REFERAT

PROBLEMATICA MEDICO-SOCIALĂ A POPULAŢIEI VÂRSTNICE

PROBLEMATICA MEDICO-SOCIALĂ A POPULAŢIEI VÂRSTNICE

Caracteristica ultimelor decenii ale secolului nostru este creşterea numerică a populaţiei vârstnice în structura populaţională , adică îmbătrânirea demografică , fenomen mai accentuat în ţările dezvoltate economic , dar prezent şi în ţara noastră. Prognozele demografice apreciază că şi în continuare populaţia vârstnică va creşte mai rapid decât cea nevârstnică. În 1988 , O.M.S. a inclus problemele îmbătrânirii , printre primele cinci probleme de sănătate ale lumii , alături de inimă , cancer , SIDA şi alcool. Cauzele care explică fenomenul de îmbătrânire a populaţiei sunt: scăderea natalităţii , progresele medicinii şi creşterea nivelului de trai , care măresc rata de creştere numerică a populaţiei vârstnice , prin ameliorarea morbidităţii şi mortalităţii. Creşterea speranţei de viaţă la naştere în România , reprezintă un lucru îmbucurător , dar , din păcate odată cu aceasta nu a crescut şi calitatea vieţii. Ceea ce dovedeşte faptul că vârstnicii români sunt , mai degrabă o populaţie rezistentă , decât una sănătoasă. Spre deosebire de îmbătrânire ( proces dinamic , indiferent de vârsta cronologică ) , senescenţa , cuprinde ultima perioadă a vieţii , în cadrul acesteia se delimitează senilitatea , care este o perioadă finală , cu deteriorări biologice severe. Senescenţa nu este o boală , este un proces fiziologic , chiar dacă îmbătrânirea se asociază , de regulă , deşi nu obligatoriu , cu îmbolnăvirile. Diversele modificări fiziologice par să fie în raport direct cu îmbătrânirea , dar mai multe persoane vârstnice îşi conservă capacităţile lor funcţionale , cu toată degenerescenţa organică aparentă. Se consideră astăzi , ca prag al bătrâneţii , vârsta de 60-65 ani. O caracteristică , în procesul demografic al îmbătrânirii , este creşterea proporţiei populaţiei feminine , cu deosebire în ţările industrializate , având drept cauză principală supra mortalitatea masculină. Prin creşterea populaţiei vârstnice , apar unele consecinţe nedorite. Creşte indicele de dependenţă economică , adică raportul dintre populaţia inactivă şi cea activă. Din ansamblul populaţiei vârstnice , se pot reliefa unele grupe cu risc crescut : persoanele foarte învârstă ( 80-90 de ani ) , vârstnicii care trăiesc singuri sau care nu au copii , bătrânii cu afecţiuni sau handicapuri grave , cupluri învârstă , dintre care unul sau ambii sunt grav bolnavi , femeile învârstă , bătrânii care trăiesc în instituţii colective. Pentru protecţia acestora s-a elaborat carta drepturilor bătrânului. Consecinţelor demografice , li se adaugă şi consecinţe socio-familiale : creşterea numărului familiei având copii puţini sau fără copii , creşterea numărului bătrânilor fără copii , uneori dezinteres şi lipsa de afecţiune pentru bătrâni din partea familiei. De aici decurg sarcini grele , economice pentru societate. Aspectul cel mai important îl constituie implicaţiile medicale. Se apreciază că după 65 de ani , 50% dintre bătrâni au nevoie de îngrijiri medicale , ambulatorii sau spitaliceşti. Se descrie astfel o geromorbiditate , principalele cauze de morbiditate la vârstnic fiind reprezentate de : patologia cardio-vasculară , neuro-vasculară şi psihică , afecţiuni respiratorii cronice , boli de nutriţie , tulburări ale aparatului locomotor. În timp ce vârstnicii reprezintă circa 15% din totalul populaţiei , ei consumă 50% din prestaţiile medicale. Asistăm de fapt la o geriatrizare a medicinei. O clasificare curentă a persoanelor în vârstă distingem:

- între 65 ( 60 ) – 75 de ani , trecerea spre bătrâneţe sau perioada de vârstnic - între 75-85 ( 90 ) de ani , perioada de bătrân - peste 85 ( 90 ) de ani , marea bătrâneţe sau perioada de longeviv În afară de această clasificare cronologică , se foloseşte şi o clasificare medicală:

- îmbătrânirea fiziologică , armonioasă , în care vârsta cronologică se identifică cu vârsta biologică

- îmbătrânirea nefiziologică , care poate fi:- prematură , când începe timpuriu , sau - accelerată , când ritmul de îmbătrânire se accelerează la un moment dat

