Proiect coănanțat din ondul Social uropean prin Programul...

o pu

blic

ație

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013Investește în oameni!

GUVERNUL ROMÂNIEIMINISTERUL MUNCII, FAMILIEI

ȘI PROTECȚIEI SOCIALEAMPOSDRU

UNIUNEA EUROPEANĂ INSTRUMENTE STRUCTURALE2007-2013

OIPOSDRU “AUR” - ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ ASPECIALIȘTILOR ÎN RESURSE

UMANE

FONDUL SOCIAL EUROPEANPOSDRU 2007-2013

CNDIPT

Universitatea„Hyperion”

Universitatea„Babeș-Bolayi”

Revista 22 Asociația Jurnaliștilor dinRomânia

Asociația Română pentruManagementul Proiectelor

Media Consulting Group FilmnoticUniversitateaDanubius

MediaConsultingGroup

FILMNOTIC.comProudly Producing Pictures

ANUL 1 | NR. 6 | 17 mai 2012 | EXEMPLAR GRATUIT

Chiar dacă mai sunt câteva săptămâni, parcă deja auzi cum îți bate sesiunea de vară la ușă! Acum ar cam trebui să te

gândești cum ai putea să te pui mai bine cu colega aia care merge mereu pe la cursuri, stă în fața profului de fiecare dată și-și ia

notițe conștiincios ca să-ți dea cursurile după care să înveți pentru examene.

➥ PAGINA 3

Clujul a reinventat grădinile suspendate

➥ PAGINA 5

Studenţi cu surprize, surprize în frigider

➥ PAGINA 10

S(tr)esiunea

Foto

: Ver

onic

a Ba

rbu

Vine un moment în viață când ești pus față în față cu viitorul tău și TU trebuie să decizi. Cel mai important

moment al viitorului tău este atunci când îți alegi facultatatea pe care vrei să o ur-mezi. Odată ce te-ai hotăîrât asupra ei, vine vremea unei decizii mult mai mari: dacă te muți sau nu din oraș. Sunt cazuri în care vi-itorii studenți îți doresc doar asta: să plece

din orașul natal, de sub „aripa” protectoare a părinților. Ce se întâmplă în momentul în care ai posibilitatea să pleci sau să stai? Există, desigur, o nouă DECIZIE de luat.

În momentul când eu am plecat din orașul meu drag, Târgu-Mureș, mi-a fost greu. Am privit înainte cu mult entuziasm, dar și cu frică. Erau foarte multe lucruri care aveau să se schimbe în VIAȚA mea.

Un oraș nou, nu-i aveam pe părinți ală-turi. Am început să experimentez viața de studentă INDEPENDENTĂ, care trebuie să-și plătească în fiecare lună facturile și să rezolve când apare o problemă cu frigiderul pentru că mama și tata nu mai sunt aici.Continuarea în pagina 2

Alexandra Biro

Student… Viață… Decizie… Independență

Spectacol la înălțime

Cei 80 de ani ai Aeroportului Internațional Cluj-Napoca au fost sărbătoriți printr-un spectacol impresio-nant pe cerul senin al Clujului, sub privirile a câteva mii de spectatori.

➥ PAGINA 6

Sănătatea mintală și problemele tinerilor

Proiectul Săptămâna Sănătății Mintale (SSM) se află la cea de-a treia ediție. A fost inițiat în Cluj-Napoca, în urmă cu trei ani, și are scopul să familiarizeze oamenii cu ce înseamnă diversele probleme ce țin de sănătatea psihică și cum se pot rezolva prin intermediul psihoterapiei.

➥ PAGINA 4

AgendăÎn fiecare număr, îți re-comandăm... (sau nu) concerte, filme, piese de teatru, cărți sau eve-nimente pentru viața

studențească!

p. 12

EDITORIAL

3 MAI 2012 | Nr. 5 3 MAI 2012 | Nr. 52 3







UMANE


CNDIPTGUVERNUL ROMÂNIEI

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEIȘI PROTECȚIEI SOCIALE

AMPOSDRU



UMANE


CNDIPT















Facem și gândim zi de zi tot felul de absurdități, ne consumăm pe tot fe-lul de nimicuri pe care risipim energii

prețioase. Cunoștem și ignorăm expresia „O viață ai la dispoziție, așa că profită de ea!”. Nu mă gândesc la a trăi într-un șir de excese, ci a trăi la nivelul în care mai poți privi cerul și să te simți împlinit cu omul care ești, să-ți vezi reflexia într-o vitrină și să te recunoști, să fi trăit contemporan cu trupul tău și nu înaintea sa. Ce poate fi mai trist decât să conștientizezi că ai ajuns la finalul tău și că ai o mulțime de lucruri pe care nu ai apucat să le faci, o mulțime de regrete care nu-și mai găsesc tim-pul? Este unul dintre lucrurile care ne înfioa-ră pe cei mai mulți, efemeritatea. Unii nu o conștientizează, se simt veșnici și lasă viața să treacă pe lângă ei, până ajung să-și dea seama că timpul li s-a scurs printre degete și au ajuns în momentul critic.

Avem nevoie de o trezire la prezent, avem nevoie să fim scoși din trecutul sau din viitorul nostru și să realizăm că fiecare își are timpul său și atât, iar timpul de-a trăi este acum, în clipa în care ești. Mult mai frustrant va fi să ajungi bătrân și să nu fi făcut anumite lucruri numai din teama de a nu greși, decât dacă vei avea de rememorat greșelile făcute în avântul tinereții. Din cauza efemertății de care dă dovadă ființa umană, ar trebui să prețuim viața și să o privim asemeni unui dar de care, dacă nu te bucuri la timpul potrivit, se ofilește și moare. Ceea ce este cel mai sigur lucru în viață este faptul că nu vei scăpa cu viață, nu vei trăi veșnic. De ce să faci compromisuri când ești o secundă în comparație cu perenitatea Pământului? De ce să trăiești cu deșertăciune

în suflet și să conștientizezi că nu ești tu cel ce trăiește acolo, că ți-ai dori să renunți la cravată sau la pantofii cu toc și să simți iarba proaspătă dintr-o primăvară caldă? Sau urăști biroul în care lucreazi alături de alte zeci de ființe, ți-ai dori intimitatea unui atelier de tâmplărie, mirosul și liniștea lemnului. Nu poți să te eliberezi fiindcă ești un mic rob al societății în care „crești” și n-ai forța necesară să te rupi. Îți trebuiesc funcții tot mai înalte, tot mai consumatoare de timp, astfel te con-damni singur. Ai crescut de când ai apărut pe lumea aceasta cu un model cultural, fie că ești bărbat ori femeie, ți-a fost insuflat fără să hotărăști dacă ți se potrivește în vreun fel. Te-ai mulat pe el și te-a luat valul societății, totul s-a întâmplat într-o continuă fugă și tot ai sperat că va veni și timpul tău, timpul în

care să ai timp de gândurile și de sufletul tău, dar nici n-ai conștientizat cum te-au furat monotonia și stresul, iar în momentul în care în sfârșit ai avut răgazul mult dorit, ai ajuns la saturație, sictirit de tot, ți-ai pierdut inocența și scopul.

Fii conștient că lucrurile cele mai prețioase ce le ai acum sunt timpul și tinerețea ta, cu tot ce înseamnă ea. Nu o risipi, căci nu te vei mai întâlni cu ea vreodată.

Veronica Barbu

Chiar dacă mai sunt câteva săptămâni, parcă deja auzi cum îți bate sesiunea de vară la ușă!

Acum ar cam trebui să te gândești cum ai putea să te pui mai bine cu colega aia care merge mereu pe la cursuri, stă în fața profului de fiecare dată și-și ia notițe conștiincios ca să-ți dea cursurile după care să înveți pentru examene. Și dacă tot te-a alertat gândul că vine „stresiunea”, aruncă un pic ochiul și pe aici să vezi cam când începe; nu de alta, dar măcar să știi cât îți mai permiți să tragi de timp.

UT: presesiune și sesiuneFacultățile din cadrul Universității Tehnice

alocă două săptămâni înaintea sesiunii pro-priu-zise în care se fac predările de proiecte și se dau testele de laborator la unele materii; cu alte cuvinte, presesiunea. Programări nu se fac pentru examenele din presesiune. Profesorul titular anunță de regulă datele examenului în timpul semestrului, la cursul, laboratorul sau semniarul aferent.

Sesiunea de vară începe oficial luni, 28 mai, conform structurii anului universitar, și ține trei săptămâni, mai exact până în 17 iunie. Anul acesta, a doua zi de Rusalii nimerește chiar în mijlocul sesiunii, deci ziua de 4 iunie o ai liberă. Programările pentru examenele din sesiune se fac în presesiune. Studenții propun împreună cu șefii lor de serie datele pentru examene, iar apoi datele sunt transmise profe-sorilor. Sesiunea de restanțe ține o săptămână, începe din 25 iunie și se termină în 1 iulie.

Dacă ești an terminal, sesiunea începe tot în 28 mai, dar ține până în 7 iunie. În peri-oadele 8-10 iunie și 18-24 iunie se alocă timp pentru pregătirea lucrării de licență. Pe 25 iunie e programată ziua susținerii examenului.

Sesiunea de restanțe se ține între 11 și 17 iunie. Situația se schimbă la facultatea de Arhi-

tectură și Urbanism, anul VI. Dacă ești aici, trebuie să știi că încă din 20 februarie și până în 5 iulie este perioada alocată elaborării pro-iectului de diplomă, pentru că între 6 și 10 iulie se susține examenul.

Sesiunea la UBBAici, structura anului arată diferit. Sesiu-

nea începe în 11 iunie și ține trei săptămâni, până în 1 iulie. Programările la examene se fac cu cel puțin o săptămână înaintea începerii oficiale a sesiunii. Procedeul pentru progra-mări este același cu cel din UT, numai că la UBB șefii de an sunt responsabili să vorbească cu profesorii și cu secretariatul pentru stabi-lirea datelor de examen. Perioada restanțelor

este între 3 și 9 septembrie.Sesiunea de examene pentru anii terminali

începe din 28 mai și ține până în 10 iunie. Și în acest caz ziua de 4 iunie e liberă, deoarece este a doua zi de Rusalii. Restanțele poți să le dai între 11 și 17 iunie. Universitatea alocă din 18 iunie până în 1 iulie timp pentru pregătirea lucrării de licență. Examenului de licență va trebui să-l susții în perioada 2-8 iulie. Dacă ești student în an terminal la lina maghiară sau germană, ziua de 28 mai e liberă, fiindcă atunci pică a doua zi de Rusalii, după calen-darul catolic.

