Top of Form

Incursiune in viscerele literaturii

Bogdan-Alexandru Stanescu

Sint carti unde, dupa citeva rinduri, iti devine evident ca subiectul, tema sint atit de putin importante sau ca sint montate de scriitor doar pentru a putea aseza pe scheletul lor carnea scriiturii si pielea stilului. Astea sint cartile mari. Da, suna a cliseu neo-con, dar cred cu tarie in marile carti. Cred cu tarie ca Flaubert e un mare scriitor, pe cind Balzac e unul onorabil si harnic (nu ca lui Flaubert i-ar fi lipsit harnicia). Cred ca Cehov e un scriitor imens, pe cind Dostoievski unul bun. Cred ca Dickens atinge in unele locuri zone de o frumusete terifianta (incipitul din Casa umbrelor), pe cind Thomas Hardy nu.Nu conteaza despre ce e romanul imens al lui Roberto Bolao, Detectivii salbatici. Chiar nu conteaza. Asa cum, la citiva ani dupa ce am citit Nocturna in Chile sau O stea indepartata, nu le-as putea rezuma, insa as putea vorbi ore-ntregi despre ele (iar sezatoarea asta bolaniana mi-o pot imagina doar alaturi de Simona Sora si Marin Malaicu-Hondrari), tot asa, Detectivii salbatici mi se pare o carte nerezumabila.

Dar, cum rostul unei cronici de carte straina este, in primul rind, acela de a recomanda (sau nu), trebuie sa trec prin chinul respectiv. Cred ca, odata cu Detectivii salbatici, publicul elevat din Romania ar trebui sa intre intr-o noua etapa a relatiei sale cu unul dintre cei mai mari scriitori de limba spaniola ai ultimilor 30 de ani. Daca pina de curind traseul lui Bolao putea fi asemanat cu al unui luptator de gherila, care-si face loc discret, dar sigur, in subsolurile literaturii, de ceva vreme a fost catapultat de-a dreptul in maelstromul bestseller-urilor literare: dupa ce Bolao s-a dat pe sub tejghea, Picador books si-a sarbatorit 40 de ani de existenta cu o editie mass-market din Detectivii salbatici... e blestemul post-mortem al marilor scriitori acela de a deveni autori fetis si obiecte de crima intelectuala in masa. As da si exemplul Lolitei, care i-a permis lui Nabokov sa traiasca la Montreux pina la moarte, dar care i s-a asezat ca o caita satanica asupra intregii opere: adevaratii cititori de Nabokov, adica cei care mai citesc si altceva, sint rari. Ca sa nu mai vorbesc despre cei care citesc Lolita asa cum trebuie.

Experimentalistul Bolao e un desenator feroceSa revenim insa la scriitorul chilian nascut in 1953 si maturizat in splendidul, straniul, crepuscularul Mexico City, unde familia sa se mutase in 1968. Intors in Chile in 1973 pentru a ajuta la infaptuirea a ceea ce credea ca va fi o revolutie socialista, a fost prins in viltoarea evenimentelor care au purtat numele de Pinochet pina la urma si arestat pentru o scurta perioada de timp.

S-a intors in Mexico City, a publicat doua volume de versuri, s-a drogat la greu, a baut mult, a vagabondat, a participat la cele mai ciudate miscari literare avangardiste, a avut joburile cele mai diverse, prin Franta si Spania (doua dintre ele fiind de spalator de vase si gunoier). A stiut intotdeauna ca va trai putin: ultimele bucati aparute, cit si masivul roman 2666 au fost scrise intr-un puseu de energie auto-indus: in ultimii ani de viata a avut primele semne, venite din partea tinerilor scriitori de limba spaniola, ca este considerat virful de lance al noii literaturi si ca, in cele din urma, va putea sa si traiasca din scris daca nu el, macar familia pe care a lasat-o in urma.

