FEMINISMUL

1

Cuprins

1. Prima mişcare feministă (1848-1914) Lupta îndârjită pentru drepturile politice şi civile

2. Evoluţia mişcării feministe în diverse ţări Statele Unite Ale Americii Anglia Germania Franţa

3. Urmări ale mişcării feministe

4. Noua mişcare feministă (1969)

5. Activităţi curente ale mişcării feministe

6. Note

7. Bibliografie

2

Prima mişcare feministă (1848-1914)

Lupta îndârjită pentru drepturile politice şi civile

P

rimele încercări ale mişcării feministe, apărute pe parcursul secolului XIX, au fost de a ameliora situaţia femeilor în domeniul civil şi să devine mature legal (divorţ, custodie, desfiinţarea statutului de fiinţă superioară a bărbatului în căsnicie etc.). Dreptul de vot nu a ocupat la început în revendicările lor decât o poziţie secundară. În tot cazul, ele au avut de îndurat experienţe amare. Fără dreptul de a se implica în politică, aceste femei se aflau la bunul plac al partenerilor lor de sex masculin şi depindeau întru totul de situaţia politică. Partenerii de coaliţie şi partidele cu renume nu sprijineau idealurile feministe decât atâta vreme cât acest lucru le servea satisfacerii propriilor interese. Atunci când toţi aceştia îşi vedeau scopurile atinse, femeile rămâneau singure. În consecinţă, prima mişcare feministă a insistat din ce în ce mai mult asupra dobândirii dreptului de vot. Feministele s-au asociat în organizaţii proprii, autonome sau parţial autonome. Aceste femei care s-au impus pe firmamentul vieţii publice pot fi împărţite în trei categorii distincte:

"Moderatele"

Aici vorbim despre o grupare eterogenă de asociaţii de femei, ale căror membre încercau să impună anumite schimbări într-o mai mică măsură sau treptat, în cadrul societăţii burgheze preexistente. În acest caz se sublinia faptul că femeia este altfel şi că ea are o cu totul altă misiune în societate decât bărbatul. Din această categorie făceau parte de ex. asociaţiile caritabile creştine care se îngrijeau de femeile sărmane, dar şi asociaţiile liberale de femei şi femeile conservatoare. Nu toate aceste asociaţii cereau însă introducerea dreptului de vot şi pentru femei, unele din acestea chiar pronunţându-se în defavoarea acestuia pe motivul că femeile nu erau încă pregătite pentru a vota, că nu se dorea bruscarea conducerii, sau se cerea pur şi simplu introducerea dreptului de vot în funcţie de

3

clasă socială, care includea astfel şi femeile. Dreptul de vot nu trebuia conferit tuturir, ci doar femeilor burgheze care dispuneau de oarecari proprietăţi.

În cursul militarizării şi naţionalizării dinaintea izbucnirii Primului Război Mondial, multe femei s-au implicat în politică, chemându-şi susţinătoarele să contribuie la "apărarea" patriei.

"Radicalele"

Aceasta era o categorie relativ restrânsă de burgheze care se impuneau pentru o transformare radicală a societăţii. Ele au fost forţa motorie principală a luptei pentru obţinerea dreptului de vot la femei. Aceste femei susţineau din răsputeri egalitatea dintre sexe, femeile trebuind să dispună astfel de aceleaşi drepturi ca şi bărbaţii. Gruparea radicalelor a fost o mişcare de mici proporţii, care nu se afiliase nici unui partid. Unele dintre aceste femei au încercat însă să lege contacte cu femeile socialiste. Unele campanii, ca de ex. cea pentru dobândirea dreptului de vot la femei, au fost organizate la comun cu acestea. Feministele radicale s-au impus şi pentru drepturile femeilor dezavantajate social - muncitoarele şi prostituatele. Reprezentantele acestei categorii au înfiinţat pe timpul Primului Război Mondial "Liga Internaţională a Femeilor pentru Pace şi Libertate", din care făceau parte femei din toate naţiunile implicate la acea oră în conflagraţia mondială.

