AMÉLIE NOTHOMB:„LITERATURA ESTE SINGURAEXPERIENȚĂ CARE, ÎN FAȚACHESTIUNII RĂULUI, NU ALEGEALTERITATEA“

HALA, FIX DE CE IAȘUL AVEA NEVOIE„Scopul practic al evenimentului este că încercăm ocampanie de crowdfunding în decembrie.” PAG. 10-11

ANUL XIII w NR. 587 w 9 – 15 DECEMBRIE 2017 w REALIZAT DE EDITURA POLIROM ȘI ZIARUL DE IAȘI

PAGINA 12

PAGINILE 8-9

PAGINILE 2-3

RADU COSAȘU ȘICITITORII SĂICONSTANȚIAproape totdeauna în părțileesențiale, textele despresport ale lui Radu Cosașu aulegătură și cu literatura. Șiasta fără ca fostul Belphegorsă bată câmpii sau să se deaîn scrânciobul cu metafore.

MIHAI I AL ROMÂNIEI,UN DESTIN TRAGIC

© O

livie

r D

ion

2ANUL XIII NR. 587

9 – 15 DECEMBRIE 2017special www.suplimentuldecultura.ro

Mihai I alRomâniei: undestin tragic

LIVIU BRĂTESCU

După o jumătate de secol XIX încare eforturile națiunii româneau fost canalizate în direcția an�corării în lumea modernă euro�peană, având în instituția monar �hică un puternic sprijin, secolulXX aducea, după realizarea MariiUniri de la 1918 și încoronarea dela Alba Iulia (1922) a noii familiiregale, provocări de nebănuit.Pentru cei obișnuiți cu sobrieta�tea regelui Carol I și a reginei Eli�sabeta, era greu de conceput căaventurile unui repre zentant al fa �miliei regale, anume Carol al II�lea,ar fi putut avea afecta nu doar li �niștea unei familii, ci și pe aceea aunei țări, ba chiar într�o propor �ție destul de mare.

Monarhia românească trecea,începând cu anul 1918, prin sen�timente și stări de o diversitate denebănuit anterior. Bucuria mo�mentului 1 decembrie 1918 de laAlba Iulia coincidea cu începutulinstabilității vieții amoroase a pri�mului născut al regelui Ferdinand(viitorul rege Carol al II�lea), careavea să primească coroana în1922. Evenimentul avea loc la unan după nașterea celui spre care,nu peste multă vreme, își îndreptasperanțele întreaga națiu ne ro�mână, Mihai I. Starea de bine cepărea să cuprindă în acele clipeîntreaga societate românească dis�părea după doar câțiva ani, prinrenunțarea lui Carol al II�lea ladrepturile sale succesorale în fa�voarea fiului său minor, Mihai.Criza dinastică produsă de aceas �tă decizie venea cu numai un anînainte de decesul regelui Unirii,Ferdinand I. În felul acesta, capriciile

și noua pasiune a principelui Ca �rol al II�lea pentru cea cunoscutăsub denumirea de Elena Lupescuanulau eforturile celor care spe�raseră că viitorul Coroanei eraasigurat prin căsătoria cu princi�pesa Elena a Greciei.

După aruncarea țării într�ocriză fără precedent, mai alespentru o țară tânără, cum era Ro�mânia, și după ce își aruncă șipropriul copil, devenit rege lanumai șase ani, sub regență, înviața politică românească a anilortreizeci ai secolului trecut, Carolal II�lea redescoperea apetitulpentru statutul de rege și în con �secință îl îndepărta, în 1930, peMihai de la tron. Următorii ani auoferit întregii societăți mai multeocazii pentru a vedea că noul re �ge, vorbim aici despre Carol, spredeosebire de predecesorii săi,considera actul de guvernare mo�narhic ca fiind expresia unei ma�nifestări de voință individuală.Aceasta era și una dintre cauzeleinstaurării dictaturii regale în1938, chiar dacă ea reprezenta înfapt o preluare a formelor totali�tare de guvernare deja prezenteîn Europa. După doar doi ani de lanoua sa aventură, regele Carol alII�lea aprecia că singura soluțieviabilă pentru ieșirea din impasulîn care ajunsese România, maiales după pierderile teritorialedin anul 1940, era o nouă retrage�rea de la tron în favoarea fiuluisău Mihai.

Chiar dacă regele Carol al II�leaoferea un cadou otrăvit fiului său,prin puterile acordate lui Ion An�tonescu în clipa abdicării, noulre ge, Mihai, nu avea să asiste pa �siv la situația dramatică în careajungea România după 1943, prin

participarea la un război tot maigreu de explicat rațional.

Asumarea inițierii și imple�mentării unui proiect politic șimilitar curajos, cum era actul dela 23 august 1944, contribuia –cum bine știm cu toții astăzi – lao scurtare a războiului cu câtevaluni și la salvarea vieții a mii deoameni, dar arăta în același timptuturor existența pe tronul Româ�niei a unui om care�și cunoștea pedeplin menirea și rolul. Doar oputernică necunoaștere a contex�tului istoric, alături de multă reavoință, a făcut ca peste ani acestepisod din istoria noastră con�temporană să fie prezentat dreptcauză a instaurării regimului co�munist în România.

Anii ce au urmat lui 23 august1944 au fost cei ai unor încercăripentru regele Mihai. 6 martie 1945,

8 noiembrie 1945, alegerile din1946 au fost tot atâtea dovezi aleabandonării de către guverneleoccidentale a unui suveran și aunei țări în egală măsură. Semna�lele de alarmă pe care monarhulconsiderase ca fiind de datoria luisă le tragă, prin acțiuni precumașa�numita grevă regală, nu aveausă fie auzite în cancelariile occi�dentale, acolo unde, din păcate,drumul României era deja creio�nat. Percepția exactă asupra lumiiromânești le permitea reprezen �tanților URSS în România săînțeleagă faptul că monarhia și re�gele Mihai în special reprezentauultimele redute ale rezistenței ro �mânești, iar imaginea aceasta acontribuit la forțarea abdicăriimonarhului român de către guver�nul comunist al lui Petru Groza la30 decembrie 1947.

AL DOILEA EXIL

Prezența și implicarea rege�lui Mihai, atât cât permitea statu�tul său, în cadrul exilului româ� nesc în toată perioada regimuluicomunist nu a contribuit deloc lao acceptare a prezenței sale înspațiul românesc după decem�brie 1989. Ne�am întrebat adesea,privind la întregul repertoriu pusîn scenă de câștigătorii Revoluției,ce i�a determinat să apeleze latoate clișeele propagandei comu�niste cu privire la regele Mihai șila instituția monarhică. Fără să sestrăduiască prea mult, activiștiprecum Ion Iliescu, Silviu Brucansau Dan Marțian au reușit ca, ape�lând la elemente din cultura poli�tică formată chiar de către eiînainte de 1989, potrivit căreia re�gele era reprezentantul „claselor

Pentru societatea românească, moartea regeluiMihai reprezintă fără îndoială unul dintre cele maitriste momente din istoria contemporană, desti nulsău identificându-se cu acela al popo rului român.Cu moartea ultimului suveran al Româ niei putemspune că întoarcem o filă din istoria noastră șirealizăm ieșirea definitivă din secolul XX.

3ANUL XIII NR. 5879 – 15 DECEMBRIE 2017 special

www.suplimentuldecultura.ro

exploatatoare“ să obțină un suc�ces deplin în acțiunea de diaboli�zare a suveranului. De aici până laoprirea în două rânduri (1990 și1994) a regelui Mihai de a intra înțară nu a fost decât un pas.

Ce rușine pentru un guvernpretins democrat! Ce rușine pen�tru o țară care în urmă cu doarcâțiva ani luptase împotriva regi�mului comunist!

Pentru niște oameni politicicare nu au înțeles nici măcar faptulcă prezența în societatea româ�nească a regelui Mihai, nu pe tron,putea asigura un echilibru atât denecesar vieții politice românești,interzicerea participării în 1995 laînmormântarea bunului său prie�ten Corneliu Coposu nu era decâtun alt act politic cinic și rușinos înacelași timp. După doar doi ani dela dispariția seniorului Coposu,printr�un gest venit târziu și ca o în�cercare palidă de împăcare cu isto�ria, regele Mihai reprimea cetățeniaromână. Discret ca întotdeauna, su�veranul a continuat și după acelmoment să vorbească lumii întregidespre România, despre dreptul eide a face parte din structurile euro�atlantice, cu tăria dată de convinge�rea intimă că aceasta era datoria luide monarh.

Recunoașterea meritelor sale afost în prea puține cazuri subliniatăîn public, chiar dacă detractorii dealtădată au simțit după anul 2000nevoia organizării unor evenimen �te la care lumina reflectoarelor săalunece dinspre suveran spre ei.Jalnica încercare de legitimare prinasocierea cu el nu l�a determinat perege să�i ocolească și nici măcar să�i îndemne politicos la puținădecență. Singurul gest pe care l�afăcut la nivel public a fost acela dea refuza mâna întinsă de cel mai fri�cos om politic al României post�co�muniste, Ion Iliescu, în clipa în, care

după discursul din 2011 al suvera�nului în Parlament, fostul lider co�munist a crezut că se poate împăcacu ultimul monarh al României.

România este astăzi la ora re �flecției. Sau cel puțin așa ar trebuisă fie. O reflecție asupra trecutului,prezentului și viitorului său. Nestau în față faptele regelui Mihai,modul în care a înțeles el că trebuiesă se comporte un conducător cupoporul său. Ține de fiecare dintrenoi să preluăm sau nu modelul săuși să�l ducem mai departe prinacțiunile noastre de zi cu zi sau,dimpotrivă, să demonstrăm că nuam învățat nici de această datănimic din istorie. SDC

Regele Mihai alături de regina-mamă Elena

Regele Mihai și regina Ana

Regele Mihai la cursuri (1938) Regele Mihai spre finele vieţii

4ANUL XIII NR. 587

9 – 15 DECEMBRIE 2017opinii www.suplimentuldecultura.ro

Romanul Petale de sânge (tradu�cere din limba engleză și note deMihaela Negrilă) a fost publicatla Editura Polirom în anul 2017.

Domnule, v�am mai scris: după ceam citit Râul care ne desparte, darși după ce am citit Un bob de grâu.De fiecare dată, credeam că nuputeți ajunge mai sus, în inimaAfricii, de fiecare dată greșeam.

La noi în țară, Petale de sângea apărut însoțită de cuvintele luiMoses Isegawa: Acesta este roma�nul african al secolului XX. Și cinesunt eu să îl combat pe mareleautor din Uganda?

Domnule, am citit cu încân�tare Petale de sânge, fiindcă m�acucerit încă de la metafora dintitlu. Minunate aceste flori cu pe�tale pentru care nu există o altăculoare. Cucerit am fost și de aceabătrână care intră în curtea uneișcoli doar pentru a lăsa în urmăun munte de rahat. M�am gânditmult la rațiunea aceleia de a pro�ceda așa.

Domnule, aveți o înțelegerefoarte profundă pentru nevoia oa�menilor de a rezista în cultura lor,mai ales dacă e veche de milenii.Până la urmă, de ce nu ar avea șibătrâna dreptatea ei?

Am găsit în cartea dumnea�voastră semnificații adânci pentrulupta dintre tradiție și ce aducenoul, sunt semnificații care încănu s�au epuizat. Și nu doar înKenya, nu doar în Africa.

Nu eram născut la 1977, cândați publicat această carte. Știu că gu�vernul din țara dumneavoastră adat dispoziție să fiți încarcerat și nuvi s�au adus la cunoștință acu zațiile.Mai știu că mai mulți scriitori auscris atunci în solidar cu dumnea�voastră. Aș vrea să vă asigur că, dacăaș fi fost unul dintre ei, aș fi procedatîntocmai. Dar, nefiind născut, nă�dăjduiesc să mă iertați.

Vă asigur că acum, patruzecide ani mai târziu, cartea dumnea�voastră e la fel de puternică. Ares�tarea ordonată de guvernul Ke� nyei arată că, totuși, acolo cineva

știa să citească și să recunoascăpericolul cuvintelor și gândirii li�bere. Știu că specialiștii au văzut încartea dumneavoastră mai ales odeclarație politică năucitoare („TheWeekly Review“), și poate că asta tre�buie văzut prima dată. Eu însă amvăzut umanismul său extraordinar,chiar și atunci când povestiți întâm�plări tragice la un mod superior.

Dacă ar trebui să păstrez pentrutotdeauna un fragment din romanuldumneavoastră, l�aș păstra chiar peacesta. Mi se pare nu doar cel maiimportant, ci și cel mai emoționant.Fie și atât dacă rămâne în inimaunui cititor, cred că sensurile cărțiidumneavoastră nu s�au pierdut.

Un copil strigă:— Uitați! O floare cu petale de

sânge.Era o floare solitară de fasole,

roșie, pe un câmp plin de florialbe, albastre și violet. Indiferentcum te uitai la ea, îți dădea impre�sia unui șuvoi de sânge. Munira seaplecă și o culese cu mâna tremu�rândă. Probabil că fusese doar lu�mina care se juca pe ea, căci acumera doar o floare roșie.

— Nu există o culoare numităsânge. Vrei să spui că e roșie. Vezi?Trebuie să înveți cele șapte culoriale curcubeului. Florile sunt de di�ferite feluri, de diferite culori. (...)

Un alt băiat strigă:— Am mai găsit una. Petale de

sânge – vreau să zic roșii... Nu arestigmat sau pistiluri... n�are nimicînăuntru.

Se duse la el și ceilalți îl în�conjurară.

— Nu, te înșeli, zise el, luândfloarea. Culoarea asta nici măcar nue roșu... nu e la fel de aprinsă ca cea�laltă. Ăsta e roșu�cărămiziu. Zici că

n�are nimic înăuntru. Uită�te la tul�pina de pe care ai luat�o. Vezi ceva?

— Da! țipară băieții. E unvierme – un vierme verde cu multemâini sau picioare.

— Corect. Aceasta e o floaremâncată de viermi... Nu poate săfacă fructe. De aceea trebuie săomorâm întotdeauna viermii... Ofloare poate, de asemenea, să ca�pete această culoare dacă nu pri �mește suficientă lumină.

Ce ar mai fi de spus, domnu �le? Banalul adevăr veșnic și uni�versal: copiii au întotdeauna drep� tate, copiii știu. SDC

ANDREI CRĂCIUNCULEGĂTORUL DE HARFE

Scrisoare către Ngũgĩ wa Thiong’o

A simțit pentru prima dată căDumnezeu o vede – și nu i s�a în�tâmplat de prea multe ori – într�obună zi din copilărie. Maria lo�cuia pe atunci la o casă, undevamai înspre marginea orașului. Șiavea o prietenă, Roxana, ceva maimare, cu care se juca.

Cel mai frumos joc pe care îl des�coperiseră era să îngroape anima�lele găsite moarte: călcate de ma� șină, lovite de tramvai, înghe țatede frig, cum se nimerea. Totul apornit atunci când au găsit o broascălățită pe marginea străzii și s�aconcretizat atunci când au ajunssă dețină un fel de cimitir particu�lar pentru animăluțe, în spatelecurții.

