Probleme curente privind folosirea limbajului juridic

Buletin de informare legislativã nr. 3/2007 3

STUDII, OPINII, INFORMĂRI

Probleme curente privind folosirea

limbajului juridic

Sorin POPESCU Cătălin CIORA

preşedinte de secţie – Consiliul Legislativ şef de sector – Consiliul Legislativ

Victoria ŢĂNDĂREANU director – Consiliul Legislativ

1. Consideraţii introductive Dispoziţiile legale care emană de la puterea

legislativă (sub formă de legi), de la cea executivă (sub formă de ordonanţe şi hotărâri) sau de la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale (ordine, circulare, dispoziţii) şi al căror conţinut este transmis utilizatorilor, în expresie scrisă, prin publicare în Monitorul Oficial, reprezintă mesajele normative ale statului.

Modalitatea de redactare a unui astfel de mesaj s-a dezvoltat şi perfecţionat de-a lungul timpului1. În prezent, peste hotare au apărut o multitudine de ghiduri de redactare destinate profesioniştilor în elaborarea actelor normative. Nici un aspect nu le-a scăpat acestora: structură, elementele constitutive ale actului normativ (preambul, titlu, articole, definiţii, enumerări, dispoziţii anexe etc.); sintaxă şi stil (diateza şi timpurile verbelor, folosirea singularului şi pluralului, a masculinului şi a femininului, chestiuni privind sinonimia, neologismele, împrumuturile din limbi străine, prescurtările etc.); prezentarea formală (punctuaţie, paranteze, folosirea majusculelor etc.). Această parte a legisticii este apropiată de dreptul lingvistic.

1 A se vedea: François Gény – Science et technique en droit privé positif. Troisième partie: Elaboration technique du droit positif, Paris, 1921, p.448-492; Ilariu Mrejeriu - Tehnica legislativă, Bucureşti, Editura Academiei, 1979

De multe ori lingviştii, chiar şi specialiştii în filozofia limbajului, s-au mulţumit să constate şi să accepte tot ceea ce este text juridic, considerând că norma juridică este sau trebuie să fie şi normă lingvistică. Aşa se explică faptul că, spre exemplu, locuţiunea prepoziţională „în raport de”, faţă de mai normalele pentru limba română literară „în raport cu” sau „faţă de” ori chiar „în funcţie de” a devenit, din păcate un fel de şablon, uneori ostentativ, al limbajului juridic2, tinzând să devină o pseudo-normă.

Nu putem să nu fim de acord cu părerea unui lingvist-avocat de la Iaşi că „Juriştii au nevoie de lingvişti (adesea, şi invers), cel puţin pentru terminologia pe care o propun şi care activează, fie şi numai pentru adecvarea şi perfecţionarea tehnicii legislative, căci tocmai această terminologie decide redactarea unor legi cu maximă eficienţă socială”3.

Enunţurile juridice transpuse în texte pot fi: texte de lege (în sens larg, de act normativ), decizii sau hotărâri ale instanţelor, contracte etc. Actul normativ care expune motivele şi enunţă dispoziţii, articol cu articol, hotărârea judecătorească care enunţă motivele şi dispune măsuri, contractul care formulează prevederile, clauză cu clauză, toate se

2 Teodora Irinescu – Normă şi abatere de la normă în terminologia juridică penală şi civilă românească, Iaşi, Casa Editorială „Demiurg”, 2004, p.105 3 Teodora Irinescu – Lingvistică juridică, Iaşi, Casa Editorială ”Demiurg”, 2003, p.113

Studii, opinii, informări

4 Buletin de informare legislativã nr. 3/2007

realizează cu ajutorul unui limbaj specific, numit limbaj juridic.

2. Analiza limbajului juridic ca tip de limbaj de specialitate 2.1. În sensul său primar4, limbajul este facultatea naturală de a vorbi, folosirea cuvintelor, a vorbelor (în sensul în care se spune că „limbajul este propriu oamenilor”). O limbă este modalitatea particulară prin care această facultate este pusă în practică într-o comunitate lingvistică, un idiom, în special un idiom naţional, adesea numită limbă comună sau limbă naturală (în acest sens româna, engleza, franceza sunt limbi).

Dacă se admit aceste definiţii curente, limbajul dreptului5 n-ar fi nici limbaj în sens primar, nici limbă. Numai că se mai utilizează denumirea de limbaj, în cadrul unei limbi, şi pentru a desemna modalitatea particulară în care limba este vorbită într-un grup sau într-un sector de activitate, dacă această modalitate prezintă suficiente proprietăţi lingvistice pentru a fi izolată ca un fel de exprimare specială.

Acestei accepţiuni, lingvişti români de renume i-au consacrat importante studii6. Astfel, regretatul acad. Ion Coteanu considera că limbajul este un „sistem lingvistic mai mult sau mai puţin specializat în redarea conţinutului de idei specifice unei activităţi profesionale, unuia ori mai multor oameni din viaţa social-culturală, .. orice limbaj nu este decât limba căreia i se atribuie o destinaţie specială”7.

În cadrul unei limbi naturale există un enorm fond de noţiuni care sunt comune tuturor disciplinelor şi alte grupuri de noţiuni specifice limbajelor specializate. Limbajele specializate sau

4 Gérard Cornu – Linguistique juridique, 3-e édition, Paris, Montchrestien, 2005, p.15 5 A se vedea şi Sorin Popescu, Victoria Ţăndăreanu – Probleme actuale ale tehnicii legislative, Bucureşti, Lumina Lex, 2003, capitolul Limbajul legislativ; versiunea în limba franceză a acestui capitol a fost prezentată la ce-a de-a VIII-a Conferinţă internaţională a Academiei Internaţionale de Drept lingvistic cu tema „Drept şi limbă: Teoria şi practica politicilor lingvistice”, Iaşi, 24-26 mai 2002. 6 A se vedea Iorgu Iordan – Limba literară. Privire generală, în „Limba română”, III, 1954, nr.6, p.61; Ion Coteanu – Structura stilistică a limbii, în „Limba română”, XI, 1962, nr.4, p.361; Ion Coteanu - Reflecţii asupra stilisticii funcţionale, în „Studii de limbă literară şi filologie”, II, p.125; Ion Gheţie – Introducere în studiul limbii române literare, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982, p.148-170 7 Ion Coteanu – Stilistica funcţională a limbii române, Bucureşti, Editura Academiei, 1973, p.46

terminologiile sunt diversificate, individuale, relativ independente. 2.2. Lingviştii8 ne propun să facem deosebire între disciplina mai nouă numită terminologie, care studiază vocabularele specializate şi analizează logica cunoştinţelor, ierarhia conceptelor, codajul lingvistic şi non-lingvistic, precum şi problemele creaţiei de cuvinte necesare diverselor domenii profesionale, faţă de terminologii, adică limbaje de specialitate cu un corpus de termeni corespunzând diverselor domenii de activitate. Sintagmele lexic specializat (lexic de specialitate) sunt folosite frecvent ca sinonime pentru sintagmele vocabular specializat (vocabular de specialitate), deşi unii lingvişti fac distincţia între lexic, prin care se înţelege ansamblul cuvintelor pe care o limbă le pune la dispoziţia vorbitorilor şi vocabular, considerat ansamblul cuvintelor utilizate de un vorbitor, cuprinzând deci numai o parte a lexicului, desemnând numai un domeniu din realitatea pe care o acoperă lexicul9. Cei mai mulţi lingvişti consideră cei doi termeni ca fiind sinonimi şi folosiţi în mod alternativ. Alături de terminologie, ar trebui semnalată şi disciplina numită lingvistică juridică sau jurilingvistică, iniţiată în spaţiul francofon de François Gény şi dezvoltată de Gérard Cornu (Franţa) ori Jean-Claude Gémar (Canada), care îşi atribuie ca obiect de studiu limbajul juridic, sub cele două aspecte care îl definesc şi anume: terminologia juridică şi discursul juridic. În România, sintagma lingvistică juridică este atestată într-un studiu din 1981, realizat de Barbu Berceanu10, fost consilier colaborator al Consiliului Legislativ în perioada de început a celei de-a treia etape de existenţă a acestei instituţii, reînfiinţate ca urmare a prevederilor art. 79 a Constituţiei României, din 1991. Autorul era de părere că trebuie să distingem „între activitatea dreptului în domeniul lingvistic, drept care atribuie cuvintelor o valoare juridică independentă de domeniul în care se aplică şi activitatea lingvistică în domeniul dreptului, care are în vedere cuvintele cu 8 Cum ar fi Angela Bidu-Vrănceanu – Terminologiile ştiinţifice din perspectivă interdisciplinară, în „Analele Universităţii Bucureşti”, Facultatea de Litere sau Adriana Sferle – Limbajul juridic şi limba comună, (site-ul Facultăţii de litere, istorie şi teologie din cadrul Universităţii „Tibiscus” din Timişoara http://www.litere.uvt.ro/documente_pdf/aticole/uniterm/uniterm3_2005/asferle.pdf) 9 Apud Adriana Sferle – op.cit. 10 Barbu Berceanu – Dreptul şi limba. Ştiinţa dreptului şi lingvistica. Succinte consideraţii teoretice şi aplicative, în „Studii şi cercetări juridice”, XXVI, 3, 1981, p.247-266



semnificaţie juridică, specifice vieţii juridice, independent dacă legiuitorul le-a determinat sau nu.. O altă sarcină a lingvisticii juridice este studiul măsurii în care intervenţia legiuitorului influenţează limba reală (vorbită, scrisă), atât în intervalul în care actul normativ stabilizator de terminologie este în vigoare (şi sigur că, cel puţin într-o oarecare măsură, influenţează), cât şi înainte de intrarea lui în vigoare (de la apariţia propunerii de lege ferenda, uneori rămasă în acest stadiu), ca şi după încetarea lui legală”11. 2.3. Lingvistica juridică înglobează studiul limbajului juridic. Unii specialişti au făcut diferenţa între limbajul dreptului şi limbajul juridic12, alţii au considerat sintagma „limbajul dreptului” drept un termen generic13 pentru cele patru tipuri de limbaje: limbajul legislativ, limbajul jurisdicţional, limbajul doctrinal şi limbajul cutumiar, tipologie preluată de un alt autor14 şi chiar amplificată de altul15.

Vocabularul juridic reprezintă, în cadrul unei limbi, ansamblul termenilor care au, în această limbă, una sau mai multe accepţii, semnificaţii juridice. Prin urmare, vocabularul juridic românesc reprezintă ansamblul termenilor limbii române care primesc de la ştiinţa dreptului unul sau mai multe sensuri şi care sunt utilizaţi în domeniul juridic. Este evident că vocabularul juridic nu se limitează doar la termenii cu apartenenţă juridică exclusivă. El se extinde asupra tuturor cuvintelor pe care-l foloseşte dreptul într-o accepţie care-i este proprie şi înglobează toţi termenii care, având cel puţin un sens în folosirea obişnuită şi cel puţin un sens diferit referitor la drept, sunt marcaţi prin polisemie, mai exact prin această polisemie care ar putea fi numită externă16 (spre deosebire de polisemia internă – în cazul termenilor juridici care

11 idem, p.262 12 Z. Ziembinski – Le langage du droit et le langage juridique, în „Archives de philosophie du droit”, XIX, 1974, apud Gérard Cornu – op.cit., p.11 13 Gérard Cornu – op.cit., p.11 14 Jerzy Wroblewski (Les langages juridiques: une typologie, în: „Droit et Société”, nr.8/1988, p.16) împarte limbajul dreptului în patru limbaje juridice: limbaj legal (cel în care se formulează legile), limbaj juridic jurisprudenţial, limbaj juridic ştiinţific (cel al ştiinţei juridice) şi limbaj juridic comun (folosit în celelalte discursuri din domeniul dreptului, de către specialişti pentru nevoile lor profesionale: avocaţi, notari sau limbajul folosit în societate pentru a vorbi despre drept, despre legi şi despre aplicarea lor). 15 Gérard Cornu (op.cit., p.11) adaugă un al cincilea tip: limbajul administrativ, prin care se realizează pledoarii, rapoarte, notificări. 16 Gérard Cornu – Linguistique juridique, 3-e édition, Paris, Montchrestien, 2005, p.14

au mai multe sensuri în domeniul dreptului). Termenii cu dublă apartenenţă sunt mult mai numeroşi decât termenii cu apartenenţă juridică exclusivă. Altfel spus, vocabularul juridic românesc cuprinde toate unităţile lexicale ale limbii române care au cel puţin un sens juridic.

Unii autori consideră că vocabularul juridic poate fi structurat în trei componente principale:

a) terminologia juridică, adică ansamblul cuvintelor care constituie limbajul de specialitate juridică. Provenienţa acestor cuvinte o reprezintă vocabularul comun, de unde au fost preluate, dar de care se diferenţiază, prin atribuirea unei semnificaţii juridice, realizându-se astfel o reconversie semantică juridică;

b) cuvintele din limbajul curent, când sunt folosite în domeniul juridic;

c) cuvinte provenite din alte discipline ştiinţifice17. 3. Mijloace de contracarare a polisemiei 3.1. Dacă ne raportăm la relaţiile semantice care se stabilesc între termeni, observăm că una din trăsăturile de bază a termenilor juridici este polisemia. În structura limbajului juridic există două categorii de termeni:

a) termeni care aparţin exclusiv limbajului specializat (cum ar fi rechizitoriu, contumacie, dol, judiciar, erede, comodat, grefier etc.);

b) termeni care aparţin în acelaşi timp limbii comune şi limbajului specializat. Acestea sunt cuvinte polisemantice, create fie prin dezvoltarea unui sens juridic, alături de sensul sau sensurile limbii comune, fie prin extensia semantică a anumitor termeni juridici prin excelenţă18.

Ca tipologie privind dubla apartenenţă a cuvintelor la vocabularul comun şi la vocabularul specializat, distingem:

a) termeni cu dublă apartenenţă care posedă acelaşi sens în limbajul juridic şi în întrebuinţarea curentă. Mai precis, numeroşi termeni conservă în utilizarea principală din domeniul dreptului sensul exact din limbajul comun.

b) termeni al căror sens juridic îl reprezintă transpunerea particulară, cu sau fără modificări, a unui sens generic comun (cum ar fi principiu, materie, putere, obiect, subiect, calificare, unilateral, bilateral etc.).

c) termeni al căror sens juridic s-a născut din sensul figurat (ex. parchet cu sensul comun de 17 A se vedea J.L. Berger, Théorie générale du droit, 3-e édition, Dalloz, Paris, 1999, p 224 18 A se vedea Adriana Sferle – op.cit.



„pardoseală din lemn”, dar şi „magistraţii ministerului public” în limbajul juridic; apel, „chemare, rugăminte” în limbajul comun şi „cale de atac” în cel juridic; ocupaţie, în sensul comun însemnând „activitate, afacere”, în sensul juridic înseamnă „modalitate de însuşire prin luarea unui lucru fără stăpân; faptul de a ocupa un loc”, etc.).

3.2. Dacă încercăm să judecăm normele juridice din punct de vedere strict lingvistic, o facem în ideea preciziei, mai ales semantice, pentru ca aceasta să nu devină imprecizie juridică, nerecomandată de tehnica legislativă.

Conform regulilor de redactare a actelor normative comunitare, acestea trebuie să fie formulate într-un mod clar (uşor de înţeles, fără echivoc), simplu (concis, fără elemente de prisos) şi precis (nelăsând dubii în mintea cititorului)19.

Într-un mod asemănător se pronunţă şi Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie” (alin. (1) al art.34). Polisemia creează riscul de neînţelegere a mesajului juridic, ea vine în contradicţie cu cerinţa exprimării clare şi precise a conceptelor juridice. De aceea, una din problemele centrale ale tehnicii legislative o reprezintă asigurarea unei accepţiuni tehnice riguroase acestor termeni, prin utilizarea lor în contexte juridice.

3.3. Dar, atunci când este posibil, se poate interveni legislativ pentru temperarea inconvenientelor polisemiei. Astfel legislativul poate să întreprindă anumite acţiuni de reglare corespunzătoare, un fel de autolimitare a folosirii polisemiei sau chiar să ia iniţiative destinate să prevină formarea polisemiei. Aceste mijloace sunt, printre altele, instrumentele unui intervenţionism statal în viaţa limbajului de care profită limbajul juridic. O astfel de intervenţie o reprezintă şi Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

a) Primul mijloc la îndemâna legislativului de a lupta punctual contra polisemiei constă în a da definiţia anumitor noţiuni sau anumitor termeni. Astfel, găsim în actele normative numeroase definiţii. Definiţia legală a unui termen polisemantic privilegiază unul din sensurile acestui termen. În acest fel „legea face alegerea; ea exclude. Sensul legal este, ca ipoteză, unic. Legea

19 Guide pratique commun (www.europa.eu.int/eur-lex/lex/fr/techleg/1.htm)

reduce astfel utilizarea polisemiei făcând să apară clar un singur sens, sensul din lege”20.

La noi, Legea nr.24/2000 stabileşte clar că „dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie” (art.35 alin.(2)).

Fermitatea în întrebuinţarea noţiunilor juridice nu trebuie să conducă însă la abuzul de definiţii. Astfel, în unele acte normative întâlnim cazuri de definire a termenilor în accepţiunea lor comună, făcând redundantă această modalitate.

Menţionăm în acest sens, cu titlu de exemplu: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului (în cadrul căreia termenul „filială” este definit în accepţiunea lui comună), Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială (unde mai mulţi termeni şi expresii sunt definiţi în accepţiunea lor comună), Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, republicată, cu modificările ulterioare (în cadrul căreia termenul „importator” este definit în accepţiunea obişnuită a acestui termen), precum şi multe alte acte normative.

O situaţie asemănătoare o reprezintă actele normative adoptate ulterior unei reglementări cadru într-un domeniu care reiau aceleaşi definiţii ca şi reglementarea cadru.

Astfel, deşi noţiunea de „regim silvic” este definită în cadrul art. 9 alin. 2 din Legea nr. 26/1996 Codul silvic, ea este reluată şi în cadrul art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1997 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

b) Al doilea mijloc de disciplinare a polisemiei constă în evitarea de a se folosi în textul unui act normativ a aceluiaşi cuvânt utilizat în sensuri diferite, ci de a-l întrebuinţa întotdeauna cu acelaşi sens. Aceasta înseamnă că o noţiune trebuie să fie desemnată prin acelaşi termen, că monosemia trebuie să domnească în elaborarea legilor. Monosemia reprezintă o exigenţă elementară a tehnicii legislative.

Din păcate, în practică constatăm folosirea unor cuvinte într-o anumită accepţiune într-un act normativ, iar în cele de modificare sau în cele conexe definiţiile au altă semnificaţie ori, caz mai

20 Gérard Cornu, op.cit, p.104



grav, se folosesc alte cuvinte cu semnificaţie asemănătoare.

Exemplul cel mai elocvent este reprezentat de însăşi Constituţia României.

Astfel, dacă în forma Constituţiei adoptată în anul 1991, la art. 34 (devenit art. 36 după republicare) se face referire la dreptul de vot, când se consacră dreptul cetăţenilor români de a-şi manifesta voinţa în cadrul scrutinurilor electorale, prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 se precizează că „În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European” (a se vedea art. 38 din Constituţie, republicată).

Se poate considera că astfel, pe lângă dreptul de vot al cetăţenilor români în cadrul alegerilor interne, se instituie un nou drept al acestora, respectiv dreptul de a alege pentru Parlamentul European, drept care nu este condiţionat de Constituţie de respectarea anumitor cerinţe, aşa cum este dreptul de vot.

Totuşi, această soluţie nu poate fi acceptată, deoarece cele două noţiuni se referă la analizarea şi reglementarea aceleiaşi probleme, respectiv votul cetăţenilor români, indiferent că acesta este acordat în cadrul unor alegeri interne sau pentru o instituţie comunitară. De aceea, apreciem că folosirea în paralel a „dreptului de vot” cu „dreptul a de a alege” este de natură să creeze confuzii, putând duce la înţelegerea greşită şi chiar interpretarea contradictorie a aceleiaşi situaţii21.

Această dualitate terminologică este folosită şi în Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European22, cu modificările şi completările ulterioare, când se folosesc în paralel sintagmele „drept de vot” şi „drept de a alege” pentru a desemna posibilitatea, atât a cetăţenilor proveniţi dintr-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, cât şi a celor români de a participa la scrutinul organizat în vederea alegerilor pentru Parlamentul European.

Astfel, dacă la art. 5 alin. (1) din lege se precizează că „Prin alegător comunitar se înţelege orice cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, care are dreptul de

21 Această antinomie intraconstituţională a fost semnalată de prof. univ. dr. I. Vida în studiul „Antinomii intraconstituţionale”, publicat în Pandectele Române, nr.1, 2004, p.182-196 şi reluată în lucrarea Legistică formală. Introducere în tehnica şi procedura legislativă, Ediţia a 3-a, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2006, p. 149 şi urm. 22 Legea nr. 33/2007 a fost publicată în Monitorul oficial al României, partea I, nr. 28 din 16 ianuarie 2007

a alege în România pentru Parlamentul European..”, la alin. (9) al aceluiaşi articol se prevede că „Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene .. au drept de vot şi de a fi aleşi ca membri din România în Parlamentul European”. Precizăm că la art. 27 se stipulează că „La primele alegeri pentru Parlamentul European organizate în România, în scopul exercitării dreptului de vot şi de a fi aleşi ca membrii din România în Parlamentul European, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene au obligaţia de a prezenta o declaraţie..”.

În ceea ce priveşte pe cetăţenii români, şi în cazul acestora se folosesc cele două sintagme.

Dacă la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se foloseşte noţiunea de „drept de a alege” când se face referire la posibilitatea cetăţeanului român de a alege membri din România pentru Parlamentul European, în cadrul alin. (9) al aceluiaşi articol fiind stabilite şi condiţiile pentru cetăţenii români de a avea dreptul de a alege membri din România pentru Parlamentul European, titlul Capitolului II se referă la „Exercitarea dreptului de vot şi de a fi ales”, iar la art. 11 alin. (4) se uzitează sintagma „exercitarea dreptului de vot” când se face referire la cetăţenii români.

Merită precizat în acest context şi cazul Legii nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, care, ţinând seama şi de prevederile constituţionale în domeniu (respectiv art. 36), foloseşte în cuprinsul său, atunci când se referă la participarea cetăţenilor români la scrutinul organizat pentru alegerea celor două Camere ale Parlamentului, sintagma „drept de vot”, cu excepţia art. 100 alin. (1) când se prevede că „Împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales constituie infracţiune si se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi”.

Folosirea în paralel, în cadrul unui act normativ a două noţiuni prin care să se desemneze aceeaşi operaţiune, nu este agreată nici de Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede la art. 35 alin. (1) că „În limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni”.

Un alt caz este cel al folosirii în cadrul actelor normative emise în temeiul unui alt act normativ de expresii sau sintagme diferite faţă de actul de bază. Ca exemplu, menţionăm Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, care în cadrul art. 2, deşi face referire la art. 115 alin. (3) din Constituţia României, republicată, unde se prevede că „ordonanţele se supun aprobării Parlamentului”, menţionează că „În conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (3) din Constituţia României, republicată, ordonanţele



emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului ..”. Astfel, cu toate că dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (3) prevăd că ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, legea de abilitare foloseşte pentru a desemna aceeaşi operaţiune, adoptată în conformitate cu norma constituţională, o altă sintagmă, precizând că ordonanţele se înaintează spre aprobare Parlamentului, în locul folosirii terminologiei consacrate în legea fundamentală a statului.

După cum se ştie, termenii proveniţi din limba română se caracterizează printr-o mare bogăţie sinonimică. Dar sinonimia totală, perfectă (de genul „delincvent/infractor”, „omor/omucidere” „moştenire/succesiune”, „conlucrare/cooperare”) este rareori întâlnită în vocabularul juridic, ea fiind de cele mai multe ori parţială. Ilustrativ în acest sens ar fi şirul lexical format pornind de la unul din sinonimele verbului „a şti”, care nu înseamnă chiar „a cunoaşte”. Dar „a cunoaşte” nu înseamnă neapărat şi „a înţelege” (sinonimul său din dicţionar), iar „a înţelege” pare mai restrâns ca sferă noţională faţă de sinonimul său „a pricepe”. Spre exemplu23, un judecător de la instanţa de fond trebuie să ştie obiectul procesului, dar poate să nu-l cunoască în deplinătatea probelor din dosar; dacă va înţelege mobilurile acţiunii, s-ar putea să nu priceapă întru totul motivaţiile cauzei din dosar şi nici interpretările venite dinspre acuzaţi sau cei vătămaţi, cu psihicul şi mentalităţile lor.

Un exemplu poate fi luat din legislaţia recentă, când, la restructurarea Guvernului, întâlnim sintagma „încetarea activităţii”, dar şi „desfiinţarea” instituţiei.

Astfel, dacă la art. 7 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 se foloseşte sintagma „se desfiinţează” când se face referire la departamentele a căror activitate este preluată în cadrul unui minister cu ocazia reorganizării acestora, în cadrul art. 8 alin. (2), art. 11 alin. (1) şi art. 14 alin. (1) din acelaşi act normativ se utilizează sintagma „îşi încetează activitatea”, atunci când este vorba de înfiinţarea unor ministere prin preluarea activităţii, comasarea sau reorganizarea vechilor structuri ministeriale.

Aceeaşi dualitate terminologică este întâlnită şi în cadrul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003, când se folosesc atât sintagma „se desfiinţează”, cât şi sintagma „îşi încetează activitatea”.

Ce constatăm? După o logică care ne scapă, despre ministerele a căror activitate este preluată de 23 A se vedea Teodora Irinescu – Normă şi abatere de la normă în terminologia juridică penală şi civilă românească, p.84

un alt minister sau doar se reorganizează, se spune „îşi încetează activitatea”, iar despre unităţile subordonate direct Guvernului sau unor ministere şi a căror activitate este, la fel, preluată de altă structură veche sau nou înfiinţată se spune „se desfiinţează”.

În opinia noastră, în marea majoritate a cazurilor, activitatea unui minister, a unei instituţii în general, se continuă sub o altă denumire, cu alte cuvinte, practic se desfiinţează instituţia cu această denumire, dar activitatea specifică acesteia nu încetează.

c) A treia modalitate de contracarare a polisemiei aflată la îndemâna legiuitorului constă în botezarea sau rebotezarea unei realităţi juridice cu un nume nou, recurgându-se la neologie, respectiv introducerea unor cuvinte noi în limbă. O expresie nouă este inventată sau este calchiată ori adaptată după una străină, pentru a desemna o instituţie juridică nouă.

Un astfel de exemplu îl constituie termenul „a proroga”, provenit din lat. „prorogo, -are”, care înseamnă „a prelungi, a amâna”, prin intermediul limbii franceze „proroger”.

Conform Ghidului juridic Dalloz „prorogation” înseamnă prelungirea duratei unui act (contract, societate), a unei perioade, a unei puteri, a competenţei unei jurisdicţii şi se precizează că în limba franceză acest termen aparţine limbajului curent şi înseamnă pur şi simplu „prelungire”; în drept, el este întotdeauna însoţit de indicarea a ceea ce este prorogat.

Acelaşi termen îl găsim şi în limba engleză: „prorogue”: 1. a întrerupe (a înceta, a suspenda) o sesiune a Parlamentului sau a unui organism similar pentru un anumit sau un neprecizat timp, fără să-l dizolve ori a suspenda şedinţele până la următoarea sesiune; sinonim cu a suspenda; 2. a amâna, a prelungi, a tergiversa, a lăsa pentru mai târziu, a suspenda (Dicţionarul enciclopedic Webster’s din 1996). Un alt cunoscut dicţionar explicativ „Black’s law dictionary” din 1990 defineşte termenul „prorogation” drept prelungire sau amânare pentru o altă zi, dar mai înseamnă şi întreruperea sau terminarea unei sesiuni a legislativului. În dreptul englez, prorogarea reprezintă continuitatea parlamentului de la o sesiune la alta, iar în dreptul civil, durata acordată pentru a face ceva dincolo de termenul fixat iniţial.

În limbajul parlamentar canadian, „la prorogation du Parlement” semnifică încheierea unei sesiuni. Se spune că Parlamentul rămâne atunci „prorogat” până la deschiderea sesiunii următoare.

Referitor la utilizarea cuvântului „prorogare” în limba română, un deputat pleda pentru înlocuirea lui în textele de lege prin cuvântul



„prelungire”, cuvânt care face parte din limbajul comun şi care ar uşura înţelegerea actelor normative de către masa mare de beneficiari: „Am vrut de mai multe ori să iau cuvântul, în dorinţa de a face exprimarea cât mai uşor de înţeles pentru oameni, ca să poată reţine ceea ce li se impune a îndeplini prin lege şi, fiind împotriva unor termeni juridici preţioşi şi adesea ridicoli şi de cele mai multe ori de neînţeles, am vrut să aduc cât mai aproape de înţelegerea oamenilor, care nu sunt absolviţi de sancţiuni dacă nu cunosc legea în aplicarea căreia greşesc, aş propune înlocuirea cuvântului "prorogare" cu cuvântul "prelungire". De ce este atât de preţios cuvântul acesta folosit, când este mai simplu "prelungire", ca să-l înţeleagă toată lumea?!” 24.

Un deputat jurist a oferit o explicaţie nu foarte convingătoare: „Într-adevăr, ideea este de prelungire a unui termen. În legea iniţială era o dată la care trebuia să intre în vigoare instituţia; era un termen prevăzut în lege, "termenele" prevăzute în lege, noţiunea respectivă este de "prorogare" a termenului, pentru că noi nu "prelungim". Într-adevăr, prelungim o perioadă de timp, dar, de fapt, noi modificăm un termen din lege. Şi, atunci, se prorogă acel termen. Aşa este prevăzut din punct de vedere juridic, însă noţiunea clară este de prelungire a unei perioade. Dar, fiind vorba de un text de lege - colegii mei sunt de acord -, cred că este corect, deşi dumneavoastră, din punct de vedere al înţelegerii lucrurilor, aveţi dreptate.”25

Un alt deputat jurist, deşi în principiu s-a declarat de acord cu găsirea unor termeni mai accesibili, a accentuat că este vorba de o nuanţă: „Termenul acesta "prelungire" presupune ceva care este în funcţiune şi continuă după aceea sau durata se extinde. Aici, structura respectivă n-a intrat în funcţiune şi, atunci, se prorogă termenul până la care poate să înceapă acţiunea respectivă”.26

De acord cu această din urmă explicaţie, deşi, mai degrabă ar putea fi folosit termenul românesc „amânare”. În plus, „a proroga, prorogare” produce confuzie din cauza apropierii fonetice de mult mai cunoscutul „a abroga, 24 Extras din Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 februarie 2006 referitoare la: Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.131/2005 pentru prorogarea termenului prevăzut la art.19 alin.(1) din Legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – a se vedea în acest sens http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6025&idm=9 25 idem 26 ibidem

abrogare”, lumea percepându-le ca având acelaşi înţeles (sinonime), ceea ce deturnează cu totul sensul enunţului.

