CURTEA DE APEL IAȘI

Iași, Str. Elena Doamna, nr. 1A, cod poștal 700398

telefon 0232-235033, 0332-403827, fax 0232-255907, 0232-217808

e-mail ca-iasi@just.ro, operator de date cu caracter personal nr. 3067

R O M Â N I A

Secţia pentru litigii de muncă şi asigurări sociale

Nr. 3559/A/16 iulie 2020

Minuta privind problemele de drept interpretate şi aplicate neunitar, în materia litigiilor de muncă şi a asigurărilor sociale,

trimestrele I-II/2020

Cuprins

I. Problemă de drept invocată în trimestrul I/2020 ................................................................ 2

1. Calitatea procesuală pasivă în cazul acţiunilor în constatare având ca obiect:

reconstituirea vechimii în muncă/reconstituirea timpului util la pensie; acordarea

grupei superioare de muncă în condiţiile Deciziei nr. 9/2016 a ÎCCJ pronunţată în

interesul legii. Ipoteza în care angajatorul nu mai există, iar documentele primare se

află în posesia unei persoane juridice care nu are calitate de deţinător de arhivă

conform Legii nr. 16/1996 şi nu poate elibera o adeverinţă care să reflecte realitatea

(Tribunalul Vaslui) ............................................................................................................ 2

II. Problemă de drept invocată în trimestrul al II-lea/2020 ................................................. 13

2. Suspendarea/încetarea acţiunilor în realizarea creanţei potrivit disp. art. 75 din Legea

nr. 85/2014, Legea insolvenţei. Înţelesul noţiunii de acţiune în realizarea creanţelor

asupra averii debitorului (Curtea de Apel Iași) ............................................................ 13

2

I. Problemă de drept invocată în trimestrul I/2020

1. Calitatea procesuală pasivă în cazul acţiunilor în constatare având ca obiect:

reconstituirea vechimii în muncă/reconstituirea timpului util la pensie;

acordarea grupei superioare de muncă în condiţiile Deciziei nr. 9/2016 a ÎCCJ

pronunţată în interesul legii. Ipoteza în care angajatorul nu mai există, iar

documentele primare se află în posesia unei persoane juridice care nu are

calitate de deţinător de arhivă conform Legii nr. 16/1996 şi nu poate elibera o

adeverinţă care să reflecte realitatea (Tribunalul Vaslui)

Materia: Conflicte de muncă

Subcategoria Conflicte de muncă

Obiectul din

ECRIS:

Reconstituire vechime, acordare grupă de muncă

Actul normativ

incident:

Codul muncii (art.279 alin.(2) , Codul de procedură civilă (art.30

alin.(1) şi art.35, art. 32 alin. (1) lit. b) şi art. 36), Ordinul Ministerului

Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990 (pct. 6 - 8 şi 12)

Prezentarea

ipotezei care a

generat practica

neunitară:

Prin Decizia nr.2/2016 a ÎCCJ pronunţată în interesul legii, s-a

statuat că:

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 279 alin. (2) din Legea

nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare,

pentru acţiunile privind reconstituirea vechimii în muncă, anterioare

intrării în vigoare a Codului de procedură civilă actual/acelaşi text de

lege cu referire la art. 32 alin. (1) lit. b) şi art. 36 din Codul de

procedură civilă, pentru acţiunile în reconstituirea vechimii în muncă,

introduse de la momentul intrării în vigoare a actualului Cod de

procedură civilă şi în continuare; art. 111 din Codul de procedură

civilă din 1865 pentru acţiunile privind constatarea încadrării

activităţii desfăşurate în grupele I şi a II-a de muncă introduse sub

imperiul acestei reglementări/art. 35 cu referire la art. 32 alin. (1) lit.

b) şi art. 36 din Codul de procedură civilă, pentru acelaşi tip de

acţiuni, formulate după intrarea în vigoare a codului actual, în toate

ipotezele, atunci când angajatorul nu mai există din punct de vedere

juridic (lichidat, radiat), justifică legitimare procesuală pasivă casele

teritoriale de pensii, în situaţia în care nu există documente primare.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (5) şi art. 40 alin.

(2) lit. h) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 18 din Legea

Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, în cazul existenţei

documentelor primare, persoana interesată, care nu posedă dovezi

privind vechimea în muncă sau activitatea desfăşurată în anumite

grupe de muncă, are deschisă calea unei acţiuni în realizare –

obligaţie de a face – având ca obiect obligarea deţinătorului de arhivă

de a elibera adeverinţa constatatoare a vechimii în muncă/încadrării în

grupele superioare de muncă.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Codul de

procedură civilă din 1865/art. 32 alin. (1) lit. a) şi art. 56 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, respectiv a art. 136 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările

3

ulterioare/art. 180 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de

prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, angajatorul desfiinţat în urma

procedurilor de insolvenţă, finalizate cu radierea din registrele

specifice, nu poate sta în judecată, neavând capacitate procesuală de

folosinţă, iar fostul lichidator, chemat în judecată în nume propriu, nu

are calitate procesuală pasivă”.

Potrivit considerentelor Deciziei nr.448/03.09.2019 a Curţii de Apel

Iaşi pronunţată în dosarul nr.50/89/2019: „Prin decizia menţionată,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a operat o distincţie evidentă în ceea

ce priveşte natura juridică a litigiului şi calitatea procesuală pasivă în

procesele privitoare generic la vechimea în muncă sau privitoare la

încadrare activității desfășurate in grupele I si a II-a de munca, litigii

grefate pe premisa inexistenţei juridice a angajatorului - lichidat şi

radiat.

Astfel, pe de o parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recunoscut

legitimarea procesual pasivă a caselor de pensii în litigiile având ca

obiect reconstituirea vechimii in munca/ încadrarea activităţii în

grupa de muncă, însă numai dublu condiţionat: când angajatorul nu

mai exista din punct de vedere juridic şi nu există documente

primare doveditoare.

Pe de altă parte, în cazul existenței documentelor primare (aşadar în

ipoteza neîndeplinirii uneia din condiţiile anterior expres arătate),

persoana interesată, care nu posedă dovezi privind vechimea în muncă

sau activitatea desfășurată în anumite grupe de muncă, are deschisă

calea unei acțiuni în realizare - obligație de a face - având ca obiect

obligarea deținătorului de arhivă de a elibera adeverința

constatatoare a vechimii în muncă, legitimarea procesual pasivă

revenind astfel deţinătorului de arhiva.

În consecinţă, în clasificarea dihotomică operată de Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie, în cazul inexistenţei juridice a angajatorului -

lichidat şi radiat, în litigiile privitoare generic la vechimea în muncă

sau privitoare la încadrare activității desfășurate in grupele I si a II-a

de munca, calitatea procesual pasivă poate reveni fie caselor de

pensii, fie deţinătorului de arhivă în funcţie de existenţa documentelor

primare doveditoare.”

