FUNDAŢIA SUNNYSMILESGRĂDINIŢA PRIKI'NDELLCalea Severinului, nr.91, Tg-Jiu,e-mail: gradinita.prikindell@gmail.comTel./Fax 0353 419 485prikindell.ro

Prioritati ale invatamantului particular

pentru anul școlar 2014-2015

Proximitatea, pregătirea profesională a cadrelor didactice, condiţiile de igienă şi

activităţile extraşcolare rămân cele mai importante criterii de selecţie pe care se bazează

părinţii atunci când aleg o grădiniţă la care să-şi înscrie copiii.

În ultimii ani, sistemul de învăţământ privat a câştigat teren, mai ales în sistemul

preşcolar. Fie că sunt atraşi de media de vârstă mai redusă a profesorilor, de numărul mare al

activităţilor extraşcolare sau de atenţia sporită acordată îngrijirii spaţiului în care copiii îşi

desfășoară activitatea, grădiniţele private sunt văzute de mulţi ca fiind o alternativa.

Atenţia cu care părinţii iau una dintre cele mai importante decizii cu privire la viitorul

copiilor lor este sesizată şi de către directorii de grădiniţe private. Aceştia spun că acreditarea,

numărul maxim de copii dintr-o clasă sau calitatea preparării meselor sunt printre criteriile

principale pe care părinţii le vizează atunci când aleg o grădiniţă. Părinţii se orienteza către un

sistem în care copiii sunt supravegheaţi permanent şi în care se simt "ca acasă".

Este de preferat sistemul privat datorită metodologiei folosite pentru conturarea

personalităţii copiilor - toate activităţile (de la teme, până la cele de recreere), se fac în echipă,

dar şi datorită programului prelungit care încurajează un copil să socializeze, să se desprindă

de mediul de acasă şi să treacă la treaba. Învaţă ce este respectul şi aprecierea pentru ceilalţi,

iar metoda de predare diferenţiată pe grupe sau chiar individual îi ajuta pe copii să îşi

dezvolte înclinaţiile pe care le au in diferite domenii.

În toate tarile dezvoltate, invatamantul privat s-a constituit ca o alternativa la cel de

stat, devenind in unele cazuri superior acestuia atat din punctul de vedere al calitatii, cat si al

eficientei cheltuirii banilor.

In Romania, atunci când discutam despre invatamant privat discutam practic doar

despre invatamantul superior, pentru ca numărul grădinițelor sau al liceelor private este

1

extrem de mic, iar procentul copiilor care invata in aceste instituții este infim. In Europa,

lucrurile însa stau complet diferit.

Datele Ministerului Educației arata ca in Romania funcționează peste 400 de gradinte

private, cifra de aproape șase ori mai mare decât in anul 2000, însa doar una din cinci este

acreditata. Spre comparație, numărul grădinițelor de stat depaseste 1.700.

In același timp, numărul copiilor care invata in aceste grădinițe a crescut de la 3.500 in

anul 2000, la peste 11.000 in prezent, ceea ce înseamnă ca aproximativ 1,7% dintre preșcolari

merg la grădinițe particulare, iar restul de 98,3% la cele de stat.

La nivelul Uniunii Europene, procentele sunt mult diferite – 32% dintre copii invata la

privat, pe locul intai in clasament situându-se Olanda, cu un procent de peste 68%. Urmează

Germania cu 64.3%, Belgia cu 52.5% si Portugalia cu 46,7%, detalii in graficul alăturat, click

pe imagine pentru marire.Trebuie remarcat însa faptul ca in Olanda, statul subvenționează

intr-o proporție mai mica sau mai mare grădinițele private, acestea nefiind independente din

punct de vedere financiar.In SUA, ponderea invatamantului privat este de 34,2%, iar in

Japonia de 65,3%.

Dacă grădiniţa/şcoala prin actorii ei principali - educatoare, manageri, inspectori –

cunosc şi asigură calitatea în toate compartimentele educaţiei preşcolare - valori ale self-

managementului operaţional, administrativ, financiar, în condiţiile descentralizării şi

autoevaluării activităţii instructiv-educative din grădiniţă, curriculum de bază, strategii de

instruire/predare, programe speciale, organizare pe centre de interes, experienţe în

microproiecte, atunci pregătirea copiilor – calitatea, ritmurile, progresele, relative autonomie

şi atitudinile faţă de educaţia din grădiniţă vor fi mai relevante;

