1

CURTEA DE APEL IAȘI

Iași, Str. Elena Doamna, nr. 1A, cod poștal 700398

telefon 0232-235033, 0332-403827, fax 0232-255907, 0232-217808

e-mail ca-iasi@just.ro, operator de date cu caracter personal nr. 3067

R O M Â N I A

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI

Nr. 1307/A/09 aprilie 2019

Minuta

întâlnirii trimestriale de practică neunitară în materie penală

care a avut loc la sediul Curții de Apel Iași

la data de 29 martie 2019, ora 1200

trimestrul I al anului 2019

Cuprins

1. Dacă, în situaţia în care, faţă de un minor, s-a dispus măsura educativă a asistării zilnice

pe durata sa maximă, de 6 luni, instanţa învestită cu judecarea unei infracţiuni

concurente este obligată, prin raportare la dispoziţiile art. 123 alin. 3 lit. c Cod penal,

să aplice o măsură educativă privativă de libertate sau poate menţine măsura

educativă a asistării zilnice pe 6 luni, astfel cum a fost aceasta dispusă anterior

(Judecătoria Iași) ................................................................................................................. 2

2. Este obligatorie, în cazul în care se dispune condamnarea inculpatului cu suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere şi se impune condamnatului obligaţia prevăzută

la art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, să se indice numărul exact numărul programelor

care trebuie urmate de către condamnat? (JUDECĂTORIA IAȘI) .............................. 8

3. Soluţionarea cererii de studiere a dosarului de urmărire penală în cauzele având ca obiect

„contestaţie privind durata procesului penal” – art. 4881 Cod procedură penală, în

faza de urmărire penală. Organul judiciar care dispune: judecătorul de drepturi şi

libertăţi sau procurorul (JUDECĂTORIA IAȘI) .......................................................... 13

4. Cooperare judiciară internaţională în materie penală. Refuz de predare a unei persoane

condamnate în privinţa căreia este emis de către instanţele române un mandat

european de arestare în vederea executării pedepsei închisorii. Recunoaşterea de

către autorităţile străine a hotărârii judecătoreşti de condamnare pronunţate de

instanţele române şi preluarea executării pedepsei de statul străin. Necesitatea

retragerii mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile române

(JUDECĂTORIA PAȘCANI) .......................................................................................... 18

2

1. Dacă, în situaţia în care, faţă de un minor, s-a dispus măsura educativă a asistării

zilnice pe durata sa maximă, de 6 luni, instanţa învestită cu judecarea unei

infracţiuni concurente este obligată, prin raportare la dispoziţiile art. 123 alin. 3

lit. c Cod penal, să aplice o măsură educativă privativă de libertate sau poate

menţine măsura educativă a asistării zilnice pe 6 luni, astfel cum a fost aceasta

dispusă anterior (Judecătoria Iași)

Materia: Penal

Subcategoria: Infracţiuni

Obiectul din

ECRIS:

Actul normativ

incident: Codul penal: art. 114 , art. 123

Prezentarea

problemei

juridice, cu

arătarea situaţiei

de fapt:

Judecarea unui inculpat minor pentru o infracţiune concurentă

ulterior pronunţării unei hotărâri prin care i s-a aplicat măsura

educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe 6 luni

Legislaţie

incidentă:

Art. 114 Consecinţele răspunderii penale

(1) Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta

cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de

libertate.

(2) Faţă de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură

educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:

a) dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură

educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de

comiterea infracţiunii pentru care este judecat;

b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită

este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.

Art. 123 Prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative

neprivative de libertate (1) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a

măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa dispune:

a) prelungirea măsurii educative, fără a putea depăşi maximul prevăzut

de lege pentru aceasta;

b) înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de

libertate mai severă;

c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în

cazul în care, iniţial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate

cea mai severă, pe durata sa maximă.

(2) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), dacă nici de această

dată nu sunt respectate condiţiile de executare a măsurii educative sau

a obligaţiilor impuse, instanţa înlocuiește măsura educativă neprivativă

3

de libertate cu măsura internării într-un centru educativ.

(3) Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative

de libertate săvârșește o nouă infracţiune sau este judecat pentru o

infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa dispune:

a) prelungirea măsurii educative luate iniţial, fără a putea depăşi

maximul prevăzut de lege pentru aceasta;

b) înlocuirea măsurii luate iniţial cu o altă măsură educativă

neprivativă de libertate mai severă;

c) înlocuirea măsurii luate iniţial cu o măsură educativă privativă

de libertate.

(4) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), precum şi în alin.

(3) lit. a) şi lit. b), instanţa poate impune noi obligaţii în sarcina

minorului ori sporește condiţiile de executare a celor existente.

Doctrină: Mihail Udroiu, Drept penal. Partea generală, ediția a 5-a, Ed. CH Beck,

București, p. 611.

Decizii ale

Curţii

Constituţionale,

CEDO, CJUE:

Practica ÎCCJ şi

a altor instanţe:

Practica

instanțelor

arondate:

1.1. Punctele de vedere exprimate de instanţa de trimitere

(JUDECĂTORIA IAŞI)

a) Într-o primă opinie, s-a apreciat că, într-o atare situaţie, instanţa este obligată ca,

independent de limita de pedeapsă pentru acea infracţiune, respectiv şi în cazul în care acea

infracţiune ar fi pedepsită cu o pedeapsă sub 7 ani închisoare (de exemplu, furt simplu), să aplice

o măsură educativă privativă de libertate, în baza art. 123 alin. 3 lit. c) Cod penal.