Dosarul nr.50/89/2019 a avut ca obiect contestaţie împotriva unei

decizii de pensie pentru nevalorificarea unei adeverinţe eliberate de

deţinătorul de facto al arhivei fostului angajator, cu privire la acest

aspect, considerentele aceleiaşi decizii fiind:

„În ceea ce priveşte dispozițiile legale referitoare la deţinătorul de

arhiva art. 18 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu

modificările şi completările ulterioare, prevede : „în cazul declarării

falimentului, în condiţiile legii, a unui creator de documente, fără ca

activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare

istorică, în sensul prevederilor art. 2, se preiau de Arhivele Naţionale

sau de serviciile judeţene/Serviciul Municipiului Bucureşti ale/al

Arhivelor Naţionale, iar documentele cu valoare practică, în baza

cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile

referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetăţenilor,

se predau, pe bază de contract, operatorilor economici autorizaţi în

4

prestarea de servicii arhivistice.”

În consecinţă, documentele certificate privitoare la drepturile

referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetăţenilor

pot fi eliberate doar de operatori economici autorizaţi în prestarea de

servicii arhivistice.

Or, în condiţiile în care SC Fabrica Cărămizi SRL a atestat că nu

deţine arhiva conținând statele de plata a SC Mecas SA Vaslui în

calitate de arhivar conform Legii 16/1996 privind Arhivele Naţionale,

adeverința nr. 26/02.03.2016 nu este un document legal emis şi în mod

corect Casa Judeţeană de Pensii Vaslui a refuzat valorificarea acesteia.

În ceea ce priveşte lipsa culpei reclamantului în neîndeplinirea

obligaţiei de predare a documentelor cu caracter practic create de

către SC MECAS Vaslui către Arhivele Naţionale, aceasta teza

judiciară nu este de natura a valora validare, din punct de vedere legal,

a adeverinței nr. 26/02.03.2016. În ceea ce priveşte protecţia judiciară

a dreptului său, reclamantul are la dispoziţie mijloacele procesuale

reale şi eficiente , în cadrul unei proceduri publice şi contradictorii,

aşa cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia

nr.2/2016, cu distincţiile expres precizate.”

Prin urmare, în condiţiile în care deţinătorul de facto al arhivei nu

are calitatea de „deţinător de arhivă” conform art.125 din HG

nr.257/2011 coroborat cu art.18 din Legea nr.16/1996, fostul angajat

are la dispoziţie doar acţiunea în reconstituirea vechimii în muncă /

încadrare în grupe superioare de muncă (acţiune în constatare).

Astfel rezultă, per a contrario, din paragraful 23 din Decizia

nr.2/2016 a ÎCCJ: „23. Prin urmare, raportat la premisa inexistenţei

juridice a angajatorului - lichidat şi radiat - Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie constată că, în ipoteza în care există acte primare şi angajatul

nu posedă carnet de muncă, ceea ce aparent, potrivit art. 279 alin. (2)

din Codul muncii, i-ar deschide calea unei acţiuni în reconstituirea

vechimii în muncă sau, potrivit art. 111 din Codul de procedură civilă

din 1865/art. 35 din Codul de procedură civilă, a unei acţiuni în

constatarea încadrării în grupele superioare de muncă, persoana

respectivă poate solicita, în temeiul unei acţiuni în realizare (obligaţie

de a face), eliberarea unei adeverinţe constatatoare în acest sens, în

contradictoriu cu deţinătorii de arhive. Într-un asemenea caz, o acţiune

în reconstituirea vechimii în muncă/în recunoaşterea activităţii

desfăşurate în grupele superioare de muncă ar apărea ca lipsită de

interes, de vreme ce informaţiile referitoare la vechimea în muncă sau

în grupa de muncă există în documentele arhivate şi pot fi dovedite

prin eliberarea unor adeverinţe de către persoanele juridice amintite.”

Însă, având în vedere că, potrivit Deciziei nr.2/2016, par.21 „(...)

problema interpretării art. 279 alin. (2) din Codul muncii, respectiv a

dispoziţiilor procedurale privind constatarea încadrării în anumite

grupe de muncă, se pune doar în situaţia în care nu există documente

primare, iar angajatul nu poate dovedi, independent de motive, situaţia

pretinsă”, pentru situaţia în care există documente primare dar

deţinătorul de facto al arhivei nu are calitatea de deţinător legal de

arhivă, în acţiunea în constatare dobândeşte calitate procesuală

pasivă casa judeţeană de pensii?

5

Această concluzie ar veni în contradicţie cu cele reţinute în Decizia

nr.448/03.09.2019 a Curţii de Apel Iaşi pronunţată în dosarul

nr.50/89/2019, în sensul că legitimarea procesual pasivă a caselor de

pensii în litigiile având ca obiect reconstituirea vechimii în muncă/

încadrarea activităţii în grupa de muncă, este recunoscută numai

dublu condiţionat: când angajatorul nu mai exista din punct de

vedere juridic şi nu există documente primare doveditoare.

Prin urmare, în considerarea asigurării accesului la justiţie, se naşte

întrebarea: cui revine această calitate procesuală pasivă?

Doctrină: -

Decizii ale Curţii

Constituţionale,

CEDO, CJUE,

ÎCCJ:

Decizia nr. 2/2016 din 15 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii,

publicată în Monitorul Oficial nr. 263 din 7 aprilie 2016;

Decizia nr. 9/2016 din 16 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii,

publicată în Monitorul Oficial nr. 891 din 8 noiembrie 2016.

Practica ÎCCJ şi a

altor instanţe:

-

a) O primă opinie

a) Într-o interpretare (sentinţa civilă nr.38/17.01.2019 pronunţată de Tribunalul Vaslui

în dosarul nr. 900/89/2018, definitivă prin neapelare) s-a reţinut că: „Din documentația

existentă la dosarul cauzei (adresa nr.5035/13.11.2018) reiese că UAT Dragomirești deține (de

facto, subl.ns.) arhiva fostului CAP Doagele, respectiv centralizatoarele privind normele

efectuate de membrii cooperatori. În atare condiţii, Tribunalul constată că nu justifică calitate

procesuală pasivă Casa Judeţeană de Pensii Vaslui, în speţă existând persoana juridică aptă să

furnizeze informații în legătură cu elementele esențiale ale raportului juridic de muncă ale

reclamantului.

În aceste condiții, în acord cu cele statuate de ÎCCJ în Decizia nr.2/2016, fiind

deținătorul documentelor primare justifică calitate procesuală pasivă în cauză, pârâta UAT

Dragomirești.”

S-a avut astfel în vedere că, nefiind întrunite cumulativ cele două condiţii (angajatorul

nu mai exista din punct de vedere juridic şi nu există documente primare doveditoare), casa

judeţeană de pensii nu poate avea calitatea de pârâtă.

