Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

64
I. Introducere – vedere de ansamblu Pănă în anul 2006 România şi-a reformat şi restructurat economia în totalitate în vederea aderării la UE în 2007. În acest context, guvernul a încercat să consolideze instituţii, să elaboreze şi să implementeze politici pentru a transforma fundamental economia şi societatea românească. Pentru aceasta, a fost nevoie de un angajament politic puternic, experienţă şi resurse importante, precum şi de sprijinul populaţiei şi cel extern. Deşi în perioada 2002 – 2006 România a înregistrat o creştere economică remarcabilă, dificultăţile majore persistau. Continuarea reformelor structurale a fost esenţială pentru consolidarea unei economii de piaţă competitive, capabilă să facă faţă presiunilor integrării în UE. Evenimentele petrecute de la începutul tranziţiei. Tranziţia României, începută în 1990, a fost mai dificilă decât în alte ţări din Europa Centrală şi de Est. Aceasta s-a datorat, în parte, faptului că la sfârşitul anilor 1980, economia României era în pragul colapsului, după 40 de ani de planificare centrală strictă care a pus accentul pe independenţă şi s-a concentrat excesiv asupra industriei grele şi asupra proiectelor de infrastructură mari şi nerentabile. Încercând să minimalizeze costurile sociale ale tranziţiei guvernul român a ezitat iniţial să impună constrângeri fiscale stricte şi să privatizeze întreprinderile mari şi neprofitabile. La sfârşitul anilor 1990, încercările de a impune stabilitate 1

Transcript of Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

Page 1: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

I. Introducere – vedere de ansamblu

Pănă în anul 2006 România şi-a reformat şi restructurat economia în totalitate în vederea

aderării la UE în 2007. În acest context, guvernul a încercat să consolideze instituţii, să elaboreze

şi să implementeze politici pentru a transforma fundamental economia şi societatea românească.

Pentru aceasta, a fost nevoie de un angajament politic puternic, experienţă şi resurse importante,

precum şi de sprijinul populaţiei şi cel extern. Deşi în perioada 2002 – 2006 România a înregistrat

o creştere economică remarcabilă, dificultăţile majore persistau. Continuarea reformelor

structurale a fost esenţială pentru consolidarea unei economii de piaţă competitive, capabilă să

facă faţă presiunilor integrării în UE.

Evenimentele petrecute de la începutul tranziţiei.  Tranziţia României, începută în 1990,

a fost mai dificilă decât în alte ţări din Europa Centrală şi de Est. Aceasta s-a datorat, în parte,

faptului că la sfârşitul anilor 1980, economia României era în pragul colapsului, după 40 de ani

de planificare centrală strictă care a pus accentul pe independenţă şi s-a concentrat excesiv asupra

industriei grele şi asupra proiectelor de infrastructură mari şi nerentabile.

Încercând să minimalizeze costurile sociale ale tranziţiei guvernul român a ezitat iniţial să

impună constrângeri fiscale stricte şi să privatizeze întreprinderile mari şi neprofitabile. La

sfârşitul anilor 1990, încercările de a impune stabilitate macroeconomică fără un sprijin structural

complet au dus la o creştere economică negativă şi la creşterea rapidă a sărăciei.

Performanţe economice recente. Începând cu anul 2000, guvernul a implementat politici

macroeconomice care au venit în sprijinul creşterii economice. Rezultat a fost o creştere

puternică a PIB în următorii cinci ani. În plus, inflaţia şi ratele dobânzilor au scăzut constant,

deficitul fiscal a fost adus sub control, rezervele de valută au crescut la niveluri istorice, iar

balanţa externă s-a menţinut la niveluri acceptabile. Creşterea exportului s-a menţinut la un nivel

ridicat, alimentată de investiţiile private şi de deprecierea competitivă iniţială a monedei.

Competitivitatea sectorului industrial s-a mărit datorită creşterii productivităţii. România este, în

prezent, o destinaţie vizibilă şi atrăgătoare pentru investitorii internaţionali ca urmare a

evaluărilor oficiale superioare şi a accesului sporit la pieţele internaţionale de capital.

Lucrarea de faţă îmbină abordarile de ordin teoretic cu cele analitice pentru caracterizarea

evoluţiei României, din punct de vedere economic, în perioada 2002 – 2006, şi identifică factorii

care au influenţat-o. Teza este structurată în două capitole care dezvoltă subiecte menite să

întregească aspecte legate de evoluţia economică a României în perioada analizată.

1

Page 2: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

Cap 1 Sistemul de evidenţă şi măsurare a rezultatelor macroeconomice –

instrument de evidenţă statistică şi analiză în economia unei ţări

Rezultatele activităţii la nivel macroeconomic într-o perioadă determinată, de regulă un an,

obţinute de către toţi agenţii economici din economia naţională, se reflectă cifric şi cantitativ prin

indicatori sintetici. Indiferent de natura rezultatelor (bunuri materiale şi servicii) şi fluxurilor din

economia naţională, aceşti indicatori se calculează numai în expresie valorică, prin intermediul

preţurilor şi tarifelor. În funcţie de scopul urmărit, ei pot fi evaluaţi la preţurile pieţei (preţurile

cumpărătorilor) sau la preţurile factorilor de producţie (preţurile producătorilor)1.

Sistemul de evidenţă şi măsurare a rezultatelor macroeconomice îndeplineşte, prin

indicatorii utilizaţi, o serie de funcţii esenţiale:

instrument de evidenţă statistică – oferă o imagine de ansamblu asupra procesului

creşterii şi dezvoltării economice;

instrument de analiză a activităţii economice în perioada anterioară şi a echilibrului

macroeconomic, permit înţelegerea legităţilor economice şi a modului lor de manifestare;

suport de bază al fundamentării deciziilor în economie – reflectă tabloul fluxurilor din

economia naţională, al interdependenţelor vieţii economice);

au o largă utilizare pentru comparaţii internaţionale.

1.1 Indicatorii care reflectă rezultatele macroeconomice în SCN - aspecte teoretice

Indicatorii care reflectă rezultatele macroeconomice în Sistemul Conturilor Naţionale2 sunt:

produsul global brut (PGB); produsul intern brut (PIB); produsul intern net (PIN); produsul

naţional brut (PNB); produsul naţional net (PNN); venitul naţional (VN).

Produsul global brut (PGB) reflectă valoarea totală a bunurilor materiale şi a serviciilor,

cu caracter marfar şi nemarfar, obţinute într-o perioadă de timp, în cadrul subsistemelor

1 Preţurile factorilor de producţie, comparativ cu preţurile pieţei, nu includ impozitele indirecte nete (impozitele indirecte minus subvenţiile de exploatare). 2 Sub aspectul teoriei şi concepţiei metodologice se disting două sisteme metodologice pe baza cărora se calculează şi se măsoară rezultatele macroeconomice: Sistemul Conturilor Naţionale (SCN) şi Sistemul Producţiei Materiale (SPM). SCN se fundandamentează pe teoria factorilor de producţie, potrivit căreia participanţii la multiplele activităţi economice sunt recompensaţi în raport cu serviciile aduse (munca prin salarii; natura prin rentă; capitalul prin profit sau prin dobândă). Acest sistem este caracteristic ţărilor cu economie de piaţă, fiind utilizat şi în statistica organismelor internaţionale (ONU, OECD etc.). SPM are ca bază teoria muncii productive, potrivit căreia munca depusă în sfera producţiei materiale, inclusiv în sectorul serviciilor de producţie, creează bunuri economice, deci şi venituri. Acest sistem, caracteristic fostelor ţări socialiste, pe măsura trecerii lor la economia de piaţă, este înlocuit cu sistemul conturilor naţionale, care se generalizează treptat. Ambele sisteme de măsurare a rezultatelor macroeconomice urmăresc ierarhizarea proceselor economice şi măsurarea rezultatelor prin indicatori sintetici.

2

Page 3: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

economiei naţionale. PGB se calculează ca sumă a producţiei brute de bunuri materiale şi servicii

din toate sectoarele, adică prin însumarea consumului final şi a celui intermediar.

PGB=PIB+Ci

Produsul intern brut (PIB) măsoară producţia finală de bunuri şi servicii obţinute de către

agenţii economici ce îşi desfăşoară activitatea în interiorul ţării, destinate consumului final. Acest

indicator exprimă mărimea valorii adăugate brute3 a bunurilor materiale şi serviciilor produse în

interiorul ţării ajunse în stadiul final al circuitului economic. Se determină prin: metoda valorii

adăugate, metoda utilizării finale (metoda cheltuielilor) şi metoda veniturilor. Vom prezenta

metoda utilizării finale deoarece ne este utiliă pentru analiza propusă in această lucrare. Metoda

presupune însumarea componentelor ce exprimă utilizarea finală a bunurilor şi serviciilor

evaluate la preţurile pieţei, mai puţin valoarea bunurilor şi serviciilor importate.4:

PIBpp =Cpp +Gpp +Fbc+(X−M)

Produsul intern net (PIN) este suma valorilor adăugate nete ale bunurilor materiale şi

serviciilor finale produse de către toţi agenţii economici interni, într-o anumită perioadă de timp:

PIN = Σ VANi.

Produsul naţional brut (PNB) reprezintă valoarea curentă de piaţă a tuturor bunurilor şi

serviciilor finale produse de agenţii economici naţionali într-o perioadă de un an5:

PNB = PIB − VABS + VABNS.

Dacă PNB este evaluat pe baza preţurilor pieţei, (PNB nominal), oglindeşte oferta naţională, dacă

se calculează pe baza fluxului de cheltuieli ale naţiunii, apare ca indicator al cererii agregate6.

Produsul naţional net (PNN) reprezintă valoarea netă a bunurilor şi serviciilor finale

obţinute de agenţii economici naţionali, intr-o perioadă de timp7:

PNNPP = PNBPP - A. sau PNN pp =PIB pp +SVAB pp - A sau PNN = PIN ± M.

3 Valoarea adăugată reprezintă, în contabilitatea naţională, diferenţa dintre valoarea producţiei unei firme şi cea a consumului intermediar. Valoarea adăugată a tuturor agenţilor economici la nivel microeconomic determină produsul naţional. La nivelul unei firme, valoarea adăugată se compune din: salarii, impozite, taxe, amortizare, profit. 4Consumul privat (Cp) reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor de consum destinate satisfacerii nevoilor oamenilor.

Consumul guvernamental (consumul statului; Cg) exprimă volumul total al cheltuielilor instituţiilor guvernamentale ocazionate de cumpărarea de bunuri şi servicii. Formarea brută a capitalului (Fbc) cuprinde formarea brută a capitalului fix şi variaţia stocurilor. Formarea brută a capitalului fix reprezintă valoarea bunurilor durabile destinate altor scopuri decât cele utilitare, cu o anumită valoare, dobândite de unităţile producătoare rezidente pentru a fi utilizate pe o durată mai mare de un an în procesele lor de producţie, precum şi valoara serviciilor încorporate în bunurile de capital fix. Variaţiile stocurilor reprezintă diferenţa dintre intrările şi ieşirile din stocuri în cursul perioadei considerate. Exportul net (X-M) reprezintă diferenţa dintre valoara bunurilor şi serviciilor exportate şi valoarea celor importate.5 VABS – valoarea adăugată brută realizată pe teritoriul naţional de către agenţii economici străini, VABNS – valoarea adăugată brută realizată de agenţii economici naţionali care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul altor state6 Atât PIB, cât şi PNB nu oferă, totuşi, imaginea producţiei finale nete, deoarece includ şi alocaţia pentru consumul de capital fix, respectiv

amortizările (A). 7 soldul, pozitiv sau negativ, (± M) dintre VAN obţinută de agenţii economici naţionali în străinătate şi VAN obţinută de agenţii economici

străini pe teritoriul unei ţări. Dacă PNN este evaluat la preţurile factorilor, atunci el reflectă venitul naţional.

3

Page 4: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

Venitul naţional (VN) sintetizează veniturile obţinute de către proprietarii factorilor de

producţie prin care se recompensează aportul acestora la producerea bunurilor materiale şi

serviciilor.VN poate fi considerat şi ca indicator ce exprimă veniturile din muncă şi din

proprietate ce decurg din producţia bunurilor economice. El reflectă şi utilizarea veniturilor

pentru cumpărarea de produse şi servicii de consum şi pentru economisire8:

VN = PNBpp − A − Ii + Se sau VN = PNBpf − Amortizarea.

Corect\nd venitul naţional creat cu soldul încasărilor şi plăţilor în raport cu străinătatea

(soldul transferurilor curente cu străinătatea – STCS). se obţine venitul naţional disponibil:

VND = VN ± STCS.

În funcţie de acest sold, VND poate fi mai mare sau mai mic decât VN.

