ANDREI IVANOV

PRINȚESA DE CARTIER Piesă în două acte

Traducere de Raluca Rădulescu

PERSONAJELE:

Tanka

Serioja

Kostea

Egor - tatăl Tankăi

Larisa - mama lui Serioja

Slavik

Veronicika

Renat

ACTUL I

Scena 1 În spatele unei dughene murdare în care se vinde pește. Un caldarâm de-a dreptul infect, o găleată de gunoi din care se ițește un afiș de teatru rupt. Apare TANKA, tânără și foarte frumoasă. TANKA e foarte îngrijorată. Își scoate țăgările, ia una din pachet, o răsucește între degete. Se așază pe vine și își deschide telefonul. Își aprinde țigara. Caută un număr, apasă tasta „Apel”, se sperie și fâstâcită, se chinuie să nimerească tasta „Închidere”, începe să tușească. Sare în picioare, se agită ca un leu în cușcă. Se oprește. Respiră. Se pune din nou pe vine. Pare extrem de hotărâtă, apelează același număr. Cu o față îngrozită, duce telefonul la ureche. TANKA: Alo!... Serghei Romanovici? Eu... știți, sunt... de la profesională!... Bun̕ zâua! Adică, știți, ca să zic așa, cică de la Școala Profesională Comercială, a de pe Talbuhina! Și dumneavoastră predați acum la noi, la școală, filosofia! Filosofia... Aristotel, Sofocle, cum ar veni... Na, în niciun caz... Nu, păi cum... Cum? Dumneavoastră m-ați recunoscut? (se luminează la față) M-ați recunoscut? Neee? Păi cum așa?!... (pauză) Tanka!... Grupa 115-33. Eu mereu... Nuuu, am venit la toate orele... Eu, ca să zic așa, am stat de fiecare dată, cum ar veni, sub bărbosul ăla... Adică... da, sub „Bărbos” - acolo, în cabinetu̕ l10, țineți minte, lângă fereastră e atârnat un nene... Adică, un bărbat într-o ramă... Un tablou, adică. Un bărbos, ăla Marx-puliarx... Jaj, scuze! Io, de felu̕ meu, nu-njur, nu zic măscări! Da̕ acu̕ așa mi-a ieșit... Păi da, da, roșcata, roșcata! (se bucură) Roșcata de sub „Bărbos”... V-aduceți aminte de mine? Marfăă… Din spatele dughenei apare VERONICIKA. Are cercei foarte mari și brățări la ambele mâini. VERONICIKA mestecă gumă. VERONICIKA (sâsâie): Tanka! TANKA: Păi, adică... Eu v-am sunat, știți de ce?!... VERONICIKA (sâsâie) : Tanka, ̕n pula mea! TANKA: Acuș, acuș... Serghei Romanovici, mă scuzați, vă rog, așteptați o clipă... vă rog... (își lipește telefonul de piept. Către VERONICIKA, furioasă): Ce vrei, fată?! VERONICIKA: „Ce vreau”, ̕n pula mea! Nu te mai suport, aia vreau, du-te și muncește, s-a făcut coadă! TANKA: Ba du-te tu și muncește! Ce, nu vezi c-am o convorbire telefonică?! VERONICIKA: Jur că m-am săturat! Auzi la ea, are o convorbire!

O VOCE: Duduie, daʼ crapu̕ de 25 ce-are, a mierlit-o? VERONICIKA (din spatele dughenei): Neee, doar moțăie nițel! Nu e mort, e proaspăt! Ce, noi vindem așa, orice? VOCEA: Daʼ păi măcar d-ați vinde! VERONICIKA (către Tanka): O să-i zic io patronului cum muncești tu!... TANKA: Și io o să-ți pun părul pe moațe, păduche, ce ești! Vino-ncoa! VERONICIKA: Pizdă nebună. VERONICIKA se ascunde în dugheană. TANKA își duce iar telefonul la ureche. TANKA: Alo! Serghei Romanovici! Să mă scuzați, vă rog... Eu doar... Acuma scriu, adică, referatu̕ ăsta. Aha, la bibliotecă. Aicea trebuie să faci liniște. Iar eu am vorbit cu dumneavoastră, iar una, adică, aia, bibliotecăreasa, mi-a zis să fac liniște! Și mi-a luat mult ca să ies, de-asta am tăcut. Să mă iertați. Păi, da... Referatul e pentru luni, da, da, despre Sofocle... Și eu... Voiam să vă întreb, cum trebuie să arate referatuʼ ăsta? Poate că trebuie să pun vreo poză pe prima pagină? Nu? Daʼ ce? Păi, bine atuncea... Neee, păi noi trebuie să ne scriem referatele de mână... Și le primiți? A, păi atuncea o să-l printez de pe net. Știți, pe noi ne obligă să scriem toate referatele la mână... Dar dumneavoastră ne dați voie. (zâmbește) PAUZĂ. Dar dumneavoastră pe Insta sunteți? Neee, păi întrebam și eu așa, adică... Păi, io-s pe Insta... Am 1030 de prieteni. Și 650 de urmăritori, cum?! ...păi ăia de scriu comentarii cretine su̕ poze. I-am șters din listă. Facebook?. A, nuu, acolo nu-s io, e cam prea complicat pentru mine. Nu-ș de ce, daʼ nu prea pricep ce e cu Facebook-u̕ ăsta. Și like-urile sunt cam ciudate acolo. Da? Păi daʼ dumneavoastră sunteți deștept. De-asta vă place pe Facebook. Daʼ știți ce-mi place mie, Serghei Romanovici? Mie-mi place la teatru. Numaʼ că n-am avut niciodată cu cine să mă duc. Eu mereu vreau să mă duc, adică, la teatru, vreau să zic, și niciodată n-am cu cine... Păi, cum să zic, adică, toți sunt niște proști. Ce le trebuie lor la teatru, nu-i așa? (râde) Pentru ce? Păi, ăsta... Uite, voiam să mă duc la ăla... (se duce la găleata de gunoi, scoate afișul și se uită) „Othello”. Și n-am cu cine, adică... Nu l-ați văzut?... Nici eu nu l-am văzut. Nu știu, „Othello” e interesant, probabil... PAUZĂ. Păi, nu, asta e tot. Nu mai vroiam să mai zic nimic. Păi, cum... Păi, eu de referat v-am sunat... Păi, cam așa... Adică, nu chiar... numai de referat... Știți, Serghei Romanovici... Uite, știți, dumneavoastră ne-ați vorbit despre Socrate. Că el zicea ceva, așa gen: „Deschide gura ca să te văd”. Și uite, eu am deschis gura...

Scena 2 Într-un... barber shop. Pe fotoliul din fața oglinzii stă Slavik, un tânăr frumos, spilcuit, cu barbă. Are pe el o pelerină de frizerie. Pe frizura lui face vrăji bărbierul Renat. Pe fotoliul de alături stă Serioja, un tânăr cu un aspect inconfundabil de intelectual. Lângă ei e și paharul cu whiskey al lui Serioja. Din când în când, bărbierul Renat îi mai toarnă pe gât lui Slavik, whiskey din sticlă.

Serioja închide telefonul și îl pune în buzunar. Se uită cu un aer serios la imaginea lui din oglinda vecină. PAUZĂ. SLAVIK: Serioj. SERIOJA: Îm. SLAVIK: Cu cine tot vorbești, mă? SERIOJA: Eeei, șmecherașii mei de la profesională mă tot sună... (se uită îngrijorat la Slavik) Mă sunară. SLAVIK: Mda, te cam „sună”. Da̕ pentru „mă sunară”, snobu̕ ăla de Marlezonov nu ți-ar mai da de băut, da̕ noi îți dăm! Io n-am nicio treabă. Noi suntem prieteni. Renat, umple-i paharul lui Serioja... BĂRBIERUL RENAT: Jawohl1! (îi umple paharul lui Serioja) PAUZĂ. SERIOJA: Auzi, Slavik, pot să te întreb ceva? SLAVIK: Ce-ntrebare e asta, Serioja? Doar suntem prieteni, nu?! Normal că poți să mă întrebi orice. Hai, întreabă-mă. SERIOJA: Voiam să te întreb de chestia aia a voastră... creative hub-ul de care mi-ai zis, mai ții minte?... SLAVIK: Renat, pe urmă să nu uiți să-mi dai barba cu „Warming”, că „Ocean”-ul ăla al tău e cam „cheap”, nu știu ce soi de mosc o avea în el... BĂRBIERUL RENAT: Jawohl! SERIOJA: ...că acolo aș putea ține ceva cursuri gen... SLAVIK: ...E ca moscul din șamponul „Cri-cri”, șamponul copilăriei noastre sovietice, știi?! Un miros așa, foarte greu, intens, știi? De la moscul ăla, ți se face rău de-a dreptu̕. BĂRBIERUL RENAT: Și mie îmi vine să vomitez de la tot ce e sovietic. SLAVIK: A-ha-ha, Renat, te-am prins, chiar ai zis: să vomitez... Iartă-mă, Serioj, ce ziceai? De hub? SERIOJA: Păi da, aș putea să țin niște cursuri, de fiosofie, de exemplu. Adică... niște workshop-uri. M-am gândit, c-aș putea... Știi, unele trendy-stylish-fresh pentru tineret, cu infografice și meme. Adunăm hipsterimea din oraș... SLAVIK: Hai, Serioj, tu te-auzi ce prostii spui, ce hipsterime avem noi în oraș... La noi nu e decât criză. Hai să-ți explic... „the case”: un hub bun, adevărat, are nevoie de cash, de investiții, mă-nțelegi? De asta, deocamdată, noi oferim numai ce se vinde bine, nu ce ne-ar dori nouă inimioara, Serioj, mă-nțelegi? Adică, gen... „Cum să faci dintr-un căcat și-o sticlă de plastic un start up de succes”, sau ceva coaching, gen psihologie... „Cum să ajungi ca Tim Cook, dacă ești un rahat cu ochi dintr-un cartier de doi bani...” Adică, nu în sensul că poponar, ci ca directorul de la Apple... Iartă-mă, Renat... Na, adică... și-așa mai departe. Și, sorry, Serioj, dar s-au

1 În original, termenul german este transliterat cu caractere chirilice. (n.tr.)

băgat deja băieții din Camarillă. Noi suntem prieteni, Serioj. Dar filosofie... N-ai putea și tu să vorbești despre startup-uri? SERIOJA: Păi, cred c-aș putea să mă documentez nițel, sunt autodidact... SLAVIK: Serioj, noi avem nevoie de cineva profesionist. SERIOJA: Am înțeles. (bea whiskey) SLAVIK: Renat, ceva de supt?! BĂRBIERUL RENAT: Jawohl! (îi dă whiskey lui Slavik direct din sticlă, Slavik râgâie) SLAVIK: Mai bine povestește-mi despre șmecherașa ta de la profesională... Ce, te invită la teatru? SERIOJA: Păi cum... mă „invită”... E micuță de tot. SLAVIK: Deci e adevărat? Se dă la tine o fetiță de cartier, de la profesională. SERIOJA: Știi ceva, tu mai bine gândește-te la cursuri, ok? Poate că brusc așa... SLAVIK: Serioja. Înțeleg că vrei să întri în Camarillă, că vrei să mai câștigi și tu un ban. Înțeleg că la școala profesională, salariul... Noi suntem prieteni, Serioj... Și știi ceva, eu n-am nimic împotrivă. Marlezonov o să fie, cu siguranță, împotrivă, dar asta numai fiindcă el e nihilist.... Dar tu înțelegi, Camarilla, e mai mult decât un cerc de prieteni. Camarilla e o frăție. Frăția oamenilor de succes. Frăția care, apropo, plătește bani grei pentru închirierea unui studio, unde să-și instaleze hub-ul ăsta... SERIOJA: Dar plătește tatăl tău... SLAVIK: Opțional - plătește frăția, Serioja. De fapt, nu contează cine plătește. Nu costă așa mult, poate că sună cinic și patetic... Daʼ, Serioj... Ție... ți-e clar ce-ți poate oferi Camarilla. Dar tu ce-i poți oferi Camarillei? PAUZĂ. SLAVIK: Of, ce discuție mai avem și noi, hai c-am și transpirat. Renat... RENAT: Jawohl! (îi dă lui Slavik să bea din sticlă) SLAVIK: Și care e faza cu salvarea, Serioj? La ce-ți trebuie așa tare? SERIOJA: Că pur și simplu vreau să schimb tot. Fiindcă mi-au ajuns toate până-n gât! SLAVIK: Înțeleg. SERIOJA: Vreau să câștig bani și să o tai dracului de-aici pe un căcat de tractor. SLAVIK: Înțeleg, Serioj. Și-unde ai să te duci? SERIOJA: În Malta. Acolo e nevoie de emigranți. Au tot felul de programe. Și toamna rodiile sunt uite-așa de mari! SLAVIK: Înțeleg, bravo, Serioj. Sună a plan. Aici n-ai ce face. Eu însumi m-aș duce dracului la rodii. Dar bussines-ul mă ține deocamdată pe loc... SERIOJA: Dar pe mine nu mă ține nimic, înțelegi? Totul mă scoate din minți. Oriunde, numai să plec. Oriunde va fi mai bine decât aici. Noi nici măcar nu trăim într-o țară, ci mai degrabă într-un Silent Hill. Totul e gri. Și-apoi căciulile alea... SLAVIK: Ce căciuli? SERIOJA: Căciulile tricotate de le poartă femeile din autobuz. Știi, căciulile alea hidoase, cu mărgele cusute pe ele. Sunt așa... înspăimântătoare, sovietice. Când

