UNIVERSITATEA “ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE

PUBLICĂ SPECIALIZAREA DREPT

REFERAT DREPT PROCESUAL CIVIL

PRINCIPIUL PUBLICITĂŢII

Coord.: Lect. colab. Codrean Gheorghe Studentă: Chiţac Amanda – Corina

Drept, an IV, gr.1

1

Introducere

La temelia oricărui sistem de drept stă un set de reguli călăuzitoare, care îi imprimă acestuia o anumită concepţie asupra „ansamblului de norme juridice”, oferind destinatarului normei o direcţie, o îndrumare, o privire de ansamblu asupra conţinutului reglementării.

Principiile fundamentale sunt pilonii care stau la baza procesului civil dirijând desfăşurarea întregului proces. Raportat la stadiul actual al reglementării, unele dintre principii sunt o creaţie a doctrinei dezvoltată de jurisprudenţă iar altele deşi au o reglementare constituţională ori convenţională, nu beneficiază de o reglementare specifică, distinctă în Codul de procedură civilă.

Redactorii noului Cod de procedură civilă („NCPC”) au reglementat expres principiile fundamentale ale procesului civil, într-un capitol distinct al Titlului preliminar.

Trebuie spus faptul că NCPC nu reglementează numai principiile fundamentale ale procesului civil ci şi principiile care guvernează căile de atac (unicitatea căii de atac, legalitatea căii de atac etc.) sau executarea silită (legalitatea executării silite, rolul activ al executorului judecătoresc etc.).

Respectarea principiilor fundamentale

În prim planul procesului civil este judecătorul ca factorul de echilibru. Acesta va lua măsurile care se impun pentru ca principiile fundamentale ale procesului civil să fie respectate de către părţile litigante, el însuşi fiind ţinut să respecte acest principii.

Aşadar, respectarea principiilor fundamentale nu este o simplă regulă, rolul pe care îl joacă în rândul principiilor fiind unul vital dat fiind faptul că acesta asigură respectarea tuturor celorlalte principii esenţiale ale procesului civil.

Principiul publicităţii - Noţiuni

Principiul publicităţii se regăseşte in capitolul al II-lea al Noului Cod de Procedură Civilă – Principiile fundamentale ale procesului civil, art.17 şi statuează că: “Şedinţele de judecată sunt publice, în afara cazurilor prevăzute de lege”.

Publicitatea şedinţei de judecată are în vedere pe de o parte, caracterul public al dezbaterilor, iar pe de altă parte publicitatea pronunţării hotărârilor.

2

În acord cu convenţiile internaţionale şi cu reglementările tradiţionale, prin art.127

din Constituţia României se prevede că “Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege”. La fel se prevede şi prin art.12 din Legea nr.304/2004, republicată în 2005, că “Şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege.”

Reglementările din convenţiile internaţionale şi interne, cu privire la publicitatea procesului civil nu sunt întâmplătoare, deoarece o justiţie reală cu adevărat transparentă, nu se poate face în mod secret, fără accesul publicului şi a mass-media.

O justiţie secretă echivalează cu o justiţie inchizitorială, care poate fi dirijată cu uşurinţă in scopul dorit.

Se impun dispoziţii legate de publicitatea procesului civil în sensul asigurării unei publicităţi reale pentru părţi şi pentru persoanele care doresc să participe la desfăşurarea procesului civil prin obligaţia instanţei de a stabili din timp sala unde se va desfăşura şedinţa de judecată, zilele şi orele când se va desfăşura, întocmirea listei cu procesele care se judecă în acea zi şi afişarea acesteia cu cel puţin 24 ore înainte de începerea şedinţei de judecată. Pentru a se asigura respectarea principiului publicităţii, şedinţele de judecată se ţin de regulă la sediul instanţei, în zilele şi la orele stabilite.

Preşedintele va dispune să se întocmească pentru fiecare şedinţă o listă cu pricinile

fixate să se judece în ziua respectivă şi care va fi afişată la uşa sălii de şedinţă, cu cel puţin o oră înainte de începerea şedinţei de judecată. În cazul în care instanţa amână pronunţarea, preşedintele completului de judecată va anunţa termenul pentru care a fost amânată pronunţarea, putând stabili totodată că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Prof.univ.dr. GHEORGHE DOBRICAN susţinea că: “Publicitatea procesului civil

este absolut necesară pentru a-i determina pe judecători să aibă o ţinută corespunzătoare în şedinţa de judecată, să aibă răbdare în ascultarea părţilor, a martorilor şi experţilor, să dea dovadă de nepărtinire, să folosească un limbaj adecvat, să-şi manifeste rolul activ în egală măsură pentru toate părţile din proces, să dea dovadă de tact, calm şi să cunoască actele dosarului.