4. Antinomii juridice în cadrul

Constituţiei Antinomiile juridice sunt definite drept

contrarietăţi aparente sau reale dintre două texte legislative, care îl pun pe cel care citeşte legile sau le aplică să se găsească în faţa unor soluţii contradictorii27.

Dacă în ceea ce priveşte antinomiile existente între norme juridice prevăzute în acte normative de acelaşi nivel, acestea se rezolvă conform principiului lex posteriori derogat priori, iar în cazul în care antinomiile sunt reglementate în acte normative care nu sunt de acelaşi nivel (aflate pe trepte ierarhice diferite) se aplică principiul conform căruia o normă juridică cu forţă superioară face să înceteze efectele contrare ale unei normei aflată pe un nivel inferior al forţei juridice, problema este mai complicată în cazul conflictelor care apar în interiorul aceluiaşi act juridic.

Marea majoritate a acestor ultime situaţii apar ca urmare a intervenţiilor legislative care se aduc asupra actelor normative, inclusiv în cazul legilor de aprobare a ordonanţelor şi care modifică dispoziţiile acestora, ceea ce poate genera unele contradicţii între noile norme şi cele deja existente, datorate nefolosirii aceloraşi terminologii juridice sau a prevederii de noi soluţii legislative care nu exclud orice echivoc şi care nu concordă cu restul actului normativ de bază.

Ne vom referi în cele ce urmează doar la sesizarea existenţei unor antinomii în cadrul Constituţiei României, republicată.

Un studiu detaliat şi bine documentat asupra antinomiilor intraconstituţionale a fost realizat de prof. univ. dr. Ioan Vida28.

De aceea, considerăm ca inoportun să reluam prezentarea şi argumentarea acestor antinomii. Precizăm doar că acestea se referă la problemele legate de corelarea dispoziţiilor constituţionale privitoare la conceptele de lege şi de lege organică, conflictele privitoare la categoriile de legi, conflictul intraconstituţional privitor la intrarea în vigoare a legii şi a ordonanţei de urgenţă, antinomia privitoare la dreptul de vot şi dreptul de a alege, antinomiile născute din

27 A se vedea I. Vida - Manual de legistică formală, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2000, p. 150 28 A se vedea I. Vida - Antinomii intraconstituţionale, Pandectele Române, nr.1, 2004, p.182-196, precum şi Legistică formală. Introducere în tehnica şi procedura legislativă, Ediţia a 3-a, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2006, p. 149 şi urm.



partajarea competenţelor celor două camere ale Parlamentului, reglementarea diferită a duratei mandatului constituţional şi ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate direct de către Avocatul Poporului.

Pe lângă aceste situaţii prezentate şi analizate de prof. univ. dr. Ioan Vida, apreciem că în această categorie a antinomiilor intraconstituţionale se încadrează şi cazul tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

O contradicţie în acest domeniu considerăm că rezultă din analizarea şi interpretarea care poate fi dată art. 20 alin. (2), respectiv art. 148 alin. (2) din Constituţie.

Astfel, la art. 20 alin. (2) se precizează că „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.

Deci, în situaţia în care în Constituţie sau în legislaţia internă dispoziţiile referitoare la drepturile fundamentale ale omului sunt mai favorabile decât cele din cuprinsul pactelor sau tratatelor la care România este parte, reglementările interne prevalează în faţa celor internaţionale.

Însă, potrivit art. 148 alin. (2) „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

Din această formulare se deduce că normele comunitare obligatorii au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne întotdeauna, fără a se prevedea nici o excepţie.

Deci, particularizând la domeniul drepturilor fundamentale ale omului, în situaţia în care o reglementare comunitară din acest domeniu ar cuprinde o dispoziţie care ar fi mai puţin favorabilă decât norma internă care se referă la acelaşi aspect, prioritate ar avea norma comunitară, nu prevederea internă, venind astfel în contradicţie cu soluţia prevăzută la art. 48 alin. (2), când prioritară era norma internă.

Soluţionarea, potrivit art. 20 alin. (2), respectiv art. 48 alin. (2) din Constituţie, în mod contrar a unei astfel de situaţii, reiese mai explicit atunci când o reglementare care se referă la drepturile fundamentale ale omului, care este mai puţin favorabilă decât prevederile interne în cazul respectiv, este prevăzută atât în pactele şi tratatele la care România este parte, cât şi în normele comunitare obligatorii.

Dacă, conform art. 20 alin. (2), prioritate ar avea normele interne asupra dispoziţiei referitoare la drepturile fundamentale ale omului mai puţin favorabile prevăzute în pactele şi tratatele la care România este parte, în cazul în care aceeaşi reglementare este prevăzută în normele comunitare obligatorii, prioritate ar avea, conform art. 48 alin. (2), respectiva reglementare, cu toate că este contrară prevederilor interne, care erau mai favorabile.

De asemenea, merită discutat şi cazul legat de actele adoptate de Guvern pentru realizarea atribuţiilor şi competenţelor sale. Astfel, la art. 108, intitulat „Actele Guvernului” care face parte din Capitolul 3 – „Guvernul” al Titlului III – „Autorităţile publice” din Constituţia României, republicată, se precizează, în cadrul alin. (1), că „Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe”, fără a se preciza despre ce fel de ordonanţe este vorba.

Din coroborarea acestor dispoziţii cu prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol, conform cărora „Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi condiţiile prevăzute de aceasta”, deducem că este vorba despre ordonanţele care se emit în temeiul unei legi, deci despre aşa numitele ordonanţe simple ale Guvernului, fără a se include şi ordonanţele de urgenţă în această categorie de acte.

Totuşi, la art. 115 intitulat „Delegarea legislativă”, care face parte din Capitolul 4 – „Raporturile Parlamentului cu Guvernul” al Titlului III, în cadrul alin. (4) se prevede că „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”. Este vorba astfel de o altă categorie de ordonanţe, respectiv cele de urgenţă, pentru a căror emitere nu este necesară o lege de abilitare în acest sens.

Deci, pe lângă actele prevăzute că pot fi adoptate de Guvern potrivit art. 108, respectiv hotărâri şi ordonanţe, mai există o categorie, aceea a ordonanţelor de urgenţă.

Pe cale de consecinţă, apreciem că dispoziţiile art. 108 sunt incomplete, deoarece prevăd că actele pe care le poate adopta Guvernul sunt doar hotărârile şi ordonanţele (cu strictă referire doar la ordonanţele simple), fără a face referire şi la ordonanţele de urgenţă.

Se creează astfel o neconcordanţă (antinomie) între art. 108 din Constituţie, articolul cadru care se referă la actele adoptate de Guvern în exercitarea atribuţiilor sale, şi art. 115, prin neincluderea în cuprinsul primului articol a unei categorii de acte normative, dacă nu cea mai numeroasă, poate cea mai importantă, care poate fi



adoptată de Guvern, respectiv cea a ordonanţelor de urgenţă.

De asemenea, sesizăm că şi redactarea alin. (5) al art. 115 ar putea fi îmbunătăţită. Potrivit acestor prevederi constituţionale: „Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1)”.

Remarcăm că, deşi norma de la acest alineat se referă strict la regimul juridic al ordonanţelor de urgenţă, în cuprinsul tezei a treia a alineatului se foloseşte termenul de „ordonanţă”, ceea ce ar putea crea confuzii, prin faptul că acest termen este folosit pentru desemnarea ordonanţelor simple ale Guvernului, nu a celor de urgenţă.

În acelaşi context al antinomiilor intraconstituţionale, considerăm că merită amintit şi cazul ordonanţelor simple ale Guvernului, deşi situaţia lor nu constituie propriu zis o antinomie.

Astfel, având în vedere prevederile art. 115 alin. (2) şi (3) din Constituţie, potrivit cărora „Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe”, respectiv „Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei”, se deduce că, de regulă, pentru ordonanţele simple ale Guvernului (în aceste alineate al art. 115 fiind vorba doar de acest gen de ordonanţe), nu ar fi nevoie de aprobarea Parlamentului, această aprobare fiind necesară numai dacă legea de abilitare o cere în mod expres.

Însă, practica legislativă a Parlamentului ne relevă faptul că toate legile de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe prevăd obligativitatea aprobării acestor ordonanţe de către Parlament, excepţia devenind astfel regulă unanimă.

Pe cale de consecinţă, considerăm că de lege ferenda s-ar impune modificarea Constituţiei

în sensul prevederii ca obligatorie a procedurii de supunere spre aprobare Parlamentului a ordonanţelor Guvernului emise în temeiul unei legi de abilitare. Precizăm că o asemenea procedură este reglementată de Constituţie în ceea ce priveşte ordonanţele de urgenţă ale Guvernului.

Deşi, teoretic, situaţia ordonanţelor Guvernului nu reprezintă o antinomie intraconstituţională, neregăsindu-se dispoziţii în Constituţie a căror interpretare să fie contradictorie, totuşi am analizat acest caz ca şi o antinomie, deoarece prevederile constituţionale sunt contrazise de practica legislativă a Parlamentului, toate legile de abilitare cerând în mod obligatoriu ca ordonanţele emise în temeiul lor să fie supuse spre aprobare Parlamentului.

5. Concluzii Limbajul legislativ reprezintă un

compromis între exigenţa preciziei şi principiul primordial al înţelegerii depline a textelor juridice. Legiuitorul poate să precizeze unele expresii din limba naturală, să le schimbe semnificaţiile, în anumite cazuri să introducă expresii noi pe care le creează el însuşi sau le împrumută din limbajele specializate. Cu toate acestea, legiuitorul trebuie să formuleze textele actelor normative într-o manieră care să asigure înţelegerea de către destinatarii săi, adică în limba naturală care reprezintă limba înţelegerii generale în grupul lingvistic avut în vedere. Acest factor pragmatic influenţează mai degrabă semantica decât sintaxa limbii. De aceea, se acordă o aşa de mare importanţă vocabularului actelor normative. Prin alegerea cu grijă a termenilor folosiţi se evită şi apariţia legilor de interpretare, atât de nerecomandate de tehnica legislativă.

Desigur limbajul străzii nu este un limbaj de dorit pentru actele normative. Totuşi legiuitorul, ca deţinător al legitimităţii, nu se poate sustrage de la a prezenta normele sale şi a le face să fie înţelese de toată lumea, căci el nu se adresează doar unui singur individ. Valorile societăţii sunt traduse mai întâi în reguli juridice şi aceste reguli sunt apoi transpuse în cuvinte şi în fraze.

Claritatea şi precizia limbajului juridic folosit în domeniul juridic se obţine din analizarea şi utilizarea cât mai adecvată a termenilor şi expresiilor ţinând seama de semnificaţia lor în mod curent, precum şi de respectarea cerinţelor gramaticale şi de ortografie, realizându-se asigurarea unităţii terminologice a stilului juridic.



Unele considerente privind dreptul Parlamentului

sau al Guvernului de a dispune suspendarea,

modificarea sau încetarea unor clauze ale

contractelor colective de muncă

prof. univ. dr. Andrei POPESCU consilier, şef de departament Consiliul Legislativ

1. Un recent act normativ, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială1 prin care s-a transpus în legislaţia română Directiva Consiliului nr. 86/378/CEE din 24 iulie 1986 relativă la aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în regimurile profesionale de securitate socială2 cu modificările şi completările aduse prin Directiva Consiliului 96/97/CE din 20 decembrie 19963 readuce în prim plan o problemă discutată în practica instanţei constituţionale şi în doctrina juridică şi ne prilejuieşte unele consideraţii legate de problema dacă Parlamentul sau Guvernul (prin ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă) pot dispune suspendarea, modificarea sau încetarea aplicării unor clauze ale contractelor colective de muncă, în condiţiile art. 41 alin. (5) din Constituţia României care statuează că negocierea colectivă şi contractele colective de muncă sunt garantate.

Un scurt istoric al chestiunii în cauză se impune. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2000 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei salariale şi financiare în regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi în unele societăţi comerciale cu capital majoritar de 1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007 2 Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 225 din 12 august 1986 3 Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 46 din 17 februarie 1997

stat, în anul 20004, Guvernul a dispus suspendarea clauzelor contractelor colective de muncă aflate în contradicţie cu noua reglementare care încerca să dimensioneze raţional fondurile de salarii în aceste unităţi în care statul era acţionar majoritar. Sub presiunea protestelor sindicale, ulterior prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2000 de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/20005 s-a precizat expres că dispoziţiile Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă au fost şi rămân în vigoare, renunţându-se la suspendarea acelor clauze din contractul colectiv de muncă ce puteau contraveni Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/20006. În legătură cu această problemă au fost formulate, la vremea respectivă, două opinii: Într-o primă opinie, s-a apreciat că dispoziţia respectivă este flagrant neconstituţională din moment ce fostul articol 38 alin. (5) (respectiv actualul art. 41 alin. 5) din Constituţia României statornicea că „dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate”. Se conchidea că „pe cale normativă, constituţional nu apare

4 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 24 mai 2000 5 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 21 iunie 2002, 6 Ambele ordonanţe de urgenţă au fost respinse de Parlament, respectiv prin Legea nr. 17/2002 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 21 ianuarie 2002) şi Legea nr. 6/2002 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2002)



posibilă „suspendarea” unor stipulaţii” din contractele colective7.

Această opinie a fost împărtăşită şi de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 102/20018, dar, într-o opinie separată9, s-a apreciat că textul constituţional garantează caracterul obligatoriu al convenţiilor colective inter partes, iar nu şi în raport cu statul. „Într-adevăr - se sublinia în opinie separată - este evident că statul are dreptul constituţional de a emite reglementări juridice în domeniile ce fac obiectul convenţiilor colective de muncă, reglementări juridice care sunt opozabile subiectelor de drept cărora le sunt aplicabile convenţiile colective de muncă – şi anume, atât la momentul negocierii şi al încheierii acestora, cât şi pe parcursul executării lor, altfel ar însemna că materiile ce fac obiectul convenţiilor colective de muncă exced domeniului de legiferare statală şi rămân supuse voinţei semnatarilor convenţiilor colective de muncă”. Această a doua opinie este susţinută şi în doctrină, care adaugă10 încă câteva argumente între care: - neintervenţia legiuitorului în contracte în general nu are, în condiţiile actuale, caracter absolut; - intervenţia legiuitorului în contracte este admisibilă pentru raţiuni de ordine publică socială; - aplicând raţionamentul per a contrario, dacă s-ar adopta prima opinie, „ar însemna pur şi simplu că materiile ce fac obiectul convenţiilor colective de muncă exced legiferării statale şi rămân supuse numai voinţei semnatarilor lor. Juridic – şi nu numai din acest punct de vedere – este însă o soluţie de neadmis. Pe de o parte trebuie reţinut că, potrivit art. 7 alin. 2 şi art. 8 din Legea nr. 130/1998, caracterul obligatoriu al contractelor colective este recunoscut numai dacă sunt încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare. Pe de altă parte, se impune subliniat art. 16 alin. (2) din Constituţia României, care dispune: „Nimeni nu este mai presus de lege” aşadar, nici părţile contractelor colective de muncă11.

2. Art. 9 din O.U.G. nr. 67/2007 are următoarea redactare: „Dispoziţiile contrare principiului egalităţii de tratament din următoarele 7 A se vedea Şerban Beligrădeanu – Legislaţia muncii comentată, vol. XXXVI (vol. 2/2000) p. 315 8 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 18 octombrie 2001 9 A se vedea Lucian Mihai – Opinie separată la Decizia Curţii Constituţionale nr. 102/2001, Idem 10 A se vedea Ion Traian Ştefănescu – Tratat de dreptul muncii, vol. I, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2003, p. 230-231 11 Ion Traian Ştefănescu – Tratat de dreptul muncii, Bucureşti, Editura Wolters Kluwer, 2007, p. 160

acte normative12, precum şi din alte acte normative, din contractele colective, din regulamentele întreprinderilor sau din orice alte aranjamente referitoare la schemele profesionale de securitate socială, vor fi modificate până în data de 30 septembrie 2007 astfel încât să se asigure aplicarea efectivă a principiului egalităţii de tratament în acele scheme cel mai târziu la data de 31 decembrie 2008, în caz contrar prevederile respective devenind inaplicabile13”.

Cum, evident, legea dispune numai pentru viitor, prin acest articol s-a imaginat o

12 Este vorba de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 2 iunie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 595/2003, Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 31 mai 2004, cu modificările ulterioare, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr.96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 3 mai 2006, cu completările ulterioare, şi Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2006, cu modificările ulterioare. 13 O soluţie similară a fost utilizată, relativ recent, când a fost modificată şi completată Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi prin Legea nr. 340/2006 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 25 iulie 2006) care, într-un articol III dispune, cu valoare de principiu că: „Orice dispoziţie care încalcă principiul egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi cuprinse în contractele individuale şi colective de muncă, în regulamentele interne ale unităţilor, în statutele profesiilor independente şi ale organizaţiilor sindicale şi patronale ori ale asociaţiilor nonprofit sau ale celor cu scop lucrativ sunt şi rămân abrogate”. Prof. Ion Traian Ştefănescu arată că „strict juridic, ar fi fost corect să se precizeze că dispoziţiile în cauză sunt nule de drept, iar nu abrogate”, conform Tratat de dreptul muncii, Bucureşti, Editura Wolters Kluwer, 2007, p. 160.



soluţie pentru ca legislaţia în vigoare care ar putea conţine posibile dispoziţii contrare principiului egalităţii de tratament să fie modificate, respectiv până la 30 septembrie 2007, astfel încât aplicarea efectivă a acestui principiu să poată opera cel mai târziu la data de 31 decembrie 2008, în caz contrar prevederile respective devenind inaplicabile. Art. 9 ridică, din nou problema dacă Guvernul, prin ordonanţă de urgenţă, poate sau nu să dispună un anume comportament pentru părţile contractelor colective de muncă, respectiv în cazul de faţă modificarea, dacă contravine principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei, până la 30 septembrie 2007, iar dacă nu o fac, până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2008, dispoziţiile contrare devenind inaplicabile. Argumentele aduse în favoarea tezei că art. 41 alin. (5) al Constituţiei garantează caracterul obligatoriu al contractelor (convenţiilor) colective numai inter partes şi nu în raport cu statul sunt, pe deplin, valabile şi în cazul art. 9 din O.U.G. nr. 67/2007. În cele ce urmează nu înţelegem să le reluăm, ci, dimpotrivă, să adăugăm, dacă este posibil, altele noi, unele derivând din directiva care este transpusă prin această ordonanţă de urgenţă, celelalte decurgând din teoria dreptului (constituţional). Suntem însă datori să relevăm că soluţia adoptată de Guvern de a stabili un termen (30 septembrie 2007) până la care actele normative nominalizate, alte asemenea acte normative, inclusiv contractele colective de muncă, regulamentele întreprinderilor şi orice aranjamente referitoare la schemele profesionale de securitate socială, să fie modificate, în caz contrar, până la un nou termen (31 decembrie 2008) prevederile respective devenind inaplicabile, este o soluţie fundamentată (dacă ne raportăm la problemele sociale complexe pe care le-a generat O.U.G. nr. 98/2000), asigurând premisele pentru ca, treptat, în timp, să se procedeze la aplicarea principiului comunitar al egalităţii de tratament (cu alte cuvinte, s-a evitat o reglementare tranşantă, la un singur termen, care ar fi putut brusca aplicarea, în esenţa lui, a acestui principiu comunitar şi genera – posibil – tensiuni sociale).

Din perspectiva Directivei Consiliului 86/378/CEE referitoare la aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în regimurile profesionale de securitate socială, constatăm că, de fapt, art. 9 din O.U.G. nr. 67/2007 reprezintă o preluare (cu adaptarea la legislaţia română) a art. 7 lit. a din Directivă care are următoarea redactare: „Statele membre vor adopta măsurile necesare pentru a asigura ca:

a) să fie nule, să poată fi declarate nule sau să poată fi modificate, dispoziţiile contrare principiului egalităţii de tratament din contractele colective obligatorii din punct de vedere juridic, regulamentele de întreprinderi sau orice alte aranjamente relative la regimurile profesionale”. În funcţie de obligaţiile ce revin României ca stat membru al Uniunii Europene, în raport cu complexitatea schemelor profesionale de securitate socială, s-a optat deci, într-o primă etapă, până la 30 septembrie 2007, pentru modificarea acestora şi, în orice caz, dacă nu se vor opera aceste modificări, la declararea lor ca „inaplicabile”. Reglementări similare celei din Directiva 86/378/CEE se regăsesc şi în alte directive ce constituie dreptul social european. Astfel, potrivit Directivei 76/207/CE referitoare la aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în privinţa accesului la angajare, formare profesională şi promovare şi a condiţiilor de muncă14, statele membre trebuie să adopte măsuri pentru ca dispoziţiile contrare acestui principiu şi care sunt incluse (la momentul transpunerii directivei) în convenţiile colective, contractele de muncă, regulamentele întreprinderilor sau în reglementările ce guvernează profesiile independente să poată fi declarate nule sau, după caz, modificate (art. 5, pct. 2a). În cazul altor directive, statele sunt obligate ca, până la o anumită dată prevăzută pentru transpunerea directivei, să ia toate măsurile pentru ca partenerii sociali să introducă în contractele (convenţiile) colective reglementările comunitare. Este cazul, spre exemplu, al Directivei 92/85/CEE privind introducerea măsurilor de încurajare a îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătoarelor gravide, lăuze sau care alăptează15. Din cele de mai sus, rezultă că, sub aspect conceptual, directivele comunitare se referă, frecvent, la posibilitatea ca statul în mod nemijlocit sau, după caz, acesta delegând partenerii sociali, să reglementeze anularea sau modificarea unor dispoziţii din contractele (convenţiile) colective de muncă, dacă prin ipoteză legislaţia naţională este contrară normelor comunitare în cauză. Este evident că în aceste directive regăsim un argument în plus, extrem de puternic, în favoarea ideii că art. 41 alin. (5) din Constituţia României nu exclude posibilitatea legiuitorului de a interveni, din raţiuni de interes general, pentru modificarea sau anularea unor dispoziţii din contractele colective de muncă.

14 Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 39 din 14 februarie 1976 15 Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 318 din 28 noiembrie 1992



Pe planul dreptului constituţional, se ştie, că una din funcţiile statului o reprezintă funcţia legislativă prin care acesta stabileşte reguli de conduită pentru toţi cetăţenii, funcţia respectivă având un caracter originar, de ea depinzând, în conţinutul lor, celelalte două funcţii statale (executivă şi jurisdicţională)16. Sub un alt aspect, parlamentul are o competenţă, în principiu nelimitată, dar pe care o exercită în cadrul dispoziţiilor Constituţiei. Între funcţiile parlamentului, cea mai importantă este funcţia legislativă, denumită uneori şi deliberativă17, limitele acestei puteri rezultând din însăşi noţiunea de lege18. Dacă există voinţă politică, practic, orice relaţii sociale pot fi reglementate prin lege, dar sunt şi domenii ale vieţii sociale care pot fi reglementate numai prin lege (de exemplu incompatibilităţile calităţii de membru al Guvernului, responsabilitatea ministerială etc.)19. Din examinarea sistematică a Constituţiei nu rezultă, în nici un caz, faptul că există vreun domeniu care să fie exclus din competenţa de legiferare a Parlamentului, în cazul nostru, cel al conţinutului contractelor colective.

Evident, Parlamentul şi, după caz, Guvernul pot, oricând, reglementa cadrul general în care urmează să se desfăşoare negocierile colective între partenerii sociali, dar, niciodată, nu pot interveni direct, pe fond, între părţile contractului colectiv, respectiv pe conţinutul negocierii. Ca şi în cazul contractelor civile (art. 5 din Codul civil), părţile contractului colectiv de muncă sunt datoare însă să respecte ordinea publică şi bunele moravuri.

16 Ioan Muraru, Simina Tănăsescu – Drept constitutiv şi instituţii publice, ediţia a X-a, revăzută şi completată, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2002, p. 314 17 Ion Deleanu – Drept constituţional şi instituţii politice: Tratat, vol. I, Bucureşti, Editura Europa Nova, 1996, p. 250 18 Ioan Muraru, Simina Tănăsescu – op. cit., p. 420 19 Cristian Ionescu – Tratat de drept constituţional contemporan, Bucureşti, Editura All Beck, 2003, p. 666

3. În concluzie, dacă în baza textului constituţional, dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate între părţi, tot atât de adevărat, este, şi că, în raport cu necesităţile sociale, statul este îndreptăţit oricând, prin lege sau, după caz, ordonanţă a Guvernului, să intervină pentru reglementarea, perfecţionarea şi, după caz, adoptarea unor soluţii care să răspundă acestor necesităţi. O atare problemă s-a ridicat în cazul contractelor colective de muncă tocmai pentru ca acestea, potrivit legii, sunt izvoare de drept, iar, prin natura lor, au un caracter regulamentar, creator de norme de drept20. În afară de contractele (convenţiile) colective, directiva în cauză şi O.U.G. nr. 67/2007 se referă şi la regulamentele întreprinderii. În realitate, pentru legislaţia română, este vorba de regulamentul intern şi regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii. Fireşte, neexistând un text constituţional similar celui privind contractele colective şi în legătură cu aceste regulamente, este cert că ele pot fi oricând modificate sau anulate pe calea unui act normativ.

20 Ion Traian Ştefănescu – Tratat de dreptul muncii, Bucureşti, Editura Wolters Kluwer, 2007, p. 132



Preocupări actuale de drept constituţional

reflectate de revistele juridice străine

Svetlana BACIU

expert, Consiliul Legislativ

Din paginile numerelor recente ale revistelor juridice străine au fost selectate câteva articole care reflectă aspecte din domeniul dreptului constituţional. Grupajul de mai jos îşi propune să ofere celor interesaţi posibilitatea de a cunoaşte punctele de vedere ale unor autori deja consacraţi în domeniu.

1. „Revue du droit public” prezintă, în nr.1/2007, un interesant articol - Revizuirea Constituţiei şi regulile constituţionale intangibile în dreptul german1. Aspectele comentate de autor au în vedere principiul de intangibilitate al unor reguli constituţionale, precum şi conţinutul acestora.

În introducerea articolului propriu-zis, autorul readuce în memoria cititorilor faptele care au făcut posibilă suprimarea democraţiei liberale prin simpla modificare a Constituţiei, în Germania, în anul 1933. El reaminteşte cititorilor contextul istoric, referindu-se la numirea lui Adolf Hitler în funcţia de cancelar la 30 ianuarie 1933, la guvernul constituit, precum şi la o serie de legi care au fost adoptate. Ordonanţa din 28 februarie 1933 „având drept scop protejarea Poporului şi a Statului” a reprezentat momentul suspendării a şapte libertăţi fundamentale ale cetăţeanului. Guvernul Reichului putea lua orice măsură în vederea restabilirii ordinii în locul guvernului Landului. Au fost organizate noi alegeri la 5 martie 1933. „Legea pentru a pune capăt suferinţei Poporului şi a Reichului” adoptată de noua Adunare la 24 martie 1933 a autorizat Guvernul Reichului să adopte legi „care derogă de la Constituţie”. Legile din 31 martie 1933 şi 7 aprilie 1933 au plasat Landurile sub autoritatea directă a Guvernului Reichului şi au pronunţat dizolvarea Adunărilor parlamentare a Landurilor. Prin Legea din 7 aprilie 1933, funcţia publică a fost epurată.

„Legea privind recrearea partidelor politice” din 14 iulie 1933 a conferit monopolul

1Michel Fromont, La révision de la Constitution et les règles constitutionnelles intangibles en droit allemand

partidului naţional-socialist. „Legea din 30 ianuarie 1934 asupra reconstrucţiei Reichului” a suprimat complet Landurile şi a conferit puterea constituantă Guvernului.

Referindu-se la modificările care au fost aduse Constituţiei de la Weimar într-o modalitate formal corectă, la guvernul cu aparenţe legale, juriştii şi oamenii politici germani au pus în evidenţă faptul că aceasta nu stabilea nici un fel de limită materială modificărilor care-i puteau fi aduse.

Autorul arată că regulile de procedură impuse de Constituţia de la Weimar nu au fost respectate, majoritatea necesară votării legii constituţionale fiind obţinută datorită unei modificări a regulamentului Adunării care încălca spiritul Constituţiei.

Ca urmare, pentru a nu se mai repeta asemenea situaţii, în 1949, redactorii Legii fundamentale germane au considerat că se impun o serie de constrângeri formale şi limite materiale. Sunt consolidate totodată regulile de formă şi procedură. Constituţia nu poate fi modificată decât printr-o lege adoptată cu o majoritate de 2/3 din membri Bundestagului (şi la fel ca şi în Constituţia de la Weimar, de 2/3 din voturile Bundesratului), dar ea nu poate fi modificată decât printr-o lege care să modifice în mod expres textul Legii fundamentale.

Cele două tipuri de limitări apărute în 1949 şi în 1992 sunt analizate de autorul articolului, unul vizând revizuirea Constituţiei în mod explicit şi celălalt modificarea implicită a Constituţiei prin încheierea de tratate privind construcţia europeană.

Astfel, conform art. 79, alin. 3 al Constituţiei „orice modificare a prezentei Legi fundamentale care ar aduce atingere organizării Federaţiei în Landuri, principiului participării Landurilor la legislaţie şi principiilor enunţate în art. 1 şi art. 20 este interzisă”. Sancţiunea pentru încălcarea acestei interdicţii este nulitatea legii de revizuire constituţională, nulitate ce poate fi constatată de către Curtea Constituţională federală în cadrul uneia dintre cele trei proceduri care pot pune



în cauză validitatea unei reguli de drept cu privire la Constituţie. Doctrina este unanimă în a considera că art. 79 alin. 3 al Legii fundamentale este intangibil.

Art. 1 şi art. 20, în principal, stabilesc principiul protecţiei drepturilor fundamentale, cel al statului de drept şi cel al democraţiei, iar Legea fundamentală declară astfel intangibile caracterul federal al statului german, caracterul său democratic, principiul statului de drept şi cel care este legat de protecţia drepturilor fundamentale. Aceste principii declarate intangibile sunt considerate astfel elementele esenţiale ale ordinii constituţionale stabilite de Legea fundamentală şi caracterizează ceea ce juriştii germani denumesc adesea identitatea sau natura însăşi a regimului politic instituit în 1949. Nici o revizuire constituţională obişnuită nu-i poate aduce atingere.