eram mic și venea doctorița să-mi facă injecții, purta o căciulă de-aia. Și nu și-o scotea nici în casă. Toată lumea purta căciuli de blană, iar ea avea una împletită. Ce-o fi cu obiceiul ăsta sovietic cretin de a nu-ți scoate căciula când intri undeva? PAUZĂ. Și avea și mână grea când îmi făcea injecții. Mă durea. Și acum, când văd căciulile alea în autobuz, pe stradă, imediat mă duc cu gândul la boală, la durere, la neputiință. SLAVIK (cu un aer dramatic): Da, Serioj, toți suntem bolnavi... Societatea ne face... SERIOJA: Nu suport să mai văd căciulile astea. Nu mai suport stilul ăsta „empire stalinist”, de colhoz... „Fast food” de căcat... Am avut un vis săptămâna trecută. Mai ții minte sandvișul ăla? Ăla cu salam feliat și maioneză? Am visat, că mă vând, de-adevăratelea, pentru un sandviș. Și era un monstru uriaș, cu un cap ca un bot de maioneză, făcut din două sandvișuri. Și era așa încruntat, nemulțumit, că facea bulbuci la gură. Se târguiește pentru mine, vezi Doamne, că e prea scump și se uită așa de sceptic la mine. Iar eu nu vreau, îmi e frică, mă agăț de cuptorul cu microunde. Și mă ia și mă înghite, și eu ajung în mocirla de maioneză și ketchup și mă gândesc că acum o să mă mestece și-o să mă înghită și va pune capăt tuturor suferințelor mele. Dar nu mă înghite. Știi, când îți place mâncarea, o mai ții în gură, adică, așa, stai cu o bucată de mâncare în gură și atât. Și te bucuri. Și așa stă și monstrul cu mine în gură. Și atunci înțeleg că n-o să mă înghită, ci o să mă țină în gură. Pentru totdeauna. Și voi rămâne în maioneza și ketchup-ul ăla ca-ntr-un mormânt. SLAVIK: Normal că te-a prins în gheare. SERIOJA: Cine are nevoie de mine și de filosofia mea aici? Nici bani nu câștigi, nici om nu ești... Ție nu-ți e groază să te uiți la toată debandada asta? SLAVIK (privindu-și mulțumit barba în oglindă): Teribil. SERIOJA (cu răutate): Fac niște mălai și v-am pupat pe portofele. SLAVIK: Da, nu-ș ce-ai tu de nu ești happy. Pleacă, normal. Sau poate îți faci un upgrade? La programatori? SERIOJA: Am încercat. Dar adevărul e că eu nu sunt făcut pentru asta. SLAVIK: Păi, atunci, e clar. Numai fii atent, Serioj, că n-o să prea câștigi bani pentru Malta din cursuri. Nici într-un hub, nici altundeva. Cursurile sunt... fuck up. SERIOJA (amar): Și ce nu e... fuck up, în pula mea? SLAVIK: Păi tu ești artist... Fă filme, nu știu... Filmul e în trend. SERIOJA: Film? SLAVIK: Păi nu film-film. Ci așa, un... film pe repede-nainte... Hai să-ți explic „the case”: îți găsești un sponsor, aduni niște amici pe care nu trebuie să-i plătești, mai iei în distribuție și niște studenți, tot fără bani, filmezi orice tâmpenie, cum dă Dumnezeu... Important e ca numele sponsorului să apară peste tot, în toate cadrele. După care, faci mare tam-tam în presă, că e un film independent, nedorit de autorități și-l scoți pe piață. Până să se prindă lumea, cei mai sensibili l-au văzut deja și ți-ai recuperat bugetul de trei ori. Merge, orice căcat cu ochi ai face. SERIOJA: Nuuu, nu cred că asta e o variantă realistă... Că și pentru film ai nevoie de buget...

SLAVIK: Dar donațiile, Serioj, dar crowdfunding-ul? Site, obiectivele proiectului, bla-bla-bla... Totul e real, chiar și la noi! Uite, Marinka a adunat bani destui și a editat cărțuliile ale cu pop-up-urile despre Marele Ducat al Lituaniei? I-a adunat! Important e să scrii bine textul și să faci un material video sau foto de bună calitate. Uite alt exemplu, de curând, o fătucă s-a apucat să pregătească un film despre poponari. Iartă-mă, Renat. Și ce să vezi, Serioja, lumea dă bani chiar și pentru astfel de filme! SERIOJA: Nuu, asta faci când chiar ajungi la fundul sacului și mai jos nu se poate. SLAVIK: Da! Dar e un fund de aur, Serioja! SERIOJA: Știi, eu de felul meu sunt introvertit. N-o să câștig bani din așa ceva. SERIOJA și SLAVIK sunt deja destul de beți. SLAVIK: Păi atunci nu știu. Poate te faci vegan. Sau găsește-ți una cu bani. Sau poate că suferi de sindromul epuizării? SERIOJA: Ce sindrom? RENAT: Ș-acu-ți mai dau c-un pic de ceară și gata. SLAVIK: Sindromul epuizării. Și poate că nu emigrarea e problema? Uite, eu am sindromul epuizării. Și cel mai probabil, toată Camarilla îl are... Asta se întâmplă când, știi tu... Nu vrei nimic în mod special. Simți așa o epuizare emoțională și sufletească. Marlezonov zice că el, de fapt, s-a lăsat de cocaină din plictiseală. Hai, pe bune?! De obicei de plictiseală încep să se drogheze. Iar el s-a lăsat. Dar probabil că minte. Și-apoi știi, cumva... Nimic nu te mai atinge. Eu astă-vară m-am dus chiar la Burning-man cu două pipițe. Ne-am dat prin deșert cu ATV-urile, goi, purtând doar măști de T-rex. A fost cumva maxim. Dar pe urmă te întinzi într-un hamac și-așa te lovește o senzație de gol. Și uite-așa, zaci acolo și te întrebi: ce caut eu acum, aici? În State, în deșertul ăsta plin de praf, cu pipițele astea, pe care abia dacă le cunosc? De ce nu sunt eu acasă la mine, în fața computerului meu? De ce nu sunt eu acum într-o cafenea de pe Zâbițkaia? Și trebuie să o iei de la capăt cu explicațiile: Slavik, ești la un festival de artă cool, ești aici fiindcă e mișto și foarte funny, pipițele sunt prietenele tale, Alisa și Jenia, două studente frumoase și apetisante, de la Academia de Arte, extraordinare și fiindcă te vor întotdeauna. Ești aici, Slavik, te bucuri de viață și depășești limitele percepției umane. Uite-așa stai și îți explici ție însuți, și îți tot explici, până când obosești, o lași baltă și iei niște LSD cu zahăr... Și-atunci îți e cumva mai ușor. Dar după zece ore o iei de la capăt. Cine sunt eu? Ce fac eu aici? Ei, bine, uite asta e epuizarea. Poate că tu ai nevoie să-ți condimentezi viața cu niște emoții tari? SERIOJA: Da, bine, ce emoții? Eu trebuie să scap. Cu bani, mi-ar trebui mie să-mi condimentez viața... PAUZĂ. (Se uită la Slavik.) Daʼ nici nu mă milogesc! SLAVIK: Daʼ nici nu-ți dau... Of! Serioj! Daʼ hai, povestește-mi despre fătuca de la telefon... SERIOJA: Păi... O fetiță... O haimana din clasa muncitoare. Cu școala nu se omoară. Dar e frumoasă... Nu știu... E proaspătă. Îndrăzneață. O cheamă Tania. SLAVIK: Așa-așa... Păi, și, ție cum ți se pare? SERIOJA: Păi, cum să mi se pară... Normală. Doar ți-am zis, frumoasă...

SLAVIK: Aha-aha... SERIOJA: E așa, cam apucată. Cică le bate pe fete. Și pe băieți uneori. SLAVIK: Sălbatică? SERIOJA: Păi, sălbatică, probabil. Daʼ e încă virgină. SLAVIK: Ceeeee? SERIOJA: Păi așa umblă vorba-n târg. I-am auzit chiar și pe profi zicând la fel. E așa ca un mit local: Tanka Secikaruk și fecioria ei. Gen că ea se poartă de parcă ar fi Sfânta Fecioară. Le spune la toți că, vezi Doamne, se va da numai din iubire... Lumea zice despre ea că e cam dusă cu capu̕. Are un caracter de fier. Gen, că nu-i place să fie curva nimănui. Le bate pe fete pentru toate porcăriile. Și povestește la toți despre fecioria ei. De fapt, cui nu i-o spune, dacă până și profii știu? Și-apoi de ce să vorbești despre așa ceva? Ciudat. Mie nu mi-a zis niciodată. La orele mele stă cuminte și nu zice nimic. SLAVIK: Serioja, asta e! La păsărica asta i s-a pus pata pe tine! SERIOJA: Auzi, poți să nu-i mai zici „păsărică”? Mă cam irită... Bine? SLAVIK: Ok-ok... Gata, știu tot, Serioja! Cum să scăpăm toți de sindromul epuizării! SERIOJA: Cum, Slavik?! SLAVIK: Tu trebuie să i-o pui păsăricii tale! PAUZĂ. SERIOJA: C...Ceee? SLAVIK: Serioja, fii atent! În primul rând, te salvezi pe tine de sindromul epuizării, îi rupi fetei floarea inocenței, asta la toți le place! Iar în al doilea rând, mă salvez și eu! Va fi un challenge! Va fi show! Hai să te co-interesez! Un MacBook de-ăsta costă o avere! Poate fi vândut! Sau poate fi folosit, după pofta inimii. SERIOJA: Nu înțeleg nimic... SLAVIK (se ridică brusc): Hai să punem un pariu! Dacă păsărica asta e așa de complicată, hai să punem pariu! Pe un MacBook! Un MacBook nu prisosește niciodată la casa omului, nu? SERIOJA: Păi, să zicem că... nu prisosește. Dar în ce constă... SLAVIK: Să vedem tu îi rupi floarea inocenței prințesei tale de cartier? Păi? Ți se pare puțin lucru? SERIOJA: Ce-ai, mă? Ce te-a apucat? E minoră! SLAVIK: La noi, vârsta consințământului legal e 16 ani! Ea însăși se dă la tine! SERIOJA: Numai mi-a zis de teatru! Nu se dă la mine! Îi sunt totuși pro... prof... Futu-i, profesor! SLAVIK: Serioja! Trei mii! MacBook! Serioja, challenge! O să-i faci curte fătucii și postezi dovezile! O să fie funny! Jur pe ce-am mai sfânt!... Iar dacă nu-ți iese, îmi dai tu mie un MacBook? Ei? S-a făcut? Ca să fie cinstit? SERIOJA: De... De unde să iau eu un MacBook? SLAVIK: Hai să stabilim o perioadă! O săptămână ți-ajunge, Serioja? I-o pui? SERIOJA: Slavik, ce tot spui acolo!

SLAVIK: Serioja. Păi acum o să ne salvez pe toți de sindromul epuizării. O! Vrei să te iau în Camarilla? PAUZĂ. SERIOJA (pe un ton foarte jos): Da. SLAVIK: Dacă faci publică povestea asta, atunci o să ai și cursuri și un MacBook. Toată treaba e să i-o tragi fetiței ăsteia de cartier... Dar nu știu de ce, mă cam îndoiesc de tine... Oare o să te descurci? Tu ești așa un intelectual... SERIOJA (predestinat): Da... SLAVIK: Pe bune că te descurci? SERIOJA (pierdut): Da... Mă descurc. SLAVIK: Ha! Serioj, bravo ție! Hai, să batem palma! Hai! (Sare în picioare, ia mâna lui Serioja.) Renat! Fă-ne o poză! Adună documente! RENAT le face o poză cu telefonul: SERIOJA e trist și beat, SLAVIK e vesel și beat și se țin de mână unul pe celălalt. SLAVIK: Păi ce facem, Serioja? Facem pariul? SERIOJA: Tu... Vorbești serios... Camarilla, cursuri, MacBook? SLAVIK: Păi normal! SERIOJA tace. PAUZĂ. SLAVIK: Hai, mai gândește-te, Serioj, gândește-te! Stai un pic! Io mai vreau niște whiskey-leț... SLAVIK se duce, clătinându-se, spre ușă, se oprește brusc, cu o grimasă morocănoasă, își miroase barba. SERIOJA zace beat pe scaun. SLAVIK: Renat, cu ce mi-ai dat iar? Doar te-am rugat cu Warming... Miroase a poponar, în pula mea… Of, scuză-mă, Renat, miroase cam oribil, asta am vrut să zic. SLAVIK iese. I se aude vocea. SLAVIK (din spatele scenei): Allé! Marlezonov! Vrei să înebunești? RENAT se uită la SERIOJA. RENAT (supărat): Daʼ io nici nu-s gay, de fapt! SERIOJA își lasă capul pe tejghea.

Scena 3 Micul apartament al lui SERIOJA. Un pic cam murdar, multe cărți, pe masă - un computer vechiuț, pe unul dintre pereți se văd urme de gheare pe tapet. SERIOJA pe jumătate îmbrăcat se trezește mahmur din cauza soneriei telefonului mobil și lătratului insistent al câinelui de dincolo de ușă. SERIOJA răspunde la telefon. SERIOJA: Alo. Da, mamă. Da. Bună. Da. Păi da, dorm. Nu, n-am întârziat... SERIOJA se uită la ceasul vechi de pe perete, își dă seama că a întârziat, sare îngrozit din pat și încearcă să se îmbrace. Nu-și schimbă tonalitatea vocii. SERIOJA: Sunt liber azi, ce..., am și eu dreptul... (cască fără grijă, alergând de colo colo prin cameră). Păi nu, adică azi e hochei... Păi, ăla, hochei... Da, asta înseamnă, că toată biomasa mea se duce la meci. Cine altcineva o să mai stea să se uite la ei? Da, da... Ei, drăcie, acu̕ ce mai vrei? Știu că lucrez la stat... Știu, da, acolo nu vorbesc așa! Și nici între profesori! Păi biomasa e biomasă și gata! Mulți nici n-ar înțelege... (încercând să-și pună o șosetă, cade, face zgomot) Ce? A... asta? E JonSnow. A căzut ceva pe hol. Da̕ știe-l pula de ce latră... Da, îl scot la plimbare! Îl scot! Uneori îl dau pe balcon, când nu apuc să-l duc afară sau așa... ce Prietenaș? Mamă, nu-i mai zice Prietenaș! Doar ți-am spus, îl cheamă JonSnow, snow – zăpadă... Da, în pula mea, nu trebuie să fie alb, e negru și oricum asta i se potrivește... E Snow, nu fiindcă e alb, ci fiindcă că e păros, e un personaj... Da̕ nu contează, deci... JonSnow! Păi nu-l las în cameră, a ronțăit toți papucii, a zgâriat picioarele dulapului, a jupuit tapetul... (Către ușă) JonSnow, șșttt-șșș, am zis! (la telefon) Ce? La dracu̕, mamă, cred că ți-am zis deja de o sută de ori... Păi bine, da̕ tu ce crezi? Păi da, da, o picătură într-un ocean, da! Tu crezi că eu, cu experiența mea, pot să-mi găsesc de lucru fix la universitate?! Îhî, am înțeles, masteratul, da̕ ți-am mai zis de-o sută de ori, să n-o luăm iar de la capăt... Ce, mamă, de ce te-a apucat râsul? Acum râzi sau ce? Mamăăăă! Păi nu! E-te-na, ce meditații? La filosofie! Cine mai are nevoie de filosofie-n pula mea?... Nu vorbesc urât! Te duci să câștigi și tu un ban cinstit, iar acolo te iau de parazit social, și le ești dator, și fiscul... și de fapt, toți ăia la care nu le e lene, te mușcă de cur! Ce zici... Ce mormăi acolo? De cine ți-e frică? E, pă dracu̕, io n-am zis așa ceva! Ce, tu crezi că ne ascultă telefoanele? Da̕ cine are nevoie de mine! Cine are nevoie de noi în țara asta? Îi doare-n cot de noi. Pe toți îi doare în cot de toți!... Ce te-a apucat?... Hai, calmează-te, păi... Bine, bine, nu mai vorbesc despre asta... JonSnow, șșșștttt!... Îmi caut de lucru, îmi caut... Poate apare ceva de-acum încolo... Nu, aia era altceva... Păi și ce, ce dacă au trecut deja trei ani?! Dar acum caut pe bune! În pula mea, mamă, ce mă sâcâi atâta? O faci intenționat sau ce? Știi, eu n-am prea mult timp... Da! Nu... A, păi da, fix așa, sunt liber, chiar eu am zis... Păi nu, nu te mint, ce-ți trece prin cap? Da̕ am vreo două întâlniri stabilite pentru azi, de-aia mă grăbesc... Păi nu contează, cu cine... JONSNOW, of, în pula mea! Nu, ți s-a părut. Nu, nu c-o fată! Nu contează. Ce nevastă, mamă, sunt încă tânăr... Ce-nseamnă „umbli cu toate alea”? Cum adică... umblu? Ba chiar mi-ar plăcea să umblu! Da̕ n-

