FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTSTUDII UNIVERSITARE DE MASTERATPROGRAM MASTER: EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI ANTRENAMENT SPORTIVSEMESTRUL IIIANUL UNIVERSITAR 2011-2013FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZIMASTERAND : ALEXANDRU GEORGE HALMAI

Programarea şi planificarea în voleiul de performanţă

1. Programarea antrenamentului în jocul de volei

Programarea antrenamentului sportiv reprezintă activitatea de elaborare a obiectivelor procesului de antrenament, a sarcinilor pregătirii și formelor de organizare, ținând seama de condițiile concrete în care urmează să se desfășoare activitatea. Programarea în perspectivă a instruirii sportivilor decurge din conceperea antrenamentului ca proces stadial de lungă durată, optimizat în permanență după caracteristicile competițiilor la care se participă. Aceasta afirmație este valabilă încă din momentul selecției, care se desfășoară pe bază de model, ai cărei parametrii concretizează caracteristicile esențiale ale viitoarului sportiv de performanță-campion.

Programele de pregătire pornesc de la modelele stabilite pentru jocul de volei concretizate la diferite nivele, începând cu loturile reprezentative naționale și până la nivelul secțiilor de juniori și copii, asigurând astfel, continuitatea întregului sistem strategic de realizare.

Pentru conducerea în condiții optime a activității, în cadrul subsistemului antrenament se elaborează diferite modele prospective, de pregătire și concurs, ce cuprind o serie de indicatori cantitativi și calitativi; acestea sunt experimentate, verificându-se funcționalitatea lor și a datelor vehiculate, după care, compară cu realitatea și chiar se optimizează, dacă este cazul, pentru adecvarea deplină la sarcinile propuse.

Programul cuprinde, raportat cu obiectivele principale, acțiunile înlănțuite logic și legic într-un sistem complex de directive, cu caracter elastic din care nu lipsesc mijloacele de verificare și control; ele dobândesc un caracter decisiv prin intermediul planurilor de pregătire elaborate pe diferite structuri, concepute ca un sistem în cadrul unei concepții de realizare (planificare). Pornind de la realitatea că antrenamentul sportiv în jocul de volei este un proces de lungă durată, desfășurat pe parcursul mai multor ani, conducerea sa eficientă nu poate fi realizată decât pe bazele prevederii științifice ale ansamblurilor de obiective, decizii și mijloace.

Astfel, procesul de planificare trebuie încadrat într-o strategie pe termene mai lungi sau mai scurte, concretizate în programe cu extensii diferite în ceea ce privește numărul de factori considerați. Strategia antrenamentului sportiv de performanță pornește de la modelul competiției de mare amploare (Campionat Național, Campionat European, Campionat Mondial, etc.) pentru care, vor fi pregătiți, pe baza programelor și planurilor special elaborate, sportivii selecționați.

În cadrul antrenamentului sportiv, strategia didactică se distinge prin următoarele caracteristici:

1. se angajează în permanență pe traseul relațional: obiective instrucționale—resurse—consținutul programei de instruire—metode—materiale didactice—mijloace—combinația fericită a celor 3M—planificare (programare)—aplicare în practică—forme organizatorice de pregătire—evaluare—corectare prin feed-back;

2. urmărește declanșarea și valorificarea capacităților latente, psiho-pedagogice ale învățării, adică a particularităților individuale și de vârstă, a condițiilor concrete în care se desfășoră instruirea, participarea conștientă și activă, stimularea moti-vației pentru pregătirea sportivă, transformarea unor motivații extrinseci în motivații intriseci;

3. se desfășoară sau acționează pe un teren plin de obstacole; ponderea factorilor aleatori poate fi diminuată dacă strategia utilizată este supusă raționalizării;

4. orice strategie instrucțională presupune relații omni-prezente: antrenor – sportiv; antrenor – echipă, in care rolul celor trei agenti (antrenor-sportiv-echipă) are un conținut și o amplitudine diferită;

5. strategia didactică este, în ultimă instanță, expresia capacității profesionale a antrenorului, artei de conducere strategică a procesului de antrenament.

