Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de...

29
Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie 2004 – iunie 2006 ) Activitatea în fruntea executivului municipiului Satu Mare, începută în luna iunie 2004, a demarat pe problemele prioritare din fiecare domeniu de activitate al administraţiei locale a municipiului, acţiunile fiind deterrminate de situaţia şi problemele specifice fiecărui domeniu la acea dată: I. La investiţiile derulate în cadrul programelor din finanţări externe nerambursabile: - Necesitatea asigurării tuturor condiţiilor contractuale din partea beneficiarului pentru derularea în condiţii corespunzătoare şi executarea la termen a lucrărilor la investiţia „Parc Industrial Satu Mare Sud”, finanţată în cadrul Programului Phare Coeziune Economico-Socială şi Infrastructură, aflată la acea dată în execuţie, dar cu rămâneri în urmă la termenele de execuţie; - Necesitatea demarării procedurilor de licitaţie internaţională, contractarea şi demararea lucrărilor la investiţia „Pasaj superior peste calea ferată din Satu Mare pe ruta DN 19 – Petea – Csengersima”, finanţată în cadrul Programului Phare de Cooperare Transfrontalieră România –Ungaria, proceduri care stagnau la acea dată şi periclitau derularea în bune condiţii a finanţării nerambursabile; - Necesitatea demarării licitaţiilor internaţionale la cele cinci din cele şase componente ale investiţiei „Îmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, colectare a apelor uzate şi a staţiei de epurare în municipiul Satu Mare”, finanţată în cadrul Programului ISPA, şi înfiinţării şi organizării activităţii Unităţii de Implementare a Proiectului.

Transcript of Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de...

Page 1: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

Raport de activitateal Primarului municipiului Satu Mare

în primii doi ani ai mandatului( iunie 2004 – iunie 2006 )

Activitatea în fruntea executivului municipiului Satu Mare, începută în luna iunie2004, a demarat pe problemele prioritare din fiecare domeniu de activitate aladministraţiei locale a municipiului, acţiunile fiind deterrminate de situaţia şi problemelespecifice fiecărui domeniu la acea dată:

I . La investiţiile derulate în cadrul programelor din finanţări externenerambursabile: - Necesitatea asigurării tuturor condiţiilor contractuale din partea beneficiaruluipentru derularea în condiţii corespunzătoare şi executarea la termen a lucrărilor lainvestiţia „Parc Industrial Satu Mare Sud”, finanţată în cadrul Programului PhareCoeziune Economico-Socială şi Infrastructură, aflată la acea dată în execuţie, dar curămâneri în urmă la termenele de execuţie;- Necesitatea demarării procedurilor de licitaţie internaţională, contractarea şidemararea lucrărilor la investiţia „Pasaj superior peste calea ferată din Satu Mare peruta DN 19 – Petea – Csengersima”, finanţată în cadrul Programului Phare deCooperare Transfrontalieră România –Ungaria, proceduri care stagnau la acea dată şipericlitau derularea în bune condiţii a finanţării nerambursabile;- Necesitatea demarării licitaţiilor internaţionale la cele cinci din cele şasecomponente ale investiţiei „Îmbun ătăţirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă,colectare a apelor uzate şi a staţiei de epurare în municipiul Satu Mare”, finanţatăîn cadrul Programului ISPA, şi înfiin ţării şi organizării activităţii Unităţii deImplementare a Proiectului.

Page 2: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

II. În domeniul serviciilor comunale de utilităţi publice ale municipiuluiSatu Mare şi administrarea domeniului public:- Necesitatea de a reorganiza serviciul de alimentare cu apă şi canalizare prinsepararea de la Regia Autonomă Comunala, ţinând cont de obligaţia asumată demunicipiu în cadrul contractului de finanţare a investiţiei „Îmbunătăţirea sistemelor dealimentare cu apă potabilă, colectare a apelor uzate şi a staţiei de epurare în municipiulSatu Mare”, necesară pentru a se crea condiţiile unei activităţi independente din punct devedere financiar de alte activităţi;- Necesitatea de extindere a reţelelor de apă potabilă şi canalizare în municipiulSatu Mare, pentru asigurarea acestor utilităţi publice la întreaga populaţie amunicipiului;- Necesitatea trecerii la reabilitarea integrală a fundaţiilor şi suprafeţelor carosabilea străzilor, în locul reparaţiilor curente în fiecare an;- Necesitatea de reorganizare şi asigurare a siguranţei funcţionării serviciului detransport public local de călători şi ridicarea calităţii acestui serviciu, inclusiv prinreînnoirea parcului auto;- Reconsiderarea organizării serviciilor de salubrizare, întreţinere zone verzi şireparaţii şi întreţinere străzi, pentru care existau contracte de concesiune care expirau înluna iunie 2005;- Necesitatea ridicării calităţii serviciului şi a reducerii consumului la sistemul deiluminat public.

III. În domeniul urbanismului:- Necesitatea demarării elaborării unui nou Plan Urbanistic Geral al municipiului,în concordanţă cu noile tendinţe de dezvoltare economico-socială şi urbanistică;- Necesitatea reorganizării activităţii Serviciului de Urbanism şi Amenajare aTeritoriului în vederea asigurării condiţiilor elaborării timp scurt şi cu respectareaprevederilor legale a avizelor şi autorizaţiilor;- Necesitatea elaborării unor planuri urbanistice zonale sau de detaliu pentrudiferite zone de interes din municipiu;- Demararea unor lucrări urbanistice.

IV. În domeniul asigurării serviciilor sociale:- Necesitatea creerii structurilor instituţionale în conformitate cu legislaţia învigoare pentru asigurarea şi extinderea serviciilor şi instituţiilor sociale necesare încomunitatea locală;- Necesitatea derulării unor programe de construcţii de locuinţe sociale saupentru tineri;- Diminuarea efectelor negative provocate în comunitatea locală de situaţiasocială a familiilor de rromi;

Page 3: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

V. În învăţământ: - Asigurarea în continuare a bazei materiale corespunzătoare învăţământuluipreuniversitar;- Sprjinirea instituţiilor de învăţământ superior de stat pentru întărirea secţiilor şifacultăţilor înfiin ţate în municipiu;

VI. În domeniul culturii şi sportului;- Dezvoltarea şi promovarea sportului sătmărean prin susţinerea organizării decompetiţii naţionale şi internaţionale;- Promovarea activităţilor culturale prin organizarea de festivaluri internaţionale deteatru, jazz, rock, muzică, etc. care să devină o tradiţie;- Susţinerea financiară şi logistică a instituţiilor de cultură profesionale din muncipiu;- Dezvoltarea bazelor sportive din municipiu prin reabilitarea şi modernizarea celorexistente şi înfiin ţarea altora noi;

VII. În domeniul propriu de organizare şi îmbunătăţire a funcţionării instituţiiloradministraţiei publice locale:

- Necesitatea realizării unei transparenţe a activităţii primăriei şi a instituţiilorsubordonate;- Necesitatea reorganizării şi eficientizării activităţii de relaţii cu publicul;- Înfiinţarea unor instituţii noi, în concordanţă cu legislaţia din domeniu;- Informatizarea instituţiilor şi certificarea ISO.

