Problematica actelor în executare

69
STUDII, OPINII, INFORMĂRI Problematica actelor în executare Sorin POPESCU Cătălin CIORA Preşedinte de Secţie consilier, şef de sector Consiliul Legislativ Consiliul Legislativ I. Consideraţii generale Conform juristului francez Jacques Chevallier, statul de drept este privit ca fiind „tipul de regim politic în care puterea statului se află încadrată şi limitată de către drept” 1 . Se deduce astfel că supunerea statului (a instituţiilor acestuia) faţă de dreptul în vigoare este principiul fundamental pe care se bazează existenţa unui stat de drept. Organele statului pot acţiona numai dacă au abilitare legală şi doar în limitele stabilite de normele juridice, exercitarea puterii transformându-se într-o competenţă, instituită şi încadrată în drept, iar orice depăşire a limitelor constituind un abuz de drept din partea acestora. Teoria statului de drept implică supunerea executivului faţă de cadrul şi limitele normelor care prevăd fundamentul său 2 . În mod similar, în temeiul principiului ierarhizării actelor normative, legea, în sens de act al Parlamentului, se subordonează faţă de normele constituţionale, pe care, obligatoriu, trebuie să le respecte. Normele juridice reprezintă „celula de bază a dreptului” şi constituie „sistemul juridic elementar” 3 , alcătuind, împreună cu relaţiile juridice născute în baza lor, ordinea de drept. II. Structura logico-juridică a normelor juridice De principiu, o normă juridică prevede pentru anumite condiţii existente o conduită din partea destinatarilor, în cazul nerespectării acesteia intervenind sancţiunea. Astfel, structura logico-juridică a unei norme juridice are o componentă trihotomică, alcătuită din ipoteză, dispoziţie şi sancţiune, în conţinutul acestora prevăzându-se condiţiile de aplicare, tipul de conduită şi urmările nerespectării şi încălcării normei. Din necesităţi de tehnică legislativă şi pentru o mai bună structurare şi sistematizare a normei juridice, elementele acesteia nu sunt formulate unitar în cadrul unui articol, de multe ori ele întâlnindu-se dispersate în întreg conţinutul actului normativ sau chiar în acte normative diferite, astfel că unitatea lor trebuie căutată în conţinutul actului normativ sau prin corelare cu alte acte normative. De asemenea, unele elemente se subînţeleg, unitatea lor apărând, în aceste cazuri, în urma interpretărilor juridice realizate de cei chemaţi să le respecte sau să le aplice. Clasificarea normelor juridice se face după mai multe criterii, unul dintre acestea fiind cel al gradului de determinare (modul de cuprindere a părţilor structurale). După acest criteriu, normele juridice se împart în complete (când cuprind toate elementele constitutive), de trimitere (când se completează cu norme din acelaşi act normativ sau cu norme din alte acte normative existente) si norme juridice în alb sau de executare (care se vor completa cu dispoziţii din acte normative ce urmează să apară). Normele în alb sau de executare nu cuprind toate elementele (ipoteză, dispoziţie şi sancţiune) în acelaşi act normativ şi stabilesc că elementele lipsă se află într-un alt act normativ care urmează să fie emis. Astfel, stabilirea înţelesului acestor norme se bazează pe coroborarea lor cu normele care urmează să fie emise, care le întregesc conţinutul. Norma juridică care prevede emiterea este totdeauna superioară normei date în executarea sa. Acest fapt a determinat ierarhizarea normelor juridice, ordinea juridică fiind o construcţie în trepte realizată din mai multe straturi reprezentate de nivelul organului emitent şi de diversele categorii de acte normative în care 1 Jacques Chevallier - Etat de droit, în „Dictionnaire encyclopédique et de sociologie du droit”, deuxième édition, sous la direction d’André Jean Arnaud, Paris, L.G.D.J., 1993, p. 240 2 A se vedea Petru Miculescu - Statul de drept, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1998, p. 53 3 Nicolae Popa, Mihail Constantin Eremia, Simona Cristea - Teoria Generală a Dreptului, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura All Beck, 2005, p. 130 3 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Transcript of Problematica actelor în executare

Page 1: Problematica actelor în executare

STUDII, OPINII, INFORMĂRI

Problematica actelor în executare

Sorin POPESCU Cătălin CIORA

Preşedinte de Secţie consilier, şef de sector Consiliul Legislativ Consiliul Legislativ

I. Consideraţii generale Conform juristului francez Jacques Chevallier, statul de drept este privit ca fiind „tipul de regim

politic în care puterea statului se află încadrată şi limitată de către drept”1. Se deduce astfel că supunerea statului (a instituţiilor acestuia) faţă de dreptul în vigoare este principiul fundamental pe care se bazează existenţa unui stat de drept.

Organele statului pot acţiona numai dacă au abilitare legală şi doar în limitele stabilite de normele juridice, exercitarea puterii transformându-se într-o competenţă, instituită şi încadrată în drept, iar orice depăşire a limitelor constituind un abuz de drept din partea acestora.

Teoria statului de drept implică supunerea executivului faţă de cadrul şi limitele normelor care prevăd fundamentul său2. În mod similar, în temeiul principiului ierarhizării actelor normative, legea, în sens de act al Parlamentului, se subordonează faţă de normele constituţionale, pe care, obligatoriu, trebuie să le respecte.

Normele juridice reprezintă „celula de bază a dreptului” şi constituie „sistemul juridic elementar”3, alcătuind, împreună cu relaţiile juridice născute în baza lor, ordinea de drept.

II. Structura logico-juridică a normelor juridice De principiu, o normă juridică prevede pentru anumite condiţii existente o conduită din partea

destinatarilor, în cazul nerespectării acesteia intervenind sancţiunea. Astfel, structura logico-juridică a unei norme juridice are o componentă trihotomică, alcătuită din ipoteză, dispoziţie şi sancţiune, în conţinutul acestora prevăzându-se condiţiile de aplicare, tipul de conduită şi urmările nerespectării şi încălcării normei.

Din necesităţi de tehnică legislativă şi pentru o mai bună structurare şi sistematizare a normei juridice, elementele acesteia nu sunt formulate unitar în cadrul unui articol, de multe ori ele întâlnindu-se dispersate în întreg conţinutul actului normativ sau chiar în acte normative diferite, astfel că unitatea lor trebuie căutată în conţinutul actului normativ sau prin corelare cu alte acte normative. De asemenea, unele elemente se subînţeleg, unitatea lor apărând, în aceste cazuri, în urma interpretărilor juridice realizate de cei chemaţi să le respecte sau să le aplice.

Clasificarea normelor juridice se face după mai multe criterii, unul dintre acestea fiind cel al gradului de determinare (modul de cuprindere a părţilor structurale). După acest criteriu, normele juridice se împart în complete (când cuprind toate elementele constitutive), de trimitere (când se completează cu norme din acelaşi act normativ sau cu norme din alte acte normative existente) si norme juridice în alb sau de executare (care se vor completa cu dispoziţii din acte normative ce urmează să apară).

Normele în alb sau de executare nu cuprind toate elementele (ipoteză, dispoziţie şi sancţiune) în acelaşi act normativ şi stabilesc că elementele lipsă se află într-un alt act normativ care urmează să fie emis. Astfel, stabilirea înţelesului acestor norme se bazează pe coroborarea lor cu normele care urmează să fie emise, care le întregesc conţinutul. Norma juridică care prevede emiterea este totdeauna superioară normei date în executarea sa. Acest fapt a determinat ierarhizarea normelor juridice, ordinea juridică fiind o construcţie în trepte realizată din mai multe straturi reprezentate de nivelul organului emitent şi de diversele categorii de acte normative în care

1 Jacques Chevallier - Etat de droit, în „Dictionnaire encyclopédique et de sociologie du droit”, deuxième édition, sous la direction d’André Jean Arnaud, Paris, L.G.D.J., 1993, p. 240 2 A se vedea Petru Miculescu - Statul de drept, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1998, p. 53 3 Nicolae Popa, Mihail Constantin Eremia, Simona Cristea - Teoria Generală a Dreptului, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura All Beck, 2005, p. 130

3 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Page 2: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

4 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

sunt prevăzute normele juridice, şi nu un sistem de norme de drept aflate pe acelaşi plan, egale ca forţă juridică.

III. Ierarhia actelor normative Orice sistem normativ se bazează pe principiul ierarhiei normelor cuprinse în actele normative.

Aceasta presupune că dreptul dintr-un stat se prezintă ca „un edificiu format din niveluri suprapuse de norme juridice şi subordonate unele altora: o normă nu este decât dacă este confirmată în conţinutul său de către determinaţiile înscrise în alte norme de nivel superior”4.

Treapta cea mai înaltă, din punctul de vedere al dreptului pozitiv al unui stat este reprezentată de Constituţie5. O normă juridică face parte din această ierarhie doar dacă este emisă potrivit prevederilor unei norme superioare. În caz contrar, o normă care nu este emisă în temeiul uneia superioare nu poate face parte din sistemul ordinii de drept al unui stat. În mod evident, excepţia este reprezentată de normele constituţionale, care constituind vârful piramidei actelor normative, nu constituie aplicarea unor norme superioare, ci reprezintă chiar „temeiul fundamental şi garanţia esenţială a ordinii de drept; .... reperul decisiv pentru aprecierea validităţii tuturor actelor şi faptelor juridice”6. Teoretic, actele normative care nu respectă dispoziţiile constituţionale pot fi considerate ca fiind nevalabile, rolul constatării încălcării prevederilor fundamentale din ordinea juridică a unui stat revenindu-i Curţii Constituţionale. Această instituţie stabileşte, la cerere, în cadrul unei proceduri constituţionale, constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale, deciziile sale având putere general-obligatorie.

De asemenea, din coroborarea prevederilor alin. (1) - (3) ale art. 108 şi ale art. 115 din Constituţie, republicată, hotărârile adoptate de Guvern se emit pentru organizarea executării legilor, iar ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare a guvernului, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta, în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Guvernul mai poate adopta, pe lângă ordonanţele simple, şi ordonanţe de urgenţă, însă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Aceste acte, cuprinzând norme de nivelul legii, intră în vigoare numai după depunerea lor spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea în Monitorul Oficial al României.

Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat, simple sau de urgenţă, se aprobă sau se resping printr-o lege.

Astfel, indiferent de nivelul actelor normative, de la legi până la ordinele primarului, la elaborarea lor „prima grijă o constituie asigurarea constituţionalităţii sale”7, cerinţă care derivă din prevederile art. 1 alin. (5) din legea fundamentală, potrivit cărora „respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.

Atunci când au caracter normativ, hotărârile Guvernului sunt emise în vedere organizării legii şi nu pot cuprinde reglementări juridice primare8. Din această ierarhie a actelor normative rezultă faptul că este obligatorie subordonarea actului normativ cu o forţă juridică inferioară faţă de cel care are o forţă juridică superioară lui. Astfel, dispoziţiile unui act normativ nu pot contraveni celor cuprinse în acte normative care au o forţă juridică superioară. Acest principiu implică faptul că în situaţia în care apare un nou act normativ cuprinzând reglementări care sunt contrare celor prevăzute în acte normative de nivel inferior, acestea din urmă trebuie puse de acord cu dispoziţiile actului ierarhic superior, prin grija autorităţilor care au emis aceste acte.

Ierarhia actelor normative este dată de normele juridice pe care acestea le cuprind, clasificarea făcându-se în funcţie de forţa lor juridică, care este dată de conţinutul şi forma acestora. Datorită acestor elemente, se ierarhizează actele normative şi se stabileşte modul de elaborare şi adoptare a actelor normative9.

4 Petru Miculescu - op. cit., p. 131 5 A se vedea Hans Kelsen - Doctrina pură a dreptului, Bucureşti, Editura Humanitas, 2000, p.272 6 Ion Deleanu - Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat, Bucureşti, Editura C.H.Beck, 2006, p.222 7 Ioan Vida - Legistică formală. Introducere în tehnica şi procedura legislativă, ediţia a III-a revizuită şi completată, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2006, p. 132 8 Idem, p. 140 - 141 9 A se vedea Ştefan Deaconu - Metodologie juridică. Curs practic pentru studenţi, Bucureşti, Editura Hamangiu, 2006, p. 99

Page 3: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 5

Frecvent, s-au adus critici în cazul în care prin dispoziţiile actului emis în executare se depăşesc prevederile actului de bază. Cei care consideră că prin actele în executare se reglementează situaţii excedentare actului în temeiul căruia sunt emise, se pot adresa instanţei jurisdicţionale de contencios administrativ pentru anularea respectivelor acte10.

Actele normative de nivel inferior trebuie să corespundă atât cerinţelor de competenţă şi procedură, cât şi celor legate „de concordanţa conţinutului cu cel al actului normativ având forţa juridică superioară”11.

Nerespectarea ierarhiei actelor normative are ca sancţiune neaplicarea prevederilor din actele normative cu o forţă juridică inferioară, atunci când acestea contravin unor norme cuprinse în acte normative ierarhic superioare.

Ierarhia actelor normative este prezentată şi în cadrul art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, unde, la alin. (1) şi (2) se stipulează că „Actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte”, respectiv „Categoriile de acte normative şi normele de competenţă privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituţie şi prin celelalte legi”.

IV. Aspecte privind actele în executare 1. Aceste principii, enumerate anterior, îşi regăsesc o mai clară şi precisă aplicare în situaţia actelor

normative emise în executarea (în aplicarea) unor prevederi dintr-un act normativ cu forţă juridică superioară.

Astfel, la alin.(3) al art. 4 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că „Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă”.

De precizat că actele în executare intervin doar în situaţiile când actul normativ în temeiul căruia sunt emise nu reglementează în întregime domeniul legiferat şi prevede în mod expres posibilitatea emiterii de acte subsecvente pentru lămurirea deplină a problematicilor analizate în actul normativ de bază.

Astfel, într-un act normativ se poate prevede în mod expres că pentru o mai bună înţelegere a dispoziţiilor sale să fie emise norme de aplicare care să detalieze anumite aspecte din actul de bază, însă aceste norme nu pot să conţină soluţii legislative care să fie contrare cu concepţia sau finalitatea urmărită de actul de bază, deoarece astfel ar veni în conflict cu acesta12.

Normele în executare emise în temeiul unui act normativ nu pot fi adoptate printr-un act normativ de acelaşi nivel cu actul de bază, deoarece au caracter subordonat faţă de acestea, ci doar printr-unul cu o forţă juridică inferioară.

Atunci când într-un act normativ se prevede emiterea unor norme în aplicarea sa, trebuie neapărat stabilită instituţia responsabilă pentru elaborarea şi adoptarea acestora, nivelul actului prin care se aprobă, denumirea sa, precum şi termenul de emitere a respectivelor norme13. 2. În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Legislativ are, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 73/1996 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată14, îndatorirea de a urmări, în vederea funcţionării sistemului legislativ în mod unitar şi coordonat, emiterea de către autorităţile publice competente a actelor normative în executare, dispuse prin legi, ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului şi semnalează organelor în drept întârzierile în emiterea acestora.

Precizăm că această competenţă a Consiliului Legislativ a fost introdusă prin Legea nr. 509/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/199315, după ce, în fapt, o asemenea atribuţie era îndeplinită de Consiliu chiar cu câţiva ani în urmă.

Ca urmare a acestei atribuţii, Consiliul Legislativ înaintează, lunar, ministrului delegat pentru relaţia cu Parlamentul, precum şi Secretarului General al Guvernului, o situaţie a actelor normative care au dispus elaborarea de norme metodologice şi alte acte în aplicare, precum şi stadiul realizării acestor dispoziţii legale până la data curentă.

10 Pentru mai multe detalii referitoare la acest aspect a se vedea Tudor Drăganu – Drept Constituţional şi Instituţii Politice, vol I, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2000, p. 335 şi urm. 11 Sorin Popescu, Victoria Ţăndăreanu – Probleme actuale ale tehnicii legislative, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2003, p. 20 12 A se vedea Ilariu Mrejeru - Tehnica legislativă, Bucureşti, Editura Academiei, 1979, p. 159 13 Pentru detalii a se vedea Ilariu Mrejeru, op. cit., p. 70 şi urm. 14 Legea nr. 73/1993 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1122 din 29 noiembrie 2004 15 Legea nr. 509/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1122 din 29 noiembrie 2004

Page 4: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

6 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Conform situaţiei prezentate de Consiliul Legislativ, în anul 2007 au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, un număr de 117 acte normative care au dispus elaborarea unui număr de 235 norme metodologice şi alte acte în aplicare. Din acest număr de 235 acte, în anul 2007 au fost elaborate 117, dintre care doar 42 în termenul prevăzut în actul normativ de bază, 50 peste termenul respectiv, iar 25 nu aveau prevăzut nici un termen în interiorul căruia să fie adoptate.

Din restul de 118 acte în aplicare neelaborate, la data de 31 decembrie 2007, un număr de 8 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, având un posibil caracter militar, 16 se aflau încă în termenul de emitere, 56 aveau termenul depăşit şi 38 erau fără termen16.

În anul 2008, până la data de 31 octombrie, un număr de 76 acte normative publicate în Partea I a Monitorului Oficial al României dispun elaborarea unui număr de 152 norme metodologice şi alte acte în aplicare. Din acest număr, până la respectiva dată au fost elaborate doar 67, dintre care 28 în termenul prevăzut în actul normativ de bază, 25 peste termenul respectiv, iar 14 nu aveau prevăzut nici un termen în interiorul căruia să fie adoptate.

Din restul de 85 acte în aplicare neelaborate, la data de 31 octombrie 2008, 25 se aflau încă în termenul de emitere, 42 aveau termenul depăşit şi 18 erau fără termen.

3. Primele concluzii pe care le putem constata dintr-o analiză a acestei situaţii sunt că mare parte a actelor în aplicare sunt adoptate cu depăşirea termenului în cadrul căruia trebuiau elaborate, precum şi că există numeroase cazuri în care actul care le dispune nu prevede nici un termen pentru adoptarea lor.

Având în vedere aceste aspecte, s-a considerat ca fiind necesară completarea art. 53 din Legea nr. 24/2000, introducându-se în cadrul respectivului articol un nou alineat, alin. (11), care prevede că „în cazul în care, pentru punerea în aplicare a unui act normativ, sunt prevăzute norme de aplicare, în cuprinsul acestuia se va stabili termenul de elaborare a acestora şi data intrării lor în vigoare, care să nu depăşească, de regulă, 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ”17.

Natura acestui termen nu este aceea a unui termen de decădere, ci a unui termen de recomandare. Astfel, dacă actul în aplicare nu se adoptă în termenul respectiv nu înseamnă că titularul decade din dreptul de a adopta respectivul act, el putându-l adopta mai târziu, deşi acest comportament poate atrage unele dificultăţi în aplicarea actului de bază.

4. În acelaşi context, amintim şi o propunere legislativă înaintată spre avizare Consiliului Legislativ în anul 2004, prin care se prevedea obligativitatea de a elabora, concomitent cu legislaţia primară, şi legislaţia secundară adoptată în vederea aplicării primeia. Se mai prevedea că legislaţia emisă în baza unui act superior să fie publicată simultan cu acesta, sub forma unei anexe la actul normativ superior, pe care se întemeiază.

Se motiva că astfel s-ar elimina neconcordanţele între lege şi diferitele instrumente care o fac aplicabilă. De asemenea, iniţiatorul menţiona faptul că „deşi legislaţia stipula termene precise pentru adoptarea legislaţiei secundare, în majoritatea cazurilor aceste termene au rămas pe hârtie, iar responsabili din administraţia publică centrală sau locală nu le-au respectat”18. Se dorea ca prin elaborarea concomitentă şi publicarea în acelaşi act normativ atât a legislaţiei primare cât şi a celei subsecvente acesteia să se permită o informare corectă referitoare la întreaga sferă legiferată.

În avizul Consiliului Legislativ la această propunere s-a precizat că „un act normativ, fie că face parte din categoria actelor primare, fie că este un act în executare, este produsul deciziei organului care îl adoptă. În atare situaţie, actul în executare, exprimând decizia altui organ, nu poate să constituie o anexă la actul organului de reglementare primară, ştiut fiind că anexa face parte integrantă din actul la care este ataşată”19. În situaţia contrară, s-ar ajunge la un paradox: ca hotărârile Guvernului şi ordinele cu caracter normativ emise în baza şi pentru aplicarea unei legi să constituie anexă la respectiva lege şi astfel să fie aprobate de către Parlament, fapt inimaginabil, având în vedere ierarhia actelor normative şi poziţia autorităţilor într-un stat de drept.

De asemenea, de principiu, actul în executare are un caracter subordonat faţă de actul de bază, el neputând să contravină dispoziţiilor cuprinse în acesta. Actul de bază trebuie adoptat înaintea actului în executare, întrucât numai în asemenea condiţii acesta din urmă poate să constituie un ghid necesar pentru aplicarea primului.

16 Precizăm că această statistică are în vedere doar datele privind actele normative în aplicare emise până la 31 decembrie 2007, şi nu cuprinde informaţii privind eventuala publicare a acestora după respectiva dată. 17 Prin Legea nr. 173/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 18 iunie 2007 18 A se consulta http://www.cdep.ro/proiecte/2004/400/00/2/em402.pdf 19 A se consulta http://www.cdep.ro/proiecte/2004/400/00/2/cl402.pdf

Page 5: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 7

Ca urmare a acestor observaţii, Consiliul Legislativ a avizat negativ respectiva propunere, care a şi fost respinsă definitiv de ambele camere ale Parlamentului.

5. Actualmente, art. 77 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare prevede că „ordinele şi instrucţiunile se vor elabora în termenul prevăzut de actul superior sau, după caz, într-un termen util care să facă posibilă aducerea lor la îndeplinire”.

Însă neadoptarea în termenul respectiv a normelor de aplicare poate genera dificultăţi în punerea în practică a prevederilor din actul normativ de bază.

Ca exemplu, menţionăm Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere20, care în anul 2007 a suferit modificări şi completări substanţiale prin Legea nr. 265/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 3 august 2007. În Legea nr. 265/2007, ca urmare a intervenţiilor de substanţă care s-au adus, s-a prevăzut că, în termen de 3 luni de la publicarea sa, este necesară reactualizarea unor ordine emise în aplicarea legii de bază.

Datorită neadoptării în termen a acestor reglementări s-a ajuns la situaţia în care taximetriştii nu se puteau conforma noilor obligaţii din legea taximetriei, deoarece normele de aplicare a acestei legi nu erau reactualizate conform intervenţiilor legislative suferite şi astfel nu fuseseră stabilite noile proceduri de atestare profesională a conducătorilor auto care efectuează transport de persoane în regim de taxi. S-a ajuns inclusiv la mitinguri şi proteste ale taximetriştilor, care se aflau în situaţia de a nu respecta legislaţia în vigoare, datorită neadoptării măsurilor de aplicare a acesteia. Abia la sfârşitul anului 2007 au fost reactualizate normele de aplicare ale legii de bază, iar noua procedură de atestare profesională a taximetriştilor a fost adoptată în ianuarie 2008.

6. Alte concluzii care se desprind din situaţia actelor în aplicare întocmită de Consiliul Legislativ se referă la faptul că unele acte care ar trebui să fie elaborate nu mai sunt necesare şi astfel, nu se mai adoptă. Principala cauză a acestui fapt este reprezentată de intervenţiile legislative suferite de actul normativ de bază, care a prevăzut emiterea de acte în aplicarea sa, în perioada dintre data intrării sale în vigoare şi data adoptării actelor în aplicare.

Tot astfel s-au constatat cazuri în care, până la adoptarea unui act de aplicare, actul normativ care l-a dispus să fie abrogat, nemaifiind astfel necesară elaborarea sa.

Menţionăm cazul Legii nr. 146/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia21, care la art. 3 alin. (2) prevedea că în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a sa, la propunerea Ministerului Economiei şi Finanţelor, Guvernul va adopta norme metodologice. Având în vedere că respectiva lege a intrat în vigoare la 28 mai 2007, nomele de aplicare trebuiau adoptate până la data de 27 iulie 2007.

Aceste norme de aplicare nu s-au adoptat însă în termenul prevăzut, iar până la elaborarea lor, a fost abrogat actul care le prevedea. Astfel, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C.-S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme22 s-a stabilit noua procedură în acest caz şi nu a mai fost nevoie de emiterea unor norme de aplicare.

7. Trebuie precizat şi faptul că normele din actul normativ de bază produc efecte juridice chiar dacă el prevede adoptarea unor norme metodologice pentru aplicarea sa şi acestea nu au fost încă emise. Neadoptarea normelor metodologice de aplicare a unui act normativ nu înseamnă că respectivul act nu produce efecte juridice. Doar în cazul anumitor dispoziţii pentru care prin normele de aplicare urma să se creeze cadrul instituţional sau legal de funcţionare se poate afirma că, până la adoptarea actului subsecvent, acestea nu pot produce toate efectele juridice pe care actul normativ de bază le-a stabilit pentru ele.

Oricum, aşa cum am mai precizat, actul în aplicare nu poate cuprinde norme primare, rolul său fiind acela de a dezvolta ori detalia soluţiile din actul de bază.

Astfel, potrivit prevederilor art. 75 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare „Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului”.

20 Legea nr. 38/2003 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003 21 Legea nr. 146/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 25 mai 2007 22 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 21 decembrie 2007

Page 6: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

8 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Sfera reglementării acestor acte normative este prevăzută la art. 76 din acelaşi act normativ, care prevede că „Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora”.

De asemenea, având în vedere legăturile directe, pe plan conceptual, care există între actul normativ de bază şi actele subsecvente acestuia, unele intervenţii legislative aduse asupra actului de bază „ sunt de natură, uneori, a conduce la obligaţia organului în executare de a reconsidera unele soluţii din actul său emis în vederea executării actului de bază modificat”23.

8. Într-un act normativ emis pe baza şi în executarea altui act normativ nu trebuie utilizată reproducerea unor dispoziţii din actul superior, fiind recomandabilă numai indicarea textelor de referinţă. În asemenea cazuri preluarea unor norme în actul inferior poate fi făcută numai pentru dezvoltarea ori detalierea soluţiilor din actul de bază24.

Atunci când o reglementare se elaborează în executarea unui act normativ, în motivarea acesteia trebuie să se facă referiri la actul pe baza şi în executarea căruia se emite. De asemenea, inclusiv în cadrul formulei introductive, la hotărârile date în executarea expresă a unor legi sau ordonanţe se va adăuga şi temeiul din actul respectiv. La celelalte categorii de acte normative formula introductivă cuprinde, pe lângă autoritatea emitentă, şi denumirea generică a actului, în funcţie de natura sa juridică, precum şi temeiurile juridice pe baza şi în executarea cărora actul a fost emis.

9. Un alt aspect legat de problematica actelor în aplicare care trebuie analizat este reprezentat de situaţia actelor emise în executarea unui act normativ care ulterior este abrogat.

Ce se întâmplă cu actele subsecvente după ce actul în temeiul cărora au fost emise a fost abrogat? De principiu, abrogarea unui act normativ duce la lipsirea de efecte juridice a actelor normative

emise în aplicarea acestuia. Însă de cele mai multe ori, în lipsa unei abrogări exprese a actelor subsecvente, prin lipsirea acestora de efecte juridice, s-ar ajunge la situaţia unui vid legislativ.

Luam ca exemplu cazul Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor25, care a prevăzut abrogarea vechii reglementări în domeniu, Decretul nr. 177/1948. De asemenea, în cuprinsul legii se prevede că în termen de 12 luni de la data intrării sale în vigoare, statutele cultelor recunoscute din România trebuie aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Întrebarea care se pune este dacă în momentul abrogării Decretului nr. 177/1948 s-au abrogat implicit şi statutele cultelor religioase care fuseseră emise în temeiul respectivului decret.

Dacă se apreciază că la abrogarea unui act normativ sunt abrogate implicit şi actele emise în executarea acestuia ar însemna că prin abrogarea Decretului nr. 177/1948 s-au abrogat implicit şi statutele cultelor religioase care au avut ca temei legal acest decret.

Or, până la aprobarea noilor statute ale cultelor, care trebuie emise în temeiul noii reglementări în vigoare (marea majoritate a acestor statute au fost aprobate abia anul acesta, 2008), ne-am afla în situaţia unui vid legislativ.

Astfel, de la data abrogării Decretului nr. 177/1948 (11 ianuarie 2007), care ar conduce implicit şi la abrogarea statutelor emise în baza sa, şi până la data aprobării noilor statute adoptate în baza Legii nr. 489/2006, cultele religioase recunoscute din România nu ar putea funcţiona, deoarece nu ar avea un statut al lor. Având în vedere implicaţiile de mai sus, considerăm că în asemenea situaţii, actele în executare emise în temeiul vechii reglementări în domeniu rămân în vigoare până la adoptarea, în temeiul noii reglementări, de noi acte în aplicare. Această soluţie este preferabilă faţă de posibilitatea existenţei unui vid legislativ, care ar duce la blocarea pe o perioadă de timp (care poate depăşi, aşa cum am arătat mai sus, si un an de zile) a activităţii unor instituţii sau la nereglementarea unui domeniu al unui stat de drept. De altfel, în evidenţa oficială a legislaţiei României, ţinută de Consiliul Legislativ, se operează numai cu abrogări exprese26, astfel cum este recomandat şi în Legea nr. 24/2000. Or, asemenea abrogări ale vechilor statute ale cultelor religioase nu se puteau înscrie în noua Lege nr. 489/2006, atâta timp cât nu apăruseră noile statute ale acestor culte.

23 Ilariu Mrejeru, op. cit., p. 75 24 A se vedea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare 25 Legea nr. 489/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007 26 Pentru detalii a se vedea Sorin Popescu, Cătălin Ciora, Victoria Ţăndăreanu – Aspecte practice de tehnică şi evidenţă legislativă, Bucureşti, Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial, 2008, p. 53

Page 7: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 9

Recomandabil ar fi să se procedeze astfel cum s-a întâmplat în cazul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului27, care la art. 421 alin. (1) stabileşte că „Reglementările emise de Banca Naţională a României, în baza actelor normative prevăzute la art. 422 (n.r. la acest articol sunt menţionate actele normative care se abrogă ca urmare a intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă), şi, respectiv, de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, în baza Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în continuare, până la abrogarea lor expresă”. Se stabileşte astfel că actele emise în temeiul vechii reglementări se aplică până la abrogarea lor expresă, deşi actul pentru a căror aplicare au fost adoptate a fost abrogat. Abrogarea lor expresă urmează a se face odată cu emiterea de acte în aplicarea noii reglementări în domeniu.

10. Aşa cum am arătat, actele emise în executarea vechii reglementări se aplică până abrogarea lor expresă, realizată ca urmare a adoptării actelor de aplicare a noii reglementări în vigoare. Totuşi, indicat este ca perioadă de tranziţie dintre data intrării în vigoare a noii reglementări în domeniu şi data adoptării actelor în executarea acesteia să fie cât mai scurtă.

În această perioadă, pentru a evita un vid legislativ, se aplică în continuare actele emise în executarea vechii reglementări, deşi aceasta a fost abrogată. Cu cât perioadă în cauză este mai scurtă, cu atât se pot preîntâmpina dificultăţile care pot apărea datorită faptului că noua reglementare poate conţine soluţii diferite de vechea reglementare şi implicit, de actele emise în aplicarea acesteia din urmă.

Se desprinde astfel importanţa deosebită care trebuie acordată emiterii actelor în executare în termenul şi condiţiile stabilite de actul normativ de bază.

Cu toate acestea, deşi Consiliul Legislativ urmăreşte lunar stadiul emiterii de către autorităţile publice competente a actelor normative în executarea altor acte normative şi semnalează organelor în drept întârzierile în emiterea acestora, în practică se întâlnesc cazuri în care normele de aplicare sunt emise prin depăşirea cu mult a termenului prevăzut în actul de bază, sau încă nu sunt emise, deşi există această obligaţie instituită de multă vreme.

Ca exemplu a actelor care dispuneau adoptarea de acte în executare într-o perioadă de timp, obligaţie care nu a fost îndeplinită nici până în prezent, menţionăm Legea nr.16/2007 privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez28, care la art. 44 prevedea că, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului să se aprobe normele metodologice de aplicare, obligaţie care nu a fost încă îndeplinită.

Un alt exemplu este reprezentat de Legea nr.17/2007 privind educaţia tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă înaltă29, care la art.26 alin. (1) prevede că, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi, să se aprobe, prin hotărâre a Guvernului, structura organizatorică şi regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului Naţional de Instruire Diferenţiată, iar la art.39 alin. (2) prevede că, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării să elaboreze regulamentele care decurg din aplicarea acestei legi, obligaţii care de asemenea nu au fost îndeplinite.

În ceea ce priveşte situaţia în care actele în executare sunt emise cu depăşirea cu mult a termenelor prevăzute în actul normativ de bază menţionăm cazul normelor de clasare a bunurilor culturale mobile. Astfel, în conformitate cu art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000, adoptarea de noi norme de clasare a bunurilor culturale mobile trebuia realizată în termen de 90 de la data intrării în vigoare a respectivei ordonanţe de urgenţă. De la acea dată, respectiv 5 aprilie 2003, şi până la îndeplinirea respectivei obligaţii, care s-a materializat prin adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 886/2008, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 11 septembrie 2008 au trecut peste 5 ani de zile. În această perioadă de peste 5 ani de zile, vechile norme de clasare a bunurilor culturale mobile, adoptate în temeiul Legii nr. 182/2000 prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2053/2002, au produs în continuare efecte juridice.

Un alt caz este reprezentat de Legea nr. 28/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.64/1991 privind brevetele de invenţie, care la art.II alin. (2) prevede că, în termen de 3 luni de la publicarea prezentei legi30, să se aprobe, prin hotărâre a Guvernului, regulamentul de aplicare a Legii nr.64/1991, în funcţie de modificările intervenite, obligaţie care a fost îndeplinită doar odată cu adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 547/2008, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 18 iunie 2008.

27 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1027 din 27 decembrie 2007 28 Legea nr. 16/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2007 29 Legea nr. 17/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2007 30 Legea nr. 28/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2007.

Page 8: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

10 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Se constată astfel că obligaţia adoptării regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991, în funcţie de modificările intervenite, a fost îndeplinită la peste 1 an de zile de la expirarea termenului în interiorul căruia trebuia realizată. În toată această perioadă de peste 1 an de zile, şi-a produs în continuare efectele juridice vechiul regulament de aplicare a Legii nr.64/1991, dar care nu era, în anumite cazuri, în concordanţă cu soluţiile legislative prevăzute de Legea nr. 28/2007.

O situaţie aparte, o constituie adoptarea unor acte normative care apar ca necesare pentru asigurarea măsurilor privind aplicarea altor acte normative, dar care nu prevăd elaborarea unor astfel de acte. În acest sens, menţionăm Hotărârea Guvernului nr. 1373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, care a fost adoptată pentru crearea cadrului juridic care să responsabilizeze furnizorii de bunuri divizibile, precum şi transportatorii rutieri care utilizează vehicule cu o anumită masă totală maximă, deşi actul normativ cadru în domeniu, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare nu prevedea adoptarea unui asemenea act normativ.

Şi aceste exemple fac dovada, dacă mai era nevoie, a importanţei care trebuie acordată emiterii în termenul legal a actelor adoptate în executarea altui act normativ.

Importanţa emiterii în termen a actelor în executare este menţionată şi în doctrină, când se afirmă că „adoptarea la timp a deciziilor (acte normative sau individuale ale organelor administraţiei publice de stat -n.n.) este una din cerinţele caracteristice acestora, cunoscut fiind faptul că atât deciziile premature, cât şi cele tardive, nu pot fi utile, rămânând acte gratuite”31.

31 A se vedea I. Alexandru – Tratat de administraţie publică, Bucureşti, „Universul Juridic”, 2008, p. 548

Page 9: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 11

Temeiul juridic al regulamentelor atipice,

precum şi al adaptării unor regulamente şi directive

prof. univ.dr. Andrei POPESCU consilier, şef departament

Consiliul Legislativ A.1. Articolul 249 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - versiunea consolidată1 - dispune: „Pentru îndeplinirea misiunii lor în condiţiile prevăzute de prezentul tratat, Parlamentul European în comun cu Consiliul, Consiliul şi Comisia adoptă regulamente şi directive, iau decizii şi formulează recomandări sau avize. Regulamentul are o aplicabilitate generală. Este obligatoriu în toate elementele sale şi este direct aplicabil în orice stat membru”2. În baza acestui tratat, în literatura juridică de specialitate din ţara noastră se susţine, fără nicio nuanţare, că regulamentele sunt „direct aplicabile în statele membre de o manieră uniformă şi simultană, nefiind necesară adoptarea unei legislaţii suplimentare sau vreo transformare”3. Or, aşa cum vom arăta, cu deosebire după anul 2000, au fost adoptate unele regulamente (fie de Parlamentul European şi Consiliu, fie numai de Consiliu) care nu sunt aplicabile în toate statele membre. Pentru uşurinţa expunerii le vom denumi în cele ce urmează „regulamente atipice”4. Temeiul juridic al adoptării acestora rezidă în Tratatul de la Maastricht şi respectiv Amsterdam care, pe de o parte au introdus, respectiv menţinut, instituţia cooperării intensificate (consolidate) şi pe de altă parte, au adoptat două protocoale care privesc poziţia Regatului Unit şi a Irlandei, respectiv poziţia Danemarcei. Următoarele regulamente care se abat, după ştiinţa noastră, de la regula aplicabilităţii obligatorii şi simultane în toate statele membre sunt:

- Regulamentul (CE) nr.1346/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă5 nu se aplică Danemarcei (care nu a participat la adoptarea acestuia şi în consecinţă, nu-i revin obligaţii în virtutea lui şi nici nu-i sunt aplicabile dispoziţiile sale).

- Regulamentul (CE) nr.44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială6 (denumit în literatura de specialitate „Bruxelles I”) nu se aplică, de asemenea, Danemarcei.

1 Versiunea consolidată a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr.321 din 29 decembrie 2006. 2 Tot astfel art.288 din Proiectul Tratatului de la Lisabona - versiunea consolidată (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr.115 din 9 mai 2008) se regăseşte aceeaşi formulare în ceea ce priveşte regulamentul. 3 Conform Octavian Manolache - Tratat de drept comunitar, Ediţia a 5-a, Bucureşti, Editura C.H.Beck, 2006, p.75. A se vedea în acest sens şi Ovidiu Ţinca - Drept comunitar general, Bucureşti, Editura Didactică şi pedagogică, 1999, p.215; Viorel Marcu - Drept instituţional comunitar, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2001, p.110 (Regulamentele ... „au o aplicabilitate generală...., au o aplicabilitate directă în toate statele membre”); Irina Moroianu Zlătescu, Radu C. Demetrescu - Drept instituţional european şi politici comunitare, Bucureşti, Editura C. Hogaş, 2001, p.131; P. Mathijsen - Compendium de drept european, Ediţia a 7-a, Bucureşti, Editura Club Europa, 2002, p.29; Augustin Fuerea - Drept comunitar european. Partea generală, Bucureşti, Editura All Beck, 2003, p.107; Nicoleta Diaconu - Dreptul Uniunii Europene - partea generală, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2007, p.86; Tudorel Ştefan, Beatrice Andreşan-Grigoriu - Drept comunitar, Bucureşti, Editura C.H.Beck, 2007, p.119. 4 În literatura de specialitate s-a arătat că şi în dreptul comunitar se regăsesc şi „acte atipice (non-standard)”, în această categorie fiind incluse: actele care reglementează activităţile interne ale instituţiilor comunitare, programele generale de armonizare şi declaraţiile sau acordurile interinstituţionale. Cf. Octavian Manolache, op.cit., p.190. Din această enumerare lipseşte însă categoria regulamentelor, tocmai de aceea le-am denumit convenţional „regulamente atipice”. 5 Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr.160 din 30 iunie 2000. 6 Publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr.12 din 16 ianuarie 2001.

Page 10: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

12 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

- Regulamentul (CE) nr.864/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale („Roma II”)7 nu se aplică Danemarcei.

- Regulamentul (CE) nr.593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale („Roma I”)8 nu se aplică Regatului Unit9 şi Danemarcei.

Pentru raţiuni de simplificare a demonstraţiei ştiinţifice vom invoca numai regulamentele relative la Roma I şi Roma II. Astfel, Regulamentul Roma II precizează în preambulul său, la considerentul (39) al preambulului, că în conformitate cu art.3 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, aceste state participă la adoptarea şi aplicarea acestui regulament, în timp ce considerentul (40) din preambul dispune că, în conformitate cu art.1 şi art.2 din Protocolul privind poziţia Danemarcei anexat celor două tratate invocate, Danemarca nu participă la adoptarea acestui regulament, nu este obligată de acesta şi nu face obiectul aplicării sale.

Potrivit preambulului Regulamentului (CE) nr.593/2002 - Roma I „Irlanda şi-a exprimat dorinţa de a participa la adoptarea şi aplicarea prezentului regulament” (considerentul (44)), în timp ce Regatul Unit (considerentul (45)) şi Danemarca (considerentul (46)) nu participă la adoptarea acestui regulament, care nu este obligatoriu pentru ele şi nu li se aplică acestora.

Se observă că aceste poziţii ale celor trei state membre sunt afirmate nu în dispoziţiile propriu-zise ale celor două regulamente, ci, în preambulul acestora, care are însă aceeaşi valoare juridică cu textul propriu-zis. Nu este o problemă care să comporte alte comentarii.

