probabil incepand chiar din zorii misterioasei aparijii a ... · Intr-o frapanta analogie cu...
Transcript of probabil incepand chiar din zorii misterioasei aparijii a ... · Intr-o frapanta analogie cu...
[Pleroma anul V nr. 1 (2003) 57-72]
AUTORITATEACXrvANTULUI
de Mihai Dinu
,,$i erau uimip de inva^atura Lui, caci
cuvantul Lui era cu putere." (Luca 4:32)
Uimirea in fap for^ei rnagice a cuvantului a constituit,probabil incepand chiar din zorii misterioasei aparijii a limbajuluiarticukt, unul dintre impulsurile determinante ale procesului detransmutajie spiritual* a lui homo sapiens intr-un homo religiosus. E de
presupus ca, inca cu mult timp inainte ca teologiile sistematice aleEgiptului, Indiei sau Orientului Apropiat sa fi dezvoltat doctrinemai mult sau mai pufin elaborate ale Logosului, un topos staruitorexplorat de gandirea mitica va fi fost acela al puterii creatoare acuvantului rostit.
Cercetarile intreprinse, incepand cu anii '40 ai secolului
trecut, de antropologi precum Maurice Leenhardt in Oceania sauMarcel Griaule ?i Germaine Dieterlen la, incepand de atunci,renumitele populapii dogon ?i bambara din Mali au evidenpatsubstratul arhaic al meditatiei asupra virtuplor sacre aleCuvantului. Pentru dogoni, una dintre cele doua ipostazeprimordiale ale Verbului (Cuvantul ,,uscat5>) constituie un atribut
Prof. univ. dr. la Universitatea din Bucure§ti
58 MihaiDinu
al spiritului creator Amma, anterior cosmogenezei. La randul sau,
Qivantul ,,umed" a incolpt in oul cosmic si a fost daruit omului
pentru a fecunda urechea, comunicarea verbala aparand astfel ca
materializarea unei hierofanii. Dintre cele cinci suflete cu care zeii
i-au inzestrat pe bastinasii taulipang din America de Sud,
nemuritor este numai acela care confine Cuvantul, identificabil cu
,,dublul", alter ego ce poate peregrina in timpul somnului,
explicand astfel geneza visului (idee care i-ar fi incantat pe poepi
nascuji sau crescup. sub zodia romantismului german, de la
Novalis la Eminescu).
Intr-o frapanta analogie cu numerologia kabbalistica,
credin^ele populapei bambara, pentru care cunoasterea mistica se
reduce la intelegerea simbolisticii primelor 22 de numere naturale,
atribuie cifra unu Stapanului Cuvantului, dar si Cuvantului insusi.
Tot pentru primordialitatea Cuvantului pledeaza si mitul
cosmogonic al indienilor guarani din Paraguay, potrivit caruia
Dumnezeu a creat limbajul inaintea apei, focului, soarelui,
ceprilor §i pamantului. Aceeaji idee se intalnea, fara vreo
contaminare sau influenza posibila, in mitologia zoroastrista,
pentru care „Cuvantul (honover) eel curat, sfant, iute, a fost inaintea
cerului, a apei, a pamantului, a turmelor, a focului, fiul lui Ahura-
Mazda, inaintea intregii lumi care este" {Avesta, Vendidad, I).
Comentand faptul ca in cea mai veche cosmogonie
egipteana, aparpnand preopmii memphite, zeul Ptah ,,creeaza prin
spirit (,,inima" sa) si verb ^limba" sa)", Mircea Eliade citeaza
concluzia lui John "Wilson potrivit careia ,,la inceputul gandirii
egiptene gasim o doctrina care poate fi apropiata de teologia
Autoritatea Cuvantului 59
crestina a Logosului"2. La randul sau, brahmanismul indian
vorbeste despre „cuvantul bhan a carui putere a creat pamantul"
(fytapatha brahmana, IX, 171), iar Rigveda identifies Verbul (vac) cu
sufletul universului.