Planificarea în antrenamentul sportiv reprezintă punctul de plecare în elaborarea strategiei de lucru cu sportivii și se definește ca prevedere științifică a desfășurării stărilor viitoarelor evenimente, exprimate sub formă de informații prognostice. Condițiile unei bune prognoze trebuie să cuprindă:

- aprecierea obiectivă a nivelului de pregătire al voleibaliștilor pe baza ana- lizei critice a rezultatelor obținute, deci situația reală și nivelul prevăzut, concretizat în obiective;

- aprecierea cât mai realistă a dinamicii progresului sportivilor proprii;- ierarhizarea adecvată a obiectivelor de instruire și de performanță și

determinarea lor reciprocă;- evaluarea îndeplinirii obiectivelor de cele mai diferite tipuri și a dinamicii

realizării acestora în raport cu obiectivul principal al întregii activități (finalitatea).

Întreaga strategie de prognoză, programare și planificare nu poate fi concepută în afara unei evidențe clare. De aceea, antrenorul, pentru a optimiza activitatea sportivului în cadrul antrenamentelor și în cadrul jocurilor, trebuie să primească continuu informații privind:

- valoarea și structura solicitărilor din antrenamente;- nivelul de dezvoltare al capacităților condiționale;- gradul de stăpânire a tehnicii și folosirea acesteia în funcție de situațiile

tactice și de adversar;- nivelul proceselor și fenomenelor psihice;

- date despre efectele imediate ale exercițiilor, materializate în reacțiile organismului în timpul și imediat după executarea acestora, dar și date despre efectul cumulativ, ca sumă a reacțiilor de “urma”.

Sistemul de pregătire multianuală include stabilirea obiectivelor, a sarcinilor, precum și determinarea, mijloacelor, metodelor și dozarea efortului pe anumite intervale de timp. Rezultatele îndepărtate ale activității de pregătire sunt reflectate în programele de pregătire, pe doi și patru ani (cicluri de Campionat European, Mondial sau Jocuri Olimpice), denumite și planuri de pregătire în perspectivă. Cele mai răspândite programe sunt cele care vizează pregătirea olimpică. În fiecare dintre planurile anuale, care sunt incluse în ciclul de patru ani, se stabilește detaliat pregătirea pentru anumite competiții, care sunt considerate trepte ulterioare de selecție în echipa reprezentativă (loturi naționale) și a clubului (în conformitate cu sarcinile stabilite pentru fiecare sportiv, avându-se în vedere posibilitățile lui în etapa respectivă). Printr-o metodologie specifică dirijării științifice, se realizează strategia elaborării programelor, întreaga activitate bazându-se pe prevederea și cunoașterea viitorului-prognoză. O bună prognoză trebuie să pornească de la date măsurabile sau relativ măsurabile, care în antrenamentul sportiv se concretizează în performanțe specifice voleiului, caracteristici ale dezvoltării fizice, ale indicilor funcționali și ale capacităților condiționale specifice sportivilor, indicilor de eficiență, care alcătuiesc modelul de jucător, de joc, de performanță etc. Cunoscându-se importanța majoră a obiectivelor, care stau la baza proiectării și organizării întregului proces de antrenament, se impune necesitatea precizării acestora cu maximum de claritate, iar în vederea asigurării unui control sistematic, se raportează permanent obiectivele imediate la cele pe termen scurt (microcicluri), la cele pe termen mediu (mezocicluri) și la cele pe termen lung (macrocicluri și cicluri olimpice). Obiectivele de instruire și performanță

Obiectivele de instruire se referă la ceea ce trebuie să îndeplinească sportivul în cadrul jocului de volei, la fiecare componentă a antrenamentului: în privința capacităților condiționale, enunțul obiectivelor stabilește și conținutul activității de pregătire:

- dezvoltarea capacităților condiționale și coordinative, după o dinamică ascendentă, pe anumite perioade de timp;

- menținerea la un anumit nivel a indicelui de eficiență, pe un interval de timp, sau după o perioadă de acumulări cantitative.