Spre deosebire de aceste regulamente, Regulamentul (CE) nr.1346/2000 privind procedurile de insolvenţă precizează la considerentul (32) din preambul, că Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlanda participă la adaptarea şi aplicarea regulamentului (spre deosebire de Danemarca care a notificat că nu participă, nu îşi asumă obligaţiile în virtutea acestuia şi nu-i sunt aplicabile dispoziţiile sale), iar prin art.44 din regulament intitulat „Raportul cu convenţiile” respectiv la alin.(3) lit.b) se reglementează expres - ca excepţie - că:

„b) În Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, acest regulament nu se aplică, în măsura în care este incompatibil cu obligaţiile în materie de faliment şi lichidare a societăţilor insolvente care decurg din acordurile cu Commonwealth-ul existente la data intrării în vigoare a prezentului regulament”10. Sunt deci trei exemple când un regulament nu se aplică în toate statele membre ale UE. În cele ce urmează vom încerca să identificăm temeiul juridic al unor atare soluţii. Explicaţiile identificate de noi vor fi pe de o parte de ordin istoric, iar pe de altă parte, vor privi fundamentarea juridică care se regăseşte în protocoalele privind poziţia acestor state, adoptate în 1997, anexate la Tratatul privind Uniunea Europeană şi respectiv Tratatul de instituire a Comunităţii Europene - Tratatul de la Amsterdam. 2. Explicaţia de ordin istoric este aceea că, iniţial, materia privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale a fost reglementată prin Convenţia de la Roma (de aceea şi Regulamentul nr.593/2008 este denumit simbolic Roma I). Relativ la raportul dintre Convenţie şi acest regulament, art.24 din regulament dispune: „(1) În statele membre, prezentul regulament înlocuieşte Convenţia de la Roma, cu excepţia teritoriilor statelor membre care intră în domeniul de aplicare teritorial al respectivei convenţii şi cărora nu li se aplică prezentul regulament, în temeiul art.299 din Tratat. (2) În măsura în care prezentul regulament înlocuieşte dispoziţiile Convenţiei de la Roma, orice trimitere la convenţia respectivă se interpretează ca trimitere la prezentul regulament.”

7 Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr.199 din 31 iulie 2007, precum şi în „Revista română de drept comunitar” nr.4/2007. 8 Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr.177 din 4 iunie 2008. 9 Potrivit Comunicatului de presă al Consiliului UE Justiţie şi afaceri interne din 24-25 iulie 2008 nr.11653/08, Regatul Unit a declarat că acceptă, în integralitatea sa, acest regulament. Din perspectivă procedurală, statul în cauză a dispus de un termen de trei luni pentru a decide participarea sau nu la negocieri, ulterior publicării de către Comisie a propunerii de regulament, opţiunea de neparticipare fiind comunicată în luna mai 2006; a se vedea: Ministry of Justice (Marea Britanie), Rome I - Should the UK opt in? Consultation Paper CP05/08, 2 aprilie 2008, pct. 27-28, p. 18, la adresa: http://www.justice.gov.uk/docs/cp0508.pdf. 10 Regulamentul a intrat în vigoare la 31 mai 2002.

Page 11: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 13

După cum este cunoscut în baza art.29311 din Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene, în condiţiile riguros definite, statele membre au capacitatea de a încheia convenţii între ele care sunt izvoare primare ale dreptului comunitar, fără însă a constitui „o rezervă legislativă reţinută de către statele membre”12. În acest sens, sunt Convenţia din 1968 privind recunoaşterea reciprocă a societăţilor, Convenţia de la Bruxelles din 1968 privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, Convenţiile de la München din 1973, respectiv de la Luxemburg din 1989 relative la brevetele europene, respectiv comunitare, Convenţia de la Roma din 1980 asupra legii aplicabile obligaţiilor contractuale etc.13. În condiţiile unei complexităţi deosebite de probleme pe care le întâmpina construcţia europeană, cel puţin pentru o vreme, sistemele naţionale de drept s-au dovedit veritabile bariere în calea introducerii şi, ulterior, edificării pieţei interne (unice)14. Pentru îndepărtarea acestor obstacole s-au utilizat, deopotrivă, atât normele de drept comunitar (regulamente şi directive) cât şi o suită de convenţii la care ne-am referit anterior care au asigurat într-o oarecare măsură unificarea dreptului internaţional privat15 în spaţiul comunitar. Această a doua cale utilizată a trebuit să depăşească la rândul ei o serie de dificultăţi şi reticenţe ale unor state membre. Astfel, spre exemplu, ideea Convenţiei de la Roma a fost lansată în 1967 de Belgia, dar abia între anii 1970-1972 un grup de experţi a reuşit să prezinte Comisiei un proiect preliminar, pentru ca după îndelungi consultări şi dezbateri între statele membre, convenţia să fie semnată la 19 iunie 198016. Cu toate că exista şi posibilitatea ratificării cu rezerve17, ca o cale flexibilă pentru a asigura o rapiditate a ratificărilor, Convenţia de la Roma a intrat în vigoare abia după 11 ani, adică la 1 aprilie 199118. În raport de cele ce vom discuta privind regulamentele Roma I şi Roma II relevăm două idei care ni se par ilustrative pentru înţelegerea fondului problemei. Prima, elaborarea şi adoptarea Convenţiei de la Roma s-a făcut după regulile dreptului internaţional public, deci în afara articolului 29319 din Tratatul ce instituie Comunitatea Europeană, căci unificarea normelor de drept internaţional privat nu se regăseşte printre materiile ce fac obiectul acestui articol. În consecinţă, după cum s-a relevat deja, Convenţia nu are un caracter comunitar şi, deci, nu i se poate recunoaşte acesteia o poziţie de supremaţie faţă de dreptul intern al statelor membre20. A doua idee, ca o consecinţă a celor arătate mai înainte, rezultă că prin Convenţia de la Roma s-a asigurat doar o unificare importantă a dreptului privat din statele comunitare, sub aspectul obligaţiilor

11 Art.293 (fostul 220): „Atunci când este cazul, statele membre vor angaja negocieri între ele pentru a asigura resortisanţilor lor:

- protecţia persoanelor, precum şi beneficiul şi protecţia drepturilor în condiţiile acordate de fiecare stat resortisanţilor săi;

- eliminarea dublei impuneri în cadrul Comunităţii; - recunoaşterea reciprocă a societăţilor în înţelesul articolului 48 paragraful al doilea, păstrarea personalităţii

juridice în cazul transferului sediului dintr-o ţară în alta şi posibilitatea fuziunii societăţilor provenind din ţări cu legislaţii interne diferite;

- simplificarea formalităţilor de care depinde recunoaşterea şi executarea reciprocă a hotărârilor judiciare, precum şi a sentinţelor arbitrare.”

12 În acest sens, Octavian Manolache - op.cit., p.20-22. În privinţa acestui articol, Curtea de Justiţie a afirmat că fostul art. 220 CEE nu urmăreşte instituirea unei reguli juridice direct aplicabile ca atare, ci doar defineşte un număr de materii în care statele membre angajează negocieri între ele „atunci când este cazul” (cf. pct.11 din considerentele hotărârii în cauza 137/84, Ministère public/Mutsch, Rec. 1985, p.2681. 13 În jurisprudenţa sa, CJCE a precizat, referitor la Convenţia de la Bruxelles din 1968, încheiată de statele membre în temeiul art. 220 CEE (în prezent, art. 293 CE), că dispoziţiile aceleia, dar şi prevederile naţionale la care ea se referă se află în legătură cu Tratatul CEE (pct. 12 din considerentele hotărârii în cauza C-398/92, Mund & Fester/Hatrex Internationaal Transport, Rec. 1994, p.I-467). Consecinţa acestei aprecieri, care s-ar putea transpune, în mod evident, celorlalte instrumente citate aici, este aceea că o astfel de convenţie trebuie interpretată în sensul Tratatului CE (în speţa respectivă s-a făcut trimitere la principiul egalităţii de tratament enunţat în art.7 CEE, devenit, în prezent, art.12 CE). 14 În acest sens Codrin Macovei – Dreptul european al contractelor. Modernizarea normelor de drept conflictual, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2005, p.8. 15 Idem, p.8. 16 Convenţia a fost publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, seria L nr.226 din 9 octombrie 1980. A se vedea pentru dezvoltări, Ibidem, p.18-25. 17 Printre statele care au făcut rezerve se numără Danemarca. A se vedea Codrin Macovei, op.cit., p.32-34. 18 Pentru explicaţii şi detalii, dar şi pentru o analiză substanţială a acestei convenţii a se vedea singura lucrare publicată în literatura juridică românească consacrată acesteia Codrin Macovei, op.cit., p.185-358. 19 A se vedea supra, nota de la pct.11. 20 În acest sens Codrin Macovei, op.cit., p.38-39.

Page 12: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

14 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

contractuale, lăsând deschisă - prin procedura ratificării - şi posibilitatea ca aceasta să nu fie în vigoare în toate statele membre ale Uniunii Europene21.

La câţiva ani după adoptarea Tratatului de la Amsterdam, Comisia Europeană a publicat Cartea verde privind posibilitatea transformării Convenţiei de la Roma într-un instrument comunitar şi modernizarea acestuia22. După 28 de ani de aplicare a Convenţiei de la Roma, Uniunea Europeană părăseşte ideea reglementării acestei probleme prin convenţie şi, în principal pentru raţiunea de a dezvolta un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, potrivit considerentului (1) din preambulul Regulamentului nr.593/2008, procedează la reglementarea acestei materii prin regulament. Pentru a înţelege cum s-a ajuns la această soluţie va trebui să examinăm, în continuare, fie şi măcar sumar, instituţia cooperării intensificate (consolidate), introdusă în acelaşi timp cu protocoalele privind poziţia Regatului Unit, Irlandei şi respectiv Danemarcei prin Tratatul de la Maastricht, texte reluate prin Tratatul de la Amsterdam. În consecinţă, instituţia cooperării intensificate şi cele două protocoale sunt, după părerea noastră, fundamentele juridice pentru elaborarea regulamentelor atipice. 3. Cooperarea intensificată (consolidată)23 este metoda prin care s-a deschis posibilitatea adoptării unor regulamente atipice care pot permite unor state membre să nu participe la adoptarea lor, să nu le fie obligatorii şi să nu li se aplice. Cooperarea consolidată este, după părerea noastră, rezultatul unor evoluţii interne ale Uniunii Europene generate de rezervele în principal ale Regatului Unit, dar şi ale Danemarcei şi Irlandei pentru integrare aprofundată în anumite domenii în care respectivele state înţelegeau să-şi păstreze deplina competenţă. Se ştie că, datorită opoziţiei Guvernului conservator englez, spre exemplu, în 1989 Carta drepturilor fundamentale ale lucrătorilor a rămas doar un document moral politic. Din aceleaşi considerente, dar şi din altele, Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene a rămas tot un document moral politic. În 2002, Marea Britanie nu a acceptat integrarea problemelor sociale în corpul propriu-zis al Tratatului de la Maastricht, cele 11 state membre ale Uniunii Europene adoptând Protocolul asupra politicii sociale care, după victoria laburiştilor englezi în alegeri, a devenit „Titlul XI - Politică socială, educaţie, formare socială şi tineret” din Tratatul de la Amsterdam, acceptat de toate statele membre, inclusiv Anglia. În consecinţă, la Maastricht s-a definit această modalitate, care permite unor state să avanseze într-o integrare aprofundată, celelalte state putând, oricând, să participe, chiar dacă nu au făcut-o de la început. Cooperarea intensificată, în fond o flexibilizare a integrării europene, a fost reglementată iniţial prin Tratatul de la Maastricht (1992)24 şi a fost reconfirmată şi dezvoltată prin tratatele ulterioare (în principal prin Tratatul de la Amsterdam). Tratatul de la Lisabona, aflat încă sub spectrul incertitudinii, reglementează şi alte forme de cooperare, cele mai multe preluate din tratatele anterioare, inclusiv Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa, proiect, după cum se ştie, abandonat. Aceste forme sunt, spre exemplu: cooperare sistematică, cooperare structurată permanentă, cooperare operaţională, cooperare administrativă etc.25. Potrivit art.43 din Tratatul asupra Uniunii Europene, consolidat26: „Statele membre care intenţionează să realizeze o cooperare intensificată între ele se pot folosi de instituţiile, procedurile şi mecanismele stabilite de prezentul Tratat şi de Tratatul de constituire a Comunităţii Europene dacă cooperarea avută în vedere:

a) vizează atingerea obiectivelor Uniunii şi ale Comunităţii Europene, protejarea şi apărarea intereselor acestora şi întărirea procesului de integrare;

b) respectă tratatele menţionate şi structura instituţională unică a Uniunii; 21 Pentru dezvoltări Codrin Macovei, op.cit., p.40-48. 22 COM(2002) 654 concernant la mise en ceuvre du Plan d'action sur le capital-investissement (PACI). Propunerea pare a fi mai veche întrucât încă din 1999 a fost adoptat un Plan de acţiune al Consiliului şi al Comisiei privind modalităţile optime de punere în aplicare a dispoziţiilor Tratatului de la Amsterdam referitoare la instituirea unui spaţiu al libertăţii, al securităţii şi al justiţiei; documentul a fost adoptat de către Consiliu (JAI) la 3 decembrie 1998 (1999/C 19/01, în Jurnalul Oficial C 19 din 23.1.1999, p. 1). Documentul prevedea între altele şi posibilitatea revizuirii şi respectiv conversiunii Convenţiei de la Roma într-un instrument comunitar (cf. pct. 40, p.10). 23 Ea mai este denumită „cooperare mai strânsă”, „cooperare structurată” sau „cooperare întărită”. 24 Prin titlul VIA (fost IV) Dispoziţii privind cooperarea mai strânsă (art.K15-K17 care vor deveni art.43-45 din Tratatul asupra Uniunii Europene (forma consolidată). 25 Pentru dezvoltări, a se vedea Dumitru Ţâncu - Cooperarea consolidată în cadrul Uniunii Europene, în RRDC, nr.4/2008. 26 Aşa cum a fost modificat şi completat prin Tratatul de la Nisa, publicat în jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr.31 din 29 decembrie 2006.

Page 13: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 15

c) respectă acquis-ul comunitar şi măsurile adoptate conform celorlalte prevederi ale tratatelor; d) rămâne în cadrul limitelor competenţelor Uniunii sau ale Comunităţii şi nu priveşte domenii ce

cad sub incidenţa competenţei exclusive a Comunităţii; e) nu aduce atingere pieţei interne; f) nu constituie un obstacol sau o discriminare în schimburile dintre statele membre şi nu afectează

competiţia dintre ele; g) implică minimum opt state membre; h) respectă competenţele, drepturile şi obligaţiile statelor membre neparticipante; i) nu afectează prevederile protocolului care integrează acquis-ul Schengen în cadrul Uniunii

Europene; j) este deschisă tuturor statelor membre....”

În scopul adoptării actelor şi deciziilor necesare unei cooperări intensificate se aplică prevederile instituţionale relevante ale celor două tratate. Cu toate acestea, chiar dacă toţi membrii Consiliului participă la deliberări, numai cei care reprezintă statele membre participante la cooperarea intensificată iau parte la adoptarea deciziilor. Unanimitatea este constituită numai prin votul acelor membri ai Consiliului pe care-i priveşte cazul. Potrivit art.44 alin.(2) din Tratatul asupra Uniunii Europene, statele membre, în măsura în care sunt vizate, aplică actele şi deciziile adoptate în vederea implementării cooperării intensificate la care participă. Asemenea acte şi decizii sunt obligatorii doar pentru acele state membre care participă la cooperare şi nu sunt direct aplicabile decât în statele respective. Statele membre care nu participă la cooperare au obligaţia de a nu obstrucţiona implementarea acesteia de către statele membre participante. Abandonând procedura uzitată anterior de reglementare pe calea unei convenţii, în noile condiţii când a fost instituţionalizată cooperarea intensificată, apare ca firească şi raţională opţiunea legiuitorului comunitar de a recurge la regulamente chiar atipice pentru a reglementa legile aplicabile obligaţiilor contractuale şi necontractuale, respectiv procedurilor de insolvenţă etc. 4. Temeiul juridic pentru ca cele trei state să nu participe sau să participe, după caz, la adoptarea sau aplicarea acestor regulamente se regăseşte în protocoalele corespunzătoare, anexate Tratatului de la Maastricht şi preluate de Tratatul de la Amsterdam şi care au devenit, în forma consolidată, Protocolul nr.(4) asupra poziţiei Regatului Unit şi a Irlandei şi respectiv Protocolul nr.(5) asupra poziţiei Danemarcei. În plus, art. 69 din Tratatul CE trimite în mod expres la aceste protocoale, astfel: „Prezentul titlu se aplică, sub rezerva dispoziţiilor Protocolului privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei şi ale Protocolului privind poziţia Danemarcei şi fără a aduce atingere Protocolului privind aplicarea anumitor dispoziţii ale articolului 14 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene în raport cu Regatul Unit şi cu Irlanda”. Examinarea celor două regulamente relativ asemănătoare privind legea aplicabilă în cazul obligaţiilor contractuale şi necontractuale, cu unele diferenţieri care nu privesc însă fondul, ne permite să identificăm în ultimă instanţă, temeiul juridic în baza căruia cele trei state, în raport de interesele specifice, naţionale, participă sau nu la elaborarea şi respectiv aplicarea acestora, dar şi mai larg, temeiul juridic în baza căruia Uniunea Europeană este competentă să acţioneze prin reglementări atipice în materia legilor aplicabile în cazul acestor obligaţii. Cele două protocoale stabilesc că, afară de cazul în care decide expres să participe (art.3), Regatul Unit, Irlanda şi, după caz, Danemarca nu participă - de regulă - la adoptarea de către Consiliu a măsurilor ce privesc Titlul IV din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, intitulat „Vize, azil, imigraţie şi alte politici legate de libera circulaţie a persoanelor”. Protocoalele nr.3 şi nr.4 precizează expres modul în care vor fi luate deciziile în Consiliul Uniunii Europene. În acest caz, prin derogare de la art.205 alin.(2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, majoritatea calificată este definită ca având aceiaşi proporţie de voturi ponderate ale membrilor ce participă la luarea deciziei în Consiliu. Dacă este vorba de unanimitate aceasta este considerată îndeplinită, fără a lua în considerare participarea reprezentanţilor, după caz a guvernelor Angliei, Irlandei sau Danemarcei. Dacă totuşi decid să participe inclusiv la elaborarea acestor măsuri în baza art.3 din Protocolul asupra poziţiei Regatului Unit şi Irlandei, fie ulterior în baza art.4, statului în cauză îi sunt aplicabile dispoziţiile pertinente din Tratat inclusiv art.68 ce privesc măsurile în cauză27.

27 Art. 68 CE concretizează încă o dată statutul specific al materiilor incluse în Titlul IV din tratat; astfel, în temeiul alin. (1) al acestuia, instanţele naţionale de ultim rang se pot adresa CJCE cu acţiuni pentru o hotărâre preliminară pentru interpretarea măsurilor adoptate în baza respectivului titlu. Or, altfel spus, doar instanţele naţionale supreme se pot adresa Curţii, iar nu orice instanţă naţională (în sensul art. 234 CE). În sfârşit, trebuie amintit şi faptul că, potrivit art. 64 CE, statele membre rămân competente în materia menţinerii ordinii publice şi apărării securităţii interne, Titlul IV

Page 14: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

16 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

În privinţa temeiului juridic pentru elaborarea de regulamente relative la conflictul de legi în cazul obligaţiilor contractuale şi necontractuale (deci răspunderii contractuale şi delictuale), aceasta se regăseşte în chiar Titlul IV, respectiv art.61 care dispune: „În scopul instituirii progresive a unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, Consiliul adoptă:

a) .... b) ..... c) măsuri în domeniul cooperării judiciare în domeniul civil, vizate de art.65; d) ... e) ....” Art.65 detaliază cooperarea judiciară în domeniul civil: „Măsurile ţinând de cooperarea judiciară în domeniul civil având implicaţii transfrontaliere, care

trebuie adoptate conform art.6728, şi în măsura necesară bunei funcţionări a pieţei interne, vizează între altele:

a) ameliorarea şi simplificarea: - sistemului de notificare transfrontalieră a actelor judiciare şi extrajudiciare; - cooperarea în domeniul obţinerii de probe; - recunoaşterea şi executarea deciziilor în domeniul civil şi comercial, inclusiv a deciziilor

extrajudiciare; b) favorizarea compatibilităţii regulilor aplicabile în statele membre în domeniul conflictelor de

drept şi de competenţă; c) eliminarea obstacolelor în calea bunei derulări a proceselor civile, favorizând la nevoie

compatibilitatea regulilor de procedură civilă aplicabile în statele membre.” În pofida faptului că Titlul IV este intitulat „Vize, azil, imigraţie şi alte politici legate de libera

circulaţie a persoanelor”, art.65 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană care priveşte cooperarea judiciară în domeniul civil precizează expres că măsurile pot privi „favorizarea compatibilităţii regulilor aplicabile statelor membre în domeniul conflictelor de competenţă”, deci nefăcând nici o distincţie urmează să interpretăm sintagma în sensul că priveşte şi soluţionarea unor conflicte generate de obligaţii contractuale sau delictuale29. 5. În concluzie, afirmaţia unanimă din doctrina românească potrivit căreia regulamentele sunt direct aplicabile în toate statele membre trebuie amendată cu precizarea că unele regulamente pot deroga de la acest principiu, nefiind aplicabile în toate statele membre. B. În literatura de specialitate din ţara noastră nu a fost abordată nici problema adaptării unor regulamente sau directive, operaţiune care s-a realizat în timp, cu ocazia fiecărei extinderi a Uniunii Europene, în baza tratatelor de aderare. Ca şi în dreptul intern, în dreptul comunitar, regulamentele şi directivele pot fi completate şi modificate ulterior, evident, respectând principiul simetriei actelor juridice, de aceleaşi organe şi cu respectarea aceloraşi condiţii, după aceeaşi procedură potrivit căreia au fost adoptate. În legătură cu modificarea şi completarea actelor comunitare s-a subliniat, pe de o parte, că „actele comunitare sunt intangibile în sensul că nu sunt admisibile modificări care să fie efectuate ulterior adoptării şi care depăşesc limita de toleranţă a corecţiilor de ordin ortografic sau gramatical”, iar, pe de altă parte, că „instituţiile comunitare pot să facă orice modificare de fond ale actelor comunitare (ele fiind în principiu libere să legifereze) cu condiţia însă de a nu modifica dreptul pozitiv într-un mod total imprevizibil pentru justiţiabil, care ar încălca principiul securităţii juridice a cărui respectare o garantează Curtea şi ar putea ca, în anumite împrejurări, să angajeze răspunderea Comunităţii”30. Adaptarea unor acte normative comunitare este o operaţiune asemănătoare modificării şi completării, dar nu identică. Adaptarea unor asemenea acte se realizează numai cu prilejul aderării unor state la Uniunea Europeană. E drept, singular s-a observat că „înainte de luarea deciziei [de aderare - compl. ns.] trebuie să fie negociate condiţiile de admitere şi anumite adaptări [subl. ns.] pe care această admitere le antrenează în ce priveşte tratatele pe care se întemeiază Uniunea şi care vor forma obiectul acordului

neaducând atingere acestei competenţe; este, iarăşi, o exemplificare a caracterului politic sensibil al materiilor incluse în acest titlu. 28 Art.67 – articol tranzitoriu, fără relevanţă pentru problema în discuţie. 29 În perspectiva Tratatului de la Lisabona, în versiunea consolidată (2008), Titlul IV devine Titlul V intitulat „Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie”, care conţine un capitol distinct (capitolul 3) intitulat „Cooperarea judiciară în materie civilă”. 30 Cf. Octavian Manolache, op.cit., p.215-216.

Page 15: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 17

între statele membre şi statul solicitant”31. Această subliniere este pe deplin corectă, dar rămâne incompletă pentru că, după cum vom sublinia ulterior, cu ocazia aderării pot fi făcute şi unele adaptări regulamentelor sau directivelor în vigoare. Adaptarea se deosebeşte, de asemenea, de măsurile tranzitorii ce pot fi negociate cu ocazia aderării şi care contribuie „la integrarea graduală a noului stat membru în sistemul economic şi juridic comunitar”32. Cu prilejul aderării, statele care vor deveni membre pot să negocieze unele clauze privind adaptarea unor regulamente sau directive33 care să le permită, simultan sau ulterior aderării, să excepteze de la aplicarea acestora, după caz, anumite situaţii juridice/persoane, categorii de activităţi etc., aşa cum au făcut-o statele membre, la momentul elaborării şi adoptării acestor acte normative, de regulă, prin anexe la regulamente sau directive. Este vorba doar de o posibilitate pe care o au statele ce negociază aderarea de a adăuga, la excepţiile posibil existente în diverse directive sau regulamente, acele elemente care privesc interesele statului respectiv. Este, în ultimă instanţă, o operaţiune realizată fie prin tratatul de aderare34, prin anexe la acesta, fie în baza unor dispoziţii din tratatul de aderare35, prin acte separate - regulamente36 sau directive37.

31 Idem, p.60. 32 Ibidem, p.60-61. 33 Uneori, în limbajul curent, se utilizează şi termenul de ajustare. 34 În cazul Tratatului de aderare a Republicii Austria, Republicii Finlanda şi Regatului Suediei la UE, prin art.29 s-a precizat că în Anexa I sunt adaptate o serie de acte comunitare, iar prin art.30 s-a făcut trimitere la Anexa II care conţine adaptări, impuse de aderare, în conformitate cu procedura şi în condiţiile art.169. 35 În cazul Tratatului de aderare a Republicii Bulgaria şi a României la UE, ratificat de ţara noastră prin Legea nr.157/005, temeiul juridic al acestor adaptări îl reprezintă art.56 din Actul de Aderare potrivit căruia dacă actele normative rămân în vigoare după 1 ianuarie 2007 (data aderării acestora la UE) şi trebuie adaptate ca urmare a aderării şi dacă adaptările necesare nu au fost prevăzute în anexele Tratatului, Consiliul UE adaptează aceste acte, cu excepţia cazului când Comisiei Europene îi revine competenţa să adopte actul original. Mai mult decât atât, Actul final al Conferinţei în cursul căreia Tratatul de aderare a fost finalizat precizează că Înaltele Părţi Contractante au convenit un acord politic asupra unei serii de adaptări ale actelor comunitare şi au invitat Consiliul sau Comisia, după caz, să adopte, înainte de aderare, adaptările complete şi actualizate, dacă sunt necesare, pentru a lua în consideraţie evoluţiile dreptului Uniunii. 36 A se vedea spre exemplu Regulamentul (CE) nr.1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006 privind adaptările anumitor regulamente şi decizii adoptate în domeniul liberei circulaţii a mărfurilor, liberei circulaţii a persoanelor, dreptului societăţilor, politicii concurenţei, agriculturii (inclusiv legislaţiei veterinare şi fitosanitare), politicii de transporturi, fiscalităţii, statisticii, afacerilor interne, uniunii vamale, relaţiilor exterioare, politicii externe şi de securitate comună şi instituţiilor, ca urmare aderării Bulgariei şi României (J.O. seria L, nr.363 din 20 decembrie 2006). 37 A se vedea, spre exemplu, cele 15 directive de adaptare a unor directive, publicate în Jurnalul Oficial seria L nr.363 din 20 decembrie 2006, între care, amintim adaptările aduse prin Directiva 2006/100 a Consiliului asupra a 16 directive în domeniul liberei circulaţii a persoanelor şi Directiva 2006/109 pentru adaptarea Directivei 94/45/CE privind instituirea unui comitet european de întreprindere ori a unei proceduri în întreprinderile de dimensiune comunitară şi în grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară în vederea informării şi consultării lucrătorilor, urmare a aderării Bulgariei şi României.

Page 16: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

18 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Politica de protecţie a consumatorilor –

componentă a politicii de protecţie socială

lector univ.dr. Benonica VASILESCU consilier, şef de sector Consiliul Legislativ

1. Conceptul de consumator

În accepţiunea curentă, prin consumator se înţelege persoana care consumă bunuri rezultate din producţie1 sau persoana care cumpără pentru uzul său propriu bunuri oferite de producători în cadrul pieţei libere, concurenţiale2. Literatura de specialitate europeană nu este unitară în definirea conceptului de consumator, conturându-se astfel două orientări din perspectivă juridică. În conformitate cu tendinţa obiectivă, consumator este toată lumea, intrând în această categorie „producătorii, fabricanţii, comercianţii, adică agenţii economici, în general, care achiziţionează bunuri în vederea desfăşurării activităţii lor, dobânditorii de produse pentru uzul lor particular, simplii trecători care nu au o relaţie directă cu produsul, dar care au suferit prejudicii de pe urma caracterului defectuos al acestuia”. În această concepţie, toată lumea trebuie să se bucure de protecţie, indiferent dacă a avut sau nu o relaţie directă cu un produs, adică inclusiv simplul trecător. Concepţia subiectivă însă, leagă noţiunea de consumator de dobândirea, posesia sau utilizarea unor bunuri sau servicii, cu condiţia ca aceste lucruri să se facă în scop privat. Aşa fiind, ceea ce desparte pe consumator de comerciant este utilizarea în scop privat a bunului sau serviciului, respectiv în scop personal, familial sau colectiv, fără nici o legătură cu activitatea profesională, adică cu producţia sau comercializarea bunului ori cu prestarea serviciului de către consumator.

În doctrina străină, profesorul Jean Calais Auloy, defineşte consumatorii ca fiind „persoanele care procură sau utilizează bunuri sau servicii pentru un scop neprofesional, adică pentru uzul lor personal”3, în timp ce profesorul Thierry Bourgoignie4 acceptă, în general, definiţia doctrinară conform căreia prin consumator se înţelege persoana fizică ce foloseşte, în scop particular şi neprofesional, produse şi servicii oferite pe piaţă de producători, vânzători şi furnizorii de servicii, susţinând că „atunci când consumă, consumatorul nu acţionează ca un producător, muncitor sau cetăţean, dar ambiguitatea se naşte din faptul că producătorul, muncitorul, cetăţeanul sunt, de asemenea, consumatori”. În legislaţia comunitară, noţiunile de consumator, comerciant, vânzător sau furnizor nu sunt întotdeauna definite, deşi unele acte normative au ca scop protecţia consumatorului. Alte acte însă, au precizat expres conţinutul acestor noţiuni, tocmai pentru crearea unui cadru legislativ clar şi complet, care să aibă în centrul atenţiei consumatorul şi asigurarea unui nivel maxim de protecţie a acestuia. Astfel, Directiva Consiliului nr.85/577/CEE din 20 decembrie 1985 privind protecţia consumatorilor în cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale5, defineşte în art.2 consumatorul ca fiind „orice persoană fizică ce în tranzacţiile prevăzute de Directivă acţionează în scopuri care pot fi considerate străine de activitatea sa profesională. Distincţia clară dintre consumator şi comerciant făcută pe criteriul neapartenenţei la activitatea profesională este evidenţiată şi prin definiţia dată comerciantului care, în accepţiunea acestei Directive,

1 Vasile Breban, Dicţionar general al limbii române, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1992, p.208 2 Le Petit Larousse Illustré, Paris, Larousse, 1995, p.262 3 Jean Calais-Auloy, Droit de la consommation, 3-e édition, Paris, Dalloz, 1992, p.3 4 Thierry Bourgoignie „Fundamentele, caracteristicile şi instrumentele politicii şi drepturilor consumatorilor în Uniunea Europeană”, 1996, p.8 5 Publicată în JO L372 din 21 decembrie 1985

Page 17: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 19

reprezintă orice persoană fizică sau juridică ce la încheierea tranzacţiei în cauză acţionează în cadrul activităţii sale comerciale şi profesionale, precum şi orice persoană care acţionează în numele sau în contul unui comerciant. Aceeaşi idee răzbate şi din definiţia dată consumatorului de Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii6 care, la art.2 lit.b), defineşte consumatorul ca fiind orice persoană fizică ce în cadrul contratelor reglementate de această Directivă, acţionează în scopuri care se află în afara meseriei, a domeniului de afaceri sau a profesiei sale. Potrivit aceleiaşi directive, vânzător sau furnizor înseamnă orice persoană fizică sau juridică, ce, în cadrul contractelor reglementate de această Directivă, acţionează în scopuri legate de meseria, domeniul de afaceri sau de profesia sa, publică sau privată. În legislaţia română, prima definiţie a noţiunii de consumator este dată de reglementarea cadru în materie, respectiv Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor7, potrivit căreia consumator înseamnă persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. O definiţie identică a consumatorului este dată şi de Legea nr.296/2004 privind Codul consumului8, dar şi de Legea nr.449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora9, ambele intrate în vigoare la data de 1 ianuarie 2007. În contextul legislaţiei naţionale privind consumatorii amintim şi definiţia pe care Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori10 o dă noţiunii de consumator. Astfel, potrivit art.2 alin. (1) din această lege, „prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice, constituite în asociaţii, care încheie un contract în afara activităţii lor autorizate, profesionale sau comerciale”. Din cele prezentate rezultă că atât în legislaţia comunitară, cât şi în legislaţia română noţiunea de consumator are o natură subiectivă. Pornind de la definiţia dată de Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor, în literatura de specialitate11 se apreciază că pot fi desprinse următoarele elemente ale definiţiei:

- persoana fizică12 sau grupul de persoane fizice constituite în asociaţii; - persoane care cumpără, dobândesc, utilizează ori consumă; - bunuri şi servicii; - scopul extraprofesional al dobândirii/utilizării bunului sau serviciului.

Definirea conceptului de consumator pe acelaşi criteriu de satisfacere a nevoilor personale sau familiale este acceptată şi de doctrina economică. În această ordine de idei, consumator este orice individ (fără o selecţie de preferinţă), care consumă un produs din sfera bunurilor pentru satisfacerea nevoilor proprii şi ale familiei. Din punct de vedere al ofertanţilor sau chiar al producătorilor el poate fi o persoană cunoscută sau necunoscută13. În accepţiunea marketingului, consumatorul este orice subiect economic al cărui comportament este îndreptat spre satisfacerea necesităţilor sale. Analizând nevoile personale şi pe baza informaţiilor obţinute asupra produselor care se află pe piaţă, se face alegerea, optându-se pentru un produs sau altul. Diferenţa dintre consumator şi cumpărător este dată de „raportarea în timp la produsul cumpărat: numai odată ce

6 Directiva a fost publicată în JO L95 din 21 aprilie 1993 7 Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.208 din 28 martie 2007 8 Legea nr.296/2004 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.224 din 24 martie 2008 9 Legea nr.449/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.347 din 6 mai 2008 10 Legea nr.193/2000 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.305 din 18 aprilie 2008 11 Juanita Goicovici, Dreptul consumaţiei, Editura Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2006, p.18-21, Proiect de cercetare cu tema: ”Paradigme legale de protejare a consumatorului la încheierea şi executarea contractelor de consum: repere pentru o teorie generală a actelor juridice consumeriste” - director de proiect Paul Vasilescu, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Drept, grant tip A nr.1353/2006 12 Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a reţinut că în aplicarea noţiunilor definite de Directiva 93/13/CEE asupra clauzelor abuzive, consumatorul nu poate fi decât o persoană fizică - Decizia din 22 noiembrie 2001 în Cauza Cape – http:// curia.eu. Cu toate acestea, Curtea franceză de Casaţie a extins noţiunea de consumator şi la persoanele juridice, atunci când contractează în afara specialităţii lor ori în scopuri extraprofesionale 13 Daniela Moraru, Diana Pizmaş, Comportamentul consumatorului, dileme, realităţi, perspective, Deva, Editura Bibliograf, 2001, p.183

Page 18: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

20 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

produsul sau serviciul este consumat, se realizează comparaţia între nevoia ce a determinat cumpărarea şi rezultatul obţinut în satisfacerea acestei nevoi”14. 2. Categorii de consumatori

Consumatorul are un rol important în cadrul mecanismului de piaţă, deoarece el este titularul cererii în raport de care operatorul economic oferă produse şi servicii, dar şi principalul destinatar al volumului de produse puse pe piaţă.

Însă, pentru o evaluare corectă a producţiei în raport cu nevoile de consum, trebuie cunoscută şi analizată structura consumatorilor, care evidenţiază tipurile de consumatori.

O primă categorie de consumatori este aceea a consumatorului individual, analizat în complexitatea sa şi ţinând seama de toate aspectele caracteristice vieţii sale. În acest sens, trebuie cunoscut nu numai nivelul de trai care determină nevoile sale biologice, dar şi pasiunile, preferinţele, obiceiurile şi aspiraţiile sale. În acest caz, decizia de cumpărare aparţine în exclusivitate consumatorului individual, fiind deci determinată de particularităţile vieţii lui ca individ.

Însă, consumatorul individual trebuie privit şi ca un consumator colectiv, pe de o parte, în calitatea lui de membru al unei familii, iar pe de altă parte, din punct de vedere al integrării lui în societate, ca membru al acesteia.

În literatura de specialitate15, familia este considerată cel mai complex tip de consumator, având în vedere faptul că nu reprezintă o sumă de consumatori individuali, ci un efect de sistem, cu proprietăţi mult amplificate faţă de cele asociate părţilor componente”.

Din această perspectivă, sunt avute în vedere necesităţile, dorinţele şi preferinţele tuturor membrilor de familie, în funcţie de priorităţile şi de aspectele economice şi financiare familiale. În cadrul familiei, decizia de cumpărare nu aparţine în mod individual fiecărui membru al familiei, ci ea este luată în mod comun de membrii ei.

Piaţa produselor şi serviciilor cunoaşte şi un alt tip de consumator colectiv reprezentat de organizaţiile, unităţile şi instituţiile care utilizează bunuri şi servicii pentru satisfacerea propriilor nevoi (şcoli, spitale, cămine, creşe, biserici), în raport de specificul activităţii lor. Acest tip de consumatori achiziţionează bunuri şi servicii, însă modalitatea de manifestare şi mecanismul de satisfacere a necesităţilor se deosebeşte de celălalt tip de consumator colectiv care este familia.

În literatura de specialitate16 se consideră că unităţile, organizaţiile şi instituţiile reprezintă „un segment de consumatori intermediari între producătorii primari şi consumatorii individuali finali” şi că, în ultimă instanţă „ceea ce produc şi oferă organizaţiile de consum ajunge tot la consumatorii individuali, aceştia determinând natura şi structura consumului”.

În ceea ce priveşte decizia la nivelul acestui tip de consumator colectiv, aceasta aparţine unei persoane sau structuri organizatorice determinate, care are sarcina de a analiza necesităţile colective în raport de structura, caracteristicile şi scopurile urmărite în activitate şi de a achiziţiona bunurile şi serviciile aflate pe piaţă.

Cunoaşterea tipurilor de consumatori, a necesităţilor lor specifice, determină producătorii şi prestatorii de servicii să diversifice în mod permanent oferta de produse şi servicii de pe piaţă, să îmbunătăţească performanţele produselor şi să ajusteze preţurile produselor şi serviciilor, astfel încât să satisfacă cerinţele consumatorilor.

3. Noţiunea de protecţie a consumatorului Într-o societate democratică, grija statului pentru cetăţenii săi, pentru asigurarea respectării şi

exercitării drepturilor lor fundamentale, a condiţiilor de muncă şi de viaţă se materializează în măsuri de protecţie care garantează condiţii de viaţă civilizate, moderne, adaptate specificului naţional şi eşalonate pe etape în raport de priorităţi şi ţinând seama de toate categoriile de populaţie.

O politică de protecţie socială coerentă, ancorată la realităţile economico-sociale ale unui stat necesită o evaluare corectă a economiei şi populaţiei, o previziune a evoluţiei dezvoltării economice în ansamblu pe termen mediu şi lung.

Politica de protecţie a consumatorilor reprezintă o componentă de bază a protecţiei sociale, care se materializează într-un sistem de norme imperative ce impun o anumită conduită operatorilor economici,

14 Robert Morar, Sisteme de protecţie a consumatorilor, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2000, p.22-23 15 V. Neagu, V. Ştefănescu, N. Teodorescu, „Consumatorii - dimensiuni şi semnificaţii” în „Comerţul modern” nr.3/1987, p.6. 16 Dumitru Patriche, Gheorghe M. Pistol, Gheorghe Albu, Luminiţa V. Pistol, Carmen Costea, Cristina Bucur, Protecţia Consumatorilor, Bucureşti, Editura Monitorul Oficial, 1998, p.51

Page 19: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 21

astfel încât cetăţeanul, în calitate de consumator şi partener pe piaţa bunurilor şi serviciilor să fie respectat şi protejat şi să poată acţiona atunci când interesele sale au fost încălcate17.

Se urmăreşte, astfel, descurajarea unui comportament abuziv din partea operatorilor economici, consideraţi pe piaţă profesionişti, prin instituirea unor măsuri represive, de natură a proteja consumatorul, considerat partea slabă, expusă riscurilor de achiziţionare a unor bunuri şi servicii necorespunzătoare din punct de vedere al calităţii.

În doctrină18 se consideră că „protecţia consumatorilor înglobează mai multe seturi de activităţi specializate, care au ca scop apărarea şi conservarea integrităţii bio-psiho-sociale a persoanei, în calitate de utilizator al bunurilor şi serviciilor distribuite sau comercializate prin intermediul reţelelor publice de ofertă socială sau prin piaţa naţională”.

