FORMELE PERCEPŢIEI

Percepţia însuşirilor spaţiale ale realităţii. Spaţiul şi timpul sunt atributele

esenţiale ale materiei. Dar spaţiul şi timpul –forme obiective şi universale de

existenţă a materiei în mişcare- nu sunt accesibile intuiţiei senzoriale ; noi le

pătrundem numai cu ajutorul gândirii , ca pe nişte categorii abstracte.

Percepţiile de spaţiu cuprind reflectarea următoarelor însuşiri concrete şi

obiective ale lucrurilor : forma obiectelor ; mărimea lor dată de relaţiile dintre

întinderea spaţială şi volum ; distanţa ca raport de dispoziţie în spaţiu a obiectelor ,

de depărtare sau apropiere dintre ele ; orientarea , respectiv direcţia incluzând

raportul spaţial dintre observator şi obiect , sau orientarea în raport cu un reper , faţă

de un punct origine ; volumul , respectiv relieful obiectelor, cuprinzând însuşirile

spaţiului tridimensional : lungime , lăţime , adâncime ; şi poziţia obiectelor.

Percepţia formei obiectelor o analizăm pe calea analizatorului vizual asociat cu

analizatorul tactil şi cel kinestezic. I.M. Secenov arăta că în “percepţia formelor

lucrurilor ne folosim de mişcările ochilor ca de un compas şi o linie.”

Percepţia formei obiectului se efectuează în funcţie de distanţa şi mărimea

acestuia ,ca şi în funcţie de acuitatea vizuală a subiectului. În perceperea formei

obiectelor , ca şi în perceperea adecvată a mărimii lor apare fenomenul de constanţă.

Percepţia mărimii obiectelor şi constantele de mărime se obţin prin fenomene

de acomodare a cristalinului în procesul vederii , precum şi pe baza convergenţei

globilor oculari , adică a mişcărilor de convergenţă a ochilor pentru unirea în acelaşi

punct a axelor vizuale pe obiectul fixat. I.P.Pavlov arăta că în perceperea mărimii

obiectelor acţionează mecanisme ale reflexelor condiţionate.

Vederea tridimensională a obiectelor –percepţia spaţiului tridimensional , sau al

volumului corpurilor – are la bază efectul stereoscopic al recepţiei noastre optice

binoculare. În perceperea volumului , respectiv a reliefului obiectelor , reflectăm

lungimea , lăţimea şi adâncimea acestora.

Percepţiile de timp ne dau impresia sensibilă a însuşirilor temporale ale

evenimentelor , ca: durata lor , succesiunile , continuitatea şi discontinuitatea

(întreruperile) fenomenelor , tempoul desfaşurării lor , accelerarea şi încetinirile ,

ritmul.

Percepţiile de timp sunt puternic influenţate de conţinutul şi ritmul activităţilor

pe care le desfăşurăm ; ele mai depind de stările emotive ale subiectului , de

caracterul interesant sau anost al activităţii , de faptul dacă evenimentele ce se scurg

sunt trăite ca fiind plăcute sau neplăcute , ca şi de starea de asteptare a individului.

O importantă influenţă asupra perceperii şi asupra aprecierii intervalelor de timp

o au factorii social – culturali.

Percepţia mişcării , a deplasării obiectelor în spaţiu este un proces complex ce

se efectuează atât pe baza recepţiei însuşirilor spaţiale cât şi a celor temporale ale

realităţii. Mişcarea nu poate fi percepută sensorial , ci numai gândită prin

cunoştinţele omului.

FENOMENUL ILUZIILOR

Cea mai mare parte a percepţiilor omului reflectă în mod veridic realitatea.

Există însă şi situaţii când imaginea rezultată deformează , denaturează unele aspecte

. Se vorbeşte în acest caz de iluzii perceptive.

Iluziile în procesele noastre senzoriale exprimă recepţia deviată şi interpretările

deformate a o serie de stimuli percepuţi în anumite contexte spaţio – temporale şi în

baza unei anume practice cu obiectele date. Sunt cunoscute în acest sens , numeroase

iluzii optico- geometrice : iluzii ale formei , mărimii , ale poziţiei spaţiale a

diferitelor linii şi figure, apoi iluziide compoziţie grafică , iluzii tactile , de greutate ,

termice etc.

Fenomenul iluziilor se manifestă numai în anumite cadre ale activităţii senzoriale

şi este subordonat unor cerinţe ale adaptării. Iluziile trebuie inţelese ca fenomene

normale , cauzate de anumite legi fizice şi interacţiuni neuro-fiziologice.

