8.Politica interna si externa a lui Stefan cel Mare

Pilitica interna:

refacerea domeniului domnesc ruinat de predecesorii săi a echilibrat raportul de forţă economică între Ştefan şi marii posesori de pământ

-stimulează creşterea avuţiei micii boierimi şi ţărănimii prin danii şi favorizarea cumpărărilor restructurarea principalelor instituţii ale statului, în special sfatul domnesc: sporeşte numărul

dregătorilor curţii dintre aceştia pârcălabii, comandanţii cetăţilor cărora li se încredinţează şi conducerea administrativ-

judecătorească a ţinuturilor. Ei ocupau locul imediat următor marelui vornic. Armata avea o poziţie privilegiată: în "oastea cea mică" creşte rolul gărzii domneşti şi a formaţiunilor ce depindeau direct de domn - ţărănimea liberă a furnizat grosul armatei de pedestraşi din rândul căreia a ridicat la rangul de viteji

(călăreţi) pe cei mai destoinici - militarii de profesie erau români sau de alte etnii - în 1465 la asediul Chiliei artileria s-a constituit ca armată distinctă - cetăţile aveau rol de apărare şi de concentrare şi instruire a trupelor - Chilia Nouă, Suceava, Sorocâ, Orhei, Cetatea Albă, Crăciuna, Neamţ, Roman au fost întărite pentru

a riposta armelor de foc.

Politica externa:

emanciparea de sub suzeranitatea maghiară, încearcă să refacă vechile raporturi cu Polonia. la Overchelauţi, la 4 aprilie 1459 este recunoscut domn de regele polonez în sensul acceptării

suzeranităţii acestei ţări şi cedării Hotinului (temporar) Petru Aron este izgonit. la 3 iulie este reînnoit vechiul privilegiu al negustorilor lioveni. în 1462 se va semna un nou acord prin care Hotinul era restituit lui Ştefan,recunoscându-i-se şi

drepturile asupra Chiliei. Campania lui Mehmed al II-lea în regiunile nord-dunărene în 1462 a obligat toate statele din zonă să-

şi formuleze opţiunile: Polonia nu semnează un acord cu Poarta, rămâne în afara ostilităţilor. Vlad Ţepeş acţionează cu presupusul sprijin al regelui maghiar, al cărui stat era direct vizat de

agresiunea otomană. Ştefan - legat de Polonia prin mai multe acorduri şi plătind tribut turcilor a preferat o neutralitate

activă, polarizările politice din vara anului 1462 în zonă: Ţara Romanească şi Ungaria într-o coaliţie antiotomană; Moldova în stânse legături cu Polonia interesată să-şi refacă unitatea teritorială. La 26 ianuarie 1465 este recucerită Chilia, fapt ce a stârnit reacţia adversă a lui Mehmed al II-lea şi a

lui Matei Corvin cu 40.000 soldaţi şi o artilerie puternică Matei Corvin se îndreaptă spre Oituz, ajungând la 13

noiembrie la Trotuş la 7 decembrie 1467 trapele maghiare erau la Roman, apoi la Târgu Neamţ şi apoi la Baia la 15 decembrie, la Baia, Ştefan are o strălucită victorie voievodul Transilvaniei şi 4000 ostaşi au

rămas pe câmpul de luptă; regele a fost rănit; conflictul cu Polonia din 1468 a pus regalitatea maghiară în situaţia de a nu mai putea interveni la

răsărit de Carpaţi

19.Notiuni

Feudalism-Ansamblul raporturilor, întemeiate pe fidelitatea personală, dintre suzeran și vasal, cel dintâi asigurându-i celui din urmă protecție și o sursă de venit, iar vasalul fiind obligat față de suzeran cu sprijin militar și participare la adunările de judecată. 2. Organizare social-economică în cadrul căreia baza relațiilor o constituie feudalismul

Senior-seniori, s. m. (în Evul Mediu, în Apusul Europei) Stăpân al unui domeniu asupra căruia își exercită și unele atribute ale puterii de stat

Dijma-dijme, s. f. (în Evul Mediu, în Țările Române) Dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale, percepută de stăpânii feudali de la producătorii direcți; formă de rentă funciară feudală, care consta în cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți din producția obținută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată în parte