Se apreciază că protecţia consumatorilor înseamnă:19

- protecţia împotriva riscurilor susceptibile de a afecta sănătatea şi securitatea consumatorilor; - protecţia împotriva riscurilor care ar putea aduce atingere intereselor economice ale consumatorilor; - asigurarea reparării prejudiciilor suferite de consumatori; - informarea şi educarea consumatorilor; - organizarea şi reprezentarea consumatorilor în scopul apărării intereselor lor. Necesitatea protecţiei consumatorilor a fost determinată de folosirea unor practici abuzive şi a unei

agresivităţi din partea operatorilor economici pentru promovarea şi vânzarea produselor lor, dar şi de punerea pe piaţă de către aceştia a unor produse necompetitive, defecte ori nefuncţionale la parametrii standard, care nu corespund astfel necesităţilor de consumator ale cetăţenilor. La nivelul Uniunii Europene, primul program de acţiune privind politica de protecţie a consumatorilor a fost prezentat de Comisia Europeană în anul 1975, care a fost adoptat în acelaşi an de Consiliul de Miniştri. Prin acest program20 se urmărea protejarea a cinci drepturi de bază ale consumatorilor, şi anume: dreptul la protecţia sănătăţii; dreptul la protecţia intereselor economice ale consumatorilor; dreptul la informare şi la educaţie; dreptul la despăgubiri şi dreptul la reprezentarea consumatorilor la nivel comunitar şi naţional.

Un moment important în evoluţia politicii de protecţie a consumatorilor l-a reprezentat Actul Unic European, care prevedea posibilitatea Comisiei de a propune măsuri de protecţie a consumatorilor comunitari, măsuri care până la acea dată erau de competenţa statelor membre. Potrivit art.100A, Comisia, când îşi formulează propuneri în domeniul sănătăţii, securităţii şi protecţiei consumatorilor, trebuie să aibă în vedere un nivel ridicat al acestei protecţii.

Tratatul de la Maastricht, prin art.129A (actualul art.153) a avut în vedere acţiuni privind protecţia sănătăţii, siguranţei şi intereselor economice ale consumatorilor, Comunitatea dobândind competenţă directă în acţiunea de protecţie a consumatorilor prin măsurile pe care le adoptă în constituirea pieţei interne. Noua orientare la nivel european a fost determinată de modificarea condiţiilor de piaţă, de multitudinea şi complexitatea produselor, uneori necorespunzătoare sub aspect calitativ, dar şi de publicitatea făcută acestora, care generează o presiune şi un dezechilibru în raporturile dintre consumatori şi producători în defavoarea consumatorului21.

Tratatul de la Amsterdam a întregit cadrul legislativ al politicii de protecţie a consumatorilor, reprezentat de art.3, 10 şi 153, prin preluarea celor două capitole noi din Tratatul de la Maastricht, respectiv „Sănătate publică” - Titlul X şi „Protecţia consumatorilor” - Titlul XI. Astfel, legislaţia primară europeană dă posibilitatea instituţiilor europene de a lua măsurile necesare în scopul promovării drepturilor consumatorilor la informare şi educaţie, fiind recunoscut şi dreptul acestora de a se organiza şi a-şi crea organizaţii proprii.

17 În Suedia funcţionează o Curte a pieţei, care este extrem de severă, de exemplu, în aprecierea metodelor de publicitate prin prisma intereselor consumatorilor. În anul 1971 a intervenit o lege care interzice clauzele contractuale excesive, iar Consiliul pieţei şi ombudsman-ul consumatorilor asigură respectarea ei - Mariana Boier, „Concurenţa neloială. Concept şi probleme de aplicare a legii” în „Revista de drept penal” nr.3/2006, p.79 18 Mariana Stanciu, Adina Mihăilescu, Mihnea Preotesi, Cristina Tudor, „Protecţia consumatorilor în România” în revista „Calitatea vieţii” nr.1-2/2005, p.138 19 Commentaire Mégret Le droit de la CE, Etudes Européennes, vol.8, Editions de ľUniversité de Bruxelles, 1996, p.48 20 Denumirea completă este „Programul preliminar al CEE pentru protecţia consumatorilor şi politica de informare” 21 Pentru amănunte, N. Diaconu, „Acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei consumatorului” în „Revista de drept comercial” nr.12/2003, p.11

Page 20: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

22 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

În Planul de acţiune adoptat la nivelul Uniunii Europene pentru perioada 1999 - 2001 au fost stabilite domeniile majore prioritare în care autorităţile comunitare şi cele naţionale trebuia să intervină în realizarea politicii de protecţie a consumatorilor22.

Pentru perioada 2000 - 2006, Strategia în domeniul consumatorilor a avut 3 obiective23 majore: un nivel înalt de protecţie a consumatorilor; implementarea eficientă a reglementărilor de protecţie a consumatorilor şi implicarea cetăţenilor în politicile comunitare prin organizaţiile de protecţie a consumatorilor.

În afara normelor primare cuprinse în tratatele constitutive, astfel cum au fost modificate, cadrul legislativ comunitar cuprinde, în cadrul legislaţiei secundare, directive, decizii, recomandări şi rezoluţii, care vizează probleme majore ale politicii de protecţie a consumatorilor, respectiv informarea, educaţia şi reprezentarea consumatorilor, protecţia sănătăţii şi siguranţa consumatorilor, protecţia intereselor economice ale consumatorilor, precum şi protecţia accesului consumatorilor la justiţie.

Acquis-ul comunitar cuprinde astfel, reglementări complete referitoare la condiţiile generale şi specifice de punere pe piaţă a produselor şi serviciilor, dar şi la modalităţile de achiziţionare a acestora pe piaţa unică europeană.

Regula generală de siguranţă prevede obligaţia producătorilor de a nu introduce pe piaţă decât produse sigure, care nu prezintă nici un risc. Producătorii sunt obligaţi să ţină seama de: caracteristicile produsului; efectele produsului respectiv asupra altor produse; prezentarea produsului, etichetarea, instrucţiuni de folosire; categoriile de consumatori supuse unui grad înalt de risc prin utilizarea produsului.

Stabilirea unor standarde minime comune pentru siguranţa alimentelor şi a unor reguli comune care vizează vânzarea la distanţă, vânzarea prin comis-voiajori, etichetarea, afişarea preţului de vânzare, ambalarea produselor sunt de natură să garanteze consumatorului din Uniunea Europeană că obţine produse sigure şi de calitate.

Marcajul „CE” constituie o metodă de certificare a faptului că produsele astfel marcate şi achiziţionate de consumatori sunt conforme cu standardele comunitare de calitate. În ceea ce priveşte cadrul instituţional existent la nivelul Uniunii Europene, acesta este bine structurat şi destul de complex, autorităţile comunitare promovând conceptul unei Europe cât mai apropiate de cetăţeni24. Sintagma „Europa cetăţenilor” este înţeleasă în sensul că „Uniunea Europeană este o construcţie pentru cetăţenii Europei şi că implică atât apropierea instituţiilor europene de cetăţeni, cât şi participarea sporită a acestora din urmă la afacerile comunitare”25. În acest sens, instituţiile şi organismele comunitare au colaborat pentru realizarea politicii de protecţie a consumatorilor cu grupurile de interese organizate la nivel comunitar şi naţional. Astfel, rolul de promovare a intereselor consumatorilor şi lobby la instituţiile europene revine Biroului European al Uniunilor Consumatorilor, care reuneşte 40 de organizaţii naţionale ale consumatorilor din 30 de ţări europene. Acesta colaborează cu instituţiile comunitare în definirea priorităţilor şi conceperea strategiilor din domeniul protecţiei consumatorilor. La acesta adăugăm Asociaţia Europeană pentru Coordonarea Reprezentării Consumatorilor, care reprezintă organizaţiile de consumatori în procesul de standardizare europeană, dar şi diferiţi actori privaţi organizaţi la nivel european, cum ar fi EUROCOOP. Un rol important la nivelul Comisiei l-a avut înfiinţarea, prin Decizia nr.250/95/CE a Comisiei Europene din 13 iunie 1995 a Comitetului pentru Consumatori, care reprezintă asociaţiile sau instituţiile naţionale şi regionale din fiecare stat membru, precum şi asociaţiile europene ale consumatorilor. Tot la nivelul Comisiei, a avut loc în anul 1997 o restructurare radicală a Directoratului General XXIV, care se ocupa de problemele consumatorilor şi de protecţia sănătăţii, restructurare care a fost aprobată de Consiliul European de la Luxembourg din decembrie 1997. Pentru informarea consumatorilor a fost înfiinţat Centrul European al Consumatorilor de la Dublin, care asigură informarea gratuită şi servicii de consultanţă privind drepturile consumatorilor. Centrul este finanţat în comun de Comisia Europeană şi Oficiul Directoratului Afacerilor Consumatorilor din Irlanda.

22 Domeniile majore vizau: reprezentarea şi educarea consumatorilor; promovarea siguranţei şi sănătăţii consumatorilor, precum şi protecţia intereselor economice ale consumatorilor printr-o legislaţie adecvată şi prin luarea în considerare a intereselor lor în alte politici comune (transport, telecomunicaţii, politica agricolă comună) 23 Politica privind protecţia consumatorilor, Seria Micromonografii - Politici europene, Institutul European din România în colaborarea cu EUROMED - Euro Mediterranean Networks din Belgia, 2005, tipărit la Master Print Super Offset, p.2 24 Pentru amănunte a se vedea Politica privind protecţia consumatorilor, p.5-7. 25 Dumitru Ţîncu, Drept comunitar general, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2007, p.31

Page 21: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 23

Centrul de Drept al Consumului din cadrul Universităţii Catolice Louvain la Neuve din Belgia este un monitor pentru Comisia Europeană al activităţii privind protecţia consumatorilor. Centrul îşi desfăşoară activitatea în cadrul Facultăţii de Drept şi are ca obiectiv participarea la realizarea programelor de cercetare şi instruire privind interesele consumatorilor. La nivel internaţional, Organizaţia Naţiunilor Unite şi Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) au creat standarde internaţionale pentru asigurarea calităţii şi securităţii alimentelor, care garantează că produsele firmelor ale căror linii tehnologice de producţie au o astfel de certificare sunt obţinute în condiţii controlate, conforme unui tipar bine definit, de o calitate „stas” şi sigure pentru sănătate. În anul 1962, Organizaţia Naţiunilor Unite a creat Comisia Codex Alimentarius26 cu rolul de a crea un cod alimentar care să asigure securitatea şi sănătatea consumatorilor. Standardele Codex vizează practicile igienice în industria alimentară, pesticide în alimente, aditivi alimentari, contaminanţi, etichetare, etc. În ţara noastră statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii, informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori. O serie de obligaţii sunt reglementate şi prin Codul consumului, care statuează că statul, prin autoritatea centrală cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor, are drept obiective: a) protecţia consumatorilor împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime; b) promovarea şi protecţia intereselor economice ale consumatorilor; c) accesul consumatorilor la informaţii complete, corecte şi precise asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor; d) educarea consumatorilor; e) despăgubirea efectivă a consumatorilor; f) sprijinirea consumatorilor sau a altor grupuri sau organizaţii reprezentative de a se organiza pentru a-şi expune opiniile în procesele de luare a unei decizii care îi priveşte; g) promovarea cooperării internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor şi participarea la schimburile rapide de informaţii; h) prevenirea şi combaterea, prin toate mijloacele, a practicilor comerciale abuzive şi a prestării serviciilor, inclusiv a celor financiare care pot afecta interesele economice ale consumatorilor.

Prin realizarea acestor obiective, politica privind protecţia consumatorilor contribuie la ridicarea calităţii vieţii prin punerea pe piaţă a unor bunuri şi servicii sigure, moderne şi competitive, care să satisfacă cerinţele de consum ale populaţiei.

În cadrul politicii de protecţie a consumatorilor, statul trebuie să asigure, prin măsuri adecvate: înlăturarea discriminărilor în domeniul servirii; întărirea sistemului de supraveghere a pieţei; asigurarea poziţiei dominante pe piaţă a consumatorului, precum şi aplicarea cu stricteţe a sancţiunilor operatorilor economici care periclitează prin produsele puse pe piaţă, sănătatea consumatorilor sau care prin reclamă mincinoasă determină opţiunea acestora pentru un anumit produs.

Statul trebuie să realizeze şi să încurajeze folosirea de programe menite să asigure consumatorilor o informare şi o educare corespunzătoare, pentru a permite acestora să acţioneze în mod distinct, în vederea unei alegeri corecte bazate pe o informare corespunzătoare asupra bunurilor şi a serviciilor şi să fie cunoscători ai drepturilor şi responsabilităţilor ce le revin.

Pornind de la problemele majore şi diverse ale consumatorilor, la stabilirea conţinutului programelor de protecţie a acestora trebuie să se ţină seama de o serie de factori prioritari27, cum ar fi: apărarea intereselor tuturor categoriilor de consumatori; cunoaşterea nevoilor reale ale consumatorilor şi diminuarea dezechilibrelor dintre diferitele categorii de consumatori. Legislaţia română privind protecţia consumatorilor cuprinde o serie de reglementări adaptate la condiţiile economiei româneşti de tranziţie, având ca bază recomandările ONU şi legislaţia comunitară în domeniu.

26 Comisia funcţiona ca un grup de lucru mixt format din reprezentanţi ai Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură şi ai Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate 27 Robert Morar, op. cit, p.45

Page 22: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

24 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Primul act normativ reprezentând reglementarea cadru în materie este Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor. Pa lângă acest act normativ, au fost adoptate şi alte reglementări speciale în diferite domenii circumscrise protecţiei consumatorilor. Astfel, Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii28 a fost adoptată ca urmare a amplului proces de armonizare a legislaţiei române cu normele europene, în concret cu Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993. Directiva consacră principiul transparenţei solicitând clauze scrise în contractele încheiate cu consumatorii, care să fie formulate într-un limbaj clar şi de o manieră non echivocă. Directiva cuprinde o listă anexă denumită lista neagră, care conţine cu titlu de îndrumare clauzele considerate abuzive. Prin dispoziţiile art.3 din reglementarea comunitară, se apreciază că o clauză dintr-un contract care nu face obiectul unei negocieri este considerată abuzivă când contrar cerinţelor de bună credinţă creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor ce decurg din contract. Aşa cum se arată în doctrină29, din definiţie rezultă că următoarele elemente sunt determinante: lipsa negocierii directe; încălcarea bunei credinţe şi existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Dispoziţiile Directivei sunt urmate îndeaproape de legea română30, care statuează în art.4 că o clauză contractuală este considerată ca fiind abuzivă dacă: - nu a fost negociată direct cu consumatorul; - creează, în detrimentul consumatorului, împreună cu alte prevederi din contract şi contrar bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. În aceeaşi ordine de idei, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. După modelul Directivei, legea română prezintă în anexă lista clauzelor considerate abuzive, însă lista are un caracter exemplificativ, nu limitativ, lucru ce rezultă din chiar redactarea art.4 alin.(4) al legii, care prevede că în anexă sunt redate „cu titlu de exemplu” clauzele considerate a fi abuzive. Clauzele astfel exemplificate au însă un caracter imperativ. Fără a reda în întregime lista anexată legii, menţionăm că sunt considerate clauze abuzive prevederile contractuale care: - dau dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral clauze contractuale, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract; - obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului; - obligă consumatorul să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, chiar şi în situaţia în care comerciantul nu şi le-a îndeplinit pe ale sale; - dau dreptul comerciantului să prelungească automat un contract încheiat pe o perioadă determinată, prin acordul tacit al consumatorului, dacă perioada limită până la care acesta putea să îşi exprime opţiunea a fost insuficientă; - dau dreptul comerciantului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor şi serviciilor care urmează să fie furnizate, termenele de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu; - dau dreptul comerciantului să constate unilateral conformitatea produselor sau serviciilor; - dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale; - restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a pretinde despăgubiri, în cazul în care comerciantul nu-şi îndeplineşte obligaţiile contractuale; - obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant. În ceea ce priveşte sensul interpretării clauzelor, spre deosebire de regula instituită de art.983 Cod civil, conform căreia în cazul în care rămân îndoieli contractul se interpretează în folosul celui care s-a obligat, potrivit Legii nr.193/2000 clauzele contractuale îndoielnice vor fi interpretate în favoarea

28 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1014 din 20 decembrie 2006 29 Juanita Goicovici, Dreptul consumaţiei, op. cit., p.74 30 Pentru mai multe amănunte a se vedea Monna Lisa Belu Magdo, „Clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori” în „Revista de drept comercial” nr.12/2006, p. 9-15

Page 23: Problematica actelor în executare

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 25

consumatorului. Principiul îl regăsim şi la nivel comunitar, consacrat în art.5 al Directivei 93/13/CEE, care prevede că, în caz de îndoială cu privire la sensul vreunei cauze, prevalează interpretarea în favoarea consumatorului. Ca şi Directiva, legea română reglementează o sancţiune specifică pentru clauzele abuzive, şi anume „reputarea clauzei ca nescrisă”31. În ceea ce priveşte securitatea generală a produselor, Legea nr.245/200432 transpune în legislaţia română Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranţa generală a produselor33. Directiva impune profesioniştilor participaţi la lanţul de distribuţie, în măsura în care activităţile lor pot afecta proprietăţile de siguranţă ale unui produs, o exigenţă generală de securitate şi anume obligaţia de a nu scoate pe piaţă decât produse sigure. Obligaţia generală de securitate este completată de obligaţii secundare în sarcina producătorilor şi a distribuitorilor, ca de exemplu, obligaţia de a urmări evoluţia comportării produsului după punerea lui pe piaţă, obligaţia de a divulga orice informaţie privitoare la riscurile legate de produs şi cea de a lua măsurile necesare, prin retragerea produsului de pe piaţă, pentru a preveni accidentele sau pentru a limita riscurile, obligaţia de informare a consumatorilor.

Directiva defineşte noţiunile de produs, produs sigur, producător, noţiuni care de altfel, au fost preluate şi de legiuitorul român, şi stabileşte situaţiile în care producătorul poate fi exonerat de răspundere. Directiva impune o serie de obligaţii statelor membre, cum ar fi punerea în funcţiune a unui cadru instituţional adecvat, prin care să se asigure că produsele oferite consumatorilor respectă condiţiile de securitate definite de textul comunitar. Directiva organizează un sistem de schimb rapid de informaţii obligatorii între statele membre în caz de pericol serios şi imediat cauzat de produse periculoase care circulă pe piaţă. Legea română este conformă dispoziţiilor comunitare, stabilind obligaţii exprese pentru producători, pentru distribuitori şi pentru prestatorii de servicii, definind totodată, noţiunile cu care operează. Legea nr.245/2004 reglementează procedura pentru realizarea schimbului de informaţii în situaţiile de intervenţie rapidă cu reţeaua europeană a autorităţilor competente din statele membre ale Uniunii Europene.

Pentru aplicarea eficientă şi unitară a legislaţiei în domeniu a fost înfiinţată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor34, organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului şi în coordonarea ministrului pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor coordonează şi realizează strategia şi politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor, acţionând pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează sănătăţii, securităţii sau intereselor economice ale consumatorilor şi evaluează efectele pe piaţă ale sistemelor de supraveghere a produselor şi serviciilor destinate acestora. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este autoritatea română competentă pentru supravegherea pieţei în ceea ce priveşte conformitatea produselor cu cerinţele generale de securitate. Aceasta poate aplica amenzi, ca sancţiune pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de lege, dar poate aplica sau propune şi unele sancţiuni complementare, însă numai cu respectarea principiilor liberei circulaţii a produselor şi serviciilor pe piaţă, astfel încât să pună în aplicare măsuri proporţionale cu gravitatea riscului şi luând în considerare principiul precauţiei.

Totodată, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a fost desemnată ca punct naţional de contact în reţeaua europeană a autorităţilor competente ale statelor membre ale Uniunii Europene în materie de securitate a produselor - RAPEX. Sistemul RAPEX este un sistem rapid de schimb de informaţii la apariţia unui risc grav. Orice acord stabilit în reţeaua europeană RAPEX în materie de securitate a produselor trebuie să fie bazat pe reciprocitate şi să includă prevederi de confidenţialitate a informaţiei corespunzătoare celor care sunt aplicabile de statele membre ale Uniunii Europene.

31 Directiva 93/13/CEE reţine în art.6 că statele membre trebuie să asigure mijloacele adecvate şi eficace pentru a evita ca prevederile contractuale abuzive să „lege” pe consumator. În Franţa, reputarea clauzei ca nescrisă este un mijloc frecvent de protejare a „părţii slabe”. În dreptul intern, Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii prevede că asemenea clauze „nu vor produce efecte”, sintagmă care în doctrină a fost considerată o „stângăcie lingvistică evidentă”, deoarece s-ar putea înţelege că aceste clauze se nasc, totuşi, valabile 32 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.360 din 9 mai 2004 33 Directiva a fost publicată în JO L11 din 15 ianuarie 2002 34 Organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului este reglementată prin Hotărârea Guvernului nr.748/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.480 din 18 iulie 2007

Page 24: Problematica actelor în executare

PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIV

de-a lungul timpului

Unificarea Codului civil şi a celui de procedură civilă, un remarcabil rezultat al conlucrării fructuoase dintre membrii şi consilierii

temporari ai Consiliului Legislativ interbelic

Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU Preşedinte de Secţie consilier Consiliul Legislativ Consiliul Legislativ 1. Unificarea Codului civil şi a Codului de procedură civilă s-a aflat în atribuţia Secţiunii a II-a a

Consiliului Legislativ interbelic. Această unificare era deosebit de necesară, avându-se în vedere că sub aspect legislativ România avea, după primul război mondial, aspectul unui mozaic juridic. În fiecare provincie alipită exista o legislaţie proprie, aşa că pe teritoriul ţării întregite erau în vigoare nu mai puţin de 13 coduri. Pentru unificarea Codului civil şi a Codului de procedură civilă s-a depus o muncă titanică care s-a întins pe perioada 1926 – 1940, în care au fost implicaţi reputaţi preşedinţi de secţie, consilieri şi referenţi ai Consiliului Legislativ interbelic, dar şi eminenţi jurişti-civilişti din afara Consiliului Legislativ, care au fost cooptaţi în calitate de consilieri temporari. La elaborarea şi redactarea noului Cod civil au lucrat specialiştii în domeniu ai Consiliului Legislativ, precum: Mihail Eliescu, Ştefan Laday, Mihai Măgureanu, Petre Paul Anca, Octavian Ionescu, Salvator Brădeanu, Grigore Ştefănescu, Virgil Economu şi Raul Teodorescu, care au avut în permanenţă în vedere şi ultimele lucrări apărute pe plan mondial care abordau această ramură juridică atât de importantă. Dar în decursul anilor, în vederea finalizării acestui cod s-a apelat şi la sprijinul consilierilor temporari A. Alexiu, Alexandru Cerban şi George Plastara. Pentru realizarea noului Cod de procedură civilă, din Consiliul Legislativ interbelic au fost angrenaţi cunoscuţii jurişti Alexandru Varzar, Grigore Ştefănescu, Nicolae Solomon, Eliza Maria Mateescu, Ştefan S. Popp, Alfons Furtună şi Titu D. Hâncu. La redactarea acestui cod, care practic nu era decât un capitol desprins din dreptul civil şi al cărui scop era de a stabili şi apăra dreptul cetăţenilor înaintea justiţiei, şi-au adus o contribuţie preţioasă şi consilierii temporari Emil Dan, avocat, A. Alexiu, precum şi Corneliu Botez, Temistocle Bocancea şi Constantin Al. Viforeanu, consilieri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dintre care ultimul dintre aceşti trei consilieri a ajuns procuror general al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La unificarea Codului civil şi a Codului de procedură civilă au contribuit şi consilierii temporari Gheorghe Buzdugan, membru de onoare al Academiei Române, Constantin I. Nicolaescu, fost preşedinte al Senatului, Istrate Micescu, fost ministru de externe şi ministru al justiţiei, Alfred Juvara, Traian Ionescu, Ion Coroi, Spiridon Popescu. De remarcat că şedinţele în care se dezbăteau mai ales problemele privind elaborarea noului Cod civil erau uneori prezidate de ministrul justiţiei sau de către subsecretarul de stat al Ministerului Justiţiei.

Calea îndelungată, presărată cu obstacole, parcursă de specialişti pentru elaborarea noului Cod civil şi a noului Cod de procedură civilă a fost în mod clar punctată, pas cu pas, în rapoartele anuale de activitate ale Consiliului Legislativ interbelic prezentate de Prim-preşedintele Consiliului Legislativ Alexandru N. Gane. Aceste rapoarte evidenţiază eforturile depuse de membrii Consiliului Legislativ interbelic, dar şi de consilierii temporari ai acestei instituţii juridice de elită pentru unificarea Codului civil şi a Codului de procedură civilă. Astfel, în discursul ţinut de Alexandru N. Gane, cu ocazia împlinirii primului an de la crearea Consiliului Legislativ interbelic, se arăta: În competenţa Secţiunii a II-a pe care am cinstea să o prezidez îi este dată unificarea legiuirilor de drept privat, adică a Codului civil, a Codului de procedură civilă şi a Codului comecial cu procedura sa deosebită. La Codul de procedură civilă, a cărei urgentă unificare se impune, lucrează de la început o comisiune compusă din doi consilieri permanenţi ai Secţiunii, d-nii Grigore Ştefănescu şi Varzariu, din consilierii temporari, d-nii Em. Dan, Corneliu Botez şi Spiridon Popescu şi din d-nii referenţi Solomon, Mateescu şi Alf. Furtună. Comisiunea aceasta care ţine zilnic şedinţe a redactat până acum textele următoarelor materii: Competenţa tribunalelor şi a judecătoriilor în materie civilă şi comercială, capacitatea părţilor de a sta în judecată, acţiunea şi comunicarea ei, întâmpinarea,

26 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Page 25: Problematica actelor în executare

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 27

şedinţele şi poliţia lor, ordonanţele prezidenţiale, asigurarea probelor (ancheta in futurum), verificarea de scripte şi proba cu martori.

În materia aşa de vastă a Codului civil, am sfârşit actele de stare civilă, domiciliul şi absenţa a cărei formulare în texte de lege e pe cale de a fi făcută. În studiul acestor materii ne-a fost de un preţios ajutor anteproiectul lucrat de Primul Preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie, domnul G. Buzdugan şi luminile consilierilor temporari d-nii C. Nicolaescu şi Alfred Juvara. De asemenea avem aproape gata expunerea de motive a actelor de stare civilă şi a domiciliului. Pentru celelalte materii ale Codului civil din lipsă de consilieri cu care să putem alcătui comisiunile de studii şi de prepararea anteproiectelor, deoarece nu mai rămăsese la secţie decât trei consilieri permanenţi, iar vasta materie a Codului civil trebuia atacată pe deosebitele ei capitole, pentru ca să mergem mai repede, am făcut apel la consilierii temporari, toţi profesori de universitate, care au binevoit să se însărcineze fiecare cu o anumită parte, după specialitate, asupra căreia să ne facă un raport privind chestiunea, sub toate laturile, a dreptului comparat, a legislaţiei existente în provinciile alipite, a doctrinei şi a jurisprudenţei. Şi aici, d-lor, am mulţumirea de a vă anunţa că multe din rapoarte au şi fost depuse, astfel avem pe acela al d-lui profesor Plastara, asupra căsătoriei şi a divorţului în studiul căruia vom intra cât de curând, a d-lui profesor Cerban asupra paternităţii şi filiaţiunii, a d-lui profesor Traian Ionescu asupra tutelei, interdicţiei şi consiliului judiciar. Mai aşteptăm cu nerăbdare raportul d-lui profesor Istrate Micescu, care ne-a făgăduit o lucrare cu caracter general asupra transformărilor Codului civil, a d-lui profesor Coroi asupra contractelor matrimoniale şi raportul d-lor referenţi titulari Măgureanu şi Eliescu, precum şi a d-lui Anca, referent stagiar, care ca muncă suplimentară şi-au luat angajamentul de a trata anumite părţi din materia obligaţiunilor1.

După un an de zile, s-au făcut o serie de progrese în direcţia unificării Codului civil. Astfel, în discursul rostit de Prim-preşedintele Consiliului Legislativ, Alexandru N. Gane, la deschiderea celui de al 3-lea an de activitate a Consiliului Legislativ interbelic se arăta: În ce priveşte lucrările Codului civil, actele de stare civilă revăzute din nou în cursul acestui an au primit cu cinste botezul dezbaterilor parlamentare, fiind votate aproape fără de nicio modificare de către maturul corp. Am terminat de asemenea materia persoanelor, a absenţei, domiciliului, căsătoriei, divorţul, filiaţiunea şi o bună parte din adopţiune, aşa că foarte curând vom putea declara isprăvită întreaga Carte I a Codului civil. Codul civil e la temelia tuturor legilor fiindcă reprezintă dreptul comun al ţării. El guvernează familia şi succesiunile, proprietatea şi cele mai multe dintre contracte. Un asemenea cod e menit dar să aibă o importanţă şi durată alta decât legile curente care evoluează mai uşor sub presiunea nevoilor de toate zilele. În studiul dar amănunţit a diverselor sale materii, de care ne-am ocupat până acum, am ţinut seama nu numai de evoluţiunea socială şi de noile sale concepţii juridice, dar încă şi de starea dreptului în provinciile alipite, căutând să întărim situaţiile câştigate. Astfel, pentru a nu cita decât câteva exemple: În capitolul absenţei, Consiliul a adoptat principiul declaraţiunii morţii celor dispăruţi, cunoscut în legiuirile în vigoare din Ardeal şi Bucovina. Până la data stabilită prin hotărâre judecătorească drept moment al morţii, cel dispărut va fi prezumat din punct de vedere juridic în viaţă; după această dată decesul fiind prezumat, toate consecinţele ce decurg din acest fapt juridic vor putea fi invocate.

În reglementarea căsătoriei am luat şi avizul asociaţiilor feministe care prin delegatele lor, doamnele Alexandrina Cantacuzino, Calipso Botez, Elena Meisner, Hortansa Satmary şi altele, au binevoit să ia parte activă la înseşi discuţiunile foarte interesante ce le-am făcut aici. Ca rezultat al acestor discuţiuni, Consiliul a declarat logodna drept izvor de obligaţiuni ca şi în Ardeal, a cărei rupere nejustificată îndrituieşte acţiunea în daune interese. Am reglementat condiţiunile de fond ale căsătoriei şi sancţiunea lor legală. Recăsătoria soţilor divorţaţi nu a mai fost oprită. În temeiul principiului constituţional al egalităţii juridice a sexelor, consimţământul unuia din cei chemaţi să autorizeze căsătoria descendenţilor minori l am declarat suficient. Contractarea căsătoriei am uşurat-o prin faptul că după ce publicaţiunile au fost săvârşite, celebrarea poate fi făcută de orice ofiţer al stării civile. În ce priveşte efectele căsătoriei, am redus cu totul puterea maritală. Femeia rămâne stăpână pe administrarea patrimoniului său şi stăpână în alegerea şi exercitarea unei profesiuni. Am păstrat numai obligaţiunea unui domiciliu de coabitare, şi pentru necesităţile conducerii vieţii conjugale şi administrarea patrimoniului comun am lăsat bărbatului această direcţiune, iar mandatul tacit, recunoscut de jurisprudenţă soţiei cu privire la raporturile de drept ce izvorau din conducerea zilnică a gospodăriei, l-am transformat în mandat legal. Divorţul a fost admis în principiu numai ca sancţiune a faptelor de care s-a făcut vinovat unul din soţi. În consecinţă, divorţul prin consimţământ mutual a fost înlăturat. Cauzele de divorţ, în genere prea larg interpretate, a injuriilor grave,

1 Alexandru N. Gane - Discursul ţinut cu ocazia împlinirii primului an de la crearea Consiliului Legislativ, în: „Curierul Judiciar” nr.7, 1927, p.3.

Page 26: Problematica actelor în executare

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

28 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

au fost reglementate în mod restrictiv. Procedura divorţului va fi procedura ordinară în afară numai de derogările absolut necesare impuse de natura acestei instituţiuni.

În capitolul filiaţiunii, am şters inechitatea consacrată de vechiul cod, care excludea stabilirea filiaţiunii naturale. Cercetarea paternităţii nelegitime, admisă numai în cazul raptului, Consiliul a îngăduit-o în toate cazurile în care prezumţia paternităţii rezultă cu aceeaşi tărie. Din punct de vedere al efectelor filiaţiunii naturale, am recunoscut acestor copii un drept în succesiunea tatălui, dar pentru a păstra tot prestigiul căsătoriei, am crezut că acest drept trebuie să fie ceva mai restrâns decât acel al copiilor legitimi şi nici nu i-am socotit rude faţă de rudele tatălui lor. Am dat astfel acestor obijduiţi de soartă putinţa de a avea un tată cunoscut, care să fie obligat să-i crească şi să-i îngrijească, să-i poarte numele său, iar la moarte să aibă şi un drept de moştenire, în concurenţă cu ceilalţi copii legitimi. Consiliul de asemenea a admis că legitimarea copiilor naturali poate avea loc chiar dacă stabilirea filiaţiunii e posterioară căsătoriei părinţilor şi de asemenea ea poate fi pronunţată de justiţie chiar când a fost promisiune de căsătorie, care însă nu a fost săvârşită din cauza morţii uneia din părţi.

Acestea sunt în foarte puţine cuvinte unele din modificările pe care le-a adoptat Consiliul în materiile ce le-a lucrat şi care însemnează un pas important în evoluţiunea dreptului şi în starea actualei legislaţiuni2.

În acelaşi discurs, Alexandru N. Gane s-a referit şi la stadiul în care se afla elaborarea noului Cod de procedură civilă, după cum urmează: Cât priveşte Codul de procedură civilă, care nu-i decât un capitol desprins din dreptul civil şi al cărui scop este de a stabili şi apăra dreptul nostru înaintea justiţiei, comisiunea compusă din domnul consilier permanent Vărzaru, ca preşedinte, domnii consilieri temporari Em. Dan, Corneliu Botez şi Bocancea, asistată şi ajutată şi de domnii referenţi ai acestei secţiuni, a terminat şi coordonat întreaga materie a procedurii propriu-zise, precum şi o bună parte din execuţiunea silită, până la urmărirea imobiliară. Comisiunea care a lucrat cu atâta asiduitate a avut de întâmpinat însă multe greutăţi. Deoarece atât Codul civil cât şi cel comercial nu erau încă unificate, comisiunea a trebuit să examineze diferitele dispoziţiuni de fond care sunt în strânsă legătură cu judecata şi al căror loc era în unul din celelalte două coduri. În acest anteproiect al procedurii civile s-a înglobat în afară de procedura în materie comercială şi legea judecătoriilor de ocoale, aşa cum se găsesc tratate în codurile de procedură din ţinuturile alipite. Ideea de bază de care a fost condusă comisiunea în lucrarea sa a fost aceea a organizării unei proceduri cu forme cât mai simple, asigurând accelerarea judecăţilor şi punând la îndemâna justiţiabililor, cu cât mai puţine cheltuieli, instanţele menite cu distribuirea justiţiei. În acest scop, s-a căutat să se dea o cât mai mare extensiune competenţei judecătoriilor, pentru ca justiţiabilii lipsiţi de mijloace să se poată judeca la instanţele cele mai apropiate de nevoile lor. În curând anteproiectul astfel pregătit va veni la discuţiunea Secţiunii a II-a şi ne vom da toate silinţele, ca în acest semestru chiar, să putem sfârşi proiectul de unificare a Codului de procedură civilă3.

În discursul rostit la deschiderea celui de al 4-lea an de activitate a Consiliului Legislativ, Alexandru N Gane s-a referit la munca depusă de comisia care pregătea anteproiectul Codului de procedură civilă, comisie condusă de consilierul permanent Alexandru Varzar, asistat de Eliza Maria Mateescu, Nicolae Solomon, Alfons Furtună şi Titu D. Hâncu, referenţi şi din care mai făceau parte Emil Dan, avocat, C. Viforeanu şi T. Bocancea, consilieri la Curtea de Casaţie, ca membrii temporari. De altfel, Alexandru N. Gane relata: Preocuparea principală a acestei comisiuni este organizarea unei proceduri de judecată cât mai simple, mai puţin costisitoare, cu termene scurte, reducând multe din formele greoaie şi inutile, evitând surprinderile adversarului, eliminând nulităţile şi decăderile acolo unde o bună disciplină nu reclamă forme stricte. S-a căutat de asemenea să se reducă numărul prea mare al citaţiilor, adoptând principiul că partea care a fost odată citată şi a fost prezentă în instanţă să nu mai fie chemată în tot cursul procesului înaintea aceleiaşi instanţe. De asemenea, dacă partea se prezintă la termen fără de citaţii prezenţa ei acoperă viciul procedural. Această comisiune a terminat atât partea referitoare la legarea instanţei, cât şi aceea a judecăţii propriu-zise. Acuma în urmă a studiat materia execuţiunii silite, alcătuind textele privitoare la execuţiunea mobiliară, poprire şi execuţiunea imobiliară, căutând şi aici simplificarea formelor, scurtarea termenelor şi înlăturarea şicanelor. Mai rămân numai procedurile speciale pentru ca comisiunea să-şi fi îndeplinit întreaga sa sarcină. O parte însemnată din acest anteproiect l-am şi adus, în cursul acestui an chiar, în dezbaterea Secţiunii a II-a, şedinţe ce am întrerupt numai la cererea comisiunii de a-i da răgazul necesar pentru terminarea cât mai repede a întregii sale opere. Sper deci domnilor, deşi nu voiesc să-mi angajez prea mult cuvântul, fiindcă îmi dau bine seama de greutăţile ce le întâmpinăm la o lucrare de importanţa 2 Nicolae N. Gane - Din activitatea Consiliului Legislativ. Discurs rostit la deschiderea celui de al 3-lea an de activitate a Consiliului Legislativ, Bucureşti, 1928, p.7-10. 3 Idem, p.10-11.

Page 27: Problematica actelor în executare

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 29

acesteia, de câtă încordare de spirit şi de muncă este nevoie pentru a găsi soluţiunile cele mai bune, formulele cele mai fericite, a armoniza toate textele, a prevedea toate ipotezele, a îngriji şi stilul şi preciziunea limbii; dar cu toată ezitarea mea, îndrăznesc totuşi să sper că până la sfârşitul anului acestuia să vă dăm şi proiectul Codului de procedură civilă unificat4.

Pe de altă parte, Alexandru N. Gane evidenţia: Tot pe umerii Secţiunii a II-a cade încă şi pregătirea Codului civil. Cu toată aglomerarea lucrărilor nu am neglijat niciun moment şi prepararea acestui cod menit să steie ca piatră unghiulară la temelia tuturor legiuirilor noastre. Din cauza importanţei Codului civil am crezut necesar să-l dau încă de la început în cercetarea însăşi a plenului acestei secţiuni. Ajutaţi de eminenţii noştri referenţi domnii M. Măgureanu, M. Eliescu şi Paul Anca, cu concursul domnilor consilieri temporari Gr. Ştefănescu, A. Alexiu, A. Cerban şi G. Plastara, întreaga Carte I-a despre persoane va fi în curând terminată. Această parte a codului e de altfel poate cea mai importantă şi desigur cea mai delicată, căci e cea mai specifică ţării, unde a trebuit să ţinem mai ales seama de tradiţii, de starea de cultură şi dezvoltarea poporului nostru. Suferim evident o întârziere, dar foarte explicabilă în pregătirea Codului civil, căci reduşi cum suntem ca număr şi împărţiţi, cum aţi văzut, pe atâtea fronturi pentru a lucra în acelaşi timp la trei coduri judecătoreşti aşa de importante ce se leagă strâns între ele şi care toate trebuiesc dezbătute în plenul secţiunii, nu am avut posibilitatea de a lucra cu aceeaşi vigoare în toate cele trei direcţiuni.

În ce priveşte materiile preparate în acest an, Consiliul a reglementat instituţiunea adopţiunii şi aceea a autorităţii părinteşti, care a suferit însemnate modificări. Între altele am decis ca autoritatea părintească să nu ia sfârşit decât prin moartea ambilor părinţi. În temeiul principiului constituţional al egalităţii sexelor din punct de vedere al drepturilor civile, părinţii vor exercita, de comun acord, drepturile asupra persoanei copilului lor şi numai în caz de dezbinare va hotărî instanţa tutelară. Am declarat valabile clauzele contractului matrimonial prin care se determină confesiunea copiilor ce se vor naşte. Pe de altă parte, interesele copilului necesitând o unitate în administraţiune, patrimoniul său va fi condus de unul singur dintre părinţi. În tăcerea contractului matrimonial, acest drept va aparţine tatălui. Puterile însă de administraţiune vor fi strict reglementate, înlăturându-se lacunele primejdioase din actualul cod, iar actele importante se vor face numai sub controlul instanţei tutelare. În special s-au admis măsurile de asigurare, consacrate de legislaţiunea provinciilor alipite, cu privire la bunurile mobile şi numerariu. Am păstrat dreptul de folosinţă dar l-am mărginit potrivit intereselor copilului. Organizarea tutelei a suferit de asemenea însemnate modificări faţă de dispoziţiunile actuale ale Codului Vechiului Regat. S-a desfiinţat tutela legală ca reminiscenţă a vechilor concepţiuni ce nu mai corespund intereselor minorului. Administraţia bunurilor a fost îngrădită de cât mai multe garanţii. Iar pentru o mai bună protecţiune a intereselor minorului, am instituit un organ de control permanent, instanţa tutelară, care va îndeplini atribuţiile ce incumbau până azi consiliului de familie, consiliu ce l-am redus la un rol pur consultativ numai cu privire la numirea tutorelui sau chestiunile ce interesează persoana minorului.

