Psihopedagogie specială

Cornelia Bodorin, dr., conf. univ.,

UPS “Ion Creangă”

Scopul

Studiul particularităţilor psihologice de

dezvoltare a copiilor cu dizabilităţi şi

determinarea noilor strategii de dezvoltare şi

formare socială a copilului în dificultate.

Obiective

1. Familiarizarea participaţilor cu diferite tipuri de diferenţe: deficienţe senzoriale; deficienţe mintale; deficienţe neuro-psihomotorii; deficienţe de limbaj, copii cu dezadaptare şcolară.

2. Familiarizarea cu specificul etiologic, patogenetic, simptomatologic, clasificarea tuturor tipurilor de deficienţe.

3. Dirijarea/prezentarea căilor eficiente de prevenţie, compensare, recuperare în diferite tipuri de dizabilităţi.

4. Familiarizarea cu modalitatea de implementarea a metodelor eficiente de lucru cu categoriile de persoane cu dizabilităţi.

5. Cunoaşterea formelor de manifestare a inadaptării sociale

Capitolul I Particularităţile dezvoltării la copiii

cu deficienţe de auz. Intervenţii compensator-

terapeutice

determinarea legităţilor fundamentale în dezvoltarea persoanelor cu deficit auditiv sever în raport cu dezvoltarea persoanelor cu auz normal;

relevarea particularităţilor activităţii cognitive la neauzitori;

studierea dezvoltării personalităţii lor;

elaborarea metodelor de diagnosticare şi psihocorecţie a tulburărilor dezvoltării psihice la neauzitori.

Activităţi compensatorii aplicate

tipurile de compensare

compensare organică la nivelul fiecărui bloc;

compensare funcţională intrasistemică;

compensare mixtă.

Fenomenul compensării depinde de o

mulţime de factori extrinseci şi

intrinseci: gradul deficienţei auditive, afecţiuni ce

determină surditatea, consecinţele ei secundare

şi primare;

deficienţele asociate surdităţii;

particularităţile individuale ale copilului

(nivelul intelectual, trăsături tipologice,

temperamentale, aptitudini).

Realizarea compensării se efectuează

prin:

mobilizarea resurselor de auz;

interacţiunea analizatorilor;

participarea fenomenelor mnezice;

participarea formelor superioare de cunoaştere;

mobilizarea atenţiei.

Prezentăm factorii psihopedagogici

implicaţi în activitatea compensatorie a

copiilor surzi: dublarea informaţiei furnizate către elev, prin antrenarea activă a

analizatorilor valizi (vizual, cutanat, gustativ, olfactiv);

sporirea calităţii informaţiei;

distribuirea şi ordonarea sarcinilor de studiu şi a informaţiei în corespundere cu dinamica capacităţilor psihosenzoriale ale elevilor surzi (începând cu minutele 25-30 ale lecţiei, se observă o scădere treptată a capacităţii de muncă);

dozarea timpului, intensităţii muncii conform particularităţilor funcţionale ale organismului;

implementarea stimulenţilor pe parcursul procesului educaţional (cromoterapie, aromoterapie, gustoterapie, masaj, kinetoterapie etc.);

implementarea procedeelor metodice de exersare a capacităţilor senzoriale, necesare îndeplinirii sarcinilor de instruire;

utilizarea în procesul educaţional a activităţilor extraşcolare cu un variat conţinut formativ şi dezvoltativ.

CAPITOLUL II. PARTICULARITĂŢILE DEZVOLTĂRII

LA COPIII CU DEFICIENŢE DE VĂZ. INTERVENŢII

COMPENSATOR-TERAPEUTICE

Obectivele tiflopsihopedagogiei:

- Determinarea legitaţilor fundamentale în dezvoltarea persoanelor cu deficienţe de vaz in raport cu dezvoltarea persoanelor cu vaz normal.

- Relevarea particularităţilor psihologice şi psihofizice la persoanele cu afecţiuni vizuale.

- Studierea specificului dezvoltării personalităţii lor.

- Stabilirea metodelor de diagnostic, compensare şi psihocorecţie a tulburărilor dezvoltării la nevăzători.

- Determinarea continutului activităţilor instructiv-educative cu persoanele nevazatoare.

- Orientarea socială şi profesională.