Publicat in 1998 (2013, in Romania!!!!!), Detectivii salbatici isi trage sevele din acel Mexico City al anilor 70, unde si cind Bolao era un tinar poet inregimentat in cele mai ciudate cenacluri si avangarde (citindu-l, mi-a venit mereu in minte cenaclul lui Marius Ianus, de la Litere). Prima parte a romanului, cea confesiva, ii apartine naratorului-poet Juan Garcia Madero, un tinar de 17 ani care plonjeaza in lumea sub-lunara a realistilor viscerali un bildungsroman intelectual si erotic. Grupul este condus de doi poeti tineri, Arturo Belano si Ulises Lima Lima este inspirat dintr-un personaj real, prieten al lui Bolao, poetul Mario Santiago, iar la baza lui Belano sta, bineinteles, chiar Bolao. Un univers saturat de literatura, ale carui personaje sint alter-ego-uri si variante ale personajelor reale din istoria literaturii sud-americane. O istorie alternativa a literaturii: cit de usor s-ar fi putut transforma aceasta carte intr-o simpla satira, intr-o joaca a clef! Ce o salveaza este faptul ca experimentalistul Bolao e un desenator feroce. Are un simt al realului demn de cel mai pur scriitor realist (si, da, visceral over the top), sparge dialoguri interminabile sau monologuri care sar de la taxonomii literare duse in paralel cu cele sexuale, la descrieri si iluminari (epifanii?) demne de scriitori pe care in mod normal nu i-ai asocia. In alta ordine de idei, romanul lui Bolao se citeste. Se citeste cu o placere pura, nemaculata, ca o carte de pe raftul de literatura comerciala. E aici o intreaga traditie sud-americana, in spatele acestui talent: amintiti-va doar de Bioy Casares. Bolao reuseste sa scrie dumnezeieste, despre viata literara, pe un ton total neliterar.

Jurnal de formare si interviuri la persoana intii

Tinarul poet descrie cu acuitate viata aceea plina de ambitie, dorinta, violenta, plictiseala, vanitate in care traiesc scriitorii pina la o anumita virsta, adica perioada in care au nevoie unii de altii pentru a arunca o punte peste haul acela care se casca sub propriile picioare. Repet, am retrait anii 2000 citind aceasta carte. Realistii viscerali ai lui Bolao citesc enorm, scriu la fel de mult, fura carti, fac sex in draci, poarta discutii interminabile, se dau afara unii pe altii din grupare. In aceasta atmosfera, tinarul poet devine obsedat de o familie cel putin ciudata si isi pierde virginitatea cu una dintre fete, Maria Font. Obsesia ii va fi intrerupta de o alta, literara: Cesarea Tinajero, poeta suprarealista, modernista din anii 20, precursoare a realistilor viscerali, disparuta in mod misterios in desertul Sonoro, devine un soi de Graal pentru conducatorii miscarii. Lima, Belano, naratorul si o prostituata pleaca in cautarea ei.

Apoi, dupa vreo 150 de pagini de jurnal de formare, cartea o coteste brusc: se transforma intr-o carte de interviuri, la persoana intii, cu persoane care i-au intilnit pe Lima si Belano sau care doar au impresia ca i-au intilnit. Urmeaza 400 de pagini in care romanul devine din ce in ce mai sumbru, napadit de un simt acut al trecerii irecuperabile, dar degradante a timpului, mai ales in cazul unui scriitor. Aparitiile fulgurante ale celor doi ii arata din ce in ce mai saraci, mai nebuni, mai pesimisti.

Poate pasajul cel mai impresionant este acela in care Lima il intrezareste pe Octavio Paz (pe vremuri, inamicul numarul unu al realistilor viscerali, omul establishment-ului, cistigatorul Premiului Nobel, horribile dictu!). Lima se asaza linga el, pe banca si cei doi stau de vorba. Toata furia lui Lima a disparut, iar Paz, bineinteles, habar nu are cine este cel de alaturi. Lima se ridica, saluta respectuos si trist, apoi pleaca.

