Pregătirea pentru întâlnirea cu EmanuelMarcu 13:35-37; Luca 2:25-32

IntroducereSuntem încă în perioada de Advent. Adventul începe odată cu cea de-a patra duminică dinaintea

Crăciunului şi se încheie în prima zi de Crăciun. Cuvântul „advent” înseamnă „venire” sau „sosire”. Focalizarea întregii perioade de advent este pe

celebrarea naşterii Domnnului Isus, pe de o parte, şi pe cea de-a doua venire a Sa ca Rege, pe de altă parte. În această dublă focalizare asupra trecutului şi a viitorului, Adventul simbolizează, de asemenea, călătoria spirituală a credinciosului şi a congregaţiei, şi afirmaţia lor că Domnul Isus Cristos este prezent şi astăzi printre noi într-un mod spritual, şi că El va reveni în viitor într-un chip vizibil, în glorie.

Adventul, ca atare, este caracterizat de un spirit de aşteptare, anticipare, pregătire. Trăim în această perioadă în aşteptarea întălnirii noastre cu Mesia.

Adventul ne aminte totodată de aşteptarea evreilor din timpul robiei egiptene, de strigătul şi plânsul lor după izbăvire. El reprezintă totodată strigătul după izbăvire al tuturor celor care au experimentat tirania şi robia păcatului. El reprezintă de asemenea speranţa venirii unui Eliberator.

Privind în viitor, Adventul anticipează venirea Domnului Isus ca Judecător şi judecata finală asupra păcatului în acea zi înfricoşătoare despre care Amos a profeţit numind-o „Ziua Domnului”:

„Vai de cei ce-şi doresc ziua Domnului! Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric şi nu lumină..” (Amos 5:18-20).

În acest sens, pentru Bisericile tradiţionale această perioadă aAdventului calendaristic este o perioadă de post, introspecţie şi plâns. Sunt lucruri foarte bune, de altfel, dar, pentru un creştin nou-testamental Adventul nu ar trebui să ţină doar un timp calendaristic (o lună pe an) ci ar trebui să fie un mod de viaţă. Ca atare, adevărata stare a Adventului, atunci când trăieşti în curăţie şi neprihănire, trebuie să fie marcată de bucuria revenirii Împăratului şi Mirelui nostru drag, Domnul Isus Cristos.

Cuprins Haideţi acum să trecem la cele două texte pe care le-am citit. În primul dintre ele ne vom uita la

cuvintele Domnului Isus prezentând cum ar trebui să decurgă felul nostru de viaţă prin această prismă a adventului. Cel de-al doilea text ne prezintă unul din personajele care au trăit în timpul în care Domnul Isus S-a născut şi care a demonstrat practic cum trebuie să trăim în perioada de aşteptare a Mântuitorului.

1. Veghea: trăsătura principală a Adventului (Marcu 13:35-37) Cuvintele rostite de către Domnul Isus în Marcu 13 fac parte dintr-un mesaj rostit cu puţin înainte de

prinderea Sa. Una din învăţăturile pe care Mântuitorul a vrut să o transmită ucenicilor Săi a fost importanţa vegherii. E un pasaj mai amplu în acest capitol care tratează problema vegherii.

Domnul Isus îi compară pe ucenicii Săi cu nişte slujitori iar pe Dumnezeu cu Stăpânul casei. Într-un sens generic, slujitorii sunt toţi cei care poartă numele de creştini, de copii ai lui Dumnezeu.

Din această perspectivă, Adventul este acel timp în care noi Îl aşteptăm pe Domnul nostru să se întoarcă. Nimeni nu ştie când va fi acel moment, poate anul acesta, poate vor mai trece câţiva ani. Întrebarea însă pe care ar trebui să ne-o punem (şi aici este şi accentul pe care-L dă Domnul Isus acestui pasaj) nu este: „Când vine Stăpânul nostru?”, ci: „Cum Îl aşteptăm pe Stăpânul nostru”?

În acest sens, sunt câteva adevăruri pe care le putem desprinde din cuvintele Domnului Isus.Aşteptarea revenirii în slavă a Domnului Isus trebuie făcută într-o atitudine de slujire. Noi trăim astăzi

în acest Advent spiritual, marcat de venirea pentru prima oară în lumea noastră a Domnului Isus acum 2000 de ani, şi cea de-a doua Lui venire în glorie, atunci când Tatăl va decide acest moment. Între cele două evenimente cosmice, viaţa noastră de credinţă ar trebui să fie caracterizată de o atitudine de slujire.