În motivarea acestui punct de vedere, s-a arătat că dispoziţiile art. 123 alin. 3 lit. c) Cod

penal au un caracter special faţă de cele ale art. 114 Cod penal, astfel încât, într-o atare situaţie,

nu mai trebuie respectată condiţia din art. 114 alin. 2 lit. b) Cod penal, relativă la limita de

pedeapsă.

b) Într-o a doua opinie, s-a arătat că instanţa care judecă o infracţiune concurentă,

comisă de către un minor căruia i s-a aplicat măsura educativă a asistării zilnice pentru o durată

de 6 luni, nu poate aplica o măsură educativă privativă de libertate, decât atunci când pedeapsa

4

pentru vreuna dintre cele doua infracţiuni, fie cea pentru care iniţial se aplicase măsura educativă

neprivativă de libertate, fie cea pe care o judecă instanţa, este mai mare de 7 ani închisoare, fiind

obligatorie respectarea condiţiei din art. 114 alin. 2 lit. b) Cod penal relativă la limita de

pedeapsă.

Prin urmare, dacă nici una dintre infracțiunile concurente nu are o limită de pedeapsă mai

mare de 7 ani închisoare, instanța este obligată să mențină asistarea zilnică pe 6 luni, iar dacă

una dintre infracțiunile concurente este pedepsită cu o pedeapsă mai mare de 7 ani închisoare,

instanța poate fie să mențină măsura asistării zilnice pe 6 luni fie să aplice, în baza art. 123 alin. 3

lit. c Cod penal, o măsură educativă privativă de libertate.

S-au adus următoarele argumente:

- dispoziţiile art. 123 alin. 3 lit. c) Cod penal nu se referă în mod expres (spre deosebire

de cele ale art. 123 alin. 1 lit. c Cod penal) la situaţia în care, faţă de acelaşi inculpat s-a dispus

anterior, măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă, pentru

că, în baza art. 123 alin. 3 lit. c Cod penal, instanţa poate dispune aplicarea unei măsuri educative

privative de libertate şi atunci când minorului îi fusese anterior stabilită o altă măsură educativă

neprivativă de libertate şi nu numai în situaţia în care i se stabilise măsura asistării zilnice pe o

durată 6 luni.

Prin urmare, această situație a aplicării anterioare, pentru o infracțiune concurentă, a

măsurii educative a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, nu a fost reglementată expres.

Or, în contextul în care nu există o reglementare expresă, s-a apreciat că minorul care este

judecat pentru două infracțiuni concurente, în dosare distincte, trebuie să se afle în aceeași

situație în care se află minorul care este judecat pentru doua infracțiuni concurente în cadrul

aceluiași dosar, pentru că situația sa, sub aspectul comiterii infracțiunilor este identică,

reclamând un tratament identic.

Nu există o justificare pentru care, în mod automat, obligatoriu, minorul care este judecat

ulterior, într-un dosar distinct, pentru o infracțiune concurentă, să fie exclus de la posibilitatea

ca, pentru întreaga activitate infracțională să îi fie aplicată o măsură educativă neprivativă de

libertate, posibilitate pe care ar avea-o dacă infracțiunile concurente ar fi făcut obiectul aceluiași

dosar penal;

- în ceea ce privește textele art. 114 alin. 2 Cod penal ţi art. 123 alin. 3 Cod penal, nu se

poate reține decât o succesiune a acestora, nu și un raport de la general la special. Astfel, în

dispozițiile art. 114 alin. 2 lit. a) Cod penal este reglementată situația minorului care a mai

5

săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a

cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat, respectiv

”recidiva” minorului, care permite instanței să aplice o măsură educativă privativă de libertate.

Or, art. 123 alin. 3 lit. c) teză finală are în vedere situația în care minorul este judecat

pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior. Prin urmare, ambele texte au în vedere situația

pluralității de infracțiuni și nu poate fi decelat nici un gen proxim sau o diferență specifică,

pentru a permite stabilirea unui raport de la general la special între aceste norme.

- în art. 114 alin. 2 Cod penal, s-a stabilit că numai în situația ”recidivei” minorului se

poate (nefiind nici măcar într-o atare situație obligatoriu) aplica o măsură educativă privativă de

libertate, nu și în situația concursului de infracțiuni, pentru cazul în care minorul ar fi judecat

distinct în două dosare, pentru infracțiunile concurente. Or, a aprecia că în situația în care pentru

una dintre infracțiunile concurente s-a aplicat măsura educativă neprivativă de libertate a asistării

zilnice pe o durată de 6 luni, instanța, judecând o infracțiune concurentă, în mod obligatoriu

trebuie să aplice o măsură educativă privativă de libertate, înseamnă a adăuga la lege, creând, pe

cale de consecință, o nouă situație de aplicare a unei măsuri educative privative de libertate, de

data aceasta, obligatorie. În concret, minorul care este judecat pentru infracțiuni concurente, în

două dosare distincte, ar avea o situație mai grea decât cel care ar fi comis o infracțiune în

condițiile art. 114 alin. 2 lit. a) Cod penal.