Este, poate, cea mai frumoasa declaratie de dragoste oferita nu literaturii, ci tineretii unui scriitor, o oda nebuniei.Roberto Bolao, Detectivii salbatici, traducere de Dan Munteanu Coln, Editura Leda, 2013Roberto BOLANO, Trfe asasine

O viitur n care cnt bestii pline de lirism i gndesc creierele cele mai exacte (Rodrigo Fresan), aceasta-i scriitura lui Roberto Bolano (1953 2003), copilul teribil al literaturii chiliene, ale crui Trfe asasine, Curtea Veche, 2009, fac din proza scurt nici mai mult, nici mai puin o bomb cu fragmentaie. 13 nuvele, redactate cnd la persoana nti singular, cnd la persoana a treia, n care toi nefericiii lumii par s-i dea ntlnire exilaii, actorii porno, poeii, ucigaii cu simbrie, trfele, brancardierii de la o morg parizian, victimele torturii, sinucigaii etc., etc. Tonul e unul fr drept de apel: Am o veste bun i una proast. Cea bun e c exist via (sau ceva similar) dup moarte. Cea proast este c Jean-Claude Villeneuve e necrofil. Altfel spus, Proasta Vestire are mereu ultimul cuvnt, dar nici de asta nu se face mare tapaj: Certitudinea c poi s mori i c mori dintr-un nimic, dintr-o tmpenie, i c viaa ta, cea pe care tocmai eti pe cale s-o pierzi, este tot o niruire de tmpenii, e nimic.

Greu de repovestit o nuvel de R. Bolano; cel mult pot reproduce spusele unui personaj a propos de scrisul unui alt personaj: Povestirea avea patru pagini, dar cnd am terminat-o de citit am avut senzaia c citisem un roman. Suprapopulate ca nite tabere de refugiai, prozele sale nmagazineaz sute i sute de istorii personale, pornind de la principiul c Arta ine de istoria personal mai mult de a ine de istoria artei n sine. Arta este o istorie personal. Este singura istorie personal. Este istoria personal i, n acelai timp, matricea istoriei personale care la rndu-i este istoria secret () pe care n-o vom afla niciodat. De unde i nevoie autorului de a despica firul n patru, n timp ce ese ozoare tot mai sofisticate.

i aceast fraz care i-ar fi plcut lui Stephane Mallarm, pe post de ferpar: Niciodat nu terminm de citit, nici dac ar fi s dispar crile, la fel cum nu ne sturm de citit, dei moartea este un lucru cert.

Harta vie - note de lectur la Detectivii slbatici-Simona SORA | biograffiti

Nu tiu alii cum i amintesc romanele citite, eu ns nu mi amintesc mai deloc povestea, intriga, clou-ul narativ, nici mcar n cazul crilor care pe asta mizeaz. E o neputin, recunosc mi amintesc clar o replic (uneori, de cteva rnduri), o imagine, un cuvnt, un ritm al frazei, o aberaie care mi vorbete direct; la fel mi se ntmpl i cu anumite filme, tiu c-am avut dificulti majore s povestesc Forrest Gump din perspectiva penei luate de vnt din prima secven, iar apoi mi-am auzit vorbe c n-a fi priceput substratul ironico-politic. mi amintesc, de fapt, toate crile pe care le-am citit vreodat ca pe o ntins hart a unui teritoriu care se lumineaz imprevizibil, cnd vrea el, i care uneori (mai ales cnd e privit direct) se ntunec de-a dreptul. Asta e, poate, explicaia pentru bibliotecile pe care le-am uitat (dar le am, desenate, prin agende) sau pentru amestecul echitabil de genuri i specii literare din capul meu, n care crile copilriei i ale adolescenei lumineaz la fel de intens ca teoreticalele savante: 1001 de nopi i Harold Bloom, Ghilgame i Carlos Bousoo, Salinger i Jung.

