Principalele aspecte privind apariia i dezvoltarea pieei ... · societăi naionale i două...

Romanian Statistical Review - Supplement nr. 4 / 201832

Principalele aspecte privind apariţia şi dezvoltarea pieţei asigurărilor în România

Prof. univ. dr. Constantin ANGHELACHE ([email protected])

Academia de Studii Economice din București / Universitatea „Artifex” din BucureștiProf. univ. dr. Gabriela ANGHELACHE ([email protected])

Academia de Studii Economice din București Drd. Maria MIREA ([email protected])

Academia de Studii Economice din BucureștiEc. Lucian ENE ([email protected])

Abstract

Asigurările au apărut și au fost practicate de societățile de asigurare încă din perioada 1857-1870 când existau un număr de 11 societăți de asigurare dar toate erau cu capital străin. Treptat, după anul 1871s-au fondat o serie de societăți cu sediul în București care au asigurat fi nanțarea unor activități și asigurarea acestora într-o perioadă în care economia a avut și fl uctuații în evoluția sa. Autorii se axează și pe faptul că în perioada interbelică economia României fi ind lovită de infl ație și speculații fi nanciare a încurajat creearea unui număr sporit de societăți de asigurare. Acestea au fi ltrat sever activitatea economică și prin reglementările care au avut loc până în 1930, an în care a apărut prima lege privind asigurările, a desfășurat o activitate oarecum necontrolată. În perioada interbelică s-a dezvoltat asigurarea de stat pentru riscul de incendiu care a funcționat pe lângă Casa de Economii, Ajutor și Pensii. Ulterior, în anul 1942 casa de asigurare se transformă într-o regie autonomă a asigurărilor de stat, iar în perioada etatizării a existat un număr de societăți de asigurări de stat care au avut efect pozitiv asupra consolidării și evitării pierderilor agenților economici. După 1990 piața asigurărilor s-a relansat, a apărut ulterior și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor care a fost integrată în Autoritatea de Supraveghere Financiară din România. Departamentul care există în această Autoritate se ocupă de studiul în domeniul asigurărilor, supraveghează și reglementează activitatea în acest domeniu. Autorii evidențiază faptul că piața asigurărilor din România s-a dezvoltat prin apariția de noi societăți de asigurare dar și prin dezvoltarea activității de reasigurare. Sunt prezentate o serie de aspecte semnifi cative în legătura cu activitatea Autorității Naționale, datele fi ind bineînțeles cele furnizate de raportările anuale ale Autorității de Supraveghere Financiară. Acest articol are rolul de a evidenția pe de o parte apariția și evoluția sistemului de asigurări în România dar și de a arăta modul în care s-au obținut rezultate

Revista Română de Statistică - Supliment nr. 4 / 2018 33

care pot fi îmbunătățite ca urmare al asigurărilor certe, asigurărilor care să

despăgubească pe cei care în domeniul activităților, dar și persoanele fi zice în

momentul în care apar cataclisme, apar pierderi care sunt conforme cu cele

pe care le poate dezdăuna societatea de asigurare.