"Socialistele"

Aceasta era gruparea femeilor organizate în mod relativ autonom în jurul mişcării socialiste, şi mai târziu, al mişcării comuniste. Revendicările principale ale femeilor socialiste corespundeau revendicărilor socialiste mai generale de după desfiinţarea diferenţelor dintre clase şi a proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie. Precursoarele mişcării socialiste a femeilor - ca de exemplu Clara Zetkin - prevedeau independenţa economică a femeii ca o condiţie de bază pentru obţinerea de drepturi egale, precum şi desfiinţarea ierarhizării sexelor în mod analog cu desfiinţarea claselor sociale. În centrul revendicărilor femeilor socialiste s-a aflat mai întâi ameliorarea situaţiei economice a muncitoarelor şi ridicarea

4

acesteia la nivelul celei de care beneficiau muncitorii (salarii egale pentru o muncă egală, acceptarea femeilor în sindicate etc.), mai târziu, la aceste revendicări s-a adăugat şi dreptul de vot.

Ziua Internaţională a Femeilor de la data de 8 martie a fost fixată de adeptele mişcării socialiste a femeilor:"În acord cu organizaţiile politice şi sindicale ale proletariatelor din toate ţările lumii, femeile de pretutindeni vor sărbători în fiecare an Ziua Femeii, care serveşte în primul rând agitaţiei în vederea obţinerii dreptului de vot la femei."[Resoluţia celei de-a doua Conferinţe Internaţionale a Femeilor de la Copenhaga din 1910]

Evoluţia mişcării feministe în diverse ţări

Statele Unite Ale Americii

M

işcarea feministă s-a dezvoltat din mişcarea anti-sclavagistă (aboliţionistă), la care se raliase un număr neobişnuit de mare de femei. Aceste femei trebuiau să-şi apere revendicările mai ales în faţa bisericii, dar şi în cea a ideilor preconcepute formulate de aboliţioniştii de sex masculin. Tipic pentru mişcarea feministă din SUA este faptul că aici, femeile albe au luptat alături de suratele lor de culoare. Mişcarea feministă s-a desprins de cea aboliţionistă atunci când negrii au primit prin Constituţie dreptul de vot. În modificarea Constituţiei a fost adăugat cuvântul "male", ceea ce excludea în mod clar participarea femeilor la procesul electoral. Înainte de acest eveniment, femeile se bucurau de un oarecare drept de vot în statele federaţiei americane. Schimbarea s-a produs însă tocmai din pricina bărbaţilor din Partidul Republican, pe de a căror parte feministele luptaseră pentru drepturile negrilor.

5

Mişcarea feministă pentru dreptul de vot s-a organizat prin urmare în structuri proprii: "National Woman Suffrage Association" (NWSA) şi "American Woman Suffrage Association" (AWSA), organizaţii care mai târziu au fuzionat.

În SUA, femeile au căpătat drept de vot deplin în anul 1920 — la aproape 50 de ani de la căderea lor din drepturi prin introducerea reformei constituţionale mai sus amintite.

Anglia

Mişcarea feministă din această ţară a propus prima reformare a legii electorale încă din 1832. Aceasta urma să democratizeze parlamentarismul englez, refuzând totuşi femeilor de a participa la scrutinele districtuale şi parlamentare (prin alăturarea atributului "male" lângă substantivul "persons"). Lupta politică organizată s-a impus însă de-abia la începutul anilor şaizeci ai secolului XIX. Aşa a apărut mişcarea influentă a sufragetelor, care dorea să obţină dreptul de vot pentru femei prin intermediul acţiunilor publice şi al petiţiilor. Un partener important de coaliţie al sufragetelor a fost filosoful şi deputatul englez din Camera Comunelor John Stuart Mill. Mişcarea feministă a reuşit să obţină mai întâi dreptul activ şi pasiv de vot la nivelul comitatelor şi al nivelelor administrative inferioare (din 1869).

