UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIUFACULTATEA DE DREPT “SIMION BĂRNUŢIU” SIBIU

CURS MASTERAT:

„ŞTIINŢE PENALE - BOLOGNA”

DISCIPLINA: „FENOMENOLOGIA CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE”

REFERAT: „Principalele forme de manifestare a criminalităţii organizate în lumea contemporană”

ANUL 1 SEM. 2 – AN UNIVERSITAR 2009/2010

TITULARUL DISCIPLINEI, Prof. univ. dr. ALEXANDRU BOROI

MASTERAND,

- 2010 -

PRINCIPALELE FORME DE MANIFESTARE A CRIMINALITĂŢII

ORGANIZATE ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ

1

CUPRINS

1. Noţiuni generale. Scurt istoric ………………………………. pag. 3

2. Caracteristicile crimei organizate …………………...……… pag. 5

3. Formele de manifestare a criminalităţii organizate în lumea contemporană …………………………………………………………………. pag. 6

3.1. Traficul de droguri ………...……………….………………… pag. 63.1.1. Drogurile şi organizaţiile criminale ……….……….……….. pag. 73.1.2. Consumul şi dependenţa de droguri din perspectiva socio-

psihologică …………………………………………………… pag. 83.2. Traficul de arme ……………………………..………………. pag. 93.3.Traficul cu autoturisme furate ………………………..……. pag. 113.4.Traficul de carne vie ……………………………….……….. pag. 133.5.Crima organizată şi terorismul ………………………….…. pag. 14

3.5.1. Aspecte socio-psihologice privind autorii atentatelor teroriste …………………………………………………..…………… pag. 15

3.5.2. Organizarea grupurilor teroriste …………………………. pag. 163.5.3. Corelaţia terorismului cu crima organizată ...…….………pag. 16

3.6.Crima organizată şi spălarea mondială a banilor ……...…. pag. 173.7.Crima organizată şi corupţia ……………………...……….. pag. 20

4. Dispoziţii finale ...…………………………………………… pag. 20

Bibliografie ……………………………………………………… pag.21

2

PRINCIPALELE FORME DE MANIFESTARE A CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE ÎN LUMEA

CONTEMPORANĂ

1. Noţiuni generale. Scurt istoric.

Ştiinţa care studiază criminalitatea ca fenomen social, geoistoric condiţionat, cauzalitatea criminalităţii, constelaţia surselor socio-umane ale crimei şi criminalităţii, identifică componentele şi conţinutul cauzelor şi condiţiilor socio-umane ale fiecărei infracţiuni în parte cât şi a diverselor categorii şi grupe de infractori, se numeşte criminologie.

Prin crimă organizată, în accepţiunea proiectului de lege promovat în Parlament, se înţelege: “activităţile desfăşurate de orice grup constituit din cel putin trei persoane, între care există raporturi ierarhice ori personale, care permit acestora să se îmbogăţească sau să controleze teritorii, pieţe ori sectoare ale vieţii economice şi sociale interne sau străine, prin folosirea şantajului, intimidării, violenţei ori coruperii, urmărind fie comiterea de de infracţiuni, fie infiltrarea în economia reală.1“

În accepţiunea doctrinei germane, crima organizată este definită astfel: “comiterea cu intenţie a unor infracţiuni în scopul obţinerii de profit şi putere, de două sau mai multe persoane, ce colaborează pentru o perioadă de timp prelungită sau nedefinită, îndeplinind sarcini dinainte stabilite prin folosirea unor structuri comerciale sau similare celor de afaceri, prin folosirea violenţei sau a altor mijloace de intimidare, ori prin exercitarea unor influenţe asupra politicienilor, administraţiei publice, autorităţilor judiciare sau economice.”

Forma superioară de organizare a grupurilor de infractori se numeşte “MAFIE”, acest termen a apărut în Italia şi s-a extins în multe ţări ale lumii.

Principalele ţări unde există grupuri de infractori sub denumirea de “MAFIE” sunt: Italia: - Cosa Nostra Siciliană Camorra

- ’Ndrangheta- Sfânta Coroană Unită

Franţa: - Mafia siciliană - Camorra

Anglia: - Mafia italiană- Triada chineză- Mafia Roşie (rusă)- Grupurile criminale jamaicane

1 Nedin Vasile, referat Criminalitatea în România, Universitatea de vest Timişoara

3

S.U.A: - Cosa Nostra- Mafia Siciliană- Camorra Napolitană- ’Ndrangheta Columbiană- Sfânta Coroană Unită- Triade chinezeşti- Boryukudan din Japonia

Australia: - ‘Ndrangheta din Calabria - Familiile cu bazele în Griffith (un district agricol la vest de Sidney)

Brazilia: - Escadroanele Morţii - Mafia italiană - Bicheiros

Canada: - Triada chineză- Mafia italiană- Cartelurile columbiene

Columbia: - “La Costena” (de-a lungul Atlanticului)- Antioquia şi Cauca Valley ( din zonele centrale şi estice)- Cartelul Medellin- Cartelul Cali- Coast Cartel- Asse del Caffe- Norte del Valle- Ibaque- Santander- Orgota

Japonia: - Yacuza (joc de cărţi japonez)- Boryokudan “familia”

Mexic: - Cartelul din Golf- Cartelul Pacificului- Cartelul Tijuana

Rusia: - Mafia cecenă- Georgienii- Armenii- Mafia caucaziană

În Europa Centrală şi de Est, criminalitatea a atins cote alarmante cu deosebire în

spaţiul C.S.I.- Iugoslavia, Albania şi Bulgaria (Comunitatea Statelor Independente). Forţa

4

crimei organizate este pusă în evidenţă mai ales prin influenţa ei deosebită în planul destabilizării situaţiei interne care a cunoscut transformări esenţiale : trecerea de la economia centralizată la cea de piaţă, de la regimul politic autoritar la cel democratic şi de la un sistem centralizat de securitate la un sistem naţional de securitate independent.

Peste tot în aceste teritorii, inclusiv România, ordinea civilă s-a degradat, inflaţia a înregistrat un salt extraordinar, criminalitatea a crescut alarmant, piaţa neagră este o prezenţă cotidiană, la vedere. Deschiderea frontierelor în toată această regiune a facilitat mişcarea persoanelor şi a mărfurilor, impulsionând piaţa liberă dar şi criminalitatea. Folosind forţa financiară de care dispun, grupurile crimei organizate au penetrat foarte rapid democraţiile aflate în faza incipientă, au corupt oficialităţile politice şi guvernamentale, de regulă reprezentate de persoane voluntariste, slab pregătite pentru a conduce, uşor influenţabile.

O stare puternic dezechilibrată s-a instalat şi adâncit fără ca autorităţile să intervină, acceptând jocul grupărilor criminale, care şi-au pus în aplicare întregul arsenal, mai rafinat sau mai brutal, de mijloace şi metode de acţiune.

Procesul de privatizare care s-a declanşat în absenţa unei reglementări clare şi a unei minime strategii a fost benefic pentru lumea interlopă, produsă de orânduirea de tip comunist, precum şi pentru fosta nomenclatură, care a avut la dispoziţie de la început forţa financiară necesară pentru a acoperi importante părţi din capitalul scos la privatizare.

Fiecare din ţările Europei Centrale, de Sud şi de Est îşi are propria istorie a acestei perioade, dominate de o puternică instabilitate şi o reală ofensivă a crimei organizate. Sunt foarte multe elemente componente comune tuturor acestor ţări, dar fiecare dobândeşte particularităţi şi caracteristici ce le individualizează traiectoria în zone foarte apropiate de epicentrul crimei organizate tradiţionale2.

