Dinamica motivațională în concepția lui E. L. Deci

Motivația intrinsecă își are sursa în însăși activitatea desfășurată și se satisface prin

îndeplinirea acelei activități. Elevul învață din dorința de a și mai multe despre un domeniu care îl

interesează și îl captivează.

Motivația extrinsecă este aceea a cărei sursă se află în exteriorul individului și a activității

desfășurate. Elevul învața pentru a îndeplini anumite scopuri/obiective impuse de autoritate

(părinți, profesori) , iar , mai târziu, autoimpuse(performnță, apreciere etc.)

E. L. Deci plasează motivația pe un continuum în care la o extremă se află motivația extrinsecă ,

iar la celălalt motivația intrinsecă. Între cele două extreme, Deci plasează patru niveluri ale

motivației pe care elevul poate să le atingă:

Reglarea externă-Interiorizare-Identificare- Integrare

Reglarea externă- activitatea de învățare este reglată exclusiv prin stimuli externi, recompense

și pedepse.

Interiorizarea- sursa de control a comportamentului este externă dar este interiorizată treptat.

Identificarea- elevul îndeplinește o activitate pentru ca preconizează că aceasta va avea

consecințe importante pentru el.

Integrarea- elevul se angajează în activitatea de învățare pentru că aceasta corespunde

propriilor scopuri și aspirații.

Aplicații educaționale:

Practicienii educației nu trebuie să sesizeze motivația în manieră dihotomică, adica un elev este

motivat fie intrinsec, fie extrinsec. Există niveluri intermediare între acestea doua. Datoria lor este

să aducă elevii cel puțin la nivelul identificării, având în vedere că, în general, ei percep activitătile

scolare ca fiind impuse și nu tocmai foarte plăcute.

Motivația extrinsecă

Motivația intrinsecă

Modelul sociocognitiv al motivației în contextul școlar: Rolland Viau

Potrivit lui Viau, ” motivația în context școlar este o stare dinamică ce își are originea în

percepțiile elevului asupra lui însuși și asupra mediului , care îl incită să își aleagă o activitate, să se

angajeze și să persevereze în îndeplinirea acesteia pentru atingerea unui scop”.

Definiția evidențiază trei aspecte ale motivație:

- Motivația este un fenomen dinamic, care se schimbă constant;

- Presupune interacțiunea dintre percepțiile elevului, comportamentele acestuia și mediu;

- Presupune atingerea unui scop.

Determinanți Indicatori

Angajament cognitiv

Alegere Performanță

Context

Perseverență

Potrivit acestui model, motivația își are originea în relația dintre percepțiile elevului și contextul

de formare.

Percepția valorii unei activități este judecata pe care o face elevul o face asupra importanței și

interesului unei activități pentru scopurile pe care le urmărește

Percepția elevului asupra propriei competențe de a îndeplini o activitate trimite la conceptul de

autoeficiență, dezvoltat de A. Bandura. La originea acestei percepții se află un proces de

autoevaluare , în baza căruia un individ apreciază capacitatea lui de îndeplini o sarcină.

Această percepție condiționează tipul de angajament cognitiv.

Percepția controlului pe care elevul crede că îl exercită asupra asupra desășurării și

consecințelor unei activități. Un elev care estimează ca strategiile pe care le utilizează pentru a

Percepțiile elevului:

-Asupra valorii unei

activități

-Asupra competenței

sale

-Asupra controlabilității

unei situații

rezolva o problemă îi vor permite să o rezolve în mod corespunzător, se va simți capabil de a

controla desfășurearea acelei activități și viceversa.

Aplicații educaționale:

În modelul propus de Viau, indicatorii motivației sunt și consecințe ale motivației. Profesorul

trebuie să gasească maniera adecvată de a face ora lui interesantă, atractivă și folositoare pentru

atingerea scopurilor elevilor. Astfel elevul va alege să întreprindă o activitate de învățarare, va

persevera în îndeplinirea ei, va utiliza cele mai adecvate strategii de învățare și autoreglare (care

definesc angajamentul cognitiv al elevului) și va obține performanțe înalte.