Acest raport a fost întocmit de:

Asocia ia ALBURNUS MAIORțStr. Principală, nr. 299, Ro ia Montană ș sauStr. D. Francisc, nr. 10, ap. 5, Cluj NapocaTel/Fax: 0264-599 204 / E-mail: alburnusmaior@ngo.roWeb: www.rosiamontana.org

Asocia ia SALVA I BUCURE TIULț Ț ȘBd. M. Kogalniceanu, nr. 10, corp A+BEt. 1, ap. 3D, sector 5, Bucure tișTel: 031-436 39 66 / 0767-576 794E-mail: contact@salvatibucurestiul.roWeb: www.salvatibucurestiul.ro

Asocia ia TRANSILVANIA VERDEț400750 Cluj-Napoca, O.P. 1., C.P. 1154Tel: 0744-603 930E-mail: contact@greentransylvania.roWeb: www.greentransylvania.rowww.greendex.ro

Asocia ia MAIMULTVERDEțStr. Icoanei 96A, et. 3, sector 2, Bucure tișTel. : 031-824 10 20 / Fax: 031-824 10 21E-mail: asociatia@maimultverde.roWeb: www.maimultverde.ro

2

CUPRINSCUPRINS

I. MOTIVAREA PROPUNERII LEGISLATIVE

II. ANALIZA PROPUNERII LEGISLATIVE PE DOMENII SI ARTICOLE

II. 1. Prevederile Propuse Privind Noţiunea de Activităţi Miniere de „dezvoltare”

II. 2. Prevederile Propuse Privind Impactul Activităţilor Miniere Asupra “Funcţiunilor Publice Şi Private” Ale Localităţilor

II. 3. Prevederile Propuse Privind Exproprierea Pentru Cauza De Utilitate Publică

II.4. Prevederile Propuse Privind Scoaterea Terenurilor Din Fondul Forestier

II. 5. Prevederile Propuse Privind Protecţia Patrimoniului Arheologic Şi Natural

II. 6. Prevederile Propuse Privind Extinderea Perimetrului Licenţei

II. 7. Prevederile Propuse Privind Autorizarea Lucrărilor de Construcţie

III. ANEXA

COMENTARII JURIDICE ASUPRA PROIECTULUI DE MODIFICARE AL LEGII MINELOR NR. 85/2003

3

Propunerea legislativă iniţiată de senatorii Toni Greblă (PSD) şi Ion Ruşeţ (PDL), Pl-x. 549/20091, pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 a fost adoptată de Senatul României în şedinţa din data de 27 octombrie 2009 şi este în prezent în dezbaterea comisiilor Camerei Deputaţilor, cameră decizională în acest caz.

Propunerea legislativă are ca obiect modificarea i completarea Legii minelor nr. 85/2003, cuș modificările i completările ulterioare, promovând solu ii derogatorii de la diferite acteș ț normative referitoare la expropriere, autorizarea lucrărilor de construcţie, amenajarea teritoriului şi urbanismului, protejarea patrimoniului cultural , fondul funciar, silvicultura, etc.

Analiza propunerii legislative mai jos prezentate ne îndreptăţeşte să concluzionăm aceea că propunerea legislativă cuprinde numeroase prevederi neconstitu ionale şi este ‘dedicată’ț găsirii de ‘soluții’ legislative pentru accelerarea aprobării proiectului exploatării miniere propuse la Roşia Montană de către Roşia Montană Gold Corporation.

I. MI. MOTIVAREA PPROPUNERII LLEGISLATIVE

Motivarea propunerii legislative înfrânge grav normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr.24 din 27 martie 2000, republicată.

Potrivit Legii 24/2000, Art. 6, “ Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă. Soluţiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne şi ale armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”.

Se arată, în debutul ‘Notei de fundamentare/expunerii de motive’ a propunerii legislative aceea că ‘legislația în vigoare nu asigură în mod efectiv mecanisme în baza cărora terenurile necesare valorificării resurselor miniere să fie dobândite de titularul unei licenţe. Astfel de lacune de reglementare au generat blocaje în sectorul extractiv minier din România, procesul de dobândire a terenurilor necesare desfăşurării de activităţi miniere fiind anevoios, incert şi îndelungat’.

Nota de fundamentare nu precizează care este cadrul legislativ de reglementare a mecanismelor în baza cărora terenurile necesare valorificării resurselor minerale sunt dobândite de titularul de licenţă, în schimb stabileşte o legătură de cauzalitate directă între ‘lacune de reglementare’ şi ‘procesul de dobândire a terenurilor necesare desfăşurării de activităţi miniere anevoios, incert şi îndelungat’, aşa cum este apreciat de iniţiatori.

În realitate dobândirea dreptului de folosinţă a terenurilor necesare efectuării activităţilor miniere din perimetrul de explorare/exploatare este reglementată, in extenso, la Art. 6 al Legii Minelor 85/2003, epuizând practic modalităţile de dobândire a dreptului de folosinţă asupra terenurilor posibile în condiţiile legislaţiei în vigoare în România: vânzarea-cumpărarea terenurilor (lit. a) , schimbul de terenuri (lit b), închirierea terenului pe durată determinată (lit c), exproprierea pentru cauza de utilitate publică (lit d), concesionarea terenurilor (lit e), asocierea dintre proprietarul terenului şi titularul de licenţă (lit f), alte proceduri prevăzute de lege (lit. g). Nu se pune problema, aşadar, a unor lacune de reglementare.

1 http://www.cdep.ro/proiecte/2009/500/40/9/se549.pdf

4

Continuă motivarea iniţiatorilor, „activitatea minieră este practic blocată pe termen nedeterminat, lăsând loc procedurilor birocratice sau judiciare şi lipsind contractele de concesiune de caracter efectiv”.

Pe lângă aceea că exprimarea „activitatea minieră este practic blocată pe termen nedeterminat” este o generalizare inacceptabilă într-un text de motivare a unui act normativ, problema identificată este una cel puţin surprinzătoare: faptul că în activitatea de dobândire a terenurilor necesare desfăşurării activităţilor miniere „îşi găsesc locul procedurile birocratice (birocractice) sau judiciare”, care lipsesc contractele de concesiune de caracter efectiv. Întrebarea legitimă care se ridică în acest caz este cum s-ar imagina implementarea oricărui cadru legislativ, actual sau propus, în absenţa unor „proceduri birocratice sau judiciare”?

În aceeaşi manieră inacceptabilă din punctul de vedere al unei rigori minime de motivare a unui act normativ sunt generalizate şi exacerbate efectele procesului de dobândire a terenurilor asupra producţiei miniere şi asupra beneficiilor de pe urma activităţii miniere ale statului român şi ale titularului de licenţă. “În egală măsură, producţia minieră este afectată în mod semnificativ, conducând la pierderi financiare considerabile atât pentru statul român, care nu beneficiază de plata redevenţei până la momentul începerii realizării producţiei de către titularul licenţei, cât şi a concesionarilor care efectuează investiţii imposibil de recuperat într-un interval rezonabil”.

Iniţiatorii nu depun însă diligenţe minime de a-şi susţine aprecierile cu exemple concrete, studii, cercetări şi evaluări statistice privind pierderile semnificative la care se face referire.

Prezenţa unor generalizări nepermise şi a unor termeni vagi şi lipsiţi de conţinut în motivarea propunerii legislative nu poate conduce decât la concluzia că elaborarea propunerii legislative în discuţie nu a fost precedată de o activitate de documentare şi analiză ştiinţifică, aşa cum o impun prevederile Legii 24/2004, Art. 20 conform căruia “elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcţie de importantă şi complexitatea acestora, de o activitate de documentare şi analiză ştiinţifică, pentru cunoaşterea temeinică a realităţilor economico-sociale care urmează să fie reglementate, a istoricului legislaţiei din acel domeniu, precum şi a reglementărilor similare din legislaţia străină, în special a ţărilor Uniunii Europene. Rezultatele studiilor de cercetare şi referirile la sursele de informaţii suplimentare relevante pentru dezbaterea proiectelor de acte normative trebuie să fie incluse în instrumentul de prezentare şi motivare a proiectului de act normativ”.

Scopul principal al propunerii legislative este, aşa cum o arată fără echivoc reglementările propuse, derogarea de la procedura cadru de expropriere pentru cauza de utilitate publică, stipulată de Legea 33/1994. Motivarea iniţiatorilor este dată de aceea ca “derularea procedurilor de expropriere în baza Legii 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică este extrem de îndelungată, ceea ce duce în practică la afectarea siguranţei zăcămintelor miniere şi blocarea lucrărilor premergătoare exploatării miniere în condiţii de siguranţă a utilajelor, a personalului şi a zăcământului”. Motivarea se rezumă la această apreciere superficială, lipsită de conţinut şi fără nicio raportare la situaţii concrete de proceduri de expropriere pentru exploatări miniere “extrem de îndelungate”. În schimb soluţia legislativă propusă de iniţiatori constă într-o serie de derogări de la Legea cadru privind exproprierea 33/1994 prin care orice investitor privat care obţine o licenţă de exploatare are dreptul să exproprieze de bună voie proprietăţile de sub amprenta exploatării propuse, în calitate de reprezentant al Statului şi în absenţa accesului proprietarilor expropriaţi la un recurs administrativ sau judiciar împotriva măsurii de expropriere. Soluţia iniţiatorilor pare să fie inspirată de Legea nr. 106/2008 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică a terenurilor necesare lucrărilor miniere pentru exploatarea zăcămintelor de lignit, un prim pas

5

“favorabil finalizat”, pentru “evitarea blocajelor, a litigiilor interminabile între titularii licenţelor de exploatare şi proprietarii imobilelor aflate în perimetre miniere”.

