Principiul poluatorul plǎteşte

5/14/2018 Principiul poluatorul pl te te - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/principiul-poluatorul-plateste-55a92cec1a01f 1/4

Principiul poluatorul plǎteşte

Titus Filipas scrie " Principiul poluatorul plăteşte vorbeşte de la sine despre semnificaţia

lui. Acest principiu este folosit de câteva decenii in “clubul ţărilor bogate” adică în O.E.C.D.

(Organizaţia Economică pentru Cooperare şi Dezvoltare). Trebuie spus că în general principiul

„Poluatorul plăteşte” este o regulă de bază în materie de politică ambientală. Totuşi merită să fie

subliniat faptul că taxa plătită pentru deterioarea mediului prin poluare este în absolut toate

cazurile net inferioară deteriorarii produse în mediu. Anumite studii apreciază că deterioarea

reală în mediu depăşeşte cu câteva ordine de mărime (de cel puţin 100 de ori, poate chiar mai

mult de 1 000 de ori) valoarea taxei plătite unei autorităţi statale pentru respectiva deteriorare a

mediului. Deşi pare corect, principiul „Poluatorul plăteşte” este în realitate foarte deformant.

Principiul are la bază elemente din teoria economică potrivit căreia costurile sociale

externe care însoţesc producţia trebuie să fie internalizate, adică să fie luate în calcul în costurile

lor de producţie. Cheltuielile legate de protecţia mediului sunt cheltuieli productive pentru că ele

contribuie la sporirea calităţii acestuia. În acelaşi timp, bunuri care în trecut erau considerate

“bunuri libere” (de exemplu, aerul, apa) în sensul că aveau o valoare de întrebuinţare ce nu

necesita cheltuieli de muncă socială pentru a fi reproduse cu însuşirile lor iniţiale necesare

reintrării în circuitul normal, intră în proporţii tot mai mari în categoria bunurilor care costă şi au

valoare.Fundamentul principiului rezultă şi din dreptul fundamental la un mediu sănătos,

cetăţeanul neputând fi obligat să plătească accesul la mediu, nici direct, nici indirect, prin

subvenţionarea din fonduri publice a cheltuielilor legate de poluare. Conţinutul regulii poluatorul

plăteşte este deosebit de larg şi este înţeles în mod diferit, atât la nivel legislativ, cât şi în

doctrină. În sens larg, conţinutul acestei reguli generale presupune că orice cheltuieli legate de

poluare (repararea prejudiciului ecologic, cheltuielile legate de diminuarea efectelor poluării şi

cheltuielile de prevenire a poluării) trebuie să fie suportate de cel care cauzează poluarea şi nu de

societate. În plan juridic, acest conţinut larg influenţează materia răspunderii civile pentru mediu

şi determină definirea noţiunii de prejudiciu într-un sens specific dreptului ecologic.

În ceea ce priveşte ţara noastrǎ, potrivit acestui principiu modern pe care România s-a

angajat să-l respecte odată cu aderarea la spaţiul UE, orice mare sau mic agent industrial este



obligat să suporte contravaloarea noxelor pe care le degajă în atmosferă, noxe pe care, că vrem

sau nu, le respirăm.

Principiul funcţionează cam aşa, iar modelul este preluat din celelalte ţări ale Uniunii

Europene: o întreprindere industrială se angajează, potrivit unui calcul foarte exact, că va emite

în atmosferă o anumită cantitate de noxe, şi nu mai multe. În funcţie de acea cantitate estimată,

societatea respectivă primeşte un număr de certificate de emisii, fiecare certificat fiind

echivalentul unei tone de substanţe poluante pe care are voie să o lanseze în atmosferă. În cazul

în care societatea depăşeşte acea cantitate, fie va fi sancţionată, fie va putea cumpăra astf el de

certificate de la societăţile care nu au reuşit să le folosească pe ale lor.

Fiecare întreprindere poluatoare îşi face un calcul de emisii, în funcţie de cantitatea de

combustibil pe care o foloseşte, dar nu numai, şi îşi face un plan anual de emisii. Planul trece

prin mai multe rânduri de aprobări şi, de cele mai multe ori, ceea ce societăţile îşi propun se camreduce iar planul este redus destul de mult. Dintre toate tipurile de emisii, planul se face doar pe

dioxid de carbon, care este monitorizat în acest moment.În cazul în care, la final de an, depăşeşte

acel plan, societatea este obligată să cumpere de la o altă societate. Este ca un fel de bursă. Eu

mi-am planificat atâta şi am emis mai puţin, deci pot să vând certificate. Celălalt şi -a planificat o

anumită cantitate şi a depăşit-o, trebuie să cumpere certificate de la societăţile din ţară care pot

vinde”, declară directorul APM.

Sancţiunile sunt aplicate doar în cazul în care o societate nu îşi pot permite săachiziţioneze

astfel de certificate de emisii.

Planurile de emisii ale întreprinderilor industriale sunt confidenţiale, iar informaţii

precum cantităţile de noxe pe care cele două întreprinderi au voie să le elibereze în atmosferă pot

fi comunicate doar câtorva instituţii, printre care APM-ul sau Ministerul Mediului.

Datele privind numărul de certificate pe care le primesc aceste firme sunt confidenţiale,

însă nu depăşesc numărul de certificate pe care şi le stabilesc. Ei îşi fac un calcul în funcţie de

consumul de combustibil, producţie pe an, şi apoi î şi stabilesc ce cantitate de emisii pot produce

astfel încât să nu aibă probleme. Plafonul îl propune agentul economic, iar aprobările le dă

Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului.



În ceea ce priveşte confidenţialitatea acestor informaţii, legislaţia prevede acest lucru,

datele fiind însă la dispoziţia anumitor instituţii ale statului, printre care şi APM sau Ministerul

Mediului, care însă nu au voie să le facă publice.

Potrivit unor date publicate în presa centrală, Combinatul Oltchim a obţinut 143 de mii

de astfel de certificate, iar Rafinăria Steaua Română aproape 5 mii. Deşi nu avem date despre

cantitatea de dioxid de carbon pe care Alum şi Energoterm o eliberează în atmosferă, cu

siguranţă că nu este deloc mică, având în vedere că 5 mii de certificate înseamnă 5 mii de tone de

substanţe toxice emise, iar 143 de mii de certificate, 143 de mii de tone.

Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului spune că oamenii care vor să ştie cât de poluat este

aerul pot citi datele înscrise pe panourile de monitorizare.

La monoxid de carbon, maxima admisă este de 10 micrograme/ mc. Staţiile anunţă

imediat când s-a depăşit această limită. Staţiile monitorizează cantităţile de azot, monoxid decarbon, dioxid de azot, dioxid de sulf, PM10. Aşa este şi logic pentru că în afară de o instalaţie

mare de ardere sunt o groază de alte surse de poluare.



Bibliografie:

http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=143

http://www.consiliulconcurentei.ro/documente/ro/2005_1_15.pdf

http://www.obiectivtulcea.ro/stirile-zilei/18733-qpoluatorul-plteteq-orice-mare-sau-mic-

agent-industrial-este-obligat-s-suporte-c.html

Principiul poluatorul plǎteşte

Documents

Transcript of Principiul poluatorul plǎteşte