Lentilele de contactInconvenienta ochelarilor a dus la

developarea de lentile de corectie si nu numai din plastic care pot fi purtate sub pleoapa, direct pe ochiul ocular. Aceste lentile de contact minimeaza radical riscul de spargere care este oricand prezent la ochelarii normali, deoarece, lentila de contact este protejata de forma sa precum ochiul de forma craniului. Lentilele din ziua de astazi acopera numai cornea ochiului, un proces permite intrarea lentilei pe globul ocular. Asa-zisele lentilele de contact moi sunt folosite destul de frecvent si sunt formate dintr-un plastic destul de moale care se muleaza pe ochi.

Mai sunt folositi si ochelarii de protectie:-ochelarii de soare

-ochelarii care sunt folositi la inot

-ochelarii de protecie in constructii etc.

Istoria OchelarilorIn 1268 Englezul Roger Bacon a inregistrat o declaratie despre folosirea lentilelor optice.Posibil ca la inceputul secoluluial 10-lea desi Chinezii folosisera lupele in rame.Ochelarii au fost folositi prima data in Europa si Italia si alte portrete care dateaza din Evul Mediu.Cu inventia masinii de tiparit in sec. al 15-lea,cererea pentru ochelari a crescut si pana in 1629 devenise o adevarata afacere. Prima pereche de ochelari bifocali au fost facuti de Benjamin Franklin la sugestia sa in 1760.

Lentilele sunt folosite :• In sisteme optice de sticla sau

orice alta substanta transparenta avand o forma care le permite sa refracteze lumina orcarui obiect de forma reala sau virtuala.

• Lentilele de contact si lentilele din ochelarii sunt folosite in scopuri medicinale.

• Lentilele mai sunt folosite si la: microscopuri,telescopuri si alte

instrumente optice,ele sunt la fel de importante la ochi cat si designul sau

Fabricarea Lentilelor Majoritatea lentilelor sunt formate

dintr-un fel de sticla de calitate superioara .

Aceasta se mai numeste si sticla optica care nu au defecte interne bule de aer sau alte imperfectiuni. Procesul de a face o lentila dintr-un bloc de sticla implica mai multe operatiuni .Primul pas este de a trasa o forma de lentila pe blocul de sticla.

Dupa ce este taiata ea este presata de o bucata subtire de metal a carui margini sunt presarate cu praf de diamant.

Bucata de sticla este adusa la forma sa fiind taiata de o placa din fier

acoperita cu o amestecare din apa si adezive.

-pentru a fi obtinuta suprafata lentilei se folocesc unelte concave sau convexe incarcate cu abrasive. -ultimul process de terminare al

lentilei este slefuirea,iar dupa aceasta nu mai trebuie decat taiat

din margini incat sa fie egale.

• Primele lentile dateaza de pe vremea Grecilor si Romanilor,unde sferele de sticla erau umplute cu apa.Aceste lentile umplute cu apa erau folosite ca pahare cu foc.

• Adevaratii ochelari nu au aparut in timpurile clasice;au fost fabricati probabil pentru prima data la sfarsitul sec. al 13-lea in Europa. Procesul de fabricare al lentilelor nu s-a schimbat prea mult din Evul inafara de utilizarea gradului in slefuire introdus de Isaac Newton.

•

•Developarea recenta a plasticului si a

proceselor speciale pentru a le modula a dus la cresterea productiei de lentile .

•Lentilele de plastic sunt mai usoare mai ieftine si mai putin fragile decat cele din sticla.

Lentila de plasticLentila de sticla

Fenomen atrologic prezis de Teoria Relativitatii

a lui Albert Einstein. Teoria explica ca obiectele din spatiu

care sunt suficient de masive ar putea sa actioneze ca lentile pentru lumina venind de la mai multe obiecte care sunt la mai mare departare in aceeasi linie incat observatorii de pe Pamant sa poata observa. Daca aceasta teorie este adevarata acel obiect poate forma mai multe imagini identice in departare.Prima lentila gravitationala

a fost descoperita in 1979 de astronomul britanic,Dennis Walsh.

