proiect RISCURILE TRANSFORMĂRII PIEŢEI DIN ROMÂNIA ÎN PIAŢĂ DE CONSUM ÎN CAZUL PRELUNGIRII...

Academia de Studii Economice BucureŞti

Cuprins1. Introducere...................................................................................................................................... - 2 -

2. Tranziţia la economia de piaţă.........................................................................................................- 3 -

2.1 Reforma economică.................................................................................................................- 4 -

2.1.1 Energia...................................................................................................................................- 5 -

2.1.2. Agricultura.............................................................................................................................- 5 -

2.1.3. Sistemul bancar.....................................................................................................................- 7 -

2.1.4. Comerţul................................................................................................................................- 8 -

2.2. Privatizarea...................................................................................................................................- 8 -

2.3. Liberalizarea...............................................................................................................................- 12 -

3. Creşterea economică bazată pe consum.........................................................................................- 13 -

4. Criza economică............................................................................................................................- 17 -

4.1. Ce modificări a adus criza.....................................................................................................- 18 -

5. Afaceri şi investiţii...........................................................................................................................- 21 -

5.1. Îmbunătăţirea mediului de afaceri..............................................................................................- 21 -

5.2. Dezvoltarea infrastructurii de afaceri..........................................................................................- 23 -

5.3. Investiţiile străine directe...........................................................................................................- 26 -

5.4. Impactul economic al Proiectului Roșia Montană......................................................................- 30 -

6.Evoluţia şi structura arieratelor...........................................................................................................- 32 -

7.Exportul produselor brute şi importul produselor finite......................................................................- 40 -

8.Concluzii............................................................................................................................................ - 45 -

9.Referinţe bibliografie.........................................................................................................................- 48 -

1


1. Introducere

Acest proiect îşi propune să analizeze evoluţia economiei de după Revoluţie începând cu prezenatrea proceslului de tranziţie de la economia planificată de tip socialist, la economia de piaţă de tip capitalist, continuând cu perioada de creştere economică până în anul 2008 când economia a înregistrat creşterea maximă. După această perioadă este prezentată şi ultima criză prin care România a suferit-o, urmată de asemenea şi de modificările aduse de aceasta. O ultimă parte a proiectului în analiza economiei României se axează pe domeniul afacerilor şi investiţiilor, impactul Proiectului Roşia Montană, evoluţia şi structura arieratelor şi nu în ultimul rând exportul produselor brute şi impactul produselor finite, astfel:

Pentru fiecare perioadă au fost prezentate şi analizate reformele şi politicile economice luate la momentul respectiv care pe termen lung în funcţie de anumiţi factori ar putea duce la transformarea economiei naţionale în piaţă de consum.

Astfel, capitolul intitulat ,,Tranziţia la economia de piaţă” cuprinde informaţii despre etapele procesului de tranziţie – liberalizarea preţurilor, dezvoltarea sectorului privat în paralel cu restructurarea şi privatizarea întreprinderilor de stat şi cum anume s-a desfăşurat.

Capitolul 3 prezintă creşterea economică nesănătoasă a României bazată în primul rând pe creşterea excesivă a consumului, prin fenomenul ,,credit doar cu buletinul”, chiar dacă iniţial, pentru perioada 2000-2006, motorul creşterii economice a fost reprezentat de exporturi şi investiţii.

Pentru că boom-ul economic nu a fost supravegheat, sau altfel spus în analiza economiei la acel moment, nu s-u luat toţi factorii în considerare, s-a produs inevitabilul – criza economică izbucnită în 2007. Dar nu trebuie să uităm de faptul că în acea perioadă nu doar ţara noastră a fost afectată de criza care iniţial a pornit din America prin falimentarea băncii Lehman Brothers şi s-a extins la nivel mondial.

Capitolul cu privire la afaceri şi investiţi cuprinde detalii despre îmbunătăţirea mediului de afaceri, dezvoltarea infrastructurii de afaceri şi investiţiile străine directe care sunt o soluţie pentru o creştere economică durabilă în România, de asemenea, este prezentat şi impactul economic al Proiectului Roşia Montană.

În următorul capitol prezentăm evoluţia şi structura arieratelor(plăţi restante) acumulate în timp, ca urmare a neachitării obligaţiilor faţă de furnizori şi bănci, dar şi informaţii despre evoluţia arieratelor în 2008 şi structura arieratelor ca pondere în PIB.

2


Analiza proiectului se incheie cu prezentarea exportului produselor brute şi importul produselor finite prezentând graficele cu privire la deficitul balanţei comerciale, intensitatea energetică a economiei şi evoluţia exporturilor 2002-2012.

2. Tranziţia la economia de piaţă

”Tranziția de la socialism la economia de piață este unul din cele mai mari experimente din toate timpurile”. Joseph Stiglitz

Pentru a parcurege mai departe acest capitol, ne-am propus în primul rând să stabilim cateva puncte de reper asupra fenomenului de tranziţie, după cum urmează:

Ce este tranziția? – O alternativă la ceva ce trbuie depășit; Cum se face tranziția? – În modul în care îl pune în valoare puterea de înțelegere; Care este finalitatea tranziției? – Cea pe care o intuim și pe care ne-o apropriem prin

acțiune constientă; Performanțele de raționalitae par să fie aproape exclusiv produsul unui singur concept

economic: economia de piață; Punctul de plecare al tranziției: renunțarea la modul de organizare de tip comunist;

o Cât să dureze: este necesar să se stabilească un număr redus de obiective ale

tranziţiei care să fie atinse într-o perioadă relativ scurtă, nedepășind jumătatea perioadei unei generații convenționale – max 15ani;

o Pe plan economic: tranziția să fie centrată pe privatizare;

o Pe plan social-general: tranziția să fie centrată pe finalitate: o societate

noncolectivistă;o Privatizarea și finalitaea: societatea noncolectivistă: obiective care dau sens

tranziției și șansa de a se întrevedea ieșirea din tunelul crizelor. China a obţinut succes fără liberalizarea completă a pieței, fără privatizare, fără să

garanteze proprietatea privată și fără democrație. S-ar putea crede că fără acești factori esențiali, reforma ar eșua. China a dovedit contrariul.

Qian:,,Succesul tranziției cere măsuri potrivite, nu neapărat optime.” Alexis de Tocqueville:,,Democrația dusă la ultimele sale limite este nocivă pentru

progresul artei de a guverna... . Ea se potrivește mai bine unui popor cu educație administrativă deja făcută, decât unui popor novice în experiența afacerilor.”

Situația de criză ce poate fi depășită prin:o Sectorul privat să fie locomotiva economiei, iar procesul de transfer de proprietate

să se supună nevoilor de optim economic național;o Valorificarea prioritară a resurselor naționale și acoperirea rarității lor cu infuzia

de capital străin performant, de natură productivă, iar nu speculativă, eminamente comercial.

3


Deschiderea spre exterior a economiei naționale trebuie văzută ca un regres lent al limitelor protecționismului de oportunitate naționlă până creează consistența economiei pentru comptitivitate prin:

1.incurajarea IMM-ruilor;

2. Promovarea exporturilor;

3. Relaxarea fiscalității.

Etapele parcurse în procesul de tranziţie de la economia planificată la cea de piaţă au fost după cum urmează: liberalizarea preţurilor, dezvoltarea sectorului privat în paralel cu restructurarea şi privatizarea întreprinderilor de stat. Principala politică de stat promovată a fost bazată pe principiul ,,divide et impera” (divide şi stăpâneşte) s-a dovedit a fi eronată. Politica ,,întâi privatizare apoi restructurare” s-a dovedit a fi ineficientă, puţini investitori preferând întreprinderi falimentare, îngropete în datorii.

Astfel, procesul de privatizare a companiilor de stat a fost divizat în trei faze majore:

1. Convertirea întreprinderlor de stat în companii comerciale pe acţiuni şi regii autonome;

2. Alocarea către cetăţenii români a 30% din capitalul companiilor comerciale prin intermediul certificatelor de proprietate;

3. Restul de 70% urmând a fi vândut atât investitorilor români cât şi celor străini – fază ce a intrat în responsabilitatea Fondului Proprietăţii de Stat(FPS), respectiv a Agenţiei pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului(APAPS)redenumită în 2004 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

2.1 Reforma economică

„România dorește și face eforturi pentru a se integra în structurile economiei occidentale, în lumea liberă, democratică, civilizată și prosperă, iar orientarea democrației noastre ține seama în primul rând de experiența valoroasă a marilor state democrate: SUA, Franța, Germania, Austria, Elveția, Țările Latine și Scandinave. ‹‹Nu facem eforturi spre a accede la avantaje, dar nici pentru a ocupa poziții economice, sociale și politice de subordonare. Avem de păstrat și de apărat tradițiile noastre românești avem de păstrat și de apărat elementele pozitive ale primei faze a reformei.››”

Progrmaul Frontului Salvării Naționale (ziarul ,,Azi″ nr 520/1992)

4


Reforma economică trebuie neapărat însoţită de una instituţională şi morală a societăţii româneşti şi de asemenea să se ţină cont şi de dificultăţile legate de mentalitatea oamenilor moştenită de la regimul totalitarist.

După 1990, structura economiei româneşti a suferit modificări imoprtante, marcate de un transfer de acivităţi de la industrie şi agricultură spre servicii, în primă fază şi ulterior spre construcţii. Iniţial, restructurarea industriei a dus la o reducere a contribuţiei sale la formarea PIB-ului de la aproximativ 40% în 1990 la aproximativ 25% în 1999. Dupa 2000 declinul structural a fost oprit, cotribuţia industriei la formarea PIB-ului a rămas la un nivel constant. Ponderea serviciilor a crescut de la 26.5% din PIB în 1990 la aproximativ 50% în 2007. De asemenea, progrese s-au înregistrat şi în restructurarea sectoarelor minier, al materialelor de construcţii şi al construcţiilor navale.

2.1.1 Energia

Înainte de 1989, economia României se caracteriza printr-o pondere mare în domeniul energiei şi o slabă cultură a eficienţei enrgetice. Restrucurarea sectorului industrial, realizată mai mult prin reducerea activităţilor decât prin sporirea eficienţei, a dus la o reducere cu 40% a intensităţii energetice în perioada 1990-2000.

România rămâne şi în prezent un utilizator ineficient de energie produsă cu costuri ridicate datorate pierderilor mari (circa 30-35%) la centralele ce utilizează combustibili fosili şi randamentului scăzut la utilizare (în special la încalzirea locuinţelor), situându-se în continuare pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest indicator.

Dependenţa de importul de surse de energie primară a ajuns în anul 2007 la circa 30% la gaze naturale şi 35% la cărbune, iar la ţiţei importul este de 1,7 ori mai mare decât producţia internă. Cărbunele produs în ţară, deşi încă relativ abundent (pentru încă 15-40 ani), este de slabă calitate (lignitul) şi la un preţ de extracţie necompetitiv (huila). Combustibilul nuclear din producţia internă este, de asemenea, pe cale de epuizare, România devenind un importator net de uraniu cel târziu în anul 2014.

2.1.2. Agricultura

Agricultura României se află încă într-o situaţie de declin determinată de fragmentarea excesivă a proprietăţii (gospodăriile de subzistenţă fiind predominante), neclarificările asupra

5


proprietăţii terenurilor, dotarea slabă cu maşini şi utilaje şi lipsa unei tehnologii adecvate, situaţia precară a infrastructurii rurale, folosirea redusă a îngrăşămintelor chimice sau naturale şi a pesticidelor, reducerea dramatică a suprafeţelor irigate, degradarea solului, deficitul cronic de resurse de finanţare, lipsa unui sistem funcţional de credit agricol. . La toate acestea se adaugă diminuarea cu 80% a numărului specialiştilor care lucrau în agricultură în 1989!

Asigurarea exploatării agricole a terenurilor potrivit mijloacelor moderne presupune şi asocierea proprietarilor în societăţi agricole, formă juridică des întâlnită în statele dezvoltate ale lumii.

Fărâmiţarea terenurilor, după aplicarea Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar(o exploataţie agricolă ţărănească are în medie, 1,5 ha) şi lipsa de bani a proprietarilor acestor terenuri, a făcut ca şi sistemul de irigaţii să nu poată fi folosit nici acolo unde mai funcţiona!

LUCRĂRI DE AMENAJARE A SOLURILOR

EFECTUATE NECESAR DE

ÎNAINTE DE 1990 EFECTUAT

- irigaţii 3,2 mil. ha 7,1 mil. ha

- desecare şi drenaj 3,2 mil. ha 3,8 mil. ha

- combaterea eroziunii 2,3 mil. ha 7,5 mil. ha

- apărare de inundaţii 0,6 mil. ha …

- combaterea acidităţii 1,7 mil. ha 3,4 mil.ha

- afânare adâncă 2,3 mil. ha 6,5 mil. ha

- creşterea conţinutului

de humus în sol … 7,2 mil. ha

Sursa: Tablou economic şi social, Academia Română, aprilie 1999

Se apreciază că cca 80% din suprafaţa agricolă şi 27% din suprafaţa pădurilor sunt afectate de numeroşi facori care diminuează din funcţiile lor potenţiale. Prin Hotărârea de Guvern nr. 81/1998, cca 3 mil.ha teren arabil, cu soluri puternic degradate, a fost trecut în categoria de pajişti şi păduri.

6


România este ţara în care agricultura deţine ponderea cea mai mare în ocuparea forţei de muncă (42%), în timp ce în celelalte state din UE această cifră se situează sub 20%.

2.1.3. Sistemul bancar

Reforma sistemului bancar în România a început în decembrie 1990 când sistemul monobancar specific economiei cu planificare centrală a fost înlocuit cu un sistem organizat pe două niveluri: BNR şi băncile comerciale. În procesul de organizare a unui sistem bancar modern de tip occidental, BNR şi-a asumat responsabilitatea de a conduce politica monetară şi de a exercita alte funcţii specifice unei bănci centrale, în timp ce activităţile sale comerciale au fost transferate unei bănci nou înfiinţate: Banca Comercială Româna (BCR). Totodată, băncile specializate au fost transformate în bănci comerciale universale.

