Proiect pe tema ocupatii

Realizat de Lipovschii Robert din clasa a-8 a Liceul TeoreticMihai Sadoveanu

Meseriile traditionale ale poporului nostru

•ZIDAR PIETRAR

•Cojocaritul

•Sumanaritul

•Dulgheritul si confectionarea dranitei

•Tamplaria

•Prelucrarea artistica a lemnului

•Prelucrarea fibrelor textile

Din aceste denumiri doar citeva au devenit nume de familii ,cum ar fi ,,Zinarul”, ,,Cojocarul ”, ,,Dulgher ”.

•Olaritul

Locul de munca al olaruluiOlar este meșteșugar care face și vinde oale și alte

obiecte din lut ars.

Ulciorul de lut este folosit la pastrarea bauturii.In

antichitate oamenii il foloseau la pastrarea laptelui pentru ca prin el nu patrunde lumina.

Oala de lut este un vas care se foloseste la pregatirea mincarilor mai mult la pregatireasarmalelor.

Farfuria de lut este un vas pentru servirea mincarei .

Olaritul, unelte si etape

Principalele etape ale prepararii lutului inainte de ardere (curatire, dospire, framantare,

modelare, uscare, ornamentare), sunt sugerate de uneltele folosite: troaca, mezdreaua,

cutitoaia, fachiesul, si plotogul, cornul si gaita. Nu lipseste nici morisca de mana –

rasnita utilizata pentru macinarea fina a oxizilor de plumb si a nisipului sau pietrei ce

intrau in compozitia smaltului aplicat pe vase intre doua arderi in cuptor. Din cadrul

acestui instrumentar, un rol deosebit il detine roata olarului sau roata pentru modelat.

Roata e formata din doua discuri, unul mai mic sus si unul mai mare in partea de jos,

acestea fiind unite printr-un ax vertical. Pe discul de sus se pune bulgarele de pamant,

iar discul de jos este miscat de olar, imprimandu-i cu piciorul o miscare circulara destul

de rapida. Astfel, roata se invarteste, obtinandu-se forme circulare cu contur regulat.

Sa urmarim etapele si succesiunea lor, prin care lutul simplu, se transforma intr-un

obiect de arta populara.

In creatia sa plastica, olarul a folosit un repertoriu bogat de forme si simboluri, realizand structuri compozitionale de mare rafinament artistic. Astfel, pe suprafata angobata a vasului

erau trasate cu ajutorul cornului sau a pensulei, motive ca meandrul, calita ocolita cu sori, creanga bradutului, aripa hultanului, pana, ochiul de iepure, sarpele, degetutele, florile

campului, folosind nuante de alb, albastru si cafeniu. La final, vasul era impregnat cu un strat translucid de smalt, de buna calitate, ceea ce potenta rafinamentul artistic al vaselor.

Cea mai raspandita tehnica de decoratie foloseste un corn de vita avand in varf o pana de gasca. Prin corn se scurge culoarea prin pana de gasca. Avem astfel o veritabila penita.

Decorurile fine se pot obtine folosind un betisor fire de par de porc mistret.

Un alt tip de decoratie se obtine prin zgarierea cu un varf metalic a vasului dupa inmuierea sa in substanta coloranta, aparand astfel culoarea pastei. O alta tehnica, intalnita in

special in sudul Romaniei, consta in aplicarea in relief a unor snururi, braie sau rozete de pasta.

Cromatica vaselor de ceramica pastreaza traditii stravechi. Ceramica rosie din sud-vestul tarii este de provenienta romana, iar galbenul, verdele si albul din diferite centre indica

traditii bizantine. Toate culorile folosite sunt naturale.

Ornamentarea vaselor

Practicat timp de secole cu precadere in centre satesti dintre care aproape 65 isi continua existenta si astazi, mestesugul olaritului este

reprezentat in Muzeului Taranului Roman prin aproximativ 18.000 de piese.

Acestea constituie una dintre cele mai importante colectii de obiecte din ceramica (atat din punct de vedere numeric cat si valoric) pastrata in

muzeele tarii. Initiatorul acestui fond a fost Alexandru Tzigara Samurcas cel care in 1906 punea bazele Muzeului de la Sosea. In patrimoniul

colectiei sunt reprezentate obiecte din aproape 100 de centre producatoare.

Muzeul Taranului Roman - colectia de obiecte din ceramica

Uneltele cu care lucreaza mesterii olari:• Roata olarului - este alcatuita dintru-un ax metalic, drept, care are la capatul de sus un disc

metalic, cu diametrul cam de 30 de cm. Pe disc se ,,arunca'' bucata de lut, ca sa se fixeze bine, pentru a fi lucrata. Axul este fixat si sus si jos, in doua lagare, care de obicei erau din lemn de corn, foarte rezistent la uzura. Se ungeau cu vaselina, sau cu seu, ca sa se invarta usor axul in lagar. In ultima vreme se mai foloseau si rulmentii, pe post de lagar. In partea de jos a axului, este un alt disc, mai mare decat cel de sus, cu diametrul de 70-80 cm. Discul acesta este tot din metal, dar are deasupra lui un strat gros, cam de 5 centimetri, din lemn. Lemnul trebuie sa fie mai greu, sa aibe roata inertie, cand o invarti cu piciorul.

• Vasul pentru apa - in se inmoaie mana si pielea de caprioara, ca sa alunece mai usor pe obiectul in lucru.