"Mişcarea pentru apărarea bunelor moravuri" condusă de Josephine Butler s-a împotrivit reglementării prostituţiei de către poliţie. Pentru întâia oară, femeile burgheze s-au impus pentru drepturile prostituatelor. La scurt timp după aceea, această reglementare a fost desfiinţată. Femeile proletare s-au organizat în "Women’s Trade Union Provident League". Şi ele au aderat mai târziu la principiul dreptului de vot pentru femei. Astfel, aşa numita mişcare a sufragetelor a devenit una din cele mai mari mişcări politice din Anglia dinaintea izbuncnirii Primului Război Mondial. Şi pentru că guvernul liberal nu a reacţionat în nici un fel la petiţiile acestei mişcări, femeile au apelat la acţiuni spectaculoase şi la distrugeri de proporţii.

6

Popularitatea de care se bucurau feministele a crescut în urma arestărilor care au urmat acestor acţiuni şi a tratamentelor brutale la care au fost supuse sufragetele în închisoare. Izbnucnirea Primului Război Mondial a pus însă punct mişcării feministe pentru dobândirea dreptului de vot.

Germania

Mişcarea feministă din această ţară s-a desfăşurat la început sub însemnul Revoluţiei de la 1848. În perioada următoare a Restauraţiei, femeilor le-au fost retrase unele drepturi fundamentale, precum dreptul de participare la activităţi în cadrul unor societăţi sau de redactare a ziarelor, precum şi la orice activitate politică. Astfel, mişcarea feministă a fost înnăbuşită.

Liberalizarea politică din anii 1860 a condus la înfiinţarea, în 1865, a primei societăţi germane a femeilor, "Das Allgemeine Deutsche Frauenverein" (ADF), de către Louise Otto-Peters. Social-democraţia germană timpurie a mers mână în mână cu puternica mişcare proletară a femeilor, a cărei organizatoare a fost Clara Zetkin. Influenţată de aceasta, social-democraţii au preluat în programul lor principiul dreptului de vot pentru femeii. În Germania, dreptul de vot la femei a fost introdus în anul 1918, după pierderea războiului, de către Partidul Social-Democrat.

Franţa

Puţinele succese repurtate de femei pe timpul Revoluţiei Franceze în domeniile educaţie şi dreptul familiei au fost limitate de iacobini începând cu 1793. Ei au interzis asociaţiile de femei şi au restrâns prin lege activităţile femeilor la nivelul propriului cămin. Această politică restrictivă a fost continuată şi în timpul domniei lui Napoléon I, fiind înregistrată şi în "Code Napoléon" (1804), astfel încât de abia la Revoluţia de la 1848 a mai putut fi vorba din nou despre o mişcare a femeilor. Asociaţiile femeilor apărute în această perioadă criticau îndeosebi legile căsătoriei şi încercau să impună cu ajutorul petiţiilor dreptul de vot pentru sexul slab. În această perioadă a apărut şi o

7

mişcare feministă proletară deosebit de puternică, aflată sub influenţa socialiştilor timpurii Charles Fourier şi Flora Tristan. Restauraţia ce a urmat Revoluţiei de la 1848 nu a fost atât de puternică încât să submineze întru totul mişcarea feministă. Succesele s-au lăsat însă aşteptate. Lupta femeilor franceze a fost una din cele mai de durată.Chiar dacă Franţa fusese prima ţară europeană care introdusese principiul dreptului universal şi egal de vot pentru bărbaţi, ea a recunoscut femeilor drepturi depline de vot de abia în anul 1944. De abia în anii 1980 au fost înlăturate şi ultimile articole discriminatoare din dreptul civil.

3. Urmări ale mişcării feministe

Cele mai importante revendicări politice ale feministelor — mai ales dreptul de vot — au fost până la urmă soluţionate. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, atenţia societăţii s-a concentrat din nou asupra familiei şi maternităţii — soldaţii deziluzionaţi întorşi din război trebuiau îngrijiţi, scăderea ratei natalităţii trebuia compensată. De abia 60 de ani mai târziu au fost reluate ideile generaţiei bunicilor noastre.

