Raport National de Sanatate a Copiilor si Tinerilor din Romania 2015

ISBN: 978-973-708-814-7

Institutul Național de Sănătate Publică

Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate

RAPORT NAŢIONAL DE SĂNĂTATE A COPIILOR ŞI TINERILOR DIN

ROMÂNIA 2015

Raportul Național de Sănătate a Copiilor și Tinerilor

ROMÂNIA 2015




ROMÂNIA 2015

ISBN: 978-973-708-814-7

Editura Universitară „Carol Davila” Bucureşti a U.M.F. „Carol Davila” Bucureşti

este acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul

Superior (CNCSIS), cu avizul nr. 11/23.06.2004.

În conformitate cu prevederile Deciziei Nr. 2/2009 a Consiliului Naţional din

România – privind stabilirea sistemului de credite de educaţie medicală

continuă, pe baza căruia se evaluează activitatea de perfectionare profesională

a medicilor, a criteriilor şi normelor de acreditare a educaţiei medicale

continue, precum şi a criteriilor şi normelor de acreditare a furnizorilor de

educaţie medicală continuă, Colegiul Medicilor din România acreditează

(recunoaşte)

EDITURA UNIVERSITARĂ “CAROL DAVILA” BUCUREŞTI CA FURNIZOR EMC

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Raportul naţional de sănătate a copiilor şi tinerilor : România 2015. -

Bucureşti : Editura Universitară "Carol Davila", 2015

ISBN 978-973-708-856-7

614(498)




ROMÂNIA 2015

Raportul Național de Sănătate a Copiilor și Tinerilor

ROMÂNIA 2015

Cuvânt înainte

Mulțumim tuturor celor care au contribuit la realizarea sintezelor naționale care au stat la baza acestui raport: personalului din rețeaua de medicină școlară, colegilor din Direcțiile de Sănătate Publică teritoriale, Institutului Național de Statistică, decidenților, colaboratorilor din domeniul educației sau din alte domenii și aducem un omagiu respectuos predecesorilor noștri care ne-au deschis drumul în această atât de importantă arie a medicinei: sănătatea copiilor.

Material publicat prin Programul național de evaluare și promovare a sănătății

și educație pentru sănătate




ROMÂNIA 2015

CUPRINS

INTRODUCERE ___________________________________________________________ 7

CAP. I. INDICATORI DEMOGRAFICI ___________________________________________ 8

I. 1 NATALITATEA________________________________________________________________ 8

I. 2 MORTALITATEA INFANTILĂ ____________________________________________________ 9

I. 3 MORTALITATEA PERINATALĂ ___________________________________________________ 10

I. 4 MORTALITATEA NEONATALĂ PRECOCE ___________________________________________ 11

I. 5 MORTINATALITATEA __________________________________________________________ 12

I. 6 MORTALITATEA LA COPII ______________________________________________________ 13

I. 7 MORTALITATEA PE CAUZE DE DECES_____________________________________________ 14

CAP. II INDICATORI AI STĂRII DE SĂNĂTATE A COPILULUI ________________________ 16

II. 1 DEZVOLTAREA FIZICĂ_________________________________________________________ 16

II. 2 MORBIDITATEA _____________________________________________________________ 21

II. 2.1 Morbiditatea înregistrată prin examene de bilanţ ____________________________ 21

II. 2.2 Morbiditatea înregistrată în cabinetele de medicină primară___________________ 27

II. 2.3 Anii de viață ajustați cu dizabilitatea (DALY)_________________________________ 28

II. 2.4 Evaluarea morbidităţii cronice prin dispensarizare în colectivităţile de copii şi tineri ______ 30

II. 2.5 Morbiditatea înregistrată prin triajul epidemiologic în colectivitățile de copii și tineri______________________________________________________________________

35

CAP. III DETERMINANȚI AI STĂRII DE SĂNĂTATE A COPILULUI______________________ 40

III. 1 EVALUAREA PROFIOLULUI DE RISC PSIHO-SOCIAL ÎN COMUNITĂȚI ȘCOLARE____________ 40

III. 2 UTILIZAREA MODELULUI ECOLOGIC PENTRU INTERVENŢIILE DE PREVENIRE A VIOLENŢEI

LA ELEVI________________________________________________________________________

46

III. 3 COMPORTAMENTE LEGATE DE SĂNĂTATE LA COPIII DE VÂRSTĂ ȘCOLARĂ (HBSC) _______ 55

7

RAPORT NAŢIONAL DE SĂNĂTATE A COPIILOR ŞI TINERILOR DIN ROMÂNIA 2015

INTRODUCERE

Sănătatea copiilor şi adolescenţilor, la nivel internaţional, este recunoscută drept una din

componentele fundamentale necesare dezvoltării şi bunăstării umane. De ea depinde sănătatea

generală a populaţiei, prosperitatea şi dezvoltarea tuturor ţărilor. Starea bună de sănătate din

perioada prenatală până în adolescenţă constituie o resursă socială şi economică importantă, așa

cum este stipulat și în Strategia Europeană de sănătate Publică 2008-2013: „Health is the greatest

wealth”.

În acest context și în România au fost întreprinse un şir de măsuri orientate spre

îmbunătățirea sănătăţii copiilor şi adolescenţilor. Astfel, a fost actualizată baza legislativă în

domeniu, lansate şi realizate diverse programe naționale de sănătate cât şi programe educaţionale şi

informative menite să asigure promovarea sănătăţii şi dezvoltării copiilor şi adolescenţilor.

La nivel strategic a fost adoptat în anul 2014 cel mai important document, care orientează

activitățile domeniului pentru următorii ani, Strategia Națională de Sănătate 2014-2020 „Sănătate

pentru prosperitate”. Acesta preia liniile directoare ale Strategiei Europene OMS privind Sănătatea

Copiilor şi Adolescenţilor în Europa pentru anii 2014-2024, precum și pevederile capitolului

“Sănătatea copiilor şi adolescenţilor” din “Programul XII de acţiuni al OMS pentru 2014-2019”,

precum şi aspecte esențiale din documentele adoptate prin consens internaţional, cum ar fi

Convenţia ONU privind drepturile copiilor, Politica Europeană de Sănătate 2020, Carta de la Talin:

Sistemele de Sănătate pentru Sănătate şi Bunăstare, 2008 (ale statelor membre OMS în regiunea

europeană). Strategia Națională îşi propune asigurarea unui cadru efectiv de implementare a

principalelor priorități în domeniul politicilor pentru copii ale Programului de Guvernare, concepute

astfel încât „să permită condiţii de dezvoltare şi formare a copiilor de la naştere şi până la majorat˝.

Strategia asigură și integrarea activităților naționale cu contextul strategic la nivel european,

reprezentat de Recomandarea Comisiei 112/2013/UE - Investiția în copii: ruperea cercului vicios al

defavorizării, care constituie cadrul menit să consolideze sinergiile dintre domeniile politice

relevante. De asemenea, strategia crează premisele aplicării prevederilor Recomandării care

propune statelor membre să-și revizuiască politicile și să învețe unele din experiența altora în

vederea îmbunătățirii eficienței și eficacității politicilor proprii prin abordări inovatoare, ținând

seama de diversitatea problemelor cu care se confruntă, precum și a contextului local și regional ce

are un rol esențial în revizuirea politicilor care privesc protecția și sănătatea copilului.

În acest context Raportul Național de Sănătate a copiilor și tinerilor din România, elaborat în

fiecare an pe baza rezultatelor activităților de monitorizare și supraveghere a sănătății copiilor

derulate de Direcțiile de sănătate publică județene în cadrul programului Național de Evaluare și

Promovare a Sănătății al Ministerului Sănătății, furnizează informațiile privind nivelul și dinamica

indicatorilor și determinanților de sănătate pentru afecțiunile și comportamentele asociate acestor

grupe de vârstă, în vederea fundamentării deciziilor privind prioritățile de intervenție viitoare.

8


CAP I. INDICATORI DEMOGRAFICI

În Romania, in anul 2014 Institutul Naţional de Statistică a raportat un număr total de 3084079 copii. În grupa de vârstă 0-1 an s-au regasit 185322 copii, reprezentând 0,93% din totalul populaţiei, în grupa de vârstă 1-4 ani, 768592 copii (3,86%), în grupa de vârstă 5-9 ani, 1068890 copii (5,4%) şi în grupa de vârstă 10-14, 1061275 copii (5,3%).

I.1 NATALITATEA

Natalitatea are o evoluţie descendentă, influențată de factorii socio-economici. După cum se observă din Fig. 1, în intervalul 1997-2000 tendinţa curbei de natalitate este aproximativ stabilă, cu variaţii uşoare în jurul valorii de 10‰, urmează apoi o scădere caracterizată prin variații similare intervalului anterior în jurul valorii de 9‰, între anii 2001-2010. În anul 2011 scade sub valoarea de 9‰, repectiv la 8,7‰.

Comparativ cu anul 2013 în anul 2014 numărul născuţilor vii scade de la 198216 (8,9‰) la 185322 (8,3‰).

Fig. 1 Evoluţia ratei de natalitate, România 1997-2013 Sursa: INSP-CNSISP

Natalitatea pe cele două medii scade de asemenea în anul 2014 faţă de anul 2013, astfel

numărul de născuţi vii scade în mediul urban de la 108288 n.v. (8,6‰) în anul 2013 la 100121 n.v. (8‰) în anul 2014 respectiv în rural de la 89928 n.v. (9,3‰) la 85201 n.v. (8,8‰).

În figura de mai jos observăm evoluția ratei natalităţii din România comparativ, cu rata natalităţii din UE, în perioada 2000-2013. La nivelul UE, curba natalităţii se situează constant în jurul valorii de 10‰, iar în România aceasta oscilează uşor în jurul aceleiaşi valori cu deosebirea că înregistrează o tendinţă de scădere din anul 2009 când a înregistrat valoarea de 9,9‰ până la 8,7‰ în 2011, apoi o uşoară creştere la 9‰ în 2012, scăzând apoi la 8,9‰ în 2013.

Fig. 2 Evoluţia ratei de natalitate, România vs. UE în perioada 2000-2013

Sursa: WHO/Europe, European HFA Database

10.5

10.5

10.4

10.5

9.8

9.3

9.4

9.5

9.8

9.7

9.5

9.8

9.9

9.4

8.7

9

8.9

8.3

0

2

4

6

8

10

12

1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

‰

9


I.2 MORTALITATEA INFANTILĂ

Mortalitatea infantilă principalul indicator sintetic pentru starea de sănătate a copiilor, a înregistrat o scădere considerabilă de la 22‰ în anul 1997, până la valoarea de 8,5‰ în anul 2013, apoi a crescut uşor cu 0,3‰ în anul 2014, dar păstrează trendul de scădere din ultimii ani (de la 18,6‰ în anul 2000 la 8,8‰ în anul 2014) Fig. 3.

Fig. 3 Mortalitatea infantilă în România în perioada 1997-2014

Sursa: INSP-CNSISP

În profil teritorial în anul 2014 faţă de anul 2013 mortalitatea infantilă a crescut în judeţele Giurgiu (de la 8,1‰ în anul 2013 la 14‰ în anul 2014) Călăraşi (de la 12,6‰ în anul 2013 la 16,8‰ în anul 2014) şi Maramureş (de la 5‰ în anul 2013 la 8‰ în anul 2014) şi a scăzut în judeţele Ilfov (de la 9,3‰ în anul 2013 la 4,8‰ în anul 2014), Brăila (de la 14,6‰ în anul 2013 la 10,8‰ în anul 2014) şi Bihor (de la 10,3‰ în anul 2013 la 6,8‰ în anul 2014) Harta 1.

Harta 1. Mortalitatea infantilă în România în 2014

Sursa: INSP-CNSISP

Dinamica ratei mortalităţii infantile, în România comparativ cu UE, ilustrată în figura 4 relevă o scădere importantă a ratei mortalităţii infantile din România pe întreaga perioadă, similară dar mult mai redusă, cu dinamica de la nivelul UE. Chiar dacă această scădere a ratei mortalităţii infantile

10


din România este una importantă, aceasta încă înregistrează valori de peste două ori mai mai mari faţă de media europeană (Fig. 4).

Fig. 4 Mortalitatea infantilă în România vs. UE în perioada 2000-2012


I.3 MORTALITATEA PERINATALĂ

Mortalitatea perinatală (însumând născuţii morţi, decesele la naştere şi în primele 6 zile de viaţă) în perioada 1993 - 1998 are o evoluție favorabilă, descendentă, înregistrând valori cuprinse între 12,4‰ şi 12,8‰ pentru ca în 1999 să coboare la 11,8‰. În 2000 indicele depăşeşte 12‰ şi apoi coboară la 11,9‰, aceeaşi valoare fiind înregistrată și în intervalul 2001 – 2003. În anul 2004 mortalitatea perinatală a înregistrat valoarea maximă a perioadei (12,86‰), urmând apoi o scădere constantă în anii următori, până la 7,02‰ în 2012 când se înregistrează valoarea minimă a intervalului studiat. În anul 2013 indicatorul creşte la valoarea de 7,4‰, această tendință de creştere continuând și în anul 2014 până la valoarea de 7,7‰ (Fig. 5).

Fig. 5 Mortalitatea perinatală în România în perioada 1993–2014

Sursa: INSP-CNSISP

Pornind de la o valoare aproape dublă față de cea înregistrată în UE, mortalitatea perinatală scade progresiv de la 12,24‰ în anul 2004 la 6,22‰ în 2012 aproape atingând media UE, pentru ca mai apoi în anul 2013 să crească la 6,49‰ (Fig. 6).

Fig. 6 Mortalitatea perinatală în România vs. UE în perioada 2000-2013


11


I.4 MORTALITATEA NEONATALĂ PRECOCE

Mortalitatea neonatală precoce în România în anul 2014 a rămas la aceeaşi valoare înregistrată în 2013 (3,5 la 1000 născuţi vii), însă aceasta își menţine tendinţa de scădere pentru perioada analizată de la 6,2 la 1000 născuţi vii în anul 2000 la 3,5 la 1000 născuţi vii în anul 2014 (Fig. 7).

6.2 6.15.7 5.9

6.86

5.44.8

4.13.7 3.7 3.5 3.2 3.5 3.5

0

2

4

6

8

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

‰

Fig. 7 Mortalitatea neonatală precoce în România în perioada 2000-2014

Sursa: INSP-CNSISP

În anul 2014 judeţele cu o mortalitate neonatală precoce mai mare au fost Teleorman (de la 1,4 la 1000 născuţi vii la 5,5 la 1000 născuţi vii), Tulcea (de la 2,6 la 1000 născuţi vii la 5,8 la 1000 născuţi vii) şi Botoşani (de la 5,1 la 1000 născuţi vii la 8,1 la 1000 născuţi vii) iar o mortalitate neonatală precoce mai mică s-a înregistrat în judeţele Covasna (de la 5,5 la 1000 născuţi vii la 2,3 la 1000 născuţi vii), Dolj (de la 4,4 la 1000 născuţi vii la 1,6 la 1000 născuţi vii) şi Ilfov (de la 5,2 la 1000 născuţi vii la 2,8 la 1000 născuţi vii) Harta 2.

