Ro

mân

ia literar\n

r. 15 / 18 aprilie 2008

N DIC}}IONAR de pronun]area numelor proprii e un instrumentfoarte necesar pentru mul]i vor-bitori. E imposibil s\ cuno[ti re-gulile de pronun]ie ale tuturorlimbilor din care, în actuala si-tua]ie de globalizare, ne vin per-

manent informa]ii despre locuri [i persoane.Adeseori numele proprii nici nu au o ortogra-fie fonetic\, ci p\streaz\ tr\s\turi ale evolu-]iei lor istorice, ceea ce face ca pronun]arealor s\ fie imprevizibil\. Nici internetul nue deocamdat\ foarte de folos, de[i Wikipe-dia (cel pu]in în varianta în englez\)indic\ uneori pronun]area numelor propriipe care le trateaz\ în articole mai ample.În orice caz, de un dic]ionar de pronun]areau nevoie în cea mai mare m\sur\ redactoriide [tiri de la posturile de radio [i televiziune;în ultima vreme, cunoa[terea englezeisubstituind cunoa[terea altor limbi, la eroriletradi]ionale se adaug\ stranii transpunerifonetice ale denumirilor franceze sau germa-ne, citite în manier\ englezeasc\.

În 1973, Editura Enciclopedic\ Român\publica un foarte bun Dic]ionar de pronun]are– nume proprii str\ine, al Floren]ei S\deanu.Bogat, în genere corect, a fost mult folosit[i chiar reeditat. Un asemenea dic]ionar –care are o valoare practic\ [i vizeaz\ undestinatar concret – trebuie totu[i actualizatpermanent: pentru c\ numele încarneaz\tocmai actualitatea: apar personaje publicenoi, legate de anumite teme de interes, învreme ce altele ies din centrul aten]iei. Enormal s\ existe chiar mai multe dic]ionarede acest tip, în mai multe versiuni [i formulelexicografice, cît mai adaptate cerin]elorpublicului. E foarte bine, de aceea, c\ aap\rut de curînd un nou Dic]ionar ortografic,ortoepic, morfologic [i explicativ denume proprii române[ti [i str\ine (Niculescu,2007), avîndu-i ca autori pe Ion Toma [iAna-Maria Botnaru. Dic]ionarul urm\re[tes\ ofere mai multe tipuri de informa]ii: emorfologic pentru c\ –– în unele cazuri, înspecial al cuvintelor compuse – indic\ [icategoria gramatical\ [i flexiunea; are [ivaloare explicativ\, men]ionînd [i etimologiaonomastic\ (care ajut\ adesea la fixareaformei corecte de pronun]are). Chiar faptulc\ sînt incluse în dic]ionar multe numeromâne[ti e pozitiv: vorbitorii au adeseaezit\ri mai ales în ceea ce prive[te accentuareaunor nume de familie istorice (e de aceeautil\, de exemplu, indica]ia de accentuarepentru numele Catargìu). E foarte bine c\dic]ionarul combate implicit tendin]a iritant\de a pronun]a cu accentul pe i (ca penultim\silab\) nume de familie precum Olariu,Rotariu, Pu[cariu: se arat\ c\ acestea sîntechivalente cu formele Olaru, Rotaru, Pu[caru,deci trebuie s\ p\streze accentul pe a dinsufixul de agent -ar(iu). O op]iune corect\mi se pare [i cea de a oferi o dubl\ indica]iepentru termenii cu dubl\ identitate lingvistic\:de exemplu, pronun]ia englez\ [i francez\a denumirii Airbus.

Sînt totu[i în dic]ionar destule inadverten]ecare ar trebui corectate la o nou\ edi]ie.Inventarul e întotdeauna discutabil [i nuar fi de mare folos s\ ne întreb\m de ce aufost incluse unele nume (ca Alexandra Ana,Ar\pil\) ori s\ discut\m ra]iunea unor absen]e.Dic]ionarul Floren]ei S\deanu cuprindeaprobabil prea multe nume rare, de care nuavea mare nevoie publicul larg. În nouldic]ionar lista e mai restrîns\, dar mai variat\[i mai orientat\ practic. N-ar fi stricat, totu[i,ca la unele prenume cu forme grafice identiceîn mai multe limbi – de exemplu, Angela– s\ se dea, pe lîng\ pronun]ia româneasc\(care s\ fie indicat\ ca atare), variantelede pronun]ie [i accentuare str\ine (german\,italian\ etc.). Dic]ionarul Floren]ei S\deanuavea marele avantaj de a indica la fiecarecuvînt pronun]ia, între paranteze. Noul dic-]ionar face economie de spa]iu sau energie,ceea ce poate îns\ duce la confuzii: cititorulnu are de unde s\ afle, de exemplu, dac\ ifinal se pronun]\ asilabic sau silabic, pentruc\ la Ardeni, Anzi, Atrizi sau la Armaninu apare nici o indica]ie asupra finalei.Transcrierile – simplificate poate din inten]iade a nu-l speria pe cititor – sînt uneoriaproximative [i incomplete: Brother s-arciti bra\r, iar i cu tild\ (?, semn clasic pentrunazalizare) ar fi i semivocalic; în vremece n cu tild\ (ñ) apare în transcrieri, darnu în lista ini]ial\ de semne. Unele numeapar f\r\ nici o indica]ie de pronun]aresau accentuare (Italo Calvino, Pierre Bourdieu,M. Blecher), iar la altele se indic\ doaraccentul, ceea ce ar putea duce la concluziagre[it\ c\ se citesc dup\ regulile ortografieiromâne[ti: Amnesty International, LaurenBacall, Francis Bacon, Barbizon etc. Alteoriaccentul lipse[te: Boutière, Apollinaire; nuse în]elege de ce e indicat uneori în cuvînt(Boulanger), alteori în transcriere (Boucher– bu[e). Indica]iile par]ial corecte, par]ialgre[ite sînt cu deosebire periculoase.Dac\ la Art Nouveau e indicat\ doar pronun]iafinalei (o), cititorul va deduce c\ primulelement se cite[te pur [i simplu art. LaBoccaccio, indica]ia „cc pron[un]at] k“ estevalabil\, evident, doar pentru primul grupcc; la Brescia, nu e de ajuns a spune c\ scse cite[te [: cititorul ar putea fi tentat s\continue citind finala:... [i-a. Sînt [i gre[eli[i mai evidente: Almodóvar, în ciuda accentuluimarcat, prime[te în dic]ionar un accent pefinal\: Almodóvar! Numele lui RolandBarthes s-ar citi, conform dic]ionarului, Bar-tés (gre[eal\ mo[tenit\, din p\cate, dinvechiul dic]ionar). Erorile apar chiar [i lanume române[ti: Br\tianu are în dic]ionaraccentul pe i !

