Primul lucru de care trebuie să ţii seama este trupul. Corpul

fizic este baza ta, temelia fiinţei tale, punctul în care eşti

ancorată. Opoziţia dintre minte şi corp te poate distruge, te

poate conduce la schizofrenie, te poate face să te simţi

mizerabil, îţi poate transforma viaţa într-un iad. Tu eşti

corpul. Desigur, eşti mai mult decât corpul, dar acel „mai

mult” va veni mai târziu. Mai întâi de toate, eşti corpul fizic.

Corpul este adevărul tău de bază, aşa că nu te împotrivi

niciodată lui. Ori de câte ori te împotriveşti corpului fizic, te

împotriveşti lui Dumnezeu. Ori de câte ori acţionezi fără

respect faţă de corpul fizic, pierzi contactul cu realitatea,

căci acest contact se realizează prin corpul tău. Corpul este

puntea care te leagă de realitate, este templul fiinţei

tale.

Tantra vorbeşte despre reverenţa care trebuie arătată

corpului fizic, despre iubirea şi respectul faţă de trup, despre

recunoştinţa faţă de acesta. Corpul este o minune a naturii.

El este cel mai mare dintre mistere. Dar voi aţi fost învăţaţi

să vă împotriviţi corpului. Vă lăsaţi uneori copleşiţi de un

copac măreţ, de soare şi de lună, de o floare, dar niciodată

de propriul vostru corp. Iar corpul vostru este cel mai

complex fenomen din întreaga natură. Nici o floare, nici un

copac nu are un corp mai frumos decât voi înşivă. Nici

soarele, nici luna, nici stelele nu au un mecanism de

funcţionare atât de evoluat ca şi voi. Dar aţi fost învăţaţi să

apreciaţi o floare, care este un obiect simplu. Aţi fost învăţaţi

să apreciaţi un copac, care este un lucru simplu. Aţi fost

învăţaţi să apreciaţi pietrele, stâncile, munţii, râurile, dar nu

şi propriul vostru trup. Acesta nu vă copleşeşte niciodată.

Este adevărat că este atât de aproape de voi încât este uşor

să uitaţi de el. Este atât de evident, încât este uşor să-l

neglijaţi. Dar el reprezintă cel mai frumos fenomen din

natură.

Primul lucru cu care trebuie să începi este să înveţi să îţi

respecţi corpul, renunţând la toate prostiile care v-au fost

băgate în cap cu privire la el. În caz contrar, nu vei reuşi

niciodată să îţi trezeşti energia lăuntrică, nici să o

reorientezi către interior, nici să ajungi în lumea de dincolo.

Cel mai bine este să începi cu începutul, iar începutul este

corpul fizic. Nu este deloc uşor să îţi accepţi corpul fizic. Voi

îl condamnaţi, îi găsiţi întotdeauna greşeli, nu îl apreciaţi

niciodată, nu îl iubiţi niciodată, dar pe de altă parte,

aşteptaţi ca altcineva să vină şi să vă iubească trupul. Dacă

voi înşivă nu îl puteţi iubi, cum ar putea altcineva să vă

iubească trupul? Dacă voi înşivă nu vă iubiţi corpul

fizic, nimeni altcineva nu îl va iubi, căci vibraţia

voastră de respingere îi va ţine pe ceilalţi la distanţă.

Oamenii se îndrăgostesc întotdeauna de persoane care îşi

iubesc trupurile. Altminteri nu se poate. Prima formă de

iubire trebuie să fie aceea de sine; numai din acest

centru se pot naşte celelalte feluri de iubire. În clipa în

care te vei accepta aşa cum eşti, vei deveni frumoasă. Atunci

când propriul vostru corp te va încânta, el îi va încânta şi pe

alţii. Mulţi bărbaţi se vor îndrăgosti de tine, pentru simplul

motiv că tu eşti îndrăgostită de tine. Acum eşti furioasă pe

propriul corp. Această idee îi respinge însă şi pe ceilalţi, ea

nu îi ajută să se îndrăgostească de tine; îi ţine la distanţă.

Chiar dacă ar dori să vină mai aproape, în clipa în care îţi vor

simţi vibraţia, se vor îndepărta rapid. Căutarea altor

persoane apare numai din cauza faptului că nu ne iubim pe

noi înşine. Altminteri, oamenii vin singuri la noi. Dacă vă

iubiţi singuri, ceilalţi vă vor iubi la rândul lor.

Voi aveţi idei preconcepute în legătură cu felul în care ar

trebui să arate corpul vostru, şi orice idee preconcepută nu

poate conduce decât la suferinţă. Corpul este cel care

trebuie să fie. Dacă ai deja o idee despre cum ar trebui să

arate el, vei suferi; de aceea, renunţă la asemenea idei. 