Pe fondul unei legislaţii confuze, dar permisive, la data de 16 iulie 1990 a fost înfiinţată prima bancă românească cu capital privat, Mindbank. Aceasta a fost urmată în acelaşi an de Bankcoop şi de Banca Comercială “Ion Ţiriac”, apoi în 1991 de băncile Credit Bank, Dacia Felix şi Bancpost. Anul 1992 a fost marcat de înfiinţarea Băncii de Export-Import a României (EximBank), bancă specializată în susţinerea exporturilor, şi a Băncii Româneşti. În anul 1993 au fost înfiinţate Banca de Credit Industrial şi Comercial şi Banca Transilvania. Băncile private nou-înfiinţate, deşi mult mai slabe decât băncile de stat sub aspectul capitalizării şi al reţelelor teritoriale, au reuşit ca, prin orientarea spre obţinerea de profit şi prin dinamism, să declanşeze începutul unei concurenţe reale în sistem. În acelaşi sens, al creşterii concurenţei, a acţionat şi renunţarea treptată în cazul băncilor de stat la specializarea autoimpusă şi dezvoltarea de către acestea a unor activităţi care până atunci constituiseră apanajul(,,bunul”) exclusiv al celorlalte bănci, cum ar fi, de exemplu, atragerea de depozite de la populaţie, activităţi de plăţi externe, creditarea anumitor sectoare economice. Pe de altă parte, intrarea pe piaţă a unor instituţii de credit private a însemnat şi apariţia unor pericole noi. Lipsa de onestitate a unora dintre acţionari, precum şi insuficientul control exercitat de alţi acţionari asupra conducătorilor băncilor aveau să ducă ulterior la apariţia unor situaţii de încetare a plăţilor, în cazul unora dintre bănci.

La sfârşitul anului 1991 erau active în România nouă bănci şi cinci sucursale ale unor bănci străine. În 1992, existau deja 17 bănci, în 1993 erau 20, iar în 1994 erau 27. Creşterea numărului de jucători nu a fost însă însoţită de o creştere corespunzătoare a volumului creditului neguvernamental sau de o îmbunătăţire a stării de sănătate a sistemului bancar. Principala problemă cu care s-a confruntat sectorul bancar în aceşti primi ani de tranziţie a fost generată în primul rând de volatilitatea deosebită a mediului economic. Inflaţia ridicată şi imprevizibilă a făcut practic imposibilă evaluarea viabilităţii acţiunilor economice propuse de clienţi pentru finanţare.

7


În intervalul 1990-1999, patru bănci au fost declarate falimentare: Dacia Felix, Credit Bank, Albina şi Bankcoop, iar Bancorex a fost absorbit de Banca Comercială Română. S-a ajuns la această situaţie datorită managementului defectuos şi implicării puterii politice în activitatea băncilor. Totul a fost posibil prin alcătuirea defectuasă a bilanţului băncilor respective sau reeşalonarea creditelor care nu mai puteau fi recuperate.

2.1.4. Comerţul

Anul 1990 a marcat un moment de ruptură în evoluţia comerţului exterior, exportul scăzând cu 40% iar importurile au crescut cu 40%. Ulterior comerţul exterior reflecta evoluţia economiei: după declinul care se exprima prin înjumătăţirea acestuia în 1992, din 1993 se înregistrează o uşoară creştere, fără a atinge în 1996 nivelul din 1988.

Reducerea considerabilă a volumului valoric al comerţului exterior după anul 1989 a fost determinată, în principal de scăderea puternică a exportului, ca urmare a crizei din economia naţională. Prăbuşirea CAER(Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) şi dispariţia treptată a comerţului exterior, deteriorarea unor legături interioare (Iugoslavia, ţările arabe) au accentuat tendinţele negative după 1990. În 1994-1995, România s-a aliniat celorlalte ţări ex socialiste din Europa centrală în comerţul exterior. În 1997 exporturile româneşti către Uniunea Europeană au reprezentat 55% din totalul exportului, aceasta fiind pricipalul partener comercial al României.

2.2. Privatizarea

Privatizarea nu este o problemă ce poae fi rezolvată peste noapte, în interesul reformei și edificării economiei de piață – fapt confirmat de experiența altor țări est-europene.

În România, primul pas în vederea privatizării a fost constituit de adoptarea Legii nr.15/1990, prin care fostele întreprinderi de stat din vremea regimului comunist au fost transformate în societăți comerciale sau regii autonome.

Procesul de privatizare propriu-zisă a fost inițiat pe baza Legii nr.58/1991. Conform acestei legi, atribuția de privatizare a societăților comerciale aflate în proprietatea statului revenea unei instituții specializate, nou-create, denumită Fondul Proprietății de Stat (FPS). Instituția și-a schimbat denumirea în 2001, în Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Proprietățții Statului (APAPS), iar în 2004 a fost redenumită Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

8


În prezent, procesul de privatizare este aproape încheiat. Principalele societăți care sunt încă în proprietatea statului, dar a căror vânzare este în curs de desfășurare sau se preconizează pentru viitorul apropiat sunt marii furnizorii de utilități (în special de energie electrică).

Companiile Roman Brașov și IMGB(Întreprinderea de mașini grele București) au fost vândute pe un dolar, plus preluarea datoriilor. În februarie 2004, Combinatul Siderurgic Reșița (CSR) a fost vândut pe un euro către compania rusă TMK – cea mai mare companie rusească producătoare de ţevi de oţel.

Deja, în 1993, existau 209 societăți mixte între companii cu capital de stat și investitori străini și 512 cu investitori români. Metoda de privatizare de tip MEBO(Management Employee Buyouts) a fost un proces prin care activele unei companii erau vândute salariaților. În perioada 1993-1996, numărul societăților vândute prin MEBO a fost de 837, adică 28,8% din totalul privatizărilor. Începand cu 1995-1996 a fost inițiat programul de privatizare în masă, „cuponiada”, cum a intrat în conștiinta publicului, care a constat în distribuirea gratuită către populație a unor „cupoane de privatizare”, cu o valoare nominală determinată, de 975.000 lei. Practic, prin aceste cupoane, mai multe societăți de stat erau împărțite către populație. În cele din urmă, s-a ajuns la stadiul actual al privatizărilor, concentrat pe tranzacții individuale.

În România, au avut loc două mari cuponiade: cea din 1992 (Legea 58/1991), prin care fiecare român în vârstă de peste 18 ani a primit o hârtie cu cinci cupoane în valoare de 5.000 de lei vechi fiecare (în total 25.000) și cea din 1995, când s-au împărțit cupoane nominale de 975.000 de lei. Sumele păreau impresionante la momentul respectiv. Însă, înainte ca oamenii de rând să aibă posibilitatea să le valorifice, au fost erodate de inflație sau cumpărate la preț de nimic de „băieții deștepți”. Potrivit legii din 1991, 30% din acțiunile firmelor din România urmau să fie repartizate populației prin intermediul celor cinci Fonduri ale Proprietății de Stat – actualele SIF-uri(Societate de Investiţii financiare).

Pornind de la afirmaţia lui Petre Roman, din 1990, cum că toată economia românească este o gramadă de fiare vechi şi, în consecinţă, ar trebui aruncată la topitorie, chiar asta s-a şi întamplat. Uzine întregi au fost distruse, dezmembrate, vândute la fiare vechi. În Braşov, din toate marile uzine care funcţionau înainte de ’89 – Autocamioane Braşov, Tractorul, Rulmentul, Uzina 2, Metrom, Hidromecanica, nu mai funcţionează NICI UNA. Şi, în afară de Autocamioane Braşov (Steagul Roşu, cum era cunoscută), aflată în litigiu, majoritatea celorlalte au şi fost demolate.

Procesul de privatizare a fost văzut deseori în presă ca o sursă de corupție la toate nivelurile. Modul în care s-a făcut privatizarea unor societăți a ridicat și continuă să ridice semne de întrebare. În această categorie intră privatizarea unor societăți precum Romtelecom, Sidex, Combinatul Siderurgic Reșița, IPRS Băneasa(Întreprinderea de piese radio şi semiconductori Băneasa), Balneoclimaterica Sovata, Petrom etc.

9


Romtelecom este o companie de telecomunicații din România, care a deținut monopolul în telefonia fixă până la 1 ianuarie 2003. În iunie 2010 compania deţinea 2,6 milioane clienți de telefonie fixă. Compania, deținută inițial de statul român, aparține Organizației Elene de Telecomunicații OTE, care are 54,01% din acțiuni. Restul de 45,99% din acțiuni au rămas în posesia statului român. Romtelecom deține, de asemenea, 30% din acțiunile operatorului român de telefonie mobilă Cosmote România.

ArcelorMittal Galați (fost Sidex Galați) este cel mai mare combinat siderurgic din România. A fost cumpărat de LNM Holdings NV în noiembrie 2001, de la statul român. Valoarea tranzacției a fost de 70 de milioane de dolari. Tranzacția a inclus angajamente investiționale de 351 milioane de dolari și un capital de lucru de 100 milioane de dolari. Începând cu 2004, Sidex Galați este parte a Mittal Steel, companie formată prin fuziunea companiilor LNM Holdings NV și Ispat International N. V. După fuziunea dintre Mittal Steel și Arcelor, în anul 2006, din care a rezultat ArcelorMittal, numele combinatului a fost schimbat în ArcelorMittal Galați.

Combinatul Siderurgic Reşiţa a fost vândut firmei americane Noble Ventures, pentru 4,5 milioane de dolari și promisiunea unei investiții de 85 de milioane de dolari, în trei ani. Noble Ventures nu și-a respectat angajamentele, așa încât Guvernul Adrian Năstase a reziliat mai târziu contractul. Americanii au reacționat cerând despăgubiri de 350 de milioane de USD. România a câștigat litigiul, după șase ani de procese și cu prețul a cinci milioane de dolari, cât a costat apărarea. Ca urmare, Autoritatea pentru Privatizare s-a reînscris ca acționar majoritar, iar pe 17 ianuarie 2003 a fost numit un administrator provizoriu pentru CSR și s-a instituit procedura de administrare specială. În februarie 2004, statul român a vândut pachetul majoritar de acțiuni ale combinatului pe un euro către compania rusă TMK. Alături de prețul de vânzare au fost incluse o serie de alte obligații, cum ar fi plata datoriilor care, la acea dată, depășeau valoarea activelor. În același timp toate datoriile bugetare acumulate de Combinatul Siderurgic Reșita (CSR) au fost șterse, iar pentru stingerea datoriilor neachitate către bugetele locale combinatul a vândut Consiliului Local Reșita terenurile fostei uzine coxochimice, la un preț egal cu valoarea datoriilor.

În anul 2003, Elmefa B.V - un holding olandez specializat în producția electrică și electronică - a încercat fără succes să cumpere IPRS Băneasa de la APAPS dar a fost eliminat de la privatizare. În septembrie2003, pachetul majoritar de 51,4% de acțiuni a fost cumpărat de la AVAS (fosta APAPS) de compania Ogharit Trading CO Siria, controlată de omul de afaceri Omar Hayssam. Ogharit Trading a venit cu o ofertă de 3,1 milioane de euro în care era inclusă și plata datoriilor societății. Dar, după aceea, statul român a șters aproape toată datoria IPRS, astfel că în realitate Ogharit Trading a cumpărat societatea pentru suma de 140.000 de euro. După ce au preluat societatea,

10


sirienii nu au făcut nici o investiție. S-a vorbit la un moment dat doar de camioane care plecau din întreprindere încărcate cu „fier vechi”. Societatea siriană avea obiect de activitate import-export de mărfuri generale și de construcții, neavând ca obiect principal de activitate domeniul tehnologiei informațiilor. De asemenea, societatea fusese înființată în anul 2001, astfel că, și în situația în care ar fi avut acest obiect de activitate, nu ar fi îndeplinit un alt criteriu de precalificare stabilit de APAPS, respectiv experiență de cinci ani în domeniul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor. Cu toate acestea, abia după condamnarea lui Omar Hayssam pentru acte de terorism în cazul răpirii jurnaliștilor români în Iraq, autoritățile române și-au dat seama de faptul că firma Ogharit Trading nu avea calitatea necesară de investitor strategic. Autoritățile au anulat contractul de privatizare și au anunțat că vor încerca să mențină obiectul de activitate al firmei. Până în decembrie 2006, AVAS a vândut 1,4 hectare din terenul companiei către familia libaneză Jabra. La data de 15 iunie 2007, Tribunalul București a decis anularea contractului de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni către Ogharit Trading.

Balneoclimaterica Sovata este o companie hotelieră din România care deține complexele de tratament Sovata și Lacul Roșu. Este deținută de grupul hotelier ungar Danubius Hotels, și deține hotelurile Sovata, Făget și Brădet. A fost privatizată în mai 2001, când APAPS a vândut firmei Salina Invest din Târgu Mureș 82,17% din capitalul Balneoclimaterica Sovata, printr-o tranzacție în valoare de 6,9 milioane dolari. În anul 2007, grupul hotelier Danubius Hotels a devenit proprietarul unic al Salina Invest Târgu-Mureș. În anul 2003, Balneoclimaterica Sovata a devenit proprietarul hotelului Brădet, și a vândut hotelul Aluniș.

Etc.

