3.Motivatia invatarii1.Delimitări conceptuale ale motivatiei invătării.Unii savanţi psihologi, care au cerceta tproblema motivaţiei s-au exprimat astfel:- „motivaţia este o organizare ierarhică a întregii sisteme de imbolduri" (S.L. Rubinştein) ; - „esenţa motivaţiei totalitatea motivelor, care determină activitatea dată" (L.I. Bojovici); - „motivaţia include în sine toate felurile de imbolduri: motive, necesităţi, scopuri, interese,

aspiraţii, inclinaţii, dominante motivaţionale"( V.G. Aseev). Motivatia apare ca o cauzalitate externă transpusă în plan intern: motivaţia trebu considerată şi ca

o lege generală de organizare si functionare a întregului sistem psihic uman, operind distineţia necesară intre plăcut şi neplăcut, între util şi inutil, intre bun şi rău. loate celeialte memoria, vointa, precum şi componentele caractersa1(1 şt procese psibice percepţia, gi nd rea, aptituctinală ale p•rsonalităţii sint subordonate legii motivatiei, eonţinutul lor dezvăluind semnificaţia şi vaţenţele „motivaţionale" ale obiectelor şi fenomenelor din jur, Motivatia poate fr considerată ca un factor intern, care impreună cu ceilalţi factori interni contribuie 1a determinarea manitestărilor de conduită.

Latura de conţinut este dată de natura calitativă, modală a semnalelor pe care le antrenează starea internă de necesitatea dată: de foame, de sete, de mişcare, de distracţie, de informare-cunoaştere, de conversaţie, de muzicăLatura dinamică este dată de încărcătura energetică a semnalelor respective şi de raportul tensiune/destindere care se stabileşte la nivelul profilului general de stare al sistemului personalităţii. in plan subiectiv, ea se exprimă prin intermediul unor trăiri emoţionale. Pe traiectoria unui proces motivaţional, se evidenţiază o succesiune de tipuri de semnale informaţionale, fiecare avînd o funcţie specifică şi anume: semnale de sensibilizare, semnale de discriminare-edificare, semnale de selectare, semnale de operare şi semnale de validare.

2.Functiiie si formele motivatiei, Există tipuri extreme de diferite de motivaţie, ca structură Şi funcţionalitate, complexitate şi rol,

există şi funcţii diferite ale acestora. Printre funcţiile motivaţiei enumerăm: 1) Funcţia de activare internă difuză de semnalizare a unui dezechilibru fiziologic sau psihologic.

in această fază starea de necesitate dăinuie, dar nu declanşează încă acţiunea. 2) Funcţia de mobil sau factor declansator al acţiunilor afective. Aceasta este motivul definit de

psihologul francez N. Pieron că „mobilul ce alege dintre deprinderile existente pe cea care va fi actualizată". Aceasta, întrucît identifică un motiv înseamnă a răspunde la intrebarea „ de ce?".

3) Funcţia de autoreglare a conduitei prin care se imprimă conduitei un caracter activ Şi selectiv. Eficienţa reglatorie a motivaţiei este dependentă în egală măsură de energizare şi direcţionare. Esenţa pentru motivaţie este faptul că ea intrigă, impulsionează, declanşează acţiunea, iar acţiunea, prin intermediul conexiunii inverse, influenţează însăşi baza motivaţională şi dinamica ei.

Formele educatieiProcesul de diversiticare a entităţilor motivaţionale se cho importanţă sau semnificaţia reglatorie şi

după h aspect genetic, se delimitează două tipuri de motivaţie:1) motivaţie înnăscută sau primara 2) motivatie dobîndită sau secundară. Motivatia inascuta este legată esenţialmente de procesele de dezvoltare, m • ului nostru,

ca ,nnăsculă cadrul organismului. Ea exprimă nevoia bazală a organism e a integrităţii structu Motiolia ‘ de menţiner logică in primare sInt funcţionaleînc:die homeostazied.ebisou bstant,ă, energie şi informaţie din mediul extern ţiune mai parte mtră în func • entitate vie reproducere