- ca și argument de doctrină, această opinie a fost promovată și în literatura de

specialitate, Mihail Udroiu, Drept penal. Partea generală, ediția a 5-a, Edit. CH Beck, p. 611, în

care se precizează: „dacă măsura asistării zilnice a fost dispusă pe durata maximă de 6 luni

pentru o infracțiune judecată definitiv, iar în cadrul termenului de executare a măsurii, minorul

este judecat pentru o infracțiune concurentă sau săvârșește o nouă infracțiune, înainte de majorat,

instanța va putea:

să înlocuiască măsura asistării zilnice cu măsura internării într-un centru educativ

sau într-un centru de detenție, dacă există vreuna din ipotezele art. 114 alin. 2 Cod

penal;

să mențină măsura asistării zilnice dispuse pe durata maximă dacă infracțiunile

sunt concurente și nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 114 alin. 2 lit. b

C:pen cu privire la limita de pedeapsă pentru cel puțin una dintre infracțiunile

concurente, iar în cauza pendinte legea prevede pentru infracțiunea care face

obiectul judecății pedeapsa închisorii mai mică de 7 ani sau amenda.

6

1.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel

Iaşi

a. Opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul

Curții de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei:

În cazul în care un minor, căruia i s-a aplicat măsura educativă neprivativă de libertate a

asistării zilnice pe durata maximă de 6 (şase) luni, este judecat ulterior pentru o infracțiune

concurentă, este obligatorie înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate a asistării

zilnice cu o măsură educativă privativă de libertate în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege

pentru cel puțin una dintre infracțiunile concurente este închisoarea de 7 ani sau mai mare

(condiţie prevăzută de art. 114 alin. 2 lit. b Cod penal).

Caracterul obligatoriu decurge din folosirea sintagmei dispune (art. 123 alin. 3 Cod

penal) şi din imposibilitatea obiectivă de a dispune fie prelungirea duratei măsurii educative luate

iniţial fie înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate luate iniţial cu o altă măsură

educativă neprivativă de libertate mai severă, întrucât faţă de minor deja este dispusă măsura

educativă neprivativă de libertate cea mai severă pe durata sa maximă.

Dacă niciuna dintre infracțiunile concurente nu este pedepsită cu închisoarea de 7 ani

sau mai mare

1.2. Argumente suplimentare aduse la şedinţa din 29 martie 2019 în privinţa

punctelor de vedere exprimate de instanţa de trimitere

În susţinerea punctului de vedere că măsura educativă a asistării zilnice pe durata

maximă poate fi menţinută şi în condiţiile în care pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracţiunile concurente este închisoarea de 7 ani sau mai mare sau detențiunea pe viaţă, s-a

arătat că soluţiile prevăzute de art. 123 alin. 3 Cod penal sunt soluţiile care pot fi dispuse, nu sunt

obligatorii, limitative şi nu exclud menţinerea măsurii educative neprivative de libertate cea mai

severă pe durata sa maximă. Textul legal precitat este un text de orientare, de exprimare a

principiilor de agravare a răspunderii penale a minorului.

În plus, art. 114 Cod penal folosește sintagma „se poate lua o măsură educativă privativă

de libertate”, ceea ce imprimă un caracter facultativ soluţiei de luare a unei măsuri educative

privative de libertate.

7

Se poate reţine şi o lipsă de reglementare în conţinutul art. 123 alin. 3 Cod penal,

respectiv a situaţiei în care inculpatului minor i s-a aplicat măsura educativă a asistării zilnice pe

durata sa maximă. Pe cale de consecinţă, nu trebuie adăugat la lege în defavoarea minorului (de

exemplu, art. 123 alin. 1 Cod penal impune o înlocuire a măsurii educative neprivative de

libertate cea mai severă pe durata sa maximă cu măsura educativă privativă de libertate a

internării într-un centru educativ).

Modalitatea de acţiune a organelor statului care conduce la judecarea inculpatului minor

în dosare distincte nu este imputabilă minorului şi nu poate impune un tratament sancționator

mai greu comparativ cu situaţia unui minor care ar fi judecat în acelaşi dosar pentru toate

infracţiunile concurente.

A accepta punctul de vedere contrar înseamnă şi a nu lăsa posibilitatea judecătorului de a

face o individualizare a măsurii educative pe care urmează a o aplica. Se impune a fi avut în

vedere şi scopul măsurilor educative.

În sens contrar, s-a invocat că potrivit concepției noului Cod penal fiecare infracţiune

săvârşită trebuie să îşi găsească reflectarea în cuantumul pedepsei (spor fix şi obligatoriu) sau al

măsurii educative, în situaţia în care acestea nu ating nivelul maxim prevăzut de lege (de

exemplu, este deja aplicată pentru una dintre infracţiunile concurente pedeapsa detențiunii pe

viaţă sau deja este aplicată, printr-o hotărâre anterioară, măsura educativă privativă de libertate

pe durata sa maximă).

1.3. Rezumatul soluţiei însuşite

Unanimitate: Dacă niciuna dintre infracțiunile concurente nu este pedepsită cu

închisoarea de 7 ani sau mai mare, măsura educativă a asistării zilnice pe durata maximă de 6

luni va fi menținută.

Majoritate calificată: Dacă cel puţin una dintre infracțiunile concurente este pedepsită

cu închisoarea de 7 ani sau mai mare, măsura educativă a asistării zilnice pe durata maximă de 6

luni poate fi menținută sau poate fi înlocuită cu o măsură educativă privativă de libertate.