Examenele de la UMFSesiunea de vară de la UMF e mai comple-

xă. Pentru toate facultățile și specializările din cadrul ei, în vară se suține sesiunea propriu-

zisă, sesiunea de restanțe pentru materiile din semestrul I (se mai numește și sesiunea de examene Toamnă I) și sesiunea de resanțe pentru semestrul II(sau sesiunea de exame-ne Toamnă II). Structura generală a anului universitar arată că sesiunea de examene e între 9 iunie și 6 iulie, sesiunea de examene Toamnă I e între 11 și 17 iulie, iar sesiunea de examene Toamnă II este între 23 și 27 iulie. Datele pentru examenele anilor terminali sunt diferite pentru ficare specializare în parte:

Sesiunea vine și la USAMVStructura anului universitar arată că se-

siunea din semestrul II începe din 4 iunie și te ține până în 1 iulie. Dacă ai ceva restanțe, vezi că sesiunea e între 3 și 9 septembrie. Ai și o sesiune de reexamniare în perioada 17-23 septembrie. Dacă ești student an terminal, trebuie să știi că înscrierea pentru examenul de licență se face cu cel puțin zece zile înaintea începerii examenului. Deasemenea, sesiunea începe din 7 mai și ține până în 27. Sesiunea de restanțe vine imediat după, în perioada 28 mai-3 iunie. În perioada 2-7 iulie va trebui să-ți susții examenul de licență.

Cum se dau examenele la UAD?Dacă ești student în anul I sau II la UAD,

sesiunea de examene propriu-zisă începe din 4 iunie și se termină în 1 iulie. Restanțele o să le poți da în perioada 3-16 septembrie. Dacă ești în anul III, „stresiunea” o ai din 4 până în 10 iunie și restanțele o să le poți da în pe-rioada 11-17 iunie. Înscrierile pentru exame-nul de licență se fac în perioada 20-22 iunie. Examenul de licență o să-l dai în perioada 25 iunie-5 iulie și are două etape: în 25 iunie o să dai evaluarea cunoștințelor din istoria artei și în perioada 27-28 iunie o să ai evaluarea cunoștințelor de specialitate, care depinde de facultatea și specializarea pe care o absolvi.

Cristina UngureanRevistă bilunară realizată în cadrul proiectu-

lui VEHMED – Vehicule media pentru formarea abilităților practice, televiziuni și ziare operate de studenți, cofinanțat din Fondul European prin Pro-gramul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Universitatea Babeș-BolyaiFacultatea de Științe Politice, Administrative și ale

Comunicării Departamentul de Jurnalism

Adresa redacției: Cluj-Napoca, str. Universității, nr. 7-9, email: [email protected]

Redactori:Christinne SchmidtVeronica BarbuTeodora NeaguTeodora CăbuțMihai BârsanAnca ScutelnicuAlexandra BiroRăzvan ȘutCristina UngureanRedactor Șef:Bogdan BeșliuCoordonator:Daniel Iftene

O publicație IS UBB Cluj Student Media S.R.L.

Student... Viață… Decizie… Independență

Timpul de-a trăi este acum

Continuare din pagina 1

Mulți dintre părinți se sperie la gân-dul că vor trebui să-și lase copilul să plece în alt oraș. Nesiguranța și

neîncrederea nu au loc aici. Pentru ca relația dintre părinte și copil să fie funcțională și nor-mală, este necesară o foarte bună comunicare. Altfel, părinții își pierd încrederea sau copilul simte că este privat de libertate când i se cer detalii foarte clare despre activitățiile lui.

Când STUDENTUL ajunge față în față cu orașul dorit, facultatea dorită, viața indepen-dentă pe care o dorea așa de mult, parcă vrea să vină sfârșitul de săptămână să meargă acasă la o ciorbă bună de-a mamei și la o vorbă bună de-a tatălui.

Încet, încet, cu trecerea timpului, după câteva luni sau poate după un an, studentul îi spune mamei că îi place la facultate, apar-tamentul în care stă cu chirie parcă e acasă. Părinții ascultă, se bucură că au reușit să creas-că și să formeze un om „de bine”.

Independența pe care o obții fiind într-un oraș nou, cu o viață cu totul nouă pentru tine, nu se poate compara cu nimic altceva. Pe plan personal, studentul timid devine un om sigur pe el, hotărât și care știe să rezolve problemele. Acum știe să schimbe un bec sau de unde se închide robinetul de apă.

Alexandra Biro

S(tr)esiunea și complicațiile ei

Societatea de consum este rodul viermilor care cresc în stomacul fiecăruia dintre noi și care mănâncă încet, încet tot ce este uman. Tinerii consumă facultatea. Interesant

este cum facultatea consumă tinerii!Lucrarea de licență este tristă. Este un moment în care

studentul își conștientizează starea, independent de societa-te și în societate. Este începutul întrebărilor care pun capăt speranțelor. Odată cu lucrare de licență, se zguduie plămânii de tabac, cafeaua tremură mâinile și scoate ochii roșii din orbite, semn că anul trei se concentrează. Disperarea și frica de eșec împing spre progres.

Sunt anumite etape care trebuie depășite pentru a scrie o lucrare de licență. La început, studenții caută să o subjuge. Sunt mai mari decât EA sau EA nu prezintă importanță, nu are rost, ar trebui să fie altfel. Este o perioadă lungă în care se țin multe dezbateri în cârciumi. Urmează panica impusă de timp și presiunea din partea colegilor care și-au găsit motivațiile nece-sare pentru a umple cele peste șaizeci de pagini. Cea din urmă perioadă este o primă etapă din procesul de conștientizare.

Neliniștea lăuntrică este accentuată mai apoi de către părinți, care se împart în două categorii. Există părinți de

care îți este rușine pentru că sunt prea buni cu tine și părinți cărora ar trebui să le fie rușine pentru că ești prea bun cu ei, licența fiind o dovadă de răzvrătire care spune: „De azi îmi iau viața în mâini. V-am spus eu că am să reușesc!”. Urmare a acestui „feeling” (termen generic folosit pentru a descrie orice stare de spirit a tinerilor) este panica, moment în care studentul își pune întrebarea: „Ce este viața?”. Cugetarea rămâne la acest stadiu și se depășește cu lacrimi și băutură. În cele din urmă, studentul este apt psihic să abordeze situația. Această dintâi reușită calmează spiritele și lucrarea stagnează de asemenea pentru încă o perioadă de timp.

Cu o lună înainte de termenul de predare, apare conștiința ca un Tarzan care se bate în piept bezmetic. Între timp, se pierde sau se câștigă pofta de mâncare, după caz. De menționat toate frustrările care intervin întrucât lucrarea de licență a împiedicat studenții să participe la tot felul de evenimente care cresc în importanță, deoarece au loc în această perioadă. Relațiile interumane capătă noi dimensiuni, dovadă fiind nu-mărul mare de accesări pe Facebook și convorbirile telefonice care nu se sfârșesc niciodată. Lucrarea de licență este ca o bestie care pune stăpânire pe trupurile tinere, care îi deter-mină pe studenți să aprecieze orice este în afara universului lor, îi face să invidieze oamenii care au alte preocupări… este o bestie care îi forțează să vorbească despre ea în conjuncturi nepotrivite.

Se caută energii pozitive cu ajutorul cărora să se concreti-zeze sfârșitul lucrării și, într-un final, chiar se întâmplă. Ca o ultimă smucire din ghearele bestiei, studentul leagă idei, cu noimă sau fără, în fața unui juriu, timp de cinci minute. Susținerea lucrării de licență abundă în aplauze și felicitări indiferent de rezultat. Este începutul unui nou început, un clișeu al vremurilor noastre, un sens comun al vieții în care toți își consumă timpul și resursele de dragul de a consuma.

Diana Creț

Ce ne preocupă…

Foto

: Ver

onic

a Ba

rbu

Dezvoltarea noilor tehnologii nu a atins numai domeniile consecrate, cum ar fi in-dustria, comerțul, educația sau alte astfel de sfere, aceste inovații și-au găsit aplicabilita-te și în viața socială a omului, schimbându-i multe obișnuințe care datau încă din secolele trecute. Unul dintre elementele la care au avut un impact major noile tehnologii este comu-nicarea. Omul a comunicat încă din perioa-da preistorică, începând cu înscrisurile de pe pereți, ajungând ca mai târziu, cu trecerea timpului, să folosească creionul și stiloul și apoi calculatorul. Însă nu scrisul la tastatură a schimbat felul de a comunica al indivizilor, ci modul în care acest lucru se face în zilele de astăzi; astfel, „moda” de a trimite o scrisoare este mai frecventă astăzi în cazul facturilor de întreținere, decât de dragul comunicării. În schimb, e-mailul a devenit una dintre me-todele cele mai folosite pentru schimbul de informații.

Astăzi, viteza este cea care dictează, tră-im în era vitezei și acest lucru se vede și se simte. Dar oare această viteză nu ar putea fi ocolită atunci când vine vorba de comunica-rea interpersonală? Poate că da, avem nevoie de tehnologii avansate care să funcționeze după regula cât mai mult, într-un timp cât

mai scurt. Însă poate ar trebui să delimităm scopul folosirii acestor tehnologii și să lăsăm ca unele lucruri să se întâmple natural, așa cum se întâmplau mai demult și uneori să ne îndepărtăm de tehnologie.

Noile tehnologii au pătruns până în inima utilizatoriilor, dacă e să ne gândim numai la comunitățile virtuale formate în ultimii ani. O astfel de comunitate, care oferă posibilitatea utilizatoriilor de a se conecta ca în viața reală prin folosirea unor avataruri, este și platforma Second Life, care, în prezent, se bucură de un milion de utilizatori. Second Life este o viața alternativă pe care o poți conduce chiar din scaunul propriu de la birou sau de pe canapea. Însă ce fel de viață este aceea în care, după serviciu, stai ore în șir în fața monitorului și îți trăiești viața prin ochii unui avatar? Poate pentru unele persoane timide pare o alterna-tivă bună, însă este greu de imaginat faptul că unii dintre utilizatori ajung să se căsătorească fără să se fi întâlnit sau să se fi atins vreodată.

Nu demult, două persoane ajungeau să fie un cuplu datorită faptului că se simpatizau și se plăceau în urma întâlnirilor din parc, co-fetărie sau cinema, astăzi se pare că oamenii pot să ajungă la altar și să trăiască povești de iubire sau prietenie doar în urma discuților

avute pe una dintre rețelele sociale. Nu este vorba de negarea utilității noilor tehnologii, însă este important să existe un echilibru în folosirea acestora. Dacă în industrie acestea au devenit o necesitate, dezvoltarea tehnologiei nu este nevoie să aibă aceași importanță și în viața socială a unei persoane. Cu siguranță, telefonul mobil a devenit o necesitate în ziua de astăzi, însă cu siguranța există destule ca-fenele unde oamenii se pot întâlni și nu trebuie să își creeze un avatar în lume digitală pentru a face o conversație cu cineva. Pentru cei care aleg confortul de a-și consuma viața socială acasă, poate chiar în pijamale, există și partea negativă. Mimica, despre care se știe că joacă un rol important într-un discurs de comunica-re, nu mai are nici o valoare atunci când cineva se află sub masca unui avatar, atingerea sau chiar mirosul nici nu există.

