PRO LEGE NR. 4/2016revistaprolege.ro/wp-content/uploads/2019/07/Pro-Lege_2016_4.pdf · CONDIŢII DE...

PRO LEGE NR. 4/2016

Revistă fondată în anul 1952

COMITETUL ŞTIINŢIFIC

• prof. univ. dr. Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie • prof. univ. dr. Ovidiu Predescu, consilier al

procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie • prof. univ. dr. Mircea Duţu • prof. univ. dr. Constantin Mitrache •

prof. univ. dr. Emilian Stancu • prof. univ. dr. Florin Streteanu • prof. univ. dr.

Tudorel Toader

COMITETUL DE REDACŢIE

• prof. univ. dr. Constantin Sima, redactor-şef • prof. univ. dr. Gheorghe Ivan,

redactor-şef adjunct • procuror dr. Remus Jurj-Tudoran, redactor • procuror

dr. Tamara Manea, redactor • procuror dr. Simona Frolu, redactor • procuror

Dorinel Oancea, redactor • procuror Liviu Popescu, redactor

RESPONSABILI ZONALI – REDACTORI

• conf. univ. dr. Fabian Gyula • lect. univ. dr. Daniela-Iuliana Lămăşanu • Ilie

Nariţa • conf. univ. dr. Marius Neculcea • prof. univ. dr. Costel Niculeanu •

dr. Gigi-Valentin Ştefan

SECRETARIATUL TEHNIC DE REDACŢIE

• Consilier Mădălina Savopol • Grefier Adrian Costache

CONDIŢII DE PUBLICARE

Materialele destinate publicării trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii minimale:

1. Manuscrisele pot fi trimise redacţiei în format electronic, la adresa

[email protected], în Microsoft Word, Century sau Times New

Roman, cu corp de 14, la două rânduri, opţiunea Justify şi cu diacritice.

Acestea pot fi, de asemenea, înmânate personal redacţiei, caz în care

manuscrisele trebuie să fie, deopotrivă, în format electronic şi tipărite;

2. Cu referire la autor, manuscrisele trebuie să fie însoţite de

următoarele informaţii: nume, titlul didactic sau ştiinţific, profesia, funcţia,

instituţia în care îşi desfăşoară activitatea, adresă poştală, număr de

telefon/fax, e-mail şi, opţional, fotografie în format JPG. Diagramele,

schemele, imaginile şi tabelele se realizează în Microsoft Word;

3. Manuscrisele vor fi însoţite de un scurt rezumat al articolului, scris

atât în limba română, cât şi în limba engleză, care să reflecte ideile de bază ale

materialului şi să conţină cuvintele cheie din tezaurul de cuvinte cheie ale

domeniului abordat;

4. Articolele, studiile, comentariile înaintate spre publicare trebuie să

respecte structura ştiinţifică consacrată;

5. Autorul îşi asumă întreaga responsabilitate pentru ideile exprimate

în articol, pentru documentarea invocată şi sursele citate. Indicaţiile

bibliografice trebuie să respecte normele citării. Redacţia “Pro Lege” nu îşi

asumă responsabilitatea pentru opiniile exprimate de autori în articolele

trimise spre publicare. Manuscrisele nu sunt înapoiate autorilor;

6. Redacţia “Pro Lege” îşi rezervă dreptul de a accepta spre publicare

sau respinge materialele primite, precum şi de a face modificări editoriale,

fără să afecteze în vreun fel înţelesul şi originalitatea textului trimis spre

publicare;

7. Persoanele şi instituţiile interesate de copierea sau prelucrarea unor

articole sau părţi de articole publicate în “Pro Lege”, o pot face în condiţiile

prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

8. Stilul de editare şi procesul de recenzare pot fi consultate accesând

site-ul http://revistaprolege.ro/.

Redacţia Pro Lege

Baze de date internaţionale recunoscute pentru domeniul ştiinţelor

juridice conform ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului

şi sportului nr. 4691/2011, cu modificările şi completările ulterioare

PRO LEGE Nr. 4/2016

CUPRINS

EDITORIAL

CONSTANTIN SIMA: Independenţa magistratului………………… 12

DOSAR: Parchetul European

AUGUSTIN LAZĂR: Procurorul European – retrospectiva

cercetării științifice premergătoare propunerilor Comisiei

Europene ………………………………………………….………

21

GHEORGHE BOCŞAN: Biroul Procurorului Public European.

Analiza diacronică a propunerilor de acte normative

europene ………………………………………………………....

34

STUDII – ARTICOLE – DISCUŢII – COMENTARII – ANALIZE

LIVIU POPESCU: Confiscarea extinsă. Probleme de aplicare. De

lege ferenda … (II)………………………………….……..……

75

GHEORGHE MUSCALU: Scurte considerații asupra culpei

comune succesive, în cazul infracțiunii de ucidere din culpă

sau vătămare corporală din culpă …………………………

115

DANIELA DEDIU: Infracţiunea de organizare a activităţii

transfuzionale în vederea obţinerii de avantaje materiale

prin valorificarea sângelui şi a componentelor sanguine

umane …………………………………………………………….

126

4 Cuprins

MARI-CLAUDIA IVAN, GHEORGHE IVAN: Luarea măsurilor

de ocrotire în caz de arestare preventivă în cursul urmăririi

penale ...............................................................................

146

LIVIU POPESCU: De lege ferenda? Completarea art. 318 din

Codul de procedură penală – amenda ………………….…

152

TAMARA MANEA: Abaterea disciplinară privind încălcarea de

către judecători şi procurori, cu rea-credinţă sau gravă

neglijenţă, a normelor de drept material sau procesual.

Principiile legalității și loialității administrării probelor .…

155

SINTEZE TEORETICE DE PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ

AUGUSTIN LAZĂR, ELENA GIORGIANA HOSU: Analiza

cauzelor având ca obiect infracțiunile silvice, în care s-au

pronunțat hotărâri judecătorești rămase definitive ……..…

172

DIN JURISPRUDENŢA ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE –

Rubrică realizată de GHEORGHE IVAN

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE

DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

Infracţiunea de spălare a banilor: caracter, modalități, subiect

activ. Admisibilitate ………………………………………………....

321

DIN JURISPRUDENŢA CURŢII CONSTITUȚIONALE A ROMÂNIEI –

Rubrică realizată de GHEORGHE IVAN

Excluderea parţială a notarilor publici din sfera de incidenţă a

răspunderii penale în materia infracţiunilor de serviciu şi de

corupţie. Neconstituționalitate ………………..……………..……...

328

DIN JURISPRUDENŢA CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR

OMULUI – Rubrică realizată de REMUS JURJ-TUDORAN

Libertatea de exprimare – inaplicabilă în cazul ziariștilor care au

comis acțiuni specifice pentru a cumpăra arme de foc într-un mediu

infracțional, în scopul de a crea știri senzaționale ……………………

345

5 Cuprins

ACTUALITĂȚI LEGISLATIVE – Rubrică realizată de GHEORGHE IVAN

Uzul de armă licit – cauză care înlătură caracterul penal al faptei 350

DOCTRINĂ STRĂINĂ – Rubrică realizată de CONSTANTIN SIMA şi

GHEORGHE IVAN

Materialitatea infracțiunii în concepția lui Ferrando Mantovani … 361

VARIA

DENISA SILIVESTRU: Etică și motivație în profesia de magistrat. 366

MANIFESTĂRI ȘTIINȚIFICE – Rubrică realizată de GHEORGHE IVAN

Conferința Națională „Apărarea mediului și a fondului forestier

prin dreptul penal” ………………...………………………………..

371

RESTITUIRI – Rubrică realizată de SIMONA FROLU

AUREL SAFIRESCU: Independenţa magistraturii („Curierul

judiciar”, anul XXXIX, nr. 4/1930) ………………………

375

VITRINA CĂRŢII JURIDICE – Rubrică realizată de SIMONA

FROLU

378

The review PRO LEGE No 4/2016

TABLE OF CONTENTS

EDITORIAL

CONSTANTIN SIMA: The independence of the magistrate ……… 12

File: The European Prosecutor’s Office

AUGUSTIN LAZĂR: The European Prosecutor’s Office – the

retrospection of the scientific research preceding the

proposals of the European Commission ……………………

21

GHEORGHE BOCŞAN: The European Prosecutor’s Office.

Diachronic analysis of the European legislation proposals

34

STUDIES – ARTICLES – DISCUSSIONS – COMMENTS – ANALYSIS

LIVIU POPESCU: The extended confiscation. Problems in

application. De lege ferenda … (II)………………….…..…

75

GHEORGHE MUSCALU: Brief considerations on successively

common fault, in case of manslaughter offence or bodily

injury by fault …………………………..…………...………

115

DANIELA DEDIU: The offence of organization of transfusion

activity for the purpose of achieving material benefits

through the valorification of the blood and of the human

blood components ………………………………………….

126

MARI-CLAUDIA IVAN, GHEORGHE IVAN: Taking measures of

protection in cases of preventive arrest during investigation

146

LIVIU POPESCU: De lege ferenda? Completing art. 318 of the

Criminal Procedure Code – the fine ………...……………...

152

TAMARA MANEA: Professional misbehavior regarding the

transgression by judges and prosecutors, ex mala fide and

gross negligence, of the material and procedural law. The

principle of lawfulness and loyalty of evidence …………...

155

7 Table of contents

THEORETICAL SYNTHESES ON JUDICIAL PRACTICE

AUGUSTIN LAZĂR, ELENA GIORGIANA HOSU: The analysis

of final decisions in cases regarding forest offences ………..

172

ON THE JURISPRUDENCE OF THE HIGH COURT OF CASSATION

AND JUSTICE – Column held by GHEORGHE IVAN

THE PANEL OF JUDGES DESIGNATED TO SORT OUT

LEGAL ISSUES IN CRIMINAL MATTER

The offence of money laundering: nature, modalities, active subject 321

ON THE JURISPRUDENCE OF THE CONSTITUTIONAL COURT OF

ROMANIA – Column held by GHEORGHE IVAN

The partial exclusion of public notaries from criminal liability in

abuse in service and corruption cases. Unconstitutionality …...……

328

ON THE JURISPRUDENCE OF THE EUROPEAN COURT OF

HUMAN RIGHTS – Column held by REMUS JURJ-TUDORAN

Freedom of speech – inapplicable in the case of the journalists that

have committed specific actions to buy firearms in a criminal

environment, for the purpose of creating sensational news ………...

345

LEGISLATIVE UPDATES – Column held by GHEORGHE IVAN

Illicit use of weapons – case of removal of criminal character of the

offence ……………………………………………………………….

350

FOREIGN DOCTRINE – Column held by CONSTANTIN SIMA and

GHEORGHE IVAN

The conception of Ferrando Mantovani about the materiality of the

offence ……………………………………………………………….

361

MISCELLANEOUS

DENISA SILIVESTRU: Ethics and motivation in the magistrate

8 Table of contents

profession ………………………………………………….. 366

SCIENTIFIC MANIFESTATIONS – Column held by GHEORGHE IVAN

National Conference „The defense of environment and of forest

fund through criminal law”…………..………….…………………

371

RESTITUTIONS – Column held by SIMONA FROLU

AUREL SAFIRESCU: The independence of magistracy (“Judicial

courier”, year XXXIX, no. 4/1930) ……………………….…

375

JUDICIAL BOOK SHOWCASE – Column held by SIMONA

FROLU

378

La revue PRO LEGE No. 4/2016

TABLE DE MATIÈRES

EDITORIAL

CONSTANTIN SIMA: L’indépendance du magistrat ……...……… 12

Dossier: Le Parquet Européen

AUGUSTIN LAZĂR: Le Procureur Européen – la rétrospective de

la recherche scientifique antérieure aux propositions de la

Commission Européenne ……………………………….…

21

GHEORGHE BOCŞAN: Le Bureau du Procureur Public Européen.

Analyse diachronique des propositions de lois européennes .

34

ETUDES – ARTICLES – DISCUSSIONS – COMMENTAIRES –

ANALYSES

LIVIU POPESCU: La confiscation étendue. Problèmes

d’application. De lege ferenda … (II)………………………

75

GHEORGHE MUSCALU: Brèves observations sur la faute

commune successive, au cas de l’infraction d’homicide

involontaire ou de blessure par négligence ……….………

115

DANIELA DEDIU: L’infraction d’organisation de l’activité de

transfusion afin d’obtenir des avantages matériels en

exploitant le sang et les composants sanguins humains ……

126

MARI-CLAUDIA IVAN, GHEORGHE IVAN: Mesures de

protection en cas d’arrestation préventive lors de la

poursuite pénale ....................................................................

146

LIVIU POPESCU: De lege ferenda? Complément à l’art. 318 du

Code de procédure pénale – l’amende …………………..…

152

TAMARA MANEA: La faute disciplinaire sur la violation par les

juges et les procureurs, par mauvaise foi ou par grave

10 Table de matières

négligence, des règles de droit matériel ou procédural.

Principes de la légalité et de la loyauté de l’administration

des preuves ………………………………………………….

155

SYNTHESES THEORIQUES DE PRATIQUE JUDICIAIRE

AUGUSTIN LAZĂR, ELENA GIORGIANA HOSU: Analyse des

affaires portant sur les infractions forestières, dans

lesquelles on a prononcé des décisions judiciaires restées

définitives ……………………...……………………………

172

DE LA JURISPRUDENCE DE LA HAUTE COUR DE CASSATION ET

DE JUSTICE – Rubrique réalisée par GHEORGHE IVAN

LE GROUPE DE JUGES A RESOUDRE DES QUESTIONS DE

DROIT EN MATIERE PENALE

L’infraction de blanchiment d’argent: caractère, manières, sujet

actif. Recevabilité …….…………………………..………………....

321

DE LA JURISPRUDENCE DE LA COUR CONSTITUTIONNELLE DE

LA ROUMANIE – Rubrique réalisée par GHEORGHE IVAN

Exclusion partielle des notaires publics de l’incidence de la sphère

d’incidence de la responsabilité pénale en matière des infractions

de service et de corruption. Inconstitutionnalité ………………..…..

328

DE LA JURISPRUDENCE DE LA COUR EUROPEENNE DES DROITS

DE L’HOMME – Rubrique réalisée par REMUS JURJ-TUDORAN

La liberté d’expression - inapplicable aux journalistes qui ont

commis des actions spécifiques pour acheter des armes à feu dans

un milieu criminel afin de créer des nouvelles sensationnelles ……..

345

ACTUALITES LEGISLATIVES – Rubrique réalisée par GHEORGHE

IVAN

L’utilisation licite des armes – affaire qui supprime le caractère

criminel de l’acte ………………………………………..…………..

350

DOCTRINE ETRANGERE – Rubrique réalisée par CONSTANTIN SIMA

11 Table de matières

et GHEORGHE IVAN

La matérialité de l’infraction dans la conception de Ferrando

Mantovani …………………………………………………………...

361

VARIA

DENISA SILIVESTRU: Ethique et motivation dans la profession

de magistrat ……………………………………………….

366

MANIFESTATIONS SCIENTIFIQUES – Rubrique réalisée par

GHEORGHE IVAN

Conference Nationale: „La protection de l’environnement et des

forêts par le droit pénal” …………..……………………………….

371

RESTITUTIONS – Rubrique réalisée par SIMONA FROLU

AUREL SAFIRESCU: L’indépendance de la magistrature (‘Le

courrier judiciaire’, année XXXIX, no. 4/1930) …………

375

LA VITRINE DU LIVRE JURIDIQUE – Rubrique réalisée par

SIMONA FROLU

378

EDITORIAL

INDEPENDENȚA MAGISTRATULUI

dr. Constantin SIMA

Procuror şef serviciu − Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Serviciul de documentare şi statistică judiciară

Prof. univ. − Facultatea de drept,

Universitatea Titu Maiorescu

Redactor-șef − revista ,,Pro Lege”

ABSTRACT

The author presents some solid arguments regarding the

assurance of the independence of judges and prosecutors,

including the economic one.

Although, the increased level of salary for the judges and

prosecutors, altogether with the pension generates their economic

independence; Romania has big gaps regarding the assurance of

this independence.

On the other side, The Venice Commission has specified that

although “the independence of prosecutors is not of the same

nature as the independence of judges”, although “the interest of

the existence of a independent judicial system makes necessary

certain guarantees regarding non-interference, on a structural

basis in case of the general prosecutor and of the prosecutors”.

Key words: independence, judge, magistrate, prosecutor.

1. Considerații preliminare. Independența magistratului nu este un

privilegiu personal, ci o componentă obiectivă a statutului profesional, impusă

de necesitatea de a permite judecătorilor și procurorilor să-și îndeplinească

rolul de apărători ai ordinii de drept, de protectori ai drepturilor și libertăților

persoanelor.

Din motive generate de poziția procesuală diferită a celor două

categorii de magistrați, judecători și procurori, independența judecătorilor este

e-mail: [email protected]

Independenţa magistratului 13

tratată separat de independența procurorilor, atât în doctrină, cât și în

documentele europene elaborate pe această temă.

2. Standarde europene în materia independenței judecătorilor și

procurorilor. Cea mai importantă garanție a dreptului la o instanță imparțială

și independentă este textul art. 6 al Convenției europene pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale (denumită în continuare

Convenția)1.

În afara Convenției, documentul cu cea mai mare importanță privind

independența judiciară la nivel european este Recomandarea (94)12 a

Comitetului miniștrilor privind independența, eficiența și rolul judecătorilor,

înlocuită de Recomandarea nr. (2010)12 privind judecătorii: independența,

eficiența și responsabilitatea.

Unul din cele mai complete documente în această materie este Avizul

nr. 1 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (denumit în

continuare CCJE) privind standardele referitoare la independența puterii

judecătorești și inamovibilitatea judecătorilor; sunt, de asemenea, relevante și

unele opinii ale CCJE, cum ar fi Avizul nr. 6 al CCJE privind procesul

echitabil într-un timp rezonabil, Avizul nr. 10 privind Consiliul Justiției în

serviciul societății și Avizul nr. 11 privind calitatea hotărârilor judecătorești.

Cel mai complet și actual document este însă Raportul Comisiei

Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) privind

independența sistemului judiciar, Partea I: Independența judecătorilor [CDL-

AD(2010)004] și Partea a II-a – Organele de urmărire penală [CDL-

AD(2010)040].

3. Repere ale independenței judiciare. Tratând problema

independenței justiției, în doctrină se vorbește de recrutare și durata pe care se

face numirea, precum și de autoritatea care face numirea2 sau independența

față de Guvern, față de alte puteri și autorități judiciare care intervin în

procesul penal și, în sfârșit, față de justițiabili3.

1 ,,Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un

termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă şi imparțială, instituită de

lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligațiilor sale cu caracter civil, fie

asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa (…)”. 2 J. Pradel, Droit pénal comparé, 3e édition, Dalloz, Paris, 2008, p. 206. 3 R. Merle, A. Vitu, Traité de droit criminel. Procédure pénale, cinquième édition,

Editions Cujas, Paris, 2001, tome II, p. 772. A se vedea şi: B. Bouloc, Procédure pénale,

20eedition, Dalloz, 2006, p. 40, 141; J. Pradel, G. Corstens, Droit pénal européen, 2e édition,

Dalloz, 2002, p. 383; A. Crişu, Drept procesual penal. Partea generală, Editura Hamangiu,

București, 2016, p. 104.

14 Constantin Sima

Raportul Comisiei de la Veneția privind independența sistemului

judiciar [CDL-AD(2010)004] abordează această problemă din mai multe

direcții.

A. Nivelul la care este garantată independența judiciară. Principiile

fundamentele care asigură independența puterii judecătorești trebuie să fie

prevăzute în Constituție sau în texte echivalente. În România aceste principii

sunt cunoscute atât de legea fundamentală, cât și de legile organice care

reglementează organizarea judecătorească şi statutul profesional.

B. Termenul pentru numire şi promovare. Potrivit Recomandării

(94)12 sus-menționată, toate deciziile referitoare la cariera profesională a

judecătorilor trebuie să fie fundamentate pe criterii obiective, iar selectarea şi

cariera judecătorilor trebuie să se bazeze pe merit, luând în considerare

pregătirea, integritatea, aptitudinile şi eficiența lor.

Avizul nr. 1 al CCJE insistă ca statele să introducă, să publice şi să

aplice criterii obiective cu ocazia pensionării judecătorilor.

În Raportul Comisiei de la Veneția se arată că meritul nu trebuie să fie

evidențiat doar de cunoștințele juridice, competențele analitice sau excelența

intelectuală, ci ar trebui să țină cont și de personalitatea, modul de a raționa,

accesibilitatea, abilitățile de comunicare, eficiența în elaborarea hotărârilor

judecătorești etc.

În România promovarea judecătorilor şi procurorilor se face, de

regulă, prin concurs, dar în cele câteva excepții existente (numirea

președintelui, vicepreședintelui și președinților de secții de la Înalta Curte de

Casație și Justiție, a procurorului general, a adjuncților procurorului general, a

procurorilor șefi de secții și a adjuncților acestora) nu se face mențiune de

niciun fel de criterii. Iată deci că, la acest capitol, legislația noastră națională

este deficitară.

C. Organele de numire şi cele consultative. În viziunea Comisiei de la

Veneția, pentru a garanta independența puterii judecătorești este necesar ca un

Consiliu judiciar independent să aibă un rol determinant în luarea deciziilor

privind numirea și cariera judecătorilor. Această condiție este îndeplinită în

totalitate în România.

D. Durata exercițiului funcției. Transferurile. Comisia de la Veneția

apreciază că, în afară de cazurile speciale, cum sunt cele ale judecătorilor de

la curțile constituționale, inamovibilitatea până la pensionare este varianta cea

mai potrivită. România s-a conformat în această privință practicii europene.

În ceea ce privește inamovibilitatea, atât judecătorul, cât şi procurorul

nu pot fi transferați decât la cerere, iar delegarea și detașarea, chiar în funcții

superioare, nu se pot face decât cu acordul magistratului.


E. Remunerarea. Comisia de le Veneția se raliază punctului de

vedere al CCJE potrivit căruia remunerarea judecătorilor (şi evident a

procurorilor, ca magistrați cu drepturi egale; adăugirea noastră – C. Sima)

trebuie să corespundă demnității și responsabilității profesiei și că o

remunerație adecvată protejează magistrații de interferențe externe. Este dată

ca exemplu Polonia, care garantează judecătorului, prin Constituție, o

remunerație consistentă în raport cu demnitatea funcției și scopul pentru care

își îndeplineşte îndatoririle.

CCJE face referire şi la asigurarea unui nivel ridicat al pensiei pentru

magistrați, care, alături de salariu, generează independența economică a

magistratului.

România are mari lacune în privința respectării independenței

economice a magistraților: salariile magistraților au fost exceptate de la orice

indexare în intervalul 2007-2016, când s-a aplicat Ordonanța de urgență a

Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din

fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele

măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte

normative4, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 71/2015

pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind

salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte

măsuri în domeniul cheltuielilor publice5 nu s-a aplicat judecătorilor, iar

egalizarea nivelurilor salariale la aceleași funcții și niveluri de vechime a fost

dispusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016 pentru

modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016,

prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru

modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a

dispoziţiilor legale6, a cărei aplicare s-a făcut retroactiv. În plus, judecătorii și

procurorii sunt amenințați periodic că pensiile de serviciu se vor transforma în

pensii obișnuite, potrivit dreptului comun în materie. Aceste luări de poziție

ale Guvernului nu sunt de natură a garanta independența economică și

funcțională a magistratului.

F. Bugetul. Statul are obligația de a asigura resurse financiare adecvate

pentru sistemul judiciar. Funcționarea corespunzătoare și independența

autorității judecătorești nu trebuie să fie puse în pericol nici chiar în

perioadele de criză. După ce a amânat timp de 5 ani plata drepturilor salariale

4 Publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016. 5 Publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015. 6 Publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 673 din 31 august 2016.

16 Constantin Sima

restante, perioada în care s-au diminuat cu 25% salariile întregului personal

remunerat de la buget, în ultimii 4 ani Guvernul a alocat resurse pentru plata

tuturor drepturilor salariale restante.

G. Absența influențelor externe nepotrivite. Alături de independența

externă care apără judecătorul de influența altor puteri ale statului,

independența internă garantează că judecătorul decide numai pe baza

Constituției și a legilor și nu pe baza instrucțiunilor date de judecătorii mai

înalți în grad.

În România acest principiu își face loc din ce în ce mai mult și în

activitatea procurorilor, ale căror soluții sunt infirmate mai puțin de șefii

ierarhici și mai mult de instanțele judecătorești. În ceea ce privește imunitatea

funcțională a magistraților, Consiliul Superior al Magistraturii a dat curs

tuturor cererilor formulate de organele de urmărire penală competente.

H. Caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești. Comisia de la

Veneția insistă asupra principiului potrivit căruia hotărârile judecătorești nu

trebuie să fie supuse nici unei forme de reanalizare în afara căilor de atac

ordinare și, în particular, să nu poată fi atacate cu o cale extraordinară de atac

de către Ministerul Public sau de orice alt organ de stat după expirarea

termenului de exercitare a căii ordinare de atac.

Această condiție se respectă întocmai în România, deși experiența

recursului în anulare, care a funcționat până în anul 2003, ne arată că este o

greșeală. Calea extraordinară de atac a recursului în anulare era un excelent

mijloc de unificare a practicii judiciare și de constatare a unor erori care apar

în mod inevitabil în activitatea judiciară curentă și care nu pot fi îndreptate

altfel.

I. Independența în interior. Comisia de la Veneția subliniază că în

virtutea principiului independenței judiciare interne, independența individuală

a fiecărui judecător este incompatibilă cu o relație de subordonare a

judecătorului în exercitarea activităților jurisdicționale.

Este un principiu acceptat și respectat în România și care începe să-și

facă loc și în activitatea procurorilor, care, după cum este cunoscut, își

desfășoară activitatea pe baza principiilor egalității, imparțialității și

controlului ierarhic.

J. Repartizarea cauzelor. Comisia de la Veneția recomandă cu tărie ca

repartizarea cauzelor către judecătorii individuali să se facă în baza unor

criterii transparente și obiective stabilite în avans prin lege sau prin

reglementări speciale bazate pe lege, cum ar fi regulamentele interne;

excepțiile trebuie motivate.


În România există un sistem de repartizare aleatorie a cauzelor, dar nu

se verifică în mod exigent respectarea acestuia. Este necesară examinarea

posibilității aplicării acestui sistem și în cazul Ministerului Public.

4. Independența procurorilor. În Avizul consolidat la punctul de

revizuire a Constituției României [CDL-AD(2014)010], Comisia de la

Veneția recunoaște că nu există standarde internaționale care să prevadă

independența procurorilor. În același timp, Comisia de la Veneția

menționează, așa cum a făcut-o şi în Raportul privind Standardele europene

privind independența sistemului judiciar: Partea a II-a7: Parchetul, că „doar

câteva țări din cadrul Consiliului Europei au un Parchet care face parte din

puterea executivă şi este subordonat Ministerului Justiției (de exemplu,

Austria, Danemarca, Germania, Olanda). Comisia menționează că există o

tendință generalizată de a permite existența unui Parchet cât mai independent,

decât unul subordonat sau legat de puterea executivă (...). De asemenea, este

de notat că, în anumite țări, subordonarea Parchetului puterii executive este

mai mult una de principiu decât una reală, în sensul în care executivul este

atent să nu intervină în cazuri individuale. Chiar şi în aceste sisteme,

problema fundamentală este că nu există nicio garanție formală împotriva

unei asemenea posibile intervenții. Posibilitatea unei intervenții, chiar doar la

nivel teoretic, poate fi la fel de dăunătoare ca o interferență efectivă”.

Comisia de la Veneția reamintește importanța – subliniată și în

schimbul de opinii cu autoritățile române și cu reprezentanții asociațiilor

magistraților – unei reglementări unitare şi coerente a statutului procurorilor

cu garanții clare, puternice şi eficiente privind independența acestora. Comisia

invită autoritățile române să revadă sistemul actual în vederea remedierii

lipsurilor privind coerența și a garanțiilor suficiente pentru buna sa

funcționare. În cadrul unei viziuni mai largi, acest aspect ar include și

independența în cadrul principiilor care guvernează activitatea procurorilor.

Deopotrivă, Comisia a precizat în raportul menționat că: „independența

procurorilor nu este de aceeași natură ca independența judecătorilor (...)”8. Cu

toate acestea, ,,interesul existenței unui sistem judiciar independent face

necesare anumite garanții privind non-interferența, pe o bază structurată în

cazul procurorului general şi a procurorilor”9.

7 Raport privind standardele europene în ceea ce privește independența sistemului

judiciar: Partea a II-a: Serviciul de Procuratură [CDL-AD(2010)040], § 86. 8 Ibidem. 9 A se vedea, de asemenea, CDL-AD (2013) 006, Aviz privind proiectele de

amendamente la legi privind sistemul judiciar din Serbia, § 19.

DOSAR

PARCHETUL EUROPEAN

ABSTRACT

În prezentul dosar tematic se examinează, de o manieră inovativă,

stadiul și rezultatele cercetării științifice efectuate de grupul de

experți dedicat fondării noii instituții a Parchetului European sau

Procurorului European (denumit în continuare EPPO), precum şi

a Regulilor Model de procedură penală ale Uniunii Europene

(denumită în continuare U.E.), în scopul asigurării protecției

intereselor financiare ale acesteia. Autorii analizează principalele

propuneri de organizare a acestei instituții: în sistem colegial sau

ca un „Eurojust Plus”; EPPO ca entitate ierarhică supranațională,

având o structură centrală, compusă din reprezentanții fiecărui

stat membru, dar purtând o „dublă caschetă”, aceștia fiind

subordonați astfel atât EPPO, cât și parchetului național; sau

EPPO ca autoritate exclusiv supranațională. În acest dosar se

prezintă, de asemenea, soluțiile de cooperare cu instituțiile

investigative (Eurojust, OLAF, Europol, serviciile naționale de

procuratură), competențele instanțelor naționale și internaționale,

care vor exercita controlul judiciar, precum și diversele versiuni

cu privire la competența paralelă și teritorială a EPPO,

recomandate de experți. Grupul de cercetare științifică și-a

îndreptat atenția și asupra soluționării problemei „cuplului

infernal”, reprezentat de eficacitate și controlul infracționalității, o

protecție eficientă a intereselor financiare ale U.E., coroborate cu

spiritul de legitimitate, prin consolidarea libertăților și justiției,

precum și prin garantarea drepturilor fundamentale ale

suspectului/inculpatului.

Deopotrivă, în cel de-al doilea studiu se face și o analiză

descriptivă a principalelor specificități a fiecărei propuneri

formulate de Comisia Europeană către Consiliul U.E. Elementele

juridice ale propunerilor sunt supuse apoi unei analize critice

bazate pe o perspectivă de drept comparat și teleologică, având ca

scop identificarea lacunelor și meritelor fiecărei propuneri

individuale.

În momentul actual, sub egida Președinției slovace a Consiliului

U.E., negocierile se desfășoară într-un ritm accelerat, fiind

Dosar: Parchetul European 19

solicitate lămuriri din partea guvernelor cu privire la necesarul

numeric de Procurori Delegați Europeni ce vor instrumenta

efectiv, sub supravegherea Procurorilor Europeni, dosarele

privind infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale

U.E.

Cuvinte cheie: EPPO, Ministerul Public European, Parchetul

European, Procurorul European, Eurojust Plus, OLAF, Europol.

AUGUSTIN LAZĂR: Procurorul European – retrospectiva cercetării

științifice premergătoare propunerilor Comisiei Europene ……………….. 21

GHEORGHE BOCŞAN: Biroul Procurorului European. Analiza diacronică

a propunerilor de acte normative europene ………………………………… 34

ABSTRACT

In the present thematic file it is examined, through an innovative

manner, the status and results of the scientific research executed

by the expert group dedicated to the foundation of the new

institution of the European Prosecutor’s Office or (hereinafter

EPPO), as well as the Internal Rules of Criminal Procedure, for

the purpose of assuring the protection of it’s financial interests.

The authors analyze the main proposals of organizing this

institution in a collegial system or as an “Eurojust Plus”; EPPO as

a supranational hierarchical entity, with a central structure,

composed of representatives of each member state, but wearing a

“double cap”; these are subordinate, both to EPPO, as well as, to,

national prosecutor’s office. In this file, there are also presented,

cooperation solutions with the investigative institutions (Eurojust,

OLAF, Europol, national prosecutor’s offices), the competences of

the national and international courts, which will exercise the

judicial control, as well as various versions regarding the parallel

and territorial competence of EPPO, recommended by experts.

The group of scientific research has also turned its attention to the

solution of ”infernal couple” problem, represented by effectiveness

and the control of crime, an efficient protection for the EU

financial interests, together with the lawfulness spirit, through the

guarantee of the fundamental rights of the suspect/defendant).

In the second study, there is a descriptive analysis of the main

specificities of each proposal drawn up by the European

20 Dosar: Parchetul European

Commission for the Council. The legal elements of the proposals

are submitted then to a critical analysis, based on a perspective of

teleological and comparative law, with the purpose of identifying

the gaps and merits of each individual proposal.

Presently, under the umbrella of the Slovak Presidency of the

Council, the negotiations develop in an accelerated pace, being

requested the position of governments regarding the necessary

number of delegated European prosecutors which are going to

actually investigate, under the surveillance of the European

Prosecutors, the files regarding offences against the financial

interests of EU.

Key words: EPPO, Public Ministry, the European Prosecutor’s

Office, the European Prosecutor, Eurojust Plus, OLAF, Europol.

AUGUSTIN LAZĂR: The European Prosecutor’s Office – the retrospection

of the scientific research preceding the proposals of the European

Commission ………………………………………………………………. 21

GHEORGHE BOCŞAN: The European Prosecutor’s Office. Diachronic

analysis of the European legislation proposals ………………………….. 34

PROCURORUL EUROPEAN – RETROSPECTIVA CERCETĂRII

ȘTIINȚIFICE PREMERGĂTOARE PROPUNERILOR COMISIEI

EUROPENE

Prof. univ. dr. Augustin LAZĂR

Procuror general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție

Problematica reglementării și implementării instituției Procurorului

European (European Public Prosecutor’s Office, denumit în continuare

EPPO), precum și a Regulilor Model de procedură penală ale Uniunii

Europene (denumită în continuare U.E.) a fost reexaminată, cu progrese

semnificative, în cursul dezbaterilor realizate în plen și pe ateliere de

cercetare, la lucrările Reuniunii raportorilor naționali, încheiată cu

Conferința practicienilor și experților europeni (denumită în continuare

Conferința) pe tema „Procurorul European. Reguli Model de procedură

penală ale U.E.”, organizată de Universitatea din Luxemburg, în perioada

13-15 iunie 20121.

1. Expunerea Proiectului privind cercetarea și urmărirea penală a

infracțiunilor care lezează interesele financiare ale Uniunii Europene

(denumit în continuare Proiectul). Reuniunea a finalizat Proiectul cu tema

„Cercetarea și urmărirea penală a infracțiunilor care aduc atingere

intereselor financiare ale U.E.”, desfășurat în perioada februarie 2010-martie

2012, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Hercule II și coordonat

de Universitatea din Luxemburg.

Prima fază a Proiectului a constat într-o analiză aprofundată a

sistemelor judiciare naționale din toate statele membre ale U.E. Au fost

trimise chestionare experților naționali din fiecare stat membru, cu privire la

caracterele generale ale procedurii penale interne, atribuțiile de investigație și

urmărire ale Ministerului Public, garanțiile procesuale și standardele în

materie de probe. Informațiile furnizate de către experții naționali au fost

evaluate în cadrul unei sinteze și a unui studiu comparativ privind măsurile

luate în timpul anchetei și urmăririi penale, cu referire la fiecare garanție

procesuală2. A doua fază a constat în elaborarea Regulilor Model de către

[email protected]; [email protected] 1 Informații detaliate cu privire la proiectul de cercetare coordonat de prof. Katalin

Ligeti de la Universitatea din Luxemburg (participanți, conferințe etc.) sunt disponibile pe

site-ul http://www.eppo-project.eu/ (accesat la 12 octombrie 2016). 2 Raportul național privind sistemul judiciar din România a fost elaborat de către dr.

Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dr.

22 Augustin Lazăr

grupuri de lucru specializate, aceste reguli reprezentând o sinteză a tradițiilor

juridice din fiecare stat membru al Uniunii Europene.

Conferința a cuprins sesiuni plenare, care au avut subtematici privind:

„Reguli de procedură penală, model, ale U.E. privind instituția EPPO”;

„Reforma Eurojust și posibilitatea înființării EPPO pornind de la Eurojust”;

„Rolul OLAF și viitorul EPPO”. De asemenea, în cursul conferinței au fost

organizate trei grupuri de lucru care și-au desfășurat activitatea în paralel:

– Grupul 1, privind „Atribuțiile Parchetului European și statutul său

în relația cu sistemele de justiție penală naționale”, condus de către prof.

Thomas Weigend, de la Universitatea din Köln;

– Grupul 2, cu tema „Atribuțiile EPPO de investigare a cauzelor”,

condus de prof. J.A.E. Vervaele, de la Universitatea din Utrecht, și prof.

Ulrich Sieber, Institutul Max-Planck din Freiburg;

– Grupul 3, având ca temă „Controlul jurisdicțional asupra activității

EPPO și garanțiile procesuale”, moderat de prof. John Spencer, de la

Universitatea din Cambridge.

Rezultatele cercetării au fost publicate într-un prim volum ce conține

fundamentul care a inspirat elaborarea Regulilor Model de procedură penală

privind viitorul Parchet European3. Acesta va fi urmat de un al doilea volum,

vizând analiza comparativă a sistemelor naționale privind măsurile

investigative, cele de urmărire penală și garanțiile procesuale. Al doilea

volum va prezenta Regulile Model de procedură penală, însoțite de note

explicative, și se va încheia cu un raport final cuprinzând sinteza

descoperirilor cercetării, inclusiv evaluarea perspectivelor reformei propuse.

2. Obiectivele Proiectului de cercetare Corpus Juris. Proiectul unui

spațiu judiciar european4 a fost lansat în noiembrie 1995 de către prof. dr.

Francesco de Angelis și încredințat spre studiu unui grup de experți din opt

Angela Nicolae, procuror șef al Biroului Relații Internaționale și Programe altele decât

Programele Phare din cadrul Serviciului de Cooperare Judiciară Internațională, Relații

Internaționale și Programe al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și

Claudiu Constantin Dumitrescu, procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Lucrarea

nu este un document oficial, ci reprezintă punctul de vedere personal al autorilor cercetători. 3 K. Ligeti, Toward a prosecutor for the European Union, vol. I, Hart Publishing

Ltd., Oxford, 2013. 4 A se vedea Asociația Română de Cercetare a Dreptului Comunitar, Corpus Juris,

Dispoziții penale privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, Editura Efemerida, București, 2000.

Procurorul European – retrospectiva cercetării științifice premergătoare… 23

țări europene5. Doi ani mai târziu, acest grup de experți a publicat sub

coordonarea prof. dr. Mireille Delmas Marty, de la Universitatea

Panthéon-Sorbonne, lucrarea intitulată Corpus Juris, care pune bazele unui

ansamblu de reguli de drept penal și procedură penală, aplicabile spațiului

judiciar european, și care propune o sancționare mai eficace a fraudelor care

aduc atingere bugetului comunitar6. Grupul de lucru a tratat probleme de drept

substanțial7, reguli de competență și extrateritorialitate

8, probleme de

procedură penală și probe9.

Misiunea grupului Corpus Juris a fost evaluată ca fiind largă și

caracterizată prin spirit novator, pentru a asigura protecția intereselor

financiare ale Europei. Metoda de cercetare aleasă a fost abordarea inițială a

obiectivelor, respectiv a principiilor clasice, care au fost reluate: legalitatea,

culpabilitatea, proporționalitatea pedepselor, imparțialitatea și apoi a

mijloacelor, reprezentând maniera optimă, de a aplica aceste principii. Au fost

conturate și două principii novatoare: o competență teritorială europeană și o

procedură contradictorie: nici acuzatorie (fără o anchetă total privată), nici

inchizitorie (fără judecător de instrucție). Procedura contradictorie este

apreciată ca fiind un hibrid de acțiune penală, având titular o autoritate

publică, independentă, imparțială și responsabilă. A apărut, astfel, ideea

Procurorului European, inspirată din instituția Ministerului Public

Internațional, propusă de juristul român prof. Vespasian V. Pella, care a

aruncat ,,scânteia creatoare” în anul 192510

.

Ulterior, în anul 2001, în contextul acestor preocupări, a fost redactată

Cartea Verde a Comisiei Europene privind Protecția Penală a Intereselor

5 Prof. dr. Francesco de Angelis a îndeplinit funcția de Director al Direcției Generale

de Control Financiar din cadrul Comisiei Europene, studiul fiind realizat de un grup de experți din: Belgia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Spania și Suedia.

6 A se vedea și M. Delmas-Marty, J.A.E. Vervaele (éds.), La mise en oeuvre du

Corpus Juris dans les Etats Membres, Intersentia, Antwerpen-Groningen-Oxford, 2000. 7 Problemele de drept substanțial au fost tratate de Enrique Bacigalupo, profesor la

Universitatea din Madrid, Giovanni Grasso, profesor la Universitatea din Catania, și Klaus

Tiedemann, profesor la Universitatea din Freiburg. 8 Regulile de competență și extrateritorialitate au fost examinate de Nils Janeborg,

profesor la Universitatea din Uppsala, Dionysios Spinellis, profesor la Universitatea din

Atena, și Christine van den Wyngaert, profesor la Universitatea din Anvers. 9 Problemele de procedură penală și probele au fost studiate de Mireille Delmas

Marty, profesor la Universitatea Panthéon-Sorbonne, și John R. Spencer, profesor la

Universitatea din Cambridge. 10A se vedea Vespasian V. Pella, Războiul-Crimă și Criminalii de Război. Reflecții

asupra justiției penale internaționale. Ce este și ce ar trebui să fie, Editura Universul Juridic,

București, 2013 (traducere din limba franceză: dr. A. Duțu; studiu introductiv: prof. dr. M.

Duțu).

24 Augustin Lazăr

Financiare ale Comunității Europene și înființarea instituției EPPO, care a

prezentat câteva probleme cu referire la: modul cum va funcționa EPPO și la

inițiativa cui; care vor fi limitele de competență și atribuțiile sale; ce lege se

va aplica; cine va controla acțiunile sale; cum va coopera EPPO cu Serviciile

Naționale de Urmărire Penală și cu organismele europene existente; care va fi

statutul său juridic; care va fi raportul între procurorul european și procurorii

delegați?

Grupul de cercetare a încercat să gestioneze problema ,,cuplului

infernal”11

: pe de o parte, spiritul de eficacitate în profitul securității,

printr-un control efectiv al criminalității, o protecție eficace a intereselor

financiare, coroborat cu spiritul de legitimitate, de consolidare a libertății și

justiției prin garantarea drepturilor fundamentale. La finalizarea noului proiect

s-a constatat că gestionarea acestei probleme a progresat. Au fost integrate noi

instrumente, reprezentând un Corpus de protejare a drepturilor fundamentale,

foarte precis și valoros: jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

rezoluțiile Consiliului din 2009 referitoare la foaia de parcurs vizând

protejarea drepturilor fundamentale ale suspecților și persoanelor urmărite;

Directiva din 2010 despre dreptul de interpretare și de traducere; Directiva din

2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale; propunerea în

curs a Directivei privind dreptul la tăcere și la un avocat.

3. Propuneri privind organizarea instituției Procurorului European. În

volumul Corpus Juris, grupul de cercetători a lansat și dezvoltat conceptul de

Procuror European, propunând soluții practice pentru gestionarea problemei

privind lipsa instrumentelor de investigare și urmărire penală a infracțiunilor

contra intereselor financiare ale U.E. Corpus Juris viza trei domenii: un set

unic de definire a infracțiunilor, aplicabil în toate statele membre ale U.E., un

set comun de reguli procedurale pentru investigarea și urmărirea acestor

infracțiuni, precum și reglementarea instituției unui Procuror European care să

conducă investigațiile și urmărirea penală.

Ca alternativă la modelul vertical de integrare a justiției penale expus

de Corpus Juris, a fost propus un model mai degrabă orizontal, inspirat de

principiul recunoașterii reciproce, ca o schimbare de paradigmă în cooperarea

judiciară. Această soluție nu a rezolvat problema combaterii infracțiunilor

comise contra bugetului U.E. Reglementarea prin art. 86 din Tratatul privind

funcționarea U.E. (denumit în continuare T.F.U.E.) a Parchetului European

(inițial s-a propus denumirea de Minister Public European) este o

11 EPPO Conference, Key-note speech Prof. dr. M. Delmas-Marty.


recunoaștere a faptului că problemele pe care Corpus Juris avea menirea de a

le rezolva sunt reale și trebuie abordate.

Instituția Parchetului European sau a Procurorului European este

percepută ca o provocare atât la adresa suveranității statelor membre ale U.E.,

cât și la adresa autorității, organizării instituționale și organelor judiciare ale

acestor state. Sub aspect juridic, implementarea acestei instituții europene

ridică numeroase probleme care își așteaptă soluții de specialitate12

.

O primă categorie importantă de aspecte o reprezintă definirea

competenței după materie a Parchetului European. Conform art. 86 alin. (1)

T.F.U.E., scopul Parchetului European, în cazul în care se va hotărî instituirea

acestuia, va fi să „combată infracțiunile care aduc atingere intereselor

financiare ale U.E.” Dar, art. 86 alin. (4) T.F.U.E. prevede posibilitatea

extinderii competenței Parchetului European – prin decizia Consiliului – ,,de a

include combaterea criminalității grave de dimensiune transfrontalieră”, ceea

ce generează numeroase discuții.

O altă categorie de probleme legate de implementarea art. 86 T.F.U.E.

se referă la aspectele procedurale ale unei astfel de instituții europene.

Conform art. 86 alin. (3) din același tratat, statele membre vor trebui să decidă

în privința regulilor generale aplicabile Parchetului European, asupra

condițiilor care guvernează realizarea funcțiilor acestuia, a regulilor de

procedură referitoare la admisibilitatea probelor și a regulilor aplicabile

revizuirii judiciare a măsurilor procedurale luate de acesta. Se pune problema

dacă ar trebui ca Parchetul European să opereze pe baza unui set de reguli

europene procesual penale, armonizate, stabilind măsuri investigative,

atribuții de urmărire, reguli privind probele și garanții procedurale. Sau ar

trebui mai degrabă să aplice legile procesual penale naționale ale statelor

membre și să se bazeze pe recunoașterea reciprocă? Care ar fi autoritatea

optimă de învestire a Parchetului European? Dar varianta adecvată de

asigurare a controlului acțiunilor acestuia? Ar trebui acest control să fie

realizat de un judecător național, sau mai degrabă de unul european, care să

autorizeze și să revizuiască acțiunile Parchetului European?

A treia categorie o reprezintă rezolvarea aspectelor instituționale

privind Parchetul European. Conform prevederilor art. 86 T.F.U.E., este clar

că Parchetul European va fi un organ supranațional în Domeniul Libertății,

Securității și Justiției și trebuie, astfel, să fie în concordanță cu obiectivele din

acest domeniu, mai precis „respectarea drepturilor fundamentale și a

diferitelor sisteme legale și tradiții ale statelor membre”. Pentru a nu genera

cheltuieli exagerate, instituția va fi construită pe baza resurselor existente,

12 K. Ligeti, op. cit, vol. I, p. 2 .

26 Augustin Lazăr

respectiv OLAF și Eurojust. Este de observat, apoi, art. 86 T.F.U.E., care

prevede că înființarea Parchetului European ar trebui să se realizeze din

Eurojust, iar nu din OLAF. În aceste limite, cadrul instituțional al Parchetului

European rămâne însă deschis. Dezbaterile care au avut loc referitor la art. 86

T.F.U.E., după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, s-au concentrat

îndeosebi asupra aspectelor instituționale și asupra modalității de instituire a

unui Parchet European în cadrul Eurojust. În acest sens, au fost avansate cel

puțin trei soluții juridice.

3.1. Ministerul Public European colegial – după modelul Eurojust,

denumit modelul „Eurojust Plus” – este o propunere în care Ministerul Public

European ar fi un organ compus din procurori numiți de fiecare stat membru,

care ar lua decizii pe bază de majoritate în privința demarării investigațiilor și

a urmăririi penale și în privința rezolvării conflictelor jurisdicționale. Fiecare

membru al Ministerului Public European ar putea avea autoritatea de a da

instrucțiuni obligatorii autorităților naționale în privința inițierii unei

investigații.

Pe de altă parte, potrivit experienței OLAF, infracțiunile împotriva

intereselor financiare ale U.E. au o dimensiune transfrontalieră în creștere.

Dar autoritățile statelor membre care investighează aceste infracțiuni nu

percep adesea tabloul puzzle al faptelor în ansamblul său, ci doar aspectele

referitoare la statul respectiv. Dacă autoritățile naționale depistează o

infracțiune împotriva intereselor U.E., acestea își limitează adesea

investigațiile la aspectele naționale ale cazului, ignorând dimensiunea lor

europeană. Procedurile de cooperare internațională dificile și de durată

determină, adeseori, autoritățile naționale să evite complicațiile care ar rezulta

din abordarea investigației la nivel european13

. Deși Eurojust ar putea

participa la coordonarea desfășurării urmăririlor penale la nivel național în

statele membre afectate, această rețea presupune, prin natura sa, fragmentarea

procesului de urmărire penală.

3.2. Ministerul Public European (Procurorul European) ierarhizat,

organ supranațional ar reprezenta o alternativă instituțională cu un birou

central, asistat de Procurori Adjuncți sau Procurori Europeni Delegați în

fiecare Stat Membru. Procurorii Adjuncți ar opera ca „birouri satelit” ale

Ministerului Public Central, în diferitele state membre. În interiorul acestui

sistem, EPPO (biroul central) ar da instrucțiuni Procurorilor Adjuncți să

investigheze și să urmărească penal diferite cazuri. EPPO ar constitui, astfel,

13 OLAF, Al unsprezecelea Raport operațional al Biroului European Anti-Fraudă, 1

ianuarie-31 decembrie 2010.


un sistem ierarhizat, descentralizat și integrat. Oficiul EPPO va

funcționa la nivel central, va conduce și coordona Procurorii Europeni

Delegați (denumiți în continuare PED) , numiți în fiecare stat membru.

Aceștia vor avea o ,,dublă caschetă”, fiind subordonați atât EPPO, cât și

conducătorului parchetului național.

Abordarea integrată – versus abordarea centralizată – presupune

numirea procurorilor integrați în parchetele naționale ca PED, soluție care

ar evita crearea unei suprastructuri mari și ar facilita integrarea în sistemele

naționale. În relația cu autoritățile naționale se urmărește evitarea

duplicării competențelor, respectiv asigurarea complementarității

jurisdicției14

. Se consideră dificil de imaginat un Minister Public European în

sistem colegial, funcționând în conformitate cu prevederile de drept material

și procedural. De asemenea, un Minister Public European care funcționează

pe baza definițiilor naționale ale infracțiunilor și a dreptului procedural

național ar apărea ca lipsit de sens. Cu toate acestea, varianta conform căreia

Ministerul Public European ar fi sprijinit de ofițeri sateliți din statele membre

ar fi deschisă utilizării atât a prevederilor penale materiale și procedurale

naționale, cât și a celor armonizate15

.

3.3. Ministerul Public European, organ exclusiv supranațional ar fi,

după o altă viziune, un serviciu organizat ierarhic, compus dintr-un procuror

șef și câțiva procurori adjuncți specializați pe diferite probleme, având

competența de a acționa în interiorul U.E. și aducând în mod direct suspecți

pentru a fi judecați în fața curților naționale.

Problema instanței competente să soluționeze, în timpul anchetei,

plângerile împotriva actelor și măsurilor coercitive ale EPPO are în prezent

două propuneri de soluții. Prima variantă prevede competența materială a

instanței naționale. Stabilirea competenței teritoriale va fi realizată după

criteriile prevăzute în Regulile Model de procedură. A doua variantă prevede

competența Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare

C.J.U.E.) fie pentru toate plângerile, fie doar pentru o parte, cele afectând în

mod esențial drepturile omului. Competența C.J.U.E. în acest sens ar urma să

fie stabilită prin regulament.

Din dezbateri a rezultat voința Comisiei Europene de a nu aștepta

extinderea competențelor Eurojust ca urmare a implementării art. 85

T.F.U.E., extindere care să implice inclusiv dreptul de a dispune începerea

unei cercetări penale, ci va proceda la implementarea art. 86 T.F.U.E.,

14 A se vedea și A. Jurma, Raport privind participarea la Conferința ERA dedicată

Procurorului European - Provocări instituționale și practice, Trier, 17-18 ianuarie 2013,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, București, 2013. 15 K. Ligeti, op. cit., vol. I, p. 4.

28 Augustin Lazăr

referitor la EPPO, în mod independent de art. 85. Conform dispozițiilor art.

86 din Tratatul de la Lisabona – care prevăd că în procesul de creare a

instituției Parchetului European „se va porni de la Eurojust” – se apreciază

că: fie Eurojust se va transforma în EPPO, fie va coopera cu EPPO. Membrii

naționali ai rețelei Eurojust ar putea fi și PED, cu dublă subordonare sau

rețeaua ar putea oferi doar suportul administrativ funcționării EPPO. Se

apreciază că Eurojust va asigura cel puțin structura administrativă a EPPO,

dar contribuția sa ar putea fi mai mare.

Ideea esențială este că EPPO va folosi experiența Eurojust, dar în plus

va avea atribuții mai mari de investigare și urmărire penală, nu numai de

coordonare, atribuții pe care le are în prezent rețeaua Eurojust. Această rețea

își exercită atribuțiile care i-au fost conferite în contextul cooperării judiciare

internaționale, pe când EPPO va fi o autoritate europeană cu puteri proprii de

investigare și urmărire penală conform legii.

Înființarea, în scurt timp, a EPPO apare ca imperativă, având în vedere

că instituția este suficient studiată, de circa 20 de ani. Potrivit raportului

Comisiei Europene din 2010 privind protejarea intereselor financiare ale U.E.,

totalitatea fraudelor suspectate se ridică la aproximativ 600 milioane de euro

anual, pe partea de venituri și cheltuieli. Criza economică existentă la

momentul formulării propunerilor, necesitatea protecției intereselor financiare

ale U.E., dar și creșterea numărului de infracțiuni grave cu dimensiune

transfrontalieră (traficul cu bunuri culturale, de persoane și de droguri) impun

accelerarea procesului de reglementare și implementare.

Acesta ar putea contribui la consolidarea uniunii economice și

monetare, prin îmbunătățirea încrederii plătitorilor de taxe în funcționarea

instituțiilor U.E., și la protecția valorilor fundamentale care stau la baza

acesteia. Ca prim pas, Comisia Europeană a prezentat în iulie 2012

propunerea sa în privința armonizării definițiilor infracțiunilor împotriva

intereselor financiare ale U.E. Se apreciază că această propunere ar trebui

urmată de o a doua propunere legislativă în privința consolidării cadrului

procedural pentru urmărirea acestor infracțiuni. Conform planului în curs,

Comisia Europeană urma să prezinte o propunere legislativă bazată pe

dispozițiile art. 86 T.F.U.E. pentru instituirea unui Parchet European în 2013.

4. Alinierea legislației române la standardele europene privind

combaterea infracțiunilor contra intereselor financiare ale U.E. (denumite în

continuare infracțiunile P.I.F.) și a infracțiunilor grave transfrontaliere.

În contextul în care, Ministerul Public European este văzut ca o

instituție cu rol esențial, iar combaterea fraudelor P.I.F. un obiectiv major,


România a depus, încă din perioada de preaderare la U.E., eforturi constante

pentru alinierea legislației la standardele europene. Sunt relevante astfel:

Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în

exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri,

prevenirea și combaterea corupției16

, cu modificările și completările

ulterioare, care, între altele, a modificat și completat cadrul normativ în

domeniu cu o secțiune privitoare la infracțiunile P.I.F., iar, pe de altă parte, a

extins sfera subiectului activ al infracțiunilor de corupție la unele categorii de

persoane prevăzute în Convenția penală privind corupția, precum și în

Convenția privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene

și Protocoalele sale adiționale; Legea nr. 182/2000 privind protejarea

patrimoniului cultural național mobil17

, care reglementează, între altele,

condițiile și procedura de urmărire și restituire a bunurilor culturale mobile

care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al U.E. etc. Pentru protejarea

mediului concurențial a fost incriminată prin art. 2531 C.pen. din 1969 (art.

301 C.pen.) fapta funcționarului public de a se afla în conflict de interese18

.

În context, legiuitorul român a extins sfera drepturilor și garanțiilor

procesuale prevăzute de art. 5-8 C.pr.pen. din 1969, a introdus dreptul la

tăcere, autorizarea de către judecător a interceptării și înregistrării

convorbirilor sau comunicărilor telefonice19

, comunicarea datelor reținute sau

prelucrate de furnizorii de rețele publice și servicii de comunicații electronice

destinate publicului20

, precum și instituția judecății în cazul recunoașterii

vinovăției (art. 3201 C.pr.pen. din 1969)

21.

Literatura română de specialitate a relevat că pe măsura lărgirii pieței

comune și a dezvoltării libertății de circulație a mărfurilor, persoanelor și

16 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. 17 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 aprilie 2014. 18 A se vedea Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal,

precum și pentru modificarea și completarea altor legi (publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006). 19 A se vedea Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de

procedură penală și a unor legi speciale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,

nr. 468 din 1 iulie 2003). 20 A se vedea Legea nr. 82/2012 privind reținerea datelor generate sau prelucrate de

furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de furnizorii de servicii de

comunicații electronice destinate publicului, precum și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în

sectorul comunicațiilor electronice (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 25 martie 2014); în prezent, această lege este abrogată.

21 A se vedea art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru

accelerarea soluționării proceselor (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.

714 din 26 octombrie 2010).

30 Augustin Lazăr

serviciilor se realizează condiții favorabile și pentru săvârșirea fraudelor

comunitare. Acestea prezintă un modus operandi sofisticat și ocult,

caracterizat prin scheme complexe și un lanț internațional de intermediari. Au

fost identificate ca obstacole ale unei acțiuni represive eficiente: diferențele de

reglementare privind regulile de procedură, răspunderea penală etc.22

După

studiul modurilor specifice de operare, au fost elaborate metodologii

specializate de investigare a infracțiunilor comise în mediul afacerilor23

, în

cadrul unor programe de cooperare judiciară internațională24

. România a

aderat prompt la proiectele menite să pună în practică instrumentele

comunitare aplicabile, inclusiv domeniului protecției financiare a intereselor

U.E.: Eurojust, Europol, OLAF25

.

5. Concluzii. În fața marii diversități a problemelor, a circumstanțelor

unei crize economico-financiare fără precedent, experții europeni au evaluat

ca oportun momentul realizării unui EPPO. Există două argumente puternice

pentru înființarea noii instituții europene. Pe de o parte, din cauza crizei,

opinia publică a fost semnificativ sensibilizată, spre deosebire de perioada

anterioară când protecția intereselor financiare interesa un segment redus de

populație, cetățeanul fiind interesat în principal de siguranța personală, iar nu

de această criminalitate ,,birocratică-tehnică”. În condițiile crizei pe care a

traversat-o Europa, este frecvent vehiculată o pledoarie în favoarea unei

plusvalori certe a Parchetului European pentru protejarea intereselor

financiare. Acest obiectiv de protejare este considerat foarte apropiat de

realitate, deoarece afectează pe fiecare contribuabil și beneficiar al politicilor

europene. Impozitele europene și poliția fiscală europeană vor avea nevoie de

instituția EPPO, privită ca garanție judiciară atât pentru eficacitate, cât și

pentru legitimitate. Având în vedere situația actuală, sunt din ce în ce mai

numeroși liderii statelor membre conștienți de necesitatea de a întări

22 G. Antoniu, Protecția penală a intereselor financiare ale Comunităților Europene,

în ,,Revista de drept penal” nr. 2/2002, p. 9-18. 23 A se vedea A. Lazăr, Ancheta antifraudă în mediul afacerilor, Editura Lumina

Lex, București, 2004. 24 Spre exemplu: Proiectul Phare Twinning RO/2007-IB/JH/03/TL-Facilitatea de

Tranziție „Consolidarea capacității operaționale a instituțiilor de aplicare a legii din România

în lupta împotriva criminalității economice și financiare”; A. Lazăr, J. Dehn, H. Brandau,

Manual de anchetă în mediul economico-financiar, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, București, 2009. 25 A. Nicolae, Crearea Eurojust, Comunicatul Comisiei Comunităților Europene, în

,,Lupta împotriva corupției și criminalității organizate”, Culegere de materiale, Proiectul Tempus, JEP 14219-99, București, 2001.


integrarea comunitară în raport cu tratatul, de faptul că U.E. nu trebuie să

rămână imobilă atunci când una sau alta dintre țări nu este pregătită pentru

apărarea intereselor financiare. Este susținută calea unei Europe cu două

viteze și de luptă contra criminalității prin cooperare intensificată.

EPPO va asigura coordonarea centralizată a cercetării și urmăririi

penale la nivel european în calitate de organism judiciar independent al U.E.;

va fi un organism comunitar, iar numirea se va efectua după regulile

comunitare (propunerea comisiei, avizul Parlamentului European și aprobarea

după regulile majorității calificate); jurisdicția se va întinde asupra teritoriului

U.E., acesta fiind spațiul de cercetare și urmărire penală – dacă regulamentul

va fi adoptat de toate statele membre – sau pe teritoriul acelor state

membre care vor adera la inițiativa EPPO. Competența materială va consta

în protecția intereselor financiare ale U.E. și combaterea marii infracționalități

transfrontaliere. EPPO va fi organizat pe o bază descentralizată, sub controlul

judecătorilor naționali, iar competența de judecată rămâne națională. Pentru

autorizarea măsurilor coercitive în cursul anchetei, vor fi stabilite reguli

procesuale comune.

Analiza Statutului PED evidențiază faptul că varianta procurorului

cu dublă subordonare (,,dublă caschetă” – susținută de OLAF), asigură

coerența investigării dosarelor complexe în care infracțiunile P.I.F. sunt

conexe cu alte infracțiuni asupra cărora statele membre nu au cedat din

suveranitatea acțiunii penale. Elementul slab al acestei variante este evaluat

ca fiind dificultatea concilierii dublei subordonări cu principiul

independenței EPPO și riscul conflictului de priorități. Varianta a doua

susținută de Comisia Europeană este a Procurorului European Delegat

cu unică subordonare, europeană , având dreptul să ceară organelor de

aplicare a legii naționale executarea măsurilor dispuse în anchetă. Problema

competenței materiale a EPPO (exclusivă sau nu) asupra infracțiunilor

P.I.F. pune în evidență soluția oferită de varianta a doua, respectiv de a-i

limita competența la cauzele transfrontaliere, cele cu caracter organizat și

cauzele care au afectat în mod esențial interesele financiare ale U.E.26

EPPO trebuie să fie independent atât în raport cu instituțiile

europene, cât și cu autoritățile naționale. Autonomia sa operațională

trebuie garantată, iar investigațiile sale vor fi supuse controlului judiciar la

nivel național și/sau european. Vor fi adoptate reguli procedurale minimale,

comune, iar în completare, se vor aplica regulile procedurale naționale. EPPO

26 Varianta a doua este susținută, între alții, de prof. K. Ligeti, de la Universitatea

din Luxembourg, și prof. J.A.E. Vervaele, de la Universitatea din Utrecht, autorii

proiectului „Regulile Model de procedură penală privind viitorul Parchet European”.

32 Augustin Lazăr

va fi responsabil pentru rezultatele activității în fața Parlamentului European și

a Consiliului U.E.

În cadrul anchetei, se preconizează o cooperare între EPPO și OLAF.

Acesta este caracterizat ca fiind un serviciu administrativ de investigații care,

în limitele competenței, va asambla probele și va trimite dosarele spre

soluționare Parchetului European. Într-o altă viziune, OLAF ar putea deveni

„o parte importantă a instituției EPPO” ori va efectua investigații judiciare,

dispuse de EPPO, în raport cu statele membre care vor adera la proiect, iar

nu investigații administrative. EPPO va coopera, direct, cu organele de

poliție națională.

O cooperare importantă se va realiza cu Eurojust, rețea judiciară cu

atribuții complementare. Eurojust are deja o experiență, o bază de date pe care

le poate pune la dispoziția Parchetului European. De asemenea, va exista o

cooperare cu Europol care, conform art. 88 T.F.U.E., are misiunea de a

susține și consolida acțiunea autorităților polițienești și a altor servicii de

aplicare a legii din statele membre, cooperarea acestora pentru prevenirea și

combaterea criminalității grave.

După finalizarea anchetei, EPPO va înainta dosarul instanței penale

competente din statul membru al U.E. Fazele procesului vor fi reglementate

exclusiv de dreptul național.

Există deja un consens juridic cu privire la această instituție, însă pasul

cel mai dificil este trecerea de la acordul juridic la cel politic. Luxemburgul,

capitala juridică a U.E., unde își are sediul și C.J.U.E., ca organ juridic al

U.E., a fost propus drept sediu al viitorului EPPO27

. În acel moment s-a

prevăzut că Parchetul European ar putea fi înființat, ca urmare a prevederilor

Tratatului de la Lisabona și ale Programului de la Helsinki, în a doua parte a

anului 2013. Pentru elaborarea de către Comisia Europeană a unui Proiect

de Regulament privind înființarea EPPO (denumit în continuare Proiectul

de Regulament), a fost stabilită, ca termen, luna iunie 2013, finalul

Președinției irlandeze. În continuare, Proiectul de Regulament a fost

dezbătut și dezvoltat în timpul Președinției lituaniene, la seminarul din

septembrie 2013 pe tema EPPO. Proiectul de Regulament cuprinde reguli

privind: competența EPPO (infracțiunile PIF); structura descentralizată

(EPPO central și PED), urmând a se opta între varianta dublei sau unicei

subordonări; independența și responsabilitatea EPPO. Documentul mai

cuprinde reglementări referitoare la: puterile coercitive ale EPPO, drepturile

27 Alte propuneri privind amplasarea sediului Oficiului Procurorului European

vizează localitățile Bruxelles și Haga.


apărării, protecția datelor, cooperarea cu instituțiile europene (Eurojust,

Europol, OLAF), relația cu dreptul național și statele membre care nu

participă la crearea EPPO. În raport cu dificultățile previzibile pentru

obținerea acordului tuturor statelor membre în vederea înființării instituției

EPPO, s-a avut în vedere soluția expusă în art. 86 alin. (1) fraza a II-a

T.F.U.E., conform căreia „în cazul în care nu există unanimitate, un grup

compus din cel puțin nouă state membre poate solicita ca Proiectul de

Regulament să fie trimis spre examinare Consiliului U.E.”. Astfel, Comisia

Europeană a luat în considerare adoptarea Regulamentului EPPO prin

„cooperarea consolidată”, respectiv acordul a cel puțin nouă state membre.

Ulterior acestei faze premergătoare și consultative, Comisia Europeană

a abordat ambele variante de concepții ale EPPO, atât aceea a organismului

ierarhizat supranațional, cât și aceea a sistemului colegial, menținând însă, în

ambele perspective, ideea dublei calități a procurorului delegat european (cea

națională și cea europeană).

Printre primii pași urmați de Comisia Europeană în perioada imediat

următoare desfășurării programului de cercetare științifică dezvoltat de

Universitatea din Luxembourg, s-a înscris Propunerea de Regulament al

Consiliului U.E. cu privire la înființarea EPPO din data de 17 iulie 2013.

Această variantă normativă a explorat funcționalitatea structurală unitară a

Parchetului European.

Ulterior, modelul colegial de organizare s-a impus, fiind adoptat în

vederea punerii în discuția statelor părți, în mai multe variante revizuite, în

special cele dezvoltate în timpul președințiilor elene, italiene, olandeze și

slovace.

La ora actuală, sub egida președinției slovace a Consiliului U.E.,

negocierile se desfășoară într-un ritm accelerat, fiind solicitate lămuriri din

partea guvernelor cu privire la necesarul numeric de procurori delegați

europeni ce vor instrumenta efectiv, sub supravegherea procurorilor europeni,

dosarele privind infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale U.E.

BIROUL PROCURORULUI EUROPEAN.

ANALIZA DIACRONICĂ A PROPUNERILOR DE ACTE

NORMATIVE EUROPENE

Gheorghe BOCŞAN

Procuror – Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Serviciul de cooperare judiciară

internațională, relații internaționale și programe

I. Scurt istoric și prezentarea problematicii celei dintâi Propuneri1 de

Regulament cu privire la instituirea unui Parchet European sau Procuror

European (denumit în continuare EPPO). Evaluarea compatibilității acestuia

cu principiul subsidiarității și cel al proporționalității

I.1. Scurt istoric. După cum s-a observat pe parcursul Programului de

la Stockholm, căutarea permanentă a coerenţei juridice a fost linia directoare

ce a condus evoluția instituțiilor europene din domeniul aplicării dreptului2.

Deopotrivă, prin documentul Comunicarea Comisiei către

Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul

Regiunilor – Crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție pentru

cetățenii Europei – Plan de acțiune pentru punerea în aplicarea a

Programului de la Stockholm3 s-a prevăzut, în concret, instituirea unui EPPO

în cadrul Eurojust.

Tratatul de la Lisabona a prevăzut oficial această posibilitate, însă a

schimbat exprimarea în materie a relației dintre Eurojust și EPPO, din ,,în

e-mail: [email protected] 1 Comisia Europeană (denumită în continuare Comisia), Propunere de Regulament

al Consiliului Uniunii Europene (denumit în continuare Consiliu) cu privire la înființarea EPPO, Bruxelles, 17.07.2013 COM(2013)534 final, dosar interinstituțional 2013/0255

(APP), SWD(2013)274 final, SWD(2013)275 final, varianta în limba engleză. În prezentul

articol se va folosi pentru Biroul Procurorului European acronimul utilizat de Uniunea

Europeană: EPPO (European Public Prosecutor’s Office). 2 Programul de la Stockholm – o Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și

pentru protecția acestora, document 2010/C 115/01, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din

4 mai 2010, varianta în limba română, disponibil pe site-ul http:/eur-lex.europa.eu/legal-

content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52010XG0504(01)&from=RO (accesat la 19 octombrie

2016). 3 Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic

și Social European și Comitetul Regiunilor – crearea unui spațiu de libertate, securitate și

justiție pentru cetățenii Europei – plan de acțiune pentru punerea în aplicare a programului de la Stockholm, pct. 4, paragr. ultim, 20.04.2010, COM (2010)171 final, varianta în limba

română, disponibilă pe site-ul http:/eur-lex.europa.eu/legal-

content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52010DC0171&from=RO (accesat la 19 octombrie

2016).

Biroul Procurorului European. Analiza diacronică a propunerilor de … 35

cadrul Eurojust”, așa cum se exprimă Programul de la Stockholm, în

,,pornind de la Eurojust”.

În mod cu totul distinct, ideea instituirii unui EPPO a apărut cu mulți

ani în urmă, mai exact în anul 2001, atunci când a fost lansată Cartea Verde

cu privire la EPPO4.

Prin urmare, de 15 ani se discută la nivel comunitar posibilitatea

înființării EPPO, exprimându-se un număr impresionant de puncte de vedere

referitoare la necesitatea sau, dimpotrivă, inutilitatea unei astfel de instituții,

precum și la formula juridică în care ar trebui realizată.

Sediul materiei îl reprezintă articolul 86 din Tratatul de Funcționare al

Uniunii Europene, versiunea consolidată (denumit în continuare T.F.U.E.),

care enunță următoarele:

,,(1) Pentru combaterea infracțiunilor care aduc atingere intereselor

financiare ale Uniunii, Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate

cu o procedură legislativă specială, poate institui un Parchet European,

pornind de la Eurojust. Consiliul hotărăște în unanimitate, după aprobarea

Parlamentului European.

În cazul în care nu există unanimitate, un grup compus din cel puțin

nouă state membre poate solicita ca proiectul de regulament să fie trimis spre

examinare Consiliului European. În acest caz, procedura în cadrul

Consiliului se suspendă. După dezbateri, în cazul realizării unui consens,

Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite

proiectul Consiliului, spre adoptare.

În același termen, în cazul unui dezacord și în cazul în care cel puțin

nouă state membre doresc stabilirea unei forme de cooperare consolidată pe

baza proiectului de regulament respectiv, acestea informează Parlamentul

European, Consiliul și Comisia în consecință. În acest caz, autorizarea de a

stabili o formă de cooperare consolidată, menționată la articolul 20 alineatul

(2) din Tratatul privind Uniunea Europeană și la articolul 329 alineatul (1)

din prezentul tratat, se consideră acordată și se aplică dispozițiile privind

formele de cooperare consolidată.

(2) Parchetul European are competența de a cerceta, de a urmări și de

a trimite în judecată, după caz în colaborare cu Europol, autorii și coautorii

4 Green Paper on criminal law protection of the financial interests of the Community

and the establishment of a European Prosecutor, Commision of the European Communities,

Bruxelles, 11.12.2001, COM (2001)0715 final [Cartea Verde privind protecția prin dreptul penal a intereselor financiare ale Comunității și instituirea unui Procuror European (denumită

în continuare Cartea Verde), Comisia, Bruxelles, 11.12.2001, COM (2001)0715 final],

disponibilă pe site-ul http://eur-lex.europa.eu/legal-

content/en/TXT/?uri=CELEX:52001DC0715 (accesat la 17 octombrie 2016).

36 Gheorghe Bocşan

infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, în

conformitate cu normele stabilite în regulamentul prevăzut la alineatul (1).

Parchetul European exercită în fața instanțelor competente ale statelor

membre acțiunea publică în legătură cu aceste infracțiuni.

(3) Regulamentele prevăzute la alineatul (1) stabilesc statutul

Parchetului European, condițiile de exercitare a atribuțiilor acestuia,

regulamentul de procedură aplicabil activităților sale, precum și normele

care reglementează admisibilitatea probelor și normele aplicabile controlului

jurisdicțional al actelor de procedură adoptate în exercitarea atribuțiilor

sale.

(4) Consiliul European poate adopta, în același timp sau ulterior, o

decizie de modificare a alineatului (1) în scopul extinderii atribuțiilor

Parchetului European pentru a include combaterea criminalității grave de

dimensiune transfrontalieră și în scopul modificării corespunzătoare a

alineatului (2) în ceea ce privește autorii și coautorii infracțiunilor grave care

afectează mai multe state membre. Consiliul European hotărăște în

unanimitate, după aprobarea Parlamentului European și după consultarea

Comisiei.”5

După cum se poate observa de la bun început, textul T.F.U.E. pune

accentul tocmai pe formularea în sensul că EPPO poate fi creat pornind de la

Eurojust.

Aici apar și cele mai multe probleme de interpretare, pentru că

exprimarea este oarecum vagă și metaforică.

Interpretări posibile pentru această sintagmă ar fi următoarele6:

A. EPPO ca parte integrantă a Eurojust. Cu toate că o asemenea idee

ar putea să pară tentantă și chiar dacă se sprijină pe formulările clare în acest

sens ale Programului de la Stockholm, considerăm că nu această formulă a

fost avută în vedere de Tratatul de la Lisabona, deoarece Eurojust și EPPO

reprezintă modele cu totul diferite de integrare: Eurojust presupune un model

orizontal, câtă vreme EPPO urmează un model vertical de funcționare, cu

excepția situației în care este privilegiată structura sa colegială, conform

5 Disponibil pe site-ul

https://www.ecb.europa.eu/ecb/legal/pdf/c_32620121026ro.pdf (accesat la 17 octombrie

2016). 6 O analiză detaliată a acestei problematici se găsește și în European Commission,

Commission Staff Working Document, Impact Assessement Accompanying the Proposal for

a Council Regulation on the Establishment of the EPPO, Brussels, 17.07.2013, SWD

(2013)274 final, disponibilă pe site-ul

http://ec.europa.eu/justice/criminal/files/eppo_impact_assessment_en.pdf (accesat la 16 octombrie 2016).


propunerii făcute de un număr important de state, printre care Franța și

Germania. Mai mult, Eurojust și EPPO vor avea competențe materiale și

teritoriale diferite, în sensul că EPPO va acționa strict în legătură cu

infracțiunile contra intereselor financiare ale Uniunii Europene (denumite în

continuare infracțiunile P.I.F.), în timp ce Eurojust se va ocupa de alte

categorii de infracțiuni, dar și de infracțiunile P.I.F., altele decât cele care vor

forma domeniul exclusiv al EPPO.

B. EPPO ca structură independentă; acesta se va forma pornind de la

Eurojust, dar nu în sensul că Eurojust va deveni EPPO. Mai degrabă, trebuie

avut în vedere faptul că între cele două entități vor exista relații extrem de

puternice de tip structural, operațional, administrativ și de management al

resurselor.

Cu toate că un număr important de dispoziții ale Propunerii de

Regulament al Consiliului privind Eurojust se referă la cooperare, este dificil

de prevăzut cât de puternică va deveni integrarea între noua agenție Eurojust

și noua instituție descentralizată EPPO.

În opinia unor autori, în special din mediul academic, impresia

generală lăsată de lectura celor două Propuneri ar fi aceea că EPPO trebuie

văzut ca un membru al Eurojust (un al 29-lea membru al Eurojust) (în acest

sens a se vedea luarea de poziție a prof. dr. Katalin Ligeti, de la Universitatea

din Luxembourg, exprimată cu ocazia Seminarului Eurojust de la Haga din

perioada 14-15 octombrie 2013)7.

Problematica unei corecte și indubitabile interpretări a expresiei

sus-menționate este legată implicit și de evaluarea Propunerii Comisiei în

sensul instituirii unui EPPO din punctul de vedere al principiului

subsidiarității.

Astfel, art. 5 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană

(denumit în continuare T.U.E.) prevede că: „În temeiul principiului

subsidiarității, în domeniile care nu sunt de competența sa exclusivă, U.E.

intervine numai dacă și în măsura în care obiectivele acțiunii preconizate nu

pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre, nici la nivel central,

7 The overall impression when reading the two Proposal ist that the EPPO should be

seen as a 29th member of Eurojust, rather than being part of Eurojust, Council of the

European Union, 17188/1/13, Rev.1, Eurojust 135, COPEN 226, Brussels, 4 December 2013,

Report from the Eurojust Seminar on the new draft Regulation on Eurojust: an improvement

in the fight against cross-border crime?, The Hague, 14-15 October 2013, paragr. 4.4.1., p. 36, disponibilă pe site-ul www.eurojust.europa.eu/doclibrary/Eurojust-

framework/strategicmeetingsonfutureofeurojust/Eurojust%Seminar%20on%20the%20new%2

0draft%20Regulation%20Eurojust%20October%202013/17188-1-13-rev1_2013-12-04-

EN.pdf (accesat la 30 septembrie 2016).

38 Gheorghe Bocşan

nici la nivel regional și local, dar datorită dimensiunii și efectelor acțiunii

preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul U.E.”.

Protocolul nr. 2 la T.F.U.E. prevede că dacă parlamentele naționale

constată, cu un număr de cel puțin 14 voturi din totalul de 56, că o propunere

a Comisiei încalcă principiul subsidiarității, Comisia poate menține, modifica

sau retrage propunerea inițială.

Mai explicit, mecanismul de control al principiului subsidiarității

propunerii de regulament presupune ca, după finalizarea termenului de două

luni care curge de la transmiterea unei propuneri de act normativ către

parlamentele naționale, să se declanșeze procedura de cartonaș galben, atunci

când un sfert din totalul voturilor exprimate constată încălcarea principiului

subsidiarității de către propunerea de regulament. În speță, un număr de 14

avize motivate, ce reprezentau 19 voturi, au constatat încălcarea principiului

subsidiarității.

Procedura presupune revizuirea de către Comisie a propunerii

respective, în urma căreia aceasta poate fi menținută, amendată sau retrasă, cu

motivarea alegerii făcute.

Această procedură a avut loc, iar Comisia, la data de 27 noiembrie

2013, și-a prezentat concluzia în sensul că propunerea sa respectă principiul

subsidiarității, motiv pentru care nu este necesară amendarea sau retragerea

propunerii de regulament8.

Trebuie remarcat faptul că, independent de opinia parlamentelor

naționale cu privire la respectarea sau nerespectarea de către Propunerea

Comisiei a principiului subsidiarității, modul în care aceasta a făcut revizuirea

și termenii în care și-a prezentat ulterior concluziile sunt superficiale și pur

formale.

Comisia a adus ca argument fundamental în sensul respectării

subsidiarității faptul că EPPO a fost prevăzut prin Tratatul de la Lisabona,

ipso facto, acceptat de toate statele membre prin efectul semnării lui.

Argumentul este, fără îndoială, neconvingător pentru că respectivul Tratat nu

impune în niciun fel instituirea EPPO, ci doar prevede o astfel de posibilitate.

8 Communication from the Commission to the European Parliament, the Council and

the National Parliaments on the review of the proposal for a Council Regulation on the

establishment of the European Public Prosecutor’s Office with regard to the principle of

subsidiarity, in accordance with Protocol No 2, European Commission, Brussels, 27.11.2013,

COM (2013) 851 final, p. 13, disponibilă pe site-ul

http://ec.europa.eu/justice/criminal/files/1_en_act_part1_v4.pdf (accesat la 16 octombrie 2016).


În ceea ce privește poziția Parlamentului României față de respectarea

principiului subsidiarității, cele două camere au emis avize de evaluare a

conformității Proiectului Comisiei acestui principiu.

Astfel, Camera Deputaților a decis, la data de 28 octombrie 2013, sub

nr. 113695/VZ, în forma unui aviz motivat, neconformarea cu principiul

subsidiarității a Propunerii de Regulament al Parlamentului European și al

Consiliului de instituire a EPPO. Avizul a luat act de punctul de vedere al

ministrului justiției, în sensul că Propunerea de Regulament prezintă anumite

aspecte problematice, în curs de analiză, dar că respectă principiile

subsidiarității și proporționalității. Cu toate acestea, argumentul principal

invocat de Camera Deputaților în aviz a fost acela că, în pofida faptului că art.

86 T.F.U.E. constituie temeiul juridic pentru înființarea unui viitor EPPO, iar

alin. (1) din acel articol stabilește instituirea EPPO pornind de la Eurojust,

Comisia nu a evaluat funcționarea Eurojust, mai concret rezultatele Deciziei

nr. 2009/426/JAI din 16 decembrie 2008 privind consolidarea Eurojust, ceea

ce echivalează cu nemotivarea Propunerii de Regulament.

În același aviz, Camera Deputaților a mai arătat și faptul că era

necesară și motivarea suficientă a respingerii unui model colegial pentru

EPPO, pentru a legitima tipul de instituție propus de Comisie.

În ceea ce privește poziția Senatului României față de principiile

subsidiarității și proporționalității, Opinia cu privire la Propunerea de

Regulament al Consiliului U.E. de instituire a Parchetului European, din data

de 28 octombrie 2013, înregistrată la Consiliul U.E. sub nr. 16013/13,

Bruxelles, 13 noiembrie 2013, a pus accentul, la rândul său, pe ideea de

înființare a Parchetului European pornind de la Eurojust, ceea ce ar implica

faptul că Propunerea de Regulament ar fi trebuit să stabilească legături între

aceste organisme. La finalul documentului s-a relevat că proiectul Comisiei

respectă principiul subsidiarității și pe cel al proporționalității, cu excepția

unei singure prevederi, cea din art. 10 alin. (2) teza a III-a, potrivit căreia,

dacă procurorul delegat european nu are statutul de procuror potrivit

dreptului intern, statul membru ia toate măsurile pentru a-i conferi acest

statut9.

Această din urmă obiecție, cu toate că este pe deplin justificată din

perspectiva modelului național de organizare și funcționare a magistraturii, nu

are absolut nicio legătură cu principiul subsidiarității ori proporționalității.

9 Parlamentul României, Senatul, Hotărârea nr. 60/2013 cu privire la propunerea de

Regulament al Consiliului de instituire a Parchetului European COM (2013)534 final,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 31 octombrie 2013 și pe

site-ul http://www.dsclex.ro/legislatie/2013/octombrie2013/mo2013_667.htm (accesat la 19

octombrie 2016).

40 Gheorghe Bocşan

I.2. Dubla calitate a Procurorului European Delegat din perspectiva

Constituţiei României, republicată.

Articolul 131 din Constituţia României, republicată, intitulat ,,Rolul

Ministerului Public”, prevede următoarele:

„(…)

(2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în

parchete, în condiţiile legii (sublinierea noastră – Gh. Bocșan).

(3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc și

supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile

legii (sublinierea noastră – Gh. Bocșan)”.

La rândul său, art. 132 din Constituţia României, republicată, intitulat

,,Statutul procurorilor”, prevede:

,,(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului

legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea

ministrului justiţiei (sublinierea noastră – Gh. Bocșan).

(…)”.

De la bun început, prevederile art. 6 alin. (5) raportat la art. 6 alin. (6)

din Propunerea (Comisiei) de Regulament de instituire a Parchetului

European (denumită în continuare Propunerea de Regulament) stabilesc faptul

că Procurorii Europeni Delegaţi (denumiți în continuare PED) îşi pot exercita

şi funcţia de procurori naţionali. Mai mult, chiar această idee a procurorului

concomitent naţional şi european pare a fi de esenţa Propunerii Comisiei.

După lansarea Cărţii Verzi în 2001, majoritatea opiniilor exprimate de state şi

instituţii europene sau entităţi academice (de exemplu, Max Planck Institut für

Auslandisches und Internationales Strafrecht) vorbesc despre procurorul „cu

două pălării” (à double casquette): una naţională şi una europeană10

.

Art. 6 alin. (5) din Propunerea de Regulament prevede că în fiecare

stat membru există cel puţin un procuror european delegat, care face parte

integrantă din EPPO. Totodată, prevede că PED acţionează sub autoritatea

exclusivă a Procurorului European şi urmează numai instrucţiunile,

10 A. Biehler, Dr. S. Gless, N. Parra, Dr. H.E. Zeitler, Analyse du Livre Vert sur la

protection pénale des intérêts financiers communautaires et la création d’un Procureur

Européen – Etude pour la commission du contrôle budgétaire du Parlament européen, Max

Planck Institut für Ausländisches und Internationales Strafrecht, Freiburg, avril 2002,

disponibil pe site-ul EPPO gp_mplank_de_fr.pdf (accesat la 10 ianuarie 2014), PE

315762/rev, DV/462839f/FR.doc; în acest studiu se susține însă teza potrivit căreia

Procurorul Delegat European ar trebui să își exercite exclusiv mandatul european, iar nu,

concomitent, și unul național, iar explicația acestei preferințe este bazată pe respectarea

independenței Procurorului Delegat European față de autoritățile statelor naționale, precum și pe o specializare superioară în materia dreptului european (p. 69, subpct. b).


orientările şi deciziile acestuia, în cadrul cercetărilor şi urmăririlor penale

care le sunt atribuite; atunci când acţionează în cadrul mandatului lor, în

temeiul regulamentului, aceştia sunt exclusiv independenţi de organismele

naţionale şi nu au obligaţii faţă de acestea.

Textul propus este în contradicţie totală cu art. 132 alin. (1) din

Constituţia României, republicată, care prevede că procurorii îşi desfăşoară

activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei. Nici chiar teoria dublei

caschete a Procurorului Delegat European nu are cum să concilieze cele două

dispoziţii, câtă vreme textul art. 6 alin. (5) din Propunere de Regulament

foloseşte cuvântul exclusiv. În final, acest Procuror Delegat European, chiar în

calitate duală, este o persoană unică, cu o singură conştiinţă profesională şi o

singură voinţă.

O altă problemă care se pune ar fi: În cadrul cărui parchet, de pe lângă

ce instanţă va funcţiona Procurorul Delegat European român ?

Rebus sic stantibus, din punctul de vedere al competenţei materiale de

cercetare a infracţiunilor P.I.F., Procurorul Delegat European ar trebui să fie

un procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (denumită în

continuare D.N.A.), conform prevederilor Legii nr. 78/2000 pentru

prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie11

, cu modificările

şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.

43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie12

, cu modificările şi

completările ulterioare. Ca direcţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. funcţionează ipso facto pe lângă

menţionata instanţă.

I.3. Legalitate, imparţialitate, control ierarhic. Articolul 6 alin. (5) din

Propunerea de Regulament este în contradicţie totală cu prevederile art. 132

alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi din următoarele două

perspective:

Ca parte a Ministerului Public din România, Procurorul Delegat

European este subordonat ierarhic [art. 132 alin. (1) din Constituţia

României, republicată]. Pe de altă parte, acelaşi procuror este exclusiv

independent faţă de organismele naţionale şi nu are niciun fel de obligaţii faţă

de acestea [art. 6 alin. (5) din Propunerea de Regulament].

Subordonarea ierarhică este explicitată în art. 64 alin. (1) din Legea nr.

304/2004 privind organizarea judiciară13

, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare, după cum urmează: „Dispoziţiile procurorului

11 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. 12 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002. 13 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie

2005.

42 Gheorghe Bocşan

ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii

pentru procurorii din subordine”.

Articolul 6 alin. (5) din Propunerea de Regulament prevede că

Procurorul Delegat European „urmează numai instrucţiunile, orientările şi

deciziile Procurorului European”.

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor14

,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în art. 3 alin. (1),

prevede că procurorii sunt independenţi, în condiţiile legii.

Deopotrivă, art. 6 alin. (5) din Propunerea de Regulament priveşte

instituţia Parchetului European ca independentă, dar în niciun caz PED ca

independenţi, de vreme ce aceştia trebuie să urmeze instrucţiunile, orientările

şi deciziile Procurorului European, în cadrul cercetărilor şi urmăririlor penale

cărora le sunt atribuite.

Procurorul Delegat European este, aşa cum indică şi denumirea,

delegat/substitut. Titularul cauzei penale este însuşi Procurorul European.

Acesta este, fără îndoială, independent și nu face parte din ordinea

constituţională română.

Articolul 148 din Constituția României, republicată, intitulat

,,Integrarea în Uniunea Europeană”, prevede următoarele:

”(...)

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale

Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter

obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu

respectarea prevederilor actului de aderare.

(...)”

Eventualii adversari ai interpretărilor sus-menționate vor aduce ca

argument, în susținerea compatibilității dublului statut al Procurorului Delegat

European cu prevederile Constituției României, republicată, tocmai art. 148

alin. (2) din aceasta.

Totuși, ar trebui remarcat faptul că alin. (2) al textului sus-menționat

se referă la dispoziții contrare din legi interne. Se deschide, în acest moment,

o posibilă discuție dacă poate fi considerată o lege internă însăși Constituția

României, republicată; aceasta nu este însă o simplă lege internă, ci este legea

fundamentală.

I.4. Sesizarea Parchetului European, iniţierea cercetărilor şi măsuri

urgente consecutive iniţierii cercetărilor. Cine poate sesiza EPPO? Răspunsul

14 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie

2005.


este prevăzut în art. 15 din Propunerea de Regulament: orice persoană; PED;

toate autorităţile naţionale ale statelor membre; instituţiile, organismele,

oficiile şi agenţiile Uniunii Europene (denumită în continuare U.E.).

O problemă care se pune în acest context este în ce măsură serviciile

de informaţii ale statelor membre sau chiar ale altor state au vocaţia/obligaţia

de a informa Parchetul European despre săvârşirea unor infracţiuni P.I.F. Câtă

vreme aceste servicii de informaţii au, potrivit legislaţiei penale a majorităţii

statelor, obligaţia de a aduce la cunoştinţa procurorului naţional competent

orice informaţii relevante legate de săvârşirea unor infracţiuni (în funcţie de

profilul serviciului respectiv şi de tipologia infracţiunilor), putem trage

concluzia că au această obligaţie şi faţă de EPPO?

Răspunsul la această întrebare are o legătură directă cu problema

obligaţiei de fidelitate a acestor servicii, a caracterului militar al acestora,

precum şi a evoluţiei integrării europene.

Față de momentul actual, din punctul de vedere al gradului de

integrare europeană, ce nu a ajuns în faza unei comunități de informați la

nivelul U.E., considerăm că serviciile de specialitate nu vor putea furniza

informații către operatori subordonați extranațional, așa cum vor fi PED, și cu

atât mai puțin Procurorului European.

I.5. Admisibilitatea şi inadmisibilitatea probelor. Art. 30 din

Propunerea de Regulament prevede că „probele prezentate de EPPO instanţei

de judecată, în cazul în care instanţa consideră că admiterea lor nu ar afecta

caracterul echitabil al procedurii sau dreptul la apărare, astfel cum sunt

consacrate în ar. 47 şi art. 48 din Carta drepturilor fundamentale a U.E.15

,

sunt admise în proces fără a fi validate sau a face obiectul unui alt proces

juridic similar, chiar dacă legislaţia naţională a statului membru unde se află

15 Disponibilă pe site-ul http://eur-lex.europa.eu/legal-

content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A12012P%2FTXT (accesat la 17 octombrie 2016).

,,Art. 47. Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil

(1) Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt

încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în

conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol.

(20 Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen

rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în

prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și

reprezentată.

(3) Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente,

în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție.” ,,Art. 48. Prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare

(1) Orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi

stabilită în conformitate cu legea.

(2) Oricărei persoane acuzate îi este garantată respectarea dreptului la apărare.”

44 Gheorghe Bocşan

situată instanţa naţională prevede norme diferite privind colectarea sau

prezentarea unor astfel de probe. Odată ce probele sunt admise, nu se aduce

atingere competenţei instanţelor naţionale de a evalua în mod liber probele

prezentate în proces de EPPO”.

Textul sus-menționat impune limitări drastice ale drepturilor puterii

judecătoreşti de a evalua admisibilitatea probelor.

A. Ce se întâmplă cu probele prezentate în instanţă de EPPO atunci

când acestea sunt atinse de vicii procedurale, care le fac inadmisibile în

statul în care au fost administrate? Nu există o prevedere expresă în

Propunerea de Regulament.

Prin interpretare logică, per a contrario, ar trebui ca astfel de probe să

fie respinse de instanţa din statul unde se judecă rechizitoriul Parchetului

European. Acest lucru ar presupune ca instanţa să aplice, în procedura sa

penală internă, normele de admisibilitate a probei din dreptul statului unde a

fost administrată efectiv proba respectivă.

Pe de altă parte, e foarte posibil ca nicio altă jurisdicţie să nu se fi

pronunţat asupra admisibilităţii probei în statul în care aceasta a fost

administrată. Ar fi cazul, de exemplu, în situaţia în care, din motive

procesuale interne, actul procurorului să nu ajungă să fie supus unei proceduri

de control judiciar. În măsura în care s-ar accepta ideea unei lipsiri totale a

instanţei străine învestită cu judecarea cauzei de posibilitatea de a verifica

legalitatea probei, s-ar putea ajunge, în unele cazuri, ca legalitatea

administrării unei anumite probe să nu fie supusă niciunui control judiciar.

Ar opera astfel o prezumţie irefragabilă (juris et de jure) de legalitate a

administrării probei de către Procurorul Delegat European. Unii autori o

numesc chiar „ficţiune juridică”. Situaţia ar aduce însă atingere dreptului la

apărare pentru că acuzatul este pus în situaţia de a nu putea ridica excepţia

nelegalităţii administrării probei în faţa niciunei instanţe.

În cadrul textului prezentat iniţial spre dezbatere, enunţat de Cartea

Verde, s-a inclus şi principiul potrivit căruia probele obţinute nelegal într-un

stat membru ar trebui excluse de jurisdicţiile altor state membre în baza

regulilor de admisibilitate/inadmisibilitate a probelor valabile în statul unde

au fost administrate16

.

Trebuie observat că o idee contrară Propunerii (Comisiei) de

Regulament a fost adoptată în cadrul Convenţiei privind asistența judiciară în

materie penală între statele membre ale U.E.17

, în sensul că probele ar trebui

16 A se vedea pct. 6.3.4.2. alin. (2) din Cartea Verde. 17 Disponibilă pe site-ul http://eur-lex.europa.eu/legal-

content/RO/TXT/?uri=URISERV%3Al33108 (accesat la 17 octombrie 2016).


administrate conform procedurii penale a statului instanţei de judecată a

cauzei (forum regit actum).

Cu ocazia întâlnirii la nivel înalt de la Tampere, a apărut ideea de

„liberă circulaţie a probelor”, fără însă ca acest concept să fie definit în vreun

fel18

.

B. Conceptul de „liberă circulație a probelor”. Este, în mod clar,

conceptul utilizat de art. 30 din Propunerea de Regulament (a Comisiei).

Jurisdicţiile naţionale se vor regăsi în situaţia de a folosi probe

administrate într-o altă jurisdicţie. Ar fi absolut normal ca, pentru evaluarea

legalităţii lor, instanţele să facă apel la dreptul străin pentru a verifica dacă nu

cumva există vreo regulă de excludere a probei în procedura penală sub care a

fost produsă ori administrată proba.

Acelaşi principiu presupune ca admisibilitatea probei să nu poată fi

analizată prin prisma regulilor statului de jurisdicţie.

Ceea ce este cu totul surprinzător în această materie rezidă tocmai în

faptul că instanţa este obligată să accepte legalitatea administrării probei fără

să aibă absolut nicio certitudine că vreo entitate jurisdicțională a verificat vreo

dată acest aspect.

Se ajunge astfel la situația paradoxală în care instanţa de judecată nu

poate elimina nicio probă din dosarul prezentat de Parchetul European.

Clauzele de respingere a probei derivând din caracterul neechitabil al

procedurii sau din nerespectarea dreptului la apărare sunt limitate, mult prea

drastic, la prevederile art. 47 şi 48 din Carta drepturilor fundamentale a U.E.

Aceste dispoziţii sunt extrem de minimaliste şi conţin doar un fundament ce

nu poate fi ignorat în contextul unei reale şi efective protecţii a drepturilor

fundamentale ale omului, raportate la procedurile judiciare şi la urmărirea

penală.

Chiar şi aşa, dreptul la apărare al inculpatului este încălcat de vreme ce

îi este luat dreptul de a contesta legalitatea administrării probelor prezentate

împotriva sa în orice fel.

O astfel de contestare ar putea surveni doar în situaţia controlului

jurisdicţional (art. 36 din Propunerea de Regulament), atunci şi doar atunci

când mecanismele controlului jurisdicţional pot fi amorsate, în funcţie de

natura juridică a actului procedural şi de condiţiile prevăzute în acest sens de

legislaţia internă a statului de administrare a probei.

În acest moment, nu pare deloc evident că art. 30 din Propunerea de

Regulament (a Comisiei) ar putea fi pus în aplicare în mod real.

18 European Parliament, Tampere European Council 15 and 16 October 1999 –

Presidency Conclusions, paragr. 36, disponibile pe site-ul

http://www.europarl.europa.eu/summits/tam_en.htm (accesat la 17 octombrie 2016).

46 Gheorghe Bocşan

Cauzele neaplicării:

– diferenţele structurale existente între Codurile de procedură penală

ale statelor membre;

– diferenţele structurale majore între regulile de administrare a

probelor prevăzute de Codurile de procedură penală ale statelor membre,

fundamentate pe doctrine penale cu totul opuse, în cadrul unor familii de

gândire juridică distincte, structurate la nivelul U.E.;

– în U.E. funcţionează, la ora actuală, cel puţin două modele de bază

din punctul de vedere al orientării doctrinare: sistemul common law (sistemul

adversarial), care este bazat pe principiul derivat din dreptul cutumiar al

prezentării probelor în instanţă de către părţi, urmând ca judecata să constea

într-o dezbatere arbitrată, între acuzare şi apărare (practic, o maieutică a

actului de justiţie), şi sistemul instrucţiei oficiale (sistemul inchizitorial sau

continental), care permite unui judecător imparţial să conducă cercetarea

asupra elementelor utile pentru lămurirea cauzei;

– alături de aceste două sisteme de bază există o multitudine de

sisteme hibride, printre care şi cel adoptat de procedura penală română;

sistemul românesc este foarte apropiat de cel al sistemului instrucţiei oficiale,

cu diferenţa că rolul judecătorului de instrucţie, care este un magistrat

independent, este jucat de procuror, un magistrat cu independenţă limitată,

circumstanţiată de principiul subordonării ierarhice; oricum, oficialitatea

urmăririi penale este prezervată pe deplin în procedura penală română;

– în sistemul instrucţiei oficiale, precum şi în toate sistemele de drept

procesual penal derivate din acesta, admisibilitatea probei trebuie evaluată tot

prin aplicarea sistemului oficialităţii, câtă vreme această necesitate dispare

sau, măcar, se diminuează în sistemul common law şi sistemele hibride

derivate din acesta;

– problemele legate de libera circulaţie a probelor apar insurmontabil

atunci când probele sunt administrate în sistemul common law sau într-un

sistem hibrid bazat pe acesta, dar sunt folosite într-o instanţă care aplică

sistemul continental ori altul hibrid bazat pe acesta sau în situaţia inversă; un

exemplu care să ilustreze această idee ar fi acela că, în sistemul continental,

de obicei, soţul, soţia şi rudele apropiate (de grad I) ale inculpatului au

posibilitatea de a refuza să dea declaraţie în calitate de martor în cauză, câtă

vreme în common law nu există o astfel de posibilitate – în ipoteza în care,

spre exemplu, soţia inculpatului a refuzat să dea declaraţie de martor în faţa

Procurorului Delegat European român, ea nu mai poate refuza să dea

declaraţie ca martor în faţa instanţei engleze care judecă rechizitoriul

Parchetului European; probatoriul în respectiva cauză se poate astfel modifica


semnificativ prin mărturiile unor astfel de persoane, care altminteri puteau

refuza să dea declaraţii;

– un alt exemplu de problematică de natură conflictuală derivată din

libera circulaţie a probelor: procedura penală a statului X cere pentru

validitatea declaraţiei unui martor ca declaraţia orală a acestuia să fie

consemnată în scris, după traducere, de către un traducător autorizat de

autorităţile administrative competente ale propriului stat; în fapt, Procurorul

Delegat European al statului X consemnează declaraţia martorului după

traducerea efectuată de un traducător autorizat de statul Y; acest fapt

antrenează nelegalitatea administrării probei în statul X; Procurorul European

sesizează cu judecata cauzei o instanţă din statul Y, stat care are, în materie de

traduceri, aceeași legislație ca şi statul X; prin efectul art. 30 din Propunerea

de Regulament, cu toate că proba este nelegal administrată atât în statul X, cât

şi în statul Y, ea trebuie acceptată de instanţa de judecată din statul Y;

concluzia conţine o mare doză de absurd juridic: probe compromise în

legislaţiile naţionale ale tuturor statelor sau a unei majorităţi dintre ele devin

perfect admisibile în instanţele aceloraşi state. Mai degrabă, un astfel de

demers ar părea logic din perspectiva prezentată de Corpus Juris, prin

elaborarea unor norme comune de admisibilitate a probelor la nivelul U.E.

I.6. Dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. Potrivit art.

30 din Propunerea de Regulament („Admisibilitatea probelor”), singurele

excepții de la principiul liberei circulații a probelor în spațiul european sunt

situațiile în care admiterea unei probe ar afecta „caracterul echitabil al

procedurii sau dreptul la apărare”.

Capitolul IV al Propunerii de Regulament, intitulat „Garanții

procedurale”, sintetizează în textul art. 32 principalele drepturi de care se

bucură persoanele implicate în anchetele EPPO.

Articolul 32 pct. 1 din Propunerea de Regulament prevede, cu valoare

de principiu, că: „Activitățile Parchetului European se desfășoară în deplină

conformitate cu drepturile persoanelor consacrate în Carta drepturilor

fundamentale a U.E., inclusiv cu dreptul la un proces echitabil și dreptul la

apărare”.

Drepturile expres prevăzute în restul capitolului sunt: dreptul la

interpret și traducere; dreptul la informații și accesul la materialul cazului;

dreptul la un avocat și dreptul de a comunica cu părți terțe, precum și de a

informa terți în caz de detenție; dreptul la tăcere și prezumția de nevinovăție;

dreptul la asistență judiciară; dreptul de a prezenta probe, de a numi experți

și de a audia martori.

Titlul VI al Cartei drepturilor fundamentale a U.E. constituie practic

un inventar succint al drepturilor fundamentale ale omului, așa cum au fost

48 Gheorghe Bocşan

acestea reglementate în alte convenții și declarații, printre care, în principal,

Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale (denumită în continuare Convenția) și dezvoltările

jurisprudențiale ulterioare ale Curții Europene a Drepturilor Omului

(denumită în continuare C.E.D.O.) și Curții de Justiție a Uniunii Europene

(denumită în continuare C.J.U.E.), după cum urmează:

– art. 47 – dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil;

articolul reglementează, de asemenea, și: dreptul la un termen rezonabil al

procedurii; caracterul independent și imparțial al instanței; dreptul de a avea

un apărător; dreptul la asistență juridică gratuită;

– art. 48 enunță, pur și simplu, prezumția de nevinovăție și respectarea

dreptului la apărare;

– art. 49 – principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și

pedepselor – enunță, concomitent, și principiul neretroactivității legii, cu

excepția legii penale mai favorabile; se include, totuși, ca excepție de la

principiul „nulla poena sine lege”, răspunderea penală bazată pe „principiile

generale recunoscute de comunitatea națiunilor” (exprimarea se referă, fără

îndoială, la crimele de război și la cele contra păcii și omenirii, adică la ceea

ce poartă numele generic de „Dreptul de la Haga” și „Dreptul de la Geneva”);

– art. 50 – dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru

aceeași infracțiune (ne bis in idem).

Această afirmare și reafirmare de drepturi fundamentale în contextul

răspunderii penale pentru infracțiuni P.I.F. se completează automat cu

prevederile naționale în materie, care sunt, desigur, mult mai detaliate și

circumstanțiate, aflate într-un permanent proces de autocorecție și corecție

obligatorie, sub efectul jurisprudenței C.E.D.O.

De fapt, ceea ce se va aplica în mod concret în procesele penale,

inclusiv cele în care este implicat EPPO, este legislația națională.

Se pune inevitabil și întrebarea: Cine efectuează controlul

jurisdicțional asupra respectării acestor drepturi fundamentale?

Potrivit art. 36 al Propunerii de Regulament, care reglementează

problema controlului jurisdicțional:

„1. În momentul adoptării unor acte de procedură pentru îndeplinirea

funcțiilor sale, EPPO este considerat o autoritate națională în sensul

controlului jurisdicțional.

2. Atunci când dispozițiile legislației naționale devin aplicabile în

temeiul prezentului regulament, aceste dispoziții nu sunt considerate ca fiind

dispoziții ale legislației Uniunii în scopul art. 267 din Tratat.”


Articolul 36 alin. (2) din Propunerea de Regulament atrage atenția

asupra textului art. 267 T.F.U.E., potrivit căruia:

,,(1) Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se

pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:

(a) interpretarea tratatelor;

(b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile,

organele, oficiile sau agențiile Uniunii;

(2) În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei

instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care

apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o

hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune.

(3) În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză

pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse

vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze

Curtea.

(4) În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză

pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale privind o persoană

supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăște în cel mai scurt

termen.”

După cum apare ca evident din coroborarea celor două texte normative

sus-menționate, scopul reglementării din Propunerea de Regulament a fost să

păstreze controlul jurisdicțional al actelor de procedură (inclusiv din punctul

de vedere al respectării drepturilor suspectului/inculpatului) în anchetele

Parchetului European și judecățile având ca obiect rechizitoriile acestuia, în

competența instanțelor naționale, excluzând practic orice posibilitate de a se

recurge la C.J.U.E.

Problema însă este mult mai complexă decât pare. Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 51 alin. (1) din Carta drepturilor

fundamentale a U.E.: „Dispozițiile prezentei Carte se adresează instituțiilor,

organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, cu respectarea principiului

subsidiarității, precum și statelor membre numai în cazul în care acestea pun

în aplicare dreptul Uniunii. Prin urmare, acestea respectă drepturile și

principiile și promovează aplicarea lor în conformitate cu atribuțiile pe care

le au în acest sens și cu respectarea limitelor competențelor conferite Uniunii

prin tratate”.

EPPO, prin intermediul PED, aplică, în cadrul anchetelor, atât dreptul

național, cât, mai ales, Regulamentul, care este parte integrantă a dreptului

Uniunii [conform art. 11 alin. (3) din Proiectul de Regulament]: „Cercetările

și urmăririle penale ale Parchetului European sunt reglementate de prezentul

50 Gheorghe Bocşan

Regulament. Legislația națională se aplică în măsura în care un aspect nu

este reglementat de prezentul Regulament (...)”.

Din coroborarea dispozițiilor art. 51 alin. (1) din Carta drepturilor

fundamentale a U.E. cu cele ale art. 11 alin. (3) și art. 36 din Proiectul de

Regulament rezultă că în cadrul actelor de procedură ale Parchetului

European se aplică, cu preeminență, prevederile Regulamentului și ale Cartei

sus-menționate care sunt, indubitabil, parte a dreptului U.E. Cu toate că, în

mod contrar evidenței, alin. (2) al art. 36 din Proiectul de Regulament

încearcă, prin orice mijloace, să scoată în afara dreptului U.E. legislația

națională aplicată prin efectul Regulamentului, acest demers nu este aplicabil

în niciun fel dispozițiilor Cartei sus-menționate, ca efect tocmai al art. 51 alin.

(1) din aceasta.

Toată problema rezolvată artificial prin acceptarea dogmatică a unei

prezumții de jure (pe care unii doctrinari o consideră o veritabilă ficțiune

juridică) gravitează, printre altele, în jurul chestiunilor prealabile, aflate în

competența C.J.U.E. prin efectul art. 267 alin. (1) al T.F.U.E.

Cu toate acestea, după cum s-a argumentat teoretic mai sus,

considerăm că C.J.U.E. este totuși competentă să se pronunțe cu titlu

preliminar cu privire la validitatea și interpretarea actelor Parchetului

European, ori de câte ori aceste acte au aptitudinea de a vătăma drepturile

expres menționate în capitolul IV al Proiectului de Regulament („Garanții

procedurale”), precum și pe cele garantate expres de Carta drepturilor

fundamentale a U.E.

Un argument jurisprudențial în această problematică îl constituie

Hotărârea C.J.U.E. (Marea Cameră) din data de 26 februarie 2013 [cauza

C-617/10, având ca obiect cererea de decizie preliminară formulată în temeiul

art. 267 T.F.U.E. de Harapanda tingsrätt (Suedia) prin decizia din 23

decembrie 2010, primită de C.J.U.E. la data de 27 decembrie 2010, în

procedura Åklagaren contra Hans Akerberg Fransson]19

.

Această cauză a fost generată de un litigiu între Åklagaren (instituția

parchetului din Regatul Suediei) și inculpatul Hans Akerberg Fransson, cu

19 InfoCuria, Case Law of the Court of Justice ECLI:EU:C:2013:105, Judgement of

the Court (Grand Chamber), 26 February 2013. Hotărârea se găsește pe portalul InfoCuria,

disponibil pe site-ul https://curia.europa.eu/juris/document (...) (accesat la 30 septembrie

2016). Cu privire la această Hotărâre C.J.U.E., a se vedea și J.A.E. Vervaele, European

Criminal Justice in the Part – Lisabon Area of Freedom, Security and Justice, Università

Degli Studi Di Trento, Facoltà di Giurisprudenza, 2014, p. 192 și urm., disponibilă pe site-ul

http://eprints.biblio.unitn.it/4399/COLLANA_QUADERNI_VOLUMES_VERVAELE_FORNASARI_SARTORI_02.09.2015.pdf (accesat la 30 septembrie 2016).


privire la o pretinsă încălcare de către procurori a principiului „ne bis in

idem” în situația urmăririi penale a acuzatului pentru infracțiuni fiscale în

forma agravată, constând în cumularea sancțiunilor penale cu cele de drept

administrativ și fiscal pentru aceleași fapte (pct. 15 subpct. 2 din Hotărârea

C.J.U.E.) – chestiune preliminară adresată C.J.U.E. de Harapanda tingsrätt

(Tribunalul districtului Harapanda – Suedia).

Competența C.J.U.E. referitoare la întrebările preliminarii din cauză a

fost contestată de Comisia Europeană și guvernele suedez, ceh, danez,

irlandez și olandez, pe motiv: „Curtea nu ar fi competentă să răspundă la

acestea decât dacă sancțiunile fiscale aplicate d-lui Akerberg Fransson,

precum și urmărirea penală declanșată împotriva acestuia din urmă, care

constituie obiectul procedurii principale, ar proveni dintr-o punere în

aplicare a dreptului U.E. Or, această situație nu s-ar regăsi nici în cazul

textului național pe baza căruia au fost pronunțate sancțiunile fiscale, nici în

cazul textului care servește drept fundament al urmăririi penale. Conform art.

51 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a U.E., sancțiunile și

urmărirea penală sus-menționate nu ar intra așadar, sub incidența

principiului ne bis in idem, garantat prin art. 50 din Carta sus-menționată”

(paragr. 16 din Hotărârea C.J.U.E.).

După un silogism juridic clar și tranșant, bazat în principal pe ideea că

dispozițiile naționale în materie de TVA sunt stabilite în conformitate cu

dreptul U.E., existând astfel „o legătură directă între colectarea veniturilor

din TVA și respectarea dreptului U.E., în sensul punerii la dispoziția

bugetului U.E. a resurselor TVA corespunzătoare, de vreme ce orice lacună

în colectarea celor dintâi se poate afla la originea unei reduceri a celor din

urmă” (paragr. 26 teza finală din Hotărârea C.J.U.E.), C.J.U.E. a tras

următoarea concluzie:

„În aceste condiții, atunci când o instanță a unui stat membru este

chemată să controleze conformitatea cu drepturile fundamentale a unei

dispoziții sau a unei măsuri naționale (cu atât mai mult a unei măsuri a

Parchetului European, adăugirea noastră – Gh. Bocșan) prin care, într-o

situație în care acțiunea statelor membre nu este în întregime determinată de

dreptul U.E., se pune în aplicare acest drept în sensul art. 51 alin. (1) din

Carta sus-menționată, autoritățile și instanțele naționale sunt libere să aplice

standarde naționale de protecție prevăzut de Carta sus-menționată, astfel

cum a fost interpretată de C.J.U.E. (...).