Cu ocazia ratificării Tratatului de la Maastricht, când a avut loc cea de-a 38-a revizuire constituţională a Legii fundamentale, în anul 1992, a fost stabilit principiul limitării puterii de a transfera competenţe Uniunii Europene, prin textul articolului 23, alineatul 1, astfel redactat: „Pentru edificarea unei Europe unite, Republica Federală contribuie la dezvoltarea Uniunii Europene care este ataşată principiilor federative, sociale, ale statului de drept şi ale democraţiei cât şi principiilor de subsidiaritate şi care garantează o protecţie a drepturilor fundamentale substanţial comparabilă cu cea a prezentei Legi fundamentale. În acest scop, Federaţia poate transfera drepturi de suveranitate printr-o lege aprobată de Bundesrat. Art. 79 alineatul 2 şi 3 este aplicabil instituţiei Uniunii Europene, cât şi modificărilor bazelor sale convenţionale şi altor texte asemănătoare care modifică sau completează prezenta Lege fundamentală în conţinutul său sau fac posibile astfel de completări sau modificări”.

Autorul are unele obiecţii în ceea ce priveşte această dispoziţie pe care le prezintă în cuprinsul articolului.

Până acum chestiunea respectării art. 23 al Legii fundamentale nu s-a pus decât o singură dată cu ocazia examinării constituţionalităţii legii care autoriza ratificarea Tratatului de la Maastricht.

Autorul îşi propune de asemenea să delimiteze regulile constituţionale care beneficiază de intangibilitate, prin prezentarea unor decizii ale Curţii Constituţionale federale, în articol fiind pe larg dezvoltate consideraţiile sale în legătură cu aceste decizii, printre care şi cele care se referă la secretul corespondenţei sau inviolabilitatea domiciliului.

În concluzia articolului sunt prezentate pe scurt situaţia dreptului german în materia tratată, precum şi observaţii cu privire la dreptul francez, ceea ce îi permite autorului să-şi prezinte opiniile şi dintr-o perspectivă comparată.

2. „Revue française de droit constitutionnel” nr. 69/2007, publică articolul Consiliul Constituţional, gardian al Constituţiei şi directivele comunitare2. Autorii încep prin a arăta că în pofida imprevizibilităţii jurisprudenţei constituţionale, decizia emisă în anul 2006 de către Consiliul Constituţional francez - Decizia nr. 2006-540 DC - era aşteptată pentru a clarifica raporturile dintre dreptul constituţional şi dreptul comunitar derivat.

Au existat ample comentarii pe marginea politicii jurisprudenţiale, încă din anul 2004, an important în gestionarea de către Consiliul Constituţional a controlului dreptului comunitar derivat. Consiliul Constituţional deduce astfel din art. 88-1 al Constituţiei „o exigenţă constituţională de transpunere a directivelor comunitare, la aceasta neputând fi adus nici un obstacol, decât în caz de dispoziţie expresă contrară a Constituţiei”.

În 2006, prin Decizia 2006-540 DC, Înalta jurisdicţie afirmă prevalenţa Constituţiei şi acceptă să controleze directivele comunitare; decizia „oficializează” competenţa Consiliului Constituţional francez de a controla, cu ocazia examinării unei legi de transpunere, directivele comunitare.

Autorii îşi prezintă punctele de vedere în legătură cu aceste aspecte, referindu-se la confirmarea prevalenţei Constituţiei şi la controlul directivelor comunitare privit ca o „inovaţie”. Articolul 88-1 al Constituţiei este privit în calitate de fundament intern al transpunerii directivelor, dar şi al neutralizării principiului de prioritate al dreptului comunitar, fiind pe larg analizat în paginile studiului.

Consiliul Constituţional francez îşi reafirmă poziţia adoptată în 2004, dar ceea ce este nou pentru anul 2006 este faptul că se precizează o limită la imunitatea constituţională a unei legi de transpunere. În Decizie, Consiliul nu mai menţionează „o dispoziţie expresă contrară a Constituţiei”, ci „o regulă sau un principiu inerent identităţii constituţionale a Franţei”. Reformularea este privită ca o novaţie jurisprudenţială ce ridică o serie de întrebări ce vor putea fi clarificate numai de jurisprudenţa viitoare. Sunt prezentate observaţiile autorilor legate de această noţiune. Ei consideră, de altfel, că deşi formula este prea vagă, ea este totuşi mai bine adaptată. Este remarcat faptul că noţiunea de identitate constituţională înglobează atât apărarea particularităţilor instituţionale ale Republicii, cât şi protecţia drepturilor fundamentale.

Prin Decizia 2006-540 DC, Consiliul Constituţional admite pentru prima dată într-o 2 Philippe Blachèr, Guillaume Protière, „Le Conseil Constitutionnel, gardien de la Constitution face aux directives communautaires„



manieră atât de limpede competenţa sa de a controla o directivă comunitară cu ocazia examinării unei legi de transpunere. Considerentul 18, enunţă noua politică jurisprudenţială în materie: „Consiliul Constituţional, sesizat în condiţiile prevăzute de art. 61 al Constituţiei în legătură cu o lege ce are ca scop transpunerea în dreptul intern a unei directive comunitare este cel care trebuie să vegheze la respectarea acestei exigenţe (transpunerea în dreptul intern a unei directive comunitare); totuşi controlul pe care îl exercită în acest scop este supus unei duble limite”.

Sunt de asemenea prezentate consideraţiile autorilor în legătură cu evaluarea Directivei în raport cu Constituţia. Transpunerea unei directive generează o evaluare a actului comunitar derivat în raport cu anumite dispoziţii constituţionale, control care precede pe cel al legii de transpunere în raport cu directiva. Confruntarea între directivă şi Constituţie se prezintă ca un control preliminar, dar indispensabil îndeplinirii controlului constituţionalităţii legii de transpunere, mai ales atunci când aceasta din urmă reia „in extenso” norma de drept comunitar. Autorii studiului arată că examenul preventiv operat între directivă şi Constituţie apare ca fiind conform „bazelor constituţionale ale sistemului juridic comunitar”. În privinţa controlului directivă/constituţie, din punctul lor de vedere este permisă o analiză care arată că evaluarea constituţională a dreptului derivat rezultă dintr-un principiu cardinal al Uniunii Europene: „Uniunea respectă identitatea naţională a statelor sale membre” (art. 6 din Tratatul UE).

Din punct de vedere material, judecătorul constituţional confruntă în fapt legea cu directiva pe care ea o transpune şi nu cu Constituţia.

Referindu-se la Decizia 2006-540 DC, autorii susţin că aceasta precizează „raporturile pe care le întreţin legea, directiva şi Constituţia, confirmând, în acelaşi timp, logica de control pusă în evidenţă şi ideea conform căreia Consiliul are în vedere aceste chestiuni, nu în termeni de ierarhie a normelor, ci în termeni de competenţe jurisdicţionale”. Decizia confirmă astfel poziţionarea Consiliului Constituţional francez în calitate de nou protagonist al procesului de receptare a dreptului comunitar.

3. Articolul „2007: Finanţarea campaniilor

electorale”3, publicat în „Revue du droit public” nr.1/2007, este consacrat studierii aspectelor legate de finanţarea campaniilor electorale în Franţa.

Referindu-se la alegeri, autorul remarcă existenţa unor factori foarte variaţi în afara costului 3 Jean-Pierre Camby, 2007: le financement des campagnes électorales

indus de acestea şi adesea puţin cunoscut de cetăţeni. Este vorba de numărul candidaţilor, de regulile financiare deja binecunoscute şi respectate privind campaniile electorale care joacă un rol important.

Autorul precizează că alegerea preşedintelui Republicii este cea care ridică cele mai puţine probleme legate de finanţare. Legea din 6 noiembrie 1962, cu ultima modificare prin Legea organică din 5 aprilie 2006, face trimitere la dreptul comun, fiind vorba de finanţarea campaniilor cu unele adaptări.

În cuprinsul articolului se pot regăsi numeroase date legate de plafoanele de cheltuieli electorale, cu referire la alegerile prezidenţiale şi legislative din 1995, 2002, plafoane ce nu au fost niciodată depăşite din momentul în care au fost stabilite.

Cheltuielile electorale sunt definite de Codul electoral francez ca fiind făcute „în scopul alegerii” şi „prezentate direct în folosul candidatului” cu „acordul acestuia”, fiind rambursate, conform unor anumite reguli ce asigură neutralitatea campaniilor în ceea ce priveşte situaţia personală a candidatului. Printre sursele de finanţare figurează donaţiile din partea persoanelor fizice, sprijinul partidelor politice, împrumuturile sau alte aporturi personale, care deschid dreptul la rambursare, cu condiţia să fi fost înscrise ca atare de către mandatarul financiar în contul de campanie. Validarea contului de campanie permite obţinerea unei rambursări forfetare în limite diferite, în funcţie de procentul de sufragii obţinut.

Legiuitorul a încredinţat puterea de a examina conturile, Comisiei naţionale a conturilor de campanie, precum şi cea de a diferenţia sancţiunile aplicabile, şi numai în caz de recurs, Consiliului Constituţional. Conform Legii organice din 5 aprilie 2006, Comisia sau Consiliul în caz de recurs „stabileşte” suma totală a rambursării şi va putea să o reducă în funcţie de neregulile constatate.

Atât campania pentru alegerile prezidenţiale, cât şi cea pentru alegerile legislative se derulează deci fără asumarea vreunui cost financiar din partea candidaţilor, cu existenţa unui mecanism de rambursare forfetară menit să asigure in fine neutralitatea financiară a întregii operaţiuni pentru candidat. Sumele rambursate reprezintă cheltuielile legale ale „candidatului”, adică acelea care sunt finanţate fie din venituri proprii, prin aport personal identificat ca atare, fie provenind din împrumuturi. Ele trebuie să rămână în limita jumătăţii plafonului cheltuielilor de campanie. Sistemul de finanţare pentru alegerile prezidenţiale este completat de asemenea prin vărsarea unui avans de 153.000 euro pentru fiecare candidat.

Autorul subliniază că legiuitorul a creat un obstacol în calea îmbogăţirii personale în urma campaniilor electorale, el permiţând fiecăruia, chiar în afara susţinerii financiare a unui partid, să



candideze, fără să fie necesar să finanţeze propria campanie, fiind asigurată astfel egalitatea candidaţilor. Candidaţii nu mai întâmpină astfel nici un obstacol în afara celor 500 de semnături de prezentare necesare.

Referindu-se la contribuabili, autorul arată că această campanie nu-i costă nimic pe candidaţi, dar se traduce printr-un cost pentru contribuabil. Sunt oferite date statistice comparative legate de rambursarea forfetară din 2002 - 53,5 milioane de euro, la care se adaugă costul rambursării cheltuielilor de propagandă. În total alegerile prezidenţiale au costat 200 milioane de euro, faţă de 1995, de numai 133,5 milioane de euro. Cifrele legate de costul alegerilor legislative, comparativ apar mai mici, crescând între 1993 şi 1997, costul rămânând neschimbat pentru cele două legislaturi precedente la care se referă autorul - de 134,4 milioane de euro.

În ceea ce priveşte principiile de finanţare, pentru alegerile legislative, acestea sunt aceleaşi ca şi pentru alegerile prezidenţiale. De asemenea jurisprudenţa privind calificarea cheltuielilor electorale este aproape identică.

Plafoanele de cheltuieli fixate la 38.000 euro, plus 0,15 euro per locuitor al circumscripţiei, majorate cu un coeficient de 1,18 permit pe larg derularea unei campanii electorale.

Dar, vorbind despre costul democraţiei autorul subliniază că acesta nu se opreşte aici. De la

Legea din 11 martie 1998, ajutorul public acordat partidelor politice permite acestora să beneficieze de o dotare, de-a lungul legislaturii, atribuită pe jumătate, în funcţie de rezultatele alegerilor legislative generale, condiţionat, iar pe jumătate, în funcţie de locurile obţinute în cele două adunări legislative. Dotarea depinde într-o foarte mare măsură de rezultatele electorale. Rezultatul alegerilor legislative este deci foarte important în termeni financiari pentru partidele politice, chiar şi pentru acelea care nu obţin nici un loc, dar care pot avea acces la prima fracţiune a ajutorului. (În anexa articolului sunt prezentate tabele cu partidele şi grupările politice ce beneficiază de prima fracţiune a ajutorului public pentru anul 2006 şi cele care beneficiază de a doua fracţiune a ajutorului public pentru anul 2007). Autorul remarcă faptul că mulţi dintre alegători nici nu ştiu, de exemplu, că numai buletinul lor, singur, „aduce” partidului candidatului pentru care votează 1,5 euro pe an, pe toată durata legislaturii, cu condiţia ca acest partid să fi prezentat candidaţi ce au obţinut cel puţin 1% din sufragiile exprimate, în cel puţin 50 de circumscripţii.

Autorul subliniază faptul că a fost asigurată pe plan financiar egalitatea de şanse dintre candidaţi, că cetăţenilor li s-a permis să „orienteze” ajutorul public şi să cunoască limpede care este costul campaniilor şi care sunt sursele de finanţare.


PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIV de-a lungul timpului

M e d a l i o n

O figură de marcă a dreptului românesc –

IOAN IONESCU-DOLJ (1875 – 1947),

Prim-preşedinte al Consiliului Legislativ,

membru corespondent al Academiei Române

Ioan Ionescu-Dolj s-a născut în comuna Boureni din judeţul Dolj, la 14 septembrie 1875, ca fiu de ţărani foarte săraci. Încă din clasele primare, copilul se distinge prin vioiciunea spiritului şi sârguinţa sa. Urmează Liceul „Carol I” la Craiova, fiind întreţinut de o familie binevoitoare, pe lângă copiii căreia trebuia să constituie un model şi un îndemn la învăţătură. La terminarea liceului, în 1894, primeşte funcţia de ajutor de subprefect la plasa Cîlnicu din judeţul Gorj, dar nu rămâne decât câteva luni în acest post şi reuşeşte să vină la Bucureşti pentru a se înscrie la facultate. Alege Facultatea de Drept, pentru că avea timpul de studiu cel mai scurt: după doi ani se elibera o diplomă care permitea angajarea ca funcţionar de bancă. Într-adevăr, după doi ani, Ioan Ionesu-Dolj intră funcţionar la Creditul Funciar Urban, dar nu părăseşte facultatea şi, în al treilea an, îşi ia licenţa în drept, ca şef al promoţiei. În iunie 1898 este numit ajutor de judecător în comuna Cîmpul, judeţul Buzău. Într-o scurtă însemnare, scrisă puţin înaintea morţii sale, Ioan Ionesu-Dolj arată prin ce întâmplare a intrat în magistratură: Era în timpul atotputerniciei partidelor politice, când nu era posibil să ocupi o atare funcţie la stat dacă nu aveai un „sfânt” şi încă unul din cei puternici. În magistratură se ştia graţie cărui protector a intrat fiecare. O întâmplare fericită a făcut ca eu să fiu scutit de această servitute, care nu te părăsea, ci te apăsa toată viaţa. Mult regretatul G. Palade, fiind ministru de justiţie şi văzând că toate numirile ce făcuse în magistratură erau numai după intervenţia

persoanelor influente sau a partizanilor politici, s-a gândit că ar fi bine să facă numiri şi din rândul celor fără protecţie politică. Pentru aceasta s-a adresat Universităţii, cerând să-i recomande tineri care au luat licenţa cu bile albe. Universitatea a răspuns şi între cei recomandaţi am fost şi eu, fără să ştiu nimic despre aceasta, până când într-o zi din iunie 1898 mă pomenesc chemat la minister pe motiv că d-l ministru vrea să mă vadă. Mergând la minister, directorul personalului, unde m-am prezentat mai întâi, mi-a comunicat despre ce este vorba, adăugând că odată cu mine au mai fost chemaţi doi colegi ai mei. O bucurie nespusă şi o mândrie tinerească mi-a străbătut toată fiinţa. După un sfert de oră, fiind primit de ministru, d-l Palade, acesta mi-a declarat că m-a chemat spre a mă vedea, fiindcă vrea să numească în magistratură şi băieţi fără protecţie. Întrebându-mă cu ce mă ocup şi din ce trăiesc, l-am informat că sunt copist la Creditul Funciar Urban iar, în ce priveşte ocupaţia intelectuală, am răspuns că am făcut de curând un studiu asupra societăţilor de credit funciar, care apăruse de câteva zile în ,,Dreptul”. Era primul meu articol de drept. Am mulţumit ministrului pentru gândul său bun şi m-am retras fără ca ministrul să-mi precizeze dacă voi fi numit, când şi unde. După o aşteptare de câteva zile, cu destule emoţii, am fost numit. Primind numirea, m-am retras de la Creditul Funciar Urban şi m-am prezentat la post. Era în timpul Drăgaicei, la Buzău. Tribunalul mi-a luat jurământul şi a doua zi am fost la Pogoane, reşedinţa judecătoriei. M-am prezentat judecătorului, d-l Mănciulescu, un om fin

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului


şi foarte binevoitor, a cărui atitudine binevoitoare m-a încurajat mult în carieră. Aşa a început o carieră care urma să fie strălucită şi unanim apreciată atât de împricinaţi, cât şi de superiori. Temeinicia cunoştinţelor, corectitudinea şi scrupulozitatea sa se fac curând remarcate. Treptele ierarhice sunt trecute la intervale scurte. După treceri de scurtă durată la tribunalul Fălciu, tribunalul Tecuci şi tribunalul Tutova, este mutat în 1902 la tribunalul Ilfov, ca procuror, apoi judecător, judecător de instrucţie (1906), judecător la secţia comercială (1909) şi, în fine, preşedinte al secţiei de notariat (1910). La 15 septembrie 1914 este înaintat consilier la Curtea de Apel. Nu mult după aceea este delegat pentru un an inspector judecătoresc, ocazie de a manifesta din nou scrupulozitatea care-l caracterizează şi spiritul său de dreptate. În timpul războiului 1916-18, atunci când guvernul nostru se refugiase la Iaşi, el este mobilizat pe loc, în funcţia de consilier la Curtea de Apel, pentru nevoile populaţiei rămase. Îndată după ocupaţie este arestat de comandamentul german, dar, după un timp relativ scurt, este liberat şi îşi reia postul. Curând după război, este delegat pentru un an procuror general. În 1921 este înaintat consilier la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind unul dintre cei mai tineri membri ai acestui înalt for. După întregirea ţării, o problemă acută şi dificilă se ridica, aceea a unificării legislative a ţării. Provinciile alipite aveau fiecare o legislaţie deosebită şi anume aceea a ţării din care făcuseră parte. Două soluţii se prezentau: fie extinderea legislaţiei României vechi şi în provinciile alipite, fie elaborarea unei noi legislaţii care să păstreze ceea ce era mai bun în fiecare din legislaţiile în vigoare pe teritoriul ţării şi care să fie pusă la curent cu principiile juridice moderne. Această din armă soluţie a fost adoptată. La 20 octombrie 1920 se instituie la Ministerul de Justiţie o comisie pentru unificarea legislativă, prezidată de primul preşedinte onorar al Curţii de Casaţie, Manolescu Rîmniceanu, şi din care face parte şi Ioan Ionesu-Dolj. În 1923 Ioan Ionesu-Dolj este solicitat să fie secretar general al Ministerului de Justiţie, pentru a accelera opera de unificare. În acelaşi an se formează la Ministerul de Justiţie o subcomisie dedicată exclusiv lucrărilor pentru unificarea dreptului penal şi a procedurii penale, din care fac parte Ioan Ionesu-Dolj, Iulian Teodorescu, profesor de drept penal la Universitatea din Bucureşti, Vespasian V. Pella, profesor la Universitatea din Iaşi şi Osvald Teodoreanu, avocat, iar în anul următor i se adaugă şi profesorii universitari G.

Vrăbiescu şi I. Rădulescu, amândoi doctori în drept şi mai târziu membri ai Consiliului Legislativ. Constituţia din 1923 a României întregite prevedea crearea unui organ legislativ nou, Consiliul Legislativ, care trebuia, ca un corp tehnic, să colaboreze cu guvernul şi parlamentul la facerea legilor şi să desăvârşească unificarea legislativă. În 1925 apare legea de organizare a Consiliului Legislativ şi lui Ioan Ionesu-Dolj i se cere să intre în această instituţie nouă. Cu mult regret, el ia hotărârea de a demisiona din magistratură, carieră pe care o îndrăgise nespus de mult pentru demnitatea şi independenţa ei şi, la 12 septembrie 1925, este numit preşedintele secţiei de drept public a Consiliului Legislativ. Şi aici urma să fie tot un apărător al legilor, veghind la constituţionalitatea lor, la corecta lor redactare, precum şi la consecvenţa lor, în succesiunea la guvernare a diferitelor partide politice. La sfârşitul anului 1925, intră în funcţiune Consiliul Legislativ. Ioan Ionesu-Dolj îşi pune întreaga putere de muncă, vasta experienţă acumulată în cariera de magistrat şi scrupulozitatea bine cunoscută în slujba noii instituţii. Activitatea de critică şi amendare a legilor era foarte ingrată. Guvernele se simţeau adeseori stingherite de intervenţia Consiliului Legislativ şi priveau cu ostilitate observaţiile făcute. Totuşi, avizele Consiliului, bazate pe o vastă documentare din istoricul problemei şi din legislaţia comparată şi redactate cu o grijă deosebită, au fost aproape întotdeauna respectate. Ca unul ce am petrecut o bună parte din viaţa mea în apropierea fostului meu preşedinte cunosc câtă grijă punea el să nu supere prin avize, dar, în acelaşi timp, căuta să impună ceea ce era de impus. [ ..] Ioan Ionesu-Dolj a fost un cărturar, un om de ştiinţă, un cercetător ce nu-şi formula o părere decât după ce o gândea bine, o analiza şi verifica. De aceea soluţiile sale au fost totdeauna apreciate şi adoptate1. A doua parte a acestei activităţi, unificarea Codului penal şi a procedurii penale, a fost opera căreia Ioan Ionesu-Dolj i s-a consacrat timp de aproape 15 ani. [ .. ] deşi niciodată, în modestia sa, nu şi-a atribuit vreun merit personal la înfăptuirea acestei opere2, totuşi toţi cei care au participat la ea au recunoscut întotdeauna că ea se datorează în mod deosebit lui Ioan Ionesu-Dolj. În primul rând merită să fie recunoscut concursul nelimitat, priceperea, zelul şi devotamentul pe care le-a pus Consiliul Legislativ la întocmirea acestui proiect important de lege şi în special merită o menţiune

1 G. Vrăbiescu, fost profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti, consilier în Consiliul Legislativ: Discurs rostit la înmormântarea lui Ioan Ionescu-Dolj. 2 idem.



personală d-l preşedinte Ioan Ionesu-Dolj care, ca şi la întocmirea proiectului de Cod penal, tot astfel şi la întocmirea celui de procedură penală a avut partea leului, a avut o parte de colaborare şi de îndrumare ce trebuie să fie subliniată şi care va rămâne neuitată atâta vreme cât va exista ştiinţa penală în Ţara Românească şi câtă vreme o legiuire penală va îndruma paşii şi va îndruma societatea românească3. Domnule Preşedinte!, ca unul ce am trăit o bună parte din viaţa mea alături de D-ta, în atmosfera D-tale de muncă neprecupeţită, de cinste şi bunătate sufletească, ţin să afirm aici contribuţia D-tale aproape totală la marea operă de legiferare a noilor coduri penale4. Unificarea nu a însemnat o simplă juxtapunere de texte culese din codurile în vigoare în diferitele provincii, ci elaborarea unor noi coduri, bazate pe principiile noi apărute în ştiinţa penală la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului nostru [secolul XX]. O grijă deosebită s-a dat adaptării noilor măsuri la situaţiile specifice ţării noastre. Este interesant de menţionat apelul pe care, cu modestie şi într-un spirit de largă colaborare, îl adresează Ioan Ionesu-Dolj, în numele secţiei de drept public a Consiliului Legislativ, prin anul 1931, tuturor intelectualilor români, istorici, sociologi, jurisconsulţi, profesori, literaţi sau scriitori, care, cunoscând, pe de o parte, trecutul, iar, pe de altă parte, firea prezentă a poporului nostru, îşi dau seama de comandamentele penale care ar trebui legiferate în viitor. Ei sunt rugaţi să comunice Consiliului, în scris sau prin viu grai, măsurile represive pe care le cunosc din trecut şi pe care le socotesc mai potrivite cu firea poporului român, precum şi modul de organizare a judecăţii penale cel mai potrivit cu firea şi obiceiurile poporului nostru. Faţă de legiuirea veche, noile coduri reprezentau o represiune mai severă, dar, în acelaşi timp, mai justă şi mai bine individualizată. O apărare mai bună era dată individului, fie ca inculpat, fie ca victimă, dar şi o apărare mai bună societăţii. Cu alte cuvinte, noile coduri realizau un progres către o umanizare mai profundă a dreptului penal. Noul cod menţinea responsabilitatea bazată pe culpa morală, adică se admitea libertatea de voinţă a individului. Pedeapsa rămânea bazată pe ideea de justiţie, dar se adopta şi principiul de apărare socială, care ducea la introducerea ,,măsurilor de siguranţă”.

3 Valer Pop, ministrul justiţiei: Dezbaterile Senatului, pag. 453, şed. 16 dec. 1935. Mon. Of. nr. 15. 4 G. Vrăbiescu, op.cit.

În noul cod analiza infracţiunii conţinea un element nou şi important, personalitatea infractorului, ceea ce realiza o mai bună individualizare a pedepsei. Tot în tendinţa unei mai bune individualizări a pedepsei şi pentru a spori efectul ei moralizator, penitenciarele erau trecute în subordinea Ministerului Justiţiei, aşa încât judecătorul să poată urmări evoluţia condamnatului în timpul executării pedepsei, iar timpul de executare era împărţit în faze succesive, dintre care ultimele erau munca în colonii agricole sau industriale şi libertatea condiţională. În felul acesta condamnatul trecea progresiv la un regim de libertate mai mare care pregătea revenirea lui în societate. Se prevedea suprimarea executării pedepsei pentru pedepsele mici şi eventual reabilitarea, ceea ce însemna o reclasare completă a infractorului. Pe lângă instanţele judecătoreşti, se înfiinţau societăţile de patronaj cu scopul de a ajuta materialmente şi moralmente pe fostul infractor la expirarea pedepsei, de a ajuta familia sa în timpul lipsei sale şi chiar victima sau familia acesteia atunci când era cazul. Dorinţa de redresare a infractorului, precum şi apărarea familiei acestuia au fost probleme permanente pentru Ioan Ionescu-Dolj. El era în corespondenţă cu societăţile de patronaj din străinătate, dorind să cunoască şi să discute soluţiile lor, aşa încât Codul penal unificat a cuprins cele mai echitabile măsuri din vremea aceea. Codul de procedură penală răspundea de asemenea unor vechi lipsuri semnalate şi studiate de mult de Ioan Ionescu-Dolj. Una dintre acestea era încetineala procesului penal. Justiţia în general, spunea el, dar în special cea penală, nu poate avea nici o valoare morală dacă e dată cu întârziere. În lunga sa carieră de magistrat observase cum totdeauna cei incorecţi căutau să evite pedeapsa, prelungind termenele de judecată. Accelerarea judecăţilor şi organizarea justiţiei l-au preocupat de mult şi publicase mai multe articole în revistele ,,Dreptul” şi ,,Curierul Judiciar” asupra acestei probleme şi făcuse comunicări la Institutul Social Român şi la Cercul de studii penale. Noul cod cuprindea o serie de măsuri de simplificare şi accelerare a procedurii, dar totuşi insuficiente, după părerea sa, căci, în 1938, într-o comunicare la Cercul de studii penale, Ioan Ionescu-Dolj propune o serie de amendamente pe care le crede necesare. Procedura specială pentru minori a constituit – ca şi organizarea societăţilor de patronaj – un subiect permanent de studiu şi reflexiune pentru Ioan Ionescu-Dolj. Încă de când era procuror şi judecător de instrucţie şi mai târziu – când se



constata, atât la noi cât şi în străinătate, o creştere mare a criminalităţii infantile - Ioan Ionescu-Dolj căuta cu înfrigurare calea cea mai bună pentru stăvilirea acestei îngrozitoare plăgi sociale. Noul cod prevedea o procedură specială pentru judecarea minorilor în care discreţia, blândeţea şi spiritul părintesc erau aşteptate să dea rezultate mai bune decât ar fi dat rigoarea. În 1936 cele două coduri sunt discutate şi votate de corpurile legiuitoare şi la 1 ianuarie 1937 ele intră în vigoare. Ioan Ionescu-Dolj este interesat acum de rezultatele date de aplicarea noilor legiuiri. El este în corespondenţă cu instanţele judecătoreşti din ţară, cerându-le observaţiile lor. Urmăreşte – aşa cum făcuse toată viaţa – cu mare atenţie presa pentru a afla criticile ce se fac, propunerile noi, legislaţia străină etc. În 1938 este numit Prim-preşedinte al Consiliului Legislativ şi în 1942 iese la pensie după o activitate de 44 de ani, din care 27 de ani în magistratură şi 17 în Consiliul Legislativ. Paralel cu această activitate, Ioan Ionescu-Dolj are şi o activitate didactică susţinută. Încă din 1906 predă cursul de drept penal şi cel de procedură penală la Şcoala superioară de ştiinţe de stat, şcoală fundată în 1872 şi care avea misiunea de a pregăti funcţionarii publici. În 1937 el devine director al acestei şcoli. Cursurile sale erau reputate pentru claritatea lor. Fiecare lecţie avea un plan pe care el îl ameliora mereu şi îi adăuga ceva nou. Aceste cursuri au dus la redactarea şi publicarea, în 1926, a Cursului de procedură penală, carte devenită clasică pentru studenţii facultăţilor de drept dintre cele două războaie mondiale. Deoarece unificarea legislativă nu era încă realizată, fiecare capitol cuprindea, pe lângă o parte de legislaţie comparată, şi o parte de drept interprovincial. Expus clar şi metodic, tratatul avea la sfârşit întreaga materie cuprinsă în câteva tablouri sinoptice. În ianuarie 1937, după intrarea în vigoare a noilor coduri, apare a doua ediţie a acestui curs, mai amplă decât prima, dar tot aşa de clară şi iubită de studenţi. Începerea războiului a împiedicat publicarea unei a treia ediţii, care era aşteptată de studenţi şi pregătită de autor. Tot datorită începerii războiului nu s-a publicat Cursul de drept penal al cărui text era complet terminat. Între anii 1921-1925 ţine un curs de drept constituţional, administrativ şi civil la Facultatea de agronomie din Bucureşti. În 1932, la înfiinţarea Institutului de drept penal pe lângă Facultatea de Drept din Bucureşti, este însărcinat cu ţinerea cursului de drept penal aprofundat. În 1936 este numit profesor la centrul de pregătire tehnică profesională administrativă, înfiinţat pe lângă Institutul de ştiinţe administrative.