1.4. Argumentele soluţiei însuşite

a. Dacă niciuna dintre infracțiunile concurente nu este pedepsită cu închisoarea de 7

ani sau mai mare, măsura educativă a asistării zilnice pe durata maximă de 6 luni va fi menținută,

8

fiind obligatorie respectarea condiţiei din art. 114 alin. 2 lit. b) Cod penal relativă la limita de

pedeapsă (închisoare de 7 ani sau mai mare sau detenţiunea pe viaţă).

b. În sprijinul opiniei majoritare potrivit căreia dacă cel puţin una dintre

infracțiunile concurente este pedepsită cu închisoarea de 7 ani sau mai mare sau detenţiunea pe

viaţă, măsura educativă a asistării zilnice pe durata maximă de 6 luni poate fi menținută sau

poate fi înlocuită cu o măsură educativă privativă de libertate au fost însuşite argumentele

expuse în studiul întocmit la nivelul Judecătoriei Iaşi (a doua opinie).

Soluţiile prevăzute de art. 123 alin. 3 Cod penal nu sunt limitative şi nu este exclusă,

raportat şi la dispoziţiile art. 114 Cod penal, menţinerea măsurii educative neprivative de

libertate cea mai severă pe durata sa maximă.

2. Este obligatorie, în cazul în care se dispune condamnarea inculpatului cu

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi se impune condamnatului

obligaţia prevăzută la art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, să se indice numărul exact

numărul programelor care trebuie urmate de către condamnat? (JUDECĂTORIA

IAȘI)

Materia: Penal

Subcategoria: Infracţiuni

Obiectul din

ECRIS:

Actul normativ

incident:

Codul penal: art. 85 alin. 2; art. 93 alin. 2;

Legea nr. 253/2013: art. 53 alin. 1

Prezentarea

problemei

juridice, cu

arătarea situaţiei

de fapt:

Ca urmare a desfiinţării unor sentinţe penale pronunţate de

Judecătoria Iaşi, s-a constatat că instanţa de apel, în cazul unora dintre

aceste condamnări cu suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere, a dispus ca persoana condamnată să execute un singur

program de reintegrare socială. Practica Curţii de Apel Iaşi fiind

recentă, nu putem indica motivele desfiinţărilor, situaţia fiind

identificată ca urmare a comunicării extraselor deciziilor instanţei de

apel.

Legislaţie

incidentă:

Art. 85 alin. 2 Cod penal:

Instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus

amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre

următoarele obligaţii:

…

9

c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare

socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în

colaborare cu instituţii din comunitate.

Art. 93 alin. 2 Cod penal:

Instanţa impune condamnatului să execute una sau mai multe

dintre următoarele obligaţii:

…

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare

socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în

colaborare cu instituţii din comunitate.

Art. 53 alin. 1 din Legea nr. 253/2013:

Consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune în

a cărui circumscripție locuieşte persoana care trebuie să frecventeze

unul sau mai multe programe de reintegrare socială, primind copia

hotărârii judecătoreşti, decide, pe baza evaluării iniţiale a persoanei,

programul sau programele care trebuie urmate, precum şi, dacă este

cazul, instituţia, respectiv instituţiile din comunitate în care urmează să

aibă loc acestea, comunicând acestei instituţii copia de pe dispozitivul

hotărârii, precum şi decizia sa.

Doctrină:

Decizii ale

Curţii

Constituţionale,

CEDO, CJUE:

Practica Î.C.C.J.

şi a altor

instanţe:

Practica

instanțelor

arondate:

2.1. Punctele de vedere exprimate de instanţa de trimitere

(JUDECĂTORIA IAŞI)

a) Într-o primă opinie, majoritară, inclusiv sub aspectul soluţiilor pronunţate în

hotărârile Secţiei penale a Judecătoriei Iaşi, s-a apreciat că, în cazul în care se dispune

condamnarea inculpatului cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi se impune

condamnatului obligaţia prevăzută la art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, să nu se indice numărul

exact al programelor care trebuie urmate de condamnat (1, 2, 3, …), ci să se apeleze la formula

din Codul penal: „unul sau mai multe programe”.

10

Motivele care stau la baza soluţiilor pronunţate la Judecătoria Iaşi sunt cele prevăzute în

Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri

neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Potrivit art. 57 cu referire la art. 53 alin. 1 din Legea nr. 253/2013: „Consilierul de

probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune în a cărui circumscripție locuieşte persoana care

trebuie să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, primind copia

hotărârii judecătoreşti, decide, pe baza evaluării iniţiale a persoanei, programul sau programele

care trebuie urmate, precum şi, dacă este cazul, instituţia, respectiv instituţiile din comunitate în

care urmează să aibă loc acestea, comunicând acestei instituţii copia de pe dispozitivul hotărârii,

precum şi decizia sa”.

Întrucât pe parcursul procesului penal inculpatul nu este evaluat de către un consilier de

probaţiune, iar raportul de evaluare nu este obligatoriu (în unele cazuri fiind chiar imposibil de

efectuat dacă inculpatul este plecat şi a recunoscut învinuirea prin înscris autentic), instanţa nu

are posibilitatea obiectivă de a aprecia câte programe de reintegrare socială sunt necesare

atingerii scopului prevăzut la art. 3 din Legea nr. 253/2013 („asigurarea echilibrului dintre

protecţia societăţii prin menţinerea ordinii de drept, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, şi

menţinerea în comunitate a persoanei care a comis una sau mai multe fapte prevăzute de legea

penală”).

Consideră că evaluarea inițială a persoanei condamnate de către un consilier de

probaţiune, după rămânerea definitivă a hotărârii, poate identifica mai multe nevoi şi riscuri ale

persoanei condamnate şi, astfel, necesitatea includerii în mai multe programe de reintegrare

socială. Pe de altă parte, există posibilitatea ca unele programe de reintegrare să apară pe

parcursul termenului de încercare şi să corespundă unei nevoi de reintegrare a persoanei

condamnate, dar în care condamnatul să nu poată fi inclus dacă se limitează de către instanţă

numărul programelor pe care condamnatul este obligat să le urmeze.

b) Într-o a doua opinie, se apreciază că, în cazul în care se dispune condamnarea

inculpatului cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi se impune condamnatului

obligaţia prevăzută la art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, este obligatoriu să se indice numărul exact

numărul programelor care trebuie urmate de către condamnat.