Exproprierea constituie, potrivit Art. 44 alin 3 şi alin 6 din Constituţie singura modalitate de trecere silită a unor bunuri din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu dreapta şi prealabila despăgubire, prin hotărâre judecătorească, constituind singura excepţie admisă constituţional de la caracterul absolut, inviolabil şi perpetuu al dreptului de proprietate privată.

Limitarea legală de către Stat, prin măsura exproprierii, a caracterului perpetuu al dreptului de proprietate privată nu poate avea loc astfel decât în limitele unei proceduri strict stabilite şi faptul că parcurgerea ei se poate întinde pe o perioadă lungă de timp reflectă obligaţia statului de a acţiona cu maximă prudenţă, coerent şi just. Este adevărat de asemenea că exproprierea poate genera litigii între particulari şi puterile publice, privitoare la exercitarea dreptului de proprietate privată. Accesul liber la justiţie pentru contestarea propunerii de expropriere şi a cuantumului despăgubirilor este numai o garanţie a respectării condiţiei constituţional impuse ca exproprierea să se facă “cu dreapta şi prealabila despăgubire”. În niciun caz nu poate fi invocată durata procedurilor de expropriere sau existenţa litigiilor generate de acestea pentru a justifica derogări legale care scurtcircuitează procedurile de expropriere, substituie rolul autorităţilor statale cu al unor companii private şi îngrădesc accesul la justiţie al proprietarilor de imobile din perimetrele miniere. Invocarea, în sprijinul acestor derogări, a interesului superior al “siguranţei zăcămintelor miniere” nu are niciun temei constituţional şi denotă o profundă desconsiderare a drepturilor constituţional garantate la proprietate privată şi acces la justiţie.

În motivarea procedurii speciale de expropriere propuse iniţiatorii nu fac referire la practica Curţii Constituţionale în domeniu, jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, practica instanţelor judecătoreşti în aplicarea reglementărilor în vigoare şi nici la doctrina juridică în materie, aşa cum o impun prevederile Art. 21 al Legii 24/2000.

Nu în ultimul rând, mai arată iniţiatorii propunerii legislative, “blocajele apărute se datorează şi inexistenţei unor garanţii legale pentru proprietari/autorităţile locale şi a unor obligaţii exprese în sarcina titularilor de licenţă cu privire la efectele activităţilor specifice de relocare/strămutare a comunităţilor din perimetrele miniere, asigurarea unor noi locuinţe, construirea şi transferul infrastructurii şi utilităţilor, etc, în concordanţă cu prevederile Direcţiei Operaţional privind strămutarea involuntară (OD 4.30) a Grupului Băncii Mondiale”.

Necesitatea corelării legislaţiei interne cu prevederile unor instrucţiuni după care un grup bancar îşi ghidează acordarea de finanţări, cum sunt directivele invocate ale Grupului Băncii Mondiale este mai degrabă o inovaţie juridică a iniţiatorilor legii decât o cerinţă izvorâtă din Constituţie sau din normele de tehnică legislativă. Potrivit Legii 24/2000, Art. 22, alin 1, “soluţiile legislative preconizate prin noua reglementare trebuie să aibă în vedere reglementările în materie ale Uniunii Europene, asigurând compatibilitatea cu acestea, iar potrivit alin 2, “prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte dispoziţiile cuprinse în tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi în ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”.

Normele elementare de tehnică legislativă sunt încălcate şi în privinţa motivării prezentate de iniţiatori pentru reglementările propuse în domeniul protec ieiț patrimoniului natural şi arheologic, desfăşurării activităţilor miniere ori al simplificării procedurilor de autorizare. Motivarea este lipsită de rigori minime de raportare concretă la cadrul legislativ aplicabil în domeniul protecţiei patrimoniului arheologic, amenajării teritoriului şi urbanismului precum şi al autorizării lucrărilor de construcţie. Motivarea nu cuprinde menţiunea expresă cu privire la

6

compatibilitatea proiectului legislativ cu reglementările comunitare în materie. Motivarea nu oferă, în descrierea problemelor care se doresc a fi rezolvate prin reglementările propuse, niciun fel de referinţe la exemple concrete, studii, cercetări şi evaluări statistice ci abundă în generalizări şi termeni ce nu pot fi primiţi pentru fundamentarea unui viitor act normativ.

În acest mod, reglementarea propusă de iniţiatori prin care se elimină practic obligaţia titularului licenţei miniere de a finanţa cercetarea arheologică preventivă şi de depunere a unui raport de cercetare preventivă se fundamentează, în viziunea iniţiatorilor, prin aceea că “specificul activităţii de cercetare arheologică (desfăşurată numai în condiţii meteorologice favorabile, primăvara-toamna) şi lipsa unor termene clare îngreunează şi chiar blochează activitatea de dezvoltare minieră. Legislaţia nu prevede o procedură coerentă din momentul depunerii documentaţiei şi până la emiterea certificatului de descărcare arheologică”. La ce se referă oare “lipsa unor termene clare”? Mai mult decât atât, metodologia de aplicare a procedurii de descărcare de sarcină arheologică, aprobată prin Ordinul Ministerului Culturii şi Cultelor Nr. 2518 din 04.09.2007 prevede în detaliu paşii procedurali şi documentaţia obligatorie în fiecare etapă în vederea eliberării certificatului de descărcare de sarcina arheologică. Ministerul Culturii şi Patrimoniului Cultural Naţional este singura autoritate competentă să normeze, prin ordine de Ministru, în domeniul metodologiei de aplicare a procedurii de descărcare de sarcina arheologică.

În acelaşi mod reglementările propuse de iniţiatori prin care se elimină practic obligaţia parcurgerii procedurilor actuale de întocmire şi avizare a planurilor de urbanism şi de desfăşurare a procedurilor de autorizare în baza unui certificat de urbanism valabil se fundamentează, în viziunea iniţiatorilor, prin aceea că “legislaţia actuală nu asigură o procedură unitară de autorizare sau măsuri specifice de asigurare a desfăşurării activităţii miniere în condiţii care să permită un proces economic fără impedimente majore. În consecinţă, în implementarea proiectelor miniere apar anumite blocaje în procesul de autorizare, blocaje a căror soluţionare nu este reglementată de lege […] având în vedere celeritatea impusă de contextul economic actual este oportună introducerea unor reglementări speciale privind parcurgerea cu rapiditate şi eficienţă a procedurilor administrative de autorizare a proiectelor miniere”. La ce se referă oare “celeritatea impusă de contextul economic actual”? Dar sintagma “un proces economic fără impedimente majore”?

Motivarea propunerii legislative încalcă normele de tehnică legislativă şi prin aceea că nu conţine “o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, o obligaţie prevăzută de Art. 7, alin (31) al Legii 24/2000. De asemenea, motivarea nu respectă cerinţele de conţinut ale propunerii legislative prevăzute la Art. 31 al Legii 24/2000 privind: impactul socioeconomic; impactul financiar asupra bugetului general consolidat atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani), inclusiv informaţii cu privire la cheltuieli şi venituri; impactul asupra sistemului juridic, compatibilitatea cu reglementările comunitare în materie; deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi alte documente relevante pentru transpunerea sau implementarea prevederilor legale respective; preocupările în materie de armonizare legislativă; consultările derulate în vederea elaborării proiectului de act normativ, organizaţiile şi specialiştii consultaţi, esenţa recomandărilor primite; activităţile de informare publică privind elaborarea şi implementarea proiectului de act normativ; măsurile de implementare - modificările instituţionale şi funcţionale la nivelul administraţiei publice centrale şi locale.

7

II. AII. ANALIZA PPROPUNERII LLEGISLATIVE PE DDOMENII SSI AARTICOLE

Propunerea legislativă conţine o serie de prevederi care încalcă grav Constituţia, tratate şi convenţii internaţionale ratificate de România şi o serie de Directive europene transpuse de România în legislaţia internă. Dacă ar fi adoptate în forma propusă, prevederile amintite ar restrânge în mod dramatic drepturi garantate constituţional la proprietate privată, acces liber la justiţie şi ar submina obligaţii şi competenţe vitale ale diferitelor autorităţi publice cu rol în asigurarea accesului publicului la informaţie şi participare publică, precum şi în protejarea patrimoniului cultural şi natural de interes naţional.