Interesat de problemele sociale şi prieten al profesorului universitar D. Gusti, Ioan Ionescu-Dolj este ales, încă de la înfiinţarea Institutului Social Român, membru al secţiei juridice a acestui institut. Între anii 1921 şi 1925, înainte de înfiinţarea Consiliului Legislativ, în cadrul acestei secţii s-au făcut comunicări şi conferinţe publice asupra problemelor de lege ferenda, atât pentru pregătirea reformei constituţionale din 1923, cât şi pentru unificarea legislativă. Ioan Ionescu-Dolj a prezentat aici comunicări despre reglementarea presei, organizarea judecătorească, dobândirea naţionalităţii române, notariatul public etc. Cu spiritul său plin de cumpătare şi măsură, cu radierea dinamismului său şi a muncii sale neşovăitoare, Ioan Ionescu-Dolj a luat parte şi la lucrările de conducere a Institutului Social Român un îndelungat şir de ani, aducând o valoroasă contribuţie pentru luminarea dezbaterilor şi pentru promovarea intereselor ştiinţifice şi culturale5. În anul 1930, Ioan Ionescu-Dolj este ales în unanimitate membru corespondent al Secţiei istorice a Academiei Române pentru activitatea sa în domeniul ştiinţelor juridice şi practicii ştiinţei dreptului. El este astfel al doilea jurist – după Andrei Rădulescu – a cărui muncă în ştiinţa dreptului este consacrată de Academie. Cum această consacrare se făcea de către Secţia istorică, Ioan Ionescu-Dolj este atras acum şi spre cercetări de istoria dreptului românesc. El prezintă o comunicare despre lupta domnitorilor noştri împotriva regimului capitulaţiilor (1939) şi o alta despre opera penalistului român I. Tanoviceanu. În ultimul an de viaţă, luptând cu boala care-l cuprindea, scrie o monografie despre Criminaliceasca Condică a domnitorului Barbu Ştirbei, 1852, care a rămas însă până acum în manuscris. În anul 1935, după moartea profesorului universitar Iulian Teodorescu, este ales preşedinte al Cercului de studii penale şi director, împreună cu profesorul universitar V. V. Pella, al „Revistei de drept penal şi ştiinţă penitenciară”. Era tocmai perioada când noile coduri se aflau în discuţia corpurilor legiuitoare. Multe probleme ale noii legislaţii au fost dezbătute în cadrul Cercului de studii penale. Ideile noi din doctrină şi legislaţii străine erau întotdeauna primite cu interes şi curiozitate de Ioan Ionescu-Dolj. Ca director al „Revistei de drept penal şi ştiinţă penitenciară”, avea grijă deosebită ca revista să fie ţinută la curent cu tot ce era nou în ştiinţa penală şi el personal avea, în fiecare număr, dacă nu 5 Alexandru Costin, consilier la Înalta Curte de Casaţie: Discurs rostit la înmormântarea lui Ioan Ionescu-Dolj.



un studiu mai important, cel puţin câteva note scurte în care aducea şi comenta o idee nouă din ţară sau străinătate. Ca membru al Asociaţiei Internaţionale de drept penal, cu sediul la Bruxelles, şi al Uniunii Internaţionale de drept penal, fundată de cei trei mari penalişti: Adolph Prins (Bruxelles), von Liszt (Berlin) şi Van Hamel (Amsterdam), el a participat la mişcarea de unificare internaţională a măsurilor de represiune în scopul unei mai bune combateri a criminalităţii. La congrese şi conferinţe internaţionale, organizate de aceste asociaţii, se discutau de către cei mai calificaţi specialişti şi se conturau aspectele noi ale ştiinţei penale. Rezultatele constituiau măsuri de lege ferenda pentru ţările care ar fi voit să le adopte. La aceste conferinţe şi congrese, Ioan Ionescu-Dolj, fie că participa personal sau nu, era întotdeauna reprezentat de un raport asupra unei chestiuni care-i fusese repartizată şi pe care o studiase. Astfel au fost:

- Dreptul penal internaţional, raport prezentat la Conferinţa reprezentanţilor comisiilor de codificare penală, Varşovia, 1927.

- Abandonul de familie, raport prezentat la Conferinţa internaţională pentru unificarea dreptului penal, Madrid, 1933.

- Intervenţia autorităţii judiciare în executarea pedepsei şi a măsurilor de siguranţă, raport prezentat la al IV-lea Congres internaţional de drept penal, Atena.

- Tăinuirea obiectelor provenite din infracţiuni în drept penal internaţional, raport pentru Conferinţa internaţională care trebuia să aibă loc la Bruxelles, 1939 (amânată din cauza evenimentelor internaţionale).

Dreptul penal internaţional, discutat la Conferinţa de la Varşovia, adică reglementarea conflictelor de competenţă legislativă şi a celor de competenţă judiciară, care apar atunci când o persoană săvârşeşte o infracţiune pe teritoriul altei ţări sau împotriva altei ţări sau se refugiază în străinătate după ce a săvârşit o infracţiune etc., constituie – mai ales în timpurile moderne de mare circulaţie internaţională – o parte importantă dar foarte delicată a dreptului penal. În Codul penal

unificat ea a fost tratată în detaliu pentru ţara noastră.

Delictul de abandon de familie, nu numai material ci şi moral, discutat la Conferinţa de la Madrid – o măsură foarte utilă pentru consolidarea familiei şi a cărei simplă înscriere în Codul penal are o mare valoare educativă – a fost adoptat de Codul unificat.

Intervenţia autorităţilor judiciare în executarea pedepsei şi a măsurilor de siguranţă, discutată la Conferinţa de la Atena şi care fusese îndelung şi insistent cerută de Ioan Ionescu-Dolj, a fost adoptată de noile legiuiri penale.

În 1937, împreună cu un colectiv de magistraţi şi avocaţi penalişti participă la elaborarea unei ediţii adnotate a Codului penal unificat. Este o operă vastă, în trei volume, totalizând două mii de pagini. Sub fiecare articol se află partea referitoare din expunerea de motive a Consiliului Legislativ, o notă asupra originii textului, discuţiile urmate în comisiile corpurilor legiuitoare şi în corpurile legiuitoare şi, în fine, un comentariu doctrinar.

Ultimii ani ai vieţii, Ioan Ionescu-Dolj şi-i petrece lucrând cu aceeaşi ardoare cu care lucrase toată viaţa. Pe masa lui de lucru fiecare chestiune urmărită îşi are dosarul ei, unde, zi de zi, se adună materialul pentru redactare: un rezumat al unei cărţi studiate, o remarcă, o reflexiune, un citat, decupări din ziare.

Justiţia care ne trebuie, Responsabilitatea penală în dreptul român şi criticile care i se aduc, Problema metodei în drept penal, Criminaliceasca Condică cu procedura ei, Începuturile justiţiei penale internaţionale în Principatele Române, acestea sunt titlurile studiilor la care lucra. Unele sunt abia schiţate, altele în manuscris, altele în forma finală.

În dimineaţa zilei de 4 iunie 1947 încetează din viaţă.

Se stinge o viaţă de muncă neşovăitoare, o energie nedesminţită manifestată în multe direcţii, dar întotdeauna animată de dragostea şi respectul omului, de dorinţa de a apăra pe cei slabi şi de a îndrepta pe cei ce au greşit.

(Material elaborat de fiica lui Ioan Ionescu-Dolj, ELENA, şi ea licenţiată în drept, căsătorită cu

SABBA S. ŞTEFANESCU, stabilită în Germania împreună cu fiul ION SABBA ŞTEFANESCU)


NOI APARIŢII EDITORIALE

Adi Cristi

Dialoguri provocate cu

Valer Dorneanu Iaşi, Edict Production, 2006, 200 p.

Funcţia de preşedinte al Consiliului

Legislativ, o spun cu toată sinceritatea că, într-adevăr, a fost o nouă provocare intelectuală, foarte interesantă. A fost o provocare, deoarece, din punctul meu de vedere, instituţia aceasta a Consiliului Legislativ era necesară şi urma să aibă un rol extrem de important. A fost o provocare, pentru că trebuia construită o instituţie de la zero, după alte principii decât cele pe care le-a avut vechiul Consiliu Legislativ, precizează domnul Valer Dorneanu, în cartea Dialoguri provocate cu Valer Dorneanu, a cărei realizare se datorează publicistului Adi Cristi, carte apărută în 2006, la Editura „Edict Production” din Iaşi. Autorul mărturiseşte în prefaţa cărţii: Nu am dorit să-l aduc în faţa liniei de ochire pe Valer Dorneanu, ca om politic de mare profunzime, cât mai ales am intenţionat să creez un personaj virtual, în care să se recunoască şi ceilalţi politicieni de rasă, marginalizaţi, deocamdată, de cei care doar vorbesc politică, nemairămânându-le timp să o şi facă. Vorba unui slogan la modă astăzi, pe înţelesul tuturor, „S-o facem legal”! Valer Dorneanu, care după Revoluţia din decembrie 1989, a fost nu doar primul preşedinte al Consiliului Legislativ, ci şi consilier pe probleme de legislaţie, juridice, parlamentare la instituţia prezidenţială, ministru pentru relaţia cu Parlamentul, preşedinte al Camerei Deputaţilor, în prezent fiind vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, arăta, la lansarea acestei cărţi, care a avut loc la 27 iunie a.c., în incinta clădirii Parlamentului, referindu-se la ideea mai sus amintită a publicistului Adi Cristi, că acest personaj ideal nu ar trebui lăsat în afara jocului politicii, faţă de care stau departe specialiştii. Trebuie să ne gândim la acei oameni ideali pentru noua clasă politică.

Cu acelaşi prilej al lansării cărţii, fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a trecut în revistă meritele juriştilor care, după Revoluţia din decembrie 1989, au trudit, în cadrul unei echipe serioase, la redactarea noii Constituţii a ţării, din rândul cărora a făcut parte şi Valer Dorneanu şi a evidenţiat experienţa profesională pe care Valer Dorneanu a câştigat-o în perioada în care a activat la Consiliul Legislativ, etapă pe care, de altfel, Valer Dorneanu o nuanţează în răspunsurile pe care le dă în paginile cărţii. Perioada în care Valer Dorneanu s-a aflat în fruntea Consiliului Legislativ (1995-2000) a fost, de asemenea, abordată de Octavian Ştireanu, parlamentar, ziarist, matematician şi filozof, care aprecia, la aceeaşi lansare de carte, rolul de filtru ştiinţific pe care Consiliul Legislativ l-a jucat pentru activitatea legislativă a Parlamentului, subliniind necesitatea ca această instituţie să-şi sporească influenţa ştiinţifică şi să impună mai multă rigoare în procesul adoptării legilor. Pe de altă parte, cunoscutul publicist Lucian Avramescu a evidenţiat că această carte nu este rezultatul unui dialog cenzurat, ci al unui dialog natural, al unui dialog normal între doi oameni care se respectă. Cartea Dialoguri provocate cu Valer Dorneanu, ce numără 200 de pagini, este împărţită în 9 părţi, având titluri semnificative: „Capul plecat şi sabia entuziasmului”, „Bujia şi tehnocratul”, „Primele despărţiri cu lămpaşe fluturând”, „Încotro de Cotroceni”, „Părăsirea social-democraţiei, jertfa guvernării”, „Legislaţia care ne reprezintă”, „Al treilea om nu poate fi ultimul”, „Muşcături de catifea”, „Întâlniri oficiale în numele României”. Primele opt părţi înfăţişează principalele etape din viaţa şi activitatea lui Valer Dorneanu, o prezentare care este cu atât mai valoroasă, cu cât este exprimată cu propriile sale cuvinte. Sunt file ce

Noi apariţii editoriale


înfăţişează, într-un mod deosebit de viu şi atractiv, prin prisma şi experienţa lui Valer Dorneanu, evenimentele, de acum istorice, de după Revoluţia din decembrie 1989. Pentru cea de-a noua parte a lucrării nu a mai fost necesară folosirea cuvintelor, locul lor fiind luat de fotografii deosebit de elocvente. În faţa ochilor cititorului se derulează în imagini întâlnirile pe care Valer Dorneanu le-a avut în decursul timpului cu şefi de state, premieri, personalităţi ale vieţii internaţionale. În prima parte a cărţii, Valer Dorneanu răspunde cu spontaneitate întrebărilor incomode referitoare la activitatea sa de până la Revoluţia din decembrie 1989, precum şi din acele zile fierbinţi ale Revoluţiei. După cum precizează Valer Dorneanu, care a avut o veritabilă poziţie de tehnocrat în Consiliul Legislativ de până în 1989, prin pregătirea mea, prin specialitatea mea, am fost preluat de autorităţile care se constituiau atunci, tocmai pentru faptul că aveau nevoie de specialişti în domeniul legislaţiei. De oameni care să cunoască legile, pentru că, imediat după Revoluţie, a început un proces de eliminare, de abrogare a acelor reglementări restrictive, nedrepte. În următoarele două părţi, cititorul are posibilitatea să cunoască activitatea lui Valer Dorneanu, expert tehnic în corpul de consilieri al CFSN, membru în Comisia Juridică şi Constituţională din cadrul Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, din perioada tumultuoasă de până la alegerile din 20 mai 1990. Sunt amintite contactele sale cu persoane aflate în prim plan pe scena politică a ţării din acele timpuri, precum: Ion Iliescu, Radu Câmpeanu, Radu Ciuceanu, Ticu Dumitrescu, care i-au solicitat consultanţă în diverse domenii, deoarece, după cum Valer Dorneanu recunoşte, despre mine se ştia că mă descurc mai ales în domeniul legislaţiei muncii, dar aveam şi cunoştinţe penale, dată fiind istoria mea de procuror, adăugând, totodată, cu modestia care-l caracterizează: de fapt, atunci, în acea învălmăşeală, de regulă era solicitat „primul întâlnit în cale”. În partea a patra, Valer Dorneanu înfăţişează culisele Palatului Cotroceni, având în vedere că a fost consilier prezidenţial între 1990 şi 1992. Conform mărturiei sale, relaţia consilierului Dorneanu cu Preşedintele Iliescu nu se baza pe manifestări publice. Erau activităţi concrete, proiecte de legi venite la promulgare, proiecte de hotărâri.. Erau lucrări concrete pe care trebuia să le prezinţi. Cititorul are posibilitatea să cunoască, în partea a cincea, punctul de vedere al lui Valer Dorneanu privind perioada în care a activat în calitate de ministru pentru relaţia cu Parlamentul

(1992-1995). Referindu-se la preocupările sale din acei ani, Valer Dorneanu declară: Nu aş vrea să îmi asum un rol de promotor sau un rol esenţial în arta dialogului, dar am reuşit (alături de alţii, desigur) să conving atât conducerea Guvernului, din care făceam parte, cât şi conducerea partidului că prin dialog se puteau rezolva multe probleme. [..] dar am reuşit acest lucru şi în derularea discuţiilor şi a dezbaterilor din comisiile de specialitate, am reuşit să conving despre virtuţile dialogului şi la aprobarea bugetului de stat, când am demonstrat colegilor mei că trebuie să fie de acord, că trebuie forţate unele soluţii prin care să accepte amendamente din partea Opoziţiei, pentru adoptarea bugetului. În carte, Valer Dorneanu acordă o atenţie deosebită şi activităţii pe care a desfăşurat-o între 1995 şi 2000 la Consiliul Legislativ, când a deţinut funcţia de preşedinte al acestei instituţii juridice, continuatoare a Consiliului Legislativ din perioada interbelică, pe care o prezintă în partea a şasea a cărţii. După cum evidenţiază în carte, chiar dacă şi în fostul Consiliu Legislativ [al doilea în ordine cronologică, în care Valer Dorneanu a funcţionat în calitate de consilier permanent] activitatea era utilă, ea suferea de foarte mult formalism şi foarte multă neputinţă de a influenţa lucrurile, de a face ascultat Consiliul nu numai în ceea ce priveşte tehnica legislativă. Noua instituţie a Consiliului Legislativ, de după 1989, avea o misiune mult mai complexă. Puteam avea deja conştiinţa unei contribuţii importante la edificarea statului de drept şi mai ales a sistemului său legislativ. Ceea ce nu am reuşit din funcţia de Preşedinte al Consiliului Legislativ, să influenţez ca evoluţie a procesului de legiferare, a calităţii actului de legiferare, a calităţii actelor normative; ceea ce nu am reuşit din cauza poziţiei consultative a acelui organism, am sperat că voi reuşi ca parlamentar, unde voi avea mai multă forţă de influenţă, ba chiar putere de decizie asupra configuraţiei fiecărei legi şi a sistemului legislativ în ansamblul lui, arată Valer Dorneanu în carte. De altfel, activitatea lui Valer Dorneanu în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor (decembrie 2000- decembrie 2004), adică în calitate de al treilea om în stat, este prezentată în partea a şaptea a cărţii. Valer Dorneanu punctează în această parte a cărţii şi activitatea sa internaţională pe care a desfăşurat-o în cadrul Camerei Deputaţilor, relevând: pe plan internaţional am realizat un program care practic a cuprins toate structurile parlamentare. Am activat şi am dat mandat Comisiei de Apărare să realizeze contacte şi acţiuni la toate ţările NATO, la toate organismele NATO, pentru a face lobby, pentru a realiza întâlniri şi schimburi de experienţă, care să ne apropie momentul aderării. Am activat, în



acelaşi scop, grupurile de prietenie în ţările NATO. Acelaşi lucru l-am făcut şi pe planul integrării europene. Aici comisia pentru integrare, dar şi toate delegaţiile care s-au derulat, fie la nivelul comisiilor permanente, fie la nivelul grupurilor de prietenie, au urmărit acelaşi scop. Poziţia lui Valer Dorneanu, un împătimit al cultului muncii şi al realizării în viaţă prin propriile merite, faţă de situaţia creată în ţară după ce PSD nu a mai fost la guvernare, precum şi consideraţiile sale obiective cu privire la acest partid şi la conducerea sa sunt prezentate în partea a opta a lucrării. De altfel, în finalul cărţii Valer Dorneanu preciza: Domnule Adi Cristi, eu înţeleg mai degrabă să mă lupt cu adversarii, nu cu colegii. Iar dacă tot insistaţi cu asemenea întrebări, ba de

încurajare la luptă, de strigăt la luptă, ba cu găsirea unor alternative mai eficiente, vreau să vă îndemn să vă construiţi dumneavoastră un partid ideal şi poate vin alături de dumneavoastră! Publicistul Adi Cristi este autorul atât al Cuvântului înainte, cât şi al „Cuvântului înainte” luat înapoi, inclus la sfârşitul volumului.

Cartea se remarcă prin ritmul alert, prin sinceritatea dialogurilor pe care le include, prin apelul pe care îl face pentru promovarea adevăratelor valori atât de necesare zidirii lucrurilor serioase.

consilier Tudor PRELICEANU



Ion Chelaru, Gheorghe Gheorghiu

Drept internaţional privat Bucureşti, Editura C. H. Beck, 2007, 492 p.

La Editura C. H. Beck din Bucureşti a apărut recent, într-o prezentare editorială de excepţie, cursul universitar Drept internaţional privat al distinşilor jurişti dr. Ioan Chelaru şi dr. Gheorghe Gheorghiu. Lucrarea, care însumează 492 de pagini, este structurată în şase capitole împărţite în secţiuni, în cuprinsul cărora autorii analizează noţiunile şi instituţiile dreptului internaţional privat, făcând o prezentare comparată a normelor acestei ramuri de drept, precum şi a jurisprudenţei în domeniu. Legat de acest ultim aspect, trebuie relevată contribuţia deosebită a autorilor la prezentarea aspectelor teoretice ale aplicării normelor conflictuale concomitent cu reliefarea modului în care au fost soluţionate unele speţe din practica judiciară de drept internaţional privat a instanţelor franceze, belgiene, germane, dar şi din practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României şi a Curţii Constituţionale a României. În Capitolul I, pentru o mai bună înţelegere a problematicii disciplinei, autorii fac o prezentare generală a acesteia, precizând ce anume este raportul juridic cu element de extraneitate şi care sunt principalele reguli şi metode de soluţionare a problemelor de drept care intră sub incidenţa sa. De asemenea, autorii fac o distincţie între izvoarele interne şi cele internaţionale ale acestei ramuri de drept, accentuând asupra locului şi importanţei fiecăruia dintre aceste izvoare, dând o definiţie proprie a dreptului internaţional privat, într-o prezentare comparativă cu alte definiţii din literatura de specialitate, precizând natura juridică a acestei ramuri, legătura acesteia cu celelalte ramuri, modul cum se interferează şi se completează cu acestea în cadrul sistemului de drept românesc. În cuprinsul Capitolului II autorii relevă diferenţele de reglementare juridică constate de la un sistem de drept la altul, care duc la apariţia şi manifestarea conflictelor de legi în materie civilă şi implicit în dreptul internaţional privat.

Autorii prezintă analitic evoluţia istorică a conflictelor de legi, a diferitelor teorii şi doctrine în domeniu, plecând de la perioada antică, insistând asupra perioadei de dezvoltare a Imperiului Roman şi a Imperiului Bizantin, în care s-au cristalizat primele instituţii asimilate dreptului internaţional privat şi conflictelor de legi. Din perioada Evului Mediu sunt relevate teoriile privind personalitatea legilor, teritorialismul cutumelor, ca apoi să se prezinte opiniile statutarilor italieni, francezi şi olandezi. Perioada modernă este reliefată prin ideile şi teoriile formulate de reprezentanţii şcolii germane şi italiene de drept internaţional privat, precum şi cele ale şcolii anglo-americane, din care s-a format dreptul internaţional privat ca ştiinţă juridică autonomă, desprinsă din trunchiul ştiinţelor juridice civile, cu un sistem propriu de principii, reguli şi criterii operaţionale specifice. Prezentând complexitatea deosebită a noţiunii de conflict de legi, care cuprinde conflictul de calificări, conflictul normelor conflictuale, conflictul mobil de legi, conflictul de legi în timp şi spaţiu, precum şi conflictul de legi în spaţiu, prin prisma faptului că judecătorul, ascultând de legea ţării sale, va face aplicarea legii indicată de normele conflictuale din sistemul său de drept.

Diferenţele de reglementare juridică în diferitele sisteme de drept au determinat autorii să încerce o analiză a modalităţii de acţiune a regulii de conflict, plecând de la elementul esenţial al teoriei conflictualiste, cel al calificării în dreptul internaţional privat. În acest sens, autorii subliniază faptul că această calificare rezidă în identificarea regulii de conflict, prin operaţiunea de interpretare a normelor juridice în vederea determinării cărei categorii de norme îi aparţine o situaţie juridică, regulile aplicabile acelei situaţii, concluzionând că soluţionarea conflictului de legi depinde de modul în care se rezolvă conflictul de calificări.



Interesant de observat este faptul că autorii, după ce prezintă o serie de speţe clasice referitoare la conflictul de calificări, argumentează opţiunea lor pentru principiul lex fori şi modul de interacţionare a conflictului de legi în timp.

Luând în considerare regulile de conflict străine, autorii încearcă să rezolve o serie de probleme legate de retrimitere şi aplicarea legilor străine.

În Capitolul III autorii analizează o altă instituţie importantă, cea a conflictelor de jurisdicţie, apărută ca o necesitate pentru soluţionarea problemelor generate de contenciosul privat internaţional, cu numeroasele sale particularităţi, constatând inexistenţa unei jurisdicţii internaţionale speciale instituite pentru a statua asupra litigiilor de drept internaţional privat.

Aceste litigii apar în faţa instanţelor naţionale, învestite cu soluţionarea lor şi care îşi vor determina competenţa după lex fori, mai puţin în cazul competenţelor stabilite prin convenţii internaţionale.

O altă particularitate este aceea a studiului regulilor de procedură după care se va judeca litigiul internaţional. În acest context, pentru evitarea pericolului pronunţării mai multor decizii asupra aceluiaşi litigiu, multe dintre state au încheiat tratate internaţionale. Sub acest aspect competenţa în dreptul internaţional privat priveşte stabilirea priorităţii instanţelor unui anumit stat, faţă de cele ale altui stat care sunt chemate să soluţioneze litigiul cu element străin şi care se determină potrivit normelor care reglementează competenţa teritorială.

În context, autorii fac referire la aplicarea art. 148 din Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept internaţional privat şi arată că în mod firesc legislaţia română stabileşte competenţa de jurisdicţie a propriilor instanţe, făcând trimitere la prevederile Convenţiei multilaterale privind competenţa judiciară şi de execuţie a deciziilor în materie civilă şi comercială, preluate de reglementările Uniunii Europene.

Capitolul IV al lucrării se referă la condiţia juridică a străinilor din România, ca instituţie juridică cuprinzând totalitatea normelor juridice care stabilesc drepturile şi obligaţiile pe care le pot avea persoanele fizice şi juridice străine pe teritoriul statului în care se află. Autorii identifică atât formele condiţiei juridice a străinilor, cât şi factorii care o influenţează, prezentând regimul juridic general aplicabil străinilor în România, în concordanţă cu reglementările Uniunii Europene, precum şi regimul juridic special aplicabil refugiaţilor şi cel specific vizând personalul diplomatic şi consular.

În mod similar autorii analizează condiţia juridică a persoanei juridice în cuprinsul Capitolului

V, în care, în afara definirii şi prezentării unor noţiuni generale, a clasificării persoanelor juridice, stabileşte legea aplicabilă acestora. Autorii precizează drepturile şi obligaţiile persoanelor juridice străine în România, insistând asupra capacităţii juridice a persoanelor juridice străine în România şi în ordinea comunitară, detaliind aspectele capacităţii lor de folosinţă, cu referire specială asupra investitorilor străini în România.

În Capitolul VI autorii se referă la statutul personal al persoanei fizice, plecând de la faptul că acesta este guvernat de legea personală a persoanei fizice, lex personalis şi evidenţiind că aceasta este concepută în mod diferit de la un sistem de drept la altul. Astfel unele sisteme acceptă ca lege personală legea ţării a cărei cetăţenie o are persoana fizică, recte legea naţională lex patriae, altele adoptă ca lege personală legea ţării în care persoana fizică şi-a stabilit domiciliul, lex domicilii, iar altele practică un sistem mixt în care capacitatea se determină după legea statelor unde ei se află în această calitate, iar pentru cetăţenii aflaţi în străinătate, după legea naţională a persoanei fizice.

În domeniul raporturilor de familie, al raporturilor succesorale şi al actului juridic, autorii detaliază prevederile Legii nr. 105/1992 privind raporturile de drept internaţional privat, cu precizarea că lex voluntatis reprezintă transpunerea în dreptul internaţional privat a principiului autonomiei de voinţă a părţilor din dreptul civil. De asemenea, se subliniază faptul că actul juridic accesoriu este supus legii alese de autorul său, iar în subsidiar, legii care guvernează fondul actului juridic principal.

În cazul contractelor, autorii analizează reglementările şi condiţiile de fond şi efectele acestora potrivit lex contractus care se prezintă sub două forme, fie lex voluntatis, fie în lipsa acesteia, legea determinată prin localizarea obiectivă a contractului în baza normelor juridice ale forului.

Referitor la bunuri, autorii analizează o serie de reglementări specifice cuprinse în legea română de drept internaţional privat, cum ar fi statutul real asupra bunurilor privite individual sau ca o universalitate guvernată de legea locului situării bunului, lex rei sitae, cu excepţiile de rigoare.

Prin modul în care este concepută şi elaborată, lucrarea în ansamblul ei se prezintă ca o realizare de larg interes, fiind un instrument indispensabil de lucru, de informare şi documentare utilă, în egală măsură, atât celor care studiază dreptul, cât şi celor ce sunt conectaţi la procesul aplicării normelor de drept internaţional privat.

Preşedinte de Secţie Sorin POPESCU consilier Victor DIACONU



Dumitru Ţâncu

Drept comunitar general Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2007, 240 p.