Una din crizele majore traversate de societatea noastră şi chiar de biserica creştină este criza slujitorilor adevăraţi. E adevărat, sunt mulţi slujitori, dar, doar cu numele. Aş vrea însă să nu privim slujirea ca şi la o caracteristică rezervată doar unei anumite categorii. Într-un mod greşit noi legăm slujirea doar de anumite persoane. Mulţi creştini, într-un mod greşit, spun: „Păstorul primeşte un salariu, ca atare el trebuie să

1

slujească”. Întrebarea mea însă este: poate fi slujirea cântărită în bani? Ar fi vai şi amar de noi să gândim în termenii aceştia. Slujitorii lui Dumnezeu nu ar trebui să slujească pentru că sunt plătiţi, ci pentru că-L iubesc pe Dumnezeu. De aceea, slujitori nu sunt doar păstorii sau presbiterii sau diaconii; în termeni nou-testamentali fiecare credincios este un slujitor al lui Dumnezeu, doar că unii vor da socoteală mai mult ca alţii pentru slujirea lor. Toţi suntem chemaţi la slujire, fiecare cum putem şi cu ceea ce avem, nu în spirit de competiţie, ci într-o atitudine de dragoste şi încurajare reciprocă.

Un alt aspect pe care ni-l comunică textul acesta este acela că slujirea trebuie făcută într-o atitudine de veghere. Ce înseamnă aceasta? Că noi trebuie să fim gata în fiecare moment al vieţii noastre pentru întâlnirea cu Mirele nostru, Domnul Isus Cristos. Una din pildele care exprimă cel mai bine această aşteptare într-o stare de veghe este Pilda celor zece fecioare. Învăţătura acestei pilde este dată de faptul că venirea Mirelui nostru nu trebuie să ne prindă fără ulei în candele, adică nepregătiţi.

Concluzionând acest punct putem spune că suntem chemaţi să trăim ca adevăraţi slujitori ai lui Dumnezeu, într-o atitudine de veghere, lipsiţi de orice urmă de mândrie personală în ceea ce facem pentru lucrarea lui Dumnezeu, şi pregătiţi în orice moment pentru întâlnirea cu Mirele nostru.

2. Simion: un model al pregătirii pentru întâlnirea cu Mesia (Luca 2:25-32)Haideţi să facem acum un pas mai departe şi să avem toate aceste principii ale unei aşteptări plăcute

lui Dumnezeu, aplicate în viaţa unui mare bărbat al Noului Testament. Ne vom uita la cinci principii după care Simeon şi-a călăuzit viaţa în aşteptarea întâlnirii lui cu Mesia.

a. O viaţă trăită în sfinţeniePrimul lucru pe care ni-l spune Evanghelistul Luca despre viaţa aceastui om este acela că el trăia în

sfinţenie: Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă... (v. 25).Nu ştim dacă Simeon a fost bogat sau nu; nu ştim nici dacă a fost frumos sau nu. Nici măcar dacă era

un om vestit în Ierusalim pentru cunoştinţele sale sau pentru pregătirea lui teologică. Dar, ni se spune un lucru mult mai important decât toate acestea, şi anume, că „omul acesta ducea o viaţă sfântă”.

M-am întrebat: pot să spună oamenii care mă cunosc şi despre mine acelaşi lucru, că trăiesc o viaţă sfântă? Pot să spună şi despre tine acelaşi lucru: că trăieşti o viaţă sfântă?

M-am gândit cum am putea defini cât mai simplu şi mai concis o viaţă sfântă. O viaţă sfântă este o viaţă trăită în ascultare totală de Dumnezeu. Când cauţi să împlineşti doar voia lui Dumnezeu în viaţa ta, nu poţi să trăieşti decât în sfinţenie, pentru că Dumnezeul pe care-L asculţi este un Dumnezeu sfânt. Orice neascultare de Dumnezeu conduce spre pierderea sfinţeniei şi a prezenţei Duhului Sfânt în viaţa noastră, Cel care produce sfinţirea noastră.

Deci, prima calitate a unui slujitor care aşteaptă întoarcerea Stăpânului Său într-o stare de veghere este sfinţirea personală. Lipsa sfinţeniei în viaţa noastră indică faptul că aşteptarea Domnului Isus nu mai este prioritară în trăirea noastră de zi cu zi.

Efeseni 1:14 – În El (în Domnul Isus Cristos), Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui.

b. O viaţă trăită în frică de DomnulA doua caracteristică a vieţii acestui om era trăirea în frica Domnului: şi era cu frica lui Dumnezeu (v.

25). Ce înseamnă acest lucru? Simeon şi-a recunoscut adevărata lui stare în raport cu Dumnezeu. Frica de Dumnezeu nu înseamnă spaimă, groază, ci înseamnă o recunoaştere a micimii tale în raport cu atotputernicia şi măreţia lui Dumnezeu. Frica de Domnul te ajută să creşti în smerenie şi dependenţă de Dumnezeu şi te păzeşte de mândrie spirituală.

În Fapte 5:11 citim: O mare frică a cuprins toată Adunarea şi pe toţi cei ce auzeau aceste lucruri. Lucrul acesta a dus la creşterea numerică şi spirituală a primei biserici şi nu la descreşterea ei. Acolo unde este frică de Dumnezeu, acolo este şi progres spiritual. Dumnezeul nostru merită toată închinarea noastră; dar această închinare trebuie să I-o aducem într-o atitudine reverenţioasă şi cu băgare de seamă, conştienţi fiind că ne apropiem de Stăpânul întregii creaţii.

Simeon a avut o viaţă trăită în frica de Dumnezeu, iar lucrul acesta i-a adus binecuvântare.