VIII. În domeniul relaţiilor internaţionale;- Întreţinerea şi dezvoltarea relaţiilor existente cu oraşele înfrăţite;- Extinderea relaţiilor internaţionale şi cu alte oraşe, stabilirea de noi colaborăritransfrontaliere, regionale şi în cadrul unor organisme sau asociaţii internaţionale;

Page 4: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

Factorii care au sprijinit desfăşurarea activităţii din administra ţie şi aucontribuit pozitiv la situa ţia existentă:

1. Existenţa unui buget echilibrat, în creştere în valori reale faţă de anii precedenţi;încasări constante, care au permis existenţa în permanenţă a unui disponibil în cont,suficient pentru efectuarea oricăror plăţi, în această perioadă neînregistrându-se nici ungol de casă;

2. Existenţa unor fonduri nerambursabile atrase în cadrul unor programe definanţare europeană mult mai mari decât capacitatea de investiţie din resurse proprii alemunicipiului, în valoare totală de 32,5 mil. Euro pe o perioadă de derulare de aprox. 5ani, care au permis demararea a trei mari lucrări de investiţie în infrastructură;

3. Iniţierea şi aprobarea la finanţare a două mari lucrări de infrastructurădeterminante pentru municipiul Satu Mare: a) - realizarea unui depozit ecologic dedeşeuri menajere regional, prin finanţare în cadrul programului ISPA, care va creacondiţiile reorganizării sistemului de salubrizare al municipiului şi închiderea actualeigropi de deşeuri, şi b) - realizarea unui tronson din centura de ocolire a municipiului,prin finanţare de la bugetul central, ambele lucrări fiind în faza de elaborarea adocumentaţiilor tehnice;

4. Interesul crescând al investitorilor pentru această zonă, manifestat prin:a) - înfiinţarea unor intreprinderi noi care au creat un număr mai mare şi mai diversificatde locuri de muncă; b) - realizarea unor lucrări edilitare importante prin reabilitareaunor zone urbanistice degradate (mag. Interrex, Billa, Kaufland, Complex Europa);c) - apariţia unor firme puternice în lucrări de infrastructură;

5. Investiţii private însemnate în reabilitări de clădiri cu valoare arhitecturală deosebitădin zona centrală a municipiului (Villa Bodi, Astoria, Hotel Dana, parter Casa Albă,Restaurant Class, Villa Poesis şi altele, multe aflate în lucru);

6. Colaborare bună şi sprijin din partea consiliului local al municipiului Satu Mareîn iniţierea, susţinerea, aprobarea şi derularea obiectivelor executivului;

7. Colaborare bună şi susţinere din partea celor doi viceprimari;

8. Colaborare bună şi derularea unor programe comune cu instituţiile deconcentrate,organizaţii neguvernamentale, mass media locală.

Page 5: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

Factorii care au îngreunat activitatea din administraţie în această perioadă, audeterminat întârzieri în derularea unor programe sau au creat situaţiinesoluţionate până în prezent:

1. Aplicarea legilor proprietăţii, modificate prin Legea 247/2004, a creat mari problemeprin: a) - evacuarea multor chiriaşi, aflaţi în locuinţe retrocedate; b) - blocarea unorproiecte sau planuri urbanistice de dezvoltare şi/sau amenajare, mai ales în zona centrală

(Piaţa de alimente nr. 1, strada Decebal, s.a.); c) - evacuarea unor instituţii (Casa deCultură G. M. Zamfirescu); d) - suprasolicitarea Serviciului Juridic al municipiului,prin prelucrarea unui volum imens de dosare şi e) - întârzierea cu cel puţin un an adouă proiecte importante pentru municipiul Satu Mare (reabilitarea Zonei de agrementSomeş, locuinţele pentru tineri din zona străzii Poligonului);

2. Lipsa unor spaţii administrate sau aflate în proprietatea municipiului, necesarepentru buna desfăşurare a activităţii instituţiilor nou înfiinţate din subordinea consiliullocal: Poliţia Comunitară, Serviciul Public de Asistenţă Socială şi Serviciul PublicComunitar Local de Evidenţă a Persoanelor;

3. Subdimensionarea aparatului propriu, care nu a putut fi completat cu personal despecialitate decât în foarte mică măsură, pierzându-se chiar specialişti (doi arhitecţi, uninginer constructor), datorită: a) – sistemului de salarizare, încadrare în posturi şiavansare necorespunzător, stabilită prin legislaţia privind funcţionarii publici;b) - restricţiile în angajarea pe majoritatea posturilor de funcţionari publici, instituităpe tot parcursul anului 2005 şi 2006;

4. Lipsa capacităţii de proiectarea şi de executare de lucrări existentă pe plan local,care a determinat mari întârzieri în demararea sau finalizarea la timp a unor lucrăripublice, în special în cadrul programului de reabilitare a străzilor.

Page 6: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

ACTIVIT ĂŢILE DESFĂŞURATE ÎN PRIMII DOI ANI AI MANDATULUI2004 - 2008

(iunie 2004 - iunie 2006)

I. La investiţiile derulate în cadrul unor programe de finanţare externănerambursabilă:

1. La investiţia Parc Industrial Sud în municipiul Satu Mare, s-a realizatderularea integrală a investiţiei, cu finalizarea în luna octombrie 2005, printre primelefinalizate dintre cele 22 de proiecte derulate în cadrul programului Phare CoeziuneEconomico-Socială şi Infrastructură pe plan naţional. Inaugurarea a avut loc în prezenţadlui. Jonathan Scheele, Şeful Delegaţiei Comisiei Europene din România, înnoiembrie 2005. În prezent, pentru terenurile din parcul industrial există 10 contracte deconcesiune, prima investiţie străină fiind inaugurată în luna ianuarie 2006, celelalte fiindîn diferite stadii de execuţie a lucrărilor sau documentaţiilor pentru autorizări şiconstrucţii.

inaugurare SC ZES Zollner Electronic SRL-concesionar

2. La investiţia Pasaj peste calea ferată din Satu Mare pe ruta DN 19 – Petea –Csengersima:

- în urma unor lungi şi insistente demersuri la Ministerul Integrării şi ComisiaUniunii Europene la Bucureşti, cu trei luni întrâziere în desfăşurarea licitaţiei şi cu un anîntârziere în începerea lucrărilor după încheierea contractului de execuţie semnat deMinisterul Integrării, în luna martie 2006 au început lucrările de construcţii, existând

Page 7: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

premize pentru finalizarea lui până în luna septembrie 2007;- s-a licitat şi s-a demarat construcţia unor noi garaje pentru Grupul de PompieriSOMEŞ, condiţie obligatorie pentru realizarea pasajului;- pentru cofinanţarea lucrării, în cursul anuli 2005 s-a obţinut avizul MinisteruluiFinanţelor şi s-a semnat un contract de creditare de 4 milioane Euro.