Inutil sa mai amintim ca Dumnezeul biblic creeaza ex nihilo
numai prin puterea Cuvantului Sau (»Sa fie luminaT) si ca, potrivit
celei mai mistice dintre evanghelii, ,,La inceput era Cuvantul si
Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. (...) Toate
prin el s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut"
(loan 1, 1-3). O doctrina inchegata a Logosului creator elaborase,
inca inaintea redactarii acestui text capital, filosoful evreu Filon
din Alexandria, combinand uitr-o sinteza originala tradiu'a ebraica
cu conceppa platonica asupra naturii arhetipale a ideilor. O alta,
nu mai pupn subtila, avea sa construiasca, pe la 1200, Ibn 'Arabi3,
eel mai prestigios ganditor al sufismului medieval.
A intra in ha^urile conceppilor menjionate mai sus ne-ar
conduce, evident, mult mai departe decat §i-ar putea ingadui sa
indrazneasca autorul comunicarii de fa^a. Este de repnut numai
ideea largii raspandiri a unei metafizici a Cuvantului, inteles mai
pretutindeni ca o realitate duala divino-umana, deopotriva de
inzestrata cu virtujd creatoare in ambele ei ipostaze. Aidoma
Qeatorului care zamislegte lumea prin Cuvant, omul se slujegte de
cuvinte pentru a o lua in posesie4 si, la nivelul sau secund de
2 Mircea Eliade, htoria credinfe/or ft ideilor nligioase^ Bucurejti, Ed. §tiin$ifica,
1991,voLl,p.95.
3 Muhyi-d-dln Abu 'Abd Allah Muhammad b. 'All b. Muhammad b. al-'Arabl
al-Hatiml al-Ta^ , supranumit al-Shaykh al-akbar, recte Doctor maximus (Murcia
1165-Damasc 1241).
4 ,,§i din pamant a mai zidit Domnul Dumnezeu toate fiarele campului §i toate
pasarile cerului §i le-a adus la Adam, ca sa vada cum le va numi; §i oricum va
60 MihaiDinu
existenta5, da la randu-i nastere unei lumi noi, aceea pe care Karl
Popper avea sa o numeasca ,,a treia": lumea cvasiplatonica a
carplor in sine, a teoriilor in sine, a problemelor si a situapilor
problematice in sine etc6.
Cu mult timp insa inainte de apari^ia acestei lumi simbolice,
cuvantul isi cucerise deja un loc de protagonist in practicile
magico-religioase, unde simpla sa pronun^are era socotita
indestulatoare pentru a-1 traduce nemijlocit in act7. Puterea
descantecului sau a blestemului nu i§i are sursa in emi^ator, ci in
chiar autoritatea cuvantului, in potenpalul sau ac^ional, creator sau
distructiv, binefacator ori malefic. Ca forme de magie lexicala,
aceste intervenpi sunt presupuse a fi infailibile, o data ce efectul
lor nu depinde decat de forja intrinseca a formulei rostite. Ele se
deosebesc astfel net de rugaciune, al carei rezultat nu poate fi
niciodata anticipat cu certitudine, intrucat aceasta nu isi propune
sa exercite o ac^iune constrangatoare asupra destinatarului
supranatural caruia i se adreseaza.
numi Adam toata fiinja vie, ea a§a se va numi. §i a pus Adam nume
dobitoacelor ji tuturor pasarilor cerului §i tuturor fiarelor campului" (Fac. 2:19-
20). Potrivit sectei $iite a hurufiplor, Allah se manifesta in numele tuturor
liy:rurilor, iar deposedarea acestora de numele lor le anuleaza existenta. Qi atat
mai mult, e de a?teptat ca Dumnezeu sa fie prezent in numele sale, prilej de
nesfarjite speculajii nu doar in kabbalistica, ci ?i la mistici cre^tini precumDionisie Pseudo-Aeropagitul.
5 Intrucat numai Absolutul poseda veritabila plenitudine existenjiala, dupa
cuvantul adresat lui Moise pe muntele Hbreb: ,,Eu sunt Cel ce sunt" (Exod3:14).
6 Dictionnaire desphilosophies^ Encyclopsedia Universalis et Albin Michel, 1998, p.
1253.
7 ,,Q spune cu cuvantul §i se va vindeca sluga mea" (Luca 7:1).