Cum se vede, am f\cut majoritateaobserva]iilor critice urm\rind aproape numaiprimele dou\ litere ale alfabetului. Unasemenea dic]ionar î[i neag\ utilitatea dac\nu include o munc\ mig\loas\ de verificare[i unificare. E p\cat, pentru c\, repet, e uninstrument foarte necesar.

aa cc tt uu aa ll ii tt aa tt ee aa

1 5

CTOMBRIE 1956. La teatrul din Re[i]a,desp\r]ire de actri]a X ̀ naintea spectacoluluiGai]ele.

{edea `n cabin\, `n fa]a oglinzii, [i `ntimp ce vorbeam, se machia privindu-seatent\, deschizând mare gura, c\scând ochii,`ncre]indu-[i fruntea...

Avea 35 de ani [i trebuia s\ se machieze pentru rolulei din piesa lui Chiri]escu...

Trebuia s\ fie o bab\ de 65 de ani.Este greu, dar cu r\bdare,... m\ gândeam privind-o, pe

când ea, – o cuno[team de la Bucure[ti, – fusese repartizat\recent la Re[i]a, unde oamenii se duceau des la teatru...

A[adar, se machia `ncet `naintea oglinzii, aruncându-mi câte o privire ̀ n timp ce vorbea – eu o vedeam ̀ n oglinda`nalt\, dreptunghiular\, – `n\untru nu mai era nimeni,numai noi, pentru moment...

Pe fa]a ei, straturile de vaselin\ se `ngro[au, ap\reau,se s\pau rânduri adânci, – tenul devenea tot mai blafardsub metamorfoza aceasta...

Pân\ la plecare mai r\m\sese aproape un sfert de ceas,socotind dup\ mersul trenului...

Am condus-o pe culise pân\ `n clipa desp\r]irii, – n-aveam s-o mai v\d niciodat\, – m\ gândeam, l\sam `nurm\ o b\trânic\ – b\trânic\ – [i de undeva, totu[i, cu fa]aascuns\ sub farduri, mi-a surâns spunându-mi: „~mipare r\u c\ nu-]i r\mân `n amintire decât o bab\...“

Mi-am luat r\mas bun, ̀ ncurcat. Nu mai era ea. Trecuser\treizeci de ani.

{i m-am sim]it, [i eu, deodat\, foarte b\trân...*

17 octombrie 1957. Am suferit cu Frédéric [i cu doamnaArnoux la sfâr[itul Educa]iei sentimentale.

Ce ciudat, era ora 3 noaptea, [i, de emo]ia desp\r]iriilor, sfâ[itoare reg\sir\ [i desp\r]ire `n pragul b\trâne]ii,când doamna Arnoux, albise – parc\ mi-a venit s\plâng, inima s-a umplut de un sentiment dureros – ce tristeste totul, ce trist\ [i absurd\-i via]a!

~n acest timp, `l admiram cu luciditate pe Flaubert.Sfâr[itul, `ntr-adev\r, este admirabil.Dup\ seria de aventuri, Frédéric ̀ [i redescoper\ iubirea,

iar iubirea cea mai ne`mplinit\, este o ̀ ntoarcere, o reluarea vie]ii de la cap\t, cu o calm\ [i plin\ de am\r\ciune`n]elegere a lucrurilor.

*Talentul este o chestiune de cantitate. Talent nu e s\ scrii o pagin\ numai: ci s\ scrii cincisute

de pagini...Cei puternici nu ezit\... Ei se vor a[eza la mas\, [i

vor asuda...Vor merge pân\ la cap\t...E singurul lucru ce-i deosebe[te de cei la[i, care nu vor

`ncepe niciodat\...~n literatur\, nu exista... n^y a que des boeufs! nu

exist\... decât pl\vani...

Cabina de machiaj

Pronun]area numelor proprii

UUO