Noua mişcare feministă (1969)“Femeii, o jumatate din lume-bărbatului,o

jumătate din casă”

fârşitul anilor şaizeci a fost perioada de glorie a mişcărilor studenţeşti pentru pace. Studenţii scriau manifeste şi de rezoluţii, discutau şi demonstrau împotriva "mucegaiului vechi de o mie de ani" din universităţi, S

8

împotriva filistinilor şi pentru autodeterminare. Studentele active în aceste organizaţii îşi aduceau contribuţia la acţiunile acestei noi mişcări gătind pentru colegii lor, bătând la maşină manuscrisele acestora şi având grijă de copii. Când studentele au încercat să atragă atenţia asupra aceastei distribuţii nedreapte a sarcinilor, ele au fost desfiinţate de către colegii lor de sex masculin care susţineau că revendicările lor nu au nimic de-a face cu politica şi că problemele dintre sexe nu ar fi decât nişte "probleme de ordin secundar", care se vor rezolva cu timpul de la sine, odată ce "problema principală", societatea constituită în clase, se va fi prăbuşit.

Aşa a început scandalul. Studentele au început să se organizeze în mod autonom în "comitete ale femeilor", ocupându-se intensiv de problema rolului femeii în societate şi excluzând de la aceste activităţi participarea membrilor de sex bărbătesc.

Germania: naşterea noii mişcări feministe a avut loc odată cu primul congres al femeilor de la Frankfurt am Main, la care au participat 450 de femei din 40 de asociaţii de profil. În cuvântul de deschidere s-a spus că "Cei privilegiaţi nu au renunţat niciodată în mod voluntar la drepturile lor. De aceea, cerem ca femeile să fie puternice în luptele ce vor veni! Femeile trebuie să se organizeze singure, pentru că ele îşi cunosc problemele şi pentru că trebuie să înveţe să îşi susţină interesele!"

Femeile erau organizate în grupuri mici, refuzând să intre în asociaţii mai mari sau în partide, pentru că nu-şi doreau să construiască structuri de putere stabile. Feministele de pretutindeni aveau aceleaşi idei, obiective şi metode de acţiune, fiind prezente în toate domeniile societăţii (în domeniul social, cultural, politic, ştiinţific, al medicinei etc.). Chiar dacă nucleul mişcării feministe a rămas independent, feministele s-au îngrijit mai târziu să-şi impună multe revendicări şi idei la nivelul instituţiilor statului sau al partidelor. În cele ce urmează vă vom prezenta unele schimbări aduse de mişcarea feministă.

9

Studentele încercau să găsească noi mijloace de convieţuire. Şi alte femei au resimţit nevoia de a discuta despre propria poziţie în cadrul familiei, profesiei şi societăţii. Au apărut astfel nenumărate grupuri de acţiune în care s-a dat glas — deseori pentru întâia oară — propriilor probleme şi strategiilor de adopat în vederea câştigării "luptei" politice, dar şi domestice. Descoperirea faptului că aceste probleme private şi individuale erau atât de asemănătoare, a constituit baza formării unei solidarităţi în cadrul acestor grupuri, dar şi cu femeile de pretutindeni, fapt care le-a făcut pe femei să analizeze motivele care contribuiseră la naşterea acestei situaţii. Propoziţia "sfera privată este politică" a devenit un slogan important în cadrul mişcării feministe.

Multe femei se inspirau din lectură. "Celălalt sex" al lui Simone de Beauvoir, "Nebunia feminităţii" a lui Betty Friedan , "Sexul şi puterea" a lui Kate Millet, "Mica diferenţă şi marile consecinţe ale acesteia" a lui Alice Schwarzer precum şi produsele cercetării unor subiecte precum rolul femeilor în istorie sau matriarhatul au fost citice de multe femei, fapt care a făcut ca rapoartele dintre sexe de până la acea vreme să fie puse sub semnul întrebării.

Educaţia copiilor

Printre primele feministe s-au numărat şi multe mame. Ele au înfiinţat grădiniţe pentru copii şi au început să discute pe teme fundamentale cu privire la educaţie: atribuirea de roluri specifice fiecărui sex încă din copilărie, metode educaţionale lipsite de orice formă de opresiune — aşa s-a născut conceptul de "educaţie anti-autoritară". Grădiniţele şi şcolile "libere" s-au dezvoltat în paralel cu mişcarea feministă şi s-au aflat în strânsă legătură cu discuţii feministe precum cele despre rolul mamelor. Problema copiilor a fost abordată mai târziu în cadrul mişcării feministe.