Autoritatea Cuvantului 61
Distinc^ia dintre actul magic si eel religios este totusi mai
pupn stricta decat se considers indeobste. Paul Evdokimov
aminteste, in aceasta ordine de idei, ca ,,exista eel pupn o
rugaciune care nu cunoaste niciodata refuzul, la care Tatal
raspunde imediat, este cererea Duhului Sfant, epk/e%a"*.
In fond, toate ritualurile religioase presupun operarea in
planul invizibilului prin intermediul fie al verbului, fie al unor
gesturi simbolice care il plasticizeaza. Caci, potrivit doctrinei
augustiniene, gesturile sunt cuvinte vazute (verba visibilia9), la fel
cum si frescele din biserici constituie un discurs adresat privirii, o
predica pentru ochi, o evanghelie in imagini. Rolul decisiv revine
insa intotdeauna cuvantului. Intr-o omilie anonima din Evul
Mediu timpuriu, citata de Jean Gaude Schmitt, in care se explica
protocolul liturgic al tainei euharistice, suntem avertiza^i asupra
piimejdiei de a crede ca formula sacramentala ar putea fi cumva
eludata: ,,Omite|i cuvintele (tolle verbum)^ ave^i paine §i vin;
adaugap-le (adde verbum) si este altceva. Ce este acest altceva?
Trupul si sangele lui Hristos"10. Mci un gest nu poate inlocui
cuvantul. Dumnezeu insusi nu s-a putut lipsi de el atunci cand a
creat lumea (,,Sa fie lumina! etc.), deoarece Cuvantul divin nu era,
potrivit dogmei crestine, doar o formula declansatoare a
cosmogenezei, ci si o realitate transcendenta consubstantiala
Tatalui Qeator.
Ce a mai ramas din autoritatea divina a cuvantului in
condipile lumii desacralizate de astazi? Mai pastreaza vorbele
noastre ceva din energia mfaptuitoare a Cuvantului dintai?
8 Paul Evdokimov, Varstek viefii spirituale, Bucurejti, Christiana, 1993, p. 47.
9 Jean Qaude Schmitt, Rajiuneagesturilor, Bucure§ti, Editura Meridiane, 1998, p.
101.
10 Ibid., p. 425.
62 MihaiDinu
Conceppile magicoreligioase pun semnul egalitapii intre
rostire §i acpune. A spurn inseamna pentru ele aface si inca a face
lucruri ce nu s-ar putea realiza pe nici o alta cale decat cea verbala.
Prin secularizarea limbajului s-a pierdut oare aceasta insusire
cardinala a cuvantului? Categoric, nu. Teoria actelor de limbaj
elaborate de John Austin a reamintit mediilor lingvistice
contemporane faptul ca, departe de a fi un simplu flatus vocis>
vorbirea poate, in circumstance determinate, sa produca efecte la
fel de concrete ca orice ac^iune fizica. Nu intamplator cartea
acestui remarcabil filosof al limbajului se numea How to do Things
with Words?. Traducerea franceza a tidului merita consemnata
pentru inspirata sa adecvare la esen^a teoriei austiniene: Quand dire
c'estfaire. Acest %ts sifacut constituia tocmai, precum am incercat sa
aratam mai sus, esen^a doctrinelor logocratice tradi^ionale, iar
cercetarea lui Austin nu facea decat sa evidenpeze persisten^a, in
ciuda tuturpr avatarurilor ei, a fortei poietice primordiale a
cuvantului.
Una dintre observapile cele mai fertile ale ganditorului
american a fost aceea ca in limba exista doua mari ckse de
enuncuri: constatative §i performative. Cele dintai relateaza fapte
(Mergpe bidcleta; Cant la flaut; Citesc ^arul)^ pe cand celelalte sunt
fapte, adica produc, prin simpla enuntare situapi inexistente
anterior pronun£arii lor (Te condatnn la moarte, Accept invitatia; Vd
numesc ambasador; Vd ure% sandtate; Jur; Parie^y Multumesc). Acestea
din urma constitute dovezi certe ale faptului ca, departe de a se
limita la descrierea realita^ii, cuvintele pot sa o §i modifke.