am timp de umblat... C-am multe pe cap! Apropo, am și-un serviciu! Îhî! „Îmi ocupă ceva timp”! De ce? De ce! Mă agit, mă stresez! Adică știu că nu-ți vine crezi, dar vin, mă așez aici și încep să mă stresez! Din multe motive! Că trebuie să trăiesc în țara asta, de exemplu! Că trebuie să văd mereu fețele astea morocănoase! Nu te simți om normal! Te simți umilit! Să-ți ascult ție veșnicele... „Când o să-ți găsești un serviciu normal”, „Când te-nsori...” Tu, de fapt, la mine nici nu te gândești! Tu te gândești numai la nepoți, nu?... Mamă, da̕ tu de ce stai singură, în pula mea? Ce, eu sunt de vină? Găsește-ți pe cineva sau ia-ți o pisică! Ai stat destul și-ai citit! Eu nu sunt un producător de nepoți! Și eu îmi doresc o viață normală! Am nevoie de ceva! Trebuie să fac ceva, da̕ nu știu ce! Asta încerc și eu, să înțeleg! Și de ce țipi la mine, așa din senin? (oftează apăsat. PAUZĂ) Bine, bine, gata... Totul e ok... Totul e ok! Iartă-mă și tu pe mine. Da. Trec mâine. O să-l scot la plimbare. Bine. Bine. Pa. Lătratul continuă. SERIOJA se uită la ceas, deja fără să se mai grăbească, se așază, își ia un aer om care suferă, formează un număr pe mobil, întrerupe apelul, iese pe hol. Lătratul se îndepărtează, trântește ușa, lătratul sună acum puțin mai înfundat. SERIOJA se întoarce, se așază, își ia iar fața suferindă, formează numărul. SERIOJA (cu o voce slabă): Alo, Anna Semionovna, bună ziua... Sunt Serghei Kurlovici... Da, știu, de fapt, de asta vă și sun, n-am putut mai repede... Da... Înțeleg, deja sunt acolo, stau și așteaptă... Problema e că m-a luat salvarea de dimineață... o criză... Rinichii... Da, pietre... Nu, tot la spital, m-au tot înțepat, stau și-aștept. Păi, pietrele din uretră nu se văd la ecografie, dar vor oricum să mă interneze. Și cel mai probabil, e nisip care se elimină... Doare și apoi trece... Am mai pățit-o, nu e prima dată... Nu cred că o să zac prea mult... Dar azi, n-o să mai pot ajunge... Aha... Patru cursuri. Dacă nu vă e greu... Da, iar la grupa 33 îi puteți da drumul acasă, pentru ei e ultima oră. Anna Semionovna, vă mulțumesc pentru înțelegere! Mulțumesc... Păi, da... nu e chiar o plăcere... e o durere destul de mare. Cică e comparabilă ca intensitate cu durerile de la naștere. Așa că în momente de-astea începi să înțelegi femeile... Și să le iubești... (râde fals) Mulțumesc! La revedere... SERIOJA închide telefonul, oftează. Iese. Trântește ușa. Lătratul devine mai puternic. SERIOJA (din spatele scenei): Luate-ar dracu̕ să te ia, nu-n cameră! O să stai pe hol! Ai zgâriat tot tapetul, cur urecheat ce ești!... Mănâncă! Lătratul se oprește. SERIOJA se întoarce cu o cană de ceai în mână, se așază în fața computerului, intră pe o rețea de socializare, se uită, citește, se aud click-uri, încep să vină notificările. SERIOJA ia din nou telefonul, sare în picioare, se agită prin cameră, formează un număr.

SERIOJA: Hey! Slavik! Salve! Ce-aveți, mă, v-ați dilit? Ce, faceți toți pariuri pe mine?... Da eu... Când? Eram beat! Cum adică „e prea târziu să te răzgândești”? Eu nu-mi aduc aminte! Îmi aduc aminte numai că m-a urcat Renat într-un taxi... Apropo, mulțumesc pentru taxi... Ce? Am invitat-o la teatru? O, fuck! Slavik, nu vreau, nu sunt de acord să particip la chestia asta... Pe ce-a pus pariu Marlezonov? Da, și l-am văzut și pe Roma în discuția aia... Cee? Toată Camarilla e implicată? Chiar și Renat a pariat? PAUZĂ. A... dacă eu... să zicem... că... o fac... Eu ce procent primesc? Cât înseamnă asta? Da, îmi aduc aminte, MacBook, cursuri... O, fuck... (neconvins) Dar eu n-am acceptat... Am acceptat? Slavik, da̕ toți eram machiți rău... Păi da, îmi trebuie... Da̕, futu-i... Așa... Mda, hai bine, să zicem... Okey. Dar dacă o fac, cum dovedesc? Ce? Windows? În pula mea, Slavik, e scârbos! Și ea e mică de tot, și s-o mai și filmez în timp ce... Ba s-o mai pun și pe net... Nu, Slavik, e prea mult, așa ceva nu se face. Refuz. Ce? MacBook? Păi, futu-i, de unde să-ți iau eu ție un MacBook? Tu știi ce salariu am eu? Slavik... Pentru tine MacBook-urile astea... Slavik... Da, da, pariul, am priceput tot... Dar, la dracu̕... Am și eu conștiință! Ce zbieri așa... (supărat) Ce zbieri... Da, am nevoie. Nu, nu m-am răzgândit... PAUZĂ (oftează) Sunt aici. Bine, hai. Bine, vorbesc! Da, I̕ m in! O săptămână... Da, îmi aduc aminte. PAUZĂ LUNGĂ (pe alt ton) Auzi, da̕... dacă fac asta... pe bune că pot să țin cursuri la hub-ul tău?... Oficial? Cu contract de muncă?... Scena 4 Micul și mizerabilul apartament al TANKĂI. Podeaua e murdară, mobila e foarte veche. Camera e împărțită în două: într-o parte e cât de cât îngrijit, acolo doarme TANKA. În partea cealaltă domnește mizeria și dezolarea, acolo zace pe o canpea desfundată, EGOR, tatăl paralizat al TANKĂI. Se aude tare melodia „Eu nu sunt de jucărie” a Alisei Kojikina. TANKA zboară prin cameră, se rujează, se gătește. EGOR se mișcă ușor sub pătură, vorbește pe un ton monoton-agresiv. EGOR: Acu̕ un̕ te mai duși, pizdă? Cu tini vorbesc! Tanka! Șe, n-auzi? Ti caci pâ mini, da? Tac-tu de te-o făcu̕, te-o crescu̕, te-o hrăni ̕și acu̕ tu te caci în capu̕ lui. Vino-ncoa, pizdâ! Lighioanâ șî iești! Dă-mi sâ mănânc! Auzi! Dă-mi șeva de mâncari! Un̕ te-ai băga̕? Vino-nco! TANKA (fredonează): Într-o zi am să mă duc, / Da̕-n mulțime nu mă duc, / Vreau respect / De la toți... TANKA plutește prin cameră, se întoarce cu o farfurie cu pelmeni pe care o pune în fața tatălui. EGOR: Și la șe pula me îmi e mii viața asta făr ̕ de vodcâ? Dă-mi vodcâ. Tanka! Vrei sâ mor di foami, lighianâ-mpuțită șe iești... Mă-ta o vru̕ tăt timpu̕-s̕ mâ omoari, mi-o pus dero în mâncari... Șî tu... Dă-mi vodcâ! Nu-mi dai?!! Dă-mi hârtii ș-un pix! Scriu o scrisoari! La Administrația prezidențialâ! Că muierili vreau să-mi

facâ di petrecanie! Ajutați-mâ! (plânge) Di șe ești tu rea așâ?! Tanka! Știi câ nu po̕ să mâ mișc! Îmi tăie o bucatâ di coloanâ! Fetița me! TANKA: Da̕ de unde-ai mai scos-o și pe-asta cu dero? Cine ți-a pus dero în mâncare? Ce te-a apucat, iar delirezi? Iat te-ai îmbătat? Mănâncă nenorociții ăia de pelmeni, cretinule! Nu-ți dau nicio vodcă! EGOR (suferind): Pizdâ-mpuțită șâ iești... TANKA (fredonează): Ta-ta-ta-ta-ta-ta... Eu nu sunt de jucărie! O, da! Alta nici nu vreau să fiu / Alta nici nu trebe! O, da! O, da! EGOR: Tanecika, mi-i rău, mâ doari... Draga me, scumpa me, iubita me... Tac-tu dă colțu̕, mi-i rău di mor... Adu-mi niști spirt sâ mâ curăț, câ mor... TANKA: Nu te mai suport! Ți-au spus clar: dacă mai bei o singură dată, s-a zis cu tine, te-a luat dracu̕! EGOR: Să mă ie dreacu̕! Poa̕ că aista vreu să mă ie dreacu̕! La ce-mi îmi trebe mie viața-ista?! TANKA: Cum o fi, cum n-o fi, e viață! Ce, nu te îngrijesc bine, ce vrei să zici?! Îți fac de toate, în puii mei! Te spăl, te hrănesc, îți aduc și-ți duc nenorocita aia de ploscă, îți spăl căcatul, iar ție, futu-i mama mă-sii, ție totu-ți pute?! După ce-ai terminat-o pă mama, am vrut să te strâng de gât, bețivanule ce ești! EGOR: Hai, strânji-mâ di gât. Hai, Tanka, strânje-l di gât pâ tac-tu... TANKA: Am vrut! Acum nu mai vreau. EGOR: Și di șe? TANKA: Fiindcă eu nu mai am pe nimeni în afară de tine, bețivanule. (ușor amenințătoare) Și-o să te iubesc pe tine. EGOR: Și vodcâ-mi dai? TANKA: Nu-ți dau. EGOR se întoarce cu fața la perete. PAUZĂ. TANKA contină să se aranjeze. EGOR (surd): Curvâ șî ești, tu! TANKA se întunecă la față, se apropie de tată, îi varsă pelmeni pe piept. EGOR îi scutură. EGOR: Căța-n călduri șî iești! Tanka! Ș-ai, fă?! TANKA (încet): Să nu mai vorbești niciodată așa despre mine. Pentru că nu e adevărat. Eu, tată, nu sunt curvă. Eu sunt virgină, dacă vrei să știi... EGOR: Da, binî... bini... TANKA ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat se întoarce la oglindă. TANKA (fredonează): Nu vreau să revin în albia acelui râu... Rămân eu însămi... Orice, orice-ar zice... EGOR: Sâ iei d-acolo pelmenii ăia... TANKA: Tu ești de vină. EGOR: Păi cam așî... Da̕ tu un̕ te dușî? Cu fututu̕?

TANKA se uită așa de urât la tatăl ei, încât acesta tace. PAUZĂ. EGOR: Închidî muzic-aia idioatî! Mă dor urechili!... Ti duși sâ ti plimbi? Ti duși l-aer curat? TANKA: La teatru. EGOR: La țiatru! În pula me! La țiatru! Da̕-n oglindă te-ai uitat, pramatie ce-mi iești! Țiatru-ți trebe țâi! Și pi șe parali te dușî la țiatru? Pi pensia me? Du-te-n pula me, mie-mi socotești tot bănuțu̕ și tu ti duși la țiatru! La niciun țiatru nu ti duși! Dă-mi o picăturâ dî vodcă-n pula me, șî mai las-mâ cu țiatrale tali-n pula me! Auzi, se dușâ la țiatru... o pulâ! TANKA: Am fost invitată, tacă-ți fleanca. Și mi se cumpără biletul. EGOR: Șini-i idiotul dî te-o invita̕ pi tini? TANKA: E băiat bun. E ok. EGOR: Hai, hai... Șini îi băiatu̕ bun? TANKA: Nu e treaba ta. EGOR: Îi de la profesîonala ta? PAUZĂ. E colegu̕ tău di bancâ? Neee... Ții-ți place ăi mai bătrâiorâ... Și Kosțik era mai trecut... Cu profesorul ti dușâ, pramatii, șâ iești? TANKA (fredonează): Eu nu sunt de jucărie... EGOR: Șî lu̕ Kosteak șe-i zișî? Kosteak ti iubești mult. Șî tu l-ai uitatî șî l-ai trimis la dreacu̕. TANKA: Kostea e la zdup, ce să-i zic? EGOR: A sunat Aliekseeva mai diunăzi, am vorbi ̕io cu ia - cică îi dară drumu̕ pen̕ bunâ purtari... A vini la tini și șe-o să-i zișî? Că l-ai schimbat cu altu̕! TANKA: Nu i-au dat drumu̕. Aș fi știut. Și de ce să vină la mine? Sor-sa cu gagiu̕ ei o plecat la Orșa, el n-are aicea nici casă, nici masă, nici pă dracu̕. EGOR: Da̕ vini la tini. Io țiu minti că ti iubești tari. Din cauza tî i-a făcu̕ felu̕ fraierului ăla. Din cauza tî. TANKA: Nu l-am pus io. El l-a împins, el a ajuns la pușcărie. Nu vine. EGOR: Of, da̕ aflâ, Tanka! Of, aflâ că iești c-un alt fraier... Kosțik e de-ăia ochi pen̕ ochi, dinti pen̕ dinti... El credi că tu-l aștepțî... Știi, iubirea dă puteri... O puteri teribilâ... Vini Kosțik șî tu ai întâlniri... TANKA: Taci odată! Ajunge, eu am plecat. TANKA iese. Continuă să se audă melodia Alisei Kojikina. Egor dă cu mâncarea în combina muzicală veche. EGOR: În pula me! Tașî! M-am sătura̕ di tini, hăi! Nu iești di jucării, o pulă! Scena 5 SERIOJA și TANIA la teatru. SERIOJA speriat, e îmbăcat în sacou. Se ascund de cineva. TANKA trage cu ochiul de după pereți.

