Propedeutica

CURS I –04.10.2005

NOŢIUNI INTRODUCTIVEFarmacia necesită un ansamblu de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice implicate în

fabricarea controlului, conservării şi eliberării medicamentelor.Ca profesie liberală şi socială nu poate fi concepută fără pacient pe care trebuie

să-l respecte, să-l ajute, să-l sfătuiască. Aceste obligaţii se regăsesc în principiile deontologice care sunt un ansamblu de reguli ce stau la baza exercitării profesiei din domeniul farmaceutic.

Pentru public specialiştii în farmacie reprezintă omul medicamentului –un garant ale medicamentului, un sfătuitor în ceea ce priveşte utilizarea corectă a medicamentelor.

Farmacia ca unitate sanitară – are ca obiect de activitate prepararea, conservarea, eliberarea medicamentelor şi altor produse farmaceutice de uz uman: produse igienico-cosmetice şi tehnico-medicală.

După specific deosebim farmaciile publice sau de circuit deschis, urbane sau rurale care asigură asistenţa cu medicamente în ambulatoriu şi farmaciile de circuit închis care asigură asistenţa cu medicamente a bolnavilor internaţi în instituţii sanitare, spitale, sanatorii din cadrul Ministerului Sănătăţii şi a altor Ministere cu reţea sanitară proprie.

Obiectivul activităţilor farmaceutice1. Prepararea, păstrarea şi eliberarea medicamentelor conform prevederilor

Farmacopeii României X –care este în vigoare precum şi cu Standardele Internaţionale.2. Eliberarea medicamentelor, a celorlalte produse farmaceutice tehnico-medicale,

parafarmaceutice autorizate şi/sau înregistrate de Ministerul Sănătăţii conform cu legislaţia în vigoare.

3. Asigurarea informării corespunzătoare şi sfătuirii pacienţilor4. Urmărirea efectului medicamentului în timpul tratamentului

Localul farmaciei –farmacia trebuie să aibă un aspect caracteristic, să fie uşor vizibilă şi identificabilă. Să fie accesibilă pentru toţi potenţialii pacienţi inclusiv bătrâni, persoane cu handicap sau pentru persoane cu cărucioare pentru copii.

Să asigure condiţii suficiente de securitate atât în ceea ce priveşte personalul cât şi medicamentele mai ales în serviciul de noapte.

Atmosfera din farmacie trebuie să fie: profesională, calmă, asigură cadru optim de comunicare cu pacientul.

Spaţiul farmaciei va fi compartimentat în concordanţă cu activitatea specifică desfăşurată asigurând fluentă activitate în vederea creşterii randamentului.

Farmaciile cu circuit deschis, în mediu urban – este constituit din următoarele încăperii:

a) Încăperea în care se intră în unitate –oficina –compartiment de eliberare al medicamentelor unde specialistul vine în contact cu publicul sănătos sau bolnav.

Se eliberează medicamente: - magistrale –oficinale (gata preparate) care se eliberează după

reţeta medicului.

1

Propedeutica

- industriale –tipizate (produse de industrie)- produse parafarmaceutice

Oficina trebuie amenajată specific pentru a favoriza eliberarea medicamentelor dar cuprinde şi vitrine în care sunt prezentate produse dietetice, cosmetice, articole de igienă.

Medicamentele nu trebuie expuse în vitrinele exterioare pentru a nu se face publicitate şi pentru a evita autoservirea deoarece medicamentul nu este orice marfă şi nici oficina nu trebuie considerată un loc de comerţ clasic.

Deoarece pacientul are dreptul de a discuta oficial cu farmacistul, în farmacie există un spaţiu special separat de restul oficinei care să permită comunicarea între pacient şi farmacist.

b) Receptura –camera de preparare a medicamentelor magistrale dotată cu mobilier şi ustensile necesare desfăşurării acestei activităţi şi care într-un colţ specific amenajat este prevăzut cu o masă de analiză.

c) Laboratorul –utilat pentru prepararea unor cantităţi mari de forme farmaceutice numită -elaborări care vor fi divizate şi condiţionate în ambalaje corespunzătoare (rivanol, metosept etc).

d) Compartimentul pentru prepararea de sterile –este o boxă în care se prepară forme farmac.oftalnice precum şi alte preparate care se aplică pe plăgi, arsuri, pielea sugarilor şi care sunt sterile.

e) Compart.pentru prepararea apei distilate –cu suprafaţa de 2/2 m unde se află distilatorul.

f) Depozitul –locul de păstrare al medicamentelor, subst.farmaceutice aflate în stocul farmaciei. Depozitarea medicamentelor se face pe grupe terapeutice, pe forme farmaceutice, caractere fizico-chimice şi în ordinea seriilor de fabricaţie. Cele cu valabilitate limitată se depozitează în spaţii separate de depozitare.

2

Propedeutica

CURS II –07.10.2005

Reglementări privind medicamentele cuprinse în stoc farmaceutic1. Nomenclatorul de medicamente şi produse de uz uman2. Farmacopeea 1. conţine medicamentele necesare satisfacerii nevoilor de bază a majorităţii

populaţiei în domeniul îngrijirii sănătăţii. Conform acestuia medicii pot recomanda şi folosi numai medicamentele şi produsele biologice cuprinse în acest nomenclator. Astfel se asigură şi producţia populaţiei împotriva folosirii unor medicamente care nu au fost verificate de organele sanitare competente. El este elaborat de comisia medicală şi este revizuit anual în concordanţă cu progresele realizate pe plan mondial în acest domeniu.

Farmacopeea –farmakon-medicament; porin-a face, cuprinde cele mai importante reglementări privind medicamentele, este codul oficial al normativelor care asigură calitatea medicamentelor în ţara noastră. Aceste normative se referă la denumirea, prepararea, controlul şi conservarea medicamentelor. Legea privind asigurarea sănătăţii populaţiei menţionează că prevederile farmacopeei sunt obligatorii pentru toate unităţile care produc, controlează, depozitează şi distribuie medicamente şi se aplică tuturor produselor realizate în ţară: „Farmacopeea Română Ediţia X 1953”.

Medicamentul sau agentul terapeutic este orice substanţă sau amestec de substanţe utilizate pentru tratarea, ameliorarea sau prevenirea unei boli sau a tulburărilor funcţionale la om sau animal.

Medicamentul este definit şi ca produs medicamentos, preparat medicamentos, formă farmaceutică, formă farmacologică dozată.

Medicamentele sunt constituite din substanţe, ingrediente sau componente.Substanţele utilizate în scop farmaceutic sunt reprezentate ca

susbt.medicamentoase sau principii active şi subst.auxiliare.Susbt.medicamentoasă este o substanţă cu structură chimică definită de organ

natural (vegetală, animală sau minerală) de semisinteză sau sinteză având o anumită acţiune farmacodinamică.Subst.medicamentoase trebuie să corespundă condiţiilor de calitate prevăzute de farmacopee, norme sau standarde.

Produsulu vegetal sau fitofarmaceutic reprezintă partea dintr-o plantă medicinală care conţine una sau mai multe substanţe responsabile de efectul farmacodinamic numite principii active.

Preparatul farmaceutic sau forma farmaceutică conţine una sau mai multe subst.medicamentoase şi subst.auxiliare prelucrate printr-o operaţie farmaceutică.Prelucarea se efectuează în farmacie şi avem medicamente magistrale –medicamente industriale sau tipizate.

3

Propedeutica

CURS III – 14.10.2005

Denumirea medicamentelor cuprinde denumirea chimică care redă structura chimică a substanţei medicamentelor indicând compoziţiile structurale şi poziţiile lor relative. Se utilizează în formulări magistrale sau industriale pentru substanţele cu structură simplă în general de natură anorganică cum este: sarea de bucătărie sau clorura de sodiu.

DCI –este recomandată de OMS, este scurtă şi exprimă parţial structura chimică sau grupul din care face parte substanţa respectivă. Se exprimă în latină şi se foloseşte în literatura ştiinţifică NaCl –natrii chloridum.

Denumirea oficinală este prevăzută în farmacopee pentru subst.farmaceutică, preparat farmaceutic şi produs vegetal.

Pentru substanţa medicamentoasă organică se foloseşte în general DCI. la substanţa medicamentoasă anorganică la denumirea latină este prevăzut întâi cationul apoi anionul iar pentru produsele vegetale numele plantelor precede partea din plantă folosită ex: menthae follium.

Denumirea comercială sau cea înregistrată R se referă la medicamentul în forma lui finală care cuprinde substanţa sau substanţele active şi substanţele auxiliare prezente într-o fomră farmaceutică. Este stabilită de firma sau fabrica producătoare şi nu trebuie să coincidă cu numele dat de alte fabrici fiind considerată o garanţie a calităţii medicamentului.

