Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

of 218 /218

Transcript of Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Page 1: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici
Page 2: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Cuprins

I. Introducere..................................................................................................

...........3

II. Abordarea

teoreticǎ................................................................................................5

Capitolul 1 – Depresia........................................................................................5

1.1. Definiţie şi caracterizare generalǎ.................................................................5

1.2. Simptome în episodul depresiv.....................................................................7

1.3. Clasificarea şi diagnosticarea depresiei.........................................................9

1.4. Evaluarea depresiei......................................................................................15

1.5. Tratamente...................................................................................................19

1.6. Concluzii......................................................................................................21

Capitolul 2 – Alcoolismul..................................................................................26

2.1. Definiţie şi caracterizare generalǎ................................................................26

2.2. Clasificarea alcoolismului............................................................................33

2.3. Stadii în dezvoltarea alcoolismului..............................................................38

2.4. Consecinţe ale consumului de alcool...........................................................42

2.5. Tratamente...................................................................................................44

2.6. Relaţiile dintre depresie şi alcoolism...........................................................48

Capitolul 3 – Terapia sugestivǎ.........................................................................52

3.1. Caracterizarea generalǎ a fenomenului sugestiv..........................................52

3.2. Relaxarea......................................................................................................55

3.3. Fenomenul hipnotic.....................................................................................60

3.4. Hipnoterapia.................................................................................................65

3.5. Hipnoterapia în alcoolism............................................................................68

III. Cercetarea...................................................................................................

...........71

1. Obiective.....................................................................................................71

1

Page 3: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

2. Ipoteze.........................................................................................................71

3. Subiecţii participanţi la cercetare................................................................71

4. Metode şi tehnici utilizate...........................................................................71

5. Studiu de caz...............................................................................................72

IV. Concluzii..............................................................................................................116

IV. Bibliografie.................................................................................................

.........117

V. Anexe..........................................................................................................

.........120

2

Page 4: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

I. Introducere

În România alcoolismul nu este privit ca o boală, cel puţin nu de masele largi

ale populaţiei. Deşi în S.U.A. sau în vestul Europei există o adevărată cultură, un întreg

arsenal de metode de remediere a acestei tulburări, în ţara noastră, care se confruntă cu

această problemă, nu există o promovare la nivel naţional a metodei de prevenire şi

combatere a abuzului de alcool. Există într-adevăr centre de dezintoxicare, dar foarte

puţin mediatizate. Pe lângă aceasta se poate adăuga şi faptul că majoritatea acestor clinici

sunt incluse în cadrul secţiilor de psihiatrie ale spitalelor, ceea ce induce o piedică în

recunoaşterea acestei tulburări. Abuzul de alcool este întâlnit la toate nivelurile sociale,

indiferent de vârstă şi sex.

Implicaţiile alcoolismului în România nu sunt pe deplin conştientizate. În

societatea noastră alcoolicul nu este perceput ca un individ care suferă de o boală, ci ca o

persoană care ,,bea ca să-şi înece necazurile”. Dincolo de această expresie, există

celelalte aspecte ale alcoolismului ce nu sunt percepute de majoritatea populaţiei. De

exemplu, după cum au menţionat mai mulţi autori, există o relaţie foarte strânsă între

alcoolism şi depresie. Aceasta din urmă poate fi atât un factor declanşator al consumului

abuziv de alcool, dar în acelaşi timp şi un efect. Pe fondul acestei teorii am presupus că

ameliorând starea de depresie a unui pacient alcoolic scad şansele de recidivă. În general

persoanele depresive au o stimă de sine foarte scăzută. Terapia sugestivă a apărut ca o

3

Page 5: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

soluţie valabilă pentru această tulburare deoarece antrenamentul autogen al lui Schultz

utilizat în această cercetare conţine sugestii de întărire a eului.

Motivaţia elaborării acestei cercetări este atât de ordin intrinsec, cât şi de ordin

extrinsec. Lovindu-mă de această problemă în mediul familial, profesional şi social, am

încercat să o înţeleg. Prima tendinţă a fost de asumare a responsabilităţilor faţă de actele

celorlalte persoane, însă de-a lungul timpului am realizat că problemele indivizilor (în

speţă alcoolismul) nu apar din vina celorlalţi, îşi au originea în interiorul fiecăruia.

Înţelegându-le problema se poate identifica o soluţie adecvată.

Scopul acestei lucrări constă în demonstrarea faptului că terapia sugestivă este

benefică pentru ameliorarea depresiei alcoolicilor aflaţi în cura de dezintoxicare. Pentru

finalizarea acestui demers s-a pornit de la fundamentarea unui background teoretic. Acest

lucru se poate observa în următorul capitol al lucrării de faţă în cadrul căruia sunt

dezbătute cele trei concepte cheie (depresie, alcoolism, terapie sugestivă) luându-se în

considerare perspectiva mai multor autori.

Capitolul III reprezintă cea de a doua parte a lucrării şi anume cercetarea.

Aceasta a constat într-un studiu de caz pe zece pacienţi internaţi în secţia XVII de

psihiatrie a Spitalului ,,Al. Obregia”. După o scurtă prezentare a fiecărui pacient urmează

descrierea fiecărei intervenţii terapeutice.

În ultimul capitol, cel dedicat concluziilor s-a încercat o corelare a teoriilor

expuse în prima parte cu rezultatele obţinute în urma studiului de caz.

4

Page 6: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

II. Abordare teoretică

1. Depresia

1.1. Definiţie şi caracterizare generalǎ

Depresia este o problemă de sănătate publică majoră care ne afecteazǎ, într-o

mǎsurǎ mai mare sau mai micǎ, pe toţi, cel puţin o datǎ în viaţǎ. Ea ocupǎ locul doi pe

lista celor mai întâlnite afecţiuni medicale, fiind depăşitǎ doar de hipertensiunea arterialǎ.

Se estimeazǎ cǎ cel puţin unul din zece pacienţi care se prezintǎ la medic suferǎ de

depresie. Din nefericire, majoritatea cazurilor rǎmân nerezolvate.

Constituind o problemǎ majorǎ de sǎnǎtate publicǎ, aceastǎ durere moralǎ,

psihicǎ este deosebit de intensǎ, asociindu-se în general cu anxietatea. Pacientul depresiv

trǎieşte cu impresia de neputinţǎ, de inutilitate, de fatalitate disperatǎ, de culpabilitate şi

adesea tinde sǎ se autodeprecieze şi de asemenea pot apǎrea gândurile de suicid ce pot fi

finalizate.

Depresia este un fenomen rǎspândit pe întreaga planetǎ şi de aceea mulţi oameni

de ştiinţǎ au fost şi sunt preocupaţi de studiul acesteia. În literatura de specialitate

depresia este definitǎ ca fiind o „maladie mentalǎ caracterizatǎ printr-o modificare

profundǎ a stǎrii timice, a dispoziţiei, în sensul tristeţii, al suferinţei morale şi încetinirii

psihomotorii” (J. Postel, p.178). Aceastǎ stare de dispoziţie poate fi determinatǎ de

5

Page 7: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

diverse cauze (atât biologice, cât şi psihologice), cele mai frecvente fiind: tulburǎri la

nivelul neurotransmiţǎtorilor, travaliul doliului, lipsa afecţiunii în copilǎrie, eşecul

profesional, viaţa de cuplu nesatisfăcǎtoare sau lipsa unei relaţii de cuplu, absenţa unui

suport social, tulburǎri depresive sau alcoolism în familie, lipsa stimei de sine pe o

perioadǎ lungǎ de timp, etc. Toate acestea conduc la un comportament dezadaptativ

(neglijarea aspectului fizic, lipsa interesului şi a sentimentului plǎcerii, slabǎ capacitate

de concentrare, indecizie, autocriticǎ, tendinţǎ de retragere, culpabilitate, tulburarea

somnului), implicit la degradarea personalitǎţii. Conceptul de depresie este întâlnit într-o

varietate de domenii cum ar fi: psihiatrie, farmacologie, neurofiziologie, fiziopatologie,

psihanalizǎ, teoria cognitiv-comportamentalǎ. Deoarece aceastǎ lucrare trateazǎ tema

ameliorǎrii depresiei prin metoda terapiei, relatez punctele de vedere ale psihanaliştilor şi

cognitiv-comportamentaliştilor cu privire la tulburarea de dispoziţie.

Pentru psihanalişti depresia poate fi comparatǎ cu travaliul doliului care nu se

realizeazǎ, Eul se identificǎ cu „obiectul pierdut”, luând pe seama sa sentimentele

ambivalente (cel de dragoste şi mai ales de urǎ) faţǎ de obiect. S. Freud în “Doliu şi

melancolie” (1915) spune cǎ „umbra obiectului cade astfel pe Eu, care poate fi în acest

caz judecat de o instanţǎ specialǎ ca un obiect abandonat. În felul acesta, pierderea

obiectului se transformǎ într-o pierdere a Eului, iar conflictul dintre Eu şi persoana iubitǎ

se transformǎ într-o sciziune între critica Eului si Eul modificat prin identificare”. Astfel,

depresivul trebuie sǎ înfrunte o pierdere imaginarǎ şi îşi adreseazǎ sieşi agresivitatea şi

reproşurile destinate în mod firesc obiectului pierdut.

Cognitiviştii G. A. Kelly si A. T. Beck înţeleg depresia ca fiind o perturbare a

proceselor cognitive (stilistic, semantic şi logic) spunând cǎ acestea sunt inadecvate şi

afecteazǎ trei domenii: Eul, lumea exterioarǎ şi viitorul, care, la rândul lor perturbǎ

reprezentǎrile legate de ele. Celor trei procese cognitive le corespund erori particulare:

inferenţe arbitrare (eliminǎ explicaţiile plauzibile), abstracţii selective (concentreazǎ

atenţia asupra unui detaliu luat din afara contextului), generalizǎri abuzive, supra sau

subestimǎri şi denumiri inadecvate. Pacientul trebuie sǎ îşi corecteze concepţiile eronate,

distorsiunile şi ipotezele dezadaptative cu scopul de a corecta viziunea inadecvatǎ a

evenimentelor şi a Eului.

6

Page 8: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Fiecare din aceste abordǎri contribuie la eficienţa tratamentului pacientului

depresiv, şi în funcţie de acesta trebuie aleasǎ metoda propice pentru vindecarea sa.

1.2. Simptome în episodul depresiv

Simptomul este o manifestare, tulburare funcţionalǎ sau senzaţia anormalǎ

resimţite de o fiinţǎ care pot indica prezenţa unei boli. Dispoziţia depresivǎ reprezintă o

schimbare calitativǎ faţǎ de funcţionarea precedentǎ constatabilǎ în cea mai mare parte a

zilei, aproape în fiecare zi. Aceasta este indicatǎ fie prin relatare subiectivǎ, fie prin

observaţia celor din jur.

Simptomele relevante în identificarea depresiei sunt:

- dispoziţie caracterizatǎ de tristeţe, deprimare, neadaptare, descurajare,

supǎrare la care se mai pot adǎuga plângeri de lipsa sentimentelor, de stǎri de

anxietate. Aceastǎ dispoziţie poate fi relatatǎ de subiect sau observatǎ din

expresia facialǎ sau din conduitǎ. Unii indivizi acuzǎ dureri somatice, mai

mult decât sentimente de tristeţe, descriu sau manifestǎ creşterea instabilităţii

(furie persistentǎ, tendinţǎ de a rǎspunde cu mânie, de a-i blama pe alţii, de a

exagera frustrǎrile);

- pierderea interesului sau a plǎcerii este un simptom des întâlnit în episodul

depresiv. Acesta se manifestǎ prin dezinteresul faţǎ de activitǎţile anterior

plǎcute, retragerea socialǎ sau neglijarea profesiei, dar şi printr-o reducere a

nivelelor intereselor sau dorinţelor sexuale;

7

Page 9: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

- schimbǎri în sfera apetitului; unii afirmǎ cǎ trebuie sǎ depunǎ efort pentru a

mânca, alţii dimpotrivǎ, descriu o creştere semnificativǎ a poftei de mâncare

şi chiar o direcţionare spre anumite alimente (de exemplu dulciuri);

- perturbǎri ale somnului care pot lua forma insomniei sau a hipersomniei.

Insomnia iniţialǎ se manifestǎ prin trezire în timpul nopţii şi dificultǎţi în

reluarea somnului, care poate fi urmatǎ de o insomnie terminalǎ când

individul se trezeşte mult prea devreme şi nu poate adormi. Hipersomnia se

manifestǎ prin episoade prelungite de somn noaptea sau ziua;

- schimbǎri în psihomotricitate care includ stǎri de agitaţie (subiectul nu poate

sta liniştit, se mişcǎ, se plimbǎ, îşi frǎmântǎ mâinile, îşi freacǎ sau îşi scarpinǎ

pielea sau hainele) sau retardare (încetinirea vorbirii, mişcǎrilor). Agitaţia sau

retardul psihomotor trebuie sǎ fie destul de severe deoarece numai astfel pot

fi observate de cei din jur;

- diminuarea energiei, obosealǎ. Acestea sunt simptome frecvent întâlnite,

subiectul preluând o stare de epuizare fǎrǎ sǎ fi depus un efort fizic major.

Cele mai mici sarcini par sǎ solicite efort substanţial, adesea se resimte o

diminuare a eficienţei rezolvǎrii sarcinilor;

- sentimente de culpabilitate şi de devalorizare. Pot cuprinde evaluǎri negative

nerealiste ale unor preocupǎri legate de valoarea sau vinovǎţia personalǎ sau

în meditaţii pe seama unor eşecuri minore din trecut. Subiecţii interpreteazǎ

greşit (negativ) orice eveniment, punându-l pe seama defectelor personale

care nu sunt întotdeauna reale; sunt exagerat de responsabili şi se

culpabilizeazǎ pentru orice se întâmplǎ. Se autoblameazǎ pentru existenţa

bolii, pentru eşecul intervenit în domeniile social, personal sau/şi profesional;

- slǎbirea abilitǎţii de gândire, concentrare sau decizie şi dificultǎţi de atenţie.

Intelectualii sunt cei mai afectaţi de acest simptom, ei neputând funcţiona

adecvat, la fel şi copiii cǎrora le pot scade performanţele şcolare pe fondul

unei slabe concentrǎri. Vârstnicii sunt cel mai adesea afectaţi de dificultǎţi de

memorie;

- gânduri despre moarte, ideaţie suicidarǎ, încerǎri de sinucidere. Asemenea

gânduri pornesc de la credinţa cǎ celorlalţi le-ar fi mai bine dacǎ subiectul în

8

Page 10: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

cauzǎ ar fi mort, ajungându-se la planuri de suicid sau chiar la tentative.

Totuşi motivaţia suicidului poate include dorinţa individului de a renunţa, de

a se da bǎtut în faţa obstacolelor percepute ca insuportabile sau de a pune

capǎt unei dureri emoţionale intense perceputǎ ca fiind fǎrǎ ieşire.

Persoanele depresive se prezintǎ adesea cu lamentaţii, iritabilitate, anxietate,

fobie, meditaţie obsesivǎ, îngrijorare excesivǎ în legǎturǎ cu sǎnǎtatea fizicǎ, unii dintre

ei având atacuri de panicǎ, dificultǎţi în relaţiile intime şi în funcţionarea socialǎ. Acestea

din urma pot fi probleme maritale, educaţionale, ocupaţionale, probleme legate de abuzul

de alcool sau alte substanţe sau de creşterea apelurilor la serviciile medicale.

Simptomatologia depresiei este utilǎ pentru clasificarea, evaluarea şi diagnosticarea sa.

1.3. Clasificarea şi diagnosticarea depresiei

Depresia nu-şi asumǎ o formǎ universalǎ, deşi aspectele somatice sunt generale.

Existǎ clasificǎri ale depresiei încǎ din medicina veche greacǎ, din anul 400 î.H., când

Hipocrate a descris „melancolia” ca asociere a unor condiţii sau simptome cum ar fi

tristeţea, aversiunea faţǎ de mâncare, tulburǎri ale somnului, iritabilitate, agitaţie, tabloul

apropiindu-se de criteriul modern al identificǎrii depresiei majore. Câteva secole mai

târziu Aretaeus din Cappedocia observǎ asocierea dintre manie si melancolie, sugerând cǎ

mania reprezintǎ stadiul final al melancoliei. În timp, termenii depresie, melancolie şi

manie şi-au schimbat total semnificaţia pentru a descrie cu o cât mai mare precizie

fenomenele psihopatologice.

Cel care dezvoltǎ primul model de boalǎ bazat pe observaţii şi descrieri

exhaustive şi organizate este Kraepelin spre sfârşitul secolului XX. El a segregat bolile

psihice prin accentuarea caracteristicilor specifice psihozei maniaco-depresive în raport

cu demenţa precoce: dezvoltare episodicǎ, prognozǎ mai benignǎ şi o istorie familialǎ.

Sistemele moderne de clasificare şi diagnostic pentru tulburǎrile depresive s-au dezvoltat

mai ales pe baza psihiatriei franceze, germane şi engleze de la sfârşitul secolului XIX şi

începutul secolului XX.

Primele clasificǎri contemporane încep cu dualismul cercetare-practicǎ. Deşi

existǎ controverse semnificative între practicieni si cercetǎtori legate de definirea şi

clasificarea depresiei, se remarcǎ totuşi şi elemente comune cum ar fi acordul asupra

9

Page 11: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

existenţei unei distincţii între tulburarea unipolarǎ şi cea bipolarǎ, acordul asupra

trǎsǎturii comune a tulburǎrii dispoziţiei referitoare la anormalitatea acesteia în raport cu

funcţionarea anterioarǎ a subiectului. De fapt, controversele dintre cercetǎtori şi

practicieni sunt legate de identificarea celei mai bune modalitǎţi de separare a subtipurilor

din acest grup eterogen.

Tulburarea depresivǎ a fost clasificatǎ de cele mai multe ori dihotomic, în

urmǎtoarele subtipuri: uşoarǎ / severă; cronicǎ / episodicǎ; nevroticǎ / psihoticǎ;

endogenǎ / reactivǎ; primarǎ / secundarǎ; bipolarǎ / unipolarǎ; cu agitatie psihomotorie /

cu retard psihomotor; biologicǎ / caracterologicǎ; familialǎ / spectrum. Deşi pot avea

unele elemente similare, nu poate exista echivalenţǎ, întrucât fiecare subtip (grup)

accentueazǎ aspectele determinate de tulburarea depresivǎ. În continuare voi exemplifica

(trata) cele mai frecvent intâlnite clasificǎri dihotomice.

Depresie endogenǎ – depresie reactivǎ

Depresia endogenǎ are mai multe accepţiuni (înţelesuri) incluzând depresiile

care sunt biologice în etiologie, rǎspund la tratament biologic, apar la pacienţi care nu

prezintǎ tulburǎri de personalitate, pun în evidenţǎ un anumit model de simptomatologie.

Depresia reactivǎ se deosebeşte de cea endogenǎ prin faptul cǎ este determinatǎ de factori

psihosociali, este precedatǎ de evenimente stresante, este lipsitǎ de factori biologici în

determinare. Distincţia endogen-reactiv presupune cǎ etiologia depresiei este ori

biologicǎ, ori psihosocialǎ, accentueazǎ dualismul minte-corp neadecvat şi nespecific

tulburǎrii depresive.

Depresie nevroticǎ-depresie psihoticǎ

Termenii nevrotic-psihotic au fost traduşi mult timp uşor, respectiv grav sau

endogen echivalent pentru psihotic, reactiv sinonim pentru nevrotic. Cu timpul, termenul

psihotic a fost folosit pentru depresia extrem de gravǎ caracterizatǎ de iluzii şi halucinaţii,

iar cel de nevrotic pentru tulburǎri depresive fǎrǎ aceste caracteristici. Ele sunt greu de

descris datoritǎ polimorfismului tabloului clinic, asocierii simptomelor depresive cu

manifestǎri obsesive, isterice, agresive sau astenice.

Depresie primarǎ-depresie secundarǎ

Conform opiniilor autorilor care au elaborat aceastǎ clasificare, un pacient cu

tulburare depresivǎ primarǎ este acela care anterior diagnosticului index a fost sǎnǎtos

10

Page 12: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

sau a avut episoade afective (depresive sau maniacale). Tulburarea depresivǎ secundarǎ

apare la o persoanǎ care anterior a suferit de o boalǎ mintalǎ non-afectivǎ, sau la o

persoanǎ care suferǎ de o boalǎ somaticǎ invalidantǎ sau ameninţǎtoare de viaţǎ. Esenţa

deosebirii primar / secundar în tulburǎrile depresive o reprezintǎ cronologia,

introducându-se astfel un criteriu longitudinal în diagnostic. Dihotomia primar-secundar

se bazeazǎ pe ideea cǎ depresiile se diferenţiazǎ prin etiologie, pattern familial, curs şi

rǎspuns la tratament dupǎ cum ele apar singular sau urmeazǎ bolii. Aceastǎ clasificare a

fost supusǎ unor critici legate în special de dificultatea stabilirii diagnosticului numai pe

baza cronologiei.

Depresia unipolarǎ-depresia bipolarǎ

Termenul unipolar/monopolar se referǎ la acest tip de tulburare afectivǎ care

vizeazǎ doar depresia (ceea ce astǎzi se înţelege prin tulburare depresivǎ majorǎ), iar cel

de bipolar se referǎ la cel de boalǎ afectivǎ în care mania apare împreunǎ cu depresia.

Existenţa unei astfel de distincţii a fost probatǎ de numeroase cercetǎri cu indicatori

genetici, biochimici, farmacologici, ceea ce a determinat o largǎ şi rapidǎ acceptare. Dacǎ

depresia bipolarǎ este mai bine definitǎ, cea unipolarǎ, incluzând mai multe tulburǎri şi

subtipuri apare ca o categorie rezidualǎ ce reuneşte tot ceea ce nu intrǎ în prima.

Distincţia unipolar-bipolar este punctul de plecare al unei clasificǎri ierarhice cu care

opereazǎ majoritatea deoarece reprezintǎ unul din punctele cheie ale consensului

cercetǎtorilor şi practicienilor referitoare la subtipurile tulburǎrii de dispoziţie.

Tulburǎrile bipolare sunt împǎrţite dupǎ criteriul severitǎţii în tulburare bipolarǎ I,

respectiv II şi tulburare ciclotimicǎ. Tulburǎrile unipolare sunt divizate în primare şi

secundare în funcţie de existenţa în antecedente a unui diagnostic psihiatric. Cea primarǎ

poate fi divizatǎ la rândul ei în endogenǎ sau exogenǎ, iar cea secundarǎ poate fi

clasificatǎ în tulburare temporarǎ în grup (dacǎ pacienţii prezintǎ nivele înalte de

internalizǎri) şi în tulburare temporarǎ în clasificarea grupului, dacǎ pacienţii prezintǎ un

nivel redus al internabilitǎţii în antecedente (Andreasen, 1983, apud L. Filimon, p.18).

D.S.M.-IV publicat în 1994 este o elaborare ce reprezintǎ rezultatul unei munci

colective de duratǎ care deschide noi cǎi de cercetare şi noi provocǎri pentru practicǎ.

11

Page 13: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Aici se regǎsesc clasificarea depresiei şi criterii de diagnostic ale diferitelor tipuri de

tulburǎri de dispoziţie. Se înfǎptuieşte obiectivul descripţiei simptomelor relevat atât

longitudinal, cât şi intersecţional, aceasta fiind consideratǎ caracteristica cea mai

importantǎ a ultimelor sisteme de clasificare şi diagnostic, nelǎsând loc interpretǎrilor

subiective. De asemenea, sunt respinse modelele teoretice sau etiologice, ceea ce permite

utilizarea lor de cǎtre toţi cercetǎtorii şi practicienii, indiferent de orientare. Factorii

etiologici sunt luaţi în considerare numai pentru tulburǎri mintale cu substrat organic şi

pentru tulburǎrile de adaptare (reacţii la stresorii psihosociali), deoarece întrunesc acordul

general. Modelele teoretice biologice, psihanalitice, comportamentale, psihosociale, etc.

care accentueazǎ o explicaţie teoreticǎ, intrând astfel în conflict unele cu altele nu sunt

luate în consideraţie. De aici atributul de ateoretic, aplicat noului sistem de clasificare şi

dechidere largǎ datoritǎ descrierii obiective a tulburǎrilor mintale. Se descriu detaliat în

termeni concreţi şi condiţii de clasificare caracteristice relevante pentru diagnozǎ

(simptome, pattern comportamental, baze sociale, aspecte culturale, evoluţia tulburǎrii şi

severitate. Sunt de asemena riguros precizate caracteristicile clinice obligatorii şi

succesiunea lor pentru stabilirea diagnosticului, precum şi caracteristicile incompatibile

cu diagnosticul. Depǎşirea sistemelor tradiţionale de clasificare orientate mai mult pe

modelele ierahice în care diferitele simptome trebuiau subsumate unei singure diagnoze

se realizeazǎ pe baza diagnozei multiple în tulburǎrile mintale.

Anormalitatea fundamentalǎ în tulburǎrile de dispoziţie este consideratǎ

schimbarea dispoziţiei şi afectului care sunt dominate în cazul tulurǎrii depresive de

tristeţe, mâhnire. Schimbarea poate include iritabilitate, apatie, amnezie însoţitǎ în

general de schimbǎri în nivelul de ansamblu al activitǎţilor.

O „depresie clinicǎ” sau tulburare de dispoziţie este o boalǎ sau un sindrom care

datoritǎ calitǎţii şi persistenţei semnelor simptomelor este prezentǎ în fiecare zi, în cea

mai mare parte a zilei, cel puţin douǎ sǎptǎmâni. Calitatea simptomelor este diferitǎ, pot

exista tulburǎri în reglǎrile somatice, comportamentale, cognitive sau emoţionale, iar

prezenţa simptomelor genereazǎ disfuncţionalitaţi psihosociale semnificative. Aceste

tulburǎri reprezintǎ conţinutul episodului depresiv major care este categorizat separat de

tulburarea depresivǎ majorǎ, diagnosticul cu tulburare depresivǎ majorǎ aplicându-se

pacienţilor cu unu-douǎ episoade depresive anterioare.

12

Page 14: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Tulburarea depresivǎ majorǎ trebuie sǎ se întemieze si pe alterarea funcţionǎrii

în plan social sau ocupaţional şi pe distres.

Tulburǎrile depresive imprecis definite (atipice) cuprind tulburarea disforicǎ

premenstrualǎ, tulburarea depresivǎ minorǎ, tulburarea depresivǎ de scurtǎ duratǎ, dar

repetatǎ şi tulburarea depresivǎ postpsihoticǎ din schizofrenie. Tulburarea de dispoziţie

include tulburǎrile de dispoziţie datorate stǎrii generale a sǎnǎtǎţii, tulburǎrile de

dispoziţie datorate unor substanţe, respectiv tulburǎrile de dispoziţie atipice.

Formele unipolare ale tulburǎrii de dispoziţie primarǎ sunt împǎrţite în trei

categorii: tulburare depresivǎ majorǎ, tulburare distimicǎ şi tulburare depresivǎ

nespecificǎ.

Episodul depresiv major

Caracteristica principalǎ a episodului depresiv major este cǎ timp de cel puţin

douǎ sǎptǎmâni este prezentǎ dispoziţia depresivǎ şi/sau pierderea interesului, a plǎcerii

pentru aproape toate activitǎţile. La copii şi adolescenţi dispoziţia poate fi iritabilitate mai

mult decât tristeţe. De asemenea trebuie sǎ fie prezente încǎ cel puţin patru simptome

adiţionale din lista simptomelor menţionate în subcapitolul anterior: schimbǎri ale

apetitului, ale somnului, ale activitǎţii psihomotorii, reducerea energiei, sentimente de

vinǎ sau devalorizare, dificultǎţi în gândire, în concentrarea atenţiei, în luarea deciziilor,

ideaţie suicidarǎ. Pentru a putea fi incluse în cadrul episodului depresiv major,

simptomele trebuie sǎ determine o schimbare evidentǎ în rǎu faţǎ de situaţia anterioarǎ a

subiectului, sǎ se manifeste cel puţin doua sǎptǎmâni consecutiv aproape în fiecare zi şi

sǎ persiste în cea mai mare parte a zilei. Episodul depresiv major trebuie sǎ fie însoţit de

distres semnificativ sau sǎ diminueze funcţionarea în plan social, ocupaţional sau în alte

domenii importante.

Episodul depresiv major se diagnosticheazǎ în funcţie de urmǎtoarele 5 criterii:

1. trebuie sǎ fie prezente timp de douǎ sǎptǎmâni cinci sau mai multe din

simptomele menţionate anterior, cel puţin unul din simptome trebuie sǎ fie

dispoziţia depresivǎ sau pierderea interesului sau a plǎcerii. Nu se includ

13

Page 15: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

simptomele ce rezultǎ în mod evident din condiţiile de ordin medical general sau

iluzii şi halucinaţii din dispoziţii incongruente;

2. simptomele sǎ nu întruneascǎ criteriile pentru episodul mixt;

3. simptomele trebuie sǎ determine distres clinic semnificativ sau perturbǎri în plan

social, ocupaţional sau în alte domenii de funcţionare;

4. simptomele nu trebuie sǎ fie cauzate în mod direct de efectele psihologice ale

substanţelor (abuz de droguri, alcool) si nici de condiţiile medicale generale

(hipotiroidism);

5. simptomele nu trebuie sǎ se justifice ca urmare a pierderii a persoanei iubite.

Tulburarea distimicǎ

Trǎsǎtura esenţialǎ a tulburǎrii distimice este dispoziţia depresivǎ cronicǎ în cea

mai mare parte a zilei, în majoritatea zilelor timp de cel puţin doi ani. În timpul perioadei

caracterizate prin dispoziţie depresivǎ trebuie sǎ fie prezente cel puţin douǎ simptome

adiţionale. Întrucât simptomele devin parte a experienţei cotidiene a indivizilor, nici nu

mai apar ca nefireşti şi nici nu sunt descrise, ci rezultǎ numai în urma interviului cu

rǎspunsuri directe. În timpul perioadei de doi ani, nici un simptom nu trebuie sǎ lipseascǎ

mai mult de douǎ luni. Diagnosticul de tulburare distimicǎ se poate stabili doar dacǎ nu a

fost prezent un episod depresiv major în perioada primilor doi ani ai tulburǎrii, iar

tulburǎrile nu întrunesc criterii pentru tulburarea depresivǎ majorǎ cronicǎ sau în remisie.

De asemenea nu trebuie sǎ fi existat vreodatǎ episod maniacal, episod mixt sau

hipomaniacal, nici criteriile pentru tulburarea ciclotimicǎ. Se poate vorbi de tulburare

distimicǎ doar dacǎ ea nu apare exclusiv în cursul tulburǎrilor psihotice cronice

(schizofrenie). Tulburarea distimicǎ se poate asocia cu unele tulburǎri cronice cum ar fi

dependenţa de substanţe.

Tulburarea depresivǎ nespecificǎ

Tulburarea depresivǎ nespecificǎ include tulburǎrile cu aspect depresiv care nu

întrunesc criteriile pentru tulburarea depresivǎ majorǎ, tulburarea distimicǎ, tulburarea de

adaptare cu dispoziţie depresivǎ, tulburare depresivǎ mixtǎ (anxietate şi depresie).

Tulburarea depresivǎ atipicǎ cuprinde:

14

Page 16: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

1. tulburarea disforicǎ premenstrualǎ caracterizatǎ de simptome precum: dispoziţie

depresivǎ pronunţatǎ, anxietate, labilitate afectivǎ evidentǎ, diminuarea interesului

în activitǎţi. Apar în sǎptǎmâna de încheiere a perioadei şi dispar în câteva zile

dupǎ instalarea menstruaţiei. Simptomele trebuie sǎ fie destul de severe pentru a

interfera semnificativ cu munca, şcoala sau activitǎţile obişnuite şi pentru a fi în

întregime absente, timp de cel puţin o sǎptǎmânǎ dupǎ menstruaţie.

2. tulburarea depresivă minoră cuprinde episoade de cel puţin două săptămâni cu

simptome depresive;

3. tulburarea depresivă recurentă scurtă cuprinde episoadele ce ţin de la două zile la

două săptămâni, cel puţin o dată într-o lună dintr-un an (neasociate cu ciclul

menstrual);

4. tulburarea depresivă postpsihotică în schizofrenie cuprinde episodul depresiv

major care apare în timpul fazei reziduale a schizofreniei;

5. episodul depresiv major suprapus cuprinde tulburări psihotice nespecifice

tulburării psihotice cu iluzii sau fazei active a schizofreniei;

6. situaţiile în care clinicianul ajunge la concluzia că tulburarea depresivă există, dar

nu se poate determina dacă este primară sau se datorează condiţiilor generale

medicale şi este indusă prin substanţe.

1.4. Evaluarea depresiei

Efortul omului de ştiinţă de a da o definiţie precisă tulburării depresive şi

criteriilor de diagnostic este susţinut de preocuparea constantă a clinicianului de a se

asigura, înainte de a pune diagnosticul, că simptomele depresive sunt prezente şi

corespund unei realităţi cunoscute sau recognoscibile în comunitatea profesioniştilor.

Practicianul trebuie să constate că s-au eliminat toate celelalte ipoteze, iar diagnoza

corespunde sistemelor reale ale pacientului. Culegerea datelor presupune observaţia

clinică, interviuri standardizate, inventare şi scale de evaluare obiectivă sau de

autoevaluare.

Interviul standardizat. Fiecare metodă de interviu a fost elaborată pentru

aplicare în concordanţă cu criteriile unui sistem de diagnostic: Criteriile lui Feighner

15

Page 17: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

(1972), Criteriile de Diagnostic pentru Cercetare (Spitzer et al., 1978), D.S.M.- IV-R

(1987) şi Clasificarea Internaţională a Tulburărilor, a Traumatismelor şi a Cauzelor

Morţii (ICD-10, 1993). Fiecare metodă precizează condiţiile de aplicare, persoanele

calificate pentru efectuarea interviului, timpul de aplicare, cotarea şi sursele pentru

obţinerea programelor. Pentru fiecare au fost stabilite fidelitatea, validitatea şi căile de

determinare ale acestora (Sholomkas, 1990; Guelfi, 1997).

Cele mai importante şi mai frecvent utilizate interviuri standardizate pentru

diagnosticul tulburărilor depresive sunt: Programul pentru Tulburări Afective şi

Schizofrenie, Programul de Interviu pentru Diagnostic, Interviul Clinic Structurat pentru

D.S.M.-IV-R, Interviul Compozit pentru Diagnostic Internaţional şi Programul pentru

Evaluare Clinică în Neuropsihiatrie.

Sistemul Compozit de Evaluare Diagnostică în tulburările depresive (CODE =

Composite Diagnostic Evaluation System) este o metodologie ce permite studiul relaţiilor

dintre diferitele clasificări ale tulburǎrilor mentale (Ban, 1989; Gaszner, Ban, 1996).

Permiţând compararea sistemelor diagnostice derivate din diferite principii nosologice,

sistemul poate fi folosit în evidenţierea categoriilor valide de boli mintale şi în

identificarea tratamentului adecvat. El diferă de alte sisteme polidiagnostice prin

capacitatea sa de a produce diagnoză multiplă pe baza unui singur interviu.

Componentele esenţiale ale sistemului sunt divizate în algoritmi care pot evalua pacientul

prin multiple sisteme diagnostice în acelaşi timp. În CODE-DD (Depressive Disorders)

există o scală de evaluare pentru tulburările depresive (RSDD), care pe baza unui

algoritm, permite stabilirea diagnosticului în cadrul a 25 de sisteme diagnostice de

clasificare a tulburărilor depresive, în mod simultan. Întrucât CODE-DD s-a dezvoltat

prin diferenţierea subformelor, în cadrul depresiei unipolare se foloseşte numai la

pacienţii preselecţionaţi. Scala de evaluare pentru tulburările depresive se bazează pe 90

de caracteristici cuprinse în 80 de variabile, fiecare fiind evaluată în termeni de prezent

sau absent. Fiecare variabilă este percepută ca şi un cod responsabil pentru o formă

distinctă a expresiei clinice. Scala conţine şi o subscală pentru evaluarea severităţii

tulburării depresive.

Listele de verificare IDCL-ICD-10 şi ICDL-D.S.M-IV pornesc de la

dezavantajele interviurilor standardizate şi structurate: „limitarea la circumstanţe precis

16

Page 18: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

determinate”, dificultăţile de natură economică ale aplicării, încrederea în diagnostic

condiţionată de omogenitatea grupelor, „consumul de timp”, „dificultăţile explorării

verbale pentru pacienţii care refuză comunicarea, simulează sau traversează o criză

acută”, relevanţă semnificativă doar la pacienţii cu simptome acute. Pe această bază,

listele de verificare propun o alternativă de verificare a semnelor şi simptomelor. Cu

ajutorul lor specialistul poate aduna toate datele relevante pentru stabilirea diagnosticului

în timpul consultaţiei obişnuite pe baza observaţiilor sau a informaţiilor de la o terţă

persoană. El se poate concentra asupra celor mai proeminente plângeri ale pacientului şi

ulterior, asupra semnelor şi simptomelor, ceea ce este foarte important pentru obţinerea

unei relaţii bazate pe încredere. Pacientul poate fi evaluat chiar dacă explorarea deplină

este imposibilă. Datele obţinute pot fi comparate şi se notează în documente tipizate,

rezultănd o mai temeinică comunicare, înregistrare şi stocare a datelor. IDCL oferă o

evaluare ştiinţifică şi standardizată pentru ICD-10 şi D.S.M-IV, permiţând o examinare

sistematică a criteriilor relevante şi a deciziilor de diagnoză. Constituie un instrument

consistent, riguros stabilit, ce poate fi folosit într-un sistem standardizat pentru

clasificarea pacienţilor.

Inventarele şi scalele. În urma consultării lucrărilor de referinţă privind

evaluarea depresiei, voi prezenta cele mai frecvent utilizate scale şi inventare ( Ban,

1981; Sartorius, Ban, 1986; Shaver, Brennan, 1991; Kleinman, Good, 1995).

Scala pentru evaluarea depresiei Hamilton (HRSD), 1960 este una dintre

primele scale de evaluare obiectivă pentru aprecierea severităţii stărilor depresive, fiind şi

astăzi una dintre scalele cu cea mai largă utilizare. Itemii săi au fost revizuiţi, anumite

definiţii ale lor au fost adaptate (Hamilton 1982, 1987; Bech, Coopen, 1990;

Thompson,1989). Itemii scalei se referă la dispoziţia depresivă, dispoziţia anxioasă,

retardarea psihomotorie, simptomele cognitive, simptomele sociale şi la simptomele

vegetative ale depresiei. În varianta din 1986 a scalei depresiei Hamilton, realizată de

Bech şi colaboratorii săi cu acordul autorului, este inclusă alături de scala de depresie

Hamilton o scală de depresie a melancoliei (Bech, 1996). Prima conţine 21 de itemi, iar a

doua 10 itemi. Nivelele de severiatate ale semnelor şi simptomelor pot avea valori

cuprinse între 0-4 pentru HRSD sau între 0 şi 2, reflectând astfel 5 vs. 3 nivele. Scala de

diagnostic a melancoliei DMS precizează trei nivele cu valori cuprinse între 0 şi 2.

17

Page 19: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Alcătuită pe baza analizei construcţiei scalei Hamilton, folosindu-se analiza

structurii latente, scala de melancolie se realizează printr-o validitate constructivă

ridicată. Itemii săi acoperă cele mai importante componente ale tulburării de dispoziţie.

Acest lucru s-a constatat şi în studiile de validitate efectuate pe populaţii diferite, din

culturi diferite (Hamilton, 1987; Paykel, 1990). Scala Hamilton şi-a demonstrat

validitatea concurentă prin rapoarte la alte instrumente de evaluare dintre care cel mai

semnificativ este BDI.