În acest scop, atunci când instanțele naționale trebuie să interpreteze

dispozițiile Cartei sus-menționate, ele au posibilitatea și, eventual obligația,

de a sesiza C.J.U.E. cu titlu preliminar, conform art. 267 T.F.U.E.

52 Gheorghe Bocşan

Din considerentele care precedă rezultă competența C.J.U.E. de a

răspunde la întrebările adresate și de a furniza toate elementele de

interpretare necesare aprecierii de către instanța de trimitere a conformității

reglementării naționale cu principiul ne bis in idem, enunțat de art. 50 din

Carta sus-menționată” (paragr. 29, 30 și 31 din Hotărârea C.J.U.E.).

Mutatis mutandis, cele decise de C.J.U.E. în cauza Åklagaren contra

Hans Akerberg Fransson se aplică oricăruia din drepturile fundamentale

prevăzute expres de Carta sus-menționată și nu doar principiului ne bis in

idem (eadem ratio).

Conform principiului de interpretare: „Quando licet id quod majus,

eidetur licere id quod minus” („Când mai mult este permis, se pare că și mai

puțin este permis de asemenea”)20

, din moment ce C.J.U.E. este competentă

să răspundă la chestiuni preliminarii, în apărarea drepturilor prevăzute în

Carta sus-menționată, cu ocazia aplicării unor măsuri de către autoritățile

naționale, cu atât mai mult va fi competentă atunci când autoritatea este

europeană, iar nu națională, așa cum este cazul Parchetului European.

În concluzie, în pofida faptului că întreaga construcție a Parchetului

European este formulată pentru a sustrage actele sale procedurale de la

posibilitatea de a face obiectul chestiunilor preliminarii ridicate de instanțele

naționale C.J.U.E., competența acesteia rămâne totuși deschisă ori de câte ori

este vorba despre drepturi prevăzute expres de Regulamentul privind EPPO și,

mai ales, de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii.

Se creează astfel prin textul Propunerii de Regulament o confuzie, ce

ar trebui eliminată prin reformularea art. 36 privitor la controlul jurisdicțional,

astfel încât competența C.J.U.E. asupra soluționării chestiunilor preliminarii

să nu poată fi pusă sub semnul întrebării.

O poziție în acest sens a fost exprimată de Lars Bay Larsen, judecător

la C.J.U.E., în cadrul intervenției sale „Relația cu instituțiile U.E.” la

„Conferința organizată de Președinția lituaniană în cooperare cu Comisia

Europeană și Academia de Drept European”, Vilnius, 16-17 septembrie

201321

.

20 Apud Bouvier, 1856. 21 Council of the European Union 13863/13, Brussels, 20 September 2013, European

Public Prosecutor’s Office: A Constructive Approach towards the Legal Framework –

Conclusions of the conference organised by the Lithuanian Presidency in cooperation with

the Academy of European Law (Vilnius, 16-17 September 2013), Information by the

Presidency, opiniile prezentate de judecătorul Lars Bay Larsen (p. 18 și urm. din documentul

sus-menționat) fiind disponibile pe site-ul http://db.eurocrim.org/db/en/doc/1949.pdf (accesat la 17 octombrie 2016).


O altă problemă importantă ce apare în legătură cu respectarea

garanțiilor procesuale și în special a dreptului la apărare și a dreptului la un

proces echitabil în cadrul proceselor penale având ca obiect infracțiuni PIF o

constituie segregarea drepturilor fundamentale ale suspectului/inculpatului

între faza de urmărire penală și faza de judecată, astfel încât aceeași persoană

va putea avea o paletă diferită de drepturi procesuale, cu conținut diferit și

provenind din legislații naționale diferite în cadrul aceluiași proces penal.

Art. 32 alin. (3) din Propunerea de Regulament prevede că:

„Persoanele suspectate și acuzate au drepturile enumerate la alin. (2)

(garanțiile procesuale fundamentale, adăugirea noastră – Gh. Bocșan) din

momentul în care sunt suspectate că ar fi comis o infracțiune. După

confirmarea actului de inițiere a acțiunii penale de către instanța națională

competentă, drepturile procedurale ale persoanelor suspectate și ale

persoanelor acuzate se vor baza pe regimul național aplicabil în cazul

relevant”.

Principiul este cât se poate de clar: în faza de anchetă se aplică

dispozițiile privitoare la garanțiile procesuale prevăzute de legea internă a

statului în care se efectuează actul de procedură (locus regit actum), iar în

faza de judecată se aplică dispozițiile privitoare la garanțiile procesuale

prevăzute de legea internă a statului în care funcționează instanța sesizată de

EPPO. Cum cele două legi interne în succesiune pot fi diferite, și garanțiile

procesuale ale suspectului/acuzatului pot fi succesiv diferite.

Controlul jurisdicțional de legalitate asupra probelor deja administrate

a fost reglementat prin art. 30 din Propunerea de Regulament, instituindu-se

principiul „liberei circulații a probelor”, ce a fost prezentat pe larg anterior.

Problema ce apare, din alt punct de vedere, este cea a stabilității

raporturilor juridice de drept procesual penal și, de departe, cea mai

importantă, „previzibilitatea legii”, ca parte componentă esențială a dreptului

la apărare şi mai ales ca cerinţă ce derivă din principiul nulla poena sine lege.

În fapt, pe parcursul întregii anchete a Parchetului European, suspectul

nu poate cunoaște, în niciun fel, după ce lege va fi judecat, pentru că acest

lucru depinde de o decizie absolut personală a EPPO, ulterioară anchetei.

Suspectul nu are, așadar, garanția fundamentală a previzibilității legii.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (4) din Propunerea

de Regulament („Acțiunea penală în instanțele naționale”), EPPO (doar el

însuși) alege jurisdicția și stabilește instanța națională competentă (potrivit

unor criterii clasice, dar imprevizibile în faza inițială a anchetei). Acest

moment este ulterior finalizării anchetei și adoptării deciziei de inițiere a

acțiunii penale.

54 Gheorghe Bocşan

Legea statului căruia îi aparține instanța ce va judeca poate să prevadă

o altă întindere a conținutului garanțiilor procesuale, dar și, de exemplu, alte

pedepse ori alte limite de pedeapsă (principală, complementară, accesorie),

alte măsuri de siguranță etc. față de cele ale altor state, ce au vocația de a

judeca, prin prisma criteriilor expuse la alin. (4) al art. 27 din Propunerea de

Regulament.

În aceste condiții, informarea suspectului asupra învinuirii ce i se

aduce nu va putea cuprinde niciun fel de informații despre pedeapsa ori alte

sancțiuni la care ar putea fi expus în cazul în care ar fi găsit vinovat pentru că,

la momentul informării suspectului, nu se poate cunoaște în niciun fel legea ce

se va aplica în faza de judecată. La fel, nu va putea fi informat suspectul decât

cu privire la drepturile sale în faza anchetei și, în niciun caz, și în faza

judecății.

Imprevizibilitatea legii compromite de la bun început dreptul la

apărare și dreptul la un proces echitabil. O apărare coerentă și profesionistă a

suspectului nu va putea fi realizată practic de niciun avocat, atunci când legea

după care va fi judecată persoana nu este cunoscută din chiar momentul

dobândirii calității de suspect.

În toate tipurile de procese desfășurate până în prezent, legea judecății

a fost previzibilă. O singură excepție, retroactivitatea legii penale mai blânde,

nu poate afecta în vreun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces

echitabil.

Concluzia ce se impune: dreptul aplicabil în faza de judecată trebuie

să fie cert în toate cazurile, în momentul dobândirii de orice persoană a

calității de suspect.

Jurisprudenţa recentă a C.E.D.O. a stabilit, cu claritate, că dreptul de

dispoziţie al procurorului în domeniul alegerii instanţei care va judeca o

anumită cauză, în situaţia în care pedepsele depind de instanţa aleasă,

încalcă garanţia prevăzută la art. 7 din Convenţie (nulla poena sine lege) sub

aspectul lipsei de previzibilitate a legii. Această concluzie a fost formulată în

cauza Camilleri contra Malta22

.

În anul 2003, reclamantul John Camilleri a fost acuzat de faptul că, în

decembrie 2001, avea în posesie 953 pastile de Ecstasy, nu în totalitate pentru

uz propriu. La finalul anchetei, procurorul a decis să îl trimită în judecată în

faţa Curţii Penale, care, în urma unui proces cu juri, l-a găsit pe reclamant

22 C.E.D.O., Hotărârea din 27 mai 2013, disponibilă pe site-ul

http://hudoc.echr.coe.int/eng#{"fulltext":["Malta"],"documentcollectionid2":["GRANDCHAMBER","CHAMBER"],"itemid":["001-116076"]} (accesat la 18 octombrie 2016).


vinovat şi, în consecinţă, l-a condamnat la 15 ani de închisoare și o amendă de

15.000 de lire malteze (MTL), adică aproximativ 35.000 de euro.

La data de 24 aprilie 2008, Curtea Penală de Apel a confirmat

hotărârea Curţii Penale.

La 18 februarie 2009, reclamantul a solicitat exercitarea controlului de

constituţionalitate, printre altele, şi pentru motivul că puterea discreţionară a

procurorului de a decide instanţa în faţa căreia se va judeca procesul este

contrară art. 6 din Convenție, sub aspectul încălcării imparţialităţii. Motivul

de neconstituţionalitate a fost ulterior respins de Curtea Civilă cu motivaţia

că, spre deosebire de situaţia de fapt din speţa-test în materie (cauza Huber

contra Elveția – raportat la imparțialitatea procurorului în legătură cu procesul

penal), în Malta (stat cu sistem common law, adăugirea noastră – Gh.

Bocșan), procurorul nu are puterea de a investiga infracţiuni şi nici pe cea de a

dispune arestarea.

După acest moment, reclamantul a contestat decizia înaintea Curţii

Constituţionale a Maltei, care a confirmat-o, având în vedere teoria potrivit

căreia faptul că procurorul poate alege forul în care să fie judecat inculpatul,

nu îi conferă în niciun fel acestuia puterile unui judecător de instanţă. În

esenţă, afirmă Curtea Constituţională a Maltei, procurorul nu dispune de vreo

formă de control asupra verdictului cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia

unui acuzat în instanţă. De asemenea, Curtea Constituţională a Maltei a

afirmat că „atâta vreme cât individul a fost conştient de minimul și maximul

pedepselor stabilite de lege în momentul săvârşirii infracţiunii, nu poate fi

vorba despre vreo violare a art. 6 sau art. 7 din Convenţie. Mai mult,

reclamantul nu a arătat în ce fel a fost afectat prin decizia respectivă”.

Cu toate acestea, Curtea Constituţională a Maltei a considerat că ar

trebui să existe criterii oficiale pentru uzul procurorilor atunci când aleg

instanţa ce va judeca o cauză penală.

Pentru clarificarea situaţiei de fapt şi a elementelor de drept ce se

întâlnesc în cauză, mai trebuie adăugat faptul că procurorul general al Maltei a

trimis cauza Curţii Penale (situaţie care presupunea limite de pedeapsă mai

mari şi alte elemente ale individualizării judiciare a pedepsei mai dure decât

în situația în care aceeaşi cauză ar fi fost trimisă spre judecare Curţii de

Magistraţi).

Mai mult, decizia procurorului cu privire la alegerea forumului nu este

atacabilă în vreun fel.

Faţă de împrejurările cauzei şi susţinerile reclamantului, C.E.D.O. a

hotărât să abordeze cauza nu din perspectiva art. 6 din Convenție, ci din

perspectiva art. 7 din Convenție, mai exact, art. 7 paragr. 1 – „nullum crimen,

nulla poena sine lege”.

56 Gheorghe Bocşan

Din jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. în materie, principiile enunţate

sunt satisfăcute ori de câte ori individul poate cunoaște, din însăși exprimarea

folosită de dispoziţiile legale (şi, dacă este cazul, cu asistenţa C.E.D.O. pentru

lămuriri), care anume acțiuni ori inacțiuni l-ar face subiect al răspunderii

penale (cauza Scappole contra Italia).

Atunci când se vorbeşte despre lege, art. 7 din Convenție implică

cerințe calitative, incluzând accesibilitatea şi previzibilitatea, indiferent că

este vorba de legea propriu-zisă sau de jurisprudenţă – ca izvor formal de

drept (în cazul sistemului common law). Aceste cerinţe calitative trebuie să fie

satisfăcute atât în ceea ce priveşte definirea infracţiunii, cât şi în ceea ce

priveşte pedeapsa aplicabilă (a se vedea şi cauza Kafkaris contra Cipru).

Prin urmare, un individ trebuie să poată cunoaşte din textul dispoziţiei

legale relevante, care anume acte sau omisiuni îl fac responsabil din punct de

vedere penal şi care anume este pedeapsa pe care o riscă pentru acestea.

Cu toate acestea, art. 7 din Convenție nu poate fi interpretat ca scoţând

în afara legii procesul gradual de clarificare a regulilor răspunderii penale pe

cale de interpretare judiciară, sub condiţia ca rezultatul la care se ajunge să fie

conform cu esenţa incriminării şi să fie, în mod rezonabil, previzibil.

O lege îşi păstrează previzibilitatea, chiar dacă cel interesat este

obligat să recurgă la asistența juridică pentru a evalua, de o manieră

rezonabilă în raport cu circumstanțele, consecinţele pe care o anumită acțiune

le poate antrena.

În cazul concret analizat, C.E.D.O. constată că legea malteză nu face

posibilă, pentru reclamant, cunoaşterea setului de reguli cu privire la

pedepsele ce îi vor fi aplicabile.

Practic, reclamantul a devenit conştient de reglementările în materie de

pedeapsă ce îi vor fi aplicabile doar în momentul în care procurorul general al

Maltei a decis care anume va fi instanţa ce va judeca procesul.

De asemenea, prin exemplele de jurisprudenţă internă în materie

furnizate, reclamantul a probat că nu există criterii, nici măcar

jurisprudenţiale, cu privire la alegerea forumului de către procurorul general

al Maltei.

Prin efectul acestui raţionament rezultă indubitabil că procurorul

general al Maltei se bucură de un drept absolut şi necondiţionat de a decide

minimul pedepsei aplicabile pentru una şi aceeaşi infracțiune.

O astfel de decizie este, în mod inevitabil, subiectivă şi lasă loc la

arbitrariu, în special din cauza lipsei unor garanţii procedurale. Cu toate

acestea, nu poate fi apreciată ca abuzivă.


În lumina considerentelor sintetizate mai sus, CEDO a conchis că

procedura potrivit căreia procurorul poate alege instanța pe care o va investi

cu judecarea cauzei nu satisface condiţia previzibilităţii şi, prin urmare, nu

asigură garanţii suficiente împotriva pedepselor arbitrarii.

Speţa este aplicabilă, mutatis mutandis, şi în materia dreptului EPPO

de a alege jurisdicţia. Cu toate că există patru criterii prevăzute de Proiectul

de Regulament pentru alegerea jurisdicţiei, din cauza caracterului intens

transnaţional pe care îl vor avea cauzele cercetate de EPPO, cele patru criterii

vor da naştere la vocaţia jurisdicţională asupra unei anumite cauze, din partea

unui număr important de state.

Problema posibilităţii EPPO de a practica „forum shopping” (adică de

a alege jurisdicția cea mai favorabilă intereselor instituţiei pe care o

reprezintă) s-a aflat în centrul a numeroase dezbateri.

În afara considerentelor deja expuse anterior, se constată că această

chestiune a fost dezbătută şi în alte foruri europene, concluzionându-se la fel:

renunţarea la puterea discreționară a EPPO de a alege jurisdicţia naţională

căreia ar urma să-i fie trimisă o cauză.

Astfel, în documentul „Răspunsul Consiliului Barourilor Europene la

Propunerea de instituire a unui Procuror Public European” („CCBE Response

to a Proposal for an European Public Prosecutor” – 29.11.2013)23

, amintita

asociaţie profesională europeană a avocaţilor (denumită în continuare CCBE)

a identificat ca „o preocupare reală, din punctul de vedere al integrităţii

sistemului de justiţie, pericolul ca soluţii cu totul şi cu totul diferite pentru

cauze similare să fie date ca urmare a aplicării unor legi naţionale diferite,

cu toate că urmărirea penală a fost făcută sub autoritatea EPPO. Ar fi contra

intereselor justiției situația în care un cetăţean ar avea convingerea că

rezultatul unei astfel de trimiteri în judecată a fost afectat de decizia cu

privire la locul judecăţii, câtă vreme acest loc este ales doar de EPPO singur

şi nu poate fi supus vreunei contestări.”

Consiliul Barourilor Europene susţine că: „este, de asemenea, un

pericol ca să fie creată o percepţie a unui EPPO angajat sau care s-ar putea

angaja, în propriul avantaj, în forum shopping, pentru a-şi realiza finalităţile

dorite.”

Amintita organizaţie profesională susţine că una din modalităţile de a

evita implicarea EPPO sau chiar apariţia unei culturi populare care să

promoveze ideea că EPPO este implicat în forum shopping ar fi aceea de a

23 Disponibil pe site-ul

http://www.ccbe.eu/NTCdocument/EN_29112013_CCBE_res1_1386238741.pdf (accesat la

18 octombrie 2016).

58 Gheorghe Bocşan

crea mecanisme eficiente de control judiciar asupra modului de alegere a

instanţei ce va judeca o anumită cauză a Parchetului European.

Un astfel de mecanism, propus de CCBE, constă, înainte de toate, în

comunicarea către suspect a deciziei EPPO cu privire la jurisdicţia aleasă

pentru proces (mai exact, pentru faza de judecată a procesului). Această

comunicare ar trebui să aibă loc de îndată ce este posibil, pentru a permite

suspectului/acuzatului să caute consilierea juridică adecvată în această

problemă.

CCBE şi-a exprimat, pe de altă parte, opinia că o eventuală verificare a

regularităţii actului de sesizare sub aspectul sus-menţionat, de către instanţa

naţională sesizată de EPPO, ar fi neadecvată. O asemenea instanţă ar fi de

aşteptat să nu îşi pună propriul sistem judiciar într-o lumină proastă,

considerându-l incorect faţă de vreuna din părţi.

Neprevederea posibilităţii de control judiciar asupra alegerii

forumului, pe de altă parte, ar fi contrară dispoziţiilor art. 263 T.F.U.E.

Recomandarea oficială făcută de CCBE pentru rezolvarea dilemei ar fi

aceea a exercitării controlului judiciar asupra alegerii jurisdicţiei naţionale,

căreia să îi fie supusă o cauză a EPPO, de C.J.U.E.

Fără să împărtăşim acest punct de vedere, remarcăm faptul că prezintă

unele avantaje esenţiale, printre care: facilitatea armonizării deciziilor

concrete de alegere a forumului printr-o jurisprudenţă constantă şi coerentă,

ce poate fi mai bine elaborată de C.J.U.E. decât de instanţele naţionale ale

statelor membre; odată stabilită o linie de jurisprudenţă clară în materie, legea

devine previzibilă din punctul de vedere al pedepselor aplicabile pentru

infracţiunile cercetate de EPPO în fiecare caz concret, astfel încât se elimină

încălcarea art. 7 alin. (1) din Convenție (privind nulla poena sine lege).

În privinţa alegerii forumului prin decizia EPPO, ne exprimăm opinia

în sensul că trebuie să existe o continuitate între faza de urmărire penală şi

faza de judecată, inclusiv din punctul de vedere al legii naţionale care le

reglementează.

Prin urmare, identificarea corectă a statului în care se vor amorsa

cercetările trebuie făcută de la bun început de EPPO pe baza unor criterii clare

şi precise, care să înlăture arbitrariul şi suspiciunea de forum shopping.

Instanţa care va judeca cauza trebuie să fie cea a statului efectuării urmăririi

penale. O astfel de soluţie rezolvă definitiv şi problema încălcării prevăzute

de art. 7 alin. (1) din Convenție sub aspectul nulla poena sine lege.

Nimic nu împiedică efectuarea de către PED de cercetări în mai multe

state concomitent sau secvenţial, atât direct, cât şi prin instrumentul echipelor

mixte de anchetă (JIT – joint investigation teams). Principiul „liberei circulaţii


a probelor” îşi poate găsi aplicaţia şi direct, încă din faza de urmărire penală,

prin acceptarea de către Procurorul Delegat European însărcinat de EPPO cu

efectuarea urmăririi penale a mijloacelor de probă colectate de alţi PED,

aparţinând unor state diferite, ce au administrat probe în aceeaşi cauză în

temeiul delegării EPPO.

Judecarea cauzei în statul în care s-a efectuat, în principal, urmărirea

penală, simplifică mult şi problema legalităţii administrării probelor în faza de

anchetă, pentru că majoritatea probelor vor parveni tocmai din statul

forumului, astfel încât controlul jurisdicțional se va putea manifesta

nestingherit, în procedura de cameră preliminară sau în orice altă procedură

echivalentă, în funcţie de sistemul judiciar al forului.

Ne păstrăm, de asemenea, opinia în privinţa posibilităţii instanţei

forumului de a adresa întrebări preliminarii C.J.U.E. ori de câte ori ar fi vorba

despre drepturi şi garanţii procesuale izvorâte din dreptul U.E. şi, în special,

din Carta drepturilor fundamentale a U.E.

I.7. Răspunderea EPPO, a adjuncților și a PED pentru abateri

disciplinare, delicte civile sau infracțiuni săvârșite.

Propunerea de Regulament este lacunară în privinţa acestui subiect.

Singurul text ce se referă cu certitudine la răspunderea disciplinară a

PED este cel din art. 10 alin. (3) al Propunerii de Regulament, potrivit căruia:

„Procurorii Europeni Delegaţi pot fi eliberaţi din funcţie de către

Procurorul European în cazul în care nu mai îndeplinesc cerinţele prevăzute

la alin. (2) sau criteriile aplicabile pentru exercitarea funcţiilor lor ori se fac

vinovaţi de săvârşirea unor abateri disciplinare. În timpul exercitării

funcţiilor lor în numele Parchetului European, Procurorii Europeni Delegaţi

nu sunt eliberaţi din funcţia de procurori naţionali de către autorităţile

naţionale competente fără acordul Procurorului European.”

Prin urmare, problema care se pune referitor la menţiunea despre

săvârşirea de PED a unor abateri disciplinare este: „Care este jurisdicţia

disciplinară competentă asupra PED?”

Propunerea de Regulament nu prevede absolut nimic în această

chestiune. Aşadar, nefiind aplicabil principiul de interpretare specialia

generalibus derogant, se vor aplica PED regulile de răspundere disciplinară şi

jurisdicţia disciplinară naţională.

O astfel de concluzie, însă, este incompatibilă cu prevederile art. 6

alin. (5) din Propunerea de Regulament, potrivit căruia PED, atunci când

acţionează în cadrul mandatului lor, sunt „complet independenți faţă de

organismele naţionale şi nu au obligaţii faţă de acestea”.

Particularizând, în situaţia României, singurul organism abilitat prin

lege organică să stabilească răspunderea disciplinară a procurorilor şi să

60 Gheorghe Bocşan

aplice sancţiuni disciplinare este Consiliul Superior al Magistraturii (denumit

în continuare C.S.M.).

Pe de altă parte, după cum s-a arătat anterior, jurisdicţia C.S.M. nu ar

putea fi aplicabilă din cauza incidenţei art. 6 alin. (5) din Proiectul de

Regulament. Din acelaşi motiv, nici Inspecţia Judiciară a C.S.M. nu şi-ar

putea exercita atribuţiile.

Nu este deloc clar dacă independenţa PED faţă de autorităţile naţionale

se referă doar la aspectele funcţionale, operative, sau se extinde, devenind o

veritabilă imunitate jurisdicţională ce acoperă şi sfera răspunderii civile

delictuale pentru prejudiciile cauzate prin actele de anchetă, ori, chiar mai

mult, sfera răspunderii penale pentru infracţiuni de serviciu. Mai mult, EPPO

cărei jurisdicţii disciplinare, civile ori penale îi este supus?

Unicul text al Propunerii de Regulament în materie este cel prevăzut în

art. 8 alin. (4), potrivit căruia: „În cazul în care EPPO nu mai îndeplineşte

condiţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale sau se face vinovat de

săvârşirea unei abateri grave, C.J.U.E., la cererea Parlamentului European,

a Consiliului sau a Comisiei, îl poate elibera din funcţie”.

Nici în acest caz nu se prevede absolut nimic în legătură cu baza

normativă a răspunderii disciplinare.

O posibilă întrebare legată de această problematică ar fi în ce măsură

art. 7 din Propunerea de Regulament ar putea avea vreo relevanţă în privinţa

reglementării răspunderii disciplinare a procurorilor din cadrul Biroului

Procurorului Public European?

Articolul 7 alin. (2) din Propunerea de Regulament prevede că:

„Normele interne de procedură reglementează organizarea activităţii

Parchetului European şi includ norme generale privind alocarea cazurilor”.

Opinăm în sensul că normele interne de procedură nu pot cuprinde, din

motive de nepotrivire a naturilor juridice, norme de răspundere disciplinară.

Propunerea de Regulament nu cuprinde, de asemenea, niciun fel de

dispoziţii referitoare la despăgubirea victimelor erorilor judiciare produse de

procurorii din cadrul EPPO.

În concluzie, considerăm că este necesar ca viitorul Regulament

privind instituirea Parchetului European să precizeze actul care va reglementa

răspunderea disciplinară, delictuală civilă sau penală a Procurorului European,

a adjuncţilor acestuia, precum şi a Procurorilor Europeni Delegaţi pentru fapte

ilicite săvârşite în cadrul exercitării atribuţiilor specifice sau în legătură cu

acestea.


II. Evoluții cu privire la natura juridică și structura EPPO, propuse de

Președinția elenă în cursul primului semestru al anului 2014 și preluate de

Președinția italiană

În cadrul discuţiilor ce au avut loc cu privire la Propunerea de

Regulament din data de 17 iulie 2013, la nivelul organismelor de lucru ale

Consiliului (COPEN, CATS şi JHA) s-a conturat o poziţie dominantă,

susţinută de Germania şi Franţa, ca lideri de opinie, în sensul unei structuri

colegiale a EPPO.

Trebuie reamintit faptul că Propunerea de Regulament din data de 17

iulie 2013 era construită pe principiul unei structuri centralizate a EPPO, în

care Procurorii Delegaţi Europeni aveau o dublă funcţie: cea de procuror

naţional şi cea de subordonat al Procurorului European. Relaţia ierarhică

dintre aceştia era nemijlocită, astfel încât nu exista vreo categorie

intermediară de oficiali europeni între ei.

De asemenea, Propunerea sus-menționată aloca în competenţa

exclusivă a EPPO toate infracţiunile PIF, indiferent de gravitatea acestora. Cu

privire la acest aspect, majoritatea statelor membre ale U.E. s-au pronunţat în

favoarea unei competenţe materiale paralele a EPPO şi a organelor de

investigaţie naţionale, considerând că, altfel, EPPO va fi supraîncărcat cu

dosare privind infracţiuni de mică gravitate.

Ţinând seama de opiniile dominante exprimate de statele membre ale

U.E. (cu excepţia Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, care

a declarat formal că nu intenţionează să participe la acest proiect, şi a

Regatului Danemarcei, care nu pune în aplicare, prin declaraţie unilaterală,

întreg titlul V al T.F.U.E., privind spaţiul de libertate, securitate şi justiţie),

Preşedintele Consiliului a formulat un proiect de „Propunere pentru

reglementarea înfiinţării Biroului Procurorului Public European” la data de 21

mai 201424

.

Propunerea Președinției Consiliului este diametral opusă celei

formulate anterior de Comisie în cel puţin două dintre cele mai importante

aspecte ale organizării şi funcţionării EPPO: o structură colegială a EPPO;

competenţă materială paralelă atât a EPPO, cât şi a serviciilor de procuratură

naţionale cu privire la infracţiunile PIF, aşa cum sunt acestea reglementate de

Directiva nr. 2014/XX/EU şi implementate în dreptul naţional de statele părţi.

În privința principiilor funcţionării EPPO, Propunerea Președinției

Consiliului se referă doar la principiul proporţionalităţii în activităţile

24 Disponibilă pe site-ul

https://www.eerstekamer.nl/eu/documenteu/9834/1/14_rev_1_raadsdocument_stand_van/f=/v

jk7jh82y4ml.pdf (accesat la 18 octombrie 2016).

62 Gheorghe Bocşan

acestuia, fără a se mai menţiona principiul legalităţii şi principiul supremaţiei

dreptului U.E. Numeroase state membre au formulat obiecţii pe această temă.

Propunerea Președinției Consiliului precizează, în art. 5 alin. (3),

subsidiaritatea legii naţionale faţă de prevederile reglementării EPPO. Mai

mult, se precizează că legea aplicabilă anchetei este legea statului al cărui

cetăţean este Procurorul European Delegat însărcinat cu investigarea

dosarului (nu este clarificată situaţia în care o anchetă este încredinţată mai

multor PED din state diferite tocmai din cauza caracterului transnaţional al

infracţiunilor investigate). Este de remarcat faptul că Propunerea (anterioară a

Comisiei) de Regulament lămurea o astfel de situaţie. Principiul

independenţei este prevăzut nu doar cu aplicare faţă de ansamblul EPPO, ci şi

faţă de personalul acestuia (art. 6 din Propunerea Președinției Consiliului),

însă este vorba doar despre o independenţă externă – faţă de statele membre,

instituţiile, agenţiile, birourilor şi alte structuri funcţionale ale U.E.

Este foarte clar faptul că independenţa EPPO nu funcţionează şi pe

plan intern; pe scurt, procurorul de caz nu este independent în ancheta sa. Mai

mult, nivelul de subordonare în cadrul EPPO este mult prea ridicat, astfel:

a) ancheta efectivă este desfăşurată, practic, de Procurorul Delegat

European, conform art. 12 alin. (1) al Propunerii Președinției Consiliului;

acesta „este răspunzător pentru investigarea şi trimiterea în judecată în

numele, pe seama şi sub instrucţiunile emise de EPPO acţionând prin

Procurorii Europeni competenţi”;

b) art. 12 alin. (3) al Propunerii Președinției Consiliului prevede că:

„Procurorul Delegat European va raporta asupra cauzelor către Procurorul

European competent, precum şi către Camera Permanentă însărcinată cu

dosarul respectiv şi va formula propuneri motivate referitoare la deciziile ce

ar trebui luate de Camera Permanentă”;

c) Procurorul Delegat European este şi „procuror naţional” în

acelaşi timp; apar astfel aceleaşi îngrijorări constituţionale, la acest nivel, dar

şi la nivelul Procurorilor Europeni (care au în acelaşi timp, la fel ca şi PED,

calitatea de procurori naţionali), ca şi în cazul Propunerii (Comisiei) de

Regulament – în contextul în care Constituţia României prevede, în art. 132,

că: „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al

imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”.

Structura EPPO se prezintă astfel:


CONDUCEREA EPPO

PROCUROR EUROPEAN ŞEF ADJUNCŢI

– numit de Consiliu din 3

procurori EPPO – aleşi de

Colegiul EPPO –, cu avizul

Parlamentului European, pe un

mandat de 9 ani;

– poate fi demis de C.J.U.E.

– 5 adjuncţi aleşi de Colegiul EPPO

dintre procurorii săi;

– pot fi demişi de C.J.U.E.

EPPO STRUCTURA CENTRALĂ

COLEGIUL CAMERELE

PERMANENTE

PROCURORII

EUROPENI

– e prezidat de

Procurorul European

Şef;

– fac parte şi cei 5

adjuncţi, precum și

ceilalți procurori

europeni;

– dezbate şi decide

chestiuni strategice;

– nu are niciun fel de

atribuţii în materie de

luare de decizii în

dosare concrete;

– desemnate de Colegiu;

– alcătuite din

Procurorul European

Şef, 1 adjunct și 2

procurori europeni;

– monitorizează şi

conduc investigaţiile,

trimiterile în judecată,

concluziile în instanţă

ale EPPO;

– emit instrucţiuni

obligatorii pentru

Procurorii Delegaţi

Europeni cu privire la

anchetă;

– 1 procuror

european pentru

fiecare stat membru;

numit de statul

membru pentru un

mandat de 9 ani;

– trebuie să aibă

calitatea de membru

al serviciului de

procuratură din statul

respectiv sau de

membru al puterii

judiciare;

– asigură unitatea

politicii penale în

materia infracţiunilor

PIF la nivelul

ansamblului U.E.;

– decid trimiterea în

judecată sau, după caz,

închiderea dosarelor;

– dacă în momentul

numirii nu are o

astfel de calitate, o

dobândeşte automat;

64 Gheorghe Bocşan

Relaţii de subordonare/raportare:

Articolul 16 al Propunerii Președinției Consiliului face referire la

Regulile Interne de Procedură ale EPPO, arătând că acestea vor reglementa

organizarea activităţii EPPO şi se vor referi la regulile generale referitoare la

fluxurile de cauze şi implementarea dispoziţiilor ce vor fi prevăzute în

Regulamentul cu privire la alocarea cauzelor.

Cu excepţia definirii competenţei EPPO (principale şi, respectiv,

subsidiare) şi a stabilirii unor reguli cu privire la competenţa alternativă a

EPPO și a autorităţilor naţionale, Propunerea Președinției Consiliului nu

precizează în niciun fel ce drept procesual penal va fi aplicat unei anchete a

EPPO, cum se determină instanţa competentă să judece o cauză trimisă în

judecată de EPPO şi care este dreptul procesual aplicabil fazei de judecată şi

de executare a pedepselor.

Propunerea Președinției Consiliului nu face nici trimiteri, în această

problemă, la reglementarea din Propunerea (Comisiei) de Regulament din

data de 17 iulie 2013.

Cu toate acestea, Preşedinţia italiană pentru semestrul II al anului 2014

a Consiliului a emis Nota cu nr. 11255/2014 din data de 27 iunie 2014. În

Notă se precizează că textul cuprins în Propunerea Președinției Consiliului din

– desemnează

Camerele

Permanente;

– formulează şi

propune spre

aprobare Consiliului

Regulile de

Procedură ale EPPO.

– desemnează

Procurorul European

responsabil de caz;

– decid cu majoritate

simplă.

– acţionează ca o

curea de transmisie

între Camera

Permanentă şi

Procurorul Delegat

European care

efectuează ancheta.

INSTRUCŢIUNI

OBLIGATORII

STRUCTURA DESCENTRALIZATĂ

PROCURORII EUROPENI DELEGAŢI

– sunt concomitent şi „procurori naţionali”;

– efectuează ancheta sub supravegherea Procurorului European şi a

Camerei Permanente.


data de 21 mai 2014 este axat, în special, pe problematica structurii şi

competenţelor EPPO, dezbătute pe larg în perioada preşedinţiei lituaniene şi a

celei elene.

În Nota sus-menționată se mai arată că unele din elementele cheie ale

Propunerii de înfiinţare a EPPO, în special cele referitoare la măsurile de

investigare, admisibilitatea probelor, garanţiile procesuale şi controlul judiciar

asupra deciziilor EPPO au fost discutate tematic în timpul Preşedinţiei

lituaniene, iar discuţiile despre măsurile investigative au fost relansate de

Preşedinţia elenă la reuniunea Grupului de lucru al Parlamentului European

pentru cooperare judiciară internațională în materie penală (COPEN) din data

de 19 iunie 2014.

Pentru aceste motive, Preşedinţia italiană a propus continuarea

dezbaterilor asupra următoarelor teme: controlul judiciar asupra măsurilor şi

deciziilor EPPO și admisibilitatea probelor.

Într-o altă Notă a Preşedinţiei Consiliului (nr. ST 11376/14, sub

acelaşi număr de dosar interinstituţional 2013/0255 APP) s-a arătat că

majoritatea delegaţilor la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din data 6 iunie

2014 au salutat inițiativa Consiliului de a promova sistemul colegial în

activitatea EPPO, precum şi principiul competenţei materiale paralele între

EPPO şi serviciile de procuratură ale statelor membre şi au acceptat aceste

principii ca bază pentru viitoarele dezbateri referitoare la înfiinţarea EPPO.

Privit din acest punct de vedere, Proiectul de Regulament al

Preşedinţiei Consiliului se completează automat cu prevederile Propunerii

(Comisiei) de Regulament din data de 17 iulie 2013 pentru toate tematicile

neprecizate expres în Proiectul Consiliului.

Proiectul de Regulament al Preşedinţiei Consiliului mai aduce ca

noutăţi următoarele:

a) competenţa alternativă EPPO/autorităţi naţionale cu privire la

infracţiunile PIF;

b) pentru infracţiunile cu un prejudiciul sub 10.000 de euro,

competenţa aparţine, în principiu, autorităţilor naţionale, cu excepţia situaţiei

în care infracţiunea are repercusiuni la nivelul U.E. sau dacă suspecţii sunt

oficiali sau alţi funcţionari ai U.E. sau ai instituţiilor acesteia;

c) ori de câte ori EPPO hotărăște să-şi exercite competenţa, autorităţile

naţionale trebuie să se abţină de la anchetă;

d) dreptul de preluare al EPPO – acesta poate prelua oricând o anchetă

aflată în investigarea autorităţilor naţionale sau poate să decidă începerea unei

anchete proprii, în domeniul său de competenţă principală, cu imediata

consecinţă a stopării anchetei naţionale;

66 Gheorghe Bocşan

e) în privinţa exercitării de EPPO a competenţei subsidiare, în caz de

divergenţă cu autorităţile naţionale, decid acestea din urmă.

III. Cele mai recente evoluții în materia Propunerii de Regulament (a

Comisiei) cu privire la înființarea EPPO

În perioada 22 decembrie 2015-11 iulie 2016, Propunerea de

Regulament a progresat consistent sub Președinția olandeză a U.E., pornind

de la o formă bine structurată, concepută în timpul Președinției

luxemburgheze anterioare. Astfel, structura, competențele, funcționarea și

câteva norme de procedură, împreună cu garanțiile procesuale ale

suspecților/inculpaților anchetați de EPPO își găsesc expresia, relativ

coerentă, în Documentul nr. 15100/15 al Consiliului25

. Această etapă de

elaborare normativă s-a oprit la art. 36 al Propunerii de Regulament

(„Controlul jurisdicțional în fața Curții de Justiție a U.E.”).

Prin Documentul nr. 9799/2016 al Consiliului26

, bazat pe realizările

raportate la Consiliu în luna martie 2016, Președinția olandeză a continuat

munca pentru a schița o formă primară a capitolelor legate de procesarea

informației, protecția datelor, procedurile de urmărire penală simplificate,

costurile operaționale, buget, statutul personalului angajat al EPPO,

procedurile administrative, statutul Directorului Administrativ, precum și

relațiile interinstituționale cu OLAF, Europol, alte organe, oficii și agenții ale

U.E.

Ca urmare a întrunirilor Consiliului Justiție și Afaceri Interne (J.H.A.)

din 3-4 decembrie 2015 și 9-10 iunie 2016, s-a reușit structurarea unei

susțineri conceptuale cvasiunanime pentru toate prevederile Propunerii de

Regulament, astfel încât, prin Documentul nr. 10830/16 al Consiliului27

s-a

sintetizat o formă completă a Regulamentului cu privire la înființarea EPPO.

Ne vom referi, în continuare, exclusiv, la această ultimă formă de

Propunere de Regulament, care aduce noutăți semnificative, prin înglobarea

în text a prevederilor art. 36 a-75, propuse prin documentul anterior al

Consiliului din 3 iunie 2016, precum și prin restructurarea, de o manieră

importantă, a art. 36 („Controlul judiciar”), prin introducerea funcției de

Director Administrativ etc.

25 Dosar interinstituțional 2013/0255 (A.P.P.), Bruxelles, 22 decembrie 2015, EPPO

48, Eurojust 202, C.A.T.S. 135, F.I.N. 881, C.O.P.E.N. 345, G.A.F. 54. 26 Dosar interinstituțional 2013/0255 (A.P.P.), Bruxelles, 3 iunie 2016, cu aceleași

numere menționate mai sus la organismele unionale. 27 Dosar interinstituțional 2013/0255 (A.P.P.), Bruxelles, 11 iulie 2016, varianta în

limba engleză.


Idei directoare ce și-au regăsit exprimarea în varianta finală a

Propunerii de Regulament al EPPO (o mare parte fiind preluată din variantele

anterioare ale Proiectelor Comisiei și Consiliului, fie dintre cele care susțin

independența structurii, fie dintre cele care promovează sistemul colegial)

sunt următoarele:

1. Structura, organizarea și funcționarea EPPO se constituie într-o

sinteză a sistemului independent – ierarhizat și a sistemului colegial; Colegiul

și Camerele Permanente reprezintă elementele de tip colegial, iar verticala

constă în axa Procuror European Șef – Structuri colegiale – Procurori

Europeni Delegați, dând expresie sistemului independent – ierarhizat (art. 7

din ultimul Proiect de Regulament se referă expres la „Biroul central” și,

respectiv, la „nivelul descentralizat”). Aceste elemente structurale nu sunt

mult diferite de cele propuse de Președinția Consiliului la data de 21 mai 2014

și reflectate în schema de mai sus.

2. Principiile de bază ale activității EPPO, așa cum au fost reținute în

art. 5 al Proiectului final de Regulament, sunt „cele ale statului de drept și ale

proporționalității”. Se remarcă absența oricărei referiri la principiul legalității,

chestiune asupra căreia au formulat obiecții repetate Italia și Portugalia28

. Un

alt principiu fundamental stabilit este cel al subsidiarității dreptului național în

raport cu prevederile Regulamentului EPPO. Acesta reprezintă doar o

reflecție obișnuită în privința dreptului european imperativ în relație cu

dreptul național, dobândind caracter supletiv prin efectul art. 148 din

Constituția României, republicată. Considerăm totuși că, în spiritul obiecțiilor

formulate de Italia și Portugalia, o referire la principiul legalității (unionale

sau naționale, ori ambele) ar fi binevenită pentru că noțiunea de „principii ale

statului de drept” nu acoperă în întregime și supremația legii, decât în

viziunea sistemului de drept anglo-saxon și doar în contextul liberalismului

politic29

.

3. Principiul independenței externe a EPPO – în sensul că nicio

componentă structurală a EPPO nu poate primi instrucțiuni decât din partea

unei alte componente a EPPO și în niciun caz din partea unei structuri

exterioare europene sau naționale30

. În ceea ce privește o autonomie sau

independență internă a PED, care instrumentează efectiv cauzele, despre acest

28 Consiliu, Documentul nr. 15100/15, precum și Documentul final al Consiliului nr.

10830/16, Bruxelles, 11 iulie 2016,, varianta în limba engleză. 29 Această idee este întâlnită în F. Fukuyama, The Origins of Political Order, Profile

Books Ltd., London, 2012, Contemporary Confusion Concerning the Rule of Law, p. 247-

251. 30 Documentul Consiliului nr. 10830/16 din 11 iulie 2016 (art. 6), varianta în limba

engleză.

68 Gheorghe Bocşan

lucru nici nu poate fi vorba câtă vreme o bună parte din dispozițiile Propunerii

finale de Regulament prevăd modul în care sunt autorizate actele de urmărire

penală, de la cel dintâi, deschiderea cazului, și până la trimiterea în judecată,

precum și autorizările necesare declarării căilor de atac împotriva hotărârilor

judecătorești pronunțate. Practic, Procurorul European Delegat, singur, care

este concomitent și procuror național, nu are nicio putere decizională. Pentru

absolut orice act pe care îl îndeplinește are nevoie de o autorizare din partea

Camerei Permanente competente sau, după caz, din partea Procurorului

European care îl supraveghează, iar, uneori, chiar din partea Colegiului.

Într-un mare număr de cazuri, Procurorul European delegat primește

instrucțiuni scrise cu caracter obligatoriu de la sus-menționatele structuri ale

EPPO, referitoare la chestiuni de fond și de procedură ale cauzei pe care o

instrumentează.

Problema ni se pare importantă pentru că este legată de un alt principiu

fundamental, ce va fi analizat în continuare.

4. Procurorul European Delegat cu dublă caschetă (à double

chapeau) – ideea a existat încă de la începutul dezbaterilor asupra înființării

EPPO31

. Se pare că Proiectul final de Regulament a reținut doar avantajul

„pălăriei naționale” a Procurorului European Delegat, constând în „puterea de

a da instrucțiuni autorităților de aplicare a legii din statul membru în care își

exercită funcția”32

. Mai mult, „acest design în care un nucleu de specialiști

deține puterea de a da instrucțiuni unor procurori „à double chapeau”

constituie un concept remarcabil de nou în materia luării deciziilor și alocării

resurselor în problematica penală a U.E. Problema pe care trebuie să și-o

pună legislatorii este aceea dacă această schimbare este atât acceptabilă, cât

și fezabilă”33

.

Raportat la atribuțiile Camerelor Permanente (printre care cele de

elaborare a instrucțiunilor către PED de a iniția o cercetare, de a instrumenta

un caz, de a aloca sau realoca o cauză, de a aproba decizia unui Procuror

European de a efectua urmărirea penală el însuși, precum și de a decide

asupra trimiterii în judecată, închiderii sau redeschiderii unui caz, de a aplica

31 M. Coninsx, The European Commission's Legislative Proposal: An Overview of

Its Main Characteristics, pct. 3.5.1, An Office at EU Level Directing Double Hatted

European Delegated Prosecutors, p. 32-33, în ,,The European Public Prosecutor's Office, An

Extended Arm or a Two-Headed Dragon?”, de L.H. Erkelens, A.W.H. Meij, M. Pawlik,

Editors, Asser Press, The Hague and Spriger – Verlag, Berlin, Heidelberg, 2015. 32 Idem, p. 33. 33 Ibidem.


o procedură simplificată de urmărire penală etc.)34

, după cum se observă,

foarte numeroase și importante, un grup de state (Suedia, Cipru, Republica

Cehă, Finlanda, Croația, Ungaria, Irlanda, Malta, Olanda, Portugalia și

Slovenia) „își mențin opinia generală că un sistem în care PED sunt

responsabili cu luarea majorității deciziilor operaționale ar contribui, în mod

semnificativ, la eficacitatea EPPO”.

În materia atribuțiilor PED, art. 12 alin. (1) teza a II-a din Proiectul

final de Regulament prevede că aceștia „urmează indicațiile și instrucțiunile

Camerei Permanente responsabile pentru caz, precum și instrucțiunile

Procurorului European însărcinat cu supravegherea”. Concomitent, art. 12

alin. (1) teza a III-a din același proiect cuprinde o contradicție flagrantă, cu

privire la care opinăm că textul normativ nu poate rămâne în forma actuală.

Astfel, se precizează că: „PED sunt, de asemenea, responsabili pentru

trimiterea în judecată, având în special competența de a pleda, de a participa

la obținerea de probe și de a exercita căile de atac disponibile în conformitate

cu dreptul național”.

După cum s-a arătat mai sus, dispoziția de trimitere în judecată, la fel

ca și decizia de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt

prerogative ale Camerei Permanente sau, în mod excepțional, prin delegare,

ale Procurorului European care supraveghează cauza. Prin urmare, decidentul

în aceste materii nu este Procurorul European Delegat. Ne întrebăm atunci,

care ar fi temeiul răspunderii Procurorului European Delegat, și considerăm

că singurul temei posibil ar putea consta în furnizarea de către acesta de date

necorespunzătoare realității (și doar în aceste situații), pe baza cărora Camera

Permanentă sau, după caz, Procurorul European, a luat deciziile respective.

Nu credem totuși că această idee a fost cea care l-a călăuzit pe legiuitorul

european în formularea respectivului text normativ, ci, mai degrabă, o

anumită propensiune de a-l încărca pe Procurorul European Delegat cu

răspunderi multiple, dar capacitate de decizie aproape inexistentă.

5. Procedura aplicabilă anchetelor EPPO. Proiectul final de

Regulament stabilește că această procedură este cea națională, din statul

membru căruia îi aparține Procurorul European Delegat care a început

cercetarea în cauză sau cel desemnat de Camera Permanentă. De fapt, este

vorba de Procurorul European Delegat din statul membru în care se află

centrul activității infracționale sau din statul în care s-a săvârșit cea mai mare

parte a infracțiunilor, dar Camera Permanentă își rezervă o largă putere

decizională în această problemă35

.

34 Consiliu, Documentul nr. 10830/16 (art. 9), cit. supra, p.11-15. 35 Idem [cap. IV (,,Reguli de procedură cu privire la investigații, măsuri

investigative, trimiterea în judecată și alternative la aceasta”)], p. 32-49.

70 Gheorghe Bocşan

Una din chestiunile cele mai importante legate de procedura de

anchetă o constituie dreptul de evocare36

. Acest drept este o consecință a

competenței prioritare pe care o are EPPO asupra infracțiunilor PIF, în raport

cu competența în materie a statelor membre. Dreptul de evocare constă în

puterea pe care EPPO (respectiv Camerele Permanente, Colegiul sau, prin

excepție, Procurorii Europeni ori chiar PED) o are, de a prelua pentru

efectuarea urmăririi penale orice cauză în competența sa, ce a fost semnalată

de agenți ai statelor membre. Per a contrario, în cazurile în care Camera

Permanentă competentă decide să nu-și exercite dreptul de evocare,

competența de a efectua urmărirea penală revine organelor de aplicare a legii

aparținând statelor membre. Putem afirma că dreptul de evocare acționează, în

materia stabilirii competenței de investigare a infracțiunilor PIF, la fel ca și

dreptul de preempțiune, în cazul vânzării proprietăților.

Termenul de exercitare a dreptului de evocare este de cinci zile de la

data primirii de EPPO a tuturor informațiilor relevante despre cauză, timp în

care autoritățile naționale, fără a desfășura efectiv o urmărire penală, iau toate

măsurile necesare urgente, în conformitate cu dreptul național, pentru a

garanta o urmărire penală eficace.

6. Normele interne de procedură a EPPO (cele care reglementează

organizarea activității) sunt lăsate în competența de reglementare a

organizației însăși. Astfel, o propunere de norme interne de procedură este

elaborată de Procurorul European Șef și este supusă dezbaterii Colegiului,

care o poate adopta cu o majoritate de două treimi. Orice Procuror European

poate propune o modificare a normelor interne de procedură37

.

Cu privire la aceste norme de procedură internă, dezbaterile par a nu se

fi încheiat în această etapă a negocierilor pentru că, pe de o parte, Proiectul

final de Regulament nu precizează ce tip de norme intră în această sferă, iar,

pe de altă parte, pentru a avea forța imperativă a dreptului european, acestea

ar trebui să facă obiectul negocierilor între statele membre, iar nu să fie lăsate

în competența Colegiului EPPO. Față de aceste considerente, Republica Cehă

a exprimat îndoieli în legătură cu obligativitatea regulilor de procedură internă

ale EPPO în relația cu dreptul național, iar Președinția Consiliului a sugerat ca

problema să fie reluată în dezbatere într-un stadiu ulterior al negocierilor,

atunci când va fi formată o imagine mai clară a regulilor concrete ce vor

trebui incluse în normele interne de procedură38

.

36 Idem (art. 22 a), p. 33-35. 37 Idem (art. 16), p. 26. 38 Idem (notele de subsol nr. 30 și nr. 31), p. 26.


Având în vedere că normele interne de procedură vor trebui să

reglementeze chestiuni procesuale esențiale, cum ar fi: actele ce se vor încheia

de structurile din cadrul EPPO, condițiile de fond și de formă ale acestora,

modalitățile de contestare internă a lor, circuitul acestora în interiorul

instituției etc., opinăm că aceste norme interne sunt de fapt norme de

procedură penală propriu-zise, iar pentru a deveni obligatorii pentru statele

membre trebuie negociate și aprobate de acestea. De aceea, susținem poziția

Republicii Cehe în această chestiune. În caz contrar, nedobândind în mod

legitim caracterul imperativ al dreptului unional, ele se vor dovedi fragile în

cazul controlului judiciar de legalitate al C.J.U.E.

7. Exercitarea acțiunii penale și a căilor de atac înaintea instanțelor.

După cum s-a afirmat și mai sus, decizia de trimitere în judecată a unei cauze

aparține Camerei Permanente competente, sesizată cu un raport pe această

temă, redactat de Procurorul European care a supravegheat cauza, înștiințat la

rândul său, în acest sens, de Procurorul European Delegat39

. În cazul adoptării

de către Camera Permanentă a deciziei de trimitere în judecată, va fi sesizată,

în principiu, instanța națională competentă din statul membru al Procurorului

European Delegat ce a investigat cauza. În cazul unor motive justificate40

,

Camera Permanentă poate să decidă să trimită în judecată cazul înaintea

instanței unui alt stat membru decât cel al Procurorului European Delegat care

a efectuat cercetările, emițând, în consecință, instrucțiuni către un Procuror

European Delegat din alt stat membru.

Exercitarea căilor de atac se face potrivit normelor procesuale ale

statului forului, de către Procurorul European Delegat, cu aprobarea prealabilă

a Camerei Permanente competente. Doar dacă termenul de declarare a căii de

atac este prea scurt pentru a obține autorizarea Camerei Permanente

competente, Procurorul European Delegat poate introduce singur calea de

atac, sub rezerva retragerii ulterioare a acesteia la dispoziția expresă a

Camerei sus-menționate.

Considerăm ca o situație inacceptabilă aceea ce se poate naște în

situația, luată în considerare de Proiectul final de Regulament, în care

urmărirea penală a cauzei se face într-un stat membru, iar judecarea acesteia

are loc într-un alt stat membru. Se înfrânge într-o asemenea ipoteză principiul

previzibilității dreptului. Suspectul/inculpatul nu își poate structura adecvat

apărarea în cursul urmăririi penale pentru că nu are certitudinea asupra

jurisdicției forului.

39 Idem (art. 30), p. 45 și urm. 40 Articolul citat la nota de subsol nr. 39 nu conține nicio precizare cu privire la

descrierea „motivelor justificate”, lăsând impresia că decizia Camerei Permanente competente

ar putea fi, în unele cazuri, insuficient întemeiată sau chiar arbitrară.

72 Gheorghe Bocşan

8. Teoria „pașaportului european al probelor”, despre care s-a

dezbătut amplu în doctrină, urmare a dispozițiilor din art. 30 al celui dintâi

Proiect de înființare a EPPO al Comisiei din anul 201341

, și-a găsit expresia și

în Proiectul final de Regulament42

. Ceea ce este surprinzător îl constituie

faptul că textul normativ unional nu afirmă validitatea probelor obținute într-o

altă jurisdicție, ci neagă posibilitatea respingerii acestora dacă „nu sunt

incompatibile cu obligațiile statelor membre de a respecta echitatea

procedurii, dreptul la apărare sau alte drepturi consacrate în Carta

drepturilor fundamentale a U.E., în conformitate cu art. 6 T.U.E.”. Cu toate

acestea, ultimul alineat al art. 31 din același proiect final precizează:

„Competența instanței de judecată de a evalua în mod liber probele

prezentate de către inculpat sau procurorii EPPO nu este afectată de

prezentul Regulament”.

Este evident faptul că acest ultim text întărește principiul universal de

drept procesual contemporan al lipsei de valoare prestabilită a probelor în

proces, însă trebuie reținut că textul sus-menționat se referă exclusiv la

valoarea probatorie a mijlocului de probă prezentat înaintea instanței, iar nu la

o eventuală libertate a instanței de a respinge probe pe motivul că acestea ar fi

lovite de nulitate din cauza unor vicii prevăzute de procedura penală a statului

forului. Rămâne valabilă, în această materie, întrebarea ce s-a pus în doctrină

raportat la prevederile art. 30 a Propunerii de Regulament (a Comisiei): ce se

întâmplă cu probele prezentate de EPPO în fața instanței unui alt stat

membru decât cel în care au fost administrate, în cazul în care sunt atinse de

vicii de procedură prevăzute în procedura penală a acestui din urmă stat?

Întrucât nu există o prevedere expresă în Propunerea de Regulament, prin

interpretare logică, per a contrario, ar trebui ca astfel de probe să fie respinse

de instanţa din statul unde se judecă rechizitoriul Parchetului European. În caz

contrar, instanţa ar urma să aplice, în procedura sa penală internă, normele de

admisibilitate a probei din dreptul statului unde a fost administrată efectiv

proba respectivă.

Pe de altă parte, este foarte posibil ca nicio altă jurisdicţie să nu se fi

pronunţat asupra admisibilităţii probei în statul în care aceasta a fost

administrată. Ar fi cazul, de exemplu, în situaţia în care, din motive

procesuale interne, actul procurorului nu a ajuns să fie supus unei proceduri

de control judiciar. În măsura în care s-ar accepta ideea unei lipsiri totale a

instanţei străine învestită cu judecarea cauzei de posibilitatea de a verifica

41 Proiectul Comisiei din 17.07.2013 COM(2013)534 final. 42 Consiliu, Documentul nr. 10830/16 (art. 31 - ,,Probe”), cit. supra, p. 46-47.


legalitatea probei, s-ar putea ajunge, în unele cazuri, ca legalitatea

administrării unei anumite probe să nu fie supusă niciunui control judiciar.

Aceste chestiuni au fost comentate pe larg în cuprinsul pct. I.5. al prezentului

studiu.

9. Închiderea cauzelor EPPO cu alte soluții decât trimiterea în

judecată43

. Decizia se ia de Camera Permanentă competentă, sesizată prin

raportul Procurorului European Delegat atunci când apar următoarele situații:

decesul suspectului/inculpatului ori lichidarea persoanei juridice anchetate;

alienarea mintală a celui cercetat; refuzul ridicării imunității de care se bucură

suspectul/inculpatul; expirarea termenului național de prescripție a răspunderii

penale; respectarea principiului „ne bis in idem”; lipsa probelor relevante.

Cauzele pot fi redeschise motivat, de asemenea, de către Camera Permanentă

competentă.

Procedurile simplificate de urmărire penală, introduse prin art. 34 al

Proiectului de Regulament din 11 iulie 2016, se referă la situațiile de

închidere a cauzei prin acceptarea de către suspect/inculpat a unor condiții

impuse de Parchetul European în temeiul dreptului național aplicabil.

Procurorul European Delegat poate aplica astfel de proceduri cu autorizarea și

în conformitate cu instrucțiunile Camerei Permanente competente.

10. Garanțiile procesuale44

constau în aplicarea tuturor principiilor

prevăzute în Carta drepturilor fundamentale ale U.E., precum și a drepturilor

expres prevăzute în directivele Parlamentului European și Consiliului (dreptul

la interpret și traducere, dreptul la informare și acces la materialul cauzei,

dreptul la un apărător, dreptul de a comunica cu terții și de a fi informați terții

în caz de detenție, dreptul la tăcere, prezumția de nevinovăție, dreptul la ajutor

judiciar).

11. Controlul judiciar45

este împărțit între instanțele competente ale

statelor membre și C.J.U.E. – după cum este vorba despre decizii preliminare

sau, după caz, de aplicare a dispozițiilor T.F.U.E.. Astfel, instanțele naționale

competente ale statelor membre, judecând în baza dreptului forului, vor

soluționa cererile și contestațiile vizând actele procesuale ale EPPO, emise în

vederea producerii de efecte juridice față de terți, sau omisiunea EPPO de a

emite astfel de acte și care sunt prevăzute în Regulamentul EPPO. În noțiunea

de „terți” intră și suspectul, inculpatul, victima, alte părți ori persoane ce au

interese legitime în cauză46

. Printre actele avute în vedere la această categorie

43 Idem (art. 33 și art. 34), p. 47-49. 44 Idem (art. 35), p. 50-51. 45 Idem (art. 36), p. 52-54. 46 Idem (nota de subsol nr. 56 din documentul citat), cu precizarea că toate

dispozițiile referitoare la controlul judiciar asupra actelor EPPO au fost introduse în semestrul

74 Gheorghe Bocşan

ar intra, cu titlu de exemplu, următoarele: omisiunea înștiințării în cel mai

scurt timp a suspectului/inculpatului despre calitatea procesuală pe care o are,

luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor sau, dimpotrivă,

omisiunea de a lua măsuri asigurătorii etc.

C.J.U.E. are jurisdicție, în temeiul art. 267 T.F.U.E., pentru a emite

decizii preliminarii în cazurile prezentate mai sus, atunci când cererea sau

contestația este formulată înaintea unei instanțe naționale, dar nu în baza

dreptului intern, ci în temeiul dreptului U.E., când pentru rezolvarea petitului

este necesară interpretarea sau stabilirea validității dreptului național sau în

cazurile ce implică un conflict de competență între EPPO și autoritățile

judiciare naționale. C.J.U.E. este competentă, de asemenea, în cazul cererilor

și contestațiilor care vizează închiderea unei cauze a EPPO, altfel decât prin

sesizarea instanței, atunci când temeiul juridic invocat este dreptul unional, ori

are legătură cu limitarea dreptului de acces la date sau a accesului publicului

la documente (ultimele două motive au legătură cu procedurile de

acces/protecție a datelor). Totodată, C.J.U.E. va judeca și orice litigii

referitoare la compensarea prejudiciilor cauzate de EPPO, la clauzele în

legătură cu procedurile de arbitraj, incluse în contractele încheiate de EPPO,

ori la demiterea din funcție a Procurorului European Șef sau a unui Procuror

European.

În momentul actual, dezbaterile asupra elementelor de noutate din noul

Proiect prezentat mai sus (în cadrul pct. III), dezvoltat de Președinția olandeză

a Consiliului în primul semestru al anului 2016, au loc sub egida Președinției

slovace a Consiliului.

Ritmul în care se poartă negocierile între statele membre asupra

chestiunilor aflate în continuare în dezbatere devine tot mai alert, subliniind

elementul programatic al Republicii Slovacia în sensul intrării în vigoare cât

mai curând a actului normativ european vizând EPPO.

I al anului 2016 de Președinția olandeză a Consiliului și nu au fost încă supuse dezbaterilor la nivel de experți.

STUDII – ARTICOLE – DISCUŢII –

COMENTARII – ANALIZE

CONFISCAREA EXTINSĂ. PROBLEME DE APLICARE.

DE LEGE FERENDA … (II)

Liviu POPESCU

Procuror − Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție,

Serviciul de documentare și statistică judiciară

ABSTRACT

According to its current regulation, the institution of ,,extended

confiscation” exceeds the system’s implementation capacity. De

lege ferenda …

Key words: extended confiscation, the burden of proof, standard of

evidence, the balance of probabilities, good faith purchaser

Premisă: Cu banii obținuți din traficul de droguri, infractorul A.A.

cumpără un autoturism pe care îl vinde fratelui său B.B. care, la rândul său,

îl vinde unui terț, C.C. Ulterior, C.C. vinde autoturismul lui D.D. (nepot al

infractorului A.A.) etc.

e-mail: [email protected] Intrarea în vigoare a noilor Coduri, adoptarea Directivei 2014/42/UE privind

înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea

Europeană [disponibilă pe site-ul http://eur-lex.europa.eu/legal-

content/ro/ALL/?uri=CELEX:32014L0042 (accesat la 14 noiembrie 2016)] și a Directivei

(UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene (denumită în

continuare U.E.) privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și ale

dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale [disponibilă pe site-ul

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32016L0343 (accesat la 14

noiembrie 2016)] – ambele directive încă netranspuse în legislația națională, adoptarea

Deciziei Curții Constituționale a României (în continuare Dec. C.C.R.) nr. 356/2014

(publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014) și a

Dec. C.C.R. nr. 11/2015 (publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 102 din 9 februarie 2015), intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 182/2014 pentru modificarea

şi completarea art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 32/2011 privind desemnarea Oficiului

Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite

din Infracţiuni din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru

76 Liviu Popescu

Probleme:

I. Instituțiile naționale cărora li se pot solicita date privind

patrimoniul unei persoane

II. Obligativitatea declanșării investigației patrimoniale în vederea

(ne)aplicării motivate a confiscării extinse, în toate cauzele care au ca obiect

infracțiunile prevăzute de art. 1121 alin. (1) din Codul penal (în continuare

C.pen.)

III. Metodologie

IV. Confiscarea extinsă implică o „acuzație în materie penală”

V. Confiscarea extinsă este o „sancțiune de drept penal”

VI. Sarcina probei

VII. Standard de probă. Criteriul obiectiv. Criteriul subiectiv

VIII. Averea nejustificată

IX. Dobânditorii de bună-credință

X. Standardul internațional. Limite: Constituția României

XI. Măsuri asigurătorii

XII. Aplicarea normei în timp

XIII. De lege ferenda

Rezolvări:

Plecăm de la două realități factuale:

a) În România nu există o bază unică de date privind patrimoniul unei

persoane.

b) Persoana acuzată nu are nici obligația și nici interesul să comunice

anchetei date privind averea sa reală.

recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din

săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile, precum şi a

Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru

reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în

proprietatea privată a statului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 731/2007 (publicată în

Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 213 din 25 martie 2014), a Legii nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor

Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (publicată în

Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 961 din 24 decembrie 2015), jurisprudența

națională în această materie, precum și unele opinii exprimate în doctrină impun și

ocazionează corectura, actualizarea și completarea studiului nostru anterior (L. Popescu,

Confiscarea extinsă. Probleme de aplicare. De lege ferenda, în ,,Pro Lege” nr. 2-3/2013, p.

103-129), într-o versiune consolidată.

Confiscarea extinsă. Probleme de aplicare. De lege ferenda... (II) 77

I. Instituții naționale

Conform art. 170 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală (în

continuare C.pr.pen.):

„Art. 170. Predarea obiectelor, înscrisurilor sau a datelor

informatice (1) În cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la

pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și sunt temeiuri de a se crede că un

obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de

urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune persoanei fizice sau

juridice în posesia căreia se află să le prezinte și să le predea, sub luare de

dovadă (sublinierea noastră – L. Popescu).

(2) De asemenea, în condițiile alin. (1), organul de urmărire penală

sau instanța de judecată poate dispune ca:

a) orice persoană fizică sau juridică de pe teritoriul României să

comunice anumite date informatice aflate în posesia sau sub controlul său,

care sunt stocate într-un sistem informatic ori pe un suport de stocare a

datelor informatice (sublinierea noastră – L. Popescu);

b) orice furnizor de rețele publice de comunicații electronice sau

furnizor de servicii de comunicații electronice destinate publicului să

comunice anumite date referitoare la abonați, utilizatori și la serviciile

prestate, aflate în posesia sau sub controlul său, altele decât conținutul

comunicațiilor și decât cele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. j) (sublinierea

noastră – L. Popescu).

[…]”

1. Banca Națională a României – pentru informații privind fraudele

cu carduri și informații de risc de credit.

2. Ministerul Justiției – inițial Oficiul Național pentru Recuperarea

Creanțelor1 și, ulterior, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor

Indisponibilizate (A.N.A.B.I.)2.

3. Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării

Banilor.

4. Agenția Națională de Administrare Fiscală.

5. Administrațiile financiare locale.

1 Conform Hotărârii Guvernului nr. 32/2011 (în prezent, abrogată), modificată prin

Hotărârea Guvernului nr. 182/2014 (publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr.

213 din 25 martie 2014). 2 Conform Legii nr. 318/2015 (care abrogă, prin art. 53, Hotărârea Guvernului nr.

32/2011).

78 Liviu Popescu

6. Direcțiile locale de taxe și impozite – pentru evidența, după

proprietar, a bunurilor supuse impozitării (de exemplu, terenuri, case, mașini

etc.).

7. Oficiul Național pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară –

pentru istoricul juridic al unor imobile.

8. Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare – pentru

evidența priorității ipotecilor mobiliare și de publicitate.

9. Băncile comerciale – pentru depozitele financiare, inclusiv rulajul

acestora3. Totodată, băncile vor comunica și dacă o persoană deține casete de

valori.

10. Agenția Națională de Integritate – pentru declarațiile de avere

ale categoriilor de personal prevăzute în lege.

Pentru magistrați, Consiliul Superior al Magistraturii.

11. Registrul Comerțului și Bursa – pentru informații privind

deținătorii de acțiuni.

12. Poliția – pentru evidența titularilor bunurilor a căror deținere o

autorizează (de exemplu, arme).

13. Autoritatea Națională Navală – pentru ambarcațiuni.

14. Autoritatea Aeronautică Civilă Română – pentru aeronave.

15. Autoritatea Națională a Vămilor – pentru anumite categorii de

bunuri supuse regimului vamal (de exemplu, se declară, obligatoriu în scris,

la biroul vamal, obiectele din metale prețioase și bijuteriile care depășesc uzul

personal4).

16. Inspectoratul de Stat în Construcții – pentru autorizațiile de

construcție.

17. Oficiul Român pentru Drepturi de Autor.

18. Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale

Notariale − CNARNN − INFONOT – pentru registrele naționale notariale.

19. Oficiul Național al Registrului Comerțului – pentru datele

societăților comerciale.

3 Articolul 114 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 (publicată în

Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 1027 din 27 decembrie 2006, cu modificările și

completările ulterioare) stipulează: „Instituțiile de credit sunt obligate să furnizeze informații de natura secretului

bancar, după începerea urmăririi penale împotriva unui client, la solicitarea scrisă a

procurorului sau a instanței judecătorești ori, după caz, a organelor de cercetare penală, cu

autorizarea procurorului (sublinierea noastră – L. Popescu)”. 4 Conform Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 707/2006 (publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr.

520 din 15 iunie 2006), cu modificările și completările ulterioare.


20. Institutul Național al Patrimoniului5 – pentru evidența, după

titular, a bunurilor culturale mobile clasificate.

21. Serviciile de informații – pot deține, colateral obiectului de

activitate, informații utile.

II. Obligativitatea declanșării investigației patrimoniale, în vederea

(ne)aplicării motivate a confiscării extinse, în toate cauzele care au ca obiect

infracțiunile prevăzute de art. 1121 alin. (1) C.pen.

Inițierea investigației patrimoniale, drept sau atribuție?

1. Autoritățile publice nu au drepturi și obligații corelative decât în

raporturile de drept privat.

Au, în schimb, atribuții, ceea ce semnifică obligația de aplicare a

legii în modalitatea prescrisă (onerativă, prohibitivă, permisivă).

Confiscarea extinsă nu este o procedură opțională (si voluit), ci

obligatorie, caracter ce rezultă din formularea imperativă a legii („sunt supuse

confiscării”, iar nu „pot fi confiscate …”)6, identică la art. 112 alin. (1) C.pen

(confiscarea specială).

Din acest motiv, inițierea investigației patrimoniale în vederea

(ne)aplicării motivate a confiscării extinse este tot atât de obligatorie ca și

căutarea bunurilor vizate de confiscarea specială7, neputând exista nicio

justificare legală pentru pasivitatea anchetatorilor care nu fac nimic pentru a le

identifica și indisponibiliza în vederea confiscării (percheziții, audieri,

expertize, solicitare de relații, comisii rogatorii, dare în urmărire etc.)8

2. Asupra actelor de care depinde exercitarea atribuțiilor sale,

procurorul se pronunță motivat, prin ordonanță9.

La fel după cum decizia de a solicita instanței aplicarea măsurii

confiscării extinse trebuie motivată10

prin rechizitoriu, tot așa și decizia de a

5 A se vedea site-ul http://www.cimec.ro/ (accesat la 14 noiembrie 2016). 6 Conform art. 1121 alin. (1) C.pen. 7 Conform art. 112 alin. (1) C.pen. 8 Mai clar: de exemplu, cum ar fi dosarul „Brățările dacice” fără urmărirea

internațională a brățărilor? 9 Articolul 286 alin. (1) și (2) lit. d) C.pr.pen. stipulează:

„Art. 286. Actele organelor de urmărire penală (1) Procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale și soluționează

cauza prin ordonanță, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Ordonanța trebuie să cuprindă:

[…]

d) obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluției, precum și

motivele de fapt și de drept ale acestora (sublinierea noastră – L. Popescu);

[…]”

http://www.cimec.ro/

80 Liviu Popescu

nu solicita acest lucru trebuie și aceasta motivată, și anume prin rezultatele

concrete ale unei investigații patrimoniale efectuate în prealabil.

3. A nu declanșa verificările financiare într-un caz prevăzut de art.

1121 alin. (1) C.pen. pe motiv că, fără nicio investigație financiară prealabilă,

anchetatorului i se pare că nu există „o diferență vădită”, înseamnă, din punct

de vedere formal, a nesocoti o obligație legală și, din punct de vedere

substanțial, a ignora potențialitatea unei stări de pericol.

Diferența vădită dintre averea licită și averea reală a persoanei

condamnate (inclusiv cea disimulată pe numele terților) nu poate constitui o

premisă sine qua non (o condiție de procedibilitate) a declanșării

verificărilor în procedura confiscării extinse (ceea ce ar stimula arbitrariul în

exercitarea dreptului de sezină al organului de urmărire penală, arbitrariu

generator prin el însuși al favoritismelor, corupției etc.), ci rezultă abia după

efectuarea acestora (condiție de drept substanțial de aplicare a sancțiunii

confiscării extinse11

) asupra tuturor persoanelor vizate12

.

4. În opinia noastră, trăsătura diferenței vădite nu condiționează,

nicidecum, inițierea investigației patrimoniale concomitent cu ancheta penală

pentru infracțiunea premisă13

, ci semnifică ordinul de mărime a „diferenței”

care, prin amploare, nu poate avea o altă explicație decât ilicitul,

fundamentând, așadar, prezumția simplă care stă la baza confiscării averii

ilicite.

5. A judeca invers (că „diferența vădită” – în sensul de „evidentă” –

reprezintă o condiție prealabilă inițierii oricărei investigații patrimoniale)

însemnă a excepta de la rigorile legii (adică a favoriza) pe infractorii suficient

de precauți și de inteligenți cât să ascundă proprietatea produselor infracțiunii

pe numele terților.

Cum adică, ad absurdum, dacă diferența dintre averea reală și cea

licită nu este vădită, adică evidentă (pentru că toate produsele infracțiunilor

10 Problema este că trebuie exclusă motivat sau prevenită o potențială stare de

pericol.

De exemplu, într-un domeniu caracterizat tot prin obligația de diligență în

exercitarea atribuțiilor, se pune întrebarea : de ce echipajul de la Salvare nu i-a făcut un EKG

unui pacient care, lăsat acasă, a murit după două ore de infarct?

Trebuia să-i facă EKG-ul, fie și numai ca să fie eliminat un risc (chiar inaparent, dar materializat ulterior).

11 Articolul 1121 alin. (2) lit. a) C.pen. stipulează:

„Confiscarea extinsă se dispune dacă …”. Nu - „Inițierea verificărilor se dispune

dacă …”. 12 Prin art. 1121 alin. (3) C.pen. 13

Infracțiunea care constituie obiectul principal al cauzei, pentru care infractorul

este trimis în judecată spre a fi tras la răspundere penală.


precedente au fost ascunse pe numele altor persoane sau în paradisuri fiscale

și „albite” prin firme specializate), atunci averea ilicită nu se mai confiscă,

pentru că nimeni nu o caută?

6. Ceea ce este disimulat nu poate fi vădit (decât ca urmare a unei

anchete14

).

Decizia de a iniția investigațiile patrimoniale pentru a se stabili

(ne)incidența confiscării extinse într-un caz determinat nu este selectivă,

discreționară, arbitrară, ci reprezintă o obligație legală incidentă în cazul

tuturor dosarelor care privesc obiectul de reglementare al art. 1121 alin. (1)

C.pen.

Abia ulterior, după efectuarea verificărilor financiare, se va stabili

dacă există (sau nu) o diferență vădită între veniturile licite și averea reală.

Aceasta pentru că infractorii au tendința de a-și disimula averea

ilicită.

În aceeași ordine de idei, urmează a se observa că diferența vădită

dintre averea licită și cea reală „sare în ochi” doar în cazul corturarilor care

își construiesc, peste noapte, un palat cu turnulețe, însă, în cazul magnaților

cu averea licită de 10 milioane de euro și averea reală de 50 milioane de euro,

nu există o diferență vădită între nivelul de trai afișat, bazat, întemeiat pe

posibilități licite și cel bazat pe ilicit.

În ambele situații tot Snagov, tot Paris, tot Bentley, tot Rolex etc.

Reductio ad absurdum, instituția confiscării extinse trebuie aplicată

numai corturarilor, pentru că numai în cazul lor anchetatorii au impresia că

observă, prealabil oricărei anchete, subiectiv și discreționar, o diferență vădită

(evidentă)?

Această manieră impresionistă de a face anchetă penală (adică de a o

declanșa în funcție de impresia prealabilă a organului, care acționează numai

și numai dacă este pus în fața a ceea ce el consideră „evidență”) este nu numai

nelegală și discreționară ci, eo ipso, și neștiințifică.

7. Statistic, instituția confiscării extinse vizează 50% din volumul

actual de activitate al Ministerului Public, aria infracțiunilor care o

generează15

depășind cu mult exigențele europene (respectiv lupta împotriva

crimei organizate și terorismului) care au impus obligația de legiferare în plan

național [Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului U.E. din 24 februarie

14 În acest sens, a se vedea semnificația termenului <<„a vădi” ˂ „a dovedi”: VĂDÍ,

vădesc, vb. IV. Tranz. A face să fie evident, a dovedi, a demonstra, a arăta. ♦ A da pe față, a

denunța, a demasca. – Din sl. Vaditi>> [sursa DEX 2009, disponibil pe site-ul

https://dexonline.ro/definitie/v%C4%83di (accesat la 28 septembrie 2016)]. 15 Articolul 1121 alin. (1) C.pen., mai ales - lit. h) infracțiuni contra patrimoniului.

https://dexonline.ro/definitie/v%C4%83di

82 Liviu Popescu

2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor și a bunurilor având

legătură cu infracțiunea16

].

În toate aceste cauze (numai furturi sunt 615.329 pe anul 2015),

organul de urmărire penală are obligația legală de a iniția, în paralel cu

cercetarea infracțiunii-premisă, investigația patrimonială în vederea

(ne)aplicării motivate a confiscării extinse, așadar în toate cauzele care au ca

obiect infracțiunile prevăzute de art. 1121 alin. (1) C.pen., făcând cercetări

amănunțite privind averea:

- infractorului vizat de trimiterea în judecată;

- membrilor de familie17

;

- persoanelor juridice asupra cărora persoana condamnată deține

controlul (formal sau informal)18

.

Selecția dosarelor este dată de lege (în mod obiectiv), nu de către

anchetator (în mod discreționar).

8. Deși pentru monitorizarea aplicării noii instituții penale ar fi fost, în

mod obligatoriu, necesară colectarea datelor statistice, până în prezent acest

lucru nu s-a întâmplat în România (de ce oare?!); în acest sens, stimulativă va

fi Directiva 2014/42/UE care ne obligă19

; chiar dacă termenul limită pentru

transpunerea acesteia în legislația națională este octombrie 2016, se știa

dinainte, pentru că era evidentă, despre această necesitate rațională și totodată

16 Disponibilă pe site-ul http://eur-lex.europa.eu/legal-

content/ro/TXT/?uri=CELEX:32005F0212 (accesat la 14 noiembrie 2016).

Articolul 3 alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului U.E. referindu-se la crima organizată transnațională, iar art. 3 alin. (1) lit. b) referindu-se la

terorism. De altfel, „scopul prezentei Decizii-cadru … privește sarcina probei privind sursa

bunurilor deținute de o persoană condamnată pentru o infracțiune având legătură cu

criminalitatea organizată (sublinierea noastră – L. Popescu)” (Preambulul Deciziei-cadru,

paragr. 10). 17 Conform art. 177 C.pen.:

„(1) Prin membru de familie se înțelege:

a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele

devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude;

b) soțul;

c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre

părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc. (2) Dispozițiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele

prevăzute în alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopție, și persoanei adoptate ori

descendenților acesteia în raport cu rudele firești (sublinierea noastră – L. Popescu)”. 18 Conform art. 1121 alin. (3) C.pen. 19 „Statele membre culeg periodic date de la autoritățile relevante și realizează

statistici cuprinzătoare. Datele statistice culese sunt transmise anual Comisiei… (sublinierea

noastră – L. Popescu)” (art. 11).

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=CELEX:32005F0212

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=CELEX:32005F0212


obligație de conformare (cel puțin de la data emiterii actului normativ

european).

Dintr-o analiză ad-hoc realizată în anul 2015 rezultă că, de la

implementare (aprilie 2012), în primii trei ani confiscarea extinsă a fost

aplicată prin doar 18 hotărâri judecătorești (13 definitive și 5 nedefinitive)20

.

În fața acestei discrepanțe evidente dintre, pe de o parte, realitatea

normativă (expusă mai sus) și, pe de altă parte, realitatea judiciară (18

hotărâri judecătorești în aproape 3 ani), o întrebare legitimă cere cu insistență

răspuns: Cum e posibil?21

III. Metodologie

Perioada de timp vizată de confiscarea extinsă, în care a fost

acumulată averea, este formată din a + b22

.

a) 5 ani înainte de săvârșirea infracțiunii premisă;

b) după momentul săvârșirii infracțiunii premisă și până la emiterea

rechizitoriului (durată neprecizată).

Pentru acest interval (a+b), trebuie verificate și evaluate [printr-o

constatare tehnico-științifică atunci când există pericolul dispariției unor

mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară

lămurirea urgentă23

, iar în celelalte cazuri printr-o expertiză24

] toate intrările

20 Conform Hotărârii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 116/2015, publicată pe site-ul http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/24_03_2015

__72981_ro.pdf (accesat la 8 noiembrie 2016). 21 Răspuns: În mod selectiv, discreționar? 22 Conform art. 1122 alin. (2) lit. a) C.pen. 23 Conform art. 172 alin. (9) C.pr.pen. 24 În redactarea inițială, jocandi causa probabil, art. 172 alin. (4) C.pr.pen. stipula că:

„Specialiștii care funcționează în cadrul organelor judiciare sunt asimilați

experților oficiali (sublinierea noastră – L. Popescu)” (?!).

Legea nr. 255/2013 (publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 515 din

14 august 2013, cu modificările și completările ulterioare) a revenit asupra acestei „erori”

(art. 102 pct. 116) și, firesc, a corectat-o, în noua redactare a art. 172 alin. (4), (9) și (10)

C.pr.pen. evacuându-se din lege această asimilare împotriva naturii:

„(4) Expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de

specialitate ori de experți independenți autorizați din țară sau din străinătate, în condițiile legii.”

,,(9) Când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a

unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale

cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanță efectuarea unei constatări

(sublinierea noastră – L. Popescu).”

,,(10) Constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul

organelor judiciare sau din afara acestora”.

http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/24_03_2015

84 Liviu Popescu

și toate ieșirile25

din patrimoniile tuturor persoanelor mai sus arătate (pct. II,

7), atât cele care îl au ca autor pe condamnat, cât și cele datorate terților26

și

inclusiv toate cheltuielile27

acelor persoane, pentru a se stabili dacă există o

diferență între veniturile licite și valoarea bunurilor real dobândite de către

condamnat, inclusiv cele (eventual) ascunse pe numele apropiaților.

Se va stabili partea licită a averii.

Licit înseamnă provenit din venitul legal impozitat, aspect interesant

atât sub regim probator (este impozitat, deci are aparența legalității), cât și

substanțial (nu există evaziune fiscală – fapt generator prin sine însuși de

avere ilicită).

Pentru excedent, se vor face cercetări pentru a se stabili proveniența

ilicită a acestuia (dacă este cazul), întrucât confiscarea extinsă nu se poate

dispune decât dacă instanța are convingerea28

că bunurile respective provin

din activități infracționale de natura celor prevăzute la alin. (1)29

și nu de

altă natură30

.

Se vor evidenția inclusiv fructele31

bunurilor supuse confiscării

(bunuri sau bani rezultați din exploatarea acelora, inclusiv beneficiul

necuvenit al folosinței fără drept).

Cu privire la bunurile ce urmează a face obiectul confiscării prevăzute

de art. 1121 C.pen., există o contradicție care, de lege ferenda, ar trebui

rezolvată, între, pe de o parte, alin. (7) și, pe de altă parte, alin. (8) raportat la

alin. (2) lit. a) ale normei în analiză32

.

25 Nu doar patrimoniul actual în momentul constatării, întrucât acesta ar putea fi

rezultatul unor acte juridice simulate. 26 Conform art. 1121 alin. (3) C.pen. 27 Conform art. 1121 alin. (5) C.pen. 28 Conform art. 1121 alin. (2) lit. b) C.pen.

În Decizia-cadru, formularea este mult mai riguroasă [„… o instanță națională e

convinsă pe deplin, pe baza unor fapte specifice … (sublinierea noastră – L. Popescu)”] și

accentuată prin folosirea unui pleonasm de întărire repetat de trei ori [art. 3 alin. (2) lit. a) și

lit. b) și lit. c)]. 29 Conform art. 1121 alin. (2) lit. b) C.pen. 30 La patru ani și jumătate de la implementarea noii instituții penale, nu au fost

atenuate deloc dificultățile generate de raportul dintre, pe de o parte, numărul foarte mare de

dosare obligatoriu vizate, potrivit legii și, pe de altă parte, resursele umane și logistice

restrânse ale sistemului, total nepregătit pentru a prelua − din mers − aceste noi sarcini. Numai furturi sunt 615.329 în ultimul an.

Impactul financiar, pregătirea sistemului pentru a face posibilă această procedură

la o asemenea scară par a fi fost neglijate de către inițiatorul acestei propuneri legislative,

norma fiind de imediată aplicare, din mers, fără niciun fel de ajustări bugetare, nici atunci

și nici până astăzi. 31

Conform art. 1121 alin. (7) C.pen.

32 Conform art. 1121 alin. (2), (7) și (8) C.pen.:


Astfel, limita de timp, fixată prin alin. (8) cu trimitere la alin. (2) ale

art. 1121 C.pen. pentru dobândirea bunurilor supuse evaluării și, ulterior,

confiscării este „până la data emiterii actului de sesizare a instanței”, dar

aceste bunuri nejustificate (despre care se va stabili că sunt ilicite) rămân și

după emiterea rechizitoriului, adică în timpul judecății, în proprietatea

infractorului și produc un folos necuvenit (dobânzi sau folosință).

Or, în conformitate cu alin. (7) al aceluiași articol, și acest folos

necuvenit, produs în beneficiul infractorului după emiterea rechizitoriului,

trebuie confiscat33

.

Având în vedere că, în ceea ce privește marea majoritate a achizițiilor,

legea nu obligă la păstrarea documentelor justificative, în absența acestora și

pentru atestarea elementelor esențiale ale stării de fapt (data și prețul

achiziției) vor fi utilizate orice mijloace de probă care nu sunt interzise prin

lege34

.

Problema însă devine complexă (sub aspect probator) acolo unde (în

practica națională, în majoritatea cazurilor) disimularea adevăratului

proprietar se realizează în absența unor acte juridice al căror caracter simulat

să poată fi interogat (când banii se dau la valiză).

IV. Confiscarea extinsă implică o „acuzație în materie penală”

În completarea dispozițiilor Deciziei-cadru 2005/212/JAI, Directiva

2014/42/UE impune, inclusiv în privința terților „în cunoștință de cauză”35

,

„2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele

condiții:

a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani

înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii

actului de sesizare a instanței, depășește în mod vădit veniturile obținute de aceasta în mod

licit (sublinierea noastră – L. Popescu);

[…]

(7) Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea sau folosirea

bunurilor supuse confiscării, precum și bunurile produse de acestea (sublinierea noastră – L.

Popescu).

(8) Confiscarea nu poate depăși valoarea bunurilor dobândite în perioada

prevăzută la alin. (2), care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate (sublinierea noastră – L. Popescu)”.

33 D. Ciuncan, verba. 34 Conform art. 97 alin. (2) lit. f) C.pr.pen. 35 Preambul, paragr. 24.

Adică, în economia redactării, „de rea-credință”.

Pentru că pe cei de bună-credință nu îi vizează, mai exact îi exclude în mod

categoric, după cum vom arăta mai jos (pct. IX).

86 Liviu Popescu

„… garanții și căi de atac specifice pentru a (le) garanta respectarea

drepturilor fundamentale (…) Aceasta include dreptul de a fi audiat (…)

Ordinul de înghețare a bunurilor ar trebui comunicat persoanei afectate cât

de curând posibil …(sublinierea noastră – L. Popescu)”36

.

„… persoanele ale căror bunuri sunt afectate de hotărârea de

confiscare au dreptul de a fi asistate de un avocat pe întreaga durată a

procedurii de confiscare … fiind (adăugirea noastră – L. Popescu) informate

că au acest drept” (sublinierea noastră – L. Popescu)37

.

Analizând noțiunea de „acuzație în materie penală” așa după cum a

rezultat din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în

continuare C.E.D.O.), s-a concluzionat că, în accepțiunea convențional-

europeană, această noțiune „are o valoare autonomă” (în raport de litera legii

naționale), rezultată din aplicarea criteriilor Convenției europene pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale (denumită în

continuare Convenția):

„Așadar, pentru a stabili dacă o persoană este „acuzată” de

săvârșirea unei fapte penale, Curtea a stabilit, în jurisprudența sa,

următoarele trei criterii:

a) calificarea ei ca infracțiune în legea națională;

b) natura infracțiunii;

c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii ce urmează a fi aplicată

autorului ei.

C.E.D.O. a precizat că aceste criterii sunt alternative, nu cumulative (sublinierea noastră – L. Popescu)”

38.

Exemple:

Astfel, continuă autorul citat, „… fosta Comisie a decis că (…) o

procedură disciplinară în cadrul căreia un avocat a fost condamnat la o

amendă pentru neîndeplinirea obligațiilor profesionale, internarea unui

inculpat pe temeiul dispozițiilor legii naționale de „apărare socială” prin

decizie a instanței judiciare, sau (…) procedura privitoare la nerespectarea

normelor privind staționarea autovehiculelor, datorită caracterului general

al acestor norme și scopului, atât preventiv, cât și represiv al sancțiunii

aplicate, reprezintă, toate, „acuzații în materie penală”, în sensul Convenției

(sublinierea noastră – L. Popescu)”39

.

36 Idem (Preambul), paragr. 33. 37 Idem, art. 8 alin. (7). 38 C. Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, vol. I, Editura All Beck,

București, 2005, p. 443-444. 39 Idem, p. 449.


V. Confiscare extinsă este o „sancțiune de drept penal”

Articolul 15 alin. (2) C.pen. stipulează:

„Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale (sublinierea

noastră – L. Popescu)”.

Articolul 2 alin. (1) C.pen. stipulează:

,,Legalitatea sancțiunilor de drept penal

Legea penală prevede pedepsele aplicabile și măsurile educative ce se

pot lua față de persoanele care au săvârșit infracțiuni, precum și măsurile de

siguranță ce se pot lua față de persoanele care au comis fapte prevăzute de

legea penală (sublinierea noastră – L. Popescu).“

Totodată, potrivit art. 107 alin. (2) C.pen.:

„Măsurile de siguranță se iau față de persoana care a comis o faptă

prevăzută de legea penală, nejustificată (sublinierea noastră – L. Popescu)”.

Printre acestea, și confiscarea extinsă (art. 1121 C.pen.), instituție

penală nouă ce nu are un caracter temporar, provizoriu (precum măsurile

asigurătorii), ci definitiv40

, și nu servește recuperării prejudiciului, ci extrage o

parte din patrimoniul persoanei acuzate pentru a o transfera în patrimoniului

statului.

„… măsurile de siguranță, între care se regăsește și măsura

confiscării extinse, au, în sfera categoriilor juridice, caracterul de sancțiuni

de drept penal (sublinierea noastră – L. Popescu)”41

.

Doar în cadrul unei hotărâri de condamnare și pe baza unei

condamnări (condiție indispensabilă: „în cazul în care persoana este

condamnată”42

) se poate aplica sancțiunea de drept penal a confiscării extinse.

Spre deosebire de celelalte măsuri de siguranță (inclusiv confiscarea

specială), confiscarea extinsă se poate aplica numai în cadrul unei hotărâri de

condamnare și subsecvent condamnării, pe baza constatării instanței că averea

nejustificată provine din alte infracțiuni similare infracțiunii premisă, a căror

existență va fi prezumată, așadar ca efect al răspunderii penale.

Numai și numai pentru că infractorul a comis infracțiunea premisă

pentru care răspunde penal și, în consecință, urmează a fi condamnat, se poate

prezuma că a comis și alte infracțiuni similare din care a rezultat averea ilicită

supusă confiscării extinse.

40 „Confiscarea conduce la deposedarea definitivă de bunuri (sublinierea noastră –

L. Popescu)” (Directiva 2014/42/UE, Preambul, paragr. 26). 41

Decizia C.C.R. nr. 356/2014, paragr. 37. 42 Conform art. 1121 alin. (1) C.pen.

88 Liviu Popescu

Inexistența condamnării pentru infracțiunea premisă – de pildă, în

cazul achitării – atrage imposibilitatea aplicării confiscării extinse care,

nefiind o măsură autonomă, este strict o sancțiune alăturată.

Măsura confiscării extinse nu doar înlătură o stare de pericol și previne

săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală (precum celelalte măsuri de

siguranță43

) prin aceea că bunurile și banii confiscați nu vor mai putea fi

utilizați de către infractorul condamnat sau de către complicii săi în scopuri

infracționale44

, dar, prin caracterul coercitiv și exemplaritatea sa, dobândește

și caracterul disuasiv al pedepselor penale a căror principală funcțiune,

într-un secol umanist, nu poate fi aceea de a retribui, prin suferință45

, o

devianță comportamentală, ci reeducarea (atât cea specială – a autorului, cât

și cea generală – a celorlalți infractori, care observă că „crime doesn’t pay”),

descurajând rezoluția infracțională.

Așa a fost înțeleasă noțiunea de „pedeapsă” în tradiția normativă46

și,

chiar dacă astăzi Codul penal nu a mai menținut definiția, nu există motive

pentru a crede că semnificațiile ei s-au schimbat.

În condițiile în care obiectul confiscării extinse nu îl constituie

recuperarea prejudiciului/despăgubirea victimelor infracțiunilor precedente

infracțiunii premisă și nu se aplică la solicitarea acelora, nu se poate susține

că aceasta este un efect al exercitării acțiunii civile47

, cu atât mai mult cu

43 Conform art. 107 alin. (1) C.pen. 44 Unele bunuri, prin destinația lor voluptuară, nici nu sunt adecvate unor asemenea

scopuri, ci exclusiv celor recreativ-reconfortante. 45 Legea talionului. 46 Articolul 52 din Codul penal din 1969 stipula:

„Art. 52. Pedeapsa și scopul ei

Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni (sublinierea


Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de

muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Executarea

pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului

(sublinierea noastră – L. Popescu)”. 47 Conform art. 19 alin. (1) și (2) C.pr.pen. care stipulează:

„Art. 19. Obiectul și exercitarea acțiunii civile

(1) Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru

prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale (sublinierea


(2) Acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care

se constituie parte civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente

(sublinierea noastră – L. Popescu)

[….]”.


cât, în funcție de particularitățile concrete ale infracțiunilor prealabile

infracțiunii premisă, unele dintre faptele prevăzute de art. 1121 alin. (1) C.pen.

nici măcar nu produc prejudiciu48

.

„(…) o asemenea măsură (confiscarea, adăugirea noastră – L.

Popescu) este reglementată constituțional doar în cazul unor infracțiuni sau

contravenții (…) (sublinierea noastră – L. Popescu)”49

.

Fiind indisolubil legată/condiționată de unele infracțiuni (precedente

infracțiunii premisă) a căror săvârșire este prezumată de către instanță din

constatarea, pe bază de probe (inclusiv prezumții simple), a provenienței

ilicite a bunurilor supuse confiscării, cu respectarea dreptului la apărare, dar

într-o procedură simplificată, atipică50

, confiscarea extinsă reprezintă o

sancțiune de drept penal aplicată ca efect al răspunderii penale51

, ca o

anticipare a proceselor tipice care ar trebui să urmeze (dar nu în mod

obligatoriu, obligația organelor de urmărire penală fiind una de diligență).

Conchidem, pe cale de consecință, caracterul coercitiv, represiv și

preventiv al acestei măsuri de siguranță.

Se ridică însă o problemă de echitate.

Potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) C.pen.:

„Confiscarea specială.

(1) Sunt supuse confiscării speciale:

[….]

e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea

penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu

servesc la despăgubirea acesteia (sublinierea noastră – L. Popescu).

[….]”

Prin art. 1121 C.pen., instituțiile statului își acordă o dispensă

eliberându-se de povara de a mai dovedi, pe fiecare în parte, și celelalte

infracțiuni anterioare (acesta este interesul procesual al noii instituții penale) –

pentru care, pe cale de consecință, nu i se pot aplica infractorului pedepse

penale –, dar nu pot încălca drepturile victimelor acelor infracțiuni

48 De exemplu, traficul de droguri/arme, corupția (în anumite forme), finanțarea

terorismului etc. 49 Conform Dec. C.C.R. nr. 453/2008, publicată în Monitorul Oficial al Românei,

Partea I, nr. 374 din 16 mai 2008. 50 Fără individualizare, fără punerea în mișcare a acțiunii penale și neurmate de

condamnare. 51 Din acest motiv, nu putem subscrie la opinia (evident, anterioară reglementării

„confiscării extinse”) potrivit căreia măsurile de siguranță „nu sunt o consecință a săvârșirii

faptei …” (C. Mitrache, Dreptul penal român. Partea generală, Casa de Editură și Presă

„Şansa” S.R.L., București, 2000, p. 168).

90 Liviu Popescu

(decurgând din principiul statului de drept52

, din dreptul fundamental al

accesului liber la justiție53

și din dreptul la un proces echitabil54

), inclusiv

dreptul la despăgubirile cuvenite pentru pagubele suferite.

Statul culege (pe calea confiscării extinse), în folosul său exclusiv,

toată averea nejustificată (afirmat ilicită) a infractorului.

Dar dacă, ulterior condamnării premisă, victimele vor avea parte totuși

de un proces pentru una dintre infracțiunile anterioare ale condamnatului

(pentru că urmărirea acestora trebuie să continue55

), de unde vor mai fi

despăgubite?

De lege ferenda, de la stat – ca de la un proprietar și bun administrator

al averii confiscate (cu dobândă de la data confiscării)56

.

VI. Sarcina (obligația) probei

Sarcina probei revine reclamantului57

.

52 Articolul 1 alin. (3) din Constituția României, republicată, stipulează:

„România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului,

drepturile și libertățile cetățenilor, […], dreptatea […] reprezintă valori supreme […] și sunt

garantate (sublinierea noastră – L. Popescu)”. 53 Articolul 21 alin. (1) și (3) din Constituția României, republicată, stipulează:

„(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a

libertăților și a intereselor sale legitime (sublinierea noastră – L. Popescu)”.

,,(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil (sublinierea noastră – L. Popescu)”.

Cu sprijinul organului de urmărire penală, am adăuga, dacă are atribuții în acea

materie. 54 Articolul 8 teza finală C.pr.pen. stipulează:

„Organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata …,

astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni, […],

iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen

rezonabil (sublinierea noastră – L. Popescu)”. 55 Ibidem. 56 Articolul 1334 din Codul civil (în continuare C.civ.) stipulează:

„(1) Gerantul este dator să se îngrijească de interesele geratului cu diligența pe care

un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale (sublinierea noastră – L. Popescu).

[…]”.

Articolul 1335 C.civ. stipulează:

„La încetarea gestiunii, gerantul trebuie să dea socoteală geratului și să îi remită

acestuia toate bunurile obținute cu ocazia gestiunii (sublinierea noastră – L. Popescu)”. 57

Onus probandi incumbit actori.

A se vedea, mai jos, D. Rizeanu (nota de subsol nr. 85).


După cum s-a remarcat, „în doctrină, în privința sarcinii probei în

materia confiscării, se arată că aceasta are trăsături specifice în sensul că se

observă (…) o divizare a sarcinii probei, cel în cauză având posibilitatea de a

dovedi caracterul licit al bunurilor pe care le deține (sublinierea noastră – L.

Popescu)”58

.

Pe lângă faptul că această opinie doctrinară contravine în mod direct

practicii constante a instanței de contencios constituțional, ne induce în mod

fals caracterul de noutate al dreptului la apărare, în mod bizar recunoscut, prin

„generozitatea” interpretului, cu ocazia procedurilor confiscării extinse.

Observații:

1. În fața oricărei „acuzații de natură penală” care poate fi finalizată

într-o „sancțiune de drept penal”, statul modern a garantat dreptul la apărare

ca pe o reflectare firească a dreptului natural la legitimă apărare.

2. Faptul că persoana vizată „are posibilitatea” nu înseamnă că „are

sarcina” sau „o divizare a sarcinii probei”.

Apărată de prezumția de nevinovăție și de prezumția de liceitate a

dobândirii averii (ambele constituționale), persoana vizată în procedura

confiscării extinse are dreptul59

(nu sarcina/obligația) de a fi audiat/asistat de

un avocat60

, după cum, la adăpost de orice sancțiune, are și dreptul de a nu

declara nimic61

.

În același sens, a se vedea și F. Streteanu, Considerații privind confiscarea extinsă,

în ,,Caiete de drept penal” nr. 2/2012, p. 26 : „(…) sarcina probei incumbă parchetului și,

eventual, instanței (sublinierea noastră – L. Popescu)”.

Teza ultimă [„(…) și, eventual, instanței”] nu poate fi înțeleasă decât în sensul că, în temeiul rolului activ, instanța va lămuri neclaritățile; altfel, doar renunțând la statutul de

„instanță imparțială” care garantează „dreptul la un proces echitabil” (art. 6 din Convenție)

putem imagina că Themis, dezlegată la ochi și fraternizând în parteneriat cu una dintre părți,

lasă din mână balanța dreptății și aduce probe în favoarea aceleia ca să le așeze pe unul dintre

talgere, judecând ulterior cauza.

Dacă o situație de fapt esențială în acuzare nu a fost dovedită, această împrejurare nu

determină nici preluarea sarcinii (obligației) probei de către instanță, nici lăsarea pricinii

nedezlegate.

Restrângerea, exclusiv în etapa camerei preliminare, a instrumentului „restituirii în

vederea completării urmăririi penale” [art. 333 din Codul de procedură penală din 1969,

abrogat prin art. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006 (publicată în Monitorul Oficial al

Românei, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006)] determină instanța să judece pe baza a ceea ce există în dosar, făcând aplicația principiilor:

- idem est non esse aut non probari;

- in dubio pro reo. 58 Decizia C.C.R. nr. 356/2014, paragr. 36, cit. supra. 59 Conform Directivei 2014/42/UE, Preambul, paragr. 33, cit. supra. 60

Idem, art. 8 alin. (7). 61 Articolul 10 alin. (4) C.pr.pen. stipulează:

92 Liviu Popescu

Sarcina probei revine, și în cazul acestei proceduri, exclusiv celui care

afirmă/reclamă/acuză.

Faptul că persoana acuzată are posibilitatea de a se apăra nu

diminuează cu nimic sarcina (obligația) celui care afirmă (acuză) de a-și proba

afirmația.

Ceea ce nu este probat nu există (din punct de vedere judiciar), una

singură dintre părți (acuzatul) având beneficiul unei prezumții legale (chiar

constituționale).

3. În conformitate cu Directiva UE 343/2016 privind consolidarea

anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție, „exercitarea dreptului de a

păstra tăcerea sau de a nu se autoincrimina nu ar trebui să fie utilizată

împotriva persoanelor suspectate sau acuzate și nu ar trebui să fie

considerată, prin ea însăși, ca dovadă că persoana respectivă a comis

infracțiunea în cauză (sublinierea noastră – L. Popescu)”62

.

Așadar, art. 1121 C.pen. nu instituie, împotriva Constituției României,

republicată63

, o prezumție legală de ilicit a averii nejustificate și nu

răstoarnă/divizează sarcina probei, ci obligă organul de urmărire penală să

probeze: (a) proveniența ilicită a bunurilor și (b) natura acestui ilicit –

aceeași ca în cazul art. 1121 alin. (1) C.pen., prin urmare obligatoriu aceleași

infracțiuni și nu altele pentru ca procedura confiscării extinse să devină

eficace.

De altfel, în ceea ce privește o reducere a sarcinii probei, și legiuitorul

european a fost extrem de precaut în a face o recomandare:

„(…) statele părți pot analiza posibilitatea de a solicita autorului unei

infracțiuni să demonstreze originea licită a unor produse presupuse având

legătură cu infracțiunea sau a altor bunuri ce ar putea face obiectul unei

confiscări, în măsura în care această solicitare este conformă cu principiile

dreptului lor intern și cu natura procedurii judiciare (sublinierea noastră –

L. Popescu)”64

.

„Înainte de a fi ascultați, suspectului și inculpatului trebuie să li se pună în vedere

că au dreptul de a nu face nicio declarație (sublinierea noastră – L. Popescu)”.

Terțului dobânditor nu i se poate refuza un drept garantat suspectului fiindcă ar fi

discriminare în situații similare, pentru că și acela este sub „o acuzație de natură penală”,

riscând o „sancțiune de drept penal”, ca și acesta. Chiar dacă nu este oficial pusă sub învinuire, persoana acuzată nu este nici martor,

pentru că i se garantează dreptul la apărare (împreună cu avocatul) și pentru că martorul nu

este vizat de sancțiuni de drept penal. 62 Preambul, paragr. 28. 63 Împotriva art. 44 alin. (8) teza a II-a (caracterul licit al dobândirii bunurilor se

prezumă) din Constituția României, republicată. 64 Decizia-cadru 2005/212/JAI, Preambul, paragr. 6, cit. supra.


În același sens, s-a pronunțat în mod repetat Curtea Constituțională a

României:

„(…) principiul general potrivit căruia orice act sau fapt juridic este

licit până la dovada contrarie (subl. n.), impunând, în ceea ce privește averea

unei persoane, ca dobândirea ilicită a acesteia să fie dovedită (sublinierea

noastră – L. Popescu)”65

; „… reglementarea acestei prezumții [art. 44 alin.

(8) din Constituție, adăugirea noastră – L. Popescu] nu împiedică cercetarea

caracterului ilicit al dobândirii averii, sarcina probei revenind însă celui

care invocă acest caracter (sublinierea noastră – L. Popescu)”66

.

„Securitatea juridică a dreptului de proprietate asupra bunurilor ce

alcătuiesc averea unei persoane este însă indisolubil legată de prezumția

dobândirii licite a averii. De aceea înlăturarea acestei prezumții are

semnificația suprimării unei garanții constituționale a dreptului de

proprietate” (sublinierea noastră – L. Popescu)” 67

.

„În absența unei astfel de prezumții (prezumția de liceitate, adăugirea

noastră – L. Popescu) deținătorul unui bun ar fi supus unei insecurități

continue întrucât, ori de câte ori s-ar invoca dobândirea ilicită a

respectivului bun, sarcina probei nu ar reveni celui care face afirmația, ci

deținătorului bunului (sublinierea noastră – L. Popescu).

Tocmai de aceea, în cadrul lucrărilor Adunării Constituante, în

ședința din 9 octombrie 1991, a fost respins amendamentul de eliminare a

dispoziției privind prezumția dobândirii licite a averii, neîntrunind decât votul

a 14 parlamentari, astfel după cum rezultă din Monitorul Oficial al României,

Partea a II-a, nr. 29 din 11 octombrie 1991”68

.

„(…) Curtea subliniază că principiul constituțional al prezumției

dobândirii licite a averii trebuie să se aplice și în cazul persoanelor cercetate

potrivit Legii nr. 144/2007 (Legea A.N.I., adăugirea noastră – L. Popescu),

iar cei ce pretind că averea unei persoane a fost dobândită ilicit trebuie să

dovedească acest lucru . Din dispozițiile Legii nr. 144/2007 reiese însă că

persoana cercetată este ținută să dovedească proveniența licită a tuturor

bunurilor dobândite în perioada supusă controlului, având loc, așadar, o

răsturnare a sarcinii probei, ceea ce contravine prezumției dobândirii licite

65 Decizia C.C.R. nr. 85/1996 (publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I,

nr. 211 din 6 septembrie 1996). 66 Decizia C.C.R. nr. 799/2011, pct. 3 din considerente (publicată în Monitorul

Oficial al Românei, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011). 67

Decizia C.C.R. nr. 85/1996, cit. supra. 68 Ibidem.

94 Liviu Popescu

a bunurilor, consacrată constituțional prin art. 44 alin. (8) (sublinierea


.

VII. Standard de probă

A. Criteriul obiectiv. Probe sau date/indicii/prezumții?

Convingerea judiciară, spre deosebire de alte forme de convicțiune,

nu este o simplă presupunere/credință/părere/opinie/impresie/feeling, ci este o

concluzie consolidată ce rezultă abia după parcurgerea tuturor etapelor unui

proces echitabil al cărui scop este aflarea adevărului, pe bază de probe.

Dacă admitem că de la „presupunere” și până la „certitudine” există o

distanță, atunci trebuie spus că, fiind dincolo de orice îndoială rezonabilă,

convingerea judiciară pe baza căreia se aplică o sancțiune trebuie să tindă

către proximitatea certitudinii, „… pentru ca nicio persoană nevinovată să

nu fie trasă la răspundere penală … (sublinierea noastră – L. Popescu)”70

.

Dovada judiciară nu se poate face decât prin probe.

a) Într-un sens larg și aproximativ, dovedirea unei afirmații se poate

realiza și doar prin frânturi de informație (mai mult sau mai puțin verificată,

mai mult sau mai puțin la obiect), argumente, raționamente.

b) În sens strict, judiciar (având ca finalitate condamnări, confiscări,

interdicții, decăderi etc.), dovada înseamnă probe, așadar este supusă unui

regim legal strict (a cărui încălcare este sancționată cu excluderea71

), atât în

ceea ce privește instrumentul folosit (mijloacele de probă și procedeele

tehnice probatorii), cât și modul de folosire a acestui instrumentar

(procedurile).

Informația și raționamentul nu sunt mijloace de probă, ci servesc la

obținerea probelor, ca premisă a acestora; reduse la sine și neurmate de

obținerea probelor, sunt insuficiente ca finalitate judiciară.

Chiar dacă, din punct de vedere formal, le lipsește atribuția, aceasta nu

ar putea constitui un impediment absolut, irefragabil (fiind formal, poate fi

surmontat, de lege ferenda) din cauza căruia serviciile de informații nu ar

putea emite rechizitorii, însă obscuritatea mijloacelor utilizate pentru

obținerea datelor și indiciilor, precum și valorificarea acestora din urmă

69 Decizia C.C.R. nr. 415/2010 (publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I,

nr. 294 din 5 mai 2010). 70 Articolul 8 C.pr.pen. referitor la caracterul echitabil al procesului penal. 71

„Probele obținute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal” [art. 102

alin. (2) C.pr.pen.].


exclusiv sur parole d’honneur, da, constituie motive suficiente, de ordin

substanțial și rațional72

.

Idem est non esse aut non probari.

„Caracterul licit al dobândirii se prezumă (sublinierea noastră – L.

Popescu)”73

.

Constituția instituie prezumția relativă de liceitate a averii, în raport cu

care îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 1121 alin. (2)

C.pen.74

se verifică, bineînțeles (cum altfel?), prin probe (acestea constituind

singura pârghie în măsură să răstoarne prezumția constituțională relativă sus-

evocată)75

.

În același mod se va dovedi caracterul simulat al actelor juridice

(eventual) încheiate de către condamnat cu scopul de a ascunde produsul

infracțiunii, prin transfer de proprietate sau direct de către terți, pe seama

acestuia.

Articolele 97 și 5 C.pr.pen. prevăd:

„Art. 97. Proba și mijloacele de probă

(1) Constituie probă orice element de fapt care servește la

constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea

persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru

justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul

penal (sublinierea noastră – L. Popescu).

[…]”.

„Art. 5. Aflarea adevărului

(1) Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe,

aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu

privire la persoana suspectului sau inculpatului (sublinierea noastră – L.

Popescu).

(2) Organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a

administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau

inculpatului […] (sublinierea noastră – L. Popescu)”.

În literatura de specialitate a fost argumentat și un punct de vedere

ușor diferit76

.

72 A se vedea și, mai jos, pct. VII, A, 2, b). 73 Articolul 44 alin. (8) din Constituția României, republicată. 74 a) „(…) depășește în mod vădit (…)”;

b) „(…) provin din activități infracționale (…)”. 75 „Prezumția legală poate fi înlăturată prin proba contrară (…) (sublinierea

noastră – L. Popescu)” [art. 328 din Codul de procedură civilă (în continuare C.pr.civ.)]. 76 F. Streteanu, loc. cit., p. 11-29.

96 Liviu Popescu

Fără a proceda la un examen amănunțit al acestuia, se impun totuși

două observații:

1. Se invocă – ca un argument important – hotărârea Tribunalului

Constituțional spaniol, care a validat corectitudinea aplicării confiscării

extinse de către instanțele naționale în baza unor simple indicii (care au

generat o prezumție simplă), într-un caz de crimă organizată77

.

Fără a se raporta la textul Constituției Spaniei (nici hotărârea

Tribunalului Constituțional nu pare că o face), autorul evocă, însă într-un alt

context, faptul că legislația spaniolă consacră prezumția dobândirii ilicite a

averii în cazuri, strict, numai de crimă organizată și de terorism78

.

Însă indiciile foarte vagi de tipul celor menționate în hotărârea

Tribunalului Constituțional spaniol, precum și cele evocate exemplificativ de

către autor79

[atât de vagi încât nu au nicio tangență cu faptul relevant, vecin

și conex care trebuie dovedit în cazul prezumțiilor simple, după cum vom

arăta imediat mai jos, lit. A, 2, a)], nu pot fi folosite fără a fi sprijinite, în mod

obligatoriu, pe o prezumție legală de ilicit (ca în sistemul juridic spaniol)

pentru a fi suficiente, altfel existând riscul de a transforma întreaga procedură

într-un proces sumar, mult prea sumar pentru a putea garanta dreptatea [art. 1

alin. (3) din Constituția României, republicată] și faptul că „nicio persoană

nevinovată nu va fi trasă la răspundere penală”80

.

