PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind...

of 21 /21
Rezumat 1 ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN IMNELE LITURGICE ALE BISERICII ORTODOXE. CREAłIA IMNOGRAFICĂ A SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN PREZENTĂ ÎN CĂRłILE DE CULT ACTUALE - Rezumat - În Introducere se aduce în discuŃie motivul alegerii temei, delimitarea acesteia, structurarea ei, precum şi scopul vizat. Astfel, lucrarea de faŃă îşi propune să aducă lumină asupra unui subiect ce nu a mai fost abordat până acum în mod special, şi anume asupra valorii şi semnificaŃiei teologice a imnografiei Sfântului Ioan Damaschin prezentă în cărŃile de cult actuale, în scopul folosirii acesteia de către preotul predicator ca material de documentare în alcătuirea cuvântărilor sale. CAPITOLUL I: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN IMNELE LITURGICE ALE BISERICII ORTODOXE Partea noŃional-generală este reprezentată de Capitolul I care, având în vedere slujirea învăŃătorească sau didactică a preotului, evidenŃiază importanŃa propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu prin imnele liturgice ale Bisericii Ortodoxe, din dorinŃa de a prezenta câteva dintre elementele de bază ale acesteia. 1. Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu şi importanŃa sa în iconomia mântuirii Propovăduirea este o necesitate vitală pentru mântuirea credincioşilor, întrucât predica rostită de preot creează în sufletul credinciosului credinŃa prin care îşi poate însuşi adevărurile descoperite şi starea sufletească adecvată pentru a putea intra în comuniune cu Hristos, prin Sfintele Taine. Se are în vedere şi importanŃa practică a

Transcript of PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind...

Page 1: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 1

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU

PRIN IMNELE LITURGICE ALE BISERICII ORTODOXE.

CREAłIA IMNOGRAFICĂ A SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN

PREZENTĂ ÎN CĂRłILE DE CULT ACTUALE

- Rezumat -

În Introducere se aduce în discuŃie motivul alegerii temei, delimitarea acesteia,

structurarea ei, precum şi scopul vizat. Astfel, lucrarea de faŃă îşi propune să aducă

lumină asupra unui subiect ce nu a mai fost abordat până acum în mod special, şi anume

asupra valorii şi semnificaŃiei teologice a imnografiei Sfântului Ioan Damaschin

prezentă în cărŃile de cult actuale, în scopul folosirii acesteia de către preotul predicator

ca material de documentare în alcătuirea cuvântărilor sale.

CAPITOLUL I:

PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU

PRIN IMNELE LITURGICE ALE BISERICII ORTODOXE

Partea noŃional-generală este reprezentată de Capitolul I care, având în vedere

slujirea învăŃătorească sau didactică a preotului, evidenŃiază importanŃa propovăduirii

Cuvântului lui Dumnezeu prin imnele liturgice ale Bisericii Ortodoxe, din dorinŃa de a

prezenta câteva dintre elementele de bază ale acesteia.

1. Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu şi importanŃa sa în iconomia

mântuirii

Propovăduirea este o necesitate vitală pentru mântuirea credincioşilor, întrucât

predica rostită de preot creează în sufletul credinciosului credinŃa prin care îşi poate

însuşi adevărurile descoperite şi starea sufletească adecvată pentru a putea intra în

comuniune cu Hristos, prin Sfintele Taine. Se are în vedere şi importanŃa practică a

Page 2: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 2

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

predicii, a cărei menire este de a-i determina pe ascultători nu doar să cunoască

învăŃăturile evanghelice, ci să le şi pună în aplicare în viaŃa lor practică, deoarece

cuvântul propovăduit, dacă este acceptat de cel căruia i se adresează, devine începător al

lucrării mântuitoare în sufletul lui.

A. Cuvântul, darul Creatorului

Cuvântul are un rol indispensabil în relaŃiile interumane ca mijloc de comunicare

şi exprimare a gândurilor şi sentimentelor. Cuvântul, ca unitate de bază a limbii, este

darul lui Dumnezeu pentru om, având nu numai rolul de a împărtăşi cunoştinŃe sau

sentimente, ci şi rolul unei intervenŃii personale a vorbitorului în viaŃa ascultătorului.

Mai mult, omul a primit de la Creatorul său un dar suprem: Cuvântul lui Dumnezeu

întrupat sau Logosul, iar, prin mijlocirea şi Jertfa Acestuia, a primit posibilitatea

mântuirii.

B. Puterea Cuvântului lui Dumnezeu şi funcŃia Sa revelatoare

Dumnezeu a creat prin Cuvânt întreg Universul şi, tot prin Cuvânt, a binevoit să

ni se descopere venind în maximă apropiere de noi, comunicându-Se oamenilor la

nivelul lor de înŃelegere. În Vechiul Testament cuvântul divin era încredinŃat profeŃilor,

izvorul puterii acestuia aflându-se în Dumnezeu. În Noul Testament, Cel ce vorbeşte

oamenilor este Însuşi Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Cuvântul Său întrupat, puterea şi

autoritatea Lui de învăŃător şi profet fiind absolute. Cuvântul Evangheliei lui Hristos are

puterea de a-i întări pe cei care-l propovăduiesc şi de a-i converti existenŃial pe cei

care-l ascultă.

C. Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu – misiunea sfântă a

Bisericii

Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu este o lucrare rezervată în exclusivitate

Bisericii, întrucât numai ea este păstrătoarea, din generaŃie în generaŃie, a adevărului

Evangheliei lui Hristos şi garantul transmiterii fidele a învăŃăturilor revelate în scopul

mântuirii oamenilor, fapt confirmat chiar de practica Bisericii primare. De asemenea,

Page 3: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 3

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără

greşeală textul inspirat al acesteia.