Dreptul la autodeterminare

În centrul acţiunilor publice s-a aflat dreptul femeii la autodeterminare şi asupra propriului corp. Lupta pentru legalizarea avorturilor a fost preluată de multe ţări şi purtată de femei din toate straturile sociale.

10

Ea a început în Franţa, unde 344 de femei au formulat un apel politic public pentru legalizarea întreruperilor de sarcină. Această acţiune a fost repetată şi în Germania de o protagonistă importantă a feminismului, Alice Schwarzer, care lucra ca corespondentă în Franţa. Acest apel public a fost semnat de 374 de femei germane de cele mai diferite condiţii sociale, cu vârste cuprinse între 21 şi 77 de ani. El a fost publicat în revista "Stern" şi a avut efecte incendiare.

O altă tematică importantă a fost violenţa sexuală. Violul şi abuzurile sexuale precum şi cele familiale, din "sfera privată", care până la acea vreme fuseseră tabuizate, au fost scoase acum la lumina zilei şi arătate în adevărata lor măsură. În Olanda, Anglia şi Italia au avut loc acţiuni de proporţii sub motoul "Ne vom recuceri nopţile". Aşa s-au născut azilurile pentru femei, grupurile de întrajutorare şi liniile telefonice de urgenţă. Femeile protestau împotriva pornografiei şi a reprezentării umilitoare a femeilor în mass-media.

Protestul femeilor s-a îndreptat şi împotriva sistemului sanitar. Centre medicale autonome special înfiinţate pentru uzul femeilor au început să încurajeze autopalparea, rupând astfel monopolul diagnosticului şi terapiei strict medicale. Societatea a fost condamnată ca fiind una din sursele multora dintre aşa numitele "suferinţe femeieşti". Au avut loc procese intentate unor mijloace şi metode dăunătoare sănătăţii aduse pe piaţă de industria farmaceutică, dar şi medicilor misogini. Femeile au început să se opună cu înverşunare organizării concursurilor de frumuseţe şi au demonstrat împotriva impunerii unor idealuri feminine.

Artă şi cultură

Pretutindeni au început să apară proiecte ale femeilor: centre, edituri, ziare, librării, ateliere, formaţii, formaţii teatrale, cafenele, baruri şi case de vacanţă pentru femei. Proiectele şi organizaţiile de femei au intrat în reţele, pentru că femeile doreau să dovedească că nu le leagă doar motivele politice, ci că îşi pot petrece împreună timpul liber şi se pot distra.

Muncă

Situaţia economică a femeii — îndeosebi activităţile domestice înţelese ca muncă neplătită în folosul familiei şi societăţii, munca prestată "din dragoste" şi faptul că

11

munca prestată de femei era mult mai prost plătită decât cea prestată de bărbaţi — a constituit centrul de interes al analizelor feministe. Plata diferenţiată din domeniile de activitate specifice sexelor a fost adusă la stâlpul infamiei. În 1978, o muncitoare a intentat pentru prima oară proces firmei angajatoare, motivul invocat de aceasta fiind că este retribuită cu un salariu mai mic decât colegii ei de sex masculin care prestau aceeaşi cantitate de muncă. Femeia a câştigat procesul, astfel încât multe altele au urmat. În ceea ce privea munca în gospodărie s-au cristalizat două direcţii distincte în cadrul mişcării internaţionale a femeilor.

"Unitaristele" plecau de la principiul egalităţii principiale dintre bărbat şi femeie. Astfel, bărbaţii şi femeile trebuiau să beneficieze de aceleaşi condiţi, adică femeile trebuiau să se bucure de aceleaşi şanse în viaţa profesională, jumătate din activităţile din gospodărie trebuiau să fie preluate de soţ, atât statul cât şi soţul trebuiau să se implice în educaţia copiilor. Unitaristele respingeau "mitul mamei". În Germania, această direcţie este puternic reprezentată. Punctele slabe ale acestei perspective constau în faptul că multe femei refuză maternitatea pentru că nu dispun de mijloace pentru a împăca profesia cu calitatea de mamă. În plus, vocile critice mai susţin şi că prin adoptarea acestui punct de vedere, femeia s-ar ralia în exclusivitate la principiile şi modul de gândire al bărbaţilor.