Chiar dacă noile tehnologii sunt un bene-ficiu enorm, trebuie ca facilitățile oferite de acestea să fie folosite acolo unde este necesar și unde acestea oferă un plus și nu să înlocu-iască unele lucruri care sunt și astăzi esențiale pentru existența omului și care ar trebui să facă în continuare parte din viața acestuia.

Hilda Laura Cornea

Unde am lăsat scrisorile de altădată?

Avem nevoie de o trezire la prezent

3 MAI 2012 | Nr. 5 3 MAI 2012 | Nr. 54 5







UMANE




AMPOSDRU



UMANE


CNDIPT















În orice spațiu. În birouri, în hoteluri, în spitale, în bănci și de obicei în spațiile unde se așteaptă mult, pentru că au un impact vizual foarte mare.

La nivel european, există deja un trend care momentan la noi în țară nu este prezent . Sperăm ca pe viitor, cu ajutorul arhitecților, a designerilor, a oamenilor care au o cultură pentru a înțelege acest fenomen, sperăm să promovăm și să devină un fenomen de amploare și al noi în țară.

În Cluj-Napoca, mai este un exemplu de proiect de arhitec-tură eco ce nu include refațadizarea vegetală, ci construirea unei clădiri într-un deal. Proiectul poartă denumirea de ICE CUBE și a fost construit pentru Universitatea Babeș-Bolyai, mai exact pentru studenții facultății de Psihologie. Clădirea este folosită pentru cerceterea în domeniul psihoterapiilor individuale.

Cum ar fi să ai casa sau blocul izolat termic pe bază de plante? Imaginează-ți în locul griului mohorât pe lângă care treci zilnic un cartier verde, împânzit de pereți vegetali. Trăim într-un oraș unde sute de maşini care produc o poluare intensă trec în fiecare zi pe lângă noi şi parcă uneori ne-am dori să avem o oază de verdeaţă care să ne aducă măcar un pic de aer curat.Grădinile și înverzirea orașelor „pe vertical”

Tot mai multe persoane își izolează la exterior locuințele, dar nu cunosc faptul că există alternative la clasica izolare termică. O alternativă folosită tot mai des în Europa este refațadizarea clădirilor cu pereți vegetali.

Arhitectul Horațiu Răcășan este unul dintre promotorii refațadizărilor vegetale în România, deoarece consideră că

„verdele” este benefic pentru populația urbană pe termen lung, datorită aerului mult mai curat.

Ce înseamnă refațadizarea vegetală a clădirilor?În primul rând, înseamnă îmbunătățirea calității condițiilor

de viață, atât pe interior cât și pe exterior, pentru că vorbim despre un pachet care conține la interior o termoizolație pe bază organică făcută din lână presată și procesată sau din cânepă, ce permite pereților să respire, față de izolarea prin polistiren; iar în partea exterioară a acestui „kit”, zona vege-tată aduce curățirea aerului străzilor apropiate acestor clădiri și, în același timp, îi dă străzii o altă identitate, o altă fațadă.

Cam pe unde stau țările Uniunii Europene în domeniul refațadizărilor vegetale?

Destul de în urmă. În momentul de față, din ce știu eu, există doar părți reglementate. De exemplu, la Paris și la Berlin există o lege care privește noile clădiri, unde se menționează că orice clădire nouă trebuie să aibă un aport prin vegetare, indiferent că e fațadă, acoperiș sau grădină și anume o anu-mită participare la „curățirea” mediului urban. Din păcate, în România, acest tip de intervenție este doar punctual. Echipa din care fac parte are câteva prin țară, am înțeles că mai este o echipă și în Timișoara, dar sunt intervenții private. Încă nu este o strategie de stat care, de altfel, ar fi foarte lăudabilă și din punctul acesta de vedere aș putea spune că Clujul are șanse să fie primul; nu numai în România, ci și în zona asta a Europei. Eu cred că genul acesta de intervenție ar aduce un plus de imagine pozitivă atât edililor orașului, cât și cetățenilor orașului ca și voință de a face în sensul acesta ceva.

De la pasiune la Grădini Verticale în ClujPasiunea pentru plante a lui Silviu Corpodeanu (inginer

horticultor) și Andrei Cojocariu (inginer în automatică) s-a transformat într-o mică afacere, adică singura firmă din Cluj-Napoca care are ca specializare instalarea de grădini verticale.

Scopul lor este de a aduce o schimbare în mentalitatea clu-jenilor și a românilor, de a-i face să înțeleagă că avem nevoie de vegetație și de flori în preajma noastră.

Un prototip de panou vegetal gândit de ei se află la sediul firmei, iar de curând au construit un perete vegetal în sera cu nuferi din Grădina Botanică a orașului, care poate fi vizitată și admirată de oricine e interesat.

Silviu a absolvit Facultatea de Horticultură, masterul în biodiversitate și bioconservare și ne-a povestit ce presupune instalarea și întreținerea unei astfel de grădini verticale:

Care este sistemul de instalare?Pe un profil de aluminiu se montează un panou de PVC de 10

mm grosime, peste care se pune o pâslă specială care va acționa asemenea unor roci, o pâslă sintetică, anorganică, elastică.

După ce se montează pâsla, se taie niște „buzunare” în care se pune planta pe care dorim să o plantăm, iar apoi se capsează astfel încât să fie prin balotul ghiveciului cât mai bine prins și pentru a nu lăsa oxidarea rădăcinilor și a solului. Baloții din pâslă diferă în funcție de mărimea plantei.

Explică-ne mai clar, cum sunt udate plantele?Grădina verticală beneficiază de un sistem recirculator,

care la bază are un rezervor de 250 de litri de apă. Pe centrul bazinului este amplasată o pompă, care urcă de la bază până sus, iar pe orizontală este tubul de irigare care este prevăzut din 10 în 10 centimetri cu niște orificii pentru irigare, din care se scurge apa pe suprafața pâslei.

De ce sunt puse pe o pâslă sintetică?Deoarece pâsla este o suprafață foarte bună pentru plante.

Din cauza elasticității sale este suprafața ideală pentru ca plantele să își dezvolte rădăcinile în toate direcțiile fără a fi constrânse. De exemplu, știm cu toții că la un moment dat un ghiveci devine prea mic pentru o plantă și trebuie să fie schimbată.

Plantele alese arată foarte bine în această grădină. Sunt alese doar pe criterii estetice?

În primul rând, plantele sunt alese pentru a avea un impact vizual cât mai puternic, dar există specii precum ficus pumila care este cunoscut pentru rolul său de a fixa azotul în substrat și este prezent în mai multe puncte ale grădinii.

Mai avem și feriga adiantum, care este sensibilă la schim-barea substanțelor chimice din substanțele nutritive. Plantele de la bază sunt mai mult ferigi și plante care atârnă deoarece dau un efect de cascadă și „le place” să beneficieze de o umi-ditate ridicată.

Sus vor fi puse plantele care nu au nevoie de o umiditate așa de ridicată.

O astfel de grădină poate fi montată și la exterior?Nu poate fi montată și pe exteriorul pereților, deoarece

este nevoie de puțină cercetare în țara noastră din pricina condițiilor climatice de aici: temperaturi foarte scăzute iarna și ridicate vara.

Am identificat câteva specii care ar trebui să reziste cu succes, noi lucrăm acum la identificarea unor specii alpine și subalpine care ar trebui să se comporte mult mai bine în aceste condiții din țara noastră.

Grădinile verticale de exterior se instalează la fel ca cele de interior?

Da, se folosesc aceleași materialele, doar că la exterior s-ar putea ca sistemul de irigare să fie mai complicat și perioada de udare mai scurtă datorită vremii de afară. Dacă plouă, nu va mai avea nevoie de irigare, ci va avea parte de o irigare naturală.

Unde mai putem instala acest tip de grădini?

Clujenii au reinventat grădinile suspendateSănătatea mintală și problemele tinerilorProiectul Săptămâna Sănătății Mintale (SSM) se află la cea de-a treia ediție. A fost inițiat în Cluj-Napoca, în urmă cu trei ani, și are scopul să familiarizeze oamenii cu ce înseamnă diversele probleme ce țin de sănătatea psihică și cum se pot rezolva prin intermediul psihoterapiei. Proiectul se desfășoară pe durata a șapte zile, 14-20 mai, și constă într-o serie de prelegeri, proiecții de film tematice și ateliere de dezvoltare personală care le sunt adresat tuturor persoanelor interesate.Grija și mintea de pe urmă...

De obicei, oamenii se îngrijesc de trup și de necesitățiile sale, merg la medic, urmează tratamente pentu orice zgârie-tură, însă de partea ce are legătură cu mintea majoritatea nici nu-și pun problema că ceva ar putea să nu fie în ordine. Nu trebuie să-ți pui eticheta de bolnav psihic dacă sesizezi că nu ți-e bine și ai nevoie de serviciile unui psihoterapeut. Oamenii sunt reticenți în ceea ce privește apelarea la serviciile aces-tora, însă astfel se pot rezolva foarte multe probleme. Este o percepție greșită vis-a-vis de acest domeniu. În întîlnirile cu publicul, psihoterapeutul Amalia Ciuca s-a folosit în această perioadă de mai multe filmulețe pentru a schimba această percepție. „Filmulețele pe care le-am prezentat eu sunt făcute într-un limbaj mai accesibil, dar totuși pe parcurs mi-am dat seama că oamenii n-au anumite concepte ce le au persoanele specializate și am încercat apoi să le reexemplific în cazuri concrete. Dar, pe de altă parte, este nevoie și de un limbaj de specialitate, deoarece omul simplu învață ceva nou. Dacă ar fi aceleași cuvinte, i s-ar părea ceva banal”, explică ea.

Sunt foarte multe persoane care se confruntă cu anxietate socială, atacuri de panică, fobii de tot felul, iar acestea nici măcar nu realizează ce se petrece cu ei, au senzația că sunt grav bolnavi fizic sau chiar pe moarte. Toate acestea sunt situații care terifiază un om și îl fac disfuncțional. Amalia Ciuca a prezentat în cadrul SSM factorii care pot conduce la primul atac de panică. Acestia sunt diverși: prea multa cafea băută într-o zi, oboseala acumulată, efortul fizic etc. pot conduce la bătăi accentuate ala inimii și, asociate cu alte gânduri, sunt interpretate greșit. Astfel, persoana va crede că-și va găsi sfârșitul în acel moment.