Prin terminarea cărţii referitoare la persoane şi organizarea familiei, vom face astfel un pas mare în unificarea Codului nostru civil, cu atât mai mare cu cât cred că această parte ar putea fi uşor aplicată, fără de inconveniente şi fără de neapărata aşteptare a terminării întregului cod. De altfel, am avut grijă de a stabili legătura între textele corespunzătoare din celelalte materii. Ceea ce ne rămâne e desigur foarte mult şi cu deosebire important. Munca noastră sper totuşi că va putea fi considerabil redusă, graţie împrejurării că un comitet franco-italian, compus din cei mai iluştrii jurişti ai Franţei şi Italiei, a elaborat, după aproape zece ani de studii, un proiect al obligaţiunilor, care acum de curând a văzut lumina zilei. Comunitatea de drept şi de interese care ne leagă de aceste două ţări surori ne obligă desigur ca unificarea ce o vom face în această parte a codului să treacă peste graniţele ţării, ca să incorporăm chiar acest proiect în însăşi legislaţia noastră. În acest mod mai mult de jumătate din Codul civil va putea fi, la rândul lui, repede terminat5.

În anul următor, Alexandru N. Gane a trecut din nou în revistă munca depusă la Consiliul Legislativ pentru alcătuirea noilor coduri. Cu privire la unificarea Codului civil, în discursul rostit la deschiderea celui de al 5-lea an de activitate a Consiliului Legislativ, Alexandru N. Gane preciza: Codul civil, Cartea I-a referitoare la persoane, în care intră atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice, este terminată. De asemenea şi Cartea II-a, referitoare la dreptul familiei, în care se cuprinde căsătoria, rudenia, tutela, curatela şi administraţiunea provizorie, încă este terminată. În legătură cu materia tratată în aceste două Cărţi, s-a mai lucrat: incapacitatea contractuală, adică efectele actelor încheiate de incapabili; dreptul de moştenire a soţului supravieţuitor; proiectul de lege modificator al legii alienaţilor. De asemenea 4 Alexandru N. Gane - Din activitatea Consiliului Legislativ. Discurs rostit la deschiderea celui de al 4-lea an de activitate a Consiliului Legislativ, Bucureşti, 1929, p.12-13. 5 Idem, p.13 – 16.

Page 28: Problematica actelor în executare

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

30 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

dispoziţiunile procedurale referitoare: la înscrierea persoanelor juridice; la cazurile matrimoniale ca opoziţiuni la căsătorie; la interdicţiune; la declaraţiunea de moarte şi administraţia provizorie a averii celor dispăruţi; la adopţiune şi tutelă.

O comisiune compusă din domnii: consilier permanent M. Măgureanu, referenţii titulari M. Eliescu, Paul Anca şi referenţii stagiari Raul Teodorescu şi V. Economu, cu o asiduitate vrednică de toată lauda, a făcut în cea mai mare parte şi coordonarea textelor. Mai urmează încă să fie lucrat: 1) Regimul matrimonial, care îşi va lua locul în Cartea II-a, despre dreptul familiei, astfel cum figurează în Codul civil elveţian, în Codul civil brazilian şi în Codul civil german. 2) Legea de punere în aplicare a Cărţilor I-a şi a II-a (despre persoane şi despre dreptul familiei), pentru a stabili legătura între dispoziţiunile celor 4 legiuiri în vigoare şi dispoziţiunile proiectului. Dacă la acestea adăugăm materia obligaţiunilor şi contractelor, traduse după proiectul franco-italian, şi care în vederea unei unificări internaţionale, vom căuta să o incorporăm fără de întârziere şi desigur aproape în întregime în proiectul Codului nostru civil, putem zice cu toată convingerea că partea cea mai însemnată din această enormă lucrare va fi astfel dusă până la capăt6.

După cum Alexandru N Gane arăta în acelaşi discurs: Comisiunea instituită la Secţiunea a II-a, sub preşedinţia domnului consilier permanent A. Varzar, având ca membri temporari pe domnii Em. Dan, Gr. Ştefănescu, A. Alexiu şi consilierii Curţii de Casaţie domnii Bocancea şi Viforeanu, asistaţi de domnii referenţi N. Solomon, A. Furtună, doamna Mateescu şi T. Hâncu, a terminat încă de astă toamnă anteproiectul Codului de procedură civilă, lucrare care a şi intrat în studiul Secţiunii a II-a. Astăzi acest cod, tot aşa de important ca şi celelalte două [civil şi comercial], dar poate chiar mai subtil, fiindcă tinde să pună în mişcare şi să dea suflet principiilor de drept, este la rândul lui pe cale de a fi sfârşit, căci din întreaga lucrare a procedurii propriu-zise nu a mai rămas de examinat decât materia probelor, partea referitoare la recursul la tribunal, arbitri şi revizuire. Deşi nu mai voiesc să fac nicio profeţie, vă pot totuşi anunţa, cu toată încrederea, că până la vacanţa mare, întreaga materie a Codului de procedură va fi dusă până la capăt, iar la sfârşitul anului acesta, ultima revizuire a textelor fiind făcută, vă vom putea da şi anteproiectul Codului de procedură civilă unificat7.

În cursul anului 1930, s-au depus noi eforturi pentru finalizarea atât a anteproiectului Codului civil, cât şi a anteproiectului Codului de procedură civilă. Această situaţie a fost prezentată de Alexandru N. Gane în discursul rostit la deschiderea celui de al 6-lea an de activitate a Consiliului Legislativ, după cum urmează: Referitor la Codul civil, încă primele două cărţi privitoare la persoane şi la dreptul familiei sunt terminate şi completate prin reglementarea regimurilor matrimoniale, care se găsesc în strânsă legătură cu materia căsătoriei şi prin alcătuirea titlului preliminar. Fără de îndoială că un cod civil face un tot organic. De aici necesitatea în o bună tehnică legislativă, ca un asemenea cod să nu fie fragmentat şi diferitele sale părţi să nu fie puse în vigoare fiecare în parte, pe măsură ce sunt elaborate. Cu toate acestea, dată fiind nevoia ce am arătat-o a unei accelerări a unificării legislative şi ţinând seama de eventualitatea unei dorinţe a legiuitorului de a pune în vigoare primele două cărţi, care împreună ar putea alcătui un cod al persoanelor şi familiei, comisiunea Secţiunii a II-a a Consiliului Legislativ, fără de a aştepta sfârşirea pe de-a întregul a lucrărilor de unificare, a elaborat un amănunţit anteproiect pentru punerea de îndată în aplicare a acestor părţi din Codul civil. Anteproiectul de Cod civil astfel întocmit va vedea şi el în foarte scurt timp lumina tiparului8.

Pe de altă parte, Alexandru N. Gane preciza: Şi acest anteproiect de procedură în care am pus la contribuţiune toate deosebitele noastre legiuiri, spicuind din ele ceea ce ni s-a părut mai practic şi mai potrivit scopului ce urmăream, reprezintă un pas înainte pentru asigurarea unei cât mai serioase şi mai grabnice judecăţi. În curând, Vi-l vom înainta, Domnule Ministru [al Justiţiei]9, sub formă de anteproiect spre a fi dat tiparului, ca să poată astfel primi botezul focului, critica juriştilor, care ne vor semnala, desigur, lipsurile şi nepotrivirile ce o asemenea operă poate încă avea10.

După cum arăta Alexandru N. Gane în cuvântarea rostită la deschiderea celui de al 7-lea an de activitate a Consiliului Legislativ, anteproiectul Codului de procedură civilă, în partea referitoare la

6 Alexandru N. Gane - Din activitatea Consiliului Legislativ. Discurs rostit la deschiderea celui de al 5-lea an de activitate a Consiliului Legislativ, Bucureşti, 1930, p.7-8. 7 Idem, p.17 8 Alexandru N. Gane - Din activitatea Consiliului Legislativ. Discurs rostit la deschiderea celui de al 6-lea an de activitate a Consiliului Legislativ, Bucureşti, 1931, p.5. 9 Voicu Niţescu era ministru al justiţiei la data susţinerii de către Alexandru N. Gane a discursului la deschiderea celui de al 6-lea an de activitate a Consiliului Legislativ. 10 Alexandru N. Gane - op. cit., p.9.

Page 29: Problematica actelor în executare

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 31

procedura propriu-zisă, adică procedura înaintea judecăţii, este şi ea dusă până la capăt, urmând să fie încredinţată tiparului în curând, pentru ca să primească şi ea observaţiunile juriştilor, magistraţi sau avocaţi, înainte de a o îmbrăca cu haina pretenţioasă a unui proiect definitiv. Aşa că până la sfârşitul anului şi proiectul acestui cod va fi complet terminat.

În sfârşit, anteproiectul Codului civil, cuprinzând titlul preliminar cu reglementarea amănunţită a conflictelor de legi, precum şi primele două Cărţi care tratează materia persoanelor fizice şi juridice, organizarea familiei, tutela şi protecţia incapabilului, precum şi contractele matrimoniale în strânsă legătură cu capitolul căsătoriei, este de asemenea sfârşit. Acest anteproiect intră în cursul chiar al săptămânii viitoare la tipar. El va ieşi întovărăşit de legea de punere în aplicare, pentru a reglementa trecerea de la legiuirea veche la cea nouă, cuprinzând unificarea unor capitole de drept civil, de procedură civilă şi de drept penal, în nedespărţită legătură cu dreptul persoanelor şi cu noua organizare a familiei, precum este dreptul de moştenire al copilului nelegitim şi al soţului supravieţuitor, sancţiunea actelor juridice încheiate de incapabili, fără de îndeplinirea formalităţilor abilitante şi procedurile speciale la divorţ, interdicţie, declaraţie de moarte etc. Această parte, cea mai importantă din materia Codului civil şi cea mai specifică unui popor, ar putea desigur alcătui un cod al persoanelor şi al familiei, pentru a fi pus în aplicare fără de necesitatea aşteptării celorlalte părţi ale Codului civil, în care deosebirile de principii între diferitele coduri sunt mai neînsemnate11.

Nu uşoară, desigur, a fost munca Consiliului, pentru ca numai în 6 ani să ducem până la capăt 4 din cele 5 coduri judecătoreşti, iar al 5-lea, Codul civil, să-l vedem pe jumătate terminat, în partea cea mai importantă şi desigur cea mai grea, menţiona Alexandru N. Gane în acest discurs. Să nu uităm mai ales că pretutindeni revizuirea codurilor a cerut ani îndelungaţi de pregătire, continua Alexandru N. Gane, exemplificând: Codul civil german a fost elaborat după aproape 30 ani de studii; codul civil ungar, după zeci de ani, nici azi nu-i terminat; că revizuirea Codului de comerţ italian, pornită la 1919, e încă în lucrare; că Jugoslavia, Cehoslovacia şi Polonia, deşi au început lucrările de unificare la 1919, nu au izbutit a le desăvârşi nici până astăzi12.

În expunerea din 1933, Alexandru N. Gane specifica că între lucrările depuse la Camera Deputaţilor se aflau: 1) Proiectul Codului civil, partea referitoare la persoane şi la organizarea familiei, dimpreună cu legea de punere în aplicare şi care, fără îndoială, poate constitui un cod deosebit până când şi celelalte părţi ale acestui important cod, la care lucrează Consiliul nostru, vor fi terminate. Prin reglementarea dreptului persoanelor şi al familiei se va face, desigur, unificarea cea mai esenţială vieţii noastre de stat unitar, căci e însăşi aşezarea persoanei şi a familiei într-o singură concepţie de drept. 2) Proiectul Codului de procedură civilă, cuprinzând şi procedurile speciale, cu excepţia Cărţii referitoare la executarea silită13.

În studiul redactat cu prilejul împlinirii a zece ani de activitate a Consiliului Legislativ, Alexandru N. Gane concluziona: Secţiunea a II-a cu competenţa de drept privat a terminat:

Proiectul Codului de procedură civilă privitor la judecata înaintea instanţelor judiciare, ca judecătorii, tribunale, Curţi de Apel şi Curte de Casaţie, revăzut din nou de această secţiune cu consilierii temporari numiţi de Ministerul de Justiţie dintre reprezentanţii cei mai autorizaţi ai Parlamentului, magistraturii, universităţilor şi baroului, a îmbrăcat forma definitivă în care va fi depus pe biroul Corpurilor Legiuitoare.

Cartea referitoare la procedura de executare, terminată ca anteproiect, trece încă prin cercetarea secţiunii completată cu consilierii temporari ce au lucrat şi prima parte a procedurii de judecată.

În ce priveşte Codul civil, lucrarea monumentală a Consiliului Legislativ şi piatra unghiulară pe care se va aşeza tot edificiul nostru legislativ, stadiul lucrărilor poate fi împărţit în următoarele grupe:

A) Actele de stare civilă au făcut obiectul unui proiect elaborat de Secţiunea a II-a a Consiliului şi a fost transformat în Legea nr.20/928.

B) Au fost depuse încă din 1933 pe biroul Corpurilor Legiuitoare şi au fost adoptate de Comisiunile mixte parlamentare care au funcţionat în acel an: 1. Titlul preliminar, inclusiv reglementarea conflictelor de lege în timp şi în spaţiu; 2. Cartea persoanelor fizice şi juridice; 3. Cartea familiei, inclusiv contractele matrimoniale şi ocrotirea incapabililor, adică 534 de articole.

C) A trecut prin lucrarea Secţiunii a II-a şi sunt supuse revizuirii aceleiaşi secţiuni completată de consilierii temporari numiţi de Ministerul de Justiţie: 1. Restul părţii generale a Codului civil, şi anume:

11 Alexandru N. Gane - Din activitatea Consiliului Legislativ. Cuvântare rostită la deschiderea celui de al 7-lea an de activitate, Bucureşti, 1932, p.15-16. 12 Idem, p.16. 13 Din activitatea Consiliului Legislativ pe anul 1933. Expunerea D-lui Prim-Preşedinte Alexandru N. Gane, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Eminescu” S.A., 1933. p.5.

Page 30: Problematica actelor în executare

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

32 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

clasificarea bunurilor, actul juridic şi prescripţiunea (236 de articole); 2. Materia obligaţiunilor (215 de articole).

D) Sunt de asemenea redactate şi aşteaptă să intre în discuţiunea Secţiunii a II-a: 1. Contractele speciale, inclusiv donaţiunile; 2. Posesiunea; 3. Proprietatea; 4. Strămutarea drepturilor reale (Cartea funduară); 5. Moştenirile testamentare şi abintestat; 6. Garanţiile reale.

E) Materii încă nelucrate: Drepturile reale altele decât proprietatea14. În acelaşi studiu, Alexandru N. Gane preciza: Nu va trece desigur mult timp şi unificarea celor 5

coduri judecătoreşti [incluzând Codul civil şi Codul de procedură civilă] va fi un fapt împlinit, iar sarcina pusă pe umerii Consiliului Legislativ va fi astfel dusă până la capăt. Nu noi vom fi aceia care să cântăm osanale propriei noastre opere, căci nu ne facem iluzia că o asemenea operă nu poate ridica încă multe critici. Nimic ce-i omenesc nu-i perfect, şi mai puţin încă elaborarea unor coduri în care fiecare problemă de drept poate suferi diverse interpretări şi tot atâtea soluţiuni. Păstrăm totuşi credinţa că această instituţiune şi-a făcut datoria; că în marginile puterilor sale şi într-un interval de timp relativ scurt, cu preţiosul concurs şi al consilierilor săi temporari, Consiliul Legislativ a reuşit să elaboreze în cea mai mare parte proiectele celor 5 coduri judecătoreşti, care vor fi viitoarele noastre legiuiri fundamentale. Parlamentul va completa desigur şi perfecţiona opera Consiliului, iar doctrina şi interpretarea jurisprudenţială îi vor lămuri dispoziţiunile, dându-le viaţă ca să meargă alături cu progresul şi viaţa însăşi a poporului nostru.15.

Începând din 1936 au mai urmat încă patru ani de muncă minuţioasă până la finalizarea Codului civil şi a Codului de procedură civilă. Codul civil a fost transformat în Legea nr.787 din 8 noiembrie 1939, aprobată prin Decretul nr. 3993 din 7 noiembrie 1939, publicată în Monitorul Oficial nr.259 din 8 noiembrie 1939, modificată prin Legea nr.498/1940, aprobată prin Decretul nr. 2886 din 26 august 1940, publicată în Monitorul Oficial nr.200 din 30 august 1940. Deşi Codul civil amintit trebuia să se pună în aplicare la 1 ianuarie 1941, din cauza nefericitelor evenimente care au avut loc în ţara noastră s-a amânat de câteva ori, până când amânarea a devenit sine die. Codul de procedură civilă a ajuns de asemenea în forma finală în 1940.

2. O contribuţie importantă la încheierea cu succes a sarcinii ce a revenit Consiliului Legislativ interbelic privind elaborarea şi redactarea Codului civil şi a Codului de procedură civilă a revenit unor reputaţi specialişti ai dreptului civil, foşti consilieri temporari ai Consiliului Legislativ interbelic. Având în vedere rolul lor semnificativ la realizarea acestor lucrări atât de importante pentru viaţa juridică a ţării, îi vom prezenta în continuare, în ordine alfabetică, în funcţie de datele pe care le-am depistat, privind viaţa şi activitatea lor juridică, în diversele surse de informare, inclusiv cele găsite la Biblioteca Academiei. Informaţii preţioase despre aceşti consilieri temporari le-am găsit şi în lucrarea Enciclopedia Cugetarea. Material românesc. Oameni şi înfăptuiri, elaborată de Lucian Predescu, care a apărut în 1940 la editura bucureşteană „Cugetarea”. Din păcate însă nu am găsit datele tuturor consilierilor temporari ai Consiliului Legislativ interbelic care au contribuit, prin înalta lor pregătire juridică, la edificarea Codului civil şi a Codului de procedură civilă.

La unificarea Codului de procedură civilă şi-a adus contribuţia consilierul temporar al Consiliului Legislativ interbelic Temistocle Bocancea. Prezenţa acestui jurist bine pregătit profesional în comisia însărcinată cu redactarea anteproiectului noului Cod de procedură civilă a fost menţionată de Alexandru N. Gane, primul prim-preşedinte al Consiliului Legislativ interbelic, în discursurile rostite la deschiderea celui de al 3-lea an, al celui de al 4-lea an şi al celui de al 5-lea an de activitate a Consiliului Legislativ. După cum se precizează în Anuarul Magistraturii din 1929, Temistocle Bocancea s-a născut la 25 mai 1874 în localitatea Şipeniţ din Bucovina. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Cernăuţi, angajându-se apoi, la 22 martie 1898, la Tribunalul Cernăuţi. La 7 septembrie 1899 a ajuns judecător rangul IX la ocolul Storojineţ, pentru ca la 22 februarie 1906 să devină judecător districtual rangul VIII la Tribunalul Cernăuţi. A avansat, la 30 iunie 1909, în funcţia de consilier rangul VII la acelaşi tribunal. După alipirea Bucovinei la România, în urma războiului de reîntregire a ţării, Temistocle Bocancea a devenit, la 1 iulie 1919, consilier la Curtea de Apel Cernăuţi. La 4 octombrie 1925 a fost delegat inspector judecătoresc, iar la 1 ianuarie 1926 a ajuns consilier în secţia I a Curţii de Casaţie.

Un rol important la elaborarea noului Cod civil l-a jucat consilierul temporar al Consiliului Legislativ interbelic Gheorghe Buzdugan. S-a născut la 10 februarie 1867 la Focşani, unde tatăl său, prieten al lui Ion Brătianu, era mare proprietar. A urmat liceul, dar şi Facultatea de Drept la Bucureşti. La 14 14 Alexandru N. Gane - Zece ani de activitate, în volumul Consiliul Legislativ. Zece ani de activitate 1926 – 1936, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Luceafărul”, [1936], p.13-15. 15 Idem, p.15.

Page 31: Problematica actelor în executare

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 33

ianuarie 1892 a devenit substitut la Tribunalul Neamţ, iar apoi la cel din Râmnicu Sărat, tribunal la care a devenit, la 4 noiembrie 1892, supleant, funcţie pe care a deţinut-o apoi şi la Tribunalul Covurlui. La 20 ianuarie 1895, Gheorghe Buzdugan a ajuns judecător la Tribunalul Covurlui, la 30 septembrie 1900 a fost promovat preşedinte al Tribunalului Dorohoi şi apoi al secţiei a III-a a Tribunalului Ilfov, iar la 1 septembrie 1905 a devenit consilier la Curtea de Apel din Bucureşti. La 31 mai 1910 a promovat preşedinte al secţiei a IV-a a aceleiaşi Curţi, pentru ca la 30 octombrie 1910 să ocupe funcţia de consilier la secţia a II-a a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La 28 august 1919 a ajuns preşedinte al secţiei I-a a mai sus amintitei Curţi. La 5 august 1924, Gheorghe Buzdugan i-a urmat lui Victor Romniceanu în funcţia de Prim-preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu prilejul numirii sale în această funcţie, în editorialul revistei „Palatul de Justiţie” nr. 7-8-9 pe iulie-septembrie 1924 se aprecia că Gh. Buzdugan este o competenţă juridică şi o autoritate morală, dar i se atrăgea atenţia, după cum urmează: Dumneata nu eşti numai primul preşedinte al celei mai înalte instanţe de justiţie din ţară. Dumneata eşti realul şef al justiţiei independente şi implacabile din România Mare. Nu uita de acest al doilea rol care în momentul de faţă este covârşitor şi-ţi impune o atenţiune deosebită: prestigiul moral al magistraturii se clatină, fiindcă politicienii şi economiştii României moderne le cer să trăiască nu prin salarii, ci prin ... ei înşişi16. În 1926, an în care a început să funcţioneze Consiliul Legislativ interbelic, a devenit consilier temporar al acestei prestigioase instituţii juridice, fiind cooptat la elaborarea anteproiectului noului Cod Civil. Gheorghe Buzdugan a demisionat din demnitatea de Prim-preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în 1927, pentru a fi numit regent. Prin abdicarea de la tron a principelui moştenitor Carol, Gheorghe Buzdugan a fost indicat de legea din 4 ianuarie 1926, ca împreună cu principele Nicolae de Hohenzollern şi patriarhul Miron Cristea, să formeze regenţa. În ziua morţii regelui Ferdinand (20 iulie 1927) a depus jurământul de regent în faţa Corpurilor Legiuitoare şi a început să exercite prerogativele regale. La 28 mai 1929 a devenit membru de onoare al Academiei Române. Gheorghe Buzdugan a încetat din viaţă la Bucureşti, la 7 octombrie 1929, iar locul său în regenţă a fost ocupat de Constantin Sărăţeanu.

Între consilierii temporari care au jucat un rol de seamă la unificarea Codului civil s-a situat Alexandru Cerban. S-a născut la 7 mai 1874 la Iaşi, oraş în care a absolvit, în 1891, cunoscutul Liceu „Naţional”. Studiile juridice le-a făcut la Paris, unde şi-a luat întâi licenţa şi apoi, în 1898, doctoratul în drept. Întors la Iaşi, în 1898 s-a înscris în Barou, iar în 1901 s-a transferat la Bucureşti, unde a profesat avocatura numai câteva luni, intrând apoi în magistratură. La 27 ianuarie 1903 era magistrat în Vlaşca, iar la 7 martie 1903 s-a transferat în Ilfov, unde a profesat până în mai 1905. La 18 iunie 1905 a devenit avocat al Eforiei Spitalelor Civile. La 1 iunie 1910 a ajuns docent-conferenţiar la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, unde a fost definitivat, la 20 septembrie 1912, la catedra de drept civil. A ajuns profesor titular la aceeaşi catedră în mai 1920. A lucrat în calitate de consilier temporar la Consiliul Legislativ interbelic încă de la înfiinţarea acestuia în 1926, când s-a ocupat de paternitate şi filiaţie. S-a pensionat din învăţământul juridic superior la 1 octombrie 1939. Dintre principalele sale lucrări amintim: Despre actele juridice, Iaşi, 1899; Studii de drept, Bucureşti, 1904; Consideraţiuni ..., 1909; Despre nulitatea şi ineficacitatea actelor juridice în dreptul roman, 1910; Instanţele noastre judiciare, 1912; Dreptul femeii văduve, 1928; Prescripţia decenală, 1928; Despre tutelă, 1930; Dreptul cumpărătorului ..., 1930; Ipoteca ..., 1930; Nud proprietar uzufructuar, 1930; Recunoaşterea copiilor naturali, 1930, Vânzarea imobilului succesiv, 1930; Despre raport, 1933; Despre petiţia de ereditate, 1934; Despre paternitate şi filiaţiune, fără an.

Dintre profesorii universitari din domeniul dreptului care au făcut parte din rândul consilierilor temporari ai Consiliului Legislativ interbelic a făcut parte şi Ion Coroi. S-a născut la 26 octombrie 1878 la Bârlad. A făcut liceul la Bârlad şi a studiat la universităţile din: Bucureşti, Lausanne, Geneva, Paris şi Viena. A fost licenţiat în drept la Paris, în 1909 şi anterior, în 1905, licenţiat în litere tot la Paris. A devenit doctor în ştiinţe juridice la Paris, în 1912. A urmat l’École des Hautes Études din Paris şi a audiat cursurile de la „Ecole des chartes” din capitala Franţei. În perioada de început a activităţii sale, a funcţionat ca profesor suplinitor de istorie la Liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti şi la Liceul „Gheorghe Roşca Codreanu” din Bârlad. Ion Coroi a fost admis la docenţă pentru dreptul roman la Universitatea din Bucureşti în 1916. A devenit la 1 noiembrie 1917 profesor suplinitor la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi, iar la 1 februarie 1920 profesor titular de drept roman. A mai deţinut la Universitatea din Iaşi funcţiile de prorector în perioada 1928 - 1929, de decan între anii 1926 - 1928 şi 1928 - 1929. În atribuţiile de consilier temporar al Consiliului Legislativ interbelic, lui Ion Coroi i-a revenit, în 1926, sarcina de a se ocupa de contractele matrimoniale. Ion Coroi a fost membru al Institutului de Drept Roman de pe lângă Facultatea de Ştiinţe Juridice din Roma, dar şi al Societăţii de Istoria Dreptului din Paris, al Societăţii Regale Române de Geografie din Bucureşti şi al Societăţii de Numismatică Română. A fost laureat al Institutului Franţei: 16 xxx - Noul prim-preşedinte al Înaltei Curţi, în: „Palatul de Justiţie” nr. 7-8-9, iulie-septembrie 1924, p.1

Page 32: Problematica actelor în executare

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

34 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

„Academia de Ştiinţe Morale şi Politice” din Paris. A atras în mod deosebit atenţia lucrarea sa La violence en droit criminel romain, apărută în 1915, la Paris.

Din 1926 şi-a adus contribuţia la elaborarea noului Cod civil şi consilierul temporar al Consiliului Legislativ Alfred Juvara, care s-a născut la 15 noiembrie 1875 la Bârlad. A urmat Liceul „Sfântul Gheorghe” din Bucureşti, luându-şi bacalaureatul în 1893. Şi-a luat licenţa, în 1896, şi doctoratul, în 1898, la Facultatea de Drept a Universităţii din Paris. A ajuns profesor agregat la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi la 1 octombrie 1925 şi profesor titular în 1927. De altfel, Alfred Juvara a activat ca profesor de drept internaţional privat la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi. La Consiliul Legislativ a devenit consilier temporar începând din 1926. A mai deţinut funcţiile de magistrat la Tribunalul din Iaşi şi jurisconsult al Ministerului de Externe. Dintre lucrările lui s-au remarcat: Afacerea Racovski, Iaşi, 1910; Dreptul internaţional privat dinaintea tribunalelor române, Bucureşti, 1912 şi 1930; prezentare a Manualului de drept internaţional privat, având drept autor pe profesorul universitar francez André Weiss, 1925; Naturalizarea în România, 1926; Conferinţa a 6-a ..., 1928; Curs de drept internaţional privat, 1932 şi 1934.

În cadrul procesului de unificare a Codului civil, o contribuţie importantă a revenit consilierului temporar al Consiliului Legislativ interbelic Istrate Micescu, care s-a remarcat ca avocat pledant şi profesor universitar de drept civil şi a fost ministru de externe şi apoi ministru al justiţiei. Istrate Micescu s-a născut la 22 mai 1881 la Ploieşti, în familia profesorului şi senatorului liberal Nicolae Micescu, cu importante moşii în zona Argeşului. Se ştie că dintre înaintaşii lui Istrate Micescu a făcut parte şi un căpitan din oastea lui Mihai Viteazul, a cărui piatră de mormânt se mai află şi astăzi în cimitirul din Câmpulung Muscel. A urmat cu rezultate strălucite Colegiul „I. C. Brătianu” din Piteşti. După terminarea studiilor liceale în 1899, s-a înscris iniţial la secţia de filologie clasică a Facultăţii de Litere, iar apoi la Facultatea de Drept ale Universităţii din Bucureşti. După numai un semestru de studii juridice a plecat la Paris ca bursier, unde şi-a continuat studiile de drept. În 1903 a devenit absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii din Paris. Istrate Micescu, după ce a urmat o specializare în drept roman în Germania, s-a întors la Paris, unde în 1906 şi-a dat doctoratul în drept. Tema tezei sale de doctorat a fost La Personnalité Morale et l’Indivision comme Constructions Juridiques (Étude de Technique juridique).

Întors în ţară s-a înscris în 1905 ca avocat stagiar în Baroul de Argeş, după care din 21 ianuarie 1907 s-a transferat la Baroul de Ilfov. În timpul războiului de reîntregire a ţării a luptat pe front, unde a fost rănit. În decursul acestui război, familia sa s-a refugiat în Moldova. După război, în perioadele 1923 – 1925 şi 1925 – 1928 a fost ales Decan al Baroului de Ilfov, ca urmare a magistralei afirmări la bară. Un test realizat în 1924 îl situa pe Istrate Micescu pe primul loc în Barou, înaintea altor celebrităţi ale timpului, precum Matei Cantacuzino şi Toma Stelian. În 1936 a devenit Decan de onoare al Baroului de Ilfov. A iniţiat o mişcare naţionalistă în barouri sub forma Asociaţiei Avocaţilor Români Creştini. Schimbarea regimului politic în ţară sub presiunea autorităţilor sovietice a dus la epurarea lui Istrate Micescu din Barou în 1945.

Cariera didactică a început-o în 1907, când Istrate Micescu a devenit asistent la catedra de drept civil a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti. În 1909 a participat la concursul de docenţă la catedra de drept civil a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, unde i-a avut drept concurenţi pe Nicolae Titulescu, George Plastara, Alexandru Cerban şi Cezar Partheniu. Istrate Micescu s-a clasificat primul, Nicolae Titulescu pe locul secund şi George Plastara pe cel de al treilea loc. Alexandru Cerban şi Cezar Partheniu s-au retras din concurs. La 20 septembrie 1912 a ajuns conferenţiar de drept civil şi apoi a fost profesor suplinitor până la 1 martie 1920. În 1925 a fost numit la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi, dar a şi demisionat în chiar ziua numirii. La 1 august 1930 a ajuns profesor de drept civil comparat la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, pentru ca la 1 iulie 1932 să devină profesor titular. Figura profesorului Istrate Micescu a fost prezentată de unul din foştii săi studenţi, Nicolae Baciu, ziarist şi scriitor, refugiat în străinătate în timpul regimului comunist, în volumul său de memorialistică Praful de pe tobă (Editura Eminescu, 1995), după cum urmează: Mefistofelica figură a lui Istrate N. Micescu, maestrul barei, spadasin al cuvântului, om de spirit şi de o aleasă cultură clasică şi modernă, putea fi văzută când şi când, târziu seara mai ales, în mijlocul unei armate de asistenţi, secretari, solicitanţi şi <purtători de servietă> ieşind dintr-o limuzină neagră, a cărei portieră o deschidea un şofer înmănuşat, îndreptându-se către amfiteatrul care era atât de plin, încât cei veniţi mai târziu şedeau pe trepte, pe spetezele băncilor sau stăteau în picioare în fundul sălii, încercând <să prindă> măcar câte ceva din ceea ce spunea <Maestrul>, pe vremea când microfonul încă nu era folosit în sălile de cursuri. O mărturie preţioasă despre profesorul Istrate Micescu a lăsat-o reputata juristă Yolanda Eminescu: Pentru mine, însă, imaginea de neuitat va fi aceea a profesorului care, într-o sală arhiplină, unde veneau să-l asculte studenţii de la cele mai diferite facultăţi din Bucureşti, explica cea mai frumoasă şi lapidară definiţie care s-a dat vreodată dreptului civil.

Page 33: Problematica actelor în executare

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 35

Pentru Micescu dreptul civil era „ştiinţa drepturilor şi tehnica obligaţiunilor”!17 Istrate Micescu nu s-a îngrijit de redactarea şi publicarea cursurilor sale universitare. În vederea pregătirii examenelor, unii studenţi au luat şi înfăptuit iniţiativa stenografierii prelegerilor magistrului, care, în cele din urmă, au fost publicate cu sau fără revederea textului de către Istrate Micescu. În pofida succesului pe care îl avea în faţa studenţilor, Istrate Micescu a fost suspendat de două ori din învăţământ. Prima dată pe timp de un an, la sfârşitul lui 1940, de către legionari, din cauza simpatiilor sale pentru Naţiunile Unite, iar a doua oară definitiv, în 1947, de către comunişti.

Un portret al omului Istrate Micescu a fost înfăţişat de unul dintre discipolii săi, avocatul Paul Vlachide, pe care-l prezentăm în continuare aşa cum apare în lucrarea profesorului universitar Mircea Duţu, intitulată „Istrate N. Micescu: o legendă a vieţii juridice româneşti. Viaţa. Opera. Moştenirea”, după cum urmează: Construcţia fizică evoca armonia canoanelor statuarilor greci. Totul era proporţionat în trupul său uscat, de talie medie, fin, subţire – o coardă de nervi în continuă tensiune. Capul, rasat, era de Mephisto: o calviţie cu reflexe mate de ivoriu, părul tâmplelor – rămas negru până la bătrâneţe – în dezordine; sub sprâncene stufoase, ochii mici, negri, în migdală – doi cărbuni aprinşi – cu privire sfredelitoare de neuitat, meduzau în misterioasa lor incandescenţă, în care strălucea flacăra verde a triumfului unei diabolice inteligenţe, ca a unui copil teribil, care pândeşte reacţia ce se va produce la descoperirea unei isprăvi. Figura prelungă, ascetică, tăiată în unghi ascuţit, străbătută de cute adânci, cu nas drept, puternic, se încheia cu un minuscul cioc cochet, care-i accentua dolihocefalia. O dentiţie ciudată, cu strungăreaţă mare între doi incisivi neobişnuiţi de lungi faţă de restul dinţilor, completa singularitatea feţei. Mâinile uscate, păroase, mişcate felin, cu palmele traversate de linii rare (altă curiozitate a acestui exemplar imaginativ, complex, complicat, nuanţat şi subtil), săpate adânc în piele, dădeau expresia puterii interioare şi a curajului fizic, pe care le avea din plin. Niciodată gestul mâinilor, chiar în clipe de maximă tensiune nervoasă sau în elanuri oratorice, nu a fost distonant, rămânând elocvent în eleganta lui măsură, prefaţând, însoţind sau subliniind conturul unui gând. Glasul de bariton, cu tonalităţi de orgă, uneori sec, alteori catifelat, pe care-l grada după voie ori nevoie, era servit de o dicţiune perfectă18.

În ce priveşte familia, soţia sa s-a numit Lizeta şi a avut doi băieţi, pe care-i chema Roger şi Istrate (Istrătică).

Istrate Micescu şi-a început activitatea în calitate de consilier temporar al Consiliului Legislativ interbelic în 1926, an în care a elaborat în vederea unificării Codului civil o lucrare cu caracter general asupra transformărilor Codului civil. De remarcat că Istrate Micescu a avut alături de strălucitul jurist Andrei Rădulescu, preşedinte al Academiei Române în perioada 1946 – 1948, o contribuţie deosebit de substanţială la elaborarea Constituţiei din 1938, care reprezenta vârful de lance al reformei legislative iniţiate de regele Carol al II-lea.

Istrate Micescu a desfăşurat şi o susţinută activitate politică. Astfel, a fost de două ori deputat de Romanaţi (1919 – 1920) şi câte odată de Muscel (1927) şi de Soroca (1931), devenind chiar vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor. Ca urmare a recunoaşterii calităţilor sale de om politic, a devenit ministru de externe în perioada 28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938, în guvernul Goga – Cuza şi ministru al justiţiei între 24 noiembrie 1939 şi 11 mai 1940, în guvernul condus de Gheorghe Tătărescu. La 6 iunie 1939 a fost numit, prin decret regal, senator pe un termen de 9 ani. Ca ministru de externe, Istrate Micescu i-a cucerit rapid pe diplomaţii aflaţi la Geneva, cu prilejul sesiunii Societăţii Naţiunilor din februarie 1938, prin inteligenţa nativă, cultura vastă, inclusiv cea elenistică şi latină, cumpătarea în aprecieri şi abilitatea în negocieri. După 1940, Istrate Micescu a încetat practic orice activitate politică semnificativă. Istrate Micescu nu a avut bune relaţii cu regimul şi persoana lui Ion Antonescu. Dovedind o premoniţie extraordinară în privinţa derulării evenimentelor politice ulterioare, s-a pronunţat împotriva confruntării armate cu Uniunea Sovietică. Astfel, în cadrul şi din partea Baroului, a luat iniţiativa cererii armistiţiului, redactând şi semnând cel dintâi un memoriu adresat în acest sens, la începutul lunii mai 1944, mareşalului Ion Antonescu şi a cerut la 5 iunie 1944, la Sinaia, Regelui Mihai I în persoană încheierea armistiţiului. În ultimii ani ai activităţii sale era preocupat de elaborarea unei lucrări cu caracter interdisciplinar consacrată „Originii ideii de drept”.

În 1947, Istrate Micescu este pentru prima dată arestat la Piteşti şi a fost deţinut, timp de o lună, fără o hotărâre judecătorească ori altă decizie a unei autorităţi competente. În anul următor i s-a înscenat un proces politic şi la 1 iulie 1948 a fost condamnat la 20 de ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică. În urma rejudecării cauzei, Istrate Micescu a fost condamnat, la 3 martie 1949, la 12 ani muncă silnică şi 5 ani degradare civică, iar la 18 ianuarie 1951, Curtea Militară de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul lui Istrate 17 Yolanda Eminescu - O legendă a tribunalului: Istrate Micescu, în “Palatul de Justiţie”, nr.1, 1990, p.12. 18 Mircea Duţu - Istrate N. Micescu: o legendă a vieţii juridice româneşti. Viaţa. Opera. Moştenirea, Bucureşti, Editura Economică, 2000, p.17-18.

Page 34: Problematica actelor în executare

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

36 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Micescu, a dispus înlocuirea pedepsei anterioare cu temniţă grea, deoarece legea nu permitea aplicarea muncii silnice la persoane cu vârste înaintate, iar Istrate Micescu avea 68 de ani. La început, Istrate Micescu s-a ascuns, încercând să evite experienţa deosebit de dură pe care a cunoscut-o în timpul primei detenţii. În consecinţă, autorităţile au dispus arestarea soţiei şi copiilor săi în luna mai 1948 şi întreaga sa avere mobilă şi imobilă a fost confiscată. În noua situaţie creată, Istrate Micescu şi-a condiţionat predarea, obţinând în schimb doar eliberarea familiei sale din închisoare. Grav bolnav, Istrate Micescu a murit la 22 mai 1951, la închisoarea din Aiud, ca urmare a condiţiilor deosebit de grele de detenţie. Dreptate i s-a făcut de abia după 46 de ani de la condamnarea sa, când în urma unui recurs în anulare declarat de procurorul general, Istrate Micescu a fost achitat de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr.2317 din 22 septembrie 1995.

A elaborat mai multe lucrări dintre care amintim: La Personnalité Morale et l’Indivision comme Constructions Juridiques (Étude de Technique Juridique), Paris, Editions Bonvalot-Jouve, 1907, lucrare în care Istrate Micescu a formulat o veritabilă concepţie asupra mijlocului prin care se operează o separaţie de patrimoniu, subliniind rezultatele practice ale teoriei sale şi prezentând o justificare a metodei utilizate şi în care a abordat de asemenea cele două modalităţi de manifestare a indiviziunii: coproprietatea obişnuită (ordinară) şi coproprietatea cu indiviziune forţată; Curs de Drept Civil (Teoria generală a patrimoniului, teoria bunurilor, drepturi reale), 1922 – 1923, Bucureşti, Editor Florin Andronic; Curs de Drept Civil. Bunuri. An I, Bucureşti, 1924; Union Interparlamentaire, XXVII Conférence, Séance d’ouverture, Discours, Bucureşti, 1931; Curs de Drept Civil (Teoria generală a obligaţiilor), Bucureşti, Litografia „Scrisul Studenţesc”, 1933; Consultaţia asupra situaţiei juridice a proprietăţilor Contelui şi Contesei Armin Mikes din comunele Zăbala, Hatulca şi Surcea, Bucureşti,1934, fiind una dintre puţinele consultaţii juridice ale lui Istrate Micescu publicate; Două Discursuri în cadrul noii Constituţii, Bucureşti, Monitorul Oficial şi Imprimeria Statului, Imprimeria Centrală, Bucureşti, 1940; Problema minorităţilor etnice în raport cu temeliile organizării constituţionale şi legale a Statului Român şi cu supra-suveranitatea Ligii Naţiunilor, Bucureşti, Societatea anonimă Curierul Judiciar, fără an; Curs de Drept Civil, Bucureşti, Editura All Beck, 2000; Drept civil. Teoria generală a drepturilor de creanţă. Îngrijire ediţie princeps, Editura Themis, 2003; Drept civil. Succesiuni. Îngrijire ediţie princeps. Editura Themis, 2003.