2. Caracteristicile crimei organizate3

Nivelul înalt de profesionalizare a grupărilor criminale care au adoptat şi

perfecţionat principiile de organizare şi regulile de acţiune ale structurilor de tip mafiot.De asemenea, se manifestă tendinţe de intelectualizare a grupărilor criminale prin

absorbţia, în interiorul acestora de persoane ce ocupă funcţii oficiale în domeniul finanţelor, comerţului, băncilor, administraţiei, justiţiei dar şi a unor reputaţi avocaţi, experţi şi tehnicieni în cadrul comunicaţiilor şi logisticii.

Afacerile ilegale de amploare – contrabandă, evaziune fiscală, traficul de armament, de droguri, de materiale radioactive, taxa de protecţie şi “recuperările de debite”- nu se pot derula şi finaliza fără realizarea unui parteneriat între infractorii autohtoni şi cei ce acţionează pe teritoriul altor state.

Se înregistrează în prezent tendinţa de “folosire a funcţiei publice” pentru realizarea afacerilor, în spatele sau pe spatele căreia se derulează afacerile.

Deja se poate vorbi de “piaţa drogurilor“ în marile centre urbane şi universitare din România. (Bucureşti, Cluj, Iaşi, Constanţa, Timişoara, ş.a.). Aproape zilnic, sunt

2 Nedin Vasile, referat Criminalitatea în România, Universitatea de vest Timişoara3 L. Pintilie, Metode si tehnici operative de investigare si documentare a infractiunilor in domeniul crimei organizate, Ed. Sitech, 2008

5

depistaţi traficanţi şi consumatori de droguri, mare parte fiind cetăţeni străini sau cetăţeni români, cu precădere, elevi şi studenţi.

Sunt numeroase situaţiile care demonstrează că în România criminalitatea de înaltă violenţă, tinde să fie o componentă de bază a crimei organizate. Edificatoare sunt conflictele dintre arabi, chinezi, pentru supremaţia în angrouri şi respectiv în cartiere.

Economia subterană, economia paralelă, se alimentează şi se dezvoltă dintr-o mare diversitate de afaceri ilegale care produc o imensă masă monetară necontrolată.

Principalele surse de alimentare sunt: contrabanda, evaziunea fiscală, munca la negru, taxa de protecţie, etc.

Fiecare ţară dispune de o economie subterană dar depinde foarte mult dimensiunea acesteia. Ea este estimată la: 5% din PIB în Japonia, 8% din PIB în Marea Britanie, 8,5% în S.U.A, 9% în Franţa, Olanda, Canada şi Germania, 11,5% în Italia, 13% în Belgia, 30% în China şi peste 50% în Rusia4.

3. Formele de manifestare a criminalităţii organizate în lumea contemporană

Criminalitatea organizată în lumea contemporană se manifestă sub diferite forme5: Traficul de droguri Traficul de arme Traficul de autoturisme furate Traficul de carne vie Crima organizată şi terorismul Crima organizată şi spălarea mondială a banilor Crima organizată şi corupţia

3.1. Traficul de droguri

Una dintre formele cele mai active de manifestare a crimei organizate transnaţionale o reprezintă producţia şi traficul de droguri. Profiturile realizate din această activitate - care devansează cu mult afaceri legale, inclusiv din domeniul industriei petroliere, au făcut ca, pe lângă organizaţiile mafiote tradiţionale, să apară numeroase grupări şi bande criminale, care pun în prim planul preocupărilor lor producţia şi traficul de droguri sau de precursori ai acestora.

Trebuie menţionat şi tratat cu toată atenţia faptul că în unele ţări, acest fenomen se desfăşoară sub privirile îngăduitoare ale guvernanţilor care acceptă tacit şi contra cost să permită derularea unor astfel de activităţi pe teritoriul naţional.

Organizaţiile criminale angrenate în aceste activităţi îşi permit astfel să deţină în posesie mii de hectare de terenuri agricole pe care cultivă plantele necesare, să întreţină zeci de mii de angajaţi care asigură tot procesul de fabricaţie al drogurilor, adevărate armate pentru protecţia activităţilor şi să angajeze numeroşi specialişti din domeniul chimiei, biologiei, finanţelor şi informaticii, care să contribuie la bunul mers al acestui tip de afacere.

4 C.Beccaria, Despre infraţiuni şi pedepse, Ed. Rosetti, Bucureşti, 20015 S. Bogdan, Criminologie, Syllabus, Ed. Sfera Juridică,Cluj –Napoca 2005

6

Sistemul legislativ permisiv din aceste ţări, care acordă pedepse extrem de mici pentru infracţiunile legate de activitatea de producţie şi/sau trafic de droguri, sau nu incriminează acest gen de activităţi neaderarea la tratatele internaţionale privitoare la droguri, reprezintă factori care determina stabilirea unor baze de acţiune ale organizaţiilor criminale. De asemenea, sunt expuse statele ale căror teritorii sunt grevate de războaie civile, activităţi teroriste de amploare, conflicte interetnice, marcate de instabilitate politică cronică ce împiedică exercitarea controlului guvernamental pe unele părţi din teritoriul naţional şi unde sistemele de control vamal, financiar şi judiciar nu funcţionează eficient.

Se remarcă, de asemenea, că dacă în trecut se puteau face deosebiri nete între ţările producătoare şi cele consumatoare de droguri, acum este evident că asemenea diferenţieri nu mai au importanţă, pentru că marea majoritatea ţărilor consumatoare au devenit şi producătoare, într-o măsura mai mare sau mai mica ş i invers, iar termenul de "ţări de tranzit" şi-a pierdut din semnificaţia iniţială, acestea devenind de regulă consumatoare şi în final chiar producătoare.

3.1.1. Drogurile şi organizaţiile criminale6

Heroina este un drog din clasa A, extras din opium de mac şi se prezintă sub formă de pudră de culoare maro sau albă. Pentru a fi injectată este tratată cu acid clorhidric, transformându-se în clorhidrat de heroina.

Termenii de argou folosiţi pentru acest drog sunt : aroma, skag, zahar maro, "H", Henry.

Principalele centre de cultivare ale macului opiaceu şi extragere a heroinei sunt: Triunghiul de Aur - în Asia de Sud-Est, care include Myanmar, Thailanda şi China şi Cornul de Aur, care include Afganistanul şi Pakistanul.

Triadele chinezeşti deţin monopolul traficului de heroină către S.U.A., iar organizaţiile criminale turceşti controlează traficul acestui drog către Europa. Triadele chinezeşti sunt recunoscute pe plan mondial şi pentru traficarea heroinei pure sau a "Albului de China".

Cannabisul7 - Cannabis Sativa este o plantă care creşte în multe regiuni de pe glob fiind cultivată şi valorificată într-o serie de ţări. Sub formă de droguri, cannabisul este traficat şi consumat ca marijuana (iarba), haşiş (răşină) şi ulei vegetal.

Principalele zone de producere a marijuanei sunt Africa de Vest, Caraibe şi America de Sud, iar ţările de destinaţie ale acestui drog sunt cele vest-eropene ş i S.U.A. Traficul acestui drog este monopolizat de grupările criminale din Africa de Vest şi cartelurile mexicane şi columbiene din America Centrala şi de Sud. Traficarea haşişului, care provine mai ales din Maroc şi Pakistan ., este monopolizată de grupările criminale turce şi cele asiatice, ţările de destinaţie fiind cele din Europa Occidentală.