2

c. O viaţă trăită în aşteptareÎn al treilea rând, Simeon şi-a trăit viaţa în aşteptare. Tot în versetul 25 citim următoarele: El aştepta

mângâierea lui Israel. Dacă am descrie viaţa acestui om, am putea-o caracteriza prin cuvintele: „O viaţă în aşteptare”. Gândind dintr-o perspectivă lumească, am putea spune: „Iată un exemplu de viaţă ratată! Iată un om care şi-a trăit viaţa degeaba. A tot aşteptat toată viaţa lui....”

Vedeţi, noi trăim într-o vreme extrem de pragmatică. Astăzi, oamenii care răzbesc sunt oamenii de acţiune, care nu-şi pierd timpul aşteptând. În plan spiritual însă lucrurile stau diferit. Biblia este plină de exemple de oameni care au aşteptat prin credinţă ceva. Noe a aşteptat zeci de ani până să cadă primul strop de ploaie, şi a continuat să creadă în promisiunea lui Dumnezeu în pofida batjocurii celor din timpul său. Profeţii Vechiului Testament au aşteptat venirea lui Mesia şi unii dintre ei au sperat ca lucrul acesta să se întâmple în timpul vieţii lor. Apostolii şi primii creştini au aşteptat ca a doua venire a Domnului Isus să aibă loc în timpul vieţii lor şi au murit cu această aşteptare în suflet. Noi aşteptăm aceeaşi promisiune.

Cum ne trăim viaţa aceasta prin prisma acestei măreţe aşteptări? Ne dorim noi într-adevăr ca Domnul Isus să revină în timpul generaţiei noastre? Putem spune din toată inima: „Vino, Doamne Isuse?” Sau ne-am dori ca Domnul Isus să mai întârzie puţin?

d. O viaţă trăită în călăuzirea Duhului SfântÎn ultima parte a versetului 25 ni se spune: şi Duhul Sfânt era peste el. Viaţa lui era condusă şi

călăuzită de Duhul Sfânt (v. 26: Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Cristosul Domnului). Tot Luca ne spune că el s-a dus în Templu călăuzit de Duhul Sfânt (v. 27: El a venit în Templu mânat de Duhul).

Sunt invidios pe viaţa acestui mare om al lui Dumnezeu! Ce relaţie extraordinară, ce model sublim de trăire! Parcă nu este o viaţă de pe acest pământ. Simeon nu făcea nici un pas în viaţă fără să fie în acord cu Duhul Sfânt care îl conducea.

Cum sunt vieţile noastre? Dă-mi voie să te întreb: când ţi-a vorbit ultima oară Duhul Sfânt? Când ai făcut ultimul pas la îndemnul lui? De prea multe ori ne luăm viaţa în propriile noastre mâini şi apelăm la călăuzirea Duhului doar atunci când nu mai avem nici o soluţie. Duhul Sfânt nu vrea să fie „pompierul de serviciu” la care să apelăm doar atunci când viaţa noastră este în „flăcări”, ci El vrea să fie Călăuza noastră în fiecare zi printre meandrele acestei vieţi pământene.

e. O viaţă trăită în închinareUn ultim aspect pe care-l desprindem din viaţa lui Simeon este închinarea. Simeon iubea închinarea.

Atunci când el L-a văzut pe Domnul Isus cu siguranţă că I s-a închinat. Închinarea este starea cea mai plăcută prin care ne putem prezenta înaintea lui Dumnezeu. De fapt, aşa cum spunea un frate, când venim în locul acesta noi nu venim să ascultăm un program religios, ci să ne închinăm înaintea lui Dumnezeu.

Cum te-ai prezentat astăzi înaintea lui Dumnezeu? Ţi-ai plecat nu numai genunchii dar mai ales inima înaintea Lui, când ai intrat în locul acesta? Te-ai înfiorat simţind prezenţa Lui? Dacă nu s-a întâmplat nimic din toate acestea, învaţă de la Simeon lecţia închinării. Pleacă-te în rugăciune înaintea Fiului lui Dumnezeu şi roagă-L să se îndure de tine. Ne-am obişnuit prea mult doar cu venitul la biserică, şi nu ne mai înfioară nimic, nu ne mai atinge nimic. Doamne, atinge-te de noi în această zi şi fă-ne să simţim din nou prezenţa Ta în locul acesta! Ajută-ne să ne cercetăm şi să ne pocăim înaintea ta, ca să nu ne pedepseşti în sfinţeniaTa!

ConcluzieSuntem în perioada Adventului: un Advent calendaristic pe de-o parte, iar pe de alta şi cel mai

important, unul spiritual. Cum te pregăteşti pentru revenirea Fiului lui Dumnezeu? Fă puţină linişte în viaţa ta şi dacă descoperi că lumea aceasta ţi-a furat scopul şi sensul şi în viaţă, dacă descoperi cu tristeţe că nu mai speri în nimic şi nu mai aştepţi nimic, smereşte-te înaintea lui Dumnezeu în aceste momente şi roagă-L să aibă milă de tine, să te-ajute să re-descoperi frumuseţea părtăşiei cu El şi mai ales, a aşteptării întâlnirii cu Emanuel!

3