Întârzierea restructurării şi insistenţa asupra unor condiţii de privatizare nerealiste în raport cu cerinţele pieţei a dus la deprecierea activelor multor întreprinderi, anulând avantajele competitive pe care le aveau iniţial. Valoarea echipamentelor industriale devenite redundante în urma restructurărilor şi privatizării este greu de estimat, însă este suficient să remarcăm că în perioada 2000-2007 s-a exportat din România o cantitate medie anuală de peste 2 milioane tone fier vechi. Până recent, trendurile investiţionale în industrie s-au orientat preponderent spre sectoarele de joasă tehnologie, energo-intensive şi cu un aport mai mare de forţă de muncă slab şi mediu calificată, generatoare de valoare adăugată modestă.

2.3. Liberalizarea

11


Trecerea de la economia planifictă, de tip socialist, la economia de piaţă, de tip capitalist, presupune sub raport general liberalizarea iniţiativei economice: un sistem economic cu intrări şi ieşiri liberalizate.

Sensul liberalizării îl constitue redefinirea rolului statului, trecerea sa din poziţia de control absolut al economiei în cea de garant al regulilor jocului în condiţiile liberei iniţiative.

Sunt încă dispute în redefinirea rolului statului pe tema menţinerii poziţiei de intervenţie pentru a asigura echilibre în economie şi limitării forţei acestuia de reglator al economiei de piaţă, dorind a se dezvolta satul-minimal, responsabil doar de asigurarea bunurilor publice.

În tranziţie este complicat de a da o soluţie radicală în privinţa rolului statului şi anume:

Este nevoie în schimbare de un punct de echilibru? Limitarea exceselor înseamnă ,,abordarea” de tip cost/beneficiu a schimbării? Demonopolizarea bruscă duce la haos? Retragerea fără drept de apel a statului din poziţia de proprietar duce la o reformă

haotică a proprietăţii? Crizele de înnoire trebuie gestionate?

Liberalizarea ca proces declanşator al tranziţiei nu înseamnă radicala paralizie a statului, lipsirea raţională a lui de implicare; statul gestionează tranziţia ca proces real (crearea cadrului şi angajarea mijloacelor schimbării).

Limiarea intervenţiei administrative în procesele economice se gândeşte pe măsura operaţionalzării mijloacelor de control indirect al evoluţiilor: crearea şi funcţionalizarea instituţiilor pieţei.

Statul este responsabil de stabilizarea economică deoarece: efectele liberalizării generează dezechilibre acute, funcţionalizarea instituţiilor specifice pieţei este continuă, stabilitatea economică a devenit o funcţie a statului.

Liberalizarea este o precondiţie a pieţei ca mecanism de reglare. Efectivizarea valorilor economiei de piaţă se realizază prin crearea contextului socio-economic şi prin capacitatea de a face faţă concurenţei. Liberalizarea este un proces sponatn în privinţa schimbării regimului politic şi a dependenţei externe.

Ultimul proces de liberalizare şi cel mai complicat este liberalizarea contului de capital ce presupune intrări şi ieşiri complet libere. Liberalizarea, în accepţiunea europenă, înseamnă şi standarde superioare în realizarea unor procese evolutive complexe precum: libera circulaţie a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalului.

12


În România, etapizarea proceslui de liberalizare a contului de capital a fost una corectă, fiind respectate următoarele principii:

Intrări înaintea ieşirilor; Fluxurile pe termen mediu şi lung înaintea celor pe termen scurt; Investiţiile directe înaintea celor de portofoliu; Respectatrea secvenţei: bănci – întreprinderi – populaţie;

Momentul liberalizării unor fluxuri de capital cu impact semnifictaiv asupra balanţei de plăţi a suferit o amânare faţă de calendarul iniţial datorită:

Diferenţialului înalt de dobândă generat de:o Ratele încă foarte ridicate ale dobânzilor interne;

o Minimul istoric atins de ratele dobânzii în zona euro şi SUA;

Ponderii substanţiale şi în creştere a creditelor în valută în creditul neguvernamental.

Liberalizarea deplină a contului de capital şi convertibilitatea totală a leului s-a realizat în septembrie 2006, liberalizare realizată cu întârziere, deoarece acest lucru era propus a se raliza în 2004.

3. Creşterea economică bazată pe consum

În 1990 numărul total al salariaţilor era de 8.2 milioane, iar rata de ocupare ajungea la 82%, ceea ce îseamna că din 100 de români apţi de muncă, 82 prestau o activitate economică.

Din 1990 şi până în 2004 numărul salariaţilor a scăzut cu 45% iar rata de ocupare a ajuns 60%, ceea ce însemna că în 2004, din 100 de români apţi de muncă, oficial doar 60 mai prestau o activitate economică din care să înregistreze venituri.

Tot în 2004 PIB-ul real al României l-a egalat pe cel din 1989 (238,7 miliarde RON), economia generând la momentul respectiv aceeaşi valoare adaugată cu 45% mai puţini angajaţi şi cu o populaţie ocupată cu 27% mai mică decât pe vremea lui Ceauşescu.

Dacă privim evoluţia economiei şi a numarului de salariaţi în perioada 1990-2004, observăm că deşi în 8 din cei 14 ani economia a fost pe plus, numărul de salariaţi şi rata de ocupare a scăzut continuu, de unde deducem că expansiunea economică nu a reuşit să genereze locuri de muncă, ci doar să reducă ritmul de scădere a numarului de salariaţi.

În perioada 2004-2008, numărul de salariaţi şi rata de ocupare a crescut odată cu economia, însă creşterea a fost absolut anemică dacă luăm în considerare că în cei 4 ani, PIB-ul s-a dublat. Să nu mai discutăm despre faptul că cele mai multe locuri de muncă au fost create în administraţia de stat, deci tot în sectorul consumator de resurse.

13


Ce indică această evoluţie? Că economia nu s-a bazat pe creşterea producţiei de bunuri şi servicii care mai departe, să ducă la o creştere a numarului de salariaţi, ci pe consum.

Cu alte cuvinte, consumam ceea ce produceau alţii, iar creşterea economică înregistrată de România între 2000 şi 2008 a generat locuri de muncă în alte ţări, respectiv în ţările din care importăm masiv (deficitul comercial acumulat între 2000 şi 2008 a totalizat aproape 70 miliarde euro).

În 2009 numărul de salariaţi a fost mai mic decât în 2004, iar rata de ocupare în trimestrul trei al anului 2009 a fost de 60.4%, relativ egală cu cea din 2004. Spre comparaţie, rata de ocupare medie în UE a fost de 70.5% în 2008.

Creşterea economică medie din perioada 2000 – 2006 a fost de 5.6% . Motorul creşterii economice au fost exporturile şi investiţiile. Exporturile au fost susţinute de competitivitatea obţinută prin politica BNR de depreciere controlata a cursului de schimb. Investiţiile în România au devenit atractive şi datorită scăderii percepţiei de risc în momentul confirmării statutului de membru al NATO şi de viitor membru al UE.

După 2005 însă, motorul creşterii economice a devenit consumul, iar creşterea economică medie s-a situat peste nivelul potenţialului. Rezultatele acestui fenomen au fost dezechilibrele macroeconomice (inflaţia şi deficitul extern).

14


Aceste dezechilibre nu puteau fi controlate exclusiv de politica monetară, ci era necesară, în primul rând, contribuţia politicilor fiscală şi a veniturilor. În lipsa acestei cooperări, dezechilibrul extern s-a adâncit până în momentul în care piaţa l-a corectat provocând însă o dureroasă recesiune (creşterea PIB de -7.1% în 2009).

Manualul de bună practică economică spune că un deficit de cont curent sustenabil pentru o economie ca a României se situează undeva la 5 – 6% din PIB. În România, după 2003, deficitul contului curent nu a mai putut fi oprit prin politica monetară şi a atins un maxim de 13.4% din PIB în 2007.

Modificarea factorilor determinanţi ai creşterii economice dinspre exporturi spre consum a condus la excesul deficitului de cont curent, pentru că România nu producea bunurile cerute de consumatori şi ele erau importate.

Este foarte adevărat că o parte a deficitului comercial (care a stat la baza deficitului de cont curent) a fost rezultatul retehnologizărilor făcute de întreprinderile care au primit fluxuri de investiţii străine directe. Acest proces era absolut normal. Însa importul de autoturisme sau împrumuturile externe pentru finanţarea cumpărărilor de terenuri şi construcţia de locuinţe au creat deficit de cont curent care nu îşi avea rădăcina în procesul de catching-up, de recuperare a decalajului faţă de UE.

O primă sursă de finanţare a consumului din import a fost creşterea nesustenabilă a salariilor. Ritmul de creştere a salariilor reale a fost cu două cifre, în condiţiile în care inflaţia, care erodează veniturile salariale, creştea moderat cu un nivel exprimat cu o singura cifră după 2005.

Pe de altă parte, în condiţiile în care economia creştea în medie cu 5%, obţinerea unor astfel de creşteri de salarii nu se putea face decât pe seama productivităţii muncii. Acest defect nu a fost vizibil decât din 2005, după ce BNR a renunţat la politica de depreciere controlata a cursului de schimb, care permitea obţinerea unui spor artificial de productivitate.

Accentuarea decalajului dintre ritmul de creştere a salariilor si cel a productivităţii muncii arată clar formarea dezechilibrului extern. Politica structurală ar fi trebuit să intervină aici şi deciziile agenţilor economici privaţi ar fi trebuit sa tempereze salariile.

O alta sursă de finanţare a cererii de consum au fost salariile din sectorul public. Dacă în economia reală salariile au erodat productivitatea muncii, în sectorul public creşterea salariilor s-a transferat direct în deficitul fiscal. În aceste condiţii, deficitul fiscal, ca pondere in PIB, a crescut de aproape 10 ori intre 2005 si 2009, pentru că şi ponderea cheltuielilor cu salariile aproape s-a dublat în aceeaşi perioadă.

15


Politica fiscală şi cea a veniturilor ar fi trebuit sa stopeze acest comportament. Pe măsură ce economia creştea peste nivelul potenţial, sectorul bugetar ar fi trebuit sa anticipeze venirea unui moment al corecţiei şi să se comporte anti-ciclic, făcând surplus, nu mărind deficitul bugetar.

Creşterea salariilor la nivelul economiei a dat posibilitatea creşterii creditelor acordate populaţiei, mărind şi mai mult cererea de bunuri de consum. Creditul neguvernamental a crescut extrem de rapid, nivelul fiind exprimat cu două cifre, până la momentul în care criza financiară mondială ne-a afectat şi pe noi în 2008, pe fondul extinderii panicii către economiile emergente.

În condiţiile în care politicile fiscală, a veniturilor şi structurală nu au cooperat în sensul menţinerii echilibrului macroeconomic, în lipsa altui obiectiv pe termen lung, politica monetară nu putea face faţă singură exceselor din economie din două motive:

În primul rând, aşa cum a arătat şi experienţa tranziţiei, ajustarea făcută prin politica monetară este cea mai dureroasă şi nu este de dorit sa se ajungă în aceasta situaţie.

În al doilea rând, începând cu anul 2005, BNR a adoptat o strategie de politică monetară în care este vizat un singur obiectiv (stabilitatea preţurilor) tocmai pentru a putea realiza cât mai eficient dezinflaţia. În acest scop, BNR foloseşte cu precădere instrumentul ratei dobânzii, şi atunci când este nevoie poate apela si la alte masuri .

Din păcate, necooperarea celorlalte politici economice a pus BNR în faţa unei dileme:

creşterea salariilor peste productivitate şi a deficitului public au creat un exces de cerere de consum care se traduce prin inflaţie. Pentru aceasta, BNR trebuia sa mărească rata dobânzii;

intrările mari de valuta, atrase de diferenţialul de dobândă între România şi economia zonei euro, se traducea prin risc sistemic. Pentru aceasta, BNR trebuia sa micşoreze rata dobânzii.

În plus, rata dobânzii este un instrument care îşi arată efectele după o perioadă mai mare de timp de la aplicare decât alte politici. Dacă celelalte politici ar fi cooperat cu politica monetară, aceasta dilemă nu ar fi existat.

Creşterea creditului intern prin împrumuturi făcute de băncile din România la băncile mama a dus la agravarea dezechilibrului extern şi prin creşterea datoriei externe pe termen scurt.

Manualul bunelor practici economice spune ca nivelul adecvat al rezervelor valutare trebuie sa fie cel puţin egal cu cel al datoriei pe termen scurt. La nivelul anului 2008, România

16


era în pericol să încalce acest criteriu, iar investitorii internaţionali au profitat de această slăbiciune pentru a ataca leul în octombrie 2008.

Acest atac a marcat de fapt o pierdere de credibilitate pentru economia României. Credibilitatea este activul cel mai de preţ al unei bănci centrale. Din punctul de vedere al BNR, recâştigarea încrederii în economia Romaniei urma să fie un proces costisitor. România a contractat în 2009 un pachet de sprijin de aproape 20 miliarde de euro de la instituţiile internaţionale.

4. Criza economică

Criza economico - financiară mondială a apărut ca urmare a creşterii nesustenabile a oferteide bunuri şi servicii, urmată de supraconsumul alimentat de supraîndatorare, prin înlesnirea condiţiilor de creditare.

În mod regretabil, creşterea economică înregistrată la nivelul României s-a bazat pe consumulfinanţat prin îndatorare excesivă. Principalele măsuri macroeconomice adoptate până în anul 2008 aufost prociclice, favorizând consumul. Criza financiară internaţională a reprezentat doar scânteia carea declanşat criza economică internă, din cauza faptului că a creat dezechilibre în mecanismul definanţare. Astfel s-a prefigurat o criză de supraconsum.