Cuvinte cheie: asigurare, reasigurare, primă, despăgubire, piață

asigurărilor

Clasifi carea JEL: G10, G22, I13

Introducere

În acest articol, autorii au efectuat un studiu amănunțit, structurat, pornind de la modul în care au apărut societățile de asigurare, activitatea de asigurare, modul în care s-au dezvoltat și mai ales ajungând în momentul prezent să evidențieze modul în care se desfășoară această activitate și nevoia de perfecționare și îmbunătățire a activității în acest domeniu. Sunt prezentate o serie de aspecte care se referă la modul în care au apărut primele societăți de asigurare, la început cu capital străin, apoi cu capital autohton, mergând pe etapele istorice de până la primul război mondial, perioada interbelică, apoi perioada de după 1945 până în 1989, cea a economiei etatizate, în care au existat societăți de asigurare de stat care au dezdăunat în toate situațiile în care au apărut pierderi și apoi la analiza situației actuale, în care departamentul privind asigurările este încadrat în structura Autorității de Supraveghere Financiară din România. Utilizând grafi ce și tabele semnifi cative se prezintă modul în care în ultima perioadă de timp a evoluat activitatea de asigurări din țara noastră. Se dau cifre care exprimă pe de o parte rata daunei, rata combinată a daunei, asigurările, despăgubirile și toate acestea care asigură bineînțeles o sustenabilitate a activității economico-fi nanciară, de prestări de servicii și a situațiilor individuale ale tuturor cetățenilor. Ca urmare a activității desfășurate de Autoritatea de Supraveghere Financiară a crescut încrederea persoanelor fi zice și juridice în sistemul asigurărilor și chiar dacă nu există încă – ca în cazul țărilor occidentale – un cult, asigurarea este percepută ca o necesitate, o nevoie imediată de a garanta rezultatele muncii prin asigurări. În acest context sunt prezentate și clasele de asigurare, primele utilizate, modul în care s-a realizat recuperarea daunelor. De asemenea, deși a apărut legea care prevede obligativitatea asigurării locuințelor, trebuie menționat că an de an crește numărul contractelor de asigurare a locuințelor ca urmare a faptului că o serie de fenomene naturale care intră în categoria forței majore creează daune proprietarilor care prin asigurare își dobândesc o stabilitate și o posibilă recuperare a unor pierderi.


Literature review

În legătură cu sistemul de asigurări o serie de autori și-au expus punctul de vedere. Anghelache (1999-2017) s-a ocupat de analiza evoluției asigurărilor din România. Anghelache (2004) a prezentat aspecte metodologice și practice privind piața asigurărilor în contextul pieței de capital și al asigurării supravegherii fi nanciare. Anghelache and Pârţachi (2015), (2011) au prezentat aspectele esențiale privind statistica actuarială. Axenciuc (2012), în studiul privind evoluția Produsului Intern Brut de-a lungul timpului în România, a abordat și aspecte esențiale privind asigurările. Djuvara (1995) a făcut referiri și la sistemul și rolul asigurărilor în epoca modernă. Văcărel (2016) a publicat un amplu capitol cu referire la evoluția asigurărilor înn România. Văcărel and Bercea (2007) s-au ocupat cu studiul pieței asigurărilor și reasigurărilor în țara noastră. Văcărel (2001), în abordarea politicilor fi scale și bugetare se referă și la asigurări.

Metodologia cercetării, date, rezultate şi discuţii

Asigurările au apărut și au fost practicate de societăţi de asigurare. În paralel, s-au dezvoltat și asigurările sociale. Asigurările private acoperă aspectele de risc, respectiv accidentele, transporturile, furturile, calamităţile naturale, viaţa etc., constituite în practica istorică drept ramuri de asigurare. Deoarece asigurarea se extinde asupra intereselor unei părţi însemnate a populaţiei, este supusă reglementării şi controlului statului. În România, societăţile de asigurări au apărut încă din deceniul cinci al secolului al XIX-lea. Prima formă de asigurare a fost în porturile dunărene – asigurarea pentru transporturile de cereale exportate. În anul 1870, funcţionau nouă societăţi de asigurare la Brăila şi una la Galaţi. Statutele şi regulamentele lor erau asemănătoare. Concomitent, acestea îşi instalează sediile în Bucureşti unele agenţii externe de asigurare. Între 1856 și 1870 se creează 11 societăţi de asigurare, toate cu capital extern. Interesul sporit pentru fondarea instituţiilor de asigurare, mai ales străine, provenea din profi turile pe care le obţineau, explică apariţia societăţilor de asigurare, mai numeroase şi mai puternice decât primele instituții bancare şi industriale. Extinderea asigurărilor private era infl uențată şi de dezvoltarea instituţiilor de credit funciar, comercial, industrial. Cele două categorii de activităţi fi nanciare private se completau şi se stimulau reciproc. Întreprinderile comerciale şi industriale nu puteau obţine credite dacă averea ce garanta împrumuturile nu era asigurată contra incendiilor, furturilor etc. Astfel, se dezvoltă toate ramurile asigurărilor private (transport, agricole, de incendiu etc.). Ulterior, apare și asigurarea de viaţă. Apar treptat iniţiative autohtone pentru înfi inţarea de societăţi de asigurare. În anul 1871 se fondează societatea „Dacia”, cu sediul la Bucureşti