Inventarul pentru depresie Beck (BDI) 1967, 1988 este cel mai frecvent citat şi

cel mai utilizat instrument de măsurare a depresiei bazat pe autodescriere. Mai mult, el a

devenit un etalon pentru validarea altor inventare sau scale de autoevaluare. În lucrarea sa

din 1967, Beck a definit depresia prin prezenţa unei liste de 21 „categorii simptom-

atitudine”. Itemii inventarului reprezintă următoarele categorii: dispoziţie depresivă

(tristeţe), pesimism (lipsa speranţei), sentiment de eşec, deficit relaţional, sentimente de

vină, nevoia de pedeapsă, ură de sine, autoreproş, dorinţe de suicid, plângeri,

irascibilitate, contacte sociale deficitare, capacitate de decizie redusă, imagine de sine

negativă, incapacitate de muncă, insomnie, fatigabilitate, pierderea apetitului, scădere în

greutate, ipohondrie, pierderea libidoului. In versiunea originală s-a cuantificat gradul de

severitate a simptomelor cu valori cuprinse între 0 şi 3, unele categorii având douǎ

variante de răspuns pentru acelaşi grad de severitate.

În versiunile mai recente ale scalei este stabilită o singură variantă pentru

fiecare nivel, astfel încât cei 21 de itemi au fiecare 4 nivele de severitate cuprinse între 0

(absenţa depresiei) şi 3 (depresie maximă). Astfel, scorul total este cuprins între 0 şi 63.

Se consideră că absenţa depresiei sau depresia minimă se reflectă într-un scor mai mic de

4, depresia uşoară între 5 şi 13, moderată între 14 şi 20, iar depresia severă peste 21

(Shaver, Brennan, 1991). În practică se lucrează cu scoruri mai ridicate. Adaptat pentru

toate vârstele, BDI, este cel mai cunoscut inventar pentru măsurarea nivelului depresiei şi

a fost tradus şi utilizat cu succes în multe spaţii socio-culturale. Este uşor de administrat,

necesită un timp scurt, putând fi aplicat la diferite segmente ale populaţiei indiferent de

nivelul de cultură sau vârstă, datorită utilizării unui limbaj accesibil.

Scala de autoevaluare a depresiei Zung (SDS, 1965) a fost concepută pentru

evaluarea depresiei mai ales în instituţiile de îngrijire medicală. Ea conţine 20 de itemi

18

Page 20: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

grupaţi în 4 categorii: simptome afective, referitoare la dispoziţia depresivă, simptome

referitoare la perturbări fiziologice (somn, apetit, greutate, libido, oboseală), la perturbări

psihomotorii (agitaţie sau retardare), perturbări psihologice (confuzii, disperare,

iritabilitate, indecizie, depreciere, idei suicidare, insatisfacţie). Răspunsurile pentru

fiecare item se grupează în 4 variante, fiecare reflectând frevenţa semnului sau

simptomului: 1=deloc sau pentru puţin timp, 2=uneori, 3=o bună parte de timp, 4=cel mai

mult sau tot timpul. Tradusă în peste 30 de limbi, SDS, asemenea BDI este una dintre

cele mai larg folosite scale pentru evaluarea depresiei, atât în unităţile de cercetare, cât şi

în clinică. Cele două instrumente pot fi considerate complementare, BDI măsurând gradul

de severitate al depresiei, iar SDS frecvenţa simptomelor depresive. Complementaritatea

şi distincţia sunt importante şi trebuie luate în considerare în raport cu obiectivele

cercetării. Asemenea BDI, aplicarea SDS nu este influenţată semnificativ de factori

demografici.

Scala pentru evaluarea depresiei Carroll (CRS) a fost concepută ca o modalitate

de autoevaluare pararlelă la Scala de Evaluare Obiectivă a Depresiei Hamilton (HRDS).

Dezvoltarea CRS nu a fost menită să compenseze incongruenţa dintre evaluările clinice

obiective şi autoevaluările depresiei. Itemii săi vizează aspectele somatice şi

comportamentale ale depresiei, indicând severitatea simptomelor fără a avea pretenţia să

constituie un mijloc de diagnostic. CRS cuprinde 52 de itemi care vizează retardul motor,

agitaţia, perturbările somnului, pierderea în greutate, anorexia, oboseala, pierderea

libidoului, dificultăţi în concentrarea atenţiei, diminuarea perspicacităţii, anxietate şi idei

suicidare. În contrast cu HRDS în care unele enunţuri se evaluează de la 0 la 4, iar altele

de la 0 la 2, în CRS aceeaşi itemi (simptome) sunt reprezentaţi de patru sau de două

enunţuri care reflectă severitatea progresivă a manifestărilor aceluiaşi simptom. Ordinea

prezentării itemilor este aleatorie. Răspunsurile la chestionar sunt binare (da/nu); 40 de

răspunsuri de tip „da” şi 12 de tipul „nu” vor fi luate în considerare pentru determinarea

stării depresive. Scorul total se calculează prin însumare (1 punct pentru fiecare item) şi

poate fi cuprins între 0 şi 52.

În combinaţie cu interviurile structurate, inventarele şi scalele pot fi utilizate

pentru evaluarea severităţii, frecvenţei, evoluţiei şi a simptomatologiei depresiei.

19

Page 21: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Eficienţa lor poate spori dacă se iau în calcul atât calităţile lor psihometrice, cât şi

neajunsurile.

1.5. Tratamente

Dupǎ un întreg proces de definire, clasificare, diagnosticare şi evaluare a acestui

flagel social (depresia), oamenii de ştiinţǎ au descoperit diverse modalitǎţi de ameliorare

şi/sau chiar vindecare ale indivizilor ce prezintǎ simptomele specifice depresiei.

Pe plan somatic, o modalitate de vindecare este tratamentul medicamentos bazat

pe antidepresive. În trecut, electroşocul reprezenta instrumentul de bazǎ, însǎ acum el

este utilizat doar pentru cazuri de depresie deosebit de grave, rezistente la antidepresori.

Medicamentele folosite sunt împǎrţite în douǎ mari grupe: inhibitorii monoaminooxidazei

şi derivaţii triciclici. Inhibitorii monoaminooxidazei (IMAO) sunt eficienţi, dar prezintǎ şi

dezavantaje: sunt dificil de administrat, necesitând o supraveghere deosebitǎ şi asocierea

lor cu alte medicamente poate fi extrem de periculoasǎ. Derivaţii triciclici sunt pe bazǎ de

imipraminǎ utilizatǎ pentru prima datǎ de R. Kuhn în 1957. Clomipramina şi

amitriptilina, care pot fi administrate pe cale intravenoasǎ la începutul tratamentului au

inaugurat o lungǎ serie de medicamente antidepresive care acţioneazǎ în general prin

inhibarea recaptǎrii neuromediatorilor intrasinaptici şi fac sǎ vireze dispoziţia depresivǎ

dupǎ 12-15 zile de tratament. Activitatea lor paralizeazǎ net nervul vag şi antreneazǎ

fenomene secundare, uneori dezagreabile: uscǎciunea gurii, midriazǎ, cu dificultatea

acomodǎrii vizuale, riscuri de creştere a tensiunii intraoculare sau provocarea unei retenţii

vezicale; tahicardie şi tulburǎri tensionale în primele zile de prescripţie. Provoacǎ o

dezinhibare adesea mai precoce decât modificarea stǎrii timice, ceea ce poate facilita o

trecere la actul suicidar. Din aceste motive este necesar ca asemenea tratamente sǎ se facǎ

sub supravegherea constantǎ a anturajului şi, în cazurile grave, cu risc de suicid, în

mediul spitalicesc. Când bolnavul este anxios şi siucidar, este necesar sǎ se asocieze

medicamente sedative şi anxiolitice (levopromazina sau benzodiazepine), suspectând

totuşi riscuri de dependenţǎ. Trebuie de asemenea sǎ se prescrie corectori de hipotensiune

(clorohidratul de heptaminol) şi corectori de efecte anticolinergice (anetoltritiona,

20

Page 22: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

ezerina). Acest tratament va fi diminuat progresiv dupǎ virajul de dispoziţie, prevenindu-

se o posibilǎ recidivǎ a depresiei. Mulţi specialişti îl prescriu luni în şir cu doze slabe

asociind produse normotimice (litiu şi valpromida) care s-au dovedit eficiente în

prevenirea de noi accese.

În afarǎ de tratamentul medicamentos, necesare şi utile sunt psihoterapiile. Una

dintre acestea este terapia cognitiv-comportamentalǎ care a fost dezvoltatǎ de Beck,

Rush, Shaw si Emery, care poate fi definitǎ ca o rezolvare de probleme, depresia fiind ea

însǎşi o problemǎ. Scopul terapiei este de a-l ajuta pe pacient sǎ gǎseascǎ soluţii la

problemele sale, iar obiectivul imediat al terapiei este eliberarea de simptome, cel pe

termen lung fiind rezolvarea problemelor de viaţǎ şi prevenirea apariţiei sau mǎcar

atenuarea unor episoade depresive viitoare. Se face o selecţie a pacienţilor care presupune

luarea în considerare a urmǎtorilor factori: pacienţii sǎ fie non-psihotici (totuşi, poate fi

aplicatǎ şi acestora, dar însoţitǎ de medicaţie antidepresivǎ), sǎ se cunoascǎ gradul de

severitate al depresiei, sǎ se identifice patternul de gândire negativǎ, sǎ se realizeze

alianţa terapeuticǎ şi pacientul sǎ aibǎ un repertoriu bogat de deprinderi de a face faţǎ

stresului. În funcţie de aceşti factori, terapeutul elaboreazǎ diferite strategii (cognitive,

comportamentale, cognitiv-comportamentale, preventive) ţinând cont atât de

caracteristicile, cât şi de gradul de severitate al depresiei ale fiecǎrui pacient în parte.

Terapia cognitiv-comportamentalǎ este mai eficientǎ când se asociazǎ cu terapiile

sugestive: relaxare, hipnozǎ, antrenament mental.

1.6. Concluzii

Dintre toate noţiunile de semiologie psihiatricǎ şi psihopatologie clinicǎ, aceea de

depresie este cea mai frecvent utilizatǎ şi include o fenomenologie clinicǎ extrem de

variatǎ, de la schimbǎrile de dispoziţie compatibile cu viaţa „normalǎ” pânǎ la

manifestǎrile psihotice, care evolueazǎ atât cu perturbarea stǎrii afective, cât şi cu

diminuarea frapantǎ a posibilitǎţilor cognitive, psihomotorii şi perceptive. În plus,

termenul de depresie este folosit şi în alte domenii decât cele ale psihopatologiei şi

clinicii psihiatrice, astfel:

21

Page 23: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

în neurofiziologie, depresia indicǎ o reducere a activitǎţii

electrofiziologice;

în farmacologie, depresia exprimǎ efectul anumitor substanţe

(psiholeptice) de reducere a responsivitǎţii senzoriale şi psihice. Aceastǎ

acţiune farmacodinamicǎ a constituit chiar un criteriu taxonomic în funcţie

de care psihotropele erau împǎrţite în stimulante si deprisante;

în fiziopatologie, depresia constituie expresia dezechilibrului între anumiţi

neurotransmiţǎtori şi modulatori ai impulsului neuronal sau o perturbare a

mecanismelor neuronale receptoare.

Totodatǎ, depresia prezintǎ o accepţiune distinctǎ şi este diferit definitǎ în funcţie

de orientarea psihologicǎ sub care este privitǎ. Astfel:

psihanaliza vede depresia ca o deturnare a agresivitǎţii spre sine;

teoria comportamentistǎ considerǎ depresia ca un defect de condiţionare

sau ca o lipsǎ de abilitate de învǎţare, survenitǎ în urma unor eşecuri

repetate;

psihologia academicǎ apreciazǎ depresia ca o tulburare cognitivǎ ce

determinǎ o imagine de sine negativǎ şi o viziune distorsionatǎ, pesimistǎ

asupra lumii.

Dispoziţia depresivǎ reprezintǎ o schimbare calitativǎ faţǎ de funcţionarea

precedentǎ, constatabilǎ „în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi” (DSM-IV-

R, p. 222) timp de minimum douǎ sǎptǎmâni. Se precizeazǎ faptul cǎ aceastǎ dispoziţie

depresivǎ este indicatǎ fie prin relatare subiectivǎ, fie prin observaţia celor din jur.

Sindromul depresiv se caracterizeazǎ prin apariţia bruscǎ a unei stǎri de depresie

şi de anxietate cu nelinişte psihomotorie. Bolnavii sunt agitaţi, panicaţi, vorbesc mult, nu-

şi gǎsesc locul, prezintǎ frecvent idei delirante de autoacuzare, de umilire, hipocondrice

sau chiar de urmǎrire şi influenţǎ. Uneori ideile delirante pot fi însoţite de halucinaţii

auditive şi vizuale, survenite pe fondul de dispoziţie depresivǎ. În unele forme de

depresie accentuatǎ, modificǎrile tensiunii arteriale pot produce tulburǎri de conştiinţǎ de

tip delirant-oniroid în cursul cǎrora bolnavul nu mai percepe clar mediul exterior,

prezintǎ false recunoaşteri, halucinaţii, dezorientare în timp şi spaţiu; dupǎ risipirea

episodului confuzional ei nu pǎstreazǎ amintirea acestei stǎri (amnezia lacunarǎ) sau o

22

Page 24: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

reproduc fragmentar. Sindromul depresiv poate dura doua-trei sǎptǎmâni şi are tendinţa

sǎ recidiveze. Uneori survine consecutiv administrǎrii timp îndelungat a medicamentaţiei

hipotensive rezerpinice.

Sindromul depresiv are ca simptome cardinale dispoziţia depresivǎ, încetinirea

proceselor de gândire şi inhibiţia activitǎţii.

Se pot deosebi urmǎtoarele forme ale sindromului depresiv:

depresia simplǎ, în care simptomul cel mai important este inhibiţia activitǎţii;

depresia stuporoasǎ, în care inhibiţia atinge intensitatea maximǎ;

depresia anxioasǎ;

depresia delirantǎ cuprinde delirul melancolic tipic (pǎcǎtuire, sǎrǎcie,

hipocondrie), care poate lua o formǎ specialǎ în Sindromul Cotard. Acesta e

constituit din idei de negaţie (a existenţei şi a funcţiei propriilor organe, a

existenţei rudelor, a celorlalţi oameni, chiar şi a lumii), de imoralitate şi

enormitate.

În funcţie de importanţa scǎzutǎ a factorului somatogen şi cea crescândǎ a

factorului psihogen, depresiile se ordoneazǎ astfel (Kielholz):

depresii organice: senile, pe fond de arteriosclerozǎ cerebralǎ, posttraumatice, în

epilepsie;

depresii simptomatice postinfecţioase: în boli cronice vasculare, pulmonare, în

tulburǎri endocrine premenstruale, în cursul sarcinii, hipertiroidiilor, bolii

Addison, în tratamentele cu reserpinǎ, steroizi, în faza de carenţǎ la toxicomani, în

schizofrenie;

depresii de involuţie;

depresii endogene care fac parte din sfera psihozei maniaco-depresive;

depresii psihogene: a) depresii de epuizare şi nevrotice care ar sintetiza alte

încercǎri de delimitare fǎcute anterior (depresia vegetativǎ Lemke); b) depresii

psihoreactive.

Depresia se întâlneşte mai rar în copilǎrie decât în viaţa adultǎ, ea fiind apanajul

versantului descendent al existenţei. Într-o mai mare mǎsura decât la adult, depresia nu

apare purǎ, ci deseori mascatǎ de un sentiment de obosealǎ sau greutate fizicǎ,

disprosexie, bradipsihie si bradikinezie. Uneori copiii depresivi sunt consideraţi

23

Page 25: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

capricioşi, dezinteresaţi, hipersensibili sau labili afectiv. Din cauza posibilitǎţilor reduse

de verbalizare a trǎirilor, cât şi datoritǎ aspectului polimorf şi uneori mascat al depresiei,

se disting greu stǎri depresive propriu zise înainte de vârsta şcolaritǎţii. Unii autori

(Kohler) considerǎ cǎ stǎrile depresive nu survin niciodatǎ înainte de perioada prepuberǎ

sau puberǎ. Cu toate acestea, R. A. Spitz, vorbeşte de o „depresie anacliticǎ”, care poate

apǎrea chiar la copilul de şase luni, aflat într-o carenţǎ emoţionalǎ în raport cu separarea

sa de mamǎ, şi se caracterizeazǎ prin dezinteresul faţǎ de anturaj, pierderea apetitului,

tulburǎri în dezvoltarea generalǎ şi ponderalǎ.

Manifestǎrile clinice propriu zise ale episodului depresiv sunt exprimate prin

simptome esenţiale si facultative:

1. reducerea capacitǎţii cognitive – dificultǎţi de concentrare, de mobilizare

voliţionalǎ şi deliberare. Pacientul acuzǎ faptul cǎ gândirea sa e trenantǎ,

vâscoasǎ, laborioasǎ, dar neclarǎ şi ineficace, cu o sǎrǎcire a temelor şi o reducere

a conţinuturilor;

2. temeri relativ constante ce au ca axe majore subapreciere, autominimalizare,

incapacitate şi culpabilitate;

3. sentimente de inadecvare personalǎ – ideea de pǎcat e legatǎ de sentimentul

religios;

4. pierderea sau reducerea stimei de sine – autoevaluarea negativǎ, subaprecierea,

inadecvarea, culpabilitatea;

5. inhibiţia psihomotorie – astenia, asociaţii ideative lente, reducerea amplitudinii şi

a ritmului mişcǎrii, hipomimia cu reducerea expresivitǎţii mimice;

6. indiferenţa afectivǎ – incapacitatea pacientului de a trǎi satisfacţii sau de a încerca

sentimente agreabile, în faţa unor situaţii de naturǎ sǎ confere o stare afectivǎ

pozitivǎ;

7. anestezia psihicǎ dureroasǎ – pacienţii nu sunt capabili de trǎirea unor sentimente

afective negative, de a resimţi tristeţea, doliul sau disperarea;

8. dificultatea de deliberare, indecizia şi ezitarea;

9. deznǎdejdea sau disperarea – intensitatea şi severitatea tulburǎrilor depresive, risc

suicidar deosebit;

10. insomnia, hipersomnia;

24

Page 26: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

11. reducerea apetitului, pierderea ponderalǎ;

12. constipaţia;

13. cefaleea – „singurul simptom al unei depresii” (Kielholz 1984, p. 56);

14. algiile – justificarea inhibiţiei psihomotorii.

Manifestǎri clinice întâlnite în depresii:

76 - 100% - tristeţe, absenţa bucuriei, anxietate, tensiune, lipsa de energie,

dezinteres, hipoprosexie, ideile de insuficienţǎ;

51 -75% - disperare, agresivitate, iritabilitate, alterarea comportamentului

social, indecizia, modificarea percepţiei timpului, ideile de suicid,

încetinirea psihomotorie, absenţa relaţiilor sociale, diminuarea libidoului,

trezirea precoce, incapacitate de adormire, somn superficial întrerupt,

inapetenţǎ, modificarea greutǎţii, algii;

26 – 50% - sentimente de culpabilitate, hipocondrii, agitaţie psihomotorie,

maleza matinalǎ, constipaţie;

1 – 25% - idei de sǎrǎcie, idei de persecuţie, delir de culpabilitate, delir

hipocondric, malezǎ vesperalǎ.

25

Page 27: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

2. Alcoolismul

2.1. Definiţie şi caracterizare generalǎ

Consumul de alcool face parte integrantǎ din viaţa societǎţii omeneşti din cele

mai vechi timpuri, substanţa fiind apreciatǎ pentru efectele sale euforizante şi anxiolitice.

Consecinţele negative ale abuzului de alcool episodic sau cronic, atât pe plan individual,

psiho-biologic, cât şi pe plan colectiv, socio-familial şi profesional sunt cunoscute de

mult timp, problema constituind obiectul a numeroase cercetǎri odatǎ cu „medicalizarea”

noţiunii, prin introducerea termenului de alcoolism de cǎtre Magnus Huss (1849).

În ultimul timp s-a înregistrat o creştere îngrijorǎtoare a consumului de alcool la

nivel global, cu importante consecinţe nefavorabile, medico-psihologice, precum şi socio-

economice. Încǎ din 1967 Organizaţia Mondialǎ a Sǎnǎtǎţii a iniţiat programe speciale de

combatere a abuzului de alcool, obiectivul devenind prioritar în ultimii ani în

preocupǎrile experţilor acestei organizaţii, întrucât se considerǎ cǎ alcoolismul reprezintǎ

a patra problemǎ de sǎnǎtate publicǎ în lume. Divergenţele privind definiţia alcoolismului

şi criteriile de încadrare diagnosticǎ, precum şi dificultǎţile legate de depistarea şi

26

Page 28: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

înregistrarea cazurilor şi deficitele de organizare a asistenţei medico-psihologice a

alcoolicilor fac aproximative estimǎrile epidemiologice în întreaga lume.

Cu toate acestea, date furnizate de O.M.S. la începutul deceniului trecut

apreciau cǎ un sfert din populaţia globului este dependentǎ de alcool sau de alte droguri.

Analiza incidenţei fenomenului semnala creşterea consumului de bǎuturi alcoolice la

tineri şi vârstnici, precum şi la femei. Se considera cǎ 90% din populaţia globului este

consumatoare de alcool, 10% fiind consumatori abuzivi.

În ultimii ani s-a constatat o creştere considerabilǎ a producţiei şi implicit a

consumului, atestatǎ de date statistice, alcoolul constituind drogul major al societǎţii

europene şi nord-americane, dar rǎspândindu-se din ce în ce mai mult şi în alte zone

geografice (Africa, Australia, Extremul Orient), cuprinzând grupuri populaţionale ale

cǎror tradiţii exclud formal folosirea lui (musulmani, populaţii latino-americane).

Tehnologia elaborǎrii alcoolurilor comestibile s-a modificat în ultimii ani,

numeroşi congeri, aditivi şi poluanţi prezenţi în bǎuturile alcoolice, adǎugându-şi

probabil propria lor toxicitate la toxicitatea alcoolului. Internaţionalizarea dezvoltǎrii

industriei alcoolului, creşterea mobilitǎţii grupurilor populaţionale au dus implicit la

„internaţionalizarea” patternurilor de consum. Marile prefaceri sociale (urbanizare,

industrializare, etc.) constituie în esenţǎ factori indiscutabili de progres, dar au şi

consecinţe negative printre care şi creşterea consumului de alcool, rǎspândit în toate

straturile sociale, dar predominând la cei care dispun de strategii precare de a face faţǎ

stresului, la cei cu probleme de adaptare (imigranţi, şomeri), aceştia având în general un

status economic şi cultural inferior, cu toate implicaţiile pe care le presupun.

Pe plan economic şi social, consumul abuziv de alcool are consecinţe

importante, printre care incapacitate temporarǎ de muncǎ, accidente de muncǎ, accidente

rutiere, creşterea delicvenţei şi criminalitǎţii. Costul îngrijirilor medicale necesitate de

alcoolici greveazǎ bugetul tuturor ţǎrilor. Studiul epidemiologic efectuat în 1974 pe un

eşantion de populaţie urbanǎ din Bucureşti de cǎtre Institutul de Neurologie şi Psihiatrie a

evidenţiat faptul cǎ 5,55% din totalul patologiei psihiatrice în populaţia generalǎ îl

reprezintǎ alcoolismul cronic şi complicaţiile lui psihice (V. Predescu, p. 634).

În 1995 în S.U.A. 52% din populaţie consumase alcool în ultima lunǎ, 17%

prezentase un episod de beţie acutǎ în ultima lunǎ şi 6% întruniserǎ criteriile de mari

27

Page 29: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

bǎutori (apud Kaplan, Sadock, 1998; D. Prelipceanu, 2003, p.74). 90% din populaţia

emisferei vestice consumǎ alcool la un moment dat în cursul vieţii, 30% au probleme

temporare legate de abuzul de alcool, 10% din bǎrbaţi şi 3-5% din femei au probleme

severe, repetate în anumite perioade ale vieţii din cauza alcoolului (dependenţǎ, sindrom

de sevraj, complicaţii somatice), 20-35% din cei care apeleazǎ la serviciile de sǎnǎtate au

o problemǎ patologicǎ (somaticǎ sau/şi psihicǎ) provocatǎ de alcool (apud Schuckit 2000,

D. Prelipceanu, 2000, p. 74).

Geneticienii considerǎ cǎ rudele apropiate ale alcoolicilor prezintǎ un risc de 3-4

ori mai mare de a întâmpina probleme severe legate de consumul de alcool. Gemenii

monozigoţi ai alcoolicilor sunt predispuşi mai mult decât dizigoţii, copiii alcoolicilor

adoptaţi de familii de non-alcoolici au risc de 4 ori mai mare de a deveni alcoolici decât

copiii pǎrinţilor non-alcoolici (D. Prelipceanu, 2000, p. 76). Cloninger în 1987 şi alţi

cercetǎtori au descris douǎ tipuri de alcoolici: tipul I care se caracterizeazǎ printr-un

debut tardiv, printr-o dependenţǎ psihicǎ mai puternicǎ decât cea fizicǎ, dar şi prin

sentimente de culpabilitate dupǎ abuz şi tipul II cu heritabilitate crescutǎ (transmisie tatǎ-

fiu, asociazǎ alcoolismul cu antisocialitate comportamentalǎ crescutǎ).

Psihologii argumenteazǎ cu efectele anxiolitic, antidepresiv, relaxant ale

alcoolului care ar determina trǎiri psihologice de neputinţǎ în faţa stresului la cei cu profil

psihologic dominat de nevrotism. Consumul patologic de alcool este legat de efectele sale

psihotrope: pentru mulţi plǎcerea, pentru unii anihilarea angoasei. Or angoasa, simptom

major al patologiei mentale, poate fi dupǎ J. Bergeret expresia unei structuri psihotice, a

unei structuri nevrotice sau a anumitor stǎri limitǎ. Recursul la alcool poate linişti

tensiunile, dar numai temporar, de unde necesitatea de noi libaţii, ceea ce poate însemna

intrarea pe calea dependenţei. Psihiatria tradiţionalǎ s-a arǎtat relativ puţin rodnicǎ în

sectorul alcoologic, cu excepţia relaţiilor posibile dintre alcoolism şi depresie: observaţii

clinice şi studii genetice tind sǎ punǎ în evidenţǎ, în anumite cazuri, alcoolismul şi stǎrile

depresive (G. Winokur, 1972). Psihanaliza a elaborat la începutul secolului ipoteze

psihogenetice, ea punând în cauzǎ cel mai adesea anomalii sau alterǎri ale schemelor

identificatoare iniţiale şi deficite narcisice. Alte tipuri de studii se bazeazǎ pe informaţii

culese cu ajutorul testelor de eficienţǎ sau de personalitate, având drept obiectiv

discernerea trǎsǎturilor presupuse specifice pentru o personalitate alcoolicǎ. Se studiazǎ

28

Page 30: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

de asemena condiţiile de educaţie şi anomaliile parentale. Ansamblul acestor cercetǎri

multiple, divergente, uneori contradictorii nu permit trasarea nici unui profil tipic. Dar

ramâne viu interesul pentru ipotezele formulate pe plan psihologic, încercându-se a se

rǎspunde provocǎrii pe care o reprezintǎ opacitatea conduitei alcoolice.

Comportamentiştii susţin cǎ alcoolismul este un comportament învǎţat prin premiere şi

întǎrire începute dupǎ primul contact cu alcoolul.

Ipoteza socio-culturalǎ se bazeazǎ pe faptul cǎ existǎ un ansamblu de influenţe

care se exercitǎ asupra individului în mǎsura în care el aparţine unui anumit mediu, face

parte dintr-un grup etnic definit, respectând moravuri şi datini tradiţionale, sau în mǎsura

în care aderǎ la o religie, la anumite concepţii metafizice sau morale. Influenţa structurii

societǎţii capitalistǎ/socialistǎ, ruralǎ/urbanǎ în care trǎieşte individul are un rol

important. În afarǎ de aceasta, individul evolueazǎ la un nivel profesional stabil sau

variabil în interiorul piramidei sociale. De asemenea modalitǎţile educaţiei sale, poziţia

grupului sǎu social faţǎ de alcoolism au ponderea lor în conduitele individuale sau

colective. De exemplu, în mod tradiţional, evreii, consumatori de bǎuturi alcoolice, au

dintotdeauna reputaţia de a rǎmâne sobri. S. Snyder a efectuat mai multe anchete în

S.U.A., demonstrând cǎ procentajul alcoolismului în grupul acelora care practicǎ efectiv

aceastǎ religie este deosebit de mic. În anii ’80, însǎ, observarea diferitelor grupuri de

imigranţi în Israel a revelat faptul cǎ problema alcoolismului existǎ realmente la aceastǎ

tânǎrǎ naţiune. Imigranţii irlandezi în S.U.A., foarte numeroşi în secolul al XIX-lea şi la

începutul secolului XX, cel mai adesea de origine ruralǎ, au trebuit sǎ facǎ faţǎ unor mari

dificultǎţi de adaptare. Procentajul alcoolismului la indivizii care compun acest grup este

foarte ridicat, însǎ de la a doua generaţie el scade de la 38% la 20%. Comunitǎţile chineze

instalate în S.U.A. exercitǎ, din cauza unor tradiţii culturale foarte vechi, un control

familial şi social vigilent faţǎ de alcool, control pe care contactele cu civilizaţia

americanǎ nu l-au ştirbit. Atitudinile culturale faţǎ de alcool se exprimǎ în anchetele de

opinie publicǎ. Alcoolul simbolizeazǎ şi evocǎ mult mai mult reuniunile agreabile şi

mesele bune decât eventualele decǎderi pe care le poate determina. Chiar dacǎ îl respinge

pe alcoolic, societatea admite mitul beţiei voiase şi virile.

Existǎ şi factori economici care determinǎ consumul de alcool. Aceştia

constituie totalitatea elementelor care privesc producţia, distribuţia şi consumul de alcool,

29

Page 31: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

precum şi presiunile exercitate asupra grupului sau indivizilor care au interese angajate în

acest sector de activitate.

Astfel, etiologia alcoolismului este multifactorialǎ. A distinge, a defini aceşti

factori multipli, a preciza modul lor de acţiune, a le atribui o valoare sunt operaţii dificile,

cu atât mai mult cu cât existǎ întotdeauna o intersectare şi o interacţiune a acestora.

Conceptul de alcoolism-boalǎ cu conotaţii bio-psiho-sociale fundamentat în

lucrǎrile lui Jellinek este acceptat unanim, persistând însǎ divergenţe privitoare la

definirea lui drept cadru nosologic unitar, atunci când se apeleazǎ pentru delimitare la

criterii generale, medicale, psihologice, socioculturale.

Afirmaţia cǎ alcoolismul este o maladie psihosocialǎ, alcoolicul fiind un bolnav

care şi-a pierdut libertatea de a se abţine de la consumul de bǎuturi alcoolice (Fouquet)

corespunde unei realitǎţi clinico-psihologice, dar nu şi rigorilor unei definiţii adecvate

conceptual şi utilizabile operaţional în practica medicalǎ (V. Predescu, p.657).

Existǎ o distincţie netǎ între alcoolismul acut şi cel cronic. Alcoolismul acut

înseamnǎ intoxicaţie etanolicǎ redusǎ de la starea de impregnare alcoolicǎ la beţie,

semnele ei dispǎrând complet dupǎ eliminarea toxicului. Alcoolismul cronic se manifestǎ

în timp şi se datoreazǎ unor schimbǎri metabolice importante care regreseazǎ lent şi nu

totdeauna complet. El genereazǎ complicaţii grave, dintre care cele mai frecvente sunt

cele ale sistemului nervos şi ale aparatului digestiv. Chiar înaintea apariţiei complicaţiilor

la alcoolicii cronici apar tulburǎri psihice importante, cu repercusiuni grave asupra

adaptǎrii sociale şi uneori pe plan medico-legal. Alcoolismul cronic implicǎ, cu valoare

definitorie, noţiunile de toleranţǎ şi mai ales de dependenţǎ psihicǎ şi fizicǎ.

Ca şi în cazul altor substanţe cu potenţial de adicţie consumul cronic de alcool

poate duce la apariţia toleranţei care semnificǎ necesitatea creşterii în timp a dozelor de

substanţǎ pentru realizarea aceluiaşi efect. Opusǎ toleranţei este sensibilizarea care

presupune realizarea stǎrii de inebriere la cantitǎţi din ce în ce mai mici de alcool.

Dependenţa psihicǎ este mai precoce şi semnificǎ necesitatea psihologicǎ imperioasǎ, cu

caracter patologic, de a continua consumul de alcool în vederea realizǎrii unei senzaţii

subiective de confort, pentru reducerea tensiunii psihice. Dependenţa fizicǎ este mai

tardivǎ şi semnificǎ apariţia tardivǎ (dupǎ cel târziu 24 de ore) a unui sindrm de sevraj

(abstinenţǎ) atunci când a fost întrerupt sau redus brusc consumul de alcool. Sindromul

30

Page 32: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

de sevraj presupune simptome somatice şi psihice complexe, penibile pentru bolnav

(tremurǎturi digitale şi linguale, transpiraţii, etc.) adesea extrem de grave (episoade

confuzo-onirice, pânǎ la delirum tremens).

Alcoolismul cronic reprezintǎ deci o toxicomanie care are o serie de

caracteristici particulare. Astfel, prima sa particularitate o reprezintǎ uzul rǎspândit al

substanţei, ceea ce face sǎ existe un numǎr extrem de mare de consumatori de alcool,

dintre care numai aproximativ 10% ajung la alcoolism cronic. Intervalul de timp necesar

pentru instalarea dependenţei este mai îndelungat în cazul alcoolului, comparativ cu alte

substanţe cu potenţial adictiv, iar toleranţa presupune mǎrirea dozei pânǎ la de 3-4 ori

doza uzualǎ.

Consumatorii de alcool reprezintǎ deci persoane care folosesc alcool ocazional

(sau chiar relativ regulat), încadrându-se însǎ într-un pattern normativ de consum, care la

rândul sǎu variazǎ la diferite grupuri populaţionale, în diferite medii socio-culturale. La

aceştia inebrierile nu sunt certe şi nu au un caracter constant, nu se noteazǎ consecinţe

negative pe plan socio-profesional sau familial, nu apar fenomene de toleranţǎ sau

dependenţǎ.

O categorie aparte o constituie bǎutorii sociali, persoane al cǎror consum de

alcool este determinat în mare parte de existenţa (în viaţa lor profesionalǎ sau particularǎ)

a unor ocazii care favorizeazǎ consumul, acesta având deci un caracter mai sistematic

decât în cazul simplilor consumatori de alcool. Pentru bǎutorii sociali, alcoolul nu

reprezintǎ o necesitate, ci un prilej de relaţie socialǎ de microgrup. Pot apǎrea în aceste

cazuri fenomene de toleranţǎ, dar nu şi de dependenţǎ, consumul putând fi sistat fǎrǎ efort

deosebit şi fǎrǎ consecinţe neplǎcute. Frecvent, bǎutorii sociali reprezintǎ o etapǎ în

dezvoltarea alcoolismului cronic, ei constituind din acest punct de vedere o populaţie cu

risc crescut.

Apariţia unor elemente de utilizare patologicǎ a alcoolului cum ar fi abuzul

(însoţit de consecinţe negative socio-profesionale) sau dependenţa (psihicǎ şi/sau fizicǎ)

defineşte categoria de alcoolici sociali. Apariţia doar a dependenţei psihice, în absenţa

unor complicaţii somatice defineşte, în accepţiunea unor autori, categoria de “ bǎutori

problemǎ”.

31

Page 33: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Abaterea de la patternul normativ de consum presupune instalarea unei utilizǎri

patologice a alcoolului, care defineşte consumatorii abuzivi de alcool. Criteriile care

delimiteazǎ aceastǎ categorie sunt urmǎtoarele: pacientul însuşi considerǎ cǎ bea prea

mult, a încercat sǎ reducǎ sau sǎ întrerupǎ consumul, dar nu a reuşit; nu reuşeşte sǎ-şi

controleze ingestia de bǎuturi alcoolice, continuând aproape de regulǎ pânǎ la inebriere

mai mult sau mai puţin profundǎ. Familia îi reproşeazǎ consumul de alcool şi/sau are

dificultǎţi familiale legate de acesta; are dificultǎţi în relaţiile interpersonale sau la locul

de muncǎ legate de alcool; are probleme judiciare (contravenţii, infracţiuni) legate de

consumul de alcool; are perioade de „black-out”, amnezii circumscrise, totale sau

parţiale, fǎrǎ pierderea conştienţei, în condiţii de inebriere, devenind frecvent violent în

astfel de situaţii; are crize convulsive în cadrul intoxicaţiilor acute, în absenţa unor

antecedente comiţiale; consumul zilnic de alcool este absolut necesar pentru a face faţǎ

solicitǎrilor obişnuite; continuǎ consumul de alcool în pofida unor recomandǎri medicale;

bea alcooluri nebuvabile, cheltuieşte o parte însemnatǎ a veniturilor sale pentru alcool;

prezintǎ complicaţii ale intoxicaţiei acute; prezintǎ sau a prezentat simptome de sevraj

şi/sau complicaţii somatice (gastritǎ, steatozǎ hepaticǎ, cirozǎ hepaticǎ, neuropatie

perifericǎ). Se acceptǎ cǎ existenţa a douǎ dintre criteriile enumerate face diagnosticul

probabil, el fiind cert când sunt întrunite trei dintre ele.

Definirea alcoolismului cronic constituie domeniul a numeroase controverse,

comitetul de experţi O.M.S. (Edwards, Gross, Keller, Moser, Room) recomandând chiar

evitarea termenului în nomenclaturǎ şi clasificarea problemelor legate de alcool, domeniu

pentru care au fost propuse douǎ concepte (1977, 1981):

incapacitǎţii legate de consumul de alcool – noţiune largǎ care include

toate consecinţele abuzului alcoolic, cu sau fǎrǎ existenţa dependenţei

alcoolice, de la consumatorii excesivi de alcool, la conduitele de

alcoolizare, acestea din urmǎ semnificând un proces patologic aflat încǎ

în stadiul infraclinic;

sindromul de dependenţǎ alcoolicǎ – noţiune cǎreia îi sunt recunoscute

anumite lacune, dar care îşi propune sǎ reflecte o realitate psiho-

biologicǎ, fǎrǎ conotaţii sociale care au caracter mai mult sau mai puţin

arbitrar.

32

Page 34: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Diagnosticul sindromului de dependenţǎ alcoolicǎ presupune existenţa unor

simptome care exprimǎ perturbarea comportamentului faţǎ de alcool (pattern de consum

neintegrat normelor sociale, rezistenţǎ la “ întǎrirea negativǎ” a alcoolizǎrii, pacientul

continuând sǎ bea în acelaşi mod, în pofida consecinţelor nefaste individuale şi socio-

familiale resimţite), simptome care corespund unor tulburǎri psiho-biologice (semne şi

simptome de sevraj, ingestia de alcool în scopul atenuǎrii disconfortului provocat de

sevraj, fenomenul de toleranţǎ).

Termenul de alcoolism cronic se menţine totuşi în accepţiunea curentǎ

semnificând o tulburare de comportament cu determinism complex, socio-psihologic şi

biologic, manifestatǎ prin consum repetat şi excesiv de alcool, cu repercusiuni

individuale, afectând sǎnǎtatea psihicǎ şi somaticǎ a bǎutorului, precum şi relaţiile sale

familiale şi profesionale, statutul sǎu economic şi social.