Principalele cauze generale ale declanşării crizei în octombrie 2008 în România sunt:creşterea artificială a preţului proprietăţilor imobiliare, relaxarea standardelor de creditare,expansiunea creditării. Acestora li se adaugă cauze specifice, precum: volatilitatea capitalurilorstrăine, dezechilibre economico - financiare interne, slaba dezvoltare a pieţei de capital cecontribuie la finanţarea internă cu un volum de fonduri de peste 10 ori mai mic decât sistemulbancar, fiind incapabilă să realizeze funcţia de finanţare, fiind mai degrabă terenul propicespeculaţiilor, neconcordanţa între economia reală şi nominală, deficitul de forţă de muncă înaltcalificată, prevalenţa consumului în raport cu economiile şi investiţiile, orientarea spre sectorulserviciilor şi comerţului, în defavoarea producţiei, pilonul de bază al creşterii economice durabile.

Gestionarea defectuasă a cheltuielilor publice şi gradul necorespunzător de colectare a resurselor financiare publice au dus la dezechilibre interne (sub forma deficitului bugetar), cât şi

17


la dezechilibre externe (sub forma deficitului de cont curent), fapt ce a determinat scăderea ratingului de ţară,afectând capitalul de încredere al investitorilor străini.

4.1. Ce modificări a adus criza

La nivelul României, criza s-a manifestat prin prăbuşirea cotaţiilor titlurilor listate la bursă,restricţionarea accesului la credit prin creşterea dobânzilor şi înăsprirea condiţiilor de creditare,încetinirea producţiei, scăderea cererii industriale, creşterea inflaţiei, volatilitatea cursului valutar,creşterea deficitului bugetar. Efectele au fost resimţite acut de persoanele cu venituri scăzute şi decompaniile slab capitalizate.

În vederea resuscitării sistemului financiar, România a accesat împrumuturi de la F.M.I.,U.E., Banca Mondială şi BERD(Banca Europeană pentru Construcţie şi Dezvoltare), în urma

acordului cu F.M.I. luându-se măsurile de creştere a taxei pe valoare adăugată de la 19% la 24%, cu efect direct asupra creşterii inflaţiei şi de scădere a cheltuielilor cu salariile angajaţilor în sistemul public, fapt ce a dus la o creştere a creditelor neperformante în rândul acestora. Practic, politicile fiscale şi bugetare nu au fost corelate cu măsurile de salvgardare a economiei adoptate de Banca Naţională a României, această interferenţă creând neîncredere şi instabilitate în mediul antreprenorial

În anii următori, unii analişti cred că vom asista la consolidarea ponderii industriei în PIB în jurul nivelului de 28%, la o scădere a ponderii agriculturii spre 3-4% din PIB şi la o creştere a activităţilor din servicii peste 50% din PIB.

Industria şi-a majorat contribuţia la formarea PIB în ultimii cinci ani prin intermediul exporturilor, după un declin în perioada 2003-2008. Dar industria nu poate să tragă singură economia, potenţialul ei find limitat având în vedere ponderea de 28% din PIB

Serviciile, care au cea mai mare pondere în PIB, de aproximativ 50%, şi-au redus contribuţia la PIB în anii de criză, odată cu contracţia cererii interne, după ce în intervalul 2003-2008 au fost în ascensiune.

Ponderea construcţiilor în PIB a crescut puternic în anii premergători crizei, însă acest sector a fost lovit de recesiune, contribuţia la creşterea economică fiind în declin în ultimii ani, până la 8,6%.

18


Agricultura şi-a redus continuu ponderea în PIB, ajungând în 2012 la 5,3%, la jumătate faţă de 2003, însă România a rămas printre ţările UE cu cea mai mare pondere a agriculturii, în timp ce valoarea adaugată brută dată de agricultură/per angajat este mică faţă de alte economii din UE.

Evoluţia structurii economiei româneşti din ultimii zece ani indică o economie emergentă ce a trecut printr-o fază de supraîncălzire şi acum se reface, cu un sector al serviciilor încă sub media UE, dar şi o schimbare a structurii dinspre ramurile cu valoare adăugată mică, precum agricultura, spre ramuri cu valoare adăugată mare, ceea ce este benefic şi contribuie la îndeplinirea criteriilor de convergenţă reală spre zona euro.

Pentru anii următori se anticipează consolidarea ponderii industriei în PIB în jurul nivelului de 28%, scăderea ponderii agriculturii spre 3-4% din PIB şi creşterea activităţilor din servicii peste pragul de 50% din PIB.

În anii care au precedat criza, creşterea economică s-a bazat preponderent pe consum realizat pe datorie, iar ponderea serviciilor şi construcţiilor în PIB a urcat, în timp ce contribuţia industriei şi agriculturii a fost în declin.

Serviciile şi construcţiile au fost cele mai lovite de recesiune. Criza a adus declinul puterii de cumpărare prin scăderea salariilor, prin inflaţie, prin deprecierea leului şi scăderea creditării, iar cererea internă s-a contractat semnificativ.

Agricultura şi-a redus continuu ponderea în PIB, de la aproximativ 11% în 2003 la 6,6% în 2008 şi 5,3% în 2012.

Pe de altă parte, în ultimii cinci ani industria şi-a majorat contribuţia la creşterea economică prin intermediul exporturilor, care au reuşit să contracareze scăderea cererii interne. Industria a ajuns în 2012 la 28,4% din PIB, creşterea ponderii nefiind surprinzătoare având în vedere performanţa bună a acestui sector pe parcursul crizei, susţinută de cererea externă.

Ponderea mare a industriei reflectă şi existenţa forţei de muncă ieftine şi calificate ce a atras unele relocări de producţie din ţări mai dezvoltate.

Serviciile financiar-imobiliare, comerţul, care au cea mai mare pondere în PIB, de aproape 50%, şi-au redus contribuţia în anii de criză, odată cu contracţia cererii interne.

Balonul speculativ din imobiliare şi explozia consumului (determinat de majorările salariale şi creditarea excesivă) au fost „dezumflate“ de criză, efectele fiind vizibile la nivelul construcţiilor şi comerţului.

19


Schimbarea structurii economiei, dinspre ramurile cu valoare adăugată mică, precum agricultura, spre ramuri cu valoare adăugată mare, cum ar fi serviciile, este un lucru benefic şi contribuie la îndeplinirea criteriilor de convergenţă reală spre zona euro. Ocuparea forţei de muncă este în continuare excesivă în agricultură, aici regăsindu-se 29% din populaţia ocupată a României, iar gândirea unor strategii coerente din punct de vedere economic şi social de migrare a forţei de muncă spre industria alimentară, servicii de turism, depozitare şi transport al mărfurilor este o prioritate. Nu trebuie uitat faptul că România are în continuare deficit comercial pe segmentul produselor agricole procesate, de aproximativ 1,5 miliarde euro pe an, contrabalansat numai parţial de un excedent comercial pe segmentul produselor agricole neprelucrate, de 600 milioane de euro pe an.

Creşterea investiţiilor private în industria alimentară din zonele rurale devine astfel o prioritate majoră, alături de îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene pentru agricultură.

Dacă analizăm doar structura valorii adăugate brute (PIB fără impozitele nete pe produs), o importantă modificare se remarcă în cazul agriculturii, care aproape că şi-a înjumătăţit pon-derea în valoarea adaugată brută.

Dar, chiar şi aşa, România a rămas printre ţările din Uniunea Europeană cu cea mai mare pondere a agriculturii. Şi, din păcate, valoarea adăugată brută dată de agricultură/angajat este mică faţă de alte economii din UE.

În ceea ce priveşte sectorul serviciilor, România este ţara cu una dintre cele mai mici pon-deri ale serviciilor în valoarea adăugată brută.

Ponderea acestora s-a redus uşor în perioada 2008-2011, perioadă ce a inclus şi anii de criză economică globală. Însă, în această perioadă s-au manifestat şi modificări de structură între principale sectoare ale serviciilor, în special în detrimentul comerţului şi în favoarea activităţilor profesionale, ştiinţifice şi tehnice, a activităţilor administrative şi a serviciilor suport.

Atât consumul populaţiei, cât şi consumul administraţiilor publice au fost pe un trend descendent în anii de criză.

Şi investiţiile (formarea brută de capital fix) au fost în declin în perioada 2008-2012 după ce anterior înregistraseră un avans de aproximativ 10% ca pondere în PIB.

În ceea ce priveşte schimburile comerciale externe, nu doar exporturile în valoare absolu-tă contează, ci şi exporturile nete, fiind importantă şi dinamica importurilor. Exportul net a avut o contribuţie negativă la PIB în 2012, de -5,2%, însă în 2008 influenţa negativă era mult mai consistentă, de -13%.

20


Anul 2012 s-a „remarcat“ prin producţia agricolă slabă, criza politică internă, declinul investiţiilor străine şi slaba absorbţie a fondurilor europene, care, suprapuse cu recesiunea marilor economii europene, au afectat economia României. Însă, economia României a rămas în 2012 în teritoriul pozitiv datorită influenţei favorabile a consumului intern, ajutată şi de majo-rarea salariilor din sectorul public, în timp ce exporturile nete au fost pe minus.

Anul 2013 se anunţă a fi unul dificil pentru România, de vreme ce autorităţile trebuie să găsescă bani pentru a rambursa o parte din împrumuturile contractate în perioada de criză financiară.

Datoria publică a statului este de 75,8 miliarde de lei dintre care 11,8 miliarde sunt dobanzi si impozite.

România trebuie să ramburseze în anul 2013 cea mai mare parte a împrumutului contractat la Fondul Monetar Internaţional. Banca Naţională a României va fi nevoită să plătească 3,9 miliarde de euro, iar Ministerul Finanţelor aproximativ un milliard de euro pentru datoria catre FMI.

5. Afaceri şi investiţii

5.1. Îmbunătăţirea mediului de afaceri

Creşterea economică generală şi progresele înregistrate în simplificarea procedurilor de intrare pe piaţă a firmelor au avut un impact pozitiv asupra întreprinderilor. Analizele efectuate indică faptul că de întreprinderile mici şi mijlocii sunt dominante aducând o contribuţie importantă în ceea ce priveşte ocuparea şi creşterea economică prin performanţele înregistrate.

Pentru perioada 2007 - 2010, România propusese realizarea unui set de elemente de reformă în termenii promovării reglementărilor mai bune şi implementării unor modalităţi concrete de susţinere a iniţiativelor antreprenoriale, care în ansamblul lor să contribuie la consolidarea capacităţii tehnologice a întreprinderilor, la deblocarea spiritului antreprenorial şi la creşterea locurilor de muncă.

Reglementări mai bune pentru încurajarea investiţiilor

21


Deşi s-au făcut progrese în ceea ce priveşte procedurile de înregistrare a companiilor, în România există în continuare un nivel ridicat al costurilor de informare şi raportare către administraţie pe care acestea trebuie să le suporte pe parcursul funcţionării lor. Acest aspect afectează negativ atât eficienţa funcţionării companiilor în sine cât şi mediul macroeconomic, creşterea PIB-ului şi a competitivităţii statului în ansamblu.

România îşi propune o abordare coerentă în ceea ce priveşte măsurarea costurilor administrative, prin realizarea unor evaluări profesioniste a nivelului acestora, introducerea modelului standard de costuri administrative şi extinderea aplicării metodologiei la nivelul ministerelor de linie şi apoi elaborarea şi implementarea de planuri concrete pentru reducerea costurilor (burden) administrative. Ca parte a iniţiativei pentru o reglementare mai bună (Better Regulation), România îşi asumă, prin componenta de măsurare a costurilor administrative evaluarea completă şi precisă a tuturor costurilor pe care le presupune adoptarea şi aplicarea actelor normative şi, ca o consecinţă directă, elaborarea de planuri de simplificare legislativă şi administrativă.

Dintre rezultatele estimate în acest domeniu prioritar se pot menţiona: reducerea barierelor administrative atât la nivel central, cat mai ales la nivel local, cu cca. 10% până la sfârşitul anului 2008. La sfârşitul anului 2007 a fost adoptat un act normativ pentru instituirea procedurii de aprobare tacită pentru aproximativ 10% din totalul autorizaţiilor, avizelor, licenţelor şi permiselor (aproximativ 45 la momentul actual) necesare intrării pe piaţă a unei companii.

Percepţia mediului de afaceri rămâne în continuare una nefavorabilă în privinţa eforturilor pe care operatorii economici trebuie să le facă pentru îndeplinirea obligaţiilor de raportare şi procedurale, generate de reglementări. S-a făcut o serie de paşi în direcţia evaluării ex-ante pentru proiectele de acte normative, dar există încă etape importante de parcurs în cuantificarea costurilor reglementărilor, ca parte componentă a evaluării de impact a reglementărilor.

Pentru stimularea investiţiilor în România, la nivel interministerial a fost elaborat proiectul de lege privind investiţiile, care constituie o reglementare-cadru, prin care sunt stabilite şi definite principiile, condiţiile şi modalităţile de stimulare a acestora, indiferent de capitalul deţinut de investitorii interesaţi (autohton sau străin).

Aspectele legate de facilitarea intrării/ieşirii pe/de pe piaţă mai rapidă şi mai puţin costisitoare a întreprinderilor reprezintă o preocupare majoră a guvernului atât în procesul de înregistrare a întreprinderilor cât şi oferirea de instrumente viabile pentru rezolvarea problemelor contencioase şi necontencioase.

Este ştiut că procesul actual de înregistrare şi autorizare a întreprinzătorilor este consumator de resurse financiare şi timp atât pentru administraţia publică locală în calitate sa de autoritate emitentă cât şi pentru întreprinzători în calitatea lor de beneficiari. Începând cu anul 2007, a intrat în fază de testare sistemului on-line de înregistrare şi autorizare a întreprinzătorilor, fiind

22


astfel respectată durata procesului de înregistrare şi autorizare de 3 zile, prevăzută de lege. În sistem sunt introduse electronic pe bază de semnătură electronică formulare inteligente

(e-forms) generate de către solicitant: formulare solicitate pentru înregistrare în registrul comerţului, documente însoţitoare. Totodată, sistemul permite obţinerea de informaţii on-line din registrul comerţului computerizat.