În sprijinul acestei opinii, s-a arătat că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

este o măsură de individualizare judiciară a pedepsei, constând în suspendarea executării

pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere, termen în care persoana condamnată

11

este supusă unor măsuri de supraveghere şi trebuie să respecte unele obligaţii stabilite de instanţa

de judecată. Obligaţiile trebuie să aibă un caracter cert, numărul programelor de reintegrare

trebuie să fie stabilit de instanţa de judecată şi nu de serviciul de probaţiune, care nu se

circumscrie noţiunii de „instanţă” în accepţiunea Curţii E.D.O.

Atâta vreme cât individualizarea judiciară a pedepsei este în competenţa instanţei, din

perspectivă convenţională, numărul programelor de reintegrare nu poate fi lăsat la latitudinea

unui serviciu de probaţiune (în condiţiile în care diferenţa poate fi una semnificativă, nefiind

totuna ca o persoană condamnată să fie obligată să urmeze un program de reintegrare sau toate

programele de reintegrare, de exemplu, iar consecinţele sunt directe în planul răspunderii

penale, din perspectiva posibilităţii revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere,

în condiţiile art. 96 alin. 1 Cod penal. Numai instanţa care individualizează executarea pedepsei

prin aplicarea suspendării sub supraveghere poate să stabilească, în concret, faţă de situaţia

persoanei condamnate, dacă aceasta se poate îndrepta urmând unul sau, dimpotrivă, un număr

determinat de programe de reintegrare, analizând posibilităţile concrete ale beneficiarului

supravegherii de a urma aceste programe).

Este evident că nu se poate porni de la prezumţia de rea credinţă a unui consilier de

probaţiune, dar, pe de altă parte, nici nu se poate acorda o marjă atât de largă de apreciere unei

autorităţii care nu face parte din noţiune de „instanţă”. Chiar dacă se suspendă executarea

pedepsei, acest lucru nu echivalează cu o extragere a acestei faze din sfera „procesului penal

echitabil”, iar marja de apreciere care ar permite unui terţ care nu se circumscrie noţiunii de

instanţă să individualizeze pedeapsa ar contraveni acestei noţiuni şi ar conduce la o

individualizare administrativă a pedepsei.

În concluzie, se apreciază că individualizarea judiciară a executării pedepsei, sub

aspectul numărului de programe de reintegrare ce vor fi urmate, aparţine, în mod exclusiv,

instanţei de judecată. Consilierul de probaţiune va alege, în baza dispoziţiilor art. 57 cu referire la

art. 53 alin. 1 din Legea nr. 253/2013, programul sau programele care trebuie urmate, dar,

aprioric, prin hotărârea judecătorească s-a stabilit dacă persoana condamnată va urma unul sau

mai multe programe. Această concluzie rezultă chiar din textul de lege care prevede următoarele:

„Consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie locuieşte

persoana care trebuie să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială,

primind copia hotărârii judecătoreşti, decide, pe baza evaluării iniţiale a persoanei, programul

sau programele care trebuie urmate”. Din interpretarea literală a textului rezultă că, la momentul

12

la care consilierul primeşte copia hotărârii judecătoreşti, există deja o persoană care trebuie să

frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, acest aspect fiind precizat în

hotărâre.

În această opinie, se apreciază că nu constituie un argument faptul că dispoziţiile art. 93

alin. 2 lit. b) Cod penal se referă la „unul sau mai multe programe”, fiind greu de imaginat o

altfel de formulare, care să precizeze, un număr determinat de programe. Pe de altă parte, şi în

cazul pedepselor principale sau a pedepselor complementare, individualizarea aparţine tot

instanţei, faptul că textul de lege precizează că, o anumită infracţiune se pedepsește cu

închisoarea de la un minim special la un maxim special şi interzicerea unor drepturi, nu înseamnă

că, judecătorul, aplicând pedeapsa principală sau complementară, nu le va individualiza, ci va

insera textul de lege în dispozitivul sentinţei.

Mai mult, dispunerea unei suspendări a executării pedepsei sub supraveghere presupune,

ca şi condiţie de aplicare sine qua non, aprecierea instanţei în sensul că aplicarea pedepsei este

suficientă, iar această apreciere trebuie să fie una fondată pe aspecte referitoare la persoana

infractorului, conduita avută anterior, eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea/diminuarea

consecinţelor infracţiunii, dar şi pe posibilităţile sale de îndreptare [art. 91 alin. 1 lit. d Cod

penal], fiind obligatorie motivarea suspendării executării pedepsei (art. 91 alin. 4 Cod penal).

Or, pentru a se putea aprecia motivat asupra oportunităţii suspendării, este necesară cunoaşterea

posibilităţilor de îndreptare, cel puţin de maniera care să permită stabilirea numărului de

programe de reintegrare de urmat.

2.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel

Iaşi

Opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul

Curții de Apel Iași, prezenţi la întâlnire, a fost în sensul că în cazul pronunţării unei soluţii de

condamnare, cu acordarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, nu

este obligatorie precizarea numărului programelor care trebuie urmate conform art. 93 alin. 2 lit.

b) Cod penal, fiind la latitudinea instanței, în procesul de individualizare, dacă indică în mod

concret un număr de programe sau îl lasă la aprecierea consilierului de probațiune, prin preluarea

sintagmei „să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către

serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate”.