De asemenea, prin publicitatea procesului părţile sunt obligate să aibă o ţinută

corectă, iar avocaţii să se prezinte bine pregătiţi, într-o ţinută corespunzătoare pentru a-i ajuta pe judecători la stabilirea adevărului în procesul dedus judecăţii, în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.” 1

De la principiul publicităţii se fac şi unele excepţii, deoarece în anumite situaţii prezenţa publicului în sala de judecată poate aduce grave prejudicii atât actului de justiţie, cât şi în interesul părţilor.

3

1 Editorial din revista Curierul Judiciar nr.5/2012 de Prof.univ.dr. Gheorghe Dobrican

4

Principiul publicităţii este principiul conform caruia judecarea oricărui proces se

face la sediul instanţei, în sala de şedinţă, unde au acces nu numai părţile, ci şi orice alte persoane care doresc să urmărească modul de desfăşurare a procedurii judiciare în diferite litigii.2 Diferitele faze ale procesului civil - cum ar fi: administrarea probelor, dezbaterile cauzei, pronunţarea hotărârii - se desfăşoară în public, putând fi urmărite chiar de persoane care nu au nicio legătură cu litigiul supus judecăţii; prin excepţie, deliberarea judecătorilor are caracter secret, ea făcându-se în camera de consiliu, în care au acces numai membrii completului de judecată, iar în afară de ei nicio persoană. Cu toate că deliberarea se face în secret, hotărârea adoptată în acest cadru se pronunţă în toate cazurile în şedinţă publică, dispozitivul ei fiind citit de către preşedintele completului de judecată, în faţa celor prezenţi în sala de dezbateri. Principiul publicitatii se realizează concomitent în două planuri diferite: faţă de părţile din proces şi apărătorii lor, precum şi faţă de toate celelalte persoane care vor să asiste la judecată. O formă complementară de înfăptuire a acestuia se concretizează în obligativitatea instanţei de a redacta în scris şi de a motiva hotărârea pronunţată; graţie acestei obligaţii devine posibilă efectuarea controlului judiciar de către instanţa superioară şi, totodată, se exclude arbitrariul judecătorilor.

Prin derogare de la acest principiu, legea dispune că instanţa poate hotărî ca

dezbaterile să se facă în şedinţă secretă, dacă dezbaterea publică ar putea vătăma ordinea sau moralitatea publică ori pe părţi; în acest caz, părţile vor putea fi însoţite, în afară de apărătorii lor, de cel mult două persoane desemnate de ele. Stabilind această derogare, legiuitorul îi dă un caracter de speţă - lăsând instanţei facultatea de a aprecia, de la caz la caz, în funcţie de criteriul arătat - iar nu o valoare generală pentru anumite categorii de litigii în care aplicarea ei s-ar produce automat. Atunci când instanţa dispune judecarea pricinii în şedinţă secretă, ea trebuie să-şi motiveze hotărârea respectivă. Hotărârea privind judecarea în şedinţă secretă se poate referi la întreaga dezbatere a unui proces sau numai la o parte a acesteia, cum ar fi, bunăoară, audierea unui martor; la încetarea cauzei care a justificat declararea şedinţei secrete, instanţa este obligată să ordone continuarea dezbaterilor în şedinţă publică. Chiar în cazul proceselor judecate în şedinţă secretă, hotărârea prin care se rezolvă litigiul dintre părţi trebuie să fie pronunţată în şedinţă publică, sub sancţiunea nulităţii.3

Pe de altă parte, judecarea unui proces în şedinţă secretă nu încalcă dreptul părţilor şi apărătorilor lor de a participa la dezbateri; lor li se recunoaşte nelimitat facultatea de a participa la judecată. Cu toate acestea, legea permite preşedintelui completului de judecată să ordone îndepărtarea părţilor din sala de şedinţă - în toate cazurile -când ele tulbură desfăşurarea normală a dezbaterilor; într-o asemenea ipoteză

5

2 Ioan Les – Tratat drept procesual civil, Ed. All Beck, pag.463 Manual de procedură civilă, Ed. Universitară, 2012, p.22 – Lect.univ.drd. Mihaela Mocanu

6

ele vor fi reintroduse în sală mai înainte de închiderea dezbaterilor, spre a li se aduce la cunoştinţă ce s-a petrecut în lipsa lor, dar numai dacă nu au avut apărător, întrucât în acest caz se prezumă că încunoştinţarea lor se face de către apărător.