"Diferenţialistele" porneau de la premisa că femeia şi bărbatul sunt fiinţe diferite. Această direcţie a cerut în mod vehement în anii 70 ca femeile să fie răsplătite pentru munca casnică. Ele încurajau maternitatea şi recunoşteau în relaţiile dintre mamă şi copil un potenţial de critică socială. Sarcina, naşterea şi creşterea copiilor era considerată o activitate alternativă la viaţa profesională, "logica maternă" fiind declarată o putere a femeilor care trebuie protejată şi sprijinită. Bastionul ideilor diferenţialiste a fost Italia. Punctele slabe ale acestei direcţii au fost considerate a fi mistificarea rolurilor tradiţionale. S-a spus că remunerarea activităţilor casnice nu ar face altceva decât să le lege pe femei şi mai mult de casă şi de familie.

Diferenţialistelor li s-a mai reproşat şi că nu s-au ocupat mai îndeaproape de responsabilităţile ce le revin taţilor şi societăţii în educaţia copiilor şi de valoarea pe care o au aceştia în ceea ce priveşte procesul de socializare al copiilor.

12

Ştiinţă

Odată cu critica feministă adusă mediului ştiinţific s-a purces îm mod sporit la implicarea femeilor în cercetare. Astfel au apărut din ce în ce mai multe publicaţii ştiinţifice şi para-ştiinţifice care aveau ca subiect femeile. Ele au început să caute dovezi cu privire la contribuţiile femeilor şi au dat publicităţii această porţiune până atunci necunoscută din istorie. Nu doar conţinuturile, ci şi felul în care au fost conduse aceste cercetări au fost puse sub semnul întrebării. Astfel, s-a încercat găsirea unor noi metode. SUA a fost una dintre ţările care s-au preocupat cel mai extensiv cu acest lucru: în cadrul universităţilor au fost alocate bugete şi personal special pentru "Women’s Studies". Astăzi, "Gender Studies" sunt parte esenţială a procesului de cercetare, chiar dacă nu s-a reuşit revoluţionarea întregului spaţiu ştiinţific.

Urmări

Dreptul familiei şi al căsătoriei a fost supus reformelor în multe ţări. Discriminarea şi tratamentul inegal al soţiilor au fost înlăturate parţial din spaţiul tradiţional burghez sau creştin şi adaptate realităţilor curente. În Germania de exemplu, acest lucru a vizat alegerea numelui de familie (numele de familie în cazul unei căsătorii poate fi atât cel al bărbatului, cât şi cel al femeii), legea căsătoriei (bărbatul şi femeia au drepturi egale în ceea ce priveşte exercitarea unei profesii, prototiopul căsniciei în care femeia era casnică a fost desfiinţat), legea divorţului (a fost desfiinţat principiul părţii vinovate) şi dreptul la custodie (binele copilului primează).Introducerea de "limite" în cazul avorturilor (avort permis de lege în limita a doisprezece luni de sarcină) - în majoritatea ţărilor: SUA, Italia, Franţa. Acolo unde această limitare exista înainte ca mişcările feministe să o ceară, ea a fost apărată cu succes în faţa atacurilor forţelor conservatoare (de ex. în Anglia). Germania constituie o excepţie. Aici, această limitare a fost declarată în două rânduri ca fiind neconstituţională ("apărarea vieţii" este înscrisă în Constituţie) — în 1975 şi 1995. Astăzi, în această ţară există aşa numita "soluţie indicată", ceea ce înseamnă că întreruperea sarcinii este în anumite condiţii permisă de lege până în a doisprezecea

13

săptămână de sarcină, dar femeia însărcinată este obligată să apeleze la servicii de consultanţă.