Cannabisul, sub formă de ulei vegetal, este mai puţin consumat în Europa, ponderea deţinând-o S.U.A.

6 S. Bogdan, Criminologie, Syllabus, Ed. Sfera Juridică,Cluj –Napoca 20057 Internet

7

Cocaina este un drog verificat din clasa "A" care se obţine din frunzele arborelui de coca. Regiunea andină a Peru-ului, Boloviei şi Columbiei este cea mai mare producătoare de cocaină din lume.

Din punct de vedere istoric, cartelurile columbiene au fost principalele producătoare de cocaină în regiune, însă, în prezent, Bolovia şi Peru deţin întâietatea. Cartelurile columbiene au rămas, însă, principalele exportatoare de cocaină pe plan mondial, controlând întreaga producţie din zona latino-americana.

Drogurile sintetice fabricate în laboratoare de produse chimice, sunt clasificate în trei grupe principale: stimulente, halucinogene şi depresive.

Consumul de droguri sintetice în Europa de vest a devenit ceva obişnuit, acestea nefiind considerate mai periculoase decât alcoolul. Dintre drogurile sintetice cele mai folosite menţionăm: amfetaminele, L.S.D., extasz, M.D.A. ("Eva"), metaamfetamina cristalizată ("ice-gheaţa"), produsă de Yakuza japoneză.

3.1.2. Consumul şi dependenţa de droguri din perspectiva socio-psihologică 8

Consumul de droguri reprezintă una dintre cele mai grave probleme sociale cu care se confruntă societăţile contemporane. Considerat în majoritatea manualelor de criminologie şi sociologie a devianţei ca o "crimă fără victime", care nu aduce prejudicii societăţii, în ansamblul său, ci doar indivizilor implicaţi, consumul de droguri reprezintă un adevărat flagel care deteriorează sănătatea a milioane de oameni, sporind costurile asistenţei medicale şi determinând amplificarea altor probleme sociale.

Consumul de droguri constituie deci o importantă problemă socială, care are multiple consecinţe economice, juridice, criminologice şi medicale, pe termen lung, care influenţează negativ atât viaţa indivizilor, cât şi a comunităţilor. Din punct de vedere psihologic sau fiziologic, consumul de droguri determină dependenţa individului de anumite substanţe chimice utilizate pentru a produce efecte agreabile ori pentru a evita durerea şi disconfortul. Aceasta dependenţă are î nsă, un caracter nociv, producând individului modificări fizice şi psihice ireversibile care îi afectează profund starea de sănătate.

Din perspectiva psihologică explicaţiile consumului şi dependenţei de droguri vizează personalitatea consumatorului şi individului dependent. Noţiunea de dependenţă însăşi este definită în diverse moduri. Unii psihologi pun accentul pe dorinţa psihologică necontrolabilă de administrare a drogului, alţi psihologi accentuează dependenţa fiziologică faţă de un drog particular.

Din punct de vedere sociologic, dependenţa faţă de droguri trebuie explicată, mai degrabă, ca un proces social, decât ca o relaţie între proprietăţile fizice ale drogului şi impactul acestora asupra organismului uman.

Ocupându-se de procesul de dependenţă faţă de opiacee, în special de morfină şi heroină, John Clausen a subliniat faptul că această dependenţă reprezintă produsul unui proces de învăţare socială rezultat din interacţiunea sau asocierea cu alţi indivizi, ei înşişi dependenţi.

Făcut accesibil, cel mai adesea de un grup de prieteni, drogul nu are iniţial altă funcţie decât aceea a căutării unei experienţe inedite. Utilizarea drogului este

8 Internet

8

dependenţa de disponibilitatea sa la nivelul iniţiaţilor grupului. Ulterior, consumatorul ocazional devine un consumator "de carieră", prin descoperirea unei surse mai stabile de aprovizionare. Aici intervine rolul traficanţilor, al organizaţiilor criminale, care fac posibilă ajungerea drogului la aceşti consumatori.

3.2. Traficul de arme

Dezvoltarea pieţei internaţionale a drogurilor s-a făcut în paralel cu aceea a vânzărilor ilegale de arme. Fabricanţii din toate ţările dezvoltate vând toate tipurile de arme mişcărilor de rezistenţă şi chiar guvernelor din lumea a treia prin intermediul marilor traficanţi, a comercianţilor, oamenilor de afaceri şi serviciilor secrete, care înregistrează profituri considerabile de pe urma acestor activităţi, profituri comparabile cu cele obţinute din comerţul ilicit de stupefiante.

Apariţia unor conflicte armate, la început în Asia şi America Latină, mai târziu în Orientul Mijlociu şi Africa, iar mai aproape de zilele noastre chiar în sud - estul Europei, au determinat dezvoltarea rapidă a industriei de armament şi în paralel extinderea pieţelor ilegale şi legale de materiale de război.

Astfel, între anii 1970-2000, cheltuielile militare în ansamblul ţărilor lumii au crescut de mai bine de patru ori, atingând un nivel de aproximativ 800 miliarde de dolari anual, în prezent acestea depăşind 1200 miliarde. Concomitent au crescut de circa 8-9 ori exporturile de armament, paralel cu operaţiunile legale, dezvoltându-se piaţa neagră a livrărilor ilegale de arme, majoritatea operaţiunilor de acest fel vizând ţările lumii a treia.

Restricţiile severe şi embargourile asupra vânzărilor de arme impuse de ţările occidentale, concomitent cu sistemele de autoritate şi control adoptate de statele producătoare, au dat naştere unor tendinţe tot mai puternice de eludare a acestora, tendinţă transformată în prezent într-o puternică impulsionare a tranzacţiilor ilegale şi dezvoltării pieţei ilegale de armament. Pe lângă cei trei mari exportatori de arme din perioada postbelica, respectiv S.U.A., U.R.S.S. şi Anglia, în ultimii ani au apărut alţi mari producători, cum sunt Israel, Franţa, Germania şi Italia, urmate de India, China, Brazilia şi Ucraina. Numai în anul 2004, Rusia, moştenitoarea U.R.S.S., a vândut conform unor statistici în materie, armament în valoare de 80 de miliarde de dolari9.

Unul dintre factorii cheie, responsabil pentru creşterea tranzacţiilor de armament, este faptul că guvernanţii şi elitele politice ale Lumii a treia care au ajuns la putere, au început să-şi construiască propria maşinărie militară, caracterizată prin introducerea tehnologiei moderne de război şi adoptarea unor sisteme de securitate cât mai bine puse la punct.

De cele mai multe ori, chiar după venirea la putere, guvernele naţionale au fost confruntate cu mişcări interne de forţă şi chiar conflicte cu statele din jur, pe motive etnice, religioase sau teritoriale, fiind nevoite să recurgă deseori la forţă pentru a se impune, fapt ce a ridicat mult cererea permanentă de arme, determinând astfel puterile aliate, să le vândă armamentul necesar, uneori însă apelând ş i la puterile adverse, de

9 L. Pintilie, Metode si tehnici operative de investigare si documentare a infractiunilor in domeniul crimei organizate, Ed. Sitech, 2008

9

la care s-au aprovizionat de regulă, prin intermediul pieţei ilicite, a traficului ilegal cu arme şi muniţii.