Vasal- vasali, -e, s. m. și f. (în Evul Mediu, în Apusul Europei) Persoană care, în schimbul unui beneficiu sau feude, datora suzeranului său omagiu, fidelitate și avea obligații civile și militare față de acesta

Claca-

Hiclenie-hiclenii, s. f. (Înv.) Denumire dată în vechiul drept românesc trădării, feloniei

Suzeranitate protectoare-

Suzeranitate restrictive-

Pesces- peșcheșuri, s. n. 1. (Înv., pop. și fam.) Plocon, dar, cadou. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva peșcheș (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dușmanului

Umanism-Doctrină care are în centru omul, bunăstarea și demnitatea lui, încrederea în rațiunea umană

Capitalism-istem social-economic și politic-ideologic bazat pe proprietatea privată, piața liberă și libertatea de acțiune.

Manufactura- A fabrica obiecte de manufactură

Protestantism- Denumire generală a confesiunilor religioase creștine care s-au rupt de catolicism prin mișcarea Reformei din sec.

Cruciada- cruciade, s. f. Fiecare dintre cele opt expediții cu caracter militar, întreprinse la îndemnul Bisericii catolice de către cruciații din Europa Apuseană și Centrală în Orientul Apropiat în perioada dintre 1096 și 1270, sub motivul eliberării mormântului lui Hristos din Ierusalim de sub ocupația musulmanilor; p. gener. (în Evul Mediu) orice expediție militară împotriva unor eretici sau a adepților altor religii.

Mosneni-(În Evul Mediu, în Țara Românească) Țăran liber, posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun; moștean, răzeș

Razesi-(În Evul Mediu, în Țara Românească) Țăran liber, posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun; moștean, răzeș

Pasalic-Titlu de pașă. Provincie guvernată de un pașă, vilaĭet

Mucarerul Mare/Mic-mucareruri, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) 1. Firman de reînnoire a domniei sau de confirmare a domnilor români de către Poarta Otomană. 2. Sumă de bani plătită Porții Otomane de către domnii Țărilor Române, începând din sec. XVII, pentru a obține la fiecare trei ani reînnoirea domniei.

Liga Crestina-

20.Personalitati

Stefan cel Mare(n. 1433, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Biserici și mănăstiri construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial. După uciderea tatălui său Bogdan al II-lea de către Petru Aron, Ștefan vine cu oastea sa, ajutat de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești. După înfrângerea lui Petru Aron în "tina de la Doljești", la 12 aprilie și la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava și pe locul ce se chema câmpia Direptății, lângă cetatea de scaun, întreabă pe cei de față, dacă le este cu voie să le fie domn.

Adunarea în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveți, ostași și "toată țara" proclamară pe Ștefan ca domn legiuit al Moldovei. Din cei 47 de ani de domnie Stefan a purtat razboaie cu turcii intr-un interval de 10 ani (1474 - 1484), iar dupa 1484 a pierdut definitiv cetatile Chilia si Cetatea Alba si a revenit la plata tributului.

Mahomed al II-lea nu a vrut să lase nepedepsit amestecul lui Ștefan cel Mare în treburile domniei Țării Românești. De aceea în iarna anului 1474 trimise în Moldova pe beylerbeyi Hadâm Suleiman Paşa (Hadin Süleyman Paşa), cu 120.000 de oameni, cu misiunea de a supune pe domn și a-i nimici oastea. Ștefan își organizează tabăra în fața Vasluiului în locul numit Podul Înalt și în ziua de 10 ianuarie 1475, înainte de a se lumina de ziuă, dădu atacul pe neașteptate. Oștirea turcilor se destrămă în învălmășeală. Locul mlăștinos, ceața, necunoașterea terenului, mări tulburarea turcilor, care se risipiră. După alungarea lor, Ștefan trimise o scrisoare în limba latină către toți principii creștini din Europa, vestindu-le marea izbândă și cerându-le sprijin pentru încercările viitoare. Dar în afară de felicitări din partea Papei și a Republicii Venețiene, ajutor nu veni de nicăieri.

Mahomed II luă comanda oștirii turcești, îndreptându-se spre Suceava pe Valea Siretului, iar dinspre Nistru se iviră cetele tătarilor. În codrul de la Valea Albă sau Războieni, turcii covârșiră puterile moldovenilor în seara zilei de 26 iulie 1476. Mahomed II atacă cetățile Suceava, Neamțul și Hotinul, dar nu le putu cuceri. Aflând că Ștefan pregătește o nouă oaste, că ungurii și polonezii se apropie de granițele Moldovei cu ajutor armat, văzând că hrana se împuținează și că se ivesc boli în rândul oștenilor, Mahomed al II-lea se hotărî să se retragă. El părăsi Moldova hărțuit de cetele lui Ștefan.