Recent a apărut, în Editura Lumina Lex, lucrarea intitulată Drept comunitar general, scrisă de dl. Dumitru Ţâncu, consilier la Sectorul de legislaţie privind relaţiile internaţionale din Consiliul Legislativ. Este prima lucrare în acest domeniu publicată după aderarea României la Uniunea Europeană, în care România este prezentată ca membru cu drepturi depline al Comunităţii, iar dreptul comunitar ca parte a sistemului juridic naţional, context în care dreptul comunitar se aplică direct, imediat şi cu prioritate faţă de dreptul intern, ceea ce face necesară cunoaşterea lui temeinică de către cei care trebuie să îl pună în practică. Lucrarea are o introducere, cinci capitole şi nouă anexe. Aşa cum explică în partea introductivă, autorul şi-a intitulat cartea Drept comunitar general pentru a sublinia faptul că aceasta “nu abordează numai dreptul comunitar propriu-zis, ci şi apariţia şi evoluţia Comunităţilor Europene, instituţiile comunitare, competenţele lor şi raporturile dintre acestea, relaţiile României cu Comunităţile Europene şi negocierile de aderare la Uniunea Europeană” (pag. 9). În introducere, autorul argumentează temeinic necesitatea studierii dreptului comunitar, subliniind, printre altele, faptul că judecătorul naţional este obligat să nu aplice nici o dispoziţie din legislaţia naţională contrară reglementărilor comunitare şi că dreptul comunitar “are prioritate chiar şi în cazul când contravine unei norme constituţionale” interne (pag.5). De asemenea, autorul explică în ce constă specificul ordinii juridice comunitare şi prin ce se deosebeşte aceasta, atât de ordinea juridică internă a statelor membre ale Uniunii Europene, cât şi de ordinea juridică internaţională. Capitolul I este consacrat înfiinţării Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului – CECO, Comunităţii Economice Europene – CEE şi Comunităţii Europene a Energiei Atomice –

EURATOM prin Tratatele de la Paris (1951) şi Roma (1957), precum şi evoluţiei, extinderii şi perfecţionării lor constituţionale prin Actul Unic European (1986) şi Tratatele de la Maastricht (1992), Amsterdam (1997) şi Nisa (2001), până la semnarea Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa. Capitolul II prezintă funcţionarea, competenţele şi mijloacele de acţiune ale Uniunii Europene, abordând probleme referitoare la condiţiile şi procedura de aderare, bugetul comunitar, fonduri şi programe de finanţare, simbolurile Uniunii Europene etc. Capitolul III are ca obiect structura instituţională a Uniunii Europene, prezentând organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Parlamentului European, Consiliului Uniunii Europene, Consiliului European, Comisiei Europene, Curţii de Justiţie şi altor organe comunitare. Capitolul IV abordează sistemul juridic comunitar, respectiv izvoarele originare şi derivate ale dreptului comunitar, natura juridică a acordurilor inter-instituţionale, jurisprudenţa comunitară, caracterele specifice ale dreptului comunitar, procesul decizional în Uniunea Europeană, sancţionarea nerespectării dreptului comunitar. Autorul prezintă, cu titlu de exemplu, dispoziţii constituţionale ale câtorva state membre ale Uniunii Europene cu privire la prioritatea dreptului comunitar asupra dreptului naţional, comparându-le cu cele din Constituţia României. Capitolul V este consacrat relaţiilor României cu Comunităţile Europene/Uniunea Europeană, de la începuturi până în momentul aderării. Cu privire la negocierile de aderare, autorul formulează unele critici justificate – în opinia noastră – faţă de condiţiile acceptate de reprezentanţii României la negocierea unor capitole, care vor afecta serios interesele de



perspectivă ale României, pentru faptul că uneori s-a negociat sub presiunea unor termene impuse de interese legate de calendarul electoral intern, precum şi faţă de lipsa de transparenţă a negocierilor. Referitor la ratificarea Tratatului de aderare, autorul subliniază faptul că unele dispoziţii din Tratat nu sunt în concordanţă cu dispoziţiile Constituţiei României, în sensul că aceasta nu prevede expres posibilitatea aderării la tratate internaţionale care impun transferul unor atribute suverane ale statului; în cazul în care un tratat conţine dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui se poate face “numai după revizuirea Constituţiei” (art.11 alin. (3)). Din păcate, aceste aspecte nu au fost sesizate pe parcursul procedurii de ratificare nici în Parlament şi nici de către Curtea Constituţională. Unele dintre subiectele abordate în carte, care prezintă un interes practic mai mare pentru autorităţi şi, mai ales, pentru cetăţeni, sunt tratate detaliat. Astfel, cetăţenia europeană este abordată atât ca un concept juridic nou, cât şi prin prisma raporturilor acesteia cu cetăţeniile statelor membre, din care rezultă că “cetăţenia Uniunii completează cetăţenia naţională şi nu o înlocuieşte pe aceasta”. Respectiva abordare evidenţiază avantajele care decurg pentru români din noul lor statut de cetăţeni europeni. În strânsă legătură cu cetăţenia

europeană, autorul prezintă pe larg condiţiile în care reprezentanţele diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru al Uniunii pot să acorde protecţie şi asistenţă diplomatică şi consulară cetăţenilor altui stat membru care se află într-un stat terţ în care statul lor nu are reprezentanţe diplomatice sau consulare (Decizia Consiliului European nr.95/553 din 19 decembrie 1995). În mod similar, sunt abordate şi acordurile inter-instituţionale, care se încheie între instituţiile principale ale Uniunii Europene, sau principiul subsidiarităţii şi probaţionalitatea, după care se partajează exercitarea competenţelor între Uniune şi statele membre. Cartea este scrisă într-un stil sobru, concis şi are la bază o bibliografie de specialitate amplă, indicată cu precizie în cele peste 200 de trimiteri şi note de subsol. Este un instrument util de cunoaştere a dreptului comunitar pe care îl recomand cu căldură tuturor, dar mai ales tinerilor, care trebuie să fructifice din plin numeroasele şanse de realizare pe care li le oferă statutul de cetăţeni ai Uniunii Europene, aşa cum spune şi autorul în introducerea cărţii sale.

consilier, şef de sector Ion M. ANGHEL



Mihail Albici

Zece scrieri despre drept Bucureşti, Editura Continent XXI, 2007, 102 p.

Aşa cum ne-a obişnuit deja, Mihail Albici

în recenta şi concentrata lucrare intitulată modest „Zece scrieri despre drept”, apărută la Editura „Continent XXI” (editor fiind chiar Gavril Iosif Chiuzbaian, preşedintele Uniunii Juriştilor din România), ne surprinde plăcut prin fluenţa discursului, prin analiza pertinentă făcută societăţii româneşti contemporane, prin înlănţuirea logică a ideilor, dar mai ales prin profunzimea şi multitudinea lecturilor sale.

Întreaga lucrare stă sub semnul motto-ului ce reprezintă un citat din Mircea Djuvara, cunoscut filosof al dreptului: „Respectarea dreptului sub toate formele sale interesează în primul rând întreaga societate, căci întreaga societate nu ar putea să existe dacă respectul dreptului nu ar exista”. Într-adevăr, din întreaga carte se desprinde clar concepţia autorului privind societatea românească contemporană guvernată mai mult sau mai puţin fericit de normele de drept.

De fapt, cele 10 eseuri apărute anterior, în marea lor majoritate în revista „Palatul de Justiţie”, se constituie într-un tot judicios ordonat de idei extrase din marii gânditori pe care i-a dat omenirea de-a lungul timpului, idei acceptate şi pliate pe gândirea autorului despre democraţie, despre statul de drept, despre legi şi justiţie, despre presă, despre cultura juridică.

Relaţia dintre democraţie şi drept este analizată în câteva dintre „scrieri”, punându-se accent pe activitatea unor instituţii ce reprezintă societatea civilă, dar şi pe rolul mass-mediei şi justiţiei în supravegherea mediului social, în ceea ce priveşte respectarea normelor de drept. Autorul este conştient de faptul că economia de piaţă nu are numai efecte benefice asupra evoluţiei democratice a statelor, căci ea creează nu numai bogăţie, ci şi inegalităţi, ceea ce

conduce şi la crearea unor inegalităţi politice ce ar putea afecta baza democraţiei. Din acest punct de vedere sunt trecute în revistă diferitele idei pe plan internaţional legate de preocupările privind viitorul democraţiei.

Opinia autorului referitoare la relaţia dintre o societate democratică şi statul de drept o găsim sintetizată într-o frază ce merită reţinută: „viabilitatea unei societăţi democratice presupune şi existenţa unui stat de drept care înseamnă funcţionarea acestuia pe baza legii, pe care puterea publică o instituie pentru a determina membrii societăţii la o conduită corespunzătoare”. Această „conduită corespunzătoare” se realizează prin norme juridice care intervin să apere valorile statului de drept, să prevină şi să controleze comportamentul deviant al indivizilor.

Relaţia statului cu justiţia, cu privire specială asupra celei din ţara noastră, îi dă prilejul autorului să afirme că „justiţia ar trebui să fie un element de echilibru în societate”, dar, din păcate, nu este aşa, nivelul de credibilitate al acesteia fiind foarte scăzut şi nu numai din vina ei. Sunt expuse câteva dintre problemele complexe cu care se confruntă justiţia românească, una din cele trei puteri ale statului (alături de legislativ şi executiv), cu importante atribuţii în edificarea şi consolidarea statului de drept, „adică în funcţionarea acestuia pe baza legii”.

În ceea ce priveşte aplicarea normelor de drept în societatea contemporană, cu toate că principiul „nemo censetur ignorare legem” (nimănui nu-i este permis să nu cunoască legea) a dominat şi domină încă dreptul din societatea modernă, autorul este conştient de faptul că „ar fi imposibil ca cetăţeanul să cunoască întreg fenomenul legislativ al ţării mai ales astăzi când inflaţia legislativă este o realitate recunoscută”.



Este adusă în discuţie problema oportunităţii modificărilor normelor juridice. Deşi este de acord că sistemul prin care se iniţiază, se adoptă şi se modifică legile este, în principiu, bun, autorul consideră că excesul de reglementare se datorează în special tendinţei manifestate de partidele politice care se succed la guvernare de a-şi promova şi impune doctrina politică, ceea ce conduce la modificarea sau înlocuirea unor acte normative adoptate de vechile guvernări. Este trecută în revistă modalitatea de iniţiere şi adoptare a legilor, cu accent pe instituţia delegării. Concluzia desprinsă este că „lipsa de stabilitate a legilor, a actelor normative nu este benefică pentru nici un domeniu al activităţii economico-sociale. Nu este benefică nici pentru imaginea unei ţări care se construieşte cu multă trudă”.

Relaţia justiţiei cu mass-media este analizată în contextul funcţionării trinităţii democraţie – justiţie – mass-media, în care democraţia, ca mod de a guverna, este elementul principal, celelalte două fiind componente fără de care o guvernare democratică nu se poate înfăptui. Din experienţa trecută şi cea prezentă, autorul constată că justiţia şi presa, ca factori de echilibru social, nu se ridică la înălţimea cerinţelor unei societăţi democratice şi analizează modul în care are loc diseminarea corectă a informaţiei juridice, componentă esenţială a mesajului pe care puterea judecătorească îl transmite opiniei publice, prin intermediul şi cu

ajutorul mass-media, asupra modului în care se înfăptuieşte actul de justiţie.

Unul dintre eseurile din prezenta lucrare este consacrat culturii juridice, care a fost o permanenţă a României moderne „cu caracteristicile şi limitele timpului său” după cum se exprimă autorul. În epoca contemporană, în care lucrurile nu sunt încă bine aşezate după ieşirea dintr-un regim totalitar, între motivele care au condus la scăderea credibilităţii justiţiei, pe lângă cele deja dezvoltate în lucrare (numărul mare al cauzelor, pregătirea profesională, modificări frecvente ale legislaţiei, practica neunitară etc.) se numără şi lipsa de educaţie, în general şi a educaţiei juridice, în special. Alături de stabilitatea legilor şi respectul faţă de lege, „cultura juridică a cetăţeanului îşi poate aduce din plin contribuţia la realizarea pe deplin a valenţelor statului de drept”.

„Zece scrieri despre drept” îl plasează pe Mihail Albici printre acei puţini jurişti care utilizează tezele filosofiei dreptului pentru explicarea şi aplicarea dreptului pozitiv.

Dacă este să-l credem pe Mircea Djuvara - şi nu avem nici un motiv să nu-l credem – atunci când zice că „filosofia dreptului constituie unul dintre elementele indispensabile unei culturi adevărate. De ea nu se pot lipsi mai ales acei care pretind a avea o cultură juridică”, atunci, sigur, Mihai Albici demonstrează prin tot ce a scris că are o solidă cultură juridică.

expert Victoria ŢĂNDĂREANU



„Justiţia în actualitate”, revista Consiliului Superior al Magistraturii

anul 1, numărul 1, 2007

„Justiţia în actualitate” - revista Consiliului Superior al Magistraturii - o nouă publicaţie apărută recent, pune la dispoziţia cititorilor analize şi comentarii pertinente, diverse sinteze, opinii profesionale ce reflectă aspecte din activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi proiectele şi programele dezvoltate de acesta, propunându-şi prin abordarea aleasă să devină un instrument util în special pentru judecători şi procurori.

Revista urmează să aibă o apariţie trimestrială şi este structurată în mai multe secţiuni, în funcţie de subiectele abordate. Apare util să fie citate temele tratate, pentru a ilustra diversitatea şi actualitatea centrelor de interes ale acestui prim număr al revistei.

În prima secţiune - „Prezentarea Consiliului Superior al Magistraturii”, articolul „Consiliul Superior al Magistraturii din România” (judecător dr. Dan Lupaşcu) trasează evoluţia CSM, cu referire atât la istoric cât şi la configuraţie.

Consiliul Superior al Magistraturii, înfiinţat în anul 1909 a funcţionat aproape patru decenii până în anul 1949, iar în noua sa configuraţie a început să funcţioneze în anul 1993. În actuala configuraţie, după revizuirea Constituţiei din 2003 care a adus modificări fundamentale în ceea ce priveşte rolul, structura şi atribuţiile acestuia, Consiliul Superior al Magistraturii începe să funcţioneze în anul 2005, pentru un mandat de 6 ani.

În cadrul aceleaşi rubrici este prezentată şi „Structura şi componenţa actuală a Consiliului Superior al Magistraturii precum şi conducerea aparatului tehnic-administrativ”.

La nivelul Consiliului Superior al Magistraturii au fost organizate grupuri şi colective de lucru în vederea organizării activităţii acestuia pe domenii de activitate şi stabilirii de

responsabilităţi concrete. Articolul „Grupurile şi colectivele de lucru organizate la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii” (consilier pentru afaceri europene Mircea Munteanu, consilier juridic Marius Tudor) realizează o trecere în revistă a grupurilor şi colectivelor de lucru organizate la nivelul CSM, din punct de vedere al componenţei şi al obiectului de activitate al acestora.

„Cariera magistratului” regrupează articole ce pun în evidenţă aspecte privind cariera profesională. Trebuie menţionate aici „Posibilitatea valorificării ulterioare a rezultatelor obţinute la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie, efectivă sau pe loc” (procuror Carmen Vălimăreanu) şi „Aspecte din practica Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte cariera profesională şi drepturile cuvenite judecătorilor şi procurorilor” (judecător Monica Mihaela Stan, judecător Monica Istrate, consilier juridic Raluca Cozan, consilier juridic Oana Şimon).

Apărarea reputaţiei profesionale a judecătorilor şi procurorilor de către Consiliul Superior al Magistraturii, ce se impune în unele situaţii este reflectată în articolul „Consiliul Superior al Magistraturii - apărarea independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale a judecătorilor şi procurorilor” (judecător Simona Neniţă).

Problematica evaluării profesionale a magistraţilor abordată în seminarul: „Studii de caz comparative asupra conţinutului şi limitelor revizuirii administrative şi judiciare a evaluării profesionale a magistraţilor” figurează în <Concluziile seminarului cu tema „Studii de caz comparative asupra conţinutului şi limitelor revizuirii administrative şi judiciare a evaluării profesionale a magistraţilor” organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, cu sprijinul



Uniunii Europene în perioada 8-9 mai 2007> (consilier juridic Diana Eliza Mincă).

O altă secţiune a revistei este dedicată formării profesionale, aici figurând articole ce se referă la „Principalele seminarii de formare continuă organizate de Institutul Naţional al Magistraturii în perioada 15.07.2007 - 01.11. 2007” şi „Programarea seminariilor care se vor desfăşura în cadrul Convenţiei de Twinning RO 2004/IB/JHA-01 – Asistenţă Twinning pentru Consiliul Superior al Magistraturii”.

Recentele modificări legislative introduse prin Legea nr. 144/2007 sunt aduse în atenţia cititorilor, în articolul „Scurte consideraţii privind regimul diferitelor categorii de declaraţii impuse de lege judecătorilor şi procurorilor, în perspectiva modificărilor legislative introduse prin Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 49/2007”, (judecător Andrei Iacuba), în secţiunea a IV-a a revistei - „Resurse umane”. Tot aici pot fi aflate date privind „Numirile şi eliberările din funcţie la instanţele judecătoreşti” în perioada 01.03. 2007- 31.05.2007.

Unul din obiectivele a cărui îndeplinire va contribui la realizarea uneia din priorităţile strategiei de reformă a sistemului judiciar - sporirea eficienţei acestuia - este reprezentat de îmbunătăţirea sistemului de management şi administrare a instanţelor. Din 2006, există un program de asistenţă bilaterală în domeniul politicilor de management şi administrare a instanţelor, program pe larg comentat în: „Prezentarea programului de asistenţă bilaterală cu Marea Britanie în domeniul managementului instanţelor” (consilier pentru afaceri europene Elena Daniela Nica).

Secţiunea „Răspundere disciplinară” pune la dispoziţia celor interesaţi articole ce se referă la „Aspecte din jurisprudenţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor” (procuror Bogdan Licu, procuror dr. Tamara Manea, procuror Ioan Burlacu), fiind de asemenea comentată „Inexistenţa abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia declaraţiilor de avere care nu corespund adevărului” (procuror Vasile Costinaş).

Articolul 99 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, prevede de asemenea, printre abaterile disciplinare şi „exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu

constituie infracţiune”. Articolul „Reaua-credinţă şi grava neglijenţă - forme ale vinovăţiei care atrag răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor” (procuror dr. Tamara Manea) analizează cele două forme de vinovăţie ce compun latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99, lit. h din lege.

Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 a prevăzut şi unele măsuri pentru unificarea practicii judiciare. Articolul „Preocupări actuale pentru unificarea practicii judiciare” (consilier juridic Teodor Andriţa) răspunde acestei teme, ce figurează în cadrul secţiunii „Unificarea practicii judiciare”. Tot în cadrul aceleiaşi secţiuni poate fi regăsită „Sinteza recursurilor în interesul legii soluţionate în perioada 01.01.2007-31.05.2007 (consilier juridic Teodor Andriţa).

Continuarea reformei sistemului judiciar, astfel cum rezultă din Strategia de reformă a sistemului judiciar pentru perioada 2005-2007, a impus completarea cadrului legislativ privind reforma justiţiei şi luarea măsurilor necesare pentru implementarea acestuia. Articolul „Modificări legislative în domeniul justiţiei” (consilier juridic Teodor Andriţa) prezintă astfel principalele modificări legislative intervenite în domeniul justiţiei, în secţiunea „Mapa magistratului”. În cadrul aceleiaşi rubrici pot fi regăsite de asemenea o „Prezentare sintetică a cauzelor împotriva României, soluţionate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în perioada 01.01.2007-01.06.2007” (judecător Mihaela Ancuţa), precum şi „Jurisprudenţa Curţii Constituţionale: Decizii ale Curţii Constituţionale pronunţate în semestrul 1/2007” (consilier juridic Teodor Andriţa).

Articolul prezentat în cadrul celei de-a IX-a secţiuni - „Relaţii internaţionale” - „Participarea Consiliului Superior al Magistraturii din România la Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare” (judecător Raluca Gâlea) se referă la participarea CSM la Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare (RECJ), constituită în 2004 şi care reprezintă o structură de colaborare între organisme similare care au atribuţii în domeniul justiţiei, îndeplinind totodată şi un rol de mediere între sistemele naţionale şi organismele Uniunii Europene. În prezent, Consiliul Superior al Magistraturii din România are statut de membru.

Revista cuprinde de asemenea şi secţiunea „Justiţia în Europa”, unde în cadrul aspectelor ce se referă la actualităţi din domeniul justiţiei din Europa se face un „Comentariu al Deciziei Consiliului Constituţional francez referitoare la Legea privind recrutarea, formarea şi responsabilitatea magistraţilor din Franţa” (procuror Cristina Radu).



Prezentarea unui forum informatic dedicat magistraţilor, precum şi a unui chestionar figurează în „Dialog cu cititorii”.

În concluzie, revista are originalitatea şi meritul de a pune la dispoziţia cititorilor articole de un deosebit interes ce îmbină calitatea ştiinţifică cu precizia analizei, pe lângă amploarea problematicii

tratate, putând fi remarcat de asemenea formatul grafic deosebit al revistei. Problemele expuse şi identificate ca fiind centrale în studiile de actualitate prezentate, recomandă revista „Justiţia în actualitate” ca pe un instrument de lucru util pentru profesionişti, cât şi ca pe un reper important pentru publicul interesat.

expert Svetlana BACIU


REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

Propuneri de lege ferenda extrase din

articolele publicate în revistele de drept româneşti

(semestrul I 2007)

- Bibliografie indexată şi adnotată1 -

1. Bălan, Emil. - Actele juridice privind acordarea titlurilor didactice în învăţământul superior. În: Dreptul, nr.3, 2007, p.81-95.

Autorul consideră că normele legale privind avizul, ca formă procedurală anterioară emiterii ori adoptării actelor administrative, îşi găsesc firesc sediul într-un viitor Cod de procedură administrativă.

Subiect: Cod de procedură administrativă ; învăţământ superior ; titlu didactic

2. Bocănială, Tache. - Constatarea şi instrumentarea contravenţiilor şi infracţiunilor la regimul vamal. Ineficienţa şi inutilitatea prevederilor art.17 alin.2 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României. În: Dreptul, nr.5, 2007, p.181-184.

Autorul propune înlăturarea obligaţiei prevăzute de art.17 alin.2 din Legea nr.86/2006, pentru a se evita crearea de disfuncţionalităţi între instituţiile desemnate să aplice legea.

Subiect: Cod de procedură penală ; Cod penal ; Codul vamal ; contravenţie ; infracţiune ; Legea nr.86/2006 ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.104/2001 ; Poliţia de Frontieră Română ; regim vamal

3. Bodoaşcă, Teodor. - Opinii în legătură cu dreptul comun al dovedirii stării civile după intrarea în vigoare a Legii nr.119/1996 privind actele de stare civilă. În: Dreptul, nr.3, 2007, p.49-63.

Autorul propune modificarea art.16 din Legea nr.119/1996 în sensul de a se permite dovada stării civile prin orice mijloace de probă în faţa instanţei, precum şi abrogarea explicită a art.22-24 din Decretul nr.31/1954, care au conţinut identic în Legea nr.119/1996. În ceea ce priveşte Codul familiei, autorul consideră necesară abrogarea art.18 şi art.47, ca fiind inutile; în plus, se pronunţă pentru modificarea art.50 în sensul ca prevederile acestuia să se refere la "actul de naştere".

Subiect: act de stare civilă ; Codul familiei ; dreptul familiei ; Legea nr.119/1996 ; stare civilă

4. Chelaru, Ioan. - Condiţia juridică a străinilor în România. Unele aspecte privind drepturile şi obligaţiile străinilor cuprinse în Legea de modificare a O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în România. Corelarea acestora cu dreptul comunitar european. În: Revista de drept public, nr.1, 2007, p.26-42.

Autorul propune ca definiţia noţiunii de "sponsor" din O.U.G. nr.194/2002 să fie reanalizată şi să se găsească o altă denumire pentru "străinul cu şedere legală pe teritoriul României"; de asemenea, consideră că s-ar impune să se definească ce se înţelege prin "personalitate din diaspora românească".

Subiect: drept comunitar ; Legea nr.94/2002 ; regimul străinilor ; străin ; O.U.G. nr.194/2002

5. Cioriciu, Ana. - Consideraţii generale privind complexitatea şi utilitatea actuală a transferului. În: Revista română de dreptul muncii, nr.1, 2007, p.50-90.

Se consideră necesară eliminarea interdicţiei cuprinse în prevederile art.1 pct.1, lit.c din Directiva 2001/23/CE, extinzându-se astfel protecţia salariaţilor, prin neoperarea distincţiei dintre salariaţii sectorului privat, în prezent favorizaţi, şi salariaţii sectorului public.

Subiect: administraţie publică; Codul muncii; contract individual de muncă; Directiva 2001/23/CE; forţă de muncă; funcţionar public; Legea nr.53/2003 Legea nr.67/2006; Legea nr.188/1999 ; Legea nr.251/2006; transfer

6.Cioriciu, Ana. - Consideraţii privind transferul funcţionarilor publici. În: Revista română de dreptul muncii, nr.3, 2007, p.62-87.

Autoarea propune o reglementare expresă, ce ar permite o diferenţiere şi ierarhizare inclusiv sub aspectul salarizării, pentru funcţiile pur administrative de inspector, consilier şi expert. Se mai propune o nouă clasificare a funcţiilor publice de execuţie după natura şi complexitatea atribuţiilor postului, strâns legată de nivelul de pregătire.

Subiect: funcţionar public ; transfer

1 Lucrare realizată de Victoria ŢĂNDĂREANU, Svetlana BACIU şi Tudor PRELIPCEANU

Referinţe bibliografice


7. Cîrje (Crumpănă), Elena Diana. - Modalităţi de constatare a pagubei cauzate de salariat angajatorului său. În: Revista română de dreptul muncii, nr.2, 2007, p.105-114.

Autoarea remarcă lipsa de interes a legiuitorului în privinţa modalităţii de constatare şi stabilire a răspunderii patrimoniale în dreptul muncii, aspecte lăsate în totalitate nereglementate. Totodată este de părere că "de lege ferenda" se impune reglementarea unei proceduri de constatare şi evaluare a prejudiciului adus de salariat angajatorului său, cel puţin în forma în care au fost reglementate deja proceduri similare pentru angajarea răspunderii disciplinare sau pentru evaluarea profesională.

Subiect: angajator ; Codul muncii ; pagubă ; răspundere civilă contractuală ; răspundere patrimonială ; salariat

8. Coadă, Ciprian. - Comentarii în legătură cu unele soluţii la judecarea căilor de atac ale apelului şi recursului. Probleme practice privind nelegala citare a părţilor. În: Dreptul, nr.5, 2007, p.225-236.

În ce priveşte înmânarea citaţiei, autorul apreciază, „de lege ferenda”, că aplicarea ştampilei se impune a fi prevăzută în rândul menţiunilor din cuprinsul procesului-verbal încheiat, fiind o garanţie a faptului că citaţia a fost înmânată persoanei îndreptăţite cu primirea corespondenţei, cu respectarea tuturor condiţiilor legale şi în considerarea atributelor specifice acestui gen de subiecţi procesuali.

Subiect: apel ; căi de atac ; citare nelegală ; citare părţi ; Cod de procedură penală ; contradictorialitate ; Legea nr.356/2006 ; nulitate relativă ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.60/2006 ; recurs

9. Costaş, Cosmin Flavius. - Instanţa judecătorească - perceptor fiscal? În: Dreptul, nr.1, 2007, p.80-91. Codul fiscal ar trebui să instituie un mecanism unitar şi public de determinare a valorii proprietăţilor imobiliare, după cum este de părere autorul, iar în cazul transferurilor de terenuri, contribuabilul să fie obligat să depună o declaraţie fiscală într-un anumit termen.

Subiect: Cod fiscal ; drept fiscal ; instanţă judecătorească

10. Dabu, Valerică ; Borza, Remus. - Protecţia afacerilor prin instituirea secretului bancar şi al instituţiilor de credit. În: Revista de drept penal, nr.2, 2007, p.40-66.

Autorii propun ca expresia din art.16 alin.1 lit.c din Legea nr.508/2004 respectiv "accesul la sisteme informatice" să fie înlocuită cu "accesul într-un sistem informatic sau în suporturi de stocare a datelor informatice".

Subiect: Legea nr.508/2004 ; protecţia afacerilor ; secret bancar ; secret profesional

11. Damaschin, Mircea. - Propunere "de lege ferenda" privind competenţa organelor de cercetare penală speciale. În: Dreptul, nr.5, 2007, p.198-202.

Autorul face propuneri ca normele de competenţă aplicabile organelor de cercetare penală speciale să fie stabilite prin raportare la competenţa parchetelor militare. Pe de altă parte, în opinia sa se impune abrogarea art.208 alin.1 lit.c Cod de procedură penală

Subiect: Cod de procedură penală ; Curtea Militară de Apel ; infracţiune ; instanţă militară ; Legea nr.281/2003 ; Legea nr.356/2006 ; organe de cercetare penală speciale ; organe judiciare penale militare ; politică penală

12. Diamant, Betinio ; Luncean, Vasile; Beligrădeanu, Şerban. - Efectele admiterii recursului civil dacă hotărârea recurată este nemotivată şi/sau nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei. Reflecţii asupra deciziei nr. XXI/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite. În: Dreptul, nr.6, 2007, p.83-94.

Propunere „de lege ferenda” privind completarea art.81 alin.2 din Legea nr.168/1999 cu o a treia literă - c -, potrivit căreia casarea cu trimitere la conflictele de muncă are loc şi atunci când prima instanţă nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei.

Subiect: casare ; cauză, fond ; Cod de procedură civilă ; Codul muncii ; conflict de muncă ; decizia nr. XXI/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; hotărâre recurată ; Legea nr.51/1995 ; Legea nr.168/1999 ; recurs civil

13. Dima, Marian. - Traficul de persoane. Asistenţa victimelor. În: Revista de drept penal, nr.2, 2007, p.128-131.

Autorul consideră că în materie se impun "de lege ferenda" intervenţii legislative concretizate în edictarea unor norme clare, precise, lipsite de echivoc şi propune textul: "Asistenţa juridică a victimelor este obligatorie în tot cursul procesului penal, încălcarea acestor dispoziţii atrăgând nulitatea absolută a actului".

Subiect: asistenţă judiciară ; Cod de procedură penală ; Legea nr.678/2001 ; trafic de persoane ; victimă

14. Duculescu, Victor. - România - membră a Uniunii Europene. Aspecte şi implicaţii juridice. În: Revista română de drept comunitar. - Bucureşti : Rosetti, nr.1, 2007, p.19-30.

Anumite prevederi ale Constituţiei României se cer amendate şi completate în lumina principiilor fundamentale care guvernează astăzi Uniunea Europeană. Art. 6 se cere completat cu menţionarea noilor competenţe pe care Parlamentul le dobândeşte prin Tratatul de aderare, precum şi cu restrângerea inevitabilă a capacităţii sale de legiferare într-o serie de domenii. Secţiunea a III-a din Capitolul 1, Titlul III, se consideră că ar trebui modificată, ţinând cont de noua repartizare a competenţelor naţionale şi a celor comunitare. În mod corelativ, vor trebui completate o serie de atribuţii privind rolul Preşedintelui României, al Guvernului, al Curţii Constituţionale.

Subiect: Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană ; Uniunea Europeană; Constituţie, revizuire

15. Florian, Costin. - Investigatori sub acoperire. În: Revista de drept penal, nr.2, 2007, p.132-134. Autorul consideră că se impune "de lege ferenda" introducerea în noul Cod penal sau de procedură penală a unei dispoziţii care să califice instigarea de către "agenţii provocatori" drept cauză de nepedepsire.

Subiect: Cod de procedură penală ; Cod penal ; investigator sub acoperire



16. Giurgiu, Liviu. - Câteva consideraţii referitoare la acţiunea introdusă de autoritatea publică emitentă a actului administrativ, în temeiul dispoziţiilor art.1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004. În: Curierul Judiciar, nr.3, 2007, p.62-67.

Autorul propune fie eliminarea dispoziţiei art.1 alin. (6) al Legii contenciosului administrativ, fie reformularea acestui text, în privinţa obiectului acţiunii, care trebuie să vizeze anularea actului la cererea autorităţii publice emitente şi nu constatarea nulităţii lui.

Subiect: contencios administrativ ; Legea nr.554/2004

17. Gîgă, Aurelia. - Soluţionarea pe cale extrajudiciară a litigiilor consumatorilor în dreptul comunitar. În: Curierul Judiciar, nr.3, 2007, p.104-109.

Autoarea propune să se înfiinţeze un Centru European al Consumatorului, care să fiinţeze sub egida Autorităţii Naţionale a Protecţiei Consumatorului. În acelaşi timp, pledează pentru transpunerea de urgenţă în legislaţia naţională a directivelor comunitare în domeniul protecţiei consumatorului.