Acesta este corpul pe care îl ai, corpul pe care ţi l-a dat

Dumnezeu. Foloseşte-l, bucură-te de el! Dacă vei începe să-l

iubeşti, vei descoperi cu uimire că el începe să se schimbe,

pentru că atunci când cineva îşi iubeşte corpul, el începe să

aibă grijă de el. Nu-l mai îndopi cu alimente care nu-i sunt

necesare, pentru că îţi pasă de el. Nici nu-l înfometezi, căci

ţii la el. Asculţi de cerinţele trupului, de impulsurile sale, de

dorinţele sale, de momentul în care apar aceste

dorinţe. Când îţi pasă, când iubeşti, te pui practic în

rezonanţă cu trupul tău, iar acesta se armonizează

automat.

Dacă nu-ţi iubeşti corpul, acest lucru va crea o problemă,

căci atunci devii indiferent faţă de corpul tău, devii neglijent

cu el. Cui îi pasă de duşmanul său? Nu îl vei mai privi în faţă;

vei ajunge să-l urăşti şi mai mult. Şi, în realitate, tu eşti cel

care a creat întreaga problemă.Corpul nu creează

niciodată nici un fel de probleme; mintea este cea care

creează probleme. Ideea că nu îţi place propriul corp

este o idee mentală. Nici un animal nu suferă din cauza

vreunei idei că nu-i place propriul corp… nici măcar

hipopotamul! Nimeni nu suferă – ele sunt perfect mulţumite,

căci mintea lor nu le creează asemenea probleme artificiale.

Renunţă la idealul abstract. Iubeşte-ţi corpul aşa cum

este, consideră-l un cadou de la Dumnezeu. Bucură-te

de el şi îngrijeşte-l aşa cum merită. Fă exerciţii fizice,

mănâncă atât cât trebuie, dormi atât cât trebuie. Ia toate

precauţiile necesare, căci acesta este instrumentul tău, la fel

ca şi maşina pe care o cureţi, la ale cărei semnale eşti atent

tot timpul, ca să vezi dacă nu este ceva în neregulă. Ai grijă

de corp, chiar dacă este afectat de o singură zgârietură. Ai

grijă de corpul tău, şi el va deveni frumos; chiar este! Este

un mecanism atât de superb, atât de complex, dar care

lucrează totuşi cu atâta eficienţă timp de 70 de ani sau mai

bine. Indiferent dacă tu dormi sau eşti trează, dacă eşti

conştientă sau nu de el, el continuă să funcţioneze în tăcere.

Chiar dacă nu ai grijă de el, el tot funcţionează, având grijă

de tine. Orice om ar trebui să fie recunoscător corpului

său!

Schimbă-ţi atitudinea şi vei constata că în şase luni corpul

tău îşi va schimba forma.Iubeşte-ţi corpul şi vei vedea că

el începe să se schimbe. Se simte iubit, îngrijit, util.

Corpul este un instrument foarte delicat, iar oamenii se

folosesc de el în mod evident, fără menajamente. Schimbă-ţi

atitudinea faţă de el şi vei vedea ce se întâmplă!”

Osho – Cartea despre femeie, Editura MixAbout these adsPaul Ferrini – Liniştea Inimii

Prima lecţie a iubirii consta în a nu solicita iubire, ci în a o

dărui. Fiţi dumneavoastră cel care dăruieşte. De regulă,

oamenii fac exact invers. Chiar şi atunci când dăruiesc, o fac

numai cu speranţa că iubirea lor le va fi returnată. Ei nu

dăruiesc de bunăvoie, ci doar condiţionat. Ei dăruiesc, dar

privesc cu coada ochilor să vadă dacă primesc ceva înapoi.

Ei nu cunosc legea naturală de funcţionare a iubirii.Este

suficient să turnaţi, să revărsaţi, iar iubirea va veni. Şi chiar

dacă nu vine, nu este nevoie să vă îngrijoraţi, căci adevăratul

îndrăgostit ştie că a iubi înseamnă a fi fericit. Atunci, de ce

să vă mai îngrijoraţi în legătură cu întoarcerea ei?

Iubirea este foarte rară. A cunoaşte sufletul unui om

înseamnă a trece printr-o revoluţie, pentru că dacă vrei să

cunoşti sufletul unui om trebuie să-l laşi şi tu să ajungă la

sufletul tău. Trebuie să devii vulnerabil, total vulnerabil,

deschis. E riscant. E riscant să laşi pe cineva să-ţi ajungă la

suflet, e periculos, pentru că niciodată nu ştii ce îţi va face

acel om o dată ce va ajunge să-ţi cunoască toate secretele,

toate ascunzişurile. De aici frică. De asta nu ne deschidem.