Criteriile diagnostice cvasiunanim recomandate implicǎ fenomene clinice de

utilizare patologicǎ a alcoolului, existenţa toleranţei şi a dependenţei (cu apariţia

simptomelor de sevraj în orice împrejurare care determinǎ sistarea sau reducerea

consumului), precum şi apariţia complicaţiilor somatice.

Tipul şi cantitatea de bǎuturǎ sunt puţin relevante pentru diagnosticul de

alcoolism cronic, la fel ca şi durata consumului, date fiind diferenţele individuale în

privinţa sensibilitǎţii la alcool, a vitezei lui de metabolizare, a vitezei cu care se instaleazǎ

toleranţa şi dependenţa şi a intervalului de timp în care apar complicaţiile.

Instalarea alcoolismului presupune un proces progresiv şi multidimensional,

ordonarea semnelor şi simptomelor având un grad mare de variabilitate individualǎ

(Jellineck, Lundquist). Nu existǎ o progresie inevitabilǎ de la un stadiu la altul, în fiecare

etapǎ existând posibilitatea unei stabilizǎri sau chiar a revenirii la un stadiu anterior (Van

Dijk,1972; Girici,1975; Edwards,1977).

2.2. Clasificarea alcoolismului

Polimorfismul manifestǎrilor clinice şi multitudinea problemelor de ordin psiho-

social cu implicaţii etiologice pentru consumul abuziv de alcool au determinat numeroase

33

Page 35: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

încercǎri de clasificare prin stabilirea unor tipologii variate sau prin diferenţieri în funcţie

de stadialitatea procesului. Pe considerente clinice şi etiologice, Fouquet (1948) a propus

urmǎtoarea clasificare a alcoolismului:

Alcoolite – la cei care beau din obişnuinţǎ (sau pentru completarea raţiei

calorice, considerent care are o accepţiune limitatǎ). Pacienţii sunt în general de sex

masculin, ei consumǎ zilnic alcool în cadrul microgrupului socio-familial, inebrierile

fiind destul de rare. Debutul consumului este în general precoce, în adolescenţǎ. Anumite

profesiuni sunt mai expuse (în alimentaţia publicǎ, în industria bǎuturilor alcoolice, etc.)

şi existǎ factori favorizanţi socio-culturali (microgrupul, inabilitatea organizǎrii timpului

liber, etc.). Depistarea acestor cazuri este în general tardivǎ, legatǎ cel mai des de un

incident pentru care alcoolul este un factor favorizant.

Alcooloze – care se instaleazǎ pe fondul unei personalitǎţi nevrotice, putând fi

singura manifestare aparentǎ a stǎrii morbide. Debutul consumului are loc la vârsta

adultǎ, este de obicei progresiv, însoţit de episoade depresive. Mai rar, se noteazǎ un

debut brutal, cu caracter reactiv. Evoluţia imediatǎ este favorabilǎ, dar recǎderile sunt

frecvente, prognosticul fiind rezervat. Depistarea este mai facilǎ, pacienţii solicitând

frecvent sprijin medical din proprie iniţiativǎ. Atunci când consumul de alcool se

instaleazǎ la o personalitate psihopatǎ, debutul este mult mai precoce (în adolescenţǎ,

chiar în copilǎrie) şi se noteazǎ frecvent stǎri de beţie patologicǎ.

Somalcooloze – care apar în contextul unor psihoze acute sau cronice (psihozǎ

maniaco-depresivǎ, schizofrenie). Ameliorarea stǎrii psihice are drept consecinţǎ şi

reducerea sau chiar sistarea consumului de alcool.

Cea mai rǎspânditǎ este clasificarea lui Jellinek (1960) care descrie mai multe

tipuri de alcoolism, definindu-le caracteristicile:

Alcoolismul alfa presupune o dependenţǎ psihologicǎ faţǎ de alcool la care

subiectul recurge „simptomatic” şi episodic, în situaţia de stres sau ca urmare a unor

suferinţe fizice, în scop tranchilizant şi euforizant; la baza acestui tip de alcoolism existǎ

o organizare nevroticǎ a personalitǎţii; existǎ posibilitatea abţinerii, consumul nu este

progresiv, se menţine controlul, nu apar fenomene de sevraj.

Alcoolismul beta presupune o perioadǎ îndelungatǎ de ingestie, care are drept

urmare apariţia unor complicaţii somatice (digestive, hepatice, neurologice), a unui

34

Page 36: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

deficit nutriţional; consumul de alcool se face în virtutea unor obiceiuri socio-culturale,

sistarea lui este posibilǎ şi de obicei lipsitǎ de tulburǎri de sevraj.

Alcoolismul gamma presupune o dependenţǎ fizicǎ certǎ, sistarea consumului

determinând simptomatologie de sevraj; creşterea toleranţei tisulare faţǎ de alcool duce la

consum progresiv cantitativ, apare pierderea controlului asupra cantitǎţii ingerate;

comportamentul bolnavului are implicaţii socio-familiale importante.

Alcoolismul delta semnificǎ consum continuu de alcool, reducerea sau

suprimarea lui pe termen foarte scurt (1-2 zile) ducând la apariţia simptomatologiei de

sevraj.

Alcoolismul epsilon este superpozabil cu dipsomanie gravǎ.

Subliniind cǎ noţiunea de dependenţǎ este elementul esenţial care diferenţiazǎ

diversele forme de alcoolism cronic, Lereboullet (1980) considerǎ cǎ stadiile alfa şi beta

descrise de Jellinek corespund noţiunii de bǎutor excesiv, stadiile gamma şi delta

implicând dependenţǎ propriu-zisǎ care se manifestǎ diferit, în funcţie de habitudinile

naţionale de consum:

În ţǎrile latine, consumul cotidian (în general de vin) este repartizat pe parcursul

întregii zile, pacientul fiind capabil sǎ-şi limiteze ingestia în vederea evitǎrii

inebrierii; el nu reuşeşte însǎ sǎ întrerupǎ ritmul ingestiei şi fenomenele de sevraj

sunt prezente dimineaţa, cedând dupǎ prima administrare de alcool;

În ţǎrile anglo-saxone, alcoolizarea se bazeazǎ mai ales pe bǎuturi distilate,

dependenţa psihologicǎ fiind primordialǎ şi alcoolul fiind folosit mai ales ca

tranchilizant; se noteazǎ cel mai frecvent alcoolism beta şi gamma; alcoolizarea

este masivǎ vesperal, la sfârşitul sǎptǎmânii, inebrierea este aproape regulǎ, atât la

bǎrbaţi cât şi la femei, mediul fiind tolerant; existǎ posibilitatea ca pacienţii sǎ

menţinǎ sobrietate câteva zile sau chiar câteva sǎptǎmâni.

Trebuie menţionatǎ tendinţa contemporanǎ, mai ales la populaţia tânǎrǎ şi în

straturile sociale cu nivel economic ridicat, cǎtre alcoolizǎri episodice, mai mult sau mai

puţin masive, deseori pânǎ la inebriere cu frecvenţǎ variabilǎ.

Mayer Gross şi colaboratorii sǎi (1970) propun o clasificare a tipurilor de

alcoolism superpozabilǎ în mare mǎsurǎ cu cea a lui Jellinek. Ei descriu ca formǎ

separatǎ alcoolismul simptomatic în care consumul de alcool este secundar unei tulburǎri

35

Page 37: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

nevrotice, psihotice sau organice, primele semne de impregnare etanolicǎ evoluând cu

simptomatologia psihicǎ subiacentǎ. În aceste cazuri, tratamentul trebuie sǎ se adreseze în

primul rând tulburǎrilor psihice, dar instituirea lui este condiţionatǎ de rezolvarea

problemei alcoolului. Acest punct de vedere redevine actual în demersurile teoretice (dar

cu implicaţii clinico-terapeutice) ale unor autori contemporani (Cavenar şi Brodie, 1983),

care propun diferenţierea conceptualǎ a alcoolismului primar de cel secundar (în sensul

lui Shuckit şi Winokur), cu sublinierea cǎ nu este vorba de forme care se exclud mutual,

ci dimpotrivǎ, de obicei coexistǎ la acelaşi pacient.

În cazul alcoolismului primar, accentul se pune pe patternul de comportament în

sine faţǎ de alcool, care nu este rezultatul unei tulburǎri afectiv-cognitive sau de

personalitate, ci semnificǎ mai curând o paradigmǎ comportamentalǎ bazatǎ probabil pe

comportamente transmise genetic şi relativ independentǎ de ambianţǎ.

Alcoolismul secundar semnificǎ acelaşi comportament autodistructiv de

utilizare a alcoolului, dar care este rezultatul unui sindrom psihopatologic major (boalǎ

afectivǎ, schizofrenie), al unei tulburǎri de personalitate sau al unui conflict nevrotic.

Au existat încercǎri de clasificare în sfera alcoolismului, pe baza trǎsǎturilor de

personalitate ale alcoolicilor, pentrul studiul cǎrora au fost folosite inventare şi

chestionare de personalitate, precum şi teste obiective şi mǎsuri comportamentale.

Emery (1960) delimita bǎutori „sociali”, „reaparativi” şi „indulgenţi”. Blum

(1966) a sugerat o tipologie bazatǎ pe stadiile de dezvoltare psiho-sexualǎ, Sanford

(1967) propune o tipologie funcţionalǎ, ingestia de alcool fiind „evitantǎ”, „facilitativǎ”

sau „integrativǎ”.

O formǎ clinicǎ particularǎ, acceptatǎ de mulţi autori o constituie alcoolismul

feminin, cel mai des solitar şi secret, controlat cu pudoare, în virtutea unor norme sociale

şi antrenând un sentiment de culpabilitate.Se considerǎ cǎ abuzul cronic de alcool la

femeie apare de obicei pe fondul unei organizǎri nevrotice, reprezentând compensarea

unui dezechilibru, a unei conduite de eşec.

Deshaies (1963) descrie o formǎ impulsivǎ (în care pulsiunea antreneazǎ

satisfacerea imediatǎ, fǎrǎ luptǎ), o formǎ compulsivǎ (caracterizatǎ prin luptǎ, anxietate,

culpabilitate) şi forme mixte (în care alterneazǎ fazele impulsive cu cele compulsive).

36

Page 38: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Datele unor studii mai recente (Allan şi Cooke, 1986) atestǎ extinderea

consumului abuziv de alcool la femei, relaţia dintre alcoolismul feminin şi circumstanţele

existenţiale pǎrând a fi de interdependenţǎ şi influenţare reciprocǎ, în sensul cǎ, de multe

ori, ambele apar drept consecinţe ale unei tulburǎri de personalitate cu comportament

impulsiv şi agresiv. Trebuie menţionatǎ frecvenţa relativ scurtǎ a politoxicomaniei la

femeile alcoolice, abuzul de alcool complicându-se în aproximativ o treime din cazuri cu

alte toxicomanii medicamentoase (Schuckit şi Morrisey, 1979).

Ca particularitate evolutivǎ, trebuie subliniat cǎ alcoolismul degradeazǎ mai

repede şi mai profund femeia, atât biologic, cât şi ca statut social şi familial.

Bǎuturile alcoolice sunt definite ca soluţii apoase de alcool etilic care conţin

arome, se obţin mai des prin fermentaţie, proces biochimic complex comportând mai

multe etape în care hidranţii de carbon se transformǎ în etanol. El se produce sub

influenţa unor enzime ale anumitor microorganisme foarte rǎspândite în naturǎ, în special

drojdii. Aceasta explicǎ fermentaţia spontanǎ a anumitor produse. Hidraţii de carbon de

diferite tipuri ca: glucoza, fructoza, zaharoza, amidonul, celuloza sunt prezenţi în

numeroase produse vegetale, cum sunt sucurile de fructe, tuberculii, cerealele, etc.

Fermentaţia alcoolicǎ necesitǎ o temperaturǎ optimǎ în jur de 30 ۫ C. Rezultǎ

dioxid de carbon şi un lichid cu un conţinut de 3-20% alcool. În acest mod se obţine vinul

cu 9-14% alcool, din mustul de struguri. Berea provine din fermentaţia grǎunţelor de orz

supuse în prealabil unui proces de germinare artificialǎ care transformǎ amidonul în

glucozǎ fermentabilǎ. Ea conţine 2-85% alcool şi adaos de hamei pentru aromǎ şi gust,

dar şi pentru controlul fermentaţiei; un litru conţine aproximativ 40g alcool pur, 40g de

glucide şi 4g de proteine.

Cidrul este un produs de fermentaţie a mustului proaspǎt de mere. Are o

concentraţie de 5% alcool; se obţine şi un cidru dulce cu 2-3% alcool; similar se obţine şi

o bǎuturǎ din pere.

Hidromulul rezultǎ prin fermentaţia mierii de albine în soluţie apoasǎ.

Bǎuturile distilate, cu o concentraţie mai mare de alcool decât a celor provenite

prin fermentare se obţine prin vaporizarea alcoolului urmatǎ de condensarea lui prin

37

Page 39: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

rǎcire. Alcoolul concentrat, de 40-60% a fost multǎ vreme remediul miraculos, rar şi

scump. Rachiul şi coniacul se obţin prin distilarea vinului. Ţuica (palinca) rezultǎ prin

distilarea produselor de fermentare a prunelor. Vodca este obţinutǎ prin distilarea

alcoolului provenit prin fermentarea cerealelor. Ginul este obţinut prin distilarea mustului

fermentat de cereale, la care se adaugǎ boabe de ienupǎr. Romul se obţine prin distilarea

sucului sau melasei fermentate de trestie de zahǎr sau din alcool rafinat şi adaosuri de

arome sintetice. Aperitivele pe bazǎ de vin (Cinzano şi Porto) au un conţinut de 15-23%

de alcool; cocktail-urile sunt amestecuri de bǎuturi distilate la care concentraţia mare de

alcool este gustativ camuflatǎ prin diverse ingrediente.

2.3. Stadii în dezvoltarea alcoolismului

Pentru a obţine o imagine adecvatǎ şi completǎ asupra dependenţei de alcool

este necesar sǎ realizǎm o scurtǎ prezentare a acestor faze. Primul care a realizat aceastǎ

prezentare a fost Jellinek în lucrarea “Alcoolul – concept de boalǎ”. Se evidenţiazǎ astfel,

evoluţia dependenţei, etapele pe care le parcurge o persoanǎ în procesul de trecere de la

consumul ocazional şi cel social al alcoolismului la etapa consumului excesiv.

1. Faza prealcoolicǎ este cea în care se pregǎteşte terenul. Aceasta dureazǎ

între câteva luni şi doi ani, timp în care se cautǎ motivaţii şi circumstanţe pentru a

consuma alcool. În aceastǎ perioadǎ creşte toleranţa şi importanţa bǎuturii pentru

persoana respectivǎ. Aceastǎ fazǎ are douǎ stadii: beţia ocazionalǎ şi beţia permanentǎ.

2. Faza prodromalǎ este cuprinsǎ între şase luni şi patru ani. Apare aviditatea

dupǎ primele pahare, consumul în secret pentru a pǎrea cǎ nu consumǎ mai mult decât

ceilalţi, tulburǎri de memorie. Aceastǎ fazǎ este anunţatǎ de primul semn al alcoolismului

–palimpsestul alcoolic– adicǎ perturbarea memoriei, pierderea capacitǎţii de reproducere

a detaliilor. Aceasta marcheazǎ creşterea apetenţei pentru alcool, chiar instalarea

sentimentului de culpabilitate. În acelaşi timp creşte şi cantitatea de alcool ingeratǎ.

3. Faza crucialǎ se instaleazǎ când persoana pierde controlul, apǎrând

necesitatea fizicǎ de a bea; unele conflicte cu colegii, familia; apar manifestǎri de sevraj,

scade capacitatea sexualǎ; apare izolarea. În aceastǎ perioadǎ se manifestǎ raţionalizarea

38

Page 40: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

comportamentului faţǎ de alcool, perturbǎri ale structurii de personalitate, idei de

grandoare, exacerbarea agresivitǎţii, episoade de culpabilitate urmate de abstinenţǎ totalǎ,

tendinţa de izolare faţǎ de mediul familial, pǎrǎsirea serviciului, neglijarea alimentaţiei.

4. Faza cronicǎ se caracterizeazǎ prin ingerarea motivatǎ a bǎuturii, ebrietate în

timpul zilei, scǎderea capacitǎţii cognitive şi a toleranţei la alcool. Tot în aceastǎ perioadǎ

apar psihozele alcoolice.

Şcoala sovieticǎ de psihiatrie (Portnov şi Piatniţkaia,1973) delimiteazǎ trei

stadii în delimitarea alcoolismului:

Stadiul neurastenic – cu fenomene de dependenţǎ psihologicǎ şi simptomatologie

nevroticǎ polimorfǎ, în care disabilitǎţile cognitive datorate consumului de alcool

contureazǎ un tablou astenic sau asteno-depresiv;

Stadiul toxicomanic – cu dependenţǎ fizicǎ şi modificǎri de personalitate de tip

pseudopsihopatic;

Stadiul encefalopat – cu accidente psihotice frecvente şi deteriorare progresivǎ.

Clinica alcoolismului

Intoxicaţia alcoolicǎ acutǎ. Ingestia de alcool etilic produce manifestǎri clinice

care depind de doza ingeratǎ, de viteza cu care a fost absorbitǎ, precum şi de

susceptibilitatea individualǎ. Se acceptǎ cǎ alcoolemiile care depǎşesc un g ‰ corespund

unei alcoolizǎri patologice. Aspectele clinice diferǎ în funcţie de apariţia intoxicaţiei

acute la un individ sǎnǎtos, în mod accidental, la un individ care are „probleme legate de

alcool” (bǎutor-problemǎ), la un consumator abuziv sau la un dependent de alcool.

Beţia simplǎ determinǎ tulburǎri psihice mai mult sau mai puţin evidente care se

pot grupa în trei faze:

a) faza de excitaţie intelectualǎ şi psihicǎ generalǎ , cu logoree, euforie,

înlocuite uneori de iritabilitate, retragere. Modificǎrile sunt în general

puţin sezizabile pentru subiect şi chiar pentru anturaj;

b) faza de ebrietate , cu incoordonare motorie cu simptomatologie cerebeloasǎ

(mers atoxic, tulburǎri de echilibru, imprecizie în mişcǎri) şi obnubilare

39

Page 41: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

intelectualǎ (ideaţie lentǎ, imprecisǎ, incorectǎ), tulburǎri emoţional-

instinctuale şi vegetative (crize de râs sau plâns, atitudini provocatoare

erotice, manifestǎri coleroase, tahicardie, congestie sau paloare facialǎ);

c) faza de paralizie sau anestezie (Magnan) care corespunde unui somn mai

mult sau mai puţin profund, putând merge pânǎ la comǎ (beţie comatoasǎ).

Subiectul devine insensibil la stimulǎri exterioare; se noteazǎ hiporeflexie

osteo-tendinoasǎ, hipoestezie, hipotermie, respiraţie stertoroasǎ,

incontinenţǎ urinarǎ. La alcoolemie mai mare de 5g ‰ existǎ risc letal în

absenţa îngrijirilor medicale. Somnul dureazǎ de obicei câteva ore şi

trezirea este penibilǎ cu cefalee, greaţǎ, disconfort geeneral.

În literatura contemporanǎ apare descrisǎ separat beţia amnezicǎ (the alcoholic

blackout) care poate apǎrea atât la dependenţii cât şi la non-dependenţii de alcool, cu

caracter sistematic sau întâmplǎtor. Ea este determinatǎ de ingestia unei cantitǎţi mai

mari de alcool sau chiar a unei cantitǎţi care în mod obişnuit nu determinǎ inebriere,

atunci când existǎ o sensibilitate particularǎ a individului înnǎsutǎ sau dobânditǎ. Este o

beţie acutǎ, relativ profundǎ, comportament extrem de dezordonat, neinfluenţabil de

anturaj, cu intenţii şi acte absurde, uneori extrem de periculoase, urmatǎ de amnezia

totalǎ a episodului sau de rememorarea interioarǎ fragmentarǎ şi neclarǎ.

Beţia acutǎ patologicǎ apare de regulǎ la „bǎutorii problemǎ”, la cei dependenţi

de alcool şi se distinge printr-un mare potenţial de periculozitate. Ea constituie o stare de

confuzie care apare la indivizii cu anumite predispoziţii psihopatologice dupǎ ingerarea

unor cantitǎţi relativ mici de bǎuturi distilate (100-150ml) sau la consumatorii cronici de

alcool, dupǎ consumul rapid al unei cantitǎţi importante de bǎuturǎ. Durata variazǎ de la

câteva minute la mai multe ore (24-48 ore).

Garnier (1890) a descris trei tipuri de beţie patologicǎ:

a) beţia excito-motorie în care individul devine agresiv, violent, cu impulsuri verbale

şi motorii necontrolate, cu manifestǎri clastice, acţiuni homicidare. În zilele

noastre, acest tip de beţie apare relativ frecvent la tineri, mai ales când sunt

constituiţi în grup şi se asociazǎ şi altǎ toxicomanie;

40

Page 42: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

b) beţia halucinatorie presupune halucinaţii vizuale, auditive, uneori şi olfactive, cu

conţinut generator de anxietate pe fondul unor tulburǎri de conştienţǎ, care o

apropie de alte episoade confuzo-onirice din cursul alcoolismului cronic;

c) beţia delirantǎ presupune o stare crepuscularǎ în cursul cǎreia contactul cu

ambianţa se pierde progresiv, instalându-se fenomene delirante, al cǎror

mecanism este intuitiv şi imaginativ.

În cadrul beţiei patologice, se descrie şi o formǎ de beţie de tip maniacal şi o

beţie depresivǎ (Feline,1982):

d) beţia de tip maniacal se caracterizeazǎ prin expansivitate, euforie, logoree, uneori

idei de grandoare, gesturi turbulente; individul nu suportǎ opoziţia celorlalţi,

trecând frecvent la manifestǎri osile, coleroase;

e) beţia depresivǎ poate confirma sau releva, în condiţiile alcoolizǎrii acute, tulburǎri

de dispoziţie preexistente. Dispoziţia depresivǎ este însoţitǎ de ruminaţii privind

frustrǎri şi eşecuri trǎite; pot apǎrea idei de suicid şi ingestia de alcool, generând

reducerea inhibiţiei, poate facilita comiterea actului.

Atitudinea terapeuticǎ în cazurile de intoxicaţie alcoolicǎ acutǎ cu implicaţii

psihiatrice presupune ca principiu fundamental, un examen medical concret în vederea

excluderii unei alte stǎri patologice subiacente sau concomitente – traumatism cranio-

cerebral, afecţiuni vasculare cerebrale, neuroinfecţii, complicaţii metabolice. Se

recomandǎ menţinerea pacientului sub supraveghere pânǎ la dispariţia principalelor

tulburǎri somato-psihice, dozându-se concomitent alcoolemia, glicemia, ionograma

sanguinǎ.

Sindromul de intoxicaţie alcoolicǎ cronic.

Consumul cronic de bǎuturi alcoolice determinǎ apariţia tulburǎrilor psihice şi

somatice, ca urmare a efectelor toxice directe şi indirecte ale substanţei, la nivelul

diferitelor ţesuturi şi organe. Modificǎrile pe care le presupune consumul cronic abuziv

de alcool se reflectǎ pe plan comportamental, în mediul socio-familial şi profesional. Se

noteazǎ în primul rând tulburǎrile de dispoziţie pe fondul unei bune-dispoziţii

superficiale, nejustificate, apǎrând iritabilitate, irascibilitate, manifestǎri coleroase.

Matinal, predominǎ anxietatea, morozitatea, care sunt atenuate de obicei de prima

absorbţie de alcool. Relativ precoce apar tendinţe impulsive, care determinǎ pacientul sǎ

41

Page 43: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

acţioneze în acord cu instinctele sale primitive, cu dispoziţia de moment. Sentimentele de

culpabilitate prezente mai ales în prima perioadǎ genereazǎ un comportament excesiv de

binevoitor în aparenţǎ, dar instabilitatea dispoziţiei se exprimǎ frecvent prin treceri bruşte

cǎtre opoziţionism, ostilitate, afirmare directǎ a resentimentelor. Declinul etic începe sǎ

se manifeste prin minciunǎ, furt, înşelǎtorie din dorinţa de a se prezenta într-o luminǎ cât

mai favorabilǎ, blamându-i pe ceilalţi şi invocând circumstanţe care îl defavorizeazǎ.

Apar tulburǎri intelectuale relativ tardiv: perturbǎri ale gândirii abstracte, ale capacitǎţii

de conceptualizare, deficite de memorie, deficit în analiza informaţiei, disfuncţii motorii

şi perceptuale; tulburǎri digestive (anorexie, greaţǎ matinalǎ care determinǎ apariţia unei

gastrite etilice); tulburǎri de somn şi tulburǎri sexuale.

Sindromul de sevraj alcoolic.

Sistarea sau reducerea considerabilǎ, voluntarǎ sau fortuitǎ a ingestiei de alcool

duce la sindromul de sevraj alcoolic. Sevrajul total a fost incriminat drept factor etiologic

de cǎtre Wernicke şi confirmat ulterior de numeroase cercetǎri. Studii mai recente (Salum

şi colaboratorii sǎi, 1972; Stending-Lindberg şi Rudy, 1980; Ardouin, 1981) evidenţiazǎ

posibilitatea apariţiei simptomatologiei de sevraj pânǎ la intensitatea clinicǎ cea mai

dramaticǎ (delirum tremens), în condiţiile existenţei unei alcoolemii mari, dar probabil

mai micǎ decât cea obişnuitǎ la pacientul respectiv. Existǎ deci posibilitatea ca în zilele

care precedǎ apariţia simptomatologiei clinice consumul de alcool sǎ scadǎ, fǎrǎ sǎ fie

complet sistat şi concomitent sǎ scadǎ toleranţa, dependenţa crescând.

Apariţia unor afecţiuni medicale, infecţioase, digestive sau traumatice

constituie, dupǎ diferite cercetǎri cauza declanşǎrii tulburǎrilor în 30-80% din cazuri.

2.4. Consecinţe ale consumului de alcool

Din punct de vedere farmacocinetic, alcoolul se absoarbe aproape în întregime

şi se metabolizeazǎ în ficat în proporţie de 90%; rata de metabolizare este de 7-10 g pe

orǎ, iar aceasta scade în cazul afecţiunilor hepatice. Instalarea efectelor psihosomatice

secundare consumului cronic de etanol (toleranţa şi dependenţa) este direct proporţionalǎ

cu durata consumului şi cantitǎţile consumate.

42

Page 44: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

În ceea ce priveşte complicaţiile somatice şi fiziologice datorate consumului de

alcool, în practicǎ se remarcǎ urmǎtoarele:

la nivel SNC pot apǎrea convulsii, stǎri confuzionale, psihoze toxice, sindrom

Korsakoff, encefalopatia Wernike-Kosakoff, polinevrita perifericǎ, nevrita opticǎ;

la nivelul aparatului digestiv apar gastrite toxice, ulcere, pancreatitǎ, hepatitǎ

cronicǎ, cirozǎ hepaticǎ, deficienţe vitaminice complexe, hipoproteinemii, absenţa

vitaminei B1 responsabilǎ de encefalopatie, crize hipoglicemice, anemie secundarǎ,

deficit proteic;

efecte cardiovasculare-cardiomiopatie;

alterarea funcţiilor imunitare, risc crescut de cancer, accidente vasculare, TBC;

traumatisme cranio-cerebrale;

susceptibilitate la infecţii mult mai mare;

sindromul alcoolic fetal – consumul excesiv de alcool influenţează greutatea

copilului la naştere, greutatea placentei, numărul de copii nǎscuţi morţi.

Semnele somatice au în vedere un facies hiperemic, transpiraţii, tremurǎturi ale

extremitǎţilor, tahicardie, hipo sau hipertensiune arterialǎ, febrǎ, greţuri, vǎrsǎturi, diaree,

tegumente şi mucoase deshidratate, semne de polineuropatie.

Consumul de alcool are consecinţe nefaste şi la nivel psihologic, accentuând

trǎsǎturile personalitǎţii antisociale, anxioase, depresive şi se asociazǎ personalitǎţii de tip

borderline, unei disforii labile, suspiciozitǎţii violenţei. Aceste complicaţii se referǎ la:

crizele convulsive de sevraj care pot fi de sine stǎtǎtoare, sau pot apǎrea în cadrul

sindromului de sevraj. Acestea pot apǎrea într-o perioadǎ de la 24-72 de ore de la

încetarea consumului;

tulburǎri psihotice, cum este halucinoza alcoolicǎ Wernicke;

tulburǎri amnestice persistente induse de alcool – sindromul amnestic;

demenţa alcoolicǎ;

paranoia alcoolicǎ;

sindromul alcoolic fetal;

depresia care poate fi expresia unei tulburǎri de dispoziţie ca reacţie la

consecinţele dependenţei de alcool pe plan social, familial, profesional;

43

Page 45: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

tulburǎri de personalitate organicǎ care sunt de fapt tulburǎri comportamentale:

violenţǎ, agresivitate, scǎderea capacitǎţii de control al instinctelor;

tulburǎri organice de dispoziţie;

tulburǎri anxioase;

tulburǎri psihotice;

tulburǎri psihice asociate: deteriorarea personalitǎţii, comportament suicidar,

scǎderea funcţiei sexuale (disfuncţii erectile, ejeculare întârziatǎ), gelozia patologicǎ,

halucinoza alcoolicǎ.

La aceste tulburǎri psihosomatice se adaugǎ o serie de simptome de naturǎ

psihosocialǎ cum ar fi izolarea şi retragerea din relaţiile interpersonale, apariţia unui

sentiment general de deznǎdejde, culpabilitate, creşterea criminalitǎţii globale (violuri,

molestarea copiilor, tentativǎ de crimǎ sau chiar crime), creşterea numǎrului de accidente

rutiere, creşterea numǎrului de tentative de suicid.

2.5. Tratamentul în alcoolism

Tratamentul implicǎ în egalǎ mǎsurǎ pacientul şi personalul medical şi cuprinde

câteva etape: educaţia, motivarea pacientului sǎ accepte planul terapeutic, încurajarea

personalului sǎ lucreze cu pacientul, sugerarea tratamentului farmacologic, integrarea

tratamentului specific pentru abuz de alcool în schema generalǎ de tratament şi facilitarea

transferului în alte secţii pentru tratament specific.

Nu existǎ un algoritm terapeutic comun tuturor pacienţilor alcoolici. Planul

terapeutic constǎ în a propune fiecǎrui subiect, cu maximum de supleţe posibilǎ, un larg

evantai de metode a cǎror utilizare depinde de: personalitatea subiectului, tipul de relaţie

cu alcoolul, gradul sǎu de motivare, momentul evolutiv al comportamentului alcoolic,

prezenţa/absenţa tulburǎrilor mintale asociate.

Scopul acestor metode, condiţie necesarǎ dar nu suficientǎ a succesului

terapeutic, este obţinerea şi menţinerea prelungitǎ a abstinenţei totale, în cazul în care

existase dependenţǎ sau abuz. Reîntoarcerea la un consum moderat pare imposibilǎ la

alcoolicii dependenţi. Ea nu a fost deocamdatǎ propusǎ decât în cadrul programelor

comportamentale în caz de consum abuziv fǎrǎ dependenţǎ. Strategia terapeuticǎ, pe

termen mediu şi lung, vizeazǎ sǎ întǎreascǎ beneficiile multiple ale sevrajului menţinut.

44

Page 46: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

În mod clasic terapia alcoolismului este conceputǎ ca o curǎ ale cǎrei etape le

voi trece pe scurt în revistǎ:

Pre-cura este un timp pregǎtitor a cǎrui importanţǎ e fundamentalǎ. Este un timp

medical şi psihoterapeutic ale cǎrui principii esenţiale sunt urmǎtoarele:

stabilirea unei relaţii de încredere, permiţând libertatea de expresie, evitând

pericolul unor atitudini autoritare culpabilizante şi atitudinile de îngǎduinţǎ

excesivǎ ineficace;

bilanţul psihologic şi somatic al comportamentului alcoolic (vechimea şi tipul

relaţie cu alcoolul, bilanţul afectǎrilor somatice, psiho-afective, familiale, sociale

legate de alcool);

psihoterapia explicativǎ favorizează luarea la cunoştinţǎ (înţelegerea) a abuzului

sau dependenţei, eliberarea de atitudinile de banalizare sau de negare, gǎsirea unei

motivaţii pentru abstinenţǎ.

Aceastǎ pre-curǎ poate fi mai lungǎ sau mai puţin lungǎ. Trecerea la curǎ, la un

subiect nemotivat, poate fi amânatǎ şi timpul pregǎtitor se poate dovedi eficace prin

contactele stabilite cu familia sau prin punerea în legǎturǎ cu grupuri de vechi bolnavi.

Cura de sevraj. Strategia terapeuticǎ a curei, dupǎ cele mai multe opinii, este

mult mai uşor realizatǎ în mediul spitalicesc decât în ambulator; ea permite aplicarea mai

completǎ a metodelor medicale şi psihoterapeutice. Cura implicǎ un proiect clar de

abstinenţǎ care a fost prezentat pacientului, explicat şi înscris în timp. Sevrajul de alcool

este total şi imediat. În afara rehidratǎrii suficiente pe cale oralǎ, vitaminoterapia B, pe

cale intramuscularǎ, prescrierea medicamentelor psihotrope este indispensabilǎ. Acest

tratament substitutiv are drept ţintǎ prevenirea incidentelor şi accidentelor sevrajului şi

asigurarea unui confort psihologic pacientului. Produsele folosite sunt foarte variabile;

benzodiazepine, carbamat, tetrabamat, barbiturice, mai rar clormetizol, beta-blocante.

Cura de dezgust – terapia aversivǎ. Derivatǎ din tehnicile comportamentale, ea

constǎ teoretic în a crea o aversiune faţǎ de alcool prin folosirea unei substanţe cu efect

emetizant legat de acumularea de acetaldehidǎ. Aspectele psihoterapeutice ale curei sunt

eseţiale. Metodele psihoterapeutice de grup constau în reuniuni didactice referitoare la

alcoolism, vizând deculpabilizarea, revalorizarea narcisicǎ, stǎpânirea comportamentului

45

Page 47: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

alcoolic şi diverse tehnici de grup mai mult sau mai puţin structurate (jocuri de rol,

psihodrame, grupuri psihoterapeutice de inspiraţie analiticǎ).

Obiectivul esenţial în cursul curei este de a dezamorsa pasivitatea alcoolicului,

de a favoriza o exprimare verbalǎ a conflictelor, de a conferi sevrajului sensul unui

demers personal activ. Printre metodele individuale, psihoterapia de susţinere are primul

loc în cursul curei. Ulterior se poate recurge la tehnici mai elaborate: relaxare şi mai ales

metode comportamentale (autocontrol, afirmarea sinelui) vizând reîntoarcerea eventualǎ

la un consum moderat de alcool la consumatorii excesivi nedependenţi.

Post-cura. Îngrijirea pe termen lung. Acest timp esenţial al îngrijirii, fǎrǎ

îndoialǎ cel mai puţin codificat, condiţioneazǎ prognosticul comportamentului alcoolic.

Îngrijirea implicǎ o relaţie neîntreruptǎ şi prelungitǎ cu un terapeut. Strategiile terapeutice

fac apel la:

chimioterapie. Locul tratamentelor chimioterapeutice în timpul postcurei

nu este fundamental. Tratamentele substitutive ale sevrajului, tranchilizantele în special,

trebuie sǎ fie reduse progresiv, apoi întrerupte la capǎtul a câteva sǎptǎmâni dacǎ sevrajul

este menţinut. Obţinerea şi menţinerea sevrajului total de alcool, întǎrit de îngrijirea

psihoterapeuticǎ antreneazǎ, în 80% din cazuri, vindecarea tulburǎrilor mintale asociate,

cel mai des secundare alcoolizǎrii excesive (sindroame depresive, anxietate, modificǎri

de caracter, comportament heteroactiv). Unele tratamente chimioterapeutice pot diminua

apetitul pentru alcool.

Psihoterapiile în alcoolism

Multiple metode sunt utilizate, câteodatǎ simultan în cursul post-curei la

alcoolici. Ele fac apel, în funcţie de personalitatea fiecǎrui pacient, la tehnici diverse,

dintre care nici una nu poate fi estimatǎ global ca superioarǎ celorlalte pe ansamblul

cazurilor.

Printre metodele individuale ale psihoterapiei în cursul post-curei la alcoolici se

regǎsesc urmǎtoarele: psihoterapia de susţinere, psihoterapia cognitivǎ, psihoterapia

analiticǎ, relaxarea, terapii comportamentale. Dintre psihoterapiile de grup enumerǎm:

grupe de foşti bolnavi, bǎutori, grupe de discuţii, grupe de informaţie, psihodrame,

analize tranzacţionale, terapii familiale sistemice sau analitice. Existǎ şi psihoterapii

instituţionale: centre de post-curǎ, socioterapie, ergoterapie.

46

Page 48: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Trebuie subliniatǎ imposibilitatea de a codifica o strategie terapeuticǎ univocǎ,

aplicabilǎ tuturor pacienţilor. Diversitatea metodelor propuse rǎspunde heterogenitǎţii

alcoolicilor. Pentru fiecare subiect în parte, trebuie elaborat un proiect terapeutic în

funcţie de gravitatea şi de tipul de alcoolism (abuz sau dependenţǎ, formǎ intermitentǎ

sau permanentǎ), de personalitatea de bazǎ, de mediul socio-familial, de prezenţa sau

absenţa unei patologii mintale asociate.

Tratamentul cu cel mai bun prognostic pe termen lung (Vaillant) presupune:

cura de sevraj în mediu spitalicesc specializat pentru alcoolism;

selecţia pacienţilor admişi;

post-curǎ energicǎ şi prelungitǎ;

îngrijire simultanǎ în cadrul familiei;

utilizarea terapiilor comportamentale;

administrare prelungitǎ de disulfiram;

absenţa unei patologii primare mintale;

un statut conjugal şi socio-profesional stabil;

intervenţia elementelor vitale pozitive.

Intervenţia psihologului în alcoolism. Prin multitudinea factorilor implicaţi în

etiopatogenia sa, alcoolismul necesitǎ o abordare terapeuticǎ complexǎ, amplǎ şi de lungǎ

duratǎ care trebuie sǎ cuprindǎ intervenţiile familiei, medicului psihiatru, psihologului,

asistentului social. Terapia alcoolismului ca boalǎ nu va fi eficientǎ decât având în vedere

individualitatea cazului, relaţiile interpersonale stabilite în cadrul familiei şi mediului

social, mecanismele de apǎrare, fondul premorbid al bolnavului şi factorii situaţionali.

Indiferent de tipul de psihoterapie folosit, principiile generale ale intervenţiei psihologice

vizeazǎ parcurgerea unor paşi obligatorii:

- stabilirea unei alianţe terapeutice;

- controlul fenomenului de contratransfer;

- identificarea cauzelor care determinǎ consumul de alcool;

- depǎşirea mecanismului de negare folosit în principal de pacient printr-o

intervenţie care sǎ îl determine sǎ-şi recunoascǎ boala;

- identificarea valorilor şi resurselor pacientului în vederea stabilirii unor

pârghii motivaţionale pe termen lung;

47

Page 49: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

- dezvoltarea unor strategii noi de adaptare şi a abilitǎţilor sociale;

- alegerea unor metode psihoterapeutice flexibile, comprehensibile şi adaptate

fazelor de curǎ în care se prezintǎ pacientul;

- ajutarea pacientului sǎ se înţeleagǎ mai bine, sǎ-şi clarifice conflictele şi sǎ-şi

planifice realist comportamentele;

- consiliere, psihoterapie suportivǎ, cognitiv-comportamentalǎ, sugestivǎ,

raţional-emotivǎ, experienţialǎ, psihanaliticǎ, psihoterapie de grup sau/şi de

familie, asociaţii de tipul “Alcoolicilor Anonimi”;

- stabilirea de legǎturi cu familia, medicul, asistentul social în vederea stabilirii

unei reţele de suport.

