Alegerea capitalei in 1859 Bucuresti- Focsani

Idealurile de unitate, independenţă şi libertate naţională au

constituit dintotdeauna ''visul de aur'' al poporului român, cauză

sfântă a tuturor eroilor anonimi ai neamului căruia i sau dedicat sau

pentru care sau jertfit dea lungul secolelor. Dintre acestea, idealulul

unirii tuturor românilor, o permanenţă de fapt a găndirii politice în

secolul XIX, se va afirma cu pregnanţă în contextul de efervescenţa

naţională şi naţionalistă, creat de revoluţia de la 1848, având largi

reverberaţii şi în oraşul de pe cele două maluri ale Milcovului.

Unirea Principatelor Române cunoscută ca Mica Unire a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și

reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de

personalitatea luiAlexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5

ianuarie 1859  în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces

complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări.

HARTA UNIRII PRIMCIPATELOR ROMANE

Climatul evenimentelor din prima jumătate a secolului vor face şi din Focşani un centru al

luptei unioniste atât pentru Moldova, cât şi pentru Muntenia.

Aici, ideea de unitate naţională capătă o notă caracteristică, particulară putem spune, şi

aceasta se datorează în primul rând situaţiei oraşului, împărţit în două de hotar, ceea ce îl face apt

de a putea percepe, ca ocutie de rezonanţă, în mod nemijlocit evenimentele, dar şi diferenţele ivite

pe plan social şi economic întruna sau cealaltă din cele două ţări surori. Manifestările unioniste

îmbracă aici forme variate, izvorâte din convingerea fermă a focşănenilor că locuitorii din stânga şi

dreapta Milcovului sunt fii aceluiaşi popor.

Aşezat în centrul Principatelor prin poziţia sa geografică, Focşaniul putea să devină, dacă

eveimentele îi permiteau, obiectul de interes al ambelor ţări, cu alte cuvinte amplasarea sa neutră la

graniţă, lar fi putut transforma în anumite condiţii istorice, în capitala statului unit român. Între Iaşi

şi Bucureşti, cele două capitale istorice ale Principatelor, independent de alte considerente

obiective, aşezat la egală distanţă de ele, Focşaniul se impunea de la sine ca o a treia variantă, cel

puţin pentru faptul că astfel se puteau evita animozităţile izvorâte din patriotism regional îngust.

Ideea este mai veche şi o întâlnim discutată inclusiv în corespondenţa diplomatică străină,

când la 1834, Du Bois le Comte, călător francez în Principate, comunică următoarele guvernului

său:

''La început Domnitorul ar putea rezida alternativ în amândouă capitalele sau capitala sar

stabili în oraşul Focşani, care este tăiat de linia de graniţă fixată între amândouă ţările.''

Aceeaşi idee, fără a preciza numele oraşului, dar cu o adresă directă la Focşani dacă ţinem

seama de poziţia sa, este reluată şi în Actul Constitutiv al Comitetului Central al Unirii cu sediul la

Iaşi, redactat la 30 mai / 11 iunie 1856, care la articolul 2, punctul 1, stipula următoarele:

„Statornicirea unei Capitale noi în mijlocul ambelor ţări.

Presa din ţară (Gazeta de Moldova) şi din străinătate (''Le Moniteur Universel'') avea să

discute avantajele pe care le prezenta Bucureştiul în raport cu Focşaniul ca posibilă capitală a

statului unit, reluând articolul lui Paul Bataillard din „Le Moniteur Universel”, din 18 septembrie

1856, Gazeta de Moldavia nr. 75 din 20 septembrie, afirma următoarele:

„Pentru a evita toate rivalităţile posibile sa vorbit, în sfârşit, de a alege de capitală Focşani,

care se afla la graniţa celor două ţări. Dar acest oraş pierdut între pământuri, nu are nici o

importanţă, el nu oferă nici o resursă materială pentru apărare,el nu reprezintă nici un avantaj

acumulat de Bucureşti...”

Acelaşi articol sublinia în mod semnificativ şi faptul că „se poate spune însă că nu exista

nici un moldovean sau valah care nu ar accepta un oraş oarecare drept capitală, dacă acesta ar fi

preţul unirii.” Odată pusă în discuţie, îşi găseşte susţinătorii pro sau contra, chiar dacă aceştia nu îşi

exprimă părerea în mod direct.