În stradă n�au făcut altcevadecât să așeze broasca ceremonios,cu milă, pe o frunză de nuc. Apoi,cum frunza cu pricina aducea oa�recum a sicriu, au socotit că n�arstrica s�o îngroape creștinește (ter�men pe care maică�sa, credin�cioasă habotnică, s�a tot chinuit săi�l bage în cap până la liceu). Sămeargă la cimitirul adevărat era

cale lungă, și�acolo oricum nu pri�meau decât oameni. Așa că,aproape fără să�și dea seama, aupus baza propriului lor loc deveci. În principiu, pentru înmor�mântarea broaștei aveau nevoiede�un preot, de�un dascăl, măcarde�un gropar, de câțiva oamenicare să poarte tot felul de lucrurisfinte înaintea mortului, de alțiicare împart pomeni și de�un cor�tegiu care să jelească broasca. De�oarece ele nu puteau întruchipadecât două personaje, au mers peprimele două opțiuni – preot șidascăl, dându�și silința de a în�cerca, în scurte pauze, să le supli�nească și restul.

Au ales locul de cimitir, întregard și un strat de flori, apoi Mariaa mers înainte, purtând ceremo�nios broasca pe frunza de nuc:„Doamne milueșteeee! Doamnemilueșteeee!“. Roxana, cu doi pașimai în urmă, ținând isonul. „Un’ teduci tu, broascăăă?! Cui ne laaaaași?“,mai juca aceasta, din când încând, rolul bocitoarei. S�au certato vreme cine și cu ce să sapegroapa, apoi s�au împăcat și auconvenit să o scobească împreu �nă, cu o lingură. După ce au cobo�rât broasca în mormânt și autur nat țărână deasupra, și�au fă �cut cruce și au fost mulțumite deceea ce le�a ieșit.

„A fost o înmormântare fru�moasă“, au căzut de comun acord.Problema a apărut pe urmă, cânddeja prinseseră patima unei în�mormântări frumoase și nu preaau mai găsit animale moarte pestradă. Deși și�au dat toată silințasă caute. Roxana a venit cu ideea căștie ea un câine prin vecini pe carear putea, la o adică, să�l otrăvească,dar Maria a refuzat răspicat, pemotiv că așa ceva „nu e creștinește“.

Au hotărât să�l aștepte, pentrucă oricum arăta cam pe ducă. Luniîn șir au fost nevoite să se descurcecu animale mici:albinuțe, bondari,viespi, fluturi, în fine, vietăți pecare nu�i neapărat necreștinește săle omori. Cu timpul, pe măsură cecimitirul din spatele curții deve�nea din ce în ce mai larg, ame nin �țând să treacă pe sub gard, extin� zându�se și peste stratul de flori,ritualul de înmormântare s�a în�tregit, s�a rafinat. De la adăugatcruci din crengi sau bețe de chibri�turi, legate cu ață între ele, auajuns la necesitatea de a pune unban în groapă, deasupra mortului,ca să aibă – după cum știa de lamaică�sa – cu ce plăti trecerea înlumea de dincolo. Din păcate, auapucat să facă asta doar o singurădată, pe banii Roxanei, care țineaîn secret față de toată lumea, ex�ceptând�o pe ea, o sută și cinci lei.Mai mult fascinată de bancnota deo sută de lei, Roxana nu s�a împo�trivit prea convingător să renunțela o monedă de cinci lei, pentru „oînmormântare cu adevărat fru�moasă“, pe care a trebuit să o așezeevlavios în groapă, deasupra uneiviespi sărmane, ca să�și plăteascăastfel fericirea veșnică. Numai că,la câteva ceasuri după ce a plecatRoxana, pe Maria a cuprins�o o

invidie nemăsurată pe banii de �ținuți de prietena ei, așa că a dez�gropat viespea, a luat moneda decinci lei și și�a cumpărat de toțibomboane.

Și poate că joaca ar fi decursliniștită până la liceu, dacă nu s�arfi întâmplat un mare necaz: a douazi după înmormântarea viespii, Ro�xana a descoperit în oraș o perechede sandale pe care să�și cheltuiebanii. Costau fix o sută trei lei. Avenit cu dârzenie în curte, a anun �țat�o pe Maria că ea s�a săturat să�și cheltuie banii ca proasta pe în�mormântări, că oricum a pus îngroapă mai mult decât era nevoiepentru fericirea unei gâze păcă�toase, că lasă din rest un leu, la loc,și le mai rămâne unul pentru altăceremonie – pe scurt, în ciuda tu�turor argumentelor creștinești ofe�rite de Maria, a dezgropat, la rân� du�i, viespea. Mult a jelit Roxana lamormântul nefericitei viespi, darnu pentru sufletul acesteia, ci con�vinsă că Cel de Sus, martor la păca�tul dezgropării, a pedepsit�o, pre� făcându�i banii în țărână.

Mai mult a jelit Maria pe urmă,deși nu a fost bănuită nici o secundăde vreo faptă nelegiuită, convinsă căCel de Sus, cel care stă și vede tot,exista cu adevărat și asistase neputin�cios la trădarea prietenei sale. SDC

Cimitirul de animale

FLORIN LĂZĂRESCUÎNTÂMPLĂRI ŞI PERSONAJE

5ANUL XIII NR. 5879 – 15 DECEMBRIE 2017 opinii

www.suplimentuldecultura.ro

99 e un număr aproape la fel debun ca și 100. Nu e rotund, dar efoarte�foarte aproape. E gata săse rotunjească, e tensiunea lui„aproape că“ dinainte de împlini�rea centenară.

S�au împlinit 99 de ani de la Ma reaUnire din 1 decembrie 1918. Pre�simt – nu�ți trebuie multă intuițiepentru asta – că anul viitor va fiunul foarte festivist, cu puseurietnonaționaliste, de tipul „noi sun�tem români, pe veci aici stăpâni“ și„cine�a îndrăgit străinii“. Ungurii,inclusiv (sau mai ales) Soros, ame�ricanii, Uniunea Europeană, rușii,toți vor să distrugă țara asta fru�moasă și bogată, dar noi nu nelăsăm. Să moară dușmanii noștri,uite c�am apucat suta. Drapele fâl�fâie, lanurile de grâu unduiesc,peștii saltă veseli în râuri, orașeleprosperă, câmpurile înfloresc,

măreață ne e țara și toate celelalte.Unii le știm bine dinainte de 1989,cei mai tineri le�au învățat întretimp, nimeni nu i�a lăsat să uite, fi�indcă ultimul deceniu de națio �nalism comunist a lăsat brazdăadâncă, patriotismul e la noi reto�rica patriotardă: noi suntem buniși mulți ne invidiază, ne dușmă �nesc, ne oropsesc sau vor s�o facă,dar nu reușesc.

Măcar acum, în al o sutăleaan care stă să înceapă, am puteaîncerca să ieșim din mentalitateaetnonaționalistă de secol XIX. Săne evaluăm România, așa cumeste ea, în devenirea ei aproapeseculară, cu un ochi cât mai obiec�tiv – cald, dar obiectiv – și să ju�decăm, să evaluăm ce am fost și ceam devenit, fără retorică minci�noasă și, în cealaltă extre mă, fărăpesimisme apocaliptice. Să încer�căm, de exemplu, într�un arc peste

timp de 99 de ani, să vedem ce�amavut și ce�am pierdut. Să fie așa,pentru început, un mic exercițiude modestie.

În arcul ăsta de timp am pier�dut, cum știe fiecare, niște bucățiconsistente de teritoriu național –ce�i drept, abia câștigate după Pri�mul Război Mondial: Cadrilate�rul, o achiziție un pic mai veche,Basarabia (azi Republica Moldo �va), o parte din Bucovina de Nord.De fapt nici n�au prea apucat elesă fie naționale, că au și trecut peharta altora. Bun, astea sunt în�torsăturile istoriei, uneori sea�mănă cu pocherul, o dată îți jocibine cărțile și ai și noroc (fiindcăasta a fost de fapt momentul 1918,chinta noastră roială), altă datănimerești numai cărți proaste și,pe deasupra, ai ghinionul să jocicu pistolul pe masă, alături de ceimai mari trișori din zonă, ca după

al Doilea Război Mondial. Însă no�rocul și�l mai face și omul sau țaradacă știe cum, iar guvernele ro �mânești postcomuniste au ratat oposibilă reunificare, cea cu Repu�blica Moldova, într�un momentstrategic, adică pe la începutul ani�lor 1990. Au ratat�o sau n�au dorit�osau nu i�a interesat, fiindcă, onestvorbind, Basarabia n�a contat ni�ciodată prea mult pentru guver �nanții români – nici în epoca in� terbelică, nici în trecutul recent.

Un lucru pe care l�am pierdutsistematic și a cărui lipsă se simteeste contactul cu lumea democra�tică occidentală. Poate sună ciudatsă spun asta despre un stat mem�bru în Uniunea Europeană, darRomânia e o țară ce suferă de unretard democratic major. Da, avemalegeri democratice, parlament,partide politice de dreapta și de

stânga și de centru�dreapta/ stân �ga, avem toate instituțiile unuistat democratic, dar în realitatesistemul politico�administrativfuncționează mai degrabă dupămodelul fanariot de secol XIX,unde boierii proprietari de moșiiau fost înlocuiți de baronii localiși liderii politici de la centru, iarploconul, slujbele de familie șicorupția endemică sunt motoareeconomice ale țării. S�ar părea căașa funcționează România, cu sin�cope, pierde ritmul, face un efortde sincronizare cu modelul lacare aspiră, apoi rămâne iar înurmă, iar încearcă să intre în ritm,iar pierde ritmul. Azi pierde.

Mult mai îngrijorător pentruviitorul acestei țări este că a pier�dut – și încă mai pierde – lucrurice țin de identitatea sa, lucruri careîi asigură soliditatea constitutivă,care o împiedică să se destrame. Deun sfert de secol pier dem, încetulcu încetul, exact elementele ce asi�gură existența unei națiuni. Româ�nia devine tot mai străvezie, maidestrămată, în ciu da zgomotului pecare îl facem și îl vom face an de ande 1 decembrie. Mai vorbim despreasta. Deocamdată sărbătorim, căîncă mai putem. SDC

RADU PAVEL GHEOROMÂNII E DEŞTEPŢI

Ce-am avut și ce-am pierdut

Moartea Regelui Mihai este folo�sită drept paravan de PSD�ALDEpentru trecerea rapidă a legilorJustiției prin Parlament.

E momentul favorabil pentruasaltul final. PSD a anunțat cărenunță la mitingurile împotriva„statului paralel“ de la sfârșitulacestei săptămâni, în timp ce miș �carea #rezist a precizat la rându�ică suspendă protestele în aceastăperioadă. Exact liniștea de careDragnea și ai lui aveau nevoie.PSD a constatat brusc că are aproa �pe două săptămâni la dispo zițiepentru a vota în Parlament LegileJustiției.

Ca urmare, s�a trecut la trea �bă. La numai o zi după anunțul cumoartea regelui, PSD a întețit rit�mul dezbaterilor în Parlament.Dar ceea ce s�a petrecut miercurila Camera Deputaților întreceorice închipuire.

Amendamentele puterii autrecut pe bandă rulantă, astfel cănici măcar aleșii PSD habar n�auavut ce votează. Totul a fost stabilit

până la ultimul detaliu, iar dinprima bancă liderii de grup indi�cau modul în care trebuie votatfiecare amendament. Iar ceilalțialeși PSD și ALDE executau ordi�nele. În același timp, opoziția afost redusă la tăcere, ba mai mult,jignirile pe care Șerban Nicolae ile�a adus useristei Cosette Chichi�rău arată că majoritatea parla�mentară nu este dispusă la nici oconcesie.

PSD profită de momentul do�liului național, sperând că oame�nii nu vor mai ieși masiv în stradă,timp în care Parlamentul va votarapid legile care să�l salveze peDragnea. De altfel, liderul PSD a

fost absent în ultima săptămână,la fel cum a făcut�o și în ianuarie,înainte ca guvernul Grindeanu săemită celebra OUG 13.

În loc să oprească dezbaterileunor legi generatoare de tensiuniimense în societate, PSD apasăaccelerația, sperând să scape câtmai ieftin.

De altfel, legile justiției repre�zintă singura preocupare a to �varășilor lui Dragnea. Nu�i intere� sează nici bugetul, nici măcardacă România se decuplează de laEuropa. Procurorii trebuie adușila ordinele partidului, trebuie sădea socoteală. Nu mai merge cuamânări, cei din PSD nu mai re�zistă stresului de a fi chemați laDNA sau mai rău, de a afla sen �tințe nefavorabile.

E tot mai clar că Dragnea nue un șef iubit în PSD, însă punereaJustiției la pământ devine priori�tatea parlamentarilor și a șefilorde instituții care se știu cu muscape căciulă.

Ce va urma? PSD va continuamarșul triumfal din Parlament,

cu orice risc. De partea cealaltă,foarte probabil, protestele se vorînteți. Nu va fi un final de an li �niștit, dar social�democrații îșiasumă furia oamenilor din stradă,chiar dacă ar fi să coboare și la 15�20 la sută în sondaje.

Problema e că actuala majo�ritate parlamentară și�a pierdutcredibilitatea, iar până la următo�rul scrutin mai sunt trei ani. Nucred că PSD are un plan B. Îl inte�resează pe Dragnea cum va arătaeconomia sau dacă vom avea au�tostrăzi la începutul anului 2020?Nici vorbă. Și�au aruncat promi�siunile la coș încă din decembrie2016, în seara când au aflat că aucâștigat detașat alegerile.

PSD se poate duce liniștit înopoziție la începutul anului vii�tor, numai să reușească manevracu Justiția.

Poate că asta și urmăreșteDragnea. Un PSD retras în băncileopoziției cu 45 la sută în Parla�ment are timp trei ani să�și revi �nă. Mai ales că social�democrațiidomină și teritoriul, plus că au de

partea lor și bună parte dintre te�leviziunile de știri.

Imaginați�vă cum ar arăta înacel moment scena politică. Ocoaliție de guvernare încropită dePNL, USR, PMP, eventual UDMR șiminorități, iar de partea cealaltăun PSD liniștit că și�a trecut legilejustiției prin Parlament și care nuva avea altceva de făcut decât sătoace noua guvernare.

Pentru PNL și USR, preluareaputerii ar fi cea mai proastă va�riantă. Liberalii nu vor reuși săcoaguleze o majoritate solidă, iarîntr�un astfel de scenariu PSD�uluii s�ar oferi o șansă nesperată laalegerile prezidențiale din 2019.

Câtă vreme se acutizează ten�siunile în societate, varianta logicăar fi alegerile anticipate. Nimic nugarantează că, dacă s�ar ajunge aici,tabloul politic s�ar schimba radical,dar măcar românii ar fi che mați săindice drumul pe care ar trebui să�lurmeze țara. E însă un scenariu greude realizat, pentru că anticipatele nupot fi declanșate decât dacă Parla�mentul trântește de trei ori guvernul.PSD va vota Legile Justiției, apoi se vastrânge arici în Parlament.