13

2.3. Rezumatul soluţiei însuşite (CVASI-UNANIMITATE – un singur vot în sens

contrar)

În cazul pronunţării unei soluţii de condamnare, cu acordarea beneficiului suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei, nu este obligatorie precizarea numărului exact al

programelor care trebuie urmate conform art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal.

2.4. Argumentele soluţiei însuşite

Este la latitudinea instanței, în procesul de individualizare, dacă indică în mod concret un

număr de programe sau foloseşte sintagma „să frecventeze unul sau mai multe programe de

reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu

instituţii din comunitate”, consilierul de probaţiune urmând a stabili numărul exact al acestora în

funcţie de anumite criterii (de exemplu, conţinutul concret al acestora, inclusiv din perspectiva

duratei, sau posibilitatea de a accesa un anumit program la un moment dat).

S-a avut în vedere şi că pe parcursul procesului penal inculpatul nu este evaluat de către

un consilier de probaţiune, iar raportul de evaluare nu este obligatoriu, astfel încât instanţa nu are

posibilitatea obiectivă de a aprecia câte programe de reintegrare socială sunt necesare atingerii

scopului prevăzut la art. 3 din Legea nr. 253/2013

3. Soluţionarea cererii de studiere a dosarului de urmărire penală în cauzele având ca

obiect „contestaţie privind durata procesului penal” – art. 4881 Cod procedură

penală, în faza de urmărire penală. Organul judiciar care dispune: judecătorul de

drepturi şi libertăţi sau procurorul (JUDECĂTORIA IAȘI)

Materia: Drept penal; Drept procesual penal

Subcategoria:

Obiectul din

ECRIS:

Actul normativ

incident: Codul de procedură penală: art. 94, art. 488 indice 1

Prezentarea

problemei

Formularea unei cereri de consultare a dosarului de urmărire

penală în faţa judecătorului învestit cu soluţionarea unei contestaţii

14

juridice, cu

arătarea situaţiei

de fapt:

privind durata procesului, în cursul urmăririi penale

Legislaţie

incidentă:

Art. 94 Cod procedură penală:

Consultarea dosarului

(1) Avocatul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali are

dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului

penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv.

(2) Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele

acestuia, dreptul de a nota date sau informaţii din dosar, precum şi de a

obţine fotocopii pe cheltuiala clientului.

(3) În cursul urmăririi penale, procurorul stabileşte data şi

durata consultării într-un termen rezonabil. Acest drept poate fi delegat

organului de cercetare penală.

(4) În cursul urmăririi penale, procurorul poate restricţiona

motivat consultarea dosarului, dacă prin aceasta s-ar putea aduce

atingere bunei desfăşurări a urmăririi penale. După punerea în mişcare

a acţiunii penale, restricţionarea se poate dispune pentru cel mult 10

zile.

(5) În cursul urmăririi penale, avocatul are obligaţia de a păstra

confidenţialitatea sau secretul datelor şi actelor de care a luat

cunoştinţă cu ocazia consultării dosarului.

(6) În toate cazurile, avocatului nu îi poate fi restricţionat

dreptul de a consulta declaraţiile părţii sau ale subiectului procesual

principal pe care îl asistă ori îl reprezintă.

(7) În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are

dreptul de a lua cunoştinţă de întreg materialul dosarului de urmărire

penală în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi

libertăţi privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care

avocatul participă.

(8) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod

corespunzător cu privire la dreptul părţilor şi al subiecţilor procesuali

principali de a consulta dosarul.

Doctrină:

Decizii ale

Curţii

Constituţionale,

CEDO, CJUE:

Practica Î.C.C.J.

şi a altor

instanţe:

Practica

instanțelor

arondate:

15

3.1. Punctele de vedere exprimate de instanţa de trimitere

În practica judecătorilor de drepturi şi libertăţi s-au conturat două opinii.

a) Prima opinie, adoptată de toţi judecătorii de drepturi şi libertăţi până în luna februarie

2019, este în sensul că judecătorul de drepturi şi libertăţi poate admite cererea de studiere a

dosarului de urmărire penală transmis de parchet, condiţionat, putând fi restricţionat accesul la

unele documente, în funcţie de aprecierea judecătorului.

b) Cea de-a doua opinie a fost exprimată recent, este în sensul că procurorul este cel care

trebuie să soluţioneze cererea de studiu a dosarului de urmărire penală.

Argumentele celei de-a doua opinii sunt următoarele:

Din analiza textelor de lege ce guvernează studiul dosarelor de urmărire penală în fazele

procesului penal, respectiv faza de urmărire penală, faza de cameră preliminară şi faza de

judecată, s-a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. 3 Cod procedură penală,

procurorul este singurul în măsură, în cursul urmăririi penale, să se pronunţe asupra cererii de

studiu a dosarului de urmărire penală formulată de către părţi sau subiecţi procesuali principali.

Totodată, cererea care are ca obiect contestaţie durata proces nu presupune o acuzaţie în materie

penală, adusă vreunei părţi, în prezent, astfel încât nu se poate vorbi de egalitatea de arme între

apărare şi acuzare. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 94 alin. 7 Cod procedură

penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi este obligat să pună la dispoziţia apărătorului

inculpatului dosarul de urmărire penală, în integralitatea sa, în vederea luării la cunoştinţă a

actelor de urmărire penală, în cauzele care presupun soluţionarea unor cereri privind măsuri

preventive privative sau neprivative de libertate, dispoziţie care nu se aplică şi altor cauze de

competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi.

