1.4. ORGANIZAREA SI INSTRUIREA SSMDrd.ing. Viorica Aionesie

1. ORGANIZAREA ACTIVITATILOR DE PREVENIRE SI PROTECTIEPrincipii şi criterii de organizarePrincipiile de organizare a activităţii de protecţie a muncii enunţate în Legea securitatii si

sanatatii in munca nr. 312/2006, sunt armonizate cu prevederile din Directiva Cadru 89/391/CEE, normele precizând faptul ca angajatorul este singurul responsabil pentru luarea măsurilor de protecţie a muncii.

Principiile generale de prevenire pe care angajatorul trebuie să le urmărească în implementarea măsurilor sunt :

a) evitarea riscurilor;b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;c) combaterea riscurilor la sursă ;d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă,

alegerea echipamentului tehnic şi a metodelor de muncă, pentru a evita activităţile monotone şi cele desfăşurate într-o cadenţă predeterminată şi a reduce efectele lor asupra sănătăţii;

e) adaptarea la progresul tehnic ;f) înlocuirea pericolelor prin nonpericole sau pericole mai mici ;g) dezvoltarea unei politici de prevenire cuprinzătoare şi coerente, care să cuprindă tehnologiile,

organizarea muncii şi a condiţiilor de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor de mediu ;

h) prioritatea măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală ;i) prevederea de instrucţiuni corespunzatoare pentru angajaţi ;j) protejarea grupurilor expuse la riscuri de accidentare şi îmbolnavire profesională.În lege sunt incluse şi prevederi referitoare la posibilitatea ca, atunci când angajatorii nu-şi pot

realiza sarcinile ce le revin privind securitatea si sanatatea in munca, să solicite serviciile unor specialişti sau persoane juridice abilitate, fară ca acest lucru să-i exonereze de raspundere.

1.1. Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie este realizată de către angajator, în următoarele moduri: a) prin asumarea de către angajator a atribuţiilor pentru realizarea măsurilor prevăzute de lege; b) prin desemnarea unuia sau mai multor lucrători pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie; c) prin înfiinţarea unui serviciu intern de prevenire şi protecţie; d) prin apelarea la servicii externe de prevenire şi protecţie.

În funcţie de volumul activităţilor desfaşurate (volumul producţiei, numărul de personal), de riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională şi de modul de organizare teritorială a activităţii, angajatorul trebuie să organizeze compartimentul de protecţie a muncii, care are în componenţa sa serviciul de securitate a muncii şi serviciul medical de medicină a muncii.

Condiţia înscrisă în Normele metodologice de aplicare a Legii securitatii si sanatatii in munca 319/2006 pentru organizarea compartimentului de securitate a muncii se referă la numărul de angajaţi; aceasta condiţie este luată în considerare şi la organizarea Comitetului de Securitate şi Sănătate în Muncă, structură organizatorică menită să asigure participarea angajaţilor la elaborarea şi luarea deciziei în domeniul securitatii si sanatatii in munca.

Normele stabilesc structurile organizatorice menţionate, modul de organizare şi atribuţiile, stabilind faptul că angajatorul poartă intreaga răspundere pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.

Serviciul de prevenire si protectie cuprinde: serviciul de securitate a muncii;

1

serviciul medical de medicină a muncii;Lucratorii desemnati cu atributii în domeniul securitătii si sanatătii in munca trebuie să fie

pregătiti in domeniul securitătii şi sănătătii în muncă şi trebuie să dispună de mijloace adecvate desfăşurării activităţii.

1.2. Organizarea serviciului de securitate a munciiPrincipala funcţie a serviciului de securitate a muncii este aceea de a fundamenta deciziile

privind securitatea muncii, având în acest scop atribuţii specifice. Dimensionarea serviciului se face ţinând cont de numărul total de personal din unitatea respectivă, de riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională şi de repartizarea teritorială a unităţii. Articolul 15 al NM de aplicare a Legii 319/2006 stabileşte activităţile de prevenire şi protecţie din cadrul serviciului de securitate şi sănătate în muncă : identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componenta a sistemului de munca,

respectiv executant, sarcina de munca, mijloace de munca/ echipamente de munca şi mediul de munca pe locuri de munca/posturi de lucru;

elaborarea şi actualizarea planului de prevenire şi protecţie; elaborarea de instrucţiuni proprii pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi

sănătate în munca, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale unităţii/întreprinderii, precum şi ale locurilor de munca/ posturilor de lucru;

propunerea atribuţiilor şi raspunderilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, ce revin lucrătorilor, corespunzător funcţiilor exercitate, care se consemnează în fişa postului, cu aprobarea angajatorului;

verificarea cunoaşterii şi aplicării de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi protecţie, precum şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, stabilite prin fişa postului;