II. 1. Prevederile Propuse privind Noţiunea II. 1. Prevederile Propuse privind Noţiunea de Activităţi Miniere Activităţi Miniere de „dezvoltare” „dezvoltare”

Propunerea vizează modificarea Art. 3 al Legii 85/2003, punctul 10, după cum urmează:

„10.dezvoltare – ansamblul procedurilor de dobândire a dreptului de folosinţă a terenurilor, de obţinere a autorizaţiilor, permiselor şi alte licenţe similare, precum şi a lucrărilor care constau în realizarea minelor şi a carierelor, construirea şi montarea instalaţiilor specifice, a echipamentelor şi a altor unităţi necesare extracţiei, prelucrării, transportului şi stocării provizorii a produselor miniere.”

În forma actuală a legii, „dezvoltare” înseamnă „ansamblul lucrărilor care constau în realizarea minelor şi carierelor, construirea şi montarea instalaţiilor specifice, a echipamentelor şi a altor utilităţi necesare extracţiei, prelucrării, transportului şi stocării provizorii ale produselor miniere”. La rândul său, noţiunea de „dezvoltare” este inclusă în ansamblul de lucrări ce alcătuiesc „activitatea minieră”. Potrivit punctului 8 al Art. 3, „concesiunea minieră este operaţiunea juridică prin care statul, reprezentat de autoritatea competentă, în calitate de concedent, transmite pentru o perioadă determinată unei persoane, în calitate de concesionar, dreptul şi obligaţia de a executa, pe risc şi cheltuială proprii, activităţi miniere având ca obiect resursele minerale ce cad sub incidenţa prezentei legi[...]”.

Din definiţiile legale mai sus prezentate reiese în afara oricărui dubiu aceea că „activitatea minieră”, implicit şi cea de „dezvoltare” este eminamente o activitate desfăşurată de o persoană ce are calitatea de concesionar, cu drepturi şi obligaţii izvorând dintr-o licenţă minieră acordată de autoritatea competentă. Ansamblul procedurilor de obţinere a autorizaţiilor nu poate fi inclus în noţiunea de „dezvoltare” deoarece procedurile de autorizare vizează eminamente activitatea autorităţilor publice care, în regim de putere publică, emit acte administrative în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, ce dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice.

Defini ia ț ‚dezvoltării’ propuse ar intra în contradicţie cu termenii şi noţiunile utilizate în procedura aplicabilă privind evaluarea impactului asupra mediului şi eliberării acordului de mediu, Hotărârea de Guvern 445/2009, care transpune prevederile Directivei Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului (85/337/CEE). În înţelesul H.G. 445/2009, “aprobarea de dezvoltare” reprezintă “decizia autorităţii sau autorităţilor competente, care dă dreptul titularului proiectului să realizeze proiectul”, care se concretizează în: autorizaţia de construire, acordul privind utilizarea terenului în scop agricol intensive, autorizaţie de gospodărire a apelor, etc. În înţelesul H.G. 445/2009, “proiect” înseamnă “executarea lucrărilor de construcţii sau a altor instalaţii ori lucrări; alte intervenţii asupra cadrului natural şi peisajului, inclusiv cele care implică exploatarea resurselor minerale”.

8

II. 2. Prevederile Propuse privind Impactul Activităţilor Miniere II. 2. Prevederile Propuse privind Impactul Activităţilor Miniere asupra “Funcţiunilorsupra “Funcţiunilor Publice Publice şi Private” i Private” ale Localităţilorle Localităţilor

Propunerea vizează în continuare completarea Art. 6 al Legii 85/2003 cu alin. 2-4. Potrivit alin. 2, „în situaţia în care dobândirea terenurilor prin modalităţile prevăzute la alin. 1 şi desfăşurarea activităţilor miniere are ca efect afectarea funcţiunilor publice şi private ale unei localităţi, titularul licenţei de exploatare are obligaţia de a reface, pe cheltuială proprie, funcţiunile publice şi private afectate, precum şi infrastructura necesară desfăşurării traiului în comunitatea nou-înfiinţată, la solicitarea autorităţii administraţiei publice locale”. Potrivit alin. 3, „totodată, titularul licenţei de exploatare asigură reconstituirea, pe noi amplasamente, dobândite în condiţiile stabilite de legea civilă, de obiective care să le înlocuiască pe cele expropriate şi/sau afectate de lucrările miniere”.

Obligaţiile ce se vor impuse titularului de licenţă ar fi, în practică, imposibil de executat, din două considerente.

În primul rând, termenii folosiţi de „afectare”, „funcţiuni publice şi private”, „comunitate nou-înființată”, „a reface”, a „reconstitui”, „desfăşurarea traiului”, „noi amplasamente” şi „obiective” sunt vagi, neconsacrați în domeniul de activitate la care se referă reglementarea propusă. Potrivit Legii 24/2000, Art. 36 (1), “actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc”, iar potrivit Art. 37 (2) “Dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie”.

Propunerea legislativă ar fi trebuit aşadar să ofere şi semnificaţia termenilor mai sus amintiţi.

În al doilea rând, reglementarea propusă nu conţine şi sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiei pe care o doreşte a impune. Cum este cazul oricărei legi ce cuprinde dispoziţii cu caracter imperativ, dar fără a prevedea care sunt sancţiunile în cazul încălcării acestor dispoziţii ori modul de constatare şi sancţionare a nerespectării obligaţiilor instituite prin lege, şi în situaţia de faţă se creează situaţia imposibilităţii aplicării legii, aceasta fiind lipsită de efectele sale.

II. 3. II. 3. Prevederile Propuse privind Exproprierea pentru Cauza Prevederile Propuse privind Exproprierea pentru Cauza de Utilitate Publicăe Utilitate Publică

Prin completarea Art. 10 al Legii 85/2003 cu paisprezece noi articole, art. 101- 1014, propunerea legislativă instituie o procedură specială de expropriere pentru punerea la dispoziţia titularilor de licenţe a terenurilor ce urmează a fi ocupate de exploatări miniere. Dacă ar fi adoptată în varianta propusă, procedura ar înfrânge grav dispoziţiile constituţionale în materie, dar şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

CEDO a statuat în numeroase cauze aceea că o privare de proprietate prin expropriere trebuie tratată ca o excepţie, condiţiile unei exproprieri licite fiind: să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern şi să respecte principiile dreptului internaţional în materie. Respectarea principiilor dreptului internaţional în materie se referă la principiul proporţionalităţii, respectiv concordanţa între scopul urmărit şi mijloacele folosite pentru atingerea lui, raportate la necesitatea ca restrângerea dreptului de proprietate să fie necesară într-o societate democratică.

9

II. 3.1 Potrivit Art. 101 – Prin derogare de la prevederile art. 6 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cadrul juridic pentru reglementarea măsurilor în scopul asigurării terenurilor necesare desfăşurării lucrărilor miniere pentru exploatarea substanţelor minerale utile este cel prevăzut la art. 102 - 1016

Cadrul juridic propus pentru exproprierea terenurilor necesare desfăşurării lucrărilor miniere intră însă în contradicţie fundamentală cu însăşi caracteristicile esenţiale ale exproprierii, stipulate de Legea 33/1994 la Art. 1 şi 3, care rămân aplicabile, conform cărora “Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauza de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească” şi “Instanţele judecătoreşti competente vor putea hotărî exproprierea numai după ce utilitatea publică s-a declarat potrivit prezentei legi”.

Ori cadrul juridic propus elimină competenţa instanţei judecătoreşti de a pronunţa o hotărâre judecătorească pentru pronunţarea exproprierii, substituindu-i rolul cu cel al unei pseudo-instanțe - o ‘comisie de verificare a dreptului de proprietate şi a oricăror altor drepturi reale şi de negociere a cuantumului despăgubirii - şi cu cel al Guvernului care aprobă, prin hotărâre, declanşarea procedurii de expropriere.

II.3.2 Potrivit Art. 102: „Se declară de utilitate publică lucrările miniere pentru exploatarea substanţelor minerale utile care se execută în baza unei licenţe de exploatare.”

Se declară astfel in abstracto şi apriori orice exploatare minieră ca fiind de utilitate publică, prevedere nu numai abuzivă, căci exploatarea minieră ar putea înfrânge o altă cauză de utilitate publică, cum ar fi protejarea monumentelor istorice, dar şi profund neconstituţională. Conform Art. 44 al Constituţiei, alineatul (3), “nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”. Norma constituţională face astfel referire precisă la „utilitatea publică stabilită potrivit legii”, aşadar printr-o evaluare de la caz la caz şi ca urmare a unei proceduri statuate tot prin lege. Cum am arătat şi mai sus, conform Art. 3 al Legii 33/1994, care rămâne aplicabil, “instanţele judecătoreşti competente vor putea hotărî exproprierea numai după ce utilitatea publică s-a declarat potrivit prezentei legi”. Capitolul 2 al Legii 33/1994 reglementează strict competenţele şi procedura de declarare a utilităţii publice pentru lucrări de interes naţional sau de interes local. Esenţială procedurii de declarare a utilităţii publice este chiar analiza de la caz la caz a existenţei interesului local sau naţional, concretizată într-o cercetare prealabilă ce stabileşte:

- dacă există elemente care să justifice interesul naţional sau local, avantajele economico-sociale, ecologice sau de orice altă natură care susţin necesitatea lucrărilor;

- că obţinerea avantajelor stabilite nu poate fi realizată prin alte căi decât prin expropriere;

- că lucrările sunt încadrate în planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii.