Însă dat fiind că unitatea administrativ-teritorială deţine în fapt arhiva fostei

cooperative agricole de producţie care a activat în cadrul său (neputând însă elibera

adeverinţe care să producă efecte juridice şi, totodată, neputând avea calitate procesuală

6

pasivă în acţiunile în realizare – prin care se solicită obligarea deţinătorului legal de arhive la

eliberarea unei adeverinţe privind munca depusă), chiar dacă nu există o suprapunere perfectă

a calităţii de parte în proces cu aceea de parte în raportul juridic substanţial, trebuie totuşi

recunoscută această legitimare, în virtutea raportului conex celui de drept material, pentru a

nu se aduce atingere, în această ipoteză, efectivităţii dreptului de acces la instanţă.

b) Cea de-a doua opinie

Îrin Sentinţa civilă nr.57/23.01.2020 a Tribunalului Vaslui pronunţată în dosarul

nr.1489/89/2019 (definitivă prin neapelare), s-a reţinut că: „În speţa de faţă, angajatorul nu mai

există din punct de vedere juridic (lichidat, radiat) şi, în atare condiţii, raportat Deciziei nr.

2/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, justifică calitate procesuală pasivă casele teritoriale

de pensii.

Chiar dacă pârâta deţine arhiva fostului CAP acest aspect nu îi conferă calitate

procesuală pasivă în acţiunile având ca obiect reconstituire vechime în muncă.

Contrar soluţiei adoptate de ÎCCJ, s-ar ajunge ca cererea de chemare în judecată având

ca obiect reconstituirea vechimii în muncă să fie soluţionată în contradictoriu cu o persoană

pentru care s-a admis că singura acţiune este aceea în realizare, eliberarea unei adeverinţe din

care, pe baza documentelor primare pe care le deţine, să rezulte calitatea de membru cooperator

şi alte elemente legate de raportul de muncă.

Or, obiectul cauzei de faţă este reconstituire vechime în muncă, iar nu eliberare

adeverinţă conform documentelor primare pe care le deţine, fără a avea calitatea de deţinător

legale de arhive, fără a fi predate de fostul angajator pe bază de proces-verbal.

Paragraful 21, teza finală din Decizia ÎCCJ, este în acest sens: toate aceste persoane

juridice dobândesc, în raport cu data preluării arhivei şi forma legii în vigoare la momentul

respectiv, calitate procesuală pasivă în cadrul unui litigiu având ca obiect eliberarea unei

adeverinţe constatatoare a raportului de muncă (acţiune vizând obligaţia de a face).

În ipoteza în care documente primare există dar obiectul acţiunii este reconstituire

vechime în muncă calitate procesuală pasivă are Casa Judeţeană de pensii singura persoană

interesată să se opună la valorificarea drepturilor pretinse de angajat, în ipoteza în care acestea

nu ar fi conforme cu dispoziţiile legale în materie, şi, în consecinţă, singura entitate care trebuie

să stea în procesul de recunoaştere a acestor drepturi.

În continuare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că justifică legitimare

procesuală pasivă casele teritoriale de pensii, întrucât acestea sunt singurele entităţi abilitate de

lege să emită deciziile de pensie, în baza tuturor documentelor apte a certifica stagii de cotizare,

7

hotărârea judecătorească prin care se recunoaşte vechimea în muncă fiind un astfel de

document.

29. Chiar dacă nu este debitor în raportul juridic de drept substanţial, întrucât nu este

parte în raportul juridic de muncă şi nu are, printre atribuţiile stabilite în sarcina sa prin art. 139

din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi pe cea a recunoaşterii

vechimii în muncă, casa teritorială de pensii reprezintă singura entitate chemată să valorifice

aspectele ce ţin de vechimea în muncă în procesul de stabilire a drepturilor de pensie.

Prin urmare, atunci când angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic (lichidat,

radiat) dar există documente primare care să dovedească vechimea în muncă, poate fi chemat în

judecată deţinătorul de arhive doar în cazul acţiunilor având ca obiect eliberarea unei

adeverinţe.

Existenţa documentelor primare nu conferă calitate procesuală pasivă deţinătorului de

arhivă în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect reconstituirea vechimii în

muncă, deoarece obligaţia deţinătorului de arhivă este aceea de eliberare a unei adeverinţe.

Paragraful 23 al deciziei este în acest sens, raportat la premisa inexistenţei juridice a

angajatorului - lichidat şi radiat - în ipoteza în care există acte primare şi angajatul nu posedă

carnet de muncă, persoana respectivă poate solicita, în temeiul unei acţiuni în realizare

(obligaţie de a face), eliberarea unei adeverinţe constatatoare în acest sens, în contradictoriu cu

deţinătorii de arhive.

Nemulţumită de conţinutul adeverinţei nr. 2044/18.04.2019, reclamanta a formulat

prezenta cerere de chemare în judecată prin care a solicitat reconstituirea vechimii în muncă, or,

în această ipoteză, pârâta nu are nicio calitate de a răspunde pretenţiilor reclamantei.

Raportat celor expuse mai sus, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale

pasive a Unităţii Administrativ Teritoriale Dragomirești şi, în consecinţă, va respinge acţiunea

formulată de reclamanta M.M., în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva

unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.”

Sintetizând, pentru situaţia în care angajatorul nu mai există însă există documente

primare în posesia unei persoane juridice care nu are calitatea de continuator în drepturi al

angajatorului şi nici pe cea de deţinător legal de arhivă, interpretările sunt diferite, în sensul

că legitimare procesuală pasivă are fie deţinătorul de facto al arhivei, fie casa judeţeană de

pensii.

În acelaşi context, în situaţia în care, faţă de cele statuate prin Decizia nr.9/2016

pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, fostul angajat formulează acţiune de încadrare

în grupe de muncă, se pune întrebarea cui aparţine calitatea procesuală pasivă în situaţia în

8

care angajatorul nu mai există, arhiva există, dar deţinătorul ei este de facto (speţa dosarului

nr.50/89/2019).

Opinii ale tribunalelor arondate:

Tribunalul Iași: Opinia majoritară a judecătorilor care au exprimat un punct de vedere,

este opinia exprimată la punctul b, respectiv deținătorul legal de arhivă are calitate doar în

acţiunile vizând obligarea la eliberarea de adeverințe, iar în acţiunile având ca obiect

reconstituire vechime în muncă, dacă angajatorul nu mai exisă, calitate procesuală pasivă poate

avea doar casa de pensii.

REZUMATUL soluției însușite cu unanimitate de voturi de judecători:

1. Casele teritoriale de pensii au întotdeauna calitate procesuală pasivă în cauzele având

ca obiect reconstituirea vechimii în muncă și în acţiunile în constatarea grupei de muncă, dacă

angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic și dacă nu mai există acte primare

doveditoare în temeiul căruia fostul salariat să poată obţină adeverinţa doveditoare a vechimii/

încadrării în grupa de muncă.

