Procesul de cristalizare a bazei teoretice în Asistenţa Socială

1. Investigarea- asistentul social era considerat un culegător de fapte, un investigator2. Psihanaliza- singura teorie folosită era cea psihanalitică, accentul se mută de la practic şi material, la

psihologic şi terapeutic3. Şcoala de diagnoză şi funcţionalism- capătă importanţă în anii ´30 odată cu accentul pus pe relaţia cu clientul- ajutorul constă în a construi o relaţie cu clientul- As. Socială funcţionalistă vede Asistenţa Socială ca un proces de interacţiune între clienţi şi

asistenţii sociali, nu o suită de acte şi proceduri; se pune accent pe aici şi acum, pe dezvoltarea personalităţii.

În şcoala de diagnoză bazată pe psihologia freudiană psihanalistă, accentul cade pe asistentul social; el hotărăşte ce e de făcut.

În şcoala funcţionalistă centrul de greutate al procesului de schimbare devine persoana asistată, clientul; asistentul social doar încurajează potenţialul de dezvoltare al clientului.

4. Achiziţionarea- în anii´60, sunt achiziţionate un nr. mare de teorii pe care asistenţii sociali le abordau în

mod nesistematic.5. Inventarierea- spre sfârşitul anilor ´60- se fac liste, evaluări ale eficienţei teoriilor- apar noi teorii6. Scopul comun si unificarea teoriilor- teoriile Asistenţei Sociale aveau un scop comun: „funcţionarea socială” (individul să

funcţioneze acceptabil, corespunzător în societate)- în anii ´70 se încearcă abordări unitare ale Asistenţei Sociale care identifică concepte,

priceperi, deprinderi ale asistentului social, discuta despre esenţa Asistenţei Sociale.- era la modă atunci, „teoria sistemelor”; apar teorii radicale (cele ale conflictului =

teoria/sociologia marxistă).- revin abordările centrate pe client/persoană7. Clasificarea teoriilor- apar autori ce vor să pună ordine în ele- Leonard în ´75 face o clasificare, utilizează conceptul de paradigmă (model)

1

Teoria psihanalitică / Perspectiva psihodinamică

- se bazează pe opera lui Sigmund Freud (un psihiatru austriac) şi al continuatorilor săi- se numeşte psihodinamică pentru că subliniază provenienţa comportamentului din mişcările

şi interacţiunile din mintea oamenilor- subliniază modul în care mintea stimulează comportamentul iar mintea şi comportamentul

sunt influenţate şi influenţează persoanele din mediul lor social.- are 3 părţi:

1. Este o teorie a dezvoltării umane2. Este o teorie a personalităţii şi psihologiei anormale3. Este o terapie sau o teorie a tratamentului

Două idei de bază:1) Determinismul psihic = comportamentul derivă din procesele gândirii mai degrabă decât

din situaţia exterioară2) Inconştientul – unele gânduri şi acţiuni mentale sunt ascunse conştiinţei noastre

Teoria personalităţii- personalitatea implică 3 instanţe ale psihicului uman care interacţionează şi sunt

interdependente1. Sinele = cea mai primitivă instanţă a psihicului uman, e cea mai inconştientă. Sediul

instanţelor primare; satisfacerea acestor instincte2. Ego-ul/Eul = produsul experienţei şi raţiunii, instanţa executivă/mediază între ID şi

superego,între cerinţele instinctuale şi cele impuse de superego3. Superego = e cenzorul psihicului uman şi e produs al experienţei interpersonale.

Superego – conştiinţa (organul interdictiv ce ne spune „Nu trebuie să...”)- eul ideal (e sediul valorilor imperativelor etice, morale „Trebuie să...”)

Una dintre caracteristicile personalităţii este modul în care egoul rezolvă conflictele.Nevoia ego-ului şi superego-ului de a controla id-ul datorită responsabilităţii sociale, creează conflicte din care rezultă anxietate.

Ego-ul înfruntă anxietatea prin mecanisme defensive.

Mecanismele defensive sunt acele mecanisme ale ego-ului, declanşate pentru protejarea individului de anxietate, prin reţinerea impulsurilor intolerabile sau inacceptabile în afara câmpului conştiinţei.