În felul aceasta, cele peste 450 confruntări între statele neeuropene, îndeosebi pe teritoriul Africii, Orientului Mijlociu şi Americii Latine, ce au avut loc în ultimele două decenii au determinat un aflux de armament şi tehnologie militară sofisticată, fiind dezvoltată o necunoscută şi nebănuită piaţă ilegală, un adevărat rai pentru comercianţii şi traficanţii veroşi. Spre exemplu, numai războiul dintre Irak şi Iran a ocazionat o cerere de echipament militar în valoare de aproape 100 miliarde dolari, cerere ce a fost onorată cu furnituri ale industriilor militare din 400 de ţări, din care o parte ar reprezenta-o tranzacţiile ilegale.

Traficul ilegal cu arme şi muniţii a luat amploare deosebită în perioada post comunista (după anul 1990) în multe din statele din estul Europei, îndeosebi cele desprinse din URSS, fiind create condiţii favorabile sustragerii şi comercializării de arme şi muniţii din depozitele armatelor naţionale.

În acest sens este edificatoare situaţia din armata rusă, care s-a confruntat şi se confruntă cu o stare de indisciplină dezastruoasă şi mai ales cu pierderea poziţiei deosebit de influente în societate, concomitent cu compromiterea şi ca urmare a incompetenţei manifestată în acţiunile militare desfăşurate în Afganistan ş i în Cecenia. Datorită acestor cauze, mulţi conducători din armată se simt frustraţi, confruntaţi fiind şi cu o scădere drastica a veniturilor salariale, fapt pentru care se simt îndreptăţiţi să-şi îmbunătăţească situaţia financiară prin manopere dolosive. Asemenea persoane cu funcţii de comandă şi chiar structuri din armata rusă, acţionează asemănător crimei organizate, fiind edificator în acest sens un raport al Procuraturii militare ruse, care atrăgea atenţia că multe cadre de marcă ale armatei sunt implicate în activităţi economice ilegale. Legat de situaţia din Rusia scoatem în evidenţă şi permisiunea ce s-a acordat unor oameni de afaceri şi băncilor de a-şi constitui structuri de pază şi apărare dotate cu armament, în care sens li s-a dat dreptul de a obţine licenţe de comerţ pentru unele categorii de armament de autoapărare, multe din acestea luând drumul „pieţei negre". La toate acestea se adaugă şi aprecierea că peste două treimi din armele care circula în Rusia şi în fostele state sovietice, sunt arme furate din armată.

De asemenea, trebuie amintit conflictul armat din fosta Iugoslavie, care ani de zile a măcinat importante cantităţi de material militar, începând de la pistoale, pistoale mitralieră, până la tancuri, avioane şi rachete sofisticate. Este clar că în condiţiile embargoului total, impus tuturor părţilor aflate în conflict, armele, muniţiile şi tehnica militară au fost procurate, în buna parte, de pe piaţa neagră, prin intermediul marilor traficanţi.

La acest început de mileniu se prefigurează un nou ,,cavaler al apocalipsului", mai periculos decât traficul cu droguri şi cel cu arme, acesta fiind î ntruchipat de traficul de materiale radioactive. Deja unele cazuri au fost descoperite în Polonia, Ungaria şi România, însă campioană rămâne tot Rusia.

Astfel, s-a ajuns la concluzia că resursele materiale reduse şi fondurile foarte mici alocate energiei nucleare şi sectorului de cercetare creează un pericol potenţial pentru securitatea obiectivelor dar şi a societăţii; mulţi angajaţi din domeniu şi chiar savanţi nu-şi mai execută corespunzător sarcinile de serviciu, recurgând chiar la sustrageri de materiale strategice pentru a-şi completa veniturile. Este dat exemplu un om

10

de ştiinţă, a cărui identitate nu a fost dezvăluită şi care a fost arestat de Serviciul Federal de Securitate, pentru faptul că, folosind o tehnică proprie, a produs în laboratoarele Institutului din Krasnoiarsk cel putin 1 kg de material nuclear cu dublă utilizare, inclusiv militară, pe care 1-a transportat ilegal peste graniţă.

Pericolul deosebit constă în faptul că ţări cu regimuri dictatoriale sau care duce o politică de înarmare, precum Iranul, Irakul, Libia, Coreea de Nord şi Pakistanul procura materiale radioactive pe orice cale, pentru constituirea bombei atomice, nefiind exclusă nici posibilitatea ca organizaţii criminale să fie tentate în confecţionarea de arme nucleare, îndeosebi pentru ameninţare sau şantaje.

3.3. Traficul cu autoturisme furate10

Creşterea traficului de autoturisme furate in ultimii ani a devenit dramatică, î n majoritatea ţărilor europene reprezentând un serios segment al crimei organizate, după traficul de droguri. Astfel, în Germania în anu1 2003 s-au reclamat 165000 de autoturisme furate, fiind recuperate doar 46%, în Franţa în anul 2004 s-au furat 335.647 autoturisme, fiind recuperate doar 225.232 iar în Italia s-au înregistrat 264514 furturi de autoturisme, din care doar aproximativ 45% au fost descoperite.

Se detaşează însă organizaţiile criminale care transferă maşinile furate înspre beneficiari din spaţiul fostei U.R.S.S., mulţi dintre aceştia, îmbogăţiţi peste noapte preferând în special maşini de lux. Această ocupaţie le permite înregistrarea de profituri considerabile. Rezultă de aici că furtul de autoturisme a devenit o afacere deosebit de rentabilă, mai ales că, pentru infractor, riscul de a fi prins în momentul comiterii furtului sau imediat după aceea este foarte redus.

În acest domeniu se disting două tipuri de bande organizate:- cele care se ocupă de furtul autoturismelor de lux (Mercedes, Audi,

Porsche, Ferrari), care au desfacere în ţările sud-est europene, Rusia şi ţările ex-sovietice şi în ţările arabe;

- cele care s-au specializat în furturile de autovehicule de categorie mijlocie, care se cer în ţările din Europa Occidentala, Centrala şi de Est. Aceste bande sunt organizate, la rândul lor, în grupuri criminale specializate pe diferite activităţi corespondente fiecărei porţiuni din lanţul infracţional, în rândul acestora acţionând cu fermitate regula că fiecare infractor să nu cunoască decât pe cei care participă împreună cu el nemijlocit la executarea unor fapte ilicite, practică ce limitează foarte mult numărul deconspirărilor, în cazurile în care reţeaua sau reţelele sunt descoperite de poliţie.

Pentru a explica mai bine modul de organizare al bandelor criminale ce se ocupă cu furtul de autoturisme, trebuie descrise mai întâi principalele activităţi ale lanţului infracţional în cauză, activităţi desfăşurate de infractori specializaţi şi grupaţi în raport cu această specializare:

- grupa de recunoaştere, care se ocupă cu identificarea maşinilor corespunzătoare scopului urmărit, membrii ei stabilind de regulă unde şi cât timp stau parcate autoturismele ori identifică societăţile care închiriază autoturisme şi documentele de însoţire ale acestora;

10 Internet

11

- grupa tehnică, ce se ocupă pe de-o parte cu fabricarea documentelor false necesare (acte de proprietate, taloane, documente de identitate etc.), iar pe de altă parte, alţi participanţi se ocupă de confecţionarea rapidă a dublurii cheilor, numerelor de înmatriculare false şi uneori de falsificarea seriei de pe caroserie;

