Profetul Ezechiel.docx

INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC „SFÂNTUL IOSIF” IAŞI

PROFETUL EZECHIEL.

VIAŢA ŞI OPERA

IAŞI 2010

CUPRINS

Sigle şi abrevieri...........................................................................................................3

Introducere....................................................................................................................4

CAPITOLUL I. Contextul istoric al activităţii profetului Ezechiel..................................6

1. Situaţia politică.........................................................................................................7

2. Situaţia religioasă.....................................................................................................8

2.1. Activitatea profetului Ieremia................................................................................9

Concluzie......................................................................................................................9

CAPITOLUL II. Ezechiel omul şi activitatea sa.............................................................10

1. Numele profetului...................................................................................................10

2. Viaţa lui Ezechiel...................................................................................................10

3. Chemarea ...............................................................................................................11

4. Personalitatea lui Ezechiel......................................................................................14

5. Activitatea profetică a lui Ezechiel.........................................................................15

5.1. De la exil până la căderea Ierusalimului............................................................15

5.2. După căderea Ierusalimului................................................................................16

CAPITOLUL III. Cartea profetului Ezechiel..................................................................18

1. Problema autenticităţii Cărţii lui Ezechiel.............................................................18

2. Data şi locul redactării cărţii...................................................................................19

3. Structura cărţii........................................................................................................20

INTRODUCERE

4. Forma literară a Cărţii lui Ezechiel........................................................................21

5. Teologia Cărţii lui Ezechiel...................................................................................22

CAPITOLUL IV. Ezechiel în Noul Testament şi la Părinţii Bisericii............................25

1. Profetul Ezechiel în Noul Testament......................................................................25

2. Comentarii patristice la Cartea lui Ezechiel...........................................................26

Concluzie....................................................................................................................27

Bibliografie

3

SIGLE ŞI ABREVIERI

1Tes Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni.

1Tim Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Timotei.

2Cor Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni.

2Reg Cartea a doua a Regilor.

Ap Cartea Apocalipsului.

Evr Scrisoarea către Evrei.

Ez Cartea profetului Ezechiel.

Fap Faptele Apostolilor.

Ier Cartea profetului Ieremia.

In Evanghelia după sfântul Ioan.

Lc Evanghelia după sfântul Luca.

Mt Evanghelia după sfântul Matei.

Num Cartea Numerelor.

Ps Cartea Psalmilor.

cap. capitolul (capitolele).

Cf. vezi.

ed. editor.

î.C. înainte de Cristos.

tr. traducător.

trad. traducere.

INTRODUCERE

v. versetul (versetele).

5

INTRODUCERE

Un loc important printre cărţile Sfintei Scripturi îl ocupă cărţile profetice. Printre

acestea, un rol deosebit îi revine Cărţii lui Ezechiel, care urmează, în ordinea profeţilor,

după Isaia şi Ieremia.

Ca profet, Ezechiel este cel mai derutant dintre profeţi. La prima vedere el este

agresiv şi intransigent, însă este, totodată, cel care angajează iudaismul pe calea ce trebuie

să conducă spre universalismul creştin1.

Cu siguranţă, ca şi în cazul profeţilor mai vechi, Ezechiel oferă imaginea unui

Dumnezeu justiţiar şi răzbunător care inspiră profeţilor mesaje ameninţătoare, fapt care ar

putea să-l şocheze pe cititorul superficial care nu cunoaşte genurile literare ale Vechiului

Testament şi contextul istoric al activităţii profetului. Iahve pare să-i ceară lui Ezechiel o

supunere inumană, însă trebuie să se ţină cont de catastrofele timpului său, de caracterul

personal al profetului şi de reacţiile sale faţă de evenimente. Conjunctura istorică este

dificilă. Se pare că Iahve şi-a abandonat poporul, odată ce permite dispariţia autonomiei

naţionale, distrugerea centrului de cult şi exilul elitei poporului său. Aceasta a reprezentat

prăbuşirea a tot ceea ce forma conştiinţa lui Israel, întrucât Iahve era Dumnezeul naţional,

care şi-a arătat ataşamentul faţă de poporul său începând cu Moise prin cucerirea politică a

Canaanului. Alianţa lui Israel cu Iahve s-a manifestat în victorii şi triumfuri2.

Cum se putea concilia căderea regatelor lui Israel şi Iuda şi exilul ca indici ai

abandonării din partea lui Iahve cu credinţa în el?

Ezechiel a avut misiunea să lumineze acest mister. O va face în funcţie de

caracterul său de teoretician, de vizionar intelectual. El va face să pătrundă sensul

absolutului în domeniul credinţei. Credinţa profetului se sprijină implicit pe promisiunile

făcute colectivităţii trecute şi pe alianţele succesive încheiate de Iahve cu poporul său, dar,

1 Jean STEINMANN, „Introduction”, în Ézéchiel, Desclée de Brouwer, Paris 19861, 6.2 Jean STEINMANN, „Introduction”, 6.

INTRODUCERE

mai întâi de toate, există o legătură directă între Iahve şi Ezechiel, care se manifestă prin

viziuni. Este imposibil de ştiut cum trăia Ezechiel această credinţă: textul nu ne oferă decât

mărturia supunerii sale absolute faţă de exigenţele lui Dumnezeu. Ezechiel se străduie să-i

comunice mesajele, iudeilor şi celor din exil3.

Astfel, în mijlocul dezastrului, el încearcă să afirme fidelitatea divină, să

reorganizeze, să rezidească Israelul. Este nevoit să treacă peste toate barierele pentru a

transporta prezenţa divină în afara pământului patriei şi a Templului din Ierusalim,

conferindu-i, astfel, un caracter universal4.

Ezechiel este sigur de reînvierea viitoare a poporului lui Iahve, căci a avut o viziune

simbolică a acesteia. Iahve devine prezent şi în afara hotarelor Palestinei. El rămâne pentru

ascultătorii profetului şi pentru Ezechiel însuşi marele suveran, al cărui modest delegat este

regele5.

În paginile care urmează ne-am propus drept scop să analizăm, din punct de vedere

exegetic, profeţiile lui Ezechiel, aşa cum sunt ele scrise în Cartea lui Ezechiel. Pentru o

mai bună înţelegere a mesajului transmis de către acesta, vom prezenta, mai întâi, pornind

de la informaţiile din Biblie, dar şi de la cele extrabiblice, contextul istoric în care a activat

profetul. Vom expune, apoi, profilul psihic al lui Ezechiel şi puţinele date biografice care

ne-au parvenit fie prin intermediul textelor biblice, fie prin intermediul autorilor antici.

După prezentarea Cărţii lui Ezechiel, vom arăta locul pe care îl deţine profetul în cadrul

Noului Testament şi în operele Părinţilor şi scriitorilor Bisericii.

3 Cf. Jean STEINMANN, „Introduction”, 6-7.4 Jean STEINMANN, „Introduction”, 7.5 Jean STEINMANN, „Introduction”, 7.

7

CAPITOLUL I

Contextul istoric al activităţii profetului Ezechiel

Misiunea profetică a lui Ezechiel poate fi înţeleasă numai în contextul ultimelor zile

ale Regatului lui Iuda ca stat independent6.

Contextul istoric al Cărţii lui Ezechiel este dramatic: exilul reprezintă momentul de

maximă criză din istoria lui Israel, în care se punea sub semnul întrebării chiar

supravieţuirea poporului. Istoria părea să se repete: Regatul de Nord sau Regatul lui Israel

trecuse cu un secol şi jumătate mai înainte printr-o experienţă pe care avea s-o trăiască şi

Regatul lui Iuda, şi nu supravieţuise. La acel moment, faptul că Regatul lui Iuda

supravieţuise s-a datorat, în mare parte, profeţilor din exil, precum şi celorlalţi conducători

religioşi ai poporului7.

În Cartea lui Ezechiel se găsesc 14 date. Unele dintre ele sunt obscure, cinci sunt

incerte, întrucât există divergenţe între textul ebraic şi cel grecesc (8,1; 20,1; 29,1; 32,1;

33,21), însă majoritatea dintre ele sunt verosimile8. După Ioana Costa, traducătoarea Cărţii

lui Ezechiel, apărută în cadrul Septuagintei de la editura Polirom, în cartea la care ne

referim se află nu mai puţin de 14 date precise pentru profeţiile individuale, viziuni sau

relatări ale unor experienţe profetice, dintre care 12 sunt datări autentice şi numai două

reprezintă un simplu appendix la o datare precedentă9. După Steinmann, există 15 date, la

cele 14 menţionate adăugându-se cea din v. 1,2, în care se găseşte menţionată o dată

dublă10.

Pentru a înţelege mai bine contextul istoric în care activează Ezechiel, se cuvine să

prezentăm o mică schiţă cronologică:

609 î.C. – bătălia de la Meggido dintre Egipt şi regatul lui Iuda: moartea lui Iosia;

6 P. SESCU, ed., Introducere în Sfânta Scriptură, Sapientia, Iaşi 20062, 227.7 Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, în Septuaginta, 6/II, Iezechiel, Suzana, Daniel, Bel şi

balaurul, NEC-Polirom, Bucureşti-Iaşi 2008, 13.8 Cf. P. AUVRAY, „Introduction”, în Ézéchiel, Les Éditions du Cerf, Paris 19572, 13.9 Cf. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 14.10 Jean STEINMANN, Le prophète Ézechiel et les debuts de l’Exil, Les Éditions du Cerf, Paris

1953, 8.