3. La investiţia Îmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, colectarea apelor uzate şi a staţiei de epurare în municipiul Satu Mare:- a fost licitat şi semnat contractul pentru Asistenţa tehnică pentru supervizare de-alungul implementării contractelor de lucrări cu Consorţiul Halcrow-Sweco în februarie2005, în valoare de 2.464.680 Euro;- a fost licitată prima lucrare : Reabilitarea staţiei de tratare a apei potabile de laMărtineşti şi s-a semnat contractul de execuţie cu Aqua Engineering GmbH Austria înaugust 2005, în valoare de 6.163.724 Euro;� a fost licitată a doua lucrare : Reabilitarea sistemului de furnizare a aperi brute şi este

în curs de finaliazare semnarea contractului de execuţie.

Decantorul statiei de epurare

II. În domeniul serviciilor comunale de utilităţi publice ale municipiului SatuMare şi administrarea domeniului public:

1. Având în vedere necesitatea de a separa organizatoric şi financiar activitatea deadministrare a serviciului de furnizare a apei potabile şi de canalizare în municipiul SatuMare de alte activităţi economice, precum şi obligativitatea asumată prin contractul definanţare pentru investiţia din cadrul programului ISPA, acest serviciu a fost reorganizatprin înfiin ţarea S.C. APASERV S.A. Satu Mare, societate comercială pe acţiuni, încare municipiul Satu Mare deţine 95,17 % din acţiuni, cu activitate exclusivă peserviciile de apă potabilă şi canalizare şi activităţile conexe, care şi-a început activitateaîn ianuarie 2005. După primul an de activitate, societatea a dovedit stabilitate financiară, în

Page 8: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

condiţiile în care din veniturile realizate din prestarea serviciului se asigură şi fondulnecesar rambursării creditului necesar cofinanţării investiţiei de reabilitare a sistemuluide apă şi canalizare în municipiul Satu Mare.

2. S-a demarat un program de extindere a reţelelor de apă potabilă pe toate străziledin municipiul Satu Mare, astfel încât în decursul a 3-4 ani, acoperirea gospodăriilor dinmunicipiul Satu Mare să fie practic de 100 %. În cadrul acestui program, în cursul anului2005 s-au realizat studiile de fezabilitate pentru extinderile necesare pe 33 de străzi,după cum urmeză: Depozitelor, Vulturului, Incinta Complex Rachel, Mahatma Ghandi, Petre Ispirescu-fundătură,Păltiniş, Bariţiu - fundătură, Dealului, Bixadului, Văii, Livada, Plevnei, Alexandru Vlahuţă,Şoimoşeni, Lunca Sighet, Diana, Transilvania, Zona Bercu Roşu, extindere Micro 16, extindere Micro17, Digului cu Dunării, incinta Sătmăreana, inrarea TCI, Bujorului-George Călinescu-Crinului,Golescu, Avram Iancu-Fabricii, Wolfenbutel-Rodnei-Mara-Fabricii-Chendi, Luceafărului-A.Mureşan-Avram Iancu, Baladei, Drum Carei, Platanului-fundătura Grozăvescu, Gheorghe Pop de Băseşti,Bucegi.

3. În cadrul acestui program s-au relizat primele lucrări de extindere reţele de apă,pe un număr de 15 străzi, după cum urmeză:Vulturului, Gheorghe Pop de Băseşti, Bucegi, Danton, Agricultorilor, Căprioarei, Mahatma Ghandi,Halta Amaţi, Curtuiuş, Păltiniş, Fundătura Bariţiu, Bujorului-Gabriel Georgescu-Crinului,Luceafărului-A.Mureşan-Avram Iancu, Depozitelor, Grozăvescu. De asemena, s-au schimbat integral, cu ocazia reparaţiilor capitale de străzi,reţelele de apă potabilă pe strada Ştefan cel Mare – zona pavată şi strada Dariu Pop.

4. S-a demarat un program de extindere a reţelelor de canalizare pe toate străziledin municipiul Satu Mare, astfel încât în decursul a 3-4 ani, acoperirea gospodăriilor dinmunicipiul Satu Mare să fie practic de 100 %. În cadrul acestui program, în cursul anului2005 s-au realizat studiile de fezabilitate pentru extinderile necesare pe 36 de străzi,după cum urmeză: Ambudului, Moţilor, Vulturului, Depozitelor, Dunării, Incinta ComplexRachel, Mahatma Ghandi, Dara, Petre Ispirescu-fundătură, Poligonului, Toamnei, Păltiniş, Odobescu,Bariţiu - fundătură, Dealului, Bixadului, Văii, Livada, Plevnei, Alexandru Vlahuţă, I.L.Caragiale,I.L.Caragiale – fundătură, Crivăţului, Şoimoşeni, Locomotivei, Lunca Sighet, Dreptăţii, Diana,Transilvania, Zona Bercu Roşu, extindere Micro 16, extindere Micro 17, Digului cu Dunării,Sadoveanu, incinta Sătmăreana, Râtu Mare, intrarea TCI.

5. În cadrul acestui program s-au ralizat primele lucrări de extindere reţele decanalizare, pe un număr de 5 străzi, după cum urmează:

Moţilor, Halta Amaţi, Onisifor Ghibu , Odobescu, Fundătura Bariţiu.

6. Având în vedere necesitatea reorganizării activităţii de transport public local decălători din cauza blocajului financiar creat la Comunala R.A., s-a înfiinţat un operator

Page 9: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

nou pentru acest serviciu, S.C. TRANSURBAN S.A. Satu Mare, societate pe acţiuniavând ca acţionar majoritar municipiul Satu Mare. Noul operator şi-a început activitatea în ianuarie a.c. În primul semestru alacestui an societatea a avut o situaţie financiară stabilă.

7. Pentru îmbunătăţirea transportului public local de călători, s-au achiziţionatprin sistem leasing a 10 autobuze noi. Licitaţia publică organizată a fost adjudecată deSC ASTRABUS SA Arad cu autobusele de tip IRISBUS PS 09 D1, având o capacitatede 100 de locuri. Valoarea investiţiei se ridică la 6.151.620 RON fără TVA, cu durata definanţare de trei ani. Autobusele au fost livrate în etape, ultimele fiind recepţionate înluna aprilie a.c.

Capacitatea de transport a sistemului de transport public local de călători acrescut la 2.628 persoane, reprezentând o creştere de 52 %.

8. S-a iniţiat şi s-a derulat un program de salubrizare a beciurilor, curţilorinterioare şi a subsolurilor tehnice ale blocurilor din cartiere. Acţiunea s-adesfăşurat începând cu luna martie 2005 şi este în continuare fiind efectuată deS.C.Florisal SA Satu Mare, S.C. Burty SRL Satu Mare şi RA Comunala Satu Mare. Încadrul acestei activităţi s-au efectuat, în zona centrală a municipiului, în cartierulSolidarităţii şi în cartierul Micro 14 lucrări de :

• Curăţat beciuri, evacuat apa, dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare la 114 blocuricu 184 scări;

• Curăţat curţi interioare, evacuat apa, transport deşeuri, dezinsecţie, dezinfecţie şideratizare la 19 imobile;

• Curăţat beciuri, evacuat apa, dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare la 10 şcoli şigrădiniţe;

• Curăţat capetele la podul Decebal şi podul Golescu;• Evacuat apa din bazinul din Grădina Romei, curăţat şi dezinfectat bazinul.