2. Calitatea procesuală pasivă aparţine fie fostulului angajator – dacă mai există din

punct de vedere juridic, fie deţinătorului legal de arhivă, dacă există acte primare suficiente

pentru eliberarea unei adeverințe, însă unica acţiune deschisă salariatului este în obligaţie de a

face - eliberarea adeverinţei doveditoare; în excepţia de la aceasta regulă, intră unităţile

administrativ teritoriale care au preluat arhiva fostelor cooperative agricole de producţie, dar nu

sunt deţinători de arhivă, în sensul legii, care păstrează calitate procesuală pasivă, exclusiv în

acţiunile privitoare la eliberarea adeverinţei doveditoare, în temeiul art. 121 alin.4 din HG

257/2011.

3. Deținătorii de facto ai arhivei fostului angajator nu au calitate procesuală, în prezent,

în nici unul din tipurile de acțiuni invocate;

4. În ceea ce priveşte valoarea probantă a adeverinţelor, trebuie făcut distincţie între

prevederile Ordinului nr. 590/2008 şi HG nr. 257/2011; potrivit Anexei, pct.5 din Ordinul nr.

590/2008: „În înţelesul prezentului ordin, prin deţinător de arhivă se înţelege persoana

juridică în a cărei păstrare se află documente în baza cărora se poate întocmi şi elibera

adeverinţa prevăzută în anexă.” Aşadar, în cazul adeverințelor ce sunt supuse dispoziţiilor

9

Ordinului 590/2008, noţiunea de „deţinător de arhivă” este mai largă decât cea înscrisă în

dispoziţiile art. 126 pct. 3 din Normele aprobate prin HG nr.257/2011 care stabilesc expres

„Prin deţinători legali de arhivă se înţelege creatorii şi deţinătorii de documente, în sensul art.

4 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare.” În

consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 126 alin. 5 din Normele aprobate prin HG nr. 257/2011 care

prevăd „adeverinţele întocmite în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului muncii,

familiei şi egalităţii de şanse nr. 590/2008, până la intrarea în vigoare a legii, vor putea fi

valorificate la stabilirea şi/sau recalcularea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condițiile de

fond şi formă prevăzute de acesta”, se vor putea valorifica şi adeverințe emise sub imperiul

Ordinului 590/2008, de persoane juridice care nu îndeplinesc în sens strict cerinţele înscrise în

art. 4 din Legea nr. 16/1996, dacă se dovedeşte că au în păstrare documentele primare ale

fostului angajator.

ARGUMENTE:

Casele teritoriale de pensii au întotdeauna calitate procesuală pasivă în cauzele având ca

obiect reconstituirea vechimii în muncă și în acţiunile în constatarea grupei de muncă, dacă

angajatorul nu mai există și dacă nu mai există acte primare, în sensul în care fostul angajator

sau deținătorul actual de arhivă ar putea să emită adeverințe în baza acestor acte. Dacă pe baza

actelor primare fostul salariat poate obține o adeverință, acțiunea deschisă acestuia este în

„obligația de a face” tinzând la obţinerea actului doveditor al situaţiei sale în contradictoriu fie

cu fostul angajator, fie cu deţinătorul legal de arhivă, în funcţie de situaţia concretă, calitate

procesuală pasivă aparţinând alternativ unuia dintre aceştia; în schimb, dacă nu suntem pe

ipoteza aceasta, în sensul că actele primare sunt insuficiente pentru a sta la baza unei adeveințe,

numai casa județeană de pensii are calitate procesuală, iar acțiunea deschisă este în reconstituire

vechime/constatare grupă de muncă.

Problema de drept privind „Interpretarea noțiunii „documente primare” în

accepțiunea dată prin Decizia nr. 2/2016 de Înalta Curte de Casație si Justiție - Completul

competent să judece recursul în interesul legii” a fost menționată în Minuta Întâlnirii

președinților secțiilor pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale ale

curților de apel, desfășurată la Curtea de Apel București, 7-8 noiembrie 2016.

„Problema de practică ridicată vizează semnificația acestei noțiuni, cu consecințe cât

privește calitatea procesuală pasivă a primăriei/casei județene de pensii (CJP). Astfel, cât

privește solicitările fostilor membri CAP de a li se reconstitui vechimea în muncă în contextul

10

în care la primării fie nu se regăsesc cu evidențe (și acelea discutabile) decât pentru o parte din

anii pretinsi, fie nu există niciun fel de înregistrări, s-au formulat două opinii:

a) Într-o opinie, pentru anii în care nu există vreo evidență privind realizarea de norme

de muncă se consideră că nu există nici documente primare;

b) În altă opinie se apreciază ca fiind suficientă existența oricărui înscris (evidențe,

înregistrări) chiar și pentru un singur an, pentru a se considera că este dată ipoteza existenței

documentelor primare si, astfel, a calității procesuale pasive a primăriilor pentru pretențiile ce

acoperă toți anii solicitați. Acest punct de vedere a fost formulat în condițiile în care primăriile

nu au preluat arhivele fostelor CAP-uri pe bază de procese-verbale, sau acestea nu au fost

îndosariate, ordonate, ci au fost păstrate în condiții improprii, necorespunzătoare, au fost

descompletate, distruse parțial din cauza intemperiilor, prafului, neglijenței etc.

Distinct, problema se ridică și cu privire la situația în care foștii angajatori au fost radiați

din registrul comerțului, iar arhivele au fost predate unor deținători autorizați, însă pentru

încadrarea expresă și neechivocă a reclamanților în grupele de muncă superioare nu există

niciun fel de înscrisuri. Și aici opiniile sunt divergente în privința calității procesuale pasive, în

sensul dacă în litigiile privind constatarea dreptului la încadrarea în grupă de muncă, această

calitate aparține CJP sau deținătorului.

Formatorul INM, în opinia exprimată, arată că: „În Decizia nr. 2/2016 se arată că, în

interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (5) și art. 40 alin. (2) lit. h) din Legea nr.

53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările si completările ulterioare, cu

referire la art. 18 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, în cazul existenței

documentelor primare, persoana interesată, care nu posedă dovezi privind vechimea în muncă

sau activitatea desfăsurată în anumite grupe de muncă, are deschisă calea unei acțiuni în

realizare – obligație de a face – având ca obiect obligarea deținătorului de arhivă de a elibera

adeverința constatatoare a vechimii în muncă/încadrării în grupele superioare de muncă.

Apreciem că referirea la „documente primare” exclude utilizarea de prezumții sau analogii în

determinarea calității procesuale pasive a primăriilor pentru toți anii cu privire la care se

solicită reconstituirea vechimii în muncă. În ipoteza în care angajatorul nu mai există din punct

de vedere juridic (fiind lichidat, radiat) și nu există documente primare, calitatea procesuală

pasivă revine caselor teritoriale de pensii.” Au fost evocate soluții de practică judiciară, în

sensul că existența documentelor primare chiar și numai pentru o parte din perioada pentru care

se solicită reconstituirea vechimii în muncă, constituie fundament suficient pentru a reține

calitatea procesuală pasivă a unității administrativ-teritoriale, și nu a caselor de pensii, și cu

privire la perioada pentru care nu există astfel de documente primare.”