„E ca și când intri într-un tunel”Iar aceste manifestări nu-i ocolesc nici pe tineri. Cum e

cazul unui student care avea și un job, și trăia studenția la maxim, nu dormea, mânca atunci când apuca și nesănătos. L-a ținut acest stil de viață vreo opt luni. Cunoscuții și cei din familie îi tot spuneau că va claca. Într-o seară, era în oraș, a băut alcool și a fumat o țigară cu marijuana, iar la un moment dat a simțit că îi bate inima mai rapid. În acel moment, s-a gândit la toate lucrurile negative și la faptul că familia i-a spus că va claca dacă va continuă așa, iar în acel moment s-a

panicat foarte tare și a oprit mașina pentru că avea senzația că va muri cu siguranță. „E ca și când intri într-un tunel și atenția se focalizează numai pe tine, pe bătăile inimii”, își amintește el. Dar atacul de panică a trecut în maxim o oră și și-a revenit pe moment, dar n-a înțeles exact ce i s-a întâmplat. A asociat întâmplarea cu tot ce a făcut în acea seară și, treptat, a renunțat să mai conducă, a renuțat să mai fumeze și să bea alcool, îi era foarte teamă să nu e mai repete.

Timp de un an a fost pe la medici să afle cât este de bolnav, dar nimeni nu i-a găsit vreo afecțiune. El simțea că va muri,

iar medicii nu-i găseau nimic. Și-a zis că va înnebuni dacă va continua așa. Părinții i-au sugerat să consulte un psihiatru. Lucrul acesta la făcut să creadă și mai puternic că sigur nu mai este întreg la minte, dacă are nevoie de serviciile psihiatrului. O perioada după ce a fost la consultații s-a mai calmat, a urmat tratamentul prescris, însă aceasta stare de liniște n-a durat foarte mult. Până la urmă s-a hotărât să meargă la psiholog și așa a ajuns la psihoterapeuta Amalia Ciuca unde a reușit să înțeleagă că atacul de panică este terifiant pentru el, însă

Foto

: Săn

dule

scu

Sorin

Foto

: Nea

gu T

eodo

ra

nu este periculos pentru sănătatea fizică și, până în final, a reușit să-i facă față și să scape de teamă.

Suferințele tinerilorAceste probleme nu sunt vizibile și celor din jur, chiar dacă

persoana în cauză are senzația că toți văd cât de speriat este. Chiar aceasta poate fi una din cauzele care stimulează atacul de panică. Nu reprezintă o boală dacă atacul de panică a avut loc o dată și nu se mai repetă. Dar dacă situația nu este așa, atunci este patologică și necesită terapie. Cele mai expuse sunt persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 45 de ani.

Amalia Ciuca susține că, în cazul tinerilor, anxietatea ocu-pă locul de frunte în topul problemor întâlnite și, din păcate, aceasta poate conduce și la depresie dacă se întinde pe o pe-rioadă prea îndelungată. „S-au făcut studii ce arată că 79% din oameni de-a lungul vieții au o problema ce se apropie de patologic, din care 40% se confruntă cu anxietata. E foarte frecventă, ce am observat la tineri foarte mult e și fobia socială, e considerată printre cele mai rele pentru că nu te poți exprima, nu te poți manifesta la potențialul tău, ajungi să eviți să mai ieși în oraș”, explică ea.

Unul din sfaturile pe care le dă studenților ei e să renunțe la a se mai compara cu cei din jur și să încerce să fie propriile lor etaloane. Dacă te simți mereu în largul tău și știi să mizezi pe ce ai mai bun, atunci vei duce o viață normală, concluzionează psihoterapeutul.

Veronica Barbu

Încerc să-i învăț și pe studenții mei că nu trebuie să te mai compari cu nimeni, tu să fii propriul tău etalon și să te simți în largul tău cu ce ai și să scoți ce-i mai bun

din ce ești tu. Amalia Ciuca, psihoterapeut.

Reportaj realizat de Cristina Ungurean şi Teodora Neagu

Știați că:

Conceptul de perete vegetal a apărut în anul 600

î.e.n. o dată cu Grădinile Suspendate din Babilo-

nia?

Botanistul Patrick Blanc a creat peretele vegetal în

urma studierii îndelungate a plantelor din pădurile

tropicale? Primul lui perete vegetal a fost instalat

în 1988 în Muzeul Științei și Industriei din Paris.

Mai mult de jumătate din centrul Vienei este aco-

perită de verdeață?

Actualmente sunt câteva societăți private în Cluj-

Napoca care au sau care vor să achiziționeze un

panou vegetal?

Printre beneficiile grădinilor verticale se află fixa-

rea gazelor eliminate de autovehicule prin țeava de

eșapament, eliberarea unor cantități mari de oxi-

gen pe timp de noapte și crearea mediului propice

pentru agricultura urbană?

Dacă un sfert din cartierul unui oraș ar fi

refațadizat vegetal, acesta ar produce aceeași can-

titate de oxigen cât un parc de mărimi medii?

Formația ,,Șepcilor Roșii” a ajuns la ono-rabila vârstă de 93 de ani de istorie. Simbolul U, purtat pe piept de-a lungul timpului de la medici la profesori universitari și până la fotbaliștii profesioniști din zilele noastre, a rezistat în decursul timpului vicisitudinilor vremii. În toată această perioadă, clubul de fotbal nu a avut ca scop principal câtigarea de cupe și campionate, ci tot timpul ideea de bază a fost prezența în competiția sportivă, de a exista, de a participa alături de celelalte competitoare. Singurul trofeu, Cupa României câștigată în 1965, este everestul Universității.

Prezentul începe din nou să aducă norii ne-grii asupra ,,studenților”, din cauza plecării lui Florian Walter la Petrolul Ploiești cu aproape tot lotul de jucători. În decursul istoriei sale, Universitatea a fost nevoită să ia de mai mul-te ori drumul pribegiei: prima dată la Sibiu, din cauza condițiilor istorice existente la acea vreme, apoi la Alba-Iulia și Mediaș. Bătrâna arenă Ion Moina și-a luat adio de la spectatori, în prezent fiind construit un nou stadion la standardele FIFA și UEFA.

Cu toate neajunsurile, clubul este iubit necondiționat de suporterii lui, poate mai mult decât oricând. Dovadă în acest sens este prezența fanilor atât pe teren propriu,

cât și în deplasare, la meciurile echipei favo-rite, luminația organizată pe vechiul stadion Ion Moina în cinstea fostelor glorii, marșul prin centrul orașului, dar, mai presus de toate, fidelitatea în condițiile în care CFR, rivala Universității, care a ajuns la performanțe ne-maiîntâlnite de fotbalul clujean. Toate aceste gesturi arată o iubire necondiționată manifes-tată față U, potcoava cu noroc, față de culorile alb-negru, față de șapca roșie, indiferent de liga și de locul în clasament al echipei, în acest sens sugestiv fiind mesajul suporterilor: ,,Nu contează banii, ci contează fanii!!! Nu contea-ză liga, când iubești echipa!!!”.

Mihai Medan

Simbolul U

3 MAI 2012 | Nr. 5 3 MAI 2012 | Nr. 56 7







UMANE




AMPOSDRU



UMANE


CNDIPT















Spectacol la înălțimeAfișele îți ies în cale peste tot în oraș: pe stâlpi, pubele, cabine

telefonice, pereți și în locuri special amenajate. Ele fac parte din viața de zi cu zi a orașelor. Nu au doar un scop informativ, ci și pe acela de a colora orașul. Fiecare afiș este unic și gândit astfel încât să atragă privirea a cât mai mulor trecători. Unele pot fi serioase, altele comice, cu greșeli de exprimare sau corectate minuțios, viu colorate sau alb-negru. Cum trăim în Cluj, cele mai multe sunt invitații la evenimente culturale, concerte sau filme, dar și alte lucruri. Chiar dacă după un timp afișele sunt distruse din cauza ploilor și oamenilor, cu siguranță altele noi le vor lua locul. Am ales să vă arătăm doar câteva afișe din diverse locuri din Cluj.

Fotoreportaj realizat de Mihai Bârsan

Clujul în afișeCei 80 de ani ai Aeroportului Internațional Cluj-Napoca au fost sărbătoriți printr-un spectacol impresionant pe cerul senin al Clujului, sub privirile a câteva mii de spectatori. Aeronave ale Aeroclubului României, parașutiști, minunata demonstație a unui planor, MiGuri și elicoptere - destule motive pentru ca dimineața zilei de sâmbătă, 5 mai, să poarte pașii clujenilor spre aeroport, curioși și încântați de anunţurile senzaționale.

Am plecat de-acasă devreme, să fiu acolo de la bun început. Aveam în minte planuri mari pentru surprinderea demonstrațiilor ce urmau. Ca o persoană pasionată de aviație, nerăbdătoare foc, căci nu participasem la ni-ciun miting aviatic până atunci, am ajuns la aeroport cu câteva minute înaintea orei 9.00. O ceață densă peste tot, părea că mitingul nu va avea nicio șansă să se desfășoare așa cum se cuvine. Un elicopter care tocmai ateriza părea desprins din altă poveste, cu zgomotul asurzitor al elicelor. Avionul care transporta parașutiștii a apărut la scurtă vreme, urmat de altele patru, care urmau să ne încânte cu acrobațiile lor, aparținând echipei naționale Șoimii României. Lumea se aduna, aparatele foto erau scoase la iveală. Dar ceața nu s-a dat bătută, cu una, cu două, și spectacolul aerian a fost amânat minute bune.

Timpul a fost suficient pentru a vizita expoziția din interiorul aeroportului, unde

am găsit fotografii și machete care reproduc fidel avioane celebre. Atmosfera avea ceva spe-cial nu doar datorită imaginilor fascinante surprinse de fotografi, măsuțelor cu machete în miniatură sau afișierelor cu pagini vechi din istoria aviației române. Tavanul însuși era populat de aeronave, modele mari și mici, încercând să redea cât mai exact forma rea-lă. Am avut timp să captez în câteva imagini expoziția, alături de vizitatorii săi, înainte să fim anunțați că mitingul începe. Lumea a dat buzna afară, iar cerul senin părea perfect pen-tru un zbor deasupra Clujului. Și, într-adevăr, mitingul aviatic începuse.

Oameni pe cerAm ajuns la timp pentru reprezentația solo

a pilotului clujean Goger Attila, care a stârnit

aplauze și a creat suspans printre vizitatori. Aeronava care zbura spre înălțimi, uimirea spectatorilor, apoi o cădere spre pământ și iar ridicarea spre albastrul de deasupra. Cu mic, cu mare, clujenii au urmărit avionul Extra 300, impresionați de mișcările lui surprin-zătoare în aer.