D. Dimensiunea cultică a propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu

a. Cuvântul în cultul Bisericii Ortodoxe

În cadrul cultului, cuvântul ocupă un loc esenŃial, deoarece este întodeauna

cuvânt despre Hristos, predica ortodoxă fiind o componentă liturgică fără de care cultul

nu-şi poate atinge deplin scopul. Între Cuvânt şi Taină există o legătură ontologică

întrucât sunt două mijloace ale propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu. Prin predică,

preotul explică şi elemente ce Ńin de cultul însuşi, întrucât în acesta sunt cuprinse

învăŃături fundamentale de credinŃă şi principii ale moralei creştine.

b. Liturghia Cuvântului sau Taina Cuvântului

Sfânta Liturghie, pe lângă funcŃiile latreutico–euharistică şi harismatică, are şi o

funcŃie didactică sau catehetică, deoarece ne înfăŃişează în chip simbolic întreaga viaŃă

pământească a Mântuitorului. În special prin elementele centrale ale Liturghiei

Cuvântului – lecturile biblice şi predica – Biserica îşi îndeplineşte misiunea sa didactică

sau catehetică. Legătura strânsă dintre Liturghie – cuvânt – cateheză iese la iveală în

această primă parte a Liturghiei, întrucât toate elementele acesteia reînnoiesc, în chip

simbolic, lucrarea învăŃătorească a Mântuitorului din cei trei ani de activitate

pământească.

c. Desăvârşirea Euharistică a Cuvântului

Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu nu poate fi separată de săvârşirea

Tainei Sfintei Euharistii, deoarece, doar prin ea însăşi, predica nu are putere

mântuitoare, ci doar pregăteşte pe credincios pentru primirea mântuirii. Este evidenŃiată

legătura fiinŃială care există între săvârşirea Jertfei Euharistice şi propovăduirea

Cuvântului lui Dumnezeu, întrucât, în Biserica Ortodoxă, orice predică, indiferent de

felul ei, se rosteşte într-o logică liturgică.

Page 4: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 4

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

2. Imnele liturgice ale Bisericii Ortodoxe – mijloc de propovăduire a dreptei

credinŃe

A. NoŃiunea de imn. Imn liturgic

În limbajul bisericesc (liturgic) sub numele de imn înŃelegem orice compoziŃie

poetică cântată în adunările creştine. Imnele liturgice sunt parte componentă a Sfintei

TradiŃii, surprinzând în cuprinsul lor o mulŃime de învăŃături de interes dogmatic, uneori

chiar de origine Apostolică.

B. Folosirea imnelor în cultul primelor secole creştine

Cântarea imnelor liturgice a fost practicată întotdeauna în creştinism, chiar de la

Naşterea Mântuitorului. Primele imne sau cântări religioase care au intrat în cultul

creştin au fost psalmii biblici şi alte cântări biblice. Pe lângă acestea, în cultul Bisericii

au intrat şi imne care sunt creaŃii ale unor poeŃi şi imnografi începând din primele secole

creştine. Conştientizând rolul important al imnografiei creştine în desfăşurarea vieŃii

liturgice, SfinŃii PărinŃi au contribuit la dezvoltarea ei, dându-i un rol esenŃial în cadrul

slujbelor Bisericii.

C. Imnele liturgice – parte integrantă a cultului Bisericii Ortodoxe

În Biserica Ortodoxă propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu se face atât prin

predica rostită în cadrul cultului, cât şi prin cultul însuşi, care este un bogat tezaur de

doctrină. Săvârşirea actelor liturgice este, în mod direct, un mijloc de învăŃătură creştină

şi de răspândire a dreptei credinŃe. De aceea cultul Bisericii noastre Ortodoxe nu este un

ansamblu de acte liturgice lipsite de conŃinut, ci el exprimă în modul cel mai intuitiv

doctrina teologică a Bisericii.

Page 5: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 5

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

D. Imnele liturgice ale Bisericii Ortodoxe – mijloc de cunoaştere a

adevărurilor de credinŃă

Caracteristica definitorie a creaŃiilor imnografice fiind transmiterea exactă a

învăŃăturii creştine, în vederea păstrării purităŃii credinŃei ortodoxe, imnele liturgice ale

Bisericii noastre sunt un mijloc intuitiv de cunoaştere şi însuşire a adevărurilor de

credinŃă. În cadrul cultului, propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu se împlineşte mai

ales prin învăŃăturile ce se desprind din conŃinutul imnelor liturgice. ConŃinutul

doctrinar al acestora ne introduce pe fiecare dintre noi, cei care participăm la sfintele

slujbe, în „recapitularea” întregii istorii a iconomiei mântuirii. Participăm, astfel, la

toate evenimentele acestei iconomii, de la crearea omului şi căderea în păcat, până la

Întruparea Mântuitorului, Activitatea Sa pământească, răstignirea, Învierea Sa etc., toate

acestea având pentru noi un important rol pedagogic şi catehetic.

CAPITOLUL II:

ASPECTE ALE VIEłII ŞI OPEREI SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN

Capitolul al II-lea se ocupă de câteva aspecte legate de viaŃa şi opera Sfântului

Ioan Damaschin şi prezintă creaŃia imnografică a acestuia, prezentă în cărŃile de cult

actuale ale Bisericii.

1. ViaŃa Sfântului Ioan Damaschin

Întrucât există puŃine date despre viaŃa şi activitatea Sfântului Ioan Damaschin,

trasarea unor repere sigure ale vieŃii acestuia întâmpină numeroase piedici şi are ca

rezultat doar un contur schiŃat, presărat chiar cu unele episoade desprinse parcă din

legendă.

Sfântul Ioan Damaschin s-a născut în jurul anului 675, în oraşul Damasc,

capitala Siriei, de unde şi numele de „Damaschin” pe care îl poartă. La vremea

respectivă, Sfântul Ioan Damaschin era cunoscut şi sub numele de „Mansur”, datorită

faptului că s-a născut într-o familie ilustră şi bogată care purta acest nume şi care

deŃinea o funcŃie de conducere în cadrul administraŃiei Damascului.

Page 6: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 6

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Sergius sau Sergie, tatăl Sfântului Ioan Damaschin, i-a oferit fiului său o

educaŃie aleasă, angajând în acest sens un călugăr învăŃat cu numele Cosma, originar din

Italia. Acest călugăr erudit s-a ocupat de educaŃia celor doi copii ai lui Sergie, tânărul

Ioan şi un alt fiu, orfan, adoptat, pe care-l chema de asemenea Cosma şi care a devenit

ulterior episcop de Maiuma. După moartea tatălui său (în jurul anului 690), Sfântul

Ioan i-a urmat acestuia în înalta funcŃie administrativă a Damascului, până în jurul

anului 726, când s-a retras din viaŃa publică.