Ioan Vodă cel Viteaz (alternativ Ioan Vodă cel Cumplit[1] sau Ioan Vodă Armeanul; n. 1521 - d. 1574) a fost domnul Moldovei din februarie 1572 până în iunie 1574. Era fiul lui Ștefăniță cu armeanca Serpega. După domnia sa, în Moldova a fost introdusă instituția mucarerului. În timpul domniei sale a dus o politică de întărire a autorității princiare, lovind în boierime, care l-a numit „Ioan Vodă cel Cumplit”. A vrut să ia domnia încă de la răsturnarea lui Alexandru Lăpușneanu de către Despot Vodă. Neizbutind și nefiind ajutat nici de tătari, polonezi sau germani, se retrage la Constantinopol. Exilat la Rhodos în urma insistențelor reînscăunatului Alexandru Lăpușneanu, ajunge negustor de pietre scumpe, obținând avere și trecere la Istanbul. Punându-se în legătură cu boierii moldoveni, între care cu Ieremia Golia Cernăuțeanul, nemulțumit de prea multa plecare către polonezi a lui Bogdan Lăpușneanu, fiul lui Alexandru Lăpușneanu, jurând credință turcilor, Ioan Vodă câștigă tronul Moldovei. Bogdan Lăpușneanu e învins și gonit cu tot ajutorul polonez, ba chiar înlăturat și din Polonia. Văzându-și visul împlinit, caută să-și asigure tronul în exterior, punându-se bine și cu turcii și cu polonezii, pe de o parte, iar pe de alta asmuțindu-i pe unii împotriva altora prin tot felul de iscodiri, uneltiri și minciuni. Pe plan intern, persecută și chinuie cumplit pe boieri și clerici, de unde și supranumele de „cel Cumplit”. În curând însă se ivesc piedici în domnia lui.

Mihai Viteazul (sau Mihai Bravu, n. 1558, Târgul de Floci – d. 9 august 1601, Turda) a fost un boier român, care a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei, înainte de a ajunge domnul Țării Românești. Pentru o perioadă (în 1600) a fost conducător de facto al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova.Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul național românesc după ce a fost recuperat de istoriografia românească a secolului al XIX-lea, un rol important jucându-l opul Românii supt Mihai-Voievod Viteazul al lui Nicolae Bălcescu. Astfel voievodul a ajuns un precursor important al unificării românilor, care avea să se realizeze în secolul al XX-lea. Conturarea mitului Mihai Viteazul ilustrează mai bine ca oricare alt model istoric mutațiile petrecute în conștiința românească. Domnitorul care a reușit să stăpînească pentru scurt timp, la 1599-1600, cele trei țări reunite, trei veacuri mai târziu, în România modernă, începe a fi receptat ca unificator abia spre mijlocul secolului al XIX-lea. O asemenea interpretare lipsește cu desăvîrșire în istoriografia cronicărească a veacului al XVII-lea și chiar mai tîrziu, spre 1800, la Școala Ardeleană"

În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingându-l la Bacău, și realizează astfel, prima unire a țărilor române. Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: "Domn al Țării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei". La recomandarea marii boierimi, Mihai a numit un domn în Moldova, subordonat sieși.

Petru Rareș (n. 1483 - d. 3 septembrie 1546, Suceava) a fost domn al Moldovei de două ori, prima dată între 20 ianuarie 1527 și 18 septembrie 1538, iar a doua oară între 19 februarie 1541 și 3 septembrie 1546. A fost fiul natural al lui Ștefan cel Mare cu o anume Răreșoaia, a cărei existență nu e documentată istoric. Păstra multe din calitățile tatălui său: ambiția, îndrăzneala, vitejia, religiozitatea, gustul artistic. În schimb era o fire nestatornică și lipsit de simțul politic.