Harta 2. Mortalitatea neonatală precoce în România în anul 2014

Sursa: INSP-CNSISP

În figura de mai jos se poate observa curba mortalităţii neonatale precoce din România, care are o tendinţă de scădere începând cu anul 2005, de la 5,99‰ până la valoarea de 3,53‰ în 2013,

12


înregistrând astfel o diminuare importantă în intervalul 2000-2013. Prin comparație la nivelul UE tendinţa indicelui este tot de scădere dar într-o mai mică măsură, de la 2,75‰ în anul 2000 până la 1,88‰ în 2013, aproape jumătate din valoarea înregistrată în România.

6.216.12 5.7 5.94

6.775.99 5.43

4.764.14

3.71 3.69 3.54 3.18 3.53

2.75 2.67 2.56 2.5 2.48 2.33 2.23 2.19 2.06 2.05 1.92 1.89 1.85 1.880

2

4

6

8

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

‰

Romania UE

Fig. 8 Mortalitatea neonatală precoce în România vs. UE în perioada 2000-2013 Sursa: WHO/Europe, European HFA Database

I.5 MORTINATALITATEA

Mortinatalitatea (numărul de născuţi morţi la 1000 de născuţi vii + născuţi morţi), are o evoluţie oscilantă cu o tendinţă de scădere de la 6,5‰ în 1992 la 5,8‰ în 2001. Acest indice are o evoluţie pozitivă de scădere continuă în intervalul 2005-2010 de la 5,7‰ la 4‰, după care în anul 2011 se înregistrează o uşoară creştere la 4,1‰. În 2012 indicatorul scade până la 3,9‰ minimul perioadei, rămâne constant în 2013, iar în 2014 crește ușor până la 4,2‰ (Fig. 9).

Fig. 9 Mortinatalitatea în România în perioada 1992-2014

Sursa: INSP-CNSISP

În ceea ce priveşte repartiţia pe medii în anul 2014 faţă de anul 2013 indicele de mortinatalitate creşte pentru mediul urban cu 0,3‰ şi scade cu 0,1‰ în mediul rural. O creştere apreciabilă a acestui indice se remarcă în judeţele Timiş (cu 3,5‰ faţă de 2013), Vrancea (cu 3,4‰) şi Harghita (cu 3,3‰ faţă de 2013) şi scade în judeţele Satu Mare (de la 13,5‰ în anul 2013 la 3,6‰ în anul 2014), Caraş Severin (de la 8‰ în anul 2013 la 4,1‰ în anul 2014) şi Tulcea (de la 7,6‰ în anul 2013 la 4,2‰ în anul 2014).

Fig. 10 Mortinatalitatea în România vs. UE în perioada 2000-2013


13


Mortinatalitatea în România scade aproape constant din 2002 de la 6,23‰ la 3,87‰ în

2013, comparativ la nivelul UE în intervalul studiat evoluția indicatorului este relativ liniară, cu variații între o valoare minimă de 4,63‰ în 2000 și una maximă de 5,23‰ în 2009 (Fig. 10).

I.6 MORTALITATEA LA COPII

În fig. 11 se observă că evoluția în dinamică a mortalităţii la copiii sub 5 ani, în perioada 2000–2013, prezintă o tendinţă de scădere constantă de la 22,18‰ în anul 2000 la 10,03‰ în 2013, cu o singură excepţie în anii 2003 şi 2004 când s-a înregistrat aceeași valoare de 19,7‰. În 2014 pentru prima oară de la începutul intervalului considerat, se observă o tendință de creștere ușoară față de anul precedent de la 10,03‰ la 10,35‰.

Fig. 11 Dinamica mortalităţii copiilor sub 5 ani în România în perioada 2000-2014

Sursa: INSP-CNSISP

Tendinţa mortalităţii pe grupe de vârstă este de scădere pentru toate grupele, scăderea pentru grupa de vârstă 0-4 ani fiind cea mai accentuată, de la o valoare maximă de 5,3‰ în 1997 la 1,8‰ în 2014. În ultimii 2 ani se observă că indicele stagnează, înregistrându-se aceleași valori în cadrul tuturor grupelor de vârstă (Fig. 12).

Fig. 12 Mortalitatea pe grupe de vârstă la copii şi tineri, în perioada 1995-2014

Sursa: INSP-CNSISP

14


I.7 MORTALITATEA PE CAUZE DE DECES

Principalele cauze de deces infantil (Fig. 13) au fost reprezentate de: - cauzele perinatale, care oscilează de la 19,4% în 1990 la 33,2% în 2000 şi 37,8% în 2005; din 2006, cauzele perinatale devin principala cauză de deces infantil cu 37,8% , în 2013 proporţia crește la 38,8%, iar creșterea continuă și în 2014 când se atinge maximul perioadei de 39,2%; - bolile aparatului respirator, care s-au situat pe primul loc cu 39,3% în 1990, trec din 2000 pe locul 2 după cauzele perinatale, revin pe primul loc cu 31,3% în 2002; în 2013 înregistrează valoarea minimă a perioadei studiate de 23,5% din totalul deceselor; în 2014 înregistrează o creștere de aproape un procent până la valoarea de 24,4%; - anomaliile congenitale, au oscilat, între 14,9% în 1990 şi 23,4% în 2012, reprezentând în această perioadă a treia cauză de deces infantil, în 2013 au înregistrat 23,5%, similar cu bolile respiratorii, iar în 2014 au scăzut cu 2%.

Fig. 13 Structura deceselor 0-1 an pe principalele cauze de deces în România 1990–2014 Sursa: INSP-CNSISP

În anul 2014 în privința structurii deceselor înregistrate pe clase de boli, la copiii şi tinerii de până

la vârsta de 19 ani, în ordine descrescătoare, primele 5 clase de boli sunt: afecţiuni perinatale, boli ale aparatului respirator, leziuni traumatice şi cauze externe, malformaţii congenitale şi anomalii cromozomiale, tumori (Fig. 14).

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2012 2013 2014

la s

uta

din

to

tal d

eces

e 0

-1

an

Ap.resp Cauze perin.

15


Fig. 14 Structura deceselor 0-19 ani pe principalele cauze de deces în România 2014

Sursa: INSP-CNSISP

Grupele de vârstă cele mai afectate de către principalele cauze de deces sunt: grupa de vârstă sub 1 an (cauze perinatale; boli ale aparatului respirator; malformaţii congenitale) şi grupa 15-19 ani (leziuni traumatice şi cauze externe; tumori) Fig. 15.

Fig. 15 Structura deceselor pe clase de boli şi grupe de vârstă la copii şi tineri în România în anul 2014

Sursa: INSP-CNSISP

16


CAP II. INDICATORI AI STĂRII DE SĂNĂTATE A COPILULUI II. 1 DEZVOLTAREA FIZICĂ

Cu o condiţionare multifactorială, dezvoltarea fizică sintetizează cel mai bine efectul factorilor endogeni, al factorilor de mediu, socio - economici şi al îmbolnăvirilor asupra organismului; ea reflectă, la mari intervale de timp, eficienţa programelor de sănătate, mai ales a activităţilor de promovare a sănătăţii mamei, copilului şi tinerilor.

Sursa informaţiilor Examenele medicale profilactice de bilanţ ale stării de sănătate se efectuează anual

preşcolarilor (la intrarea în grădiniţă), elevilor din clasa I-a, IV-a, a VIII-a şi a XII-a, şcoala profesională, la nivelul colectivităţilor şcolare de către medic şi asistenta medicală, atât în medul urban, cât şi în mediul rural, în vederea cunoaşterii nivelului de dezvoltare fizică, prevenirii unor îmbolnăviri, depistării precoce a unor afecţiuni sau deficienţe, aplicării tratamentului recuperator, orientării şcolare şi profesionale în funcţie de starea de sănătate.

Semnificaţia pentru sănătatea publică Examenele medicale profilactice de bilanţ ale stării de sănătate reprezintă un instrument

valoros de evaluare a stării de sănătate atât la nivel individual, cât şi la nivel populaţional, ceea ce face ca acestea să fie unele dintre cele mai importante metode utililizate în sănătatea publică şi în medicina preventivă.

Individualizaţi prin particularităţi anatomice, fiziologice, de adaptare şi de sănătate, copiii şi tinerii reprezintă un important segment din populaţia unui teritoriu. La copii si tineri, sănătatea are situaţia cea mai favorabilă faţă de adulţi dar şi vulnerabilităţi specifice, astfel încât sănătatea acestor vârste poate fi considerată un indicator al sănătăţii colectivităţilor şi un «barometru» pentru situaţia de la vârstele următoare. Sănătatea copiilor şi tinerilor ar trebui să fie unul dintre principalele motive de preocupare pentru decidenţi, pentru că asigurarea sănătăţii la aceste vârste reprezintă garanţia unui nivel de sănătate acceptabil la generaţiile următoare.

Metodologie

Datele colectate prin examinările medicale la nivelul colectivităţilor sunt centralizate la DSP judeţene, trimise către INSP şi CRSP, unde sunt prelucrate statistic şi analizate. În anul şcolar 2013-2014 examenele de bilanţ au inclus un număr de 494 851 preşcolari şi elevi proveniţi din mediul urban şi rural (urban 38 județe şi rural 23). Dinamica numărului de copii examinaţi prin examenele de bilanţ în perioada 2002-2014 a fost cea din tabelul de mai jos.

An școlar Nr.copii examinați Nr.județe urban Nr.județe rural

2002 480 693 36 -

2004 879 717 37 22

2005 817 378 38 26

2006 767 797 39 25

2007 724 041 36 23

2008 723 050 37 21

2009 621 582 33 19

2010 493 941 30 18

2011 759 585 40 26

2012 706 022 38 25

2013 672 241 40 24

2014 494851 38 23

Tabel 1. Dinamica numărului de copii examinaţi prin examenele de bilanţ în perioada 2002-2014

17


Rezultate

Din punct de vedere al dezvoltării fizice, populaţia de copii din colectivităţile şcolare supuse examenului de bilanţ în anul şcolar 2013-2014 se împarte în 73,6% armonici şi 26,4% dizarmonici. Structura populaţiei şcolare din punct de vedere al diagnosticului de dezvoltare fizică în anul şcolar 2013-2014 este următoarea:

Fig. 16 Structura lotului din perspectiva diagnosticului de dezvoltare fizică în anul școlar 2013-2014

Sursa: Raport naţional „Evaluarea nivelului de dezvoltare fizică şi a stării de sănătate pe baza examenelor medicale de bilanţ la copiii şi tinerii din colectivităţile şcolare din mediul urban şi rural - an şcolar 2013-2014”

Analiza dinamicii diagnosticului de dezvoltare fizică 2002-2014 evidenţiază o dezvoltare fizică

foarte bună, mai mult de 70% dintre copii fiind dezvoltaţi armonic. Se observă că, de-a lungul perioadei urmărite, în mediul urban procentajul de armonici scade cu aproximativ 3 procente, iar în mediul rural acesta creşte cu aproximativ 10 procente (Fig. 17).

75.475.4

75.473

74.671.6

71.976

72 71.9 71 71.6

75.482.8 81.9 80.2 82.5 83.1 83 82.6 84 85.1

80.185.4

60

70

80

90

100

2002 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

URBAN RURAL%

Fig. 17 Dinamica diagnosticului de dezvoltare fizică armonică 2002-2014


Din perspectiva distribuţiei copiilor cu dezvoltare dizarmonică în funcţie de perioada de

dezvoltare, în urban se observă o predominenţă a dizarmonicilor cu plus de greutate pentru toate categoriile de școlari (excepție preșcolarii) fig. 18, iar în mediul rural imaginea este similară, fig. 19.

18


Fig. 18 Distribuţia frecvenţei copiilor cu dezvoltare dizarmonică, pe perioade de dezvoltare, mediul urban 2013/2014


Fig. 19 Distribuţia frecvenţei copiilor cu dezvoltare dizarmonică, pe perioade de dezvoltare, mediul rural 2013/2014


Dinamica diagnosticului de dezvoltare pentru populaţia de copii şi tineri examinaţi arată că,

din totalul dizarmonicilor identificaţi, se înregistrează, în ultimii doi ani, o uşoară scădere a dizarmoniilor prin minus de greutate (Fig. 20).

52.3 51.9 55.4 57.1 57.6

47.7 48.1 44.6 42.9 42.4

0

50

100

2002 2005 2008 2011 2014Diz.+ Gr. Diz.- Gr.

Fig. 20 Dinamica frecvenţei copiilor cu dezvoltare dizarmonică, România 2002- 2014

Sursa: Raport naţional „Evaluarea nivelului de dezvoltare fizică şi a stării de sănătate pe baza examenelor medicale de bilanţ la copiii şi tinerii din colectivităţile şcolare din mediul urban şi rural - an şcolar 2013-2014.

19


Analiza lotului studiat arată în urban un procent sensibil egal de armonici indiferent de genul acestora (Fig. 21; Fig. 22). Același fenomen este prezent și în rural (Fig. 23; Fig. 24).

Indiferent de mediul de proveniență și de genul subiecților, dezvoltarea dizarmonică prin plus de greutate este într-un procent mai mare decât cea prin minus de greutate.

Fig. 21 Ponderea lotului de fete urban 2013-2014


Fig. 22 Ponderea lotului de băieți urban 2013-2014


20


Fig. 23 Ponderea lotului de fete rural 2013-2014


Fig. 24 Ponderea lotului de băieți rural 2013-2014


În concluzie, informaţiile examenului de bilanţ relevă o evoluţie favorabilă a dezvoltării fizice

armonice a copiilor şi adolescenţilor din colectivităţile şcolare. Totuşi, urmărind dizarmonicii în perioada 2002-2014, se observă că ponderea copiilor şi adolescenţilor cu dizarmonie prin plus de greutate este din ce în ce mai mare. Continuarea şi extinderea activităţiii de supraveghere a stării de sănătate a copiilor şi tinerilor prin examenele de bilanţ, inclusiv în colectivităţile de copii din mediul rural vor permite identificarea precoce a tendinţelor nefavorabile şi proiectarea intervenţiilor sănătăţii publice în concordanţă cu acestea.

21


II.2 MORBIDITATEA Sursa informaţiilor

Evaluarea morbidităţii la copii şi tineri se face prin examenele medicale profilactice, efectuate la nivelul colectivităţilor şcolare de către medic şi asistenta medicală (examene de bilanţ, triaj), cât şi prin cele efectuate la nivelul cabinetelor de medicină primară.

Semnificaţia pentru sănătatea publică

Individualizaţi prin particularităţi anatomice, fiziologice, de adaptare şi de sănătate, copiii şi tinerii reprezintă un important segment din populaţia unui teritoriu. La copii şi tineri, sănătatea are situaţia cea mai favorabilă faţă de adulți dar şi vulnerabilităţi specifice, astfel încât sănătatea acestor vârste poate fi considerată un indicator al sănătăţii colectivităţilor şi un «barometru» pentru situaţia de la vârstele următoare. Sănătatea copiilor şi tinerilor ar trebui să fie unul dintre principalele motive de preocupare pentru decidenţi, pentru că asigurarea sănătăţii la aceste vârste reprezintă garanţia unui nivel de sănătate acceptabil al generaţiilor următoare.