1.2 Principalii indicatori macroeconomici

A. Creşterea economică

Indicatorii macroeconomici se utilizează, în general, pentru determinarea dinamicii

economice, relevând prin creşterea lor Creşterea economică. Aceasta exprimă modificările ce au

loc într-un anumit interval de timp şi într-un anumit spaţiu, în sporirea dimensiunilor rezultatelor

macroeconomice în strânsă legătură cu factorii lor determinanţi. Prin conţinutul său Creşterea

economică inseamnă o evoluţie pozitivă, ascendentă a economiei naţionale, dar care nu exclude

oscilaţii conjuncturale, chiar şi regrese economice temporare. Aprecierea că o economie naţională

înregistrează o creştere economică se bazează pe existenţa tendiţei creşterii pozitive reale.

Din raţiuni de politică economică sunt utilizate conceptele de creştere economică zero –

rezultatele economice absolute şi populaţia totală sporesc în acelaşi ritm, nivelul rezultatelor pe

locuitor rămâne constant, şi creştere economică negativă – rezultatele macroeconomice pe

locuitor au tendinţa să scadă, menţinându-se însă sub control o serie de corelaţii de echilibru,

rezultă compromisuri rezonabile în planul eficienţei economice şi al bunăstării sociale.

Înţelegerea conţinutului procesului creşterii economice are la bază următoarele elemente:

Dependenţa creşterii economice de dinamica macroeconomică şi de dinamica

demografică;

Din punct de vedere cantitativ, expresia sintetică a creşterii economice este ritmul

sporului PNB sau PIB pe locuitor.

8 Ţinând seama de cheltuielile agenţilor economici, determinarea venitului naţional porneşte de la PNB evaluat la preţurile pieţei (PNBpp) din care se scad alocaţiile pentru consumul de capital fix (amortizarea), precum şi impozitele indirecte (Ii) şi se adaugă subvenţiile de exploatare (Se). La acelaşi rezultat se ajunge şi prin scăderea din PNB, exprimat în preţurile factorilor (PNBpf), a alocaţiilor pentru consumul de capital fix (A).

4

Page 5: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

Creşterea economică se manifestă ca tendinţă dominantă în cadrul unei perioade mai

mari de timp prin urmare, pentru a se delimita expansiunea conjuncturală pe termen scurt de

creşterea economică propriu-zisă, perioada analizată trebuie să fie suficient de lungă;

Vizează rezultatele macroeconomice reale, corectate cu mărimea deflatorului;

Procesul creşterii economice se desfăşoară în timp şi spaţiu pe fondul dezvoltării

economice. Dezvoltarea economică a unei ţări evidenţiază ansamblul transformărilor cantitative

şi calitative ce survin în structurile economico-sociale şi ştiinţifico-tehnice, în mecanismele

economice, precum şi în modul de gândire şi în comportamentul economic al oamenilor.

B. Somajul

Şomajul reprezintă o stare negativă a economiei ce afectează o parte din populaţia activă

disponibilă prin negăsirea locurilor de muncă. Este generat de existenţa pe piaţă a unui un exces

de ofertă de muncă faţă de cererea de muncă. Conform Biroului Internaţiomal al Muncii este

şomer orcine are mai mult de 15 ani şi îndeplineşte simultan condiţiile: este apt de muncă, nu

munceşte, este disponibil pentru o muncă salariată sau nesalariată, caută un loc de muncă.

a) Caracteristicile şomajului. Factorii ce influenţează şomajul

Nivelul şomajului, exprimat absolut prin numărul celor neocupaţi şi relativ ca rată a

şomajului calculată ca raport procentual între numărul şomerilor şi populaţia ocupată:

R

Durata – perioada dintre momentul pierderii locului de muncă şi momentul reluării

activităţii. Un şomaj continuu de cel mult 12 luni este considerat şomaj de lungă durată

Intensitatea cu care se manifestă şomajul: total – pierderea locului de muncă şi

încetarea totală a activităţii, parţial – diminuarea activităţii depuse (scăderea activităţii,

a duratei de lucru respectiv a salariului)

Structura – pe categorii de vârstă, nivele de calificare, sex.

Factorii ce influenţează şomajul:

Progresul tehnic şi creşterea productivităţii muncii

Concurenţa din cadrul fiecărei ramuri

Dezvoltarea ciclică a economiei de piaţă

b) Tipuri de şomaj

Tehnologic – urmare a progresului tehnic; resorbţia sa presupune recalificarea

factorului muncă în funcţie de noile cerinţe ale unităţilor economice.

5

Page 6: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

Ciclic – determinat de circumstanţele economice şi de caracterul sezonier al diferitelor

activităţi. Conjunctural – legat de faza descendentă a ciclului economic, poate fi

absorbit in perioadele de avânt economi. Sezonier – specific activităţilor economice

influenţate de factorii naturali;

Structural – generat de schimbările ce intervin în structura activităţilor economice;

Fricţional – determinat de decalajele existente între profesiile cerute şi cele disponibile

precum şi de insuficienta mobilitate a factorului muncă.

Costuri şi efecte social – economice ale şomajului. Legea lui Okun

Şomajul nu îl afectează doar pe şomer ci afectează întreaga societate, prin: irosirea unei

cantităţi importante de resurse de muncă, scăderea intensităţii activităţii economice.

Legea lui Okun (1960) – deoarece persoanele ocupate participă la producerea bunurilor şi

serviciilor, iar şomerii nu produc bunuri economice, se poate presupune că ridicarea nivelului

şomajului trebuie să fie însoţită de volumul real al PNB

C. Inflatia

Reprezintă un dezechilibru macroeconomic monetaro-material, ce exprimă existenţa în

circulaţie a unei mase monetare peste nevoile reale ale economiei. Duce la deprecierea banilor,

creşterea durabilă şi generalizată a preţurilor bunurilor şi serviciilor unei economii. Trasaturi:

Proces de depreciere valorică a banilor aflaţi in circulaţie;

Proces de creştere durabilă şi generalizată a preţurilor şi tarifelor;

Influenţată de aspecte psihologice (de teama instabilităţii economice, folosind

mecanismul creditului, populaţia aduce în "prezent" o cerere viitoare de consum).

a) Forme cauzale ale inflatiei: inflatia prin cerere, inflatia prin costuri, inflatia combinata

1. Inflatia prin cerere – determinată de creşterea cererii este limitată în timp, se manifestă

pe termen scurt. Cauze ale excesului de cerere pe piata: emisiunea excesivă de monedă în

circulaţie – generează o inflaţie prin monedă; expansiunea creditului bancar – conduce la o

inflaţie prin credit; scăderea înclinaţiei spre economisire – determină o inflaţie prin

dezeconomisire.

2. Inflaţia prin costuri – costurile de producţie cresc în ritm accentuat, independent de

cererea agregată. Producătorii, confruntaţi cu sporirea costurilor, vor răspunde parţial prin

creşterea preţurilor, parţial prin reducerea volumului activităţii. Efectele sunt fie declanşarea

fenomenului inflaţionist, fie accentuarea şomajului ambele situaţii negative pentru economie.

6

Page 7: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

Factorii ce pot determina creşterea costurilor devenind astfel cauze ale inflaţiei prin costuri

sunt: creşterea salariilor într-un ritm superior creşterii productivităţii muncii; creşterea excesivă a

profiturilor – firmele mari (monopol sau oligopol) impun preţuri mari la produsele vândute,

preţuri ce constituie costuri de achiziţie pentru alţi agenţi economici.; creşterea preţurilor la

materii prime şi materiale ( in special cele importate ale căror preţuri se răsfrâng asupra costurilor

de producţie ale produselor finite indigene (inflaţie importată); presiunea fiscală ridicată –

impozitele indirecte se regăsesc în preţurile de vânzare ale produselor şi orice creştere a lor

afectează în mod direct nivelul acestora.

3. Inflaţia combinată

Iinflaţia prin costuri şi inflaţia prin cerere se pot manifesta simultan în realitate, distincţia

dintre ele fiind greu de realizat.. Unii economişti susţin că, inflaţia nu se poate atribui exclusiv

cererii sau costurilor, ea constituind rezultatul acţiunii combinate a acestor factori rezultând

inflaţia mixtă. Ambele tipuri de inflaţie se manifestă în final ca un singur fenomen – creşterea

generalizată a preţurilor. Între nivelul costurilor de producţie şi nivelul veniturilor există o relaţie

ca de la parte la întreg, acestea fiind categorii economice reflectate de aceeaşi realitate – preţul.

Cele două genuri de inflaţie se întrepătrund, chiar dacă un singur factor a declanşat fenomenul.

Spirala inflaţionistă preţuri - salarii

Politică economică populistă → creşteri salariale → creşterea costurilor → creşterea

preţurilor de vânzare → scăderea puterii de cumpărare a salariilor → revendicări sociale → noi

majorări de salarii → o nouă majorare a costurilor → un nou puseu inflaţionist …

b) Măsurarea inflaţiei. Intensităţi ale inflaţiei – Intensitatea şi mărimea inflaţiei se pot

măsura cu ajutorul unor indici care exprimă creşterea masei monetare aflate în circulaţie.

Fenomenul inflaţionist poate fi măsurat din punct de vedere absolut şi relativ. Absolut: mărimea

inflaţiei constă în diferenţa dintre cererea globală solvabilă şi oferta globală de bunuri economice

de pe piaţă. De aici rezultă masa monetară care nu are acoperire în bunuri şi servicii necesare şi

dorite de consumatori. Relativ: inflaţia se măsoară ca raport procentual între mărimea absolută

arătată – excedentul de masă monetară, şi oferta reală de bunuri şi servicii.

În prezent cei mai folosiţi indici pentru exprimarea mărimii inflaţiei sunt:

Indicele general al preţurilor sau deflatorul – P.I.B. (P.N.B.)

7

Page 8: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

∆PIB ∆PNB=

Deflatorul – unitate de măsură ce reliefează modificările survenite la nivelul preţurilor sau

în puterea de cumpărare a banilor9.

Indicele preţurilor şi tarifelor de consum

IPC= , unde:

Qi= structura coşului de bunuri ce reflectă nevoia socială

Calcularea acestui indice beneficiază de o bază informaţională foarte largă şi de o

metodologie simplă convenită între forţele active ale societăţii. Ipc exprimă modificarea medie

ponderată a costului general al bunurilor şi serviciilor cumpărate de un consumator obişnuit.În

funcţie de mărimea IPC se disting următoarele forme ale inflaţiei:

inflaţie târâtoare reprezintă treapta inferioară, suportabilă a procesului inflaţionist,

când rata anuală de creştere a preţurilor este de până la 5%

inflaţie moderată, rata anuală de creştere a preţurilor este cuprinsă între 5% şi 10%

inflaţie rapidă indicele de creştere a preţurilor este cuprins între 10% şi 15%

inflaţie galopantă: rata anuală de creştere a preţurilor depăşeşte 15%

hiperinflaţie: rata anuală de creştere a preţului depăşeşte 50%. – “dezordinea

dezordinelor”

Modificarea puterii de cumpărare a banilor, respectiv a cantităţii de bunuri ce se pot procura

cu ajutorul unei unităţi monetare, deci a valorii relative a monedei

Devansarea creşterii indicatorilor macroeconomici de către masa monetară existentă în

circulaţie şi care este disponibilă spre a fi cheltuită.

În ultimele două decenii, intensitatea inflaţiei se judecă prin corelarea ei cu indicatorii de

exprimare a dinamicii macroeconomice. Asemenea corelaţii se realizează prin expresii şi termeni

precum: creştere economică neinflaţionistă respectiv inflaţionistă, stagflaţie, slumpflaţie.

creştere economică neinflaţionistă – inflaţie moderată însoţită de o rată de creştere

economică relativ înaltă (rata de creştere economică devansează rata inflaţiei)

9 PIBnominal = PIB calculat pe baza preţurilor curente ale fiecărui an. PIBreal = PIB calculat pe baza preţurilor comparabile (ale unui anumit an)

8

Page 9: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

creştere economică inflaţionistă, exprimă sporul de producţie naţională însoţit de o

rată a inflaţiei ce depăşeşte acest spor

stagflaţia – concept relativ nou, semnifică starea unei economii, caracterizată prin

inflaţie rapidă şi prin lipsa creşterii economice. În general, stagflaţia pune în evidenţă o

″creştere economică zero″, însoţită atât de şomaj, cât şi de inflaţie.