A fost hirotonit preot la Mănăstirea Sfântul Sava de către patriarhul Ioan al

Ierusalimului, înainte de anul 726, an în care Sfântul Ioan a şi Ńinut primul discurs în

apărarea icoanelor, în calitate de cleric.

Sfântul Ioan Damaschin a murit în anul 749 la Mănăstirea Sfântul Sava şi a fost

înmormântat lângă intrarea în biserica mănăstirii, Biserica Ortodoxă Răsăriteană

sărbătorindu-l pe data de 4 decembrie, în calitate de „cuvios”.

2. Opera Sfântului Ioan Damaschin

Sfântul Ioan Damaschin se evidenŃiază în istoria creştinătăŃii prin celebrele sale

scrieri în apărarea sfintelor icoane, prin lucrările sistematice şi prin numeroasele imne

pe care le-a compus. Sfântul Ioan a fost un sistematizator al teologiei creştine,

sintetizând TradiŃia SfinŃilor PărinŃi de până la el într-o manieră ce se distinge prin

claritate şi concizie.

Opera sa integrală a fost tipărită la Paris, în anul 1864, în colecŃia lui Jean Paul

Migne, „Patrologiae Graecae”, în volumele 94, 95 şi în prima parte a volumului 96.

Analizând lucrările sale, patrologii le-au împărŃit în şase categorii: A. Dogmatice B.

Polemice; C. Moralo-ascetice; D. Oratorice; E. Exegetice sau Hermeneutice şi F.

Poetice sau Imne.

3. CreaŃia imnografică a Sfântului Ioan Damaschin din cărŃile de cult

actuale

Operele imnografice ale Sfântului Ioan Damaschin incluse de J.P. Migne în

colecŃia sa sunt doar o mică parte din întreaga operă imnografică a Sfântului, creaŃia sa

de gen fiind mult mai voluminoasă.

Page 7: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 7

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

În lucrarea de faŃă nu ne-am propus o evaluare critică privind originalitatea

imnelor Sfântului Ioan Damaschin prezente în cărŃile de cult actuale. Identificarea

creaŃiei imnografice a Sfântului Ioan, s-a făcut fără a pune semne de întrebare asupra

autenticităŃii acesteia, pornind de la premisa Sfintei TradiŃii ca adevăr indiscutabil şi

având încredinŃarea că selecŃia Bisericii are valoare revelaŃională.

CAPITOLUL III:

ÎNVĂłĂTURA DESPRE DUMNEZEU REFLECTATĂ

ÎN IMNELE LITURGICE

ALE SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN

1. Dumnezeu - Treime în imnele liturgice ale Sfântului Ioan Damaschin

Dogma Sfintei Treimi este adevărul fundamental al creştinismului, credinŃa în

Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh fiind specifică RevelaŃiei Noului Testament. ÎnvăŃătura despre

„un Dumnezeu în Treime” este o mare Taină, deoarce nu poate fi înŃeleasă deplin pe

cale raŃională, ci numai prin mijlocirea credinŃei. Sfântul Ioan Damaschin, sintetizând

învăŃătura patristică despre Sfânta Treime în lucrările sale sistematice, a inclus-o şi în

imnele sale liturgice.

A. Unime şi Treime. „Unimea cea cinstită în Treime”

Sfântul Ioan Damaschin i-a învăŃat „pe toŃi fiii Bisericii să cânte cu evlavie

Unimea cea cinstită în Treime”. Sfânta Treime este Una – idee exprimată de Sfântul

Ioan prin expresii ca „Treime Una” sau „lumină în trei ipostasuri” –, dar şi Treime de

Persoane („un Dumnezeu în Treime”), noi slăvind „pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul

Duh”.

B. Trei Ipostasuri „în despărŃire neîmpărŃite”

Persoanele divine se deosebesc prin relaŃiile de origine a Uneia faŃă de Cealaltă,

Tatăl fiind nenăscut, Fiul născut, iar Duhul Sfânt purces. Sfântul Ioan Damaschin

Page 8: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 8

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

subliniază în imnele sale liturgice egalitatea şi consubstanŃialitatea Celor Trei Persoane

divine, care sunt „în dumnezeiască unire neamestecate şi în despărŃire neîmpărŃite”,

întrucât „Fiul este în Tatăl şi Duhul, Duhul în Tatăl şi Fiul, iar Tatăl în Fiul şi Duhul,

fără ca să se contragă, să se confunde sau să se amestece”.

C. „O fire, o voinŃă şi o lucrare în Treime”

Una dintre definiŃiile ce I s-au dat lui Dumnezeu este şi aceea de armonie,

întrucât „Treimea este o unitate perfectă”. În imnele sale, Sfântul Ioan evidenŃiază

identitatea de fiinŃă, voinŃă şi lucrare a Persoanelor Sfintei Treimi, întrucât, chiar dacă ni

Se pare uneori că o însuşire sau o lucrare I Se atribuie numai unei singure Persoane

divine, ca şi cum I-ar fi proprie numai Ei, aceasta aparŃine de fapt şi Celorlalte Două.

2. Dumnezeu-Tatăl în creaŃia imnografică a Sfântului Ioan Damaschin

Dumnezeu Tatăl, Cel dintâi Ipostas al Sfintei Treimi, este Dumnezeu adevărtat,

după cum reiese cu claritate din paginile Sfintei Scripturi. ÎnvăŃătura Bisericii Ortodoxe

despre Persoana Tatălui este cuprinsă în mod sintetic în articolul întâi al Simbolului de

credinŃă.

A. „Tatăl cel fără de început”

Atributul personal al Tatălui este acela de nenăscut, El neprimindu-şi existenŃa

de la nimeni, ci având cauza existenŃei sale în Sine Însuşi. Tatăl este „fără de început”,

adică „în afară de timp, fără de început, impasibil, incoruptibil, necorporal, unic, fără

de sfârsit”. De aceea, El naşte pe Fiul şi purcede pe Sfântul Duh „fără de început” şi

pentru veşnicie, deoarece „ceea ce este fără de început este şi fără de sfârşit”.

B. Dumnezeu – Tatăl, principiul UnităŃii

Tatăl fiind nenăscut, Fiul născut, iar Duhul Sfânt purces, unitatea Lor se

fundamentează pe esenŃa divină, pe care atât Fiul cât şi Duhul Sfânt o primesc de la

Tatăl. Pentru Sfântul Ioan Damaschin Unitatea „dumnezeieştii FiinŃe” cunoscută „în trei

Page 9: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 9

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

feŃe”, „neamestecate”, este asigurată de către Dumnezeu-Tatăl, Care este cauza unică,

necreată a naşterii din veşnicie a Fiului şi a purcederii din veşnicie a Sfântului Duh.