Metodologiile de evaluare a morbidităţii: - Prin examenul medical de bilanţ desfăşurat anual în colectivităţile de copii şi tineri din mediul urban şi rural se evaluează starea de sănătate a grupului țintă studiindu-se morbiditatea generală prin prevalenţa de perioadă; - Colectarea anuală de date actualizate din registrele de boli cronice aflate în cabinetele medicale şcolare (sau în cabinetele individuale ale medicilor de familie, acolo unde nu există cabinet de medicină şcolară); - Triajul epidemiologic este o metodă activă de supraveghere a stării de sănătate, practicată în colectivităţile de copii şi adolescenţi după fiecare vacanţă şcolară (creşe, grădiniţe, centre de plasament, şcoli generale, şcoli profesionale, licee).

II.2.1 MORBIDITATEA ÎNREGISTRATĂ PRIN EXAMENE DE BILANȚ

Prin examenele de bilanţ în cursul anului şcolar 2013-2014 au fost înregistrate 123539 cazuri, reprezentând o morbiditate generală de 24,96% din totalul populaţiei examinate la nivelul ţării, cu diferenţe importante în privinţa îmbolnăvirilor, în mediul urban, conform tabelului de mai jos.

Medii

Număr total copii

examinați

Copii bolnavi

Nr. total

%

Urban (38 judete) 410672 112209 27.3

Rural (23 judete) 84179 84179 13.5

Total/tara 494851 123539 24.96 Tabel 2. Distribuţia morbidităţii cronice generale în anul şcolar 2013-2014


Dinamica fenomenului, conform datelor colectate de-a lungul anilor, pentru intervalul studiat, este una staţionară în ultimii doi ani, variind în jurul valorilor cuprinse între 26% în 2002 şi 24,96% în 2014 (Fig. 25).

22


Fig. 25 Dinamica morbidităţii generale a copiilor şi adolescenţilor din colectivităţi, România 2002-2014


Morbiditatea, pe medii, are o tendință aproape liniară menținându-se la valori apropiate în

ultimii doi ani, atât în mediul urban cât și în mediul rural. În figura de mai jos se mai observă de asemenea preponderența unor valori mai mari înregistrate în mediul urban.

27.3 28.826.6

28.926.5

2924.9

28.3 26.9 27.9 27.3

16.1 16.313.8 15.9 14.7 14.7 12.8 14.5 14.2 13.6 13.5

0

10

20

30

40

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014%urban rural

Fig. 26 Dinamica morbidităţii generale a copiilor şi adolescenţilor din colectivităţi, urban – rural, România 2004-2014 Sursa: Raport naţional „Evaluarea nivelului de dezvoltare fizică şi a stării de sănătate pe baza examenelor medicale de

bilanţ la copiii şi tinerii din colectivităţile şcolare din mediul urban şi rural - an şcolar 2012-2014”

În perioada 2002-2014 se evidenţiază o creştere a procentului morbidităţii odată cu vârsta pentru toate categoriile, conform datelor din tabelul de mai jos.

Anul

Preşcolari % Cls. I %

Cls. IV-a % Cls. aVIII-a % Cls. aXII-a

%

Prevalenţa medie %

2002 17.9 26.3 25.5 28.6 29.8 26.0

2004 12.9 19.2 19.6 25.3 19.5 24.6

2005 13.8 16.8 18.1 25.1 21.1 25.5

2006 14.0 17.3 17.3 23.0 22.5 23.0

2007 13.2 17.0 20.1 22.4 22.5 25.5

2008 14.4 17.6 18.7 21.5 23.6 22.9

2009 16.2 18.3 17.1 21.8 23.5 25.6

2010 14.3 16.1 18.5 20.3 26.1 22.2

2011 16.4 25.0 26.8 28.6 34.7 25.2

2012 15.6 24.0 25.7 28.5 31.7 24.1

2013 15.7 25.4 27.9 29.3 31.5 24.9

2014 16.7 24.9 27.2 31.2 29.8 24.9

Tabel 3. Nivelul prevalenţei afecţiunilor cronice la copiii şi tinerii din colectivităţi, România 2002-2014 Sursa: Raport naţional „Evaluarea nivelului de dezvoltare fizică şi a stării de sănătate pe baza examenelor medicale de


23


Studiind repartiția morbidității copiilor de vârstă preșcolară și a celor de vârstă școlară, din

mediul urban, se poate preciza faptul că valoarea prevalenței crește până în clasa a VIII-a inclusiv, ca ulterior să scadă, rămânând însă în continuare peste valoarea medie.

În mediul rural valoarea prevalenței este asemănătoare aproape în toate clasele, față de media obținută, cu excepția clasei a XII-a unde valoarea este mai mică și a anului II al școlii profesionale, unde valoarea este mai mare față de restul claselor (Fig. 27).

Fig. 27 Morbiditatea generală la copiii şi adolescenţii din colectivităţi, pe medii și clase, România 2002-2014


Nivelul prevalenţei pe cauze de îmbolnăvire pentru anul şcolar 2013-2014 la nivelul ţării a relevat faptul că pe primul loc se situează viciile de refracţie, urmate de obezitatea de cauză neendocrină. Următoarele afecțiuni ocupă locuri diferite în funcție de mediul de proveniență al elevilor (Fig. 28).

Fig. 28 Nivelul prevalenţei afecţiunilor cronice, urban-rural 2013-2014


24


Analizând datele obţinute prin examenele de bilanţ ale stării de sănătate, în mediul urban se observă că valoarea prevalenţei creşte odată cu vârsta. Pentru mediul urban: - Prevalenţa viciilor de refracţie creşte de la preşcolar până la clasa a XII-a. - Prevalenţa obezităţii de cauză neendocrină are aproximativ aceeaşi caracteristică de curbă cu valori crescătoare, de la preşcolar la clasa a XII-a. - Deformările dobândite ale coloanei vertebrale au o prevalenţă care creşte odată cu vârsta subiecţilor examinaţi, începând de la clasa a I-a la clasa a XII-a.

Figura următoare ilustrează ponderea primelor trei afectiuni cronice studiate în mediul urban în anul școlar 2013-2014, astfel pe primul loc se observă că se situează viciile de refracție cu 23,6%, urmate de obezitatea de cauză neendocrină cu 10,5%, iar pe locul al treilea se clasează deformările dobândite ale coloanei vertebrale cu 8,6%.

Fig. 29 Ponderea primelor trei afecţiuni cronice la clasele studiate în mediul urban 2013-2014


În fig. 30 este reprezentată grafic ponderea primelor trei afecţiuni cronice în mediul rural în anul școlar 2013-2014 și se observă că la fel ca în mediul urban viciile de refracție ocupă primul loc cu 13,8%, urmate de asemenea de obezitatea neendocrină cu 9,1% și pe locul al treilea cu 8,8% de hipotrofia ponderală.

Fig. 30 Ponderea primelor trei afecţiuni cronice la clasele studiate în mediul rural 2013-2014


25


În perioada 2004-2014 prevalența viciilor de refracție are o evoluție oscilantă în ambele

medii, tendința fiind de creștere în ultimii doi ani, cu valori de câteva ori mai mari în urban față de rural (Fig. 31).

Fig. 31 Prevalența viciilor de refracție pe medii, în perioada 2004-2014


Tendința prevalenței obezității de cauză neendocrină este de creștere, atât în mediul urban (de la 1,6% în 2004 la 2,9% în 2014) cât și în cel rural (de la 0,7% în 2004 la 1,22% în 2014), valorile înregistrate în intervalul de timp studiat fiind aproape de două ori mai mari în urban (Fig. 32).

Fig. 32 Prevalența obezității de cauză neendocrină pe medii, în perioada 2004-2014 Sursa: Raport naţional „Evaluarea nivelului de dezvoltare fizică şi a stării de sănătate pe baza examenelor medicale de


În ceea ce privește prevalența deformărilor câștigate ale coloanei vertebrale, aceasta variază ușor între anii 2004-2014, în ambele medii, de asemenea cu valori mai mari înregistrate în mediul urban comparativ cu cele din mediul rural (Fig. 33).

Fig. 33 Prevalența deformărilor câștigate ale coloanei vertebrale pe medii, în perioada 2004-2014


26


Concluzii

Din analiza datelor centralizate pe întreaga ţară – mediul urban şi rural în anul şcolar 2013-2014 a rezultat o prevalenţă medie a morbidităţii generale de 24,96%; morbiditatea din mediul urban fiind mult mai mare faţă de cea din mediul rural (27,3% faţă de 13,5%). - În mediul urban valoarea prevalenţei bolilor cronice creşte odată cu vârsta, cea mai mare valoare fiind înregistrată în clasa a VIII-a (36,1%). - În mediul rural valoarea prevalenţei se descrie ca o curbă în dinți de fierăstrău cu cea mai mică valoare înscrisă la clasa a XII-a (9,8%), iar cea mai ridicată la profesională (16%) urmată de clasa a XII-a (15,3%).

Pe primul loc, ca de altfel în toţi anii precedenţi, se află viciile de refracţie, urmate de obezitatea de cauză neendocrină, atât în mediul urban, cât şi în cel rural. - Locul al treilea pentru mediul urban este reprezentat de morbiditatea prin deformaţiile dobândite ale coloanei vertebrale; în rural de hipotrofia ponderală.

Trebuie avută în vedere importanţa majoră a efectuării corecte a acestor examene medicale de bilanţ în vederea depistării din timp a tuturor îmbolnăvirilor şi deficienţelor cu scopul urmăririi permanente şi tratării corespunzătoare.

Nu trebuie uitat faptul că toate aceste afecţiuni şi deficienţe ale nivelului dezvoltării fizice au un mare răsunet asupra capacităţii de adaptare la efort a copiilor, deci cu implicaţii majore asupra procesului instructiv-educativ şi, mai ales asupra rezultatelor obţinute de elevi în cadrul acestuia.

Cunoscând influenţa factorilor mezologici, peristatici ai mediului ambiental asupra stării de sănătate, se vor depista din timp toţi acei factori care pot genera, favoriza sau agrava aceste deficienţe în vederea ameliorării lor.

Dintre aceştia - cu mare impact asupra stării de sănătate putem aminti:

alimentația necorespunzătoare;

marile şi frecventele deficienţe ale mobilierului şcolar (degradat, necorespunzător vârstei şi mai ales scopului);

nerespectarea curbei de efort a elevilor la întocmirea programelor şcolare şi la programarea tezelor şi testelor;

un iluminat artificial total necorespunzător în sălile de clasă, ateliere şi laboratoare;

Una din cele mai grave deficienţe în sezonul rece este imposibilitatea asigurării temperaturii normale în interiorul colectivităţilor de copii şi tineri. Corelat cu acest fapt este nerespectarea corespunzătoare a microclimatului (supraaglomerare în sălile de clasă, lipsa de aerisire şi ventilaţie, lipsa de curăţenie).

Toţi copii şi tinerii depistaţi cu afecţiuni cronice trebuie să fie corect dispensarizaţi şi trataţi în scopul evitării apariţiei complicaţiilor şi sechelelor, în vederea recuperării totale a acestora.

27


II.2.2 MORBIDITATEA ÎNREGISTRATĂ ÎN CABINETELE DE MEDICINĂ PRIMARĂ

Din datele colectate de către Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătatea Publică din cadrul Institutului de Sănătate Publică București, prin raportările primite din cabinetele de medicină primară (medicina de familie) în anul 2014 reies următoarele:

Morbiditate înregistrată

Indici la 100000 locuitori (incidenţa specifică)

Incidenţa0-85 ani

Incidenţa 0-14 ani

Incidenţa 0-4 ani

Incidenţa 5-9 ani

Incidenţa 10-14 ani

Bolile infecţioase şi parazitare 2715.57 9472.65 11163.69 10293.48 7125.96

Tumori 458.88 101.36 117.62 82.42 105.82

Bolile sângelui, ale organelor hematopoietice şi unele tulburări ale mecanismului de imunitate

869.67 2263.11 3130.89 2028.65 1719.25

Boli endocrine, de nutriţie şi metabolism 2945.51 3413.79 5177.72 2584.46 2663.59

Tulburări mentale şi de comportament 1184.88 652.51 558.86 733.66 654.97

Bolile sistemului nervos 1590.76 440.16 233.35 359.81 706.98

Bolile ochiului şi anexelor sale 2591.25 4725.98 5188.31 4583.07 4454.36

Bolile urechii şi apofizei mastoide 2425.59 4995.46 6150.24 4882.26 4071.52

Bolile aparatului circulator 4759.54 318.54 271.41 338.86 340.44

Bolile aparatului respirator 28106.29 97613.39 136039.31 90368.70 70371.39

Bolile aparatului digestiv 7860.34 10910.58 13008.51 10010.95 9930.98

Boli ale pielii şi ţesutului celular subcutanat

3898.58 9469.76 12016.91 8198.97 8460.20

Bolile sistemului osteo-articular, ale muşchilor, ţesutului conjunctiv

6542.25 658.71 221.40 472.55 1239.26

Bolile aparatului genito-urinar 5180.82 2665.85 2526.75 2346.64 3112.39

Sarcina, naşterea şi lăuzia 133.62 2.69 0.00 0.00 7.82

Unele afecţiuni a căror origine se situează în perioada perinatală

18.53 119.65 386.83 0.00 0.00

Malformaţii congenitale, deformaţii şi anomalii cromozomiale

54.38 248.21 597.43 112.64 70.86

Simptome, semne şi rezultate anormale ale investigaţiilor clinice şi de laborator

959.22 2063.53 2642.48 1932.00 1675.63

Leziuni traumatice, otrăviri şi alte consecinţe ale cauzelor externe

1391.21 1493.57 845.04 1297.51 2273.96

TOTAL 73686.91 151629.51 200276.75 140626.63 118985.37 Tabel 4. Morbiditatea înregistrată în cabinetele de medicină de familie în anul 2014

Sursa: INSP-CNSISP

După cum se poate observa din tabelul de mai sus:

morbiditatea înregistrată pentru grupa de vârstă 0-4 ani este mai mare decât la grupele de vârstă 5-9 ani și 10-14 ani; excepție fac următoarele grupe de boli: tulburările mentale și de comportament, bolile sistemului nervos, aparatului circulator, sistemului osteoarticular, mușchi, tesut conjunctiv, leziuni traumatice, otrăviri.

La toate grupele de vârstă, patologia aparatului respirator se situează pe primul loc ca incidență

28


Patologiile cele mai frecvente care afectează copiii la toate grupele de vârstă includ boli ale aparatului digestiv, ale pielii și țesutului subcutanat, boli infecțioase și parazitare precum și boli ale urechii și apofizei mastoide.