Slumpflaţia reflectă acea corelaţie dintre inflaţie şi creştere economică, în care criza

sau declinul economic sunt însoţite de o inflaţie rapidă sau chiar galopantă.

c) Consecinţe economico-sociale ale inflaţiei – Consecinţele (efectele, costurile) inflaţiei pot fi

analizate la nivel micro şi macroeconomic10:

dezorientarea agenţilor economici, accelerarea cheltuielilor de consum, în detrimentul

deciziilor de a economisi, perturbându-se echilibrul dintre cerere şi ofertă

deformează repartizarea veniturilor; avantajează anumiţi titulari de venituri

dezavantajându-i pe alţii, modifică astfel echilibrul sferei repartiţiei

subminează cerditul pe termen lung, generează deficite bugetare cronice;

în planul relaţiilor economice internaţionale, în special pentru statele cu monedă

convertibilă – prin deprecierea monedei sporesc mult cheltuilelile de import şi este

afectată valoarea naţională a mărfurilor destinate pieţelor externe

D. Datoria externă

În economia unei ţării poate exista situaţia când resursele naturale şi financiare interne nu

sunt suficiente pentru a satisface cererea. Există o singură rezolvare - apelarea la importuri de

mărfuri şi servicii sau de capital. De cele mai multe ori, mijloacele de plată sunt insuficiente

pentru achitarea acestor importuri şi astfel iau naştere obligaţiile de plată care ulterior vor duce la

aşa numita îndatorare.

Datoria externã cuprinde totalitatea împrumuturilor angajate de guvern, persoane juridice

sau fizice rezidente în raporturile lor cu strãinãtatea.

De remarcat faptul că datoriile scadente înainte de trecerea unui an calendaristic sunt

considerate credite comerciale şi nu sunt cuprinse în datoria externă a ţării respective. De

asemenea, nu sunt cuprinse în datoria externă nici împrumuturile de la persoane fizice sau

persoane juridice cu capital privat deoarece sunt imposibil de observat statistic.

10 Tiberiu Cristian Avrămescu, Cristina Florentina Bâldan, Emilia Ungureanu, Macroeconomie, ed Bibliotheca Târgoviște 2007, pag 215-216

9

Page 10: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

a) Noţiuni şi clasificări utilizate

Datoria externă brută în sens larg, cuprinde sumele de bani şi alte valori pe care rezidenţii

unei ţări (persoane fizice şi juridice) le datorează străinătăţii Noţiunea vizează toate obligaţiile

băneşti faţă de străinătate, indiferent dacă sunt efectuate de sectorul public sau de cel privat, dacă

este cu sau fără garanţii etc., având o aplicabilitate practică foarte restrânsă, datorită gradului

ridicat de dificultate în ceea ce priveşte inventarierea tuturor obligaţiilor faţă de străinătate.

Datoria externă brută în sens restrâns cuprinde obligaţiile băneşti faţă de străinătate, mai

puţin: creditele sub un an, investiţii străine directe, ajutoarele nerambursabile, împrumuturi

externe cu o perioadă de graţie mai mare de 10-15 ani, credite efectuate de persoanele fizice sau

juridice negarantate de autoritatea statului; împrumuturi acrodate de creditele externe acrodate

sucursalelor sau filialelor în condiţii mai avantajoase decât cele de pe piaţa mondială.

Datoria externă netă reprezintă diferenţa dintre activele publice şi private ale rezidenţilor

unei ţări în străinătate şi activele deţinute de rezidenţii străini în ţara analizată. De regulă datoria

externă netă este utilizată pentru ţările care apar în dublă ipostază, creditoare şi debitoare în

relaţiile cu străinătatea.

Datoria externă pe termen lung are trei componente: datoria externă publică, datoria

externă garantată de stat şi datoria externă privată negarantată de stat.

b) Indicatori ai analizei statistice a datoriei externe – Analiza datoriei externe a unei

ţări cuprinde aspecte referitoare la mărimea, structura datoriei externe, precum şi influenţele

acesteia asupra agregatelor macroeconomice. Astfel, indicatorii statistici se împart în:

indicatori statistici ai cuantumului datoriei externe;

indicatori statistici ai structurii datoriei externe;

indicatori statistici ai efectelor datoriei externe.

Cuantumul datoriei externe reprezintă mărimea datoriei externe pe termen lung şi mediu şi

se determină la sfârşitul anului calendaristic sau la sfârşitul anului financiar.

Pentru analiza în dinamică a mărimii datoriei externe se utilizează indicele datoriei externe

DE1 = cuantumul datoriei externe în perioada curentă;

DE0 = cuantumul datoriei externe în perioada de bază.

10

Page 11: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

Pe lângă indicatorul calculat în mărimi absolute, cuantumul datoriei externe, în analiza

statistică sunt utilizaţi şi indicatori determinaţi ca mărimi relative. Astfel, se poate analiza datoria

externă (DE) în funcţie de produsul intern brut (PIB), de export (X) şi de numărul populaţiei (P).

Pentru determinarea ponderii datoriei externe în produsul intern brut se calculează

Indicatorul arată cât la sută din produsul intern brut al anului considerat ar trebui să fie

destinat rambursării datoriei externe existente. Acest indicator are o valoare mai mult teoretică,

deoarece datoria externă este rambursată în mod eşalonat, iar din produsul intern brut al unui an

numai o parte este utilizată pentru achitarea angajamentelor scadente în acel an.

În practică, se mai utilizează şi indicatorul numit raportul dintre datoria externă şi

încasările din exportul de mărfuri şi servicii (DEX):

DEX=

Indicatorul arată câte exporturi anuale ar fi necesare pentru acoperirea instantanee a datoriei

externe. Acest indicator se măsoară în ani şi atunci când este mai mare de 2 ani devine alarmant

pentru factorii guvernamentali de decizie.

Din cadrul indicatorilor efectului datoriei externe, se remarcă analiza pe baza comparării

ratei dobânzii la împrumuturi cu rata profitului la capitalul investit.

Rata medie anuală a dobânzii, din punct de vedere financiar, calculată nu la masa totală a

datoriei externe ci potrivit ratelor scadente din anul respectiv. Rata scadentă în fiecare an plus

masa anuală a dobânzii datorate constituie serviciul datoriei externe (anuitatea).

Pentru a aprecia cât de mare este şi care este influenţa serviciului datoriei externe asupra

agregatelor macroeconomice se pot determina indicatorii:

PSDX=

unde:

PSDX = ponderea serviciului datoriei externe în export;

SD = serviciul datoriei externe.

Indicatorul arată cât la sută din export este utilizat pentru acoperirea datoriei externe

scadente în anul respectiv. La o valoare mai mică de 15% se consideră că serviciul datoriei

externe nu afectează grav puterea de cumpărare a exporturilor.

1.3 Indicatorii deschiderii internaţionale a economiei unei ţări

11

Page 12: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

Sunt calculaţi sub forma mărimilor relative bazându-se pe export (X), import (M) şi produs

intern brut (P.I.B.)

deschiderea sau ventilarea internaţională (D) determinat după relaţia:

D

Indicatorul arată ponderea comerţului exterior al unei ţări în produsul intern brut al său – cât

la sută din produsul intern brut are destinaţie externă.

ponderea exporturilor în produsul intern brut (P.X.):

Alături de acest indicator – rata de completare a resurselor interne din importuri (R.C.):

Indicatorul arată cât la sută din produsul intern brut se realizează pe calea importurilor.

ponderea soldului balanţei comerciale în produsul intern brut (P.B.C.):

PBC=

Dacă PBC<2,5%, dezechilibrul balanţei comerciale nu afectează echilibrul general intern în

mod semnificativ.

1.4 Modelul unifactorial de regresie – aspecte teoretice

În practica economică, un model econometric se utilizează pentru explicarea variaţiei

fenomenului rezultativ y în raport de variaţia factorului său x, pentru estimarea valorilor probabile

ale fenomenului y (simularea acestuia) în funcţie de posibilele valori pe care economic le poate

înregistra factorul x, şi, în final, prognoza fenomenului y în funcţie de valorile fenomenului x, pe

intervalul de prognoză v, v = 1, 2, ..., h.

Definim modelul unifactorial de regresie printr-o relaţie matematică construită pe baza

teoriei economice, care presupune că fenomenul economic Y (fenomenul efect) este rezultatul

acţiunii a două categorii de factori:

prima, constituită dintr-un singur factor principal, esenţial, determinant – X,

a doua - formată din toţi ceilalţi factori – consideraţi neesenţiali, cu acţiune

întâmplătoare (specificaţi prin variabila reziduală “ε”) său constantă, invariabilă, asupra

lui Y.

12

Page 13: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

Specificarea modelului unifactorial constă în precizarea variabilei endogene Y şi a celei

exogene X, pe baza teoriei economice; ca orice ipoteză teoretică, ea poate fi adevărată sau falsă.

y = f(x) + ε

Identificarea modelului constă în alegerea unei funcţii matematice cu ajutorul căreia se

urmăreşte descrierea valorilor variabilei endogene, doar în funcţie de variaţia variabilei exogene

X. Una dintre funcţiile matematice utilizate adeseori este funcţia liniară. Relaţia dintre variabila

efect (Y) şi variabila cauză (X) studiată de regresia simplă liniară într-o populaţie statistică

generală poate fi descrisă prin modelul probabilistic liniar:

yi = a + bxi + ei,

în care:

(xi, yi) reprezintă valorile numerice ale variabilelor cauză (X) şi efect (Y) înregistrate la

nivelul unităţii statistice „i”;

α, β reprezintă parametrii ecuaţiei de regresie

α reprezintă punctul de intersecţie al dreptei de regresie cu axa Oy;

β reprezintă panta dreptei, se mai numeşte şi „coeficient de regresie” şi arată cu câte

unităţi de măsură se modifică Y dacă X se modifică cu o unitate de măsură;

εi este componenta reziduală (eroare aleatoare) pentru unitatea statistică „i”.

În prezenta lucrare vom utiliza modelul

clasic de regresie si anume modelul unifctorial

pentru a explica variatia dintre principalii

indicatori macroeconomici. Pentru rezolvarea

problemelor de regresie vom utiliza programul

informatic EXCEL. Se selectează din meniul

principal opţiunea Tools, apoi Data Analysis, apoi

Regression şi se va deschide o fereastră similara

cu fereastra din dreapta. Rezultatele sunt

sintetizate in patru tabele dintre care doua sunt relevante pentru lucrarea de faţă:

1. SUMMARY OUTPUT – oferă informaţii despre indicatori ce ne relevă bonitatea modelului

sau cât de bun este modelul pe care îl analizăm.

13

Page 14: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

Aceşti indicatori sunt: raportul de

corelatie (Multiple R), coeficientul de

determinatie (R Square), şi coeficientul de

determinaţie ajustat (Adjusted R Square). Cu

cât şi au valori mai apropiate de 1 cu

atât regresia este mai bună.

Raportul de corelaţie este un indicator

relativ utilizat atât pentru măsurarea intensităţii

legăturii dintre variabile, cât şi în validarea

modelelor de regresie. Raportul de corelaţie ia

valori cuprinse între 0 (nu există legătură între

variabile) şi 1 (când valorile observate se

situează exact pe linia de regresie, deci

legătura este perfectă). Cu cât valoarea indicatorului este mai apropiată de 1, cu atât legătura

dintre variabile este mai puternică. Valori apropiate de 0 ne indică legături de intensitate slabă

între variabile.

2. Tabelul care ne oferă informaţii despre valorile estimate ale coeficienţilor modelului de

regresie în coloana Coefficients, erorile standard ale coeficienţilor în coloana Standard Error,

elemente pentru aplicarea testului de semnificaţie t-Student pentru fiecare coeficient (coloanele t

Stat şi P-value.). Deci, valoarea din coloana t-Stat se obtine impartind pentru fiecare estimator al

modelului, valoarea estimatiei la eroarea standard a estimatorului şi astfel obtinem valoarea

calculata a testului t pentru fiecare estimator al modelului.Aceasta valoare calculata se compara

cu valoarea tabelara preluata din tabelul repartitiei Student.

 Coeffi-ci

entsStandard

Errort Stat P-value Lower 95% Upper 95%

Inter-cept 0,00026

Rata dobanzii %

0,00284

Intercept este termenul liber, deci coeficientul . Termenul liber este punctul în care

variabila independenta (exogena) este 0. Coeficientul a (intercepţia) poate lua valori negative sau

Multiple R

R Square 2R

Adjusted R Square

Standard Error

Observations

14

Estimatii pentru parametrii modelului, erorile lor standard, testul t, intervalele de incredere pentru parametrii modelului

Page 15: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

pozitive. Coeficientul b (panta liniei drepte) numit şi coeficient de regresie arată cu câte unităţi de

măsură se modifică Y dacă X se modifică cu o unitate de măsură si poate fi:

b > 0, în cazul unei legături directe rezultată

b < 0, iar în cazul unei legături inverse.

b = 0, semnifică lipsă legăturii liniare între X la Y

Cap 2. Evoluţia principalilor indicatori

macroeconomici ai României în perioada 2002-2006

R O M Â N I A

- prezentare generală –

Localizare

În sud-estul Europei Centrale, în interiorul şi exteriorul arcului Munţilor Carpaţi, pe

cursul inferior al Dunării (1 075 km), cu ieşire la Marea Neagră (245 km);

Totalul graniţelor României însumează 3 150 km;

Vecini: Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Ucraina, Ungaria.