Focşani-o potentiala capitala

Pe măsură ce evenimentele se precipită, oraşul de pe Milcov intră tot mai mult în discuţia

generală ca un posibil centru în care să se realizeze de fapt Unirea, ceea ce iar fi conferit implicit,

cel puţin temporar, calitatea de capitală.

Convenţia semnată de puterile garante în august 1858, fără a satisface dorinţa de unire

deplină a tuturor românilor, avea să confere prin conţinutul articolelor sale, îndeosebi art. 27 şi art.

38, o importanţă deosebită oraşului Focşani unde urmau să funcţioneze cele două organisme

importante ale Principatelor Unite, Comisia Centrală şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.

Sala de sedinte a Comisiei Centrale de la Focsani 1859-1863

În noul context creat, desigur favorabil oraşului Focşani, convocarea Adunărilor Elective care

conform Convenţiei urmau săi aleagă pe cei doi domni, aduce în discuţie un nou proiect, care

încearcă să realizeze în noile condiţii schimbate, Unirea. Pe scurt, este vorba despre aşa zisul

„proiect Panu”, care urmărea înfăptuirea deplină a Unirii pe o cale insolită, prin convocarea

ambelor guverne, unite întrunul singur la Focşani şi nu o Comisie Centrală, după care ar fi urmat

alegerea unuia şi aceluiaşi domn pentru amândouă ţările, în sensul dorinţelor exprimate în

Adunările adhoc.

Este evident însă având în vedere demonstraţia noastră că un guvern unit la Focşani chiar

pentru scurtă durată ar fi echivalat cu transformarea oraşului întro veritabilă capitală. Dubla alegere

a lui Cuza avea însă să dea în mod neaşteptat un nou impuls planului propus iniţial de Panu.

La 28 ianuarie/9 februarie după ce Cuza fuseese deja proclamat domn şi în Ţara Românescă,

redactând răspunsul la mesajul de mulţumire a domnului, M. Kogălniceanu, cerea nici mai mult

nici mai puţin decât convocarea ambelor Adunări la Focşani, pentru ca Unirea Principatelor „să

ajungă a fi un act definitiv şi recunoscut de areopagul Europei.”

Propunerea, deşi a întâmpinat opoziţia lui Lascăr Catargiu, a fost adoptată de Adunarea

Electivă a Moldovei. În aceeaşi şedinţă se vota şi adresa redactată tot de M. Kogălniceanu către

Adunarea Electivă din Bucureşti, în care se propunea întâlnirea ambelor Adunari la Focşani.

„Vă rugăm dar să veniţi şi voi... sub steagul Unirii, să ne întâlnim la Focşani, unde punând mâna

în mână să le legăm atât de strâns încât, chiar soarta rea să nu le mai poată despărţi... La

Focşani, la Focşani dar! Şi acolo împreună, cu binecuvântarea Dumnezeului părinţilor noştri, să

serbăm marea sărbătoare „Învierea României”.

Primit cu aclamaţii (numai 3 abţineri de la vot) acest apel a fost practic fără consecinţă.

Respinsă de domnitor şi dezavuată de marile puteri, propunerea rămâne totuşi memorabilă prin

mesajul pe care îl conţine. Este însă poate demn de semnalat că în versiunea transmisă la Viena de

către consulul austriac Godel Lannoy, versiune care apoi a fost preluată şi comentată pe larg de

presa europeană, îndeosebi de cea austriacă şi franceză, finalul adresei sună puţin deosebit:

„Acolo (la Focşani n.a.) să punem ultima piatră la edificiul naţional şi să sărbătorim marea

sărbătoare a renaşterii statului român” , ceea ce este cel puţin ca spirit mai aproape de adevărata

gândire politică a lui Kogălniceanu cel de la 1848, care definise Unirea întru totul asemănător, ca

fiind „cheia boltei, fără care sar prăbuşi tot edificiul naţional.”

O expresie plastică a acestei speranţe şi o confirmare în acelaşi timp, o aduce scrisoarea

trimisă din Bucureşti la 2/14 decembrie 1858 (deci în inima evenimentelor .), de către A.G.