Până atunci, ne așteaptă unsfârșit de an infernal, iar oricescenariu devine posibil. SDC

Ticăloșie la căpătâiul regelui

FLORIN GHEŢĂUVAGONUL CU VORBE

De când cu expansiunea vânzăriloronline, primesc pe e�mail diferiteoferte în care, scormonind atent,aflu surprize... surprinzătoare chiarși pentru mine!

Așa s�a petrecut în cazul unei liste deviniluri second�hand, vândute de�unamic specializat în aceste articole (șidevotat lor), al cărui magazin dinTimișoara poartă numele predesti�nat de Viniloteca. Știindu�ne noi demulți ani și fiind cât de cât la curentcu stocul comorilor sale, n�am datatenție de prima dată unui fișier ac�tualizat. Însă într�o zi, uitându�mă�npeș pe titlurile înșirate alfabetic, mi�a sărit în ochi acesta:Dissidenten –Sahara Electric(1985). Nu mi�a venitîn minte nici un detaliu referitor lace�ar putea fi. Indicația pe care co�merciantul o pune în dreptul fiecărui

disc era mai degrabă înșelătoare:electronic, progresivsau ceva asemă�nător. L�am comandat imediat, dusde valul instinctului care îmi joacădeseori feste. De data asta, însă, nu.

LP�ul e fabricat în Italia, de Ma�teriali Sonori (probabil înainte de1996, când trupa și�a fondat propriacasă de discuri, Exil Music). Pro �veniența nu e prea bine văzută de iu�bitorii pretențioasei forme de păstratmuzica, materialele folosite în penin�sulă suferind sub aspectul calității.Fapt constatat și la exemplarul sositcu poșta: era prăfuit, zgâriat, pătat,iar coperta jupuită pe canturi (deunde prețul insignifiant: 15 lei). Re�cunosc, mi�a fost silă să�l pun pe pla�tanul pick�up�ului și�am amânatopera țiunea de spălareprofesională.După vreo două luni, am comis�o.Iar când sunetele s�au revărsat fără

pârâituri din boxe, am rămas interzis,uitând până să și beau din paharulcu vin, așezat la îndemână. Priveamprostit ilustrația frontală, stilizată caun desen pueril, a cărui idee vrea săfie o punere în temă cu muzica: treicălători prin deșert (membrii grupu�lui), îmbrăcați în costume de be� duini, opriți la distanță apreciabilăde�o siluetă ca de robot, ce le aratădegetul mijlociu în sus, semn bine�cunoscut în cultura populară a ulti�melor patru�cinci decenii. Muzica numi�era deloc străină. Dar de unde oștiam? Mi�am stors creierii degeaba.Inflexiunile instrumentale (unii lespun condimente) arabo�africane,ritmurile disco�pop, pasajele chitaris�tice de efect, textele, vocile, toate com�pun și conturează sonorități atât deplăcute, încât nu le poți refuza acțiu �nea curativă, mai ales când ești stresat

de te miri ce probleme epocale și fărăleac. Să le asemuiești manelelor om�niprezente în arealul nostru cotidiane foarte la îndemână. Pesemne că dinprejudecata asta venea uitarea...

Dissidenten și�au spus trei tipidin Berlinul de Vest, prin 1980, lan�sându�se în genul de muzică numitactualmente world beat sau world fu�sion. Lesne de ghicit de unde și�au luatnumele. Biografia și discografia trupeisunt accesibile pentru orice internautcurios, nu�i nevoie să le redau. Am di�gerat greu nisipul constatării că uita�sem complet de gruparea asta, ce

făcea mare audiență la noi, chiar înanii ’80. Una dintre piesele de pe al�bumul amintit, Fata Morgana, era unfel de șlagăr indispensabil în restau�rantele provinciale. De câte ori l�amascultat oare la nunți, botezuri, ono�mastici sau petreceri ocazionale? Șide ce l�am uitat?

Nostalgia anilor trecuți nu mă�nâncă azi din farfurie cu mine. Lecțiacelor trei germani, care și�au întregitformația cu interpreți de toate nea �murile, e simplă: trăim pe aceeașiplanetă, și putem să trăim împreunăfoarte bine. În loc de războaie și luptăpentru întâietate, distracție și muncăîn armonie. Priviți și ascultați, lă�sându�vă reticențele în debara. In�dieni, arabi, americani, asiatici suntpe scenă alături de europeni și neoferă bucuria lor, deodată cu sufletul!

Să insist asupra motivațiilor ui�tării/ reamintirii mele, ar însemna săvă cred... uituci. Într�o lume cu pul�siuni izolaționiste și rasiste, a nu uitae unica datorie! SDC

La 45 de ani, în plină maturitate,cariera și așa relativ dificilă a luiTheophil Demetriescu, talenta�tul pianist român stabilit în Ger�mania, intra sub semnul total alincertitudinii în urma avertis�mentului unui funcționar al ra�dioului german de la Berlin.Acesta îl prevenise că, fiind căsă�torit cu o evreică, șansele de amai înregistra pentru radio –una din sursele de venituri alepianistului – îi erau cu totulcompromise. Despre soția pia�nistului, Olga Demetriescu, năs�cută Mandl, actriță, datelepăstrate pentru epoca interbe�lică sunt, la prima vedere,aproape inexistente. Se știe căera cu 18 ani mai tânără decâtpianistul, născută în 1909, și, dinamintirile familiei colaterale alui Demetries cu, ar fi fost a douasoție a acestuia.

După toate aparențele cei doi s�audespărțit în 1937, iar Olga a reușitsă emigreze în Suedia, la Stoc�kholm, unde s�a recăsătorit lascur tă vreme, schimbându�și nu�mele în von Liechtenstein. Theop�hil Demetriescu a făcut acelașipas, probabil în 1938, cu o anumeSonia, iar în același an i se năștea

o fiică, Barbara. Este de presupuscă toate aceste turbulențe i�austopat cariera. Pu ținele înregis�trări pe disc – câteva fețe ce nudepășesc în total 20 de minute –datează din 1925, în ciuda unuirepertoriu remarcabil, păstratpe o ofertă manuscrisă trimisăSocietății de Concerte de la Stock �holm în 1935. Pe lista cu 38 deintrări figurau marile concertede Schumann, Grieg, Liszt, Chopin,Saint�Saëns, Rahmaninov (remi nor), opt dintre concertele luiMozart și ultimele două dintrecele beethoveniene. Li se adău�gau primele două concerte alelui Prokofiev și lucrări mai puțincântate, cum erau al doilea Con�cert al lui d’Albert, cel de Bu soni,împreună cu Fantezia indiană,cel de Delius, Stravin ski, o piesăde concert a el ve țianului EmilBlanchet sau Rapsodia pentrupian și orchestră de Bartok.

Theophil Demetriescu avea săcontinue să�i scrie vechii sale cu �noștințe, Werner Reinhart, mece�natul de la Winterthur, în momen�tele sale de cumpănă.

Anii războiului îi petrece pen�dulând între Berlin și Elveția, extremde afectat de distrugerea locuințeisale într�un bombardament. Atunci

avea să se decidă, în 1944, să se repa�trieze cu familia în România, petre�când o perioadă la Budapesta, găz� duit la Consulatul român de nepotulsău diplomat, Eugen Filotti.

Ajuns la București, îi cereaajutorul lui Werner Reinhart laînceputul anului 1945, dar fărărezultat, căci în martie interve�nea o întrerupere a comuni ca �țiilor telegrafice cu Elveția, încăîn vigoare în noiembrie, data uneinoi scrisori. Pianistul îi relata luiReinhart: „Este teribil că suntematât de izolați aici de Elveția și că nu mai pot primi nici o vestedin țara pe care o iubesc atât demult. De asemenea, nu pot săprevăd când vom putea pleca deaici, deoarece nu am obținut vizapentru Germania, unde va tre�bui să mergem neapărat pentrua vedea dacă mai există puți nelebunuri pe care le�am putut salvadupă incendiul [casei]. La pri�măvară vom începe din nou săacțio năm cu orice preț în aceastădirecție.

Situația noastră este dezolan �tă, suntem nevoiți să locuim într�ocameră sărăcăcioasă, la sora mea,fiindcă că nu avem destui banipentru o locuință, copilul ne esteîntr�un cămin de stat, eu dau lecții

de pian mai ales la începători,care nu plătesc nici măcar echiva�lentul unui Goldfranken, onora�riul maxim la Radio se ridică laechivalentul a patru Goldfranken,iar cu toate că nu ne putem cum�păra nimic, ceea ce câștig nu ajun �ge nicicum să mâncăm pe sătu � rate. Inflația se face sim țită într�unmod cumplit, puținii prieteni seplâng și ei, la rândul lor, și nu nepot ajuta, așa că nu ne descurcămîn nici o direcție. Și, îmi spu ne azinepotul meu Filotti, care a fost re�prezentant [diplomatic] la Buda�pesta și la care, poate mai ținețiminte, am petrecut câtva timp, căel va pur ta această scrisoare cătreDvs. cu un avion care pleacă acolozilele acestea. Va rămâne doar câ�teva zile în Elveția, după care vazbu ra din nou înapoi.

Sper foarte tare că aceastăscrisoare va ajunge la Dvs. și că, dedata aceasta, îmi veți îndepliniaceastă rugăminte insistentă și to�todată din suflet, de a�i da lui Wer�ner Wolff o sumă, despre care eu îlvoi anunța pe fratele său aici, careapoi va lua legătura cu mine. Pre�supun că acum mă înțelegeți pedeplin. Vă rog să�mi comunicațiurgent suma prin domnul secre�tar de consulat, C. Pop [numele

suprapus peste unul șters:Mărcu�lescu] pentru domnul Th.[eophil]D.[emetriescu] par l’intérmediarede Son Excellence E. Filotti, Bern,Consulatul Român, Schlösslis�trasse 5.

Ce minunat ar fi dacă ați pu �tea să îmi faceți această bucurie deCrăciun, ca să fim în stare măcarsă ne vizităm copilul și dacă amputea să�i cumpăram câteva hainecălduroase. Este jalnic că apelezdeja de o viață la Dumneavoastrăși, cre deți�mă, mă supără foartetare. Dar ținem cumva la viața astași încercăm să mobilizăm Cerul șiPământul până ajungem în «Tărâ�murile din care nu s�a întors niciun călător» [citat din Shakes�peare, Hamlet, act III, Scena 1; n.trad.)“. [Va urma]

PS: Îi sunt extrem de îndato�rat pentru transcrierea și tradu�cerea scrisorii manuscrise buneiprietene de la Leipzig, violonce�lista Eleonora Haidu. SDC

6ANUL XIII NR. 587

9 – 15 DECEMBRIE 2017muzică www.suplimentuldecultura.ro

VICTOR ESKENASYSCRISOARE PENTRUMELOMANI„Muzica nu trebuie înţeleasă, ea trebuie ascultată.“ (Hermann Scherchen)

Pagini din odiseea tristă a unui marepianist: Theophil Demetriescu (III)

DUMITRU UNGUREANUROCKIN’ BY MYSELF

Uitarea, o fata morgana

S�a montat recent la sala mare aTeatrului Național „Vasile Alec�sandri“ o nouă versiune scenică aChiriței în provinție sub coordo�narea lui Ion Sapdaru, actor cu�noscut din câteva filme ale nouluival și din reclame, dar care lu�crează și�n teatru, ca actor și regi�zor. Acum și�a asumat o triplăpos tură: regia, imaginarea deco�rurilor și prezența ca figurant îngrupul țăranilor de la moșia Bâr�zoieni. Eterna actualitate a situa �țiilor dramatice și a eroilor e pre� misa pe care Sapdaru își înteme�iază spectacolul, pendulând, in�consecvent, între dimensiunea lo� cal� istorică a piesei și amara eicontemporaneitate.

Noua punere în scenă de laNațional păcătuiește în primulrând prin provincialismul ei. E unspectacol de linie medie, care nudepășește nivelul satisfăcător, în�sumând puține însușiri demne deîncredere estetică. Realizatorii nuintuiesc puterea comediei pro�funde, tratând�o epidermic, ră�mânând la suprafața straturilorde comic.

Decorurile imaginate de regi�zor sunt sărăcăcioase la propriu șila figurat. E adevărat ca Naționa �lele din țară nu mai au bani deproducție, dar asta nu ne intere�sează pe noi, spectatorii, și nici nupoate deveni o scuză a modestieiimaginative. Deși se vrea autenticrurală, atmosfera e virusată de fo�toliile din plastic pe care le știmde la terasele de vară, patinate su�perficial cu verde, într�o încercareeșuată de a păcăli ochiul. Un chioșc,o poartă ca la țară, o ca leașcă, ocușcă a câinelui cu un cap de buta�forie grosolană ne amin tesc dezorii concepțiilor scenografice.Scoarțele din actul al doilea aratăbine, par o idee ingenioasă, doar căsoluția e tocită de nenumărata eiutilizare în trecutul recent al genu�lui. Costumele (Alina Dincă Puș �cașu) delimitează epoca, sprijinăcaracterizarea personajelor, cap�tează privirea grație materialelorși cromaticii, indicând ferm că au�toarea lor e designer vestimentar.

În raport cu piesa lui Alec�sandri, Ion Sapdaru s�a poziționatezitant. Majoritar, e în umbra

textului, lăsând dramaturgia înprim�plan, din când în când lan�sând câte un indiciu al vremurilorde azi: la aflarea veștii că a devenitisprăvnicească, Chirița distribuiegăleți pline cu merinde cetățe �nilor de la talpa țării; DomnulȘarl (Doru Aftanasiu) e portreti�zat neinspirat ca un magrebiancare către final scapă câteva vor �be în arabă. Și tot nelalocul lui emomentul de pantomimă careredă „ce se mai întâmplă la Tea�trul Național“, un adagio de paro�die nonverbală din Othello, careinduce nedumerire. Autoironia arfi fost de efect dacă spectacolul nus�ar fi plasat ca (ne)reușită exactîn acea circumstanță artistică pecare o caricaturizează.

O SALĂ EMPATICĂ, DISPUSĂ SĂ SE IMPLICE

Alecsandri a închipuit�o pe Chiri �ța avându�l în vedere pe MateiMillo, deci travestiul face partedin intențiile primare. Distribuitîn rolul titular, Horia Veriveș aurmat unei serii care i�a inclus laIași, după Matei Millo, pe MiluțăGheorghiu, Petru Ciubotaru și Teo �dor Corban. Veriveș nu e la pri �mul travesti, cred că e a treia oarăcând îi e dat să utilizeze străve�chea tehnică de compoziție sce�nică. Se presupune, în consecință,că îi stăpânește secretele. Din pă�cate, interpretul lasă totul în sea �ma poantelor din replici, a peru �cii, rochiilor și machiajului subcare se camuflează. Așa cum ecompusă, Chirița e lipsită de so�fisticare interpretativă, Horia

Veriveș adăugând prea puținactoricește, epuizând rapid mij�loacele proprii prin care să supli�menteze ceea ce livrase drama� turgul. E un travesti modest ca ex�presivitate.