Suprafaţă

238 391 kmp (locul 12 în Europa);

Populaţie

21,54 milioane locuitori la 1 iulie 2007;

Administrativ, România este împărţită în 42 de judeţe (inclusiv municipiul Bucureşti, cu

regim de judeţ), are un număr de 319 oraşe (din care: 103 municipii) şi 2 851 comune;

Capitala: municipiul Bucureşti (1,9 milioane locuitori);

Limba oficială: limba română.

Forma de guvernământ

Republică;

15

Page 16: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

Puterea legislativă: parlament bicameral;

Puterea executivă: guvern, condus de un prim-ministru desemnat de preşedintele ţării.

Preşedintele ţării este ales în baza rezultatelor alegerilor generale prin scrutin universal

pentru un mandat de 5 ani.

Moneda naţională

Leul (RON), cu subdiviziunea sa, banul;

Convertibilitate deplină a monedei naţionale;

Cursul monedei naţionale este stabilit zilnic pe piaţa valutară interbancară; moneda

de referinţă este euro.

2.2 Aspecte cantitative în evoluţia indicatorilor macroeconomici ai României

1. Cresterea economica

Rezultatele macroeconomice din anul 2002 pot fi caracterizate ca fiind cele mai bune

obţinute de România în perioada 1990 - 2002 Acest fapt este cu atât mai remarcabil, cu cât

mediul economic internaţional a continuat să rămână defavorabil, cu creşteri economice modeste

în principalele ţări partenere din Uniunea Europeană. Creşterea PIB, prognozată iniţial la 5 la sută

şi revizuită ulterior la 4,7 la sută, a atins nivelul de 4,9 la sută, unul dintre cele mai înalte ritmuri

de creştere consemnate în ţările candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană;

În cadrul utilizării PIB,

formarea brută de capital a fost

21,3 la sută din PIB; consumul

final total a fost 84 la sută din PIB

(77,2 procente revenind

consumului efectiv al gospodăriilor

populaţiei şi 6,8 procente consumului administraţiei publice). Exportul net a avut o pondere

negativă in PIB, importurile fiind mai mari decât exporturile.

În anul 2003 economia românească a continuat tendinţele favorabile din anii anteriori în

privinţa creşterii economice. Cererea internă – stimulată de expansiunea rapidă a creditului, de

majorarea salariilor reale şi, într-o anumită măsură, de creşterea arieratelor – a înlocuit

exporturile ca principal motor al creşterii.

Ponderea in PIB a principalelor categorii de utilizari (%) – Sursa INSSE

An

Consumul individualefectiv al

gospodariilor

Consumul colectiv efectiv al adm,publice

Formarea bruta de

capital fix

Variatia stocurilor

Export net

2002 77.2 6,8 21,3 0,4 -5,72003 75,6 10,1 21,4 0,4 -7,52004 77,6 7,8 21,8 1,9 -9,12005 78,7 8,8 23,1 -0,4 -10,22006 77,9 7,6 25,6 0,9 -12,0

16

Page 17: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

-20

-10

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

2002 2003 2004 2005 2006

Consumul colectiv efectiv aladministratiei publice

Consumul individualefectival gospodariilor

Formarea bruta de capitalf ix

Variatia stocurilor

Export net

-8

-6

-4

-2

0

2

4

6

8

10

12

2002 2003 2004 2005 2006

PIB

Consumul individual efectival gospodariilor

Consumul colectiv efectiv aladm,publice

Formarea bruta de capital fix

Variatia stocurilor

Export net

Creşterea PIB, prognozată

iniţial la 5,2 la sută şi revizuită

ulterior la 4,8 la sută, a atins

nivelul de 4,9 la sută,

performanţă care situa România

pe locul al treilea între cele

douăsprezece ţări candidate la

integrarea europeană;

Evoluţiile înregistrate în

2003 au ridicat din nou problema ritmului şi structurii creşterii economice. O dinamică alertă a

PIB era dezirabilă din perspectiva recuperării decalajului faţă de statele membre UE, însă

sustenabilitatea acesteia pe termen mediu şi lung era condiţionată de caracteristicile modelului de

creştere economică aplicat. Preluarea de către consumul intern a rolului de motor al creşterii

economice prezintă anumite riscuri în ceea ce priveşte controlul

inflaţiei şi echilibrul extern.

Manifestarea acestor riscuri,

cu implicaţii negative asupra

credibilităţii politicilor

promovate de autorităţi, este

cu atât mai probabilă într-o

economie insuficient restructurată, cu un nivel încă nesatisfăcător al investiţiilor străine directe,

cum este cazul României. Capacitatea limitată a ofertei autohtone de a satisface cererea internă a

făcut ca echilibrul pieţei interne şi continuarea dezinflaţiei să nu poată fi realizate decât pe seama

creşterii importurilor. Finanţarea acestora s-a efectuat în cea mai mare parte prin fluxuri

autonome, ceea ce reprezintă un pas înainte comparativ cu finanţarea din împrumuturi publice

sau garantate public.

Anul 2004 a consemnat, în

ansamblu, evoluţii pozitive ale

principalilor indicatori

macroeconomici. Creşterea economică

a înregistrat cea mai bună performanţă

din perioada de tranziţie, dinamica PIB

Contributia la cresterea PIB pe categorii de utilizari (%) – Sursa INSSE

AnPIB

(Ritm anual)

Consumul individualefectiv al

gospodariilor

Consumul colectiv

efectiv al adm,publice

Formarea bruta de

capital fix

Variatia stocurilor

Export net

2002 5,1 3,7 0,4 1,7 -1,6 0,92003 5,2 6,3 0,6 1,8 0,1 -3,62004 8,5 9,6 -0,9 2,4 1,9 -4,52005 4,2 7,2 0,9 2,8 -2,3 -4,42006 7,9 9,0 -0,9 4,5 1,5 -6,2

17

Page 18: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

(8,3 la sută) fiind superioară cu 3,1 puncte procentuale rezultatului atins în anul 2003 şi cu 2,8

puncte procentuale obiectivului iniţial.

În structură, creşterea PIB a continuat să fie influenţată de majorarea rapidă a consumului şi

a investiţiilor, în timp ce exportul net a avut o contribuţie negativă. Ritmul înalt de creştere se

datorează şi unui an agricol excepţional.

PIB s-a majorat în anul 2005 cu 4,1 la sută, dinamica sa reală cunoscând o reducere la mai

puţin de jumătate din nivelul anului precedent. Evoluţia a fost generată de diminuarea vitezei de

creştere a cererii interne, de prezenţa şocurilor de ofertă, precum şi de adâncirea contribuţiei

negative a exporturilor nete. Comparativ cu anul 2004, tiparul de creştere economică s-a

modificat, formarea brută de capital fix redevenind componenta cea mai dinamică (+13 la sută) a

cererii agregate. În schimb, ritmul anual de creştere a consumului final s-a atenuat, componenta

sa privată încetinindu-şi dinamica cu aproape 4 puncte procentuale (până la 9 la sută). Această

evoluţie nu poate fi însă interpretată drept o slăbire a presiunii inflaţioniste exercitate de cererea

de consum a populaţiei, în condiţiile în care cauza sa determinantă a fost restrângerea mai

accentuată a autoconsumului şi a achiziţiilor de pe piaţa ţărănească, pe fondul rezultatelor

nesatisfăcătoare din agricultură, ceea ce a reprezentat un şoc asupra ofertei (valoarea adăugată

brută aferentă acestui sector economic a scăzut cu 13,9 la sută, ca urmare a manifestării unui

efect de bază, dar şi a condiţiilor climaterice adverse din anul 2005).

În anul 2006, produsul intern brut real şi-a intensificat semnificativ

dinamica (de la 4,1 la 7,7 la sută). Evoluţia a fost susţinută de componenta

internă a cererii agregate, în timp ce exportul net de bunuri şi servicii a

consemnat o deteriorare substanţială a contribuţiei la creşterea economică

(de la -4,6 la -6,2 puncte procentuale).

Similar anului precedent, poziţia de motor al dinamicii PIB a fost deţinută

de formarea brută de capital fix, al cărei ritm de creştere a acumulat încă 3,5

puncte procentuale (până la 16,1 la sută). O accelerare marginală a

înregistrat şi consumul final, în special pe segmentul său privat (de la 9,1 la

12,6 la sută), o contribuţie în acest sens revenind cheltuielilor pentru achiziţii

de bunuri şi servicii din reţeaua comercială, fapt care relevă accentuarea

presiunii inflaţioniste a cererii de consum. În ceea ce priveşte cererea

externă, situaţia nefavorabilă din anul 2006 a fost generată de adâncirea

ecartului negativ dintre ritmul real de creştere a exporturilor (dinamica

18

Page 19: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

acestora accelerându-se faţă de 2005 şi fiind comparabilă celei aferente

anilor anteriori acestuia, în condiţiile unei majorări uşoare a cotei de piaţă la

nivelul Uniunii Europene şi ale unor modificări structurale importante în

sensul creşterii ponderii produselor cu valoare adăugată mai mare) şi cel

aferent importurilor de bunuri şi servicii, acesta din urmă atingând cel mai

ridicat nivel din ultimii şase ani, ceea ce reflectă atât dinamica investiţiilor şi

a consumului privat, cât şi efectele aprecierii monedei naţionale..

Evoluţia produsului intern brut din punct de vedere al utilizării evidenţiază o creştere

semnificativă a cererii interne (+12,8%) şi, în mod special, a consumului final individual al

gospodăriilor populaţiei (+12,6%) şi a formării brute de capital fix (+16,1%), net superioare

creşterii PIB.

Consumul final individual al gospodăriilor populaţiei, în anul 2006, a fost influenţat, în sens

pozitiv, de creşterea volumului de mărfuri vândute prin comerţul cu amănuntul (+21,5%) şi a

volumului serviciilor de piaţă prestate populaţiei (+13,6%).

Evoluţia formării brute de capital fix (+16,1%) în anul 2006 a fost determinată de majorarea

volumului investiţiilor, componentă principală a acestui agregat. Astfel, investiţiile în construcţii

noi au crescut cu 18,0 procente, iar cele în utilaje (inclusiv mijloace de transport) au înregistrat o

creştere de 11,2 procente faţă de anul 2005.

Creşterea volumului importurilor de bunuri şi servicii (+23,0%) a devansat-o pe cea a

exporturilor de bunuri şi servicii (+10,6%), ceea ce a condus la majorarea deficitului Balanţei

comerciale şi de plăţi ale României. Astfel, în anul 2006 deficitul balanţei de plăţi a fost, în

termeni reali, cu 62,2% mai mare faţă de anul 2005.

Analiza factorilor care au contribuit la creşterea de 7,7% a produsului intern brut

evidenţiează, din punct de vedere al utilizării PIB, contribuţia semnificativă a consumului final

individual al gospodăriilor populaţiei (+9,9%), explicată atât prin ponderea mare a acestei

componente în utilizarea PIB (78,8%), cât şi prin majorarea volumului său, comparativ cu anul

2005. Deşi a înregistrat o creştere importantă, formarea brută de capital fix a contribuit cu numai

3,7% ca urmare a unei poderi relativ scăzute în PIB(24,6%).

2.Inflatia

19

Page 20: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

Evoluţia Ratei inflaţiei

0

5

10

15

20

25

2003 2003 2004 2005 2006

Rata inflatiei Nivel mediuanual (%)

Rata inflatiei Nivel lasfarsitul Perioadei (%)

Rata inflaţiei (decembrie/decembrie), exprimată prin preţurile de consum, s-a situat la 17,8

la sută, rezultat sensibil mai bun decât obiectivul de 22 la sută. Performanța obținută s-a datorat

mai multor factori: diminuarea presiunilor inflaţioniste prin costuri, ca rezultat al încetinirii

deprecierii nominale a monedei naţionale faţă de coşul implicit euro-dolar; atenuarea cererii de

consum, determinată de caracterul prudent al politicii fiscale prin controlul cheltuielilor;

reducerea amplitudinii corecţiilor aplicate preţurilor administrate (de la 43 la sută în 2001 la 23,5

la sută în 2002), în special datorită limitării creşterii preţurilor la energie electrică şi gaze naturale

şi a amânării unor creşteri de preţuri în cazul transporturilor feroviare; dezinflaţia importată, în

condiţiile înregistrării unor niveluri minime istorice ale inflaţiei în multe ţări europene, în SUA şi

Japonia.

În privinţa dezinflaţiei, in anul 2003

economia românească a continuat tendinţele

favorabile din anii anteriori, rata inflaţiei,

exprimată prin preţurile de consum

(decembrie/decembrie), s-a situat la 14,1 la sută, în imediata apropiere a obiectivului iniţial de 14

la sută.