Denumirea comercială poate sugera compoziţia medicamentului: acid acetisalicilic (aspirina) sau efectul medicamentului –antinevralgic, care este utilizat curent în prescripţiile medicale.

Criterii de clasificare a medicamentelor –se poate face după concepţia terapeutică şi după toxicitate.

Concepţia terapeutică a medicamentelor –alopate- sunt majoritatea formelor farmaceutice utilizate în terapeutică şi sunt prescrise pe baza concepţiei lui Hypocrate –„Contraria-contrarii-curantur” (a vindeca), conform căreia medicamentul acţionează asupra bolii în mod antagonic neutralizându-i efectele ca antidot. Medicamentele alopate se utilizează pentru combaterea cauzei modificărilor patologice şi simptomelor bolilor în scop profilactic curativ sau de diagnostic în doze de la fracţiuni de mg până la zeci de mg.

A doua concepţie a lui Hypocrate este „similia similibur curantur” –este concepţie homeopatică –adică ceea ce este asemănător vindecă. În baza acesteia un medicament este folosit împotriva unei boli dacă provoacă la omul sănătos aceleaşi simptome cu maladia respectivă. Tratamentul cu medicamentul homeopat este individualizat iar remediile se administrează în cantităţi extrem de mici.

După toxicitate medicamentele sunt: anodine (obişnuite) care se utilizează în cantităţi de ordinul gramelor fără să producă efecte toxice în organism dar sunt dăunătoare dacă se administrează în doze exagerate. Păstrarea medicamentelor în depozitele farmaceutice se face în recipiente de sticlă bine închise, cu dop rodat, incolore sau brune pe care se aplică etichetă cu inscripţie neagră pe fond alb. Medicamentele alodine se pot elibera cu/fără reţetă: glucăza, lactoza.

Medicamentele şi substanţele puternic active, foarte active sau eroiceSe păstrează la separanda. Conţin substanţe în cantităţi de ordinul centigramelor şi pot produce

accidente grave la administrare dacă se depăşeşte doza terapeutică maximă. Substanţa puternic activă se păstrează în recipiente bine închise, cu dop rodat, sticle incolore sau brune pe care se aplică etichete cu inscripţie roşie pe fond alb.

În Farmacopeea X există capitole cu tabele în care sunt prezentate dozele terapeutice uzuale şi dozări terapeutice maxime ale acestor substanţe precum şi un tabel separanda –substanţe puternic active, oficinale în limba latină în ordine alfabetică cu precizarea că atât produsele medic.şi industr.cu substanţele lor să fie păstrate în dulapul separanda.

Căile de administrare a medicamentelor- calea orală internă (enterală sau „per os”)- calea palenterală sau injectabilă- aplicarea externă pe piele şi mucoase

Administrarea pe cale orakă urmăreşte obţinerea unei acţiuni fie generale, fie locale. Pentru acţiunea locală avem absorbantele, neutralizantele, protectoarele mucoasei gastrice.

Avantaje –cale comodă cu posibilităţi de autoadministrare.Dezavantaje –risul degradării substanţelor active prin secreţia tubului digestiv datorittă vavatelor

de pH.

4

Propedeutica

-iritarea mucoasei tractului gastro-intestinal-necesitatea corectării gustului şi mirosului unor medicamenteAbsorbţia medic.este influenţată de numeroşi factori:

Formele farmaceutice utilizate pentru administrarea orală:-preparate lichide sub formă de soluţii, siropuri, limonade, ceaiuri-preparate solide: pulberi, capsule, granulate, comprimate acoperite şi neacoperite.Administrarea pe căi parenterale-intravenoasă, intramusculară, subcutanată, intraarterială, intrarahidiană, intraarticulară şi

periarticulară.Avantaje: poate fi dirijat tipul de acţiune a medicamentului injectat

-este util pentru medicamentele care nu traversează mucoasa gastrointestinală.-permite administrarea medicm.inactivate pe cale orală.

Dezavantaje: tehnica administrării este mai complicată, este necesară a se sibsia-necesită personal calificat-injecţiile sunt greu suportate de unii bolnavi.

Formele farmaceutice pentru administrare parentalăPreparate injectabile lichide: emulsii, suspensii, soluţii Preparate injectabile pulbere: moldamin, penicilinaPreparate perfuzabile sub formă de emulsii.

Aplicare pe piele şi mucoase urmăreşte obţinerea unei afect locale în afecţiuni dermatologice, este util pentru acţiunea sistemică.

Avantaje: se evită primul pasaj hepatic-efect de rezervor prin acumularea medicamentului în tegument.

Formele farmaceutice aplicate pe piele –preparate lichide sub formă de loţiuni şi linimente.-preparate semisolide –unguente şi spume-preparate solide –pudreForme adezive cutanate –pansamente adezive şi dispozitive transdermice.

Administrarea în cavitatea bucalăC alea sublinguală –utilă pentru acţiunea sistemică.Formele farmaceutice sunt: soluţii, comprimate, granule homeopatice ex: nitroglicerina, nifedipinCalea bucofaringiană –acţiune locală. Forme farm: gargarine, soluţii şi comprimate de supt:

fenosept, faringoseptCalea gingivală –varijovajele sau colutorii –glicerinaCalea pulmonară –adm.subst.puternic active care acţionează la nivelul plămânilor, se absorb mai

greu la nivelul inestinului, suferă transformări masive la primul pasaj hepatic.Această cale urmăreşte obţinerea unor efecte locale la nivelul căilor respiratorii inferioare, superioare şi pentru efecte sistemice.

Adminsitrarea rectală –folos.acţiuni locale şi sistemiceAvantaje –posibilitatea absorbţiei similară cu calea orală

-evitarea primului pasaj hepatic-posibilitatea tratamentului pediatric

dezavantaje –iritarea mucoasei rectale de către unele substanţe însoţită de declanşarea reflexului de defecaţie.Formele farmac.: supozitoare, capsule, unguente, spume, clisme

Administrarea vaginală –acţiune localăForme farmac.: ovule, comprimate, capsule unguente, spume.

5

Propedeutica

CURS IV -28.10.2005

Transformarea medicamentelor în organismÎntre momentul administrării unui medicament şi acela al apariţiei efectului

terapeutic subst.medicamentoasă parcurge o serie de etape grupate în 3 faze:1. biofarmaeutică2. farmacocinetică3. farmacodinamică

1. Biofarmaceutica cuprinde 2 etape:- eliberarea sau cedarea substanţei medicam.din forma farmaceutică

- trecerea substanţelor active în sol sau dizolvarea Disponibilitatea farmaceutică se defineşte prin cantit.de subst.activă eliberată din

f.farmac.la locul de absorbţie şi este influenţată de: propr.fizico-chimice ale subst. medicamentoase, subst.auxiliare, tehnolog.de fabricare, forma farmac.

Astfel se explică eficacitatea diferitelor medicam.preparate care conţin acea subst. activă în acele cantităţi, dar care sunt preparate prin tehnol.diferite şi cu subst.auxil.dif. Dizolvarea este o etapă importantă deoarece subst.medicam.trebuie să fie dispersată în stare moleculară, în mediu apos la locul de absorbţie pentru a traversa membr.biologice.

2. Faza farmacocinetică corespunde transf.în vivo în organismul uman a subst.medicam.şi cuprinde următ.etape care în organism se desfăşoară simultan

Absorbţia –este procesul de trecere a subst.active prin membr.biologice (mucoasa gastro intestinală, ţesutul muscular) în circulaţia sanguină sau limfatică.

Distribuţia este un proces de repartiţie a subst.medicam.între circuitul sanguin şi alte spaţii ale corpului.

Metabolizarea (biotransferul) constă în modific.structurii chimice a subst.active, lipofilă şi apariţia metaboliţilor a unor molec.cu solubilit.mai bună în apă.

Excreţia se referă la elimini.subst.şi a metabiliţilor săi din organism şi se poate face prin: rinichi, vezică, intestine, plămâni, salivă, piele.

Rinichiul –princip.organ de excreţie a subst.medic.neschimbate şi a metabolism. mai hidrosolubili în timp ce ficatul este locul principal al biotransferului.Subst.sau metaboliţii săi excretaţi în bilă pot fi reabsorbiţi în intestin, reabsorbţie care contribuie la menţinerea ciclului enterohepatic.

Evoluţia subst.medicam.în organism poate fi deschisă prin stabilirea unor relaţii matem.între următ.parametrii farmacocinetici. Biodisponibilitate –reprezintă cantit.relativă de subst.medic. absorbită într-o formă farmac.şi ajunsă în circul. Sanguin precum şi viteza cu care se produce absorbţia.