Publicitatea hotărârilor judecătoreşti

Principiul publicității ședințelor de judecată garantează nu numai faptul că publicul are dreptul de a participa liber la o procedură în sala de judecată, dar și că toate informațiile în legătură cu o astfel de procedură, în măsura în care nu există o excepție de confidențialitate anume prevăzută de lege sau regulamente, trebuie să rămână deschise accesului și controlului publicului.

Obligația de transparență aparține instanțelor. Responsabilitatea asigurării transparenței actului de justiție aparține direct instanțelor de judecată, hotărârile judecătorești fiind documente publice produse, stocate și diseminate în exercitarea atribuțiilor lor de autoritate publică. Instanțele de judecată trebuie să aibă în permanență control, drept de supraveghere și protecție asupra hotărârilor produse și a bazelor de date în care acestea sunt stocate. Hotărârile judecătorești stocate în evidențele scriptice sau informatice ale instanțelor nu pot fi în mod legitim manipulate de o autoritate din afara puterii judecătorești, simplul fapt al accesului la ele, în forma lor originală, ridicând mari întrebări în ce privește violarea dreptului la viață privată a cetățenilor, iar în unele cazuri chiar a caracterului confidențial a unor documente. Având în vedere că această obligație revine direct instanțelor, acestea trebuie să ia toate acele măsuri de natură să faciliteze în cele din urmă accesul publicului în siguranță la hotărârile judecătorești, inclusiv cele privind standardizarea editării hotărârilor judecătorești și a folosirii datelor cu caracter personal în cuprinsul acestora.4

Publicitatea ședințelor de judecată include atât dreptul publicului de a fi prezent în sala de judecată, cât și dreptul de a afla informațiile în legătură cu cauzele instanței de la distanță. În mod corespunzător, caracterul public al oricărei hotărâri judecătorești presupune dreptul oricărei persoane de a le accesa și de la distanță. Conținutul noțiunii de „ședință publică” a evoluat odată cu dezvoltarea tehnologiei. „Publicul” reprezintă un concept elastic, care, în condițiile tehnice actuale, nu mai este limitat de spațiul fizic în care are loc ședința de judecată. Dreptul de acces al publicului la hotărârile judecătorești ale instanțelor înseamnă atât dreptul de a o vizualiza, cât și de a obține o copie după aceasta.

4 Editorial Monitorul Jurisprudenței nr. 6/2013;

7

Hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele de judecată sunt documente prin excelență de interes public. Ele sunt rezultatul realizării activității de autoritate publică cu care sunt învestite instanțele. În mod curent, hotărârile judecătorești se comunică parților, sunt accesibile avocaților sau reprezentanților mass-media. Ele circulă într-un mod mai pronunțat ori mai puțin pronunțat public, fiind folosite fie pentru obținerea unor drepturi în fața altor autorități, fie pentru a face dovada unor anumite pretenții, fie drept model de practică judiciară ori în scop documentar sau științific. Circulația hotărârilor judecătorești odată pronunțate de instanțe nu poate fi îngrădită nici prin voința persoanelor la care se referă și cu atât mai puțin a instanței înseși. Dreptul cetățeanului de a cunoaște hotărârile judecătorești include dreptul de a obține copii după acestea, fie pe suport fizic, fie în format electronic, astfel încât acest drept să fie efectiv și adaptat intereselor particulare ale persoanei.

Principiul publicităţii şi CEDO

Principiul publicităţii are corespondent şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prin consacrarea acestui principiu se asigură imperativul examinării cauzei în public, impus de art. 6 C.E.D.O, aceasta fiind o condiţie inerentă a exercitării drepturilor5procesuale ale părţilor, prin asigurarea accesului acestora la dezbateri.