întocmirea unui necesar de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca;

elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea periodicitatii adecvate pentru fiecare loc de munca, asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca şi verificarea cunoaşterii şi aplicării de către lucrători a informaţiilor primite;

elaborarea programului de instruire-testare la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii; asigurarea întocmirii planului de acţiune în caz de pericol grav şi iminent, şi asigurarea ca toţi lucrătorii

sa fie instruiti pentru aplicarea lui; evidenta zonelor cu risc ridicat şi specific stabilirea zonelor care necesita semnalizare de securitate şi sănătate în munca, stabilirea tipului de

semnalizare necesar şi amplasarea conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de munca;

evidenta meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifica, pentru care este necesară autorizarea exercitării lor;

evidenta posturilor de lucru care necesita examene medicale suplimentare; evidenta posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina muncii, necesita testarea

aptitudinilor şi/sau control psihologic periodic; monitorizarea functionarii sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsura şi control,

precum şi a instalaţiilor de ventilare sau a altor instalaţii pentru controlul noxelor în mediul de munca; verificarea stării de funcţionare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare de urgenta, precum şi a

sistemelor de siguranta; informarea angajatorului, în scris, asupra deficienţelor constatate în timpul controalelor efectuate la locul

de munca şi propunerea de măsuri de prevenire şi protecţie; întocmirea rapoartelor şi/sau a listelor prevăzute de hotărârile Guvernului emise în temeiul art. 51 alin. (1)

lit. b) din lege, inclusiv cele referitoare la azbest, vibratii, zgomot şi santiere temporare şi mobile; evidenta echipamentelor de munca şi urmărirea ca verificările periodice şi, dacă este cazul, incercarile

periodice ale echipamentelor de munca sa fie efectuate de persoane competente, conform prevederilor din Hotărârea Guvernului nr. 1.146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în munca de către lucrători a echipamentelor de munca;

identificarea echipamentelor individuale de protecţie necesare pentru posturile de lucru din întreprindere şi întocmirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de protecţie, conform

2

prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de munca;

urmărirea întreţinerii, manipulării şi depozitarii adecvate a echipamentelor individuale de protecţie şi a înlocuirii lor la termenele stabilite, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.048/2006;

participarea la cercetarea evenimentelor conform competentelor; întocmirea evidentelor privind evenimentele; elaborarea rapoartelor privind accidentele de munca suferite de lucrătorii din întreprindere şi/sau unitate; urmărirea realizării măsurilor dispuse de către inspectorii de munca, cu prilejul vizitelor de control şi al

cercetării evenimentelor; colaborarea cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor, serviciile externe de prevenire şi protecţie,

medicul de medicina muncii, în vederea coordonării măsurilor de prevenire şi protecţie; colaborarea cu lucrătorii desemnaţi/serviciile interne/serviciile externe ai/ale altor angajatori, în situaţia în

care mai mulţi angajatori isi desfăşoară activitatea în acelaşi loc de munca; urmărirea actualizării planului de avertizare, a planului de protecţie şi prevenire şi a planului de evacuare; propunerea de sancţiuni şi stimulente pentru lucrători, pe criteriul îndeplinirii atribuţiilor în domeniul

securităţii şi sănătăţii în munca; propunerea de clauze privind securitatea şi sănătatea în munca la încheierea contractelor de prestări de

servicii cu alţi angajatori, inclusiv la cele încheiate cu angajatori străini; întocmirea unui necesar de mijloace materiale pentru desfăşurarea acestor activităţi.

1.3. Reprezentanţii lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncaReprezentanţii lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca,

definiţi conform art. 5 lit. d) din lege, sunt aleşi de către şi dintre lucrătorii din întreprindere şi/sau unitate, conform celor stabilite prin contractul colectiv de munca, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare.

Numărul de reprezentanţi ai lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, care se aleg, va fi stabilit prin contractul colectiv de munca, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare, în funcţie de numărul total al lucrătorilor din întreprindere şi/sau unitate, cel puţin conform cerinţelor prevăzute la art. 60 din NM de aplicare a legii 319/2006.

Lucrătorii comunica în scris angajatorului numărul şi numele reprezentanţilor lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca.

Reprezentanţii lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca trebuie sa îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, corespunzătoare cel puţin nivelului de baza.

Reprezentanţii lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca sunt consultaţi şi participa, în conformitate cu art. 18 din lege, şi pot desfasura următoarele activităţi:

a) colaborează cu angajatorul pentru îmbunătăţirea condiţiilor de securitate şi sănătate în munca;b) însoţesc echipa/persoana care efectuează evaluarea riscurilor;c) ajuta lucrătorii sa constientizeze necesitatea aplicării măsurilor de securitate şi sănătate în munca;d) aduc la cunostinta angajatorului sau comitetului de securitate şi sănătate în munca propunerile

lucrătorilor referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de munca;e) urmăresc realizarea măsurilor din planul de prevenire şi protecţie;f) informează autorităţile competente asupra nerespectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi

sănătăţii în munca.