Ca ntr-un joc electric pe care-l jucam n copilrie (cnd puneai un electrod n dreptul unei ntrebri i un altul n dreptul rspunsului ales, iar dac era corect, se aprindea un becule), asocierile primare ntre cri care n-au nimic n comun (doar c mie mi rspund la aceeai ntrebare) mi lumineaz o zon din harta vie a crilor citite, o zon cortical suficient de contient nct s fi intrat mcar o dat n cmpul memoriei i s poat fi apoi actualizat prin stimuli asemntori. A zice c harta aceasta care se desfoar cnd aprind lumina e aceea a intereselor mele vitale. Nu le pot actualiza mulumitor n momentul n care snt cldu de pild, cnd vreau s in un speech de circumstan , ns le pot aduce la suprafa pe toate atunci cnd snt pe jar sau ntr-o situaie-limit. Cu toii pim la fel, e i acesta un mecanism ce trebuie, uneori, uns ca s funcioneze n parametrii normali.

n ultima vreme, acest mecanism a devenit criteriul meu critic de apreciere a crilor. Dac o carte (admirabil scris, de altfel, i interesant pentru mult lume) nu m privete deloc, nu aprinde nici un becule pe harta intereselor mele vitale, m las rece ntre mpreli, negocieri i ierarhii cu care ne-am nvat, atunci nu mi vine nici s vorbesc, nici s scriu despre ea. O uit a doua zi, iar dac totui m conving s scriu despre ea, se vd imediat (eu, cel puin, vd) efortul, clasificarea, mortificarea. Or, scrisul (i cititul) trebuie s fie vii nu-i aa? ct mai mult vreme.

Se ntmpl ns cel mai adesea ca scrisul despre scris (adic despre cri) s se adapteze mediului din care provine. Foloseti, fie c vrei, fie c nu, materialul clientului, lucrurile care ajung la tine din ceea ce citeti, ce pricepi din ce vezi, ce poi explica/ncadra/relua din ce-ai priceput. Eti obligat s funcionezi ct mai impersonal, dar impersonalul n scris vine odat cu vrsta i ine de o calitate pe care, dac n-o ai, trebuie musai s-o dobndeti; nu tiu cum s-ar numi ea, dar principala ei caracteristic este aceea de a nu te socoti buricul pmntului, nici mcar cnd i se spune c eti.

ntre attea limitri, dai uneori de o carte care-i aprinde, cum s-ar zice, toate beculeele jocului tu interior. Cel mai bine e ca tu nsui s fi scris acea carte trebuie s fie o feerie! , dar e grozav i s vezi cum o carte strin i desfoar naintea ochilor toate interesele tale vitale, ca o oglind fosforescent a propriului corp, cu opaciti i strluciri, cu suaviti i excrescene, cam aa cum constelaia Orion le apare unora desenat n cele mai vizitate locuri de pe pmnt. La urma urmelor, ns, esenial rmne rspunsul pe care o carte l poate da unei ntrebri vitale, chiar i neformulate. Ce mi spune mie cititor avizat de la nceputul secolului XXI, dar care nu va trece dincolo de jumtatea lui cartea aceasta desfurat ca un papirus n care intru ncet, tatonnd, i pe care-o nchei brusc, orict a prelungi momentul? Ce mi spun Coreciile lui Frazen sau Mine n btlie s te gndeti la mine de Javier Maras? Ce mi spun Franny i Zooey de Salinger sau Medium de Gellu Naum? Ce mi spune Orbitorul lui Crtrescu sau Paradiso de Lezama Lima? Ce mi spun, mai ales, Detectivii slbatici sau 2666 de Roberto Bolao, cele dou cri care, ntr-un moment de rgaz, m-au fcut s revd, altfel, tot ce am citit (sau am trit) n ultimii ani? Da, ar trebui s-o spun rspicat, crile acestea ale lui Bolao mi-au activat aproape spaial de la Bucureti la Barcelona (barul Centrico din Calle Tallers) i retur, din Ciudad de Mxico pn la Caborca, n deertul Sonora, i apoi de la Tel Aviv pn n ntunecatul Ciudad Jurez, unde mai mult se moare dect se triete, n ultima vreme toate punctele nevralgice ale lecturilor i ale ntmplrilor nentmpltoare din ultimii ani. O s v povestesc de ce. Pn atunci, ct Detectivii slbatici se mai afl nc n librrii, merit, cred, s facei ncercarea, pe cont propriu...