Un consilier temporar de marcă al Consiliului Legislativ interbelic a fost Constantin I. Nicolaescu. S-a născut la 3 februarie 1861, la Târgovişte. A urmat însă Liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti şi s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Capitală. După ce a obţinut licenţa în drept a funcţionat ca magistrat şi avocat. Constantin I. Nicolaescu s-a înscris în Partidul Naţional Liberal şi a devenit deputat din 1892. A fost prefect al judeţului Dâmboviţa între aprilie 1897 şi martie 1899 şi a revenit din nou în acest post la 15 februarie 1901. A deţinut funcţia de secretar general al Ministerului de Interne între perioadele 2 august 1902 – 20 decembrie 1904 şi 12 martie 1907 – 28 iulie 1908. A fost numit director al Casei Rurale în iulie 1908 A devenit senator din 1914 şi a ajuns vicepreşedinte al Comitetului agrar în 1920. A deţinut funcţia de Preşedinte al Senatului în perioadele: 3 februarie – 27 martie 1926, 18 iulie – 15 octombrie 1927, 15 octombrie 1927 – 15 octombrie 1928 şi 15 octombrie – 10 noiembrie 1928. Şi-a început activitatea de consilier temporar la Consiliul Legislativ în 1926. De altfel, Prim-preşedintele acestei instituţii de prestigiu, Alexandru N. Gane, remarca: Suntem cu deosebire măguliţi să găsim chiar în mijlocul nostru, între consilierii temporari, pe însuşi Preşedintele Senatului, pe onor. d-l C. Nicolaescu, care prin prezenţa sa aici contribuie cu luminile sale la pregătirea proiectului de unificare a Codului civil19. Constantin I. Nicolaescu a încetat din viaţă la 20 mai 1945, la Târgovişte.

O altă prezenţă remarcabilă în rândul consilierilor temporari ai Consiliului Legislativ a fost aceea a lui George Plastara. S-a născut la 27 martie 1881 la Lupşanu, în judeţul Ialomiţa. A devenit licenţiat în litere şi a studiat de asemenea ştiinţele juridice, luându-şi cu titlul de laureat doctoratul la Facultatea de Drept a Universităţii din Paris, oraş în care a obţinut şi doctoratul în ştiinţe politice şi economice. La întoarcerea în ţară, a fost admis, în 1901, în Baroul din Bucureşti. Ca urmare a pregătirii sale temeinice şi în domeniul economic, George Plastara a ajuns inspector al Ministerului Industriilor şi Comerţului. La 1 martie 1920 a fost titularizat profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. Preocupările sale materializate în lucrarea Ideea de drept şi revizuirea Codului civil şi în Cursul de drept civil român au determinat cooptarea lui George Plastara în rândul consilierilor temporari ai Consiliului Legislativ interbelic, care au primit însărcinarea unificării Codului civil. De altfel, George Plastara s-a ocupat, în noua sa calitate, de problema căsătoriei şi a divorţului şi a fost implicat în finalizarea Cărţii I-a despre persoane. George Plastara a realizat lucrări de valoare, între care: Încercări asupra regulamentării muncii în România, 19 Alexandru N. Gane - Din activitatea Consiliului Legislativ. Discurs rostit la deschiderea celui de al 3-lea an de activitate a Consiliului Legislativ, Bucureşti, 1928, p.21.

Page 35: Problematica actelor în executare

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 37

Bucureşti, 1908; Introducere la studiul drepturilor reale, 1908; Acţiunea obligă, 1909; Priviri asupra burselor de comerţ, 1910; Distincţiunea bunurilor, 1912; Memoriu, 1912; Ideea de drept şi revizuirea Codului civil, 1915; Propos de droit international, 1915; Probleme de drept internaţional, 1918; Contractul colectiv de muncă, 1919; Testamentele evacuate la Moscova, 1919; Curs de drept civil român, Bucureşti, Editura Cartea Românească (o lucrare de referinţă, foarte apreciată în epocă pentru concizia şi claritatea sa), 1925; Manual de drept internaţional public, 1927, o premieră în domeniul literaturii juridice româneşti; Principii de drept interprovincial, 1928; Curs elementar de economie politică, 2 volume, 1929-1930; Roumanie, Paris, 1933 (în colaborare); Essai de droit international, fără an; Manual de drept internaţional public, cuprinzând şi o expunere a conflictelor de legi (Drept internaţional privat), Bucureşti, Editura All Beck, care este de fapt lucrarea din 1927 reeditată de editura menţionată alăturat în 2004.

Primul prim-preşedinte al Consiliului Legislativ interbelic, Alexandru N. Gane, amintea, în discursul ţinut cu ocazia împlinirii primului an de la crearea Consiliului Legislativ, prezenţa consilierului temporar Spiridon Popescu în comisia înfiinţată pentru redactarea anteproiectului Codului de procedură civilă unificat. După cum se precizează în Anuarul Magistraturii din 1929, Spiridon Popescu s-a născut la 26 februarie 1877 în Tohani (Buzău). Şi-a luat licenţa în drept la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. Între 21 august 1903 şi 1 septembrie 1905 a activat ca ajutor de judecător la ocolul Pătârlagele (Buzău). La 1 mai 1908 a devenit judecător provizoriu la ocolul Botoşani rural, pentru ca la 14 iunie 1908 să ajungă judecător definitiv la ocolul Piteşti rural. A fost judecător, începând din 26 mai 1909, la ocolul IV Bucureşti, trecând apoi, în aceeaşi calitate, la ocolul Bucureşti VII urban. Din 18 aprilie 1916 a ajuns judecător la Tribunalul Ilfov, iar la 29 ianuarie 1919 a fost avansat preşedinte al secţiei a II-a comercial la acelaşi tribunal. La 19 mai 1921 a devenit consilier la Curtea de Apel Bucureşti, iar de la 3 februarie 1928 a funcţionat ca procuror de secţie la Curtea de Casaţie.

Dintre consilierii temporari ai Consiliului Legislativ interbelic angrenaţi în procesul de elaborare a noului Cod de procedură civilă a făcut parte şi Constantin Al. Viforeanu. S-a născut la 5 mai 1879 în Bucureşti, dar a absolvit Liceul „Petru şi Pavel” din Ploieşti, în 1897. Şi-a luat licenţa în drept la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, în 1901. După terminarea studiilor juridice, la 8 iulie 1902 a fost angajat substitut de procuror, pentru ca la 30 noiembrie, în acelaşi an, să ajungă supleant, iar la 23 noiembrie 1905 să fie înaintat judecător la Tribunalul din Tecuci. La 5 aprilie 1907 a fost delegat la Judecătoria Voineşti (Dâmboviţa), după care la 1 mai 1908 a ajuns judecător provizoriu la Roşiorii de Vede (Teleorman), de unde a fost detaşat la Judecătoria ocolului II Galaţi. La 6 iulie 1909 a devenit jude-instructor la Tribunalul Muscel, iar la 30 octombrie 1910 a fost numit judecător la Tribunalul Vlaşca. Ulterior, la 1 aprilie 1912 a ajuns preşedinte, iar la 1 aprilie 1914 prim-preşedinte la Tribunalul Dâmboviţa. După războiul de reîntregire a ţării, începând de la 24 decembrie 1918 a îndeplinit funcţia de consilier la Curtea de Apel Constanţa, fiind transferat la 17 mai 1921 consilier la Curtea de Apel din Bucureşti. De la 1 noiembrie 1925 a funcţionat ca procuror, de la 3 februarie 1928 şi-a continuat activitatea în calitate de consilier, pentru ca în martie 1931 să fie înaintat procuror general la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Din 1926, Constantin Al. Viforeanu a intrat în rândul consilierilor temporari ai Consiliului Legislativ interbelic. Principala sa lucrare a fost Codul penal, 1936, pe care l-a elaborat în colaborare cu renumiţii jurişti Eugen Petit şi N. I. Tanoviceanu.

Unificarea Codului civil şi a Codului de procedură civilă a fost posibilă datorită strânsei colaborări dintre specialiştii Secţiunii a II-a a Consiliului Legislativ interbelic şi consilierii temporari ai acestei importante instituţii juridice a ţării, selectaţi din rândurile unor civilişti de marcă ai vieţii juridice româneşti. Aceste două realizări de răsunet în lumea juridică a ţării din perioada interbelică şi-au păstrat, în pofida trecerii timpului, caracterul lor modern şi constituie, ţinându-se cont de seriozitatea şi profunzimea lor şi de munca migăloasă depusă pentru materializarea lor, importante puncte de reper pentru juriştii din prezent. Cele două capodopere din domeniul juridic servesc drept modele pentru specialiştii angrenaţi în procesul de edificare a unui Cod civil şi a unui Cod de procedură civilă puternic ancorate în realităţile zilelor noastre. De asemenea, juriştii temeinic implicaţi în unificarea Codului civil şi a Codului de procedură civilă după războiul de întregire a ţării, membrii ai Consiliului Legislativ interbelic, dar şi consilieri temporari, recrutaţi din rândurile unor mari specialişti din domeniul dreptului civil, constituie exemple demne de urmat de actuala generaţie de jurişti, responsabilă pentru calitatea viitoarei vieţi juridice a ţării.

Page 36: Problematica actelor în executare

ACTUALITATE LEGISLATIVĂ EXTERNĂ

Priorităţi pe agenda legiuitorului francez

Svetlana BACIU expert Consiliul Legislativ

Actualitatea legislativă reflectată de revistele străine apărute în ultimul timp a pus în evidenţă două dintre reformele importante aflate pe agenda legiuitorului francez, fiind vorba de Legea nr. 2007-1598 din 13 noiembrie 2007 privind lupta împotriva corupţiei, care aduce modificări vizând adaptarea legislaţiei franceze la instrumentele juridice supranaţionale, în special europene şi de Legea nr. 2007-1631 din 20 noiembrie 2007 privind controlul imigraţiei, integrarea şi azilul, care lansează o politică migratorie nouă, legiuitorul propunând o nouă abordare a imigraţiei familiale.

Legea nr. 2007-1598 din 13 noiembrie 2007 privind lupta împotriva corupţiei aduce modificări

din punct de vedere al incriminărilor şi al procedurii, în condiţiile în care dispoziţiile Legii din 30 iunie 2000 privind lupta împotriva corupţiei au devenit insuficiente în raport cu angajamentele internaţionale ulterioare ale Franţei. Un comentariu asupra prevederilor legii este furnizat în „Revue de science criminelle et de droit pénal comparé” nr.2/20081. Modificările vizează atât dreptul penal intern al corupţiei, cât şi corupţia comisă la scară internaţională.

A. Drept intern 1) Art. 1 al Legii nr. 2007-1598 din 13 noiembrie 2007, modifică dispoziţiile cuprinse de Codul

Penal: art. 432-11, art. 433-1, art. 433-2, art. 434-9, creează art. 434-9-1, modifică art. 445-1şi 445-2. Astfel la art. 432-11 care reprimă corupţia pasivă şi traficul de influenţă comise de persoanele care

exercită o funcţie publică se adaugă termenii „pentru sine sau pentru o altă persoană”. Art. 433-1 şi 433-2 privind corupţia activă şi traficul de influenţă comise de particulari, art. 434-9 privind corupţia pasivă a personalului judiciar şi art. 445-1 şi 445-2 care vizează corupţia persoanelor care nu exercită o funcţie publică, integrează de acum înainte, aceeaşi precizare.

Modificarea, după părerea comentatorului, permite să intre sub incidenţa acestor incriminări, ca autor, pe acela care nu avea în realitate decât un rol de intermediar şi pentru care, stabilirea elementelor constitutive putea să se dovedească a fi delicată.

În ceea ce priveşte corupţia pasivă a personalului judiciar (art.434-9), textul prevede că se pedepseşte cu 10 ani închisoare şi 150.000 de euro amendă, fapta de a solicita sau de a accepta, fără drept, în orice împrejurare, direct sau indirect, oferte, promisiuni, daruri, cadouri sau orice fel de avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul de a înfăptui sau de a se abţine de la o acţiune în exerciţiul funcţiei sau facilitată de funcţia sa, comisă de un magistrat, un jurat sau orice altă persoană dintr-o formaţiune jurisdicţională; un funcţionar de la grefa unei jurisdicţii; un expert numit, fie de către o jurisdicţie, fie de către părţi; o persoană însărcinată de autoritatea judiciară sau de către o jurisdicţie administrativă cu o misiune de conciliere sau de mediere; un arbitru exercitându-şi misiunea sub autoritatea dreptului naţional asupra arbitrajului.

2) Printre noutăţile semnalate se numără şi incriminarea traficului de influenţă săvârşit pe lângă personalul judiciar, prevăzută de art. 1 al legii. Astfel art. 434-9-1, alineatul 1 al noului Cod penal menţionează că se pedepseşte cu 5 ani de închisoare şi 75.000 de euro amendă fapta oricărei persoane de a solicita, de a accepta, direct sau indirect, în orice împrejurare, oferte, promisiuni, daruri, cadouri sau orice fel de avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul de a abuza de influenţa sa reală sau presupusă, pentru a obţine de la una din persoanele vizate la art. 434-9 a unei decizii sau unui aviz favorabil. Alineatul 2 stabileşte aceleaşi pedepse pentru fapta oricărei persoane de a ceda solicitărilor prevăzute la primul alineat sau de a propune, fără drept, direct sau indirect, oferte, promisiuni, cadouri, daruri sau orice fel de avantaje unei persoane, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul de a abuza de influenţa sa reală sau

1, Philippe Bonfils, Chronique législative, Loi no 2007-1598 du 13 novembre 2007 relative à la lutte contre la corruption, Revue de science criminelle et de droit pénal comparé nr.2/2008, p. 377-382

38 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Page 37: Problematica actelor în executare

Actualitate legislativă externă

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 39

presupusă, pentru a determina obţinerea de la una din persoanele vizate de art. 434-9 a unei decizii sau unui aviz favorabil.

Incriminarea specifică a acestui trafic de influenţă compensează o lacună a dreptului anterior, deoarece infracţiunea generică asupra traficului de influenţă era inaplicabilă personalului judiciar.

Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civice, civile şi de familie este aplicabilă traficului de influenţă exercitat pe lângă personalul judiciar naţional (art. 434-9-1), în locul incriminării de ameninţare faţă de un membru al personalului judiciar (art. 434-8).

3) Legea nouă operează modificări în Cartea I a Codului muncii, introducând un titlu VI - nou, intitulat „corupţia”. Corupţia reapare astfel în Codul muncii dar, după cum semnalează comentariul, în perspectivă diferită, fiind vorba nu de a reprima faptele de corupţie, ci de a-i proteja pe salariaţii (sau candidaţii la angajare) care relatează asemenea fapte (aici nu sunt incriminate fapte de corupţie ale salariaţilor care figurează în Codul penal).

Astfel, art. 1161-1 al noului Cod al muncii dispune că nicio persoană nu poate fi îndepărtată de la o procedură de recrutare sau de acces la un stagiu sau o perioadă de formare în întreprindere, niciun salariat nu poate fi sancţionat, concediat sau să facă obiectul unei măsuri discriminatorii, direct sau indirect, mai ales în materie de salarizare, de formare, de repartizare, de mutare, de calificare, de promovare profesională sau de reînnoire a contractului pentru că a relatat sau a depus mărturie, de bună credinţă, fie angajatorului său, fie autorităţilor judiciare sau administrative, în legătură cu fapte de corupţie de care ar fi avut cunoştinţă în exerciţiul funcţiilor sale.

Această protecţie a salariatului (sau candidatului la angajare) care denunţă fapte de corupţie este binevenită după părerea comentatorului, deoarece asigurându-i o anumită impunitate, ea va putea poate permite consolidarea luptei împotriva corupţiei.

B. Dreptul internaţional Legea nouă rescrie capitolul V, al titlului III din Cartea a IV-a a Codului penal care se referă la

atingerile aduse administraţiei publice şi acţiunii justiţiei Comunităţilor Europene, a statelor membre ale Uniunii Europene, a altor state străine şi a altor organizaţii internaţionale publice, pentru a se conforma angajamentelor internaţionale semnate de Franţa. Se ţine cont de mai multe convenţii internaţionale: Convenţia din 26 mai 1997 privind lupta împotriva corupţiei care implică funcţionari ai Comunităţilor Europene sau funcţionari ai statelor membre ai Uniunii Europene; Convenţia din 17 decembrie 1997 privind lupta împotriva corupţiei funcţionarilor publici străini în tranzacţiile comerciale internaţionale, adoptată în cadrul OCDE; Convenţia penală a Consiliului Europei asupra corupţiei din 27 ianuarie 1999 şi Protocolul adiţional din 15 mai 2003 şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei din 31 octombrie 2003. Astfel:

1) Sunt incriminate atingerile aduse administraţiei publice, în subsecţiunea I fiind pedepsite corupţia şi traficul de influenţă pasive.

a) În cazul corupţiei pasive (art. 435-1) al Codului penal, legea nouă extinde domeniul de aplicare al acestei incriminări, care până atunci nu-i viza decât pe funcţionarii europeni sau pe funcţionarii statelor membre ale Uniunii Europene, de acum înainte textul putând fi aplicat funcţionarilor publici străini, cetăţeni ai unui stat care nu este membru al Uniunii Europene sau unor funcţionari ai unor organizaţii internaţionale non-europene.

b) În ceea ce priveşte traficul de influenţă pasiv (art. 435-2) este vorba de o noutate. Pedepsită cu închisoare pe o perioadă de 5 ani şi amendă de 75.000 de euro, această infracţiune priveşte traficul de influenţă pasiv realizat pe lângă un funcţionar public internaţional.

c) Corupţia activă este menţinută dar domeniul său este extins la fapte de corupţie comise în direcţia funcţionarilor publici ai unui stat străin sau ai unei organizaţii internaţionale publice (art. 435-3).

d) Traficul de influenţă activ este şi el incriminat (art. 435- 4) şi pedepsit cu 5 ani de închisoare şi 75.000 de euro amendă.

2) O altă noutate a legii este reprezentată de pedepsirea atingerilor aduse acţiunii justiţiei la nivel internaţional. Articolele 435-7 - 435-10 incriminează corupţia şi traficul de influenţă, active şi pasive, pe lângă personalul judiciar internaţional. Corupţia este pedepsită cu zece ani închisoare şi 150.000 de euro amendă, iar traficul de influenţă cu 5 ani închisoare şi 75.000 de euro amendă. Dispoziţiile noi vizează: persoanele care exercită funcţii jurisdicţionale într-un stat străin sau în cadrul sau pe lângă o Curte internaţională, funcţionarii de la grefa unei jurisdicţii străine sau a unei Curţi internaţionale, experţii numiţi de o astfel de jurisdicţie sau o astfel de Curte sau de către părţi, persoanele însărcinate cu o misiune de conciliere sau de mediere de către o astfel de jurisdicţie sau o astfel de Curte şi arbitrii care îşi exercită misiunea sub influenţa dreptului unui stat străin asupra arbitrajului. Se precizează la art. 435-11 al Codului penal că urmărirea acestor delicte nu poate fi exercitată decât la cererea Ministerului Public, cu excepţia cazului în care ele sunt comise într-un cadru european (personal judiciar european sau cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene). Legea creează

Page 38: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

40 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

două incriminări noi: mituirea unui martor într-o procedură sau o instanţă judiciară într-un stat străin sau în faţa unei Curţi internaţionale, pedepsită cu trei ani închisoare şi 45.000 de euro amendă (art. 435-12) al Codului Penal şi ameninţări faţă de personalul judiciar care aparţine unui stat străin sau unei Curţi internaţionale, pedepsite cu zece ani închisoare şi 100.000 de euro amendă (art. 435-13).

În secţiunea a treia sunt prevăzute pedepsele complementare care se aplică infracţiunilor prevăzute de cap. V (art. 435-14) din Codul penal şi responsabilitatea penală a persoanelor juridice (art. 435-15).

Comentariul se referă şi la principiul competenţei universale aplicabil corupţiei internaţionale, în virtutea art. 689-8 al Codului de procedură penală, şi conform căruia autorii şi complicii infracţiunilor comise în afara teritoriului francez pot fi urmăriţi şi judecaţi de jurisdicţiile franceze, dacă persoana se află în Franţa, în aplicarea protocolului la Convenţia privind protecţia intereselor financiare a Comunităţilor Europene, încheiată la Dublin la 27 septembrie 1996 şi a Convenţiei privind lupta contra corupţiei ce-i implică pe funcţionarii Comunităţilor Europene sau funcţionari ai statelor membre ai Uniunii Europene, încheiată la Bruxelles la 26 mai 1997.

Noua lege modifică articolul, actualizând această dispoziţie prin extinderea câmpului său de aplicare. De acum înainte, prevederile art. 689-8 al Codului de procedură penală sunt aplicabile funcţionarilor europeni care săvârşesc delictele prevăzute de art. 435-1 - 435-7 din Codul penal, francezilor sau persoanelor care aparţin funcţiei publice franceze, ce săvârşesc delictele prevăzute la art. 435-1, 435-3, 435-7 şi 435-9 ale Codului penal şi persoanelor ce săvârşesc delictele prevăzute de art. 435-3 şi 435-9 ale Codului penal.

Legea nr. 2007-1631 din 20 noiembrie 2007 privind controlul imigraţiei, integrarea şi azilul

reprezintă expresia voinţei legiuitorului de a amorsa o politică migratorie nouă, la scurt timp după apariţia ultimei legi asupra imigraţiei, în anul precedent, modificând astfel Codul referitor la intrarea şi sejurul persoanelor străine şi la dreptul de azil.

Legea beneficiză de un succint comentariu2 în „Revue critique de droit international privé” nr. 1/2008. Noua lege propune o evaluare a capacităţii de integrare a candidaţilor la reîntregire familială, procedura de reîntregire familială vizând atât familiile cetăţenilor francezi (familii mixte) cât şi familiile străine, ea făcând obiectul atenţiei legiuitorului, deja de mulţi ani.

De asemenea, legea admite recurgerea la testele ADN în domeniul probei de filiaţie (maternă) şi aduce o serie de precizări sau corecţii la vechea lege, Legea din 24 iulie 2006 privind imigraţia şi integrarea.

1. Evaluarea capacităţii de integrare. Prin aceasta, se manifestă interesul pentru potenţialul de integrare a membrilor familiei care sunt supuşi la o evaluare a gradului de cunoaştere a limbii franceze şi a valorilor Republicii, efectuată în ţara lor de origine.

Astfel, Codul referitor la intrarea şi sejurul persoanelor străine şi la dreptul de azil prevede la art. L 411-8, că „pentru a permite pregătirea integrării sale republicane în societatea franceză, cetăţeanul străin care are peste 16 ani şi sub 65 de ani, pentru care este solicitată reîntregirea familială, beneficiază în ţara sa de rezidenţă, de o evaluare a gradului de cunoaştere al limbii şi a valorilor Republicii”. Dacă această evaluare stabileşte ca fiind necesar acest lucru, autoritatea administrativă organizează pentru străin, în ţara de rezidenţă, o instruire a cărei durată nu poate depăşi două luni, la capătul căreia, el va face obiectul unei noi evaluări a cunoaşterii limbii şi valorilor Republicii. Acordarea vizei este subordonată prezentării unui atestat privind urmarea acestei instruiri ce este eliberat imediat după terminarea instruirii. Un decret de aplicare va preciza conţinutul evaluării şi al formării.

Comentariul autoarei menţionează că o apreciere obiectivă a procesului de integrare nu ar putea să se producă fără ca străinul să se fi confruntat cu realitatea vieţii din Franţa, dar ea subliniază în acelaşi timp faptul că noul text nu impune formal o nouă condiţie. Eliberarea vizei membrilor de familie nu este subordonată cunoaşterii limbii franceze şi a valorilor Republicii, ci atestatului de absolvire a pregătirii. Se apreciază că evaluarea va avea consecinţe şi asupra termenelor de examinare a cererilor, ea necesitând mijloace financiare importante.

2. Recurgerea la testele ADN. Art. 13 al Legii din 20 noiembrie 2007 completează art. L. 111-6 al Codului referitor la intrarea şi sejurul persoanelor străine şi la dreptul de azil, prin adăugarea posibilităţii de a se recurge la proba genetică, pentru a stabili legătura de filiaţie a solicitantului de viză. O asemenea cercetare este autorizată atunci când ea este realizată pentru verificarea unui act de stare civilă întreprinsă de autorităţile diplomatice sau consulare, pentru a contracara slăbiciunile serviciilor de stare civilă din unele ţări

2Fabienne Jault-Seseke - La loi no 2007-1631 du 20 novembre 2007 relative à la maîtrise de l’immigration, à l’intégration et à l’asile. Vers une nouvelle conception de l’intégration, Revue critique de droit international privé nr.1/2008, p.5-34

Page 39: Problematica actelor în executare

Actualitate legislativă externă

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 41

de emigraţie care încurajează frauda. În cazul existenţei unui dubiu asupra documentelor de stare civilă a membrilor familiei sau dacă acestea nu există, va putea fi solicitat astfel, un test genetic.

Dispoziţia este foarte contestată şi a suscitat numeroase dezbateri, recurgerea la ADN fiind autorizată a se face în condiţii foarte stricte care se referă la mai multe aspecte. Astfel, ţara din care este originară persoana în cauză este desemnată printr-un decret; există condiţia ca actul de stare civilă să fie inexistent sau să existe dubii în ceea ce priveşte autenticitatea sa; testul este solicitat de persoana care solicită viza şi cu consimţământul expres al acesteia; este vizată numai stabilirea filiaţiei materne cu consimţământul prealabil al mamei; decizia de a se recurge la acest test este luată de către Tribunalul de mare instanţă din Nantes, sesizat de funcţionari diplomatici sau consulari; analiza este realizată pe cheltuiala statului; elaborarea dispozitivului este subordonată unui decret de aplicare. Câmpul de aplicare al dispozitivului este limitat, atât în timp (este experimental timp de 18 luni, până la 31 decembrie 2009), cât şi în spaţiu (sunt vizate numai unele ţări a căror listă va fi stabilită printr-un decret), şi ar trebui să fie vorba de state în care au fost deja constatate disfuncţionalităţi legate de serviciile de stare civilă.

În cursul dezbaterilor pe marginea propunerii de a se recurge la teste ADN, dreptul comparat a jucat un rol foarte important, numeroase state europene utilizându-le în modalităţi diferite. Problema a suscitat controverse şi a făcut de altfel obiectul unui aviz negativ din partea Comitetului Consultativ Naţional de Etică, contrariat de „o identificare biologică destinată numai străinilor„ şi de „măsura care solicită ca adevărul biologic să fie ultimul arbitru în chestiuni care ţin de identitatea socială şi culturală”.

Autoarea comentariului consideră că limitarea la filiaţia maternă poate duce la o inegalitate între tată şi mamă, în timp ce se admite ca tatăl să poată solicita venirea copiilor săi legitimi sau naturali, independent de mamă.

3. Alte modificări. La evaluarea capacităţii de integrare se adaugă şi condiţia vizând resursele solicitantului (art. R 411-4 şi art. L. 313-11-1 din Codul referitor la intrarea şi sejurul persoanelor străine şi la dreptul de azil) care este revăzută, ea va fi precizată prin decret şi va trebui să ţină cont de mărimea familiei solicitantului, precum şi crearea unui contract de integrare a familiei.

În prelungirea Legii din 18 ianuarie 2005 - legea de programare pentru coeziune socială şi Legii din 24 iulie 2006 care au stabilit contractul de primire şi integrare este creat un contract privind integrarea familiei, textul art. L. 311-9-1 precizând care este obiectul acestui nou contract. Astfel, părinţii se obligă atât să urmeze o pregătire asupra drepturilor şi obligaţiilor părinţilor în Franţa, cât şi să respecte obligaţiile şcolare.

4. Modificări în materie de azil. Modificările sunt aduse domeniului azilului de art. 23 al Legii nr. 2007-1631 din 20 noiembrie 2007, modificări ce erau necesare pentru a asigura respectarea drepturilor fundamentale, dar şi din perspectiva armonizării comunitare. Astfel, în cazul unei decizii de refuz a intrării, consecutiv unei solicitări de azil, aceasta trebuie motivată şi de asemenea trebuie menţionată posibilitatea de a introduce un recurs în anulare, într-un termen de 48 de ore (art. 213-2 al Codului referitor la intrarea şi sejurul persoanelor străine şi la dreptul de azil modificat). Sunt revizuite modalităţile de menţinere în zona de aşteptare (art. L-221-1): durata iniţială se modifică de la 48 de ore, la 4 zile şi dispare posibilitatea de reînnoire pentru 48 de ore.

Diferite articole aduc îmbunătăţiri situaţiei străinilor care sunt autorizaţi pentru şedere în Franţa, mergând în sensul simplificării formalităţilor administrative. Astfel, art. L 314-14 creează un permis de rezident permanent. Străinul al cărui permis de rezident expiră poate solicita un asemenea permis, din momentul în care el satisface condiţia de integrare prevăzută de art. L-314-2. În ceea ce priveşte modalităţile de producere a certificatului medical căreia i se subordonează autorizaţia de muncă, străinul dispune de trei luni începând de la eliberarea autorizaţiei de muncă, pentru a obţine acest certificat. De asemenea, este ameliorată situaţia partenerului unui francez care solicită un permis de şedere, în timp ce el se află deja în Franţa, fiind menţinută posibilitatea de a solicita o viză pe termen lung, viză ce va avea valoarea unui titlu de sejur şi îi va conferi acestuia, dreptul de a exercita o activitate profesională (art. L 211-1-1).

Victimele violenţelor conjugale fac de asemenea obiectul atenţiei legiuitorului. De acum înainte, victima va putea să obţină un titlu de sejur sau reînnoirea acestuia fără să se ţină cont de ruptura vieţii comune care ar putea urma violenţelor conjugale. De asemenea, străinii care sunt admişi la sejur cu titlu umanitar ar trebui de acum înainte să poată obţine un permis de şedere temporar, cu menţiunea salariat şi nu doar un permis de şedere viaţă privată şi familială (art. L 313-14 alin. 1).

Criticile formulate în comentariu scot în evidenţă o anumită dificultate în a obţine reducerea imigraţiei familiale fără a aduce o atingere fundamentală drepturilor omului cât şi complexitatea procedurilor, dar legea nouă, după cum se subliniază, face corecţii ce sunt necesare pentru recentele reforme şi simplifică anumite situaţii.

Page 40: Problematica actelor în executare

NOI APARIŢII EDITORIALE

Mircea Preda Alegerea, organizarea şi funcţionarea Parlamentului

Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2008, 520 p.

Abordare exhaustivă a sistemului electoral actual românesc, atât din punct de vedere al reglementării legislative şi al practicii jurisprudenţiale, cât şi al realităţilor concrete, exprimate în cifre şi procente, prezentul volum a văzut lumina tiparului în pragul organizării de noi alegeri parlamentare.

Autorul, MIRCEA PREDA, profesor universitar cu o prestigioasă şi prolifică activitate în domeniul administraţiei publice, detaliază noul sistem electoral care are ca pilon central votul uninominal, analiza fiind structurată în patru părţi – Partea I: Alegerea Parlamentului. Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, nr.35/2008.Comentarii pe articole, Partea a II-a: Decizii ale Curţii Constituţionale şi Hotărâri ale Biroului Electoral Central, Partea a III-a: Statistică electorală privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului (28 noiembrie 2004) şi Partea a IV-a:Organizarea şi funcţionarea Parlamentului .

Prima parte se constituie într-un comentariu pertinent al Titlului I al Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Sunt dezbătute, pe rând, articolele legii în discuţie, fiind atinse atât aspectele pozitive ale reglementării, dar subliniate şi unele „minusuri” ale acesteia. Circumscripţiile electorale, colegiile uninominale şi organismele electorale, secţiile de votare şi birourile electorale ale secţiilor de votare, registrul electoral, listele electorale şi cărţile de alegător, sunt doar o parte din problematica analizată, care se întinde şi asupra organizării campaniei electorale cu toate procedurile pe care aceasta le presupune, de la voturi şi numărarea acestora, până la constatarea şi publicarea rezultatelor sau a contravenţiilor .

Partea a II-a prezintă practica Curţii Constituţionale şi a Biroului Electoral Central în legătură cu prevederile legale în materie. Este analizată astfel Decizia Curţii Constituţionale nr. 339 din septembrie 2004 asupra sesizării de necostituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (7) din Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, care stipulează următoarele: „Preşedintele României în funcţie la data alegerii Camerei Deputaţilor şi a Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale, pentru obţinerea unui mandat de deputat şi senator. În cazul în care este ales deputat sau senator, Preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de deputat sau senator şi aceea de Preşedinte”. După o examinare şi interpretare minuţioasă a textelor legale incidente în această materie, Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 5 alin. (7) sunt constituţionale. Partea a II-a continuă cu expunerea câtorva hotărâri ale Biroului Electoral Central, cum ar fi Hotărârea nr.2/2004 privind întocmirea listelor de candidaţi şi a celorlalte documente care însoţesc lista, Hotărârea nr.69/2004 privind publicarea rezultatelor alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, dar şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor electorale, aprobat prin Hotărârea nr.3/2004. Partea a III-a prevede statistica electorală realizată cu ocazia alegerilor Camerei Deputaţilor şi a Senatului din 28 noiembrie 2004, fiind reproduse şi procesele verbale cu privire la rezultatul alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senatului, hotărârile de validare a mandatelor deputaţilor şi senatorilor aleşi şi hotărârilor pentru alegerea preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului.

42 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Page 41: Problematica actelor în executare

Noi apariţii editoriale

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 43

Analiza se încheie cu prezentarea modului de organizare şi funcţionare a Camerei Deputaţilor şi a Senatului, respectiv regulile legale care guvernează constituirea camerelor, a grupurilor şi comisiilor parlamentare, procedura parlamentară, cu toate etapele şi actele pe care aceasta le presupune, fiind expus, totodată, statutul deputaţilor şi senatorilor, prevăzut în Legea nr.96/2006.

Structurată într-o manieră concisă, lucrarea este accesibilă tuturor celor interesaţi de această actuală şi viu disputată materie, volumul reprezentând o sursă de informare importantă şi la îndemână în contextul prezentului apropiat al alegerilor parlamentare 2008.

consilier Luiza Teau

Page 42: Problematica actelor în executare

Noi apariţii editoriale

44 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Mircea Preda

Legea alegerilor locale (Legea nr.67/2004, republicată)

Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2008, 486 p.

La Editura Universul Juridic, în colecţia Legi comentate, a apărut recent lucrarea „Legea alegerilor

locale (Legea nr.67/2004, republicată)” semnată de MIRCEA PREDA, profesor universitar, fost şef a.i. al Secţiei de drept public din cadrul Consiliului Legislativ, autor şi coautor a peste 50 de lucrări de specialitate în domeniul administraţiei publice – monografii, cursuri şi tratate universitare, studii, articole, comunicări, referate etc. – publicate de edituri prestigioase şi reviste de largă circulaţie, ori prezentate la reuniuni ştiinţifice din ţară sau internaţionale.

Autorul analizează în mod detaliat şi echidistant Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale nr.67/2004, republicată, încercând să pună accentul pe esenţa şi conţinutul reglementărilor cuprinse în acest act normativ, dar şi pe latura tehnică a acestora. Totodată, autorul a considerat oportun a fi semnalate şi acele imperfecţiuni de fond şi formă ale Legii formulând observaţii şi propuneri, puternic argumentate, pentru remedierea acestora.

Având în vedere legislaţia, doctrina şi jurisprudenţa în vigoare la data de 21 martie 2008, autorul a ales ca în prima parte a lucrării să analizeze fiecare articol al Legii nr.67/2004, republicată, oferind astfel celor interesaţi posibilitatea de înţelegere deplină a dispoziţiilor ei.

În partea a II-a a volumului sunt redate modele de formulare şi de alte documente privind alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale arătându-se astfel şi aspectul practic al procesului electoral.

În continuare, autorul prezintă, în partea a III-a, deciziile Curţii Constituţionale şi hotărârile Biroului Electoral Central prin care s-au soluţionat conflicte juridice ori s-au dat interpretări general-obligatorii unor dispoziţii ale acestui act normativ, intensificând astfel aspectul practic al lucrării. De altfel, autorul a înglobat în comentariile textelor legii soluţiile şi argumentele acestor acte, punând la dispoziţie o imagine globală, completă asupra modului în care trebuie înţeleasă şi aplicată legea în cauză.

În partea a IV-a a lucrării sunt înfăţişate rezultatele alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din iunie 2004, acest ultim capitol constituindu-se intr-un important reper la care se pot raporta forţele politice în organizarea şi desfăşurarea alegerilor viitoare.

Volumul este precedat şi de un profil profesional al autorului prin care se evidenţiază contribuţia pe care prof. univ. dr. Mircea Preda a avut-o de-a lungul timpului la elaborarea, avizarea şi promovarea unor acte normative importante privind organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice, în general, şi administraţiei publice, în special. De asemenea, sunt menţionate şi principalele lucrări ştiinţifice ale autorului.

În concluzie, volumul „Legea alegerilor locale (Legea nr.67/2004, republicată)” reprezintă, fără îndoială, o apariţie editorială remarcabilă, de o mare valoare, destinată a răspunde celor mai exigente cerinţe ştiinţifice, teoretice şi practice în materie. Realizată într-un stil accesibil, pragmatic, lucrarea este extrem de utilă şi constituie un instrument de lucru obligatoriu atât pentru teoreticienii şi practicienii din acest domeniu, actorii electorali, dar şi pentru autorităţile publice angrenate în buna organizare şi desfăşurare a procesului electoral: Parlament, Guvern, prefecţi, primari şi chiar autorităţile judecătoreşti abilitate de lege cu rezolvarea conflictelor juridice care apar în aplicarea reglementărilor în materie.

expert Alina ANDRONE

Page 43: Problematica actelor în executare

Noi apariţii editoriale

45 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Ioan Alexandru Tratat de administraţie publică

Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2008, 969 p.

O lucrare de excepţie – Tratat de administraţie publică, a văzut de curând lumina tiparului, în editura Universul Juridic, sub semnătura ilustrului profesor universitar doctor IOAN ALEXANDRU, personalitate marcantă a şcolii româneşti de administraţie, fondatorul şi decanul primei structuri universitare de administraţie publică, de după actul istoric din decembrie 1989 şi actor important al vieţii ştiinţifice din România. Pentru prima dată în peisajul literaturii naţionale de specialitate asistăm la un moment cu adânci şi ample rezonanţe ştiinţifice dedicate studiului fenomenului administrativ, în general, şi al administraţiei publice româneşti, în particular, determinat de apariţia primului Tratat într-un domeniu – administraţia publică, unul pe cât de vast, pe atât de divers şi de complex şi care, în mod cert, prin valoarea sa incontestabilă, se va constitui într-un reper fundamental al doctrinei naţionale de profil, cu incidenţe directe şi asupra procesului de dezvoltare a literaturii internaţionale în materie.

Dincolo de caracterul inedit al unei asemenea opere a profesorului Ioan Alexandru, ce vine să încununeze întreaga sa carieră profesională, ştiinţifică şi academică, constituind deopotrivă, apogeul îndelungatei şi laborioasei sale activităţi, de până acum, desfăşurate, cu predilecţie, în slujba cercetării administraţiei publice, lucrarea de faţă, reprezintă în mod natural o continuare a preocupărilor şi eforturilor sale neobosite şi pasionante, înscriindu-se pe aceleaşi coordonate ale investigaţiei fenomenului administrativ, însă dintr-o perspectivă complexă, multilaterală şi interdisciplinară, singura de altfel, în măsură să ofere răspunsuri corecte întrebărilor legitime ale cercetătorului.

Aşa după cum mărturiseşte însuşi autorul acestei remarcabilei lucrări în cadrul prezentării propriului demers ştiinţific, unul dintre promotorii ştiinţelor administrative din România, abordarea problematicii administraţiei publice exclusiv din punct de vedere juridic s-a dovedit şi se dovedeşte încă o tratare incompletă şi insuficientă a fenomenului propriu-zis, situaţie ce impune cu necesitate o cercetare interdisciplinară asupra acestuia, care să depăşească graniţele clasicului studiu juridic, efectuat eminamente prin prisma dreptului pozitiv, implicând, pe cale de consecinţă, atragerea şi altor ştiinţe sociale, ce pot contribui nemijlocit prin furnizarea de informaţii relevante finalităţii acestui demers ştiinţific, axat în principal, pe analiza diacronică a relaţiei fundamentale politică – administraţie – economie, de altfel, obiectul central al investigaţiei ştiinţifice întreprinse.

Din îngemănarea acestor planuri esenţiale de analiză, precum şi a celor firesc derivate din substanţa amplă şi complexă a acestora, ce urmăresc şi încearcă să explice şi să descrie fidel, cu caracter cvasi-exhaustiv, organizarea, funcţionarea şi relaţionarea acestui corp viu, întruchipat de sistemul administraţiei publice, ce se confundă adesea, în percepţia civică, cu statul însuşi, prin misiunile şi funcţiunile pe care le exercită ori chiar cu organizarea corpului social, racordată acţiunii privind buna gestionare a afacerilor publice, în considerarea nevoilor şi trebuinţelor cetăţeanului, a colectivităţilor umane, în general, rezidă caracterul original, profunzimea, precum şi amploarea fără precedent a cercetării ştiinţifice în domeniu, inserată în cadrul lucrării.

Mai mult, sondarea administraţiei publice sub multiple şi variate câmpuri de analiză şi investigaţie, complementare planului tradiţional de cercetare sub aspect juridic a administraţiei publice, ilustrează fără tăgada complexitatea demersului ştiinţific al autorului, pusă în evidenţă de altfel, şi de structura amplă a lucrării, date fiind cele zece părţi ale tratatului, organizate de-o manieră echilibrată, dedicate atât cercetării fundamental – teoretice, precum şi analizei praxiologice a fenomenului administrativ.