Anul 2003 a constituit al patrulea an consecutiv de dezinflaţie. Performanţa reflectă

interacţiunea mai multor factori, unii cu efecte favorabile, iar alţii cu efecte adverse. Dintre

factorii favorabili procesului dezinflaţionist, se remarcă: continuarea încetinirii deprecierii

nominale a monedei naţionale faţă de coşul implicit euro-dolar3; reducerea amplitudinii

corecţiilor aplicate preţurilor administrate, de la 23,5 la sută în 2002 la 17,4 la sută în 2003. Cu

aceste ritmuri de creştere, preţurile administrate au avut o contribuţie de 3,8 puncte procentuale la

inflaţia anului 2003, faţă de 4,6 puncte procentuale în anul 2002; evoluţia favorabilă a preţurilor

de import pentru bunuri industriale şi de consum, valoarea unitară a importurilor diminuându-se

cu 3,3 la sută faţă de anul 2002 . Totodată, o serie de factori au acţionat în sensul accentuării

presiunilor inflaţioniste: creşterea

salariului mediu brut cu 23,6 la sută

în termeni nominali şi cu 7,2

procente în termeni reali. Majorările

salariale s-au produs şi în industrii

nerestructurate, care înregistrează

pierderi; majorarea cererii de

consum, stimulată atât de creşterea

AnRata inflatieiNivel mediu

anual (%)

Rata inflatieiNivel la sfarsitul

Perioadei (%)

IPC IPP

2002 22,5 17,8 122,5 124,52003 15,3 14,1 115,3 119,62004 11,9 9,3 111,9 118,62005 9 8,6 109,00 110,492006 6,56 4,87 106,56 111,56

20

Page 21: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

veniturilor populaţiei, cât şi de politica de expansiune agresivă a creditului către gospodării,

promovată de majoritatea băncilor comerciale. Populaţia a început un proces susţinut de

îndatorare în vederea achiziţionării de bunuri, angajând inclusiv reducerea economisirilor

anterioare. Astfel, economiile populaţiei (în lei) au scăzut în termeni reali cu 1,8 la sută în

decembrie 2003 faţă de decembrie 2002;

In anul 2004, rata inflaţiei, în scădere pentru al cincilea an consecutiv, s-a situat la 9,3 la

sută, marginal deasupra ţintei de 9 la sută, dar într-un interval de variaţie compatibil cu exigenţele

regimului de ţintire directă a inflaţiei care va fi introdus în a doua parte a anului 2005. Trebuie

menţionat că este pentru prima dată după 1990 când România cunoaşte o rată a inflaţiei

exprimată printr-o singură cifră, conferind credibilitate perspectivei de durată a convergenţei

nominale progresive faţă de ţările membre ale Uniunii Europene.

Dintre factorii care au fost favorabili procesului dezinflaţionist, se remarcă: aprecierea cu

5,8 la sută în termeni reali a monedei naţionale faţă de coşul implicit euro-dolar (valori medii

anuale) în 2004, comparativ cu 2,9 la sută în 2003; reducerea amplitudinii corecţiilor aplicate la

preţurile administrate de la 17,4 la sută în 2003 la 9,9 la sută în 2004; reluarea înclinaţiei spre

economisire, ca urmare a politicii monetare prudente, ritmul anual real de creştere al economiilor

în lei ale populaţiei urcând de la -1,8 la sută în decembrie 2003 la +25,1 la sută în decembrie

2004;

O serie de alţi factori au acţionat însă în sensul accentuării presiunilor inflaţioniste:

creşterea salariului mediu brut cu 22,5 la sută în termeni nominali şi cu 9,5 la sută în termeni reali

(valori medii anuale), greu de justificat prin câştigurile de productivitate a muncii la nivelul

tuturor sectoarelor; majorarea cererii, stimulată în principal de evoluţia veniturilor salariale, dar

şi de creşterea în continuare a creditului, cu precădere a celui în valută; continuarea acumulării de

arierate în economie.

Procesul dezinflaţionist a continuat coborând în luna decembrie la 8,6 la sută, cu 0,7 puncte

procentuale sub nivelul atins în 2004; progresul a fost mult mai evident în cazul indicatorului

calculat ca medie anuală (-2,9 puncte procentuale, până la 9 la sută), care s-a plasat pentru prima

oară în ultimii 15 ani pe un palier exprimat printr-o singură cifră. Elemente de susţinere a acestei

evoluţii au oferit: conduita prudentă a politicii monetare unde ansamblul condiţiilor monetare s-a

menţinut restrictiv, cu precădere prin aprecierea nominală a monedei naţionale în raport cu euro

(cu 6 la sută, decembrie/decembrie) şi prin măsurile de natură administrativă şi prudenţial

adoptate în vederea diminuării creşterii creditului în valută;

21

Page 22: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

conduita fiscală restrictivă adoptată în cea mai mare parte a anului (concretizată într-un surplus

bugetar de 1 la sută la finele lunii noiembrie), dezvoltarea unui mediu puternic concurenţial în

sectorul de retail, cu efect şi asupra competiţiei din sectorul productiv (stimulată suplimentar de

presiunea importurilor).

Cu toate acestea, sub acţiunea conjugată a şocurilor de natura ofertei şi a persistenţei

excesului de cerere, rezultatul obţinut la sfârşitul anului a depăşit marginal intervalul de ±1

puncte procentuale care încadra ţinta de 7,5 la sută. Pe partea ofertei, la încetinirea vitezei de

dezinflaţie au contribuit: corecţiile aplicate preţurilor administrate, a căror variaţie anuală a urcat

la 14,2 la sută, nivel sensibil superior atât mediei preţurilor de consum, cât şi celui din anul

anterior. Principala influenţă a revenit ajustărilor operate asupra preţurilor energiei electrice,

termice şi gazelor naturale, impuse de necesitatea acoperirii costurilor de producţie, de

angajamentul asumat faţă de Comisia Europeană de a alinia treptat preţul de producţie intern al

gazelor naturale la cel de import, dar şi de escaladarea preţurilor externe ale produselor

energetice; devansarea calendarului de majorare a accizelor la nivelul minim existent în Uniunea

Europeană; creşterea semnificativă a preţurilor volatile (+13,7 la sută), generată în cazul

produselor alimentare din această categorie (legume, fructe, ouă) de deficitul de ofertă asociat

anului agricol nesatisfăcător şi de perturbările induse spre sfârşitul anului de extinderea focarelor

de gripă aviară, iar în cazul combustibililor de saltul abrupt al preţului internaţional al petrolului;

insuficienta restructurare a economiei, determinantă pentru capacitatea limitată a ofertei interne

de a se adapta la profilul cererii. Concomitent, cererea de consum a populaţiei a continuat să

dezvolte presiuni inflaţioniste, extinderea resurselor financiare mobilizate în acest scop creând

condiţii favorabile dinamizării achiziţiilor de bunuri şi servicii peste nivelul din 2004.

Tendinţa constant descendentă manifestată de rata anuală a inflaţiei începând cu anul 2000

a continuat în perioada analizată, nivelul înregistrat la sfârşitul anului 2006 (4,87 la sută)

situându-se cu 3,7 puncte procentuale sub valoarea din decembrie 2005 şi fiind marginal inferior

ţintei de 5 la sută. Consolidarea procesului dezinflaţionist a fost reflectată şi de reducerea de la

9,1 la sută în anul 2005 la 6,6 la sută a variaţiei medii a indicelui armonizat al preţurilor de

consum (IAPC) – variabilă utilizată în formularea criteriului de la Maastricht

referitor la inflaţie; evoluţia a condus la restrângerea ecartului dintre rata IAPC pentru România şi

media ratelor IAPC corespunzătoare celor mai performante trei state membre UE în domeniul

stabilităţii preţurilor de la o valoare de 8,1 puncte procentuale în anul 2005 la 5,2 puncte

procentuale în anul 2006. La reducerea ritmului anual de creştere a preţurilor de consum

22

Page 23: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

(decembrie/decembrie) au contribuit un ansamblu de măsuri de politică macroeconomică, factori

structurali şi, nu în ultimul rând, influenţele conjuncturale.

Astfel, un rol important l-a avut creşterea restrictivităţii condiţiilor monetare în sens larg, ca

rezultat conjugat al: implementării deciziilor de politică monetară şi a măsurilor cu caracter

administrativ şi prudenţial adoptate de către banca centrală aprecierii nominale a leului faţă de

moneda europeană (cu 7,2 la sută1). De asemenea, dezinflaţia a fost sprijinită de menţinerea de

facto a unei politici fiscale prudente, cel puţin până la sfârşitul lunii octombrie.

Ca atare, inflaţia de bază CORE2 (excluzând influenţa preţurilor administrate, a celor

volatile, precum şi corectând impactul accizelor la tutun şi alcool) a scăzut substanţial, rata sa

anuală reducându-se de la 4,81 la sută în decembrie 2005 la 3,04 la sută în decembrie 2006. Un

impact favorabil în sensul reducerii ratei inflaţiei preturilor de consum a continuat să exercite

operarea de ajustări mai puţin ample ale preţurilor administrate (comparativ cu anul anterior,

ritmul anual de creştere a acestora a scăzut cu 4 puncte procentuale, până la 10,2 la sută,

rămânând însă sensibil superior mediei), pe fondul relativei atenuări a presiunilor pe piaţa

produselor energetice şi al întăririi monedei naţionale faţă de principalele valute, precum şi

dezvoltarea formelor moderne de comercializare a bunurilor de consum, pe de o parte prin

extinderea ofertei (inclusiv prin importuri), iar pe de altă parte prin politica de preţuri promovată;

în plus, concurenţa de pe segmentul comerţului cu amănuntul a acţionat ca o constrângere şi

asupra producătorilor autohtoni, în condiţiile gradului ridicat de deschidere a economiei

româneşti şi ale stabilităţii preţurilor externe2. Totodată, nu poate fi ignorată tendinţa puternic

descendentă a dinamicii anuale a preţurilor volatile, până la un nivel negativ de -2,5 la sută,

datorată atât unor evoluţii curente (recoltă abundentă de fructe şi legume şi reducerea preţurilor

petrolului pe pieţele internaţionale), cât şi unui efect de bază generat de şocurile adverse din anul

2005(inundaţii extinse, majorarea puternică a preţului internaţional al ţiţeiului). În acest context,

aşteptările inflaţioniste3 s-au diminuat semnificativ în a doua parte a anului, reprezentând astfel

un alt element de susţinere a procesului dezinflaţionist.

Efectul favorabil al factorilor menţionaţi anterior a fost parţial erodat de presiunile

inflaţioniste generate de cererea internă puternică, susţinută de: relaxarea politicii veniturilor,

majorările salariale din sectoarele private în dezvoltare şi expuse fenomenului de emigraţie

temporară a lucrătorilor, dar şi de creşterea remiterilor şi transferurilor din străinătate;

expansiunea rapidă a creditului neguvernamental, ca rezultat al anticipaţiilor privind creşterea

susţinută a veniturilor salariale, precum şi al intensificării substanţiale a concurenţei pentru cote

de piaţă manifestate între instituţiile de credit; modificarea conduitei fiscale în ultimele două luni

23

Page 24: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

Rata Somajui inregistat ( % )

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

2002 2003 2004 2005 2006

Rata Somajui inregistat (% )

ale anului, reflectată prin înregistrarea unui deficit al bugetului general consolidat mai ridicat

decât în anul precedent, majorarea cheltuielilor guvernamentale influenţând astfel şi nivelul

cererii agregate la începutul anului 2007.

3. Rata somajului

Rata şomajului a cunoscut fluctuaţii

semnificative pe parcursul anului 2002, în

special ca urmare a aplicării, de la 1 ianuarie

2002, a Legii nr. 416/2001 privind venitul

minim garantat.

Deoarece legea prevede ca cererile de ajutor social

să fie însoţite de acte doveditoare din care să rezulte

obţinerea unor venituri lunare inferioare celui minim

garantat, un număr mare de persoane au solicitat

înregistrarea în evidenţele Agenţiei Naţionale de

Ocupare a Forţei de Muncă (ca şomeri neindemnizaţi),

fără a îndeplini practic condiţia esenţială, respectiv, căutarea activă a unui loc de muncă. În aceste

condiţii, rata şomajului a sporit artificial de la 8,8 la sută în decembrie 2001 la 13,5 la sută în

februarie 2002. Ulterior, această influenţă s-a atenuat, pe măsură ce persoanele respective au

renunţat la reînnoirea cererilor, fiind astfel eliminate din înregistrările ANOFM.