TANKA: În ce căcat am intrat... Da̕ se pare că s-a dus... SERIOJA: Cine s-a dus? TANKA: Păi tipu̕ ăla. Paznicu̕, cică. SERIOJA: Nu m-aș fi gândit niciodată că sunt paznici la teatru... TANKA se întoarce zâmbind. TANKA: Serghei Romanovici, vorbiți cu mine? SERIOJA: Ce? TANKA: Păi ați tăcut tot timpul. Adică de când ne-am întâlnit, dumneavoastră, cum ar veni, tăceți și iar tăceți. Iar eu tot dau din gură... Și-acum vorbiți dumneavoastră. Beton... SERIOJA: La naiba, Tania, la teatru nu trebuie să vorbești. Ai înțeles? TANIA: Am înțeles. Da̕, păi de ce? SERIOJA: Fiindcă a început spectacolul, auzi „Păi de ce!” De-asta ți s-a atras atenția să faci liniște... TANKA: Și ce treabă are ea? Dă-o dracu̕ de vacă... Eu n-am niciun respect pentru astfel de oameni. Oamenii stau de vorbă, și cum ar veni, se bagă și ea ca musca-n lapte. SERIOJA: O, futu-i, da̕ zi-mi, tu chiar nu înțelegi de ce vine lumea la teatru? TANKA: Păi... Da... La spectacol... Cultură, nu? SERIOJA: Nu se poate să te porți așa. Ce-ai făcut, ai pocnit-o? TANKA: Păi, doar un pic. Iertați-mă, Serghei Romanovici... Dar în fața vacii ăleia, io n-o să-mi cer scuze. Pe pereți apar niște reflexii albastre. SERIOJA: O, futu-i, asta ce mai e, o sirenă? Ce fac ăștia, au chemat tablagii? TANKA se uită în jur. TANKA: Păi da. Vaca aia a ieșit și-acu̕ face atâta caz!!! SERIOJA: La dracu̕, trebuie să ne tirăm. TANKA: Nu, o să ne prindă, trebuie să așteptăm. Serghei Romanivici, e ok, am pățit-o de-o sută de ori. Și, de fapt, nici măcar o vânătaie n-o să-i rămână. Dacă n-o să-și scoată certificat medico-legal, n-o să aibă dovezi. SERIOJA: Of, futu-i! Ne-am dus la teatru! Auzi, se-ncaieră la teatru! TANKA: Serghei Romanovici, iertați-mă... SERIOJA: Păi acu̕ deja ce să mai... Hai s-așteptăm. Se ascund mai adânc sub poartă. TANKA se ghemuiește lipită de SERIOJA. SERIOJA nu se retrage. TANKA se uită la SERIOJA. PAUZĂ.

TANKA: Sunteți așa de frumos. Eu la ore, mereu mă uit la dumneavoastră. Așa de tare mă uit, că uneori nici nu mai aud ce spuneți... SERIOJA: Am observat. TANKA: De-asta m-ați invitat la teatru, fiindcă ați observat că mă uit la dumneavoastră? SERIOJA: Păi... Ceva de genul ăsta... TANKA (zâmbește): Da̕ dumneavoastră cuie aveți? SERIOJ: Ce? TANKA: Păi, țâgare? SERIOJA: Nu fumez. TANKA: Păi de ce? SERIOJA: Așa, duc o viață sănătoasă. TANKA: Respectele mele, Seriozitatea dvs., Serghei Romanovci. Mergeți la sală? SERIOJA (făcând pe interesantul): Păi, cum să zic... Da, dar nu fac caz de asta... TANKA: Marfăă! Io mi-am dat seama. Sunteți puternic. Eu întotdeauna i-am ales numai pe cei puternici și frumoși. SERIOJA: Iar eu, în plus, mai sunt și deștept. TANKA: Da, că doar îl citiți pe Sofocle. SERIOJA: Și tu?... Povestește-mi despre tine. TANKA: Ce? SERIOJA: Păi nu știu... Ce faci în timpul liber? TANKA: Păi, eu... Muncesc. De exemplu. SERIOJA: Unde? TANKA: Eu... la librărie... Adică... SERIOJA: La „Flacăra”? Sau la „Cărțărie?” TANKA: Păi... Nu. La o librărie necunoscută. E așa, cât o palmă de mică. Mititică. Vând cărți. Adică... SERIOJA: Mișto. Și... Părinții tăi, de exemplu? TANKA: Părinții? Niște părinți ca toți părinții. Tata e în armată. Ofițer. Sergent. Adică e colonel. SERIOJA: Mișto. Și tatăl meu tot militar a fost. TANKA: Și-acum ce e? SERIOJA: Păi, ne-a părăsit când eram eu mic. Nu știu ce mai face... TANKA: În pula... Oo, mă scuzați, Serghei Romanovici. SERIOJA: E ok. Ce, crezi că eu nu înjur? TANKA: Dar mămica dumneavoastră? Mama? SERIOJA: Mama e bine. Stă în centru, vizavi de circ. În blocul ăla mare de lângă Cercul Militar. Dar mama ta? TANKA: Maică-mea? E în... Spania. Are o afacere în Spania. Mama mea. SERIOJA: Și tu de ce mai stai aici? De ce nu ești în Spania? TANKA: Păi... Trebuie mai întâi să-mi termin școala... Și după aia, adică, dup-aia mă duc și eu. În Spania. Așa... Cum adică, Serghei Romanovici, pe bune că și dumneavoastră injurați? SERIOJA: Păi da, nimic din ce e omenesc nu-mi e străin.

TANKA: Știți, eu mă gândeam că dumneavoastră... Sunteți așa... Bun, gen. Corect. Adică, în sensul direct al cuvântului vreau să zic. SERIOJA: Ba uite că nu sunt. TANKA: Da̕ e foarte amuzant, azi ați zis „futu-i”. Iar până acum v-am auzit numai despre filosofie, adică, de obicei... Despre Sofocle, despre stoici... SERIOJA: Despre stoici. TANKA: O, da, fix așa. Ziceți cuvântul: „futai”. SERIOJA: „Futai”. TANKA izbucnește în hohote de râs. TANKA: Be-eton așa! Adică... Nu-ș de ce da̕ nu mă așteptam să fie așa beton. Mai puteți și altele? SERIOJA: Pot. TANKA: Păi ziceți: pulăreală! SERIOJA: Pulăreală! Da̕ îmi zici și ce-nseamnă? TANKA (râde): Habar n-am! SERIOJA (devine brusc vesel): Pulăreală! PAZNICUL (de după zid): Care sunteți p-aci, mă! Ia să vă văd! SERIOJA și TANKA se uită unul la altul. Scena 6 Pe culoarul școlii profesionale. TANKA aprinde lumânările așezate în formă de inimă în fața sălii de curs, bate la ușă și fuge. Se deschide ușa, apare SERIOJA. Judecând după sunete, sala e plină. SERIOJA (în sală): Vă rog, liniște!... Liniște! SERIOJA se uită nedumerit la culoarul gol. Își coboară privirea la lumânări, ochii i se fac cât cepele. TANKA, radiind, apare de după colț și se apropie de SERIOJA. SERIOJA nu e deloc încântat. SERIOJA (în sală): Liniște, am zis! Vin imediat! (închide ușa). TANKA se aruncă în brațele lui SERIOJA și începe să-l sărute. SERIOJA (încercând să se desprindă de TANKA): Tu... De ce nu ești la ore? TANKA: Dă-le dracu̕ de ore... Adică, Serghei Romanovici, eu... SERIOJA: Ai luat-o razna, ce te-a apucat? TANKA (șoptește confuză): Vă mulțumesc pentru invitația la teatru, Serghei Romanovici. A fost așa marfă... Pe mine nu m-a dus nimeni niciodată la teatru...

Veniți încoa... Când am fugit de tablagii, m-am prins că dumneavostră sunteți ăla, cum se zice. SERIOJA: Care ăla? Tania! Ce faci?! TANKA: Dumneavoastră sunteți ăla cu care voi avea o relație, primul cu care o voi face! Eu, deci, cum ar veni, nu mă gândesc încă la nuntă. Nici la copii, eu, de fapt, nici nu prea vreau copii. Mai întâi să avem o relație. Adică, cum ar veni e prima mea relație gen... Adică, cum ar veni, eu am mai avut relații, dar fără sex... Dar dumneavoastră ați mai avut? SERIOJA: Tania! TANKA (face brusc un pas înapoi): Ce, adică dumneavoastră nu vreți, cum ar veni? SERIOJA (perplex): Eu... păăăăi... Nu pot să zic deocamdată... TANKA: Adică ce? Nu-s frumoasă? SERIOJA: Nu, ce tot spui... TANKA: Eu sunt cea mai frumoasă din școală. Sau...asta... din cauza la ce-a fost la teatru, c-am căca... c-am vorbit la teatru...? SERIJA: Păi nu... TANKA: Nu v-au plăcut lumânările? SERIOJA: Tania... TANKA: Deci vreți? SERIOJA (resemnat): Vreau. TANKA se aruncă iar în brațele lui SERGHEI sărutându-l. SERIOJA (se uită îngrozit în toate părțile): Da̕ gata, ajunge... Ce-ai... (încercând s-o îndepărteze pe TANKA, îi atinge întâmplător sânii) TANKA îi dă, din senin, o palmă lui peste față SERIOJA, face un pas înapoi respirând greu, zâmbește. SERIOJA e șocat. TANKA: Nu... Asta nu se poate. Deocamdată nu se poate. Eu am reguli foarte stricte în privința asta. Deocamdată se poate numai să ne giugiulim. SERIOJA: Tania... Tu... Of... Știi ce... Nu... Eu nu vreau să mă întâlnesc cu tine. Nu. Nu vreau. Scuză-mă. Chiar e o greșeală. PAUZĂ. TANKA, cu o figură împietrită, începe să calce în picioare lumânările aprinse. SERIOJA se duce la toaletă. TANKA calcă lumânările în picioare. Din ochi îi șiroiesc lacrimile. Scena 7 SERIOJA, în toaletă, vorbește la telefon cu SLAVIK.

SERIOJA: Slavik, gata, ajunge, s-a terminat! Sorry, da-ți zic că s-a terminat! Eu ies din joc. SLAVIK: Nu, Serioja. SERIOJA: Ba da, Slavik, ba da! E cu capu̕, Tania asta. Adică e complet dusă cu capu̕! SLAVIK: Dar avem o înțelegere, Serioja. Mai știi ce primiești dacă o să câștigi pariul? O să primești o sumă mare de bani sub forma unui computer, și un bilet de intrare în Camarillă, și posibilitatea de a câștiga mai mulți bani! SERIOJA: Da! Dar eu... SLAVIK: Păi dacă te dai bătut, Serioja, îmi ești dator, trebuie să îmi iei tu mie ultimul tip de Mac. Eu vorbesc serios când e vorba de astfel de lucruri, Serioja, indiferent cât de prieteni suntem, în cazul ăsta nu mai contează. Și dacă eu nu voi putea să te fac să te ții de cuvântul dat, știi, sunt alții care vor putea... SERIOJA: Și ce, acum mă ameninți, sau ce? SLAVIK: Te previn, Serioja, prietenește. Tovarășii noștri s-au distrat, le-a plăcut povestea ta. Și apropo, n-o să-ți iasă să ne păcălești, i-am găsit pagina pe Instagram, toți știm cum arată. Și ca să spun drept, băieții pariază pe bani. Cel mai mult pe tine... Tu de când n-ai mai intrat pe grup? Am adunat deja o sumă mare. Bani adevărați, Serioja. Și, apropo, toți îți așteaptă raportul. Mai ai șase zile. Ai dus-o la teatru, dar nu avem nici până acum, nicio dovadă, de exemplu... Sau n-ați făcut nimic acolo? SERIOJA: Slavik... La dracu̕... Mă pui într-o situație... SLAVIK: Tu însuți te-ai pus în situația asta, Serioja... Gândește-te la Malta, Serioja. Uită-te mai întâi pe geam și apoi gândește-te la Malta. Pe geam și apoi Malta... TANKA plânsă, intră în toaletă, trântind ușa. SERIOJA: Te sun eu. TANKA se apropie de SERIOJA. TANKA: Serghei Romanovici... Dumneavoastră, cum ar veni, ziceți ce vreți... Ce vreți, aia faceți... Da̕ io știu că dumneavoastră sunteți ăla. Știu și gata. SERIOJA: Tania... Calmează-te. TANKA se năpustește spre SERIOJA, care o dă la o parte, TANKA îl lovește pe SERIOJA. SERIOJA nu se mai poate abține și o lovește și el pe TANKA. SERIOJA: Da̕ ajunge, du-te-n mă-ta! Ești bolnavă!... TANKA deja zâmbește, ștergându-și lacrimile. Din cauza agitației i s-au deranjat hainele de pe ea, i se vede sutienul. SERIOJA înghite în sec uitându-se la corpul ei. TANKA se năpustește din nou la SERIOJA, care o lovește mai tare și brusc,

TANKA își lipește buzele de buzele lui SERIOJA. Surprinzător, SERIOJA îi răspunde la sărut. Se sărută cu frenezie, animalic. SERIOJA încearcă să scoată telefonul și să filmeze, dar scapă telefonul și se lasă pe deplin în voia pasiunii. Fără a înceta să se sărute, intră cu TANKA într-o cabină de toaletă. Scena 8 Apartamentul lui SERIOJA. SERIOJA și TANKA stau întinși în pat și e evident că tocmai au făcut sex. TANKA fumează. Lângă ea e o sticlă de coniac. SERIOJA și TANNKA sunt ușor beți. TANKA: Of, în puii mei, Serioja, ești demențial. SERIOJA: Mulțumesc. TANLA: Și aproape că nu m-a durut... TANKA se lipește de SERIOJA. El dă să o ia în brațe. TANKA: Credeam că o să doară ca dracu̕. SERIOJA: Și uite că n-a fost așa. TANKA: Eram sigură c-am făcut alegerea corectă. Eu te-am ales demult. SERIOJA: Copilă ce ești... Iar pe mine m-a aprins ceva inexplicabil... Eu credeam că tu... adică, ei... nu contează... și tu ești așa de mică, așa de gingașă... Și sălbatică. Ești sălbatică? (O mușcă ușor, în joacă.) TANKA: Sălbatică! (îl mușcă pe bune pe SERIOJA) SERIOJA: Hei, futu-i! Arșșșș.... Ce faaci? TANKA: Sunt sălbatică! Și nu te teme că-s mică, Serioja. Am făcut-o de bună-voie. SERIOJA: Păi, bine... Apropo, tu le-ai zis la toți că ești virgină și-așa... Da̕ despre noi să nu spui la nimeni, bine? TANKA: Na, biiiinee. SERIOJA: Da̕ de ce-ți miroase geaca a pește? TANKA: Eteeee... Da̕ pula o știe. Am cumpărat pește de la piață și probabil c-a intrat mirosu̕-n ea. SERIOJA: Am înțeles. TANKA: Auzi, vrei să ne spunem secretele? SERIOJA: Ce secrete? TANKA: Păi... secrete, adică, gen ce nu spui nimănui de obicei. Acum avem o relație și ar trebui să ne știm secretele. Eu, când eram mică, le făceam felu̕ la pisici. SERIOJA: Cum adică le făceai felu̕? TANKA: Le spânzuram. Și aruncam cu cărămizi în ele. Cred că la vreo șapte pisici le-am făcut felul... Nu știu, adică... M-apuca așa, o stare mai ciudată... Adică prindeam pufoșeniile alea drăcoase și pe urmă mă duceam după grămada de cărămizi, că în spatele blocului nostru erau niște cărămizi, pula știe ce cărămizi mai