1.4. Organizarea Comitetului de Securitate şi Sănătate în MuncăÎn unitătile cu un număr mai mare de 50 de angajaţi este obligatorie organizarea Comitetului de

Securitate şi Sănătate în Muncă (C.S.S.M.), prin care să se asigure participarea angajaţilor la elaborarea şi aplicarea deciziei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. C.S.S.M. este constituit din:

conducătorul persoanei juridice sau reprezentantul său;

3

conducătorul serviciului de prevenire si protectie sau lucratorul desemnat cu atribuţii în domeniu;

reprezentantul serviciului medical; reprezentanţii salariaţilor.Numărul de reprezentanţi ai salariaţilor în cadrul CSSM se stabileşte în raport cu numărul total de

angajaţi, astfel: Reprezentanţii lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în munca vor fi desemnaţi de către lucrători dintre reprezentanţii lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, după cum urmează: a) de la 50 la 100 de lucrători - 2 reprezentanţi; b) de la 101 la 500 de lucrători - 3 reprezentanţi; c) de la 501 la 1.000 de lucrători - 4 reprezentanţi; d) de la 1.001 la 2.000 de lucrători - 5 reprezentanţi; e) de la 2.001 la 3.000 de lucrători - 6 reprezentanţi; f) de la 3.001 la 4.000 de lucrători - 7 reprezentanţi; g) peste 4.000 de lucrători - 8 reprezentanţi.

Modalitatea de desemnare a reprezentanţilor lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în munca va fi stabilită prin contractul colectiv de munca, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare.

Conducătorul persoanei juridice este preşedintele comitetului, iar membrii se nominalizează prin decizia scrisă a preşedintelui.

Conducătorul serviciului de securitate şi sănătate în munca sau persoana cu atribuţii în domeniu este secretarul comitetului.

Componenţa comitetului va fi adusă la cunostinţă angajaţilor. C.S.S.M. se convoacă cel puţin o dată pe trimestru sau ori de câte ori este nevoie, iar la fiecare întrunire se întocmeşte un proces verbal semnat de participanţi.

Întrunirea comitetului se convoacă cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilită, când se face cunoscută şi ordinea de zi a întrunirii. Comitetul este legal constituit dacă sunt prezenţi cel puţin jumatate plus unu din membrii săi şi ia hatărâri cu 2/3 din membrii prezenţi.

CSSM are, potrivit regulamentului, următoarele atribuţii: analizează şi face propuneri privind politica de securitate şi sănătate în munca şi planul de prevenire

şi protecţie, conform regulamentului intern sau regulamentului de organizare şi funcţionare; urmăreşte realizarea planului de prevenire şi protecţie, inclusiv alocarea mijloacelor necesare

realizării prevederilor lui şi eficienta acestora din punct de vedere al îmbunătăţirii condiţiilor de munca; analizează introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentelor, luând în considerare

consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii, lucrătorilor, şi face propuneri în situaţia constatării anumitor deficiente;

analizează alegerea, cumpărarea, întreţinerea şi utilizarea echipamentelor de munca, a echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală;

analizează modul de îndeplinire a atribuţiilor ce revin serviciului extern de prevenire şi protecţie, precum şi menţinerea sau, dacă este cazul, înlocuirea acestuia;

propune măsuri de amenajare a locurilor de munca, ţinând seama de prezenta grupurilor sensibile la riscuri specifice;

analizează cererile formulate de lucrători privind condiţiile de munca şi modul în care isi îndeplinesc atribuţiile persoanele desemnate şi/sau serviciul extern;

urmăreşte modul în care se aplica şi se respecta reglementările legale privind securitatea şi sănătatea în munca, măsurile dispuse de inspectorul de munca şi inspectorii sanitari;

analizează propunerile lucrătorilor privind prevenirea accidentelor de munca şi a imbolnavirilor profesionale, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de munca şi propune introducerea acestora în planul de prevenire şi protecţie;

analizează cauzele producerii accidentelor de munca, imbolnavirilor profesionale şi evenimentelor produse şi poate propune măsuri tehnice în completarea măsurilor dispuse în urma cercetării;

4

efectuează verificări proprii privind aplicarea instrucţiunilor proprii şi a celor de lucru şi face un raport scris privind constatările făcute;

dezbate raportul scris, prezentat comitetului de securitate şi sănătate în munca de către conducătorul unităţii cel puţin o data pe an, cu privire la situaţia securităţii şi sănătăţii în munca, la acţiunile care au fost întreprinse şi la eficienta acestora în anul încheiat, precum şi propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se va realiza în anul următor.

1.5. Organizarea serviciului medical de medicină a munciiSupravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurata de către medicii specialişti de medicina

muncii, care funcţionează potrivit reglementărilor Ministerul Sănătăţii Publice, activitatea acestora având un caracter predominant preventiv.

HG 355/2007 stabileste cerinţele minime pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor fata de riscurile pentru securitate şi sănătate, pentru prevenirea imbolnavirii lucrătorilor cu boli profesionale cauzate de agenţi nocivi chimici, fizici, fizico-chimici sau biologici, caracteristici locului de munca, precum şi a suprasolicitarii diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de munca.