CAP. I: CONTEXTUL ISTORIC AL ACTIVITĂŢII PROFETULUI EZECHIEL

605 î.C. – bătălia de la Karkemiş dintre Egipt şi Babilon: supremaţia Babilonului;

597 î.C. – deportarea lui Ioiachin în Babilon;

588 î.C. – revolta lui Sedecia;

587 î.C. – căderea Ierusalimului.

Datele la care face referinţă Cartea lui Ezechiel sunt cuprinse între anii al cincilea

şi al douăzeci şi şaptelea al captivităţii lui Ioiachim, adică între anii 593-571 î.C., care par

să reprezinte datele extreme ale ministerului lui Ezechiel. De la chemarea sa (593 î.C.) şi

până la viziunea Templului reconstruit (573 î.C.) şi ultima retuşarea a oracolului împotriva

Egiptului (571 î.C.), profetul ar fi avut o perioadă de activitate de 22 de ani, punctul

culminant reprezentându-l căderea Ierusalimului11.

Altfel spus, profetul a fost martorul uneia dintre cele mai tragice epoci ale istoriei

lui Israel: anii care au precedat căderea Ierusalimului sunt anii unei politici indecise, ai

unei infidelităţi criminale faţă de Iahve, o perioadă în care Sedecia, în pofida

avertismentului profetului Ieremia, va face un pas ireparabil. Urmează apoi marea perioadă

de mizerie sau de exil, marcată de descurajare, care ia locul trufiei. În aceste condiţii,

Ezechiel va trebui să joace un rol important12.

1. Situaţia politică

În anul 722 î.C., în timpul profeţilor Isaia, Osea şi Mihea, regele Asiriei, Sargon al

II-lea (722-705 î.C.), a pus definitiv capăt independenţei Regatului lui Israel (de Nord) şi i-

a deportat în Media pe locuitorii Samariei. Regatul lui Iuda (de Sud), vasal Asiriei,

supravieţuise, condus mai întâi de regele Manase (687-642 î.C.)13.

Figura măreaţă religioasă şi politică a nepotului său Iosia (640-609 î.C.) a dominat

a doua jumătate a secolului al VII-lea î.C. Marele vis care a animat a doua parte a domniei

sale a fost restabilirea regatului lui Solomon în toată splendoarea sa trecută. Visul însă a

rămas nerealizat, întrucât, dorind să recupereze teritoriile din Nord, a sfârşit tragic, în anul

11 P. AUVRAY, „Introduction”, 13-14.12 P. AUVRAY, „Introduction”, 14.13 Jean STEINMANN, „Introduction”, 8.

9


609 î.C., în bătălia de la Meggido, ucis de către faraonul Nekao al II-lea (610-595 î.C.).

Drept urmare, regatul cade sub protectorat egiptean şi, pentru a arăta că nu este indiferent

faţă de prerogativele sale de suzeran, Nekao al II-lea l-a detronat pe fiul şi succesorul lui

Iosia, Şalum-Ioahaz, impunându-l rege pe vărul acestuia, Ioiachim14.

Sfârşitul secolului al VII-lea a fost caracterizat de o criză politică, provocată de

conflictele dintre marile imperii. Astfel, în anul 612, capitala Asiriei, Ninive, cade sub

loviturile regilor med Cirus (640-600 î.C.) şi babilonian Nabopalasar (626-605 î.C.).

Ioiachim, impus rege de către Nekao al II-lea, trebuie, după bătălia de la Karkemiş (605

î.C.), în care noul rege al Babilonului, Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.C.), îl învinge pe

faraonul Egiptului, să recunoască protectoratul babilonian. În anul 598 î.C., el face greşeala

de a se revolta împotriva Babilonului, în anul 599 î.C., neplătind tributul cuvenit. Acest

fapt îl determină pe Nabucodonosor să asedieze Ierusalimul. Murind Ioiachim, îi succede

fiul său Ioiachin, care a trebuit să sufere urmările revoltei părinteşti. Acesta, împreună cu o

parte a aristocraţiei iudee, este deportat în Babilon. Nabucodonosor îl impune rege pe

unchiul lui Ioiachin şi unul dintre fiii lui Iosia, Mattania, care îşi ia numele de Sedecia

(598-586 î.C.)15.

Următorii 20 de ani care s-au scurs după aceste evenimente, printre campaniile

succesive ale armatelor egipteană şi babiloniană, a fost marcată de un război unic dintre

Babilon şi Egipt, aliat cu Asiria, decapitată odată pentru totdeauna. Problema hegemoniei

asupra întregului Orient Apropiat a fost rezolvată prin victoriile succesive ale lui

Nabopalasar şi Nabucodonosor16.

Însă nici Sedecia nu rămâne fidel jurământului făcut Babilonului şi se revoltă

împotriva lui Nabucodonosor, care revine în Palestina şi asediază Ierusalimul. După doi şi

jumătate de asediu, oraşul este cucerit (587 î.C.). Regelui i se scot ochii şi este deportat,

alături de ceea ce mai rămăsese din aristocraţia din Iuda, în exil. Prin această tragedie se

pune capăt Regatului lui David şi Solomon17.

14 Cf. Jean STEINMANN, Le prophète Ézechiel..., 19; IDEM, „Introduction”, 8.15 Cf. Jean STEINMANN, Le prophète Ézechiel..., 19; IDEM, „Introduction”, 8.16 Cf. Jean STEINMANN, Le prophète Ézechiel..., 19-20.17 Cf. Jean STEINMANN, „Introduction”, 8.

10


2. Situaţia religioasă

Criza politică, diplomatică şi socială este amplificată de o criză religioasă foarte

puternică. Iosia, prin reînnoirea iahvimsului, şi-a manifestat tendinţa de a-şi arăta deplina

independenţă faţă de Asiria. El a dorit nu doar să redea religiei lui David vechea sa

puritate, ci să-i confere acesteia o hegemonie totală asupra spiritelor supuşilor săi.

Restaurarea Templului şi publicarea Deuteronomului au fost însoţite de o violentă

persecuţie a cultelor străine, mai ales ale zeilor asirieni. Religia naţională a fost centralizată

prin suprimarea brutală a sanctuarelor provinciale ale lui Iahve. Această revoluţie era

consecinţa unei serii de tentative de reformă, ultima dintre care a fost încercarea de

reformă a regelui Ezechia (715-687 î.C.). Însă în pofida durităţii şi chiar a cruzimii arătate

în implementarea reformei, Iosia nu a putut să-şi elimine toţi adversarii. Ataşamentul faţă

de vechile sanctuare iahviste rămâne profund ancorat în inimi, după cum dă mărturie Biblia

prin păstrarea vechilor istorisiri iahviste şi elohiste. Pe lângă aceasta, adepţii lui Tamuz,

Baal, ai soarelui şi ai Astartei, chiar dacă au trebuit să se supună, nu şi-a pierdut

sentimentele lor profunde18.

După moartea lui Iosia, sub domniile lui Ioiachim şi Sedecia, reforma, cel puţin în

aspectele ei cele mai radicale, a fost abandonată. Statutul de vasalitate al acestor regi faţă

de Egipt şi Babilon a favorizat tendinţele poporului spre sincretismul religios. Alianţele

încheiate erau însoţite de sacrificii aduse zeilor popoarelor învingătoare sau prietene. De

altfel, gustul pentru religiile străine nu a fost doar consecinţă lungii domnii a lui Manase

(687-642 î.C.), ci corespunde tendinţei spirituale generale, caracteristică tuturor popoarelor

din Orientul Antic. Numeroşi iudei nu considerau că, adorându-l pe Tamuz sau Astarte, îl

neglijează pe Iahve. Logica riguroasă a Deuteronomului încă nu pătrunsese în toate

spiritele19.

18 Jean STEINMANN, Le prophète Ézechiel..., 20.19 Jean STEINMANN, Le prophète Ézechiel..., 20.

11


2.1. Activitatea profetului Ieremia

Activitatea profetului Ezechiel este precedată de cea a profetului Ieremia.

Spre anul 595 î.C., Ieremia era la Ierusalim unul din oamenii, poate chiar singurul,

care putea să prevadă cu siguranţă rezultatele politicii lui Sedecia. Hărţuit de poliţia lui

Ioiachim în 604 î.C., Ieremia nu a reapărut în Ierusalim decât după victoria Babilonului.

Susţinuţi de câţiva membri influenţi ai guvernării, temut de mulţime, ascultat, după câte se

pare de Sedecia, dar nu public, el era urât de politicienii favorabili Egiptului şi de

numeroşii preoţi şi profeţi ai Templului. Departe de a se ascunde, nu pierdea nicio ocazie

de a interveni şi, în loc să atenueze ceea ce oracolele sale puteau să prezinte ca inoportun

pentru duşmanii săi, accentua şi mai mult caracterul lor agresiv. Mesajul său, lipsit de

speranţă, nu era pentru a face lumină în atmosfera existentă. În acel Ierusalim, infestat de

ură şi intrigi, de comploturi şi manevre, profetul făcea să se audă vocea unui Dumnezeu

adversar al compromisurilor. Însă Ieremia nu s-a mulţumit doar cu rolul său de orator. În

605 î.C., el i-a dictat lui Baruh o carte distrusă de către Ioiachim, dar rescrisă imediat de

către autor20.

Concluzie

La începutul secolului al VI-lea, ţara şi poporul lui Israel se aflau în derută.