3.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel

Iaşi

Opinia majoritară a judecătorilor prezenţi la întrunirea secţiei (majoritate simplă) a fost

în sensul că soluţionarea cererii de studiere/consultare a dosarului este în competenţa

procurorului, întrucât cauza se află în continuare în etapa de urmărire penală, iar potrivit art. 94

alin. 3 Cod procedură penală, competența de a decide asupra consultării dosarului revine

procurorului sau organului de cercetare penale prin delegare. Art. 94 alin. 7 Cod de procedură

penală stabilește cazurile în care judecătorul de drepturi și libertăți are competența de a acorda

dreptul de consultare a dosarului, competența funcțională a judecătorului de drepturi și libertăți

16

fiind reglementată limitativ la cazurile prevăzute în mod expres de lege, după cum rezultă din

art. 53 Cod procedură penală. Totodată, art. 488 indice 4 lit. b) Cod de procedură penală prevede

inclusiv posibilitatea transmiterii de procuror a unei copii certificate a dosarului cauzei.

S-a mai argumentat că există posibilitatea ca în dosarul de urmărire penală să fie în

derulare metode de supraveghere tehnică sau alte necesități de restricționare în vederea asigurării

bunei desfăşurări a urmăririi penale, procurorul fiind cel abilitat a aprecia în acest sens.

Potrivit opiniei minoritare, contestația privind durata procesului reprezintă o procedură

specială, contradictorie - dată fiind obligația de a cita părțile în condițiile art. 488 ind. 4 alin. 5

Cod de procedură penală, în cadrul căreia se impune a fi garantat dreptul la apărare prin

asigurarea dreptului de a studia dosarul. Atât timp cât dosarul se află la judecătorul de drepturi și

libertăți în această procedură, cererea părții interesate, prezentă la judecarea contestației,

formulată în fața judecătorului de drepturi și libertăți nu ar putea fi redirecționată organului de

urmărire penală, ci se impune a fi soluționată de judecătorul de drepturi și libertăți. În caz

contrar, partea care a formulat contestația s-ar afla în imposibilitatea de a-și motiva în concret

cererea.

3.2. Argumente suplimentare aduse la şedinţa din 29 martie 2019 în privinţa

punctelor de vedere exprimate de instanţa de trimitere

În favoarea opiniei că revine judecătorului de drepturi şi libertăţi, competenţa de

soluţionare a cererii de consultare a dosarului s-a arătat că în ipoteza în care sunt în derulare

metode de supraveghere tehnică, urmează să nu fie puse la dispoziţie volumele care conţin datele

în discuţie.

În favoarea opiniei că revine procurorului, competenţa de soluţionare a cererii de

consultare a dosarului s-a arătat că partea care a formulat contestaţia trebuie să o motiveze ab

initio în scris, cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază (art. 488 indice 3

lit. e Cod de procedură penală).

Procurorul are obligaţia de a transmite în integralitate, în original sau în copie certificată

(conform art. 488 indice 4 lit. b Cod de procedură penală), dosarul cauzei pentru ca judecătorul

de drepturi şi libertăţi să aibă posibilitatea de a aprecia în concret dacă se poate reţine sau nu o

tergiversare a procedurilor. Faptul că dosarul se înaintează la judecătorul de drepturi şi libertăţi

nu echivalează cu imposibilitatea de a efectua în continuare acte de urmărire penală în dosar.

17

S-ar putea naşte suspiciuni de natură a afecta buna desfăşurare a urmăririi penale, în

condiţiile în care judecătorul de drepturi şi libertăţi ar admite o cerere de consultare a dosarului

de urmărire penală, însă doar în parte, cu exceptarea volumelor conținând date privind metodele

de supraveghere tehnică.

S-a ridicat şi întrebarea ce soluţie ar avea la dispoziţie judecătorul de drepturi şi libertăţi,

în condiţiile în care accesul la dosar este deja restricţionat de procuror, în urma unei cereri

adresate acestuia.

3.4. Rezumatul soluţiei însuşite

Cu majoritate simplă (18 voturi pentru, 16 voturi împotrivă), s-a stabilit că revine

judecătorului de drepturi şi libertăţi competenţa de soluţionare a cererii procurorului de

consultare a dosarului de urmărire penală.

3.5. Argumentele soluţiei însuşite

În sprijinul opiniei că judecătorului de drepturi şi libertăţi îi revine competenţa de a se

pronunţa asupra cererii de consultare a dosarului, au fost exprimate următoarele argumente:

contestația privind durata procesului reprezintă o procedură specială, contradictorie - dată fiind

obligația de a cita părțile în condițiile art. 488 ind. 4 alin. 5 Cod de procedură penală - în cadrul

căreia se impune a fi garantat dreptul la apărare prin asigurarea dreptului de a consulta dosarul.

Atât timp cât dosarul de urmărire penală se află la judecătorul de drepturi și libertăți în

această procedură, cererea părții interesate, prezentă la judecarea contestației, formulată în fața

judecătorului de drepturi și libertăți nu ar putea fi redirecționată organului de urmărire penală, ci

se impune a fi soluționată de judecătorul de drepturi și libertăți.

În caz contrar, partea care a formulat contestația privind durata procesului s-ar afla în

imposibilitatea de a își motiva în concret cererea.

