Raport de Activitate-Radulescu Sorina

3
RAPORT DE ACTIVITATE,Semestrul I AN SCOLAR 2015/2016 PROF. Cultura Civica Radulescu Sorina-Elena În semestrul I al anului scolar 2015/2016 am realizat procesul instructiv – educativ în concordanta cu programul elaborat de Ministerul Educatiei, mi-am îndeplinit toate obligatiile de profesor prevazute în fisa postului. Scopul principal urmarit a fost instruirea elevilor în conformitate cu programele scolare, pregatirea lor pentru participarea la concursurile scolare, la activitati cultural –educative. M-am preocupat de întocmirea planificarilor calendaristice dupa modelul oferit de MECTS, a planurilor unitatilor de învatare, planificari pe care le-am realizat pâna la termenul stabilit de directiunea unitatii scolare. Mi-am adaptat activitatile de învatare îndeosebi sub raportul continutului, al formelor de organizare si al metodologiei didactice- la posibilitatile diferite ale elevilor, la capacitatea de întelegere, ritmul de lucru proprii unor grupuri de elevi sau chiar fiecarui elev în parte. Pentru realizarea proiectarii activitatii m-am folosit de competentele TIC pe care le detin, astfel încât le-am întocmit în format electronic.

Transcript of Raport de Activitate-Radulescu Sorina

Page 1: Raport de Activitate-Radulescu Sorina

RAPORT DE ACTIVITATE,Semestrul I AN SCOLAR 2015/2016

PROF. Cultura Civica Radulescu Sorina-Elena

În semestrul I al anului scolar 2015/2016 am realizat procesul instructiv – educativ în concordanta cu programul elaborat de Ministerul Educatiei, mi-am îndeplinit toate obligatiile de profesor prevazute în fisa postului. Scopul principal urmarit a fost instruirea elevilor în conformitate cu programele scolare, pregatirea lor pentru participarea la concursurile scolare, la activitati cultural –educative. M-am preocupat de întocmirea planificarilor calendaristice dupa modelul oferit de MECTS, a planurilor unitatilor de învatare, planificari pe care le-am realizat pâna la termenul stabilit de directiunea unitatii scolare. Mi-am adaptat activitatile de învatare îndeosebi sub raportul continutului, al formelor de organizare si al metodologiei didactice- la posibilitatile diferite ale elevilor, la capacitatea de întelegere, ritmul de lucru proprii unor grupuri de elevi sau chiar fiecarui elev în parte. Pentru realizarea proiectarii activitatii m-am folosit de competentele TIC pe care le detin, astfel încât le-am întocmit în format electronic. Programele scolare în vigoare,planificarile calendaristice le-am atasat portofoliului personal. Pe parcursul sem.I am utilizat strategii didactice care sa asigure caracterul aplicativ al învatarii si formarea competentetelor specifice. Mi-am întocmit schite de lectie în concordanta cu documentele care concretizeaza continuturile procesului de învatamânt. Am ales optim continutul lectiei (accesibilitate, actualitate, relevanta, grad de dificultate, grad de încarcare cu detalii, corelat cu nevoile elevilor, cu resursele propusesi cu competentele vizate). Am structurat logic si echilibrat continutul lectiei, am proiectat situatii de învatare variate ca forma de organizare, mod de interventie a profesorului în timpul învatarii, mod de comunicare, mod de producere a învatarii, mod de prelucrare a informatiilor si de aplicare a cunostintelor, metodologie, mijloace de învatamânt, tip de cunostinte dobândite de elevi, am proiectat sarcini de lucru pentru formarea competentelor elevilor, am proiectat lectii de tipuri diferite, structurate dupamodele variate, corelate cu specificul clasei de elevi, cu continuturile abordate, cucompetentele vizate.

Page 2: Raport de Activitate-Radulescu Sorina

Am conceput si realizat activitati instructiv-educative variate, nuantate în raport cu diferentele dintre elevi. Mi-am adaptat activitatea scolara prin continutul ei si prin programul de lucru, intereselor si aptitudinilor elevilor, particularitatilor lor de vârsta, înfunctie de nivelul clasei (sarcini de lucru diferentiate, fise de lucru). Am folosit forme de organizare a activitatii diferite: pe grupe, în echipe, frontal sau individual. Am facilitat activitatea independenta a elevilor si am alternat activitatea în grup cu munca individuala, lucrarile de munca independenta efectuate în clasa sau acasa având un grad de dificultate variabil. Am realizat (si utilizat) individual dar si împreuna cu elevii o serie demijloace didactice originale specifice disciplinei pe care o predau: carti de joc cu întrebari specifice de vocabular , jocuri diverse etc.