Golescu lui D.A. Sturza. „În zadar miam zis că noi susţinem toţi aceeaşi cauză, că noi servim

aceeaşi patrie, că Iaşi şi Bucureşti nu sunt altfel pentru noi decât două mari artere politice ale

unei singure şi aceleiaşi ţări a cărei inimă va bate întro zi la Focşani!”

Este evident că nota de dezamăgire a autorului se datora cunoaşterii prevederilor Convenţiei

de la Paris, care la data redactării scrisorii amânau realizarea visului său, iar proiectul lui Panu nui

ajunsese la cunoştinţă.

Înflăcăraţi de realizarea Unirii la 24 ianuarie, dar şi de posibilitatea ca oraşul lor să devină

capitala României unite, focşănenii din ambele părţi ale oraşului telegrafiază la 25 ianuarie/6

februarie 1859 domnitorului, pentru al felicita:

„Prea înălţate Doamne, sub impresia unei simţiri de bucurie extraordinară, inimile rămân uimite

şi nu pot exprima toate câte simţesc. Orăşenii focşăneni, locuitori ai viitoarei capitale române, nu

pot decât să zică: Trăiască România! Trăiască prinţul lor!”

Expresie a unei dorinţe pe care cei peste 60 de semnatari o luau deja drept realittate,

conţinutul telegramei ne pare semnificativ, cel puţin privitor la starea de spirit a locuitorilor

oraşului.

Tot atât de semnificativă ne apare însă şi prudenţa redacţiei ziarului „Steaua Dunării” ,care

dând publicităţii conţinutul telegramei, avea să excludă din text pasajul cel mai incitant „locuitori

ai viitoarei capitale române”, prezentând astfel o versiune prescurtată. Simplă prudenţă

redacţională sau expresie a schimbării oficiale de optică în ceea ce priveşte Focşaniul, omisiunea

există. Că totuşi speranţele focşănenilor aveau un temei am putea spune oarecum oficial, o

demonstrează felicitarea pe care administratorul de Putna, nu altul decât mai sus amintitul poet D.

Dăscălescu, numit în funcţie la 19/31 ianuarie, şi deci o persoană la curent cu intimităţile

evenimentelor politice, o trimite chiar în seara alegerii lui Cuza, anunţândul că :„fraţii noştri

munteni” l-au ales ca domn, el îl felicita în numele ţinutului ce va deveni „centrul României” 17 ,

crezând probabil în stabilirea capitalei la Focşani.

Evenimentele ulterioare nu au confirmat nici una din speranţele care sau legat de

transformarea Focşaniului în capitala României unite. La 10 mai 1859, conform prevederilor

Convenţiei şia început lucrările la Focşani, Comisia Centrală, ceea ce pentru durata cât a funcţionat

ia oferit compensatoriu oraşului de pe Milcov, şansa de a fi „a treia capitală legislativă” a

Principatelor Unite.

Alegrea capitalei

Prin aşezarea sa mai aproape de Dunăre, prin importanţa sa economică şi politică, prin

prestigiul de care se bucura în ambele Principate, Bucureştiul se va impune în mod firesc drept

capitală a noului stat. Mihail Kogalniceanu sustinea intr-un discurs ideea stabilirii capitalei la

Bucuresti, motivand ca 'Orasul Bucuresci este de seculi facut pentru ca sa fie Capitala Romaniei.

(…) Nicaierea, in nici un oras al Romaniei, nu exista un centru de lumini mai mari, un popul cu

aspiratiuni mai nationale si mai liberale, un spirit public mai neatarnat. Nicaieri opiniunea publica

n-a putut a se dezvolta si domni mai mult decat in Bucuresci'.

Perspectiva pentru infaptuirea Romaniei moderne era deschisa, astfel ca, la 22 ianuarie

1862, a fost format primul guvern unic, condus de Barbu Catargiu, pentru ca, doua zile mai tarziu,

sa isi deschida lucrarile prima Adunare Legislativa unica, Bucuresti devenid oficial capitala intregii

tari. Stema orasului infatisa o femeie asezata pe scaun, tinand intr-o mana cumpana dreptatii, iar in

cealalta, spice de grau si flori.