Sfântul Ioan accentuează această idee pentru a demonstra că doctrina trinitară nu pune

în pericol Unitatea Divină.

C. „Începătorul luminii” – perspectiva creaŃionistă

Fiind Dumnezeu adevărat şi „fără de început”, Tatăl este izvorul întregii

existenŃe, adevăr mărturisit de Sfântul Ioan Damaschin inclusiv în opera sa imnografică.

Tatăl este „izvorul existenŃei pentru cele care există, al vieŃii, pentru cei vii, al raŃiunii,

pentru cei care participă la raŃiune şi pentru toŃi, cauza bunătăŃilor”. Dar, ca orice altă

lucrare a lui Dumnezeu, creaŃia este opera Sfintei Treimi, în sensul că Tatăl creează prin

Cuvântul, în Duhul Sfânt.

3. Hristologia imnelor Sfântului Ioan Damaschin

ÎnvăŃătura hristologică a Sfântului Ioan Damaschin, cuprinsă atât în operele sale

sistematice, cât şi în cele imnografice, se încadrează pe linia gândirii SfinŃilor PărinŃi.

Imnele hristologice ale Sfântului Ioan Damaschin, culminând cu cele cuprinse în

Canonul Învierii, oglindesc bucuria întregii creaŃii în faŃa ridicării ei din starea în care se

afla şi surprind, în conŃinutul lor, atât învăŃătura biblică, cât şi cea patristică cu privire la

Hristos şi Opera Sa de mântuire.

A. Dumnezeirea Fiului

ForŃa interioară a Ortodoxiei este credinŃa că Iisus este Dumnezeu. Sfânta

Scriptură mărturiseşte în multe locuri dumnezeirea lui Iisus Hristos ca Fiu al lui

Dumnezeu, iar Sfânta TradiŃie o afirmă chiar înaintea Sinoadelor Ecumenice care i-au

dat caracter de dogmă. În acestea din urmă, Sfântul Ioan Damaschin ni-L înfăŃişează pe

Mântuitorul ca fiind de aceeaşi fiinŃă cu Tatăl, deci Dumnezeu adevărat. În imnele

liturgice ale Sfântului Ioan dumnezeirea Fiului reiese cu evidenŃă din faptul că autorul Îl

numeşte pe Mântuitorul: „Dumnezeu adevărat”, „Dumnezeul părinŃilor noştri”,

„Lumina cea fără de ani”, „de o fiinŃă cu Tatăl”, „Dumnezeu în chip omenesc” etc.

Page 10: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 10

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

a. Fiul – „deofiinŃă (�µοο�σιος) cu Tatăl şi cu Sfântul Duh”

Pentru Sfântul Ioan Damaschin, ca de altfel pentru toŃi SfinŃii PărinŃi anteriori

lui, faptul că Fiul este Dumnezeu adevărat şi deofiinŃă (�µοο�σιος) cu Tatăl şi cu

Sfântul Duh se impune cu evidenŃă, întrucât „Cele Trei Ipostase ale Sfintei Dumnezeiri

sunt de aceeaşi fiinŃă şi nezidite”. DeofiinŃimea Fiului cu Tatăl şi cu Sfântul Duh este

exprimată imnografic de Sfântul Ioan atunci când face referire la veşnicia Persoanelor

Sfintei Treimi, numindu-L pe Hristos: „Cel ce este fără de început împreună cu Tatăl

şi cu Duhul Sfânt”.

b. Iisus Hristos „Acelaşi ieri şi astăzi şi în veci”

Iisus Hristos – Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat – este cu adevărat

Dumnezeu născut din Tatăl din veşnicie şi fără de început, Dumnezeu pentru veşnicie.

Acest adevăr a fost exprimat de Sfântul Ioan în imnele sale liturgice, numindu-L pe

Mântuitorul „Acelaşi ieri şi astăzi şi în veci”, „Cuvântul Tatălui cel fără de ani”,

„Cuvântul cel veşnic”, întrucât Fiul „a fost totdeauna cu Tatăl şi în Tatăl, născut din El

din veşnicie şi fără de început”.

c. Cuvântul „prin Care toate s-au făcut” şi „se păzesc neclintite”

Sfânta Scriptură ne spune că Dumnezeu a creat lumea prin Cuvântul Său (Facere

1,3). De aceea, în multe dintre creaŃiile sale imnografice, Sfântul Ioan a surprins ideea

că prin Fiul Său, Dumnezeu a adus toate din nefiinŃă întru fiinŃă. Astfel, Hristos este:

„Cel ce întru înŃelepciune toate le-a zidit şi din nefiinŃă întru fiinŃă le-a adus” sau „Cel

ce cu înŃelepciune toate le-a lucrat”. Mai mult, Hristos nu este numai Creator, ci şi

Proniator: „Cel ce poartă curgerea vremilor după voia Sa”, „Cel prin Care toate se

păzesc neclintite”.

B. Fiul – „chipul Tatălui” (ε�κ�ν το� Πατρ�ς)

După cuvântul Scripturii nimeni nu-L poate vedea pe Tatăl decât prin Fiul. De

aceea Sfântul Ioan Damaschin, în imnele sale liturgice, Îl numeşte pe Fiul „chipul

Tatălui”. „Fiul este icoana Tatălui, iar Duhul, icoana Fiului, prin care Hristos, locuind

în om, dă acestuia asemănarea cu Dumnezeu”. Fiul este „chipul (icoana sau imaginea)

Tatălui”, deoarece Îl defineşte pe Tatăl, descoperindu-ne adevărul despre El, în scopul

Page 11: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 11

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

mântuirii noastre. Slujirea revelatoare este atribuită exclusiv Logosului, deoarece El Îl

cunoaşte fiinŃial pe Tatăl şi este „chipul desăvârşit al lui Dumnezeu”, după care a fost

creat omul. Astfel, Fiul este „lumină celor întunecaŃi”, „Raza cea strălucitoare a

negrăitei FiinŃe”, „Raza slavei Tatălui” etc.

