Boala ca ,,sansa” de maturizareConceptul de boala este utilizat,in cadrul abordarii transgenerationale,pe de o parte in

sensul strict al diferitelor afectiuni pe care are o persoana,ca rezultat al unui tip specific de raspuns in cadrul interectiunilor sale cu familia de origine,si pe de alta parte intr-un sens metaforic,ca expresie a unei mitologii si simbolistici specifice asociate bolii psihice,somatice sau psihosomatice in cadrul familial.

Boala si confruntarea cu experienta traversarii bolii si cu decriptarea semnifactiilor ei poate reprezenta o ,,sansa” de maturizare.Cei afectati au observat ca boala dificila ii poate pune in contact cu nevoi neglijate pana in acel moment ,ii poate pune in contact cu ei insisi. Ii ,,trezeste” la ceea ce sunt cu adevarat.Abordarea psihogenealogica pare sa fie din ce in ce mai mult inevitabila atunci cand pornim pe drumul intelegerii si asistarii complicate dezvoltari a umanului.Poate fi o poarta de acces catre o cunoastere mai extinsa sau mai adanca a fenomenelor psihologice si sociale.Poate si mai profitabila in planul evolutiei.

Boala,indiferent de natura sau de gravitatea ei,produce un dezechilibru atat la nivel fizic cat mai ales psihic.Din propria experienta,boala are consecinte nu numai la nivel propriu cat si la nivel de familie ,a activitatilor,a visurilor pe care le ai si a idealurilor pe care ti le propui.Iti schimba viziunea a tot ce ti-ai dorit pentru ca te face sa privesti prin prisma ei si prin prisma momentelor prin care treci.Un exemplu este astmul. In momentul in care aveam crizele de astm,ma gandeam ca va trebui sa nu mai ies de frica ca le voi face in prezenta prietenilor sau in momentul unor activitati importante. Am inceput sa ma izolez si sa imi accept soarta ,,bolnava”.Cel mai mult ma speria faptul ca aceste crize aveau o frecventa de cateva ori pe zi si deja se dezvoltase si o anxietate ,iar panica imi accentua mai mult momentul in care desi treceau cateva minute cand ramaneam fara aer, pentru mine si subconstientul meu erau interpretate de infinit de ori mai profund. Am inceput sa imi modific si planurile de viitor,gandindu- ma ca viitorul meu copil poate mosteni boala si poate face atacuri chiar de cand se naste. Boala aceasta,surprinzator,a aparut pe neasteptate si din motive total necunoscut,nimeni din familie sau din gena familiei, neavand vreodata vreo problema cu respiratia. Insa faptul ca sunt o persoana mai sensibila si pe un fond stresant precum si a unor factori de natura fizica ,adica mucegaiul la care eram alergica,au dus catre nasterea acesteia. Insa dupa un an,am scapat de inhalator,de crize si de tratament,iar faptul ca in mometul respectiv totul reprezenta un chin,acum privind retrospectiv,realizez ca a contribuit foarte mult la dezvoltarea mea personala. M-a ajutat sa ma cunosc pe mine in momentele de cumpana si m-a invatat cum sa imi gestionez frica si sa o pot manipula eu pe ea. Cred ca fiecare lucru care ne este dat ,nu este intamplator. Insa este foarte important din ce punct il privim. Il putem privi ca o sansa catre o autodezvoltare ,crestere si intarire din punct de vedere psihic sau putem privi conceptul de boala ca atare si sa nu extragem niciun inteles din manifestarea ei.

Mitologiile familiale si mitologiile comunitare

În practică mitologiile familiale se referă la modalitaţile transmise de fiecare familie de a fi în lume ca femeie, ca bărbat, ca şi cuplu căsătorit, precum cele de referinţă la sexualitate. Vorbind despre miturile lumii moderne Mircea Eliade se referă la mituri ca la „...expresia unui mod de a fi în lume...” (Eliade, 1991 apud Godeanu, 2008).Comunitatea şi familia proprie participă la crearea unei poveşti care pe lângă scenariul personal de viaţă ne arestează într-o matrice din care uneori s-ar putea să nu ieşim niciodată.Anne Teachworth (2006) vorbeşte despre efectul posthipnotic care ne „ghidează” alegerile profesionale, parteneriale şi de altă natură.

Singurul loc în care te simți fericit, împlinit, parte integrantă a unui întreg este familia. Aici tu ai un rol bine definit, ești iubit și iubești la rândul tău. În mijlocul familiei nu există, eu, tu, există doar noi. Putem afirma că familia este nucleul societății, pentru că fără familie, societatea nu ar putea exista. De-a lungul anilor, familia a însemnat totul. Ea a fost rezervorul uman al societății, a fost speranța viitorului și cea care a dat stabilitate. Afirmăm, de multe ori, că în familie ne găsim refugiul, pacea, liniștea și armonia.

Totul se începe şi se învaţă mai întâi în familie. „Dacă copilul nu învaţă să iubească în familie, de la părinţii săi, unde va învăţa să iubească? Dacă nu s-a deprins încă din copilărie să caute fericirea tocmai în fericirea reciprocă, în ce porniri rele şi vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta maturităţii? Copiii preiau totul şi imită totul…”

Acordurile şi contractele familiale conştiente şi inconştiente construiesc legăturile familiale (Decherf, 2005).Mitul familial este prezervat cu ajutorul memoriei familiale. Memoria familială ca orice tip de memorie, conjugă cele trei dimenisuni în care se desfăşoară viaţa unui individ: trecut, prezent, viitor. Faptul că cineva îşi aduce aminte de ceea ce a trăit el sau mai cu seamă de ceva trăit de antecesorii lui şi povestit celor din familie, este tocmai expresia unor legături de filiaţie, a apartenenţei individului la grupul social din care face parte, la familia din care provine. Individul se identifică cu modelele, cu valorile şi evenimentele care au constituit viaţa familiei din care provine. Acestea reprezintă „zestrea generaţională” cu care fiecare porneşte în viaţă şi totodată perceptele pe care se construieşte prezentul. Aşadar nu trăim într-un prezent rupt de trecut aşa cum nu trăim în viitor fără să ne sprijinim pe ceea ce cunoaştem despre noi şi cei din mediul în care provenim.

Gheorghe Cristiana

Seria II,Grupa7