Page 44: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

46 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Uşurinţa, acurateţea şi totodată, subtilitatea alternărilor repetate ale planului de abordare a problematicii analizate, din cel eminamente teoretic în cel practic-aplicativ, şi invers, apte să descrie cât mai profund posibil, sub toate faţetele sale, sistemul de administraţie publică, ilustrează tabloul unei opere complete, constituindu-se în rodul îndelungatei şi vastei activităţi a autorului, deopotrivă un profesor universitar de excepţie şi un practician emerit al dreptului, şi totodată, un profesionist al administraţiei şi un autentic mentor al multor generaţii de oameni dedicaţi slujirii binelui public.

Astfel, demersul operează multiple şi variate translaţii ale cercetării de la aspectele de ordin conceptual utilizate în analiza faptului administrativ, la principalele curente de gândire privind administraţia publică spre tema mijloacelor tradiţionale de investigare a sistemelor administrative, ce se cuvin însă ancorate în actualitatea fenomenului, adaptate complexităţii acestuia, completate corespunzător cu metodele noi de analiză a problematicii, desprinse din teoria managementului public, configurând inedite modele administrative, dând curs aspiraţiilor fireşti ale cercetătorului, în prefigurarea administraţiei viitorului. Pe linia abordării juridice de astă dată, complementară tratării manageriale a administraţiei publice, cu deosebire prin prisma dreptului administrativ sunt analizate, cu pronunţate accente teoretice, dar şi practice, o serie de aspecte relevante organizării şi funcţionării structurilor administrative, precum resursele administraţiei publice, competenţele, actele şi procedurile specifice, şi respectiv, controlul activităţii administraţiei, acoperind planurile cele mai importante, dar şi cele mai sensibile ale cercetării în domeniu.

Demersul este întregit şi de o analiză comparativă a problematicii instituţionale şi funcţionale a administraţiei, având ca fundament trăsăturile de ordin constituţional şi legal specifice celor mai relevante state ale lumii, sub forma unor exemple, autorul investigând structurile centrale şi teritoriale ale administraţiei publice de la nivelul acestor ţări, cu relevarea particularităţilor lor.

Sunt abordate astfel, instituţiile politico-administrative fundamentale ale statelor, din perspectiva regimului juridic aplicabil, dar şi a rolului, a funcţiilor îndeplinite, a competenţelor şi responsabilităţilor ce le revin, fără a fi omise, în contextul efortului de descriere a mecanismelor naţionale administrative, elementele de natură relaţională dintre principalele structuri administrative, de nivel central, regional ori teritorial, corelativ tratării şi distingerii conceptuale între administraţia de stat, promotoare a intereselor generale ale colectivităţii naţionale, şi administraţiile colectivităţilor locale, adecvate regimurilor administrative incidente. De asemenea, în acelaşi context, sunt supuse analizei inclusiv structurile politico-administrative ale Uniunii Europene, atenţia îndreptându-se spre cercetarea celor două instituţii esenţiale ale arhitecturii europene, promotoare ale fenomenului integrării europene, anume spre Consiliul Uniunii şi Comisia Europeană.

Unul dintre reperele centrale ale lucrării îl constituie deopotrivă şi investigarea principalelor probleme cu care se confruntă administraţia publică contemporană, sub forma unei analize extrem de pertinente întreprinse pe trei planuri distincte ce ating corespunzător trei teme sensibile ale administraţiei publice aflate în faţa provocărilor societăţii complexe de astăzi - derapajele statului de drept, criza administraţiei şi modernizarea administraţiei publice ca necesitate obiectivă. Tratarea cu succes şi aprofundarea minuţioasă a primelor două fenomene care se răsfrâng direct sau indirect asupra bunei funcţionări a administraţiei publice, pe de o parte, după cum şi a celei privind imperativul transformării continue a administraţiei, în sensul racordării depline la nevoile societăţii contemporane, pe de altă parte, subiecte pe cât de subtile, pe atât de dificile de atins, evidenţiază neîndoielnic, prin prisma judecăţilor de valoare făcute, dar şi prin observaţiile fine ale cercetătorului autentic, meritul şi contribuţia definitorie a autorului la dezvoltarea doctrinei de profil, ale cărei rezonanţe ştiinţifice vor influenţa decisiv evoluţia ştiinţelor administrative din România.

Pe aceleaşi coordonate credem că se pot înscrie şi ultimele două părţi ale lucrării, acolo unde autorul manifestă accentuate preocupări pentru viitorul administraţiei publice naţionale, în raport de actualele realităţi politico-administrative, generate de procesul continuu al integrării europene a României, avansând în acest context, unele posibile scenarii privind evoluţia sistemelor administrative naţionale de la nivel european, implicit a celui românesc, demonstrând totodată, cu o maximă acurateţe şi rigoare ştiinţifică, premisele creării Spaţiului Administrativ European (SAE), determinat de aderarea administraţiilor naţionale ale statelor UE la valorile intrinseci impuse de efectele nemijlocite ale fenomenului de europenizare a administraţiei, şi care în ansamblul lor, fundamentează modelul administrativ european, în mod esenţial perceput ca ideal, unul însă perfect realizabil, din punct de vedere concret, posibil într-un anumit orizont de timp, în condiţiile întrunirii condiţiilor necesare.

În ansamblul său, aşadar, lucrarea profesorului universitar dr. Ioan Alexandru, prin dimensiunile sale ample, prin natura sa complexă, după cum şi prin multiplele şi diversele planuri de investigaţie a fenomenului administrativ, ca şi prin metodele inedite de cercetare întrebuinţate de autor în dezvăluirea tuturor sensurilor şi faţetelor presupuse de organizarea şi funcţionarea sistemului administraţiei publice, în

Page 45: Problematica actelor în executare

Noi apariţii editoriale

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 47

atingerea scopurilor ce-i sunt stabilite, se constituie într-un demers ştiinţific de maximă actualitate şi indubitabilă valoare, care, prin cunoştinţele generoase şi pertinente, de o înaltă ţinută ştiinţifică pe care le transmite, cu siguranţă, va fi de natură să orienteze şi să îndrume studenţii Facultăţilor de Administraţie Publică, dar şi pe cei ai Facultăţilor de Drept, şi nu numai, din perspectiva devenirii lor ca viitori cercetători ai ştiinţelor administrative ori ca funcţionari publici, devotaţi slujirii interesului public, asigurând totodată, suportul pregătirii şi perfecţionării lor continue, ca premise ale creşterii calitative a serviciului public.

Nu în ultimul rând, apariţia Tratatului de administraţie publică şi impactul său puternic ce se va produce în cadrul doctrinei de specialitate, ce va întregi în mod cert peisajul operelor marcante în domeniu, alăturând astfel autorul acestuia de marii corifei ai ştiinţei, credem că îi va influenţa deopotrivă, în mod determinant, atât pe teoreticienii dreptului, ai ştiinţelor administrative, în general, cât şi pe practicienii ce activează în prezent la diverse niveluri ale administraţiei publice din România, mulţi dintre ei chiar discipolii distinsului profesor Ioan Alexandru, căruia, cu această ocazie, vor să-i mulţumească şi să-l omagieze pentru întreaga sa activitate depusă în slujba şcolii româneşti de administraţie publică, manifestându-şi aprecierea şi preţuirea lor nedisimulată pentru contribuţia adusă la formarea lor ca oameni şi profesionişti.

consilier dr. Cezar Corneliu MANDA

Page 46: Problematica actelor în executare

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

Propuneri de lege ferenda extrase din articolele publicate

în revistele de drept româneşti

(semestrul I 2008)

- Bibliografie indexată şi adnotată1 -

1. ALMAŞ, SONIA. - Infracţiunile prevăzute de art.24 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. În: Caiete de drept penal. - Bucureşti : C.H.Beck, nr.1, 2008, p.52-86.

Autoarea consideră că legiuitorul ar trebui să stabilească cu mai multă claritate dacă un imobil monument istoric poate fi desfiinţat şi în ce condiţii. De asemenea, mai propune completarea art.3 lit.b) din Legea nr.50/1991 cu textul: "Constituie infracţiune continuarea fără drept a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora".

Subiect: infracţiune ; Legea nr.50/1991

2. ANDREESCU, GABRIEL. - Cazul Tanacu: necesitatea amendării legii penale cu privire la tortură, tratamente inumane sau degradante. În: Noua revistă de drepturile omului. - Bucureşti : C.H.Beck, nr.1, 2008, p.30-46.

Autorul consideră necesară amendarea Codului penal astfel ca actele de tratare violentă a persoanelor cu dizabilităţi mintale să fie calificate ca infracţiuni de tipul tratamentelor degradante, relelor tratamente ori chiar, în conformitate cu standardele create de jurisprudenţa CEDO, torturii.

Subiect: Cod penal ; tortură ; tratament degradant ; tratament inuman

3. BARBU, DANA; BARBU, MIHAIL C. - Posibilitatea clericilor ortodocşi de a-şi exercita drepturile în calitate de subiecţi de drept procesual în virtutea unor acte normative noi. În: Noua revistă de drepturile omului. - Bucureşti : C.H.Beck, nr.2, 2008, p.28-47.

Autorii argumentează că dispoziţiile art.50 lit.e) teza a doua din Anexa H.G. nr.53/2008 sunt neconstituţionale, contravin normelor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi propun modificarea de rigoare.

Subiect: cleric ; Hotărârea Guvernului nr.53/2008 ; subiect de drept

4. BARBU, VLAD; CERNAT, COSMIN. - Limita minimă şi maximă a timpului de muncă. În: Revista română de dreptul muncii. - Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.3, 2008, p.32-42.

Autorii consideră că este necesar ca şi în Codul muncii din România să fie transpuse Dispoziţiile Directivei 2003/88/EC, în sensul că angajatorul poate cere salariatului efectuarea de ore suplimentare, dar în limita a 48 de ore pe săptămână, fără a fi necesar acordul acestuia, iar numai dacă se atinge acest prag să fie necesar consimţământul salariatului.

Subiect: Codul muncii ; timp de muncă

5. BARBU, VLAD; MAIEREAN, LAURA. - Reglementări interne şi internaţionale privind capacitatea restrânsă de muncă. În: Revista de drept comercial - Bucureşti : Lumina Lex, nr.5, 2008, p.70-77.

Autorii propun introducerea în Codul muncii a unei prevederi privind munca prestată în afara unui contract individual de muncă, prevedere care în momentul de faţă lipseşte din acest cod.

Subiect: muncă ; Codul muncii ; Organizaţia Internaţională a Muncii

6. BĂLAN, IOAN I. - Suspendarea executării hotărârii recurate în materie civilă. În: Dreptul, nr.1, 2008, p.153-164.

Se apreciază că reglementarea actuală a suspendării executării hotărârii recurate (Cod de procedură civilă - art. 300) nu îndeplineşte exigenţele unui proces echitabil, iar soluţia legislativă nu este compatibilă cu reglementările în materie ale Uniunii Europene. De aceea asanarea materiei se impune cu necesitate.

Subiect: cod de procedură civilă ; executare, suspendare ; hotărâre recurată ; recurs

7. BELIGRĂDEANU, ŞERBAN. - Reflecţii şi observaţii critice în legătură cu natura juridică a contractelor de management şi de administrare reglementate prin Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. În: Dreptul, nr.2, 2008, p.43-61.

Autorul consideră că se impun unele observaţii cu privire la legislaţia română în domeniul contractelor de "management" şi "de administrare" şi la necesitatea abrogării dispoziţiilor din Legea nr.95/2006 referitoare la aceste contracte. Referindu-se

1 1 Lucrare realizată de Victoria ŢĂNDĂREANU, Svetlana BACIU şi Tudor PRELIPCEANU

48 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Page 47: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 49

la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.79/2001 (art.4, alin.1), autorul consideră bizar ca un contract (cel de performanţă) să constituie o anexă a unui alt contract (cel individual de muncă).

Subiect: contract de management ; Legea nr.95/2006 ; sănătate

8. BODOAŞCĂ, TEODOR. - Contribuţii la studiul noilor reglementări legale referitoare la stabilirea paternităţii. În: Curierul Judiciar. - Bucureşti: C.H.Beck, nr.4, 2008, p.49-69.

Autorul face mai multe propuneri de amendare a Codului familiei: 1) textul din art.54 şi art.55 să se refere deopotrivă la "soţul mamei" şi la "fostul soţ al mamei"; 2) textul art.54 alin.(6) să fie modificat în sensul că mama va fi citată şi atunci când nu este parte în astfel de procese; 3) art.55 alin.(2) să se modifice astfel încât dreptul de a porni acţiunea să fie raportat, fără distincţie, la momentul dobândirii capacităţii civile depline de exerciţiu; 4) textul art.60 alin.(1) să vizeze toţi reprezentanţii legali ai copilului; 5)adoptarea unei soluţii unitare în ceea ce priveşte prescriptibilitatea/imprescriptibilitatea acţiunii în tăgăduirea paternităţii din art.54 şi art.55, pe de o parte şi art.59 şi art.60 , pe de altă parte. În plus, în Codul de procedură civilă, la art.45 alin.(1) termenul "minor" trebuie înlocuit cu acela de "copil".

Subiect: Codul familiei ; paternitate

9. CHERTEŞ, DAN SEBASTIAN. - Unele aspecte privind protecţia penală a dreptului la mediu sănătos. În: Caiete de drept penal. - Bucureşti: C.H.Beck, nr.1, 2008, p.17-36.

Sunt trecute în revistă mai multe carenţe ale legislaţiei din domeniul mediului şi se ajunge la concluzia că legiuitorul român are de reformat din temelii legislaţia de mediu, cel puţin din punctul de vedere al faptelor ce constituie infracţiuni, fiind binevenită şi o delimitare clară a acestora de contravenţii.

Subiect: protecţia mediului

10. CORLĂŢEANU, SORIN; CORLĂŢEANU, SIMINA; CÂRCIUMARU, ANDREEA. - Aspecte de drept comparat în legătură cu transmiterea SIDA pe cale sexuală. În: Dreptul, nr.2, 2008, p.224-242.

Există în textul Codului penal o inadvertenţă medicală majoră care, în opinia autorului, face acest text imposibil de aplicat în practică. Medical vorbind, virusul imunodeficienţei umane (HIV) este cel care se transmite, iar nu SIDA care este un stadiu al infecţiei cu HIV. Codul penal folosind incorect expresia "transmiterea SIDA" vorbeşte despre o imposibilitate medicală deoarece o persoană infectată cu HIV va putea transmite doar virusul, nu un stadiu al infecţiei, un sindrom, un set de simptome. Lipsa de cunoştinţe medicale a legiuitorului Codului penal ar putea avea consecinţe dintre cele mai serioase, inadvertenţa putând duce la pronunţarea unor soluţii de achitare a celor judecaţi pentru comiterea acestor fapte.

Subiect: Cod penal ; HIV ; Legea nr.584/2002 ; legislaţie comparată, SIDA ; SIDA

11. DAMASCHIN, MIRCEA. - Consideraţii referitoare la cadrul legal instituit în vederea organizării şi funcţionaării poliţiei judiciare. În: Dreptul, nr.2, 2008, p.150-155.

"De lege ferenda", se impune ca legiuitorul să facă distincţia cuvenită între cele trei segmente semnificative ale poliţiei judiciare, având în vedere constatarea infracţiunilor, strângerea de informaţii în vederea începerii urmăririi penale, respectiv cercetarea penală. Astfel, vom lua în considerare existenţa unor lucrători de poliţie judiciară cu atribuţii legate de constatarea infracţiunilor, a lucrătorilor poliţiei judiciare care au drept obiect de activitate strângerea de informaţii, respectiv ofiţeri ai poliţiei judiciare cu prerogative de anchetă penală.

Subiect: poliţie judiciară

12. DÂRJAN, TRAIAN. - Competenţa materială privind soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială. În: Dreptul, nr.6, 2008, p.171-193.

Autorul pledează pentru reintroducerea ordonanţei preşedinţiale în cuprinsul art.403 alin.4 Cod de procedură civilă. Subiect: Cod de procedură civilă ; ordonanţă preşedinţială

13. DIMA, TRAIAN; PĂUN, ALINA GABRIELA. - Un alt mod de abordare a cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art.16 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. În: Dreptul, nr.2, 2008, p.188-191.

Mecanismul creat de legiuitor în art.16 din Legea nr.143/2000, în scopul combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri, în opinia autorilor, nu-şi justifică existenţa pentru care a fost creat, ba dimpotrivă poate duce la abuzuri; acest mecanism trebuie oprit prin abrogarea art.16 din Legea nr.143/2000.

Subiect: consum de droguri ; Legea nr.143/2000 ; trafic de droguri

14. DUMITRESCU, IULIUS CEZAR. - Consideraţii în legătură cu durata măsurii arestării preventive. În: Dreptul, nr.3, 2008, p.208-213.

Se consideră că termenul rezonabil constituie o singură instituţie juridică şi de aceea, cel puţin la nivel constituţional, nu este acceptabilă repetiţia pentru fixarea unui termen rezonabil pentru urmărirea penală şi un termen rezonabil pentru faza de judecată. De aceea, art.23 din Constituţie ar trebui modificat, deoarece contravine expres Convenţiei europene a drepturilor omului. În plus, şi art.159 alin.13 din Codul de procedură penală ar trebui să prevadă că arestarea preventivă trebuie să aibă un termen rezonabil şi în faza de judecată.

Subiect: arestare preventivă ; Cod de procedură penală ; Constituţie ; termen rezonabil

15. DUMITRU, MARIA. - Punerea în întârziere în materia obligaţiilor comerciale. În: Dreptul, nr.2, 2008, p.70-88. "De lege ferenda", intervenţia legiuitorului ar trebui să se concretizeze în stipularea expresă a faptului că debitorul se află de drept în întârziere sau cel puţin că daunele curg de drept de la data exigibilităţii obligaţiilor comerciale, oricare ar fi obiectul acestora sau modalitatea de evaluare a daunelor.

Subiect: Legea nr.469/2002 ; obligaţii comerciale

Page 48: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

50 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

16. DUMITRU, MARIA. - Reevaluarea judiciară a clauzei penale. În: Dreptul, nr.4, 2008, p.125-153. Autoarea apreciază că ar fi binevenită intervenţia legiuitorului în sensul consacrării exprese a posibilităţii de reevaluare judiciară a clauzei penale şi a stabilirii criteriilor şi limitelor de exercitare ale acestei prerogative.

Subiect: clauză penală

17. ELISEI, CONSTANTIN. - Consideraţii referitoare la cazurile de casare cu trimitere aplicabile cu ocazia soluţionării recursurilor în materia conflictelor de muncă. În: Dreptul, nr.3, 2008, p.100-110.

Autorul consideră necesară introducerea unui text de lege care să precizeze faptul că prevederile limitative ale art.81 alin.2 din Legea nr.168/1999 nu se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, respectiv că, în caz de admitere a recursului, instanţa de recurs poate administra în regim de urgenţă orice probă suplimentară necesară, alături de înscrisuri. De asemenea, se mai propune înfiinţarea unor instanţe de recurs specializate distincte: curţile sociale de apel cu secţii de conflicte de muncă şi secţii de asigurări sociale, precum şi compunerea completului de judecată în recurs din 3 judecători de carieră şi 2 judecători sociali cu vot deliberativ.

Subiect: casare cu trimitere ; Cod de procedură civilă ; conflict de muncă ; Legea nr.168/1999 ; recurs

18. ELISEI, CONSTANTIN. - Neconstituţionalitatea flagrantă a dispoziţiilor art.34 alin.12 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă. În: Dreptul, nr.6, 2008, p.69-76.

În articol se consideră că prevederile art.34 alin.12 din Legea nr.76/2002 contravin art.16 alin.1, art.44 alin.1 şi alin.2, art.47 alin.2, art.56 alin.3, art.136 alin.5 din Constituţie. Se propune ca până la modificarea prevederilor legale criticate să se invoce de către părţi sau din oficiu de către instanţă excepţia de neconstituţionalitate.

Subiect: forţă de muncă ; Legea nr.76/2002 ; şomaj

19. FODOR, MARIA; RĂDULESCU, IRINA. - Comentariu asupra modificărilor şi completărilor aduse Legii nr.4/1953 - Codul familiei prin Legea nr.288/2007. În: Curierul Judiciar. - Bucureşti: C.H.Beck, nr.3, 2008, p.67-81.

Se consideră că este indicată o soluţie legislativă expresă în cazul căsătoriei încheiate între persoane de acelaşi sex. Subiect: Codul familiei ; Legea nr.4/1953

20. GÂLCĂ, MIHAI IULIAN; SORESCU, LAURENŢIU. - Consideraţii generale cu privire la compatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar. În: Revista română de drept comunitar. - Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.3, 2008, p.111-130.

Din analiza jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, autorii apreciază că taxa de primă înmatriculare aplicată autovehiculelor second-hand reglementată de Codul fiscal român este incompatibilă cu art.90 din Tratatul CE. În continuare, ei fac propuneri de modificare a taxei de primă înmatriculare.

Subiect: Cod fiscal ; drept comparat ; drept comunitar ; taxă auto

21. GHEORGHE, CRISTIAN. - Nulităţi de drept comercial. În: Revista română de drept al afacerilor. - Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.1, 2008, p.13-24.

În privinţa actelor comerciale, autorul propune soluţii de lege ferenda referitoare la regimul sancţionator, fără extinderea de exonerări de sancţiuni dincolo de obiectul lor prezent.

Subiect: drept societar ; nulitate de drept comercial ; nulitate de drept comun ; societate comercială

22. GÎFEI, SORIN. - Consideraţii referitoare la aplicarea prevederilor Legii nr.289/2005 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în domeniul transportului pe calea ferată. În: Dreptul, nr.1, 2008, p.197-202.

În articol se apreciază că pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă şi securitate pe căile şi mijloacele de transport feroviar, "de lege ferenda" se impune modificarea art.4 şi introducerea unui nou articol după art.7 din Legea nr.289/2005.

Subiect: infracţiune ; Legea nr.289/2005 ; transport pe calea ferată

23. GÎFEI, SORIN. - Observaţii critice asupra infracţiunilor specifice sistemului transporturilor navale. În: Dreptul, nr.6, 2008, p.256-259.

Autorul propune reformularea art.4 alin.1, introducerea unui alt alineat (nr.4) după alin.3 al art.4, precum şi reformularea art.5 alin.1 din Legea nr.191/2003.

Subiect: infracţiune ; Legea nr.191/2003 ; transport naval

24. GROSU, CRISTINEL. - Observaţii critice asupra actualelor modalităţi de comunicare a actelor de procedură. În: Dreptul, nr.3, 2008, p.126-132.

Autorul propune să se unifice dispoziţiile legale referitoare la citarea şi comunicarea actelor de procedură, deoarece actualele deosebiri de reglementare în materie existente în Codul de procedură civilă şi, respectiv, în Codul de procedură penală nu-şi găsesc o justificare raţională.

Subiect: act de procedură ; Cod de procedură civilă ; procedură civilă ; procedură penală

25. HOTCĂ, MIHAI-ADRIAN. - Discuţii referitoare la genul infracţiunii de bancrută frauduloasă. În: Dreptul, nr.3, 2008, p.187-202.

Autorul consideră că trebuie să se stipuleze expres în norma de incriminare a bancrutei frauduloase că insolvenţa este o condiţie de fapt, lăsată la aprecierea organului judiciar penal.

Subiect: bancrută frauduloasă

Page 49: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 51

26. IMBRESCU, ION. - Discuţii şi propuneri privitoare la procedura administrativă, consecinţă a efectelor hotărârilor judecătoreşti prin care a fost încuviinţată procedura deschiderii adopţiei interne sau a fost instituită încredinţarea copilului în vederea adopţiei. În: Dreptul, nr.3, 2008, p.133-139.

Autorul este de părere că organele deliberative colegiale judeţene care se ocupă de adopţie ar trebui să poată delega în totalitate, prin hotărâri de consiliu, atribuţiile în materie către comisia pentru protecţia copilului care, la rândul ei să stabilească prin hotărâre, în condiţiile legii, cine va exercita concret şi permanent, nu doar în şedinţe, drepturile părinteşti ca urmare a deschiderii procedurii adopţiei.

Subiect: adopţie internă

27. IOAN, MARA; LUCA, IAMANDI. - Observaţii privind prevederile art.10 alin.2 din Legea nr.360/2002 privind statutul poliţistului. În: Revista română de dreptul muncii. - Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.3, 2008, p.51-54.

Autorii propun modificarea art.10 alin.(2) din Legea nr.360/2002 prin înlocuirea sintagmei "trebuie să urmeze" cu sintagma "trebuie să absolve", precum şi prevederea expresă a sancţiunii - destituirea din funcţie.

Subiect: Legea nr.360/2002 ; poliţist, statut

28. IONESCU, BOGDAN. - Păstrarea numelui purtat în timpul căsătoriei după desfacerea acesteia prin divorţ. În: Curierul Judiciar. - Bucureşti: C.H.Beck, nr.2, 2008, p.83-93.

Autorul propune "de lege ferenda" ca art.40 alin.(2) din Codul familiei să aibă următorul cuprins: "Instanţa judecătorească va lua act de această învoială prin hotărârea de divorţ. Instanţa, chiar în lipsa învoielii soţilor, poate încuviinţa acest drept, dacă soţul justifică anumite motive temeinice, în persoana sa ori a familiei".

Subiect: căsătorie ; Codul familiei ; divorţ ; dreptul la nume ; hotărâre de divorţ

29. LAZĂR, ANA ROZALIA. - Din nou despre inexistenţa actului administrativ. În: Revista de drept public. - Bucureşti: C.H.Beck, nr.4, 2007, p.62-72.

"De lege ferenda", autoarea propune completarea art.29 alin.(6) din Legea nr.47/1992, republicată, în sensul că instanţa respinge excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă şi în situaţia în care legea sau ordonanţa este inexistentă. De asemenea, autoarea consideră că se impune ca în viitorul cod de procedură administrativă să se prevadă că actele administrative având caracter normativ nepublicate sunt inexistente, iar excepţiile de la această regulă să nu exceadă celor prevăzute de art.108 alin.(4) din Constituţia României.

Subiect: act administrativ ; Cod de procedură administrativă ; Constituţia României, republicată ; Legea nr.47/1992

30. LEŞ, IOAN. - Convergenţe şi ambiguităţi privitoare la statutul unor profesiuni juridice liberale. În: Revista română de drept privat. - Bucureşti: Universul Juridic, nr.3, 2008, p.50-70.

Autorul semnalează o serie de ambiguităţi şi neconcordanţe în materia nedemnităţii în profesie, a interdicţiilor şi incompatibilităţilor, a sancţiunilor disciplinare etc. din legile care organizează profesiunile liberale juridice (notari publici, avocaţi şi executori judecătoreşti), respectiv Legea nr.36/1995, Legea nr.51/1995 şi Legea nr.188/2000 şi face propuneri "de lege ferenda" pentru o mai bună sincronizare a acestor acte normative.

Subiect: Legea nr.36/1995 ; Legea nr.51/1995 ; Legea nr.188/2000 ; profesie juridică ; profesii liberale

31. LEŞ, IOAN. - Forţa executorie şi puterea lucrului judecat în materie civilă. În: Curierul Judiciar. - Bucureşti: C.H.Beck, nr.1, 2008, p.65-71.

În legătură cu prevederile art.405 alin.(3) Cod de procedură civilă, referitoare la termenul prescripţiei, autorul apreciază, "de lege ferenda", că legiuitorul ar putea opta pentru păstrarea soluţiei actuale sau pentru revenirea la soluţia anterioară din vechea reglementare. Autorul consideră că modificarea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită nu este dezirabilă.

Subiect: Cod de procedură civilă ; executare silită ; forţă executorie ; prescripţie

32. LEŞ, IOAN. - Interferenţe procedurale între contestaţia la executare şi calea procedurală a plângerii reglementate de art.53 alin.(2) din Legea nr.188/2000. În: Pandectele Române. - Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.1, 2008, p.17-23.

"De lege ferenda" autorul apreciază că ar trebui modificat art.53 alin.(2) din Legea nr.188/2000, prin renunţarea legiuitorului la formula actuală, care vizează refuzul nejustificat de "întocmire a unui act", fără a preciza despre ce operaţie juridică este vorba. Ar trebui ca noua reglementare să promoveze şi în materia plângerii, principiul celerităţii judecăţii şi al soluţionării acestei cauze cu precădere în raport cu alte litigii.

Subiect: Cod de procedura civilă ; contestaţie la executare ; Legea nr.188/2000 ; plângere

33. LEŞ, IOAN. - Noi consideraţii "de lege lata" şi "de lege ferenda" cu privire la aplicarea art.274 alin.3 din Codul de procedură civilă. În: Dreptul, nr.4, 2008, p.165-179.

Autorul consideră că ar trebui reformulate actualele prevederi ale art.274 alin.3 din Codul de procedură civilă. Noul text ar trebui să permită judecătorului să dispună reducerea onorariului de avocat, datorat cu titlu de cheltuieli de judecată, ori de câte ori constată că acesta este nejustificat de mare în raport cu valoarea interesului în litigiu. De asemenea, ar trebui recunoscut judecătorului un drept de apreciere asupra modulului de lichidare a cheltuielilor de judecată.

Subiect: avocat ; Cod de procedură civilă

34. LUPŞAN TRIF, SANDA. - O problemă legată de admisibilitatea unui recurs prin raportare la exigenţele art.6 din Convenţia (europeană) pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În: Dreptul, nr.4, 2008, p.244-248.

Page 50: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

52 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Autoarea consideră că se impune modificarea normelor de procedură penală în materia exercitării căii de atac a recursului împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului în condiţiile art.150 alin.1 Cod de procedură penală.

Subiect: Cod de procedură penală ; Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului ; recurs

35. MACAVEI, SĂNDEL LUCIAN. - Perspective, propuneri în ceea ce priveşte sistemul căilor de atac penale din România. În: Caiete de drept penal. - Bucureşti: C.H.Beck, nr.2, 2008, p.44-57.

Autorul consideră că este de datoria legiuitorului de a concepe un sistem de căi de atac în care apelul, cu caracteristicile sale, să nu lipsească din legislaţia penală românească, iar în ceea ce priveşte recursul, ca şi cale extraordinară de atac, se impune o regândire a motivelor de casare specifice.

Subiect: cale de atac ; drept comparat

36. MACOVEI, OVIDIU. - Aspecte privind interdicţia dreptului la grevă pentru poliţişti. În: Revista română de dreptul muncii. - Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.2, 2008, p.87-91.

În măsura în care realităţile socio-economice, care astăzi justifică interdicţia poliţiştilor români de a declanşa sau participa la o grevă, vor suferi transformări fundamentale, autorul consideră că "de lege ferenda", exercitarea dreptului la grevă de către poliţişti ar trebui consacrată, fiind totuşi necesară impunerea anumitor condiţionări, care ar trebui să vizeze limitarea numărului de poliţişti care pot participa simultan la o întrerupere colectivă a lucrului.

Subiect: drept la grevă ; Legea nr.360/2002 ; poliţist

37. MIHAI, LUCIAN. - Limitele dreptului subiectiv de proprietate industrială asupra invenţiei. În: Dreptul, nr.1, 2008, p.43-77.

Legislaţia altor ţări cunoaşte mai multe limite speciale ale exclusivităţii exploatării invenţiei care, "de lege ferenda" ar putea fi preluate şi de legiuitorul român. Autorul mai semnalează că tehnica legislativă utilizată la elaborarea Legii nr.64/1991 se vădeşte a fi criticabilă, prevederi cu caracter de recomandare generală din art.31 al TRIPS (Agreement on trade related aspects of intellectual property) fiind preluate ca atare în cuprinsul art.46, alin.(5) fraza a doua şi alin.(6). De asemenea, este criticabilă tehnica legislativă la alin.(4) şi (5) ale art.46.

Subiect: brevet de invenţie ; Legea nr.64/1991 ; proprietate industrială

38. MOŢIU, DANIELA. - Creanţele bugetare în procedura insolvenţei (II). În: Revista de drept comercial. - Bucureşti: Lumina Lex, nr.1, 2008, p.45-64.

Autoarea consideră că este necesară modificarea Legii nr.85/2006 a insolvenţei în sensul recunoaşterii posibilităţii ca din comitetul creditorilor ales de adunarea creditorilor să poată face parte şi creditorii bugetari.

Subiect: Cod de procedură fiscală ; creanţă ; creditor bugetar ; debitor ; Legea nr.85/2006 ; faliment ; insolvenţă

39. NAUBAUER, ŞTEFAN. - Precizări asupra regimului juridic al concedierii în materia formării profesionale reglementate de Codul muncii. În: Revista română de dreptul muncii. - Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.1, 2008, p.55-58.

"De lege ferenda" se impune ca salariatul să aibă atât dreptul, cât şi obligaţia de a-şi perfecţiona pregătirea profesională, cu consecinţele corespunzătoare în planul regimului sancţionator aplicabil.

Subiect: Codul muncii ; concediere ; formare profesională

40. NICOLAE, MARIAN. - Probleme de drept tranzitoriu. Legea aplicabilă nulităţii actului juridic civil (II). În: Revista română de drept privat. - Bucureşti: Universul Juridic, nr.1, 2008, p.100-138.

Autorul remarcă lipsa de coerenţă pe plan legislativ din domeniul restituirilor şi consideră că dispoziţiile art.45 alin.2, teza finală şi ale art.45 alin.3 din Legea nr.10/2001 având un caractere vădit retroactiv sunt neconstituţionale. De asemenea, propune ca legiuitorul să consacre "in terminis" principiul neretroactivităţii legii noi şi în privinţa nulităţii actului juridic civil.

Subiect: act juridic civil, nulitate ; drept comparat ; drept tranzitoriu ; Legea nr.10/2001 ; neretroactivitatea legii

41. NICOLAE, MARIAN; CIOBANU, VIOREL MIHAI; BAIAS, FLAVIUS A. - Este admisibilă acţiunea în revendicare a imobilelor preluate fără titlu supuse restituirii în condiţiile Legii nr.10/2001? În: Revista română de drept privat. - Bucureşti: Universul Juridic, nr.2, 2008, p.76-197.

Legea nr.10/2001, după părerea autorilor, ar trebui amendată în mai multe privinţe: reformularea art.22 alin.(5) cu precizarea expresă a sancţiunii pierderii dreptului de proprietate în cazul nerespectării termenului de notificare; completarea art.45 cu un nou alineat (6) prin care se precizează că după expirarea termenului de prescripţie de 18 luni,titlul de proprietate al dobânditorilor se consolidează în mod definitiv; ar trebui precizat într-un text de principiu că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 nici o acţiune în revendicare nu mai poate fi formulată împotriva unităţilor deţinătoare. De asemenea, se consideră util şi un recurs în interesul legii, cel puţin pe chestiunile controversate legate de admisibilitatea acţiunii în revendicare în special contra terţilor dobânditori şi a modului concret de soluţionare a acesteia, în lumina dispoziţiilor Legii nr.10/2001.

Subiect: imobil preluat abuziv ; Legea nr.10/2001

42. OPRINA, EVELINA. - Privire de ansamblu asupra contestaţiei la executare. În: Dreptul, nr.5, 2008, p.114-136.

Pentru eliminarea paralelismului dintre contestaţia la executare din art.399 alin.(1) teza a doua din Codul de procedură civilă şi plângerea prevăzută de art.53 din Legea nr.188/2000 se propune înlăturarea reglementării din legea specială.

Subiect: Cod de procedură civilă ; contestaţie la executare ; Legea nr.188/2000

Page 51: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 53

43. PĂTULEA, VASILE. - Modificarea reglementărilor referitoare la combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţiile cu consumatorii. Legea nr.363/2007. În: Dreptul, nr.4, 2008, p.30-45.

Legea nr.363/2007 este analizată, remarcându-se unele carenţe: - la art.2 lit.m) ar trebui modificată expresia "ţinând seama" în "ţinându-se seama"; - art.6 alin.(1) pare autorului prea încărcat şi uşor prolix; - art.6 alin.(2) lit.b) nu specifică despre ce fel de cod de conduită este vorba în textul articolului; - ar fi trebuit adăugată şi o a treia anexă la lege, care să cuprindă o listă nelimitativă a unor practici comerciale agresive; - formularea textelor art.10, art.11 şi art.13, alin.(1) lit.b) nu este tocmai fericită şi ar fi putut să lipsească din lege; - în lege se foloseşte impropriu termenul de "piaţă internă" cu sensul de "Piaţa Comună" sau "piaţa comunitară".

Subiect: comerciant ; consumator, protecţie ; Legea nr.363/2007

44. PĂUN, ADRIAN CIPRIAN. - Definirea condiţiilor economice ale acţiunii "de in rem verso" în dreptul românesc. În: Revista română de drept privat. - Bucureşti: Universul Juridic, nr.5, 2007, p.57-74.

Autorul propune ca în noul Cod civil să fie introdusă formula, de inspiraţie germană, "îmbogăţit pe cheltuiala unei persoane". Subiect: Cod civil

45. PÂRVU, LIVIU-NARCIS; ISTRATE, ANA MARIA. - Discuţii referitoare la aşa-zisul "conflict de competenţă" între secţiile sau completele specializate ale aceleiaşi instanţe. În: Dreptul, nr.1, 2008, p.165-171.

Autorii consideră că legiuitorul ar trebui să intervină printr-o reglementare expresă, lipsită de orice posibilităţi de interpretare, propunând să se introducă după alin.(1) al art.299 Cod de procedură civilă un nou alineat cu următorul conţinut: "pot fi atacate cu recurs, dacă nu există o prevedere legală contrară şi încheierile pronunţate de tribunale ca instanţe de recurs, atunci când au ca efect întreruperea judecăţii".

Subiect: Cod de procedură civilă ; conflict de competenţă ; instanţă

46. PETRE, CRISTIAN. - Protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind servicii financiare - aspecte de actualitate şi perspective. În: Revista de drept bancar şi financiar. - Bucureşti: Hamangiu, nr.2-3, 2007, p.11-24.

Autorul este de părere că ar trebui modificat art.3 lit.b) din Ordonanţa Guvernului nr.85/2004, deoarece definiţia serviciilor financiare este incorectă datorită traducerii greşite a Directivei 2002/65/EC. Sunt constatate şi alte deficienţe ale armonizării legislaţiei comunitare cu legislaţia naţională din domeniul consumului. Articolul accentuează necesitatea unui instrument unic de reglementare în materia protecţiei consumatorului.

Subiect: Codul consumului ; consumator, protecţie ; Ordonanţa Guvernului nr.85/2004

47. PETRESCU, RODICA NARCISA. - Cu privire la activitatea şi actele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. În: Revista de drept public. - Bucureşti: C.H.Beck, nr.4, 2007, p.14-22.

Autoarea îşi exprimă unele nedumeriri legate de prevederile alin.(26) ale art.4 prin care avizele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sunt "acte administrative individuale" şi constată contraziceri între art.4 alin.(2)7 şi art.8 alin.(2), ceea ce ar presupune punerea lor de acord. De asemenea, se propune ca în cadrul aceluiaşi art.4 alin.(26) să fie prevăzute expres şi autorizaţiile alături de celelalte acte administrative la care recurge Comisia.

Subiect: asigurare ; Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

48. PETROVICI, MIHAI. - Discuţii referitoare la insuficienta corelare a tratamentului sancţionator aplicabil unor infracţiuni săvârşite cu intenţie sau praeterintenţie, din perspectiva actualei şi noii reglementări. În: Dreptul, nr.6, 2008, p.209-221.

Articolul evidenţiază aspecte de necorelare a pedepselor, concretizate în inversarea ierarhiei gradului de pericol social abstract, fiind mult mai mari în cazul tentativei decât în cazul formei consumate şi de aceea se impune remedierea de urgenţă a acestei anomalii.

Subiect: Cod penal ; infracţiune

49. PETROVICI, MIHAI. - Un aspect de necorelare a tratamentului sancţionator aplicabil tentativei, în raport cu cerinţa privitoare la gravitatea abstractă a faptei absorbite în structura unităţii legale sau naturale de infracţiune. În: Dreptul, nr.4, 2008, p.196-210.

Se propune completarea art.21 alin.(2) Cod penal cu un text precum "Dacă actele îndeplinite până în momentul finalizării activităţii specifice tentativei constituie o altă infracţiune, sancţionată de lege cu o pedeapsă mai gravă decât cea rezultată prin valorificarea cotei de reducere, se va aplica pedeapsa pentru acea infracţiune".

Subiect: Cod penal ; infracţiune ; tentativă

50. PIPEREA, GHEORGHE. - Insolvenţa instituţiilor publice. Consecinţe faţă de alegeri. În: Curierul Judiciar. - Bucureşti: C.H.Beck, nr.5, 2008, p.54-59.

Autorul consideră că Legea nr.273/2006 are multe inadvertenţe care fac dificilă aplicarea sa şi de aceea propune adoptarea unei eventuale legi a insolvenţei instituţiilor publice.

Subiect: insolvenţă ; instituţie publică ; Legea nr.273/2006

51. POPA, IOAN. - Certificatul de moştenitor şi publicitatea imobiliară. În: Revista română de drept privat. - Bucureşti: Universul Juridic, nr.5, 2007, p.119-134.