Parametrii morfologici, funcționali, biochimici și psihologici, pe care trebuie să îi îndeplinească un sportiv pentru ca să poată aspira la obiectivele respective

Criteriul morfologic constă din respectarea anumitor repere antropometrice, care determină tipul constituțional al jocului de volei. În acest sens, avem nevoie de aceeași

bază de date, adunate din surse naționale și internaționale (îndeosebi de la marile concursuri) în evoluția jocului, pentru a cunoaște dinamica tipului constituțional și a încadra calculul în dimensiunile lui legice. Evident, acești indici antropometrici trebuie să coincidă sau să fie foarte aproape de modelul maximal, rezultat și el din ansamblul potențialului de vârf al ramurilor sportive înscrise în circuitul marilor competiții internaționale. Criteriul funcțional; semnificația, numărul și valorile indicatorilor componenței fiziologice a modelului campionului sau medaliaților a reprezentat un capitol inedit. Dacă valorile modelului morfologic sunt reprezentate în diverse monografii, întocmite pe baza măsurătorilor efectuate sau a informațiilor date de organizatorii edițiilor J.O., cele fiziologice rămân, în general, tăinuite. De aceea, singura sursă de întocmire a profilului fiziologic o reprezintă înregistrările obținute prin testările de rutină ale circuitului medical bianual sau cele din literatura de specialitate. Criteriul biochimic; aceeași remarcă este valabilă și pentru tabloul biochimic, care în decursul anilor, pe măsura perfecționării laboratoarelor de profil și-a schimbat componența, concomitent cu modificarea valorilor, determinată de îmbunătățirea sau mai corectă adecvare a reactivității, la o sporire a eforturilor investite în performanță. Criteriul psihologic; o proiectare a psihicului uman este o operație riscantă pentru imprevizibilul lui, determinant de foarte mulți factori perturbatori, necontrolabili. Estimarea exteriorizării acestui psihic este de asemenea o sarcină dificilă. Cu toate acestea folosind o serie de baterii de teste se poate contura profilul psihologic al jucătorului de volei.

Calendarul competițional

Competiția este o comparație între potențialul performanțial al sportivilor în ansamblu, care se desfășoară conform regulilor specifice jocului de volei și care se evaluează pe baza unor normative general valabile. Calendarul competițional are un rol foarte important în pregătirea sportivilor, el este stabilit pe baza calendarului oficial, de către antrenor, care, cunoscând importanța competițiilor în dezvoltarea capacității de performanță, stabilește frecvența competițiilor, pregătirea specifică în funcție de adversar, dar și de importanța jocului și întocmește planificarea în conformitate cu sistemul competițional. Sistemul competițional cuprinde totalitatea competițiilor programate și organizate la nivelul jocului de volei, în funcție de nivelul la care se participă, pe o unitate de timp (campionatul național durează aproximativ un an) și formele de desfășurare ale acestora pe baza reglementărilor adoptate. Competițiile se desfășoară pe echipe și se pot împărți în funcție de gen, în:

- competiții masculine;- competiții feminine.

În funcție de vârstă, ele se împart :- competiții pentru minivolei;

- competiții pentru speranțe;- competiții pentru cadeți;- competiții pentru juniori;- competiții pentru seniori;- competiții pentru oldboys.

După obiectivele pe care le urmărește se clasifică:- campionate;- cupe;- competiții cu caracter formativ.