Motivatia dobândită sau secundară este specifică cu precădere omului, este favorizată de doi factori principali:

a) un factor de ordin intern , legat de creşterea gradului de complexitate structural — funcţională a creierului care, pe de o parte , duce la inversarea raportului dintre experienţa individuală şi cea de expresie în procesul adaptării în favoarea celei dintîi, iar pe de altă parte, asigură mecanisme apte să realizeze funcţii psihice de nivel superior, de tip conştient

b) cel de-al doilea factor este de ordin extern si el se leagă de constituirea şi dezvoltarea istorică a mediului sociocultural, carepune în fata indivizilor concreţi sarcini şi exigenţe specifice de adaptare, calitativ diferite de cele ridicate de mediul natural. Printre asemenea sarcini şi exigenţe, pot fi menţionate:

- imperativul angajării activitate sistematică şi permanenţă de asigurare a celor necesare existenţei;

- necesitatea perfecţionării şi diversificării propriilor capacităţi şi abilităţi pentru a face faţă în mod eficient a unei game cît mai întinse şi diversificate de situaţii;

-obligaţia de a raporta propriile interese, dorinţe şi scopurile celorialţi semeni şi la normele şi principiile morale supraordonaţi;

După semnificaţie importanţă reglatoare motivaţia se împarte în: a)Motivatie pozitivă si motivatie negativă. Prima este propusă de stimulări (lauda, încurajarea

etc. ) şi se soldează cu efecte benefice asupra activităţii sau relaţiilor interumane, cum ar fi apropierea activităţilor, angajarea în ele, preferarea persoanelor. Cea de a doua este propusă de folosirea unor stimuli reversivi (blamarea, ameninţarea, pedepsirea) şi se asociază cu efecte de obţinere, evitare, refuz.

b)Motivaţie intrinsecă extrinsecă, această clasificare are în vedere raportarea motivaţiei la sursa ei producătoare.

c)Motiva ie co nevoia de a şti, de a cunoaşte, de a fi stimulat senzorial, forma ei tipică flind curiozitateapentru nou, complex, pentru schimbare

3. Ţipurile motivatiei şi scopul activitătii. Deosebim următoarele feluri de motivaţie:- motivaţia invăţări: - motivaţia cunoaşterii; -motivaţia autoinstruirii; - motivaţia muncii etc. Trăseiturile caracteristice ale motivatiei ca calitate integrală a personalităţii. Se deosebesc două

laturi integre : de conţinut şi dinamică. Latura de conţinut are: 1.0rientarea ideologico-morală. Ea se caracterizează prin: • Componenţa elementelor motivaţiei, adică a necesităţii, motivelor, scopurilor. • Ierarhie — adică ce este dominant, de frunte. • Generalizarea este calitatea de a-şi lărgi sfera de influenţă şi activismul se manifestă nu numai

într-o direcţie dar în mai multe. • Conştienciozitatea este o aspiraţie permanentă de a-şi dezvolta imbolduri mai perfecte.

inţelegerea rolului instruirii şi muncii în satisfacerea necesităţilor proprii. 2.Orientarea concret ă de obiect sau selectare. Se caracterizează prin aceea că arată anume ce îl

atrage, de exemplu pe elev, în activitatea instructivă: • Conţinutui materialului instructiv; • Procedeeie de acţiune;

• Felurile de activităţi.

Partea dinamică arată modul existenţei, funcţionării motivaţiei. Ea se caracterizează prin: -intesitatea -stabiliattea -eficienta

Elevi formează un sistem motivaţional de invăţare complex care include următoarele 1.Motive legate de continutul invatarii2.Motive legate de procesul învăţării 3.Motive sociale ample: motivele îndatoririlor şi responsabilităţilor în faţa societăţii, 4. Motive de autodeterminare 5.Motive personale: a) motive de bunăstare (tendinţa de a primi aprobarea din partea prOfesorilor,

părinţilor, colegilor de clasă, dorinţa de a primi note bune); b) motive de prestigiu (dorinta de a fi printre primii elevi, de a fi cel mai bun);

6. Motive negative (evitarea neplăcerilor care pot apărea din partea profesorilor, părinţilor, colegilor de clasă, dacă elevul nu va învăţa bine)

Tipuri de motivatie specifice activitătii de învățare. Marea diversitate a motivelor învăţării şcolare impune ordonarea lor în anumite categorii.