Clanurile ostile sfâşiau unitatea slabă impusă în mod violent de către Iosia. Numeroşi

curteni şi chiar miniştri rămâneau fideli idealului deuteronomist, dar şi Egiptul îşi avea

partizanii săi, foştii oameni de încredere ai lui Ioaiachim. Micile regate vecine, cum ar fi

Fenicia, Ammon, Edom, aveau „observatori” sau chiar spioni la Ierusalim. Aflat între

aceste tendinţe diferite, Sedecia, rege prin bunăvoinţa lui Nabucodonosor, era incapabil să

ofere regatului o direcţie constantă21.

20 Jean STEINMANN, Le prophète Ézechiel..., 21.21 Jean STEINMANN, Le prophète Ézechiel..., 21.

12

CAPITOLUL II

Ezechiel omul şi activitatea sa

Până a trece la analiza Cărţii lui Ezechiel, se cuvine să-l prezentăm pe omul

Ezechiel, viaţa, chemarea şi activitatea lui.

1. Numele profetului

Numele Jehezqē’l derivă de la rădăcina hzq, ceea ce înseamnă a fi puternic şi

poate semnifica Dumnezeu e puternic sau Dumnezeu face puternic, primul sens ducându-

ne cu gândul la relatarea chemării, când profetul este prins cu putere de mâna lui

Dumnezeu, în timp ce al doilea sens ar putea să indice puterea cu care a fost umplut

profetul, devenind astfel capabil să se opună adversarilor22. Forma Ezechiel este cea din

Vulgata, limba greacă adoptând formula intermediară de Ιεζεκιηλ23. Trebuie însă menţionat

că numele Ezechiel apare de puţine ori în carte, cel mai des fiind folosit apelativul de fiul

omului.

2. Viaţa lui Ezechiel

22 Cf. Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, Elle di Ci, Torino1995, 133.23 P. AUVRAY, „Introduction”, 10, nota a.

CAP. II: EZECHIEL OMUL ŞI ACTIVITATEA SA

În Cartea lui Ezechiel găsim puţine informaţii cu referire la viaţa autorului. Aflăm

că era fiul unui preot numit Buzi (1,3). Se pare că şi Ezechiel a fost preot, după cum

menţionează el însuşi la începutul cărţii sale, precum şi din limbajul pe care îl foloseşte,

din cunoaşterea legislaţiei sacre şi din interesul pe care îl arată pentru Templu24. Însă faptul

nu este cert. Preoţia lui Ezechiel este atestată clar de textul grecesc: Ezechiel, preotul, fiul

lui Buzi. Problema apare odată cu textul ebraic, cam ambiguu, în care preot ar putea fi ori

Ezechiel, ori Buzi. Astfel, plecând de la cele două texte, se poate afirma că Ezechiel era fie

preot, fie fiu de preot25.

Se presupune că ar fi fost dus în Babilon în timpul primei deportări din anul 597

î.C. (după alţi autori 593 sau chiar 599 î.C.), odată ce, în anul al cincilea de la deportarea

lui Ioiachin, a fost cuvântul Domnului către Ezechiel, preotul, fiul lui Buzi, în ţara

caldeilor, la râul Chobar (1,3)26. Ioana Costa afirmă sigur că a fost unul din cei trei mii –

sau mai mulţi (cf. Ier 52,28) – de cetăţeni de seamă ai Regatului lui Iuda exilaţi în 597 î.C.

odată cu regele Ioiachin, dar nu se ştie dacă îndeplinea la acea dată funcţia de preot27.

Nu se cunoaşte ce vârstă avea Ezechiel când a fost deportat. Conform lui Iosif

Flaviu (Antichităţi iudaice X, 98), era încă un copil, ceea ce ar însemna că s-a născut între

anii 610-605, dar nu este o informaţie sigură. Alţi autori, cum ar fi Origene, Efrem Sirul,

Schedl, Testa, consideră că anul 30 din Ez 1,1 se referă la vârsta profetului, ceea ce ar

indica drept dată a naşterii sale anul 622 î.C., an în care a fost regăsită în Templu Cartea

Legii28. În conformitate cu Num 4,23, vârsta de 30 de ani este adecvată pentru asumarea

sarcinilor preoţeşti29.

Tot din informaţiile pe care le desprindem din cartea sa mai aflăm că şi-a început

activitatea în anul 597 î.C., an în care Nabucodonosor a cucerit Regatul lui Iuda şi l-a

impus drept rege pe Sedecia, deportând, pentru prima dată, toată oştirea în număr de şapte

24 Cf. Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, 133; L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, Profetas: I Iasaias – Jeremias – II Ezequiel – Doce Profetas minores – Daniel – Baruc – Carta de Jeremias, Cristiandad, Madrid f.d.; trad. italiană, I Profeti, Borla, Roma 1984, 753.

25 Cf. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 16.26 Cf. Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, 133-134.27 Cf. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 16-17.28 Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 753.29 Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 19.

14


mii, teslarii, fierarii în număr de o mie, şi toţi oamenii vârstnici şi buni de oştire (2Reg

24,16). Printre aceştia era şi Ezechiel preotul. Conform Ez 1,3, a fost deportat la Tel Aviv

(Colina primăverii), numele iniţial al localităţii fiind Till Abubi (Colina potopului), în

câmpia dintre Tigru şi Eufrat, de-a lungul canalului Chobar30.

Tot din carte reiese şi faptul că profetul era căsătorit, întrucât în cap. 24, v. 16

găsim menţiunea acelei mângâieri a ochilor. Moartea soţiei a avut o influenţă puternică

asupra lui Ezechiel şi a misiunii sale. Nu dispunem de informaţii dacă a avut sau nu copii31.

Ultima dintre datele menţionate în Cartea lui Ezechiel este anul 571 î.C. Nu

cunoaştem ce s-a întâmplat cu profetul după această dată, informaţiile cu privire la sfârşitul

lui sunt tardive şi legendare32.

3. Chemarea

Cartea lui Ezechiel, ca şi cea a lui Ieremia, se deschide cu vocaţia profetului,

realizată printr-o viziune a lui Dumnezeu, o teofanie cu o dimensiune cosmică: Mi s-au

deschis cerurile (1.1.), dimensiune care se află în opoziţie cu localizarea precisă la râul33.

Chemarea lui Ezechiel se deschide cu cuvintele: A fost cuvântul Domnului către

mine (1,3). Ea are loc departe de Israel, în Babilon. Din Ez 1,3 reiese că şi-a primit vocaţia

la data de 31 iulie 597. În cap. 3, v. 25-27 se spune că imediat după primirea vocaţiei a

devenit mut: limba ta o voi lipi de cerul gurii tale, ca să fii mut (3,26), muţenia fiindu-i

ridicată abia peste cinci ani34.

Vocaţia are loc printr-o viziune, în anul al cincilea al robirii regelui Ioiachin (1,2).

Ezechiel vede un vânt vijelios venind dinspre Nord, un nor mare şi un val de foc, care

răspândea în toate părţile raze strălucitoare; iar în mijlocul focului strălucea ca un metal

în văpaie (1,4). Apropiindu-se, Ezechiel recunoaşte în foc patru fiinţe vii, a căror

30 Gianfranco RAVASI, I Profeti, Àncora, Milano, 1975, 244.31 Cf. Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, 134; L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE

DIAZ, I Profeti, 753.32 Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, 134.33 L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 767.34 Cf. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 19.

15


înfăţişare semăna cu chipul omenesc (1,5). În cap. 10, v. 19-20, aceste fiinţe sunt numite

heruvimi. Aceşti heruvimi, descrişi amplu de către profet în cap. 1, v. 5-13, aveau patru

feţe, una de om, una de leu, una de bou şi una de vultur. Deasupra capetelor heruvimilor

profetul vede o boltă care semăna cu cristalul cel mai curat (1,22), iar deasupra bolţii se

afla ceva care semăna cu un tron şi la înfăţişare era ca piatra de safir; iar sus pe acest

tron era ca un chip de om (1,26). Profetul ne oferă descrierea acestui chip de om, în care el

recunoaşte chipul slavei Domnului (1,28). În faţa vederii acestei slave, Ezechiel cade cu

faţa la pământ pentru a-l adora35.

Această teofanie este însoţită şi de simboluri sinistre: vine din Nord o vijelie

puternică, ceea ce vrea să indice că Iahve, fidel legământului său, nu poate lăsa nepedepsită

infidelitatea lui Israel36.

În timp ce Ezechiel era prosternat cu faţa la pământ în faţa viziunii pe care o avea,

este înştiinţat cu privire la caracterul misiunii sale:

3 Fiul omului, am să te trimit la fiii lui Israel, la aceşti oameni neascultători, care s-

au răzvrătit împotriva mea; ei, ca şi părinţii lor, păcătuiesc înaintea mea până în ziua de

astăzi. 4 Aceşti fii sunt neruşinaţi şi cu inima împietrită; la ei te trimit eu, ca să le zici: Aşa

grăieşte Domnul! 5 Ori te-or asculta, ori nu te-or asculta – căci sunt un neam îndărătnic – să

ştie însă că este între ei un prooroc. 6a Dar tu, fiul omului, să nu te temi de ei şi de cuvintele

lor să nu te sperii (Ez 2,3-6a).