Volumul de distribuţie reprezintă volumul în care o subst.este distrib.uniform la o conc.= cu cea plasmatică.

Timpul de înjumătăţire (t ½) este timpul în care jum.din cantit.de substanţă administrată a dispărut din organism.Clearance (Ce) indică viteza de epurare sau eliminare a subst.medicm.în funcţie de conc. sa în lichidele biolog.şi este definită ca volum fictiv al corpului din care o subst.este elim. complet în unit.de timp prin excreţie şi metabolişare.

6

Propedeutica

02.11.2005

3. Faza farmacodinamicăCorespunde răspuns.farmacodinamic ca urmarea a interacţiunii subst.medicam.cu

un receptor biolog, enzimă, sau struct.celulară. Eficacit.unei subst. medicam. introduse în organism depinde de cantit.care ajunge la locul de acţiune şi de durata menţinerii unei conc.corepsunzătoare la acel nivel.

Cele 3 faze sunt influenţate de factorii mult.care intervin diferit în transf. subst. medicamentoase în organism în funcţie de calea de administr.a medicam. Aceşti factori sunt: formularea medicam.determină viteza de eliberare a subst.medicam.acţionate în faza biofarmaceutică. Pentru inf.biodisponib.şi asigurarea efectului terapeutic se poate interveni în faza biofarmaceutică.modulând eliberarea subst.medicam.din forma farmac. la locul de absorbţie în organism.

În cazul medicam.care acţionează sistemic se consideră că efectul lor chimic este direct proporţ.cu conc.plasmatică a subst.medicam.respective. la rândl ei conc.plasmatică a medicam.depinde de:

- cantit.relativă dintr-o doză de medicament- viteza de trecere a medicam.în sânge- viteza şi gradul de distribuţie a medicam.în circuitul sistem.şi în

alte ţesuturi- viteza de elimin.a medicam.din organism

Faza biofarmaceuticăÎn eliberarea medicam.are loc un proces de cedare a subst.medicam.din preparat

după administrarea sa. Tot în această fază există dependenţe între distrib.subst.medicam. în organism şi acţiunea medicam.ca urmare a:

a) propr.fizico-chimice ale subst.medicam.b) substanţe auxiliarec) tehnologia de fabricared) forma farmaceutică

Cantit.de subst.medic.eliberată din forma farmac.reprezintă disponibilit.farmac. La adminsitr.medicam.pe cale extravasculară, eliber.medicam.se face rapid în cazul form. farmac.cu eliberare rapidă sau mai lentă în cazul f.farmac.cu eliberare prelungită. Are loc şi dizolvarea –proces de trecere a subst.medicam.într-o formă dizolvată pentru a fi absorbită. Dizolvarea condiţionează absorbţia deoarece pentru a traversa membr. biologice subst.medicam.trebuie să fie dispersată în stare moleculară, în mediu apos la locul de absorbţie.Viteza de dizolvare a unei subst.este în funcţie de caract.fizico-chimice şi de pH-ul mediului de absorbţie.

La drajeurile dizolvate necesită următoarele etape :1. dizolvarea învelişului2. dizolvarea nucleului3. dezintegrarea4. fragmentarea5. dezagregarea –se ajunge la pulberea din interiorul drajeului, care este

dispersată şi apoi dizolv.în sol, apoi urmează proc.de absorbţie

7

Propedeutica

Pentru comprimate care conţin doar nucleul subst.active: dizolv,dezintegrare, fragmentare, pulbere şi apoi celelalte etape.

La granulate: dezagregarea granulatului, pulbereLa unguente –se adminsitr.prin frecarea epidermului, emulsionare, prin difuziune se absoarbe subst.activă. La soluţiile injectabile –prin procesul de difuziune are loc absorb.subst.medicam.La suspensiile injectabile –are loc un proces de dizolvare cu formarea unei sol.şi

apoi are loc absorţia. La capsulele operculate –necesită ruperea învelişului, dezagregare, transf.în

pulbere care se dispersează şi dizolvă în sol, absorţia.Pentru capsulele moi şi suspensiile buvabile este necesară topirea şi dizolv.înveliş.

la capsul.moi, ajungând apoi la sol şi are loc absorţia.Pentru supozitoare are loc dizolvarea subst.medic.în soluţie, după topirea şi

dizolv.excipientului urmează absorbţia.Siropuri –la nivelul mucoasei digestive începe absorbţiaBiofarmacia presupune optimizarea efect.terap.a subst.medicam.care include 2

etape: 1. Formularea şi prepararea unor medicam.cu biodisponibilit.mărită2. Administrarea raţională a medicam.-este infl.de propr.farmac.ale subst.medic.

şi de caract. individuale ale organismului.

Activitatea, toxicitatea şi posologia medic.Acţiunea medicam.este determ.de anum.factori:

- doza de subst.activă- propr.fizico-chimice- calit.formei farmac.- biodisponibilit.medicam.- reactivit.individuală a bolnavuluiToxicitatea medic.constă în apariţia unor manif.nedorite consecutive adm.

unei anumite subst.. Acestea sunt reprez.de reacţii adverse, de stări patologice induse de medicam, intoxicaţii acute medic, dependenţă.

I. Reacţii adverse la medicam-sunt reacţii nocive care apar la doze folosite în mod obişnuit la om în scop profilactic, de diagnostic.

1. Reacţ.adverse de tip toxic apar atunci când dependent de medicam.sau de pacient dozele obişnuite au efecte toxice sau efecte mutagene şi cancerigene (antib.din gr.aminoglicozidelor –kanamicină, spreptomicină afect.per.12 de nervi producând surditate).

2. Reacţ-adverse idiosincrozice –de intoleranţă –constau în reacţ.neobişnuite diferite calitativ de cele produse la popul.majoritară (pacienţii cu deficit enzimatic glucozo-6 fosfat-dehidrogenoză –apar reacţ.adverse dat.deficitului).

3. Reacţ-adverse alergice dat.intervenţiei unor mecanisme imune (Ra de tip anafilactic la penicilină)

II. Stările patologice induse de medicam.prez.caracter de boală (ex.afecţ.renale cauzate de nefrotoxicitatea unor antib.gentamicină).

8

Propedeutica

III. Intoxicări acute medicam.apar la scurt timp după administr.unor doze mai mari decât cele utilizate curent în terapie ex. barbituricele.

IV Dependenţa este o stare de intoxic.cronică caract.prin necesitatea imperioară de adm.a unor subst.toxice sau medicam. Evoluează în 4 etape: dep.pshihică, tolerantă, fizică, psihotoxicitate.

Doza de medicamente –reprez.cantit.de subst.medicam.care provoacă un anumit răspuns din partea organism. În terap.sunt utiliz.în nr de tipuri de doze clasif.în funcţie de efect.terapeutic, vârstă şi mod de administr.

Doza utilă –reprez. cantit. minimă de subst.activă la care apare efecttul farmacodinam.

Doza terap.maximă –este cea mai mare doză terap.suportată de majorit.pacienţilor fără apariţia unor fenom.toxice. aceste doze sunt precis delimitate şi nu vor fi depăşite decât în cazul în care pe prescripţia medicului apare menţiunea „sic volo” (aşa vreau).

Doza terap.uzuală reprez.cantit.de subst.medicam.cuprinsă între doza min.şi cea max., cantit.care să răspundă farmacodinam.cele mai favorabile în tratament. Aceste doze ale majorit.medicam.nu sunt delimitate strict şi sunt stabilite de cel care prescrie medic. în funcţie de unele caract.ale pacientului, dar incluzându-se în marginea de siguranţă a produsului respectiv. Au caracter orientativ şi sunt prevăz.într-un tabel înscris în Fr.x.

Doza de atac –reprez.doza iniţială mai mare care conduce la conc.sanguine şi tisulare eficiente mai rapid.

Doza de întreţinere –este doza de subst.activă utiliz.pentru tratam.unei boli cronice coresp.coantit.de medicam.folosit zilnic de organism pentru a obţine efectul obţinut cu doza de atac.

Doza eficace medie –reprez.cantit.de subst.medicam.care produce efect terapeutic la 50% din subiecţii trataţi.

Doza letală –este cantit.de subst.medicam.care adm.unui organ produce moarteaDoza letală medie –reprez.cantit.de subst.medicam.care administr.provoacă

moartea a 50% din animalele unui lot.Doza letală minimă –reprez.cea mai mică doză de subst.toxică ce provoacă

moartea unuia din animalele de experienţă.Doza toxică –cantit.de subst.medic.care adm.produce fenomene secundare

nedorite râtoxice.Doza unică –(lat”dosisplena”)se referă la administr.unui medicam.o singură dată

într-o cantit.ce constit.o singură doză în vederea obţinerea efectului terapeutic.Doze multiple –constau în adm.unui număr de doză din acel medicament cu

scopul de a obţine un efect de durată în cazul unei medicaţii pe un număr de zile de tratament.

