- Asemănător în linii mari cu costumul popular din Mărginimea Sibiului, costumul popular de pe Jiu are câteva note proprii, printre care ţesura deosebită a pânzei albe învârstată din distanţă în distanţă cu dungi .

În componenţa portului femeiesc intră ciupeagul, poalele, catrinţele, ştrinfii( ciorapii) şi cârpa( broboada sau chischineul) . Ciupeagul ( cămaşa) este croit din foi de pânză care se unesc în jurul gâtului, deschizătura fiind aşezată lateral . Are , de asemenea cheutori, fiind lipsit de guler . Mânecile sunt uşor bufante, strânse la încheieturi şi apoi terminate cu cipte ( dantele late ) . Râurile de cusături măiestre curg pe mâneci în jos, brodate cu panglică de culoare neagră .Piepţii cămeşii femeieşti sunt împodobiţi cu mai multe rânduri de pui( râuri) de aceeaşi dimensiune cu cei de pe mâneci .Peste ciupeag se îmbracă un pieptar din piele nevopsită de miel sau din catifea neagră . Costumul femeilor este completat de poale şi catrinţe , poalele fiind încreţite ( plisate) . Peste poale, în faţă şi în spate se pun catrinţele negre cu dantelă pe marginea de jos . Ambele catrinţe sunt brodate pe părţile laterale cu dantelă neagră, iar în partea de jos, aproape de jumătate au două benzi late de ornamente cusute cu mătase neagră sau alte culori sobre în motive geometrice sau florale . Aceleaşi motive se întâlnesc şi pe ştrimfi ( ciorapi albi lungi până la genunchi), confecţionaţi fie din bumbac, fie din lână amestecată cu borangic . În încălţări atât femeiele cât şi bărbaţii purtau şosete groase de lână numite călţuni, încălţămintea tradiţională fiind opincile .

Piesele componente ale portului bărbătesc sunt cămaşa , cămeşuia , vesta, cioarecii, brâul ( chimirul) şi pălăria( clopul ) .Cămaşa lungă până deasupra genunchilor era confecţionată din pânză ţesută manual învărgată cu dungi de culoare roşie învrâstate cu negru , nu avea guler şi era prevăzută în partea anterioară cu o despicătură pentru cap . Ea se strângea în jurul gâtului cu ajutorul unor şnururi subţiri numite chiotori . Cămaşa avea o croială specială cu clini intercalaţi în faţă şi în spate , iar în partea de jos era plisată , cu poalele cusute cu ajur . Modelele cusute pe cămăşă erau geometrice sau florale , aranjate sub formă de râuri ( benzi ) în formă de cruce . Peste cămăşă se îmbrăca pieptarul ,, înfundat,, sau despicat în faţă , din postav sau din catifea . Brâul ( chimirul) confecţionat din piele, lat de până la două palme , împodobit cu modele de ,, cârmă bătută ,, se încingea peste cămaşă dând acesteia în partea de jos aspectul unor fustanele care coborau până la jumătatea coapselor . Cioarecii erau confecţionaţi din pânză albă de bumbac ţesută în casă – pentru vară , iar pentru sezonul rece din lână , ca şi cea pentru ,, căputuri,, .

Ca acoperământ pentru cap, în sezonul cald se purta pălăria ( clopul ) confecţionată dintr-o pâslă rigidă şi mai aspră numită pănură . Borurile erau scurte şi teşite, iar la baza calotei era fixată de jur împrejur o panglică, tot neagră, numită ,, primbură ,, . Pentru iarnă atât bărbaţii cât şi femeile aveau şube , sumane sau cojoace aproape identice .

Toate materialele din care se confecţionau veşmintele tradiţionale au fost iniţial ţesute în casă cu ajutorul războaielor de ţesut . Tot în casă erau ţesute şi confecţionate ,, străiţile,, şi ,, săcuiele ,, ca şi desagii, toate folosite pentru transportul bagajelor . Acestea erau din lână sau bumbac, decorate cu dungi transversale şi longitudinale în diverse culori printre care apărea şi roşul .

De-a lungul vremii costumele tradiţionale momârlăneşti au suferit unele modificări, fiecare generaţie încercând să le îmbogăţească cu elemente de creaţie personală .