Mişcarea feministă a avut influenţe remarcabile în toate domeniile societăţii — atât la nivel instituţional cât şi în viaţa privată, în ceea ce privea convieţuirea sexelor. Multe revendicări ale acestei mişcări continuă să fie de actualitate, unele dintre ele fiind aplicate de abia în zilele noastre (vezi "Asylgrund Frau", recunoaşterea perechilor homosexuale, pedepsirea violurilor comise sub pavăza căsniciei etc.). Chiar şi după amuţirea acţiunilor publice şi în ciuda apariţiei multor mişcări anti-feministe, femeile au avut multe de câştigat, mai ales în ceea ce priveşte încrederea în sine, fapt care nu mai poate fi trecut cu vederea.

Activităţi curente ale mişcării feministe

D

acă femeile din nord şi din sud s-au aflat la primele două conferinţe internaţionale ale femeilor şi la forurile ONG-urilor care se desfăşurau în paralel cu acestea din 1975, de la Mexico City, şi din 1980, de la Copenhaga, se mai aflau pe poziţii divergente, la forumul care a avut loc în anul 1985 la Nairobi s-a înregistrat o apropiere remarcabilă, datorată creşterii în importanţă a mişcărilor feministe din sud. Feministele din "sud" s-au reunit sub umbrela organizaţiei DAWN (Development Alternatives with Women for a New Era).

Din pricina nivelului de dezvoltare diferit, femeile din ţările industriale occidentale au ales să pună cu totul alte accente în lupta împotriva discriminării decât femeile din ţările în curs de dezvoltare şi din statele dictatoriale. Feministele din ţările industriale occidentale şi-au îndreptat la început atenţia asupra drepturilor politice şi civile. Cele din ţările în curs de dezvoltare şi-au pus baza pe dobândirea de drepturi (economice) egale şi a solidarităţii.

În timp ce femeile occidentale de astăzi se interesează astăzi mai ales de modurile în care poate fi obţinut un consens între statutul de mamă şi cel de femeie activă cu o slujbă şi de desfiinţarea statutului preferenţial al bărbaţilor în domeniul social şi profesional, femeile din majoritatea celorlalte ţări luptă încă pentru

14

obţinerea dreptului la educaţie elementară, la participare la viaţa publică şi la protejare a vieţii şi trupurilor lor.

Aceste interese diferite duc deseori la o ruptură între cele două "tabere". Astăzi, cele care luptă pentru drepturile femeilor încearcă să vină în întâmpinarea întregii diversităţi de necesităţi feminine care rezultă atât din multitudinea de tradiţii culturale cât şi din diferitele realităţi socio-economice şi politice. În plus, ele se implică şi în activităţile reţelelor internaţionale cu scopuri comune şi mai generale. Criza economică la nivel global şi distrugerea mediului înconjurător sunt, de asemenea, subiecte importante, iar prin conectarea lor la paradigma drepturilor omului, mişcarea internaţională a femeilor ar putea căpăta noi impulsuri.

O misiune importantă a mişcării feministe de astăzi este impunerea drepturilor femeii ca o componentă stabilă a drepturilor universale ale omului şi popoarelor. Drepturile femeii trebuie să se ridice deasupra tradiţiilor religioase şi culturale. Mai mult, trebuie să se aplice sancţiuni internaţionale împotriva statelor care nu respectă drepturile femeii. Primii paşi în această direcţie au fost făcuţi prin elaborarea "Acordului pentru înlăturarea oricărei forme de discriminare a femeii", în care au fost introduse pentru întâia oară clauze anti-discriminare şi în care a fost propus instituirea unui program de înlăturare a oricărei forme de discriminare a femeilor. La Conferinţa Internaţională a Drepturilor Omului din 1993 de la Viena, violenţa asupra femeilor a fost pentru prima oară numită o încălcare a drepturilor omului.

La cea de-a patra Conferinţă Internaţională a Femeilor din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite de la Beijing (1995), în protocolul final s-a stipulat că "drepturile femeii sunt drepturi ale omului"! Mişcările feministe din toată lumea pot apele la această Declaraţie, cerând guvernelor ţărilor lor să ia măsuri specifice şi concrete în aproape toate domeniile societăţii.