Tabloul psihopedagogic al

deficienţelor de vedereTabloul clinic şi psihopedagogic al deficienţilor de

vedere include următoarele caracteristici:

Deficienţele vizuale determină o serie de consecinţe primare care sunt în legătură cu scăderea fluxului de informaţii vizuale

o încetinire a ritmului dezvoltării psihice; un nivel de cunoaştere scăzut în raport cu vârsta; o coordonare oculomotorie deficitară; elemente ale unui infantilism afectiv sau, dimpotrivă, capacitate mare de memorare intenţionată; concentrare deosebită a atenţiei, calităţi superioare ale voinţei.

gwe

Lipsa controlului vizual, insuficienţa mişcărilor (mai ales în

primii ani de viaţă) duc la întârzieri în dezvoltarea fizică generală

şi în evoluţia motricităţii, automatismele legate de mers se

constituie mai greu pe fondul unor experienţe negative care

trezesc şi întreţin teama copilului că ar putea să se împiedice, să

cadă, să se lovească, apar dificultăţi de echilibru, atitudini

greoaie, stângace etc.

Reprezentările sunt adesea incomplete, parţiale, eronate, sărace

în detalii, iar conţinutul lor este lipsit de caracteristicile esenţiale,

ceea ce face ca eficienţa lor în activitatea cognitivă şi practică să

fie foarte redusă; în cazul pierderii totale a vederii înainte de 3

ani, reprezentările vizuale sunt structurate strict pe baza

experienţelor auditive şi tactil-kinestezice ale persoanei

Memoria nevăzătorului are anumite particularităţi, deoarece ea trebuie să ofere o serie de informaţii absolut necesare orientării acestuia în spaţiu - topografia locului, a reperelor tactile, auditive, constanta direcţiilor, a numărului de paşi sau de scări, a numărului de staţii până la coborâre etc., adică o permanentă solicitare în situaţii în care omul cu vedere normală nu face apel la memorie, ele constituindu-se în acţiuni stereotipe, automatizate.

Gândirea are particularităţi determinate de tipul orbirii (congenitală sau dobândită) şi de modalităţile cunoaşterii senzoriale în care este antrenată persoana deficientă; dificultăţile selectării elementelor esenţiale din informaţiile percepute determină efectuarea greoaie a operaţiilor gândirii, în special a generalizărilor şi comparaţiilor, fapt care ar putea ilustra un tablou clinic asemănător unui copil cu deficienţe intelectuale.

Atenţia este dispersată, după intensitatea şi semnificaţia stimulilor percepuţi, fapt care necesită educarea continuă a calităţilor atenţiei (distribuţia, mobilitatea şi concentrarea)

Din punct de vedere afectiv, unii copii pot manifesta o atitudine pasivă, de neîncredere în forţele proprii, timiditate accentuată, izolare; atunci când copilul este scos din mediul familial, are reacţii întărite care pot merge până la stări de anxietate, deprimare, refuz al activităţilor şcolare. Alţi copii prezintă un grad ridicat de agitaţie, sunt neastâmpăraţi, violenţi chiar, cu manifestări de negativism, iar în situaţii extreme, prezintă atitudini de despotism faţă de cei din jur (mai cu seamă faţă de cei mai mici: ca vârstă).

CAPITOLUL III

PARTICULARITĂŢILE DEZVOLTĂRII LA

COPIII CU DEFICIENŢE NEUROMOTORII

Obiective:

Cunoaşterea particularităţilor specifice dezvoltării psihice şi fizice a persoanelor cu deficienţe neuromotorii.

Identificarea căilor de terapie, recuperare, compensare a funcţiilor şi proceselor afectate.

Evidenţierea problemelor specifice în educarea, instruirea şi profesionalizarea persoanelor cu deficienţe neuromotorii.

Cunoaşterea strategiilor de integrare socială a persoanelor cu afecţiuni psihomotorii.

Forma spastică:

Diplegie – sunt afectate toate cele patru extremităţi,

mâinile mai uşor ca picioarele, uneori minimal.

Hemiplegie (hemipareză) – este implicată doar

jumătatea, dreaptă sau stângă, a corpului.

Tetraplegie (tetrapareză) – sunt implicate toate

extremităţile (toracice şi pelviene), corpul şi capul.

Forma dischinezică (hiperkinetică).

Forma ataxică. Forma mixtă.