În luptele din Ungaria dintre Ferdinand de Habsburg și Ioan Zapolya, a luat la început partea lui Ferdinand, dar când turcii l-au recunoscut pe Zapolya, a trecut (în schimbul cetății Bistrita) de partea acestuia din urmă, a intrat în Transilvania și l-a zdrobit pe Ferdinand la Feldioara, în 22 iunie 1529. Zapolya i-a mai cedat în acel moment și Ungurașul, însă, în ciuda eforturilor depuse, nu a putut ocupa Bistrița. Nu a putut supune nici Brașovul, pe care l-a mai asediat câteva săptămâni în octombrie. Era deci departe de a-și realiza planul de a stăpâni și Transilvania. A trebuit să se mulțumească cu Ciceul și Cetatea de Baltă, stăpânite de tatăl său, și cu așezarea unui episcop în scaunul de la Vad.Atunci și-a îndreptat privirile spre Polonia și, în 1530, a ocupat Pocuția. Generalul polonez Ioan Tarnowschi a recucerit-o curând, iar când Petru, intrat din nou în Pocuția, îl înfrânse cu tactica lui superioară la Obertyn în 22 august 1531.[1]Evenimentele îl cheamă din nou în Transilvania. Aici, turcii îl trimiseseră pe un aventurier italian, Aloisio Gritti, să facă ordine. Voievodul transilvănean Ștefan Mailat și nobilii țării l-au silit să se închidă în Mediaș. Petru Rareș, primind poruncă de la sultan să-l elibereze, l-a trimis pe vornicul Huru. Acesta, în loc să-l ajute, l-a ispitit pe Gritti să iasă din cetate și l-a dat pe mâna dușmanilor. Aceștia l-au ucis pe loc, iar fiilor săi, duși în Moldova, Rareș le-a pregătit aceeași soartă. Turcii nu se puteau răzbuna acum, fiind ocupați în Persia, și astfel Petru putea să-și continue intrigile între Ferdinand și Zapolya. Polonezii au încercat zadarnic să-l înlocuiască în 1538, au cerut sultanului să îl pedepsescă.[2] După experiența pierderii domniei, Petru nu mai avea încrederea de a purta războaie, mai ales că nu mai avea nici legăturile de altădată cu Muntenia, căci ginerele său Vlad al VII-lea Vintilă fusese ucis. Nu a putut să recâștige nici Bugeacul, ocupat de Soliman și nici cetățile Ciceu și Cetatea de Baltă, decât ca simple feude (1544), căci zidurile au fost dărâmate de George Martinuzzi.În 1541, din ordinul sultanului, l-a prins la Făgăraș pe voievodul Ștefan Mailat și l-a trimis la Constantinopol. În 1542 încearcă fără succes să ia Bistrița. Un eșec a fost și implicarea cu entuziasm în planul de cruciadă al principilor creștini împotriva turcilor. L-a împrumutat pe Ioachim al II-lea de Brandenburg, capul cruciadei, cu 200.000 de florini, însă inițiativa eșuează în momentul asedierii Budei, în 1542,[4] și Rareș moare tot ca vasal al turcilor, la 3 septembrie 1546, într-o vineri, la miezul nopții. Grigore Ureche consemnează despre el: „cu adevărat era ficior lui Ștefan vodă cel Bun, că întru tot simăna tătâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândiia, lucruri bune făcea, țara și moșiia sa ca un păstor bun o socotiia, judecată pre direptate făcea”. Este înmormântat la ctitoria sa, Mănăstirea Probota.

Mircea cel Bătrân (n. 1355 - d. 31 ianuarie 1418) a fost domn al Țării Românești între 23 septembrie 1386 - noiembrie 1394 (saumai 1395) și între ianuarie 1397 - 31 ianuarie 1418.A fost fiul lui Radu I(1330-1383) și fratele lui Dan I (1354-1386)pe care l-a urmat la tron după moartea acestuia, la 23 septembrie 1386. El găsește Țara Românească în plin proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte promovate de înaintașii săi și va continua consolidarea economiei, armatei, administrației și Bisericii. Rezultatele obținute i-au permis să reziste tendințelor de expansiune ale Regatului Ungar și ale Poloniei, care urmăreau în special controlul asupra gurilor Dunării, și să stăvilească forțele otomane aflate în plină expansiune în Balcani.

