Senzaționalul în presa românească

Cum se scriu articolele, care este scopul lor și ce trebuie să cuprindă pentru a atrage

publicul? Ei bine, citind presa românească din anul ”90 și până acum, ne putem da seama că

jurnalismul a luat o cu totul altă formă și se abate foarte mult de la norme atât etice cât și

morale. Astfel, sub patronajul anumitor interese, fie ele politice sau economice, presa nu mai

îndeplinește aceeași funcție de la care a plecat, aceea de a apăra interesele publicului și de a

„funcționa ca un câine de pază” al publicului, așa cum se scrie în toate documentele

deontologice și mai ales, nu-și mai respectă proria libertate câștigată după Revoluția din 89.

Este o libertate mascată pe care presa românească o amintește dar acționează diferit.

Astfel, apar două tipuri de jurnalism: cel tradițional și jurnalismul „modern”. Jurnalismul

tradițional se bazează pe activitatea media de a informa cu adevărat publicul, de a da

importanța cuvenită informațiilor de interes public, pe când, jurnalismul „modern”, așa cum îmi

place mie să spun, este acel jurnalism „îmbrăcat” cu teribilism, tabloidizare și mai ales,

SENZAȚIONAL.

Ceea ce își propune lucrarea de față este de a analiza această transformare mass-media în

general și a presei românești în special, de a măsura gradul de tabloidizare și de a afla cât

apelează presa la titluri „bombastice” și la un limbaj popular pentru vânarea unui tiraj

nemăsurat.

Voi începe prin a defini SENZAȚIONALUL așa cum apare acest termen în DEX:

SENZAŢION'AL, -Ă, senzaţionali, -e, adj. Care impresionează puternic, uimeşte,

emoţionează, care interesează în cel mai mare grad. [Pr.: -ţi-o-] - Din fr. sensationnel.

Adoptând metoda senzaționalului pentru a atrage publicul, presa românească se

îndepărtează tot mai mult de obiectivele pe care ar trebui să le atingă de fapt. Din presă de

informare se transformă în presă de scandal. Astfel ajungem la „jurnalismul modern”.

Practica jurnalistică a evoluat atât prin tradiția expertă cât și prin cea emancipaționistă.

Modelul culturii moderne fiind bazat pe noțiunea de audiență activă, a primit o susținere

puternică în epoca recentă datorită creșterii numărului de inovații produse de utilizatori și

creșterii cantității de conținut produs de consumatori1.

Pentru a obține un jurnalism modern, liber, era nevoie de un public cât mai divers din toate

clasele sociale, astfel că inventarea, extinderea și stabilirea publicului cititor de masă a durat

mai mult de o generație și nu a fost o realizare exclusivă a presei. Predica religioasă și ficțiunea

de divertisment au luat și ele formă tipărită contribuind la formarea acestui public. Dar

jurnalismul nu putea să se dezvolte fără presa pauperă, iar publicul cititor, publicul

modernității, nu putea să se dezvolte fără jurnalism2.

Presa senzațională a apărut tot la cerințele unui public modern, pe principiul ,,Ce vreți, asta

vă dăm”. Și mentalitatea oamenilor începe să se schimbe odată cu apariția jurnalismului

modern. Tot mai mulți sunt interesați de ceea ce citesc. Și aici nu mă refer la informații sociale,

culturale sau politice, ci la informații din domeniul monden, personalități, lifestars. Presa și

publicul se află într-o relație de interdependență, astfel că publicul nu ar putea trăi fără cel puțin

o sursă de informare, iar presa nu ar exista dacă omul nu i-ar compune tirajul.

Revenind la analiza mea pe senzaționalul în presa românească, am găsit câteva titluri în care

este utilizat cuvântul:

SENZAȚIONAL. Camara Abubaca, un viitor primar. Partidul lui Dan

Diaconescu se pregătește să cucerească Moldova (Duminică, 22 Ianuarie 2012, Evenimentul zilei)

Optimismul revine puternic în Europa, după licitaţiile spectaculoase

derulate de Italia şi Spania

Când ochii investitorilor din întreaga lume erau aţintiţi pe Europa, mai exact pe

licitaţiile derulate de Italia şi Spania, acestea s-au încheiat cu rezultate senzaţionale,

dincolo de cele mai optimiste aşteptări, cu randamente în scădere puternică şi cu sume

atrase peste nivelul programat. Pe fondul acestor rezultate incredibile, ca la un semn

monedele emergente s-au apreciat substanţial.