2.6. Relaţiile dintre depresie şi alcoolism din perspectivǎ genetico-

biologicǎ, psihologicǎ şi clinicǎ

Relaţiile dintre alcoolism şi depresie sunt de o complexitate particularǎ,

nuanţatele raporturi ale acestor condiţii situându-se pe o poziţie singularǎ în

psihopatologia clinicǎ. Nu este greşit sǎ se considere cǎ „depresia şi alcoolismul

interacţioneazǎ şi se întǎresc reciproc” (J. C. Archambault, 1983, apud V. Predescu, p.

156), dar aceastǎ aserţiune sinteticǎ se impune analizei clinice, necesarǎ pentru o corectǎ

abordare terapeuticǎ.

Datoritǎ relaţiilor complexe dintre alcoolism şi depresie, cu greu se poate vorbi

de depresie secundarǎ, existând numeroase cazuri în care, pe fondul depresiei primare,

alcoolomania sǎ ocupe poziţia tulburǎrii secundare. De fapt, noţiunile de primar/secundar

ar fi mult mai bine validate dacǎ din acest context ar fi eliminate problemele raporturilor

dintre depresie şi alcoolism.

Corelaţiile alcoolism-depresie îşi aflǎ originea în asemǎnarea pânǎ la identitate

şi chiar, într-un anumit grad, de unitate genetico-biologicǎ şi de structurǎ psihologicǎ a

alcoolicului şi depresivului. Corelaţiile ereditare dintre depresii şi alcoolism au fost

semnalate cu peste trei decenii în urmǎ, când clinicienii au constatat cǎ în familiile

pacienţilor depresivi existǎ un procent mai ridicat de alcoolici, dar şi de depresivi şi

sociopaţi comparativ cu familiile martor. Aceste corelaţii au fost analizate ulterior şi au

48

Page 50: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

stat la baza unei subclasificǎri genetice a depresiilor unipolare în „tulburarea depresivǎ de

spectru şi tulburarea depresivǎ purǎ” (G. Winokur, 1974, apud V. Predescu, p.157).

criteriul acestei sistematizǎri a depresiilor constǎ în existenţa sau inexistenţa în grupul

familial al pacientului depresiv, a unor membri care prezintǎ alcoolomanie sau

psihopatie. Astfel, în boala depresivǎ purǎ se înscriu pacienţii depresivi care nu au printre

rudele de gradul I alcoolici sau psihopaţi, iar în boala depresivǎ de spectru sunt incluşi

depresivii care au printre rudele de gradul I alcoolici sau psihopaţi. Se constatǎ astfel cǎ

nu toate depresiile pot fi corelate cu alcoolismul, întrucât relaţia este prezentǎ numai

„între anumite forme de alcoolism şi în anumite depresii” (J. C. Archambault, 1983, apud

V. Predescu, p.157). Totuşi, corelaţia alcoolism/depresie este susţinutǎ de numeroşi

clinicieni, uneori în manierǎ axiomaticǎ, întrucât, conform opiniei lor „existǎ dovezi cǎ

alcoolismul este înrudit din perspectivǎ geneticǎ cu tulburǎrile depresive majore” (R.

Cancro, 1985, apud V. Predescu, p.157). Însǎ astfel de aserţiuni mai ales ale clinicienilor

fiind bazate pe observaţii veridice, dar în acelaşi timp empirice. Studiile geneticienilor, pe

de altǎ parte ilustreazǎ cǎ „nu existǎ o creştere a alcoolismului la rudele probanzilor

afectivi non-alcoolici, comparativ cu rudele subiecţilor de control” (E. S. Gershon şi

colab, apud V. Predescu, p.157). Numeroşi alcoolici sunt şi depresivi, dar ei sunt

depresivi din motive multiple şi comprehensibile şi nu din cauze genetice, întrucât

„alcoolismul în sine, fǎrǎ tulburǎri afective, nu pare a aparţine spectrului genetic al bolii

maniaco-depresive bipolare” (ibidem).

Corelaţiile alcoolism-depresie pot fi urmǎrite din planuri şi situaţii diferite,

dintre care: interferenţa alcoolului cu sistemul serotoninergic, cu sistemul dopaminergic

şi cu sistemul plachetar. În ansamblu, se poate menţiona cǎ în privinţa corelaţiilor

biochimice şi enzimatice dintre alcoolism şi depresie, deşi s-au înregistrat progrese

semnificative, datele sunt încǎ departe de o înţelegere exactǎ a fenomenelor. Între unele

studii efectuate asupra aceleiaşi probleme nu existǎ întotdeauna o concordanţǎ deplinǎ,

întâlnindu-se uneori date contradictorii, situaţie atribuitǎ unor cauze variate şi în primul

rând metodelor de studiu diferite.

S-au fǎcut eforturi de a contura o personalitate premorbidǎ întrucâtva

particularǎ, eventual specificǎ pentru fiecare entitate nosograficǎ. Aceste studii, dintre

care cele mai multe efectuate pe baza unor chestionare adaptate şi a unor teste de

49

Page 51: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

personalitate, nu au fost ulterior validate. O astfel de situaţie este regǎsitǎ şi în domeniul

depresiei şi al alcoolismului, afirmându-se chiar cǎ „nu existǎ o personalitate alcoolicǎ

tipicǎ” (E. B. Ritson, J. D. Chick, 1983, apud V. Predescu, p.158). Într-un studiu

prospectiv asupra alcoolismului absolvenţilor unor institute de învǎţǎmânt superior se

constatǎ cǎ „o copilǎrie perturbatǎ şi o anumitǎ structurǎ de personalitate nu s-au dovedit

predictive pentru alcoolismul ulterior” (G. E. Vaillant, 1980, apud V. Predescu, p. 158).

În ciuda acestor aserţiuni, studiile referitoare la o anumitǎ structurǎ de

personalitate sunt atât de numeroase încât nu pot fi ignorate. Ca elemente comune ale

trǎsǎturilor de personalitate din alcoolism şi depresii se menţioneazǎ autopunitivitatea,

dificultǎţi în autoafirmare, limitarea posibilitǎţilor de relaţionare, slabǎ toleranţǎ la

frustrare, dependenţǎ, agresivitate, anxietate.

În linii generale, testele psihologice aplicate în depresii şi alcoolism evidenţiazǎ

trei trǎsǎturi comune, fundamentale de personalitate şi anume depresia, anxietatea şi

pierderea stimei de sine. Pe lângǎ aceste trǎsǎturi de personalitate, atât depresivul, cât şi

alcoolicul poartǎ, încǎ din copilǎrie, o anumitǎ vulnerabilitate pe care situaţiile

psihotraumatizante şi frustrante din viaţa adultǎ o readuc în actualitate.

Sub aspect clinic, relaţia alcoolism-depresie poate fi privitǎ şi analizatǎ atât din

perspectiva depresiei, cât şi din cea a alcoolismului. Din perspectiva depresiei,

interferenţa alcoolismului poate fi utilizatǎ în urmǎtoarele situaţii:

alcoolismul ca formǎ de debut a depresiei este o situaţie întâlnitǎ mai ales la

adolescenţi, la bǎrbaţii tineri, dar şi la alte grupe de vârstǎ;

alcoolismul ca semn premonitor al recurenţei este o situaţie în care cel în cauzǎ,

simţind glisarea în episodul depresiv, recurge la ingestii mari, cotidiene;

alcoolismul ca mecanism defensiv (contradepresiv) este situaţia când starea

penibilǎ psihicǎ şi somaticǎ din depresie este diminuatǎ, întrucâtva anulatǎ, prin

ingestia de alcool.

Din perspectiva alcoolismului, interferenţa depresiei poate fi întâlnitǎ astfel:

depresia invocatǎ, ca mascǎ a alcoolismului, fenomen evident mai ales când

alcoolicul ajunge în faţa medicului cǎruia îi prezintǎ o simptomatologie

depresioformǎ, disimulând sau minimalizând ingestia de alcool; astfel de cazuri

sunt atât de frecvente, încât alcoolismul trebuie suspectat atunci când pacientul

50

Page 52: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

prezintǎ manifestǎri depresiv-anxioase rebele la tratament, hipomnezie şi amnezie

nejustificate prin vârstǎ şi antecedente, stǎri de agitaţie cu manifestǎri clastice,

accidente rutiere sau casnice repetate; depresia ca expresie a reacţiei individului

faţǎ de propria-i degradare profesionalǎ, socio-familialǎ şi moralǎ;

depresia ca expresie biochimicǎ a ingestiei cronice de alcool; dacǎ în ingestia

acutǎ, alcoolul acţioneazǎ ca un IMAO, fiind susceptibil sǎ înlǎture depresia, în

ingestia cronicǎ, alcoolul determinǎ creşterea monoaminoxidozelor, a cǎrei

consecinţǎ clinicǎ va fi apariţia depresiei sau accentuarea ei dacǎ existǎ;

depresia „de sevraj”, expresie a „pierderii existenţiale” şi a remanierii bioumorale

a fost remarcatǎ de mai multe decenii, fiind consideratǎ multǎ vreme ca singura

interferenţǎ a celor douǎ condiţii; aceastǎ depresie este interpretatǎ şi explicatǎ în

mod psihanalitic ca „o pierdere de obiect” şi apariţia angoasei faţǎ de iminenţa

„confruntǎrii sale cu imaginea sa şi a celorlalţi”, fǎrǎ aceastǎ „parte a sa” care era

alcoolul; fǎrǎ îndoialǎ cǎ remanierile biochimice şi enzimatice sunt mai veridice

în a explica dramatismul acestei stǎri chimice.

51

Page 53: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

3. Terapia sugestivă

3.1. Caracterizarea generalǎ a fenomenului sugestiv

V. Gheorghiu definea sugestia ca o incitaţie susceptibilǎ sǎ declanşeze reacţii

spontane, nemediate de instanţele reflexive ale gândirii (Sugestie şi sugestibilitate, 1982,

p.13).

Sugestia ca termen a fost introdusǎ la mijlocul secolului XIX, în Franţa de cǎtre

Bertrand, iar în Anglia, Braid explica prin sugestie fenomenele hipnotice. Încǎ din

mileniul VI, î.H., termenul de sugestie este pǎstrat în descrierile sumeriene. Bernheim

extinde termenul, afirmând cǎ sugestia este un fenomen normal prezent atât în starea de

veghe, cât şi în cea hipnoticǎ.

Fenomenul sugestiv este strâns legat de situaţia sugestie sau stimulul sugestiv,

comportamentul sugerat şi sugestibilitate sau disponibilitatea subiectului de a reacţiona la

sugestie. Situaţia sugestie este definitǎ ca un complex de stimuli sau un stimul cu

caracter de provocare, capabil sǎ declanşeze reacţii neadecvate sau reacţii capabile sǎ

accentueze adecvarea la realitate şi reacţii neutre. Situaţia sugestie poate declanşa sugestii

negative (reacţii neadecvate ale subiectului), sugestii pozitive (reacţii care potenţeazǎ

adecvarea la realitate) şi sugestii neutre (reacţii neutre sub aspectul adecvǎrii sau

neadecvǎrii la realitate).

52

Page 54: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Sunt conturate douǎ mari direcţii de cercetare: psihologii care au folosit sugestia

pentru experienţe pe grupuri (direcţia psihologiei sociale) şi psihologii care au abordat

sugestia din perspectiva mǎsurǎrii sugestibilitǎţii (direcţia psihologiei experimentale).

Reprezentanţii primei direcţii ( Tarde, Sighele, Le Bon, Ross, McDougal,

Sherif, Crutchfield, Asch etc.) au studiat aspecte ale modificǎrii atitudinilor şi opiniilor,

fenomenele de prestigiu, conformismul şi manipularea sugestivǎ a unor norme de grup.

Dupǎ Jahoda (1989) în fenomenele psihosociale cu caracter mistic (vrǎjitoria, ghicitul,

ritualurile, profeţiile, exorcismele) sugestia are un rol explicativ central. Influenţarea

sugestivǎ culmineazǎ cu moartea Woodoo (Cannon, 1992; apud I. Holdevici 1995, p. 9)

care reprezintǎ practic o moarte prin sugestie.

Reprezentanţii direcţiei psihologiei experimentale (Seashore, Binet, Aveling,

Hargraves, Hull, Eysenck, Fourneaux, Stukat, Hilgard, Orne, Barber, Evans, Helen

Crawford, Lundy, Sheehan, Gheorghiu). Eysenck şi Fourneaux vorbesc despre urmǎtorii

factori ai sugestibilitǎţii:

- sugestibilitate primarǎ – poate fi mǎsuratǎ prin teste metrice în care se

sugereazǎ subiectului executarea unor acţiuni motorii;

- sugestibilitate secundarǎ – poate fi mǎsuratǎ prin teste senzoriale indirecte;

- sugestibilitate terţiarǎ – se referǎ la influenţarea persuasivǎ bazatǎ pe

prestigiu în urma cǎreia atitudinile şi opiniile se modificǎ.

Probele de mǎsurare a sugestibilitǎţii dupǎ V. Gheorghiu sunt:

- scala de sugestibilitate senzorialǎ. Subiectul stǎ în faţa unor aparate

generatoare de stimuli auditivi, vizuali, tactili etc. care pot fi manipulate de examinator.

Simulând administrarea stimulului, experimentatorul îl considerǎ sugestibil pe subiectul

care raporteazǎ recepţionarea unui stimul inexistent;

- scala de sugestibilitate motorie. V. Gheorghiu a demonstrat experimental cǎ

este posibilǎ influenţarea indirectǎ a comportamentului motor prin intermediul unor

aparate aşezate între examinator şi subiect;

- probe şi scale pentru mǎsurarea unor aspecte imaginative ale sugestibilitǎţii

asemǎnǎtoare celor folosite în relaxare şi în transa hipnoticǎ.

Pentru ca situaţia sugestie sǎ se transforme în comportament sugerat este

necesar ca subiectul sǎ aibǎ predispoziţii la sugestie. Predispoziţiile care stau la baza

53

Page 55: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

responsivitǎţii la sugestie (Gheorghiu, 1982) sunt: închipuirea, transpunerea,

conformarea, subordonarea şi captarea. Închipuirea reprezintǎ capacitatea subiectului de

a-şi imagina şi de a opina despre evenimente, situaţii sau persoane cu condiţia ca acestea

sǎ fie autentice sau plauzibile indiferent dacǎ ele reflectǎ sau nu adecvat realitatea.

Transpunerea se bazeazǎ pe închipuire dar implicǎ şi capacitatea de empatizare, imitare şi

învǎţare socialǎ. Cu ajutorul transpunerii subiectul se poate comuta de la un mod de trǎire

şi de comportament la altul. Conformarea reprezintǎ disponibilitatea subiecţilor de a-şi

acorda opiniile, atitudinile cu cele ale grupului din care fac parte. Subordonarea

reprezintă dispoziţia care mediazǎ supunerea necriticǎ faţǎ de incitaţii (care vizeazǎ

dirijarea conduitei) din afara sau din interiorul subiectului. Subordonarea se intersecteazǎ

cu manifestǎrile de conformism şi transpunere, dar nu se confundǎ cu ele, ea bazându-se

pe necesitǎţi de apǎrare a eului. Captarea reprezintǎ dispoziţia prin intermediul cǎreia

subiectul se orienteazǎ selectiv spre o sursǎ de atracţie, ea asigurând dirijarea conduitei.

Aceste dispoziţii sunt complementare şi se integreazǎ în mecanismele de

apǎrare şi echilibrare a eului. Situaţia sugestie se transformǎ în comportament sugerat

prin intermediul predispoziţiilor amintite.

Ideile sau noţiunile care fac un comportament sǎ difere de altul, care fac

subiectul sǎ fie o entitate unicǎ, sǎ aibǎ anumite atitudini, credinţe, opinii sunt constructe

personale. Tehnicile de modificare a constructelor sunt modalitǎţi de inhibare a

procesului conformării interne a constructului pertinent prin prezentarea unui material cu

conţinut contrar. Tehnicile care faciliteazǎ influenţarea sugestivǎ a procesului

comunicǎrii sunt: repetarea mesajului, utilizarea argumentelor în favoarea a ceea ce se

vrea a fi sugerat, şarmul, trezirea reacţiilor emoţionale, tactica surprizei.

Sugestiile pot influenţa în sens pozitiv sau negativ aproximativ toate procesele

şi funcţiile psihice , dar şi funcţiile fiziologice ale organismului. Majoritatea influenţelor

sugestive rǎmân ascunse, reacţia subiectului în sensul celor sugerate (rǎspunsul sugerat)

nefiind întotdeauna vizibilǎ şi controlabilǎ.

Formele sugestiilor. În funcţie de sursa care genereazǎ influenţa sugestiilor se

disting:

- heterosugestii- sugestii administrate de cǎtre o altǎ persoanǎ;

- autosugestii- sugestii pe care şi le administreazǎ subiectul în cauzǎ.

54

Page 56: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Sub aspectul adaptǎrii la mediu se întâlnesc:

- sugestii pozitive- contribuie la vindecarea şi la optimizarea proceselor şi funcţiilor

psihice şi psihofiziologice;

- sugestii negative- dezorganizeazǎ şi pot traumatiza subiectul;

- sugestii indiferente- nu au nici un efect sub raportul adaptǎrii subiectului la mediu.

În funcţie de intenţia de a influenţa, se evidenţiazǎ:

- sugestii directe- este vǎditǎ intenţia experimentatorului de a influenţa;

- sugestii indirecte- intenţia de influenţare este ascunsǎ subiectului.

În funcţie de tonul utilizat de cǎtre cel care sugestioneazǎ, se disting:

- sugestii dure- experimentatorul este autoritar;

- sugestii blânde- sunt administrate pe un ton cald, protector şi insinuant.

Sub aspectul gradului de elaborare, sugestiile se pot clasifica în:

- sugestii spontane- care pot fi administrate fǎrǎ ca persoana care sugestioneazǎ sǎ-şi

propunǎ în mod special acest lucru;

- sugestii elaborate- în cadrul cǎrora se depune efort pentru a influenţa.

Sugestiile trebuie sǎ respecte anumite condiţii pentru a fi eficiente: sǎ fie

acceptate de subiect, sǎ fie în concordantǎ cu sistemul valoric al subiectului, sǎ nu fie

prea lungi, sǎ fie plastice, ritmice, realiste, simple, convingǎtoare, sǎ fie exprimate în

termeni pozitivi, sǎ urmǎreascǎ ciclurile respiratorii, sǎ serveascǎ scopului propus.

Sugestibilitatea reprezintǎ capacitatea subiectului de a reacţiona la sugestii,

manifestarea particularǎ a influenţabilitǎţii care asigurǎ transformarea situaţiei sugestie

într-un comportament sugerat.

3.2. Relaxarea

Relaxarea reprezintǎ o tehnicǎ de decontracţie muscularǎ şi nervoasǎ menitǎ sǎ

ducǎ la o destindere fizicǎ şi psihicǎ a subiectului. Relaxarea poate intra în orice sistem

terapeutic în afarǎ de psihanaliza clasicǎ.

55

Page 57: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Deoarece în zilele noastre oamenii trǎiesc un nivel de tensiune ridicat tehnicile

de relaxare prezintǎ o mare utilitate. Aceastǎ tensiune se poate exprima în diferite

maniere: teamǎ şi încordare excesivǎ în situaţii sociale, acuze directe de tensiune

muscularǎ, impotenţǎ şi frigiditate, dificultǎţi legate de somn, hipertensiune arterialǎ etc.

Doar învǎţând pacienţii cum anume sǎ se relaxeze este, deseori, suficient pentru

ameliorarea multor probleme. Antrenarea pacienţilor în obţinerea stǎrilor de relaxare

poate fi o cale importantǎ de a-i conduce spre o imagine nouǎ despre ei înşişi şi despre

ceea ce îi înconjoarǎ. Descoperind cǎ îşi pot controla corpul, pacienţii pot începe sǎ-şi

rezolve problemele personale mai complexe.

J. van Rillaer prezintǎ informaţii referitoare la utilitatea şi inconvenientele

creşterii tonusului muscular şi obiectivele antrenamentului pentru relaxare. Aceste

informaţii pot stimula participarea activǎ a pacienţilor la propria terapie. Astfel, în ceea

ce priveşte utilitatea şi inconvenientele creşterii tonusului muscular pacientul trebuie sǎ

ştie cǎ tonusul muscular creşte imediat ce se percepe o ameninţare sau o frustrare,

simţindu-se teamǎ sau iritare. Acest proces este un element al reacţiei de alertǎ care

pregǎteşte organismul pentru acţiuni de luptǎ sau fugǎ necesare pentru supravieţuirea

noastrǎ în caz de pericol. Cu cât angoasa, frica, iritarea sau mânia se intensificǎ, cu atât

tonusul muscular creşte, astfel încât resursele musculare cresc pentru o acţionare rapidǎ şi

energicǎ. Existǎ totuşi un revers al acestui proces; în situaţiile care nu sunt în mod real

periculoase dacǎ existǎ o tensiune tonusul muscular devine excesiv, disfuncţional. Dacǎ

această stare este cronicǎ, hipertonia muscularǎ poate deveni un factor de intensificare a

tulburǎrilor somatice cum ar fi: cefaleea, durerile musculare, tulburǎrile de vedere,

dispneea, oboseala cronicǎ, tulburǎrile cardiovasculare şi gastrointestinale. Pe de altǎ

parte creşterea tonusului muscular antreneazǎ o intensificare a tensiunii psihice şi a

emoţiilor.

Urmând un program de relaxare, pacientul învaţǎ sǎ recunoascǎ starea de

tensiune, sǎ-şi relaxeze corpul într-o manierǎ generalǎ şi totalǎ şi sǎ lase tensiunea sǎ se

orienteze spre anumiţi muşchi.

Relaxarea se poate practica în trei poziţii: culcat pe spate, poziţia „în fotoliu” cu

braţele şi capul sprijinite şi poziţia „birjarului” cu picioarele depǎrtate, mâinile sprijinite

pe coapse, coloana flectatǎ, capul în jos. Relaxarea nu trebuie practicatǎ dupǎ consum de

56

Page 58: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

alcool, cafea sau alte substanţe (tranchilizante sau antidepresive), nici imediat dupǎ o

masǎ abundentǎ. Pentru ca relaxarea sǎ fie eficientǎ (în special în faza de învǎţare)

trebuie sǎ se respecte câteva condiţii de ambient: temperaturǎ adecvatǎ, luminozitate mai

scǎzutǎ, linişte. O şedinţǎ de relaxare, necombinatǎ cu alte tehnici de terapie, dureazǎ

aproximativ 20 de minute. La început relaxarea se practicǎ cu terapeutul (ideal de douǎ

ori pe sǎptǎmânǎ) şi se indicǎ practicarea independentǎ acasǎ de douǎ trei ori pe zi.

Relaxarea este un exerciţiu foarte odihnitor, dar pentru a avea eficienţǎ

terapeuticǎ, este bine sǎ fie combinatǎ cu sugestii specifice. Aceste formule se adreseazǎ

problemelor subiectului şi trebuie sǎ respecte urmǎtoarele condiţii: sǎ fie clare, sǎ se

refere la o singurǎ problemǎ, sǎ nu aibǎ caracter ambiguu, de preferinţǎ sǎ nu cuprindǎ

negaţii, sǎ fie plastice, însoţite de imagini, sǎ urmeze pe cât posibil ciclurile respiratorii,

sǎ fie realiste, sǎ aibǎ un caracter procesual.

Winrer clasificǎ tehnicile de relaxare în funcţie de anumite criterii:

1) criteriul raţional: metode de relaxare raţionale şi metode de relaxare extramedicale

intuitive, imaginare;

2) criteriul conceptual: relaxare analiticǎ (Jacobson), relaxare sinteticǎ (antrenament

autogen Schultz), metode elective (pentru pregǎtirea sportivilor).

Preocupat de studierea unor fenomene neuronale şi musculare, Edmund

Jacobson în anul 1920 dezvoltǎ o metodǎ de relaxare pe care o numeşte relaxare

muscularǎ progresivǎ. Aceastǎ tehnicǎ implicǎ tensionarea şi mai apoi relaxarea tuturor

grupelor de muşchi, scopul ei fiind de e elimina tensiunea rezidualǎ din corp şi de a

obţine o stare de relaxare completǎ. Contrastul tensiune-relaxare evidenţiazǎ pentru

începǎtorii în învǎţarea relaxǎrii ce anume este starea de tensiune şi cum poate fi ea

controlatǎ sistematic.

Persoana care urmeazǎ sǎ se relaxeze trebuie sǎ fie aşezatǎ confortabil într-un

fotoliu sau sǎ stea întinsǎ. La început pacientului i se recomandǎ sǎ închidǎ ochii şi sǎ

inspire de câteva ori profund, expirând de fiecare datǎ treptat, profund. I se spune

pacientului cǎ este pe cale sǎ înceapǎ un program sistematic de relaxare, cǎ va descoperi

cǎ este ceva plǎcut şi cǎ acest exerciţiu se va desfǎşura în ritmul lui. Dacǎ pacientul

considerǎ cǎ ritmul terapeutului este prea rapid sau prea lent îi va relata acest lucru.

Terapeutul observǎ reacţiile subiectului pentru a şti cum se simte acesta.

57

Page 59: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Pentru început i se cere pacientului sǎ-şi încordeze mâna dreaptǎ foarte bine, sǎ

strângǎ pumnul pentru aproximativ 5 secunde, dupǎ care sǎ o relaxeze şi sǎ observe

diferenţa dintre relaxare şi tensiune şi sentimentul de uşurare obţinut pe mǎsura relaxǎrii.

Conştientizarea tensiunii musculare este unul dintre obiectivele importante ale

antrenamentului. Ceea ce se urmǎreşte este acţionarea asupra corpului pacientului într-o

manierǎ asemǎnǎtoare, încordând şi relaxând alternativ fiecare grup muscular al

întregului corp în urmǎtoarea ordine: mâna dominantǎ şi antebraţ, braţ dominant, cealaltǎ

mânǎ şi antebraţ, celǎlalt braţ, gambǎ şi picior dominante, cealaltǎ gambǎ şi celǎlalt

picior, stomac, umeri şi partea superioarǎ a spatelui, ceafa şi partea din spate a capului,

gât, gurǎ şi obraji, ochi şi pleoape, frunte, întregul corp. De fiecare datǎ, pacientul trebuie

sǎ încordeze grupa muscularǎ, sǎ pǎstreze tensiunea aproximativ 5 secunde, sǎ se

relaxeze şi sǎ observe diferenţa dintre tensiune şi relaxare. Pe mǎsura ce antrenamentul

progreseazǎ nu este necesar vreun comentariu privind conştientizarea fiecǎrei grupe

musculare, dar trebuie menţionatǎ din când în când necesitatea de a conştientiza

sentimentele contrastante (tensiune-relaxare). Contracţia unei grupe musculare coincide

cu inspiraţia urmatǎ de o scurtǎ apnee, ele durnd între 5 şi 12 secunde. Deconectarea se

efectueazǎ destul de repede, în acelaşi timp cu o expiraţie realizatǎ mai lent şi cu

enunţarea în gând a unui cuvânt cheie ce evocǎ relaxarea (relaxare, calm, destindere).

Pentru a avea eficienţǎ terapeuticǎ, acest exerciţiu de relaxare trebuie sǎ fie

combinat cu sugestiile specifice care vizeazǎ problemele subiectului în cauzǎ. De

exemplu, dacǎ pacientul suferǎ de claustrofobie, nu i se va sugera cǎ se aflǎ într-un spaţiu

închis deoarece acest lucru îi poate provoca un mare disconfort, iar relaxarea se poate

transforma într-o stare de agitaţie, de încordare. Astfel, persoanei i se va sugera cǎ se aflǎ

într-un spaţiu deschis, eventul pe plajǎ sau la munte, într-un loc luminos, unde el se simte

bine şi se lasǎ absorbit de aceastǎ experienţǎ mintalǎ plǎcutǎ. Dacǎ problema subiectului

este depresia, acestuia i se va sugera cǎ se ocupǎ şi se bucurǎ de lucruri care îi fac plǎcere

şi cǎ pe zi ce trece sǎnǎtatea lui se îmbunǎtǎţeşte, cǎ se simte bine şi capabil sǎ

întreprindǎ multe activitǎţi.

Beneficiile practicǎrii relaxǎrii musculare progresive sunt tensiune muscularǎ

scǎzutǎ, stare emoţionalǎ de calm, energie crescutǎ, somn odihnitor etc.

58

Page 60: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Johannes Schultz dezvoltǎ în 1930 antrenamentul autogen, metodǎ de relaxare

care reprezintǎ rezultatul unei concentrǎri dirijate, selective asupra unor funcţii şi pǎrţi ale

corpului. Aceastǎ metodǎ implicǎ exerciţii de concentrare şi relaxare în urma unor

formule sugestive sau formule inductoare. Antrenamentul autogen este una dintre

tehnicile de psihoterapie cele mai utilizate, verificate experimental şi clinic, caracterizate

prin simplitate şi economicitate. În urma unui antrenament autogen, subiectul ajunge sǎ

trǎiascǎ senzaţii de greutate şi cǎldurǎ, funcţionarea beneficǎ a sistemului cardiovascular.

G. Klumbies (1974) propune o prezentare a antrenamentului autogen care are în

vedere urmǎtoarele aspecte:

- sistemul nervos al fiecǎrui om are douǎ mari pǎrţi componente: sistemul nervos de

relaţie şi sistemul nervos vegetativ. Sistemul nervos de relaţie coordoneazǎ funcţii aflate

în sfera controlului voluntar; sistemul nervos vegetativ coordoneazǎ acele funcţii ale

corpului nesupuse controlului voluntar;

- tulburǎrile, problemele pe care le are pacientul se datoreazǎ faptului cǎ sistemul nervos

vegetativ nu reacţioneazǎ în concordanţǎ cu împrejurǎrile în care se aflǎ la un moment dat

(de exemplu, are stǎri de încordare, tensiune, nelinişte în situaţii care nu le justificǎ sau

are palpitaţii, senzaţii de sufocare, deşi inima şi plǎmânii nu sunt afectaţi şi nici nu face

eforturi deosebite);

- deşi funcţiile sistemului nervos vegetativ nu pot fi controlate voluntar, ele pot fi totuşi

influenţate pe o cale ocolitǎ. Astfel deşi nu ne putem teme la comandǎ, cu siguranţǎ ne

vom teme dacǎ ne vom gândi intens la consecinţele nefaste ale unei situaţii care prezintǎ

un pericol iminent. Deci pentru a influenţa funcţiile sistemului nervos vegetativ trebuie sǎ

apelǎm la un releu de autosugestii şi imagini.

Experienţa clinicǎ demonstreazǎ importanţa deosebitǎ a convorbirii introductive

cu subiectul în care se explicǎ principiul şi scopul metodei, se exploreazǎ resursele

reprezentativ-imaginative susceptibile sǎ fie utilizate în alcǎtuirea formulelor

intenţionale, autosugestive. Pacientului i se spune cǎ în aceastǎ tehnicǎ el este cel care

joacǎ rolul principal şi de aceea prezentarea antrenamentului autogen trebuie să-i ofere

certitudinea unei relaţii indubitabile între comportamentul prescris şi efectele anticipate.

Antrenamentul autogen trebuie sǎ se desfǎşoare într-o camerǎ cu un bun confort termic şi

senzorial, într-o poziţie comodǎ.

59

Page 61: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Relaxarea începe prin inducerea senzaţiei de greutate folosind formule ca: „O

greutate ca de plumb cuprinde umǎrul, braţul, mâna şi ajunge pânǎ la degete”; „O linişte

plǎcutǎ te înconjoarǎ”; „Liniştea şi greutatea te împresoarǎ”. Inducerea senzaţiei de

cǎldurǎ se face prin urmǎtoarele comenzi „O cǎldurǎ plǎcutǎ cuprinde umǎrul, braţul,

mâna şi ajunge pânǎ la degete”, „Corpul întreg este îmbrǎţişat de razele fierbinţi ale

soarelui, toropit de nisipul fierbinte ce te înconjoarǎ”; „Linişte, greutate, cǎldurǎ”.

Exerciţiile pentru liniştirea bǎtǎilor inimii se fac cu ajutorul sugestiilor „Inima bate

liniştit, foarte liniştit, calm şi liniştit”; „Inima bate de la sine, ritmic, egal şi liniştit”.

Inducerea senzaţiei de cǎldurǎ în plexul solar se face prin sugestiile „Plexul solar e cald şi

relaxat”, „Muşchii abdomenului sunt destinşi, orice tensiune dispare”; „ Eşti perfect calm

şi relaxat”. Pentru inducerea vasoconstricţiei în zona frunţii, terapeutul se foloseşte de

comenzi ca: „Fruntea devine rece şi tot mai destinsǎ”; „Creierul este limpede ca un izvor

de minte”; „Capul este limpede şi liniştit”.

Pentru practicarea antrenamentului autogen trebuie evitate poziţiile asociate de

subiect cu situaţiile anxiogene sau sugestiile care pot antrena trǎirea unor senzaţii

neplǎcute. Aceastǎ tehnicǎ de relaxare prezintǎ multe beneficii printre care: o relaxare

completǎ a trupului şi a minţii, se reduc oboseala şi tensiunea muscularǎ a corpului, se

constatǎ o îmbunǎtǎţire, o eficienţǎ în activitǎţile desfǎşurate, un somn odihnitor dar şi o

ameliorare a anxietǎţii.

3.3. Fenomenul hipnotic

Hipnoza nu este un fenomen supranatural, ci doar o stare modificată de

conştiinţă, asemănătoare cu relaxarea saau cu stările meditative specifice unor culturi

orientale. Fenomene asemănătoare cu cel hipnotic se întâlnesc frecvent în viaţa cotidiană.

Astfel cineva poate fi atât de cufundat în gânduri încât nu mai sesizează ce-i spune

interlocutorul cu care tocmai discuta, şoferul care conduce noaptea şi este fasinat de

dunga luminoasă a şoselei care-i produce o îngustare a câmpului conştiinţei ce se poate

uneori solda cu accidente este şi el victima unei stări asemănătoare cu hipnoza. În limbaj

comun, aceste stări sunt denumite cu ajutorul unor termeni ca „a te lăsa furat”, „a fi pe

60

Page 62: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

altă lume”. Cei care trăiesc astfel de gânduri îşi orientează de fapt gândurile în interiorul

lor.

Hipnoza are o serie de aplicaţii practice, atât în clinică pentru psihoterapie, cât şi

în alte domenii de activitate unde se cere optimizarea performanţelor umane. Astfel, ea

pătrunde tot mai mult în pregătirea psihologică a sportivilor de înaltă performanţă, cât şi a

cosmonauţilor pentru obţinerea unui echilibru emoţional de nivel superior, pentru

perfecţionarea capacităţii de concentrare a atenţiei, a deprinderilor motrice, cât şi pentru o

mai bună autoreglare a comportamentului în ansamblu. De tratament hipnotic pot

beneficia şi artiştii cu trac de scenă sau elevii şi studenţii hiperemotivi care au tendinţa de

a se bloca la examene şi de a obţine rezultate sub posibilităţile lor reale. Cercetările din

ultimii ani au demonstrat că hipnoza poate contribui şi la creşterea eficienţei învăţării, cât

şi la dezvoltarea unor disponibilităţi creative latente.

În clinică hipnoza se aplică în foarte multe domenii, astfel ea se foloseşte cu

succes în chirurgie pentru realizarea unor operaţii fără anestezie sau cu o cantitate mai

redusă de anestezie atunci când subiectul prezintă intoleranţă la astfel de substanţe sau

când acestea lipsesc. Hipnoza s-a dovedit utilă şi pentru reducerea anxietăţii

preoperatorii, precum şi pentru realizarea unei evoluţii postoperatorii cât mai bune şi cât

mai rapide. Un domeniu unde hipnoza poate face foarte mult îl reprezintă combaterea

durerii, fiind vorba de durerile din bolile cronice, de migrene, cât şi de cele ce apar în

timpul naşterii sau în timpul unui tratament stomatologic. În medicina psihosomatică

hipnoza se utilizează în terapia unor afecţiuni care vizează aparatele cardio-vascular,

respirator, digestiv sau endocrin. Are de asemenea aplicaţii şi în domeniul unor afecţiuni

dermatologice şi în recuperarea unor deficienţe motorii produse de accidente vasculare

sau de traumatisme. Sfera cea mai largă de aplicaţie o are tratamentul prin hipnoză în

cazul afecţiunilor nevrotice cum ar fi reacţii de tip fobic, atacuri de panică, anxietate,

tulburări ale atenţiei şi memoriei. Cercetări recente au evidenţiat faptul că prin hipnoză

s-ar putea influenţa favorabil chiar evoluţia unor boli grave, cum ar fi cancerul sau SIDA.

Adepţii psihoterapiei, în care se includ hipnoterapeuţii, au ajuns la concluzia că

dacă sunt prescrise medicamente pentru probleme de natură psihologică nu se face decât

o mascare a problemei reale. Dacă pacienţii sunt învăţaţi prin intermediul hipnozei şi apoi

ai autohipnozei cum să se însănătoşească şi să rămână sănătoşi, cum să-şi rezolve

61

Page 63: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

problemele de viaţă le este pus la dispoziţie un mijloc care îi va ajuta să-şi menţină

echilibrul sufletesc şi o stare bună tot restul vieţii. Majoritatea oamenilor nu sunt

conştienţi de resursele interioare pe care le au la dispoziţie, ei ignorând faptul că există o

cale de a intra în contact cu aceste resurse pentru a ameliora şi menţine sănătatea şi pentru

a se autoperfecţiona fizic şi psihic. Mentalul conştient al omului îl ajută să rezolve o serie

de probleme, să înţeleagă diverse situaţii doar la nivel logic. Trebuie deschise şi căile

pentru cunoaşterea intuitivă care are loc prin mecanisme subconştiente şi aceasta se face

mai uşor cu ajutorul relaxării, hipnozei şi autohipnozei.

Majoritatea specialiştilor definesc hipnoza ca o stare indusă, de regulă în mod

artficial, asemănătoare cu somnul, dar în acelaşi timp diferită de acesta din punct de

vedere fiziologic, stare caracterizată prin sugestibilitate crescută, ca rezultat al căreia pot

fi induse subiectului, mai uşor decât în stare normală o serie de modificări senzoriale,

perceptive, mnezice şi motorii. Prin hipnoză se realizează o stare de hipersugestibilitate

selectivă produsă subiectului prin anumite proceduri specifice, de natură fiziologică

şi/sau psihologică de către o altă persoană (hipnotizator) sau de către subiectul însuşi (în

cazul autohipnozei). În timpul hipnozei pot fi induse o serie de modificări spectaculoase

ale proceselor psihice şi ale comportamentului, modificări ce pot îmbrăca aspecte

pozitive sau negative în funcţie de conţinutul sugestiilor administrate (Gheorghiu, 1977,

apud I. Holdevici, 1995, p. 32). Astfel pot fi realizate modificări ale sferei senzoriale,

modificări prosexice, modificări mnezice, modificări în sfera gândirii, modificări în

domeniul activităţii motorii, modificări în sfera afectivităţii.

Există hipnotizatori profesionişti care sugerează frecvent subiecţilor regresia de

vârstă. Când sugestiile au acţionat, subiectul se comportă ca şi cum ar avea o vârstă mai

mică decât cea reală, el modificându-şi comportamentul astfel încât să corespundă vârstei

sugerate. La subiecţii foarte sugestibili se modifică vocea, mimica şi chiar scrisul,

caracterele utilizate în scriere fiind specifice copilăriei. Mulţi autori citează cazuri în care

subiecţii regresaţi până la vârsta copilăriei şi-au amintit o limbă pe care o vorbiseră în

copilărie şi pe care o uitaseră în prezent, conversând sau chiar scriind în limba respectivă.