Criteriile de clasificare a motivelor activităţii de învăţare sînt numeroase şi diferă de la un autor la altul. Cele mai concludente criterii sînt:

- Criteriul privind relaţia motiv — învăţare scop. -Criteriul continutului psihologic al motivelor.- Criteriul valoric.

- Criteriul aspectului temporal al motivelor.

4. Motivatia si comonentele ei interne. Motivaţia de a invăta este segmentul primordial al succesului şcolar. Sursele motivaţiei sunt

multiple şi complexe. Este logic să acceptăm ideea că pe asemenea rute motivaţionale elevul va f profound implicat în

sarcinile de învăţare, va fi orientat spre finalităţi , Intr-o mare măsură conştientizate. El transferă în Invăţare, în mod relativ constant pe o anumită perioadă de timp, poteţialul cognitive, stările afective şi cognitiv — acţionale , experienţa de viaţă, etc. La polul celălalt, swe, de ,a nu fi motivat pentru învăţătură " este identificabilă prin absenţa „absorbirii", prin pasivitate, inactivitate, concentrare foarte lentă şi greoaie într-o sarcină de Invăţare, lipsă spontaneitate şi chiar stări de anxietate.

Componentele interne ale motivatiei pentru a învăţa sînt următoarele: ► Curiozitatea►Autoeficienţa. ►Atitudinile. Modificările spre bine a atitudinii elevului se pot realiza prin următoarele modalităţi: 1) oferind un mesaj persuasiv şi bine argumentat; 2) modelînd şi /sau încurajînd comportamentele dezirabile şi pertinente; 3) inducind disonanţă între componentele cognitive, efective şi comportamentale ale atitudinilor. ►Necesităţile. Necesităţile unui elev diferă enorm de cele ale altora. Clasificarea cea mai notorie şi mai des

utilizată este ierarhia necesităţilor realizată de A. Maslow, care le împarte în 5 niveluri distincte: 1) nevoile fiziologice 2) nevoia de siguranţă 3) nevoia de dragoste şi afiliere 4) nevoia de stimă şi apreciere 5) nevoia de autoactualizare. ►Competenţa.

5.Structura sistemului motivational Kolar. Daca acceptarn ca sfera comportamentelor de invatare este plurimotivata, atunci trebuie sä se

evidentieze complexitatea fatetelor mecanismului motivational al invatarii. Astfel, dupd locul pe care ii ocupa motivatia in structura activitatii de invatare, distingem :-Motivatia intrinseca, ale carei caracteristici dinamogene decurg din insesi sarcinile si continutul

activitatii de invatare si motivatia extrinsecd, careia ii sent proprii elemente ce tin de efectelesau factorii extern i care dinamizeaza activitatea de invatare.

-Motive stimulatorii (lauda, incurajarea, aprecierea obiectiva, relatii socio-afective tonice,respectul opiniei, organizarea logics si sistematica a informatiilor etc.) §i motive inhibitive(situatii contradictorii, teama de nota, blamul, pedeapsa, aprecierea subiectiva, indiferenta,monotonia etc)

-Motive adaptative (de semn pozitiv) §i motivatie dezapdative (de semn negative-Motivatii inalta (ridicata)

Categorii de motive:1. Motive profesionale2. Motive cognitive3. Motive social-morale4. Motive individuale

5. Motive material6. Motive relationare7. Motive extriseca

4.Succesul şi insuccesul şcolar.

1• Delimitări conce tuale ale succesului si insuccesului colar. Succesul şcolar se raportează la totalitatea rezultatelor elevilor, atât în ceea ce priveşte planul

instruirii (nivelul de pregătire ştiintifică, acumularea cunoştinţelor şi formarea abilităţilor de aplicare a acestora).