pentru asigurări complexe. Doi ani mai târziu se înfi inţează o altă societate – „România” – care în anul 1882 fuzionează cu „Dacia”. Până la Primul Război Mondial apar mai multe societăți de asigurări. Unele agenţii ale societăţilor străine se retrag din România sau cedează în favoarea celor autohtone. Cu capital extern mai funcționau trei societăţi. „Victoria”, (fi nanţarea berlineză), „Generala” şi „Agricola”, ale unor trusturi occidentale. În Transilvania funcționa, până la 1918, o reţea de agenţii ale societăţilor de asigurare din Imperiul Austro-Ungar şi o alta, a capitalului autohton românesc, maghiar şi săsesc (Prima Ardeleană, Transilvania, Agronomul etc.). După Unirea Transilvaniei cu România, agenţiile societăţilor străine sunt preluate de societăţile autohtone care se integrează în sistemul naţional de asigurări. Perioada interbelică, lovită de infl aţie şi speculaţii fi nanciare, încurajează crearea unui număr mare de societăţi de asigurări. Acestea intră în criza economică din 1929-1933, care le fi ltrează sever. Reglementarea activităţii societăţilor de asigurare se introduce în România prin prevederile Codului de comerţ din anul 1886. Anterior, crearea unei societăţi se autoriza prin legi speciale, care aprobau şi condiţiile de funcţionare. Cea mai reglementare a asigurărilor private se dă prin legea din iulie 1930. Un ofi ciu de control de pe lângă Ministerul Industriei şi Comerţului este însărcinat cu verifi carea îndeplinirii de către societăţi a condiţiilor impuse de lege. Ca urmare, din cele 44 de societăţi de asigurare existente, doar 17 societăţi naţionale şi două societăţi străine îşi menţin dreptul de funcţionare, 11 societăţi primesc autorizaţie provizorie până la îndeplinirea criteriilor prevăzute în lege, iar 16 societăţi sunt puse în lichidare. După anul 1930, în ţară îşi stabilesc sucursalele şapte societăţi de asigurări externe. O lege din anul 1941 impune nominalizarea tuturor acţiunilor. Noua lege interzice constituirea de societăţi de asigurare, considerându-le sufi ciente pe cele existente. În afară de trei societăți (Cooperativa de asigurare „Vulturul” şi societăţile „Naţionala”, „Asigurarea românească”), celelalte se afl au sub controlul capitalurilor externe (italian, englez, francez, german etc.). În acest moment apare activitatea de reasigurare pentru diseminarea efortului fi nancira de a acoperi riscurile. În perioada interbelică se dezvoltă asigurarea de stat pentru riscul de incendiu. Acest tip de asigurare a funcţionat pe lângă Casa de Economii, Ajutor şi Pensiuni. În anul 1936, se creează Casa de asigurare a Ministerului de Interne. Casa de asigurare extinde sfera obligativităţii asigurării, tuturor bunurilor imobile, mobile şi instalaţiilor care aparţineau instituţiilor controlate de stat. În anul 1942, Casa de asigurare este transformată în Regia autonomă a asigurărilor de stat (RAAS). Apar noi secţii de asigurare (Casco,


responsabilitate civilă, deteriorare de maşini, accidente, viaţă, inundaţii, grindină, asigurări de transport, de furt etc.). Asigurările de stat vizau cea mai mare parte a patrimoniului bunurilor materiale ale statului. Asigurările de viaţă aveau ponderea cea mai mare, iar evoluţia rezervelor şi a capitalurilor asigurate refl ectă extinderea activităţii. Societatea

de asigurare este singura instituţie, privată sau publică, creată în interesul

asigurătorului şi asiguratului, patrimoniului şi gestiunii reale, a întreprinderii

asigurate. Economia unei companii, ramuri sau a unei ţări este evidențiată cel

mai real de societăţile de asigurare.