De asemenea, buna funcţionare a sistemului judiciar poate contribui semnificativ la consolidareamediului de afaceri, în primul rând prin asigurarea capacităţii instanţelor de a judeca litigii comerciale, în materia dreptului concurenţei, de achiziţii publice etc. În vederea specializării magistraţilor au fost înfiinţate trei tribunale comerciale, iar la nivelul celorlalte tribunale şi curţi de apel din ţară funcţionează secţii comerciale specializate.

În ceea ce priveşte facilitarea ieşirii de pe piaţă a întreprinderilor vor fi continuate măsurile pentru monitorizarea implementării legii insolvenţei, identificarea şi promovarea bunelor practici în materie şi perfecţionarea sistemelor informatice existente prin care se urmăreşte pe de o parte reducerea costurilor administrative şi procedurale asupra întreprinderilor aflate în procedură de insolvenţă, iar pe de altă parte îmbunătăţirea activităţii instanţelor judecătoreşti, care instrumentează cazuri de insolvenţă.

5.2. Dezvoltarea infrastructurii de afaceri

Conform analizelor şi datelor existente, numărul mediu de IMM-uri este de 19 IMM/1000 locuitori, mult mai mic decât media EU 15 de 52 IMM/1000 locuitori. Dezvoltarea economică redusă, în special în unele regiuni şi sectoare economice, este influenţată în mare măsură de baza antreprenorială insuficient dezvoltată şi diversificată. Sprijinul acordat pentru crearea şi consolidarea infrastructurii de afaceri nu a asigurat, până în prezent, premisele şi logistica necesare dezvoltării unei baze reale a afacerilor, în absenţa culturii parteneriatului şi colaborării.

Ca rezultat, comunitatea de afaceri este încă fragmentată, iar oportunităţile de realizare a unei sinergii considerabile nu sunt eficient exploatate sau dezvoltate. Pentru facilitarea menţinerii pe piaţă şi dezvoltarea întreprinderilor, guvernul se va orienta spre crearea infrastructurii de afaceri favorabilă orientării întreprinderilor pe piaţă şi va stimula spiritul antreprenorial, în scopul creşterii productivităţii întreprinderilor, în special al IMM-urilor.

Un element cheie al dezvoltării bazei antreprenoriale îl reprezintă serviciile suport în domeniul larg al consultanţei şi pregătirii antreprenoriale. În absenţa unei culturi reale a afacerilor, a serviciilor de calitate, precum şi datorită dezvoltării insuficiente a reţelelor de

23


diseminare a informaţiilor pentru IMM, consolidarea antreprenoriatului în România rămâne încă un deziderat.

Piaţa serviciilor suport pentru întreprinderi trebuie să fie competitivă şi diversificată, astfel încât să permită IMM-urilor să beneficieze de consultanţă specializată pentru a deveni mai competitive. Studiile efectuate indică un grad scăzut de participare la cursuri destinate managerilor sau angajaţilor. De aceea este necesară promovarea modulelor de pregătire şi a cursurilor adecvate necesităţilor IMM-urilor în vederea adoptării unor sisteme moderne de îmbunătăţire a managementului, productivităţii, flexibilităţii şi competitivităţii.

Romtelecom Business Solutions desfăşoară în prezent o asemenea activitate de promovare şi pregătire a antreprenorilor, prin cursuri on-line gratuite, cursuri finanţate cu fonduri europene, prin programul ,,Online Business Schooll”.

Creşterea competitivităţii întreprinderilor şi promovarea CDI(Cercetare, Dezvoltare şi Inovare)

Decalajele pe care România le înregistrează faţă de celelalte SM, în ceea ce priveşte avantajele competitive ale întreprinderilor, se datorează productivităţii reduse, în majoritatea sectoarelor industriale, situată in urma mediei UE, inclusiv a unor ţări din regiune.

Nivelul productivităţii în industria prelucrătoare este de cca. 4,5 ori mai mic decât media la nivelul UE, deşi aceasta a avut o evoluţie crescătoare ea nu a fost un rezultat al modernizării producţiei şi al unui management competitiv.

Creşterea productivităţii depinde atât de dezvoltarea tehnologică realizată prin investiţii tangibile (echipamente, tehnologii noi) şi intangibile (licenţe, brevete, mărci şi know-how), cât şi de creşterea calităţii produselor, a marketingului şi a aplicării rezultatelor cercetării-inovării, dar şi de alte surse ce determină creşterea valorii adăugate.

În acest condiţiie, capacitatea de inovare şi viteza de diseminare a inovării devin cruciale pentru creşterea competitivităţii întreprinderilor. În România ponderea întreprinderilor inovative este încă scăzută faţă de nivelul european (51% dintre întreprinderi sunt inovative din punct de vedere tehnologic), dar tendinţa este de creştere de la 17%4 la 19,3%5.

Inovarea înregistrată în industrie şi servicii se bazează în majoritate pe achiziţiile de echipamente şi tehnologii noi şi doar în mică măsură pe propria activitate de cercetare din cadrul firmelor sau pe implementarea rezultatelor CD aplicabile în economie, generate de activitatea desfăşurată de către institutele de C&D şi universităţi. Conform analizelor realizate de Institutul Naţional de Statistică, rata de transfer a acestor rezultate către industrie este nesatisfăcătoare datorită capacităţii scăzute a întreprinderilorde a le implementa în producţie.

24


Strategia Naţională de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare 2007-2013, adoptată de Guvernul României în martie 2007 urmăreşte creşterea competitivităţii economiei româneşti prin inovare, cu impact direct asupra creşterii capacităţii tehnologice a întreprinderilor, care vor beneficia de serviciile oferite de platformele şi reţelele integrate de cercetare. Prin politicile CDI promovatede Strategia CDI 2007-2013, România îşi asumă stimularea activităţilor CDI realizate la nivelul întreprinderilor şi/sau prin parteneriate stabilite între institutele de cercetare-dezvoltare, universităţi şi întreprinderi, ca şi creşterea capacităţii de difuzare şi absorbţie în economie a cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice, inclusiv a rezultatelor de cercetare şi a noilor tehnologii, prin dezvoltarea activităţilor şi infrastructurii CDI în plan regional. Creşterea competitivităţii întreprinderilor este strânsă legată de creşterea competitivităţii activităţii de CDI, care impune reformarea sistemului CDI. Acest proces se bazează pe adaptarea sistemului de învăţământ universitar şi a disciplinelor tehnice şi ştiinţifice la noile cerinţe pentru formarea şi dezvoltarea de inovare.

Pentru a susţine realizarea obiectivelor strategiei CDI, România s-a angajat ferm în direcţia creşterii cheltuielilor publice pentru cercetare. În perioada 2007-2010 bugetul alocat pentru cercetare va înregistra creşteri semnificative: o creştere în 2007 cu cca 50% faţă de 2006, atingând cca. 0,5% din PIB. Fondurile publice alocate în 2008 pentru CDI vor creşte la cca. 0,7% din PIB, respectiv cca. 0,9% în anul 2009, pentru a atinge în anul 2010 nivelul de 1% din PIB, în acord cu obiectivele Strategiei Lisabona.

Investiţia publică pentru domeniul CDI se va orienta cu prioritate spre domeniile de interes major pentru creşterea competitivităţii şi asigurarea unei dezvoltări economice durabile: tehnologii informaţionale şi de comunicaţii; tehnologii avansate, materiale şi produse innovative, inclusiv bio şi eco-tehnologii, în industrie, agricultură şi alimentaţie, sănătate, energie, mediu, transporturi, securitate şi spaţiu.

Aplicarea strategiei se face prin implementarea Planului Naţional CDI 2007-2013, aprobat de Guvern în mai 2007.

Planul cuprinde un set de programe orientate pentru promovarea cunoaşterii şi inovării în rândul întreprinderilor, în special al IMM-urilor, astfel: ‐ Programul Parteneriate în domeniile CDI prioritare urmăreşte stimularea parteneriatelor

în domenii ştiinţifice şi tehnice, specifice tehnologiilor de vârf, în vederea realizării de tehnologii, produse şi servicii inovative; ‐ Programul Inovare susţine proiecte iniţiate şi dezvoltate de întreprinderi, orientate sprecreşterea capacităţii de inovare, dezvoltarea tehnologică şi asimilarea în producţie arezultatelor cercetării, punându-se accentul pe dezvoltarea surselor interne de competenţăştiinţifică şi expertiză tehnică în domeniile de înaltă tehnologie; ‐ Programele Resurse umane, Capacităţi, Idei şi Susţinerea performanţei instituţionale

25


destinate dezvoltării resurselor umane şi creşterii performanţelor din sistemul CDI, carierelor ştiinţifice, inclusiv prin specializări pe tot parcursul vieţii ale personalului de cercetareşi prin promovarea colectivelor de cercetare de înaltă performanţă, dar şi pe modernizarea şi dotarea actualei infrastructuri de CDI, cu scopul de a atinge performanţele de competitivitate.

Pe lângă programele publice din domeniul CDI, Guvernul urmăreşte aplicarea măsurilor fiscale de stimulare a creşterii cheltuielilor pentru CDI ale agenţilor economici, pentru apropierea de ţinta de 2% din PIB la orizontul de timp 2013-2015. Menţionăm în special pachetul de măsuri fiscale dedicat stimulării activităţilor CDI promovat prin noul Cod Fiscal intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007 prin care este prevăzută deductibilitatea cu 100% a cheltuielilor curente pentru CD, deducerea a 20% din valoarea investiţiilor directe CD cu impact în economie, neimpozitarea veniturilor obţinute de persoanele fizice din aplicarea (de către titular sau licenţiaţi) sau din concesionarea brevetelor; reducerea de impozit prin opţiuni flexibile de amortizare a cheltuielilor pentru active corporale şi necorporale.

5.3. Investiţiile străine directe

Investiţiile străine directe - soluţia pentru o creştere economică durabilă în România

Investitiţile străine directe (ISD) aduc o contribuţie esenţială la creşterea economică. Acestea creează locuri de muncă, optimizează alocarea resurselor, permit transferul de tehnologie şi stimulează comerţul.

Mediul de afaceri din România are nevoie de libertate economică şi fiscalitate prietenoasăpentru întreprinzători, inclusiv pentru investitorii străini. Crearea unui cadru favorabil mediului economic prin promovarea unor condiţii prielnice pentru atragerea investitorilor străini, cum ar fi: un tratament corect, echitabil şi nediscriminatoriu; protecţie faţă de exproprierile ilegale; recursul direct la arbitrajul internaţional, precum şi transformarea României într-un mediu atractiv din punct de vedere fiscal. Întrucât, în ultimele decenii, între ţările lumii s-a încins o concurenţă acerbă în privinţa creării celor mai favorabile condiţii pentru atragerea ISD, experienţa mondială arată căameliorarea climatului investiţional reprezintă condiţia principală de atragere a investitorilor străini.

ISD reprezintă un element important al dezvoltării economiei oricărei ţări şi a funcţionării acesteia pe principiile economiei de piaţă. Ele au o importanţă mare pentru consolidarea economiei ţărilor în tranziţie şi integrarea acestei categorii de ţări în economia mondială. Cu ajutorul ISD, are loc procesul de modernizare a economiilor naţionale, în special a

26


celor în tranziţie, prin implementarea tehnologiilor avansate, know-how-urilor, utilajului cel mai performant, noilor standarde de calitate, prin trecerea la un tip superior de creştere economică.

Eficienţa ISD depinde de calitatea acestora, precum şi de ramurile în care sunt atrase. ISD se află la temelia creşterii economice a unor ţări, precum China, Hong-Kong, Coreea de Sud, Singapore, Malaezia.

Tranziţia ţărilor foste socialiste din centrul si estul Europei către economii de piaţă mai mult sau mai puţin funcţionale s-a produs pe fondul expansiunii în regiune a investiţiilor străine directe. Experienţa unor ţări aflate în tranziţie (Polonia, Republica Cehă, Ungaria) demonstreazăcă ISD au contribuit la modernizarea radicală a economiilor acestora prin folosirea noilor tehnologii, prin folosirea celor mai moderne metode de gestionare a afacerilor, pentru reducerea handicapului enorm de competitivitate care separa economiile noilor state membre ale Uniunii Europene, de cele ale ţărilor dezvoltate.Măsurile de stimulare a investiţiilor către sectoarele inovative împreună cu măsurile derelaxare fiscală vor constitui argumente forte în perioada următoare, atât în ceea cepriveşte capacitatea României de a atrage investiţii străine directe, dar şi în puterea de

convingere a investitorilor străini de a dezvolta o afacere profitabilă în România, decât înţara sa de rezidenţă. UE este cel mai important actor la nivel mondial în domeniul ISD. Până în 2008, fluxurile externe de ISD au fost în valoare de 3.300 miliarde EUR, în timp de fluxurile UE interne au reprezentat 2.400 miliarde EUR.

Conform datelor prezentate de BNR, în perioada 2005-2008, România a beneficiat de pe urma introducerii cotei unice de creşterea volumului investiţiilor străine directe, care au

depăşit. 31 mld. Euro, de peste 2 ori mai mult decât în întreaga perioadă 1991 - 2004, când sistemul de impunere era progresiv.(vezi tabel 1).

Cota unică a transformat România în cea mai atractivă destinaţie pentru investiţii din Europa, intrarea pe piaţa autohtonă a marilor companii precum Nokia, Ford, Erste Group datorându-se încrederii în economia românească.

Soldul final al ISD în anul 2008, a înregistrat nivelul de 48 798 milioane euro, mai mare cu 14% decât soldul final ISD al anului 2007.

Având în vedere rolul foarte important în creşterea economică pe care îl joacăimobilizările corporale şi cele necorporale, precum şi caracterul stabil, de durată, pe care acestea îl imprimă ISD, se constată că soldul la finele anului 2008 în valoare de 22 046 milioane euro, reprezintă 45% din totalul ISD, inducând un grad semnificativ de durabilitate al investiţiei străine directe.