Dacă în şcoală/grădiniţă există preocupări sistematice pentru crearea unui climat

propice asigurării şi dezvoltării copilului: mental, intelectual, social, moral, emoţional,

fizic,acţional, ludic si dacă familia şi comunitatea locală (actori, procese, relaţii ş.a.) vor fi

pregătite să aprecieze, să influenţeze şi să evalueze calitatea instituţiei de învăţământ preşcolar

potrivit unor criterii clare şi relevante pentru reţea şi subsistem, atunci

a) va creşte conştiinţa educatoarelor la maturizarea socială a copiilor faţă de integrarea

lor primară şi secundară în familie şi grădiniţă, satisfacţia părinţilor, a comunităţii şi

organismelor autorităţii locale faţă de managementul grădiniţei sau reţelei de grădiniţe dintr-o

zonă determinată – sector, localitate,

b) se vor constitui premise certe, favorabile pentru:

- implementarea unui management al calităţii totale în instituţia preşcolară;

- o dezvoltare adecvată şi armonioasă a copilului, bazată pe valori, atitudini şi

comportamente interactive prosociale mai mature;

2

- o pregătire relevantă pentru şcoală, pentru o dezvoltare ulterioară a copilului în

vederea integrării acestuia în grupul de apartenenţă, de referinţă şcolară, clasa I, în

comunitate.

Managementul, inclusiv managementul educaţional, este o activitate care îmbină multă

experienţă, o anumită doză de artă şi elemente de cunoaştere ştiinţifică. Managementul

educaţional este un lucru relativ diferit de cel sanitar, economic etc. sau cel puţin ar trebui să

fie. Managerii eficace nu se limitează la a vorbi, a convinge şi a lua decizii; ei creează

evenimente părăsindu-şi birourile, implicându-se, stimulându-i pe ceilalţi; ei văd şi simt,

experimentează şi testează în mod nemijlocit. Practica eficace îi obligă pe manageri să asculte

şi să privească permanent dinamica realităţii.

Instituţia grădiniţă ar trebui să asimileze semnificative şi sistematice transformări

rezultate din aplicarea strategiilor şi bunelor practici produse de progresiva descentralizare, a

valorilor responsabilităţii actorilor implicaţi în managementul instituţiilor menţionate. Astfel,

în urma celor investigate s-au constatat următoarele:

a) reţeaua grădiniţelor reprezintă un sistem relativ deschis, aflat în conexiune cu

mediul exterior;

b) la nivelul reţelei de grădiniţe, în prezent, nu mai există funcţia de director ocupată

prin concurs, ceea ce ne arată gradul relativ de competenţă al acestora ;

c) comunicarea la nivelul grădiniţelor este greoaie, datorită faptului ca nu există un site

al sectorului pentru o informare rapidă şi promovare a imaginii;

d) resursa umană (datorită noilor reglementări) a scăzut foarte mult; directorii de

unităţi preferă să nu lucreze cu cadre didactice în curs de calificare sau necalificate, oferind

posibilitatea cadrelor didactice titulare să lucreaze la cumul;

e) managerii, cât şi educatoarele sunt preocupaţi în măsură relativă de formare şi

perfecţionare în domeniu;

f) se observă o migrare a personalului didactic către alte domenii datorită numărului

mare de copii la clasă, motivaţiei financiare reduse, dificultatea cadrelor didactice de a opta

pentru cursuri de perfecţionare continuă, lipsa unor programe de stimulare a educatoarelor

valoroase etc.;

g) grădiniţele sunt în relativă competiţie; este foarte important ca fiecare manager să

abordeze competiţia încă din faza elaborării planului de dezvoltare instituţională şi al ofertei

educaţionale; fiecare manager să înţeleagă că marketingul şi “gândirea în termeni de

marketing” au ca obiectiv influenţarea finanțatorilor, donatorilor, voluntarilor pentru obţinerea

de fonduri necesare implementării planului de dezvoltare instituţională, influenţarea

educatoarelor pentru atragerea acelor cadre didactice care aderă la valorile şi misiunea

3

instituţiei şi nu în ultimul rând influenţarea părinţilor pentru ca oferta educaţională să

constituie unul din importantele criterii evaluate de părinţi în alegerea grădiniţei;

h) la nivel local există proiecte, programe, contracte de colaborare/parteneriate cu

şcoala, cabinetele de asistenţă psihopedagogică şi de logopedie, primăria, poliţia, biserica,

instituţii sanitare, asociaţii nonguvernamentale, mult mai puţine la nivel naţional şi

internaţional; activitatea managerială ar trebui să-şi centreze atenţia nu numai asupra

funcţionării unităţii şcolare, dar mai ales pe dezvoltarea acesteia (valoare adăugată);

i) directorii grădiniţelor ar trebui să aprecieze resursele umane drept principala sursă a

calităţii educaţiei, dar şi pe cele materiale, iar pentru acest lucru este nevoie de manageri

capabili să înţeleagă sensul schimbării, să fie receptivi la nou, să ştie să atragă toţi partenerii

din comunitate, în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse şi a satisfacţiei beneficiarilor care

sunt tot mai exigenţi;

j) există preocupări de întărire a capacităţii instituţionale de a rezolva, la timp,

problemele profesionale legate de dificultăţile de adaptare a copiilor la intrarea/ieşirea din

sistem, de tratare a deficitelor de limbaj, de comunicare, de a identifica şi trata

psihopedagogic indicii agresivităţii, a îmbunătăţirii/menţinerii stării de sănătate etc.;

k) s-a observat că există unele preocupări cu privire la procesele de interînvăţare şi

diseminarea practicilor de succes cu efecte vizibile asupra sferei calităţii activităţilor de

consiliere a directorilor, de îndrumare şi monitorizare, prin sistemul interasistenţelor sau al

inspecţiilor, a cadrelor didactice, de parteneriat şi colaborare cu părinţii copiilor;