II.2.3 ANII DE VIAȚĂ AJUSTAȚI CU DIZABILITATEA (DALY)

DALY este un indicator standardizat ce reprezintă un an de viață sănătoasă pierdut din cauza decesului prematur şi dizabilităților de severitate specificată.

Din datele publicate de către OMS în anul 2014, pentru copii din grupa de vârstă 0-4 ani, ierarhia cauzelor medicale care generează „povara bolii”, exprimată prin DALY, este dominată de infecțiile respiratorii inferioare, anemie, anomaliile congenitale și în special cele cardiace și de complicațiile asociate prematurității, unele dintre acestea fiind afecțiuni cu potențial mare de prevenire.

Loc Cauza DALY la 100000 locuitori

1 Infecţii respiratorii inferioare 6,058

2 Complicaţii ale prematurităţii 6,029

3 Anomalii congenitale cardiace 2,719

4 Alte anomalii congenitale 2,624

5 Anemie feriprivă 1,519

6 Asfixie şi traumatism la naştere 1,209

7 Alte afecţiuni neonatale 777

8 Alte leziuni fără intenţie 581

9 Boli diareice 518

10 Alte boli infecţioase 383

11 Accident rutier 285

12 Infecţii neonatale 256

13 Meningita 237

14 Afecţiuni endocrine, de sânge şi imune 228

15 Leucemii 212

16 Defecte de tub neural 194

17 Alte boli digestive 188

18 Alte tumori maligne 182

19 Alte boli respiratorii 177

20 Malnutriţie protein-calorică 149

21 Căderi 145

22 Epilepsie 144

23 Înec 139

24 Otrăviri 124

25 Foc, căldura şi substanţe fierbinţi 107

Tabel 5. Povara îmbolnăvirilor la vârsta de 0-4 ani, principalele 25 cauze, DALY la 100000 locuitori, anul 2012 Sursa: WHO, Global Health Estimates Summary Tables 2014

29


Pentru grupa de vârstă 5-14 ani cauzele medicale care generează pierdere de ani de viață

sănătoasă sunt: anemia, astmul broşic, depresia și tulburările comportamentale ale copilului precum şi consecințele accidentelor rutiere.

Loc Cauza DALY la 100000 locuitori

1 Anemie feriprivă 643

2 Depresie 631

3 Astm 499

4 Tulburări comportamentale ale copilului 354

5 Accident rutier 338

6 Dureri lombare şi cervicale 327

7 Infecţii respiratorii inferioare 325

8 Înec 249

9 Alte leziuni fără intenţie 244

10 Epilepsie 209

11 Alte tumori maligne 183

12 Alte boli infecţioase 170

13 Alte afecţiuni neurologice 163

14 Anxietate 155

15 Boli ale pielii 139

16 Migrenă 138

17 Tulburări de dezvoltare generalizată 129

18 Căderi 122

19 Afecţiuni ale cavităţii bucale 122

20 Afecţiuni endocrine, de sânge şi imune 87

21 Leucemii 82

22 Otită medie 82

23 Autoagresiune 79

24 BPOC 69

25 Alte boli respiratorii 68

Tabel 6. Povara îmbolnăvirilor la vârsta de 5-14 ani, principalele 25 cauze, DALY la 100000 locuitori, anul 2012 Sursa: WHO, Global Health Estimates Summary Tables 2014

După cum se observă din tabelele de mai sus la copiii din România principalele cauze care generează DALY sunt reprezentate de un amestec între boli netransmisibile şi accidente dar şi depresie, boli infecțioase, anemie.

Posibilitatea de a evalua povara bolii, pe cauze, pe grupe de vârstă şi comparativ pe perioade lungi de timp, chiar cu anumite grade de incertitudine a datelor, este extrem de importantă pentru evaluarea a cât de adecvat a răspuns și anticipat sistemul de sănătate la nevoile populaţiei.

30


II.2.4 EVALUAREA MORBIDITĂŢII CRONICE PRIN DISPENSARIZARE ÎN COLECTIVITĂŢILE DE COPII ŞI TINERI

Dispensarizarea are ca obiectiv prevenirea, combaterea şi recuperarea bolilor cronice prin supravegherea medicală organizată a unor categorii de indivizi sănătoşi sau bolnavi şi aplicarea măsurilor medico-sociale corespunzătoare; este o metodă de prevenire, combatere şi recuperare, fiind aşadar un instrument de lucru valoros pentru sănătatea publică.

Dispensarizarea este o metodă complexă de organizare a ocrotirii sănătăţii în cadrul instituţiilor curativ-profilactice, care prevede supravegherea activă a sănătăţii a unor grupe de oameni, după particularităţile lor fiziologice (copii de toate vârstele, adolescenţi, femei gravide) şi a persoanelor cu anumite afecţiuni (ulcer gastroduodenal, tuberculoză, boli cardiovasculare, oncologice, venerice, psihice etc). Se realizează prin diagnosticarea activă şi precoce a bolilor cronice sau cu potenţial de cronicizare, prin studierea şi înlăturarea cauzelor care contribuie la apariţia şi răspîndirea lor şi prin luarea unor anumite măsuri sociale, curativ-profilactice şi sanitar-igienice. Are drept scop păstrarea şi întărirea sănătăţii populaţiei, creşterea longevităţii şi a calităţii vieţii, studierea profundă a legăturii dintre modificările patologice apărute şi mediul înconjurător, în special a factorilor sociali.

Descrierea morbidităţii cronice prin boli dispensarizabile în colectivităţile de copii şi tineri se face prin calcularea prevalenţei pe an şcolar la nivelul cabinetelor medicale şcolare. Din analiza datelor primite anual de la nivelul cabinetelor medicale şcolare, prevalenţa medie anuală pe ţară a bolilor cronice dispensarizate în intervalul 2003-2014 variază de la 11,95% în 2003, la 11,86% în 2008 (valoarea minimă a intervalului considerat) și până la 13,75% în anul 2014 (Fig. 34).

11.95

14.79

12.01

14.5114.44

11.86

14.82

17.35

14.3414.58

15.1813.75

0

5

10

15

20

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Fig. 34 Dinamica prevalenţei medii anuale a bolilor cronice dispensarizate în cabinetele medicale şcolare – România 2003-2014 Sursa: Raport naţional “Evaluarea morbidităţii cronice prin dispensarizare în colectivităţile de copii şi tineri – an şcolar 2013-2014”

În anul şcolar 2013-2014: s-au primit raportări de la 37 de judeţe şi din Municipiul Bucuresti,

deci 38 de raportări. Din datele înregistrate, prevalenţa bolilor cronice la nivel naţional pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 19 ani, aflaţi în evidenţa cabinetelor medicale şcolare este 13,75% (faţă de 15,18% în anul 2013); cea mai scăzută valoare s-a înregistrat în judeţul Tulcea – 2,82%, iar cea mai ridicată valoare s-a înregistrat în Timis 27,84% (Fig. 35).

31


Fig. 35 Prevalenţa medie a bolilor cronice dispensarizate în cabinetele medicale şcolare în anul şcolar 2013-2014, pe

judeţe şi pe ţară Sursa: Raport naţional “Evaluarea morbidităţii cronice prin dispensarizare în colectivităţile de copii şi tineri – an şcolar

2013-2014”

32


În figura următoare este reprezentată ponderea primelor 10 boli cronice (cu cea mai ridicată

prevalenţă) care reprezintă 70% din totalul cazurilor de boală, comparativ cu celelalte 53 de boli cronice înregistrate, care reprezintă doar 30% din numărul total de cazuri.

Fig. 36 Structura morbidităţii cronice dispensarizate-top 10 boli cronice

Sursa: Raport naţional “Evaluarea morbidităţii cronice prin dispensarizare în colectivităţile de copii şi tineri – an şcolar 2013-2014”

Prevalenţa primelor zece boli cronice dispensarizate în anul şcolar 2013-2014 se prezintă astfel:

Fig. 37 Prevalenţa primelor 10 boli cronice dispensarizate în cabinetele medicale şcolare în anul şcolar 2013-2014


33


Viciile de refracție ocupă prima poziție cu cele mai numeroase cazuri, iar în privința dsitribuției

prevalenței pe clase de studiu, valoarea cea mai mare se înregistrează în ciclul de învățământ V-VIII, respectiv 4,79% (Fig. 38).

0.27

1.61

3.94.79

3.63

012345

0-4 ani 4-7 ani (grădiniţe) 7-11 ani (clasele I-IV)

11-15 ani (clasele V-VIII)

15-19 ani (clasele IX- XII)

%

Fig. 38 Prevalența viciilor de refracție în anul școlar 2013-2014, pe cicluri de învățământ


Prevalența viciilor de postură ilustrată în fig. 39, înregistreză în anul școlar 2013-2014 o creștere de la un ciclu de învățământ la altul, astfel pornind de la valoarea de 0,03% (la GV 0-4 ani) ajunge la o valoare de 2% (la clasele IX-XII).

Fig. 39 Prevalența viciilor de postură în anul școlar 2013-2014, pe cicluri de învățământ


Prevalența obezității de cauză neendocrină este mai mare la copiii de vârstă școlară, cu valori de peste 1%, valoarea maximă înregistrându-se la ciclul I-IV (1,77%), însă aceeasta este urmată de o valoare apropiată de 1,67% la ciclul V-VIII (Fig. 40).

Fig. 40 Prevalența obezității neendocrine în anul școlar 2013-2014, pe cicluri de învățământ


34


Analiza prevalenţei bolilor cronice dispensarizate în cabinetele medicale şcolare în anul şcolar 2013-2014 pe cicluri de învăţământ arată că, cea mai ridicată valoare se înregistrează la elevii din ciclul gimnazial – 16,98% (Fig. 41).

2.66

8.96

14.29

16.98

14.96

0

5

10

15

20

creşă grădiniţă cl.I-IV cl. V-VIII cl.IX-XII%

Fig. 41 Prevalenţa bolilor cronice dispensarizate în cabinetele medicale şcolare în anul şcolar 2013-2014, pe cicluri de

învăţământ Sursa: Raport naţional “Evaluarea morbidităţii cronice prin dispensarizare în colectivităţile de copii şi tineri – an şcolar

2013-2014”

Valorile mici înregistrate la copiii din creşe şi grădiniţe pot fi interpretate şi prin prisma unei supravegheri medicale deficitare a colectivităţilor de copii cu vârstă mică; aceşti copii sunt în grija medicilor de familie iar medicii care se ocupă de colectivităţile de copii (medicii şcolari) nu deţin date privind morbiditatea prin boli cronice la aceste grupe de vârstă. Aceste date se pot obţine doar printr-o foarte bună colaborare între medicii de familie, medicii şcolari şi Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană. Absenţa datelor reprezintă un factor de eroare în calcularea prevalenţei medii pe ţară: un alt factor de eroare este reprezentat şi de populaţia de referinţă care nu a fost raportată corect şi complet în toate judeţele analizate. De asemenea, nu trebuie uitat faptul că foarte mulţi copii de vârstă mică nu sunt cuprinşi în colectivităţi (creşe şi grădiniţe de stat).

În concluzie, din raportările primite de la cabinetele medicale şcolare în ultimii ani reiese că prevalenţa bolilor cronice dispensarizabile la copii şi tineri se menţine ridicată. Dispensarizarea corect întocmită nu se poate realiza decât printr-o strânsă colaborare interdisciplinară, cu implicarea medicilor de familie, a medicilor şcolari, a pediatrilor şi, nu în ultimul rând, a specialiştilor în igiena copiilor şi tinerilor, cărora le revine sarcina de a colecta, centraliza şi prelucra datele din teritoriu pentru o descriere generală a fenomenului şi pentru elaborarea de programe profilactice care să asigure îmbunătățirea stării de sănătate a populaţiei infantile.

35


II.2.5 MORBIDITATEA ÎNREGISTRATĂ PRIN TRIAJUL EPIDEMIOLOGIC ÎN COLECTIVITĂȚILE DE COPII ŞI TINERI

Triajul epidemiologic este o metodă activă de supraveghere a stării de sănătate practicată în colectivităţile de copii şi adolescenţi. Triajul epidemiologic se efectuează prin: anamneză succintă, termometrizare, examen clinic al cavităţii buco-faringiene, examen clinic al tegumentelor şi mucoaselor de către medici şi cadre medii.

Identificarea potenţialului epidemiologic din creşe, grădiniţe, centre de plasament, şcoli generale, licee, în cadrul efectuării triajului epidemiologic arată orientarea profilactică a acţiunilor medico-sanitare şi social economice privind ocrotirea sănătăţii populaţiei.

Triajul epidemiologic efectuat la începutul acestui an şcolar 2013-2014 ,“triajul după vacanţa de vară” a cuprins un număr de copii şi 2.324.844 adolescenţi, din care 681.022 din mediul rural şi din mediul urban 1.643.822.

Numărul de copii examinaţi în cadrul triajului epidemiologic a crescut în ultimii ani, de la un număr de 928.923 de copii examinaţi prin examenul de triaj în anul şcolar 2007-2008, s-a ajuns la un număr de copii 2.324.844 examinaţi în anul şcolar 2013-2014 (Fig. 42).

Fig. 42 Dinamica numărului copiilor şi adolescenţilor examinaţi în ultimii ani şcolari

Sursa: Raport naţional “Supravegherea stării de sănătate a copiilor după vacanţe prin triaj epidemiologic-an şcolar 2013-2014”

Din totalul de copii examinaţi, au fost diagnosticaţi cu boli infecto-contagioase şi parazitare 26335, înregistrându-se o prevalenţă de moment a bolilor infecto-contagioase şi parazitare de 1,13% (Fig. 43).

Fig. 43 Dinamica prevalenţei de moment a bolilor transmisibile în ultimii ani şcolari


36


Prevalenţa de moment a bolilor transmisibile în unităţile de învăţământ situează pe primul loc anginele 0,595% (din care 0,008% angine cu streptococ B hemolitic), urmate de pediculoză 0,312%, micoze 0,064%, boala diareică acută 0,004% şi varicela 0,001% (Fig. 44).

Fig. 44 Prevalenţele de moment ale bolilor transmisibile diagnosticate la începutul anului şcolar 2013-2014


În condiţii epidemiologice sezoniere, patologia este dominată de infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare, întâlnite, de fapt, la toate vârstele (Fig. 45).

Fig. 45 Prevalenţa de moment a principalelor afecţiuni diagnosticate pe tipuri de colectivităţi la începutul anului şcolar 2013-2014


În dinamică, în ultimii ani, cazurile de angină depistate la triajul de la începutul anului sunt cu valori între 0,31% și 0,63% . Se observă faptul că, în ultimii trei ani şcolari au fost valori mai mari decât în anii anteriori (Fig. 46).

37


Fig. 46 Angina-prevalenţe de moment în ultimii ani şcolari


Depistarea cu ocazia triajului a anginelor cu SβH+, în ultimii ani a înregistrat oscilaţii mari de la 0,001% la 0,03% (datorate, probabil şi dificultăţilor obiective privind recoltarea exudatelor faringiene la copiii cu angine prezumtiv streptococice). Dificultăţile de depistare sunt cu atât mai mari cu cât 10-20% din copii sunt purtători sănătoşi. În anul şcolar 2013-2014 prevalenţa de moment a fost 0,008% (Fig. 47).

