Privighetoarea i mgarul

Nenorocita privighetoare

Cnta-n pdure a ei durere,

Natura-ntreag da ascultare,

Tot mprejuru-i era tcere.

Alii n locu-mi ar descri poate

Acele tonuri neimitate,

Glasul acela-nmldietor,

Ce c-o-ntorsur lin, uoar,

Treptat se urc i se coboar,

Plin de simire, plin de amor.

Eu v spui numai c desprirea

i suvenire pline de jale,

C nedreptatea, nelegiuirea,

Erau sujetul cntrii sale.

Un mgar mare ce-o ascultase,

i ca un aspru judector

Capul pleotise, sau ridicase

Cte-o ureche,-n semn de favor.

Iei-nainte s-i dea pova,

i c-o neroad ncredinare:

"Am fost, i zise, aci de fa,

Dar, zu, nu-mi place a ta cntare.

Cu toate-acestea, am ndejdi bune,

De nu i pare lucru prea greu,

La nite reguli a te supune,

Lund de pild cntecul meu."

Atunci ncepe cu bucurie

Un cntec jalnic i necioplit,

nct de aspra lui armonie,

Toat pdurea s-a ngrozit.

Privighetoarea, fr sfial,

Zise: "Povaa e n zadar;

Cci de-a urma-o, nu e-ndoial

C eu n locu-i n-a fi mgar".