PROLACTINA

Prolactina este o proteină hidrosolubilă, prezentă în hipofiza anterioară. Placenta produce un hormon înrudit numit lactogena placentară, care se găseşte în concentraţii relativ mari în lichidul amniotic. La om prolactina are rol în producerea laptelui.

La mamifere secreţia de prolactină este stimulată prin supt. După naştere, timp de câteva luni, prolactina are un efect inhibitor asupra ovarelor acţionând ca şi un anticoncepţional natural.

Controlul secreţiei de prolactină Prin sistemul dopaminergic, prin receptori D2 localizaţi pe celulele lactotrope este

inhibată biosinteza şi eliberarea prolactinei. De asemenea, blochează eliberarea prolactinei, noradrenalina şi GABA.

Prolactina este eliberată în primul rând prin atenuarea funcţională a mecanismelor dopaminergice. Protirelina poate elibera prolactină. Existenţa unei liberine specifice este nesigură. Fiziologic prolactina creşte în sarcină sau prin stimularea mamelonului.

HiperprolactinemiaRelativ frecvent se observă creşteri ale concentraţiei plasmatice ale prolactinei.

Secreţia de prolactină este stimulată de numeroase medicamente, dintre care se detaşează antidopaminergicele (antipsihoticele-fenotiazine, butirofenoane) precum şi metildopa, metoclopramida, rezerpina. La acestea se adaugă estrogenii, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei, verapamil.

Hiperprolactinemia patologică se observă în prolactinoamele secretante hipofizare, leziuni ale tijei hipofizei sau ale hipotalamusului. De asemenea, rar, poate apărea în sindromul Cushing şi în hipotiroidism.

Prolactinoamele sunt cele mai frecvente cauze ale prolactinemiei şi chiar în cazurile idiopatice poate fi vorba de microadenoame hipofizare nedetectate. Prolactinoamele sunt clasificate în microadenoame (mai mici de 10 mm) şi macroadenoame. Acestea din urmă se însoţesc de prolactinemii ce depăşesc de peste 10 ori limita normală. Extinderea rapidă produce simptome caracteristice neurologice cu cefalee, tulburări de vedere.

Manifestările hiperprolactinemiei la femeie includ deprimarea funcţiei ovariene, cu cicluri neregulate, amenoree şi chiar sterilitate. La bărbat hiperprolactinemia apare mai rar şi determină un deficit de testosteronă, reducerea libidoului şi impotenţă şi uneori ginecomastie. Galactorea poate apărea la ambele sexe deşi în mod obişnuit este necesar suportul estrogenic.

Tratamentul hiperprolactinemiei Vor fi diferenţiate cauzele tumorale de manifestările secundare, iatrogene,

medicamentoase, situaţie în care se vor retrage medicamentele incriminate. Unii pacienţi sunt asimptomatici şi se pune problema necesităţii intervenţiei

terapeutice. Justificarea tratamentului în aceste cazuri are în vedere deblocarea funcţiei ovariene şi reducerea riscului de osteoporoză.

Îndepărtarea chirurgicală a tumorii este astăzi rar indicată, deşi macroadenoamele pot impune decomprimare transfenoidală şi în final radioterapie, chiar dacă a fost iniţiat un tratament cu agonişti dopaminergici.

Agoniştii dopaminergici D2 sunt medicamente de primă linie în tratamentul prolactinoamelor. Deşi au rar efect curativ în tumorile mari, tratamentul se începe cu aceste medicamente. Cel mai utilizat agonist dopaminergic este bromocriptina. Ea reduce secreţia de prolactină şi dimensiunile tumorale la majoritatea pacienţilor. Aceste efecte terapeutice pot persista uneori şi după 2-4 ani de la întreruperea tratamentului, deşi acest grup de pacienţi reprezintă o minoritate. La întreruperea tratamentului se observă reextinderea tumorală, mai ales a macroadenoamelor. În aceste condiţii s-a sugerat reducerea progresivă a dozelor de bromocriptină şi supravegherea atentă a dimensiunilor tumorale, dacă tratamentul cu bromocriptină a normalizat concentraţiile serice ale prolactinei cel puţin 2 ani, iar dimensiunile tumorale au fost reduse cu cel puţin 50 %. Terapia cu bromocriptină are ca dezavantaje efectele adverse şi t½ scurt. Preparatele depôt prelungesc efectele medicamentului.Unele efecte adverse pot fi reduse prin asocierea bromocriptinei depôt i.m. cu prednisolonă pe cale orală.

Alţi agonişti dopaminergici sunt cabergolina şi chinagolida (quinagolide). Cabergolina pare a fi mai eficace şi mai bine suportată decât bromocriptina şi poate fi eficace şi la pacienţii care nu răspund la bromocriptină. Unii terapeuţi o consideră ca alternativă de primă alegere. Quinagolina are eficacitate similară bromocriptinei şi poate fi utilă la bolnavii care nu răspund la alte medicamente. Un alt agonist D2 este pergolida.

Tratamentul hiperprolactinemiei poate restabili ovulaţia la majoritatea femeilor. Apariţia sarcinii recomandă evitarea expunerii fetale pe cât posibil la agonişti dopaminergici şi chiar întreruperea tratamentului. Întrucât bromocriptina este medicamentul pentru care există cea mai mare experienţă clinică ea reprezintă medicamentul de alegere în cazul unei sarcini dorite sau prezente. În sarcină creşterea concentraţiilor de estrogeni poate stimula creşterea prolactinoamelor, astfel că pacienţii vor fi monitorizaţi cu atenţie în cursul sarcinii. Reluarea creşterii tumorale necesită reintroducerea tratamentului cu bromocriptină, care este probabil mai puţin dăunătoare pentru mamă şi făt decât intervenţia chirurgicală. Deblocarea chirurgicală înaintea sarcinii, deşi recomandată de unii terapeuţi, nu poate preveni extinderea simptomatică a tumorii în timpul sarcinii.

Preparate1. Bromocriptina

Bromocriptin drj. 2,5 mgBromcriptina caps. 5mg., caps 10 mgParlodel®

2. CabergolinaDostinex® cpr. 0,5 mg

3. Chinagolida (quinagolide)Norprolac®, Prodelion®

4. PergolidaAroltex®, Breator®, Celance®, Permax®