Lentila este o galaxie eliptica,si produce o imagine dubla intr-o departare. Printre alte asemenea fenomene ce au fost observate este inclus si "Inelul lui Einstein“ din 1988 care a fost format din alinierea perfecta a unor obiecte mai apropriate sau mai departate. Au mai fost observate si arcuri luminoase, inele imperfecte.

Ochelarii sunt lentile sau prisme purtate in fata ochilor pentru a compensa diferite defecte ale vederii.Cea mai obisnuita forma de ochelari este: o pereche de lentile din sticla,intr-o rama de metal sau plastic si cu suportul pentru nas.

Rama este tinuta prin suruburi ,sau brate ,care prind capul sau carligul dupa urechi.

Ochelarii cu lentile facute din plastic tare sunt folosite de obicei pentru motive care maresc gradul de siguranta si pentru a nu fi asa de grele ca cele de sticla.

• Ochelari care sunt tinuti pe loc aplicand presiune nasului si care de obicei sunt numiti pince-nez(Franceza)

• Lentile singure care sunt folosite pentru corectia unui singur ochi care sunt prinse de orbita ochiului si care se numesc monochelari

• Ochelari cu maner decat brate ,de obicei folositi pentru citit ,si care se numesc lorgnetts(folositi foarte rar in zilele de astazi).

• Frecvent este nevoie de slefuirea lentilelor pentru ca acestea sa corecteze mai multe defecte deodata.Lentile Bifocale sunt folosite pentru a corecta o anumita cantitate din defect .Acestea sunt folosite si pentru vederea apropiata si pentru cea departata.

• Lentilele Trifocale sunt lentile Bifocale cu un centru unde se afla o alta dioprie.

Pince-nez Lorgnetts

Lentila Bifocala Lentila TrifocalaLentila trifocala

Aparatul Foto

• Despre aparate fotorafice• Iluminarea in fotografie• Timpul de expunere in fotografie• Diafragma si dimensiunea

campului de profunzime

Despre Aparate Fotografice Principiul de functionare al aparatului de

fotografiat a fost descoperit de pe vremea artistului si inventatorului Leonardo da Vinci, care a aratat ca pentru a proiecta o imagine este suficient un mic orificiu prin care sa treaca lumina. Cu cat este mai mic orificiul, cu atat imaginea este mai clara. Acest aparat simplu, numit "camera obscura", exista de la inceputul sec. al XVII-lea. Mai mult a durat pana a fost gasit un material fotosensibil pentru a inregistra imaginea respectiva. Aceasta problema a fost rezolvata abia in 1826 cand Joseph Niepce a descoperit ca pentru a produce

un bitum sensibil la lumina poate fi folosita clorura de argint.

Pentru a functiona, orice aparat foto, oricat de simplu, trebuie sa aiba urmatoarele parti componente:

- O cutie perfect opaca in care sta filmul pentru a fi expus.

- Un dispozitiv care focalizeaza razele de lumina

pe film - Un dispozitiv care

controleaza cata lumina ajunge pe film

- Un dispozitiv care controleaza cat timp este filmul expus la lumina

- Un dispozitiv folosit pentru a incadra eficient imaginea care va fi inregistrata pe film.

- Un dispozitiv folosit pentru fixarea si transportul filmului.

Sa incepem cu camera obscura in care se afla filmul. Acesta este corpul aparatului. Următoarea componenta este obturatorul. Acesta poate fi situat chiar in fata filmului (obturator in plan focal) sau poate fi situat in obiectiv (obturator central). Obturatorul controleaza cand intra lumina in aparat si pentru cat timp impresioneaza filmul. Un aparat bun trebuie sa ofere posibilitatea de a stabili durata deschiderii obturatorului. De asemenea, trebuie sa existe un declansator care sa controleze deschiderea si inchiderea obturatorului.

De-a lungul timpului au aparut multe modele de aparate foto, insa marea lor majoritate se incadreaza in una dintre aceste categorii:

• aparate cu vizor sau telemetru

• aparate cu vizare prin obiectiv (SLR, reflex)

• aparate cu doua obiective • aparate cu planfilm

•Obiectivul lasa lumina sa intre si focalizeaza imaginea pe film. De asemenea, obiectivul, prin distanta sa focala, influenteaza si marimea imaginii.