- operează inconştient, sunt manifestări normale, universale ale psihicului uman- au potenţial de patologizare- în situaţii de criză, de boală, se prăbuşesc => deteriorare/boală psihică

Reprimarea - este acel mecanism defensiv care constă în păstrarea gândurilor şi sentimentelor nedorite în afara câmpului conştiinţei.

- primară când sentimentul respectiv nu a fost conştientizat- secundară – sunt conştientizate

Proiecţia – atribuirea unor gânduri şi sentimente proprii, dar inacceptabile altor persoane în mod inconştientRegresia – întoarcerea la un stadiu de dezvoltare psihologic anterior/comportament anterior pentru a evita anxietatea creată de condiţiile prezenteIntroiecţia – preluarea în sine a altei personalităţi in mod psihologic pentru a evita exprimarea directă a emoţiilor puternice.Reversul – exprimarea opusului unor sentimente/gânduri inacceptabileSublimarea – să converteşti exprimării impulsurilor ce conduc spre un scop discutabil în ..., comportamente acceptate social. Este cel mai matur mecanism.

2

Intelectualizarea – evitarea exprimării directe a unor sentimente/gânduri inacceptabile în favoarea explorării lor ...Raţionalizarea – elaborarea unor motivaţii pentru justificarea acelor idei, sentimente, acţiuni a căror motivaţie reală e inacceptabilă.Negarea – neacceptarea unor gânduri/sentimente inacceptabile; şi neacceptarea unor aspecte importante ale realităţiiSomatizarea – un mecanism foarte periculos – impulsurile intolerabile/conflictele sunt transformate în simptome fizice.Idealizarea – suprevaluarea unor persoane, locuri, activităţi în mod nerealistic. Protejează împotriva unor sentimente agresiveCompensarea – încercarea de a compensa ceea ce percepem ca deficienţă.Ascetismul – renunţarea la anumite plăceri, motivată moral pentru a evita anxietatea şi conflictul, asociate gratificării intelectului.Altruismul – obţinerea satisfacţiei prin sacrificarea de sine. Acţiunea depresivă când serveşte confruntării cu anumite sentimente inacceptabile.

Psihanaliza ca teorie a dezvoltării

Freud vorbeşte despre anumite stadii ale dezvoltării sexuale.- în copilărie, el consideră că sunt parcurse anumite stadii de dezvoltare (anumite

nevoi creează o tensiune; foamea de exemplu; aceasta tensiune se numeste libido)- această tensiune ne dă energia de a acţiona în vederea satisfacerii nevoilor

Stadii:I. Stadiul oral: în care nevoia ce guvernează acest stadiu este foamea

II. Stadiul anal: nevoia este excreţiaIII. Stadiul falic: apare nevoia de identificare cu părintele de acelaşi sexIV. Stadiul oedipian: copiii se simt atraşi de părinţii de sex opus; fapt ce generează ... de

rivalitate cu părintele de acelaşi sexV. Stadiul latent: apar modalităţi de rezolvare ale complexului oedipian

VI. Stadiul genital (pubertatea): apar primele modificări cu caracter sexual, căutarea unei identităţi

Teorii cognitiv – comportamentale

Ideile provin din două curente:- teoria învăţării- teoria cognitivă

Psihologia comportamentalistă separă mintea de comportament. Comportamentul vine dintr-un proces care se petrece în mintea noastră.

Teoria învăţării nu neagă acest lucru, dar argumentează că nu se poate ştii ce se poate întâmpla în minte.

Putem studia şi influenţa doar comportamentul. Noi învăţăm cele mai multe comportamente, cu excepţia unor reflexe înnăscute (necondiţionate).

Putem să învăţăm noi comportamente, dar şi să restructurăm, să înlocuim comportamente existente care ne cauzează probleme.

Teoria învăţării sociale (de la psihologul Bandura) dezvoltă ideea că mare parte a învăţării este obţinută prin percepţii şi prin reflectarea asupra propriei experienţe: oamenii învaţă de exemplu copiii altora.

Terapia ajută exagerând acest proces.