(Joi, 12 Ianuarie 2012, Capital)

1

JOHN HARTLEY, „Jurnalismul și cultura populară”, Ed. 2

Ibidem, p. 1

Record senzaţional în Formula 1 Germanul Sebastian Vettel, campionul mondial al ultimelor două sezoane în "Marele

Circ", a obţinut al 15-lea pole-position din această stagiune, depăşind astfel recordul lui

Nigel Mansell din 1992. . (Sâmbătă, 26 Noiembrie 2011, Evenimentul zilei)

Pe fondul acestor cuvinte „populare” care măresc tirajul ziarelor, apar tot mai multe articole

„de senzație” menite să contureze un limbaj popular. Acesta este utilizat mai ales pentru

facilitarea înțelegerii textului de către un public variat. Limbajul colocvial nu mărește numai

tirajul ci și credibilitatea. Prin utlizarea unor sintagme ca : „cerc vicios”, ,,profi nemulțumiți”,

presa urmărește să-și atragă publicul și să-și creeze o imagine oarecum părtinitoare.

Asistăm la intersectarea limbajului popular cu cel cultivat în diferite grade. Asistăm, de

fapt la varianta citadină, întemeiată pe scris, a limbajului oral corespunzător unui anumit tip de

cultură „de după blocuri”.

În ceea ce privește limbajul popular, avem și aici exemple în care presa ,,bombardează” cu

sintagme colocviale pentru a atrage cât mai mulți cititori:

"Becali i-a dat un ultimatum lui Lăcătuş" (apropo.ro, 7.08.2008),

"Ultimatumul lui Taher" (realitatea.net, 27.05.2008),

"am scos linoleumul, dar a rămas o peliculă groasă de prenadez" (sfaturi.eva.ro);

"mercurul s-a scurs într-un loc greu accesibil: între marginea linoleumului şi perete" (daciaclub.ro)

Dar şi formele scurte, neacceptate de normă, apar destul de des:

"am trimis un ultimat firmei" (tirgumures.ro, proces-verbal, 2007);

"ultimatul european pentru modificarea taxei auto" (realitatea.net, 20.03.2007);

"scoaterea linoleului" (forum.softpedia.com)

"Regii asfaltului" se plâng că afacerea deszăpezitului nu e profitabilă, dar, "din

eleganţă", nu renunţă la contracte. De ce cred ei că UN MILIARD DE EURO nu e de

ajuns” (26.01.2012, GÂNDUL)

„Jamie Oliver forţează McDonald's să scoată o SUBSTANŢĂ PERICULOASĂ din

reţeta de hamburgeri” ( Gândul, 27.01.2012)

„Înarmaţi cu lopeţi şI ÎNFOFOLIȚI bine, iubitorii de animale au reuşit ÎNTR-UN

FINAL, după ce şi-au abandonat maşinile şI au parcurs o BUNĂ BUCATĂ de drum pe

jos, să ajungă la adăpostul de la Glina. După câteva ore de muncă, timp în care au

săpat cu mâinile pentru că nu ştiau dacă există animale îngropate sub nămeţi,

voluntarii au reuşit să deszăpezească ţarcurile. Operaţiunile vor continua însă şI

astăzi, deoarece peste noapte zăpada de pe câmp a fost VISCOLITĂ iar ţarcurile se

află din nou sub nămeţi. (Evenimentul zilei, 27.01.2012)

Cuvintele „asfalt”, „substanță” „periculos”, „înfofoloți”, etc fac parte dintr-un limbaj

popular comun.

„Jurnalismul popular predatează democraţia cu câteva zeci de ani. Agitaţia în legătură cu

emanciparea populară necesită mase de cititori potenţial activişti şi pentru a-i atrage şi reţine

presa pauperă trebuia să înveţe tehnicile textualităţii sau ceea ce comicul american Stephen

Colbert – amintindu-ne de rolul central al comicului satiric în politica adevărului (şi adevărul

politicii) – numea „adevărăţenie”3.