S-a indicat şi că în ipoteza în care sunt în derulare metode de supraveghere tehnică,

urmează să nu fie puse la dispoziţie volumele care conţin datele în discuţie.

18

4. Cooperare judiciară internaţională în materie penală. Refuz de predare a unei

persoane condamnate în privinţa căreia este emis de către instanţele române un

mandat european de arestare în vederea executării pedepsei închisorii.

Recunoaşterea de către autorităţile străine a hotărârii judecătoreşti de condamnare

pronunţate de instanţele române şi preluarea executării pedepsei de statul străin.

Necesitatea retragerii mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de

autorităţile române (JUDECĂTORIA PAȘCANI)

Materia: Penal

Subcategoria: Cauze referitoare la executarea sancţiunilor de drept penal

Obiectul din

ECRIS:

Contestaţie la executare (art. 598 Cod de procedură penală)

Actul normativ

incident:

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională

în materie penală: art. 94; art. 65 alin. 4

Codul de procedură penală: art. 597, art. 598 alin. 1 lit. c)

Prezentarea

problemei

juridice, cu

arătarea situaţiei

de fapt:

În cazul refuzului predării persoanei condamnate şi preluării din

oficiu a executării pedepsei de către autorităţile statului care au

identificat persoana căutată (Italia), s-a solicitat, totodată, de către

statul italian verificarea de către instanţa română a oportunității

retragerii formelor de executare a pedepsei închisorii

Legislaţie

incidentă:

Doctrină:

Decizii ale

Curţii

Constituţionale,

CEDO, CJUE:

Practica Î.C.C.J.

şi a altor

instanţe:

19

Practica

instanțelor

arondate:

4.1. Punctele de vedere exprimate de instanţa de trimitere

a) Într-o primă opinie, s-a considerat că potrivit dispoziţiilor art. 94 din Legea nr.

302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, mandatul european de

arestare se retrage în cazul în care au dispărut temeiurile care au justificat emiterea acestuia ori

dacă persoana solicitată a decedat sau, în cazul prevăzut la art. 65 alin. (4) din Legea nr.

302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, dacă persoana urmărită

internaţional a fost extrădată sau predată în România.

Astfel, prin raportare la dispoziţiile legale mai sus menţionate, în speţa de faţă nu se

regăseşte niciunul dintre cazurile expres prevăzute de lege, mai sus menţionate, care să impună

retragerea mandatului de executare emis de către instanţa română, valabilitatea acestui mandat de

executare a pedepsei închisorii fiind o condiţie esenţială pentru emiterea şi, implicit, pentru

valabilitatea mandatului european de arestare emis ulterior. Astfel, refuzul autorităţilor italiene

de a dispune extrădarea persoanei condamnate şi preluarea executării pedepsei nu conduc, în

mod automat, la retragerea formelor de executare emise de către autorităţile române, valabil pe

teritoriul României.

b) Într-o a doua opinie, se consideră că odată preluată executarea pedepsei de către

autorităţile străine, executarea pedepsei închisorii se va realiza în baza formelor de executare

emise de statul străin potrivit legii statului care a preluat executarea pedepsei închisorii. Astfel,

nu îşi mai justifică existenţa formele de executare a pedepsei închisorii emise de autorităţile

judiciare române, urmând a fi retrase pe calea contestaţiei la executare în baza art. 597 Cod de

procedură penală – art. 598 alin. 1 lit. c) teza a II-a Cod de procedură penală. Se evită situaţia

executării de două ori a pedepsei închisorii - în statul străin şi pe teritoriul României.

4.2. Opinia judecătorilor Secţiei penale şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel

Iaşi

Opinia unanimă a judecătorilor Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul Curții

de Apel Iași, prezenţi la întâlnirea secţiei, este că după recunoașterea hotărârii de condamnare

pronunţate de autorităţile române și preluarea executării pedepsei închisorii de către statul străin

20

(posibil chiar cu o adaptare a pedepsei de către autorităţile străine), este obligatorie retragerea

formelor de executare ale pedepsei închisorii emise de statul român.

4.3. Rezumatul soluţiei însuşite (UNANIMITATE)

După recunoașterea hotărârii de condamnare pronunţate de autorităţile române și

preluarea executării pedepsei închisorii de către statul străin (posibil chiar cu o adaptare a

pedepsei de către autorităţile străine), este obligatorie retragerea formelor de executare ale

pedepsei închisorii emise de statul român.

4.4. Argumentele soluţiei însuşite

După preluarea executării pedepsei de către autorităţile străine în urma recunoaşterii

hotărârii judecătoreşti de condamnare pronunţate de autorităţile române (posibil chiar cu o

adaptare a pedepsei de către autorităţile străine), este obligatorie retragerea formelor de executare

ale pedepsei închisorii emise de autorităţile judiciare române.

Executarea pedepsei închisorii se va realiza în baza formelor de executare emise de statul

străin şi potrivit legii statului care a preluat executarea pedepsei închisorii (de exemplu, liberarea

condiţionată va fi acordată conform legislaţiei statului străin, dacă o astfel de instituţie este

reglementată).

Astfel, nu îşi mai justifică existenţa formele de executare a pedepsei închisorii emise de

autorităţile judiciare române, urmând a fi retrase pe calea contestaţiei la executare în baza

art. 597 Cod de procedură penală – art. 598 alin. 1 lit. c) teza a II-a Cod de procedură penală.

Se evită situaţia executării de două ori a pedepsei închisorii - în statul străin şi pe

teritoriul României.

Preşedinte Secţia penală şi pentru cauze cu minori Curtea de Apel IAȘI,

Judecător