În România însă este exact invers: nu numai că legislația nu consacră

prezumția de ilicit, dar Constituția, republicată, consfințește prezumția de

liceitate a dobândirii averii.

Așadar, argumentul spaniol nu e chiar irefutabil; nu se potrivește

sistemului juridic românesc, astfel încât nu poate fi reținut.

2. Se afirmă că cerințele art. 1121 C.pen. pot fi îndeplinite și dovedite

nu doar pe baza probelor, ci și prin prezumții simple81

(construite pe baza

datelor82

și a indiciilor83

).

„Prezumțiile sunt consecințele pe care legea sau judecătorul le trage

dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut”84

.

a) Alături de alți autori85

, considerăm că prezumțiile simple

reprezintă un procedeu tehnic probatoriu.

77 Idem, p. 17. 78 Articolul 127 din Codul penal spaniol, apud F. Streteanu, loc. cit., p. 27 (nota de

subsol nr. 24). 79 F. Streteanu, loc. cit., p. 27. 80 Articolul 8 C.pr.pen. român. 81 F. Streteanu, loc. cit., p. 16. 82 Idem., p. 17, 18. 83

Idem., p. 27. 84 Articolul 327 C.pr.civ.


Utilizat corect, conduce tot la obținerea probelor [în sensul art. 97 alin.

(1) C.pr.pen., ca element de fapt (…)].

Așadar, ne este semnalată o falsă alternativă.

Ce deosebește însă prezumțiile simple de prezumțiile legale?

Prezumțiile simple nu scutesc de sarcina probei pe cel care le afirmă.

Va trebui dovedit în acuzare faptul relevant, vecin și conex.

„Sub raportul puterii doveditoare a prezumțiilor se face însă uneori o

confuzie între prezumțiile legale relative și prezumțiile simple. Socotim și noi

că deosebirea esențială între prezumțiile legale relative și prezumțiile simple

constă în faptul că, în timp ce primele duc la răsturnarea sarcinii probei,

prezumțiile simple nu au acest efect, sarcina probei rămânând exclusiv în

sarcina reclamantului. După cum s-a arătat, pe drept cuvânt „a asimila, sub

acest aspect cele două categorii de prezumții, ar însemna să nu se țină seama

de natura lor juridică, de faptul că prezumțiile legale relative există în

puterea legii în timp ce prezumțiile simple sunt rezultatul raționamentului, ele

fiind consecințele logice trase de judecător din împrejurări cunoscute și

servind la întregirea probelor directe, la formarea deplină a convingerii

judecătorului (sublinierea noastră – L. Popescu)”86

.

Or, în această materie, faptul relevant, vecin și conex nu poate fi

infracțiunea premisă și nici averea nejustificată, întrucât garanția prevăzută în

art. 44 alin. (8) din Constituția României, republicată, se referă la toți cetățenii

României, fără excepție, inclusiv la cei care au antecedente penale.

Şi averea acestora – chiar nejustificată – se prezumă a fi dobândită

licit87

.

85 M. Lucian, apud M Fodor, Probele în procesul civil, Editura Universul Juridic,

București, 2006, p. 358. 86 Conform D. Rizeanu, Forța probantă a prezumțiilor simple cu referire la

dobândirea în comun a unor bunuri, în ,,Revista română de drept” nr. 4/1977, p. 28-30, apud

I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generală. Judecata la prima

instanță. Hotărârea, ediția a II-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983, p. 400.

A se vedea supra, pct. VI. 87 Firește că aceasta este o exagerare normativă specifică României, fără

corespondent în Legile fundamentale ale altor state [cu excepția Constituției Republicii

Moldova, art. 46 alin. (3)], dar nu una apărută de nicăieri, din senin.

Excesul naște, întotdeauna, un contra exces (mutatis mutandis, al III-lea principiu al mecanicii, principiul acțiunii și reacțiunii, după Sir Isaac Newton, conform Philosophie

Naturalis Principia Mathematica, 1687).

Nu este locul aici pentru a discuta moralitatea acestei reglementări; aceasta a fost

soluția aleasă de către Adunarea Constituantă după 50 de ani de totalitarism care și-a săvârșit

abuzurile (și) cu mâna justiției.

De exemplu, în comunism, în absența oricărei suspiciuni de natură penală, averea

nejustificată se impozita cu 80% (adică se confisca), prin hotărâre judecătorească [art. 2 alin.

98 Liviu Popescu

Dacă textul constituțional ar fi prevăzut excepții (de tipul celei sus-

evocate în exemplul spaniol), din simplul fapt al condamnării s-ar fi putut

deduce (legal sau judiciar) că averea nejustificată a infractorului provine tot

din (alte) infracțiuni.

Asemenea excepții însă nu există.

A construi o prezumție simplă (prezumția de ilicit al provenienței

bunurilor) fără a proba faptul relevant, vecin și conex, împotriva prezumției

constituționale de liceitate a dobândirii averii și prin restrângerea sferei de

(1) raportat la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 18/1968 privind controlul provenienţei unor

bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobândite în mod licit; în prezent, abrogată].

„Prin justificarea provenienței bunurilor se înțelege obligația persoanei în cauză de

a dovedi caracterul licit al mijloacelor folosite pentru dobândirea sau sporirea bunurilor

(sublinierea noastră – L. Popescu)” [art. 2 alin. (2) din același act normativ]. Așadar, sarcina probei revenea nu acuzării, ci persoanei inocente/neinculpate/necondamnate obligate să-și

dovedească buna-credință.

Legea nr. 18/1968 a fost abrogată expres prin art. 40 din Legea nr. 115/1996 pentru

declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de

conducere şi de control şi a funcţionarilor publici (publicată în Monitorul Oficial al Românei,

Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996), cu modificările și completările ulterioare.

Noua lege, în afară de faptul că restrânge major obiectul de reglementare exclusiv la

categoria funcționarilor publici în sens larg (care își asumă în mod liber obligația de a-și

declara averea la numirea în funcția publică și în exercitarea mandatului), se deosebește de

vechea reglementare comunistă prin împrejurarea că declanșarea controlului „este

condiționată de existența unor dovezi certe că unele bunuri ori valori nu puteau fi dobândite din veniturile legale realizate de persoana în cauză sau pe alte căi licite (sublinierea noastră

– L. Popescu)”, iar „norma constituțională [art. 44 alin. (8), adăugirea noastră – L. Popescu]

nu exclude confiscarea averii în privința căreia instanța de judecată stabilește că a fost

dobândită ilicit (sublinierea noastră – L. Popescu)” (Dec. C.C.R. nr. 321/2007, publicată în

Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007).

Nu se va putea reține, în cazul noii reglementări, o inversare/partajare a sarcinii

probei, întrucât declararea veniturilor de către funcționarii publici constituie o obligație

legală prealabilă oricărei acuzații, dobândind natura unei justificări doar a posteriori, în

situația în care aceea este formulată (și anume pe baza unei neconcordanțe create prin chiar

declarațiile de avere ale persoanei vizate).

Iar când, ulterior, evoluțiile legislative s-au caracterizat printr-un deficit de

constituționalitate, instanța de control le-a cenzurat: „ (…) dispozițiile art. 46 din Legea nr. 144/2007, prin posibilitatea inspectorilor de

integritate de a solicita instanței de judecată competente confiscarea unei părți a averii sau a

unui bun determinat, pronunțându-se asupra vinovăției unei persoane, încalcă și prevederile

art. 23 alin. (11) din Constituție referitoare la prezumția de nevinovăție, deoarece

confiscarea averii se solicită în absența unei hotărâri judecătorești definitive prin care să se

stabilească vinovăția, penală ori contravențională (sublinierea noastră – L. Popescu)” (Dec.

C.C.R. nr. 415/2010, cit supra).


aplicare a acesteia, este inadmisibil, pentru că se încalcă principiul

legalității88

.

Înseamnă a ridica o prezumție simplă (care se construiește) la rangul

de prezumție legală și chiar constituțională (care este instituită).

Așadar, va trebui dovedit faptul relevant, vecin și conex infracțiunilor

anterioare infracțiunii premisă pentru a se putea prezuma că averea

nejustificată își are proveniența în infracțiuni de aceeași natură.

Care este acest fapt relevant, vecin și conex?

Faptul relevant, vecin și conex ce trebuie probat urmează a fi plasat în

imediata apropiere și continuitate a faptului în litigiu ce trebuie dovedit

pentru a fi îndeplinită condiția prevăzută de art. 1121 alin. (2) lit. b) C.pen.

(proveniența ilicită a averii nejustificate), pentru acuratețea raționamentului

logic89

.

În acest sens, s-a decis că „proba prin prezumții trebuie să se sprijine

pe fapte care nu au caracter echivoc (sublinierea noastră – L. Popescu)”90

.

Dacă nu infracțiunea anterioară ca atare91

(ipoteză care, logic, se

exclude, pentru că ar genera o confuzie între confiscarea specială și

confiscarea extinsă), atunci, măcar, exempli gratia, delincvența ca mod de

viață al infractorului sau apartenența de durată la un grup de crimă organizată,

dovedite, de exemplu, prin condamnări anterioare, sau alte împrejurări din

care să rezulte fără echivoc că infracțiunea premisă nu reprezintă o

întâmplare a existenței sale, ci o opțiune suficient de cimentată și de calificată

(permanență, repetabilitate) cât să genereze avere nejustificată.

b) Nu mijloace de probă, ci date și indicii92

pe care se construiesc

prezumții.

Suficient și eficient, se afirmă93

.

Nu achiesăm.

88 Al supremației Constituției și a legilor – art. 1 alin. (5) din Constituția României,

republicată. 89 Care raționament logic (de tip probabilist), în sine, implică o mare doză de risc

gnoseologic pentru că funcționează ca un fel de alchimie, ducând la transmutația unui fapt

licit probat (averea nejustificată) într-un fapt ilicit dedus (averea ilicită). 90 Curtea Supremă de Justiție, Dec. nr. 1267/1949, în ,,Justiția Nouă” nr. 9/1949, p.

1046, apud I. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit., p. 400. 91 Adică infracțiunile anterioare cauzei deduse judecății (în cadrul căreia se solicită

confiscarea specială). 92 Conform art. 681 din Codul de procedură penală din 1969:

„Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă

presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte

de urmărire penală a săvârșit fapta (sublinierea noastră – L. Popescu)”. 93 F. Streteanu, loc. cit., p. 27.

100 Liviu Popescu

De exemplu, în absența expertizei medico-legale psihiatrice (mijloc de

probă), prin ce date și indicii poate fi răsturnată prezumția legală relativă că

minorul între 14 și 16 ani nu are discernământ în raport cu fapta comisă94

?

Fără a minimaliza importanța – de suport – a acestora în cadrul

procedurilor judiciare, trebuie remarcat că, spre deosebire de regimul legal

strict al mijloacelor de probă (care garantează, pe de o parte, valoarea de

adevăr a concluziilor și, pe de altă parte, că acestea nu au fost obținute într-o

manieră ilicită, abuzivă, care ar fi fost sancționată cu înlăturarea lor), datele

și indiciile nu au un regim legal strict reglementat și clar, ci, în absența

regulilor, obscur.

De unde insuficiența acestora în sine și necesitatea de a fi apreciate

prin coroborare, în cadrul ansamblului probator95

, cu atât mai mult cu cât

prezumție înseamnă presupunere96

(adică implică nesiguranță, antonima

certitudinii), urmând a fi consolidată până la convingerea97

(fermă, deplină,

conform Deciziei-cadru 2005/212/JAI a Consiliului UE, sus-citată) a

instanței. Această discuție privește însă nu legalitatea hotărârii judecătorești,

ci temeinicia acesteia, jurisprudența urmând a se pronunța.

Presupunere fermă nu se poate.

Obscuritate clară, nici atât.

B. Criteriul subiectiv. „Dincolo de orice îndoială rezonabilă” sau

„balanța probabilităților”98

?

Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului UE este o Decizie și nu o

Recomandare.

Ea impune statelor nu doar obligația de a implementa măsuri

normative care să facă posibilă confiscarea extinsă, dar și standardul de

probă în care să o aplice, stipulând99

accentuat printr-un pleonasm de

întărire, repetat de trei ori:

94 Articolul 113 alin. (2) C.pen.

Exemple de jurisprudență? 95 Conform art. 103 C.pr.pen., a fortiori. 96 Gh. Beleiu, apud M. Fodor, op. cit., p. 357.

Iar „indiciile nu constituie mijloace de probă, ci simple surse de bănuieli …

(sublinierea noastră – L. Popescu)” [S. Kahane, Dispoziții generale (Probele și mijloacele de probă), în ,,Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea generală”, de

V. Dongoroz (coordonator) ș.a.”, vol. V, ediția a II-a, Editura Academiei Române și Editura

All Beck, București, 2003, p. 173]. 97 Conform art. 1121 alin. (2) lit. b) C.pen.: ,,(...) instanța are convingerea (…)

(sublinierea noastră – L. Popescu)”. 98

„E mai probabil că… decât că …”. 99 Articolul 3 alin. (2) lit. a) și b) și c).


„… o instanță națională e convinsă pe deplin, pe baza unor fapte

specifice … (sublinierea noastră – L. Popescu)”.

Adică, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Nu poți fi convins pe deplin, când ai o îndoială rezonabilă.

Nu poți fi nici măcar convins, când ai o îndoială rezonabilă.

Ar fi o contradicție logică100

și semantică.

Articolul 103 Cpr.pen. prevede:

„Art. 103. Aprecierea probelor

[…]

(2) În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției

inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate.

Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că

acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă (sublinierea


„În ceea ce privește libertatea de apreciere a probelor, instanța

trebuie să ajungă fie la concluzia că, în cauză, prezumția de nevinovăție nu a

fost înlăturată și, ca atare, se impune achitarea inculpatului de orice

culpabilitate, fie ajunge la convingerea culpabilității persoanei trimise în

judecată.

Probabilitatea de culpabilitate trebuie să fie sigură, să fie ridicată la

rangul de certitudine și să rezulte, fără putință de tăgadă, din probele

administrate în cauză (sublinierea noastră – L. Popescu)”101

.

Standardul de probă privind aplicarea confiscării extinse, ca

sancțiune de drept penal, este „dincolo de orice îndoială rezonabilă”102

.

― Ar fi absurdă o „relaxare” a acestuia până la nivelul „balanței

probabilităților”103

, din moment ce confiscarea extinsă este o sancțiune

definitivă de drept penal în cuantum nelimitat (prin lege), aplicată prin

dispozitivul unei hotărâri de condamnare, iar pentru amenda penală, al cărei

100 Potrivit DEX 2009, <<convingere = părere fermă (la CONVÍNGERE,

convingeri, s. f. Acțiunea de a (se) convinge; convicțiune. ♦ Părere fermă asupra unui lucru.

◊ Loc. adv. Cu convingere = în mod ferm, hotărât, răspicat. Fără convingere = în chip vag,

nehotărât; fără entuziasm, fără tragere de inimă, în silă. – V. Convinge>> [a se vedea site-ul

https://dexonline.ro/definitie/convingere (accesat la 30 septembrie 2016)]. 101 Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, Dec. pen. nr.

44/2013, pronunțată în dosarul nr. 5182/1/2012. 102 Articolul 103 alin. (2) C.pr.pen. 103 J. P. Brun ș.a., Manuel des biens mal acquis. Un guide pour les practiciens,

Editura Banque Mondiale, Washington, 2011, citat fără pagină, fără explicațiile sau

comentariile absolut necesare, într-un proiect de Ghid operațional – noi instrumente

operaționale pentru organele de cercetare penală (…), finanțat de către U.E., sub egida

Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016, p. 40.

102 Liviu Popescu

cuantum este maximum 200.000 lei104

, standardul de probă este „dincolo de

orice îndoială rezonabilă”105

.

„Balanța probabilităților” este un standard106

probator afirmat în

doctrină ca fiind suficient „...pentru dispunerea măsurii de siguranță a

confiscării”107

.

104 Conform art. 61 C.pen. 105 Articolele 103 alin. (2) și 396 alin. (2) C.pr.pen. 106 Interesează pe cineva rata de confirmare/neconfirmare a probabilităților sau nu

(pentru că, în general, trebuie combătut fenomenul, indiferent de pierderile colaterale) ?

Cu „balanța probabilităților” utilizată ca standard de probă pentru aplicarea unei

sancțiuni (confiscarea extinsă) prin hotărâri judecătorești definitive, nu se mai poate verifica

niciodată rata de confirmare/neconfirmare a probabilităților.

Sunt probabilități „tari” (90 %) și sunt probabilități „slabe” (50 % +1).

„Balanța” e un instrument foarte sensibil, înclină și la cele din urmă.

Trebuie mult sânge rece sau, poate, spirit profetic ca să aplici cuiva o sancțiune, definitivă și în cuantum nelimitat (prin lege), știind că 49,99 % este probabil (posibil) că vei

greşi.

Spre comparaţie, 70% răspunsuri corecte echivalează cu nota 7 la testul de verificare

a cunoştinţelor juridice pentru admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii. Minimum

necesar [conform art. 16 alin. (4) din Regulamentul privind concursul de admitere şi

examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006, publicată în Monitorul Oficial al Românei,

Partea I, nr. 560 din 28 iunie 2006,], dar nu şi suficient (se intră în ordinea descrescătoare a

mediilor) pentru a da greutate prezumţiei (presupunerii, probabilităţii) că un candidat este

suficient de bine pregătit pentru a putea începe pregătirea specifică magistraturii.

Metoda probabilist-științifică (matematică) de cunoaștere a realității (viitoare) are astăzi o aplicabilitate diversă, de exemplu:

„Jocurile de noroc nu reprezintă numai o bază a aplicațiilor pure de calcul

probabilistic, iar situațiile de joc nu sunt numai evenimente izolate a căror probabilitate

numerică este stabilită prin metode matematice – ele sunt de asemenea jocuri a căror

desfășurare este influențată de acțiunile umane. În jocurile de noroc, elementul uman are un

caracter hotărâtor. Jucătorul nu este interesat numai de probabilitățile matematice ale

diferitelor evenimente de joc, ci are și așteptări legate de rezultatele jocului, atâta timp cât

există o interacțiune permanentă între joc și jucător. Pentru a obține rezultate favorabile în

urma acestei interacțiuni, jucătorii iau în calcul toate informațiile posibile, inclusiv statistice,

pentru a elabora strategii de joc. Atâta timp cât oamenii apelează la rezultate statistice

trecute pentru a obține o probabilitate subiectivă drept grad de încredere, există și procesul

psihologic invers – predicția rezultatelor statistice viitoare bazate pe o probabilitate dată. Un astfel de comportament predictiv se manifestă din plin în jocurile de noroc (…) (sublinierea

noastră – L. Popescu)” [a se vedea site-ul

https://ro.wikipedia.org/wiki/Matematica_jocurilor_de_noroc (accesat la 5 octombrie 2016)].

Sigur, există și o problemă, minoră, și anume că această metodă probabilistă (deși

științifică) este eficientă și probabilitatea se confirmă doar prin raportare la Legea

numerelor mari, dar nu și în cazuri individuale, predeterminate.

Doar pe numere mari, ceea ce este probabil să se întâmple se (va) întâmpla.


Spunem „afirmat” fiindcă, în mod cert, invocarea unui standard de

probă în baza căruia se poate aplica, în mod definitiv, o sancțiune de drept

penal (exempli gratia, confiscarea) ar fi trebuit susținută și explicitată (cu atât

mai mult cu cât nu are niciun temei normativ național și reprezintă un

element de noutate în doctrina procesual penală autohtonă), ceea ce autorul

sus-evocat nu a binevoit108

.

În acest context, trebuie subliniat că singurele standarde de probă

instituite prin legea națională sunt :

a) „indicii rezonabile” – pentru începerea urmăririi penale in

personam109

;

107 C. Bogdan, Reflecții asupra unor situații de incompatibilitate a judecătorului în

legea procesual-penală” [studiu disponibil pe site-ul http://www.juridice.ro/334163/reflectii-

asupra-unor-situatii-de-incompatibilitate-a-judecatorului-in-legea-procesual-penala.html

(accesat la 3 octombrie 2016)]. 108 De ce ?

Oare cititorii nu trebuie convinși, ci împinși într-o concluzie?

Folosindu-se de un singur exemplu de practică judiciară (C. Ap. Brașov, Sent. pen.

nr. 67/6.05.2014, definitivă prin Dec. pen. nr. 129/30.03.2016 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție), în care instanța „a dispus confiscarea sumelor (…) , reținând că acestea depășesc în

mod vădit veniturile obținute de acesta în mod licit, precum și faptul că instanța are

convingerea că bunurile dobândite provin din activități infracționale de natura celor pentru

care a fost condamnat” (sublinierea noastră – L. Popescu), unul dintre autorii Ghidului

operaţional citat (la nota de subsol 103) conchide abrupt că:

„… hotărârea instanței a fost întemeiată pe coroborarea mijloacelor de probă care,

în opinia noastră generează un nivel de convingere caracteristic preponderenței dovezilor (balanței probabilităților, adăugirea noastră – L. Popescu) (sublinierea noastră – L. Popescu)”.

Expunerea autorului se încheie cu enumerare a cinci probe pe care s-a întemeiat

hotărârea instanței, toate în acuzarea inculpatului, și niciuna în apărare (într-un proiect de

Ghid operațional – noi instrumente operaționale pentru organele de cercetare penală …,

finanțat de către U.E., sub egida Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, 2016, p. 40 și urm.).

În condițiile sus-evocate, nu putem să nu ne întrebăm de unde a dedus autorul citat,

în mod apodictic, că instanța „a avut un nivel de convingere caracteristic preponderenței

probelor (balanței probabilităților)” și nu unul situat „dincolo de orice îndoială rezonabilă”,

mai ales că instanța nu a invocat un temei normativ specific și nu a precizat acest aspect ci,

dimpotrivă, că „are convingerea (adică părere fermă, adăugirea noastră – L. Popescu)

(sublinierea noastră – L. Popescu)” ? 109 Conform art. 305 alin. (3) C.pr.pen., anterior modificării prin Ordonanța de

urgență a Guvernului nr. 18/1996 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009

privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru

completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (publicată

în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016). În prezent, trebuie să

rezulte din probe bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a

început urmărirea penală in rem.

104 Liviu Popescu

b) „suspiciune rezonabilă” – în cazul măsurilor (cu caracter temporar)

preventive110

, al metodelor speciale de supraveghere (tot temporare)111

etc.;

c) „dincolo de orice îndoială rezonabilă” – în cazul sancțiunilor (cu

caracter definitiv) aplicate prin hotărârea de condamnare112

.

Or, spre deosebire de măsurile preventive etc. care sunt temporare și

nu prejudecă fondul, confiscarea extinsă are caracter definitiv, reprezentând o

sancțiune de drept penal ca efect al răspunderii penale, care soluționează

(parțial) fondul cauzei, fiind aplicată în cadrul unei hotărâri de condamnare,

strict condiționată de aplicarea unei pedepse.

Pe scurt despre „balanța probabilităților”, ca interpretare oficială:

„Şi acum o să vă explic confiscarea prin proceduri civile (subl. n.)

pentru activități de natura penală, care se practică, de exemplu, în Marea

Britanie și în Irlanda – prin procese civile, repet (sublinierea noastră – L.

Popescu).

[…]

Deci am Statul care dă în judecată într-un proces civil bunul, și nu

persoana. Deci este in rem (sublinierea noastră – L. Popescu).

[…]

Deci este o acțiune civilă unde evident că nu urmărești trimiterea la

închisoare a nimănui pentru ca nici nu chemi pe cineva în judecată, ci, repet,

te îndrepți împotriva bunului și unde nivelul de probațiune este balanța

probabilităților (sublinierea noastră – L. Popescu).

[…]

Şi acum: nu se aplică prezumția de nevinovăție (sublinierea noastră –

L. Popescu).

[…]

Din câte rețin, în Marea Britanie e posibil chiar și după o achitare în

proces penal să pornești pe calea unei acțiuni de genul acesta, a unei acțiuni

civile. Vreau să mai spun ceva de Marea Britanie: dacă te prinde pe stradă cu

o sumă de peste 1.000 de lire sterline la tine, cash, ți i-a luat. Şi apoi tu te

adresezi unei instanțe civile ca să dovedești că provin dintr-o sursă legală

(sublinierea noastră – L. Popescu).

[…]”113

„[…]

110 Conform art. 202 alin. (1) C.pr.pen. 111 Conform art. 139 și urm. C.pr.pen. 112 Conform art. 103 alin. (2) și art. 396 alin. (2) C.pr.pen. 113

M. Macovei, raportor în Parlamentul European pentru Directiva nr. 2014/42/UE

[a se vedea site-ul http://www.monica-macovei.ro/blog/2013/09/16/despre-confiscarea-civila-

si-confiscarea-extinsa/ (accesat la 3 octombrie 2016)].


De exemplu, dacă ești condamnat pentru o sumă mică de trafic de

droguri, 1.000 de euro, judecătorul îți evaluează toată averea și, dacă nu o

poți justifica, ți-o confiscă, prezumând că provine tot din traficul de droguri.

[…]”114

― Şi ar fi și neconstituțională o „relaxare” a standardului de probă:

,,În doctrină, în privința sarcinii probei în materia confiscării, se

arată că aceasta are trăsături specifice în sensul că se observă, pe de o parte,

o <<relaxare>> în ceea ce privește proba faptelor specifice sau a actelor de

natura celor care au atras condamnarea, iar, pe de altă parte, o

<<divizare>> a sarcinii probei, cel în cauză având posibilitatea de a dovedi

caracterul licit al bunurilor pe care le deține. Curtea reține, însă, că

<<relaxarea>> se referă doar la probarea faptelor sau a actelor de natura

celor care au atras condamnarea, art. 1182 alin. 2 lit. b) din Codul penal din

1969 stabilind că instanța trebuie să își formeze convingerea că bunurile

respective provin din activități infracționale, fără a fi nevoie de pronunțarea

unei hotărâri de condamnare pentru aceste fapte, și nicidecum că această

<<relaxare>> se referă la dovedirea caracterului ilicit al bunurilor

dobândite (sublinierea noastră – L. Popescu)”115

.

Această exprimare categorică și în același timp globală a instanței de

control constituțional exclude atât perspectiva „obiectivă” „a relaxării” (până

la date și indicii), cât și pe cea „subiectivă” (până la „balanța

probabilităților”).

Ambele relaxări sunt excluse deci.

La „divizarea sarcinii probei” nici măcar nu se mai referă: o făcuse

deja116

.

Prin urmare, continuă raționamentul Curtea Constituțională a

României explicând în ce constă „relaxarea” constituțională a standardului de

probă, ar fi absurd să se pretindă probarea „fiecărui act infracțional din care

provin anumite bunuri (sublinierea noastră – L. Popescu)”, pentru că „s-ar

ajunge ... la confiscarea specială a bunurilor (...)”117

.

Așadar, nu fiecare infracțiune în parte (anterioară obiectului principal

al cauzei) trebuie probată „dincolo de orice îndoială rezonabilă”, dar faptul

relevant, vecin și conex acelora (din care sa rezulte prezumția simplă de

114 M. Macovei, raportor în Parlamentul European pentru Directiva nr. 2014/42/UE

[a se vedea site-ul http://www.agerpres.ro/politica/2014/02/24/raportul-macovei-la-directiva-

privind-confiscarea-bunurilor-obtinute-din-infractiuni-dezbatut-in-plenul-pe-23-22-15

(accesat la 3 octombrie 2016)]. 115 Decizia C.C.R. nr. 356/2014, paragr. 36, cit. supra. 116

Deciziile C.C.R. nr. 415/2010 și nr. 799/2011, cit. supra. 117 Decizia C.C.R. nr. 356/2014, paragr. 39, cit. supra.

106 Liviu Popescu

ilicit), precum și reaua-credință a dobânditorilor (după cum se va arăta mai

jos, la pct. IX), da.

În raport cu elementele de noutate ce urmează a fi introduse prin

transpunerea, în plan național, a Directivei 2014/42/UE118

, până la

modificarea art. 20 alin. (2) și art. 44 alin. (8), ambele din Constituția

României, republicată, nimic nu justifică schimbarea jurisprudenței instanței

de control constituțional, paragr. 36 (teza finală) și paragr. 39 (ambele sus-

citate) din Dec. C.C.R. nr. 356/2014 menținându-și actualitatea și, deci,

eficacitatea.

Până atunci, despre ce balanță a probabilităților ar putea fi vorba,

câtă vreme suntem sub puterea normativă a Deciziei-cadru 2005/212/JAI care

fixează standardul de probă în materia confiscării extinse la „...o instanță

națională e convinsă pe deplin (...) (sublinierea noastră – L. Popescu)”, adică

dincolo de orice îndoială rezonabilă?

VIII. Averea nejustificată

Averea nejustificată [de exemplu, nedovedită cu chitanțe (care să

ateste nu doar dreptul de proprietate, ci și prețul și data achiziționării

bunurilor) păstrate în ultimii 10 ani sau provenind din muncă nefiscalizată, la

negru] nu poate fi și nu este asimilată automat averii ilicite în Decizia-cadru

europeană, întrucât aceasta obligă, în mod expres și prin repetarea unui

pleonasm de întărire de trei ori, la dovedirea unor fapte specifice pe baza

cărora instanța să fie convinsă pe deplin că bunurile vizate sunt rezultatul

unor activități infracționale119

.

Caracterul nejustificat al averii nu este suficient pentru a se prezuma

proveniența ilicită a acesteia nici măcar în privința autorului infracțiunii

premisă, fiind, în mod suplimentar, necesară dovedirea faptului relevant,

vecin și conex.

Doar cumulate, aceste trei elemente120

pot conduce la prezumția

simplă a dobândirii ilicite a averii și, pe baza acesteia, la aplicarea confiscării

extinse condamnatului, ca sancțiune de drept penal pentru săvârșirea altor

infracțiuni similare infracțiunii premisă (neprobate și care nu atrag o altă

condamnare).

118 Cu referire la Preambul, paragr. 21, art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1). 119 Articolul 3 alin. (2) lit. a), b), c) din Decizia-cadru 2005/212/JAI, cit. supra. 120 a) condamnarea;

b) caracterul nejustificat al averii;

c) faptul relevant, vecin și conex provenienței ilicite a averii nejustificate (așadar

infracțiunile anterioare neprobate).


Cu atât mai puțin în privința terților dobânditori (care sunt străini

de infracțiunea premisă – nu sunt probați, nu sunt condamnați); caracterul

nejustificat al averii acestora trebuie corelat cu reaua-credință a lor, dovedită

prin atitudinea subiectivă de sprijin acordat infractorului condamnat în scopul

de a feri de la confiscare bunurile rezultate din comiterea, de către acesta, a

unor alte infracțiuni decât cea premisă121

.

Fără proba acestei atitudini subiective de sprijin (adică a

relei-credințe), doar pe baza: a) caracterului nejustificat al averii și b) a unei

legături de rudenie cu persoana condamnată, ne întoarcem la (mai mult, chiar

amplificăm122

) filosofia Legii nr. 18/1968, împotriva căreia, în mod expres,

Adunarea Constituantă din anul 1991 a reglementat, prin art. 44 din

Constituția României, republicată, prezumția de liceitate a dobândirii averii.

IX. Dobânditorii de bună-credință

Art. 44 alin. (8) din Constituția României, republicată, stipulează:

„Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al

dobândirii se prezumă.”

Decizia-cadru europeană (2005/212/JAI) vizează confiscarea bunurilor

persoanei condamnate123

, cele obținute de către asociații persoanei

respective și cele transferate unei persoane juridice asupra căreia persoana

respectivă exercită o influență determinantă124

.

121 În termenii Directivei 2014/42/UE: „Practica prin care o persoană suspectă sau învinuită transferă bunuri unei părți

terțe în cunoștință de cauză, în vederea evitării confiscării, este comună … Prin urmare,

necesitatea de a permite confiscarea bunurilor transferate către terți … este din ce în ce mai

pregnantă (sublinierea noastră – L. Popescu).

[…]

În orice caz, nu ar trebui să se aducă atingere drepturilor terților de bună credință (sublinierea noastră – L. Popescu)” [Preambul, paragr. 24. În același sens, și art. 6 alin. (2)].

122 Aceea era o „impozitare” cu 80% a averii nejustificate (20% i se lăsa totuși

cetățeanului întreprinzător) și nu o confiscare totală, lipsindu-i caracterul de sancțiune de

drept penal alăturată unei pedepse, ceea ce nu atrăgea stigmatul penal.

Aceasta se extinde și asupra membrilor de familie...

În acest context, nu poate fi însă trecută cu vederea identitatea terminologică prezentă ieri și azi: „disproporție vădită” și „avere nejustificată” în 1968, „diferență vădită” și

„avere nejustificată” în 2012.

O reevaluare optimistă a trecutului comunist sau dovada că, uneori, memoria

detaliului se grefează pe obnubilarea memoriei „lucrurilor cu adevărat importante”, ca să

folosim o formulă clasică ? 123

Conform art. 3 alin. (1). 124 Conform art. 3 alin. (3).

108 Liviu Popescu

Finalitatea acestei proceduri, conform Deciziei-cadru, este de „a-l

deposeda pe autor de respectivele bunuri (sublinierea noastră – L.

Popescu)”125

și nu de a despăgubi persoanele vătămate prin infracțiune.

De altfel, încă din Preambulul Deciziei-cadru126

rezultă că scopul

acesteia vizează „bunurile deținute de o persoană condamnată (sublinierea


Legea română introduce, în mod suplimentar, în reglementare,

membrii de familie (inclusiv raporturile acestora cu terții)127

.

Buna-credință a acestora se prezumă128

până la proba contrară129

,

orice sancțiune (confiscarea este o sancțiune) neputând viza decât persoana

infractorului sau a celor care, cu știință130

, i-au asigurat folosul infracțiunii,

prin ascunderea lui131

, pentru a zădărnici confiscarea.

Conform art. 107 alin. (2) C.pen.:

„Măsurile de siguranță se iau față de persoana care a comis o faptă

prevăzută de legea penală, nejustificată (sublinierea noastră – L. Popescu).”

Din acest motiv (pentru că nu „au comis fapte prevăzute de legea

penală”), confiscarea extinsă nu se poate realiza – ca sancțiune – în paguba

dobânditorilor de bună-credință132

(indiferent dacă sunt membri de familie

125 Conform art. 3 alin. (4).

Pe de altă parte, după cum rezultă din însăși noțiunea de confiscare, nici potrivit legii

române confiscarea extinsă nu are vreo legătură cu repararea eventualelor prejudicii cauzate

prin săvârșirea infracțiunii. 126 Paragraful 10. 127 Conform art. 1121 alin. (3) C.pen.:

„Pentru aplicarea dispozițiilor alin. (2) se va ține seama și de valoarea bunurilor

transferate de către persoana condamnată ori de un terț unui membru al familiei sau unei

persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deține controlul (sublinierea noastră –

L. Popescu).” 128 Bona fides praesumitur. „Buna credință se prezumă până la proba contrară

(sublinierea noastră – L. Popescu)” [art. 14 alin. (2) C.civ.].

Decurge din prezumția de nevinovăție [art. 23 alin. (11) din Constituția României,

republicată].

Reaua-credință se dovedește. 129 Onus probandi incumbit actori. În același sens, a se vedea și Dec. C.C.R. nr. 799/2011, cit. supra. 130 „În cunoștință de cauză” (paragr. 24 din Directiva 2014/42/UE, cit. supra). 131 Celare fraudem fraus est (a ascunde o fraudă este o fraudă). 132 Principiul securității raporturilor juridice, componentă a principiului

fundamental al preeminenței dreptului, impune protecția terților dobânditori prin acte juridice

încheiate cu bună-credință și cu respectarea tuturor celorlalte condiții legale.

Până la proba contrară, aceștia sunt cu totul străini de infracțiune.


sau nu) ai bunurilor având ca proveniență inițială infracțiunea133

, ci strict, prin

echivalent, în patrimoniul persoanei condamnate134

.

În acest sens acționează garanția constituțională:

„Averea dobândită licit nu poate fi confiscată (…)”135

.

„Chiar atunci când realitatea care generează starea de pericol

privește o situație sau un lucru, pericolul pe care îl prezintă acestea este

direct raportat la persoana celui care a săvârșit fapta prevăzută de lege, așa

încât măsura de siguranță păstrează trăsătura de măsură luată față de

persoana făptuitorului (sublinierea noastră – L. Popescu)”136

.

Dacă însă bunurile au fost transferate unor dobânditori de

bună-credință, așadar fără legătură cu infracțiunile comise de către

condamnat, ieșind de sub controlul infractorului, atunci care mai este

pericolul legat de aceste bunuri (confiscarea extinsă este totuși o măsură de

siguranță)?

Desigur, dacă se dovedește însă reaua-credință a dobânditorilor, pe

lângă sancțiunea confiscării137

(sancțiune de drept penal), trebuie aplicate

acestora, ulterior, și sancțiuni penale, de exemplu pentru săvârșirea

infracțiunii de spălare a banilor.

Doar în această ultimă ipoteză actele juridice prin care persoana

condamnată transferă proprietatea asupra bunurilor dobândite prin infracțiune,

disimulând adevărata lor apartenență, cu știința și cu sprijinul dobânditorilor,

vor putea fi anulate în procedura restabilirii situației anterioare, pentru a fi

133 Causa proxima non remata spectatur (contează cauza imediată, nu cauza

îndepărtată). 134 Conform art. 1121 alin. (6) C.pen.:

„Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și

bunuri până la concurența valorii acestora.”

De la cine „se confiscă bani și bunuri”?

Dacă „averea dobândită licit nu poate fi confiscată” și dacă bunurile susceptibile de

confiscare nu se găsesc la infractor sau la terții dobânditori de rea-credință, atunci concluzia

rațională este că, la fel ca în cazul art. 112 alin. (3) C.pen. (confiscarea specială), confiscarea

extinsă prin echivalent se realizează de la persoana condamnată (exact aceasta este finalitatea normei, conform paragr. 10 al Preambulului Deciziei-cadru, sus-citate).

135 Articolul 44 alin. (8) teza I din Constituția României, republicată. 136 V. Dongoroz, Considerații generale (Măsurile de siguranță), în „Explicații

teoretice ale Codului penal român. Partea generală”, de V. Dongoroz (coordonator) ș.a., vol.

II, ediția a II-a, Editura Academiei Române și Editura All Beck, București, 2003, p. 258. 137

Ex malitia nemo commodum habere debet (nimeni nu trebuie să aibă vreun

avantaj din rea-voință).

110 Liviu Popescu

respectată cerința prevăzută de art. 256 C.pr.pen.138

, schimbarea titularului

dreptului de proprietate rezultând din chiar comiterea infracțiunii (de

exemplu, infracțiunea de spălare a banilor).

Referitor la elementele probatorii menționate, exemplificativ, în art. 5

și art. 6 ale Directivei 2014/42/UE (gratuitate, preț mic, diferență vădită),

trebuie spus că, în toate sistemele moderne de drept (cu excepția celor

islamice) s-a renunțat la sistemul probelor formale, sistem medieval potrivit

căruia probele au o valoare dinainte stabilită (prin lege), rolul instanțelor

reducându-se la acela de a lua act de înfățișarea unei anumite dovezi (de

exemplu, mărturisirea, ordaliile, duelul judiciar etc.) pentru a pronunța, în

relația cauză-efect, soluția.

Astăzi, nici măcar expertizele sau constatările tehnico-științifice139

,

oricât de specializate ar fi, nu sunt exceptate de la regimul „liberei aprecieri a

probelor”, prin coroborare, de către organele judiciare; altfel, s-ar renunța la

actualul sistem de încredințare a funcțiunilor judiciar-deliberative unor

magistrați sau jurați și ar fi angajate, în loc, programe de calculator.

În sistemul românesc normativ actual:

„Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse

liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor

administrate în cauză (sublinierea noastră – L. Popescu)”140

.

Susținerile pro causa ale persoanei vizate (de tipul „am cumpărat la

un preț de chilipir” sau „am vândut scump pentru că solicitantul avea o

urgență”) pot fi înlăturate motivat, prin coroborarea altor mijloace de probă.

Tot prin coroborare vor fi evaluate/apreciate și împrejurările

norocoase, utile aceleeași persoane, precum plata unei datorii mai vechi,

primirea unei moșteniri sau dorința de a gratifica, neputând fi înlăturate în

mod nemotivat, automat, ca indicatori suficienți per se al relei-credințe

(aceasta fiind doar una dintre posibilele motivații ale evenimentului/realizării

acordului de voință, alături de altele).

Nefiind probe ale relei-credințe (ce dovedesc?), concludente și

suficiente, ci simple indicii (că situația merită investigată), necesită

coroborare.

Altfel, s-ar pune stigmatul penal al relei-credințe asupra tuturor

vânătorilor de chilipiruri și asupra tuturor mamelor care se bucură să

primească daruri de la copiii lor etc., ostracizându-i.

138 „Instanța de judecată, în cursul judecăţii, poate lua măsuri de restabilire a

situației anterioare săvârșirii infracțiunii, când schimbarea acelei situații a rezultat din

comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă (sublinierea noastră – L. Popescu)”. 139

De exemplu, constatarea tehnico-științifică a comportamentului simulat. 140 Conform art. 103 alin. (1) C.pr.pen.


Pentru că, trebuie spus, familiile nu sunt, în mod necesar,

micro-colectivități de infractori în complicitate.

Cea mai elocventă dovadă a relei-credințe a terțului ca

dobânditor-paravan (și, în același timp, corespondentă scopului

Deciziei-cadru europene, sus-citate141

) este dacă, realizând (în mod direct

sau prin interpuși) o înstrăinare fictivă, infractorul ce urmează a fi

condamnat păstrează uzul și dreptul de dispoziție asupra bunului

înstrăinat, folosindu-l ca un adevărat proprietar.

De exemplu, mașina vândută rămâne în curtea vânzătorului-infractor,

care o folosește. Sau, deși transferă acțiunile deținute la o societate comercială

pe numele unui terț, infractorul păstrează, în fapt, controlul asupra acesteia

etc.

Altfel, sancționând, prin confiscare extinsă, dobânditorii de

bună-credință, statul ar crea victime colaterale – fapt imoral, ilegal142

,

neconstituțional143

, contrar Deciziei-cadru europene, sus-citate144

și Directivei

2014/42/UE145

.

X. Standardul internațional. Limite: Constituția României,

republicată

„Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la

drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile

interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului

în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile


.

Articolul 44 alin. (8) din Constituția României, republicată, stipulează:

„Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al

dobândirii se prezumă.”

Această din urmă normă constituțională este fără asemănare în raport

cu Constituțiile altor state.

Din acest motiv, trebuie subliniat încă o dată că ceea ce s-a

implementat deja în alte legislații naționale (din proprie inițiativă sau ca

obligație internațională) s-ar putea izbi, în România, de un obstacol ineluctabil

141 „(…) bunurile deținute de o persoană condamnată (…) (sublinierea noastră – L.

Popescu)” (paragr. 10 al Preambulului). 142 Articolul 15 alin. (2) C.pen. și art. 8 C.pr.pen. 143 Articolul 44 din Constituția României, republicată. 144 Preambul, paragr. 3 și 10 și art. 3 alin. (4). 145

Articolul 6. 146 Articolul 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

112 Liviu Popescu

și insurmontabil până la modificarea art. 20 alin. (2) și art. 44 alin. (8),

ambele din Constituția României, republicată, practica (normativă sau

jurisprudențială) a altor țări fiind irelevantă.

De altfel, nu o dată jurisprudența constituțională a decis, împotriva

obligațiilor internaționale ale României, preeminența normelor naționale.

Astfel, izvorâte în temeiul obligației de conformare față de Directiva

2006/24/CE privind păstrarea datelor generate sau prelucrate de furnizorii

de servicii și rețele de comunicații electronice, trei legi (care reflectau cu

acuratețe actul normativ european)147

au fost declarate neconstituționale148

,

urmate de încă una, cu obiect înrudit149

.

În cele din urmă, însăși directiva europeană în analiză, adoptată ca

reacție la atentatele teroriste din Spania și Marea Britanie (cele mai

sângeroase după cele din 11 septembrie 2001) a fost declarată nevalidă, prin

hotărârea din 8 aprilie 2014 a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

XI. Măsuri asigurătorii

În conformitate cu art. III din Legea nr. 63/2012 pentru modificarea şi

completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul

penal150

, ,,ori de câte ori prin legi speciale, prin Codul penal sau prin Codul

de procedură penală se face trimitere (…) la confiscare ca măsură de

siguranță, trimiterea se va considera făcută și la confiscarea extinsă

(sublinierea noastră – L. Popescu)”.

147 Legea nr. 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii

de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de

comunicaţii, precum şi pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu

caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice (în prezent,

abrogată); Legea nr. 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de

reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice

destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind

prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor

electronice, republicată (în prezent, abrogată); Legea pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice (aceasta

din urmă fiind publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie

2011). 148 Deciziile C.C.R. nr. 1258/2009 (publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea

I, nr. 798 din 23 noiembrie 2009), nr. 440/2014 (publicată în Monitorul Oficial al Românei,

Partea I, nr. 653 din 4 septembrie 2014) și nr. 461/2014 (publicată în Monitorul Oficial al

Românei, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014). 149 Decizia C.C.R. nr. 17/2015 referitoare la Legea privind securitatea cibernetică a

României (publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). 150 Publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 258 din 19 aprilie 2012.


Așadar, și în cazul acesteia pot fi aplicate aceleași măsuri asigurătorii

reglementate de art. 249 și urm. C.pr.pen., ca în cazul confiscării speciale.

XII. Aplicarea normei în timp

Conform art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată:

„Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau

contravenționale mai favorabile”.

„Dispozițiile din alin. (2) al art. 12 din Codul penal în vigoare (atunci,

adăugirea noastră – L. Popescu), ce prevăd retroactivitatea legii care prevede

măsuri de siguranță sau educative, trebuie considerate ca abrogate deoarece

contravin procedurilor art. 15 alin. (2) din Constituție (…) (sublinierea


.

„Regula neconstituționalității nu se limitează la legea de incriminare,

ci este incidentă în cazul oricărei legi care poate agrava situația inculpatului


.

În niciun caz o nouă măsură de siguranță, o nouă formă de confiscare

care adaugă celei deja existente un obiect nou, nu poate fi considerată ca fiind

o lege penală mai favorabilă pentru a se putea constitui ca excepția care

derogă de la regula neretroactivității.

Așadar, confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite

prin faptele săvârșite înainte de data intrării în vigoare a legii153

.

XIII. De lege ferenda

Uneori se întâmplă ca bunele intenții ale legiuitorului să nu poată fi

transpuse în practică, din motive obiective, sau chiar să sufoce instituțiile.

Nimeni nu poate tăgădui justețea unei măsuri de deposedare a

infractorului de produsele infracțiunii, în general, oricare ar fi această

infracțiune.

Conștient de volumul uriaș de activități pe care le implică măsura

confiscării extinse dacă sunt respectate exigențele unui proces echitabil (mult

151 C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Editura Universul

Juridic, București, 2007, p. 128-129. 152 A. Boroi, Drept penal. Partea generală, Editura C.H. Beck, București, 2010, p.

58. 153 În același sens, a se vedea Dec. C.C.R. nr. 11/2015 (cit. supra) prin care s-a

constatat că ,,dispozițiile art. 1121 alin. (2) lit. a) din Codul penal sunt constituționale în

măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de

intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al

României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal”.

114 Liviu Popescu

mai amplu decât cercetarea infracțiunii premisă), legiuitorul european a

conceput-o ca pe un instrument excepțional pentru situații deosebite (terorism

și crimă organizată).

În România, acest obiect de reglementare a fost extins însă către

aproape toate infracțiunile care presupun un folos patrimonial154

, fără a se

realiza însă, în mod corespunzător, o pregătire a sistemului de urmărire penală

sub aspectul resurselor umane și logistice.

Rezultatul?

În aproximativ trei ani de la implementare, măsura confiscării extinse

a fost aplicată în doar 18 cauze total național.

Pentru a nu rămâne doar o frumoasă declarație de bune intenții și

pentru a se transforma într-un instrument într-adevăr eficient, de lege ferenda

se impune restrângerea obiectului de reglementare al acestei instituții la

nivelul obiectivului fixat prin normele europene155

.

154 Conform art. 1121 alin. (1) lit. h) C.pen.:

,,Confiscarea extinsă

(1) Sunt supuse confiscării și alte bunuri decât cele menționate la art. 112, în cazul

în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracțiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material și pedeapsa prevăzută de lege este

închisoarea de 4 ani sau mai mare:

[…]

h) infracțiuni contra patrimoniului (sublinierea noastră – L. Popescu);

[…]” 155

Așadar, terorism, crimă organizată, la care să se adauge infracțiunile de corupție,

în sens larg (inclusiv cele asimilate).

SCURTE CONSIDERAȚII ASUPRA CULPEI COMUNE SUCCESIVE,

ÎN CAZUL INFRACȚIUNII DE UCIDERE DIN CULPĂ SAU

VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ

Gheorghe MUSCALU

Procuror – membru al Consiliului Superior al Magistraturii

ABSTRACT

The author presents some interesting aspects regarding the

successive common fault, in case of manslaughter offence or bodily

injury by fault.

Key words: successive common fault, manslaughter, bodily injury

by fault.

Introducere. Articolul 1 din Codul penal al României (Legea nr.

286/20091, cu modificările și completările ulterioare) – în continuare C.pen. –

consacră principiul legalității incriminării, prevăzând în alin. (1) că: ,,legea

penală prevede faptele care constituie infracțiuni”.

Potrivit art. 15 alin. (1) C.pen., ,,infracțiunea este fapta prevăzută de

legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei

care a săvârșit-o”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, ,,infracțiunea este

singurul temei al răspunderii penale”.

Lucrările științifice care au tratat aspectele privind infracțiunea,

pornind de la definiția acesteia, au abordat pe larg fiecare dintre trăsăturile

esențiale care o caracterizează.

Voi analiza, succint, o problemă de drept care poate naște discuții atât

în doctrină, cât și în practică, și anume culpa comună succesivă, în situația

unei infracțiuni de ucidere din culpă sau vătămare corporală din culpă.

Legiuitorul român, în stabilirea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii, a

prevăzut ca fapta prevăzută de legea penală să fie săvârșită cu vinovăție în

forma cerută de legea penală, astfel cum a reglementat în art. 16 alin. (1)

C.pen. Mergând mai departe, legiuitorul român a prevăzut în alin. (2) al art.

16 că vinovăția există când fapta prevăzută de legea penală este comisă cu

intenție, din culpă sau cu intenție depășită.

Intenția și culpa, ca forme ale vinovăției penale, au fost prevăzute și

reglementate în Codul penal din 1969 (în continuare C.pen. din 1969), la art.

e-mail: [email protected] 1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009.

mailto:[email protected]

116 Gheorghe Muscalu

19, dar intenția depășită a fost o creație a doctrinei și practicii, neconsacrată

legislativ până la adoptarea Codului penal din 2009.

Potrivit art. 16 alin. (3) C.pen., fapta este săvârșită cu intenție în

situația în care:

a) făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui

prin săvârșirea acestei fapte;

b) făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește,

acceptă posibilitatea producerii lui.

Reglementarea este similară cu cea prevăzută în Codul penal din 1969,

la art. 19 pct. 1 lit. a) și lit. b).

Doctrina a analizat amplu vinovăția penală sub forma intenției,

consacrând, în raport de modalitățile de reglementare și înțelegere, cele două

forme, respectiv intenția directă – corespunzător modalității în care rezultatul

faptei este urmărit – și intenția indirectă – corespunzător modalității în care,

deși rezultatul nu este urmărit, este totuși acceptat, cu condiția să fi fost

prevăzut anterior2.

Potrivit art. 16 alin. (4) C.pen., fapta este săvârșită din culpă când:

a) făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind

fără temei că el nu se va produce;

b) făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să

îl prevadă.

Reglementarea este similară celei din art. 19 pct. 2 lit. a) și lit. b)

C.pen. din 1969, doctrina analizând cele două modalități ale culpei sub

denumirea de culpă cu prevedere – în prima modalitate, respectiv când

rezultatul faptei a fost prevăzut, deși neurmărit și neacceptat, socotind fără

temei că nu se va produce – și culpa simplă (greșeala) – în modalitatea în

care, neurmărit, rezultatul nu este prevăzut, deși trebuia și putea să-l prevadă3.

Legiuitorul român a reglementat, în alin. (5) al art. 16 C.pen., intenția

depășită – consacrată de doctrină sub denumirea de praeterintenție, care se

constituie din elemente specifice atât intenției cât și culpei, reprezentând o

formă autonomă de vinovăție4. Așa cum s-a subliniat în literatura de

specialitate, praeterintenția nu se situează între intenție și culpă, ci este o

2 I. Oancea, Noțiunea de infracțiune (Infracțiunea), în ,,Explicaţii teoretice ale

Codului penal român. Partea generală”, de V. Dongoroz (coordonator) ș.a., vol. I, Editura

Academiei Române, București, 1969, p. 115-117; G. Antoniu, Vinovăţia penală, Editura

Academiei Române, București, 1995, p. 115-143; I. Pascu, A.S. Uzlău, Gh. Muscalu, Drept

penal. Partea generală, Editura Hamangiu, București, 2016, p. 132-133. 3 I. Oancea, op. cit., p. 118-120; G. Antoniu, op. cit., p. 154-177; I. Pascu, A.S.

Uzlău, Gh. Muscalu, op. cit., p. 134-136. 4 I. Pascu, A.S. Uzlău, Gh. Muscalu, op. cit., p. 136.

Scurte considerații asupra culpei comune succesive, în cazul infracțiunii…117

formă mixtă, o combinație a intenției și a culpei, o formă de vinovăție

independentă care se constituie cu contribuția proceselor psihice ale intenției

și ale culpei5. În cazul intenției depășite, legea incriminează acțiunea voită a

făptuitorului, o acțiune intenționată, susceptibilă să producă un rezultat mai

ușor, și o acțiune neintenționată a aceluiași făptuitor, susceptibilă să producă

un rezultat mai grav6; prima acțiune, voită, este intenționată, iar cea de-a doua

este rezultatul culpei făptuitorului.

Așa cum am arătat, Codul penal anterior nu reglementa această formă

a vinovăției, intenția depășită, doctrina și practica fiind constante în a o reține,

explica și argumenta, pornind și de la anumite formulări în descrierea faptelor

penale susceptibile a fi săvârșite în această formă de vinovăție, respectiv ,,(…)

dacă fapta a avut ca urmare (…)” sau ,,(…) dacă prin fapta prevăzută la

alineatul precedent s-a (…)”7, formulări care scoteau în evidentă intenția

depășită ca formă a vinovăției penale.

Revenind la culpă, așa cum s-a reținut în literatura de specialitate, ea

constituie o formă specifică de legătură psihică a autorului cu fapta,

caracterizată prin producerea de către făptuitor a unui rezultat pe care nu l-a

voit, dar pe care cu mai multă diligență pe care ar fi exercitat-o (pe care

trebuia și putea să o manifeste), l-ar fi putut evita8.

Potrivit art. 16 alin. (6) teza a II-a C.pen., fapta comisă din culpă

constituie infracțiune numai când legea o prevede în mod expres. Chiar dacă

faptele ilicite comise din culpă se pedepsesc mai ușor decât cele comise cu

intenție, culpa este o formă distinctă, specifică de proces psihic, și nu este o

formă de proces psihic atenuantă sau inferioară intenției9. Prin urmare, nu se

poate concepe o ,,absorbție a culpei în intenție, ca formă mai gravă;

răspunderea pentru culpă trebuie întotdeauna prevăzută explicit; dacă

legiuitorul nu a prevăzut anume posibilitatea ca o faptă să fie incriminată și

atunci când este săvârșită din culpă, răspunderea culpoasă este exclusă și,

totodată, nu va exista niciun fel de răspundere penală a făptuitorului”10

.

Același autor (George Antoniu) arată, pe bună dreptate, că, dacă legea

prevede posibilitatea răspunderii din culpă pentru fapta comisă, în mod

obligatoriu fapta respectivă este incriminată și când este comisă cu intenție (în

5 G. Antoniu, op. cit., p. 182. 6 Ibidem. 7 I. Pascu, A.S. Uzlău, Gh. Muscalu, op. cit., p. 137. 8 G. Antoniu, op. cit., p. 154. 9 Ibidem. 10 Ibidem (,,nu este necesar pentru aceasta să se folosească formele sacramentale,

fiind suficient să rezulte clar voința legiuitorului de a incrimina fapta şi atunci când este

săvârșită din culpă”).


același text sau în altul); intenția este forma de proces psihic ce stă la baza

oricărei fapte incriminate, iar dacă o faptă prezintă pericolul social al unei

infracțiuni când este comisă din culpă, cu atât mai mult prezintă pericol social

și trebuie incriminată când este comisă cu intenție11

.

Astfel cum rezultă din formularea art. 16 alin. (6) teza a II-a C.pen.,

prevederea privind răspunderea penală pentru culpă are caracter excepțional și

privește fapte concrete, determinate, nefiind posibilă o determinare globală a

faptelor comise din culpă; spre deosebire de aceasta, în Codul penal faptele

prevăzute ca infracțiuni au ca element subiectiv intenția și deci, ori de câte ori

acestea sunt săvârșite cu intenție, constituie infracțiuni; legiuitorul nu face

vorbire în partea specială sau în legile speciale despre intenție decât în mod

excepțional, când a dorit să o califice prin scop sau prin mobil – care

completează latura subiectivă a infracțiunii12

.

Literatura de specialitate deosebește culpa și pe baza altor elemente

decât cele prevăzute strict în textul de lege; astfel, după natura activității, se

diferențiază culpa in agendo, când este vorba despre o culpă vizând o acțiune,

sau culpă in omitendo, când este vorba despre o culpă ce se referă la o

omisiune; culpa directă, legată direct de acțiunea făptuitorului, sau indirectă,

când se referă la o acțiune săvârșită de altă persoană13

.

Culpa poate fi: imediată, rezultat al comportamentului culpabil al

autorului și care se produce imediat, sau mediată, când rezultatul se produce

prin intermediul comportării culpabile a mai multor persoane; gravă (culpa

lata), când oricine cu un minimum de diligență ar fi prevăzut rezultatul, sau

ușoară (culpa levis), când rezultatul putea fi prevăzut numai dacă se depunea

un efort mai mare, ori foarte ușoară (culpa levissima), când rezultatul putea fi

prevăzut numai dacă se depunea un efort deosebit, se manifesta un simț de

prevedere ieșit din comun14

.

Legea nu distinge între aceste forme de culpă consacrate de literatura

de specialitate și practică, fiind indiferentă și neavând relevanță dimensiunea

culpei.

Una dintre caracteristicile culpei, din perspectiva caracterului volitiv,

este încălcarea în mod nevoit a unor reguli de diligență, de prudență, a căror

respectare ar fi înlăturat caracterul ilicit15

.

O acțiune a unei persoane, nerelevantă penal, își poate păstra acest

sens și semnificație numai corelată cu obligația de a fi respectate anumite

11 Ibidem. 12 I. Oancea, op. cit., p. 120. 13 Idem, p. 123. 14

I. Pascu, A.S. Uzlău, Gh. Muscalu, op. cit., p. 136. 15 G. Antoniu, op. cit., p. 160.


reguli de diligență (scrise sau nescrise), spre a nu se ajunge la denaturarea

conținutului acțiunii și a nu se ajunge ca dintr-o acțiune nerelevantă penal să

devină o sursă de pericol și, eventual, să atragă răspunderea penală (săparea

unei gropi în carosabil sau pe trotuar trebuie însoțită obligatoriu de măsuri de

semnalizare pentru a se evita posibilitatea de accidentare a unei persoane)16

.

Regulile de diligență pot să conțină obligații negative, în cazul

medicului lipsit de experiență să se abțină de la operații foarte dificile, sau

obligații pozitive: obligația conducătorului auto de a reduce viteza în localități

etc. sau obligația persoanei responsabile să-și aleagă în mod corespunzător

colaboratorii și să controleze activitatea lor (culpa in eligendo și culpa in

vigilendo).

Regulile de diligență trebuie să fie respectate de către făptuitor în

măsura în care sunt în legătură cu prevenirea pericolului în vederea căruia a

fost edictată norma respectivă; dacă respectarea regulilor nu ar servi unui

asemenea obiectiv, ea nu ar fi obligatorie; astfel, dacă un conducător auto

circulă pe sens interzis și provoacă lovirea unui pieton cu o piatră aruncată de

roata mașinii, nu va putea fi tras la răspundere penală pentru vătămare

corporală din culpă constând în circulația pe un sens interzis, deoarece regula

de diligență încălcată avea altă menire, eventual descongestionarea traficului

pe anumite artere de circulație17

.

În continuare, același autor, George Antoniu, arată: ,,caracteristic

culpei, sub aspectul procesului de cunoaștere, este incompleta cunoaștere a

realității de către subiect; acesta își dă seama de realitatea înconjurătoare și

de efectele acțiunii sale numai limitat la ceea ce este aparent și direct

sesizabil și nu face un efort de cunoaștere mai profundă a realității; (…)

acționând pe baza unei cunoașteri incomplete a realității (ceea ce îl

împiedică pe agent să vadă în actul său voit, pe cel nonvoit, adică pe acela

care va provoca rezultatul nonvoit), agentul nu poate prevede corect nici

efectele acțiunii sale”18

.

Constatarea și dovedirea culpei se fac cu ajutorul elementelor de fapt

în care aceasta și-a găsit exteriorizarea; deși privește procese subiective, ca

formă a vinovăției are o existență obiectivă; luarea hotărârii și prevederea ori

urmărirea rezultatului faptei sunt procese psihice care există în realitate și, în

mod obiectiv, exteriorizându-se în acte și rezultate concrete19

. Legislațiile

penale, doctrina și practica în ceea ce privește culpa ca formă a vinovăției

penale consacră faptul că aceasta este o atitudine a conștiinței, concretizată în

16 Idem, p. 161. 17 Idem, p. 163. 18

Idem, p. 166. 19 I. Oancea, op. cit., p. 122.


lipsa de atenție, de diligență sau de vigilență, de o stare psihică insuficient de

trează20

.

Arătam anterior că în literatura de specialitate culpa este analizată și în

raport de numărul participanților sau al contribuțiilor la rezultatul produs;

astfel, se face deosebirea între culpa mediată și culpa imediată, prima vizând

situația în care rezultatul se produce prin intermediul comportării culpabile a

mai multor persoane.

Literatura și practica judiciară sunt constante în a reține culpa comună

a mai multor persoane, fiecare răspunzând sub forma participații proprii, în

raport de mărimea acțiunii culpabile și de fapta incriminată.

În raport de faptă se analizează acțiunea fiecărui participant,

urmărindu-se stabilirea în concret a încălcărilor de lege, prin prisma

rezultatului socialmente periculos produs.

Culpele concurente pot fi concomitente (spre exemplu, încălcarea

regulilor de circulație de către doi participanți la trafic, urmare fiind

producerea unui accident de circulație în urma căruia rezultă vătămarea

corporală sau/și decesul unor persoane; se analizează acțiunea/inacțiunea

culpabilă a fiecărei persoane, urmând ca, în raport de aceasta, să fie angajată

răspunderea penală a fiecărui participant și, tot în raport de aceasta, se va

individualiza și sancțiunea aplicată). Culpele concurente pot fi însă și

succesive, complementare, urmând ca fiecare dintre participanți să răspundă

în raport de rezultatul final produs și nu în raport de rezultatul intermediar sau

de etapă; astfel, literatura de specialitate și practica judiciară sunt constante în

a reține culpa în uciderea din culpă a unei persoane (care a fost victima unui

accident de circulație din care a rezultat vătămarea sa și, ulterior, preluată de

un alt autoturism, a decedat în urma unui accident de circulație produs din

vina conducătorului auto al acestuia) pentru ambii conducători auto, chiar

dacă, în urma primului accident s-a produs numai vătămarea corporală a

victimei.

Analiza culpelor concurente pornește de la legătura de cauzalitate care

trebuie explicată în raport de conduitele celor care dovedesc o atitudine și un

comportament culpabil, care generează prejudicii, fapte care pot cădea sub

incidența legii penale, putând fi apreciate ca infracțiuni; cel mai adesea în

practica judiciară, legătura de cauzalitate este explicată simplu, de la cauza

care a generat evenimentul la efectul final, avându-se în vedere că în

înlănțuirea unor alte evenimente, ce pot fi apreciate ca atitudini culpabile, nu

exonerează și înlătură atitudinile culpabile anterioare, motivându-se că, fără

prima atitudine culpabilă, rezultatul nu s-ar fi produs; în exemplul celor doi

20 Ibidem.


conducători auto, atât doctrina cât și practica sunt constante în a reține că,

dacă primul conducător auto nu ar fi produs un accident de circulație, din

culpa sa, victima nu ar fi avut ce să caute în al doilea autoturism și nu ar fi

putut să mai fie victimă a încă unui accident de circulație, cu consecința

agravării leziunilor ce urmează a fi avute în vedere la stabilirea numărului de

zile de îngrijiri medicale sau cu consecința cea mai gravă, aceea a decesului.

În această zonă a culpelor concurente succesive poate fi analizată și

conduita medicală culpabilă, în raport cu starea victimei adusă pentru a i se

acorda îngrijiri medicale de specialitate, cu condițiile din cadrul unității

medicale unde se realizează acest lucru, dar și în funcție de acțiunea –

adecvată sau nu, corespunzătoare sau nu – a medicului care intervine.

1. Prezentare speță. Într-o speță recentă s-a pus problema reținerii

vinovăției (sub forma culpei) unui conducător auto care a provocat, din culpă,

un accident de circulație în urma căruia au rezultat mai multe victime, alături

de culpa medicului care a tratat o victimă ajunsă la spital și care, ulterior

asistenței medicale defectuoase, a decedat; răspunde conducătorul auto pentru

uciderea din culpă sau numai pentru vătămare corporală din culpă? răspunde,

generic vorbind, pentru rezultatul final, respectiv decesul victimei, sau numai

pentru leziunile care au rezultat în urma accidentului de circulație pe care l-a

produs?

În speța în cauză21

s-a reținut că un inculpat rula cu autoturismul cu o

viteză ce nu depășea limita legală maximă admisă, pe o porțiune de drum și,

într-un moment de neatenție, s-a aplecat să ridice din partea dreaptă a cabinei

o sticlă de plastic, observând prea târziu că autoturismul din fața sa a oprit

într-o coloană, nu a mai putut frâna la timp și astfel nu a putut evita coliziunea

cu acesta; în urma coliziunii au rezultat patru victime, una dintre ele suferind

leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 9 zile de îngrijiri

medicale, a doua, 18 zile de îngrijiri medicale, cea de-a treia a suferit leziuni

ce au necesitat pentru vindecare un număr de 45 de zile îngrijiri medicale, iar

cea de-a patra victimă, în vârstă de 61 de ani, a fost internată în spital după

accident, cu diagnosticul comoție cerebrală, traumatism toracic cu fractura

coastelor V-X stânga și IV, V și VI dreapta, contuzie abdominală, luxație șold

stâng și pericardită lichidiană minimă. La internare, la Unitatea Primiri

Urgențe a fost consultată de către medicul de gardă – specialitatea chirurgie –,

care, după consult, a constatat că starea generală a pacientei era bună, era

conștientă, cooperantă, compensată respirator și hemodinamic, acuza dureri

sternale și toracice bilaterale și dureri la nivelul șoldului stâng. După ce

21 C. Apel Timișoara, S. pen., Dec. pen. nr. 1049/A/2014.


victimei i s-au făcut investigații medicale (radiografie toracică, ecografie

abdominală și de cord, precum și analizele uzuale), a fost supusă, în ziua

internării, unei reduceri ortopedice a luxației la șold, întrucât s-a apreciat că

starea medicală a pacientei permite acest lucru, intervenție chirurgicală

realizată cu succes.

În ziua următoare accidentului, consultul neurochirurgului nu a

evidențiat leziuni patologice intracerebrale; în același timp, tomografia

toracică a evidențiat un revărsat pleural bilateral în cantitate medie – apreciat

ca fiind normal în contextul fracturilor costale pe care victima le avea și

fuseseră evidențiate cu ocazia radiografiei toracice.

Este important de menționat faptul că, ulterior, în ziua a treia de la

producerea accidentului, cu ocazia efectuării vizitei de către medici, aceștia au

constatat starea bună a victimei; s-a solicitat un consult de specialitate

chirurgie toracică, context în care medicul specialist a decis că se impune un

drenaj toracic pentru a fi extras din cavitatea toracică lichidul pleural.

În condițiile respective, victima a fost internată la secția ATI pentru a-i

fi monitorizate funcțiile vitale pe parcursul drenajului toracic realizat cu

anestezie locală.

Ca tehnică, drenajul toracic se realizează cu ajutorul unui instrument

medical numit ,,trocar”, al cărui vârf se introduce în cavitatea toracică printr-o

incizie intercostală.

În cazul în speță, medicul specialist a introdus trocarul cu tubul de

dren ,,la nivelul hemitoracelui stâng, pe linia medioclaviculară, în imediata

apropiere a inciziei de mastectomie radicală pe care o prezenta pacienta”; în

realitate, ca tehnică medicală operatorie, protocoalele operatorii din literatura

de specialitate prevăd că locul optim pentru un drenaj sigur și eficient este

spațiul intercostal IV-V pe linia axilară mijlocie.

Imediat însă după introducerea trocarului cu tub de dren în cavitatea

toracică a victimei, starea acesteia s-a depreciat brusc – hemodinamic și

respirator –, și-a pierdut starea de conștiență, părând leșinată; medicul

specialist ATI a constatat că victima era în colaps, tensiunea arterială era

nedecelabilă, respirația insuficientă și superficială, devenise inconștientă –

context în care a decis realizarea de urgență a ventilației mecanice și intubarea

orto-traheală; tot acest medic a constatat că în recipientul de drenaj erau circa

200 de mililitri de sânge proaspăt și a solicitat de urgență transfuzie sangvină;

de asemenea, a constatat că în patul victimei era mult sânge, precum și pe

tubul de dren.

Toate aceste manifestări exterioare și simptome ale victimei au fost

cauzate de medicul specialist care a realizat drenajul toracic, perforând cu

vârful trocarului peretele anterior ventricular stâng.


Victima a intrat în stop cardiac, iar medicul specialist a decis

transferul în blocul operator în vederea intervenției chirurgicale, respectiv

închiderea pericardului, drenaj etc. Pe traseul de transfer în blocul operator,

medicul specialist în cauză a efectuat victimei masaj cardiac intern,

introducând degetul prin incizia intercostală pe unde a introdus vârful

trocarului, i-a injectat adrenalină și atropină dar, cu toate eforturile, la puțin

timp a fost declarat decesul victimei.

Rezultatul final al cazului în analiză îl constituie decesul victimei,

pornind de la accidentul de circulație care i-a cauzat primele vătămări

corporale și continuând cu acțiunea personalului medical, în condiții de

spitalizare, loc unde a fost declarat decesul.

Instanța a reținut, în raport de rezultatul final produs, culpa ambelor

persoane care au avut contribuție culpabilă pe lanțul cauzal, respectiv

conducătorul auto care a produs accidentul de circulație, cauzând vătămarea

corporală a victimei, și medicul specialist care a efectuat drenajul pleural în

mod defectuos, cauzând vătămări suplimentare, altele decât cele inițiale, care

în final au condus la deces.

A motivat instanța în sensul că sunt considerate cauze ale rezultatului

produs toate condițiile care l-au precedat, și fără de care rezultatul nu s-ar fi

produs; deci orice condiție care a precedat și care a avut o legătură cât de mică

cu rezultatul este cauza acestui rezultat, fiind echivalentă cu cauza22

.

Activitatea conducătorului auto a determinat un lanț cauzal care a necesitat

intervenția medicului specialist, iar cele două activități infracționale au

condus ulterior la decesul victimei; se poate susține, motivează instanța, că

fără activitatea infracțională a conducătorului auto, decesul victimei nu s-ar fi

produs, deci activitatea infracțională a acestuia a fost necesară și trebuie

socotită cauza rezultatului23

.

Vinovățiile celor două persoane, ca manifestări culpabile, au fost

dovedite, între altele, prin rapoartele de expertiză medico-legală efectuate în

cursul procesului penal; într-unul s-a concluzionat că între ruptura cordului și

deces există legătură de cauzalitate și că leziunile de la nivelul pericardului și

cordului victimei s-au putut produce prin acțiunea unui agent traumatic

înțepător/tăietor, posibil instrument chirurgical medical și/sau a unui agent

traumatic mecanic de tip contondent, posibil deget, în condițiile încercării de

efectuare a masajului cardiac intern.

22

Ibidem. 23 Ibidem.


2. Opinie. Rezolvarea problemei juridice în cauză, cu privire la

stabilirea culpei, trebuie să pornească indubitabil de la analiza legăturii de

cauzalitate între faptă și rezultat.

Pe lanțul cauzal analizat se succed două acțiuni culpabile, fiecare

dintre ele bine definite, ce fac posibilă analiza și aprecierea lor concretă în

raport cu rezultatul produs. Or, deslușind în concret contribuția fiecărei

atitudini culpabile pe lanțul cauzal, vom reuși să dăm o rezolvare juridică

justă problemei culpelor succesive, în raport de rezultatul final produs.

Culpa, așa cum am arătat, nu este o noțiune abstractă; ea trebuie

dedusă în fiecare caz în parte, analizată și explicată în raport cu fiecare

moment al rezultatului, privită în interdependență; culpa nu poate fi privită

decât prin prisma faptei la care ne raportăm și nu poate fi separată de liantul

dintre faptă și rezultat, care este constituit și explicat în știința dreptului penal

ca legătură de cauzalitate.

A analiza culpa numai prin prisma rezultatului produs, făcând

abstracție de modul în care aceasta se reflectă în rezultat, înseamnă a restrânge

analiza artificial, rezultatul acesteia fiind parțial și incomplet.

În speța în cauză, este adevărat că sunt identificabile, în antecedența

cauzală, două culpe, constând în contribuții umane păguboase, ce pot avea

legătură cu rezultatul final, anume uciderea din culpă. Accidentul de circulație

a provocat victimei leziuni care aveau aptitudinea de a conduce la decesul

acesteia, dar numai în lipsa intervenției medicale calificate; „aptitudinea”

exprimă și trebuie înțeleasă prin ,,posibilitate”, întrucât, în speță, leziunile

constatate la unitatea spitalicească (Unitatea Primiri Urgențe) s-au dovedit a

nu fi de natura celor care să pună în primejdie viața și să conducă la deces.

Intervenția medicală, constând într-o altă acțiune umană, a medicului

specialist, neglijentă, este cea care a produs victimei leziuni de alt tip,

localizate în raport de alte organe sau zone ale corpului uman, și care au

condus la agravarea stării de sănătate a victimei și, în final, la decesul

acesteia.

Lanțul cauzal în speță nu poate fi explicat, înțeles și argumentat ca un

tot, ci numai prin ruperea lui în raport cu contribuțiile umane culpabile

identificate.

Lanțul cauzal generat de contribuția conducătorului auto, ca prim

comportament culpabil, a fost întrerupt în urma intervenției medicului

specialist, ca următor comportament culpabil; toate expertizele medico-legale,

ca elemente de probațiune ce pot oferi organului judiciar certitudine în

lămurirea legăturii de cauzalitate, scot în evidență că, timp de două zile, în

cadrul unității spitalicești, până la momentul acțiunii medicului specialist, în

cea de-a treia zi, evoluția stării de sănătate a persoanei vătămate a fost


favorabilă, starea generală a acesteia fiind bună, aspecte apreciate atât de

medicul curant, cât și de șeful clinicii de chirurgie; acțiunea umană ulterioară,

în cea de-a treia zi, este cea care a generat alt lanț cauzal fără de care victima

nu ajungea în situația de a suferi alte leziuni, la nivelul cordului, leziuni fatale

ce au condus, singurele, la deces.

Decesul victimei a fost provocat exclusiv de intervenția medicală

defectuoasă, fără a avea legătură de cauzalitate cu acțiune umană culpabilă

primă, lanțul cauzal fiind întrerupt așa cum am arătat mai sus24

.

A interpreta și a aplica legea altfel înseamnă a agrava situația juridică

a unei persoane, fără temei, numai pe baza analizei și explicării culpei

acesteia, privită și înțeleasă izolat pe lanțul cauzal și nerelaționată și

argumentată și din perspectiva, obligatorie, de altfel, a legăturii de cauzalitate.

Prin urmare, apreciez că instanța a făcut o interpretare greșită și o

aplicare la fel de greșită a prevederilor legale privitor la culpă și legătură de

cauzalitate, omițând să explice, în concret, contribuția culpelor în lanțul

cauzal și incidența lor în raport cu rezultatul produs, anume decesul persoanei

în cauză.

Fiecare culpă concurentă succesivă nu poate fi privită și analizată

abstract, ca simplă contribuție, și relaționată numai cu rezultatul final al

acțiunilor umane culpoase; ea trebuie analizată în concret în lanțul cauzal și

sub forma contribuției de etapă, în raport cu rezultatul concret și posibilitatea

ca acest rezultat să fie analizat independent, fără contribuția și acțiunea altei

persoane la rezultatul final.

În acest sens, apreciez că răspunderea penală a primei persoane trebuie

atrasă în raport cu leziunile suferite de victimă – apreciate de către medicul

legist în zile de îngrijiri medicale –, iar răspunderea penală a celeilalte

persoane trebuie apreciată tot în raport cu rezultatul produs, corespunzător

acțiunii sale culpabile și care, în cazul în speță, a condus la deces.

Numai în acest fel de analiză și înțelegere, dar mai ales transpunere în

practică, legea va fi aplicată în litera și spiritul ei și fiecare va răspunde numai

pentru și în raport cu fapta săvârșită – atunci când este prevăzută de legea

penală.

24 Ibidem – opinia separată în cauză.

INFRACȚIUNEA DE ORGANIZARE A ACTIVITĂȚII

TRANSFUZIONALE ÎN VEDEREA OBȚINERII DE AVANTAJE

MATERIALE PRIN VALORIFICAREA SÂNGELUI ȘI A

COMPONENTELOR SANGUINE UMANE

Daniela DEDIU

Procuror – Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sectorului 1 București

Doctorand – Institutul de

Cercetări Juridice ,,Acad. Andrei Rădulescu”

al Academiei Române

ABSTRACT

The crimes provided by the Law No 282/2005 on blood transfusion

activity form a domain hardly explored by the Romanian doctrine

of criminal law. However it can be seen in the recent judicial

practice. For that reason, the author analyses one of the crimes

that are found in the reference law from the perspective of the

constitutive elements and the connection with other crimes.

Key words: blood transfusion activity, special law, crime.

Introducere. Legea nr. 282/2005 privind organizarea activității de

transfuzie sanguină, donarea de sânge și componente sanguine de origine

umană, precum și asigurarea calității și securității sanitare, în vederea

utilizării lor terapeutice1, republicată, reprezintă cadrul legal privind

activitatea de transfuzie sanguină, donarea de sânge și componente sanguine

de origine umană.

Actul normativ sus-menționat a transpus Directiva 2002/98/CE privind

stabilirea standardelor de calitate și securitate pentru recoltarea, controlul,

prelucrarea, stocarea și distribuirea sângelui uman și a componentelor

sanguine și de modificare a Directivei 2001/83/CE2.

e-mail: [email protected] 1 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 17 martie 2014. 2 Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L033 din 8

februarie 2003 și disponibilă pe site-ul http://publications.europa.eu/ro/publication-detail/-

/publication/32e2c281-0ccf-4af4-a4fe-45a4fbf37988/language-ro/format-PDF/source-

15636240 (accesat la 7 septembrie 2016).

Infracțiunea de organizare a activității transfuzionale în vederea … 127

În art. 40, Legea nr. 282/2005 incriminează o serie de fapte,

sancționate cu închisoare de 6 luni la 3 ani sau cu amendă3, după cum

urmează:

,,a) nedeclararea intenționată de către donator a bolilor transmisibile

sau a factorilor de risc cunoscuți, după prealabila informare în cadrul

examenului medical;

b) recoltarea de sânge de la o persoană fără consimțământul acesteia;

c) recoltarea de sânge de la un minor sau de la o persoană majoră

lipsită de discernământ, în afara unor indicații medicale specifice stabilite de

medicul curant;

d) organizarea activității transfuzionale în vederea obținerii de

avantaje materiale prin valorificarea sângelui și a componentelor sanguine

umane (sublinierea noastră − D. Dediu);

e) distribuția și utilizarea de sânge și componente sanguine umane

fără efectuarea controlului biologic regulamentar și a procedurii de validare;

f) efectuarea de activități privitoare la donarea, colectarea, controlul

biologic, prepararea, distribuția și administrarea sângelui și a componentelor

sanguine umane, fără autorizare din partea Ministerului Sănătății sau în alte

condiții decât cele prevăzute în autorizația legală ori fără acreditare pentru

activitățile respective;

g) modificarea caracteristicilor biologice ale sângelui unei persoane,

înainte de recoltare, fără consimțământul acesteia.”

Prezenta analiză se va limita la infracțiunea prevăzută în art. 40 lit. d)

din legea sus-menționată, demersul fiind motivat de faptul că această

infracțiune este singura care a fost dedusă judecății până în prezent instanțelor

din România, iar dezbaterile doctrinare pe marginea ei sunt minimale.

Prin incriminarea unei astfel de fapte, legiuitorul a avut în vedere, pe

de o parte, importanța activității transfuzionale în realizarea unui act medical

de calitate, iar, pe de altă parte, caracterul gratuit al unei astfel de activități,

nefiind de conceput ca sângele sau componentele sanguine să fie distribuite

contra cost către pacienții care necesită transfuzii și nici obținerea de avantaje

3 Obligația stabilirii de sancțiuni în materie este reglementată în art. 27 din Directiva

2002/98/CE, și anume: „Statele membre stabilesc norme privind sancțiunile aplicabile în

cazul încălcărilor dispozițiilor interne adoptate în conformitate cu prezenta directivă și iau

toate măsurile necesare pentru a asigura punerea lor în aplicare. Sancțiunile prevăzute

trebuie să fie eficiente, proporționale și descurajatoare. Statele membre notifică aceste

dispoziții Comisiei până la data specificată la articolul 32 și îi notifică fără întârziere orice

modificări ulterioare ale dispozițiilor respective.”

128 Daniela Dediu

materiale în urma acesteia, aceste aspecte reieșind din principiile enunțate la

art. 4 din Legea nr. 282/20054.

1. Analiza infracțiunii. A. Condiții preexistente. Obiectul juridic

special îl constituie relațiile sociale referitoare la realizarea unor standarde

înalte de calitate și securitate în recoltarea, prelucrarea, testarea, depozitarea și

distribuirea sângelui și a componentelor sanguine, în scopul menținerii unui

înalt nivel de protecție a sănătății populației5, relații care sunt incompatibile

cu remunerarea donatorului sau obținerea de profit din partea unităților

implicate în activitatea de transfuzie sanguină6.

Obiectul material. Infracțiunea, fiind esențialmente de pericol, nu are

obiect material, deoarece acțiunea incriminată nu este îndreptată împotriva

unor entități materiale.

4 ,,Art. 4 Prezenta lege promovează respectarea următoarelor principii:

a) sângele este o resursă națională;

b) activitatea de transfuzie sanguină este de tip nonprofit, donarea de sânge și

componente sanguine umane realizându-se doar în acest cadru;

c) donarea de sânge este un act voluntar, anonim și neremunerat;

d) realizarea autosuficienței sângelui și a componentelor sanguine umane este un

obiectiv național prioritar al politicii de sănătate, în condițiile utilizării terapeutice optime și

raționale, în concordanță cu practica modernă de terapie transfuzională;

e) standardele naționale asigură un nivel echivalent al securității și calității pentru

sânge și componentele sanguine umane, indiferent de proveniența lor sau de scopul

terapeutic căruia îi sunt destinate; f) administrarea terapeutică a sângelui sau a componentelor sanguine umane este o

intervenție medicală indicată și prescrisă de un medic; această activitate se efectuează sub

responsabilitate și supraveghere medicală numai în unitățile medicale autorizate în acest

sens.” 5 Acest obiectiv al reglementării activității de transfuzie sanguină este prevăzut în

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 282/2005. 6 În preambulul Directivei 2002/98/CE s-a subliniat că ,,practicile moderne de

transfuzie a sângelui sunt fondate pe principiile serviciilor voluntare ale donatorilor,

anonimitatea atât a donatorului, cât și a receptorului, neremunerarea donatorului și absența

profitului din partea unităților implicate în serviciile de transfuzie a sângelui” (paragr. 20).

Deopotrivă, în art. 17 alin. (1) din Legea nr. 282/2005 se prevede că donatorii de sânge au

dreptul să primească, la fiecare donare, o alocație de hrană sub forma tichetelor de masă, care au caracteristicile fizice și valorice prevăzute de Legea nr. 142/1998 privind acordarea

tichetelor de masă (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 iulie

1998), cu modificările și completările ulterioare, sau o masă postdonare la centrul de

transfuzie sanguină în echivalentul valorii totale a tichetelor de masă acordate; aceste facilități

nu urmăresc remunerarea donatorului, ci doar refacerea organismului acestuia; prin urmare,

dispozițiile art. 17 alin. (1) din legea sus-menționată nu intră în contradicție cu cele ale

Directivei 2002/98/CE.


Chiar dacă sângele sau componentele sanguine au fost valorificate și

au fost astfel obținute avantaje materiale, tot nu s-ar putea susține că obiectul

material al infracțiunii ar consta în avantajul material obținut, acesta fiind de

fapt prețul de valorificare a sângelui sau a componentelor sanguine.

Deopotrivă, nici sângele sau componentele sanguine nu constituie

obiect material al infracțiunii, întrucât acestea reprezintă obiectul actului de

valorificare și nu al acțiunii incriminate.

În ceea ce privește subiectul activ, este de menționat că, având în

vedere că activitatea transfuzională este organizată și controlată de Ministerul

Sănătății, în calitate de autoritate competentă, care își exercită prerogativele

prin intermediul Institutului Național de Transfuzie Sanguină ,,Prof. Dr. C.T.

Nicolau” București (denumit în continuare I.N.T.S.) și centrele de transfuzie

sanguină teritoriale, Inspecția sanitară de stat și unitățile de transfuzie

sanguină din spitale7, acesta nu poate fi decât o persoană care își desfășoară

activitatea în instituțiile sus-menționate (art. 6 și art. 7 din Legea nr.

282/2005).

Organizarea unei forme de activitate transfuzională de către alte unități

decât cele expres prevăzute la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 282/2005 ar putea

îmbrăca elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 40 lit. f) din

același act normativ, respectiv ,,efectuarea de activități privitoare la donarea,

colectarea, controlul biologic, prepararea, distribuția și administrarea

sângelui și a componentelor sanguine umane, fără autorizare din partea

Ministerului Sănătății sau în alte condiții decât cele prevăzute în autorizația

legală ori fără acreditare pentru activitățile respective.”

Din dispozițiile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 282/2005, care prevăd că

sancțiunile se aplică și persoanelor juridice8, și ale art. 135 alin. (1) și (2) din

Codul penal (în continuare C.pen.)9 rezultă că Ministerul Sănătății, I.N.T.S.,

7 La acestea se adaugă Ministerul Apărării Naționale și instituțiile de profil autorizate

și acreditate din cadrul acestuia care pot organiza și efectua activități de transfuzie sanguină,

dar numai dacă sunt impuse de necesitatea soluționării unor aspecte specifice ale activității

transfuzionale din unitățile acestui minister și numai cu informarea Ministerul Sănătății;

excepție fac următoarele: introducerea sau scoaterea din țară a sângelui, a plasmei și a altor

componente sanguine umane, precum și a produselor sanguine umane, care se pot face numai

pe baza autorizației speciale a Ministerului Sănătății, la propunerea I.N.T.S., fără prejudicierea stocurilor din rezerva națională (art. 2 din Legea nr. 282/2005).

8 Deși textul legal sus-menționat pare că se referă numai la sancțiunile

contravenționale. 9 ,,Articolul 135. Condițiile răspunderii penale a persoanei juridice

(1) Persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal

pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în

numele persoanei juridice.

130 Daniela Dediu

centrele de transfuzie sanguină teritoriale, Inspecția sanitară de stat sau

unitățile de transfuzie sanguină din spitale, Ministerul Apărării Naționale și

instituțiile de profil autorizate și acreditate din cadrul acestuia pot răspunde

penal pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea unei activități cum este cea

de transfuzie sanguină, deoarece aceasta poate face obiectul domeniului

privat10

.

Participația penală este posibilă sub toate formele.

Subiectul pasiv al infracțiunii este statul.

B. Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective constă în

acțiunea subiectului activ nemijlocit (a autorului) de a organiza activitatea

transfuzională în scopul obținerii de avantaje materiale prin valorificarea

sângelui și a componentelor sanguine umane.

Organizarea reprezintă acțiunea de a organiza. Conform Dicționarului

explicativ al limbii române (în continuare DEX)11

, prin a organiza se

înțelege: a face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să

acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui

plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice,

administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui

proces; a pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a

alcătui, a aranja, a orândui.

Activitatea transfuzională reprezintă ansamblul măsurilor necesare

colectării, controlului sângelui și al componentelor sanguine umane,

preparării, stocării, distribuirii și administrării acestora. Infracțiunea poate

privi toate aceste măsuri, înțelese sistemic, mai multe sau doar una dintre

acestea, având în vedere că reprezintă aspecte reglementate distinct prin

Legea nr. 282/200512

.

(2) Instituțiile publice nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea

unei activități ce nu poate face obiectul domeniului privat.

(3) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a

persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte.” 10 Potrivit art. 1 alin. (1) din Normele specifice privind autorizarea unităților de

transfuzie sanguină din unitățile sanitare, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr.

607/2013 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 17 martie 2014),

autorizarea unităților de transfuzie sanguină din unitățile sanitare publice și private se

realizează de către Ministerul Sănătății prin direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, în conformitate cu procedurile prevăzute în normele specifice.

11 DEX (apărut sub egida Academiei Române, Institutul de Lingvistică „Iorgu

Iordan”), ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998, p. 727. 12 În art. 3 alin. (1) și (3) din Legea nr. 282/2005 se prevede că: această ,,lege se

aplică colectei, controlului biologic al sângelui și componentelor sanguine umane,

preparării, stocării, distribuției și administrării acestora”; ,,în cazul în care sângele sau

componentele sanguine umane sunt colectate și controlate biologic pentru a fi utilizate


Pornind de la explicațiile date în DEX (p. 1146), considerăm că

noțiunea de valorificare se referă la schimbul sângelui sau al componentelor

sanguine cu contravaloarea lor în avantaje materiale. Sfera noțiunii de

avantaje materiale este largă, putând include orice folos de natură

patrimonială (de exemplu, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii,

amânarea plății unei datorii, folosința gratuită a unei locuințe, prestațiuni de

serviciu în mod gratuit etc.)13

.

În accepțiunea Legii nr. 282/2005, sângele reprezintă sângele venos,

recoltat de la un singur donator, într-un dispozitiv steril și apirogen, ce conține

anticoagulant [anexa 1 lit. a)]; componentele sanguine semnifică

componentele sângelui de origine umană, precum și eritrocitele, leucocitele,

trombocitele, plasma, care pot fi obținute prin diferite metode [anexa 1 lit. b)];

produsele sanguine sunt acele produse terapeutice obținute din sânge sau

plasmă umană prin prelucrare industrial-farmaceutică [anexa 1 lit. c)].

Revenind la elementul material al infracțiunii și transpunând cele

expuse mai sus, se poate constata că organizarea în materia de față se

manifestă ca un mecanism infracțional complex, menit să creeze cadrul

necesar obținerii de avantaje materiale. Așadar, organizarea reprezintă un

sistem de măsuri adoptat de autorul faptei prin care urmărește valorificarea

sângelui sau a componentelor sanguine, bineînțeles, în afara cadrului legal în

care trebuie să se desfășoare activitatea transfuzională14

.

exclusiv în transfuzia autologă și sunt clar identificate ca atare, condițiile care trebuie

îndeplinite sunt cele prevăzute în anexa nr. 4 lit. g)” din același act normativ, adică în Normele privind transfuzia autologă, aprobate prin ordin al ministrului sănătății; legea

sus-menționată ,,nu se aplică celulelor sușe sanguine”, adică celulelor precursoare ale

componentelor celulare din sângele uman. 13 A se vedea: Gh. Ivan, Luarea de mită (Infracțiuni de corupție), în ,,Explicațiile

noului Cod penal, Vol. IV. Articolele 257-366”, de G. Antoniu, T. Toader (coordonatori) ș.a.,

Editura Universul Juridic, București, 2016, p. 232; Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea

specială conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck,

București, 2015, p. 336. 14 Art. 29 din Legea nr. 282/2005 prevede că:

,,(1) Sângele și componentele sanguine umane vor fi distribuite de I.N.T.S. prin

centrele de transfuzie sanguină județene și al municipiului București, cu rambursare în

sistem nonprofit, la solicitarea instituțiilor de asistență medicală cu unități de transfuzie autorizate din teritoriul arondat (sublinierea noastră − D. Dediu).

(2) Produsele sanguine obținute din prelucrarea plasmei pot fi eliberate, contra

cost, instituțiilor de asistență medicală sau direct populației, pe bază de prescripție medicală

(sublinierea noastră − D. Dediu) .

(3) Contravaloarea unei unități de sânge, a componentelor sanguine umane, precum

și a produselor sanguine obținute din prelucrarea plasmei se va stabili prin ordin al

ministrului sănătății (sublinierea noastră − D. Dediu).”

132 Daniela Dediu

Modalitățile faptice de comitere a infracțiunii pot fi multiple, însă este

întrunită condiția tipicității faptei numai în situația în care acțiunile

autorului/autorilor capătă un caracter organizat, sistematizat, planificat, bine

chibzuit (adică premeditat, conform DEX, p. 842). Organizarea, în

accepțiunea legii, are drept scop obținerea de avantaje materiale prin

valorificarea sângelui și a componentelor sanguine umane, cerință ce

presupune deci o activitate premeditată, concertată, diferită de activitatea

curentă care se desfășoară în baza prevederilor Legii nr. 282/2005. Deși în

planul infracțional pot intra și acele activități de valorificare a produselor

sanguine, totuși acestea nu pot realiza elementul material al infracțiunii

analizate, având în vedere referirea expresă din norma de incriminare – sânge

și componente sanguine, precum și distincția pe care o face legea

sus-menționată între sânge, componente sanguine și produse sanguine, atât

atunci când le definește, cât și atunci când arată că activitatea de distribuire a

sângelui și a componentelor sanguine este de tip nonprofit, față de cea de

eliberare a produselor sanguine care poate avea un asemenea caracter.

În concret, exemplificând, modalitățile de realizare a acțiunii

incriminate pot fi foarte variate, plecând de la refuzul eliberării

componentelor sanguine de către persoana căreia îi revine această atribuție, la

solicitarea cadrelor medicale curante ale pacientului, motivând lipsa în stoc,

acestea fiind predate ulterior contra cost, până la eliberarea de adeverințe unor

pacienți internați în alte spitale care atestau în mod nereal că au avut donatori,

în schimbul unor sume de bani, sau stabilirea unei modalități de tip curierat

prin intermediul personalului serviciului de ambulanță pentru a primi bani de

la aparținătorii pacienților internați în unități spitalicești aflate în alte

localități. Săvârșirea, într-o perioadă de timp determinată, a unora dintre

acțiunile exemplificate sau a tuturor poate circumstanția noțiunea de

organizare prevăzută în norma de incriminare.

Prin urmare, se poate sublinia că infracțiunea analizată se poate comite

în concret prin modalități faptice multiple, esențial fiind însă subzistența unui

caracter organizat al acestora, în scopul de a crea cadrul ilegal pentru

valorificarea sângelui și a componentelor sanguine.

Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru relațiile

sociale care formează obiectul juridic al infracțiunii.

Odată apărută, urmarea indică prezența legăturii de cauzalitate, de

determinare de la cauză la efect, care trebuie să existe între urmarea imediată

și elementul material, consolidând astfel latura obiectivă a infracțiunii; așadar,

așa cum este ușor de dedus, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea

faptei (ex re). Urmărirea obținerii de avantaje materiale prin valorificarea

sângelui și a componentelor sanguine umane nu este o cerință a laturii


obiective, aceasta ținând de elementul subiectiv al infracțiunii, pe care îl

califică, tocmai prin finalitatea subiectivă urmărită de făptuitor.

C. Latura subiectivă a infracțiunii presupune săvârșirea faptei cu

vinovăție sub forma intenției directe, calificată prin scopul cu care trebuie să

acționeze autorul, respectiv acela al obținerii de avantaje materiale.

Nu este nevoie ca avantajul material să fie obținut, ci este suficient să

fie urmărit prin acțiunea subiectului activ.

D. Formele infracțiunii. Pentru existența infracțiunii nu importă dacă,

în final, avantajele materiale au fost obținute sau nu, întrucât momentul

consumării coincide cu acela în care subiectul activ a finalizat organizarea

activității transfuzionale în scopul propus.

Infracțiunea prevăzută în art. 40 lit. d) din Legea nr. 282/2005 face

parte din categoria infracțiunilor formale, care, în genere, pot fi de pericol15

;

așadar, urmarea imediată nu se manifestă sub forma unui rezultat concret, ci

sub forma unei stări de punere în pericol a anumitor valori sociale ocrotite;

totuși, este posibilă realizarea unui rezultat mai îndepărtat, care nu constituie

însă o cerință a infracțiunii, derivând din conduita periculoasă pe care a avut-o

infractorul, cum ar fi afectarea sănătății populației.

Tentativa nu se pedepsește.

2. Sancțiunea constă în închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

3. Raportul cu alte infracțiuni

3.1. Raportul cu infracțiunile de corupție și de serviciu (luarea de

mită, delapidarea și abuzul în serviciu). Având în vedere calitatea subiectului

activ de angajat al instituțiilor prin care se realizează atribuțiile specifice

desfășurării activității transfuzionale, se pune problema raporturilor dintre

infracțiunea analizată și infracțiunile de corupție și de serviciu.

Deși nu este necesar pentru existența infracțiunii analizate, unii

subiecți activi pot avea calitatea de funcționar public, în accepțiunea art. 175

C.pen.16

; în această situație se află medicii din sistemul public de sănătate 17

.

15 Cu privire la opinia că infracțiunile formale pot fi atât de pericol, cât și de leziune,

a se vedea Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2015, p. 73.

16 ,,Art. 175. Funcționar public

(1) Funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent

sau temporar, cu sau fără o remunerație:

a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării

prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

134 Daniela Dediu

În acest context, se poate observa că infracțiunea de organizare a

activității transfuzionale în vederea obținerii de avantaje materiale prin

valorificarea sângelui și a componentelor sanguine umane ar putea intra în

concurs cu infracțiunile de corupție și de serviciu, cum ar fi luarea de mită,

delapidarea și abuzul în serviciu, prin prisma îndeplinirii cerinței preexistenței

atribuțiilor de serviciu și a eventualei calități pe care o poate avea subiectul

activ.

De pildă, în cazul în care, urmare a organizării activității

transfuzionale, autorul, în calitatea sa de funcționar public și în exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu, primește bani sau alte foloase patrimoniale pentru

a elibera componente sanguine unei instituții de asistență medicală autorizată,

se va reține atât infracțiunea de luare de mită (bineînțeles, dacă sunt

îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în norma de incriminare), cât și

infracțiunea prevăzută în art. 40 lit. d) din Legea nr. 282/2005, în concurs

formal potrivit art. 38 alin. (2) C.pen.

3.2. Raportul cu infracțiunea de înșelăciune. O altă ipoteză posibilă

este cea în care valorificarea sângelui se face sub pretextul că sângele necesar

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al

altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de

stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

(2) De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana

care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice

sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea

respectivului serviciu public.” 17 Prin Dec. nr. 26/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24

din 13 ianuarie 2015), Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor

chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că medicul angajat cu contract de muncă într-o

unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcționar public, în

accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C.pen.

Deopotrivă, prin Dec. nr. 19/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I nr. 590 din 5 august 2015), Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru

dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că fapta medicului angajat cu

contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate şi care are

calitatea de funcționar public, în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a

C.pen., fapta de a primi plăți suplimentare sau donații de la pacienți, în condițiile art. 34 alin.

(2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 (publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003), cu modificările și completările ulterioare, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege având ca urmare incidența dispozițiilor art. 21

alin. (1) teza I C.pen.

Și medicii care sunt titulari sau asociați ai unităților medicale particulare au calitatea

de funcționar public, dar în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (2) C.pen. [Gh. Ivan,

Luarea de mită (Infracțiuni de corupție), în ,,Explicațiile noului Cod penal, Vol. IV.

Articolele 257-366”, de G. Antoniu, T. Toader (coordonatori) ș.a., op. cit., p. 220; Gh. Ivan,

M.-C. Ivan, Drept penal. Partea specială conform noului Cod penal, op. cit., p. 325].


pacienților poate fi achiziționat contra cost. În acest caz, poate fi reținut

concursul formal între infracțiunea prevăzută în art. 40 lit. d) din Legea nr.

282/2005 și infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 244 alin. (1) C.pen.

3.3. Raportul cu infracțiunea de constituire a unui grup infracțional

organizat. Asemănările dintre infracțiunea analizată și cea prevăzută în art.

367 alin. (1) C.pen.18

derivă din noțiunile „organizare” și „organizat”,

prevăzute în cele două norme de incriminare.

Ambele presupun acțiuni de structurare, de planificare sau coordonare

a activității infracționale, astfel că, până la un anumit punct, modalitățile de

săvârșire se pot suprapune.

Însă cele două infracțiuni se deosebesc sub aspectul obiectului juridic.

La infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat sunt încălcate

relațiile sociale privind conviețuirea socială, care nu se pot desfășura decât

prin asigurarea ordinii și liniștii publice, în timp ce la infracțiunea prevăzută

în art. 40 lit. d) din Legea nr. 282/2005 sunt încălcate relațiile sociale

referitoare la realizarea unor standarde înalte de calitate și securitate în

activitatea transfuzională, relații care sunt incompatibile cu remunerarea

donatorului sau cu obținerea de profit din partea unităților implicate în

activitatea de transfuzie a sângelui. Prin urmare, considerăm că sunt aplicabile

prevederile art. 367 alin. (3) C.pen. referitoare la reținerea concursului de

infracțiuni între acestea.

18 ,,Art. 367. Constituirea unui grup infracțional organizat (1) Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau

sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5

ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Când infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional organizat este

sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea mai mare de 10 ani,

pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost urmate de săvârșirea unei

infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(4) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) și alin.

(2), dacă denunță autorităților grupul infracțional organizat, înainte ca acesta să fi fost

descoperit și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul

grupului. (5) Dacă persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute în alin. (1) - (3)

înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a

unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele speciale ale

pedepsei se reduc la jumătate.

(6) Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau

mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod

coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.”

136 Daniela Dediu

4. Raportul cu contravenția prevăzută în art. 41 lit. b) din Legea nr.

282/200519

. Anumite dificultăți apar atunci când sângele sau componentele

sanguine umane sunt valorificate la un preț diferit de cel stabilit legal.

Procedând la o interpretare sistematică, se observă că atunci când apare

această ipoteză, dar cu respectarea celorlalte condiții prevăzute în art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 282/2005, în cauză se va reține contravenția prevăzută în art.

41 lit. b) din Legea nr. 282/2005; dacă totuși sângele și componentele

sanguine umane au fost distribuite de I.N.T.S. prin centrele de transfuzie

sanguină județene și al municipiului București, cu rambursare, dar în sistem

profit, atunci se va reține infracțiunea prevăzută în art. 40 lit. d) din Legea nr.

282/2005; tot astfel, dacă nu au fost respectate celelalte condiții prevăzute în

art. 29 alin. (1) din același act normativ (cum ar fi distribuirea sângelui direct

pacienților, contra cost).

5. Practică judiciară relevantă. Prin Rechizitoriul nr. 1276/P/2013 din

30 octombrie 2014, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Slobozia au dispus trimiterea în judecată a inculpatelor:

I. S.C.M., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea în concurs real

a infracțiunilor de:

1) abuz în serviciu prevăzut în art. 297 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art.

5 din același cod;


5 din același cod;


5 și art. 35 alin. (1) din același cod;


5 din același cod;





19 ,,Art. 41

Constituie contravenții săvârșirea următoarelor fapte: a) divulgarea de informații care permit identificarea donatorului și a primitorului;

b) distribuția de sânge sau de componente sanguine umane la un preț diferit de cel

stabilit legal;

c) donarea de sânge în vederea obținerii unor avantaje materiale sau în scopul

comercializării sângelui donat ori a componentelor sanguine umane;

d) distribuirea unui component sanguin uman care nu figurează în nomenclatorul

național aprobat de autoritatea competentă.”



5 din același cod;


5 din același cod;


5 din același cod;

10) abuz în serviciu prevăzut în art. 297 alin. (1) C.pen. cu aplicarea

art. 5 din același cod;

11) organizare a activității transfuzionale în vederea obținerii de


umane prevăzută în art. 40 lit. d) din Legea nr. 282/2005;

12) înșelăciune prevăzută în art. 244 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 5

din același cod;


art. 5 din același cod;

14) șantaj prevăzut în art. 207 alin. (1) și (3) C.pen.;

15) abuz în serviciu prevăzut în art. 297 alin. (1) C.pen.;


art. 35 alin. (1) din același cod;


art. 35 alin. (1) din același cod;




21) instigare la fals intelectual prevăzută în art. 47 raportat la art. 321

alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din același cod (502 acte

materiale);


din același cod;


din același cod;


din același cod;


din același cod, constând în aceea că:

1) la data de 18 decembrie 2013, inculpata S.C.M., în calitate de

director al Centrului de Transfuzie Slobozia, nu și-a îndeplinit atribuțiile de

serviciu și a refuzat eliberarea unui flacon de sânge persoanei vătămate A.Ș.,

internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel drepturile și

interesele legitime;

138 Daniela Dediu

2) la data de 2 ianuarie 2014, aceeași inculpată nu și-a îndeplinit

atribuțiile de serviciu și a refuzat eliberarea unui flacon de sânge persoanei

vătămate S.A., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel

drepturile și interesele legitime;

3) la datele de 27 septembrie 2013 și 3 octombrie 2013, aceeași

inculpată, în baza aceleiași rezoluții infracționale, nu și-a îndeplinit atribuțiile

de serviciu și a refuzat eliberarea de produse sanguine persoanei vătămate

B.A., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel drepturile

și interesele legitime;

4) la data de 3 octombrie 2013, aceeași inculpată nu și-a îndeplinit


vătămate C.R.N., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel


5) la data de 27 septembrie 2013, aceeași inculpată, în baza aceleiași

rezoluții infracționale, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și a refuzat

eliberarea de produse sanguine persoanei vătămate R.L., internată la Spitalul

de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel drepturile și interesele legitime;

6) la datele de 22 decembrie 2013 și 24 decembrie 2013, aceeași



C.V., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel drepturile



atribuțiile de serviciu și a îngrădit exercitarea drepturilor prin refuzarea

eliberării de sânge persoanei vătămate S.M., în vârstă de 13 ani, internată la

Spitalul de Urgență Slobozia, pe considerente de origine etnică, vătămându-i

astfel drepturile și interesele legitime;

8) la data de 31 decembrie 2013, aceeași inculpată nu și-a îndeplinit


vătămate A.V., în vârstă de 14 ani, internată la Spitalul de Urgență Slobozia,

vătămându-i astfel drepturile și interesele legitime;



vătămate C.N., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel




vătămate A.A.F., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel



11) aceeași inculpată a organizat activitatea Centrului de Transfuzii

Slobozia în așa fel încât a obținut avantaje materiale din valorificarea sângelui

și a produselor sanguine;

12) la data de 1 octombrie 2013, aceeași inculpată a indus în eroare

persoana vătămată A.A. cu privire la faptul că produsele sanguine se

eliberează contra cost, pricinuindu-i acesteia o pagubă de 100 lei;

13) la data de 15 noiembrie 2013, aceeași inculpată nu și-a îndeplinit


vătămate, pacientă a dr. T.V., internată la Spitalul de Urgență Slobozia,


14) la data de 20 iunie 2014, aceeași inculpată a constrâns-o pe

persoana vătămată S.R. să doneze sânge, în condițiile în care aceasta nu

îndeplinea cerințele medicale pentru a dona, pentru a facilita astfel pacientului

C.V., internat la Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare ,,Prof. Dr.

C.C. Iliescu” din București, transfuzia de sânge, cu scopul de a obține în mod

injust un folos patrimonial pentru sine;

15) la data de 21 iunie 2014, aceeași inculpată nu și-a îndeplinit


vătămate, pacientă a dr. R., internată la Spitalul de Urgență Slobozia,


16) la datele de 14 iunie 2014 și 15 iunie 2014, aceeași inculpată, în

baza aceleiași rezoluții infracționale, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și

a refuzat eliberarea unui flacon de sânge persoanei vătămate B.D., internată la

Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel drepturile și interesele

legitime;

17) la datele de 14 iunie 2014 și 15 iunie 2014, aceeași inculpată, în

baza aceleiași rezoluții infracționale, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și

a refuzat eliberarea unui flacon de sânge persoanei vătămate S.I., internată la

Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel drepturile și interesele

legitime;



vătămate E.A., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel




vătămate B.M., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel




140 Daniela Dediu

vătămate M.L., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel


21) în perioada 15 mai 2013-9 septembrie 2014, aceeași inculpată, în

baza aceleiași rezoluții infracționale, a instigat angajatele Centrului de

Transfuzie Slobozia să ateste în fals în registrele aflate la nivelul unității că

pentru un număr de 502 pacienți internați a fost donat sânge, ceea ce în

realitate nu s-a întâmplat;

22) aceeași inculpată, în calitatea sa de director al Centrului de

Transfuzie Slobozia, împreună cu unele din angajatele centrului au indus în

eroare persoana vătămată B.T., prin prezentarea ca adevărată a faptului că

sângele necesar pacienților poate fi achiziționat contra cost, în scopul obținerii

unui folos material, pricinuindu-i persoanei vătămate o pagubă de 120 lei;

23) tot la fel, în calitatea sa de director al Centrului de Transfuzie

Slobozia, împreună cu unele din angajatele centrului au indus în eroare

persoana vătămată L.A.L., prin prezentarea ca adevărată a faptului că sângele

necesar pacienților poate fi achiziționat contra cost, în scopul obținerii unui

folos material, pricinuindu-i persoanei vătămate o pagubă de 100 lei;



persoana vătămată A.E., prin prezentarea ca adevărată a faptului că sângele


folos material, pricinuindu-i persoanei vătămate o pagubă de 2.000 lei;



persoana vătămată I.C., prin prezentarea ca adevărată a faptului că sângele


folos material, pricinuindu-i persoanei vătămate o pagubă de 2.000 lei.

II. A.A., sub control judiciar, pentru săvârșirea în concurs real a

infracțiunilor de:




2) fals intelectual prevăzut în art. 321 alin. (1) C.pen.;

3) delapidare prevăzută în art. 295 alin. (1) C.pen., constând în aceea

că:

a) în perioada 1 iulie 2013 - 1 iulie 2014, inculpata A.A. a organizat

activitatea transfuzională din cadrul Centrului de Transfuzii Slobozia în

vederea obținerii de avantaje materiale prin valorificarea sângelui și a

componentelor sanguine;


b) la data de 15 ianuarie 2014, aceeași inculpată a întocmit în fals o

adeverință, eliberând-o lui M.D. pentru cumnatul său, în care a atestat că la

centrul de transfuzie un număr de șase persoane au donat sânge;

c) la data de 15 ianuarie 2014 a traficat șase pungi de sânge, pe care le

gestiona, prin atestarea faptului că provin de la un număr de șase donatori

cărora le-a fost recoltat sânge la Centrul de Transfuzie Slobozia, iar în baza

adeverinței false sus-menționate, M.D. a avut posibilitatea să ridice acest

sânge de la un spital din București.

III. D.I., sub control judiciar, pentru săvârșirea în concurs real a

infracțiunilor de:


5 din același cod;


5 din același cod, constând în aceea că:

1) la data de 2 ianuarie 2014, inculpata D.I. nu și-a îndeplinit


vătămate S.A., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel




vătămate A.A.F., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel

drepturile și interesele legitime.

IV. L.J.V., sub control judiciar, pentru săvârșirea în concurs real a

infracțiunilor de:


5 din același cod;


3) abuz în serviciu prevăzut în art. 297 alin. (1) C.pen., constând în

aceea că:

1) la data de 22 decembrie 2013, inculpata L.J.V. nu și-a îndeplinit

atribuțiile de serviciu și a refuzat eliberarea de produse sanguine persoanei

vătămate C.V., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel




vătămate B.D., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel




142 Daniela Dediu

vătămate S.I., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel


V. M.V., sub control judiciar, pentru săvârșirea în concurs real a

infracțiunilor de:


5 din același cod;




5 din același cod;






5 din același cod;





din același cod, constând în aceea că:

1) la data de 18 decembrie 2013, inculpata M.V. nu și-a îndeplinit


vătămate A.Ș., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel


2) la datele de 27 septembrie 2013 și 3 octombrie 2013, aceeași







vătămate C.R.N., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel


4) la data de 27 septembrie 2013, aceeași inculpată, în baza aceleiași


eliberarea de produse sanguine persoanei vătămate R.L., internată la Spitalul


5) la datele de 22 decembrie 2013 și 24 decembrie 2013, aceeași




C.V., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel drepturile




vătămate C.N., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel


7) aceeași inculpată a organizat activitatea Centrului de Transfuzii

Slobozia în așa fel încât a obținut avantaje materiale din valorificarea sângelui

și a produselor sanguine;

8) la data de 1 octombrie 2013, aceeași inculpată a indus în eroare

persoana vătămată A.A. cu privire la faptul că produsele sanguine se

eliberează contra cost, pricinuindu-i acesteia o pagubă de 100 lei.