Page 10: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

9. S-a întocmit şi s-a aprobat şi Regulamentul de organizare şi funcţionarea serviciului de salubrizare al Municipiului Satu Mare prin care se stabileşte cadrullegal, tehnic şi organizatoric în care trebuie să se desfăşoare acest serviciu pe razamunicipiului Satu Mare.

10. Avându-se în vedere expirarea contractului de concesiune cu S.C. FlorisalSA Satu Mare privind salubrizarea municipiului Satu Mare, în perioada februarie-august2005 s-a întocmit documentaţia pentru licita ţia publică deschisă a delegării gestiuniiserviciului de salubrizare a municipiului Satu Mare care a cuprins: - Studiul de oportunitate pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare; - Regulamentul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare; - Caietul de sarcini privind delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare; - Instrucţiuni privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de licitaţie a delegăriiserviciului de salubrizare. Câştigătoarea licitaţiei a fost desemnată S. C. Florisal SA Satu Mare, cu care s-aîncheiat contractul de concesiune începând cu data de 1 ianuarie 2005. În primele 6 luni, conform prevederilor contractului, în sistemul de salubrizare almunicipiului s-au făcut dotări cu utilaje noi în valoare de 835 mii Euro, constând în : 2compactoare de deşeuri menajere de 18 mc, o măturătoare stradală, o stropitoarestradală, o măturătoare City Spider pentru trotuare şi un City Cat pentru rigole, douăautoutilitare de teren, 100 de containere de 4 mc, 121 containere de 1,1 mc, 420containere de 770 l, 30 containere de 240 l şi 5000 containere de 120 l.

11. S-au realizat lucrările de iluminat arhitectural la 5 clădiri din municipiu:biserica romano-catolică din Micro 16, biserica greco-catolică de pe B-dul. Cloşca,biserica greco-catiolică din Piaţa Eroii Revoluţiei, bisercia reformată de pe str. AdyEndre şi Turnul Pompierilor.

Page 11: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

Biserica reformată ,,Mintiu”

Biserica greco catolica ,,Petru şi Pavel” Biserica romano catolica ,,Sf. Spirit”

Turnul Pompierilor

Page 12: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

12. S-au realizat lucrările de iluminat arhitectural în 3 parcuri , constând înreţele, stâlpi şi corpuri de iluminat ornamentale, în parcurile: Vasile Lucaciu,porţiunea dintre B-dul. Brătianu şi str. 1 Decembrie, George Boitor şi P-ţa. EroiiRevoluţiei.

13. În domeniul iluminatului public, s-a întocmit, prin instituţii de specialitate, unstudiu de oportunitate privind administrarea sistemului de iluminat public almunicipiului şi s-a întocmit un caiet de sarcini pentru concesiunea serviciului, careeste înaintat pentru analiză şi dezbatere consiliului local.

14. Având în vedere expirarea contractului de concesiune cu SC Florisal SASatu Mare pentru întreţinerea zonelor verzi în luna iunie 2005, lucrările de întreţinerezone verzi au fost scoase la licitaţie publică şi împărţite pe 10 obiective astfel :

- Parcul Libert ăţii şi Turnul Pompierilor; - Parcul Mic şi Parcul Vasile Lucaciu; - Parcul Titulescu şi Scuar Coşbuc; - Parcul Eroii Revoluţiei şi Parcul Viitorului ; - Grădina Romei şi Jardiniere Autogară ; - Parcul Brânduşa şi Parcul Lini ştii ;

- Parcul George Boitor şi Parcul Soarelui ; - Parcul Cloşca şi Scuar AN ; - Parcul U.F.O. şi Intr ările în oraş ; - Fâşii de străzi cu 58 de locaţii ;

Cele 19 parcuri şi scuaruri au o suprafaţă totală de 222.254 mp , iar fâşiile destrăzi au o suprafaţă totală de 336.218 mp. Lucrările au fost licitate pe o sumă fixăanuală, defalcată în contractele încheiate pe plafoane de decontare lunară, plăţileefectuându-se integral în cazul efectuării lucrărilor contractate , respectiv a menţineriipermanente a indicatorilor stabiliţi pentru starea de întreţinere a zonelor verzi,diminuându-se, fără posibilitatea de recuperare ulterioară, în situaţia neîndeplinirii unorobligaţii contractuale la termen.

În urma licitaţiei, lucrările au fost adjudecate la 5 firme specializate în executarealucrărilor de întreţinere şi amenajare spaţii verzi, după cum urmează: Obiectivul nr. 1, 4 şi 7 : S.C. Florisal SA Satu Mare; Obiectivul nr. 2, 9 şi 10: S.C. Garden Design S.R.L. Satu Mare; Obiectivul nr. 3: S.C. Metaplant S.R.L. Satu Mare; Obiectivul nr. 5: S.C. Nastand S.R.L. Satu Mare; Obiectivul nr. 6 şi 8: S.C. Grădini Ornamentale S.R.L. Oradea.

15. S-au realizat lucrări de întreţinere zone verzi şi amenajări peisagistice, după

Page 13: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

cum urmeză:- Tăierea a 735 arbori în municipiul Satu Mare, la solicitarea cetăţenilor, întreacestea fiind toţi plopii din cartiere, acestea reprezentând cel mai mare pericol în caz defurtună;

- Plantarea a 1.260 de arbori pe străzi şi în parcuri:

- Amenajarea insulei pe str. Rodnei şi regazonarea străzii Ady Endre:

Page 14: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

- Amenajarea insulei pe str. Martirilor Deportaţi şi regazonarea străzilor Caişilor şiIuliu –Maniu:

- Amenajarea curţilor la grădiniţele: Grădiniţa cu program prelungit nr.10 , b-dul.Vasile Lucaciu, cu o suprafaţă de 912 mp, 520 mp şi 640 mp, Grădiniţa cu programprelungit nr.2, str. Ion Slavici, cu o suprafaţă de 412 mp şi Grădiniţa nr.29, str. 1Decembrie nr.15, în suprafaţă de 1200 mp;- Amenajarea scuarului situat pe str. Odobescu colţ cu str. Brediceanu, în suprafaţăde 900 mp;- Amenajarea scuarului situat pe Drumul Botizului în faţa blocului nr.65, în suprafaţăde 1.836 mp;

înainte de amenajare după amenajare după amenajare

- Curăţirea şi repararea bazinului situat în Grădina Romei;- Repararea fântânilor arteziene în Parcul Libertăţii (2 buc) şi în Parcul VasileLucaciu:

Page 15: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

- Realizarea unui sistem de irigaţie a pajiştii de 800 ml şi regazonarea în parculPiaţa Libertăţii:

- Reabilitarea Parcului din Cartierul Micro 17 şi a Parcului Liniştii din Micro 16:

Parc Liniştii înainte de amenajare după amenajare

- Reabilitarea scuarului din Piaţa Romană;- Amenajarea unui parc nou în scuarul de la intersecţia străzilor Aurel Vlaicu şi Dara:

Scuar Aurel Vlaicu înainte de amenajare după amenajare

Page 16: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

- Reamenajarea Parcului Titulescu, scuarului cu statuia lui Nicolae Bălcescu şi GeorgeCoşbuc:

Scuar la Statuia Nicolae Bălcescu

16. Lucrări la statui şi monumente din parcuri, după cum urmeză: - Refacerea completp a soclului la statuia Lupoaicei din Parcul Vasile Lucaciu şiamenajarea împrejurimilor; - Refacerea completă a soclului la bustul lui Nicolae Bălcescu şi reabilitareaparţială a soclului bustului lui George Coşbuc;

înainte de amenajare ,,George Coşbuc'” dupa amenajare

- S-a refăcut complet soclul de la Monumentul Ostaşului Român;

Page 17: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

- S-au reabilitat monumentele de la Cimitirul eroilor şi s-au refăcut gardurile deîmprejmuire ale cimitirului; Statuia ostasului sovietic

- S-a curăţat curtea şi împrejurimile sinagogii evreieşti de pe strada Hám János.

17. Primăria Municipiului Satu Mare a lansat în luna iunie 2005, un concurs de idei"Părerea ta contează!" pentru amenajarea unui spaţiu aparţinând domeniului public,prima provocare pentru cetăţenii acestui oraş, în vederea îmbunătăţirii imaginii şidezvoltării lui, aceasta însemnând:

* o zonă verde (flori, arbori, arbuşti, stâncărie…), * un spaţiu unde copiii ar putea să se joace supravegheaţi de bunicii lor, * un loc din preajma locuinţelor unde s-ar putea amenaja un spaţiu cu destinaţie zonăverde, parc, teren de joacă, etc. Cetăţenii au fost receptivi, astfel că s-au primit pe adresa Primăriei o serie depropuneri din toate zonele oraşului, dintre care o parte s-au concretizat deja, altele suntcuprinse în proiectele de investiţii sau de lucrări sau în proiecte mai mari de parteneriatecu diferite asociaţii.

Astfel, ideile domnilor Baboş Attila şi Iştoc Augustin au fost finalizate finalizateîn această primăvară:

1. Amenajarea unui mic parc pe str Botizului (propunerea d-lui. Babos Attila,str.Botizului);

2. Amenajarea unui mic parc pe str. Brediceanu colţ cu str. Odobescu (propunerea d-lui. Iştoc Augustin, str.Brediceanu, nr.1/A).

Scuar Botizului

Page 18: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

înainte de amenajare Strada Brediceanu dupa amenajare

.

18. Lucr ările de întreţinere şi exploatare a străzilor şi drumurilor s-au realizatîn perioada 2004 - 2006 din patru surse de finanţare:

1. Din alocaţii de la bugetul local, pentru:- Lucrări de întreţinere curentă;- Marcaje rutiere;- Deszăpezire;

2. Din credit bancar, prin iniţierea şi contractarea unui plafon de creditare de 70milioane lei de la Banca “Ion Ţiriac”, obţinut în luna iulie 2005, pentru:

- Lucrări de reparaţii capitale la străzi şi poduri, inclusiv reabilitări de reţele de apăşi canalizare ale străzilor reparate;

- Lucrări de reparaţii curente pentru reabilitarea carosabilului străzilor;- Amenajări de noi spaţii de parcare;- Reabilitări de trotuare, alei pietonale, scuaruri;- Proiectare pentru lucrările finanţate.

3. Din finanţare externă nerambursabilă, în cadrul Programului Phare CBC decooperare transfrontalieră între România şi Ungaria, şi cofinanţare locală, realizată dincredit bancar contractat cu Reiffeisen Bank, pentru realizarea investiţiei “Pasaj pestecalea ferată în Satu Mare pe ruta DN 19 – Petea (România) – Csengersima (Ungaria)” –Proiect RO 2002/000-628-01 EuropeAid/119177/D/SV/RO.

4. Din alocaţii din Fondul Special al Drumurilor Publice, în sumă de 9 miliarde lei, înanul 2004, pentru reparaţia Drumului Careiului, tronsonul de la intersecţia cu stradaArinului până la Hotel Dana.

19. În perioada raportată s-au realizat lucrări de asfaltare/reasfaltare integrală la25 de străzi cu covor asfaltic învechit sau existente la nivel de macadam:Drăganilor, Enescu, Dreptăţii, Oradea, Dragoş Vodă, Moise Sora Novac, Arad,Poligonului, Petre Ispirescu, Ion Creangă, Iuliu Coroianu, Drum Carei (parţial),

Page 19: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

Martirilor Deportaţi, Voltaire, Caişilor, Nichita Stănescu, Ady Endre, Rodnei, GeorgeCălinescu (parţial), Cerbului, Grigore Alexandrescu, Aleea Jiului, Aleea Tisa, Zorilor,Piaţa Eroii Revoluţiei (parţial);

20. S-au realizat lucrări de reparaţii capitale (fundaţie nouă, bordurare, asfaltare,amenajare zone verzi) la 6 străzi cu covor asfaltic învechit şi fundaţienecorespunzătoare:Gheorghe Bariţiu, Iuliu Maniu, Ceahlăului, Horea, Dariu Pop, Stefan cel Mare(inclusiv zona cu pavaj)

21. S-au realizat lucrări de investiţii (fundaţie, bordurare, asfaltare, amenajare spaţiiverzi, refaceri branşamente) la 20 de străzi de pământ sau de piatră, la uneleasfaltarea fiind încă în lucru:Sighişoara (parţial), Dâmboviţa I şi II, Zimbrului (parţial), Oltenia, Prunilor, Mara,Traian Grozăvescu, Gheorghe Pop de Băseşti, Bucegi, Danton, Moţilor, PinteaHaiducul, Luchian, Bartók Béla, Victor Babeş, Nicolae Iorga, Bradului, Mesteacănului,Onisifor Ghibu, Apusului;

Page 20: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

22. S-au realizat trotuare în suprafaţă totală de 8.290 mp, pe străzile: Iuliu Maniu,Gabriel Georgescu (parţial), Martirilor Deportaţi, Piaţa Păcii (parţial), Ştefan celMare (parţial), Horea, Dreptăţii, Dorobanţilor, Ady Endre (inclusiv pistă pentrubiciclişti), Paris (parţial), Wolfenbüttel (parţial), Egalităţii, Retezatului, Prunilor,Dariu Pop, Cerbului (parţial), Dâmboviţa I şi II, Gheorghe Doja, George Călinescu(parţial), Cimitirului, Vulturului (parţial), Micro 14 şi Micro 15;

23. S-au realizat şi sau reabilitat 640 locuri de parcare, în suprafaţă totală de 13.000mp, în următoarele locaţii: Micro 15 : 50 locuri, Micro 14: 375 locuri, str. Amaţiului :30 locuri, str. Cimitirului : 60 locuri, str. Rodnei : 125 locuri. Totodată, prin finanţare privată, s-au realizat 200 de locuri de parcare publică lacele două magazine deschise în Cartierul Soarelui şi Micro 17.