În sensul prevederilor art. 2 din HG 355/2007, supravegherea sănătăţii lucrătorilor reprezintă totalitatea serviciilor medicale care asigura prevenirea, depistarea, dispensarizarea bolilor profesionale şi a bolilor legate de profesie, precum şi menţinerea sănătăţii şi a capacităţii de munca a lucrătorilor.

Asigurarea supravegherii expunerii profesionale este responsabilitatea angajatorului, care poate organiza seviciul de medicină a muncii la nivel de intreprindere sau poate contracta serviciile unor structuri medicale exterioare. Conform prevederilor art. 5) din HG 355/2007: (1) Angajatorul trebuie sa se afle în posesia unei evaluări a riscului asupra sănătăţii lucrătorilor. (2) Evaluarea riscului asupra sănătăţii se actualizează dacă s-au produs schimbări semnificative din cauza cărora evaluarea ar fi depăşită sau atunci când rezultatele supravegherii sănătăţii o impun. Angajatorii din orice domeniu de activitate, atât din sectorul public, cat şi din sectorul privat, sunt obligaţi sa respecte reglementările în vigoare privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor. Angajatorii sunt obligaţi sa asigure fondurile şi condiţiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor, aceştia nefiind implicaţi în niciun fel în costurile aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale.

Serviciile medicale profilactice prin care se asigura supravegherea sănătăţii lucrătorilor sunt: examenul medical la angajarea în munca, de adaptare, periodic, la reluarea activităţii, promovarea sănătăţii la locul de munca.Examenul medical la angajarea în munca se efectuează pentru: a) lucrătorii care urmează a fi angajaţi cu contract individual de munca pe perioada determinata sau nedeterminată; b) lucrătorii care isi schimba locul de munca sau sunt detasati în alte locuri de munca ori alte activităţi; c) lucrătorii care isi schimba meseria sau profesia.

Examenul medical la angajarea în munca se face la solicitarea angajatorului, care va completa fişa de solicitare a examenului medical la angajare (anexa nr. 2 din HG 355/2007) şi fişa de identificare a factorilor de risc profesional (anexa nr. 3 din HG 355/2007).

În situaţia schimbării locului de munca, lucrătorul este obligat sa prezinte copia dosarului medical de la serviciul medical de medicina muncii de la locul sau de munca anterior.Rezultatele examenului clinic şi ale celorlalte examene medicale se înregistrează în dosarul medical.

Medicul specialist de medicina muncii, în baza fisei de solicitare a examenului medical la angajare, fisei de identificare a factorilor de risc profesional, dosarului medical şi a examenelor medicale efectuate, completează fişa de aptitudine cu concluzia examenului medical la angajare: apt, apt condiţionat, inapt temporar sau inapt pentru locul de munca respectiv.

5

Fişa de aptitudine care finalizează examenul medical la angajarea în munca se completează numai de către medicul de medicina muncii, în doua exemplare, unul pentru angajator şi celălalt pentru lucrator.

1.5.1.Examenul medical de adaptare în munca se efectuează la indicaţia medicului specialist de medicina muncii în prima luna de la angajare şi are următoarele scopuri: a) completează examenul medical la angajarea în munca, în condiţiile concrete noilor locuri de munca (organizarea fiziologica a muncii, a mediului de munca, relaţiile om-masina, relaţiile psihosociale în cadrul colectivului de munca); b) ajuta organismul celor angajaţi sa se adapteze noilor condiţii; c) determina depistarea unor cauze medicale ale neadaptarii la noul loc de munca şi recomanda măsuri de inlaturare a acestora.

1.5.2.Efectuarea examenului medical periodic are următoarele scopuri: a) confirmarea sau infirmarea la perioade de timp stabilite a aptitudinii în munca pentru profesia/funcţia şi locul de munca pentru care s-a făcut angajarea şi s-a eliberat fişa de aptitudine; b) depistarea apariţiei unor boli care constituie contraindicatii pentru activităţile şi locurile de munca cu expunere la factori de risc profesional; c) diagnosticarea bolilor profesionale; d) diagnosticarea bolilor legate de profesie; e) depistarea bolilor care constituie risc pentru viata şi sănătatea celorlalţi lucrători la acelaşi loc de munca; f) depistarea bolilor care constituie risc pentru securitatea unităţii, pentru calitatea produselor sau pentru populaţia cu care lucrătorul vine în contact prin natura activităţii sale. Examenul medical periodic se efectuează obligatoriu tuturor lucrătorilor.

Frecventa examenului medical periodic este stabilită prin fişele întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 din HG 355/2007 şi poate fi modificată numai la propunerea medicului specialist de medicina muncii, cu informarea angajatorului.