Dar, la fel ca in practica magico-religioasa, pentru a avea
efectul scontat, rostirea cuvantului trebuie garantata de o anumita
autoritate. Tot asa cum, potrivit doctrinelor religioase ortodoxa si
Autoritatea Cuvantului 63
romano-catolica, recitarea epiclezei de catre un mirean sau un
cleric nehirotonisit nu determina transsubstan^ierea, nici verdictul
de condamnare la moarte nu ramane mai pu^in lovit de nulitate
atunci cand este pronun^at de o persoana neindreptajita sa o faca.
In citatul evanghelic ce serveste drept moto textului de fa£a,
axvmtulputere ll traduce pe grecescul exousia, substantiv polisemic,
avand drept inj:eles principal »puterea de a face". Evanghelistul
pne sa sublinieze aici tocmai faptul, evident pentru auditoriul
Mantuitorului, ca valoarea cuvintelor Sale nu i§i avea sorgintea in
ele insele, caci, la rigoare, aceleasi afirmapi ar fi putut fi facute si
de altcineva fara a antrena efecte similare, ci in autoritatea divina a
Enun^iatorului.
Sa mai semnalam §i o conotajie delpc mtamplatoare a
termenului grecesc. Printre cele nu mai pujin de 83 de ocuren^e
ale cuvantului exousia in ansamblul textului neotestamentar, exista
si una a carei traducere in limbile moderne a fost, in mod
sistematic, libertate (germ. Freiheit, engl. freedom of action, fr Iiberte)n.
Actul de limbaj presupune cu necesitate libertatea de constiin^a a
celui care il savarseste. Judecatorul care condamna sau achita la
ordin, demnitarul ce numeste sau revoca sub presiune, acuzatul
care marturiseste in camera de tortura prezinta.cu topi imaginea
desfigurata sau perversa a unui enunpator care a incetat sa maiiie
stapan pe propriile-i decizii. E semnificativ faptul ca, in aceeaji
epistola paulina unde exousia figureaza cu sensul de libertate,
panoplia conotapilor sale se imboga^este si cu intelesul de control
asuprapropriei vointe12.
11 ,,Avefi grija insa ca nu cumva aceasta libertate a voastra sa devina
impiedicare pentru cei slabi" (/ Cor. 8:9).
12 ,,Dar eel ce sta neclintit in inima sa §i nu e strans de vreo nevoie ?i stapanire
are peste voin$a lui §i aceasta a hotarat el in inima sa: sa-?i pna fata fecioara,bine va face ( / Cor. 7:3f).
64 MihaiDinu
In fine, apogeul sacralizarii exousiei se inregistreaza o data
cu identificarea ei cu una dintre treptele ierarhiei angelice a carei
sistematizare o datoram enigmaticului mistic Dionisie Pseudo-
Areopagitul. Stapaniile (exousfai) pomenite de mai multe ori si in
Epistola catre Efeseni sunt cete ingeresti (anume acelea carora, intr-o
strofa de mare frumuse^e, Baudelaire le incredin^ase candva soarta
sapostuma13).
Revenind la autoritatea cuvantului, se cuvine sa observam
ca, in ciuda prestigiului eroilor fondatori ai scrierii (egipteanul
Tbot, greco-fenicianul Kadmos, chinezul Fu-Hi, babilonienii
Nebo si Mseba, scandinavul Odin, celtul Ogma, indiana
Sarasvati), exista la cei vechi con^tiin^a faptului ca, prin fixarea sa
grafica, forta vie a logosului este substantial saracita. Nu trebuie
asadar sa ne mire ca mari filosofi (Pitagora, Socrate, Epictet) sau
intemeietori de religii (Buddha, Iisus, Mahomed) au preferat sa nu
ne lase nici un rand scris, inva^atura lor fiind transmisa prin
intermediul unor texte redactate de discipoli fideli.
Intr-adevar, cei vechi erau perfect constienti de
superioritatea cuvantului rostit asupra celui scris. Ei stiau ca in
actul pronun^arii, cu tot ceea ce implica el ca realizare ,,muzicala",
paralingvistica, se manifesta o for^a persuasiva pe care scrisul nu o
13 ,,Soyez beni, mon Dieu, qui donnez la souffrance
Comme un divin remede a nos impuretes
Et comme la meilleure et la plus pure essence
Qui prepare les forts aux saintes voluptes!