VI. N.L.A., sub control judiciar, pentru săvârșirea în concurs real a

infracțiunilor de:


35 alin. (1) din același cod;


35 alin. (1) din același cod;



5) abuz în serviciu prevăzut în art. 297 alin. (1) C.pen., constând în

aceea că:

1) la data de 14 iunie 2014, inculpata N.L.A., în baza aceleiași


eliberarea de produse sanguine persoanei vătămate B.D., internată la Spitalul


2) la data de 14 iunie 2014, aceeași inculpată, în baza aceleiași


eliberarea de produse sanguine persoanei vătămate S.I., internată la Spitalul




vătămate E.A., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel




vătămate B.M., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel


144 Daniela Dediu



vătămate M.L., internată la Spitalul de Urgență Slobozia, vătămându-i astfel


VII. P.N., sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de

organizare a activității transfuzionale în vederea obținerii de avantaje

materiale prin valorificarea sângelui și a componentelor sanguine umane

prevăzută în art. 40 lit. d) din Legea nr. 282/2005, constând în aceea că a

organizat activitatea Centrului de Transfuzii Slobozia în așa fel încât a obținut

avantaje materiale din valorificarea sângelui și a produselor sanguine.

VIII. T.C., sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz

în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (2) C.pen. cu aplicarea art. 5 din același

cod, constând în aceea că la data de 30 octombrie 2013 nu și-a îndeplinit

atribuțiile de serviciu și a îngrădit exercitarea drepturilor prin refuzarea

eliberării de sânge persoanei vătămate S.M., în vârstă de 13 ani, internată la

Spitalul de Urgență Slobozia, pe considerente de origine etnică, vătămându-i

astfel drepturile și interesele legitime.

IX. V.N., sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 5 din același

cod, constând în aceea că la data de 14 iunie 2014 nu și-a îndeplinit atribuțiile

de serviciu și a refuzat eliberarea unui flacon de sânge persoanei vătămate


și interesele legitime.

În cauză s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra sumei

de 2.400 lei aparținând inculpatei S.C.M.20

La termenul din data de 9 februarie 2015, în baza art. 346 alin. (1)

C.pr.pen., judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării

instanței cu rechizitoriul nr. 1276/P/2013 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Slobozia, a administrării probelor și a efectuării actelor de

urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatele

sus-menționate21

.

20 A se vedea site-urile:

http://ptialomita.mpublic.ro/presa/2014/c_31_10_2014_2.htm (accesat la 14 septembrie

2016); http://stiri.tvr.ro/sefa-centrului-de-transfuzie-sanguina-slobozia-a-fost-arestata-

preventiv_47342.html (accesat la 14 septembrie 2016). 21 Dosarul penal nr. 6269/312/2014 al Judecătoriei Slobozia, disponibil pe site-ul

http://portal.just.ro/312/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=31200000000062235&id_inst=312

(accesat la 14 septembrie 2016).


Concluzii. Prin incriminarea faptei de organizare a activității

transfuzionale în vederea obținerii de avantaje materiale prin valorificarea

sângelui și a componentelor sanguine umane, într-un mod clar și predictibil,

legiuitorul român a urmărit ocrotirea acelor relații sociale care contribuie la

menținerea unui înalt nivel de protecție a sănătății populației.

Totuși, o confuzie poate apărea atunci când sângele sau componentele

sanguine umane sunt valorificate la un preț diferit de cel stabilit legal; se

reține infracțiunea prevăzută în art. 40 lit. d) din Legea nr. 282/2005 sau

contravenția prevăzută în art. 41 lit. b) din același act normativ? Dacă se vor

face distincțiile sus-menționate, atunci răspunsul la întrebarea ridicată poate fi

ușor de descoperit.

LUAREA MĂSURILOR DE OCROTIRE ÎN CAZ DE ARESTARE

PREVENTIVĂ ÎN CURSUL URMĂRIRII PENALE

Mari-Claudia IVAN

Doctorand – Facultatea de Drept,

Universitatea din Bucureşti dr. Gheorghe IVAN


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,


Prof. univ. − Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale

şi Politice, Universitatea ,,Dunărea de Jos”din Galaţi

Cercetător ştiinţific asociat − Institutul de

Cercetări Juridice ,,Acad. Andrei Rădulescu”

al Academiei Române

Redactor-șef adjunct − revista ,,Pro Lege”

ABSTRACT

Regarding the institution of “taking measures of protection in cases

of preventive arrest during the investigation, the New Criminal

Procedure Code has mostly taken over, the provisions from the

previous Criminal Procedure Code (1969). The authors analyzes the

above mentioned institution, presenting certain critical aspects and

proposing some improvements of the new regulation.

Key words: preventive arrest, New Criminal Procedure Code,

protection measure, prosecution.

Introducere. Articolul 229 din Codul de procedură penală1 (Legea nr.

135/20102, cu modificările şi completările ulterioare) – în continuare

e-mail: mariclaudia_i @yahoo.com e-mail: [email protected]; [email protected] 1 ,,Art. 229. Luarea măsurilor de ocrotire în caz de arestare preventivă în cursul

urmăririi penale

(1) Când măsura arestării preventive a fost luată faţă de un inculpat în a cărui

ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicţie, o persoană căreia i s-a instituit

tutela sau curatela ori o persoană care, datorită vârstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de

ajutor, autoritatea competentă este încunoştinţată, de îndată, în vederea luării măsurilor legale de ocrotire pentru persoana respectivă.

(2) Obligaţia de încunoştinţare revine judecătorului de drepturi şi libertăţi de la

prima instanţă sau de la instanţa ierarhic superioară, care a luat măsura arestării

preventive, modul de îndeplinire a acestei obligaţii fiind consemnat într-un proces-verbal.”

Luarea măsurilor de ocrotire în caz de arestare preventivă în cursul … 147

C.pr.pen. – a preluat, în mare parte, dispoziţiile art. 161 ale Codului de

procedură penală din 19693 (în continuare C.pr.pen. din 1969).

1. Necesitatea luării măsurilor de ocrotire. Este posibil ca anumite

persoane să sufere în urma arestării unui inculpat, datorită situaţiei speciale în

care se află: minoritate, interdicţie, aflate sub tutelă sau curatelă, având nevoie

de ajutor. Așadar, față de aceste persoane care rămân fără sprijinul

inculpatului, este necesară luarea unor măsuri de ocrotire4.

Ţinând seama de faptul că aceste măsuri se iau faţă de alte persoane

decât inculpatul şi în afara procesului penal, credem că mai indicat era ca

textul analizat să fi avut denumirea marginală ,,propunerea (sau

încunoştinţarea) de luare a unor măsuri de ocrotire”.

Noua lege procesual penală nu a mai menţinut obligaţia de

încunoştinţare a autorităţii competente şi în cazul luării măsurii reţinerii

suspectului şi inculpatului, care au în grijă persoane care trebuie să fie

ocrotite, deşi aceeaşi necesitate subzistă şi în aceste situaţii.

2. Încunoştinţarea de luare a unor măsuri de ocrotire. Potrivit art. 229

alin. (1) C.pr.pen., când măsura arestării preventive a fost luată faţă de un

inculpat în a cărui ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicţie, o

persoană căreia i s-a instituit tutela sau curatela ori o persoană care, datorită

vârstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor, autoritatea competentă este

încunoştinţată, de îndată, în vederea luării măsurilor legale de ocrotire

pentru persoana respectivă.

Această dispoziţie a legii, menită să asigure proteguirea minorilor şi în

general a persoanelor care au nevoie de ocrotire şi care se aflau în grija

persoanei arestate preventiv, implică pentru aplicarea ei o îndoită constatare,

2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010. 3 ,,Art. 161. Măsurile de ocrotire în caz de reținere sau de arestare preventivă

Când măsura reținerii sau a arestării preventive a fost luată față de un învinuit sau

inculpat în a cărui ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicție, o persoană căreia i s-a instituit curatela, ori o persoană care datorită vârstei, bolii sau altei cauze are

nevoie de ajutor, trebuie să fie înștiințată autoritatea competentă în vederea luării măsurilor

de ocrotire. Obligația de încunoștințare revine organului judiciar care a luat măsura reținerii

ori a arestării preventive.” 4 N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. I, Editura Paideia,

Bucureşti, 1993, p. 439; I. Neagu, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 602-603.

148 Mari-Claudia Ivan, Gheorghe Ivan

şi anume: în grija inculpatului se află persoane care trebuie să fie ocrotite;

ocrotirea nu le este asigurată de către alte persoane5.

Încunoştinţarea în vederea luării măsurilor legale de ocrotire se face de

îndată ce judecătorul a luat cunoştinţă de existenţa necesităţii de ocrotire, fie

înainte ca măsura arestării să fi fost luată, fie ulterior acestui moment. Această

obligaţie subzistă şi în cazul în care o măsură preventivă mai uşoară (controlul

judiciar, controlul judiciar pe cauţiune sau arestul la domiciliu) a fost înlocuită

cu arestarea preventivă.

Încunoştinţarea se poate face în orice mod (verbal sau în scris) şi prin

orice mijloace (telefon, fax, e-mail, adresă etc.).

Potrivit art. 229 alin. (2) C.pr.pen., obligaţia de încunoştinţare revine

judecătorului de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă sau de la instanţa

ierarhic superioară, care a luat măsura arestării preventive, modul de

îndeplinire a acestei obligaţii fiind consemnat într-un proces-verbal.

Măsura de ocrotire legală se ia efectiv pe cale extraprocesuală de către

autoritatea competentă care a fost încunoştinţată. Referirea legiuitorului la

,,măsuri legale” ne arată, pe de o parte, că autoritatea competentă nu poate lua

decât măsurile prevăzute în legea extraprocesuală, iar, pe de altă parte, numai

în condiţiile acesteia. De pildă, în privinţa copilului, în genere, poate fi luată

una din măsurile de protecţie specială (plasamentul, plasamentul în regim de

urgență, supravegherea specializată) prevăzute în art. 59 din Legea nr.

272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului6, republicată,

cu modificările și completările ulterioare.

5 S. Kahane, Luarea măsurilor de ocrotire și de siguranță (Alte măsuri procesuale),

în ,,Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea generală”, de V.

Dongoroz (coord.) ș.a., vol. I, Editura Academiei, București, 1975, p. 334. 6 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014.

În doctrină s-a susţinut că măsurile de ocrotire menționate în art. 229 C.pr.pen. (art. 161

C.pr.pen. din 1969) nu trebuie confundate cu măsurile de protecţie specială ce pot fi luate,

potrivit Legii nr. 272/2004, faţă de unele categorii de minori, şi anume faţă de aceia care au

săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar care nu răspund penal, precum şi faţă de cei care

sunt expuşi să comită asemenea fapte (I. Neagu, op. cit., p. 603; I. Neagu, M. Damaschin,

Tratat de procedură penală. Partea generală. În lumina noului Cod de procedură penală,

ediția a II-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 658). Considerăm că art. 229 C.pr.pen. se referă tocmai la aceste măsuri de ocrotire prevăzute în legea extraprocesuală,

care se iau nu numai faţă de minorii care au comis fapte prevăzute de legea penală, ci şi faţă

de toţi copii care sunt lipsiţi de ocrotirea părinţilor. De altfel, în art. 60 din Legea nr.

272/2004 se prevede în mod expres că de măsurile de protecţie specială, instituite de această

lege, beneficiază: a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul

drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi

sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;


Potrivit art. 68 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, plasamentul în regim

de urgenţă se poate dispune şi în cazul copilului al cărui unic ocrotitor legal

sau ambii au fost reţinuţi, arestaţi, internaţi sau în situaţia în care, din orice alt

motiv, aceştia nu-şi pot exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la

copil7.

În conformitate cu art. 68 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, autoritatea,

instituţia sau unitatea care a hotărât sau a dispus una dintre măsurile,

prevăzute la alin. (2) din același act normativ, care a condus la rămânerea unui

minor fără ocrotire părintească sau care, după caz, primeşte sau găzduieşte o

persoană despre care cunoaşte că este singurul ocrotitor legal al unui copil are

obligaţia de a informa, în cel mai scurt timp posibil, direcţia generală de

asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei circumscripţie locuieşte

copilul, despre situaţia acestuia şi a ocrotitorului său legal.

La rândul său, art. 69 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 272/2004

prevede că pentru copilul aflat în situaţiile prevăzute la art. 68 alin. (2) din

același act normativ, măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte

de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia

copilului din unitatea administrativ-teritorială în care se găseşte copilul al

cărui unic ocrotitor legal sau ambii au fost arestaţi; acesta este obligat să

sesizeze instanţa judecătorească în termen de 5 zile de la data la care a dispus

această măsură [art. 70 alin. (1) din Legea nr. 272/2004]; în continuare,

instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii

adoptate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi

va dispune încetarea plasamentului în regim de urgenţă şi, după caz,

reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea plasamentului în regim de

urgenţă cu tutela sau cu măsura plasamentului, pronunţându-se, totodată, și cu

b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din

motive neimputabile acestora; c) copilul abuzat sau neglijat; d) copilul găsit sau copilul

abandonat părăsit în unităţi sanitare; e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea

penală şi care nu răspunde penal. Faţă de acesta din urmă se dispune măsura plasamentului

(care poate fi şi într-un un serviciu de tip rezidenţial specializat, în cazul în care fapta

prevăzută de legea penală prezintă un grad ridicat de pericol social, precum şi în cazul în care

copilul pentru care s-au stabilit unele măsuri de protecţie specială prevăzute de lege săvârşeşte în continuare fapte penale) sau măsura de supraveghere specializată, iar faţă de

ceilalţi copii, măsura plasamentului sau a plasamentului în regim de urgenţă. 7 În art. 68 alin. (1) din aceeași lege se prevede că plasamentul în regim de urgenţă

este o măsură de protecţie specială, cu caracter temporar, care se stabileşte pentru copilul aflat

în următoarele situaţii:

a) abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violenţă;

b) găsit sau părăsit în unităţi sanitare.

150 Mari-Claudia Ivan, Gheorghe Ivan

privire la exercitarea drepturilor părinteşti [art. 70 alin. (1) din Legea nr.

272/2004].

3. Durata măsurii de ocrotire. Deşi în noua lege procesual penală nu

se indică expres, este evident că măsura de ocrotire se ia pe perioada cât

durează măsura arestării preventive care a determinat-o. În consecinţă, dacă

arestarea preventivă este revocată, încetează de drept sau este înlocuită cu o

altă măsură preventivă mai uşoară (controlul judiciar, controlul judiciar pe

cauţiune sau arestul la domiciliu), judecătorul de drepturi şi libertăţi de la

prima instanţă sau de la instanţa ierarhic superioară, care a dispus una din

măsurile sus-menționate, înştiinţează autoritatea competentă în vederea

ridicării măsurilor de ocrotire, iar persoana ocrotită trece în grija celui pus în

libertate8. De altfel, art. 70 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 prevede că, în

situaţia în care nu se mai menţin împrejurările care au stat la baza stabilirii

măsurii plasamentului în regim de urgenţă, directorul direcţiei generale de

asistenţă socială şi protecţia copilului poate dispune, în termenul prevăzut la

alin. (1) din același act normativ (de 5 zile), revocarea măsurii de plasament în

regim de urgenţă a copilului.

4. Referinţe de drept comparat. Codul de procedură penală francez (în

continuare C.pr.pen. francez)9. Dacă persoana susceptibilă de a fi plasată în

detenţie provizorie (détention provisoire) face cunoscut, în cursul interogării

de către judecătorul de instrucţie, anterior sesizării judecătorului libertăţilor şi

al detenţiei de a lua măsura preventivă, că ea exercită autoritatea parentală

asupra unui minor de cel mult şaisprezece ani, care are reşedinţa la ea,

detenţia provizorie (arestarea preventivă) nu poate fi ordonată fără ca un

serviciu sau o persoană dintre acelea menţionate la alin. (7) al art. 81

C.pr.pen. francez să fie în prealabil însărcinată să facă verificări şi să propună

toate măsurile necesare evitării punerii în pericol a sănătăţii, securităţii şi

moralităţii minorului sau a compromiterii grave a condiţiilor de educare10

.

8 În acelaşi sens: S. Kahane, op. cit., p. 335; N. Volonciu, op. cit., p. 440. 9 Disponibil pe site-ul https://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do?cidTexte=

LEGITEXT000006071154 (accesat la 24 octombrie 2016). 10 Asupra necesităţii acestei însărcinări, a se vedea Crim. 15 et 22 mai 2001,

Bulletin criminel n0 120 et 129, iar în ceea ce priveşte aprecierea necesităţii luării acestor

măsuri, a se vedea Crim. 11 déc. 2001, Bulletin criminel n0 259; în fine, cu privire la existenţa

doar a unei obligaţii de a formula o solicitare, a se vedea Crim. 18 sept. 2001, Bulletin

criminel n0 181; apud G. Stefani, G. Levasseur, B. Bouloc, Procédure pénale, 20

e edition,

Dalloz, Paris, 2006, p. 661.


Această dispoziţie nu este aplicabilă în cazul comiterii unei crime11

, a unui

delict contra unui minor sau al nerespectării obligaţiilor controlului judiciar

[art. 145-5 C.pr.pen., modificat prin Legea nr. 2002-307 din 4 martie 2002]12

.

Concluzii. Noua reglementare (art. 229 C.pr.pen.) este relativ

superioară celei anterioare (art. 161 C.pr.pen. 1969).

Totuși, noua lege procesual penală nu a mai menţinut obligaţia de

încunoştinţare a autorităţii competente şi în cazul luării măsurii reţinerii

suspectului şi inculpatului care au în grijă persoane care trebuie să fie ocrotite,

deşi aceeaşi necesitate subzistă şi în aceste situaţii.

Ţinând seama de faptul că măsurile de ocrotire se iau faţă de alte

persoane decât inculpatul şi în afara procesului penal, credem că mai indicat

era ca textul art. 229 C.pr.pen. să fi avut denumirea marginală ,,propunerea

(sau încunoştinţarea) de luare a unor măsuri de ocrotire”.

11 Trebuie să amintim că în dreptul penal francez, infracţiunile sunt împărţite în

crime, delicte şi contravenţii. 12 G. Stefani, G. Levasseur, B. Bouloc, op. cit., p. 661.

DE LEGE FERENDA?

COMPLETAREA ART. 318 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ

– AMENDA

Liviu POPESCU


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,


ABSTRACT

The New Codes have changed the philosophy.

There were given up the specific characteristics of the Soviet

legislation, the ones without connection to our criminal law.

Key words: Administrative fine.

În analiză, izvorâtă din practica procurorilor, problema de a şti …

dacă, la actuala redactare a art. 318 din Codul de procedură penală (în

continuare C.pr.pen.) privind renunţarea la urmărirea penală se poate

adăuga …, la obligaţiile pe care le poate dispune procurorul şi aceea

constând într-o amendă.

Din mai multe motive, considerăm perfect oportună şi justificată

diversificarea instrumentelor de care dispune procurorul în cadrul procedurii

prevăzute de art. 318 C.pr.pen., astfel încât, alături de posibilitatea de a

impune obligaţii, să existe şi aceea de a dispune sancţiuni1 (amenda este o

sancţiune):

A. Justificată:

– din perspectiva practicii judiciare de până în anul 2014;

– pentru că o sancţiune patrimonială stimulează mai bine, uneori,

eforturile de autocorecţie comportamentală ale făptuitorilor, decât obligaţiile

civil-morale (de a face) prevăzute în prezent în cazul art. 318 alin. (6)

C.pr.pen. (repararea pagubei nu este o sancţiune); alteori, dimpotrivă,

obligaţiile prevăzute prin aceeaşi normă ar putea fi considerate prea aspre;

e-mail: [email protected] 1 De altfel, aceasta a fost intenţia iniţială a Guvernului (iniţiator), conform Hotărârii

Guvernului nr. 829/2007 pentru aprobarea tezelor prealabile ale proiectului Codului de

procedură penală [în Anexă, II, pct. 3 alin. (6)], publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 556 din 14 august 2007.

Comisia de redactare a proiectului noului Cod de procedură penală a hotărât altfel.

De lege ferenda ? Completarea art. 318 din Codul de procedură .… 153

– nu are probleme de constituţionalitate.

B. Dar imposibilă, pentru că infracţiunea nu poate fi – şi nu a fost

niciodată – sancţionată administrativ.

I. În sistemul vechiului Cod penal, „infracţiunea este fapta care

prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală”

[art. 17 alin. (1) din Codul penal din 1969 – în continuare C.pen. din 1969].

„Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă, prin

atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin

conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă

gradul de pericol social al unei infracţiuni” [art. 181 alin. (1) C.pen. din 1969]

Evident, neconstituind infracţiune, fapta cercetată nu putea atrage

răspunderea penală, aşadar sancţiuni penale, întrucât art. 17 alin. (2) C.pen.

din 1969 stipula: „Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.”

De aceea, vechiul legiuitor a prevăzut o altă modalitate decât cea

penală de sancţionare, şi anume sancţiunea cu caracter administrativ (art. 91

C.pen. din 1969), având în vedere că, deşi nu constituia infracţiune, totuşi

fapta cercetată era prevăzută de legea penală, fusese săvârşită cu vinovăţie şi

adusese o atingere minimă valorilor ocrotite [art. 17 alin. (1) şi art. 181 alin.

(1) C.pen. din 1969].

Logic, sancţiunile administrative nu puteau fi aplicate faptelor care

„constituiau infracţiuni”, ci exclusiv acelora care „nu constituiau

infracţiuni” (art. 181 C.pen. din 1969), celor din prima categorie fiindu-le

rezervate pedepsele.

Conform art. 91 C.pen. din 1969, sancţiunile cu caracter administrativ

prevăzute de lege pe care le putea aplica procurorul (aspect ce nu a fost

declarat neconstituţional) erau: mustrarea, mustrarea cu avertisment şi

amenda (administrativă).

Numai în anul 2013 au fost aplicate de către procuror 159.268 de

sancţiuni administrative pentru fapte cu pericol social abstract diferit, tot aşa

după cum, în anul 2014, nu a existat interes public în efectuarea urmăririi

penale şi, în consecinţă, s-a dispus renunţarea la urmărire penală inclusiv în

materia infracţiunilor contra siguranţei statului2.

II. Noul Cod penal schimbă „filosofia”. S-a modificat definiţia

infracţiunii [a se vedea art. 15 alin. (1) din Codul penal – în continuare C.pen.

– comparativ cu art. 17 alin. (1) C.pen. din 1969], renunţându-se la pericolul

social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, cu motivaţia că era „o trăsătură

2 Conform Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism, Raport de activitate, 2014, Anexa 8, p. 160, disponibil pe site-ul

http://www.diicot.ro/images/documents/rapoarte_activitate/raport_2014.pdf (accesat la 3

octombrie 2016).

154 Liviu Popescu

specifică legislaţiilor de inspiraţie sovietică, fără legătură cu tradiţiile

dreptului nostru penal”3.

Pe cale de consecinţă, în prezent, de exemplu, însuşirea fără drept a

unui măr de pe o tarabă în piaţă constituie infracţiune.

Aşadar, atrage răspunderea penală, în conformitate cu art. 15 alin. (2)

C.pen. care stipulează: „Infracţiunea este singurul temei al răspunderii

penale.”

În condiţiile în care pericolul social concret al faptei a devenit

irelevant (acesta constituind infracţiune indiferent cât de nesemnificativ ar fi

acest pericol) şi, ca urmare, sancţiunile administrative nu au fost preluate în

noua codificare penală, temeiul stingerii acţiunii penale nu mai poate fi

substanţial (penal), ci exclusiv de natură procesuală.

Desigur, nici în sistemul actual fapta prezentată mai sus nu va face

obiectul trimiterii în judecată în vederea aplicării unei pedepse.

Se va putea dispune „renunţarea la urmărirea penală” (art. 318

C.pr.pen.), aproximativ în aceleaşi condiţii în care anterior se aplica amenda

administrativă, cu deosebirea că noua instituţie nu mai are, ca în trecut,

justificare substanţial-penală (fapta, neconstituind infracţiune pentru că nu

are pericolul social concret specific, este sancţionată administrativ), ci

exclusiv procesuală [în aplicarea principiului oportunităţii, pentru că „nu

există interes public”, conform art. 7 alin. (2) C.pr.pen.].

Iată de ce o sancţiune administrativ-patrimonială eficientă şi de bun

simţ (amenda), fără probleme de constituţionalitate, nu va putea fi

reintrodusă4 în (noul) Cod penal fără să strice „filosofia” acestuia, care

statuează că sunt infracţiuni toate faptele (prevăzute de art. 15 C.pen.),

indiferent cât de mărunte ar fi.

Pentru că niciodată infracţiunile nu au fost – şi nu ar putea fi –

sancţionate administrativ.

Viziune, Reformă, Progres !

3 Expunerea de motive a proiectului noului Cod penal.

Aşa, şi ? Care au fost consecinţele negative ale acestei „trăsături sovietice”? A generat

abuzuri ? 4 Şi nici amenda penală nu se va putea introduce în procedura renunţării la

urmărirea penală pentru că, reprezentând o pedeapsă, numai instanţa, condamnând, o poate

aplica (şi numai pentru infracţiunile care o prevăd în mod expres), altfel încălcându-se art. 6

alin. (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale (dreptul la un proces echitabil).

ABATEREA DISCIPLINARĂ PRIVIND ÎNCĂLCAREA DE CĂTRE

JUDECĂTORI ŞI PROCURORI, CU REA-CREDINŢĂ SAU GRAVĂ

NEGLIJENŢĂ, A NORMELOR DE DREPT MATERIAL SAU

PROCESUAL. PRINCIPIILE LEGALITĂȚII ȘI LOIALITĂȚII

ADMINISTRĂRII PROBELOR

dr. Tamara MANEA

Procuror inspector judiciar − Inspecția Judiciară

ABSTRACT

The author presents some interesting aspects regarding the limits

in which may be pursued the disciplinary liability in case of

transgression by the magistrate, in ex mala fide and gross

negligence of the material and procedural law.

Key words: misbehavior, magistrate, judge, prosecutor,

substantive law, procedural law, the principles of legality and

loyalty of evidences.

Introducere. O hotărâre recentă a Secției pentru procurori în materie

disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (în continuare Secția

pentru procurori în materie disciplinară)1 a adus în discuție o temă care a

suscitat controverse în jurisprudența Inspecției Judiciare, a Secțiilor în materie

disciplinară ale Consiliului Superior al Magistraturii și a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, cu privire la limitele în care poate fi antrenată răspunderea

disciplinară în cazul încălcării de către magistrat, cu rea-credință sau gravă

neglijență, a normelor de procedură sau de drept material.

1. Prezentare. Hotărârea sus-menționată se referă la atragerea

răspunderii disciplinare a procurorului pentru administrarea nelegală a

probelor.

Datele speței s-au prezentat astfel:

Unui procuror, care își desfășura activitatea la un parchet de pe lângă

judecătorie, i-a fost repartizat spre supraveghere și, respectiv, soluționare un

e-mail: [email protected] 1 Secția pentru procurori în materie disciplinară, Hotărârea nr. 2P/2016, disponibilă

pe site-ul http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/06_06_2016__81127_ro.pdf (accesat la 14

septembrie 2016).

156 Tamara Manea

dosar penal în care a solicitat autorizarea interceptării convorbirilor telefonice

ale mai multor persoane.

Prin rezoluția organelor de cercetare penală din 16 ianuarie 2014,

confirmată de procuror la aceeași dată, s-a dispus începerea urmăririi penale

,,in rem” pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată

prevăzută în art. 290 alin. (1) din Codul penal din 1969 (în continuare C.pen.

din 1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.

Prin ordonanța din data de 5 mai 2014, procurorul a dispus extinderea

urmăririi penale și pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 297

alin. (1) raportat la art. 308 alin. (1) din noul Cod penal (în continuare C.pen.).

În cauză, procurorul a solicitat luarea măsurii de supraveghere tehnică

pentru posturile telefonice utilizate de M.I., M.O. și P.D. deși, la data

formulării acestei cereri, rezulta că P.D. nu făcea parte din cercul infracțional.

Prin încheierea din data de 14 mai 2014 a judecătorului de drepturi și

libertăți, s-a admis cererea parchetului de luare a măsurii de supraveghere

tehnică pentru posturile telefonice utilizate de M.I., M.O. și P.D. pentru o

perioadă de 30 zile, începând cu data de 15 mai 2014.

Din redarea interceptărilor a reieșit că P.D. a purtat o convorbire

telefonică și cu soția sa, din care rezulta că va lua legătura cu B.V., directorul

liceului unde fiica lor era elevă, pentru a discuta cu privire la posibilitatea

reexaminării acesteia în vederea măririi mediei la una dintre disciplinele de

studiu. În cadrul convorbirii, soția lui P.D. i-a sugerat acestuia să-l invite pe

B.V. ,,la o cafea, la o apă, un suc, la restaurant unde să poată vorbi despre

acest subiect”.

Ulterior, P.D. l-a contactat telefonic pe directorul B.V., iar acesta din

urmă a propus ca întâlnirea să aibă loc în incinta liceului, la terenul de fotbal.

Raportat la această convorbire telefonică, procurorul a apreciat că se

impune sesizarea din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C.pen., în forma autoratului de către

directorul liceului, B.V, și în forma complicității de către P.D., motivat de

faptul că din conținutul convorbirii telefonice s-a conturat suspiciunea

rezonabilă cu privire la pregătirea săvârșirii acestei infracțiuni.

În aceste condiții, la parchetul de pe lângă judecătorie a fost înregistrat

un nou dosar penal în care, prin ordonanța procurorului din data de 13 iunie

2014, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la comiterea

infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C.pen. și

complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 48 alin. (1)

raportat la art. 297 alin. (1) din același cod.

În vederea descoperirii și probării presupuselor infracțiuni, procurorul

i-a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți, prin referatul din data de 13

Abaterea disciplinară privind încălcarea de către judecători şi … 157

iunie 2014, încuviințarea supravegherii tehnice constând în interceptarea și

înregistrarea convorbirilor de la posturile telefonice folosite de P.D. și

directorul liceului, B.V.

În referatul din data de 13 iunie 2014, prin care s-a solicitat

încuviințarea supravegherii tehnice sus-menționate, procurorul a motivat că

,,scopul întâlnirii cu directorul liceului nu poate fi altul decât că acesta urma

să intervină pe lângă profesorul de la catedra de informatică pentru ca fiica

lui P.D. , care avea o notă de 9, să obțină nota 10”. Procurorul a apreciat că:

,,Directorul liceului relevă aplecare pentru acest gen de fapte, întrucât nu a

declinat în niciun fel invitaţia lui P.D. la cafea, suc şi apoi de a se întâlni

conspirativ la terenul de fotbal şi niciun moment nu a întrebat care ar fi

scopul întâlnirii lor. Explicaţia plauzibilă ar fi că directorul este obişnuit cu

acest gen de cereri şi intervenţii, cunoscînd şi faptul că acestea nu se vorbesc

în întregime la telefon”.

A concluzionat că din cele relatate ,,rezultă suspiciunea rezonabilă

privind pregătirea sau săvârşirea infracţiunilor reţinute” şi se impune luarea

măsurii de supraveghere tehnică a interceptării şi înregistrării convorbirilor

telefonice.

Prin încheierea din data de 13 iunie 2014, judecătorul de drepturi și

libertăți a admis cererea procurorului și a autorizat interceptarea convorbirilor

telefonice purtate de la posturile telefonice de către P.D. şi B.V.

Prin ordonanța din data de 5 august 2015, constatând că faptele

urmărite nu există, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. a), art. 314 alin. (1) lit. a)

raportat la art. 16 lit. a) din Codul procedură penală (în continuare C.pr.pen.),

procurorul a dispus clasarea cauzei privind pe P.D. şi B.V.

În motivare a reținut că ,,nu există probe certe și concludente din care

să rezulte fără putință de tăgadă că directorul B.V., în îndeplinirea

atribuțiilor de serviciu, ar fi creat, în mod abuziv, cadrul prielnic pentru

notarea elevei cu media 10”.

Raportat la această situație de fapt, Secția pentru procurori în materie

disciplinară a reținut că procurorul a săvârșit abaterea disciplinară prevăzută

în art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor2, republicată, cu modificările și completările ulterioare

3, respectiv


2005. 3 ,,Art. 99

Constituie abateri disciplinare:

[…]

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

,,Art. 991

158 Tamara Manea

exercitarea funcției din gravă neglijență, întrucât acesta a încălcat normele de

procedură privitoare la: sesizarea din oficiu (art. 292 C.pr.pen.4), începerea

urmăririi penale [art. 305 alin. (1) C.pr.pen.5], supravegherea tehnică [art. 139

alin. (1) C.pr.pen.6] și procedura de emitere a mandatului de supraveghere

(1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă

normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din

culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.” 4 ,,Art. 292. Sesizarea din oficiu

Organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârşit o

infracţiune pe orice altă cale decât cele prevăzute la art. 289 - 291 şi încheie un

proces-verbal în acest sens.” 5 Art. 305. Începerea urmăririi penale

(1) Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de

urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei

săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. (2) Începerea urmăririi penale şi respectiv continuarea efectuării urmăririi penale

se dispun prin ordonanţă care cuprinde, după caz, menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2)

lit. a) - c) şi g).

(3) Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită

persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul

dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca

urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de

suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile,

confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală

fiind obligat să prezinte acestuia şi dosarul cauzei.

(4) Faţă de persoanele pentru care urmărirea penală este condiţionată de obţinerea unei autorizaţii prealabile sau de îndeplinirea unei alte condiţii prealabile, efectuarea

urmăririi penale se poate dispune numai după obţinerea autorizaţiei ori după îndeplinirea

condiţiei.” 6 ,,Art. 139. Supravegherea tehnică

(1) Supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi şi libertăţi atunci

când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei

infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. (2);

b) măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor

fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce

urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii;

c) probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa

persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

(2) Supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracţiunilor contra securităţii

naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de

trafic de droguri, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse

susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracţiunilor privind nerespectarea regimului

armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive, de trafic şi exploatarea


tehnică [art. 140 alin. (2) C.pr.pen.7].

persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede,

timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, în cazul

infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare

electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal, de

evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul

altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

(3) Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi sau de alte

persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe

care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt

interzise de lege.

(4) Raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate

forma obiectul supravegherii tehnice decât dacă există date că avocatul săvârşeşte ori

pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. (2). Dacă pe parcursul

sau după executarea măsurii rezultă că activităţile de supraveghere tehnică au vizat şi

raporturile dintre avocat şi suspectul ori inculpatul pe care acesta îl apără, probele obţinute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndată, de către

procuror. Judecătorul care a dispus măsura este informat, de îndată, de către procuror.

Atunci când apreciază necesar, judecătorul dispune informarea avocatului.” 7 Art. 140. Procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică

(1) Supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, pe o durată

de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la

instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa

corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care

face parte procurorul care a formulat cererea.

(2) Cererea formulată de procuror trebuie să cuprindă: indicarea măsurilor de

supraveghere tehnică care se solicită a fi dispuse, numele sau alte date de identificare a persoanei împotriva căreia se dispune măsura, dacă sunt cunoscute, indicarea probelor ori a

datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni

pentru care se poate dispune măsura, indicarea faptei şi a încadrării juridice, iar, în cazul

măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere, dacă se solicită şi încuviinţarea ca

organele de urmărire penală să pătrundă în spaţii private indicate pentru a activa sau a

dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii

tehnice, motivarea caracterului proporţional şi subsidiar al măsurii. Procurorul trebuie să

înainteze dosarul judecătorului de drepturi şi libertăţi.

(3) Cererea prin care se solicită încuviinţarea supravegherii tehnice se soluţionează

în aceeaşi zi, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului este

obligatorie.

(4) În cazul în care apreciază că cererea este întemeiată, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune, prin încheiere, admiterea cererii procurorului şi emite de îndată mandatul

de supraveghere tehnică. Întocmirea minutei este obligatorie.

(5) Încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi şi mandatul trebuie să cuprindă:

a) denumirea instanţei;

b) data, ora şi locul emiterii;

c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a dat încheierea şi a emis

mandatul;

160 Tamara Manea

Astfel, Secția pentru procurori în materie disciplinară a constatat că la

momentul formulării cererilor privind autorizarea măsurilor de supraveghere tehnică,

în cadrul primului dosar penal, urmărirea penală a fost începută „in rem” pentru

infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290

alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod (prima

cerere), iar, ulterior, prin ordonanţa din data de 5 mai 2014, a fost extinsă şi pentru

infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) raportat la art. 308

alin. (1) C.pen. În aceste condiții, procurorul nu a respectat dispoziţiile art. 139 alin.

(2) C.pr.pen., care reglementează în mod expres şi limitativ cazurile în care se poate

dispune supravegherea tehnică (infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată

şi abuz în serviciu neregăsindu-se printre acestea şi nici condiţia privind limita de

pedeapsă nefiind îndeplinită8).

Totodată, Secția pentru procurori în materie disciplinară a mai reținut că

d) indicarea măsurii concrete încuviinţate; e) perioada şi scopul pentru care s-a autorizat măsura;

f) numele persoanei supuse măsurii de supraveghere tehnică ori datele de

identificare ale acesteia, dacă sunt cunoscute;

g) indicarea, în cazul în care este necesar faţă de natura măsurii încuviinţate, a

elementelor de identificare a fiecărui telefon, a punctului de acces la un sistem informatic, a

oricăror date cunoscute pentru identificarea căii de comunicare sau a numărului de cont;

h) în cazul măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere în spaţii private,

menţiunea privind încuviinţarea solicitării ca organele de urmărire penală să pătrundă în

spaţii private pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru

executarea măsurii supravegherii tehnice;

i) semnătura judecătorului şi ştampila instanţei. (6) În cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că nu sunt

îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 139 şi prevederile alin. (1) din prezentul articol,

dispune, prin încheiere, respingerea cererii de încuviinţare a măsurii supravegherii tehnice.

(7) Încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra

măsurilor de supraveghere tehnică nu este supusă căilor de atac.

(8) O nouă cerere de încuviinţare a aceleiaşi măsuri poate fi formulată numai dacă

au apărut ori s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, necunoscute la momentul soluţionării

cererii anterioare de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

(9) La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita

judecătorului autorizarea interceptării comunicaţiilor ori înregistrării acestora, precum şi a

oricăror tipuri de comunicări efectuate de aceasta prin orice mijloc de comunicare,

indiferent de natura infracţiunii ce formează obiectul cercetării. Dispoziţiile alin. (1) - (8) se aplică în mod corespunzător.”

8 Potrivit Codului penal din 1969, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură

privată era sancționată cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă; din momentul intrării

în vigoare a noului Cod penal, infracțiunea sus-menționată este sancționată cu închisoare de la

6 luni la 3 ani sau cu amendă.

În cazul abuzului în serviciu, în forma atenuată de la art. 308 C.pen., sancțiunea

constă în închisoare de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni.


procurorul a solicitat luarea și, ulterior, prelungirea măsurii de supraveghere tehnică

faţă de P.D., în condiţiile în care acesta avea calitatea de victimă, iar din verificările

efectuate în cauză (la momentul formulării cererii) a rezultat că nu avea cunoștință că

pe numele său s-au întocmit în fals adeverinţe de primire şi plată, în baza cărora figura

că a încasat o sumă de bani pentru predarea unei cantități de fier vechi.

De altfel, judecătorul de drepturi și libertăți, constatând că P.D. nu face parte

din cercul infracțional, prin încheierea din 13 iunie 2014 a dispus prelungirea

mandatelor de supraveghere doar faţă de celelalte persoane cercetate în cauză,

motivând că din exploatarea mandatului privind pe P.D. a rezultat că această persoană

nu mai prezenta interes pentru cauză.

Raportat la aceste constatări, Secţia a reținut că procesul-verbal de sesizare din

oficiu – probă derivată – s-a aflat în strânsă legătură cu probele obţinute în mod nelegal,

respectiv interceptarea convorbirilor telefonice purtate de P.D.; or, în conformitate cu

dispoziţiile art. 102 alin. (2) C.pr.pen.9, probele obţinute în mod nelegal nu puteau fi

folosite în procesul penal. Principiul legalităţii în administrarea probelor presupune

doar administrarea mijloacelor de probă prevăzute de lege, în condiţiile stabilite de

Codul de procedură penală, legislaţia specială şi jurisprudenţa Curţii Europene a

Drepturilor Omului.

Deopotrivă, s-a apreciat că procurorul, cu ocazia formulării cererii privind

încuviinţarea măsurilor de supraveghere tehnică a convorbirilor purtate de la posturile

telefonice folosite de P.D. și B.V., nu a procedat la o analiză obiectivă a cerinţelor

impuse de art. 139 alin. (1) C.pr.pen. referitoare la existenţa unei suspiciuni rezonabile

cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, respectiv proporţionalitatea

măsurii în raport cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale părţilor.

Discuţia telefonică – ce a stat la baza sesizării din oficiu – purtată de P.D. cu

soția sa a avut un caracter privat, aceştia vorbind despre situaţia şcolară a fiicei lor și,

cel mult, putea conduce la concluzia existenței unor simple acte de pregătire; or, în

ipoteza dispunerii interceptărilor şi înregistrărilor audio-video, atunci când

există doar date privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, este afectat

principiul proporţionalităţii consacrat de art. 8 paragr. 2 din Convenţia

europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale10,

9 ,,Art. 102. Excluderea probelor obţinute în mod nelegal

(1) Probele obţinute prin tortură, precum şi probele derivate din acestea nu pot fi

folosite în cadrul procesului penal. (2) Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal.

(3) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori

prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei.

(4) Probele derivate se exclud dacă au fost obţinute în mod direct din probele

obţinute în mod nelegal şi nu puteau fi obţinute în alt mod.

(5) Abrogat.” 10 ,,Art. 8. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie

162 Tamara Manea

deoarece gravitatea faptei penale ce nu a fost încă efectiv comisă nu poate fi

evaluată, pentru a fi pusă în balanţă cu gravitatea ingerinţei în exercitarea

dreptului la viaţă privată.

În concluzie, în raport de această situație de fapt, care a pus în discuție

respectarea principiului legalității administrării probelor în cursul urmăririi penale,

Secția pentru procurori în materie disciplinară, cu majoritate, a dispus aplicarea

sancţiunii disciplinare constând în „diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute

cu 20%, pe o perioadă de 6 luni”, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute în

art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la sancțiune, au fost formulate două opinii separate în sensul

aplicării dispozițiilor art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 – suspendarea din funcție

pe o perioadă de 6 luni – și, respectiv, art. 100 lit. e) din același act normativ –

excluderea din magistratură.

2. Analiză. Problematica speței prezentate pune în discuție limitele până la

care poate fi atrasă răspunderea disciplinară, în cazul încălcării de către magistrat a

normelor de procedură sau de drept material.

Pentru formularea unor opinii pe marginea acestui subiect, suntem de părere

că mai întâi se impune o analiză a evoluției jurisprudenței în această materie.

Antrenarea răspunderii disciplinare pentru exercitarea funcţiei cu

rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în varianta normativă a încălcării normelor

de procedură, a determinat o jurisprudenţă neunitară atât anterior modificării

normei care prevedea această abatere disciplinară11

, cât și ulterior12

.

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a

domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât

în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o

măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a

ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a

drepturilor şi a libertăţilor altora.” 11 În vechea reglementare, textul art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 prevedea că

este atrasă răspunderea disciplinară a magistratului pentru ,,exercitarea funcţiei, inclusiv

nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta

nu constituie infracţiune”. 12 Prin Legea nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior

al Magistraturii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie

2012), textul art. 99 din Legea nr. 303/2004 a fost modificat în sensul că constituie abatere

disciplinară ,,exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă” [lit. t)],

prevăzându-se totodată că ,,există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul

încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând

vătămarea unei persoane” și că ,,există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau


În jurisprudența creată anterior modificării conținutului abaterii

disciplinare prin Legea nr. 24/2012, într-o primă etapă13

, s-a apreciat că în

cadrul răspunderii disciplinare nu se poate analiza legalitatea hotărârilor

judecătoreşti pronunţate de judecători, motivat de faptul că incidenţa normelor

legale şi aplicabilitatea lor la situaţia de fapt dedusă judecăţii reprezintă

chestiuni de judecată, fiind rezultatul unui raţionament logico-juridic şi al

unui proces de interpretare sistematică a dispoziţiilor legale incidente şi, în

consecinţă, atributul esenţial al activităţii de judecată propriu-zise. S-a reţinut

că interpretarea normelor legale şi analiza aplicării acestora în timp nu sunt

reglementate ca norme de procedură, reprezentând opinia judecătorului,

fundamentată în fapt şi în drept, formată în urma deliberării, potrivit

convingerii acestuia.

În aceeaşi cauză a fost formulată şi opinia potrivit căreia textul art. 99

lit. h) din Legea nr. 303/2004 (în forma anterioară modificării textului legal

prin Legea nr. 24/2012) era neconstituţional, în măsura în care răspunderea

disciplinară a judecătorilor se circumscria activităţii de judecată a acestora.

S-a susţinut că admiterea ideii potrivit căreia modul în care judecătorii

interpretează şi aplică legea intră în sfera răspunderii disciplinare aduce

atingere principiului independenţei acestora, consacrat de dispoziţiile art. 124

alin. (3) din Constituţia României, republicată.

De asemenea, un alt argument adus în sprijinul acestei opinii a fost

acela că instituirea unui control administrativ asupra hotărârilor judecătoreşti

încălcă o altă dispoziţie constituţională, respectiv cea înscrisă în art. 129 din

Constituţia României, republicată, potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt

supuse numai controlului judiciar, în condiţiile legii.

Într-o altă cauză14

s-a decis că fapta judecătorilor care, având spre

soluţionare cererea de recurs formulată împotriva unei sentinţe civile, nu au

aplicat o decizie dată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie

şi Justiţie, încălcând astfel prevederile art. 329 din vechiul Cod de procedură

civilă (în prezent, art. 517 C.pr.civ.), nu întruneşte elementele constitutive ale

abaterii disciplinare prevăzute în art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr.

303/2004 (în forma anterioară modificării textului legal prin Legea nr.

procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept

material ori procesual” (art. 991). 13 Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al

Magistraturii (în continuare Secţia pentru judecători în materie disciplinară), Hotărârea nr.

3J/2007, publicată pe site-ul http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/13_12_2010__36772_ro.pdf

(accesat la 15 septembrie 2016). 14 Secţia pentru judecători în materie disciplinară, Hotărârea nr. 23J/2009, publicată

în „Jurisprudenţa în materie disciplinară 2006-2009”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p.

115.

164 Tamara Manea

24/2012), întrucât hotărârile judecătoreşti sunt scoase de sub imperiul unei

autorităţi de supraveghere, în afara cazurilor în care s-a săvârşit o greşeală

evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte chiar şi cea mai slabă justificare.

În alte cauze însă s-a decis că poate fi atrasă răspunderea disciplinară:

a judecătorului care a încălcat dispoziţiile art. 160b

alin. (1) din Codul de

procedură penală din 1969 (în continuare C.pr.pen. din 1969), prin aceea că

nu s-a pronunţat asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a

inculpatului, cu consecinţa punerii în libertate a acestuia15

; a judecătorului

care, cu ocazia soluţionării unei cauze, nu a respectat normele de procedură

incidente în cauză, împrejurare ce a condus la vătămarea drepturilor

procesuale ale părţilor, prin prelungirea duratei procedurii judiciare în care au

fost implicate, ca urmare a casării hotărârii pronunţate de judecător şi

trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond16

; a judecătorului care a

încălcat normele procedurale imperative, constând în nerespectarea, cu ocazia

rejudecării pricinii, a dispoziţiilor instanţei de control judiciar cuprinse în

decizia de casare, producând astfel consecinţe asupra drepturilor procesuale

ale părţilor17

; a judecătorului care, cu ocazia soluţionării a două cauze, a

nesocotit garanţiile esenţiale recunoscute persoanelor în materia dreptului la

libertate, încălcând dreptul de apărare al inculpaţilor arestaţi preventiv, atât

din perspectiva dreptului acestora de a se prezenta şi de a participa în proces

la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive,

cât şi din perspectiva dreptului de a fi asistaţi de apărători aleşi sau din

oficiu18

; a judecătorului care a soluţionat între termenele de judecată, în

camera de consiliu, fără participarea procurorului, cererile formulate de

inculpaţii X şi Y privind încuviinţarea părăsirii ţării, în condiţiile în care, faţă

de aceştia, se dispusese anterior înlocuirea măsurii arestării preventive cu

măsura obligării de a nu părăsi ţara (față de inculpatul X) şi respectiv liberarea

provizorie pe cauţiune (a inculpatului Y)19

; a judecătorului care a încălcat

dispoziţiile de procedură ce stabilesc că judecarea dosarelor trebuie să aibă loc

15 Secţia pentru judecători în materie disciplinară, Hotărârea nr. 9J/2006, publicată în

„Jurisprudenţa în materie disciplinară 2006-2009”, op. cit., p. 92. 16 Secţia pentru judecători în materie disciplinară, Hotărârea nr. 13J/2008, publicată în

,,Jurisprudenţa în materie disciplinară 2006-2009”, op. cit., p. 78. 17

Secţia pentru judecători în materie disciplinară, Hotărârea nr. 4J/2009, publicată în

,,Jurisprudenţa în materie disciplinară 2006-2009”, op. cit., p. 78. 18 Secţia pentru judecători în materie disciplinară, Hotărârea nr. 24J/2009, publicată în

,,Jurisprudenţa în materie disciplinară 2006-2009”, op. cit., p. 92. 19 Secţia pentru judecători în materie disciplinară, Hotărârea nr. 12J/2008,

irevocabilă prin Dec. nr. 11/2009 a Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, publicată în ,,Jurisprudenţa în materie disciplinară 2006-2009”, op. cit., p. 92.


în şedinţă publică, constând în aceea că a dispus măsuri şi a soluţionat cauzele

aflate pe rolul completului pe care îl prezida, fără a permite părţilor şi

apărătorilor acestora accesul în sala de şedinţă20

.

Ulterior, după modificarea prin Legea nr. 24/2012 a dispozițiilor care

reglementează răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor pentru

exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, jurisprudența în

această materie, deși a rămas în continuare neunitară, a statuat că în sfera

răspunderii disciplinare pot intra și acele aspecte care țin de modul în care

magistratul aplică dispozițiile procedurale sau de drept material.

Astfel, s-a decis că poate fi atrasă răspunderea disciplinară a

judecătorului care: nu a respectat dispoziţiile legale referitoare la modalitatea

de stabilire a taxelor de timbru şi principiul contradictorialităţii în invocarea şi

soluţionarea unei cauze pe excepţia de netimbrare, în condiţiile în care a

stabilit din nou în sarcina reclamantei obligaţia de plată a taxei de timbru,

deşi, în soluţionarea unor cereri de reexaminare, se hotărâse cu caracter

irevocabil că acţiunea era scutită de plata taxei de timbru21

; la momentul

pronunţării hotărârii, a întocmit o minută în care a menţionat că cererea

reconvenţională se anulează ca netimbrată, iar ulterior a întocmit o altă

minută, prin care a dispus respingerea cererii reconvenţionale ca inadmisibilă,

efectuând modificările şi în sistemul informatic ECRIS şi dând dispoziţii

grefierului de şedinţă în sensul înlocuirii minutei iniţiale22

; nu a făcut

aplicarea dispozițiilor tranzitorii prevăzute de art. 15 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de

procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

care cuprind dispoziţii procesual penale23

, respectiv nu s-a pronunțat cu

privire la legalitatea probelor și a actelor de urmărire penală24

; a omis să pună

în discuția părților menținerea măsurii arestării preventive și, ulterior, a

încercat să înlăture această omisiune prin completarea dispozitivului încheierii

20 Secţia pentru judecători în materie disciplinară, Hotărârea nr. 5J/2011, disponibilă


septembrie 2016). 21 Secţia pentru judecători în materie disciplinară, Hotărârea nr. 13J/2013,

disponibilă pe site-ul http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/12_07_2013__59746_ro.PDF

(accesat la 15 septembrie 2016). 22 Secţia pentru judecători în materie disciplinară, Hotărârea nr. 8J/2013, disponibilă

pe site-ul http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/12_07_2013__59742_ro.PDF (accesat la 15

septembrie 2016). 23 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. 24 Secţia pentru judecători în materie disciplinară, Hotărârea nr. 15J/2015,

disponibilă pe site-ul http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/09_09_2015__75872_ro.pdf

(accesat la 4 octombrie 2016).

166 Tamara Manea

de ședință25

; nu a respectat dispozițiile procedurale referitoare la amânarea

pronunțării hotărârii, nefiind întocmite încheieri potrivit dispozițiilor art. 370

alin. (4) C.pr.pen.26

; a nesocotit dispozițiile procedurale care reglementează

procedura de cameră preliminară, verificarea legalității și temeiniciei

măsurilor preventive, publicitatea ședinței, încetarea măsurilor preventive27

.

Secția pentru procurori în materie disciplinară a reținut că este atrasă

răspunderea disciplinară a procurorului care: deși își desfășura activitatea la

parchetul de pe lângă tribunal, nu a respectat dispoziţiile legale privind

competenţa după calitatea persoanei cu ocazia instrumentării unui dosar și a

solicitat instanței autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor

telefonice efectuate de o persoană, în condiţiile în care cunoştea că aceasta are

calitatea de notar public28

; a încălcat normele ce reglementează în mod expres

calculul termenului de prescripție a răspunderii penale, dând o interpretare

diferită de cea stabilită prin Decizia Curții Constituționale nr. 265/201429

; nu

și-a exercitat corespunzător atribuțiile specifice funcției, prin aceea că nu a

luat măsurile care se impuneau în vederea soluționării într-un termen

rezonabil a unei cauze30

;

În alte cauze, Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii au apreciat

că interpretarea și aplicarea unor norme de drept procesual exced sferei

răspunderii disciplinare, întrucât țin de raționamentul logico-juridic al

magistratului.

Astfel, s-a reținut că nu poate fi atrasă răspunderea disciplinară a

judecătorului care: nu a verificat calitatea de reprezentant al avocatului

25 Secţia pentru judecători în materie disciplinară, Hotărârea nr. 25J/2015,


(accesat la 4 octombrie 2016). 26 Secţia pentru judecători în materie disciplinară, Hotărârea nr. 33J/2015,


(accesat la 4 octombrie 2016). 27 Secţia pentru judecători în materie disciplinară, Hotărârea nr. 34J/2015,


(accesat la 4 octombrie 2016). 28 Secția pentru procurori în materie disciplinară, Hotărârea nr. 7P/2012, disponibilă


septembrie 2016). 29 Secția pentru procurori în materie disciplinară, Hotărârea nr. 1P/2016, disponibilă


octombrie 2016). 30 Secția pentru procurori în materie disciplinară, Hotărârea nr. 6P/11.11.2015,


(accesat la 4 octombrie 2016).


semnatar al cererii de chemare în judecată31

; a interpretat în mod greșit

dispozițiile de aplicare ale noului Cod de procedură civilă, apreciind că sunt

incidente în cauză dispozițiile acestuia și nu cele ale vechiului Cod de

procedură penală32

.

Tot astfel, s-a apreciat că nu poate fi atrasă răspunderea disciplinară a

procurorului pentru: încălcarea prevederilor art. 221 alin. (1) C.pr.pen. din

1969 referitoare la întocmirea procesului-verbal de sesizare din oficiu,

realizată prin consemnarea de fapte nereale ori neverificate, cu consecința

înregistrării unui dosar pentru infracţiuni care în realitate nu au existat şi nici

nu existau indicii că au fost comise la data întocmirii procesului-verbal de

sesizare din oficiu; încălcarea dispoziţiilor art. 911 alin. (1) din același cod

referitoare la existenţa datelor şi a indiciilor temeinice necesare pentru

interceptarea şi înregistrarea convorbirilor unei persoane; încălcarea

dispoziţiilor art. 911 alin. (7) din același cod, potrivit cărora procurorul

dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor înainte de

expirarea duratei autorizaţiei, dacă nu mai există motivele care le-au

justificat33

.

Această din urmă speță, în care Secția pentru procurori în materie

disciplinară a decis că nu pot intra în sfera răspunderii disciplinare încălcarea

unor norme ce vizează asigurarea legalității administrării probelor, precum și

speța redată la începutul analizei noastre, în care s-a apreciat că înfrângerea

principului legalității administrării probelor poate atrage răspunderea

disciplinară, sunt definitorii pentru modul în care a evoluat jurisprudența în

ceea ce privește limitele care fac diferența între obiectul controlului

jurisdicțional și cel al controlului administrativ din cadrul răspunderii

disciplinare.

Principiile legalității și loialității administrării probatoriilor34

, sub

aspectul conținutului, au atât o componentă strict juridică, respectiv

31 Secţia pentru judecători în materie disciplinară, Hotărârea nr. 2J/2014, disponibilă

pe site-ul http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/02_04_2014__66500_ro.PDF (accesat la 4

octombrie 2016). 32 Secţia pentru judecători în materie disciplinară, Hotărârea nr. 17J/2014,


(accesat la 4 octombrie 2016). 33 Secția pentru procurori în materie disciplinară, Hotărârea nr. 1P/2013, irevocabilă

prin Dec. nr. 281/2013 a Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție,


(accesat la 15 septembrie 2016). 34

Principiul loialității administrării probelor este prevăzut în art. 101 C.pr.pen.,

având următorul conținut:

168 Tamara Manea

administrarea probelor cu respectarea dispozițiilor legale și fără întrebuințarea

unor mijloace dolosive sau de intimidare și constrângere de orice natură, cât și

o componentă care ține de onoarea, demnitatea și moralitatea funcției de

magistrat, respectiv îndeplinirea cu onestitate a îndatoririlor profesionale.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, magistrații sunt obligați

ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte

drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să

asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la

procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora.

Aceleași obligații sunt înscrise ca standarde de conduită și în art. 7 și 8

din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor35

.

De asemenea, potrivit art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor și

procurorilor, magistrații au obligaţia de a-şi îndeplini cu competenţă şi

corectitudine îndatoririle profesionale și de a respecta îndatoririle cu caracter

administrativ stabilite prin legi, regulamente şi ordine de serviciu.

Dacă pentru cea dintâi componentă de ordin juridic a principiilor

legalității și loialității administrării probelor legiuitorul a prevăzut în mod

corelativ un remediu procesual, respectiv cel al excluderii probelor obținute în

mod nelegal și a probelor derivate din acestea (art. 102 C.pr.pen.), pentru cea

de a doua componentă ce ține de corectitudinea, onestitatea și buna-credință

în îndeplinirea îndatoririlor profesionale legiuitorul nu s-a pronunțat în mod

,,(1) Este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de

constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe.

(2) Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea

persoanei de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele care constituie

obiectul probei. Interdicţia se aplică chiar dacă persoana ascultată îşi dă consimţământul la

utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare.

(3) Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acţionează

pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte

penale, în scopul obţinerii unei probe.” 35 A fost aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.

328/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 8 septembrie 2005

și disponibilă pe site-ul http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/26_09_2005__823_ro.pdf

(accesat la 15 septembrie 2016). Art. 7 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor prevede că ,,judecătorii

şi procurorii au îndatorirea să promoveze supremaţia legii, statul de drept şi să apere

drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor”, iar art. 8 din același cod prevede că

,,judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să respecte egalitatea cetăţenilor în faţa legii,

asigurându-le un tratament juridic nediscriminatoriu, să respecte şi să apere demnitatea,

integritatea fizică şi morală a tuturor persoanelor care participă, în orice calitate, la

procedurile judiciare”.


expres, însă, după opinia noastră, remediul se situează în sfera răspunderii

magistratului, care poate fi de ordin disciplinar sau penal.

Modul de realizare a urmăririi penale și de înfăptuire a actului de

justiție presupune existența a două domenii, unul care ține de esența actului de

justiție, respectiv raționamentul logico-juridic pe care îl face magistratul

atunci când transpune în drept situația de fapt și evaluează materialul

probator, și altul care ține de domeniului exterior, respectiv regulile ce

guvernează organizarea și desfășurarea procesului penal.

Analizând elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute în

art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 prin raportare la principiul independenţei

judecătorilor şi procurorilor în pronunţarea hotărârilor şi adoptarea soluţiilor,

la principiul constituţional potrivit căruia hotărârile judecătoreşti sunt supuse

numai controlului judiciar, în condiţiile legii, precum și la dispoziţiile potrivit

cărora soluţiile adoptate de procuror nu pot fi desfiinţate sau modificate decât

în procedura controlului ierarhic şi în cea judecătorească, care sunt prevăzute

de lege, se observă că cel dintâi domeniu care ține de esența actului de justiție

nu se poate circumscrie sferei răspunderii disciplinare. Raționamentul

logico-juridic al magistratului nu poate face decât obiectul unei verificări

jurisdicționale, în condițiile prevăzute de lege.

Aplicarea însă a regulilor și dispozițiilor care guvernează organizarea

și desfășurarea procesului se situează în domeniul exterior al raționamentului

logico-juridic și poate face obiectul unor verificări disciplinare, numai în

măsura în care aplicarea nu este urmarea unui proces intelectiv de interpretare

a normei de drept.

Apreciem, deci, că administrarea de către magistrat a probelor cu

încălcarea dispozițiilor privind legalitatea și prin folosirea unor manopere

dolosive, amenințări sau intimidări poate intra pe tărâmul răspunderii

disciplinare, întrucât astfel de fapte se situează în domeniul exterior al

raționamentului logico-juridic al magistratului, vizând înfrângerea normelor

ce consacră regulile după care se realizează urmărirea penală/judecata.

Încălcarea principiului legalității probelor, sub aspectul laturii

subiective, poate fi realizată atât cu rea-credință, cât și din gravă neglijență, în

timp ce încălcarea principiului loialității administrării probelor nu se poate

realiza, sub aspectul laturii subiective, decât cu rea-credință.

În cazul încălcării de către judecător/procuror a acestor principii de

bază ce guvernează o parte importantă a procesului penal, respectiv

administrarea probatoriului, elementele psihice care formează structura

internă a formelor de vinovăție sunt caracteristice lipsei de diligență, de

corectitudine și de onestitate în exercitarea profesiei.

170 Tamara Manea

Concluzionând, opinăm că, în situația în care administrarea

probatoriului se face de către magistrat prin încălcarea din gravă neglijență

sau cu rea-credință a dispozițiilor legale sau prin întrebuințarea unor mijloace

de constrângere, amenințare, intimidare ori a altor manopere dolosive,

aspectele care se pun în discuție sunt legate de conduita profesională a

acestuia, neținând de esența actului de justiție și, prin urmare, poate fi atrasă

răspunderea disciplinară, în condițiile legii.

De altfel, relativ la încălcarea celor două principii ale legalității și

loialității administrării probatoriilor, se poate reține și răspunderea penală a

magistratului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 280-283 C.pen.,

respectiv pentru cercetare abuzivă, supunere la rele tratamente, tortură sau

represiune nedreaptă, sau în art. 297-298 din același cod, respectiv pentru

abuz în serviciu sau neglijență în serviciu.

3. Referințe de drept comparat. Neîndeplinirea de către magistrați cu

corectitudine a îndatoririlor profesionale reprezintă o abatere care intră în

sfera răspunderii disciplinare și în legislația italiană, spaniolă și franceză.

3.1. În legislația italiană, la începutul anului 2006, a fost aprobat

Decretul-legislativ nr. 109/2006 cu privire la ,,Reglementarea abaterilor disciplinare

ale magistraţilor, a sancţiunilor corespunzătoare şi a procedurilor pentru aplicarea

acestora, precum şi modificarea reglementărilor privind incompatibilitatea, eliberarea

din funcţie şi transferul din oficiu al magistraţilor, în baza articolului 1, paragraful 1,

litera f) din Legea din 25 iulie 2005, nr. 150”, intrat în vigoare în iunie 200636

.

Normele cu privire la acest domeniu au fost modificate din nou, prin

Legea nr. 269/2006, intitulată ,,Suspendarea eficacităţii şi modificări ale

dispoziţiilor cu privire la sistemul juridic”.

În domeniul abaterilor disciplinare, sunt descrise în primul rând

îndatoririle magistratului, respectiv de a-și exercita funcţia cu imparţialitate,

corectitudine, străduinţă, hărnicie, discreţie, echilibru și respect pentru

demnitatea persoanei.

Abaterile sunt împărţite în două categorii: abateri disciplinare în

exercitarea funcţiei şi abateri disciplinare în afara exercitării funcţiei.

Printre abaterile disciplinare în exercitarea funcţiei este înscrisă și

aceea a încălcării grave a legii din cauza ignoranţei sau a neglijenţei

nescuzabile37

.

36 A se vedea Consiglio Superiore della Magistratura, Il sistema giudiziario italiano,

p. 324, lucrare disponibilă pe site-ul

http://www.csm.it/documenti%20pdf/sistema%20giudiziario%20italiano/italiano.pdf (accesat

la 16 septembrie 2016). 37 Consiglio Superiore della Magistratura, cit. supra, p. 444.


3.2. În legislaţia franceză, incriminarea este de ordin general, faptele

ce constituie abateri disciplinare fiind stabilite de jurisprudenţă38

.

Printre tipurile de comportament sancţionate figurează și acelea

privind nerespectarea obligaţiilor profesionale ale magistratului, cum ar fi cele

de imparţialitate, de a cunoaşte normele legale, de diligenţă, precum și

carenţele sau incapacitatea profesională.

3.3. În legislația spaniolă, abaterile disciplinare sunt limitativ

prevăzute de lege39

și sunt clasificate după criteriul gravității, după cum

urmează: abateri foarte grave, care sunt în număr de 16, abateri grave, care

sunt în număr de 18 și abateri uşoare, care sunt în număr de 5.

Printre abaterile foarte grave figurează și aceea a lipsei de diligenţă

nescuzabilă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

Concluzii. Încălcarea de către magistrat a principiilor legalității și

loialității administrării probelor poate atrage răspunderea disciplinară sau

penală în condiţiile în care, sub aspectul laturii subiective, se dovedeşte

vinovăţia magistratului în formele cerute de norma disciplinară şi cea penală.

38 Conseil Supérieur de la Magistrature, Recueil des décisions et avis disciplinaires,

disponibil pe site-ul http://www.conseil-superieur-agistrature.fr/node/607?m=arborescence_des_decisions_disciplinaires_du_CSM (accesat la

16 septembrie 2016). 39 A se vedea Wladimirio de Nunzio, Giuseppe Salme (coordonatori), Studiu de

drept comparat în materia răspunderii disciplinare a magistraților, Reţeaua Europeană a

Consiliilor Judiciare (ENCJ) – Grupul de lucru „Deontologie”, Roma, 2006, disponibil pe

site-ul www.csm1909.ro/csm/linkuri/30_03_2006__3787_ro.doc (accesat la 16 septembrie

2016).

SINTEZE TEORETICE DE PRACTICĂ

JUDECĂTOREASCĂ

ANALIZA CAUZELOR AVÂND CA OBIECT INFRACȚIUNILE

SILVICE, ÎN CARE S-AU PRONUNȚAT HOTĂRÂRI

JUDECĂTOREȘTI RĂMASE DEFINITIVE

Prof. univ. dr. Augustin LAZĂR Elena Giorgiana HOSU

Procuror general al Procuror –

Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție,

Serviciul de îndrumare și control

A. Dispoziții legale incidente în materie. Prezentare. Legea nr.

46/2008 – Codul silvic (în continuare Legea nr. 46/2008 sau Codul silvic)1,

republicată, cu modificările și completările ulterioare:

,,TITLUL VI. Răspunderi și sancțiuni

Art. 104

Încălcarea prevederilor prezentului cod atrage, după caz,

răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală,

potrivit legii.

Art. 105

(1) Prejudiciul adus fondului forestier național, denumit în continuare

prejudiciu, indiferent de natura juridică a proprietății, se evaluează de către

personalul silvic, în condițiile legii.

(2) Valoarea prejudiciului prevăzut la alin. (1), cauzat prin fapte care

constituie infracțiuni sau contravenții, în pădurile încadrate prin

amenajamente silvice în grupa I funcțională, se stabilește prin multiplicarea

de două ori a valorii obținute potrivit legii.

(3) În situațiile în care prejudiciul evaluat potrivit prevederilor alin.

(1) nu a fost recuperat de ocolul silvic care asigură serviciile silvice sau

administrarea fondului forestier, potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului

e-mail: [email protected]; [email protected]. Acest studiu a fost

publicat în volumul conferinţei „Apărarea mediului şi a fondului forestier prin dreptul penal”,

de A. Lazăr (coordonator), M. Duţu (coordonator), E.G. Hosu, A. Duţu, Editura Academiei

Române şi Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 105-221. e-mail: [email protected] 1 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015.

Analiza cauzelor având ca obiect infracțiunile silvice… 173

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală2, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, acesta se recuperează, în baza procesului-verbal,

actului de control de fond forestier/parțial întocmit de personalul silvic, de

către organele fiscale competente subordonate Agenției Naționale de

Administrare Fiscală pentru prejudiciul stabilit în sarcina persoanelor

juridice. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat, iar pentru

prejudiciul stabilit în sarcina persoanelor fizice de către organele fiscale ale

unităților administrativ-teritoriale, sumele astfel realizate se fac venit la

bugetul local.

Art. 106

(1) Reducerea suprafeței fondului forestier național fără respectarea

dispozițiilor art. 36 și 37 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare

de la 6 luni la un an sau cu amendă.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și schimbarea

destinației obiectivului pentru care s-a obținut aprobarea de scoatere din

fondul forestier național sau de ocupare a fondului forestier național, dacă

schimbarea destinației se produce în termen de 5 ani de la aprobarea

scoaterii din fondul forestier.

(3) Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) și (2) este obligat să

elibereze terenul forestier de orice construcții sau instalații amplasate ilegal.

(4) Reinstalarea vegetației forestiere se execută, pe cheltuiala

autorului faptelor prevăzute la alin. (1) și (2), de către ocolul silvic care

realizează serviciile silvice sau administrarea pădurii respective, pe

amplasamentul care face obiectul infracțiunii.

Art. 107

(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din

rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național

și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de

forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum

urmează:

a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea

prejudiciului produs este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al

unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;

b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea

prejudiciului produs nu depășește limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost

săvârșită de cel puțin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a

prejudiciului produs depășește limita prevăzută la lit. a);

2 La 1 ianuarie 2016 a intrat în vigoare Legea nr. 207/2015 privind Codul de

procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie

2015.

174 Augustin Lazăr, Elena Giorgiana Hosu

c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului

produs este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru

cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;

d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs

este de cel puțin 50 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de

masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei.

(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se

majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârșite în

următoarele împrejurări:

a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică

ori paralizantă;

b) în timpul nopții;

c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes național;

d) de personal silvic.

(3) Tentativa se pedepsește.

Art. 108

(1) Pășunatul în pădurile sau în suprafețele de pădure în care acesta

este interzis constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează:


prejudiciului este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui

metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei;

b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea

prejudiciului este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui

metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei;

c) cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, dacă valoarea

prejudiciului este de cel puțin 50 de ori mai mare decât prețul mediu al unui

metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei.


majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârșite în


a) în timpul nopții;

b) în fondul forestier național situat în arii naturale protejate de

interes național.

Art. 109

(1) Furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de

arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri,

perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate

prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului

forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului

forestier național constituie infracțiune și se pedepsește după cum urmează:



materialului lemnos sustras este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul

mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;

b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta a fost

săvârșită de cel puțin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a

materialului lemnos depășește valoarea prevăzută la lit. a);

c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea materialului

lemnos sustras este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui

metru cub de masă lemnoasă pe picior;

d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea materialului lemnos

sustras depășește de 50 de ori prețul mediu al unui metru cub de masă

lemnoasă pe picior.


majorează cu jumătate în cazul în care faptele au fost săvârșite în


a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică

ori paralizantă;

b) în timpul nopții;

c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes național;

d) de personal silvic.

Art. 110

Nerespectarea obligației prevăzute la art. 30 alin. (1)3 constituie

infracțiune silvică și se pedepsește cu amendă.

Art. 111

Pe lângă organele de urmărire penală, sunt competente să constate

faptele prevăzute la art. 106, 107-109 și 110 personalul silvic din cadrul

autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și al structurilor

teritoriale cu specific silvic, personalul silvic din cadrul Regiei Naționale a

Pădurilor − Romsilva și al structurilor sale teritoriale, personalul silvic din

cadrul ocoalelor silvice de regim autorizate, ofițerii și subofițerii din cadrul

Jandarmeriei Române.

Art. 112

(1) Personalul silvic prevăzut la art. 111 are competența să identifice

și să inventarieze, în locurile unde se află, materialele lemnoase provenite din

săvârșirea unor fapte ce pot fi calificate ca infracțiuni silvice.

3 ,,Art. 30

(1) Lucrările de regenerare artificială și de completare a regenerărilor naturale se

execută în termen de cel mult două sezoane de vegetație de la tăierea unică sau definitivă.

[…]”


(2) Materialele lemnoase prevăzute la alin. (1) se rețin de personalul

silvic împuternicit să constate aceste fapte.

(3) Procedura de reținere prevăzută la alin. (2) se aprobă prin

hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale care

răspunde de silvicultură.

Art. 113

(1) În cazul constatării prejudiciilor produse prin fapte ce pot fi

calificate ca infracțiuni, persoana care are calitatea să le constate depune

actul de constatare la unitatea sau la instituția în care își desfășoară

activitatea.

(2) Conducătorul unității sau al instituției prevăzute la alin. (1)

transmite actul de constatare la parchetul de pe lângă instanța competentă

din punct de vedere material și teritorial.

Art. 114

Prevederile prezentului titlu se completează cu dispozițiile Codului

penal și ale Codului de procedură penală.”

B. Aspecte de ordin general. Tăierile ilegale din fondul forestier

național au fost în atenția Consiliului Suprem de Apărare a Țării în anul 2016,

devenind un domeniu prioritar, cu importanță în politica de securitate a țării.

Perioada supusă analizei a fost 2011-2016.

Datele statistice solicitate au vizat dosarele înaintate instanței cu

rechizitoriu, în care hotărârile pronunțate de către instanțe au rămas definitive

(relevante prin valoarea prejudiciului sau modul de operare), din anul 2011

până în prezent.

Au fost avute în vedere, în principal, în cauzele analizate, infracțiunile

care au produs prejudicii de peste 10.000 lei (valoarea materialului lemnos

tăiat fără drept sau sustras).

La nivel național, datele statistice relevă următoarea situație

centralizată:

Instanța Dosare soluționate definitiv

Curtea de Apel Alba Iulia 15

Curtea de Apel Bacău 74

Curtea de Apel Brașov 83

Curtea de Apel Cluj 25

Curtea de Apel Craiova 33

Curtea de Apel Constanța 6

Curtea de Apel Galați 22


Curtea de Apel Iași 21

Curtea de Apel Pitești 21

Curtea de Apel Ploiești 22

Curtea de Apel Oradea 41

Curtea de Apel Suceava 4

Curtea de Apel Tg. Mureș 32

Curtea de Apel Timișoara 17

Curtea de Apel București 13

Obiectul juridic generic al infracțiunilor silvice este complex, în

principal distingându-se relațiile sociale privitoare la folosirea cu

bună-credință și la integritatea fondului forestier național, indiferent de natura

dreptului de proprietate, iar, în subsidiar, relațiile sociale referitoare la mediu

și echilibru ecologic.

Obiectul juridic special constă în relațiile sociale ce privesc o anumită

activitate reglementată de lege.

Infracțiunile silvice au, de regulă, și un obiect material, deoarece

activitatea nelegală se răsfrânge asupra unui bun (de exemplu: arbori, puieți,

lăstari).

Subiecții activi ai infracțiunilor silvice nu sunt, de regulă, calificați.

Infracțiunile sunt susceptibile de participație în toate modalitățile

acesteia.

Subiectul pasiv. Prin Decizia nr. 2/20104, Înalta Curte de Casație și

Justiție – Secțiile Unite a statuat că, în cazul infracțiunilor prevăzute în Legea

nr. 46/2008, prin care se aduce atingere fondului forestier proprietate privată a

persoanei fizice sau a persoanei juridice, calitatea de persoană vătămată ori de

parte civilă o pot avea atât ocolul silvic, în calitate de reprezentant al statului,

cât și proprietarul fondului forestier, cu excepția situațiilor în care acesta din

urmă este subiect activ al infracțiunii.

Elementul material al infracțiunilor constă, în principiu, în acțiuni.

Urmarea imediată rezidă în schimbarea unei realități preexistente. În

marea majoritate a cazurilor, infracțiunile silvice produc și prejudicii

materiale stabilite potrivit art. 105 din Legea nr. 46/2008.

Latura subiectivă. Infracțiunile se săvârșesc cu intenție directă sau

indirectă.

Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu și nu se stinge prin

împăcare.

4 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 22 iunie 2010.


Constatarea infracțiunii silvice se poate efectua și de către personalul

silvic din cadrul autorității publice centrale și al structurilor teritoriale,

personalul silvic din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva

(denumită în continuare RNP – Romsilva) și al structurilor sale teritoriale,

personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice de regim autorizat, ofițerii și

subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române.

Considerații criminologice. Realitatea demonstrează că infracțiunile

silvice se situează la un nivel din ce în ce mai ridicat, pe întreg teritoriul țării,

iar combaterea acestui fenomen nu este eficientă, cu toate eforturile Poliției

Române și ale personalului silvic, agresivitatea făptuitorilor, persoane fizice și

juridice, fiind determinată și de condițiile de trai din zonele defavorizate, dar

și de câștigurile sigure și constante. Aceste infracțiuni sunt strâns legate de

alte infracțiuni – delapidare, spălare de bani, evaziune fiscală, furt –, iar de

cele mai multe ori organele de urmărire penală nu pot stabili cu certitudine

proveniența materialului lemnos din sectorul forestier privat, circulația

acestuia și a documentelor însoțitoare.

C. Analiza cauzelor penale în care s-au adoptat soluții de trimitere în

judecată și în care s-au pronunțat soluții definitive de către instanțele de

judecată (cu titlu exemplificativ)

C.1. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia

C.1.1. Tăierea, fără drept, de arbori. Furtul de arbori. Subiectul activ:

fără calitate specială. Latura obiectivă: tăierea a 19 arbori cu un volum total

de 26,868 metri cubi (în continuare m.c., n.a.). Latura subiectivă: intenția

directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei: cu suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere – în primă instanță; cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei – în apel. Legea penală mai favorabilă:

reținerea dispozițiilor Legii nr. 46/2008, republicată, coroborate cu

dispozițiile Codului penal actual vizând modalitatea de executare a pedepsei

nu conduc la o situație mai ușoară pentru inculpat. Excluderea unor probe:

declarațiile contradictorii ale unor martori; raportul de expertiză.

Faptele inculpatului care, la data de 12 octombrie 2011, a tăiat, fără

drept, din fondul forestier și ulterior a depozitat într-o altă locație un număr

de 19 arbori, având un volum total de 26,868 m.c., în valoare de 8.279,26 lei

[cu taxa pe valoarea adăugată (în continuare TVA, n.a.)], întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori

prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data

comiterii faptei) și furt de arbori prevăzut în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea


nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei), cu aplicarea art. 5 din Codul

penal (în continuare C.pen., n.a.).

Inculpatul a arătat că soluția de condamnare se întemeiază pe un

probatoriu insuficient și eronat interpretat. Instanța de apel a apreciat că

vinovăția a fost stabilită în mod clar și neechivoc în considerarea

materialului probator administrat în dosar.

(C. Ap. Alba Iulia, S. pen., Dec. pen. nr. 109/A/2016)

Prin Sentința penală nr. 317/2015, pronunțată de Judecătoria Sibiu în

dosarul nr. 20397/306/2013, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori din

fondul forestier național prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei), cu aplicarea art. 5 C.pen., și la

pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori

prevăzut în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data

comiterii faptei), cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 5 C.pen. În temeiul art. 38

alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 5 din același

cod, instanța a contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute

pedeapsa cea mai grea, de 2 ani, la care s-a adăugat o treime din cealaltă

pedeapsă stabilită, respectiv 8 luni. S-a făcut aplicarea art. 91 alin. (1) și art.

92 alin. (1) C.pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut

următoarele:

În actul de sesizare s-a reținut că inculpatul, la data de 12 octombrie

2011, a tăiat, fără drept, din fondul forestier un număr de 19 arbori de esență

paltin, jugastru, salcâm și mărăcine (păducel), având un volum total de 26.868

m.c., în valoare de 8279.25 lei cu TVA, valoarea pagubei fiind de peste 50 ori

mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la

data constatării faptei (74 lei m.c. fără TVA, respectiv 91.76 lei m.c. cu

TVA).

Inculpatul nu a recunoscut faptele reținute în sarcina sa.

S-a reținut în raportul de expertiză că prejudiciul s-a calculat în

conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 privind

stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere

din păduri și din afara acestora5, aprobată cu modificări prin Legea nr.

84/20076. Astfel, prejudiciul se calcula prin înmulțirea factorului ”k” din

5 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 15 noiembrie

2006. 6 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 6 aprilie 2007.


anexa 1, corespunzător speciei și diametrului fiecărei cioate, cu prețul unui

metru cub în vigoare, stabilit în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (4)

din Ordonanța Guvernului nr. 96/19987, respectiv de către unitatea publică

centrală ce răspundea de silvicultură, prin ordin de ministru. Prețul unui metru

cub stabilit prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1343/20108, în

vigoare la data constatării faptei (13 octombrie 2011), a fost de 74 lei, prețul

cu TVA fiind de 91,76 lei.

Valoarea totală a pagubei creată prin infracțiunea de tăiere, fără drept,

de arbori, la data constatării faptei, a fost de 8.279,227 lei.

Raportând valoarea totală a pagubei (8.279,227 lei) la prețul mediu al

unui metru cub la data constatării faptei (91,76 lei), s-a constatat că aceasta

depășește de 90,2 ori prețul mediu al unui metru cub.

Instanța a apreciat, față de natura faptei și circumstanțele personale ale

inculpatului, că scopul pedepsei va fi atins și fără privarea de libertate a

acestuia, iar simpla pronunțare a pedepsei constituie un avertisment suficient

pentru inculpat.

În cauza de față, instanța a statuat că sunt aplicabile dispozițiile art. 91

C.pen., având în vedere că sunt îndeplinite următoarele condiții: a) pedeapsa

aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult

3 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii

mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 C.pen. sau

pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; c)

infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în

folosul comunității; d) în raport cu persoana infractorului, cu conduita avută

anterior săvârșirii infracțiunii, cu eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea

sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și cu posibilitățile sale de

îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar

fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă

este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Față de cele menționate mai sus, instanța, în baza art. 91 alin. (l)

C.pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate

inculpatului și a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform

dispozițiilor art. 92 alin. (l) C.pen.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C.pen., instanța a dispus confiscarea

cantității de 6.664 m.c. de material lemnos aflat în custodia Inspectoratului de

Poliție Județean Sibiu.

7 În prezent, abrogată.

8 În prezent, abrogat.


Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond inculpatul a declarat

apel, solicitând achitarea sa pentru lipsa formei de vinovăție prevăzută de lege

și, în subsidiar, reținerea ca lege mai favorabilă a Codului penal anterior.

Curtea de Apel Alba Iulia (în continuare Curtea) a admis apelul

declarat de inculpat, a desființat sentința atacată și a procedat la o nouă

judecată în ceea ce privește latura penală a cauzei, reținând următoarele:

Instanța fondului a reținut o stare de fapt corectă, în mod obiectiv

fundamentată pe ansamblul probator administrat atât în cursul urmăririi

penale, cât și în mod nemijlocit și contradictoriu pe parcursul cercetării

judecătorești.

Curtea a arătat că prima instanță a realizat o evaluare judicioasă a

probelor de la dosarul cauzei, în conformitate cu cerințele impuse de art. 103

alin. (2) Cod procedură penală (în continuare C.pr.pen.), stabilind că

acuzațiile aduse inculpatului au fost dovedite dincolo de orice îndoială

rezonabilă.

La rândul său, Curtea a reținut, în esență, sub aspectul stării de fapt, că,

la data de 12 octombrie 2011, inculpatul a tăiat de pe raza comunei Roșia, din

locul cunoscut sub denumirea ,,Țâmbău”, 19 arbori din speciile paltin,

jugastru și mărăcine, fără a avea încuviințarea autorităților, după care a

transportat și depozitat trunchiurile copacilor în pășunatul comunei

sus-menționate, creând un prejudiciu de peste 50 ori mai mare decât prețul

mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Curtea arată că instanța fondului a înlăturat în mod pertinent și

argumentat anumite declarații de martori date în faza cercetării judecătorești,

după cum a înlăturat și raportul de expertiză întocmit de către expert, întrucât

aspectele relevate de respectivele mijloace de probă nu se coroborau cu cele

rezultate din examinarea ansamblului probator administrat pe parcursul

procedurilor și nu se subscriau unui raționament logic juridic. Deopotrivă,

Curtea a remarcat faptul că majoritatea martorilor audiați în cursul urmăririi

penale au adoptat o altă poziție procesuală pe parcursul cercetării

judecătorești, relevând aspecte care nu se coroborau cu celelalte mijloace de

probă administrate în cauză, ceea ce conduce cu ușurință la concluzia

subiectivismului martorilor. Față de argumentele ce preced, Curtea a apreciat

că vinovăția inculpatului a fost stabilită în mod clar și neechivoc în

considerarea amplului material probator administrat în dosar, probațiune a

cărei evaluare, prin prisma dispozițiilor art. 103 alin. (2) C.pr.pen., nu putea

atrage incidența cazului de achitare prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. b)

C.pr.pen., invocat de inculpat în apărare.

Curtea a considerat însă întemeiate criticile de netemeinicie invocate

de către inculpat, referitoare la împrejurarea că, în contextul factual și


personal relevat de actele dosarului, instanța fondului a apreciat în mod

eronat, în interpretarea dispozițiile art. 5 alin. (1) C.pen., ca fiind mai

favorabilă legea penală nouă. Chiar dacă limitele de pedeapsă prevăzute de

Codul silvic în vigoare la acel moment sunt considerabil mai reduse, Curtea a

apreciat că, în ansamblu, reținerea dispozițiilor Legii nr. 46/2008, republicată,

coroborate cu dispozițiile Codului penal actual vizând modalitatea de

executare a pedepsei, nu conduce la o situație mai ușoară pentru inculpat.

Astfel, aspectele ce țin de persoana inculpatului, cu referire specială la poziția

sa în comunitate, familie, preocupările sale, evidențiate de înscrisurile depuse

la dosarul cauzei, pot constitui circumstanțe atenuante în accepțiunea art. 74

alin. (2) din Codul penal din 1969 (în continuare C.pen. din 1969) și justifică

pe deplin aplicarea unei pedepse situate sub limita minimului special prevăzut

de lege.

Având în vedere faptul că inculpatul este o persoană cu principii și

valori morale puternice, implicată activ în rezolvarea problemelor sociale ale

comunității din care face parte, Curtea a reținut că în cauză sunt satisfăcute

cerințele prevăzute în art. 74 alin. (2) C.pen. din 1969, motiv pentru care a

apreciat ca proporționale cu comportamentul său pedepsele de câte 2 ani

închisoare pentru fiecare din infracțiunile deduse judecății: tăiere, fără drept,

de arbori și, respectiv, furt de arbori. Curtea a arătat că, în contextul factual și

personal relevat de actele dosarului, scopul pedepsei de 2 ani închisoare

[obținută în urma contopirii celor două pedepse de câte 2 ani închisoare,

potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.pen. din 1969] poate fi

atins și fără executarea efectivă a acesteia, motiv pentru care a apreciat ca

satisfăcute exigențele textului art. 81 C.pen. din 1969 privind suspendarea

condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4

ani, potrivit art. 82 C.pen. din 1969. Inculpatului i s-au aplicat și pedepsele

accesorii ale interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a, lit. b) C.pen. din 1969, în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 din

același cod. Potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (5) C.pen. din 1969, executarea

pedepselor accesorii au fost suspendate pe durata termenului de încercare.

Față de argumentele ce preced, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a)

C.pr.pen., Curtea a admis apelul declarat de inculpat, desființând sentința

penală atacată numai sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 5 alin. (1) C.pen.,

a individualizării judiciare a pedepselor și a modalității de executare, cu

consecința celor reținute mai sus.

C.1.2. Tăierea, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul

forestier. Subiecți activi: muncitori forestieri (salariați ai unei societăți

comerciale, având ca obiect de activitate exploatarea lemnului). Latura


obiectivă: tăierea de pe picior a 15 arbori din pădurea Comarnic. Latura

subiectivă: intenția directă. Individualizarea pedepsei: renunțarea la

aplicarea pedepsei – în primă instanță; amenda penală – în apel. Legea

penală mai favorabilă: chiar dacă maximul special al pedepsei cu

închisoarea s-a micșorat de la 4 ani la 3 ani în noua reglementare, în baza

art. 5 C.pen., legea penală mai favorabilă inculpaților este cea în vigoare la

data comiterii faptelor. Prejudiciul cauzat are două componente: prejudiciul

ecologic și prejudiciul material.

Fapta celor cinci inculpați, care în cursul lunii iunie 2009 au tăiat de

pe picior, cu motofierăstrăul, un număr de 15 arbori, cu diametrele de 61,58

și 64 cm, din pădurea Comarnic, producând un prejudiciu de 5.500,25 lei,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăiere, fără drept, de

arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național prevăzut în art. 108

alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data

comiterii faptei).

Inculpații au arătat în apărarea lor că, raportat la modalitatea de

comitere a faptei și la atitudinea procesuală, s-ar fi impus ca instanța să

dispună renunțarea la aplicarea pedepsei și înlăturarea de la plata

despăgubirilor civile.

(C. Ap. Alba Iulia, S. pen., Dec. pen. nr. 854/A/2016)

Prin Sentința penală nr. 122/2015, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia

în dosarul nr. 451/176/2014, față de inculpații C.G., G.V., C.V., B.T. și B.C.I.

s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei, în baza art. 396 alin. (3) C.pr.pen.

raportat la art. 80 C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere, fără drept, de

arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național. S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 404 alin. (3) C.pr.pen. raportat la art. 81 C.pen.


următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 2472/P/2009 emis la data de 24 ianuarie 2014,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a trimis în judecată pe inculpații

C.G., G.V., C.V., B.T. și B.C.I., pentru comiterea infracțiunii de tăiere,

rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori,

puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată

pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, prevăzută în

art.108 alin. (l) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la

data comiterii faptei).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut

că, în cursul anului 2007, în unitatea amenajistică (în continuare u.a.) 64 din

locul numit Comarnic au fost marcați pentru exploatare mai mulți arbori de


esență fag și molid, printre aceștia rămânând și arbori nemarcați care urmau să

nu fie tăiați. În primăvara anului 2009, Ocolul Silvic Sâpcea Cugir a predat

parcela sus-menționată către societatea ,,M.G.” SRL Suceava în vederea

exploatării masei lemnoase (arborii marcați), moment în care angajații acestei

societăți, respectiv inculpații C.G., B.T., B.C.I., C.V. și G.V., au început

lucrările de exploatare, urmând ca materialul rezultat să fie transportat la

depozitul Ocolului Silvic Sâpcea Cugir.

La data de 4 iunie 2009, în jurul orelor 19.00, cu ocazia efectuării unor

activități pe linie de pază, pădurarul R.M. și tehnicianul silvic T.I. au constatat

că din pădurea situată în locul numit Comarnic, parcela u.a. 64, de unde

exploatau masă lemnoasă angajații societății ,,M.G.” SRL, au fost tăiați un

număr de 15 arbori nemarcați, de esență molid.

În baza art. 386 C.pr.pen., s-a admis cererea de schimbare a încadrării

juridice a faptei pentru care inculpaţii au fost trimiși în judecată, cerere

formulată prin apărător ales, din infracțiunea prevăzută în art. 108 alin. (1) lit.

a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 în infracțiunea prevăzută în art. 108

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei).

La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 74

C.pen., instanța a avut în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și

periculozitatea infractorului, orientându-se după criteriile indicate expres de

textul legal indicat, respectiv: împrejurările și modul de comitere a

infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru

valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe

ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și

frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de

educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că fapta inculpaților

prezintă un grad relativ mic de pericol social, având în vedere următoarele:

împrejurarea că pe parcursul procesului penal inculpații au conștientizat

consecințele faptelor lor, au recunoscut în cursul urmăririi penale faptele

reținute în sarcina lor, conducând și indicând organelor silvice locul unde

fiecare a săvârșit fapta; urmarea produsă nu este deosebit de gravă raportat la

valoarea prejudiciilor produse de fiecare dintre aceștia, astfel cum a fost

arătată de persoana vătămată Ocolul Silvic Sâpcea Cugir R.A., modalitatea și

modul de comitere a faptei. De asemenea, instanța a avut în vedere persoana

și conduita inculpaților; aceștia sunt integrați în societate, au un loc de muncă,

o ocupație − muncitori forestieri −, s-au prezentat pe parcursul procesului

penal în fața organelor judiciare, manifestându-și regretul față de faptele


săvârșite, iar din fișele de cazier judiciar depuse la dosar reiese că nu au mai

suferit în trecut condamnări, nefiind nici măcar sancționați administrativ.

Instanța a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale

pentru fapta proprie a fiecărui inculpat din prezenta cauză (fapta ilicită,

tradusă în infracțiunea de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier

național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia;

vinovăția inculpatului, îmbrăcând forma intenției; prejudiciul material − ca o

consecință firească a faptei săvârșite; legătura de cauzalitate dintre fapta

inculpatului și prejudiciul produs). Față de considerentele mai sus arătate, în

baza art. 397 alin. (l) și art. 25 alin. (1) C.pr.pen. raportat la art. 998-999 ale

Codului civil din 1864 (în continuare C.civ. din 1864), s-a admis în totalitate

acțiunea civilă formulată de persoana vătămată – constituită parte civilă –

Ocolul Silvic Sâpcea Cugir R.A., având ca obiect obligarea inculpatului C.G.

la plata sumei de 1486,5 lei, a inculpatului G.V. la plata sumei de 907,96 lei, a

inculpatului C.V. la plata sumei de 1318,13 lei, a inculpatului B.T. la plata

sumei de 1024,42 lei, a inculpatului B.I.C. la plata sumei de 1651,25 lei, cu

titlu de despăgubiri civile.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termenul legal Parchetul

de pe lângă Judecătoria Alba Iulia și inculpații C.G., G.V., C.V., B.T. și B.C.I.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a invocat:

– greșita schimbare de încadrare juridică, din art. 108 alin. (1) lit. a) și

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei), în

art. 108 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, prin înlăturarea alin. (2)

(respectiv comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună). Totuși,

s-a reținut că este legală înlăturarea agravantei, pe considerentul reținerii legii

penale mai favorabile, de vreme ce prin schimbările aduse legii cu începere

din data de 1 februarie 2014, această agravantă a fost înlăturată;

– netemeinicia soluției de renunțare la aplicarea pedepsei, câtă vreme

fiecare dintre inculpați a tăiat ilegal câte trei arbori. S-a solicitat cel puțin

aplicarea unei amenzi penale, eventual amânarea aplicării pedepsei.

Inculpații C.G., G.V., C.V., B.T. și B.C.I. au declarat apel numai pe

latura civilă a cauzei, invocând faptul că Ocolul Silvic Sâpcea Cugir R.A. nu

s-a constituit parte civilă, datorită faptului că prejudiciul a fost recuperat. Prin

urmare, s-a solicitat înlăturarea obligației inculpaților de plată a prejudiciului.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, prin prisma

motivelor de apel invocate, precum și din oficiu, cu raportare la dispozițiile

art. 417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia și inculpații C.G.,

G.V., C.V., B.T. și B.C.I. sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:


De la momentul comiterii faptei și până la momentul judecării

definitive a prezentei cauze a intervenit o succesiune de legi penale în timp,

ceea ce impune analiza, identificarea și aplicarea legii penale mai favorabile

inculpaților, în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 265/2014 a Curții

Constituționale9 date în interpretarea art. 5 C.pen., legea penală mai favorabilă

urmând a se aplica în mod global.

La momentul comiterii faptelor, fapta de tăiere, fără drept, de arbori

era sancționată, conform art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu

închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă. În forma legii în vigoare în

momentul judecății, fapta se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau

cu amendă, iar agravanta comiterii faptei de două sau mai multe persoane

împreună nu mai este prevăzută. Chiar dacă maximul special al pedepsei cu

închisoarea s-a micșorat de la 4 ani la 3 ani în noua reglementare, în baza art.

5 C.pen., legea penală mai favorabilă inculpaților este cea în vigoare la data

comiterii faptelor, respectiv art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008. În

ceea ce privește limitele amenzii penale în cele două reglementări succesive,

se constată că, sub imperiul art. 61 alin. (4) lit. c) C.pen., minimul special al

amenzii penale ar fi de 1.800 lei Și maximul de 150.000 lei, iar în temeiul art.

63 alin. (3) C.pen. din 1969 limitele amenzii penale sunt între 500 lei și

30.000 lei.

În propria evaluare a criteriilor de individualizare a pedepselor aplicate

inculpaților, cu referire la felul pedepsei, la durata acesteia și la modalitatea

de executare, conform art. 74 C.pen., Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit că în

cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 80 C.pen., pentru a se

dispune renunțarea la aplicarea pedepsei.

Astfel, având în vedere natura infracțiunilor comise, valorile sociale

ocrotite de lege prin norma de încriminare, consecințele produse, se apreciază

că infracțiunea de tăiere de arbori nu prezintă o gravitate redusă, ca să poată

justifica un asemenea regim de sancționare.

De asemenea, raportat la persoana inculpaților (care, în deplină

cunoștință de cauză cu privire la gravitatea faptei comise, s-au folosit de

faptul prestării muncii în domeniul exploatării materialului lemnos pentru a

tăia, fără drept, în propriul beneficiu, câte 3 molizi) nu se poate aprecia că

aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar

avea asupra lor.

Prin urmare, o soluție de condamnare a inculpaților la pedeapsa

amenzii penale este proporțională cu gravitatea faptelor comise și corespunde

9 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014.


cerințelor asigurării împlinirii dublului scop (educativ și represiv) al

sancțiunii.

Prejudiciul cauzat prin tăierea, fără drept, de arbori din fondul forestier

național are două componente, care nu se includ una pe cealaltă, respectiv:

– prejudiciul ecologic cauzat statului (cel aferent arborilor pe picior,

calculat conform modalității de calcul prevăzută în Ordonanța de urgență a

Guvernului nr. 85/2006 – ținând seama de factorul ”k”, diametrul cioatelor,

natura arborilor);

– prejudiciul material, constând în contravaloarea materialului lemnos

tăiat, cauzat proprietarului pădurii – statul sau persoana privată, după caz.

Această interpretare se deduce și din conținutul explicit al art. 9 din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006, potrivit căruia, în cazul

recuperării, în condițiile legii, de materiale lemnoase obținute prin producerea

de pagube, răspunderea patrimonială este limitată la diferența dintre valoarea

pagubelor stabilită în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de

urgență și valoarea încasată prin comercializarea materialelor lemnoase

recuperate.

În situația dedusă judecății s-a calculat prejudiciul ecologic (cel indicat

în fișele de calcul, sume calculate prin utilizarea factorului ”k”), însă nu s-a

calculat și contravaloarea materialului lemnos tăiat (așa cum rezultă din

aceleași tabele de calcul, la rubrica separată), deși materialul lemnos a fost

recuperat. În sprijinul aprecierii, în sensul că prejudiciul avut în vedere de

legiuitor în cadrul dispozițiilor art. 105 și art. 108 din Codul silvic (prejudiciul

ecologic) există chiar dacă pădurea aparține inculpatului sau unei persoane

care nu se constituie parte civilă, este și argumentul ce reiese din art. 116 din

Codul silvic (în vigoare la data comiterii faptei), conform căruia materialul

lemnos rezultat din săvârșirea infracțiunilor se confiscă și se valorifică potrivit

legii, fără a se face vreo distincție după cum pădurea din care provine

respectivul material lemnos ar aparține făptuitorului sau vreunei persoane care

nu se constituie parte civilă. Ca atare, se constată că Ocolul Silvic Sâpcea

Cugir R.A. a comis o eroare de raționament atunci când a apreciat că

prejudiciul s-ar fi acoperit prin recuperarea materialului lemnos. La dosarul

cauzei nu există nicio dovadă a faptului că materialul lemnos a fost înstrăinat

și la ce preț, pentru a se putea calcula, conform art. 9 din Ordonanța de

urgență a Guvernului nr. 85/2006, diferența dintre valoarea pagubei cauzate

prin tăierea arborilor de pe picior și valoarea economică a materialului lemnos

recuperat.

Potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (3) din Codul silvic, în situațiile în

care prejudiciul evaluat potrivit prevederilor alin. (1) și (2) nu a fost recuperat

de ocolul silvic care asigură serviciile silvice sau administrarea pădurii, acesta


se recuperează de autoritatea publică centrală pentru finanțe publice, ca

reprezentant al statului român. Ca atare, această dispoziție legală îndreptățea

Agenția Națională de Administrare Fiscală (în continuare ANAF) –

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba să recupereze prejudiciul

în discuție, acest text de lege fiind și cel care, implicit, acordă calitatea de

parte civilă autorității publice centrale pentru finanțe publice, ca reprezentant

al statului român, în litigiile de această natură. În situația dedusă judecății însă

ANAF nu a fost introdusă la instanța de fond în calitate de parte civilă, în

condițiile procedurale prevăzute în art. 20 C.pr.pen., astfel că, direct în faza de

judecată a apelului, nu se putea introduce această parte civilă și, implicit, nu

se puteau aplica prevederile art. 105 alin. (3) din actul normativ menționat

mai sus.

Prin urmare, s-au admis apelurile declarate de inculpați și s-a dispus

înlăturarea obligării inculpaților la plata despăgubirilor civile către partea

civilă Ocolul Silvic Sâpcea Cugir R.A., pe motiv că acesta nu s-a constituit

parte civilă în cauză și nu pe motiv că prejudiciul cauzat de inculpați ar fi fost

recuperat.

C.2. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

C.2.1. Tăierea, fără drept, de arbori. Furtul de arbori. Elemente

constitutive. Subiecți activi: personal silvic și cadre militare cu grad superior.

Latura obiectivă: tăierea a 858 m.c. material lemnos de calitate superioară,

din incinta unei unități militare cantonată în pădurea Filiași, în scopul

valorificării ulterioare. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de

individualizare a executării pedepsei închisorii: în regim de detenție. Legea

penală mai favorabilă. Măsuri preventive: reținerea, arestarea preventivă.

Fapta celor cinci inculpați, care în perioada 2002-2004 au tăiat, fără

drept, și au sustras arbori din incinta unei unități militare (respectiv 832,99

m.c. masă lemnoasă), fără vreo solicitare în acest sens din partea structurilor

teritoriale cu specific silvic, în scopul valorificării acestora, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere, fără drept, de arbori

prevăzută în art. 97 alin. (1), (3) și (4) lit. a) din Legea nr. 26/1996 (în

prezent, abrogată), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969, furt de

arbori tăiați ilegal din fondul forestier național prevăzută în art. 98 alin. (1),

(3), (4) din Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969

și art. 104 din Legea nr. 26/1996, ambele cu aplicarea art. 13 C.pen. din

1969.

Delictum subsequens: infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art.

215 alin. (1) și (2) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din


1969, infracțiunea de favorizarea făptuitorului prevăzută în art. 264 alin. (1)

C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969, infracțiunea de

fals intelectual prevăzută în art. 289 alin. (1) C.pen. din 1969, infracțiunea de

uz de fals prevăzută în art. 291 C.pen. din 1969, infracțiunea de folosire fără

drept a ciocanului silvic de marcat prevăzută în art. 100 alin. (1) din Legea

nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei) cu aplicarea art. 13 alin. (1)

C.pen. din 1969.

Criticile inculpaților au avut în vedere situația de fapt reținută în actul

de sesizare a instanței, pe care nu au recunoscut-o pe toată durata procesului

penal, durata și modul de individualizare a pedepselor, precum și aplicarea

legii penale în timp.

(C. Ap. Timișoara, S. pen., Dec. pen. nr. 510/A/2014)

Prin Sentința penală nr. 327/2014 a Judecătoriei Timișoara,

pronunțată, în rejudecare, în dosarul nr. 41/325/2008, s-a dispus, în temeiul

art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 97 alin. (1), (3) și (4) lit. a) din

Legea nr. 26/1996 (în prezent, abrogată), cu aplicarea art. 13 alin. (1) și art. 41

alin. (2) C.pen. din 1969 și art. 104 din Legea nr. 26/1996, condamnarea

inculpatului R.I. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

participație improprie la tăiere ilegală de arbori din fondul forestier național.

În temeiul art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 98 alin. (1), (3) și

(4) din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 13 alin. (1) și art. 41 alin. (2)

C.pen. din 1969 și art. 104 din Legea nr. 26/1996, același inculpat a fost

condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație

improprie la furt de arbori tăiați ilegal din fondul forestier național. În temeiul

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.pen. din 1969 au fost contopite pedepsele

stabilite, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, pe care a

sporit-o cu 3 luni închisoare, stabilindu-se în final ca inculpatul R.I. să

execute pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. (2)

C.pen. din 1969, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din același cod.

În temeiul art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 97 alin. (1),

(3) și (4) lit. a) din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 13 alin. (1) și art. 41

alin. (2) C.pen. din 1969, inculpatul B.I.I. a fost condamnat la 2 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la tăiere ilegală de

arbori din fondul forestier național. În temeiul art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969

raportat la art. 98 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 13

alin. (1) și art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969, același inculpat a fost condamnat la

3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la furt

de arbori tăiați ilegal din fondul forestier național. În temeiul art. 31 alin. (2)


C.pen. din 1969 raportat la art. 97 alin. (1), (3) și (4) lit. a) din Legea nr.

26/1996 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C.pen. din 1969, același inculpat a fost

condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație

improprie la tăiere ilegală de arbori din fondul forestier național. În temeiul art.

31 alin. (2) raportat la art. 20 C.pen. din 1969 și art. 98 alin. (1), (3) și (4) din

Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C.pen. din 1969, același inculpat

a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

participație improprie la tentativă la infracțiunea de furt de arbori tăiați ilegal

din fondul forestier național. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.pen. din

1969, au fost contopite pedepsele stabilite, stabilindu-se pedeapsa cea mai grea,

de 3 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, aplicându-se în final

inculpatului B.I.I. pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare. În temeiul art. 71

alin. (2) C.pen. din 1969, inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute la

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. din 1969.

În temeiul art. 215 alin. (1) și (2) C.pen. din 1969 cu aplicarea art.

41 alin. (2) din același cod, inculpatul T.N. a fost condamnat la 3 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În temeiul art. 264

alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod,

același inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de favorizarea făptuitorului. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală din 1969

(în continuare C.pr.pen. din 1969), art. 13 alin. (1) C.pen. din 1969 și art.

13 alin. (1) C.pr.pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal

pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals

intelectual prevăzută în art. 289 alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art.

41 alin. (2) din același cod. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10

alin. (1) lit. g) C.pr.pen. din 1969, art. 13 alin. (1) C.pen. din 1969 și art.

13 alin. (1) C.pr.pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal pornit

împotriva inculpatului T.N. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals

prevăzută în art. 291 teza I C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din

același cod. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g)

C.pr.pen. din 1969, art. 13 alin. (1) C.pen. din 1969 și art. 13 alin. (1)

C.pr.pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva

inculpatului T.N. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire fără drept sau

contrar dispozițiilor legale specifice a ciocanului silvic de marcat prevăzută în

art. 100 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei)

cu aplicarea art. 13 alin. (1) C.pen. din 1969. În temeiul art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C.pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite, aplicându-se

pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, care a fost sporită cu 3 luni

închisoare, stabilindu-se în final ca inculpatul T.N. să execute pedeapsa de 3


ani și 3 luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969,

inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) din același cod.

În temeiul art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 97 alin. (1), (3) și (4)

lit. a) din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 alin. (1)

C.pen. din 1969, inculpatul S.E. a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de complicitate la tăiere ilegală de arbori din fondul

forestier național. În temeiul art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 98 alin. (1),

(3) și (4) din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 alin. (1)

C.pen. din 1969, același inculpat a fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt de arbori tăiați ilegal din fondul

forestier național. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

g) C.pr.pen. din 1969, art. 13 alin. (1) C.pen. din 1969 și art. 13 alin. (1)


inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals

intelectual prevăzută în art. 31 alin. (1) raportat la art. 289 alin. (1) C.pen. din

1969. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g)



inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută în art. 291 teza

I C.pen. din 1969. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.pen. din 1969

au fost contopite pedepsele stabilite, aplicându-se pedeapsa cea mai grea de

3 ani închisoare, care a fost sporită cu 3 luni închisoare, stabilindu-se în

final ca inculpatul S.E. să execute pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare. În

temeiul art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, inculpatului i-au fost interzise

drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din același

cod.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g)



inculpatului P.E. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută

în art. 289 alin. (1) C.pen. din 1969.

În temeiul art. 14 și art. 346 alin. (1) C.pr.pen. din 1969, a fost

admisă acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă Direcția

Silvică Dolj – Craiova. S-a constatat că acestei părți civile i s-a produs un

prejudiciu în sumă de 2.614.684.024 lei.

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Timișoara a reținut

următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași nr.

358/P/2004, înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr.


41/325/2008, au fost trimiși în judecată inculpații R.I., B.I.I., T.N., S.E.,

P.E.

Starea de fapt a fost următoarea:

Unitatea Militară Filiași, fostă UM 1414, este cantonată din anul

1954 în pădurea aflată în proprietatea și administrarea Ocolului Silvic

Filiași, unitățile amenajistice 30 B, cu o suprafață de 94,4 hectare (în

continuarea ha) și, respectiv, 30 C, cu o suprafață de 24,4 ha.

Până în luna iulie 2004, funcția de pădurar, cu privire la suprafața

de pădure sus-menționată, a fost îndeplinită de inculpatul R.I.; din anul 2002

până la data de 16 aprilie 2004, funcția de comandant al unității Filiași a fost

îndeplinită de inculpatul S.E.

În această circumstanță, între cei doi inculpați au apărut relații care s-au

circumscris sferei dreptului penal, constând în aceea că, întrucât în incinta

unității militare existau arbori de calitate superioară, specia stejar pedunculat și

frasin, inculpatul R.I., s-a hotărât să-i taie, fără drept, și să-i sustragă, cu

permisiunea inculpatului S.E. Pe fondul legăturii subiective create între

inculpații R.I. și S.E., în perioada 2002-16 aprilie 2004, primul inculpat, cu

acordul inculpatului S.E., a pătruns, în mod repetat, în incinta unității militare,

determinând cu intenție mai multe persoane să taie, fără drept, și să sustragă

arbori din speciile menționate, respectiv din incinta sectorului administrativ și

tehnic al unității militare, deși nu exista nicio partidă pusă în valorificare și nici

vreo solicitare din partea Ocolului Silvic Filiași sau a Direcției Silvice Dolj –

Craiova. Acțiunea de determinare a inculpatului R.I. s-a realizat față de

martorii P.C., T.F., M.N., V.C.C., R.M. care, cu ajutorul unor fierăstraie

mecanice și pe baza aprobării date de inculpatul S.E., au pătruns în incinta

unității militare, de unde au tăiat 390 de arbori, cu un volum de 674,054 m.c.,

valoarea pagubei fiind stabilită prin expertiza tehnică la suma de 2.174.933.930

lei.

Procedând în maniera arătată, inculpatul S.E. a încălcat dispozițiile

Regulamentului nr. A114/1989, dispozițiile Statului Major General nr. 6/2003,

precum și ale Decretului nr. 249/1950 privitoare la accesul persoanelor în

incinta sectorului administrativ și tehnic, precum și la regimul pădurilor

necesare intereselor militare.

Masa lemnoasă tăiată în aceste circumstanțe a fost valorificată de către

inculpatul R.I. în trei modalități:

Prima a constat în aceea că inculpatul R.I. a vândut masa lemnoasă unor

persoane fizice, fără a li se elibera documente de proveniență, în cursul cercetării

penale fiind identificate un număr de 61 de astfel de persoane, cărora inculpatul

le-a vândut peste 221 m.c., încasând suma de 53.399.000 ROL; aceste persoane,

la data achiziționării materialului lemnos, nu au cunoscut faptul că acesta


provine din comiterea unor infracțiuni.

A doua modalitate a constat în vânzarea, de către același inculpat, de

material lemnos unor persoane cărora însă le-a eliberat bonuri ce reliefau un

atare fapt, dar pentru alte partide, aflate legal în exploatare.

Materialul lemnos livrat prin această modalitate a fost de calitate

superioară (stejar pedunculat sau frasin, în loc de lemne de foc, diverse sau

crengi) celui achitat de cumpărător, plusul astfel creat în partida pentru care s-a

emis bonul de vânzare fiind valorificat ulterior altor persoane rămase

neidentificate.

A treia modalitate a constat în livrarea către cumpărători a unui volum

de material lemnos provenit din tăieri ilegale, mult mai mare decât cel menționat

în bonurile de vânzare și încasarea de către inculpatul R.I. a sumelor de bani

corespunzătoare volumului real livrat.

