ACADEMIA DE STUDII ECONOMICEFACULTATEA DE FINANŢE, ASIGURĂRI, BĂNCI ŞI BURSE

DE VALORI

PROIECT la GEOPOLITICĂ

~Organizaţia Naţiunilor Unite~

BUCUREŞTI2012

Cuprins

1.Istoria ONU……………………………………………………………………………….3

2.Statele membre…………………………………………………………………………… 4

3.Scopul înființării ONU…………………………………………………………………….5

4.Principalele organisme de luare a deciziilor ……………………………………………....6

2

Istoria ONU

Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație

internațională din lume. Dacă ne referim la istoria ONU, putem spune că, atunci când SUA s-

au implicat in conflictul Primului Război Mondial, preşedintele american Woodrow Wilson a

propus înfiinţarea unei noi organizaţii. Astfel, la sfârșitul războiului este înfiinţată Liga

Naţiunilor, care a avut rezultate bune ca organizaţie umanitară, dar care a eşuat în prevenirea

agresiunilor si menţinerea păcii mondiale. Astfel, istoria Ligii Naţiunilor a luat sfârșit. Dar o

dată cu apropierea sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial se vorbea despre o nouă

asociere de state ce avea să preia atribuţiile Ligii Naţiunilor.

Pe 25 Aprilie 1945, delegaţii a 50 de naţiuni s-au întâlnit în San Francisco, pentru ceea

ce a fost oficial recunoscut ca şi “Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Organizaţiei

Internaţionale”. În timpul a două luni, ei au completat o Cartă constând în 111 articole. Carta

a fost aprobată pe 25 Iunie şi semnată a doua zi, dar a devenit efectivă pe 24 Octombrie, după

ratificarea majorităţii semnatarilor.

Astfel, la 24 octombrie 1945 a luat fiinţa Organizaţia Naţiunilor Unite. Cele 50 de

naţiuni ce au luat parte la conferinţa de la San Francisco împreună cu Polonia au devenit

membre fondatoare a Naţiunilor Unite. Din 1945 numărul membrilor a crescut mereu,

ajungând până la 193 în prezent.

În Decembrie 1945 Congresul Statelor Unite a invitat ONU să-şi stabilească sediul în

SUA. ONU a acceptat şi după ce s-a mutat provizoriu în Lake Success, New York, şi-a

stabilit sediul permanent în anul 1952 într-un complex de pe malul East River în New York.

ONU utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola.

3

Membrii fondatori ONU:

Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Belgia, Belarus, Bolivia, Brazilia,

Cehoslovacia, Chile, Taiwan, Danemarca, Ecuador, Egipt, El Salvador, Etiopia, Filipine,

Franța, Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Irak, Iran, Iugoslavia, Canada, Columbia,

Costa Rica, Cuba, Liban, Liberia, Luxemburg, Regatul Unit, Mexic, Nicaragua, Norvegia,

Noua Zeelandă, Olanda, Panama, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Dominicană, Siria,

SUA, Turcia, Ucraina, Uniunea Sovietică (mai târziu Rusia), Uruguay, Venezuela

State membre

4

Scopul înființării ONU

Atrocitățile celui de-al Doilea Război Mondial și genocidurile au determinat ca noua

organizație să prevină tragedii similare în viitor. Un prim obiectiv a fost acela de a crea un

cadru legal pentru a lua în considerare și a lua hotărâri asupra încălcărilor drepturilor omului.

Scopurile principale ale Organizaţiei erau de a pune capăt războiului împotriva fascismului,

de a lupta pentru drepturile omului, tolerantă, progres economic si social.

Conform Cartei sale, ONU este deschisă tuturor statelor “iubitoare de pace” care

acceptă obligaţiile organizaţiei. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura

„pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și

„respectarea dreptului internațional”.

Organizația Națiunilor Unite obligă toate statele membre să promoveze „respect

universal pentru, și observarea drepturilor omului” și să ia „măsuri împreună și separate” în

această privință. Declarația Universală a Drepturilor Omului, deși nu legală, a fost adoptată

de Adunarea Generală în 1948 ca un standard comun de realizare pentru toți.

Organizația Națiunilor Unite și diferitele agenții ale sale(UNAIDS, BIM, Banca

Mondiala, FMI, UNICEF, WHO, UNHCR, UNFPA, UNESCO, PNUD, UNIC) joacă un rol

important în implementarea și respectarea principiilor din Declarația Universală a Drepturilor

Omului. Un astfel de caz este sprijinul acordat de organizație țărilor ce se află în tranziție spre

democrație. Asistența tehnică în realizarea alegerilor libere și corecte, îmbunătățirea

structurilor judiciare, revizuirea constituțiilor, antrenarea oficialilor drepturilor omului și

transformarea mișcărilor armate în partide politice au contribuit mult la democratizare în

lume.