Fr.x înscrie un tabel cu doze terapeutice vizuale şi max.ale produsului farmacologic active, oficinale administr.intens la adulţi. Pentru prepararea de uz extern nu sunt prevăzute doze maxime.

9

Propedeutica

09.11.2005

Principalele operaţiuni la prepararea medicamentelorMateriile prime sunt transferate în preparate farmaceutice prin intermediul

diferitelor operaţii, unele sunt generate altele specifice.Dintre operaţiile generale avem: uscarea, mărunţirea, pulverizarea, amestecarea,

dizolvarea, filtrarea, sterilizarea.Dintre operaţiile specifice: granularea, comprimarea şi acoperirea comprimatelor.În industria farmaceutică se aplică tehnol.speciale la obţinerea capsulelor,

supozitoarelor, aerosolilor.În cadrul unui proces tehn.industrial diversele operaţii se desfăşoară ordonat în

timp şi dă ca rezultat o şarjă din medicam.dorit.Uscarea –este prima operaţie –are loc îndepărtarea integrală sau în cea mai mare

măsură a unui lichid dintr-un material (solid. lichid sau gazos) prin încălzire şi este însoţită de transf.lichidului de pe o suprafaţă într-o fază cu vapori nesaturaţi. Produsele solide supuse uscării sunt reprezentate de subst.medicam, produse vegetale sau preparate care constituie etape intermediare ale fabric.medicamentelor.Ex.de etapă: uscarea granulelor înaintea comprimării.

Produsele lichide, care prin uscare se transformă în pulberi sunt soluţii extractive obţinute din produsele veg, animale sau din culturi rezultate prin biosint.sau bioconversie.

Obiectivele uscării- prevenirea degradării unor subst. şi produse vegetale în timpul stocării (în

absenţa umidităţii numeroase produse fizice, chimice şi enzimatice sunt oprite sau întârziate)

- facilitatea manipulării şi transportul materialelor- obţinerea unor preparate farmaceutice- posibilitatea de prelucrare în forme farmaceutice a subst.cu apă de cristalizare- facilitatea comprimării granulatelor- uşurarea operaţiunilor de pulverizare- asigurarea curgerii libere a solidelorFactorii care influenţează uscarea sunt prezentaţi în relaţia lui Dalton.

V= K x S x(F – f) x

V = viteza de vaporizareS = suprafaţa de vaporizareF = tensiunea vapor.saturaţi la temp.la care se află supraf.subst.de uscatf = tensiunea de deasupra substanţei de uscatp = presiunea atmosferei deasupra substanţei de uscatK = constanta dependentă de natura subst.şi de condiţiile de lucru

Această reacţie precizează elementele asupra cărora se poate reacţiona pentru a mări viteza de vaporizare. Astfel prin încălzire creşte valoarea lui F. Exercitarea unui curent de aer deasupra subst.reduce valoarea lui f.

Utilizarea materiei de absorbţie prin dezhidratarea aerului ambiant folosind substanţe hidroscopice.

Reducerea presiunii p se face cu ajutorul unui aparat de vid.

10

Propedeutica

Metode de uscare –se aleg în funcţie de natura produsului, de sensibil.princip.activi faţă de căldură şi oxigen în aer, de gradul de dezhidratare urmărit.

Uscarea în aer liber este cea mai simplă metodă şi constă în expunerea la temp. 20-300C a materiei pe coli de hârtie, pânză sau reţele de sârmă subţire.

Uscarea cu ajutorul căldurii –în funcţie de modul în care se face transform.căldurii deosebim trei tipuri de metodă de uscare prin: convecţie, conducţie, radiaţie termică.

1. Uscarea prin convecţie –când aerul este cald, apa caldă sau vaporii de apă vin în contact cu pereţii apoşi şi îi transmit acestuia căldură. În acest mod funcţionează: dulapuri uscătoare, etuve, tunelul uscător, uscarea în pat fluidizat şi uscarea prin aerosolizare.

2. Uscarea prin conducţie –când aparatul este în contact direct cu sursa de căldură. În acest sens există uscătorul cu cilindrii şi vid.

3. Uscare prin radiaţie termică –cu radiaţii infraroşii şi cu microundeDintre metodele de uscare prin convecţie sunt preferate uscarea în pat fluidizat şi

prin aerosolizare pentru că prezintă avantaje:-uscarea în pat fluidizat are mater.pulverulent într-un spaţiu de uscare ce prezintă

perforaţia bază permiţând pătrunderea aerului cald cu viteză mare, fapt ce determină repar.particul.solide şi mişcarea lor liberă iar masa pulberii este în permanenţă fluidizată. Astfel se produc condiţii pentru o mare turbulenţă care asigură amestecul particul.şi un contact bun între particule şi aerul cald.

Avantajele uscării în pat fluidizant sunt: - transfer eficient de căldură şi masă

- viteză mare de uscare fără pericol supraîncălzirii- temper.uniformă şi precis controlată- forma particul.uscate este aproape sferică- uscarea este rapidă şi se efect.într-un spaţiu unic.

-uscarea prin aerosolizare – se realizează în atomizoare sau nebulizatoare şi se aplică numai pentru lichide, soluţii sau suspensii.Lichidul este dispersat sub formă de picături fine într-un curent de aer cald în care solventul se evaporează rapid înainte de a ajunge pe pereţii camerei de uscare. Produsul se usucă sub formă de pulbere fină care este transportată de curentul de aer în sistem de colectare.

Acest mod de uscare este folosit în ind.farmaceut.datorită următoarelor avantaje:-permite uscarea subst.termolabile-conduce la obţinerea unor particule sferice cu o curgere mai bună decât

prod.rezultate din alte met.de uscare, acest fapt este favorabil în cadrul tehnolog.de obţinere a comprimatelor şi capsulelor.

-picăt.de lichid se usucă în câteva secunde datorită supraf.mari şi contactului intim cu gazul purtător.

-produsul se menţine rece datorită vaporizării lichidelor iar particul.uscate nu se supraîncălz.datorită îndepărtării rapide din zona de uscare.

Uscarea prin congelare –liofilizare (criodesicare) –este o tehnică de uscare prin sublimarea gheţii în vid precedată de congelarea mater.de uscat. Se realizează în liofilizatoare constituite din două incinte: o cameră de sublimare şi condensatorul, legate printr-un tub larg. Îngheţarea produsului de uscat se efectuează în camera de sublimare la

11

Propedeutica

temp.f.scăzute –800; -1960C şi este urmată de sublimarea gheţii prin aplicarea vidului în aceeaşi incintă. Vaporii formaţi se deplasează în altă cameră (condensatorul) în care temp.este şi mai scăzută decât în prima şi unde se produce condensarea lor în gheaţă.

Avantajele biofilizării -uscarea are loc la temp.foarte scăzute evitându-se astfel ecţiunea enzim.din unele produse sau hidroliza

-solidul este îngheţat astfel încât în final produsul uscat este poros şi uşor fiind reprez.de o reţea de subst.solidă care ocupă acelaşi volum ca şi produsul original.

-porozitatea mater.uscat îi asigură acestuia o dizolv.rapidă-nu se produce o concentr.a soluţiei înainte de uscare, practic nu se denaturează

proteinele liofilizabile.-procesul se desfăşoară în vid înaintat în absenţa aerului, oxidarea fiind astfel

redusă-operaţia poate fi condusă în condiţ.sterile sau aseptice.Dezavantajele liofilizării-datorită porozităţii solub.mărite şi uscării complete produsul este foarte

hidroscopic-procesul este foarte lent iar echipamentele sunt scumpe şi complicate-liofilizarea nu se aplică în general, ea este obligată numai pentru anumite produse În tehnica de preparate de medicamente avem aplicaţii ca: asigurarea păstrării

produselor care sunt instabile în soluţie; este uscarea prod.cu punct de topire coborât fără a le topi; obţinerea unui produs poros uşor de dispersat prin dizolv.sau suspendare

-repartiz.unui solid în doze mici în formă lich.în fiole sau flacoane din care rămâne după liofilizare pulberea subst.medicam.

-obţinerea de prod.pulverilente sterile evitând sterilizarea termică ce poate fi însoţită de degradarea subst.termolabile.