Evoluția societăților de asigurări în perioada 1921-1939

Tabelul nr. 1mil. lei 1913 -

Anul Număr Capital Rezerve tehniceAsigurări şi

reasigurăriImobile

1921 9 5,6 13,6 4,2 0,8

1929 31 8,4 29,2 10,8 16,6

1939 19 10,1 62,6 7,6 40,1

Cel mai relevant indicator al forţei fi nanciare şi solidităţii acestor

instituţii îl reprezintă rezervele matematico-tehnice care exprimă diferența

dintre prime și daunele plătite. Rezervele tehnice au sporit de 4,6 ori în

perioada 1921-1939.

Pentru calcularea valorii adăugate în domeniul serviciilor

fi nanciarbancare, instituţiile de această natură au fost grupate în patru categorii

după specifi cul lor: banca centrală de emisiune monetară şi scont, casele de

economii şi consemnaţiuni, băncile comerciale şi cele specializate pe ramuri

de credite şi societăţile de asigurări. Pentru fi ecare categorie s-au elaborat

indicatorii sintetici: producţia brută, consumul intermediar, amortizarea

şi valoarea adăugată, referitori la perioadele de la înfi inţare până la 1947,

ordonaţi în patru tabele. Datele iniţiale exprimate în monedă curentă au fost

defl atate. Astfel, indicatorii exprimaţi în lei la etalonul anului 1913 devin

comparabili pentru toată perioada, precum şi cu valorile din celelalte sectoare

ale economiei.

Prezentăm în continuare datele din care s-a calculat valoarea adăugată

pentru anii cei mai semnifi cativi în perioada 1866-1947.


Indicatorii producţie brută, consum intermediar şi valoare adăugată

brută în activităţile bancare şi de asigurări, în anii selectaţi ai perioadei

1866-1947

Tabelul nr. 2– lei 1913 –

AnulProducția brută

mii lei

Consumul intermediar mii

lei

Valoarea adăugată brută

mii leiPondere în valoarea adăugată

a serviciilor1866 368 41 327 0,11882 2629 274 2355 0,51902 32521 6676 25845 3,51914 106914 25754 81160 7,21924 193246 39777 153469 6,91938 122129 29120 93009 3,21942 44235 12331 31904 1,51947 17510 7545 9965 0,8

Componenţa şi structura valorii adăugate ale activităţii bancare brute şi

de asigurări, pe categorii, în anii selectaţi ai perioadei 1866-1947

Tabelul nr. 3– lei 1913; ponderi –

Anul TotalBanca

Națională a României

Casa de Economii și Consemnațiuni

Bănci și alte instituții bancare

mii lei % mii lei % mii lei % mii lei % mii lei %1866 327 100 - - 327 100 - - - -1882 2355 100 2131 90,5 224 9,50 - - - -1902 258445 100 6598 25,5 3765 14,6 15482 59.9 - -1914 81160 100 13381 16,5 4329 5,33 63450 78.2 - -1924 153469 100 9425 6,13 1911 1,25 129184 84.2 12959 8,441938 93009 100 12619 13,6 5102 5,49 51354 55.2 23934 25.71942 31904 100 7915 24,8 1206 3,78 15305 48.0 7478 23.41947 9965 100 1977 19,8 197 1,98 3150 31.6 4641 46.6