- grupa de transport, ai căror membri preiau autoturismul şi îl duc la destinaţie. De regulă, primul transportator, care scoate autoturismul peste graniţă, trebuie să fie cetăţean al statului de unde s-a comis furtul sau care este rezident în ţara respectivă, pentru că un cetăţean străin nu poate trece frontiera decât dacă pe documentele de proprietate este făcută menţiunea de export, posedă număr de înmatriculare special pentru export şi el este proprietar;

- grupa de valorificare-comercializare este compusă din cei care caută comenzi prealabile furtului (pentru furtul la comanda) sau identifică potenţiali cumpărători din rândul celor cu posibilităţi financiare mari. Racolarea cumpărătorilor se face, de regulă, în târgurile specializate în tranzacţii de acest fel;

- grupa de siguranţă este constituită, de regulă, în cadrul, Organizaţiilor din Italia sau Bulgaria şi au ca sarcină supravegherea activităţilor ilicite în toate fazele lanţului infracţional. Foarte important pentru gruparea infracţională este cunoaşterea rapidă a interceptării acţiunii de către poliţie, reţinerea sau arestarea unui transportator din reţea, pentru că, în felul acesta, pot şterge rapid urmele infracţiunii, documentele compromiţătoare, probele şi mijloacele de probă ce îi pot incrimina şi implicit evită căderea şi a altor membri al reţelei.

În general, furturile de autoturisme se comit prin următoarele moduri de operare:

- furtul direct din stradă, din locurile de parcare sau garaje, prin metode specifice de efracţie (spargerea geamurilor, forţarea încuietorilor, forţarea blocului de contact-pornire), dar şi prin metode mai sofisticate, prin folosirea unui sistem foarte eficient de confecţionare pe loc a cheilor false;

- furtul comis în înţelegere cu proprietarul maşinii, care, după o perioadă de timp de la furtul aranjat, reclamă poliţiei dispariţia autoturismului, el încasând atât cota parte ce-i revine de la gruparea infractoare, cât şi contravaloarea asigurării autoturismului;

- furtul din magazine specializate în vânzarea autoturismelor. Nu puţine au fost cazurile în care membrii unei bande criminale s-au infiltrat în asemenea magazine, ca angajaţi, fapt ce le permitea să falsifice cheile de contact confecţionând dubluri ale acestora. De asemenea, identificau în documentele societăţii noii proprietari şi adresele acestora, după care alţi membri ai grupării executau furtul propriu-zis şi valorificau maşinile furate;

- furtul maşinilor închiriate11, care sunt transportate apoi peste frontieră, de regulă în ţări unde sistemele de evidenţă computerizată nu sunt puse la punct, după care chiriaşii reclamă furtul autoturismelor în cauză.

Rutele principale folosite de infractori depind în mare măsură de ţările de destinaţie şi de căile folosite, terestre sau maritime. Una dintre rutele terestre începe din Germania, se continuă prin Austria, Ungaria, România şi Bulgaria. Calea

11 Internet

12

maritimă se foloseşte de obicei pentru autoturismele destinate unor cumpărători din Orient12.

3.4. Traficul de carne vie

Este un fenomen cu o dezvoltare explozivă, ce beneficiază de modificările de graniţe, slăbirea puterii autorităţilor şi extinderea fenomenului globalizării. Proxenetismul şi prostituţia de masă capătă din ce în ce mai mult un caracter organizat.

Proxenetismul, deşi nu este definit expres în legislaţia penala, a fost interpretat de practica judiciară drept acţiunea de racolare de femei, în vederea practicării de relaţii sexuale plătite. Se remarcă o dezvoltare rapidă a filierelor care oferă minori de ambele sexe pentru astfel de relaţii. Racolarea se face de obicei prin mijloace de constrângere psihică, dar şi prin folosirea forţei fizice.

Prostituţia de masă este amplificată într-un ritm îngrijorător de sărăcia şi mizeria materială, care se extinde asuprea unei pături tot mai mari de populaţie, cu precădere în ţările sărace, dar şi la periferia marilor oraşe din ţările bogate. Dorinţa de câştig rapid şi facil a determinat nu numai persoane sărace să se prostitueze ci chiar persoane de condiţie medie, cu pregătire intelectuală medie sau chiar superioară. Multe prostituate active, după ce au acumulat capital, s-au asociat cu vechi proxeneţi şi au devenit întreprinzători şi patroni ai unor societăţi comerciale de diferite profiluri. În acest fel au obţinut un mijloc de "albire" a profiturilor ilicite obţinute şi un paravan pentru activităţile de racolare şi plasare.

Traficul de persoane s-a accentuat odată cu deschiderea graniţelor şi instituirea liberei circulaţii în statele Uniunii Europene, amplificat de exodul unor populaţii pe teritoriul cărora au apărut conflicte armate.

A devenit o industrie foarte eficientă, aprovizionată de filiere complexe de emigrare clandestină. Tinere şi minore din ţări ale Comunităţii Statelor Independente, din foste ţări comuniste sunt aduse în Occident sub masca angajării în industria prestărilor de servicii sau a celei de divertisment ajung până la urmă în diferite reţele de prostituţie, care deservesc hoteluri, saloane de masaj, ori chiar clienţii la propriul domiciliu. Sunt de notorietate cazurile în care reţelele de traficanţi de persoane s-au organizat pentru a putea pune la dispoziţia sutelor de bordeluri apărute în zonele aflate sub protecţia trupelor O.N.U din BosniaHerţegovina, Macedonia şi Kosovo "marfa" căutată şi bine plătită de funcţionarii misiunilor umanitare şi de militarii din forţele de menţinere a păcii staţionaţi în aceste zone.

Autorităţile din Europa Occidentala se confruntă cu reţele internaţionale, în care proxeneţii de diferite naţii cooperează în vederea obţinerii monopolului asupra unor teritorii sau oraşe, în scopul obţinerii unor profituri uriaşe.

Cu toate că în anul 1989 O.N.U. a adoptat Convenţia asupra drepturilor copilului din care rezultă clar că minorii trebuie protejaţi împotriva exploatării sexuale şi a molestărilor de orice fel, în fiecare an mii de bărbaţi americani şi europeni călătoresc în Thailanda, Sri Lanka şi Filipine pentru a întreţine relaţii sexuale cu copii. Prostituţia de la vârste fragede reprezintă în aceste ţări o tradiţie

12 C.Beccaria, Despre infraţiuni şi pedepse, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2001

13

îndelungată şi uneori singura sursă de subzistenţă a familiilor din care provin aceşti copii.

În această activitate mafiotă, pe lângă prostituţie şi proxenetism, se practica ş i comerţul cu copii, destinaţi uneori transplantului de organe, sub paravanul adopţiilor legale şi mai putin legale.

3.5. Crima organizată şi terorismul

Este aproape recunoscut că actualmente, pentru statele europene problemele majore ale securităţii interne se structurează în jurul evoluţiilor alarmante ale crimei organizate, extremismului politic şi terorismului, cu tot cortegiul de ameninţări şi implicaţii negative care derivă din acestea.