Uscarea cu ajutorul subst.dezhidratante –se aplică în cazul subst.hidroscopice: săruri anhidre, extractele uscate. Ca subst.dezhidratante se folosesc: oxid de Ca, CaCl2, H2SO4 conc, NaSO4 anhidru.

Pulvelizarea –este operaţia de reducere a dimens.particul.unei subst.solubile sub acţiunea forţelor mecanice având ca şi consecinţă creşterea gradului de dispersie şi implicit creşterea supraf.specif.a solid.

Obiectivele pulverizării -asigurarea omogenităţii prep.farmac.solide-creşterea vitezei de dizolvare şi a absorbţitei subst.active greu solub.în apă ceea

ce determină creşterea eficineţei lor terapeutice-favorizarea extracţiei produselor vegetale.În funcţie de mărimea particul.obinute, de gradul de fineţte urmărit şi de aparatul

utilizat operaţiile de pulverizare se numesc operaţii de mărunţire sau sfărâmare atunci când se obţin particule cu dimens.de câţiva cm până la 1 mm sau se numesc pulverizare sau măcinare când partic.obţ.au dim. mai mici de 1 mm. În farmacii operaţiile de mărunţire se realiz.la mojar iar în ind.se folosesc concasoare de diferite tipuri (ciocane, valţuri sau fălci).Pentru pulverizare în farmacii se folos.mojare iar în ind.mori de diferite tipuri (centrifugale, cu bile, coloidale, cu jet).

Pulberea obţinută în urma operaţiei de pulverizare este constituită dintr-un amestec de particule cu dimensiuni diferite.

12

Propedeutica

16.11.2005Cernerea şi clasarea

Cernerea este operaţia de separare mecanică a particulelor de diferite mărimi ale pulberii cu ajutorul sitelor când rezultă două fracţiuni:

-particule mai mici decât dimensiunea ochiurilor sitei-particule cu dimens.egale sau mai mari decât dimens.orificiilor unei anumite site.Cernerea se aplică după pulverizare şi amestecare pentru a se obţine o pulbere

uniformă form.particul mai mari sau aglomer.de pulberi. Materialul care trece prin site se numeşte cernut iar cel care rămâne –refuz.

Clasarea sau sortarea – este operaţia de împărţire a unui produs pulverizat în fracţiuni cu domen.imp.ale mărimii particul.având limite superioare şi infer.corespunz.dimens.definite.Sortarea se realiz.cu ajutorul sitelor suprapuse în ordinea descrescăt.a mărimii ochiurilor, de obicei 6-8 site, pulberea se pune pe sita de sus şi după o vibrare mecanică de 20 min, se cântăreşte refuzul refuzul care rămâne în fiecare sită. Sitele farmac.se pot clasifica în funcţie de dif.criterii însă notarea lor este preferentă în funcţie de lărgimea ochiurilor în m. Astfel FR.X prevede 9 site standardizate numerotate convenţional de la I la IX, dependente de mărimea laturii interioare a ochiului exprimată în mm, de nr.de ochiuri pe mm3 şi de diam.sârmei exprimat în mm.

La sita nr.I –grad de fineţe este pt.fragm.mari, nr.de ochi pe cm2este de 1,292 iar diam.sârmei este 2,5 mm

La sita nr.IX- grad de fineţe pulbere extrafină, nr.de ochiuri pe cm2 este de 5.910 iar diam sârmei este 0,05 mm.

Gradul de fineţe al unei pulberi farmaceutice se determ.cu ajut.sitelor standard şi se exprimă fie prin nr.sitei indicat în paranteză după denumirea subst., fie prin expresii corespunz.ca: pulbere mijloc (sita nr.V) sau pulbere f.fină (sita nr.VIII).

Amestecarea –operaţia prin care se urmăreşte realizarea unei distribuţii uniforme a tuturor compon.de produse solide, seminsolide, lichide sau gazoase fără ca acestea să sufere vreo modificare de ordin fizic sau chimic.

Obiectivul acestei operaţii este omogeniz.amestecului, orice doză pulveriz.la întâmplare trebuie să conţină toţi constit.amestecului în aceleaşi proporţii ca în restul amestecului. Amestecarea este f.import.pentru obţinerea unor preparate f.bine dozate cu aspect unifrom şi este necesară pt.prepararea majorităţii f.farmac., fie că acestea sunt constituite din mai multe princip.active, fie că la realiz.acestora se adaugă subst.auxiliare. amestecarea lichidelor se aplică la prepar.soluţiilo, fie că sunt poţiuni, siropuri, sol.de uz extern la prepararea emulsiilor şi suspensiilor. În cazul cantit.mici se efect.cu ajutorul baghetelor, spatulelor, lingurilor în recipienţi de sticlă sau alte materiale precum şi în mojar folosind pistilul.Pentru cantit.mari în industrie se utiliz.agitatoare de diferite tipuri alese astfel încât amestecarea să fie corespunz.într-un timp redus.

Amestecarea pulberilor este influenţată de factori ca: mărimea particulelor, densitatea, raportul cantit.al componentelor. În farmacie se efectuează mojare cu volum mai mare decât volumul pulberii, iar în ind.se utiliz.amestecătoare cu sistem de agitare

13

Propedeutica

vertical ce acţionează în cuve fixe (amestecător planetar) precum şi tobe de amestec mobile care se rotesc în jurul unui ax. În tobele de amestec operaţia se efectuează prin ridicarea pulberii până la un anumit nivel urmată de căderea acesteia spre centrul tobei. Tobele se umplu până la 20-30% din volumul lor iar turaţia în timpul funcţ-este relativ scăzută (15-20 rotaţii/min).

Controlul omogenit.preparat –se realizează prin dozarea compon.în probe prelevate din amestec. În cazul amestec.de pulberi colorate examinarea vizuală indică gradul de omogenitate.

Dizolvarea –proces de formare a unui sistem dispers omogen stabil termodinamic prin desprinderea moleculei dau ionilor solvatului de pe suprafaţa acestuia urmată de difuzia sau transferul lor printre molec.solventului. Dizolvarea depinde de propr.fizico chimice aşe solvatului şi solventului precum şi de fact.care infl.viteza de difuziune a subst. în vehicul.

Solubilitatea –se referă la comport.subst.medicam.într-un anumit solvent, la o anumită temp.şi reprez.cantit.max.de subst.care se poate dizolva în unit.de volum de solvent pentru a obţine o sol. naturală.Solubilit.este menţionată în farmacopee la monografia fiecărei subst. Conf. FR.X solub. poate fi exprimată prin specif.volumului solvent în ml necesar pentru a dizolva 1 g subst.solidă sau 1 ml subst.lichidă la temp 20±20 fie cu ajutorul unor expresii cum ar fi: f. uşor solubil, uşor solubil, solubil.valabile la temp.de 20±50. Semnificaţia acestor expresii este redată în farmacopee într-un tabel la capitolul solubilit. În fc.de solubil.subst.uşor solubile se dizolvă de obice la rece, celelalte la cald, deobicei prin intermedium. Viteza de difuziune este parametral cel mai important care influenţează viteza de dizolvare, fapt evidenţiat de relaţia Whitney Noeyes.

V = = K x D x S (Cs – Ct)

V = viteza de dizolvare

= reprez.gradientul de concentraţie

K = coef.de dizolv.care este proporţ.cu coef.de difuziune D şi invers proporţ.cu grosimea stratului de difuziune.S = suprafaţa de contact solid-lichidCs = concentr.la saturare a subst.care se dizolvăCt = concentr.soluţiei la timpul T de la începutul dizolvării

Pe baza acestei relaţii se pot stabili câteva reguli practice pentru creşterea vitezei de dizolv.: mărimea supraf.de contact S –se realizează prin pulveriz.prealabilă a subst.

K =

K = raport de difuziune şi grosimea stratului (delta)Reducerea grosimii stratului de difuz. din jurul particulelor subst.solide se face prin agitareMărirea valorii concentr. Cs –prin creşterea temperaturii.

14

Propedeutica

Filtrarea –operaţia prin care un amestec se particul.solide suspendate într-un lichid sau gaz este forţat să treacă printr-un material poros numit filtru, care va reţine particulele solide.

Obiectivul filtrării –în cadrul preparatelor medicamentoase.Obţinerea lichidelor lipsite de particule solide amorfe sau cristaline insolub.de

particule disperse coloidale sau de picături de lichid insolubileObţinerea unei subst.reţinute pe filtreÎndepărtarea microorg.dintr-o soluţie apoasă care trebuie să fie sterilă.

Mecanismul filtrării –este posibil deoarece filtrele sunt permeabile pentru lichide dar reţin subst.solide. Particulele suspendate pot fi reţinute fie la suprafaţa filtrului, când dimensiunea este mai mare decât porii filtrului, fie în interiorul materialului filtrat prin adsorbţie în canaliculele materialului poros.