Ca o garanţie a respectării drepturilor omului, Convenţia prevede în art.6, pct.1 dreptul oricărei persoane la un proces echitabil: ”Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa.”6 Hotărârea trebuie să fie pronunţată în public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului, pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată strict necesară de către tribunal, atunci când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

6 Conventţia Europeană a Drepturilor Omului

8

Excepţii de la principiul publicităţii

Legiuitorul prevede cu caracter de excepție de la principiul publicității că doar în cazurile în care dezbaterea fondului în ședință publică ar aduce atingere moralității, ordinii publice, intereselor minorilor, vieții private a părților ori intereselor justiției, după caz, instanța, la cerere sau din oficiu, poate dispune ca cercetarea procesului să se desfășoare în întregime sau în parte fără prezența publicului.7

Dacă în vechea procedură, în etapa dezbaterilor desfășurată în ședință publică aveau acces în sălile de judecată nu doar părțile, ci și alte persoane care nu erau implicate efectiv în cauze, în prezent legiuitorul precizează în mod expres că au acces la judecarea cauzei în camera de consiliu ori în sala de ședință doar: 1. părțile, 2. reprezentanții lor, 3. cei care îi asistă pe minori – minorii de 15-16 ani pot încheia contract individual de muncă cu acordul părinților, 4. apărătorii părților, 5. martorii, 6. experții, 7. traducătorii, 8. interpreții, 10. alte persoane cărora instanța, pentru motive temeinice, le admite să asiste la proces.

Observăm că nici de această dată legiuitorul nu ne oferă o definiție a motivelor temeinice, rămânând la aprecierea instanței de judecată ce persoane vor mai avea acces în sala de judecată în afara celor expres menționate, dar cu certitudine aceste persoane ar trebui să aibă o legătură directă sau indirectă cu judecarea cauzei respective, având în vedere dispozițiile legale care stabilesc în mod clar cine participă la ședință și anume: părțile determinate strict de acest text a căror prezență este absolut necesară pentru garantarea drepturilor procesuale ale părților și pentru soluționarea echitabilă a cauzei.

Prin art. 213 NCPC se circumstanțiază principiul publicității, astfel cum este reglementat de art. 17 din NCPC „ședințele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege”. În doctrină se reține că acest principiu al publicității nu poate fi abolit în totalitate având în vedere în principal consacrarea lui din Constituția României.

Redactorii NCPC au optat şi pentru resistematizarea etapelor procesului civil, care în noua legislaţie procesual-civilă cunoaşte 3 etape, respectiv 1) etapa scrisă, 2) etapa cercetării procesului, care se desfăşoară în camera de consiliu şi care reprezintă o excepţie de la principiul publicităţii şi respectiv 3) dezbaterea în fond a procesului, care are loc preponderent în şedinţă publică.

9

7 Manual de procedură civilă, Ed. Universitară, 2012, p.22, Lect.univ.drd. Mihaela Mocanu

10

Exemplu speţă

Absența publicității ședinței de judecată a cererii având ca obiect dizolvarea unei persoane juridice, în lipsa unei dispoziții legale în acest sens sau a unei justificări pertinente, încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil.

Importanţa principiului publicităţii şedinţei de judecată, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, şi multitudinea situaţiilor în care legea internă este neclară ne-au determinat să readucem în discuţie această hotărâre, ce va fi avută în vedere atunci când trebuie făcută aplicarea normei generale de procedură civilă prevăzute de art. 17 Noul Cod pr.civ.: „Şedinţele vor fi publice, afară de cazurile când legea dispune altfel”.

În esenţă, în cauza anterior indicată, Curtea Europeană a constat prin hotărârea pronunţată la data de 9 noiembrie 2010 încălcarea de către Statul român a dispoziţiilor art. 6 par. 1 din Convenţie, reţinând că cererea de dizolvare a persoanei juridice, federație de asociații ale vânătorilor și pescarilor din România, a fost soluționată în cadrul unor ședințe ținute în camera de consiliu, încălcându-se astfel regula publicității ședințelor de judecată. Fără nicio justificare pertinentă, instanța națională a aplicat prin analogie o dispoziție legală proprie înființării asociației sau modificării actului său constitutiv.

Rezumând hotărârea în partea sa relevantă pentru expunerea de faţă, precizăm că reclamanta AGVPS Bacău era o federaţie, persoană juridică de drept privat, formată din mai multe asociaţii de vânătoare şi pescuit. Astfel, la 16 iunie 2000, patru asociaţii de vânătoare şi pescuit au decis să înfiinţeze federaţia AGVPS-Bacău, deoarece, potrivit reclamantei, AGVPS-Bucureşti a refuzat să îşi aducă statutul în conformitate cu Legea nr. 103/1996 şi să permită buna gestionare a vânătorii. La 29 iunie 2000, alte 27 de asociaţii au aderat la federaţia nou înfiinţată. În statutul său, federaţia îşi propunea, printre altele, să reprezinte interesele asociaţiilor de vânătoare şi pescuit membre pe plan naţional şi internaţional. De asemenea, aceasta îşi propunea să elibereze permise şi autorizaţii de vânătoare şi pescuit, în temeiul reglementărilor adoptate de autorităţile publice. La cererea federaţiei şi după examinarea actelor constitutive, prin două hotărâri din 20 iunie şi 10 iulie 2000, Tribunalul Bacău i-a acordat personalitate juridică şi a dispus înscrierea acesteia în registrul federaţiilor.