Cunoaştem pe cineva superficial şi credem că ne-am

îndrăgostit. Periferiile se întâlnesc, iar noi credem că noi ne-

am întâlnit. Dar de fapt nu este aşa. Nu eşti periferia ta. De

fapt, periferia este granita unde sfârşeşti, ea doar te

înconjoară ca un gard. Periferia este locul unde sfârşeşti tu

şi începe lumea.

Iubirea trebuie să fie o relaţie plină de prietenie, în care

nimeni nu este superior, în care nimeni nu decide cum să se

desfăşoare lucrurile, în care partenerii sunt pe deplin

conştienţi că sunt diferiţi, ca abordarea lor în ceea ce

priveşte viaţa este diferită, că modul lor de viaţă este diferit

şi, cu toate aceste diferenţe, se iubesc. Ei nu vor găsi nici o

problemă. Nu încercaţi să creaţi ceva suprauman. Fiţi umani

şi acceptaţi omenescul celuilalt, cu toate slăbiciunile

inerente naturii umane. Celălalt va comite probabil greşeli,

tot aşa cum comiteţi şi voi, şi va trebui să învăţaţi. A fi

împreună înseamnă a învăţa să iertaţi, să uitaţi, să înţelegeţi

că şi celălalt este la fel de uman ca şi voi.

Într-o relaţie profundă, dragostea cuiva poate avea

rezonante în tine şi îţi aduce adâncimile în fiinţa. Sunt două

modalităţi de a te descoperi: una este meditaţia, cealaltă

este dragostea. Prin celălalt devii conştient de fiinţa ta

interioară. El devine un drum pentru a ajunge la tine însuţi.

Cu cât dragostea este mai profundă, cu atât voi sunteţi mai

profunzi. Dacă iubeşti pe cineva şi profunzimile tale vorbesc

cu ale lui, ai o întâlnire în Fiinţa; dacă nu se întâmplă

aceasta, renunţa – dar nu crea nici un conflict, bătălie sau

lupta pentru aceasta, nu vă distrugeţi unul pe altul. Căutaţi

în altă parte persoană care există şi care vă va iubi. Nu vă

stabiliţi alături de cineva care nu este pentru voi.

Iubirea provenită din inima este întotdeauna dincolo de

dualitate. Fiecare caută acea iubire care depăşeşte

dragostea şi ură; din nefericire, căutarea are loc prin

intermediul minţii, şi acest fapt generează nefericire. Toţi

îndrăgostiţii simt eşecul, decepţia, trădarea, însă niciunul nu

considera că este vina lui. În realitate, instrumentul pe care

îl folosiţi nu este potrivit. Este ca şi cum cineva şi-ar folosi

ochii pentru a asculta muzică, realizând faptul că astfel nu

poate percepe nici un sunet. Însă ochii nu sunt făcuţi pentru

a asculta, după cum urechile nu sunt făcute pentru a vedea.

Mintea este foarte practică, ea este un mecanism care

calculează; mintea nu are nimic în comun cu iubirea. Iubirea

va fi un haos, ea va răsturna totul. Inima nu are nimic în

comun cu lucrurile practice, ea este mereu în vacanţă. Ea

poate iubi, şi poate face acest lucru fără să transforme

iubirea în ură; ea nu este otrăvită de ură.

Fiecare este în căutarea iubirii, însă instrumentul prin

intermediul căruia se realizează căutarea nu este potrivit; şi

de aici – eşecul. Iar oamenii, văzând că iubirea aduce cu ea

numai ura, se închid în ei înşişi, zicând: “Iubirea este o

prostie.” Construiesc un zid solid pentru a se apăra

împotriva iubirii. Făcând însă acest lucru, vor fi lipsiţi de cele

mai mari bucurii ale vieţii, vor fi lipsiţi de tot ceea ce este cu

adevărat valoros.

Pentru a înţelege iubirea, trebuie în primul rând să fiţi plini

de iubire; numai atunci puteţi înţelege iubirea. Milioane de

oameni suferă: ei doresc să fie iubiţi, însă nu ştiu cum să

iubească. Iar iubirea nu poate exista ca un monolog; ea este

un dialog, un dialog armonios. Nu ceea ce vi se oferă vă

mulţumeşte; satisfacţia provine din ceea ce dăruiţi voi

celorlalţi. Nu puteţi fi mulţumiţi dacă sunteţi cerşetori,

mulţumirea apare numai dacă sunteţi regi. Iar atunci când

dăruiţi iubire, deveniţi un rege. Puteţi dărui atât de mult –

este inepuizabil; cu cât dăruiţi mai mult, cu atât iubirea

voastră devine mai rafinată, mai subtilă, mai nuanţata.