Regresia de vârstă este mult folosită de către hipnotizatorii clinicieni pentru a readuce

amintirile psihotraumatizante, uitate, care au produs la subiecţi tulburări de tip nevrotic.

62

Page 64: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Datorită posibilităţilor neobişnuite de modificare a comportamentului prin

hipnoză este posibilă utilizarea terapeutică a acestei tehnici, prin hipnoză putându-se

realiza vindecări ce par de domeniul miracolului.

Starea de transă hipnotică este caracterizată prin reducerea funcţiei de

planificare, redistribuirea atenţiei, capacitatea crescută a producţiei imaginative,

reducerea controlului realităţii, creşterea gradului de sugestibilitate, accentuarea

comportamentului de jucare a unor roluri, apariţia ameneziei post-hipnotice, starea de

relaxare psiho-fizică, scăderea acuităţii perceptive.

Nu toţi oamenii pot fi hipnotizaţi în aceeaşi măsură, unii nu reacţionează deloc

la inducţia hipnotică, alţii reacţionează moderat, iar alţii se dovedesc deosebit de

receptivi. Aşa cum oamenii diferă în ceea ce priveşte inteligenţa sau aptitudinile sportive,

la fel ei diferă în privinţa susceptibilităţii hipnotice (capacitatea individului de a fi

hipnotizat). Specialiştii au ajuns la concluzia că performanţa hipnotică depinde atât de

susceptibilitatea hipnotică a individului, cât şi de atitudinea acestuia faţă de hipnoză.

Există mai multe scale de evaluare a gradului de profunzime al hipnozei pe care poate

să-l atingă un individ. Printre acestea menţinez cotarea susceptibilităţii hipnotice după

Davis şi Husband (1931), scalele de hipnotizabilitate Stanford şi Harvard.

Scalele de testare a gradului de hipnotizabilitate se utilizează, de regulă, mai

mult în scopuri experimentale. Clinicienii se mulţumesc să testeze receptivitatea la

hipnoza pacienţilor lor utilizând probe izolate (teste de sugestibilitate) din cadrul acestor

scale şi alte tipuri de probe. O poblemă de care au fost preocupaţi specialiştii a fost în ce

măsură susceptibilitate hipnotică este antrenabilă prin experienţe repetate, însă rezultatele

experimentale referitoare la această problemă sunt contradictorii, astfel unii autori au

ajuns la concluzia că susceptibilitatea hipnotică este modificabilă în mică măsură, în timp

ce alţii au spus că susceptibilitatea hipnotică, măsurată cu ajutorul scalelor Stanford, are o

stabilitate relativă.

Inducţia hipnotică reprezintă procedeul prin care se realizează transa hipnotică

şi presupune concentrarea asupra unui obiect de dimensiuni mici, de regulă strălucitor,

asupra unei anumite zone a corpului, asociată cu administrarea de către terapeut a unor

formule sugestive de calm, relaxare, somnolenţă. După Hartland, inducţia hipnotică are

trei faze:

63

Page 65: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

faza de pregătire a inducţiei hipnotice, în care terapeutul trebuie să-i explice

subiectului în ce constă hipnoza, ce se aşteaptă de la el şi ce efecte poate avea aplicarea

hipnozei. Se insistă mai ales asupra avantajelor pe care le are hipnoza în eliminarea unor

simptome de care subiectul vrea să scape. Este necesar ca terapeutul să-l asigure pe

pacient că nu are de ce să-i fie frică şi că va trăi experienţe agreabile. În această fază de

pregătire i se cere pacientului să fie cât mai pasiv şi să nu încerce să-l ajute sau să se

opună terapeutului, precizându-i-se că este în interesul lui să beneficieze de avantajele

hipnozei şi că dacă totuşi nu vrea să fie hipnotizat, ar fi mai bine să se adreseze altui

specialist. În continuare i se dă subiectului indicaţia de a nu-şi analiza starea, de a nu

încerca să afle ce e cu el; el trebuie doar să respecte instrucţiunile terapeutului.

faza de inducţie hipnotică propriu-zisă cuprinde comportamentele impuse de

terapeut subiectului, la care se adaugă ceea ce spune şi face terapeutul. Inducţia hipnotică

presupune distragerea de la stimulii perturbatori externi, concentrarea asupra unui obiect

de dimensiuni mici şi asupra spuselor terapeutului, sugerarea relaxării şi somnolonţei,

stimularea jocului liber şi a imaginaţiei.

faza de adâncire a transei presupune administrarea unor sugestii, verificarea în ce

măsură inducţia hipnotică a avut efect (se face prin realizarea testului rigidităţii braţului).

Se trece iar la adâncirea stării hipnotice printr-un instructaj specific, după care se incepe

administrarea sugestiilor specifice pentru care a fost indusă hipnoza.

Există diferite tehnici de inducţie hipnotică printre care tehnica de inducţie

elementară (Hunter, 1988), tehnica inducţiei prin metoda imageriei vizuale, tehnica

fixării privirii, tehnici avansate de inducţie hipnotică (metoda levitaţiei braţului şi tehnica

de inducţie indirectă a hipnozei).

Ultima etapă a hipnozei o reprezintă dehipnotizarea care se face de regulă prin

tehnica numărării inverse. Este important ca subiectul să nu fie bruscat, iar dacă se

observă rezistenţă la revenire nu trebuie să se recurgă la stimuli bruşti, ci trebuie să se

interogheze clientul în legătură cu motivele care îl împiedică să iasă repede sau să se

repete procedura (subiectul este rehipnotizat şi înainte de această etapă de dehipnotizare

se dau sugestii clare de revenire la comandă). Clientul nu trebuie lăsat să plece până când

nu există certitudinea că este pe deplin vigilent, că a revenit complet la starea normală.

Subiecţii care au intrat într-o transă mai profundă trebuie să fie lăsaţi să mai aştepte puţin

64

Page 66: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

într-o cameră, iar înainte de a pleca, terapeutul trebuie să mai verifice o dată starea

acestora. Există cazuri foarte rare când subiecţii pot acuza mici efecte secundare cum ar fi

cefalee, confuzie, senzaţie uşoară de ameţeală sau de vomă. În această situaţie se recurge

la rehipnotizare şi i se dau sugestii de anulare a acestor efecte negative. De regulă, ele

reprezintă indicii de conflicte mai profunde, care ar trebui abordate printr-o terapie de

mai mare profunzime.

3.4. Hipnoterapia

Hipnoterapia poate îmbrăca trei forme: terapie centrată pe simptom, care are ca

obiectiv eliminarea simptomului, psihoterapia analitică – hipnoanaliza şi sisteme de

psihoterapie în care hipnoza se combină cu foarte multe tehnici de psihoterapie scurtă de

orientare comportamentală şi experienţială.

Hartland este de părere că la începutul oricărei psihoterapii terapeutul trebuie să

obţină informaţii de la pacient conform unei scheme de anamneză: istoricul bolii, istoria

familială, copilăria, istoria ocupaţională, probleme psiho-sexuale, antecedente patologice,

antecedente heredocolaterale, starea psihică actuală şi informaţii referitoare la

cunoştinţele pacientului despre hipnoză şi la expectaţiile lui legate de aceasta. După

realizarea acestei scheme de anamneză, lucrul cu pacientul este mult mai uşor, simptomul

fiind înlăturat mult mai uşor dacă i se dau subiectului şi sugestii de întărire a eului, de

reducere a anxietăţii şi de creştere a încrederii în sine.

În general oamenii au două reacţii psihice la boală, reacţii directe (anxietate,

teamă, tensiune, agitaţie, dispoziţie depresivă) şi reacţii-consecinţe ale unor tulburări din

sfera personalităţii (lipsă de încredere în sine, dependenţă, dezadaptare, instabilitate

psihică). Deşi profunzimea transei nu contează, totuşi se observă că cu cât este mai

adâncă, cu atât creşte eficienţa tratamentului. Având în vedere aceste fapte se impune ca

un principiu important al terapiei combinarea sugestiilor de întărire a eului cu sugestiile

terapeutice propriu zise centrate pe simptom. După încheierea instructajului care conţine

sugestii de întărire a eului se trece la administrarea sugestiilor pentru înlăturarea

simptomului. Acestea din urmă sunt elaborate după parcurgerea unor faze:

65

Page 67: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

- terapeutul trebuie să mărească motivaţia subiectului pentru tratament înainte de

începerea acestuia, el trebuie să discute cu subiectul simptomul în detaliu şi să accentueze

ideea că simptomul este neconvenabil, perturbator, iar existenţa subiectului ar fi mult mai

plăcută fără el;

- în cea de a doua fază terapeutul îi explică subiectului cum îl poate ajuta hipnoza să

scape de acel simptom; terapeutul trebuie să fie cât mai convingător în afirmaţiile sale.

Prin hipnoterapia centrată pe simptom se obţin rezultate încurajatoare

În domeniul anesteziei hipnoza poate fi aplicată pentru a realiza intervenţii

chirurgicale fără anestezie. Pentru anestezie este nevoie de transă profundă, la care

ajung foarte puţini subiecţi. La cei care nu intră în transă profundă, se poate scădea

cantitatea de anesteziece şi implicit efectele secundare ale acestora.

În pregătirea pentru scăderea anxietăţii preoperatorii şi pentru sugerarea unei mai

bune evoluţii postoperatorii;

În durerile cronice – boli reumatice, în urma accidentelor, în cancer, în SIDA.

Rezultate foarte încurajatoare se obţin în cancerele incipiente: remisii lungi şi chiar

vindecări spectaculoase (se foloseşte tehnica hipnotică asociată cu imaginaţie dirijată,

în scopul de a stimula sistemul imunitar).

În bolile psihosomatice – hipertensiune arterială, tulburări de ritm cardiac, ulcer,

gastrite, colite, anumite forme de obezitate;

În tulburările sexuale psihogene;

În tulburările nevrotice: tulburări anxioase (tulburări cu anxietate generală şi atacuri

de panică); tulburări somatoforme; tulburări fobice; mai greu în tulburările obsesiv-

compulsive; în tulburările depresive, cu rezervă (în depresia majoră este obligatorie

asocierea cu tratament psihiatric); în nevrozele mixte, motorii sau în nevroza ticurilor;

în logonevroză;

În domeniul recuperărilor neurologice: după accidente vasculare cerebrale, după

traumatisme cranio-cerebrale;

În tratamentul deprinderilor greşite – abuz de substanţe. Observaţie: cu un alcoolic

cronic, deteriorat cognitiv, nu se mai poate lucra. În toxicomanii se poate lucra, cu

66

Page 68: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

condiţia ca subiectul să fie foarte bine păzit, aşa încât să nu mai poată fi abordat de

distribuitorii de droguri.

Cu normalii şi în normalitatea de excepţie, pentru optimizarea învăţării, stimularea

disponibilităţilor creative şi chiar în pregătirea unor misiuni speciale, la piloţi,

cosmonauţi, militari cu misiuni speciale.

Dacă psihotraumele şi conflictele mai recente şi mai superficiale pot fi abordate

prin simpla hipnoterapie centrată exclusiv pe simptom, în cazul conflictelor mai severe

este absolut necesară terapia de profunzime care vizează descoperirea acestor conflicte, a

reacţiilor emoţionale asociate, terapia încheindu-se cu ajutarea pacientului să le cunoască

şi să le facă faţă.

Hipnoanaliza îmbină tehnicile de hipnoză cu metodele specifice psihanalizei.

Hipnoanaliza utilizează aceleaşi tehnici de inducţie şi adăugire a transei hipnotice, după

care recurge la procedee specifice psihanalizei. Hipnoanaliza are faţă de psihanaliză

avantajul că reprezintă o psihoterapie de scurtă durată. Ea îl ajută pe pacient să se

elibereze de simptomele de care doreşte să scape, contribuind totodată şi la restructurarea

mai profundă în sfera personalităţii acestora prin accesul la anumite zone ale

inconştientului, unde s-au structurat conflictele generatoare de simptome. În medie, cura

hipnoanalitică totalizează douăzeci de şedinţe, ceea ce înseamnă relativ puţin comparativ

cu o cură psihanalitică ce durează doi-trei ani. Diferenţa esenţială faţă de psihanaliză

constă în aceea că terapeutul hipnoanalist nu rămâne pasiv până când rezistenţele

pacientului cedează, ci le atacă frontal, înainte ca acestea să oprească progresul

psihoterapiei sau, în unele situaţii, ignoră această rezistenţă. Singurul criteriu de selecţie a

pacienţilor pentru hipnoanaliză este gradul lor de hipnotizabilitate. Cu cât se obţine o

transă mai profundă, cu atât hipnoanaliza are şanse mai mari, pacientul având acces mai

uşor la amintiri şi conflicte uitate din trecutul său, care îi produc simptome nevrotice sau

psihosomatice. O transă mai profundă facilitează şi producerea amneziei posthipnotice

care îl va proteja temporar pe pacient de amintiri prea penibile, ce vor fi aduse în planul

conştiinţei abia atunci când pacientul se va simţi suficient de puternic să le facă faţă.

67

Page 69: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Hartland consideră că hipnoanaliza prezintă două etape principale: analitică (se

referă la descoperirea de către pacient a conflictelor inconştiente care sunt generatoare de

simptome) şi sintetică (prin intermediul insight-ului şi reeducării, pacientul este ajutat

să-şi elaboreze noi deprinderi de gândire şi noi modele de comportament şi, în

consecinţă, să-şi reconstruiască încrederea în sine, în capacitatea sa de autocontrol şi de a

face faţă existenţei aşa cum este ea).

Hipnoanaliza reprezintă deci o modalitate prin care terapeutul se adresează ego-

ului inconştient al pacientului, acest demers realizându-se mai direct şi mai rapid în

comparaţie cu psihanaliza.

Hipnoza se combină cu foarte multe tehnici de psihoterapie scurtă de orientare

comportamentală şi experienţială. Astfel, se utilizează în terapia de familie, în

psihoterapia cognitiv-experienţială, în psihoterapia copilului şi în terapia cognitiv-

comportamentală.

3.5. Hipnoterapia în alcoolism

Consumul de alcool este o deprindere larg răspândită, dar numai unii

consumatori devin alcoolici. Alcoolismul nu trebuie văzut ca o boală, ci ca un simptom al

unei personalităţi dezorganizate care nu poate face faţă situaţiei şi alege alcoolul ca o

modalitate de pseudoadaptare la stres. Alcoolul determină pe moment reducerea

tensiunilor, creşterea încrederii în forţele proprii şi creează o stare psihică pozitivă,

adesea euforică. Toate acestea au drept consecinţă scăderea anxietăţii, reducerea reacţiilor

fobice, a fricilor obsesive, a depresiei, astfel încât alcoolul ajunge să fie folosit pentru

eliminarea suferinţei psihice.

Observaţiile clinice au arătat că alcoolicul este un hipersensibil, dependent,

singuratic, cu o rezistenţă scăzută la frustrări şi o imagine de sine scăzută. Sentimentele

de autocompătimire şi cele inconştiente de ostilitate sunt adesea prezente la alcoolic. În

copilărie, alcoolicul a fost în majoritatea cazurilor hiperprotejat de părinţi şi ca urmare nu

şi-a format capacitatea de a face faţă responsabilităţilor. Ulterior, condiţiile sociale

nefavorabile, problemele de familie, grijile financiare şi profesionale îl pot face să caute

68

Page 70: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

consolarea în altă parte şi adesea el ajunge să se refugieze în alcool. Dacă subiectul

continuă să bea şi nu găseşte modalitatea de a face faţă situaţiei, treptat, acesta ajunge la

degradare psihică şi socială. Iniţial individul are un autocontrol al dozelor şi al frecvenţei

consumului de alcool, dar cu timpul el nu-şi mai poate controla tendinţa de a bea.

Alcoolicul se adresează terapiei pentru a învăţa să bea moderat, dar consumul de

alcool trebuie eliminat complet şi pentru totdeauna. Taratamentul dă rezultate dacă

pacientul doreşte acest lucru şi nu dacă este adus de familie, prieteni sau poliţie. Cel mai

bun moment pentru începerea tratamentului îl constituie revenirea din starea de ebrietate,

când pacientul are sentimente de culpabilitate şi este motivat pentru schimbare.

Un element esenţial al terapiei este atitudinea terapeutului faţă de pacient şi faţă

de deprinderea greşită. Terapeutul nu trebuie să condamne deprinderea greşită a

pacientului, dimpotrivă e necesar să manifeste o atitudine caldă, de înţelegere şi toleranţă,

simpatetică. Chiar dacă pacientul continuă să bea şi după începerea tratamentului,

terapeutul nu trebuie să-şi exprime dezamăgirea, ci să-l încurajeze în tratament, să-i arate

că îi înţelege problemele şi motivele şi că are încredere în capacitatea lui de a găsi o altă

modalitate de a face faţă ssituaţiei. În acelaşi timp pacientului trebuie să i se modifice

gândul că este un caz disperat, evidenţiindu-se trăsăturile pozitive care au fost mascate de

conduita de alcoolic.

Hipnoterapia alcoolismului are drept obiectiv îndrumarea pacientului către o

mai bună adaptare la mediu la care se adaugă modificarea atitudinii pacientului care

crede că nu va face faţă existenţei fără alcool şi implementarea ideii că dorinţa de a bea

va dispărea dacă el va învăţa să facă faţă situaţiei. Terapia trebuie să înceapă de la

cauzele de bază care îl determină pe pacient să bea. Dacă terapeutul îl ajută pe pacient să

se descurce în situaţiile stresante şi fără alcool, atunci creşte mult şansa de succes a

tratamentului.

Cu pacienţii care intră în hipnoză condiţionarea (realizarea de reflexe

condiţionate astfel încât subiecţii să aibă senzaţie de greaţă după consumul de alcool) se

face prin sugestii posthipnotice. Majoritatea alcoolicilor sunt subiecţi hipnotizabili,

hipnotizabilitatea lor fiind restrânsă de două situaţii: cea în care pacientul fiind în stare de

ebrietate nu are cum să reacţioneze la hipnoză şi situaţia în care s-a produs deja

dezintegrarea personalităţii, când degradarea psihică îngreunează considerabil aplicarea

69

Page 71: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

hipnozei. Atunci când subiecţii sunt în transă uşoară pot fi ajutaţi cu sugestii de

autostimă, autoîncredere, combinate cu psihoterapii de suport, metode de reeducare,

discuţii cu pacientul. Sugestiile de întărire a eului au o pondere mai mare decât în alte

cazuri. Se pot folosi şi sugestii directe, variabile în funcţie de caz: ,,Alcoolul îţi este

indiferent” , ,,Eşti liber de robia alcoolului”, ,,De câte ori simţi gustul şi mirosul de alcool

ţi se face greaţă şi scârbă pentru că alcoolul este otravă pentru organism”, ,,Poţi face faţă

vieţii şi fără alcool”. De asemenea se pot utiliza şi scenarii metaforice în care se

sugerează faptul că odată cu ingestia de alcool organismul se întăreşte.

70

Page 72: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

III. Cercetarea

1. Obiective

O1 – ameliorarea stǎrilor depresive la alcoolici în timpul tratamentului de dezintoxicare

cu ajutorul terapiilor sugestive;

O2 – observarea corelaţiei dintre depresie şi alcoolism;

O3 – renunţarea la consumul de alcool pe o perioadă cât mai lungă.

2. Ipoteze

I1 – dacǎ subiectul este alcoolic, atunci el are stǎri depresive;

I2 – dacǎ tehnicile de relaxare sunt bine însuşite, atunci intensitatea stǎrilor depresive ale

alcoolicului se reduce;

I3 – dacǎ stǎrile depresive sunt mai rare şi mai puţin accentuate, probabilitatea de a

reveni la consumul de alcool e mai micǎ.

3. Subiecţii participanţi la cercetare

- la cercetare au participat 10 subiecţi alcoolici abstinenţi din cadrul programului de

dezintoxicare de la secţia XVII Psihiatrie de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru

Obregia”. Aceştia au vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani, femei şi bǎrbaţi, provin din

mediul urban. Subiecţii au fost selectaţi în funcţie de următoarele criterii: să fie la prima

internare, să nu fie dependenţi de mai mult de cinci ani, să nu fie psihotici.

4.Metode şi tehnici utilizate

71

Page 73: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

- studiul de caz, interviu, observaţia, conversaţia, chestionarul BDI, testul de

autoadministrare pentru verificarea alcoolismului, antrenamentul autogen al lui Schultz.

5. Studiu de caz

Pacientul 1

Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu

care se confruntǎ (alcoolismul şi depresia), istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul

socio-profesional, date biografice. Tot acum se încearcǎ şi crearea alianţei terapeutice.

Acest interviu a avut loc pe parcursul primelor douǎ şedinţe.

Pacientul 1 este bǎrbat, are 35 de ani, a terminat Facultatea de Drept, de profesie

este executor judecǎtoresc şi are cabinet propriu. Locuieşte împreunǎ cu soţia şi fiica sa.

Nici un membru al familiei sale nu este alcoolic. A început sǎ consume alcool în urma

decesului mamei sale, acum 3 ani. A suferit o depresie care, dupǎ pǎrerea, lui nu a

constituit o problemǎ atât de mare încât sǎ apeleze la servicii de specialitate (psihiatru sau

psiholog). Pentru el, alcoolul a fost un mijloc de rezolvare a problemelor cu care se

confrunta. Dacǎ înainte de decesul mamei consuma alcool ocazional, dupǎ acest

eveniment a început sǎ consume frecvent coniac şi wiski (pânǎ la 400 de ml pe zi), mai

rar bere. Consuma alcool fǎrǎ sǎ fie vǎzut de familie, de regulǎ bea singur, nu se

manifesta violent dupǎ ce consuma, de aceea îşi descrie relaţia familialǎ ca fiind bunǎ.

Totuşi, a realizat creşterea cantitǎţii şi frecvenţei consumului de alcool, a conştientizat cǎ

a devenit dependent şi s-a hotǎrât sǎ apeleze la clinica de dezintoxicare, atât pentru

sǎnǎtatea proprie, cât şi pentru a nu distruge relaţia cu familia. Viaţa profesionalǎ

începuse sǎ fie afectatǎ de consumul abuziv de alcool, în sensul cǎ nu mai dǎdea acelaşi

randament ca înainte (nu le mai rǎspundea clienţilor la telefon, uita sau amâna întâlnirile

stabilite cu clienţii). Nu suferǎ de tulburǎri la nivel somatic. Este vizitat de soţie şi îşi

doreşte sǎ aibǎ o viaţǎ normalǎ, unde alcoolul sǎ nu mai constituie o prioritate.

72

Page 74: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Interviul de evaluare : a treia şedinţǎ

I-am dat pacientului un chestionar pentru evaluarea alcoolismului – Testul de

autoadministrare pentru verificarea alcoolismului (SAAST- Self-Adimnistered

alcoholism Screening Test). În urma rezultatului obţinut la chestionar, respectiv 6, se

observǎ cǎ pacientul este alcoolic deoarece un scor mai mare de 3 este reprezentativ

pentru alcoolici. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ pacientul prezintǎ

simptome depresive. Astfel, obţinând scorul 24, subiectul prezintǎ depresie moderatǎ. Se

reţine scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma aplicǎrii

tehnicilor de relaxare stǎrile depresive au fost ameliorate.

I-am explicat pacientului conceptul „depresie moderatǎ” şi faptul cǎ acest tip de

depresie poate fi ameliorat cu ajutorul a diverse psihoterapii, dar eu m-am gândit la

relaxare. Am discutat cu pacientul despre stǎrile sale depresive tristeţea, pesimismul,

prezenţa sentimentului eşecului, tulburǎrile de somn, iritabilitatea, sentimente de

culpabilitate.

Terapia : a patra şedinţǎ

În aceastǎ şedinţǎ am discutat mai mult despre tehnicile de relaxare, cum ajutǎ

acestea la ameliorarea depresiei, ce presupun ele atât din partea terapeutului, cât şi a

clientului. Astfel, pacientul 1 a arǎtat interes faţǎ de acest tip de terapie. Astfel, s-a trecut

la exerciţiul de relaxare bazat pe antrenamentul autogen al lui Schultz.

În timpul administrǎrii sugestiilor am observat la pacient cǎ la început se simţea

stânjenit, se mişca, însǎ pe parcurs a reuşit sǎ se relaxeze. Dupǎ 20 de minute exerciţiul

de relaxare a luat sfârşit, am discutat despre experienţa sa avutǎ în timpul relaxǎrii şi a

relatat cǎ la început i-a fost un pic teamǎ, dar pe parcurs s-a liniştit, a reuşit chiar sǎ se

relaxeze. De asemenea, a spus cǎ se simte mai liniştit, mai odihnit, cǎ i-a plǎcut şi cǎ

aşteaptǎ cu nerǎbdare urmǎtoarea şedinţǎ. Astfel, l-am rugat sǎ încerce sǎ se relaxeze de

douǎ ori pe zi, câte zece minute, chiar dacǎ nu a reţinut sugestiile pe care i le-am dat.

Fiindcǎ a solicitat mai multe informaţii cu privire la terapiile sugestive, i-am dat o carte

din care sǎ se documenteze.

A cincea şedinţǎ

Am discutat cu pacientul despre temele avute; mi-a relatat cǎ a citit o bunǎ parte

din carte şi cǎ a devenit mai încrezǎtor cu privire la efectul terapiilor sugestive . Cealaltǎ

73

Page 75: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

temǎ a fost şi ea „fǎcutǎ”, pacientul a încercat sǎ se relaxeze singur, spunându-mi cǎ nu a

avut acelaşi efect ca în timpul şedinţei de terapie deoarece nu s-a putut relaxa la fel de

bine. I-am spus cǎ acest fapt nu constituie o problemǎ deoarece însuşirea tehnicilor de

relaxare necesitǎ un antrenament mai îndelungat şi l-am asigurat cǎ dacǎ se va implica la

fel de mult ca şi pânǎ acum în terapie, îşi va însuşi aceastǎ tehnicǎ şi se va putea relaxa

singur. Dupǎ aceste discuţii au urmat cele 20 de minute de relaxare, în timpul cǎrora am

observat cǎ neliniştea şi agitaţia motorie care au fost prezente în şedinţa anterioarǎ n-au

mai existat, pacientul fiind mult mai destins. De asemenea, am observat cǎ atunci când i-

am sugerat cǎ va fi mai puternic, mai optimist, mai încrezǎtor în forţele proprii pacientul

a zâmbit, zâmbet pe care nu l-am putut decoda, în sensul cǎ nu mi-am dat seama dacǎ

semnificǎ neîncredere sau, dimpotrivǎ, mulţumire la auzul acestor sugestii. Dupǎ

încheierea exerciţiului, am avut o discuţie referitoare la trǎirile sale din timpul relaxǎrii.

A fǎcut comparaţie cu şedinţa precedentǎ, spunând cǎ de aceastǎ datǎ nu a mai simţit

teamǎ, n-a mai simţit nevoia sǎ se mişte, s-a relaxat mai mult decât data trecutǎ. I-am

spus cǎ am observat un zâmbet la un moment dat, pacientul replicându-mi cǎ a zâmbit

deoarece îi plǎcea ceea ce a auzit. Printr-o discuţie mai amǎnunţitǎ, am ajuns la concluzia

cǎ pacientul este foarte motivat sǎ devinǎ mai optimist, mai încrezǎtor în forţele proprii,

practic sǎ scape de stǎrile depresive. Spre sfârşitul şedinţei mi-a zis cǎ vrea sǎ mai încerce

sǎ se relaxeze singur pâna la urmǎtoarea întâlnire, fapt ce denotǎ dorinţa sa de a-şi însuşi

tehnica de relaxare şi totodatǎ încrederea pe care o are în acest tip de terapie.

A şasea şedinţǎ

A început cu o conversaţie despre tema sa, mi-a relatat cǎ a reuşit sǎ se relaxeze

muscular, sǎ scape de tensiune, sǎ se „elibereze de toate gândurile”, totuşi a prezentat

nemulţumire vizavi de faptul cǎ nu poate obţine acelaşi efect din timpul şedinţelor, cǎ

nu-şi poate administra sugestiile pe care i le administrez eu, ceea ce m-a determinat sǎ-l

rog sǎ-şi noteze pe o foaie sugestii ca: sunt puternic, sunt independent, sunt stǎpân pe

mine, cred cǎ pot face tot ceea ce îmi propun. I-am dat sarcina de a repeta aceste

încurajǎri ori de câte ori simte nevoia, fie în stare de veghe, fie în timpul relaxǎrii. I-am

prezentat importanţa acestei teme care constǎ în faptul cǎ astfel îşi însuşeşte o serie de

deprinderi de a face faţǎ depresiei, ceea ce îi scade vulnerabilitatea faţǎ de episoadele

viitoare, deoarece aceste deprinderi combat convingerile negative care stau la baza

74

Page 76: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

depresiei. Dupǎ aceastǎ discuţie s-a trecut la antrenamentul autogen, pacientul

relaxându-se mai bine. Aceastǎ afirmaţie am fǎcut-o atât pe baza observaţiei, cât şi pe

baza a ceea ce a relatat subiectul în discuţia avutǎ pe finalul şedinţei.

A şaptea şedinţǎ

Pacientul a fost entuziasmat la începutul acestei şedinţe, deoarece era nerǎbdǎtor

sǎ-mi spunǎ cǎ tema pe care a avut-o l-a ajutat sǎ se detaşeze de „gândurile rele” şi cǎ de

fiecare datǎ când va avea stǎri depresive îşi va repeta sugestiile. Mi-a înapoiat cartea pe

care a citit-o în întregime şi m-a rugat sǎ-i împrumut o nouǎ carte de psihoterapie,

deoarece vrea sǎ îşi ocupe timpul într-un mod util şi plǎcut. Am avut o discuţie

amǎnunţitǎ referitoare la simptomele lui depresive; mi-a spus cǎ starea de tristeţe

menţionatǎ în interviul de evaluare persistǎ, dar este mai diminuatǎ ca intensitate

comparativ cu cea din momentul internǎrii. A zis cǎ acest fapt se datoreazǎ în primul rând

soţiei sale care îl sprijinǎ, îl viziteazǎ şi îl încurajeazǎ. „Dacǎ la început nu mai vedeam

vreo şansǎ de a fi ceea ce am fost, acum cred cǎ sunt mai multe”. Din spusele lui rezultǎ

cǎ doza de pesimism a fost înlocuitǎ de cea de optimism. Trebuie menţionat cǎ subiectul

nu aşteaptǎ ca problemele sǎ se rezolve de la sine, ştie cǎ este nevoie de multǎ muncǎ, de

voinţǎ, cǎ are nevoie de ajutor, dar cǎ totul depinde de el. Dupǎ ce i-am spus cǎ realizarea

acestor lucruri este un pas important cǎtre vindecare, am trecut la tehnica de relaxare care

a decurs bine. Dupǎ ce am discutat despre cum s-a simţit în starea de relaxare, i-am

promis cǎ îi voi aduce o carte şi l-am rugat sǎ continue sǎ se relaxeze singur, de douǎ ori

pe zi, dar sǎ-şi administreze şi sugestiile învǎţate.

A opta şedinţǎ

Am vorbit despre tema avutǎ şi pacientul mi-a relatat cu dezamǎgire cǎ atunci

când s-a relaxat singur a avut o stare de tensiune deoarece se gândea tot timpul la

sugestiile pe care trebuia sǎ şi le administreze. I-am spus cǎ nu trebuie sǎ se îngrijoreze

deoarece nu are experienţǎ în exersarea acestui antrenament, ea se capǎtǎ în timp şi

necesitǎ perseverenţǎ, o relaxare profundǎ, astfel încât sugestiile sǎ vinǎ de la sine. De

asemenea majoritatea oamenilor care învaţǎ acest antrenament se cofruntǎ cu astfel de

obstacole, i-am explicat cǎ acest fapt nu constituie un motiv de temere, de impacientare.

În ciuda acestor lucruri, a zis cǎ a continuat sǎ-şi administreze sugestiile în stare de

veghe, efectul lor nefiind acelaşi ca data trecutǎ datoritǎ disconfortului resimţit în timp ce

75

Page 77: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

se relaxa. L-am încurajat, spunându-i cǎ acesta este un act de perseverenţǎ. Deoarece

m-am gândit cǎ ar putea avea un disconfort în timpul relaxǎrii din aceastǎ şedinţǎ, am

dirijat discuţia cǎtre realizǎrile sale din timpul vieţii. Pacientul s-a detaşat de „problema”

menţionatǎ, a vorbit cu entuziasm despre succesele sale şi am trecut la terapia sugestivǎ

într-o stare de spirit plǎcutǎ, pacientul relaxându-se chiar mai bine decât în şedinţele

anterioare, fiind foarte mulţumit de acest lucru. La sfârşitul şedinţei, i-am dat cartea pe

care i-am promis-o şi l-am rugat sǎ persevereze în relaxare.

A noua şedinţǎ

În aceastǎ şedinţǎ pacientul mi-a comunicat cǎ a început sǎ lectureze cartea, îi

pare interesantǎ şi cǎ a reuşit sǎ-şi administreze sugestiile în timp ce se relaxa fǎrǎ prea

multǎ tensiune. Încordarea nu a mai constituit un motiv de îngrijorare deoarece a observat

cǎ a fǎcut progrese, deşi nu a ajuns la starea pe care o are în timpul şedinţelor. Nu s-a

întâmplat nimic semnificativ în aceastǎ şedinţǎ, relaxarea a decurs normal.

A zecea şedinţǎ

Am discutat despre tehnica de relaxare pe care o face singur, mi-a spus cǎ

observǎ progrese reale în starea pe care şi-o induce, cǎ se simte mai bine de când face

acest lucru. Deoarece aceasta a fost ultima şedinţǎ, a fost necesarǎ o reevaluare a stǎrilor

depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, unde pacientul a obţinut scorul 13. I-am

spus acestuia cǎ se observǎ o ameliorare a stǎrilor depresive, cǎ acest tratament este

eficient şi i-am recomandat sǎ continue sǎ exerseze antrenamentul autogen al lui Schultz

singur. Apoi am trecut ca de obicei la exersarea antrenamentului care a decurs bine. I-am

urat pacientului succes, spunându-i cǎ având aceeaşi atitudine va putea sǎ depǎşeascǎ

problemele şi sǎ îşi atingǎ scopurile (sǎ aibǎ o viaţǎ normalǎ în care alcoolul sǎ nu mai

reprezinte o prioritate).

76

Page 78: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Efectul terapiei

0

5

10

15

20

25

30

1 2

inainte de terapie si dupa

niv

elu

l d

epre

siei

Series1

Pacientul 2

Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu

care se confruntǎ (alcoolismul şi depresia), istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul

socio-profesional, date biografice. Tot acum se încearcǎ şi crearea alianţei terapeutice.

Acest interviu a avut loc pe parcursul primelor douǎ şedinţe.

Pacientul 2 este femeie, are 40 de ani, a terminat 12 clase, este comerciant în

piaţǎ. Locuieşte împreunǎ cu fiica sa. Nici un membru al familiei sale nu este alcoolic. A

început sǎ consume alcool în urmǎ cu 5 ani din cauza problemelor familiale. La început

se certa cu concubinul, care era alcoolic şi se manifesta violent, acesta o bǎtea, fapt care

a determinat-o şi pe ea sǎ consume. A început cu bere, cam 1 litru pe zi. În timp, au

apǎrut şi certuri cu fiica sa care se plângea de faptul cǎ amândoi sunt dependenţi de

alcool, cǎ s-a sǎturat de certuri şi bǎtǎi. Aceasta a fugit de acasǎ la prietenul ei. De atunci

pacienta a început sǎ consume şi mai mult, ajungând la 2 litri de bere pe zi sau 500 ml de

vodcǎ. Vǎzând cǎ lucrurile nu se rezolvǎ între ea şi concubin, a hotǎrât sǎ se despartǎ de

el. Pentru ea, alcoolul a fost un mijloc de rezolvare a problemelor cu care se confrunta,

însǎ începuse sǎ nu se mai îngrijeascǎ, sǎ nu se mai implice în munca sa. În cele din urmǎ

77

Page 79: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

s-a împǎcat cu fiica sa care a rugat-o sǎ se interneze. A realizat creşterea cantitǎţii şi

frecvenţei consumului de alcool, a conştientizat cǎ a devenit dependentǎ şi s-a hotǎrât sǎ

apeleze la clinica de dezintoxicare, atât pentru sǎnǎtatea proprie, cât şi pentru cǎ a rugat-o

fiica sa. Viaţa profesionalǎ începuse sǎ fie afectatǎ de consumul abuziv de alcool, în

sensul cǎ nu mai dǎdea acelaşi randament ca înainte (era irascibilǎ, nu mai avea rǎbdare

cu clienţii, fǎcea erori de calcul). Are probleme cu ficatul. Este vizitatǎ de fiicǎ şi îşi

doreşte sǎ aibǎ o viaţǎ normalǎ, eventual sǎ-şi întemeieze o nouǎ familie „sǎ nu fie

singurǎ la bǎtrâneţe”, alcoolul sǎ nu mai constituie o prioritate şi de asemenea sǎ-şi poatǎ

ajuta fiica atât financiar, cât şi sǎ o sprijine moral în problemele ei.

Interviul de evaluare : a treia şedinţǎ

I-am dat pacientei un chestionar pentru evaluarea alcoolismului – Testul de

autoadministrare pentru verificarea alcoolismului (SAAST- Self-Adimnistered

alcoholism Screening Test). În urma rezultatului obţinut la chestionar, respectiv 9, se

observǎ cǎ pacienta este alcoolicǎ deoarece un scor mai mare de 3 este reprezentativ

pentru alcoolici. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ pacienta prezintǎ simptome

depresive. Astfel, obţinând scorul 27, subiectul prezintǎ depresie moderatǎ. Se reţine

scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma aplicǎrii

tehnicilor de relaxare stǎrile depresive au fost ameliorate.

Am discutat cu pacienta despre stǎrile sale depresive pe care le-a regǎsit în BDI:

tristeţea, pesimismul, prezenţa sentimentului eşecului, tulburǎrile de somn, iritabilitatea,

sentimente de culpabilitate, dar şi pe cele pe care le-a menţionat în interviul preliminar:

faptul cǎ nu se mai îngrijea, cǎ nu mai fǎcea curat în casǎ, cǎ nu mai discuta cu vecinele,

se simţea inutilǎ, nu mai avea dispoziţia necesarǎ pentru a lucra I-am explicat conceptul

„depresie moderatǎ” şi faptul cǎ acest tip de depresie poate fi ameliorat cu ajutorul a

diverse psihoterapii, propunându-i terapia sugestivă. Pacienta este sociabilǎ, îi place sǎ

discute despre problemele ei şi spune cǎ îi place s-o asculte lumea.

Terapia : a patra şedinţǎ

În aceastǎ şedinţǎ am discutat mai mult despre tehnicile de relaxare, cum ajutǎ

acestea la ameliorarea depresiei, ce presupun ele atât din partea terapeutului, cât şi a

clientului. Astfel, pacienta a arǎtat interes faţǎ de acest tip de terapie dar mai ales de

faptul cǎ sunt persoane care se intereseazǎ de soarta ei. Astfel, s-a trecut la exerciţiul de

78

Page 80: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

relaxare, bazat pe antrenamentul autogen al lui Schultz. La început pacienta a început sǎ

râdǎ, fapt care m-a determinat sǎ o întreb dacǎ vrea sǎ continuǎm, şi-a cerut scuze şi mi-a

zis cǎ nu râde de mine, ci de formularea sugestiilor, formulare pe care nu a mai întâlnit-o.