Evoluția asigurărilor în România are, de-a lungul timpului, o evoluție sinuoasă. Cultul asigurărilor a pătruns destul de lent. La începuturi, activitatea de asigurări era tratată împreună cu cea bancară. În perioadele care pot fi defi nite după 1918, activitatea bancară și de asigurări avea o pondere practic nesemnifi cativă la formarea Produsului Intern Brut, precum și a indicatorului Produs Intern Brut pe un locuitor. De aici, au derivat și indicatori privind contribuția în cifre relative a sistemului bancar și de asigurări la formarea PIB. În perioada comunistă (1945-1989), sistemul bancar era foarte redus, cu numai căteva bănci la nivel național care aveau fi liale în toate județele și marile localități, precum și o singură bancă de comerț exterior. Sistemul de asigurări era deservit de Adas și o societate națională specializată cu ramifi cații în fi ecare județ și localitate importantă.


După 1990, piața asigurărilor s-a relansat. Au apărut societăți de asigurare cu capital românesc, mixt sau străin. De asemenea, s-a diversifi cat categoria asigurărilor șii s-a înfi ințat Autoritatea Națională a Asigurărilor care supraveghează piața internă. Ulterior, Autoritatea Națională a Asigurărilor a fost integrată în Autoritatea de Supraveghere Financiară din România. În acest organism autonom există un Departament specifi c pentru supravegherea pieței asigurărilor. Pe fondul tendințelor de pe piața internațională, dar mai ales ca rezultat al mediului economic, a continuat tendința de reducere a gradului de penetrare a asigurărilor în economia țării noastre. Densitatea asigurărilor, calculată ca raport între valoarea primelor brute subscrise și numărul populației, a fost oarecum constantă. Indicatorul denumit „grad de penetrare” reprezintă raportul dintre primele brute subscrise (pentru asigurările generale și de viață) și produsul intern brut. Acest indicator a înregistrat creșteri, inversând trendul descendent. Dimensiunea pieței asigurărilor este dată, în principal, de valoarea primelor brute subscrise. Se constată nivelul ridicat al primelor brute subscrise la asigurările generale, comparativ cu asigurările de viață. Această caracteristică diferențiază piața asigurărilor din România de alte țări, unde accentul se pune pe asigurările de viață. În România, domină asigurările generale (79% din total), iar în cadrul acestora 47% reprezintă asigurările de răspundere civilă (RCA). În zona euro activitatea de asigurare este axată pe asigurările de viață. Pe piața asigurărilor din România activează 33 de societăți de asigurare, din care 19 prestau doar activitate de asigurări generale (AG), 7 activitate de asigurări de viață (AV) și 7 societăți au practicat activitate compozită. Valoarea primelor brute subscrise de către societățile de asigurare și de sucursalele pe teritoriul României a crescut în ultimul deceniu. Repartizarea pe segmente de asigurare a primelor brute subscrise evidențiază poziția dominantă a asigurărilor generale și în cadrul acestora a celor auto.Societățile cu cele mai mari volume de prime brute subscrise sunt prezentate în fi gura nr. 1.


Dinamica repartizării pe segmente de asigurare

în perioada 2012-2016

Figura nr. 1

Sursa: ASF, Raport piețe supravegheate de ASF în 2016

Primele zece societăți de asigurare dețin 95% din totalul asigurărilor generale, în cadrul cărora cele mai mari ponderi dețin clasa A10 – Răspundere civilă pentru utilizarea vehiculelor terestre; clasa A3 – Vehicule terestre, exclusiv materialul feroviar rulant și clasa A8 – Incendiu și calamități naturale. Ponderea acestor trei clase a fost de 89% din totalul primelor brute subscrise la asigurările generale. În cazul asigurărilor de viață, primele brute subscrise au înregistrat creșteri însemnate. Din totalul acestor prime brute, peste jumătate aparțin la două societăți, respectiv NN Asigurări de Viață SA și BCR Asigurări de Viață Vienna Insurance Group SA. Din totalul primelor brute subscrise pentru asigurările de viață, cele mai mari ponderi le dețin clasele de Asigurări de viață și anuități legate de fonduri de investiții. Împreună cele două clase reprezintă 95% din totalul primelor brute subscrise la asigurările de viață (fi gura nr. 2).