În momentul în care înţelegeţi ce este iubirea, în clipa în

care experimentaţi iubirea, deveniţi iubirea însăşi. Atunci în

voi nu mai există nici dorinţa de a fi iubiţi, nici dorinţa de a

iubi; faptul de a iubi va deveni felul vostru firesc de a fi, la fel

de natural ca şi respiraţia. Nu puteţi face nimic altceva; veţi

fi – pur şi simplu – plini de iubire. Dacă iubirea voastră nu va

găsi ecou, nu vă simţiţi răniţi. Motivul este următorul: numai

persoană care a devenit ea însăşi iubirea, poate iubi. Puteţi

dărui numai ceea ce aveţi deja.

Nu are rost să cerem iubire unor oameni care nu au

cunoscut iubirea în viaţa lor, care nu au ajuns la sursa

întregii lor fiinţări, care nu au cunoscut iubirea în toată

strălucirea ei. Cum ar putea să iubească aceşti oameni? Ei

pot numai să simuleze. S-ar putea chiar să creadă în mod

sincer că vă iubesc. Însă, mai devreme sau mai târziu, îşi vor

da seama că este numai o pretenţie, că este numai un rol, o

ipocrizie. Poate că nu intenţionează să vă înşele, însă ce pot

face aceste persoane? Voi cereţi să fiţi iubiţi, iar celălalt

cere, la rândul lui, acelaşi lucru. Fiecare presupune că

partenerul este obligat să iubească, şi fiecare încearcă din

răsputeri să o facă. Aceasta este o idee fixă, însă o asemenea

idee nu duce la nimic. Ambii parteneri vor descoperi acest

lucru, şi fiecare îi va reproşa celuilalt, plângându-se că ceva

nu este în regulă. De la bun început ei sunt de fapt nişte

cerşetori, iar mâinile lor, întinse către celălalt pentru a cere,

pentru a ruga, rămân goale.

Cei care au găsit sursa iubirii în ei înşişi nu mai au nevoie să

fie iubiţi; în ciuda acestui fapt, vor fi iubiţi. Ei vor iubi pur şi

simplu pentru că au prea multă iubire, la fel ca un nor care

vrea să-şi reverse ploaia, ca o floare care vrea să-şi împrăştie

parfumul, fără dorinţa de a primi ceva în schimb.

Răsplata iubirii este iubirea însăşi şi nu faptul de a primi

iubire. Acesta este unul din misterele vieţii: atunci când o

persoană este răsplătită prin însăşi iubirea pe care o

răspândeşte în jurul ei, mulţi oameni o vor iubi; fiind în

contact cu ea, toate aceste fiinţe vor găsi treptat-treptat

sursa iubirii în interiorul lor. Ele pot fi în legătură cu o fiinţă

care îşi răspândeşte iubirea fără să ceară nimic în schimb. Şi

cu cât această fiinţă împărtăşeşte şi răspândeşte mai mult

iubirea sa, cu atât iubirea este mai mare. Iubirea nu are

nimic de-a face cu mintea, ea este un dans, un joc, un cântec,

o bucurie. Dacă se petrece, atunci este frumoasă. Când

iubirea apare în mod natural, frumuseţea este şi ea prezenta.

Când ea este forţată să apară, singura care o însoţeşte este

urâţenia […]

Voi sunteţi născuţi numai cu potenţialul de a iubi. Evident,

aveţi încă de la naştere un trup; puteţi fi un dansator căci

aveţi un trup.Vă puteţi mişca trupul şi puteţi deveni un

dansator, dar dansul ca atare trebuie învăţat. Iubirea este

mult mai dificilă. Este ca atunci când dansezi cu altcineva.

Este necesar ca şi partenerul dumneavoastră să ştie dansul.

Este o mare artă să vă găsiţi un partener de dans potrivit, să

creaţi o armonie între două persoane, între două lumi

diferite. Când două lumi se apropie una de cealaltă, se poate

produce o explozie. Iubirea înseamnă armonie. Orice formă

de fericire, sănătatea, armonia, toate se nasc din iubire.

Învăţaţi să iubiţi! Nu vă grăbiţi cu căsătoria, învăţaţi mai

întâi să iubiţi. Nu este necesar să aşteptaţi rezultatele iubirii.

Ajunge dacă începeţi să iubiţi. În timp, veţi constata că o

iubirea mult mai mare se întoarce la dumneavoastră. Nimeni

nu poate înţelege ce este iubirea decât iubind, la fel cum

nimeni nu poate înţelege ce este înotul decât dacă este

aruncat în apă. Oamenii sunt foarte nefericiţi. Ei aşteaptă să

apară marea iubire, iar în aşteptarea ei rămân închişi,

închistaţi în ei înşişi. Ei nu fac altceva decât să aştepte.