Declarând prin lege orice exploatare minieră ca fiind de utilitate publică, propunerea legislativă în discuţie elimină adoptarea, ca urmare a cercetării prealabile, a actului de declarare a utilităţii publice, eliminând deci şi posibilitatea persoanelor interesate de a ataca în instanţă măsura exproprierii în sine, deci nu numai cuantumul despăgubirilor. Potrivit Art. 7 al Legii 33/1994, “Utilitatea publică se declară de către Guvern pentru lucrările de interes naţional şi de către consiliile judeţene şi Consiliul Local al Municipiului Bucureşti pentru lucrările de interes local”. Acest act poate fi atacat de orice individ care prezintă un interes legitim la instanţă de contencios administrativ, în condiţiile Legii 554/2004 şi prin raportare la

10

dispoziţiile art. 6 al Convenţiei Europene a drepturilor omului, căci actul prin care se declară utilitatea publică este măsura preliminară şi necesară a exercitării dreptului de expropriere, deschizând calea procedurii de expropriere, constituind temeiul legal al exproprierii şi baza tuturor operaţiunilor viitoare în virtutea cărora fondul particularului este destinat utilităţii publice.

Sintagma de “exploatare a substanţelor minerale utile” este neconsacrată în domeniul de activitate la care se referă reglementarea propusă. Propunerea legislativă nu oferă semnificaţia termenilor mai sus amintiţi şi prin aceasta se încalcă prevederile Art. 36 şi 37 ale Legii 24/2000.

Nu în ultimul rând, prevederea propusă nu precizează aceea dacă declararea utilităţii publice se face în interes naţional sau local. Lacuna este una semnificativă, putând repercuta asupra aplicării corecte a multor reglementări privind proprietatea publică, inclusiv a celor privind fondul forestier şi agricol.

II.3.3. Potrivit Art.103: „(1) Pentru lucrările declarate de utilitate publică în condiţiile art.102, expropriator este statul român, prin titularii licenţelor de exploatare, operatori economici”, iar potrivit Art. 108: „Plata despăgubirilor pentru imobilele ce urmează a fi expropriate în temeiul prevederilor art. 105 alin. 1 se face de titularul de licenţă direct titularilor drepturilor reale, în numerar sau prin consemnarea sumelor într-un cont bancar la dispoziţia acestora.”

Conform Legii nr. 33/1994, art. 12 alin. (2): „Expropriator, în înţelesul prezentei legi, este statul, prin organismele desemnate de Guvern, pentru lucrările de interes naţional, şi judeţele, municipiile, oraşele şi comunele, pentru lucrările de interes local”. În procedura de expropriere specială propusă, Statul ar fi reprezentat „prin titularul de licenţă”. O asemenea prevedere ar fi profund neconstituţională, aducând atingere însuşi principiului suveranităţii naţionale şi ar înfrânge orice garanţie şi ocrotire conferită dreptului de proprietate privată la care ţinteşte actualul cadru legal destinat procedurilor de expropriere şi stabilire a despăgubirilor. Introducerea prevederii conform căreia titularul licenţei reprezintă Statul în procedura de expropriere şi plăteşte despăgubirile demonstrează încă o dată că intenţia iniţiatorilor acestei propuneri legislative este substituirea autorităţilor statului român cu companii private care pot deţine la un moment dat licenţe de exploatare în România, investindu-le pe acestea din urmă, în mod abuziv şi discriminatoriu, cu atribute de exercitare a unor puteri statale.

De asemenea, atributul plăţii despăgubirilor pentru bunurile expropriate nu poate aparţine, conform legislaţiei româneşti aplicabile şi aşa cum CEDO a statuat în numeroase cauze, decât Statului, care acţionează în interesul general al colectivităţii şi care dobândeşte, prin expropriere, dreptul de proprietate publică asupra imobilelor. Despăgubirea pentru bunurile expropriate se consideră ca fiind despăgubiri pentru o pagubă cauzată proprietarului printr-un act administrativ legal al administraţiei. Aceste prejudicii nu pot fi considerate ca vătămări cauzate unor drepturi ale indivizilor, pe care aceştia le pot opune statului, ci numai ca nişte prejudicii aduse situaţiei juridice ale indivizilor în calitatea lor de membri ai comunităţii naţionale sau de cetăţeni ai statului.

Potrivit dispoziţiilor constituţionale care reglementează instituţia juridică a exproprierii (art. 44 alin. 3 şi alin. 5) şi a celorlalte acte normative speciale în materia exproprierilor adoptate în aplicarea dispoziţiilor constituţionale, dreapta şi prealabila despăgubire acordată proprietarilor imobilelor expropriate nu este consecinţa răspunderii statului pentru prejudicii create prin actul administrativ legal al exproprierii. Dimpotrivă, despăgubirea constituie o justă indemnizaţie, proporţională cu valoarea bunului expropriat, fără a avea caracterul unui preţ de cumpărare impus de stat şi fără a putea constitui o restituire în

11

bani a valorii bunului expropriat. Sub acest aspect, cum a statuat şi instanţa supremă (Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, decizia nr. 1423 din 16 aprilie 1999, publicată în Buletinul jurisprudenţei, Culegere de decizii pe anul 1999, pp. 74-76), la calculul cuantumului despăgubirilor experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de acestea.

În materia exproprierilor, soluţionarea cererilor de expropriere precum şi întinderea despăgubirilor este de competenţa tribunalului în a cărui rază este situat imobilul propus spre expropriere. Prin aceste sentinţe judecătoreşti se constată creanţe certe, lichide şi exigibile, reprezentând despăgubiri acordate proprietarilor de imobile expropriate, astfel statul sau unităţile administrativ-teritoriale care dobândesc prin expropriere dreptul de proprietate publică asupra acestor imobile au obligaţia, potrivit art. 21 alin. 5 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice republicată, de a înscrie în bugetele locale sau în bugetul de stat, după caz, aceste creanţe reprezentând despăgubiri.

II. 3.4 Potrivit Art. 105. – (1) Declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor pe care urmează a se executa lucrările miniere şi suma globală evaluată a despăgubirilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului, pe baza documentaţiei tehnico-economice prevăzute de art. 104.

Cum am arătat mai sus, potrivit actualei proceduri a exproprierii, exproprierea se pronunţă de către instanţa competentă, la fel cuantumul despăgubirilor. Potrivit Constituţiei, Art. 44. (6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

Potrivit procedurii speciale propuse, Guvernul este cel care adoptă o hotărâre prin care aprobă declanşarea exproprierii imobilelor pe care urmează a se executa lucrările miniere şi suma globală evaluată a despăgubirilor. O întrebare legitimă care se ridică este aceea privind calitatea în care Guvernul adoptă hotărârea mai sus prevăzută. Guvernul nu este nici reprezentant al Statului în procedura de expropriere, căci această calitate aparţine titularului de licenţă, nu are nici obligaţia legală de a plăti proprietarilor de terenuri supuse exproprierii despăgubirile pentru expropriere. Articolul face de asemenea trimitere la „documentaţia tehnico-economică prevăzută de art. 104. Articolul 104 nu prevede însă conţinutul documentaţiei. Mai mult decât atât, sintagma „suma globală evaluată a despăgubirilor” este nedefinită în cuprinsul reglementărilor propuse. Ea sugerează aceea că deja la momentul adoptării hotărârii de guvern în discuţie s-a făcut o evaluare a despăgubirilor, dar nu se menţionează de către ce entitate, prin ce fel de act sau documentaţie.

Declanşarea procedurii de expropriere printr-o Hotărâre de Guvern, fără reglementarea unei proceduri de adoptare, a documentaţiei necesare şi fără a prevedea o cale de atac împotriva hotărârii încalcă de asemenea dreptul constituţional al cetăţenilor vizaţi de expropriere la acces liber la justiţie.

II. 3.5 Potrivit Art. 109. - (1) În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 105 alin.(1), în temeiul căreia a fost transmisă notificarea de titularul licenţei de exploatare, se desemnează comisia de verificare a dreptului de proprietate şi a oricăror alte drepturi reale şi de negociere a cuantumului despăgubirii.