Factorii care influenţează viteza de filtrare

V = mărimea supraf.filtrului x cu diferenţe de presiune vâscozitatea x rezistenţa semidentului şi filtrului

Acţionând asupra unuia sau mai multor factori din această reacţie se poate obţine viteza de filtrare dorită dependent de obiectivul filtrării şi de caracteristic.produsului care trebuie filtrat, ale material.filtrant şi ale instalaţiei de filtrare.

Materialele filtrante utilizate în practica farmaceutică sunt:- materiale textile (vată, ţesăt.de bumbac, mătase)- fibre celulozice (hârtie filtru)- materiale poroase (sticlă por, ceramică, porţelan, plastomeri)

Membranele filtrante confecţionate din esteri de celuloză (acetat şi nitrat) utiliz.pentru filtrarea sterilizantă. În tehn.farmaceutică se utiliz.şi alte tehnici de separare a solidelor de lichide ca:

- presarea (când lichidul de separat este înglobat într-o masă apreciabilă de solid –obţinerea uleiurilor vegetale)

- decontarea –când diferenţa dintre solid şi lichid permite sedimentarea solidului şi centrifugarea.

15

Propedeutica

23.11.2005

Sterilizarea în farmacie –operaţiunea de distrugere sau îndepărtare a microorg. vii în formă veget.sau sporulată.

Prin acest procedeu se asigură condiţ.de sterilitate a mat.sau preparate. Prin sterilizare se înţelege absenţa microorg.în formă vegetativă sau sporulată, microorg.care ar fi capabile să se dezvolte în condiţii adecvate.

Sterilitatea este obligatori pentru următoarele preparate farmaceutice - medicamente parentale: injectabile, perfuzabile, seruri, vaccinuri, implante- medicam.oftalnice: picăt.de ochi, unguente oftalnice- forme farm.ce se aplică pe arsuri, plăgi, pielea sugarilor, suspensii, emulsii,

unguente, pulberi- forme farmac.care conţin antibioticeSe supun sterilizării: subst.medicam, excipienţi, forme farmac.mai sus menţionate

şi ambalajele lor, spaţiile de lucru, ustensilele folosite în cazul preparării medicam. injectabile sau a altor preparate sterile.

Metodele de sterilizare –se aleg în funcţie de propriet.fizico-chimice ale produselor pentru evit.eventualelor modific.în calitatea acestora. Eficacitatea metodelor de steriliz.depinde de natura produsului, de gradul şi natura unei eventuale contaminări microbiene şi de condiţiile în care a fost preparat prod.de steriliz.respectiv.

FR.X prevede următoarele metode de sterilizare:1. sterilizarea cu vapori de apă sub presiune2. sterilizarea prin căldură uscată3. sterilizarea prin filtrare4. sterilizarea cu gaz

Sterilizarea cu vapori de apă sub presiune şi sterilizarea prin căldură uscată sunt cele mai sigure metode şi trebuie folosite ori de câte ori natura produsului o permite.

În cazul produselor care nu pot fi sterilizate în recipientul final se folosesc preparate pe cale aseptică.

Echipamentul de lucru al personalului: subst, solvenţi, ustensile, recipiente vor fi sterilizate în prealabil şi toate operaţiile se vor efectua în condiţii aseptice: vitrine, boxe, camere sterile. Eticheta recipient.va purta menţiune „preparat aseptic”.

Asepţia reprezintă ansamblul de măsuri profilactice utiliz.pentru a împiedica aportul exogen de microorg.sau viruşi într-un organ viu, mediu inert sau preparat medic.

Sterilizarea cu vapori de apă sub presiune şi sterilizarea sau căldura umedă se realizează în autoclave încălzite electric sau cu gaz din care aerul a fost în prealabil complet deplasat de vapori de apă. Temp.steriliz. este 115-1210C. Principiul acestui procedeu constă în coagularea proteinelor, colul, germeni microbieni datorită forţei de penetraţie a umidit.şi temp.ca urmare a prez.la care sunt supuşi vapori de apă.

Soluţ.şi suspensiile apoase de medicam.termostabile, instrumente şi obiecte de cauciuc, materiale plastice termorezistente, sticlă, pânză, tifon, vată –se încălzesc 15-20 min la 1210C sau 25-30 min la 1150C.

16

Propedeutica

Sterilizarea prin căldură uscată –acest procedeu oficializat de FR.X utilizat ca agent sterilizant, oxigenul din aer adus la o temp.crescută care provoacă denaturarea proteinelor bacteriene prin oxidare. Steriliz.se efectuează la temp.ridicată 140-1800C în etuve încălz.electronic iar tipul de steriliz.necesar depinde de materialul supus steriliz.şi volumul recipientelor.

Se aplică mater.termostabile cu o conductibilit.termică satisfăcăt.ca: ul.vegetale, vaselina, parafina, ceara, glicerina, dizolv.organici nevolatili şi pulberi termostabile care se încălzesc 3 ore la 1400C sau 2 ore la 1600C.

Sterilizarea prin filtrare -se aplică numai în cazul subst.termolabile pentru care nu se poate folosi steriliz.prin căldură. Soluţiile injectabile apoase se filtrează prin filtre bacteriologice sterile sau membr.filtrante sterile în vederea reţinerii microorg. Toate oper. se efectuează în mod aseptic cu ustensile, recip.şi dizolvanţi steriliz.în prealabil.

Metodele de steriliz.prin filtrare se asociază cu subst.conservante. Soluţ.inject. apoase se filtrează printr-un material filtrant special cu pori foarte fini care reţin microorg. şi sporii atât mecanic cât şi prin adeziune. Filtrele sau mater.filtrante utiliz.nu trebuie sp cedeze din compon.lor şi nu trebuie să interacţioneze fizic sau chimic cu prod.sterilizat. se face verific.integrităţii filtrelor înainte şi după filtrare. Produsul filtrat se introduce în condiţii aseptice în recipiente în prealabil steriliz.care apoi se închid etanş. Pe etichetele recipientelor se va menţiona „steriliz.prin filtrare”.

Sterilizarea cu gaz se utiliz.pentru steriliz.produselor finite în ambalaj care nu rezistă la temp.ridicate iar medicam.steriliz.trebuie să fie compatibile cu gazul sterilizant. Sterilizarea cu gaz se utiliz.şi pentru sterilizarea zonelor cu produse sterile.

Este un procedeu mai mare ce oferă multiple avantaje: gazele pătrund prin ambalajele de hârtie şi carton şi prin dopurile flacoanelor şi sticlelor subst.solide pătrunzând prin reţelele capilare. Prin această metodă se sterilizează: mat.termosensibile, pulberile de subst.medicam, articole chirurgicale.

Mecanismul de acţiune al gazelor are la bază distrugerea celul.bacteriene ca intitate biochimică realizând o combinaţie stabilă între aceştia şi unii constituenţi structurali sau enzimatici înlăturând posibilit.de reproducere a microorg. Ca şi gaze sterilizante se utiliz.forma aldehidă şi oxidul de etilen.

Operaţiuni specifice în farmaciiGranularea –operaţia de obţinere a unui granulat dintr-un amestec pulverulent de

subst.medic.şi excipienţi în scop îmbunătăţit curgerii şi compresibilit.materiei în cadrul tehnolog.de preparare a comprimatului în procedeul clasic granulatele s formează cu ajutorul unui lichid cu propr.adezive care se adaugă amestec.de pulberi la care s-a asociat un liant. Masa umezită este transformată în granule care se usucă, se mărunţesc şi se sortează.

Comprimarea –procesul de presare exercitat asupra pulber. sau granul.dintr-o matriţă pentru a realiza o masă aderentă, compactă de o formă predeterminată. Comprimarea depinde de propr.fizico-chimice ale materialului şi în psecial de compresibilitate adică de capacit.materiei de a-şi micşora volumul sub acţiunea presiunii.

Compactibilitatea –capacit.mater.pulverizat de a fi comprim.într-o tabletă având rezistenţă la deformare. Comprimarea se realiz.cu ajut.maşinilor de comprimat.

17

Propedeutica

Reţeta şi componentele eiMedicam.se prescriu în concordanţă cu diagn, prognosticul şi tratam.stabilit de

medic ţinând seama de starea generală a bolnavului. În prescrierea formelor magistrale, medicul trebuie să respecte anumite reguli pentru a se conforma dispoziţiilor în vigoare.

În farmaciile publice, eliberarea medicam.se face pe bază de reţetă sau prescripţie medicală.