Consacrarea este însoţită de un simbol. Dumnezeu îi prezintă lui Ezechiel un

pergament pe care erau scrise, pe ambele părţi plângere, tânguire şi jale (2,10), ceea ce

înseamnă că misiunea profetului nu va însemna altceva decât o multitudine de oracole

înfricoşătoare. Profetului i se porunceşte să mănânce pergamentul, indicându-i-se prin

aceasta că trebuie să asimileze pe deplin oracolele divine şi să le vestească cu o convingere

care vine din inimă37. Fiind cuvântul lui Dumnezeu, cartea pătrunde până devine trup din

35 Cf. G.B. PELT, Storia dell’Antico Testamento, II, Roma 1908, 358-360.36 Cf. G.B. PELT, Storia dell’Antico Testamento, II, 361.37 Cf. G.B. PELT, Storia dell’Antico Testamento, II, 361.

16


trupul profetului38. Mâncându-l, el simte un gust de miere, ceea ce semnifică faptul că

îndeplinirea misiunii sale dificile îi va oferi o pregustare a recompensei date acelora care-şi

îndeplinesc cu fidelitate obligaţiile39.

Dulceaţa cuvântului lui Dumnezeu este o experienţă uşor de obţinut pentru cel care

crede. În acest context trebuie amintite cuvintele psalmistului: Judecăţile Domnului sunt

mai dulci decât mierea şi decât fagurele curat (Ps 19B,11) sau Cât de plăcute sunt

cuvintele tale pentru cerul gurii mele! Ele sunt mai dulci decât mierea pentru gura mea

(Ps 119,11). Aceeaşi experienţă dulceţei cuvântului lui Dumnezeu o are şi vizionarul din

Patmos, atunci când, asemenea lui Ezechiel, este invitat să înghită o carte (cf. Ap 10,10).

În sfârşit, Domnul îi promite ajutorul său:

7 Casa lui Israel însă nu va vrea să te asculte, pentru că nu vrea să mă asculte pe

mine, că toată casa lui Israel are fruntea încruntată şi inima împietrită. 8 Pentru aceasta voi

împietri chipul tău ca şi chipurile lor şi fruntea ta întocmai ca frunţile lor; 9a voi face

fruntea ta ca diamantul, mai tare decât stânca (Ez 3,7-9a),

aici stânca făcând aluzie la numele profetului40.

Opt zile după această viziune, profetul primeşte confirmarea misiunii sale, dar fără

o intervenţie a simbolurilor: „Fiul omului! Iată, te-am pus străjer casei lui Israel; vei

asculta deci cuvântul ce-mi va ieşi din gură şi-l vei vesti ca din partea mea” (3,17). Când

profetul merge să-şi îndeplinească misiunea, îi apare încă o dată slava lui Dumnezeu la fel

ca la râul Chobar: „mi s-a arătat acolo slava Domnului, pe care o văzusem la râul Chobar”

(3,23)41.

În viziunea care inaugurează ministerul său, Ezechiel, asemenea lui Isaia, vede

trasată, în mare, misiunea pe care va trebui să o îndeplinească. Dumnezeu i se revelează ca

acela care respectă alianţa încălcată de către Israel. Profetul va trebui să vestească ruinarea

38 Gianfranco RAVASI, I Profeti, 247.39 Cf. G.B. PELT, Storia dell’Antico Testamento, II, 361.40 Cf. G.B. PELT, Storia dell’Antico Testamento, II, 361-362 şi nota 1.41 Cf. G.B. PELT, Storia dell’Antico Testamento, II, 362-363.

17


Regatului lui Iuda şi a capitalei sale. Atunci când faptul va fi împlinit, profetul va vesti

refacerea lui Israel prin intermediul lui Mesia42.

4. Personalitatea lui Ezechiel

În privinţa personalităţii profetului, cercetătorii au ajuns la concluzii foarte diferite.

Dacă ţinem seama doar de istoria textului, rămâne prea puţin material pentru un portret

credibil. Ezechiel, aşa cum capătă contur în cartea sa, apare ca un extatic cu viziuni

elaborate şi stranii, pe care le descrie cu o forţă teribilă. Ele se exprimă adesea prin puneri

în scenă care merg de la reprezentaţii scurte şi simple (cum ar fi bătutul din palme şi

bătutul din picioare din cap. 6, v. 11), până la unele de durată, foarte bizare (asediul

închipuit al Ierusalimului din cap. 4 şi episodul tăierii firelor de păr din cap. 5)43.

S-a sugerat că profetul ar fi fost o personalitate psihotică: caracterul straniu al unor

acţiuni simbolice înfăptuite de el au fost interpretate ca semn al unui dezechilibru mintal44.

Unii comentatori au încercat chiar să dea un nume acestui dezechilibru: afazie, catatonie,

catalepsie, hipergrafie, epilepsie, schizofrenie, isterie. Însă toate aceste diagnostice au fost

propuse fără a fi confirmate sau infirmate pe fondul frecventei asocieri dintre boală şi

inspiraţie. Exegeţii recenţi nu sunt de acord cu astfel de interpretări. Pentru ei, conţinutul

mesajului lui Ezechiel este pe deplin raţional, provenind de la un gânditor puternic,

profund şi energic, care a jucat un rol important în remodelarea religiei iudaice pentru a

răspunde nevoilor epocii post-exilice45.

Este importantă afirmaţia lui W.F. Albright, care scrie:

Ezechiel a fost una dintre cele mai mari figuri din toate timpurile, în pofida

tendinţei sale de anormalitate psihică, tendinţă pe care el o are în comun cu alţi lideri ai

omenirii. O anumită „anormalitate” este cerută pentru a smulge gândurile şi experienţele

42 G.B. PELT, Storia dell’Antico Testamento, II, 363.43 Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 20.44 Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, 134.45 Cf. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 21; Benito MARCONCINI, ed., Profeti e

Apocalittici, 134.

18


unui om din rutina comună a gândirii şi a simţirii umane. Deşi individul este, fără îndoială,

mai fericit când personalitatea sa este perfect integră, zicala tradiţională „mens sana in

corpore sano” nu este prea adaptată progresului, pentru că duce mai degrabă la stagnare46.

Walter Zimmerli consideră că, în încercarea de a interpreta personalitatea profetului

şi structura lui mintală, merită să fie luate în consideraţie două elemente: 1) această carte a

avut parte de o redactare mai târzie, astfel că Ez 40-48, ca şi acţiunile simbolice din Ez 4,4-

8 au fost adăugate mai târziu; 2) textul de bază al acţiunilor simbolice prezintă o formă

puternic stilizată, care nu poate fi citită ca o simplă descriere a unei situaţii biografice.

Viziunile şi acţiunile simbolice sunt prezentate cu scopul transmiterii unui mesaj,

elementul biografic fiind integrat în transmiterea acestuia47.

5. Activitatea profetică a lui Ezechiel

Nu este uşor de stabilit dacă activitatea profetică a lui Ezechiel este divizată în două

sau trei perioade. Marea majoritate a comentatorilor o împart în două etape: prima etapă

este cea a oracolelor de condamnare, a doua fiind cea a oracolelor de mântuire. Fohrer

propune trei: cea a oracolelor de condamnare, cea a oracolelor de mântuire condiţionată,

urmată de cea a oracolelor necondiţionate. În orice caz, cu privire la un singur punct, toţi

autorii sunt de acord: căderea Ierusalimului reprezintă o cotitură în predica profetului48.

Urmând acest criteriu, vom diviza expunerea activităţii profetului în două perioade, înainte

şi după 586 î.C.

5.1. De la exil până la căderea Ierusalimului

Nu cunoaştem nimic despre activitatea profetului în primii ani ai acestei perioade.

În Babilon, Dumnezeu îl alege pe unul dintre exilaţi pentru a-şi transmite mesajul.

Chemarea lui Ezechiel are loc, conform lui Zimmerli, la 31 iulie 593 î.C. După Schedl, ar

46 Citat de Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, 134.47 Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 21-22.48 L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 754.

19


fi avut loc la 21 iulie 592. Începând din acel moment, Ezechiel trebuie să vorbească unui

popor rebel. După viziunea chemării, cunoaştem că a rămas timp de şapte zile printre

exilaţi (3,15)49.

În cap. 4-7 este expus conţinutul mesajului. Chiar dacă nu poate fi datat cu

exactitate, probabil reprezintă prima predică a profetului50.

Un an după chemarea, adică în 592 î.C., a avut o a doua viziune, care vine să

explice ameninţările din capitolele precedente. Duhul îl transportă în extaz la Ierusalim şi

un personaj misterios îi face cunoscute diversele păcate care sunt comise în capitală:

idolatrie, nedreptăţi, crime.

Un an mai târziu, în 591 î.C., bătrânii merg la profet pentru a-l consulta, probabil cu

privire la durata exilului. Reacţia imediată a lui Dumnezeu este de a nu-i lăsa să-l consulte

pe profet. Trebuie subliniat aici că profetul nu denunţă păcatele prezente, ci ticăloşiile

părinţilor lor (20,4). În patru expuneri, care merg de la eliberarea din Egipt şi până la

intrarea în Ţara promisă, binefacerilor lui Dumnezeu (eliberarea, Legea, sabatul, pământul)

le sunt contrapuse infidelităţile lui Israel.

Treptat, Ezechiel îşi dezvoltă mesajul. Uneori o face prin acţiuni simbolice, alteori

prin parabole şi imagini, alteori cu expuneri mai teoretice. Profetul nu doar confirmă

mesajul că salvarea Ierusalimului este imposibilă, ci combate obiecţiile contemporanilor

săi51.