REPREZENTĂRI

În literatura de specialitate , termenul de reprezentare este utilizat cu mai multe sensuri ,

mai frecvent îtâlnnite fiind acelea de process sau modalitate secundară de reflectare şi,

respectiv , de produs sau imagine a obiectelor şi fenomenelor care au acţionat în trecut asupra

organelor de simţ.

Fenomenul reprezentării cuprinde orice redare mintală a unor situaţii , obiecte ,

evenimente , trăiri etc. , în lipsa acţiunii concrete a acestora asupra noastră. Ne putem

reprezenta diferite realităţii şi fapte atât în imagini intuitive cât şi în forme logice abstracte ,

în intenţii , ori relaţii dintre realităţii.

Pot fi reprezentate intuitiv în conştiinţa noastră mărimea , forma , culoarea , poziţia în

spaţiu etc ale obiectelor concrete ; desfăşurarea unor anumite fenomene ale naturii ;

înfăţişarea şi chiar vocea unor anumite persoane ; sunetele muzicale. De asemenea pot fi

reprezentate în formă intuitivă – mai amplu sau mai schematic – unele mişcări şi acţiuni

senzorio – motrice , ca : efectuarea de exerciţii gimnastice , a operaţiilor de muncă etc.

Fenomenul reprezentării este un proces dinamic şi activ , de combinare şi recombinare a

impresiilor acumulate în trecut. Imaginea obiectului reprezentat se modifică şi se

restructurează de fiecare dată , în funcţie de noi informaţii primite , în funcţie de timpul

parcurs între percepţii şi repezentare , în stânsă legătură cu sensul pe care îl au pentru noi cele

reprezentate.

Procesul reprezentării poate fi unul spontan , declanşat de acţiunea unor excitanţi

nemijlociţi , sau provocat în baza unor evocări intenţionate , pe baza căutării speciale de a ne

reprezenta unele obiecte , fapte , situaţii. Cele mai multe din reprezentări pot fi provocate cu

ajutorul stimulilor verbali , prin folosirea adecvată a cuvintelor , denumiri ale obiectelor sau

fenomenelor care ne sunt cunoscute. Reprezentarea chipului unei persoane cunoscute şi care

ne este mult apropiată o realizăm de regulă cu reproducerea în minte a numelui pe care îl

poartă.

În imaginea – reprezentare reproducem şi generalizăm doar unele însuşiri ale obiectului şi

anume acelea care au avut o importanţă mai mare în activitate sau care , în virtutea

caracterului lor nou , neobişnuit , s-au impus mai mult atenţiei noastre. Imaginile –

reprezentări sunt superioare celor perceptive prin gradul de prelucrare a informaţiilor primite

de la obiectul reflectat şi sunt mai şterse , mai palide , mai puţin clare decât pecepţiile.

Caracterul mai accentuat sau mai şters al imaginii – reprezentare se manifestă în funcţie de

gradul de prelucrare a impresiilor senzoriale pe care se bazează , de rolul şi importanţa pe care

o prezintă imagine dată în activitatea principală a individului , ca şi în funcţie de

particularităţile personalităţii sale.

În trecerea de la percepţia obiectului la reprezentarea acestuia au fost identificate

următoarele forme intermediare : imaginea imediată sau primară (consecutivă – pozitivă) ,

denumită şi imaginea Hering, considerată ca o prelungire a percepţiei şi are durata câtorva

sutimi de secundă. Apoi urmează imaginea secundară , care apare la un scurt interval de la

percepţia obiectului şi se caracterizează prin redarea figurii acestuia într-o culoare

complementară culorii obiectului perceput (imaginea Purkinje). Într-o a treia secvenţă pot fi

urmărite imaginile consecutive – terţiare (imaginile Hess) a căror durată este de câteva

secunde.

PROPRIETĂŢILE REPREZENTĂRILOR

Ca multe ale procese psihice , reprezentările prezintă câteva proprietăţi remarcabile cum

sunt : intuitivitatea , intensitatea , claritatea , stabilitatea , completitudinea , relevanţa şi

generalitatea. Prin unele din aceste proprietăţi reprezentarea este mai aproape de percepţie ,

prin altele de gândire.

Intuitivitatea sau caracterul figurativ se referă la asemănările , mai mult sau mai puţin

evidente , dar întotdeauna prezente , între obiect şi imaginea sa.

Intensitatea se referă la forţa sau la pregnanţa imaginii , la claritatea liniilor de contur şi

contrastul figură – fond. Aceasta este cu atât mai mare cu cât : a) este mai bine fixată şi

păstrată în memoria de lungă durată ; b) numărul contactelor perceptive anterioare cu obiectul

a fost mai mare ; c) imagine a fost mai frecvent actualizată şi d) nivelul de sensibilitate ia

valori ridicate.