Teoria cognitivă – este o terapie dezvoltată din cea comportamentală, care încearcă să corecteze înţelegerea greşită astfel încât comportamentul nostru să fie o reacţie adecvată la mediu.

Comportamentul e afectat de percepţia sau interpretarea mediului în procesul învăţării.Comportamentul inadecvat se datorează percepţiei sau interpretării greşite.

3

Diferite abordări din această perspectivă teoretică privesc gândirea deformată despre noi înşine, despre viaţa noastră, despre viitorul nostru.

Această abordare a adus nou în Asistenţa Socială claritatea scopurilor şi metodelor.Presupune o analiză clară şi o descriere a problemelor bazate pe observaţia directă.Factorii care influenţează comportamentul sunt factori de schimbare în situaţii date.Resursele clientului sunt descoperite şi utilizate.Sunt incluse persoane importante pentru client; intervenţia e bazată pe cercetare.Monitorizarea procesului se face prin măsuri obiective şi subiective, comparând datele

prezente cu cele de dinaintea intervenţiei. Accentul cade pe rezultate. Clienţii sunt ajutaţi să utilizeze schimbările de comportament în mai multe situaţii (generalizare) şi să le menţină şi după încetarea intervenţiei.

Comportamentele sunt observabile, măsurabile şi descrise în termeni concreţi. Scopurile se stabilesc împreună cu clienţii, problemele sunt împărţite în părţi mai mici identificându-se mai multe comportamente.Intervenţia se face pe paşi mici, e limitată în timp, centrată pe problemă.

Există 4 tipuri de terapie comportamentalistă:

1. Condiţionarea clasică2. Condiţionarea operantă3. Învăţarea socială4. Terapia cognitivă

1. Condiţionarea clasică:Comportamentul este un raspuns la un stimul, e condiţionat când răspunsul este asociat cu un

stimul care nu produce natural răspunsul. Comportamentele necondiţionate sunt reflexe necondiţionate. Unele comportamente sunt incompatibile cu altele. (de exemplu: anxietate – relaxare)

Condiţionarea inversă înseamnă a asocia răspunsuri dezirabile la stimuli particulari în competiţie cu răspunsurile indezirabile.

Concept – Desensibilizarea sistematică = o tehnică de condiţionare inversă.

2. Condiţionarea operantă;Omul acţionează asupra mediului prin comportament; recompensa şi pedeapsa sunt reacţii ale

mediului astfel încât, comportamentul să nu se mai repete sau să se repete.Utilizează paradigma ABC:

A=antecedenteB= behavior – comportamentC= consecinţe

Asistentul social controlează posibilităţile care afectează relaţia dintre B şi C, întărind sau slăbind comportamentul prin recompensă şi pedeapsă.

3. Învăţarea socială:

Cel mai important proces de învăţare este modelarea, ce are următoarele etape:a) demonstraţia (cineva face ceva în faţa cuiva atent)b) observatorul îşi formează o idee în minte despre cum se facec) observatorul identifică circumstanţele în care comportamentul se întâmplă şi consecinţele

acestuiad) pus într-o situaţie similară, observatorul repetă comportamentul conform ideii/ reprezentării

formate

4. Terapia cognitivă: are 4 categorii

4

a) abilităţi de a face faţă – exemplu: antrenamentul de inoculare contra stresuluib) rezolvarea de problemec) restructurarea cognitivăd) terapia cognitivă-structurală

1. Copy skills:- autoverbalizarea (instrucţiuni pe care ni le dăm singuri)- comportamentul rezultat

2. Rezolvarea de probleme = priveşte viaţa ca un proces de rezolvare de probleme

Etape pentru rezolvarea problemelor: definirea problemei generarea soluţiilor aprecierea soluţiilor alegerea celei mai bune soluţii planificarea căilor de acţiune implementarea/evaluarea progreselor

3. Restructurarea cognitivă = cea mai bună formă de terapie cognitivă- sunt două terapii cognitive celebre

a) terapia lui Beckb) terapia raţional – emotivă – Albert Ellis

4. Terapia cognitiv – structurală = lucrează cu trei structuri de credinţă; consideră că există:a) credinţe esenţiale (despre sine)b) credinţe periferice (planuri de acţiune şi strategii de rezolvare ale problemelor cotidiene)c) credinţe intermediare (despre lume)

Toate acestea cuprind planuri de acţiune şi rezolvare a problemelor, iar Asistenţa Socială se ocupă cu credinţele periferice.

