7/27/2019 raport_realitate-fictiune

http://slidepdf.com/reader/full/raportrealitate-fictiune 1/2

Raport realitate-fictiune; nuvela de inspiratie istorica

“Alexandru Lapusneanu” – Costache Negruzzi

George Calinescu afirma in “Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent” ca daca ar fi fost

scrisa intr-o limba de circulatie, opera “Alexandru Lapusneanu” a lui C. Negruzzi ar fi fost celebra ca

“Hamlet” a lui W. Shakespeare. Intr-adevar, opera este foarte complexa, motiv pentru care si Mihail

Kogalniceanu o publica in primul numar al revistei “Dacia literara” in 1840. De asemenea, Kogalniceanu o

considera un model pentru tinerii scriitori de atunci, iar tematica fiind istorica, Kogalniceanu recomandand

printre sursele de inspiratie pentru tinerii artisti si istoria nationala, alaturi de frumusetile patriei si

folclorul.

Nuvela este, asa cum am afirmat, mult mai complexa, prezentand elemente specifice romantismului

pasoptist, cat si elemente clasice sau care anunta realismul.

Romantic, este in primul rand, figura exceptionala a domnitorului Alexandru Lapusneanu. Este vorba

despre un domnitor ce iese in evidenta prins sadism, prin despotism si in acelasi timp, printr-o inteligenta

diabolica. Si in constructia personajului, autorul foloseste un procedeu romantic si anume antiteza,

Lapusneanu constituind un cuplu romantic (angelic – demonic) impreuna cu doamna Ruxandra.

Totusi, eroul lui Negruzzi, desi poate fi incadrat intr-o tipologie (tipul tiranului), este alcatuit din mai

multe fatede, asadar nu este unul schematic. Psihologia este surprinsa in contextul sociopolitic, ce

contribuie, de asemenea, la caracterizarea personajului. Acestea pot fi considerate elemente realiste ale

nuvelei.

Clasica este structura operei, impartita in patru capitol, corespunzatoare celor patru acte ale unei

drame clasice.

De asemenea, cele patru capitol sunt in relatie cu constructia subiectului, primul continand

expozitiunea si intriga, al doilea desfasurarea actiunii, al treilea punctual culminant, iar ultimul

deznodamantul. De asemenea, fiecare capitol are un motto semnificativ: primul capitol – “Daca voi nu ma

vreti, eu va vreau”, II – “Ai sa dai sama, doamna”, III – “Capul lui Motoc vrem” , IV – “De ma voi scula, pe

multi am sa popesc eu”). 

In ceea ce priveste raportul realitate – fictiune, se observa ca nuvela preia din cronicile lui Grigore

Ureche si ale lui Miron Costin cateva dintre evenimentele – cheie: venirea lui la a doua domnie a sa, insotit

de o oaste numeroasa de lefegii straini a lui Alexandru Lapusneanu si replica sa consemnata de Miron

Costin: “Daca voi nu ma vreti, eu va vreau”, Campania impotriva boierilor si a clericilor si arderea unor

manastiri, macelul de la palat, boala de friguri a domnitorului si calugarirea sa la cerere, revenirea din

boala si asasinarea tiranului la indemnul mitropolitului, scena pe care acesta o modifica, insa. La aceste

elemente reale, autorul adauga o serie de scene fictive, antrenand personaje din penumbra istoriei,

pentru a evidentia psihologia __. Un axemplu il constituie prezenta lui Motoc, in cea de-a doua domnie a

lui Lapusneanu, ea fiind inspirata de sfarsitul tragic al altui boier, Batiste Veveli (in “Letopitetul” lui Miron

Costin). Un alt element fictiv este prezenta la capataiul domnitorului a altor doi boieri, Spancioc si Stroici,

dintre care, in realitate, unul dintre ei murise, iar altul era in exil. Autorul deformeaza istoria cu cateva

scopuri clare, unul dintre ele fiind acela de a aduce in acelasi context personaje ce se caracterizeaza cel

mai bine prin raportarea unuia la celalalt. Spre exemplu, Motoc, desi se afla in aceeasi tabara cu Spancioc,

Stroici si Veverita, are cu totul alte motive, ultimii fiind patrioti, iar Motoc fiind, din contra, oportunist. Un

alt motiv este acela ca, prin personajele aduse in epoca lui Lapusneanu, autorul creeaza tipologii prezente

7/27/2019 raport_realitate-fictiune

http://slidepdf.com/reader/full/raportrealitate-fictiune 2/2

Raport realitate-fictiune; nuvela de inspiratie istorica

in politica si, in general, in structurile de la varf ale oricarui regim, dar mai ales ale domnitorilor de

altadata: portretul opozantului nevoit sa plece in exil, oportunistul si duplicitarul etc.

Alte episoade ale nuvelei sunt in totalitate inventate, exemple putand constitui discutia dintre

Lapusneanu si doamna Ruxandra, discutia dintre Motoc si Lapusneanu, promisiunea facuta doamnei

Ruxandra, comportamentul personajelor in momentele-cheie etc. Toate aceste detalii si scene fictive

realizeaza complexitatea personajelor, nuanteaza caracterul, fiecare dezvaluindu-si partea de lumina sau

de umbra.

In ceea ce priveste eroul nuvelei, Alexandru Lapusneanu, portretul acestuia cuprinde o serie de

adevaruri istorice, cum ar fi perceptia initiala de catre popor a acestuia ca pe un fel de izbavitor, ca pe un

 justitiar, casatoria din interes cu doamna Ruxandra, ura pentru boieri si pentru clerici, in urma tradarii

anterioare, inteligenta diabolica, dezinteresul pentru fast.

Mijloacele de caracterizare a personajului sunt atat directe, cat si indirecte.

In mod direct este realizat portretul fizic, ce cuprinde in principal expresia si gesturile domnitorului,

relevante pentru caracterul sau impulsiv: “ai caruia ochi scanteiara ca un fulger”, “radea, muschii fetei se

suceau in rasul acesta”, “iar ochii lui hojma clipeau”, “iar ochii lui hojma clipeau”. Gestul reflex de a aduce

mana la arma de cate ori se enerva denota acelasi temperament crud ,violent. Vestimentatia este si ea

descriptiva, mai ales cu prilejul discursului de la mitropolie, cand, in ciuda obiceiului sau, Lapusneanu

apare imbracat cu “toata pompa domneasca”, ca sugestie a faptului ca lupul isi schimba parul, dar naravul

ba.

Din caracterizare indirecta, din fapte, afirmatii, se realizeaza cel mai sugestiv portretul tiranului.

Faptele vorbesc singure despre felul tiranic si inuman de a fi al lui Lapusneanu. Isi impune vointa cu forta,

ameninta, mutileaza, ucide, arde manastiri etc. Naratorul isi pastreaza in general obiectivitatea, lasand

personajul sa evolueze prin fapte, gesture etc. Totusi, exista cateva situatii in opera, cand naratorul isi

dezminte acest statut eticheta, faptele personajului “era groaza a privi aceasta sangeroasa scena”,

“aceasta desartata cuvantare”, “tiranul” s.a. 

In conculzie,ca in orice nuvela, accentual cade nu atat pe actiune, cat pe psihologia personajului,

fiecare detaliu contribuind la conturarea unui personaj complex, care, totusi, poate fi incadrat in tipologia

tiranului.