Subiect: drept comunitar ; dreptul consumatorului

18. Hărăstăşanu, Angela. - Despre aplicarea principiului publicităţii în faza de judecată a procesului penal. În: Dreptul, nr.1, 2007, p.203-209.

Se consideră că ar fi necesară completarea art.486 Cod de procedură penală referitoare la judecarea cauzelor cu inculpaţi majori şi minori, în sensul ca judecata să se facă pentru toţi inculpaţii în şedinţă nepublică.

Subiect: Cod de procedură penală ; judecată ; minor

19. Leş, Ioan. - Examen critic asupra unor soluţii pronunţate de instanţa constituţională în materia recursului civil. În: Pandectele Române, nr.1, 2007, p.191-200.

Autorul consideră că este necesară o reconsiderare aprofundată a procedurii civile. Astfel, dispoziţiile legale comentate în articol, ale art.3021 C.pr.civ., trebuie coroborate cu cele ale art.316 şi 105 din C.pr.civ. Forul legislativ nu a intervenit pentru o modificare corespunzătoare a art. 3021 alin.1 C.pr.civ., deşi a avut prilejul să o facă odată cu aprobarea OUG nr.138/2000, prin Legea nr.219/2005. În prezent, cu prilejul recentei modificări a Codului de procedură civilă, legiuitorul nu a reconsiderat textul în discuţie, pentru punerea lui în concordanţă cu alte prevederi procedurale cu care intră în coliziune.

Subiect: Cod de procedură civilă ; Curtea Constituţională ; decizie judiciară ; Legea nr.219/2005 ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.138/2000 ; recurs civil

20. Leş, Ioan. - Examen teoretic asupra modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr.459/2006. În: Curierul Judiciar, nr.1, 2007, p.23-33.

Autorul propune modificarea art.399 alin.1 C.proc.civ. pentru a înlătura paralelismul între plângere şi contestaţie la executare.

Subiect: Cod de procedură civilă ; Legea nr.459/2006; plângere ; contestaţie la executare

21. Măgureanu, Ilie. - Conflictul de interese. În: Revista de drept penal, nr.2, 2007, p.126-127. Autorul consideră că alin.2 al art.2531 Cod penal ar trebui abrogat.

Subiect: Cod penal ; conflict de interese

22. Oancea Geanina. - Răspunderea membrilor organelor de conducere. În: Revista română de drept al afacerilor, nr.1, 2007, p.74-89.

În articol se apreciază că dispoziţiile Capitolului IV al Legii nr.85/2006, prin gravitatea consecinţelor ce decurg din aplicarea lor, ar trebui elaborate în urma unei corelări mai riguroase cu normele care completează Legea nr.85/2006 şi în urma cercetării mai atente a situaţiilor ivite în practică de la apariţia primei legi în domeniu în anul 1995, respectiv Legea nr.64/1995.

Subiect: Decret nr.31/1954 ; insolvenţă ; Legea nr.64/1995 ; Legea nr.85/2006 ; organ de conducere

23. Panduru, Virgil. - Aderarea României la Uniunea Europeană, temei al unei noi arhitecturi administrativ-instituţionale. În: Revista de drept public, nr.2, 2007, p.76-85.

Autorul propune elaborarea în regim de urgenţă a unui act normativ pentru înfiinţarea unui minister al dezvoltării regionale, în locul ministerului integrării.

Subiect: administraţie publică centrală ; administraţie publică locală ; dezvoltare regională ; Uniunea Europeană

24. Paraschiv, Carmen Silvia ; Damaschin, Mircea. - Reprezentarea învinuitului în cursul judecăţii. Noi argumente în sensul constatării inutilităţii (lipsei de aplicare) a reglementării. În: Dreptul, nr.1, 2007, p.196-202.

Autorii apreciază că art.174 C. pr. pen. trebuie să reglementeze posibilitatea ca, pe parcursul judecării cauzei, părţile să poată fi reprezentate, eliminându-se trimiterile la calitatea de învinuit, calitate procesuală specifică fazei preliminare a urmăririi penale.

Subiect: Cod de procedură penală ; drept procesual ; învinuit

25. Paraschiv, Carmen Silvia ; Damaschin, Mircea. - Începerea urmăririi penale de către instanţa de judecată în ipoteza constatării săvârşirii unei infracţiuni de audienţă. Încălcarea principiului separaţiei funcţiilor judiciare în procesul penal. În: Dreptul, nr.3, 2007, p.159-165.



Autorul propune ca "de lege ferenda" art.299 alin.2 C.pr.pen. să aibă următorul conţinut: "Instanţa, dacă este cazul, va dispune înaintarea de îndată a făptuitorului la procuror, împreună cu procesul-verbal de constatare întocmit. Despre constatarea infracţiunii se face menţiune în încheierea de şedinţă".

Subiect: infracţiune de audienţă ; urmărire penală, începere

26. Petrescu, Rodica Narcisa. - Impactul adoptării O.U.G. nr.34/2006 asupra contractului de parteneriat public-privat. În: Revista de drept public, nr.1, 2007, p.96-104.

Autoarea pledează pentru o reglementare specială, clară şi suficient de largă, în care să poată fi încadrate toate contractele de parteneriat public-privat.

Subiect: contract de parteneriat public-privat ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 ; parteneriat public-privat

27. Petrescu, Rodica Narcisa. - Reflecţii asupra unor dispoziţii înscrise în Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale. În: Dreptul, nr.4, 2007, p.131-140.

Autoarea propune intervenţia urgentă a legiuitorului organic pentru a face clarificările de rigoare în vederea înlăturării unor neclarităţi din cuprinsul Legii nr.215/2001.

Subiect: administraţie publică locală ; Legea nr.215/2001 ; prefect ; preşedintele consiliului judeţean

28. Popescu, Sorin ; Ciora, Cătălin. - Implicaţiile care rezultă ca urmare a declarării neconstituţionalităţii unei dispoziţii având caracter abrogator în lumina deciziei nr.62/2007 a Curţii Constituţionale. În: Dreptul, nr.4, 2007, p.49-55.

Autorii propun „de lege ferenda” modificarea Legii nr.24/2000, republicată, care ar urma să precizeze în mod expres, ca excepţie de la prevederile potrivit cărora "nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial", şi cazul în care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii de abrogare.

Subiect: abrogare ; Constituţia României, republicată ; Curtea Constituţională ; decizia Curţii Constituţionale nr.62/2007 ; Legea nr.24/2000 ; Legea nr.31/1996 ; Legea nr.47/1992 ; Legea nr.94/1992 ; Legea nr.278/2006 ; Monitorul Oficial ; neconstituţionalitate ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/1999 ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2006 ; tehnică legislativă

29. Popescu, Sorin. - Cu privire la unele inadvertenţe constatate în conţinutul unor acte normative. În: Revista de drept comercial, nr.5, 2007, p.167-172.

Autorul propune, în privinţa adoptării actelor normative, mai ales a celor modificatoare, ce presupune, în prealabil, o analiză atentă a conţinutului întregului act normativ asupra căruia se intervine, o extindere obligatorie a analizei şi asupra legislaţiei conexe cu reglementarea în cauză, deoarece contradicţii pot apărea nu numai între normele din interiorul unui act normativ, ci şi între acte normative diferite. De asemenea, autorul propune explicarea, pe cât posibil, a noţiunii de "eroare materială" în Legea nr.24/2000.

Subiect: act normativ ; Consiliul Legislativ ; eroare materială ; Hotărârea Guvernului nr.202/1998 ; Hotărârea Guvernului nr.363/1998 ; Hotărârea Guvernului nr.944/2006 ; inadveretenţă ; Legea nr.24/2000 ; Legea nr.26/1990, republicată ; Legea nr.31/1990, republicată ; Legea nr.73/1993, republicată ; Legea nr.85/2006 ; Legea nr.157/2005 ; Legea nr.178/2000 ; Legea nr.193/2000 ; Legea nr.202/2002 ; Legea nr.340/2006 ; Legea nr.441/2006 ; Legea nr.469/2006 ; neconcordanţă ; necorelare

30. Prescure, Titus. - Despre condiţiile în care poate fi pronunţată o hotărâre judecătorească sau arbitrală care să ţină loc de contract, în contextul reglementărilor Titlului X al Legii nr.247/2005 şi ale Ordonanţei Guvernului nr.51/1997, cu modificările şi completările ulterioare. În: Curierul Judiciar, nr.2, 2007, p.206-213.

Autorul propune ca în textele noului Cod civil să se prevadă, la modul general, dreptul promitentului creditor care se va confrunta cu un refuz din partea debitorului promitent de a-şi da consimţământul la încheierea contractului promis, să poată să se adreseze instanţei prin care va solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină locul contractului promis de părţi, una alteia.

Subiect: Cod civil ; contract ; contract sinalagmatic ; hotărâre arbitrală ; hotărâre judecătorească ; Legea nr.247/2005 ; Ordonanţa Guvernului nr.51/1997

31. Puie, Oliviu. - Executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004. În: Dreptul, nr.6, 2007, p.115-138.

Se consideră că „de lege ferenda” legiuitorul trebuie să prevadă în mod explicit un termen după care fapta persoanelor enumerate în alin.2 al art.24 din Legea nr.554/2004 să constituie infracţiune.

Subiect: contencios administrativ ; Legea nr.554/2004 ; infracţiune

32. Puie, Oliviu. - Titlul executoriu în materia contenciosului administrativ şi obligaţia publicării hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ. Propuneri de lege ferenda. În: Curierul Judiciar, nr.3, 2007, p.92-103.

Autorul propune completarea art.22 din Legea nr. 554/2004, în sensul includerii hotărârilor autorităţilor publice sau a altor autorităţi cu activitate administrativ-jurisdicţională în categoria titlurilor executorii reglementate prin Legea contenciosului administrativ.

Subiect: act administrativ ; Cod de procedură civilă ; contencios administrativ ; hotărâre judecătorească ; Legea nr.554/2004



33. Puie, Oliviu. - Titlul executoriu în materia contenciosului administrativ şi obligaţia publicării hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ. Propuneri de lege ferenda (Partea a II-a). În: Curierul Judiciar, nr.4, 2007, p.126-139.

Autorul propune mai multe reformulări şi completări ale Legii nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ. Subiect: act administrativ ; Cod de procedură civilă ; contencios administrativ ; Legea nr.554/2004

34. Roşu, Ioan. - Discriminarea în cadrul raportului de muncă. În: Revista română de dreptul muncii, nr.3, 2007, p.88-100.

Autorul consideră că se impune ca art.269 şi art.270 din Codul muncii să fie modificate şi completate corespunzător ultimelor cerinţe din domeniul eliminării discriminării în relaţiile de muncă.

Subiect: Codul muncii ; discriminare ; raport de serviciu ; relaţii de muncă

35. Rus, Sergiu-Leon. - Suspendarea executării actului administrativ. În: Revista de drept comercial, nr.2, 2007, p.9-20.

În situaţia în care actul administrativ este anulat însă nu în mod definitiv (dispoziţia de anulare fiind suspendată prin faptul introducerii recursului), actul administrativ este încă în vigoare, iar efectele sale nu sunt suspendate. Se propune „de lege ferenda” o intervenţie legislativă care să consacre, în acest caz, prelungirea suspendării efectelor actului administrativ până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Subiect: act administrativ, suspendare executare ; acţiune în anulare ; Cod de procedură civilă ; contencios administrativ ; Legea nr.554/2004 ; litigiu de fond ; Ministerul Public ; procedura suspendării ; recurs

36. Rusu, Ion. - Legea nr.289/2005 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în domeniul transportului pe cale ferată. Analiză generală şi observaţii critice. În: Dreptul, nr.5, 2007, p.168-180.

Autorul propune eliminarea din textul Legii nr.289/2005 a formulării "de bunuri din vagoanele care sunt în compunerea unui tren aflat în circulaţie sau pregătit pentru circulaţie" şi înlocuirea acesteia cu expresia "de bunuri din vagoanele de marfă", măsură necesară pentru evitarea unor controverse.

Subiect: cale ferată ; Cod penal ; Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. ; infracţiune ; Legea nr.289/2005 ; pedeapsă ; transport pe calea ferată

37. Scăunaş, Stelian ; Scăunaş, Alexandra. - Cu privire la extrădarea cetăţeanului român. O posibilă revizuire a revizuirii Constituţiei. În: Revista de drept public, nr.1, 2007, p.43-53.

Autorul propune revizuirea art. 19 al Constituţiei spre a reveni la formularea Constituţiei din 1991 cu privire la extrădare, eventual cu unele amendamente, pe care le şi expune, de natură să nu afecteze relaţia specială care există între cetăţean şi statul său.

Subiect: constituţie, revizuire ; extrădare

38. Soare, Daniel. - Plângerea prealabilă. Modificări legislative. În: Revista de drept penal, nr.1, 2007, p.66-69.

Se propune modificarea art.283 Cod de procedură penală, fie prin eliminarea condiţiei înscrierii în cuprinsul plângerii prealabile a datelor de identitate ale făptuitorului, fie prin reintroducerea posibilităţii ca persoana vătămată, atunci când nu cunoaşte identitatea făptuitorului, să poată formula o cerere de identificare a acestuia.

Subiect: Cod de procedură penală ; plângere prealabilă

39. Stancu, Gheorghe. - Puncte de vedere privind garanţiile de executare a obligaţiilor comerciale. În: Revista de drept comercial, nr.6, 2007, p.40-46.

Autorul propune o revizuire a legislaţiei în materia privilegiilor şi în special a cauzelor de preferinţă, care trebuie să fie restructurată, simplificată şi adaptată.

Subiect: cauză de preferinţă ; Cod civil ; Cod comercial ; drept de preferinţă ; garanţie reală ; garanţii de executare ; garanţii personale ; obligaţii comerciale ; privilegii ; privilegii mobiliare ; privilegii speciale imobiliare

40. Stănescu, Lucian. - O nouă perspectivă cu privire la prorogarea de competenţă a organelor de urmărire penală. În: Dreptul, nr.4, 2007, p.215-223.

Autorul propune termenul de extensiune de competenţă „ad majorem”, ca reflex al esenţei acestei noi instituţii procesual penale ce presupune capacitatea sporită a organelor de urmărire penală ierarhic superioare de a instrumenta cauze atribuite prin lege în competenţa organelor ierarhic inferioare şi care exprimă sugestiv mişcarea ascendentă de competenţă ce are loc între acestea.

Subiect: Cod de procedură penală ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.60/2006 ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.72/2004 ; organ de urmărire penală ; procuror ; prorogare de competenţă ; urmărire penală

41. Şandru, Ioan. - Câteva consideraţii referitoare la ultimele modificări aduse Codului penal prin Legea nr.278/2006. În: Dreptul, nr.2, 2007, p.9-18.

Autorul avansează câteva propuneri de modificare şi completare a Codului penal în materia răspunderii penale a persoanei juridice.

Subiect: Cod penal ; Legea nr.278/2006 ; răspundere penală ; persoană juridică



42. Şerban, Dumitru-Daniel. - Conceptul şi sfera controlului ex-ante reglementat de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.30/2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică. În: Revista de drept comercial, nr.6, 2007, p.23-39.

Autorul propune o intervenţie legislativă pentru clarificarea atribuţiilor de control ex-ante, care nu mai revin Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.

Subiect: achiziţii publice ; contract de achiziţie publică, atribuire ; control ex-ante al achiziţiilor ;

43. Şerban, Dumitru-Daniel. - Verificarea legalităţii procedurilor, operaţiunilor şi actelor autorităţilor contractante în atribuirea contractelor de achiziţie publică. În: Dreptul, nr.5, 2007, p.123-142.

Autorul propune, pe de o parte, o intervenţie legislativă asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 pentru a se face unele precizări sau clarificări în conţinutul acesteia şi, pe de altă parte, o reglementare clară a opozabilităţii avizului Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor faţă de instituţiile cu atribuţii de control în materia achiziţiilor publice.

Subiect: Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice ; aviz de legalitate ; Cod de procedură civilă ; Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor ; contract de achiziţie publică ; Legea nr.554/2004 ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2006 ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006

44. Tănăsescu, Camil ; Tănăsescu, Gabriel; Ispas, Daniel. - Propunere "de lege ferenda" privind consemnarea într-o încheiere de şedinţă a discuţiilor în faza urmăririi penale. În: Dreptul, nr.1, 2007, p.193-195.

Autorii consideră că se impune completarea dispoziţiilor legii de procedură penală în sensul prevederii măsurii ca desfăşurarea activităţilor de cercetare şi urmărire penală să se consemneze într-o încheiere de şedinţă care să cuprindă datele prevăzute de art.305 din Codul de procedură penală.

Subiect: Cod de procedură penală ; încheiere de şedinţă ; urmărire penală

45. Tătuţ, Mihai. - Discuţii în legătură cu Decizia Curţii Constituţionale nr.384/2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.66 alin.3 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare. În: Dreptul, nr.2, 2007, p.129-134.

Autorul apreciază că textul art.66 alin.3 din Legea nr.80/1995 trebuie modificat, în sensul prevederii posibilităţii refuzului motivat al Preşedintelui României de a acorda gradele militare prevăzute de art.94 din Constituţie şi a dreptului Ministerului Apărării Naţionale de a reveni, motivat, cu aceeaşi propunere.

Subiect: Curtea Constituţională, decizii ; Legea nr.80/1995 ; grad militar

46. Tătuţ, Mihai ; Păune, Anca. - Înţelesul termenului "locale" utilizat în Legea administraţiei publice locale nr.215/2001. În: Dreptul, nr.1, 2007, p.147-152.

În Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, art.1 alin.2 lit.d ar trebui reformulat astfel: "autorităţi deliberative-consilii locale, consiliul judeţean, Consiliul General al Municipiului Bucureşti".

Subiect: administraţie publică locală ; Legea nr.215/2001

47. Ţiclea, Alexandru. - Concedierea colectivă. În: Revista română de dreptul muncii, nr.1, 2007, p.27-40. Se propune completarea art.65 din Codul Muncii în sensul ca, în situaţia în care apare necesară desfiinţarea mai multor posturi de aceeaşi natură, angajatorul, obligatoriu, trebuie să procedeze la evaluarea preliminară a personalului, concedierea efectuându-se în funcţie de rezultatele evaluării.

Subiect: Codul muncii ; concediere colectivă ; Directiva 98/59/CE

48. Ţiclea, Alexandru. - Reglementarea comitetului european de întreprindere în România. În: Revista română de dreptul muncii, nr.2, 2007, p.26-39.

Autorul consideră că în art.4, alin.4 din Legea nr.217/2005 era necesar să se facă referire la reglementarea comunitară, iar nu la cea din legislaţia română.

Subiect: comitet de întreprindere ; consultare lucrători ; Directiva 94/45/CE ; informare ; Legea nr.217/2005 ; piaţă internă comunitară ; procedură de consultare ; procedură de informare

49. Ţinca, Ovidiu. - Comentarii la Legea nr.467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare şi consultare a angajaţilor. În: Revista română de dreptul muncii, nr.3, 2007, p.11-18.

Autorul consideră că, în contextul punerii în aplicare a Directivei 2002/14, ar fi utilă o nouă reglementare a instituţiei reprezentanţilor salariaţilor, inclusiv prin constituirea comitetului de întreprindere.

Subiect: angajat ; consultare lucrători ; Legea nr.467/2006

50. Ţinca, Ovidiu. - Comentarii referitoare la contractul individual de muncă pe durată determinată. În: Revista română de dreptul muncii, nr.1, 2007, p.20-26.

Având în vedere prevederile Acordului-cadru din 18 martie 1999 şi interpretarea dată acestuia de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (obligatorie pentru instanţele naţionale), se consideră că reglementarea actuală a contractului individual de muncă pe durată determinată din Codul muncii permite comentarii contradictorii. Dispoziţia cuprinsă în art.80 alin.4 din Codul muncii nu este completă, ar fi fost necesar ca cele 3 contracte succesive să se refere la acelaşi loc de muncă. La art.80 alin.5 ar fi fost necesar să se precizeze că sunt succesive contractele de muncă încheiate pentru acelaşi loc de muncă. Reglementarea din art.84 alin.2 lit.b ar putea fi îmbunătăţită în scopul asigurării stabilităţii raporturilor de muncă.

Subiect: Acordul-cadru din 18 martie 1999 ; Codul muncii ; contract individual de muncă pe durată determinată ; Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene ; Directiva 1999/70/CE ; Legea nr.53/2003 ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.55/2006



51. Ţinca, Ovidiu. - Comentarii referitoare la dreptul angajatorului de a înceta contractul individual de muncă în perioada de probă. În: Revista română de dreptul muncii, nr.2, 2007, p.40-45.

Se consideră că din redactarea textului art.73 alin.2 din Codul muncii s-ar putea înţelege că şi în cazul concedierii în perioadă de probă, temeiul legal îl constituie art.61 lit.d din Codul muncii. Dispoziţia respectivă nu se află însă în concordanţă cu art.31 alin.41 din Cod. Potrivit ar fi ca textul în cauză să prevadă doar că nu beneficiază de dreptul la preaviz salariaţii concediaţi în perioada de probă, fără să se mai facă trimitere la art.61 lit.d din Codul muncii.

Subiect: Codul muncii ; concediere ; contract individual de muncă ; perioadă de probă

52. Ţop, Dan ; Beligrădeanu, Şerban. - Posibilitatea transferului în cazul persoanelor încadrate prin contract individual de muncă. În: Dreptul, nr.1, 2007, p.87-104.

Autorii trec în revistă diferitele opinii privind problematica transferului personalului, cu privire specială asupra celui încadrat prin contract individual de muncă, consemnând propunerile "de lege ferenda" referitoare la această materie.

Subiect: contract individual de muncă ; transferul personalului

53. Vedinaş, Verginia ; Mirică, Ştefania-Cristina. - Regimul juridic al dreptului de asociere a unităţilor administrativ-teritoriale în lumina modificărilor aduse Legii nr.215/2001 prin Legea nr.286/2006. În: Revista de drept public, nr.2, 2007, p.19-31.

Articolul pledează pentru completarea Legii nr.215/2001 cu norme referitoare la organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară; de asemenea, se consideră necesar să se stabilească existenţa unui aviz conform şi nu a unuia consultativ din partea Ministerului Afacerilor Externe în cazul proiectelor de înţelegeri de cooperare pe care unităţile administrativ-teritoriale intenţionează să le încheie cu unităţile administrativ-teritoriale din alte state.

Subiect: administraţie publică locală ; drept de asociere ; Legea nr.215/2001 ; Legea nr.286/2006

54. Vedinaş, Verginia. - Consideraţii referitoare la raportul dintre statutul funcţionarilor publici şi statutele speciale aplicabile unor categorii de funcţionari publici . În: Dreptul, nr.4, 2007, p.141-150.

Autoarea propune adoptarea unui Cod al funcţionarului public, care să cuprindă, într-un singur corp structurat în mai multe părţi, statutul general, statutele speciale şi codul deontologic al funcţionarului public.

Subiect: Consiliul Legislativ (despre) ; funcţionar public ; funcţionar public parlamentar ; Legea nr.7/2006 ; Legea nr.161/2003 ; Legea nr.188/1999 ; Legea nr.251/2006 ; Legea nr.293/2004 ; Legea nr.303/2004 ; Statutul funcţionarilor publici

55. Velicu, Dan. - Câteva consideraţii asupra migraţiei transfrontaliere a societăţilor comerciale. În: Revista de drept comercial, nr.5, 2007, p.19-24.

Datorită lipsei de celeritate dovedită de instituţiile române în asimilarea normelor comunitare ori în emiterea de norme interne pentru corecta aplicare a acestora, autorul crede, „de lege ferenda”, că sunt necesare dispoziţii speciale în reglementarea înregistrării unei societăţi comerciale străine ca persoană juridică română prin transfer de sediu, chiar dacă actualul cadru normativ permite transferul de sediu.

Subiect: Consiliul Uniunii Europene ; drept comparat ; drept internaţional privat ; Legea nr.26/1990 ; Legea nr.31/1990 ; Legea nr.105/1992 ; migraţie transfrontalieră ; societate comercială ; transfer de sediu ; Uniunea Europeană

56. Vidat, Ana. - Consideraţii privind principiul "la muncă egală sau de valoare egală, plată egală". În: Revista română de dreptul muncii, nr.2, 2007, p.97-104.

Autoarea consideră că în perspectivă trebuie avut în vedere ca şi Constituţia României să cuprindă un text care să înlocuiască alin.4 art.41 şi care să aibă formularea prevăzută în Codul muncii, respectiv în normele internaţionale menţionate "pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele şi condiţiile de remunerare".

Subiect: Codul muncii ; egalitate de tratament ; Legea nr.202/2002 ; muncă ; muncă de valoare egală ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.55/2006 ; plată ; salarizare ; constituţie, revizuire

57. Vidican, Gheorghe. - Despre temeiul juridic al acţiunilor având ca obiect executarea silită a antecontractului de vânzare-cumpărare privind imobile terenuri. În: Curierul Judiciar, nr.6, 2007, p.75-80.

Autorul consideră că este preferabil ca textul art.5 alin.(2) din Titlul X al Legii nr.247/2005 să fie mai explicit şi mai bogat în conţinut, în sensul obligativităţii ca antecontractul de vânzare-cumpărare să îmbrace forma scrisă şi să cuprindă unele clauze esenţiale.

Subiect: antecontract de vânzare-cumpărare ; imobil

58. Vidu, Stelian Ioan. - Stingerea dreptului de retenţie. În: Dreptul, nr.5, 2007, p.73-85. Autorul propune ca legiuitorul, în viitoarea intervenţie pe care o va avea în materia retenţiei, să aibă în vedere şi enunţarea cauzelor de stingere a acesteia.

Subiect: creditor ; drept de retenţie ; prescripţie extinctivă ; retentor ; subrogaţie reală ; urmărire silită

59. Vrabie, Genoveva. - O posibilă revizuire a Constituţiei. Regim politic parlamentar în România postdecembristă? În: Revista de drept public, nr.2, 2007, p.95-103.

Autoarea consideră că trebuie regândit, restructurat şi reformulat întregul cuprins al Titlului III din Constituţie (Autorităţile publice).

Subiect: constituţie, revizuire ; drept comparat ; regim politic parlamentar ; regim politic semiprezidenţial ; regim prezidenţial



Articole din revistele de drept străine

intrate în Biblioteca Consiliului Legislativ

- Bibliografie adnotată∗ -

EUROPEAN PUBLIC LAW 1. AUST, HELMUT PHILIPP. - Germany. German Constitutional Law cases 2004-2006 = Germania. Domenii de încălcare a Legii constituţionale germane în perioada 2004-2006. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.2, 2007, p.205-221.

Autorul trece în revistă domeniile în care Legea constituţională germană a fost încălcată în perioada 2004-2006. Sunt menţionate: drepturile fundamentale ale omului, lupta împotriva terorismului, respectarea relaţiilor federale, dizolvarea Bundestagului, respectarea legislaţiei europene şi internaţionale. În acest context sunt amintite de asemenea cazurile de expropriere din fosta Republică Democrată Germană şi cele în care s-a emis mandatul de arestare european.

2. BECKER, FLORIAN ; CAMPBELL, ANGUS. - International treaties in Germany: The Legislative competence of Parliament and the interpretative competence of the courts = Tratatele internaţionale în Germania: Competenţa legislativă a Parlamentului şi competenţa interpretativă a tribunalelor. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.2, 2007, p.289-309.

Autorii analizează în articol problemele legate de aplicarea în Germania a obligaţiilor ce-i revin acestui stat federal conform tratatelor internaţionale la care este parte. Tradiţional, legislativul german poate să adopte pe plan intern legi contradictorii cu obligaţiile ce-i revin statului federal din tratatele internaţionale la care a aderat. De asemenea, este neclar în ce măsură hotărârile Curţii Europene a Drepturile Omului sunt obligatorii pentru judiciarul german. Autorii şi-au propus să dea noi răspunsuri privind atât nivelul până la care se aplică legea internaţională în Germania, cât şi stabilirea echilibrului între integritatea legii internaţionale şi credibilitatea ordinii juridice interne germane.

3. BELL, MARK. - Civic citizenship and migrant integration = "Cetăţenia civică" şi integrarea imigranţilor. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.2, 2007, p.311-333.

În 1999, Consiliul European s-a angajat la Tampere, în Finlanda, să promoveze un set de drepturi uniforme pentru imigranţii din Uniunea Europeană provenind din ţările lumii a treia, pentru realizarea unei mai bune integrări a lor. Ulterior, Comisia Europeană a sugerat faptul că asemenea drepturi ar putea duce la crearea unui statut de "cetăţenie civică". De când această idee a început să fie vehiculată, în Uniunea Europeană s-a adoptat o legislaţie substanţială privind imigrarea. Autorul analizează în articol această legislaţie, punând accentul pe Directiva ce se referă la rezidenţii pe termen lung, urmărind să descifreze criteriile pe baza cărora se poate obţine "cetăţenia civică", precum şi drepturile şi obligaţiile ataşate acestui statut de altfel imaginar. S-a construit astfel un cadru complex, dar fragil pentru imigranţii din ţările lumii a treia. În paralel, însă, a fost consolidat statutul cetăţeniei Uniunii Europene, fapt ce afectează îmbunătăţirea integrării imigranţilor.

4. BOYRON, SOPHIE. - Mediation in administrative law: The Identification of conflicting paradigms = Medierea în dreptul administrativ: Identificarea modelelor conflictuale. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.2, 2007, 263-288.

În articol sunt semnalate transformările care se produc în dreptul administrativ din Anglia, Franţa şi Germania. Autoarea încearcă să proiecteze şi să testeze o metodă comparativă care să ajute la înţelegerea evoluţiilor din domeniul dreptului administrativ din cele trei ţări mai sus amintite, venind astfel în întâmpinarea unor cereri ale specialiştilor din acest domeniu. Prin recurgerea la analizarea medierii în dreptul administrativ se pot identifica o serie de tendinţe ce pot evolua în paralel. Dacă această metodă se va bucura de succes, aplicarea ei se va putea generaliza.

5. CORSI, CECILIA. - Italy. A new institutional arrangement for Italy? = Italia. Un nou plan instituţional pentru Italia? În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.2, 2007, p.223-237.

Dezvoltarea instituţională a Italiei din ultimii ani a fost strâns legată de reformele ce privesc Constituţia. Principalele două reforme au drept obiect organele constituţionale şi sistemul electoral. De remarcat că Parlamentul italian a aprobat recent modificarea sistemului electoral, introducându-se sistemul electoral proporţional, ce prevede şi alocarea, drept premiu electoral, a unor locuri în Parlament majorităţii.