erau și-alea și ce căutau acolo, erau rămase de prin anii nouăzeci. Și-acolo spânzuram pisicile. La una i-am dat foc. O dată am disecat un câine. SERIOJA: Da̕ de ce? TANKA: E-te, na! D-unde dracu̕ să știu io de ce. Eram mică și proastă, cum ar veni. Că mie-mi plac de fapt mâțele. Da̕ p-atuncea... Adică... Prindeam o mâță, o luam în brațe, o mângâiam. Îmi plăcea să le mângâi. Și dup̕ aia să le miros, că puțeau. Sau începeau să zgârie. Sau vedeam un purice. Și așa mă enervam. Gen, ce căcat! Părea, cum ar veni, o mâță așa de gingașă, pufoasă, miau-miau, dar de fapt, era o un animal dezgustător care puțea. Mizerabile! Era ca și cum m-ar fi fraierit. Și știi, eu așa sunt, mi-ai tras-o tu, ți-o trag și eu, mâțano. Și am dus-o după cărămizi pe nenorocită. Toate pisicile sunt îngropate acolo. Nimeni nu știa nimic. SERIOJA: Ce figură ești! TANKA: Sălbatică. Și tu? SERIOJA: Păi eu... Da̕ promiți să nu spui la nimeni, da? TANKA: La nimeni. SERIOJA: La nimeni, la nimeni? TANKA: Mi-e gura ferecată, în puii mei! SERIOJA: Eu, când eram mic... Adică mic... așa, cum să zic... aveam vreo 11 ani... Sau poate, 12... TANKA: Și? SERIOJA: Eu și cu prietenii mei... am omorât un om... TANKA: Tu? Un om? Minți. N-ai fi în stare. SERIOJA: Nu. Acum n-aș fi în stare. Dar atunci am fost. Dar n-am de ce mă lăuda cu asta, firește. E un coșmar. Dar e secret. Iar omul... Cum să spun... Nu era chiar om... Vania. Adică avea sindromul Down. Alerga, îi curgeau balele. Era dezgustător. Venea să ne ia în brațe. Și noi uneori îl... băteam. Deci, odată ne-am dus la scăldat. Seara. Iar el era în curte. Și de obicei nu ieșea deloc din curte. Și-atunci am plecat și acest Vania s-a luat după noi. Nimeni n-a văzut că s-a luat după noi. Ei și... așa s-a întâmplat. Cumva, parcă ne-am jucat cu el, acolo, la scăldat... Ne-am jucat... TANKA: De-a ce v-ați jucat? SERIOJA: Păi cumva gen... l-am băgat sub apă. El râdea, noi am crezut că-i place. Dar de fapt, el râdea cam tot timpul. Poate că altceva nici nu era capabil să facă. Și, ca să n-o mai lungesc, cert e că s-a-necat. Am încercat să-l scoatem, dar n-am reușit. Și ne-am hotorât să-l ascundem. Am tras o mega-sperietură! Ei și-acolo... Lângă bazinul unde ne scăldam e o pădure... Și l-am îngropat acolo... În pula mea... Ce m-a apucat?! Ce-ți tot povestesc eu ție? Ca și cum nici n-ar fi despre mine... Și nici nu e despre mine... TANKA: Și, l-au găsit? SERIOJA: Păi avea... așa niște părinți, că nici n-au observat imediat. Pe urmă l-au căutat... Și-n pădure l-au căutat. Nu l-au găsit. Nimeni nu știe. Și prietenii mei au plecat. Ne-am jurat să nu spunem niciodată nimănui... Eu și până-n ziua de azi, în fiecare an mă duc la biserică pe 14 iulie, să-i aprind o lumânare. Pentru robul lui Dumnezeu, Ivan.

TANKA îi șterge lacrimile lui SERIOJA. SERIOJA (încet): Uneori îl visez. Mă îmbrățișază. Mă umple de bale. Multe bale. Și eu mă înnec în ele. TANKA: Hai, dă-l în mă-sa. SERIOJA se așază pe pat, tremură. SERIOJA: N-am mai povestit nimănui până acum. M-am și trezit. Să nu spui nimănui. Să nu spui nimănui. Uită, ok? Ca și cum nu ți-am povestit nimic. TANKA: Nu-ți face griji, totu-i ok. N-am să povestesc la nimeni. PAUZĂ. Și eu îl visez uneori pe Soloduha1. SERIOJA: Da, binee! TANKA: M-a dus mama odată la un concert de-al lui, când eram mică. Visez că mă aleargă prin biserică. Și are niște dinți albi, sănătoși. Și gen clanț-clanț. Aleargă după mine și clănțăne din dinți. Sinistru. Într-o noapte chiar am făcut pe mine. Din fundul apartamentului se aude un lătrat de câine. TANKA: Asta ce mai e, în puii mei? SERIOJA: Câinele meu. JonSnow. TANKA: Mușcă? SRIOJA: Nu. E blând. E pe balcon acum. Altfel murdărește tot și zgârie tapetul. L-am luat de când era mititel. De la un adăpost. TANKA se uită la telefonul spart al lui SERIOJA, care zace pe noptieră. TANKA: Da̕ telefonu̕ cum l-ai spart? SERIOJA: Păi, atunci, în toaletă. TANKA: Și ce, chiar e mort? Nici camera nu-i mai merge? Puteam să ne facem un selfie... SERIOJA (venindu-și brusc în fire): Fix așa, în pula mea, și camera e moartă... TANKA: Și care-i problema? SRIOJA: Nu, nu... Nimic, nimic... PAUZĂ. TANKA: Poate băgăm și noi ceva la maț?

1 Alexandr Antonovici Soloduha, cântăreț sovietic născut în 1959, în Belarus (n.tr.)

Scena 9 Apartamentul TANKĂI. EGOR așezat într-un fotoliu rulant vechi, se chinuie să deschidă parfumul TANKĂI, dar nu reușește. EGOR: Oof, curvâ-npuțitâ, așa ț-arăt io ții... Curvâ-npuțitâ... Așa, da? În pula me... EGOR cedează nervos și pur și simplu își umple gura cu parfum. Se aude soneria de la intrare. EGOR (urlă): Dușăți-vâ dreacu̕ cu deputațîî voștri cu tăt! Soneria continuă să sune insistent. EGOR: Și cu bibliili voastri sâ vâ dușețî! Se aude o lovitură puternică și grea în ușă. Încă o dată, EGOR se sperie. EGOR: Șini îi, ăi?! Încă o lovitură. EGOR: Viu-viu! Dășchid acuș! EGOR se chinuie să iasă din cameră. Se întoarce cu morocănosul KOSTEA. EGOR: O, Kosțian... auz că batila ușâ, da̕ cheili-s la Tanka, șî mă gândesc io și-n poa̕ să batâ, poa̕ să fi o muscâ beatâ. Și când colo i Kosțian. Io am vorbi ̕cu mă-ta, Alekseevna și mi-o zîs că ți-o da̕ drumu̕ cu decretu̕... de bunâ purtari sau așe... Și tu iești gata acia? Di și-ai veni ̕acia? Când ai ajunsî? Di șe? KOSTEA: A ce miroase? EGOR: Mi-am curăța̕ io rana cu apâ di colonii, șe sâ mirosâ?! KOSTEA: Și unde e? EGOR: Uite-o acolo-șa, acolo-șa, und ̕sâ fii, mi-o ieși ̕un coș p-un umăr... KOSTEA: Tania unde e? EGOR: Păi s-a tirat la nenoroșita aia dî școalâ a ei. Șî tu șe treabâ ai cu ie? PAUZĂ. Adicâ las-o pe ie... Io pi tini ti felișit, Kosțian! Că te-ai scosî! Acu̕, io cre-că iești om cu respect acolo-șa-n pula me, sau cum î-o ziși... Auzi, Kasțian, da̕ poa̕ că-n cinstea liberării tali dăm șî noi gat̕ o sticloanțâ? Ai? Așa, să sărbătorim? Te-aș fi invita̕ io, da̕-n pula me, m-o tăia̕ șî s-o dus totu̕ pă pulă. Nu mai po̕ sâ mă duc nici la magazân, că nu mai merg și roțâli la căcatu-ăsta di scaun nu merje neam... KOSTEA (învârtindu-se prin cameră): Da̕ Vitalievna unde îi? EGOR: A muri ̕ast̕ varâ. A plecat pân̕ la mă-sa, și-o dat ortu̕ popii-n rată.... era caniculă... A murit dâ la căldurâ. Dă la inimâ. KOSTEA: Unde învață Tania?

EGOR: La profesionala dă pă Talbuhina. PAUZĂ. E bine, c-ai veni,̕ Kosțik, e bine. Măcar un iepuraș s-am și io, acolo-șa. PAUZĂ. Și ea te-o aștepta̕, of, șe te-o mai așteptatî. Mult te-o așteptatî. Le-o zîs la tățî c-are un iubit, plecat la delegație... Te-o așteptaaatî... Da̕ uiti că acu̕ și-o găsi ̕ p-altu̕. KOSTEA se uită încruntat la EGOR. KOSTEA: Trebuia să mă aștepte. EGOR: S-o făcu̕ obraznicâ rău, Tanka me. Șicâ umblâ cu-unu̕ dă la școalâ-n pula me. Sî crede prințesâ. Curva dreacului, nu mai umblâ cu orișîșini... Te rog io, Kocțik. Ai grijâ di ie. Știi, îi micâ șî proastî... Adicâ, știi tu, cum să-țî zîc, și-o găsît un fițos d-oraș. Da̕ nu conteazâ. O datâ sî ierta. PAUZĂ. Da̕ te rog io, Kosțik, nu da vinâ pi nime. Nu-mi fac io griji di Tanka, pi-iel să-l ie dreacu̕, știu că tu iei nu i-ai fași rău. Fii cu ochii pi ie, tî rog io. Iești om serios, ai văzu̕ multi la viața ta. Și-n pula me, cât bați din palmi, fașem și nuntâ... KOSTEA se apropie repede de EGOR, îl apucă de piept. Egor e îngrozit. KOSTEA: E fată mare?! Mai e fată mare?! EGOR: Io... Kosț... Io... Da! Da! Kosțik, da! KOSTEA se îndreaptă spre ușă, roșu ca focul. În ușă, se întoarce. KOSTEA: Îți promit, Mihailovici. O să fiu mereu cu ea. Mereu. KOSTEA iese din apartament. EGOR îl conduce cu o privire speriată, începe să tușească foarte rău.

ACTUL II Scena 10 Apartamentul lui SERIOJA. SERIOJA, bătut măr, zace pe pat, ghemuit, peste tot sunt aruncate servețele pline de sânge. SERIOJA își tamponează nasul cu un șervețel. SERIOJA plânge. De dincolo de ușă se aude vaietul câinelui. Din computerul deschis se aud notificările mesajelor de pe mess-ul de Facebook. Sună telefonul. SERIOJA răspunde. SLAVIK: Serioja! Ce pula mea se-ntâmplă? Timpul trece! Și tu n-ai decât o singură poză! Neclară! Nici măcar fața nu i se vede bine. Băieții deja trag de mine. Tu mai intri vreodată pe grup? Că văd și eu că ești online! Ce faci, ești pregătit s-o scapi de povara virginității pe păsărică? SERIOJA (plânge în hohote): Am făcut-o deja! SLAVIK: Așa, Serioja. Păi, te felicit, atunci. Și filmarea unde e? SERIOJA: Nu există nicio filmare... Mi-am spart telefonul... SLAVIK: Serioja, da̕ sper că tu înțelegi lumea contemporană. Dacă nu ai poze și video, înseamnă că evenimentul n-a existat!... Și... Ce-ți tot tragi mucii? Ce, ai răcit? SERIOJA: Nu... M-au cotonogit! SLAVIK: Cine? SERIOJA: Ex-ul ei! Un pușcăriaș! SLAVIK: O! Asta chiar e o surpriză! Rău? SERIOJA: M-a făcut praf! SLAVIK: Serioja, fă-ți poze! Ceva, cât de cât! Hai să le aruncăm măcar un pic de dramă, câinilor înfometați! Webcam-ul îți merge? SERIOJA: Da... SLAVIK: Fă-ți poze! Și eu scriu imediat un text pe grup... Așa, deci ce ni s-a întâmplat? SERIOJA: O pulă... Aia s-a-ntâmplat... A apărut la mine la oră... m-a tras afară și m-a bătut. De-unde a aflat... SLAVIK: Super-super tare! Adică, nu e super, normal, bietul de tine, dar ai aprins pasiuni! Și ea era în clasă? SERIOJA: Da... Era... A tras-o după el... Și ea s-a dus... Cred că o să mă dea afară... SERIOJA se așază în fața computerului, își face poze cu webcam-ul. SLAVIK: Așa, Serioja, nu te înmuia. Deci, zici că v-ați tras-o? SERIOJA: Da... De-asta m-a și bumbăcit ăla în halu̕ ăsta.