În farmaciilecare deservesc servicii clinice şi spitaliceşti medicam.se eliberează pe bază de condici pe care medicii scriu reţetele (numite formula mosocomialis –mosocomium= spital)

Reţeta este mijlocul de corespondenţă între medicul care a ascultat bolnavul, a stabilit diagnost.indicând tratamentul; şi farmacistul care prepară şi eliberează medicam. respectiv. Reţeta cuprinde subst.medicament.care vor alcătui medicam., cantit.necesare, indicaţ.cu privire la f.farmac.şi la modul de administr. Pe aceeaşi reţetă se pot înscrie mai multe f.farmac.gata preparate. Reţeta constituie şi un act legal de justificare şi de contabilizare a medic.care nu se pot elibera decât pe bază deprescripţie.

Cuvântul reţetă provine din lb.latină dela vervul recipio-recipiere (a lua-a primi).Cf.dispoz.în vigoare HG 627/2005 denumirea medicam.se face cu DCI. Nu sunt

admise corecturi, ştersături deoarece ea constituie un act public uneori putând deveni chiar docum.medico-judiciar.

Reţeta corect întocmită conţine 6 părţi:1. Inscripţio –prima parte a reţetei reprez.printr-un antet tipărit ce cuprinde:

denumirea instit, CF, sediul cu adresa, nr.fişei. În baza Ordonanţei nr.150 ce constit.Legea Sănăt.din România au calit.de asiguraţi anumite categorii: salariat, co-asigurat, pensionar, copii sub 18 ani, elevi sau ucenici, studenţi 18-26 ani, gravide-lăuză sau plată directă. Se notează rubrica din partea cui a fost scrisă reţeta: medic familie, ambulatoriu, ambulanţă, spital. În cazul regimurilor speciale ca: veteran, revoluţ, handicap, ajutor social, şomaj

2. Invocaţio –în care medicul se adresează farmacistului cu FO/RC (ia şi eliberează)Numele bolnavului, adresa, CNP

3. Diagnosticul –care poate fi acut, subacut, cronic. La bolile acute eliber.medic.se face în 24 h de la emiterea reţetei, la bolile subacute între 8-10 zile iar la cele cronice chiar şi până la 1 lună

4. Prescripţio- semnăt.medicului, parafa. Se prescrie reţeta conform cerinţelor din rubricil tabelului (poziţia, preţ referinţă, listă, cod boală, tip diagn, DCI f.farmac. şi concentr.medicam, DS adică acută, subacută, cronică, cantitatea.

5. Se completează de asigurat, împuternicit cu nume, prenume adresă, CNI, BI/CI: am primit medicamentele

6. Taxarea –este completată de către farmacist: poziţia, preţ referinţă, denum.comercială, cantit.eliber, preţ amănunt, preţ referinţă, val.amănunt, val.compens.

18

Propedeutica

07.12.2005

Cântărirea şi măsurareaPrepararea corectă a medicam.în farmacie presupune ca o condiţie esenţială

cunoaşterea aspectelor teoretice şi practice ale cântăririi subst.medicam. Cel mai adesea, cantit.de medicam.şi mat.prime sunt date în grame, de aceea nu întâmplător emblema profesiei este balanţa.

Majoritatea operaţ.farmac.sunt precedate de cântărire sau măsurare a volumelor subst.sau preparatelor.

Măsurarea este o operaţie fizică prin care se determină o mărime necunoscută în raport cu altă mărime luată ca etalon, ambele fiind de aceeaşi natură, ex: greut.se determină comparativ cu unitatea de măsură –kg. În farmacii se folosesc măsuri şi greutăţi ale sistem: cgs (cm,gram,sec9 cu multiplii şi submultiplii lor.

Cântărirea –operaţia prin care se determină greutatea unui corp cu ajutorul balanţei şi a unor greutăţi corespunz.sistem.de măsuri şi greutăţi adoptat. La noi în ţară unit.de măs.pt.greutatate este gramul cu multiplii şi submultiplii săi.Balanţa –pt.cântăr.în farmacii se folosesc balanţe: de mână, cu coloană, cu terezii.În laborat.se folosesc balanţele analitice. Balanţele sunt instrumente de măsurare, cele mai importante pt.practica farmaceutică. Balanţele cu coloane sau balanţele de receptură se întrebuinţează pentru a cântări între 10-1000 g, este format dintr-o coloană verticală metalică fixată pe o cutie, acoperită uneori cu o placă de marmură şi având 2-3 sertare. La partea superioară a coloanei aşezată pe un cuţit se fală o pârghie metalică formată din 2 braţe perfect egale având la extremităţi atârnate pe cuţite două platane egale ca greutate. Unele balanţe au şi dispozitive pentru a bloca oscilarea liberă, fapt care menajează cuţitele de o frecare inutilă. Când bal.nu au dispoz.de blocare, se aşează pe unul din platane o greutate tot timpul cât sunt în repaus. Echilibrul balanţei este semnalat de un ac indicator fixat în mijlocul pârghiei şi care pendulează împreună cu acesta în faţa unui cadran gradat. Balanţa are un echilibru satisfăcător, când oscilaţia indicat.sunt uniforme faţă de centrul cadranului. Echilibrul balanţei trebuie verificat înaintea fiecărei cântăriri.

Balanţa cu terezii –se compune dintr-un sistem de pârghii care susţin 2 platane aşezate orizontal. Aceste balanţe au limita de încărcare de la 100-5000 g.

Balanţe speciale în receptură –cântăresc cu greut.între 0,5/100 g. Ele sunt fie de tipul balanţei cu coloană fie bal.cu terezii.

Cumpăna de mână sau balanţa de mână –se utiliz.pt.cântărirea medicamentelor în cantit.mici 0,10-10 g. Se compune dintr-o pârghie suspendată cu ajutorul unui cuţit într-o furcă metalică terminată cu un inel.la extremităţile pârghiei sunt atârnate cu ajutorul unor şnururi platane de celuloid sau de material plastic.Există cumpăne de mână cu greutăţi la care determinarea greutăţii se face punând pe unul din talere corpul de cântărit iar pe celălalt greutatea corespunz. Cumpănele de mână sunt prevăzute cu cursori sau călăreţi, acesta alunecă pe unul din braţele cumpănei care este gradat şi indică greutatea.Cântărirea se face ţinând cu mâna stg.inelul cumpănei în timp ce cu mâna dreaptă se face încărcarea şi descărcarea platanului.

19

Propedeutica

Balanţele analitice –se întrebuinţează în laborat.de control pt.cântăririle foarte exacte având o sensibilitate de ordinul zecimii de mg. Ca şi construcţie se aseamănă cu balanţa cu coloană. În farmacopee se foloseşte expresia „exact cântărit”, determ.greut.respectivă se face cu bal.analitică, cantit.de subst.care se cântăresc au 4 zecimale.Prin expresia „în prealabil cântărit” –se înţelege că recipientul sau materialul respectiv adică (stical de ceas, cristalizor, filtru) sau cântăr.cu bal.analitică după ce au fost aduse până la greutate constantă.Prin expresia „până la greut.constantă” se înţelege că operaţia de uscare sau calcinare se continuă până când 2 cântăriri succesive au aceeaţi valoare sau prezintă o diferenţă de cel mult 0,0005 g.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o balanţă. - să fie stabilă –să se încline la adăugarea unei greutăţi iar după ridicarea acestuia

să revină la poziţia iniţială- să fie fidelă –adăugând un corp în diferite puncte ale talerului să fie necesare de

fiecare dată aceeaşi greut.pentru echilibru.- să fie dreaptă, justă sau exactă –balanţa rămâne în echilibru la adăugarea a 2

greut.egale pe taler şu echilibrul continuă să se menţină şi când cele 2 greut.sunt schimbate între ele, balanţa trebuie să fie în echilibru şi când talerele sunt goale.

- să fie sensibilă –balanţa potrivit încărcată şi echililibrată se înclină la adăugarea unei greut.mai mici.

Greutăţi – folosesc la cântărirea medicam., trebuie să fie montate de D.G.M (dir.gen.metrologie), acestea sunt construite pe baza unui etalon. În farmacii greutăţile se păstrează în cutii speciale prevăzute cu lăcaşuri speciale pt.fiecare greutate:

- 1000g, 500g, 200g, 100g, 50g- pt.bal.sensibile. 20g, 10g, 5g, 2g, 1g

Greutăţi mai mici de 1 kg –se construiesc din bronz, alamă sau aramă, au formă cilindrică şi se nichelează. În unele cutii de greutate există un locaş special pentru greut. mai mici de 1 g. Acestea sunt confecţionate din plăci de aluminiu şi cu forme diferite. Controlul bal.şi al greut.este reglementat de Lege şi este efectuat de D.G.M. prin verificări periodice.În general trebuie respectată la cântărire limita de încărcare a balanţei.