Fig. 47 Dinamica prevalenţei de moment a anginelor cu SβH+, în ultimii ani şcolari


Pediculoza prezintă la începutul acestui acest an şcolar o prevalenţă per total colectivităţi de 0,312% (Fig. 48).

Fig. 48 Dinamica prevalenţelor de moment ale pediculozei, în ultimii ani şcolari


38


Triajul epidemiologic efectuat după vacanţa de iarnă a cuprins un număr de 2.206.627 copii

şi adolescenţi, din care 595.028 din mediul rural şi 1.611.599 din mediul urban. Comparativ cu triajul epidemiologic de la începutul anului şcolar efectuat în septembrie 2013 - când prevalenţa de moment a bolilor diagnosticate a fost de 1,13%, observăm că la triajul după vacanţa de iarnă, în ianuarie 2014, prevalenţa de moment a fost mai mare, respectiv 1,29% (Fig. 49).

Fig. 49 Prevalenţa de moment septembrie 2013-ianuarie 2014


În fig. 50 se observă prevalenţa îmbolnăvirilor prin boli infecţioase şi parazitare diagnosticate, în cadrul triajului

epidemiologic după vacanţa de iarnă.

Fig. 50 Prevalenţa de moment a bolilor diagnosticate după vacanţa de iarnă


Prevalenţa de moment a bolilor transmisibile în unităţile de învăţământ situează pe primul loc anginele (0,724%), urmate de pediculoză (0,292%), micoze (0,073%), varicelă (0,016%), scabie (0,01%), BDA (0,004%), angine cu streptococ B hemolitic (0,006%). Scarlatina a fost depistată la 7 copii ( din care 4 cazuri în școli generale, 2 cazuri în grădiniţe și 1 caz în creșă) Fig. 50.

În ceea ce priveşte distribuţia îmbolnăvirilor pe tipuri de colectivităţi, în figura următoare se observă că, cea mai ridicată frecvenţă a acestora se înregistrează în centrele de plasament (2,724%), apoi

39


în grădiniţe (1,813%), şcoli profesionale (1,598%), şcoli generale (1,314%), urmate de creşe (1,13%), şi licee (0,967%).

Fig. 51 Prevalenţa de moment pe tipuri de colectivităţi-ianuarie 2014

Sursa: Raport naţional “Supravegherea stării de sănătate a copiilor după vacanţe prin triaj epidemiologic-an şcolar 2013-2014

După vacanța de iarnă, patologia este dominată, la fel ca la începutul anului școlar, de

infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare, înregistrându-se valori ușor crescute la toate grupele de vârstă.

CONCLUZII Numărul de copii examinați în cadrul triajului epidemiologic se menține mare, ceea ce contribuie la o mai bună supraveghere a stării de sănătate a copiilor și adolescenților din unitățile de învățământ. Din numărul total 2 324 844 de copii care au fost examinați în septembrie 2013, au fost

diagnosticați cu boli infecțioase și parazitare 26 335 cazuri (1,133%), iar după vacanța de iarnă –

ianuarie 2014 din numărul total 2 206 627 de copii care au fost examinați au fost diagnosticați cu

boli infecțioase și parazitare 28 659 (1,299%).

Analiza datelor din teritoriu pe tipuri de afecțiuni arată că anginele ocupă primul loc, urmate de pediculoză și micoze, aspect întâlnit și în anii anteriori. Prevalența de moment a afecțiunilor infecto-contagioase și parazitare, înregistrată la triajul

epidemiologic după vacanța de iarnă a elevilor, este mai mare decât cea înregistrată după triajul din

septembrie.

În condiții epidemiologice sezoniere, patologia este dominată de infecțiile acute ale căilor

respiratorii superioare, întâlnite de fapt la toate vârstele, dar mai ales la copii, astfel anginele au o

prevalență de moment mai mare în ianuarie 2014, 0,724%, față de 0,595% în septembrie 2013.

Ca urmare, se impune o intensificare a măsurilor de control a copiilor pentru depistarea

bolilor infecțioase și parazitare, din care unele, angine, pediculoza, scabia, micozele, continuă să fie

încă prezente în colectivitățile de copii și adolescenți și se impune de asemenea instituirea unor

măsuri de prevenție riguroase care să includă și familiile celor depistați, cu o identificare și tratare a

focarelor (pediculoza).

Desfășurarea unor acțiuni de educație pentru sănătate privind igiena individuală și colectivă la școală și în familie, reprezintă încă o necesitate stringentă în activitatea medicală de supraveghere igienico-sanitară și epidemiologică a colectivităților de copii și tineri din România anului 2014.

40


CAP. III DETERMINANȚI AI STĂRII DE SĂNĂTATE A COPILULUI

III. 1 EVALUAREA PROFIOLULUI DE RISC PSIHO-SOCIAL ÎN COMUNITĂȚI ȘCOLARE

“Copiii de azi sunt adulţii de mâine. Ei merită să moştenească o lume mai sigură, mai echitabilă şi mai sănătoasă.” (1).

Este recunoscut faptul că sănătatea şi rezultatele educaţionale sunt legate intrinsec şi că şcoala reprezintă locaţia ideală pentru eforturi în ambele direcţii. Drept urmare, în ultimele decenii au fost dezvoltate numeroase programe internaţionale pentru ameliorarea deopotrivă a învăţării şi sănătăţii prin intermediul şcolii. În acest sens Organizaţia Mondială a Sănătăţii (World Health Organization-WHO) a dezvoltat Profilul de mediu psiho-social (2) pentru a ajuta deopotrivă profesorii, elevii şi părinţii în demersul de realizare a unui climat psiho-social pozitiv în şcoli, ca mijloc de ameliorare a calităţii şcolii şi promovare a bunăstării fizice şi mentale a tinerilor.

Mediul şcolar fiind unul dintre multiplii determinanţi ai calităţii sistemului de învățământ, evaluarea profilului de mediu psiho-social are o eficienţă maximă dacă este utilizată ca parte integrantă a unor eforturi extinse de creare a unor şcoli prietenoase şi promotoare ale sănătăţii copilului. WHO recomandă utilizarea Profilului de mediu psiho-social ca parte integrantă a eforturilor de promovare a sănătăţii prin intermediul şcolii, în conjuncţie cu instrumentele din Local Action: Creating Health Promoting Schools, WHO/ School/00.3 (Acţiune Locală: Crearea şcolilor promotoare ale sănătăţii).

Se apreciază că mediul şcolar poate potenţa bunăstarea socială şi emoţională şi capacitatea de învăţare când:

este cald, prietenos şi recompensează învăţarea; promovează în special cooperarea şi mai puţin competiţia; oferă susţinere şi facilitează comunicarea deschisă; încurajează activităţile creative; încurajează dezvoltarea de proceduri şi regulamente care interzic pedeapsa fizică şi

promovează interacţiunea non-violentă pe terenul de joacă, în clasă şi între personalul şcolii şi elevi, prevenind în felul acesta pedeapsa fizică, agresivitatea, hărţuirea şi violenţa;

promovează drepturile egale ale băieţilor şi fetelor prin oportunităţi egale şi proceduri democratice.

Un mediu psiho-social şcolar sănătos este deopotrivă benefic pentru profesori, elevi, familii şi comunitate.

Importanţa evaluării profilului psiho-social

Cercetări care au urmărit mediul de muncă şi casnic au arătat că poate exista o relaţie puternică între condiţiile de mediu social şi bunăstarea emoţională pe termen scurt şi lung. Având în vedere timpul petrecut de către copii la şcoală, dimensiunea psiho-socială a şcolii a stârnit interesul unui număr tot mai mare de cercetători preocupaţi de impactul şcolii asupra bunăstării emoţionale a tinerilor.

Studiul, descriptiv transversal, derulat în colaboarare cu specialiștii DSp-urilor teritoriale a avut ca scop identificarea factorilor de risc psihologici şi sociali specifici unităţilor de învăţământ ca

1 World Health Day 2003, “Shape the Future of Life: Healthy Environments for Children” 2 ***WHO. Local Action: Creating Health-Promoting Schools, WHO/SCHOOL/00.3. Information Series on School Health,

WHO 2000, www.unicef.org

41


prim pas în elaborarea de măsuri ţintite de intervenţie, pentru promovarea unui mediu propice bunei dezvoltări emoţionale şi sociale. Acesta s-a desfășurat în intervalul şcolar 2012-2014 și au fost incluse în studiu un număr de 53 unităţi de învăţământ în cadrul cărora au fost chestionaţi 3240 elevi şi 2215 cadre didactice.

Conform metodologiei, selecţia lotului investigat pentru fiecare unitate de învăţământ s-a efectuat în conformitate cu recomandările cuprinse în documentul WHO, Creating an Environment for Emotional and Social Well-Being: An important Responsibility of a Health-Promoting and Child-Friendly School.

Pentru identificarea factorilor de risc psihologici şi sociali specifici unităţilor de învăţământ a fost utilizat chestionarul de profil psiho-social care evaluează condiţiile din şcoală, activităţile şcolare din cadrul şi din afara programului şcolar şi în timpul drumului între şcoală şi domiciliu. Chestionarul a fost administrat iniţial cadrelor didactice. La un interval de 3 săptămâni s-a aplicat la două clase de elevi din aceleaşi unităţi de învăţământ. Datele primare au fost introduse într-o bază de date format Excel, pe file individuale pentru profesori şi elevi.

Procedura de studiu a fost concepută pentru a sigura confidenţialitatea datelor şi participarea voluntară. S-au utilizat chestionare cu auto-administrare, care nu conţin informaţii despre identitatea respondentului. Pe prima pagină a chestionarului sunt precizate instrucţiunile de completare. Pentru fiecare şcoală în parte s-au calculat suma scorurilor, media pe arie şi media pe întrebare pentru fiecare din cele 7 arii calitative ale chestionarului. S-a calculat scorul tuturor respondenţilor care a fost înregistrat în tabelele din Anexa 1 în rubrica Total arie (scorul respondenţilor). Împărţind scorul respondenţilor cu numărul total de itemi se obţine scorul mediu al respondenţilor pentru fiecare arie.

Aspectele investigate în cadrul fiecărei arii a chestionarului sunt formulate ca afirmaţii, iar întrebarea pentru fiecare afirmaţie este „Cât de mult se potriveşte şcolii dvs.?”. Scala de răspuns este cuprinsă între 1 şi 4 (deloc, puţin, destul de mult, foarte mult). Numărul de itemi ai ariei înmulţit cu 4 va oferi rezultatul maxim, ideal al ariei. Pentru fiecare şcoală s-au evidenţiat ariile calitative deficitare care s-au situat în primele 3 ranguri, separat din punctul de vedere al cadrelor didactice şi elevilor.

Rezultatele au evidentiat:

Aria calitativă 1. Asigurarea unei atmosfere prietenoase, recompensatoare şi încurajatoare

La nivel naţional, în această arie a fost obţinut din partea profesorilor un scor mediu de 75,84 dintr-un maxim de 96, cu o medie de 3,16/ item, iar pentru elevi un scor mediu de 65,28 cu o medie de 2,72/ item. Se observă că cele două perspective diferă. Astfel, din perspectiva profesorilor şcoala asigură în mare măsură un climat adecvat, dar din perspectiva elevilor cerinţele pentru asigurarea unei atmosfere prietenoase, recompensatoare şi încurajatoare sunt acoperite într-o mai mică măsură. Rezultatele obţinute relevă necesitatea ca la nivel general şcolile să-şi revizuiască o serie de aspecte legate de această arie calitativă şi să stabilească mecanisme eficiente de feed-back între profesori şi elevi pentru identificarea deficienţelor şi stabilirea de măsuri de corectare.

Aria calitativă 2. Susţinerea cooperării şi învăţării active

În această arie, şcolile au obţinut din partea profesorilor un scor mediu de 29 dintr-un maxim de 40, cu o medie de 2,90/ item, iar din partea elevilor un scor mediu de 29,6, cu o medie de 2,96/

42


item, ceea ce denotă că învăţarea activă şi cooperarea sunt, atât din perspectiva profesorilor, cât şi a elevilor încurajate într-o proporţie destul de mare.

Rezultatele ariei punctează totuşi necesitatea unei mai atente implementări a procedurilor de învăţare. Tehnicile active de învăţare, cum ar fi jocul de roluri, proiecte şcolare/ comunitare, proiecte de cercetare bazate pe anumite teme, ar putea fi noi pentru unii profesori şi prin urmare se recomandă formarea acestora pentru dobândirea de abilităţi şi încredere în folosirea lor. Deoarece există unele capcane, elevii desemnaţi să lucreze în grupuri mici putând să nu coopereze, fără o implementare atentă a procedurilor de învăţare, ei pot continua să lucreze independent.

Aria 3. Interzicerea pedepsei fizice şi a violenţei

În această arie, şcolile au obţinut din partea profesorilor un scor mediu de 70.77 dintr-un maxim de 84, cu o medie de 3,37 /item, iar din partea elevilor un scor mediu de 57.33, cu o medie de 2,86/ item. Scorul acestei arii este din perspectiva profesorilor net superior celui al elevilor. Copiii au aceleaşi drepturi ca şi adulţii privind respectul pentru demnitatea lor umană, pentru integritatea lor fizică şi pentru protecţie egală în faţa legii. În virtutea instrumentelor internaţionale şi regionale din materia drepturilor omului, statele membre ale Consiliului Europei au obligaţia imediată de a-şi reforma legislaţiile şi de a lua măsuri pentru a interzice şi elimina orice fel de pedeapsă corporală aplicată copiilor, inclusiv acasă, în familie.

În școală, existenţa unor reguli clare şi corecte şi aplicarea lor cu consecvenţă este vitală pentru menţinerea disciplinei. Scorurile ariei relevă necesitatea creării de oportunităţi pentru ca profesorii să poată dobândi cunoştinţe şi deprinderi care să le permită să facă faţă violenţei la diverse niveluri, mergând de la agresiunea verbală, de tipul poreclelor şi rumorii în clasă, până la intervenţia în cadrul unor încăierări, fără a apela ei înșiși la violență. Comitetul pentru Drepturile Copilului (CRC), organismul de control al Convenţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Copilului (UNCRC), a accentuat că drepturile omului necesită eliminarea oricărei forme de pedeapsă corporală, oricât de uşoară, şi a oricărui alt fel de pedeapsă degradantă sau care implică cruzime (3).