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I (decedat la 1 ianuarie 1432), a fost domnul Moldovei între anii 1400 - 1432, succedându-i la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân. Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408. A obținut recunoașterea mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Acordul dintre Polonia și Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărțire a unui teritoriu românesc în sfere de influență. că Alexandru și-a onorat întotdeauna obligațiile rezultate din acceptarea suzeranității regelui polon și datorită contradicțiilor polono-maghiare. Petru Rareș (n. 1483 - d. 3 septembrie 1546, Suceava) a fost domn al Moldovei de două ori, prima dată între 20 ianuarie 1527 și 18 septembrie 1538, iar a doua oară între 19 februarie 1541 și 3 septembrie 1546. A fost fiul natural al lui Ștefan cel Mare (1433-1504). A domnit în total 16 ani, acumulați din două domni. S-a ridicat în domnie cu ajutorul micii boierimi, al târgoveților, al țărănimii dar și prin voința predecesorului său Ștefăniță Vodă(1506-1527).Ininte de domnie era casatorit cu Maria care avea 5 copii.Dupa moartea Mariei se casatoreste cu Elena avind 4 copii.

Vlad Țepeș (n. noiembrie/decembrie 1431 - d. decembrie 1476), denumit și Vlad Drăculea,a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476. În iarna anului 1436, Vlad Dracul a devenit domn al Țării Românești și s-a stabilit la Curtea domnească din Târgoviște. din motive politice, el și fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos(1439-1475), au fost ceruți ca ostatici de către sultanul Murad al II-lea(1404-1451); Vlad al III-lea a fost ostatic până în 1448, iar fratele său până în 1462. Vlad Țepeș a ajuns curând faimos din cauza

metodelor sale brutale de pedepsire el ordona deseori ca osândiții să fie jupuiți de piele, fierți, decapitați, orbiți, strangulați, spânzurați, arși, fripți, ciopârțiți, bătuți în cuie, îngropați de vii etc. De asemenea, punea să li se taie victimelor nasul, urechile, organele genitale și limba

Ioana d'Arc (Joan of Arc sau Jeanned'Arc) (n. 6 ianuarie 1412 – d. 30 mai 1431) este una din figurileemblematice ale Franței și sfântă a BisericiiCatolice dar și foarte controversată întrucât unii autori au considerat că era schizofrenică (auzea voci).[4][5][6][7] A fost supranumită denaționaliștii francezi fecioara din Orleans și i s-aatribuit faptul că, în urma unor viziuni,Dumnezeu i-a spus să reîntoarcă pământurile Franței care erau dominate de Anglia după Războiul de o sută de ani (1337 -1453). Trimisă să conducă trupele franceze care asediau cetatea din Orleans, Ioana d’Arc a reușit sa o cucerească în doar 9 zile.După mai multe victorii în serie, ea a contribuit la încoronarea regelui Charles VII la Catedrala de la Reims.

Cristofor Columb n. între august și octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) a fost un navigator italiano-spaniol. Anavigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută numai Lumea Veche. Ultimele luni ale vieții sale au fost marcate de boală și de încercări nereușite de a-și recupera privilegiile de la regale Ferdinand, deși pe atunci Cristofor era destul de bogat. A murit pe data de 20 mai 1506 în localitatea Valladolid.

Ioan de Hunedoara, cunoscut și ca Iancu de Hunedoara,(n. ca. 1407 - d. 1456) a fost Ban al Severinului din 1438, Voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și Regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin. Ioan Huniade a fost un mare aristocrat al regatului Ungariei, care își avea domeniul feudal la Hunedoara. A devenit ulterior Ban al Severinului,Comite de Timișoara, Voievod al Transilvaniei și Regent al Ungariei. Era unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului său. Devenind adevăratul conducător al grupării favorabile regelui Vladislav I al Ungariei, Ioan de Hunedoara a fost răsplătit din plin de acesta, demnitatea cea mai importantă ce i-a fost încredințată în 1441 fiind aceea de voievod al Transilvaniei. În 1448 Iancu de Hunedoara a primit titlul de Prinț (Princeps) de la Papa Nicolae al V-lea, și continuat luptele împotriva otomanilor. A fost învins în bătălia de la Kosovo (1448) din octombrie 1448 din cauza superiorității numerice a turcilor și a trădării lui Dan al II-lea, pretendent la tronul Valahiei.