Activitatea întreprinderilor cu investiţie străină directă, în ansamblul ei, are un impact pozitiv şi asupra balanţei comerciale a României, contribuţia la exporturi fiind de 73,0%, în timp ce la importuri a fost de 62,6%.

27


Crearea climatului investiţional favorabil, făcându-l mai atractiv pentru investitorii străini, a fost şi va rămâne una dintre principalele sarcini ale politicii economice a României.

Anvergura procesului de investiţie va fi dictată de modul în careinvestitorii vor crea şi vor implementa noi tehnologii. Soluţiile tehnologice patentate, produsele brevetate, noi branduri, toate acestea vor constitui forţa intrinsecă a noilor investiţii străine din România.

Evoluţia investiţiilor străine directe în perioada 2003 - 2009 / mil EURO

An 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009ISD 1.946 5.183 5.213 9.059 7.250 9.496 4.556

Tabel 1

Evoluţia ISD în ultimii ani în UE şi în România

Ultimul raport al UNCTAD, dat publicităţii la sfârşitul lunii iulie, indică o Românie şi o îtreagă Europă aflată în continuare sub efectele crizei economice şi a instabilităţii pieţelor financiare.

Fluxurile de investiţii străine directe care au intrat în Uniunea Europeană au atins cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani, de 304,7 miliarde de dolari. Investiţiile realizate în UE s-au înscris pe un trend descendent din anul 2007 când, după maximul istoric de 850,5 miliarde de dolari, au scăzut brusc, la aproape jumătate (480 de miliarde de dolari) în anul următor, o dată cu debutul crizei economice şi financiare.

România rămâne consecventă tendinţelor europene, cu excepţia faptului că nivelul maxim al ISD a fost atins în anul 2008 (13,9 miliarde de dolari). Reducerea cu peste 65% a ISD în România din anul 2009 confirmă existenţa unui decalaj la nivelul ciclurilor economice între ţările dezvoltate şi cele in tranziţie din Europa, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul momentului de impact al crizei financiare.

În anul 2010, nivelul ISD a atins abia 3,57 miliarde de dolari, mai puţin de o treime faţă de nivelul înregistrat în urmă cu doi ani. Guvernul însă a încercat să contracareze evoluţiile negative şi să relanseze apetitul pentru investiţii în România. Prin urmare, în anul 2010, au fost acordate ajutoare de stat de 214,5 mil. euro, care au finanţat 10 proiecte de invesţitii în valoare de 711,7 milione de euro.

28


Proiectele vizează domenii diverse, care au condus la crearea a peste 4.700 noi locuri de muncă, precum fabrica de anvelope a S.C. Pirelli, centrul de încercări şi testări autovehicule al RenaultTechnologie Roumanie şi fabrica de cutii de viteză a Renault Mecanique Roumanie, fabrica de componente pentru industria aeronautică a S.C. Premium Aerotec, complexul agricol Aaylex Prod etc.

Poziţia României din punct de vedere al evolutiei ISD

Plasând România în contextul ţărilor învecinate şi mai asemănătoare din punct de vedere economic, cu o istorie similară a tranziţiei, aceste evoluţii pot fi urmărite mai amănunţit. În anii 2008 şi 2009, România a fost pe locul al doilea, dupa Polonia, în ceea ce priveşte influxul de ISD, depăşind statele care ne-au luat-o înainte în privinţa aderării la UE.

Pentru anul 2010, României îi revine locul al treilea în clasament. Polonia îşi menţine poziţia de lider (9,68 mld. USD), fiind urmată de Cehia (6,78 miliarde de dolari). Trebuie subliniat însă că acest loc este adjudecat în condiţiile în care nivelul ISD în ţara noastră a fost mai mic decat în anul 2009, în timp ce, raportat la acelaşi an, ISD-urile cresc în majoritatea ţărilor învecinate (cu excepţia Bulgariei, Estoniei şi Poloniei).

Performanţele României în atragerea ISD

UNCTAD calculează şi un indicator al performanţei ţărilor în atragerea ISD, prin raportarea procentului de ISD care îi revine fiecărei ţări din totalul investiţiilor la ponderea pe care PIB-ul său o deţine în PIB-ul global. Conform acestui clasament, România se plasează pe locul 73 din 141 state analizate în anul 2010, mai slab atât faţă de anul anterior (locul 63 în anul 2009), cât şi faţă de anul 2008 (locul 42).

O scurtă şi rapidă comparaţie cu ţările învecinate arată că performanţele României în atragerea ISD sunt superioare celor din majoritatea ţărilor din regiune. Astfel, Polonia ocupă locul 75, fiind urmată de Ungaria (locul 81), Slovenia (locul 88), Lituania (locul 90), Letonia (locul 100) şi Slovacia (locul 124). Doar Estonia (locul 23), Bulgaria (locul 42) şi Cehia (locul 50) ocupă poziţii mai bune.

Modul de calcul al indicatorului performanţei justifică pierderea celor 31 de poziţii în doar doi ani. în România, în anul 2010, ISD realizate au scazut cu 26% faţă de anul 2009, în timp ce la nivel global, fluxurile de ISD au crescut cu 5%. Faţă de anul 2008, investiţiile din România au scăzut aproape dublu faţă de situaţia la nivel mondial. Prin urmare, ponderea de ISD deţinută de Romania în totalul investiţiilor s-a micşorat.

29


Indicatorul nu surprinde pe deplin totalitatea factorilor care stabilesc atractivitatea unei locaţii pentru ISD. Ponderea PIB-ului în PIB-ul mondial nu înglobează nivelul de fiscalitate al unei ţări, gradul de corpuţie sau birocraţie, ca exemplu de factori după care investitorii se ghidează. Comparaţia e greu de realizat cu ţările dezvoltate, care au un PIB ridicat şi pentru care nivelul numitorului din acest indicator al performanţei este ridicat, ceea ce face ca şi performanţele la nivelul ISD să fie neglijate.

Spre exemplu, Germania, a doua ţară de destinaţie a ISD din UE (46,1 miliarde de dolari) se află abia pe locul 104. Aceeaşi situaţie este intalnită şi la nivelul Marii Britanii: este a treia ţară din UE după nivelul de ISD primite, însâ se afla pe locul 76 ca performanţă în atragerea investiţiilor.

Rămâne de văzut cum vor evolua ISD în acest an în România. Până la momentul actual, conform ultimelor date ale BNR, în primele cinci luni valoarea ISD a ajuns la 799 milioane euro, cu 23% mai puţin decât în aceeaşi perioadă din anul trecut.

Interesul arătat de investitorii chinezi şi potenţialul pe care România îl are faţă de ţările din jur o menţine pe coordonatele atractivităţii chiar şi pentru a doua jumătate a acestui an.

In condiţiile turbulenţelor de la nivelul pieţelor financiare, şansa pentru creşterea economică a României rezidă în sporirea absorbţiei fondurilor europene şi a investiţiilor publice.

5.4. Impactul economic al Proiectului Roșia Montană

Proiectul Roşia Montană reprezintă o investiţie directă de peste două miliarde de dolari în economia României. Raportat la comunitatea în care se desfăşoară, proiectul va avea un impact economic semnificativ, pentru că va crea locuri de muncă, directe şi indirecte, va deschide noi oportunităţi de afaceri şi va aduce contribuţii importante la bugetele locale şi de stat.

Pentru a ne asigura că beneficiile economice ale proiectului se reîntorc în comunitatea de care aparţinem, am implementat în cadrul RMGC o politică a furnizorilor locali, în care aceştia ocupă un loc preferenţial. Prin această politică, ne dorim să susţinem dezvoltarea întreprinzătorilor locali, din comuna Roşia Montană şi localităţile învecinate. De exemplu, numai în 2008, cheltuielile pentru bunuri şi servicii la nivelul comunităţii locale au fost de peste 4 milioane de RON.

30

http://www.rmgc.ro/news-feed/parteneriate-cu-furnizorii-locali.html%20

http://www.rmgc.ro/proiectul-rosia-montana/economie/beneficiile-statului-roman.html


Tot în sprijinul investitorilor locali, RMGC a creat Roşia Montană MicroCredit, o instituţie de micro-finanţare destinată să sprijine antreprenoriatul la nivelul comunităţii locale. Având în vedere stadiul actual al proiectului Roşia Montană, activitatea MicroCredit este momentan suspendată, urmând a fi reluată la momentul potrivit.Un alt beneficiu important al proiectului îl reprezintă crearea de locuri de muncă la nivel local şi judeţean. Şi în acest sens, în cadrul RMGC încurajăm atragerea de forţă de muncă în special din comunitatea impactată de proiect, comuna Roşia Montană şi zonele învecinate. Având în vedere că proiectul Roşia Montană va genera peste 2300 de locuri de muncă directe în perioada de construcţie, beneficiul adus comunităţii locale şi judeţene este unul deosebit de important. Pentru a ne asigura că prin crearea de noi locuri de muncă vom aduce un beneficiu considerabil în comunitate, RMGC organizează periodic cursuri de formare profesională pentru membrii comunităţii locale.

Ce inseamnă 4 miliarde de dolari ?

Proiectul Roşia Montană va aduce României peste 4 miliarde de dolari, din care:1.8 miliarde sunt beneficii directe ale statului român, în dividende, impozite pe salarii,

redevenţe şi alte taxe;2.4 miliarde de dolari bani cheltuiţi în România pentru resurse umane, energie electrică,

transport, construcţii, reactivi, piese de schimb, etc.Pentru a înţelege dimensiunea şi impactul potenţial al acestor sume, iată, spre referinţă, ce se

poate face cu fiecare din ele. Cu 1.8 miliarde de dolari: Se pot construi aproximativ 20.000 de locuinţe ANL; Se pot face 270 km de autostradă, adică mai mult decât sunt în folosinţă în România în

prezent; Se pot construi 40 de spitale municipale, fiecare din acestea având peste 300 de paturi; Se pot construi peste 300 de campusuri şcolare, fiecare din ele având cel puţin 24 de săli

de clasă;

31

http://www.rmgc.ro/dezvoltare-durabila/angajatii-rmgc/dezvoltarea-angajatilor-rosia-montana-gold-corporation.html

http://www.rmgc.ro/rmgc-angajeaza%20


Se pot construi peste 50 de km şi 40 de noi staţii de metrou, ceea ce ar însemna aproape o dublare a reţelei existente în prezent;

Se poate face reabilitarea termică a peste 400.000 de apartamente; Se poate face reabilitarea a peste 400 km de cale ferată.

Ce inseamnă, ca exemplificare, 2.4 miliarde de dolari, investiţi în mediul privat din România:

Această sumă reprezintă echivalentul salariului mediu pe economie pentru 300.000 de persoane, timp de un an.

Proiectul Roşia Montană este comparabil, ca investiţie, cu întregul volum de investiţii străine directe din România în 2011.

Suma este comparabilă cu investiţia Renault în România din 1999 şi până în 2012 şi este de 2,5 ori mai mare decât investiţia Ford din 2007 şi până în 2012.

6.Evoluţia şi structura arieratelor

Arieratele reprezintă plăţile restante acumulate în timp, ca urmare a neachitării obligaţiilor faţă de furnizori, bănci, bugete.

Plăţile restante din economia românească s-au menţinut, după anul 2001, în jurul valorii de 60 miliarde lei, cu un vârf în anul 2003, când plăţile restante au totalizat 63,5 mld. lei şi un minim în anul 2006, situat la 53,1 mld. lei.

Anul 2008 a reprezentat anul cu una dintre cele mai pronunţate creşteri a arieratelor (creştere cu circa 22% faţă de anul 2007). Astfel, arieratele au ajuns la sfârşitul anului la 70,4 miliarde lei, faţă de 57,8 miliarde lei la sfârşitul anului 2007.

Una din cauzele majore ale menţinerii la un nivel ridicat a arieratelor din economie o reprezintă pierderile înregistrate de companii. Astfel, la sfârştul anului 2008 pierderile agenţilor economici au ajuns la 42,9 mld. lei, ceea ce reprezintă o pondere de 8,5% din PIB, comparativ cu cele înregistrate în anul 2007, când au reprezentat 5,2% din PIB.

Arieratele (plăţile restante) s-au acumulat în timp, ca urmare a neachitării obligaţiilor faţă de parteneri, bănci, bugete, ceea ce a contribuit la blocajul financiar din economie. Blocajul financiar a apărut ca urmare a amânării la plată a sumelor datorate atât între companii, cât si între acestea şi bugetul public şi sistemul bancar.

Astfel, blocajul financiar a fost resimţit pe toate fluxurile financiare, indiferent de forma de proprietate a capitalului. Din cauza blocării fluxurilor financiare, precum şi a altor factori ce

au acţionat în economia reală, s-a deteriorat grav echilibrul financiar al agentilor economici, fiind afectate rentabilitatea şi eficienţa activităţii acestora, ceea ce a condus la o rată a profitabilităţii destul de redusă.

32


Încă din primii ani ai perioadei de tranziţie, blocajul financiar a reprezentat o problemă a economiei româneşti. Dacă într-o primă perioadă acest blocaj a apărut din inadaptabilitatea sectorului de stat la cerinţele economiei de piaţă, ulterior, deşi sectorul privat a devenit majoritar, blocajul financiar s-a menţinut la cote ridicate.

Astfel, pentru ca sectorul de stat să-şi diminueze datoriile către buget sau sectorul concurential - de altfel, una din cerinţele importante pentru îmbunătătirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă presiunilor concurenţiale de pe Piaţa Unică Europeană – începând cu anul 2000 s-au luat permanent măsuri pentru întărirea disciplinei financiare iar toate societăţile de stat au fost atent monitorizate, inclusiv în cadrul acordurilor anterioare cu Fondul Monetar Internaţional.