Reducerea ratei şomajului până la un nivel de 8,1 la sută în decembrie 2002 nu a fost însă

rezultatul exclusiv al disipării influenţei conjuncturale menţionate, la această evoluţie contribuind

şi măsurile active de combatere a şomajului, prevăzute de Legea nr. 76/2002. Important de

semnalat este faptul că diminuarea ratei şomajului s-a produs concomitent cu restrângerea

numărului de salariaţi în majoritatea ramurilor economiei. Posibile explicaţii ale acestei evoluţii

rezidă atât în factori structurali – continuarea procesului de restructurare în industrie, trecerea la

agricultura de subzistenţă, existenţa în continuare a unei economii paralele –, cât şi în factori

conjuncturali – preferinţa pentru alte forme de angajare (de exemplu, prin convenţie civilă),

intensificarea exportului de forţă de muncă.

Pe parcursul anului 2003 rata şomajului s-a diminuat cu 1,2 puncte procentuale, ajungând în

luna decembrie la 7,2 la sută. La această evoluţie au contribuit consolidarea creşterii economice

şi măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă adoptate în baza programului social 2002-

Situatia Somajului

An

Număr şomeri înregistraţi(mii persoane) Rata Somajui

inregistat ( % )Total

Pe sexeBarbati Femei

2002 760,6 421,1 339,5 8,42003 658,9 372,7 286,2 7,42004 557,9 323.3 234,6 6,32005 523,0 303,8 219,2 5,92006 460,5 282,3 178,2 5,2

24

Page 25: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

0

100

200

300

400

500

600

700

800

2002 2003 2004 2005 2006

Barbati

Femei

Număr şomeri înregistraţi

2003 şi a Legii nr. 76/2002, însă decalajul dintre reducerea numărului de şomeri (cu 101,7 mii

persoane) şi creşterea numărului de salariaţi (cu 2,8 mii persoane) sugerează şi alţi factori de

influenţă (amplificarea mişcării migratorii, economia subterană).

În anul 2004 creşterea economică impresionantă s-a tradus şi printr-o diminuare a ratei

şomajului la 6,3 la sută. Ca şi în anul 2003, reducerea numărului de şomeri (cu 101 mii persoane)

este mult mai mare decât creşterea numărului de salariaţi (cu 65 mii persoane), părând a indica

acţiunea altor factori, precum: amplificarea migraţiei externe – sugerată de majorarea

transferurilor private de la nerezidenţi către

rezidenţi şi a veniturilor din muncă (însumate,

acestea au consemnat un ritm anual de creştere

de 31,8 la sută1), cu efect de limitare a

deficitului contului curent – şi persistenţa

economiei informale, în special a

autoconsumului în zona rurală.

Rata şomajului a continuat să scadă de la 6,3 la sută în decembrie 2004 la 5,9 la sută în

decembrie 2005. Chiar dacă pe o piaţă caracterizată printr-o migraţiune temporară a forţei de

muncă în străinătate astfel de cifre pierd din relevanţă, acestea par totuşi să reflecte o mai bună

înregistrare a forţei de muncă în sectorul formal al economiei. Totodată, cifrele indică un nivel

apropiat de „ocuparea deplină“, ceea ce poate explica majorările salariale cu mult peste creşterea

productivităţii muncii, precum şi persistenţa presiunilor inflaţioniste.

Rata şomajului înregistrat a atins la sfârşitul anului 2006 nivelul de 5,2 la sută din

populaţia activă civilă totală, mai mic cu 0,7 puncte procentuale faţă de decembrie 2005. Trendul

descendent al ratei şomajului înregistrat a fost influenţat de cererea internă de forţă de muncă14 şi

de migraţia forţei de muncă calificate în străinătate.

Datoria externa a Romaniei

Datoria pe termen mediu şi lung a însumat 14,97 miliarde EUR la finele anului 2002, cu

27,1 la sută mai mult faţă de 31 decembrie 2001. Creşterea soldului datoriei externe pe termen

mediu şi lung a atras după sine majorarea serviciului datoriei externe, valoarea acestuia însumând

4,25 miliarde EUR în anul 2002, cu 26,9 la sută mai mare decât în anul precedent. Pe fondul

creşterii exporturilor şi a produsului intern brut, indicatorii de îndatorare s-au menţinut în limitele

considerate normale pe plan internaţional. Rata serviciului datoriei externe a fost de 23,5 la sută,

iar ponderea serviciului datoriei externe în PIB de 8,3 la sută. Totodată, se remarcă menţinerea

25

Page 26: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

0

5

10

15

20

25

30

35

40

45

2002 2003 2004 2005 2006

Datorie Externa pe termenmediu si lung

Datorie Externa pe termenscurt

Datorie Externa

tendinţei de limitare a ponderii datoriei externe pe termen scurt în datoria externă totală (3 la

sută), rata serviciului aferent fiind de 3,1 la sută. Ponderea datoriei externe totale în PIB a fost de

34,1 la sută, iar raportul dintre datoria externă şi exportul de bunuri şi servicii a atins 96,3 la sută.

Consolidarea mediului

economic intern a contribuit la

ameliorarea percepţiei creditorilor şi investitorilor străini, conducând la majorarea intrărilor de

capital sub forma creditelor externe şi a investiţiilor străine directe şi de portofoliu. Astfel, la

sfârşitul anului 2003 datoria externă a României însuma 16,5 miliarde euro, mai mult cu 1 miliard

euro faţă de 31

decembrie 2002

Indicatorii de îndatorare externă s-au situat în limite normale. Rata serviciului datoriei

externe şi ponderea serviciului datoriei externe în PIB s-au redus faţă de sfârşitul anului 2002 cu

3,6 puncte procentuale, respectiv cu 1,1 puncte procentuale, ajungând la 20,6 la sută şi 7,5 la sută,

pe fondul creşterii exportului de bunuri şi servicii şi a produsului intern brut. În schimb, ponderea

datoriei externe pe termen scurt în datoria externă totală şi ponderea datoriei externe în PIB au

crescut cu 1,8 puncte procentuale, respectiv cu 1 punct procentual (până la 6,5 la sută, respectiv

32,7 la sută), ca efect al majorării împrumuturilor pe termen scurt contractate de sectorul

nebancar.

Serviciul datoriei externe în anul 2003 a fost de 3,8 miliarde euro Structura pe scadenţe a

serviciului datoriei externe relevă preponderenţa serviciului datoriei externe pe termen mediu şi

lung (85,6 la sută).

Datoria externă pe termen mediu şi lung a crescut faţă de sfârşitul anului 2002 cu 4,8 la

sută, ajungând la 15,88 miliarde euro, în urma unor intrări nete din credite externe în valoare de

2,09 miliarde euro. Nivelul datoriei externe a fost

limitat de influenţele variaţiei cursului de schimb

EVOLUŢIA INDICATORILOR DE ÎNDATORARE EXTERNĂ, 2001-2006

An

DatorieExterna

DatorieExterna

pe termenmediu si

lung

DatorieExterna

pe termenscurt

Serviciul

datoriei

externe

PondereaDatoriei externein PIB

Raportul dintre datoria externăşi încasările din

exportul demărfuri şi servicii

ponderea serviciului

datoriei externe în

export

ponderea serviciului datoriei externe în

PIB

2002 16,2 14,97 1,2 4,25 33,4 94,5 24,8 8,82003 17,83 15,88 1,98 3,8 33,9 97,5 20,8 7,22004 21,5 18,12 3,21 4,98 35,4 98,5 22,8 8,22005 30,91 24,64 6,27 13,58 38,9 117,3 51,5 17,1

2006 41,08 28,54 12,71 19,8 42,3 130,7 63,0 20,4

Evoluţia exportului si importului, 2002-2006

An Export Import (sold)

2002 17,14 19,9 -2,76

2003 18,29 22,18 -3,89

2004 21,4 27,37 -5,97

2005 26,36 34,51 -8,15

2006 31,44 43,19 -11,75

26

Page 27: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

-20

-10

0

10

20

30

40

50

2002 2003 2004 2005 2006

Export

Import

(sold)

EUR/USD (-1 218,2 milioane euro) şi ale unor conversii de datorie în investiţii directe (-163,1

milioane euro).

La sfârşitul anului 2004 soldul

datoriei externe totaliza 21,7 miliarde

euro. Majorarea de la an la an a soldului

datoriei externe a condus la creşterea

plăţilor efectuate în contul serviciului

datoriei externe, care a totalizat 5

miliarde euro în anul 2004, cu 1,2

miliarde euro mai mult faţă de anul precedent. Ca și in anul precedent creşterea exporturilor de

bunuri şi servicii şi a produsului intern brut au dus la menținerea în limitele considerate normale

de către analiștii economici a principalilor indicatori de îndatorare La finele anului 2004 ponderea

datoriei externe brute în PIB a fost de 36,8 la sută, cu 1,6 puncte procentuale mai mare faţă de

decembrie 2003, iar soldul datoriei externe brute raportat la exporturile de bunuri şi servicii a

reprezentat 99,4 la sută. Rata serviciului datoriei externe a crescut de la 20,8 la sută la 31

decembrie 2003 la 22,8 la sută la finele anului 2004, iar ponderea serviciului datoriei externe în

PIB s-a majorat în acelaşi interval de la 7,5 la sută la 8,4 la sută. Ponderea dobânzilor în total

exporturi a scăzut de la 4,2 la sută la 31 decembrie 2003 la 3,9 la sută la finele anului 2004, ca

urmare a obţinerii unor condiţii de creditare mai avantajoase în ultimii ani. Datoria externă pe

termen scurt a continuat trendul din anii anteriori, soldul acesteia crescând în perioada de

referinţă cu 78,9 la sută şi a reprezentat 16,3 la sută din datoria externă brută la sfârşitul anului

2004.

Serviciul datoriei externe în anul 2004 a însumat 4,97 miliarde euro. Structura pe scadenţe

a serviciului datoriei externe relevă preponderenţa serviciului datoriei externe pe termen mediu şi

lung (81 la sută).

Datoria externă pe termen mediu şi lung a totalizat 18,17 miliarde euro la finele anului

2004, cu 14,6 la sută mai mult faţă de 31 decembrie 2003, urmare a unor intrări nete din

angajamente externe în valoare 3,2 miliarde euro. Nivelul datoriei externe a fost limitat de

influenţele variaţiei cursului de schimb EUR/USD (-543,5 milioane euro) şi ale unor conversii de

datorie în investiţii directe (-337,8 milioane euro).

În decursul anului 2005 datoria externă pe termen scurt s-a dublat, astfel că la sfârşitul

anului aceasta totaliza 6,5 miliarde euro, reprezentând 20,9 la sută din totalul datoriei externe

brute. Majorarea datoriei pe termen scurt a condus şi la creşterea plăţilor efectuate în contul

27

Page 28: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

serviciului datoriei externe a României, care a însumat 13,6 miliarde euro în anul 2005. Din

totalul acestora, plăţile aferente datoriei pe termen scurt au fost de 8,3 miliarde euro, în timp ce

serviciul datoriei externe pe termen mediu şi lung a totalizat 5,3 miliarde euro. În anul 2005 rata

serviciului datoriei externe a ajuns de 51,5 la sută, în principal datorită majorării ratelor de

capital aferente datoriei pe termen scurt, iar raportul dintre serviciul datoriei externe şi rezerva

oficială a atins 74,4 la sută la 31 decembrie 2005. Ponderea datoriei externe brute în PIB s-a

menţinut în limite considerate normale (39,2 la sută), cu 3,8 puncte procentuale mai mult faţă de

decembrie 2004, iar raportul dintre datoria externă brută şi exporturile de bunuri şi servicii a

fost de 117,9 la sută. Urmare a obţinerii unor condiţii de creditare mai avantajoase în ultimii ani,

ponderea dobânzilor în total exporturi a crescut numai cu 0,5 puncte procentuale, de la 3,9 la sută

la 31 decembrie 2004 la 4,4 la sută la sfârşitul anului 2005.

Serviciul datoriei externe în anul 2005 a însumat 13,58 miliarde euro. Structura pe

scadenţe a serviciului datoriei externe arată că ponderea serviciului datoriei pe termen scurt a

crescut de la 19 la sută în 2004 la 60,9 la sută în 2005, concomitent cu reducerea ponderii

serviciului datoriei pe termen mediu şi lung de la 81 la sută la 39,1 la sută.

Datoria pe termen mediu şi lung a totalizat 24,59 miliarde euro la finele anului 2005, cu

34,4 la sută mai mult faţă de 31 decembrie 2004, ca urmare a influenţelor din variaţia cursului

de schimb EUR/USD (989 milioane euro) şi a unor conversii de datorie în investiţii directe (-161

milioane euro).