Jean Calvin, sau pur și simplu Calvin (n. 10 iulie 1509, Noyon — d. 27 mai 1564, Geneva) a fost un reformator religios francez. Alături de Martin Luther, a fost unul din inițiatorii Reformei protestante, în opoziție cu anumite dogme și rituri aleBisericii Catolice romane. Calvin a dezvoltat o doctrină- Calvinismul - relativ diferită de aceea a lui Luther, în special în ceea ce privește practicarea cultului, considerată o radicalizare a luteranismului. Jean Calvin a călătorit la Strasbourg și mai târziu prin cantoanele Elveției. Aflat la Geneva, Guillaume Farel l-a rugat să-l ajute la reforma bisericii. Timp de trei ani, Calvin activează la Strasbourg în biserica Hughenoților francezi. Calvin a fost invitat mai târziu să se întoarcă la Geneva. El a reorganizat structura religioasă și politică a orașului, după bazele Bibliei, cu miniștri, învățători, sfat al bătrânilor și diaconi. În 1559 Calvin a fondat o școală pentru educația copiilor și un spital pentru nevoiași, precum și Academia din Geneva sub rectoratul lui Teodor Beza.

Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia - d. 18 februarie 1546), pastor și doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la nașterea Bisericii Evanghelice-Luterane. Primele idei ale Reformei protestanteau fost enunțate de Martin Luther în 1517, în calitatea sa de preot catolic și professor de exegeză la Universitatea dinWittenberg. Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521. Credința lui Luther l-a făcut să intre în 1517 în conflict cu Biserica Romano-Catolică. Pentru a strânge fonduri în vederea construirii Bazilicii Sf. Petru din Roma, papa Leon al X-lea a vândut credincioșilor indulgențe. Prin vânzarea de indulgențe se oferea, în schimbul unei donații bănești, anularea suferințelor vremelnice datorate păcatului - odată iertat prin pocăință. Luther s-a declarant împotriva acestei practici. Luther a primit pseudonimul „cavalerul George”. În timpul șederii în Wartburg, Luther a început să traducă Noul Testament înlimba germană. În 1525 Martin Luther s-a însurat cu fosta călugăriță Katharina von Bora, arătându-se astfel adversar al celibatului impus de catolicism preoțimii. Restul vieții și l-a petrecut scriind, ținând predici și organizând reforma bisericii în Saxonia. Luther a murit la 18 februarie 1546 în orașul său natal Eisleben.

21. Stefan cel Mare val al crestinatatii

Despre Ştefan cel Mare(14333-1504), domn al Moldoveiîntre 1457 şi 1504, se spune că a fost apărătorul creştinătăţii, al Europei împotriva turcilor şi a islamului. A ctitorit 44 de biserici şi mănăstiri, tradiţia spunînd că după fiecare victorie înălţa un lăcaş de cult. În acelaşi timp marele domnitor s-a remarcat prin poligamie, iuţime la mînie, pedepsire fără judecată, sete de răzbunare, care sînt condamnate de biserică.Figura domnitorului moldovean reprezintă o temă importantă în istoriografia, dar şi în mitologia românească. Poate cea mai mare este legată de meritele folosite drept argument la sanctificarea sa de Biserica Ortodoxă Română.Cel mai mare argument utilizat în favoarea calităţii de sfînt este faptul că Ştefan cel Mare a luptat cu păgînii şi a ctitorit zeci de biserici. Datele istorice demonstrează că Ştefan cel Mare nu a luptat doar cu turcii şi tătarii, dar şi cu muntenii, cu ungurii şi cu polonezii. Istoriografia arată că de exemplu pînă în anul 1470, Ştefan cel Mare nu a luptat contra turcilor. Din contra, frecvent le-a fost aliat în războaiele cu ungurii şi muntenii Cazul cel mai elocvent este conflictul dintre Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş(1431-1476), domnitorul Munteniei, care l-a ajutat în anul 1457 să urce pe tronul Moldovei.