În plus a mai apărut aici şi posibilitatea aplicării unor sancţiuni: în 1999 a fost semnat "protocolul facultativ" al "Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare a femeii", care permite acceptare în instanţă a plângerilor individuale. Acest lucru înseamnă că o femeie care este discriminată în ţara ei de origine se poate adresa celui mai înalt for competent, Comitetului Femeilor din

15

cadrul ONU şi să-şi ceară dreptul la un tratament egal. Tribunalul pentru crime de război de la Haga reprezintă şi el un progres important în ceea ce priveşte drepturile femeii. Aceasta este prima instanţă în care poate fi condamnat violul pe timp de război ca încălcare a drepturilor omului, ca crimă împotriva umanităţii.

La implementarea acestor tratate şi programe de acţiune au transpărut şi unele probleme specifice zilelor noastre. Platforma de acţiune de la Beijing a fost criticată sever la scurt timp după ce a fost adoptată. Aproximativ 50 de state islamiste şi o serie de ţări catolice din America Latină, precum şi Vaticanul, Libanul şi Malta s-au ridicat împortiva pasajelor care stipulau "libertatea sexuală". Mai mult, aceste state s-au declarat împotriva punctelor care prevedeau luarea de către state a unor măsuri care să penalizeze avorturile ilegale. Astăzi, forţele conservatoare şi fundamentaliste motivate religios sunt cei mai înverşunaţi contestatari ai drepturilor universale ale femeii.

Mai ales unele state islamice precum Iranul, Sudanul etc. adoptă o poziţie în detrimentul profund al drepturilor femeii, iar în alte ţări precum Algeria, Turcia şi Egiptul, influenţa fundamentaliştilor a crescut în ultimile decenii. Şi fundamentaliştii creştini dispun de o putere considerabilă de lobby, ca de exemplu în SUA, unde pe parcursul ultimilor ani mulţi medici specializaţi în avorturi au fost ameninţaţi de radicalii "apărători ai vieţii", unii dintre aceştia fiind chiar ucişi. Principala misiune a femeilor este astfel de a acţiona comun împotriva fundamentalismului şi violenţei peste tot în lume.

16

Note

Exemple de discriminare din "Codul Napoléon" de la 1804:

vârsta la care un copil de sex feminin trebuie protejat de lege este de doar 13 ani, după această vârstă, fetele sunt libere ca pasărea cerului;

articolul 340, "la recherche de la paternité est interdite", este destinat ascunderii păcatelor înfăptuite de bărbaţi şi atragerea ruşinii asupra fetelor seduse şi amăgite;

soţul este tutorele legal al soţiei sale,el nu o poate împuternici pe aceasta; tot ceea ce câştigă şi economiseşte femeia este proprietatea bărbatului său;

mama nu dispune de drepturi legale asupra copiilor ei; femeile nu pot face parte din consiliul de familie;

femeile nu pot fi decât tutorii propriilor copii şi nepoţi; nici o femeie nu poate fi martor la Etat civil (starea civilă); în cazul unui adulter comis de femeie, bărbatul are dreptul să îi ia

viaţa atunci când o suprinde în flangrant delict; femeile nu au nici un drept civil; ele nu au drept de vot la

alegerile comunale şi politice.

17

Bibliografie

Simone de Beauvoir, Al doilea sex, ed. Univers, Bucureşti, 2004

Laura Grunberg, (R)evoluţii in sociologia feminista. Repere teoretice,

contexte românesti Editura Polirom, 2003

Laura Grunberg, Gen şi integrare, Centrul AnA, 2002

Mihaela Miroiu, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, ed.

Polirom, 2004

Mihaela Miroiu, Gândul umbrei. Abordări feministe în filosofia

contemporană, 1995

Vladimir Pasti, Ultima inegalitate. Relatiile de gen în Romania, ed. Polirom,

2003

Ştefan Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc. Studiu şi antologie de

texte (1929-1948), ed. Polirom, 2006

18