Aria 4. Intoleranţa faţă de agresivitate, hărţuire şi discriminare

În această arie, şcolile au obţinut din partea profesorilor un scor mediu de 57,06 dintr-un maxim de 72, cu o medie de 3,17/ item, iar din partea elevilor un scor mediu de 49,5, cu o medie de 2,75/ item, ceea ce denotă că în pofida faptului că profesorii consideră că şcolile dispun în mare măsură de politici ferme şi mecanisme de combatere a agresivităţii, intimidării, hărţuirii şi discriminării, elevii nu se simt pe deplin protejaţi şi consideră că unităţile de învăţământ nu au politici clare şi proceduri de combatere a agresivităţii şi hărţuirii şi de abordare a victimelor. Elevii consideră că profesorii nu sunt suficient de implicaţi în prevenirea discriminării şi a excluderii. Rezultatele cheamă la măsuri de discutare în mod deschis a problemei şi conceperea unui plan clar de acţiune pentru a aborda intimidarea, hărţuirea şi consecinţele lor. Părinţii trebuie încurajaţi să lucreze în parteneriat cu profesorii pentru a preveni escaladarea a o serie de comportamente indezirabile. Profesorii trebuie să sesizeze schimbarea de la tachinarea în joacă la insultă, să fie capabili să contracareze agresiunea fizică de îndată ce devine evidentă. Mentori din rândul elevilor pot să-şi asume responsabilitatea pentru integrarea în şcoală a nou-sosiţilor şi a celor singuratici. Creşterea capacităţii şi motivării elevilor pentru cooperare poate conduce la reducerea agresivităţii în şcoală. Intervenţiile de succes necesită ameliorări marcate ale climatului şcolar, în special în termenii ordinii şi disciplinei, întăririi atitudinilor pozitive faţă de şcoală şi muncă, pentru reducerea

3 *** Eliminating corporal punishment – a human rights imperative for Europe’s children, fully revised second edition:

Council of Europe Publishing, Strasbourg, 2007.

43


numărului de victime, injurii, traume emoţionale şi comportamente anti-sociale de tipul vandalismului.

Aria 5. Dezvoltarea activităţilor creative

În această arie, şcolile au obţinut din partea profesorilor un scor mediu de 36,36 dintr-un maxim de 48, cu o medie de 3,03/ item, iar din partea elevilor un scor mediu de 30,48, cu o medie de 2,54/ item. Este aria şcolară care a obţinut cele mai mici scoruri, atât din partea profesorilor, cât şi a elevilor, ceea ce denotă faptul că nu sunt asigurate într-o măsură suficientă locuri de joacă şi oportunităţi de dezvoltare a capacităţilor creative ale elevilor.

Se impune ca şcolile să analizeze aceste aspecte şi să caute modalităţi de ameliorare. Idei simple, cu costuri reduse, cum ar fi utilizarea de pietre, marcaje colorate pentru delimitarea unor locuri pentru diverse jocuri, pot fi deopotrivă distractive şi eficiente în acest scop. Solicitarea de idei în acest sens din partea elevilor poate aduce soluţii inovatoare, simple, eficiente şi agreate de către aceştia.

Aria 6. Legătura dintre şcoală şi familie prin implicarea părinţilor

În această arie, la nivel naţional a fost obţinut din partea profesorilor un scor mediu de 43,29 dintr-un maxim de 52, cu o medie de 3,33/ item, iar din partea elevilor un scor mediu de 36,4, cu o medie de 2,80/ item, denotând o implicare destul de redusă a părinţilor.

Este important ca şcolile să-şi revizuiască politicile în acest domeniu, pentru a întări relaţia dintre familie şi şcoală, contactul dintre familie şi şcoală fiind benefic învăţării. Având informaţii referitoare la situaţia familială şi la necesităţile copilului, profesorii îl pot înţelege mai bine şi îşi pot adapta modul de predare, iar probabilitatea de a-i ignora tradiţiile şi valorile deprinse în familie ducând în felul acesta la contradicţii, conflicte şi nefericire, este mult redusă. Părinţii care au sentimente pozitive faţă de şcoală şi se implică în viaţa şcolii pot fi cei mai buni avocaţi ai valorilor şcolare, încurajând pregătirea temelor acasă, promovând politicile împotriva hărţuirii şi oferind suport pentru cooperare. Absenţa contactului între şcoală şi familie duce la trecerea neobservată a problemelor şi schimbărilor majore din viaţa copilului, în timp ce un climat pozitiv în şcoală şi o relaţie bună şcoală-familie vor asigura mediul pentru dezvoltarea unor niveluri ridicate de auto-încredere şi stimă de sine.

Aria 7. Promovarea oportunităţilor egale de participare la luarea deciziilor

În această arie, şcolile au obţinut din partea profesorilor un scor mediu de 49,92 dintr-un maxim de 64, cu o medie de 3,12/ item, iar din partea elevilor un scor mediu de 41,60 cu o medie de 2,60/ item. Dacă profesorii consideră că şcoala promovează într-o măsură destul de mare oportunităţi egale în luarea deciziilor, elevii sunt de părere că implicarea lor este redusă în acest domeniu, scorul fiind unul dintre cele mai scăzute, imediat după aria calitativă 5.

Profesorii trebuie să realizeze că o componentă importantă a bunăstării emoţionale şi sociale a unei persoane este sentimentul acceptării ei aşa cum este. Sentimentul excluderii sau inegalităţii (îndeosebi pentru motive ce nu ţin de controlul personal) este dăunător pentru stima de sine şi demnitate. Elevii care sunt trataţi ca egali şi cred în şansa lor de a avea succes ca oricare altă persoană, nu au numai o probabilitate mai mare de a-şi atinge potenţialul intelectual, dar îşi vor preţui şcoala pentru mediul prietenos şi de susţinere şi vor fi mai toleranţi cu cei care sunt „diferiţi”. Şcolile trebuie să-şi găsească propriile modalităţi de recunoaştere şi primire a elevilor cu apartenenţă etnică, religioasă şi culturală diferită, ca şi a celor cu necesităţi speciale, săracilor şi orfanilor.

44


Stabilirea priorităţilor de intervenţie

Diagrama pe care sunt figurate scorurile ideale/ item ale celor 7 arii calitative, alături de scorurile/ item ale profesorilor şi elevilor din şcolile investigate, ilustrează grafic ariile prioritare de intervenţie pentru ameliorarea climatului psiho-social şcolar la nivel naţional.

Au fost realizate diagramele climatului psiho-social şcolar separat din perspectiva cadrelor didactice şi elevilor, precum şi o diagramă globală. Analiza celor două diagrame, din perspectiva cadrelor didactice şi elevilor, relevă în primul rând scoruri mai mici ale tuturor ariilor din perspectiva elevilor şi o ierarhie diferită a priorităţilor.

PROFESORII apreciază că Aria calitativă 2 - Susţinerea cooperării şi învăţării active reprezintă prima prioritate pentru ameliorarea mediului psiho-social şcolar, urmată de Aria calitativă 5 – Dezvoltarea activităţilor creative şi Aria calitativă 7 - Promovarea oportunităţilor egale şi participarea la luarea deciziilor.

2.6

2.7

2.8

2.9

3

3.1

3.2Aria calitativă 1

Aria calitativă 2

Aria calitativă 3

Aria calitativă 4Aria calitativă 5

Aria calitativă 6

Aria calitativă 7

scor profesori

Fig. 52 Diagrama climatului psiho-social școlar–scor profesori

ELEVII consideră ca primă prioritate Aria calitativă 5 – Dezvoltarea activităţilor creative, urmată de Aria calitativă 7 - Promovarea oportunităţilor egale şi participarea la luarea deciziilor şi Aria calitativă 1 - Asigurarea unei atmosfere prietenoase, recompensatoare şi încurajatoare.

Fig. 53 Diagrama climatului psiho-social școlar–scor elevi

45


La modul global prima prioritate se conturează a fi Aria calitativă 5, elevii şi profesorii

apreciind deopotrivă că nu sunt asigurate într-o măsură suficientă locuri de joacă şi oportunităţi de dezvoltare a capacităţilor creative ale elevilor. Conform psihologului Donald Winnicott creativitatea aparţine sentimentului de a te “simţi viu”. Pentru a fi creativi, copiii trebuie să se simtă în siguranţă din punct de vedere emoţional. Copiii sunt exploratori prin natură, dar pentru a fi creativi au nevoie de un mediu propice. Îndrăzneala de a face ceva diferit, sau într-un mod nou, este inima creativităţii. Copiii au nevoie de experienţe pozitive, de spaţiu personal pentru a fi singuri cu ei înşişi şi în acelaşi timp au nevoie de sentimentul de conexiune cu alte persoane, în special cei care sunt importanţi pentru ei emoţional.

Aria calitativă 7 – care se referă la promovarea oportunităţilor egale şi participarea la luarea deciziilor a obţinut scoruri care o plasează în rangul II al priorităţilor din perspectiva elevilor şi III din cea a profesorilor, evidenţiindu-se în felul acesta ca o altă arie prioritară de intervenţie.

0

1

2

3

4Aria calitativă 1

Aria calitativă 2

Aria calitativă 3

Aria calitativă 4Aria calitativă 5

Aria calitativă 6

Aria calitativă 7

scor profesori

scor elevi

scor maxim

Fig. 54 Diagrama globală a climatului psiho-social școlar

Instrumentul utilizat permite evaluarea cantitativă a mediului şcolar, creând bazele unei

analize de tip SWOT a fiecărei şcoli în parte și adoptarea celor mai bune soluții la nivel local astfel încât să contribuie la construirea unui mediu şcolar pozitiv care poate modifica unele aspecte negative ale vieţii şcolare prin reducerea intimidării şi hărţuirii, injuriilor şi absenteismului şcolar. Pe de altă parte, are potenţialul de a diminua sterotipiile, teama, anxietatea, depresia şi pierderea motivaţiei. În plus, sentimentele de bunăstare în timpul copilăriei şi adolescenţei pun temelii solide pentru o bună sănătate la maturitate.

Analiza întreprinsă a conturat ca priorităţi pentru ameliorarea mediului psiho-social şcolar, deopotrivă din perspectiva elevilor cât şi a profesorilor, dezvoltarea activităţilor creative, promovarea oportunităţilor egale şi participarea la luarea deciziilor.

46


III. 2 UTILIZAREA MODELULUI ECOLOGIC PENTRU INTERVENŢIILE DE PREVENIRE A VIOLENŢEI LA ELEVI

Semnificaţia pentru sănătatea publică Violenţa în rândul tinerilor este o cauză de îngrijorare în majoritatea ţărilor din lume. Strategia regiunii OMS Europa „Investing in children: the European child and adolescent

health strategy 2015–2020” situează intervențiile destinate prevenirii violenței și abuzului emoțional asupra copiilor și adolescenților ca una din prioritățile de intervenție, definite prin aria tematică 37, dedicată specific acestui domeniu. În acest sens OMS recomandă ţărilor membre evaluarea magnitudinii violenţei ca problemă de sănătate publică la elevi şi a factorilor de risc în relaţie cu aceasta, conform modelului ecologic, conform rezoluţiei Adunării Mondiale a Sănătăţii WHA 49.25/1996.

Si Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile copilului subliniază responsabilitatea socială de a proteja persoanele mai tinere de 18 ani, de a le oferi asistenţă şi servicii adecvate şi sprijină dreptul la un mediu sigur fără violenţă.

Raportul Comisiei UE privind factorii sociali determinanţi ai sănătăţii subliniază că distribuţia inegală de putere, venituri, bunuri şi servicii duce la inechități în starea de sănătate a populației din diferite ţări europene (Sursa: European Report on Preventing Violence and knife Crime among Young People, WHO 2010). Mulţi dintre factorii de risc în relaţie cu violenţa sunt legaţi de aceşti determinanţi sociali, de condiţiile de viaţă de zi cu zi, în diverse societăţi. Inegalităţile de şanse se manifestă în inegalitatea mult diferită a violenţei în rândul tinerilor din ţările europene. Cartierele periculoase/nesigure, nivelul ridicat al şomajului, un număr mare de baruri, prezenţa comerţului ilegal de droguri, lipsa reţelelor sociale şi un acces limitat la educaţie şi servicii de sănătate predispun tinerii la confruntarea cu violenţa interpersonală. Se recomandă anihilarea sau reducerea acestor factori determinanţi ai violenţei cât mai devreme, în copilărie.

Bătaia este cea mai comună formă de violenţă interpersonală şi se asociază cu răniri intenţionate de diferite gravităţi, care de multe ori necesită îngrijiri medicale sau chiar spitalizare (Sursa: Krug, E., Dahlberg, I., Mercy J., Zwi, A. & Rafael, L. (eds.) (2002). World Report on Violence and Health.http://whqlibdoc.who.int/hq/2002/9241545615.pdf (12/08/2007); Butchart A, Phinney A, Check P, Villaveces A. Preventing violence: a guide to implementing the recommendations of the World Report on violence and health. Department of injuries and violence Prevention, World Health Organization; 2004).

Prevalenţa bătăilor scade în raport cu vârsta în cele mai multe ţări şi regiuni din lume. Declinul apare între 11 şi 15 ani fiind cel puţin de 10% la băieţi şi de 5% la fete. Aproximativ 25% din băieţi şi 7% dintre fete raportează că au fost implicaţi într-o bătaie de cel puţin trei ori în ultimul an. Diferenţele de frecvenţă între sexe sunt semnificative statistic, frecvenţa înregistrată la băieţi fiind de trei ori mai mare decât cea înregistrată la fete, în toate ţările şi la toate grupele de vârstă. Prevalenţa bătăilor raportate este mai scăzută la vârsta de 15 ani, faţă de valoarea observată la 11 sau 13 ani (Sursa: Krug, E., Dahlberg, I., Mercy J., Zwi, A. & Rafael, L. (eds.) (2002). World Report on Violence and Health. On line version, http://whqlibdoc.who.int/hq/2002/9241545615.pdf (12/08/2007); Butchart A, Phinney A, Check P, Villaveces A. Preventing violence: a guide to implementing the recommendations of the World Report on violence and health. Department of injuries and violence Prevention, World Health Organization; 2004).

Bătaia este comună vârstelor mici. Copiii mai mari sunt implicaţi, mai frecvent, în alte forme de violenţă, precum cea verbală sau emoţională. Eforturile pentru prevenirea violenţei fizice ar trebui să se adreseze intervenţiilor care promovează dezvoltarea abilităţilor verbale şi sociale la

47


vârste mici, rezolvarea conflictelor pe cale paşnică, precum şi introducerea unor programe şcolare eficiente în vederea reducerii bătăii la vârsta adolescenţei.

Statisticile arată asocierea violenţei cu abuzul de substanţe şi folosirea armelor. Copiii cu comportament violent provin de multe ori din familii cu probleme, sunt copii cu rezultate şcolare mediocre sau slabe.

Pornind de la aceste considerente studiul naţional de tip descriptiv în abordare transversală, coordonat metodologic de către Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj și implementat de către specialiștii din DSp-urile teritoriale, a avut ca obiectiv general evaluarea magnitudinii şi a gravităţii violenţei în rândul elevilor, iar ca obiective specifice: identificarea subiecţilor cu comportament agresiv, a tipului de agresivitate, a celor victimizaţi şi a subiecţilor cu un comportament pro-social; identificarea predictorilor riscului înalt - randament şcolar slab, religiozitate redusă şi angajarea în munca la negru; identificarea factorilor de risc în relaţie cu comportamentul violent, conform modelului ecologic - factori relaţionali (violenţa domestică, divorţialitatea), factori socio-culturali (şomajul membrilor familiei, venit mediu redus pe membru de familie, frecvenţa participării la servicii religioase, rezultate şi expectanţe şcolare minime) și factori ambientali (condamnări ale membrilor familiei, angajarea elevilor în munca la negru între 20-30 ore pe săptămână); iniţierea activităţilor ţintite de promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate.