Nu putem încheia prezenta comunicare fără a ne referi la un ultim şi spectaculos moment

petrecut în epocă, şi anume primirea pe care oraşul Focşani avea să o facă domnitorului în drumul

său de la Iaşi la Bucureşti, cea mai fastuasă şi costisitoare de pe întregul traseu, parcurs la pas, după

cum îşi amintesc contemporanii, de către alaiul domnesc, datorită mulţimilor venite săl vadă pe

alesul naţiunii. În partea munteană fuseseră ridicate patru arcuri de triumf ornate cu stemele

Principatelor Unite, cu brazi şi stindarde tricolore, pe parcurs fiind intercalate mai multe piramide

acoperite cu crengi de brad, pe care ardeau lumânări şi felinare. Seara sau organizat focuri de

artificii, oraşul fiind luminat feeric cu ajutorul a 150 de ceaune de păcură şi 600 de ulcele cu seu, în

afara lumânărilor aprinse în 850 de felinare.

Cheltuielile făcute cu acest prilej sau ridicat la suma de 6630 de lei şi 32 de parale, enormă

pentru acele vremuri. O adresă a Ministerului Dinlăuntru a Ţării Româneşti, le aprecia „în tot

foarte mari... şi nici omunicipalitate nu a făcut asemena cheltuieli în cifră aşa de mare.” În ale sale

„Însemnări cu privire la oraşul Focşani”, I. M. Dumitrescu povesteşte pe larg evenimentul, folosind

amintirile unui martor ocular, Emanoil Cardaş, care relatează în amănunt everimentele memorabile

petrecute pe parcursul celor două zile şi o noapte petrecute de domnitor în oraş. Prinşi în focul

evenimentelor, confundând iluzia cu realitatea, dar şi entuziasmaţi de realizarea Unirii, focşănenii

încercau poate, întrun ultim şi sublim efort, să-şi convingă în acele clipe alesul, printro mirifică

primire, că oraşul lor merită şi el să fie la rândul său ales drept capitală.

Istoria a decis ca Bucureştiul să devină capitala României. Mici dar aşa după cum spunea unul

dintre iluştrii săi fii, profesorul universitar G. G. Longinescu, încărcat de istorie, Focşaniul

împreună cu Iaşul şi Bucureştiul, „formează Sfânta Treime a oraşelor cărora se datoreşte România

Mare.

Focsanii moldovenesc si Focsanii muntenesc

La aflarea vestii dublei alegeri a lui Cuza, focsanenii au mers la hotarul de pe Milcov si au

aruncat cu pietre în simbolul diviziunii orasului si în albia rîului. "Poporul din orasul Focsani ... in

entuziasmului lui, facind sarbatoare din acea zi fericita, a mers cu pompa la hotarul care trecea prin

inima acestei intinse si frumoase tari si au aruncat pietre intr-insul, dorind ca nici urmele lui sa se

mai cunoasca in viitor", se arata intr-o scrisoare trimisa Printului Cuza de focsaneni. Unul din

paradoxurile Unirii pentru locuitorii de pe Milcov a fost întîrzierea unirii oraselor de pe cele doua

maluri. La trei ani de  la Unire, Focsanii continuau sa traiasca, administrativ, ca înainte de 1859.

Existau doua prefecturi, doua tribunale, doua politii, etc. A fost nevoie de memorii si plîngeri

adresate direct domnitorului ca acesta sa-si aminteasca de focsaneni.  Pe 6 iulie 1862, Printul Cuza

semneaza decretul 482 ce prevedea unirea celor doua orase. La 10 iulie 1862 prin desfiintarea celor

doua resedinte de judet si prin unificarea tuturor institutiilor, Focsanii devin un singur oras,

resedinta a Prefecturii Putna. 