1.5.3.Examenul medical la reluarea activităţii se efectuează după o întrerupere a activităţii de minimum 90 de zile, pentru motive medicale, sau de 6 luni, pentru orice alte motive, în termen de 7 zile de la reluarea activităţii, cu respectarea dispoziţiilor art. 22. Efectuarea examenului medical la reluarea activităţii are următoarele scopuri: a) confirmarea aptitudinii lucrătorului pentru exercitarea profesiei/funcţiei avute anterior sau noii profesii/funcţii la locul de munca respectiv; b) stabilirea unor măsuri de adaptare a locului de munca şi a unor activităţi specifice profesiei sau funcţiei, dacă este cazul; c) reorientarea spre un alt loc de munca, care sa asigure lucrătorului menţinerea sănătăţii şi a capacităţii sale de munca.

Promovarea sănătăţii la locul de munca reprezintă supravegherea activa a sănătăţii lucrătorilor în raport cu caracteristicile locului de munca şi, în mod particular, cu factorii de risc profesionali.

În vederea constientizarii nevoilor şi obiectivelor privind sănătatea şi securitatea în munca în rândul lucrătorilor, medicii specialişti cu pregătire în domeniu efectuează activităţi specifice de promovare a sănătăţii la locul de munca pentru realizarea bunastarii lucrătorilor, bazate pe identificarea problemelor acestora. Serviciile de medicina muncii participa la realizarea şi implementarea programelor de informare, educare şi formare profesională cu privire la sănătatea şi securitatea în munca pentru lucrătorii la care s-a efectuat supravegherea sănătăţii prin examene medicale profilactice. Pentru promovarea măsurilor privind adaptarea la munca a lucrătorilor şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de munca şi de mediu, medicii de medicina muncii desfăşoară activitate de consiliere privind sănătatea şi igiena ocupationala a lucrătorului şi a reprezentanţilor acestora din întreprindere şi din comitetul de sănătate şi securitate în munca, după caz, şi colaborează cu organismele din domeniul securităţii şi sănătăţii în munca.

6

Înregistrările medicale sunt păstrate o perioada de timp cel puţin egala cu durata medie de expunere - afectare a stării de sănătate, pentru fiecare categorie de risc profesional, astfel: a) cabinetul de medicina muncii păstrează dosarele medicale, fişele de expunere la riscuri profesionale şi datele de morbiditate profesională; b) angajatorul păstrează lista locurilor de munca cu riscuri profesionale şi concluzia examinării medicale (fişa de aptitudine); c) în cazul schimbării structurii de medicina muncii cu care a fost realizată supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor, înregistrările medicale se predau noului cabinet de medicina muncii agreat de angajator. La schimbarea locului de munca în alta unitate, lucrătorului i se vor inmana, la solicitare, copii ale dosarului sau medical şi ale fisei de expunere la riscuri profesionale, pentru a fi predate la structura de medicina muncii a unităţii respective. Angajatorii în procedura de faliment vor informa structura de medicina muncii, care va preda la rândul ei înregistrările medicale autorităţii de sănătate publica judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz. La întreruperea temporară sau definitiva a activităţii lucrătorului, structura de medicina muncii va preda dosarul medical al acestuia medicului sau de familie.

2. PREGATIREA SI INSTRUIREA PERSONALULUIStatistica accidentelor de muncă arată că, într-un număr covârşitor de mare de cazuri, executantul

a fost vinovat de producerea accidentului fie din necunoaşterea sau nerespectarea normelor de protecţie a muncii, fie din necunoaşterea modului în care trebuie utilizate mijloacele tehnice puse la dispoziţie pentru realizarea sarcinii de producţie.

Dacă, în privinţa bolilor profesionale, durata mare în care acumulările negative duc la declanşarea bolii permite, prin supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor, să se ia măsuri de diminuare a noxelor care afecteaza sănătatea, în cazul accidentelor acest lucru nu este posibil, evenimentul lăsând în urma sa victime, a căror viaţă este total schimbată sau, mai grav, întreruptă. Pregătirea şi instruirea personalului este mijlocul prin care se poate influenţa hotărâtor, în sensul scăderii, atât numărul de accidente de muncă cât şi cel al îmbolnăvirilor profesionale .

Potrivit art. 18 literele f, g, h, al Legii 319/2006, angajatorul este obligat să asigure şi să controleze prin personalul propriu, cunoaşterea şi aplicarea, de către toţi angajaţii şi participanţii la procesul de muncă, a măsurilor tehnice, sanitare şi organizatorice stabilite, precum şi prevederilor legale în domeniul securitatii si sanatatii in munca, să asigure materialele necesare educării şi informării angajaţilor, să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta va fi supusă.

De asemenea, legea impune angajatorului să asigure pe cheltuiala unităţii, instruirea, testarea şi perfecţionarea profesională a lucratorilor desemnati cu atribuţii în domeniul securitatii si sanatatii in munca.

2.1. Instruirea privind securitatea si sanatatea in muncaAngajatorii au obligaţia de a asigura baza materială pentru o bună instruire, respectiv, mijloacele

audio vizuale şi materialele de instruire, testare ce să fie la dispoziţia specialistului care face instruirea în cadrul cabinetului de protecţie a muncii, dispunând de programe de instruire-testare, pe meserii sau activităţi.