Poate va apărea de undeva vreo Cleopatra, iar atunci ei îşi

vor deschide inimile. Dar până apare ea, ei uita complet ce

înseamnă să-ţi deschizi inima […]

Iubirea nu este o pasiune, o emoţie. Ea este înţelegerea

extrem de profundă că undeva, pe un anumit nivel, fiinţă

celuilalt vă împlineşte. Undeva se închide un circuit.

Prezenţa să vă face să vă conştientizaţi mai bine propria

prezenţă. Iubirea conferă întotdeauna libertatea de a fi tu

însuţi; ea nu are nimic de-a face cu posesivitatea. Nu

confundaţi niciodată iubirea cu sexul, căci nu veţi face decât

să vă amăgiţi singuri. Fiţi conştient, iar atunci când veţi simţi

că simplă prezenţă a celuilalt – nimic altceva, simplul fapt că

celălalt există –  este suficientă pentru a vă face cu adevărat

fericit, că ceva înfloreşte undeva în interiorul fiinţei voastre,

ca un lotus cu o mie de petale, atunci se poate spune că

sunteţi îndrăgostit, iar atunci veţi putea trece peste toate

dificultăţile pe care le va crea realitatea. Veţi putea trece

peste toate angoasele, peste toate anxietăţile, iar iubirea

voastră nu va face altceva decât să crească şi să înflorească

tot mai tare, căci atunci, toate acele dificultăţi nu vor mai

însemna altceva decât nişte simple provocări. Depăşindu-le,

iubirea voastră va deveni astfel din ce în ce mai puternică.

Iubirea este eternitatea. Dacă este prezentă, ea nu poate

decât să crească. Iubirea cunoaşte începutul, dar nu şi

sfârşitul!

Nu încerca să înţelegi viaţa. Trăieşte-o! Nu încerca să

înţelegi iubirea. Intră în iubire!

Osho

ată câteva exemple de alegeri care vă micşorează lumina şi

apoi câteva exemple de alegeri care vă înteţesc focul.

Alegeri care vă micşorează lumina– Să staţi în preajma unor persoane care vă critică şi

nu vă pot vedea măreţia

– Toate acţiunile pe care le faceţi pentru că „ar trebui să”

– Toate acţiunile pe care le faceţi pentru că „trebuie să”

– Tot ceea ce facem pentru că percepem o obligaţie

– încercarea de a fi „drăguţi” cu ceilalţi

– încercarea de a obţine aprobarea celorlalţi

– Lipsa de comunicare

– Să te minţi pe tine însuţi

– Bârfa

– Lipsa de punctualitate

– Nepăsarea faţă de sentimentele celorlalţi

– Actul de a vă compara cu alţii

– Judecarea propriei persoane

– Judecarea celorlalţi

– Să nu vă bucuraţi de ceea ce aveţi

– Să aşteptaţi ca ceilalţi să vă facă fericiţi

– Să trăiţi cu teamă

– Să nu aspiraţi către succes

– Să vă gândiţi că alţii sunt mai buni decât voi

– Să renunţaţi la puterea voastră în favoarea altora

– Să vă ignoraţi dorinţele cele mai profunde

– Să cheltuiţi peste posibilităţi

– Să mâncaţi mult

– Să fiţi prea indulgenţi cu voi înşivă

– Să vă pierdeţi timpul

– Să nu acceptaţi complimentele care vi se fac

– Să încercaţi să păreţi ceea ce nu sunteţi

– Să nu vă impuneţi prin stabilirea de limite clare– Să nu aveţi suficient timp pe care să-l petreceţi singur cu