Pe fondul existenței unei relații de conivență cu inculpatul S.E.,

inculpatul R.I. s-a hotărât să taie fără drept și să sustragă material lemnos

din incinta Unității Militare Filiași, pe care să-l vândă și inculpatului B.I.I.,

profitându-se de calitatea acestuia de administrator al societății ,,B.” SRL

Craiova, societate ce avea ca obiect principal de activitate „exploatarea și

valorificarea masei lemnoase pe picior”, prin intermediul căreia

valorificarea s-a realizat la un preț superior.

În scopul îngreunării urmăririi penale și pentru a da aspect de

legalitate pătrunderii în unitatea militară a persoanelor care au tăiat ilegal,

fasonat și transportat material lemnos în luna aprilie 2004, anterior datei de 3

mai 2004, inculpatul S.E. a determinat cu intenție pe martorul B.I. să

întocmească din culpă, cu date nereale și să antedateze „tabelul centralizator cu

personalul din afara Ministerului Apărării Naționale care are aprobarea de a

pătrunde în incinta Unității Militare Filiași în anul 2004, exceptând sectorul

tehnic”, aspect ce reiese din declarația martorului. Potrivit adresei Unității

Militare − Secția Dolj, în perioada 1 ianuarie 2003-20 aprilie 2004, conducerea

Unității Militare Filiași nu a solicitat niciun aviz pentru accesul persoanelor

civile în incinta sectorului tehnic și administrativ al unității.

Totodată, același inculpat S.E. a ordonat martorului P.M. (subordonat în

ierarhia militară) să semneze un tabel la rubrica „aprob, pentru șeful UM

Filiași”, dispoziție dusă la îndeplinire de către acesta. În ziua de 3 mai 2004,

inculpatul S.E. a dispus telefonic martorului B.I. să înmâneze tabelul precizat

martorului G.M., pe care să-l trimită la Ocolul Silvic Filiași pentru a fi

înregistrat și semnat de șeful acestei instituții. Punând în executare ordinul

primit, martorul G.M. s-a deplasat la Ocolul Silvic Filiași, înmânând înscrisul

menționat martorei C.R., secretara acestei unități. În lipsa șefului de ocol,

martora, după ce a înregistrat înscrisul la poziția nr. 2429/03.05.2004, l-a


prezentat pentru semnare inculpatei P.E., contabil șef al Ocolului Silvic Filiași la

acel moment.

Inculpata P.E., cunoscând că persoanele evidențiate în acel înscris de la

nr. 7 la nr. 23 nu sunt salariați ai Ocolului Silvic Filiași (ci persoane determinate

de inculpatul R.I. să-l însoțească în unitate pentru tăierea materialului lemnos) și

fără a avea împuternicire de a semna documente în locul șefului de ocol,

exceptând pe cele privind evidența contabilă, a semnat documentul nr.

2429/03.05.2004 pentru șeful de ocol și a aplicat ștampila numărul doi a unității,

care în realitate trebuia aplicată numai pentru operațiuni contabile, circumstanță

în care a dat valoare juridică acestui înscris în care erau consemnate aspecte

necorespunzătoare adevărului.

La activitatea infracțională desfășurată de inculpatul R.I. a aderat și

inculpatul T.N. Astfel, acesta, în calitatea sa de tehnician silvic și șef al

districtului din care făcea parte cantonul 18 Filiași, gestionat de inculpatul R.I.,

conform regulamentului pentru paza fondului forestier, aprobat prin Ordinul nr.

15/1988 al Ministerului Silviculturii (în prezent, Ministerul Mediului, Apelor și

Pădurilor), avea și atribuții de control cu privire la activitatea inculpatului

menționat și efectua inspecții de fond și parțiale în cantonul precizat. În vederea

ajutării inculpatului R.I., inculpatul T.N., cu ocazia inspecțiilor de fond

efectuate în cantonul 18 Filiași, în anii 2003 și 2004, a întocmit în fals actele de

fond depuse și înregistrate la Ocolul Silvic Filiași, sub nr. 2179/25.04.2003, nr.

6741/23.12.2003, nr. 3614/30.06.2004, precum și raportul de activitate al

delegației de folosire a ciocanului silvic marca pentagonală PS 291 nr.

107/27.06.2004. Cu ocazia întocmirii înscrisurilor oficiale menționate,

inculpatul T.N. a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că

a parcurs întreaga suprafață de pădure a cantonului, iar în incinta u.a. 30 din

interiorul unității miliare nu există delicte silvice, situații de fapt contrare cu

realitatea din teren.

Instanța a mai reținut că pe întreg parcursul procesului penal inculpații

au avut o poziție de nerecunoaștere, contrară situației de fapt reținută în actul

de sesizare a instanței și confirmată de concluziile cercetării judecătorești.

Activitatea infracțională derulată în timp se regăsește, cu privire la inculpații

S.E., T.N., B.I.I. și P.E., în multiple fapte realizate în temeiul aceleiași rezoluții

infracționale, precum și faptul că inculpații au avut un mod de lucru concertat,

în baza, în unele cazuri, a unei relații/înțelegeri preliminare care conturează o

oarecare asociere, structură, activitate, organizare și care dau o mai mare

periculozitate faptelor deduse judecății. De asemenea, este de menționat și

faptul că săvârșirea majorității faptelor s-a desfășurat într-o unitate militară, cu

conotații/implicații inclusiv în plan strategic, raportat la amplasarea unității

militare, depozit de armament, într-o pădure cu arbori de talie mare, cu evident


rol de camuflaj. Nu trebuie uitată nici cantitatea mare de material lemnos, de

calitate superioară celui de foc și de dimensiuni ridicate, ceea ce dă pagubei

suferite conotații speciale, modul organizat în care s-a realizat activitatea

infracțională, inclusiv implicarea altor instituții în emiterea de acte false, care

să justifice respectiva activitate, precum și obstrucționarea organelor judiciare

în a-și derula cercetările prin interzicerea accesului în unitatea militară,

creându-se condiții pentru dispariția de acte incriminatoare, în condițiile în

care, nelegal, s-a permis accesul neautorizat unor persoane, pentru distrugerea

de probe (alterarea cioatelor provenite din tăieri nelegale, pentru a nu mai putea

fi valorificate ca probe).

La individualizarea pedepselor, instanța avut în vedere și împrejurarea

că infracțiunile au fost săvârșite în perioada anilor 2002-2004, în urmă cu mai

mult de 10 ani, împrejurare în care a apreciat că scopul educativ al pedepselor

s-a redus considerabil, astfel că pedepsele ce au fost aplicate au fost orientate

către minimul prevăzut de lege.

Împotriva Sentinței penale nr. 327/2014 a Judecătoriei Timișoara au

declarat apel [în baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în

aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru

modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții

procesual penale, cu modificările și completările ulterioare10

], în termen legal,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, inculpații și partea civilă.

Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Judecătoria Timișoara și în rejudecare a dispus următoarele:

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) C.pen.

cu aplicarea art. 5 din același cod, inculpatul T.N. va executa pedeapsa

principală cea mai grea, de 3 ani închisoare, sporită cu 8 luni, în final pedeapsa

principală rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare (în regim de detenție),

pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66

alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) C.pen. (printre care și dreptul de a face parte din

personalul silvic) pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca

executată a pedepsei principale și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) C.pen. (printre care

și dreptul de a face parte din personalul silvic) din momentul rămânerii

definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca

executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b)

și lit. c) C.pen. din 1969, inculpatul R.I. va executa pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții

10 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013.


elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității

de stat și a dreptului de a face parte din personalul silvic, pe o perioadă de 3 ani

după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b)

și lit. c) C.pen. din 1969, inculpatul B.I.I. va executa pedeapsa complementară

a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții

elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității

de stat și a dreptului de a exercita funcția de administrator în cadrul oricărei

societăți comerciale, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca

executată a pedepsei principale aplicate.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C.pen. din 1969, inculpatul S.E. va executa pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții

elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca

executată a pedepsei principale aplicate.

Din pedeapsa principală aplicată inculpatului S.E. se va deduce reținerea

de 24 de ore din 19 aprilie 2005 și durata arestului preventiv în perioada 22

aprilie-6 mai 2005.

C.2.2. Tăierea, fără drept, de arbori. Subiectul activ: fără calitate

specială. Latura obiectivă: tăierea a 17 arbori nemarcați, cu o valoare de

22.553 lei (cu TVA). Latura subiectivă: intenția indirectă. Modalitatea de

individualizare a executării pedepsei: suspendarea condiționată a executării

pedepsei principale.

Fapta inculpatului care, la data de 12 iunie 2013, a tăiat un număr de

17 arbori nemarcați, cu un volum total de 31,466 m.c. și o valoare de

22.553,60 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăiere, fără

drept, de arbori prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în

vigoare la data comiterii faptei).

Apărarea inculpatului a fost în sensul reprezentării greșite pe care a

avut-o că a tăiat arborii de pe suprafața sa de pădure.

(C. Ap. Timișoara, Dec. pen. nr. 201/A/2014)

Prin Sentința penală nr. 19/2014, pronunțată de Judecătoria Făget în

dosarul nr. 864/832/2013, în baza art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei) cu aplicarea art. 3201

alin. (7)

C.pr.pen. din 1969, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori. În temeiul

art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. din 1969, i


s-a aplicat inculpatului S.D. pedeapsa accesorie constând în interzicerea

exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții efective

publice, precum și cea constând în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa

o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În baza art. 81-82 C.pen. din

1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale

aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În baza art.

118 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969, s-a dispus confiscarea de la inculpat a

fierăstrăului mecanic marca Partner seria 530-056674, de culoare galben cu

negru, folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii.

Instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 12 iunie 2013, la sesizarea lui U.D., pădurar la Ocolul

Silvic Coșava, organele de cercetare penală de la Postul de Poliție Tomești,

împreună cu doi reprezentanți ai Ocolului Silvic Coșava, cu inculpatul S.D. și

cu martorul asistent F.I., s-au deplasat în parcela U.P.VI u.a. 133A, unde se

constatase anterior de către pădurarul U.D. că a fost tăiat un număr de 17

arbori nemarcați de esență gorun. La locul comiterii faptei, inculpatul S.D. a

recunoscut că el este autorul faptei, arătând că a tăiat arborii de pe suprafața sa

de pădure, reprezentanții Ocolului Silvic explicându-i însă că, după efectuarea

unor noi măsurători în teren, suprafața de pădure de unde a tăiat arborii era în

proprietatea Ocolului Silvic Coșava.

Potrivit Ordinului ministrului mediului și pădurilor nr. 3283/2012

pentru aprobarea prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe

picior11

, cu modificările și completările ulterioare, prețul mediu al unui metru

cub de masă lemnoasă pe picior era la momentul judecății de 85 lei, valoare

valabilă și la data săvârșirii faptei de către inculpat, astfel încât valoarea

prejudiciului produs este de peste 50 de ori mai mare decât prețul mediu al

unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2014, inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, așa cum a

fost descrisă în rechizitoriu și a fost de acord să fie judecat în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

Împotriva sentinței Judecătoriei Făget a declarat recurs, recalificat în

apel, inculpatul, solicitând admiterea apelului și reindividualizarea pedepsei

pe care o apreciază prea mare, având în vedere că a recunoscut fapta,

prevalându-se de dispozițiile art. 3201 C.pr.pen. din 1969, precum și conduita

înainte de săvârșirea faptei, dovedită cu caracterizările depuse la dosarul

cauzei în cursul judecății.

11 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 24 septembrie

2012.


Având în vedere împrejurările săvârșirii faptei, gradul de pericol

social concret al acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute în art. 108 alin. (1)

lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei), reduse

conform art. 3201

alin. (7) C.pr.pen. din 1969, persoana inculpatului și

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, poziția

procesuală în fața organelor judiciare, lipsa antecedentelor penale care să

atragă starea de recidivă, precum și aprecierea că, ținând seama de persoana

inculpatului şi de comportamentul său după comiterea faptei, pronunțarea

condamnării constituie un avertisment pentru acesta și chiar fără executarea

pedepsei, el nu va mai săvârși infracțiuni, Curtea de Apel Timișoara a dispus

reducerea cuantumului pedepsei la limita prevăzută în art. 3201

alin. (7)

C.pr.pen. din 1969, cu consecința reducerii și a termenului de încercare

aplicat de prima instanță, păstrând ca modalitate de executare a pedepsei

suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe durata unui

termen de încercare de 3 ani și 6 luni închisoare, timp în care inculpatul se va

supune măsurilor prevăzute la art. 83 C.pen. din 1969.


specială. Latura obiectivă: tăierea, fără drept, în ziua de 16 martie 2011, a 23

de arbori nemarcați, cu o valoare de 21.497.101 lei (cu TVA), aparținând

fondului forestier național. Latura subiectivă: intenția indirectă. Modalitatea

de individualizare a pedepsei închisorii: suspendarea condiționată a

executării pedepsei. Circumstanțe atenuante judiciare.

Fapta inculpatului care, la data de 16 martie 2011, a tăiat, fără drept,

23 de arbori aparținând Ocolului Silvic Făget, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori prevăzută în art.

108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei).

Inculpatul s-a apărat învederând că a avut reprezentarea că

respectivii arbori se aflau pe terenul proprietate privată a familiei sale.

(Jud. Făget, Sent. pen. nr. 10/2012, rămasă definitivă prin nerecurare)

Prin Sentința penală nr. 10/2012, pronunțată de Judecătoria Făget în


închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru

săvârșirea infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori prevăzută în art. 108 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei) cu

aplicarea art. 3201 alin. (7) C.pr.pen. din 1969, art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76

lit. c) C.pen. din 1969.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt

următoarele:


La data de 16 martie 2011, organele de cercetare penală de la Postul de

Poliție Tomești s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea de către inculpat

a infracțiunilor prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) și în art. 110 alin. (l) lit. d)

din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor). În fapt, în timp

ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza satului Baloșești, în

locul numit ,,Valea Ursului” (UP IV Brănești, Cantonul Silvic nr. 16

Jupânești, aparținând Ocolului Silvic Făget), organele de cercetare penală au

găsit în apropierea drumului forestier mai mulți arbori care au fost tăiați și

transportați de către inculpat.

În aceeași zi, organele de cercetare penală, însoțite de martorii R.N. și

C.D., ambii din cadrul Ocolului Silvic Făget, și de inculpat, s-au deplasat în

zona numită „Valea Ursului”, unde acesta din urmă le-a indicat o bornă de

hotar cu inscripția IV/12, despre care a afirmat că este limita din stânga a

parcelei familiei sale, parcelă de pe care a tăiat arborii. Ulterior, inculpatul a

indicat 23 de cioate de la arborii pe care i-a tăiat nemarcați, cioate care au fost

măsurate și inventariate în vederea efectuării fișei de calcul a prejudiciului.

Totodată, inculpatul a declarat că arborii, despre care știa că sunt nemarcați,

i-a tăiat cu motofierăstrăul personal, apoi o parte din materialul lemnos

rezultat l-a transportat la domiciliu, iar mai multe bucăți de buștean de gorun

le-a transportat la societatea „M.V.” Tomești, în vederea debitării.

Din fișa de calcul a prejudiciului a rezultat că arborii tăiați ilegal au un

volum de 55,41 m.c. și o valoare de 17.336 lei (fără TVA), respectiv de

21.497,10 lei (cu TVA). Prin adresa nr. 2379/13.10.2011, Ocolul Silvic Făget

s-a constituit parte civilă cu suma de 11.528,56 lei, sumă rămasă de recuperat

din valoarea totală a prejudiciului, după valorificarea materialului lemnos care

a fost ridicat de la inculpat după momentul comiterii faptei.

Fiind audiat în fața instanței, inculpatul a recunoscut săvârșirea

faptelor, arătând că nu dorește administrarea altor probe în afara celor

administrate în faza de urmărire penală și solicitând aplicarea dispozițiilor art.

3201 C.pr.pen. din 1969. La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere

criteriile generale de individualizare a pedepsei, și anume gravitatea

infracțiunii și persoana inculpatului – aceasta neavând antecedente penale.

C.2.4. Tăierea, fără drept, de arbori. Furtul de arbori tăiați. Elemente

constitutive. Subiecți activi: fără calitate specială. Latura obiectivă: tăierea,

în perioada 19-25 octombrie 2010, de către inculpați a unui număr de 22

arbori nemarcați, în scopul valorificării ulterioare. Latura subiectivă:

intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei: în

regim de detenție (inculpat major); măsura educativă a supravegherii pe o


durată de 6 luni (inculpat minor). Legea penală mai favorabilă. Confiscarea

specială.

Fapta inculpaților care, în perioada 19-25 octombrie 2010, au tăiat de

pe picior și au sustras un număr de 22 de arbori nemarcați, în scopul

valorificării ulterioare, producând un prejudiciu de 4.470,42 lei, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere, fără drept, de arbori,

prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 și

de furt de arbori tăiați prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. a)

din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).

Delictum subsequens: infracțiunile de conducere pe drumurile publice

a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută în art. 85 alin. (1) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe

drumurile publice12

, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și

de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană

care nu posedă permis de conducere, prevăzută în art. 86 alin. (1) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 (în vigoare la data

comiterii faptelor).

(Jud. Reșița, Sent. pen. nr. 234/2014, rămasă definitivă prin neapelare)

Prin Sentința penală nr. 224/2014, pronunțată de Judecătoria Reșița în

dosarul nr. 2018/290/2012, inculpații O.I. și O.L.I. au fost condamnați la 3 ani

închisoare, respectiv la măsura educativă a supravegherii pe o durată de 6

luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere, fără drept, de arbori, furt de

material lemnos, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul

neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere.


următoarele:

În perioada 19-25 octombrie 2010, inculpatul O.L.I. și tatăl său,

inculpatul O.I., au tăiat de pe picior un număr de 22 de arbori nemarcați, de

esență fag și carpen, de pe terenul situat în punctul „Cioara” de pe raza

localității Ezeriș, teren ce aparținea persoanelor vătămate S.I. și L.A. Apoi, cei

doi inculpați, fiind ajutați de către martorii S.A., S.C., S.A. și B.I., i-au

încărcat și transportat, în mai multe rânduri, cu un tractor cu remorcă, ce avea

montate plăcuțele de înmatriculare CS 02 FFO, și i-au vândut mai multor

persoane din localitatea Ezeriș, cu suma de 300 lei/remorcă. Tractorul a fost

condus de către inculpatul minor O.L.I., care nu deținea permis de conducere,

iar numărul de înmatriculare CS 02 FFO fusese atribuit la data de 22 ianuarie

1996 pentru un tractor rutier, marca U1010, serie șasiu 10013476, serie motor

12 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006.


0010440, proprietar fiind J.P., tractor care figura radiat de drept conform art. 6

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 189/2005 pentru stabilirea unor

măsuri privind vehiculele rutiere înmatriculate13

, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 432/200614

. Valoarea totală a arborilor sustrași de la cele două

persoane vătămate a fost de 4.470,42 lei, respectiv de 45,5 ori mai mare decât

prețul mediu al unui metru cub pe picior, conform raportului de expertiză

întocmit în cauză.

Cu privire la legea penală aplicabilă, este de menționat că, de la data

săvârșirii faptelor și până la judecarea definitivă a cauzei, a intervenit o nouă

lege penală, astfel că urmează a fi analizate prezentele fapte în raport de legea

determinată ca fiind mai favorabilă, conform art. 5 C.pen.

În raport cu natura faptelor săvârșite, se observă că aplicarea pedepsei

accesorii a interzicerii exercitării dreptului de a alege, care este o valoare

fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată

față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza

art. 71 C.pen. din 1969 raportat la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, se va interzice inculpatului O.I., cu titlu de pedeapsă accesorie,

drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. din

1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții

elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității

de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 397 alin. (1) C.pr.pen. raportat la art. 1357, art. 1370 și art.

1372 din Codul civil (în continuare C.civ.), instanța a admis în parte acțiunea

civilă exercitată de către partea civilă S.I. și a obligat inculpații, în solidar, iar

pe inculpatul O.L.I. în solidar cu părțile responsabile civilmente (O.I. și

O.A.), la plata sumei de 3.711,48 lei, actualizată, către această parte civilă,

reprezentând despăgubiri materiale.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C.pen., instanța a dispus confiscarea

de la inculpatul O.L.I. a unui motofierăstrău marca Husqvarna, având seria de

identificare 372XP, 900393.

C.2.5. Tăierea, fără drept, de arbori. Instigarea la săvârșirea

infracțiunii de furt de material lemnos. Subiectul activ: personal silvic

(pădurar). Latura obiectivă: tăierea a 29 de arbori nemarcați, din fondul

forestier național, în vederea valorificării. Latura subiectivă: intenția directă.

13 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1179 din 28 decembrie

2005. 14 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 6 decembrie

2006.


Modalitatea de individualizare a executării pedepsei: suspendarea

condiționată a executării pedepsei închisorii. Legea penală mai favorabilă.

Fapta inculpatului care, în luna martie 2010, a tăiat 29 de arbori

nemarcați și a instigat alte persoane, în scopul valorificării ulterioare, creând

un prejudiciu de 1.123,9 lei, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 46/2008 și instigare la săvârșirea infracțiunii de furt de

material lemnos prevăzută în art. 25 C.pen. din 1969 raportat la art. 110 alin.

(1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii

faptelor).

Apărarea inculpatului a fost în sensul nerecunoașterii săvârșirii

faptelor în ambele faze procesuale.

(Jud. Reșița, Sent. pen. nr. 93/2015, rămasă definitivă prin neapelare)




săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și instigare la săvârșirea

infracțiunii de furt de material lemnos, prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 46/2008 și în art. 25 C.pen. din 1969 raportat la art. 110 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).


următoarele:

În prima jumătate a lunii martie 2010, inculpatul s-a deplasat în

pădurea persoanei vătămate, situată în punctul Godinova de pe raza orașului

Bocșa, unde, cu ajutorul unui motofierăstrău, a tăiat un număr de 29 de arbori

nemarcați, cu un volum de 9,016 m.c., de pe tarlaua 7A, parcelele 19, 17, 25.

După ce a tăiat arborii, inculpatul, împreună cu martorii C.N. și C.S., i-au

secționat și încărcat în căruța inculpatului, după care, în mai multe rânduri, i-

au transportat în orașul Bocșa, unde i-au încărcat în autoturismul ARO

aparținând lui P.V.L., valorificându-i. Valoarea totală a arborilor tăiați și

sustrași de către inculpat împreună cu cei trei martori din pădurea persoanei

vătămate a fost de 1.123,9 lei, respectiv de 15,2 ori mai mare decât prețul

mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei,

conform fișei de calcul întocmită de către Inspectoratul Teritorial de Regim

Silvic și de Vânătoare Timișoara – Inspecția Silvică și de Vânătoare Caraș-

Severin (în continuare ITRSV Timișoara – ISV Caraș Severin).


Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 4/2015 pentru aprobarea

prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior15

, prin care s-a

stabilit că prețul mediu al unui cub de masă lemnoasă este de 115 lei/m.c.,

având în vedere că arborii tăiați și sustrași de inculpat au un volum de 9,016

m.c., valoarea lor ajunge la 1.123,9 lei (TVA inclus), valoare care este de 9,77

ori mai mare decât prețul unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data

constatării faptei.

Fiind audiat în ambele faze procesuale, inculpatul nu a recunoscut că

ar fi tăiat arbori din pădurea persoanei vătămate, ci din pădurea pe care o are

în administrare. Susținerile inculpatului sunt contrazise de probele

administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare

judecătorească, motiv pentru care nu vor fi reținute de instanță. Mai mult, din

cuprinsul adresei nr. 1098/14.06.2012 întocmită de către Ocolul Silvic Bocșa

Română, precum și din înscrisurile anexate, rezultă următoarele: în cursul

anilor 2009-2010, pădurarul C.G. a avut exploatări forestiere, după cum

urmează: partida 2724, UP VIII Ocna de Fier, partidă de produse secundare

rărituri, cu un volum de 66 m.c., autorizată la exploatare din 23 noiembrie

2009 până la data de 30 decembrie 2009, partidă din care s-au exploatat doar

26 m.c. în cursul anului 2009; partida 2724 S (stoc la 31 decembrie 2009), UP

VIII Ocna de Fier, partidă de produse secundare rărituri, cu un volum de 40

m.c., autorizată la exploatare din 15 ianuarie 2010 până în data de 15 aprilie

2010; cele două parchete de exploatare a masei lemnoase sunt situate în zona

numită „Mănăstire”, în partea stângă a Drumului Județean Bocșa-Ocna de

Fier și la o distanță apreciabilă față de pădurea proprietate particulară a

persoanei vătămate.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a ținut seama de

criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 72 C.pen. din

1969, potrivit cărora la stabilirea și aplicarea pedepselor se ținea seama de

dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în

partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală. Astfel, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptei

concretizat în valorile sociale care au fost vătămate – vegetația forestieră,

faptul că inculpatul a tăiat un număr de 29 de arbori, deși cunoștea că aceștia

nu erau marcați și, mai mult, a determinat alte persoane să sustragă materialul

lemnos –, precum şi rezultatul faptelor săvârșite – producerea de prejudicii în

patrimoniul persoanei vătămate, săvârșirea de către inculpat a acestor fapte în

concurs real de infracțiuni.

15 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2015.


C.2.6. Tăierea, fără drept, de arbori. Furtul de arbori tăiați. Subiecți

activi: fără calitate specială. Latura obiectivă: inculpații au tăiat, în cursul

lunii ianuarie 2012, 4 arbori nemarcați, în scopul valorificării ulterioare,

producând un prejudiciu de 2.407,965 lei. Latura subiectivă: intenția directă.


condiționată a executării pedepsei. Legea penală mai favorabilă. Nereținerea

de circumstanțe atenuante judiciare: inculpații au mai fost condamnați în

trecut, dovedind prin comportamentul lor ulterior că nu au înțeles importanța

valorilor sociale ocrotite.

Fapta inculpaților care, în luna ianuarie 2012, au tăiat, fără drept, 4

arbori nemarcați, pe care ulterior i-au valorificat, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori

tăiați prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).

Inculpații au recunoscut faptele săvârșite.

(Jud. Reșița, Sent. pen. nr. 447/2014, definitivă prin neapelare)


dosarul nr. 2/290/2014, inculpații M.M. și P.I.D. au fost condamnați la

pedeapsa de 2 ani închisoare, respectiv 1 an și 6 luni ani închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea

infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori prevăzute în art.

108 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).


următoarele:

În cursul lunii ianuarie 2012, inculpații P.I.D. și M.M. s-au deplasat în

pădurea situată în punctul denumit „Picu” din comuna Exeriș, pădure ce

aparținea persoanelor vătămate V.M. și V.N., de unde au tăiat, fără drept, un

număr de patru arbori nemarcați, dintre care trei de esență stejar și unul de

esență tei, după care i-au fasonat la lungimea de un metru și i-au transportat

cu o remorcă, numărul de transporturi efectuate fiind de trei. Încărcătura unei

remorci a fost dusă la locuința inculpatului M.M., o alta a fost vândută de

către inculpatul P.I.D. martorului C.C.C., iar cea de-a treia a fost dusă la

locuința celuilalt inculpat. Volumul arborilor tăiați a fost de 10.073 m.c., iar

valoarea a fost de 2.407,96 lei fără TVA, conform adresei nr.

1165/14.11.2013 emisă de către ITRSV Timișoara – ISV Caraș Severin.

În faza de judecată, până la începerea cercetării judecătorești,

inculpații M.M. și P.I.D. au arătat că recunosc săvârșirea faptelor reținute în

actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor


administrate în faza de urmărire penală și nu au solicitat administrarea de

probe noi.

Cu privire la legea penală aplicabilă, este de menționat că, de la data

săvârșirii faptelor − ianuarie 2012 − și până la judecarea definitivă a cauzei a

intervenit o nouă lege penală, astfel că urmează a fi analizate prezentele fapte

în raport de legea determinată ca fiind mai favorabilă, conform art. 5 C.pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei se va avea în vedere criteriile

generale de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 72 C.pen. din 1969,

potrivit cărora la stabilirea și aplicarea pedepselor se ținea seama de

dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă prevăzute în

Legea nr. 46/2008 pentru infracțiunile săvârșite, reduse cu o treime, în

conformitate cu art. 396 alin. (10) C.pr.pen. În acest sens, se vor reține, pe de

o parte, următoarele: gradul ridicat de pericol social al faptelor concretizate în

valorile sociale care au fost puse în pericol – vegetația forestieră și

patrimoniul persoanelor vătămate V.N. și V.M., volumul mare al arborilor

tăiați ilegal și sustrași, iar, pe de altă parte, se vor avea în vedere

circumstanțele personale ale inculpaților, atitudinea acestora constant sinceră

manifestată pe parcursul procesului penal, recunoscând și regretând faptele

comise, precum și faptul că aceștia au achitat prejudiciul creat.

Totuși, nu se va reține în favoarea inculpaților circumstanțele

atenuante prevăzute la art. 74 alin. (1) lit. a) C.pen. din 1969, întrucât, așa

cum rezultă din fișele de cazier judiciar, aceștia au mai fost condamnați în

trecut, dovedind prin comportamentul lor ulterior că nu au înțeles importanța

valorilor sociale ocrotite.

Față de aceste aspecte, instanța a hotărât să aplice inculpaților pedepse

cu închisoarea orientate spre minimul special, redus ca urmare a aplicării

dispozițiile art. 396 alin. (10) C.pr.pen., apreciind că acestea sunt de natură să

asigure atingerea scopului prevăzut de lege, respectiv prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni.


fără calitate specială. Latura obiectivă: în anul 2014 inculpatul a tăiat, fără

drept, 44 de arbori nemarcați, în scopul valorificării ulterioare. Latura

subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării

pedepsei închisorii: suspendarea condiționată a executării pedepsei. Eroarea:

nu este incidentă această cauză de neimputabilitate, întrucât inculpatul trebuia

să se edifice, înainte de a comite faptele, cu privire la delimitarea parcelei sale

de cea învecinată.

Fapta inculpatului care, în luna mai 2014, a tăiat și sustras 44 de

arbori din fondul forestier național, în scopul valorificării, producând un


prejudiciu de 6.063 lei Ocolului Silvic Teregova, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori

prevăzute în art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și în art. 109 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 46/2008.

Inculpatul a recunoscut faptele săvârșite, însă a susținut că a avut

convingerea că arborii pe care i-a tăiat se aflau pe proprietatea sa.

(Jud. Caransebeș, Sent. pen. nr. 36/2016, definitivă prin neapelare)

Prin Sentința penală nr. 36/2016, pronunțată de Judecătoria

Caransebeș în dosarul nr. 3427/208/2015, inculpatul a fost condamnat la 1 an,

9 luni și 10 zile închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei,

pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere, fără drept, de arbori și furt de arbori


(1) lit. d) din Legea nr. 46/2008.


următoarele:

Din verificările efectuate s-a stabilit că autorul infracțiunilor de tăiere

ilegală de arbori și furt de arbori este inculpatul, acesta deținând o suprafață

de pădure de circa 0,58 ha (în baza unui titlu de proprietate și a unui contract

de moștenitor), învecinată cu cea care aparținea Primăriei Teregova,

gestionată de Ocolul Silvic Teregova, în zona forestieră „Tarsatura”.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că a tăiat arborii în cauză, o parte

fiind vânduți către o societate comercială. Acesta a precizat însă că a comis

faptele având convingerea că arborii se aflau pe proprietatea sa. În acest sens,

inculpatul a susținut că, fiind într-o criză financiară, a tăiat ilegal cei 44 de

arbori de esență fag din zona respectivă, crezând că erau din pădurea sa, aflată

în acea zonă, și i-a comercializat societății ,,D.L.” SRL Timișoara. În

formarea convingerii sale eronate, inculpatul s-a bazat pe spusele bunicului

său B.P. (decedat), care i-a arătat în urmă cu mult timp limita parcelei de

pădure ce le aparținea față de pădurea primăriei, aceasta fiind în partea de sus

a drumului forestier și nu a celor două borne identificate de către organul

silvic. În cauză s-a efectuat o conducere în teren cu inculpatul, în prezența

reprezentantului Ocolului Silvic Teregova, ocazie cu care s-a stabilit că în partea

de sus a suprafeței de pădure deținute de inculpat și până în drumul forestier din

zona respectivă exista suprafața de pădure de unde au fost tăiați arborii la care

se face referire, la fața locului găsindu-se cioate vechi de arbori tăiați.

Inculpatul a arătat că recunoaște faptele reținute în sarcina sa, nu dorește

administrarea altor probe și este de acord cu prestarea unei munci în folosul

comunității.


Cu privire la latura subiectivă, s-a apreciat că în cauză nu este incident

cazul de neimputabilitate al erorii cu privire la comiterea infracțiunii de furt de

arbori, întrucât parcelele în cauză erau delimitate în mod clar, limita constând în

vopsea roșie pe arbori, vizibilă și nu departe de drumul forestier – punctul de

reper în funcție de care chiar inculpatul susține că s-a ghidat atunci când a ales să

taie arbori din locul cu pricina, considerat de acesta că îi aparține. În aceste

condiții nu se poate susține că inculpatul s-a aflat în eroare în momentul

comiterii faptei de furt de arbori. Urmând să taie arbori situați în apropierea

limitei dintre cele două parcele, inculpatul trebuia să se edifice mai întâi cu

privire la delimitarea parcelelor.

La alegerea și individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a

avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute în art.74 C.pen.;

astfel, a ținut seama de limitele de pedeapsă stabilite de textul incriminator

pentru faptele săvârșite, de valorilor sociale care au fost lezate, dar mai ales care

vor putea fi vătămate în viitor; totodată, au fost avute în vedere și circumstanțele

personale ale inculpatului – vârsta acestuia, lipsa antecedentelor penale, așa cum

reies acestea din fișa de cazier judiciar, și atitudinea acestuia de recunoaștere a

faptelor reținute în sarcina sa.

C.2.8. Tăierea, fără drept, de arbori. Furtul de arbori. Subiecți activi:

fără calitate specială. Latura obiectivă: tăierea, fără drept, a 12 arbori

nemarcați din fondul forestier național, în vederea valorificării ulterioare.

Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a pedepsei

închisorii: suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Fapta inculpaților care, în luna noiembrie 2012, au tăiat 12 arbori

nemarcați din fondul forestier național, pentru valorificare, amenințându-l și

lovindu-l pe pădurarul Ocolului Silvic Oțelu Roșu, aflat în executarea

serviciului de pază și control al circulației materialului lemnos, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunilor de ultraj, tăiere fără drept de arbori

și furt de arbori prevăzute în art. 239 alin. (1) și (2) C.pen. din 1969, în art.

108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. a) și alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).

Delictum subsequens: ultraj prevăzut în art. 239 alin. (1) și (2) C.pen.

din 1969.

Inculpații au recunoscut faptele reținute în sarcina lor.

(Jud. Caransebeș, Sent. pen. nr. 504/2013, definitivă prin nerecurare)

Prin sentința penală nr. 504/2013, pronunțată de Judecătoria

Caransebeș în dosarul nr. 2449/208/2013, inculpatul M.P.A. a fost condamnat

la 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru


săvârșirea infracțiunilor de ultraj și furt de arbori prevăzute în art. 239 alin. (1)

și (2) C.pen. din 1969 și în art. 110 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).

Aceeași pedeapsă a fost pronunțată și față de inculpatul G.L.A. pentru

săvârșirea infracțiunilor de tăiere, fără drept, de arbori și furt de arbori

prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin.

(1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008.


următoarele:

La data de 14 noiembrie 2012, lucrători din cadrul Postului de Poliție

Obreja au fost sesizați telefonic de către B.I.P., pădurar din cadrul Ocolului

Silvic Oțelu Roșu, cu privire la faptul că G.L.A., M.P.A. și I.I. taie și sustrag

material lemnos de pe raza localității Var, din cantonul silvic din zona

„Văruțu”, precum și că M.P.A. l-a lovit pe pădurarul B.I.P. și pe tatăl

acestuia, B.P., ceea ce l-a determinat pe B.I.P. să tragă un foc de avertisment

cu arma din dotare.

Audiați în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței

de judecată, inculpații au avut o atitudine relativ sinceră, recunoscând și

regretând săvârșirea faptei. La termenul de judecată din data de 10 octombrie

2013, inculpații au arătat că înțeleg să se prevaleze de dispozițiile art. 3201

C.pr.pen. din 1969 și că solicită soluționarea cauzei pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

Starea de fapt prezumată în rechizitoriu este corect reținută, aceasta

rezultând din probele administrate în faza de urmărire penală, ce se

coroborează cu recunoașterea din declarațiile inculpaților. În drept, faptele

săvârșite de inculpatul M.P.A. de a amenința persoana vătămată B.I.P.,

pădurar în cadrul Ocolului Silvic Oțelu Roșu, aflat în executarea serviciului

de pază și control al circulației materialului lemnos, și de a lovi cu pumnul în

zona feței, precum și de a transporta materialul lemnos tăiat de către G.I.A.

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de ultraj și furt de arbori

prevăzute în art. 239 alin. (1) și (2) C.pen. din 1969 și 110 alin. (1) lit. a) și

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 75 lit. c) C.pen. din

1969, fiind dovedite cu probele administrate în faza de urmărire penală.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile

generale prevăzute la art. 72 C.pen. din 1969, respectiv gradul de pericol

social al faptei, împrejurările concrete de săvârșire a acesteia, precum și

persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră a

inculpatului, dând eficiență și dispozițiilor art. 3201 C.pr.pen. din 1969.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute la art. 345 alin. (2) C.pr.pen. din 1969, în sensul că faptele săvârșite


de inculpați sunt prevăzute de legea penală, constituie infracțiuni și au fost

săvârșite de aceștia cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța a dispus

condamnarea.


fără calitate specială. Latura obiectivă: tăierea, fără drept, a 26 de arbori

nemarcați în scopul valorificării ulterioare. Latura subiectivă: intenția

directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei închisorii:

suspendare condiționată a executării pedepsei. Conducerea în teren a

inculpatului.

Fapta inculpatului care, în luna martie 2011, a tăiat, fără drept, 26 de

arbori din fondul forestier național, cu o valoare de 13.421,69 lei (fără TVA),

în scopul valorificării ulterioare, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori și furt de arbori prevăzute în art.

108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) din


Inculpatul a recunoscut faptele săvârșite și reținute în sarcina sa.

(Jud. Caransebeș, Sent. pen. nr. 564/2012, definitivă prin nerecurare)


Caransebeș, în dosarul nr. 2464/208/2012, inculpatul a fost condamnat la 2

ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru

săvârșirea infracțiunilor de tăiere, fără drept, de arbori și furt de arbori

prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) și art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).


următoarele:

La data de 10 martie 2011, Poliția Comunală Teregova a fost sesizată

de către A.A., pădurar în cadrul Primăriei comunei Teregova, cu privire la

faptul că, din locul numit „Laz”, unde Primăria Comunei Teregova deținea

pădure, s-au tăiat și sustras arbori de către R.S. Cu ocazia efectuării

conducerii în teren, inculpatul a indicat locul comiterii faptelor, respectiv

parcela 89A din UPV1 ce aparținea Primăriei comunei Teregova, unde au fost

identificate un număr de 26 de cioate de esență fag, ce nu aveau aplicate

marcajul cu ciocanul silvic, valoarea prejudiciului fiind de 13.421,69 lei, fără

TVA.

Din adresa nr. 5521/12.03.2012 a Ocolului Silvic Teregova a rezultat

faptul că parcela de pădure ce aparținea inculpatului, conform titlului de

proprietate, se afla situată în zona Potoc, la aproximativ 5 km de parcela din


care a tăiat inculpatul arborii, comunicând și faptul că, în cursul anului 2011,

inculpatul nu a solicitat marcarea de arbori în proprietatea sa.

Audiat în cauză, în faza de judecată, inculpatul a avut o atitudine

sinceră, recunoscând săvârșirea faptei, a arătat că înțelege să se prevaleze de

dispozițiile art. 3201 alin. (7) C.pr.pen. din 1969 și că solicită soluționarea

cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.


generale la art. 72 C.pen. din 1969, respectiv gradul de pericol social al faptei,

împrejurările concrete de comitere a acesteia, persoana inculpatului, precum și

dispozițiile art. 3201 alin. (7) C.pr.pen. din 1969.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute în art. 345 alin. (2) C.pr.pen. din 1969, în sensul că faptele comise

de inculpat sunt prevăzute de legea penală, constituie infracțiuni și au fost

săvârșite de acesta cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța a dispus

condamnarea acestuia.

C.2.10. Tăierea, fără drept, de arbori. Elemente constitutive. Subiectul

activ: personal silvic. Latura obiectivă: tăierea fără drept a 13 arbori din

fondul forestier național. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de

individualizare a executării pedepsei închisorii: în regim de detenție – în

primă instanță; cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere – în

apel. Legea penală mai favorabilă: regimul sancționator, conform modificării

Legii nr. 46/2008 prin art. 202 din Legea nr. 187/2012, era închisoarea de la 3

la 10 ani și 6 luni, regim mai blând față de cel de la data comiterii faptei, chiar

dacă se reține varianta agravantă prevăzută la art. 108 alin. (2) lit. d) din

Legea nr. 46/2008, inexistentă la acea dată.

Fapta inculpatului care, la data de 17 februarie 2011, în calitate de

pădurar, a tăiat, fără drept, arbori și ulterior a traficat în interesul său

materialul lemnos care se afla în gestiunea sa, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunilor de delapidare și tăiere, fără drept, de arbori

prevăzute în art. 2151 C.pen. din 1969 și în art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2)

lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).

Delictum subsequens: infracțiunea de delapidare prevăzută în art.

2151 C.pen. din 1969.

Apărarea inculpatului, în sensul că arborii au fost tăiați de autori

necunoscuți și a fost nevoit în aceste condiții să identifice un transportator și

un cumpărător, nu a fost susținută de nicio probă din dosar.



Prin sentința penală nr. 586/2013, pronunțată de Judecătoria

Caransebeș în dosarul nr. 4208/208/2012, inculpatul N.M. a fost condamnat la

4 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a și b) și art. 71 C.pen. din

1969, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare și tăiere, fără drept, de

arbori, prevăzute în art. 2151 C.pen. din 1969 și în art. 108 alin. (1) lit. d) din



următoarele:

La data de 17 februarie 2011, ora 23,30, lucrătorii din cadrul Poliției

Rusca Montană au oprit pentru control pe Drumul Județean (în continuare DJ)

684 autoutilitara marca MAN cu nr. B 97 JRO, în care se afla material

lemnos. Șoferul autoutilitarei a fost identificat ca fiind B.P., care a declarat că

efectuează un transport pentru C.A.I., din Lugoj, şi că acesta a luat lemnul de

la pădurarul N.M. După oprirea în trafic de către lucrătorii poliției, s-a stabilit

că materialul lemnos a fost încărcat din locul numit „Orizont 705”, fiind

încărcate 13 bucăți de lemn de esență paltin; în zona numită „Geamăna” au

fost identificate un număr de 4 cioate nemarcate, cantonul nr. 6 aflându-se în

gestiunea inculpatului N.M., respectiv UP III u.a. 52 a-53-A. Potrivit actului

de control nr. 734/17.03.2011 și a fișei de calcul, din cele 4 cioate a rezultat

material lemnos în valoare de 5.212,42 lei, materialul lemnos fiind ridicat și

depozitat în Depozitul Voislova al Ocolului Silvic Rusca Montană. Din

adresele nr. 1390/18.05.2011 și nr. 1267/6.05.2011 ale Ocolului Silvic Rusca

Montană a rezultat că inculpatul N.M. era angajat al acestei unități silvice în

funcția de pădurar, el având în gestiune cantonul „Geamăna nr. 6”. S-a

comunicat și faptul că, la data de 17 februarie 2011, în UP III Ruschița, u.a.

52 a și 53, nu a fost autorizat spre exploatare niciun parchet și nici nu a fost în

exploatare vreunul.

Sub aspect subiectiv, fapta a fost săvârșită cu intenție directă,

inculpatul prevăzând și urmărind producerea rezultatului socialmente

periculos, cu atât mai mult cu cât infracțiunea de tăiere ilegală de arbori a

constituit infracțiunea mijloc pentru săvârșirea infracțiunii scop, de delapidare

în forma vânzării materialului lemnos aflat în gestiunea inculpatului.

La individualizarea sancțiunii aplicate inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de delapidare, instanța a avut în vedere, conform dispozițiilor art.

72 C.pen. din 1969, limitele de pedeapsă fixate pentru infracțiunea reținută în

sarcina sa, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, determinat de

modul și mijloacele de săvârșire a faptei (inculpatul a contactat un cumpărător

pentru materialul lemnos aflat în gestiunea sa și i-a prezentat acestuia o

situație nereală, în sensul că deține documente de proveniență pentru

materialul lemnos), de împrejurările în care a fost săvârșită (inculpatul nu a


fost constrâns în niciun mod. săvârșirea faptei fiind motivată doar de dorința

obținerii unui folos material), de urmările faptei (producerea unui prejudiciu

de 5.212,42 lei). De asemenea, instanța a avut în vedere și faptul că inculpatul

nu a mai săvârșit fapte prevăzute de legea penală, fiind la prima abatere,

precum și faptul că inculpatul a achitat suma de bani cu care a fost prejudiciat

Ocolul Silvic Rusca Montană. Întrucât inculpatul nu a prețuit valorile sociale

legate de patrimoniul persoanelor și de respectarea atribuțiilor de serviciu,

instanța a constatat că se impune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute

la art. 64 lit. a) teza a II-a C.pen. din 1969, pe durata și în condițiile art. 71 din

același cod.

Împotriva Sentinței penale nr. 586/2013 a Judecătoriei Caransebeș a

declarat recurs, calificat drept apel potrivit art. 10 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură

penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind

dispoziții procesual penale, inculpatul N.M. solicitând achitarea pentru

infracțiunile reținute în sarcina sa, susținând că a procedat într-un mod

obișnuit în cadrul ocoalelor silvice, că a încercat să prevină cauzarea unui

prejudiciu atât personal, cât și angajatorului.

Analizând apelul declarat de inculpat prin prisma motivelor de apel și

din oficiu conform art. 417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea de Apel Timișoara a

constatat că este întemeiat doar în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor legii

mai favorabile raportat la infracțiunea prevăzută în art. 108 din Legea nr.

46/2008, precum și al individualizării modalității de executare a pedepsei, pentru

următoarele considerente:

Faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor

prevăzute în art. 2151 alin. (1) C.pen. din 1969 (în vigoare la data faptei) și art.

108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în forma în vigoare la data faptei),

întrucât inculpatul este persoana responsabilă de tăierea ilegală a materialului

lemnos și de operațiunea de vânzare în interesul său, deși bunurile se aflau în

propria gestiune.

Sub aspectul incidenței legii penale mai favorabile, în aplicarea art. 5

C.pen., instanța de apel a constatat că infracțiunea de delapidare este incriminată

în art. 295 alin. (1) C.pen., fiind sancționată cu închisoarea de la 2 la 7 ani și

interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Având în vedere

că dispozițiile art. 2151 alin. (1) C.pen. din 1969 prevedeau pedeapsa închisorii

de la 1 la 15 ani închisoare, că prima instanță a aplicat inculpatului pentru

această infracțiune o pedeapsa de 1 an închisoare și calea de atac este declarată

doar de inculpat, se observă că legea penală din 1969 (în vigoare la data faptei)

este mai favorabilă pentru infracțiunea de delapidare, relevant fiind minimul

special prevăzut de lege. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută în art. 108


din Legea nr. 46/2008, se impune a fi menționat faptul că încadrarea juridică, în

urma modificărilor operate prin art. 202 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea

în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal16

, cu modificările și

completările ulterioare, este în art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. d) din

Legea nr. 46/2008 (în forma în vigoare la data faptei), aceasta fiind legea penală

mai favorabilă. În acest sens, dispozițiile art. 108 alin. (1) din Legea nr. 46/2008

(în forma de la data comiterii faptei) prevedeau că: „Tăierea, ruperea,

distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți

sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe

terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie

infracțiune silvică și se sancționează după cum urmează: (...) d) cu închisoare

de la 4 ani la 16 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 50 de

ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior,

la data constatării faptei”. Ca urmare a modificărilor intervenite prin art. 202

din Legea nr. 187/2012, art. 108 din Legea nr. 46/2008 avea următorul conținut:

„(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără

drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația

forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de

proprietate, constituie infracțiune silvică și se sancționează după cum urmează:

(...) d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de

cel puțin 50 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă

lemnoasă pe picior, la data constatării faptei. (2) Limitele speciale ale

pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate, în cazul în care

faptele au fost săvârșite în următoarele împrejurări: (...) d) de personal silvic”.

Ca atare, regimul sancționator, conform modificării Legii nr. 46/2008 prin art.

202 din Legea nr. 187/2012, era închisoarea de la 3 la 10 ani și 6 luni, regim mai

blând față de cel de la data comiterii faptei.

Referitor la cererea inculpatului de a se înlătura varianta agravantă

constând în valoarea prejudiciului, întrucât conform adresei nr.

186/05.03.2014 a Direcției Silvice Caraș-Severin se menționează că

prejudiciul în cuantum de 3.219.67 lei − și nu de 5.212,42 lei − a fost

recuperat, instanța de apel a reținut că este neîntemeiată. Cuantumul

prejudiciului a fost stabilit în urma unei proceduri de evaluare atât a

materialului lemnos găsit cu ocazia verificării transportului din data de 17

februarie 2011, cât și prin identificarea cioatelor din teren. Astfel, suma ce

constituie valoarea prejudiciului a fost determinată de o comisie de verificare

și inventariere, sens în care există în dosarul de urmărire penală actul de

control, fișa de calcul și fișa carnetului de inventar.

16 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie

2012.


Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, instanța de apel a

constatat că nu se impune executarea în regim de deținere, inculpatul fiind la

primul conflict cu legea penală. Astfel, în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei, întrucât în funcție de persoana inculpatului, de conduita

avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse pentru înlăturarea

sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de

îndreptare, se observă că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără

executarea acesteia, nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară

supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

În concluzie, instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului N.M.

la 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe

un termen de supraveghere de 5 ani.

C.2.11. Tăierea ilegală de arbori. Subiecți activi: personal silvic.

Latura obiectivă: tăierea ilegală a 715 arbori de către inculpați, ulterior

materialul lemnos fiind valorificat în interesul acestora. Latura subiectivă:

intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei

închisorii: suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Fapta inculpaților care, în perioada iunie-august 2012, au tăiat ilegal

715 arbori aflați în paza și gestiunea unuia dintre inculpați, materialul

lemnos fiind vândut ulterior, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunilor de gestiune frauduloasă și tăiere, fără drept, de arbori

prevăzute în art. 214 alin. (1) și (2) C.pen. din 1969 și în art. 108 alin. (1) lit.

d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).

Delictum subsequens: gestiune frauduloasă prevăzută în art. 214 alin.

(1) și (2) C.pen. din 1969.

Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor, apărările fiind însă

infirmate de probele administrate în cauză, pe tot parcursul procesului penal.

(Jud. Lipova, Sent. pen. nr. 40/2014, definitivă prin neapelare)

Prin Sentința penală nr. 40/2014, pronunțată de Judecătoria Lipova în

dosarul nr. 402/250/2013, inculpații B.N.F. și S.E.D. au fost condamnați la 2

ani închisoare, respectiv 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată

a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor de gestiune frauduloasă

și tăiere ilegală de arbori prevăzute în art. 214 alin. (1) și (2) C.pen. din 1969

și în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii

faptelor).


următoarele:


În sarcina inculpaților s-a reținut în fapt că, la data de 30 august 2012,

organele de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad −

Compartimentul Silvic s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în

perioada iunie-august 2012, în cadrul procesului de exploatare a unui număr

de trei partizi din cantonul nr. 19 Feneș, pădure aflată în paza și gestiunea

pădurarului inculpat B.N.F., au fost tăiați ilegal un număr de 715 arbori, iar

pădurarul a vândut materialul lemnos provenit din tăierea lor, sumele de bani

obținute din vânzare fiind însușite de către acesta.

Cu ocazia cercetării locului faptei și a inspecției făcute de specialiștii

silvici din cadrul Direcției Silvice Arad, Ocolul Silvic Lipova și reprezentanți

ai proprietarilor, s-a constatat că pe raza cantonului 19 Feneș au fost tăiați

ilegal un număr de 715 arbori, în volum de 505.705 m.c., în valoare de

103.584,51 lei, conform actului de control și a anexei acestuia, din care 595

de arbori în volum de 428,74 m.c. și valoare de 88.024,09 lei din pădurea

Primăriei comunei Ususău, aflată sub contract de pază și administrare cu

Ocolul Silvic Lipova, 59 de arbori în volum de 31,771 m.c. și valoare de

5.871,05 lei din pădurea proprietatea societății G. ,,G.R.” SRL aflată sub

contract de pază cu Ocolul Silvic Lipova și un număr de 61 de arbori în volum

de 45,194 m.c. și valoare de 9.689,37 lei din pădurea proprietatea statului

aflată în administrarea Ocolului Silvic Lipova. Tot cu aceeași ocazie, s-a

constatat că, din cele 715 cioate identificate ca provenite de la arborii tăiați

ilegal, un număr de 217 prezentau la baza acestora o amprentă a unui

dispozitiv de marcare nesilvic, care nu corespundea cu dispozitivul silvic nr.

RP-2-204 cu care s-a făcut marcarea în cele trei partizi autorizate spre

exploatare în cadrul cantonului; au fost ridicate 6 mostre de pe 6 cioate pe

care a fost aplicat acel dispozitiv nesilvic pentru expertizare, în urma

expertizei tehnico-științifice traseologice stabilindu-se că acel dispozitiv

nesilvic era fals.

Este de menționat și că inculpatul S.E.D. și martorul M.F. au tăiat

ilegal dintr-o altă parcelă de pădure, respectiv parcela 64/B, proprietatea

Primăriei comunei Ususău, un număr de 157 de arbori, din care 73 purtau

amprenta unui dispozitiv fals de marcare, în această parcelă nefiind autorizate

lucrări de exploatare.

Întreaga cantitate de material lemnos exploatată legal, cât și cea

provenită de la arbori tăiați ilegal de către inculpatul S.E.D. și muncitorii

martorului M.F., a fost gestionată și vândută de către pădurarul inculpat

B.N.F.. acesta având cunoștință despre tăierile ilegale din cadrul cantonului

aflat în gestiunea sa. Mai mult, pentru materialul lemnos achiziționat de

martorul M.F., provenit din tăieri ilegale, pădurarul inculpat B.N.F. nu a emis

avize de însoțire, martorul făcând transportul cu avize obținute de la


societatea ,,D.M.” S.R.L. Tot în această perioadă, inculpatul S.E.D. a avut o

înțelegere cu martorul F.N. de a-i da material lemnos în schimbul unor

cauciucuri de tractor, fapt pentru care inculpatul S.E.D. l-a condus în parcela

64/B unde nu se afla partidă în exploatare și i-a indicat acestuia mai mulți

arbori care prezentau cioplaj pe trunchiul acestora și amprenta unui dispozitiv

de marcare la baza arborelui, prezentându-i ca marcați și puși în valoare, pe

care F.N. i-a exploatat și, ajutat de către martorii M.T.C. și F.V.M., i-a

transportat la diferite persoane din Lipova, precum și la M.F. Ca urmare a

conducerii în teren, făcută de către martorul M.T.C., și a indicării de către

acesta a tuturor cioatelor provenite de la arborii tăiați de F.N., au fost

identificate un număr de 32 de cioate, care au fost găsite anterior, cu ocazia

inspecției silvice, acestea prezentând toate număr de inventariere cuprins între

nr. 152 și 183, fiind trecute în carnetele de inventar și fișa de calcul a

prejudiciului în parcela de pădure 64/B, aparținând Primăriei comunei

Ususău.

Inculpatul B.N.F. nu a recunoscut învinuirile ce i s-au adus, iar în

timpul cercetărilor a încercat să inducă în eroare organele de cercetare penală,

consemnând în numele martorilor M.T.C. și F.V.M. o plângere către Ocolul

Silvic Lipova, pe care i-a pus să o semneze fără a le citi conținutul, indicând

în aceasta că autorul tuturor tăierilor ilegale și al sustragerilor de material

lemnos ar fi F.N., lucru infirmat de martori cu ocazia audierilor. Totodată, a

încercat influențarea martorului M.F. ca să nu divulge legătura dintre ei și să

recunoască că a primit de la acesta doar două transporturi de material lemnos,

pentru care sunt încheiate avize de însoțire de către pădurarul inculpat.

La rândul său, nici inculpatul S.E.D. nu a recunoscut învinuirile ce i s-

au adus și a susținut că întreaga activitate efectuată de către el și muncitorii

martorului M.F. a fost făcută sub îndrumarea și cu acordul pădurarului

inculpat B.N.F., care a și gestionat întreaga cantitate de material lemnos tăiată

de pe raza cantonului acestuia.


specială. Latura obiectivă: tăierea, fără drept, din fondul forestier a 169 de

arbori. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a

executării pedepsei închisorii: suspendarea condiționată a executării

pedepsei. Parte civilă: ocolul silvic, atunci când proprietarul fondului

forestier este subiect activ al infracțiunii.

Fapta inculpatului care, în luna septembrie 2012, a tăiat, fără drept,

169 de arbori nemarcați întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data

comiterii faptei).


Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.



dosarul nr. 31/250/2014, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni



(1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei).

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

În luna septembrie 2012, inculpatul a tăiat, fără drept, de pe raza

Ocolului Silvic Săvârșin un număr de 169 de arbori, din speciile cer, gorun,

carpen și fag. Arborii respectivi nu au fost marcați de organele silvice și s-au

aflat în locul numit „Jidovina sub pripor”. Volumul de material lemnos

rezultat în urma tăierii, fără drept, a celor 169 de arbori a fost de 132,797 m.c.,

iar valoarea acestora a fost de 28.107,47 lei, sumă cu care Ocolul Silvic

Săvârșin s-a constituit parte civilă în cauză. Din cercetările organelor de

poliție a rezultat că inculpatul era proprietarul parcelei de pe care au fost

tăiați, fără drept, cei 169 de arbori, precum și că nu era cunoscut cu

antecedente penale.

În baza art. 397 alin. (1) C.pr.pen., instanța l-a obligat pe inculpat să

plătească părții civile Ocolul Silvic Săvârșin suma de 28.107,47 lei daune

materiale, având în vedere Decizia nr. 2/2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Secțiile Unite, prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii și

prin care s-a stabilit că, în cazul infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 46/2008,

prin care se aduce atingere fondului forestier proprietate privată a persoanei

fizice sau persoanei juridice, calitatea de persoană vătămată ori de parte civilă

o pot avea atât ocolul silvic, în calitate de reprezentant al statului, cât și

proprietarul fondului forestier, cu excepția situației în care acesta din urmă

este subiect activ al infracțiunii; or, în speța de față, inculpatul este subiect

activ al infracțiunii și, pe cale de consecință, calitatea de parte civilă o are

ocolul silvic.

C.2.13. Tăierea, fără drept, de arbori. Furtul de arbori. Subiecți

activi: fără calitate specială. Latura obiectivă: tăierea a 6 arbori nemarcați

în vederea valorificării ulterioare. Latura subiectivă: intenția directă.


condiționată a executării pedepsei cu închisoarea. Circumstanța agravantă

referitoare la săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

Aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.


Fapta inculpaților care, în luna mai 2013, au tăiat 6 arbori nemarcați

din fondul forestier național în vederea valorificării ulterioare, creând un

prejudiciu de 8.298 lei, Ocolului Silvic Sebiș, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunilor de tăiere, fără drept, de arbori și furt de arbori

prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 46/2008 și

în art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare

la data comiterii faptelor) cu aplicarea art. 77 lit. a) și art. 5 C.pen.

Inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor.


Prin Sentința penală nr. 49/23.12.2014, pronunțată de Judecătoria

Gurahonț în dosarul nr. 915/238/2014, inculpații F.D.D., D.D.M. și P.T. au

fost condamnați la pedeapsa de câte 1 an și 8 luni închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere,

fără drept, de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) și

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit.

b) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).


următoarele:

În seara zilei de 13 mai 2013, inculpații F.D.D., B.D.M. și P.T. s-au

deplasat cu microbuzul cu numărul MD 10 RZJ pe Valea Hurezului, situată în

comuna Chisindia, cu scopul de a tăia și fura paltin de pădure, lemn folosit la

fabricarea de viori.

Având informații despre intenția infracțională a celor trei, martorii

M.A.V., M.I., P.I. și T.M., silvicultori, însoțiți de lucrători din cadrul Postului

de Poliție Chisindia, s-au deplasat pe urma acestora și, în jurul orei 2 și 30 de

minute, i-au surprins pe cei trei în timp ce doborau arbori paltin de munte în

parcela 129 U.P. II situată în locul numit „Calea lui Harip”, aflată în

administrarea Ocolului Silvic privat „Codrii Zarandului” Sebiș și în parcela

învecinată 116 U.P. II situată în locul numit ,,Hurez - Pârâul Vizuinii“, aflată

în administrarea Ocolului Silvic Moneasa – Sebiș. Deși inculpații au încercat

să fugă prin pădure, ei au fost prinși și identificați, asupra lor fiind găsit și

motofierăstrăul Husqvarna, proprietatea inculpatului F.D.D., care a și fost

ridicat în vederea confiscării. În urma cercetărilor făcute în teren s-a constatat

că în parcela 129 U.P.II administrată de Ocolul Silvic privat „Codrii

Zarandului”, inculpații au doborât trei arbori, iar la alții deja era făcută tapă în

vederea doborârii. Volumul celor 5 arbori a fost stabilit la 16,567 m.c., iar

valoarea la 6.214,69 lei fără TVA, iar în parcela 116 U.P. II, aparținând

Ocolului Silvic Sebiș, a fost găsit doborât un arbore al cărui volum a fost de


4,851 m.c., iar valoarea de 2.083,95 lei fără TVA. Lemnele fasonate au fost

predate în custodia celor două ocoale silvice.

Inculpații au recunoscut comiterea faptelor, care sunt confirmate de

planșele fotografice realizate la fața locului și de declarațiile martorilor

M.A.V., M.I. și T.M., date în faza urmăririi penale.

Și în faza cercetării judecătorești inculpații au recunoscut comiterea

faptelor și au solicitat ca judecarea lor să aibă loc în condițiile art. 396 alin.

(10) C.pr.pen., numai în baza probelor de la urmărirea penală.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a avut în vedere

limitele de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite, gravitatea faptelor

rezultând din pericolul social concret, precum și valoarea arborilor doborâți și

fasonați, precum și faptul că inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor și că

aveau locuri de muncă.

Împotriva sentinței penale sus-menționate a declarat apel Parchetul de

pe lângă Judecătoria Gurahonț, arătându-se în motivare că hotărârea primei

instanțe este nelegală sub aspectul aplicării unor pedepse în alte limite decât

cele prevăzute de lege, solicitând să se dispună desființarea hotărârii atacate

și, în rejudecare, soluționarea laturii penale sub aspectul condamnării

inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 110 alin. (1) lit. d)

și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 77 lit. a) și art. 5

C.pen., la o pedeapsă în limitele legale.

Examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel

invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.

417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea de Apel Timișoara a constatat că apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț este fondat, pentru

următoarele considerente:

Faptele inculpaților au rezultat din probele administrate pe parcursul

procesului penal, care se coroborează cu declarațiile de recunoaștere ale

inculpaților care au uzat de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției,

astfel că prezumția de nevinovăție de care au beneficiat inculpații a fost

răsturnată în speța de față, iar sancționarea penală a celor trei inculpați

intimați în cauză a avut loc într-o manieră temeinică.

Observația parchetului cu privire la încadrarea juridică a faptelor, în

sensul aplicării dispozițiilor art. 77 lit. a) C.pen., a circumstanței agravante

referitoare la săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, este

fondată, în sensul că aceasta trebuia aplicată în cazul infracțiunii de furt de

arbori prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din Legea nr.

46/2008, pentru cei trei inculpați în cauză, fiind aplicabile în speță și

dispozițiile art. 5 C.pen., dispozițiile art. 77 lit. a) C.pen. nefiind aplicabile în


cazul infracțiunii de tăiere ilegală de arbori, reținută în sarcina inculpatului

F.D.D.

Hotărârea instanței de fond este criticabilă sub aspectul cuantumului

pedepsei aplicate inculpaților F.D.D., B.D.M. și P.T. în ceea ce privește

săvârșirea infracțiunii de furt de arbori prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. d) și

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 46/2008, limitele de pedeapsă ale închisorii fiind

de 2 ani și, respectiv, 7 ani, pentru încadrările juridice ale infracțiunilor

reținute în sarcina inculpaților, după aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10)

C.pr.pen., astfel că pedeapsa aplicată de Judecătoria Gurahonț este sub limita

prevăzută de legea penală, iar această situație urmează a fi îndreptată printr-o

dispoziție de majorare a pedepselor de la 1 an și 8 luni închisoare la 2 ani

închisoare pentru fiecare inculpat în parte.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de apel a

avut în vedere criteriile menționate la art. 74 C.pen., respectiv: gradul de

pericol social al infracțiunilor, modalitatea și împrejurările comiterii faptei,

prejudiciul creat, dar și circumstanțele personale ale inculpaților, care au avut

o atitudine corectă pe parcursul procesului penal, recunoscând săvârșirea

faptelor și uzând de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii prevăzută

în art. 396 alin. (10) C.pr.pen., cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă

ale închisorii cu o treime; raportat la toate aceste elemente, pedeapsa de 2 ani

închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori, în ceea ce-i

privește pe cei trei inculpați, respectiv pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare,

în ceea ce-l privește pe inculpatul F.D.D., apar ca fiind corect dozate,

pedepsele fiind suspendate condiționat conform dispozițiilor legii vechi,

respectiv ale art. 81 și urm. C.pen. din 1969, întrucât sunt îndeplinite

condițiile legale în acest sens.


activi: fără calitate specială. Latura obiectivă: tăierea, fără drept, în

perioada august-septembrie 2013, a 370 de arbori în scopul valorificării

ulterioare. Latura subiectivă: intenția directă. Infracțiuni continuate.

Modalitatea de individualizare a executării pedepsei închisorii: suspendarea

condiționată a executării pedepsei. Prejudiciul cauzat, în valoare de

93.204,80 lei, nu a fost recuperat.

Fapta inculpaților care, în perioada august-septembrie 2013, au tăiat

ilegal 370 de arbori nemarcați din fondul forestier național, dintr-o parcelă

de pădure, în scopul valorificării ulterioare, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunilor continuate de tăiere, fără drept, de arbori și furt de arbori



(1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor), cu

aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 38 alin. (1) C.pen.

Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor, dar apărările

acestora au fost nesusținute de către probele administrate în cauză pe

parcursul procesului penal.



dosarul nr. 134/250/2014, inculpații S.D.V. și S.G. au fost condamnați la

pedeapsa de câte 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere, fără drept, de arbori și furt

de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și în art.

110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii

faptelor), cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 38 alin. (1) C.pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în fapt

următoarele:

La data de 9 septembrie 2013, organele de poliție din cadrul

Inspectoratul de Poliție Județean Arad – Compartimentul Silvic, împreună cu

lucrători silvici din cadrul Direcției Silvice Arad și Ocolului Silvic Lipova, au

efectuat un control în zona forestieră de pe raza localității Bruznic, în zona

numită popular ,,Satul Bătrân”. Mergând pe un drum de tractor ce făcea

legătura între DJ Zăbalț – Bruznic și pădurea Primăriei Ususău, au fost

depistați inculpatul S.D.V., fratele acestuia S.A. și martorul M.V., care

transportau material lemnos cu un tractor cu monoaxă, stabilindu-se că

materialul lemnos a fost tăiat ilegal din pădurea aparținând Primăriei comunei

Ususău, de către inculpatul S.D.V., cu un motoferăstrău mecanic tip drujbă pe

care îl avea asupra sa. Cu ocazia cercetării locului faptei și a conducerii în

teren, la indicarea martorului M.V. a fost identificat un număr de 370 de

cioate de diferite dimensiuni și specii, provenite de la arborii tăiați ilegal de

către inculpatul S.D.V. în perioada lunilor august-septembrie 2013.

Tot la data de 9 septembrie 2013, inculpatul S.G. a fost depistat în

localitatea Bruznic, după plecarea de la domiciliu, în timp ce transporta cu

autoutilitara cantitatea de 4 metri steri lemn de foc, speciile fag, gârniță și păr

pădureț, folosindu-se, pe timpul transportului de avizul de însoțire cu nr.

3681036, emis de societatea ,,E.C.” SRL cu data de 7 septembrie 2013. În

realitate, respectivul aviz a fost emis de martorul C.C. la data de 1 septembrie

2013 pentru un alt transport de material lemnos, stabilindu-se că materialul

lemnos cu care a fost depistat provenea din tăierile ilegale de arbori din pădurea

Primăriei comunei Ususău.


Continuând cercetările în cauză, s-a stabilit că inculpatul S.G.,

ocupându-se cu transportul și comercializarea de material lemnos, i-a solicitat

martorului M.V. să presteze, alături de fiii săi, diferite munci de exploatare și

transport de material lemnos din pădurea aparținând Primăriei comunei Ususău,

pentru munca depusă fiind remunerat cu diverse sume de bani. Din datele

analizate a rezultat că martorul M.V. a participat efectiv la încărcarea

materialului lemnos, tăiat ilegal, în semiremorca tractorului aparținând familiei

S., pe care îl transportau la domiciliul acestora, în localitatea Bruznic. O mare

parte din materialul lemnos era transportat de la domiciliu și comercializat în

Ungaria de către inculpatul S.G., cu autoutilitara acestuia, restul de material

lemnos fiind încărcat în diferite mijloace de transport și comercializat către

diverse persoane fizice (printre care martora B.A.), fără a avea documente de

proveniență și transport în acest sens.

Pentru punerea în legalitate a provenienței materialului lemnos rezultat

din tăieri ilegale și furt din pădurea Primăriei comunei Ususău, inculpatul S.G.

folosea, pe timpul transportului, avize de la diferite societăți, printre care

societatea ,,E.C.” SRL, efectuând mai multe transporturi cu același aviz, aspecte

confirmate și de martorul P.C., care cunoștea faptul că inculpații comercializau

în mod frecvent material lemnos provenit din tăieri ilegale din pădurea primăriei

sus-menționate, fapt ce le permitea să vândă materialul lemnos sub prețul de

vânzare pe piață în Ungaria.

Cei doi inculpați au refuzat să dea declarații pe timpul cercetărilor și, mai

mult, inculpatul S.D.V., cu ocazia depistării și deplasării pentru a indica locul

tăierii arborilor, a fugit de organele de poliție. Totodată, pentru îngreunarea

identificării tuturor cioatelor provenite de la arborii tăiați ilegal de către

inculpatul S.D.V., acestea au fost în mare parte acoperite cu vegetație forestieră,

precum și impregnate cu ulei ars de motor.

Primăria comunei Ususău a comunicat instanței că prejudiciul nu a fost

recuperat de la cei doi inculpați și s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu

suma de 93.204,80 lei.


activi: fără calitate specială. Latura obiectivă: tăierea, fără drept, a 9 arbori

din fondul forestier național, în vederea valorificării ulterioare. Latura


pedepsei: suspendarea condiționată a executării pedepsei. Judecata în cazul

recunoașterii vinovăției.

Fapta inculpaților care, în luna martie 2010, au tăiat, fără drept, 9

arbori nemarcați, în vederea valorificării ulterioare, producând un prejudiciu

de 6.805 lei fără TVA, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor


continuate de tăiere, fără drept, de arbori și furt de arbori prevăzute în

art.108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) și

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor),

cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 și art. 33 lit. a) C.pen.

Inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor.

(Jud. Gurahonț, Sent. pen. nr. 8/2011, definitivă prin neapelare)

Prin Sentința penală nr. 8/2011, pronunțată de Judecătoria Gurahonț în

dosarul nr. 12/238/2011, inculpații L.V.F. și M.F.F. au fost condamnați la

pedeapsa de câte 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere, fără

drept, de arbori și furt de arbori, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei.


următoarele:

La data de 11 martie 2010, în baza planului de acțiune existent la

nivelul județului Arad, lucrătorii de poliție din cadrul Inspectoratului de

Poliție Județean Arad și organele silvice din cadrul Direcției Silvice Arad au

efectuat un control în pădurea situată în extravilanul localității Mădrigești și

aflată în administrarea Ocolului Silvic Gurahonț. Deplasându-se în cantonul

32, Valea Cârjească – canton aflat în gestiunea lui S.C., care la acea dată avea

calitatea de pădurar în cadrul Ocolul Silvic Gurahonț – și ajungând în partida

1234, au identificat un tractor agricol ce tracta tulpina unui arbore, iar la

volanul tractorului se afla inculpatul M.F.F. Întrebat cu privire la prezența sa

în locul respectiv, inculpatul a susținut că a tras lemnele pentru societatea

,,S.L.” SRL – societate ce avea încheiat cu Ocolul Silvic Gurahonț un contract

de prestări servicii și ai cărei muncitori se aflau în parchet. Din această cauză,

pe moment, nu au fost create suspiciuni privind proveniența materialului.

Auzind în apropiere zgomot de fierăstrău mecanic, organele de poliție și

silvice s-au deplasat în direcția respectivă și au observat, la o distanță de

aproximativ 10-15 m, o persoană ce dobora de pe picior un arbore, încercând

să-l fasoneze. La vederea organelor de poliție și silvice, persoana respectivă a

abandonat activitatea și a dispărut de la fața locului. Procedându-se la

verificarea cioatelor din perimetrul respectiv, inclusiv a cioatei rămase după

doborârea arborelui, s-a constatat existența mai multor cioate cu diametre

cuprinse între 50 și 70 cm și care nu purtau marca ciocanului silvic. Coborând

pe urmele tractorului la volanul căruia a fost identificat inculpatul M.F.F., s-a

ajuns la rampa primară unde era depozitat material lemnos în două locuri

apropiate.

S-a stabilit că în acea zi, de comun acord, inculpații L.V.F. și M.F.F.

au hotărât să taie și arbori de pe picior, iar materialul lemnos să fie transportat

la domiciliu, astfel că inculpatul L.V.F. a procedat la doborârea unui număr de


3-4 arbori nemarcați, pe care, după fasonare, cei doi i-au legat de tractor, iar

tulpinile au fost coborâte de către inculpatul M.F.F. pe o distanță de 500-700

m în rampa primară, unde se mai afla depozitat material lemnos al societății

,,S.L.” SRL, şi așezate separat de acesta. A doua zi au revenit în pădure, de

data aceasta în apropiere efectuând activități de exploatare și echipa societății

sus-menționate, ocazie cu care inculpatul L.V.F. a continuat să doboare arbori

nemarcați (în total 9 arbori) ce au fost trași în rampă, cu excepția ultimului

arbore, care a fost lăsat la fața locului în momentul în care a fost sesizată

prezența organelor de control.

Inculpații au recunoscut comiterea faptei pe tot cursul anchetei penale,

iar în faza de cercetare judecătorească au solicitat ca judecata să se facă în

baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și şi

le însușesc, nesolicitând administrarea de probe.

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele

măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor17

, act normativ care a

modificat unele dispoziții ale Codului de procedură penală din 1969, instanța

a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3201 din acest cod privind judecata în cazul

recunoașterii vinovăției.

C.2.16. Tăierea, fără drept, de arbori. Furtul de arbori. Subiectul

activ: fără calitate specială. Latura obiectivă: tăierea a 5 arbori nemarcați

din fondul forestier național, în vederea valorificării. Latura subiectivă:

intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei: în

regim de detenție – în primă instanță; cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei – în apel. Sustragerea inculpatului: atât de la urmărirea

penală, cât și de la judecata în primă instanță. Legea penală mai favorabilă:

Codul penal din 1969.

Fapta inculpatului care, la data de 27 octombrie 2012, a tăiat, fără

drept, 5 arbori din fondul forestier național, în vederea valorificării,

producând un prejudiciu de 4.663 lei, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunilor de tăiere, fără drept, de arbori și furt de arbori prevăzute în art.

108 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor), cu aplicarea art. 5

C.pen.

Inculpatul a negat săvârșirea faptelor, dar apărările sale au fost

înlăturate de probele administrate în cauză.

(C. Ap. Timișoara, S.pen., Dec. pen. nr. 862/A/2015)

17

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie

2010.


Prin Sentința penală nr. 20/2015, pronunțată de Judecătoria Gurahonț

în dosarul nr. 489/238/2014, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa

rezultantă de 1 an închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de

tăiere, fără drept, de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 (în

vigoare la data comiterii faptelor), cu aplicarea art. 5 C.pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în fapt

următoarele:

În data de 27 octombrie 2012, în jurul orelor 15, inculpatul D.G., care

presta cu utilajul propriu TAF prestații de serviciu pentru Composesoratul

Urbarial Bănești, constând în exploatarea de lemn pentru membrii asociației, a

semnalat o defecțiune la utilaj pentru a determina plecarea de la locul

exploatării a martorilor L.G. și T.I.V., care supravegheau lucrările, după care

a tăiat și a fasonat un număr de 5 arbori specia fag și gorun din locul numit

„Vâlceaua” aflat într-o zonă unde nu a fost aprobată exploatarea, reușind să

transporte o parte din ei. Inculpatul a fost surprins de martorul T.I.V.,

președintele Composesoratului Urbarial Bănești, în timp ce transporta în sat

tulpinile fasonate de la un gorun. Sunat fiind imediat de martor, la fața locului

s-a prezentat și martorul L.G. și au constatat tăierea celor 5 arbori nemarcați.

Prejudiciul cauzat Ocolului Silvic „Codrii Iancului” Hălmagiu prin tăierea și

sustragerea celor 5 arbori este de 4.633,38 lei.

Atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare

judecătorească inculpatul s-a sustras cercetărilor.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere

limitele de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită, gravitatea faptei rezultând

din pericolul social, precum și valoarea bunurilor furate, în sumă de 4.633,38

lei. De asemenea, a avut în vedere și faptul că inculpatul s-a sustras urmăririi

penale, nu s-a prezentat în instanță, deși s-au făcut toate demersurile

procedurale în acest sens, și nu a achitat prejudiciul.

Împotriva sentinței penale sus-menționate a declarat apel inculpatul.

În memoriu de apel, în esență, inculpatul a solicitat achitarea sa, iar în

subsidiar condamnarea la pedeapsa amenzii sau a închisorii îndreptată spre

limita minimă, cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

În concluziile orale expuse în fața instanței de apel, inculpatul, prin

avocat ales, nu a mai susținut cererea de achitare formulată în scris în

cuprinsul memoriului de apel.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin

prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum și din oficiu, în

limitele prevăzute în art. 417 și art. 418 C.pr.pen., pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, Curtea de Apel Timișoara a constatat că


apelul declarat de inculpat este fondat pentru cele ce vor fi expuse în

continuare:

Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul

evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății.

Potrivit art. 5 C.pen., „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la

judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se

aplică legea mai favorabilă”. Pentru determinarea legii penale mai

favorabile trebuie comparate legile penale succesive (cea din momentul

săvârșirii faptei și cea din momentul judecării faptei) în raport cu normele și

instituțiile care guvernează răspunderea penală în cauza concretă dedusă

judecății. Folosirea criteriilor de determinare a legii penale mai favorabile

trebuie să conducă la găsirea acelei legi care oferă soluția cea mai

favorabilă pentru infractor. Analizând modalitatea de săvârșire a infracțiunii,

dispozițiile cuprinse în cele două legi penale care incriminează faptele,

modalitatea de individualizare a executării pedepsei și în funcție de

împrejurările care atenuează sau agravează pedeapsa, se observă că legea

penală mai favorabilă este Codul penal din 1969, astfel cum a reținut și

instanța de fond.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, este de menționat că

aceasta a fost efectuată corect de instanța de fond, ținând seama de criteriile

generale de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 72 C.pen. din 1969,

respectiv caracterul grav al faptelor săvârșite raportat la relațiile sociale

încălcate prin comiterea acestora, dar și persoana inculpatului, care nu are

antecedente penale, atitudinea procesuală a acestuia fiind sinceră, precum și

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Astfel, se

observă că cele două pedepse de câte 1 an închisoare, contopite, potrivit art.

33 și art. 34 lit. b) C.pen. din 1969, în pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare,

aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori

și furt de arbori, au fost corect individualizate în limitele prevăzute de lege și

sunt în măsură să asigure scopul pedepsei, care este prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni.

Cu privire însă la modalitatea de individualizare a executării pedepsei,

Curtea de Apel Timișoara, având în vedere faptele săvârșite, împrejurările în

care au fost comise, pedeapsa aplicată și personalitatea inculpatului, a

constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 81 C.pen. din 1969 privind

suspendarea condiționată a executării pedepsei, scopul pedepsei putând fi

atins și fără executarea acesteia.

Prin urmare, instanța superioară a admis apelul declarat de inculpat și

a desființat sentința atacată numai sub aspectul modalității de individualizare

a executării pedepsei.


C.3. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava

C.3.1. Participație improprie la tăiere, fără drept, de arbori. Subiectul

activ: administrator societate comercială având ca obiect de activitate

exploatarea lemnului. Elemente constitutive. Latura obiectivă: tăierea, fără

drept, de arbori nemarcați (3.256,26 m.c.), cu o valoare totală de 543.669 lei.

Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a

executării pedepsei închisorii: în regim de detenție – în primă instanță; cu

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere – în apel.

Fapta inculpatului, reprezentant al unei societăți comerciale având ca

obiect de activitate exploatarea lemnului, de a determina tăierea unui număr

de 1.751 de arbori din fondul forestier național, în perioada 5 aprilie -11

aprilie 2006, cu o valoare de 543.669 lei, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de participație improprie la tăierea ilegală de arbori

prevăzută în art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 32 alin. (1), (3)

și (4) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea

regimului silvic și administrarea fondului forestier național18

, republicată, cu

aplicarea art. 13 alin. (1) C.pen. din 1969.

Apărările inculpatului, în sensul că nu a avut intenția de a tăia arbori

nemarcați, au fost înlăturate de materialul probator administrat la dosarul

cauzei.

(C. Ap. Suceava, S. pen., Dec. pen. nr. 351/2013)

Prin Sentința penală nr. 544/2011, pronunțată în dosarul nr.

3607/206/2008, Judecătoria Rădăuți l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă

de 4 ani închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de participație

improprie la tăierea ilegală de arbori prevăzută în art. 31 alin. (2) C.pen. din

1969 raportat la art. 32 alin. (1), (3) și (4) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr.

96/1998, republicată, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C.pen. din 1969. În baza art.

71 alin. (2) C.pen. din 1969, instanța i-a interzis inculpatului drepturile

prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din același cod.

Din probatoriul administrat a rezultat următoarea situație de fapt:

Inculpatul are calitatea de asociat unic și administrator al

societății „R. COM” S.R.L. Gura Humorului, societate care avea ca

obiect principal de activitate silvicultura și exploatarea forestieră. Ca

urmare a perfectării unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în

lunile noiembrie-decembrie 2005 și legalizate la birourile notariale

ulterior, societatea a devenit proprietara unei suprafețe totale de



23,795 ha teren împădurit, situată în cartierul Voroneț din orașul Gura

Humorului, suprafețele fiind dispuse pe trei amplasamente. Inculpat ul,

în calitate de administrator al societății, a solicitat și a obținut de la

organele silvice aprobările necesare în vederea exploatării materialului

lemnos de pe aceste suprafețe de pădure, fiind constituite un număr de

patru partizi de exploatare. Astfel, la data de 15 decembrie 2005,

organele silvice au procedat la marcarea unui număr de 56 de arbori de

esență rășinoasă, cu un volum de 87 m.c., pe amplasamentul

„Popovici” (în parcela U.P.II u.a. 22), în baza autorizației de

exploatare emisă de Ocolul Silvic Gura Humorului. La aceeași dată au

fost marcați cu ciocanul silvic arbori de esență rășinoasă în volum de

130 m.c., masă lemnoasă pe amplasamentul „Popovici” (în parcela

U.P.II u.a. 59 A), conform autorizației de exploatare.

Ocolul Silvic Gura Humorului a aprobat doar exploatarea de

produse accidentale și igienă. La data de 21 martie 2006, organele

silvice au marcat cu ciocanul silvic un număr de 35 de arbori de esență

rășinoasă, cu un volum de 60 m.c., în parcela de pădure U.P.II u.a. 22,

pe amplasamentul „Popovici”, și un număr de 68 de arbori, în volum

de 140 m.c., pe amplasamentul „Oniceag”, în parcela U.P. II u.a. 59 A,

autorizațiile fiind date de Ocolul Silvic Gura Humorului pentru

efectuarea de tăieri de produse accidentale și doborâturi.

Deși obținuse aprobările necesare pentru exploatarea unei

anumite cantități de material lemnos în cele trei parcele de pădure

proprietate a societății pe care o administra, iar organele silvice

procedaseră, așa cum s-a arătat, la marcarea arborilor destinați tăierii,

inculpatul a hotărât să efectueze tăieri masive de arbori pe toate cele

trei amplasamente. În realizarea rezoluției infracționale, la sfârșitul

lunii martie 2006, acesta s-a întâlnit cu martorul C.I. (pe care îl

cunoștea), căruia i-a spus că intenționa să exploateze lemnul de pe cele

trei parcele de pădure proprietate a societății, al cărei administrator

era, motiv pentru care i-a cerut să participe la lucrările de tăiere de

arbori și, de asemenea, să mai caute un număr de 4-5 persoane, de

preferință drujbiști, arătând că este dispus să îi plătească cu suma de

700.000-800.000 ROL pe zi pentru munca prestată.

Inculpatul i-a adus la cunoștință martorului C.I. că trebuiau

executate lucrări de tăiere de arbori în masă în toate cele trei trupuri de

pădure, urmând a fi doborâți numai arborii de esență rășinoasă, atât cei

marcați de organele silvice, cât și cei nemarcați, cu excepția celor de

esență fag și a celor de esență rășinoasă, cu diametrele mici la cioată.

Referitor la tăierea copacilor nemarcați, incu lpatul i-a spus că nu


trebuie să-și facă niciun fel de probleme, întrucât în perioada imediat

următoare organele silvice urmau să se deplaseze în teren pentru a

proceda la aplicarea marcajelor, deoarece avea aprobat un studiu de

fezabilitate în baza căruia urma să-i fie eliberată autorizația de

exploatare a materialului lemnos. În perioada 5-11 aprilie 2006,

martorii C.I., R.G.D, I.V.S., B.M. și G.G. au efectuat lucrări de tăiere

de arbori în pădurea proprietatea societății „R. COM” S.R.L. Gura

Humorului pe toate cele trei amplasamente, fiind doborâți un număr

total de 1.751 de arbori de esență rășinoasă (molid și brad), cu un

volum de masă lemnoasă de 3.256,26 m.c. și cu o valoare de 543.669

lei.

Conform art. 72 C.pen., la individualizarea judiciară a pedep sei

aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere gradul de pericol

social ridicat al faptei săvârșite de către inculpat, care a defrișat

hectare de pădure, tăindu-se 1.609 arbori nemarcați de organele

silvice, urmările acestei fapte asupra mediului înconjurător, persoana

inculpatului care a avut o atitudine total nesinceră, faptul că ulterior

materialul lemnos a fost valorificat de către societatea al cărui

administrator unic era acesta, modul în care inculpatul a încercat să se

sustragă de a răspunde penal, depunând o plângere penală la Poliția

orașului Gura Humorului, la data de 12 aprilie 2006, după ce se

încheiase exploatarea arborilor, precum și presiunile exercitate asupra

celor cinci martori de a nu declara situația reală. Astfel, prima inst anță

a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului nu poate fi orientată spre

minimum, iar scopul acesteia poate fi atins doar prin executare.

Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs inculpatul.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și în

conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) C.pr.pen. din 1969, Curtea de

Apel Suceava a constatat că acesta este întemeiat, pentru următoarele

considerente:

Vinovăția inculpatului a fost în mod corect stabilită, instanța de fond

reținând o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și

analiza judiciară a probelor administrate în cauză.

Față de situația de fapt reținută − a cărei argumentație, redată în

considerentele hotărârii recurate, Curtea de Apel Suceava și-o însușește în

întregime, astfel după cum această posibilitate este conferită de practica Curții

Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare C.E.D.O. sau Curtea

de la Strasbourg) și potrivit căreia preluarea motivelor instanței inferioare

poate constitui o motivare (cauza Helle contra Finlandei) − rezultă că în

cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care


inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță, atât sub

aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, urmând a fi

subliniate doar aspectele relevante referitoare la criticile formulate prin

motivele de recurs. Prin urmare, este de menționat că Statul Român asigură

cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului fiecărei persoane la un mediu

înconjurător sănătos și echilibrat ecologic, iar persoanele fizice și juridice au

îndatorirea de a proteja și ameliora acest mediu. Dreptul la proprietate este

constituțional garantat, însă caracterul și limita drepturilor sunt stabilite prin

lege. Între altele, dreptul la proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind

protecția mediului.

Astfel, exploatarea pădurilor și a vegetației forestiere nu se face în

mod arbitrar de către proprietari, chiar dacă este vorba despre păduri sau

terenuri cu vegetație forestieră proprietate privată, ci respectându-se regulile

de exploatare stabilite prin lege, iar cei ce încalcă aceste reguli trebuie trași la

răspundere disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală, potrivit

legii, după caz. Având în vedere faptul că din probele administrate în cauză

rezultă că inculpatul i-a determinat cu intenție pe martorii C.I., R.G.D., I.V.S.,

G.G. și B.M. să taie de pe cele trei parcele aparținând societății „R. COM”

arborii nemarcați de organele silvice, cei cinci primind asigurări de la inculpat

că vor fi îndeplinite toate formalitățile legale pentru executarea lucrărilor de

tăiere, susținerile inculpatului fiind apreciate ca reale și întemeiate, precum și

faptul că obiectul de activitate al firmei pe care o administra era exploatarea

materialului lemnos, este de observat că în cauză este realizată și latura

subiectivă a infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și

condamnat de prima instanță.

În aceste condiții, nu pot fi primite susținerile inculpatului în sensul

nevinovăției sale, întrucât din analiza întregului material probator administrat

în cauză rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru

care acesta a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță, atât sub

aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, astfel încât

solicitările de achitare a inculpatului, pe diferite temeiuri dintre cele prevăzute

la art. 10 C.pr.pen. din 1969, sunt neîntemeiate.

Relativ la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului recurent, se

observă că acesta a fost just și proporțional individualizat, cu respectarea

criteriilor generale prevăzute la art. 72 C.pen. din 1969, pedeapsa aplicată

fiind în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare

prevăzute în art. 52 din același cod și să satisfacă imperativul justei

individualizări a pedepsei.

În ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei

aplicate, față de împrejurarea că inculpatul se află la primul conflict cu legea


penală, este de menționat că pronunțarea condamnării constituie un

avertisment pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va

mai săvârși alte infracțiuni, scopul pedepsei aplicate putând fi atins și fără

privarea de libertate, prin stimularea eforturilor inculpatului de autoeducare,

pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea executării acesteia sub

supraveghere, fiind în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție

și reeducare prevăzute în art. 52 C.pen. din 1969; resocializarea viitoare

pozitivă a inculpatului este posibilă prin această modalitate de executare a

pedepsei.

Având în vedere cele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 38515

pct. 2

lit. d) C.pr.pen. din 1969, Curtea de Apel Suceava a admis recursul declarat

de inculpat, a casat în parte Sentința penală nr. 544/2011, pronunțată de

Judecătoria Rădăuți și în rejudecare:

– În baza art. 861 C.pen. din 1969, a suspendat sub supraveghere

executarea pedepsei principale de 4 ani închisoare pe durata termenului de

încercare de 9 ani, conform art. 862 din același cod.

C.3.2. Tăierea ilegală de arbori. Furtul de arbori. Subiecți activi:

reprezentanți societate comercială având ca obiect exploatarea lemnului.

Latura obiectivă: tăierea ilegală a 66 de arbori nemarcați, cu o valoare

totală de 34.327 lei, în vederea valorificării ulterioare. Latura subiectivă:

intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei:

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Procedura în cazul

recunoașterii învinuirii.

Fapta inculpaților de a tăia un număr de 66 de arbori nemarcați, cu o

valoare totală de 34.327,27 lei, în scopul valorificării ulterioare, în calitate

de reprezentanți ai unei societăți comerciale având ca obiect de activitate

exploatarea lemnului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de

tăiere, fără drept, de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit.

d) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008

(în vigoare la data comiterii faptelor).

Inculpații au recunoscut faptele, astfel cum au fost reținute în sarcina

lor.

(Jud. Câmpulung Moldovenesc, Sent. pen. nr. 1124/2015, definitivă

prin neapelare)


Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr. 1470/206/2015, inculpații O.C.P. și

A.M.N. au fost condamnați la pedeapsa de câte 1 an și 4 luni închisoare, cu

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru infracțiunile de


tăiere, fără drept, de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d)

din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în

vigoare la data comiterii faptelor), cu aplicarea art. 349, art. 374 și art. 396

C.pr.pen.


următoarele:

Inculpatul A.M.N. este administrator al societății ,,T.W.” SRL, cu

sediul în comuna Sadova, județul Suceava, având ca obiect exploatarea de

material lemnos. În cursul lunii august 2013, în urma unei licitații organizate

la Ocolul Silvic Tomnatic Câmpulung Moldovenesc, firma pe care o

administrează a câștigat dreptul de exploatare a unei cantități de 125 m.c.

material lemnos, respectiv 420 de arbori situați în U.P.VI u.a. 2A, din zona

„Pârâul Morii”, de pe raza localității Sadova, județul Suceava.

La data de 1 septembrie 2013, inculpatul A.M.N. a obținut de la

Ocolul Silvic Tomnatic Câmpulung Moldovenesc autorizația de exploatare,

iar după marcarea arborilor în terenul sus-menționat, în zilele de 16 și 17

septembrie 2013, inculpatul și alte două persoane, muncitori în cadrul

societății sale, au procedat la tăierea arborilor marcați și respectiv la scoaterea

din pădure a materialului lemnos rezultat. În aceste împrejurări, inculpatul

O.C.P., singur, a tăiat din suprafața de teren și un număr de 66 de arbori

nemarcați. Ulterior, inculpatul A.M.N. și-a însușit materialul lemnos rezultat

din tăierea celor 66 de arbori nemarcați, acesta personal efectuând transportul

materialului lemnos și eliberând avizele de însoțire.

Potrivit calculului valoric întocmit de lucrătorii silvici, cei 66 de arbori

tăiați ilegal au înregistrat un volum de 85,706 m.c. și o valoare de 34.327,27

lei, depășind de 325,7 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă

pe picior.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul A.M.N. a achitat o parte din

prejudiciu, în sumă de 13.841,64 lei. Prin adresa nr. 10788/04.06.2014,

Ocolul Silvic Tomnatic Câmpulung Moldovenesc a arătat că se constituie

parte civilă în procesul penal cu suma totală de 17.163,63 lei, din care

13.841,64 lei diferență de valoare prejudiciu și 3.321,99 lei reprezentând

TVA. Fiind audiat, inculpatul A.M.N. a recunoscut și a regretat săvârșirea

faptei reținute în sarcina sa.

Inculpatul O.C.P. a recunoscut și acesta tăierea de arbori, ilegal, dar a

motivat că ar fi procedat astfel întrucât trebuia să creeze drum pentru

scoaterea materialului lemnos exploatat legal. Susținerile sale au fost

infirmate de martorii audiați în cauză, lucrători silvici.


În etapa camerei preliminare, inculpații au formulat cereri și excepții,

acestea fiind respinse prin încheierea pronunțată de judecătorul de cameră

preliminară la data de 10 iulie 2015.

Prin aceeași încheiere, judecătorul de cameră preliminară a constatat

legalitatea rechizitoriului cu nr. 1581/137/P/2013 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, a administrării probelor, precum și

legalitatea efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății

privind pe cei doi inculpați.

La data de 26 iunie 2015, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare

în Silvicultură „Marin Dracea” a depus la dosar o cerere de constituire parte

civilă, prin care a arătat că se constituie parte civilă în prezenta cauză cu suma

de 17.163,63 lei, din care 13.841,64 lei o reprezintă valoarea prejudiciului și

3.321,99 lei, TVA.

În etapa cercetării judecătorești, inculpații au solicitat judecarea cauzei

în procedura simplificată – procedura în cazul recunoașterii învinuirii –,

cererile formulate de aceștia fiind admise.

C.4. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța


fără calitate specială. Latura obiectivă: tăierea, fără drept, a mai multor

arbori din fondul forestier național în vederea valorificării ulterioare.

Latura subiectivă: intenția directă. Pedeapsa aplicată: amendă – sistemul

zilelor-amendă (pentru inculpații majori); măsura educativă a supravegherii

pe o perioadă de 6 luni (pentru inculpatul minor).

Fapta inculpaților care, la data de 16 februarie 2013, au tăiat, fără

drept, arbori din fondul forestier național și au sustras acești arbori tăiați,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere, fără drept, de

arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data



(Jud. Hârșova, Sent. pen. nr. 156/2014, definitivă prin neapelare)

Prin Sentința penală nr. 156/2014, pronunțată de Judecătoria Hârșova

în dosarul nr. 236/842/2014, inculpații T.G., V.P., D.N., D.V. și M.A.M. au

fost condamnați la pedeapsa amenzii, cuantumul său fiind stabilit prin

sistemul zilelor-amendă, și, respectiv, la măsura educativă a supravegherii

(pentru inculpatul minor) pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere, fără drept,

de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr.


46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data



următoarele:

La data de 16 februarie 2013, în jurul orelor 15.00, inculpații T.G.,

V.P., D.N., D.V. și M.A.M., de comun acord, au hotărât să sustragă material

lemnos dintr-o pădure aflată în balta Ialomiței, pentru a-l valorifica.

Cei cinci inculpați, din care unul minor, au mers cu o ambarcațiune

până la cantonul 12 Ghindărești UP VI Zatoaca UA 43 A. Inculpații V.P. și

D.N. tăiau arborii din specia frasin, în timp ce inculpații T.G., D.V. și M.A.M.

cărau lemnele tăiate la ambarcațiune. După ce au plecat și au acostat la mal, în

dreptul plajei comunei Ghindărești, inculpații T.G., D.V. și M.A.M. au

descărcat lemnele din ambarcațiune, iar inculpații V.P. și D.N. au mers să

caute un mijloc de transport. Au revenit însoțiți de martorul N.M., proprietarul

unui atelaj hipo, și au încărcat materialul lemnos în atelaj. Ulterior, l-au

vândut martorului M.A. contra sumei de 230 lei.

În noaptea de 16/17 februarie 2013, în jurul orelor 23.00, inculpații

T.G., V.P., D.N. și D.V. au mers împreună cu aceeași ambarcațiune la

cantonul sus-menționat, unde aveau cunoștință că exista un depozit de

material lemnos; de aici au sustras 4 metri steri de salcie fasonată,

transportând-o cu ajutorul unui atelaj hipo, pe care l-au găsit în depozit, în

zona cunoscută sub denumirea ,,Colțanul de piatră”. Inculpatul D.N. a apelat

la martorul I.D.V., acesta venind la malul Dunării și încărcând materialul

lemnos pe care l-a transportat la locuința sa.

Probatoriul administrat în cauză, precum și recunoașterea faptelor de

către inculpați au dovedit că aceștia au săvârșit faptele reținute în sarcina lor,

motiv pentru care trebuie să răspundă penal.

La stabilirea pedepsei la care urmează să fie condamnați inculpații,

instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei,

respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în norma de incriminare pentru

fiecare faptă săvârșită, gradul de pericol social concret al faptelor relevat de

modul lor de săvârșire, precum și circumstanțele personale ale inculpaților,

care au avut o poziție procesuală sinceră în cursul procesului penal,

recunoscând săvârșirea faptelor.

C.4.2. Tăiere, fără drept, de arbori. Subiectul activ: fără calitate

specială (minor). Latura obiectivă: tăierea, fără drept, a unui număr de 45 de

arbori de către inculpatul minor, în scopul valorificării. Latura subiectivă:


suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate (3 luni închisoare).


Fapta inculpatului care, în perioada aprilie-august 2009, a fost

surprins de către personalul silvic în timp ce transporta un număr total de 45

arbori tăiați fără drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

tăiere, fără drept, de arbori prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

46/2008 cu aplicarea art. 99 C.pen. din 1969 (în vigoare la data comiterii

faptei).

Inculpatul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa.

(Jud. Babadag, Sent. pen. nr. 220/2011, definitivă prin nerecurare)

Prin Sentința penală nr. 220/2011, pronunțată de Judecătoria Babadag

în dosarul nr. 1438/179/2011, inculpatul minor a fost condamnat la 3 luni

închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pentru


(1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 99 și art. 109 alin. (1) C.pen.

din 1969 și art. 3201 alin. (7) C.pr.pen. din 1969 (în vigoare la data comiterii

faptei).


următoarele:

La data de 16 octombrie 2009, la Postul de Poliție Stejaru a fost

înregistrată sesizarea Ocolului Silvic Stejaru privind săvârșirea de către

inculpatul minor a unui număr de cinci contravenții silvice în mai puțin de

un an, respectiv în perioada aprilie-august 2009, contravaloarea cumulată a

materialului lemnos sustras de către inculpat depășind de 16,96 ori prețul unui

metru cub de masă lemnoasă pe picior, creându-se astfel un prejudiciu în

sumă totală de 1579,76 lei (fără TVA), sumă cu care ocolul s-a constituit parte

civilă.

Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul a declarat

personal că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare al

instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în

faza de urmărire penală, nesolicitând administrarea de probe și nici de

înscrisuri în circumstanțiere, recunoscând în totalitate pretențiile civile

formulate de partea civilă, susținând că este de acord să despăgubească partea

civilă în limita pretențiilor învederate.

Din evaluarea judiciară a materialului probator administrat în cauză în

faza de urmărire penală și raportat la recunoașterea vinovăției inculpatului, s-a

reținut existența faptei și a vinovăției certe a inculpatului. Din referatul de

evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea a

reieșit că situația familiei inculpatului minor nu este una favorabilă, părinții

fiind despărțiți (despre mamă nu se știe nimic, iar tatăl este cioban și nu are o

locație stabilă), iar bunica maternă, cea care l-a crescut pe inculpat, a decedat


în urmă cu trei ani; deopotrivă, inculpatul minor este o persoană a cărei

evoluție socio-comportamentală pozitivă indică o funcționare

corespunzătoare, precum și faptul că este integrat în comunitatea în care

trăiește, tânărul adoptând, cu excepția perioadei în care a comis actele

materiale componente ale infracțiunii de care este acuzat, un stil de viață

conform cu normele de conviețuire în comunitate, acesta reușind de-a lungul

timpului să-și construiască o imagine pozitivă în comunitate și să utilizeze

resursele de care dispune în promovarea unei conduite dezirabile, în ciuda

piedicilor materiale provenite din familie; deși a trăit într-o familie

dezorganizată și, de 3 ani, în urma dispariției bunicii, a învățat să se descurce

singur cu greutățile vieții, inculpatul minor a reușit să-și dezvolte un sistem de

cenzură funcțional și a dovedit și o atitudine corectă față de muncă și față de

câștigul obținut prin efort propriu, fiind obișnuit să muncească de la vârsta de

15 ani și să-și construiască un stil de viață mulțumitor potrivit propriilor

așteptări; contactul cu organele judiciare se pare că a avut un impact pozitiv

asupra minorului; vârsta inculpatului permite modelarea personalității sale,

încă în formare, într-o manieră acceptabilă conviețuirii sociale, iar resursele

interne de care dispune pot fi suficiente pentru a-și menține motivația de a se

feri de situații similare pe viitor.

C.4.3. Distrugerea de puieți prin pășunat în pădure. Subiect activ:

fără calitate specială. Latura obiectivă: inculpatul a deplasat abuziv o turmă

de 300 de oi într-o zonă de pădure unde activitatea de pășunat era interzisă,

fiind distruși 930 de puieți de diferite specii. Latura subiectivă: intenția

directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei: suspendarea

condiționată a executării pedepsei.

Fapta inculpatului care, în perioada aprilie – mai 2011, a pășunat

abuziv un cârd de oi în pădurea Cetatea – județul Constanța, distrugând 930

de puieți de diferite specii, cu o valoare totală de 2.929 lei, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de pășunat în pădurile în care acesta

este interzis, prevăzută în art. 109 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 (în

vigoare la data comiterii faptei) cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C.pen.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că nu a

observat intrarea animalelor în plantația de puieți, fapt infirmat de materialul

probator administrat.

(C. Ap. Constanța, S. pen., Dec. pen. nr. 723/P/2015)

Prin Sentința penală nr. 616/2015, pronunțată de Judecătoria Medgidia

în dosarul nr. 5890/256/2014, s-au hotărât următoarele:


– În baza art. 386 C.pr.pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor

deduse judecății din infracțiunea de pășunat în pădurile în care acesta este

interzis, în forma continuată (două acte materiale din 14 aprilie și 6 mai

2011), prevăzută în art. 109 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 (așa cum a

fost modificată prin art. 202 din Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 35

alin. (1) și art. 5 C.pen., în infracțiunea prevăzută în art. 109 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 46/2008 (așa cum a fost modificată prin art. 202 din Legea nr.

187/2012) cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C.pen.

– În baza noii încadrări juridice, condamnarea inculpatului la pedeapsa

de 1 an închisoare.

– În baza art. 91 C.pen., suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere și stabilirea unui termen de supraveghere de 2 ani, conform

dispozițiilor art. 92 din același cod.

Pentru a pronunța sentința penală menționată, prima instanță a reținut

următoarele:

La data de 14 aprilie 2011, ora 15.00, inculpatul s-a deplasat cu un

cârd de aproximativ 300 de oi în trupul de pădure Cetatea, comuna

Dobromir, județul Constanţa, unde a pășunat abuziv cârdul pe suprafața de

12,1 hectare, fiind distruși 540 de puieți de diferite specii și creându-se astfel

un prejudiciu de 1903,14 lei.

În ziua de 6 mai 2011, ora 08.00, inculpatul s-a deplasat cu un cârd de

aproximativ 300 de oi în trupul de pădure Cetatea, comuna Dobromir, județul

Constanţa unde a pășunat abuziv cârdul pe suprafața de 1 hectar, fiind

distruși 390 de puieți de diferite specii și creându-se astfel un prejudiciu de

1.026,24 lei.

La data de 15 aprilie 2011, martorul S.A., având funcția de pădurar în

cadrul Direcției Silvice Constanţa − Ocolul Silvic Murfatlar, a întocmit

procesul-verbal de constatare a infracțiunii seria CT nr. 0019, din care

rezultă că la data de 14 aprilie 2011 l-a surprins pe inculpat în timp ce

pășuna o turmă de 300 de oi în pădurea denumită Cetatea, comuna

Dobromir, județul Constanța, distrugând un număr de 540 de puieți. Deși

prezent la întocmirea procesului-verbal de constatare a infracțiunii,

inculpatul a refuzat să-l semneze.

La data de 6 mai 2011, același pădurar, S.A., a întocmit un alt

proces-verbal de constatare a infracțiunii din care reiese că l-a surprins pe

inculpat în timp ce pășuna o turmă de aproximativ 300 de oi în locul denumit

Cetatea, comuna Dobromir, județul Constanţa, distrugând un număr de 390

de puieți.


Inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, deoarece

cunoștea că nu are dreptul să pășuneze oile în trupul de pădure

sus-menționat.

La individualizare judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile

generale prevăzute la art. 74 C.pen. Astfel, pentru a stabili în concret

pedeapsa, instanța a luat în considerare faptul că pedeapsa este o măsură de

constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei

este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; deopotrivă, instanța a ținut

seama și de faptul că prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei

atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de

conviețuire socială, fără însă ca executarea pedepsei să cauzeze suferințe

fizice și nici să înjosească persoana condamnatului. Prin urmare, instanța a

avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modul și împrejurările

de săvârșire a faptelor așa cum au fost expuse mai sus, gradul de pericol

social relativ ridicat al faptei, datele personale ale inculpatului: este cetățean

român; are antecedente penale; are 6 clase; are ocupația de cioban, precum

și faptul că pe parcursul cercetărilor a avut o atitudine parțial nesinceră. Este

de menționat că inculpatul a fost condamnat în anul 2002 la o pedeapsa de 5

ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, însă cu

câteva zile înainte de săvârșirea infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze

s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească pentru pedeapsa aplicată

în 2002.

Împotriva sentinței sus-menționate au declarat apel inculpatul și

partea responsabilă civilmente care, în esență, au criticat soluția instanței de

fond și, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., au solicitat

admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și, urmare rejudecării,

achitarea inculpatului în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. c) C.pr.pen.

Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de

parchet, precum și din oficiu, conform art. 420 C.pr.pen., Curtea de Apel

Constanța a constatat că apelurile formulate sunt nefondate, întrucât prima

instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului

apelant, pe baza mijloacelor de probă administrate în fazele de urmărire

penală, de cameră preliminară și de cercetare judecătorească.

C.5. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj

C.5.1. Tăierea, fără drept, de arbori. Subiectul activ calificat:

personal silvic. Participația penală: instigarea; complicitatea. Latura

obiectivă: inculpații și-au însușit material lemnos din fondul forestier

administrat, cauzând RNP – Romsilva un prejudiciu în valoare de 86.367,77


lei. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a

executării pedepsei: în regim de detenție (pentru subiectul activ calificat) și,

respectiv, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (pentru

subiectul activ necalificat).

Faptele inculpaților care, în cursul anului 2011, au tăiat și și-au

însușit, în interesul lor, 151 de arbori din cantonul pe care îl administra ca

pădurar unul dintre inculpați, cauzând astfel RNP – Romsilva un prejudiciu

în valoare totală de 86.367,77 lei, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor continuate de tăiere, fără drept, de arbori și delapidare

prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data

comiterii faptei) și în art. 295 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și

art. 5 C.pen.

Delictum subsequens: infracțiunile de delapidare, fals intelectual și uz

de fals.

Apărările inculpaților, în sensul că au fost tăiați și transportați doar

arbori marcați, au fost înlăturate în baza probelor administrate în cauză.

(C. Ap. Cluj, S. pen., Dec. pen. nr. 990/A/2015)

Prin Sentința penală nr. 101/2015 a Judecătoriei Zalău, pronunțată în

dosarul nr. 1738/337/2014:

În temeiul art. 47 C.pen. raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea

nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei), cu aplicarea art. 35 alin. (1) și

art. 5 C.pen., a fost condamnat inculpatul R.Ș.S. la pedeapsa de 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tăierea ilegală de

arbori.

În temeiul art. 295 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5

din același cod, a fost condamnat inculpatul R.Ș.S. la pedeapsa de 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

În temeiul art. 321 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 5 din același cod, a

fost condamnat inculpatul R.Ș.S. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În temeiul art. 323 teza I C.pen., cu aplicarea art. 5 din același cod, a

fost condamnat inculpatul R.Ș.S. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., i s-a aplicat inculpatului

R.Ș.S. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor

de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, și anume 1 an și 1 lună

închisoare, inculpatul având de executat în total 3 ani și 1 lună închisoare în

regim de detenție.


În temeiul art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea

art. 35 alin. (1) și art. 5 C.pen., inculpatul H.O.C. a fost condamnat la

pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de

arbori.

În temeiul art. 48 raportat la art. 295 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin.

(1) și art. 5 din același cod, a fost condamnat inculpatul H.O.C. la pedeapsa de

2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., i s-a aplicat inculpatului

H.O.C. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor

de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, și anume 8 luni închisoare,

inculpatul având de executat în total 2 ani și 8 luni închisoare în regim de

detenție.

În temeiul art. 397 raportat la art. 25 C.pr.pen., precum și la art. 1349,

art. 1382 și art. 1357 C.civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată în

cauză de partea civilă RNP – Romsilva, Direcția Silvică Sălaj și inculpații au

fost obligați în solidar la plata către partea civilă a sumei de 86.367,77 lei, cu

titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:

Inculpatul R.Ș.S. a îndeplinit funcția de pădurar în cadrul Ocolului

Silvic Cehu Silvaniei, fiind titularul cantonului nr. 8 Aluniș, aparținând

Districtului II Șoimuș. În decursul anului 2011, perioada de sfârșit a activității

infracționale fiind iunie-septembrie 2011, inculpatul R.Ș.S. l-a instigat pe

inculpatul H.O.C. să taie din cantonul său arbori nemarcați cu ciocanul silvic.

Ulterior, masa lemnoasă rezultată în urma tăierii arborilor a fost vândută de

inculpatul R.Ș.S., cu ajutorul inculpatului H.O.C., contra unor sume de bani

cuprinse între 120 şi 150 lei/m.c. către diverse persoane, sume însușite apoi de

inculpatul R.Ș.S. și împărțite cu inculpatul H.O.C. și cu persoanele ce au

ajutat la fasonarea și transportul arborilor.

Tăierea efectivă a arborilor de pe picior a fost efectuată numai de către

inculpatul H.O.C., în mai multe rânduri, acesta fiind ajutat la fasonarea

arborilor și încărcarea materialului lemnos de martorii I.G. și M.T. Arborii

care urmau a fi tăiați erau indicați de către inculpatul R.Ș.S. sau, dacă acesta

nu se afla în pădure, îi însemna anterior prin cioplire sau îi indica prin telefon.

În urma controalelor efectuate în perioada septembrie-octombrie 2011

de către reprezentanții Direcției Silvice Sălaj a rezultat că au fost tăiați, în

modul descris mai sus, un număr total de 151 de arbori, cu un volum total de

masă lemnoasă de 255 m.c. și o valoare de 86.367,77 lei, reprezentând mai

mult de 1.000 de ori valoarea medie a unui metru cub de masă lemnoasă pe

picior la data constatării faptei.