În articol se propune ca art. 708 Cod civil să fie modificat în sensul reglementării mai precise a acţiunii interogatorii, iar succesibilul ce nu şi-a exprimat în mod aparent opţiunea sa, să poată fi somat la aceasta. De asemenea, se consideră

Page 52: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

54 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

necesară modificarea art.26 din Legea nr.7/1996 pentru a statua ca şi în cazurile de drepturi provenite din succesiune, accesiune, vânzare silită şi uzucapiune, înscrierea în Cartea funciară să aibă caracter de opozabilitate.

Subiect: Cod civil ; drept comparat ; Legea nr.7/1996 ; moştenitor ; publicitate imobiliară

52. POPA, SORANA; FODOR, MARIA. - Discuţii în legătură cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.119/2007 privind combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale. În: Dreptul, nr.4, 2008, p.9-29.

Se sugerează ca prevederile O.U.G. nr.119/2007 să fie completate, în sensul condiţionării dreptului creditorului de a solicita şi obţine dobânda în cazul neexecutării la scadenţă a obligaţiilor de către debitor, de îndeplinirea de către creditor a propriilor obligaţii, rezultate din contract sau din prevederile legii. În plus, ar fi necesar să se stabilească termenul în care se poate exercita cererea în anulare împotriva ordonanţei de plată.

Subiect: Legea nr.119/2007 ; obligaţie de plată, întârziere

53. POPESCU, RADU. - Hărţuirea sexuală. În: Revista română de dreptul muncii, Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.3, 2008, p.88-93.

Autorul este de părere că "de lege ferenda" în caz de hărţuire sexuală ar trebui ca acţiunea penală să se poată pune în mişcare şi din oficiu, nu doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Subiect: Cod penal ; hărţuire sexuală

54. POPESCU, RADU. - Infracţiuni referitoare la încadrarea în muncă a minorilor. În: Revista română de dreptul muncii, Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.2, 2008, p.92-99.

"De lege ferenda" se consideră că şi tentativa de a încadra în muncă un minor, cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă, cât şi folosirea acestuia la munci care nu respectă regimul de muncă special al minorilor, prezintă un grad de risc ridicat şi lezează valorile sociale care trebuie ocrotite astfel încât ar trebui incriminată de legiuitor.

Subiect: Codul muncii ; încadrare în muncă ; minor

55. POPOVICI, SERGIU. - Soarta facilităţilor vamale prevăzute de O.G. nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing după 1 ianuarie 2007. În: Revista română de drept al afacerilor. - Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.8, 2007, p.29-42.

Autorul propune abrogarea în totalitate a art.27 din O.G. nr.51/1997, pentru a fi evitate orice fel de conflicte cu dreptul comunitar.

Subiect: Cod vamal comunitar ; drept comunitar ; facilitate vamală ; Ordonanţa Guvernului nr.51/1997

56. PREDOIU, CĂTĂLIN; MUNTEANU-JIPESCU, CLAUDIU. - Cariera comercială a societăţii civile. În: Revista română de drept al afacerilor. - : Wolters Kluwer România, nr.2, 2008, p.13-25.

Autorii propun reformarea reglementării societăţii civile din Codul civil pe baza schimbării concepţiei cu privire la dihotomia dintre operaţiunile civile şi cele comerciale.

Subiect: carieră comercială ; Cod civil ; societate civilă ; societate comercială

57. PUIE, OLIVIU. - Modificări aduse Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ prin Legea nr.262/2007 în materia procedurii de executare a hotărârilor judecătoreşti. În: Dreptul, nr.5, 2008, p.164-170.

Se propune completarea art.23 din Legea nr.554/2004, în sensul obligativităţii instanţei de a solicita publicarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la respingerea acţiunii în anulare a actului administrativ cu caracter normativ. Se mai propune unificarea dispoziţiilor de la art.14 alin.(4), art.20 alin.(2) şi art.25 alin.(3) din Legea nr.554/2004, în sensul că în toate cazurile vizate de textele amintite să se prevadă expres că recursul suspendă executarea.

Subiect: contencios administrativ ; hotărâre judecătorească ; Legea nr.554/2004 ; procedura de executare

58. PUIE, OLIVIU. - Principalele modificări şi completări aduse Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ prin Legea nr.262/2007. În: Dreptul, nr.2, 2008, p.9-31.

Unele dispoziţii ale Legii nr.554/2004 care înainte de modificare prin Legea nr.262/2007 au făcut obiectul unor controverse doctrinare, inclusiv sub aspectul conformităţii cu dispoziţiile constituţionale, au rămas nemodificate, generând dificultăţi în aplicarea legii. În opinia autorului, se impune abrogarea unor dispoziţii legale cuprinse în acte normative având forţa juridică inferioară legii organice prin care este stabilită competenţa unor instanţe judecătoreşti în soluţionarea unor litigii de contencios administrativ, îndeosebi pe calea recursului paralel.

Subiect: contencios administrativ ; Legea nr.554/2004

59. ROŞU, CLAUDIA; FANU-MOCA, ADRIAN. - Recalificarea unei căi de atac. În: Dreptul, nr.6, 2008, p.204-208.

Autorii consideră că în sistemul actual al exercitării căilor de atac este criticabil să se stabilească dacă o hotărâre poate fi atacată cu apel şi recurs sau numai cu recurs, în funcţie de valoarea litigiului. De aceea, se propune eliminarea criteriului valoric pentru stabilirea căii de atac.

Subiect: cale de atac ; Cod de procedură civilă

60. ROŞU, CLAUDIA; FANU-MOCA, ADRIAN. - Situaţiile în care se poate pronunţa nulitatea recursului pentru nemotivarea lui în termenul legal. În: Dreptul, nr.4, 2008, p.180-186.

Autorii propun clarificarea naturii juridice a recursului exercitat potrivit art.3041 Cod de procedură civilă, fie în sensul includerii lui în categoria căilor ordinare de atac, după apel, atribuindu-i-se o reglementare specială în acest sens, fie în

Page 53: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 55

sensul rămânerii acestuia în categoria căilor extraordinare de atac, însă fără posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele.

Subiect: hotărâre judecătorească ; nulitate procesuală ; recurs

61. RUSU, ION. - Analiză generală şi observaţii critice asupra prevederilor Capitolului 1, Titlul VII din Anteproiectul noului Cod penal. Propuneri de modificare şi completare. În: Caiete de drept penal. -Bucureşti: C.H.Beck, nr.1, 2008, p.104-113.

Este propusă completarea art.327 alin.(1), art.329 alin.(1) şi art.330 alin.(1) cu sintagma "de către angajaţii companiei care gestionează infrastructura feroviară ori ai operatorilor de transport, intervenţie sau manevră". Se mai propune redefinirea catastrofei de cale ferată, precum şi introducerea unui nou articol 3301 intitulat "traversarea căii ferate".

Subiect: Cod penal, anteproiect ; infracţiune

62. RUSU, ION. - Consideraţii referitoare la modul de stabilire a competenţei teritoriale în cazul infracţiunii de furt dintr-un vagon de marfă, atunci când autorii nu sunt cunoscuţi. În: Dreptul, nr.3, 2008, p.203-207.

Autorul consideră că pentru o mai bună repartizare a cauzelor pe linia competenţei teritoriale, se impune completarea art.45 Cod de procedură penală cu un nou alineat, respectiv alin.21, care să prevadă că: "Pentru infracţiunile specifice transporturilor feroviare, în situaţia în care nu se cunoaşte decât locul unde locuieşte persoana vătămată, competenţa revine organului de urmărire penală care a fost mai întâi sesizat".

Subiect: Cod de procedură penală ; competenţă teritorială ; furt; infracţiune

63. SACALSCHI, ADRIAN S.; GIURGEA, CĂTĂLIN F. - Consideraţii privind regimul juridic al obligaţiunilor ipotecare în România. În: Revista română de drept al afacerilor. - Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.1, 2008, 74-86.

Eliberarea autorizaţiei către un emitent de obligaţiuni ipotecare trebuie legată de îndeplinirea unor cerinţe specifice privind această activitate, iar autorii consideră că aceste cerinţe trebuie clar specificate "de lege ferenda" prin dezvoltarea Titlului III referitor la băncile de credit ipotecar din Partea a II-a a O.U.G. nr.99/2006.

Subiect: bancă; credit ipotecar ; Legea nr.32/2006 ; obligaţiuni ipotecare ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006

64. SĂMĂRGHIŢAN, MIHAI. - Probleme actuale ale procedurii de achiziţie publică. În: Revista română de drept al afacerilor. - Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.8, 2007, p.13-28.

Autorul propune modificarea cadrului legislativ din domeniul achiziţiilor publice pentru evitarea anumitor contradicţii şi ambiguităţi. Subiect: H.G. nr.925/2006 ; Legea nr.500/2002 ; O.U.G. nr.34/2006 ; achiziţie publică

65. SĂNDULESCU, NICULAE-PETRICĂ. - Puncte de vedere pe marginea aplicării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale. În: Dreptul, nr.2, 2008, p.156-168.

În articol se reliefează o serie de minusuri în redactarea O.U.G. nr.103/2006, inclusiv în ceea ce priveşte completarea cu alte dispoziţii conţinute în Convenţia din 19 iunie 1990 de aplicare a acordului de la Schengen. Activităţile specifice de cooperare şi asistenţă poliţienească internaţională (art.1) figurează numai ca denumire, fără a fi individualizate; subiectul ar trebui tratat într-un capitol distinct. La redactarea cap.5, analiza articolelor prin comparare cu prevederile Convenţiei reliefează o serie de lacune. La art.18 sunt omise o serie de fapte de o gravitate deosebită. În cazul termenului de 6 ore pentru reţinere, textul OUG a preluat eronat reglementarea corespunzătoare din Convenţie. O serie de prevederi ale art.22 ar trebui să aibă o reglementare distinctă. Legat de dispoziţiile art.27 privind abrogarea art.1879 din Legea nr.302/2004 se consideră că ar trebui aplicat acelaşi tratament juridic şi art.18710.

Subiect: Legea nr.302/2004 ; cooperare internaţională ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.103/2006 ; poliţie

66. SĂRARU, CĂTĂLIN SILVIU. - Discuţii în legătură cu inexistenţa şi nulitatea contractelor administrative. În: Dreptul, nr.6, 2008, p.145-156.

Se consideră că în viitorul Cod de procedură administrativă ar trebui să se regăsească mai multe texte dedicate nulităţii şi inexistenţei contractelor administrative, autorul propunând şi formularea exactă a acestor texte.

Subiect: Cod de procedură administrativă ; contract administrativ

67. SLĂVOIU, RADU; DUMITRESCU, CĂTĂLIN. - Consideraţii în legătură cu modul de utilizare în procesul penal a rezultatelor activităţii de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale. În: Dreptul, nr.1, 2008, p.220-236,.

Autorii consideră drept incompatibile prevederile Legii nr.535/2004 cu prevederile art.8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. "De lege ferenda" ar fi de dorit ca pachetul legislativ ce se preconizează a fi adoptat în materia securităţii naţionale să ia în considerare aspectele rezultate din deciziile CEDO şi să consacre în mod expres şi complet garanţii adecvate pentru deplina respectare a drepturilor fundamentale ale omului.

Subiect: Cod de procedură penală ; Cod penal ; informaţie clasificată ; interceptare, comunicaţie ; Legea nr.535/2004 ; securitate naţională

68. SOARE, DANIEL. - Discuţii în legătură cu retroactivitatea legii penale mai favorabile cu privire la hotărârile penale definitive. În: Caiete de drept penal. - Bucureşti: C.H.Beck, nr.2, 2008, p.103-111.

Page 54: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

56 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Se consideră că retroactivitatea legii penale mai favorabile ar trebui regândită în sensul limitării efectelor retroactivităţii unei astfel de legi doar până la momentul intervenirii unei hotărâri penale definitive, prin aceasta garantându-se principiile intangibilităţii şi al autorităţii lucrului judecat.

Subiect: hotărâre penală ; lege penală

69. SOARE, DANIEL; SOARE, LIVIU. - Reflecţii asupra unor cazuri în care poate apărea concurs între infracţiunea de tâlhărie şi cea de lipsire de libertate în mod ilegal. În: Dreptul, nr.1, 2008, p.186-196.

Autorii apreciază că legiuitorul ar trebui să opteze fie în a considera lipsirea de libertate în formă agravată o infracţiune autonomă, neabsorbită în conţinutul tâlhăriei, fie de a sancţiona mai drastic formele agravate ale lipsirii de libertate.

Subiect: infracţiune ; lipsire de libertate ; tâlhărie

70. SPIRIDON, IONUŢ CIPRIAN. - Consideraţii referitoare la Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate. În: Dreptul, nr.3, 2008, p.166-178.

Dispoziţiile procedurale ale Legii nr.39/2003 sunt considerate desuete de către autor, care propune modificarea art.14-art.23. Subiect: criminalitate organizată ; Legea nr.39/2003

71. SPIRIDON, IONUŢ CIPRIAN. - Reflecţii cu privire la legislaţia română în domeniul criminalităţii informatice. În: Dreptul, nr.6, 2008, p.237-255.

Se consideră că dispoziţiile art.57 din Legea nr.161/2003 ar trebui abrogate, iar definiţia dată furnizorilor de servicii din art.35 alin.(1) lit.e) pct.1 şi 2 este parţial neconformă cu regulile lingvistice.

Subiect: criminalitate informatică ; Legea nr.161/2003

72. STEGĂRESCU, VIOREL. - Propuneri privind legiferarea teoriei aparenţei. În: Dreptul, nr.5, 2008, p.63-74. Autorul propune inserarea în Codul civil al unui text de lege care să consacre principiul validităţii aparenţei în drept.

Subiect: aparenţă ; Cod civil ; drept comparat ; teoria aparenţei

73. ŞERBAN, ALEXANDRU. - Consideraţii asupra noii Legi privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal nr.275/2006. În: Curierul Judiciar. - Bucureşti: C.H.Beck, nr.6, 2008, p.62-72.

Autorul evidenţiază o serie de lacune şi imperfecţiuni ale Legii nr.275/2006, în special în ceea ce priveşte calificarea sistemelor de executare a pedepselor drept "progresiv şi regresiv", procedura de liberare condiţionată, precum şi instituţia a judecătorului delegat. Într-o viitoare modificare a legii se propune ca administraţia penitenciarului să poată exercita calea de atac a contestaţiei împotriva încheierilor judecătorului delegat.

Subiect: Legea nr.275/2006 ; pedeapsă, executare ; proces penal

74. ŞERBAN, DUMITRU-DANIEL. - Implicaţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2007 asupra procedurilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. În: Dreptul, nr.2, 2008, p.117-139.

Autorul consideră că legiuitorul ar fi trebuit să manifeste o rigoare sporită în clarificarea termenului "rezonabil" de depunere a cererii de aplicare a amenzii la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. La art.26630, alin.(1) se semnalează că redactarea necesită o clarificare, în legătură cu data primirii contestaţiei. Exprimarea art.275 alin.(3)1 este criticabilă. În art.276 reformulat, se încalcă flagrant principiul examinării cauzei în mod echitabil, ce decurge din art.6 par.1 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Completarea adusă textului art.283 alin.(1) revizuit este fundamental eronată şi se impune a fi rectificată corespunzător.

Subiect: achiziţii publice ; Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor ; O.U.G. nr.94/2007

75. ŞERBAN, DUMITRU-DANIEL. - Opinii pe marginea interpretării şi aplicării art.77 din Hotărârea Guvernului nr.925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări şi a contractelor de concesiune de servicii. În: Dreptul, nr.3, 2008, p.140-152.

Pentru a elimina orice controverse, autorul propune alinierea legislativă între sistemul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 şi cel de la art.77 din Hotărârea Guvernului nr.925/2006, având ca rezultat o reglementare clară a dreptului autorităţii de a cere ofertanţilor completări şi lămuriri.

Subiect: achiziţii publice ; Hotărârea Guvernului nr.925/2006 ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006

76. ŞERBAN, DUMITRU-DANIEL. - Relevanţa juridică a declaraţiei de conformitate prevăzută în anexa nr.6 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr.175/2007. În: Revista de drept comercial. - Bucureşti: Lumina Lex, nr.2, 2008, p.54-61.

Autorul consideră că se impune reconsiderarea menţinerii textului care instituie declaraţia de conformitate analizată în fondul legislativ pozitiv, text care excelează prin lipsa sa de finalitate practică şi propune ca această declaraţie să fie regândită în aşa fel încât observatorii, care primesc documentaţia de la reprezentantul autorităţii, să se pronunţe pe documente relevante.

Subiect: achiziţii publice ; declaraţie de conformitate ; Ordinul nr.175/2007 ; O.U.G. nr.30/2006

77. ŞERBAN, DUMITRU-DANIEL. - Sistematizarea normelor juridice în coduri. În: Dreptul, nr.5, 2008, p.28-51.

Page 55: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 57

Se consideră necesară modificarea Legii nr.24/2000 în sensul definirii noţiunii de cod, clarificării accepţiunilor termenului de codificare şi completării mijloacelor de sistematizare a legislaţiei naţionale, în corelare cu cele uzitate la nivelul Uniunii Europene. În plus, s-ar impune clarificarea competenţei de sesizare a Consiliului Legislativ, prin coroborarea art.26 alin.(1) din Legea nr.24/2000 cu art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.73/1993.

Subiect: codificare legislativă ; Consiliul Legislativ (despre) ; Legea nr.24/2000 ; Legea nr.73/1993

78. ŞTEFĂNESCU, ION TRAIAN. - Impactul globalizării asupra dreptului muncii şi a dreptului securităţii sociale - perspectiva europeană. În: Dreptul, nr.4, 2008, p.68-86.

Autorul propune modificarea legislaţiei muncii în ceea ce priveşte dezvoltarea politicilor active pe piaţa muncii, formularea unor noi prevederi ale contractului individual de muncă, a drepturilor salariatului la schimbarea locului de muncă, la susţinerea financiară a formării profesionale etc.

Subiect: dreptul muncii ; flexisecuritate ; globalizare

79. ŞTEFĂNESCU, ION TRAIAN. - Înţelesul art.92 alin.(1) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010. În: Revista română de dreptul muncii. - Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.2, 2008, p.9-14,.

"De lege ferenda" ar fi necesar ca actualele texte legale (art.53 fraza finală din Legea nr.168/1999, art. 59 lit.b) şi art.92 din Codul muncii să figureze toate în Codul muncii. Autorul are propuneri privind redactarea acestor texte ce ar urma să fie reformulate şi corelate.

Subiect: Codul muncii ; contract colectiv de muncă unic ; Legea nr.168/1999

80. ŞTEFĂNESCU, ION TRAIAN; BELIGRĂDEANU, ŞERBAN. - Înţelesul şi sfera de aplicare a noţiunilor de forţă majoră şi caz fortuit în dreptul muncii. În: Dreptul, nr.6, 2008, p.15-54.

Autorii consideră că ar fi util ca în legislaţia română a muncii să se reglementeze ipotezele în care greva constituie forţă majoră, ca şi împrejurările care ar fi asimilate "ex lege" cu forţa majoră (şomajul tehnic şi situaţiile constrângătoare).

Subiect: caz fortuit ; dreptul muncii ; forţă majoră

81. ŞTEFĂNESCU, ION TRAIAN; ULUITU, AURELIAN-GABRIEL. - Acordul colectiv dintre autorităţile sau instituţiile publice şi funcţionarii publici. În: Dreptul, nr.1, 2008, p.30-43.

Normele necesare utile şi corecte cuprinse în H.G.nr.833/2007 prezentate în studiu ar trebui incluse în Legea nr.188/1999. Dintre aceste norme apare ca fundamentală necesitatea reglementării prin lege organică a plafonării întregii negocieri colective la bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat. Ar urma să se reglementeze şi măsuri absente din H.G. nr.833/2007 referitoare la: realizarea informării funcţionarilor publici în vederea desfăşurării negocierii colective, organizarea timpului de lucru şi a timpului de odihnă, chiar şi aspecte ale salarizării, dar numai în cazul instituţiilor publice care se finanţează integral sau parţial din venituri extrabugetare.

Subiect: funcţionar public ; Hotărârea Guvernului nr.833/2007 ; instituţie publică ; Legea nr.188/1999

82. TABACU, ANDREEA. - Contestaţia la executare împotriva titlului executoriu care nu provine de la o instanţă judecătorească. În: Revista română de drept privat. - Bucureşti: Universul Juridic, nr.1, 2008, p.164-176.

Autoarea este de părere că se impune intervenţia legiuitorului în sensul de a determina expres posibilitatea instanţei de executare de a cenzura însuşi fondul titlului executoriu care nu provine de la o instanţă de judecată, deoarece sintagma utilizată în prezent "o altă cale de atac" nu este suficientă, ci, dimpotrivă, susceptibilă de interpretări.

Subiect: Cod civil ; contestaţie la executare ; titlu executoriu

83. TĂNĂSICĂ, ELENA. - Deschiderea procedurii insolvenţei la cererea creditorilor. Contestaţia debitorului. În: Revista de drept comercial. - Bucureşti: Lumina Lex, nr.4, 2008, p.38-47.

"De lege ferenda", autoarea propune ca din textul art.33 alin.(2) al Legii nr.85/2006 a insolvenţei să fie exclusă teza a II-a, în vederea restabilirii egalităţii de tratament între debitor şi creditori.

Subiect: Cod comercial ; Cod de procedură civilă ; creditor ; debitor ; Legea nr.85/2006; insolvenţă

84. TEC, LAVINIA. - Consideraţii asupra obiectului de activitate al societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică înfiinţate de consilierii juridici. În: Revista de drept comercial. - Bucureşti: Lumina Lex, nr.6, 2008, p.32-38.

Autoarea propune regândirea definiţiei societăţii comerciale ca formă de organizare a întreprinderii, în locul definirii acesteia prin obiectul său de activitate.

Subiect: asistenţă juridică ; consilier juridic ; Legea nr.31/1990, republicată ; nulitate ; societate comercială

85. TOHĂTAN, FLORIN. - Infracţiunea imposibilă. În: Caiete de drept penal. - Bucureşti: C.H.Beck, nr.2, 2008, p.58-81.

Autorul consideră discutabilă asimilarea actelor de executare absolut improprii cu concepţia absurdă în legea penală şi propune precizarea expresă a nepedepsirii tentativei absurd concepute în cuprinsul Codului penal, alături de definirea instituţiei tentativei fără a se face alte delimitări.

Subiect: drept comparat ; infracţiune

86. ULUITU, AURELIAN-GABRIEL. - Posibilitatea suspendării efectelor deciziei de concediere sau de sancţionare disciplinară. În: Revista română de dreptul muncii. - Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.2, 2008, p.69-73.

Page 56: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

58 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

În urma analizării prevederilor proiectului Codului de procedură civilă, autorul semnalează o serie de aspecte ce reclamă intervenţia legiuitorului. În ipoteza în care legiuitorul, prin intermedul viitorului Cod de procedură civilă, nu va aprecia ca necesară identificarea unei soluţii de natură a clarifica problema analizată în articol, se consideră că s-ar impune "de lege ferenda", calificarea expresă, prin Codul muncii, a deciziei de concediere şi a deciziei de sancţionare disciplinară drept titluri executorii (înscrisuri cu putere executorie).

Subiect: Cod de procedură civilă ; concediere ; sancţionare disciplinară

87. VARTOLOMEI, BRÎNDUŞA. - Consideraţii privind reglementarea comisiilor de disciplină ale funcţionarilor publici prin Hotărârea Guvernului nr.1344/2007. În: Revista română de dreptul muncii. - Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.1, 2008, p.48-54.

Există anumite aspecte de fond care se impun a fi evidenţiate ca propuneri "de lege ferenda". Ar fi normal ca legiuitorul, procedând similar rezolvărilor din domeniul funcţiei publice, să reglementeze şi în Codul Muncii reabilitarea disciplinară ca modalitate de radiere a sancţiunilor disciplinare aplicate salariatului, după trecerea unei anumite perioade, în care acesta nu a mai săvârşit o altă abatere disciplinară, precum şi obligaţia angajatorului de a motiva aplicarea unei alte sancţiuni decât cea propusă de comisia de disciplină.

Subiect: comisie de disciplină ; funcţionar public ; Hotărârea Guvernului nr.1344/2007 ; Legea nr.188/1999

88. VARTOLOMEI, BRÎNDUŞA. - Telemunca - o nouă formă de organizare a muncii. În: Dreptul, nr.2, 2008, p.62-69.

În legislaţia muncii nu există reglementări specifice pentru telemuncă, singurele reglementări-reper referitoare la acest fel de muncă fiind cuprinse în Acordul-cadru asupra telemuncii încheiat la nivelul UE. Autoarea consideră că un acord colectiv încheiat la nivelul UE poate fi transpus în realitatea economică, socială şi juridică din statele membre şi prin acţiunea exclusivă a partenerilor sociali din fiecare stat membru. Ea este de părere că nimic nu se opune ca înainte de consacrarea convenţională, sau şi ulterior acesteia, legiuitorul să reglementeze el însuşi elementele specifice contractului individual de muncă având ca obiect telemunca.

Subiect: Acord-cadru privind telemunca ; muncă ; telemunca ; Uniunea Europeană

89. VASILE, ANA; IMBRESCU, ION. - Consideraţii în legătură cu persoana care are competenţa de a deschide şedinţa de consiliu local. În: Revista de drept public. - Bucureşti: C.H.Beck, nr.1, 2008, p.70-72.

Pentru a curma practica neunitară în materie, autorii pledează pentru modificarea şi completarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale în sensul ca şedinţele de consiliu local să fie deschise de cel care conduce şedinţa şi anume de către preşedintele de şedinţă, care este ales pentru o perioadă de cel mult 3 luni.

Subiect: administraţie publică locală ; consiliu local ; Legea nr.215/2001

90. VIDAT, ANA. - Coordonate principale ale salarizării personalului din autorităţile şi instituţiile publice. În: Revista română de dreptul muncii. - Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.2, 2008, p.51-68.

Având în vedere situaţia actuală a reglementărilor normative privind salarizarea, proliferarea lor excesivă, existenţa unor acte normative cu aplicabilitate limitată în timp, autoarea consideră că se impune adoptarea unor legi-cadru care să reglementeze sistemul unitar de salarizare a funcţionarilor publici şi, distinct, pe cel aplicabil personalului contractual din sectorul bugetar.

Subiect: autoritate publică ; funcţionar public, salarizare ; instituţie publică ; personal contractual

91. VIDAT, ANA. - Consideraţii privind decontarea unor cheltuieli în cazul modificării raporturilor de muncă. În: Revista română de dreptul muncii. - Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.1, 2008, p.33-47.

"De lege ferenda" ar putea fi avute în vedere unele aspecte cu privire la regimul aplicabil funcţionarilor publici (de ex. ar fi util să fie reglementată expres decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării pentru efectuarea concediului de odihnă), ca şi cu privire la regimul juridic aplicabil salariaţilor (de ex. ar fi judicios să se recurgă la statuarea în contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional a situaţiilor şi a nivelelor minime ale drepturilor ce urmează a fi recunoscute în cazul modificării contractului individual de muncă).

Subiect: funcţionar public ; Hotărârea Guvernului nr.1860/2006 ; Legea nr.188/1999 ; raport de muncă

92. VIDICAN, GHEORGHE. - Unele puncte de vedere pe marginea dispoziţiilor Legii nr.262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr.554/2004. În: Pandectele Române. - Bucureşti: Wolters Kluwer România, nr.3, 2008, p.42-62.

În opinia autorului, Legea nr.262/2007 suferă de unele imperfacţiuni de ordin tehnic, mai ales în ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor art.6, art.7, art.12, art.34, art.35, art.46, art.50, art.52 din Legea nr.24/2000. Aceeaşi lege nu a reuşit, de fiecare dată, o concordanţă corectă cu unele aspecte de drept procesual civil incidente. Autorul propune, "de lege ferenda", modificarea conţinutului alin.(2) al art.17 din Legea nr.262/2007 în sensul prevederii că acţiunile de contencios administrativ se supun regulilor taxelor de timbru după cum acţiunea este evaluabilă sau neevaluabilă în bani. Autorul propune de asemenea abrogarea alin.(2) al art.28, ca fiind contrar normelor procesuale penale, imperative.

Subiect: contencios administrativ ; Legea nr.262/2007 ; Legea nr.554/2004

93. ZAINEA, MARIANA. - Consideraţii referitoare la imunitatea diplomatică de jurisdicţie penală. În: Dreptul, nr.3, 2008, p.235-246.

Autoarea este de părere că se impune fie definirea expresiei "reprezentant diplomatic" de la art.8 din Codul penal român, fie folosirea unei alte expresii care să includă şi celelalte categorii de persoane care, în virtutea calităţii lor, beneficiază de imunitate diplomatică de jurisdicţie penală.

Subiect: Cod penal ; imunitate diplomatică

Page 57: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 59

Page 58: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

60 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Articole din revistele de drept străine

intrate în Biblioteca Consiliului Legislativ

- Bibliografie adnotată∗ -

JOURNAL DU DROIT INTERNATIONAL

1. BERLIOZ, PIERRE. - La notion de fourniture de services au sens de l'article 5-1 b) du règlement "Bruxelles I" = Noţiunea de furnizare de servicii în sensul articolului 5-1 b) al Regulamentului "Bruxelles I". În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.3, 2008, p.675-717.

Studiul se orientează în două direcţii. Se încearcă să se dea o definiţie a obligaţiei de a furniza servicii în sensul articolului 5-1 b) al Regulamentului "Bruxelles I". De asemenea, autorul îşi propune să precizeze în ce condiţii şi conform căror criterii un contract poate fi calificat drept un contract de furnizare de servicii.

2. HOUT, VAN DEN TJACO T. - La Cour permanente d'arbitrage: un état des lieux = Curtea Permanentă de Arbitraj: constatare. În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.3, 2008, p.733-751.

Activitatea Curţii Permanente de Arbitraj (CPA) s-a intensificat spectaculos în ultimii 10 ani. Sunt rezumate cauzele cele mai importante din ultimii ani, iar într-unul din capitole sunt analizate unele probleme de actualitate printre care şi motivele alegerii CPA de către părţi, politica de dezvoltare regională a CPA, arbitrajul între statele membre ale UE, diversitatea procedurilor CPA.

3. KARRAY, BASSEM. - L'évolution du partenariat euro-méditerranéen = Evoluţia parteneriatului euro-mediteraneean. În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.3, 2008, p.753-770.

Odată cu proiectul de stabilire al unei Uniuni pentru Mediterana (UPM), oficial aprobate de către Consiliul European în 2008, UE pare să prefere calea cooperării în defavoarea căii integrării. Prin crearea UPM, UE încearcă să creeze o structură care să joace rolul de regulator mai ales a fenomenului de imigraţie în lipsa unei politici comune în acest domeniu la nivel european.

4. PÉROZ, HÉLÈNE. - La cessation des mesures de protection du majeur pour éloignement géographique = Încetarea măsurilor de protecţie a persoanelor majore datorită depărtării geografice. În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.3, 2008, p.719-731.

Legea nr. 2007-308 din 5 martie 2007 privind reforma protecţiei juridice a persoanelor majore prevede că judecătorul poate pune capăt măsurilor de protecţie a persoanei vulnerabile dacă ea pleacă să locuiască în străinătate. Această nouă dispoziţie de drept internaţional privat suscită numeroase întrebări în ceea ce priveşte aplicarea sa. Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2009.

REVUE CRITIQUE DE DROIT INTERNATIONAL PRIVÉ

5. RETORNAZ, VALENTIN; VOLDERS, BART. - Le for de nécessité: tableau comparatif et évolutif = Forul de necesitate: tablou comparativ şi evolutiv. În: Revue critique de droit international privé. - Paris : Dalloz, nr.2, 2008, p.225-261.

Studiul procedează la o analiză a instituţiei forului de necesitate. Cunoscută de numeroase ordini juridice, această regulă atributivă de competenţă autorizează un tribunal care în mod normal nu are competenţă, să ia cunoştinţă de un litigiu. Pornind de la diferite texte legale şi de la principalele opinii ale doctrinei, articolul examinează caracteristicile generale ale instituţiei, precum şi în ce condiţii, forul de necesitate poate fonda competenţa judecătorului sesizat. Pentru a ajunge la principii generale, este examinată practica forului de necesitate care se degajă din jurisprudenţă şi din avizele exprimate de doctrină în cazuri concrete.

REVUE DU DROIT PUBLIC

6. L'arrêt "Bush v. Gore" de la Cour suprême des Etats-Unis (12 décembre 2000) = Decizia "Bush v. Gore" a Curţii Supreme a SUA (12 decembrie 2000) În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.4, 2008, p.1101-1136.

Revista publică o traducere a deciziei Curţii Supreme a SUA, "Bush v. Gore", precedată de un comentariu al profesorului J. Boudon, considerând că aceasta are o importantă valoare documentară ce va permite cititorilor să aprecieze complexitatea sistemului electoral nord american, la ora la care au loc alegerile prezidenţiale. Sunt precizate contextul, structura deciziei, cât şi consecinţele politice şi juridice.

7. Entretien avec Jean-Pierre Jouyet = Convorbire cu Jean-Pierre Jouyet În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2008, p.715-720.

Articolul reprezintă un interviu acordat de Jean-Pierre Jouyet, secretar de stat însărcinat cu afaceri europene pe lângă ministrul afacerilor străine şi europene care a răspuns la mai multe întrebări vizând preşedinţia Uniunii Europene, Tratatul de la Lisabona şi altele.

∗ Lucrare realizată de Svetlana BACIU

Page 59: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 61

8. BERNARD, NICOLAS. - Le droit au logement opposable vu de l'étranger: poudre aux yeux ou avancée décisive? = Dreptul la locuinţă opozabil văzut din străinătate: praf în ochi sau progres decisiv? În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2008, p.833-862.

Introdus prin Legea din 5 martie 2007 care instituie dreptul la locuinţă opozabil şi cuprinzând diverse măsuri în favoarea coeziunii sociale, dreptul la locuinţă numit opozabil suscită o importantă dezbatere în Franţa. Ce reprezintă acest nou concept în ceea ce priveşte ameliorarea condiţiilor de locuit? Aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă articolul, care propune o scurtă conceptualizare juridică a dreptului la locuinţă în Franţa, în străinătate cât şi pe plan internaţional.

9. BONICHOT, JEAN-CLAUDE. - Loin des théories: le refus de la Cour de justice d'imposer un modèle juridictionnel européen = Departe de teorii: Refuzul Curţii de Justiţie de a impune un model jurisdicţional european. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2008, p.745-754.

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a ales să interfereze cât mai puţin cu sistemele jurisdicţionale naţionale şi, în orice caz, numai în măsura în care dreptul comunitar impune acest lucru cu adevărat. Dreptul comunitar nu impune judecătorului de drept comun să respecte un model jurisdicţional special. Aplicarea şi sancţionarea dreptului comunitar sunt lăsate în seama judecătorului naţional, fiind vorba de o consecinţă a principiului de autonomie instituţională sau procedurală a statelor membre.

10. CANANEA DELLA, GIACINTO. - Le droit administratif européen en débat = Dreptul administrativ european în dezbatere. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2008, p.731-744.

Autorul consideră paradoxal faptul că importanţa dreptului administrativ comunitar nu a fost relevată de către jurişti la începutul procesului de integrare. El propune astfel ca dezbaterea să se axeze în jurul mai multor aspecte şi se referă la teza inexistenţei dreptului administrativ comunitar, la caracteristicile dreptului administrativ comunitar, precum şi la influenţa sa asupra drepturilor administrative naţionale .

11. COURNIL, CHRISTEL; DEPIGNY, YVES. - Contractualisation et externalisation de la politique migratoire: analyse et critique de la loi Hortefeux = Contractualizarea şi externalizarea politicii migratorii: o analiză şi critică a Legii Hortefeux. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.4, 2008, p.1045-1080.

Legea privind controlul imigraţiei, integrarea şi azilul, denumită Legea Hortefeux modifică din nou regulile privind intrarea şi sejurul străinilor în Franţa. Articolul analizează două mişcări importante care vizează în mod special dreptul străinilor stabiliţi de câţiva ani în Franţa şi care sunt revelatoare ale "post modernităţii " juridice şi statale: contractualizarea şi externalizarea politicii migratorii. Autorii sunt de părere că Legea Hortefeux reafirmă aceste două tendinţe.

12. DUPRÉ DE BOULOIS, XAVIER; ROLIN FRÉDÉRIC. - La Revue Progressiste de Droit Français: une lecture engagée du droit dans les années 1950 = Revista Progresistă de Drept Francez: o lectură angajată a dreptului în anii 1950. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.4, 2008,p.1137-1159.

Articolul apare ca urmare a descoperirii, după o lungă perioadă de timp, a colecţiei unor numere din Revista "Revue Progressiste de Droit Français", ce a apărut în urmă cu 50 de ani. Revista este considerată ca fiind pe nedrept uitată, ţinând cont de calitatea sa. Autorii îşi propun să arate cum s-a născut revista, ce obiective şi-a propus, analizează conţinutul acesteia şi îşi prezintă reflecţiile cu privire la locul pe care îl ocupă aceasta în gândirea juridică franceză.

13. GAUDEMET, YVES. - Les bases constitutionnelles du droit universitaire = Bazele constituţionale ale dreptului universitar. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2008, p.680-701.

Autorul propune o analiză a bazelor constituţionale ale dreptului universitar francez. Dezbaterile suscitate de unele reforme care au precedat Legea din 10 august 2007 privind libertăţile şi responsabilităţile universităţilor se prelungesc cu ocazia aplicării. Aceste baze constituţionale, sub forma unor principii recunoscute, se ordonează în jurul principiului independenţei profesorilor din universitate, afirmat prin decizia Consiliului Constituţional din 20 ianuarie 1984 şi a monopolului de conferire a gradelor şi diplomelor naţionale.

14. GAUDIN, HÉLÈNE; ROUSSEAU, DOMINIQUE. - Le droit constitutionnel européen en débat = Dreptul constituţional european în dezbatere. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2008, p.721-730.

Doi reputaţi profesori şi specialişti în drept constituţional - Hélène Gaudin şi Dominique Rousseau - poartă un dialog despre dreptul constituţional european, fiecare dintre ei, avansându-şi propriile păreri cu privire la concepţie, raporturile cu Europa, precum şi modul de inserare în teoria generală a dreptului constituţional.

15. IDOT, LAURENCE. - La mise en réseau des autorités de régulation = Autorităţile de reglementare şi intrarea în reţea. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2008, p.787-821.

Reţeaua europeană de concurenţă (REC) regrupează începând cu anul 2004 toate autorităţile naţionale de concurenţă ale diferitelor state membre, articolul realizând un bilanţ din perspectivă franceză. După părerea autorului, chiar dacă succesul reţelei europene de concurenţă nu poate fi negat, totuşi el nu poate fi generalizat, fiind necesară o adaptare a modelului REC.

16. JACQUÉ, JEAN-PAUL. - Du Traité constitutionnel au Traité de Lisbonne. Tableau d'une négociation = De la Tratatul Constituţional la Tratatul de la Lisabona. Tabloul unei negocieri. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2008, p.822-832.

Page 60: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

62 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

După eşecul procedurilor referendare din Franţa şi Olanda, Consiliul European a considerat necesară analizarea rezultatelor celor două referendumuri. S-a considerat necesar astfel să fie degajate elementele de bază ale unui acord, apoi negociate punct cu punct revendicările particulare. Consiliul European a ţinut cont de preocupările statelor care nu au putut ratifica constituţia şi a operat modificări în unele puncte sensibile. Esenţialul conţinutului tratatelor de modificare este reprezentat de dispoziţii care figurau deja în constituţie. După părerea autorului, trecerea timpului va permite ca noile state membre să sesizeze mai bine conţinutul "acquis-ului" comunitar şi să se consolideze solidaritatea tuturor membrilor Uniunii.

17. LE BERRE, CHRISTOPHE. - Les gens du voyage: une catégorie ambiguë, source de discrimination indirecte = Nomazii: o categorie ambiguă, sursă de discriminare indirectă. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2008, p.891-920.

Categoria persoanelor "nomade" sau "itinerante" desemnează grupuri sociale distincte, caracterizate prin modul de viaţă a membrilor lor. Particularitatea ţine de faptul că acestea se deplasează pe teritoriul statelor în raport cu care ele rămân străine, cu toate că ar putea avea calitatea de cetăţeni ai acestora. Coerenţa acestei categorii este legată de permanenţa nomadismului, conceput ca o calitate esenţială care structurează identitatea acestor populaţii, în acelaşi timp cu raporturile pe care ele le întreţin cu restul societăţii şi puterile publice. Demersul autorului permite să se măsoare efectele provocate de dispoziţiile legale aplicabile privind exercitarea drepturilor lor.

18. MATHIEU, MARTIAL. - Facultés de droit et réforme universitaire au XIX-ème siècle: la conquête d'un statut = Facultăţile de drept şi reforma universitară în secolul al XIX-lea: cucerirea unui statut. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.4, 2008, p.999-1021.

Articolul prezintă reforma universitară din secolul al XIX-lea din Franţa. Critica sistemului napoleonian care s-a dezvoltat în cursul secolului al XIX-lea a dus la introducerea progresivă a spiritului ştiinţific în cadrul facultăţilor de drept care devin principalele beneficiare ale autonomiei administrative instaurate de reformele celei de-a III-a Republici.

19. MELLERAY, FABRICE. - Quel avenir pour les corps universitaires? Brèves remarques sur les évolutions prévisibles de la condition des universitaires = Ce fel de viitor pentru corpul universitar? Scurte observaţii pe marginea evoluţiilor previzibile ale condiţiei universitarilor. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2008, p.701-714.