Deşi economia s-a restructurat şi participarea pe piaţa unică europeană a arătat că există o competitivitate externă bună, arieratele se menţin încă la un nivel ridicat. Acestea au

reprezentat şi în perioada de creştere economică o modalitate de asigurare a resurselor financiare pentru producţie.

Chiar în perioada de creştere economică 2001-2008, blocajul financiar a reprezentat un procent ridicat din produsul intern brut, afectând performanţele economiei generale.

Prezentând un scurt istoric al blocajului financiar se remarcă faptul că în anul 2000, anul reluării creşterii economice, stocul de arierate (plăţile restante) reprezenta circa 40% din produsul intern brut.

În perioada de pregătire pentru aderare, perioadă în care ritmul mediu de creştere a produsului intern brut a fost de 6,1% (perioada 2001-2006), arieratele, ca pondere în PIB, s-au redus cu 24,6 puncte procentuale (comparativ cu anul 2000) până la 15,4% în anul 2006.

Valoric, plăţile restante din economia românească s-au menţinut, după 2001, în jurul valorii de 60 miliarde lei, cu un vârf în anul 2003, când plăţile restante au totalizat 63,5 mld. lei şi un minim în anul 2006, situat la 53,1 mld. lei.

Evident că pe măsura cresterii valorice a produsului intern brut, ponderea arieratelor în PIB s-a redus, de la 37,0% în anul 2002, la 13,97% în anul 2008.

Mld.lei

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008PIB 117,9 152,0 197,4 247,4 289,0 344,7 412,8 504,0Arierate 41,3 56,3 63,5 61,5 54,0 53,1 57,8 70,4% in PIB 35,0 37,0 32,2 24,9 18,7 15,4 14,0 13,97

33


Evoluţia arieratelor în anul 2008

Anul 2008 a reprezentat anul cu una dintre cele mai pronunţate creşteri a arieratelor, în condiţiile în care produsul intern brut s-a majorat, în termeni reali, cu 7,1%. Astfel, arieratele au ajuns la sfârsitul anului la 70,4 miliarde lei, faţă de 57,8 miliarde lei la sfârşitul anului 2007, în creştere cu circa 22% (plus 12,6 mld. lei).

Creşterea din anul 2008 a urmat unei perioade de relativă stagnare a nivelului arieratelor din perioada 2005-2007, când acestea au crescut doar cu 3,8 mld. lei (54 mld. lei în anul 2005; 53,1 mld. lei în anul 2006 úi 57,8 mld. lei în anul 2007).

Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în cazul plăţilor restante către furnizori (arieratele interîntreprinderi), de la 45 mld. lei în 2007 la 56 mld. lei în 2008. Ca urmare, ponderea acestora în total arierate a ajuns la aproape 80%, comparativ cu 66% în anul 2004.

Este de precizat că schimbarea compoziţiei arieratelor, de la datorii către bugetul consolidat la datorii către interîntreprinderi.

– este o constantă a ultimilor ani. Ponderea datoriilor restante către bugetul general consolidat s-a redus de la 28,8% în 2004 la 18,5% în 2008.

-%-

2004 2008

Plăţi restante total 100,0 100,0

Înterintreprinderi 66,3 79.6

Total buget consolidat 28,8 18,5

Credite bancare,dobânzi 4,9 1,9

Se poate constata că datoriile restante către bugetul general consolidat au provenit în principal din restanţele către bugetul asigurărilor sociale de stat şi din restanţele bugetului de stat.

Pentru a surprinde mai bine plăţile restante către bugetul consolidat s-a efectuat o nouă împărţire a plăţilor restante, respectiv furnizorii şi obligaţiile restante faţă de creditori au fost grupate alcătuind plăţile restante interîntreprinderi, iar plăţile restante către bugete au format bugetul consolidat.

34


Mld.lei preţuri curente

Nr.crt Anul2004 2005 2006 2007 2008

1 Plati restante total(2+5+10) 61,5 54,0 53,1 57,8 70,42 Interintreprinderi (3+4) 40,8 37,6 39,1 44,9 56,03 furnizori 29,3 26,6 27,3 32,0 40,14 obligatii,alti creditori 11,5 11,0 11,8 12,9 15,95 17,7 14,4 12,7 11,9 13,06 bugetul de stat 8,6 6,9 5,0 5,4 5,77 bugete locale 0,9 0,7 0,4 0,4 0,48 bugetul asigurarilor sociale 7,1 6,3 5,8 5,5 6,39 bugetul fondurilor speciale 1,1 0,5 0,5 0,6 0,6

10 Credite bancare,dobanzi 3,0 2,0 1,3 1,0 1,4

Total buget consolidat(6+7+8+9)

În ceea ce priveşte structura arieratelor ca pondere în PIB se remarcă o creştere a arieratelor interîntreprinderi şi cele către bănci şi o scădere a arieratelor către bugetul public:

- arieratele interîntreprinderi (furnizori şi obligaţii restante faţă de alţi creditori) au crescut ca pondere în PIB, cu 0,2 puncte procentuale (de la 10,9% la sfârşitul anului 2007, la 11,1% la sfârşitul anului 2008); - arieratele către bănci au înregistrat o creştere cu 0,1 puncte procentuale (de la 0,2% la 0,3%); - arieratele la bugetul general consolidat s-au redus cu 0,3 puncte procentuale pe seama

scăderii cu 0,2 puncte procentuale (pp) la bugetul de stat si cu 0,1 pp la bugetul fondurilor speciale.

35


STRUCTURA ARIERATELOR CA PONDERE IN PIB

2007 20080

2

4

6

8

10

12

arierate interintreprinderiarierate buget consolidatarierate catre banci

Una din cauzele majore ale menţinerii la un nivel ridicat a arieratelor din economie o reprezintă pierderile înregistrate de agenţii economici. Astfel, la sfârşitul anului 2008 pierderile agenţilor economici practic s-au dublat, ajungând la 42,9 mld. lei, ceea ce reprezintă o pondere de 8,5% din PIB, comparativ cu cele înregistrate în anul 2007 (5,2% din PIB).

Relaţiile de creditare stabilite între agenţii economici, extrabancari, gratuit şi cu ignorarea riscului insolvabilităţii partenerului împrumutat, au condus la o redistribuire de surse între agenţii economici cu activităti neprofitabile şi în final la amânarea la plata multora din acestea, provocând blocarea fluxului financiar.

Pierderi mari se localizează în sectoarele care deţin un volum mare al plăţilor restante. Astfel, 8 activităţi cu o pondere a arieratelor proprii de peste 3% în totalul arieratelor generează şi cea mai mare parte a pierderilor din economie, respectiv 43,33% din acestea.

-%-

36

% din PIB


Ponderea în plăţi restante Ponderea în pierdere netă totală

Total 52,52 % 43,33%

Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete

15,00% 7,11%

Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat

8,80% 5,67%

Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor

6,02% 5,76%

Construcţii şi clădiri 5,62% 15,07%

Extracţia cărbunelui superior şi inferior

5,14% 0,91%

Depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi

4,40% 2,34%

Lucrări de geniu civil 4,30% 2,85%

Transporturi terestre şi transporturi prin conducte

3,24% 3,62%

Sursa: Prelucrări CNP a datelor din bilanţurile contabile centralizate de MFP

Cele mai multe din activităţile cu pondere în arieratele totale au această poziţie datorită arieratelor interîntreprinderi. Spre exemplu: faţă de ponderea arieratelor interîntreprinderi în total arierate de 79,6% pe total economie, în comerţul cu ridicata această pondere a fost de 94%, în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică 88,2%, iar în comerţul cu amănuntul (exclusiv comerţul cu autovehiculele) 91,6%. Ponderi peste 90% a arieratelor interîntreprinderi mai deţin o serie de ramuri, cum ar fi: extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (99,92%), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (95,67%), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice (92,18%), fabricarea produselor din tutun (90,67%) etc.

În ceea ce priveşte plăţile restante către bugetul general consolidat, activităţile cu pondere în această categorie de arierate sunt pe de o parte activităţi din proprietatea de stat, iar pe de altă

parte activităţi cu evaziune şi economie neobservată ridicată. Astfel, în industria de extracţie a cărbunelui datoriile restante către bugetul general consolidat reprezentau 96,5% din totalul arieratelor din această activitate, în extractia minereurilor

metalifere 71,2%, activităţi în care proprietatea de stat este majoritară.

37


Urmează, ca importanţă a arieratelor către bugetul general consolidat, o serie de servicii bazate pe valorificarea resursei de muncă (fără pondere mare a furnizorilor), precum: activităţi de servicii privind forta de muncă (72,5%), activităţi de investigaţii si protecţie (57,7%), activităţi de cercetare-dezvoltare (44,8%), intermediere financiară (29,9%), activitatea de poştă şi curier (29,8% arierate către bugetul general consolidat din total arierate), activităţi de peisagistică şi servicii pentru clădiri (28%), activitatea de asigurare-reasigurare (22%), învăţământ (21%); pentru comparaţie pe ansamblul economiei, ponderea arieratelor către bugetul general consolidat în total arierate a fost la sfârşitul anului 2008 de 18,5%. Din totalul arieratelor către bugetul consolidat, 20 de ramuri au datorii către bugetul de stat, de peste 60% din total. Cele mai mari ponderi se regăsesc în ramuri ca: intermedieri financiare, telecomunicaţii, comerţ cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, industria metalurgică, producţia şi furnizarea de energie electrică, termică, gaze şi apă caldă, fabricarea produselor din tutun şi fabricarea băuturilor.

Denumire activitate Caen

Total buget consolidat

Bugetul de stat Bugetul asigurărilor sociale de stat

Intermedieri financiare 100,0 93,59 4,30Telecomunicaţii 100,0 76,22 21,52Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete

100,0 71,53 21,59

Industria metalurgică 100,0 69,88 20,75Fabricarea echipamentelor electrice

100,0 68,13 25,92

Producţia şi furnizarea de energie electrică, termică, gaze şi apă caldă

100,0 67,33 26,8

Fabricarea produselor din tutun

100,0 63,98 36,1

Fabricarea băuturilor 100,0 63,83 18,62

Sursa: Prelucrări CNP a datelor din bilanturile contabile centralizate de MFP

38


Referitor la datoriile restante către bugetul asigurărilor sociale de stat, ponderi de peste 62% se regăsesc la următoarele ramuri: extracţia minereurilor metalifere, fabricarea de maşini şi echipamente, fabricarea mobilei, fabricarea mijloacelor de transport rutier, tăbăcirea şi finisarea pieilor, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.

Denumire activitate Caen

Total buget consolidat

Bugetul de stat

Bugetul asigurărilor sociale de stat

Extracţia minereurilor metalifere

100,0 4,34 90,1

Fabricarea de maşini şi echipamente

100,0 24,18 67,01

Fabricarea mobilei 100,0 28,72 63,99Fabricarea autovehiculelor de transport rutier

100,0 32,01 63,63

Tăbăcirea şi finisarea pieilor

100,0 29,61 62,85

Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte

100,0 33,43 61,69

Sursa: Prelucrări CNP a datelor din bilanturile contabile centralizate de MFP

Putem concluziona că anul 2008 a înregistrat o creştere a arieratelor, ajungând la 70,4 mld. lei (preţuri curente), ponderea cea mai mare este deţinută de plăţile restante interîntreprinderi,

care au ajuns să reprezinte 79,6% din total, în timp ce plăţile restante către bugetul general consolidat reprezintă18,5% din total. Această creştere a arieratelor a avut ca principale cauze următoarele:

- Criza economică si financiară internatională; - Reducerea lichidităţilor financiare, ca urmare a politicii monetare restrictive în ceea ce

priveşte creditarea; - Scăderea încrederii investitorilor, cât şi a încrederii consumatorilor, ceea ce a determinat o scădere a consumului; - Insolvabilitatea partenerilor de afaceri, rezultat al declinului sever al producţiei; - Majorarea pierderilor acumulate de companii ţi care împiedică desfăşurarea unor activităţi normale care practic s-au dublat la sfârşitul anului 2008 faţă de anul anterior; - Numărul mare al societătilor comerciale active, care au înregistrat pierderi. Astfel din

numărul total de societăţi care au depus bilanţuri contabile în anul 2008 pe total economic, respectiv din 663.844 societăţi, 43,8% din acestea au înregistrat pierderi.

39


7.Exportul produselor brute şi importul produselor finite

România pare să nu aibă nicio strategie atât timp cată vreme exporta buşteni şi importă hârtie, de asemenea, suntem şi exportatori de grâu şi importatori de biscuiţi. Mai mult, importăm sare şi nu în ultimul rând, reziduuri alimentare. Iar ca să producem 1000 de euro PIB, cheltuim de 2,7 ori mai multă energie ca media statelor europene.

La cereale suntem exportator net, dar trebuie spus că o ţară ca România importă sare iar produsele farmaceutice generează un deficit de 1,2% din PIB. La produse alimentare importăm zahăr şi reziduuri alimentare.

Importăm foarte multe produse minerale deoarece România consumă de 2,7 ori mai multă energie decât media ţărilor europene pentru a produce 1000 de euro PIB. Nu putem fi competitivi dacă consumăm atâta energie.

Importăm produse alimentare deşi suntem a cincea ţară ca suprafaţă arabilă în Europa şi avem o dependenţă foarte mare de climă.

40


Un deficit de cont curent la 4-5% din PIB trebuie să acceptăm în anii următori. Deşi am avut o ajustare semnificativă, avem încă un deficit de cont curent ridicat. Lucrul acesta arată şi o faţetă structurală a deficitului.