Pentru a ascunde săvârșirea faptelor menționate mai sus, la data de 15

septembrie 2011, inculpatul R.Ș.S. a întocmit în fals un proces-verbal de

constatare a contravenției silvice prin care l-a sancționat pe martorul I.G. cu

suma de 500 lei, pentru tăierea fără drept a doi arbori. Procesul-verbal astfel

întocmit a fost depus la Ocolul Silvic Cehu Silvaniei, pentru scăderea din

gestiune a celor doi arbori menționați în cuprinsul său. Acest proces-verbal a

fost întocmit la locuința inculpatului H.O.C. în vederea ascunderii faptelor,

fără a fi respectată procedura conducerii în teren și măsurării la cioată, precum

și fără a fi conformă cu realitatea comiterea contravenției de către martor, fapt

ce a reieșit din declarațiile martorilor I.G. și H.V.

Împotriva sentinței sus-menționate, în termen legal, au declarat apel

inculpații R.Ș.S. și H.O.C., solicitând, în primul rând, achitarea în temeiul art.

16 alin. (1) lit. c) C.pr.pen. și, în subsidiar, reducerea pedepselor și dispunerea

suspendării executării sub supraveghere.

Verificând hotărârea atacată, în baza actelor și lucrărilor dosarului,

prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în temeiul

dispozițiilor art. 417 și ale art. 420 alin. (8) C.pr.pen., Curtea de Apel Cluj a

constatat ca fiind nefondat apelul formulat în cauză de inculpatul R.Ș.S.

Cu privire la apelul formulat în cauză de inculpatul H.O.C., reținând

aceeași stare de fapt, Curtea de Apel Cluj a apreciat că este fondat în ceea ce

privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante

stabilite de instanța de fond. Astfel, lipsa vreunei atribuții în gestionarea

fondului forestier, numărul mai mic de fapte imputate (două infracțiuni, față

de patru, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul R.Ș.S.), alături de

conduita bună anterioară și poziția de recunoaștere și asumare a vinovăției –

chiar dacă această poziție a intervenit spre finalul procesului penal – justifică

suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani și 8

luni închisoare. Derularea procesului penal l-a ajutat pe inculpatul H.O.C. să

conștientizeze gravitatea faptelor, precum și a urmărilor cauzate prin conduita

adoptată, dar mai ales a riscului de a-și pierde libertatea în condițiile în care

își menține comportamentul infracțional.

Prin urmare, în temeiul art. 91 C.pen., instanța de apel a dispus

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de

supraveghere de 4 ani.


fără calitate specială; recidivist. Latura obiectivă: tăierea a 6 arbori

nemarcați din fondul forestier național în scopul valorificării ulterioare.


executării pedepsei: în regim de detenție. Legea penală mai favorabilă.


Fapta inculpatului care, la data de 24 aprilie 2013 și 8 iunie, a tăiat și

a sustras din pădure un număr total de 6 arbori nemarcați, cauzând un

prejudiciu de 1.331 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de

tăiere, fără drept, de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 46/2008 și art. 110 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în

vigoare la data comiterii faptei), cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b)

C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen.

Inculpatul a recunoscut infracțiunile reținute în sarcina sa.

(Jud. Năsăud, Sent. pen. nr. 281/2015, definitivă prin neapelare)

Prin Sentința penală nr. 281/2015, pronunțată de Judecătoria Năsăud,

în dosarul nr. 2692/190/2014, inculpatul a fost condamnat la 1 an și 6 luni

închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere, fără

drept, de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la

data comiterii faptei), cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C.pen. din

1969 și art. 5 C.pen.


următoarele:

La data de 24 aprilie 2013, inculpatul a plecat singur, de la locuința sa

din comuna Dumitrița, satul Budacu de Sus, cu un atelaj hipo și o drujbă

marca Stihl, în pădurea „Caldu”, pentru a sustrage material lemnos. A lăsat

căruța cu caii la marginea pădurii, după care s-a deplasat aproximativ 100 de

metri (în continuare m) prin pădure, unde a tăiat de pe picior un arbore specia

molid, cu un diametru de 80 centimetri (în continuare cm). După ce a doborât

arborele, inculpatul l-a secționat în patru bucăți, pentru a putea fi încărcat pe

căruță. În continuare, cu ajutorul celor doi cai, inculpatul a tras lemnele

rezultate din arborele doborât până lângă căruță, urmând apoi să le încarce.

Întrucât la fața locului au sosit organele de poliție și organele silvice,

inculpatul nu a mai reușit să încarce lemnele.

Organele silvice au procedat la măsurarea cioatei și la întocmirea

procesului-verbal de constare a infracțiunii silvice, pe care inculpatul l-a

semnat fără a avea obiecții.

La data de 8 iunie 2013, inculpatul a plecat de la locuința sa, singur, cu

căruța trasă de un cal, în pădurea din locul numit „Recele”, cu intenția de a

sustrage material lemnos. După ce a ajuns în pădure, a găsit doborâți la

pământ 5 arbori specia molid, pe care i-a secționat în bucăți de câte 4 metri

fiecare, după care i-a încărcat în căruță, pentru a-i transporta la locuința sa. În

drum spre casă, pe drumul forestier, inculpatul a fost depistat de către

organele silvice, care l-au oprit și, întrucât acesta nu a putut prezenta acte de


proveniență a materialului lemnos, au procedat la măsurarea acestuia și au

întocmit procesul-verbal de constatare a infracțiunii silvice, pe care inculpatul

l-a semnat la rubrica „făptuitor”, fără a avea obiecții de făcut.

Din procesul-verbal de constatare a infracțiunii silvice rezultă că

inculpatul a sustras: 3 arbori cu diametrul de 40 cm și 2 arbori cu diametrul de

38 cm. Materialul lemnos nu a fost reținut de către organele silvice în vederea

confiscării, fiind transportat de către inculpat la domiciliul său și ulterior

valorificat de către acesta. Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut faptele

comise, declarația acestuia coroborându-se și cu celelalte probe administrate

în cauză.

Având în vedere diametrele cioatelor, s-a constatat că valoarea

prejudiciului cauzat prin fapta din 24 aprilie 2013 și valoarea prejudiciului

cauzat prin fapta din 8 iunie 2013, fiecare în parte, depășește de 5 ori prețul

mediu al unui metru cub de lemn pe picior.


generale de individualizare prevăzute la art. 74 C.pen. Este de menționat că

din fișa de cazier judiciar atașată la dosar a reieșit faptul că inculpatul a fost

condamnat de mai multe ori pentru comiterea de infracțiuni silvice, furt

calificat și violare de domiciliu. Prin urmare, executarea efectivă a pedepsei în

penitenciar s-a impus, în primul rând, prin prisma dispozițiilor legale

imperative în materie [art. 37 lit. b) C.pen. din 1969], dar și în vederea

realizării scopului pedepsei, respectiv formarea unei atitudini corecte față de

muncă, față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială,

precum și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni.

C.6. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova


reprezentant societate comercială ce avea ca obiect de activitate exploatarea

lemnului. Participație improprie. Latura obiectivă: tăierea unui număr de 160

de arbori nemarcați, fără drept. Latura subiectivă: intenția directă.


condiționată a executării pedepsei închisorii. Lipsa antecedentelor penale

este greșit valorificată cu titlu de circumstanță atenuantă, în condițiile în care

reprezintă o stare de normalitate, iar nu una de excepție care să conducă

automat la aplicarea unor pedepse sub minimul special.

Fapta inculpatului care, în cursul anului 2008, a instigat la tăierea,

fără drept, în scopul valorificării ulterioare, a unui număr de 160 de arbori

nemarcați, în valoare de 124.055,71 lei, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de participație improprie la tăierea, fără drept, de arbori și furt


de arbori prevăzute în art. 31 alin. (1) C.pen. din 1969 raportat la art. 108

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și art. 31 alin. (1) C.pen. din 1969

raportat la art. 110 alin. (1) lit. (d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data

comiterii faptelor), cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. din 1969.

Apărarea inculpatului în sensul că arborii erau deja tăiați în

momentul când a început exploatarea suprafeței în cauză, a fost înlăturată de

instanță în baza probelor administrate în cursul procesului penal.

(C. Ap. Craiova, S. pen., Dec. pen. nr. 1507/2013)

Prin Sentința penală nr. 160/2012, pronunțată de Judecătoria Novaci

în dosarul nr. 643/267/2012:

În baza art. 31 alin. (1) C.pen. din 1969 raportat la art. 108 alin. (1) lit.

d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei) cu aplicarea art.

74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. din 1969, a fost condamnat

inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 31 alin. (1) C.pen. din 1969 raportat la art. 110 alin. (1) lit.

d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei) cu aplicarea art.

74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. c) C.pen. din 1969, a fost condamnat

același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.pen. din 1969, au fost contopite

pedepsele aplicate, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani

închisoare.

În baza art. 81 alin. (1) raportat la art. 82 alin. (1) C.pen. din 1969, a

fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe

perioada termenului de încercare de 4 ani.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de RNP – Romsilva,

Direcția Silvică Gorj și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei

de 113.604,89 lei, reprezentând prejudiciul creat.


La data de 9 septembrie 2008, Direcția Silvică Gorj a sesizat faptul că,

în urma unui control efectuat în UP I Galbenu u.a. 90 D, 91 A și 93 C, din

raza de activitate a Ocolului Silvic Polovragi, parchet ce a fost adjudecat prin

licitație de societatea ,,B.” SRL Baia de Fier, s-a sustras cantitatea de 594,023

m.c. masă lemnoasă, reprezentând 160 de arbori pe picior tăiați ilegal din

speciile brad, fag și paltin, în valoare de 124.055,71 lei, sumă cu care s-a și

constituit parte civilă.

Efectuându-se cercetări, s-a stabilit că tăierea arborilor a fost

executată de către P.D. și M.P., aceștia declarând că au tăiat arborii nemarcați

din dispoziția inculpatului, reprezentant al societății ,,B.” SRL Baia de Fier.

Materialul lemnos tăiat ilegal a fost luat și comercializat de către inculpat


către diferiți agenți economici din Teleorman, Olt și Râmnicu Vâlcea.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în domeniul

silvic, cu obiectivele stabilite de părții și organul de cercetare penală, și

conform raportului de expertiză a rezultat un număr total de 160 de cioate

nemarcate cu un volum de masă lemnoasă de 618,238 m.c., din care 71,820

m.c. în afara parchetelor, în valoare de 113.604,89 lei.

Împotriva sentinței sus-menționate au declarat recurs Parchetul de pe

lângă Judecătoria Novaci și inculpatul. Parchetul, prin motivele de recurs

formulate în scris, a criticat individualizarea pedepselor și modalitatea de

executare, susținând că pedepsele la care a fost condamnat inculpatul sunt

prea mici în raport cu modul de comitere a faptelor, comportamentul

procesual al inculpatului și importanța deosebită a relațiilor sociale având ca

obiect exploatarea fondului forestier. În raport cu aceleași aspecte s-a arătat

că nu se justifică suspendarea condiționată a executării. Inculpatul, prin

motivele scrise de recurs, a solicitat într-o primă ipoteză să se dispună

achitarea, întrucât din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că a

comis infracțiunile pentru care a fost condamnat, iar, în subsidiar, a solicitat

redozarea pedepselor, în sensul reducerii acestora prin acordarea unei

relevanțe sporite circumstanțelor atenuante reținute de prima instanță.

Examinând recursurile declarate în cauză, Curtea de Apel Craiova a

constatat următoarele:

În ceea ce privește recursul inculpatului, critica privind greșita

condamnare este nefondată, deoarece din materialul probator administrat

în cauză rezultă, așa cum corect a reținut și prima instanță, că în perioada

august-septembrie 2008, inculpatul i-a determinat cu intenție pe martorii M.P.

și P.D. să taie material lemnos nemarcat silvic, cu o valoare de peste 50 de ori

mai mare decât valoarea medie a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior,

faptă comisă de aceștia fără intenție. Apărarea inculpatului, în sensul că

arborii erau deja tăiați când a început exploatarea suprafeței în cauză și că nu

a dat dispoziție celor doi martori să taie material lemnos nemarcat, a fost

corect respinsă de prima instanță în raport cu depozițiile pe care le-au dat cei

doi martori, M.P. și P.D., atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața primei

instanțe și care au fost examinate pe larg în considerentele hotărârii recurate,

considerente însușite de instanța de recurs. Suplimentar se reține, cu titlu de

prezumție judiciară, că apărarea inculpatului apare neveridică și în raport cu

faptul că, dacă situația de fapt ar fi fost aceea pe care a prezentat-o – la

momentul când a început exploatarea a constatat lipsa unui număr mare de

arbori –, nu se explică motivul pentru care nu s-a prezentat la ocolul silvic și

nu a solicitat personalului de specialitate efectuarea unei constatări. Este de

menționat că, totodată, deși inculpatul a solicitat să fie achitat în temeiul art.


11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. c) C.pr.pen., în declarația dată în fața

instanței de prim grad a recunoscut că drumul de acces a fost făcut de el și

nu-și amintește să-i fi fost indicat un traseu ori ca lemnul respectiv să fi fost

marcat, declarație în funcție de care se reține că implicit inculpatul a

recunoscut cel puțin comiterea faptei raportat la arborii tăiați în vederea

realizării drumului de acces și care nu erau marcați corespunzător.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor, solicitarea formulată

de inculpat, în subsidiar, în sensul reducerii acestora este neîntemeiată, fiind

în schimb fondat recursul parchetului. Astfel, se impune înlăturarea

circumstanței atenuante judiciare prevăzută la art. 74 alin. (1) lit. a) C.pen.

din 1969, lipsa antecedentelor penale fiind greșit valorificată cu titlu de

circumstanță atenuantă, în condițiile în care reprezintă o stare de normalitate,

iar nu una de excepție care să conducă automat la aplicarea unor pedepse sub

minimul special.

Se impune așadar înlăturarea circumstanțelor atenuante și majorarea

pedepselor aplicate de prima instanță, care nu sunt în măsură să asigure

realizarea scopului educativ-preventiv, astfel cum era reglementat în art. 52

C.pen. din 1969, față de gravitatea faptelor comise, reliefată prin modalitatea

în care au fost săvârșite, de numărul mare de arbori care au fost nelegal tăiați,

de valoarea mare a prejudiciului cauzat, dar și față de datele ce caracterizează

persoana inculpatului, care pe parcursul procesului penal a negat comiterea

faptelor și a încercat să-l determine pe martorul P.D. să dea declarații

mincinoase. În ceea ce privește datele ce caracterizează favorabil persoana

inculpatului, inclusiv lipsa antecedentelor penale, vor fi valorificate prin

aplicarea unor pedepse orientate către minimul special.

Criticile din recursul parchetului sunt însă nefondate în ceea ce

privește modalitatea de executare care a fost corect stabilită de instanță,

prezența inculpatului, la aproape toate termenele de judecată, atât în fața

primei instanțe, cât și în recurs constituind un element de natură să formeze

convingerea instanței că desfășurarea procedurilor penale și pronunțarea

hotărârii de condamnare sunt suficiente pentru a constitui un avertisment

serios, de natură să-l împiedice să comită infracțiuni pe viitor.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 38515

pct. 2 lit. b) C.pr.pen.

din 1969, instanța de apel a admis recursul declarat de parchet.

C.7. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

C.7.1. Folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat, ce era

prevăzută în art. 112 din Legea nr. 46/2008 (încadrare juridică schimbată de

către instanța de apel). Subiecți activi calificați: personal silvic. Latura


obiectivă: identificarea și marcarea a 104 arbori care nu figurau și în

înscrisurile întocmite cu această ocazie, fiind efectuate mențiuni false.

Latura subiectivă: intenția directă. Modalitate de individualizare a executării

pedepsei: suspendarea condiționată a executării pedepsei. Aplicarea legii

penale de dezincriminare. Infracțiunea de abuz în serviciu are caracter

subsidiar, ceea ce înseamnă că abuzul săvârșit de un funcționar public se

încadrează în dispozițiile din art. 246 C.pen. din 1969 (în prezent, art. 297

C.pen.) doar dacă acest abuz nu are o incriminare distinctă în Codul penal

sau în alte legi speciale cu dispoziții penale; o astfel de dispoziție specială a

constituit-o art. 112 din Legea nr. 46/2008, fapta incriminată prin acest text

legal reprezentând o formă specială a infracțiunii de abuz în serviciu.

Faptele inculpatului, salariat al Regiei Publice Locale a Pădurilor

Săcele R.A. (denumită în continuare R.P.L.P. Săcele R.A.), care a identificat

și marcat un număr de 104 arbori, considerați ca fiind prejudiciați, după care

a întocmit acte în care au fost marcați doar 24 de arbori, fără ca în

documentele întocmite să fie menționate dimensiunile biometrice corecte ale

arborilor marcați și fără a fi verificate de către al doilea inculpat, în baza

atribuțiilor de serviciu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzut în art. 246 C.pen.

din 1969, de fals intelectual, prevăzut în art. 289 alin. (1) C.pen. din 1969, de

uz de fals, prevăzut în art. 291 C.pen. din 1969 și de neglijență în serviciu,

prevăzută în art. 249 alin. (1) C.pen. din 1969, cu aplic. art. 33 lit. a) C.pen.

din 1969 și art. 5 C.pen. Prejudiciul cauzat a fost de 115.980,56 lei.

Delictum subsequens: infracțiunile de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, de fals intelectual, de uz de fals și de neglijență în

serviciu.

Apărarea inculpatului referitoare la lipsa de experiență în domeniul

marcării arborilor a fost înlăturată de instanță pe baza coroborării celorlalte

probe administrate în cauză.

(C. Ap. Brașov, S. pen., Dec. pen. nr. 137/AP/2015)

Prin Sentința penală nr. 1653/2014, pronunțată de Judecătoria Brașov

în dosarul penal nr. 27586/197/2012, a fost respinsă cererea de schimbare a

încadrării juridice a infracțiunii, formulată de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Brașov, din infracțiunea de folosire, fără drept sau contrar

reglementărilor specifice în vigoare, a dispozitivelor speciale de marcat, care

a avut drept consecință producerea unui prejudiciu cu o valoare de 5 ori mai

mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior

prevăzută în art. 112 din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii

faptei) în infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C.pen.


În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C.pr.pen., a fost

achitat inculpatul I.J. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, fără drept sau

contrar reglementărilor specifice în vigoare, a dispozitivelor speciale de

marcat, care a avut drept consecință producerea unui prejudiciu cu o valoare

de 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe

picior, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 249 alin. (1) C.pen. din 1969 (art. 298 C.pen.), cu aplicarea

art. 5 C.pen., inculpatul I.J. a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu. În baza art. 289 alin.

(1) C.pen. din 1969 [art. 321 alin. (1) C.pen.), cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C.pen. din 1969 (2 acte materiale) și art. 5 C.pen., același inculpat a fost

condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals

intelectual. În baza art. 291 teza I C.pen. din 1969 (art. 323 teza I C.pen), cu

aplicarea art. 5 C.pen., inculpatul I.J. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C.pen. din 1969, pedepsele de mai sus au fost contopite, urmând

ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare. În baza

art. 81 C.pen. din 1969, executarea pedepsei aplicate a fost suspendată

condiționat pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare stabilit

potrivit art. 82 C.pen. din 1969. În baza art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, a fost

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) din același cod, iar în baza art. 71 alin. (5) C.pen. din 1969, pe durata

suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate a fost suspendată și

executarea pedepsei accesorii.

Prin aceeași sentință, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin.

(1) lit. a) C.pr.pen., a fost achitat inculpatul S.A. pentru săvârșirea infracțiunii

de neglijență în serviciu, întrucât fapta nu există.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:

Inculpatul I.J. a fost angajat la R.P.L.P. Săcele R.A. la data de 17

decembrie 2007, în funcția de șef district GM 122107. Conform prevederilor

contractului colectiv de muncă și ale contractului individual de muncă la nivel

de regie, pentru fiecare nou angajat în funcție de conducere se acorda o

perioadă de probă de 90 de zile, perioadă care a expirat în cazul inculpatului

la data de 17 martie 2008. La expirarea perioadei de probă, inculpatul a fost

automat definitivat pe funcția de șef de district, acesta participând anterior

lunii octombrie 2008 la mai multe lucrări de punere în valoare. Inculpatul a

avut în perioada de mai sus atribuțiile menționate în fișa postului, printre care

se număra și aceea de a organiza, de a controla și de a răspunde de întreaga

activitate care se desfășura pe raza districtului silvic.


În baza autorizației de exploatare nr. 76/22.05.2008, emisă de persoana

vătămată R.P.L.P. Săcele R.A., societatea ,,B.I.” S.R.L. a exploatat masă

lemnoasă din partida 245/Accidentale 1, U.P. VII Doftana în u.a. 146 A, B,

147 A, B, 148 A, C, 149, 150, 152 A, B, 153 A, B, în baza contractului de

vânzare-cumpărare nr. 98/15.05.2008. Ca urmare a acestei exploatări, au fost

prejudiciați accidental arbori ce nu au fost marcați în vederea exploatării

inițiale, motiv pentru care societatea ,,B.I.” S.R.L. a solicitat persoanei

vătămate R.P.L.P. Săcele R.A. suplimentarea exploatării și cu privire la acești

arbori. Urmare a cererii formulate, inculpatul I.J. a fost însărcinat să efectueze

marcarea arborilor prejudiciați în UP VII Doftana u.a 146-153, fiind întocmită

delegația de folosire a ciocanului de marcat nr. 420/33 din data de 27

octombrie 2008.

Inculpatul I.J. s-a deplasat în zona unde se făcuse exploatarea pentru a

identifica și marca arborii prejudiciați, fără ca la acel moment să fie însoțit de

pădurarii titulari de canton, martorii C.G. și S.I., deși conform normelor

tehnice prezența acestora era obligatorie, iar inculpatul a cunoscut acest

aspect. În cadrul operațiunii sus-menționate, inculpatul I.J. a identificat și

marcat un număr de 104 arbori considerați ca fiind prejudiciați, după care a

întocmit procesul-verbal de marcare și carnetul de inventariere în care s-a

menționat că au fost marcați doar 24 de arbori (17 fire molid, 4 fire fag și 3

fire brad), volumul fiind de 47 m.c. brut/45 m.c. net, fără ca în documentele

întocmite să fie indicate dimensiunile biometrice corecte ale arborilor marcați;

documentele sus-menționate au fost asumate de inculpat prin semnătură.

Inculpatul S.A. a întocmit la data de 4 noiembrie 2008 actul de punere

în valoare pe baza actelor întocmite de către inculpatul I.J. (acte în care a fost

consemnată marcarea doar a numai 24 de arbori, în vreme ce faptic au fost

marcați 104 arbori), fără a efectua verificări în teren.

La data de 6 noiembrie 2008, între R.P.L.P. Săcele R.A. și societatea

,,B.I.” S.R.L. a fost întocmit actul adițional nr. 2 la contractul de

vânzare-cumpărare nr. 98/15.05.2008, conform căruia s-a suplimentat

cantitativ și valoric contractul sus-menționat cu 47 m.c. brut/45 m.c. net masă

lemnoasă pe picior (partida 324, UP VII Doftana, u.a. 146 A, 147 A, 148 A,

149, 153 A). La data de 7 noiembrie 2008, a fost întocmit procesul-verbal de

către I.J. și C.G. din partea R.P.L.P. Săcele R.A. și de către martorul J.Z. din

partea societății sus-menționate, în care s-a consemnat predarea parchetului

spre exploatare către societate. Ulterior, la data de 2 decembrie 2008,

inculpatul S.A. și martorul Ș.N.A. (tehnician în cadrul R.P.L.P. Săcele R.A.)

au efectuat o acțiune de pază și patrulare pe Valea Adâncă, UP VII Doftana

u.a. 146-153, ocazie cu care au constatat că față de volumul existent în actul

de punere în valoare referitor la partida 324, în teren sunt mai multe cioate


marcate cu ciocanul silvic PP-BV-09-04 (cel folosit de inculpatul I.J.).

Totodată, s-a constatat că materialul lemnos era exploatat și transportat în

întregime. S-a întocmit astfel raportul nr. 6568/02.12.2008, în baza căruia, la

data de 3 decembrie 2008, s-a procedat la inventarierea cioatelor marcate de

către inculpatul I.J. cu ciocanul silvic având amprenta PP-BV-09-04. La

activitatea de inventariere au participat inculpatul S.A., martorii Ș.S.D. și

N.V.C., precum și inculpatul I.J., întocmindu-se un proces-verbal. În cadrul

activității desfășurate au fost identificate un număr de 104 cioate, marcate cu

ciocanul silvic anterior menționat, care au fost măsurate, niciunul dintre

participanți neavând obiecțiuni la cele consemnate.

Împotriva sentinței sus-menționate au declarat apel, în termen legal,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, partea civilă R.P.L.P. Săcele R.A.

și inculpatul I.J. Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a criticat sentința cu

privire la netemeinicia soluției de achitare a inculpatului I.J. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută în art. 112 din Legea nr. 46/2008 și a inculpatului S.A.

pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu.

În memoriul cuprinzând motivele de apel, depus la dosarul cauzei, s-a

arătat, în esență, că prin abrogarea art. 112 din Legea nr. 46/2008 fapta nu a

fost dezincriminată, ea întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de

abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C.pen. (art. 246 C.pen. din

1969), infracțiune cu caracter subsidiar și care trebuia reținută în lipsa altor

reglementări specifice în materie. În ceea ce îl privește pe inculpatul S.A., s-a

arătat că, potrivit fișei postului, avea ca atribuții asigurarea integrității

fondului forestier, proprietate publică a Municipiului Săcele, organizarea și

asigurarea realizării programului de punere în valoare a masei lemnoase ce

urma a se recolta anual, certificarea cantitativă și calitativă a tuturor lucrărilor

executate pe linie de fond forestier, verificarea pe teren a documentațiilor

pentru scoateri definitive din fondul forestier. Cât privește capitolul 8 din

Normele tehnice pentru evaluarea volumului de lemn destinat comercializării,

aprobate prin Ordinul nr. 1651/200019

, procurorul a menționat că verificarea

se putea efectua nu o dată, ci de mai multe ori, respectiv ori de câte ori se

considera necesar, și nu așa cum au înțeles atât instanța de judecată, cât și

inculpatul, că verificarea ar fi opțională. Or, faptul că Ordinul nr. 1651/2000

lăsa la latitudinea inculpatului verificarea nu exclude răspunderea pentru

decizia luată de a nu verifica realitatea celor consemnate de către inculpatul

I.J.; certificând realitatea celor consemnate de acesta, prin întocmirea actului

de punere în valoare, inculpatul S.A. și-a asumat răspunderea datelor înscrise

19

A se vedea http://www.rosilva.ro/articole/silvica__p_160.htm (accesat la 28

septembrie 2016).


pe foaia de inventar și pe procesul-verbal din data de 31 octombrie 2008,

întocmite de inculpatul I.J.

Apelanta parte civilă R.P.L.P. Săcele R.A. a criticat sentința pentru

lăsarea nesoluționată a laturii civile, având ca obiect cererea de acordare a

despăgubirilor cauzate. Abordarea instanței privind dezincriminarea faptei

prevăzute în art. 112 din Legea nr. 46/2008 este greșită, întrucât deși

dezincriminarea operează, de obicei, prin abrogarea expresă a normei de

incriminare, ea trebuie apreciată in concreto, fiind posibil ca în noua lege

fapta să constituie infracțiune, dar sub o altă denumire, sau să fie absorbită de

o altă infracțiune. În speță, deși fapta inculpatului este dezincriminată, ea

întrunește totuși elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu

prevăzută în art. 297 C.pen., opinie susținută și de procuror cu ocazia

dezbaterilor pe fondul cauzei. Prin urmare, infracțiunea de abuz în serviciu

reprezintă dreptul comun în privința infracțiunilor săvârșite cu intenție de

către funcționarul public care, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de

serviciu, a cauzat o pagubă persoanei juridice.

Apelantul inculpat I.J. a solicitat desființarea sentinței și achitarea sa

relativ la acuzațiile de săvârșire a infracțiunilor de neglijență în serviciu, fals

intelectual și uz de fals, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1)

lit. a) C.pr.pen., precum și respingerea acțiunii civile formulate de partea

civilă R.P.L.P. Săcele R.A. pentru suma de 1.761,87 lei; în subsidiar, a

solicitat aplicarea unei pedepse cu închisoarea sub minimul special prevăzut

de lege, ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei și de

circumstanțele atenuante aplicabile în cauză, precum și amânarea aplicării

pedepsei, fiind întrunite toate condițiile limitativ prevăzute la art. 83 C.pen.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin

prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele, astfel

cum se prevede în art. 420 alin. (8) C.pr.pen., dar în limitele prevăzute la art.

417 alin. (1) din același cod, Curtea de Apel Brașov a constatat că apelurile

formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și partea civilă

R.P.L.P. Săcele R.A. sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, coroborând

judicios probele aflate în dosarul de urmărire penală cu cele administrate în

cursul cercetării judecătorești efectuate. Contrar celor susținute de apelantul

inculpat I.J., în speță a fost dovedit în afara oricărei îndoieli faptul că, fiind

însărcinat să identifice și să marcheze arborii prejudiciați accidental în urma

exploatării silvice realizate în mod legal de societatea ,,B.I.” S.R.L., acesta a

identificat și a marcat un număr de 104 arbori, dar a consemnat în

procesul-verbal de marcare și carnetul de inventariere doar 24 de copaci, fără

ca în documentele întocmite să fie menționate dimensiunile biometrice


corecte ale arborilor marcați. Apărarea realizată de inculpat – în sensul că nu a

avut posibilitatea marcării unui număr atât de mare de arbori întrucât la datele

de 27 și 29 octombrie 2008 nu a desfășurat astfel de activități, iar la data de 28

octombrie 2008 a mers în teren doar patru ore – nu poate fi primită, întrucât

nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, inculpatul însuși

consemnând în raportul de folosire sus-menționat că intervalul în care a făcut

marcarea arborilor a fost 27-29 octombrie 2008.

În ceea ce privește încadrarea în drept a faptei inculpatului I.J. –

constând în aceea că, în calitate de inginer silvic la R.P.L.P. Săcele R.A., fiind

însărcinat să marcheze arborii prejudiciați în U.P.VII Doftana u.a. 146-153,

contrar reglementărilor specifice cuprinse în Ordinul nr. 1651/2000 (fără a

anunța în prealabil pădurarii titulari de canton)20

, a procedat la marcarea unui

număr mai mare de arbori (104) decât cel consemnat în actele întocmite (24),

prin exploatarea tuturor acestor arbori producându-se un prejudiciu părții

civile în valoare de 115.980,56 – se observă că, prin actul de sesizare a

instanței s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute în art. 112 din Legea nr. 46/2008. Cum la data intrării în vigoare a

noului Cod penal dispozițiile art. 112 din Legea nr. 46/2008 au fost abrogate

(prin art. 202 pct. 5 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii

nr. 286/2009 privind Codul penal), Judecătoria Brașov a apreciat că fapta

săvârșită de inculpat a fost dezincriminată, respingând cererea procurorului de

schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de abuz în serviciu. Această

soluție a instanței de fond este neîntemeiată, deoarece fapta mai sus descrisă

întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută în art. 246 C.pen. din 1969. În

argumentarea acestei concluzii, este de menționat că infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor are caracter subsidiar, ceea ce

înseamnă că abuzul săvârșit de un funcționar public sau alt funcționar se

încadrează în dispozițiile art. 246 C.pen. din 1969 doar dacă acest abuz nu are

o incriminare distinctă în Codul penal sau în alte legi speciale cu dispoziții

penale. O astfel de dispoziție specială a constituit-o art. 112 din Legea nr.

46/2008, instanța de fond reținând corect că a reprezentat o formă specială a

infracțiunii de abuz în serviciu.

Spre deosebire însă de fapta incriminată în Codul penal, a cărei urmare

imediată o reprezintă producerea unei vătămări intereselor legale ale unei

persoane, infracțiunea prevăzută în art. 112 din Legea nr. 46/2008 avea ca

urmare imediată producerea unui prejudiciu cu o valoare de 5 ori mai mare

20

A se vedea și Dec. nr. 405/2016 a Curții Constituționale a României, publicată în

Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016.


decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Potrivit art.

4 C.pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă

acestea nu mai sunt prevăzute de legea nouă, iar potrivit art. 3 alin. (2) din

Legea nr. 187/2012, dispozițiile art. 4 C.pen. nu se aplică în situația în care

fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o

altă denumire. Din momentul abrogării art. 112 din Legea nr. 46/2008, fapta

nu a fost dezincriminată, ci, fiind săvârșită de un angajat al unei regii

autonome, funcționar public în sensul dat acestei noțiuni prin art. 147 C.pen.

din 1969 (art. 175 C.pen.), prin exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de

serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art.

246 C.pen. din 1969 [art. 297 alin. (1) C.pen.].

Prin urmare, în baza art. 386 C.pr.pen., se impune schimbarea

încadrării juridice reținută în sarcina inculpatului I.J. din infracțiunea de

folosire fără drept sau contrar reglementărilor specifice în vigoare a

dispozitivelor speciale de marcat care a avut drept consecință producerea unui

prejudiciu cu o valoare de 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru

cub de masă lemnoasă pe picior, prevăzută în art. 112 din Legea nr. 46/2008,

în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în

art. 246 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen.

Pentru considerentele expuse de prima instanță și față de limitele de

pedeapsă mai reduse prevăzute în vechiul Cod penal pentru infracțiunea

prevăzută în art. 246, se observă că legea penală mai favorabilă este Codul

penal din 1969.

La individualizarea pedepsei trebuie să se țină seama de criteriile

generale prevăzute la art. 72 C.pen. din 1969, reținând în special pericolul

ridicat al faptei, rezultat din modalitatea de comitere (numărul arborilor

marcați cu încălcarea atribuțiilor de serviciu), urmarea produsă, materializată

într-o pagubă însemnată produsă părții civile, precum și circumstanțele

personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar în

prezenta cauză a negat orice vinovăție, în ciuda probelor care demonstrează

contrariul susținerilor sale.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare a pedepselor stabilite

pentru infracțiunile de neglijență în serviciu, fals intelectual și uz de fals,

evaluând global legea penală mai favorabilă, este întemeiată concluzia primei

instanțe în sensul că legea veche este mai favorabilă; această concluzie rezultă

nu doar din limitele de pedeapsă prevăzute în Codul penal pentru fiecare

infracțiune, ci și din regimul sancționator al pluralității de infracțiuni incidente

în speță, precum și din modalitatea de individualizare a executării pedepsei.

Reevaluând criteriile de individualizare prevăzute la art. 72 C.pen. din 1969,

în mod corect s-a ținut seama atât de pericolul social al faptelor comise de


inculpat – rezultat din modalitatea de săvârșire, precum și din prejudiciul

produs părții civile și nereparat –, cât și de datele care caracterizează

persoana, care nu este cunoscută cu antecedente penale, este bine integrată

social, dar nu și-a asumat niciuna dintre acuzațiile care i-au fost aduse. Așa

fiind, cuantumurile determinate de prima instanță – de 3 luni închisoare

pentru neglijență în serviciu, 1 an închisoare pentru fals intelectual și 6 luni

închisoare pentru uz de fals – reflectă o temeinică valorificare a tuturor

criteriilor prevăzute la art. 72 C.pen. din 1969, fiind în măsură să asigure

realizarea scopului și a funcțiilor pedepsei.

Întrucât este necesară condamnarea inculpatului I.J. și sub aspectul

comiterii infracțiunii prevăzute în art. 246 C.pen. din 1969, se impune

refacerea procedeului de contopire realizat de prima instanță, pentru a include

și a pedeapsa stabilită pentru această infracțiune.

În consecință, se va proceda mai întâi la descontopirea pedepsei

rezultante de 1 an închisoare, aplicată inculpatului I.J., fiind repuse în

individualitatea lor pedepsele de 3 luni închisoare, stabilită în baza art. 249

alin. (1) C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., de 1 an închisoare,

stabilită în baza art. 289 alin. (1) C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

din același cod și art. 5 C.pen., de 6 luni închisoare, stabilită în baza art. 291

teza I C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., pedepsele de mai sus vor fi

contopite cu pedeapsa de 8 luni închisoare, stabilită în baza art. 246 C.pen. din

1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., inculpatului I.J. urmând a-i fi aplicată

pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare. Cât privește modalitatea de

executare, în mod corect s-a stabilit că sunt întrunite toate condițiile legale

pentru aplicarea suspendării condiționate, astfel cum acestea sunt prevăzute la

art. 81 C.pen. din 1969.

În privința criticilor aduse de apelantul procuror soluției de achitare a

inculpatului S.A., acestea sunt nefondate, hotărârea primei instanțe fiind la

adăpostul oricărei critici. În acest sens, este de menționat că acest inculpat a

fost acuzat de comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu, constând în

aceea că nu a verificat în teren realitatea celor consemnate de inculpatul I.J. cu

ocazia activității de marcare de arbori prejudiciați, pe care a desfășurat-o în

perioada 27-29 octombrie 2008, întocmind la data de 4 noiembrie 2008 actul

de punere în valoare doar pe baza înscrisurilor produse de inculpatul I.J.

Instanța de apel achiesează la interpretarea dată de Judecătoria Brașov

capitolului 8 din Normele tehnice pentru evaluarea volumului de lemn

destinat comercializării, aprobate prin Ordinul nr. 1651/2000, conform cărora

verificarea lucrărilor de teren se efectuează ori de câte ori se consideră

necesar; dat fiind numărul mic de arbori consemnat de inculpatul I.J. ca fiind


prejudiciați și multitudinea de activități importante pentru unitate în care era

angajat în acea perioadă, inculpatul S.A. a arătat că a interpretat că nu este

necesară verificarea în teren. Cât privește autorul faptei ilicite cauzatoare de

prejudiciu, având în vedere că doar în sarcina inculpatului I.J. au fost reținute

infracțiunile prevăzute în art. 246 și în art. 249 C.pen. din 1969, acesta trebuie

să fie obligat, în baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (5) și art. 25

alin. (1) C.pr.pen., coroborate cu art. 998-999 C.civ. din 1864, la plata sumei

totale de 115.980,56 lei către partea civilă R.P.L.P. Săcele R.A., cu titlu de

despăgubiri civile.


fără calitate specială. Latura obiectivă: tăierea, fără drept, a unui număr de

55 de arbori, în scopul valorificării ulterioare. Latura subiectivă: intenția

directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei: în regim de

detenție. Legea penală mai favorabilă. Dezincriminarea variantei agravate a

săvârșirii faptei de către două sau mai multe persoane împreună, prevăzute în

art. 108 alin. (2) lit. a) și, respectiv, în art. 110 alin. (2) lit. a) din Legea nr.

46/2008.

Fapta inculpaților care, în cursul lunii noiembrie 2011 au tăiat, fără

drept, și sustras un număr de 55 de arbori nemarcați, cu o valoare de

23.918,12 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere

ilegală de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) și alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 și art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor), cu aplicarea art. 33

lit. a) C.pen. din 1969.


(Jud. Brașov, S. pen., Sent. pen. nr. 1964/2015, definitivă prin

neapelare)

Prin Sentința penală nr. 1964/2015, pronunțată de Judecătoria Brașov

în dosarul nr. 11759/197/2015, inculpații C.A. și C.G. au fost condamnați la

pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare, respective 6 ani și 10 luni închisoare, în

regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere, fără drept, de

arbori și furt de arbori, prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a)

din Legea nr. 46/2008 și art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr.

46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor), cu aplicarea art. 33 lit. a)

C.pen. din 1969.


următoarele:


La sfârșitul lunii noiembrie a anului 2011, inculpații C.A. și C.G. s-au

deplasat în zona acoperită cu vegetație forestieră, situată în proximitatea

Municipiului Săcele, în locul cunoscut sub numele ,,La Crepuri-Căciula”, în

zona muntelui Rențea, de unde au tăiat și sustras 55 de pomi de Crăciun din

specia brad, pe care i-au depozitat la domiciliul lor.

La data de 28 noiembrie 2011, la domiciliul inculpaților a avut loc o

percheziție domiciliară în altă cauză, ocazie cu care organele de cercetare

penală au identificat cei 55 de pomi de Crăciun pentru care inculpații nu au

putut prezenta documente de proveniență.

Audiați ulterior, inculpații au recunoscut comiterea faptelor, iar

inculpatul C.A. a condus organele de cercetare penală la locul cunoscut sub

numele ,,La Crepuri-Căciula”, de unde a tăiat și sustras pomii de Crăciun

identificați la domiciliul său.

În conformitate cu adresa R.P.L.P. Săcele R.A. nr. 5950/14.12.2011,

prejudiciul produs prin faptele inculpaților depășește de 336,87 ori prețul unui

metru cub de masă lemnoasă pe picior, stabilit conform Ordinului ministrului

mediului și pădurilor nr. 2353/201121

, cuantumul prejudiciului fiind astfel

estimat la suma de 23.918,12 lei.

Din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale cu

declarația de recunoaștere dată în fața instanței de inculpatul C.A. rezultă că

faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată sunt prevăzute de

legea penală, prezintă pericolul social al unei infracțiuni și au fost comise de

aceștia cu vinovăție, în forma prevăzută de lege. În drept, faptele inculpaților

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „tăiere, fără drept, de

arbori din fondul forestier național” prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. d) și

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările aduse

până la data de 1 februarie 2014 exclusiv, și ale infracţiunii de „furt de arbori

din fondul forestier național”, prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările aduse până la

data de 1 februarie 2014 exclusiv.

S-a pus în discuție aplicarea art. 5 C.pen., stabilindu-se că forma Legii

nr. 46/2008, aflată în vigoare înainte de data de 1 februarie 2014, și

dispozițiile din vechiul Cod penal sunt mai favorabile inculpaților, în

contextul în care acestora le-au fost deja aplicate condamnări în baza

vechiului Cod penal, iar tratamentul sancționator al întregii pluralității de

infracțiuni reținute în sarcina inculpaților este mai favorabil potrivit vechiului

Cod penal. Trebuie să se aibă în vedere și faptul că, dată fiind pluralitatea de

infracțiuni reținută în sarcina inculpaților în prezenta cauză, dacă s-ar face



aplicarea noului Cod penal pentru infracțiunile săvârșite și ulterior stabilirea

pedepsei aferente întregii pluralități de infracțiuni reținută în sarcina

inculpaților și prin celelalte sentințe de condamnare, s-ar ajunge la crearea

unei lex tertia pe cale judecătorească, soluție interzisă prin Decizia Curții

Constituționale a României nr. 265/201422

. Deopotrivă, față de limitele de

pedeapsă prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptelor

reținute, respectiv față de modalitățile de individualizare a pedepselor

prevăzute de legile succesive, având în vedere și Decizia Curții

Constituționale a României nr. 265/2014, se observă că prevederile în vigoare

înainte de 1 februarie 2014 sunt mai favorabile inculpaților și se impune

aplicarea acestora în prezenta speță.

Elementele constitutive sunt întrunite pentru că prejudiciul creat este

mai mare decât limita minimă prevăzută de lege pentru forma de incriminare

reținută. Infracțiunile săvârșite de inculpați sunt infracțiuni de rezultat,

existând legătura de cauzalitate între faptele ilicite și rezultatul socialmente

periculos produs.

Cu privire la reținerea variantei agravate a săvârșirii faptei de două sau

mai multe persoane împreună, ce era prevăzută în art. 108 alin. (2) lit. a) și,

respectiv, în art. 110 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008, este de menționat

că în contextul noului Cod penal, aprecierea intervenției legii de

dezincriminare se face in concreto, în sensul că se poate vorbi de o

dezincriminare doar atunci când, în raport de legea nouă, fapta concretă

comisă nu mai atrage răspunderea penală. Se poate reține incidența

dezincriminării în două situații: atunci când legea nouă suprimă o incriminare,

incriminarea din legea veche nemaiavând un corespondent în legea nouă; în

ipoteza în care, prin prevederile noii legi, se restrânge sfera de incidență a

unui anumit text, astfel încât fapta concretă comisă nu mai întrunește

condițiile impuse de acesta. În speță, nu este însă incident niciunul dintre

aceste cazuri, neexistând o dezincriminare a variantei agravate din vechea

lege pentru că, deși norma de incriminare din legea veche nu se mai regăsește

în legea nouă, conținutul ei este acoperit de incriminarea generală existentă în

Codul silvic, astfel cum a fost modificat după data de 1 februarie 2014, cu

privire la infracțiunile reținute în sarcina inculpaților.

Sub aspectul laturii subiective, se observă că inculpații au acționat cu

intenție indirectă, întrucât au prevăzut și, chiar dacă nu au urmărit, au acceptat

producerea rezultatului socialmente periculos.

La individualizarea pedepselor trebuie să se aibă în vedere criteriile

generale de individualizare prevăzute de vechiul Cod penal. În concret,

22 Publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014.


inculpații au antecedente penale, infracțiunile comise au produs o pagubă

importantă, prejudiciul nefiind integral recuperat. Conduita inculpaților a fost

de recunoaștere și regret a faptelor comise în faza de urmărire penală. Pentru

inculpatul C.A. vor fi avute în vedere însă limitele de pedeapsă reduse,

potrivit art. 396 alin. (10) C.pr.pen. Se va aplica tratamentul sancționator

prevăzut de vechiul Cod penal pentru pluralitatea de infracțiuni reținută în

sarcina inculpaților.

Pentru aceste motive, având în vedere și Decizia nr. 265/2014 a Curții

Constituționale a României, precum și antecedentele penale ale inculpaților

C.A. și C.G., instanța a menținut încadrarea juridică a faptelor cu privire la

care inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul procurorului.

C.8. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

C.8.1. Instigare la falsificarea dispozitivelor speciale de marcat.

Tăierea, fără drept, de arbori. Furtul de arbori. Elemente constitutive.

Subiectul activ: reprezentant societate comercială având ca obiect

exploatarea lemnului. Latura obiectivă: tăierea și sustragerea unui număr de

248 de arbori, din fondul forestier național. Latura subiectivă: intenția

directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei: amânarea

aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani. Legea

penală mai favorabilă.

Fapta inculpatului care, în perioada mai-iunie 2013, a instigat o

persoană necunoscută să îi falsifice un dispozitiv special de marcare pe care

l-a aplicat pe 248 de arbori nemarcați, în scopul tăierii ilegale și sustragerii

materialului lemnos, producând un prejudiciu de 79.837 lei, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la falsificarea de

instrumente oficiale, de tăiere, fără drept, de arbori și de furt de arbori,

prevăzute în art. 47 raportat la art. 317 alin. (2) C.pen. (instigare la

falsificarea dispozitivelor speciale de marcat prevăzută în art. 25 C.pen. din

1969 raportat la art. 113 din Legea nr. 46/2008), în art. 108 alin. (1) lit. d) și

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen.

Inculpatul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa.

(Jud. Buzău, Sent. pen. nr. 45/2015)

Prin Sentința penală nr. 45/2015, pronunțată de Judecătoria Buzău în

dosarul nr. 16702/200/2014, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an

și 10 luni închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de


supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 47

raportat la art. 317 alin. (2) C.pen., în art. 108 alin. (1) lit. d) și în art. 110

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor) cu

aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen.


următoarele:

Inculpatul era administratorul societății ,,E.” S.R.L., societate cu

asociat unic, având ca obiect de activitate, printre altele, exploatarea

forestieră, astfel cum rezultă din certificatul de înregistrare al societății,

precum și din actele constitutive.

În luna iunie 2012, Ocolul Silvic Tisău a marcat un număr de 1.580

de arbori de diferite specii în pădurea sa, UP V u.a. 48 A și C, arbori care au

fost evidențiați în carnetul de inventar ce a stat la baza întocmirii actului de

punere în valoare (în continuare APV), constituindu-se partida nr. 948 SR.

Marcarea arborilor s-a realizat prin efectuarea la bază a unui cioplaj pe care a

fost aplicat dispozitivul de marcare silvic rotund cu inscripția PS 169-2, cu

vopsea de culoare albastru.

La data de 14 ianuarie 2013, prin contractul de vânzare-cumpărare

masă lemnoasă pe picior nr. 25 din 07.12.2013, inculpatul, în calitate de

asociat unic al societății sus-menționate, a câștigat dreptul de exploatare a

masei lemnoase din partida nr. 948 SR aparținând Ocolului Silvic Tisău,

situată în UP V u.a. 48 A și C. Dreptul efectiv de exploatare a partizii i-a fost

acordat prin autorizația nr. 584907 din 18 ianuarie 2013. La data de 22

ianuarie 2013 s-a predat partida 948 SR de către Ocolul Silvic Tisău prin

reprezentanții săi, șeful de district D.C. și pădurarul V.R., către societatea

,,E.” SRL, reprezentată de inculpat, întocmindu-se procesul-verbal de

recepție semnat de ambele părți cu mențiunea că ,,nu au fost constatate

nereguli în parchet, respectiv arbori lipsă sau tăiați ilegal, iar materialul

lemnos corespunde din punct de vedere calitativ și cantitativ”.

În luna mai 2013, inculpatul s-a deplasat în Târgul Buzău, denumit

popular „Drăgaica”, pentru a achiziționa piese de schimb pentru o drujbă.

Aici, conform propriilor declarații, a întâlnit o persoană care vindea piese

metalice și a întrebat-o dacă poate să îi confecționeze un dispozitiv silvic de

marcare. Vânzătorul a declarat că el se ocupă doar de vânzare, dar că are

cunoștință despre o persoană care poate să confecționeze orice obiect, în

acest sens furnizându-i inculpatului un număr de telefon. A doua zi,

inculpatul a contactat telefonic persoana respectivă, care s-a recomandat

drept ,,Nicu”, acesta confirmând că îi poate confecționa acel dispozitiv, însă

va avea nevoie de un specimen de marcă-mulaj, în speță acea bucată de lemn

pe care este aplicat dispozitivul silvic de marcat.


În acest sens, inculpatul s-a deplasat în pădure, în parchetul de

exploatare și, de la cioata unui arbore, a decupat o bucată de lemn pe care era

imprimată amprenta dispozitivului silvic de marcat cu însemnele PS 169-2,

iar duminica următoare i-a înmânat-o acelei persoane.

După 2-3 zile inculpatul a fost sunat de către persoana numită „Nicu”,

care i-a confirmat că poate fabrica un dispozitiv silvic de marcaj, contra

sumei de 300 lei. Inculpatul a fost de acord cu cererea acestuia, stabilind să

se întâlnească în duminica următoare în târgul „Drăgaica”. În acea zi, „Nicu”,

contra sumei de 300 lei, i-a predat un dispozitiv silvic de marcat ce imita

amprenta ciocanului silvic rotund PS 169-2, având două capete cu aceeași

amprentă.

Ulterior, cu ajutorul dispozitivului contrafăcut, inculpatul a mers în

pădure și a aplicat marcajul silvic pe cioatele a 248 de arbori nemarcați din

speciile fag, carpen și tei, după ce, în prealabil, a efectuat cioplajul pe fiecare

cioată. Pentru îmbătrânirea artificială a cioplajului, inculpatul a folosit o

substanță denumită leșie (apă și cenușă), pe care a turnat-o pe cioplaj. În

perioada următoare, în lunile mai și iunie 2013, inculpatul, cu drujba

societății al cărei administrator era, a tăiat fără drept un număr de 257 de

arbori nemarcați din speciile fag, carpen și tei pe care, în care în cea mai

mare parte, i-a sustras.

La data de 17 iunie 2013, martorii D.C. și V.R., în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, s-au deplasat în parchetul de exploatare al societății

sus-menționate, unde, pe rampa de exploatare nr. 3, au găsit mai mulți arbori

din speciile fag, carpen și tei, care nu purtau cioplajul cu număr de inventar

pe tulpină, existând astfel suspiciunea că aceștia erau tăiați fără drept. Ca

urmare a acestor constatări, cele două organe silvice au urcat în pădure, unde

au găsit mai multe cioate de arbori care purtau la bază un cioplaj recent, de

câteva zile, pe care se distingea o amprentă a ciocanului silvic rotund cu

inscripția PS 169-2, de culoare albastră. Cele două organe silvice au informat

șeful Ocolului Silvic Tisău cu privire la neregulile constatate, iar acesta s-a

deplasat la fața locului și a solicitat inculpatului să înceteze activitatea de

exploatare până la clarificarea situației, acesta dându-și acordul verbal.

A doua zi, la data de 18 iunie 2013, inculpatul împreună cu fratele său

și martorii D.I. și J.G. s-au deplasat în rampa de exploatare a societății sus-

menționate, de unde au încărcat o cantitate de 2,2 m.c. din arborii tăiați ilegal

în autoutilitara proprietatea inculpatului și s-au îndreptat spre comuna

Ulmeni.

Pe raza satului Vernești, autoutilitara condusă de inculpat a fost oprită

de martorul M.G., tehnician silvic în cadrul Ocolului Silvic Tisău, care i-a

solicitat acestuia să furnizeze actele de însoțire a masei lemnoase, inculpatul


prezentând avizul nr. 3633091 din 18 iunie 2013. Întrucât exista suspiciunea

că inculpatul deținea un dispozitiv de marcare silvic fals, martorul i-a

solicitat inculpatului să se întoarcă la sediul Ocolului Silvic Tisău pentru

clarificarea situației, fiind anunțate și organele de poliție, care au venit la fața

locului. În urma percheziției efectuate în autoutilitara proprietatea

inculpatului, sub scaunul conducătorului auto, într-o geantă de culoare verde,

a fost găsit un dispozitiv de marcare silvic cu două capete, ambele imitând

amprenta ciocanului silvic rotund PS 169-2, unul din capete fiind impregnat

cu vopsea de culoarea albastru. Aceste aspecte au fost consemnate în

procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, semnat de inculpat.

În considerarea celor ce preced, instanța a constatat, dincolo de orice

îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiune și au fost comise

de inculpat. Deopotrivă, a apreciat că, în drept, sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunilor de instigare la falsificarea dispozitivelor

speciale de marcat, de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier

național în formă continuată și de furt de arbori în formă continuată.

Totodată, prima instanță a menționat că la data de 1 februarie 2014 au

intrat în vigoare noul Cod penal și noul Cod de procedură penală, iar

identificarea legii mai favorabile în cursul procesului, până la judecarea

definitivă a cauzei, se realizează conform Deciziei Curții Constituționale a

României nr. 265/2014, prin compararea legilor succesive, stabilirea în

concret a legii penale mai favorabile și, în final, aplicarea acesteia în

ansamblu. La aplicarea legii mai favorabile trebuie să se aibă în vedere faptul

că în noua reglementare a Codului penal limitele de pedeapsă sunt mai mici,

motiv pentru care se poate aprecia că legea penală mai favorabilă inculpatului

este cea nouă, aceasta urmând a fi aplicată în ansamblu, cu privire la

pedeapsa principală, pedeapsa accesorie, modalitatea de executare.

Statuând că recunoașterea faptei de către inculpat atrage incidența

prevederilor art. 396 alin. (10) C.pr.pen., instanța a procedat la reducerea

corespunzătoare a cuantumului pedepsei.

La dozarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de

individualizare a pedepsei prevăzute la art. 74 C.pen., și anume: împrejurările

săvârșirii faptelor, starea de pericol creată pentru fondul forestier, pentru

proprietatea privată, urmarea produsă, precum și persoana inculpatului, care a

recunoscut săvârșirea faptelor şi nu are antecedente penale, după cum rezultă

din fișa de cazier judiciar aflată la dosar.

Prin Decizia penală nr. 356/2015, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, s-a hotărât respingerea apelului declarat de inculpat împotriva

Sentinței penale nr. 45/2015 a Judecătoriei Buzău.


C.9. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

C.9.1. Tăierea, fără drept, de arbori situați în arie protejată de

interes național. Subiecți activi: fără calitate specială. Latura obiectivă:

tăierea, fără drept, a unor ramuri dintr-un stejar secular situat în aria

protejată de interes național Pădurea Alexeni. Latura subiectivă: intenția


condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.

Fapta inculpatului care, la data de 30 octombrie 2010, a tăiat, fără

drept, o ramură cu diametrul de 60 cm dintr-un stejar secular situat în aria

protejată de interes național Pădurea Alexeni, declarată Monument al

naturii prin Hotărârea Guvernului nr. 2151/2004 privind instituirea

regimului de arie naturală protejată pentru noi zone23

, cauzând un

prejudiciu de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub

de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii silvice prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. a) și

alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei).

Inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa.

(C. Ap. București, S. pen., Dec. pen. nr. 1361/R/2012)

Prin Sentința penală nr. 141/2011, pronunțată de Judecătoria Ialomița,

în baza art. 108 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în

vigoare la data comiterii faptei) cu aplicarea art. 3201 C.pr.pen. din 1969,

inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare. În baza art. 71 C.pen. din

1969, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C.pen. din 1969. În baza art. 81-82 C.pen. din 1969, s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de

5 ani. I s-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 C.pen. din 1969,

referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei. În baza art. 71 alin.

(5) C.pen. din 1969, pe durata termenului de încercare s-a suspendat

executarea pedepsei accesorii.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere

următoarele:

S-a reținut în actul de sesizare că la data de 30 octombrie 2010,

inculpatul a tăiat, fără drept, o ramură cu diametrul de 60 cm dintr-un stejar

secular situat în aria protejată de interes național Pădurea Alexeni, declarată

Monument al naturii prin Hotărârea Guvernului nr. 2151/2004, descrisă în

anexa 2 secțiunea B pct. III.2 (Monumentul naturii Pădurea Alexeni, 37 ha,

23 Publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 38 din 12 ianuarie 2005.


comuna Alexeni, județul Ialomița), pădure care face parte din vegetația

forestieră situată în afara fondului forestier național [conform anexei 1 pct.

50 (în prezent, pct. 56) a Legii nr. 46/2008)], cauzând un prejudiciu de cel

puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă

pe picior la data constatării faptei.

Fiind audiat, inculpatul a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul

procesului penal, cooperând cu organele de poliție, prezentând în detaliu

modul în care a acționat, declarații ce s-au coroborat, în conformitate cu

dispozițiile art. 69 C.pr.pen. din 1969, cu materialul probator administrat în

cauză.

Sub aspectul laturii subiective, este de menționat că inculpatul a

săvârșit fapta cu intenție directă.

În ceea ce privește limitele de pedeapsă, întrucât inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptei, fiindu-i încuviințată cererea ca judecata să aibă

loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, se observă că

sunt incidente dispozițiile art. 3201 alin. (7) C.pr.pen. din 1969, conform

cărora limitele de pedeapsă se reduc cu o treime.

Având în vedere faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente

penale, dar a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal,

instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de

libertate, motiv pentru care a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei, conform art. 81 C.pen. din 1969, pe durata unui termen de

încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 din același cod.

Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs inculpatul,

solicitând admiterea recursului, casarea sentinței penale și reindividualizarea

pedepsei aplicate, avându-se în vedere valoarea mică a prejudiciului cauzat și

conduita sa sinceră.

Curtea de Apel București, analizând hotărârea din perspectiva

motivului invocat și, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, a

apreciat calea de atac ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond, în urma unei riguroase analize a ansamblului

probator, a reținut corect situația de fapt și întrunirea condițiilor tragerii la

răspundere penală a inculpatului. La individualizarea pedepsei aplicate față

de inculpat au fost avute în vedere criteriile enumerate la art. 72 C.pen. din

1969, care prevedeau că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ținea seama de

dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea

specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.



fără calitate specială. Latura obiectivă: tăierea, fără drept, a unui număr de

15 arbori și sustragerea materialului lemnos în scopul valorificării. Latura


pedepsei: în regim de detenție (în primă instanță), respectiv suspendarea

executării pedepsei principale sub supraveghere.

Faptele inculpaților care, în noaptea de 31 martie 2012, au tăiat fără

drept material lemnos din pădurea unei foste unități militare și au sustras o

parte a materialului lemnos, producând un prejudiciu total de 9.557 lei,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor silvice prevăzute în art.

108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 46/2008 și în art.

110 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 46/2008, cu

aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. din 1969 (texte legale în vigoare la data


Inculpații au recunoscut faptele reținute în sarcina lor prin actul de

sesizare.

Un inculpat arestat preventiv – atât în cursul urmăririi penale, cât și

în cursul judecății – a fost achitat definitiv.

(C. Ap. București, S. pen., Dec. pen. nr. 1448/R/2012)

Prin sentința penală nr. 172/2012, pronunțată în dosarul nr.

1196/330/2012, Judecătoria Urziceni:

I. În baza art. 26 C.pen. din 1969, raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) și

alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 27 C.pen. din

1969 și art. 3201 C.pr.pen. din 1969, i-a condamnat pe inculpații M.I., P.D. și

B.V. la pedepse de câte 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la tăiere, fără drept, de arbori.

În baza art. 26 C.pen. din 1969, raportat la art. 110 alin. (1) lit. a) și


1969 și art. 3201 C.pr.pen. din 1969, i-a condamnat pe aceiași inculpați la

pedepse de câte 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la furt de arbori care au fost tăiați din păduri.

În baza art. 33 și art. 34 C.pen. din 1969, a aplicat fiecărui inculpat

pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 3 ani închisoare.

În baza art. 861 și art. 86

2 C.pen. din 1969, a suspendat executarea

pedepselor principale aplicate inculpaților pe un termen de încercare de 5 ani,

sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița.

II. În baza art. 26 C.pen. din 1969, raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) și


1969 și art. 3201 C.pr.pen. din 1969, i-a condamnat pe inculpații G.C., P.N. și


Ș.N. la pedepse de câte 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la tăiere, fără drept, de arbori.

În baza art. 110 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr.

46/2008 cu aplicarea art. 3201 C.pr.pen. din 1969, i-a condamnat pe aceiași

inculpați la pedepse de câte 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

furt de arbori care au fost tăiați din păduri.

În baza art. 33 și art. 34 C.pen. din 1969, a aplicat fiecărui inculpat




pedepselor principale aplicate inculpaților pe un termen de încercare de 5 ani,


III. În baza art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea

nr. 46/2008 cu aplicarea 3201 C.pr.pen. din 1969, l-a condamnat pe inculpatul

S.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere,

fără drept, de arbori.

În baza art. 110 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr.

46/2008 cu aplicarea art. 3201 C.pr.pen. din 1969, l-a condamnat pe același

inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt

de arbori care au fost tăiați din păduri.

În baza art. 33 și art. 34 C.pen. din 1969, a aplicat inculpatului




pedepsei principale aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani,


IV. În baza art. 110 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea

nr. 46/2008 cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen. din 1969 și art. 3201 C.pr.pen.

din 1969, l-a condamnat pe inculpatul P.M. la pedeapsa de 4 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori care au fost tăiați din păduri.

În baza art. 83 alin. (1) C.pen. din 1969, a revocat suspendarea

condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului

P.M. prin sentința penală nr. 309/2011, pronunțată de către Judecătoria

Urziceni, și a cumulat această pedeapsă cu pedeapsa de 4 luni închisoare

aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute în final

pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 71 C.pen. din 1969, a interzis inculpatului drepturile

prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din același cod.

În baza art. 88 C.pen. din 1969, a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 3 aprilie 2012 la zi.

În baza art. 350 C.pr.pen. din 1969, a menținut starea de arest a

inculpatului P.M.


V. A luat act că persoanele vătămate Direcția Silvică Ialomița −

Ocolul Silvic Urziceni și Primăria comunei Borănești nu s-au constituit părți

civile în cauză.

VI. În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b C.pen. din 1969, a confiscat de la

inculpați două drujbe corp delict.

VII. A dispus restituirea către inculpați a tractoarelor și remorcilor

ridicate.

Instanța de fond a avut în vedere următoarele:

S-a reținut prin rechizitoriu că, în seara/noaptea de 31 martie 2012,

inculpații M.I., P.D. și B.V. l-au ajutat pe inculpatul S.D. să taie material

lemnos din pădurea fostei Unități Militare Borănești, aparținând Primăriei

Borănești, cu un volum de 42,28 m.c., respectiv 15 arbori esența salcâm,

producând un prejudiciu de 8.025,32 lei (cu T.V.A.) și la aceeași dată i-au

ajutat pe autorii furtului de material lemnos, P.N., Ș.N., S.D., P.M., să

sustragă o cantitate de 7,3 m.c., valorând 1.532 lei (cu T.V.A.).

În sarcina inculpaților G.C., P.N. și Ș.N. s-a reținut că în

seara/noaptea de 31 martie 2012 l-au ajutat pe inculpatul S.D. să taie material

lemnos din pădurea fostei Unități Militare Borănești, aparținând Primăriei

Borănești, cu un volum de 42,28 m.c., respectiv 15 arbori esența salcâm,

producând un prejudiciu de 8.025,32 lei (cu T.V.A.) și la aceeași dată au

sustras împreună cu mai multe persoane o cantitate de 7,3 m.c., valorând

1.532 lei (cu T.V.A.).

În sarcina inculpatului S.D. s-a reținut că în seara/ noaptea de 31

martie 2012, împreună cu alte persoane, a tăiat material lemnos din pădurea

fostei Unități Militare Borănești, aparținând Primăriei Borănești, cu un volum

de 42,28 m.c., respectiv 15 arbori esența salcâm, producând un prejudiciu de

8.025,32 lei (cu T.V.A.) și la aceeași dată a sustras împreună cu mai multe

persoane o cantitate de 7,3 m.c., valorând 1.532 lei (cu T.V.A.).

În sarcina inculpatului P.M. s-a reținut că în seara/noaptea de 31

martie 2012 a sustras, împreună cu mai multe persoane, material lemnos din

pădurea fostei Unități Militare Borănesti, aparținând Primăriei Borănești, cu

un volum de 7,3 m.c., valorând 1.532 lei (cu T.V.A.).

În urma cercetării judecătorești a rezultat următoarea situație de fapt:

La data de 31 martie 2012, în jurul orelor 18.30-19.00, au sosit la

fosta Unitate Militară Borănești inculpații P.N., Ș.N. și S.D., cu autoturismul

marca Dacia cu nr. de înmatriculare IL 90 GIM, condus de G.I.M.. Cei trei

inculpați au fost conduși de inculpații M.I. și P.D. în pădure, iar inculpatul

M.I. i-a indicat inculpatului S.D., care avea asupra sa o drujbă, zona de unde

trebuie să taie de pe picior material lemnos esența salcâm.


Inculpatul S.D. a tăiat de pe picior, în intervalul orar 18.30-22.30, 15

arbori specia salcâm cu diametrul la cioată cuprins între 40 cm și 90 cm și a

secționat și un arbore specia cireș, toți arborii fiind nemarcați cu ciocanul

silvic. În același timp, inculpatul Ș.N. a secționat arborii doborâți, obținând

segmente de circa 2-2,5 m lungime, pentru a putea fi încărcate cu ușurință.

La fața locului au sosit apoi, cu autoturismul marca Dacia cu nr. de

înmatriculare IL 35 ADY, inculpatul G.C., însoțit de fratele său G.A. și de

M.G., fiind urmați de trei tractoare, cu câte două remorci fiecare, conduse de

Z.P., D.I. și T.T., într-unul dintre tractoare aflându-se și inculpatul P.M.

Împreună, toți cei aflați la fața locului au încărcat materialul lemnos în

remorci, cu excepția inculpaților M.I. și P.D., care i-au ajutat pe ceilalți prin

luminarea locului cu ajutorul a două lanterne, iar inculpatul B.V. a asigurat

paza la intrarea în incinta fostei Unități Militare.

După ce au încărcat o parte din materialul lemnos, în două din cele

șase remorci ale tractoarelor cu care veniseră, în jurul orelor 22.30, inculpații

au fost depistați de organele de politie și somați să se oprească, după ce unul

dintre tractoare fusese pus în mișcare de inculpați. La vederea polițiștilor,

aceștia au fugit încercând să se ascundă, polițiștii reușind să-i prindă doar pe

inculpații S.D. și M.I., ulterior fiind identificați toți participanții. Cele trei

tractoare au fost ridicate de organele de poliție și predate în custodia

societății ,,I” S.A., punct de lucru Borănești.

Materialul lemnos sustras a fost inventariat și predat Primăriei

comunei Borănești, care prin adresa nr. 675/02.04.2012, a comunicat faptul

că nu se constituie parte civilă în cauză.

Inculpații au fost reținuți pe timp de 24 ore la data de 3 aprilie 2012 și

arestați preventiv pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 4 aprilie 2012

și până la data de 2 mai 2012.

Prin încheierea din data de 30 aprilie 2012, instanța a menținut starea

de arest preventiv a inculpaților.

Până la începerea cercetării judecătorești, inculpații au recunoscut

săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanței și

au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor de la urmărirea penală,

potrivit art. 3201 C.pr.pen. din 1969.

Împotriva sentinței sus-menționate, în termen legal, a declarat recurs

inculpatul P.M., criticând-o ca nelegală și netemeinică. Potrivit apărării, în

raport cu împrejurările în care inculpatul P.M. a comis fapta de furt de arbori

care au fost tăiați din pădure sunt îndeplinite dispozițiile art. 181 C.pen. din

196924

. În continuare, s-a susținut că inculpatul P.M. nu a prevăzut rezultatul

24 Art. 181 C.pen. din 1969, sub denumirea ,,Fapta care nu prezintă pericolul social al

unei infracțiuni”, prevedea:


faptei sale, având în vedere în primul rând existența unei convenții civile

încheiate cu șeful său, inculpatul G.C., prin care se obliga să încarce lemnele

din pădure. De asemenea, apărarea a mai susținut că aparența de legalitate a

fost dată în momentul sustragerii lemnelor din pădure și de numărul mare de

utilaje (3 tractoare și 6 remorci proprietatea societății inculpatului G.C.),

precum și de numărul mare de oameni care au participat la această

operațiune. În subsidiar, apărarea a solicitat aplicarea unei amenzi penale

inculpatului P.M., ca urmare a reanalizării dispozițiilor art. 72 C.pen. din

1969.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de

recurs invocate, cât și sub toate aspectele, conform art. 3856 pct. 3 C.pr.pen.

din 1969, Curtea de Apel București a constatat următoarele:

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că fapta

prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr.

46/2008 cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen. din 1969, pentru care inculpatul

P.M. a fost trimis în judecată de către procuror, nu prezintă gradul de pericol

social al unei infracțiuni. Potrivit art. 181 alin. (2) C.pen. din 1969, la

stabilirea în concret a gradului de pericol social se ținea seama de modul și

mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care

fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce,

precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut. Or,

analizarea probatoriului administrat de către procuror în faza de urmărire

penală va avea loc în raport cu aceste dispoziții ca urmare a revenirii

inculpatului P.M. asupra aplicării dispozițiilor 3201 C.pr.pen. din 1969.

Conform rechizitoriului întocmit în cauză, inculpatul P.M., în seara/noaptea

de 31 martie 2012, a sustras împreună cu mai multe persoane material lemnos

,,(1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea

minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în

mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

(2) La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și

mijloacele de săvîrșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost

comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și

conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.

(3) În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanța aplică

una din sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91.” La rândul său, art. 91 C.pen. din 1969, sub denumirea ,,Sancțiunile cu caracter

administrativ”, prevedea:

,,Când instanța dispune înlocuirea răspunderii penale, aplică una din următoarele

sancțiuni cu caracter administrativ:

a) mustrarea;

b) mustrarea cu avertisment;

c) amenda de la 10 lei la 1.000 lei.”


din pădurea fostei Unități Militare Borănești, aparținând Primăriei comunei

Borănești, cu un volum de 7,3 m.c., valorând 1.352 lei (plus T.V.A.), fapte ce

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 110 alin.

(1) lit. a) și alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 37

lit. a) C.pen. din 1969. În ceea ce-l privește pe inculpatul P.M., procurorul a

reținut că acesta nu și-a recunoscut vinovăția, declarând că a crezut că-l ajută

pe șeful său, inculpatul G.C., să încarce niște lemne, crezând că acesta din

urmă le-a cumpărat. Aparența de legalitate despre care a făcut vorbire

apărarea în motivele de recurs este dată și de împrejurarea că la săvârșirea

infracțiunii de furt de arbori care au fost tăiați din pădure au participat și

inculpații M.I., P.D. și B.V., care, în calitatea lor de paznici ai Primăriei

comunei Borănești, aveau îndatorirea de a asigura bunurile aflate în

patrimoniul autorității locale, respectiv și ale Ocolului Silvic Borănești. Or,

nicio probă din dosar nu confirmă că între inculpații M.I., P.D. și B.V., pe de

o parte, și inculpatul P.M., pe de altă parte, care, așa cum a reținut și

procurorul prin rechizitoriu, și-a dat seama că „este ceva în neregulă”, a

existat vreo înțelegere cu privire la comiterea infracțiunii sus-menționate.

În acest context, Curtea de Apel București, în opinie majoritară, a

apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit.

b1) C.pr.pen. din 1969 cu referire la art. 18

1 C.pen. din 1969, motiv pentru

care a admis recursul declarat de către inculpatul P.M. împotriva sentinței

penale nr. 172/2012, pronunțată de Judecătoria Urziceni, în dosarul nr.

1196/330/2012 și, prin urmare:

I. A casat, în parte, sentința penală sus-menționată și în fond,

rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. b1) C.pr.pen. din

1969 cu referire la art. 181 C.pen. din 1969, l-a achitat pe inculpatul P.M.

pentru infracțiunea prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) și lit.

c) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen. din 1969 și art.

3201 C.pr.pen. din 1969.

În conformitate cu art. 91 C.pen. din 1969, a aplicat inculpatului

sancțiunea amenzii administrative în sumă de 300 lei.

II. A dispus punerea în libertate a inculpatului P.M. de sub puterea

mandatului de arestare preventivă nr. 21/UP din 4 aprilie 2012, emis de

Judecătoria Urziceni, dacă nu era arestat în altă cauză.

III. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

C.10. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați

C.10.1. Folosirea, fără drept, a dispozitivelor de marcat (infracțiune

devenită, prin schimbarea încadrării juridice, abuz în serviciu contra


intereselor publice) și participație improprie la tăierea, fără drept, de arbori.

Elemente constitutive. Subiecți activi: personal silvic, responsabili cu fondul

forestier la Ocolul Silvic Focșani. Latura obiectivă: punerea în valoare de

arbori în partizile de masă lemnoasă, într-un număr mai mare decât numărul

arborilor menționați în documente, și determinarea membrilor echipelor de

exploatare a masei lemnoase să taie arbori în plus față de cei înscriși în

actele de punere în valoare. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea

de individualizare a pedepsei: suspendarea condiționată a executării

pedepsei. Legea penală mai favorabilă: dispozițiile din vechiul Cod penal,

atât în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, cât și a regulilor ce

reglementează concursul de infracțiuni.

În calitate de personal silvic responsabil cu fondul forestier la Ocolul

Silvic Focșani, în perioada 2008-2010, inculpații au pus în valoare arbori în

partizile de masă lemnoasă, în care au fost delegați de șeful Ocolului Silvic,

într-un număr mai mare decât numărul arborilor menționați în documente, și

au determinat membrii echipelor ce au realizat exploatările de masă

lemnoasă să taie arbori în plus față de cei înscriși în actele de punere în

valoare, în scopul valorificării ulterioare, fapte ce întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor prevăzute în art. 112 din Legea nr. 46/2008 și

în art. 52 alin. (2) C.pen. raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

46/2008 [încadrare juridică schimbată ulterior de instanță în infracțiunile

prevăzute în art. 248 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. și în art. 31

alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 107 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. d)

din Legea nr. 46/2008, republicată].

Inculpații nu au recunoscut faptele comise.

Achitarea definitivă a unui inculpat: inexistența unor probe certe că

acesta a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

(C. Ap. Galați, S. pen., Dec. pen. nr. 326/2016)

Prin Sentința penală nr. 1057/2015, Judecătoria Focșani a dispus:

I. În baza art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I

C.pr.pen. raportat la art. 4 C.pen., achitarea inculpaților P.G., B.C., B.G. și

T.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire, fără drept, sau contrar

reglementărilor specific în vigoare a dispozitivelor speciale de marcat

prevăzută în art. 112 din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii

faptei).

În temeiul art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a

II-a C.pr.pen. raportat la art. 5 C.pen., achitarea acelorași inculpați sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie la tăiere, fără drept,


de arbori prevăzută în art. 52 alin. (2) C.pen. raportat la art. 108 alin. (1) lit.

d) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen.

II. În temeiul art. 25 alin. (5) C.pr.pen., lăsarea ca nesoluționată a

acțiunii civile promovate de partea civilă Direcția Silvică Vrancea.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpații P.G., B.C., B.G. și T.G. au lucrat la Ocolul Silvic Focșani;

inculpatul P.G. era șef de ocol la subunitatea Panciu, inculpatul B.G. ocupa

funcția de responsabil cu fondul forestier, iar ceilalți doi inculpați, B.C. și

T.G., erau șefi de district.

În urma unui raport de audit, s-au constatat următoarele:

– s-a depășit posibilitatea anuală prevăzută de amenajamentele silvice

la produsele principale, atât în 2009, cât și în 2010;

– au fost acceptați la licitații și negocieri pentru vânzarea masei

lemnoase agenți economici care aveau datorii la Direcția Silvică Vrancea și

s-a livrat masă lemnoasă acestora;

– nu au fost respectate prevederile contractuale privind asigurarea

plății odată cu livrarea masei lemnoase, fiind evidențiată ca datornic

societatea ,,R.I.” SRL;

– directorul Direcției Silvice și șeful Ocolului Silvic Focșani nu s-au

preocupat îndeajuns de recuperarea debitelor;

– s-au încălcat normele tehnice privind punerea în valoare a

arboretelor;

– s-a achitat contravaloarea prestațiilor serviciilor de exploatare, fără

ca masa lemnoasă să fie exploatată;

– s-a valorificat masa lemnoasă la populație, fără ca masa lemnoasă să

fi fost vândută la licitație;

– s-a constatat un management defectuos din partea șefului Ocolului

Silvic Focșani și directorului Direcției Silvice Vrancea, reținându-se că și

subordonații nominalizați într-un tabel anexă au avut o activitate defectuoasă.

Efectuându-se cercetări, s-a stabilit că inculpații au determinat prin

marcarea nelegală, respectiv prin folosirea nelegală a ciocanelor de marcat,

tăieri ilegale de arbori, rezultând în final un volum de masă lemnoasă

exploatată în plus faţă de amenajamentul silvic și decât în autorizațiile de

exploatare.

Referitor la arborii determinați ca fiind marcați nelegal în expertizele

efectuate în cauză în timpul urmăririi penale, s-a stabilit că la controlul

efectuat în suprafețele de pădure de către inculpați, conform fișelor

posturilor, au fost găsite mai multe cioate decât în actele de punere în valoare

sau provenind de la alți arbori decât cei reținuți în documentele de punere în

valoare, care însă nu pot fi reținute ca având o marcă silvică legală. Pentru


identificarea arborilor tăiați nelegal, verificările trebuie să pornească de la

inventarierea cioatelor marcate, care prezintă marcă silvică, și a cioatelor

nemarcate, care nu prezintă cioplaje la bază, cioplaje pe care se aplică

vopseaua folosită la punerea în valoare și amprenta instrumentului de marcat.

În ce privește cioatele care prezintă cioplaje fără vopsea și fără amprenta

instrumentului de marcat, acestea pot fi încadrate în categoria tăierilor ilegale

numai după inventarierea tuturor cioatelor și după stabilirea concordanței

dintre arborii rezultați astfel și cei trecuți în autorizațiile de exploatare.

Concluzia este că cioatele care prezintă marcă silvică autentică sunt cele care

au cioplaje, vopsea și amprentă clară sau lizibilă a instrumentului de marcat.

De foarte multe ori însă, pe teren s-au găsit cioate care poartă amprentă

imprimată parțial, aplicată peste vopsea, cioplaje efectuate la data punerii în

valoare a arborilor pe care s-au aplicat însă marcaje după exploatarea masei

lemnoase. Expresia ,,marcă silvică” nu este înțeleasă întotdeauna ca fiind

amprenta unui dispozitiv special de marcat silvic autentic. Aceasta înseamnă

că prin ,,marcă silvică” se înțelege și o urmă lăsată de un oricare alt

dispozitiv de marcat care fie imită instrumentul autentic, fie are o altă formă.

În legătură cu urmele lăsate de dispozitivele de marcat autentice, unul

din experții desemnați pentru efectuarea unei expertize tehnice judiciare a

declarat că este imposibilă efectuarea marcării cu ciocanul silvic fără să se

imprime pe copac și indicativul ciocanului de marcat, rezultând, per a

contrario, că mărcile identificate cu ocazia cercetărilor efectuate în prezenta

cauză, care nu au și indicativul ciocanului de marcat, nu provin de la ciocanul

silvic, ci de la dispozitive artizanale de marcat. S-a mai reținut că expertul a

lămurit procedeul de marcare cu ciocanul silvic, rezultând astfel, fără nicio

îndoială, că niciunul dintre inculpații din această cauză nu putea să folosească

ciocanul de marcat fără ca pe arborii respectivi să se imprime indicativul

ciocanului ce le-a fost încredințat.

Fiind concluzia unei persoane autorizate pentru elucidarea acestei

probleme, respectiv a unui expert de specialitate, s-a apreciat că această

susținere înlătură fără dubiu și în totalitate susținerile martorilor care au

declarat la urmărirea penală că știu că inculpații B.C., P.G. și B.G. le-au

înmânat unor persoane ciocanele silvice pentru ca acestea să aplice în mod

superficial, pentru a nu impregna pe copac și indicativul ciocanului de

marcat. Depozițiile acestor martori nu pot fi reținute, mai ales că din

documentele aflate la Ocolul Silvic Focșani rezultă că niciunul dintre

martorii care a declarat cu privire la aceste împrejurări nu au participat la

activitatea de marcare.

Din analiza expertizelor efectuate, coroborată cu documentele aflate

la dosar, privitor la suprafețele de pădure care au făcut obiectul controlului în


baza căruia s-a stabilit un prejudiciu rezultat în urma unor tăieri ilegale, au

rezultat următoarele împrejurări esențiale în această cauză:

– la activitatea de marcare cu ciocanele silvice care la data controlului

nu se mai aflau în posesia inculpaților, fiind predate, a participat pădurarul

Ș.G.;

– arborii care poartă o marcă autentică obținută cu ciocanele silvice

primite în acest scop de către inculpați sunt aceiași şi în autorizațiile de

exploatare și în actele de punere în valoare;

– în privința cioatelor identificate prin mărci silvice neautentice,

acestea pot fi considerate urme de tăieri ilegale, marcarea fiind făcută cu

instrumente artizanale;

– marcarea cu ciocanul silvic nu se poate face superficial, întotdeauna

ciocanul silvic lasă și indicativul pe lemn;

– valorificarea materialului lemnos a avut loc prin grija altor persoane

decât a inculpaților din prezenta cauză;

– nu au fost identificate cioate pe care să existe amprenta de marcă

silvică autentică și care să provină din exploatarea de arbori, care nu să fie

incluși în acte de punere în valoare;

– controlul a avut în vedere și marcări anterioare, la care s-a folosit

vopsea de aceeași culoare, arborii marcați fiind însă evidențiați în alte

APV-uri și alte autorizații de exploatare;

– mărcile pe care nu se recunoaște amprenta clară a ciocanului de

marcat, inclusiv indicativul alfanumeric, nu pot fi reținute că provin de la

ciocanele silvice folosite de inculpați cu ocazia marcărilor, aplicarea acestor

mărci neputând fi reținută inculpaților.

În ce privește prejudiciul calculat ca fiind rezultat în urma tăierilor

nelegale de arbori în modalitatea marcărilor nelegale și prin folosirea

defectuoasă a ciocanului silvic, instanța a precizat că în raportul de audit au

fost avute în vedere volumele de masă lemnoasă calculate pe baza cioatelor

inventariate în partizi pe care s-a găsit vopsea folosită la marcare, fără să se

facă distincție între aceste cioate și cele pe care se regăsește efectiv amprenta

ciocanelor de marcat înmânate inculpaților cu delegație. În actul de sesizare

s-a reținut că tăierea ilegală de arbori efectuată de persoane nedeterminate

întru totul s-a făcut la instigarea inculpaților. Este de menționat că instigarea

reprezintă fapta unei persoane care determină cu intenție o altă/alte persoane

să săvârșească cu sau fără vinovăție o faptă prevăzută de legea penală. Pentru

a exista instigare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

– să existe o acțiune efectivă de determinare a instigatorului asupra

celui instigat;

– activitatea de determinare să privească săvârșirea unei fapte penale;


– să nu existe o hotărâre preexistentă a instigatului de a săvârși fapta

respectivă;

– acțiunea de instigare să fie de natură a-l determina pe cel instigat să

săvârșească fapta la care a fost instigat.

În speță, în ce privește prima condiție, instanța de fond a reținut că din

niciuna din probele administrate în cauză nu rezultă că vreunul din inculpați a

determinat prin rugăminți, îndemnuri, daruri, presiuni, una din persoanele sau

toate persoanele care alcătuiau echipele care au realizat exploatarea masei

lemnoase din partizile în care inculpații au făcut marcarea să taie arbori

nelegal peste cantitatea înscrisă în APV-uri și autorizațiile de exploatare. S-a

considerat că este exclus ca inculpații să răspundă pe baza unei prezumții

creată de organele de control, aflată în contradicție cu prezumția de

nevinovăție, garantată oricărei persoane cercetate. Nicio probă nu indică,

dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpații au avut o acțiune efectivă

de determinare a tăierii unor arbori nemarcați corespunzător cu ciocanul

silvic. De altminteri, din nicio probă nu rezultă că inculpații cunoșteau la

momentul efectuării marcării persoanele care urmau să taie arborii marcați

ori să exploateze efectiv masa lemnoasă, pentru ca apoi să intervină în mod

direct printr-o acțiune specifică instigării în sensul noțiunii juridice. În însuși

actul de sesizare, persoanele despre care se susține că au fost instigate apar ca

fiind în număr nedeterminat, aspect care, din punct de vedere juridic,

înseamnă că ar duce la o instigare colectivă ce nu constituie modalitatea

participației penale. În fine, eventuala marcare de către inculpați a unui

număr mai mare de arbori decât cel autorizat sau decât cel care apare în

APV-uri nu poate realiza conținutul vreuneia din modalitățile în care se

realizează instigarea. Această operațiune de marcare nu este nici aptă, nici

suficientă să realizeze vreuna din acțiunile în care se realizează instigarea. În

ceea ce privește condiția ca activitatea de determinare să privească săvârșirea

unei fapte penale, din actele dosarului de urmărire penală nu rezultă că

inculpații au acționat în vreuna din modalitățile instigării pentru ca instigații,

rămași nedeterminați, să conducă la tăieri ilegale – faptă penală. Referitor la

condiția inexistenței hotărârii preexistente a instigaților de a săvârși tăierile

ilegale, pentru analiza acesteia era absolut necesară identificarea,

determinarea persoanelor despre care în actul de sesizare se susține că au

comis tăierile ilegale. Aspectul legat de persoanele care au avut calitatea de

instigat a rămas neelucidat, astfel încât analiza condițiilor pentru existența

instigării apare ca fiind lipsită de sens.

Prin urmare, analiza celorlalte două condiții, și anume activitatea de

instigare să fie de natură a-l determina pe cel instigat să săvârșească fapta,

precum și condiția ca cel instigat să treacă la săvârșirea faptei, este sterilă și


fără sens. Nu rezultă că acțiunea inculpaților de marcare a arborilor cu

ciocanele primite pe bază de delegație a fost de natură să determine

persoanele care au tăiat arbori să taie și arbori marcați nelegal și nu rezultă că

persoanele care au tăiat lemne, nedeterminate, au tăiat arbori ca urmare a

acțiunii inculpaților.

Față de toate aceste considerente, prima instanță a apreciat că în cauză

nu rezultă că sunt îndeplinite condițiile, elementele constitutive ale instigării

la tăiere ilegală de arbori, reținută în sarcina inculpaților P.G., B.G., B.C. și

T.G.

Împotriva sentinței penale sus-menționate, în termen legal, au declarat

apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani și partea civilă RNP –

Romsilva, Direcția Silvică Vrancea, care au apreciat hotărârea instanței de

fond ca fiind nelegală și netemeinică, sub aspectul greșitei achitări a

inculpaților.

S-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în

sarcina acestora din infracțiunile de folosire, fără drept, a dispozitivelor de

marcat, prevăzută în art. 112 din Legea nr. 46/2008, și participație improprie

la tăiere, fără drept, de arbori, prevăzută în art. 52 alin. (2) C.pen. raportat la

art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 în infracțiunile de abuz în

serviciu, prevăzută în art. 297 C.pen., și participație improprie la tăiere, fără

drept, de arbori, prevăzută în art. 52 alin. (2) C.pen. raportat la art. 108 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 46/2008. Partea civilă RNP – Romsilva, Direcția

Silvică Vrancea a solicitat obligarea inculpaților, în solidar, la plata sumei de

351.337 lei, cu titlu de daune cauzate fondului forestier, proprietatea publică

a statului.

Analizând cauza prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din

oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 alin. (2)

C.pr.pen., Curtea de Apel Galați a reținut următoarele:

Raportul de audit efectuat la Ocolul Silvic Focșani în perioada 1-12

noiembrie 2010 nu poate constitui mijloc de probă în sensul prevăzut de

Codul de procedură penală, el fiind un mijloc de sesizare a organelor de

urmărire penală cu privire la săvârșirea unor infracțiuni. Martorii au precizat

în mod constant că inculpații le spuneau să aplice ciocanul silvic într-o parte

și să nu lovească puternic ca să nu se imprime amprenta ciocanului silvic. De

asemenea, martorii au mai menționat că uneori efectuau marcări fără vopsea,

tot în scopul de a nu se observa amprenta ciocanului silvic, iar uneori

inculpații nu dădeau numere curente și măsurau arborii marcați fără a-i trece

în fișele de inventar. În sarcina inculpaților se reține un prejudiciu total de

351.337 lei, cu titlu de daune cauzate fondului forestier, proprietatea publică


a statului, ca urmare a activității desfășurate de aceștia și prezentate de

martori.

Din raportul de expertiză rezultă că au fost tăiați arbori care nu

prezintă amprenta ciocanului de marcat, ci a altor dispozitive artizanale, a

căror aplicare s-a făcut cu scopul de a se asigura o prezumtivă legalitate a

tăierii arborilor respectivi. Acești arbori au fost trecuți la prejudiciul solicitat

de partea civilă ca fiind realizat prin activitatea infracțională a inculpaților.

În aceste condiții, singura probă obiectivă care este cât mai aproape

de adevăr este expertiza tehnică efectuată în cauză, expertiză care a stabilit

atât activitatea infracțională a fiecărui inculpat, cât și valoarea prejudiciului

pentru fiecare dintre aceștia.

Infracțiunile la regimul silvic sunt în continuare incriminate în Legea

nr. 46/2008, în afară de infracțiunea folosirii ilegale a ciocanului de marcat

prevăzută în reglementarea anterioară a Legii nr. 46/2008 la art. 112, aspect

ce dovedește fără echivoc intenția legiuitorului de dezincriminare a acestei

fapte. Totuși, activitatea infracțională a inculpaților reținută și descrisă în

raportul de expertiză întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută în art. 248 C.pen. din

1969. Încadrarea juridică corectă este aceea sus-menționată, deoarece partea

civilă RNP – Romsilva este o instituție de interes public care administrează

fondul public, respectiv fondul forestier al statului. De asemenea, constituie

infracțiune de abuz în serviciu producerea unei pagube în patrimoniul unei

instituții publice. Referitor la inculpații B.C., P.G. și T.G., în calitatea aces-

tora de angajați, respectiv de tehnicieni silvici, aceștia au calitatea de funcțio-

nari publici îndeplinind acte de interes public (administrarea și gestionarea

fondului forestier al statului prin activitățile ce le desfășurau, de marcare a

copacilor ce puteau face obiectul tăierilor de către persoane autorizate).

Activitatea infracțională a inculpaților, de marcare necorespunzătoare

a arborilor din partidele u.a. 48 A, u.a. 48 B, C și u.a. 80, ce a dus la tăierea

ilegală a unor arbori de către persoane care au acționat fără vinovăție,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la

tăiere, fără drept, de arbori, prevăzută în art. 52 alin. (2) C.pen. raportat la art.

107 din Legea nr. 46/2008, republicată.

Legea penală mai favorabilă este vechiul Cod penal, atât în ceea ce

privește încadrarea juridică a faptelor, cât și a regulilor ce reglementează

concursul de infracțiuni.

Raportat la valoarea prejudiciului reținut prin raportul de expertiză și

la activitatea infracțională a inculpaților stabilită tot prin același raport,

Curtea de Apel Galați a apreciat că scopul sancțiunii penale poate fi atins, în

cazul inculpaților B.C., P.G. și T.G., și prin aplicarea unor pedepse îndreptate


spre minimul special prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare,

suspendarea condiționată pe durata termenului de încercare prevăzută la art.

82 C.pen. Aceeași concluzie rezultă și dacă se are în vedere persoana

inculpaților, aceştia fiind la primul impact cu legea penală.

În ceea ce îl privește pe inculpatul B.G., Curtea de Apel Galați a

statuat că, în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. c) C.pr.pen., se impune

achitarea acestuia pentru faptele deduse judecății, deoarece nu sunt probe

certe că acesta a săvârșit infracțiunile care au fost reținute în sarcina sa.

Față de cele expuse mai sus, instanța de apel a dispus:

I. Condamnarea inculpatului T.G. la o pedeapsă de 8 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice

prevăzută în art. 248 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen.

Condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 1 an și 2 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la tăiere,

fără drept, de arbori prevăzută în art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la

art. 107 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008, republicată.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) cu referire la art. 34 lit. b) C.pen. din

1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., executarea de către același inculpat a

pedepsei celei mai grele, de 1 an și 2 luni închisoare, sporită la 1 an și 4 luni

închisoare.

Aplicarea față de același inculpat a pedepsei accesorii a interzicerii

drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. din 1969.

În baza dispozițiilor art. 81 C.pen. din 1969, suspendarea condiționată

a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata termenului

de încercare prevăzută în art. 82 din același cod, respectiv 3 ani și 4 luni.

II. Condamnarea inculpaților B.C. și P.G. la o pedeapsă de câte 8 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

publice prevăzută în art. 248 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen.

Condamnarea acelorași inculpați la o pedeapsă de câte 7 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la tăiere,

fără drept, de arbori, prevăzută în art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la

art. 107 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008, republicată.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) cu referire la art. 34 lit. b) C.pen. din

1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., executarea de către aceiași inculpați a

pedepsei celei mai grele, de 8 luni închisoare, sporită la 9 luni închisoare.

Aplicarea față de aceiași inculpați a pedepsei accesorii a interzicerii

drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. din 1969.

În baza dispozițiilor art. 81 C.pen. din 1969, suspendarea condiționată

a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata termenului

de încercare prevăzută în art. 82 din același cod, respectiv 2 ani și 9 luni.


III. În baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1)

lit. c) C.pr.pen., achitarea inculpatului B.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de

abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută în art. 248 C.pen. din

1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. și de participație improprie la tăiere, fără

drept, de arbori, prevăzută în art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art.

107 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008, republicată.

III. Admiterea, în parte, a pretențiilor civile formulate de partea civilă

RNP – Romsilva, Direcția Silvică Vrancea.

C.11. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș


activi: reprezentanți și salariați ai unei societăți comerciale având ca obiect

exploatarea masei lemnoase. Elemente constitutive. Latura obiectivă:

tăierea, fără drept, în cursul anului 2010, a arborilor nemarcați și

sustragerea acestora în scopul valorificării, acțiunile inculpaților producând

un prejudiciu de 1.070.486 lei. Latura subiectivă: intenția directă.

Modalitatea de individualizare a pedepsei: suspendarea executării pedepsei

sub supraveghere, suspendarea condiționată a executării pedepsei, respectiv

în regim de detenție. Legea penală mai favorabilă.

Fapta inculpaților care, în cursul anului 2010, în calitate de

reprezentanți ori salariați ai unei societăți comerciale având ca obiect

exploatarea masei lemnoase, au tăiat ilegal arbori nemarcați și au sustras

materialul lemnos pentru valorificare, creând un prejudiciu total de

1.070.486 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute

în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și alin. (2) lit. a) și în art.

110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art.

41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C.pen. din 1969 (texte legale în vigoare la data


Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina

lor, apărările acestora fiind înlăturate de instanță pe baza materialului

probator administrat.

Achitarea unor inculpați în primă instanță, condamnarea lor în calea

de atac a procurorului, chiar cu executarea pedepsei în regim de detenție.

(C. Ap. Târgu-Mureș, S. pen., Dec. pen. nr. 60/A/2014)

La data de 13.03.2012, în dosarul nr.1538/289/2011, Judecătoria

Reghin a pronunțat Sentința penală nr. 85/2012, prin care:

I. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d)

C.pr.pen. din 1969, l-a achitat pe inculpatul T.O. pentru săvârșirea


infracțiunii de furt de arbori prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit.

a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 (texte

legale în vigoare la data comiterii faptei).

II. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d)

C.pr.pen. din 1969, l-a achitat pe inculpatul T.I. pentru săvârșirea infracțiunii

de instigare la tăiere ilegală de arbori prevăzută în art. 25 C.pen. din 1969

raportat la art. 108 alin. (1) lit. d ) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 (texte legale în vigoare la data

comiterii faptei).

III. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d)

C.pr.pen. din 1969, i-a achitat pe inculpații B.D. și G.A.M. pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la furt de arbori prevăzută în art. 26 C.pen. din

1969 raportat la art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr.

46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969.

IV. În temeiul art. 25 C.pen. din 1969 raportat la art. 108 alin. (1) lit.

d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și 37

lit. a) C.pen. din 1969, l-a condamnat pe inculpatul J.T. la pedeapsa de 5 ani

închisoare pentru comiterea infracțiunii de instigare la tăiere ilegală de arbori

și, conform art. 83 alin. (1) C.pen. din 1969, a revocat suspendarea

condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 27/2010 a Judecătoriei Reghin, rămasă definitivă prin neapelare, și

a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, urmând ca inculpatul să

execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

În baza art. 88 C.pen. din 1969 a dedus din durata pedepsei aplicate

durata reținerii și a arestării preventive de la data de 10 iunie 2010 la data de

16 iunie 2010, iar în baza și în condițiile prevăzute la art. 71 alin. (2) C.pen.

din 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) din același cod.

V. În temeiul art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr.

46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 3201

alin. (7) C.pr.pen. din 1969, l-a condamnat pe inculpatul B.P. la pedeapsa de

3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori.

În temeiul art. 81 alin. (1) C.pen. din 1969, a suspendat condiționat

executarea pedepsei, pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în

condițiile art. 82 alin. (1) din același cod.

VI. În temeiul art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr.


alin. (7) C.pr.pen. din 1969, l-a condamnat pe inculpatul P.P. la pedeapsa de

3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori.


În baza art. 81 alin. (1) C.pen. din 1969, a suspendat condiționat

executarea pedepsei pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în

condițiile art. 82 alin. (1) din același cod și, conform art. 359 C.pr.pen., din

1969 i-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. din 1969,

a căror nerespectare atrăgea revocarea suspendării condiționate a executării

pedepsei.

În temeiul și în condițiile art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, a interzis

inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b)

din același cod și, de asemenea, conform art. 71 alin. (5) din același cod, a

constatat suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

VII. În temeiul art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr.


alin. (7) C.pr.pen. din 1969, i-a condamnat pe inculpații S.P., S.V. și P.I. la

pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de

arbori, iar în baza art. 81 alin. (1) C.pen. din 1969 a suspendat condiționat

executarea pedepsei pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în

condițiile art. 82 alin. (1) C.pen. din 1969 și, conform art. 359 C.pr.pen. din

1969, i-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. din

1969, a căror nerespectare atrăgea revocarea suspendării condiționate a

executării pedepsei.

În temeiul și în condițiile art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b)

din același cod și, de asemenea, conform art. 71 alin. (5) C.pen. din 1969, a

constatat suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

VIII. În baza art. 346 alin. (1) C.pr.pen. din 1969, a respins acțiunea

civilă exercitată de partea civilă RNP – Romsilva, Direcția Silvică Mureș și,

în consecință, a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii luate în cursul

urmăririi penale.

Situația de fapt a fost următoarea:

În perioada anilor 2008-2010, partea responsabilă civilmente

societatea ,,L.” SRL Sângeorz Băi, administrată de către inculpații T.O. și

T.I., a avut în exploatare, pe raza Ocolului Silvic Răstolița din cadrul

RNP – Romsilva, Direcția Silvică Mureș, parchete în zona Pescoasa (u.p. VI)

și Țiganca (u.p. IV)

Deși în contractele încheiate direct cu Direcția Silvică Mureș sau în

cele cesionate de societatea ,,M. EXIM” SRL Toplița erau indicate strict

natura operațiunilor ce trebuiau executate în partizile concesionate și

dimensiunile arborilor ce trebuiau exploatați din acestea de către partea

responsabilă civilmente, inculpații T.I. și T.O. au ales să depășească volumul

masei lemnoase încuviințat a fi exploatat. Deopotrivă, cu toate că organele


silvice, pe suprafețele de teren concesionate părții responsabile civilmente,

procedaseră la marcarea arborilor ce se impuneau a fi exploatați, s-a procedat

sub directa îndrumare a coinculpaților J.T. și T.I. la valorificarea unui volum

de masă lemnoasă mai mare decât cel stabilit contractual, acești doi

coinculpați fiind cei care, în teren, dădeau indicațiile de tăiere a arborilor și

de transportare a lor la rampa de încărcare.

Procedând în acest mod, inculpații au tăiat ilegal arbori nemarcați și

au sustras materialul lemnos pentru valorificare, creând un prejudiciu total de

1.070.486 lei.

Sentința pronunțată de instanța de fond, în termen legal, a fost atacată

cu recurs (deci anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală)

de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, inculpatul J.T. și partea

civilă RNP – Romsilva, Direcția Silvică Mureș. Criticând nelegalitatea și

netemeinicia hotărârii judecătorești astfel pronunțate, Parchetul de pe lângă

Judecătoria Reghin a solicitat ca în urma admiterii căii de atac astfel

promovate, desființându-se parțial sentința penală criticată, inculpații T.O.,

T.I., B.D. și G.A.M. să fie condamnați potrivit învinuirilor reținute în sarcină,

și toți inculpații, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să fie obligați la

plata de despăgubiri către partea civilă.

Judecând recursul, Curtea de Apel Târgu-Mureș a reținut

următoarele:

Martorii audiați în cauză au învederat faptul că inculpații T.O. și T.I.

se deplasau frecvent în partizile concesionate de partea responsabilă

civilmente, că amândoi, împreună cu coinculpatul J.T., studiau dimensiunile

arborilor exploatați, ce erau aduși la rampa de încărcare și că volumul de

material lemnos exploatat zilnic, chiar și în zile nelucrătoare ale săptămânii,

era însemnat, deoarece resursele materiale (utilajele) și cele umane de care

dispunea partea responsabilă civilmente erau mari. Scopul pentru care

inculpatul T.O. a acționat în modalitatea anterior expusă a fost acela de a

obține importante foloase financiare de la agenții economici cu obiect de

activitate în confecționarea mobilei. Acest inculpat se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii de furt de arbori, în formă continuată, deoarece venea

în teren, inspecta calitatea și dimensiunea arborilor exploatați și, colaborând

cu celălalt administrator al firmei, fratele său, coinculpatul T.I., știa de modul

în care se exploatau partizile concesionate, dovadă fiind tentativa sa de

mituire a martorului O.G.I., pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile

de serviciu ce îi reveneau în controlul desfășurat pe terenurile exploatate de

partea responsabilă civilmente.

În ceea ce îl privește pe inculpatul T.I., avându-se în vedere probele

administrate, rezultă că acesta, în primele cinci luni ale anului 2010, a instigat


angajații părții responsabile civilmente nu doar să taie, de pe partizile

concesionate, arbori nemarcați, dar a și transportat lemnul astfel exploatat la

rampa acestei părți, însușindu-şi-l astfel pe nedrept. Coinculpații din prezenta

cauză (ce au recurs la procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii

vinovăției) au învederat faptul că inculpatul T.I. i-a determinat să taie arbori

nemarcați, care erau apoi transportați, cu ajutorul coinculpaților, ce lucrau pe

utilajele părții responsabile civilmente, la rampă; în continuare, materialul

lemnos astfel obținut era încărcat în camioane și transportat la diverși

cumpărători. Acești angajați ai părții responsabile civilmente au fost

determinați de inculpatul T.I. să acționeze în modul relatat anterior, deoarece

acesta le-a spus că „va rezolva” problema arborilor tăiați ilegal, iar frica de a

nu fi plătiți pentru munca prestată și de a nu-și putea întreține familiile i-a

determinat să se conformeze dispozițiilor inculpatului.

Se observă, așadar, că și inculpatul T.I. se face vinovat de săvârșirea

faptelor ce i-au fost reținute în sarcină, fapte care, ca și în cazul inculpatului

T.O., sunt calificate a fi infracțiuni într-o lege specială, există și au fost

comise, de fiecare dintre aceștia, cu forma de vinovăție a intenției directe.

Cu referire la coinculpații G.A.M. și B.D., este de menționat că

același probator a demonstrat că aceștia, în calitate de angajați ai părții

responsabile civilmente, au contribuit, prin transportarea materialului lemnos

tăiat ilegal, de către coinculpații P.I., B.P., P.P., S.V., S.P. și P.I., la

săvârșirea infracțiunii de furt de arbori, în formă continuată. Acești doi

inculpați aveau cunoștință de faptul că, la solicitarea expresă a inculpaților

J.T. și T.I., fasonatorii mecanici procedau la tăieri ilegale de arbori, arbori pe

care ei doi, cu ajutorul utilajelor ce le conduceau, îi transportau din pădure la

rampa ce aparținea societății ai cărei angajați erau, unde acești arbori tăiați

ilegal erau încărcați în camioane. Atât fasonatorii mecanici, cât și inculpați

G.A.M. și B.D. știau că arborii respectivi erau nemarcați și tăiați ilegal.

Asigurând transportul arborilor tăiați ilegal de la locul lor de exploatare la

rampa de încărcare, cei doi inculpați menționați anterior i-au ajutat pe

inculpații T.O. și T.I. să sustragă, în primele cinci luni ale anului 2010,

arborii tăiați ilegal de pe partizile concesionate de partea responsabilă

civilmente. Acționând în acest mod, cei doi inculpați au intrat în sfera

ilicitului penal, fiecare comițând, cu intenție directă, infracțiunea de

complicitate la infracțiunea de furt de arbori, în formă continuată.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Târgu-Mureș a desființat

parțial sentința atacată și, rejudecând cauza:

I. În conformitate cu art. 5 C.pen., a înlăturat prevederile alin. (2) lit.

a) al art. 108, respectiv al art. 110 din Legea nr. 46/2008 din încadrarea

juridică a faptelor inculpaților T.O., T.I., J.T., B.D. și G.A., de tăiere ilegală


de arbori și respectiv furt de arbori, precum și prevederile art. 37 lit. a) C.pen.

din 1969 referitoare la starea de recidivă din încadrarea juridică a faptei de

instigare la infracțiunea de tăiere ilegală de arbori a inculpatului J.T., ca

urmare a intervenirii legii mai favorabile.

II. L-a condamnat pe inculpatul T.O., pentru săvârșirea infracțiunii de

furt de arbori prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen., la pedeapsa de 3 ani

închisoare.

În temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 861,

art. 862 și art. 86

3 C.pen. din 1969, a suspendat executarea pedepsei sub

supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani.

III. L-a condamnat pe inculpatul T.I., pentru săvârșirea infracțiunii de

instigare la tăiere ilegală de arbori prevăzută în art. 25 C.pen. din 1969

raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

L-a condamnat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de

furt de arbori prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen., la pedeapsa de 3 ani

închisoare.

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C.pen. din 1969, a contopit pedepsele aplicate în cea mai grea dintre

ele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin.

(2) C.pen. din 1969, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie,

drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C.pen.

din 1969.

IV. I-a condamnat pe inculpații B.D. și G.A.M., pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la furt de arbori prevăzută în art. 26 C.pen. din

1969 raportat la art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen., la pedeapsa de 3 ani

închisoare.

În temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 81 și

art. 82 C.pen. din 1969, a suspendat condiționat executarea pedepselor

aplicate inculpaților sus-menționați, pe un termen de încercare de 5 ani.

V. În temeiul art. 25 C.pen. din 1969 raportat la art. 108 alin. (1) lit.

d) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 și art. 5

C.pen., l-a condamnat pe inculpatul J.T. la pedeapsa de 5 ani închisoare

pentru comiterea infracțiunii de instigare la tăiere ilegală de arbori.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, a menținut

dispozițiile primei instanțe de revocare a suspendării condiționate a executării


pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27/2010 a

Judecătoriei Reghin și de cumulare a acestei pedepse cu pedeapsa aplicată în

cauză, urmând ca inculpatul J.T. să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani

închisoare.

C.12. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești


specială. Latura obiectivă: tăierea, fără drept, a unui număr de 134 de

arbori nemarcați din fondul forestier național. Latura subiectivă: intenția


executării pedepsei principale sub supraveghere – unul din inculpați a avut o

conduită nesinceră și mai suferise condamnări anterioare.

Fapta inculpaților care, în perioada iulie-septembrie 2008, au tăiat

de pe picior un număr de 134 de arbori nemarcați, cu o valoare de 11.621,18

lei, arbori din fondul forestier național, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunilor de tăiere, fără drept, de arbori prevăzută în art. 108 alin. (1)

lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei).

(Jud. Topoloveni, Sent. pen. nr. 100/2011, definitivă prin nerecurare)


Topoloveni în dosarul nr. 1359/828/2010, inculpații T.I.I. și I.M. au fost

condamnați la pedeapsa de 4 ani, respectiv 3 ani închisoare, cu suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere, pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere,

fără drept, de arbori prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art.74 lit. a) și lit. c), art. 76 lit. c) și art.

80 C.pen. din 1969.


următoarele:

La data de 6 septembrie 2008, organele de poliție și silvice au depistat

în flagrant, într-o pădure amplasată în zona „Valea Grecilor” – Moșteni Greci

din comuna Boțești, pe inculpatul I.M. care, cu o drujbă marca Stihl, fasona

mai mulți arbori esență stejar, care fuseseră doborâți anterior. Cu această

ocazie, s-a stabilit că toți cei 134 de arbori ce au fost inventariați prezentau

urmă de tăiere proaspătă, se aflau chiar lângă cioata produsă în urma tăierii și

aveau coronamentul verde. În timpul acestei constatări, la suprafața

menționată s-a prezentat și inculpatul T.I.I., care a precizat că pădurea îi

aparține și a invocat că, din cele 134 de cioate arbori nemarcați, o parte

prezintă tăietură mai veche. Susținerea acestui inculpat a fost însă înlăturată

de probatoriul administrat, pe baza căruia s-a stabilit că toți cei 134 de arbori


doborâți nelegal nu prezentau marca silvică, stabilindu-se valoarea totală de

11.621,18 lei, de peste 50 de ori mai mare decât prețul mediu al unui cub de

masă lemnoasă pe picior, care, la data săvârșirii faptelor, era de 74 lei,

conform adresei de evaluare a prejudiciului.

S-a stabilit că în cursul anului 2007, inculpatul T.I.I. a achiziționat un

gater, iar în primăvara anului 2008 a cumpărat suprafețe de pădure de la

martorii B.M. și V.N., pădurile acestora aflându-se în directă vecinătate și

însumând o suprafață de circa 3 ha teren. După dobândirea acestui teren,

inculpatul T.I.I. l-a condus pe celălalt coinculpat, I.M., în suprafața de pădure

și i-a pus la dispoziție o drujbă, spunându-i că arborii trebuie tăiați în

totalitate, cu toate că aceștia nu prezentau marcă silvică și nu se efectuase în

prealabil procedura de marcare a materialului lemnos potrivit dispozițiilor

legii, expres reglementate de Codul silvic. Pe baza acestei înțelegeri –

începând cu luna iulie 2008 și până în luna septembrie 2008 – inculpatul I.M.

a doborât de pe picior 134 de arbori nemarcați de pe picior, inculpatul T.I.I.

prezentându-se de fiecare dată la pădure pentru a sorta materialul lemnos

extras, în lemn de foc și lemn de lucru.

După doborârea arborilor, aceștia erau transportați cu un tractor cu

remorcă de către martorul P.N.A., la solicitarea inculpatului T.I.I., mergând

în acest scop în pădure de circa 4-5 ori în decurs de 2-3 săptămâni.

Referitor la încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpaților,

constând în săvârșirea mai multor acte materiale, în realizarea aceleiași

rezoluții infracționale, în intervalul iulie-septembrie 2008, acte care, fiecare

în parte realizează conținutul infracțiunii de tăiere ilegală de material lemnos

din fondul forestier național, prin atingerea adusă relațiilor sociale menite să

protejeze fondul forestier, ca factor esențial în menținerea calității mediului la

un nivel optim, se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin.

(2) C.pen. din 1969 privind infracțiunea continuată.