SLAVIK: Serioja, o, Doamne, da̕ știu c-ai o față. Da și ce, nu ești happy, nu ești happy? Vezi, cum te compătimesc toți, cum îți dă toată lumea like la poză? SERIOJA: Slavik, eu... gata! SLAVIK: Nu, Serioja, nu e gata. Iartă-mă, îmi ești prieten, normal, dar avem nevoie de dovezi. Măcar ceva, cât de cât, acolo, Serioja, Dacă v-ați culcat o dată, vă mai culcați încă o dată... SERIOJA: Nu! O să mă înfunde de tot! Slavik, a fost o greșeală! O greșeală! Degeaba m-am băgat în poveastea asta... Nici cameră nu mai am acum! SLAVIK: Păi, Serioja, știi cum se rezolvă lucrurile în cazul ăsta. Uite, camera web îți merge încă. Pentru moment, liniștim Camarilla cu drama ta, dar avem nevoie de sex. I-am dat sânge poporului, dar vrea sex. Așa că hai, am încredere în tine. Sau pregătește mălaiu̕ pentru Mac. Gata, eu mă culc, e deja târziu. Pupici. SERIOJA își lasă blugii să cadă de pe el, scormonește în dulap, adună toți banii într-o grămadă, dar sunt foarte puțini. SERIOJA se enervează și dă cu banii de perete. Deodată, undeva departe se trântește o ușă. Se aude vocea TANKĂI și lătratul câinelui. TANKA (din spatele scenei): Serioja! Eu sunt! Era deschis! Intru, Serioja! O, futu-i, câinele! (se aude scâncetul câinelui) Serioja! TANKA se năpustește în cameră. E cu ochii în lacrimi, beată, cu machiajul întinspe față. SERIOJA: Ce pula mea, cauți aici?... TANKA: Seriojik, săracul de tine... Ce ți-a făcut... te doare? Seriojik, eu n-am avut nicio treabă cu el. Acu̕ cinci ani îi curgeau balele după mine... Și eu cică am glumit gen: o, păi ce, super tare, hai, oferă-mi flori și jucării... Dar nu ești tu ăla. Kostea, nu ești tu! Kostea-l cheamă... Eu n-o să fiu cu tine, Kostea... Și el zice: bine! Și mi-a adus flori, și mi-a trântit toate romatismele posibile, dar știa, bou̕, că nu e el ăla și că n-o să fiu niciodată cu el. Da̕ el, bou̕, și-a imaginat el așa o iubire! Da̕ ce iubire era aia?! Kostea știa că eu n-am pe nimeni! Că sunt fată mare! El era așa, gen, cavalerul meu, știe-l pula! Pur și simplu a luat-o razna din cauza virginității mele... mă iubea fiindcă eram fată mare... Și cumva, Tolik era cu mine. Tolik era un băiat de la mine din clasă! (plânge) Un coleg de clasă, în puii mei! Un băiat normal! Un prieten și-atât! Dar nici el nu era ăla! Într-o zi m-a dus la cai! Și Kostea l-a văzut! Și-a crezut că Tolik e ăla! Că eu cu Tolik vreau să fiu și pur și simplu l-a omorât cu un pumn, animalu̕! E un criminal violent, Serioja! Iartă-mă! Eu credeam că e încă la răcoare... SERIOJA: Hai, dispari. Nu vreau să te văd. Dispari cu tot cu Kostea și Toliku tău. TANKA: Seriojik, eu te iubesc! Dacă vrei o să dorm aicea, pe covor, la picioarele patului? Iartă-mă, Seriojik! N-am vrut să te bată! L-am dus să bea ca să se calmeze! L-am mințit că-ntre noi n-a fost nimic... El s-a făcut muci... și eu... am dat fuga la tine... Aicea o să dorm, Seriojik. O să dorm în liniște, n-o să te încurc... SERIOJA: Am zis să dispari!!! Pleacă, idioato, ce ești! Gata! Ajunge!

TANKA: Seriojik, nu, așa ceva nu se face, în puii mei, Seriojik... Că tu ești ăla. Eu pe tine te-am ales. Nu-mi face una ca asta, Seriojik, te rog... SERIOJA: Ești bolnavă! Ajunge! Oprește-te! TANKA: Seriojik al meu, cel mai puternic și mai deștept... Seriojik... Cel mai frumos... De ce-mi vorbești așa? Eu te iubesc, iar tu mă dai afară... Seriojik... SERIOJA: Gata! Ajunge! Ticăloaso! N-am nevoie de tine, e clar? Copilă proastă ce ești! TANKA (pare că se sufocă): Seriojik! Eu o să mor... SERIOJA: Nu mă interesează! Poți să și mori! Țărancă strâmbă, ce ești! Jigodie-mpuțită! TANKA: Seriojik... Te rog, nu vorbi așa... TANKA încearcă să-l sărute pe SERIOJA, SERIOJA o lovește, TANKA încearcă din nou să-l sărute, dar SERIOJA o respinge din nou, se ascunde într-un colț. PAUZĂ. TANKA ridică privirea la SERIOJA. TANKA (râde): Seriojik. SERIOJA: Bine, scuză-mă pentru „jigodie-mpuțită”, scuză-mă, pleacă și gata. TANKA: Hai, Seriojik. Vino la mine... SERIOJA: Tu chiar nu-nțelegi? TANKA: Și-acum o să vii la mine, Serioja... Și știi de ce? SERIOJA: Nu vin! Și nici tu să nu vii! O să pun câinele pe tine! TANKA: Dacă nu vii acuma la mine, atuncea o să-i spun lu̕ Kostea, ca să-ți mai tragă încă o mamă de bătaie soră cu moartea. PAUZĂ. TANKA se apropie. TANKA: O să te facă una cu pământu̕, dacă-i zic io. Așa că mai bine fă-te-ncoa! SERIOJA: Tania... TANKA: El poate să te și omoare. Tu știi să te bați? Iartă-mă, dar el chiar poa̕ să te și omoare. SERIOJA: Tania, de ce vorbești așa? TANKA: Io po̕ să-l sun chiar în clipa asta. Îi zic că m-ai violat... Vino la mine, Seriojik... PAUZĂ. SERIOJA se ridică greu. SERIOJA (resemnat): Acum, numai să închid computerul... SERIOJA se duce la computer, de parcă s-ar duce la spânzurat și deschide webcam-ul. Se apropie de TANKA. Ea îi deschide șlițul de la pantaloni. SERIOJA cu o expresie tâmpă pe față se întoarce și se uită spre cameră.

Scena 11 Camera lui SERIOJA. SERIOJA tă în fața unui MacBook nou, pe ecran e deschisă pagina de Facebook. La fereastră sunt trase jaluzelele. SERIOJA se apropie timid de fereastră și uitându-se o secundă după jaluzea, sare îngrozit departe de fereastră. Îi sună mobilul. Câine latră de dincolo de ușă. SERIOJA: Alo. SLAVIK: Seriojenka! Păi, cum merge obiectul? SERIOJA: Bine. SLAVIK: L-ai meritat! Nu te teme, ți-am ascuns fața, nu se vede nimic. Și ce să zic, ești un animal, ca să zic așa, un adevărat taur! Și din câte înțeleg, îți merge bine cu păsărica ta... SERIOJA: Nu, nu e bine. SLAVIK: Și așa cum am promis, adu-mi planurile tale de cursuri, ne uităm pe ele și eu îți explic cum stabilim prețurile și-apoi să ne dăm seama ce și cum facem mai departe... Și mâine avem și-un party, hai vino și tu. De-acum ești membru de vază al Camarillei! Ne întâlnim la opt, mergem la „Cerdak”... SERIOJA: Nu vin. SLAVIK: Ce? SERIOJA: Sunt urmărit. SLAVIK: Ce? SERIOJA: Pușcăriașu̕ ăla care m-a bătut. Mă urmărește. Stă de două zile în fața blocului. SLAVIK: Ești sigur? Sună la poliție. Că te-a bătut. Fă-ți o poză la răni. SERIOJA: Ea l-a stârnit împotriva mea. Ea l-a pus să nu mă scape din ochi... SLAVIK: Serioja, ești ok? Sau îți tremură chiloții de frică? SERIOJA: Nu, nu-s ok, Slavik, nu-s ok... De ce m-am băgat eu în tot căcatul ăsta, în pula mea... Numai tu ești de vină, jegosule, tu cu epuizarea ta! Tu ești de vină! SLAVIK: Să știi că nu-mi place tonul tău, Serghei. Mai bine întrerupem aici discuția, dacă ești pilit. SERIOJA: Mi-am pierdut job-ul! Pe mama o mint! Comand mâncare pe net! SLAVIK: Serioj, ce mă tot aburești mă? De unde-ai scos filmu̕ ăsta de groază? SERIOJA: Ba deloc! Știi ce față are? De poker! Îmi e frică, Slavik... SLAVIK: Bine, Serioja, lasă-l pe Hitchcock, și hai, du-te la culcare, dormi bine și vino mâine la șapte... Hai, te-aștept. Și știi ce? SERIOJA: Ce? SLAVIK: Ar trebui să fii mai recunoscător, Serioja. SERIOJA pune mobilul pe masă. Se face covrig pe pat, în poziția de fetus. Se aude cum se trântește ușa de la intrare. SERIOJA tresare. PAUZĂ. Intră TANKA, are un pachet cu mâncare în mână și o sticlă. TANKA: Seriojik, iepurasu̕ meu.

SERIOJA nu reacționează. TANKA: Am adus de mâncare. Facem picnic. TANKA scoate mâncarea din pungă, scoate lumânări pe care le așază în formă de inimă pe jos și începe, complet absorbită, să le aprindă cu bricheta. SERIOJA zace nemișcat. TANKA: Am adus și pește, l-am pus în frigider. O să mâncăm și pește. Seriojik, ție-ți place peștele? PAUZĂ. O să-l fac înăbușit pe ceapă, așa m-a învățat mama, tai ceapa, o călești puțin în tigaie cu ulei... Și pe urmă pui peste ea bucățile de pește și adaugi încă un strat subțirel de ceapă și dai totul la cuptor. Iese delicios. O minune, Seriojik. Seriojik? PAUZĂ. Oooo, ai un comp nou? Wow, și e Apple? Seriojik, ce tare e! O, și Facebook. Nu înțeleg nimic din chestia asta... Poate îmi zici și mie care-i faza cu el?! SERIOJA se ridică și închide laptopul. SERIOJA: Pe urmă, când o să am capul limpede. TANKA: Ok! Ok! TANKA pune pe mobil melodia „Eu nu sunt de jucărie!”, scoate pahare de plastic, toarnă ceva de băut în ele. TANKA: Seriojik, te uiți? PAUZĂ. Ce e cu tine? Seriojik? SERIOJA se uită cu o privire tulbure la lumânări, la pahare, la Tanka. TANKA îi bagă paharul sub nas și se întinde să-l sărute pe gură. SERIOJA nu se împotrivește. SERIOJA: Pute a pește. TANKA: Am trecut pe la „Santa”. Acolo pute ca dracu̕ a pește. Probabil c-acu-mi pute și mie bluza. Seriojik, hai să bem pentru noi. Și pentru iubirea noastră! Beau. TANKA îl îmbrățișează pe SERIOJA care e nesigur, ezitant. Își face un selfie cu el pe telefonul ei. TANKA: Și zi așa, ți-ai dat demisia de la școală? SERIOJA: Păi, da. TANKA: Da̕ păi de ce? SERIOJA: Salariul era mic. TANKA: Ok, atuncea. Seriojik, e așa de tare că suntem împreună, da? SERIOJA: Da? TANKA: Iepurasu̕ meu. Știam eu că n-o să mă lași... SERIOJA: Ce te-a apucat?

TANKA: Probabil fiindcă tu ești filosof. SERIOJA: „Să respingi un prieten devotat înseamnă să te lipseşti de ce e mai de preţ în viaţă.” TANKA: Fix așa. SERIOJA: E din Sofocle. Din cartea... TANKA: Tu ești așa deștept. Îți plac lumânările? SERIOJA: Da. TANKA: Beton. Vrei să ne culcăm? SERIOJA: Hai. Se întind în pat. TANKA îl ia în brațe pe SERIOJA. TANKA: La început am crezut că nu mă iubești. Știi eu sunt așa... Simplă. Mama și tatăl meu sunt de pe lângă Petrikova. Iar tu ești de la oraș, așa gen... cum ar veni. Tu ești emancipat. Ești deștept. Am crezut că, na, gen, sunt prea fetiță pentru tine. SERIOJA: Ce zici acolo?! TANKA se lipește cu disperare de SERIOJA, își ascunde fața în cămașa lui. PAUZĂ. TANKA: Știi, dacă e să fiu sinceră, io vând pește într-o dugheană, la metrou, la Maskovskaja. Te-am mințit când am zis de cărți, ca să mă iubești. Da̕ știi, eu pește vând. Are ceva? SERIOJA: Nu, n-are nimic. Vreau să dorm. Fac patul. TANKA: Bine. Știi, de-asta pot să iau pește ieftin. O să mâncăm pește. Da, Seriojik? SERIOJA: Da. E mișto. (face patul) TANKA: Seriojik, cum să zic, ar mai fi ceva așa... SERIOJA: Ce? TANKA: Miacă-mea mea nu e în Spania. E moartă. Iar tata e paralizat. Invalid. SERIOJA: Aha, înțeleg... TANKA: N-are nimic? SERIOJA: Nu, n-are nimic. Ascultă... Are ceva dacă azi n-o să... adică, știi tu. Nu știu de ce, dar sunt cam obosit. TANKA: Da, sigur, ok! Hai să ne culcăm și doar să ne ținem în brațe. O lăsăm pe mâine, bine? Vreau să încercăm și să stau eu deasupra. Bine, Serioja? SERIOJA: Sigur, tu deasupra. SERIOJA se întinde în pat. TANKA stinge lumina, se culcă lângă el, îl îmbrățișează. PAUZĂ. Trece un timp. SERIOJA ațipește. TANKA se ridică, bea tot ce mai era pe fundul paharelor, deschide computerul, deschide pagina de Facebook și i se deschide în față înregistrarea cu ea făcând sex cu SERIOJA, iar fața lui SERIOJA e ascunsă. Se revarsă o cascadă de notificări, mesaje și like-uri.

Scena 12 SERIOJA se trezește. E singur. În mijlocul camerei zace câinele mort. Pe pereți sunt scrise strâmb aforisme din filosofii greci. Pe ecranul laptopului deschis curge scena de sex dintre SERIOJA și TANKA. SERIOJA e șocat. Se repede la câine, îl scutură, plânge. SERIOJA: JonSnow! Nu! Cățelul meu... SERIOJA se duce la fereastră. Se năpustește spre dulap, începe să se îmbrace rapid. În timp ce se îmbracă, aruncă niște lucruri în rucsac și iese în fugă din aparatament. E foarte speriat. Scena 13 Apartamentul LARISEI. LARISA deschide ușa de la intrare și se năpustește SERIOJA. LARISA e foarte bucuroasă să-și vadă fiul. LARISA: În sfârșit, Serioj... Ai sunat devreme și n-ai apărut până seara. Ce-ai pățit? Ești mort de foame? SERIOJA: Păi nu, am gustat ceva. Totul e ok. LARISA: Relaxează-te. Pe unde umbli? SERIOJA: Păi așa... Știi... Cu treburi... Știi, ba una, ba alta... LARISA: Da, cinci, zece... SERIOJA: Păi, da... Ceva de genul. LARISA: Ce mai e pe la lucru? Prietenaș ce face? SERIOJA: Prietenaș e bine... MAMA: Măcar îl scoți la plimbare? SERIOJA: Îl scot. MAMA: Și la serviciu? SERIOJA: Și la serviciu e totul ok, mamă, pot să rămân la tine în noaptea asta? Mie... Eu... m-am înscris la yoga... Îmi e mai aproape să mă duc de la tine. LARISA: O, păi e foarte bine să faci și tu un sport... Sigur, hai, rămâi aici... intrigantule! SERIOJA: De ce sunt intrigant? LARISA: Păi că nu mi-ai zis nimic de Tania... SERIOJA e șocat. SERIOJA: De Tania? LARISA: Păi, da, de Tania, de Tania. Așa o fată bună! (în șoaptă) Sigur, e o fată simplă, dar e deșteaptă, gândește matur, așa... Serioja, da̕ câți ani are, mamă? SERIOJA: Op... Nou...sprezece....