TABLOUL CLINIC

Perioada precoce (3-4 săptămâni)

Predomină semne generale de leziune a sistemului nervos central

Hipodinamie

Iritabilitate generală

Tremor al mâinilor şi picioarelor

Ţipăt anormal strident

Crize de apnee

Bradicardie (apneea şi bradicardia sunt caracteristice în special pentru prematuri)

Hipertrofie din cauza dereglărilor de sugere şi deglutiţie

Reflexe primitive anormale (răspuns involuntar exagerat la diferite tipuri de stimulare externă)

Hipotonie musculară. Convulsii

Inhibiţia reflexelor neonatale (de căutare, de sugere, de apucare, de mers automat etc.)

Hiper- sau hipotermie.

Principiile de poziţionare pentru activităţile habituale

Activităţi Principiul Tehnica/echipamentul

Alimentarea Asigurarea stabilităţii trunchiului

pentru ca copilul să utilizeze optimal

mâinile proprii pentru a mânca singur,

precum şi a stabilităţii capului în

poziţie fiziologică pentru facilitarea

funcţiilor oral-motorii şi digestive.

Scaune adaptate, cărucioare, tehnici

speciale de menţinere.

Paralizia cerebrală infantilă

Scăldatul Asigurarea unui mediu inofensiv

pentru copil şi persoana care îl

îngrijeşte în timpul primirii duşului

sau băii şi a stabilităţii corpului pentru

optimizarea funcţiei.

Scaun adaptat pentru baie. Arene

speciale de baie pentru copiii mici.

Toaleta Asigurarea menţinerii corpului într-o

poziţie adecvată care ar facilita

utilizarea optimală a mâinilor

Poziţionarea cuvenită copilului (spre

exemplu, strict în faţa cuvetei) sau

adaptarea mediului (bării)

Mersul la veceu Asigurarea suportului postural şi a

stabilităţii cuvenite pentru ca copilul să

fie în stare să meargă la veceu.

Scaun de veceu adaptat, comod sau

scăunel pentru sprijinirea picioarelor.

Îmbrăcarea Asigurarea stabilităţii posturale,

inhibiţia stereotipului patologic al

mişcărilorşi evitarea necesităţii de a

convinge forţa de gravitaţie.

Scaun (simplu sau adaptat) sau

poziţionarea pe podea sau în colţ.

Activităţi şcolare, jocuri Asigurarea stabilităţii posturale pentru

a permite copilului să se angajeze în

activităţile şcolare şi jocuri.

Scaun adaptat sau poziţionarea pe

podea.

Particularităţile proceselor psihice la

persoanele cu afecţiuni

neuropsihomotoriiCopiii cu IMC se manifestă un şir de deficienţe

secundare, ce aprofundează deficienţa primară Ele se manifestă prin:

dezontogenia locală a funcţiilor psihice superioare (limbaj, reprezentări spaţiale, afecţiuni ale gnoziei, praxiei, a atenţiei memoriei ş.a.);

tulburări ale activităţii intelectuale;

afectarea capacităţii de autocontrol asupra activităţii psihice;

limitarea capacităţii de achiziţionare a cunoştinţelor noi.

Apar unele sindroame patologice ce se

manifestă prin:

cerebrostenie;

afectarea capacităţii de muncă mintală;

reţinerea în dezvoltare a sferei emoţional-

volitive;

retard în pregătirea către învăţare.

Capitolul IV

PSIHOPEDAGOGIA INADAPTĂRII

SOCIALE

Obiective:

Cunoaşterea formelor de manifestare a

inadaptării sociale.

Formarea deprinderilor de planificare şi

monitorizare a activităţii de susţinere a copiilor

cu inadaptare socială.

Forme de manifestare

a inadaptării sociale în funcţie de atitudinea subiectivă a copilului faţă de faptele comise ca rezultat

al conflictului dintre trebuinţele morale şi cele elementare (G.G.

Bocikareva, 1972) se evidenţiază următoarele tipuri de copii:

Copii la care în sfera motivaţională predomină trebuinţele elementare, dar

sunt prezente şi îndemnurile morale ce facilitează mustrări de conştiinţă

pentru fapta săvîrşită („cei care regretă”);

Copii la care predomină trebuinţe primare stabile şi lipsesc îndemnurile

morale („nonconflictuali”);

Copii la care lipseşte conflictul dintre trebuinţele primare şi îndemnurile

morale şi chiar infracţiunile lor găsesc sprijin în convingerile antimorale

(„cinicii” ).

după nivelul de manifestare a orientării negative a

personalităţii copiilor (M.A. Alemaskin, 1987; D. I.