Prezența în scenă a unui calîn carne și oase e tot parte a tra �diției montărilor cu Chirița, iar ros�tul ar fi să adauge un plus sub� stanțial de umor, care să�i lase pespectatori cu gurile căscate. Apa �riția călare a Chiriței e banală, îilipsește surpriza, e un elementprintre altele, cu rezultate emo �ționale minore.

Simplitatea rezolvărilor regi�zorale se vede și�n jocul eclectic alactorilor. Care fac individual atâtși cum pot, fără o viziune unifica�toare stilistic. Luluța (Iuliana Bu�deanu) e încă studentă și joacășcolărește, iar defectul nativ dedicție nu e integrat în conceptul depersonaj. Guliță (Gelu Ciobotaru)

îl citează interpretativ pe Goe, iarBârzoi (Dumitru Năstrușnicu) șiSafta (Irina Răduțu Codreanu)sunt în tiparele personajelor. Untravesti ingenios, deși episodic, eacela al lui Cosmin Maxim (Leo �naș), care se distinge din ansam�blu prin varietatea de deghizăride pe parcurs.

Muzica lui Alexander Flech �tenmacher se aude abundent depe negative (de ce mai aduci unviolonist, costumat ca evreu, săcânte live peste ele?), numai că nutoți actorii știu versurile, nicimăcar Ion Sapdaru.

Nu am văzut spectacolul lapremieră, ci la a treia lui repre �zentație alături de un public des�chis, așteptând să primească din� spre scenă declanșatori ai stăriide bună dispoziție pentru care ve�nise la teatru. Era o sală empatică,dispusă să se implice sută la sutăprin reacții. Și chiar dacă se credecă la șarjări și la formule impor�tate din divertismentul de televi�ziune spectatorii ridică mai ușorcolțurile gurii, publicul de cali�tate, precum acela din seara vizio�nării mele, ar fi vrut, a așteptatmotive artistice să râdă mai multși mai tare. Cocteilul de neajun�suri estetice l�ar fi amărât și pe„veselul Alecsandri“. SDC

7ANUL XIII NR. 5879 – 15 DECEMBRIE 2017 teatru

www.suplimentuldecultura.ro

ION BARBUPINACOTECA DIN PETRILA

OLTIȚA CÎNTECDATUL ÎN SPECTACOL

O Chiriță... provincialăNu cred că locul Chiriței lui Alecsandri e înprimul rând la Iași, deși, da, Națio nalul din orașpoartă numele scriitorului, aici s-a lansat tradițiainterpretărilor memorabile, iar piesele în care eprotagonistă au referințe dramaturgice regio -nale. Personajul e la fel de potrivit, cum era și la data scrierii, în orice oraș al României, patriaunde istoria se tot repetă în buclă, doar că indi-vizii care-o aduc în realitate sunt alții.

8ANUL XIII NR. 587

9 – 15 DECEMBRIE 2017interviu www.suplimentuldecultura.ro

SCRIITOAREA AMÉLIE NOTHOMB:

„Literatura este singuraexperiență care, în fața chestiuniirăului, nu alege alteritatea“

INTERVIU REALIZAT DE DAN BURCEA

Cum vă simțiți la un sfert de se-col de carieră literară? De altfel,putem folosi cuvântul carieră în cazul dumneavoastră?

E mult mai mult decât o carieră,eu o numesc o colosală poveste dedragoste pe care o trăiesc într�a �devăr cu cititorii de o jumătatedin viața mea. Ei bine, sunt exactîn situația cuiva care trăiește opoveste de dragoste care a înce�put acum douăzeci și cinci de aniși care continuă de atunci. E atâtde sublimă această poveste, încâtmi se face frică. Toată lumea îșidorește să trăiască o poveste dedragoste sublimă care durează dedouăzeci și cinci de ani și, atuncicând ești într�o asemenea situa �ție, te simți copleșit și, în acelașitimp, ți se face frică, întrebându�tecum ai putea să faci ca o atât defrumoasă poveste să continue.

Am putea spune că legați acestvertij, dar și această frică, desuccesul ce recompensează ocarieră literară cum este cea adumneavoastră?

Sigur, toate acestea fac parte dinceea ce mi se întâmplă, dar cred căeste mai profund decât aceasta.Succesul, bineînțeles că este foar teagreabil să ai succes, dar acest suc�ces eu îl traduc imediat ca pe o iu�bire și, atunci când dau autografe,

când mă întâlnesc cu cititorii mei,simt cu adevărat dragostea lor.Cuvântul poate părea prea puter�nic, dar vă asigur că nu este sufi�cient de tare. Ceea ce se petreceîntre cititorii mei și mine este oformă de dragoste, lucrul este te�ribil de măgulitor, trezind în acelașitimp în sufletul meu un foarte pu�ternic sentiment de pericol, fiindcă

iubirea este un sentiment pericu�los, este un sentiment exigent, iu�birea este un dar, dar iubirea maieste și o așteptare. Îmi dau, desi �gur, seama că primesc un foartemare cadou și�l primesc din toatăinima, dar trebuie în același timpsă fiu la înălțimea unei astfel deașteptări, lucru ce îmi provoacă omare angoasă.

Mai rămâne, în ceea ce spuneți,mai ales în munca dumneavoas-tră de scriitoare, vreun loc pen-tru noțiunea de libertate?

Da, cu siguranță, mă simt total li�beră, problema nu este aici. Potscrie cu adevărat tot ceea ce vreaudespre subiectele pe care le vreau,mă simt total liberă și această li�bertate este un lux extraordinar,dar și un pericol extraordinar.Această libertate este pe măsuraluării de riscuri pe care o repre�zintă pentru mine fiecare manu �scris, fiecare nouă apariție de carte.

Cum scrieți? Înțeleg prin aceas-ta evoluția scrisului de la eclo-ziunea subiectului și până la for-

ma literară definitivă.

Este un lucru foarte misterios,ținând cont de toți anii pe care i�am trăit, de toate cărțile pe carele�am citit, unele tematici se îm �bogățesc, unii eroi devin mai fe�cunzi, dar mai este vorba și demomentul miraculos în care ră �mân însărcinată de un manuscris,lucru ce este întotdeauna un mi�racol, nefiind niciodată inten �ționat. Este ceva ce se întâmplăfără voia mea și constat că ceea cemă face să rămân însărcinată deun manuscris sunt întotdeaunalucruri mărunte, mici fraze fărămare importanță auzite în auto�buz, un mic detaliu zărit undeva.Sunt lucruri mărunte care mă facsă rămân însărcinată și�mi dauseama doar atunci când ele se în�tâmplă că sunt lucruri pe care le

purtam dintotdeauna în ființamea și care așteptau doar o micăscânteie pentru a se aprinde și aajunge până la mine.

Este foarte mistic ceea cespuneți.

Da, este complet mistic.

Marii mistici afirmă că trebuieîntotdeauna să-ți apleci urecheala mesajul îngerului care se țineîn apropiere, total disponibil.

Absolut exact. Ceea ce este sigur ecă acest lucru mă depășește. Nueste vorba pentru mine să vreau,trebuie numai să fac în așa felîncât să fiu disponibilă, să fiu unbun receptor și se pare că sunt unbun receptor.

Aceasta este o bună ocazie să văpun o întrebare despre debutuldumneavoastră literar și, în spe-cial, despre romanul Igiena asa-sinului pe care l-ați publicat lavârsta de 26 de ani. A fost vorbade prima dumneavoastră încer-care de a scrie, de primul dum-neavoastră manuscris?

Igiena asasinului este de fapt celde�al unsprezecelea manuscris almeu. L�am scris când aveam 24 deani, fiind precedat de alte șasemanuscrise de roman pe care nule�am arătat niciodată nimănui.El este deci primul meu romanpublicat, al unsprezecelea pe carel�am scris și primul de care amfost mândră. Atunci când l�amscris am simțit că atinsesem un

Cu romanul Frappe-toi le coeur (2017), Amélie Nothombsărbătorește 25 de ani de carieră literară și, în același timp,nunta de argint cu cititorii săi. Personalitate inconturnabilăa fiecărei toamne literare franceze, autoare prolifică, earămâne mai mult ca oricând fidelă universului său roma- n esc, privind cu aceeași exigență problema scrisului șimânuind cu tot atâta ușurință „vivacitatea, singularitatea,precizia, umorul, talentul ei de dialoghistă“, dacă ar fi săfolosim formula lingvistului Michel David. Ritmicitatea

anuală a apariției cărților sale nu pare să perturbe viziuneape care o are și nici să-i epuizeze filonul inspirației. Adulată,așteptată, scrutată de mass-media, ea continuă să-șiconducă cu o serenitate imperturbabilă corabia, îndrăz -nind să vorbească despre ea, despre bucuriile și tristețilesale, transfigurându-le în ansamblul unei opere literare cunuanțe de comedie umană. Uităm că, deseori, în spatelemagiei virtuozilor, se ascund o muncă imensă și, fărăîndoială, mult dar de sine însuși.

© O

livie

r D

ion

9ANUL XIII NR. 5879 – 15 DECEMBRIE 2017 interviu

www.suplimentuldecultura.ro

nivel care să�mi permită să�l arătcuiva și să împărtășesc cu acest ci�neva ceea ce făceam.

Ați afirmat că este cartea care vă reprezintă cel mai mult.

Este manifestul meu. Este singuramea carte despre care pot spune căeste manifestul meu și nu degeabaam dorit să fie primul roman pu�blicat; este cel care anun ță ce vaurma. Este decla rația mea pentrua spune: „Iată cine sunt și iată ceeace vă anunț“. În mod evident, nuera momentul să compun muzicăde cameră, ci o partitură plină deforță care să poată să fie ascultatăde un nu măr cât mai mare de oa�meni. De aici până la a spune cămă reprezintă mai mult decât ce�lelalte, nu știu, este indisociabil decelelalte, nu este mai importantdecât celelalte cărți ale mele. Estemanifestul meu, nu pot să formu�lez răs pun sul mai bine decât înaceste cuvinte.

Dacă ne uităm cu atenție la bi-bliografia dumneavoastră, nuputem să nu vorbim deexperiența pe care ați trăit-o înJaponia și care este atât destrâns legată de identitateadumneavoastră.

Japonia a jucat un rol colosal înviața mea. Mai întâi, primele meleamintiri sunt japoneze, identita�tea mea este în același timp dublă,belgiană și japoneză, am trăitfoarte multă vreme cu fantasmacă sunt japoneză. Mi�a trebuit săajung la vârsta adultă și să trăiescexperiența profesională pe care opovestesc în Uimire și cutremur,mi�a trebuit să înțeleg că în fondnu eram japoneză și am avut ne�voie de acest lucru pentru a mălansa în aventura scrisului. Credcă fără aventura japoneză nu aș fiîndrăznit niciodată să public.Vreau să spun că scriam deja îna �inte de a mă întoarce la vârstaadultă în Japonia și aș fi continuatoricum să scriu, dar nu aș fi avut niciodată curajul să visez să devino scriitoare publicată fără să fi trăitgigantescul eșec japonez, care m�afăcut să mă gândesc brusc că măumilisem într�atât, încât nu maiaveam nimic de pierdut; deci, tră�iască Japonia, care mi�a dat cura�jul să încerc publicarea.

De altfel, spuneți că Japonia areasupra dumneavoastră un efectterapeutic, ca un medicament.

Da, este adevărat, de fiecare datăcând mă întorc în Japonia se în�tâmplă ceva foarte, foarte puter�nic, am nevoie de un mare curajemoțional, pentru că ceea ce am

trăit în această țară este atât deputernic și de fiecare dată cândmerg acolo, fie și numai cândating pământul nipon, lucrul acestamă face să primesc o descărcarede energie care�mi încarcă bate�riile pentru mulți ani.

Nostalgia fericită este titlul unu-ia din romanele dumneavoastră.Dubla dumneavoastră apar -tenență identitară belgiană și ja-poneză pe care tocmai ați evo-cat-o nu vă împiedică să trăițiacest sentiment ca pe o armonieși nu ca pe o confruntare întreaceste două lumi.

Într�adevăr, exact așa este. Nu estevorba de a opune Orientul și Oc�cidentul, ci de a ajunge la o sin�teză între acești doi poli ai ome �nirii care au atât de multe lucruride împărțit între ei. Exemplulnos talgiei fericite este capital:sunt occidentală, ca și dumnea�voastră, prin urmare pentru minenostalgia este dureroasă, melan�colică. Din ce motiv oare? Greșim.Nostalgia fericită este un senti�ment mult mai logic. A ne întoar �ce către trecut pentru a retrăiceea ce trecutul ne�a oferit maibun ar trebui să ne facă să fimfericiți, ar trebui să ne facă să negândim că această fericire trecutănu a murit, este veșnic disponi�bilă, ca și iluzia de a crede că a tre�cut, deși este întotdeauna pre� zen tă. Putem deci continua să nehrănim din acest extraordinar re�zervor de fericire și de emoții tre�cute, ne putem reîncărca resur� sele de la acest izvor. Din punctulacesta de vedere, japonezii audreptate; faptul însă că gândescacest lucru nu a făcut din mine sănu mai fiu o occidentală. De fie�care dată când resimt nostalgia,resimt aceeași profundă melanco�lie, dar încerc să�mi adaug la aceastămelancolie o parte de fericire, în�cerc să adaug la melancolia mea,la nostalgie, o fațetă plină de ener�gie și de fericire. Încerc să fac sin�teza între acestea două.

Locul în care ne situăm își areaici toată importanța: poate săfie locul despărțirii sau cel al re-găsirii, ceea ce face să putemtrăi acest sentiment la modul

fericit sau la cel melancolic.

Este adevărat, ceea ce spuneți estefoarte adevărat. Locul joacă un rolcapital, dar chiar și acest lucru îlputem stăpâni. Chiar și atuncicând ne aflăm în locuri care nesfâșie inima pentru că sunt legatede amintiri prea puternice, putemîncerca să încorporăm în sub �stanța melancoliei o parte de

frumusețe. La urma urmei, Prousteste un scriitor occidental tradu�când un sentiment profund japo�nez. Ceea ce Proust exprimă prinmadlena sa este ceva care ține deordinul nostalgiei fericite. Existădeci un mijloc de a uni cele douătipuri de nostalgii.

Inclusiv în imobilitatea proustiană.

Exact.

Ultimul dumneavoastră roman,Frappe-toi le coeur, abordeazătema ravagiilor provocate dege lozie. De ce ați ales aceastătemă?