•Diafragma controleaza cantitatea de lumina care intra in aparat. Aceasta deschidere se afla in interiorul aparatului si este

• controlat prin • intermediul unui• inel de pe obiectiv.

Vizorul este fereastra din spatele aparatului prin care priveste fotograful cand compune imaginea.

Sistemul de transport: desi nu este o componenta propriu-zisa a aparatului, este totusi important in functionarea acestuia. La aparatele mai vechi, acesta este o parghie in partea de sus, dreapta a corpului, insa la majoritatea aparatelor moderne sistemul este automat.

A fotografia insemna a scrie cu lumina. Principala sursa de lumina este soarele desi sursele artificiale de lumina au devenit la fel de necesare. Iluminarea se realizeaza cu ajutorul diafragmei si a timpului de expunere. Exista o cale de stabilire precisa a timpului de expunere si a diafragmei cu ajutorul folosirii exponometrului. Acesta este format dintr-un strat de celule fotosensibile care in prezenta luminii creeaza un impuls electric, masurat cu un miliampermetru.

Prima operatie pentru a fixa scara exponometrului este valoarea sensibilitatii filmului, exprinmata in grade DIN sau ASA.

A doua operatie consta in masurarea propriu-zisa a iluminarii si inregistrarea acestei valori.

Apoi urmeaza alegerea diafragmei si a timpului de expunere cele mai convenabile, in functie de valorile indicate de exponometru.

EXPONOMETRU

EXPONOMETRU

Gama timpilor de expunere folositi astazi in fotografie a fost in mare masura standardizata atat pentru valorile mai mari de o secunda cat si pentru cele inferioare. Aceasta scara porneste de la cel mai lung timp posibil de realizat pe cale mecanica, 30 s, si se opreste la limita de 1/2500 s, aceste bariere nefiind de netrecut. Treapta marcata cu litera B permite fotografului realizarea unor timpi de expunere facultativi, nestandardizati.

Spre exemplu o scara a timpilor de expunere poate arata astfel: B 30” 20” 15” 10” 8” 6” 4” 3” 2” 1” 2 4 8 10 20 30 45 60 90 125 250 500 750 1000 1500 2000.

Din motive practice pe aparatele de fotografiat nu se scrie 1/250 ci doar 250, fractia ocupand mai mult spatiu.

Folosirea inspirata a timpului de expunere constituie o modalitate de redare a miscarii.

Prima modalitate si cea mai la indemana consta in folosirea unui timp de expunere oarecum lung (15, 30). Rezultatul acestei fotografii va fi un subiect in miscare neclar pe un fond precis, clar. Cea de a doua modalitate de a reda starea de miscare a subiectului are la baza utilizarea unui timp foarte scurt (1000, 2000), in care miscarea va fi „inghetata”.

Din punct de vedere constructiv, diafragmele cel mai des intalnite sunt cele de

tip „iris”, pe baza de lame metalice dispuse circular in interiorul obiectivului aparatului de fotografiat.

Ca si in cazul timpilor de expunere,

scara diafragmelor a fost uniformizata pentru majoritatea aparatelor de fotografiat. Intre valorile inscrise pe aparatul de fotografiat si deschiderea reala exista un raport de inversa proportionalitate.

In cazul unui obiectiv fotografic foarte luminos vom avea urmatoarea scara a diafragmelor: 1,8 2 2,8 3,5 4 5,6 8 11 16.

Campul de profunzime in fotografie este spatiul in care toate obiectele dispuse vor fi reprezentate clar.

Cu cat diafragma este mai inchisa, cu atat dimensiunea campului de profunzime este mai mare, adica numarul obiectelor din imagine reprezentate clar va fi mai mare.

Spre exemplu pentru diafragma 2,8 va fi clar intre 2,7-3,2 m iar penrtu diafragma 16 claritatea va fi intre 1,5 si 10 m.

Toma Radulet, Optica foto-cinematografica, ed.Tehnica, colectia Foto Film, Bucuresti, 1977Ion Negrea, Lectia de fotografie , ed. Albatros, Bucuresti, 1984, internet.

• ENACHE ROXANA

• GUSAVAN CLAUDIA

• LUCAS ALEXANDRU IONUT

• MEREUTA MIHAI ANDREI

CLASA A XI-A D