Am rugat-o sǎ se concentreze asupra sugestiilor, spunându-i cǎ numai astfel poate obţine

relaxarea. Am asigurat-o cǎ va fi un exerciţiu care îi va face plǎcere şi totodatǎ îi va fi

util.Am reînceput exerciţiul şi de data aceasta am reuşit sǎ-l duc pânǎ la capǎt, am

discutat despre experienţa pacientei avută în timpul relaxǎrii şi a relatat cǎ la început i-a

„venit iar sǎ râdǎ”, dar pe parcurs s-a liniştit, a reuşit sǎ se concentreze şi chiar sǎ se

relaxeze „un pic”. De asemenea, a spus cǎ i-a plǎcut şi cǎ ar vrea sǎ-l repetǎm. De aceea

am rugat-o sǎ încerce sǎ se relaxeze singurǎ, de douǎ ori pe zi, câte zece minute, chiar

dacǎ nu a reţinut sugestiile pe care i le-am dat.

A cincea şedinţǎ

Am discutat cu pacienta despre tema avutǎ; mi-a relatat cǎ a încercat sǎ se

relaxeze singurǎ, dar nu a putut. I-am spus cǎ acest fapt nu constituie o problemǎ

deoarece însuşirea tehnicilor de relaxare necesitǎ un antrenament mai îndelungat şi am

asigurat-o cǎ dacǎ se va implica în terapie, îşi va însuşi aceastǎ tehnicǎ şi se va putea

relaxa singurǎ. Am mai discutat despre problemele sale, mi-a zis cǎ şi-a fǎcut prietene în

spital, cǎ se înţelege bine cu personalul medical, cǎ se bucurǎ cǎ este vizitatǎ de fiica ei,

dar cǎ se simte vinovatǎ faţǎ de ea şi cǎ îi este ruşine. Dupǎ aceste discuţii au urmat cele

20 de minute de relaxare, în timpul cǎrora am observat cǎ pacienta a prezentat mai multǎ

seriozitate ca data trecutǎ, n-a mai fost agitatǎ, a reuşit să se destindǎ. De asemenea, am

observat cǎ atunci când i-am sugerat „Te vei gândi tot mai puţin la tine însuţi, la

dificultǎţile tale, vei fi tot mai puţin preocupat de propriile trǎiri, vei deveni tot mai puţin

îngrijorat, tot mai puţin agitat, tot mai puţin deprimat, vei fi capabil sǎ gândeşti clar, sǎ te

concentrezi tot mai bine” pacienta a oftat uşor. Dupǎ încheierea exerciţiului, am avut o

discuţie referitoare la trǎirile sale din timpul relaxǎrii. A fǎcut comparaţie cu şedinţa

trecutǎ şi mi-a zis cǎ nu a mai amuzat-o, şi nici nu a mai simţit nevoia sǎ se mişte şi de

asemenea cǎ a reuşit sǎ se relaxeze: „Chiar mǎ simt mai odihnitǎ!”. I-am spus cǎ am

observat un oftat când se relaxa, dar mi-a zis cǎ nu a conştientizat acest lucru. Am

întrebat-o dacǎ are îndoielei cu privire la acele sugestii, dacǎ are ceva împotriva lor şi

mi-a rǎspuns cǎ nu-i place sǎ se gândeascǎ cǎ nu va mai fi preocupatǎ de trǎirile ei sau cǎ

79

Page 81: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

nu se va mai gândi la dificultǎţi deoarece dacǎ va face acest lucru, nu va mai putea face

faţǎ acestor probleme. I-am explicat pe îndelete la ce se referǎ aceste sugestii, a înţeles şi

m-a asigurat cǎ i le pot administra în continuare, deoarece ele nu i-au creat un disconfort,

doar cǎ le-a înţeles greşit. La sfârşitul şedinţei am rugat-o sǎ se relaxeze şi singurǎ, sǎ

persevereze, cǎci pânǎ la urmǎ va avea rezultate.

A şasea şedinţǎ. A început cu o conversaţie despre tema sa, mi-a relatat cǎ a

reuşit sǎ se relaxeze muscular, sǎ scape de tensiune, sǎ „mai uite de probleme”, dar cǎ

nu-şi poate administra sugestiile pe care i le dau eu în timpul şedinţelor. Am rugat-o sǎ-şi

noteze pe o foaie sugestii ca: mǎ voi simţi tot mai bine, voi fi tot mai independentǎ, voi fi

tot mai încrezǎtoare în forţele proprii, voi fi mulţumitǎ şi optimistǎ, sugestii pe care

trebuie sǎ şi le repete de fiecare datǎ când simte nevoia. I-am explicat cǎ repetarea acestor

sugestii o ajutǎ în formarea unor deprinderi de a face faţǎ depresiei. Am trecut la

antrenamentul autogen, pacienta s-a relaxat mai mult ca în şedinţele anterioare afirmând

cǎ am avut dreptate când i-am spus cǎ repetarea este cel mai eficient mod de a obţine

relaxarea. La sfârşitul şedintei a spus, din proprie iniţiativǎ cǎ va mai practica

antrenamentul singurǎ.

A şaptea şedinţǎ. Pacienta mi-a mǎrturisit cǎ şi-a repetat sugestiile notate pe

foaie, cǎ a reuşit sǎ se elibereze de gânduri în timp ce s-a relaxat şi cǎ se simte mai bine

de când s-a internat, atât fizic cât şi psihic. De asemenea a spus cǎ în urma curei de

dezintoxicare este mai lucidǎ şi a realizat cǎ alcoolul nu constituie o modalitate de

soluţionare a problemelor. Am trecut la exerciţiul de relaxare care s-a desfǎşurat în

condiţii bune, nu s-au petrecut evenimente deosebite. Ca şi temǎ, am rugat-o sǎ-şi

administreze sugestiile învǎţate şi în timp ce se relaxeazǎ singurǎ.

A opta şedinţǎ. Pacienta era veselǎ deoarece, înainte cu o zi, fiica sa o anunţase

cǎ va deveni bunicǎ şi mi-a zis „Acum sunt mai convinsǎ ca oricând cǎ nu o sǎ mai

beau!”. Mi-a spus cǎ a reuşit sǎ se relaxeze şi administrându-şi sugestii, cǎ şi-a propus sǎ

îşi însuşească antrenamentul pentru a-l putea exersa şi dupǎ externare. Am observat o

dozǎ de optimism în atitudinea ei, era machiatǎ şi parfumatǎ. Exerciţiul de relaxare a

decurs bine. Nu i-am mai vorbit despre temǎ deoarece am vrut sǎ verific dacǎ ceea ce

mi-a spus în timpul şedinţei este adevǎrat.

80

Page 82: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

A noua şedinţǎ. Mi-a zis, fǎrǎ sǎ o întreb, cǎ a reuşit sǎ se relaxeze singurǎ mai

mult faţǎ de celelalte dǎţi. Am apreciat-o şi am încurajat-o sǎ continue fiindcǎ acest lucru

îi este benefic. Relaxarea a decurs normal.

A zecea şedinţǎ. Am discutat despre tehnica de relaxare pe care o face singurǎ,

mi-a spus cǎ observǎ progrese reale în starea pe care şi-o induce, cǎ se simte mai bine de

când face acest lucru. Deoarece aceasta a fost ultima şedinţǎ, a fost necesarǎ o reevaluare

a stǎrilor depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, unde pacienta a obţinut scorul

16. I-am spus acesteia cǎ se observǎ o ameliorare a stǎrilor depresive, cǎ acest tratament

este eficient şi i-am spus cǎ este bine cǎ exerseazǎ antrenamentul autogen al lui Schultz

singurǎ. Apoi am trecut ca de obicei la exersarea antrenamentului care a decurs bine. I-

am urat pacientei succes, am felicitat-o cǎ va deveni bunicǎ şi i-am spus cǎ având aceeaşi

atitudine va putea sǎ depǎşeascǎ problemele şi sǎ îşi atingǎ scopurile.

Efectul terapiei

0

5

10

15

20

25

30

1 2

inainte de terapie si dupa

niv

elu

l d

epre

siei

Series1

81

Page 83: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Pacientul 3

Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu

care se confruntǎ (alcoolismul şi depresia), istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul

socio-profesional, date biografice. Tot acum se încearcǎ şi crearea alianţei terapeutice.

Acest interviu a avut loc pe parcursul primelor douǎ şedinţe.

Pacientul 3 este femeie, are 45 de ani, a terminat liceul pedagogic, este

pensionatǎ pe caz de boalǎ, a fost învǎţǎtoare. Locuieşte împreunǎ cu soţul care a fost

diagnosticat în urmǎ cu şase ani cu cancer pulmonar. La aflarea acestei veşti pacienta a

început sǎ consume alcool abuziv. Înainte consuma ocazional, la petreceri, iar înainte de

internare ajunsese sǎ consume în jur de 500ml de vodcǎ pe zi. Are doi copii, ambii sunt

plecaţi din ţarǎ de doi ani. Pentru ea, alcoolul a fost un mijloc de rezolvare a problemelor

cu care se confrunta, un mecanism de apǎrare împotriva gândului cǎ soţul ei va muri.

„Când beam, nu mai ştiam de mine, nu mai ştiam de nimic”. Când a început sǎ bea, o

fǎcea pe ascuns, sǎ nu o vadǎ nimeni; dupǎ ce au plecat copiii însǎ, consuma în faţa

soţului fǎrǎ nici o jenǎ. A realizat creşterea cantitǎţii şi frecvenţei consumului de alcool,

a conştientizat cǎ a devenit dependentǎ şi s-a hotǎrât sǎ apeleze la clinica de

dezintoxicare, atât pentru sǎnǎtatea proprie, cât şi pentru cǎ a rugat-o soţul şi copiii. Viaţa

profesionalǎ începuse sǎ fie afectatǎ de consumul abuziv de alcool, în sensul cǎ nu mai

dǎdea acelaşi randament ca înainte şi nu era etic sǎ se afişeze în faţa copiilor în stare de

ebrietate, astfel s-a pensionat. Are probleme cardiace, cu ficatul şi cu stomacul. Este

vizitatǎ de soţul ei şi vorbeşte adesea cu copiii la telefon. Îşi doreşte sǎ se însǎnǎtoşeascǎ

pentru a-l putea îngriji pe soţ şi pentru a putea merge în vizitǎ la copii.

Interviul de evaluare : a treia şedinţǎ

I-am dat pacientei un chestionar pentru evaluarea alcoolismului – Testul de

autoadministrare pentru verificarea alcoolismului (SAAST- Self-Adimnistered

Alcoholism Screening Test). În urma rezultatului obţinut la chestionar, respectiv 9, se

observǎ cǎ pacienta este alcoolicǎ deoarece un scor mai mare de 3 este reprezentativ

pentru alcoolici. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ pacienta prezintǎ simptome

depresive. Astfel, obţinând scorul 28, prezintǎ depresie moderatǎ cǎtre severǎ. Se reţine

scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma aplicǎrii

tehnicilor de relaxare stǎrile depresive au fost ameliorate.

82

Page 84: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Am discutat cu pacienta despre stǎrile sale depresive pe care le-a regǎsit în BDI:

tristeţea, pesimismul, prezenţa sentimentului eşecului, nemulţumire, nehotǎrâre,

autoacuzare, sentimentul pedepsei, sentimente de culpabilitate, dar şi pe cele pe care le-a

menţionat în interviul preliminar: faptul cǎ nu se mai îngrijea, cǎ nu mai fǎcea curat în

casǎ (şi-a angajat o menajerǎ), se simţea inutilǎ. I-am explicat conceptul „depresie

moderatǎ” şi faptul cǎ acest tip de depresie poate fi ameliorat cu ajutorul a diverse

psihoterapii, propunându-i relaxarea.

Terapia : a patra şedinţǎ

În aceastǎ şedinţǎ am discutat mai mult despre tehnicile de relaxare, cum ajutǎ

acestea la ameliorarea depresiei, ce presupun ele atât din partea terapeutului, cât şi a

clientului. Pacienta a înţeles şi s-a arǎtat interesatǎ de acest tip de terapie. Am rugat-o sǎ

se concentreze şi i-am spus cǎ numai astfel poate obţine relaxarea. Am asigurat-o cǎ va fi

un exerciţiu care îi va face plǎcere şi totodatǎ îi va fi util. Dupǎ ce am fǎcut exerciţiul de

relaxare, bazat pe antrenamentul autogen al lui Schultz, am discutat cu pacienta despre

senzaţiile pe care le-a trǎit în timpul relaxǎrii, dacǎ i-a plǎcut, cum se simte acum. Mi-a

mǎrturisit cǎ a fost ceva nou pentru ea, cǎ a simţit greutate şi cǎldurǎ în membre, cǎ s-a

detensionat fizic, dar cǎ „toate încurajǎrile dinspre sfârşit sunt baliverne”. Am discutat

despre acest aspect şi i-am explicat cǎ aceste sugestii, prin repetare, pǎtrund în

subconştient, au rol de întǎrire a eului, lucru de care are şi ea nevoie. Deoarece am

observat cǎ a reţinut anumite sugestii administrate în timpul terapiei, am sfǎtuit-o sǎ se

relaxeze şi ea de douǎ ori pe zi.

A cincea şedinţǎ. Mi-a spus cǎ s-a relaxat singurǎ, a reuşit, doar cǎ de fiecare

datǎ adormea şi se mai trezea dupǎ câteva ore şi cǎ îi place cǎ se trezeşte odihnitǎ. I-am

spus cǎ este îmbucurǎtor acest lucru, mai ales cǎ atunci când încearcǎ sǎ se relaxeze „mai

uitǎ de probleme”. Am întrebat-o dacǎ vrea sǎ ştie mai multe despre acest tip de terapie şi

s-a arǎtat interesatǎ de lecturarea unei cǎrţi de specialitate. Am trecut la exerciţiul de

relaxare, iar dupǎ terminarea lui pacienta a fǎcut comparaţie cu şedinţa precedentǎ,

spunând cǎ de aceastǎ datǎ s-a relaxat mai mult decât data trecutǎ. Printr-o discuţie mai

amǎnunţitǎ despre problemele sale am ajuns la concluzia cǎ pacienta este foarte motivatǎ

83

Page 85: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

sǎ devinǎ mai optimistǎ, mai încrezǎtoare în forţele proprii, practic sǎ scape de stǎrile

depresive: „Soţul meu are nevoie de o persoanǎ puternicǎ, nu de cineva care sǎ se

vǎicǎreascǎ toatǎ ziua. Trebuie sǎ mǎ schimb!”. Spre sfârşitul şedinţei mi-a zis cǎ vrea sǎ

mai încerce sǎ se relaxeze singurǎ pâna la urmǎtoarea întâlnire, fapt ce denotǎ dorinţa sa

de a-şi însuşi tehnica de relaxare şi totodatǎ încrederea pe care o are în acest tip de

terapie.

A şasea şedinţǎ. Mi-a relatat cǎ face progrese, cǎ se poate concentra asupra

corpului mai mult ca la început, cǎ a citit cartea „pe nerǎsuflate” şi i s-a pǎrut foarte

interesantǎ, credibilitatea în tehnicile de relaxare crescând. Antrenamentul a decurs bine,

pacienta mi-a zis cǎ se simte mai bine şi mai odihnitǎ, cǎ doarme mai bine noaptea de

când a început terapia. A rǎmas aceeaşi temǎ, sǎ se relaxeze.

A şaptea şedinţǎ. A zis cǎ vede un progres în relaxare, cǎ decurge mai bine,

chiar şi atunci când o face singurǎ. M-a întrebat cum ar putea reţine mai bine sugestiile pe

care i le dau şi am procedat la fel ca şi cu ceilalţi pacienţi, am rugat-o sǎ-şi noteze pe o

foaie anumite sugestii, cele care crede cǎ ar putea-o ajuta cel mai mult, şi apoi sǎ le repete

de fiecare datǎ când simte nevoia, fie în stare de veghe, fie în timpul relaxǎrii. Am mai

vorbit despre problemele sale, despre stǎrile depresive, a arǎtat mai mult optimism, o altă

atitudine. Gândeşte realist, ştie cǎ trebuie sǎ lupte mult pentru a scǎpa atât de gândirea

vicioasǎ cât şi de patima sa pentru alcool şi cǎ acest lucru depinde numai de ea şi de

voinţa sa. De asemenea spune cǎ acum ea ar trebui sǎ fie „un stâlp” pentru soţul ei şi nu o

„povarǎ”. Vrea sǎ scape de sentimentul de inutilitate şi de culpabilitate pe care le resimte

când se gândeşte la boala soţului ei. Dupǎ aceste discuţii s-a desfǎşurat exerciţiul de

relaxare care a decurs într-un mod firesc, fǎrǎ aspecte semnificative. Dupǎ acest exerciţiu

pacienta mi-a relatat cǎ s-a concentrat mai mult pe sugestiile care vizeazǎ întǎrirea eului,

deoarece îşi doreşte acest lucru mai mult ca orice. La sfârşitul şedinţei mi-a spus cǎ s-a

gândit cǎ s-ar putea relaxa mai bine dacǎ şi-ar înregistra pe o casetǎ audio exerciţiul de

relaxare fǎcut de ea pe care sǎ-l asculte de câte ori simte nevoia. I-am spus cǎ dacǎ ea

simte cǎ acest lucru o ajutǎ, sǎ-l facǎ, dar sǎ-mi aducǎ şi mie caseta pentru a verifica

sugestiile pe care şi le dǎ, tonalitatea pe care o foloseşte.

A opta şedinţǎ. Mi-a adus caseta, am ascultat-o şi am observat cǎ îşi repetǎ de

multe ori „Voi avea tot mai multǎ încredere în forţele proprii, fǎrǎ tensiune, fǎrǎ teama de

84

Page 86: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

a greşi. Zi dupǎ zi mǎ voi simţi tot mai independentǎ, tot mai stǎpânǎ pe mine, voi putea

sǎ stau pe propriile picioare, voi fi independentǎ, încrezǎtoare în forţele proprii, voi putea

face faţǎ cu bine oricǎrei dificultǎţi”. Am întrebat-o ce o determinǎ sǎ-şi administreze

aceste sugestii mai insistent decât celelalte şi mi-a rǎspuns cǎ atunci când se gândeşte cǎ

va rǎmâne fǎrǎ soţul ei crede cǎ va avea o recǎdere, cǎ nu ştie dacǎ va putea suporta acest

lucru, mai ales cǎ nu sunt nici copiii lângǎ ea. I-am explicat cǎ majoritatea oamenilor se

confruntǎ cu astfel de situaţii şi cǎ fiecare trebuie sǎ gǎseascǎ resurse pentru a depǎşi

aceste momente. De asemenea, sǎ se gândeascǎ la faptul cǎ soţul ei nu îşi doreşte sǎ

redevinǎ alcoolicǎ sau sǎ fie nefericitǎ. I-am spus cǎ este bine cǎ ştie de ce are nevoie, cǎ

acest fapt constituie un pas important cǎtre vindecarea sa. Am trecut apoi la relaxare,

pacienta s-a simţit bine, şi mi-a spus iarǎşi cǎ se simte mai odihnitǎ şi mai liniştitǎ.

A noua şedinţǎ. Pacienta mi-a relatat cǎ se relaxeazǎ mult mai bine dacǎ

ascultǎ caseta decât dacǎ se antreneazǎ fǎrǎ ea. Pacienta şi-a adus aminte cǎ e penultima

şedinţǎ şi m-a rugat sǎ-i recomand un terapeut deoarece îşi doreşte ajutor de specialitate

în continuare. Am fǎcut acest lucru dupǎ care am reluat exerciţiul de relaxare, pacienta

s-a obişnuit cu acest exerciţiu şi la întrebarea dacǎ şi l-a însuşit a rǎspuns afirmativ.

A zecea şedinţǎ. Am discutat despre tehnica de relaxare pe care o face singurǎ,

mi-a spus cǎ se simte mai bine de când face acest lucru şi cǎ e hotǎrâtǎ sǎ-l continue ca şi

pânǎ acum. Deoarece aceasta a fost ultima şedinţǎ, a fost necesarǎ o reevaluare a stǎrilor

depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, unde pacienta a obţinut scorul 19. I-am

spus acesteia cǎ se observǎ o ameliorare a stǎrilor depresive, cǎ acest tratament este

eficient şi i-am spus cǎ este bine cǎ exerseazǎ antrenamentul autogen al lui Schultz

singurǎ, dar cǎ mai trebuie sǎ lucreze, sǎ persevereze pentru a obţine vindecarea, fapt de

care este conştientǎ. Apoi am trecut ca de obicei la exersarea antrenamentului care a

decurs bine. Mi-a spus cǎ în urma acestor şedinţe, durerile de stomac şi de ficat nu mai

sunt atât de supǎrǎtoare, cǎ somnul este mai odihnitor.

85

Page 87: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Efectul terapiei

0

5

10

15

20

25

30

1 2

inainte si dupa terapie

niv

elu

l d

epre

siei

Series1

Pacientul 4

Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu

care se confruntǎ (alcoolismul şi depresia), istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul

socio-profesional, date biografice. Tot acum se încearcǎ şi crearea alianţei terapeutice.

Acest interviu a avut loc pe parcursul primelor douǎ şedinţe.

Pacientul 4 este bǎrbat, are 37 de ani, a terminat Facultatea de Automaticǎ şi

Calculatoare, a lucrat într-o companie multinaţionalǎ pe poziţia Project Manager, dar şi-a

pierdut locul de muncǎ datoritǎ alcoolismului în urmǎ cu patru luni. Locuieşte singur, în

apartament proprietate personalǎ, este divorţat de trei ani, motivul despǎrţirii fiind faptul

cǎ şi-a neglijat soţia datoritǎ faptului cǎ a pus cariera pe primul plan. Înainte consuma

alcool ocazional, la peterceri, la conferinţe, dar dupǎ ce l-a pǎrǎsit soţia a început sǎ bea

din ce în ce mai mult, deoarece nu mai avea cu cine sǎ împǎrtǎşeascǎ bucuriile sau

eşecurile din plan profesional. Înainte de internare ajunsese sǎ consume o sticlǎ de wiski

pe zi, începea de dimineaţǎ, întârzia la serviciu, eficacitatea la locul de muncǎ scǎdea pe

zi ce trece, a fost ameninţat cu concedierea şi când a încercat sǎ renunţe şi-a dat seama cǎ

nu mai poate, cǎ s-a instalat dependenţa. A continuat sǎ bea, a rǎmas fǎrǎ bani, a apelat la

ajutorul mamei care l-a îndrumat sǎ cearǎ ajutor de specialitate, aceasta şi datoritǎ

86

Page 88: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

faptului cǎ tatǎl lui a murit datoritǎ aceleiaşi probleme. Pacientul consuma alcool la

început din plǎcere, mai apoi acesta s-a transformat într-o modalitate de rezolvare a

problemelor cu care se confrunta, într-un refugiu „Când beam, uitam de tot ce mi s-a

întâmplat”. Nu era violent dupǎ ce consuma. Nu suferǎ de boli la nivel somatic. Este

vizitat de mama lui şi de un prieten din copilǎrie care nu este consumator. Îşi doreşte sǎ

devinǎ „ceea ce a fost odatǎ”.

Interviul de evaluare : a treia şedinţǎ

I-am dat pacientului un chestionar pentru evaluarea alcoolismului – Testul de

autoadministrare pentru verificarea alcoolismului (SAAST- Self-Adimnistered

alcoholism Screening Test). În urma rezultatului obţinut la chestionar, respectiv 7, se

observǎ cǎ pacientul este alcoolic deoarece un scor mai mare de 3 indicǎ prezenţa

alcoolismului. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ pacientul prezintǎ simptome

depresive. Astfel, obţinând scorul 22, prezintǎ depresie moderatǎ cǎtre severǎ. Se reţine

scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma aplicǎrii

tehnicilor de relaxare stǎrile depresive au fost ameliorate.

Am discutat cu pacientul despre stǎrile sale depresive pe care le-a regǎsit în BDI:

tristeţea, pesimismul, prezenţa sentimentului eşecului, nemulţumire, nehotǎrâre,

autoacuzare, sentimente de culpabilitate, dar şi pe cele pe care le-a menţionat în interviul

preliminar: faptul cǎ nu se mai îngrijea, cǎ nu-i mai pǎsa de cum aratǎ, absenţa libidoului,

sentimente de singurǎtate, lipsa sensului vieţii. I-am explicat conceptul „depresie

moderatǎ” şi faptul cǎ acest tip de depresie poate fi ameliorat cu ajutorul a diverse

psihoterapii, astfel i-am propus terapia sugestivă.

Terapia : a patra şedinţǎ

În aceastǎ şedinţǎ am discutat mai mult despre tehnicile de relaxare, cum ajutǎ

acestea la ameliorarea depresiei, ce presupun ele atât din partea terapeutului, cât şi a

clientului. Pacientul a fost de acord cu acest tip de terapie. L-am rugat sǎ se concentreze

şi am început exerciţiul de relaxare. În timpul desfǎşurǎrii acestuia, la început am

observat la pacient o stare de agitaţie, nelinişte însǎ nu atât de mari încât sǎ întrerup

exerciţiul, apoi dupǎ ce am aprofundat starea de relaxare, pacientul a reuşit sǎ se mai

destindǎ. Dupǎ cele douǎzeci de minute acordate antrenamentului, am discutat despre

trǎirile pe care le-a avut şi mi-a zis cǎ i-a fost un pic teamǎ, dar cǎ s-a liniştit şi în cele din

87

Page 89: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

urmǎ a reuşit sǎ se destindǎ şi de asemena, i-a plǎcut. Am mai vorbit despre utilitatea

acestei terapii, iar la sfârşitul şedinţei i-am dat ca temǎ sǎ se relaxeze singur de douǎ ori

pe zi.

A cincea şedinţǎ. Pacientul şi-a fǎcut tema, în sensul cǎ a încercat sǎ se

relaxeze, dar a spus cǎ efectele obţinute au fost mai slabe decât cele pe care le-a avut

relaxarea fǎcutǎ de mine, totuşi nu se poate elibera de gânduri. I-am explicat cǎ însuşirea

acestei tehnici presupune mai mult exerciţiu, mai multe repetǎri si l-am sfǎtuit sǎ

persevereze. Am continuat cu exerciţiul de relaxare şi, la sfârşitul acestuia am vorbit cu

pacientul despre cum s-a simţit în starea pe care i-am indus-o, mi-a zis cǎ mai bine decât

data precedentǎ şi „parcǎ am dormit câteva ore. Sunt mult mai odihnit”. De asemenea mi-

a zis cǎ seara, înainte de culcare, de când îşi face tema, adoarme mai uşor şi nu mai

viseazǎ sticle de wiski (coşmarurile sale).

A şasea şedinţǎ. Pacientul mi-a zis cǎ s-a relaxat de mai multe ori deoarece este

foarte plictisit şi îl apasǎ tot felul de gânduri referitoare la slujba sa şi am discutat despre

acest aspect, concluzionând cǎ este capabil sǎ lucreze atunci când nu se aflǎ în stare de

ebrietate. I-am spus cǎ i-aş putea aduce o carte cu care sǎ-şi ocupe timpul, o carte care

sǎ-l ajute sǎ înţeleagǎ terapia de tip sugestiv, lucru care l-a bucurat. Dupǎ exerciţiul de

relaxare pacientul nu mi-a relatat lucruri semnificative.

A şaptea şedinţǎ. Am discutat despre relaxarea pe care o practicǎ singur, a zis

cǎ se simte mai bine de când practicǎ acest exerciţiu, cǎ simte cǎ are puterea necesarǎ sǎ o

ia de la capǎt. Am trecut la antrenamentul autogen, care s-a desfǎşurat normal în ciuda

faptului cǎ în ziua respectivǎ a fost agitaţie în secţie, ceea ce demonstreazǎ cǎ pacientul a

învǎţat sǎ facǎ abstracţie de factorii perturbatori. La sfârşitul şedinţei i-am dat pacientului

cartea.

A opta şedinţǎ. Am discutat pe marginea celor citite de el, relatându-mi cǎ a

fost foarte uimit sǎ audǎ cǎ hipnoza se foloseşte „şi pe post de anesteziant” şi chiar şi în

alcoolism. Apoi mi-a relatat cǎ este bucuros cǎ a reuşit sǎ-şi pǎstreze cel mai bun prieten,

cǎ mama lui este lângǎ el chiar dacǎ a dezamǎgit-o. Am observat o atitudine mai

optimistǎ, mi-a zis cǎ i-a revenit pofta de mâncare şi de asemenea cǎ este dornic sǎ aibǎ o

ocupaţie care sǎ-i distragǎ atenţia de la gândurile sale. A conştientizat faptul cǎ este o

88

Page 90: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

persoanǎ bine pregǎtitǎ în domeniul sǎu şi cǎ este aproape imposibil sǎ nu îşi poatǎ gǎsi

un loc de muncǎ. Exerciţiul de relaxare a decurs bine.

A noua şedinţǎ. Am discutat despre sentimentul de singurǎtate pe care l-a

acuzat în primele şedinţe şi a spus cǎ situaţia în care se aflǎ nu este tocmai roz, dar cǎ

aceasta se poate remedia, „Nu sunt atât de bǎtrân încât sǎ nu-mi pot întemeia o familie şi

încǎ arǎt bine pentru un bǎrbat de vârsta mea, am forţǎ de muncǎ şi aş putea întreţine o

familie. Majoritatea foştilor mei colegi nu aveau copii, fiindcǎ nu le permitea timpul”.

Astfel, am observat cǎ optimismul se menţine, l-am încurajat şi apoi am trecut la

exerciţiul de relaxare care s-a dovedit a fi eficient. A conştientizat cǎ relaxarea l-a ajutat

pânǎ acum şi şi-a propus sǎ se foloseascǎ de ceea ce a învǎţat în timpul acestei terapii de

fiecare datǎ când se va simţi trist sau la capǎtul puterilor.

A zecea şedinţǎ. Deoarece aceasta a fost ultima şedinţǎ, a fost necesarǎ o

reevaluare a stǎrilor depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, unde pacientul a

obţinut scorul 15. I-am spus acestuia cǎ se observǎ o ameliorare a stǎrilor depresive, cǎ

acest tratament este eficient şi i-am spus cǎ este bine cǎ exerseazǎ antrenamentul autogen

al lui Schultz singur. Apoi am trecut ca de obicei la exersarea antrenamentului care a

decurs bine. Mi-a spus cǎ în urma acestor şedinţe se simte mai stǎpân pe el şi cǎ este

convins cǎ dacǎ a reuşit sǎ-şi controleze corpul va putea sǎ-şi rezolve şi celelalte

probleme.

89

Page 91: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Efectul terapiei

0

5

10

15

20

25

1 2

inainte si dupa terapie

niv

elu

l d

epre

siei

Series1

Pacientul 5

Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu

care se confruntǎ (alcoolismul şi depresia), istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul

socio-profesional, date biografice. Tot acum se încearcǎ şi crearea alianţei terapeutice.

Acest interviu a avut loc pe parcursul primelor douǎ şedinţe.

Pacientul 5 este bǎrbat, are 39 de ani, are studii medii şi este vânzǎtor de credite

într-un magazin de bunuri de consum de un an. Locuieşte împreunǎ cu soţia şi copilul lor.

A început sǎ consume alcool în mod abuziv când soţia sa a fost promovatǎ (în urmǎ cu

patru ani) deoarece se simţea inferior ei pe plan profesional, dar şi pentru cǎ ea era plǎtitǎ

mai bine. acest lucru a dus şi la concedierea lui deoarece începuse sǎ bea chiar şi în

timpul serviciului. L-a afectat mult acest lucru, a început sǎ bea din ce în ce mai mult

ajungând la doi-trei litri de vin pe zi. Cu timpul, soţia a început sǎ-i reproşeze faptul cǎ

este mai tot timpul beat, cǎ nu poate avea grijǎ de copil în aceastǎ stare şi cǎ nu îşi cautǎ

de lucru. Pânǎ la urmǎ a fost angajat la locul actual de muncǎ, dar a continuat sǎ bea

deoarece se instalase dependenţa. Certurile cu soţia au devenit din ce în ce mai dese,

aceasta spunându-i cǎ dacǎ nu renunţǎ îl va pǎrǎsi, fapt ce l-a determinat sǎ-şi ia concediu

medical pentru a se interna la clinica de dezintoxicare unde, dupǎ un examen medical

90

Page 92: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

complex s-a constatat cǎ nu suferǎ de boli la nivel somatic. Nu se manifesta violent dupǎ

ce consuma. Este vizitat de soţia lui care îl sprijinǎ. Îşi doreşte sǎ depǎşeascǎ aceste

probleme, sǎ se bucure de familia sa.

Interviul de evaluare : a treia şedinţǎ

I-am dat pacientului un chestionar pentru evaluarea alcoolismului – Testul de

autoadministrare pentru verificarea alcoolismului (SAAST- Self-Adimnistered

alcoholism Screening Test). În urma rezultatului obţinut la chestionar, respectiv 7, se

observǎ cǎ pacientul este alcoolic deoarece un scor mai mare de 3 indicǎ prezenţa

alcoolismului. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ pacientul prezintǎ simptome

depresive. Astfel, obţinând scorul 25, prezintǎ depresie moderatǎ cǎtre severǎ. Se reţine

scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma aplicǎrii

tehnicilor de relaxare stǎrile depresive au fost ameliorate.

Am discutat cu pacientul despre stǎrile sale depresive pe care le-a regǎsit în BDI:

tristeţea, pesimismul, prezenţa sentimentului eşecului, nemulţumire, dificultǎţi în muncǎ,

scǎderea în greutate, autoacuzare, sentimente de culpabilitate, faptul cǎ are o imagine de

sine scǎzutǎ. I-am explicat conceptul „depresie moderatǎ” şi faptul cǎ acest tip de

depresie poate fi ameliorat cu ajutorul a diverse psihoterapii, dar cǎ eu m-am gândit la

relaxare.

Terapia : a patra şedinţǎ

În aceastǎ şedinţǎ am discutat mai mult despre tehnicile de relaxare, cum ajutǎ

acestea la ameliorarea depresiei, ce presupun ele atât din partea terapeutului, cât şi a

clientului. Pacientul a fost de acord cu acest tip de terapie. L-am rugat sǎ se concentreze

şi am început exerciţiul de relaxare. Pe parcursul exerciţiului pacientu a reuşit sǎ se

relaxeze, iar dupǎ cele douǎzeci de minute acordate antrenamentului, am discutat despre

trǎirile pe care le-a avut şi mi-a zis cǎ s-a simţit un pic stânjenit la început, dar în cele din

urmǎ a reuşit sǎ se destindǎ, sǎ se concentreze asupra sugestiilor administrate. Mi-a

relatat cǎ i-a plǎcut acest tip de terapie, am mai vorbit despre utilitatea ei , iar la sfârşitul

şedinţei i-am dat ca temǎ sǎ se relaxeze singur de douǎ ori pe zi.

A cincea şedinţǎ. Subiectul şi-a fǎcut tema, adicǎ a încercat sǎ se relaxeze şi a

reuşit sǎ îşi menţinǎ atenţia centratǎ asupra propriului corp timp de aproximativ cinci

minute. I-am spus cǎ este un început bun, cǎ dupǎ o perioadǎ mai lungǎ în care va exersa

91

Page 93: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

acest antrenament, va reuşi sǎ se destindǎ pentru mai mult timp şi cu mai puţin efort. Am

vorbit despre relaţia lui maritalǎ, despre faptul cǎ îşi doreşte sǎ scape de patima pentru

alcool pentru a avea o viaţǎ de familie liniştitǎ, normalǎ. Pacientul realizeazǎ cǎ soţia lui

îl iubeşte şi îşi doreşte acelaşi lucru, dar cǎ nu mai are voie sǎ o dezamǎgeascǎ, deoarece

i-a fǎcut foarte mult rǎu, chiar dacǎ neintenţionat. Se simte vinovat de acest lucru şi se

dispreţuieşte pentru asta, afirmând cǎ „soţia mea meritǎ pe cineva mai bun”. L-am

îndrumat sǎ aibǎ o discuţie cu soţia sa despre toate gândurile care îl macinǎ şi apoi sǎ

afirme asemenea lucruri, doar dacǎ aceasta i le confirmǎ, altfel acestea nu îşi au rostul, nu

fac decât sǎ adânceascǎ starea de depresie. Dupǎ aceastǎ discuţie am trecut la exerciţiul

de relaxare, pacientul s-a destins şi era mai vioi decât la începutul acestei şedinţe. I-am

recomandat sǎ continue sǎ se relaxeze şi singur.

A şasea şedinţǎ. Mi-a povestit cǎ a discutat cu soţia sa şi aceasta l-a asigurat cǎ

îl iubeşte, cǎ nu-şi doreşte alt bǎrbat, decât pe el, dar cu condiţia sǎ renunţe la alcool

pentru cǎ dacǎ mai continuǎ nu face decât sǎ distrugǎ tot (familia şi fiecare membru al ei

în parte). I-a vorbit despre toate gândurile lui referitoare la pǎrerile ei despre el la care ea

a replicat „Sunt nişte tâmpenii! Cum poţi sǎ crezi aşa ceva?”. Dupǎ aceastǎ discuţie a

devenit mai motivat sǎ renunţe la alcool şi este mai optimist deoarece are sprijinul soţiei

sale. Şi-a fǎcut şi tema, a reuşit sǎ se relaxeze, nu mai mult ca data trecutǎ însǎ mai bine.

Am trecut la antrenament care a decurs conform expectaţiilor.

A şaptea şedinţǎ. Am discutat cu pacientul despre faptul cǎ în BDI a scorat cu

punctaj maxim itemul „Mi-am pierdut orice interes faţǎ de ceilalţi oameni” şi mi-a spus

cǎ nu-i mai place sǎ se întâlneascǎ cu vechii prieteni, cǎ preferǎ sǎ stea singur deoarece îi

este ruşine pentru ceea ce a ajuns, un alcoolic. I-am spus cǎ evitarea situaţiilor nu duce la

rezolvarea problemelor, uneori chiar le amplificǎ, iar oamenii care îi sunt prieteni cu

adevǎrat nu îl blameazǎ pentru cǎ şi-a fǎcut rǎu singur, ci încearcǎ sǎ-l ajute. Exerciţiul de

relaxare s-a realizat în condiţii bune, pacientul a reuşit sǎ obţinǎ starea de bine, de calm,

de linişte. A rǎmas aceeaşi temǎ.

A opta şedinţǎ. Am discutat despre sugestiile pe care i le administrez în timpul

şedinţelor deoarece mi-a zis cǎ îi par a fi utile şi a încercat sǎ le repete şi el în timp ce se

relaxa singur. A zis cǎ simte o schimbare de când a început terapia, cǎ are mai multǎ

92

Page 94: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

încredere în el şi în viitorul lui. Apoi am trecut la exerciţiul de relaxare, pacientul s-a

simţit bine şi mai revigorat.

A noua şedinţǎ. Pacientul era entuziasmat cǎ urma sǎ se externeze curând

deoarece se simte bine, mai stǎpân pe sine şi a zis cǎ va continua sǎ-şi facǎ exerciţiul şi

acasǎ. Am discutat cu el despre momentul care i-a declanşat alcoolismul, faptul cǎ soţia

lui are o slujbǎ mai bunǎ şi câştigǎ mai bine ca el, spunându-mi cǎ s-a hotǎrât sǎ vadǎ

partea bunǎ a lucrurilor şi cǎ acest lucru nu mai constituie o problemǎ deoarece a discutat

cu soţia şi despre acest aspect. Îşi doreşte sǎ fie promovat la locul de muncǎ actual şi va

face tot ce-i stǎ în putere sǎ obţinǎ acest lucru. Aceastǎ conversaţie m-a determinat sǎ

cred cǎ nu mai are stǎri depresive atât de persistente, cǎ i-a revenit pofta de viaţǎ şi este

mai optimist. Am fǎcut exerciţiul de relaxare şi pacientul a fost foarte mulţumit.