LARISA: Păi, e tinerică, asta e clar, chiar foarte, da̕ nici tu nu ești chiar bătrân. S-a hotărât să-ți facă o surpriză. Hai să bem un ceai! SERIOJA: Nu merg. LARISA: Serioj? SERIOJA: Eu... LARISA: Hai, să mergem... (pleacă la bucătărie) SERIOJA se uită la încălțăminte și observă pantofii TANIEI. SERIOJA calcă răutăcios pe pantofii TANKĂI. LARISA: Serioj! SERIOJA: Vin... SERIOJA intră. De la masă îi zâmbesc TANKA și LARISA. Beau ceai. TANKA se ridică și îl îmbrățișează pe SERIOJA. SERIOJA se abține din toate puterile să nu-și manifeste sentimentele vijelioase care fac ravagii în interiorul lui. TANKA: Iepurisu̕ meu! Serioja! Mi se făcuse deja dor de tine! SERIOJA: Salut... TANKA: Și mama ta e așa de bună... Uite, stăm și bem ceai. Îmi povestește despre tine. Ce tablouri demențiale pirogravai... Stai jos. LARISA: Serioj, mai ții minte, ce frumos pirogravai tocătoarele de bucătărie? La Palatul Copiilor ți-au dat și o diplomă, încă o mai am pe undeva! Da, Tania, erau așa de frumoase! Le dădea cu baiț și cu lac... Pe toate le-am făcut cadou vecinilor. O vecină chiar a izbucnit în plâns, n-o să uit niciodată. Lina, de la Scara II, mai ții minte, Serioja? Mai ții minte, aveau un băiat așa, nu tocmai normal? I-am făcut cadou un tocător de-ăsta, erau oameni foarte necăjiți... Și-a început să plângă chiar acolo, în ușă că, vai, ce frumos l-a făcut fiul dumneavoastră! N-am avut niciodată ceva atât de frumos! Așa era Serioja al meu, un adevărat meșter. TANKA: Da, se pricepe la multe... SERIOJA: Da... Îmi dați și mie ceai? LARISA: Normal, Serioj... (îi toarnă ceai) Tan̕, știi, când avea 13 ani... SERIOJA: Mamă, dar la tine la serviciu ce mai e nou? Și ce mai faci tu, așa în general? LARISA: Ei, Serioj, ca la balamuc, e sfârșit de lună, înotăm în hârtii. Dar în general, eu sunt bine. Am fost la teatru de curând cu Pallna... Și hai să-ți povestesc, Tan̕, când avea 13 ani... SERIOJA: Mamă, da̕ de mâncare tu n-ai nimic? Mie-mi e cam foame. LARISA: Serioj, de ce nu mă lași să termin... Ai zis că nu vrei să mănânci. SERIOJA: Acum vreau. Atmosfera de la tine, de-aici, îmi face poftă de mâncare... LARISA: Serioj, am chiftele în frigider, ia-le și încălzește-le, bine? Stau așa de bine și eu aici... SERIOJA se duce la frigider, îl deschide, se uită înăuntru.

LARISA: Tan̕, da̕ tu unde lucrezi? A, probabil că încă ești la școală... TANKA: Păi, și învăț, și muncesc. Seriojik știe unde... (se uită la SeERIOJA cu un zâmbet forțat) LARISA: Serioja, unde lucrează Tania? PAUZA. SERIOJA se uită la TANIA. SERIOJA: Vinde... căr...ți. La librărie. TANKA: La librărie. LARISA: A, bravo ție. Eu lucrez la stat. Sunt contabilă. Și unde v-ați cunoscut? TANKA: Pe internet. Acum toată lumea se cunoaște pe internet. LARISA: Păi da, e bine așa, ăsta e viitorul! Și eu am o colegă a cărei fiică a cunoscut un băiat pe internet, s-au căsătorit și sunt deja de trei ani împreună, le e bine, acum așteaptă și un copil. Așa e cu internetul! Și cu IT-ul ăsta! Dar știți ceva, copii, e și periculos. Nu e totul chiar așa de roz. Mai ții minte, Serioj, când erai mic și ți-am făcut cadou o consolă de jocuri? Mai știi ce-ai făcut? Că te-ai cufundat cu totul în ea. Uitai și să mânânci, numai te jucai, numai și numai te jucai. După aia ai început să ai coșmaruri, plângeai în fiecare noapte. Și-acum e la fel! Uite, de exemplu, Pallna, are un nepot de 17 ani, toată lumea i-a zis: fă sport, învață, gândește-te ce vei face mai departe, e un băiat așa zdravăn, sănătos! Da̕ vezi să nu, el stă toată ziua cu căștile pe urechi și urlă la computerul ăla. Tot la un joc de-ăsta, se duc, se-ntorc, se împușcă și urlă unii la alții. Notele îi sunt în cădere liberă, sănătatea la fel... Maică-sa e disperată, nu știe ce să mai facă... Vă zic, eu, internetul ăsta e tare perfid. SERIOJA stă în fața frigiderului și mănâncă o chiftea rece. TANKA: Da, acum totu̕ e pe net. Uite, Seriojik comandă pizza pe net și multe altele. Nu-i așa, Seriojik? SERIOJA: Da. LARISA: Da̕ de ce mănânci chiftele reci? SERIOJA: Mamă. LARISA: Tanecika, tu nu vrei o chiftea? TANKA: Ne, am mâncat o shaorma. LARISA: Bine, copii. Mă simt cam ridicol, e așa o energie puternică între voi... Mă duc să mă uit la un film. Și voi... Ei, știți voi... Tan̕ rămâi la noi în seara asta! Mâine e week-end... Vă fac patul în camera mică... Rămâi. Ia uite la Serioja... Serioja! Unde-ai plecat? SERIOJA (din baie): Să mă spăl pe mâini! Sunt pline de grăsime! LARISA: Rămâi Tan̕. TANKA: Păi, aș putea... LARISA: Foarte bine. Mâine dimineață luăm împreună micul dejun. Și-ți arăt fotografii cu Serioja. TANKA: Se poate... LARISA: Ce zici?

TANKA: Așa facem, Larisa Vitalievna! LARISA: Foarte bine. Ești frumoasă, Taniușa. Foarte frumoasă. Bravo. TANKA: Păi io ce să zic, mulțumesc. LARISA: Așa să te menții, Taniușa. Gata, hai, copii, stați și voi de vorbă. Eu am plecat. LARISA iese. TANKA se uită spre ușă. SERIOJA stă în baie și se uită trist în oglindă. Scena 14 Apartamentu LARISEI. Camera mică. TANKA zace pe pat. SERIOJA stă lângă un dulap vechi cu ușile deschise. În dulap merge un televizor vechi. Pe ecran sare Super-Mario. SERIOJA se uită la televizor, apasă butoanele telecomenzii vechiului joc video „Dendy” TANKA îl îmbrățișează pe SERIOJA pe după umeri. TANKA: Seriojik, ajunge... PAUZĂ. TANKA: Vino încoa̕, Seriojik... (îl atinge pe SERIOJA în joacă). Ce-avem noi aicea?... PAUZĂ. Ce, e bleagă? Adică de ce? SERIOJA: Ai răbdare, trebuie să omor dragonul... TANKA: Ce dragon, în pula mea?! SERIOJA: Uite pe-ăsta. (dă din cap spre ecran). Ca să eliberez prințesa. TANKA: Seriojik, ce-ai, mă, ce te-a apucat, nu face pe prostu̕. Hai în pat. Aicea e prințesa ta, ai înțeles? SERIOJA: Acu̕, acu̕. TANKA: Ce, nu mă mai iubești? SERIOJA: Te iubesc. Stai un pic. TANKA: Hai, mai repede, futu-i. TANKA se ridică, se pune între SERIOJA și televizor și întrerupe jocul. Pe ecranul televizorului a mai rămas doar un zgomot alb. SERIOJA se ridică, strângând din pumni, se apropie de TANKA. SERIOJA și TANKA vorbesc pe un ton scăzut, ca să nu audă mama. SERIOJA: Scroafă, ajunge, ai sărit calul... O să te reclam la poliție, pe tine și pe pușcăriașul ăla al tău, ai înțeles? Pentru amenințare și atac! Iar pentru JonSnow o să-ți trag o mamă de bătaie, acum, pe loc, de-o să-ți dea borșu̕ pe nas, copiliță strâmbă, ce ești! Și pe urmă te trimit acasă, uite-așa, în chiloți! Vino încoace!

SERIOJA încearcă să o lovească pe TANKA, dar ea, râzând, începe să fugă de el. SERIOJA o urmărește pe TANKA prin cameră. TANKA: Serghei Romanovici, ce faceți, vreți să ziceți că bateți fetițe? SERIOJA: Vino-ncoace, am zis! TANKA: Gata, ajunge. Seriojik. Hai în pat. SERIOJA: Vino-ncoace! TANKA (râzând): Și-atuncea o să le povestesc și io gaborilor că tu l-ai omorât pe bietul băiat-Down și le spun și unde l-ai ascuns. SERIOJA rămâne în mijlocul camerei, ca lovit de trăznet. SERIOJA: Eu... Ce tot spui acolo? TANKA (amenințătoare): Păi ce, Seriojik? Ce tot clipești așa? Eu te iubesc, ce, nu ți-ai dat încă seama? Dar avem o problemă. Tu ești școlit, deștept, așa, perfect. Filosof. Iar eu... o jigodie împuțită. O țărancă de cartier. Un delfin și o rusalcă, în pula mea. Eu nu vreau decât să fiu fericită. Imaginează-ți, țăranca asta de căcat vrea să fie fericită! Să iubească și toate alea... pule-mături. Nu te las să pleci. Hai. Vino în pat. TANKA se întinde în pat, se uită la SERIOJA. SERIOJA șocat se strecoară încet în pat. TANKA: Stai un pic. Hai, dezbracă-te. Vreau striptease. SERIOJA se dezbracă. TANKA: Așa-așa... Ăsta e Serighei Romanovici cel bun. Buuuun... (bate cu palma în pat lângă ea) SERIOJA: Eram doar niște copii... TANKA: Mai ții minte, azi eu stau deasupra. TANKA îl violează pe SERGHEI. Ea e deasupra. Scena 15 Un loc de joacă pentru copii. Într-un leagăn stă KOSTEA. Se apropi TANKA. TANKA: Te pupic. PAUZĂ. TANKA: La ce te uiți?

KOSTEA: Ce mi-ai scris pe mess? TANKA: Păi ce ți-am scris? Adevărul ți l-am scris, Kost̕. KOSTEA: Ce mi-ai scris pe mess? TANKA: Da̕ ce-ai crezut, că io ce, o să rămân pentru totdeauna fată mare? Dacă n-ai înțeles singur până acum, am zis să-ți spun eu pe direct. KOSTEA lovește puternic cu pumnul bara de la leagăn. TANKA: Ce cretin ești... PAUZĂ. TANKA: Deci, io ți-am zis că nu tu ești ăla. Mi l-am găsit pe-ăla de care am nevoie. Io ți-am zis mereu că nu ești tu ăla. KOSTEA: Unde e? TANKA: Auzi! „Unde e!” Hai, Kostea, du-te la tine, la Orșa sau pe-acolo pe undeva... ajunge, pricepi? Nu mai sta sub fereastra lui, că deja are coșmaruri... KOSTEA: Și eu am coșmaruri... TANKA: Și ce treabă am eu? N-o mai freca p-aicea. KOSTEA: Păi chiar tu mi-ai zis... TANKA: Dar acum gata, ajunge, s-a terminat, ai priceput? S-a schimbat macazu̕! Tirează-te! PAUZĂ. KOSTEA se uită fără nicio expresie la TANKA. TANKA: Dacă-l mai atingi, și cu un singur deget, poți să mă uiți pentru totdeauna. Pur și simplu să uiți că exist. Ca și cum aș fi murit. KOSTEA geme, de parcă l-ar durea. KOSTEA: Târfă. TANKA: Taci. Tacă-ți fleanca! Eu nu sunt nicio târfă! Din dragoste am făcut-o! Cu unul singur! KOSTEA: Erai o sfântă pentru mine. TANKA: Și de fapt, e mare păcat să gândești așa, nu pricepi?! Eu sunt o fată obișnuită, nu sunt nicio sfântă. Doar că am principii. Ai priceput? Cară-te! Gata! S-a terminat! KOSTEA: Eu vroiam să fiu cu tine. Tu să fii iubita mea. TANKA: Da̕ io nu vreau! KOSTEA: Acum ești pângărită. Nu mai ești decât o târâtură împuțită. TANKA: Kostea, poți să zici ce vrei. Dar să fie clar: între noi totul s-a terminat. Și să nu-ți mai văd moaca p-aicea. KOSTEA: De ce ești tu așa rea? TANKA: Ce-ai, Kostea? Cum sunt rea? Eu sunt o copilă, iar tu ești un bărbat în toată firea, care și-a făcut și stagiu̕ pă la mititica. De ce-s io rea?

KOSTEA: De ce nu mi-ai dat papucii pân-acu̕? TANKA: Deci, Kostea! Ți-i dau acu̕? KOSTEA: Te-ai jucat cu mine, de parcă eram de jucărie. Ai zis că mă iubești. Ai umblat cu gagiu ăla, ai așteptat până i-am făcut felu̕... Ți s-a părut interesant, da? Erai curioasă cum se termină. Și-acum ce? Tot interesant ți se pare? TANKA: Te-ai țicnit? Știi, Kostea, fiecare iubește cum poate. Tu m-ai iubit pe mine așa, de l-ai omorât pe Vitalik. Și eu te-am iubit, în felul meu, ai priceput? Iar acum nu te mai iubesc. În niciun fel. (se pregătește să plece) KOSTEA: Stai! TANKA: Ce mai e? KOSTEA: Și eu ce fac acu̕? TANKA: Și ce-s io, doctor? Ce vrei, aia faci! KOSTEA: Nu știu. TANKA: Cică... Uite, du-te la biserică să te rogi să ți se spele păcatele. Gata, pa! KOSTEA: Stai! PAUZĂ. KOSTEA: I-am promis tatălui tău că voi fi mereu lângă tine. Tu acum ești pângărită. Dar eu oricum voi fi lângă tine. Am promis. TANKA: Kostea. M-am săturat, nu te mai suport. TANKA pleacă. KOSTEA lovește leagănul cu pumnii, se rănește la mâini. Vrea să-se rănească și mai tare. Scena 16 Lângă biserică. Îmbrăcat de vară, SERIOJA, arătând foarte rău, iese din biserică. La intrare stă KOSTEA, are un aspect de boschetar. Trecătorii îi aruncă monede. KOSTEA: Tu ești? SERIOJA: N-am mărunt. KOSTEA: Tu ești... SERIOJA: Cu mine vorbiți? KOSTEA: Tu. SERIOJA îl recunoaște pe KOSTEA și pleacă în viteză. KOSTEA: Stai! Hei, stai! Vreau doar să vorbim. Nu te ating. SERIOJA (de la distanță): Ce vrei?! KOSTEA: Vino-ncoace. Mă doare piciorul. Merg greu. SERIOJA: Ce vrei? KOSTEA: Spune-mi despre ea. SERIOJA: Iar te-a pus să mă urmărești?