Feldştein, 1982; L.M. Ziubin, 1981) se evidenţiază

următoarele grupe de preadolescenţi:

Copii caracterizaţi printr-un complex stabil de

necesităţi sociale negative;

Copii cu necesităţi orientate negativ ce tind să-i imită

pe cei din prima grupă;

Copii caracterizaţi prin conflictul dintre necesităţile

orientate negativ şi cele pozitive;

Copii fără voinţă, care uşor pot fi influenţaţi de cei

din jur.

În funcţie de nivelul scăzut de receptivitate (rezistenţă) a copilului faţă de experienţa socială pozitivă ( H. Maximova,

1994 ), se evidenţiază următoarele tipuri de copii cu comportament deviant:

Copii cu dereglări în sfera afectivă şi cea volitivă, cu particularităţi individual - psihologice evidenţiate excesiv până la accentuări de caracter;

Copii ce se opun cerinţelor educatorului din cauza formelor incorecte de influenţă pedagogică;

Copii cu lapsusuri în cunoştinţele morale şi etice, cu convingeri şi deprinderi de comportament moral neformate;

Copii a căror împotrivire influenţelor pedagogice este condiţionată de schimbarea personalităţii şi ţine de reprezentările deteriorate privind relaţiile lor cu mediul.

În funcţie de atitudinea faţă de activitate (învăţarea); relaţiile

interpersonale cu părinţii; relaţiile interpersonale cu copiii de

aceeaşi vârstă (B.N. Almazov, 1986), se evidenţiază: Copii care denotă încordare emoţională în iniţiative, în

activism, cu tendinţa spre autoafirmare şi necesitatea de a fi în rol de conducător. În cazul unui temperament foarte mobil, ei se caracterizează prin insuficientă putere şi stabilitate a voinţei.

Copii orientaţi spre trăirile interne, cu tendinţa spre reflexie, cu o poziţie instabilă în mediul înconjurător, în procesul de dezvoltare a identificării sociale şi a autoaprecierii. Având un temperament slab, un bagaj de trăiri emoţionale astenice, ei se caracterizează prin încordare şi anxietate mărită.

Copii caracterizaţi printr-o dependenţă excesivă de condiţiile externe, care se datorează diferenţierii insuficiente a sentimentului „Eu” - lui şi care provoacă instabilitatea poziţiilor sociale. Toate acestea se exprimă prin indisciplină, lene, nehotărâre, ocupaţii inutile.

Utilizaţi metode de disciplinare

pozitivă • încurajaţi un comportament bun

• stimulaţi auto - disciplina şi respectul pentru ceilalţi

• stabiliţi limite realiste în funcţie de varstă şi stadiul de dezvoltare

• fiţi un bun exemplu pentru copil

• încurajaţi şi nu daţi ordine sau instrucţiuni

• lăudaţi, apreciaţi şi acordaţi atenţie

• rămâneţi constant – „da” înseamnă „da”, iar „nu” înseamnă „nu”

• dezvoltaţi sentimentul stimei de sine.

Formulaţi constructiv criticile

Aţi putea sugera ceva copilului prin:

Putem discuta despre ceea ce ai spus / făcut? Aş vrea să-ţi cunosc motivele.

Te rog să înţelegi că prin ceea ce-ţi voi spune încerc doar să te ajut.

Nu vreau să te critic pentru..., dar sunt îngrijorat în legătură cu...

Imi place ceea ce ai făcut, dar aş vrea să-ţi dau câteva sugestii. Ce zici?

Dacă ai face din nou acelaşi lucru, ai vrea să acţionezi altfel?