În 1462, în plin război dintre turci şi munteni, domnitorul moldovean atacă Muntenia şi asaltează cetatea Chilia, luptînd astfel de partea otomană.Războaiele cu muntenii nu se termină aici şi continuă şi pe timpul domniei lui Radu cel Frumos(domnitor al tarii rominesti)(1439-1475). Totul începe cu o expediţie de pradă. În anul 1470 "întra zavistiia între Ştefan-vodă şi Radul-vodă, domnul muntenesc, pre obiceiul firei omeneşti de ce are, de aceia pofteşte mai mult, de nu-i ajunse lui Ştefan-vodă ale sale să le ţie şi să le sprijinească, ci de lăcomie, ce nu era al lui, înca vrea să coprinză. Strîns-au ţara şi slujitorii săi şi au intratu în Tara Munteneasca, de au pradatu marginea, fevruarie 27 dni şi au arsu Braila în saptamîna alba, marti".Ştefan cel Mare nu se opreşte la o simplă campanie de pradă. În anul 1473, Ştefan atacă iar Muntenia, impunînd domnitor pe Laiota Basarab pentru scurtă vreme. Din aceasta expediţie, Stefan se întoarce cu doua trofee mult rîvnite: Maria şi Voichiţa, soţia, respectiv fiica lui Radu cel Frumos, pe care le răpeşte şi le duce la Suceava. Şi mai tîrziu, în 1484, "Stefan-voda au pradatu şi au arsu toata Ţara Muntenească".

in concluzie pot spune ca Ştefan cel Mare a fost apărătorul creştinătăţii, al Europei împotriva turcilor şi a islamului. A fost un adevărat „atlet al credinţei creştine“, după cum îl caracteriza chiar Papa Sixt al VI-lea într-o crisoare redactată chiar în perioada războaielor lui Ştefan cel Mare cu turcii.

Marea Schisma

Marea schism din 1054 are cause multiple,politice si religioase. Pe plan politic,rupture dintre Biserica apuseana sic ea oriental a fost confintita de vizarea acestuia in doua state destincte in anul 395 .in timp ce imperiul roman de rasarit,cu capital la constatinopol,era mai bine aparata de atacurile migratorilor,imperiul roman de apus,cu capital la roma,a cazut prada invaziilor popoarelor germanice,disparind in anul 476.Imperiuun roman de rasarit si-a continuat existenta,eplasindd pentru o vreme centurul lumii crestine de la roma ka constatinopol.Raminind izolat,papa de la roma a fost nevoit sa ceara ajutor suveranilor din apusul europei,indeosebi a francilor.Regeele acestuia,pepin cel scurt,dup ace a distrus (754 si 756)regatul longobazilor din centru italiei ,a daruit parte din teritoriile cucerite papei Stefan al 2-lea .Aceasta poarta numele de “patrimonial sf.pentru”. Treptat, evolutia separate a acestor biserici a avut drept consecinte aparitia unor deferente de ritusl.chiar si ceremonia central a cultului religios,nu mai avea aceeiasi desfasurare,fiind mai fostuoasa in rasarit si mai sobra in apus. In crezul credinciosilor a fost introdus Duhul sfint purcede nu numai de la tatal nostrum si di “de la fiu”,pe cind a fost respinsa de teologii rasariteni ca fiind o erezie.Biserica apuseana a inceput sa foloseasca pine nedospita in taina impartasenie, in timp ce resaritenii foloseau pine dospita.Casatoria preotilor a fost interzisa in apus,dara era permisa in rasarit.relatiile dintre papa leon al IX-lea (1048-1054) si patriarhul Mihail Celularie(1043-1058) devin deosebit de critici Imparatul bizantin constatin monamahul a cautat sa etenueze tensiunele,solicitind vizita unei delegatii papale care sa discute problemele litiginoase.papa acceptat propunerea si a timas in anul 1053 o delegatie condusa de cardinalul Humbert.el alcatui un act de extracomunicare a patriarhului,care era acuzat de erezie.In ziua de simbata,16 iulie 1054,delegatia papala in frunte cu humbert depune actul pe altarul catedralei sfinta sofia.

Mihai Viteazu brilliant cel mai stralucitor al cununei gloriei romine

Mihai Viteazul (sau Mihai Bravu, n. 1558, Târgul de Floci – d. 9 august 1601, Turda) a fost un boier român, care a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei, înainte de a ajunge domnul Țării Românești. Pentru o perioadă (în 1600) a fost conducător de facto al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova.Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul național românesc după ce a fost recuperat de istoriografia românească a secolului al XIX-lea, un rol important jucându-l opul Românii supt Mihai-Voievod Viteazul al lui Nicolae Bălcescu. Astfel voievodul a ajuns un precursor important al unificării românilor, care avea să se realizeze în secolul al XX-lea. La sfîrşitul anului 1588 devine stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar şi al otomanilor, a devenit voievod al Munteniei, efectiv de pe 11 octombrie.