Îmbătrânirea nefiziologică este o îmbătrânire patologică , dar aceasta nu înseamnă că bătrâneţea este o boală. Se mai distinge şi o îmbătrânire asincronă , determinant pe un profil ( cardio-vascular , cerebral ). Asistenţa vârstnicului nu este numai medicală , deoarece implică şi aspecte psiho-sociale , care , cunoscute , creează o perspectivă mai favorabilă procesului de înţelegere şi îngrijire a vârstnicului. Astfel , vârstnicul , prin încetarea activităţii profesionale , mai ales când aceasta este bruscă , fără pregătire , îşi pierde sentimentul de utilitate pentru societate , prestigiul social , responsabilitatea , rolul şi statutul în familie , uneori fenomenul fiind resimţit ca o adevărată dramă , o moarte socială. Se descrie chiar o patologie a retragerii , a pensionării. Corpul medico-sanitar , chemat , prin specificul profesiei , să îngrijească şi această categorie de populaţie trebuie să ofere bătrânilor respinşi de societate , şi , uneori , de propria familie , un sprijin nu numai profesional dar şi moral. Pentru a ajuta populaţia vârstnică , trebuie cunoscute bine modificările fiziologice care apar la vârstnic. Adesea , la bătrâni apar infarcte miocardice , ulcere perforate sau chiar fracturi , fără durere. Patologia bătrânului este diferită de cea a adultului. Claudicaţia intermitentă , ( durerea în molet , la arteritici în mişcare ) , angorul sau dispneea , pot fi mascate de restrângerea activităţii. Polipatologia este regulă , iar tablourile atipice sunt foarte frecvente. Modificările psihice ca : apatia , depresia , teama de spitalizare , confuzia sunt obişnuite. Ele pot masca o suferinţă somatică , organică. Incontinenţa urinară sau de materii fecale poate însoţi unele boli acute sau iatrogene. Cele mai frecvente boli care apar la bătrâni sunt: cardiopatii aterosclerotice ischemice , HTA , tulburări de ritm şi conducere , arterita cu celule gigante , anemia pernicioasă , leucemia li,mfatică cronică , diverticuloza digestivă , hernia hiatală , ischemiile digestive , diabetul zaharat , mixedemul , tireotoxicoza , ateroscleroza cerebrală , boala Parkinson , demenţele , depresiile , stările confuzionale , glaucomul , cataracta , osteoporoza , poliartrozele , guta , fractura capului femural , cancerul cutanat , pruritul. Accesibilitatea şi promptitudinea în acordarea îngrijirilor medicale fac din medicul de familie persoana cea mai apropiată vârstnicului. Într-o primă etapă a perioadei omului vârstnic asistăm la schimbări importante atât în plan familial cât şi social prin pensionare. Medicul de familie sau de comunitate umană are în îngrijirea sa persoane vârstnice , familii cu persoane în vârstă sau chiar o comunitate umană compusă din persoane în vârstă. Relaţia care se stabileşte între persoana vârstnică şi medic , trebuie să fie de încredere reciprocă , de cooperare şi tactul prin care medicul abordează pacientul sunt hotărâtoare. Anumite tulburări funcţionale şi anumite suferinţe sunt ascunse atât familiei , cât şi medicului de familie de către vârstnic. Aceste disfuncţii şi suferinţe nu sunt etalate în

cadrul comunicării obişnuite medic-pacient şi ele trebuie cântărite prin chestionare cu întrebări precise şi evaluări de etapă , multe dintre ele putând fi ameliorate sau stopate în evoluţie. Cauza neetalării unor suferinţe şi disfuncţii poate fi credinţa vârstnicului că ele sunt consecinţa firească a îmbătrânirii , precum şi teama că medicul de familie sau familia să propună internarea sa într-un spital de cronici. De aici rezultă importanţa evaluării la domiciliul persoanei în vârstă , unde prin chestionare adecvată şi investigaţii clinice şi paraclinice se pot detecta marea majoritate a problemelor şi se poate institui un program corect de asistenţă şi îngrijire medicală. Sub aspectul social , vârstnicii sunt priviţi ca fiind mari consumatori de servicii medicale şi nu numai , fără a mai fi producători. La aceasta sar adăuga şi necesitatea unor îngrijiri speciale pentru cei cu incapacitate ( invaliditate ) , deci cheltuieli în sectorul de asistenţă şi protecţie socială. Până în prezent , nu s-a pus la punct un program de asistenţă medicală care să acopere necesităţile medicale complexe ale vârstnicilor , la un nivel financiar rezonabil aşa cum se întâmplă în ţările occidentale. Ceea ce întăreşte convingerea că vârstnicii în România alcătuiesc o populaţie rezistentă. Mai mult decât atât , aspectul financiar la limita existenţei pentru majoritatea vârstnicilor , le limitează dramatic accesul la îngrijirile de sănătate. Vârstnicul este văzut ca o persoană matură , autonomă , capabilă să ia decizia cea mai bună referitoare la viaţa şi sănătatea sa , conformă cu valorile sale , adesea valori ale vieţii creştine.

BIBLIOGRAFIE

1. Afilon Jompan, Medicina familiei, Ed. Eurostampa, 20072. Duma O. , Sănătate Publică, Ed. Matrix Rom., Bucureşti, 20033. Zanoschi G., Sănătate publică şi management sanitar, Ed. Dan, Iaşi, 20034. Bogdan C., Elemente de geriatrie practică, Ed. Medicală, Bucureşti, 19925. Brînzeu Pius, Medicina modernă şi responsabilitatea medicului, Inst. De med.

Timişoara, 1970