Propunerea legislativă investeşte o „comisie de verificare a dreptului de proprietate şi a oricăror alte drepturi”, căreia îi reglementează numai componenţa, cu o serie întreagă de atribute de autoritate. Această comisie: „stabileşte cuantumul despăgubirii (alin. 3)”, „la

12

solicitarea” sa, „persoanele notificate au obligaţia să completeze documentaţia depusă privind calitatea de titular al dreptului (alin. 4)”, „consemnează despăgubirea pe numele expropriatorului (alin 4)”, „decizia” sa „se comunică expropriatului” (Art. 10 indice 10), pronunţă „hotărâri definitive” (Art. 1014). Cu toate acestea, propunerea legislativă nu conţine reglementări de bază privind natura acestei comisii. Care este actul prin care „se desemnează”? Emitentul actului de desemnare este o autoritate publică sau titularul de licenţă? Comisia are personalitate juridică? Care sunt căile de atac împotriva actelor emise de această comisie?

II. 3. 6 Art. 1012. – (1) Pentru toate cazurile în care, în urma întrunirii comisiei prevăzute la art. 109 alin. (1), nu s-a ajuns la învoiala între părţi asupra cuantumului despăgubirii şi pentru cazurile în care persoanele notificate nu s-au prezentat pentru negociere, expropriatorul se adresează instanţelor judecătoreşti, potrivit prevederilor Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Prin această prevedere propunerea legislativă revine la cadrul juridic prevăzut de Legea 33/1994 privind judecarea cererilor de expropriere de către instanţă, dar în esenţă competenţa instanţei a fost restrânsă numai la judecarea cuantumului despăgubirilor, având în vedere aceea că procedura exproprierii va fi fost deja declanşată prin Hotărârea de Guvern amintită la Art. 109.

Potrivit Art. 1012: „(2) Judecarea cauzelor ce au ca obiect exproprierile pornite în temeiul prezentei legi se face cu precădere, iar termenele stabilite în cursul judecăţii de către instanţele învestite nu pot fi mai mari de 7 zile” şi „(3) Instanţa competentă poate suspenda executarea unui act emis în procedura exproprierii dacă se depune o cauţiune de 10% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 10.000 de lei”.

Prevederile articolului 1012 sunt neconstituţionale şi încalcă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), după cum se precizează şi în punctul de vedere al Guvernului2

din data de 16.06.2010. Mai departe, instituirea unei cauţiuni pentru suspendarea executării unui act emis în procedura exproprierii reprezintă o gravă încălcare a accesului liber la justiţie, fapt menţionat şi în decizia CEDO din 20.12.2007 în cazul „Iosif ş.a. împotriva României”.

II. 3.7 Potrivit Art. 1014 – Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor expropriate operează de drept la data plăţii despăgubirilor stabilite prin hotărâre definitivă a comisiei prevăzute la art. 109 alin. (1) sau, după caz, prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Cu toate acestea, art. 109 alin. (1) nu face referire la nicio „hotărâre definitivă a comisiei”, iar Art. 1014 nu menţionează la ce hotărâre judecătorească irevocabilă se referă. Cea pronunţată de instanţă ca urmare a sesizării expropriatorului în condiţiile prevăzute la Art. 1012? Aceasta este o lacună de reglementare vitală, având în vedere că în discuţie este chiar momentul la care se produce transferul de proprietate între expropriat şi expropriator.

Din analiza tuturor prevederilor propuse privind dobândirea dreptului de folosinţă asupra terenurilor necesare desfăşurării lucrărilor de exploatare reiese aceea că procedura propusă are mai degrabă natura unei achiziţionări forţate a terenurilor necesare de către titularul de licenţă de la proprietarii acestora şi nicidecum natura unei reale proceduri de expropriere, de neimaginat într-un stat de drept în absenţa declarării utilităţii publice conform unei proceduri stabilite prin lege, în condiţiile reprezentării Statului printr-o entitate privată şi ale restrângerii rolului instanţei de judecată numai la a stabili cuantumul despăgubirilor în cazul în care o

2 http://www.cdep.ro/proiecte/2009/500/40/9/pvg549bis.pdf

13

pseudo-instan ăț – comisia de verificare a dreptului de proprietate şi de negociere a cuantumului despăgubirilor – nu a ajuns la o învoială cu proprietarii de terenuri.

II.4. Prevederile Propuse privind Scoaterea Terenurilor II.4. Prevederile Propuse privind Scoaterea Terenurilor din Fondul Forestier Fondul Forestier

Propunerea legislativă prevede o serie de derogări de la Codul silvic, care creează o situaţie de avantajare semnificativă a titularilor de licenţe miniere faţă de alte persoane juridice de drept public sau privat obligaţi să respecte prevederile Codului Silvic.

Potrivit Art. 1015. – (1) În conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic, cu modificările şi completările ulterioare, terenurile necesare realizării lucrărilor şi obiectivelor prevăzute la art. 102 şi 106 pot fi scoase definitiv din fondul forestier naţional, indiferent de formă de proprietate şi de suprafaţa proprietăţii forestiere afectate.

Este în primul rând greu de elucidat la ce se referă „lucrările şi obiectivele prevăzute la Art. 106 , având în vedere aceea că Art. 106 se referă la obligaţii ale titularului de licenţă, nicicum la “lucrări şi obiective”: “În afara despăgubirilor acordate, titularul licenţei de exploatare are obligaţiile prevăzute la art. 6 alin (2)-(4), în cazul în care a declanşat procedura de expropriere a imobilelor pe care urmează a se executa lucrări miniere”. Se poate, oarecum, deduce aceea că „obiectivele” la care face referire Art. 106 înseamnă „refacerea”, de către titularul de licenţă, a „funcţiunilor publice şi private afectate” precum şi a „infrastructurii necesare desfăşurării traiului în comunitatea nou înfiinţată” şi la „reconstituirea, pe noi amplasamente, de obiective care să le înlocuiască pe cele expropriate” arătate la art. 6 alin (2)-(4), însă o asemenea prevedere ambiguă poate da naştere la multiple interpretări abuzive din partea titularului de licenţă. Mai mult decât atât, pentru ca prevederile Art. 36 din legea 46/2008 să fie aplicabile scoaterii definitive din fondul forestier naţional a terenurilor necesare realizării obiectivelor prevăzute la Art. 106 ar însemna că şi aceste obiective să fie considerate „de interes naţional, declarate de utilitate publică, în condiţiile legii”. Ori ele nu pot fi astfel considerate nici din perspectiva actualelor reglementări privind exproprierea, nici măcar din perspectiva reglementărilor propuse, care declară de utilitate publică numai „lucrările miniere pentru exploatarea substanţelor minerale utile”. Din această perspectivă, prevederea propusă este abuzivă, extinzând în mod arbitrar noţiunea de lucrări de utilitate publică la orice tip de activităţi şi lucrări întreprinse de titularul unei licenţe miniere.

Conform Art. 1015- (3) cheltuielile prevăzute la alin. (2) au caracterul cheltuielilor de exploatare.

Noţiunea de „cheltuieli de exploatare” nu este însă definită nici în forma actuală a Legii minelor şi nici prin propunerea legislativă în discuţie.

(5) Scoaterea definitivă din fondul forestier naţional a terenurilor prevăzute la art. 102 şi art. 106 se exceptează de la aplicarea art. 7 alin.(3) şi (4) din Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare.

Prevederea este lipsită de orice sens şi coerenţă, având în vedere aceea că Art. 7, alin 3 şi 4 se referă la interdicţia trecerii terenurilor forestiere din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi la interdicţia includerii pădurilor în intravilan.

14

II. 5. Prevederile Propuse privind Protecţia Patrimoniului Arheologic II. 5. Prevederile Propuse privind Protecţia Patrimoniului Arheologic şi NaturaNatural

Potrivit Art. 11: „(3) Adoptarea unei hotărâri a Guvernului este necesară în cazul în care nu se efectuează descărcarea de sarcina arheologică şi/sau declasificarea respectivelor zone” şi „(5) Prin derogare de la prevederile art.5 din Ordonanţa Guvernului nr.43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activităţi miniere, certificatul de descărcare de sarcină arheologică se emite pentru fiecare parte de teren din perimetrul de exploatare care poate fi redată activităţilor umane curente”.

Prin prevederile art. 11, alin. (3) şi (5), activităţile miniere pot proceda la distrugerea unor monumente istorice clasificate fără a mai fi nevoie de descărcare de sarcina arheologică şi de avizul Ministerului Culturii. Prin prevederea propusă se încalcă grav regimul juridic de protecţie a patrimoniului arheologic pe care România s-a angajat să îl asigure prin ratificarea Convenţiei europene pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuită), adoptată la La Valetta la 16 ianuarie 1992 (L150/1997).

Posibilitatea emiterii unei hotărâri de guvern care să permită desfăşurarea activităţilor miniere pe terenuri pe care sunt amplasate monumente istorice şi situri arheologice nu este prevăzută nici de Legea 422/2001 privind protecţia monumentelor istorice, nici de Ordonanţa de Guvern 43/2000. Propunerea legislativă nu menţionează în baza cărei proceduri s-ar emite o asemenea hotărâre de guvern şi pe baza cărei documentaţii. Nu se poate norma o nouă atribuţie în sarcina unei autorităţi publice fără reglementarea procedurilor şi a etapelor de urmat care să asigure că atribuţia nu este exercitată în mod abuziv şi în mod egal şi nediscriminatoriu tuturor situaţiilor şi persoanelor.