Ulterior, la 11 septembrie 2001, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor i-a solicitat reclamantei să facă dovada activităţii sale în domeniul vânătorii, informând-o că, în caz contrar, va cere dizolvarea acesteia. De asemenea, ministerul i-a solicitat reclamantei să nu mai utilizeze acelaşi nume ca AGVPS-Bucureşti pentru a evita confuziile şi pentru a nu cauza prejudicii ordinii publice.

11

În absența unui răspuns din partea reclamantei, la 8 august 2001, AGVPS-Bucureşti a solicitat instanței radierea asociaţiei reclamante din registrul federaţiilor, pe motiv că utiliza în mod abuziv denumirea de „Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România”, pe care reclamanta o avea din 1953. Prin hotărârea din25 septembrie 2001, Tribunalul Bacău a respins cererea, considerând că cele două structuri fuseseră înfiinţate în mod legal. În urma recursului formulat de AGVPS-Bucureşti, prin hotărârea din 19 decembrie 2001, Curtea de Apel Bacău a casat hotărârea menţionată anterior şi a retrimis dosarul la prima instanță.

Întreaga procedură ulterioară s-a derulat în camera de consiliu în prezenţa părţilor, inclusiv a preşedintelui asociaţiei reclamante. Pronunţarea hotărârilor a avut loc în şedinţă publică. S-a mai reţinut că la data de 13 martie 2002, AGVPS-Bucureşti a modificat obiectul acţiunii sale solicitând dizolvarea judiciară a asociaţiei reclamante şi lichidarea acesteia, pe motiv că, în lipsa recunoaşterii statutului de utilitate publică, dispoziţiile statutare ale reclamantei privind reprezentarea asociaţiilor de vânătoare şi pescuit şi acordarea de permise şi autorizaţii de vânătoare şi pescuit erau contrare Legii nr. 103/1996. De asemenea, aceasta a invocat faptul că, la 25 mai 1999, Curtea de Apel Braşov acordase personalitate juridică unei noi AGVPS, dar că, în urma recursului formulat de AGVPS-Bucureşti, la 23 februarie 2001 Curtea Supremă de Justiţie casase această hotărâre, refuzând astfel să recunoască o altă AGVPS.

La data de 10 aprilie 2002, ministerul a formulat o cerere de intervenţie voluntară pentru a se alătura acţiunii introduse de AGVPS-Bucureşti. Acesta a invocat faptul că reclamanta nu îşi adusese statutul în conformitate cu Legea nr. 103/1996 în termenul de trei luni acordat de art. 58 din O.G. nr. 26/2000, astfel cum i se solicitase la 9 ianuarie 2002.

Prin hotărârea din 22 mai 2002, instanţa a pronunţat dizolvarea şi lichidarea reclamantei. Tribunalul a reţinut că singura asociaţie care a obţinut recunoaşterea privind utilitatea publică era AGVPS-Bucureşti. Prin urmare, s-a considerat că statutul AGVPS-Bacău era contrar dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 103/1996. În plus, instanţa a observat că reclamanta eliberase autorizaţii şi permise de vânătoare, deşi numai persoanele juridice de utilitate publică beneficiau de acest drept în temeiul Legii nr. 103/1996. Constatând că, prin hotărârea pronunţată la 26 februarie 2002 într-o procedură încă pendinte, Curtea de Apel Bacău confirmase anularea acestor documente instanţa a concluzionat că activitatea reclamantei încălcase dispoziţiile art. 14 din O.G. nr. 26/2000.

Reclamanta a formulat recurs, reiterând opoziţia sa faţă de cererile de modificare a obiectului acţiunii şi de intervenţie voluntară a ministerului. Pe fond, pe lângă alte motive de nelegalitate a hotărârii inițiale, reclamanta a denunţat și lipsa de publicitate a procedurii, considerând că decizia de examinare a cauzei în camera de consiliu se datora unei erori de interpretare

12

a Ordonanţei nr. 26/2000. Prin încheierea din 18 noiembrie 2002,

13

curtea de apel a statuat că, având în vedere că pentru înregistrarea persoanelor juridice O.G. nr. 26/2000 prevăzuse o procedură în camera de consiliu, aceeaşi procedură trebuie să se aplice și în cazul dizolvării judiciare. Astfel, prin hotărârea definitivă din9 decembrie 2002, curtea de apel a respins recursul, confirmând temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă.