In concordanţă cu această semnificaţie, se profilează două criterii de evaluare a succesului şcolar: unul de evaluare internă care priveşte măsura 1n care sunt Indeplinite obiectivele activităţil didactice; altu I de evaluare externă care presupune aprecierea ţ-wegătirii eievilor prin competenţeie şi conduita ce le dovedesc pe treptele următoare de Invăţământ sau după absolvire, In activitatea profesională şi tin viaţa socială.

Progresul şcolar exprimă aprecierea rezultatelor obţinute şi a evoluţiei situaţiei la Invăţătură a elevului prin raportarea acestora la performanţe anterioare.

La polul opus, insuccesul şcolar reprezintă incapacitatea elevului de a face faţă cerinţelor educative şi comportamentale impuse de mediul şcolar. Eşecul şcolar se poate manifesta variat, de la incapacitatea patlială de a face faţă exigenţelor instruirii, până la abandonul şcolar.

2. Factorii care modelează succesul şcolar. Factorii care modelează succesul şcolar (şi, implicit, insuccesul şcolar) sunt de natură

individuală(caracteristici ale elevului, de natură cognitivă sau noncognitivă), relaţională, legaţi de climatul familial, de mediul şcolar sau de ambianţa socială generală.

Factorii cognitivi ai succesului se referă la capacităţile de cunoaştere ale elevului (nivelul la care se destăşoară funcţihe şi procesele sale cognitive perceptive-logice, de memorare, imaginative, verbale, acţionale).

Factorii noncognitivi sau diferenţiali includ: trăiri emoţionale, interese, motivaţii, atitudinea faţă de şcoală, profesori, colegi, care se pot constitui în catalizatori sau inhibitori ai factorilor cognitivi.

Eşecul de tip cognitiv se referă Ia nerealizarea de către elevi a obiectivelor pedagogice. Ele atestă niveiul scăzut de competenţă la elevul respectiv, explicate prin intărzieri în dezvoltarea intelectuală sau prin deficienţe în plan motivaţional, voliţional şi operaţional.

Factorii de tip relaţional pot determina un eşec şcolar de tip noncognitiv, ce se referă la inadaptarea elevului la exigenţele ambianţei şcolare, la rigorile vieţii de elev, la normele şi regulile impuse de mediul şcolar.

Factori care ţin de ambianţa şcolară sunt: rigiditatea ritmurilor de învăţare. diferenţele semnificative existente între profesori şi chiar şcoli, factori care privesc natura şi nivelul exigenţelor cognitive manifestate faţă de elevi, tipul acţiunilor educative, mărimea clasei de elevi, eterogenitatea clasei, stilul didactic deficitar, deficienţe privind resursele şcolare şi managementul general al

învăţământului.Factorii care ţin de clirnatul familial se referă la situaţiile în care elevii nu beneficiază de

sprijinul familiei, necesar atât la nivel intelectual şi material, cât şi afectiv.Factori generaţi de ambianţa educaţională socială generală, tensionată sau optimistă,

pozitivă.

3. Modalită i de evaluare si revenire a insuccesului colar.In evaluarea corectă a eşecului şcolar trebuie luate în considerare persistenţa şi ampioarea cu care

el se manifestă: eşecul poate avea un caracter episodic limitat la o situaţie conflictuală, sau din contră, poate îmbrăca forma unui fenomen de durată atunci când se fundamentează pe un handicap sociai sever. Când eşecul şcolar vizează toate aspectele vieţii şcolare, toate materiile de învăţământ,el dobândeşte un caracter generalizat şi se poate manifesta prin grave lacune în cunoştinţe,absenteism nemotivat, aversiune faţă de invăţătură, dispreţ faţă de autoritatea şcolară 1n general,realizarea unor bufonerii sau glume de prost gust, etc.0 evaluare corectă a factorilor care determină insuccesul şcolar va determina şi alegerea unor modalităţi de prevenire a insuccesuluişcolar eficiente, printre care: cunoaşterea copilului şi adaptarea instruirii şcolare la nivelul acestuia; proiectarea modernă a activităţii didactice; utilizarea unor strategii didactice activ-participative; tratarea diferenţiată a elevilor prin adecvarea nivelului instruirii 1a posibilităţile acestora, temeinica pregătire profesională a cadrelor didactice; sporirea rolului