∗ Lucrare realizată de Svetlana BACIU şi Tudor PRELIPCEANU



6. GARDINI, GIANLUCA. - Broadcasting, the free market and the public interest: Is the Italian path to pluralism viable? = Emisiunile de televiziune, piaţa liberă şi interesul public: Este viabilă calea italiană spre pluralism? În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.2, 2007, p.239-261.

Autorul subliniază că, în domeniul televiziunii, Italia a suferit, până în momentul de faţă, de lipsa pluralismului. În opinia sa, emisiunile televiziunii nu sunt simple mărfuri de piaţă, iar legile generale ale competiţiei de piaţă nu pot proteja adecvat interesul public al cetăţenilor, când este vorba de emisiunile de televiziune. În Italia se poate, însă, urmări, la ora actuală, tranziţia de la sistemul, ce respectă reglementarea publică specifică pentru domeniul televiziunii din această ţară, spre un sistem ce a început să depindă de legile generale ale competiţiei de piaţă şi de dezvoltarea tehnologică. Autorul sugerează de asemenea unele îmbunătăţiri legislative pentru domeniul televiziunii italiene.

7. KRUNKE, HELLE. - Developments in national parliaments' involvement in ordinary foreign policy and European policy - Denmark = Evoluţii privind implicarea parlamentelor naţionale în politica externă curentă şi în politica europeană - Danemarca. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.2, 2007, p.335-348.

Articolul examinează modul în care Parlamentul danez s-a implicat în politica externă curentă a ţării, dar şi în politica europeană. Autoarea consideră că interacţiunea dintre aceste două aspecte ale politicii externe contribuie la dezvoltare. Totodată, ea evidenţiază modul în care Tratatul Constituţional European reflectă creşterea rolului parlamentelor naţionale în cadrul Uniunii Europene.

JOURNAL OF LAW AND SOCIETY

8. FRANKLIN, ALEX ; LEE, ROBERT G. - The Embedded nature of rural legal services: Sustaining service provision in Wales = Natura bine stabilită a serviciilor juridice din mediul rural: Prevederi privind sprijinirea acestor servicii în Ţara Galilor. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.2, 2007, p.218-243.

În urma investigaţiilor pe care le-au făcut, autorii au remarcat în studiul lor creşterea în mediul rural din Ţara Galilor a serviciilor juridice specializate în comparaţie cu serviciul juridic general. Încurajaţi de această tendinţă, ei susţin necesitatea sporirii în continuare a investiţiilor pentru dezvoltarea serviciilor juridice în mediul rural din Ţara Galilor.

9. GIBBONS, SUSAN M. C. ; KAYE, JANE; SMART, ANDREW. - Governing genetic databases: Challenges facing research regulation and practice = Gestionarea bazelor de date genetice: Provocări care recunosc reglementarea juridică a cercetării şi a practicii. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.2, 2007, p.163-189.

Autorii analizează, din punct de vedere juridic, un proiect de cercetare interdisciplinar din Anglia şi Ţara Galilor referitor la gestionarea bazelor de date genetice. Ei semnalează existenţa unor lacune juridice privind colectarea, înmagazinarea, administrarea şi utilizarea informaţiilor din aceste baze de date, care ar putea inhiba cercetarea şi activitatea practică din clinici. Problemele juridice constatate afectează, totodată, protecţia drepturilor acţionarilor implicaţi în proiectul menţionat. Dificultăţile întâmpinate pe plan juridic ca urmare a provocărilor ridicate de tehnicile de cercetare contemporane sau de natura materialelor informative cuprinse în bazele de date genetice sunt de asemenea aduse în atenţie. Ei cer realizarea unui cadru de reglementare juridică cât mai adecvat situaţiei actuale pentru gestionarea bazelor de date genetice.

10. HILLYARD, PADDY. - Law's empire: Socio-legal empirical research in the twenty-first century = Imperiul legii: Cercetarea socio-juridică empirică în secolul XXI. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.2, 2007, p.266-279.

Articolul prezintă principalele constatări şi recomandări ale studiului efectuat asupra cercetării juridice empirice de către profesorii universitari Hazel Genn, Martin Partington şi Sally Wheeler, dar şi aspecte ale lucrării profesorului universitar Michael Adler, studiu axat pe pregătirea cercetării. Sunt de asemenea evidenţiate date care reflectă creşterea gradului de pătrundere a legii în toate aspectele vieţii britanicilor. Autoarea ajunge la concluzia că dezvoltarea cercetării socio-juridice empirice în secolul XXI nu va fi uşoară.

11. JUPE, ROBERT. - Public (interest) or private (gain)? The Curious case of network rail's status = (Interesul) public sau (câştigul) privat? Cazul curios al statutului reţelei de căi ferate. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.2, 2007, p.244-265.

Deoarece întreţinerea reţelei de căi ferate în Anglia se dovedeşte a fi deosebit de scumpă, autorul combate ideea renaţionalizării căilor ferate engleze, idee care se vehiculează în rândul opiniei publice din această ţară. El pledează, totodată, în favoarea măsurilor guvernului laburist britanic privind menţinerea căilor ferate în sectorul privat.

12. SOMMERLAD, HILARY. - Researching and theorizing the processes of professional identity formation = Cercetarea şi teoretizarea procesului formării identităţii profesionale. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.2, 2007, p.190-217.

Autoarea se ocupă în lucrare de formarea identităţii profesionale a tinerilor jurişti din Anglia şi pentru a-şi realiza studiul a monitorizat activitatea a două eşantioane de studenţi în drept de la o universitate englezească nou înfiinţată, unul fiind format din studenţi cu frecvenţă normală, iar celălat din studenţi cu frecvenţă redusă. Autoarea a luat de asemenea legătura cu reprezentanţi ai firmelor specializate în analizarea problemelor privind piaţa forţei de muncă în domeniul juridic. Proiectul de cercetare pe care lucrarea îl lansează se înscrie în contextul preocupării în creştere manifestate de autorităţile britanice faţă de învăţământul juridic.



MODERN LAW REVIEW

13. LANG, ANDREW T. F. - Reflecting on 'linkage': Cognitive and institutional change in the international trading system = Reflecţii asupra "conexiunii": Schimbare cognitivă şi instituţională în sistemul comerţului internaţional. În: The Modern law review, nr.4, 2007, p.523-549.

De la crearea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, sistemul comerţului internaţional a fost supus permanent criticilor publice. Specialiştii în drept comercial internaţional au depus eforturi semnificative pentru a răspunde acestor critici. Autorul se străduieşte să evalueze eficacitatea răspunsurilor date de specialiştii mai sus amintiţi şi propune direcţii concrete de efectuare a anchetelor judiciare pe care aceşti specialişti să le urmeze, pentru a răspunde cât mai eficient criticilor publice.

14. LOUGHNAN, ARLIE. - 'Manifest madness': Towards a new understanding of the insanity defence = "Nebunie evidentă": Spre o nouă înţelegere a apărării [victimelor] demenţei. În: The Modern law review, nr.3, 2007, p.379-401.

Autorul dezvoltă în acest articol un nou concept, pe care-l denumeşte "nebunie evidentă", care poate servi drept cadru teoretic util pentru dovedirea demenţei în dreptul penal. Conceptul de "nebunie evidentă" încorporează trăsăturile folosite pentru evidenţierea bolii, dar şi trăsăturile procedurale, care pot servi apărării victimelor demenţei.

15. MCCORQUODALE, ROBERT ; SIMONS, PENELOPE. - Responsibility beyond borders: State responsibility for extraterritorial violations by corporations of international human rights law = Responsabilitate dincolo de frontiere: Responsabilitatea statului pentru violarea de către corporaţii a legislaţiei internaţionale a drepturilor omului pe plan extrateritorial. În: The Modern law review, nr.4, 2007, p.598-625.

Autorii investighează măsura în care activităţile extrateritoriale ale corporaţiilor transnaţionale violează legislaţia internaţională a drepturilor omului şi, evidenţiază, pe de altă parte, necesitatea creşterii responsabilităţii statului pentru combaterea unor asemenea abuzuri comise pe teritoriul său. Autorii consideră că statele de origine ale corporaţiilor transnaţionale au obligaţia, conform legislaţiei internaţionale, de a reglementa activităţile extrateritoriale ale corporaţiilor menţionate sau a sucursalelor lor.

16. MELISSARIS, EMMANUEL. - The Concept of appropriation and the offence of theft = Conceptul intrării în posesie [a unui bun] şi delictul furtului. În: The Modern law review, nr.4, 2007, p.581-597.

În opinia autorului, Legea engleză privind combaterea furtului este, în principiu, confuză şi problematică. Din 1968, când această lege a intrat în vigoare în Anglia, interpretarea conceptului de intrare în posesie a unui bun s-a dovedit a fi instabilă în dreptul englez. Autorul consideră că doar clarificarea acestui concept poate ajuta la rezolvarea problemelor de drept greşit înţelese, care facilitează furtul şi face o serie de propuneri despre modul cum trebuie abordate aceste probleme.

17. MORRIS, ANNETTE. - Spiralling or stabilising? The Compensation culture and our propensity to claim damages for personal injury = Creştere în spirală sau stabilizare? Cultura referitoare la compensaţii şi tendinţa noastră de a pretinde daune în caz de accident. În: The Modern law review, nr.3, 2007, p.349-378.

Folosind ca perioadă de referinţă anii 1970, autoarea analizează în articol tendinţa pe care au manifestat-o, începând de atunci, victimele accidentelor din Anglia şi Ţara Galilor de a pretinde despăgubiri tot mai mari din partea sistemului de acordare de compensaţii în caz de accident. În consecinţă, acest sistem s-a dezvoltat. Totuşi, în ultimii ani, autoarea constată o stabilizare a nivelului pretenţiilor victimelor accidentelor.

18. MULHERON, RACHAEL. - Justice enhanced: Framing an opt-out class action for England = Sporirea rolului justiţiei: Elaborarea unei acţiuni juridice ce lipseşte din procedura civilă din Anglia. În: The Modern law review, nr.4, 2007, p.550-580.

Autoarea se întreabă de ce, în cazul în care procedura civilă ar trebui să fie "supusa" justiţiei şi nu "stăpâna" acesteia, milioane de părţi litigante din Anglia nu au încă acces la o procedură juridică devenită cu totul comună în mai multe sisteme juridice importante din lume, care să permită testarea revendicărilor lor juridice împotriva celor consideraţi vinovaţi de comiterea unor delicte pe scară largă? Ea pledează pentru elaborarea unei acţiuni juridice care să remedieze această lacună din procedura civilă engleză. Pentru eliminarea acestei deficienţe, autoarea precizează că în 2006 s-au făcut în Anglia trei propuneri de reformă juridică.

19. PLAYER, ELAINE. - Remanding women in custody: Concerns for human rights = Reţinerea în arest preventiv a femeilor: Preocupări pentru [apărarea] drepturile omului. În: The Modern law review, nr.3, 2007, p.402-426.

Autoarea evidenţiază creşterea numărului femeilor aflate în închisorile din Anglia, cercetează în ce măsură sunt protejate drepturile individuale garantate de Convenţia Europeană a Drepturile Omului în cazul acestor femei şi pune în evidenţă încălcarea unor asemenea drepturi. Autoarea constată că femeile sunt în mod deosebit dezavantajate de legile care guvernează cauţiunea şi se pronunţă împotriva sporirii numărului femeilor reţinute în arest preventiv.

20. WALKER, CLIVE. - The Treatment of foreign terror suspects = Tratamentul aplicat suspecţilor pentru terorism străini. În: The Modern law review, nr.3, 2007, p.427-457.



După cum precizează autorul, în urma atentatelor cu bombe din iulie 2005 din Londra, Parlamentul britanic a adoptat o serie de legi care au drept obiectiv combaterea mai eficientă a terorismului. Din acest pachet de legi fac parte: Legea privind terorismul şi Legea privind imigrarea, azilul şi naţionalitatea, adoptate în 2006. Autorul analizează problema drepturilor generale ale imigranţilor, dar în strânsă corelare cu tactica adoptată de autorităţile britanice pentru contracararea terorismului.

REVUE CRITIQUE DE DROIT INTERNATIONAL PRIVÉ 21. BOLLÉE, SYLVAIN. - L'extension du domaine de la méthode de réconnaissance unilatérale = Extinderea domeniului metodei de recunoaştere unilaterală. În: Revue critique de droit international privé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.307-366.

Dacă metoda de recunoaştere unilaterală este tradiţional cunoscută a se aplica numai deciziilor străine, astăzi se constată că ea tinde să iasă din acest tipar. Autorul îşi propune să demonstreze că, teoretic, este posibil, iar, practic, de dorit să fie extins domeniul metodei de recunoaştere unilaterală. Studiul aduce precizări în privinţa unor aspecte legate de propunerea unor principii metodologice reînnoite şi de aplicarea lor concretă.

22. NUYTS, ARNAUD. - Le règlement communautaire sur l'obtention des preuves: un instrument exclusif? = Regulamentul comunitar privind obţinerea probelor: un instrument exclusiv? În: Revue critique de droit international privé. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007, p.53-83.

Articolul examinează o problematică esenţială pentru aplicarea Regulamentului CE 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea dintre jurisdicţiile statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă şi comercială. Autorul încearcă să răspundă la întrebarea în ce măsură acest Regulament, care se bazează pe o metodă de întrajutorare judiciară, afectează utilizarea altor tehnici tradiţional utilizate în dreptul comparat pentru a aduna probe din străinătate. O decizie a Curţii de Justiţie din 2005 sugerează că nu este permisă "eludarea" tehnicilor de cooperare judiciară, elaborate de acest instrument.

23. QUINONES ESCAMEZ, ANA. - Propositions pour la formation, la reconnaissance et l'efficacité internationale des unions conjugales ou de couple = Propuneri pentru formarea, recunoaşterea şi eficienţa internaţională a uniunilor conjugale sau de cuplu. În: Revue critique de droit international privé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.357-382.

Pluralitatea uniunilor de cuplu înregistrate din dreptul comparat (căsătorie, civil union, PACS, parteneriat înregistrat etc.) comportă o dimensiune internaţională, iar prezenţa unui element de extraneitate care ţine de cetăţenie, rezidenţă sau chiar de situaţia bunurilor este din ce în ce mai frecventă în contextul european şi internaţional actual. Autoarea arată că proliferarea de modele conjugale sau de cuplu în ordinea juridică spaniolă şi în dreptul comparat, invocarea excepţiei de ordine publică şi "lex fori", cât şi favoarea făcută "lex loci registrationis" nu fac decât să consolideze ideea unei "lex matrimonii" unice.

24. TURPIN, DOMINIQUE. - La loi no 2006-911 du 24 juillet 2006 relative à l'immigration et à l'intégration: choisir pour ne plus subir? = Legea nr.2006-911 din 24 iulie 2006 cu privire la imigraţie şi la integrare. În: Revue critique de droit international privé. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007, p.1-52.

Legea din 24 iulie 2006 privind imigraţia şi integrarea are drept scop să consolideze atât lupta împotriva imigraţiei prin înăsprirea condiţiilor de intrare pe teritoriu şi uşurarea posibilităţii de a-i îndepărta pe indezirabili, cât şi promovarea de măsuri favorabile unei imigraţii selectate. Aceasta, prin atragerea străinilor care prin aptitudinile lor legate de activitatea intelectuală sau fizică pot să răspundă nevoilor economiei naţionale şi prin integrarea străinilor admişi la şedere pe teritoriul Franţei. O "ruptură" în raport cu abordarea tradiţională, chiar dacă vizează în mod clasic să consolideze lupta contra imigraţiei, textul încearcă într-o manieră nouă să promoveze diverse măsuri favorabile unei imigraţii selectate.

REVUE DE SCIENCE CRIMINELLE ET DE DROIT PÉNAL COMPARÉ 25. LACASSE, FRANÇOIS ; POULIN, YVAN. - La protection juridique des indicateurs de police en droit canadien = Protecţia juridică a informatorilor poliţiei în dreptul canadian. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.279-294.

În Canada, ca şi în alte ţări, culegerea de informaţii reprezintă unul din principalele instrumente folosite de forţele de ordine pentru a lupta împotriva criminalităţii. Pentru a încuraja comunicarea de informaţii către autorităţile statului, dreptul canadian se foloseşte de o regulă moştenită din "common law" englez care interzice divulgarea identităţii oricărei persoane care cu titlu de informator, furnizează informaţii, sub protecţia anonimatului. Jurisprudenţa canadiană consideră privilegiul informatorului indispensabil pentru punerea în aplicare a legilor penale în Canada. O singură excepţie există de la acest privilegiu care se impune în toate domeniile administrării justiţiei, aplicat foarte rar, atunci când este necesar să se demonstreze inocenţa factuală a unui acuzat. Prezentul studiu îşi propune să analizeze evoluţia şi justificarea privilegiului informatorului şi a regulilor juridice care guvernează aplicarea acestuia.

26. POISSONIER, GHISLAINE. - La mise en place des chambres extraordinaires au sein des tribunaux cambodgiens = Crearea camerelor extraordinare în cadrul tribunalelor cambodgiene. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.235-249.

Începând cu anul 2007, un tribunal extraordinar va putea să judece în Cambodgia, în legătură cu responsabilităţile genocidului care s-a produs între anii 1975-1979 şi care a provocat moartea unei cincimi din populaţia ţării. Aceste procese vor avea loc în cadrul camerelor denumite "extraordinare" din cadrul tribunalelor cambodgiene, compuse din magistraţi



locali şi dintr-o minoritate de judecători internaţionali. Crearea acestui mecanism judiciar inedit reprezintă după părerea autorului o nouă etapă pentru justiţia internaţională.

27. ROETS, DAMIEN. - Réflexions sur les possibles implications du principe de précaution en droit pénal de l'imprudence = Reflecţii asupra posibilelor implicaţii ale principiului de precauţie în dreptul penal al imprudenţei. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.251-266.

În Franţa, ipoteza unei influenţe a principiului de precauţie asupra drepturilor responsabilităţii administrative şi civile a fost clar formulată. Introducerea principiului de precauţie în sfera dreptului penal duce la o bulversare a disciplinei consideră autorul, dar ea apare totuşi ca fiind necesară. Pentru a încerca să aprecieze eficienţa şi pertinenţa principiului de precauţie aplicat dreptului penal al imprudenţei, autorul consideră necesar să facă o distincţie între atingerile efective aduse persoanei (atingerile involuntare aduse vieţii şi integrităţii persoanei care au dus la o incapacitate totală de muncă de peste 3 luni cauzate de imprudenţă, neglijenţă etc.) şi atingerile potenţiale.

28. VUELTA SIMON, SAMUEL. - Dernières nouvelles des équipes communes d'enquête: entre partage et souveraineté = Ultimele noutăţi în legătură cu echipele comune de anchetă: între partaj şi suveranitate. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.267-278.

Tehnica echipei comune de anchetă rezultă dintr-un acord scris între autorităţile competente ale diferitelor state, în scopul de a efectua în comun o investigaţie privind infracţiunile penale care afectează ţările respective. Evoluţiile Uniunii Europene în materie de recunoaştere reciprocă între statele membre nu numai a deciziilor judiciare, dar şi a sistemelor judiciare în întregime au dat viaţă echipelor comune de anchetă. Aspectele la care se referă autorul vizează motivele pentru care se constituie aceste echipe comune, puterile conferite agenţilor străini detaşaţi, ca şi tehnica transferului de procedură. El se referă de asemenea la practică, la echipele constituite între Franţa şi Spania, în cele două ţări procesul de creare al echipei fiind cel care a suscitat câteva ezitări. Compunerea echipei şi acţiunea acesteia în străinătate reprezintă pentru autor ocazia de a explora acest cadru juridic nou.

REVUE FRANÇAISE DE DROIT CONSTITUTIONNEL 29. ALCARAZ, HUBERT. - Compte rendu du Congrès de l'Association des constitutionnalistes d'Espagne = Dare de seamă asupra Congresului Asociaţiei Constituţionaliştilor din Spania. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.70, 2007, p.441-448.

Reforma Tribunalului Constituţional a reprezentat tema celui de-al V-lea Congres al Asociaţiei Constituţionaliştilor din Spania. Articolul prezintă aspecte legate de reforma Tribunalului Constituţional şi de funcţiile acestuia.

30. CANTEGREIL, JULIEN. - Sur l'institution et la mise en oeuvre de la Cour Roberts = Despre instituirea Curţii Roberts. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.70, 2007, p.355-379.

În urmă cu un an au avut loc confirmările senatoriale ale judecătorilor John Roberts şi Samuel Alito, "chief justice" şi "associate justice" în cadrul Curţii Supreme a SUA. Autorul îşi prezintă consideraţiile cu privire la modul în care aceste numiri vor influenţa funcţionarea şi jurisprudenţa Curţii Supreme a SUA.

31. FROMONT, MICHEL. - La réforme du fédéralisme allemand de 2006 = Reforma federalismului german din 2006. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.70, 2007, p.227-248.

În anul 2006 a fost promulgată o lege de revizuire constituţională care a marcat 256 de articole ale Legii fundamentale germane, reformă care reprezintă cel puţin din punct de vedere cantitativ, revizuirea constituţională cea mai importantă din 1949. Practic, toate dispoziţiile legii fundamentale referitoare la raporturile dintre federaţie şi landuri au fost modificate. Articolul regrupează modificările constituţionale în două mari rubrici. Sunt astfel analizate regulile noi privitoare la competenţele legislative ale federaţiei şi pe cale de consecinţă la cele ale landurilor. De asemenea, sunt prezentate toate modificările care au drept scop o mai bună separare a responsabilităţilor federaţiei şi ale landurilor în domeniul administraţiei şi al finanţelor.

32. GOEEL-LE BIHAN, VALÉRIE. - Le contrôle de proportionnalité dans la jurisprudence du Conseil constitutionnel: figures récentes = Controlul de proporţionalitate în jurisprudenţa Consiliului Constituţional: aspecte recente. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.70, 2007, p. 269-295.

Controlul de proporţionalitate pune în raport conţinutul legii şi motivele/obiectivele recente urmărite de aceasta. În lipsa unei teorii generale acceptate şi care să prezinte diferitele mijloacele de control utilizate de către judecător cât şi câmpul lor de aplicare, controlul de proporţionalitate, în afara asimilării sale frecvente cu un control restrâns nu este sesizat în accepţiile multiple pe care le cunoaşte. Traversat de evoluţii atestate de ultimele decizii emise de Consiliul Constituţional, el se înscrie într-o continuitate deja cunoscută. Studiul îşi propune să examineze aspecte recente care vizează atât elementele, cât şi gradul controlului exercitat.

33. LAFFAILLE, FRANCK. - La révision avortée de la Constitution italienne (2005-2006) et les apories de l'ingénierie constitutionnelle = Revizuirea avortată a Constituţiei italiene (2005-2006) şi contradicţiile ingineriei constituţionale. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.70, 2007, p.381-440.



Autorul îşi prezintă consideraţiile pe marginea revizuirii Constituţiei Italiei. După părerea acestuia, revizuirea constituţională votată în 2005 este complexă, dar comportă numeroase contradicţii.

34. SCOFFONI, GUY. - L'actualité constitutionnelle dans les pays de "common law" et de droit mixte = Actualitatea constituţională în ţările de "common law" şi de drept mixt. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.70, 2007, p.343-355.

Sunt prezentate aspecte legate de actualitatea constituţională din India (2006) şi din Marea Britanie (2005-2006).

REVUE INTERNATIONALE DE DROIT COMPARÉ 35. ALDEEB ABU-SAHLIEH, SAMI A. - Rôle de la réligion dans l'harmonisation du droit des pays arabes. Réflexions à propos du droit égyptien et des travaux de la Ligue Arabe = Rolul religiei în armonizarea dreptului ţărilor arabe. Reflecţii cu privire la dreptul egiptean şi activităţile Ligii Arabe. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2007, p.259-284.

Religia musulmană a fost şi rămâne unul din factorii de unitate politică a arabilor. Dacă rolul unificator al religiei este de necontestat pe plan politic, nu la fel se întâmplă şi pe plan legislativ. Aspectele comentate de autor se referă astfel la viziunea musulmană a dreptului, armonizarea dreptului egiptean şi armonizarea dreptului ţărilor arabe.

36. ALPA, GUIDO. - Le "Code de commerce" et l'Italie: Quelques réflexions sur l'histoire et les perspectives du droit commercial = "Codul comercial" şi Italia: câteva reflecţii asupra istoriei şi perspectivelor dreptului comercial. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2007, p.235-257.

Ca şi Codul civil, Codul comercial francez a avut o mare difuzare în Italia. Modelul francez a fost urmat şi în cazul redactării primului Cod comercial italian unificat - 1865, dar el a fost înlocuit în 1882. Continuitatea şi vitalitatea Codului este demonstrată de terminologie, noţiunile şi instrumentele juridice introduse care sunt utilizate şi în prezent. Autorul propune reflecţiei aspecte privind regulile de comerţ în epoca globalizării, noua "lex mercatoria" şi diferenţele dintre modelul american şi modelul european.

37. CERDA-GUZMAN, CAROLINA. - Importation d'objets juridiques et cohérence de l'ordre juridique administratif chilien = Importul de obiecte juridice şi coerenţa ordinii juridice administrative chiliene. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2007, p.307-332.

Aspectele comentate de autor se referă la importul juridic şi organizarea sistemului administrativ chilian. Este confirmată incoerenţa actualului sistem administrativ chilian şi sunt cercetate cauzele, demonstrându-se necesitatea unei asemenea creaţii.

38. CUSTOS, DOMINIQUE. - Droits administratifs américain et français: sources et procédure = Dreptul administrativ american şi francez: surse şi procedură. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2007, p.285-306.

Observarea surselor dreptului administrativ francez şi american îl determină pe autor să tragă concluzia că între cele două există o similitudine, articolul reflectând câteva aspecte în legătură cu această opinie.

39. FRACHERY, THOMAS. - Le droit constitutionnel albanais à l'épreuve de la pratique des institutions = Dreptul constituţional albanez şi practica instituţiilor. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2007, p.333-360.

De la intrarea în vigoare a unei noi Constituţii, Albania a întâmpinat totuşi în aplicarea acesteia numeroase obstacole. Sunt examinate principiile directoare ale Legii fundamentale albaneze şi sunt analizate organizarea structurii şi funcţionarea textului constituţional în raport cu mecanismele elaborării, adoptării şi revizuirii sale.

40. ORTEGO, BARRERO ABRAHAM. - Le débat sur la légalisation du mariage homosexuel en Espagne = Dezbaterea asupra legalizării căsătoriei homosexuale în Spania. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.70, 2007, p.249-268.

Legea nr.13/2005, care a amendat "Codigo Civil" din Spania a adus modificări privind dreptul de a încheia căsătoria şi căsătoria homosexuală. Legalizarea a suscitat în Spania una din dezbaterile ştiinţifice cele mai importante şi interesante din ultimii ani. Căsătoria s-a extins la uniunile homosexuale care se bucură în consecinţă de o echivalenţă a efectelor juridice. O parte a doctrinei şi-a expus îndoielile cu privire la compatibilitatea dintre căsătoria homosexuală cu Constituţia. Articolul îşi propune să abordeze această dezbatere dintr-o perspectivă exclusiv constituţională. Sunt prezentate câteva reflecţii personale ale autorului, opinia acestuia fiind favorabilă constituţionalităţii Legii 13/2005, a reformei Codului civil în materie de căsătorie homosexuală.

41. ROCCELLA, ALBERTO. - Statut des collections et marché de l'art en Italie. Aspects de droit comparé = Statutul colecţiilor şi piaţa artei în Italia. Aspecte de drept comparat. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2007, p.383-408.

Articolul se referă la raporturile care există între regimul juridic al colecţiilor de artă publice şi piaţa operelor de artă în Italia. Legislaţia italiană asupra bunurilor culturale a fost modificată de numeroase ori, dar întotdeauna în sensul continuităţii. În prezent, de la 1 mai 2004, este în vigoare Codul bunurilor culturale şi al peisajului. În 1998, a fost creat un



Minister al bunurilor şi activităţilor culturale. Aspectele reflectate se referă la îmbogăţirea colecţiilor publice prin intermediul achiziţiilor de pe piaţă, la modurile de achiziţionare speciale a bunurilor culturale. De asemenea, autorul se referă la protecţia colecţiilor şi bunurilor, la limitele înstrăinării, precum şi la circulaţia internaţională a bunurilor culturale.

42. ZHAO, BINGZHI ; ZHANG, YUANHUANG. - La contrefaçon en droit chinois de la propriété intelectuelle = Contrafacerea în dreptul chinez al proprietăţii intelectuale. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2007, p.361-382.

Recent, în China continentală, numărul total al infracţiunilor penale în materie de proprietate intelectuală a crescut, printre care şi a celor care aduc atingere mărcilor, precum şi a cazurilor în care secretul comercial este încălcat. Cauzele fenomenului sunt în viziunea autorului, atât insuficienta cunoaştere a domeniului protecţiei proprietăţii intelectuale, cât şi ineficacitatea aplicării activităţilor legislative. Autorul consideră că sunt necesare trei măsuri: adoptarea unei concepţii corecte asupra protecţiei acestor drepturi, perfecţionarea sistemului juridic în materie, aplicarea mecanismelor moderne de supraveghere şi control.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL 43. ATIAS, CHRISTIAN. - D'une vaine discussion sur une image inconsistante: la jurisprudence en droit privé = În legătură cu o discuţie inutilă asupra unei imagini inconsistente: jurisprudenţa în dreptul privat. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007, p.23-32.

Interesul autorului este suscitat de aspecte legate de jurisprudenţă şi de dreptul privat. Subliniind faptul că jurisprudenţa a contribuit puternic la progresul dreptului, fiind chemată prin natura misiunii încredinţate tribunalelor să suplinească lipsurile legislaţiei şi să dirijeze dezvoltarea principiilor stabilite, autorul îşi pune întrebarea dacă poate fi făcut un bilanţ în ceea ce priveşte teoria jurisprudenţei. El consideră că generaţiile viitoare vor fi interesate de această temă, de natura puterii judiciare, de locul deciziilor din justiţie printre "sursele dreptului privat".

44. AZZI, TRISTAN. - Les relations entre la responsabilité civile délictuelle et les droits subjectifs = Relaţiile dintre responsabilitatea civilă delictuală şi drepturile subiective. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.227-253.

Responsabilitatea civilă delictuală are legătură cu drepturile subiective. Pentru nevoile studiului, autorul a reţinut dreptul de proprietate, drepturile intelectuale şi drepturile personalităţii. Aspectele comentate se referă astfel la rolul responsabilităţii delictuale în apariţia şi aplicarea drepturilor subiective.