Limbajul folosit de prevederea de la Art. 11, alin 3) nu este unul juridic, adecvat unei propuneri legislative. Termenul „declasificare” nu există în legislaţia privind protecţia patrimoniului cultural şi a monumentelor istorice, iar presupunând că se referă de fapt la procedura administrativă de declasare, prevăzută de Art. 19 al Legii 422/2001, amintim aceea că procedura nu se aplică „unor zone”, ci numai unor monumente, anterior clasate şi înscrise în Lista Monumentelor Istorice. Potrivit Art. 19 al Legii 422/2001, „prin declasare se înţelege radierea din Lista monumentelor istorice a unui bun imobil sau a unei părţi din acesta, prin menţionarea în listă a ordinului de declasare”.

Potrivit Art. 11 (6), “În termen de 5 zile de la data primirii solicitării titularului unei licenţe miniere pentru eliberarea certificatului de descărcare arheologică, serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional transmit documentaţia depusă de beneficiar către Comisia Naţională de Arheologie sau Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, după caz”.

Prin derogarea sus citată se dă posibilitatea emiterii certificatului de descărcare de sarcina arheologică în absenţa raportului de cercetare arheologică preventivă, deci fără efectuarea de săpături arheologice.

OG 43/2000, Art. 5, alin (2) prevede aceea că descărcarea de sarcina arheologică este procedura prin care se confirmă că un teren în care a fost evidenţiat patrimoniul arheologic poate fi redat activităţilor umane curente. Procedura de descărcare de sarcina arheologică este în mod obligatoriu precedată de cercetarea arheologică a sitului / ansamblului / monumentului, realizată în baza unui proiect aprobat de Comisia Naţională de Arheologie (Art. 2, pct.6) şi concretizată în raportul arheologic elaborat conform standardelor în vigoare (Art.2, pct.12). La baza stabilirii statutului juridic de protejare a descoperirilor arheologice

15

sau, după caz, a descărcării de sarcina arheologică a zonei stă evaluarea rezultatelor cercetării arheologice (Art.2, pct. 12).

Metodologia de aplicare a procedurii de descărcare de sarcină arheologică, aprobată prin Ordinul Ministerului Culturii şi Cultelor Nr. 2518 din 04.09.2007 prevede în detaliu paşii procedurali şi documentaţia obligatorie în fiecare etapă în vederea eliberării certificatului de descărcare de sarcina arheologică:

- Pentru zonele cu patrimoniu arheologic din Lista Monumentelor Istorice sau Repertoriul Arheologic Naţional, cuprinse sau nu în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, autorităţile publice locale emit Certificatul de urbanism, cu specificarea necesităţii obţinerii avizului din partea Ministerului Culturii şi Cultelor, înainte de eliberarea autorizaţiei de construire (Art. 3)

- Documentaţiile depuse de investitor la serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, în vederea obţinerii avizului sau, după caz, a Certificatului de descărcare arheologică, cuprind obligatoriu proiectul tehnic al investiţiei şi delimitarea acestuia în planul de amplasament, realizat în coordonate Stereo 70 (Art. 5).

- Solicitarea adresată investitorului, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, în vederea eliberării avizului favorabil pentru faza de execuţie sau, după caz, a Certificatului de descărcare de sarcină arheologică, a completării documentaţiei cu Raportul de cercetare arheologică preventivă (Art. 6).

- Realizarea cercetării arheologice preventive în cazurile prevăzute la Art. 12.

- Redactarea, de către executantul cercetării arheologice a Raportului de cercetare arheologică preventivă (Art. 16).

- Trimiterea de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor a rapoartelor de cercetare aflate în siturile clasate în grupa A din Lista monumentelor istorice, spre aprobare, Comisiei Naţionale de Arheologie (Art.22).

- Propunerea, de către Comisia Naţională de Arheologie, în conformitate cu propunerile formulate în raport de responsabilul cercetării arheologice, a acordării certificatului de descărcare de sarcină arheologică (Art. 24).

- Emiterea certificatului de descărcare de sarcină arheologică de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, cu obligaţia acestora de înştiinţare a direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor în termen de 10 zile (Art. 19).

Conform derogărilor propuse, serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii trebuie ca în 5 zile de la primirea solicitării să trimită deja documentaţia depusă de beneficiar către Comisia de

Arheologie, sărindu-se astfel etapa solicitării de către aceasta ca investitorul să depună raportul de cercetare arheologică preventivă. Mai mult decât atât, competenţa Comisiei Naţionale de Arheologie este redusă la emiterea unei „opinii”. Posibilitatea emiterii certificatului de descărcare de sarcina arheologică în lipsa cercetărilor arheologice şi a unui aviz de specialitate emis de către Comisia Naţională de Arheologie crează toate premisele eliberării acestui act administrativ cu exces de putere, lipsit fiind de orice fundament legal şi ştiinţific.

16

II. 6. Prevederile Propuse privind Extinderea Perimetrului LicenţeiII. 6. Prevederile Propuse privind Extinderea Perimetrului Licenţei

Potrivit reglementării propuse „Titularul licenţei de exploatare poate solicita extinderea perimetrului pentru executarea lucrărilor de construcţii aferente utilităţilor specifice necesare stocării produselor miniere, a sterilului şi a produselor reziduale”.

Reglementarea nu propune însă şi o procedură în baza căreia „extinderea” să fie solicitată şi, mai ales, acordată, nu se menţionează cărei autorităţi i s-ar adresa o astfel de solicitare şi ar fi competentă să o aprobe şi pe baza cărei documentaţii. În realitate o asemenea extindere a perimetrului ar echivala cu o modificare a licenţei de exploatare, dat fiind aceea că perimetrul în care se execută activităţile miniere este stipulat în conţinutul licenţei. Cererea de modificare a licenţei ar trebui însoţită de aceeaşi documentaţie ca cea prevăzută de Art. 20 al Legii 85/2003 pentru acordarea licenţei. Posibilitatea modificării perimetrului licenţei în afara oricărei proceduri poate genera abuzuri grave din partea titularilor de licenţe care pot astfel solicita iniţial autorizarea lucrărilor miniere într-un perimetru restrâns, evitând procedurile ample şi complexe de evaluare a impactului asupra mediului şi social, precum şi asupra patrimoniului cultural, pentru ca apoi să obţină în mod discreţionar extinderea perimetrului licenţei pe zone mult mai întinse.

II. 7. Prevederile Propuse privind Autorizarea Lucrărilor de ConstrucţieII. 7. Prevederile Propuse privind Autorizarea Lucrărilor de Construcţie

Art. 431: „Prin derogare de la prevederile art.2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, certificatul de urbanism obţinut în scopul desfăşurării de activităţi miniere este independent şi separat de toate avizele şi aprobările eliberate în baza sa, în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie. În cazul în care certificatul de urbanism expiră sau devine inaplicabil ori invalid, toate avizele şi aprobările obţinute în baza certificatului de urbanism rămân în vigoare, cu excepţia cazului în care acestea au fost obţinute prin nerespectarea sau cu încălcarea legii.”.

Art. 431 prevede o derogare de la Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţie astfel încât avizele obţinute în baza unui certificat de urbanism expirat sau invalid să rămână valabile. Derogarea sfidează definiţia de bază şi rolul conferit certificatului de urbanism de legislaţia privind amenajarea teritoriului şi urbanismul precum şi cea privind autorizarea lucrărilor de construcţii. Certificatul de urbanism este un act administrativ cheie în orice procedură de autorizare a unei construcţii noi şi este indisolubil legat de toate avizele şi actele necesare emiterii autorizaţiei de construire. Conform Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, Art. 28. “Aplicarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate se asigură prin eliberarea certificatului de urbanism”. Conform Legii 350/2001, Art. 32, “prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism prin care să se justifice şi să se demonstreze posibilitatea intervenţiei urbanistice solicitate”. Prin certificatul de urbanism se stabilesc avizele şi acordurile pe care titularul de proiect trebuie să le solicite şi obţină în vederea obţinerii, într-un final, a autorizaţiei de construire. Avizele nu pot fi obţinute decât în funcţie de reglementările existente pe terenul în cauză, iar dat fiind aceea că aceste reglementări sunt conţinute doar în certificatul de urbanism, reiese în afara oricărui dubiu aceea că avizele nu pot fi obţinute decât în baza unui certificat de urbanism.

Natura certificatului de urbanism de act administrativ nu poate fi negată, aşa cum o fac iniţiatorii propunerii legislative, motivând reglementările propuse. Principiul de drept administrativ conform căruia suspendarea şi/sau anularea unui act administrativ are ca efect suspendarea şi/sau anularea tuturor actelor administrative subsecvente (accesorium

17

sequitur principale) îşi găseşte aplicabilitate deplină în cazul în care un certificat de urbanism a fost anulat şi/sau suspendat.