În cadrul studiului s-au utilizat două instrumente de colectare a informatiilor: Chestionarul de auto-evaluare comportamentală la elevi, construit de Stevens, de

Bourdeaudhuij si Van Oost (2000), include itemi ce aparţin self-report Bullying Inventory a lui Olweus si Life in School checklist a lui Arora) (Sursa: Stevens, V., de Bourdeaudhuij, I., & Van Oost, P. (2000). Bullying in Flemish schools: An evaluation of anti-Bullying intervention in primary and secondary schools. British Journal of Educational Psychology, 70, 195-210). Instrumentul a fost tradus și adaptat în limba română în anul 2010. Acesta identifică formele de violenţă şi frecvenţa actelor de violenţă. Chestionarul cuprinde 22 de itemi grupaţi în trei scale: a agresivităţii (fizice şi verbale) cu 8 itemi, scala victimizării (8 itemi) şi scala comportamentului prosocial (6 itemi). Instrumentul evaluează, totodată, frecvenţa actelor de violenţă (agresivitatea fizică, victimizarea) şi a comportamentelor prosociale, precum şi maniera de realizare, directă sau indirectă, a actului de violență, într-un interval de trei luni înaintea aplicării chestionarului. Consistenţa internă a celor trei scale ale chestionarului este crescută, aceasta fiind dovedită de valorile alfa Cronbach obţinute pentru fiecare scală (0,81 pentru scala agresivităţii; 0,63 pentru scala victimizării; 0,72 pentru scala comportamentelor prosociale) (Sursa: Beldean-Galea, I.E., & Jurcău, N. (2010). Studiul calităţilor psihometrice ale unui chestionar de evaluare a fenomenului “bullying” la elevi. Revista de Psihologie Aplicată, 12(1),15-20.). Cotele stabilite, pentru variantele de răspuns la itemii chestionarului sunt: 0 - nu s-a întâmplat niciodată; 1 - se întâmplă de două ori; 2 - se întâmplă uneori; 3 - se întâmplă frecvent; 4 - se întâmplă foarte frecvent (de câteva ori pe săptămână).

Chestionarul YRBSS (Aria comportamentului agresiv) - elaborat de CDC SUA în vederea monitorizării comportamentelor cu risc pentru sănătate la tineri. Acesta a fost adaptat particularităţilor socio-economice şi cultural-educative din ţara noastră. Chestionarul este utilizat în studii populaţionale în statele din U.E. şi nu numai. Prima pagină conţine informaţii utile subiectului în vederea autoaplicării şi precizează scopul chestionării. În preambulul chestionarului, sunt prezente întrebările referitoare la predictorii riscului înalt și cele referitoare la factorii de risc în relaţie cu violenţa/agresivitatea conform modelului ecologic. Studiul a fost efectuat pe un lot de 2772 subiecți din care 2579 de elevi din 66 de școli din 117 clase. Rata de răspuns global a fost de 83,7%.

48


Aspecte ale agresivităţii la elevii din România în raport cu zona geografică şi sexul

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

SCĂZUT

Ă

MEDI

E

CRESCU

TĂ

SCĂZUT

Ă

MEDI

E

CRESCU

TĂ

SCĂZUT

Ă

MEDI

E

CRESCU

TĂ

SCĂZUT

Ă

MEDI

E

CRESCU

TĂ

SCĂZUT

Ă

MEDI

E

CRESCU

TĂ

TRANSILVANIA MUNTENIA BANAT MOLDOVA ROMÂNIA

FETE BĂIEŢI

Fig. 55 Distribuția subiecților pe 3 nivele de agresivitate (pe sexe, în 4 zone geografice)

La nivel naţional (Fig. 55) aproape patru din zece băieţi și două din zece fete au prezentat

frecvente acte de agresivitate fizică. Subiecţii cu agresivitate crescută s-au selectat în mod predominant din rândul băieţilor. Frecvenţa acestora a fost de două ori mai ridicată decât frecvenţa înregistrată la fete, respectiv un raport băieţi/fete 1,5/1. Acest tipar s-a menținut şi la nivelul celor patru zone geografice. Zona geografică în care s-au înregistrat cei mai mulţi băieţi cu comportament agresiv a fost Moldova, unde frecvenţa acestora a depăşit valoarea naţională cu 6%, în timp ce zona geografică în care s-a înregistrat frecvenţa cea mai ridicată a fetelor cu un comportament agresiv crescut a fost Transilvania, unde această frecvenţă a depăşit valoarea medie naţională cu 15%.

Aspecte ale victimizării la elevii din România în raport cu zonele geografice şi sexul

25%

38% 37% 37% 35%

28%

37% 39%

25%

20%

41% 39%

33% 37%

30%

25%

32%

43%

36% 35%

29% 30%

38%

32% 32%

37%

32% 32% 35%

33%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

SCĂZUTĂ

MED

IE

CRESCUTĂ

SCĂZUTĂ

MED

IE

CRESCUTĂ

SCĂZUTĂ

MED

IE

CRESCUTĂ

SCĂZUTĂ

MED

IE

CRESCUTĂ

SCĂZUTĂ

MED

IE

CRESCUTĂ


FETE BĂIEŢI

Fig. 56 Distribuția subiecților pe 3 nivele de victimizare (pe sexe, în 4 zone geografice)

La nivel naţional (Fig. 56) trei din zece elevi au fost supuși frecvent la diverse acte de agresivitate. Victimizarea s-a înregistrat în aceeaşi proporţie la subiecţii de sex masculin şi feminin.

49


Pe plan naţional prevalenţele subiecţilor victimizaţi foarte rar sau deloc, a celor victimizaţi cu o frecvenţă medie şi a celor victimizaţi foarte frecvent, au fost destul de apropiate. Zona geografică în care s-a înregistrat cea mai ridicată prevalenţă a victimizării frecvente a fost Transilvania, respectiv mai mult de patru din zece băieţi şi aproape patru din zece fete.

Aspecte ale comportamentului prosocial la elevii din România în raport cu zonele geografice şi sexul

41%

31% 28% 28%

31%

41%

32% 29%

39%

34%

29%

37%

32% 30%

38%

47%

32%

20%

34% 36%

30%

35% 37%

28%

38%

26%

36% 37% 35%

28%

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

SCĂZUTĂ

MED

IE

CRESCUTĂ

SCĂZUTĂ

MED

IE

CRESCUTĂ

SCĂZUTĂ

MED

IE

CRESCUTĂ

SCĂZUTĂ

MED

IE

CRESCUTĂ

SCĂZUTĂ

MED

IE

CRESCUTĂ


FETE BĂIEŢI

Fig. 57 Distribuția subiecților pe 3 nivele de comportament prosocial (pe sexe, în 4 zone geografice)

Pe plan naţional (Fig. 57) s-au înregistrat diferenţe semnificative statistic în ceea ce priveşte frecvenţa cu care s-au înregistrat comportamentele de tip prosocial la băieţi şi fete, în sensul predominării acestora la fete. La aproape patru din zece fete şi aproape trei din zece băieţi s-au înregistrat în mod frecvent comportamente de tip prosocial (ajutorare, compasiune, sprijin, etc.). Cea mai ridicată frecvenţă a fetelor la care s-a înregistrat un comportament prosocial a fost identificată în Muntenia (acestea au depăşit media naţională cu 3%) şi cea mai redusă frecvenţă s-a înregistrat în Transilvania. Frecvenţa cea mai ridicată a subiecţilor de de sex masculin la care s-a înregistrat un comportament prosocial s-a înregistrat în Moldova şi cea mai redusă în Transilvania.

REZULTATE PRIVIND IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC ÎN RELAŢIE CU COMPORTAMENTUL VIOLENT

Modelul ecologic este un concept nou care urmăreşte înţelegerea violenţei interpersonale ca problemă de sănătate publică, propune modele de abordări practice şi manierele de evaluare ale programelor de prevenire.

Acest model dă posibilitatea înţelegerii comprehensive a violenţei şi a factorilor săi de risc, la diferite niveluri.

Factorii de risc relaţionali și comportamentul violent/ agresiv Relaţiile cu membrii familiei, cu prietenii etc. se pot constitui în factori de risc atât pentru

victimizare cât şi pentru comportamentul agresiv, iar riscul creşte în familiile cu conflicte maritale severe sau în prezenţa prietenilor violenţi.

50


Teoria învăţării sociale ale cărei origini se regăsesc în studiile comportamentaliste asupra

învăţării animale, se referă la interacţiunile sociale umane şi totodată se axează asupra pattern-urilor comportamentale pe care oamenii le dezvoltă ca răspuns la situaţiile create de mediu (Sursa: Atkinson, R.L., Atkinson, R.C., Smith, E.E., & Bem, D.J. (2002). Introducere în Psihologie. Ediţia a XI-a, Traducere din limba engleză, L.P. Băiceanu, G. Ilie, L. Gavriliţă, Bucureşti: Editura Tehnică).

Conform teoriei lui Bandura comportamentul agresiv se învaţă prin mai multe modalităţi şi anume: „direct, prin învăţare directă (prin recompensarea sau pedepsirea unor comportamente); prin observarea şi imitarea unor modele de conduită ale altora, mai ales ale adulţilor” (Sursa: Mitrofan, N. (1996). Agresivitatea. În: A. Neculau (coord.), Psihologie socială, Aspecte contemporane. (pp. 433-443) Iaşi: Ed. Polirom).

Totodată, cercetătorul consideră că modelele de conduită agresivă pot fi întâlnite în: familie (copiii violenţi şi cei maltrataţi şi abuzaţi provin din familii în care s-a folosit ca mijloc de disciplinare a conduitei pedeapsa fizică); mediul social (în comunităţile în care modelele de conduită agresivă sunt acceptate şi admirate, agresivitatea se transmite uşor de la o generaţie la alta datorită învăţării prin imitaţie sau efectului de contagiune); mass-media (presa şi televiziunea „alimentează” modele de conduită agresivă fizică sau verbală, prin materialele pe care le prezintă).

Factori de risc în relaţie cu comportamentul violent, conform modelului ecologic

Comportamentul violent în relaţie cu starea civilă a familiei

70.6% 64.8%

76.4%

21.8% 26.4%

16.4%

7.6% 8.8% 7.3%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

Căsătoriţi Divorţ Concubinajdeloc 1-3 ori/an > 3 ori/an

Fig. 58 Corelația dintre starea civilă a familiei și frecvența actelor de violență a elevilor (N=2426)

Aproape nouă din o sută elevi cu frecvente acte de agresivitate provin din familii cu părinţi divorţaţi. Şapte elevi din o sută cu frecvente acte de agresivitate fac parte din familii cu părinţi care trăiesc în concubinaj şi opt din o sută fac parte din familii cu părinţi căsătoriţi. Aproape opt din zece elevi se înscriu în categoria celor cu rare acte de agresivitate sau nu prezintă astfel de manifestări. Aceştia fac parte din familii cu părinţi trăind în concubinaj (Fig. 58).

51


Comportamentul violent în relaţie cu violenţa domestică și climatul familial

71.4%

53.6%

21.7% 26.8%

6.9%

19.6%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

Calm Mai violentdeloc 1-3 ori/an > 3 ori/an

Fig. 59 Corelația dintre climatul familial și frecvența actelor de violență a elevilor (N=2433)

Aproape doi din zece elevi aparţinând familiilor cu un climat tensionat au prezentat acte de violenţă/agresivitate. Prevalenţa elevilor cu comportament agresiv manifestat în mod frecvent, a fost de trei ori mai redusă în familiile cu un climat familial calm (Fig. 59).

Comportamentul violent în raport cu relaţiile parentale

70.6%

33.3%

21.9% 30.3%

7.5%

36.4%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

Pozitivă Cu agresiuni

deloc 1-3 ori/an > 3 ori/an

Fig. 60 Corelația dintre relația parentală și frecvența actelor de violență a elevilor (N=2434)

Aproape patru din zece elevi care fac parte din familii în care s-au înregistrat acte de agresivitate fizică între părinţi au prezentat în mod frecvent un comportament agresiv. În familiile cu relaţii parentale pozitive, prevalenţa elevilor cu frecvente acte de agresivitate fizică a fost de patru ori mai redusă faţă de cea a elevilor provenind din familii în care se înregistrează acte de agresivitate fizică între părinţi (Fig. 60).

52


Comportamentul violent al elevilor în relaţie cu pedepsele fizice

75.3%

53.5%

18.8%

32.8%

6.0% 13.8%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

Nu DAdeloc 1-3 ori/an > 3 ori/an

Fig. 61 Corelația dintre pedepsele fizice și frecvența actelor de violență a elevilor (N=2437)

Mai mult de doi din zece elevi supuşi pedepselor fizice în familie au prezentat în mod frecvent acte de agresivitate. În familiile în care nu se aplică pedepse fizice copiilor, prevalenţa elevilor cu manifestări agresive frecvente este de două ori mai redusă, respectiv unu din zece elevi (Fig. 61).

Factori de risc socio-culturali în relaţie cu comportamentul violent Factorii sociali, respectiv politicile sociale şi economice care menţin inegalităţile socio-

economice între diferite grupuri, accesul la arme de foc, norme sociale şi culturale diferite (dominarea femeilor de către bărbaţi, a copiilor de către părinţi, utilizarea violenţei ca metodă de rezolvare a conflictelor) sunt alţi factori de risc pentru diferite tipuri de violenţă.

Modelul ecologic se desfăşoară la niveluri multiple, arătând intervenţia factorilor la fiecare nivel şi secţiuni diferite ale aceluiaşi nivel. Programele de prevenire, adresându-se multitudinii de factori de risc, trebuie să opereze la multiple niveluri: la nivel individual, suport pentru completarea studiilor secundare; la nivel relaţional, efort pentru prevenirea abuzării copilului şi a violenţei partenerilor; la nivel comunitar, programe de educație și intervenție pentru reducerea consumului de alcool şi, la nivel social, pentru reducerea şomajului şi a inechităţilor socio-economice.

Factorii de risc comunitari pentru violenţă includ factori situaţionali (utilizarea rutelor nesigure spre şcoală, cartiere sărace), mobilitate rezidenţială înaltă, rata înaltă a şomajului, lipsa protecției prin intermediul agenților comunitari în şcoli, cluburi, baruri, lipsa locurilor de muncă şi existenţa drogurilor în diferite locaţii.

Comportamentul violent în relaţie cu situaţia economică a familiei

64.10% 71% 68.10%

23.50% 22% 20.90%

12.40% 7.00%

11.00%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

ridicat mijlociu scăzutdeloc 1-3 ori/an >3

Fig. 62 Corelația dintre venitul familiei și frecvența actelor de violență a elevilor (N=2436)

53


Unul din zece elevi din familii cu nivel economic ridicat a prezentat comportament agresiv frecvent. Aceeași frecvență a fost înregistrată și în cazul familiilor cu nivel economic redus (Fig. 62).