Deşi creata ca o măsura de siguranţa in vederea evitării unor noi ameninţări la adresa

păcii la finele celui de-al Doilea Război Mondial, iar activităţile de menţinere a păcii in lume

sunt printre cele mai vizibile acţiuni ale sale, Organizaţia Naţiunilor Unite, prin intermediul

diverselor sale agenţii este implicată intr-un vast proces de îmbunătățire a condiţiilor de viată

la nivel mondial. Între activităţile sale pot fi distinse: promovarea dezvoltării, democraţiei,

drepturilor omului, menţinerea păcii si securităţii, protecţia mediului, promovarea

independentei, oferirea de ajutor umanitar victimelor conflictelor, promovarea drepturilor

femeii, prevenirea extinderii epidemiilor, reducerea efectelor dezastrelor naturale, protejarea

proprietatii intelectuale, facilitarea schimburilor culturale, etc.

5

Principalele organisme de luare a deciziilor

Adunarea Generală

Toate statele membre ONU sunt reprezentate in Adunarea Generala – “un parlament

al naţiunilor” in care este reprezentat fiecare stat membru și are un singur vot. Decizii în

probleme-cheie precum pacea și securitatea internaţională, admiterea de noi membri și

bugetul ONU sunt aprobate cu o majoritate de două treimi. Alte decizii sunt votate prin

majoritate simplă. În ultimii ani, s-au depus eforturi spre a se lua decizii mai degrabă prin

consens, decât prin vot formal. Adunarea nu poate forţa statele să acţioneze, dar

recomandările ei sunt indicatorul opiniei internaţionale generale si reprezintă autoritatea

morală a comunitarii naţiunilor.

Sesiunea anuală a Adunării Generale începe în luna septembrie si durează pană in luna

decembrie a fiecărui an. Dacă este necesar, sesiunea poate fi reluată sau se organizează o

sesiune specială ori de urgentă pe teme de interes specific. Adunarea Generală își îndeplineşte

mandatul și prin intermediul a șase Comitete Principale, organisme subsidiare si prin

Secreriatul ONU.

Consiliul de Securitate

Carta Naţiunilor Unite acordă Consiliului de Securitate principala responsabilitate în

menţinerea păcii si securităţii internaţionale. Consiliul se poate reuni oricând, de fiecare dată

când există ameninţări la adresa păcii mondiale. Conform Cartei, toate statele membre ONU

sunt obligate să respecte și să aplice deciziile Consiliului.

Consiliul are 15 membri. Cinci dintre aceştia reprezintă puterile victorioase ale celui

de-al Doilea Război Mondial. De la întemeierea ONU, în 1945, Consiliul de Securitate a fost

format din Franța, Republica China, Marea Britanie, Statele Unite și URSS (astăzi Rusia).

6

Cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate sunt singurele națiuni

recunoscute ca posesoare de arme nucleare sub tratatul de neproliferare nucleară, cu toate că

unele țări cu arme nucleare nu au semnat tratatul. Statutul de țară cu arsenal nuclear nu este

rezultatul calității lor de membru al Consiliul de Securitate, cu toate că, uneori, este folosit ca

o justificare pentru prezența lor neîntreruptă in Consiliu.

Cei zece membri nepermanenţi (Africa de Sud, Belgia, Congo, Ghana, Indonezia,

Italia, Panama, Peru, Qatar, Slovacia) sunt aleși de Adunarea Generală pentru doi ani,

începând cu 1 ianuarie, cinci membri fiind schimbați în fiecare an. Membrii sunt aleși de către

grupuri regionale și confirmate de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Blocul african

alege trei membri; America Latină și Caraibe, Asia și Europa de Vest și alte blocuri aleg doi

membri fiecare, iar Europa de Est în bloc, alege un membru. De asemenea, unul dintre

membri este o țară arabă, alternativ, de la bloc Asiatic sau African.

Deciziile Consiliului trebuie luate cu 9 voturi. Cu excepţia votului în chestiuni

procedurale, nu poate fi luată o decizie în cazul unui vot negativ sau al exercitării drepturilor

din partea unui membru permanent. Când Consiliul consideră că există o ameninţare la adresa

păcii mondiale, acesta discută mai întai modalităţile de rezolvare paşnică a unei dispute, poate

sugera principiile unui acord de pace sau poate media conflictul. În cazul unor conflicte

armate, Consiliul încearcă să asigure mai întai încetarea focului. Poate trimite o misiune

pentru menţinerea păcii cu scopul de a ajuta părtile aflate in conflict să menţină armistiţiul și

să împiedice reluarea violențelor.

Consiliul poate lua măsuri de implementare a deciziilor sale. Poate impune sancţiuni

economice sau poate impune un embargo asupra armelor. Rareori Consiliul a autorizat statele

membre să adopte “orice mijloace necesare”, inclusiv acţiunea militară colectivă, pentru a

asigura ducerea la bun sfârşit a deciziilor sale. Consiliul face de asemenea recomandări

Adunării Generale pentru numirea unui nou Secretar General și pentru admiterea de noi

membri.