• Pielea de caprioara - pentru finisajul gurii vasului (se poate folosi si o bucatica de folie de plastic )• Ata - se desprinde cu ea obiectul de pe roata olarului. Obiectul este foarte bine lipit de disc, si daca

nu se taie intai cu ata, intre fundul vasului si disc, nu sepoate desprinde si se strica.• Sortul olarului - protejeaza de apa si de bucatile de lut, care sar in timpul lucrului.• Fichiasele - Sunt niste bucati din metal, cu care se modeleaza vasele din lut. Cu fichiasul se lucreaza

numai pe exterior.• Cornul pentru ornat - se deseneaza cu ajutorul lui, pe oalele de lut, diverse ornamente, cum ar fi:

spirala, cercul, valul, etc. Este construit dintr-un corn de vita, scobit pe interior, caruia i se prinde la un capat, o bucatica de pana de gasca. In interiorul lui se pune culoarea, care curge prin pana de gaca pe suprafata vasului.

• Cuptorul pentru ars oale - Vasele pentru ars se pun in cuptor inainte de a aprinde focul.

Unul din secretele olaritului, este modul de obtinere al glazurii. Glazura este utilizata pentru smaltuirea vaselor din ceramica. Vasele smaltuite au un dublu avantaj: primul-estetic, prin luciul pe care il dobandeste in urma procesului de ardere, si al doilea- utilitar, prin impermeabilizarea suprafetelor tratate ale vasului.

“Cand a venit industrializarea, s-a dat totul peste cap, totul s-a stricat. Toate mestesugurile s-au stricat, si toate randuielile sanatoase ale oamenilor. Se mai lucra pe ici pe colo, da nu in felul cum se lucrase inainte. De prin anii 1960-1970 au cam inceput sa apara ceramica facuta industrial si nu prea se mai vindeau lucrurile facute traditional.” Mesterul olar Rusu Vasile.

Una din cele mai vechi ocupatii ale omului o reprezinta prelucrarea lutului. Pe teritoriul judetului Tulcea, ceramica este practicata inca din epoca neo-eneolitica, aproximativ 5000 de ani a.Ch., fiind reprezentata de culturile Boian, Hamangia, Gumelnita si Cernavoda I, prin dovezile arheologice descoperite in localitatile Ceamurlia de Jos, Isaccea, Trestenic si Luncavita.Etimologia cuvantului ,, ceramica'' isi are originea in cuvantul grecesc ,, keramos'', care inglobeaza notiunea de coacere si in acelasi timp caracterul de plasticitate al argilei.Ceramica inglobeaza un complex de materiale, care au la baza compusi ai silicatului de aluminiu, adica ai argilei. In amestec cu alte substante, compusii silicatului de aluminiu, conduc la obtinerea de diverse categorii de ceramici.Este deja un lucru cunoscut, ca cele mai vechi tehnici de prelucrarea a lutului, s-au mentinut la noi in tara in judetul Mures, localitatea Deda si doua sate invecinate, Pietris si Morareni, unde vasele se faceau din suluri de lut, incolacite dupa formele dorite si apoi modelate cu mana.

Ceramica s-a diferentiat calitativ si artistic, odata cu societatea. A aparut astfel ceramica de uz casnic obisnuit, dar si cea de lux, care a satisfacut cerintele claselor conducatoare.Ea a avut un loc de cinste , lucru pe care azi cu greu il putem intelege. Era utilizata, la masa saracului dar si la masa bogatului, fara concurentele ei actuale, portelanul si fierul smaltuit.Ceramica romaneasca a aparut in procesul complex de formare al poporului nostru, a culturii sale materiale si spirituale.Ceramica confectionata la roata, poate fi impartita in functie de ardere, in trei mari categorii: ceramica neagra, ceramica rosie, ceramica nesmaltuita si smaltuita.Ceramica romaneasca smaltuita, a aparut si s-a dezvoltat sub influienta celei bizantine, mai ales in Dobrogea si de-a lungul Dunarii, unde schimbul cultural cu Bizantul se facea mai intens.Mesterii olari faceau oale cu o toarta, oale cu doua torti, oale ceaun, oale mici cu o toarta, tigai cu trei picioare, etc.Acest mestesug a rezistat pana astazi, mai ales datorita unor sarbatori, din care putem aminti Mosii de Vara, cand cei vii dau de pomana, pentru pomenirea celor morti, vase de ceramica.In acelasi context, se poate mentiona utilizarea ,, vaselor de post'', adica a unui rand de vase de lut, in care hrana se prepara si se consuma numai in perioadele de post din an.Caracteristice erau si produsele facute anume, in legatura cu unele obiceiuri de familie si sociale : ulcioarele de nunta, castroanele de nunta.

Nu in ultimul rand putem aminti de frumusetea ornamentelor reprezentate pe vasele de lut, specifice fiecarei zone unde sunt confectionate.In Dobrogea veche, dar si in sudul Basarabiei, a fost sesizata lipsa unor centre importante de olarit. Aceasta se datoreaza faptului ca aria mai sus mentionata, era in calea invaziilor, mai tarziu Dobrogea, devenind provincie turceasca. De remarcat faptul ca, populatia in zona continentala a Dobrogei, era foarte rara. Dupa colonizarea Dobrogei, incepand cu anul 1978, au aparut si aici cateva centre de olarit, dar acestea au fost strict cu scopuri utilitare. Ele nu au o importanta deosebita din

punct de vedere al transmiterii traditiilor, deoarece au fost deservite de olari de neamuri diferite.