Gelozia mă fascinează de multăvreme, căutând îndelung un mij�loc de a vorbi despre ea. Este sen�timentul cel mai toxic, dar și celmai absurd din toate. Nu existănici o explicație logică a geloziei,cum nu există nici un profit de peurma ei. Este un rău perfect ab�surd. Gelosul nu�și face nici unbine lui însuși și distruge univer�sul tuturor prin gelozie. Și, cutoate acestea, gelozia continuă săexiste. Cum se poate explica fap�tul că o asemenea boală continuăsă facă ravagii în lumea noastrădintotdeauna și pentru totdeauna?Am încercat să propun în carteamea Frappe�toi le coeur o expli �cație a geloziei din perspectivavârstei copilăriei. Spre vârsta detrei ani, ne punem cu toții între�barea pe cine preferă mama, bachiar uneori îndrăznim să o între�băm „mama, tu pe cine preferi?“.Această întrebare o punem chiardacă suntem singuri la părinți. Încazul acesta întrebarea este și maigravă, este „mama, pe cine preferi,pe tata sau pe mine?“. În momen�tul acela, mama trebuie să fiefoarte atentă, pentru că răspunsulei este foarte important. Dacă ma �ma comite greșeala să spună: „Petine te iubesc, dragul meu“, atuncitotul este pierdut. Mama trebuiesă�l facă pe copil să în țe leagă înacel moment că nu există prefe �rințe, ci numai feluri diferite de aiubi. Dacă mesajul este bine pri�mit, copilul poate să fie salvat șinu va deveni gelos. Dacă, din Dum�nezeu știe ce motiv, mesajul nueste bine înțeles, putem asista lanașterea unui mare gelos care vafi un monstru pentru el însuși șipentru ceilalți. Am dorit nu nu maisă descriu gelozia din perspectivapreistoriei geloziei, dar să o șianalizez ca pe un fel de bruiaj alcomunicării. E adevărat că, dacănu știm că avem de�a face cu ungelos, ne trebuie mult timp săînțelegem ce fel de persoană se

află în fața noastră. Gelozia ac �ționează ca un cod secret carebruiază limbajul și�l face indesci�frabil. Propun, de asemenea, înaceastă carte un fel de cod de tra�ducere a geloziei, deoarece, prindefiniție, omul gelos nu recu �noaște niciodată că este gelos. Ceimai mari geloși spun despre ei cănu sunt geloși. De altfel, acestaeste și semnul după care îi recu �noaștem, în vreme ce oameniinor mali, vorbesc aici și de mine,recunosc că au fost deja geloși,toată lumea a fost geloasă în viațaei, nu există persoane care să nu fifost geloase. Personal, eu pot să văspun că am fost geloasă în viațamea și lucrul acesta m�a înspăi�mântat, l�am detestat și mi�am ziscă trebuie să ies din această cap�cană, că nu e posibil, că este interzissă resimt lucruri atât de ori bile.Am reușit să înving acest lu crudupă multe eforturi.

Se întâmplă ca gelozia să pro-voace multe răni în sufletulcelorlalți, mai cu seamă la copii.

Bineînțeles că gelozia poate săprovoace multe suferințe. În ace �lași timp, este foarte greu să ex�plici unui adult gelos dimen� siu nea imensă a erorii pe care oface. Ce putem cel mult, atuncicând ne adresăm unui adult gelos,este să sperăm că îl facem să de�vină conștient de gelozia lui, să�lfacem să accepte că este gelos.Dacă reușim să�l facem să acceptelucrul acesta este deja colosal,pentru că această conștientizareîl poate salva. Cel mai mare sfat pecare�l pot da unei persoane careriscă să întâlnească un gelos estede a�l face pe acesta să devinăconștient de gelozia lui, fără să�latace, bineînțeles, fără să fie obli�gat să�i spună: „Ești un nemernic,ești un gelos“, ci: „Ești conștient căai o problemă gravă?“.

Credeți că literatura poate săaducă un răspuns la aceastăproblemă?

Cred că literatura reprezintă ceamai mare speranță, singura defapt care poate să deschidă ochiiomenirii asupra unor probleme,deoarece literatura este singuraexperiență care, în fața chestiuniirăului, nu alege alteritatea. Vă ex�plic: în viața de toate zilele, facemcu toții același lucru, adică, atuncicând vorbim despre rău, spunemîntotdeauna „răul este celălalt,răul nu sunt eu“. Literatura neoferă singura ocazie pentru aspune că răul ne privește perso�nal și că a examina răul este, prinurmare, o chestiune a fiecăruiadintre noi, pe care trebuie să oprivim ca pe o problemă a sinelui.Este o școală de luciditate cum nuexistă în nici o altă formă de artă.Literatura este deci o gigantescăposibilitate a omenirii de se trezila conștiință.

Ce mesaj aveți pentru cititoriiromâni care vă cunosc mai multprin romanele dumneavoastră?

Mesajul meu este că doresc teribilde mult să știu cine sunt. Nu�i cu�nosc pe români. Despre România,cunosc doar două lucruri, pe ma�rele scriitor Ionesco și pe marelecompozitor Enescu, atâta doar șiștiu că nu este de ajuns. Dorescsă�i cunosc mai bine pe români șisunt sigură că, dacă românii îmicitesc cărțile, vor reuși nu numaisă știe cine sunt eu, dar acestlucru le va da curajul de a�mi spu �ne la rândul lor cine sunt și ei.

Deci, iată care este mesajul pecare�l adresez românilor:

Vreau să știu cine sunteți și,dacă mă citiți, veți avea dorințasă�mi spuneți cine sunteți, prinurmare, citiți�mă.

Poate și o invitație de a mergesă-i vedeți.

De ce nu, mi�aș dori foarte mult.

Amélie Nothomb, Frappe-toi le cœur,Éditions Albin Michel, 2017. SDC

Gelozia estesentimentul celmai toxic, dar și cel mai absurd dintoate. Nu existănici o explicaţielogică a geloziei,cum nu există niciun profit de peurma ei.

10ANUL XIII NR. 587

9 – 15 DECEMBRIE 2017actualitate www.suplimentuldecultura.ro

Hala, Fix de ce Iașul avea nevoieARYNA CREANGĂ

Cuza Vodă, 10„El e Mișu, electrician, sudor...“ „Șila origini actor?“, întreb râzând.„Nu, doar mă mai joc, din când încând, cu scrisul și regia“, spunebărbatul cu o modestie ieșită dincomun, întinzând mâinile în suscătre o lampă care atârnă prinsăde niște fire în colțul unui geamuriaș. Mișu, așa cum îl știe familiaFix, sau Mihai Pintilei este omulcare, în anul 2011, repeta împreunăcu o echipă de teatru pentru unspectacol și n�avea un loc în caresă�și permită cu toții să lucreze.Din vorbă în vorbă, a ajuns și la elfaptul că pe Cuza Vodă la numărulzece exista un subsol gol, gata deînchiriat. Fără să zăbovească preamult, a și fugit să�l vadă. Dragostela primul pas în clădire, asta a fostîntre Mișu și spațiul de pe CuzaVodă, pentru că, după cum spuneStanca, „locul i s�a lipit imediat desuflet și�așa, de�atunci, a începutsă existe Teatru Fix în centrulIașului, la numărul zece“.

Stanca Jabenițan a venit laIași din Tîrgu Mureș, cum a făcutși Mișu, și e a doua jumătate carese ocupă cu găsitul unui mers allucrurilor când vine vorba deTeatru Fix. Lucrurile administra�tive n�o fac să uite însă că, la ba �ză, rămâne tot actor și încredereacu care vorbește te face să în �țelegi că nimeni altcineva n�ar știde fapt mai bine cum să pregă�tească o scenă, decât cel care amai urcat, de atâtea ori, pe una.„Sunt și eu, uneori, ca orice copilcare�și do rește să desfacă bom�boana“, spu ne șoptit, zâmbindcopilărește, și adaugă imediat că„deocamdată, o desfacem con�struind aici un context pentruceilalți ca noi, să poată să�și punăși ei în aplicare toate nebuniile lacare se gândesc“.

Când echipa din Tîrgu Mureșa venit în Iași, a găsit aici un orașstrăin de tot ce înseamnă teatruindependent. Preluând modelulcelor șapte teatre independentedin Tîrgu Mureș, din mediul încare ei se dezvoltaseră, au încer�cat să�l implementeze și aici, înce�pând să ducă o adevărată luptă cu

un concept – anume cel de café�teatru, adică de teatru în cafenele,singurul cu care teatrul indepen�dent era asociat. „Cu timpul, amdesprins încet�încet ideea astadin mintea ieșeană și publicul avăzut că teatrul independent e unteatru profesionist, făcut cu actoriprofesioniști și a început să�l înțe �leagă.“ Estetica diferită, interac �țiunile și forma de adresare di� rectă, toate aduceau un spectacolminimalist în fața oamenilor carele coborau treptele către teatru.„Distanța la care eu stau acum,față de tine, poate echivala cudistanța dintre actor și spectatorîn teatrul independent“, zice Stan �ca, încercând să cuprindă, printr�oîntindere de braț, întreaga lun�gime a măsuței din lemn dintrenoi. „Practic, nu există scenă întreactor și cel care�l privește, totul emai personal.“

După ce își amintește primalecție de vulnerabilitate a specta�torului pe care Iașul a primit�o,când s�au cunoscut, îți explicăîncetișor și cum s�au gândit cumsă�și finanțeze ideea, ca să poatăfuncționa. „Am preluat tot un

model din Tîrgu Mureș – o socie�tate cu răspundere limitată, caresă susțină o organizație neguver�namentală. Prima era cafeneauași a doua era teatrul.“ Așa s�a năs�cut cafeneaua Fix, pe lângă Tea�trul Fix, în anul 2011 în acte și înanul 2012 în oraș. A început săfuncționeze odată cu cea de�a pa �tra ediție a festivalului stu dențescde teatru contemporan Contem�poranIS, care�a avut loc în lunamai, acela fiind și motivul pentrucare, an de an, și�a sărbătorit ani�versarea pe data de șapte mai. Totatunci, echipa a deschis și sala deteatru, delimitată prin niște ușimari și verzi de lemn, căreia îierau destinați 100 de metri pă �trați din subsol, restul de 50 fi�indu�i alocați cafenelei. „Aveam ocafenea micuță și un teatru șiăsta�i raportul pe care vrem să�lpăstrăm și aici, deși dimensiunilemomentan sunt inversate.“

Bucium, 34Aici e un copil. Nu un copil cu mâ �nuțe, care aleargă și gângurește.

Ci unul care face gălăgie din cândîn când și care�i convinge pe toțicei din jurul lui să zâmbească. Înspecial pe părinți, adică pe Stancași Mișu, care se uită la el ca la ociudățenie sau ca la un lucru irealși fragil. Hala Fix, căreia adresadin certificat îi indică un loc dinBaza 3, pe strada Bucium, la nu�mărul 34, într�una dintre fostelehale ale fabricii de mobilă Moldo�mobila, s�a născut anul acesta.Încă nu știe să meargă prea bineși mai are multe de învățat pânăla o adevărată intrare în societate,dar „trece prin etape, împreunăcu ieșenii“. Pentru că vechiul Tea�tru Fix începuse să�și dorească unspațiu deasupra pământului și„pentru că proprietarul de acolo avenit cu un alt tip de contract, că�ruia nu�i puteam face față“, muta�tul într�o casă nouă a devenit,practic, prilejul cel mai bun săfacă pasul pe care de multă vremeși�l doreau.

„Anul trecut, când ne�am mu �tat aici, am zis că eram singuriinebuni. Următorii au fost cei de laTeatru Fix, care stau și bocănescaici în hală de vreun an și ceva“,

11ANUL XIII NR. 5879 – 15 DECEMBRIE 2017 actualitate

www.suplimentuldecultura.ro

spune Alexandru Bogdan Paicu,managerul celor 14 ateliere careși�au găsit casă la Hubrica, în halavecină. Așa a ajuns ca, în stânga li�niei ferate care desparte clădirileuriașe ale fostei fabrici, să se înșireîntr�o ordine perfectă mă suțe șiscaune din lemn, aduse de pe te�rasa de la Cuza Vodă. Dacă nu intripe la poarta principală, care dă întrotuarul din stradă, și înconjoripuțin clădirile, o să ți se pară că in�trarea în Teatru Fix se face printr�ogalerie de artă, de care s�au ocupattot vecinii de alături, în cursulanului, când au pus la cale reu�niuni de artiști locali și stradali îndouă mișcări care s�au numit Gat�hering 1 și Gathering 2 și au dat oviață nouă fiecărui colț mai chi�nuit de perete. Un gândac uriaș înplină transformare, un scaun încădere sau o zebră care te priveșteîn ochi, blajină și cuminte, acesta�ipersonalul care te invită și te aș �teaptă la noul teatru din hală.

„Dacă ne�a fost teamă că nu osă ajungă nimeni la noi? Oho�ho,sigur că ne�a fost!“, spune Stancapuțin repezit, de parcă unul din�tre norii negri pe care doar ea îiștie și�i alungă de deasupra capu�lui tocmai a dat o fugă înapoi și s�a instalat deasupra băncuței pecare stă. Își așază părul blond�ar�gintiu peste gulerul hainei groase,de ger, și�mi spune aproape șop �tit, dar cu un glas plin de seriozi�tate: „Știm că iar facem o chestiecu care, probabil, greu o să se obiș �nuiască oamenii – mutăm culturadin centru. Prima dată am adusaici teatrul independent și totceea ce înseamnă el și o să conti�nuăm cu demersul nostru deconștientizare asupra acestui fe�nomen. Acum doar ne�am mutatla un alt nivel“. Își sprijină capulîntr�o mână și se uită, cu ochiaproape uimiți, către clădireacare se întinde în dreapta cât vezicu ochii. Exteriorul clădirii e albși ferestrele care și�au făcut loc înpereți au rame robuste, negre.Prin ele poți să vezi câteva siluetecum urcă, pe un șir de trepte inte�rioare, către ceva ce arată, de de�parte, ca un etaj dichisit. „De unan, de când am închiriat spațiulaici, am început să�i punem, în �cet�încet, pereți.“ Hala Fix, deșiare aceiași oameni care se ocupăde ea, nu respectă în totalitateplanul strategic al teatrului dedincolo, ci în noul spațiu vrea săviețuiască un centru mai amplude artă contemporană. „Primor�dial este teatrul, însă pentru noi eimportant ca în tot spațiul ăsta săexiste mai multe forme de artă“,spune convingătoare. Proiectul e

gândit să aducă la un loc două sălide teatru, una de evenimente, osală de workshopuri și una deexpoziție. Până în prezent, numaidin fondurile lor proprii, părințiiHalei Fix au reușit să transforme înspații aproape funcționale o salăde teatru (cea mai mică dintre celedouă planificate) și un spațiu des�tinat evenimentelor. „Toată lumeacând intră în spațiul nostru esteimpresionată, în primul rând, dedimensiunea lui“, se�aude voceaStancăi aproape chicotind; „pânăși noi, când îl privim, avem un nodîn gât. Îi vedem însă potențialul șiștim ce vrem să facem cu el“.