Un planor pilotat de Luca Gelu a urmat acrobațiilor. Interesul a fost stârnit de forme-le pe care acesta le desena, cu ajutorul unor dispozitive montate special în acest scop, pla-norul neavând motor. În curând, cerul a de-venit o operă de artă, iar miile de priviri erau îndreptate spre obiectul magic care trasa linii luminoase pe fundalul albastru. Un moment extraordinar a post prilejuit de trecerea unui avion deasupra planorului, la o înălțime mult mai mare, surpins în imagini de fotografi. Balonul cu aer de la sol atrăgea și el privirile tuturor, dar spectacolul de la înălțime era mo-tivul exclamațiilor, al uimirii și suspansului. Șase parașutiști au sărit apoi spre pământ, fiind primiți cu sute de aplauze. ŞȘoimii aerului

Acrobațiile în echipă ale Șoimilor României au fost însă cea mai impresionantă parte a mitingului. Patru aeronave Extra 300, zbu-rând la unison, cu o sincronizare perfectă. „Tot timpul discută în căști”, îi explica un domn băiețelului care îl însoțea. Încerca să îl lămurească: nu au voie să decoleze până nu primesc aprobare de la turnul de control, apoi se așează unul lângă altul, se așteaptă reciproc și nu fac nicio acrobație până nu discută între ei. Copilul exclama plin de entuziasm: „Uite,

s- a desprins! Uite, deja s-au grupat! Zici că-s păsări!”. Fiecare dintre piloți are o experiență de 2-3.000 de ore de zbor, toți sunt instructori, George Rotaru fiind liderul echipei. „Uită-te cum vin, în formație! Ăsta-i cel mai important lucru pe care l-ai văzut astăzi, faptul că sunt sincroni! Toate răsturnările astea se numesc loopinguri...”, explica mai departe domnul de lângă mine. Două dintre aeronave au încântat spectatorii cu un zbor în oglindă, iar apoi au aterizat la fel de sincron și ordonat, în aplau-zele publicului.

Pus și simplu super(sonic)Apariția MiGurilor a fost extraordinară.

Nu văzusem MiGuri înainte. Nu fusesem așa aproape de un astfel de avion niciodată. Super-sonicele sunt SUPER, de-a dreptul. Sunetul traversa aerul, oamenii își acopereau urechile cu mâinile, efectul era ireal. „Să nu te sperii!”, i-a spus același domn băiețelului când MiGu-rile se apropiau. „Zici că fulgeră”, a replicat el. „Vezi, Bogdane, ăștia-s cei mai buni piloți!”. Trei elicoptere Puma, fabricate la Brașov, au încheiat demonstrațiile aeriene.

Spectatorii au avut parte de încă o surpri-ză și anume accesul la aeronavele care toc-mai susținuseră performanțe aviatice. Copiii încântați urcau în avioane, tinerii le studiau îndeaproape, toată lumea dorea o poză ca amintire. Planorul, cu aripile lungi și albe, era înconjurat de oameni. Anunțul că un avion urma să aterizeze pe aeroport ne-a îndreptat spre ieșire. Aniversarea aeroportului a fost o zi extraordinară, o zi „la înălțime”.

Christinne Schmidt

livestream.com/ub2tv

Foto

: Chr

istin

ne S

chm

idt

3 MAI 2012 | Nr. 5 3 MAI 2012 | Nr. 58 9







UMANE




AMPOSDRU



UMANE


CNDIPT















Milena Prună (AAT): Alege să te uiţi în jurul tău!Boala de care suferă autiștii îi ține captivi

într-o lume ce seamănă mai degrabă cu un balon de plastic închis ermetic. După foarte mult timp în care în România nu se știa nimic despre autism, copiii care prezintă asemenea simptome ar putea fi depistați și tratați gratuit în urma unui proiect de lege pe care Milena Prună, președintele Asociației Autism Tran-silvania (AAT), l-a realizat împreună cu alte ONG-uri. Asociația a luat ființă tocmai din puterea și credința în terapia pentru fetița ei, Mara, și pentru părinții și copiii care mai apoi au găsit speranța.

Ce înseamnă pentru un părinte să afle că are un copil cu autism?

Ca părinte, este o veste foarte proastă pe care poți să o primești, un diagnostic neferi-cit pe care îl primești de la un medic pentru copilul tău, o afecțiune pentru toată viața. Știi că va fi o persoană cu probleme toată viața. Încerci orice măsură ca să-l ajuți să fie cât mai aproape de normal. Asta iarăși depinde de multe aspecte. Autismul e o tulburare de dezvoltare. Persoanele cu autism au probleme la nivelul comunicării verbale și nonverbale, la nivelul interacțiunii sociale, la nivelul lim-bajului, al comportamentelor și asta e valabil pentru orice persoană din spectrul autist - fie că e o persoană cu retard asociat, fie că e cu un IQ peste medie, toate persoanele cu autism vor avea probleme în palierele despre care am vorbit, într-o mai mică sau mai mare măsură.

Autismul are diferite grade și tipuri.Da, e adevărat. De asta vorbim de un spec-

tru al autismului, pentru că în acest spectru poți să întâlnești pers oane sever afectate, cu retard mental asociat, persoane care nu vorbesc deloc, care nu răspund la nume, care nu se joacă, care nu colaborează. Tot în spec-trul autismului, în partea superioară, poți să întâlnești persoane foarte inteligente, care vorbesc foarte bine, care vorbesc chiar mai multe limbi, care sunt foarte buni într-un anumit domeniu, dar care au dificultăți pe partea de interacțiune socială, pe partea de comunicare.

Ce însemna autismul în România acum zece ani?

În 2002, când fetița mea a fost diagnosti-cată, erau foarte puține lucruri care se știau despre autism. Nu erau informații despre au-tism, nu se putea primi un diagnostic la timp și nici vorbă de intervenție specializată. În cel

Profil de jobCreare tutoriale video

Candidatul ideal: Trebuie să dea dovadă de seriozi-tate, promptitudine, să aibă cunoștințe de montaj video, PC și internet foarte bune și o voce plăcută

Beneficii: Lucru de acasă, program flexibil, plata se face în raport cu numarul de minute total al tuto-rialelor video

Studii: Nu sunt obligatorii, dar reprezintă un avantaj

Salariu: 1.500 de lei – 2.000 de lei pe lună în funcție de calitatea tutorialelor

mai bun caz, se recomanda medicație și cam atât. Și un control formal: ne vedem peste șase luni sau ne vedem pentru certificatul de handicap anul următor. Nu asta îmi doream pentru copilul meu și atunci am început să căutăm noi informații.

Căutând în limba română despre autism, în anul 2002 erau sub zece trimiteri, mai puțin de zece materiale în limba română despre au-tism, în timp ce în limba engleză erau milioane de informații. Și metode, și link-uri, și cazuri fericite. Atunci noi ne-am orientat spre o va-riantă de terapie comportamentală, despre care am citit că are cele mai bune rezultate, am comandat cărți, am citit și am început să lucrăm cu Mara acasă. În 2006, când Mara era deja recuperată într-o mare măsură, mulți părinți auziseră de succesul nostru și deja mă cautau să le spun ce să facă cu copilul lor. Așa a venit ideea înființării unei asociații, la inițiativa altor două mămăci care aveau și ele copii din spectrul autist.

Ați ales astfel să ajutați și alte familii. Povestiți-ne cum a apărut Asociația Au-tism Transilvania.

Am depus toate documentele necesare pentru înființarea unui ONG, după care am făcut o conferință, o dezbatere publică la Bi-blioteca Centrală Universitară, la care am in-vitat studenți, specialiști, părinți, să vedem care e starea actuală cu privire la problema autismului la nivelul municipiului Cluj-Na-poca. De acolo, am început să ne dăm seama, din experiențele altora care mai fuseserăși în străinătate, că prindeam curaj să încercăm să facem ceva și la Cluj. Astfel, din aproape în aproape, lucrurile s-au concretizat într-un spațiu închiriat, la început o cameră cu o baie și un hol. Acum suntem într-un imobil cu două etaje unde ne desfășurăm activitatea pentru 49 de copii cu autism. Am pornit de la nevoile a patru copii din Cluj-Napoca.

Înțelegem că vestea s-a dus repede. Amploarea pe care a luat-o sprijinul pe care

l-am oferit a fost exponențială. Fiind părinți de copii cu autism, n-am prea putut să refuzăm sprijinul cerut de alți copii, dar, dacă dorești să oferi calitate în servicii și să ai rezultate cu copii, sigur că, la un moment dat, ajungi să te gândești că lucrurile au o limită și trebuie să analizezi ce faci, ce se întâmplă. De atunci ne-am concentrat foarte mult pe formarea personalului, pe specializarea lui, pe aplicarea unor metode cu sprijin din străinătate.

Aveți deci colaboratori în străinătate?Da, am colaborat cu alte școli și alte

instituții din străinătate care se ocupă de copii cu autism, în general din Anglia și din Statele Unite. Am dobândit aceste contacte din aproape în aproape. Practic, cei din Anglia ne-au vizitat ei pe noi, cei din America, din nou, ei ne-au căutat. Ei derulau ceva activități în România deja.

Ce a însemnat proiectul de lege care vine în sprijinul autiștilor?

A fost un cumul de proiecte de lege, nu am fost singurul ONG care a depus astfel de pro-iecte, în acel moment, cred că au fost două sau trei proiecte de lege care vizau autismul. Din acele proiecte, s-a făcut o lege unică, dar care nu are, din păcate, norme. S-a emis un pachet de norme care a fost în dezbatere publică, dar care nu acopereau deloc conținutul legii. Ele reduceau foarte mult serviciile.

Ați demarat o campanie pentru studenții de la facultatea de psihologie, dându-le șansa să facă practică și să învețe concret ce înseamnă terapie. Ce a însemnat acea campanie și ce rezultate ați obținut?

Cu studenții de la UBB avem două proiec-te diferite. Primul e cel de practică, în care studenții au acces la orele de terapie și lucrează destul de intensiv pe această parte. Nu putem să luăm în practică mai mult de zece studenți. În schimb, avem pe partea de voluntariat foar-te mulți studenți, în momentul de față avem 60 de contracte de voluntariat, cu studenți de la Psihologie, Psihopedagogie, Asistență socială, care sunt extrem de dedicați. Practic, sunt două programe foarte diferite. Orele de voluntariat nu înseamnă ore de practică, sunt absolut benevole din partea studenților, pe când orele de practică sunt impuse de univer-sitate și au alt statut.

Ce presupune terapia copiilor cu au-tism?

Sunt multe terapii alternative acum, care încep să se dezvolte și să crească în interes poa-te. Totuși, singura terapie validată științific în recuperarea copiilor cu autism rămâne cea comportamentală. Aceasta este principalul serviciu pe care îl oferim la Autism Transilva-nia, după care urmează activități de recupera-re logopedică, de kinetoterapie, de integrare senzorială și un serviciu special de integrare școlară.

Ce recomandați studenților care doresc să dea o mână de ajutor?

Cred că, indiferent de domeniul în care activezi, poți să ajuți pe cineva care e în di-ficultate. Poți să alegi să te uiți în jurul tău. Sunt foarte mulți oameni care au nevoie de ajutor. Parcă cel mai sensibil subiect sunt co-piii totuși, iar un copil cu autism care nu poate să-și comunice nevoile, dorințele, stresul, du-rerile decât prin comportament e cu atât mai mult o persoană care are nevoie de sprijinul celor din jur, de înțelegere, de toleranță și de implicarea efectivă a celor din jurul lui.