11

La adoptarea deciziei în interesul legii nu s-au avut în vedere reconstituiri care exced

documentelor aflate la dispoziția deținătorului de arhivă.

În ceea ce privește ipoteza fostelor CAP-uri, există dispoziții exprese în cuprinsul art.

121 alin. (4) din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii

nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care consacră calitatea procesuală pasivă

a unităților administrativ-teritoriale – primăriilor, care au preluat arhivele fostelor unități

agricole cooperatiste [„(4) Timpul util la pensie se determină pe baza datelor, elementelor și

informațiilor conținute în carnetul de pensii și asigurări sociale și/sau în actele doveditoare

eliberate de primăria care deține arhiva fostelor unități agricole cooperatiste, întocmite cu

respectarea prevederilor legale referitoare la valabilitatea actelor doveditoare”].

În ipoteza în care la nivelul primăriiilor nu mai există documente primare, referitor la

calitatea procesuală pasivă într-o eventuală acțiune în constare s-au conturat 2 opinii:

- calitatea aparține în continuare primăriei, decizia în interesul legii vizând inexistența

documentelor primare ca urmare a dispariției angajatorului, și nu ca urmare a dispariției

arhivei;

- în sarcina primăriei nu poate fi stabilită o obligație imposibil de executat; soluția

pentru ipoteza dispariției documentelor primare (indiferent de cauza care a generat-o) este

reglementată în paragraful 2 din dispozitivul deciziei în interesul legii, în care se consacră

posibilitatea persoanei interesate de a se adresa instanței cu o acțiune privind obligarea

deținătorului de arhivă de a elibera adeverința constatatoare a vechimii în muncă/încadrării în

grupele superioare de muncă.

Foștii membri CAP care nu se regăsesc în cadrul primăriilor cu evidențe decât pentru

o parte din anii ce constituite vechime în muncă pretinsi sau pentru care nu există la nivelul

primăriilor nici un fel de înregistrări, au deschisă calea, conform deciziei ÎCCJ nr. 2/2016,

unei acțiuni în realizare – în obligarea deținătorului de arhivă de a elibera adeverința

constatatoare a vechimii în muncă/încadrării în grupele superioare de muncă. Cu

majoritate, s-a agreat opinia că, în ipotezele menționate, calitatea procesuală pasivă în

acțiunea în realizare aparțile caselor de pensii.”

De asemenea, se face trimitere și la Minuta întâlnirii reprezentanților Consiliului

Superior al Magistraturii cu președinții secţiilor specializate ale curților de apel și Înaltei

Curți de Casație și Justiție privind aspecte de practică neunitară în materia conflictelor

de muncă și asigurărilor sociale, desfășurată la Curtea de Apel Constanța, în 18-19 iunie

2015, la problema de drept referitoare la „Calitatea procesuală pasivă în cauzele privind

reconstituirea vechimii în muncă atunci când angajatorul nu mai există”. În opinia

12

formatorului INM, urmare a faptului că fostul angajator nu mai există, după cum nu poate fi

identificat nici vreun succesor al acestuia, instituțiile care ar putea figura în proces în calitate de

pârât se consideră că pot fi identificate în raport cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea

Arhivelor Naționale nr. 16/1996.

Dispozițiile acestui text au fost modificate în repetate rânduri. Articolul 18 alin. (1) a

prevăzut succesiv că, în cazul desființării în condițiile legii a unui creator de documente,

persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare

practică în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile referitoare la

stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetăţenilor vor fi preluate de:

- Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale sau direcţiile judeţene ale acestuia (1996-

2002),

- Casele judeţene de pensii sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz (2002-

2006),

- Arhivele Naţionale sau de direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale (2006-2013),

- Operatorii economici autorizați în prestarea de servicii arhivistice (2013- prezent).

În opinia sa, formatorul apreciază că momentul în care trebuia realizată preluarea

acestor documente va determina și instituția ce are calitate procesuală pasivă într-o astfel de

cauză.

Participanţii la acea întâlnire au arătat că deţinătorul arhivelor fostului angajator are

calitate procesuală pasivă numai în privinţa cererilor de eliberare a adeverinţelor privind

activitatea în muncă.

În privinţa reconstituirii vechimii în muncă sau a constatării condiţiilor de muncă, s-

a apreciat că deţinătorul arhivei nu are calitate procesuală pasivă. S-a constatat că există

soluţii izolate în care s-a reţinut calitatea procesuală pasivă a caselor de pensii, respectiv a

deţinătorului arhivelor fostului angajator.

S-a arătat de către participanţi că actualul cadru legislativ este deficitar, astfel încât

ar trebui identificată o soluţie legislativă prin care să se instituie o procedură administrativă

de reconstituire a vechimii în muncă sau să se instituie o procedură judiciară

necontencioasă.”

În acţiunile în obligaţia de a face - eliberarea adeverinței doveditoare -, dacă există acte

primare, în sensul legii, suficiente petru eliberarea adeverinței, calitatea procesuală aparţine

deținătorului de arhivă sau fostului angajator. Rezervele sunt numai cu privire la fostele CAP-

uri, care au un regim juridic distinct, însă, faţă de dispoziţiile art. 121 alin.4 din HG nr.

257/2011 (timpul util la pensie se determină pe baza datelor, elementelor şi informaţiilor

13

conţinute în carnetul de pensii şi asigurări sociale şi/sau în actele doveditoare eliberate de

primăria care deţine arhiva fostelor unităţi agricole cooperatiste, întocmite cu respectarea

prevederilor legale referitoare la valabilitatea actelor doveditoare) calitatea procesuală pasivă a

acestor unităţi există doar în cazul acţiunilor în obligaţie de face – eliberare adeverinţe.

În ceea ce priveşte deținătorii de facto ai arhiivei fostului angajator, aceştia, în prezent

nu au calitate procesuală, în nici unul din tipurile de acțiuni invocate (exemplul SC „Cărămizi”,

care preluase arhiva de la „Moldosin”, dar fără a avea atestatul de deținător de arhivă în sensul

legii arhivelor) și nu avea calitate procesuală nici în acțiunea de reconstituire/constatare, nici în

cea de obligare la eliberarea adeverinței. Actele emise de o astfel de entitate deținătoare a

documentelor pot fi folosite doar ca mijloace probatorii în procese, dar deținătorul de facto al

arhivei nu are calitate procesuală în nici un tip de litigiu.

În ceea ce priveşte valoarea probantă a adeverinţelor, trebuie făcut distincţie între

prevederile Ordin nr. 590/2008 şi HG 257/2011. Potrivit Anexei, pct.5 din Ordinul nr.