Se afirmă în cercurile de specialişti, abia a sfârşit un ciclu istoric, respectiv c el al Războiului Rece, un altul începe şi ca din starea haotică instaurată, cel puţin pentru moment, în lume ia naştere o ameninţare considerabilă, construită din conjugarea terorismului cu crima organizată. În timp ce lumea ieşea uşurată din Războiul Rece, în teritoriile retrase, nebăgate în seama ale planetei s-au produs mutaţii. Astfel, în unele ţări ale Lumii a treia, anumite formaţiuni partizane precum „guerilleros" din America Latină sau mujahedinii din Afganistan, constituiau o adevărată mişcare, care nu este şi nu poate fi inclusă în sfera politicului şi luptei politice. Ocupând teritorii pe care forţele statale nu le mai pot administra şi ţine sub control, teritorii denumite drept ,,zone cenuşii" ale planetei noastre, aceste forţe constituie unul dintre cele mai mari pericole ale viitorului apropiat, ele îmbinând acţiunile teroriste cu banditismul ş i crima organizată, pentru că în felul acesta îşi pot asigura finanţarea rapidă şi îndestulătoare pentru procurarea de arme, mijloace tehnice şi, în ultimă instanţă, o îmbogăţire rapidă şi sigură pentru membrii acestor organizaţii criminale.

În zilele noastre, terorismul îmbracă noi forme în ce priveşte organizarea, compoziţia şi modalităţile de manifestare, apropiindu-se foarte mult şi chiar combinându-se cu crima organizată13.

Pentru a înţelege bine situaţia actuală privind terorismul, tendinţele sale ş i corelaţia cu crima organizata, sunt necesare explicaţii privind definirea acestuia, cauzele apariţiei sale, moduri de manifestare, concomitent cu descrierea principalelor organizaţii teroriste ce acţionează în lume.

Noţiunea de „terorism" este din punct de vedere etimologic un derivat de la ,,teroare", cuvânt de origine latină. Însă înainte de romani, în mitologia greacă, teroarea - Phobus -şi frica - Deimos, erau numele celor doi cai, care trăgeau carele de luptă ale zeului Ares, zeul războiului, al violenţei instituţionalizate.

Resorturile psihologice ale acestui proces sunt: frica, teama şi teroarea. Grecii subliniau independenţa relativă dintre cele două concepte ce se inter-relaţionează. Frica era cunoscută de ei şi ca o reacţie la lucruri noi şi ciudate, neaşteptate şi periculoase. Încă din Antichitate, frica şi teroarea au reprezentat instrumentele convingătoare ale voinţei. Violenta era calea cea mai des utilizată pentru realizarea unui scop politic.

13 L. Pintilie, Metode si tehnici operative de investigare si documentare a infractiunilor in domeniul crimei organizate, Ed. Sitech, 2008

14

3.5.1. Aspecte socio-psihologice privind autorii atentatelor teroristeCreşterea constantă a fenomenului terorist în perioada modernă a determinat,

printre altele, realizarea şi publicarea unor studii referitoare la actele propriu-zise de terorism, cât şi la autorii acestora. Lucrările autorilor americani Hans Miller şi Ernest Evans au meritul de a încerca să portretizeze terorismul modern pe baza unor date publicate cu privire la peste 250 de lideri şi membrii ai unor organizaţii teroriste din Germania, Japonia, Irlanda, Turcia şi ţările arabe.

Unele din concluziile rezultate au relevanţă socio-psihologică certă, mai ales î n ceea ce priveşte măsurile de prevenire şi control asupra acestui fenomen.

1) Vârsta - vârsta membrilor grupărilor teroriste se plasează între 22 şi 31 de ani, în timp ce liderii se situează între 45 şi 55 de ani.

2) Sexul - terorismul rămâne o preocupare predominant masculină, majoritatea operaţiunilor teroriste (peste 80%) fiind concepute şi executate de bărbaţi, femeile având în general, rol de sprijin.

3) Starea civilă - teroristul necăsătorit este preponderent faţă de cel căsătorit.4) Mediul de provenienţă - teroriştii trebuie să cunoască la perfecţie terenul pe

care operează; în consecinţă ei sunt oameni ai locului, provenind din mediul urban sau rural, în funcţie de grupul terorist din care fac parte.

5) Nivelul de instruire - majoritatea teroriştilor au cel puţin studii medii, cel mai adesea fiind absolvenţi de instituţii de nivel universitar.

6) Profilul psihologic - Grupul terorist tinde să se formeze în contextul unor situaţii de frustrare, fie că este vorba de sărăcie sau statut defavorizat din motive politice, rasiale, etnice sau religioase. Orientarea lor extremistă porneşte de la convingerea că nu-şi vor putea atinge niciodată ţelurile pe cale legală.

Acestor ţeluri li se acordă valoare absolută. Din acest motiv, apartenenţa la grupul terorist le conferă posibilitatea autopreţuirii, căderii în mitul eroului salvator, concomitent cu o anumită depersonalizare prin care devine posibilă înfruntarea oricărui risc.

Reprezentanţii fanatici ai unei „cauze" sunt rezultatul unui proces de diminuare a propriului Eu care se contopeşte într-un eu colectiv, adesea nebulos ş i absurd, care utilizează deviza, de asemenea absurdă, „distruge pentru a salva". Un element esenţial ce conturează terorismul îl constituie faptul că se abordează o strategie bazată pe un puternic impact psihologic. Psihologia teroristă prezintă trei trăsături esenţiale:

- propaganda prin fapte;- intimidarea;- provocarea.Propaganda prin fapte - presupune că orice acţiune teroristă este dovada mai

clară că ceva nu este în regula în societatea respectivă, actul terorist devenind mesajul nevoii de schimbare a regimului. Propaganda urmăreşte de fapt atragerea atenţiei opiniei publice asupra caracterului opresiv al puterii, asupra cauzei lor şi a justiţiei acesteia.

Intimidarea - dacă în trecut ţintele atacurilor teroriste erau în majoritate funcţionari guvernamentali sau personalităţi publice, în prezent se constată o diversificare a categoriilor de persoane ce formează, cu predilecţie ţinte ale

15

atacurilor teroriste. În prezent intimidarea este aplicată în special neutrilor pentru a-i forţa să ia o atitudine faţă de oficialităţi.

Provocarea - atentatele teroriste au drept replică din partea autorităţilor ample acţiuni represive, combinate cu severe măsuri de securitate, ce afectează în primul rând populaţia neimplicată, fapt ce are ca urmare scăderea popularităţii guvernului respectiv.

3.5.2. Organizarea grupurilor teroristeRareori teroriştii oferă informaţii despre activităţile lor sau despre structura lor

organizatorică, astfel încât există destul de puţine informaţii despre specificul grupurilor teroriste.

Structura celor mai multe organizaţii este concepută astfel încât să prevină orice infiltrare în rândul organizaţiei, de persoane străine, aflate în slujba vreunei agenţii de informaţii. Secretul este unul dintre elementele „cheie" ale succesului şi poate fi păstrat numai printr-o bună organizare, o bună conducere şi suport masiv din partea membrilor organizaţiei.

Caracteristicile cele mai importante pentru structura organizatorică a unui grup terorist, pot fi prezentate ca fiind următoarele:

A. Liderii - cu mici excepţii (câteva grupuri anarhiste) toate organizaţiile teroriste au un loc lider, sub o formă sau alta.

B. Cadrele active - sunt alcătuite din indivizi care duc la îndeplinire efectiv ordinele primite de la comandanţii ierarhic superiori.

C. Suporterii activi - aceste persoane oferă suportul logistic, necesar pentru a susţine operaţiunile teroriste, cum ar fi: mâncare, bani, arme, ajutor material etc.

D. Suporteri pasivi - acele persoane ce simpatizează cauza respectivă, dar care stau departe şi nu iau poziţie, pentru a nu fi implicaţi în nici un fel, în vreo acţiune cu caracter terorist.

3.5.3. Corelaţia terorismului cu crima organizatăO problemă de mare interes practic este rezultatul simbiozei dintre terorism şi

crima organizată, fenomen deosebit de clar, cu o prezenţă cotidiană în ultima perioadă.