Interviu realizat de Anca Scutelnicu

O oază de liniște și bază de cercetare pentru studenții de la Biologie se află chiar în centrul orașului. Unul dintre cele mai cunoscute și apreciate obiective ale Clujului este Grădina Botanică „Alexandru Borza”.Un secol de istorie

Grădina a fost fondata în 1872, având o suprafață inițială de 4,3 hectare. Datorită pro-fesorului Richter, suprafața sa a crescut la 9,6 hectare, iar, în 1920, profesorul Alexandru Borza a elaborat planul de reorganizare a unei noi grădini botanice care ajunge în prezent la o suprafață de 14 hectare.

„Astăzi, grădina deține peste 10 000 de specii de plante, număr foarte mare pentru un asemenea obiectiv, fapt care a dus la o evaluare a Grădinii noastre printre cele mai prestigioa-se din lume”, spune profesorul Vasile Cristea.

Vasile Cristea este directorul acestei minu-nate grădini. Din experiența sa în acest mic paradis al orașului Cluj-Napoca, povestește cu durere despre lipsa de respect a oamenilor față locul pe care l-a ocrotit atâta timp. „Aproape zilnic văd oameni care pleacă de aici cu cel puțin câte un exemplar de flori... se fură”.

Aceste fărădelegi nu stau însă în calea fai-mei Grădinii Botanice.

Călătorie în ParadisDe pe aleea principală, ajungi să te des-

prinzi total de lumea exterioară. Un univers paralel se arată... Ai ajuns în paradis. Flori de toate culorile și arbori de toate formele te cheamă, parcă. Miresmele îmbietoare îți transmit mesaje de nedeslușit pe care trebuie neapărat să le descoperi.

Sectorul ornamentalAstfel, ai ajuns în sectorul ornamental al

Grădinii Botanice. Cu sufletul la gură, te apro-pii de Rosarium... Trandafiri de toate culorile, din toate colțurile lumii, se întind grațios spre soare, au un parfum aparte și ei o știu prea bine... Nu-ți poți desprinde privirea, dar în stânga imediat te atrage Grădina Meditera-neană cu ale ei podoabe.

Plante și f lori mediteraneene îți trag cu ochiul, însă la numai câțiva pași se deschide Grădina Japoneză.

Grădina JaponezăGrădina Japoneză este aranjată în stilul

tradițional gyo-no-niwa și cuprinde elemente de peisaj specifice Japoniei, aranjate într-un cadru tradițional japonez: un lac creat arti-ficial, în mijlocul căruia se află o mică insulă legată de marginile lacului pe o parte printr-

un pod curbat japonez la capătul căruia se află o poartă sacră, iar pe partea opusă se află un podeț din piatră. În jurul lacului sunt dispuse patru lanterne de piatră, zona fiind amenaja-tă cu plante aduse din Orientul Îndepărtat. Evident, nu-ți vine a crede ochilor unde ai ajuns... Susurul blând al apei îți mângâie duios aparatul olfactiv și nu te poți abține a te opria

și a admira priveliștea.După sectorul ornamental, care se în-

tinde de la intrarea principală și până la Clădirea Muzeului Botanic și a Herbarului Universității, care adăpostește 650.000 de coli de plante presate și alte 6.900 de piese divers conservate, se află Serele mici.

Sectorul fitogeograficAleea principală merge mai departe... că-

rări ca din basme conduc la un alt sector. Sec-torul fitogeografic. Aici se pot admira colecții de plante aranjate în funcție de asociațiile lor naturale; întâlnim plante din Himalaya, Altai sau Caucaz, până la Complexul Serelor. În aceste sere găsim plante tropicale și subtro-picale, în spatele cărora se află și tulpina celui mai mare plop canadian, „salvat” de lângă șantierul arenei municipale. În sere, pot fi admirate mai multe tipuri de cale, dar și f lori dintre cele mai neobișnuite.

Grădina RomanăSă nu uităm de Grădina Romană sau gră-

dina lui Pliniu. Aceasta se află chiar în fața complexului de sere și este dispusă în jurul statuii zeiței romane a agriculturii Ceres, în acest spațiu fiind aranjate o serie de piese ar-heologice descoperite în orașul roman Napo-ca, printre care și două sicrie romane. Este un loc minunat pentru puțină odihnă... te așezi pe o bancă și ai senzația că ai putea sta aici pentru totdeauna. Cântecul păsărilor, împletit cu mireasma florilor abia înflorite, reușesc să te convingă că ai vrea să trăiești aici pentru totdeauna.

Însă trebuie să mergem mai departe fiindcă acest paradis are și alte minuni de oferit.

Turnul de apăImediat în stânga grădinii romane, o

veveriță este dornică să-ți arate calea spre sec-

torul medicinal, unde sunt plante cunoscute datorită proprietăților lor medicale și curative.

Aici găsim totodată turnul de apă în care se poate urca. Să ajungi în vârful lui poate fi o adevărată aventură, dar, odată ajuns, pe lângă priveliștea de sus poți admira numele și alte înscrisuri scrijelite de trecători pe pereți. Bazinul ce deservește turnul de apă are o ca-pacitate de 80.000 de litri.

Acum, că cerul s-a acoperit de nori mari fu-murii, ne îndreptăm cu pași repezi spre ieșire...

Așadar, dacă sunteți doar prin tranzit în Cluj sau locuiți în oraș, nu ezitați să intrați în paradisul verde al Grădinii Botanice din Cluj, un simbol al Clujului în cei 100 de ani de existență și o resursă valoroasă de diversitate vegetală și peisagistică, o destinație obligato-rie pentru turiști și copiii aflați în excursii...

Reportaj şi fotografii de Mira Stoiculescu şi Răzvan Peștean

Grădina Botanică a Clujului, comoară a Ardealului

Grădina deține peste 10 000 de specii de plante, număr foarte

mare pentru un asemenea obiectiv, fapt care a dus la o evaluare

a grădinii noastre printre cele mai prestigioase din lume.

Vasile Cristea, director Grădina Botanică

Foto

: Arh

ivă

pers

onal

ă M

ilena

Pru

nă

de studenţi sunt voluntari în acest

moment la Asociaţia Autism Transilvania, lucrând cu copiii din

Cluj-Napoca.

60

3 MAI 2012 | Nr. 5 3 MAI 2012 | Nr. 510 11







UMANE




AMPOSDRU



UMANE


CNDIPT















Studentul, frigiderul şi mâncarea uitată

Sportul, fie de performanță sau doar din plăcere, reprezintă o parte importantă în viața tinerilor. Pentru cei care s-au săturat de să-lile de fitness și caută o alternativă, artele marțiale sunt o soluție. Karatele sau stilul de luptă al japonezilor a fost introdus în România după anii 90. Prin multă implicare și dăruire, pasionații acestui tip de luptă au reușit să se impună în compețițiile internaționale. Liviu Crișan, președintele Federației Române de Karate WKC, este unul dintre pionierii acestei discipline, în România.

Care este stilul de luptă practicat în ca-drul Clubului Politehica?

Stilul de luptă practicat de sportivii noștri este Shotokan, o ramură a karate-ului. Este unul dintre cele mai răspândite stiluri de luptă din lume.

Ce v-a determinat să alegeți artele marțiale?

Sursa mea de inspirație a fost binecunos-cutul personaj din revista „Pif Gadget”, Dr. Justice. Urmărind aventurile personajului, am știut că asta vreau să fac „când voi fi mare”. Apoi a urmat facultatea, adevăratul punct de pornire al carierei mele. Am întâlnit acolo un coleg la fel de pasionat și împreună ne-am înscris la un club ilegal de karate. Din cauza vârstei și a lipsei unui mediu profesionist, am ajuns la concluzia că aș putea face mult mai multe ca antrenor. A urmat o perioadă de pregătire în Elveția, după care m-am întors în România, unde am început să pregătesc campionii de mai târziu.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră artele marțiale?

Știți cum e... întrebarea asta are un răspuns standard: un mod de viață! Nu știu acum dacă aș putea să folosesc expresia asta sau nu, dar chiar o simt. Pentru mine, e într-adevăr me-diul în care mă simt bine și în care am reușit să mă dezvolt.

Știu că ați antrenat de-a lungul timpu-lui numeroși campioni. Care este cheia succesului?

Răspunsul la această întrebarea nu este determinarea sau antrenamentele intermi-nabile, ci informarea la zi. Bineînțeles că și pregătirea sportivilor este importantă, dar, privind în trecut, putem spune că înainte de revoluție și perioada imediat următoare eram foarte, foarte în urmă cu ceea ce însemna ka-rate-ul competițional. Între timp, am realizat cam ce trebuie să facem ca să ajungem în vârf și am reușit să avem primul mare succes în 1999. Deci, după nouă ani am avut primul campion mondial, iar după alți 4-5 ani eram recunoscuți ca sursă de campioni mondiali și europeni.

Care sunt principalele beneficii ale aces-tui sport?

În primul rând, atunci când vorbim despre karate, trebuie să avem în vedere două aspec-te: partea de karate-sport este doar o mică feliuță dintr-un tort destul de mare, iar par-tea competițională este interesantă în special pentru cei tineri. Cu toate acestea, karate-ul poate fi practicat până la adânci bătrâneți, practic până te țin balamelele, cum se zice.

Nu este neapărat să faci competiție pentru a avea satisfacția practicării artelor marțiale, pentru a simți că trăiești prin sport!

Ați observat un interes pentru artele marțiale din partea studenților?

E greu să spunem acum de existența unui interes din partea studenților, în mod special. Studenții înscriși la Clubul Politehnica sunt în general foști campioni de la grupele inferi-oare. Într-adevăr, la nivelul anilor 90, vârsta

medie de la care se începea practicarea artelor marțiale era 18 ani, acum însă este foarte greu să faci performanță dacă nu începi de la o vârsta fragedă. Există studenți dornici să în-ceapă acest sport, dar aceștia sunt conștienți de faptul că le lipsește pregătirea specializată. Astăzi, nivelul competiției a crescut enorm, iar pentru a ajunge campion, dacă nu începi de la 8-9 ani, e foarte greu să ajungi în vârf.

Interviu realizat de Alisa Cîmpian

Liviu Crişan, de la Dr. Justice la conducerea Federaţiei Române de Karate WKC

Că tot a trecut mini-vacanța de 1 mai și maxi-vacanța de Paște, ne-am întors în Cluj și-am găsit ce-am lăsat. Unii au lăsat curățenie și au găsit balamuc, alții au lăsat dezordine și au găsit tot dezordine, iar cei mai nefericiți dintre noi și-au lăsat spațiul de locuit curat, însă la întoarcere au avut parte de mici surprize uitate prin frigider.

Fie că locuim în cămin, fie că ne luptăm cu facturile și stăm în chirie, toți avem cel puțin un coleg ori mai dezordonat, ori mai uituc, ori puțin mai „lipsit de simț”... ori toate la un loc. Îl iubim, dar, totuși, parcă e prea de tot când își lasă mâncarea să se strice în frigider ori când te trezește dimineața foșnindu-ți pungi pe la urechi.