Trfe asasine

Cristian SrbRelaia mea vitreg cu Roberto Bolao

Mi-am dorit mult s nu nchei anul cu lectura unei cri aa i aa. Dorina mi-a fost, ntmpltor i-n cele din urm, mplinit: chilipirind, cum mi-e obiceiul, am avut norocul s dau, la "reduceri", peste Trfe asasine a lui Roberto Bolao. O carte cu parfum frumos, aspect vintage i hrtie aspr la pipit, care a zcut cteva sptmni pe-un raft al bibliotecii pn s ajung la ea cu pofta mea de citit, caracteristic unui respectabil final de decembrie. Antreu potrivit pentru festinul care i-a succedat.

Mrturisesc c, pn acum, l-am ocolit cu premeditare pe Bolao, dndu-i doar de departe trcoale, amuinndu-l cu ncpnat nencredere. ntr-o vreme, nici mcar nu atingeam puinele-i volume zrite sporadic prin librrii. Ce s le mai i rsfoiesc!? ncercam fa de chilianul pribeag acel inexplicabil sentiment de respingere pe care-l resimt fa de orice autor despre care aflu c a devenit un cult pentru masa (de numeroase ori, n mod dezolant lipsit de spirit critic a) cititorimii blogosferice.

Moartea lui neanunat, n 2003, l-a transformat pe nestatornicul sud-american (pe atunci, deja celebru, apreciat i premiat pentru ceea ce scrisese) ntr-un fel de Che Guevara malgr lui al literelor emisferei sudice. Desigur, comparaia este nefericit. Spre deosebire de Ernesto "mpuitul", Bolao dovedete cu prisosin, dincolo de dispariia sa abrupt, a-i fi dobndit pe drept faima, fiind creatorul unei opere autentice, de o indubitabil valoare.

Senzaia c citeti un roman

Trfe triste adun laolalt 13 proze scurte, despre care, pentru nceput - dar i pentru a-mi masca reala fundtur hermeneutic n care cartea m-a azvrlit -, a prefera s las s vorbeasc un anumit personaj (al nuvelei mele favorite); el o va face ca i cnd ne-am confrunta cu un text unic, ntr-o asemenea msur vorbele sale se aplic tuturor naraiunilor (sublinierea mi aparine): "Povestirea avea patru pagini, poate de asta am ales-o, pentru c era scurt, dar cnd am terminat-o de citit am avut senzaia c citisem un roman." Dac a fi onest, a ncheia "recenzia" n acest punct al ei, care atinge, de fapt, esena crii n discuie. Dar, cum nu-s n cele mai oneste clipe ale mele, aleg s mai pun nite gaz pe foc, sau, dac preferai, s mai strecor o crmid n soclul deja seme al scriitorului chilian.

n dialogurile cu prietenii mei devoratori de cri, obinuiesc s repet ades c criteriul suprem conform cruia iubesc, judec i clasez, a spune: definitiv, un bun scriitor este felul n care acesta se "achit" de inevitabilele (n aproape orice carier beletristic) proze scurte. Rari sunt cei care nu au cochetat cu acest foarte pretenios gen literar. Contrar altor opinii, eu, unul, nu m declar att de lesne impresionat de "ntinderile copleitoare" ale romanului; nu am neaprat nevoie de 500 de pagini pentru a cntri i a m delecta cu un condeier de talent. Din contr, m atrage irezistibil i povestirea scurt, condensat sau fragmentar, frma lefuit s strluceasc, obligat s cuprind totul n pagini puine, dar i s lase n mintea cititorului suficient ferment ct s-i permit acestuia (ba chiar s-l determine!) s fabuleze oarece timp dup isprvirea crii.