Dinamica și orientarea pregătirii pe ani

Se poate desfășura sub mai multe forme: în primul an accentul va fi pus pe acumulările cantitative (volume mari de

efort, dar se va urmări și dezvoltarea vitezei); al doilea an se va caracteriza prin creșteri mari de intensitate, deoarece în

acesta, de regulă, se participă la campionate mondiale și europene; al treilea an este caracterizat, în general, prin volum și se caută

perfecționarea la toate componentele antrenamentului; al patrulea an este de maxima intensitate, obținându-se rezultatele maxime.

A doua variantă este aplicată, mai ales, în pregătirea loturilor de sportivi tineri, în plin proces de consacrare :

în primul an se planifică creșteri mari de volum și acțiuni ce vizează dezvoltarea vitezei și rezistenței;

în al doilea an se caută echilibrarea volumelor mari și a intensităților; în al treilea an crește mult intensitatea și se participă la concursuri cu

adversari puternici și foarte puternici; în al patrulea an, intensitatea va fi maximă, urmărindu-se obținerea celor

mai bune rezultate.

Structura antrenamentului În funcție de numărul concursurilor importante, la care sportivul urmează să participe, se evidențiază dacă pregătirea se desfășoară sub formă de monociclu, biciclu sau policicluri specificându-se numărul și duratele perioadelor pregătitoare, competiționale și de tranziție.

Volumul pregătirii

În fiecare an de pregătire se va stabili numărul orelor de efort, numărul lecțiilor, al microciclurilor, mezo- si macrociclurilor, numărul zilelor de concurs și repaus, precum și cantitatea totală de repetare (distanțe parcurse, execuții parțiale sau integrale, greutăți ridicate). Utilizarea unor exerciții și volumul acestora trebuie strâns corelată cu orientarea efortului în funcție de mecanismele ce stau la baza acestora (anaerob, anaerob – aerob și aerob).

Factorii favorizanți ai performanței

Reprezintă una din componentele cele mai importante ale pregătirii, evidențiind, de obicei, eventualele noutăți apărute în metodica antrenamentului, în ceea ce privește materialele sportive, formele de organizare și chiar eventualii factori care pot frâna progresul.

Planificarea antrenamentului

Prin planificare înțelegem activitatea de elaborare amănunțită și precisă a obiectivelor de instruire și performanță, precum și a mijloacelor, metodelor și formelor de organizare adecvate scopurilor propuse; planurile sintetizează și sistemul de decizii programat, asigurând, în același timp, continuitatea pregătirii și ritmicitatea optimă a acesteia. Cel care conduce în sistemul nou creat este antrenorul, care este înarmat cu planul de pregătire, iar cel condus este sportivul. Rolul planului de pregătire este acela de a crea semnale de dirijare: informații privind metodele folosite în cadrul lecțiilor de antrenament, mijloacele utilizate, volumul și intensitatea efortului, durata pauzelor, natura lor, zona schimburilor energetice, valoarea estimativă a solicitărilor. Sportivul este cel care preia aceste informații, a cărui stare se modifică pe măsura scurgerii timpului, modificările vizând, de altfel, viteza individuală de adaptare la solicitările din lecțiile de antrenament, viteza cu care își însușește noile elemente tehnice sau acțiuni tehnico-tactice, starea sănătății sau dispoziția de lucru, care poate fi influențată de procesele de refacere a capacității de efort. Modificările se referă, de asemenea, la condițiile organizatorice și ambientale în care se desfășoară antrenamentul, calitatea materialelor, echipamentului, a instalațiilor și aparatelor folosite în pregătire. Planul de pregătire pretinde o elaborare amănunțită a obiectivelor de performanță și instruire, a calendarului competițional (datele, locurile de desfășurare a concursurilor, numărul starturilor și a zilelor de concurs), a metodelor și mijloacelor utilizate, a solicitărilor din cadrul lecțiilor, micro și mezostructurilor, volumul și intensitatea efortului, elaborare care nu se face rigid, mecanic, ci luând în considerație modul în care sportivul răspunde la solicitări. Planificarea, ca proces dinamic și complex de elaborare și urmărire a realizării planului, valorifică informțiile obținute prin prognoză, dar și cele de tip feed-back,