La stabilirea și individualizarea pedepselor trebuie să se aibă în

vedere criteriile generale prevăzute la art. 72 C.pen. din 1969, respectiv

limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social

concret al faptei comise de fiecare inculpat, în raport de împrejurările în care

au fost săvârșite – în participație penală și în formă continuată –, scopul

urmărit, rezultatul socialmente periculos produs asupra calității mediului

raportat și la volumul ridicat de material lemnos doborât ilegal, dar și

circumstanțele personale ale inculpaților. Referitor la acest ultim aspect se

observă că inculpatul T.I.I. a adoptat în mod constant o atitudine nesinceră pe

parcursul derulării prezentei proceduri judiciare, iar acesta nu se află la

primul contact cu legea penală, așa cum rezultă din fișa de cazier ce confirmă

existența unor condamnări anterioare care, deși nu atrag starea de recidivă,


întrucât s-a împlinit termenul de reabilitare, fiind incidente astfel dispozițiile

art. 38 alin. (2) C.pen. din 1969, oferă date ce justifică aplicarea pedepsei cu

închisoare într-un cuantum de natură a asigura resocializarea inculpatului. Cu

toate acestea, se vor avea în vedere și aspectele inserate în conținutul

referatului de evaluare psiho-socială întocmit de consilierul de probațiune din

cadrul Tribunalului Argeș, potrivit cărora inculpatul beneficiază de resurse

interne care îl pot ajuta să nu mai comită fapte penale în viitor, dar și de

resurse externe care îl pot sprijini în demersurile sale de reintegrare socială,

referitoare în principal la familia sa și la responsabilitățile ce decurg din

faptul că este singurul întreținător pentru soția și cei doi copii care au

probleme de sănătate majore, concluzionându-se că inculpatul prezintă

perspective de a fi reintegrat în comunitate.

Coroborând toate aceste elemente, se poate aprecia că scopul

preventiv-educativ al pedepsei, astfel cum este reglementat de dispozițiile art.

52 C.pen. din 1969, se poate realiza și prin aplicarea unei pedepse orientate

spre minimul prevăzut de textul incriminator.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, constatând

îndeplinite cumulativ condițiile menționate la art. 861 C.pen. din 1969 atât în

ceea ce privește cuantumul pedepsei, cât și posibilitatea inculpatului T.I.I. de

reinserție socială, fără executarea efectivă a pedepsei privative de libertate ce

va constitui un avertisment pentru acesta, se va dispune suspendarea

executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Argeș pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit în

condițiile art. 862 C.pen. din 1969.

În ceea ce îl privește pe inculpatul I.M., potrivit fișei de cazier

judiciar, se reține că acesta nu s-a confruntat până acum cu rigorile legii

penale, iar pe parcursul cercetărilor a adoptat o atitudine sinceră, s-a

prezentat în mod constant în fața autorităților și a înlesnit descoperirea

participanților. Aceste date ce particularizează persoana inculpatului justifică

reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute la art. 74 alin. (1) lit.

a) și lit. c) C.pen. din 1969 și, pe cale de consecință, se apreciază că aplicarea

unei pedepse sub minimul prevăzut de textul incriminator este de natură a

asigura reinserția socială a inculpatului ce prezintă perspective de a fi

reintegrat în comunitate, astfel cum rezultă și din referatul de evaluare psiho-

socială întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș.

Față de aspectele anterior reținute, în ceea ce privește circumstanțele

personale ale inculpatului, dar având în vedere și comportamentul său după

comiterea faptei, reținând că inculpatul și-a manifestat regretul față de

conduita antisocială adoptată, asumându-și responsabilitatea infracțiunii

săvârșite, se poate aprecia că reintegrarea acestuia se poate realiza și fără


executarea efectivă a pedepsei privative de libertate. În consecință, în temeiul

dispozițiilor art. 861 C.pen. din 1969, se va dispune suspendarea executării

pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Argeș pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 862

C.pen. din 1969.


activ: reprezentant al unei societăți comerciale care avea ca obiect de

activitate exploatarea lemnului. Latura obiectivă: tăierea, fără drept, a unui

număr de 411 arbori nemarcați din fondul forestier național, în scopul

sustragerii materialului lemnos, în valoare totală de 283.199,50 lei (fără

TVA). Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a

executării pedepsei: suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Fapta inculpatului, în calitate de reprezentant al unei societăți

comerciale având ca obiect de activitate exploatarea materialului lemnos,

care, în perioada anilor 2008-2009, a tăiat, fără drept, un număr de 411

arbori nemarcați din fondul forestier național, în valoare de 283.199,50 lei,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăiere, fără drept, de

arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008,

cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. din 1969 (texte legale în vigoare la data


Apărarea inculpatului, în sensul că a avut încuviințarea verbală a

personalului silvic de a tăia arbori, a fost înlăturată de către instanță pe

baza materialului probator administrat în cauză.

(Jud. Râmnicu Vâlcea, Sent. pen. nr. 213/2013, definitivă prin

nerecurare)

Prin Sentința penală nr. 213/2013, pronunțată de Judecătoria Râmnicu

Vâlcea în dosarul nr. 12395/288/2012, inculpatul a fost condamnat la 2 ani

închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei principale,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea

nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr.

46/2008, cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 74 și art. 76 C.pen. din 1969.

Deopotrivă, instanța a aplicat dispozițiile art. 64, art. 71 și art. 81 C.pen. din

1969.


următoarele:

Organele de cercetare penală au fost sesizate la data de 4 iunie 2009

de către Ocolul Silvic Stoiceni cu privire la faptul că inculpatul, reprezentant


al societății ,,R.A.S.” SRL, a tăiat fără marcă silvică și sustras mai mulți

arbori din fondul forestier administrat de această unitate silvică.

Efectuându-se cercetări, s-a stabilit că, în urma controalelor efectuate

în timpul lucrărilor de exploatare a unei suprafețe de pădure de către

societatea ,,R.A.S.” SRL, s-au constatat tăieri ilegale de arbori, rezultatele

fiind consemnate în procesele-verbale întocmite de reprezentanții Ocolului

Silvic Stoiceni, aspecte aduse la cunoștința inculpatului. Arborii ce urmau să

facă obiectul exploatării în baza contractelor de exploatare masă lemnoasă au

fost marcați și individualizați prin număr de ordine aplicat pe cioplaj la

înălțimea de 1,3 m, fiind aplicată amprenta ciocan rotund și vopsea pe cioplaj

la cioată, constituindu-se partizile aferente, adjudecate de inculpat; masa

lemnoasă pentru cele trei partizi a fost predată în gestiunea inculpatului, așa

cum rezultă din actele de punere în valoare a exploatării, inculpatul

neformulând obiecțiuni cu privire la numărul, cantitatea, calitatea, structura

masei lemnoase.

Inculpatul a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și în instanță

faptul că a tăiat arbori din partizile 24 și 22 A pentru a-și crea drum de acces

și că a făcut cunoscut acest lucru angajaților din cadrul Ocolului Silvic

Stoiceni, invocând totodată și faptul că erau condiții dificile de exploatare,

care nu-i permiteau extragerea arborilor și transportul acestora până la

drumul de acces. Inculpatul a susținut că a avut acordul verbal al pădurarului

C.V. și al lui P.M., care i-au dat încuviințare verbală să-și creeze singur drum

de acces către partizile de exploatat, urmând ca aceștia să procedeze ulterior

la întocmirea proceselor-verbale de constatare delicte și reprimiri partizi și să

comunice contravaloarea materialului lemnos pe care inculpatul urma să o

achite către ocolul silvic, lucru care însă nu l-au mai făcut. O astfel de

apărare formulată de inculpat, prin care a încercat să justifice comiterea

faptelor, nu poate fi primită de instanță; potrivit legii, respectiv art. 65 alin.

(2) din Legea nr. 46/2008, titularii autorizațiilor de exploatare răspund pe

toată durata exploatării pentru prejudiciile produse în cuprinsul parchetului și

drumurilor auto forestiere pe care circulă, iar la exploatarea masei lemnoase

se folosesc tehnologii de recoltare, de colectare, lucrări în platforma primară

și de transport al lemnului din pădure care să nu producă degradarea solului,

a drumurilor forestiere și a malurilor apelor, precum și a arborilor nedestinați

exploatării, peste limitele admise de normele tehnice. Prin urmare, inculpatul,

care exploata masa lemnoasă, avea obligația de a lua măsurile necesare

evitării unor degradări, distrugeri ale fondului forestier și totodată să respecte

condițiile contractuale, inclusiv în ceea ce privește drumul de acces.

Un alt aspect care vine să demonstreze atitudinea subiectivă a

inculpatului în ce privește acțiunea sa ilicită o reprezintă faptul că inculpatul


a tăiat, fără drept, arbori din partida UPI Stoiceni u.a. 52 B de la suprafața

solului, după care a acoperit cu pământ și crengi provenite din arborii

exploatați din partida autorizată, pentru a nu se observa la controlul efectuat

de angajații ocolului silvic urmele de tăiere (fapt dovedit cu notele de

constatare, coroborate de declarațiile martorilor, angajați ai ocolului silvic).

Din probele administrate în cauză rezultă și volumul și valoarea masei

lemnoase tăiate ilegal și sustrase fără drept de inculpat, valoarea totală a

prejudiciului fiind de 283.199,50 lei, fără TVA.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce se vor aplica

inculpatului se va ține seama de criteriile generale prevăzute în art. 72 C.pen.

din 1969, modul și mijloacele de comitere a faptelor, consecințele produse,

persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, starea de

sănătate precară pe care o prezintă, dar și situația familială, având doi copii în

întreținere. Instanța va aprecia aceste date ca și împrejurări de natură a

circumstanția favorabil situația judiciară a inculpatului, sub aspectul

cuantificării pedepselor ce se vor aplica, astfel că, aplicând dispozițiile art. 74

și art. 76 C.pen. din 1969, va condamna pe inculpat la pedepse de câte doi ani

închisoare pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite. În baza

considerentelor mai sus arătate, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și

fără executarea efectivă, instanța va dispune, în baza art. 81 C.pen. din 1969,

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de

4 ani, calculat conform art. 82 din același cod. Se va atrage atenția

inculpatului asupra consecințelor prevăzute în art. 83 C.pen. din 1969 cu

privire la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul comiterii în

termenul de încercare a unei noi infracțiuni.

Sub aspectul laturii civile, instanța, constatând îndeplinite elementele

răspunderii civile delictuale, va admite acțiunea civilă formulată de partea

civila RNP – Romsilva, Direcția Silvică Vâlcea și va obliga pe inculpat la

plata despăgubirilor civile către partea civilă în cuantum de 283.199,50 lei

plus TVA 19%, reprezentând valoarea materialului lemnos tăiat fără drept și

sustras de inculpat. În baza art. 118 C.pen. din 1969, va dispune confiscarea

drujbei folosite de inculpat la comiterea faptelor.

C.13. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea


activi: salariați ai unei societăți comerciale care avea ca obiect de activitate

exploatarea materialului lemnos. Elemente constitutive. Latura obiectivă:

tăierea, fără drept, de către inculpați a unui număr de 23 de arbori

nemarcați din fondul forestier național, în scopul valorificării ulterioare.


Prejudiciu în valoare de 38.550,25 lei. Latura subiectivă: intenția directă.

Modalitatea de individualizare a executării pedepsei: în regim de detenție

(pentru inculpatul recidivist), respectiv suspendarea condiționată a

executării pedepsei principale.

Fapta inculpaților care, în luna martie 2009, au tăiat, fără drept, un

număr de 23 de arbori din fondul forestier național, sustrăgând ulterior o

parte a materialului lemnos și cauzând un prejudiciu de 38.550,25 lei,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere, fără drept, de

arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a)

din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. din 1969 (texte legale în

vigoare la data comiterii faptelor).

Apărarea inculpaților, în sensul că au tăiat arbori în zona în care își

desfășurau activitatea de valorificare a parchetului atribuit, a fost înlăturată

de instanță pe baza probelor administrate în cauză.

(C. Ap. Oradea, S. pen., Dec. pen. nr. 719/R/2012)

Prin Sentința penală nr. 97/2012, pronunțată de Judecătoria Beiuș:

I. În baza art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr.

46/2008 cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C.pen. din

1969, a fost condamnat inculpatul B.V. la o pedeapsă de 2 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere de arbori, fără drept.

În baza art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008

cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C.pen. din 1969, a fost

condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de furt de arbori.


pedepsele stabilite inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare,

pe care inculpatul urmează să o execute în regim de detenție.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C.pen. din 1969, i s-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) din același cod, pe durata pedepsei principale.

II. În baza art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr.

46/2008 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C.pen. din 1969, a fost

condamnat inculpatul C.D.S. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de tăiere de arbori, fără drept.

În baza art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008

cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C.pen. din 1969, a fost condamnat

același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de furt de arbori.



pedepsele stabilite inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.




În baza art. 81 și art. 82 C.pen. din 1969, precum și a art. 71 alin. (5)

din același cod, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a

pedepsei accesorii aplicate inculpatului și s-a fixat un termen de încercare a

acestuia pe o durată de 4 ani.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. din

1969.

III. În baza art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 108 alin. (1) lit. d)

și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit.

c) C.pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul F.I. la o pedeapsă de 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tăiere de arbori,

fără drept.

În baza art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 110 alin. (1) lit. d) și

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c)

C.pen. din 1969, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt de arbori.


pedepsele stabilite inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.




În baza art. 81 și art. 82 C.pen. din 1969, precum și a art. 71 alin. (5)

din același cod, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a

pedepsei accesorii aplicate inculpatului și s-a fixat un termen de încercare a

acestuia pe o durată de 4 ani.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. din

1969.

IV. Inculpații au fost obligați să plătească în solidar părții civile

Direcția Silvică Bihor suma de 34.029,26 cu titlu de despăgubiri civile,

reprezentând parte din contravaloarea arborilor tăiați și a materialului lemnos

sustras.


următoarele:

Inculpații B.V. și C.D.S. au tăiat, fără drept, ajutați fiind de inculpatul

F.I., un număr de 23 de arbori de esență frasin și paltin din locul numit Valea

Blaj, cantonul 21 Osoi, aparținând de Ocolul Silvic Dobrești, iar parte din


materialul lemnos rezultat l-au sustras, cauzând un prejudiciu în valoare de

38.550,25 lei.

Direcția Silvică Bihor s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de

38.550,25 de lei.

Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptei, nici în cursul urmării

penale și nici în fața instanței de judecată.

La data de 4 octombrie 2010, organele de poliție au fost conduse în

teren de pădurarul A.F., la locul comiterii infracțiunilor de tăiere, fără drept,

și furt silvic, pe Valea Blajului, având ca reper semnul amenajistic de culoare

roșie, desenat pe un arbore specia carpen, semn care reprezintă limita de

canton. A fost indicat locul unde au fost surprinși inculpații B.V. și C.D.S. în

timp ce legau după taf arborii nemarcați tăiați, precum și locul unde se afla

inculpatul F.I., respectiv la aproximativ 600 m pe drumul forestier, în aval, în

apropiere de intersecția de drumuri forestiere Dobrești – Zece Hotare, care nu

este practicabil pe timp de iarnă. S-au efectuat fotografii judiciare, care au

fost stocate pe suport magnetic.

Inculpatul B.V. a arătat că în cursul anilor 2008-2009 a lucrat la

societatea ,,I.P.S.” SRL, prestând mai multe activități, printre care și pe cea

de drujbist. În continuare, el a precizat aceleași aspecte ca și cele declarate de

inculpatul C.D.S., susținând că s-a întâlnit cu pădurarul F.A., care le-a

delimitat parcela ce trebuia exploatată, iar în ziua în care se pretinde că s-a

săvârșit infracțiunea de furt de material lemnos, el și inculpatul C.D.S. au

încărcat bușteni din acea parcelă delimitată, camionul fiind condus la

societate de C.O.V.

Totuși, din coroborarea tuturor probelor rezultă că inculpații C.S. și

B.V. au tăiat arbori de esență frasin și paltin de pe picior și în stare de

vegetație, fără să aibă acest drept, respectiv nefiind marcați, din pădurea

administrată de către Ocolul Silvic Dobrești și aflată în gestiunea pădurarului

A.F.I., în luna martie 2009, și tot în aceeași perioadă au sustras o parte din

materialul lemnos. Cei doi inculpați au fost ajutați de către inculpatul F.I.,

care i-a transportat cu mașina de fiecare dată. Inculpații au profitat de faptul

că firma pentru care lucrau avea parchete cu material lemnos în exploatare și

au acționat în așa fel încât să se creeze o confuzie, în sensul că ar fi tăiat

material lemnos din pădurea aflată în exploatare. Inculpații nu au fost găsiți

când au tăiat efectiv arborii, ci doar în momentul în care au tras doi dintre

aceștia din zona pădurii respective peste vale, la drumul de acces. Ei au

recunoscut că au tăiat lemne în zonă, dar numai în parchetele firmei pentru

care lucrau, și au susținut tot timpul că materialul lemnos provenea din acele

parchete. În condițiile în care parchetele din care puteau să taie lemne erau

foarte bine cunoscute ca întindere de către ei, deoarece lucraseră acolo și în


cursul anului 2008, iar F.I. a fost cel care a fost de față la predarea

parchetelor, ei nu aveau nicio justificare pentru a trage arbori dintr-o altă

parte a pădurii, unde nu se exploata material lemnos nici de către firma la

care ei lucrau și nici de către o altă firmă. Cu privire la volumul de masă

lemnoasă și la numărul de arbori tăiați, inculpații nu au recunoscut nimic și

au spus că nu au văzut cioatele. Cioatele au fost însă măsurate la fața locului,

constatându-se un număr de 23 de cioate cu un volumul de 94,511 m.c. și cu

o valoare totală a prejudiciului de 38.550,26 lei. Din această cantitate de

masă lemnoasă s-au recuperat 31,200 m.c., cu o valoare de 4.521 lei.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, au declarat

recurs inculpații F.I., B.V. și C.D.S., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie. Recurenții, prin apărător ales, au arătat în susținerea motivelor

de recurs că instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită, neputându-se

reține în sarcina lor comiterea unor infracțiuni silvice, câtă vreme arborii nu

se aflau în proprietatea sau administrarea vreunui ocol silvic. În subsidiar, au

solicitat aplicarea unor pedepse în cuantum mai redus și în condițiile art.

81-82 C.pen. din 1969.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs

invocate, dar și din oficiu, pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul

cauzei, Curtea de Apel Oradea a apreciat că aceasta este legală și temeinică,

urmând a fi menținută în totalitate. Instanța de fond a făcut o corectă

apreciere a materialului probator, reținând vinovăția celor trei inculpați sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care au fost trimiși in judecată.

Față de considerentele ce preced, apreciind ca legală și temeinică

hotărârea atacată, instanța de apel a respins ca nefondate recursurile declarate

de inculpați.


activ: necalificat. Elemente constitutive. Latura obiectivă: tăierea, fără

drept, a unui număr de 171 de arbori din fondul forestier național, în scopul

valorificării. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de

individualizare a executării pedepsei: în regim de detenție – inculpat

recidivist.

Fapta inculpatului care, în perioada ianuarie-decembrie 2012, a

tăiat, fără drept, în scopul valorificării, un număr de 171 de arbori

nemarcați din fondul forestier național, producând un prejudiciu de

23.388,65 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere,

fără drept, de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu


aplicarea art. 37 lit. b) și art. 33 lit. a) C.pen. din 1969 (texte legale în

vigoare la data comiterii faptelor).

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

(Jud. Aleșd, Sent. pen. nr. 224/2013, definitivă prin nerecurare)

Prin Sentința penală nr. 224/2013, pronunțată de Judecătoria Aleșd în


și 6 luni închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 33 lit. a)

C.pen. din 1969.


următoarele:

Din procesul-verbal de constatare a infracțiunii silvice seria BH nr.

1158/21.04.2012 rezultă că la data de 21 martie 2012, inculpatul a tăiat, fără

drept, și a sustras un arbore din specia „(1)cer” din pădurea Ocolului Silvic

(denumit în continuare OS) Aleșd, situată pe raza localității Lugașu de Sus,

în locul U.P.I, u.a. 42A, proprietatea Primăriei Lugașu de Jos, prejudiciul

fiind de 533 lei, conform fișei de calcul valoric.


1156/27.02.2012 rezultă că la data de 10 februarie 2012, inculpatul a tăiat,

fără drept, și a sustras un număr de 3 arbori din specia „(3)gorun” din

pădurea aflată în paza OS Aleșd, situată pe raza localității Lugașu de Sus, în

locul U.P.I, u.a. 12C, proprietatea Primăriei Lugașu de Jos, prejudiciul fiind

de 196,33 lei, conform fișei de calcul valoric.

Din procesul verbal de constatare a infracțiunii silvice seria BH nr.

1102/2012 rezultă că la data de 18 martie 2012, inculpatul a tăiat, fără drept,

și a sustras un număr de 3 arbori din specia „(2)anin” și „(1)carpen” din

pășunea împădurită aflată în paza OS Aleșd, situată pe raza localității Lugașu

de Sus, în locul T.P.7, u.a. A, proprietatea Primăriei Lugașu de Jos,

prejudiciul fiind de 189,99 lei, conform fișei de calcul valoric.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul, la datele de 9 și 10 aprilie

2012, pe timp de zi, s-a deplasat cu căruța trasă de un cal, proprietate

personală, în pădurea O.S. Aleșd, situată în Lugașu de Sus, locul numit

„Pădurea Morarului”, unde cu un motofierăstrău mecanic a tăiat un număr de

29 de arbori din specia „(7)gorun”, „(1)cer”, (1)cireș” și „(20)carpen”, pe

picior și nemarcați, pe care i-a fasonat la lungimea de 3 m și i-a încărcat în

căruță, fiind ajutat de către L.M.G., moment în care a fost prins de către

pădurar asupra faptului.


Inculpatul și L.C.D., la data de 22 mai 2012, pe timp de zi, s-au

deplasat cu căruța trasă de un cal, proprietatea primului, în pădurea O.S.

Aleșd, situată în Lugașu de Sus, locul numit „Pădurea Morarului”, unde

inculpatul, cu un motofierăstrău mecanic, a tăiat un număr de 11 arbori din

specia „(11)gorun”, pe picior și nemarcați, pe care i-a fasonat la lungimea de

3 m și i-a încărcat în căruță. Au fost depistați de către pădurarul N.M., ocazie

cu care L.C.D. i-a spus că el a tăiat arborii, fapt pentru care procesul-verbal

de constatare a fost întocmit pe numele acestuia.


1160/25.05.2012, rezultă că la data de 17 mai 2012, inculpatul a tăiat, fără

drept, și a sustras un număr de 3 arbori din specia „(2)cer” și „(1)gorun” din


locul U.P.I, u.a. 50C, proprietatea Primăriei Aștileu, prejudiciul fiind de

228,55, lei conform fișei de calcul valoric.


0088/25.05.2012, rezultă că la data de 18 mai 2012 inculpatul a tăiat fără

drept și a sustras un arbore din specia „fag” din pădurea aflată în paza OS

Aleșd, situată pe raza localității Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a. 47F,

proprietatea Primăriei Lugașu de Jos, prejudiciul fiind de 1.107,03 lei,

conform fişei de calcul valoric.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul, la data de 17 mai 2012,

singur și pe timp de zi, s-a deplasat cu căruța trasă de un cal, proprietate

personală, în pădurea OS Aleșd, situată în Lugașu de Sus, locul numit „La

Fechetanu”, unde, cu un motofierăstrău mecanic, a tăiat un număr de 3 arbori

din specia „(2)cer” și „(1)gorun”, pe picior și nemarcați, pe care i-a fasonat la

lungimea de 3 m și i-a încărcat în căruță. Materialul lemnos a fost transportat

cu căruța în Lugașu de Jos, unde l-a vândut.


1230/26.05.2012 rezultă că la datele de 25 și 26 mai 2012, inculpatul a tăiat

fără drept și a sustras un număr de 27 de arbori din specia „(22)gorun”,

„(1)cer”, (1)cireș” și „(3)carpen” din pădurea aflată în paza OS Aleșd, situată

pe raza localității Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a. 203, numit „Pădurea

Morarului”, proprietatea statului, prejudiciul fiind de 902,76 lei, conform

fișei de calcul valoric. Din actele dosarului reiese că inculpatul, la datele

sus-menționate, singur și pe timp de zi, s-a deplasat cu căruța trasă de un cal,

proprietate personală, în pădurea O.S. Aleșd, situată în Lugașu de Sus, locul

numit „Pădurea Morarului”, unde cu un motofierăstrău mecanic a tăiat un

număr de 27 de arbori din specia „(22)gorun”, „(1)cer”, (1)cireș” și

„(3)carpen”, pe picior și nemarcați, pe care i-a fasonat la lungimea de 3 m și


i-a încărcat în căruță, fiind prins de către pădurar asupra faptului, materialul

lemnos valorificându-l pe raza localității Lugașu de Jos.


1178/16.06.2012 rezultă că la data de 16 iunie 2012, inculpatul a tăiat fără

drept și sustras un arbore din specia „gorun” din pădurea aflată în paza OS

Aleșd, situată pe raza localității Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a. 59A,

proprietatea Primăriei Lugașu de Jos, prejudiciul fiind de 397,6 lei, conform

fișei de calcul valoric.


1104/04.06.2012 rezultă că la data de 30 mai 2012, inculpatul a tăiat fără

drept și a sustras un număr de 2 arbori din specia „(1)cer” și „(1)gorun”, din


locul U.P.I, u.a. 60A, proprietatea Primăriei Lugașu de Jos, prejudiciul fiind

de 536,69 lei, conform fișei de calcul valoric.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul la data de 16 iunie 2012, pe

timp de zi, s-a deplasat cu căruța trasă de un cal, proprietate personală, în

pădurea OS Aleșd, situată în localității Lugașu de Sus, locul numit „La

Poieni”, unde cu un motofierăstrău mecanic a tăiat un arbore din specia

„gorun”, pe picior și nemarcat, l-a fasonat la lungimea de 3m și l-a încărcat în

căruță, ajutat fiind de către L.F.C., moment în care a fost prins de către

pădurar asupra faptului.


1181/28.06.2012, rezultă că la data de 19 iunie 2012, inculpatul a tăiat fără

drept și a sustras un număr de 3 arbori din specia „(1)gorun”, (1)jugastru” și

„(1)carpen”, din pădurea aflată în paza OS Aleșd, situată pe raza localității

Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a. 59A, proprietatea Primăriei Lugașu de Jos,

prejudiciul fiind de 962,91 lei, conform fișei de calcul valoric.


1182/28.06.2012 rezultă că la data de 23 iunie 2012, inculpatul a tăiat fără

drept și a sustras un număr de 2 arbori din specia „(2)gorun”, din pădurea

aflată în paza OS Aleșd, situată pe raza localității Lugașu de Sus, în locul

U.P.I, u.a. 58C, 44B, proprietatea Primăriei Lugașu de Jos și a Primăriei

Aștileu, prejudiciul fiind de 762,83 lei, conform fișei de calcul valoric.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul, la data de 19 iunie 2012, pe


pădurea OS Aleșd, situată în Lugașu de Sus, locul numit „Canton”, unde cu

un motofierăstrău mecanic a tăiat un număr de 3 arbori din specia „(1)gorun”,

(1)jugastru” și „(1)carpen”, pe picior și nemarcați, i-a fasonat la lungimea de

3 m și i-a încărcat în căruță, ajutat de către L.G. Materialul lemnos l-a

transportat cu căruța în localitatea Lugașu de Jos, unde l-a valorificat.


Totodată, inculpatul, la data de 23 iunie 2012, pe timp de zi, s-a

deplasat cu căruța trasă de un cal, proprietate personală, în pădurea OS Aleșd,

situată în Lugașu de Sus, locul numit „La Fechetanu”, unde cu un

motofierăstrău mecanic a tăiat un număr de 2 arbori din specia „(2)gorun”, pe

picior și nemarcați, i-a fasonat la lungimea de 3 m și i-a încărcat în căruță,

ajutat fiind de către L.M.G. Materialul lemnos l-a transportat cu căruța în

localitatea Lugașu de Jos, unde l-a valorificat.

Din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, înregistrat

sub nr. 848/P/2012, rezultă faptul că inculpatul, la data de 26 iulie 2012, a

tăiat fără drept și a sustras un număr de 4 arbori din specia „(1)gorun”,

„(1)fag” și „(2)carpen”, din pădurea situată pe raza localității Lugașu de Sus,

ce aparținea persoanei vătămate A.G., fiind depistat pe raza localității Lugașu

de Sus.

În declarația sa, inculpatul a recunoscut că la data de 26 iulie 2012, pe


pădurea situată în localitatea Lugașu de Sus, locul numit „Gruiul Lung”, unde

cu un motofierăstrău mecanic a tăiat un număr de 4 arbori din specia

„(1)gorun”, „(1)fag” și „(2)carpen” pe picior și nemarcați, pe care i-a fasonat

la lungimea de 3 m. Materialul lemnos l-a transportat cu căruța în localitatea

Lugașu de Sus, unde a fost depistat de către organele de poliție.


L111/20.08.2012 rezultă că la data de 10 august 2012, inculpatul a tăiat fără

drept și a sustras un număr de 6 arbori din specia „(6)fag”, din pădurea aflată

în paza OS Aleșd și în proprietatea Primăriei Lugașu de Jos, situată pe raza

localității Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a. 59A, prejudiciul fiind de 648,45

lei, conform fișei de calcul valoric.


1187/25.07.2012 rezultă că la data de 14 iulie 2012 inculpatul a tăiat fără

drept și a sustras un număr de 2 arbori din specia „(1)gorun” și „(1)cer”, din

pădurea aflată în paza OS Aleșd și în proprietatea Primăriei Lugașu de Jos,

situată pe raza localității Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a. 59A, prejudiciul

fiind de 648,45 lei, conform fișei de calcul valoric.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul, la data de 10 august 2012,

singur și pe timp de zi, s-a deplasat cu căruța trasă de un cal, proprietate

personală, în pădurea OS Aleșd, situată în localitatea Lugașu de Sus, locul

numit „Canton”, unde cu un motofierăstrău mecanic a tăiat un număr de 6

arbori din specia „(6)fag”, pe picior și nemarcați, i-a fasonat la lungimea de 3

m și i-a încărcat în căruță. La ieșirea din pădure a fost ajutat de către V.A.C.,

pentru a trage căruța care era încărcată cu lemne.



1107/20.08.2012, rezultă că în data de 23 august 2012, inculpatul a tăiat fără

drept și a sustras un număr de 3 arbori din specia „(3)fag”, din pădurea aflată

în paza OS Aleșd și în proprietatea Primăriei Lugașu de Jos, situată pe raza

localității Lugașu de Sus, în locul T.P.7, u.a. 7C, prejudiciul fiind de 366,43

lei, conform fișei de calcul valoric.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul, la data de 23 august 2012,

pe timp de zi, s-a deplasat cu căruța trasă de un cal, proprietate personală, în

pădurea OS Aleșd, situată în Lugașu de Sus, locul numit „Zopote”, unde cu

un motofierăstrău mecanic a tăiat un număr de 3 arbori din specia „(3)fag”,

pe picior și nemarcați, i-a fasonat la lungimea de 3 m, după care i-a încărcat

în căruță, fiind ajutat de către L.M.G., contra cost. Inculpatul a transportat

arborii cu căruța în localitatea Lugașu de Sus, unde i-a vândut martorului T.P.


1115/24.09.2012 rezultă că la data de 18 septembrie 2012, inculpatul a tăiat

fără drept și a sustras un număr de 9 arbori din specia „(5)gorun”, „(1)cer” și

„(3)fag” din pădurea OS Aleșd, situată pe raza localității Lugașu de Sus, în

locul U.P.I, u.a. 42A, 43C și 41C, proprietatea Primăriei Lugașu de Jos și a

P.F. Orvișele, prejudiciul fiind de 1.585,35, lei, conform fișei de calcul

valoric.


1116/24.09.2012 rezultă că la data de 20 septembrie 2012, inculpatul L.A. a

tăiat fără drept și a sustras un număr de 8 arbori din specia „(8)gorun”, din


situată pe raza localității Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a. 57C și 58C,

prejudiciul fiind de 1.161,45 lei, conform fișei de calcul valoric.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că inculpatul, la

data de 10 august 2012, pe timp de zi, s-a deplasat cu căruța trasă de un cal,

proprietate personală, în pădurea OS Aleșd, situată în Lugașu de Sus, locul

numit „pădurea Orvișelanilor”, unde cu un motofierăstrău mecanic a tăiat un

număr de 9 arbori din specia „(5)gorun”, „(1)cer” și „(3)fag”, pe picior și

nemarcați, i-a fasonat la lungimea de 3 m, după care i-a încărcat în căruță,

fiind ajutat de către L.C.D., contra cost.


1119/29.10.2012 rezultă că la data de 21 septembrie 2012 inculpatul a tăiat

fără drept și a sustras un număr de 19 arbori din specia „(5)gorun”, „(6)cer”,

„(2)fag” și „(6)carpen”, din pădurea aflată în paza OS Aleșd și în proprietatea

Primăriei Lugașu de Jos, situată pe raza localității Lugașu de Sus, în locul

U.P.I, u.a. 60A, prejudiciul fiind de 6.000,28 lei, conform fișei de calcul

valoric.



1118/30.10.2012 rezultă că la data de 2 octombrie 2012 inculpatul L.A. a

tăiat fără drept și a sustras un arbore din specia „(1)cer”, din pădurea OS

Aleșd proprietatea Primăriei Aștileu, situată pe raza localității Lugașu de Sus,

în locul U.P.I, u.a. 51D, prejudiciul fiind de 638,1 lei, conform fișei de calcul

valoric.

Din cercetările efectuate în cauză rezultă că inculpatul, la data de 21

septembrie 2012, singur și pe timp de zi, s-a deplasat cu căruța trasă de un

cal, proprietate personală, în pădurea OS Aleșd, situată în Lugașu de Sus,

locul numit „Canton”, unde cu un motofierăstrău mecanic a tăiat un număr de

19 arbori din specia „(5)gorun”, „(6)cer”, „(2)fag” și „(6)carpen”, pe picior și

nemarcați, i-a fasonat la lungimea de 3 m, după care i-a încărcat în căruță și

i-a valorificat pe raza localității Lugașu de Jos.

Inculpatul a recunoscut că la data de 10 februarie 2012, singur și pe


pădurea OS Aleșd, situată în Lugașu de Sus, locul numit „Culme”, unde cu

un motofierăstrău mecanic a tăiat un arbore din specia „(1)cer”, pe picior și

nemarcat, l-a fasonat la lungimea de 3 m, după care l-a încărcat în căruță.

Materialul lemnos l-a transportat cu căruța în localitatea Lugașu de Jos, unde

l-a valorificat.


1233/03.11.2012 rezultă că la data de 20 octombrie 2012, inculpatul a tăiat

fără drept și a sustras un număr de 6 arbori din specia „(6)gorun”, din


situată pe raza localității Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a. 58C, prejudiciul

fiind de 1.747,61 lei, conform fișei de calcul valoric.


1237/04.11.2012 rezultă că la data de 22 octombrie 2012, inculpatul a tăiat

fără drept și a sustras un număr de 4 arbori din specia „(4)gorun” din pădurea

proprietatea Primăriei Lugașu de Jos și a Primăriei Aștileu, situată pe raza

localității Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a. 44B și 43C, prejudiciul fiind de

1.391,29 lei, conform fișei de calcul valoric.


1108/24.10.2012 rezultă că la data de 15 septembrie 2012, inculpatul a tăiat

fără drept și a sustras un număr de 3 arbori din specia „(2)carpen” și „(1)fag”,

din pășunea împădurită proprietatea Primăriei Lugașu de Jos, situată pe raza

localității Lugașu de Sus, în locul T.P.7, u.a. 7A, prejudiciul fiind de 187,43

lei, conform fișei de calcul valoric,


1239/04.11.2012, întocmit de către pădurarul N.M.N. din cadrul OS Aleșd,


rezultă că la data de 25 octombrie 2012, inculpatul a tăiat fără drept și a

sustras un număr de 4 arbori din specia „(2)gorun” și „(2)cer”, din pădurea

proprietatea Primăriei Aștileu, situată pe raza localității Lugașu de Sus, în

locul U.P.I, u.a. 50C, prejudiciul fiind de 221,61 lei, conform fișei de calcul

valoric.


1241/28.12.2012 rezultă că la data de 4 decembrie 2012 inculpatul a tăiat fără

drept și a sustras un număr de 3 arbori din specia „(2)gorun” și „(1)cer”, din


situată pe raza localității Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a. 55B, prejudiciul

fiind de 1.118,52 lei, conform fișei de calcul valoric.


1270/04.01.2013 rezultă că la data de 21 decembrie 2012, inculpatul a tăiat

fără drept și a sustras un număr de 12 arbori din specia „(12)gorun” din

pădurea aflată în paza OS Aleșd și în proprietatea statului, situată pe raza

localității Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a. 203, numit ,,Pădurea

Morarului”, prejudiciul fiind de 655,82 lei, conform fișei de calcul valoric.


1267/07.01.2013 rezultă că la data de 4 ianuarie 2013 inculpatul a tăiat fără

drept și a sustras un arbore din specia „(1)salcâm” din pădurea aflată în paza

OS Aleșd și în proprietatea Primăriei Lugașu de Jos, situată pe raza localității

Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a. 69E, prejudiciul fiind de 273,7 lei,

conform fișei de calcul valoric.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că inculpatul, la

data de 4 decembrie 2012, singur și pe timp de zi, s-a deplasat cu căruța trasă

de un cal, proprietate personală, în pădurea OS Aleșd, situată în Lugașu de

Sus, locul numit „Culme”, unde cu un motofierăstrău mecanic a tăiat un

număr de 3 arbori din specia „(2)gorun” și „(1)cer”, pe picior și nemarcați,

i-a fasonat la lungimea de 3 m, după care i-a încărcat în căruță și i-a

valorificat pe raza localității Lugașu de Jos, fiind surprins de pădurar asupra

faptului.

De asemenea, la data de 21 decembrie 2012, singur și pe timp de zi,

s-a deplasat cu căruța trasă de un cal, proprietate personală, în pădurea OS

Aleșd, situată pe raza localității Lugașu de Sus, în locul numit „Pădurea

Morarului”, unde cu un motofierăstrău mecanic a tăiat un număr de 12 arbori

din specia „(12)gorun”, pe picior și nemarcați, i-a fasonat la lungimea de 3

m, după care i-a încărcat în căruță. Arborii i-a transportat în localitatea

Lugașu de Jos, unde i-a valorificat.

Tot astfel, la data de 4 ianuarie 2013, singur și pe timp de zi, s-a

deplasat cu căruța trasă de un cal, proprietate personală, în pădurea OS Aleșd,


situată în localitatea Lugașu de Sus, în locul numit „Canton”, unde cu un

motofierăstrău mecanic a tăiat un arbore din specia „(1)salcâm”, pe picior și

nemarcat, și l-a fasonat la lungimea de 3 m. Atunci s-a întâlnit cu fratele său,

R.D.I., care l-a ajutat să încarce arborele fasonat în căruță, fiind surprinși de

către pădurarul N.M.

La stabilirea stării de recidivă în cazul tuturor infracțiunilor

menționate mai sus instanța a avut în vedere condamnarea inculpatului prin

Sentința penală nr. 424/2006 a Judecătoriei Aleșd la pedeapsa închisorii de 3

ani și 10 luni, din a cărei executare a fost liberat condiționat la data de 11

iunie 2010, rămânând de executat un rest de pedeapsă de 522 zile, prezentele

fapte fiind comise după împlinirea duratei pedepsei.

Cum toate aceste infracțiuni au fost comise de către inculpat în

modalitatea concursului real, instanța, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b)

C.pen. din 1969, a contopit pedepsele mai sus stabilite și a aplicat

inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care a adăugat un

spor de 6 luni închisoare, urmând astfel ca inculpatul să execute pedeapsa

rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare.

La individualizarea pedepselor componente și a celor rezultante,

instanța a avut în vedere faptele comise de inculpat, pericolul social concret

al acestora, împrejurările în care acestea au fost comise, precum și faptul că

inculpatul este recidivist postexecutoriu, fiind condamnat în trecut pentru

comiterea mai multor fapte de același gen, rezultând astfel că scopul

pedepselor executate până în prezent, respectiv acela de reeducare, nu a fost

atins.

C.14. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău


activi: primar, agent agricol. Latura obiectivă: tăierea de pe picior și

sustragerea unui număr de 33 de arbori nemarcați, în valoare totală de

18.327,72 lei. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de

individualizare a executării pedepsei: în regim de detenție (pentru inculpații

care exercitau funcții publice în administrația publică locală), respectiv

suspendarea condiționată a executării pedepsei principale. Legea penală mai

favorabilă.

Fapta inculpaților care, în cursul anului 2011, profitând de calitatea

de primar, respectiv agent agricol a doi dintre inculpați, au tăiat de pe

picior, fără drept, în scopul valorificării, un număr de 33 de arbori

nemarcați, în valoare de 18.327,72 lei, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunilor silvice prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la


data comiterii faptelor) cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b) și

art. 77 lit. a) C.pen.

Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina

lor, dar apărările acestora au fost înlăturate de către instanță pe baza

materialului probator administrat în cauză.

(C. Apel Bacău, S. pen., Dec. pen. nr. 268/2014)

Prin Sentința penală nr. 28/2013, pronunțată în dosarul nr.

971/199/2011 al Judecătoriei Buhuși:

I. Au fost condamnați inculpații B.I. și C.F., pentru săvârșirea

infracțiunii de tăiere de arbori prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și art.

76 lit. c) C.pen. din 1969, la pedepse de câte 3 ani închisoare.

Au fost condamnați aceiași inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de

furt de arbori din fondul forestier național prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. d)

și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74

lit. a) și art. 76 lit. c) C.pen. din 1969, la pedepse de câte 3 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) cu art. 34 lit. b) C.pen. din 1969, au fost

contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, pedeapsă rezultantă

fiind de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 81 C.pen. din 1969, s-a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepselor rezultante aplicate inculpaților, iar în

temeiul art. 82 din același cod, s-a stabilit termen de încercare 5 ani.

II. A fost condamnat inculpatul D.M., pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la tăiere de arbori prevăzută în art. 26 C.pen. din 1969 raportat

la art. art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu

aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C.pen. din 1969, la

pedeapsa de 3 ani închisoare.

A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de

furt de arbori din fondul forestier național prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. d)

și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74

lit. a) și art. 76 lit. c) C.pen. din 1969, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) cu art. 34 lit. b) C.pen. din 1969, au fost

contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, pedeapsă rezultantă

fiind de 3 ani închisoare.


condiționată a executării pedepselor rezultante aplicate inculpatului, iar în

temeiul art. 82 din același cod, s-a stabilit termen de încercare 5 ani.

III. A fost condamnat inculpatul H.N.S. pentru săvârșirea infracțiunii

de furt de arbori din fondul forestier național prevăzută în art. 110 alin. (1) lit.


d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen.

din 1969, la pedeapsa de 2 ani închisoare.


condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, iar în temeiul art. 82

din același cod, s-a stabilit termen de încercare 4 ani.

IV. S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. din

1969.

V. S-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

menționate la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. din 1969, în condițiile și

pe durata prevăzute în art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, pe care a suspendat-o

potrivit art. 71 alin. (5) din același cod.


În dimineața zilei de 5 februarie 2011, inculpatul C.F. și fiul său,

C.M.A., au plecat de acasă, luând cu ei o drujbă, și au mers la sediul

primăriei, de unde au luat tractorul și s-au deplasat la depozitul nr. 3

Berești-Bistrița. Potrivit declarației martorului G.I.D., ce se afla de serviciu la

poartă, aceștia i-au cerut să intre în depozit pentru a lua lemne, iar paznicul

l-a sunat pe F.L., pentru a-i cere aprobarea în acest sens. F.L. i-a spus

paznicului să-i lase să intre, întrucât fuseseră și în ziua anterioară, iar acesta

din urmă le-a permis accesul în depozit. Cei doi au intrat cu tractorul în

incintă și s-au dus în același loc ca și în ziua anterioară, unde inculpatul C.F.

a început să taie cu drujba arbori de pe picior.

În același timp, în dimineața aceleiași zile, inculpații B.I., H.N.S. și

D.M. s-au deplasat cu mașina primului inculpat la depozit, acesta luând cu el

o drujbă și un topor. La poarta de acces în incintă, inculpatul B.I. a oprit

autoturismul și i-a spus paznicului G.I.D. că se duce să taie copaci din același

loc unde a mai fost cu o zi înainte, motivând că dorește să intre în depozit cu

autoturismul, întrucât are bagaje. În aceste condiții, autoturismul condus de

inculpatul B.I. a pătruns în depozit și s-a deplasat la locul faptei, unde

inculpatul B.I. a continuat activitatea de tăiere fără drept și furt de arbori,

începută în ziua anterioară. După pătrunderea autoturismului în depozit,

paznicul G.I.D. s-a deplasat în zona în care se aflau funcționarii primăriei,

moment în care l-a văzut pe inculpatul C.F. că tăia arbori de pe picior cu o

drujbă, iar pe C.M.A. și D.M. că secționau cu drujba, în bucăți mai mici,

arborii doborâți și îi încărcau în remorca tractorului.

Dându-și seama că arborii tăiați sunt de pe proprietatea statului,

paznicul s-a îndreptat către inculpatul B.I. și i-a comunicat această situație,

însă inculpatul și-a continuat activitatea infracțională. Paznicul s-a reîntors la

poartă și a văzut că în depozit a intrat căruța inculpatului B.I., care s-a dus în

același loc unde se tăiau arbori. Căruța era condusă de către A.I., iar în


aceasta se afla și B.G.V. La orele 10, paznicul G.I.D. a intrat în camera

personalului de pază și a scos din priză un aparat radio, fără să-și dea seama

că a întrerupt alimentarea cu curent electric a sistemului de înregistrare video,

astfel încât din acel moment nu a mai fost monitorizată video poarta de acces

în depozit.

În aceeași zi, în serviciul de pază al depozitului a fost și G.V., care a

ajuns la serviciu mai târziu. Martorul a declarat că s-a dus în zona unde se

tăiau arbori și a observat că erau tăiați un număr de aproximativ 20 de copaci,

martorul relatând că toate cioatele erau proaspete, nefiind cioate vechi în acel

loc. Același martor a declarat la urmărirea penală că a văzut cum inculpații

D.M., B.I. și C.F. secționau cu drujbele arborii tăiați. G.V. s-a dus la

inculpatul D.M. și i-a cerut să-i dea și lui un copac, iar acesta i-a spus să-și ia

și el unul. La sfârșitul programului de lucru, G.V., cu căruța colegului său

G.I.D., a transportat materialul lemnos provenit de la un arbore tăiat la

locuința soacrei sale, U.P.

Potrivit registrului de intrări-ieșiri din depozit, coroborat cu

fotografiile prelevate de pe monitorul calculatorului, din înregistrările

efectuate de camera video aflată la poarta de intrare în depozit, dar și cu

declarațiile martorilor G.V., B.L.M. și C.N., în acea zi s-au efectuat trei

transporturi cu tractorul primăriei și încă două cu căruța inculpatului B.I. Așa

cum a rezultat din coroborarea declarațiilor inculpaților, prima remorcă

încărcată cu lemne a fost dusă de inculpatul H.N.S. acasă la inculpatul B.I.,

cea de-a doua – tot de inculpatul H.N.S. – la inculpatul D.M., iar a treia a fost

împărțită de inculpații H.N.S. și C.F., aceștia descărcând câte o jumătate de

remorcă la domiciliul fiecăruia dintre ei. Cele două căruțe cu lemne au fost

duse la locuința inculpatului B.I., de către fiul acestuia, B.G.V. Când s-au

transportat lemnele la locuința sa, D.M., însoțit de martorul B.L.M., a luat

autoturismul lui B.I. și s-a deplasat și el la locuința sa, pentru a ajuta și a arăta

inculpatului H.N.S. unde să descarce lemnele din remorcă. Martorul B.L.M.

i-a ajutat la descărcatul lemnelor și, potrivit declarației acestuia, el a fost

plătit de către D.M. pentru munca prestată în cele două zile, cât și pentru

faptul că în ziua de 7 februarie 2011 (luni) acesta a crăpat toți butucii de lemn

aduși cu remorca în ziua de sâmbătă.

Cu ocazia cercetării la fața locului și a reconstituirii s-a constatat că

tăierile s-au făcut din pădurea proprietatea statului. Acest aspect a fost

confirmat și de declarațiile martorilor C.N. și U.N. , care au relatat că tăierile

s-au făcut din pădurea marcată cu vopsea roșie ca fiind a statului. Și

inculpatul C.F., în declarația sa, a arătat că înainte de a începe să taie arborii

indicați de inculpatul B.I., a văzut că pe copacii din acea zonă erau marcaje

cu vopsea albă și roșie.


Potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului, au fost tăiați de

pe picior fără drept și au fost sustrași un număr de 33 de arbori, de diferite

specii și dimensiuni, iar potrivit adresei nr. 639/10.02.2011 a Ocolului Silvic

Fântânele, Direcția Silvică Bacău și procesului-verbal de calcul a valorii

pagubei, cei 33 de arbori aveau un volum de masă lemnoasă de 37,083 m.c.

Arborii au fost tăiați de pe unitatea de producție nr. VI Racova, u.a. 189 B și

189 C, care sunt încadrate în grupa I funcțională, iar valoarea prejudiciului

creat este de 18.327,72 lei.

Din adresele nr. 1003/01.03.2011 și 952/28.02.2011 ale Ocolului

Silvic Fântânele rezultă că inculpații D.M., B.I., C.F. și H.N.S. nu dețin

suprafețe de pădure în zona depozitului nr. 3 Berești-Bistrița și că niciun

proprietar de fond forestier nu a depus cerere pentru încheierea unui contract

de pază cu o structură silvică, iar ca urmare nu se pot depune cereri pentru

marcare și tăiere de arbori.

În cauză au formulat recurs, în termen legal, calificat drept apel

potrivit noilor prevederi legale, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuși și

inculpații B.I., D.M., C.F. și H.N.S.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală

apelată, prin prisma motivelor invocate de apelant, precum și sub toate

aspectele, Curtea de Apel Bacău a reținut următoarele:

Judecătoria Buhuși a făcut o descriere detaliată a situației de fapt,

expunând pe larg activitatea infracțională desfășurată de inculpați, dar și

mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și

nemijlocit în fața instanței, care au confirmat pe deplin activitatea

infracțională expusă în considerentele rechizitoriului. Totodată, instanța s-a

conformat dispozițiilor art. 356 C.pr.pen. din 1969 atât în ceea ce privește

analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei sub toate

aspectele, cât și a celor care au fost înlăturate.

Împrejurarea invocată de inculpați, respectiv că nu au fost marcați

arbori de mai mulți ani de către organele silvice, nu poate fi reținută drept

cauză de exonerare de răspundere penală, ci eventual sub aspect moral. Dar și

asta doar în condițiile unei exploatări minime și întemeiate pe rațiuni de

necesitate, iar nu în mod organizat și în cantități impresionante.

Un alt aspect important ce trebuie lămurit se referă la suprafața de

teren de pe care s-au tăiat arborii, respectiv cine avea drept de exploatare în

acel loc. Toate probele indică un teren ce se află în proprietatea statului, peste

drum de proprietățile private, printre care și cea a martorei S.E. Aceasta din

urmă nu a dat voie niciunei persoane să taie arbori de pe terenul ei, nici

măcar inculpatului B.I., care a avut doar o împuternicire limitată la ridicarea

titlului de proprietate în numele martorei, fără drept de exploatare. În


consecință, apărarea inculpatului sub acest aspect este neîntemeiată. Terenul

de pe care s-a tăiat era în administrarea Ocolului Silvic Fântânele, Direcția

Silvică Bacău, împrejurare necontestată la data faptelor de conducătorii

depozitului, astfel că acesta este cel care poate emite pretenții materiale în

cauză. Disputa funciară născută cu privire la dreptul de administrare al

terenului nu influențează soluția din prezenta cauză, întrucât prin

incriminarea furtului se apără posesia legitimă. De altfel, oricare ar fi

administratorul, proprietar este unul singur, Statul Român.

Având în vedere că promotorii infracțiunilor au fost inculpații D.M. și

B.I., primarul unității administrativ-teritoriale și agentul agricol din primărie,

o apărare prin care se invocă eroarea de amplasament este lipsită de sens și

seriozitate. Mai mult, chiar și inculpații C.F. și H.N.S. au înțeles, din

discuțiile purtate cu primii doi, că pădurea de unde au tăiat este o „rezervă”

învecinată cu terenul martorei S.E. În ceea ce privește participarea

inculpaților la săvârșirea infracțiunilor și contribuția fiecăruia, instanța de

apel reține considerentele fundamentate ale primei instanțe, pe care și le

însușește. Pe lângă tendința inculpaților de a diminua impactul antisocial sub

aspect cantitativ, se remarcă poziția procesuală a inculpatului D.M., care

neagă orice implicare de natură penală. Apărarea sa este că el doar a trecut pe

acolo, având treabă în zonă.

Este necesar ca instanța de apel să procedeze la o nouă operațiune de

tragere la răspundere penală a inculpaților, potrivit încadrării juridice noi și a

tratamentului sancționator prevăzut de legea în vigoare. În loc de

circumstanța atenuantă prevăzută în art. 74 lit. a) C.pen. din 1969, Curtea va

reține circumstanța atenuantă prevăzută în art. 75 alin. (2) lit. b) C.pen.

vizând persoana inculpaților, care nu au antecedente penale, dar și

circumstanța agravantă generală a săvârșirii faptei de trei sau mai multe

persoane împreună, prevăzută în art. 77 lit. a) C.pen. În esență, tratamentul

sancționator aplicat de prima instanță corespunde criteriilor de

individualizare a pedepsei prevăzute în art. 74 C.pen. Instanța reține pericolul

social moderat al infracțiunilor, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de

legiuitor, prejudiciul ridicat produs părții civile, precum și lipsa de

antecedente penale pentru inculpați. Pedepsele vor fi orientate spre minimul

special, în concordanță și cu orientarea primei instanțe, cu mențiunea unei

contribuții mai reduse pentru inculpatul H.N.S. Exemplaritatea pedepsei

produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea

sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus

acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări

viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Necesitatea aplicării

unei pedepse și evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub


semnul fermității care, în acest domeniu, înseamnă aplicarea unor pedepse

moderate și a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social

al faptei și persoanei inculpatului, apt să-și realizeze cu maximă eficiență

finalitatea educativ-preventivă.

În ceea ce privește modalitate de executare a pedepsei închisorii,

pentru inculpații C.F. și H.N.S. se va menține dispoziția primei instanțe de

suspendare condiționată, dat fiind recunoașterea infracțiunilor de la începutul

cercetărilor și lipsa antecedentelor penale.

Pentru ceilalți inculpați, Curtea reține contribuția principală în

organizarea activității infracționale, dar mai ales poziția procesuală

incompatibilă cu tragerea unei concluzii în sensul că reeducarea lor se poate

realiza fără executarea efectivă a pedepsei. Astfel, inculpatul B.I., în mod

constant și mincinos, a afirmat că avea drept de a exploata material lemnos

de pe terenul martorei S.E., doar că a încurcat amplasamentul, chiar și după

ce aceasta a dat declarație în cursul urmăririi penale că nu este așa, iar

inculpatul D.M. a susținut constant, dar mincinos, că nu a participat la tăierile

și sustragerile de arbori, în contradicție vădită cu multe mijloace de probă

edificatoare în acest sens. În concluzie, instanța de apel constată că nu este

îndeplinită cerința prevăzută în art. 81 alin. (1) lit. c) C.pen. din 1969.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a)

C.pr.pen., Curtea de Apel Bacău a admis apelurile formulate de Parchetul de

pe lângă Judecătoria Buhuși și apelanții inculpați B.I., D.M., C.F. și H.N.S

împotriva sentinței penale nr. 28/2013 a Judecătoriei Buhuși, în ceea ce

privește:

– schimbarea încadrării juridice;

– pedepsele aplicate și modalitatea de executare;

– greșita confiscare a materialului lemnos obținut prin săvârșirea

infracțiunilor, aflat la locuințele inculpaților, precum și a martorului G.V.,

respectiv la locuința lui U.P.

Prin urmare:

I. În baza art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea

art. 35 alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b), art. 77 lit. a) și art. 5 alin. (1) C.pen.,

l-a condamnat pe inculpatul B.I. la pedeapsa principală a închisorii de 2 ani și

pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în

art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C.pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art.

35 alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b), art. 77 lit. a) și art. 5 alin. (1) C.pen., l-a

condamnat pe același inculpat la pedeapsa principală a închisorii de 2 ani și




În condițiile art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969, a

contopit pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 2 ani

închisoare, fără adăugarea vreunui spor.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa

accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit .

a) și lit. b) C.pen.

II. În baza art. 48 C.pen. raportat la art.108 alin. (1) lit. d) din Legea

nr. 46/2008, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b), art. 77 lit. a)

și art. 5 alin. (1) C.pen., l-a condamnat pe inculpatul D.M. la pedeapsa

principală a închisorii de 2 ani și pedeapsa complementară a interzicerii

exercițiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C.pen., pe

o durată de 2 ani.











accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit.


III. În baza art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea


l-a condamnat pe inculpatul C.F. la pedeapsa principală a închisorii de 2 ani

și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în















În baza art. 81 C.pen. din 1969, a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pentru inculpatul C.F.

În baza art. 82 C.pen. din 1969, a stabilit termen de încercare pe o

perioadă de 4 ani.

IV. În baza art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea


l-a condamnat pe inculpatul H.N.S. la pedeapsa principală a închisorii de 1 an

și 6 luni și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor

prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C.pen., pe o durată de 1 an.




În baza art. 81 C.pen. din 1969, a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pentru inculpatul C.F.

În baza art. 82 C.pen. din 1969, a stabilit termen de încercare pe o

perioadă de 3 ani și 6 luni.

C.14.2. Tăierea, fără drept, de arbori. Instigarea la tăierea, fără

drept, de arbori. Subiecți activi: reprezentanți ai unei societăți comerciale

având ca obiect exploatarea lemnului. Latura obiectivă: tăierea, fără drept,

a unui număr de 533 de arbori nemarcați, în valoare totală de 130.069,7 lei.


executării pedepsei: în regim de detenție.

Fapta inculpaților care, în cursul anului 2008, în mod repetat, au

tăiat, fără drept, un număr de 533 de arbori nemarcați din fondul forestier

național (unul dintre inculpați fiind instigat de celălalt, în calitate de

angajator), întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor silvice

prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008, respectiv în art.

25 C.pen. din 1969 raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969.

Apărările inculpaților, în sensul că nu au comis faptele, au fost

înlăturate de către instanță pe baza probelor administrate în cauză.

(C. Ap. Bacău, S. pen., Dec. pen. nr. 1330/2012)

Prin Sentința penală nr. 147/2012, pronunțată de Judecătoria Bicaz în

dosarul nr. 1024/188/2011, inculpații C.D. și A.V. au fost condamnați la

pedeapsa de 3 ani închisoare, respectiv 1 an și 6 luni închisoare cu


suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pentru săvârșirea

infracțiunilor silvice prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

46/2008, respectiv în art. 25 C.pen. din 1969 raportat la art. 108 alin. (1) lit.

d) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 C.pen.

din 1969.


următoarele:

Persoanele vătămate T.T. și F.T. au fost puse în posesie cu suprafața

de 1,5 hectare teren forestier pe raza Ocolului Silvic Ceahlău, în UP II, u.a.

66 A, fiind întocmit în acest sens procesul-verbal de punere în posesie nr.

18568/28.05.2003. Persoanelor vătămate le-a fost emis titlul de proprietate

nr. 18568/30.07.2003 de către Comisia Județeană de Fond Funciar Neamț.

La data de 4 martie 2008, inculpatul C.D. a încheiat cu persoanele

vătămate un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect promisiunea

de vânzare-cumpărare a suprafeței de 1,5 ha, situat în UP II, u.a. 66A,

precum și a lemnului de pe această parcelă, prețul vânzării fiind stabilit la

suma de 70.000 lei, fiind stabilit și un grafic de plată pentru perioada 4 martie

2008-4 septembrie 2008, câte 10.000 lei lunar. Conform convenției încheiate,

inculpatul C.D. urma să intre în stăpânirea de fapt a terenului și a lemnului

vândut la data încheierii antecontractului, respectiv 4 martie 2008, actul fiind

semnat de către toate părțile și purtând încheiere de dată certă emisă de către

avocatul A.E.D. În continuare, inculpatul C.D. l-a determinat pe inculpatul

A.V., care lucra de mai mult timp pentru el și pentru societatea sa, ,,D&D C.”

SRL, să taie mai mulți arbori de esență rășinoase, în mod repetat, în cursul

anului 2008.

În perioada 10-11 iunie 2009, organele de poliție și silvice, împreună

cu persoanele vătămate T.T. și F.T. și martorul F.A. s-au deplasat la fața

locului, unde au inventariat pe terenul de 1,5 ha, situat în UP II, u.a. 66A, un

număr de 533 de cioate nemarcate, provenite de la arbori de esență rășinoasă,

cu un volum total de 770,01 m.c., în valoare totală de 130.069,7 lei.

În apărarea sa, inculpatul C.D. a susținut că nu a dat dispoziții

nimănui pentru a exploata masă lemnoasă de pe terenul cumpărat de la

persoanele vătămate și că, de fapt, nu a încheiat antecontractul de

vânzare-cumpărare pentru materialul lemnos, ci pentru a-și amenaja o

crescătorie de mistreți. Însă în convenția dintre părți se specifică, în mod clar,

că obiectul acesteia este vânzarea terenului și a lemnului de pe acesta. Pe de

altă parte, inculpatul nu a făcut niciun demers pentru amenajarea unei

crescătorii de mistreți pe acel teren și nici nu a sesizat organele competente

cu privire la tăierea în masă a arborilor de pe terenul său, care i-a redus


considerabil valoarea, așa cum ar fi procedat o persoană care plătise deja

suma de 20.000 lei și care trebuia să se comporte ca un adevărat proprietar.

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpaților, instanța va

ține seama de criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C.pen.

din 1969, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a

codului și reduse conform art. 76 din același cod, aplicând o pedeapsă sub

minimul special. În temeiul art. 74 lit. a) și c) C.pen. din 1969, instanța

urmează a avea în vedere împrejurarea că inculpații nu au antecedente

penale, așa cum rezultă din fișele de cazier judiciar depuse la dosar. Totodată,

va avea în vedere și scopul pentru care inculpatul A.V. a tăiat ilegal arbori

nemarcați în regim silvic, pentru inculpatul C.D., respectiv pentru a-și păstra

locul de muncă din care-și câștiga existența, în condițiile în care acesta este

bolnav și sărac, apreciind că în favoarea acestuia pot fi aplicate dispozițiile

art. 74 alin. (2) C.pen. din 1969 privind circumstanțele atenuante, cu efect

asupra reducerii cuantumului pedepselor, sub minimul special prevăzut de

textele incriminatorii. În baza art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, instanța va

interzice inculpaților exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza II-a

și lit. b) C.pen. din 1969 pe durata executării pedepsei aplicate acestora prin

prezenta sentință. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei,

față de toate circumstanțele personale ale inculpaților, instanța apreciază că

reeducarea acestora este posibilă chiar și fără executarea în regim de detenție

a pedepsei închisorii ce urmează a li se aplica, întrucât pronunțarea

condamnării va constitui un avertisment suficient pentru a-i determina să nu

mai comită pe viitor alte infracțiuni.

Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C.pen. din 1969 și

apreciindu-se că reeducarea inculpaților se va realiza și fără executare

efectivă, se vor aplica prevederile referitoare la suspendarea condiționată a

executării pedepsei pe perioada termenului de încercare stabilit conform art.

82 C.pen. din 1969, cu atragerea atenției inculpaților asupra dispozițiilor art.

83 din același cod privind condițiile și consecințele revocării suspendării.

Potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (5) C.pen. din 1969, instanța va suspenda

executarea pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute

în art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C.pen. din 1969.

În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de Direcția Silvică

Neamț, văzând că aceasta vizează 50% din paguba produsă, în conformitate

cu dispozițiile art. 33 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 46/2008, art. 14 și 346

C.pr.pen. din 1969, art. 998-999 C.civ. din 1864, instanța o va admite și îi va

obliga pe inculpați, în solidar, la acoperirea prejudiciului cauzat. Cu privire la

despăgubirile ce vor trebui suportate de cei doi inculpați, instanța va avea în

vedere valoarea pagubei, calculată fără luarea în considerare a TVA-ului.


Se au în vedere dispozițiile art. 2 alin. (3) din Ordonanța de urgență a

Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a

pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora,

conform cărora „valoarea despăgubirilor pentru pagubele prevăzute în

prezenta ordonanță de urgență se stabilește prin înmulțirea factorului ”k”

specific, prevăzut în anexele nr. 1-3, cu valoarea medie a unui metru cub de

masă lemnoasă pe picior, stabilită în conformitate cu prevederile art. 25

alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea

regimului silvic și administrarea fondului forestier național25

, republicată, cu

modificările și completările ulterioare”. În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c)

C.pr.pen. din 1969, instanța va menține măsurile sechestrului asigurător

asupra bunurilor aparținând inculpaților C.D. și A.V., aplicate prin

ordonanțele Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz nr. 606/P/2009.

Prin decizia penală nr. 610/2013, Curtea de Apel Bacău a dispus

respingerea recursurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz

și inculpați, ca nefondate.

Totuși, în baza art. 38515

pct. 2 lit. d) C.pr.pen. din 1969, a admis

recursul formulat de recurentele persoane vătămate T.T. și F.T. împotriva

aceleiași sentințe penale în ceea ce privește cuantumul pedepselor la care au

fost condamnați inculpații C.D. și A.V. și modalitatea de executare. Prin

urmare, instanța de apel a casat sentința penală recurată sub aceste aspecte,

iar în rejudecare a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A.V. de la 1 an și 6

luni închisoare la 2 ani închisoare, precum și pedeapsa aplicată inculpatului

C.D. de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare. Totodată, a înlăturat aplicarea

art. 81, art. 82, art. 83 și art. 71 alin. (5) C.pen. din 1969 pentru ambii

inculpați, precum și aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) din același cod

pentru inculpatul C.D. În fine, instanța de apel a menținut celelalte dispoziții

ale sentinței penale recurate.

C.15. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

C.15.1. Folosirea, fără drept, a dispozitivelor speciale de marcat (în

forma participației improprii). Subiectul activ calificat: personal silvic.

Latura obiectivă: folosirea ilegală a ciocanului silvic de marcat pentru un

număr de 15 arbori cu o valoare totală de 13.433,65 lei. Latura subiectivă:


suspendarea condiționată a executării pedepsei, deși inculpatul a avut o

conduită nesinceră și nu s-a prezentat în fața instanței de judecată.



Fapta inculpatului care, în calitate de inginer silvic în cadrul RNP

Romsilva – Direcția Silvică Iași, în anul 2010 a folosit ilegal ciocanul silvic

de marcat, determinând marcarea a 15 arbori cu un diametru mult mai mare

decât cel stabilit prin documentația care a stat la baza actului de punere în

valoare din 18 octombrie 2009, arborii fiind înregistrați în caietul de

inventariere și fiind ulterior tăiați, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii silvice prevăzute în art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la

art. 112 din Legea nr. 46/2008 (texte legale în vigoare la data comiterii

faptei).

Apărările inculpatului, în sensul că nu a comis fapta, au fost

înlăturate de către instanță în baza materialului probator administrat în

cauză.

(C. Ap. Iași, S. pen., Dec. pen. nr. 1044/2013)

Prin Sentința penală nr. 320/2013, pronunțată de Judecătoria Iași în

dosarul nr. 42254/224/2011, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4

luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei principale,

pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de folosire fără drept a

dispozitivelor speciale de marcat prevăzută în art. 31 alin. (2) C.pen. din

1969 raportat la art. 112 din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 74 alin. (1)

lit. a) și lit. b) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C.pen. din 1969.


următoarele:

La data de 27 mai 2010, persoana vătămată RNP – Romsilva, Direcția

Silvică Iași a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că, în urma

controlului tematic efectuat la Ocolul Silvic Ciurea, s-au constatat abateri

privind folosirea ilegală a ciocanului silvic de marcat, ciocan încredințat

inculpatului (inginer în cadrul regiei) în baza delegației de folosire nr.

65/22.06.2009 și cu care au fost marcați ilegal un număr de 15 arbori (13

arbori specia frasin și 2 arbori specia stejar), cu diametre mult mai mari decât

cele stabilite prin documentația care a stat la baza actului de punere în

valoare nr. 197577-IS-221 din 18 octombrie 2009, arbori ce nu au fost

înregistrați în caietul de inventariere și care ulterior au fost tăiați,

cauzându-se un prejudiciu în valoare de 13.433,65 lei, recuperat integral.

Din coroborarea probatoriului administrat în cauză rezultă faptul că

inculpatul era angajat la data de 9 iulie 2009 la persoana vătămată RNP –

Romsilva, Direcția Silvică Iași, în funcția de inginer, șef de district la

Districtul nr. 5 Șanta, Ocolul Silvic Ciurea. În perioada 19 octombrie-19

decembrie 2009, parchetul nr. 197577 Ciurea din U.P. III Ciurea, u.a. 48E,

arondată Cantonului Silvic nr. 22 Dumbrava, Districtul Silvic nr. 5 Santa din


cadrul Ocolului Silvic Ciurea, județul Iași, a fost exploatat în baza

autorizației de exploatare nr. 277433/19.10.2009 și a împuternicirii nr.

408/19.10.2009. Marcarea arborilor de extras s-a făcut la data de 9 iulie

2009, în baza delegației de marcare nr. 65/22.06.2009, emisă pe numele

inculpatului.

Din Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr.

33/2002 pentru aprobarea Regulamentului privind confecționarea și folosirea

ciocanelor silvice din dotarea structurilor silvice constituite la nivel de ocoale

silvice, necesare pentru gospodărirea pădurilor proprietate privată și a celor

proprietate publică aparținând comunelor, orașelor și municipiilor26

, rezulta

următoarele: ciocanul silvic cu marcă circulară și cu indicativ „PP” (ca și cel

ce i-a fost încredințat inculpatului) se folosea de personalul tehnic de la ocolul

silvic pentru marcarea arborilor destinați tăierii din pădurile gospodărite de

ocolul silvic; marca ciocanului se aplica pe cioplaje, la baza trunchiului, cât

mai aproape de nivelul solului, pe o nervură proeminentă, imprimarea mărcii

făcându-se cu o vopsea sau cu un tuș de culoare ușor vizibilă; procedura de

încredințare și de folosire a ciocanului silvic era strict reglementată; era

interzisă cu desăvârșire încredințarea de către personalul silvic a ciocanelor

silvice unor persoane fără drept de a le deține și folosi, fără delegație de

folosire sau în alte scopuri decât cele prevăzute în art. 10-12 din regulamentul

sus-menționat și înscrise în delegația de folosire; o singură persoană era

împuternicită să folosească ciocanul silvic (în cazul de față, inculpatul, în baza

delegației menționate anterior).

La data de 9 iulie 2009, inculpatul s-a deplasat împreună cu D.T.R.,

pădurar, la Cantonul XXII Dumbrava, Ocolul Silvic Ciurea, și cu martorii

Ț.C., Ț.N.V. și S.M. la parchetul nr. 197577 Ciurea din U.P. III Ciurea, u.a.

48E, arondat Cantonului Silvic nr. 22 Dumbrava, Districtul Silvic nr. 5 Santa

din cadrul Ocolului Silvic Ciurea, pentru a efectua operațiunea de marcare a

arborilor. Pe teren, activitățile au fost repartizate de către inculpat astfel:

inculpatul identifica și măsura arborele, martorul D.T.R. (pădurar) trecea în

carnetul de inventariere aliniamentul, specia și clasa de calitate a arborelui,

iar martorii Ț.C., Ț.N.V. și S.M. efectuau, prin rotire, următoarele activități:

făceau un cioplaj la 1,30 m de sol și înscriau pe cioplaj numărul din carnetul

de inventariere, după care efectuau un cioplaj la rădăcina arborelui și aplicau,

cu ciocanul de marcat RP 20 106 înmuiat în vopsea, amprenta ciocanului pe

cioplaj.

Din declarațiile martorilor Ț.C., Ț.N.V. și S.M. (audiați în ambele

faze procesuale) rezultă că, la data de 9 iulie 2009, au cioplit arbori și au



aplicat cu ciocanul de marcat amprenta pe acei arbori, activități pe care le-au

efectuat la solicitarea și la indicațiile inculpatului, martorii necunoscând

reglementările din regulamentele de folosire a ciocanului silvic și nici faptul

că o parte din arborii marcați nu au fost trecuți de către inculpat în carnetul de

inventariere.

Ulterior acestei activități, Direcția Silvică Iași a efectuat, în perioada

3-10 martie 2010, un control la Ocolul Silvic Ciurea, în baza delegației nr.

55/01.03.2010, întocmindu-se de către D.G. (inginer, responsabil cu paza și

protecția pădurilor în cadrul direcției) raportul nr. 2697/15.03.2010. S-a

constatat astfel că la data de 9 iulie 2009, în parchetul 197577 Ciurea, din

U.P. III Ciurea, u.a. 48 E, arondată Cantonului Silvic nr. 22 Dumbrava,

Districtul Silvic nr. 5 Șanta din cadrul Ocolului Silvic Ciurea, s-a făcut

marcarea arborilor cu ciocanul cu marcă rotundă RP 20.106 și vopsea de

culoare albastră, de către inculpat, în vederea exploatării, ocazie cu care au

fost marcați și tăiați ulterior un număr de 15 arbori (13 cioate din specia

frasin și 2 cioate din specia stejar), arbori cu diametre foarte mari față de

arborii ce au constituit partida, arbori neînregistrați în carnetul de

inventariere, stabilindu-se că mărcile și vopseaua de pe cele 15 cioate au

aceeași vechime ca și toate celelalte mărci și vopsea aplicate pe cioatele care

au făcut obiectul activității de marcare a arborilor la data de 9 iulie 2009. S-a

mai constatat faptul că, în cazul celor 15 cioate menționate anterior, ciocanul

silvic și vopseaua albastră s-au aplicat pe un cioplaj superficial, efectuat în

coajă sau direct pe coajă. Din același raport de constatare mai rezultă faptul

că volumul celor 15 arbori este de 35,383 m.c., din care un volum de 31,047

m.c. cioatele de frasin și un volum de 4,336 m.c. cioatele de stejar, iar

contravaloarea acestora este de 13.433,65 lei, sumă ce include și TVA.

Ciocanul silvic cu marcă rotundă RP 20.106 a fost încredințat spre folosire

inculpatului, perioada de folosire fiind 22 iunie-10 iulie 2009, în U.P. III

Ciurea, u.a. 48E.

Cei trei martori audiați în cauză au dat declarații care se coroborează

între ele, dar se remarcă faptul că activitatea de inventariere a arborilor – așa

cum a fost descrisă ca procedură de către martori – este una laborioasă, și

anume: într-o singură zi erau inventariați și marcați un număr foarte mare de

arbori; în această activitate erau implicate multe persoane, care efectuau, pe

rând, diverse sarcini. Din toate declarațiile date rezultă fără dubiu faptul că

numai inculpatul era cel care stabilea ce arbori trebuiau marcați în vederea

exploatării, că doar la indicațiile acestuia se marcau acei arbori și că

inculpatul trecea numărul atribuit arborilor în caietul de inventariere. Prin

urmare, se poate aprecia că întreaga răspundere pentru operațiunea de

marcare a arborilor revenea inculpatului (conform fișei postului), persoană ce


a fost delegată pentru a folosi exclusiv ciocanul silvic rotund cu marca

menționată anterior (pe care nu avea voie să îl încredințeze altor persoane) și

că în acest context este lipsit de relevanță juridică faptul că – în mod practic –

aplicarea marcajului s-a făcut de către voluntari – în condițiile în care rezultă

fără dubiu că marcarea arborilor s-a făcut doar la indicația expresă a

inculpatului, fiind astfel exclus ca vreunul dintre voluntari să marcheze cei 15

arbori fără acceptul sau știința inculpatului. Mai trebuie adăugat și faptul că,

așa cum s-a mai precizat, inculpatul a notat în carnetul de inventariere – pe

rând, alături de alți voluntari – numărul ce se atribuia arborilor marcați în

vederea exploatării, având astfel posibilitatea efectivă de a nu înregistra în

carnetul de inventariere cei 15 arbori marcați în mod ilegal, fără ca voluntarii

să perceapă acest fapt. Fiind audiat în cursul urmăririi penale (doar pe

declarație olografă), inculpatul nu a recunoscut comiterea infracțiunii,

precizând următoarele: nu a marcat cei 15 arbori; nu i-a tăiat; nu a avut

cunoștință de marcarea lor, invocând faptul că arborii respectivi au fost

marcați ca „arbori de viitor”, în sensul că nu au fost marcați pentru

exploatare, ci ca arbori care trebuiau lăsați și nu tăiați, având un cioplaj

efectuat superficial sau mărcile aplicate direct pe coajă; aceștia (după

aspectul cioatelor) au fost tăiați cu puțin timp înainte de luna martie 2010. În

cursul cercetării judecătorești, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței,

fiind însă reprezentat de apărătorul său ales.


activ: reprezentant al unei societăți comerciale având ca obiect exploatarea

lemnului. Latura obiectivă: tăierea, fără drept, și sustragerea unui număr de

21 de arbori nemarcați, din fondul forestier național. Latura subiectivă:


suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Fapta inculpatului care, în perioada mai-iunie 2014, a tăiat ilegal un

număr de 21 de arbori din fondul forestier național, în scopul valorificării

ulterioare, creând o pagubă în valoare de 12.117,94 lei, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunilor silvice prevăzute în art. 108 alin. (1)

lit. d) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

(Jud. Răducăneni, Sent. pen. nr. 83/2015, definitivă prin neapelare)


Răducăneni în dosarul nr. 423/286/2015, inculpatul a fost condamnat la o

pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub


supraveghere, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 108 alin. (1) lit.

d) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008,

cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen. și art. 75 alin. (1) lit. d) și alin. (2)

lit. a) și b) C.pen.


următoarele:

Inculpatul este administrator al societății ,,D.F.” S.R.L și, în

primăvara anului 2014, a licitat, la Direcția Silvică Iași, o suprafață de pădure

(514 m.c. volum brut) pentru igienizare, situată în Cantonul Silvic „Izvoare”

din cadrul Ocolului Silvic Răducăneni, județul Iași. Conform contractului de

licitație, inculpatul avea dreptul să taie un volum de 514 m.c. copaci marcați

cu ciocanul rotund de reprezentanții Ocolului Silvic Răducăneni. În cursul

lunii mai 2014, când inculpatul s-a deplasat în zona respectivă cu personalul

său și utilajele pentru a începe exploatarea, a constatat că materialul ce urma

să-l exploateze era de calitate foarte slabă, putând fi valorificat doar ca lemne

de foc.

Inculpatul a susținut că a licitat material lemnos de calitate, însă la

fața locului a găsit copaci rupți, atacați de insecte, materialul obținut

valorificându-l doar ca lemne de foc. Nemulțumit de situația creată și pentru

a recupera din masa lemnoasă, inculpatul a luat hotărârea de a tăia 21 de

arbori nemarcați cu ciocanul rotund, din specia fag, stejar, tei, paltin și frasin,

pe care și i-a însușit (din raportul întocmit de pădurarul A.V. rezultă că

arborii tăiați ilegal au fost ridicați de pe teren de inculpat în perioada 20-23

iunie 2014), creând astfel un prejudiciu de 12.117,94 lei, care a fost recuperat

în totalitate, potrivit adresei nr. 768 din 13 februarie 2015 emisă de Ocolul

Silvic Răducăneni, județul Iași, în care se precizează că aceasta nu se

constituie parte civilă în procesul penal.

Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea

faptelor reținute în sarcina sa. Pe timpul cercetării judecătorești, inculpatul a

recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor arătând că dorește să se judece

potrivit dispozițiilor art. 374 alin. (4) și 375 C.pr.pen.

La individualizarea pedepsei și a modului de executare a acesteia,

instanța va ține seama, conform dispozițiilor art. 74 C.pen., de împrejurările

și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, starea de

pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și

scopul urmărit, antecedentele penale ale infractorului, conduita după

săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație,

vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunile în

concurs real, este o persoană tânără, are un nivel mediu de pregătire și


instruire, nu este cunoscut cu antecedente penale, are doi copii minori, a

achitat integral prejudiciul și a adoptat o poziție sinceră pe parcursul

desfășurării procesului penal. Față de aceste considerente, instanța a aplicat

inculpatului o pedeapsă cu închisoarea, pentru fiecare infracțiune concurentă,

al cărei cuantum a fost stabilit în urma reținerii dispozițiilor art. 396 alin. (10)

C.pr.pen., cât și a circumstanțelor atenuante prevăzute în art. 75 alin. (2) lit.


D. Concluzii și propuneri. În urma studierii hotărârilor pronunțate de

către instanțele de judecată se impun următoarele constatări:

1. Analiza a avut în vedere mai cu seamă pedepsele aplicate în cazul

săvârșirii infracțiunilor silvice, în scopul formării unei imagini de ansamblu

asupra combaterii acestui fenomen infracțional, deosebit de nociv pentru

mediu, urmărindu-se și dacă există sau nu o practică unitară la nivel național,

în această materie. Astfel, s-a constatat, pe lângă motivările temeinice ale

hotărârilor, susținute de practica C.E.D.O. și de jurisprudența Înaltei Curți de

Casație și Justiție, că la individualizarea judiciară a pedepselor în cazul

infracțiunilor silvice s-au avut în vedere dispozițiile legii speciale în materie,

limitele de pedeapsă prevăzute în Codul silvic, precum și criteriile generale

prevăzute în art. 72 C.pen. din 1969, respectiv în art. 74 C.pen., fiind luate în

considerare stările generale de agravare ori de atenuare a răspunderii penale,

circumstanțele reale și cele personale, precum și toate celelalte criterii de

individualizare, raportate la fiecare caz în parte.

În raport cu criteriile menționate anterior, a rezultat că, în general,

pedepsele cu închisoarea stabilite și aplicate de către instanțele de judecată

sunt orientate spre minimul special prevăzut de lege, executarea celor mai

multe fiind suspendată condiționat sau sub supraveghere, situațiile de

excepție în care au fost stabilite pedepse cu executare efectivă fiind

consecința existenței antecedentelor penale ale inculpaților sau a săvârșirii

faptelor în stare de recidivă ori de către inculpați care exercitau funcții

publice în administrația publică locală (într-un singur caz).

Deopotrivă, au fost aplicate și pedepse cu amenda, fie cu executare,

fie cu suspendarea condiționată a executării.

Analiza datelor a condus la concluzia că, în linii mari, instanțele se

orientează în a stabili pedepse fie cu închisoarea, fie cu amenda penală,

orientate spre minimul special, executarea pentru majoritatea pedepselor

aplicate fiind suspendată condiționat sau sub supraveghere, constatându-se

astfel că la nivel național nu există un mod unitar de individualizare judiciară

a pedepselor în cazul infracțiunilor silvice;


2. O problemă cu care se confruntă organele judiciare o reprezintă

modul de stabilire a prejudiciilor create în urma marcărilor, tăierilor și

exploatărilor de arbori în condiții nelegale. Conform legislației silvice, în

practica judiciară se utilizează ca singură metodă de stabilire a acestor

prejudicii un algoritm care are drept principal parametru diametrele cioatelor

rămase în urma tăierilor arborilor. În majoritatea cazurilor, identificarea

cioatelor marcate și nemarcate se face cu mare greutate din diferite motive

(relief abrupt, marca aplicată nu mai e vizibilă, cioatele pot fi acoperite de

vegetație sau au fost scoase din pământ ori au fost acoperite cu zăpadă,

număr redus de experți judiciari silvici). Pe de altă parte, această metodă de

calcul este cel mai adesea contestată în instanță de către inculpați. Având în

vedere că menținerea integrității pădurilor este considerată o prioritate, fiind

obiectiv de securitate națională, considerăm că se impune introducerea unor

metode noi de evaluare a prejudiciilor aduse vegetației forestiere, cum ar fi:

teledetecția satelitară, dronele, aerofotogrammetria, ce pot oferi date privind

volumul arborilor, pierderile de vegetație, consistența arboretelor;

3. Deopotrivă, la definirea prejudiciului se impune să fie evidențiate,

prin norme clare, cele trei laturi ale acestuia: economică, de mediu și socială

(prin realizarea unor studii de impact în zone foarte afectate);

4. Este necesară crearea unei veritabile structuri centrale la nivelul

gărzilor forestiere, care să aibă activitate de coordonare și control și să

efectueze verificări de mare amploare, din oficiu sau la solicitarea organelor

de urmărire penală, precum și creșterea veniturilor salariale ale personalului

cu atribuții de control în domeniul silvic, ce ar duce la motivarea acestuia și

la lipsa de interes pentru obținerea de venituri suplimentare ilicite;

5. Spețele studiate relevă că instanțele au fost sesizate de către

procurori cu dosare temeinic probate – cu excepția acelor cauze în care

inculpații au fost achitați definitiv, unul dintre ei fiind și arestat preventiv27

–,

dar lipsite de complexitate, în marea majoritate a cazurilor fiind vorba de

tăieri, fără drept, ale unor arbori nemarcați, urmate de furtul materialului

lemnos. Sunt însă, în practică, modalități complexe de comitere a

infracțiunilor, modalități ce generează cu adevărat prejudicii mari pădurilor

României: subestimarea calitativă și cantitativă a arborilor cu ocazia

întocmirii actelor de punere în valoare (APV), marcarea în plus a unor arbori,

constituirea de partizi de produse accidentale cu un volum mult mai mare

decât cel real etc.;

6. Apreciem, fără pretenția de specializare în domeniul silvic, că nu

există studii de impact cu privire la adoptarea unor noi tehnici silvice de

27 A se vedea cauzele C.9.2. și C.10.


îngrijire a pădurilor. De asemenea, considerăm că obligația de a încheia

contracte de pază cu ocoalele silvice, stabilită pentru proprietatea privată,

trebuie subliniată printr-o normă penală sancționatoare a proprietarilor care

nu respectă această obligație, având în vedere că principalele agresiuni asupra

fondului forestier au loc în suprafețele neaflate în paza acestor ocoale silvice.

Tot astfel, este necesară introducerea unui cazier silvic pentru persoanele

juridice având ca obiect de activitate exploatarea materialului lemnos;

7. Credem că, pentru o lungă perioadă de timp (100-150 ani), ar trebui

abrogată orice reglementare privind scoaterea de terenuri din fondul forestier

proprietate privată pentru proiectele imobiliare;

8. Ar trebui analizată de către conducerea Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție utilitatea încheierii unor protocoale

comune între acest parchet, Inspectoratul General al Poliției Române, RNP −

Romsilva, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în vederea combaterii

eficiente a infracțiunilor silvice și a fenomenului infracțional ce nu mai poate

fi tratat la nivelul soluționării unor cauze lipsite de complexitate, cele mai

multe cu prejudicii calculate între 500 lei și 9.000 lei. În acest sens ar fi utilă

armonizarea legislației românești cu legislația în domeniu adoptată de

Uniunea Europeană și cu strategia de gestionare durabilă a pădurilor

promovată de Comisia Europeană și Parlamentul European. Indiferent de

eforturile mari depuse până acum de către Ministerul Afacerilor Interne și

personalul silvic, fenomenul de despădurire și degradare a pădurilor nu este

nici măcar încetinit, ceea ce impune o regândire a politicii în domeniu. De

remarcat că nu există nicio hotărâre definitivă pronunțată cu privire la o

infracțiune silvică reținută în concurs real cu fostul art. 323 C.pen. din 1969

(asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni), nicio speță care să fi cercetat

lanțul infracțional de la proprietarul de pădure până la beneficiarul final al

lemnului tăiat nelegal. Deopotrivă, nu s-a remarcat nicio cercetare declanșată

asupra persoanei juridice ce acționează în domeniul exploatării lemnului;

9. Este de remarcat preocuparea instanțelor de a dispune confiscarea

utilajelor folosite la tăierea, fără drept, a arborilor, precum și de a menține

sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpaților (instituit în faza de urmărire

penală de către procuror asupra bunurilor identificate în proprietatea

inculpaților). Așa cum s-a mai arătat, în majoritatea cazurilor, instanțele au

dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, fapt justificat de

pedepsele aplicate în speța concretă, de circumstanțele personale ale

inculpaților, de cuantumul scăzut al prejudiciilor cauzate fondului forestier

național, precum și de posibilitățile de îndreptare ale condamnaților.

DIN JURISPRUDENŢA ÎNALTEI CURŢI DE

CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN

MATERIE PENALĂ

INFRACŢIUNEA DE SPĂLARE A BANILOR: CARACTER,

MODALITĂȚI, SUBIECT ACTIV. ADMISIBILITATE

Decizia

Î.C.C.J.

Completul

Î.C.C.J.

Actul normativ

vizat

Dispoziții

vizate

Obiectul cauzei

Dec.

Î.C.C.J.

nr.

16/2016

Completul

pentru

dezlegarea

unor

chestiuni

de drept în

materie

penală

Legea nr.

656/2002 pentru

prevenirea şi

sancţionarea

spălării banilor,

precum şi

pentru

instituirea unor

măsuri de

prevenire şi

combatere a

finanţării

terorismului,

republicată, cu

modificările

ulterioare

Art. 29

alin. (1)

lit. a), b)

şi c)

Dezlegarea unor

chestiuni de drept

cu privire la

infracțiunea de

spălare a banilor

În Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 654 din 25 august 2016,

a fost publicată Dec. Înaltei Curți de Casație și Justiție (în continuare Dec.

Î.C.C.J.) nr. 16/2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la

infracțiunea de spălare a banilor.

Rubrică realizată de dr. Gheorghe Ivan, redactor-șef adjunct – revista ,,Pro Lege”,

procuror − Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare și statistică judiciară, prof. univ. – Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice,

Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, cercetător ştiinţific asociat − Institutul de Cercetări

Juridice ,,Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, e-mail:

[email protected]; [email protected].

322 Gheorghe Ivan

Obiectul chestiunii de drept:

,,1. Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din

Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare (schimbarea sau

transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea),

reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de

spălare a banilor sau reprezintă variante alternative ale elementului material

al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor?

2. Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi

cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile sau trebuie să fie

diferit de acesta?

3. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă sau

este o infracţiune subsecventă aceleia din care provin bunurile?”

Dispoziții legale incidente:

– Art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 pentru

prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea

unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului1,

republicată, cu modificările ulterioare:

,,(1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu

închisoare de la 3 la 10 ani:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din

săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii

ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit

infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată

sau executarea pedepsei;

b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a

situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a

drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de

infracţiuni;

c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că

acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.”

Dec. Î.C.C.J. nr. 16/2016 – dispozitiv:

Prin Dec. nr. 16/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea

formulată de C. Ap. Alba Iulia – S. pen. în dosarul nr. 5.230/97/2013 și a

stabilit că:

,,1. Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea

1 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie

2012.

Infracţiunea de spălare a banilor: caracter, modalităţi, subiect activ… 323

nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi

pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării

terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv schimbarea

sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deţinerea sau

folosirea sunt modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii

unice de spălare a banilor.

2. Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ

al infracţiunii din care provin bunurile.

3. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, nefiind

condiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din

care provin bunurile.”

Argumentele Î.C.C.J.:

1. Cu privire la prima întrebare, dacă acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29

alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările

ulterioare (schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea şi, respectiv,

dobândirea, deţinerea sau folosirea), reprezintă modalităţi normative distincte

de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor sau variante alternative ale

elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, este

de menționat că:

– Infracţiunea de spălare de bani are trei variante: cea prevăzută la lit. a), cea

prevăzută la lit. b) şi cea prevăzută la lit. c) ale alin. (1) al art. 29 din Legea nr.

656/2002.

– Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din același

act normativ reprezintă modalităţi ale elementului material. Spălarea de bani

este o infracţiune la care elementul material constă într-o acţiune ce se poate

realiza în şapte modalităţi alternative (schimbarea, transferul, ascunderea,

disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea). Realizarea oricărei

modalităţi a elementului material va conduce la consumarea infracţiunii.

Odată consumată infracţiunea, realizarea altei modalităţi a elementului

material în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale va fi lipsită de consecinţe

juridice. De exemplu, cel care deţine un bun despre care ştie că provine din

săvârşirea unei infracţiuni comite infracţiunea de spălare de bani. Dacă

ulterior această persoană transferă acest bun, vom fi în prezenţa aceleiaşi

infracţiuni, realizându-se doar o nouă modalitate a elementului material, fără

relevanţă juridică. Dacă infracţiunea de spălare de bani s-a produs prin

realizarea mai multor modalităţi ale elementului material, aparţinând unor

variante distincte, acest aspect va fi valorificat în încadrarea juridică, prin

reţinerea tuturor acestor variante.

– Ca atare, realizarea mai multor acţiuni ce reprezintă elementul material al

324 Gheorghe Ivan

infracţiunii de spălare de bani, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, nu

afectează unitatea infracţională.

2. Cea de-a doua întrebare vizează problema dacă subiectul activ al

infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al

infracțiunii din care provin bunurile.

– Subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile poate fi şi subiect

activ al infracţiunii de spălare de bani. Din punct de vedere teoretic, o

asemenea posibilitate nu este interzisă de lege. Convenţia Consiliului Europei

privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor

infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005,

ratificată de România prin Legea nr. 420/20062, stipulează în art. 9 paragr. 2

lit. a) că, în scopul punerii în practică sau al aplicării măsurilor ce se dovedesc

necesare pentru sancţionarea în dreptul intern a faptelor ce constituie spălare

de bani, ,,se poate prevedea că infracţiunile enunţate în acest paragraf nu se

aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat”. La momentul

aderării la Convenţia de la Varşovia, statul român nu a exprimat însă nicio

rezervă. Cum nici în Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările

ulterioare, nu există vreo dispoziţie care să împiedice reţinerea în sarcina

subiectului activ al infracţiunii din care provin bunurile şi a infracţiunii de

spălare de bani, rezultă că, din punct de vedere teoretic, un asemenea concurs

de infracţiuni este posibil.

– În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională a României în Decizia

nr. 73/20113. Sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.

23 din Legea nr. 656/20024, republicată, cu modificările ulterioare,

susţinându-se că ar încălca principiul non bis in idem, deoarece persoana

considerată vinovată de săvârşirea infracţiunii din care provin bunurile ce

constituie obiect material al infracţiunii de spălare de bani este cercetată şi

urmărită încă o dată pentru însuşirea aceloraşi bunuri, Curtea Constituţională

a României a arătat că dispoziţiile legale criticate sub aspectul lipsei de

previzibilitate sunt constituţionale, deoarece acestea stabilesc criterii obiective

de apreciere a caracterului penal al operaţiunilor săvârşite în legătură cu bunul

sau sumele rezultate dintr-o anumită infracţiune. Pentru ca principiul non bis

in idem să-şi găsească aplicarea, persoana în cauză trebuie să fi suferit o

condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale

pentru fapta cu privire la care este din nou urmărită sau judecată. În situaţia

concursului de infracţiuni însă, infractorului i se aplică o pedeapsă principală,

2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 968 din 4 decembrie 2006. 3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 10 februarie 2011.

4 În prezent, art. 29.


fără ca prin aceasta să fie încălcate în vreun fel dispoziţiile art. 4 paragr. 1 din

Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi

a libertăţilor fundamentale.

– Infracţiunea de spălare de bani nu trebuie reţinută automat în sarcina

autorului infracţiunii din care provin bunurile, pentru simplul fapt că în

activitatea sa infracţională s-a realizat şi una dintre acţiunile proprii

elementului material al infracţiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar

lipsi infracţiunea de spălare de bani de individualitate. Revine organelor

judiciare sarcina de a decide în situaţii concrete dacă infracţiunea de spălare

de bani este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea din care

provin bunurile şi dacă este cazul să se reţină un concurs de infracţiuni sau o

unică infracţiune.

3. Referitor la cea de-a treia întrebare, care vizează problema dacă

infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă sau subsecventă

aceleia din care provin bunurile, este de reținut că are un caracter autonom,

existenţa ei nefiind condiţionată de pronunţarea unei soluţii de condamnare

(amânare a aplicării pedepsei sau renunţare la aplicarea pedepsei) pentru

infracţiunea din care provin bunurile.

– Conform art. 9 paragr. 5 din Convenţia de la Varşovia, ratificată de

România prin Legea nr. 420/2006, ,,fiecare parte se va asigura că o

condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o

condiţie pentru o condamnare pentru infracţiunea de spălare de bani”.

– De altfel, şi din conţinutul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 656/2002,

republicată, cu modificările ulterioare, ,,cunoaşterea provenienţei bunurilor

sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanţele faptice

obiective”, rezultă că infracţiunea de spălare de bani este autonomă, nefiind

necesară pentru existenţa acesteia a unei condamnări pentru infracţiunea din

care provin bunurile. Este evident însă că în situaţia în care nu există o

condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile instanţa învestită cu

soluţionarea cauzei privind infracţiunea de spălare de bani nu trebuie doar să

suspecteze că bunurile provin din activitate infracţională, ci şi să aibă

certitudini în acest sens.

Notă aprobativă:

Într-adevăr, infracțiunea vizată constă într-o acțiune de spălare a banilor

care se poate realiza în şapte modalităţi alternative (schimbarea, transferul,

ascunderea, disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea unui bun care

provine din săvârşirea unei infracţiuni). Prin urmare, infracțiunea are un

conținut complex, cuprinzând condiții pentru mai multe modalități normative.

Infracțiunea poate fi comisă în oricare dintre modalități, după cum fapta

326 Gheorghe Ivan

săvârșită prezintă unele sau altele dintre condițiile alternative prevăzute de

lege. În doctrină5 s-a dat denumirea de conținuturi alternative modalităților

normative alternative ale conținutului aceleiași infracțiuni; așadar,

infracțiunea rămâne unică chiar dacă sunt realizate mai multe dintre condițiile

alternative prevăzute de lege. Luând exemplul dat de instanța supremă (cel

care deţine un bun despre care ştie că provine din săvârşirea unei infracţiuni,

pe care ulterior îl transferă), încadrarea juridică va fi în art. 29 alin. (1) lit. a)

și c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, urmând

ca la individualizarea pedepsei judecătorul să țină seama de această pluralitate

de realizări ale elementului material, în sensul agravării tratamentului

sancționator; deopotrivă, în ipoteza în care, de pildă, făptuitorul deține și în

același timp și folosește bunul care provine din săvârşirea unei infracţiuni,

atunci încadrarea juridică va fi în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

656/2002. Deci, contrar opiniei instanței supreme, realizarea unei noi

modalități normative alternative prezintă relevanţă juridică, atât în ceea ce

privește încadrarea juridică, cât și cu referire la individualizarea pedepsei.

Însă ceea ce rămâne intactă este unitatea naturală de infracțiune, în forma ei

simplă sau continuă (de pildă, în cazul transferului, acțiunea fiind momentană,

infracțiunea nu poate fi decât simplă, spre deosebire de deținere, care fiind de

durată, infracțiunea devine continuă)6, chiar dacă activitatea infracțională

desfășurată corespunde conținutului mai multor variante de incriminare.

– Varianta de la lit. a) a alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 656/2002 reprezintă

varianta/forma tip, iar celelalte două [de la lit. b) și c)], variante/forme

asimilate ale infracțiunii de spălare a banilor. În mod normal, ar fi trebuit ca

ele să funcționeze în mod autonom, ducând la realizarea unui concurs de

infracțiuni, însă luând în considerare finalitatea lor – spălarea sau ,,albirea”

bunului care provine din săvârșirea unei infracțiuni –, atunci este evident că

între variante, prin modalitățile lor normative alternative, există o legătură

naturală, firească, în sensul că săvârșirea uneia este urmarea firească a

celeilalte, fiecare în parte reprezentând trepte deosebite de înfăptuire a aceleiași

finalități, astfel încât comiterea succesivă a două sau mai multe dintre acestea

constituie o unitate naturală de infracțiune, în care acțiunile subsecvente fac

5 A se vedea, de pildă, Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform

noului Cod penal, ediția 2, revizuită şi adăugită, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2015, p.

66-67. 6 Cu privire la distincția dintre infracțiunea simplă și cea continuă, a se vedea Gh.

Ivan, M.-C. Ivan, op. cit., p. 99-102.


corp comun cu cele care le preced (de pildă, deținerea și transferul, ori deținerea

și folosirea, ori deținerea și ascunderea)7.

– Așa cum a subliniat instanța supremă, infracţiunea de spălare de bani nu

trebuie reţinută automat în sarcina autorului infracţiunii din care provin

bunurile, pentru simplul fapt că în activitatea sa infracţională s-a realizat în

mod firesc şi una dintre acţiunile proprii elementului material al infracţiunii

de spălare de bani (de pildă, cel care primește mită o sumă de bani și apoi o

deține); numai dacă făptuitorul săvârșește ulterior o acțiune specifică de

,,spălare” (de pildă, ascunde adevărata natură a provenienței bunului), abia

atunci se poate reține și infracţiunea de spălare de bani8.

7 Cu privire la acest mod de a raționa, a se vedea: V. Papadopol, Examen teoretic al

practicii Tribunalului Suprem în materia dreptului penal. Partea generală, în ,,Revista română

de drept” nr. 12/1972, p. 19; V. Papadopol, D. Pavel, Formele unităţii infracţionale în dreptul

penal român, Casa de Editură şi Presă Şansa, Bucureşti, 1992, p. 42; Gh. Ivan, M.-C. Ivan,

Drept penal. Partea specială conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită şi adăugită,

Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2015, p. 347. 8 În acelaşi sens, Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galaţi,

rechizitoriul nr. 185/P/2008 din 11 octombrie 2013;

http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=4378 (accesat la 2 noiembrie 2016); http://www.luju.ro/static/files/2013/octombrie/22/rechizitoriu_AVIASAN.pdf (accesat la 2

noiembrie 2016). S-a apreciat, printre altele, că fapta inculpaților de a proceda la

dezmembrarea suprafeţei de 39,61 hectare, teren cu destinaţie specială, proprietate a statului,

situat în extravilanul comunei Vânători, județul Galaţi, cunoscând că acesta provine din

săvârşirea de infracţiuni – fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, participație

improprie la abuz în serviciu etc. – comise anterior de către unii dintre inculpați, şi de a

încheia o serie de contracte simulate în care părţi figurau persoane apropiate sau alte persoane

interpuse, ascunzând provenienţa ilicită şi creând aparenţa de legalitate după efectuarea unui

număr de tranzacţii imobiliare, şi obţinând totodată în mod necuvenit foloase, întruneşte

elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 17 lit. e) din

Legea nr. 78/2000 raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002. Prin Sent. pen. nr.

10/2016, pronunțată în dosarul nr. 1142/44/2013, nedefinitivă, C. Ap. Brașov, S. pen. a dispus condamnarea inculpaților, printre care un deputat avocat şi un prim procuror, la pedeapsa

închisorii pe diferite durate, iar pentru unii, cu executare [disponibilă pe site-ul

http://portal.just.ro/64/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=4400000000056280&id_inst=64

(accesat la 2 noiembrie 2016)].

DIN JURISPRUDENŢA CURŢII

CONSTITUŢIONALE A ROMÂNIEI

EXCLUDEREA PARŢIALĂ A NOTARILOR PUBLICI DIN SFERA

DE INCIDENŢĂ A RĂSPUNDERII PENALE ÎN MATERIA

INFRACŢIUNILOR DE SERVICIU ŞI DE CORUPŢIE.

NECONSTITUȚIONALITATE

Decizia C.C.R. Actul normativ

vizat

Dispoziții

criticate

Obiectul cauzei

Dec. C.C.R. nr.

582/2016

Legea pentru

completarea

Ordonanţei de

urgenţă a

Guvernului nr.

119/2006 privind

unele măsuri

necesare pentru

aplicarea unor

regulamente

comunitare de la

data aderării

României la

Uniunea

Europeană,

precum şi pentru

modificarea şi

completarea

Legii notarilor

publici şi a

activităţii

notariale nr.

36/1995

Art. II pct. 1,

pct. 5 şi pct.

15

Obiecția de

neconstituționalitate

a dispozițiilor art. II

pct. 1, pct. 5 şi pct.

15 din Legea pentru

completarea

Ordonanţei de

urgenţă a

Guvernului nr.

119/2006 privind

unele măsuri

necesare pentru

aplicarea unor

regulamente

comunitare de la

data aderării

României la

Uniunea

Europeană, precum

şi pentru

modificarea şi

completarea Legii

notarilor publici şi a


procuror − Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare și statistică judiciară, prof. univ. – Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice,




Excluderea parţială a notarilor publici din sfera de incidenţă a .… 329

activităţii notariale

nr. 36/1995

În Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 731 din 21 septembrie

2016, a fost publicată Dec. Curții Constituționale a României (în continuare

Dec. C.C.R.) nr. 582/2016 privind obiecția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. II pct. 1, pct. 5 şi pct. 15 din Legea pentru completarea

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri

necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării

României la Uniunea Europeană, precum şi pentru modificarea şi completarea

Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

Obiectul obiecției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile:

– Art. II pct. 1, pct. 5 şi pct. 15 din Legea pentru completarea

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri

necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data

aderării României la Uniunea Europeană, precum şi pentru modificarea

şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995,

cu următorul conţinut:

Art. II. - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995,

republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 18 iunie

2014, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin.

(6), cu următorul cuprins:

,,(6) Notarul public nu poate fi asimilat funcţionarului public din

punct de vedere al răspunderii penale pentru deciziile şi activitatea

organizatorică şi administrativă depusă la biroul notarial şi în cadrul

celorlalte structuri ale organizaţiei notariale.” [...]

5. După articolul 13 se introduce un nou articol, art. 131, cu

următorul cuprins:

,,Art. 131. - (1) La cererea creditorului, notarul public poate emite

titlul executoriu referitor la creanţele necontestate, reprezentând:

a) chiriile datorate pentru locuinţe sau pentru suprafeţele locative cu

altă destinaţie decât locuinţe ce fac obiectul unui contract de închiriere;

b) contravaloarea consumurilor pentru apă, energie electrică, gaze

naturale, salubritate sau alte servicii comunitare de utilităţi prevăzute de

Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, precum şi a abonamentelor radio-tv şi

cablu tv, a serviciilor de pază neachitate la scadenţă;

330 Gheorghe Ivan

c) costul reparaţiilor pentru pagubele produse de locatarii imobilelor

din vina acestora;

d) datoriile locatarilor sau ale proprietarilor către asociaţiile de

locatari sau proprietari ce provin din obligaţiile lor de plată la cotele din

cheltuielile comune de orice fel, precum şi orice alte obligaţii de plată către

acestea, a majorărilor de întârziere achitate de asociaţie sau a contravalorii

reparaţiilor pentru stricăciunile cauzate clădirii ori instalaţiilor;

e) cheltuielile de şcolarizare datorate unităţilor de învăţământ;

f) sumele datorate persoanelor fizice autorizate sau juridice cu titlu de

onorarii sau tarife din prestările de servicii provenite din contracte sau din

unele dispoziţii legale;

g) împrumuturi acordate de instituţiile financiare nebancare: societăţi

de leasing mobiliar sau imobiliar, case de ajutor reciproc, societăţi de

amanet sau alte asemenea;

h) orice alte creanţe până la 100.000 lei inclusiv, care nu se urmăresc

printr-o altă procedură prevăzută de lege.

(2) Pentru creanţele prevăzute la alin. (1) se poate emite de către

notarul public titlul executoriu notarial numai dacă:

a) acestea nu au fost contestate şi nu fac obiectul unei acţiuni în

justiţie;

b) nu s-a împlinit termenul de prescripţie;

c) creanţa este certă, lichidă şi exigibilă;

d) de la data scadenţei creanţei să fi trecut un termen de cel puţin 30

de zile.

(3) Dovada existenţei sau inexistenţei unei acţiuni în justiţie se face

prin declaraţia pe proprie răspundere a creditorului sau debitorului şi, după

caz, cu un certificat de grefă.

(4) Eliberarea titlului executoriu notarial este de competenţa notarului

public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care îşi are domiciliul

debitorul, cu excepţia municipiului Bucureşti, pentru care competenţa se

întinde pe tot cuprinsul municipiului.” [...]

15. La articolul 40 alineatul (1), literele f) şi g) se modifică şi vor avea

următorul cuprins:

,,f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus

condamnarea cu executare pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni de

serviciu; [...]”

Dec. C.C.R. nr. 582/2016 – dispozitiv:

Prin Dec. nr. 582/2016, Curtea Constituțională a admis obiecţia de

neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. II pct. 1, pct. 5 şi pct.


15 din Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.

119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente

comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, precum şi

pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii

notariale nr. 36/1995 sunt neconstituţionale.

Argumentele C.C.R. cu privire la excluderea parţială a notarilor publici din

sfera de incidenţă a răspunderii penale:

1. În referire la critica privind neconstituţionalitatea art. II pct. 1 din actul

normativ vizat de obiecția de neconstituționalitate, care permite introducerea

unui nou alineat, alin. (6), în cuprinsul art. 3, cu următorul cuprins: ,,notarul

public nu poate fi asimilat funcţionarului public din punct de vedere al

răspunderii penale pentru deciziile şi activitatea organizatorică şi

administrativă depusă la biroul notarial şi în cadrul celorlalte structuri ale

organizaţiei notariale”:

– Din examinarea comparativă a articolului sus-menționat cu dispoziţiile

legale în vigoare, se constată că măsura legislativă adoptată produce

consecinţe juridice sub aspectul excluderii parţiale a notarilor publici din

sfera de incidenţă a răspunderii penale în materia infracţiunilor de serviciu şi

de corupţie, care prevede calitatea de funcţionar public/funcţionar a

autorului acestor infracţiuni.

– Deşi notarii nu sunt funcţionari publici, în sensul legii civile, ei exercită

atribute de autoritate publică, ce le-au fost delegate printr-un act al

autorităţii statale competente şi sunt supuse controlului acesteia, ceea ce

justifică asimilarea lor cu funcţionarii publici, în sensul legii penale.

– Excluderea notarilor publici din categoria funcţionarilor publici ,,pentru

deciziile şi activitatea organizatorică şi administrativă depusă la biroul

notarial şi în cadrul celorlalte structuri ale organizaţiei notariale” nu este

întemeiată pe criterii obiective şi raţionale, distincţia operată de legiuitor

fiind lipsită de o justificare logică, întrucât are ca efect instituirea a două

regimuri juridice diferite cu privire la activitatea notarului public, acesta

fiind pro parte funcţionar public, pro parte persoană fizică, în cadrul

aceleiaşi entităţi juridice – birou notarial sau altă structură a organizaţiei

notariale – şi în desfăşurarea atribuţiilor inerente calităţii de notar public.

Deciziile şi activitatea organizatorică şi administrativă sunt în strânsă

conexiune cu activitatea de autoritate publică pe care notarul o desfăşoară şi

nu pot fi disjunse, sub aspectul responsabilităţilor, de aceasta. De altfel,

profesia de notar şi întregul statut juridic aferent, inclusiv formele de

exercitare a funcţiei într-un birou notarial – birou individual sau societate

profesională –, sunt reglementate unitar şi neechivoc, astfel că orice

332 Gheorghe Ivan

modificare a cadrului legal în sensul dorit de legiuitor nu ar determina decât

un regim privilegiat al notarilor publici, dar şi o încălcare a prevederilor art.

54 alin. (2) din Constituţia României, republicată, potrivit cărora ,,cetăţenii

cărora le sunt încredinţate funcţii publice [...] răspund de îndeplinirea cu

credinţă a obligaţiilor ce le revin [...]”. Dispoziţia criticată creează un regim

privilegiat pentru categoria profesională a notarilor publici în raport cu

celelalte profesii liberale pentru care este aplicabilă în continuare prevederea

cuprinsă la art. 175 alin. (2) C.pen., fără nicio distincţie în funcţie de natura

activităţilor profesionale prestate. Astfel, ceea ce atrage incidenţa normei

penale este calitatea de notar public, a cărei activitate desfăşurată în cadrul

unitar prescris de legea de organizare şi funcţionare a profesiei constituie

serviciu public, îndeplinit în condiţii de autoritate publică, deci natura şi

scopul serviciului prestat şi temeiul juridic în baza căruia acesta se

prestează, iar nu natura actelor şi activităţilor care concură la împlinirea

serviciului public. Acestea, deşi au o existenţă de sine stătătoare, au ca

finalitate tocmai buna administrare a serviciului public, astfel că persoanele

care le înfăptuiesc urmează şi rămân supuse regimului juridic aplicabil

acestuia, păstrând calitatea de funcţionar public pe toată perioada deţinerii

calităţii de notar public şi cu privire la toate atribuţiile inerente acestei

calităţi.

– Aşa fiind, se observă că, prin modificările operate, legiuitorul a afectat

protecţia penală acordată unor valori sociale deosebit de importante,

protejate de legea penală prin incriminarea faptelor în legătură cu serviciul şi

a faptelor de corupţie. Fenomenul corupţiei este considerat a fi una dintre

cele mai grave ameninţări cu privire la instituţiile statului de drept,

democraţie, drepturile omului, echitatea şi justiţia socială, ceea ce a

determinat ca politica penală a statului în materia combaterii corupţiei să

prevadă, printre altele, incriminarea coordonată a tuturor infracţiunilor de

corupţie la toate nivelurile autorităţilor şi instituţiilor statului, precum şi a

entităţilor care exercită atribuţii de autoritate publică. Or, în condiţiile în

care notarul public se circumscrie noţiunii de ,,funcţionar public”,

persoanele care ocupă această funcţie exercită atribuţii şi responsabilităţi,

stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de autoritate

publică cu care sunt învestite. Prin urmare, având în vedere sfera atribuţiilor

ce intră în competenţa acestei funcţii, este justificată vocaţia acestora la

calitatea de subiect activ pentru infracţiunile de serviciu şi pentru

infracţiunile de corupţie. Însă consacrând la nivel normativ cauza de

impunitate a acestor persoane cu privire la infracţiuni care aduc atingere

unor valori fundamentale ale statului de drept, legiuitorul reglementează un

regim juridic distinct, de natură să le confere un statut privilegiat faţă de


restul persoanelor care exercită funcţii şi demnităţi publice sau prestează

servicii publice, şi care rămân circumscrise noţiunii de ,,funcţionar public”.