C. Taina Întrupării. Dumnezeu „pentru oameni S-a îmbrăcat în Om”

Sfântului Ioan Damaschin i s-a atribuit supranumele de „Doctorul Întrupării”,

datorită faptului că în expunerea teologiei acestui moment din iconomia mântuirii a

sintetizat întreaga doctrină tradiŃională elaborată de SfinŃii PărinŃi şi scriitorii bisericeşti

de până în secolul al VIII-lea.

a. Întruparea, „uimitoare taină”

Întruparea Fiului lui Dumnezeu este „cea mai mare noutate” şi „singurul nou

sub soare”. În imnele sale liturgice Sfântul Ioan Damaschin o numeşte: „uimitoare

taină” sau „taina cea necuprinsă cu mintea”, deoarece un Ipostas din Treime, „în chip

de negrăit”, S-a unit „cu nimicnicia unui singur trup”.

b. Întruparea ca operă a Sfintei Treimi

Mântuirea lumii este voinŃa unică a celor Trei Persoane, care au o participare

specială în ceea ce priveşte Întruparea: Fiul Se Întrupează, „cu voia Tatălui, din Duhul

cel dumnezeiesc”. Pentru Sfântul Ioan Damaschin miracolul zămislirii preacurate este

opera Sfintei Treimi, deoarece la răspunsul afirmativ al Fecioarei Maria, din iniŃiativa

Tatălui, în sânul preacurat coboară Fiul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt, care este

nedespărŃit de Fiul, astfel că în Duhul, Cuvântul Şi-a „modelat” trup pentru Sine.

D. Hristos – Dumnezeu adevărat şi Om adevărat

Biserica Ortodoxă a propovăduit dintotdeauna învăŃătura despre Iisus Hristos ca

Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Bazându-se pe Sfânta Scriptură şi pe Sfânta

TradiŃie anterioară lor, Sinoadele Ecumenice au formulat – cu valoare de dogmă –

învăŃătura despre Persoana divino-umană a Mântuitorului.

Page 12: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 12

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

a. „Unul-Născut, în două firi”

În creaŃia sa imnografică, Sfântul Ioan Damaschin mărturiseşte adevărul despre

Fiul lui Dumnezeu Care „Se face Fiu al omului”. Astfel, El este „om şi Domn”, „de o

fiinŃă cu Tatăl şi cu noi oamenii”. Precizând, împotriva nestorianismului, învăŃătura

ortodoxă cu privire la Persoana Mântuitorului, imnele liturgice ale Sfântului Ioan

mărturisesc că „El nu este numai Dumnezeu şi nici numai un om simplu, ci Unul şi

Acelaşi Fiu, Unul-Născut, în două firi”.

b. Hristos – Cel „fără de păcat”

Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om ca noi toŃi, afară de păcatul strămoşesc şi de

orice alt păcat. Prin unirea celor două firi în ipostasul Cuvântului, firea omenească a lui

Hristos a fost îmbogăŃită cu însuşiri dumnezeieşti, firea dumnezeiască străbătând firea

omenească, îndumnezeindu-o şi ridicându-o până la asemănarea cu Dumnezeu. Firea

omenească a Mântuitorului voieşte numai binele, de aici rezultând lipsa absolută de

păcat şi sfinŃenia lui Iisus. Lipsa de păcat a Mântuitorului este afirmată de Sfântul Ioan

în imnele sale liturgice, care-L numesc pe Mântuitorul „fără de păcat” sau „fără

prihană”.

E. Taina Chenozei. „Plecatu-Şi-a creştetul Cel ce a plecat cerurile”

Prin Întrupare, Fiul lui Dumnezeu „ceea ce era a rămas”, adică Dumnezeu

adevărat, şi „ceea ce nu era a luat”, adică trup sau „chip de rob”, unind, în mod

paradoxal, natura Sa divină cu natura umană. Chenoza Fiului, sub aspectul smereniei, al

renunŃării, poate fi observată şi în expresii precum: „Dumnezeu, printre oameni”, „Cel

nevăzut Se vede”, „Cel ce este se face ceea ce nu era”, „Cel neîncăput este încăput”,

„Cel fără de ani, sub ani!” etc. Chenoza Fiului este manifestare a puterii dumnezeieşti

şi a libertăŃii absolute, întrucât, prin chenoză, Fiul a dat omului posibilitatea mântuirii.

F. Moartea şi Învierea Domnului

Teologia răsăriteană pune accentul pe biruinŃa morŃii prin înviere, dar nu separă

niciodată Învierea lui Hristos de moartea Sa pe Cruce, întrucât răstignirea poartă în ea

lumina Învierii.

Page 13: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 13

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

a. Taina Crucii sau „răstignirea cea de bunăvoie”

În creaŃia sa imnografică Sfântul Ioan Damaschin vorbeşte despre Hristos Care

S-a adus jertfă Tatălui, răstignindu-Se „de bunăvoie” pentru mântuirea noastră. Astfel,

imnograful mărturiseşte că Hristos „de voie pentru toŃi S-a jertfit”, „a primit răstignirea

cea de bunăvoie, spre învierea cea de obşte a neamului omenesc” şi „pe lemn

pironindu-Se, a izvorât dulceaŃa nemuririi”.

b. „În cele mai de jos ale pământului”

Potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Petru, în timpul dintre moartea şi Învierea

Sa, Hristos coboară la iad pentru a propovădui şi celor de acolo mântuirea (I Petru 3,18-

20). Coborârea Mântuitorului la iad este un eveniment unic în iconomia mântuirii,

întrucât, coborându-Se „în cele mai de jos ale pământului”, Hristos a „sfărâmat

încuietorile cele veşnice” ale morŃii şi i-a eliberat pe „cei ŃinuŃi în legăturile iadului”

care au adormit întru credinŃă. În imnele sale, Sfântul Ioan Damaschin ne înfăŃişează

coborârea la iad ca indisolubil legată de Înviere: „Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale

pământului, iar a treia zi, ca şi Iona din chit, ai înviat din mormânt”.

c. Învierea. „Lumina cea fără de ani” Care „din mormânt a

strălucit”

Adevărul Învierii lui Hristos este un adevăr al credinŃei. În faŃa Învierii Biserica

îşi exprimă nemărginita bucurie: „Ziua învierii, popoare, să ne luminăm!”, întrucât, prin

Învierea Sa, „Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi din moarte la viaŃă şi de pe pământ

la cer”. Dar nu numai oamenii sunt chemaŃi la bucuria Învierii, ci întreaga creaŃie,

„toată lumea cea văzută şi cea nevăzută”, Hristos fiind pentru întreg universul „Bucuria

cea veşnică”. Paştile sunt numite „ale Domnului”, pentru că Dumnezeu este Cel Care ne

trece din moarte la viaŃă, dar sunt numite şi „ale noastre”, pentru că Hristos, din marea

Sa iubire de oameni, S-a Jertfit pentru noi.