Senzaia c tocmai "citisem un roman" nu m-a prsit la finalizarea nici uneia din cele 13 bijuterii "culese" sub neltorul titlu Trfe asasine (exist, bineneles, n interior, o nuvel omonim - crud i senzual n aceeai msur). O stare de nelinite ce ne tranchilizeaz picur rbdtor din fiecare rnd citit. Tribulaiile la care sunt supui protagonitii, rsturnrile absurde de situaii izbesc surd n toropeala ca de deochi a lectorului; rnd pe rnd, le primim complet anesteziai, dar nu mai puin fermecai de sinceritatea exact, aproape monoton - aducnd cnd a incantaie de vraci voodoo, cnd a... Borges - a stilului bolaian.

Istoria secret sau lectura fr sfrit

Povestirile incluse n acest volum se ntrees, una dup alta, - ca alipite unui inefabil sistem osos - cu ceea ce chiar unul dintre eroii fr nume ("Dentistul") ai lui Bolao definete a fi cte "o istorie secret". Fiecare textur finit e susinut n "subteran" de aceast istorie secret, pe care nu o vom afla niciodat, pe care "o trim zi de zi, creznd (subl.mea) c trim, creznd c deinem controlul, creznd c tot ce ne depete nelegerea nu are nici o importan". Dincolo de formulrile scriitoriceti foarte economice i de o precizie implacabil, colcie mistere nedesluite, ce aparin, totui, de aceast lume; e ceva ce rmne s "lucreze" n noi cu mult n urma lecturii. Apare, de aceea, i fireasca nevoie de a-i ngdui un oarecare rgaz, un interludiu pe parcursul cruia s poat dospi, apoi, n tine, fiecare nuvel. Cu toate acestea, s nu uit s contrazic deja ncolitele concluzii pripite: nu discutm aici despre o oper bun de ncadrat n ceea ce se numete literatura fantastic! Nici despre eternul "realism magic" nu poate fi vorba...

De reinut att, ca s recapitulm: nici una din cele treisprezece piese din volum nu vine singur. n dosul oricreia fermenteaz "istoria secret" - un soi de poveste paralel (poate c adevrata poveste!), derulat n mare parte n underground, dar care-i trimite, la rstimpuri, ctre suprateran "semnalele" ce le rmn indescifrabile eroilor inapi pentru orice suflu metafizic. Nu rzbim, n orice caz, dect cu imense dificulti s discernem natura celor scrise cu o aa dezechilibrant simplitate de Bolao: "Niciodat nu terminm de citit, nici dac ar fi s dispar crile, la fel cum nu ne sturm de citit, dei moartea este un lucru cert."

Nu vd de ce m-a strdui s-l mrginesc pe povestitorul chilian, innd neaprat s-i definesc munca n nite cuvinte din start deformatoare - teren fertil pentru viitoare prejudeci de lectur. Din acest motiv, nu voi lua la rnd prozele acestea, nu voi face un "clasament" al lor i nu voi schia portretele personajelor (nite strini, de altfel, ancorai nebunete n realitate, fr a reui s priceap o iot din ea). Mai bine v "dezvlui" doar faptul c scrisul lui Roberto Bolao izbutete nu att s semene scrisului vreunui predecesor sau contemporan de-al su, ct s-i ctige originalitatea ntr-o epoc n care prohodul i priveghiul literaturii au fost "consumate" i consemnate ani n ir, n mod repetat, n presa de critic literar a mapamondului.