A zecea şedinţǎ. Deoarece aceasta a fost ultima şedinţǎ, a fost necesarǎ o

reevaluare a stǎrilor depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, unde pacientul a

obţinut scorul 16. I-am spus acestuia cǎ se observǎ o ameliorare a stǎrilor depresive, cǎ de

la depresia moderatǎ cǎtre severǎ a obţinut un scor pentru depresie uşoarǎ cǎtre moderatǎ,

cǎ acest tratament este eficient şi i-am spus cǎ este bine cǎ îşi doreşte sǎ exerseze

antrenamentul autogen al lui Schultz şi acasǎ. Apoi am trecut ca de obicei la exersarea

antrenamentului care a decurs bine. Mi-a spus cǎ în urma acestor şedinţe se simte mai

stǎpân pe el şi cǎ este convins cǎ dacǎ a reuşit sǎ-şi controleze corpul va putea sǎ-şi

rezolve şi celelalte probleme încetul cu încetul.

93

Page 95: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Efectul terapiei

0

5

10

15

20

25

30

1 2

inainte si dupa terapie

niv

elu

l d

epre

siei

Series1

Pacientul 6

Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu

care se confruntǎ (alcoolismul şi depresia), istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul

socio-profesional, date biografice. Tot acum se încearcǎ şi crearea alianţei terapeutice.

Acest interviu a avut loc pe parcursul primelor douǎ şedinţe.

Pacientul 6 este bǎrbat, are 35 de ani, are studii superioare şi este inginer la o

organizaţie de prestǎri servicii. A început sǎ consume alcool în urma unei decepţii în

dragoste, în urmǎ cu 7 ani. Înainte de a deveni alcoolic era o persoanǎ sociabilǎ, bea

ocazional. A încercat sǎ renunţe la alcool de mai multe ori, reuşind sǎ ajungǎ la

abstinenţǎ pentru maxim douǎ luni. În urmǎ cu un an şi-a fǎcut o iubitǎ şi a conştientizat

cǎ are o problemǎ realǎ în ceea ce priveşte consumul de alcool. Pentru a-şi ascunde acest

viciu, bea fǎrǎ a fi vǎzut, iar dimineaţa, pentru a putea sǎ funcţioneze nrmal pe parcursul

zilei, consuma 100 ml de coniac. Pe parcursul întregii zile a ajuns sǎ consume

aproximativ un litru de tǎrie. Are o relaţie bunǎ cu familia de origine şi cu logodnica sa;

nici un membru al familiei sale nu a fost alcoolic. Este vizitat de logodnica sa şi de pǎrinţi

şi îşi doreşte sǎ renunţe la alcool pentru totdeauna şi sǎ-şi întemeieze o familie. Faptul cǎ

94

Page 96: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

este alcoolic nu i-a afectat viaţa profesionalǎ, a reuşit sǎ obţinǎ un concediu medical pe

periada în care stǎ internat şi participǎ la grupul de Alcoolici Anonimi. Nu s-a manifestat

niciodatǎ violent dupǎ ce consuma bǎuturi alcoolice. Este pasionat de internet,

calculatoare şi lecturǎ. Pacientul are [probleme cu stomacul, are un ulcer perforat datorat

atât abuzului de alcool, cât şi a alimentaţiei necorespunzǎtoare.

Interviul de evaluare : a treia şedinţǎ

I-am dat pacientului un chestionar pentru evaluarea alcoolismului – Testul de

autoadministrare pentru verificarea alcoolismului (SAAST- Self-Adimnistered

alcoholism Screening Test). În urma rezultatului obţinut la chestionar, respectiv 6, se

observǎ cǎ pacientul este alcoolic deoarece un scor mai mare de 3 indicǎ prezenţa

alcoolismului. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ pacientul prezintǎ simptome

depresive. Astfel, obţinând scorul 24, prezintǎ depresie moderatǎ cǎtre severǎ. Se reţine

scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma aplicǎrii

tehnicilor de relaxare stǎrile depresive au fost ameliorate.

Am discutat cu pacientul despre stǎrile sale depresive pe care le-a regǎsit în BDI:

tristeţea, pesimismul, prezenţa sentimentului eşecului, nemulţumire, scǎderea în greutate,

autoacuzare, sentimente de culpabilitate, faptul cǎ are o imagine de sine scǎzutǎ. I-am

explicat conceptul „depresie moderatǎ” şi faptul cǎ acest tip de depresie poate fi

ameliorat cu ajutorul a diverse psihoterapii, dar cǎ eu m-am gândit la relaxare.

Terapia : a patra şedinţǎ

În aceastǎ şedinţǎ am discutat mai mult despre tehnicile de relaxare, cum ajutǎ

acestea la ameliorarea depresiei, ce presupun ele atât din partea terapeutului, cât şi a

clientului. Pacientul a fost de acord cu acest tip de terapie. L-am rugat sǎ se concentreze

şi am început exerciţiul de relaxare. Pe parcursul exerciţiului pacientu a reuşit sǎ se

relaxeze, iar dupǎ cele douǎzeci de minute acordate antrenamentului, am discutat despre

trǎirile pe care le-a avut şi mi-a zis cǎ la început i-a fost un pic teamǎ, dar în cele din

urmǎ a reuşit sǎ se destindǎ, sǎ se concentreze asupra sugestiilor administrate. Mi-a

relatat cǎ i-a plǎcut acest tip de terapie, am mai vorbit despre utilitatea ei , iar la sfârşitul

şedinţei i-am dat ca temǎ sǎ se relaxeze singur de douǎ ori pe zi.

A cincea şedinţǎ. Subiectul şi-a fǎcut tema, a încercat sǎ se relaxeze şi a reuşit

sǎ îşi menţinǎ atenţia centratǎ asupra propriului corp timp de aproximativ cinci minute. I-

95

Page 97: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

am spus cǎ este un început bun, cǎ dupǎ o perioadǎ mai lungǎ în care va exersa acest

antrenament, va reuşi sǎ se destindǎ pentru mai mult timp şi cu mai puţin efort. Am vorbit

despre relaţia lui amoroasǎ, despre faptul cǎ îşi doreşte sǎ scape de patima pentru alcool

pentru a avea o viaţǎ de familie. Am trecut la exerciţiul de relaxare şi dupǎ cele douǎzeci

de minute pacientul a spus cǎ se simte mai odihnit, cǎ este mai destins. Mi-a zis cǎ ar vrea

sǎ afle mai multe despre terapia sugestivǎ şi i-am promis cǎ îi voi aduce o carte la

urmǎtoarea întâlnire. Pacientul mi-a relatat cǎ a cunoscut oameni care îl înţeleg la grupul

de AA şi cǎ este mulţumit de faptul cǎ a fǎcut pasul cǎtre internare. Spre sfârşitul şedinţei

i-am spus cǎ ar fi bine sǎ continue sǎ se relaxeze singur.

A şasea şedinţǎ. Pacientul mi-a relatat cǎ îşi doreşte foarte mult sǎ „scape de

alcool”, însǎ îi este teamǎ cǎ va eşua iar, aşa cum a fǎcut de atâtea ori de când a încercat

singur, cǎ se simte limitat deoarece „alcoolul este mai puternic decât el”. I-am sugerat sǎ

se gândeascǎ asupra efectelor nefaste pe care le are alcoolul atunci când este mahmur.

Pacientul prezenta un mare interes asupra efectelor pe care le are alcoolul consumat în

mod abuziv asupra sistemului nervos, asupra proceselor psihice. I-am dat informaţii

referitoare la acest aspect, dupǎ care am trecut la exerciţiul de relaxare care a decurs bine.

De asemenea, pacientul a spus cǎ de când a început terapia, nu mai are coşmaruri şi se

odihneşte mult mai bine, „simt cǎ dorm iar!”. La sfârşitul şedinţei i-am dat subiectului

cartea promisǎ.

A şaptea şedinţǎ. Am avut o discuţie cu subiectul pe seama cǎrţii pe care i-am

dat-o, mi-a relatat cǎ l-a ajutat sǎ-şi facǎ exerciţiul de relaxare singur mai bine, cǎ are o

mai mare încredere în acest tip de terapie. Am vorbit despre relaţia cu pǎrinţii, mi-a

povestit cǎ îi este teamǎ sǎ nu-i dezamǎgeascǎ şi cǎ lupta pe care o duce împotriva

alcoolului o duce atât pentru bunǎstarea lui, dar mai ales pentru a putea sǎ-şi priveascǎ

pǎrinţii în ochi iar, pentru ca ei sǎ poatǎ fi mândri din nou de el. Din ceea ce a relatat

pacientul, am observat cǎ datoritǎ alcoolismului are o stimǎ de sine scǎzutǎ, ceea ce m-a

determinat sǎ cred cǎ exerciţiul de relaxare care se centreazǎ mult pe întǎrirea eului şi a

personalitǎţii îl va ajuta. I-am explicat acest lucru dupǎ care am trecut la antrnamentul

autogen, pacientul s-a simţit bine, nu au avut loc evenimente deosebite. L-am rugat sǎ se

relaxeze în continuare şi pentru aceasta l-am pus sǎ-şi noteze sugestiile care crede cǎ îl

ajutǎ cel mai mult şi sǎ le repete zilnic de fiecare datǎ când se simte trist.

96

Page 98: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

A opta şedinţǎ. Pacientul mi-a înapoiat cartea pe care a citit-o şi am discutat

despre dispoziţia pe care a avut-o în ultimele zile. Mi-a spus cǎ este mai relaxat, cǎ îl

ajutǎ mult şi întâlnirile de la grup şi cǎ nu se mai considerǎ „atât de pǎcǎtos, de

marginalizat” şi cǎ a început sǎ-şi repete sugestiile scrise. Am observat şi o atitudine

mai optimistǎ, pacientul era mai zâmbǎreţ. Astfel, am trecut la exerciţiul de relaxare şi

pacientul s-a simţit bine şi mai revigorat.

A noua şedinţǎ. Am discutat despre relaxarea pe care o face singur şi mi-a

relatat cǎ pentru prima datǎ a reuşit sǎ-şi administreze sugestiile şi în timp ce era relaxat,

cǎ simte cǎ are din ce în ce mai mult control asupra propriului trup şi cǎ vrea sǎ practice

acest exerciţiu în continuare deoarece îi face bine. Exerciţiul de relaxare a decurs bine,

pacientul reuşind sǎ se destindǎ.

A zecea şedinţǎ. Deoarece aceasta a fost ultima şedinţǎ, a fost necesarǎ o

reevaluare a stǎrilor depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, unde pacientul a

obţinut scorul 14. I-am spus acestuia cǎ se observǎ o ameliorare a stǎrilor depresive, cǎ de

la depresia moderatǎ cǎtre severǎ a obţinut un scor pentru depresie uşoarǎ cǎtre moderatǎ,

cǎ acest tratament este eficient şi i-am spus cǎ este bine cǎ îşi doreşte sǎ exerseze

antrenamentul autogen al lui Schultz şi acasǎ. Apoi am trecut ca de obicei la exersarea

antrenamentului care a decurs bine. Mi-a spus cǎ în urma acestor şedinţe se simte mai

stǎpân pe el şi cǎ este convins cǎ dacǎ a reuşit sǎ-şi controleze corpul va putea sǎ-şi

rezolve şi celelalte probleme.

97

Page 99: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Efectul terapiei

0

5

10

15

20

25

30

1 2

inainte si dupa terapie

niv

elu

l d

epre

siei

Series1

Pacientul 7

Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu

care se confruntǎ (alcoolismul şi depresia), istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul

socio-profesional, date biografice. Tot acum se încearcǎ şi crearea alianţei terapeutice.

Acest interviu a avut loc pe parcursul primelor douǎ şedinţe.

Pacientul 7 este femeie, are 42 de ani, a absolvit postliceala de asistente

medicale, în prezent este pensionatǎ pe caz de boalǎ deoarece a suferit un accident (în

urmǎ cu patru ani) şi nu mai era aptǎ de muncǎ. Locuieşte împreunǎ cu familia sa, soţul,

fiica şi fiul. A început sǎ consume alcool în mod abuziv la scurt timp dupǎ evenimentul

nefericit deoarece se simţea inutilǎ, întreţinutǎ, nu mai avea satisfacţii deoarece nu-şi mai

putea ajuta copiii financiar. Înainte consuma ocazional, iar în ultimul timp ajunsese la

jumǎtate de litru de tǎrie pe zi pentru a mai uita de probleme, de faptul cǎ „sunt o povarǎ

pentru familia mea”. Au început certurile între ea şi ceilalţi membri ai familiei, acestea

datorându-se consumului abuziv de alcool, faptului cǎ nu îşi mai îndeplinea rolul de

mamǎ şi de soţie. A încercat sǎ renunţe la alcool, dar a observat cǎ nu mai poate şi a

vorbit cu familia sa despre acest lucru, astfel au ajuns la concluzia cǎ trebuie sǎ urmeze o

98

Page 100: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

curǎ de dezintoxicare. Nu s-a manifestat niciodatǎ violent, nu are antecedente în familie

în ceea ce priveşte consumul abuziv de alcool. Îşi doreşte o viaţǎ de familie liniştitǎ, fǎrǎ

certuri, sǎ redevinǎ o mamǎ şi o soţie bunǎ. Este vizitatǎ de familie şi beneficiazǎ de tot

suportul acesteia. Nu este diagnosticatǎ cu boli cronice.

Interviul de evaluare : a treia şedinţǎ

I-am dat pacientei un chestionar pentru evaluarea alcoolismului – Testul de

autoadministrare pentru verificarea alcoolismului (SAAST- Self-Adimnistered

alcoholism Screening Test). În urma rezultatului obţinut la chestionar, respectiv 10, se

observǎ cǎ pacienta este alcoolicǎ deoarece un scor mai mare de 3 indicǎ prezenţa

alcoolismului. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ prezintǎ simptome

depresive. Astfel, obţinând scorul 26, prezintǎ depresie moderatǎ cǎtre severǎ. Se reţine

scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma aplicǎrii

tehnicilor de relaxare stǎrile depresive au fost ameliorate.

Am discutat cu pacienta despre stǎrile sale depresive pe care le-a regǎsit în BDI:

tristeţea, prezenţa sentimentului eşecului, nemulţumire, autoacuzare, sentimente de

culpabilitate, faptul cǎ are o imagine de sine scǎzutǎ şi din interviul preliminar am

observat cǎ pacienta se dispreţuieşte, nu se mai îngrijeşte, nu mai are poftǎ de viaţǎ. I-am

explicat conceptul „depresie moderatǎ” şi faptul cǎ acest tip de depresie poate fi

ameliorat cu ajutorul a diverse psihoterapii, dar cǎ eu m-am gândit la relaxare. Deoarece a

lucrat în mediul spitalicesc, este încrezǎtoare în psihoterapie şi totodatǎ receptivǎ la acest

tip de intervenţie.

Terapia : a patra şedinţǎ

În aceastǎ şedinţǎ am discutat mai mult despre tehnicile de relaxare, cum ajutǎ

acestea la ameliorarea depresiei, ce presupun ele atât din partea terapeutului, cât şi a

clientului. Pacienta a fost de acord cu acest tip de terapie spunându-mi cǎ simte nevoia sǎ

se relaxeze deoarece în ultimul timp este tensionatǎ, stresatǎ, agitatǎ. Am rugat-o sǎ se

concentreze şi am început exerciţiul de relaxare. Pe parcursul exerciţiului pacienta a

reuşit sǎ se relaxeze, iar dupǎ cele douǎzeci de minute acordate antrenamentului, am

discutat despre trǎirile pe care le-a avut şi mi-a zis cǎ la început s-a simţit stânjenitǎ şi

încordatǎ, dar cǎ în cele din urmǎ a reuşit sǎ se destindǎ, sǎ se concentreze asupra

sugestiilor administrate. Mi-a relatat cǎ i-a plǎcut acest tip de terapie, am mai vorbit

99

Page 101: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

despre utilitatea ei , iar la sfârşitul şedinţei i-am dat ca temǎ sǎ se relaxeze singurǎ de

douǎ ori pe zi şi observând cǎ vrea sǎ aibǎ o imagine de ansamblu asupra terapiei

sugestive, i-am oferit o carte pentru a se putea informa şi de asemenea pentru a-i întǎri

încrederea în efectul acesteia.

A cincea şedinţǎ. Subiectul a încercat sǎ se relaxeze şi a reuşit sǎ îşi menţinǎ

atenţia centratǎ asupra propriului corp pentru câteva minute. I-am spus cǎ este un început

bun, cǎ dupǎ o perioadǎ mai lungǎ în care va exersa acest antrenament, va reuşi sǎ se

destindǎ pentru mai mult timp şi cu mai puţin efort. Am vorbit despre relaţia conjugalǎ,

despre relaţia pe care o are cu copiii, şi totodatǎ despre relaţia familialǎ, activitǎţile pe

care le desfǎşoarǎ împreunǎ, comunicare, sprijinul pe care şi-l oferǎ unul altuia. Astfel am

observat cǎ sunt o familie închegatǎ, problema acuzatǎ fiind doar abuzul de alcool al

pacientei. Mi-a spus cǎ a citit cartea şi cǎ este mai încrezǎtoare în faptul cǎ acest tip de

terapie o poate ajuta. Am trecut la exerciţiul de relaxare şi dupǎ cele douǎzeci de minute

pacienta a spus cǎ se simte mai liniştitǎ, cǎ este mai destinsǎ, cǎ a reuşit pe parcursul

antrenamentului sǎ-şi elibereze mintea de gândurile cotidiene. Spre sfârşitul şedinţei i-am

spus cǎ ar fi bine sǎ continue sǎ se relaxeze singurǎ.

A şasea şedinţǎ. Am abordat problema care a declanşat abuzul de alcool,

accidentul în urma cǎruia a rǎmas cu o deficienţǎ motorie; am discutat despre faptul cǎ

alcoolul nu reprezintǎ o modalitate de rezolvare a problemei, lucru de care pacienta este

conştientǎ. Am mai discutat despre exerciţiul de relaxare pe care îl desfǎşoarǎ singurǎ şi

mi-a relatat cǎ nu reuşeşte sǎ-şi administreze sugestii deoarece când încearcǎ sǎ facǎ acest

lucru, nu se mai poate destinde, ba dimpotrivǎ, este mai tensionatǎ. I-am spus cǎ îşi poate

administra sugestiile aşa cum şi le aduce aminte, nu neapǎrat în ordinea şi pe cele care i le

dau eu. De asemenea i-am sugerat sǎ îşi noteze pe o foaie sugestiile care îi par a fi cele

mai utile şi sǎ le repete şi în stare de veghe, deoarece în acest mod le reţine mai uşor şi la

un moment dat îi vor reveni în minte fǎrǎ sǎ depunǎ efort prea mare. Am observat cǎ

pacienta este preocupatǎ de acest aspect, ceea ce denotǎ un grad de implicare mare din

partea ei şi totodatǎ faptul cǎ se poate adapta la situaţii dacǎ este impulsionatǎ. Am trecut

la exerciţiul de relaxare care a decurs bine, la sfârşitul acestuia am observat o stare de

voioşie, de bine, de revigorare a pacientei.

100

Page 102: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

A şaptea şedinţǎ. Pacienta mi-a spus cǎ şi-a repetat sugestiile notate în şedinţa

precedentǎ, cǎ acum îi vin în minte mult mai uşor şi fǎrǎ sǎ se gândeascǎ neapǎrat cǎ

trebuie sǎ şi le administreze, vin ca de la sine. Am discutat despre starea sa de dispoziţie

din ultimele zile, despre vizitele pe care le-a primit, despre relaţiile pe care le are cu

ceilalţi pacienţi. Am observat o ameliorare în starea sa de dispoziţie, pacienta comunicǎ

mai mult şi mai deschis cu cei din jurul ei, se implicǎ în organizarea unor activitǎţi cu

care sǎ-şi ocupe timpul. Exerciţiul de relaxare s-a desfǎşurat normal, fǎrǎ evenimente

deosebite.

A opta şedinţǎ. Am discutat cu pacienta despre relaţiile sale interpersonale şi

mi-a zis cǎ acestea s-au deteriorat în timp datoritǎ abuzului de alcool, dar cǎ îşi doreşte sǎ

reia legǎtura cu fostele prietene, sǎ vorbeascǎ mai mult cu copiii. Am discutat despre

„meseria” sa de casnicǎ şi am ajuns la concluzia cǎ nu trebuie sǎ facǎ din asta o dramǎ

deoarece astfel îşi ajutǎ familia foarte mult şi ca şi casnicǎ îi poate mulţumi prin

numeroase modalitǎţi. Am trecut la exerciţiul de relaxare care a decurs bine, pacienta a

spus cǎ de când a început terapia, se odihneşte mult mai bine şi nu mai este atât de

abǎtutǎ.

A noua şedinţǎ. Am discutat despre exerciţiul de relaxare pe care îl practicǎ

singurǎ şi mi-a relatat cǎ reuşeşte sǎ-şi administreze sugestiile şi în timp ce se relaxeazǎ,

cǎ simte cǎ are din ce în ce mai mult control asupra propriului corp şi cǎ vrea sǎ practice

acest exerciţiu în continuare deoarece îi face bine. Exerciţiul de relaxare a decurs bine,

pacienta reuşind sǎ se destindǎ.

A zecea şedinţǎ. Deoarece aceasta a fost ultima şedinţǎ, a fost necesarǎ o

reevaluare a stǎrilor depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, unde pacienta a

obţinut scorul 18. I-am spus cǎ se observǎ o ameliorare a stǎrilor depresive, cǎ de la

depresia moderatǎ cǎtre severǎ a obţinut un scor pentru depresie uşoarǎ cǎtre moderatǎ,

cǎ acest tratament este eficient şi i-am spus cǎ este bine cǎ îşi doreşte sǎ exerseze

antrenamentul autogen al lui Schultz şi acasǎ. Apoi am trecut ca de obicei la exersarea

antrenamentului care a decurs bine. Mi-a spus cǎ în urma acestor şedinţe se simte mai

stǎpânǎ pe ea şi cǎ este convinsǎ cǎ dacǎ a reuşit sǎ-şi controleze corpul va putea sǎ-şi

rezolve şi celelalte probleme.

101

Page 103: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Efectul terapiei

0

5

10

15

20

25

30

1 2

inainte si dupa terapie

niv

elu

l d

epre

siei

Series1

Pacientul 8

Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu

care se confruntǎ (alcoolismul şi depresia), istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul

socio-profesional, date biografice. Tot acum se încearcǎ şi crearea alianţei terapeutice.

Acest interviu a avut loc pe parcursul primelor douǎ şedinţe.

Pacientul 8 este bǎrbat, are 45 de ani, este absolvent de şcoalǎ profesionalǎ,

având meseria de lǎcǎtuş mecanic, în prezent lucreazǎ la o firmǎ de construcţii. Locuieşte

împreunǎ cu familia (soţia şi fiul lor). Consumǎ alcool de la vârsta de 17 ani, dar în limite

normale. Odatǎ cu trecerea timpului cantitatea de alcool ingeratǎ a crescut; la început

consuma bere şi vin, dar de aproximativ şase ani bea numai tǎrie. Consuma zilnic atât în

timpul serviciului, cât şi dupǎ terminarea programului, dar şi acasǎ. Acest lucru a dus la

certuri frecvente cu soţia care l-a rugat mai întâi sǎ se lase, iar apoi vǎzând cǎ nu a fǎcut

acest lucru a început sǎ-i reproşeze cǎ nu-şi mai îndeplineşte rolurile de soţ şi tatǎ, cǎ „are

în cap numai bǎuturǎ”, „cǎ în loc sǎ aducǎ banii în casǎ îi duce la cârciumǎ”. În cele din

urmǎ soţia a plecat împreunǎ cu copilul la pǎrinţii ei. Subiectul realizând cǎ se aflǎ într-o

102

Page 104: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

situaţie delicatǎ, cǎ şi-a neglijat familia, cǎ este pe cale sǎ o piardǎ, a încercat sǎ renunţe

la consum însǎ nu a reuşit, şi şi-a dat seama cǎ este alcoolic. Nici un membru al familiei

sale nu este alcoolic. Deoarece nu vrea sǎ-şi piardǎ familia, a hotǎrât sǎ se interneze

pentru a scǎpa de aceastǎ dependenţǎ, acesta fiind singurul care ar putea-o aduce înapoi

pe soţia lui. Este diagnosticat cu ulcer duodenal.

Interviul de evaluare : a treia şedinţǎ

I-am dat pacientului un chestionar pentru evaluarea alcoolismului – Testul de

autoadministrare pentru verificarea alcoolismului (SAAST- Self-Adimnistered

alcoholism Screening Test). În urma rezultatului obţinut la chestionar, respectiv 10, se

observǎ cǎ pacientul este alcoolic deoarece un scor mai mare de 3 indicǎ prezenţa

alcoolismului. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ prezintǎ simptome

depresive. Astfel, obţinând scorul 24, prezintǎ depresie moderatǎ cǎtre severǎ. Se reţine

scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma aplicǎrii

tehnicilor de relaxare stǎrile depresive au fost ameliorate.

Am discutat cu pacientul despre stǎrile sale depresive pe care le-a regǎsit în BDI:

tristeţea, prezenţa sentimentului eşecului, nemulţumire, autoacuzare, sentimente de

culpabilitate, insomnii, nehotǎrâre. I-am explicat conceptul „depresie moderatǎ” şi faptul

cǎ acest tip de depresie poate fi ameliorat cu ajutorul a diverse psihoterapii, dar cǎ eu

m-am gândit la relaxare.

Terapia : a patra şedinţǎ

În aceastǎ şedinţǎ am discutat mai mult despre tehnicile de relaxare, cum ajutǎ

acestea la ameliorarea depresiei, ce presupun ele atât din partea terapeutului, cât şi a

clientului. Pacientul a prezentat interes faţǎ de acest tip de terapie spunându-mi cǎ simte

nevoia sǎ se relaxeze deoarece în ultimul timp este tensionat, stresat, agitat. Astfel, l-am

rugat sǎ se concentreze asupra sugestiilor pe care i le administrez, dupǎ care am început

exerciţiul de relaxare. Pe parcursul exerciţiului pacientul a reuşit sǎ se relaxeze, iar dupǎ

cele douǎzeci de minute acordate antrenamentului, am discutat despre trǎirile pe care le-a

avut şi mi-a zis cǎ la început s-a simţit stingher şi un pic speriat, dar cǎ în cele din urmǎ a

reuşit sǎ se destindǎ. Mi-a relatat cǎ i-a plǎcut acest tip de terapie, am mai vorbit despre

utilitatea ei , iar la sfârşitul şedinţei i-am dat ca temǎ sǎ se relaxeze singur de douǎ ori pe

zi.

103

Page 105: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

A cincea şedinţǎ. Subiectul a încercat sǎ se relaxeze, dar nu a reuşit pentru cǎ îl

invadau tot felul de gânduri. I-am spus cǎ acest exerciţiu necesitǎ un grad mare de

concentrare asupra corpului şi nu asupra gândurilor. Am discutat despre frǎmântǎrile sale

dupǎ care am trecut la exerciţiul de relaxare, pacientul reuşind sǎ se concentreze mai mult

şi, în consecinţǎ sǎ fie mai relaxat. Mi-a relatat cǎ se simte mai vioi, mai energic, mai

bine. Spre sfârşitul şedinţei i-am spus pacientului sǎ încerce sǎ mai practice şi singur

antrenamentul.

A şasea şedinţǎ. Pacientul mi-a relatat cǎ a reuşit sǎ-şi menţinǎ atenţia

concentratǎ asupra propriului corp pentru câteva minute, însǎ nu s-a simţit la fel de bine

cu dupǎ relaxarea din timpul şedinţei. Am discutat despre relaţia sa familialǎ de dinaintea

începerii consumului abuziv de alcool, mi-a relatat cǎ era un soţ şi un tatǎ bun şi iubitor,

un „om de casǎ, om de familie”, cǎ-i plǎcea sǎ-şi petreacǎ timpul liber alǎturi de familie,

„cǎ nu înţelege cum alcoolul a putut sǎ-l schimbe atât de mult”. Am observat cǎ subiectul

se simte foarte vinovat de tot ce s-a întâmplat şi cǎ îşi doreşte o schimbare în viaţa sa, cǎ

este motivat sǎ renunţe la alcool. Am trecut la exerciţiul de relaxare care a decurs bine,

dupǎ care l-am rugat pe pacient sǎ-şi noteze sugestiile pentru întǎrirea eului pe o foaie şi

sǎ le repete de fiecare datǎ când se simte copleşit de gânduri.

A şaptea şedinţǎ. Am vorbit cu pacientul despre exerciţiul de relaxare pe care îl

desfǎşoarǎ singur şi mi-a relatat cǎ simte progrese şi cǎ sperǎ sǎ obţinǎ aceleaşi stǎri de

bine ca cele din timpul şedinţelor de terapie. De asemenea mi-a spus cǎ a început sǎ

meargǎ la asociaţia AA din cadrul spitalului, şi observând cǎ existǎ oameni care au reuşit

sǎ renunţe la alcool, este mai încrezǎtor în şansa lui de vindecare. Am observat o

atitudine mai optimistǎ, cǎ este mai încrezǎtor în forţele proprii. A zis cǎ la aceastǎ

schimbare contribuie şi faptul cǎ îşi repetǎ constant sugestiile învǎţate. Exerciţiul de

relaxare a decurs normal.

A opta şedinţǎ. Pacientul era foarte bine dispus deoarece înainte cu o zi îl

vizitase soţia pentru prima oarǎ de când este internat. Au avut o discuţie în urma cǎreia

pacientul a înţeles cǎ şi soţia lui îşi doreşte sǎ se reîntoarcǎ acasǎ dacǎ el reuşeşte sǎ

renunţe la consum. Astfel, pacientul a devenit şi mai motivat şi a zis cǎ vrea „sǎ nu-şi mai

plângǎ de milǎ” şi „sǎ lupte pânǎ la capǎt”, sǎ renunţe definitiv la alcool. Am trecut la

exerciţiul de relaxare care s-a desfǎşurat firesc.

104

Page 106: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

A noua şedinţǎ. Am vorbit despre exerciţiul de relaxare pe care îl desfǎşoarǎ

singur, mi-a zis cǎ reuşeşte sǎ-şi menţinǎ atenţia concentratǎ asupra corpului timp de

aproximativ zece minute, cǎ îşi poate administra sugestiile şi cǎ se simte mai odihnit, cǎ

doarme mai bine şi cǎ durerile de stomac nu mai sunt atât de puternice. Am trecut la

exerciţiul de relaxare, pacientul s-a destins, s-a simţit bine. I-am recomandat sǎ exerseze

antrenamentul autogen şi dupǎ externare.

A zecea şedinţǎ. Deoarece aceasta a fost ultima şedinţǎ, a fost necesarǎ o

reevaluare a stǎrilor depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, la care pacientul a

obţinut scorul 17. I-am spus cǎ se observǎ o ameliorare a stǎrilor depresive, cǎ de la

depresia moderatǎ cǎtre severǎ a obţinut un scor pentru depresie uşoarǎ cǎtre moderatǎ,

cǎ acest tratament este eficient şi i-am spus cǎ este bine sǎ continue exersarea

antrenamentul autogen al lui Schultz şi acasǎ. Apoi am trecut ca de obicei la relaxare care

a decurs bine. Mi-a spus cǎ în urma acestor şedinţe se simte mai încrezǎtor în forţele

proprii şi cǎ se simte mai puternic în lupta împotriva alcoolului.

Efectul terapiei

0

5

10

15

20

25

30

1 2

inainte si dupa terapie

niv

elu

l d

epre

siei

Series1

105

Page 107: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Pacientul 9

Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu

care se confruntǎ (alcoolismul şi depresia), istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul

socio-profesional, date biografice. Tot acum se încearcǎ şi crearea alianţei terapeutice.

Acest interviu a avut loc pe parcursul primelor douǎ şedinţe.

Pacientul 9 este bǎrbat, are 38 de ani, are studii superioare, profesia de

economist. A avut propria afacere, însǎ, în urmǎ cu 5 ani, a dat faliment. Din cauza

acestui lucru au început certurile cu soţia lui şi dupǎ un an au divorţat. Între timp s-a

angajat la o firmǎ pe poziţia de contabil. Datoritǎ divorţului şi a falimentului a început sǎ

consume bǎuturi alcoolice în mod abuziv, mai întâi bere şi vin, apoi tǎrie. În ultima

vreme consuma zilnic, nu-şi mai îndeplinea atribuţiile la locul de muncǎ, îşi neglija

alimentaţia, vestimentaţia. A fost avertizat cǎ va fi concediat, nu a ţinut seama de acest

lucru şi de aceea a rǎmas fǎrǎ serviciu. Deoarece a rǎmas fǎrǎ un loc de muncǎ, fǎrǎ nici

un venit a apelat la ajutorul fratelui sǎu care ia oferit tot sprijinul de care a avut nevoie,

însǎ la un moment dat a realizat cǎ este acoolic şi la îndrumat sǎ solicite ajutor de

specialitate. Pacientul a realizat cǎ este pe punctul de a pierde tot, chiar şi pe fratele sǎu,

şi a hotǎrât sǎ se interneze la clinica de dezalcoolizare. A fost diagnosticat cu ulcer

gastroduodenal. Nu are antecedente de alcoolism în familie. Îşi doreşte sǎ renunţe la

alcool pentru a avea o viaţǎ normalǎ.

Interviul de evaluare : a treia şedinţǎ

I-am dat pacientului un chestionar pentru evaluarea alcoolismului – Testul de

autoadministrare pentru verificarea alcoolismului (SAAST- Self-Adimnistered

alcoholism Screening Test). În urma rezultatului obţinut la chestionar, respectiv 11 se

observǎ cǎ pacientul este alcoolic deoarece un scor mai mare de 3 indicǎ prezenţa

alcoolismului. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ prezintǎ simptome

depresive. Astfel, obţinând scorul 27 prezintǎ depresie moderatǎ cǎtre severǎ. Se reţine

scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma aplicǎrii

tehnicilor de relaxare stǎrile depresive au fost ameliorate.

Am discutat cu pacientul despre stǎrile sale depresive pe care le-a regǎsit în BDI:

tristeţea, prezenţa sentimentului eşecului, nemulţumire, autoacuzare, sentimente de

culpabilitate, insomnii, nehotǎrâre, se simte pedepsit, prezintǎ iritabilitate. I-am explicat

106

Page 108: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

conceptul „depresie moderatǎ” şi faptul cǎ acest tip de depresie poate fi ameliorat cu

ajutorul a diverse psihoterapii, dar cǎ eu m-am gândit la relaxare.

Terapia : a patra şedinţǎ

În aceastǎ şedinţǎ am discutat mai mult despre tehnicile de relaxare, cum ajutǎ

acestea la ameliorarea depresiei, ce presupun ele atât din partea terapeutului, cât şi a

clientului. Pacientul a prezentat interes faţǎ de acest tip de terapie spunându-mi cǎ simte

nevoia sǎ se relaxeze deoarece în ultimul timp este tensionat, stresat, agitat. Astfel, l-am

rugat sǎ se concentreze asupra sugestiilor pe care i le administrez, dupǎ care am început

exerciţiul de relaxare. Pe parcursul exerciţiului pacientul a reuşit sǎ se relaxeze, iar dupǎ

cele douǎzeci de minute acordate antrenamentului, am discutat despre trǎirile pe care le-a

avut şi mi-a zis cǎ la început s-a simţit ciudat, dar apoi s-a simţit bine şi s-a relaxat. Mi-a

relatat cǎ i-a plǎcut acest tip de terapie, am mai vorbit despre utilitatea ei , iar la sfârşitul

şedinţei i-am dat ca temǎ sǎ se relaxeze singur de douǎ ori pe zi.

A cincea şedinţǎ. Am discutat despre problemele financiare cu care se

confruntǎ pacientul şi în urma unei conversaţii mai amǎnunţite am concluzionat cǎ existǎ

şanse de remediere deoarece are o pregǎtire profesionalǎ, beneficiazǎ de sprijinul fratelui,

singura problemǎ pe care trebuie sǎ o depǎşeascǎ fiind alcoolul. Am vorbit despre

exerciţiul de relaxare pe care îl realizeazǎ şi mi-a relatat cǎ nu prea reuşeşte sǎ-şi ia

gândul de la probleme, dar cǎ încearcǎ şi în ultima zi a reuşit sǎ se relaxeze câteva

minute. Apoi am trecut la exerciţiul de relaxare şi am observat cǎ în timp ce-i

administram sugestiile „Când expiri, elimini toate grijile, toate gândurile rele, toate

problemele. Devii calm, liniştit şi relaxat, calm, liniştit şi relaxat. Inima bate liniştit,

foarte liniştit, liniştit şi egal. Inima bate de la sine, bate ritmic, egal şi liniştit. Eşti calm,

liniştit şi relaxat. O linişte plǎcutǎ te împresoarǎ, calmul te inundǎ tot mai mult, eşti foarte

calm şi liniştit. Simţi o linişte şi o pace interioarǎ profundǎ. Întregul corp este destins şi

relaxat. O cǎldurǎ plǎcutǎ îţi cuprinde tot corpul” pacientul se încrunta. La sfârşitul

exerciţiului am discutat despre acest aspect şi mi-a zis cǎ „vreau sǎ simt asta”, şi cǎ în

timp ce se relaxeazǎ singur tocmai asupra acestor sugestii se concentreazǎ. Astfel, i-am

propus sǎ-şi noteze sugestiile care simte el cǎ îl ajutǎ cel mai mult şi sǎ le repete şi în

stare de veghe.

107

Page 109: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

A şasea şedinţǎ. Subiectul mi-a vorbit despre ceea ce îl motiveazǎ sǎ renunţe la

consumul de alcool şi l-am sfǎtuit sǎ îşi canalizeze toatǎ energia asupra acestor scopuri.

De asemenea am discutat despre antrenamentul practicat de el singur şi mi-a relatat cǎ se

autosugestioneazǎ mult mai uşor în timpul relaxǎrii de când a reţinut sugestiile notate.

Am trecut la exerciţiul de relaxare care a decurs bine, pacientul s-a destins, a spus cǎ se

simte mai bine, mai odihnit şi cǎ simte cǎ ar putea sǎ o ia de la capǎt.

A şaptea şedinţǎ. Am discutat despre mariajul sǎu şi mi-a zis cǎ „divorţul a pus

capac la tot”, se simte vinovat pentru acest lucru deoarece nu a putut face faţǎ eşecului

financiar, tocmai de aceea a fost distrus şi cǎsnicia. Am vorbit despre acest sentiment de

culpabilitate pe care îl resimte şi am încercat sǎ-i arǎt cǎ într-o relaţie nu poate fi vinovat

doar unul dintre parteneri. Pe mǎsurǎ ce povestea aceste probleme realiza cǎ în anumite

situaţii ar fi avut nevoie de sprijinul soţiei, însǎ aceasta îi reproşa tot timpul eşecul

financiar în loc sǎ îi fie alǎturi, sǎ treacǎ împreunǎ peste acest hop. În timpul exerciţiului

pacientul s-a relaxat, a reuşit sǎ facǎ abstracţie de factorii perturbatori, sǎ fie receptiv la

sugestii.