24. Se află în diferite stadii de excuţie următoarele lucrări de investiţii şi reparaţiicapitale la străzi:

- Avram Iancu, în lucru;- Podul Golescu, reparaţia capitală contractată, cu începere în 1 iulie a.c.;- B-dul. Transilvania şi str. Mircea cel Bătrân, reasfaltare integrală, contractată cuîncepere în iulie;- Drum Carei, B-dul. Cloşca, Decebal, Micu Klein, străzile din zona Rosetti (AronPumnul, Bucovina, Pandurilor, Dinu Lipatti, Mărăşeşti, Înfrăţirii, Solidarităţii),străzile din zona Chendi (Chendi, Ardealului, Trandafirilor, Andrei Saligny, Aron

Page 21: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

Pumnul), Prahovei şi Oituz în licitare;- Drumul Odoreului , cu străzile adiacente, lansată licitaţia pentru lucrare;- Drumul Păuleştiului, cu străzile adiacente, lansată licitaţia pentru lucrare;

- Drum Sătmărel, contractată proiectarea; - Totalitatea străzilor de pământ şi piatră din municipiul Satu Mare, lansate în licitaţiepentru proiectare; - Pasajul pietonal Corneliu Coposu, lansată licitaţia pentru execuţie;

25. Prin Hotărâre de Guvern s-a aprobat finanţarea din bugetul central a Centurii deocolire a municipiului Satu Mare, în sumă totală de 50 milioane Euro, în momentul defaţă fiind licitată, prin Administraţia Naţională a Drumurilor Publice, proiectareaStudiului de fezabilitate pentru tronsonul DN 19 Baia Mare – Str. Gorunului – DrumDorolţ – Pod peste Someş – Drum Carei – Pasaj peste calea ferată – Lucian Blaga, înlungime totală de 18 km.

26. Situaţia comparativă a lucrărilor de reparaţii capitale şi investiţii la străzile dinmuncipiul Satu Mare, în perioada 1992 - 2006:

III. În domeniul urbanismului :

1.. Începând cu luna iulie 2004 şi-a început activitatea Comisia de Acorduri Unice,organizată la nivelul Primăriei, instituţie cu activitate săptămânală, care în perioadaraportată a emis un număr de aprox. 1.900 de Acorduri Unice pentru eliberareaautorizaţiilor de construcţie;

0 0 0

0.70.9 0.9

4.2

5.2

6.2

21.6

2.1

1.5 1.61.4

2

3.1

4.8

1212.4

11

0

2

4

6

8

10

12

14

1992-1994 1994-1996 1996-1998 1998-2000 2000-2002 2002-2004 2004-2006

Procent din total strazi Procent din lungime strazi Procent din suprafata strazi

Page 22: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

2. Începând cu luna noiembrie 2004 şi-a început activitatea Comisia Tehnică deUrbanism şi Amenajarea Teritoriului, care are sarcina de a aviza PlanurileUrbanistice Zonale şi de Detaliu, organizată la nivelul Primăriei, cu activitate în funcţiede solicitări, care în perioada raportată a analizat 135 de cereri de avizări PUD-uri sauPUZ-uri, din care a avizat 86.

3. În perioada ianuarie – iunie 2005 s-a întocmit un Studiu de fundamentare pentruPlanul Urbanistic General al municipiului Satu Mare, concluziile acestuia urmînd săgenereze o temă de proiectare profesionistă pentru noul plan urbanistic general. Planulconcretizează conceptul de dezvoltare şi măsurile zonelor de intervenţie, indicând formede utilizare a suprafeţei oraşului. Unicul criteriu al zonificării este cel funcţional, prinaceasta planul definitivînd rolul de studiu preliminar al viitorului Plan UrbanisticGeneral. Întregul concept se află publicat pe site-ul municipiului http://www.satu-mare.ro/primarie/concept.html.

4. Pentru prima dată în municipiul Satu Mare, proiectarea lucrării Amenajareapietonalului Corneliu Coposu – P-ţa. 25 Octombrie – Centrul Nou, ca legătură întrecentrul istoric şi cel modern şi continuarea acestuia către cadrul natural al malului râuluiSomeş, s-a realizat prin procedura concursului de idei.

Întreaga lucrare este prezentată pe site-ul municipiului la http://www.satu-are.ro/primarie/urbanism/concurs/map_raum.html. La data raportării, lucrarea este licitată pentru execuţie.

5. S-a realizat Studiul de fezabilitate al reabilitării cl ădirii Teatrului de Nord SatuMare.

6. S-a demarat elaborarea şi implementarea Sistemului de Informaţii Geografice(GIS) în municipiul Satu Mare, în urma căruia municipiul va beneficia de o hartăactualizată în coordonate stereo 70. De această hartă, împreună cu aplicaţiile careurmează să se dezvolte, vor beneficia toate serviciile administraţiei publice locale.

Contractul este în derulare, executat de S.C. EGH IMP-EX S.R.L. Cluj Napoca.

7. S-a iniţiat şi s-a realizat reabilitarea monumentului: “Turnul Pompierilor”,inclusiv iluminatul arhitectural, creindu-se condiţiile pentru dechiderea lui pentruvizitatori.

Page 23: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

8. . S-a iniţiat şi s-a organizat concursul PRO URBAE, pentru renovări arhitecturalede excepţie, pentru merite deosebite în reabilitarea oraşului, prin păstrarea arhitecturiiexistente şi îmbunătăţirea imaginii acestuia. Premiile anului 2005 s-au acordat pentru:

- SC Solpress SRL, pentru amenajarea “Clubul Presei-Restaurant Poesis”;

- SC Colour Words SRL, pentru refuncţionalizarea imobilului “Villa Bódi”;

- Soţii Károly şi Erzsébet Nagy, pentru refuncţionalizarea imobilului „HotelAstoria”;

- Alina Sălăjan şi arh. Bogdan Filip, pentru lurările de amenajare interioară laMagazinul Helene.

“Villa Bódi” “Clubul Presei-Restaurant Poesis” „Hotel Astoria”;

Page 24: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

IV. În domeniul asigurării serviciilor sociale :

1. S-a realizat un sistem de încălzire nou la Centrul de Îngrijire şi AsistenţăMedico-Socială.

2. Serviciul Public de Asistenţă Socială a preluat Adăpostul de noapte pentru adulţi,începând cu luna noiembrie 2005.

3. S-a iniţiat un proiect pentru construirea de locuinţe pentru tineri, pentru care s-aidentificat şi obţinut teren în zona străzii Poligonului, s-a elaborat şi s-a aprobat PlanulUrbanistic Zonal, respectiv, s-a demarat proiectarea infrastructurii rutiere şi de utilităţiaferente zonei. În prezent, din cauza unor retrocedări de terenuri intervenite în zonă, sereface parţial planul urbanistic, pentru lansarea lucrărilor în primăvara anului viitor.