,Je sais que vous gardez une place au poete
Dans les rangs bienheureux des saintes legions
Et que vous l'invitez a l'eternelle fete
Des Trones, des Vertus, des Dominations"
(L 'ideal Uupoete)
Autoritatea Cuvantului • 65
poate nicicum transmite14. Virtupile incantatorii ale emisiunii orale
pot delecta (in-canta)15, dar si manipula constiinjele, chiar in
pofida unei argumentajii schioape, prin simplul efect al
magnetismului rostirii, pe care practica hipnozei verbale 1-a pus
stralucit in eviden^a. Cercetarile medicale moderne au demonstrat
ca, indiferent daca se recurge sau nu si la alte mijloace, reusita
hipnozei ,,se bazeaza in primul rand pe aqiunea sugestiva a
cuvintelor"16. Mai mult decat atat, specialism in kinezica17 suspn
ca, pana si intr-o conversape banala, mesajul transmis depinde in
mai mare masura de factorii paralingvistici decat de continutul
discursului verbal18.
Cat de elocventa este insasi expresia ,,prin viu grai", care,
opunand oralul scripturalului, ne duce totodata cu gandul la
distincpa metafizica dintre conceptul filosofic de divinitate §i
Dumnezeul eel Viu al religiilor revelate! Qiiar daca scrisul, aidoma
tuturor activitaplor umane fundamentale, s-a bucurat si el in
marile tradipii de privilegiul sacralizarii (mai sus-amintitul Thot
extrasese caracterele hieroglifice din fizionomia zeilor, tot asa cum
literele indiene se identificau cu parple trupului lui Sarasvati,
14 Nu intamplator fase§i cultele crc§tine neoprotestante, care neaga vehement
sursele orale ale credin^ei (Sfanta Tradi^ie a Bisericii primare), nerecunoscanddecat autoritatea ipostazei scrise a cuvantului divin, insista, in mod paradoxal,asupra strategiilor de convertire prin viu grai, cand logic ar fi fost sa se limiteze
la a recomanda neofi^ilor simpla lectura a Scripturil
15 For^a de comunicare a muzicii %i trage seva tocmai din caracterul ei de
wvorbire cu gura inchisa", discurs desemantizat, dar supus, in eel mai inaltgrad, Iqgicii sentimentelor.
16 VA Gheorghiu, Hiptio^a, Bucurejti, Editura §tiintifica §i Enciclopedica,1977.
17 Disciplina care studiaza comunicarea prin gest §i expresie faciala, inqiata inanii '40 de americanul RayBirdwhistelL
18 Albert Mehrabian, Non-verbal Communication, Aldine, 1972.
66 • MihaiDinu
supranumita §i ,,zei$a-alfabet"19), el a fost socotit intotdeauna
inferior comunicarii orale, intrucat lipsea cuvantul de puterea
creatoare cu care ll investe?te rostirea20.
Socotind auzul anterior vazului, intrucat sunetul se afla la
originea lumii21, mitologia indiana premergea cu mai bine de trei
milenii teza apostolului erei electronice Marshall McLuhan,
potrivit careia, pana la aparijia alfabetului, raporturile omului cu
lumea au fost dominate de canalul de transmisie vocal-auditiv, fapt
ce, in perspectiva postulatului ,,the medium is the message", si-ar
fi pus amprenta asupra intregii evolupi a civilizapei noastre.
Recitind astazi faimosul bestseller din 1962 al profesorului
de literatura engleza din Toronto22 nu putem decat sa ne miram de
valva pe care a starnit-o in epoca acest eseu dezlanat, de o
frapanta subrezenie a argumentapei. Pentru McLuhan nasterea
scrierii fonetice23 a marcat intrarea omenirii in era vizuala prin
substituirea oralitapi cu scripturalul. Ipoteza pare tentanta, dar, din
pacate, demersul autorului ne face sa ne gandim la critica pe care
Karl Popper o aducea ideologiilor, sisteme caracterizate printr-o
19 Jean Chevalier , Alain Gheerbrant, Dictionar de simboluri, Bucure§ti, EdituraArtemis, 1995, p. 212-213.
20 O tentativa, in fond timida, de suplinire a acestei carenje a scripturalului areprezentat-o inventarea, in medhil cancelariilor bizantine, a semnelor de
punctuate, destinate apropierii grafki de subtilitaple rostiriL
21 Qivantul monosilabic OM, reminiscent §i imagine sonora a vibra^iei pri-mordiale, ,,reproduce el insu§i procesul masnifestarii" (Jean Cbevalier, AlainGheerbrant, op. tit., p. 283).