Invăţământului preşcolar considerat ca bază pentru dobândirea principalelor norme şi reguli de comportare; stabilirea unor relaţii strânse de parteneriat între şcoală şi familie; proiectarea unor acţiuni de orientare şcolară şi profesională adecvate care să se desfăşoare pe tot parcursul şcolarităţii, dar mai ales la sfârşituri de cicluri şcolare şi la trecerea în viaţa activă.

Activitatea de înlăturare a eşecului şcolar este mult mai dificilă decât cea de prevenire, presupunând în special elaborarea unor strategii de tratare diferenţiată şi individualizată a elevilor aflaţi în situaţia de eşec şcolar.

4. Solutii educative în prevenirea deviantei comportamentale. Devianţa comportamentală este concepută ca rezultat al mecanismelor psihosociale sau ca a unei divergenţe

normative de către unui sau mai mulţi membri ai unui grup de apartenenţă, manifestată fie prin incapacitate personală sau socială de a realiza o activitate, fie prin răzvrătire şi refuz de participare sau de implicare într-o situaţie. Ea apare ca urmare a inadaptării individului la un de cerinţe impuse de instituţii, comunităţi sau chiar de societate.

0 formă accentuată a devianţei system o reprezintă delincvenţa. Ea presupune un grad mai mare de vinovăţie şi este prevăzută şi sancţionată de legea penală.Inadaptarea comportamentală a unor elevi poate fi remarcată prin tulburările de relaţionare ale acestora cu părinţii, profesorii, colegii, prietenii, ea cuprinzând modificări comportamentale diverse: minciuna, inconsecvenţa comportamentală, violenţa verbală, fumatul ostentativ, copiatul, bruscarea celorlalţi colegi, refuzul de a saluta, diferite atitudini nonconformiste, cât şi abateri mai grave de la normele morale, ce intră în domeniul legislaţiei penale: furtul repetat, tâlhăria, vagabondajul, spargerea unor locuinţe, prostituţia, consumul de alcool sau de droguri, etc.

Cauzele individuale pot fi atât de natură ereditară în sensul manifestării unor predispoziţii generate de condiţii interne cât şi formate sub influenţa unor factori de mediu negativi ce imprimă personalităţii tânărului o orientare antisocială. Condiţiile favorizante au în vedere Imprejurările şi situaţiile externe care contribuie şi facilitează comiterea delictului.Mediul şcolar poate prezenta uneori influenţe psihopedagogice negative, ce conduc către dezadaptare şcolară şi chiar către devianţa comportamentală a elevilor: subaprecierea şi supraaprecierea capacităţilor reale ale elevilor; dezacordul asupra motivaţiilor conduitei elevului; conflicte individuale în cadrul clasei de elevi. in sensul prevenirii, cunoaşterii şi eliminării cauzelor şi condiţiilor care generează devianţa comportamentală la nivel microsocial (familie, şcoală, grup de prieteni) sînt importante: o bună pregătire de specialitate şi psihopedagogică a cadrelor didactice; accesul la centre şi cabinete de consultanţă psihopedagogică; trebuie accentuate elementele pozitive din comportamentul elevilor, tocmai pentru a le elimina pe cele negative prin intermediul celor pozitive; trebuie luat în considerare şi nivelul de vîrstă al elevului, faptul că fiecare etapă de dezvoltare cronologică are resurse, motivaţii şi mecanisme diferite de adaptare; alegerea unor sarcini, a unor activităţi sau chiar a unor profesii în acord cu interesul şi aptitudinile reale ale copilului.