Ce vor să facă cu el e ceva de�parte de ideea unei afaceri. Ducemai curând spre amenajarea unuicuib al artiștilor, departe de hao�sul din mijlocul târgului, în caresă poată repeta și pe care să�l poa �tă folosi drept spațiu de expresie,așa cum își doresc. Atunci cândîmi vorbește, Stanca�mi spune căea se vede drept „o mămică sau obunicuță“. A adoptat ușor meta�fora asta a halei�copil, chiar dacă„Mișu e cel care�a găsit�o“ și, dinglumă în glumă, parcă�ți dai sea �ma și de unde vine toată energiafamilială care dă suflet întreguluiloc. Însă spiritul locului nu�i datdoar de valul de energie al oame�nilor, ci și de lucrările murale decare te izbești din momentul încare pășești în hală. În dreaptaușii, de sub conturul unei pălăriiuriașe, Caragiale pare să veghezemersul lucrurilor prin niște între�bări, parcă menite să testeze vizi�tatorii. N�ai răgaz să te dezmeti� cești la vederea pereților, că ci tești:„Vrei să cunoști lumea? Pri vește�o de aproape. Vrei să�ți placă?Privește�o de departe“. După ce tehotărăști în ce categorie te înca�drezi și�ți alegi unghiul din careai s�o privești, faci stânga și teîndrepți către portretul uriaș alunui chip de copil, căruia în loc decorp îi servește o ușă larg des�chisă. „Asta e sala mare de teatru,pe care încă n�am amenajat�o.“Printre bucăți de carton, rânduride scaune strânse pe care s�a așe �zat praful din urma construc țiilorși saci de ciment, stă o că suță fă�cută din niște plăci subțiri delemn. „E căsuța lui Mișu, adică ela făcut�o. Când am început săcon struim aici, el a început să su�deze și�a văzut că�i place, așa că a

făcut asta.“ Stanca râde și, în timpce privim către casa din mijloculsălii de teatru, îmi spune că lacrearea galeriei care s�a întins de�finitiv pe pereți au participat atâtartiști consacrați, cât și elevi deliceu, care n�au mai lucrat pesuprafețe atât de mari niciodată.„Ne�am consultat cu Alex Paicu înceea ce privește conceptul și amales împreună o temă generală,pentru că n�am fi vrut să interve�nim deloc peste creația cuiva, amvrut ca toată lumea să aibă câtmai multă libertate.“ Așa s�a năs�cut ceea ce vecinii lor de la Hu�brica au numit Gathering 3 – omișcare care a reușit să strângăpeste 40 de artiști în fosta fabricăde mobilă și care, din dorința de�aparticipa la construcția unui ast�fel de mediu, au pus pensulă lân �gă pensulă și spray lângă spray,până au umplut întregul hol șispațiul de evenimente, până întavan. Lucrările lor, siluete, citate,pixeli sau reprezentări grafice, „pecare Alex, când l�am întrebat, mi�aspus că pot să le numesc oricum,«numa’ să nu�i spun pictur㻓, seîntâlnesc sub tema generală aartei stradale și toate sunt perfectamplasate în spații parcă idealcroite pe măsurile lor.

1000 la Fix„«De ce vă tot încăpățânați săfaceți asta?», ne întreabă oamenidin toate părțile și eu le zic: «Ha �bar nu am, nu știu; e ceva aco lo,un motor care ne duce mai de�parte. E ceva asemănător credin �ței. Noi credem într�o idee.»“ Stancaîși înghesuie mâinile în buzuna�rele adânci ale hainei bleumarin și

bărbia și�o afundă mai adânc înfular. De afară se�aud motoareleunor motociclete și câini carelatră. Oamenii se văd venind din �spre stradă, coborând treptele micicare dau spre trotuar și înaintândîn grupuri mici pe aleea care dăspre intrarea în hală. E duminicăseară și se�apropie ora la careStanca, Mișu și marea lor familiede la Fix au invitat cam 1.000 depersoane. Le așteaptă cu muzicacelor de la The Mono Jacks pefundal, cu pahare pline cu ceaifierbinte din care ies aburi și cuinimi care bat din ce în ce mai re�pede, lăsând să se strecoare afarădin ele optimism și bucurie.„1.000 la Fix“ e un eveniment pecare l�au propus „astfel încât să nevedem cu cât mai mulți oameni înlocul ăsta și să ne cunoaștem întrenoi. Am vrut să spunem 1.000,doar așa, să fie substanțial pentruloc, să se simtă împlinit.“ Pletele ise mișcă când într�o parte, când încealaltă și privirea îi fuge înspresala de evenimente, în care începsă apară oameni. În fața ușii, pringeamuri se văd oameni cât poțicuprinde înainte cu vederea.„Sco pul practic al evenimentuluieste că încercăm și ne dorim săderulăm o campanie de crowd �funding în luna decembrie. Ocampanie bună are și un clip bunși n�am fi văzut acest proiect alcomunității decât cu oameni –așa că�i vom filma și vom folosicadrele drept film�suport pentru

ce va urma.“ Fără să se fi gândit laun flashmob, ci doar la câtevaactivități foarte simple, pe care săle facă împreună, Stanca zâm �bește și�mi spune că, până la ur mă,știe că�i și un test pentru ieșeni;un test de „merg până acolo“. Șicine a venit, n�a venit degeaba, cica să scoată de sub cheie și celedouă surprize pe care gazdele auținut să le împartă cu noii lorprieteni – o cântare și o veste: „Îiavem pe prietenii noștri din Bu �curești, cei de la Soul Serenade, șiavem de spus și faptul că, înce�pând de acum, Hala Fix se va bu�cura de susținerea festivalului«Rocanotherworld»“.

„O mândrețe de actor ești!“, îispune un băiat celui din fața lui,care dintr�un salt îl prinde deumăr. „Dacă mi�e frig? Ei, eu suntelectrificat, m�am racordat la ener �gia de aici“, îi zice celălalt râzând,acoperind murmurul vocilor șimuzica de pe fundal. Pri vești lu�mina și fericirea pe care Stanca oare în priviri când vede cum fami�lia se mărește, te uiți la zecile deoameni care se perindă îmblân�zind gradele în minus cu un soi decăldură sufletească aproape con�tagioasă și�ți spui în minte că, la fi�nalul serii, nu poți să�i mai lași săspună că they need the crowd toget the funding, pentru că mulți �mea are, de fapt, nevoie de ei. Și�auapărut chiar la Fix. SDC

Foto: Diana Butnaru

Sco pul practic al evenimentului estecă încercăm și ne dorim să derulăm o campanie de crowdfunding în luna decembrie.

12ANUL XIII NR. 587

9 – 15 DECEMBRIE 2017carte www.suplimentuldecultura.ro

Radu Cosașu și cititorii săi constanți

CRISTIAN TEODORESCU

Îl citesc pe Radu Cosașu încă depe vremea când semna Belphegorprin ziare, pseudonimul sub carecrema chibiților din Cișmigiu știacă scria autorul Supraviețuirilor.Pasionat de film și de cursele decai, de hochei și de Armata de ca�valerie a lui Babel, expert în be�lotă și în romanele lui Preda,Radu Cosașu scrie despre fotbalca despre o parte esențială a vie �ții, încât în cronicile lui desco�peră drame acolo unde comen� tatorii îți explică aplicat victorii,înfrângeri și egaluri. Cosașu știecât de mult contează șansa și ghi�nionul în fotbal, ca și în viață, și eprintre puținii care se extaziazăîn fața unei ratări frumoase, lă�sându�le altora plăcerea de a scriefericiți despre golul unei victoriichinuite.

Ca și Albert Camus, unul din�tre scriitorii săi favoriți, care măr�turisea cândva că nicăieri nu s�asimțit mai liber decât pe terenulde fotbal, spectatorul Cosașu spu �ne că în tribunele tinereții saleadia un vânt de libertate, care în�ceta brusc atunci când ieșea de peporțile stadionului.

În Fotbal plus ai mei și ai noș �tri, marele suporter al dispăruteiechipe Progresul București, aicărei susținători permanenți eraufrizerii liberi și intelectualii pățiți,fostul Belphegor a adunat croni�cile sale din săptămânalul „Fotbalplus“, la care a fost redactor�șef

câțiva ani. Această gazetă a fost,de altfel, singura publicație undeCosașu a acceptat o funcție deconducere, altminteri simțindu�secât se poate de bine în postura de„simplu redactor“ sau de „colabo�rator permanent“.

Cred că toate cronicile asteapot fi citite cu plăcere și de ceicare n�au habar de fotbal, de dra�gul condeiului cosașian, ca să zicașa. Totuși cum ar fi să citești cescrie Cosașu despre filme fără săfi frecventat sălile de cinema? Teprinzi din textele lui cine e GretaGarbo și cu ce se mănâncă Stan șiBran, dar pierzi o parte din savoa�rea ascunsă a textului, cu aluziicare�i fac pe cinefili să se topeascăde încântare.

PRINTRE CEI CE ȘI-AU DATSEAMA CĂ FOTBALUL SEÎNDREAPTĂ SPREFALIMENTUL CLUBURILOR

Aceste felii de viață pe care Co �sașu ni le servește în volum sunttot atâtea capitole din cronicaanilor nouăzeci, așa cum se ve�deau ei, anii, de pe stadion sau dintransmisiunile directe la televi�zor. La fel cum spectatorii curse�lor de care de la Constantinopolede pe vremea împăratului Iusti�nian și a doamnei sale Teodora seputeau prinde în ce ape se scăldaregimul politic de atunci văzândaranjamentele de pe stadion, totașa, cititorul cronicilor lui Cosașuîși face o idee limpede – dacă n�o aveadinainte! – despre zorii democrației

autohtone. Marea deosebire e că,pe vremea când semna Belphe�gor, Radu Cosașu se mulțumea cualuzii despre lume și viață, în timpce acum spune neted cum se miș �că treburile, dar tot în felul săusucit, de sceptic care vrea să�și re�găsească optimismul pierdut.

Profesionismul la care au tre�cut cluburile de fotbal după 1989,lui Cosașu îi miroase a mafioti�zare pe față, iar faptul că la meciu�rile din campionat tribunele suntdin ce în mai puțin populate îlface să creadă că suporterii numai vor să dea bani ca să vadă bla�turi. Cu acel simț suplimentar pecare nu�l au decât „fanii“, care seprindeau și pe vremuri când asis�tau la meciuri trucate, Cosașu s�alămurit rapid de apariția „Coope�rativei“, în sânul căreia se hotăracine câștigă campionatul și cineretrogradează și că în fotbalulnostru capitalismul care dădea săse nască era extras brutal din pân�tecele fairplayului cu forcepsulbătrânei corupții comuniste. Doarcă în anii nouăzeci corupția dinfotbal nu mai era o afacere de par�tid, ci picase pe mâna patronilorde cluburi.

Așa că la fel cum în totalita�rism Cosașu�Belphegor aminteade clasicii fotbalului interbelic –nu că nu s�ar fi făcut și atunciaranjamente, dar orișicât, nu erauregula – în bănuita noastră de �mocrație, cronicarul se întoarceadesea și ostentativ la fotbalul pecare�l jucau Nicolae Dobrin la FCArgeș și Florea Dumitrache, „Mop�sul“, la Dinamo, Anghel Iordă�nescu – viitorul general al Arma�tei române – la Steaua și RodionCămătaru la Universitatea Cra�iova, în partidele care se disputaupe bune. Țin minte că pe atunci

diverși tipi care tăiau și spânzu�rau, chipurile democratic, în fot�balul nostru și care doar căn�aveau și ei câte o cicatrice peobraz ca Al Capone, îl acuzau peCosașu că ar fi fost prizonierulunor nostalgii comuniste ce�l îm�piedicau să înțeleagă noul mersmanagerial în fotbal. Unii dintreei au ajuns scriitori după gratii,mulți ani după aceea, după ce aupățit�o în România ca Scarface înAmerica, din pricină că nu�și plă�tiseră impozitele.

În acei ani ai marilor „tunuri“comise dinăuntrul afacerii careera fotbalul, „nostalgicul“ Cosașua fost printre cei ce și�au dat sea �ma că fotbalul nostru se îndreaptăspre falimentul cluburilor și căvom ajunge să trăim din amintiriîn materie de perfor manțe în me�ciurile din cupele europene și acalificării echipei naționale laCampionatul Mondial. Cei care�lacuzau atunci pe Radu Cosașu căar fi fost un soi de Cassandră afotbalului românesc, ce�i dreptfără să ceară lapidarea lui, con�templă azi efectele operațiunilordezastruoase pe care le�au comisîn anii nouăzeci și mai târziu.

FOTBALUL ROMÂNESC ÎMI PLACE TOT MAI PUȚIN

Din cronicile lui Cosașu se nasctreptat personaje pe care prozato�rul din el, instinctiv sau mai de�grabă cu program, le construieșteîn saga lui fotbalistică. Antrenori,jucători și personaje colective,adică echipele care apar pe teren,se bucură de un tratament empa�tic din partea cronicarului�proza�tor. Vezi și mai ales înțelegi ce seîntâmplă cu antrenorii sacrificațide patronii cluburilor care fac

parte din „Cooperativă“ și care�iscot drept țapi ispășitori pe aceștinefericiți care pierd meciuri aran�jate, adeseori fără să știe că sunttrădați de jucătorii pe care�i tri�mit pe teren.

Vezi fotbaliștii care devinstele în România pe bani puținiajung să joace afară pe bani mulți.Cum se ratează cariere promi �țătoare și cum fot baliști „bătrâni“,adică trecuți de 34 de ani, au unfulminant final de carieră, încâtsunt selecționați în națională la ovârstă la care alții schimbă tere�nul cu fotoliul din fața televizo�rului. Ești martorul marilor ratăriale lui Hagi, dar și al golurilorcare i�au adus supranumele derege – apropo, Hagi e de neuitatca personaj din cartea lui Cosașu,la fel cum nu�i poți uita pe Do�brin și pe Rică Răducanu, chiardacă nu te interesează fotbalul.Și, să nu uit, cartea asta de peste400 de pagini e dedicată necu�noscutului internaut Gicu, celcare „de ani de zile, săptămânal,vinerea, după fiecare articol almeu din «Gazeta Sporturilor»îmi urează cu maximă concizie:sănătate!“.

Trebuie să recunosc: fotba�lul românesc îmi place tot maipu țin. Mai ales că echipa cu carețineam, Progresul București, adispărut. În schimb rămân citito�rul constant, ca și internautulGicu, al comentariilor lui RaduCosașu, pentru fairplayul lor depe plaiurile noastre în care moar�tea violentă a ciobanului mioritics�a transformat în fapt divers,chestie cu care Cosașu nu se îm�pacă nici azi.

Radu Cosașu, Fotbal plus ai mei șiai noștri, Editura Polirom, 2017

Pe ici, pe colo, dar aproape totdeauna înpărțile esențiale, textele despre sport ale luiRadu Cosașu au legătură și cu literatura. Șiasta fără ca fostul Belphegor să bată câmpiisau să se dea în scrânciobul cu metafore. Co -sașu se pricepe la fotbal, pe care-l ține mintede pe la începuturile sale, încât, cu me morialui uluitoare, trece de la clasicii WM-ului,Baratky și Bodola, bunăoară, la vedetele de azicărora le citește jocul dintr-o ochire. Iar dacăai nevoie de o evaluare cinstită și precisă aultimului joc al naționalei, pui mâna pe telefonși-i ceri părerea lui Cosașu sau, dacă nu-i știinumărul, aștepți până îi apare cronica din„Gazeta Sporturilor“, GSP pentru cunoscători.