Evoluția volumului de prime brute subscrise

pe clase de asigurări de viață (milioane lei)

Figura nr. 2


Evoluția indemnizațiilor brute plătite de societățile de asigurare în perioada 2012-2016 este prezentată în fi gura nr. 3.

Evoluția volumului de indemnizații brute plătite inclusiv maturități și

răscumpărări pentru asigurări generale și de viață (lei)

Figura nr. 3


Ponderi semnifi cative de 94% din indemnizațiile brute plătite au fost înregistrate la aceleași clase A3, A8 și A10, care au atras cele mai mari prime brute. La asigurările de viață, valoarea indemnizațiilor brute, a maturităților și răscumpărărilor plătite a înregistrat creșteri constante. Cele mai importante ponderi au fost înregistrate de clasele C1 și C3. Dacă se analizează, pe intervalul 2014-2017, rata daunei la asigurările CASCO și RCA, se constată că rata considerată este foarte apropiată de 100%.


Evoluția trimestrială a ratei daunei și a ratei combinate a daunei pentru

principalele clase de asigurări generale în perioada 2014-2016

Figura nr. 4


În ultima perioadă se înregistrează o creștere pe ansamblul pieței asigurărilor de locuințe (obligatorii și facultative).

Asigurările obligatorii de locuințe sunt ilustrate de rezultatele Pool-

ului de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID). Numărul de contracte a

crescut cu 15% față de anul anterior, iar primele brute subscrise au fost mai

mari cu 24%.

Asigurările facultative de locuințe au continuat trendul crescător

în anul 2017, primele brute subscrise fi ind mai mari cu 5% față de aceeași

perioadă a anului 2016.

Caracteristic este apariția și dezvoltarea produsului de reasigurare

a riscurilor. Din totalul primelor brute subscrise la categoria asigurărilor

generale, sunt cedate în reasigurare 32%. Asiguratorii încheie contracte

de cedare în reasigurare pentru o parte importantă a produselor specifi ce

asigurărilor generale, cum sunt: asigurările de catastrofă și asigurările de

răspundere civilă. Cedarea în reasigurare permite limitarea daunei la un nivel

maxim suportabil în cazul apariției unor evenimente asigurate cu impact

fi nanciar important.

Aproximativ 29% a reprezentat efortul fi nanciar al societăților de

asigurare, restul fi ind sume recuperate de la reasiguratori. Referitor la cedarea

în reasigurare, există diferențe semnifi cative ale asigurărilor de viață față

de cele generale. Astfel, primele de asigurare sunt în general anticipate, iar


despăgubirile la asigurările de viață sunt mai predictibile, ceea ce face ca societățile de asigurare să preia cea mai mare parte a riscului, iar cedările în reasigurare să fi e reduse. Gradul de cedare în reasigurare a fost sub 5% în ultimii zece ani. În contextul supravegherii prudențiale, societățile de asigurare sunt supravegheate pentru a asigura onorarea obligațiilor față de asigurați și pentru a respecta cerința de solvabilitate. Indicatorul Coefi cientul de lichiditate reprezintă raportul dintre activele lichide și obligațiile pe termen scurt, ale asigurătorilor față de asigurați, coefi cient care, potrivit normelor privind prudențialitatea, trebuie să fi e supraunitar. Coefi cientul de lichiditate a înregistrat, în cazul asigurărilor de viață, valori mai mari, 5,01 față de 2,01 la asigurările generale. Nivelul coefi cientului de lichiditate a crescut pe seama plasamentelor realizate de societățile de asigurare în active ușor lichidabile. Regimul actual de solvabilitate este un regim prudențial bazat pe riscuri. Aplicarea regimului de solvabilitate Solvency II încurajează gestionarea efi cientă a activelor și sporește protecția consumatorilor de produse de asigurare. Asigurătorii bine capitalizați vor permite pieței de asigurări să reziste la șocuri. Regimul este structurat pe trei piloni: cerințe fi nanciare, guvernanță și supraveghere, raportare și transparență. Cerințele fi nanciare prezintă o importanță deosebită, impunând două praguri: cerința de capital de solvabilitate (SCR) și cerința minimă de capital (MCR). Etapa de pregătire a aplicării acestor cerințe s-a realizat în perioada 2013-2015, când societățile de asigurare au procedat la majorarea capitalului social. Cerințele de capital sunt mai ridicate, fi ind în concordanță cu riscurile asumate de societățile de asigurare. Prin trecerea de la Solvency I la Solvency II rezultă o cerință suplimentară la nivelul pieței asigurărilor de 1,26 miliarde lei. Fondurile proprii eligibile au atins valoarea de 4,21 miliarde lei, iar în ceea ce privește structura acestora, elementele de rang 1 fără restricții au o pondere de 94%. Aceasta indică faptul că la nivelul pieței, capitalul obținut de societățile de asigurare este de foarte bună calitate, fi ind preponderent capitalul propriu.