Ziarele radicale au făcut pionierat în privinţa uniunii dintre divertisment şi emancipare,

naraţiune şi naţiune, realism şi reprezentare. Ele încercau să propage adevărurile esenţiale în

forma unor poveşti captivante. Se adresau direct experienţei şi în limba celor pe care doreau să-

i reprezinte; alăturând şi încapsulând identităţile şi aspiraţiile a miriade de indivizi într-o

comunitate imaginată a cărei voce era ziarul însuşi. Nu se dădeau înapoi de la folosirea ficţiunii

ca mijloc pentru a-şi atinge scopurile, la fel ca şi faptele, iar graniţa dintre fapte şi ficţiune era

foarte neclară”4.

Astfel se întâmplă și acum într-o societate în care primează concurența bazată pe

„suplimentarea” știrilor și nerespectarea adevărului aflat sub patronajul intreselor politice și

economice.

Suplimentarea știrilor prin „neadevăruri”, fotojurnalismul și TABLOIDUL:

De multe ori, timpul este principalul inamic al unui ziarist. Iar când vine vorba de

exclusivitate, acesta trece prin impasul de a publica sau nu informația survenită în urma unor

zvonuri, fără prea multă documentare. Având insuficientă informație pentru a forma un articol,

jurnaliștii sunt nevoiți să „împodobească” informația pentru a deveni o știre credibilă. Prea

3

JOHN HARTLEY, „Jurnalismul și cultura populară”, p. 4

4

Ibidem

multă îmbinare a realului cu fantasticul strică, iar prea puțină, îi subminează credibilitatea.

Astfel, o serie întreagă de ziare sunt publicate în formatul unui TABLOID.

TABLOÍD, -Ă, tabloizi, -de, adj. (Despre publicații) Cu formatul de dimensiuni reduse față de cel

obișnuit.Din engl. tabloid, fr.tabloïde.5

TABLOÍD s. n., adj. (cotidian) care are jumătate din formatul tradițional al unui ziar. (<

engl. tabloid,fr. tabloïde)

tabloíd s.n.,adj.m.,pl.tabloízi; f.sg. tabloídă, pl. tabloíde

Printre puținele caracteristici pe care le au încomun tabloidele cu presa cotidiană, se numără

bazarea aproape în exclusivitate pe vânzările chioșcurilor de ziare, o primă pagină care în acest

context pare să funcționeze ca un poster- dominată de o fotografie și de un titlu cu trimitere la

un singur articol - și fotografii care ocupă mai mult din conținutul articolului de fond decât se

obișnuiește în alte segmente ale presei cotidiene.6

Ștefan Bănică Junior, presupusul tată al fiicei Adrianei Nicolae are, într-adevăr, trăsături asemănătoare cu fetița

Anna Lesko a rupt rochia lui Bote la filmarea noului videoclip

5

DEX (Dicționarul explicativ al limbii române) 6

Colin Sparks, Peter Dahlgren, „Jurnalismul și cultura populară”, Ed. Polirom, Anul 2004, p.143

În urma analizelor făcute de Biroul Român de Audit al Tirajelor, în topul celor mai vândute

10 ziare din România se numără trei tabloide, două publicații de sport și cinci ziare quality.

Însă, abia însumate tirajele celor 5 ziare quality din România (Adevărul, Jurnalul Național,

România Liberă, EVZ și Gândul) reușesc să se apropie de tirajul celui mai vândut tabloid, iar

tirajul însumat al celor două ziare de sport nu atinge tirajul celui mai slab tabloid din top,

conform cifrelor BRAT pe primul trimestru 20107.

Tabloidizarea presei este un fenomen observat de mai mulți ani în România. Dacă în ultimii

ani au murit nume sonore ale presei, precum Cotidianul, Ziua sau Gardianul, s-a observat în

schimb ascensiunea fulminantă a tabloidelor Click, Libertatea, Cancan..

În constituția României este scris că „mijloacele de informare în masă, publice și private,

sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice." Ținând cont de cifrele oferite de

BRAT e clar că interesul presei din România nu e informarea corectă, ci oferirea unei

informații care să vândă8.

Formula magică a creșterii vânzărilor sau audienței în presa tabloid este combinația între

titlurile și subiectele scandaloase, pozele sau clipurile incitante și concursurile cu premii

atrăgătoare.