Aşa fiind, legiuitorul extrage din aria de incidenţă a răspunderii penale

persoane care exercită o funcţie publică, persoane ale căror fapte de natură

penală produc consecinţe importante asupra bunei funcţionări a unui

serviciu public, asupra actului decizional care poate privi atât interesul

general al societăţii, cât şi interesul particular al individului, şi, nu în ultimul

rând, asupra încrederii cetăţenilor în autoritatea şi prestigiul entităţilor

desemnate de stat să presteze servicii în numele său.

– Așadar, dacă astfel de fapte nu ar fi descurajate prin mijloacele dreptului

penal, efectele create ar conduce la încălcarea valorilor fundamentale,

ocrotite de Codul penal, valori de rang constituţional, precum statul de

drept, democraţia, respectarea Constituţiei şi a legilor, care sunt consacrate

la art. 1 alin. (3) şi (5) din legea fundamentală ca valori supreme.

2. În referire la critica referitoare la art. II pct. 15 din actul normativ vizat de

obiecția de neconstituționalitate, care permite modificarea lit. f) din

cuprinsul art. 40 alin. (1) din Legea nr. 36/1995:

– Prin modificarea adoptată, legiuitorul permite păstrarea calităţii de notar

public de către o persoană condamnată penal printr-o hotărâre

judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, independent de

modalitatea de executare a pedepsei principale, cu excepţia cazului în care

condamnarea este dispusă pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu, caz

în care păstrarea calităţii de notar public este condiţionată de suspendarea

executării pedepsei privative de libertate.

– În vederea combaterii fenomenului corupţiei, România a ratificat, prin

Legea nr. 365/20041, Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei,

adoptată la New York la 31 octombrie 2003, care prevede că: ,,fiecare stat

parte elaborează şi aplică sau are în vedere, conform principiilor

fundamentale ale sistemului său juridic, politici de prevenire a corupţiei

eficiente şi coordonate care favorizează participarea societăţii şi care reflectă

principiile de stat de drept, buna gestiune a problemelor politice şi bunurile

publice, de integritate, transparenţă şi responsabilitate” (art. 5 paragr. 1);

,,fiecare stat parte are în vedere, de asemenea, adoptarea de măsuri

legislative şi administrative corespunzătoare, compatibile cu obiectivele

prezentei convenţii şi conforme cu principiile fundamentale ale dreptului său

intern, cu scopul de a determina criterii pentru candidatura şi alegerea la un

mandat public” (art. 7 paragr. 2); pentru a lupta împotriva corupţiei, fiecare

stat parte trebuie să încurajeze în mod special ,,integritatea, cinstea şi

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004.

334 Gheorghe Ivan

răspunderea agenţilor publici, conform principiilor fundamentale ale

sistemului său juridic”, sens în care va aplica, ,,în cadrul propriilor sisteme

instituţionale şi juridice, coduri sau norme de conduită pentru exercitarea

corectă, onorabilă şi corespunzătoare a funcţiilor publice” (art. 8 paragr. 1 şi

2).

– Cu privire la fenomenul corupţiei, C.C.R. a statuat, prin Decizia nr.

2/20142, că: acesta ,,este considerat a fi una dintre cele mai grave ameninţări

cu privire la instituţiile statului de drept, democraţie, drepturile omului,

echitatea şi justiţia socială, cu efecte negative asupra activităţii autorităţilor

şi instituţiilor publice şi asupra funcţionării economiei de piaţă”; ,,corupţia

se constituie într-un obstacol al dezvoltării economice a statului şi

compromite stabilitatea instituţiilor democratice şi fundamentul moral al

societăţii”; ,,în consecinţă, în ultima perioadă, politica penală declarată a

statului a fost aceea de a intensifica eforturile în scopul adoptării unor acte

normative în materia combaterii corupţiei, care, printre altele, să prevadă

incriminarea coordonată a tuturor infracţiunilor de corupţie la toate

nivelurile autorităţilor şi instituţiilor statului”.

– Or, în condiţiile în care acest efort al autorităţilor statului de a combate

fenomenul de corupţie nu are ca rezultat înlăturarea persoanelor condamnate

pentru fapte de corupţie de la exerciţiul autorităţii publice, întregul demers

legislativ şi judiciar apare ca inutil. Dispoziţia legală modificatoare, care

prevede pierderea calităţii de notar public doar în situaţia în care prin

hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea cu executare

pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu, este viciată dintr-o dublă

perspectivă. Astfel, referirea exclusivă la infracţiunile de serviciu, cu

înlăturarea situaţiilor în care prin hotărâre judecătorească definitivă s-a

dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei

infracţiuni cu intenţie (aşa cum prevede reglementarea actuală), deci şi a

infracţiunilor de corupţie prevăzute de Codul penal (în continuare C.pen.),

precum darea sau luarea de mită (art. 289 şi art. 290), traficul de influenţă

(art. 291), cumpărarea de influenţă (art. 292), delapidarea (art. 295), abuzul

în serviciu (art. 297), conflictul de interese (art. 301), divulgarea

informaţiilor secrete de stat (art. 303), divulgarea informaţiilor secrete de

serviciu sau nepublice (art. 304), deturnarea de fonduri (art. 307), sau a celor

asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzute în art. 10-185 din Legea nr.

78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de

corupţie3, cu modificările și completările ulterioare, nu are nicio justificare

2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014.

3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000.


obiectivă şi rezonabilă, ci, din contră, dovedeşte o distincţie aleatorie şi

arbitrară pe care legiuitorul o realizează cu privire la infracţiuni dintr-un

domeniu reglementat unitar, care protejează valori sociale identice sau

similare. Pe de altă parte, aplicarea sancţiunii încetării calităţii de notar

public doar în ceea ce priveşte persoanele condamnate la o pedeapsă

privativă de libertate cu executarea pedepsei exclude de la incidenţa normei

ipoteza condamnării definitive a notarului public la o pedeapsă privativă de

libertate pentru care instanţa dispune suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere. Indirect, legea face distincţie în cadrul aceleaşi categorii de

persoane – notari publici împotriva cărora a fost pronunţată o hotărâre

judecătorească definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate,

în funcţie de modalitatea de executare a pedepsei.

– Sub aspectul naturii juridice, se observă că suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere este o instituţie complementară menită să

întregească posibilităţile pe care legea le dă instanţei judecătoreşti pentru

realizarea individualizării pedepsei. Ea fiind consecinţa unei condamnări, îşi

păstrează însă caracterul de măsură coercitivă penală, caracter care constă în

obligaţia impusă celui condamnat de a avea o bună conduită pe durata

termenului de supraveghere şi de a se abţine de la săvârşirea unei noi

infracţiuni. Aşa fiind, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere are

caracterul juridic de mijloc de individualizare a executării pedepsei şi

funcţionează ca o măsură judiciară (substitutiv de pedeapsă) de a cărei

respectare depinde stingerea executării4. Aşa fiind, individualizarea judiciară

a sancţiunii de drept penal este o parte integrantă a activităţii de aplicare a

legii penale, activitate care se desfăşoară în cadrul procesului penal şi se

concretizează în hotărârea instanţei. În doctrină, s-a arătat că

individualizarea judiciară nu este numai o cale de determinare concretă a

pedepsei, ci şi un mijloc de adaptare a naturii şi cuantumului ori duratei

acesteia la cazul individual, concret, la infracţiunea săvârşită şi mai ales la

persoana infractorului, la periculozitatea acestuia şi la aptitudinea lui de a se

îndrepta sub influenţa pedepsei. În măsura în care se atribuie pedepsei

funcţia de a influenţa asupra conştiinţei, mentalităţii şi conduitei viitoare a

condamnatului, în aceeaşi măsură pedeapsa trebuie să corespundă cu gradul

de receptivitate a acestuia faţă de influenţa educativă a pedepsei. Criteriile

generale de individualizare a pedepsei sunt detaliate în cuprinsul art. 74

C.pen.

4 A se vedea, în acest sens, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secțiile Unite,

Decizia nr. 1/2011 pentru examinarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi

aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969, publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 12 iulie 2011.

336 Gheorghe Ivan

– Cu privire la instituţia încetării calităţii de notar public în cazul unei

condamnări penale, este de subliniat că valoarea socială protejată este

integritatea/probitatea persoanei care deţine această calitate şi prestează un

serviciu public, exercitând autoritatea publică cu care a fost învestită de stat.

Constatarea ilicitului penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă

înlătură prezumţia de nevinovăţie a persoanei acuzate şi o plasează prin ea

însăşi în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei. De aceea, condamnarea

în sine este cea care determină pierderea integrităţii/probităţii, element

fundamental al exercitării autorităţii publice fără de care persoana care

ocupă respectiva funcţie publică nu mai are legitimitatea de a-şi continua

activitatea. Modalitatea de executare a pedepsei aplicate de către instanţa

judecătorească nu este decât un mijloc de individualizare a executării

pedepsei, care, deşi are un impact direct, negativ asupra activităţii notarului

public dacă pedeapsa trebuie executată în regim de detenţie, întrucât este

doar o consecinţă a condamnării, vizează indirect valoarea protejată,

respectiv integritatea/probitatea persoanei care deţine calitatea de notar

public. Aşa fiind, modificarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale

nr. 36/1995 stabileşte un tratament juridic diferit unor persoane aflate în

aceeaşi situaţie juridică, criteriul de distincţie fiind unul, care, deşi poate fi

calificat ca fiind obiectiv, nu este şi rezonabil, întrucât, aşa cum am arătat,

prin el însuşi nu poate justifica pierderea integrităţii, ca valoare protejată de

normele în discuţie. Numai condamnarea este cea care determină

schimbarea situaţiei juridice a persoanei care exercită autoritatea publică şi o

descalifică pe aceasta din punct de vedere legal şi moral pentru ocuparea

funcţiei în care a fost învestită. Prezumţia de nevinovăţie, de bună-credinţă

şi de loialitate a acesteia au fost desfiinţate ca efect al hotărârii definitive de

condamnare, astfel încât, indiferent de modul de executare a pedepsei, unei

astfel de persoane nu i se mai poate încredinţa de către stat exerciţiul

autorităţii publice, întrucât, prin condamnarea penală, persoana pierde

legitimitatea şi încetează de a mai fi în acord cu interesele generale pe care

este obligată să le protejeze, potrivit legii.

– Conceptul ,,statului de drept”, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţia

României, republicată, presupune, pe de o parte, capacitatea statului de a

asigura cetăţenilor servicii publice de calitate şi de a crea mijloacele pentru a

spori încrederea acestora în instituţiile şi autorităţile publice. Aceasta

presupune obligaţia statului de a impune standarde etice şi profesionale, în

special celor chemaţi să îndeplinească activităţi ori servicii de interes public

şi, cu atât mai mult, celor care înfăptuiesc acte de autoritate publică, adică

pentru acei agenţi publici sau privaţi care sunt învestiţi şi au abilitarea de a

invoca autoritatea statului în îndeplinirea anumitor acte sau sarcini. Statul


este dator să creeze toate premisele – iar cadrul legislativ este una dintre ele

– pentru exercitarea funcţiilor sale de către profesionişti care îndeplinesc

criterii profesionale şi de probitate morală. Din această perspectivă, în cazul

în care un funcţionar al statului sau un alt funcţionar învestit cu exerciţiul

autorităţii publice a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de

serviciu, adică uzând tocmai de încrederea conferită de funcţia publică pe

care trebuie să o exercite cu loialitate, modul de executare a pedepsei stabilit

prin hotărârea judecătorească este total lipsit de relevanţă.

– Nu se poate trece cu vederea împrejurarea că pentru toate categoriile

socio-profesionale legiuitorul a prevăzut consecinţe drastice atunci când

intervin condamnări la pedepse privative de libertate. De vreme ce pentru

salariaţi [de exemplu: art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/20035 – Codul

muncii6, republicată, cu modificările și completările ulterioare; art. 388 şi

art. 572 din Legea nr. 95/20067 privind reforma în domeniul sănătăţii

8,

republicată, cu modificările și completările ulterioare], funcţionari publici

[de exemplu, art. 54 lit. h) coroborat cu art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

188/19999 privind Statutul funcţionarilor publici

10, republicată, cu

5 ,,Art. 56

(1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept:

[…]

f) ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la

data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti;

[…]” 6 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. 7 ,,Art. 388

Este nedemn de a exercita profesia de medic:

a) medicul care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei

infracţiuni contra umanităţii sau vieţii în împrejurări legate de exercitarea profesiei de medic şi pentru care nu a intervenit reabilitarea;

b) medicul căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata

stabilită, prin hotărâre judecătorească sau disciplinară.”

,,Art. 572

Este nedemn să exercite profesia de farmacist:

a) farmacistul care a fost condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească pentru

săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra umanităţii sau vieţii, în împrejurări legate de

exercitarea profesiei de farmacist, şi pentru care nu a intervenit reabilitarea;

b) farmacistul căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe

durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă sau disciplinară.” 8 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015. 9 ,,Art. 54 Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

[…]

h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra

statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care

338 Gheorghe Ivan

modificările și completările ulterioare], judecători şi procurori (art. 65 din

Legea nr. 303/200411

privind statutul judecătorilor şi procurorilor12

,

împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie

care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice; […]”

,,Art. 98

(1) Raportul de serviciu existent încetează de drept:

[…]

f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea pentru o

faptă prevăzută la art. 54 lit. h) ori s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate,

la data rămânerii definitive a hotărârii;

[…]” 10 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007. 11 ,,Art. 65

(1) Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele cazuri: a) demisie;

b) pensionare, potrivit legii;

c) transfer într-o altă funcţie, în condiţiile legii;

d) incapacitate profesională;

e) ca sancţiune disciplinară;

f) condamnarea şi amânarea aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă;

f1 renunţarea la urmărirea penală şi renunţarea la aplicarea pedepsei dispuse

printr-o hotărâre definitivă, dacă s-a apreciat că nu se impune menţinerea în funcţie;

g) încălcarea dispoziţiilor art. 7;

h) nepromovarea examenului prevăzut la art. 33 alin. (14);

i) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) şi e). (11) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. f), judecătorii şi procurorii pot fi

menţinuţi în activitate în cazul în care condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei a fost

pronunţată pentru infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. (2) - (4) din Codul penal.

Menţinerea în activitate se dispune de către Consiliul Superior al Magistraturii, dacă se

apreciază că infracţiunea săvârşită nu aduce atingere prestigiului profesiei.

(2) Eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al

Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

(3) Trecerea în rezervă sau în retragere a judecătorilor şi procurorilor militari se

face în condiţiile legii, după eliberarea din funcţie de către Preşedintele României. În caz de

pensionare sau de transfer, eliberarea din funcţie se face după trecerea în rezervă sau, după

caz, în retragere.

(4) Eliberarea din funcţie a judecătorilor stagiari şi a procurorilor stagiari se face de Consiliul Superior al Magistraturii.

(5) În cazul în care judecătorul sau procurorul cere eliberarea din funcţie prin

demisie, Consiliul Superior al Magistraturii poate stabili un termen de cel mult 30 de zile de

la care demisia să devină efectivă, dacă prezenţa judecătorului sau procurorului este

necesară.

(6) Judecătorul sau procurorul eliberat din funcţie din motive neimputabile îşi

păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanţelor sau a parchetelor.”


republicată, cu modificările și completările ulterioare), practicieni în

insolvenţă (art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/200613

privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă14

, republicată, cu

modificările și completările ulterioare), contractul, raportul de muncă sau

raportul de serviciu încetează ca urmare a condamnării la pedepse privative

de libertate, indiferent de forma sub care se execută aceasta, nimic nu

justifică crearea unui regim juridic mai favorabil sub aspectul incidenţei


2005. 13 ,,Art. 25

(1) Este nedemnă de a fi practician în insolvenţă persoana condamnată prin

hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură

să aducă atingere prestigiului profesiei, inclusiv orice infracţiune de corupţie, precum şi

pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care determină incapacitatea legală

de a dobândi sau deţine calitatea de fondator, administrator, membru în consiliul de

supraveghere, membru al directoratului ori director al unei societăţi comerciale şi de Legea

nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare.

Nedemnitatea se constată de Consiliul naţional de conducere al UNPIR, la sesizarea oricărei persoane sau din oficiu.

(2) Existenţa nedemnităţii împiedică accesul persoanei în cauză în profesie.

Survenirea nedemnităţii determină încetarea calităţii de practician în insolvenţă.”

Articolul 25 alineatul (1) este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 8

din Legea nr. 222/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 27

noiembrie 2012), formă în vigoare începând cu data de 30 noiembrie 2012. Această lege nu a

făcut nicio precizare cu privire la modificarea efectuată anterior prin Legea nr. 187/2012

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012),

modificare care a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.

Conform art. 191 pct. 1 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu data de 1

februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), art. 25 alin. (1) trebuie să aibă următorul conținut:

,,Art. 25

(1) Este nedemnă de a fi practician în insolvenţă:

a) persoana condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârşirea

unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului, de corupţie şi de serviciu, de fals, precum

şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea

şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi

combatere a finanţării actelor de terorism, republicată, şi Legea nr. 241/2005 pentru

prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare;

b) persoana căreia i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii de a exercita

profesia de practician în insolvenţă, prin hotărâre judecătorească definitivă.” [a se vedea http://www.lexexpert.ro/ – Bază de date Lex Expert, Program informatic al Companiei de

Informatică Neamț (accesat la 1 noiembrie 2016)]. 14 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 13 octombrie

2011.

340 Gheorghe Ivan

sancţiunii civile a pierderii calităţii profesionale în cazul notarilor publici,

care în egală măsură sunt ţinuţi de respectarea unei conduite în deplină

legalitate şi integritate.

– Prin urmare, având în vedere aceste argumente, se observă că dispoziţia

cuprinsă în art. II pct. 15 din legea modificatoare încalcă prevederile art. 16

din Constituţia României, republicată, întrucât prin modificarea operată

stabileşte, pe de o parte, discriminări între persoane aflate în situaţii juridice

identice, respectiv care deţin calitatea de notari publici, din perspectiva

infracţiunilor săvârşite pe care legea penală, în considerarea valorilor

protejate, le plasează într-o structură unitară, şi, pe de altă parte, privilegii

pentru persoane care exercită atribuţii de autoritate publică, prin excluderea

de la sancţiunea încetării calităţii de notar a persoanelor pentru care

executarea pedepsei penale a fost suspendată, lipsind de efecte juridice o

hotărâre judecătorească definitivă de condamnare. Mai mult, posibilitatea

lăsată celor condamnaţi la pedepse privative de libertate, dar care nu execută

pedeapsa în regim de detenţie, de a continua nestingherit să exercite profesia

de notar public, cu toate drepturile şi responsabilităţile pe care exerciţiul

autorităţii de stat le implică, contravine principiului statului drept şi

principiului supremaţiei Constituţiei şi a obligativităţii respectării legilor,

consacrate de art. 1 alin. (3) şi (5) din legea fundamentală, şi

vulnerabilizează încrederea cetăţenilor în autorităţile statului.

Notă parțial aprobativă:

– Intervenția Curții Constituționale a României este binevenită, în contextul în

care legiuitorul român crease tratamente juridice diferite unor persoane aflate

în aceeaşi situaţie juridică: excluderea răspunderii penale a notarilor publici

pentru deciziile şi activitatea organizatorică şi administrativă depusă la biroul

notarial şi în cadrul celorlalte structuri ale organizaţiei notariale; tragerea la

răspundere penală a celorlalți notari publici care exercită atribuţiilor inerente

calităţii lor. Situaţia juridică unică ar consta în aceea că toți notarii publici

îndeplinesc un serviciu de interes public; în această situație unică se află și

alte persoane care exercită tot profesii liberale și pentru care este aplicabilă

prevederea cuprinsă la art. 175 alin. (2) C.pen.15

, fără nicio distincţie în

funcţie de natura activităţilor profesionale prestate.

15 ,,Art. 175

[…]

(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale,

persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de

autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la

îndeplinirea respectivului serviciu public.”


– În schimb, statuarea de la pct. 2 este discutabilă. Din exemplele prezentate

de Curtea Constituțională a României rezultă că pierderea calității pe care o

avea infractorul la data comiterii faptei nu operează în același mod în toate

cazurile, astfel: în genere, la salariați, intervine ca urmare a condamnării la

executarea unei pedepse privative de libertate, indiferent de natura

infracțiunii; la funcționarii publici, atunci când au fost condamnați pentru

săvârşirea doar a unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra

autorităţii, a unei infracţiuni de corupţie ori de serviciu, a unei infracţiuni care

împiedică înfăptuirea justiţiei, a unei infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni

săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei

publice, indiferent de natura pedepsei – detențiunea pe viață, închisoarea sau

amenda – și indiferent dacă s-a dispus executarea acesteia într-un penitenciar

sau nu; la magistrați, pierderea calității de judecător sau procuror are loc în

cazul condamnării sau amânării aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre

definitivă, indiferent de natura pedepsei și a infracțiunii16

, precum și de

modalitatea de executare a pedepsei; la practicienii în insolvenţă, pierderea

calității intervine numai dacă au fost condamnați pentru săvârşirea unei

infracţiuni intenţionate dintre cele menționate de lege, indiferent de natura

pedepsei și de modalitatea de executare a acesteia; la medici și farmaciști,

pierderea calității are loc în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu

intenţie doar a unei infracţiuni contra umanităţii sau vieţii și numai în

împrejurări legate de exercitarea profesiei de medic/farmacist, indiferent de

natura pedepsei și de modalitatea de executare a acesteia. Iată deci o

diversitate de soluții juridice pentru situații identice: toți cei sus-menționați

sunt funcționari publici sau, mai pe larg, salariați; ceea ce diferă este natura

profesiei pe care o exercită fiecare.

– În atare condiții, raționamentul a pari ne impune argumentul că pentru

situații identice, soluția juridică trebuie să fie aceeași (ubi eadem ratio, ibi

idem jus). Suntem de părere, astfel, că numai condamnarea pentru săvârșirea

unei infracţiuni cu intenţie incompatibilă cu exercitarea profesiei pe care o

ocupă infractorul este soluția ideală pentru rezolvarea problemei analizate. De

altfel, credem că nu orice faptă comisă justifică pierderea calității pe care o

avea infractorul; de pildă, infracțiunea de vătămare corporală din culpă nu are

nicio legătură cu exercitarea profesiei de notar public; așa cum am văzut, la

magistrați, comiterea acestei infracțiuni nu îngrădește exercitarea funcției, și

chiar dacă s-ar dispune condamnarea la închisoare cu executare, sau la medici,

16 Excepție face infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196

alin. (2)-(4) C.pen., când Consiliul Superior al Magistraturii dispune menţinerea în activitate a

magistratului, în urma aprecierii că infracţiunea săvârşită nu aduce atingere prestigiului

profesiei.

342 Gheorghe Ivan

infracțiunea de ucidere din culpă sau vătămare corporală din culpă, chiar dacă

ar fi vorba de un malpraxis17

, nu figurează printre cele care duc la pierderea

calității.

– Prin urmare, Curtea Constituțională a României trebuia să meargă mai

departe cu analiza și să găsească o soluție unitară pentru toate profesiile,

ținând seama mai ales de un drept fundamental al cetățeanului, deosebit de

important, de natură constituțională, în măsură să asigure subzistența

persoanei – dreptul la muncă18

; pe de altă parte, un om având toate cele

necesare trebuinței sale nu va fi nevoit să recurgă la săvârșirea unor fapte

ilicite, mai ales de natură achizitivă; oricum, societatea trebuie să asigure și

celor condamnați posibilitatea reinserției lor sociale, inclusiv prin facilitarea

obținerii unui loc de muncă corespunzător nivelului de pregătire; etichetarea

pe vecie cu apelativul ,,condamnat” a celui care a comis o faptă penală și

înlăturarea pe aceeași durată de la exercitarea unor profesii pentru care are

pregătirea necesară, fără oferirea unei alternative de a-și asigura subzistența,

17 Cu excepția situației în care i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita

profesia, dar numai pe durata stabilită, prin hotărâre judecătorească sau disciplinară. 18 Art. 41 din Constituția României, republicată, prevede:

,,(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a

ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă (sublinierea noastră – Gh. Ivan). (2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi

sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu

minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în

condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice,

stabilite prin lege.

(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.

(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.

(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al

convenţiilor colective sunt garantate.”

La rândul său, art. 53 din Constituția României, republicată, prevede:

,,(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi

numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei

penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui

sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate

democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie

aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a

libertăţii (sublinierea noastră – Gh. Ivan).”


nu pot constitui soluții viabile pentru condiția de om într-un stat de drept.

– Invocarea luptei împotriva corupției19

nu-și are locul atunci când se

analizează constituționalitatea unei dispoziții legale. Apanajul acestei invocări

aparține legiuitorului20

și nu instanței constituționale sau altei instanțe

judecătorești. Numai legiuitorul este cel în măsură să aprecieze, pe baza unor

studii criminologice, când să intervină ferm sau nu într-o anumită sferă a

criminalității; el poate să incrimineze anumite fapte periculoase pentru

societate sau să le dezincrimineze – politica penală îi aparține în exclusivitate;

el ,,guvernează” societatea și poartă totodată răspunderea pentru eșecul luptei

împotriva criminalității. Trebuie să amintim că tocmai în materia combaterii

corupției legiuitorul român a statuat că fapta săvârșită de persoana care

exercită un serviciu de interes public, pentru care a fost învestită de autoritățile

publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la

îndeplinirea respectivului serviciu public, nu constituie infracțiunea de luare de

mită atunci când este săvârșită în legătură cu îndeplinirea sau urgentarea

îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale legale [art. 289 alin. (2)

C.pen.21

]. Or, omisiunea legiuitorului de a incrimina și această modalitate de

fapt de comitere a infracțiunii de luare de mită este de neînțeles, în condițiile în

care existența acesteia a fost pusă în evidență frecvent în practica judiciară. De

ce oare să nu sancționăm, de pildă, fapta notarului public care pretinde sau

primește o sumă de bani (peste ceea ce legalmente este datorat) pentru a

îndeplini sau a urgenta un act de serviciu? În atare condiții, propunem de lege

19 Nu numai lupta împotriva corupției este importantă, ci și aceea împotriva celorlalte

componente ale criminalității, orice infracțiune, chiar dacă prezintă o gravitate mai mică, îl

afectează tot pe cetățean. 20 Art. 61 din Constituția României, republicată, prevede rolul și structura

Parlamentului României, astfel: ,,(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica

autoritate legiuitoare a ţării.

(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.” 21 ,,Art. 289. Luarea de mită

(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul,

pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor

astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea

îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea

unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi

interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau

activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea,

întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu

efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

[…]”.

344 Gheorghe Ivan

ferenda ca și aceste fapte să fie incriminate și sancționate pe măsură. Codul

penal din anul 2004 (care nu a intrat în vigoare), în art. 308, incrimina și aceste

fapte22

, făcând diferențiere doar în privința tratamentului sancționator23

.

22 Art. 308 C.pen. din 2004. „Luarea de mită.

(1) Fapta funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul,

pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor

astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia

îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act

contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 15 ani şi interzicerea

unor drepturi.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârşită de un funcţionar sau de o

persoană care exercită un serviciu de interes public, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3

la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

[…]”.

(4) În cazul în care luarea de mită a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este

detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

[…]”. 23 A se vedea, cu privire la aceste aspecte: G. Antoniu, Noul Cod penal. Codul penal

anterior. Studiu comparativ, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. 133-134; Gh. Ivan, M.-C.

Ivan, Drept penal. Partea specială conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită şi adăugită,

Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2015, p. 345-346; Gh. Ivan, Luarea de mită (Infracțiuni de

corupție), în ,,Explicaţiile noului Cod penal, Vol. IV. Articolele 257-366”, de G. Antoniu

(coordonator) ş.a., Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 240-241.

DIN JURISPRUDENŢA CURŢII EUROPENE A

DREPTURILOR OMULUI

LIBERTATEA DE EXPRIMARE – INAPLICABILĂ ÎN CAZUL

ZIARIȘTILOR CARE AU COMIS ACȚIUNI SPECIFICE PENTRU A

CUMPĂRA ARME DE FOC ÎNTR-UN MEDIU INFRACȚIONAL, ÎN

SCOPUL DE A CREA ȘTIRI SENZAȚIONALE

Achiziționarea de către ziariști a unor arme de foc de pe piața neagră

în scopul susținerii tezelor unui articol pe care îl scriau despre piața neagră

locală a armelor, nu beneficiază de protecția art. 10 din Convenția europeană

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale (denumită

în continuare Convenția)1, deoarece condamnările reclamanților nu s-au

bazat pe restricții specifice celor privind presa, ci ei au fost condamnați

numai din cauza incapacității lor de a se conforma Legii privind regimul

armelor, care este aplicabilă tuturor.

Protecția conferită jurnaliștilor de art. 10 din Convenție este supusă

condiției ca ei să acționeze cu bună-credință, în scopul de a furniza informații

precise și fiabile, în conformitate cu principiile jurnalismului responsabil.

Conceptul de jurnalism responsabil, ca activitate profesională care se

bucură de protecția art. 10 din Convenție, nu se limitează la conținutul

informațiilor, care sunt colectate și/sau difuzate prin mijloace jurnalistice, ci

această noțiune îmbrățișează, printre altele, legalitatea comportamentului unui

Rubrică realizată de dr. Remus Jurj-Tudoran, procuror la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare și statistică judiciară, e-mail:

[email protected]. 1 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare C.E.D.O.), cauza

Diamant Salihu și alții contra Suediei, cererea nr. 33628/15, Hotărârea din 10 mai 2016,

paragr. 53, publicată pe site-ul http://hudoc.echr.coe.int/ (accesat la 9 noiembrie 2016).

Conform art. 10 din Convenție, intitulat ,,Libertatea de exprimare”:

,,1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include

libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul

autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele

să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de

autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi

supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o

societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea

teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia

sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea

informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii

judecătoreşti.”

346 Remus Jurj-Tudoran

jurnalist în exercitarea funcției jurnalistice, inclusiv interacțiunea sa cu

autoritățile publice.

În fapt:

Pe parcursul anului 2010, în orașul Malmö din sudul Suediei au avut

loc mai multe împușcături care au atras atenția și au dat naștere unei ample

dezbateri publice. Unul dintre motivele dezbătute a fost considerat a fi accesul

facil la arme de foc pe piața neagră din orașul Malmö. Evenimentele au creat

cereri formulate de către poliție și de către unii politicieni, pentru un control

mai strict al armelor de foc.

În octombrie 2010, primul reclamant a decis că ziarul ar trebui să

încerce să cumpere o armă de foc, pentru a investiga cât de ușor este să o

obțină. El și cel de-al doilea solicitant au stabilit cadrul pentru operațiunea ce

urma să se desfășoare după cum urmează: reclamantul, care se va prezenta ca

un jurnalist care lucrează în domeniul tabloidelor, va cumpăra o armă de foc,

dar fără muniție. Arma de foc ar urma să fie predată poliției, cât mai curând

posibil, iar rezultatul ar fi prezentat în mod deschis în ziar, indiferent de

rezultatul obținut.

La data de 22 octombrie 2010, al doilea reclamant a informat pe al

treilea reclamant despre planul operațiunii. Al treilea reclamant a călătorit în

Malmö, în aceeași zi. La 24 octombrie 2010, al treilea reclamant a intrat în

contact cu mai multe persoane din zona Malmö, care au pretins că ar putea

să-i vândă o armă de foc și în aceeași seară a cumpărat cu succes una. Atunci

când arma de foc i-a fost predată, a fost prezent și un fotograf, iar al doilea

reclamant asculta ceea ce se întâmplă prin intermediul unui telefon mobil.

Motivul pentru care a fost prezent fotograful a fost acela de a face

predarea cât mai sigură posibil. Ulterior, al treilea solicitant și fotograful au

transportat arma de foc în mașina lor spre un hotel, unde au fost așteptați de

ceilalți reclamanți. Deplasarea a durat aproximativ 25 de minute. Când au

ajuns la hotel, al treilea reclamant a chemat poliția și le-a cerut să vină și să

colecteze arma de foc. Arma de foc a fost apoi fotografiată și depozitată în

caseta de securitate din camera hotelului. Doi ofițeri de poliție au sosit la hotel

după circa 30 de minute și au colectat arma.

A doua zi, tabloidul a publicat un articol care a întruchipat

evenimentele descrise mai sus. Articolul a acoperit două pagini, inclusiv o

fotografie mare a armei de foc. În articol s-a descris cum au avut loc

contactele care au dus la achiziționarea armei de foc.

Cumpărarea efectivă a fost descrisă în două propoziții:

,,Dintr-o dată, o armă mortală este predată nouă, înfășurată într-o bluză

turcoaz de copil. Noi cumpărăm arme de foc, iar apoi vom contacta poliția.”

Libertatea de exprimare – inaplicabilă în cazul ziariștilor care au … 347

La data de 27 decembrie 2011, procurorul a decis punerea sub acuzare

a reclamanților. Primul și al doilea reclamant au fost acuzați de incitare la o

infracțiune privind regimul armelor, în timp ce al treilea reclamant a fost

acuzat de săvârșirea unei infracțiuni privind regimul armelor.

Reclamanții au solicitat o reexaminare a deciziei autorității de urmărire

penală, referindu-se la capitolul 9, secțiunea 7 din Legea privind regimul

armelor, declarând că, dacă cineva a predat în mod voluntar arme de foc sau

muniții către poliție, ar trebui să fie urmărit penal numai în cazul în care acest

lucru este motivat de interesul public.

Ei au susținut că nu a existat niciun interes public într-o urmărire

penală, mai ales că al treilea reclamant a acționat cu scopul de a furniza

publicului informații cu privire la o chestiune de dezbatere publică. De

asemenea, au făcut referire la lucrările pregătitoare ale Legii privind regimul

armelor, în care s-au dat exemple de situații în care a existat un interes public

al urmăririi penale, cum ar fi în cazul în care armele de foc au fost predate

pentru a evita să fie detectate, sau în cazul în care existau mai multe arme sau

dacă ar fi existat riscul ca armele de foc să fie folosite. De aceea, din moment

ce aceste exemple erau diferite de prezenta situație, nu poate fi considerat că

există un interes public în urmărirea penală.

Reclamanții au susținut că, mai mult decât atât, actele lor au avut un

scop jurnalistic, iar în cazul în care acestea sunt urmărite penal ar împiedica

alți jurnaliști în investigarea și raportarea problemelor importante de interes

public. În concluzie, libertatea de exprimare trebuie să fie protejată în cazul

lor și nu ar trebui să fie acuzați.

Atât procurorul șef adjunct, cât și procurorul general au respins cererea

reclamanților de reexaminare a hotărârii de punere sub acuzare, motivând

următoarele:

– situația din speță nu a fost anticipată de către legiuitor, iar

circumstanțele particulare ale cazului reprezintă o chestiune juridică

complicată;

– ar fi în interesul public ca instanțele interne să judece cazul, pentru a

clarifica situația juridică ivită;

– absolvirea de răspundere penală din Legea privind regimul armelor a

avut scopul de a încuraja populaţia să predea armele pentru care nu avea

licență de deținere, de exemplu, atunci când cineva a găsit o armă de foc în

pod sau a moștenit o asemenea armă;

– aceste situații sunt foarte diferite de cea de față, din moment ce

jurnaliștii au efectuat acțiuni specifice pentru a cumpăra arme de foc într-un

mediu penal și au posedat arma de foc pentru mai mult decât o perioadă foarte

limitată de timp.

348 Remus Jurj-Tudoran

În consecință, există un interes public justificat de urmărire penală a

reclamanților.

În fața instanței, asistați de avocați, solicitanții au susținut că acțiunile

lor nu erau pedepsite conform prevederilor Legii privind regimul armelor,

deoarece condiția necesară ,,fără a avea drept de a poseda” nu a fost

îndeplinită, din moment ce ei nu au acționat cu intenția necesară și nici din

neglijență. De asemenea, au susținut că au crezut că acțiunile lor sunt legale,

întrucât jurnaliștii, în mai multe ocazii, au manipulat arme de foc fără ca ei să

fi fost puși sub urmărire penală.

Mai mult, ei au afirmat că o condamnare ar fi contrară libertății de

exprimare, referindu-se la art. 10 din Convenție și la capitolul 1, secțiunea 4

din Legea presei.

Tribunalul districtual, prin Hotărârea din 18 mai 2012, a dispus

condamnarea reclamanților la o pedeapsă cu suspendare și la plata unei

amenzi, conform încadrării juridice a faptelor reținute în actul de acuzare,

constatând că cel de-al treilea reclamant a posedat arme de foc pentru mai

mult decât un timp foarte limitat și că acțiunea a fost planificată împreună cu

primul și al doilea solicitant.

În ceea ce privește cazurile anterioare în care jurnaliștii au posedat

arme fără a fi urmăriţi penal, Tribunalul districtual a constatat că multe dintre

aceste cazuri au avut loc înainte de intrare în vigoare a Legii privind regimul

armelor și nu erau comparabile cu prezenta cauză. De asemenea, Tribunalul

districtual a constatat că primul solicitant a făcut referire la arma de foc ca

fiind ,,ilegală” și că ei au avut de gând să cumpere o armă de foc ,,ilegală”,

ceea ce denotă că au fost conștienți de faptul că acțiunile lor au fost ilegale.

Mai mult, al treilea reclamant a contactat, s-a întâlnit și a plătit bani în

cercuri în mod evident ilegale. Din aceste motive, solicitanții trebuie să fi

înțeles că acțiunile lor au fost ilegale. Astfel, ei au avut intenția de a comite

acțiuni pedepsite.

Referitor la incidența art. 10 din Convenție, Tribunalul districtual a

decis că are o aplicare extinsă pe cât posibil, subliniind faptul că reclamanții

nu au fost judecați pentru publicarea unui articol, ci pentru acțiunile

întreprinse înainte de publicarea acestuia.

În plus, instanța a observat că în prezenta cauză nu se invocă

publicarea de informații clasificate și nici investigarea abuzului unei autorități

sau a unei companii.

De asemenea, s-a subliniat că actul a fost planificat și s-au desfășurat

acțiuni specifice de către jurnaliști pentru a obține posesia armei de foc.

Acțiunile lor apar ca fiind premeditate prin asumarea de riscuri, pentru a crea

știri senzaționale.

Libertatea de exprimare – inaplicabilă în cazul ziariștilor care au … 349

Atunci când a pus în balanță interesele diferite, Tribunalul districtual a

constatat că nu a fost posibil să se concluzioneze că acțiunile au fost

justificate.

Prin Hotărârea din 19 februarie 2014, Curtea de Apel a confirmat

hotărârea Tribunalului districtual, alăturându-se raționamentului instanței

inferioare cu privire la art. 10 din Convenție. Curtea de Apel a remarcat, în

special, că pentru existența infracțiunii nu era necesar ca solicitanții să

finalizeze achiziționarea armei de foc și să o transporte ulterior, în scopul de

a-și îndeplini misiunea jurnalistică. Scopul misiunii – de a investiga dacă

arme ilegale sunt accesibile cu ușurință în Malmö – a fost atins deja atunci

când al treilea reclamant a primit oferta de a cumpăra arme de foc.

La 4 martie 2015, Curtea Supremă a constatat că acțiunile

reclamanților au fost ilegale, că toți cei trei au cunoscut faptul că arma de foc

în cauză a fost ilegală, iar al treilea reclamant nu a avut licențele necesare

pentru a poseda arme de foc. Prin urmare, ei au avut intenția de a comite actul

ilegal. Curtea Supremă a remarcat faptul că libertatea de exprimare este

protejată de Constituție și că este nevoie în societate de un jurnalism de

investigație pentru a detecta anomalii grave, dar acuzarea reclamanților nu a

fost pentru publicarea articolului. Prin urmare, acțiunea lor a căzut în afara

domeniului de aplicare a Legii libertății presei.

În consecință a menținut condamnările, dar a diminuat tratamentul

sancționator prin eliminarea pedepselor cu suspendare și, în schimb, a majorat

amenzile la 80 de zile-amendă fiecare.

C.E.D.O., examinând cererea reclamanților, a decis că aceasta este

inadmisibilă, constatând că legalitatea condamnărilor reclamanților, deoarece

acțiunile lor intrau în domeniul de aplicare al capitolului 9, secțiunea 1 din

Legea privind armele și al capitolului 23, secțiunea 4 din Codul penal și că

ingerința a urmărit scopurile legitime ale protecției siguranței și prevenirea

tulburărilor și a criminalității publice.

UZUL DE ARMĂ LICIT – CAUZĂ CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL

PENAL AL FAPTEI

Actul normativ Obiectul

Legea nr. 180/2016 Modificarea şi completarea Legii nr.

17/1996 privind regimul armelor de

foc şi al muniţiilor

În Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 812 din 14 octombrie

2016, a fost publicată Legea nr. 180/2016 pentru modificarea şi completarea

Legii nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor1.

Prezintă interes art. unic pct. 11 din Legea nr. 180/2016:

Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 11 aprilie

1996, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum

urmează:

11. După articolul 52 se introduc trei noi articole, articolele 521 –

523, cu următorul cuprins:

,,Art. 521


procuror − Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare

și statistică judiciară, prof. univ. – Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice,



[email protected]; [email protected]. 1 Trebuie să amintim că în vigoare este și Legea nr. 295/2004 privind regimul

armelor şi al muniţiilor (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10

iunie 2014), cu modificările și completările ulterioare. Legea nr. 17/1996 reglementează

exclusiv uzul de armă, iar Legea nr. 295/2004, regimul armelor şi al muniţiilor; în art. 1 din

acest ultim act normativ se prevede că el stabileşte categoriile de arme şi muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi muniţii sunt

permise pe teritoriul României [alin. (1)], iar prevederile actului normativ nu se aplică

operaţiunilor cu arme şi muniţii efectuate de către instituţiile publice cu atribuţii în domeniul

apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice [alin. (2)]. Totuși, era de preferat ca ambele

domenii să facă obiectul de reglementare a unei legi unice, având în vedere legătura strânsă

dintre ele, uzul de armă neputând face parte decât din categoria mai largă a regimului armei

respective.

ACTUALITĂŢI LEGISLATIVE


Uzul de armă executat în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de

prezenta lege înlătură caracterul penal al faptei şi răspunderea materială a

personalului instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi

securităţii naţionale (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

Art. 522

Instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi

securităţii naţionale au obligaţia de a pregăti personalul autorizat să deţină,

să poarte şi să folosească arme de foc cu privire la condiţiile utilizării

acestora şi de a institui testări teoretice şi practice periodice ale acestui

personal.

Art. 523

Prevederile art. 46-52 se aplică inclusiv instituţiilor care au

încadrate persoane care ocupă funcţii ce implică exerciţiul autorităţii

publice, înarmate cu arme de foc, în situaţiile în care uzul de armă nu este

reglementat prin lege special (sublinierea noastră – Gh. Ivan).”

Notă aprobativă:

1. Caracterul penal al faptei a dispărut din peisajul juridic românesc

odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal (Legea nr. 286/20092, cu

modificările și completările ulterioare). Doctrina noastră a renunţat3 – sau

aşa se pare în acest moment – la conceptul de caracter penal al faptei şi la

acela de cauze care îl pot înlătura, trecând direct la analiza cauzelor

justificative şi a celor de neimputabilitate, ca şi cum acestea ar fi apărut din

neant4. Această schimbare de optică a doctrinei române, care până în

prezent se preocupa mai întâi de tratarea caracterului penal al faptei şi apoi

a cauzelor care îl făceau inofensiv, îşi are baza în opţiunea legiuitorului de

a prevedea distinct, în noul Cod penal (în continuare C.pen.), cauzele

2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009. 3 Cu excepţia unor autori (C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român. Partea

generală. Conform noului Cod penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 171-174;

Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, Editura C.H.

Beck, Bucureşti, 2013, p. 134-136; Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală

conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită şi adăugită, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2015,

p. 144-146; M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Cauzele justificative, Editura Universul Juridic, București,

2016, p. 12-48), s-ar părea că ceilalți autori au în vedere tot caracterul penal al faptei, atunci

când intitulează secțiunea unui capitol dedicată analizei cauzelor justificative și a celor de

neimputabilitate „cauze care exclud infracțiunea”; în cadrul acestora ar intra numai cele două categorii de cauze amintite [M.A. Hotca, Cauzele care exclud infracțiunea (Trăsăturile

esențiale ale infracțiunii și cauzele care exclud infracțiunea), în ,,Instituții de drept penal”, de

M.A. Hotca (coordonator) ș.a., Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 58]. 4 M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Cauzele justificative, op. cit., p. 7, 12.

352 Gheorghe Ivan

justificative şi cauzele de neimputabilitate, ca fiind realităţi de sine

stătătoare, indestructibile şi lipsite de orice element de legătură5.

Or, în opinia noastră, în genere, componentele realităţii obiective nu

pot exista de sine stătător, între ele existând corelaţii şi interdependenţe

reciproce, datorită faptului că la baza lor se află un element comun, valabil

oriunde și oricând6.

Ca atare, şi în situația cauzelor justificative şi de neimputabilitate

există un asemenea element, acesta neputând fi decât caracterul penal al

faptei7. În doctrina italiană s-a precizat că elementul de legătură este

pedepsibilitatea, adică caracterul pe care îl prezintă fapta care constituie

infracțiune; cauzele care înlătură acest caracter sunt denumite cauze de

excludere a pedepsibilității sau a infracțiunii și pot fi, pe de o parte,

obiective (cauzele justificative sau de excludere a ilicitului), iar, pe de altă

parte, subiective [cauzele de excludere a culpabilității, a vinovăției

(colpevolezza)]8. Se observă că cele două elemente caracteristice –

„caracterul penal” și „caracterul pedepsibil” al faptei – sunt sinonime9.

Deşi legiuitorul român renunţase, în momentul adoptării noului Cod

penal, la tradiţia noastră de a considera existenţa unui caracter penal al

faptei, totuşi în art. 30 alin. (1) C.pen.10

a folosit expresia „caracterul penal

al faptei”, neputând găsi o altă expresie prin care să definească eroarea de

fapt principală și esențială11

. În celelalte texte consacrate cauzelor

justificative și de neimputabilitate (art. 18-31 C.pen.), legiuitorul român nu

face nicio referire la caracterul penal al faptei12

. Să fie oare o omisiune

5 Idem, p. 12. 6 Idem, p. 7, 12-13. 7 Idem, p. 13. 8 R. Pannain, Manuale di diritto penale. Parte generale, vol. I, Unione Tipografico

Editrice Torinese, Torino, 1962, pp. 613 şi 617, apud M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Cauzele

justificative, op. cit., p. 13 [autorul italian consideră că, dacă agentul realizează toate

elementele obiective și subiective ale unei infracțiuni abstracte (fattispecie astratta), putem

vorbi de o „faptă care constituie infracțiune”, al cărei caracter este pedepsibilitatea

(punibilità), deoarece „infracţiunea” şi „fapta pedepsibilă penal” sunt sinonime]. 9 M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Cauzele justificative, op. cit., p. 13. 10 Potrivit acestui text legal, „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea

penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei

stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei” (sublinierea noastră –

Gh. Ivan). 11 M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Cauzele justificative, op. cit., p. 13. Cu privire la analiza

erorii de fapt principală și esențială, a se vedea Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea

generală conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită şi adăugită, op. cit., p. 170-174. 12 M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Cauzele justificative, op. cit., p. 13.


voită sau din întâmplare s-a referit la caracterul penal al faptei atunci când a

redactat alin. (1) al art. 30?13

Răspunsul nu poate fi decât negativ, voința

legiuitorului fiind aceea de a consacra un asemenea caracter și, implicit,

cauzele care îl înlătură14

. Acest lucru reiese și din manifestarea recentă de

voință a legiuitorului, materializată în Legea nr. 180/2016. Exprimarea

,,uzul de armă executat în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de prezenta

lege înlătură caracterul penal al faptei” nu lasă nicio îndoială în această

privință.

2. Caracterul penal sau infracţional al unei fapte este o însuşire

sintetică a acesteia, rezultând din prezenţa în aceasta a trăsăturilor esenţiale

unei infracţiuni15

. În conformitate cu art. 15 C.pen.16

, acestea sunt

următoarele: fapta prevăzută de legea penală, fapta săvârşită cu vinovăţie,

fapta nejustificată, fapta imputabilă persoanei care a săvârşit-o17

.

Lipsa oricăreia dintre trăsăturile esenţiale exclude existenţa

caracterului penal al faptei, înlătură existenţa infracţiunii şi, pe cale de

consecinţă, exclude răspunderea penală18

.

Așadar, fără caracter penal, o faptă concretă (săvârșită efectiv) nu

poate să fie calificată infracțiune, iar fără infracțiune nu există răspundere

penală [art. 15 alin. (2) C.pen.]19

.

3. Putem defini cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ca

fiind acele stări, situaţii, cazuri, condiţii sau alte împrejurări a căror

existenţă în timpul săvârşirii faptei face, potrivit legii, ca realizarea

vreuneia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii să devină imposibilă20

.

13 Ibidem. 14 Ibidem. 15 G. Antoniu, Vinovăţia penală, ediția a 2-a, Editura Academiei, Bucureşti, 2002, p.

205; C. Bulai, B.N. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 224.

16 „Art. 15. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii

(1) Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie,

nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.

(2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale”. 17 Cu privire la analiza acestor trăsături esențiale, a se vedea Gh. Ivan, M.-C. Ivan,

Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal, ediția 2, revizuită şi adăugită, op.

cit., p. 61-65. În ceea ce privește critica concepției legiuitorului român, a se vedea M.-C. Ivan,

Gh. Ivan, Cauzele justificative, op. cit., p. 19-20. 18 V. Dongoroz, Explicaţii preliminare (Cauzele care înlătură caracterul penal al

faptei), în ,,Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea generală”, de V. Dongoroz

(coord.) ș.a., vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1969, p. 331. 19 M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Cauzele justificative, op. cit., p. 14. 20 Al. Boroi, M. Gorunescu, M. Popescu, Dicţionar de drept penal, Editura All Beck,

Bucureşti, 2004, p. 52; Al. Boroi, Gh. Nistoreanu, Drept penal şi drept procesual penal. Curs

selectiv pentru licenţă, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 39.

354 Gheorghe Ivan

Deci, sub denumirea de cauze care înlătură caracterul penal al faptei intră

(în raport cu reglementarea din art. 15 C.pen.) atât cauzele care înlătură

imputabilitatea faptei, cât şi cauzele care înlătură caracterul nejustificat al

faptei, precum şi cauzele care înlătură cerinţa prevederii faptei de către

legea penală, adică cele care înlătură tipicitatea faptei21

.

4. În raport cu trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, cauzele care

înlătură caracterul penal al faptei sunt de trei feluri:

a) cauze care înlătură caracterul nejustificat al faptei (legitima

apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei

obligaţii şi consimţământul persoanei vătămate, corecția domestică22

− art.

489 C.civ.23

);

b) cauze care înlătură imputabilitatea faptei (constrângerea fizică și

cea morală, excesul neimputabil, minoritatea făptuitorului,

iresponsabilitatea, intoxicația, eroarea și cazul fortuit);

c) cauze care înlătură prevederea faptei de către legea penală

(dezincriminarea faptei, lipsa dublei incriminări)24

.

5. Așa fiind, se pune întrebarea: în care din cele trei categorii de

cauze care înlătură caracterul penal al faptei se încadrează uzul de armă

licit25

? Legea nr. 180/2016 nu prevede nimic în acest sens. Mai întâi, se

impune clarificarea noțiunii de ,,uz de armă licit”. Potrivit art. 46 din Legea

nr. 17/1996, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 180/2016, prin uz de

armă se înţelege executarea tragerii cu arma de foc asupra persoanelor,

21 În doctrină s-a precizat că, în raport cu reglementarea din Codul penal din 1969,

denumirea de „cauze care înlătură caracterul penal” trebuia înlocuită cu aceea de „cauze care

înlătură vinovăţia”, deoarece sub denumirea „cauze care înlătură caracterul penal al faptei” se

putea înţelege şi „cauzele care înlătură pericolul social”, precum şi „cauzele care înlătură

cerinţa prevederii faptei de către legea penală”, cauze care, înlăturând tipicitatea, făceau parte din cauzele justificative (G. Antoniu, Partea generală a Codului penal într-o viziune

europeană, în ,,Revista de drept penal” nr. 1/2004, p. 37; Gh. Ivan, Drept penal. Partea

generală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 91). 22 Pentru detalii, a se vedea Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Corecţia domestică – cauză

justificativă implicită, în ,,Dreptul” nr. 4/2013, p. 198-216. 23 ,,Articolul 489. Măsurile disciplinare

Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinţi decât cu respectarea demnităţii

copilului. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum şi aplicarea unor pedepse fizice, de

natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoţională a copilului.” 24 Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului Cod penal,

ediția 2, revizuită şi adăugită, op. cit., p. 145-146. 25 Uzul de armă ilicit este incriminat în art. 343 C.pen., astfel: ,,(1) Uzul de armă letală sau interzisă, fără drept, se pedepseşte cu închisoarea de la

unu la 3 ani.

(2) Uzul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, se

pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani.”


animalelor sau bunurilor de către personalul instituţiilor cu atribuţii în

domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale prevăzut la art. 47

din prima lege26

. În conformitate cu acest din urmă articol, astfel cum a fost

modificat și completat prin Legea nr. 180/2016, persoanele care sunt dotate

cu arme de foc pot face uz de armă, pentru îndeplinirea atribuţiilor de

serviciu sau a misiunilor militare, în următoarele situaţii:

a) împotriva acelora care atacă militarii aflaţi în serviciul de gardă,

pază, escortă, protecţie, menţinerea şi restabilirea ordinii de drept, precum

şi împotriva celor care, prin actul săvârşit, prin surprindere, pun în pericol

obiectivul păzit;

b) împotriva acelora care atacă persoanele învestite cu exerciţiul

autorităţii publice sau cărora, potrivit legii, li se asigură protecţie;

c) împotriva persoanelor care încearcă să pătrundă ori să iasă în

mod ilegal în sau din unităţile, subunităţile militare ori din perimetrele sau

zonele păzite - vizibil delimitate - stabilite prin consemn;

c1) împotriva animalelor care pun în pericol viaţa sau integritatea

corporală proprie sau a altor persoane;

d) pentru imobilizarea unei persoane care ameninţă cu comiterea cu

violenţă a unei fapte prevăzute de legea penală sau care, după comiterea

acesteia, nu se supune imobilizării, somaţiilor sau încearcă să fugă, iar

rămânerea acesteia în stare de libertate poate pune în pericol viaţa sau

integritatea corporală a persoanelor;

e) împotriva oricărui mijloc de transport folosit de persoanele

prevăzute la lit. b) şi c), precum şi împotriva conducătorilor acestora care

refuză să oprească la semnalele regulamentare ale organelor abilitate,

existând indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune ori că este iminentă

săvârşirea unei infracţiuni;

f) pentru imobilizarea sau reţinerea persoanelor cu privire la care

26 În art. 2 pct. I.7 din Legea nr. 295/2004, republicată, uzul de armă este definit ca

fiind executarea tragerii cu o armă. Prin armă se înțelege orice obiect sau dispozitiv a cărui

funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe explozive, aprinse

sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de

neutralizare, în măsura în care se regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexă (art. 2

pct. I.1 din Legea nr. 295/2004). Arma de foc este orice armă portabilă cu ţeavă care poate

arunca, este concepută să arunce sau poate fi transformată să arunce alice, un glonţ ori un

proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie; se consideră că un obiect poate fi

transformat pentru a arunca o alice, un glonţ sau un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie dacă are aspectul unei arme de foc şi, ca urmare a construcţiei sale sau a

materialului din care este confecţionat, poate fi transformat în acest scop; în înţelesul Legii nr.

295/2004, nu sunt incluse în definiţia armelor de foc armele prevăzute în categoriile D şi E

din anexă (art. 2 pct. I.2 din Legea nr. 295/2004).

356 Gheorghe Ivan

sunt probe ori indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune şi care

ripostează ori încearcă să riposteze cu arma ori cu alte obiecte care pot pune

în pericol viaţa ori integritatea corporală a persoanei;

g) pentru a împiedica fuga de sub escortă sau evadarea persoanelor

care, potrivit legii, au fost private de libertate cu scopul înlăturării unei stări

de pericol pentru ordinea publică;

g1) pentru imobilizarea unei persoane care se sustrage de la

executarea unei măsuri privative de libertate, dacă nu se supune

imobilizării, somaţiilor sau încearcă să fugă şi nu poate fi oprită prin alte

mijloace;

h) împotriva grupurilor de persoane sau persoanelor izolate care

încearcă să pătrundă fără drept în sediile sau în perimetrele autorităţilor şi

instituţiilor publice;

i) împotriva celor care atacă sau împiedică militarii să execute

misiuni de luptă;

j) în executarea intervenţiei antiteroriste sau intervenţiei

contrateroriste asupra obiectivelor atacate sau capturate de terorişti, în

scopul reţinerii sau anihilării acestora, eliberării ostaticilor sau altor

persoane şi restabilirii ordinii publice;

k) în executarea intervenţiei în scopul eliberării persoanelor lipsite

de libertate în mod ilegal de către persoane înarmate.

Deopotrivă, în art. 48 din Legea nr. 17/1996, astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 180/2016, se prevede că personalul instituţiilor cu

atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale

autorizat să deţină, să poarte şi să folosească arme de foc din dotare poate

face uz de armă, în legitimă apărare sau în stare de necesitate, potrivit legii.

Observăm că persoanele fizice sus-menționate acționează în

virtutea dreptului pe care li-l conferă Legea nr. 17/1996, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 180/2016; de altfel, exprimarea legiuitorului

,,poate face uz de armă” ne conduce la aceeași concluzie.

După cum știm, în noul Cod penal român, în art. 21 alin. (1) a fost

consacrată cauza justificativă a exercitării unui drept sau a îndeplinirii unei

obligații. Potrivit acestui text, este justificată fapta prevăzută de legea

penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în

îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și

limitelor prevăzute de aceasta. Potrivit art. 18 alin. (1) C.pen., nu constituie

infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna dintre

cauzele justificative prevăzute de lege. În atare condiții, am putea considera

uzul de armă licit ca una dintre modalitățile prin care se poate exercita un

drept în sensul art. 21 alin. (1) C.pen. Sursa dreptului o constituie Legea nr.


17/1996, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 180/2016. Prin urmare,

uzul de armă licit nu poate fi decât o cauză justificativă, având ca efect

înlăturarea caracterului nejustificat al faptei săvârșite [art. 21 alin. (1) teza I

coroborat cu art. 18 alin. (1) C.pen.].

6. Dar se mai pune o întrebare: care este sfera persoanelor care pot

face uz de armă licit?

Așa cum rezultă din dispozițiile legale menționate mai sus,

,,persoanele care sunt dotate cu arme de foc pot face uz de armă, pentru

îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau a misiunilor militare, ori dacă se

află în legitimă apărare sau în stare de necesitate”. În această categorie

intră:

a) personalul instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii

publice şi securităţii naţionale;

b) comandanţii sau şefii militari27

;

c) persoanele care ocupă funcţii ce implică exerciţiul autorităţii

publice, înarmate cu arme de foc28

;

d) titularii dreptului de a purta şi folosi armele de apărare şi pază29

.

27 Potrivit art. 50 din Legea nr. 17/1996, comandanţii sau şefii militari pot face uz de

armă împotriva subordonaţilor, pentru a restabili ordinea, dacă alte măsuri de împiedicare sau

de constrângere nu sunt posibile, atunci când acţiunile acestora sunt îndreptate în mod vădit

spre trădarea patriei sau zădărnicirea îndeplinirii unei misiuni de luptă ori când periclitează în

mod grav capacitatea de luptă a unităţii; în aceste cazuri, se face uz de armă, respectându-se

prevederile referitoare la somaţia legală. 28 În art. 523 din Legea nr. 17/1996, astfel cum a fost introdus prin Legea nr.

180/2016, se prevede că dispozițiile art. 46 - 52 din prima lege se aplică inclusiv instituţiilor

care au încadrate persoane care ocupă funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice,

înarmate cu arme de foc, în situaţiile în care uzul de armă nu este reglementat prin lege

specială. 29 Art. 32 din Legea nr. 295/2004 prevede limitele exercitării uzului de armă, după

cum urmează:

,,(1) Titularii dreptului de a purta şi folosi armele de apărare şi pază pot face uz de

armă numai în poligoanele autorizate în condiţiile prezentei legi sau în caz de legitimă

apărare ori stare de necesitate.

(2) Folosirea armelor de apărare şi pază în poligoanele autorizate se poate face

numai în condiţiile stabilite prin regulamentele de ordine interioară ale acestora.”

La rândul său, art. 13 alin. (2) din același act normativ prevede:

,,Armele de apărare şi pază pot fi procurate numai de către următoarele categorii de

persoane:

a) demnitarii, magistraţii, diplomaţii, militarii şi poliţiştii, pe perioada cât sunt în

activitate şi după încetarea activităţii, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepţia situaţiei în care aceştia şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor;

b) persoanele prevăzute de lege, care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul

autorităţii publice, pe perioada în care au această calitate, cu excepţia personalului de pază

din cadrul societăţilor specializate de pază;

358 Gheorghe Ivan

7. Așa cum se prevede în art. 521 din Legea nr. 17/1996, astfel cum

a fost introdus prin Legea nr. 180/2016, uzul de armă executat în condiţiile

şi în situaţiile prevăzute de aceste acte normative, în primul rând, înlătură

caracterul penal al faptei, precum şi răspunderea materială a făptuitorului.

Deși legea face referire numai la înlăturarea răspunderii materiale, adică la

înlăturarea acelei răspunderi care este atrasă de pagubele materiale,

patrimoniale, și nu și de cele morale30

, nepatrimoniale31

, totuși uzul de

armă licit înlătură și răspunderea pentru aceste din urmă pagube, deoarece

este vorba de exercitarea unui drept în condiții legale32

, care înlătură

răspunderea pentru toate pagubele produse, deci înlătură răspunderea civilă

delictuală în întregul ei; termenul consacrat de legea noastră este cel de

,,răspunderea civilă delictuală” – cu cele două componente: materială sau

c) persoanele incluse în programe de protecţie a martorilor, pe perioada în care au

această calitate.”

Potrivit art. 2 pct. III.2 din Legea nr. 295/2004, armele de apărare şi pază sunt armele

de foc scurte, recunoscute în condiţiile prevăzute de lege, destinate să asigure apărarea vieţii,

integrităţii şi libertăţii persoanelor fizice, precum şi a bunurilor aparţinând persoanelor fizice

sau juridice. 30 În art. 19 alin. (5) C.pr.pen. se face distincție între cele două categorii de

prejudicii, prevăzându-se că repararea prejudiciului material și moral se face potrivit

dispozițiilor legii civile. 31 Art. 1391 C.civ. reglementează repararea prejudiciului nepatrimonial, astfel:

,,(1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi

o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

(2) Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri

ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin

moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi

existenţa unui asemenea prejudiciu.

(3) Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul când a fost stabilit

printr-o tranzacţie sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

(4) Dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispoziţiilor prezentului articol, nu

trece la moştenitori. Aceştia îl pot însă exercita, dacă acţiunea a fost pornită de defunct.

(5) Dispoziţiile art. 253 - 256 rămân aplicabile.”

Art. 1392 C.civ. reglementează repararea cheltuielilor, după cum urmează:

,,Cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătăţii victimei sau, în caz de deces

al acesteia, pentru înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru

fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.” 32 În art. 1353 C.civ. se prevede că cel care cauzează un prejudiciu prin chiar

exercițiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepția cazului în care dreptul este

exercitat abuziv. Dacă ne-am raporta numai la dispozițiile cu caracter penal ale art. 521 din Legea nr. 17/1996, atunci ar fi aplicabil art. 1365 C.civ. care prevede că:

,,Instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea

definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa

prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.”


patrimonială și morală sau nepatrimonială – și nu de răspundere materială

(art. 19 C.pr.pen.33

, art. 253 și art. 254 din Legea nr. 53/200334

– Codul

muncii35

, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 1349

C.civ.36

).

33 ,,Art. 19. Obiectul şi exercitarea acţiunii civile

(1) Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la

răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

(2) Acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care

se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente.

(3) Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are

capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea civilă se exercită în numele acesteia de către

reprezentantul legal sau, după caz, de către procuror, în condiţiile art. 20 alin. (1) şi (2), şi

are ca obiect, în funcţie de interesele persoanei pentru care se exercită, tragerea la

răspundere civilă delictuală.

(4) Acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu

se depăşeşte durata rezonabilă a procesului.

(5) Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii

civile (sublinierea noastră – Gh. Ivan).” 34 ,,Art. 253

(1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile

contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu

material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau

în legătură cu serviciul (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

(2) În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se

poate adresa cu plângere instanţelor judecătoreşti competente.

(3) Angajatorul care a plătit despăgubirea îşi va recupera suma aferentă de la

salariatul vinovat de producerea pagubei, în condiţiile art. 254 şi următoarele.”

,,Art. 254

(1) Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură

cu munca lor (sublinierea noastră – Gh. Ivan).

(2) Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze

neprevăzute care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul

normal al serviciului.

(3) În situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă

din vina şi în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare

şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor, într-un

termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.

(4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părţilor, conform alin. (3), nu

poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.” 35 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. 36 ,,Art. 1349. Răspunderea delictuală

(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea

sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale,

drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

360 Gheorghe Ivan

În al doilea rând, uzul de armă licit, operând in rem, adică în mod

obiectiv (potrivit voinței legiuitorului, și nu în mod natural), la fel ca și

celelalte cauze justificative37

, se extinde și asupra participanților [art. 18

alin. (2) C.pen.]. Aceasta înseamnă că, în cazul în care numai un participant

s‐a aflat sub incidența cauzei justificative analizate, de aceasta beneficiază

nu numai el, ci şi ceilalți (de pildă, autorul unei infracțiuni de omor a făcut

uz de armă licit; fapta sa nu va constitui infracțiune atât în ceea ce îl

priveşte, cât şi în privința celorlalți participanți: coautori, instigatori şi

complici)38

.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate

prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare

prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de

ruina edificiului.

(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabileşte

prin lege specială.” 37 M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Cauzele justificative, op. cit., p. 67. 38 Cu privire la alte consecințe juridice proprii și improprii ale cauzelor justificative,

care pot fi determinate și de uzul de armă licit, a se vedea M.-C. Ivan, Gh. Ivan, Cauzele

justificative, op. cit., p. 54-71, 117-118, 136-138, 157.

DOCTRINĂ STRĂINĂ

MATERIALITATEA INFRACȚIUNII ÎN CONCEPȚIA LUI

FERRANDO MANTOVANI

Introducere. Realizatorii acestei rubrici, valorificând traducerea

efectuată1 și dându-i o notă proprie, continuă să aducă în actualitate părți din

operele de mare valoare ale unui savant de renume în materia dreptului penal

– FERRANDO MANTOVANI –, scopul neputând fi decât unul exclusiv

didactic, al învățării continue, al studierii atât a doctrinei române, cât și a celei

străine. Deopotrivă, nu poate fi omisă nici cercetarea științifică, aceasta

punând în lumină ideile promovate de maestru pentru a găsi cele mai bune

mijloace de interpretare și aplicare a legii.

Prezintă interes din opera profesorului FERRANDO MANTOVANI

acel capitol dedicat analizei materialității infracțiunii, prin punerea în balanță

a două principii: cel al materialităţii şi cel al subiectivităţii infracțiunii.

Principiul materialității a stat la baza creării dreptului penal modern,

democratic, spre deosebire de cel al subiectivității, care a servit justificării

regimurilor totalitare, pentru a sancționa și faptele psihice, interne ale omului,

pe lângă cele obiective, săvârșite, adică materializate în realitatea obiectivă.

Constituţia și Codul penal italian au îmbrățișat, fără rezerve, principiul

materialității infracțiunii; la fel, și Codul penal român [art. 1 alin. (2)2; art. 2

alin. (1) și (2)3], cu excepția Codului de procedură penală român care permite,

Rubrică realizată de: prof. univ. dr. Constantin Sima, redactor-șef – revista ,,Pro

Lege”, e-mail: [email protected]; prof. univ. dr. Gheorghe Ivan, redactor-șef

adjunct – revista ,,Pro Lege”, e-mail: [email protected],

[email protected]. 1 Traducere efectuată de: Andreea Zazu, e-mail: [email protected]; prof.

univ. dr. Gheorghe Ivan. 2 ,,Art. 1. Legalitatea incriminării

[…]

(2) Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită” (sublinierea noastră – C. Sima, Gh.

Ivan). 3 ,,Art. 2. Legalitatea sancţiunilor de drept penal

(1) Legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua

faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua

faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală (sublinierea noastră – C.

Sima, Gh. Ivan).

362 Constantin Sima, Gheorghe Ivan

printre altele, începerea urmăririi penale și atunci când se pregătește

săvârşirea faptei [art. 305 alin. (1)], deși actele pregătitoare (preparatorii) nu

sunt incriminate.

Prezentare. În continuare, prezentăm în rezumat studiul ,,Principiul

materialității” (nullum crimen sine actione)4.

Principiul materialităţii şi principiul subiectivităţii. Dreptul penal al

faptei vătămătoare este guvernat de trei principii: a) principiul materialităţii

infracțiunii; b) principiul caracterului ofensator al infracțiunii; c) principiul

subiectivităţii infracțiunii.

Pentru dreptul penal modern, infracţiunea constă într-o faptă care nu

poate fi naturală sau animală, ci doar de natură umană, aceasta putând astfel

să fie atribuită numai unei persoane fizice.

Așadar, faptul de a fi neînsufleţit sau însufleţit este important din

punct de vedere penal doar atât timp cât este imputabil omului (de exemplu,

evenimentele vătămătoare produse de animale din cauza nepazei acestora sau

de căderea construcţiilor din cauza omiterii întreţinerii acestora). Însă,

deoarece dintr-un punct de vedere general, filosofic, etic, psihologic şi

fiziologic, este faptă umană nu doar aceea exteriorizată în lumea exterioară, ci

şi aceea cuprinsă în interiorul psihicului (sentimente, gânduri, dorinţe, intenţii,

stări subiective), revine întotdeauna în actualitate problema dacă dreptul penal

ar trebui să aibă ca obiect propriu doar comportamentele exterioare sau şi cele

interne. Ca răspuns, au fost formulate două principii, corespunzătoare unui

drept penal obiectiv şi unui drept penal subiectiv: a) principiul materialităţii

faptei; b) principiul subiectivităţii faptei.

Potrivit principiului materialităţii faptei, exprimat prin maxima lui

Ulpiano cogitationis poenam nemo patitur sau prin aceea mai modernă

nullum crimen sine actione, poate fi infracţiune doar comportamentul uman

material, adică cel manifestat în lumea exterioară şi, prin urmare, susceptibil

de percepţii senzoriale şi, deci, dotat cu o materialitate obiectivă; în aceste

condiții, fapta materială este piatra de temelie a infracţiunii.

Deopotrivă, fiind expresia siguranţei și certitudinii juridice, ca garanţie

a libertăţii individuale, principiul sus-menționat reprezintă și piatra de temelie

(2) Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o

măsură de siguranţă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost

săvârşită (sublinierea noastră – C. Sima, Gh. Ivan).

[…]” 4 Ferrando Mantovani, Il principio di materialità, în ,,Diritto penale. Parte generale”,

quarta edizione, CEDAM, Padova, 2001, p. 126-129.

Materialitatea infracțiunii în concepția lui Ferrando Mantovani 363

a liberalismului penal care, în preocuparea sa de a limita libertatea individuală

în măsura strict necesară vieţii în comun, promovează incidența dreptului doar

în privința acţiunilor externe care aduc atingere relaţiilor de convieţuire şi

sustrage astfel oricărei disciplinări juridice acel „for intern” al omului,

rezervându-l doar conştiinţei şi judecăţii morale. Acest lucru a dat naştere

acelei concepţii obiective a infracţiunii, care are în vedere lezarea bunului şi a

cărei materialitate a faptei, în triada sa de acţiune naturală, de eveniment

natural, de cauzalitate naturală, constituie suportul dreptului penal al faptei.

Prin principiul subiectivităţii se încearcă, dimpotrivă, să se considere

infracţiune şi fapta psihică sau nuda cogitatio, adică simpla cugetare,

comportamentul intern sau mai bine zis ,,modul de a fi” al persoanei fizice.

Acest principiu a stat la baza unui drept penal al eticii, conturat de teologia

morală şi legat de ideea crimă-păcat. Astfel, în anumite etape ale dreptului

canonic a fost sancţionată și nuda cogitatio (in maleficiis voluntas spectatur,

non exitus), deoarece pentru salvarea sufletelor (salus animarum) era necesară

şi incriminarea simplelor intenţii, gânduri ale omului. Deopotrivă, a stat și la

baza totalitarismului penal, care, urmărind „stăpânirea ideologică” totală, nu a

renunţat la prerogativa de a examina şi forul intern, de a sancționa gândul

,,ascuns” și de a „lovi”, astfel, în cele mai intime atitudini ale omului, atunci

când erau divergente. Prin urmare, a luat naştere un drept penal ideologic,

poliţienesc, terorist, liberticid un drept penal al atitudinii interioare a

omului, care urmărea sancționarea actelor interne, ce erau scoase din

interiorul omului, în mod violent şi fraudulos (prin tortură şi inchiziţie sau,

mai modern, prin autocritică, narcoanaliză, maşina adevărului, spălarea

creierului, adică prin acele tehnici probatorii care permiteau dezvăluirea

deviaţiilor interne de la ideologia oficială, a dezacordurilor intime); sau un

drept penal de periculozitate (sine delicto sau ante ori praeter delictum),

fondat nu pe „acţiune”, ci pe „modul de a fi” al subiectului, sancționat deci nu

pentru ceea ce face, ci pentru gândul său, dedus din simplele stări subiective

(cum ar fi cele psihopatologice), din atitudinile personale simptomatice sau

chiar din însăşi structura biologică a subiectului (cu referire la sindromul

cromozomial xyy). Cel mai elocvent exemplu, în acest sens, a fost

totalitarismul penal naţional-socialist care, dematerializând, subiectivizând şi

considerând infracţiunea ca un pur „act de rebeliune” sau de „infidelitate” faţă

de regulile statuate, și-a propus să-l sancționeze pe așa-zisul infractor prin

intermediul nebulosului „drept penal al autorului”, din cauza modului său

imoral de a fi şi al sentimentului său general antijuridic.

Prevăzând în art. 25 alin. (2) că o persoană poate fi sancționată numai

pentru „fapta comisă”, Constituţia italiană a respins orice alt tip de drept penal

bazat pe principiul subiectivităţii şi a creat un drept penal fondat doar pe

364 Constantin Sima, Gheorghe Ivan

principiul materialităţii faptei. Această concluzie: a) răspunde accepţiunii

naturale a expresiei ,,fapta comisă” care, indiscutabil, nu indică nici simplul

gând, nici o atitudine subiectivă (Gesinnung), nici o stare de periculozitate a

persoanei; b) este conformă tradiţiei constituţionale liberale, a cărei expresie

directă este norma din textul constituțional sus-menționat; c) se deduce, a

fortiori, din principiul constituţional al caracterului ofensator al faptei,

materialitatea fiind suportul acestui caracter. Un alt argument: chiar şi Codul

penal italian folosește expresia „fapta comisă” (de exemplu, în art. 2), iar în

art. 115, excluzând din sfera ilicitului penal acordul a două sau mai multe

persoane de a comite o infracțiune sau instigarea neurmată de executare, a

fortiori, exclude și simpla cogitatio.

Principiul materialităţii îndeplinește o funcţie de delimitare a ilicitului

penal de alte tipuri de ilicit, neconstituind astfel infracţiune: a)

comportamentul voluntar doar intern (de exemplu: simpla intenție criminală;

simpla inversiune a animus possidendi în animus domini care nu se

exteriorizează însă în acte materiale de apropriere); b) intenţia doar declarată

– pentru a constitui infracțiune este necesar ca aceasta să se materializeze în

realitatea naturală şi socială (de exemplu, nu este suficient ca făptuitorul să îşi

manifeste intenția de a ucide, ci este nevoie ca aceasta să se traducă în acte

idonee de ucidere); c) modul de a fi al persoanei, chiar dacă acesta constă

într-un caracter al subiectului (de exemplu, tipul rasial sau etnic: nimeni nu

poate fi urmărit penal, nici supus măsurilor polițienești pentru faptul că

aparţine unor anumite tipuri de rase sau etnii, aşa cum s-a întâmplat uneori în

decursul istoriei) sau, în special, într-o stare de periculozitate socială.

Faptele (fattispecie) subiective de periculozitate socială (de exemplu:

obișnuința, profesionalitatea, tendinţa de a săvârşi infracţiuni) nu au, prin

urmare, nicio relevanţă penală în sine, neputând constitui infracţiuni. Însă

devin relevante din punct de vedere penal doar dacă au ca urmare comiterea

unei fapte materiale, ilicite penale. Sine delicto sau ante delictum, faptele

subiective pot constitui, cel mult, condiţii prealabile de aplicare a măsurilor

extrapenale de prevenire.

Materialitatea faptei care constituie infracţiune (fatto di reato) poate

evolua de la minima exteriorizare a începutului acţiunii (de exemplu,

infracţiunile de tentativă sau de atentat), la aceea intermediară de realizare a

întregii acţiuni (de exemplu, infracţiunile de simplă conduită), până la aceea

de maximă realizare a evenimentului material (de exemplu, infracţiunile de

eveniment).

În materialitatea sa, fapta care constituie infracţiune este compusă

dintr-un ansamblu de componente care dau naștere aşa-numitului element sau

aspect obiectiv (ori material) al infracţiunii care, din punct de vedere analitic,

Materialitatea infracțiunii în concepția lui Ferrando Mantovani 365

trebuie distins de elementul sau aspectul subiectiv (ori psihologic), deoarece

primul priveşte aspectele externe ale faptei (naturale-descriptive, chiar şi

normative), iar cel de-al doilea, aspecte ale sferei psihice a subiectului.

Așadar, în fapta obiectivă vor fi cuprinse: a) atât elementele pozitive (care

trebuie deci să existe), reprezentate de conduită şi, acolo unde se cere, de

eveniment, precum și de raportul de cauzalitate; b) cât şi elementele negative

(care trebuie să lipsească), reprezentate de lipsa cauzelor justificative.

VARIA

ETICĂ ȘI MOTIVAȚIE ÎN PROFESIA DE MAGISTRAT

Denisa SILIVESTRU

Procuror – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov

ABSTRACT

Abiding by the law is a general obligation for any citizen. But

when the magistrate has to abide by the law by applying and

enforcing it upon others, Pandora box might be opening.

Therefore, it is very important that magistrates do rely on good

faith and strong knowledge of moral principles, together with

epistemological knowledge, while being highly motivated by doing

the right thing – and the right thing in our profession is justice –

this comes as the main idea of ethics for magistrates.

Ethics is a branch of philosophy, defined as a field of intellectual

enquiry about what a person should do and should not do, involving

concepts of right and wrong, virtue and vice, justice and crime. The

term derives from the Ancient Greek word ,,ἦθος” (,,ethos”) which is

an entity itself as the Greek language is terminological – and may be

translated as ,,virtuous habit”. Ethics is also referred to as morality

(from the later Latin „moralitas” – ,,manner, character, proper

behavior”).

„Although the morality of people and their ethics amounts to the

same thing, there is a usage that restricts morality to systems such as

that of Immanuel Kant, based on notions such as duty, obligation,

and principles of conduct, reserving ethics for the more Aristotelian

approach to practical reasoning, based on the notion of a virtue, and

generally avoiding the separation of 'moral' considerations from

other practical considerations” [Simon Blackburn, Oxford

Dictionary of Philosophy (2nd ed.), 2008, p. 240].

Key words: good faith, justice, equity, ethics, law, magistrate,

moral principles, motivation

e-mail: [email protected]

Etică şi motivaţie în profesia de magistrat 367

Din cele mai vechi timpuri, având la bază principiile înalte şi valorile

inerente existenţei umane, societăţile democratice s-au preocupat de

asigurarea unei structuri de rezistenţă pentru a proteja aceste principii şi valori

şi, astfel, pentru a da umanităţii ceea ce este al umanităţii. Au fost

elaborate norme de conduită, au fost instituţionalizate valorile, a fost creată

mentalitatea socială – astfel încât să corespundă stării societăţii şi nevoilor

sale la un moment dat al istoriei.

Astăzi, putem vorbi în siguranţă despre dreptate, libertate, educaţie,

iar instituţiile societăţii sunt datoare prin lege să respecte aceste valori –

piloni ai democraţiei. Alături de lege însă stă datoria morală faţă de

principii, astfel încât fiecare dintre noi să conştientizeze rolul său în societate

şi să reflecte razant către ea atât gândirea principială, cât şi acţiunile

corecte. În justiţie, care este reprezentarea demersurilor statului de a

transpune idealul de dreptate la nivelul societăţii, vorbim despre corect şi

incorect (în esență moral și imoral), mai degrabă decât despre bine şi rău,

care sunt concepte relative, reflectând numai dreptatea văzută din perspective

particulare. Aşadar, corectitudinea vizează interesul comun, al tuturor. De

aceea, toate demersurile noastre trebuie să fie corecte (etice, morale) –

întotdeauna în susţinerea interesului comun.

De ce avem nevoie de principii? Pentru că principiile sunt călăuza

noastră către frumos, ele sunt reguli de conduită în cadrul unei societăţi

determinate, aspirând la universalitate; se bazează pe conştiinţă şi determină

morala societăţii. Nu poate exista morală, deci principii, în izolare, pentru că,

aşa cum ştim de la Aristotel, omul este un animal politic – înţelegând prin

aceasta, după cum tot acest mare filosof a arătat în continuare, că acela care

trăieşte singur este fie zeu, fie fiară.

Prin urmare, avem nevoie să gândim principial, mai înainte de a

gândi procedural, întrucât numai principiile, bazate pe valori (reperele

acestora), dau dimensiunea societăţii, fiind esenţa statului de drept, iar

normele vor fi interpretate prin prisma principiilor morale – de aceea este

sarcina magistratului să facă dreptate respectând întotdeauna litera legii

şi gândind în spiritul ei; or, spiritul legii este dreptatea.

Legile sunt expresia justiţiei, învestite de societate cu autoritate

publică, fiind, aşadar, ocrotitoare ale societăţii. Magistratului îi revine datoria

de a face echitate în litera legii, echitatea fiind expresia corectitudinii. Iar

pentru a găsi echilibrul între legalitate şi echitate, nu este decât o cale, prin

intermediul principiilor.

Morala (sau etica) magistratului este dată de înţelepciunea sa –

care se întemeiază pe buna-credinţă şi pe cunoaştere. Aceasta este

368 Denisa Silivestru

importanţa gândirii principiale. În această ecuaţie îşi va găsi justiţia

echilibrul său: lege – echitate – morală (principii).

Justiţia, în exercitarea spiritului său democratic, parcurge mai multe

etape până la desăvârşirea valorii pe care o deserveşte, şi anume dreptatea.

Procurorul reprezintă geneza, începutul – actul de acuzare este leagănul

dreptăţii şi protecţiei sociale, apoi maturizarea ideii are loc în următoarele

etape judiciare.

Societatea reprezintă atât generaţiile anterioare, care ne-au lăsat

moştenirea lor, cât și generaţia noastră, dar şi generaţiile viitoare. Implicit,

datoria noastră, ca membri ai societăţii se răsfrânge asupra obiectului

profesiei noastre, dar rezidă şi în obligaţia de a transmite cunoştinţele

generaţiei următoare – viitori membri şi continuatori ai societăţii –, generaţie

faţă de care avem datoria de a o face şi mai bună. Or, educaţia este baza

civilizaţiei. După cum afirma filosoful Socrate, oamenii devin virtuoşi nu

numai cu ştiinţă, ci şi cu opinii corecte. Iar dacă vorbim despre bine şi rău,

tot Socrate ne arată că există un singur lucru bun, şi anume cunoaşterea;

există un singur lucru rău, şi anume necunoaşterea.

De ce să ne reamintim de Socrate? Pentru că a fundamentat ideea de

justiţie, consacrând legea la nivel principial, cu propria lui viaţă. Pentru

că, pentru prima dată, a explicat de ce este esenţială supremaţia legii: Când

cetăţenii rămân fideli legilor, societatea devine mai stabilă, iar cetăţenii mai

fericiţi. Aceeaşi idee a fost transpusă două generaţii mai târziu, dar în aceeaşi

exprimare principială, de Aristotel (care, de altfel, a fost mentorul lui

Alexandru cel Mare): Aşa cum atunci când corpul ce îşi pierde sufletul

moare, tot astfel şi statul, fără legi, nu poate exista.

Dacă am stabilit anterior că spiritul legii este dreptatea, acum

înţelegem de ce sufletul societăţii este legea. Sau, cum a arătat Aristotel,

însăşi identitatea societăţii este dată de ordinea ei de drept.

Așadar, este esenţial să punem bazele gândirii principiale, mai

înainte de a gândi procedural, pentru că procedurile deservesc principiile.

Normele sunt graiul dreptăţii, instituţiile de drept sunt braţele ei, iar

spiritul trebuie să fie mentalitatea corectă, fundamentată principial – părți

care asigură integritatea corpului societății. Această din urmă reprezentare a

dreptăţii – mentalitatea –, deși nescrisă, este cea mai evidentă.

Mentalitatea, să spunem învelișul exterior al gândirii, sau

psihosinteza, ca și strat mai profund al gândirii, generator de procese

mentale, determină acțiunile noastre; ele se formează prin prisma opiniilor și

experiențelor transmise și însușite în cadrul grupurilor umane, ecuaţie la care

se adaugă înţelepciunea fiecăruia, aceasta formându-se în urma procesului

Etică şi motivaţie în profesia de magistrat 369

educaţional – atât ştiinţa de carte, cât şi cunoaşterea principiilor morale –

împreună cu buna-credinţă.

Astfel, în viziunea corpului comun de magistraţi, justiţia trebuie să

îşi îndeplinească funcţia sa democratică, extensie a statului de drept – astfel

cum a fost adusă în fiinţa publică de reformatorii Clistene, Solon, Drakon, cu

sute de ani înaintea erei noastre – spre folosul individului, ca membru al unei

societăţi dacă nu ideale, ca a lui Platon, cel puţin îndreptate către principii.

Democrația însăși s-a întemeiat pe nevoia de dreptate, cum vom

vedea, succint, în cele ce urmează.

Astfel, germenii democrației au apărut în secolul VIII î.Hr., în Atena

antică, atunci când cetățenii atenieni au cerut un mod just de guvernare, după

ce au suferit mai multe nedreptăți, fiind puse bazele unui proces de trecere de

la monarhie la democrație, mai întâi directă, în care toți cetățenii participau la

deciziile comune în mod nemijlocit, iar actualmente reprezentativă, după cum

știm.

În acest context evolutiv, anul 632 î.Hr. îl are ca protagonist pe

Kylon, câștigător de jocuri olimpice, care a schimbat în profunzime societatea

ateniană din acele timpuri, cu consecințe directe asupra societăților actuale. Pe

fondul frământărilor sociale, Kylon conduce o răscoală și încearcă să preia

conducerea Atenei, dar în cele din urmă este înfrânt, iar acesta și fratele său se

refugiază în templul Atenei situat pe dealul Acropole, plasându-se astfel sub

protecție divină. Oponentul său, un Alcmeonid, jură în fața templului că

insurgenții vor fi cruțați, însă, ulterior, partizanii lui Kylon au fost masacrați.

Această faptă a creat o mișcare populară de proporții, pentru că fusese, în

opinia lor, un mare sacrilegiu să fie încălcat un astfel de jurământ, iar cine a

putut recurge la un asemenea act era lipsit de principii morale; de

remarcat faptul că la acel moment nu existau legi scrise și, implicit, nici

pedepsele nu erau legiferate. În acest context, se cere edictarea de legi

morale care să corespundă nevoii de dreptate.

Se întrunește tribunalul atenian (format din aproximativ 300 de

judecători care judecau împreună), iar familia Alcmenoizilor este exilată

perpetuu.

Succesiv, ca urmare directă a acestui eveniment care a zguduit lumea

ateniană, în anul 621 î.Hr., apare prima scriere a legilor morale, precum și

primul Cod penal al lumii – legile lui Drakon, care prevedeau pedepse de o

deosebită severitate (de unde și sintagma „legi draconice”).

Pentru prima dată în istoria omenirii, o instituție statală preia

sarcina judecării și aplicării pedepsei, în temeiul legii scrise, având la

bază morala, fiind înlocuit astfel dreptul gentilic al talionului edictat prin

Codul lui Hammurabi (1792-1749 î. Hr.), care consta în reciprocitatea crimei

370 Denisa Silivestru

și a pedepsei (deseori simbolizată prin expresia „ochi pentru ochi, dinte

pentru dinte”).

Legile lui Drakon prevăd, printre altele, condițiile acuzării, procedura

în sine, specializarea judecătoriilor, distincția dintre omor și ucidere din

culpă.

Așadar, am văzut că dreptatea, ca principal reper al moralei, a

născut democrația.

Această scurtă incursiune a fost menită să evidențieze temelia actului

de justiție – principiile morale. Având principii, putem naviga prin orice fel

de societate, antică sau actuală, destinația finală a procesului de justiție

fiind dreptatea.

În această ordine de idei, actul de justiţie este rezultatul unui proces

cu triplă valență: istoric, filosofic, juridic.

Magistratura, înaltă funcţiune socială, trebuie înţeleasă şi asumată

de noi, dar şi de societate în ansamblul ei, ca atare; magistratul nu este doar

un funcționar public, ci reprezintă idealurile cele mai înalte ale societăţii

– el nu este un simplu administrator al justiţiei, dar un reper al celei mai

mari valori – dreptatea socială, ceea ce reprezintă mai mult decât simpla

dreptate individuală. Pentru aceasta, noi, magistrații, trebuie să ne facem

datoria față de societate – aceasta trebuie să fie motivația corectă a

magistratului –, administrând cu înțelepciune procesul de justiție care

conduce la dreptate.

Însă datoria nu este autarhică – pentru a putea exista prin ea însăşi,

datoria trebuie alimentată cu educaţie, cu principii şi întotdeauna cu

opiniile corecte; numai ajunsă la această maturitate îşi va găsi echilibrul.

Implicit, în calitate de membru al societății, magistratul nu trebuie să

aibă numai impact asupra destinului oamenilor, prin deciziile pe care este

nevoit să le ia, dar și aport concret către societate. Or, o asemenea sarcină

trebuie susținută de motivația corectă, aceea de a face dreptate.

MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE

CONFERINȚA NAȚIONALĂ „APĂRAREA MEDIULUI ȘI A

FONDULUI FORESTIER PRIN DREPTUL PENAL”

Pentru prima dată în istoria Ministerului Public, la data de 15

noiembrie 2016, a fost organizată o manifestare științifică cu o temă de mare

interes și omniprezentă pe buzele tuturor: mediul în ansamblul său trebuie

apărat, prin toate mijloacele, inclusiv prin cele penale, pentru a ne asigura

condiții de viață cât mai adecvate.

Organizator a fost Ministerul Public – Parchetul de le lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție –, în colaborare cu Institutul de Cercetări Juridice

,,Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române.

La lucrările conferinței au participat: reprezentanți ai Administrației

Prezidențiale – Departamentul Reformă Instituțională și Constituțională (prof.

univ. dr. Elena Simina Tănăsescu, consilier prezidențial), ai Curții

Constituționale (prof. univ. dr. Valer Dorneanu, președinte), ai Ministerul

Mediului, Apelor și Pădurilor (Erika Stanciu, secretar de stat), ai Comisiei

pentru Mediu și Echilibru Ecologic – Camera Deputaților (Lucia Ana Varga,

vicepreședinte), membrii Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru

procurori (procuror Luminița Palade, vicepreședinte; procuror Gheorghe

Muscalu, membru; procuror Bogdan Gabor, membru; procuror Florentina

Gavadia, membru), reprezentanți ai Academiei Române (acad. Cristian Hera,

vicepreședinte), ai Institutului de Cercetări Juridice ,,Acad. Andrei

Rădulescu” (prof. univ. dr. Mircea Duțu, director), ai Ministerului Justiției, ai

Consiliului Legislativ, ai Inspectoratului General al Poliției Române, ai

Serviciului Român de Informații, ai Institutului de Cercetări și Amenajări

Silvice, ai Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, ai Gărzii Naționale

de Mediu, ai Universității Ecologice din București, ai Universității

Româno-Americane, ai Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative,

ai Societății Române de Criminologie și Criminalistică, ai Asociației

Criminaliștilor din România, ai Asociaților Forestierilor din România

(ASFOR), ai Federației Proprietarilor de Păduri și Pășuni din România

(Nostra Silva), ai Editurii Universul Juridic, procurori șefi din cadrul


procuror − Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul de documentare

și statistică judiciară, prof. univ. – Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice,




372 Gheorghe Ivan

Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurori șefi ai

Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism și ai Direcției Naționale Anticorupție, procurori generali ai

parchetelor de pe lângă curțile de apel, precum și alți procurori cu funcții de

conducere.

Fiind moderată de domnul prof. univ. dr. Ovidiu Predescu, consilier al

procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, conferința națională ,,Apărarea mediului și a fondului forestier prin

dreptul penal” și-a început lucrările prin alocuțiunile rostite de:

prof. univ. dr. Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

Erika Stanciu, secretar de stat, Ministerul Mediului, Apelor și

Pădurilor;

acad. Cristian Hera, vicepreședintele Academiei Române;

prof. univ. dr. Mircea Duțu, director al Institutului de Cercetări

Juridice ,,Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române;

prof. univ. dr. Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale;

procuror Luminița Palade, vicepreședintele Consiliului Superior al

Magistraturii.

În discursul său, domnul prof. univ. dr. Augustin Lazăr a subliniat:

,,Criminalitatea contra mediului ambiant a devenit astăzi o realitate evidentă

deopotrivă în plan local, național și internațional, iar prevenirea și

combaterea sa, o preocupare permanentă și chiar o prioritate pentru

autoritățile publice, marele public și specialiștii domeniului. Potrivit

ultimelor evaluări, criminalitatea contra mediului se plasează, la nivel

mondial, pe locul patru al activităților ilicite internaționale, generatoare de

profit criminal, după traficul de stupefiante, contrafaceri și traficul de ființe

umane. Toate studiile ne arată însă că această criminalitate este pe cât de

gravă, pe atât de puțin cunoscută, rar urmărită și sporadic pedepsită de

autoritățile naționale competente”.

Doamna secretar de stat Erika Stanciu, prezentând mesajul doamnei

Cristiana Pașca-Palmer, ministrul mediului, apelor și pădurilor, a relevat:

,,Considerăm că nu întotdeauna în activitatea de protecție a mediului

rezultatele obținute la nivel național sunt conforme cu așteptările. Ca și cauze

ale rateurilor înregistrate, din experiența ministerului pe care îl reprezint,

precizez câteva din lacunele identificate, pe de o parte, în sistemul normativ,

fără a avea pretenția unei liste exhaustive, pe de altă parte, în ceea ce

privește relațiile interinstituționale ale instituțiilor statului. În sistemul

normativ sunt norme care au o fundamentare inadecvată, nu prezintă

consecvență, nu au coerență și sunt incomplete. În ceea ce privește relațiile

Conferința Națională „Apărarea mediului și a fondului forestier .… 373

interinstituționale, cred că eforturile trebuie conjugate pentru atingerea

obiectivelor fundamentale care trebuie să domine obiectivele strict

instituționale, uneori alterate de caracterul lacunar pe care îl au normele”.

Domnul academician Cristian Hera a pus în evidență ,,schimbările

climatice globale, amplificate de măsurile nechibzuite de exploatare

nerațională a resurselor naturale, distrugeri masive de păduri, toate acestea

conducând la amenințarea supremă, zic eu: securitatea și siguranța

alimentară. Din nefericire, fenomenul nu este unic în România. Ia amploare

la nivel global. Anual se distrug șapte milioane ha de pădure, printre care și

cele amazoniene, care sunt considerate pământul planetei noastre. Se distrug

cinci până la șapte milioane ha de teren agricol. Se reduce substanțial

biodiversitatea. Se diminuează resursele de apă, în timp ce populația țării

crește substanțial.”

Domnul prof. univ. dr. Mircea Duțu a arătat: „Conferința naţională cu

tema <<Apărarea mediului și a fondului forestier prin dreptul penal>>

reprezintă un experiment științific inedit, deopotrivă prin promotorii săi,

modul de desfășurare, rezultatele obținute și valorificarea lor și, nu în ultimul

rând, tema abordată. Într-adevăr, este pentru prima dată când un institut de

cercetare științifică fundamentală în parteneriat cu Ministerul Public, chemat

constituțional să reprezinte interesele generale ale societății, precum și să

apere drepturile și libertățile cetățenilor în activitatea judiciară, colaborează

în realizarea unui proiect în care cercetarea științifică fundamentală se

combină și se completează cu cea aplicativă, teoria dreptului cu practica

judiciară, iar rezultatele se exprimă în soluții posibile sub forma propunerilor

de lege ferenda în atenția legiuitorului, măsuri de adecvare, adaptare și

eficientizare a răspunsului penal concret, recomandate celor chemați să

aplice legea și, nu în ultimul rând, în noi piste de cercetare menite să ofere

suportul necesar al evoluțiilor viitoare.”

Domnul prof. univ. dr. Valer Dorneanu a precizat: ,,Mă bucur că aici

s-a vorbit de Constituție, de faptul că această cartă fundamentală consacră

dreptul la mediu și multe lucruri folositoare. Poate ar fi trebuit să treacă și

pădurea și râurile alături de bogățiile subsolului1, ca să aibă acest regim

sacru. E un lucru la care vă invit să vă gândiți la următoarea revizuire a

Constituției. Pentru că am vorbit de Constituție și pentru că s-a invocat aici

rolul Curții Constituționale, vă asigur că ori de câte ori vom avea cauze care

1 Potrivit art. 136 alin. (3) din Constituția României, republicată, ,,bogăţiile de

interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de

interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale

platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv

al proprietăţii publice” (nota noastră – Gh. Ivan).

374 Gheorghe Ivan

să pună în discuție textele menite să apere mediul, să apere pădurea, le vom

trata cu toată atenția”.

Doamna procuror Luminița Palade a remarcat: ,,Nu am vorbit

niciodată despre violența împotriva mediului pentru că nu am fost conștienți

că această violență împotriva mediului ne afectează ușor și insidios pe toți, pe

fiecare dintre noi, și efectele nu sunt imediate, ci pe termen lung.”

În continuare, domnul prof. univ. dr. Mircea Duțu a prezentat Raportul

general I ,,Protecția mediului prin dreptul penal: experiențe, inadecvări și

transformări necesare”.

Raportul special I ,,Analiza cauzelor penale având ca obiect, în

principal, soluțiile de renunțare/scoatere de sub urmărirea

penală/clasare/neîncepere a urmăririi penale, cu aplicarea unei sancțiuni

administrative, pentru infracțiunile prevăzute în Ordonanța de urgență a

Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului și în Legea nr. 101/2011

pentru prevenirea și sancționarea unor fapte privind degradarea mediului” a

fost prezentat de domnul prof. univ. dr. Augustin Lazăr și doamna Elena

Giorgiana Hosu, procuror la Serviciul de îndrumare şi control din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Apoi, a urmat prezentarea Raportului general II ,,Considerații asupra

protecției fondului forestier prin dreptul penal” de către domnul prof. univ. dr.

Mircea Duțu.

Raportul special II ,,Analiza cauzelor având ca obiect infracțiunile

silvice în care s-au pronunțat hotărâri rămase definitive” a fost prezentat de

domnul prof. univ. dr. Augustin Lazăr și doamna procuror Elena Giorgiana

Hosu.

O speță interesantă intitulată ,,Gunoiul european” a fost prezentată de

domnul Teodor Niță, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța.

Pe marginea rapoartelor prezentate s-au purtat discuții și s-au exprimat

puncte de vedere, formulându-se propuneri pertinente de modificare a

legislației pentru a se asigura o apărare eficientă a mediului și a fondului

forestier.

În final, au fost formulate ,,Concluziile generale” de către domnul

procuror general Augustin Lazăr și domnul prof. univ. dr. Mircea Duțu, iar

lucrările conferinței au fost închise de către domnul procuror general

Augustin Lazăr.

La Editura Academiei Române și Editura Universul Juridic a fost

publicat volumul conferinței ,,Apărarea mediului și a fondului forestier prin

dreptul penal”, autori fiind prof. univ. dr. Augustin Lazăr (coordonator), prof.

univ. dr. Mircea Duțu (coordonator), Elena Giorgiana Hosu și Andrei Duțu.

RESTITUIRI

INDEPENDENŢA MAGISTRATURII1

Fiind la ordinea zilei iarăşi reforma legii de organizare judecătorească

– anunţată prin mesajul regal –, voi arăta cum ar trebui legiferate câteva

chestiuni de organizare judecătorească, care au un rol important în buna

administrare şi distribuire a justiţiei: inamovibilitate, examen de capacitate,

Consiliu Superior şi disciplina judecătorească.

Toate acestea la un loc contribuie mai ales la întărirea independenţei

magistraturii, care este în mod incontestabil temelia de granit a unei bune

organizări judecătoreşti.

Este astăzi magistratura independentă, neinfluenţată de puterea

executivă? Vom răspunde: în general, da, este independentă, cu unele

excepţii. Bineînţeles că trebuie să facem toate eforturile, să întrebuinţăm

toate mijloacele ca să fie complet independentă.

Astăzi independenţa magistraturii este garantată prin inamovibilitatea

magistraţilor (art. 137-151), selecţionarea prin examenul de capacitate

(83-89) şi prin Consiliul Superior (61-66) şi, în fine, prin comisiile

disciplinare se aplică sancţiuni severe celor care se abat de la datoriile lor.

Bineînţeles că un magistrat, ca să corespundă în totul misiunii lui,

trebuie să fie înzestrat cu toate calităţile sufleteşti, să fie conştiincios, zelos

şi să posede o bună cultură şi educaţiune civică.

Prin cele 4 capitole sus-menţionate din legea de organizare

judecătorească, magistratul este apărat de loviturile din afară, care ar fi de

natură să-i tulbure buna lui credinţă şi conştiinţa cea mai curată.

Astfel că găsirea celor mai fericite dispoziţiuni legale şi a modalităţii

celei mai bune funcţionări a acestor 4 organe judecătoreşti îi asigură

magistratului o independenţă desăvârşită.

La noi, la 1890 s-a acordat în parte inamovibilitatea. Până la această

dată principiul inamovibilităţii nu era înscris în lege.

Înainte de 1890, magistraţii care în hotărârile lor judecătoreşti ar fi

încercat să se afirme ca a 3-a putere în stat şi să-şi manifeste spiritul de

dreptate şi legalitate în mod independent de puterea executivă şi de orice

alte influenţe străine, ar apărea azi ca nişte eroi, care de multe ori plăteau cu

sacrificarea carierei lor perseverarea într-o atitudine demnă şi legală. Pe

Rubrică realizată de dr. Simona Frolu, procuror − Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Serviciul de cooperare judiciară internațională, relații

internaționale și programe, e-mail: [email protected]. 1 Studiu publicat în ,,Curierul Judiciar” nr. 4/1930, p. 660-662.

376 Aurel Safirescu

atunci, ministrul justiţiei era atotputernic; dar trebuie să adăugăm că mai

totdeauna şi miniştrii de justiţie dinainte de 1890 erau înzestraţi cu calităţi

mari, pătrunşi de spiritul de legalitate... Inamovibilitatea şi celelalte

dispoziţiuni bune nu erau înscrise în lege, dar erau săpate în sufletul

miniştrilor de pe atunci, cu cât erau mai nobili, mai distinşi, cu atât

deveneau ei înşişi apărătorii, sprijinitorii bunilor judecători.

Astăzi, situaţiunea din trecut s-a schimbat mult. Până acum 22 de ani

schimbarea regimului politic aducea după sine şi schimbarea personalului

judecătoresc (de la President de tribunal în jos). Odată cu prefecţii,

funcţionarii administrativi mari şi mici se înlocuiau ori cel puţin transferau

mai toţi judecătorii de tribunal, ocol, supleanţi...

Pentru prima oară la 1890 s-a introdus inamovibilitatea în

magistratură după propunerea fostului ministru de justiţie Theodor Rosetti,

fost ministru (5 Nov. 1889 - 16 Nov. 1890), declarând inamovibili pe toţi

preşedinţii şi consilierii Curţilor de apel, precum şi preşedinţii tribunalelor.

Inamovibilitatea la 1890 s-a acordat parţial. La 1908-1910 s-a întins

inamovibilitatea la toţi judecătorii, începând cu judecătorii de ocol, şi s-a

înfiinţat examenul de capacitate pentru selecţionarea lor. Sub ministeriatul

lui Thoma Stelian (1907-1910), prin legile propuse atunci de acesta s-a adus

o adevărată prefacere în organizarea noastră judecătorească şi odată cu

aceasta şi o schimbare profundă în mentalitatea şi moravurile politicienilor

noştri şi a reprezentanţilor puterii executive faţă de acei care laolaltă

formează puterea judecătorească, a 3-a putere în stat.

A fost un eveniment în analele magistraturii noastre, când s-a aflat că

fostul ministru de justiţie nu mai făcea numiri nici de supleanţi sau ajutori

după recomandarea politicienilor, că respingea cererile candidaţilor care

fuseseră înscrişi în vreun club politic, chiar şi de culoarea politică a

partidului din care făcuse parte şi neuitatul ministru Th. Stelian; iar până la

înfiinţarea examenului se ghida în numirile magistraţilor începători după

numărul bilelor albe ce obţinuseră la examenele juridice.

Câtă pornire şi îndârjire din partea unor mari proprietari, care erau

aspru amendaţi de judecătorii de ocol cu ocaziunea aplicării legii învoielilor

agricole; câţi politicieni foarte nemulţumiţi, fiindcă nu înţelegeau ca dl.

ministru al justiţiei să nu înlocuiască sau să transfere nici pe supleanţi sau

ajutori după stăruinţele interesate sau capricioase ale d-lor, ci numai după

un raport motivat al inspectorului judecătoresc.

Este drept că începând cu 1907 pentru judecătorii de ocol şi cu 1909

pentru toţi judecătorii titulari (care trecuseră examenul), organizarea noastră

judecătorească a intrat într-o nouă fază, magistratura şi-a câştigat mult din

independenţa ei legitimă şi necesară. Cu începere de la 1909 judecătorii de

Independenţa magistraturii 377

toate gradele au dobândit inamovibilitatea, temelia pe care se reazemă

independenţa magistraturii.

Astăzi, un magistrat cu calităţi alese sufleteşti şi morale, pe lângă cele

profesionale, poate fi un magistrat integru, independent, fără niciun pericol

,,din afară“. Sunt, excepţional, elemente care n-au o voinţă destul de tare, pe

lângă cultură şi educaţie şi râvnesc prea mult la „înaintări accelerate” şi vor

lipsi de la demnitatea lor, căutând să intre în graţiile politicienilor zilei sau

celor care ar putea să intervină favorabil pe lângă atotputernicul ministru.

Sunt magistraţi care suferă în mod acut de frigurile înaintării, au

dorinţa arzătoare de a câştiga prin orice mijloace grade cât mai mult, în cel

mai scurt timp posibil, şi sunt atâtea grade în ierarhia judecătorească, mai

multe ca în ierarhia militară.

Consiliul Superior este organul oficios căruia îi sunt încredinţate, între

alte atribuţiuni, şi acelea de a acorda înaintările şi de a aproba transferările.

De modul cum este format, cum funcţionează Consiliul Superior al

Magistraturii, depinde foarte mult ca acele „stăruinţe”, „intervenţii”,

,,influenţe” străine de magistratură să fie favorizate, înteţite sau să fie

înlăturate, suprimate.

În nr. viitor vom căuta să arătăm ce modificări ar trebui să fie aduse

capitolelor sus-menţionate: inamovibilitate, examen de capacitate, Consiliu

Superior şi comisii disciplinare, pentru întărirea şi garantarea tot mai mult a

independenţei magistraturii.

Aurel SAFIRESCU

Consilier2 Curtea de Apel Braşov

2 Funcţia de consilier era asimilată celei de judecător.

VITRINA CĂRŢII JURIDICE

Conflictul de interese. Teorie și jurisprudență.

Studii de drept comparat

Lucrarea prof. univ. dr. Augustin Lazăr,

procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Conflictul de interese.

Teorie și jurisprudență. Studii de drept comparat,

apărută la Editura Universul Juridic, prezintă, într-o

manieră diacronică, o analiză a infracțiunii de conflict

de interese, incriminare și modificări, iar într-o

manieră comparativă, conținutul constitutiv al

infracțiunii, sistemul de comparație avut în vedere

fiind cel al dreptului penal francez.

Ideea realizării și publicării acestei lucrări s-a născut, după cum ne

spune chiar autorul, în contextul dezbaterilor din cadrul seminariilor privind

bunele practici în materia depistării sistemului modus operandi și a urmăririi

penale a conflictelor de interese, organizate semestrial de Ministerul Public,

structurile specializate ale Poliției Române, Agenția Națională de Integritate și

operatorii de intelligence.

Monografia își propune, așadar, să ofere practicienilor un instrument

de lucru util în aplicarea legii, mai cu seamă prin sinteza de practică judiciară

cu privire la infracțiunea de conflict de interese.

*

* *

Infracțiuni de genocid și contra umanității

Lucrarea Infracțiuni de genocid și contra

umanității, ce-l are ca autor pe Bogdan Bîrzu, publicată

la Editura Pro Universitaria, reprezintă un demers

științific de mare interes, întrucât contribuie la edificarea

unor concepte juridice relevante și de actualitate în

materia infracțiunilor de genocid și contra umanității, atât

pentru specialiști, cât și pentru opinia publică, în general.

Autorul a simțit nevoia unei înțelegeri exhaustive

Rubrică îngrijită de dr. Simona Frolu, procuror − Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Serviciul de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și

programe, e-mail: [email protected].

379

a fenomenului comiterii acestor infracțiuni de o gravitate extremă și a optat

pentru o abordare integrată a tuturor elementelor componente și a totalității

factorilor determinanți, pornind de la contextul istoric, socio-politic și

cultural, continuând cu cele mai relevante aspecte de ordin juridic, din prisma

dreptului internațional, dreptului internațional penal și a celui internațional

umanitar, finalizând cu trecerea în revistă a celor mai importante instanțe

penale internaționale cu competență în materie.

*

* *

Sistemul prostituţiei – o abordare din perspectiva

egalității de gen

Minodora Cliveti, avocat, preocupată de

studierea, aplicarea și protejarea drepturilor omului,

este autoarea lucrării Sistemul prostituţiei – o abordare

din perspectiva egalității de gen, apărută la Editura

C.H. Beck.

Realizată prin sistematizarea unor date de

natură istorică, socială, statistică, sociologică, juridică

și politică despre prostituție, constant prezentă în

societatea umană, lucrarea pune în lumină cauzele care

determină și încurajează prostituția, atrage atenția

asupra consecințelor „banalizării” fenomenului, mai ales asupra condiției

femeii în societate.

Ca elemente de noutate, pot fi menționate aspectele legate de sistemele

juridice aplicabile prostituției: prohibiționismul, reglementarismul,

aboliționismul, sisteme care fac ca același fenomen să fie considerat o muncă,

o infracțiune sau o formă de libertate umană, precum și consecințele acestei

diferențieri asupra femeilor, în special, dar şi asupra traficului de ființe umane

în scopul exploatării sexuale care profită din plin de pe urma acestor

diferențieri. Lucrarea evidențiază, totodată, noi tendințe legislative la nivelul

Uniunii Europene, rolul Parlamentului European și al Comisiei Europene,

interesate din ce în ce mai mult de fenomenul dezvoltării fără precedent a

industriei sexului și a creșterii numărului victimelor traficului de persoane în

scopul exploatării sexuale.

380 Simona Frolu

*

* *

Răspunderea penală a aleșilor

Claudiu George Pupăzan, asist. univ. dr. la

Facultatea de Drept a Universității ,,Alexandru Ioan

Cuza” din Iași, ne propune, spre lectură și

aprofundare, monografia apărută la Editura Hamangiu

sub titlul Răspunderea penală a aleșilor.

Temă de maximă actualitate, infracționalitatea

în rândul aleșilor constituie în prezent un fenomen

social cu o largă răspândire, o problemă majoră cu

care se confruntă autoritățile judiciare ale statului și

care, în același timp, suscită un real interes pentru opinia publică.

În analiza acestei instituții juridice au fost fixate două planuri distincte.

Unul pune accentul pe evidențierea normelor care au drept finalitate

protecția mandatului aleșilor față de eventuale abuzuri ori presiuni ce s-ar

putea exercita asupra lor, iar cel de-al doilea vizează acele norme penale prin

care se sancționează activitatea ilegală a aleșilor în exercitarea atribuțiilor

specifice, acțiuni prin care sunt desconsiderate valori sociale apărate de legea

penală și care aduc, prin consecințele produse, prejudicii atât statului și

unităților administrativ-teritoriale, cât și cetățenilor români.

Deopotrivă, autorul a urmărit surprinderea completă a aspectelor de

teorie şi de practică judiciară privitoare la răspunderea penală a aleșilor,

precum și elucidarea cauzelor activității lor antisociale și cercetarea

condițiilor în care aceștia săvârșesc infracțiuni, totul pentru înțelegerea

corectă a fenomenului, dar și pentru o justă interpretare și aplicare a

dispozițiilor legale în materie.

PRO LEGE NR. 4/2016revistaprolege.ro/wp-content/uploads/2019/07/Pro-Lege_2016_4.pdf · CONDIŢII DE...

Documents

Transcript of PRO LEGE NR. 4/2016revistaprolege.ro/wp-content/uploads/2019/07/Pro-Lege_2016_4.pdf · CONDIŢII DE...