Unirea a fost actul de nastere al gazetariei focsanene

Poate actul cel mai important din punct de vedere cultural a fost aducerea unei tipografiei de

catre Comisia Centrala pentru a publica o parte din lucrarile acesteia. Este prima tipografie din

Focsani si spune mult despre viata culturala focsaneana care, la jumatatea secolului al XIX-lea, nu

avea macar o tipografie. Putem afirma ca anul de nastere al gazetariei focsanene este 1859, gratie

Comisiei Centrale care publica periodic rezultatele muncii celor 16 delegati. «Protocoalele

Comisiei Centrale a Principatelor Unite» au fost prima publicatie ce a vazut lumina tiparului la

Focsani. A doua a fost «Gazeta de Focsani» ce a aparut în 1865 pe lînga Curtea de Apel. Nici una

din cele doua publicatii nu apare Dictionarul Literaturii Române de la origini pîna la 1900

(Bucuresti, 1979).

Mos Ion Roata

Localitatea de bastina a lui Mos Ion Roata, Cimpuri, va sarbatori cum se cuvine ziua Unirii.

Dupa cum se stie, Mos Ion Roata a facut parte printre cei opt deputati de la Iasi, care au facut lobby

pentru Unirea de la 1859. Mos Ion Roata s-a nascut in 1806 si a avut patru copii care n-au parasit

niciodata satul. La 50 de ani, dupa dispute aprige cu boierii din familia Dascalescu, Ion Roata se

vede nevoit sa-si paraseasca satul si se muta cu familia intr-un catun "peste riul Susita". In 1857,

este ales deputat in Divanul Moldovei si are indrazneala sa se vaite Domnului ca boierul l-a scuipat

in fata pentru ca si-a cerut drepturile. Legendara intilnire cu domnitorul Al. I. Cuza linga Adjud, a

ramas in istorie, copii din Cimpuri fiind mindiri ca o invata la scoala. "Unde m-a scuipat boierul,

m-a sarutat domnitorul"  sint vorbele care i-au uns la inima pe taranii asupriti de boerii ciinosi ai

locului. Desi era tinar, Ion Roata a ramas mos pentru ca era sfatos si i-a infruntat cu dirzenie

privilegiatii vremii.

La Cimpuri, de la mic la mare, toti ii stiu pe de rost povestea.

Simbolul Unirii

Obeliscul Unirii din Focsani

Obeliscul Unirii din Focsani, cu o înaltime de 20 de metri, infatiseaza 85 de personaje din

istoricul act al Unirii din 1859, fiind realizat de un colectiv compus de sculptorul Ion Jalea.

Monumentul a fost inaugurat in ziua de 24 ianuarie 1976. Baza octogonala este inalta de 1,4 m, in

trei trepte placate cu granit rosu, peste care se ridica un tor de bronz inalt de 2,24 m. Un basorelief

ii infatiseaza in prim-plan pe Alexandru Ioan Cuza, inconjurat de Mihail Kogalniceanu, Costache

Negri, Vasile Alecsandri, artizanii Unirii de la Focsani. In anii comunismului, femeia de serviciu

de Prefectura avea sarcina sa curete aproape zilnic treptele monumentului din Piata Unirii.

In legătură cu numele aşezării există mai multe surse de informaţii, generand astfel mai

multe ipoteze. Unii dau crezare unui călător străin prin Principatele Romane la mijlocul secolului

al XIX-lea, care a menţionat in insemnările sale că oraşul ar data din vremea lui Vasile Lupu,

domnitorul Moldovei intre 1634 şi 1653, că l-ar fi construit aici impreună cu Matei Basarab,

domn al Ţării Romaneşti intre 1632 şi 1654, ca mărturie pentru urmaşi a impăcării lor. Alţii

afirmă că numele ar proveni de la cuvintele "foc şi ani", pornind de la faptul că aşezarea a fost

mistuită de flăcări de mai multe ori. Alte documente arheologice din anul 1574 atestā existenţa

unei aşezāri mici pe malurile Milcovului, care cu timpul a devenit oraşul Focşani.

Focşani este capitala judeţului Vrancea (fost Putna) in regiunea esticā a Romaniei, numitā

Moldova.

Bibliografie :

1- „Documente privind Unirea Principatelor”, vol. III-II, Ed. Academiei, 1959-1963

2- “Anul 1848 în Principatele Române”, Bucureşti, 19021903,vol. IV

3- “Istorii putnene”,Marasesti, Prof. Ionel Constantin

4- www.wikipedia.com