A opta şedinţǎ. Subiectul mi-a relatat cǎ dupǎ fiecare exerciţiu de relaxare pe

care îl face singur se simte mai odihnit, mai calm, mai liniştit, eliberat de gândurile care îl

mǎcinau, iar dupǎ antrenamentul pe care îl practicǎ seara doarme mult mai bine, trezindu-

se mult mai odihnit. Am discutat despre relaţia pe care o are cu fratele lui, mi-a zis cǎ îl

viziteazǎ şi îl susţine, cǎ este sigur cǎ îi va fi alǎturi dupǎ externare şi cǎ vrea sǎ-l

rǎsplǎteascǎ pentru tot ceea ce a fǎcut pentru el, acesta fiind unul din scopurile sale

principale. Exerciţiul de relaxare a decurs bine, iar apoi am vorbit despre schimbǎrile pe

care le resimte datoritǎ acestui tip de terapie; mi-a spus cǎ îi pare a fi eficientǎ, cel puţin

în cazul lui dǎ roade, în sensul cǎ i-a ameliorat durerile de stomac, doarme mai bine, este

mai încrezǎtor în viitorul sǎu, acum poate vedea „luminiţa de la capǎtul tunelului”, se

simte mai puternic.

A noua şedinţǎ. Pacientul a spus cǎ simte un real progres în exerciţiul de

relaxare pe care îl desfǎşoarǎ singur, cǎ efectele acestuia sunt destul de apropiate cu cele

pe care le are în timpul şedinţelor, diferenţa constând în faptul cǎ antrenamentul pe care îl

practicǎm împreunǎ este mai complex şi dureazǎ mai multe minute. L-am apreciat pentru

conştienciozitatea de care a dat dovadǎ pe tot parcursul terapiei şi pentru rezultatele sale,

108

Page 110: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

pentru faptul cǎ se implicǎ în procesul sǎu de recuperare. Exerciţiul de relaxare s-a

desfǎşurat firesc.

A zecea şedinţǎ. Deoarece aceasta a fost ultima şedinţǎ, a fost necesarǎ o

reevaluare a stǎrilor depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, la care pacientul a

obţinut scorul 16. I-am spus cǎ se observǎ o ameliorare a stǎrilor depresive, cǎ de la

depresia moderatǎ cǎtre severǎ a obţinut un scor pentru depresie uşoarǎ cǎtre moderatǎ,

cǎ acest tratament este eficient şi i-am spus cǎ este bine sǎ continue exersarea

antrenamentul autogen al lui Schultz şi acasǎ. Apoi am trecut ca de obicei la relaxare care

a decurs bine. Mi-a spus cǎ în urma acestor şedinţe se simte mai încrezǎtor în forţele

proprii şi cǎ se simte mai puternic în lupta împotriva alcoolului.

Efectul terapiei

0

5

10

15

20

25

30

1 2

inainte si dupa terapie

niv

elu

l d

epre

siei

Series1

109

Page 111: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Pacientul 10

Interviul preliminar constǎ într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu

care se confruntǎ (alcoolismul şi depresia), istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul

socio-profesional, date biografice. Tot acum se încearcǎ şi crearea alianţei terapeutice.

Acest interviu a avut loc pe parcursul primelor douǎ şedinţe.

Pacientul 10 este femeie, are 36 de ani, are studii medii, a lucrat într-un salon

de înfrumuseţare şi în prezent este şomerǎ. Locuieşte singurǎ în apartament, proprietate

personalǎ, este divorţatǎ şi nu are copii. A început sǎ consume alcool dupǎ ce a aflat cǎ

soţul ei are o amantǎ pentru care a pǎrǎsit-o. Au divorţat în urmǎ cu doi ani şi deoarece se

simţea singurǎ, abandonatǎ, la capǎtul puterilor a început sǎ bea din ce în ce mai mult,

ajungând la doi litri de vin pe zi. Mai târziu, deoarece începuse sǎ se ducǎ la serviciu în

stare de ebrietate a fost concediatǎ. A schimbat mai multe locuri de muncǎ, dar de fiecare

datǎ a fost concediatǎ din acelaşi motiv, consumul de alcool. Pǎrinţii sǎi au observat cǎ

are o problemǎ în ceea ce priveşte consumul abuziv de alcool, i-au propus sǎ se mute la ei

o perioadǎ, însǎ ea a refuzat. Totuşi, vǎzând cǎ nu mai poate face faţǎ nici cheltuielilor şi

nici singurǎtǎţii cu care se confruntǎ, le-a cerut ajutorul acestora şi au hotǎrât cǎ cea mai

bunǎ soluţie este sǎ se interneze într-un centru de dezalcoolizare. Nimeni din familia sa

nu s-a confruntat cu aceastǎ tulburare, pacienta nu are probleme de sǎnǎtate. Îşi doreşte sǎ

renunţe la consumul de alcool pentru a avea o viaţǎ normalǎ, pentru a-şi putea întemeia o

familie.

Interviul de evaluare : a treia şedinţǎ

I-am dat pacientei un chestionar pentru evaluarea alcoolismului – Testul de

autoadministrare pentru verificarea alcoolismului (SAAST- Self-Adimnistered

alcoholism Screening Test). În urma rezultatului obţinut la chestionar, respectiv 7, se

observǎ cǎ pacienta este alcoolicǎ deoarece un scor mai mare de 3 indicǎ prezenţa

alcoolismului. Apoi i-am dat BDI-ul pentru a observa dacǎ prezintǎ simptome

depresive. Astfel, obţinând scorul 28, prezintǎ depresie moderatǎ cǎtre severǎ. Se reţine

scorul obţinut la BDI pentru a verifica la sfârşitul terapiei dacǎ în urma aplicǎrii

tehnicilor de relaxare stǎrile depresive au fost ameliorate.

110

Page 112: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Am discutat cu pacienta despre stǎrile sale depresive pe care le-a regǎsit în BDI:

tristeţea, prezenţa sentimentului eşecului, nemulţumire, se simte pedepsitǎ, sentimente de

culpabilitate, faptul cǎ are o imagine de sine scǎzutǎ şi din interviul preliminar am

observat cǎ pacienta nu se mai îngrijeşte, nu mai are poftǎ de viaţǎ. I-am explicat

conceptul „depresie moderatǎ” şi faptul cǎ acest tip de depresie poate fi ameliorat cu

ajutorul a diverse psihoterapii, dar cǎ eu m-am gândit la relaxare.

Terapia : a patra şedinţǎ

În aceastǎ şedinţǎ am discutat mai mult despre tehnicile de relaxare, cum ajutǎ

acestea la ameliorarea depresiei, ce presupun ele atât din partea terapeutului, cât şi a

clientului. Pacienta a fost de acord cu acest tip de terapie, spunându-mi cǎ e dispusǎ sǎ

facǎ orice pentru a ieşi din aceastǎ stare. Dupǎ ce i-am explicat cǎ trebuie sǎ se

concentreze asupra sugestiilor pe care i le administrez am început exerciţiul de relaxare.

A durat ceva pânǎ a gǎsit o poziţie confortabilǎ, a fost agitatǎ, însǎ pe parcurs a reuşit sǎ

se destindǎ puţin. Am discutat despre aceste aspecte, mi-a spus cǎ a fost o situaţie ineditǎ

pentru ea, cǎ la început a fost cam dificil sǎ-şi menţinǎ o poziţie anume, dar cǎ pe parcurs

s-a liniştit şi nu a mai fost încordatǎ. I-am recomandat sǎ încerce sǎ se relaxeze singurǎ

pentru a-şi descoperi propriul corp, poziţia în care se relaxeazǎ cel mai bine şi pentru a

învǎţa sǎ-şi menţinǎ atenţia centratǎ asupra propriului corp.

A cincea şedinţǎ. Pacienta mi-a relatat cǎ a încercat sǎ se relaxeze, cǎ a gǎsit o

poziţie în care se simte confortabil, dar cǎ nu poate sǎ îşi menţinǎ atenţia centratǎ pe

propriul corp pentru foarte mult timp deoarece este distrasǎ de numeroase gânduri. Am

discutat despre aceste gânduri ale sale şi mi-a spus cǎ cel mai apǎsǎtor lucru pentru ea e

faptul cǎ soţul a pǎrǎsit-o pentru o femeie mai tânǎrǎ, cǎ nu se mai crede o femeie

atrǎgǎtoare şi cǎ nu se mai îngrijeşte. Am ajuns la concluzia cǎ acesta este un

comportament neadecvat, cǎ nu face decât sǎ se rǎzbune pe ea însǎşi pentru greşeala

fostului soţ. Am trecut la exerciţiul de relaxare şi la sfârşitul acestuia pacienta mi-a spus

cǎ s-a simţit mai bine decât data trecutǎ, cǎ este mai liniştitǎ şi mai detensionatǎ. Am

rugat-o sǎ mai exerseze şi singurǎ de douǎ ori pe zi.

A şasea şedinţǎ. Am vorbit despre eşecul profesional care s-a datorat

consumului de alcool, pacienta mi-a spus cǎ înainte de a începe sǎ consume era o coafezǎ

bunǎ, cǎ îi plǎcea ceea ce fǎcea, era satisfǎcutǎ de rezultatele pe care le avea. Ea

111

Page 113: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

realizeazǎ cǎ dacǎ renunţǎ la consum se poate reangaja şi îşi doreşte acest lucru. Am

observat o atitudine pozitivǎ faţǎ de acest aspect al vieţii sociale şi cǎ este dornicǎ sǎ

lucreze. Apoi am trecut la exerciţiul de relaxare, de aceastǎ datǎ pacienta spunându-mi cǎ

s-a concentrat mai mult asupra sugestiilor de întǎrire a eului şi s-a imaginat a fi mai

puternicǎ, mai încrezǎtoare în forţele proprii, mai puţin depresivǎ. De aceea i-am sugerat

sǎ-şi repete aceste sugestii cât mai des pentru a putea sǎ şi le administreze şi în timp ce se

relaxeazǎ singurǎ.

A şaptea şedinţǎ. Pacienta mi-a relatat cǎ îşi repetǎ sugestiile notate ori de câte

ori o copleşesc gândurile, astfel reuşind sǎ le înlǎture. Am discutat despre relaţia ei cu

pǎrinţii şi am observat cǎ beneficiazǎ de tot suportul acestora şi cǎ le este recunoscǎtoare.

Exerciţiul de relaxare a decurs bine, pacienta afirmând cǎ în timpul exerciţiului a avut o

stare de bine, s-a relaxat, s-a detensionat, a fǎcut abstracţie de factorii perturbatori şi mi-a

spus cǎ de când practicǎ acest antrenament reuşeşte sǎ aibǎ stǎrile menţionate mai sus de

mai multe ori pe parcursul unei zile.

A opta şedinţǎ. Pacienta mi-a relatat cǎ face progrese în ceea ce priveşte

relaxarea pe care o desfǎşoarǎ singurǎ, cǎ acum exerciţiul dureazǎ mai mult timp faţǎ de

primele încercǎri şi cǎ în urma acestuia obţine efectele scontate. Am discutat despre viaţa

socialǎ a pacientei şi a spus cǎ îi place sǎ relaţioneze cu oamenii în general, cǎ profesia sa

îi oferǎ aceastǎ oportunitate, de aceea este nerǎbdǎtoare sǎ se angajeze. De aici am

observat cǎ pacienta şi-a recǎpǎtat pofta de viaţǎ, relaţioneazǎ şi cu celelalte paciente,

este mai bine-dispusǎ, are o atitudine mai optimistǎ faţǎ de viitor. Am trecut la exerciţiul

de relaxare pe parcursul acestuia nu am observat nimic deosebit.

A noua şedinţǎ. Am discutat despre problema pe care o are cu alcoolul, despre

efectele negative ale consumului abuziv, pacienta mi-a spus cǎ acum conştientizeazǎ cǎ

bǎutura nu i-a adus nici un beneficiu, ba dimpotrivǎ doar necazuri. De asemenea mi-a zis

cǎ realizeazǎ cǎ va duce o luptǎ continuǎ cu alcoolul, cǎ vor mai exista tentaţii, mai ales

atunci când se va confrunta cu diverse obstacole, însǎ de fiecare datǎ îşi va aduce aminte

de „chinurile prin care a trecut ca sǎ scape de dependenţǎ, de efortul depus” şi nu ar vrea

sǎ mai treacǎ prin astfel de situaţii. I-am recomandat sǎ se foloseascǎ şi de aceastǎ tehnicǎ

terapeuticǎ pe care a învǎţat-o ori de câte ori tentaţia va apǎrea. În timpul

antrenamentului, pacienta a reuşit sǎ se relaxeze.

112

Page 114: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

A zecea şedinţǎ. Deoarece aceasta a fost ultima şedinţǎ, a fost necesarǎ o

reevaluare a stǎrilor depresive; aceasta s-a fǎcut cu ajutorul BDI-ului, la care pacienta a

obţinut scorul 18. I-am spus cǎ se observǎ o ameliorare a stǎrilor depresive, cǎ de la

depresia moderatǎ cǎtre severǎ a obţinut un scor pentru depresie uşoarǎ cǎtre moderatǎ,

cǎ acest tratament este eficient şi i-am spus cǎ este bine sǎ continue exersarea

antrenamentul autogen al lui Schultz şi acasǎ. Apoi am trecut ca de obicei la relaxare care

a decurs bine. Mi-a spus cǎ în urma acestor şedinţe se simte mai încrezǎtoare în forţele

proprii şi cǎ se simte mai puternicǎ în lupta împotriva alcoolului.

Efectul terapiei

0

5

10

15

20

25

30

1 2

inainte si dupa terapie

niv

elu

l d

epre

siei

Series1

La sfârşitul terapiei fiecărui pacient i s-a cerut numărul de telefon pentru a putea

fi contactat la trei săptămâni după externare în vederea unui interviu cu privire la

depăşirea perioadei critice.

Interpretarea datelor. În urma celor zece şedinţe susţinute cu fiecare din cei zece

pacienţi s-ar puea extrage mai multe observaţii. Astfel, în primele două şedinţe care au

113

Page 115: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

constituit interviul preliminar, un numitor comun pentru fiecare pacient l-a reprezentat

faptul că a existat o comunicare deschisă ce pune în evidenţă dorinţa lor de a renunţa la

consumul de alcool. Toţi cei zece pacienţi şi-au expus problemele cu cât mai multe

amănunte, dat fiind că interviul a fost bazat pe întrebări deschise. În urma chestionarelor

aplicate pe parcursul celei de-a treia şedinţe nu au fost ridicate obiecţii. Rezultatele

aplicării chestionarului pentru alcoolism a demonstrat faptul că cei zece subiecţi suferă de

această adicţie şi de asemenea rezultatele obţinute la chestionarul BDI au indicat depresie

moderată către severă.

Soluţia care li s-a propus pentru remedierea tulburării afective, antrenamentul

autogen al lui Schultz, a întâmpinat atât reţineri, cât şi sentimente de aprobare. Aceste

reţineri constau în faptul că ei nu înţelegeau utilitatea şi nu vedeau efectele acestei

metode. În momentul în care s-a început punerea în practică a antrenamentului, s-au

observat reacţii diferite, însă pe parcursul exerciţiului pacienţii au reuşit să se relaxeze.

Până în momentul celei de-a patra şedinţe pacienţii au fost rugaţi să se relaxeze singuri şi

fiecare şi-a asumat acest rol, chiar dacă nu toţi au reuşit să atingă rezultatul scontat.

În principiu, primele trei şedinţe au fost mai anevoioase deoarece s-a încercat

stabilirea unei alianţe terapeutice. Odată depăşită această piedică s-a remarcat o

cursivitate în desfăşurarea următoarelor şedinţe, pacienţii au început să întrevadă rostul

acestor exerciţii.

S-a observat că reticenţa resimţită la început dispăruse, în sensul că pe parcursul

demersului terapeutic pacienţii au reuşit să se relaxeze mai uşor, mai bine, atât în cadrul

şedinţelor, cât şi în restul timpului. La sfârşitul terapiei pacienţii au fost reevaluaţi prin

aplicarea aceluiaşi chestionar BDI, iar rezultatele arată că trecuseră către o depresie

uşoară către moderată.

114

Page 116: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Efectul terapiei

0

5

10

15

20

25

30

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Pacientii

Niv

elu

l d

epre

siei

Series1

Series2

Seria 1= nivelul depresiei la începutul terapiei.

Seria 2= nivelul depresiei la sfârşitul terapiei.

115

Page 117: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

IV. Concluzii

Având în vedere că acest studiu de caz este realizat pe zece pacienţi internaţi

într-un centru de dezintoxicare se presupune din start că există o voinţă din partea lor

pentru a renunţa la consumul de alcool. Tocmai de aceea aceste rezultate nu ar putea fi

generalizate.

Conform primei ipoteze cum că pacienţii alcoolici au stări depresive, s-au

identificat la fiecare pacient stări depresive. În aceste condiţii se poate spune că ipoteza a

fost demonstrată, în consecinţă s-a trecut la demonstrarea celei de-a doua ipoteze. Din

rezultatele reevaluării obţinute la sfârşitul terapiei se poate observa că într-adevăr în urma

asimilării antrenamentului autogen al lui Schultz, stările depresive sunt mai rare şi mai

puţin intense.

Cea de a treia ipoteză a fost confirmată, chiar dacă pe termen scurt, deoarece la

trei săptămâni după externare toţi pacienţii au fost contactaţi telefonic pentru a afla în ce

fel au depăşit perioada critică. Toţi pacienţii au descris această perioadă ca fiind foarte

dificilă, dar în momentele în care simţeau nevoia să consume alcool sau erau cuprinşi de

o stare de depresie încercau să reia tehnicile de relaxare însuşite în timpul terapiei.

Această lucrare ar putea constitui un punct de plecare pentru o cercetare mai

elaborată şi desfăşurată pe o perioadă mai îndelungată pentru a se dovedi dacă aceste

concluzii pot fi generalizate şi la categoria de alcoolici neinstituţionalizaţi.

116

Page 118: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

V.Bibliografie

1. Albu, M. – Construirea şi utilizarea testelor psihologice, Ed. Clusium, Cluj-

Napoca, 1988;

2. American Psychiatric Association, Diagnostic and Statistical Manual of Mental

Disorders (DSM.IV-R), Washington D.C., 1994;

3. Arseni, C.; Golu, M.; Dănăilă, L. – Psihoneurologie, Ed. Academiei, Bucureşti,

1983;

4. Chabrol, H. – Les toxicomanies de l’ adolescent, Ed. Presse, Paris, 1992;

5. Chiriţă, R. şi V.; Papari, A. – Manual de psihiatrie clinică şi psihologie medicală,

Ed. Fundaţiei Andrei Şaguna; Constanţa, 1992;

6. Cristea, D. – Tratat de psihologie socială, Ed. Pro Transilvania, Bucureşti, 2001;

7. Dafinoiu, I. – Sugestie şi hipnoză, Ed. Ştiinţifică şi Tehnică, Bucureşti, 1996;

8. Dafinoiu, I.; Vargha, J.L. – Psihoterapii scurte, Editura Polirom, Iaş, 2005;

9. Enăchescu, C. – Tratat de psihopatologie, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001;

10. Filimon, L. – Experienţa depresivă: perspective socio-culturale, Ed. Dacia,

Bucureşti, 2002;

11. Freud, S. – Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia

vieţii cotidiene, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980;

12. Golu, M. – Dinamica personalităţii, Editura Geneze, Bucureşti 1993;

13. Golu, M. – Bazele psihologiei generale, Editura Universitară, Bucureşti, 2002;

14. Holdevici, I.; Vasilescu, I. P. – Hipnoza şi forţele nelimitate ale psihismului

uman, Editura Aldomars, Bucureşti, 1991;

15. Holdevici, I. – Psihoterapia – un tratament fără medicament, Editura Ceres,

1993;

16. Holdevici, I. – Sugestiologie şi terapie sugestivă, Ed. Victor, Bucureşti, 1995;

117

Page 119: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

17. Holdevici, I. – Autosugestie şi relaxare, Ed. Ceres, Bucureşti, 1995;

18. Holdevici, I. – Elemente de psihoterapie, Ed. a III-a revizuită şi adăugită, Editura

All, Bucureşti, 1997;

19. Holdevici, I. – Psihoterapia Tulburărilor anxioase, Editura Ceres, Bucureşti,

2000;

20. Holdevici, I. – Ameliorarea performanţelor îndividuale prin tehnici de

psihoterapie, Ed. Orizonturi, Bucureşti, 2000;

21. Holdevici, I. – Psihoterapii scurte, Editura Ceres, Bucureşti, 2000;

22. Holdevici, I. – Hipnoza clinică, Ed. Ceres, Bucureşti, 2000;

23. Holdevici, I. – Gândirea pozitivă – Ghid practic de psihoterapie raţional emotivă

şi cognitiv-comportamentală, Ed. Dual Tech, Bucureşti, 2000;

24. Holdevici, I. – Psihoterapia anxietăţii, Ed. Dual Tech, Bucureşti, 2000;

25. Holdevici, I. – Psihoterapia cazurilor dificile; Abordări cognitiv-

comportamentale, Ed. Dual Tech, Bucureşti, 2003;

26. Holdevici, I. – Hipnoterapia: teorie şi practică, Ed. Dual Tech, Bucureşti, 2004;

27. Holdevici, I. – Psihoterapia cognitiv-comportamentală. Managementul stresului

pentru un stil de viaţă optim, Ed. Ştiinţelor Medicale, Bucureşti, 2005;

28. Iamandescu, I. B. – Manual de psihologie medicală, Ed. Infomedica, Bucureşti,

1995;

29. I.C.D. 10 – Clasificarea tulburărilor mentale si de comportament, Editura ALL,

1994

30. Iluţ, P. – Abordarea calitativă a socioumanului, Ed. Polirom, Iaşi, 1997;

31. Ionescu, G. – Psihoterapia, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990;

32. Ionescu, G. – Tratat de psihologie medicală şi psihoterapie, Ed. Asclepios,

Bucureşti, 1995;

33. Iovu, M. – Droguri legale, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2003;

34. Luban-Plozza, B., Iamandescu, I. B. – Dimensiunea psihosocială a practicii

medicale, Ed. Infomedica, Bucureşi, 2002;

35. Mihai, S. L. – 14 paşi în lumea drogurilor, Ed. Universităţii Bucureşti, Bucureşti,

2005;

36. Popescu-Neveanu, V. – Dicţionar de psihologie, Ed. Albatros, Bucureşti, 1981;

118

Page 120: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

37. Porot, A. şi M. – Toxicomaniile, Ed. Ştiinţifică , Bucureşti, 1999;

38. Postel, J. – Dicţionar de psihiatrie şi de psihopatologie clinică, Ed. Univers

Enciclopedic, trad. Leonard Gavriliu, Bucureşti, 1998;

39. Predescu, V. – Psihiatrie, Ed. Medicală, volumul I şi II, Bucureşti, 1989-1997;

40. Prelipceanu, D. – Psihiatrie-note de curs, Ed. Info Medica, Bucureşti, 2003;

41. Răşcanu, R. – Psihologia comportamentului deviant, Ed. Universitară, Bucureşti,

1994;

42. Răşcanu, R. – Psihologie medicală şi asistenţă socială, Ed. Ştiinţifică şi Tehnică,

Bucureşti, 1996;

43. Răşcanu, R. – Elemente de psihologie a comunicării, Ed. Universitară, Bucureşti,

1995;

44. Răşcanu, R. – Alcool şi droguri-virtuţi şi capcane pentru tineri, Ed. Universităţii,

Bucureşti, 2004;

45. Şchiopu, U.; Verzea E. – Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii, Ed. Didactică şi

pedagogică, Bucureşti, 1997;

46. Tihan, E. şi L.; Drăgulănescu, C.; Oprea, C. – Modificări neuropsihice induse de

consumul de droguri. Evaluare şi managementul de caz, Ed. Focus, Bucureşti,

2004;

47. Tudose F. şi C.; Dobranici, L. – Psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi, Ed.

Info Medica, Bucureşti, 2002;

48. Zamfirescu, V. D. – Introducere în psihanaliza freudiană şi post freudiană, Ed.

Trei, Bucureşti, 2003;

49. Zlate, M. – Eul şi personalitatea, ediţia a III-a, Ed. Trei, Bucureşti, 2002.

119

Page 121: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

VI. Anexe

Anexa 1

Antrenamentul autogen al lui Schultz aplicat în şedinţele de

psihoterapie.

„Aşeazǎ-te într-o poziţie cât mai comodǎ. Aminteşte-ţi de faptul cǎ te poţi mişca

oricând, îţi poţi schimba oricând oricând schimba poziţia pentru a te simţi cât mai

comod. Asiguraţi-vǎ de faptul cǎ aveţi spatele şi capul sprijinite. Acum lasǎ-ţi ochii sǎ se

închidǎ uşor, poţi lǎsa ca zgomotele din jurul tǎu sǎ treacǎ pe lângǎ tine fǎrǎ a te

influenţa. O linişte plǎcutǎ te înconjoarǎ. Eşti calm, liniştit şi relaxat, calm, liniştit şi

relaxat. Fruntea devine tot mai destinsǎ, muşchii feţei sunt tot mai destinşi şi relaxaţi. Îţi

simţi capul limpede, liber şi uşor. Eşti liniştit şi relaxat. Braţele devin grele, foarte grele,

grele, grele ca de plumb. O greutate ca de plumb îţi cuprinde umerii, braţele, mâinile şi

ajunge pânǎ la degete. Braţele devin grele, tot mai grele, din ce în ce mai grele, grele ca

de plumb. Eşti calm, liniştit şi relaxat. Plexul solar este cuprins de o cǎldurǎ plǎcutǎ,

abdomenul este foarte liniştit şi relaxat. Plexul solar este cald şi relaxat. Muşchii

abdomenului sunt destinşi, orice tensiune dispare. Eşti calm, liniştit şi relaxat. O cǎldurǎ

plǎcutǎ îţi cuprinde întregul corp. Picioarele sunt grele, foarte grele, foarte grele, ca de

plumb. O greutate puternicǎ îţi inundǎ picioarele care sunt grele, tot mai grele, grele ca de

plumb. Liniştea şi greutatea te împresoarǎ, eşti calm, liniştit şi relaxat, calm, liniştit şi

relaxat. Întregul corp este destins şi relaxat. Respiraţia devine liniştitǎ şi rarǎ. Respiri

liber, de la sine aerul ce te înconjoarǎ. Respiri calm, liniştit, fǎrǎ efort. Respiri foarte calm

şi liniştit. Inspiri un aer calm, liniştitor şi plǎcut. Inspiri un aer calm, liniştit şi plǎcut.

120

Page 122: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Când expiri, elimini toate grijile, toate gândurile rele, toate problemele. Devii calm,

liniştit şi relaxat, calm, liniştit şi relaxat. Inima bate liniştit, foarte liniştit, liniştit şi egal.

Inima bate de la sine, bate ritmic, egal şi liniştit. Eşti calm, liniştit şi relaxat. O linişte

plǎcutǎ te împresoarǎ, calmul te inundǎ tot mai mult, eşti foarte calm şi liniştit. Simţi o

linişte şi o pace interioarǎ profundǎ. Întregul corp este destins şi relaxat. O cǎldurǎ

plǎcutǎ îţi cuprinde tot corpul. Eu voi numǎra acum pânǎ la 10 şi pe mǎsurǎ ce numǎr te

vei cufunda întro stare de relaxare tot mai profundǎ, mai adâncǎ, mai plǎcutǎ. Când voi

ajunge cu numǎrǎtoare pânǎ la 10, vei fi profund relaxat. Acum încep sǎ numǎr: 1-

relaxarea devine mai profundǎ, tot mai profundǎ; 2,3- cu fiecare expiraţie te relaxezi tot

mai mult, din ce în ce mai mult, te cufunzi într-o stare de relaxare foarte plǎcutǎ; 4,5- te

relaxezi tot mai mult pe mǎsurǎ ce numǎr; 6,7- vocea mea te relaxeazǎ tot mai mult, din

ce în ce mai mult, chiar dacǎ îţi vorbesc eşti tot mai relaxat; 8,9- continuǎ sǎ te relaxezi,

când voi ajunge cu numǎrǎtoarea la 10 vei fi foarte relaxat; 10-eşti profund relaxat, adânc

relaxat.Eşti atât de destins, de relaxat încât mintea ta devine tot mai receptivǎ la ceea ce

îţi voi spune. În cursul acestei relaxǎri te vei simţi tot mai puternic, tot mai eficient, tot

mai stǎpân pe tine. Eşti tot mai puternic, tot mai eficient, tot mai stǎpân pe tine.

Te vei simţi tot mai vioi, tot mai alert, tot mai energic, mai puţin obosit, tot mai

puţin descurajat, tot mai puţin depresiv. Cu fiecare zi ce trece vei deveni tot mai interesat

de ceea ce se întâmplǎ în jur, astfel încât mintea ta va fi distrasǎ de la propria persoanǎ şi

de la problemele care te frǎmântǎ. Te vei gândi tot mai puţin la tine însuţi, la dificultǎţile

tale, vei fi tot mai puţin preocupat de propriile trǎiri, vei deveni tot mai puţin îngrijorat,

tot mai puţin agitat, tot mai puţin deprimat, vei fi capabil sǎ gândeşti clar sǎ te

concentrezi tot mai bine. Îţi vei concentra tot mai mult atenţia asupra a ceea ce faci, iar

memoria ta se va îmbunǎtǎţi. Vei deveni capabil sǎ vezi lucrurile din perspectiva lor realǎ

fǎrǎ a le permite sǎ ia proporţii. De la o zi la alta vei deveni tot mai relaxat, te vei enerva

tot mai puţin. Cu fiecare zi ce trece vei deveni şi vei rǎmâne tot mai relaxat, tot mai puţin

încordat fizic şi psihic. Devii şi rǎmâi tot mai relaxat, tot mai puţin încordat fizic şi

psihic. Tot mai încrezǎtor în tine, în posibilitǎţile tale de a duce la bun sfârşit ceea ce ai

de fǎcut. Vei avea tot mai multǎ încredere în forţele proprii, fǎrǎ încordare, fǎrǎ teama de

a greşi. Zi dupǎ zi te voi simţi tot mai independent, tot mai stǎpân pe tine, vei putea sǎ

stai pe propriile picioare, vei fi independent, încrezǎtor în forţele proprii, vei putea face

121

Page 123: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

faţǎ cu bine oricǎrei dificultǎţi. Zi dupǎ zi te vei simţi tot mai bine, tot mai încrezǎtor în

forţele proprii, cu un sentiment de bunǎstare şi siguranţǎ personalǎ. Cu fiecare şedinţǎ de

relaxare te vei simţi tot mai fericit, tot mai încrezǎtor, tot mai mulţumit, tot mai optimist.

Vei fi tot mai capabil sǎ te bazezi pe tine însuţi, sǎ-ţi susţii pǎrerile, judecǎţile, opiniile, sǎ

stai pe propriile tale picioare. Vei simţi tot mai puţinǎ nevoie sǎ te bazezi pe alţi oameni,

sǎ depinzi de altcineva. (o pauzǎ)

Voi începe sǎ numǎr de la 10-1. Când voi ajunge cu numǎrǎtoarea la 1 îţi vei

reveni complet, te vei simţi bine, înviorat, odihnit. 10- vei reveni curând din relaxare; 9-

revii încet la normal; 8,7- picioarele nu mai sunt grele; 6- corpul nu mai e greu, te simţi

uşor ca un fulg, eşti odihnit; 5,4- îţi revii tot mai mult; 3- în curând îţi vei reveni complet,

vei fi odihnit, dar vioi şi alert; 2- ochii se deschid încet; 1- ţi-ai revenit complet, te întinzi

foarte bine: spatele, mâinile.

122

Page 124: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Anexa 2

Beck Depression Inventory

(B.D.I)

1.Tristeţe

Nu mǎ simt trist.

Mǎ simt trist.

Sunt trist şi nu pot scǎpa de tristeţe.

Sunt atât de trist tot timpul şi nu mai pot suporta.

2.Pesimism

Viitorul nu mǎ descurajeazǎ.

Mǎ simt descurajat când mǎ gândesc la viitor.

Simt cǎ nu am ce aştepta de la viitor.

Simt cǎ viitorul e fǎrǎ speranţǎ.

3.Sentimentul eşecului

Nu am sentimentul eşecului sau al ratǎrii.

Simt cǎ am avut mai multe insuccese decât majoritatea oamenilor.

Dacǎ mǎ privesc în oglindǎ, vǎd o grǎmadǎ de eşecuri.

Mǎ simt complet ratat.

4.Nemulţumire

Lucrurile îmi fac aceeaşi plǎcere ca înainte.

Nu mǎ mai bucur de lucruri sau întâmplǎri ca înainte.

Nu mai obţin o satisfactie reala din nimic.

123

Page 125: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Sunt nemulţumit şi totul mǎ plictiseşte.

5.Vinovǎţie

Nu mǎ simt în mod special vinovat de ceva.

Mǎ simt vinovat o bunǎ parte a timpului.

Mǎ simt vinovat în cea mai mare parte a timpului.

Mǎ simt tot timpul vinovat.

6.Sentimentul pedepsei

Nu mǎ simt pedepsit cu ceva.

Mǎ gândesc cǎ s-ar putea sǎ fiu pedepsit.

Aştept sǎ fiu pedepsit.

Simt cǎ sunt pedepsit.

7.Neplǎcere faţǎ de sine

Nu sunt dezamǎgit de mine.

Mǎ simt dezamagit de mine însumi.

Sunt dezgustat de mine.

Mǎ urǎsc.

8.Autoacuzarea

Nu simt cǎ sunt mai rǎu decât alţii.

Mǎ critic pentru slǎbiciunile şi greşelile mele.

Mǎ blamez tot timpul pentru greşelile mele.

Mǎ dezaprob pentru tot ce se întâmplǎ rǎu.

9.Autoagresiune

Nu am idei de sinucidere.

Am idei de sinucidere dar nu vreau sǎ le pun în practicǎ.

Mi-ar plǎcea sǎ mǎ sinucid.

124

Page 126: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

M-aş sinucide dacǎ aş avea ocazia.

10. Plâns

Nu plâng mai mult decât de obicei.

Acum plâng mai mult ca înainte.

Plâng tot timpul.

Obişnuiesc sǎ plâng, dar acum nu mai pot nici dacǎ aş vrea.

11. Iritabilitate

Nu sunt mai nervos ca înainte.

Acum mǎ enervez mai uşor ca înainte.

Acum sunt nervos tot timpul.

Lucrurile care mǎ enervau înainte nu mǎ mai iritǎ deloc.

12. Retragere socialǎ , izolare

Nu mi-am pierdut interesul faţǎ de oamenii din jur.

Oamenii ceilalţi mǎ intereseazǎ mai puţin ca înainte.

Mi-am pierdut interesul faţǎ de majoritatea celorlalţi oameni.

Mi-am pierdut orice interes faţǎ de ceilalţi oameni.

13. Nehotǎrâre

Mǎ decid la fel de uşor ca înainte.

Trebuie sǎ fac un efort sǎ mǎ decid.

Am dificultǎţi mai mari ca înainte când iau o decizie.

Nu mai pot lua nici o decizie.

14. Modificǎri în imaginea despre sine

Cred cǎ nu arǎt mai rǎu ca înainte.

Sunt supǎrat cǎ arǎt mai bǎtrân şi mai neatractiv.

Simt cǎ modificǎri permanente ale aspectului meu mǎ fac neatractiv.

125

Page 127: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Cred cǎ sunt urât şi neatragǎtor.

15. Dificultǎţi în muncǎ

Cred cǎ pot lucra tot atât de bine ca înainte.

Trebuie sǎ fac un efort suplimentar când încep sǎ lucrez.

Mǎ strǎduiesc din greu pentru a face ceva.

Nu pot lucra absolut nimic.

16. Tulburǎri de somn

Dorm tot atât de bine ca de obicei.

Nu mai dorm atât de bine ca de obicei.

Mǎ trezesc cu 1-2 ore mai devreme decât înainte şi nu mai pot adormi decât greu.

Mǎ trezesc cu câteva ore mai devreme decât înainte şi nu mai pot adormi.

17. Fatigabilitate

Nu mǎ simt mai obosit ca de obicei.

Acum obosesc mai uşor ca înainte.

Obosesc fǎrǎ sǎ fac aproape nimic.

Sunt prea obosit ca sǎ mai pot face ceva.

18. Modificǎri în sfera apetitului

Pofta mea de mâncare nu e mai scǎzutǎ/crescutǎ ca de obicei.

Apetitul meu nu mai e aşa de bun ca înainte.

Apetitul meu e mult mai diminuat/crescut acum.

Nu am deloc poftǎ de mâncare/Am o poftǎ de mâncare exageratǎ.

19. Pierdere/creştere în greutate

Nu am slǎbit/m-am îngrǎşat în ultimul timp.

Am slǎbit/m-am îngrǎşat peste 2 kg.

Am slǎbit/m-am îngrǎşat peste 5 kg.

126

Page 128: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Am slǎbit/m-am îngrǎşat peste 10 kg.

20. Preocupǎrile faţǎ de starea fizicǎ

Nu sunt preocupat sau supǎrat în legǎturǎ cu sǎnǎtatea mea mai mult ca înainte.

Sunt necǎjit de probleme de sǎnǎtate ca: dureri, înţepǎturi, furnicǎturi, tulburǎri ale

stomacului sau constipaţie.

Sunt foarte necǎjit de starea mea fizicǎ şi mi-e greu sǎ mǎ gândesc la altceva.

Sunt atât de îngrijorat de starea mea fizicǎ încât nu mǎ mai pot gândi la nimic.

21. Absenţa libidoului

Nu am observat modificǎri recente ale interesului meu faţǎ de sex.

Sexul opus mǎ intereseazǎ mai puţin ca înainte.

Sexul opus mǎ intereseazǎ mult mai puţin ca înainte.

Mi-am pierdut interesul faţǎ de sexul opus.

127

Page 129: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

Anexa 3

Testul de autoadministrare pentru verificarea alcoolismului

Pentru a ne ajuta sǎ înţelegem mai bine rezultatele examenului medical este

necesar sǎ obţinem informaţii referitoare la consumul dumneavoastrǎ de alcool. Vǎ rog sǎ

completaţi acest chestionar.

1.Credeţi cǎ sunteţi un bǎutor normal? (adicǎ beţi în limite normale).

DA NU (1)

2.Soţia dumneavoastrǎ sau rudele apropiate s-au îngrijorat ori s-au plâns

vreodatǎ de faptul cǎ beţi?

DA (2) NU

3.Vǎ puteţi abţine sǎ consumaţi bǎuturi alcoolice atunci când vreţi?

DA NU (1)

4.Faptul cǎ beţi a creat vreodatǎ probleme între dumneavoastrǎ şi soţia/soţul,

pǎrinţii sau rudele apropiate?

DA (1) NU

5.Obişnuiţi sǎ beţi dimineaţa?

DA (1) NU

6.Ati simţit vreodatǎ nevoia sǎ renunţaţi la consumul de alcool?

DA (2) NU

7.V-a zis vreodatǎ doctorul sǎ renunţaţi la consumul de alcool?

DA (1) NU

8.Aţi fost internat vreodatǎ într-o secţie de psihiatrie?

DA NU

128

Page 130: Psihologie - Rolul terapiei sugestive în ameliorarea depresiei la alcoolici

9.Dacǎ rǎspunsul la întrebarea 8 este DA consumul de alcool a constituit o parte

din problema pentru care v-aţi internat?

DA (1) NU

10.Aţi fost vreodatǎ arestat, chiar şi pentru câteva ore, deoarece vǎ aflaţi sub

influenţa bǎuturilor alcoolice la volan?

DA (1) NU

Scorare: pentru întrebǎrile 1 şi 3, NU este un rǎspuns pozitiv; pentru ceilalţi

itemi DA este un rǎspuns pozitiv. Se însumeazǎ scorurile de la fiecare întrebare cu

rǎspuns pozitiv (scorurile din paranteze). Un scor total mai mare de trei indicǎ faptul cǎ

subiectul este alcoolic.

129