Și, bineînțeles, acestui coleg i se vor sparge toate în cap, că, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, însă nu aici dorim să ajungem. În continuare, ca să ne fie mai ușor, acest coleg care face ce face și ne scoate din minți va fi numit „Cole-gul Inculpat”. Colegul Inculpat, așa cum am amintit mai sus, are o grămadă de obiceiuri enervante și, în general, nu se jenează de ni-meni, însă când pleacă acasă o comite rău.

„Mi s-a făcut fața curcubeu, la fel ca frigiderul”

Denisa este studentă în anul I la Comunica-re și Relații Publice și împarte apartamentul cu o colegă plus Colegul Inculpat, bineînțeles. Se întâmpla înainte de vacanța de Paște, când, cuprinse de spiritul sărbătorilor, fetele și-au făcut bagajele, au făcut curățenie, au golit frigiderul, l-au dezghețat și duse au fost.

Doar că una dintre ele (Colegul Inculpat) n-a înțeles exact ce înseamnă să dezgheți frigiderul. Știa doar că trebuie să-l scoți din priză. După o săptămână și un pic, Denisa se întoarce în Cluj și dă peste „Narnia din frigider”. „Când am am deschis ușa, m-a izbit un miros foarte greu, frigiderul arăta ca un curcubeu de mucegai. Instantaneu, mi s-a făcut fața curcubeu, la fel ca și frigiderul”, îȘi aminteȘte ea.

Partea cu adevărat scârboasă a fost cea în care Denisa a trebui să curețe de una sin-gură frigiderul ce nu mai suporta amânare. Bineînțeles, antipatia față de Colegul Inculpat a sporit după această ispravă și, indiferent ce

ar face, reușește să-și scoată din sărite cole-gele.

Flori de mucigaiNu numai cei care locuiesc în chirie au par-

te de Colegi Inculpați. Căminele studențești se bat și ele cot la cot pentru titlul de „Cea mai frumoasă floare de mucegai”. Coincidența face ca procesul de alterare al alimentelor să se desfășoare tot pe parcursul unei săptămâni, tot în vacanța de Paște.

Cadoul de bun venit în cămin pe care l-a primit Patricia, studentă la Litere în primul an, se afla pe masă. Încă de când a intrat în încăpere, simțise că ceva nu e în regula, în cameră era un miros dubios care provenea de undeva dinspre zona mesei, însă iadul s-a dezlănțuit doar când din neatenție a ridicat o farfurie de pe o oală. Înăuntru se mutaseră abuziv vreo trei familii de mucegai.

„Când am văzut oala, nu mi-am dat seama ce-a fost înainte acolo, oricum mi-a venit să vărs instantaneu. După ce am aruncat oala, am descoperit că în ea erau sarmale”.

De data aceasta, Colegul Inculpat n-a sfârșit prin a fi bârfit și făcut în toate felu-rile, ci a fost mai mult ironizat, iar fotografia cu oala de sarmale cu un consistent adaos de mucegai încă circulă printre colegi.

Deschizând frigiderul, am înțeles că toată fericirea vine de-acolo

Rămânem tot în Hasdeu, unde Ana, stu-dentă la Jurnalism în anul I, se confruntă cu veșnica problemă a Colegului Inculpat. Întor-cându-se din vacanță, după 14 ore petrecute în autocar împreună cu o altă colegă de cameră, Ana ajunge pe la ora 6 dimineața în cămin. Fericite că ușa de la cameră este închisă și nici o altă colegă nu se întorsese, cele două au încercat să intre, însă de cum au trecut pragul le-a izbit un miros straniu, de parcă cineva sau ceva tocmai s-ar fi descompus în apropiere.

Erau convinse că mirosul se datorează ae-rului închis din cameră, dar... „deschizând frigiderul, am înțeles că toată «fericirea» vine de-acolo. Se pare că o colegă de-a noastră, care plecase ultima acasă, a scos frigiderul din priză, dar a uitat o bucată de cașcaval în el... era, desigur, «colorat», dar culoarea nu putea eclipsa mirosul”.

Chiar dacă erau obosite după 14 ore pe drum, fetele au trebuit să se pună pe treabă și să curețe frigiderul, mâncarea adusă de ele risca să se strice, așa că timp de mai bine de 30 minute s-au chinuit cu «monstrul». Au încercat de toate, de la oțet la cafea, însă mi-rosul îngrozitor s-a mai păstrat aproape două săptămâni.

Însă nu doar frigiderul conținea surprise. Pe pervazul geamului au găsit o cană în care se aflau rămășitele a ceea ce a fost odată cafea cu lapte. În cană își făcuseră culcuș câteva tipuri de ciuperci cu o accentuată tendință de extindere. Cum se întâmplă de obicei, gafa Colegului Inculpat a făcut doar ca nivelul de antipatie asupra lui să crească.

Foaie verde, foaie-ngustă, ce-aș mai mânca o zacuscă

Cam toată lumea știe că studentul n-are bani, însă, și când are, lasă în urma lui bor-cane pline... jumătate cu zacuscă, jumătate cu mucegai. De obicei, studenților care locuiesc în chirie li se mai întâmplă să cumpere trei pâini și să mănânce doar din două, iar cea rămasă ajunge hrană de porumbei.

Oricât de mult am încerca să ne ferim de colegi nesuferiți, mereu vom da peste ei, e im-posibil să scapi, chiar dacă inițial par oameni de încredere cu care ți-ar plăcea să locuiești, mai târziu tot vor ieși la iveală defectele.

Și colegii sunt nesuferiți, și mâncarea se strică, și studentul iar nu are bani, și studen-tul iar suferă de foame... până la următorul transport „fraudulos” de mâncare de acasă.

Teodora Căbuț

Foto

: Teo

dora

Căb

uț

Mi-am petrecut o parte mare din viață în Sfântu Gheorghe, iar o alta, mai scurtă, la Cluj: două orașe diferite,

cu moduri de viață.Cu toate acestea, există un lucru comun pe

care continuu să-l constat într-un mod per-manent. Se găsesc foarte multe știri despre discriminarea oamenilor. Aceste diferențieri sunt peste tot, mereu prezentate, la scară mai largă, de la cazuri mai mici, la situații extre-miste. Zilnic se produc fapte discriminatorii.

Suntem deja obișnuiți cu faptul că une-le grupuri de persoane nu sunt angajate în diferite posturi, nu sunt tratate în presă cu

demnitate și nu sunt luate în calcul în lumea vedetelor. Acești oameni nici nu vor fi luați în considerare cât timp există diferențe din-tre oamenii unui popor. Trebuie să inversăm roata, trebuie să ne uităm în aceste situații la calitățiile fiecăruia, nu la culoarea tenului sau la limba lor vorbită.

Familia, școala și biserica trebuie să-și reo-rienteze atenția asupra necesității de moralita-te și să condamne orice faptă de discriminare. Trebuie să arate modele tuturor oamenilor, nu numai celor favorizați, dar și celor care nu s-au putut integra în totalitate în societate.

Părinții trebuie să evidențieze greutatea

faptelor de diferențiere etnică. Trebuie să vorbească despre faptul că suntem oameni diferiți din mai multe puncte de vedere, dar, în același timp, suntem uniți prin sintagma de societate. Fiecare om are drepturile sale, care nu ar trebui să fie încălcate.

Școala trebuie să dea putere procesului educațional, concentrându-se pe formarea copiilor într-o manieră unită. Trebuie să în-curajeze un comportament social, prin diferite programe, care să îi învețe pe elevi că sunt la fel, fără nici o diferență.

Biserica ar trebui să îi crească pe credincioși ca pe niște „oi” care încă nu și-au găsit locuri-

le în viața lor. Ar trebui să vorbească despre umanitate, drepturile spirituale ale omului, acceptarea celuilalt cu toate însușirile sale.

Însă, discriminarea continuă să reprezinte o problemă globală, care nu poate fi combătută în totalitate nici de Justiție. În acest caz, nu este de ajuns sistemul României ca să elimi-năm această problemă, ci trebuie să interve-nim și noi, cetățenii. Nu este suficientă mila unor persoane față de cele dezavantajate, ci este nevoie de ajutorul tuturor!

Csilip Andrea

Din nou despre discriminare

Jurnal de tren E uimitoare deschiderea pe care o au

călătorii pe tren față de necunoscuți spre a le povesti tot felul de aspecte amuzante, personale, în detaliu! Câteodată, stau să mă gândesc: oare care e elementul declanșator al acestei încrederi ciudate?

În trecutul meu de călător obișnuit cu trenul, mi-am dat seama că pot fi mai multe cauze: empatia dintre oamenii care se regăsesc în aceleași povestioare de viață, aspectul plăcut agreat de per-soana de lângă sau din fața ta (asta se aplică de obicei în cazul conversațiilor fată-băiat) sau chiar agrearea reacțiilor celui cu care vorbești. Ultimul caz știu că sună cam ciudat, dar depășește cu mult „plăcutul la prima vedere” și este ceva mai mult decât simpla empatie.

Cum să improvizezi un meci de debate

Într-o zi cu soare și cu ploaie, m-am decis să merg un pic până acasă. Am nimerit cursa directă Cluj-Napoca – Brașov, cu cele mai inconfortabile scaune (alea albastre, foarte tari). Și, cum nu se punea problema să adorm, am început să mă uit în jur să văd dacă aș avea cu cine schimba două vorbe.

În dreapta mea, erau doi tipi, pe la

vreo 25-27 de ani, care tot vorbeau despre cărți, filme și, la un moment dat, despre anatomie și operații (din câte am înțeles eu). Verdictul: trebuiau să fie studenți la medicină. Dar ceea ce era interesant nu era conversația lor, ci micile atacuri ver-bale ale unei fete ce stătea față în față cu ei; ori de câte ori avea ocazia, le întorcea vorba, nu oricum, ci prin jocuri de cuvin-te parcă atent alese și pregătite special pentru cei doi. Urmăream și reacția celor doi: unul dintre ei era ceva mai arogant și încerca să-i întoarcă vorba, dar nu reușea nici măcar să atingă nivelul de sarcasm al fetei care era cu vreo 5-6 ani mai mică decât el; celălalt se distra copios când vedea cum se „împung” cei doi.

La un moment dat, am observat că nu eram singurul specator al micului meci de debate: „vecina” de vizavi zâmbea amuzată aproape la fiecare frază acidă a fetei, iar, la un moment dat, înfrângerea marelui rezident la medicină generală a fost atât de acută, încât vecina mea n-a rezistat tentației și s-a lansat și ea în conversație.

În acel moment, toate privirile s-au întors către ea de parcă ar fi deranjat finala mondială la șah. „Intrusa” a folosit pretextul curiozității, adăugând faptul că apreciază modul de atac verbal al fetei

pentru că și ea obișnuiește să fie așa la muncă.