O balanţă corespunz.trebuie să aibă coloana în poziţie verticală, braţul şi talerele să balanseze liber, fără frecare iar acul indicator să oscileze în aceeaşi măsură la dreapta şi stg.punctului O. Controlul balanţei constă în verificarea justeţei poziţiei de echilibru şi a sensibilităţii.Pentru a verifica justeţea balanţei se stabileşte echilibrul balanţei neîncărcate apoi al balanţei încărcate cu câte 100 g şi respectiv 1000 g. În fiecare platan se observă oscilaţiile balanţei şi poziţia în care se opreşte acul indicator. Poziţiile de echilibru succesive pentru aceeaşi încărcătură pot avea o abatere între ele de cel mult ¼ dintr-o gradaţie a scării de 0,5 mm. Sensibilitatea balanţei se încearcă adăugând pe unul din talerele aflate în echilibru o greutate pentru ca acul indicator să se deplaseze cu o diviziune a scării –2 mm de la poziţia de echilibru.Balanţa este cu atât mai sensibilă cu cât mai mică va fi folosită greutatea.

20

Propedeutica

Pentru ca balanţa să se păstreze în bune condiţii trebuie respectate unele reguli:- să fie ferită de variaţii mari de temperatură, umiditate.- pârghiile să fie şterse cu o cârpă moale- cuţitele să fie protejate de acţiunea mecanică blocând bal.în stare de repaus şi

având grijă să nu fie depăşită limita de încărcare. Cuţitele se şterg cu cârpă moale, iar coloanele nichelate se şterg cu carbonat de ca şi stearină.

Cântărirea trebuie executată cu mare atenţie deoarece o cantit.inexată poate duce la urmări dezastruoase.

Reguli practice pentru cântărire –toate preparatele medicam.se măsoară în greut.cu excepţia soluţiilor injectabile.

La cântărire trebuie să se ţină seama de următoarele norme:- în determinarea ce se face cf.Farmacopeei se vor folosi numai balanţe în

prealabil verificate de D.G.M. - dacă nu există indicaţii speciale, cântăririle se fac cu precizie de 0,01 g. - expresia „exact cântărit” înseamnă cântărire la balanţă analitică - subst.prescris eîn părţi vor fi cântărite, o parte coresunzând la 1 g. - să se aleagă balanţa potrivită în concordanţă cu limita de greut.suportată dar nu

se vor folosi bal.cu limită de mare pt.cântărirea unor cantit.mici de subst.deoarece precizia este scăzută.

- se va evita supraîncărcarea balanţei prin depăşirea limitelor de încărcare deoarece astfel se va produce defectarea balanţei. Cantit.mici de subst.active sub 5 g nu se por cântări exact cu bal.curentă folosită în farmacie, de aceea se vor folosi pulberile titrate

- se va verifica bal.înainte de cântărire lăsând-o să oscileze liber după ce a fost aşezată în echilibru

- cântărirea subst.solide se face prin aşezarea lor pe o foaie de hârtie cerată iar subst.va fi adusă pe hârtie cu ajutorul unei linguriţe de metal sau os

- lichidele se cântăresc în flacoane sau dacă lichidele respective trebuie transvazate, operaţia se face în capsule de porţelan sau patentule emailate. Tara vasului în care se face cântărirea se face de obicei cu alice de Pb după adăugarea greut.marcate necesare se toarnă lichidul de cântărit cu atenţie pt.a evita murdăria sticlei şi a balanţei. Sticla se ţine astfel încât scurgerea să se facă pe partea opusă etichetei spre a feri eticheta de murdărie.

- dopul sticlei cu care se lucrează se aşează în timpul cântăririi cu vârful în sus pt.ca partea interioară să nu vină în contact cu masa.

- substanţele vâscoase se cântăresc în capsule de porţelan de mărime potrivită de unde pot fi uşor scurse. Subst moi se pot cântări şi pe bucăţi de hârtie cerată având grijă să nu se murdărească platanul balanţei.

21

Propedeutica

14.12.2005

Măsurarea medicamentelorA măsura un medicament înseamnă a-i determina volumul în raport cu unitatea de măsură

adoptată, respectiv litrul cu multiplii şi submultiplii.Măsurarea în volume se aplică la prepararea soluţiilor injectate şi a reactivilor. Operaţia de

măsurare a lichidelor de face cu ajutorul unor vase gradate care au punct de reper determinarea corespunzătoare unui anumit volum.

Vasele utilizate pentru măsurare volumelor sunt gradate la temp.de 15-200C. Cel mai des întrubuniţate sunt mensurile, cilindrii gradaţi, baloane cotate, pipete şi biurete.

Menzurile –confecţionate din porţelan, tablă smălţuită, sticlă şi plastic. Au formă de cilindru sau trunchi de con, sunt marcate în interior de jos în sus cu nr.de cm3 corespunzător înălţimii respective. Mai des întrebuinţate sunt menzurile de: 100, 250, 500, 1000 şi 2000 cm3.Cilindrii gradaţi cu dop se deosebesc de cei obişnuiţi prin faptul că partea superioară este îngustată şi formează un gât care este astupat cu un dop de sticlă. Se folosesc în operaţiile în care lichidele măsurate trebuie agitate.

Baloanele gradate –se numesc şi bal.cotate sau jojate. Sunt fabricate din sticlă cu gât lung şi îngust pe care se află un semna care marchează capacitat.exactă a balonului, capacit.ce este menţionată prin cifre gradate pe balon indicându-se şi temp.la care au fost etalonate. Baloanele cotate permit măsurarea exactă a volum.de lichid. Se folosesc baloane de la: 50.100,250,200,1000,2000 cm3.

Pipetele –se întrebuinţează la măsurarea volumelor mici de lichid, pot fi pipete cu bulă sau pipete biurete. Pipetele pot fi cu scurgere totală sau cu scurgere limitată. Se întrebuinţează pipete de: 1,2,5,10,25,50 cm3.

Biuretele –sunt tuburi de sticlă gradate terminate cu un robinet sau alt dispozitiv de scurgere reglabilă prevăzute sau nu cu o dungă colorată de-a lungul tubului opusă gradaţiei. Biuretele şi pipetele permit măsurarea volumetrică în ml a medicam.lichide.Biurete farmaceutice –formate dintr-un corp de evacuare cu robinet de sticlă şi sunt mai avantajoase decât cele cu clemă metalică fiind mai uşor de manipulat. Capacit.biuretelor farmaceutice este de: 10,25,50,100 şi 200 ml. Alegerea unei biurete de o anumită măsură depinde de volumul de lichid care urmează a fi determinat. Lungimea biuret.este aceeaşi pentru toate mărimile, diametrul fiind diferit. Punctul 0 al biuretei şi pipetei farmaceutice este plasat la baza lung.robinetului spre deosebire de celelalte biurete al căror punct 0 se află la partea superioară.Lichidul este introdus până în dreptul diviziunii corespunzăt.volumului care se determină şi după aceea este evacuat până la golirea completă a biuretei. Nu se adm.măsurarea volumului prin evacuarea cantit.de lichid dintre două diviziuni deoarece prin aceasta se poate mări doza de medicam.măsurată. toate vasele de măsurat trebuie bine curăţate înainte de folosirea acestora, se spală cu apă caldă şi săpun, detergenţi, acetonă, alcool, eter şi se clătesc din nou cu apă. Un mijloc de verificare este clătirea vasului respectiv cu apă iar pereţii trebuie să se umecteze uniform.

Reguli practice pentru măsurarea volumelorPentru a nu se face erori la citirea înălţimii coloanei de lichid zona unde este lichidul (menisc) va fi

privit în prelungirea liniei orizontale ce atinge tangenţial partea inferioară a meniscului. Pentru măsurarea lichidului se vor utiliza vase corespunzătoare, vasul cel mai mic corespunzător volumului dat.Măsurătorile trebuie să se facă la temp.la care au fost gradate vasele respecti 15-200C. Lichidele care au temper.diferită de cea normală se pot măsura cu aceleaşi vase urmând să se facă corecţia de volum. Dacă la executarea unei prescripţii medicale se cere completarea cu lichid la un anumit volum, operaţia se face într-un vas gradat deoarece sticlele medicinale sunt deobicei mai mari decât volumul indicat.

Măsurarea în picături –lichidele care se prescriu în cantit.foarte mici se măsoară în picături. Acest mod de măsurare este aplicat atât la prepararea medicam.lichide cât şi la dozarea unor soluţii de uz intern sau extern.

22