Această simbioză s-a realizat, în primul rând din motive practice, materiale, având drept explicaţie principală faptul că organizaţiile şi grupurile teroriste, fiind tot mai puţin finanţate de unele state sau grupuri sociale interesate, au fost nevoite să-şi caute fiecare surse proprii de procurare a sumelor necesare pentru dotarea cu armament şi tehnică, plata membrilor asociaţiei, a informaţiilor şi altor cheltuieli. Ori, sursa cea mai sigură, rapidă şi eficientă este crima organizată, numeroase grupări teroriste obţinând sume imense din practici criminale, mafiote.

Totodată, grupările teroriste preiau, tot mai mult, experienţa, metodele şi mijloacele folosite de organizaţiile criminale de tip mafiot, existând asemănări evidente între răpirile practicate de organizaţiile mafiote din Italia, în vederea obţinerii de răscumpărări şi răpirile executate tot mai frecvent în toata lumea, cu deosebire în America Latină. La fel, aruncarea în aer a clădirilor, lucrărilor de artă, asasinatele, jafurile, capturarea de ostatici şi apoi negocierea răscumpărărilor, de regulă, pentru sume

16

exorbitante, caracterizează latura obiectivă a terorismului, dar şi a criminalităţii feroce şi a psihopaţilor.

În unele cazuri, grupuri teroriste, care şi-au pierdut idealur ile şi obiectivele politice, s-au transformat în organizaţii criminale de tip mafiot, iar în alte împrejurări se realizează o reală întrepătrundere între organizaţiile teroriste ş i cele criminale, numeroşi infractori de drept comun, deosebit de abili şi calificaţi, sunt racolaţi de organizaţiile teroriste, pentru ca în schimbul unor avantaje materiale considerabile, să execute atentate cu caracter politic.

Prin corupţie, ameninţare şi intimidare, organizaţiile criminale teroriste, cumpără sau atrag funcţionari de stat şi demnitari. Alături de acţiunile violente, ele practică şi traficul de droguri, fraude, jocuri ilegale de noroc, trafic cu maşini furate, trafic de carne vie, etc.

În aceeaşi ordine de idei, aşa cum grupurile teroriste urmăresc să execute activităţi criminale, la rândul lor organizaţiile mafiote urmăresc tot mai mult scopuri politice, ele implicându-se într-un mod deosebit de eficient în compromiterea şi doborârea guvernelor care le stânjenesc afacerile murdare şi chiar în organizarea alegerilor şi câştigarea acestora de către partide şi personalităţi care le pot ajusta sau favoriza activitatea criminală.

3.6. Crima organizată şi spălarea mondială a banilor

Definirea conceptului de „spălare a banilor"„Spălarea banilor" este o expresie tipic americană utilizată iniţial în

structurile crimei organizate pentru a desemna reinvestirea în afaceri licite a banilor obţinuţi din afaceri ilicite, utilizând în acelaşi scop complicate circuite financiare interne şi internaţionale.

Spălarea banilor se referă la un transfer de proprietate referitor la natura, localizarea sau deţinerea proprietăţii, achiziţionarea sau utilizarea proprietăţii, ştiind că proprietatea provine din activitate criminală. În mod evident, cea mai cunoscută sursă de bani „murdari" este traficul de droguri, datorită faptului că prin el se generează la nivel planetar, profituri anuale de multe miliarde de dolari, iar prin operaţiuni financiare şi comerciale ilicite, aceste imense sume dispar dintr-un loc pentru a apărea multiplicate în alte locuri, căpătând astfel aparenţa de legitimitate.

Profituri imense se obţin însă şi pe alte căi precum comerţul ilegal cu arme, muniţii şi explozivi, traficul cu aur, bijuterii şi pietre preţioase, traficul cu carne vie etc.

În Directiva Consiliului Comunităţii Europene nr. 91/308 din 10 iunie 1991, se menţionează că „spălarea banilor" înseamnă următorul comportament, atunci când este comis intenţionat:

- transformarea sau transferarea unei proprietăţi, ştiind că această proprietate este derivată dintr-o activitate criminală sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate, în scopul ascunderii sau mascării originii ilegale a proprietăţii respective;

- ascunderea sau mascarea adevăratelor naturi, surse, amplasări, mişcări, drepturi şi deţineri legate de proprietate, ştiind că acea proprietate este derivată dintr-o activitate criminală sau dintr-un act de participare într-o astfel de activitate;

17

- achiziţionarea, posesia sau folosirea unei proprietăţi ştiind că, în momentul primirii ei, acea proprietate derivă dintr-o activitate criminală;

- participarea, asocierea la comiterea sau la tentativele de comitere, precum şi fapta de a ajuta, facilita sau sfătui pe cineva în scopul comiterii oricărei activităţi menţinute în paragrafele anterioare.

Subiecţi. În primul rând operaţiunea este făcută de subiecţii clasici, respectiv traficanţii de droguri şi participanţii la infracţiunile ce reprezintă crima organizată tradiţională.

Urmează în ordine escrocii, cu predilecţie cei care practică adevărate strategii de fraudare a băncilor sau a altor instituţii, manipulatorii frauduloşi de bursă şi cei care falimentează ilegal societăţile comerciale; în realitate sustrăgând fondurile băneşti pe care le transformă sau transferă în alte locuri, în vederea sustragerii de la impozite şi taxe ori de la obligaţiile ce le revin faţă de creditori.

Recurg la spălarea banilor cei care efectuează plăţi ilegale pentru obţinerea de contracte sau licenţe, cei care mituiesc funcţionarii publici dar şi cei care îş i aduc contribuţii ilegale la campaniile electorale, pentru ocuparea unor funcţii importante în aparatul administrativ, judecătoresc sau legislativ, dar şi pentru obţinerea, în general, de avantaje politice.

În ultima perioadă, spălarea banilor murdari este practicată la scară largă de noi categorii de participanţi, între care se detaşează şantajiştii, răpitorii de persoane, spărgătorii de bănci, contrabandiştii şi evazioniştii fiscali şi, nu în ultimul rând, teroriştii şi spionii.

Obiective. Prin spălarea banilor, membrii organizaţiilor criminale urmăresc, în principal, următoarele obiective:

- pentru legalizarea unor venituri care provin din surse ilegale (trafic de droguri, de arme, de carne vie, jocuri de noroc etc.); acestea sunt investite în construcţii imobiliare sau în achiziţii de imobile, după care, prin supraevaluarea lor ori prin vânzarea lor la alte preţuri decât cele reale, se dă sumelor de bani reprezentarea ca fiind câştiguri legitime;

- pentru sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor datorate statului, se practică manopere complet ilegale sau cu o oarecare aparenţă de legalitate. Din prima categorie fac parte cumpărările directe, de pe piaţa bancară sau de pe piaţa neagră de devize care sunt apoi scoase fraudulos peste graniţă şi folosite ori depunerea în bănci din străinătate; din a doua categorie exemplificăm depozitarea sumelor în cauză în conturi bancare din ţări în care nu se percep impozite şi taxe sau acestea sunt mult mai mici decât în ţara de origine, investirea sumelor în titluri de valoare (obligaţiuni, bonuri, CEC-uri etc.) la purtător, necontrolabile efectiv, cât şi depunerea acestora în bănci care asigură secretul total asupra depunătorilor, acestea fiind identificate numai printr-o parolă sau număr-cheie;

- pentru transformarea dolarilor în alte valute convertibile sau invers, de regulă în cazurile schimbărilor ilegale de valută;

- spălarea banilor mai este practicată şi pentru investirea lor în obiecte de volum mic având valoare foarte mare ori în obiecte de colecţie (aur, argint, tablouri, monede etc.), dar şi pentru reluarea activităţilor infracţionale la nivelur i superioare, prin investirea sumelor în cumpărarea altor cantităţi de droguri, arme, muniţii etc., cât şi a mijloacelor materiale sau tehnice necesare desfăşurării activităţii ilicite, precum

18

mijloace de transport (auto camioane, avioane, vapoare, bărci), construirea de depozite, procurarea aparaturii de transmisiuni şi alte asemenea dotări.