Ion Cristoiu consideră că „tabloidul este un gen de publicație care se întemeiază pe

următoarele repere: șocant, ieșit din comun, senzațional." Din perspectiva deontologiei,

Cristian Tudor Popescu afirma că „problemele ziarelor de azi se datorează calității scăzute a

ziariștilor care nu opun practic nici un fel de rezistență presiunii patronale." Ambele opinii

converg spre dificilul echilibru între cerere și ofertă.

Se estimează că veniturile presei provin în procent de 60% din publicitate. Astfel, dilema

presei rămâne în picioare: ziarul scrie ce se vinde, ce cere poporul sau dimpotrivă, poporul

cumpără ce i se dă pentru că doar asta i se oferă?

După neadevărurile presei cotidiene și tabloide putem aduce în discuție fotojurnalismul, încă

un mod prin care presa românească își câștigă pâinea și încă foarte bine.

7 http://www.semneletimpului.ro/stiri/Romania-citeste-tot-presa-tabloid-835.html

8 Ibidem 27.01.2012 ora 21:57

Fotojurnalismul:

Observăm că tot mai multe ziare se bazează mai mult pe imaginile oferite decât pe

conținutul articolelor. Și asta pentru că de multe ori, fotografiile spun mult mai multe decât

informația în sine. De aceea, presa românească a renunțat de mult timp la enunțarea articolului

și atât.

Fără o imagine reprezentativă, articolul este nul, iar pentru a promova senzaționalul,

imaginea este indispensabilă și reprezintă elementul primordial de a atrage atenția cititorului. În

jurnalismul modern, un titlu „senzațional” și o imagine sugestivă asigură un tiraj mărit al

ziarului.

La începutul sec. al XIX, publicarea fotografiilor era tehnic imposibilă. Se pare că

„realitatea” oferită de aparatul de fotografiat era prea rigidă și depindea prea mult de cum

funcționa acesta în comparație cu imaginea desenată de mână care reflecta perspectiva artistului

și arta graficianului. Când se folosea o fotografie ca referință pebtru grafician, aceasta era

frecvent însoțită de o frază de genul „după o fotografie” transferând autoritatea aparatului foto

asupra muncii artistului9.

Astăzi, pe lângă faptul că presa utilizează imaginile care îi dau culoare articolului, aceste

imagini, ca și informația, sunt departe de adevăr, ajută la formarea unor opinii greșite și îi

îndreaptă pe cititori spre unghiul de abordare propriu jurnalistului. Se produce fenomenul de

„manipulare” bazat pe principiul ,,credeți ce vrem noi să credeți” și pe subiectivism. De multe

ori, imaginea înșală pentru că prin diverse programe, ea este editată iar credibilitatea articolului

ar trebui să fie zero. Cu toate astea, românii tot acceptă să citească articole de senzație care îi

fură din lumea lor și le stârnesc interesul. Prelucrarea imaginilor nu face altceva decât să trișeze

cititorul.

Fotojurnalismul este destul de important pentru că înainte de a citi chiar și titlul, cititorul

privește imaginea care însoțește articolul, iar ea trebuie făcută cu precizie și mai ales, unghiul și

tema nu trebuie alese la întâmplare. Imaginea constituie punctul cel mai atractiv la un articol.

Bineînțeles că atunci când vorbim de importanța fotojurnalismului în presă, ne referim mai

mult la presa de scandal. Acolo, imaginile sunt reprezentative pentru articolul pe care-l

însoțesc. De exemplu:

9

Colin Sparks, Peter Dahlgren, „Jurnalismul și cultura populară”, Ed. Polirom, Anul 2004, p. 147

Kim Kardashian are tocuri mai înalte decât nămeţii

Vineri 27 Ianuarie 2012, CLICK

Nicolae Ceauşescu în perioada lui de glorie. Dacă ar fi trăit, ar fi

împlinit ieri 94 de ani (27 ianuarie 2012, Adevărul)

Nicolae Ceauşescu în perioada lui de glorie

Și cum totul se leagă atunci când vine vorba de presă și modul de utilizare a limbajului,

ajungem la presa de scandal care le cuprinde pe toate: senzaționalism, tabloidizare, limbaj

popular. Presa de scandal reprezintă produsul finit al evoluției extreme a jurnalismului modern

îndreptat spre o altă direcție.