Documentul care dovedeşte faptul că instruirea a fost efectuată este fişa de instructaj, ale carei elemente componente sunt prevazute în N.M., în anexa 11, completarea acesteia fiind obligatorie pentru personalul permanent sau detaşat, pentru angajaţii sezonieri, temporari sau zilieri, şi se păstrează de conducătorul procesului de muncă, respectiv, de cel care are sarcina efectuării instruirii la locul de muncă.

7

Pentru persoane aflate in unitate cu permisiunea angajatorului, acesta stabileste prin ROF, RI, reguli privind instruirea si insotirea acestora in unitate.

Atunci când este vorba de lucratori din unitati din exterior, care desfasoara activitati pe baza de contract de prestari de servicii in unitatea unui alt angajator, angajatorul beneficiar al serviciilor va asigura instruirea lucratorilor privind activitatile specifice unitatii respective, riscurile penrtu securitatea si sanatatea in munca, precum si masurile si activitatile de prevenire si protectie la nivelul unitatii in general.

In ultimele doua cazuri, instruirea se consemneaza in fişe de instuctaj colectiv, al căror model este prezentat în anexa 12 din N.M.

Instructajul de protecţie a muncii cuprinde trei faze: instructajul introductiv general; instructajul la locul de muncă; instructajul periodic.

2.1.1. Instruirea introductiv generalaRolul instruirii introductiv generale este acela de a-i informa pe cei cărora li se adresează, despre

activităţile specifice unităţii în care vor lucra şi despre principalele măsuri de prevenire si protectie aplicabile, din normele în vigoare sau dispuse de conducerea unităţii în vederea eliminării sau diminuării riscurilor la care ar putea fi expuşi în viitoarele activităţi.

Potrivit normelor, este obligatoriu să se efectueze instruirea introductiv generala următoarelor persoane:

noilor încadraţi în muncă, lucratori cu contracte de muncă indiferent de forma acestora; celor veniţi în unitate ca detaşaţi; persoanelor delegate în interesul serviciului; lucratorului pus la dispozitie de catre un agent de munca temporarInstruirea introductiv generala se face individual sau în grupuri de cel mult 20 de persoane, în

cadrul cabinetului de securitate a muncii sau în spaţii amenajate special, de către:a) angajatorul care si- a asumat atribuţiile din domeniul securitatii si sanatatii in munca; saub) lucratorul desemnat; sauc) un lucrator al serviciului intern de prevenire si protectie; saud) serviciul extern de prevenire si protectie

Principalele probleme care se expun în cadrul instruirii sunt: riscurile de accidentare şi îmbolnavire profesională ; legislaţia de securitate si sanatate in munca in vigoare; consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de protecţie a muncii; măsuri tehnico-organizatorice de prevenire, alarmare, intervenţie, evacuare şi prim ajutor. Programul de desfăşurare a instruirii şi conţinutul acesteia se elaborează de lucratorii desemnati

cu atribuţii în domeniul securitatii si sanatatii in munca şi se aprobă de angajator. În prima parte a instruirii se prezintă regulile de securitate a muncii şi rolul acestora în

prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale.De asemenea, se prezintă prevederile din Codul muncii şi din Regulamentul intern, Contractul

colectiv de munca si/sau contractul individual de munca, cu scopul ca cei în cauză, să cunoască îndatoririle pe care le au în prevenirea accidentelor de muncă, precum şi drepturile stabilite în favoarea lor.

În cea de a doua parte a instruirii se face prezentarea regulilor tehnice de securitate a muncii specifice activităţilor unităţii, respectiv, a domeniului din care acestea fac parte, punând accentul pe: circulaţia în interiorul unităţii, trecerea în zone cu restricţii, cunoaşterea şi respectarea semnalizării de securitate şi sănătate în muncă, respectarea normelor de pază şi stingere a incendiilor, manipularea materialelor grele sau periculoase, respectarea curăţeniei la locul de muncă, igiena muncii şi igiena corporală.

8

Instruirea se încheie cu menţionarea faptului că angajaţii sunt obligaţi să cunoască şi să respecte reglementarile in vigoare privind securitatea si sanatatea in munca, să acţioneze astfel încât să nu pună în pericol persoana proprie sau pe cei cu care vin în contact, să participe la toate acţiunile legate de securitatea muncii organizate de angajator, să furnizeze informaţiile solicitate de organele statului în legatură cu accidentele despre care au luat cunoştinţă.

Pentru a fi cât mai eficient, instruirea introductiv generala se face individual sau, în situaţia când persoanele au aceeaşi profesie sau au profesii asemănătoare, se organizează grupuri de maxim 20 de persoane.