voi înşivă

– Să nu vă manifestaţi iubirea pentru familia voastră

– Să nu vă recunoaşteţi meritele

– Să vă obosiţi până la epuizare

– Să nu vă ascultaţi vocea interioară

Alegeri care vă cresc lumina– Să vă rezervaţi timp pentru propria persoană

– Să petreceţi timp cu cei pe care îi iubiţi

– Să vă observaţi reuşitele

– Să vă odihniţi

– Să vă distraţi

– Să vă jucaţi

– Să faceţi exerciţii fizice

– Să mâncaţi bine

– Să vă cheltuiţi banii într-un mod înţelept

– Să faceţi planuri de viitor

– Să staţi în preajma oamenilor care vă oferă inspiraţie

– Să vă rezervaţi timp pentru a vă hrăni spiritual

– Să acţionaţi în interesul vostru şi al comunităţii

– Să vă apreciaţi ca persoană

– Să fiţi cinstit cu voi înşivă şi cu ceilalţi

– Să vă respectaţi cuvântul

– Să vă plătiţi facturile la timp

– Să daţi dovadă de compasiune

– Să fiţi apropiat de cei pe care îi iubiti

– Să faceţi dragoste

– Să faceţi opere de caritate

– Să le spuneţi celorlalţi ce mult înseamnă ei pentru voi

– Să faceţi ce vă place

– Să perseveraţi în a vă împlini visele

– Să faceţi alegeri care să corespundă cu ţelurile voastre

– Să dansaţi

– Să iertaţi

– Să vă asumaţi responsabilitatea

– Să căutaţi ceea ce este bun

– Să căutaţi ceea ce este corect

– Să vă faceţi treaba bine

– Să fiţi aproape de copiii voştri

– Să ţineţi la partenerul vostru

– Să-i ascultaţi pe ceilalţi din inimă

– Să primiţi dragostea ce vi se oferă

– Să oferiţi putere celor din jurul vostru

– Să permiteţi celorlalţi să colaboreze cu voi

– Să creaţi un sistem de sprijin puternic

– Să spuneţi adevărul

– Să învăţaţi să spuneţi nu, atunci când este cazul

De fiecare dată când alunecăm în subconştient şi uităm

dorinţele cele mai profunde, intrăm într-o transă automată,

căzând înapoi în programele şi tiparele din trecut. Această

transă este ca şi cum ai merge pe pilot automat: nu e nevoie

de nici un efort, sau de gândire. Este transa negării. Această

transă ne şopteşte la ureche: „Nu contează. Doar de data

asta mai procedez aşa; încep de mâine. De fapt, nu vreau

asta cu adevărat. E în regulă, nimeni nu va şti.”

Vocea acestei transe ne încurajează să o luăm pe calea cea

mai uşoară. „Nici o grijă!”, ne spune ea, pe măsură ce ne

îndepărtăm de la calea visurilor noastre şi ne întoarcem pe

calea trecutului, ce ne poartă paşii în cerc. Transa negării ne

poartă de la un moment la altul, de la o zi la alta şi de la un

an la altul – în timp ce visele şi vieţile ni se transformă în

nişte scuze repetitive, pe drumul nostru spre niciunde. Când

acţionăm în mod automat, nu reuşim să vedem consecinţele

propriilor comportamente. Mergem orbeşte şi nu

luăm niciodată în considerare planul pe termen lung al vieţii

noastre. Nu ne examinăm motivele şi nici nu încercăm sa

înţelegem ce ne influenţează alegerile. Acţiunile noastre

sunt, de fapt, reacţii – alegeri care se bazează pe senzaţia de

moment, fără a lua în considerare impactul lor asupra

viitorului.

In fiecare moment suntem îndrumaţi de una dintre cele

două hărţi existente: una a perspectivei, care reprezintă

planul pregătit cu grijă pentru viitor, sau o hartă a

automatisme-lor, trasată de trecut. Alegerile făcute în

conformitate cu harta automatismelor –

programele repetitive, automate – nu ne hrănesc focul şi nici

nu ne aduc mai aproape de visele noastre. Şi chiar dacă ni se

par bune, acest lucru se întâmplă doar pentru că ne sunt

familiare.

Atunci când facem alegeri în mod inconştient, putem fi

siguri că nu suntem prezenţi aici şi acum. Când

acţionăm în mod inconştient, apare riscul să cădem

pradă impulsurilor noastre inferioare. Fără să ne dăm

seama, ne predăm vieţile hărţii automatismelor, care

reprezintă trecutul nostru şi tot ce cuprinde acesta – şi, în

câteva secunde, ne trezim că mergem exact în direcţia opusă

destinaţiei la care dorim să ajungem.

Suntem pe pilot automat – recreăm trecutul, ca sclavi ai

dependenţelor, poftelor şi nevoilor noastre nesatisfăcute.

„Vreau îngheţată.” „Tabloul acesta ar arăta minunat la mine

în sufragerie.” „O să încep programul de exerciţii fizice,

mâine.” „Data viitoare voi fi mai hotărât.” 