Presa de scandal

Meseria presei: interviuri, reportaje, știri de ultimă oră,scandaluri. În zilele noastre, presa a

devenit obiectul poate cel mai valoros din mass media. Nu există presă de scandal, nu există

nici subiecte de discuții interesante. Cu toate astea, de multe ori, această ”necesitate” imperios

vitală devine apăsătoare pentru cineva care încă nu s-a obișnuit cu camerele de luat vederi, cu

blițuri orbitoare și cu primele pagini din cotidiane.

Pe de altă parte, pentru mai multă popularitate, vedetele plătesc apariția lor în media sau,

în cel mai rău caz se vând pentru a apărea pe paginile presei doar că nu știu să facă altceva.

Consider că, pe de-o parte, presa de scandal a apărut pentru un public „naiv”, de o cultură

medie. Pe de altă parte, a apărut pentru jurnaliștii însetați de critică și de spectacol.

Presa de scandal definește și construiește „știrile” într-un număr mare de maniere diferite,

însă, există o serie de evenimente de importanță națională și internațională care sunt acoperite

de întregul spectru al cotidienelor de scandal. Pe lângă fotografiile de persoane ale căror vieți

au fost marcate de evenimente demne de știri, uneori se publică fotografii chiar din timpul

respectivelor evenimente. Acestea sunt de obicei fotografii în acțiune și par neprelucrate, în

sensul că persoanele fotografiate par a nu fi conștiente de faptul că se află în prezența unui

fotograf. Nu se poate spune că evenimentele în sine sunt neplanificate, căci multe sunt parte

dintr-un program, iar presa a elaborat strategii pentru a le prezenta. Strategiile includ obținerea

de instantanee înfățișând martori la evenimente considerate semnificative și chiar de importanță

istorică.

Confruntați cu o mare bucurie sau cu o pierdere tragică, oamenii lasă garda jos, iar

fotografiile care surprind astfel de momente sunt considerate a dezvălui adevăruri despre natura

umană.

În general, textele care încadrează fotografiile în presa de scandal sunt mult mai de efect

decât fotografiile în sine. Chiar și o analiză superficială arată că senzaționalismul derivă din

text, și în special din titluri:

SCANDAL BOMBĂ! Alin Oprea şi Tavi Colen s-au făcut varză: "Beai înainte de concerte, te aduceam pe 8 cărări!" / "Eşti praf, cânţi foarte prost live".

27 ian 2012, CANCAN

Textul este foarte mare în comparație cu mărimea paginii și în general este tipărit cu litere

simple. Punctuația include semne de exclamație și semne de citare care accentuează atât

senzaționalismul cât și autenticitatea cuvintelor:

Adeseori, titlurile sunt scurte, ca, de exemplu, titlul format dintr-un singur cuvânt:

„Condamnat!”

Când anumite părți din text sunt marcate drept citate, o tehnică adeseori folosită în presa de

scandal, fotografiile își extind sensurile. Dacă citatul reprezintă cuvintele persoanei din

fotografie, atunci devine o mărturie despre experiența respectivei persoane. Citatul face

trimitere directă la „conștiința” subiectlui așa cum o dezvăluie fotografia neprelucrată,

intensificând sugestia de apropiere și profunzime propusă de fotografie și de text, în parte.10

Româncele, ironizate de italieni: "Acum, că ai aflat că sunt

româncă, vei spune că sunt şi prostituată, nu? (27 ianuarie 2012, Jurnalul)

10

Colin Sparks, Peter Dahlgren, „Jurnalismul și cultura populară”, Ed. Polirom, Anul 2004, p. 157

Trebuie menționat faptul că ce vedem în presa de scandal nu este produsul fotografilor. În

ciuda faptului că le poartă semnătura, fotografiile seamănă prea puțin cu cadrele făcute de

aceștia. Dimensiunile exagerate, atât mari cât și mici, și formele care se abat în mod evident de

la cadrul dreptunghiular al originalelor sunt deja parte din rutină. Asupra lor intervin elemente

grafice cum ar fi textul, săgețile și cercurile indicatoare sau fâșiile negre care marchează ochii

subiecților.

Dan a venit la prima oră să aprindă o lumânare la căpătâiul

părintelui său. Emil Hossu, plâns discret de fiul din prima

căsnicie (CANCAN, 27 ian. 2012)

SUPER FOTO! Pustiul CUCERIT de sânii antrenoarei! Cum au RÂS

suporterii de ea :)) (sport.ro, 27 ianuarie 2012) Fanii Benficăi au observat unde se uita

unul dintre copii în timpul fotografiei!