G. Mântuirea. „Zidirea cea din nou a neamului pământesc”

a. Hristos ne-a adus „bogăŃie de îndumnezeire”

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a făcut om pentru a ne aduce „bogăŃie de

îndumnezeire”, întrucât prin Naşterea Sa a dat omului posibilitatea îndumnezeirii, adică

Page 14: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 14

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

posibilitatea de a deveni dumnezeu după har. Pentru imnograf, mântuirea apare ca

izbăvire a omului din robia păcatului – Hristos venind „să mântuiască neamul omenesc

din stricăciune” şi „să oprească păcatul” –, dar şi ca rezidire a omului, întrucât Hristos

„a zidit iarăşi pe om deplin”.

b. Mântuitorul „din moarte la viaŃă” ne-a trecut pe noi

Jertfa de pe Cruce şi Învierea din morŃi se situează în centrul operei

răscumpărătoare a Mântuitorului. Multe dintre imnele Sfântului Ioan Damaschin

vorbesc despre Răscumpărarea prin „Sângele cel scump” al lui Hristos. Prin Jertfa şi

Învierea Mântuitorului am dobândit posibilitatea mântuirii şi garanŃia învierii obşteşti,

însă dobândirea mântuirii subiective este pusă de imnograf în legătură cu „vindecarea”

fiecăruia dintre noi prin împărtăşirea din „medicamentul nemuririi”, care este Sfânta

Euharistie.

4. Pnevmatologia în imnele Sfântului Ioan Damaschin

Duhul Sfânt este Persoana a Treia a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat, distinct

de Persoana Tatălui şi de Cea a Fiului. El îşi ia existenŃa din Tatăl printr-o acŃiune

specială numită „purcedere”, care Îi este proprie Lui şi se deosebeşte de „naşterea”

Fiului. Fiind nedespărŃit de celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi, Duhul Sfânt este

prezent în toate lucrările Acestora, prin intermediul Lui „realizându-se legătura

celorlalte două Persoane ale Sfintei Treimi cu lumea”.

Α. Sfântul Duh – „Cel ce purcede de la Tatăl”

Sfântul Ioan Damaschin, sintetizând teologia SfinŃilor PărinŃi anteriori lui, învaŃă

că cele Trei Persoane ale Dumnezeirii sunt Una în fiinŃă, deosebindu-Se doar prin

însuşirile ipostatice: „Tatăl este necauzat şi nenăscut, Fiul este din Tatăl prin naştere.

Duhul Sfânt şi El este din Tatăl, dar nu prin naştere, ci prin purcedere”. În imnele sale

liturgice Sfântul Ioan Damaschin precizează că Duhul Sfânt este „din Tatăl”, „de o fire

cu Tatăl” şi „de o putere cu Tatăl”.

Page 15: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 15

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

B. Duhul – „chipul Fiului” (ε�κ�ν το� Υ�ο�)

În iconomia mântuirii Duhul Sfânt este nedespărŃit de Fiul, deoarece „nu poate

să se despartă de Dumnezeu, în care există, şi de Cuvântul, pe Care Îl însoŃeşte”.

Legătura indisolubilă dintre Duhul Sfânt şi Fiul a fost exprimată imnografic de Sfântul

Ioan, astfel: „Chipul Tatălui este Fiul şi chipul Fiului este Duhul”. Sfântul Ioan

Damaschin atribuie Sfântului Duh o misiune îndreptată spre lume, spre oameni, întrucât

prin Sfântul Duh Hristos Se sălăşluieşte în noi, transformându-ne în „imaginea” Lui,

„oferind fiecărei persoane create după chipul lui Dumnezeu posibilitatea de a-şi

desăvârşi asemănarea”.

C. Sfântul Duh şi sfinŃirea omului

SfinŃirea omului este opera Sfintei Treimi. Potrivit Sfintei Scripturi, împărtăşirea

harului sfinŃitor după Cincizecime este lucrarea Sfântului Duh. Acesta este motivul

pentru care Sfintele Evanghelii Îi atribuie epitetul de „Sfânt”. În iconomia Divină,

trimiterea Fiului pentru mântuirea oamenilor aparŃine Tatălui, împlinirea voii

răscumpărătoare a Tatălui aparŃine Fiului, iar opera de însuşire de către fiecare om a

Răscumpărării adusă de Fiul aparŃine Sfântului Duh. Lucrarea Duhului în sufletele

noastre este una de sfinŃire. În acest sens harul Duhului Sfânt i-a întărit pe sfinŃi.

Această învăŃătură îşi găseşte numeroase exemplificări particulare în imnele Sfântului

Ioan închinate SfinŃilor.

CAPITOLUL IV:

ÎNVĂłĂTURA DESPRE MAICA DOMNULUI

ÎN CREAłIA IMNOGRAFICĂ A SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN

În Biserica Ortodoxă, învăŃătura despre Maica Domnului nu a fost considerată

niciodată o temă dogmatică independentă, ci în strânsă legătură cu hristologia, cu

pnevmatologia şi cu ecclesiologia, între temele dogmatice existând o legătură implicită.

Imnografii au valorificat revelaŃia cuprinsă în Sfânta Scriptură, teologia SfinŃilor PărinŃi

Page 16: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 16

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

şi evlavia poporului credincios, alcătuind opere poetice de o rară frumuseŃe închinate

Maicii Domnului.

1. Sfântul Ioan Damaschin, „psalmistul dogmei Θεοτόκος”

Pentru a lămuri tema dogmatică a lui Θεοτόκος, Sfântul Ioan Damaschin se

foloseşte în mod direct de hristologie, fiind convins de faptul că nimeni nu-i poate nega

Sfintei Fecioare Maria calitatea Maică a Domnului, fără a leza dogma Întrupării.