Studiul propune dezbaterii probleme legate de viitorul corpului universitar. Sunt puse în evidenţă evoluţiile recente ale dreptului pozitiv şi ale Legii din 10 august 2007 privind libertăţile şi responsabilităţile universităţilor, cât şi proiectele din ultimii ani. Aspectele analizate se referă la teritorializarea gestionării carierelor, la sporirea obligaţiilor universitarilor dar şi la evoluţia drepturilor, în special pecuniare, ale membrilor corpului universitar.

20. MOLLION, GRÉGORY. - La gestion déléguée des remontées mécaniques (ou la remise en question du droit des délégations de service public) = Gestionarea delegată a dispozitivelor de transport mecanice (sau repunerea în chestiune a dreptului delegărilor de serviciu public). În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2008, p.863-889.

Definiţia dată dispozitivelor de transport mecanice provine din Codul turismului şi din Legea din 1985 denumită "Legea muntelui". Sunt denumite "dispozitive de transport mecanice" toate aparatele de transport public de persoane: funicular, teleferic, telescaun, teleschi sau orice alt motor ce utilizează cabluri purtătoare sau de tracţiune. Contractele care încredinţează gestionarea acelor lucrări în care sunt implicate aceste dispozitive sunt incontestabil delegări de serviciu public. Regimul convenţiilor de delegare de serviciu public al "dispozitivelor de transport mecanice" rămâne esenţial supus principiilor şi regulilor comune. Dar, din jurisprudenţă reiese că aceste contracte administrative se îndepărtează de regimul comun, suferind transformări câteodată esenţiale. Acestea se manifestă atât în ceea ce priveşte controlul existenţei convenţiilor de gestionare a dispozitivelor de transport mecanice, cât şi în ceea ce priveşte posibila reînnoire a acestor convenţii.

21. MOUTON, JEAN-DENIS. - L'évolution de l'Union européenne: quelles perspectives pour ses relations avec l'autre Europe? = Evoluţia Uniunii Europene: ce fel de perspective pentru relaţiile sale cu cealaltă Europă? În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2008, p.754-773.

Transformarea Comunităţii Economice Europene în Uniunea Europeană tinzând să se afirme ca o uniune politică, evoluţia sa, în pofida eşecului Tratatului Constituţional, dar în previziunea Tratatului de la Lisabona, pun problema unei reînnoiri a relaţiilor sale cu cealaltă Europă, cea de la Strasbourg. Acest proces s-a tradus prin consolidarea protecţiei drepturilor fundamentale. Consolidarea, cu perspectiva aderării Uniunii la Convenţia europeană a drepturilor omului obligă la regândirea interdependenţei în acest domeniu, între cele două Europe.

22. NGUYEN-DUY, IRIS. - L'abolition du bicamérisme norvégien = Abolirea bicameralismului norvegian. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2008, p.921-936.

Prin revizuirea constituţională din 2007, Norvegia a optat pentru monocameralism, reformând regimul său parlamentar şi s-a alăturat celorlate state scandinave care, în majoritatea lor au făcut această alegere după cel de-al doilea război mondial. În schimb, propunerea care introducea un drept de dizolvare a Parlamentului de către Guvern şi un sistem de învestire a Guvernului de către Parlament nu a obţinut o majoritate suficientă. Autoarea consideră că abolirea bicameralismului norvegian intervine pentru a pune capăt disfuncţionalităţilor acestuia şi pentru a armoniza textele şi practica constituţională. Dar, ea îşi pune întrebări legate de valoarea reală a instituirii monocameralismului, considerând că reformele sunt modeste, exprimând mai mult o dorinţă de modernizare a Constituţiei din 1814 şi a instituţiilor aferente, decât o voinţă de revizuire profundă a funcţionării regimului parlamentar norvegian.

Page 61: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 63

23. OBERDORFF, HENRI. - Le Traité de Lisbonne: une sortie de crise pour l'Union européenne ou plus? = Tratatul de la Lisabona: o ieşire din criză pentru Uniunea Europeană sau mai mult? În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2008, p.774-786.

Autorul consideră că noul Tratat de la Lisabona nu răspunde la toate întrebările privind viitorul politic al Uniunii Europene. Din punctul său de vedere, Uniunea Europeană este parţial salvată prin acest tratat, dar el îşi pune întrebarea ce fel de Europă vor cu adevărat cetăţenii europeni.

24. SÉNAC, CHARLES-EDOUARD. - Le constat juridictionnel de l'abrogation implicite d'une loi par la Constitution (1) = Constatarea jurisdicţională a abrogării implicite a unei legi de către Constituţie (1). În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.4, 2008, p.1081-1100.

"Constatarea" abrogării implicite a unei dispoziţii legislative de către o normă constituţională reprezintă o tehnică jurisdicţională destinată să-i permită judecătorului administrativ un control indirect al constituţionalităţii legii. Conform părerii autorului, tehnica "constatării" abrogării implicite poate pune în pericol echilibrul puterilor între judecător şi legiuitor.

25. SORBARA, JEAN-GABRIEL. - Les biens communaux. Réminiscences actuelles d'une propriété collective d'Ancien Régime = Bunurile comunale. Reminiscenţe ale unei proprietăţi colective din Vechiul Regim. În: Revue du droit public. - Paris : Editions juridiques associées, nr.4, 2008, p.1023-1044.

Regimul bunurilor comunale a păstrat câteva elemente, reminiscenţe ale unei vechi forme de proprietate colectivă, ele neputând fi asimilate nici dreptului proprietăţii individuale private şi nici celui al proprietăţii publice în sensul clasic. Revoluţia franceză a rupt cu proprietatea colectivă, consacrând proprietatea individuală a Comunei. Sunt reflectate astfel aspecte ce vizează absenţa proprietăţii colective asupra bunurilor comunale, precum şi manifestarea proprietăţii comunale în gestiunea contemporană a bunurilor comunale.

REVUE FRANÇAISE DE DROIT CONSTITUTIONNEL

26. BOUMAKANI, BENJAMIN. - La prohibition de la "transhumance politique" des parlementaires. Etude de cas africains = Interzicerea "transhumanţei politice" a parlamentarilor. Studiu privind cazurile africane. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.75, 2008, p.499-512.

Interdicţia impusă parlamentarilor de a schimba partidul politic din care fac parte sau la care sunt afiliaţi în cursul legislaturii reprezintă după părerea autorului, o ilustrare în plus a faptului că viaţa politică în Africa tinde să se structureze şi să fie animată de partidele politice. Încadrarea şi supravegherea aleşilor sunt împinse la extrem prin sancţiunea suspendării mandatului parlamentar consecutiv schimbării de partid. Conform autorului, Africa trebuie să-şi însuşească principiile universale ale democraţiei şi să se înscrie în evoluţiile inevitabile ale regimului reprezentativ care îi serveşte ca model.

27. GRANGER, MARC-ANTOINE. - La rénovation du droit d'amendement = Reînnoirea dreptului de amendament. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.75, 2008, p.585-600.

În ultimul timp, în Franţa, condiţiile de exercitare ale dreptului de amendament au cunoscut modificări importante. În mod schematic, elementele cele mai pregnante ale acestei reînnoiri a dreptului de amendament pot fi grupate în două capitole: pe de o parte modificarea condiţiilor particulare de exercitare a dreptului de amendament şi, pe de altă parte, modificarea condiţiilor speciale de exercitare a dreptului de amendament din cursul navetei parlamentare.

28. KOBILA, JAMES MOUANGUE. - Droit de la participation politique des minorités et des populations autochtones. L'application de l'exigence constitutionnelle de la prise en compte des composants sociologiques de la circonscription dans la constitution des listes des candidats aux élections au Cameroun = Dreptul de participare politică a minorităţilor şi populaţiilor autohtone. Aplicarea exigenţei constituţionale de luare în considerare a componentelor sociologice din circumscripţie în constituirea listelor de candidaţi la alegerile din Camerun. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr. 75, 2008, p.629-664.

Este prezentată şi comentată o decizie a Curţii Supreme din Camerun, considerată de către autor ca fiind prima decizie interpretativă în materie electorală emisă de aceasta în calitatea sa de judecător electoral, de la reîntoarcerea la pluralism în anul 1990. Decizia ilustrează dificultăţile existente în calea aplicării protecţiei minorităţilor şi a populaţiilor autohtone recent consolidată şi oficializată: în Constituţia cameruneză din 1996, în dublul cadru al dreptului constituţional electoral şi cel administrativ electoral din Camerun, prin practica organizaţiilor internaţionale regionale şi la scară universală.

29. MEL, AGNÉRO PRIVAT. - La réalité du bicéphalisme du pouvoir exécutif ivoirien = Realitatea bicefalismului puterii executive din Coasta de Fildeş. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.75, 2008, p.513-550.

În centrul dezbaterii este plasată puterea executivă din Coasta de Fildeş. Autorul se referă la bicefalismul acesteia, analiza fiind consacrată naturii regimului politic ales - regim politic de tip prezidenţial - ce combină regimul prezidenţial şi cel parlamentar. Prin reintroducerea postului de prim-ministru în anul 1990 se instaurează un bicefalism real prin voinţa preşedintelui. Autorul consideră că este vorba nu atât de bicefalism efectiv, ci, mai curând, de o colaborare strânsă între cele două capete ale executivului în cadrul căruia preeminenţa preşedintelui nu mai este disputată.

30. POLLET-PANOUSSIS, DELPHINE. - La Constitution congolaise de 2006: petite soeur africaine de la Constitution française = Constituţia congoleză din 2006: sora mai mică africană a Constituţiei franceze. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.75, 2008, p.451-498.

Page 62: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

64 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

Obiectul articolului îl reprezintă examinarea Constituţiei adoptate de Republica Democrată Congo în anul 2006. Aceasta se apropie foarte mult de Constituţia franceză, adaptând legea fundamentală franceză la contextul african şi introducând o serie de particularităţi. Constituţia instituie un regim semiprezidenţial într-un stat unitar puternic descentralizat şi acordă un loc important garantării drepturilor persoanelor. Sunt comentate şi puse în evidenţă trei aspecte: forma statului, organizarea puterilor publice şi garantarea drepturilor.

31. SCOFFONI, GUY. - L'actualité constitutionnelle dans les pays de "common law" et de droit mixte: Etats-Unis, Inde = Actualitatea constituţională în ţările de "common law" şi de drept mixt: SUA, India. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris: Presses Universitaires de France, nr.75, 2008, p.611-627.

Perioada ianuarie-iulie 2007 din SUA a fost marcată de accentuarea opoziţiei dintre preşedintele Bush şi Congres, articolul relevând aspecte legate de practica instituţională şi de jurisprudenţa constituţională a Curţii Supreme. De asemenea, sunt analizate aspecte legate de alegerile la preşedinţia Republicii în India, precum şi deciziile Curţii Supreme.

32. TCHAPNGA KEUTCHA, CÉLESTIN. - Le juge constitutionnel, juge administratif au Bénin et au Gabon? = Judecătorul constituţional, judecător administrativ în Benin şi Gabon? În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.75, 2008, p.551-584.

Reînnoirea justiţiei constituţionale din Gabon şi Benin a pus în termeni noi problema raporturilor dintre administraţie şi norma constituţională. Judecătorii administrativi din cele două ţări se află inseraţi într-un spaţiu jurisdicţional puternic concurenţial, iar sentimentul de deposesie şi concurenţă generat nu este nefondat şi îl determină pe autor să-şi pună întrebarea dacă judecătorul constituţional nu este pe cale de a deveni în acelaşi timp şi judecător administrativ în cele două ţări.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL ET DE DROIT ÉCONOMIQUE

33. AUGAGNEUR, LUC-MARC. - Transparence tarifaire, opacité législative. Réflexions sur l'impuissance de la loi = Transparenţă tarifară, opacitate legislativă. Reflecţii în legătură cu slăbiciunea legii. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. - Paris : Dalloz, nr.75, 2008, p.221-241.

Articolul se referă la Legea nr. 2005-882 din 2 august 2005 în favoarea întreprinderilor mici şi mijlocii, lege care a încercat să găsească o soluţie de mijloc între transparenţa şi diferenţierea tarifară. Autorul se referă la dubla natură a transparenţei tarifare, totodată un mod de a compara preţurile şi un mod de control al discriminării. Textul din 2005 a fost modificat în anul 2008 cu privire la regulile referitoare la pragul de revânzare în pierdere şi formalizarea condiţiilor de diferenţiere tarifară. Constatarea eşecului îl determină pe autor să încerce să pună în lumină modul în care eforturile tehnice depuse pentru instituirea unei adevărate transparenţe tarifare, conţin viciile unei anumite opacităţi legislative.

34. NEMEDEU, ROBERT. - Le principe d'égalité des créanciers: vers une double mutation conceptuelle = Principiul de egalitate al creditorilor: spre o dublă mutaţie conceptuală. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. - Paris : Dalloz, nr.75, 2008, p.241-275.

Principiului de egalitate între creditori i-au fost consacrate numeroase studii, dar în pofida acestor analize, natura juridică a acestuia a rămas neelucidată. După părerea autorului, analiza sensului evoluţiei obligă la constatarea că principiul de egalitate al creditorilor cunoaşte astăzi un dublu derapaj: de la egalitate la colectivitate, apoi de la egalitate la inegalitatea creditorilor. El consideră că acest principiu nu a fost suficient de apreciat în lumina noii abordări economice a dreptului întreprinderilor în dificultate.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉEN

35. BLAISE, JEAN-BERNARD ; IDOT, LAURENCE. - Concurrence. Articles 81 et 82 CE (1er juillet 2006-31 décembre 2007) = Concurenţa. Articolele 81 şi 82 CE (1 iulie 2006 -31 decembrie 2007). În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.2, 2008, p.313-404.

Aplicarea articolelor 81 şi 82 în cadrul "reţelei europene de concurenţă" reprezintă obiectul cronicii prezentate în revistă. Cronica examinează succesiv domeniul de aplicare al articolelor 81 şi 82 CE.

36. KOVAR, ROBERT. - Le législateur communautaire encadre le régime de la mise des produits dans le marché intérieur = Legiuitorul comunitar încadrează regimul plasării produselor pe piaţa internă. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.2, 2008, p.289-312.

De aproape o jumătate de secol, instituţiile comunitare s-au angajat într-o acţiune continuă vizând să elimine dificultăţile tehnice care reprezintă obstacolele cele mai rezistente în calea liberei circulaţii a mărfurilor. Recent, la iniţiativa Comisiei au fost adoptate trei texte legislative care au ca obiect stabilirea unui cadru comun pentru comercializarea de produse, prescripţii relative la acreditarea organismelor de evaluare a produselor şi procedurilor care se referă la aplicarea de reguli tehnice naţionale în domenii care nu sunt armonizate. Acest ansamblu legislativ consolidează încadrarea comunitară a statelor membre, ameliorează coerenţa reglementărilor aplicabile, facilitează aplicarea principiului recunoaşterii mutuale.

37. PINON, STÉPHANE. - L'effectivité de la primauté du droit communautaire sur la Constitution. Regard sur la jurisprudence récente du Conseil constitutionnel et du Conseil d'Etat = Efectivitatea priorităţii dreptului comunitar asupra Constituţiei. O privire asupra jurisprudenţei recente a Consiliului Constituţional şi a Consiliului de Stat. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.2, 2008, p.263-288.

Articolul se bazează pe jurisprudenţa recentă a Consiliului Constituţional şi a Consiliului de Stat din Franţa, autorul referindu-se la două elemente care par să stea mărturie în legătură cu o alunecare ireversibilă pe panta unei absorbţii a ordinii juridice constituţionale de către ordinea juridică comunitară. Sunt analizate aspecte legate de improbabila actualizare a "rezervelor de constituţionalitate", precum şi de dispariţia previzibilă a controlului de constituţionalitate de către judecători.

Page 63: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 65

Cărţi recent achiziţionate de

Biblioteca Consiliului Legislativ

- Bibliografie indexată∗ -

1 - ABDULEA, PETCU. Dicţionar de omografe / Petcu Abdulea. - Bucureşti : Editura Niculescu, 2008. - 334 p. - ISBN 978-973-748-006-4 : 11,12 lei.

SUBIECT: dicţionar (038)/A12

2 - ALEXANDRU, IOAN; GILIA, CLAUDIA; IVANOFF, IVAN-VASILE. Sisteme politico-administrative europene / Ioan Alexandru, Claudia Gilia, Ivan-Vasile Ivanoff. - ediţia a II-a, revăzută şi adăugită. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2008. - 566 p. - ISBN 978-606-522-005-8 : 46,75 lei.

SUBIECT: sistem politic; Uniunea Europeană; sistem administrativ 341.217(4)UE/A39

3 - ALEXANDRU, IOAN. Tratat de administraţie publică / Ioan Alexandru. - Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2008. - 972 p. - ISBN 978-973-127-080-7 : 120 lei.

SUBIECT: administraţie publică 342.9/A38

4 - AMZA, TUDOR; AMZA, COSMIN PETRONEL. Criminologie : tratat de teorie şi politică criminologică / prof.univ.dr. Tudor Amza; lector unv. dr. Cosmin Petronel Amza. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2008. - 734 p. - ISBN 978-973-758-136-2 : 50 lei.

SUBIECT: drept penal; criminologie 343.9/A47

5 - ANDREI, TUDOREL; MATEI, ANI; ROŞCA, ION GH. Corupţia : O analiză economică şi socială : Studii / Tudorel Andrei, Ani Matei, Ion Gh. Roşca. - Bucureşti : Editura Economică, 2008. - 215 p. - ISBN 978-973-709-398-7 : 5 lei.

SUBIECT: corupţie; analiză economică; analiză juridică; analiză politică 343.3/A53

6 - BATSELÉ, DIDIER. Initiation à la rédaction des textes législatifs, réglementaires et administratifs. – 2-ème édition. - Bruxelles: Bruylant, 2008. - 236 p. – ISBN 978-2-8027-2508-4 : 357,66 lei

SUBIECT: legistică formală; tehnică legislativă 340.11/B37

7 - Bazele dreptului civil / Ion Dogaru; Nicolae Popa; Dan Claudiu Dănişor; Sevastian Cercel. - Bucureşti : Editura C. H. Beck, 2008-. - ISBN 978-973-115-233-2 lei.

Volumul I : teoria generală / Ion Dogaru; Nicolae Popa; Dan Claudiu Dănişor; Sevastian Cercel. - Bucureşti : Editura C. H. Beck. - 2008. - 1362 p. - ISBN 978-973-115-234-9 : 119,40 lei.

SUBIECT: drept civil; drept civil, partea generală 347/B38

8 - BIG, DUMITRU V. Restrângerea exerciţiului libertăţilor publice / dr. Dumitru V. Big; pref.: Elena-Simina Tănăsescu. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2008. - 174 p. - ISBN 978-606-522-037-9 : 21,25 lei.

SUBIECT: drepturile omului; libertăţi publice; restrângere drepturi; interdicţie 342.7/B52

9 - BRATIŞ, MARIAN. Constituirea societăţilor comerciale pe acţiuni / lector univ. dr. Marian Bratiş. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2008. - 630 p. - ISBN 978-973-1836-60-7 : 41,65 lei.

SUBIECT: România; drept comercial; societate comercială pe acţiuni 347.72/B79

10 - CALOTĂ, ION. Mică enciclopedie a românei corecte / Ion Calotă. - Bucureşti : Editura Niculescu, [2001]. - 400 p. - ISBN 973-568-483-7 : 15,75 lei.

SUBIECT: limba română; ortografie (031)81/C15

∗ Lucrare realizată de Mihaela BORA, expert la Consiliul Legislativ

Page 64: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

66 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

11 - CARP, RADU; STANOMIR, IOAN. Limitele Constituţiei / Radu Carp ; Ioan Stanomir. - Bucureşti : Editura C. H. Beck, 2008. - 297 p. - ISBN 978-973-115-398-8 : 14,94 lei.

SUBIECT: Constituţie; guvernare; politică; justiţie constituţională 342.4/C26

12 - CĂRPENARU, STANCIU D. Drept comercial român: Ediţia a VI-a revăzută şi adăugită / Stanciu D. Cărpenaru. - ediţia a VI-a. - Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2007. - 715 p. - ISBN 978-973-8929-44-9 : 70 lei.

SUBIECT: drept comercial; fapte de comerţ; comerciant; grupuri de interes economic; obligaţii comerciale; titluri de valoare; insolvenţă

347.7/C22

13 - CĂTUNA, NELU-VIOREL. Criminalistică / Nelu Viorel Cătuna. - Bucureşti : Editura C. H. Beck, 2008. - 228 p. - ISBN 978-973-115-349-0 : 14,94 lei.

SUBIECT: criminalistică 343.9/C30

14 - CHIRICĂ, DAN. Tratat de drept civil. Contracte speciale / Dan Chirică. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2008. - ISBN 978-973-115-314-8 lei.

Vol. I : Vânzarea şi schimbul / Dan Chirică. - Bucureşti : Editura C.H. BECK. - 2008. - ISBN 978-973-115-314-8 : 59,94 lei.

SUBIECT: drept civil; vânzare; preţ; contract special 347.4/C44

15 - CHIRIŢĂ, RADU. Dreptul la un proces echitabil / Radu Chiriţă. - Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2008. - 472 p. - ISBN 978-973-127-015-9 : 40 lei.

SUBIECT: drept; acces la justiţie 340/C43

16 - Codul consumului şi legile conexe : actualizat septembrie 2008. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2008. - IV, 281 p. - (La zi ; 328). - ISBN 978-973-115-415-2 : 6,54 lei.

SUBIECT: drept comercial; codul consumului; protecţia consumatorului; contract comercial; comerţ electronic; legislaţie 366(094.4)/C60

17 - Codul de procedură fiscală şi normele metodologice : actualizat 20.05.2008. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2008. - 447 p. - (La Zi ; 315). - ISBN 978-973-115-328-5 : 10,14 lei.

SUBIECT: drept financiar; drept fiscal; Cod de procedură fiscală; legislaţie 347.73(094.4)/C60

18 - Codul de procedură penală : Hotărâri ale C.E.D.O. ; Decizii ale Curţii Constituţionale ; Decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. - ed. a IX-a, actualizată iulie 2007. - Bucureşti : Editura Wolters Kluwer, 2007. - 1046 p., indice - (Coduri adnotate). - ISBN 978-973-88141-5-8 : 55,20 lei.

SUBIECT: codul de procedură penală; CEDO; Curtea Constituţională; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 343.1/C60

19 - Codul de procedură penală. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2008. - 1426 p - (Coduri adnotate). - ISBN 978-973-155-251-6 : 107,40 lei.

SUBIECT: codul de procedură penală 343.1(094.4)/C40

20 - Codul fiscal comentat / prof. univ. dr. Radu Bufan (coord); prof. univ. dr. Mircea Ştefan Minea (coord.). - Bucureşti : Editura Wolters Kluwer, 2008. - 1398 p. - ISBN 978-973-1911-03-8 : 192 lei.

SUBIECT: Cod fiscal 347.73(094.4)/C60

21 - CONSEIL D'ÉTAT. Pour une meilleure insertion des normes communautaires dans le droit national / Conseil d'État. - Paris: La Documentation française, 2007. - 88 p. - Étude adoptée par l'assemblée générale du Conseil d'État le 22 février 2007. - ISBN 978-2-11-006700-5 : 114,58 lei.

SUBIECT: legistică formală; tehnică legislativă 340.11/C66

22 - CRAIA, SULTANA. Dicţionar de comunicare, mass-media şi ştiinţa informării / Craia Sultana. - Bucureşti : Editura Meronia, 2008. - 214 p. - ISBN 978-973-7839-41-1 : 25,02 lei.

SUBIECT: dicţionar; comunicare; mass-media (038)002/C82

Page 65: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 67

23 - DARIESCU, COSMIN. Istoria statului şi dreptului românesc din antichitate şi până la Marea Unire / Cosmin Dariescu. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2008. - 313 p., bibliogr. p. 309. - ISBN 978-973-115-337-7 : 23,94 lei.

SUBIECT: România; drept; istoria dreptului; stat 34(091)/D19

24 - DIACONU, GHEORGHE. Răspunderea penală / dr. Gheorghe Diaconu. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2008. - 510 p. - ISBN 978-973-758-153-2 : 40 lei.

SUBIECT: răspundere penală; drept penal; sancţiune penală; pedeapsă 343/D36

25 - DIACONU, NICOLETA. Dreptul Uniunii Europene : tratat / prof. univ. dr. Nicoleta Diaconu. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2008. - 542 p. - ISBN 978-973-758-161-7 : 50 lei.

SUBIECT: Uniunea Europeană; drept european; istoric; acquis comunitar; Comunităţile Europene 341.217(4)UE/D36

26 - Dicţionar biografic de istorie a României / Stan Stoica, Vasile Mărculeţ, Stănel Ion. - Bucureşti: Editura Meronia, 2008. - 632 p. - ISBN 978-973-7839-39-8 : 41,69 lei.

SUBIECT: dicţionar; istorie; biografie (038)929/D39

27 - Dicţionar de istorie a României / Stan Stoica (coord.), Vasile Mărculeţ, Vasile Valentin, Valentina Bilcea; pref.: acad. Dinu C. Giurescu. - Bucureşti : Editura Meronia, 2007. - 438 p. - ISBN 978-973-7839-21-3 : 29,65 lei.

SUBIECT: dicţionar; istorie; biografie (038)94(498)/D39

28 - Diplomaţi ai României: Ediţia a II-a revăzută şi adăugită / Coordonatori : Ion M. Anghel, Lucian Petrescu, Valeriu Tudor. - Iaşi : Junimea, 2007. - 549 p. - ISBN 978-973-371-239-8 : 55 lei.

SUBIECT: România; diplomaţie; Ministerul Afacerilor Externe; drept diplomatic; relaţii internaţionale 341.7/D51

29 - Drept internaţional şi legislaţie europeană: - Curs master - Volumul II / prof. univ. dr. Nicoleta Diaconu (coord.). - Bucureşti : Editura Pro Universitaria, 2008-. - ISBN 978-973-129-193-2.

Volumul II / Prof. univ. dr. Nicoleta Diaconu. - Bucureşti : Editura Pro Universitaria, 2008. - 354 p. - ISBN 978-973-129-193-2 : 10 lei.

SUBIECT: drept internaţional; legislaţie europeană 341.217(4)UE/D82

30 - DUŢESCU, CRISTIAN. Manipularea pieţei de capital / Cristian Duţescu. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2008. - 574 p., bibliogr., index - (Praxis). - ISBN 978-973-115-358-2 : 29,94 lei.

SUBIECT: manipularea pieţei; piaţă de capital 347.73/D97

31 - Enciclopedia Europei / Horia C. Matei, Silviu Neguţ, Ion Nicolae, Caterina Radu, Ioana Vintilă Rădulescu; cuvânt înainte: acad. Mircea Maliţa. - Ediţia a IV-a. - Bucureşti : Editura Meronia, 2007. - 282 p. - ISBN 978-973-7839-28-2 : 28,91 lei.

SUBIECT: enciclopedie; Europa; state europene (031)(4)/E52

32 - Enciclopedia Uniunii Europene / Luciana-Alexandra Ghica (coord.), Valentin Burada, Iuliana Conovici, Eugen Stancu; pref.: prof. univ. dr. Cristian Preda. - Ediţia a 3-a. - Bucureşti : Editura Meronia, 2006. - 448 p. - ISBN 978-973-7839-16-9 : 31,50 lei.

SUBIECT: enciclopedie; Europa; Uniunea Europeană (031)(4)UE/E52

33 - FLORESCU, GABRIELA. Nulitatea actului juridic civil / Gabriela Florescu. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2008. - 410 p. - ISBN 978-606-522-030-0 : 33,15 lei.

SUBIECT: drept procesual civil 347.9/F68

34 - GROZA, ANAMARIA. Comunităţile europene şi Cooperarea politică europeană : Emergenţa unei identităţi europene / Anamaria Groza. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2008. 333 p. - (Drept european). - ISBN 978-973-115-318-6 : 20,94 lei.

SUBIECT: UE; Comunităţile europene; identitate europeană 341.217(4)UE/G89

Page 66: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

68 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

35 - Guide pour l'élaboration des textes legislatifs et réglementaires . - 2e édition mise à jour 2007. - Paris : La Documentation française, 2007. - 550 p. - ISBN 978-2-11-006282-6 : 137,95 lei.

SUBIECT: legistică formală; tehnică legislativă 340.11/G95

36 - GUŢAN, MANUEL. Istoria dreptului românesc / Manuel Guţan. - ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2008. - 301 p. - ISBN 978-606-522-044-7 : 29,75 lei.

SUBIECT: România; drept; istoria dreptului 34(091)/G98

37 - The impact of europeanization on the public administration : International conference : Proceedings / Editor: Prof. univ. dr. Lucica Matei. - Bucureşti : Editura Economică, 2008. - 448 p. - ISBN 978-973-709-393-6 : 15 lei.

SUBIECT: administraţie publică; UE; Consiliul Legislativ (despre) 341.217(4)UE/I-48

38 - IONESCU, CRISTIAN. Tratat de drept constituţional contemporan / Cristian Ionescu. - Ediţia a 2-a. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2008. - 915 p. - ISBN 978-973-115-316-2 : 89,40 lei

SUBIECT: drept constituţional; stat; Constituţie; drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor; regim politic; România; sistem constituţional; suveranitate naţională; Curtea Constituţională 342.4/I-68

39 - IORDACHE, MAGDALENA. Judecata în primă instanţă în procesul penal : aspecte privind limitele judecăţii şi extinderea acestora / Magdalena Iordache. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2008. - 207 p. - ISBN 978-606-522-029-4 : 21,25 lei.

SUBIECT: drept procesual penal; limitare răspundere; instanţă 347.9/I70

40 - Legislaţia privind profesia de avocat: actualizat februarie 2008 . - Bucureşti : Editura C. H. Beck, 2008. - 267 p - (La Zi). - ISBN 978-973-115-132-8 : 8,90 lei

SUBIECT: legislaţie; cod deontologic; avocat 347.96(094)/L40

41 - MATEI, HORIA C.; DUMITRU, DUMITRU F. Statele lumii : enciclopedie de istorie / Horia C. Matei; Dumitru F. Dumitru. - ediţia a 3-a. - Bucureşti : Editura Meronia, 2006. - 510 p. - ISBN 978-973-7839-03-9 : 33,35 lei.

SUBIECT: enciclopedie; statele lumii; istorie; organizaţie internaţională; România; relaţii diplomatice (031)91/M47

42 - MAZILU, DUMITRU. Diplomaţie europeană / prof. univ. dr. Dumitru Mazilu. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2008. - 543 p. - ISBN 978-973-758-134-1 : 40 lei.

SUBIECT: diplomaţie; istoria diplomaţiei 341.7/M53

43 - MORARIU, CRISTINA. Adaptarea legislaţiei româneşti la acquis-ul comunitar : Aspecte speciale privind acquis-ul relaţiilor externe / Cristina Daniela Morariu. - Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2008. - 405 p. - ISBN 978-973-127-045-6 : 35 lei.

SUBIECT: acquis comunitar; relaţii externe; armonizare legislativă 341.217(4)UE/M89

44 - MOTICA, RADU I.; LUPAN, ERNEST. Teoria generală a obligaţiilor civile / prof. univ. dr. Radu I. Motica; prof. univ. dr. Ernest Lupan. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2008. - 608 p. - ISBN 978-973-758-148-8 : 45 lei.

SUBIECT: obligaţii civile; drept civil 347.4/M92

45 - NICOLESCU, NICOLAE C. Enciclopedia şefilor de guvern ai României : 1862 - 2006 / Nicolae C. Nicolescu. - Bucureşti : Editura Meronia, 2006. - 373 p. - ISBN 978-973-7839-09-1 : 25,02 lei.

SUBIECT: enciclopedie; prim-ministru; România (038)929/N64

46 - NICOLESCU, NICOLAE C. Enciclopedia şefilor de stat ai României : 1862 - 2007 / Nicolae C. Nicolescu. - Bucureşti : Editura Meronia, 2007. - 240 p. - ISBN 978-973-7839-25-1 : 25,02 lei.

SUBIECT: enciclopedie; România; şef de stat (038)929/N64

Page 67: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2008 69

47 - OLTEANU, GABRIEL. Dreptul proprietăţii intelectuale / Gabriel Olteanu. - ed. a 2-a. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2008. - 274 p. - (Manuale Beck). - ISBN 978-973-1155-350-6 : 20,94 lei.

SUBIECT: dreptul proprietăţii intelectuale; proprietate intelectuală; proprietate industrială; dreptul de autor; invenţie; protecţia mărcilor de produse; concurenţă neloială 347.77/O-50

48 - PĂTULEA, VASILE; STANCU, GHEORGHE. Dreptul contractelor / Vasile Pătulea; Gheorghe Stancu. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2008. - 489 p. - ISBN 978-973-115-339-1 : 29,94 lei.

SUBIECT: dreptul contractelor 347.4/P43

49 - PETRESCU, OANA-MĂRIUCA. Procedura aplicabilă în faţa instanţelor comunitare / drd. Oana-Măriuca Petrescu. - Bucureşti: Editura Wolters Kluwer, 2008. - 416 p. - ISBN 978-973-1911-14-4: 46,40 lei.

SUBIECT: instanţă comunitară; proces civil; drept comparat european 341.217(UE)/P57

50 - PIPEREA, GHEORGHE. Insolvenţa: legea, regulile, realitatea / Gheorghe Piperea. - Bucureşti : Editura Wolters Kluwer, 2008. - 870 p.,. ISBN 978-973-1911-10-6 : 132 lei.

SUBIECT: insolvenţă; faliment; răspundere penală 347.736/P67

51 - POPESCU, SORIN ; LUPAŞCU, DAN. Sistemul judiciar din România (culegere de acte normative) / Sorin Popescu, Dan Lupaşcu. - Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2008. - vol. - ISBN 978-973-127-063-0.

Volumul I. - Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2008. - 734 p. - ISBN 978-973-127-064-7 : 22 lei. Volumul II. - Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2008. - 700 p. - ISBN 978-973-127-065-4 : 21 lei. SUBIECT: sistem judiciar; România 340.5/P81

52 - PREDA, MIRCEA. Alegerea, organizarea şi funcţionarea Parlamentului / Mircea Preda. - Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2008. - 520 p. - ISBN 978-973-127-091-3 : 45 lei.

SUBIECT: Parlament 342.53/P90

53 - PREDA, MIRCEA. Legea alegerilor locale : Legea nr. 67/2004 republicată / Mircea Preda. - Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2008. - 460 p. - ISBN 978-973-127-003-6 : 45lei

SUBIECT: alegeri locale; Legea nr.67/2004 342.9(094)/P90

54 - Procedurile tribunalelor Uniunii Europene : Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene; Tribunalul de primă instanţă; Tribunalul funcţiei publice / ediţie îngrijită de Costel Gâlcă. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2008. - 192 p. - ISBN 978-973-758-133-4 : 25 lei.

SUBIECT: tribunal al Uniunii Europene; Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene; Tribunalul de Primă Instanţă; Tribunalul funcţiei publice 341.217(4)UE/P93

55 - Profesia de avocat: Dobândirea titlului profesional de avocat definitiv - acte ale organelor profesiei - . - Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2008. - 125 p. – 2 lei.

SUBIECT: avocat 347.96/P93

56 - Repertoriul Legislaţiei României: Evidenţă oficială: 1864 - 2007: Ediţia a XII-a . - Bucureşti: Regia Autonomă "Monitorul Oficial", 2008. - 1512 p. – 120 lei.

SUBIECT: repertoriu; legislaţie; Consiliul Legislativ 34(083.8)/R46

57 - SPINEI, SEBASTIAN. Recursul în procesul civil / lector univ. dr. Sebastian Spinei. - Bucureşti: Editura Hamangiu, 2008. - 347 p. - ISBN 978-606-522-019-5 : 31,45 lei.

SUBIECT: drept civil; proces civil; recurs civil 347.95/S73

58 - Statele Uniunii Europene : mică enciclopedie . - Bucureşti : Editura Meronia, 2007. - 302 p. - ISBN 978-973-7839-30-5 : 31,50 lei.

SUBIECT: enciclopedie; state europene (038)(4)/S79

59 - STOICA, STAN. România după 1989 : o istorie cronologică / Stan Stoica. - Bucureşti : Editura Meronia, 2007. - 336 p. - 28,90 lei

Page 68: Problematica actelor în executare

Referinţe bibliografice

70 Buletin de informare legislativã nr. 4/2008

SUBIECT: România; istoria statului; istorie contemporană; istorie politică 94/S88

60 - ŞAGUNA, DAN DROSU; ŞOVA, DAN. Drept fiscal / Dan Drosu Şaguna; Dan Şova. - ed. a 2-a. - Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2008. - 349 p. - ISBN 978-973-115-353-7 : 29,94 lei.

SUBIECT: drept fiscal; sistem fiscal; politică fiscală; impozitare; impunere, cotă; venituri publice; obligaţie fiscală; taxă; impozit pe profit; convenţii fiscale; tva; accize; taxă vamală; evaziune fiscală; cazier fiscal 347.73/S14

61 - ŞERBAN, SERGIU. Limba română : o gramatică a greşelilor : îndreptar pentru evitarea confuziilor / Sergiu Şerban. - Bucureşti : Editura Niculescu, 2008. - 200 p. - ISBN 978-973-568-815-8: 12,97 lei

SUBIECT: limba română; gramatică 81/S47

62 - THEODORU, GRIGORE GR. Tratat de drept procesual penal / Grigore Gr. Theodoru. - ediţia a 2-a. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2008. - 1060 p. - ISBN 978-973-1836-86-7 : 119 lei

SUBIECT: principiile fundamentale ale dreptului penal; acţiune penală; acţiune civilă; competenţă jurisdicţională; drept procesual penal 343.1/T53

63 - TOADER, TUDOREL; MÂŢĂ, DAN CONSTANTIN; COSTEA, IOANA MARIA. Dicţionarul personalităţilor juridice româneşti / Tudorel Toader, Dan Constantin Mâţă, Ioana Maria Costea. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2008. - 280 p. - ISBN 978-606-522-038-6 : 42,50 lei.

SUBIECT: dicţionar; personalitate juridică (038)34/T67

64 - TOADER, TUDOREL. Drept penal român : partea specială / prof. univ. dr. Tudorel Toader. - ediţia a 3-a revizuită şi actualizată până la data de 25 martie 2008. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2008. - 512 p. - ISBN 978-973-1836-85-0 : 49,30 lei.

SUBIECT: infracţiune contra siguranţei statului; infracţiune contra persoanelor; drept penal 343/T67

65 - TURCU, ION. Tratat teoretic şi practic de drept comercial / prof. univ. dr. Ion Turcu. - Bucureşti : Editura C. H. Beck, 2008. - ISBN 978-973-115-395-7.

Volumul I / prof. univ. dr. Ion Turcu. - Bucureşti : Editura C. H. Beck. - 2008. - 718 p. - ISBN 978-973-115-395-7 : 59,94.

SUBIECT: drept comercial; obligaţii comerciale; fapte de comerţ; întreprindere comercială; comerciant; fond de comerţ; capital social; concurenţă comercială 347.7/T94

66 - UNGUREANU, OVIDIU; MUNTEANU, CORNELIA. Tratat de Drept civil : bunurile, drepturi reale principale / prof. univ. dr. Ovidiu Ungureanu, lector univ. dr. Cornelia Munteanu. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2008. - 702 p. - ISBN 978-973-1836-99-7 : 85 lei.

SUBIECT: drept civil; drepturi reale principale; bunuri; patrimoniu; dreptul de proprietate; posesie; publicitate imobiliară 347.2/U52

67 - VINTILĂ RĂDULESCU, IOANA. Limbile statelor lumii : mică enciclopedie / Ioana Vintilă Rădulescu. - Bucureşti : Editura Meronia, 2007. - 304 p. - ISBN 978-973-7839-32-9 : 28,90 lei.

SUBIECT: enciclopedie; statele lumii; limbă oficială (038)/V64

68 - VOICU, COSTICĂ. Istoria statului şi dreptului românesc / prof. univ. dr. Costică Voicu. - Ediţie revăzută şi adăugită. - Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2008. - 330 p. - ISBN 978-973-127-077-7 : 35 lei.

SUBIECT: România; drept; istoria dreptului; stat 34(091)/V87

69 - VOLCEANOV, GEORGE. Dicţionar de argou al limbii române / George Volceanov. - Bucureşti : Editura Niculescu, 2007. - 304 p. - ISBN 978-973-748-104-7 : 27,80 lei.

SUBIECT: dicţionar; limba română (038)/V87

70 - VOLCEANOV, GEORGE. Dicţionar de neologisme ale limbii engleze / George Volceanov. - Bucureşti : Editura Niculescu, [1998]. - 285 p. - ISBN 973-568-156-0 : 13,90 lei.

SUBIECT: neologisme; dicţionar; limba engleză (038)/V87

Page 69: Problematica actelor în executare

Consiliul Legislativ - Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1, Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, Sector 5, Cod poştal 050711 Tel: 313.66.08 fax: 311.29.35 website: www.clr.ro

Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ Sorin Popescu, Locţiitorul Preşedintelui Consiliului Legislativ, Preşedintele Secţiei de Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentare Nicolae Turcu, Preşedintele Secţiei de Drept Privat Benonica Vasilescu, Preşedintele Secţiei de Drept Public, ad-interim

Andrei Popescu, Şeful Departamentului pentru Armonizarea Legislaţiei cu Reglementările Uniunii Europene

Cristian Kevorchian, Şeful Departamentului de Informatică Legislativă, ad-interim

Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator) Victoria Ţăndăreanu (redactor responsabil) Svetlana Baciu Tudor Prelipceanu

Tipografia „Monitorul Oficial” R.A., str. Parcului nr.65, sectorul 1, Bucureşti

ISSN 1583-3178