Claritatea exprimă gradul de limpezime , de precizie a imaginii , măsura în care aceasta

poate fi rapid şi corect interpretată şi valorificată. În general , reprezentările sunt mai puţin

clare decât percepţiile care stau la baza constituirii lor , deoarece urmele păstrate în scoarţa

cerebrală , sunt, de regulă , mai slabe , mai şterse decât excitaţiile de la care provin .

Stabilitatea defineşte durata păstrării în conştiinţă a imaginii reprezentate. Stabilitatea

imaginii în reprezentare variază în funcţie de : semnificaţia obiectului , gradul de familiaritate

, modul de producere (spontan sau intenţionat).

Completitudinea indică numărul de elemente şi însuşiri reţinute în imaginea reprezentată.

Gradul de completitudine este condiţionat de tipul de memorie (predominat intuitiv sau

abstract – verbal) , de familiaritatea obiectului , de conţinutul sarcinii şi nivelul de motivare al

subiectului. În general , reprezentările sunt sărace în amănunte.

Relevanţa se referă la semnificaţia informaţiilor în imagine. Reprezentarea are un grad

mai mare de relevanţă decât percepţia.

Generalitatea exprimă proprietatea imaginii – reprezentare de a include în structura sa

aspecte generale şi esenţiale ale unui obiect sau a unei clase de obiecte . Asemenea aspecte

sunt reţinute în memorie şi actualizate în reprezentare ca urmare a semnificaţiei obiectului

pentru subiect (de exemplu , chipul unei persoane dragi ) , a repetabilităţii fenomenului (un

răsărit de soare pe malul mării) sau a comunalităţii însuşirilor (chipul radios al studentului

care a trecut examenul).

Gradul de generalitate poate varia de la nivel foarte redus ( de exemplu chipul mamei)

până la unul care cuprinde o clasă întreagă de obiecte sau fiinţe asemănătoare (de exemplu

imaginea unei bunicuţe indefinite).

CLASIFICAREA REPREZENTĂRILOR

În funcţie de scopul urmărit ( precumpănitor sau aplicativ ) şi de perspectiva de abordare

(generală sau particulară ) , specialiştii recurg la diverse strategii şi criterii de clasificare a

reprezentărilor. Astfel , după modalitatea senzorială dominantă se diferenţiază

reprezentările : vizuale , auditive , chinestezice , tactile , olfactive , gustative etc.

După gradul de generalitate , reprezentările pot fi : generale şi individuale/singulare .

Sunt considerate reprezentări generale cele care includ în structura lor note/aspecte comune

unui grup sau al unei clase întregi de obiecte şi multe detalii , fără ca acesta să perturbe actul

de recunoaştere a obiectului. Reprezentările individuale vizează obiecte , fiinţe , fenomene ,

etc. semnificative pentru subiect , fie prin valoarea lor relaţională , fie ca frecvenţă a

apariţiilor.

După nivelul operaţiilor implicate în geneza lor , reprezentările sunt : reproductive

( obiecte sau fenomene percepute anterior) şi anticipative ( obiecte şi fenomene noi , care nu

au mai fost percepute anterior).

După gradul de mobilitate reprezentările sunt statice sau dinamice. Cele statice reflectă

forma şi configuraţia obiectelor imobile , iar cele dinamice reflectă mişcarea şi transformarea

obiectelor.

Din perspectiva psihocognitivă , reprezentările pot fi interne sau externe. Reprezentările

interne sunt cele existente în memoria subiectului. Reprezentare exterioară este un semn , o

notă , un set de simboluri care reprezintă pentru subiect ceva din afara lui.

Reprezentările îndeplinesc un rol important în privinţa elaborării şi realizării diferitelor

scopuri şi obiective.

Percepţiile şi reprezentările sunt procese psihice cu un rol destul de important în

activitatea sistemului psihic uman.

Bibliografie

Tucicov – Bogdan Ana , Psihologie generală şi psihologie socială , Bucureşti , Editura

didactică şi pedagogică , vol I , 1973

Zlate Mielu , Introducere în psihologie , Bucureşti , Casa de editură şi presă ŞANSA –

S.R.L. , 1994

Universitatea „OVIDIUS”

Facultatea de Istorie şi Ştiinţe politice

Specializarea ISTORIE

CARACTERISTICILE PERCEPŢIILOR ŞI ALE

REFLECTĂRII PRIN REPREZENTĂRI ÎN RAPORT

CU TIPUL FUNDAMENTAL DE ACTIVITATE ŞI CU

TIPUL DE RELAŢIE

Coordonator , Student ,

Prof.univ. Anca Dragu Măntărau Maria- Adriana