Mai mult decât atât, având în vedere aceea că un certificat de urbanism poate fi declarat invalid (situaţia la care se referă reglementarea propusă la Art. 431) numai printr-o sentin ăț judecătorească pronun ată de o instan ă competentă, titularul este astfel scutit de obliga iaț ț ț respectării unor sentin e judecătore ti.ț ș

Art. 432 prevede derogări de la Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Derogările, de un exotism juridic inedit, ţintesc la a conferi posibilitatea emiterii certificatului de urbanism în absenţa unui plan de urbanism general aprobat de către „autoritatea publică relevantă din zona în care activităţile miniere se vor desfăşura”, „pe baza regulamentului general de urbanism aprobat prin hotărâre a guvernului şi a planurilor de amenajare a teritoriului aplicabile zonei de interes pentru activităţi miniere”.

Textul de lege propus nu menţionează de la ce prevedere a Legii 350/2001 tinde să deroge. De la întrega Lege 350/2001? Potrivit Legii 24/2000, Art. 63, “pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula "prin derogare de la...", urmată de menţionarea reglementării de la care se derogă”.

Regulamentul general de urbanism îşi găseşte reglementarea legală în Hotărârea Guvernului nr. 525 di 27 iunie 1996 republicată şi art. 49 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit Art. 1 alin 1. al HG nr. 525/1996 şi art. 49 din Legea 350/2001, regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul unitar de norme tehnice, economice şi juridice care stă la baza elaborării planurilor de amenajare a teritoriului, planurilor urbanistice precum şi a regulamentelor locale de urbanism. Regulamentul are o dublă utilitate: fundamentează documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism (planuri şi regulamente) şi stabileşte condiţiile de autorizare a construcţiilor până la aprobarea planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor aferente acestora, prin aplicarea directă şi corelată a regulilor generale de urbanism de către autorităţile abilitate, în condiţiile legii.

Propunerea legislativă este absurdă. Regulamentul general de urbanism este un set de reguli general obligatorii la nivel naţional pentru toate planurile de amenajarea teritoriului şi documentaţiile de urbanism. Planul de amenajare a teritoriului are un caracter director, fără a avea prevederi de reglementare cu privire la terenul în cauză. Doar documentaţiile de urbanism conţin reglementări cu privire la terenul în cauză. Certificatul de urbanism este actul administrativ care prezintă reglementările terenului în cauză. El nu poate emis decât în baza unei documentaţii de urbanism, act care conţine reglementările pentru terenul în cauză.

Legea 350/2001 conţine deja o procedură de autorizare a investiţiilor în construcţii în situaţia în care PUG nu a fost aprobat. Ea este prevăzută de Art. 65, alin 1, aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa nr.27/2008, „în absenţa planului de amenajare a teritoriului judeţean şi a Planului Urbanistic General aprobate, pe teritoriile aferente se pot realiza investiţii în construcţii, lucrări tehnico-edilitare, precum şi orice alte investiţii urbane numai pe baza unui plan urbanistic zonal aprobat potrivit legii şi cu respectarea regulamentului general de urbanism”.

Propunerea legislativă abundă din nou în termeni deosebit de echivoci - „autoritatea publică relevantă” sau „zona de interes pentru activităţi miniere” - care lipsesc de conţinut reglementările propuse şi duc la imposibilitatea aplicării legii.

18

Într-un final, Art. 433 prevede derogări de la prevederile alin (1) al art. 51 din Legea nr. 350/2001 prevăzând aceea că „planurile de urbanism pentru realizarea obiectivelor de interes public, ca şi pentru zonele protejate într-un perimetru minier sunt finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale ori, alternativ, de titularul de licenţă”.

Reglementarea propusă sfidează atribuţii de bază ale autorităţilor publice locale şi creează premisele unei veritabile situaţii de conflict de interese în care s-ar afla un titular de licenţă în calitatea de finanţator al planului de urbanism pentru o zonă protejată situată de fapt în perimetrul său minier (nu putem să nu observăm asocierea oximoronică a termenului „zona protejată” cu termenul „perimetru minier”). Elaborarea, avizarea şi aprobarea unui plan de urbanism pentru zona protejată a unei localităţi ţine strict de obligaţiile autorităţilor locale – Consiliului Local şi Primăriei - potrivit prevederilor Legii 422/2001, Art. 46, lit f). Conform Legii 350/ 2001 autorităţile locale au obligaţia de a elabora cu prioritate un plan de urbanism zonal pentru zonele protejate din interiorul localităţii aşa cum au fost ele desemnate prin dispoziţiile Legii 5/2000, obligaţia autorităţilor publice locale incumbând din Legea 350/2001, Legea 422/2001 precum şi din dispoziţiile Legii 5/2000.

19

III.III. AANEXĂ

COMENTARII JURIDICE ASUPRA PROIECTULUI DE MODIFICARE AL LEGII MINELOR NR. 85/2003

Dr. Liviu-Marius Harosa

Ca o constatare liminară, după lecturarea prevederilor proiectului de modificare al Legii nr. 85/2003, se poate re ine ideea că normele juridice ce se doresc a fi introduse peț cale legislativă sunt în realitate norme care tind la reglementarea procedurii exproprierii i laș modificarea altor legi, i nu la con inutul legii, anume acel al mineritului.ș ț

Mai mult textele propuse încalcă în mod grav prevederile Constitu iei precum i aț ș unor legi organice, sau modifică texte ale unor legi organice, fapt interzis de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea unor acte normative. Astfel, prin prevederile legii minelor se aduc atingeri i restrângeri legilor organice Legii nr. 554/2004ș – legea contenciosului administrativ - lege organică, potrivit art. 73 lit.k) din Constitu ie,ț actelor normative care reglementează proprietatea (art. 73 lit. m), i a celor careș reglementează organizarea teritoriului – art. 73 lit.o ) din Constituţie.

O atingere gravă adusă sistemului proprietă ii private, a a cum este reglementată deț ș art. 44 art. 3 i 6 din Constitu ie, este dată de prevederile art. 10ș ț 1- 10 16 care creează certitudinea că ”Pentru lucrările declarate de utilitate publică în condiţiile art. 102 (Se declară de utilitate publică lucrările miniere pentru exploatarea substanţelor minerale utile, care se execută în baza unei licenţe de exploatare), expropriator este statul român, prin titularii licenţelor de exploatare, operatori economici”.

Plecând de la premisa că în niciun sistem de drept democratic nu este permisă exproprierea privată, sunt nerespectate prevederile art. 44 din Constitu ie, ”nț imeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă iș prealabilă despăgubire”, precum i jurispruden a constantă a CEDO în analizarea art. 1ș ț alin.1 al Protocolului nr. 1 la Conven ia Europeană a Drepturilor Omului, mai cu seamă înț cauzele Scordino contra Italia, James contra Marea Britanie, Sfintele Mânăstiri contra Grecia, Iatridis contra Grecia, Brumărescu contra România, Carbonaro i Ventura contraș Italia, Sporrong i Lönnroth contra Suediei. Din textul proiectului legii modificatoare, rezultăș că Titularii de licen ă devin expropriatori în numele statuluiț – lucru inadmisibil într-un stat de drept, fiind de neconceput ca o persoană privată să primească prerogative i săș îndeplinească proceduri care in de competen a exclusivă a institu iilor statului. Chiar dacă oț ț ț asemenea prevedere apare i în legea 106/2008, privind exproprierea pentru utilitate publicăș a terenurilor necesare lucrărilor miniere pentru exploatarea zăcămintelor de lignit, i aceastăș lege încalcă normele Constitu iei, a a cum sunt stipulate în art. 44.ț ș

În ceea ce prive te art. 10ș 5 din proiectul de lege :” Declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor pe care urmează a se executa lucrările miniere şi suma globală evaluată a despăgubirilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului, pe baza documentaţiei tehnico-economice prevăzute de art. 104”, acest text este de asemenea neconstitu ionalț , încălcând principiul dreptei despăgubiri. O hotărâre de guvern care să plafoneze cuantumul

20

despăgubirilor reprezintă o limită adusă înţelegerii dintre proprietar şi expropriator, neprevăzută de legea fundamentală în art. 44 alin. 6;

Este neconstitu ionalț i textul art. 10ș 8 care stabile te că sumele necesare plă iiș ț despăgubirilor se face direct de către titularul de licen ă titularilor de drepturi reale asupraț terenurilor obiect ale exproprierii, deoarece se încalcă prevederile art. 44 din Constitu ieț precum i Legea nr. 33/1994, legea exproprierii pentru utilitate publică. Din chiar textul legiiș modificatoare rezultă că doar procedura exproprierii terenurilor pentru activită i miniere esteț cea care este excep ie de la legea exproprierii. ț

Mai mult, este contrar oricăror principii de drept ca comisia de expropriere să fie condusă de persoane numite de titularul licen ei, în realitate transferul for at al terenurilor având loc înț ț orice situa ie, procedura prevăzută de proiectul de lege fiind doar o formalitate. Aceastaț aduce o atingere grosolană principiilor de drept, celor constitu ionale i mai ales art. 1 dinț ș Protocolul 1 CEDO.