Aceștia au modificat poza punându-i capul

copilului si celorlalți colegi de echipă :)

Simona Sensual şi-a luat apartament în Bucureşti! "Până ajungi la mine, te mănâncă animalele!"

Simonei Sensual îi merge foarte bine. Focoasa blondă şi-a cumpărat de

curând un apartament în Bucureşti, dar este puţin dezamăgită de zona în

care se află. (CANCAN, 27 ian 2012)

Astfel de articole apar în presa de scandal care, după cum am văzut, promovează non-

valori, utilizează un limbaj banal și se adresează unui public variat.

Trecând de presa de scandal, aș vrea să facem o analiză mai amplă asupra articolelor de

senzație pe care le găsim în presa de zi cu zi și care, nu numai că manipulează dar și

influențează într-un mod negativ publicul.

Putem observa că, în ultimul timp, media românească se leagă foarte mult de conflicte și

violențe. Senzaționalul articolelor de presă conturat pe fenomenul de violență determină

vânzarea ziarelor. Modelul de tratare a informațiilor de presă conceput de către ziariști, se

bazează pe impactul pe care acestea îl au asupra psihismului publicului. Cu cât informația

atinge straturi mai profunde ale psihicului uman, cu atât probabilitatea ca ea să fie reținută este

mai mare11

.

Când nu se întâmplă ceva interesant, ziariștii trebuie să scrie despre ceva, trebuie să vândă.

Atunci, ziarele se vor umple de știri fără conținut informativ dar menite să atragă atenția

cititorilor. Atunci, ziariștii apelează la sensibilitatea publicului cu știri de genul: „Femeia al

cărei cadavru tranşat a fost găsit lângă o groapă de gunoi a fost ucisă de nepotul ei” (Gândul,

11

JOHN HARTLEY, „Jurnalismul și cultura populară”, p.13

07.01.2012) sau „Petrecere cu final şocant: O tânără mamă a fost ucisă pentru că le-a cerut

vecinilor să dea muzica mai încet”(27.01.2012, Mediafax.ro)

Un subiect „tare” este „painea jurnaliștilor”. Cu subiecte senzaționale, ei îi fac pe

cititori să uite de greutățile zilnice, de anticipate sau de corupție.

Ziariștii, speculând latura senzațională a unui eveniment, acesta, capătă dimensiuni

impresionante, influențând atitudinile comportamentale ale publicului țintă.

Parafrazând învățătura manualelor de jurnalism, putem spune că „morții fac știrile”. Cu cât un

eveniment este urmat de mai multe decese, cu atât informația va fi sigur folosită de presă și

mediatizată la maximum. Astfel, nevoia de informații de senzație îi determină pe jurnaliști să

scrie știri despre violență, relevându-se în acest fel și apetența cititorilor pentru senzațional.

Jurnalismul „senzațional” încalcă normele de practică etică specifice presei cu scopul de a

atrage atenția pentru a vinde mai multe ziare. În acest proces, audiența jurnalismului-

„publicul”-este reconcepută ca o masă, nediferențiată și lipsită de rațiune. „Senzaționalul”

apare în discursuri jurnalistice care sunt, și ele, delimitate de practici culturale, istorice și

politice. La rîndul lor, acestea poziționează normele etice în jurul unor tipuri diverse de

conținut- un aspect demn de reținut când se analizează presa de scandal12

.

Ce au totuși în comun variatele construcții ale senzaționalului este faptul că atragerea

interesului are prioritate față de celelalte valori jurnalistice, inclusiv față de acuratețe,

credibilitate și relevanță politică sau socială.

Bibliografie:

1. JOHN, HARTLEY, „Jurnalismul și cultura populară”

2. Colin Sparks, Peter Dahlgren, „Jurnalismul și cultura populară”, Ed. Polirom, Anul 2004, p. 157

Webgrafie:

http://www.semneletimpului.ro

http://www.cancan.ro/

http://www.adevarul.ro/

http://www.libertatea.ro

http://www.gandul.info/

12

Colin Sparks, Peter Dahlgren, „Jurnalismul și cultura populară”, Ed. Polirom, Anul 2004, p. 143

http://www.sport.ro/

http://www.jurnalul.ro/