Concluzii

Din studiul efectuat de autori pe tema asigurărilor se desprind câteva concluzii. Asigurarea este o activitate îndeobște complementară oricărei alte activități desfășurate. Prin sistemul de asigurare se ajunge la o stare de


echilibru a celui care acționeză fi e pe piața de capital, fi e în economie, fi e în știință, fi e în viața lui de toate zilele. Sistemul asigurărilor este un sistem care a apărut și s-a dezvoltat în mod continuu. Situația natural-geografi că a României a impus asigurarea obligatorie a locuințelor, dar care treptat a devenit o cerință și o activitate bazată pe cunoașterea și voința tutror celor care își desfășoară anumite activități. Cunoaștem cauzele de forță majoră acoperite prin sistemul de asigurare care dau o liniște, cel puțin parțială, celor care cumpără o poliță de asigurare.

Bibliografi e 1. Anghelache, C. România. Starea economică, edițiile 1999-2017, Editura

Economică, Bucureşti 2. Anghelache, C. and Pârţachi, I. (2015). Elemente de statistică actuarială. Teorie şi

studii de caz, Editura Artifex, Bucureşti 3. Anghelache, C. and Pârţachi, I. (2011). Statistică actuarială, Editura Artifex,

Bucureşti 4. Anghelache, G. (2004). Piața de capital. Caracteristici, Evoluții, Tranzacții,

Editura Economică, București 5. Axenciuc, V. (2012). Produsul Intern Brut al româniei 1862-2000. Serii statistice

seculare și argumente metodologice, vol. I și II, Editura Economică, Bucureşti 6. Djuvara, N. (1995). Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii

moderne, Editura Humanitas, București 7. Văcărel, I. (coordonator) (2016). Cunoaște România, Retrospectivă 2007-2013,

Editura Academiei Române, Bucureşti 8. Văcărel, I. and Bercea, Fl. (2007). Asigurări și reasigurări, Editura Expert,

București 9. Văcărel, I. (2001). Politici fi scale și bugetare în România, 1990-2000, Editura

Academiei Române, Bucureşti 10. *** Institutul Național de Statistică, Anuarele statistice 2000-2017 11. *** Institutul Național de Statistică, buletine statistice nr. 1-12/2016 12. *** Institutul Național de Statistică, baza de date statistice TEMPO 13. *** Autoritatea de Supraveghere Financiară, Raport asupra pieței de asigurări și

a activității desfășurate în anii 2007-2012 14. *** Norma nr. 6 / 14.08.2013 privind pool-ul de asigurare împotriva dezastrelor

fi nanciare, publicată în Monitorul Ofi cial, partea I, nr. 521/20.08/2013 15. *** Raportul anual 2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară, București, 2014

Principalele aspecte privind apariia i dezvoltarea pieei ... · societăi naionale i două...

Documents

Transcript of Principalele aspecte privind apariia i dezvoltarea pieei ... · societăi naionale i două...