În loc de concluzieChiar dacă dezbaterea era foarte acer-

bă, studentul de la medicină cu simțul umorului a calmat spiritele, începând să spună glume specifice domeniului lor. Și, ca în orice domeniu, glumele au far-mec numai dacă știi exact la ce se referă micile gesturi și simboluri. De asta după aproape fiecare glumă râdeau numai cei doi studenți, iar după explicațiile de ri-goare reușeam să schițăm și noi un mic zâmbet cu un pic de regret față de lacu-nele noastre din domeniul mediciniei.

Călătoria a fost pentru mine ca un meci de fotbal pentru un spectator ne-cunoscător: un pic obostitoare, dar in-teresantă. În final, am decis că în cazul în care ne mai întâlnim prin Cluj sau prin Brașov (toți am coborât în acolo), o să ne salutăm uitându-ne la ceas cum se uită ginecologii; astfel vom ști cine ne salută fără a fi nevoie de repovestirea circumstanțelor în care ne-am cunoscut. (imaginea explică totul)

Cristina Ungurean

Știi cum se uită ginecologii la ceas?

Foto

: Flo

reșt

i-Gilă

u.ro

Foto

: Cris

tina

Ung

urea

n

3 MAI 2012 | Nr. 512






UMANE


CNDIPT








Publicația STUDENTIMES este editată de studenți de la Universitatea Babeș-Bolyai, participanți la Proiectul VEHMED.

Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Investește în oameni!Domeniul major de intervenție 2.1. „Tranziția de la școală la viața activă“ POSDRU/90/2.1/S/64002

Titlul proiectului: „VEHMED – Vehicule media pentru formarea abilităților practice, televiziuni și ziare operate de studenți pentru studenți“

Editor:„AUR – Asociația Națională a Specialiștilor în Resurse Umane“

Data publicării: 3 mai 2012

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Maestrul şi Margareta, de Mihail Bulgakov

Maestrul și Margareta este, în primul rând, un roman al trecerii de la om la supra-om, prin iubire. Autorul, Mihail Bulgakov, l-a terminat pe patul de moarte, orb, dictându-i soției sale ultimele corecturi. Maestrul și Margareta nu își împlinesc iubirea în plan profan, pe pământ, dar o desăvârșesc în vis și în cosmos.

Acțiunea se petrece în Moscova, în timpul orânduirii soci-aliste, orânduire „exorcizată” de orice formă de religiozitate sau mistificare, în care își face apariția nimeni altcineva decât Satana. Acesta, întruchipat într-un anume iluzionist Woland, răscolește un oraș liniștit și monoton. În cel de-al doilea plan, al trecutului, Iisus își cunoaște călăul, Pilat din Pont, și își trăiește patimile. Aceste două planuri, diferite din punct de vedere temporal, cât și al conținutului, se întrepătrund foarte armonios, trecerea nu e una bruscă. Maestrul scrie de fapt un roman despre Pilat din Pont, iar Margareta îl citește. Astfel, există mereu câte o frază de final care face trimiterea la celălalt plan, al trecutului.

Dragostea lor își găsește un sfârșit abrupt în constrânge-rile societății. El, scriitorul ratat, ea, victima prejudecăților moscovite, forțată să întrețina o căsnicie cu un om pe care nu îl iubește.

Cartea recurge la motivul lui Faust: doi îndrăgostiți, Ma-estrul și Margareta, fac pact cu Satana. În urma acestui pact, Margareta se preschimbă în vrăjitoare ca să îl reîntâlnească pe maestru. Devine malefică, de neoprit, iar dragostea nestavilită pe care o simte o împinge să producă dezastre în Moscova.

Călătorește pe o mătura, printre stele, și e invizibilă pentru ceilalți. În tot acest timp, în care ea nu mai știuse nimic despre el, acesta se afla într-un spital de nebuni, o trimitere obișnuită la artistul ratat care își desconsideră creația, îi este străina și trăiește o dragoste neîmplinită.

Orașul este copleșit de mefiența iluzionistului Woland. Au loc dispariții subite ale unor oameni importanți, unii mor, alții înnebunesc. Woland și suita sa, un motan gras, de dimensiuni umitoare, cu o voce de bariton, pe nume Behemoth, și asisten-tul său, Azazello, un roșcat mic de statură cu burta mare și cu un colț de dinte în partea de jos a gurii, se joacă necontenit cu mintea, naivitatea și necredința oamenilor.

În trecut, Iisus își trăiește judecata. Candoarea lui pălește în fața omului înstrăinat și pornit să înfăptuiască răul. Iisus domină acțiunea din planul trecutului, sau planul cosmic, deoarece are loc și o transpunere foarte vie a Bibliei, iar planul terestru esta acaparat de iluzionistul Woland.

Opera în sine este una greu de rezumat într-un tot cu-prinzător, deoarece autorul apelează la descrieri foarte de-taliate, neplictisitoare, care înfățișează perfect toate locurile și circumstanțele în care se petrece acțiunea. Romanul este scris la persoana a treia, dar, pe parcurs, autorul își îndeamnă cititorul prin apelative de genul: „ Haide cu mine, cititorule!”, astfel, nararea are izul istorisirii orale, pare că autorul vorbește și nu scrie.

Alexandra Tucă

De la istorie am învățat că schimbările vin în două moduri: prin reformă sau prin revoluție. Ceea ce am văzut pe scena Operei Naționale din Cluj în seara de 15 ianuarie a fost mai aproape de a doua. Opera se schimbă.

Nabucco 12 nu este un remake al operei Nabucco, nu este numai „o interpretare modernă”, este ceea ce până la urmă trebuie să fie muzica și arta adevărată - peste valori de „când”. După cum spune și regizorul Alexander Hausvater, „nu există creație care să vorbescă de altceva decât acum și aici”.

Se pare că am început și eu a vorbi în atmosfera operei, cu multe impresii. Dar consider necesar a puncta câteva chestii esențiale legate de opera în sine. Nabbuco a fost a treia opera a lui Verdi, cu libretul scris de Temistocle Solera, și a fost jucată pentru prima dată la Scala din Milano, sub umele original de Nabucodonasor.

Dacă de obicei uvertura este interpretată cu cortina închisă, aici am avut parte de altceva. Nu trebuia să aștepți să se ridice „marele paravan” ca publicul să vadă ce îl așteaptă. Dacă uver-tura anticipează momentele cele mai tragice din operă, oferind ascultătorului prototipuri din ceea ce urmează a se desfășura pe parcurs, regizorul a decis că nu e destul ca acesta să doar audă. L-a făcut să vadă. Astfel, în acele uimitoare minute, a avut loc pe scenă o adevărată demonstrație. Uvertură vizuală. Ne-au fost prezentate numeroase dintre personaje și decoruri, într-o abundență și diversitate greu de închipuit.Viorica Petro-vici a realizat costume memorabile, numai rochia lui Abigaille din Salgo già del trono aurato cât făcea! Grandoare. Dacă nu ar fi gamele și sunetele cunoscute, probabil că nu mi-aș fi dat din prima seama ce văd în fața ochilor.

Sunt multe lucruri care merită spuse și punctate pentru a ne da seama felul diferit de abordare în acest spectacol. Dacă se tot vorbește că aceasta e o adaptare modernă, regizorul a folosit numeroase mijloace de expresie pentru a demonstra acest fapt. Nu am avut în față asuprirea evreilor din Babilonul antic, ci am avut SS-ul, camerele de gazare, pistoale automa-te și ochelari de soare. De asemnea, am văzut regie live sau diverse proiecții de poze și de imagini sugestive. Totul lucra ca un organism complex. Culoare, dinamică și sunet. Toate vii și pulsatorii.

O altă găselniță a regizorului Alexander Hausvater a fost

și decizia de a chema pe aceeași scena mai multe „bresle”. Nu am asista la o interpretare vocal-instrumentală, ci la un adevărat spectacol. Pe scenă au apărut soliștii, corul, dar și actori, de unde numărul impresionant de personaje și, deci, puterea mare de sugestie.

Nu știam unde să ma uit. Nu puteam cuprinde cu ochii toată scena. Decorurile create de Dobre-Kothay Judit fascinau ochiul. Bine că sunetul, sub bagheta dirijorului Adrian Morar, venea de peste tot.

M-au impresionat, cu siguranță, ariile lui Abigaille, inter-pretată de Madeleine Pascu. Din perspectiva mea, au fost cele mai memorabile.

Faptul pe care vreau să îl accentuez în mod special este că s-a reușit să se facă un teatru în care se cântă mai mult decât o operă în care se joacă, ceea ceea ce înseamnă schimbare. Și totuși, cum îmi aleargă gândurile. Atâta spirit, nerv și retră-ire. Cu siguranță că regizorul a reușit să schimbe cronotopul, să facă un fel de timp mitic, care se întâmplă și aici și acum. Nimic nu a fost scos din context. Spectatorul nu a fost depla-sat în timp, ci mai degrabă timpul a fost reitinerat. Totul s-a aglomerat într-o singură trăire.

Și de ce totuși Verdi? Pentru că e clasic? Pentru că e Verdi? După cum afirmă Escudier „Verdi nu avea decât 3 pasiuni. Ele atinseseră însă o forță imensă: dragostea pentru artă, senti-

mentul național și prietenia”. Verdi a adus specificul național pe scenă, a făcut din operă ca un mijloc de comunicare cu semenii săi, prin care a vrut să le arate idealurile și năzuințele proprii. Cred că asta era. Opera și mai ales Nabucco 12 a fost un gest în această direcție. Pe lângă faptul că a reprezentat zbuciumările unui popor asuprit de-a lungul anilor, opera a mai arătat cu degetul la realități curente. Aici mă refer cu siguranță la sfârșit, care a fost pe larg comentat și punctat în presă, chiar a doua zi după premieră.

La sfârșit ne-a aștepta încă o surpriză. Piesa a mai fost interpretată odată, de data aceasta în limba română, cu aju-torul publicului, după ce câțiva artiști au împrăștiat prin sală versurile de la „Dor de țară”. Despre steagul României și halate albe nu mai are rost să vorbesc.

Și așa se schimbă opera.Și așa se schimbă timpurile. Alexander Hausvater

recunoaște „Eu cred foarte mult în Nabucco 12[…] e un spec-tacol care și i-a schimbat pe ei(artiștii Operei din Cluj, n.n.), cum m-a schimbat și pe mine.”

Lena Gangan

Spectacol interpretat în limba italiană, Adrian Morar – dirijor, Alexander Hausvater- regia artistică, Dobre Kothay Judith- decoruri, Viorica Petrovici –costume, Jakab Melinda- coregrafie, Corneliu Felecan-dirijor cor.

Foto

: Nic

u Ch

erci

u

Nabucco 12, Nabucco forever

Proiect coănanțat din ondul Social uropean prin Programul...

Documents

Transcript of Proiect coănanțat din ondul Social uropean prin Programul...