Nu cunoaştem cu exactitate care alte intervenţii ale profetului pot fi datate cu

siguranţă între anii 591-589 î.C.

În 588 î.C., când are loc revolta lui Sedecia, Ezechiel intervine, denunţând, prin

alegoria vulturului şi a viei (17,1-10), politica proegipteană a regelui. Acţiunea simbolică a

celor două căi (21,23-32) indică decizia lui Nabucodonosor de a asedia Ierusalimul. În

aceeaşi zi în care începe atacul asupra capitalei, Ezechiel rosteşte parabola cazanului

ruginit, anunţând astfel căderea oraşului. Anume în acest context îşi atinge punctul

culminant în predica profetului tema nedreptăţilor. În acelaşi an, Ezechiel pronunţă trei

49 Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 755.50 L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 755.51 L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 757.

20


oracole împotriva Egiptului (29,1-6a; 30,20-26; 31,1-18), el, ca şi Ieremia, prezentându-se

drept un inamic al revoltei şi condamnând Egiptul52.

Această perioadă a activităţii profetului se încheie cu o acţiune tragică: subit îi

moare soţia (24,15-24). Însă profetul nu poate nici să plângă, nici să lupte; trebuie să sufere

în tăcere. Moartea soţiei prevesteşte căderea Ierusalimului, eveniment care are loc pe data

de 19 iulie 586 î.C. Ezechiel rămâne mut şi nemişcat (3,25-26), până când un fugar îi aduce

vestea, la 15 ianuarie 585 î.C., când îşi recapătă graiul53.

5.2. După căderea Ierusalimului

După 5 ianuarie 585 î.C., când i se aduce la cunoştinţă căderea Ierusalimului,

Ezechiel îşi recapătă vorbirea (33,21-22). Începe astfel o etapă nouă în activitatea profetică

a lui Ezechiel. Textele posterioare acestei date prezintă caracteristici diverse: unele vorbesc

despre o salvare necondiţionată, altele de una condiţionată. Este posibil ca în profet să se fi

schimbat ceva. Ceea ce este sigur, este reacţia sa faţă de popoarele care au colaborat la

distrugerea Ierusalimului: o serie de oracole din cap. 25 condamnă acţiunile amoniţilor,

moabiţilor, edomiţilor şi filistenilor, la acestea urmând a fi adăugate şi cele ale Tirului din

v. 26, 1-6, deşi datarea nu este sigură, şi ale Egiptului din cap. 32, datate cu începutul

anului 585 î.C.54

Mai important este ceea ce Ezechiel trebuie să le spună exilaţilor. Cunoaştem ce

gândeau aceştia datorită unei fraze răspândite în epocă: Părinţii au mâncat aguridă, iar

copiilor li s-au strepezit dinţii. Este o justificare a trecutului şi, totodată, o reliefare a

nevinovăţiei. Pentru Ezechiel, toţi, părinţi şi copii, au mâncat aguridă, toţi s-au prefăcut în

zgură (22,18). El anunţă că pe viitor Dumnezeu îl va judeca pe fiecare după

comportamentul său. Această trecere de la mentalitatea colectivistă la cea individualistă,

52 Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 757.53 Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 757.54 Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 758.

21


care deschide calea responsabilităţii individuale, reprezintă unul din cele mai mari progrese

în istoria teologică a Israelului55.

În acelaşi timp, dată fiind catastrofa, Ezechiel îi denunţă cu claritate pe

responsabilii acesteia: în Ez 22,23-31 sunt indicate cinci grupări principale: regii, preoţii,

aristocraţii, profeţii şi proprietarii de pământ. Capitolul 34 îi face vinovaţi pe păstori, regii

şi cei puternici. Acest capitol deschide calea unei noi viziuni: după ce i-a acuzat pe păstori,

Dumnezeu anunţă că el însuşi va fi păstorul lui Israel:

11b Iată eu însumi voi purta grijă de oile mele şi le voi cerceta. 12 Cum cercetează

păstorul turma sa în ziua când se află în mijlocul turmei sale risipite, aşa voi cerceta şi eu

oile mele şi le voi aduna din toate locurile, unde au fost ele risipite în ziua cea ceţoasă şi

întunecată. 13 Le voi face să iasă din mijlocul popoarelor, le voi aduna din diferite ţări şi le

voi aduce în ţara lor şi le voi paşte prin munţii lui Israel, pe lângă cursurile de apă şi prin

toate locurile de locuit ale ţării acesteia. 14 Le voi paşte în păşune bună şi staulul va fi pe

munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni ele, în staul bun şi vor paşte în păşune

grasă în munţii lui Israel. 15 Eu voi paşte oile mele şi eu le voi odihni, zice Domnul

Dumnezeu. 16 Oaia pierdută şi rătăcită o voi întoarce la staul, pe cea rănită o voi lega şi pe

cea bolnavă o voi întări, iar pe cea grasă şi tare o voi păzi şi voi păstori cu dreptate (Ez

11b-16)56.

Această schimbare duce la transformarea lumii, la o lume nouă. Dar mai ales,

Ezechiel vorbeşte despre o schimbare internă a omului:

25 Voi stropi cu apă curată şi vă veţi curăţi de toate întinăciunile voastre şi de toţi

idolii voştri vă voi curăţi. 26 Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da; voi lua din trupul

vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne. 27 Pune-voi înăuntrul vostru Duhul

meu şi voi face ca să umblaţi după legile mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile mele. 28

55 Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 758.56 Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 758-759.

22


Veţi locui în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri şi veţi fi poporul meu şi eu voi fi

Dumnezeul vostru (Ez 36,25-28).

Totuşi, poporul nu este în stare să asculte aceste promisiuni: Ni s-au uscat oasele,

speranţa noastră a murit; suntem smulşi din rădăcină (Ez 37,11). Acestui popor Ezechiel

îi vesteşte o viaţă nouă, când vor dispărea vechile tensiuni regionale, după cum o indică

parabola celor două toiaguri (37,15-24a). Schimbarea va cuprinde şi refacerea Templului,

distrugerea căruia se află expusă în viziunea din cap. 8-11, şi revenirea în el a slavei lui

Dumnezeu57. Nu mai puţin importantă este viziunea oaselor asupra cărora suflă Duhul

Domnului şi le reînvie (cf. Ez 37,2-12), indicându-se prin aceasta refacerea lui Israel prin

intervenţia lui Iahve.

57 Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 759.

23

CAPITOLUL III

Cartea profetului Ezechiel

O privire asupra cuprinsului Sfintei Scripturi ne-ar revela faptul că, prin volumul ei,

Cartea lui Ezechiel, este una dintre cele mai mari, fiind întrecută doar de Cartea Psalmilor,

Cartea lui Ieremia şi Cartea Genezei. Şi acest fapt indică importanţa profetului Ezechiel în

istoria mântuirii.

1. Problema autenticităţii Cărţii lui Ezechiel

La fel ca şi autenticitatea altor cărţi din Sfânta Scriptură, şi autenticitatea Cărţii lui

Ezechiel a fost pusă, cel puţin parţial, la îndoială.

Trecerea de la poezie la proză, amploarea lipsită de necesitatea anumitor descrieri

etc. i-au determinat pe unii comentatori să considere ca neautentice numeroase texte58.

Dintre cercetătorii moderni, primul care a pus la îndoială autenticitatea Cărţii lui

Ezechiel a fost L. Zunz59. Hölscher, la rândul lui, a eliminat tot ce nu este poezie, astfel

încât, din cele 1.273 de versete, numai 170 i-ar fi aparţinut profetului, restul provenind de

la un editor levitic din perioada 500-450 î.C. W.A. Irwin dă la o parte cu totul cap. 40-48,

iar din restul cărţii reţine doar 251 de versete. C.C. Torrey respinge întreaga carte,

considerând-o un pseudo-epigraf palestinian de prin anul 230 î.C. Însă acestea sunt

consideraţii extreme, pe care astăzi nu le mai urmează nimeni60.

58 L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 759.59 Cf. Raymond E. BROWN – Joseph A. FITZMYER – Roland E. MURPHY, Introducere şi

comentariu la Sfânta Scriptură, I, tr. Dumitru Groşan, Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş 2005, 664.60 Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 760; „Ezechiel, Ezekiel”, în Dicţionar

biblic, I, Stephanus, Bucureşti 1995, 493-494; Raymond E. BROWN – Joseph A. FITZMYER –

CAP. III: CARTEA PROFETULUI EZECHIEL

Este în afara oricărui dubiu că Ezechiel a scris o mare parte din predica sa:

experienţele sale extatice, acţiunile sale simbolice, cuvintele sale. Uneori, relatarea scrisă a

reprezentat primul pas (de exemplu, relatarea chemării); alteori, în schimb, a fost cuvântul

viu care a precedat textul scris. De exemplu, în cap. 11, v. 25, el scrie: Am spus celor ce au

fost duşi în robie toate cuvintele Domnului pe care mi le descoperise el, cu referire la

marea viziune din cap. 8-11. În acest caz, a fost mai întâi transmiterea orală, urmată mai

târziu de punerea în scris. În acest mod s-a ajuns, încă din timpul vieţii lui Ezechiel, la ceea

ce Fohrer a numit foi împrăştiate. Însă este foarte probabil că profetul nu s-a limitat doar la

a lăsa nişte foi împrăştiate, el însuşi dedicându-se colecţionării oracolelor, viziunilor şi

relatărilor sale, ţinând cont de conţinutul şi cronologia lor. În apărarea acestei ipoteze vine

şi caracterul compact şi unitar al cărţii, care îl distinge de alte scrieri profetice. Cu toate

acestea, este clar că actuala carte nu este exclusiv opera sa: discipolii săi au adăugat unele

cuvinte, eliminându-le pe altele. Howie, Gielin şi Testa afirmă că la forma definitivă a căţii

s-a ajuns încă înainte de întoarcerea din exil (538 î.C.). Garseha, ţinând cont de

reelaborările cărţii, susţine că forma finală datează din jurul anului 300 î.C.61

Majoritatea comentatorilor sunt de acord că Ezechiel şi-a scris el însuşi cartea,

chiar dacă, în timp au fost adăugate şi unele fragmente. Astfel, în 1898, Skiner scria:

Cartea lui Ezechiel (cu excepţia unui text care a fost alterat întrucâtva) există în

forma în care a ieşit de sub pana autorului ei… Unitatea şi autoritatea cărţii nu a fost pusă

la îndoială decât de un număr foarte redus de cercetători. Ea nu numai că poartă pecetea

unei singure minţi în frazeologia sa, în imaginile sale şi în modul de gândire, ci şi este

aranjată după un plan atât de clar şi de cuprinzător, încât dovada unui plan literar în

compoziţia cărţii devine cu totul irezistibilă62.