( S v spun, d-le Srb, un secret cochet i autoincriminator. M apuc uneori s-mi cumpr cri sau un parfum nou. Cri de autori necunoscui mie, parfumuri cu arome neobinuite temperamentului meu. Cum credei c aleg produsul i n cazul a i n cazul b? Dup ambalaj, desigur. Ce nasoal ar fi viaa fr un strop de risc, nu-i aa?Bref, cartea asta are o copert inspirat( ocult, ezoteric)i pun pariu( pe-un co de mere)c nu ai fi cumprat-o dac pe ea se afla un nud nepotrivit, asortat la titlul incriminant n sine? N-ai fi putut suporta privirea fetei de la cas, presupunFelul in care va brodati recenzia in jurul fundaturii hermeneutice mi se pare ca se potriveste cu povestile din Tirfe asasine, care ar fi ecouri ale unor povesti subterane, secrete: interpretarea ramine cumva paralela cu cartea, sau cel putin nu se apropie prea mult de text. Daca o sa cititi Literatura nazista si va doresc sa o cititi -, o sa ajungeti intr-o altfel de fundatura etica (asta a fost experienta mea).

Daca e vorba de o intuitie, epitetul indubitabil nu e cel mai potrivit, nu-i asa?

Eu nu-mi aduc aminte sa fi intilnit mai mult de trei-patru insemnari despre el, pe blogurile unor cititori care nu pot fi acuzati de lipsa de spirit critic. Nu inteleg de ce tineti sa inventati un om de paie, de fapt o masa de oameni de paie indistincti masa (de numeroase ori, n mod dezolant lipsit de spirit critic a cititorimii blogosferice, spuneti dvs. -, ca sa subliniati, prin contrast, cit de bun cititor sinteti. Mi se pare o strategie de autoprezentare/legitimare cam facila. Si care va poate juca feste, fiindca nici dvs. nu dovediti spirit critic fata de propriile afirmatii (v. creatorul unei opere autentice, de o indubitabil valoare). : )

A fi mgulit dac fiecare producie mi-ar fi citit n spirit i-n liter. Pcat c nu se ntmpl prea des-dincolo de derizoriul revelatiilor personale.

Matrix ramine, Jean Baudrillard a muritmarti, la Paris, la virsta de 77 de ani. Critic acerb al societatii de consum si a dominatiei imaginii construite asupra realitatii, intelectual de stinga si traducator al lui Marx si Brecht, probabil n-ar fi devenit niciodata o figura familiara a societatii de consum insasi fara succesul filmului Matrix, care-l citeaza explicit (iar coperta de la Simulacre si simulare chiar apare intr-o secventa).Asta, cu toate ca Baudrillard nu a considerat niciodata seria fratilor Wachowski drept o ilustrare a teoriilor lui, iar intr-un interviu din Le Nouvel Observateur (martie 2006) spunea:Acesti oameni iau ipoteza virtualului drept un fapt si-l duc catre fantasme vizibile. Dar principala caracteristica a acestui univers consta tocmai in imposibilitatea de a utiliza categorii ale realului pentru a vorbi despre el. () Lumea ca iluzie totala e problema cu care s-au confruntat toate marile culturi, iar ele au rezolvat-o prin arta si simbolizare. Ceea ce am inventat noi ca sa oprim acest chin e un real simulat, un univers virtual golit de tot ce era periculos ori negativ, care acum excedeaza realul a carui solulie finala este. Matrix e in intregime asta! Orice e legat de vis, utopie, fantasma e prezent aici, realizat, o transparenta completa. Matrix e ca un film despre Matrix-ul care ar fi putut produce Matrix-ul

La noi, scrierile lui Baudrillard au aparut disparat, in salturi, in ultimii 10 ani. In romaneste, inca mai gasiti prin librarii Paroxistul indiferent (Idea, 2001), Figuri ale alteritatii (impreuna cu Marc Guillaume, Paralela 45, 2002) si Societatea de consum (comunicare.ro, 2005). Sistemul obiectelor, aparuta in 1996 la Echinox, e o raritate, la fel Strategiile fatale (Polirom, 1996) etc. Iar daca Matrix nu va convinge, cititi Zgomotul alb al lui Don DeLillo (Leda, 2006), macar paginile despre cel mai fotografiat hambar din America, daca nu si cele despre relativitatea realitatii ploii. Sau ginditi-va doua secunde la Dracula

Bottom of Form