Față de această situație de fapt, reclamanta s-a plâns în fața Curții Europene de încălcarea dispozițiilor articolului 6 par. 1 din Convenție, având în vedere absența caracterului public al ședințelor de judecată.

În hotărârea pronunțată, Curtea a reiterat că prin respectarea publicității procedurii organele judiciare protejează justiţiabilii împotriva unei justiţii secrete care scapă controlului public. De asemenea, aceasta constituie unul dintre mijloacele necesare pentru a păstra încrederea în curţi şi tribunale. Prin transparenţa pe care o conferă administrării justiţiei, aceasta contribuie la realizarea scopului articolului 6 din Convenție, respectiv respectarea procesului echitabil, a cărui garantare se numără printre principiile fundamentale ale oricărei societăţi democratice în sensul Convenţiei.

Aplecându-se asupra particularităților speței, Curtea a observat că prin interpretarea dispoziţiilor O.G. nr. 26/2000, instanţele interne au considerat că examinarea cererii de dizolvare a federaţiei reclamante trebuia să aibă loc în camera de consiliu.

Or, ordonanţa respectivă şi regulamentul de punere în aplicare nu prevăd, în mod explicit, acest tip de procedură decât pentru înscrierea persoanelor juridice în registrul asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor sau pentru modificarea menţiunilor din acest registru. Prin urmare, pentru procedura de dizolvare judiciară la cererea unui terţ, era necesar să se facă referire la art. 121 C.pr.civ., care consacră publicitatea tuturor procedurilor contencioase cu excepţia situaţiei în care legea prevede în mod explicit contrariul sau atunci când motivele de ordin public sau interesul părţilor solicită desfăşurarea cu uşile închise.

În opinia Curții, instanţele interne nu au oferit nicio explicaţie privind motivul pentru care au preferat aplicarea prin analogie a procedurii prevăzute prin O.G. nr. 26/2000 pentru alte acţiuni, mai degrabă decât să urmeze Codul de procedură civilă care reprezintă dreptul comun în materie. Pe lângă faptul că absenţa publicităţii procedurii pare astfel a fi contrară chiar normelor de procedură internă, Curtea a mai observat că reclamanta solicitase în mod explicit desfăşurarea unei şedinţe publice (a se vedea, mutatis mutandis, Guisset c. Franţei, nr. 33933/96, par. 74).

S-a mai reținut în cuprinsul hotărârii că instanțele au asigurat prezenţa reprezentantului reclamantei cu ocazia dezbaterilor, iar pronunţarea hotărârilor a avut loc în şedinţă publică. Totuşi, Curtea a observat că miza litigiului era dizolvarea federaţiei reclamante, formată

14

din mai multe zeci de asociaţii şi ai cărei membri aveau interesul legitim de a asista la dezbateri. În această ordine de idei, Curtea a distins cu claritate un prejudiciu real adus reclamantei din cauza lipsei şedinţelor publice. Astfel, asociaţiile membre nu au putut fi informate cu privire la desfăşurarea dezbaterilor. Deşi reclamanta i-a putut informa pe aceştia cu privire la desfăşurarea procedurii, Curtea a considerat că această opţiune nu înlocuieşte posibilitatea reală a membrilor de a participa la şedinţe şi, cu siguranţă, nu poate contribui la păstrarea încrederii în sistemul juridic.

Reținând particularitățile speței, Curtea a considerat că federaţia reclamantă a suferit un prejudiciu real ca urmare a lipsei şedinţelor publice şi că, hotărând să urmeze o procedură confidenţială, instanţele interne i-au încălcat acesteia dreptul la judecarea cauzei sale în mod public.

15

Bibliografie

Tratat de drept procesual civil, Ed.All Beck, 2001 – Ioan Leş Manual de procedură civilă, Ed. Universitară, 2012 - Lect.univ.drd. Mihaela

Mocanu Revista Curierul Judiciar Revista Monitorul Jurisprudenţei Constituţia României Convenţia Europeană a Drepturilor Omului http://legeaz.net/dictionar-juridic/principiul-publicitatii-dezbaterilor www.juridice.ro