3. A fost înaintat şi aprobat de Ministerul Transporturilor şi Lucrărilor Publicereabilitarea a trei blocuri de locuinţe : strada Ostrovului- blocurile A şi B şi bloculde pe b-dul. Cloşca nr. 76, în programul ANL de construcţii de locuinţe pentrutineri , însumând un număr de 114 locuinţe. Lucrările adiacente necesare au fostcuprinse în lista lucrărilor de investiţii din bugetul local. În prezent, programulANL este în curs de lansare la nivelul Guvernului.

V. În domeniul învăţământului :

1. În perioada raportată s-a continuat, şi practic, s-a finalizat Programul de investiţiiprivind amenajarea de centrale termice proprii la unităţile de învăţământ aflate înpatrimoniul public al municipiului Satu Mare, ajungându-se la un număr total de 60 decentrale termice independente.

În anul 2004 s-au realizat 12 centrale termice, iar în anul 2005 s-au realizat 6, s-amodernizat o centrală termică şi s-au demarat lucrări la alte 4 unităţi de învăţământ. S-aufăcut moderrnizări la: Liceul UNIO – CT 1 şi CT 2, Liceul nr. 7 – corpul A şi B, LiceulI.C.Brătianu, Liceul Forestier, Liceul „Hám János”, Liceul Sportiv, Internatul liceului„Kölcsey Ferenc”, Internat, Cantină, Sala de sport şi Atelier la Liceul MIU, Şcoala cuclasele I-VIII nr. 10, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 13, Grădiniţele nr. 6, 7, 10/15 şi 10/29,CFR şi UNIO, modernizarea sistemului de distribuţie la Liceul „Mihai Eminescu”.

2. S-au realizat lucrări de întreţinere importante la: 1. Grădiniţa nr. 10 – lucrări de reparaţii şi reamenajări parter, subsol şi curte;

2. Grădiniţa nr. 24 - lucrări de reparaţii exterioare şi amenajare gard; 3. Grădiniţa Samus – lucrări de reparaţii la instalaţia de încălzire; 4. Grup şcolar UNIO – lucrări de reparaţii la instalaţia de încălzire şi acoperiş;

5. Şcoala Generală “Bălcescu-Petőfi” – lucrări de igienizare şi reparaţii gard

Page 25: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

împrejmuitor şi asfaltare curte; 6. Şcoala Generală “Mircea Eliade” – lucrări de reparaţii exterioare la clădirea A şiparţial la clădirea B, igienizări; 7. Colegiul Naţional “Kölcsey Ferenc” – lucrări de reparaţii la acoperiş şi la exteriorşi asfaltare curte; 8. Grup şcolar MIU – lucrări de igienizare şi reparaţii instalaţii de incălzire (sala desport, internat, cantină);

9. Şcoala Generală “Dariu Pop” – reparaţii la acoperiş; 10. Grup şcolar “I.C. Brătianu” – lucrări de consolidare; 11. Şcoala Generală “Octavian Goga” – reparaţii exterior şi asfaltare curte; 12. Şcoala generală “Ion Creangă” – reparaţii acoperişla sala de sport; 13. Şcoala generală din Sătmărel – Igienizare şi lucrări de iluminat exterior; 14. Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” – amenajare vestiare şi asfaltare curte.

VI. În domeniul culturii şi sportului :1. În domeniul culturii , a reînviat în anul 2005 festivalul de jazz care nu a mai

existat în ultimii 10 ani. Acest festival continuă şi în anul 2006, devenind otradiţie în acest oraş. Acelaşi lucru s-a întâmplat în acest an cu festivalulinternaţional de teatru. Cu traditie în oraş a rămas Festivalul de muzica simfonicăşi festivalul rock astfel în anul 2006 , s-a reuşit aducerea la Satu Mare a toatecele patru festivaluri la un nivel internaţional, inclusiv sărbătorirea ZilelorOraşului Satu Mare având în acest an invitaţi de talie internaţională.

2. Pentru sprijinirea activităţilor culturale, s-a preluat de la Consiliul Judeţean SatuMare finanţarea instituţiilor de cultură profesioniste (Teatrul de Nord şiFilarmonica Dinu Lipatti) în proporţie de 50 % în anul bugetar 2005 şi de 75 % înanul bugear 2006.

3. Pentru sprjinirea fotbalului în municipiul Satu Mare şi asigurarea condiţiilornecesare desfăşurării în bune condiţii a campionatului de fotbal, s-a preluatadministrarea prin suportarea cheltuielilor de funcţionare ale Stadionului Olimpia,în prezent fiind în derulare licitaţia pentru proiectarea reabilitării integrale aacestuia.

4. S-a realizat reabilitarea integrala a sălii de sport a Liceului Forestier de pe str.Avram Iancu şi s-a demarat construirea unei alte săli cu 300 de locuri la LiceulTraian Vuia de pe B-dul Closca. Lucrările se realizează din fonduri de la bugetulcentral, municipiul asigurând realizarea investiţiilor conexe.

VII. În domeniul propriu de organizare şi îmbunătăţire a funcţionăriiinstitu ţiilor administra ţiei publice locale:

Page 26: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

1. S-a iniţiat şi s-a lansat implementarea sistemului de management al calităţii,respectiv certificarea activităţilor din cadrul Prim ăriei, în conformitate cuprevederile Standardului SR EN ISO 9001:2001.

Implementarea sistemului de management în cadrul organizaţiilor din Administraţiapublică locală reprezintă o prioritate în contextul demersului pentru combaterea şireducerea birocraţiei în activităţile de relaţii cu publicul şi crearea unei transparenţe înactul de comunicare cu cetăţenii.

În acest sens , în anul 2005 s-a început proiectarea, documentarea şiimplementarea sistemului de management al calităţii urmând ca până în anul 2007 să seobţină certificarea conformităţii acestui sistem cu ISO 9001:2001 de către un OrganismInternaţional de Certificare.

2. Începând cu 1 ianuarie 2005, s-a lansat site-ul oficial al municipalităţii ,www.satu-mare.ro. Acest site este o interfaţă între administraţia locală şi cetăţeni,care reflectă întraga activitate a administraţiei locale a municipiului Satu Mare. Prinbaza de date pe care o are , site-ul oferă informaţii cu privire la structură, atribuţii şicompetenţe ale Primarului, Primăriei şi Consiliului local, acte eliberate, contracteîncheiate, achiziţii publice, angajări, acte necesare pentru cetăţeni, hotărâri aleconsiliului local şi procesele verbale de şedinţă, autorizaţii de construcţii eliberate, ştirişi alte informaţii, cetăţeanul putând găsi informaţii privind calea de soluţionare la oriceproblemă care este de competenţa instituţiilor administraţiei publice locale.