22 Marshall McLuhan, The Gutenberg Galaxy, University of Toronto Press, 1962.23 Ne-am putea intreba de ce autorul vorbe^te de galaxia Gutenberg ?i nu de
galaxia Ugarit, locul unde s-a nascut alfabetul, cu aproape trei milenii inaintea
invenjiei me^terului din Maienja. Difuzarea mai restransa a carjii manuscrise arputea constitui o, ce-i drept nu prea solida, motivate a op^iunii sale.
Autoritatea Cuvantului 67
permanenta cautare de confirmari^ in opozipe cu stiinpele, orientate,
tocmai dimpotriva, catre conceperea de teste cruciale susceptibile
de a le infirma ipotezele. Dupa esecul practic al marilor mituri
ideologice ale secolului nostru, acestea continua sa aiba adepji,
tocmai fiindca sunt imune din principiu la infirmarea
experimentala. E aproape de neimaginat un test care le-ar putea
invalida pentru totdeauna, de vreme ce nici macar milioanele de
morpi de care s-au facut vinovate nu funcjioneaza drept
contraexemple suficiente pentru respingerea lor.
Mutatis mutandis, aceeasi viziune absorbanta, in stare sa
explice orice, ignorand contraexemplele si supralicitand acele
situapi particulare ce pledeaza pro domo e caracteristica si pentru
gandirea lui McLuhan. El trece usor cu vederea faptul ca, tocmai
in lunga epoca prealfabetica pe care o considers dominata de
,,veghea auditiva" mijloacele de comunicare inventate de om (cu
excep^ia, poate, a tam-tam-ului) s-au adresat exclusiv ochiului.
Timp de mii de ani reprezentarea grafica a gandurilor a fost total
rupta de valorile oralita^ii. De la pictura rupestra si pana la marile
sisteme de scriere ale Mesopotamiei, Egiptului sau Chinei,
modalitaple de ,,redactare" a mesajelor nu au datorat nimic (sau
aproape nimic) componentei sonore a limbii. De-abia o data cu
realizarea segmentarii in unita^i minimale a lanjului vorbirii, care a
facut posibila inventarea alfabetului, raporturile s-au schimbat in
favoarea auzului, cititorul vazandu-se pentru prima data obl^at sa
pronunpe cuvintele textului parcurs. Tocmai incepand de atunci se
ivesc condipile favorabile pentru lectura cu voce tare, pe care, in
mod ciudat, McLuhan o asociaza cu perioada pre-Gutenberg.
Nu intenjionam sa supunem aici unei analize entice
contradic^iile, inconsecven^ele, exagerarile, sofismele, extrapolarile
68 MihaiDinu
abuzive si confuziile24 care abunda in cartea lui McLuhan. Dincolo
de ele, teza influenj:ei majore a scrisului asupra felului nostru de a
vedea lumea e la fel de respectabila ca si, bunaoara, ideea
dependent Weltanschauung-ului colectivitajdlor umane de limba
pe care o vorbesc membrii acestora (ipoteza Sapir-Whorf). Ceea
ce ne intereseaza pentru moment este daca, la aproape patru
decenii de la aparipe, previziunile lui McLuhan cu privire la
mutapile pe care le va provoca trecerea de la era tiparului la era
electronica s-au implinit sau mai au inca sanse apreciabile de a se
realiza.