41


Dacă ne uităm la deficitul comercial, care e baza deficitului de cont curent, o sa vedem că avem câteva componente care generează în mod persistent un deficit de 8-9% din PIB. Avem maşinile şi dispozitivele mecanice, unde discutăm de importuri de tehnologie de care avem nevoie, produse mineraliere (importăm multe asemenea produse pentru că avem o industrie încă intens energofagă), produse pharma, materiale plastice şi cauciuc şi produse alimentare. Aceste cinci componente reprezinta 9-10% din PIB in importuri.

42


Exporturile sunt mai mari decât în anul 2008, atingând un nivel record în istoria României

România are o suprafață agricolă de 14,8 milioane de hectare, dintre care doar zece milioane sunt ocupate cu terenuri arabile. După o evaluare făcută în noiembrie 2008, aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole nu sunt lucrate. Valoarea producției agricole din România a fost de 64,4 miliarde lei în anul 2010. Producția vegetală a fost în valoare de 43,4 miliarde lei (67,5%), cea animală de 20,4 miliarde lei (31,6%), iar serviciile agricole s-au cifrat la 557,2 milioane lei (0,9%). În anul 2009, valoarea totală a producției agricole a fost de 59,9 miliarde lei (scădere), și de 66,9 miliarde lei în 2008 (creștere 40%).

În anul 2009, România a exportat produse agroalimentare în valoare de 2,1 miliarde de euro și a importat de 3,4 miliarde de euro. În anul 2010, România a avut un deficit extern de peste 700 de milioane de euro la importurile și exporturile de produse agricole. În anul 2011, România a exportat produse agroalimentare în valoare de 2,9 miliarde de euro și a importat de 3,7 miliarde de euro.

Consumul anual de fructe și legume pe cap de locuitor în România este de aproximativ de 70 – 80 de kilograme, în timp ce media europeană atinge 90 – 100 de kilograme.

43

http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia


Agricultura este cel mai vulnerabil sector al economiei românești, aproape 30% din populație lucrând în acest domeniu. Parcelele mici de pământ și eșecul în adoptarea tehnicilor moderne în agricultură înseamnă că producția din fiecare an este dependentă de capriciile vremii.

Una dintre marile probleme ale agriculturii românești este evaziunea fiscală, evaluată la 2,5 miliarde euro anual în anul 2011.

Agricultura reprezintă 6% din PIB-ul țării (anul 2007), față de 12,6% în 2004. Circa trei milioane de români lucrează în agricultură, aproximativ 30% din totalul persoanelor ocupate (august 2009 ), comparativ cu doar 4-5 procente în țările occidentale. Agricultura României este departe de ceea ce se practică în Europa atât ca producție, cât și ca tehnologie. Produsele „made in România” sunt prezente în cantități mici pe piața externă, în timp ce importurile cresc de la an la an, fostul grânar al Europei în perioada interbelică devenind un importator net, pe anumite segemente - exemplele cele mai concludente sunt carnea, fructele și legumele.

Din punct de vedere al mecanizării, în septembrie 2009 situația se prezintă astfel: România dispune de o dotare cu tractoare și utilaje agricole printre cele mai slabe din Europa, încărcătura pe fiecare tractor fiind de aproximativ 54 de hectare, comparativ cu UE, unde media este de numai 13 hectare. Parcul intern de tractoare se ridică la circa 170.000 de unități, din care circa 80% sunt îmbătrânite. Spre deosebire de Occident, unde tractoarele sunt considerate vechi la 3.000-4.000 de ore (aproximativ 10 ani), în România încărcătura pe tractor ajunge chiar și la peste 12.000 de ore de utilizare (un tractor în România este folosit până la 30 ani).

Problemele majore ale agriculturii din România sunt: lipsa unor investiții majore în agricultură (nu atât din cauza lipsei fondurilor de finanțare, ci mai degrabă din dificutatea accesării acestora), fărâmițarea pământurilor, litigiile legate de proprietate și tehnologia precară.

Produsele românești nu corespund întotdeauna standardelor de calitate ale UE, ceea ce și explică lipsa prezenței pe piețele externe, în timp ce mărfurile din import au invadat rafturile magazinelor autohtone.

În anul 2010, România a vândut în stăinătate, 8,5 milioane tone de produse agro-alimentare, în special cereale și tutun. Au fost exportate două milioane tone de porumb pentru suma totală de 388 milioane euro, 2,5 milioane tone de grâu pentru 380 milioane euro, un milion de tone de rapiță pentru 334 milioane euro și 23 mii tone de tutun pentru 380 milioane euro.

Iar in anul 2011 România a exportat produse agroalimentare în valoare totală de 2,9 miliarde de euro și a importat alimente de 3,7 miliarde de euro.

44

http://ro.wikipedia.org/wiki/UE


http://ro.wikipedia.org/wiki/UE

http://ro.wikipedia.org/wiki/Europa


http://ro.wikipedia.org/wiki/2009

http://ro.wikipedia.org/wiki/Septembrie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Europa


http://ro.wikipedia.org/wiki/August



http://ro.wikipedia.org/wiki/PIB


8.Concluzii

După cum s-a observat în parcurgerea proiectului, România, din punct de vedere economic a parcusrs mai multe etape semnificative de la ridicarea „Cortinei de fier” până azi.

Fiecare perioadă din dezvoltarea sa a avut un rol semnficativ şi un impact important asupra perioadei imediat următore, dar şi pe termen lung.

Ce este semnificativ din această evoluţie este reprezentat de stadiul unde a ajuns economia naţională în acest moment şi ce se preconizează pentru aceasta. Ca să fim mai expliciţi: Piaţa din România se îndreaptă catre o piaţă de consum, sau către una de producţie? Am ieşit din criză sau sunt semne că vom ieşi curând? Poate România să suţină anul acesta datoriile ce le are de achitat către FMI sau nu? Putem sa stopăm migraţia forţei de muncă tinere şi calificată? Daca da, cum şi cum vom subvenţiona locurile de muncă în situaţia de faţă a econmiei?

Ei bine, lista de întrbări poate continua şi este posibil ca la majoritatea să obţinem doar un răspuns ambiguu, oricât am cerceta.

În urma analizei evoluţiei economiei naţioanle am structurat în câteva idei – minimale le-am putea denumi – stadiul în care a ajuns România din punct de vedere economic.

Concluzia generală nu este una pozitivă dacă privim per ansamblu şi, aici facem referire la procesele de privatizare, retructurare şi liberalizare pe care le-a suferit economia pentru a putea trece la o economie de piaţă. Luăm în considerare de asemenea şi perioada de creştere economică din 2004-2008, generată de consumul excesiv bazat pe creditele neeficiente şi uşor de obţinut. Şi nu în ultimul rând efectul secundar produs de supraconsum – criza declanşată în decembrie 2008 în România.

Pentru ca economia să nu se îndrepte spre drumul greşit - cel al piţei de consum, sunt necesare o serie de reglementări care nu se pot lua peste noapte şi care în acelaşi timp, nu toate vor avea efecte imediate.

Cu toate acestea, putem puncta câteva puncte forte pe care România le are şi ar trebui valorificate la maximum, anume:

Investiţiile în domeniul agriculturii prin :o Facilităţi de credit;

o Atragerea de fonduri europene pe baza unor proiecte de dezvoltare;

45


o Specializarea personalului din domeniu (faţă de perioada anilor 1989, rata de

specializarea a personalului a scăzut cu 80%); Atragerea de ISD prin:

o Relaxarea fscalităţii;

o Orientarea către antreprenoriat;

o Formarea/specilaizarea antreprenorilor prin cursuri şi training-uri;

o Însănătoşirea infrastructurii;

Consum intern prin:o Limitarea importurilor sau impunerea unor reglemtări la nivelul pieţei, astfel

încât populaţia să consume produsele autohtone;o Reducerea exporturilor de produse brute, prin stanadrdizarea

sistemelor/proceselor la nivel europen pentru a produce bunul final. Etc.

Analiza evoluţiei fluxurilor de investiţii străine directe către România din ultimii 15 ani ne-au condus la concluzia că politicile economice, stabilitatea legislativă şi instituţională, ca şi acordarea de stimulente pot influenţa major decizia investitorilor străini. Totodată am constatat că utilizarea stimulentelor financiare sau fiscale nu reprezintă un substituent al unui cadru legal stimulativ, ci în unele cazuri poate fi considerată un supliment al unui cadru investitional deja atractiv sau o compensaţie pentru imperfecţiunile pieţei care nu pot fi remediate altfel.

De asemenea, un rol important în atragerea investitorilor străini îl au şi instituţiile specializate în atragerea de investiţii străine - agenţiile de promovare a investiţiilor străine.

Dintre factorii care au atras investitorii străini în România se număra, în primul rând creşterea economică, dar şi apropiata integrare în structurile europene. Principalul factor care a influenţat negativ atragerea de capital străin direct a fost reprezentat de creşterea costului forţei de muncă, urmat de instabilitatea cursului de schimb.

România a primit la intrarea în UE eticheta de economie funcţională de piaţă. În realitate este foarte departe de o asemenea structură a economiei, astfel, reforma structurală nu înseamnă doar să adoptăm legi sau etichete care să spună că ne-am restructurat, înseamnă să eliminăm barierele şi costurile care ţin economia la pământ. O economie restructurată după ultimii 5 ani ar fi arătat altfel: arierate 0, privatizarea majorităţii companiilor de stat, preţuri determinante de piaţă, monopolurile de stat sau private sparte şi eliminarea de bariere pentru a permite şi altor factori să intre pe piaţă, eliminarea acelora care nu fac faţă competiţiei şi o lege a falimentului personal.

Părerea mea cu referire la exportul produselor brute şi importul produselor finite este că: România dispune de suficiente capacităţi de procesare industrială, dar materia primă brută, în

46


stare neprelucrată sau procesată sumar, pleacă la export iar pe cealalată parte, importurile noastre sunt tot mai sofisticate şi ocupă, practic, piaţa produselor locale.

În concluzie putem afirma că succesul unei economii stabile nu constă în a lua măsuri optime, ci mai degrabă potrivite şi nu doar a lua măsuri dar şi să acţionăm în consecinţă, pnetru că o ţară cum este România, are potenţial.

47


9.Referinţe bibliografie

1. DINU MARIN, Economie contemporană – ce este tranziția?, Economică 20002. GHEORGHE ALFIRI, Reforma, economia de piață și privatizare în România 3. http://www.cerope.ro/pub/study38ro.htm 4. http://www.money.ro/reforma-sistemului-bancar_456436.html 5. Mugur Isărescu, Globalizare şi intergrare europenă.Cazul României, Bucureşti, 15

martie 20076. http://businessday.ro/03/2010/ce-a-generat-cresterea-economica-din-perioada-2000-

2008-locuri-de-munca-in-alte-tari/7. http://www.bnro.ro/Dezvoltare-strategica-sau-ajustari-frecvente-5434.aspx 8. http://studentulanului.files.wordpress.com/2012/02/gabriel-

florea_eseu_economie_sa2011.pdf9. http://businessday.ro/05/2011/mitul-economiei-bazate-pe-consum/ 10. http://www.zf.ro/analiza/schimbarea-economiei-romaniei-in-ultimii-zece-ani-ce-

modificari-a-adus-criza-si-ce-va-urma-10764247

11. www.immoss.ro/usr/casete/70/reforme-2009-2012-24-ian-2012.ppt

12.http://www.ziare.com/afaceri/investitii/romania-pe-radarul-investitiilor-straine-directe- 1111386 http://www.ccfiscali.ro/content/editoriale/nr13.pdf

13. http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/revista_nou/2010/ RFPC_3_2010_Ghizdeanu_Ristea.pdf

14. http://ro.wikipedia.org/wiki/Agricultura_Rom%C3%A2niei

48

http://ro.wikipedia.org/wiki/Agricultura_Rom%C3%A2niei

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/revista_nou/2010/RFPC_3_2010_Ghizdeanu_Ristea.pdf

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/revista_nou/2010/RFPC_3_2010_Ghizdeanu_Ristea.pdf

http://www.ccfiscali.ro/content/editoriale/nr13.pdf

http://www.ziare.com/afaceri/investitii/romania-pe-radarul-investitiilor-straine-directe-%201111386

http://www.ziare.com/afaceri/investitii/romania-pe-radarul-investitiilor-straine-directe-%201111386

http://www.immoss.ro/usr/casete/70/reforme-2009-2012-24-ian-2012.ppt

http://www.zf.ro/analiza/schimbarea-economiei-romaniei-in-ultimii-zece-ani-ce-modificari-a-adus-criza-si-ce-va-urma-10764247

http://www.zf.ro/analiza/schimbarea-economiei-romaniei-in-ultimii-zece-ani-ce-modificari-a-adus-criza-si-ce-va-urma-10764247

http://businessday.ro/05/2011/mitul-economiei-bazate-pe-consum/

http://studentulanului.files.wordpress.com/2012/02/gabriel-florea_eseu_economie_sa2011.pdf

http://studentulanului.files.wordpress.com/2012/02/gabriel-florea_eseu_economie_sa2011.pdf

http://www.bnro.ro/Dezvoltare-strategica-sau-ajustari-frecvente-5434.aspx

http://businessday.ro/03/2010/ce-a-generat-cresterea-economica-din-perioada-2000-2008-locuri-de-munca-in-alte-tari/

http://businessday.ro/03/2010/ce-a-generat-cresterea-economica-din-perioada-2000-2008-locuri-de-munca-in-alte-tari/

http://www.money.ro/reforma-sistemului-bancar_456436.html

http://www.cerope.ro/pub/study38ro.htm

proiect RISCURILE TRANSFORMĂRII PIEŢEI DIN ROMÂNIA ÎN PIAŢĂ DE CONSUM ÎN CAZUL PRELUNGIRII...

Documents

Transcript of proiect RISCURILE TRANSFORMĂRII PIEŢEI DIN ROMÂNIA ÎN PIAŢĂ DE CONSUM ÎN CAZUL PRELUNGIRII...