590/2008: „În înţelesul prezentului ordin, prin deţinător de arhivă se înţelege persoana

juridică în a cărei păstrare se află documente în baza cărora se poate întocmi şi elibera

adeverinţa prevăzută în anexă.” În consecinţă, în cazul adeverințelor ce sunt supuse

dispoziţiilor Ordinului nr. 590/2008, noţiunea de „deţinător de arhivă” este mai largă decât cea

înscrisă în dispoziţiile art. 126 pct. 3 din Normele aprobate prin HG nr. 257/2011 care stabilesc

expres: „Prin deţinători legali de arhivă se înţelege creatorii şi deţinătorii de documente, în

sensul art. 4 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările

ulterioare.” În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 126 alin. 5 din Normele aprobate prin HG nr.

257/2011 care prevăd „adeverinţele întocmite în conformitate cu prevederile Ordinului

ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse nr. 590/2008, până la intrarea în vigoare a

legii, vor putea fi valorificate la stabilirea şi/sau recalcularea drepturilor de pensie dacă

îndeplinesc condițiile de fond şi formă prevăzute de acesta”, se vor putea valorifica şi

adeverințe emise sub imperiul Ordinului nr. 590/2008, de persoane juridice care nu îndeplinesc

cerințele înscrise în art.4 din Legea nr.16/1996, dacă se dovedește că au în păstrare

documentele primare.

II. Problemă de drept invocată în trimestrul al II-lea/2020

2. Suspendarea/încetarea acţiunilor în realizarea creanţei potrivit disp. art. 75 din

Legea nr. 85/2014, Legea insolvenţei. Înţelesul noţiunii de acţiune în

realizarea creanţelor asupra averii debitorului (Curtea de Apel Iași)

Materie: Litigii de muncă

14

Obiect Ecris: Drepturi salariale

Act normativ incident: Legea nr. 85/2014 art. 75, art. 5, art. 45

Doctrină: F. Moţiu, D.M. Moţiu, Creanţele salariale în Tratat practic de insolvenţă R.

Bufan coordonator, Ed. Hamangiu Bucureşti 2004, p. 420 – 428.

F. Popa - Punct de vedere asupra domeniului de aplicare a prevederilor art. 36 din

Legea nr. 85/2006, în ceea ce priveşte „acţiunile judiciare în realizarea unei creanţe” în

Revista Analele Universităţii de Drept din Timişoara, disponibil pe

https://drept.uvt.ro/administrare/files/1481045737-lect.-univ.-dr.-florina-popa.pdf.

C.A.Domocoş - Câteva consideraţii practice în legătură cu incidenţa art. 75 din legea

nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă asupra unor

categorii de litigii aflate pe rolul instanţei în Revista Universul Juridic nr. 2, februarie 2018,

pp. 55-60.

Andreea Deli-Diaconescu – Implicațiile suspendării legale a acțiunilor în realizarea

creanțelor împotriva debitorului în raport de procedura dreptului comun, disponibil pe

http://www.unpir.ro/oldsite/phoenix/pdf/revista58_articol.pdf, p. 7.

Decizii ale Curţii Constituţionale:

Decizia 746 din 22 noiembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a

dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a

insolvenţei şi de insolvenţă, Decizia 690 din 8.11.2018 referitoare la excepţia de

neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 6 şi ale art. 413 alin. (1) pct. 3 şi alin.

(2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 75 alin. (1) şi

ale art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de

insolvenţă, Decizia nr. 149 din 17 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a

dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Decizia nr. 41 din 5

februarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea

nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Practica ÎCCJ şi a altor instanţe:

Decizia nr. 2.541 din 20 septembrie 2017 ÎCCJ - Secţia de contencios administrativ şi

fiscal, decizia nr. 401 din 24 februarie 2017 Î.C.C.J, Secţia I civilă, decizia nr. 285 din 4

februarie 2016 Î.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 1.778 din 25 iunie 2015 a ÎCCJ Secţia a II-a,

decizia nr. 373/A din 14 mai 2015 Curtea de Apel Târgu Mureş Secţia I civilă, de muncă şi

15

asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 13/2019 a Curţii de Apel Iaşi, decizia

82/16 iun 2015 a Curții de Apel Iași, Decizia civilă nr. 145 din 26 mai 2020 Curtea de Apel Iaşi

secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Dispoziţiile legale incidente: Art. 75, art.45 din Legea 85/2014

Prezentarea ipotezei care a generat practica neunitară

Litigii având ca obiect obligarea angajatorului la plata unor drepturi bănești solicitate de

angajat în baza sau în legătură cu raportul de muncă precum plata sporului pentru muncă

suplimentară, pentru munca prestată în afara programului normal de muncă, despăgubiri,

acţiuni în obligarea angajatorului la plata de daune morale etc. în ipoteza angajatorului intrat în

insolvenţă. Incidența dispozițiilor art. 75 alin. 1 din legea 85/2014 privind suspendarea de

drept a judecăţii sau încetarea acţiunilor reclamanților angajați.

a) Într-o opinie, acțiunile privind obligarea angajatorului la plata unor astfel de drepturi

bănești se suspendă de drept la momentul deschiderii procedurii, urmând ca la data rămânerii

definitive a hotărârii de deschidere a procedurii acțiunea să înceteze.

În această opinie acțiunile având ca obiect obligarea societății pârâte la plata unor sume

de bani sunt acțiuni în realizarea creanțelor împotriva debitoarei falite, acțiuni suspendate ope

legis la momentul deschiderii procedurii insolvenței în baza disp. art. 75 alin. 1 din Legea nr.

85/2014.

- Decizia civilă nr 84/1 sept 2015 a Curţii de Apel Iaşi:

- Decizia civilă nr 82 din 16 iunie 2015 a Curţii de Apel Iaşi:

b) Într-o altă opinie s-a reținut că exced domeniul de aplicare a dispozițiilor art. 75

alin. 1 acțiunile în obligarea angajatorului la plata daunelor morale, dar sunt supuse suspendării

de drept acțiunile în obligarea la plata daunelor materiale.

- Decizia nr. 13 din 13 iunie 2019 a Curţii de Apel Iaşi:

16

a) Într-o altă opinie s-a reținut că doar acţiunile ce vizează satisfacerea dreptului

creditorului, respectiv plata creanţelor, nu şi acţiunile ce deduc judecăţii drepturi incerte sau în

raport de care creditorul nu deţine un titlu valabil pentru înscrierea la masa credală sunt supuse

suspendării de drept.