Comportamentul violent în relaţie cu frecvenţa participării la servicii religioase

65.80% 70.80%

74.90%

23.70% 23.40% 17.70%

10.60% 5.80% 7.40%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

rareori 1-2 ori/lună Săptămânal

deloc 1-3 ori/an >3

Fig. 63 Corelația dintre frecventarea bisericii și frecvența actelor de violență a elevilor (N=2433)

10 din o sută elevi care nu participă la servicii religioase și 7,4 din 100 elevi care participă săptămânal au prezentat în mod frecvent acte de agresivitate/ violenţă (Fig. 63).

Comportamentul violent în relaţie cu randamentul şcolar

71.0% 70.5% 63.4%

23.4% 20.4% 24.0%

5.5% 9.1%

12.6%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

Bun Mijlociu Scăzutdeloc 1-3 ori/an > 3 ori/an

Fig. 64 Corelația dintre randamentul școlar și frecvența actelor de violență a elevilor (N=2431)

Prevalenţa elevilor cu frecvente acte de agresivitate a fost de două ori mai redusă în grupul elevilor cu randament şcolar bun. Expectanţele şcolare superioare modelează comportamentul, în sensul adoptării conduitelor pozitive și al învăţării traiului în comun (Fig. 64).

54


Factorii de risc ambientali în relaţie cu comportamentul violent Comportamentul violent în relaţie cu antecedentele penale în familie

70.30% 62.90%

22.20% 22.40%

7.50% 14.70%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

NU DADeloc 1-3 ori/an >3 ori/an

Fig. 65 Corelația dintre antecedentele penale în familie și frecvența actelor de violență a elevilor (N=2427)

Prevalenţa elevilor cu un comportament agresiv/violent manifestat în mod frecvent în familiile în care nu s-au înregistrat antecedente penale, a fost de două ori mai redusă decât prevalenţa acestor elevi în familiile cu antecedente penale (Fig. 65).

Comportamentul violent în relaţie cu prestarea muncii la „negru” remunerate

71.50%

60.10% 68.30%

21.40% 29.80%

19.20%

7.00% 10.10% 12.60%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

NU 1-5 ore/săpt. 6-30 ore/săpt.

Deloc 1-3 ori/an >3 ori/an

Fig. 66 Corelația dintre muncile remunerate și frecvența actelor de violență a elevilor (N=2416)

Mai mult de 12 din 100 elevi care au prestat muncă la „negru” remunerată au prezentat în mod frecvent acte de agresivitate/ violenţă. Prevalenţa elevilor, cu un asemenea tip de comportament, a fost redusă la jumătate în subgrupul elevilor care nu au prestat astfel de munci. Studiul a relevat că munca la „negru” remunerată poate influenţa evoluţia comportamentală, fie prin anturajul nepotrivit, fie prin reducerea timpului alocat pregătirii şcolare (Fig. 66).

55


III. 3 COMPORTAMENTE LEGATE DE SĂNĂTATE LA COPIII DE VÂRSTĂ ȘCOLARĂ (HBSC)

Desfășurat odată la patru ani, conform unei metodologii unice la nivelul EU studiul HBSC derulat în anul 2015 de către INSP în colaborare cu Asociația Psihologilor din România în cadrul proiectului cu finanțare norvegiană RO 19.O4 „Intervenții la mai multe niveluri pentru prevenția bolilor netransmisibile (BNT) asociate stilului de viață în România” furnizează o imagine în abordare trasnversal descriptivă a principalelor comportamente cu risc la copiii de vârstă școlară. Rezultatele naționale preliminare au evidențiat principalele comportamente și caracteristicile acestora.

Obiceiuri alimentare

Frecvența micului-dejun în timpul săptămânii Evoluția consumului de mic dejun zilnic, indică un patern ușor diferit pentru băieți și fete. În

cazul băieților asistăm la o scădere ușoară între 2006 (49%) și 2010 (47,4%), ca ulterior până în 2014 procentul estimat (48,4%) să revină la aproximativ valoarea sa inițială din 2006. În cazul fetelor în prima fază a studiului, între 2006 (42,5%) și 2010 (41,9%) se înregistrează , la fel o ușoară scădere iar după 2010 apare o creștere ușoară (45,1%), valorea finală situându-se deasupra valorii din 2006 (Fig. 67).

Fig. 67 Procentul adolescenților care iau micul dejun în fiecare zi a săptămânii 2006-2014

Sursa: cercetare HBSC 2006, 2010 și 2014

Consumul de fructe și băuturi carbogazoase Evoluția consumului de fructe relevă o superioritate de gen, fetele chestionate raportează

într-un procent mai mare consum zilnic de fructe în toți cei trei ani ai studiului, diferențele înregistrate fiind mai mari în anul 2006 și 2010 și mai mici în 2014. Important de menționat, este faptul că se observă o descreștere progresivă a consumului zilnic de fructe la ambele categorii de gen (Fig. 68).

Fig. 68 Consum de fructe zilnic o dată sau de mai multe ori 2006, 2010 și 2014


56


Datele referitoare la consumul zilnic de băuturi carbogazoase indică o descreștere

accentuată a acestuia, din 2006 până în 2014. Curba descrisă este asemănătoare la cele două categorii de gen, la băieți înregistrându-se o descreștere ușoară între 2006 și 2010. În cazul fetelor descreșterea este continuă, mai accentuată între anii 2006 și 2010 și mai lentă între 2010 și 2014 (Fig. 69).

Fig. 69 Consum de băuturi carbogazoase o dată sau de mai multe ori 2006, 2010 și 2014


Activitatea fizică susținută în ultima săptămână Cu privire la evoluția activității fizice susținute din figura 70 se poate observa că există o

tendință crescătoare odată cu înaintarea în vârstă pentru ambele categorii de gen. În cazul băieților, între 2006 și 2010 asistăm la o creștere ușoară (0,7%), urmată de o creștere mai accentuată între 2010 și 2014 (4,6%). În ceea ce privește situația fetelor, paternul este mai stabil, crescând cu 2,3% între 2006 și 2010, respectiv cu 3,3% între 2010 și 2014.

Fig. 70 Activitatea fizică susținută (satisface nivelul recomandat OMS) în ultima săptămână, 2006, 2010 și 2014


57


Vizionare TV/ Video

Frecvența celor care petrec 2 ore sau mai mult/ zi cu vizionarea TV/video, la sfârșitul

săptămânii prezintă diferențe semnificative pe gen doar pentru categoria de vârstă de 15 ani, frecvența fetelor care au răspuns astfel fiind semnificativ inferioară băieților (Fig. 71).

Fig. 71 Vizionează 2 ore sau mai mult/ zi/ TV/video la sfârșit de săptămână 2006, 2010 și 2014


Supraponderalitate/ obezitate În ceea ce privește procentul de adolescenți supraponderali sau obezi se poate observa o

ușoară creștere în rândul băieților din 2006 până în 2014. În rândul fetelor, observăm o ușoară creștere între 2006 și 2010, dar o ușoară scădere spre 2014 (Fig. 72).

Fig.72 Procentul adolescenților supraponderali sau obezi (stabilit în baza IMC) 2006, 2010 și 2014


58


Imaginea corporală

În fig. 73 putem observa o ușoară creștere a insatisfacției cu greutatea în rândul băieților, din

2006 până în 2014. În ceea ce privește fetele, se observă o ușoară scădere a insatisfacției cu greutatea din anul 2006 spre 2010, dar o creștere accelerată a insatisfacției din anul 2010 până în anul 2014.

Fig. 73 Procentul elevilor care se consideră puțin cam gras sau mult prea gras


Consumul de tutun în prezent

Datele cu privire la consumul curent de tutun indică o creștere a prevalenței acestui

comportament de risc în rândul adolescenților între anii 2006 și 2014. În timp ce această creștere este aproximativ lineară la fete, înregistrând valori de 5,2% (în 2006), 8,3% (în 2010) și 8,9 (în 2014) la băieți creșterea între 2006 și 2010 a fost una mai accentuată (de la 7,9% la 14,5 %) după care a urmat o scădere între 2010 și 2014 (Fig. 74).

Fig. 74 Procentul elevilor care fumează săptămânal 2006, 2010 și 2014


59


Consumul de alcool săptămânal: total și diferențiat după tipul de băutură alcoolică

Evoluția consumului de alcool cel puțin o dată pe săptămână are un patern ușor diferit pentru cele două genuri. În cazul băieților, între 2006 și 2010 apare o creștere cu 6% a consumului, ca ulterior, în 2014, procentul estimat (20,7%) să devină mai mic decât valoarea sa inițială din 2006 (21,6%). Pentru fete, de asemenea, se observă o creștere a consumului de alcool între 2006 și 2010, dar aceasta este mai lină (2,3%), urmată de o scădere în 2014. În cazul fetelor însă valoarea finală (8,7%) se situează deasupra valorii din 2006 (8.,4%) Fig. 75.

Fig. 75 Procentul elevilor care consumă alcool cel puțin o dată pe săptămână 2006, 2010 și 2014


Stări de ebrietate

Evoluția consumului dăunător de alcool, a stării de ebrietate, arată că băieții raportează într-un procent mai mare cel puțin două episoade de ebrietate pe parcursul vieții în toți anii studiului, comparativ cu fetele. Curba descrisă diferă pentru ambele categorii de gen. Pentru băieți se observă o creștere de 4,6 % între 2006 (23%) și 2010 (27,6%), urmată de o descreștere abruptă în 2014 (13,9%). Situația fetelor este diferită, în cazul lor observându-se o descreștere continuă lină din 2006 (10,3%) până în 2014 (5,7%) Fig. 76.

Fig. 76 Procentul elevilor care s-au îmbătat cel puțin de două ori pe parcursul vieții 2006, 2010 și 2014


60


Consumul de cannabis pe parcursul vieții

Evoluția consumului de cannabis cel puțin o dată pe parcursul vieții are un patern diferit pentru cele două categorii de gen. În cazul băieților se observă o creștere accentuată între 2006 (5%) și 2010 (12%), urmată de o descreștere cu 3,2 % în anul 2014 (8,8%). Paternul obținut pentru categoria fetelor este unul continuu crescător, observându-se între 2006 și 2010 o creștere mai lină decât în cazul băieților (creștere cu 3%), urmată în 2014 de o altă creștere ușoară, de 0,5% (Fig. 77).

În fiecare an de derulare a studiului, băieții au raportat un procent mai mare al consumului de cannabis, comparativ cu fetele.

Fig. 77 Procentul elevilor care au consumat cannabis cel puțin o dată pe parcursul vieții 2006, 2010 și 2014


Consumul de cannabis în ultimele 30 de zile Datele cu privire la consumul de cannabis în ultimele 30 de zile indică o creștere a

prevalenței acestui comportament de risc în rândul adolescenților între anii 2006 și 2014. În timp ce această creștere este aproximativ lineară la fete, înregistrând valori de 0,5% (în 2006), 1% (în 2010) și 1,9% (în 2014), la băieți creșterea între 2006 și 2010 a fost una mai accentuată (de la 1% la 5 %), urmată de o descreștere ușoară între 2010 (5%) și 2014 (4%) Fig. 78.

Fig. 78 Procentul elevilor care au consumat cannabis cel puțin o dată în ultimele 30 de zile 2006, 2010 și 2014


Prevalența relaților sexuale la 15 ani Raportat la anii anteriori ai studiului HBSC, în 2014 observăm o descreștere a prevalenței

relațiilor sexuale la vârsta de 15 ani pentru ambele categorii de gen. În cazul băieților, dacă în 2006 și 2010 afirmau 46%, respectiv 48% dintre cei chestionați că au întreținut relații sexuale, în 2014 a avut loc o descreștere majoră, băieții raportând în procent de 32,9% acest comportament. Tendința de creștere a prevalenței între anii 2006 și 2010, urmată de o descreștere în 2014, se păstrează și pentru fete. Curba obținută pentru fete este diferită însă, creșterea între 2006 (12%) și 2010 (17%)

61


fiind mai accentuată, iar descreșterea în 2014 (10,7%) mai lină decât în cazul băieților (Fig. 79). Datele pe toți anii pun în evidență, de asemenea, diferențe semnificative în funcție de gen, băieții având în fiecare an prevalențe mult mai mari decât fetele.

Fig. 79 Prevalența adolescenților care și-au început viața sexuală 2006, 2010 și 2014


Utilizarea metodelor contraceptive la ultimul contact sexual Datele arată că între anii 2006 și 2014 a scăzut procentul celor care utilizează prezervativul

ca și metodă contraceptivă, lucru valabil pentru ambele genuri. În cazul băieților, observăm o ușoară descreștere între 2006 (81%) și 2010 (79%), urmată de o descreștere mai accentuată în 2014 (71,5%). În privința fetelor, rata de utilizare a prezervativului a fost constantă între 2006 și 2010 (61%), iar în 2014 descreșterea a fost mai abruptă decât pentru băieți, ajungând la 47,8%. În fiecare an se observă diferențe semnificative de gen, fetele utilizând prezervativul ca metodă contraceptivă într-un procent mai scăzut (Fig. 80).

Fig. 80 Utilizarea prezervativului la cel mai recent contact sexual 2006, 2010 și 2014


Cu privire la utilizarea contracepției orale, datele din cele trei cercetări HBSC relevă o situaţie relativ staționară, în jurul valorii de 9%, la fiecare val de măsurare (Fig. 81).

Fig. 81 Utilizarea contracepției orale la cel mai recent contact sexual 2006, 2010 și 2014


Director: Prof. Dr. Ing. Victor Lorin Purcărea

Secretar Ştiinţific: Conf. Dr. Bogdan Voiculescu

Autor coordonator: Conf. Univ. Dr. Maria Alexandra Cucu

Autori: Dr. Rodica Nicolescu, Dr. Carmen Dumitrache, Dr. Camelia Teodora Stănescu, Dr. Viorica Ariana Kassai, Dr. Ciprian Ursu, Dr. Silviu Rădulescu, Dr. Lăcrămioara Aurelia

Brîndușe, Dr. Silvia Elena Teodorescu, Dr. Sorina Irimie, Dr. Ileana Maria Mireştean, Dr. Cosmina Adriana Samoilă, Prof. Univ. Adriana Baban

Editare grafică: Ing. Cristina Chiriță, Dr. Ciprian Ursu

Redactare: Autorii

Tehnoredactare: Consuela-Mădălina Gheorghe

Format: A4

Bun de tipar: decembrie 2015

Apărut: ianuarie 2016

© Copyright 2015

Toate drepturile aparţin Editurii Universitare

“Carol Davila”

Editura Universitară „Carol Davila”

B-dul Eroii Sanitari nr. 8, sector 5, Bucureşti

Tel: 021.318.08.62 int. 199

Raport National de Sanatate a Copiilor si Tinerilor din Romania 2015

Documents

Transcript of Raport National de Sanatate a Copiilor si Tinerilor din Romania 2015