Totodată, site-ul oferă informaţii generale despre oraşul Satu Mare, de la istorie,demografie, la puncte de atracţie turistice, personalităţi culturale, relaţiile sociale,afişând zilnic şi evenimentele cele mai recente din domeniul culturii şi al activităţilor deorice fel, cetăţeanul reuşind să fie informat în mai multe domenii de activitate.

Dacă informaţiile găsite nu dau suficiente lămuriri privind problemele cetăţenilor,tot acest site dă soluţia prin utilizarea ,,cărţii de oaspeţi” prin care se pot adresa întrebărişi sugestii online la probleme care intră în competenţa administraţiei publice locale.

3. În cursul anului 2005 s-a demarat un amplu Program de informatizare ainstitu ţiei. În acest sens, Primăria Satu Mare a început implementarea sistemului SAPpentru administraţia publică. Sistemul informatic integrat este performant, oferă soluţiila nivelul actual al tehnicii informaţiei, cu grad redus de risc, verificat prin implementăriîn plan global. Sistemul realizează automatizarea proceselor primăriei, atât financiare câtşi operaţionale şi oferă suportul informaţional pentru analize şi luarea deciziilor.

În paralel cu implementarea SAP, s-a demarat implementarea Sistemului demanagement al documentelor, sistem care urmăreşte circulaţia tuturor documentelorintrate în instituţie prin registratură, având astfel posibilitatea cunoaşterii în oricemoment a locului unde se află documentul precum şi a stadiului de rezolvare a acestora,

Page 27: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

conform legislaţiei.

4. S-a iniţiat şi s-a realizat transmisiunea în direct a şedinţelor consiliul local,cetăţenii având acces direct la dezbaterile acestuia;

5. În baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea,organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, prinH.C.L. nr. 41/2005, s-a aprobat înfiinţarea şi organizarea în subordinea Consiliului localal municipiului Satu Mare, a Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă aPersoanelor al municipiului Satu Mare, în perioada raportată lucrându-se, odată cupreluarea activităţilor specifice legate de evidenţa populaţiei, la organizarea structurilor,dotarea tehnico-materială şi asigurarea sediului instituţiei.

6. În baza Legii 371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea PoliţieiComunitare, prin H.C.L. nr. 160/2005 s-a înfiinţat Poliţia Comunitară a municipiuluiSatu Mare, instituţie subordonată Primarului municipiului Satu Mare. În perioadaraportată s-a lucrat la organizarea structurilor, preluarea gardienilor publici în nouastructură, dotarea tehnico-materială, angajarea de personal, asigurarea sediuluiinstituţiei.

VIII. În domeniul rela ţiilor interna ţionale:

1. În relaţia cu oraşul înfr ăţit Wolfenbüttel din Germania, s-au continuat acţiunilede colaborare între şcoli, schimburile de vizite ale tinerilor, fiind iniţiate şi realizate înpremieră:- editarea unei Cronici a înfrăţirii dintre cele două oraşe, lucrarea fiind în stadiul deredactare finală, cu apariţia programată în luna septembrie a.c.;- donarea unei colecţii de 120 de cărţi editate în Satu Mare pentru bibliotecaorăşenească din Wolfenbüttel;- organizarea unei expoziţii de fotografii „Satu Mare – ieri şi azi”, în toamnaanului2005, la Primăria oraşului Wolfenbüttel.

Page 28: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

2. În relaţia cu oraşul înfr ăţit Zutphen din Olanda, s-au continuat şi s-au extinsrelaţiile de colaborare între mai multe instituţii, realizându-se în premieră un programcomun între oraşele Satu Mare, Zutphen şi Tartu (Estonia) în domeniul asistenţeisociale : “Elaborarea Strategiei de Dezvoltare in domeniul Asistentei Sociale inmunicipiul Satu Mare”

3. În relaţia cu oraţul înfr ăţit Nyíregyháza, s-au creat o serie de legături şi s-aurealizat acţiuni de colaborare între grădiniţe şi şcoli, s-a participat la expoziţiile anualede turism şi au fost iniţiate trei proiecte comune în cadrul Programului Phare decolaborare transfrontalieră între România şi Ungaria : a) Cooperarea în dezvoltareaturismului dintre oraşele Nyíregyháza şi Satu Mare şi b) Cooperarea în promovareadezvoltării economice în cele două oraşe, iniţiate şi promovate de oraşul partener,respectiv c) proiectul de realizare a unui Centru regional de urmărire şi control acalităţii aerului, prin reabilitarea clădirii fostei băi comunale din Satu Mare, iniţiată şipromovată de municipiul Satu Mare, în comun cu Agenţia pentru Protecţia MediuluiSatu Mare, aflată în stadiul de elaborare a proiectului.

4. S-a iniţiat dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu oraşele apropiate din RegiuneaZakarpatia din Ucraina , efectuându-se şi două vizite în oraşele Mukachevo (înoctombrie 2004), cu care s-a semnat şi un Protocol de colaborare şi la Ujgorod (înfebruaria 2006), cu care urmeză să se semneze un acord similar. Totodată, municipiul Satu Mare a fost partener într-un program iniţiat de oraşulMukachevo în cadrul Programului Tacis de dezvoltarea a relaţiilor economice întreUcraina şi ţările învecinate din zonă, derulat în anul 2004.

5. În ideea dezvoltării relaţiilor de colaborarea în regiunea noastră, s-a iniţiat şi s-ademarat, cu sprijinul Ambasadei Poloniei la Bucureşti, prin efectuarea unor vizite înluna mai şi iunie 2006 în oraşele Novy Sacz şi Rhezow din sudul Poloniei, dezvoltarearelaţiilor de colaborare cu aceste regiuni.

6. În luna mai 2006, cu ocazia vizitei unei delegaţii la Satu Mare, s-a semnat unProtocol de prietenie cu oraşul Scwacz din Austria.

Page 29: Raport de activitate 2004-2006 - Primăria Satu Mare de activitate 2004-2006.pdf · Raport de activitate al Primarului municipiului Satu Mare în primii doi ani ai mandatului ( iunie

7. Municipiul Satu Mare a devenit din anul 2005 membră în Asociaţia Internaţionalăa Oraşelor Educatoare, cu sediul în Barcelona.

8. În urma evaluării activităţilor şi acţiunile intreprinse în municipiul Satu Mare îndomeniul vieţii culturale, a dezvoltării relaţiilor internaţionale şi a promovării ideiieuropene în cursul anului 2005, municipiul Satu Mare a obţinut, împreună cu alte 27 deoraşe din Europa, premiul Diploma Europeană a Consiliului Europei, diplomă care s-apredat Primarului municipiului Satu Mare într-un cadru de ceremonie în 29 iunie 2006,la Strasbourg, vezi www.satu-mare.ro/evenimente/2006/05/25/diplom.html