- Decizia civilă nr. 145 din 26.05.2020 a Curţii de Apel Iaşi:

Opinia redactorului referatului

Incidența dispozițiilor art. 75 din Legea 85/2014 în cauzele în care reclamantul solicită

obligarea angajatorului sau fostului angajator la plata unor sume de bani în legătură cu raportul

de muncă, trebuie analizată de către instanță în raport de obiectul concret al pretențiilor

reclamantului. Este necesară o calificare a obiectului acțiunii și verificarea în concret a

pretențiilor deduse judecății prin cererea introductivă de instanță. Nu orice acțiune cu caracter

patrimonial se suspendă de drept la momentul deschiderii procedurii insolvenței, ci doar cele

personale, având ca obiect realizarea creanței creditorului asupra averii debitorului.

Acțiunile în realizarea creanței nu sunt definite de legea insolvenței, iar pentru a

determina exact care sunt acțiunile judiciare de drept comun care se suspendă, ca efect al

prevalenței principiului concursualismului aferent procedurii insolvenței, este necesar a se

stabili dacă prin cererea formulată reclamantul urmărește satisfacerea creanței sale, obligarea

pârâtului să execute obligația de plată în virtutea dreptului său de creanță sau urmărește

stabilirea existenței și întinderii creanței, urmate de obligarea la plată.

Teoria generală a obligațiilor califică dreptul de creanţă (ius ad rem) ca fiind acel drept

subiectiv patrimonial în virtutea căruia subiectul activ, numit creditor, poate pretinde

subiectului pasiv, numit debitor, îndeplinirea obligației corelative, să dea, să facă sau să nu facă

ceva. Prin urmare din punctul de vedere al creditorului raportul de obligaţie apare ca un drept

de creanţă, din punctul de vedere al debitorului, acest raport apare ca o datorie (obligaţie în sens

restrâns). Dreptul de creanță poate fi valorificat în condițiile în care creanța îndeplinește

condițiile prevăzute de lege, respectiv este certă, lichidă și exigibilă. Realizarea creanţei

înseamnă, practic, executarea de către debitor, voluntar, sau pe calea executării silite, a

obligaţiei corelative dreptului de creanţă al creditorului.

Prin urmare, o acțiune prin care reclamantul tinde la stabilirea existenței și întinderii

creanței sale nu poate fi inclusă în domeniul de aplicare a art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014,

nefiind o acțiune în realizarea creanței ci una în determinarea existenței și/sau a cuantumului

17

creanței. Participarea la procedura insolvenței care este în esență o procedură de executare

presupune existența unei creanțe, respectiv a unui titlu care să o certifice.

Codul insolvenței folosește termenul de valorificare a creanței în sensul de obținere a

plății, de îndestulare a creditorului, prin urmare același sens trebuie reținut și atunci când ne

referim la acțiunea în realizarea creanței, noțiune distinctă de acțiunea în realizarea unui drept.

Reglementând excepțiile de la regula suspendării de drept a acțiunilor judiciare,

extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii

debitorului, art. 75 alin 3 face referire expresă la acțiunile pentru determinarea existenței

creanței sau întinderii creanței. „Nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acţiunile

judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului,

născute după data deschiderii procedurii. Pentru astfel de acţiuni se va putea formula, pe

parcursul perioadei de observaţie şi de reorganizare, o cerere de plată ce va fi analizată de către

administratorul judiciar într-un termen de 10 zile de la data depunerii, cu respectarea

prevederilor art. 106 alin. (1), care se aplică în mod corespunzător, fără ca aceste creanţe să fie

înscrise în tabelul de creanţe. Împotriva măsurii dispuse de către administratorul judiciar se va

putea formula contestaţie cu respectarea art. 59 alin. (5) - (7).”

Deși maniera de reglementare a excepției ar putea conduce la concluzia că sunt supuse

suspendării de drept acțiunile în stabilirea existentei și/sau întinderii creanțelor născute anterior

deschiderii procedurii, o astfel de concluzie nu este una rațională.

Pornind de la scopul declarat al art. 75, acela al asigurării valorificării drepturilor

creditorilor numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a

creanţelor, se poate observa că doar în cazul creditorilor, titulari ai unor creanțe cu existență și

întindere determinată este justificată suspendarea de drept a acțiunii judiciare. Reglementând

exceptarea de la suspendarea de drept, textul reglementează și procedura de urmat în vederea

valorificării unei astfel de creanțe, respectiv posibilitatea formulării unei cerere de plată ce va fi

analizată de către administratorul judiciar într-un termen de 10 zile de la data depunerii, cu

respectarea prevederilor art. 106 alin. (1), care se aplică în mod corespunzător. Ori în cazul

unor creanțe anterioare deschiderii procedurii o cerere de plată formulată de un creditor,

neînsoțită de titlul de creanță, nu ar putea fi valorificată.

Mai trebuie observat faptul că legea insolvenței cuprinde dispoziții exprese în privința

creanțelor salariaților. Noțiunea juridică de “creanțe salariale” este definită de art. 5 pct. 18 din

Legea nr. 85/2014 astfel: „creanțe salariale sunt creanțele ce izvorăsc din raporturi de muncă și

raporturi asimilate între debitor și angajații acestuia. Aceste creanțe sunt înregistrate din oficiu

in tabelul de creanțe de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.” Înregistrarea din

18

oficiu a creanțelor salariale în tabelul de creanțe de către administratorul judiciar/lichidatorul

judiciar se face pe baza evidențelor contabile ale angajatorului. În cazul în care o astfel de

evidenţă nu există sau nu este ţinută conform cu legea, existența și întinderea creanţelor

salariale trebuie dovedite prin orice mijloc de probă, ori prin refacerea actelor de către

practicianul de insolvență în vederea includerii în tabelul creanțelor.

Dacă în ceea ce privește acțiunea în obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale

restante, drepturi în privința cărora reclamantul are un titlu justificativ al creanței, acțiunea în

obligarea la plată este indubitabil o acțiune în valorificarea creanței, nu același lucru se poate

afirma și în cazul în care drepturile solicitate prin acțiune nu sunt rezultă dintr-un înscris

emanat de la debitor sau recunoscut de acesta.

În cazul în care în litigiul dedus judecății reclamantul tinde la stabilirea existenței sau

întinderii creanței asupra angajatorului în insolvență, creanța care prin ipoteză nu rezultă din

contabilitatea debitorului sau din înscrisuri valorificabile de către practicianul de insolvență,

drepturile pretinse de către reclamant nu vor fi înscrise în tabelul de creanțe, neputând fi astfel

valorificate.

Pentru că suspendarea de drept a acțiunii afectează atât dreptul la un proces echitabil cât

și principiul continuității, nu pot fi ignorate dispozițiile legale care reglementează competența

judecătorului sindic, pentru că doar în ipostaza în care dreptul pretins a fi stabilit prin acțiunea

dedusă judecății pe cale dreptului comun poate fi valorificat în cadrul procedurii insolvenței ar

putea fi justificată o astfel de ingerința în dreptul reclamantului.