Numele de Θεοτόκος include, în el însuşi, întreaga învăŃătură despre Hristos şi despre

mântuire, Sfântul Ioan Damaschin surprinzând foarte bine acest aspect în multe dintre

imnele sale închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

2. „Vestitorul cel cinstit al Fecioarei”

A. Îngerul, „slujitorul lui Dumnezeu”

Sfânta Scriptură ne spune despre îngeri că sunt fiinŃe raŃionale, personale şi de

natură pur spirituală, principala lor funcŃie fiind aceea de a-L preamări şi sluji pe

Dumnezeu, Creatorul lor. În raport cu oamenii, slujirea îngerilor este de a le face

cunoscută voia lui Dumnezeu, de a-i povăŃui spre bine şi de a le fi păzitori împotriva

celui rău.

B. „Tăinuitorii Întrupării”

La fel ca în lumea materială şi în lumea îngerilor există o anumită ordine

ierarhică care se întemeiază pe puterea şi slujirea lor, Sfântul Ioan Damaschin amintind

în imnele sale întreaga structură ierarhică a acestora. Îngerii din ultima triadă a ierarhiei

sunt cei mai apropiaŃi de oameni şi, din porunca lui Dumnezeu, pot lua înfăŃişare

antropomorfă pentru a comunica cu aceştia. Aşa a fost cazul Arhanghelului Gavriil care,

în calitate de mesager al lui Dumnezeu, a fost trimis pentru a-i vesti Sfintei Fecioare

Maria Taina întrupării. Evenimentul este expus de Sfântul Ioan Damaschin în creaŃia sa

imnografică, mai ales în Canonul Bunei Vestiri.

Page 17: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 17

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

3. „Îndreptătoarea strămoaşei” sau Noua Evă

SfinŃii PărinŃii au opus mereu cele „două Fecioare” – Eva şi Maria. Această

opoziŃie o întâlnim şi în creaŃia imnografică a Sfântului Ioan Damaschin care, adeseori,

trasează anumite paralele între „strămoaşa Eva” şi „izbăvitoarea Evei” – Fecioara

Maria. Dacă prin neascultarea Evei celei dintâi şi, ulterior, a lui Adam, moartea a intrat

în lume, prin ascultarea „celei de a doua Eve”, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om pentru

mântuirea noastră. Sfântul Ioan Damaschin arată că prin naşterea Mântuitorului din

Sfânta Fecioară Maria aceasta devine „începătoare” a mântuirii neamului omenesc,

vindecând „durerile Evei” celei dintâi şi dezlegând legătura „osândirii lui Adam”.

4. Naşterea „cea mai presus de cuget”, „din Duhul cel dumnezeiesc”

Duhul Sfânt, care la creaŃie „se purta pe deasupra apelor” (Facere 1,2), are o

participare specială şi în ceea ce priveşte Întruparea, întrucât orice lucrare pe care o face

Dumnezeu o face prin Duhul Sfânt. Miracolul zămislirii preacurate este „mai presus de

fire”, neputând fi cuprins de înŃelegerea raŃională, ci numai prin mijlocirea credinŃei,

deoarece nu a avut loc după legile firii omeneşti, cauza naşterii supranaturale fiind

întervenŃia Sfântului Duh.

5. Maica Domnului – Pururea Fecioară (�ειπάρθενος)

Bazându-se pe RevelaŃia dumnezeiască, Sfânta TradiŃie confirmă pururea-

fecioria Maicii Domnului ca pe un atribut nedespărŃit de numele ei, întrucât cea care

avea să fie „vas al lui Dumnezeu”, pentru a putea primi pe Cuvântul lui Dumnezeu,

trebuia să aibă o curăŃie desăvârşită, atât sufletească, cât şi trupească.

A. Fecioria înainte de naştere

Fecioria Maicii Domnului înainte de zămislire a fost surprinsă de Sfântul Ioan

Damaschin în multe dintre creaŃiile sale imnografice, ea fiind prevestită încă din

Vechiul Testament, iar la Buna Vestire fiind mărturisită chiar de Preasfânta Fecioară.

Maica Domnului s-a născut, ca rod al rugăciunii, din dumnezeieştii părinŃi Ioachim şi

Page 18: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 18

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Ana, care duceau o viaŃă sfântă şi bineplăcută lui Dumnezeu, iar faptul că au născut-o

pe Fecioara Maria la adânci bătrâneŃi, „în fecioria inimii”, este o anticipare a naşterii

„celei mai presus de minte” a Fiului lui Dumnezeu din Preasfânta Fecioară Maria.

B. Fecioria în naştere

Naşterea feciorelnică a Maicii Domnului a fost anticipată de proorocii şi profeŃii

Vechiului Testament. Cea mai tipică figură a Vechiului Testament prin care este

simbolizată păstrarea fecioriei Maicii Domnului în timpul naşterii este cea a „Rugului

aprins”. Acesta ardea şi nu se mistuia, precum, prin lucrarea Duhului Sfânt, Fecioara

naşte pe Dumnezeu şi devine Maică fără a înceta să fie Fecioară. Această imagine este

întâlnită în multe dintre imnele Sfântului Ioan Damaschin.

C. Fecioria după naştere

Maica Domnului „rămas-a fecioară înainte de naştere, fecioară când a născut şi

fecioară după naştere”. Fecioria Maicii Domnului după naştere este mărturisită de

Sfântul Ioan Damaschin în imnele sale ca un adevăr incontestabil, ce trebuie lăudat şi

cinstit de către credincioşi, iar în operele sale sistematice vine cu explicaŃii punctuale, ca

de exemplu atunci când analizează termenul de „Unul-Născut”.

6. Maica Domnului – „mai înaltă decât cerurile”

Supravenerarea (�περδουλε�α) Maicii Domnului a apărut mai întâi în evlavia

Bisericii şi a fost dezvoltată ulterior în strânsă relaŃie cu adorarea Mântuitorului Hristos.

Sfântul Ioan Damaschin, la fel ca SfinŃii PărinŃi anteriori lui, face distincŃie între cultul

de adorare, cuvenit lui Dumnezeu, şi cel de supravenerare, cuvenit Maicii Domnului,

dar şi între supravenerarea Maicii Domnului şi cinstirea sfinŃilor sau a îngerilor. Astfel,

el arată în imnele sale că cinstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este superioară

cinstirii oştirilor cereşti, subliniind în mod deosebit locul proeminent pe care-1 ocupă

Maica Domnului în cadrul iconomiei mântuirii.