© b

logs

port

.gsp

.ro

13ANUL XIII NR. 5879 – 15 DECEMBRIE 2017 opinii

www.suplimentuldecultura.ro

Pe o planetă în pericol să fie con�sumată în câteva zeci de ani desuprapopulare, 2017 a fost un anîn care unele țări au fost maipreocupate ca niciodată cacetățenii lor să se înmulțească.De la lecții video cu iepuri pânăla cursuri universitare desprecum să mergi la întâlniri roman�tice, problema a fost tratată cumaximă seriozitate.

Polonia ocupă locul întâi în topulinițiativelor de prost gust, cu un clippublicitar pro�natalitate, emis deMinisterul Sănătății, pentru a�și în�demna cetățenii să se înmulțeascăprecum iepurii. „Dacă vreți să fițipărinți, luați�ne pe noi de exemplu“,spune un iepuraș în reclamă. „Știudespre ce vorbesc. Tatăl nostru are63 de copii.“ Ministrul a motivatfilmulețul spunând că încearcă să îiînvețe pe polonezi să trăiască maisănătos între 18 și 45 de ani, vârsteleoptime pentru reproducere.

Și Putin este preocupat de na�talitate, deși este posibil să fie maipreocupat de recâștigarea alegeri�lor. Pe ultima sută de metri înainte

de alegerile prezidențiale, la finalullunii noiembrie, Putin a anunțat căinvestește 500 de miliarde de ruble,echivalentul a 7 miliarde de euro, însubvenții pentru familiile tinere,pentru a combate scăderea natalită �ții – o amenințare la adresa secu ri �tății naționale. De altfel, într�o re� giune a Rusiei există din 2007 o zi aconceperii, în care toată lumeaprimește liber pentru a se concentraasupra viitorilor moștenitori. Copiiinăscuți la exact nouă luni după pri�mesc un frigider din partea statu� lui. O soluție similară a găsit și un

oraș din Suedia, ce oferă concediiplătite pentru îmbunătățirea rela �țiilor de cuplu și sex. Consilierii lo�cali au decis că partenerii au preapuțin timp împreună și că au nevoiede relații mai stabile ca să conceapămai mulți copii.

În Spania, în luna februarie aacestui an, a fost creată o funcție deconsilier guvernamental pentru fer�tilitate. Consilierul, o senatoare dinGalicia expertă în demografie, se vaocupa de cercetarea și înțelegereamotivelor pentru care rata natalită �ții este în continuă scădere, după

care să propună soluții. Rata nata �lității în Spania a scăzut cu 18 pro�cente în ultimii zece ani, ajungândla un spor negativ al populației înanul 2016.

În zona asiatică, problema esteîncă și mai stringentă. După deceniiîntregi în care politica de stat a fostde un copil pe familie, China se con�fruntă cu o criză a mânii de lucru ti�nere, așa că acum caută soluții săîncurajeze natalitatea. Japonia a de�marat și ea o serie de măsuri dupăce, în 2016, s�au vândut mai multescutece de adult decât de bebeluși.Guvernul s�a arătat îngrijorat derata foarte mare a virginității –aproape jumătate din adulții japo�nezi își încep viața sexuală dupăvârsta de 34 de ani. Chiar și în cu�plurile stabile, partenerii se declarăprea obosiți pentru partea roman�tică a vieții, iar un studiu a arătat căîn jur de 47% fac sex mai puțin de odată pe lună. Prim�ministrul aanunțat că își propune să creascărata fertilității de la 1,4 la 1,8 până în2025 și a inițiat cursuri pentru tătici,să fie mai interesați de creșterea co�pilului și viața de familie. Tot cursuri

speciale oferă și două universitățidin Coreea de Sud, unde studențiiînscriși primesc teme precum ie �șitul la întâlniri cu colegii de facul�tate (minimum trei pe lună) șidiscuții privind conflictele și gelo�zia de cuplu.

Și Biserica Ortodoxă din Româ�nia are păreri legate de numărul decopii recomandat. Prezent la marșulanti�avort din 2017, MitropolitulClujului a spus că familiile tinere artrebuie să facă cel puțin trei co �pii:unul pentru mamă, unul pentrutată și unul pentru Stat și Biserică.Va fi interesant de văzut ce soluțiicreative vor propune atunci cândtrec de la vorbe la fapte. SDC

MĂDĂLINA COCEADE VEGHE-N LANUL DE CULTURĂ

În momentul acesta, în care scriutextul, Florin Iordache, fost minis�tru al Justiției și președinte al Co�misiei speciale de Căsăpit LegileJustiției, îndeamnă parlamentariiși pe toți românii la civilitate.

Iordache dorește ca dezbaterile săaibă loc în limitele regulamentu�lui și protestatarii să pună mânasă citească înainte de a ieși înstradă. Suntem în a doua zi dupăce USR a reușit să amâne dezno�dământul: votul final în CameraDeputaților privind statutul ma �gistraților. Este un document în�delung ticluit în laboratoarelePSD și ALDE, o piesă esențială înreformarea sistemului judiciardupă chipul hâd și asemănarea deChucky a actualei puteri.

Câteva cuvinte despre USR. 6decembrie a fost o zi bună pentruformațiunea politică intrată în

Parlament anul trecut, dar asupracăreia mai toată lumea începusesă cadă de acord că s�a transfor�mat într�o cruntă dezamăgire.Partidul fondat de Nicușor Dan aparcurs luni întregi de derută, deconflicte interne. USR deveniseun partid ca oricare altul pe scenapolitică de la noi, incapabil, fie șila nivel demonstrativ, să producăvreo surpriză plăcută măcar ale�gătorilor săi. Adevărat, mulți din�tre cei care au pus ștampila în

decembrie trecut pe candidațiisăi au făcut�o sastisiți fiind de in�abilitatea și duplicitatea PNL înopoziție cu blocul PSD sau pentrucă simpatizau cu mulți dintrecandidații decenți care au ajunspe listele Uniunii, nici unul poli�tician de carieră. Lupta la baio�netă din Parlament, în ziua deMoș Nicolae Șerban, cu tot cu ac�centele sale foarte stridente, la li�mita civilității, vorba lui Moș Ior� dache Florin, a dat un semnalstrăzii că mai poate exista cevasperanță că se află în Parlamen�tul României un echivalent alluptei sale.

Dincolo de dorința românilordin stradă care vor să oprească in�trarea în vigoare a Legilor Jus tițieiapud Steluța Cătăniciu, Șer banNicolae și mai puțin vizibilul înultima vreme Eugen Nicolicea,USR a dat, sper, semnalul esențial,

și anume că idealurile sunt ser�vite, în mod practic, mai întâi înParlament și mai apoi în stradă.Să ieși patru ani să huidui pute�rea, dar în cea mai importantă zi,cea a votului, să stai aca să, nu maieste o opțiune. Privim confi gu �rația Parlamentului de azi: PSDare 222 de mandate, după care secască hăul. Următorul clasat, PNL,abia trece de 90 de mandate, USRare vreo 48. Dar câtă scârbă de po�litică, cât dispreț față de impor �tanța alegerilor se afișau în urmăcu un an?

Teoria „toți sunt la fel“ ser veș �te în chip strălucit PSD. Câtă vre �me cea mai activă parte a so� cietății, cea mai implicată civic varefuza în continuare arma votuluipe motiv de greață de politicieni,urmașii lui Dragnea (căci el numai are mult de trăit politic, deaici și zvârcolirile din interiorul„partidoiului“) au un viitor bunasigurat.

Din motivele de mai sus și dinmulte altele, cei care astăzi sunt,pe bună dreptate, speriați de felulîn care PSD și ALDE au pornit săsape la temelia statului român artrebui să viseze în fiecare noapte ur�mătorul rând de alegeri. Partidele

sunt și ele un supermarket cupro duse. Dacă PNL și USR nu vorreuși să capitalizeze eficient ne �mulțumi rea protestatarilor, pânăla urmă se va găsi un furnizor destulde capabil să livreze la magazin,în cantități suficiente, produsulpolitic pentru care este ma re ce�rere. Dacă PNL va rămâne surd șiva prefera să se îmbete cu votu�rile strânse de primarii lor (amvăzut, totuși puține încă pentru aputea pretinde guvernarea) și săjoace la dublu pe mai departe, cucompli cități și ochea de adresatePSD, va plăti în continuare pre �țul. La fel, dacă USR nu va înțe �lege că trebuie să se transformeîn partid cu structuri și să devinăo forță nu doar la evenimentelede maximă audiență, atunci nu vaobține mai mult de 8% la viitoa�rele alegeri.

Munca politică adevărată abiaacum începe, dincolo de bătăliapentru blocarea legilor Justiției.Cine vor fi candidații la europar�lamentare în 2019? Ce garniturivor fi scoase pentru primării, con�silii locale și județene în 2020?Cum vor arăta listele de parlamen�tari propuși în 2020? Timp maieste foarte puțin. SDC

GEORGE ONOFREIDOI-ZECE, PROBĂ!

Când absența de la vot te ustură foarte rău

Dragostea de țară nu se face cu prezervativ

ANUL XIII NR. 5879 – 15 DECEMBRIE 201714

www.suplimentuldecultura.ro

LUCIAN AMARII (JUP)SUPLIMENTUL LUI JUP

În 1937, cinematografia ameri �cană, dominată în cea mai mareparte de patroni și producători deorigine evreiască, era cea de�a patraindustrie a țării, cu investiții depeste 2 miliarde de dolari. Pentrua ajunge la ei, Goebbels s�a folositde Georg Gyssling, consulul germandin Los Angeles.

Gyssling a început să facă pre�siuni din ce în ce mai mari asupraca pe telor cinematografiei ameri�cane, persoanele poate cele maibine plătite din SUA în acea vreme.Una dintre armele sale era exportulde filme în Germania. SUA dis�tribuia 61 de filme în Germania în1933. În 1936 numărul acestora erade numai 36, reducând considerabilprofitul. Vreme de trei ani, cât afost consul, Gyssling n�a ezitat săamenințe cu invocarea dreptului

de a refuza filmele „opuse pres�tigiului Germaniei“, pentru a�i facepe mogulii cinematografiei să îlasculte. A devenit din ce în ce maiagresiv, neezitând să îi ame nințedirect pe cei implicați în reali zareafilmelor. Actorilor și actrițelor deorigine germană le dădea de înțelescă familiile lor din țară ar puteasuferi represalii din partea regimu�lui nazist.

Gyssling a reușit astfel să bagebețe în roate filmelor I Was a Cap�tive of Nazi Germany (1936), bazatpe un caz real, și pro ducțiilor TheRoad Back (1937) și Three Com�radeds (1938), bazate pe romanede Erich Maria Remarque, ce trăiaîn exil și era urât în mod special deHitler. Presiunile lui Gyssling aureușit să „depolitizeze“ completaceste două filme. Evident, odată

cu declanșarea răz boiului și maiales după Pearl Harbor, Hollywoodula scăpat de aceste presiuni și s�atransformat într�o armă de pro �pagandă anti nazistă.

„Puterea lui Gyssling asupraHollywoodului era evidentă“, scrie„The Daily Beast“. „De foarte multeori, a reușit să convingă marile stu�diouri să cenzureze scene care de�ranjau guvernul nazist. Mogulii îlurau pe Gyssling, dar înțelegeaucă, dacă i�ar fi ignorat cererile, ar fiplătit un preț care putea merge din�colo de interzicerea filmului. El aveaputerea de a opri difuzarea fil meloramericane într�un imperiu germancare se extindea cu repeziciune. Înciuda scârbei resimțite, majoritateașefilor cinematografiei au strânsdin dinți și au plătit prețul aface �rilor.“ SDC

Pe vremea când băieții lui Hitlerdictau Hollywoodului

Un Star Trek de QuentinTarantino? Ce spuneți?

Odată ce naziștii au ajuns la putere,cu Hitler la conducerea noii Ger�manii, Joseph Goebbels și�a asumatsarcina de a conduce cu maximăeficiență propaganda noului regim.Cinematograful era unul dintrecele mai importante instrumentede gen în viziunea eficientului lidernazist.

Una dintre țintele lui Goebbelsera Hollywoodul, el fiind conștientîntr�o măsură mai mare decât mulțialții că un război se poate duce înmai multe feluri. Punând la caleun conflict total în Europa, Hitlerera foarte interesat ca Statele Unite

să rămână neutre. Goebbels eraunul dintre cei care urmau să ajuteacest lucru.

Joseph Goebbels știa că filmeleproduse la Hollywood erau văzute,în 1937, de către 88 de milioane deamericani în fiecare săptămână, darși de alte 150 de milioane de oamenidin întreaga lume. Înțelegea că ocampanie hotărât antinazistă a Ho llywoodului ar fi fost dezas tru �oasă pentru ambițiile germane.Prin urmare, Hollywoodul trebuieconvins, într�un fel sau altul, să nupornească cu toată forța împotrivaGermaniei lui Hitler.

„Înainte ca Rusia să deturneze social media

din America, naziștii făceau la fel în

Hollywood“, scrie „The Daily Beast“, care

dedică un articol presiunilor făcute de oamenii

lui Hitler asupra mogulilor cinematografiei

americane.

Autorul Pulp Fiction este gata sătreacă la science�fiction, relatează„The Hollywood Reporter“.

Tarantino are o idee pentru un filmdin seria Star Trek și a stat de vorbădeja cu J.J. Abrams, care e pregătit săscrie scenariul împreună cu el. Taran�tino ar dori chiar să regizeze acest film.

J.J. Abrams este cel care a re�suscitat franciza creată în anii ’60de către Gene Roddenberry, reali �zând Star Trek (2009) și Star Trek

Into Darkness (2013), rămânândapoi producător al francizei, deșise ocupă în același timp și de viitorulStar Wars Episodul 9. Ultimul filmdin serie, Star Trek Beyond (2016),realizat de Justin Lin, a fost foartebine primit de critici, dar a avutun succes comercial limitat.

De aceea, mulți sunt de părerecă o eventuală implicare a lui Quen �tin Tarantino ar fi un impuls teribil de bun pentru această fran ciză.

Tarantino s�a declarat, într�un podcastdin 2015, un mare fan al seriei.

„Singurul lucru care îi limita perealizatorii serialului original, celdin anii ’60, era bugetul și faptul cătrebuiau să turneze un episod înopt zile. Ai putea, de exemplu, să ieiunul dintre episoadele clasice dinStar Trek și să le mărești cu ușurințăla o durată de 90 de mi nute saumai mult și să faci din ele ceva ex�traordinar“, spunea Ta rantino. SDC

n În primăvara anului viitor va filansat un nou album postum ceconține zece înregistrări inedite rea �lizate de Jimi Hendrix între 1968 și1970. Albumul se numește BothSides of the Skies și este ultimulcapitol al unui triptic de albumemenite să prezinte publicului celemai bune și mai importante înre �gistrări de studio inedite semnatede Hendrix. Celelalte două albumedin trilogia postumă a lui Jimi Hen�drix sunt Valleys of Neptune (2010)și People, Hell and Angels (2013).Pe album mai apar Stephen Stills,Johnny Winter și Lonnie Young�blood. SDC

ANUL XIII NR. 5879 – 15 DECEMBRIE 2017 15

www.suplimentuldecultura.ro

Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolului îi aparține autorului.Manuscrisele primite la redacție nu se înapoiază.