ÎNVÂRTITA- JOC POPULAR

Folclorul momârlanilor nu prezintă o prea mare bogăţie şi diversitate .Nelipsite de la nici un eveniment mai important din viaţa oamenilor, jocurile momârlăneşti se caracterizează printr-un ritm bine conturat . Dansul cel mai cunoscut este învârtita , căreia i se mai spune generic ,, joc ,, , joc de perechi mixte , cu rotiri vijelioase alternative spre stânga şi spre dreapta , însoţite uneori de bătăi în pământ, mai ales pentru a puncta schimbarea direcţiei . La un anumit număr de rotaţii , bărbatul îşi învârte de 2-3 ori partenera pe sub mână , ceea ce conferă varietate jocului . În timpul dansului jucătorii strigă minciuni şi chiuie , dând un farmec aparte zarvei de petrecere . Aşa cum cere tradiţia , acest rol revine exclusiv bărbaţilor . Aceste strigături sunt în general satirice, surprinzând aspecte comice, hazlii din viaţa comunităţii, dovedind spirit şi talent :

,, Mândrele şi beutura /Alea mi-or mâncat făptura,/

Mândrele şi cu averea/ Alea mi-or mâncat puterea . ,,

,,Uiu-iu pe după stână / Să se facă brânza bună . ,,

,, Momârlanu-i momârlan / Şi la munte-i căpitan ./

Momârlan, momârlănaş / Nici în casă să nu-l laşi .

Că-ţi sparge căldările / Şi-ţi ţucă muierile . ,,

Dacă în vechime momârlanii jucau după melodii cântate la fluier ( floieră ), acum lângă fluier au început să apară clarinetul şi saxofonul .

Dansurile se exectau în costume populare pe care momârlanii le îmbrăcau în zilele de sărbătoare , la petreceri sau evenimente importante din familie şi comunitate .

Elevii şcolii interpretând ,, MOMÂRLĂNEASCA ,,

NEDEIA TULIPANULUI După sărbătoarea .. PAŞTELUI ,, în comunităţile din Valea Jiului , rând pe rând , încep să se ţină nedeile . La început acestea se ţineau odată cu sărbătoarea hramurilor bisericilor din fiecare localitate . Astăzi nu în toate comunităţile se mai respectă acest lucru .

La Iscroni este o tradiţie păstrată în timp . Aici , unde TULIPANUL – arborele cu lalele , monument al naturii, îşi etalează cu toată splendoarea podoaba de flori rubinii, minerii şi momârlanii se adună în fiecare an , de sărbătarea ,, ISPASULUI ,, - hramul bisericii din localitate, în jurul arborelui , la iarbă verde , unde se întrec în cântece şi dans, în îndemânare şi iscusinţă .

Alături de ei participă şi cetăţeni din comunităţile învecinate , precum şi diverse formaţii de muzică populară din comunitate şi din afara ei . Nu lipsesc nici formaţiile de dansuri ale celor două şcoli din comunitate, precum şi altele din comunităţile învecinate .

Astăzi aceast obicei nu mai are amploarea de altă dată, dar prin eforturile susţinute ale Consiliului Local al Oraşului Aninoasa - obiceiul este marcat an de an .

Obicei venit din vremuri ancestrale,urcatul oilor la munte este o sărbătoare a lunii mai la care participă întreaga familie.Prin înţelegere,ţăranii se hotărăsc la ce stână să-şi ducă oile şi unde să le lase până toamna.La 2-3 zile după urcare pe crestele munţilor,unde iarba este grasă şi curată,are loc măsuratul laptelui oilor,eveniment cunoscut sub denumirea de “măsuratul oilor”.Câte un reprezentant din fiecare familie,în ziua măsuratului,îşi mulge mârzările (oile cu lapte),colectându-şi laptele în strungăreţe împodobite cu modele florale.

Stâna

După ce toate mârzările au fost mulse,laptele se măsoară de către proprietarul stânii folosindu-se instrumente specifice:băţul gradat, cupa,vadra,lingura şi cioiul.În funcţie de cantitatea de lapte obţinută,se stabileşte cantitatea de brânză ce urmează a fi luată de fiecare proprietar de oi şi ordinea în care trebuie luată brânza.După stabilirea ordinii,laptele se încheagă folosindu-se cheag preparat în casă sau procurat din comerţ.

După ce laptele s-a închegat,se “sparge”caşul, se “strânge” şi se taie cu un cuţit special,dându-i forma de calup.Bucăţile de brânză se pun în saramură,se lasă să absoarbă sarea necesară,apoi se aşază în ciubere(butoaie de lemn),se acoperă cu o altă saramură şi se pun la păstrare.

Sărbătoarea măsuratului se încheie cu o masă la iarbă verde(dacă vremea permite):cu nelipsita carne de miel la ceaun şi caş dulce.Cântecul fluierului ciobănesc răsună până seara când oamenii coboară la casele lor.