Poziţia adoptată de grupul Brown-Fitzmyer-Murphy este că redactorul final a

adunat opera a doi profeţi – Ezechiel, care a profetizat în Palestina şi Babilon, şi un alt

Roland E. MURPHY, Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, I, 664.61 Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 760-761.62 „Iezechiel”, în Dicţionar biblic, Viaţa creştină, Oradea 1995, 432

25


profet de la care vin viziunea carului de foc şi cap. 40-48 – cu un alt material, de mai mică

importanţă, prezent în ambele secţiuni, care este practic imposibil de separat de oracolele

originale ale celor doi profeţi63.

2. Data şi locul redactării cărţii

C.C. Torrey, după cum am afirmat mai sus, consideră că scrierea lui Ezechiel este

un pseudo-epigraf din anul 300 î.C. Descriind urâciunile din timpul regelui Manase, un

editor i-a conferit forma prezentă nu mai târziu de anul 200 î.C. M. Burrows a ajuns la o

dată similară pe baza dovezilor lingvistice. L.E. Browne o raportează la domnia lui

Alexandru cel Mare (336-323 î.C.). J. Smith consideră că Ezechiel a fost un israelit din

Regatul de Nord, deportat în 734 î.C., care a profeţit pentru tovarăşii săi din exil până când

s-a întors la Ierusalim în anul 691 î.C., unde a rostit majoritatea profeţiilor sale. Aceste

păreri au găsit puţină aderenţă. Astfel, deja la sfârşitul secolului al XIX-lea, A.B. Davidson

afirma:

Cartea lui Ezechiel, în ceea ce priveşte redactarea, e cea mai simplă şi mai clară

dintre toate celelalte cărţi profetice. Sarcina de-a o compune a fost dată, probabil, în ultima

parte a vieţii profetului şi, spre deosebire de Isaia, care a fost publicată pe fragmente,

acesta a ieşit imediat în forma completă64.

Deşi data propusă de C.C. Torrey a fost prea puţin acceptată, mulţi au urmat ideea

sa cu privire la locul redactării şi consideră că cea mai mare parte a cărţii a fost scrisă în

Palestina65.

3. Structura cărţii

63 Raymond E. BROWN – Joseph A. FITZMYER – Roland E. MURPHY, Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, I, 665.

64 Raymond E. BROWN – Joseph A. FITZMYER – Roland E. MURPHY, Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, I, 664-665

65 „Iezechiel”, în Dicţionar biblic, 433.

26


Cartea lui Ezechiel este împărţită în 48 de capitole, totalizând 1.752 de versete.

De-a lungul timpului, au fost propuse mai multe divizări ale Cărţii lui Ezechiel, pe

care le vom prezenta pe scurt.

Luciano Monari propune o împărţire tripartită a cărţii, după cum urmează:

cap. 1-24 – oracolele împotriva lui Iuda şi ale Ierusalimului;

cap. 25-32 – oracolele împotriva naţiunilor;

cap. 33-48 – oracolele de mântuire ale lui Israel.

O astfel de împărţire poate fi găsită şi în alte cărţi profetice, dar niciodată cu aceeaşi

claritate66.

La rândul lor, A. Schökel şi Sicre Diaz propun o împărţire cvadripartită:

cap. 1,1-3,15 – chemarea;

cap. 4-24 – oracolele împotriva lui Iuda, pe care le divid în alte 20 de părţi;

cap. 25-32 – oracolele împotriva ţărilor străine, divizate, în dependenţă de naţiunile

cărora le sunt adresate, în 12 părţi;

cap. 33-48 – oracolele de mântuire, împărţite, la rândul lor, în 9 părţi67.

Auvray divizează cartea în 5 părţi:

cap. 1-3 – introducere;

cap. 4-24 – înainte de asediul Ierusalimului;

cap. 25-32 – oracolele împotriva naţiunilor;

cap. 33-39 – în timpul şi după asediul Ierusalimului;

cap. 40-48 – viitoarea organizare a comunităţii.

Astfel, după ce în cap. 4-24 sunt pronunţate oracolele împotriva lui Israel, urmează

oracolele împotriva naţiunilor complice sau provocatoare ale infidelităţii Israelului. După

ce în cap. 33-39 Dumnezeu îşi consolează poporul, promiţându-i un viitor mai bun, în cap.

40-48 sunt descrise condiţiile politice şi religioase pentru întoarcerea în Palestina68.

66 Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, 135.67 Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 761-762.68 Cf. P. AUVRAY, „Introduction”, 7-8.

27


Aceeaşi divizare o foloseşte şi Ioana Costa în introducerea la traducerea română a

Septuagintei69.

O altă împărţire este cea din Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură de R.

Brown, care divizează Cartea lui Ezechiel în 2 părţi egale: cap. 1-24, în care sunt incluse

oracolele de condamnare, şi cap. 25-48, numită şi cartea restaurării. Aceşti autori aşează

oracolele împotriva naţiunilor în Cartea restaurării pentru că judecata împotriva naţiunilor

este considerată un aspect al mântuirii Israelului. Acest model de compoziţie dintre

condamnare şi mântuire este obişnuit la profeţi70.

Însă pot fi indicate şi unele excepţii de la aceste împărţiri. De exemplu, versetele

11,17-20; 17,22-25; 20,40-44 sunt oracole de mântuire inserate în secţiunea oracolelor de

condamnare. Capitolul 35 s-ar putea încadra bine printre oracolele împotriva naţiunilor, la

fel cum şi versetele 33,23-33; 34,1-10.17-19 s-ar putea insera în tematica din cadrul

capitolelor 4-2471.

4. Forma literară a Cărţii lui Ezechiel

Dacă Isaia este, în esenţă, o carte de poezie, cu puţine şi destul de scurte pasaje în

proză, dacă Ieremia este mai apropriat de o împărţire echilibrată între proză şi poezie, chiar

dacă aceasta din urmă pare să predomine, Ezechiel este o carte în proză, cu pasaje poetice

ocazionale72.

Gândirea lui Ezechiel este complexă: spre deosebire de Ieremia, el este, în esenţă,

un vizionar. Chiar şi în marile imagini din poemele sale în versuri există tendinţa unui

spectacol fantastic. Marile sale viziuni apelează la fantasmagoria barocă a monştrilor

babilonieni: heruvimi şi alte fiinţe cu mii de ochi, îngeri de foc73.

69 Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 23-24.70 Cf. Raymond E. BROWN – Joseph A. FITZMYER – Roland E. MURPHY, Introducere şi

comentariu la Sfânta Scriptură, I, 667.71 L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 762.72 Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 34.73 Cf. Jean STEINMANN, „Introduction”, 11.

28


Spre sfârşitul vieţii sale, în viziunile noii Palestine şi ale noului Templu, el devine

mai sobru, însă gustul pasionant pentru detalii ajunge la o utopie de precizie halucinantă74.

O caracteristică a Cărţii lui Ezechiel este discursul la persoana întâi75. Această

trăsătură stilistică îi conferă Cărţii lui Ezechiel un caracter de naraţiune continuă asupra

propriei persoane76.

Forma cărţii este în sine singulară, pentru că nu avem de-a face cu o simplă colecţie

de profeţii, ci cu o implicare autobiografică elaborată cu grijă. Profetul se exprimă într-o

formă criptică şi indirectă, prin parabole şi alegorii. Prin numeroasele aspecte ale sale (de

exemplu: bogăţia imaginilor fantastice, prezenţa personajului interpret, modul de a descrie

lumea mântuită etc.), Cartea lui Ezechiel anticipează tradiţia apocaliptică, pe care o va

influenţa în modul cel mai profund77.