Anul 2006 se caracterizează prin creşterea investiţiilor străine în România şi a intrărilor de

capital de natura datoriei externe. Astfel, la 31 decembrie 2006 soldul datoriei externe brute

totaliza 41,1 miliarde euro, iar cel al participaţiilor străine la capitalul social al firmelor româneşti

însuma 27,1 miliarde euro. În decursul anului 2006 evoluţia soldului datoriei externe pe termen

scurt a continuat trendul din anul precedent, dublându-se faţă de decembrie 2005. Astfel, la

sfârşitul anului 2006 datoria externă pe termen scurt totaliza 12,7 miliarde euro, reprezentând

30,9 la sută din totalul datoriei externe brute. Majorarea datoriei pe termen scurt a atras după sine

şi creşterea plăţilor efectuate în contul serviciului datoriei externe a României, care a însumat

19,8 miliarde euro în anul 2006. Din totalul acestora, plăţile aferente datoriei externe pe termen

scurt au fost de 13,3 miliarde euro, în timp ce serviciul datoriei externe pe termen mediu şi lung a

totalizat 6,5 miliarde euro. Pe fondul majorării ratelor de capital aferente datoriei externe pe

termen scurt, rata serviciului datoriei externe a ajuns de 63 la sută la finele anului 2006, iar

raportul dintre serviciul datoriei externe şi rezerva oficială a atins 86,3 la sută la 31 decembrie

28

Page 29: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

2006. Ponderea datoriei externe brute în PIB s-a menţinut în limite considerate normale (42,3 la

sută), cu 3,4 puncte procentuale mai mult faţă de decembrie 2005, iar raportul dintre datoria

externă brută şi exporturile de bunuri şi servicii a fost de 130,7 la sută. Ponderea dobânzilor în

total exporturi de bunuri şi servicii a crescut de la 4,4 la sută la 31 decembrie 2005 la 5,1 la sută

la sfârşitul anului 2006.

Serviciul datoriei externe (termen scurt, mediu şi lung) în anul 2006 a însumat 19,8

miliarde euro.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a totalizat 28 376 milioane euro la finele anului

2006, cu 15,2 la sută mai mult faţă de 31 decembrie 2005, ca urmare, a influenţelor din variaţia

cursului de schimb EUR/USD (-622 milioane euro) şi a unor conversii de datorie în investiţii

directe (-45 milioane euro).

Gradul de deschidere a economiei româneşti, care a relevat o evoluţie constant

ascendentă în ultimii patru ani, a crescut considerabil, de la 41,4 la sută în anul 1993 la 66,4 la

sută în anul 2002, pe fondul scăderii protecţionismului tarifar şi al reorientării comerţului exterior

către Uniunea Europeană.

Exportul de bunuri a însumat 17,14 miliarde euro, în creştere faţă de anul 2001 cu 21,9 la

sută, ca urmare a majorării volumului de mărfuri la mai mult de jumătate. Creşterile de export din

ultimii patru ani au mărit contribuţia exportului la realizarea PIB de la 19,7 la sută în 1998 la 30,3

la sută în 2002.. Dintre produsele cu ponderi semnificative în export, cele menţionate în tabelul

următor au înregistrat creşteri.

Importul de bunuri (FOB) a atins în 2002 valoarea de 19,9 miliarde euro (36 la sută din

PIB), în creştere cu 14,9 la sută faţă de anul precedent, pe fondul consolidării cererii interne, al

majorării exportului şi al creşterii preţului internaţional al ţiţeiului. Surplusul de import s-a

realizat preponderent din majorarea volumului de bunuri (ca urmare a liberalizării importului de

bunuri industriale din Uniunea Europeană, a suspendării plăţii taxei pe valoarea adăugată pentru

importul de maşini şi utilaje) şi de materii prime care nu se produc în ţară sau sunt deficitare.

Gradul de deschidere a economiei româneşti, cu o evoluţie constant ascendentă în ultimii

cinci ani, a crescut considerabil, ajungând la 69,9 la sută în anul 2003, pe fondul scăderii

protecţionismului tarifar şi al intensificării integrării României în circuitul economic mondial.

Exportul de bunuri a însumat 15,61 miliarde euro, în creştere faţă de anul 2002 cu 6,4 la

sută (0,94 miliarde euro), exclusiv din majorarea volumului. Creşterile de export din ultimii cinci

ani au mărit contribuţia exportului la realizarea PIB de la 23,8 la sută în 1999 la 31 la sută în

29

Page 30: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

2003. Creşterile înregistrate de produsele cu ponderi semnificative în export sunt prezentate în

tabelul nr.10.

Importul de bunuri (FOB) a atins în 2003 valoarea de 22,18 miliarde euro (38,9 la sută

din PIB), în creştere cu 12,3 la sută faţă de anul precedent (2,14 miliarde euro), exclusiv din

majorarea volumului de bunuri, datorită preţurilor externe mici.

Gradul de deschidere a economiei româneşti a crescut semnificativ, ajungând la 73,3 la

sută în anul 2004, pe fondul eliminării protecţionismului tarifar şi al intensificării integrării

României în circuitul economic mondial.

Exportul de bunuri a însumat 21,4 miliarde euro, marcând o creştere substanţială (21,3 la

sută) comparativ cu anul 2003, ca efect al majorării preţurilor externe (la produse metalurgice,

produse petroliere, maşini) şi al modificării structurii bunurilor exportate – în sensul creşterii

ponderii bunurilor intermediare şi al scăderii ponderii bunurilor de consum. Surplusul valoric al

exportului faţă de anul 2003 a fost de 3,32 miliarde euro. În anul 2004, media lunară realizată la

export s-a apropiat de 1,6 miliarde euro, mărind contribuţia exportului la realizarea PIB cu 1,3

puncte procentuale faţă de anul precedent, până la 32,1 la sută.

Importul de bunuri (FOB) a atins în 2004 valoarea de 27,37 miliarde euro, în creştere cu

24 la sută faţă de anul precedent, pe fondul expansiunii cererii interne. Surplusul valoric al

importului faţă de anul 2003 a fost de 4,69 milioane euro. Media lunară realizată la import a fost

de 2 miliarde euro şi a majorat ponderea importului în PIB cu 2,6 puncte procentuale faţă de anul

2003, ajungând la 41,2 la sută.

Exportul de bunuri a însumat 26,36 miliarde euro, în creştere cu 17,5 la sută faţă de anul

2004, ca efect al temperării cererii din zona euro (cu excepţia exportului de produse minerale) şi

al modificării structurii exporturilor – în favoarea bunurilor cu grad înalt de prelucrare (bunuri

intermediare şi bunuri de capital). Surplusul valoric al exportului a fost comparabil cu cel din

anul precedent (3,32 miliarde euro) şi a provenit în proporţie de două treimi din creşterea

preţurilor externe (produse petroliere, produse ale industriei chimice, fontă, fier şi oţel) şi de o

treime din majorarea volumului (automobile, produse petroliere, maşini, aparate şi echipamente

electrice). În anul 2005, media lunară realizată la export a fost de 1,8 miliarde euro, mai mare cu

0,2 miliarde.

Importul de bunuri a atins 34,51 miliarde euro, rata de creştere fiind comparabilă cu cea

din anul 2004 (23,9 la sută), în condiţiile creşterii preţurilor internaţionale (ţiţei, gaze naturale,

produse petroliere, minereuri, produse metalurgice, piei, blănuri) şi ale majorării cererii interne

(automobile, tractoare şi alte vehicule terestre, cazane, turbine, motoare, aparate şi dispozitive

30

Page 31: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

mecanice, bumbac, fire şi ţesături din bumbac, maşini, aparate şi echipamente electrice, aparate

de înregistrat şi de reprodus sunetul şi imaginea). Surplusul valoric al importului faţă de anul

2004 a fost de 5,8 miliarde euro şi a fost determinat de creşterea preţurilor externe, de

modificarea structurii importului şi de majorarea cererii interne pentru bunuri de folosinţă

îndelungată. Media lunară realizată la import a fost de 2,5 miliarde euro, mai mare cu 0,5

miliarde euro decât în anul precedent.

Exportul de bunuri a însumat 31,44 miliarde euro, în creştere cu 16,2 la sută faţă de anul

2005, ca efect al majorării preţurilor externe (la produse petroliere19, maşini, produse

metalurgice, produse chimice, materiale plastice, mobilier), al volumului şi al creşterii

exporturilor produselor prelucrate (bunuri intermediare şi bunuri de capital). Surplusul valoric al

exportului a fost de 3,6 miliarde euro, mai mare cu 0,28 miliarde euro faţă de cel înregistrat în

anul 2005 şi a provenit atât din creşterea preţurilor externe (produse petroliere, metalurgice,

chimice şi plastice, aluminiu, motoare, aparate şi dispozitive mecanice, mobilier şi încălţăminte),

cât şi din majorarea volumului (automobile, produse petroliere, maşini, aparate şi echipamente

electrice, aluminiu, cupru, produse din fontă, fier sau oţel, materiale plastice şi articole din

plastic). În anul 2006, media lunară realizată la export a fost de 2,1 miliarde euro, mai mare cu

0,3 miliarde euro decât în anul precedent.

Importul de bunuri a înregistrat 43,19 miliarde euro, mai mult cu 25,1 la sută faţă de anul

precedent, pe seama majorării cererii interne de bunuri de capital (automobile, tractoare şi alte

vehicule terestre, aparate şi dispozitive mecanice, maşini, aparate şi echipamente electrice) şi de

produse energetice, precum şi de evoluţia preţurilor materiilor prime20. Surplusul valoric al

importului faţă de anul 2005 a fost de 7,55 miliarde euro, mai mare cu 1, 75 miliarde euro faţă de

cel înregistrat în anul 2005 şi a fost determinat în cea mai mare parte de majorarea volumului

fizic al bunurilor importate. Media lunară realizată la import a fost de 3,1 miliarde euro, mai mare

cu 0,6 miliarde euro decât în anul precedent.

Indicatorii deschiderii internaţionale a economiei

An Export importsoldul

balantei comerciale

PIBdeschiderea

internationala (%)

ponderea exporturilor

in PIB

rata de completare

a resurselor interne din importuri

ponderea soldului balantei

comerciale in PIB

2002 17,14 19,9 -2,76 48,46 76,43 35,37 41,06 -5,70

2003 18,29 22,18 -3,89 50,68 79,85 36,09 43,76 -7,68

2004 21,4 27,37 -5,97 58,91 82,79 36,33 46,46 -10,13

31

Page 32: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

deschiderea internationala (%)

72

74

76

78

80

82

84

2002 2003 2004 2005 2006

deschiderea internationala(%)

rata de completare a resurselor interne din importuri

38

39

40

41

42

43

44

45

46

47

2002 2003 2004 2005 2006

rata de completare aresurselor interne dinimporturi

ponderea soldului balantei comerciale in PIB

-14

-12

-10

-8

-6

-4

-2

0

2002 2003 2004 2005 2006

ponderea soldului balanteicomerciale in PIB

ponderea exporturilor in PIB

31,532

32,533

33,534

34,535

35,536

36,537

2002 2003 2004 2005 2006

ponderea exporturilor inPIB

2005 26,36 34,51 -8,15 79,26 76,80 33,26 43,54 -10,28

2006 31,44 43,19 -11,75 93,72 79,63 33,55 46,08 -12,54

Deschiderea internaţională a economiei a avut o evoluţie pozitivă până în 2004 ( 76, 43 în

2002, 79,85 în 2003, 82,79 în 2004) în anul 2005 a scăzut cu 6 procente faţă de anul precedent

(76,8 procente în 2005) revenindu-şi în anul 2006 când a crescut cu 2,83 procente atingând 79,63

procente. Prin urmare ponderea comerţului exterior în PIB-ul României a înregistrat un trend

ascendent până în 2004, a scăzut în 2005 şi a crescut din nou în 2006.

O evoluţie similară cu deschiderea internaţională a economiei a înregistrat şi ponderea

exporturilor în PIB: trend ascendent până în 2004 când a reprezentat 36,33 procente din PIB,

scădere în 2005 – 33,26 procente din PIB, creștere în 2006, 33,55 procente din PIB.

Rata de completare a resurselor interne din importuri a

fluctuat de-a lungul perioadei analizate (41,06 procente în

2002, 43,76 procente în 2003, 46,46 procente în 2004, 43,54

procente în 2005, 46,08 procente în 2006)

Pe toată

perioada analizată ponderea soldului balanței

comerciale în PIB a fost sub 2,5 %, prin urmare

dezechilibrul balanţei comerciale nu afectează

echilibrul general intern în mod semnificativ.

2.3 Analiza corelaţiilor dintre diferiţi

indicatori macroeconomici

32

Page 33: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

Pentru a explica variaţia dintre principalii indicatori macroeconomici vom utiliza procedeul

de regresie explicat in prima parte a prezentei lucrări.

1. Explicarea variaţiei PIB in raport de variaţia exportului:

Tabelul 1 SUMMARY OUTPUT :

R=0.99 arată că între cresterea

exportului si cresterea

produsului intern brut există o

legătură puternică.