Perspectivele sistemică şi ecologică

Originile perspectivelor sistemice sunt în teoria generală a sistemelor, a lui Berthalanffy.Aspecte ale teoriei sistemice:

- e un răspuns la nemulţumirile faţă de teoria psihodinamică- se focalizează pe întreg şi pe integrare- e foarte potrivita pentru terapia de familie (furnizează căi de înţelegere pentru cum

familia şi membrii ei interacţionează)- a fost aplicată şi în îngrijirea rezidenţială

Aplicarea teoriei sistemelor la practică.Oamenii depind de sistemele din imediata lor apropiere pentru a duce o viaţă satisfăcătoare.

Asistentul social se focalizează pe aceste sisteme.

Sunt trei tipuri de sisteme ce pot ajuta indivizii:1. Informale/naturale (familia, prietenii, vecinii)2. Formale (grupuri comunitare, sindicate)3. Sisteme societale (spitale, şcoli) – cuprind societatea

Oamenii cu probleme – pot sa nu fie capabili să utilizeze sistemele de ajutor din diverse motive precum:

5

- asemenea sisteme nu exista în viaţa lor/ nu au suficiente resurse, sau acestea nu sunt adecvate

- oamenii nu ştiu că exită asemenea sisteme sau nu vor să le utilizeze (de exemplu: situaţia copilului abuzat)

- politicile sistemului pot crea probleme pentru utilizatori (de exemplu: pot crea dependenţă/ conflicte de interese)

- sistemele pot intra în conflict unele cu altele

Asistentul social încearcă să vadă care elemente cauzează probleme în interacţiunea client – membru.

Scopul asistentului social este de a ajuta persoana să-şi atingă obiectivele de viaţă, să-i uşureze situaţia.

Obiectivele asistentului social:

- a ajuta persoanele să utilizeze şi dezvolte propriile capacităţi de rezolvare a problemelor

- a realiza noi legături între indivizi şi sistemele de resurse- a ajuta/modifica interacţiunea dintre individ şi resurse- a îmbina/îmbunătăţi interacţiunea între oameni în interiorul sistemelor de resurse

Fazele procesului de asistenţă socială în perspectiva sistemică:

1. Evaluarea problemelor2. Colectarea datelor3. Contactul iniţial4. Negocierea contractelor5. Formarea sistemelor de acţiune6. Întreţinerea şi coordonarea sistemelor de acţiune7. Influenţarea sistemelor de acţiune8. Încheierea efortului de schimbare

Teoria ecologică

Reprezentanţi: Germain şi Gilterman vorbesc despre „Modelul vieţii”.

Brofenbrenner - lumea e văzută ca un cerc de sisteme- o teorie care consideră că persoanele se adaptează în mod constant la multitudinea

de schimbări din mediu- oamenii influenţează mediul şi sunt la rândul lor influenţaţi de acesta, realizându-se

astfel o adaptare reciprocă- problemele sociale reduc posibilitatea de adaptare reciprocă- avem nevoie de intrări adecvate pentru a ne menţine şi dezvolta (se păstrează

conceptele sistematice – intrări şi ieşiri)- când tranzacţiile tulbură balanţa adaptativă, rezultă stres, tensiune.

Brofenbrenner = lumea poate fi văzută ca un aranjament de cercuri concentrice ce reprezintă sistemele şi subsistemele, iar în centru se află individul.

- Microsisteme precum: familia, şcoala, vecinătatea- Mezosisteme: prietenii, colegii de muncă- Macrosisteme: societăţi

Surse de stres:1. Momente de tranziţie ale vieţii, precum schimbări de dezvoltare, de statut şi rol, de

structurarea spaţiului vital.

6

2. Presiuni de mediu, precum oportunităţi inegale, organizaţii severe şi indiferente.3. Procese interpersonale, de exemplu: exploatarea.

Nu toate evenimentele stresante duc la stres actual; depinde de circumstanţele personale, ambientale, precum şi de percepţia specială a evenimentelor.