,,O teorie a schimbarilor culturale este imposibila fara
cunoasterea schimbarilor ce intervin in relapile dintre simjxiri"25 si
»cand ingeniozitatea incapapanata a omului a exprimat o parte din
fiin^a lui intr-o tehnologie materials, intregul raport dintre simjuri
se modifica"26 scrie autorul nostru. Dupa McLuhan, omenirea a
stat timp de sute de mii de ani sub semnul auditivului, pentru ca, o
data cu aparitia si raspandirea scrierilor fonetice, vazul sa se
impuna ca modalitate privilegiata de percepere a realita^ii. Astazi,
datorita progreselor electronicii, auzul revine in forj:a, antrenand
modificari profunde atat in strategiile cunoasterii umane, cat si in
topografia raporturilor sociale. Nasterea ,,satului global", sintagma
24 Unele dintre ele ll discrediteaza de-a dreptul pe intelectualul McLuhan,
facandu-ne sa ii punem la indoiala fie sagacitatea, fie buna crcdin^a, precum
critica adusa lui Mircea Eliade in termenii urmatori: ,,Faptul ca Eliade
hotarajte sa-1 numeasca pe omul oral ,,religios>> este, desigur, tot atat de
fantezist 51 arbitrar ca 51 a spune despre blonde ca sunt bestwle" (p. 125 din
edijia romanesca aparuta la Editura Politica in 1975), care, in eel mai bun caz,
reprezinta un regretabil Schonheitsfehler.
25 Op. oV.,p. 82. '26 Op. tit. p. 423.
Autoritatea Cuvantului 69
care a facut cariera27, ar reprezenta urmarea fireasca a »noului
tribalism" generat de aceasta reorientare senzoriala.
At fi cu totul injust sa judecam teza lui McLuhan fara a pne
searna de contextul istoric al aparipei ei. Gimatul mediatic in care
s-a nascut aceasta era dominat de marele avant al televiziunii,
radioului §i telefoniei intercontinentale, mijloace care privilegiau
cuvantul rostit, creand efectiv impresia ca epoca scrisului §i-a trait
traiul. Nu-i putem reprosa mediologului nostru, faptul de a nu fi
prevazut aparipa internetului, care a schimbat considerabil datele
problemei. Grape noului mijloc de comunicare, scrisul a
recuperat astazi o mare parte din handicapul evidenpat de
McLuhan. Vastele posibilitaji de documentare pe care acesta le
ofera tind sa redeschida gustul unor tineri pentru lectura, tot a^a
cum e-mail-ul face sa renasca vechea placere a corespondenjei,
evident totul in conformitate cu dinamica atat de diferita a vremii
noastre. Daca noua tehnologie contrariaza cu adevarat unele
deprinderi de perceppe senzoriala, aceasta violentare privejte mai
ales sim|:ul tactil, caci impactul cu clapele computerului difera
aproape dramatic de mangaierea filelor unei carji dragi.
Ce se poate spune insa despre contribupa tehnologiei
electronice la formarea asa-numitului ,,sat global"? In masura rn
care prin »sat" se in^elege, rn spiritul distincpei clasice a lui
Ferdinand Tonnies28, o comunitate de tip Gemeinschaft, in care
raporturile sociale sunt bazate pe afectivitate interpersonala,
solidaritate §i tradipe, spre deosebire de relapile preponderent
contractuale, formale §i impersonale ce caracterizeaza stilul
27 Ce-i drept, mai mult in publicistica decat in ^tiinjele sociale.
28 Michel Lallement, Jstoria ideilor soriologice, vol. I, Bucuresti, Antet, 1997. p.131.
70 MihaiDinu
Gesellschqft, lumea de astazi pare sa se indrepte mai degraba catre
statutul de megalopolis decat de ,,sat global". In plus, tot mai
marcatele dificultap. de comunicare Mfa^a catre faja" pe care le
intampina adolescenpi ce i^i petrec cateva ore zilnic in fata
computerului ar pleda pentru ideea ca noile medii nu fac decat sa
accentueze acea alienare afectiva pe care Louis Wirth29 o
considera drept una dintre caracteristicile definitorii ale viepi
urbane. E de asteptat ca, eel pupn in forma lor actuate, acestea sa
contribuie la intensificarea efectului de ,,mulpne solitara" (David
Riesman), sporind sentimentul de insingurare al utilizatorului, care
tinde sa se inchida tot mai mult in universul virtual al
computerului, refuzand contactul nemijlock cu semenii.