Fazele spălării mondiale a banilor. Indiferent de activităţile criminale din care provin banii murdari, spălarea lor pe plan internaţional presupune trei faze distincte, după cum urmează:

a) Scoaterea banilor „murdari" proveniţi din acţiuni ilegale în afara ţării şi, dacă se impune, depozitarea lor într-un cont dintr-o bancă din străinătate.

Scoaterea fizică a banilor se face de regulă prin curieri care trec sume peste graniţă, prin contrabandă, uneori chiar prin evitarea punctelor de control vamal, alteori prin ascunderea lor în mijloace de transport, în locuri dosnice sau meşteşugit amenajate, sau în încărcătura vehiculelor ce tranzitează frontiera. Alteori, sumele de bani sunt expediate prin colete poştale sau prin diferite obiecte de colecţie ce se expediază peste graniţă.

Cel mai des uzitată, şi deosebit de eficace în cazul sumelor mari, este scoaterea banilor murdari prin tranzacţii financiare. De regulă, membrii bandelor criminale efectuează în ţara de reşedinţă operaţii financiare cu aparenţă de legalitate, între care emiterea unor CEC-uri bancare, transferuri telegrafice, acreditive, instrumente de bursă, acţiuni la purtători, în felul acesta, sumele ce trebuie spălate ajung în conturile din străinătate.

b) A doua fază o reprezintă legitimizarea fondurilor în cauză, care se face de regulă prin înregistrarea lor în conturile unor bănci din ţări, aşa-zis „paradisuri financiare", foarte mult preferate de răufăcători pentru că băncile centrale sunt slabe din punct de vedere al supravegherii generale a activităţii bancare, cu practici permisive în materia operaţiunilor şi în care controlul acestora este slab sau ineficient.

Legitimizarea se mai efectuează şi prin înregistrarea unor societăţi fictive sau formale în străinătate, utilizate drept paravan al operaţiunilor de spălare a banilor murdari, iar uneori sumele folosite în cadrul unor companii străine de investiţii, cumpărări de terenuri şi construcţii de locuinţe, operaţiuni în care controlul realităţii sumelor cheltuite este dificil de efectuat în orice ţară.

c) Faza a treia este repatrierea fondurilor, care se face prin aşa-zisa „reîmprumutare a banilor" de la băncile sau firmele străine, care intrând în conturi bancare devin aproape imposibil de controlat, cu privire la provenienţa lor, datorită secretului operaţiunilor bancare sau comerciale.

Banii murdari sunt repatriaţi de regulă pentru a se putea realiza reciclarea lor, respectiv investirea în alte activităţi criminale, de cele mai multe ori la niveluri superioare, reciclare ce se realizează prin plăţi acreditive bancare, închirieri de servicii fictive şi, nu în ultimul rând, efectuarea de plăţi excesive, respectiv la preţuri ce depăşesc cu mult valoarea bunurilor livrate sau prestărilor efectuate.

Economia clandestină. Economia clandestină sau subterană include acele tranzacţii financiare sau comerciale care nu lasă urme în documentele oficiale contabile sau fiscale. Deosebirea esenţială dintre sumele de bani ce formează economia subterană de cele ce reprezintă „bani murdari" este acea că primele provin din activităţi legale şi nu din acte criminale, însă nu sunt introduse în circuitul legal pentru a putea fi sustrase de la plata impozitelor şi taxelor legale, într-un cuvânt ele formează obiectul „evaziunii fiscale".

19

Această economie subterană devine o problemă deosebit de critică nu numai pentru ţările în curs de dezvoltare, ci şi pentru ţările dezvoltate din Vest. De cele mai multe ori şi sumele ce reprezintă aceste economii „subterane", „clandestine" sau ,,ilegale" se transformă în mase de capital internaţional speculativ pentru că ele, provenind din evaziune fiscală, trebuie ascunse o perioadă, până când pot fi scoase la iveala fără riscuri, operaţiune care se realizează tot mai mult prin aceleaşi filiere de scoatere ilegală din ţara de reşedinţă şi revenirea lor ulterioară, după „spălare" prin intermediul băncilor şi altor societăţi financiare sau comerciale.

Mai trebuie menţionat că atât spălarea banilor murdari cât şi tranzacţiile cu ,,banii fierbinţi" proveniţi din economia subterană, în foarte multe cazuri căile ce trec prin ţările cunoscute drept ,,paradisuri financiare", adică prin acele locuri unde pot fi efectuate tranzacţii imense fără nici o posibilitate de control şi supraveghere din cauza absenţei reglementărilor adecvate sau acolo unde reglementările sunt foarte permisive, facilitând şi încurajând circulaţia financiară mondială ilegală (Panama, Insulele Bahamas, Hong-Kong, Elvetia, Liehtenstein etc.).

3.7. Crima organizată şi corupţia

Impactul corupţiei asupra crimei organizate. Trebuie remarcat impactul corupţiei asupra crimei organizate, acesta fiind un fenomen care reprezintă o problemă dificilă pentru ţările din Lumea a treia, cu economii fragile şi în care numărul tot mai mare de funcţionari necinstiţi provoacă grave destabilizări financiare, în unele cazuri chiar ruinarea economică a unor state.

Astfel, s-a stabilit la nivelul Consiliului Europei, că pe lângă traficul de droguri şi spălarea banilor murdari, corupţia este unul dintre cele trei mari pericole ce ameninţă societatea. Corupţia reprezintă o ameninţare evidentă la adresa democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului.

4. Dispoziţii finale

În concluzie, omul a sesizat destul de târziu că este în acelaşi timp, „creaţia şi creatorul mediului său”. Specia umană, în goana după obţinerea de câştig material prin exploatarea naturii, se îndreaptă cu o viteză uluitoare către distrugerea planetei si a ei înseşi.

20

BIBLIOGRAFIE

L. Pintilie, Metode si tehnici operative de investigare si

documentare a infractiunilor in domeniul crimei organizate, Ed.

Sitech, 2008.

D. Miclea, Cunoasterea crimei organizate, Ed. Pygmalion, 2001.

S. Bogdan, Criminologie, Syllabus, Ed. Sfera Juridică,Cluj –

Napoca 2005

V.Cioclei, Manual de criminologie, Ed.All, Bucureşti, 1999 sau

ediţiile ulterioare.

R. Gassin , Criminologie, Ed. Dalloz, Paris, 2000 sau ediţiile

ulterioare

F. Adler, G. Muller, W. Laufer, Criminology, Ed.Graw-Hill, Inc,

N.York, 1995 sau ediţii ulterioare

C.Beccaria, Despre infraţiuni şi pedepse, Ed. Rosetti, Bucureşti,

2001

Nedin Vasile, referat Criminalitatea în România, Universitatea de

vest Timişoara

Internet

21