Dacă faceţi o listă a tuturor alegerilor din trecut, într-un

domeniu al vieţii în care nu aţi obţinut rezultatele sperate,

veţi constata fără îndoială că aţi stat adormiţi la volan. Fără

să vă daţi seama, aţi apăsat pe butonul pe care scrie: PILOT

AUTOMAT. NU ESTE NEVOIE SA FIŢI ATENŢI. Aţi uitat

că viitorul depinde de alegerile pe care le faceţi

astăzi. Şi, în loc să vă opriţi şi să vă folosiţi de harta de

perspectivă pentru a fi siguri că alegerile pe care le faceţi vă

vor purta în direcţia dorită, faceţi ce vi se pare mai uşor în

acel moment.Debbie Ford

Până nu vei înţelege că oricine este bun, îţi va fi greu să

găseşti bunătate în tine însuţi sau în alţii. Eşti obişnuit să

găseşti binele alături de rău. Acesta e bun, acela e rău. Aşa

arată modul tău de a te judeca pe tine şi de a-l judeca pe

aproapele tău. El nu îţi va aduce niciodată pace. Aproapele

tău nu este bun sau rău – şi nici tu, de altfel. Amândoi sunteţi

numai buni. Nu există rău în voi. Poţi crede că există rău în

tine – poţi, de fapt, crede că există prea puţin sau deloc bine

în tine – dar aceasta este o credinţă greşită. Atâta vreme cât

o vei menţine, te vei chinui pe tine însuţi sau pe alţii.

Ce vreau să spun când zic că există numai bine în tine?

Aceasta înseamnă, oare, că eşti incapabil de un gând sau de

un gest negativ? Fireşte că nu, altfel nu te-ai afla unde te

afli. Lumea ta e un complex de gânduri şi gesturi negative,

amestecate cu gânduri şi gesturi pozitive. Lumea ta este o

lume a umbrelor, o lume a întunericului şi a luminii,

combinate.

Totuşi, întreaga lume pe care o trăieşti este alcătuită numai

din gânduri. Dacă ai putea elimina gândirea negativă din

mintea ta, ai trăi într-un gen de lume cu totul diferit. Într-o

lume în care există numai gânduri bune, comparaţia

este imposibilă. Fără comparaţie, nu există

interpretare – deci nu poate exista eşec, pedeapsă,

sacrificiu sau suferinţă. Îţi poţi imagina o astfel de lume

strălucitoare, nevinovată? S-ar putea să ţi se pară straniu că

o astfel de lume poate exista, totuşi ea nu este mai greu de

creat decât lumea pe care o locuieşti! Poţi începe să creezi

această lume nouă, înţelegând că în tine sau în semenul tău

nu există nimic rău, ci numai bine. Frica de rău este cea care

face răul să pară real. Toată negativitatea se naşte din

frică. Însuşi conceptul de rău este un gând al fricii. Prin

urmare, ce altceva mai există, pe lângă bunătatea ta, care

este dreptul tău câştigat prin naştere? Există îndoiala care

spune că nu eşti bun. Există frica. Viaţa ta e alcătuită din

bunătate asaltată de îndoială şi frică. De câte ori, în decursul

unei zile, îndoiala şi frica nu-ţi contestă perceperea propriei

tale bunătăţi? De câte ori nu-ţi contestă ele perceperea

bunătăţii aproapelui tău?

O dată ce ştii că îndoiala şi frica operează continuu în cadrul

experienţei tale, le poţi accepta în mod conştient. Conflictul

se şterge din mintea care îşi recunoaşte propria bunătate. Şi,

o dată ce şi-a recunoscut propria bunătate, ea nu o poate

menţine decât extinzând-o asupra altora. Dacă vezi pe

altcineva ca fiind rău, ai îngăduit îndoielii şi fricii să se

întoarcă în mintea ta. Ceea ce este divin e liber de

dualitate şi de orice fel de conflict. Te deschizi către

divinitate, atunci când vezi propriul tău bine şi pe cel al

aproapelui tău ca fiind unul şi acelaşi. Divinitatea e

întotdeauna împărtăşită. Ea nu este niciodată exclusivă. Tot

ceea ce înseamnă exclusivitate este o plăsmuire a fricii. Tot

ceea ce înseamnă judecată este o plăsmuire a

fricii. Numai atunci când respingi răul şi accepţi binele vei

alunga frica din inima ta. Nici unul dintre copiii lui

Dumnezeu nu poate fi rău. În cel mai nefericit caz, el este

chinuit. În cel mai nefericit caz, îi atacă pe alţii şi îi

învinuieşte pentru chinul său. Dar el nu este rău. Da, chiar

atât de adânc trebuie să meargă compasiunea ta. Nu există

fiinţă umană care să nu merite iertarea ta. Nu există fiinţă

umană care să nu merite iubirea ta. Tu-ţi poţi stabili

condiţiile şi justificările – dar pe mine ele nu mă păcălesc. Ţi-

am spus adevărul. Nu e în interesul tău să-l denaturezi.

Dacă ţi-e greu să ierţi şi să iubeşti pe cineva, spune-o. Nu-l

condamna, ca să-ţi justifici propria slăbiciune. Dacă eşti

cuprins de frică, spune adevărul. Adevărul aduce

întotdeauna sănătate mintală. Doar cel cuprins de frică

judecă pe altul. Ai trecut tu dincolo de strânsoarea fricii?