CAPITOLUL V

TULBURĂRILE DE LIMBAJ

Obiectivele

comprehensiunea cauzalităţii şi semnificaţiei

tulburărilor de limbaj şi evoluţia acestora;

familiarizarea cu conceptele specifice, care derivă

din noţiunea de deficienţă de limbaj;

însuşirea simptomatologică specifică a

distorsiunilor de limbaj şi clasificarea acestora;

determinarea impactului acestor tulburări asupra

activităţii şcolare şi sociale;

Clasificări:

1. tulburări de pronunţie sau de articulaţie (dislalie, rinolalie, dizartrie);

2. tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii (bâlbâială, logonevroză, tumultus sermones, tahilalie, bradilalie, aftongie, tulburări pe baza de coree);

3. tulburări de voce (afonie, disfonie, fonastenie);

4. tulburări ale limbajului citit-scris (dislexie-alexie şi disgrafie-agrafie);

5. tulburări polimorfe (afazie şi alalie);

6. tulburări de dezvoltare a limbajului (mutism psihogen, electiv sau voluntar, retard sau întârziere în dezvoltarea generala a vorbirii);

7. tulburări ale limbajului, bazate pe disfuncţii psihice (dislogii, ecolalii, jargonofazii, bradifazii ş.a.).

CAPITOLUL VI

Reţinere în dezvoltarea psihică

Obiective

Cunoaşterea particularităţilor specifice dezvoltării

psihice a copiilor cu reţinere în dezvoltarea psihică;

Identificarea căilor de psihocorecţie, măsuro

dezvoltativ – corecţionale;

Evidenţierea problemelor specifice în educarea,

instruire copiiloor cu reţinere în dezvoltarea psihică;

Cunoaşterea specificul integrării şi adaptării a

copiilor cu reţinere în dezvoltarea psihică.

Semnele clinice principale ale RDP

sunt:

tempoul încetinit în dezvoltarea funcţiilor

psihice principale (a motricităţii, vorbirii,

comportamentului social);

nematurizarea emoţională;

dezvoltarea asincronică a funcţiilor psihice,

caracterul funcţional reversibil.

Parametrii psihologici ai RDPForme ale RDP Tabloul clinico-psihologic Specificul neuropsihologic

Infantilismul psihofizic Maturizare relativă a proceselor psihice,

tempoul încetinit în dezvoltare,

nedezvoltarea motivării activităţii de

instruire, nematurizarea personalităţii.

Dereglări dinamice ale capacităţii

mentale, diminuarea volumului memoriei

şi atenţiei din cauza imperfecţiunii

motivaţiei

RDP somato-genă Maturizarea proceselor psihice. Astenie,

slăbiciune, iritabilitate.

Diminuarea capacităţii mintale în

dinamică. Extenuarea sporită a atenţiei,

volumul scăzut al memoriei auditive şi

vizuale

RDP psihogenă Procesele psihice în limitele normali.

Motivarea activităţii de studii scăzută,

dezvoltare patologică a personalităţii

(nelinişte, anxietate, egocentrism).

Asincronie în dezvoltarea psihică

RDP cerebro-genă Nedezvoltarea proceselor şi funcţiilor

psihice, care condiţionează tulburări în

productivitatea intelectuală.

Nedezvoltarea parţială a unor funcţii

psihice.

Dereglări ale capacităţii de muncă,

nedezvoltarea stabilităţii şi volumului

atenţiei, nedezvoltarea activităţii de

orientare, nedezvoltarea gnoziei optico-

spaţiale şi a praxisului, dezvoltarea

deficitară a unor particularităţi: atenţiei,

memoriei, gnoziei şi praxisului.

Psihocorecţia copiilor cu RDP

Program de dezvoltare a autoreglării activităţii

1) reorientarea motivului de la cel de joc la cel pozitiv,

2) formarea modelării rezultatului, aplicarea planificării pe etape,

3) formularea verbală a programei, apoi trecerea la planul intern,

4) formarea selectivităţii orientate spre un scop conform modelului programei, compararea cu planul la toate etape,

5) formarea autoaprecierii adecvate

Capitolul VII

Particularităţile dezvoltării copiilor

cu deficienţă mintalăObiective:

Cunoaşterea particularităţilor specifice dezvoltării

psihice a copiilor cu retard mintal;

Identificarea căilor de recuperativ- compensatorii;

Evidenţierea problemelor specifice în dezvoltarea ca

mai apoi să fie aplicate în metodologia educării,

instruirii copiilor cu retard mintal;

Cunoaşterea specificul integrării şi adaptării a

copiilor cu retard mintal.

Clasificarea după gradul de

nedezvoltare a intelectului:

idioţia IQ 20 (corespunde vârstei cronorolige

de 3 ani);

imbecilitatea IQ 20-50 (corespunde vârstei

normale cronologice 3-7 ani);

debilitatea IQ 50-75 (corespunde unei

dezvoltari normale la vârsta cronologică de 7-

12 ani);