Adresă: Iași, B�dul Carol I, nr. 4, etaj 4, CP 266, tel. 0232/ 214.100, 0232/ 214111,

fax: 0232/ 214111

Redactor�șef:George Onofrei

Redactor�șef adjunct:Radu Cucuteanu

Editor:Anca Baraboi

DTP:Adina Arnăutu

Rubrici permanente:Bobi (Fără zahăr),Mădălina Cocea, Dragoș Cojocaru, Andrei Crăciun, Florin Ghețău, Radu Pavel Gheo, Florin Lăzărescu, George Onofrei

Carte: Doris Mironescu, Eli Bădică, Florin Irimia, Marius Miheț, CristianTeodo rescu, Bogdan�Alexandru Stănescu,Alina Purcaru

Muzică:Victor Eskenasy, Dumitru Ungurea nu

Film: Iulia Blaga

Teatru:Oltița Cîntec

Caricatură:Lucian Amarii (Jup)

Grafică: Ion Barbu

Actualitate:Cătălin Hopulele

Publicitate: tel. 0232/ 252294

Distribuție:Mihai Sârbu, tel. 0232/ 271333.Media Distribution S.R.L., tel. 0232/ 216112

Abonamente: tel. 0232/214100

Tarife de abonament:45 lei pentru 3 luni; 91 lei pentru 6 luni; 182 lei pentru 12 luni.Prețurile includ și tarifele poștale.

„Suplimentul de cultură“ este tipărit cu sprijinul

Adevărul Holding

Marcă înregistrată – Editura Polirom și „Ziarul de Iași“. Proiect realizat de Editura Polirom în

colaborare cu „Ziarul de Iași“. Se distribuie gratuitîmpreună cu „Ziarul de Iași“.

În numai două zile,cultura din Hexagon apierdut două persona -lități: un om de literemembru al Academieiși un rock-star.

Reputatul scriitor Jean d’Ormessona încetat din viață în noaptea deluni, 5 decembrie, la vârsta de 92de ani. Descendent al unei familiinobiliare franceze, Jean d’Ormessona publicat în jur de 40 de opere li �terare, parte dintre ele autobio �grafice, vreme de aproape jumătate

de secol. Și�a început cariera descriitor în 1956, dar nu a avut succesvreme de mulți ani. Abia în 1971,odată cu La Gloire de l’Empire, aprimit Marele Premiu al AcademieiFranceze și și�a asigurat intrareaîn rândurile Academiei în 1973, lavârsta de numai 48 de ani, cel maitânăr membru al ei.

Nici 24 de ore după disparițialui Jean d’Ormesson, vedeta JohnnyHallyday, „Elvisul francez“, încetadin viață la vârsta de 74 de ani,după luni de luptă cu boala.

Moartea lui Halliday a fost unadevărat șoc în Franța, unde vedetase bucură, după 50 de ani de carieră,

de un statut aproape legendar. Unsfârșit, totuși, așteptat, din momentce problemele lui de sănătate eraucunoscute. Numit de către „USAToday“ drept „cel mai mare star decare nu ați auzit niciodată“, JohnnyHalliday a avut un imens succes„acasă“, cu peste 100 de milioanede discuri vândute. Moartea lui afost anunțată chiar de reprezen �tanții președintelui Macron, care aafirmat că „Johnny a adus o partedin America în panteonul național“.

Parte al generației „yé�yé“, Hal�liday și�a început cariera în anii’60, când orice apariție a sa provocaîn Franța aceleași scene de isterie

PE SCURT

Pagini realizate de DRAGOȘ COJOCARU

n Netflix lansează pe 2 februarieun alt serial SF menit să atragăpublicul:Altered Carbon, bazat peun foarte apreciat roman deRichard K. Morgan. O serie cyber�punk a cărei acțiune se petrece cu300 de ani în viitor, când conștiin �țele umane pot fi transferate încor puri de schimb.

nNeal Young (foto sus) face un cadoufanilor: pe 1 decembrie a lansatonline un site care conține inte�gralitatea ar hi velor sale, muzicăși filme inedite masterizate la ceamai ri di cată calitate sonoră a mo�mentului. Fanii au acces astfel la

întreaga disco grafie a rockeruluiîn vârstă de 72 de ani, dar și la multeproiecte inedite. „Site�ul îmi permitesă împart cu lumea întreagă mate�rialul la care am lucrat întreagaviață. Sper să vă placă!“, anunțaYoung pe Twitter. Noul site a fostlansat concomitent cu un nou albumal artistului, The Visitor, și poate figăsit la adresa www.neilyoun�garchives.com.n Cântărețul belgian Stromae aanunțat lansarea primelor douăpiese de pe un nou album compusde mai mulți artiști în colaborarecu o inteligență artificială, o ade vă � rată premieră mondială. Discul senumește Hello World și re pre zintă„momentul culminant“ al unui pro �iect de cercetare științifică numitFlow Machines. „La fel cum sinteti �za torul a revoluționat muzica în anii’80, folosirea inteligenței artificialeeste viitoarea etapă în evoluția un�eltelor care ajută creația muzica lă“,afirmă François Pachet, fost director

al Computer Science Laboratory.n Bryan Singer, care regizează Bo�hemian Rhapsody, film biograficdespre Freddie Mercury, a fost con�cediat de producători. Motivul parea fi un conflict cu Rami Malek, in�terpretul lui Mercury, dar Singersusține că producătorii nu i�au per�mis să lipsească pentru a avea grijăde o „rudă foarte bolnavă“. Bohemi�an Rhapsody, filmul, și�a căpătatdeja faima unei producții sabotatede extrem de multe probleme.n Măsuri disperate în House ofCards, după imensul scandal provo�cat de acuzele de hărțuire sexualăla adresa lui Kevin Spacey. Produ �cătorii au anunțat că au găsit o so �luție pentru continuarea seriei dupăconcedierea lui Spacey, interpretulrolului principal. Filmările la se�zonul 6 se vor relua anul viitorpen tru opt episoade finale, cu RobinWright (foto jos) în rol principal.

pe care Beatles sau Rolling Stonesle provocau în Anglia sau StateleUnite.

Pe lângă muzică, Johnny a fostdeseori curtat de cinemaul francez.

A debutat ca figurant în Les Dia�boliques (1954), dar a ajuns să joa �ce roluri principale în filme deJean�Luc Godard, Claude Lelouchsau Costa Gavras. SDC

Jean d’Ormesson și Johnny Halliday: Franța, în ceas de doliu

16ANUL XIII NR. 587

9 – 15 DECEMBRIE 2017fast food www.suplimentuldecultura.ro

Țața Margareta avea un iaz în ca�pătul grădinii. Un heleșteu, ca săfiu mai exact. Îl săpase răposatulei soț, cu mulți ani în urmă, nuneapărat din dorința de a dez�volta o mare afacere în piscicul�tură, ci mai degrabă ca să aibă cuce uda frumoasa grădină.

Faptul că au apărut și niște dihăniide pești este doar meritul păsărilor

care au mai cărat de colo colo niș �te icre de caras.

Dar pe Ptiuialdoamne nu pă�sările l�au adus. Știu că pare unnume ciudat și cel mai probabilnici nu e un nume, ci modul încare țața Margareta se manifestavocal de fiecare dată când vedeacreatura. Hai să vă explic. La unmoment dat, un nepot al babei, în�tors din Spania, a vrut să își sur�prindă bunica cu o delicatesăculinară și a scos dintr�o pungă ocaracatiță proaspătă. Atât deproaspătă încât a început să sedezmorțească și să miște timid dintentaculul cinci. Ptiuialdoamne!

Intrigat de situație și sub gra �va influență a spirtoaselor, nepo�tul a aruncat octopoda în iaz, cugândul că a salva o creatură de lamoartea prin tragerea la tigaie i�ar putea șterge niște păcate. Sănu mă întrebați cum a supravie țuitcreatura de apă sărată într�o băl�toacă dulce, că nu știu. Cert este căs�a descurcat, hrănindu�se o pe�rioadă cu amărâții de carași. Apoi,pe măsură ce peștii se împuținau șiPtiuialdoamne creștea, au începutsă dispară, una câte una, rațe le. Ba,de vreo două ori, pe când smulgealucernă pe mal, Margareta s�a sim �țit apucată de picior. Dar niciodată

cu violență, semn că ori caracatițanu mănâncă babe, ori o recu noșteade stăpână și nu era atât de tâmpităîncât să halească mâna ca re mânarațele spre apă.

Anii au trecut și Ptiuialdoam �ne abia mai încăpea în borta acva�tică. Stătea când pe o rână, cândpe alta, jumătate pe mal și jumă�tate în apă. Uneori copiii vecinilor

veneau să o chinuie cu câte unbăț, dar de fiecare dată plecauplângând și borâți din cap până înpicioare cu cerneală. Cel mai greuera iarna, când țața trebuia să oacopere cu cât mai multe pături.

Al naibii televizor, aduce in �formația acolo unde nu este ne�voie de ea. Nu știu ce vecină de ladeal a aflat că fructele de mare,printre care și caracatița, se potconsuma și în post, fiindcă nu ausânge. S�a prezentat cu un briceagși cu propunerea fermă de a tran �șa situația, dar la rândul ei a ple�cat neagră de supărare și decerneală. S�a întors cu o gloată degurmanzi înarmați cu furci și to�poare, dar...

Dar Ptiuialdoamne nu maiera acolo. Plecase din casa ei, cucele trei inimi frânte. SDC

Am vizualizat la momentul res�pectiv ceva cam ca benzile deprins muște din cârciumile de lamare, care atârnă prin camerăașteptând bucăți din trecut să seprindă accidental de ele. Habar n�am cât de multă vrăjeală e închestia asta și nici acum nu mă in�teresează.

Nu mi�am adus aminte deaceste lucruri până când n�amvăzut excelentul documentar allui Serghei Loznița, Austerlitz, fil�mat în fostul lagăr de concentrarede la Auschwitz�Birkenau. Tot ceface Loznița e să plaseze aparatulde filmat în diferite locuri dinlagăr și să înregistreze (vizual șiauditiv) tot ce traversează și animăpătratul respectiv. Cadrele fiindfoarte lungi (și în alb�negru, ceeace le face să pară atemporale),

acțiunea fiind aproape inexisten �tă (puhoiul de turiști are aproapeaceleași gesturi, face poze și sel�fie�uri grotești, ascultă explicații �le ghizilor, trece repede și aparentabsent de la un loc la altul), la unmoment dat ai sentimentul că seproduce o glisare și că trecutul(care probabil impregnează lo �cul) începe să intre în flash�uri, înprezent. Modalitatea de filmare,calmă, ca o plasă aruncată înocean, creează un fel de invocațiece�i dă spectatorului senzația căpoate înțelege subtil ce a însem�nat viața într�un lagăr de concen�trare nazist. „History is an ongo ingprocess of recording the past“, amgăsit pe internet când am căutatfără succes respectivul articol învariantă originală. Citatul se parecă e dintr�un manual de istoriedin SUA sau Marea Britanie, dar i

se potrivește filmului lui Loznița,care caută să înțeleagă sensul is�toriei și cât din ororile ei suntîntr�adevăr conștientizate și izo�late în mentalul colectiv, astfelîncât să nu se mai repete. Filmulnu e în nici un fel categoric, darpune niște întrebări care te bân�tuie fantomatic. (Titlul lui trimitela romanul omonim al lui W.G.Sebald, al cărui erou a fost salvatîntr�un kindertransport din Ce�hoslovacia, în 1939.)

FÂȘIA DE HÂRTIE COLORATĂ

Continuare a filmului din 2014,Paddington 2 îl readuce pe ecranpe seriosul ursuleț imigrant creatde britanicul Michael Bond, erou alunor cărți celebre începând cu1958. Sub semnătura lui Paul King,care a regizat și Paddington, filmul

se concentrează pe efortul ursulețuluide a recupera o carte cu pagini înrelief pe care a vrut s�o cumperepentru mătușa Lucy (cea care l�asalvat când era mic de la înec, înPeru), dar care a fost furată de unactor ratat (veșnic tânărul și fericeleHugh Grant). Mai amplă, mai colo�rată și mai plină de umor ca primaparte, noua aventură a lui Padding �ton merge la inima oricărui specta�tor, fie că are sau nu buletin.

FÂȘIA MINIMALISTĂ

Marița, debutul în lungmetraj allui Cristi Iftime, e un film pur�sânge din Noul Cinema Româ�nesc:urmărește relații de familie,se desfășoară în unitate de timp,nu și de loc (e parțial roadmovie)și are numeroase & lungi planuri�secvență, plus nelipsitele scene de

la masă. Scenariul scris de regizorîmpreună cu Anca Buja pune lupapeste o familie destrămată care sereunește de Crăciun, când tatălapare pe neașteptate la sărbătoa�rea restului familiei.

Cristi Iftime a povestit în in�terviul acordat SDC că scenariul aplecat, de fapt, de la un detaliu definal, pe care ar fi păcat să�l dezvă�luim pentru că ar strica tot farme�cul. Acel detaliu echilibrează par� țial o construcție care dă impresiacă supralicitează în mod voit re �țeta neorealismului mioritic. Sen �zația că regizorul îți pune inten� ționat răbdarea la încercare o poțiavea mai ales în partea a doua șinu e tocmai în avantajul filmului,deși multe pasaje sunt credibile,iar actorii se străduiesc să fie câtmai autentici. Personajul tatălui(interpretat de Adrian Titieni) eînsă prea îngroșat și prea puțin ca�pabil să stârnească empatia sauantipatia spectatorului. Interpre�tarea cea mai bună – și pentru căe cea mai discretă – mi s�a părutcea a Anei Ciontea, care aduce fil�mului o naturalețe și o subtilitatede care cred că era nevoie în can�titate mai mare pentru a echilibragrobianismul tatălui și supralici�tarea rețetei. E același gen de na �turalețe și de discreție pe care îl dăși gestul de la final. SDC

587

Natura și informațiaBOBIVOI N-AȚI ÎNTREBAT, FĂRĂZAHĂR VĂ RĂSPUNDE

Fâșii IULIA BLAGAFILM

La începutul anilor ’90am citit un articol fasci-nant despre cum sepoate înregistra trecutulcu ajutorul unor apa ra -te foarte performante.Aparent, le pui să înre -gistreze liniștea dintr-oîncăpere, dar, prin invo -cații mai mult sau maipuțin științifice, aparate -le pot ajunge să capte -ze fragmente din trecut. Austerlitz, de Serghei Lozniţa