7

Consiliul Economic şi Social

Consiliul Economic și Social (ECOSOC), aflat în subordinea Adunării Generale,

coordonează activitatea economică și socială a Naţiunilor Unite și a organizaţiilor din

sistemul ONU. În calitate de forum central de discuţie a subiectelor economice si sociale

internaţionale și formulare de recomandări de politici, Consiliul joacă un rol-cheie în

cooperarea internaţională pentru dezvoltare. Se poate consulta cu organizaţiile

neguvernamentale, dezvoltând astfel o verigă vitală între Naţiunile Unite și societatea civilă.

Consiliul are 54 de membri, aleşi de Adunarea Generală pentru mandate de câte 3 ani.

Se întruneşte pe tot parcursul anului și are o sesiune principală în cursul lunii iulie, perioada

în care miniştrii statelor membre discută, în cadrul unei reuniuni la nivel înalt, problemele

economice, sociale si umanitare majore.

Organismele subsidiare ECOSOC se întrunesc regulat și emit rapoarte către Consiliu.

Spre exemplu, Comisia pentru Drepturile Omului monitorizează respectarea drepturilor

omului in întreaga lume. Alte organisme se concentrează pe probleme cum ar fi dezvoltarea

socială, statutul femeilor, prevenirea criminalităţii, combaterea traficului de droguri și

dezvoltarea durabilă. Cinci comisii regionale promovează dezvoltarea economica și

cooperarea pe regiuni.

Consiliul de Tutelă

Consiliul de Tutelă a fost înfiinţat pentru a asigura supravegherea internaţională a unui

număr de 11 teritorii aflate sub tutelă si administrate de şapte state membre; de asemenea,

s-au asigurat toate măsurile necesare pregătirii teritoriilor respective pentru auto-guvernare și

independentă. Până în 1994, toate teritoriile își obţinuseră auto-guvernarea sau independența,

fie ca state separate, fie prin alăturarea la state vecine independente. Ultimul care a făcut acest

lucru a fost Teritoriul sub Tutelă al Insulelor Pacifice – Palau – care era administrat de SUA

și a devenit al 185-lea membru ONU.Îndeplinindu-și astfel misiunea, Consiliul de Tutelă este

alcătuit astăzi din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate. Și-a amendat

regulile de procedură astfel încât să se poată întruni doar când ocazia ar cere-o.

8

Curtea Internațională de Justitie

Curtea Internaţională de Justiţie, cunoscută și sub numele de Curtea Mondială, este

principalul organism judiciar al ONU. Cei 15 judecători ai săi sunt aleşi de Adunarea

Generală și de Consiliul de Securitate. Ei iau decizii prin vot independent și simultan. Curtea

dezbate disputele dintre state în baza participării voluntare a statelor aflate in litigiu. Dacă un

stat alege să participe la procedurile curţii, atunci este obligat să se supună rezoluţiilor

acesteia. Curtea emite de asemenea opinii consultative către ONU si agenţiile specializate ale

acesteia.

Secretariatul

În baza Cartei ONU, Secretarul General este "administratorul șef" al Organizaţiei, el /

ea îndeplinind sarcinile cu care a fost mandatat de către Consiliul de Securitate, Adunarea

Generală, Consiliul Economic și Social și alte organisme ale Naţiunilor Unite.

Secretariatul este alcătuit din departamente și oficii și are aproximativ 7500 de

angajaţi plătiţi din bugetul obişnuit. Aceştia provin dintr-un număr de 170 de tări. Printre

sediile principale ale Secretariatului se număra Cartierul General din New York, dar și

birourile ONU din Geneva , Viena sau Nairobi.

Secretarul General este numit de Adunarea Generală, însă doar la recomandarea

Consiliului de Securitate ,deci depinde direct de avizul favorabil al membrilor permanenţi.

Din anul 2007 Secretarul General este Ban Ki-moon din Coreea de Sud.

În concluzie, putem afirma că întotdeauna s-a acordat multă atenţie rolului de

menţinere a păcii a ONU. După 1945 nu a mai existat nici un război mondial dar conflicte

mai mici au apărut cam peste tot in lume și au fost stocate arsenale de arme, capabile să

distrugă întreaga viața de pe planetă. ONU a mediat multe conflicte dar, practic, nu a reuşit să

le stopeze sau chiar să impună adoptarea unei soluţii.

9

Bibliografie

http://www.un.org/en/

http://en.wikipedia.org/wiki/United_Nations

http://ro.wikipedia.org/wiki/Organizația_Națiunilor_ Unite

http://www.onuinfo.ro/

http://www.sferapoliticii.ro /

10