O schimbare majoră trebuie produsă asupra elementelor care definesc:

- cultura organizaţională a fiecărei şcoli;

- atitudinea faţă de învăţare pe tot parcursul vieţii şi în toate situaţiile care se ivesc şi

cea faţă de învăţare şi schimbare, în rândul elevilor, cadrelor didactice şi a părinţilor.

Regândirea comunicării didactice accentuând învăţarea de tip colaborativ, cea pe

cooperare, încurajând exprimarea ideilor personale , valorizarea constructivă a diferenţelor de

perspectivă şi de opinie, relativizarea „adevărului”, construirea consensului etc.

Prin raportarea la tendinţele generale de evoluţie a educaţiei pe plan european şi la

standardele internaţionale, la dinamica şi nevoile generate de societatea cunoaşterii şi

informaţiei, la finalităţile de perspectivă ale sistemului de învăţământ se impune necesitatea

identificării unui set de priorităţi care să vizeze:

La nivelul cadrelor didactice trebuie să aibă loc:

reconsiderarea sistemului de formare iniţială şi continuă;

eficientizarea inserţiei profesionale;

4

susţinerea programelor integrate pentru mobilitatea profesorilor şi reconversia către

alte activităţi;

utilizarea eficientă a tuturor datelor despre colectivele de elevi pentru îmbunătăţirea

continuă a rezultatelor şcolare;

formarea şi dezvoltarea abilităţilor de ordin tehnic în utilizarea în mod creativ şi

complex a surselor digitale de informare în procesul educaţional;

dezvoltarea capacităţii de cercetare, de testare pentru a maximiza beneficiile

învăţării;

crearea unui nivel înalt de motivaţie a cadrelor didactice;

operaţionalizarea unui sistem nou de evaluare a personalului didactic.

Este nevoie de o schimbare culturală în privinţa atitudinii faţă de educaţie în general şi faţă de

şcoală în mod special.

La nivelul curriculumului este necesară o nouă viziune privind:

• Construirea unui curriculum care să faciliteze mobilitatea şi flexibilitatea traseelor de

pregătire a fiecărui beneficiar al educaţiei.

• Noile planuri-cadru să permită tipuri variate de ieşire din sistemul de învăţământ şi în

final, la terminarea studiilor preuniversitare să facă posibilă angajarea pe piaţă muncii sau

continuarea formării prin programe de studii postliceale sau universitare.

• Noi modalităţi de organizare a conţinuturilor

• Diferenţierea /personalizarea curriculumului.

Curriculumul naţional se bazează pe:

- centrarea pe competenţe

- centrarea pe elev indicatori ai calităţii

- asigurarea calităţii

Toate acestea trebuie să se regăsească în noile documente curriculare oficiale, în

documente de politică educaţională şi de curriculum şi în ghiduri metodologice care trebuie

urgent elaborate şi puse în concordanţă cu legislaţia europeană în domeniul educaţiei, cu

strategiile de dezvoltare sustenabilă, cu tradiţiile învăţământului românesc, cu nevoile

comunităţilor regionale şi locale şi, nu în ultimul rând, cu nevoile beneficiarilor serviciilor

educaţionale.

Legislaţia calităţii învăţământului preuniversitar (O.U.G. nr.75/2005, Legea nr.

87/2006, H.G. 21 şi 22/2007, H.G. 1534/2008) asigură optimizarea mediului şcolar în raport

cu scopurile politicilor educaţionale şi cu nevoile de integrare a învăţământului particular

românesc în spaţiul educaţional european.

5

Implementarea sistemului de asigurare a calităţii şi de management în conformitate

cu cadrul european pentru asigurarea calităţii în educaţie;

Reţele şi parteneriate pentru promovarea unei culturi a învăţării permanente şi a

„regiunilor de învăţare”;

Putem spune că rostul şcolii în mileniul III este de a dezvolta acele atitudini, abilităţi

şi deprinderi care să consolideze dezvoltarea unor oameni liberi, capabili să interiorizeze

mediul social, politic, economic şi cultural în care trăiesc, să deţină în acţiunea fiecărei zile un

set de valori care definesc cetăţenia democratică, europeană.

Lect.univ.dr.

Matei-Cernăianu Alice- Dalina

6