Dacă nu, atunci recunoaşte-ţi frica. Dacă îţi recunoşti frica,

nu îi vei judeca pe ceilalţi, deoarece vei ajunge să înţelegi că

frica îţi distorsionează întotdeauna percepţia.

Recunoaşte-ţi frica şi fii sincer cu tine şi cu ceilalţi.

Mărturiseşte: Sunt cuprins de frică acum şi de aceea nu pot

vedea corect. Renunţă la judecăţile pe care vrei să le faci,

căci ele nu sunt altceva decât un atac lipsit de sens împotriva

cuiva a cărui bunătate nu o poţi vedea.

Fiecare judecată pe care o faci despre aproapele tău

vădeşte cu mare precizie ceea ce urăşti sau nu poţi

accepta la tine însuţi. Nu urăşti pe altcineva, decât în

cazul în care îţi aduce aminte de tine însuţi.

Iată de ce, orice încercare de a justifica mânia, frica sau

judecata eşuează lamentabil. Este pur şi simplu o tentativă

de a acuza pe altcineva pentru propria ta greşeală. O

încercare lipsită de onestitate. De responsabilitate. Ai

mijloacele de a pune definitiv capăt judecăţii, dar încă mai

vrei s-o justifici. De ce? Fiindcă nu-ţi poţi recunoaşte

greşeala. Preferi să suferi, decât să admiţi că ai făcut o

greşeală. Preferi să pretinzi că eşti perfect, decât să

recunoşti că, în cazul ăsta, eşti un învăţăcel. A greşi nu este

un lucru atât de îngrozitor. Greşeala nu te va deposeda de

iubire şi de acceptare. Tu aşa crezi, dar asta nu e decât o

închipuire. Ceea ce te privează de iubire este insistenţa că

faci ceea ce trebuie, atunci când, de fapt, nu faci. Asta

împiedică intervenţia corectivă.

Încearcă, te rog, să înţelegi acest lucru. A nu face ceea ce

trebuie nu înseamnă a fi rău, iar a face ceea ce trebuie nu

înseamnă a fi bun. Fiecare dintre voi va face atât ceea ce

trebuie, cât şi ceea ce nu trebuie, de sute de ori în cursul

unei singure zile.

Îţi spun că nu poţi număra de câte ori faci ceea ce trebuie,

sau ceea ce nu trebuie pe durata călătoriei tale pământeşti.

Această lume este o şcoală şi ai venit aici ca să înveţi. A

învăţa înseamnă a face greşeli şi a le corecta. A învăţa nu

înseamnă a face tot timpul ceea ce este bine. Dacă ai face tot

timpul ceea ce este bine, ce nevoie ar mai fi să vii la şcoală?

Fii smerit, prietene. Te afli aici ca învăţăcel şi trebuie să

accepţi că aşa stau lucrurile, dacă e să-ţi însuşeşti lecţiile pe

deplin. Dacă nu recunoşti că ai făcut o greşeală, nu te pot

ajuta s-o corectezi. Dar, admite-ţi greşeala şi corectarea va fi

acolo, o dată cu iertarea.

Nu încerca să fii perfect, prietene. Este un ţel nepotrivit.

Numai cei care aleg să sufere mult şi din greu doresc să fie

perfecţi. Doreşte, în schimb, să recunoşti fiecare greşeală pe

care o faci – ca să poţi învăţa din ea. Perfecţiunea vine

spontan şi fără efort, numai atunci când spui adevărul, când

renunţi la dorinţa de a-i impresiona pe alţii, când îţi

abandonezi falsa mândrie.

Nu îi judeca pe cei ce nu sunt gata să-şi recunoască

greşelile. Recunoaşte-le, pur şi simplu, pe ale tale şi dă

restul lui Dumnezeu. Împărtăşeşte altora din experienţa

ta, dar nu căuta să le-o impui, căci nu ştii ce nevoi au

alţii şi nu e treaba ta s-o ştii. Aminteşte-ţi de ceea ce

este bun în aproapele tău. Aminteşte-ţi de ceea ce este

bun în tine însuţi. Lasă toate fricile şi judecăţile să se

disipeze, acolo unde se ivesc. Recunoaşte-ţi greşelile şi fii

tolerant faţă de greşelile pe care le fac alţii.

Iată ce-ţi cer eu.

E simplu, nu-i aşa?

E atât de simplu, încât vei uita mereu. Dar nu fi descurajat.

Dacă dorinţa ta pentru pace e puternică, în cele din urmă îi

vei ceda. O dată ce ai decis că asta este ceea ce vrei, nu poţi

să nu reuşeşti să vii Acasă.Paul Ferrini