Teoria ecologică subliniază importanţa cunoaşterii şi a capacităţii de control asupra lumii exterioare.

Scopul Asistenţei Sociale este a întări capacitatea adaptativă a oamenilor şi de a influenţa mediul lor, astfel încât aceste tranziţii să fie mai adaptative.

Problemele apar din cauza tranziţiilor mal – adaptative realizate de-a lungul vieţii.Se ia în considerare punctul de vedere al clienţilor asupra problemei, relaţia asistent social-

client este o tranzacţie în care fiecare aduce alte tranzacţii (relaţii); Posibilitatea apariţiei unor probleme tranzacţionale în relaţia asistent social – client.

Există trei arii de probleme:

1. Definirea rolurilor şi statusurilor2. Structura agenţiei şi funcţiile ei, politica ei3. Perspectivele profesionale, etica profesională

Fazele intervenţiei practice:I. Faza iniţială

II. Faza de mijlocIII. Faza de încheiere

Înainte de aceste faze, se realizează o evaluare care implică identificarea faptelor obiective şi subiective şi formularea unor ipoteze de testat. Se urmăreşte să se răspundă la nevoile clientului.

I. Faza iniţială e pregătită de cercetarea teoretică a problemei:- presupune realizarea contactului emoţional cu clientul- înţelegerea problemei şi al punctului de vedere al clientului- asistentul social şi clientul cad de acord asupra problemei şi asupra ceea ce e de făcut- se identifică probleme, priorităţi, angajamente

II. Faza de mijloc se concentrează pe cele 3 arii de surse de stres: - sunt experiate de fiecare om (momentele de tranzacţie)

- corespund schimbările biologice şi sunt influenţate de aşteptări social – culturale, constrângeri şi oportunităţi

- constituie o sursă de stres, dar oferă oportunităţi de schimbare/stimulare a mecanismelor adaptative

- schimbările de status şi relaţiile determinate de stres datorită aşteptărilor celor din jur- asistentul social ajută oamenii să traverseze aceste momente dezvoltându-le mecanismele

adaptative; el îndeplineşte 3 roluri:a) de abilitareb) de predarec) de facilitare

- punctul de concentrare îl constituie mediul familial şi social, inclusiv structurile economice şi politice- interfaţa client – organizaţii – relaţiile sociale = mediu fizic stresant

Rolul asistentului social – rolul de mediere, de apărare şi de organizare

pe modele greşite de adaptare în relaţiile interpersonale şi comunicare – el învaţă clientul cum să comunice

7

III. Faza de încheiere:- e afectată de timp, tipuri de servicii şi relaţia dintre asistent social – client- clientul trebuie pregătit pentru mit. Despărţire care poate fi însoţită de tristeţe, de

durere- trebuie explorate şi experienţele legate de pierdere şi separare, suferinţă- evaluarea progreselor făcute

Asistenţa socială în reţea şi sisteme de sprijin social

- reţeaua e un sistem sau un model de legături între puncte care au sensuri particulare ale acestei implicări.

- Scopul Asistenţei Sociale este de a identifica reţele sociale formele şi informale, a le exclude şi a le pune în funcţiune pentru ajutorarea clientului

- Reţelele pot fi mai mult/mai puţin dense, de o calitate variabilă - Prin reţea socială înţelegem un ansamblu de relaţii sociale care variază de-a lungul

vieţii- Reţeaua de suport / de sprijin social, reprezintă acea parte a reţelei sociale a unei

persoane care îi satisface unele nevoi psiho-sociale ale acesteia în cursul vieţii cotidiene sau în situaţii de criză, asigurând sprijin emoţional şi instrumental concret

- Putem vorbii de reţele primare, secundare şi terţiare- Relaţiile primare = cele imediate, între rude prieteni apropiaţi- Relaţiile sociale – cele realizate prin intermediul relaţiilor primare

Completati cu informaţii din Doru Buzducea – Aspecte contemporane ale asistenţei socialeDavid Howe - Introducere în teoria asistenţei sociale

Teorii abordate:

Teoria psihanaliticăTeorii comportamentalistePerspectivele ecologică şi sistemicăIntervenţia în situaţie de criză

8