Prin decizia nr. 5/19.09.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, a respins

sesizarea formulată prin recursul în interesul legii declarat de Colegiul de Conducere al Curții

de Apel Cluj în privința atribuțiilor judecătorului sindic, apreciind că practica instanțelor nu

cunoaște, de fapt, interpretări contradictorii în privința naturii litigiilor care sunt de competența

judecătorului sindic (în cauză fiind invocate pretinse interpretări extensive, conform cărora

inclusiv acțiunile vizând realizarea unui drept ori revendicarea unui bun ar fi de competența

judecătorului sindic).

Conform deciziei menționate, s-au analizat atribuţiile judecătorului sindic, așa cum erau

prevăzute în Legea nr. 85/2006, acestea fiind circumscrise controlului de legalitate al „tuturor

operaţiunilor şi actelor săvârşite de către administratorul judiciar, lichidator, debitori şi alţi

participanţi la desfăşurarea procedurii precum şi litigiile, procesele şi cererile ce au legătură

directă cu insolvenţa şi sunt prevăzute de Legea nr. 85/2006.” Înalta Curte de Casație și Justiție

a stabilit însă și faptul că „această soluţie legislativă este şi restrictivă în sensul că judecătorul

sindic nu are atribuţii în soluţionarea unei cereri ori acţiuni ce transcende procedurii

19

insolvenţei, respectiv realizarea unui drept, o pretenţie, somaţie de plată, ori recuperarea unei

creanţe, operaţiuni care nu sunt prevăzute în mod expres de Legea nr. 85/2006, fiind

reglementate prin dispoziţiile dreptului comun şi aparţinând competenţei judecătorului de

fond.”

Prin urmare, într-o asemenea interpretare a competenței judecătorului sindic o acțiune în

stabilirea existenței sau întinderii unei creanțe derivând din raporturi de muncă ar fi exclus a fi

analizată în cadrul procedurii insolvenței. Nici noua lege a insolvenței nu produce o lărgire

semnificativă a competenței judecătorului sindic.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, (Decizia nr. 285/04.02.2016

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I Civilă) se reține faptul că „Dispozițiile

art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 dau în căderea judecătorului-sindic analiza doar a

cererilor de plată, adică la obligarea debitorului la plata unor sume determinate de documente și

înscrisuri preexistente; nu se suspendă și nu intră în domeniul de aplicare al dispozițiilor art. 36

acțiunile în stabilirea, în prealabil, a unui drept de creanță, plătibil ulterior prin intermediul

(mijlocul) cererilor de plată, drept de creanță izvorând dintr-o obligație de a face sau a nu

face;”.

Aceeași soluție, a fost antamată și de Curtea Constituțională a României prin Decizia nr.

41/2013, care a statuat astfel: „Textul de lege criticat se referă la acțiuni judiciare,

extrajudiciare sau de executare silită, pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau a

bunurilor sale. Or, este evident că numai acele acțiuni care tind la realizarea creanțelor, adică la

îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate, nu și acțiunile care tind la

recunoașterea sau constatarea unui drept de creanță al reclamantului asupra debitorului.”

Această interpretare a fost păstrată în toate deciziile ulterioare prin care Curtea Constituțională

a analizat excepții de neconstituționalitate invocate în privința disp. art. 75 alin. 1 din Legea nr.

85/2014.

Concluzia ce rezultă din dispozițiile legale enunțate, în acord cu interpretarea dată de

Curtea Constituțională și de Înalta Curte de Casație și Justiție este că acțiunile prin care

angajatul tinde la stabilirea existenței dreptului de creanță nu sunt supuse suspendării de drept

reglementată de disp art. 75 alin. 1 nefiind „acțiuni în realizarea creanței asupra averii

debitorului”.

20

Opinii ale tribunalelor arondate:

a) Tribunalul Iași: Opinia majoritară a judecătorilor care au exprimat un punct de

vedere este opinia exprimată de redactorul referatului.

b) Tribunalul Vaslui: Opinia unanimă este în sensul că doar acţiunile ce vizează

satisfacerea dreptului creditorului, respectiv plata creanţelor nu şi acţiunile ce deduc judecăţii

drepturi incerte sau în raport de care creditorul nu deţine un titlu valabil pentru înscrierea la

masa credală sunt supuse suspendării de drept, aşa cum s-a reţinut şi motivat în Decizia nr. 145

din 26.05.2020 a Curţii de Apel Iași.

REZUMATUL soluției însușite cu unanimitate de voturi de judecători:

În unanimitate, a fost adoptată opinia judecătorului redactor al referatului, astfel: în

acord cu interpretarea dată de Curtea Constituțională și de Înalta Curte de Casație și Justiție,

acțiunile prin care angajatul tinde la stabilirea existenței dreptului de creanță nu sunt supuse

suspendării de drept reglementată de disp art. 75 alin. 1 nefiind „acțiuni în realizarea creanței

asupra averii debitorului”, cu mențiunea că, din punct de vedere procedural, ar trebui pusă în

discuția contradictorie a părților, transformarea obiectului acțiunii, dintr-o acțiune în realizare a

dreptului, într-o acțiune în constatarea creanței, în condițiile art. 204 alin. 2 pct. 4 C.proc.civ.,

calificarea urmând să fie făcută la instanța de fond, în baza rolului activ al judecătorului,

prevăzut de art. 22 C.proc.civ.

ARGUMENTE:

Problema de drept privind „Interpretarea dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Măsurile procesuale pe

care le poate dispune instanţa de judecată - încetarea acţiunii sau suspendarea judecății -

în situaţia în care pârâta societate comercială este în stare de insolvenţă şi s-a dispus

deschiderea procedurii generale a insolvenţei prin încheiere rămasă definitivă” a fost

cuprinsă în Minuta Întâlnirii președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale curților de apel de la Căciulata (Hotel „Orizont”),

15-16 mai 2017. În acest context s-au pus în discuție doar soluțiile pe care le poate pronunța

21

instanța în ceea ce priveşte suspendarea sau încetarea procesului, fără a se face distincţie între

tipul de acţiuni ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art.75 din Legea 85/2014.

Atât deciziile Curții Constituționale, cât și ale Înaltei Curți de Casației și

Justiție,enumerate în cuprinsul referatului sunt în sensul Deciziei CCR nr. 746/2018; inclusiv

ICCJ face o distincție foarte clară între acțiunile în realizarea creanței și cele în obţinerea unui

titlu valabil constator al creanţei.

Judecătorii sunt de acord, în unanimitate, cu opinia judecătorului redactor al referatului,

cu mențiunea că ar trebui pusă în discuția contradictorie a părților, din punct de vedere

procedural, transformarea obiectului acțiunii, dintr-o acțiune în realizare a dreptului într-o

acțiune în constatarea creanței, în condițiile art. 204 alin. 2 pct. 4 C.proc.civ., calificarea

urmând să fie făcută la instanța de fond, având în vedere în rolul activ al instanței, prevăzut de

art. 22 C.proc.civ.

Președintele Secției pentru Litigii de muncă și asigurări sociale

de la Curtea de Apel IAȘI

Judecător …