rezultate dintr-o evidență clară a activității anterioare, prin evaluarea fiecărei etape și perioade de pregătire, prin compararea acestora cu obiectivele stabilite. Planurile anuale de antrenament sunt primele forme ale planificării, în care se concretizează programele de pregătire. În elaborarea planurilor este necesară descrierea procesului de instruire, ce urmează a fi efectuat în vederea atingerii scopului, iar în funcție de tipul de plan se face și divizarea obiectivului principal (finalitatea pregătirii) în obiective secundare. Componentele planului anual:

- Finalitate – scop – obiectiv;- Calendarul competițional;- Structura antrenamentului (periodizare, macro- mezo- și microcicluri);- Solicitările de antrenament;- Dirijarea antrenamentului și controlul antrenamentului;- Baza materială, instalații, aparatură;- Formele și locurile de pregătire;- Datele controlului medical;- Dinamica preconizată de dezvoltare a capacității de performanță (formei

sportive)- Aprecierea eficienței antrenamentului și cercetarea: corelațiilor care apar în

procesul de pregătire.

2. Scopurile și obiectivele în voleiul de performanță

Scopul este strâns legat de finalitate (finalitatea antrenamentului sportiv o reprezintă dezvoltarea la maximum a capacității de performanță și obținerea celor mai bune rezultate în concurs), dar el exprimă doar o formă particulară a acesteia, în care, în determinarea obiectivă a fenomenelor se împletesc necesitatea și libertatea (de alegere subiectivă), legitatea (obiectivă) și acțiunea conștientă. Scopurile mijlocesc eficiența activităților umane, orientează acțiunea, au o funcție reglatoare și sunt un factor de corijare și control al actelor umane în raport cu varietatea și multitudinea de situații care intervin, perturbator în desfășurarea acțiunii. Obiectivul se referă la structura și conținuturile de cunoaștere care, au relativă independență, au o valabilitate intersubiectivă și o autonomie parțială în raport cu lumea finalităților. Obiectivele generale sau finale sunt obiectiveabstracte, oferind prima explicitare a ceea ce se urmărește, ele având un caracter prospectiv. Obiectivele secundare se situează la un nivel de abstractizare intermediar, delimitându-se nivelurile de comportamente cognitive, afective și psihomotorii și sunt diferențiate după importanța relativă a obiectivelor finale. Obiectivele operaționale concretizează obiectivele cu nivel de abstractizare intermediar, analizând problemele pe unități și elemente de conținut și specifică formelor concrete de comportamente pe care sportivii trebuie să le aplice conținuturilor.

Obiectivele de instruire se referă la ce trebuie să știe sau să posede subiectul pentru a putea aspsira la un anumit rezultat sportiv. Obiectivele sunt enunțate in funcție de principalele componente ale antrenamentului sportiv (pregătire fizică, tehnică, tactică, teorectică, psihologică).

În privința capacităților condiționale, enunțul obiectivelor va stabili și conținutul pregătirii:

- dezvoltarea capacităților motrice;- menținerea la un anumit nivel a acestora.

În privința deprinderilor și priceperilor tehnico-tactice, obiectivele vizează succesiunea etapelor învățării acestora:

- învățarea unui număr de procedee tehnice, specifice voleiului și execuția lor la un anumit nivel sau, reconstruirea ori modificarea celor învățate anterior;

- consolidarea deprinderilor tehnice respective, ca rezultat al acumulărilor cantitative și calitative;

- perfecționarea procedeelor tehnice, la nivel impus de cerințele competiționale și legarea acestora cu elemente noi, în scopul lărgirii fondului de exprimare, cu implicații asupra eficienței comportamentului în concurs.

Obiectivele de performanță vizează rezultatul pe care trebuie să-l realizeze sportivul sau locul pe care acesta trebuie sa-l ocupe în clasament.