Art. 1012 este de asemenea neconstitu ional. Cerin a depunerii unei cau iuni de 10 % dinț ț ț valoarea proiectului încalcă prevederile art. 21 din Constitu ieț (accesul liber la justi ie), ț art. 52 din Constitu ieț (Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.), ale art. 53 din Constitu ieț (Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii), ale Legii nr. 554/2004- legea contenciosului administrativ, precum i prevederile art. 6 CEDO.ș

Cauţiunea de 10% din cuantumul sumei contestate încalcă art. 6 din CEDO referitor la dreptul la un proces echitabil. Această cauţiune este o barieră în calea accesului la instantă dacă ţinem seama că expropriatul nu este cel care din proprie iniţiativă se adresează justiţiei ci doar forţat de expropriator. Pe de altă parte, termenele de maximum 7 zile pe care le pot acorda instan ele în procedura exproprierii, potrivit art. 10ț 12 alin. 2 încalcă regulamentul de ordine interioară a instanţelor, pentru că nu se poate impune instanţei un termen de 7 zile cu păstrarea continuităţii completului. Mai mult, termenul de 7 zile este unul iluzoriu, anulând, practic orice demers de aducere în probatoriu a unor dovezi, acte, expertize sau contra-expertize noi (ca exemplu: o parte solicită amânarea pentru a ob ineț un act administrativ care să-i probeze cele afirmate, termenul legal general de eliberare al actelor administrative este de 30 de zile; de asemenea pentru solicitarea unei expertize ori contra-expertize termenul de 7 zile este total abuziv). Prioritizarea cauzelor legate de exproprierea specială prevăzută de acest proiect i termenul de 7 zile sunt, însă, o dovadă înș plus a caracterului acestei legi – de favorizare expresă a titularilor licen elor de exploatareț minieră).

Art. 1015 încalcă atât prevederile art. 136 din Constitu ie, referitoare la proprietatea publică,ț cât i dispozi iile art. 35 i 36 din Codul Silvic, lege cu valoare superioară.ș ț ș

Art. 11, alin. 3, prin care prin hotărâre de Guvern se pot stabili excep iile de la interzicereaț oricăror exploatări miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale, zonele de

21

protecţie sanitară şi perimetrele de protecţie hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă (art. 11 alin. 1), este de asemenea neconstitu ional, din moment ce hotărârea de Guvernț se poate emite chiar i în lipsa avizelor autorităţilor competente în domeniu (art. 11 alin. 2) ,ș în cazul în care nu se efectuează descărcarea de sarcina arheologică şi/sau declasificarea respectivelor zone. Este o încălcare grosieră a atribu iilor autorită ilor competente, hotărâreaț ț prin care o autoritate administrativă (Guvernul) ia decizii în dispre ul refuzului celorlalteț autorită i adaugă nepermis competen elor constitu ionale ale Guvernului.ț ț ț

Ca o observa ie strict de tehnică legislativă, oare cum se poate realiza ț strămutarea unei specii din zonele afectate, a a cum prevede art. ș 11 alin. 4? Prin acest text, se încalcă prevederile diferitelor conven ii i tratate interna ionale referitoare la protec ia speciilor deț ș ț ț plante i animale în primejdie, la care România este parte semnatară. Ori, potrivitș Constitu iei, tratatele interna ionale la care România este parte sunt integrate cu valoareț ț superioară în dreptul intern (art. 20 Constitu ie), legea minelor neputând deroga de laț dispozi iile lor.ț

Art. 11 alin. 5 este formulat într-un total conflict cu normele de drept, în special cele ale art. 7 alin. 4 din L.33/1994, Tot prin lege se poate declara utilitatea publică în situaţii excepţionale, în cazul în care - indiferent de natura lucrărilor - sunt supuse exproprierii lăcaşuri de cult, monumente, ansambluri şi situri istorice, cimitire, alte aşezăminte de valoare naţională deosebită ori localităţi urbane sau rurale în întregime. Prin emiterea certificatului de descărcare de sarcina arheologică pentru fiecare parte de teren din perimetrul de exploatare se pierde din vedere ansamblul. Pentru a se hotărî asupra valorii arheologice a unui sit ar trebui să se aibă în vedere nu doar elementele componente ci şi întregul.

Mai mult, prin procedura preconizată a se aplica pentru descărcarea de sarcină arheologică, (art. 11 alin. 6-8), se poate ob ine doar descărcarea de sarcină arheologică, legeaț neprevăzând posibilitatea respingerii cererii de descărcare de sarcină arheologică de către autorită ile competente. ț În realitate, autorită ile prevăzute în sus-zisele aliniate nu auț deloc rolul conferit lor de propriile legi de organizare i func ionare, competen a lor fiindș ț ț limitată la emiterea unui act, fără posibilitatea refuzului. Din nou, o încălcare a Constitu iei.ț

Art. 21 alin. 2 exprimă o incompatibilitate fundamentală cu principiile dreptului mediului, care arată că dacă intră în vigoare o normă de mediu mai strictă până la acordarea avizului de mediu, titularul de licenţă trebuie să se conformeze acestor din urmă norme. Din nou, tratatele interna ionale semnate de România, precum i Tratatul UE sunt ignorate cu oț ș fervoare demnă de o cauză mai bună. Mai mult, se încalcă i dreptul fundamenș tal al cetă enilor la un mediu sănătos, a a cum prevede art. 35 din Constitu ie. Pe de altă parte, seț ș ț încalcă i principiul neretroactivitș ă ii legii, prț evăzut de art. 15 alin. 2 din Constitu ie, precum iț ș cel al art. 16 alin. 1 din Constitu ie, cetă enii sunt egali în fa a legii, deoarece o lege maiț ț ț favorabilă pentru investitor din punct de vedere al protec iei mediului este mai nefavorabilăț pentru proprietarii terenurilor supuse exproprierii.

Dispozi iile art. 40ț 1 alin. 1 din proiectul de lege prevăd posibilitatea scoaterii din circuitul agricol printr-o procedură rapidă i sumară a terenurilor necesare exploatărilor miniere. Seș încalcă principiul statuat în art. 16 alin. 2 din Constitu ie, nimeni nu este mai presus de lege,ț pentru că se stabilesc prin actul normativ propus diferen ieri nejustificate între titulariiț licen elor de expț loatare din industria mineritului i al i invesș ț titori, din alte ramuri ale industriei. Pe de altă parte, aceste înlesniri pot fi considerate ajutoare de stat, interzise prin Tratatul asupra UE.

22

Art. 40 alin. 2 încalcă principiile legii organice a amenajării teritoriului, L.350/2001, precum iș ale art. 8 din Legii nr.33/1994, aneantizând obligativitatea localită ilor de a avea planuriț urbanistice generale. Men ionăm că beneficiarul real al proiectului de lege, Rț oșia Montană Gold Corporation, este în situa ia de a vedea anulate PUG i PUZ zona industrială, iarț ș apărările lor în instan ă sunt legate de Planul de amenajare a teritoriului. O lege care seț emite pentru un singur beneficiar, în scopul de a eluda dispozi iile legale, iese din sferaț legalului i intră în cea a ilicitului.ș

Art. 431 din proiect este în totală contradic ie cu principiile de drept. Din moment ce seț prevede că(... în cazul în care certificatul de urbanism expiră sau devine inaplicabil ori invalid, toate avizele şi aprobările obţinute în baza certificatului de urbanism rămân în vigoare...) principiul quod nullum este nullit producit efectum (ceea ce este nul nu poate produce efecte) ar fi demantelat, iar ra iunea de a fi a legii contenciosului administrativ i deț ș anulare a actelor administrative ar fi pierdută.

Propunerea de modificare legislativă (art. 433) mai oferă agenţilor comerciali deţinători de licenţe miniere şi dreptul de a finanţa planurile de urbanism necesare avizelor, datorită lipsei fondurilor publice necesare şi a faptului că autorităţile statului ar acţiona prea lent din acest motiv. Această prevedere îi pune în clar conflict de interese pe cei care realizează studiile respective, în dispre ul interț esului public.

Articolul II al Legii prevede că Prevederile licenţelor de explorare şi/sau exploatare încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezenţei legi şi aprobate sau în curs de aprobare de către Guvern rămân valabile pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate. (2) La solicitarea titularilor de licenţe de explorare şi/sau exploatare, prevederile licenţelor valabil încheiate la data intrării în vigoare a prezenţei legi se modifică şi se completează în sensul prevederilor Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege. Din nou, se încalcă principiul neretroactivită ii legii, statuat de Constitu iei, precum iț ț ș principiul egalită ii în fa a legii, stabilit de art. 16 al legii fundamentale.ț ț

23