45. GOUBEAUX, GILLES. - Leçon de cause. A propos de l'ouvrage de Jacques Ghestin: "Cause de l'engagement et validité du contrat" = O lecţie privind cauza. Pe marginea lucrării lui Jacques Ghestin: "Cauza angajamentului şi validitatea contractului". În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007, p.47-56.

Lucrarea comentată de autor este privită ca un demers neobişnuit, în fapt, ea reprezintă o teză ce propune o teorie a cauzei. Lucrarea are drept scop să aducă claritate într-o materie confuză, să apere anumite valori pe care se bazează sistemul judiciar francez şi să ofere tinerilor cercetători un model de lucru aprofundat.

46. JOBIN, PIERRE-GABRIEL. - L'application de la Charte québéquoise des droits et libertés de la personne aux contrats: toute une aventure = Aplicarea Cartei din Quebec a drepturilor şi libertăţilor persoanei la contracte: o întreagă aventură. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007, p.33-47.

În 1975, Quebecul a adoptat Carta drepturilor şi libertăţilor persoanei, iar începând cu anul 1982, Canada dispune şi ea de o Cartă a drepturilor şi libertăţilor. Cele două Carte au aproape acelaşi conţinut, dar în timp ce Carta Canadei se aplică legilor, regulamentelor şi altor acte ale Guvernului vizând raporturile dintre stat şi cetăţeni, Carta din Quebec guvernează toate ramurile dreptului, inclusiv contractele dintre particulari. Ea protejează mai ales dreptul la viaţă, la libertăţi fundamentale şi la egalitate. În domeniul responsabilităţii contractuale, încălcarea libertăţilor şi drepturilor garantate de Cartă a dat naştere unei jurisprudenţe abundente.

47. LOSFELD, BENOÎT. - La consolidation. Réflexions sur un mode particulier d'extinction de l'usufruit = Consolidarea. Reflecţii asupra unui mod special de extindere a uzufructului. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007, p.1-22.

Conform art.617 al Codului civil francez, consolidarea reprezintă reunirea calităţilor de uzufructuar şi de proprietar al unui bun. După părerea autorului, consolidarea rămâne o noţiune cu contururi sinuoase şi efecte multiple, iar textul Codului civil prezintă ambiguităţi. Aspectele prezentate se referă atât la perimetrul consolidării, cât şi la efectele acesteia.

48. MOULY-GUILLEMAUD, CLÉMENCE. - La sentence "nul ne peut se constituer de preuve à soi-même" ou le droit de la preuve à l'épreuve de l'unilatéralisme = Maxima "nimeni nu se poate constitui drept probă pentru sine însuşi" sau dreptul probei şi unilateralitatea. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.253-280.

Necesităţile moderne impun actualizarea dreptului probei şi constatarea importanţei repercusiunilor evoluţiilor tehnologice asupra acestei materii. Pornind de la ideea că unele din maxime, dictoane traversează secolele, unele impunându-se sub acoperirea conferită de tradiţie, autorul îşi prezintă observaţiile cu privire la dictonul "nimeni nu se poate constitui drept probă pentru sine însuşi", subliniind inutilitatea, evidenţa înşelătoare, lipsa de fundament a acestuia şi îşi prezintă argumentele în acest sens.



49. SPITZ, JEAN-FABIEN. - "Qui dit contractuel dit juste": quelques remarques sur une formule d'Alfred Fouillée = "Cine spune contractual spune just": câteva observaţii asupra unei formule a lui Alfred Fouillée. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.2, 207, p.281-286.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Alfred Fouillée a sesizat ideea că justeţea contextului este condiţia caracterului autentic contractual al acordurilor încheiate şi aceasta cu privire la libera circulaţie a mărfurilor de care se leagă ideea. Observaţiile autorului se referă la teza apărată de Alfred Fouillée.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL ET DE DROIT ÉCONOMIQUE 50. MARTELL, DAVID. - Le contrôle de la mission de l'arbitre = Controlul misiunii arbitrului. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007, p.1-16.

Autorul îşi propune să determine conţinutul misiunii cu care este investit arbitrul, referindu-se la regulile aplicabile fondului litigiului şi la regulile de procedură care guvernează instanţa arbitrală.

51. TELLER, MARINA. - L'information des sociétés cotées et non cotées: une évolution certaine, de nouveaux risques probables = Informarea societăţilor cotate şi necotate: o evoluţie sigură, noi riscuri probabile. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007, p.17-33.

Obligaţia de informare cunoaşte o dezvoltare deosebită şi o transformare incontestabilă care transcede clivajul tradiţional dintre societatea deschisă şi cea închisă. Evoluţia obligaţiei de informare se traduce pentru societăţile necotate printr-o consolidare a exigenţelor de comunicare privind situaţia financiară, cât şi elementele extra-financiare. Această evoluţie se face simţită în cadrul societăţilor cotate.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉEN 52. BURGORGUE-LARSEN, LAURENCE. - L'identité de l'Union européenne au coeur d'une controverse territoriale tricentenaire. Quand le statut de Gibraltar réapparaît sur la scène judiciaire européenne (CJCE 12 septembre 2006, aff.C-145/04, Royaume d'Espagne c/Royaume-Uni de Grande-Bretagne et d'Irlande du Nord) = Identitatea Uniunii Europene în centrul unei controverse teritoriale tricentenare. Când statutul Gibraltarului reapare pe scena judiciară europeană (CJCE 12 septembrie 2006, aff.C-145/04, Regatul Spaniei c/Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord). În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007, p.25-46.

Activând art.227 al TCE, Spania aduce în faţa tribunalului comunitar, o dezbatere politică aferentă statutului Gibraltarului. Pentru prima dată Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene devine arbitrul unei dispute tricentenare între Spania şi Marea Britanie, două state membre ale Uniunii. Cererea Spaniei a determinat Curtea de la Luxemburg să dezbată atât contururile cetăţeniei europene cât şi pe cele ale teritoriului european.

53. CAUNES, KARINE. - Et la fonction exécutive européenne créa l'administration à son image... Retour vers le futur de la comitologie = Şi funcţia executivă europeană a creat administraţia după chipul şi asemănarea sa ... O reîntoarcere spre viitorul comitologiei. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.297-346.

Orice mecanism instituţional nu capătă sens decât în cadrul sistemului de competenţe în care se înscrie. Pentru a înţelege mai bine funcţionarea şi rolul comitologiei este importantă replasarea acesteia în cadrul funcţiei executive europene, contribuind prin aceasta la ridicarea vălului "specificităţii" Uniunii Europene. Analiza demonstrează că sistemul comitologic se află prins în agitaţia jocului instituţional european, Decizia Consiliului nr. 2006/512/CE din 17 iulie 2006 modifică decizia 1999/468/CE ce stabileşte modalităţile de exercitare a competenţelor de execuţie conferite Comisiei şi Tratatului care instituie o Constituţie pentru Europa.

54. HOYET, YVES. - Les exigences du droit primaire concernant l'abolition des droits exclusifs ou spéciaux accordés aux entreprises assumant des services publics = Exigenţele dreptului primar privind abolirea drepturior exclusive sau speciale acordate întreprinderilor care au ca misiune serviciile publice. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, 253-276 .

Autorul îşi propune să explice noţiunile de drepturi exclusive sau speciale şi de servicii de interes economic general, să identifice serviciile publice vizate de liberalizare, să examineze ipotezele de contrarietate cu dreptul comunitar al drepturilor exclusive sau speciale şi să expună posibilitatea de derogare de la Tratatul CE, pentru a garanta îndeplinirea serviciilor publice, precum şi să stabilească când este necesară liberalizarea. De asemenea, se pune problema dacă Tratatul care instituie o Constituţie pentru Europa prevede modificarea situaţiei existente.

55. LONDON, CAROLINE. - Le projet de directive cadre sur les déchets au regard de l'acquis communautaire = Proiectul de directivă cadru asupra deşeurilor în raport cu "acquis-ul" comunitar. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.277-296.

La peste 40 de ani de la adoptarea directivei-cadru asupra deşeurilor, la data de 15 iulie 1975, Comisia a propus pe ordinea de zi, o consolidare a textului considerat ca fiind unul din pilonii politicii comunitare în domeniul mediului. Aspecte legate de dezbaterile ce au loc, de distincţia dintre valorizare şi eliminare cât şi privind noţiunea de "sfârşit de viaţă" al deşeurilor,



sunt propuse reflecţiei de autor, fiind vorba de dezbateri ce au o incidenţă considerabilă atât pe plan economic cât şi cel al mediului.

56. SCHWARZE, JURGEN. - Les sanctions imposées pour les infractions au droit européen de la concurrence selon l'article 23 du règlement no.1/2003 CE à la lumière des principes généraux du droit = Sancţiunile impuse pentru infracţiunile din domeniul dreptului european al concurenţei în conformitate cu articolul 23 al Regulamentului nr.1/2003 CE în lumina principiilor generale ale dreptului. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.1, 2007, p.1-25.

Articolul îşi propune să analizeze practica actuală în ceea ce priveşte sancţiunile impuse de Comisia Europeană cu referire la infracţiunile ce încalcă art.81-82 CE şi care guvernează dreptul european al concurenţei. În conformitate cu Regulamentul nr. 1/2003, Comisia poate lua două tipuri de decizii în caz de infracţiuni în încălcarea dispoziţiilor art.81-82.

57. SIBONY, ANNE-LISE ; BARBIER DE LA SERRE, ERIC. - Charge de la preuve et théorie du contrôle en droit communautaire de la concurrence: pour un changement de perspective = Sarcina probei şi teoria controlului în dreptul comunitar al concurenţei: pentru o schimbare de perspectivă. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.2, 2007, p.205-252.

Scopul articolului este de a demonstra faptul că jurisprudenţa jurisdicţiilor comunitare asupra chestiunilor legate de probă în dreptul concurenţei nu poate fi înţeleasă pe deplin fără să se aibă în vedere diferenţele care caracterizează, pe de o parte, "common law" şi, pe de altă parte, sistemele romaniste de care se leagă dreptul francez. De asemenea, autorii îşi propun să arate că jurisprudenţa abundent comentată asupra intensităţii controlului exercitat de jurisdicţiile comunitare traduce pluralitatea surselor de inspiraţie ale dreptului comunitar. Dacă regulile care guvernează sarcina probei pe de o parte, şi intensitatea controlului pe de altă parte, sunt câteodată dificil de identificat, acest lucru se întâmplă şi pentru că ele sunt rezultatul pluralismului surselor dreptului comunitar.



Cărţi recent achiziţionate de

Biblioteca Consiliului Legislativ

- Bibliografie indexată∗ -

1 - BERCEA, RALUCA. Drept comunitar. Principii / Raluca Bercea. - Bucureşti : Editura C.H.BECK, 2007. XI, 378 p. - (Drept european). Bibliogr. la sfârşitul capitolelor. ISBN 973-115-093-2 : 17,94 lei.

SUBIECT: drept comunitar; Uniunea Europeană; constituţionalitate; principiul subsidiarităţii; principiul proporţionalităţii; principiul flexibilităţii; competenţe; instituţii comunitare; ordine juridică comunitară. 341.217(4)UE/B46

2 - BOBIRCĂ, ANA ; CRISTUREANU, CRISTIANA; NEGRESCU, DRAGOŞ. Competitivitatea sectorului serviciilor din România, în perspectiva liberalizării acestora în UE / Ana Bobircă (coord.), Cristiana Cristureanu, Dragoş Negrescu. - Bucureşti : Institutul European din România, 2007. 360 p. - (Studii de strategie şi politici ; 2). Ediţie bilingvă. ISBN 973-7736-43-7.

SUBIECT: Uniunea Europeană; România; servicii; piaţă unică europeană. 341.217(4)UE:338.4/B60

3 - BRIGGS, SANDRA ; PETERSONE, BAIBA; SMITS, KARLIS. Manual de metode folosite în planificarea politicilor publice şi evaluarea impactului / Sandra Briggs, Baiba Petersone, Karlis Smits. - Bucureşti : Secretariatul General al Guvernului României, 2006. 192 p. Bibliogr. p. 188. Index.

SUBIECT: drept public; guvern; politici publice. 342.51/M30

4 - CĂRPENARU, STANCIU D. Drept comercial român / Prof.univ.dr. Stanciu D. Cărpenaru. - ediţia a 6-a revăzută şi adăugită. - Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2007. 715 p. ISBN 973-8929-44-9: 66,95 lei.

SUBIECT: drept comercial; societate comercială; grup de interes economic; obligaţii comerciale; procedura insolvenţei. 347.7/C26

5 - CIUPAGEA, CONSTANTIN ; MANOLELI, DAN; NIŢĂ, VIOREL. Direcţii strategice ale dezvoltării durabile în România / Constantin Ciupagea (coord.), Dan Manoleli, Viorel Niţă, Mariana Papatulică, Manuela Stănculescu. - Bucureşti : Institutul European din România, 2007. 447 p. - (Studii de strategie şi politici ; 3). Ediţie bilingvă. Bibliogr. p.184. ISBN 978-7736-44-4.

SUBIECT: Uniunea Europeană; România; dezvoltare durabilă; plan naţional de dezvoltare 2007-2013; competitivitate; piaţa forţei de muncă; coeziune socială; mediu. 341.217(4):338(498)/D52

6 - Codul de procedură penală şi 10 legi uzuale : cu ultimele modificări aduse prin Legea nr.79/2007 . - Ediţia a 3-a, actualizată la 5 aprilie 2007. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 540 p. - (Legislaţie). ISBN 93-1720-19-7 : 10,71 lei.

SUBIECT: drept procesual penal; Cod de procedură penală; legislaţie. 343.1/C60

7 - Codul familiei : Hotărâri ale CEDO. Decizii ale Curţii Constituţionale. Decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ; Alte acte normative interne sau internaţionale cu dispoziţii privind dreptul familiei / Ediţie actualizată (1.08.2006), îngrijită şi adnotată de conf.univ.dr.jud. Dan Lupaşcu. - Bucureşti : Editura Wolters Kluwer, 2006. 776 p. - (Coduri adnotate). Indice. ISBN 973-7614-31-3 : 47,31 lei.

SUBIECT: dreptul familiei; Codul familiei; jurisprudenţă; Curtea Constituţională; CEDO; drept internaţional. 347.6(498)(094.4)/C60

8 - Codul penal şi 10 legi uzuale : cu modificările aduse prin Decizia Curţii Constituţionale nr.62/2007. - Ediţia a 4-a actualizată la 1 aprilie 2007. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 310 p. - (Legislaţie): 8,92 lei.

SUBIECT: drept penal; Cod penal; legislaţie. 343(498)(094.4)/C60

∗ Lucrare realizată de Eliza ORBESCU, expert la Consiliul Legislativ



9 - COJANU, VALENTIN ; BÎRSAN, MARIA; UNGURU, MANUELA CRISTINA. Competitivitatea economiei româneşti : Ajustări necesare pentru atingerea obiectivelor Agendei Lisabona / Valentin Cojanu (coord.), Maria Bîrsan, Manuela Unguru. - Bucureşti : Institutul European din România, 2007. 154 p. - (Studii de strategie şi politici ; 1). Ediţie bilingvă. ISBN 978-7736-40-6.

SUBIECT: Uniunea Europeană; România; economie; Agenda Lisabona; competitivitate. 341.217(4)UE:338(498)/C61

10 - CRISTI, ADI ; DORNEANU, VALER. Dialoguri provocate cu Valer Dorneanu / Adi Cristi, Valer Dorneanu. - Iaşi : Edict Production, 2006. 200 p.:il. ISBN 973-7699-19-X.

SUBIECT: politică; istorie; parlament; Consiliul Legislativ (despre). 328(498)/C88

11 - DĂNIŞOR, DAN CLAUDIU. Drept constituţional şi instituţii politice : Tratat / Dan Claudiu Dănişor. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2007. Vol. ISBN 973-115-087-1. Vol.1 : Teoria generală / Dan Claudiu Dănişor. - Bucureşti : Editura C.H. BECK. - 2007. - XVIII,764 p. - Bibliogr. p.723. - ISBN 973-115-008-8.

SUBIECT: drept constituţional; instituţii politice; stat; Constituţie; societate civilă; partid politic; drept electoral; puteri în stat; drepturi şi libertăţi fundamentale; justiţie constituţională. 342/D17

12 - DEACONU, ŞTEFAN. Metodologie juridică : Curs practic pentru studenţi / Lector.univ.dr. Ştefan Deaconu. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2006. IX,116 p. Bibliogr. p.107. ISBN 973-8957-88-5 : 13,39 lei.

SUBIECT: drept; metodologie juridică; act normativ. 340.1/D26

13 - DIACONU, NICOLETA. Dreptul Uniunii Europene : Partea specială - Politicile comunitare / Nicoleta Diaconu. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2007. 352 p. Bibliogr. p.341. ISBN 973-758-085-6 : 35,70 lei.

SUBIECT: Uniunea Europeană; drept european; istoric; acquis comunitar; Comunităţile Europene; politici comunitare; libera circulaţie a bunurilor; libera circulaţie a capitalului; libera circulaţie a forţei de muncă; libera circulaţie a mărfurilor; libera circulaţie a persoanelor; libera circulaţie a serviciilor; libera concurenţă. 341.217(4)UE/D36

14 - Doing business in Romania 2006 / Muşat & Asociaţii. - ediţia a 6-a. - Bucureşti : Muşat & Asociaţii, 2006. 299 p.

SUBIECT: România; mediu de afaceri; investiţii străine; privatizare; impozit; sistem bancar; piaţă de capital; dreptul muncii; protecţia consumatorului; dreptul proprietăţii intelectuale; concurenţă; protecţia mediului; arbitraj; comunicaţii. 338.2(498)/D63

15 - DRAGOŞ, DACIAN-COSMIN. Uniunea Europeană : Instituţii. Mecanisme / Dacian Cosmin Dragoş. - ediţia a 3-a. - Bucureşti : Editura C.H.BECK, 2007. XI, 151 p. - (Drept european). Bibliogr. p.147. ISBN 973-115-069-7 : 11,94 lei.

SUBIECT: Uniunea Europeană; istoric; instituţii europene; drept comunitar; Constituţie Europeană. 341.217(4)UE/D79

16 - DULCIU, DAN TOMA. Statutul juridic al cadiatelor din România : Introducere în studiul dreptului islamic / Dan Toma Dulciu. - Bucureşti : Editura Ars Docendi, 2001. 206 p. Bibliogr. p.196. ISBN 973-8118-39-5.

SUBIECT: drept musulman; sistem juridic; civilizaţie islamică; religie mahomedană; codificare; cadiat. 34:297/D88

17 - Enciclopedie de filosofie şi ştiinţe umane /Istituto Geografico De Agostini: Traducere de Luminiţa Cosma, Anca Dumitru, Florin Frunză.[etc.] - Bucureşti: Editura ALL Educaţional, 2004. 1208 p. ISBN 973-684-561-3: 59,49 lei.

SUBIECT: enciclopedie universală; filosofie; ştiinţe umane. 81'374.2:(1+316)/E52

18 - Enciclopedie de istorie universală / Istituto Geografico De Agostini ; Traducere de Alexandru Balaci, Mădălina Chelemen, Radu Gâdei, Sorina Venier. - Bucureşti : Editura ALL Educaţional, 2003. 1295 p.:il. ISBN 973-684-560-5 : 59,49 lei.

SUBIECT: enciclopedie universală; istorie. 81'374.2:94(100)/E52

19 - FUEREA, AUGUSTIN. Drept comunitar al afacerilor / Prof.univ.dr. Augustin Fuerea. - ediţia a 2-a revizuită şi adăugită. - Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2006. 420 p. Bibliogr. p. 401. ISBN 973-7643-15-1: 22,32 lei.



SUBIECT: drept comunitar; Uniunea Europeană; Comunităţile Europene; cetăţenie europeană; libera circulaţie; concurenţă; înţelegere; drept civil; drept comercial. 341.217(4)UE/F52

20 - GIURCA, DANIELA; LUCA, LUCIAN; HURDUZEU, GHEORGHE. Scenarii privind impactul măsurilor de dezvoltare rurală asupra structurilor agricole româneşti după aderarea la Uniunea Europeană / Daniela Giurca (coord.), Lucian Luca, Gheorghe Hurduzeu. - Bucureşti : Institutul European din România, 2007. 175 p. - (Studii de strategie şi politici ; 5). Ediţie bilingvă. ISBN 978-7736-48-2.

SUBIECT: Uniunea Europeană; România; fonduri europene; fonduri europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală; Polonia; Ungaria; politică agricolă comună; fermă; exploataţie agricolă. 341.217(4)UE:338.43(498)/G59

21 - GORUNESCU, ELENA. Dicţionar român-francez / Elena Gorunescu. - Bucureşti : Editura Teora, 2007. VIII, 942 p. ISBN 978-20-0375-6 : 61,21 lei.

SUBIECT: dicţionar explicativ; limba franceză. 81'374.3=135.1=133.1/G72

22 - JOZON, MONIKA. Răspunderea pentru produse defectuoase în Uniunea Europeană / Monika Jozon. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2007. X, 243 p. - (Drept european). Bibliogr. p. 235. ISBN 973-115-086-4 : 11,34 lei.

SUBIECT: drept european; răspundere civilă; contract; protecţia consumatorului; drept internaţional privat. 341.217(4)UE:347.5/J81

23 - MARINESCU, DANIELA. Tratat de dreptul mediului / Prof.univ.dr. Daniela Marinescu. - ediţia a 2-a revizuită şi adăugită. - Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2007. 755 p. ISBN 973-8929-68-5: 58,02 lei.

SUBIECT: dreptul mediului; protecţia mediului; drept internaţional. 349.6/M40

24 - MATEI, DOREL GEORGE. Daunele morale : Practică judiciară / Dorel George Matei. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. XIV, 320 p. - (Jurisprudenţă). Index. ISBN 973-1720-42-5 : 22,32 lei.

SUBIECT: drept civil; răspundere civilă; drept penal; contencios administrativ; daune morale; practică judiciară. 347.5/M47

25 - NICULEASA, MĂDĂLIN IRINEL. Legislaţia achiziţiilor publice : Comentarii şi explicaţii / Mădălin Irinel Niculeasa. - Bucureşti : Editura C.H.BECK, 2007. XVIII, 668 p. - (Legi comentate). Bibliogr. p.659. ISBN 973-115-056-7 : 47,40 lei.

SUBIECT: drept administrativ; achiziţii publice; contract de concesiune. 342.5/N70

26 - PAŞCA, VIOREL. Modificările Codului penal : Legea nr.278/2006. Comentarii şi explicaţii / Prof.univ.dr. Viorel Paşca. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. Bibliogr. p.289. ISBN 973-8957-94-7: 19,63 lei.

SUBIECT: drept penal; Cod penal. 343(498)(094.4)/P39

27 - PĂUNA, CARMEN BEATRICE ; ALBU, LUCIAN-LIVIU; STANCIU, MARIANA. Modelul social european - Implicaţii pentru România / Dr. Carmen Beatrice Păuna (coord.), dr. Lucian-Liviu Albu, dr. Mariana Stanciu, dr. Valentina Vasile, dr. Florin Marius Pavelescu. - Bucureşti : Institutul European din România, 2007. 290 p. - (Studii de strategie şi politici ; 4). Bibliogr.p. 117. ISBN 978-7736-46-8.

SUBIECT: Uniunea Europeană; România; model social european; Comunitatea Europeană; model social românesc; piaţa forţei de muncă; educaţie permanentă; politici sociale europene; sistem de sănătate; securitate socială. 341.217(4)UE:330.3(498)/M84

28 - POPA, SORANA. Societăţile comerciale : Teorie şi jurisprudenţă. Modele de act constitutiv / Sorana Popa. - Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2007. 303 p. ISBN 973-8929-82-1 : 22,32 lei.

SUBIECT: drept comercial; societate comercială; act constitutiv. 347.72/P79

29 - ROBERT, PAUL. Le Nouveau Petit Robert : Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française / de Paul Robert ;Texte remanié et amplifié sous la direction de Josette Rey/Debove et Alain Rey. - Paris : Le Robert, 2007. XLII, 2838 p. ISBN 2-84902-133-4 : 150 lei.

SUBIECT: dicţionar explicativ; limba franceză. 81'374.3=133.1/N89

30 - RUSU, MARIOARA ; SIMION, GABRIEL; DĂRĂŞTEANU, CĂTĂLIN. Identificarea zonelor defavorizate din spaţiul rural şi sprijinirea lor după aderarea României la Uniunea Europeană /



Marioara Rusu (coord.), Gabriel Simion, Cătălin Dărăşteanu. - Bucureşti : Institutul European din România, 2007. 162 p. - (Studii de strategie şi politici ; 6). Ediţie bilingvă. ISBN 978-7736-50-5.

SUBIECT: Uniunea Europeană; România; zonă rurală defavorizată; plăţi compensatorii. 342.217(4)UE:332(498)/R96

31 - Suspects in Europe. Procedural rights at the investigative stage of the criminal process in the European Union / Editors : Ed Cape, Jacqueline Hodgson, Ties Prakken, Taru Spronken. - Antwerpen ; Oxford : Intersentia, 2007. XXIII, 281 p. - (Ius Commune Europaeum ; 64). ISBN 90-5095-627-7.

SUBIECT: drept penal; drept procesual penal; drept comparat; drept european; Belgia; Marea Britanie; Germania; Grecia; Italia; Olanda; Polonia. 343.1(4)/S96

32 - TERZEA, VIOREL. Legile fondului funciar : Comentarii şi explicaţii / Viorel Terzea. - Bucureşti : Editura C.H.BECK, 2007. XV, 549 p. - (Legi comentate). ISBN 973-115-029-1 : 41,38 lei.

SUBIECT: drept funciar; proprietate; proprietate privată; proprietate publică; fond funciar; circulaţia juridică a terenurilor; retrocedare. 349.4/T45

33 - TOADER, TUDOREL ; STOICA, ANDREEA; CRISTUŞ, NICOLETA. Codul penal şi legile speciale : doctrină, jurisprudenţă, decizii ale Curţii Constituţionale, hotărâri CEDO / Prof.univ.dr. Tudorel Toader, Andreea Stoica, Nicoleta Cristuş. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. XXXIII,862 p. - (Codurile Hamangiu). Index. ISBN 973-1720-07-4 : 89,26 lei.

SUBIECT: drept penal; Cod penal; jurisprudenţă; Curtea Constituţională; CEDO. 343(498)(094.4)/T67

34 - ŢÂNCU, DUMITRU. Drept comunitar general / Dumitru Ţâncu. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2007. 240 p. ISBN 973-758-059-7 : 26,78 lei 30 lei.

SUBIECT: drept comunitar; Comunităţile Europene; Uniunea Europeană; Tratatul de la Amsterdam; Tratatul de la Maastricht; Tratatul de la Nisa; Tratatul de la Roma; fonduri europene; Parlamentul European; Consiliul European; Consiliul Uniunii Europene; Comisia Europeană; sistem juridic european; România. 341.217(4)UE/T19

35 - ŢICLEA, ALEXANDRU. Codul muncii adnotat : comentarii, acte normative, jurisprudenţă / Prof.univ.dr. Alexandru Ţiclea. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. XXVIII, 896 p. Index. ISBN 973-1720-24-1 : 80,34 lei.

SUBIECT: dreptul muncii; Codul muncii; legislaţie; jurisprudenţă. 349.2(498)(094.4)/T58

36 - ŢICLEA, ALEXANDRU. Tratat de dreptul muncii / Alexandru Ţiclea. - Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2007. 1013 p. Index. ISBN 973-8929-65-4 : 70,51 lei.

SUBIECT: dreptul muncii; drept internaţional al muncii; Organizaţia Internaţională a Muncii; dreptul european al muncii; Consiliul Europei; Uniunea Europeană; dialog social; patronat; sindicat; piaţa muncii; formare profesională; contract de muncă; salarizare; conflict de muncă. 349.2/T58

37 - VOICULESCU, NICOLAE. Drept comunitar al muncii /Prof.univ.dr. Nicolae Voiculescu. - Bucureşti: Editura Rosetti, 2005. 270 p. - (Biblioteca universitară de drept). Bibliogr. p. 266. ISBN 973-8378-98-2: 17,86 lei.

SUBIECT: drept comunitar al muncii; drept internaţional al muncii; Consiliul Europei; Convenţia europeană a drepturilor omului; libera circulaţie a forţei de muncă; securitate socială; legislaţie comunitară. 341.217(4)UE:349.2/V83

38 - VOICULESCU, NICOLAE. Dreptul muncii : Reglementări interne şi comunitare / Prof.univ.dr. Nicolae Voiculescu. - ediţia a 2-a completată şi revizuită. - Bucureşti : Editura Wolters Kluwer, 2007. 383 p. Bibliogr. p. 379. ISBN 973881412-X : 40,16 lei.

SUBIECT: dreptul muncii; contract de muncă; dialog social; sindicate; patronat; contract colectiv de muncă; conflict de muncă; dreptul european al muncii; circulaţia forţei de muncă. 349.2/V83

39 - ZAMŞA, CRISTINA ELISABETA. Teoria impreviziunii : Studiu de doctrină şi jurisprudenţă / Cristina Elisabeta Zamşa. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2006. VI, 360 p. - (Monografie). Bibliogr. p. 349. ISBN 973-8957-32-X : 22,32 lei.

SUBIECT: drept civil; contract civil; impreviziune; dreptul comerţului internaţional; drept administrativ; drept comparat; istoric. 347.74/Z26

ISSN 1583-3178

Consiliul Legislativ - Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1, Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, Sector 5, Cod poştal 050711 Tel: 313.66.08 fax: 311.29.35 website: www.clr.ro

Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ Sorin Popescu, Locţiitorul Preşedintelui Consiliului Legislativ, Preşedintele Secţiei de Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentare Nicolae Turcu, Preşedintele Secţiei de Drept Privat Mircea Preda, Preşedintele Secţiei de Drept Public, ad-interim Andrei Popescu, Şeful Departamentului pentru Armonizarea Legislaţiei cu Reglementările Uniunii Europene Cristian Kevorchian, Şeful Departamentului de Informatică Legislativă, ad-interim

Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator) Victoria Ţăndăreanu (redactor responsabil) Svetlana Baciu Tudor Prelipceanu

Tipografia: S.C. „Lumina Tipo” s.r.l., str. Luigi Galvani nr.20bis, sector 2, Bucureşti

Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei, ci doar opinii personale ale autorilor.

http://www.clr.ro/

Probleme curente privind folosirea limbajului juridic

Documents

Transcript of Probleme curente privind folosirea limbajului juridic