Daca in^elegem,. in schimb, metafora ,,satului global"
numai ca pe un alt mod de a spune ca lumea a devenit mai mica,
atunci McLuhan are dreptate. Fireste, nu dimensiunile fizice ale
planetei s-au schimbat, ci timpul necesar parcurgerii distantelor
dintre oameni si locuri. Exilat la Tomis, Ovidiu se afla la multe
zile de metropola, pe cand astazi un urmas al sau care-si petrece
concediul la Constanpa poate lua, practic instantaneu, legatura cu
Roma direct de pe plaja.
Perceppa noastra spa^io-temporala isi are insa ciuda^eniile
ei. Un acelasi interval de timp ne poate parea mai lung sau mai
scurt in func^ie de densitatea evenimentelor care il populeaza. O
etapa de via^a lipsita de intamplari memorabile ocupa pujin loc in
memoria noastra si, ca atare, ea ne va aparea, dupa o vreme, drept
mai scurta decat o alta, saturata de evenimente deosebite. Anii de
pensie, mai pu^in agita^i gi tumultuogi comparativ cu cei ai
tinerefii, le par batranilor de durata mai mica decat aceia, de unde
29 Norman Goodman, Introduce™ in sociologies Bucure^ti, Lider, p. 417.
Autoritatea Cuvantului 71
si sentimentul ca scurgerea vremii s-a accelerat, in ciuda senzapei
zilnic incercate ca timpul trece greu, fenomen perfect explicabil
prin plictiseala subsecventa inactivitapi. Cu alte cuvinte, estimarea
duratelor depinde de numarul de repere evenimen^iale pe care
acestea le con$in, o viata mai bogata in intamplari fiind totodata,
psihologic vorbind, §i una mai lunga.
Nu altfel stau lucrurile §i in ceea ce privejte spajiul. O
camera goala iji pare mai mica decat una mobilata, iar funda^ia
unui bloc demolat pe care 1-ai vizitat candva - inexplicabil de
ingusta pentru a fi putut cuprinde toate incaperile pe care
memoria ta le-a repnut. Ca §i rastimpurile identice, locurile de
intindere egala difera aparent intre ele in func^ie de ceea ce conpn.
Oricat de vast, un ora§ alcatuit din construgpi similare nu ocupa
un loc prea mare in memoria celui care 1-a vizitat, deoarece e lipsit
de reperele care personalizeaza spajiul, calibrandu-1. Dincolo de
dimensiunile obiectiv masurabile, pentru turistul sensibil la
varietatea arhitectonica, Floren^a e mai mare decat Phenianul.
De aici concluzia ca uniformizarea nu doar saracegte, ci §i
micjoreaza lumea. Senzapa ca planeta e mai mica decat in trecut e
de pus in legatura nu numai cu dezvoltarea comunicapilor, ci ji cu
generalizarea unor stiluri de via^a §i modele culturale ce reduc
progresiv diversitatea existenpei umane. Un continent acoperit de
blocuri, garaje §i fast-food-uri identice e mai mic decat un orasel in
care fiecare stradu^a §i casa difera de toate celelalte; la fel $i o
planeta populata de clone ale aceluia^i individ in comparape cu o
j:ari$oara locuita de oameni ,,tot unul §i unul".
In sensul acesta, lumea ,,mai mica" a viitorului poate fi
privita §i ca un pericol potential. Comunicarea inseamna ?i
influen^are reciproca, acordare mentala gi afectiva pe o aceeagi
72 MihaiDinu
lungime de unda §i, in ultima analiza, cre^tere a gradului de
asemanare dintre oameni. Homofilia astfel objinuta risca sa
conduca la o saracire a naturii umane, a carei mare^ie i§i trage,
intre altele, seva §i din superba ei varietate.
Norocul omenirii este insa ca natura se opune sistematic
unei atare nivelari, producand necontenit diversitate prin
mecanismele specifice ale ih^eleptului hazard genetic. Fiin^e
ispitite mereu de porniri gregare (ideologiile, moda, show-
business-ul, pasiunile sportive, mass-media se straduiesc continuu
sa ne aduca la acelasi numitor), oamenii se v2d salvati iaraji §i
iara^i de o putere (exousia) de dincolo de ei, pe care, din fericire,
nu sunt in masura sa o contxoleze. S-ar zice ca, in ciuda volupta^ii
cu care se lasa prada efectelor uniformizatoare ale cuvantului,
veghea tainica a Cuvantului ii scoate de fiecare data la liman.