KOSTEA: Nu. Eu doar stăteam aicea. SERIOJA: De ce minți? Te-am văzut de mai multe ori pe la blocul meu! KOSTEA: Pe ea o urmăresc. SERIOJA: Da, sigur! KOSTEA: Spune-mi despre ea. SERIOJA: Tu vrei să mă omori! Și ea la fel! M-ați înconjurat din toate părțile, nemernicilor! KOSTEA: Da̕ jur că nu te ating. Ea mi-a... interzis. PAUZĂ. SERIOJA (încet): O, futu-i, ce m-am săturat de toate astea... KOSTEA (aprobator): Adică, tu, cum ar veni, n-o superi... SRIOJA: Eu? Pe ea?! KOSTEA: Hai, spune-mi de ea. Vino-ncoa. SERIOJA se apropie nițel. KOSTEA: Tu o iubești? SERIOJA: Nu. KOSTEA: O iubești. SERIOJA: Ba nu. KOSTEA: Da̕ eu văd c-o iubești. PAUZĂ. SERIOJA: Da̕ tu? Tu o iubești? Dacă ai nevoie de ea, atunci, te rog, ia-o! Vasea, Kostea, sau cum îți zice! Ia-o, spune-i să mă lase-n pace, te rog! Eu am fost chiar și la taică-su, i-am dat și bani, ca s-o convingă el... Iar el, scârba, numai dă din cap și ia banii... Eu n-am vrut să fiu cu ea. Ea m-a forțat. M-a obligat. Știi și tu... Știi și tu cum e ea... KOSTEA: Știu. SERIOJA: Am vrut să plec, am vrut să dispar de-a dreptul. Iar acum sunt aici și nu pot să mai fac nimic... Mă ține de ouă cu amândouă mâinile! Parc-aș fi sclavul ei. Ea mă obligă... Da, o iubesc!!! E un soi de nebunie, nu e iubire! Nu e iubire, ci un soi de pulăreală! Nu știu ce-i asta... Ea m-a obligat s-o iubesc, înțelegi? Nici nu pot să dorm când nu e acasă. Nu pot să adorm fără ea. Ea mă umilește, jigodia, și mie îmi place! Mai vreau!... (SERIOJA plânge) KOSTEA: Cum a fost? SERIOJA: Ce?! KOSTEA: Cum ai... SEROJA: Ce te-a apucat, tu vorbești serios? KOSTEA: Da. SERIOJA: Și sigur nu mă omori dup-aia? KOSTEA: Sigur.

PAUZĂ. SERIOJA: Păi a fost bine. A fost prima virgină pe care am avut-o. Pe-atunci era așa de timidă. Era așa... Gen, delicată. Îi era frică. Dar și eu am făcut-o așa... cu grijă... KOSTIA lovește cu pumnul în pământ, respiră greu. SERIOJA (se sperie): Păi, ce faci? Ia-o! Ți-o dau! Ia-o! KOSTEA: Nu vine cu mine. SERIOJA: De unde știi? KOSTEA: Știu eu. Știu bine ce sunt eu pentru ea. SERIOJA: Ce? KOSTEA: Un câine, asta sunt pentru ea. PAUZĂ. SERIOJA: Ei nu-i plac câinii. PAUZĂ. KOSTEA: N-o supăra. SERIOJA: Bine. PAUZĂ. SERIOJA: Da̕ tu de ce ești aici? KOSTEA: Primesc de pomană. Și îmi spăl păcatele. SERIOJA: Și eu mă rog să-mi spăl păcatele. Aprind în fiecare an câte-o lumânare... PAUZĂ LUNGĂ. Tu îți mai aduci aminte cum l-ai omorât? Adică, pe băiatul ăla? KOSTEA: Nu. Eram beat-mort. SERIOJA: Știi, și eu am comis cândva o crimă. KOSTEA se uită la SERIOJA. SERIOJA: Nu, pe bune. Eu îmi aduc aminte cum a fost. PAUZĂ. SERIOJA: Hai s-o...? KOSTEA: Hai, cară-te d-aicea. La ea. Te-așteaptă probabil deja acasă. SERIOJA: Nu, pe bune! Hai! Până la urmă ea ne-a distrus viața, și mie, și ție... KOSTEA: Cară-te! (îl împinge pe SERIOJA). Du-te, te-așteaptă! SERIOJA: Și tu vrei asta...

KOSTEA: Nu. SERIOJA: Vrei, văd că vrei... KOSTEA: Acum eu o să mă ridic, iar tu o să ajungi la pământ! SERIOJA: Pe noi doi ea deja ne-a omorât. Pe amândoi. Noi nu suntem nimeni pentru ea... Hai! KOSTEA îl lovește pe SERIOJA. SERIOJA se ridică. SERIOJA: Auzi, tu ești unicul care mă poate înțelege... Eu de unul singur nu mă descurc... Te rog... Numai trei oameni o s-o plângă. Noi doi și tatăl ei. Ea e un gunoi, de la profesională... KOSTEA: Eu... nu pot.... SERIOJA: Poți. Imaginează-ți că ea nu mai există. Că nu mai există deloc. Ce mai contează unde ești, ce faci, dacă ea nu mai există? Imaginează-ți libertatea. Kostea... Kostea te cheamă, nu? KOSTEA: Da... SERIOJA: Kostea, altă soluție nu există... Numai așa poți începe o nouă viață... Să trăiești cum vrei tu. Cu cine vrei. Dar mai întâi trebuie ca ea să nu mai existe lumea asta, să dispară de pe fața pământului. Știu că te doare... KOSTEA (încet): Da... SERIOJA (încet): Și pe mine mă doare. Noi doi suntem frați. Pe amândoi ne doare... Fără ea, noi nu suntem nimeni. Nici cu ea nu suntem nimeni. Dar când ea nu va mai fi, vom deveni noi înșine, înțelegi? KOSTEA (încet): Da... SERIOJA: Și? Ce zici? KOSTEA își ridică privirea și se uită la SERIOJA. Brusc apare Soloduha, cu dinți albi sclipitori, îi aruncă lui KOSTEA o monedă. Scena 17 Dugheana de pește. TANKA și VERONICIKA închid, se spală pe mâini, calculează încasările. VERONICIKA: Azi, nu-ș de ce, da̕ și mașina întârzie. TANKA: Mda. VERONICIKA: Și-așa a fost toată ziua... de să-ți bați copii. TANKA: Mda. VERONICIKA: Azi mi-au alunecat din mână două ruble. Ai văzut? TANKA: Am văzut. VERONICIKA: Ai văzut? Au căzut pe jos și s-au rostogolit. Așa ceva nu mi s-a mai întâmplat niciodată. E semn rău. TANKA: Mda, futu-i... Unde e mașina aia... VERONICIKA: Și ce, te grăbești la universitarul tău?

TANKA: Nu e la universitate. E la școală. VERONICIKA: Păi tot e ceva de capu̕ lui. Și care-i faza cu voi? TANKA: Păi e ok. Ne iubim. Facem de mâncare. Ne uităm la filme. De-astea. VERONICIKA: Tanka, ce noroc ai avut, târfă mică ce ești... O să vă și însurați? TANKA: Păi o să ne însurăm, ce-are? Mai târziu. Când o ză zic eu, atuncea o să ne și însurăm. VERONICIKA: Te ascultă el? TANKA: Normal că m-ascultă. Numa̕ să-ncerce să nu m-asculte... De dugheană se apropie KOSTEA. TANKA: Tu ce cauți aicea? KOSTEA: Așa. TANKA: Hai, ia-o din loc, repede. Si-apropo, ajunge, ai frecat-o destul prin scările blocurilor, ai priceput? KOSTEA: El e aicea? TANKA: Cine? KOSTEA: Ăla al tău. TANKA: Ce să caute el aicea? Hai, cară-te. VERONICUȚA: Tanka, ești nepoliticoasă! TANKA: Tacă-ți fleanca. VERONICIKA: Aha, acu̕, să vezi! (către KOSTEA) Eu sunt Veronika. KOSTEA: Du-te acasă, Veronika. (se uită în jur) VERONICIKA (indignată): Normal... TANKA: Auzi, ce, ai uitat ceva p-aicea? KOSTEA se uită foarte liniștit la TANKA. VERONICIKA: Eu oricum plecam. Ce pula mea mă privesc pe mine problemele altora? TANKA: Unde pleci?! Și casa?! KOSTEA (foarte liniștit): Las-o să plece. VERONICIKA își ia geanta și pleacă, uitându-se speriată în toate părțile. TANKA: Tu ce mai stai aicea? KOSTEA: Păi și ce să fac, să mă târăsc la picioarele tale? TANKA: Dacă-ți zic io, o să te și târăști. Da̕ deocamdată vreau să dispari. În următoarele 10 secunde. KOSTEA: Tania, nu e cazul să te porți așa cu mine... TANKA: Ba cu voi toți așa trebuie! Sunteți ca niște motani de tomberon, jigodie împuțită ce ești! Vă luăm în brațe, credem că sunteți iubitori, buni, și când colo, voi puțiți și vă lingeți ouăle... Trebuie să facem eforturi suprapomenești să vă iubim! Să vă pizduim și să vă iubim! Și iar să vă pizduim! KOSTEA: Tu... Atuncea, când m-ai pus pe liber... La leagăne... Am plâns.

TANKA: Înseamnă că ai plâns prea puțin! KOSTEA: N-am mai plâns în viața mea. PAUZĂ. KOSTEA se uită în jur. TANKA: Ce? Aștepți pe cineva? KOSTEA: Un tovarăș... Da̕ cre̕ că s-a pișat pe el... PAUZĂ. KOSTEA se apropie de TANKA. TANKA (speriată): Kost̕ ce faci? KOSTEA: De ce ești tu așa rea, Tania? TANKA: Io... Io... nu știu. KOSTEA: Ce vrei tu, de fapt, de la viață? TANKA: Io... Păi, vreau familie... Vreau copii... Fericire vreau... Ca toată lumea... KOSTEA: Tu nu ești ca toată lumea... TANKA (speriată): Kostea... Io nu sunt rea. De ce sunt io rea? Io doar am înțeles că-n viață, nimic nu vine de la sine... Pricepi? Dacă vrei ceva de la un om, trebuie să-l pizdui. KOSTEA: „Să-l iubești și să-l pizdui...” De la mine ce-ai vrut? TANKA: Tu pe mine... M-ai apărat... Tu gen... Ești un bărbat adevărat, așa... Io am știut întotdeauna că tu o să mă aperi... KOSTEA: Da̕ ce vroiam io, știi? Te-a interesat vre-un pic ce vroiam io? TANKA: Da̕ știam. Voi, bărbații vreți întotdeauna un singur lucru... Asta am înțeles. Iartă-mă, Kostea... KOSTEA: Te iert... (se uită în jur) TANKA: Kostea... Așa m-a luat o frică... Kostea... KOSTEA (cu o voce tremurată): Să nu-ți fie frică, micuțo... Să nu-ți fie frică. Vino la mine. TANKA: Știi, Veronikăi azi... i-au scăpat două ruble pe jos și s-au rostogolit... Cică e semn rău... KOSTEA o ia în brațe pe TANKA, plânge. O strânge tot mai tare. Tanka se zbate în îmbrățișarea lui. KOSTEA (plânge): Eu te iubesc, micuțo... Eu te iubesc... Heblu. Scena 18 Un mesaj video de la Serioja.

SERIOJA: Salut, Slavik! Se pare că nu ne nimerim nicicum deodată online, de-asta m-am hotărât să înregistrez mesajul ăsta. Deci, ce voiam eu să-ți zic e că n-o să pot să fiu la Madrid pe optșpe, deocamdată nu-s legal aici. Mda, mi-am găsit și-un job nou, trebuie să-mi fac un rost aici. Așa că, sorry. Job-ul e mișto: cântăm într-un teatru antic. Adică sunt așa, niște reconstituiri, cam cum sunt cavalerii la noi, așa și la ei cu teatrul antic. Au baza aici, în La Valetta, dar umblă prin toată Italia și dau concerte pe ruinele amfiteatrelor antice. E foarte tare! Am togă, mască și tot dichisul. Am început să mă descurc și cu limba un pic, da̕ e ok și în engleză. Învăț toate tragediile și comediile, cânt în cor. Cam asta e situația. La început am lucrat la pește, în port, dar aici sunt mai bine plătit. Deci, nu ajung la Madrid. Hai, veniți în septembrie la Roma. Transmite-le salutări lui Marlezonov și tuturor celorlalți. A, da, exact, m-ai întrebat ce s-a întâmplat și toate cele... Că n-am mai vorbit și noi ca oamenii de-atunci... Mda, deci, eu... M-am întors într-o zi acasă. Și ea nu era. Pe urmă m-am dus acasă la ea, una-alta, încolo-încoace... Deci, a rezultat c-a fost omorâtă. Chiar lângă dugheana unde muncea. Pușcăriașul ăla a sugrumat-o cu mâinile lui. O mare porcărie, normal.... PAUZĂ. Adică, atunci, știi, când te-am sunat, mai ții minte, nu eram tocmai în apele mele. Îmi băgasem ceva în venă și mă cam lovise paranoia. Nee, nu m-a urmărit nimeni, normal. Și ea era cumva ok... Totul era ok între noi. Mda, și până la urmă... Am înmormântat-o împreună cu tatăl ei. Pe pușcăriaș̕ l-au băgat iar la răcoare. A tăcut mâlc la interogatoriu. A amuțit. Și pe mine m-au chemat la interogatorii. Și atâta. Pe urmă am vândut Mac-ul ăla, mi-am făcut viza și-am venit încoace. Și-acum mi s-a terminat viza. Și stau aici cam ilegal. Dar dacă mă angajează la teatru, mi-au promis că-mi fac o viză de muncă. Deci, totul e relativ ok... A, Slavik, auzi, pot să te rog ceva? Ai putea să-i cumperi de mâncare lu̕ taică-su, așa din partea mea. Îți transfer eu banii online... Ok? Îți scriu acum și adresa. (scrie adresa) Păi, știi, dacă se poate, o să-ți fiu recunoscător... PAUZĂ. Și dacă cumva, treci, din întâmplare, pe lângă Cimitirul Kozârevski... Dacă îi faci o vizită scurtă, așa din partea mea, și îi pui o floare, și-atunci o să-ți fiu recunoscător. Foarte. Acolo în stânga, în colț de tot, dacă te duci... O să-i vezi imediat poza într-o inimioară de-aia stupidă... Și un epitaf tâmpit. Tatăl ei l-a ales... Chiar și epitaful e de cartier... Futu-i, mi s-a înfipt în memorie... Îmi aduc și-acum aminte: Noi venim aici, Să-ți aducem flori, Ne e tare greu, iubito, Fără tine să trăim.

SFÂRȘIT

Minsk, 2017