R2=0.99 arată că 99% din

cresterea PIB este explicată de

crestera exportului

Tabelul 2 Corelaţia dintre cresterea PIB si creşterea exportului :

yi= 6,76+0,19xi

Intercept este termenul liber, deci coeficientul a0 este 6,76. Termenul liber este punctul

în care variabila explicativă (factorială) este 0. Deci in cazul in care nu exista export, PIB

ar avea valoarea termenului liber.

Coeficientul a1 este 0.19, ceea ce însemnă că la creşterea exportului cu 1 mld euro PIB va

creste cu 0.19 mld euro.

2. Explicarea variaţiei importului în raport cu variaţia exportului:

R= 0.99 arată că între creșterea

exportului si creșterea importului

există o legătură puternică.

SUMMARY OUTPUT

Regression Statistics

Multiple R 0,99

R Square 0,99

Adjusted R Square 0,98

Standard Error 0,72

Observations 5,00

an export PIB

2003 15,61 50,68

2004 18,94 60,81

2005 22,25 79,53

2006 25,85 97,75

2007 29,40 121,27

  Coefficients Standard Error t Stat P-value

Intercept 6,76 1,09 6,23 0,01<0.05

X Variable 1 0,19 0,01 15,10 0,00<0.05

SUMMARY OUTPUT

Regression Statistics

Multiple R 0,99

R Square 0,99

Adjusted R Square 0,98

Standard Error 0,76Observations 5,00

an export import

2003 15,61 19,57

2004 18,94 24,26

2005 22,25 30,062006 25,85 37,61

2007 29,40 47,0633

Page 34: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

R2 =0.99 arată că 99% din cresterea importului este explicată de cresterea exportului

Tabelul 2 Corelatia dintre creşterea importului si creşterea exportului:

yi= 6,67+0,50xi

Intercept este termenul liber, deci coeficientul a0 este 6,67. Termenul liber este punctul

în care variabila explicativă (factorială) este 0. Deci in cazul in care nu exista export,

importul ar avea valoarea termenului liber.

Coeficientul a1 este 0.50, ceea ce însemnă că la creşterea exportului cu 1 mld euro

importul va creste cu 0.50 mld euro.

3. Explicarea variaţiei Datoriei externe in raport cu variaţia exportului:

Tabelul 1 SUMMARY OUTPUT:

R= 0.98 arată că între dinamica

exportului si dinamica datoriei

externe există o legătură puternică.

R2 =0.96 arată că 96% din

dinamica datoriei externe este

explicată de dinamica exportului

Tabelul nr 2 Corelatia dintre creșterea exportului și scăderea Datoriei externe:

yi= 7.44+0,60xi

Intercept este termenul liber, deci coeficientul a0 este 7.44. Termenul liber este punctul

în care variabila explicativă (factorială) este 0. Deci in cazul in care nu există export,

datoria externă are valoarea termenului liber.

  Coefficients Standard Error t Stat P-value

Intercept 6,67 1,16 5,76 0,01<0,05

X Variable 1 0,50 0,03 14,21 0,00<0,05

SUMMARY OUTPUT

Regression Statistics

Multiple R 0,98

R Square 0,96

Adjusted R Square 0,94

Standard Error 1,28

Observations 5,00

an export DE

2003 15,6115,88

2004 18,9418,12

2005 22,2524,64

2006 25,8528,54

2007 29,4038,33

Coefficients Standard Error t Stat P-value

Intercept 7,44 1,88 3,95 0,03<0,05

X Variable 1 0,60 0,07 8,34 0,00<0,05

34

Page 35: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

Coeficientul a1 este 0.60, ceea ce însemnă că la creşterea exportului cu 1 mld euro datoria

external va scădea cu 0.60 mld euro.

4. Explicarea variaţiei PIB in raport cu variaţia datoriei externe

Tabelul 1 SUMMARY OUTPUT

R= 0.99 arată că între dinamica

datoriei externe si dinamica PIB există

o legătură puternică.

R2 =0.99 arată că 99% din dinamica

PIB este explicată de dinamica datoriei externe.

Tabelul nr 2 Corelatia dintre datoria externă si PIB:

yi= -0.61+0,31xi

Intercept este termenul liber, deci coeficientul a0 este - 0.61. Termenul liber este punctul

în care variabila explicativă (factorială) este 0. Deci in cazul in care nu exista datorie

externă, PIB are valoarea termenului liber.

Coeficientul a1 este 0.31, ceea ce însemnă că la creşterea PIB cu 1 mld euro datoria

externa se va diminua cu 0.31 mld euro.

Aspecte generale cu privire la evoluţia indicatorilor macroeconomici ai României – Concluzii

SUMMARY OUTPUT

Regression Statistics

Multiple R 0,99

R Square 0,99

Adjusted R Square 0,98

Standard Error 1,10

Observations 5,00

an DE PIB2003 15,88 50,682004 18,12 60,812005 24,64 79,532006 28,54 97,752007 38,33 121,27

  Coefficients Standard Error t Stat P-value

Intercept -0,61 1,67 -0,37 0,74>0,05

X Variable 1 0,31 0,02 16,13 0,00<0.05

35

Page 36: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

Din analiza efectuată în lucrarea de faţă reiese că în perioada analizată România a

înregistrat progrese semnificative în domeniul economic. Cu toate că aceste progrese sunt

remarcabile, este nevoie în continuare de menţinerea unei politici fiscale stricte, care să vină în

completarea unei politici monetare riguroase, intensificată de progresele mari din domeniul

reformei structurale. Astfel se va crea o mai bună disciplină financiară în sectorul întreprinderilor

şi o bază mult mai solidă pentru finanţele publice şi sistemul financiar.

Din analiza efectuată reiese că trăsăturile esenţiale ale tipului de creştere economică din

România în perioada 2002 – 2006 au fost: (i) menţinerea PIB peste nivelul său potenţial (cu un

impact negativ în planul tensiunilor asupra preţurilor de consum), în pofida majorării acestuia din

urmă şi (ii) persistenţa dezechilibrului intern/extern, în favoarea absorbţiei interne. Această

situaţie se datorează unui cumul de factori:

– existenţa unui decalaj între momentul efectuării unor investiţii şi cel al începerii

manifestării efectelor acestora asupra nivelului ofertei agregate şi al productivităţii;

– creşterea rapidă a veniturilor disponibile ale populaţiei, uneori cu o viteză

superioară ritmului productivităţii muncii, potenţată de evoluţia în continuare

rapidă a creditului, ambele contribuind la majorarea consumului în perioada

curentă bazată pe anticiparea unor creşteri de venituri în viitor (consumption

smoothing), inclusiv datorită cererii de consum privat nesatisfăcute în anii anteriori;

– dezvoltarea accelerată în ultimii ani a unor activităţi în esenţă neexportabile (non-

tradables), precum serviciile (comerţ, servicii financiar-bancare) şi construcţiile;

– aprecierea leului, cu efect de stimulare a cererii de import, precum şi existenţa unor

efecte de avuţie şi de bilanţ semnificative, care diminuează caracterul restrictiv al

aprecierii monedei naţionale asupra activităţii economice.

Analiza realizată pe baza indicatorilor selectaţi, prezentată în lucrare, constiutie doar o parte

din ceea ce înseamnă o viziune de ansamblu asupra evoluţiei economice a României. Pentru

aceasta este necesară o integrare a analizei în context internaţional.

În anul 2006, configurarea politicilor economice şi acţiunile întreprinse de către autorităţi

au fost subsumate contextului pregătirii economiei României pentru aderarea la Uniunea

Europeană la 1 ianuarie 2007. În acest context, economia României a continuat evoluţiile

favorabile în privinţa dezinflaţiei şi a creşterii economice, alături de manifestarea mai pregnantă a

unor riscuri, în special în ceea ce priveşte adâncirea deficitului contului curent al balanţei de plăţi.

În Raportul său din anul 2005, Comisia Europeană a concluzionat că România continuă să

îndeplinească criteriul economiei de piaţă funcţionale, iar implementarea viguroasă a reformelor

36

Page 37: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

structurale vor asigura capacitatea acesteia de a face faţă presiunilor concurenţiale din cadrul

Uniunii. România a menţinut, în general, stabilitatea macroeconomică, chiar dacă mix-ul de

politici s-a dovedit mai puţin prudent şi a ridicat îngrijorări cu privire la sustenabilitatea

progreselor obţinute în acest domeniu. România a continuat să implementeze programul de

reforme structurale, deşi nu la fel de ferm în toate sectoarele.

Provocări viitoare :

România are de înfruntat o serie de provocări pentru a-şi atinge obiectivul, îndeplinirea

angajamentelor pentru integrarea în UE. Printre acestea, menţionăm:

Accelerarea reformelor structurale. Dificultăţile cheie includ finalizarea agendei de

privatizare, îmbunătăţirea climatului de afaceri prin eliminarea barierelor administrative şi

implementarea unui sistem fiscal deschis şi previzibil cu scopul de a întări sistemul de colectare a

taxelor în vederea asigurării absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune socială pe care

România le va primi de la Uniunea Europeană.

Reforma instituţiilor publice şi îmbunătăţirea guvernanţei. Serviciile publice trebuie să

fie gestionate astfel încât să aducă beneficii populaţiei. Aceasta se poate realiza prin instituirea

unui serviciu public pe baza meritelor, remunerat corespunzător. Este, de asemenea, necesar un

cadru legal şi reglementar care să sprijine serviciile publice.

Reforma procesului legislativ şi a justiţiei. În trecut, reformele au fost stânjenite de

frecventele schimbări din legislaţie şi de incapacitatea de a implementa noile legi

De aceea, este esenţial să se organizeze legislaţia în vigoare şi să se elaboreze un sistem

eficient de aprobare a legilor noi. În plus, trebuie consolidate atât profesionalismul şi integritatea

judecătorilor cât şi independenţa puterii juridice. Procesul juridic trebuie, de asemenea, să devină

mai rapid şi mai eficient. 

Reforma sistemului de pensii. În ciuda reformelor recente, sistemul public de pensii se

confruntă cu provocări semnificative datorate îmbătrânirii populaţiei, structurii populaţiei şi

manierei ineficiente de strângere a veniturilor. Este nevoie de reforme susţinute pentru garantarea

sustenabilităţii financiare pe termen mediu şi lung, asigurarea unor pensii mai mari şi trecerea la

al doilea pilon (contribuţia obligatorie şi gestionarea la nivel privat a fondurilor de pensii).

Dezvoltarea zonelor rurale şi reducerea sărăciei. Deoarece majoritatea populaţiei sărace

din România locuieşte în zonele rurale, reformele din agricultură sunt esenţiale pentru a reduce

nivelul ridicat de sărăcie a ţării. Deşi România are un teren agricol fertil, păduri întinse şi o reţea

37

Page 38: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

fluvială întinsă, zonele rurale au o infrastructură inadecvată şi o producţie agricolă ineficientă. În

plus, trebuie îmbunătăţit accesul la educaţie şi la servicii sociale în aceste zone.

Reforma sectorului energetic. Deşi reformele din sectorul energetic au fost impresionante,

restructurarea trebuie să continue mai ales în zona de generare. Privatizarea companiilor

generatoare de energie a fost întârziată iar acest lucru afectează eficienţa sectorului şi

competitivitatea sectorului energetic  în cadrul Pieţei Unice a Uniunii Europene. 

BIBLIOGRAFIE:

A. Manuale : 38

Page 39: Raportul de țară al României, evoluția indicatorilor macroeconomici in oerioada 2002-2006

Statistică internaţională, autor : Prof.univ.dr.Liviu-Stelian BEGU

Macroeconomie, autori : Cristian Avrămescu, Cristina Florentina Bâldan,

Emilia Ungureanu, , ed Bibliotheca Târgoviște 2007, pag 215-216

Economie Microeconomie si Macroeconomie, autor – Conf .univ.dr.

Claudiu DOLTU

Modele econometrice, autor Prof.univ.dr.Eugen PECICAN,

Prof.univ.dr.Ovidiu TANASOIU, Lect.univ.drd.Andreea Iluzia IACOB

Suport De Curs – Pentru Învăţământ La Distanţă, Lect.

univ. dr. DANIEL TOBĂ

B. WEB:

http://www.mie.ro/_documente/dialog_Ro_UE/2006/ raport_monitorizare_mai2006.pdf

http://www.bnr.ro/

http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do

http://www.biblioteca.ase.ro/resurse/resurse_electronice/ teze.php

http://web.worldbank.org/WBSITE/EXTERNAL/ COUNTRIES/ECAEXT/ROMANIAINROMANIANEXTN/0,,contentMDK:20611988~menuPK:1524448~pagePK:1497618~piPK:217854~theSitePK:454573,00.html

http://www.statistica.md/statistics/dat/1280/ro/

res_util_alePIB_ian_mart2008.pdf

http://www.guv.ro/

39