Page 19: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 19

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

7. „Nădejdea celor deznădăjduiŃi”

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este rugătoare şi mijlocitoare către

Dumnezeu, către Fiul ei Hristos, pentru mântuirea sufletelor credincioşilor, a celor de pe

pământ şi a celor adormiŃi. Mijlocirea specială a Maicii Domnului este evidenŃiată de

Sfântul Ioan Damaschin într-o serie de imne în care întâlnim rugăciuni şi cereri pe care

le adresăm numai Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Prin harul ei Sfânta Fecioară

Maria este apărătoarea curăŃiei şi fecioriei trupeşti şi sufleteşti, dar şi sprijinitoarea

tuturor maicilor care aduc rodul vieŃii, prin copii. Ea este „nădejdea credincioşilor” şi

„folositoare tuturor celor ce sunt în necaz”. Mai mult, ajutorul ei se extinde asupra

întregului univers.

CAPITOLUL V:

ANTROPOLOGIA IMNELOR LITURGICE

ALE SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN

Sfântul Ioan Damaschin, urmând învăŃăturii SfinŃilor PărinŃi cu privire la crearea

lumii, evidenŃiază faptul că lumea a fost creată prin voinŃa lui Dumnezeu, dar este de

altă natură decât El. Omul încheie şirul creaŃiei ca o încununare a acesteia şi ca o sinteză

a celor două lumi, întrucât prin sufletul său aparŃine lumii spirituale, iar prin trup, celei

materiale. Aceste două dimensiuni ale omului (trupul şi sufletul), care leagă fiinŃa

umană de latura materială şi spirituală a creaŃiei, fac din acesta „o recapitulare a

universului”.

1. Omul, „plăsmuit după chipul şi după asemănarea” lui Dumnezeu

În creaŃia sa imnografică, Sfântul Ioan Damaschin accentuează măreŃia unică a

omului în lumea creată, întrucât a fost creat „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”

(Facere l,.26). Unicitatea omului în cadrul creaŃiei este dată şi de Ńinuta sa verticală, de

fiinŃă care priveşte în sus, spre Dumnezeu. În imnele sale liturgice Sfântul Ioan

Damaschin ni-L prezintă pe Hristos ca Ziditor al întregii existenŃe, inclusiv al omului.

Page 20: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 20

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Asociind tema paulină a lui Hristos, „chipul lui Dumnezeu celui nevăzut”

(Coloseni 1,15), cu tema din Facere a omului, „după chipul şi asemănarea lui

Dumnezeu” (Facere l,.26), rezultă că omul este „chip al Chipului” sau „după chipul

Logosului”.

2. Rai şi căderea din Rai

A. „LocuinŃă vrednică de cel făcut după chipul lui Dumnezeu”

Sfânta Scriptură ne relatează faptul că primii oameni au fost aşezaŃi în grădina

Edenului. În concepŃia Sfântului Ioan Damaschin, Raiul era locul perfect pentru om,

„coroană a creaŃiei” lui Dumnezeu. Imnele liturgice ale Sfântului vorbesc despre om ca

„stăpân al întregului pământ”, „pus în rai să stăpânească peste făpturi”. În Rai, omul

era într-o deplină armonie cu Dumnezeu, cu sine însuşi, cu tot restul creaŃiei şi nu

cunoştea moartea. Însă diavolul, în chip de şarpe, prin minciună, l-a ispitit pe om.

B. „Adam cel stricat” („φθαρέντα Αδάµ”)

Păcatul primilor oameni este prezentat de Sfântul Ioan în imnele sale liturgice în

sensul „călcării poruncii”, „din pizma diavolului”, având drept consecinŃă principală

moartea, „care mănâncă tot neamul omenesc”

3. SfinŃenia ca dar dumnezeiesc şi realizare umană

Dumnezeu – Cel Sfânt –, prin energiile Sale necreate, este izvorul sfinŃeniei,

care se revarsă peste întreaga creaŃie. În cazul oamenilor, sfinŃenia se obŃine prin

participare la sfinŃenia lui Dumnezeu. Colaborarea dintre harul lui Dumnezeu şi sufletul

omenesc atinge cel mai înalt grad în sufletele sfinŃilor, ei fiind „întrupări ale sfinŃeniei

lui Hristos”. Prin harul divin necreat, firea omenească este înălŃată la o treaptă mai

presus de fire, sufletul sfinŃilor luminându-se de har, devenind lumină din lumina lui

Hristos. Din acest motiv credincioşii îi cinstesc ca pe nişte ucenici şi imitatori ai

Domnului. VoinŃa sfinŃilor este ca şi noi să devenim sfinŃi, iar Biserica se roagă lor ca

să mijlocească în faŃa lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.

Page 21: PROPOVĂDUIREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU PRIN …Rezumat 3 Sfânta Scriptură sau Biblia, fiind cartea Bisericii, numai Biserica poate explica fără greşeală textul inspirat al acesteia.

Rezumat 21

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

4. „Învredniceşte-ne pe noi de împărăŃia Ta”

A. Sensul tainic al morŃii

Potrivit Sfintei Scripturi moartea este separarea celor două elemente constitutive

ale fiinŃei umane: trupul se întoarce în pământul din care a fost creat, iar sufletul, fiind

nemuritor, merge la Dumnezeu care „l-a dat”. Imnele liturgice ale Sfântului Ioan

Damaschin poartă amprenta unei adânci seninătăŃi, în sensul că moartea este o taină

care aduce sufletul mai mult într-o stare de uimire, decât de disperare.

B. „ÎmpărăŃia tuturor veacurilor”

Numai datorită Învierii lui Hristos trecerea noastră spre viaŃa veşnică a devenit

posibilă. Prin Învierea Sa din morŃi, Hristos ne transformă în cetăŃeni potenŃiali ai

ÎmpărăŃiei Sale veşnice – „ÎmpărăŃia tuturor veacurilor”. De aceea, prin imnele

liturgice ale Sfântului Ioan Damaschin, Biserica se roagă lui Hristos-Dumnezeu:

„Învredniceşte-ne pe noi de împărăŃia Ta”.