Pe baza indicilor literari, Zimmeli identifică 52 de unităţi literare. Cele mai

importante dintre acestea sunt:

a) viziunile, primul gen caracteristic al lui Ezechiel. Cele patru viziuni (1,1-3,15; 8-

11; 37,1-14; 40-48) au o importanţă decisivă în cadrul compoziţiei;

b) acţiunile simbolice (12 la număr după Fohrer), alături de care se găsesc şi

acţiunile cu valoare expresivă care însoţesc cuvintele profetului pentru a le conferi acestora

o forţă mai mare;

c) discursurile metaforice, adică folosirea imaginilor pentru a transmite mesajul

profetic. Caracteristic pentru Ezechiel este coerenţa cu care este dezvoltată o imagine;

d) lamentaţiile, cum ar fi cea din cap. 19 asupra unui mort, sau cele asupra Tirului

şi ale regelui din Tir din cap. 27 şi 28,11-19. În cap. 32, profetul este invitat să pronunţe o

lamentaţii, descriind coborârea în infern a celor puternici: Asur, Elam, Mesech, Tubal,

Edom etc.;

e) recurgerea la drept, cum ar fi în Ez 22,1-16, în care se află o listă de propoziţii

apodictice, sau în cap. 18, unde găsim o serie de porunci proprii dreptului sacru.

74 Cf. Jean STEINMANN, „Introduction”, 11.75 Unicul text care nu corespunde acestei afirmaţii este Ez 1,3, fapt care indică adăugarea lui

într-o perioadă ulterioară.76 Cf. Benito MARCONCINI, ed., Profeti e Apocalittici, 139.77 Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 33.

29


5. Teologia Cărţii lui Ezechiel

Referindu-se la Cartea lui Ezechiel, J.B. Harford scrie: Nicio altă carte nu ne dă o

viziune mai sublimă a maiestăţii lui Dumnezeu78.

Profeţii care l-au precedat pe Ezechiel (Amos, Osea, Isaia, Mihea, Sofonia, Ieremia,

Nahum) erau toţi nişte monoteişti pasionaţi. Din mai multe motive, un preot cum este

Ezechiel este şi mai explicit decât predecesorii săi79.

Conceptul de Dumnezeu este cheia ideilor spirituale şi teologice ale lui Ezechiel,

pentru că recunoaşterea sfinţeniei lui Dumnezeu este valoarea supremă a profetului şi

criteriul ultim al activităţii lui Dumnezeu cu oamenii. În referirea constantă la numele lui

Iahve şi apărarea acestuia în faţa neamurilor, mulţi au văzut o preocupare doctrinală rigidă

şi fanatică, lipsită de interes pentru bunăstarea socială şi etică a omului. Chiar dacă

sfinţenia este caracteristica esenţială a lui Dumnezeu, ea este şi calitatea care îl face foarte

uman şi care permite să se stabilească un raport între el şi popor într-un fel în care numele

său sfânt să fie invocat asupra lui şi să fie un izvor de viaţă şi demnitate. Din invocarea

numelui său sfânt asupra poporului apare gelozia unei posesiuni exclusive care, dacă este

dispreţuită, se transformă în mânie şi furie (cf. 5,12; 16,42). Datorită sfinţeniei numelui

său, Iahve nu poate abandona poporul său batjocurii (cf. 36,5.23) şi se poate vedea cu ce

profunzime Ezechiel simte dispreţul cu care era privit poporul său între naţiuni. Iahve se

implică personal în salvarea poporului său, implicare exprimată prin formula: Ei vor

cunoaşte că eu sunt Iahve, formulă în care este exprimată o experienţă a prezenţei

personale pentru a-i salva (cf. 34,11-30)80.

Mai mult decât oricare alt profet, Ezechiel îl dezvăluie pe Dumnezeul inaccesibil,

pe Dumnezeul de temut, dezvăluie transcendenţa puterii sale, a dreptăţii sale. Dumnezeul

maiestăţii domină întreaga operă a lui Ezechiel şi acesta îşi foloseşte geniul pentru a exalta

78 Raymond E. BROWN – Joseph A. FITZMYER – Roland E. MURPHY, Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, I, 666.

79 Jean STEINMANN, „Introduction”, 11.80 Cf. Raymond E. BROWN – Joseph A. FITZMYER – Roland E. MURPHY, Introducere şi

comentariu la Sfânta Scriptură, I, 666-667.

30


transcendenţa divină. Tot supraumanul pe care îl înfruntă, toate încercările care îl

copleşesc, opresiunile poporului, masacrele, deportările, ruinările, deznădejdile sunt pentru

acest profet de neînfrânt tot atâtea manifestări eclatante ale dreptăţii, măreţiei, gloriei lui

Iahve81.

Temele teologice caracteristice Cărţii lui Ezechiel sunt următoarele:

a) reînnoirea interioară, conform căreia oamenii trebuie să-şi reînnoiască inima şi

duhul: Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă

şi un duh nou (18,31), sau, mai curând, Dumnezeu le va da o inimă nouă şi va pune în ei un

duh nou: Duh nou voi pune în ei; voi scoate din trupul lor inima cea de piatră şi le voi da

inimă de carne (11,19); Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da; voi lua din trupul

vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne (36,26). Prin aceasta se indică faptul

că bunăvoinţa divină este anterioară convertirii. Ne găsim astfel în pragul teologiei harului,

pe care o vor dezvolta, în scrierile lor, sfinţii Ioan şi Paul. De fapt, această spiritualizare a

tuturor componentelor vieţii spirituale este marele aport adus de profetul Ezechiel în trăirea

darului credinţei82.

b) bunătatea lui Dumnezeu: vestirea unei noi alianţe, a unei alianţe veşnice de

către Ezechiel pe care Iahve doreşte să o încheie cu Israel nu este o răsplată a „întoarcerii”

poporului spre el, ci e darul bunăvoinţei divine, care este urmată de convertirea

poporului83. Iahve îşi răscumpără poporul nu pentru că poporul s-a pocăit, ci pentru numele

său sfânt, datorită bunătăţii sale. Poporul îl va cunoaşte şi se va întoarce la Domnul, astfel

că înlănţuirea păcat-pedeapsă-pocăinţă-mântuire din Cartea Judecătorilor devine legătura

păcat-pedeapsă-mântuire-pocăinţă84.

c) mesianismul – chiar dacă Ezechiel vorbeşte puţin despre venirea lui Mesia, el îl

prezintă pe acesta ca pe un viitor David, care va fi doar „păstorul” poporului ales: Voi pune

peste ele un singur păstor, care le va paşte; voi pune pe robul meu David; el le va paşte şi

el va fi păstorul lor (34,22); robul meu David va fi rege peste ei şi păstorul lor al tuturor

81 Jean STEINMANN, „Introduction”, 11-12.82 Cf. P. SESCU, ed., Introducere în Sfânta Scriptură, 230.83 Cf. P. SESCU, ed., Introducere în Sfânta Scriptură, 231.84 Cf. Raymond E. BROWN – Joseph A. FITZMYER – Roland E. MURPHY, Introducere şi

comentariu la Sfânta Scriptură, I, 667.

31


(37,24), va fi un „principe” şi nu un rege pentru care nu există loc în viziunea teocratică a

viitorului85.

d) răsplata individuală, care este o temă nouă în întreaga istorie a lui Israel de

până la Ezechiel. Retribuirea prin răsplată şi pedeapsă este degajată, la Ezechiel, de

legăturile care, în tradiţiile mai vechi, treceau de la o generaţia la alta. Fiul nu va mai purta

vina tatălui, nici tatăl pe cea a fiului86. Însă această răsplată este una provizorie, contrazisă

destul de des de fapte, dar va conduce, lent dar sigur, la ideea răsplăţii dincolo de

mormânt87.

e) Templul. Prezenţa acestei teme teologice în Cartea lui Ezechiel se explică prin

funcţia preoţească a profetului. El afirmă, asemenea lui Ieremia, că Dumnezeu nu este legat

de sanctuarul său. Elocventă, în acest sens, este plecarea slavei lui Dumnezeu din Templu

pentru a-i însoţi pe exilaţi, plecare la care Ezechiel este martor (43,2-5)88.

Pe lângă aceste idei, care sunt în mare parte noi pentru Israel, găsim şi alte

elemente novatoare în Cartea lui Ezechiel: modul de raportare la trecut, Legământul de pe

Sinai fiind un punct de referinţă pe care noua intervenţie salvatoare a lui Iahve îl va depăşi

(cf. 16,60), şi accentuare dependenţei de Dumnezeu a regelui davidic al viitorului etc.89

Prezente şi alţi profeţi, aceste teme centrale sunt puternic subliniate în Cartea lui

Ezechiel.

85 Cf. P. SESCU, ed., Introducere în Sfânta Scriptură, 231.86 Jean STEINMANN, „Introduction”, 12.87 P. SESCU, ed., Introducere în Sfânta Scriptură, 231.88 Cf. P. SESCU, ed., Introducere în Sfânta Scriptură, 201; Ioana COSTA, „Introducere la

Iezechiel”, 37.89 Cf. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 36-37.

32

CAPITOLUL IV

Ezechiel în Noul Testament şi la Părinţii Bisericii

1. Profetul Ezechiel în Noul Testament

Dacă se face excepţie de Cartea Apocalipsului, profund influenţată de imaginile şi

simbolurile lui Ezechiel, se pare că restul Noului Testament nu a resimţit o puternică

influenţă din partea acestui profet.

Citări explicite şi literare, cu valoare de argumentare, nu întâlnim aici. Textele din

Mt 24,29 şi Lc 13,24-25, care se referă la venirea Fiului Omului, citează Ez 32,7 alături de

alte texte profetice care se referă la semne apocaliptice. Mc 8,18 citează direct textul din Ez

12,2: Aveţi ochi şi nu vedeţi; aveţi urechi şi nu auziţi?