În conformitate cu prevederile normelor metodologice de aplicare a Legii 319/2006 şi cu instrucţiunile de aplicare a acestor prevederi elaborate de conducerile unităţilor se fixează, în funcţie de specificul unităţii, modul de efectuare a instructajului introductiv general ţinând seama de următoarele cerinţe:

nici un lucrător, indiferent dacă este permanent sau nu, nu va fi admis la lucru fară efectuarea instruirii introductiv generale;

durata instruirii introductiv generale se stabileşte prin instrucţiuni proprii şi nu va fi mai mică de 8 ore;

după efectuarea instruirii introductiv generale, persoanele respective vor fi supuse unei verificări a cunoştinţelor, folosindu-se în acest scop teste;

rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire, în care se va menţiona ca persoana respectivă poate fi repartizată pentru a i se face instruirea la locul de muncă;

dacă persoana instruită nu şi-a însuşit cunoştinţele prevazute pentru această formă de instrure nu va putea fi angajată şi i se va face o noua instruire;

în cazul accesului ocazional al unor persoane venite în interes de serviciu, vizite cu caracter didactic sau de alt gen şi care nu sînt încadrate în unitatea respectivă, instruirea introductiv generala poate fi redusa atât în ceea ce priveşte volumul cunoştinţelor predate cât şi durata;

conducătorul unităţii va însărcina persoana care va însoţi vizitatorii să le facă o prezentare succintă asupra specificului activităţii unităţii şi locurilor de muncă respective, în care vor avea acces, a măsurilor de securitate a muncii ce trebuie să fie respectate pe parcurs şi la locurile de muncă, luând şi măsuri de echipare a lor cu mijloacele de protecţie corespunzatoare desfaşurării vizitei în condiţii de securitate;

cel care face instruirea va prezenta fişa colectivă de instruire spre semnare, vizitatorilor; în cazul vizitelor cu caracter didactic, efectuate în grup de către elevi şi studenţi, instruirea va fi

făcută tuturor acestor persoane, după care fişa colectivă de instruire se va semna de către conducătorul grupului ce va avea răspunderea respectării disciplinei pe toată perioada desfaşurării activităţilor didactice;

în situaţia în care în unitate se desfăşoară o vizită cu caracter oficial sau vizita este facută de persoane din alte ţări, raspunderea luării măsurilor de securitate a muncii revine delegatului numit în mod special în acest scop. În acest caz nu este necesară întocmirea fişei colective de instruire, dar delegaţia va fi însoţită permanent de persoana anume desemnată, care le va da indicaţii pe toată perioada vizitei.

2.1.2. Instruirea la locul de muncăDupă efectuarea instructajului introductiv general, persoana nou angajată în unitate este

repartizată acolo unde va lucra şi unde i se face instruirea la locul de muncă.Instruirea la locul de muncă se efectuează tuturor persoanelor cărora normele prevăd că li se face

instruirea introductiv generala şi, în plus, personalului transferat de la un loc de muncă la altul în cadrul aceleiaşi unităţi.

Instruirea la locul de muncă se efectuează în grupe de maximum 20 de persoane, de către conducătorul direct al locului de munca.

9

Durata instruirii la locul de munca nu va fi mai mica de 8 ore şi se stabileşte prin instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de munca respectiv, împreună cu:

angajatorul care si- a asumat atribuţiile din domeniul securitatii si sanatatii in munca; sau lucratorul desemnat; sau un lucrator al serviciului intern de prevenire si protectie; sau serviciul extern de prevenire si protectie

Instruirea la locul de muncă se predă pe baza prevederilor din reglementarile in vigoare de securitate si sanatate in munca privind activitatile specifice şi a instrucţiunilor proprii, elaborate pentru locul de muncă unde va lucra persoana respectivă. Aceasta instruire are scopul de a instrui persoana în cauză cu privire la procesul tehnologic la care va participa, felul utilajelor, instalaţiilor, mecanismelor, dispozitivelor, sculelor etc. pe care le va folosi, modul de organizare a locului de muncă, transportul şi depozitarea materialelor cu care va fi aprovizionată, cauzele care pot genera accidente de muncă, parţile periculoase ale maşinilor şi utilajelor, sistemul de operare al acestora, modul de montare a apărătorilor şi a dispozitivelor de protecţie, modul de folosire a materialelor inflamabile sau toxice, modul de acţionare în cazul unui incendiu.

Prezentarea în cadrul instruirii la locul de muncă a problemelor legate de riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice se face în baza unui material scris. Este recomandabil ca instruirea la locul de muncă să fie cât mai pe înţelesul celor instruiţi şi cât mai convingator, folosind un vocabular adaptat pregătirii celor cărora li se adresează şi demonstraţii practice care vor deţine o pondere mare în timpul destinat instruirii. De o mare importanţă este, de asemenea, efectuarea de exerciţii privind utilizarea ehipamentului individual de protecţie atunci cand acesta este necesar şi a mijloacelor de alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim ajutor.

Potrivit articolului 92 al Normelor metodologice de aplicare a Legii 319/2006, durata instruirii la locul de muncă depinde de complexitatea utilajului sau locului de muncă la care va lucra persoana care se instruieşte şi nu va fi mai mica de 8 ore. Această durată se stabileşte de şeful compartimentului respectiv (secţie, atelier, sector etc.), împreună cu şeful serviciului de securitate a muncii.

Pentru a exista garanţia efectuării şi eficienţei instruirii la locul de muncă normele prevăd ca persoana instruită nu va fi admisă la lucru definitiv decât după ce şeful ierarhic al persoanei care a făcut instruirea a verificat ca persoana supusă instruirii şi-a insuşit cunoştinţele de securitate a muncii.

2.1.3. Instruirea periodicaInstruirea periodica se face întregului personal şi are drept scop reimprospatarea si actualizarea

cunostintelor de securitate a muncii, fiind completat obligatoriu cu demonstraţii practice. Responsabilitatea pentru efectuarea instruirii periodice revine conducătorului locului de muncă. Normele stabilesc ca intervalul dintre două instruiri periodice să se stabilească prin instrucţiuni proprii în funcţie de condiţiile locului de muncă, dar să nu fie mai mare de 6 luni, excepţie făcând personalul tehnico-administrativ, pentru care intervalul va fi de cel mult 12 luni.

Potrivit normelor, rezultă că angajatorul trebuie să stabilească prin instrucţiuni proprii la ce interval de timp va face instruirea periodica luând în considerare condiţiile de muncă, riscurile specifice, categoriile de personal avute în vedere. De menţionat este şi faptul că normele stabilesc că, pentru unele cazuri, instruirea periodica să se facă suplimentar celui programat, astfel:

când un angajat a lipsit mai mult de 30 de zile lucrătoare; când au aparut modificari ale prevederilor de securitate si sanatate in munca si/sau postului

de lucru sau ale instructiunilor proprii, inclusiv datorita evolutiei riscurilor sau aparitiei de noi riscuri in unitate;

la reluarea activitatii dupa un accident la efectuarea unor lucrari speciale la introducerea unui echipament de munca sau a unor modificari ale echipamentului existent ; la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru ; la introducerea oricarei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru.

10

In acest caz, durata instruirii periodice nu va fi mai mica de 8 ore si se stabileste in instructiuni proprii de catre conducatorul locului de munca respectiv impreuna cu :

angajatorul care si- a asumat atribuţiile din domeniul securitatii si sanatatii in munca; sau lucratorul desemnat; sau un lucrator al serviciului intern de prevenire si protectie; sau serviciul extern de prevenire si protectie

2.2. Fişa individuală de instruire privind securitatea si sanatatea in munca.Documentul care atestă faptul ca persoana angajată a fost instruită este fişa individuală de

instruire privind securitatea si sanatatea in munca, al carei model este stabilit în Normele metodologice de aplicare a Legii 319/2006 , anexa 11, şi care se completează pentru toate persoanele carora li se face instruirea introductiv generala.

Fişa individuală de instruire conţine în primul rând elementele de identificare a persoanei instruite, respectiv: numele şi prenumele, data şi locul naşterii, calificarea, locul de muncă, legitimaţia, domiciliul, grupa sanguină, traseul de deplasare la şi de la serviciu.

Pentru fiecare dintre cele trei faze ale instruirii sunt prevăzute a fi completate: data la care instruirea a avut loc, numele persoanei care a făcut instruirea şi funcţia acesteia, durata instruirii şi conţinutul acesteia, precum şi semnăturile persoanei instruite, a celei care a facut instruirea şi a celei care a verificat insuşirea cunoştinţelor.

Fişa individuală de instruire privind securiatea si sanatatea in munca se completează după verificarea însuşirii cunoştinţelor predate în cadrul instruirii introductiv generale, trecându-se în fisă rezultatul testării, precum şi faptul că persoana a fost admisă la lucru, numele şi prenumele angajatorului, funcţia acestuia, data şi semnatura. Completarea fişei se face cu pastă sau cerneală.

Persoana care constituie obiectul instruirii semnează fişa după ce a fost instruită prin instruirea introductiv generala şi prin instruirea la locul de muncă şi după ce, prin verificarea cunoştinţelor, s-a dovedit că aceasta şi-a însuşit cunoştinţele necesare prestării muncii în condiţii de securitate pentru ea şi pentru ceilalţi participanţi la procesul muncii. Semnatura şefului ierarhic al instructorului pusă pe fisă reprezintă confirmarea însuşirii cunostinţelor, precum şi faptul că prin conţinutul materialelor predate şi al demonstraţiilor practice au fost avute în vedere toate riscurile cunoscute ca posibile în viitoarea activitate pe care urmează să o desfăşoare persoana instruită. Normele prevăd ca în fişa individuală de instruire să se completeze şi la terminarea instruirii periodice: conţinutul acesteia, durata, data la care a avut loc şi semnăturile persoanei instruite, a celei care a efectuat instruirea şi a celei care a verificat însuşirea cunoştinţelor.

Importanta pe care legiuitorul o acordă efectuării instruirii de securitate si sanatate in munca şi completării corecte a fişei de instruire rezidă şi în faptul că nerespectarea normelor referitoare la aceste probleme constituie contravenţie şi se sancţionează ca atare.

11