Mai frecvente sunt referinţele şi aluziile la Cartea lui Ezechiel. Printre acestea, se

reliefează cele care se referă la tema bunului păstor care îşi salvează turma şi o păzeşte (Ez

34). Influenţa cea mai puternică a acestui capitol din Ezechiel o găsim în In 10,7-16, dar şi

în Mt 25,31-46; Lc 19,10; Evr 13,20; 1Pt 2,25.

Dintre aluzii, merită atenţie aceea pe care o găsim în parabola grăuntelui de muştar

din Mt 13,32; Mc 4,32 şi Lc 13,19, cu referire la Ez 17,22-23. În timp ce Ezechiel vorbeşte

despre un cedru înalt cu ramuri în care îşi vor găsi adăpost tot felul de păsări, Isus

transformă cedrul într-un arbore modest.

Alte aluzii sunt în Mt 6,9, unde se vorbeşte despre sfinţirea numelui Domnului, la

fel ca în Ez 36,23; în 2Cor 6,16 care face referinţă la prezenţa lui Dumnezeu şi la legământ,

ca şi în Ez 37,27; 1Tim 2,4, în care găsim exprimată dorinţa lui Dumnezeu ca toţi să se

salveze, la fel ca şi în Ez 18,23; 1Tes 4,8 care vorbeşte, asemenea lui Ez 36,27, despre

CAP. IV: EZECHIEL ÎN NOUL TESTAMENT ŞI LA PĂRINŢII BISERICII

darul Duhului; 1Pt 4,17, alături de Ez 9,6, face referinţă la judecata care va începe de la

casa Domnului. Petru, atunci când refuză să mănânce alimente necurate (cf. Fap 10,14)

adoptă aceeaşi atitudine a lui Ezechiel din Ez 4,14.

Nici în Apocalips, Cartea lui Ezechiel nu este citată în mod explicită. Totuşi,

Ezechiel a lăsat o amprentă profundă aproape în fiecare pagină a cărţii. Capitolele din

Cartea lui Ezechiel care l-au interesat în mod deosebit pe autorul Apocalipsului sunt:

viziunea slavei lui Dumnezeu (ca şi în Ez 1 şi 10), de unde a fost luat materialul pentru

prezentarea lui Isus şi descrierea tronului; oracolele împotriva Tirului (Ez 27-28), din care

se inspiră mult Ap 18 pentru a descrie bogăţia şi ruinarea noului Babilon; bătălia împotriva

lui Gog (Ez 38-39), la care se face aluzie în diverse fragmente şi, mai ales, în Ap 21-2290.

2. Comentarii patristice la Cartea lui Ezechiel

Cartea lui Ezechiel este reflectată în două serii de comentarii patristice: omiliile lui

Origene şi ale lui Grigore cel Mare, importante deopotrivă prin conţinut şi prin autoritatea

celor care le-au compus.

Origene a alcătuit 14 omilii la Cartea lui Ezechiel, fiind împărţite în douăzeci şi

cinci de volume, despre care se spune că ar fi fost compuse în Cezareea Palestinei şi la

Atena, aşadar în a doua parte a vieţii sale. Din tot acest ansamblu de texte în limba greacă

s-a păstrat un singur fragment, şi anume o parte din volumul al XXI-lea. Ieronim a tradus

în limba latină paisprezece dintre omiliile lui Origene, pentru care nu ni s-a păstrat nici o

sursă grecească. Atunci când şi-a asumat traducerea omiliilor lui Origene la Cartea lui

Ezechiel, Ieronim a lucrat parcurgându-le pe rând, nu în dezordine, cum lucrase la omiliile

la Cartea lui Ieremia. Rufinus, contemporanul şi, ulterior, inamicul lui Ieronim, vorbeşte

fără echivoc despre intervenţiile masive în text ale traducătorului, care va fi îmbogăţit

textul cu adăugiri şi explicaţii ori de câte ori considera că este necesar pentru a fi mai bine

înţeles.

90 Cf. L. Alonso SCHÖKEL – J.L. SICRE DIAZ, I Profeti, 762-763.

34


Cealaltă serie de omilii i se datorează lui Grigore cel Mare. Ele sunt împărţite în

două cărţi: primele 12 omilii (care formează cartea I) comentează capitolele 1-4 din

Ezechiel, iar ultimele zece (cartea a II-a) prezintă conţinutul capitolului 40. Intenţia lui

Grigore cel Mare este de a explica în detaliu, ordonat, întreaga carte a lui Ezechiel; are însă

nevoie de opt omilii pentru a parcurge numai primul capitol şi justifică (Omilia I,9, cap. 1)

această amploare prin caracterul ermetic, marcat de pasaje obscure, în a cărui ţesătură par

să se vadă noduri de mistere. O singură omilie (a noua) atinge ritmul dorit de autorul ei,

acoperind un capitol întreg al Cărţii lui Ezechiel (cap. 2). Această aparent nedorită

zăbovire asupra unor pasaje dificile, numeroase în Cartea lui Ezechiel, explică ruperea

ordinii de desfăşurare a omiliilor. Cartea a doua începe de-a dreptul de la cap. 40 (fără a

reuşi însă să comenteze textul până la capăt). Minuţiozitatea comentariului este

impresionantă şi compensează din plin restrângerea la o zecime din textul Cărţii lui

Ezechiel91.

91 Cf. Ioana COSTA, „Introducere la Iezechiel”, 38-40.

35

CONCLUZIE

Chiar dacă la o primă lectură, Cartea lui Ezechiel se prezintă cam greoaie, cu multe

acţiuni ale profetului care pot părea ieşite din comun, cu profeţii care mai mult ameninţă

decât consolează, ea reprezintă totuşi o carte de o importanţă primordială în cadrul

întregului canon biblic, atât cel iudaic, cât şi cel creştin, fapt demonstrat şi de faptul că,

alături de profeţii Isaia, Ieremia şi Daniel, profetul Ezechiel face parte din grupul profeţilor

mari.

Chiar dacă a fost nevoie de eforturi imense din partea unor rabini pentru a include

Cartea lui Ezechiel în canonul cărţilor inspirate, valoarea cărţii şi a profeţiilor sale a fost

recunoscută aproape unanim. Chiar dacă în profeţiile sale predomină mesajul de

condamnare, de după norii disperării, provocaţi, mai cu seamă, de căderea Ierusalimului şi

distrugerea Templului, se văd răsărind razele speranţei sfârşitului exilului babilonian.

Dar mai presus de reîntoarcerea dintr-un exil fizic, mai importantă este

reîntoarcerea dintr-un exil spiritual, mesaj care străbate profeţiile lui Ezechiel ca un fir

roşu. Dispare ideea unui Dumnezeu răzbunător, locul lui fiind ocupat de un Dumnezeu

milostiv, care se îndură de poporul său, îl mângâie, dar aceasta cere din partea omului o

reînnoire interioară, o con-versio spre Dumnezeu şi o a-versio faţă de sine însuşi şi de

lucrurile acestei lumi.

O carte ca aceea a profetului Ezechiel este şi astăzi actuală şi nu ar fi greşit să

afirmăm că este mai actuală decât acum aproape 2.600 de ani în urmă când a fost scrisă.

Într-o lume în care omul se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu, când inima lui se


transformă într-o piatră insensibilă faţă de transcendent şi faţă de aproapele, Ezechiel vine

să ne înveţe că Dumnezeu este milostiv, făcându-l accesibil fiecăruia dintre noi. În faţa

atâtor deziluzii care îl caracterizează pe omul actual, a atâtor deznădejdi, acelaşi profet ne

poate învăţa că Dumnezeu îşi iubeşte poporul său – Biserica – şi vrea ca şi la început el să-i

fie Păstor.

37

BIBLIOGRAFIE

AUVRAY P., Ézéchiel, Les Éditions du Cerf, Paris 19572.

BROWN R.E. – FITZMYER J.A. – MURPHY R.E., Introducere şi comentariu la Sfânta

Scriptură, I, tr. Dumitru Groşan, Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş 2005.

COSTA I., „Introducere la Iezechiel”, în Septuaginta, 6/II, Iezechiel, Suzana, Daniel,

Bel şi balaurul, NEC-Polirom, Bucureşti-Iaşi 2008.

„Ezechiel, Ezekiel”, în Dicţionar biblic, I, Stephanus, Bucureşti 1995.

„Ezechiel, Ezekiel”, în Dicţionar biblic, Viaţa creştină, Oradea 1995.

MARCONCINI B., ed., Profeti e Apocalittici, Elle di Ci, Torino1995.

PELT G.B., Storia dell’Antico Testamento, II, Roma 1908.

RAVASI G., I Profeti, Àncora, Milano, 1975.

SCHÖKEL L.A. – SICRE DIAZ J.L., Profetas: I Iasaias – Jeremias – II Ezequiel –

Doce Profetas minores – Daniel – Baruc – Carta de Jeremias, Cristiandad, Madrid f.d.;

trad. italiană, I Profeti, Borla, Roma 1984.

SESCU P., ed., Introducere în Sfânta Scriptură, Sapientia, Iaşi 20062.

STEINMANN J., Ézéchiel, Desclée de Brouwer, Paris 1961.

———, Le prophète Ézechiel et les debuts de l’Exil, Les Éditions du Cerf, Paris

1953.

Profetul Ezechiel.docx

Documents

Transcript of Profetul Ezechiel.docx