Antipoetica incepe sa se structureze o data cu aparitia romantismului. in "Prefata" la drama "Cromwell" (1927), Victor Hugo reabiliteaza uratul ca forma estetica predilecta, pentru ca "Frumosul nu are decat un tip; uratul, o mie." Estetizarea uratului in poezie continua cu "Florile raului", de Charles Baudelaire. in poezie exista un lirism obiectiv, la poetii parnasieni, prin care se traduce existenta impersonalului, si un lirism subiectiv, prin care poezia se liricizeaza.

In prefata dramei Cromwell, manifestul literar al romantismului francez, Victor Hugo proclama ca „nu exista reguli, nici modele", caci noua doctrina este „liberalismul literaturii". Acest liberalism fusese insa anticipat de manifestari culturale preromantice precum „Sturm und Drang" sau estetica lui Schiller din Asupra poeziei naive si sentimentale, unde se face distinctia clara intre artistul clasic, expresie a naturii insesi, si cel romantic, ce aspira spre natura pierduta, dar traieste in dezacord cu sine si cu umanitatea in genere. Ulterior, fratii August Wilhelm si Friedrich von Schlegel impun termenul „romantic" si definesc artistul si spiritul romantic, primul fiind insetat de infinit, cel de-al doilea fiind caracterizat prin melancolie.

Nu intamplator, romantismul promoveaza constructiile antitetice, contrastele, extremele, evidentiind valori artistice si in zonele mai putin estetice ale realitatii si anticipand astfel simbolismul, care va fundamenta o adevarata estetica a uratului. O alta discrepanta fata de clasicism este aceea ca romanticul descopera natura abisala, fascinantele spatii infinite, marele cosmos, pe care il concretizeaza in detalii sugestive, devenite simboluri - cerul, stelele, oceanul, marea, lacul, izvorul, codrul, variatele forme ale vegetalului -, dar este preocupat si de abisurile sufletesti, caci omul insusi este un microunivers care fiinteaza in comuniune deplina cu marea natura.

Principiul Poetic

Edgar Allan Poe (*19 ianuarie 1809, Boston/Massachusetts - †7 octombrie 1849, Baltimore/Maryland), scriitor american, poet, romancier, nuvelist şi critic literar, creator al genului de scurte povestiri şi precursor al literaturii moderne de ficţiune ştiinţifico-fantastică. A dus o viaţă de boem şi a sfârşit tragic în mizerie şi alcoolism, dar tocmai din acest infern al existenţei sale s-au născut multe dintre creaţiile ce aveau să impună literaturii universale norme de evaluare estetică necunoscute până atunci. În cei patruzeci de ani ai unei vieţi halucinante, scriitorul a izbutit să publice multe volume de versuri, de proză, estetică şi teorie literară, făcând dovada unei forţe de creaţie extraordinară.

1

Si-a inceput studiile la Universitatea din Virginia, apoi, dupa o scurta perioada de timp petrecuta in armata, a inceput sa publice articole de critica in periodice literare, devenind celebru pentru stilul sau caustic, riguros, de o inalta tinuta intelectuala si cu o larga deschidere filosofica. Doua dintre eseurile sale, Principiul poetic si Filosofia compozitiei, au ramas pina astazi repere de neocolit ale poeticii moderne. Considerat unul dintre cei mai provocatori scriitori ai secolului XIX, cu o influenta considerabila in literatura americana si europeana, parinte al prozei politiste si precursor al romanului SF si horror, si-a inceput cariera literara ca poet (cu Tamerlane and Other Poems, 1827; Poems, 1831). Singurul sau roman finalizat, The Narrative of Arthur Gordon Pym (Povestea lui Arthur Gordon Pym), este publicat in 1838, iar primul volum de povestiri, Tales of the Grotesque and Arabesque, apare in 1840. Insa cartea care il va impune definitiv in atentia publicului este The Raven and Other Poems (1845); prin intermediul traducerilor lui Baudelaire, care il descria ca pe „cel mai important scriitor al epocii”, reputatia sa europeana incepe totodata sa capete un contur bine definit. A mai publicat Masca Mortii Rosii si alte povestiri (Polirom, 2003), cuprinzind schitele, nuvelele si povestirile scrise intre 1831 si 1842, si Misterul lui Marie Roget si alte povestiri (Polirom, 2005), care intregea tabloul nuvelisticii cu prozele tiparite intre 1843 si 1849.

Opera literară

Lirica

Cu unele excepţii, creaţia lirică a lui Elgar Allan Poe este umbrită de măiestria povestirilor sale, care l-au consacrat în literatura universală. Totuşi poeme ca "Annabel Lee", "Corbul" sau "Ulalume" îl impun şi ca unul din marii lirici ai lumii, făcut cunoscut publicului european în special prin traducerile în franceză ale lui Baudelaire şi Mallarmé. Admirabile traduceri în limba română au fost realizate de poeţii Dan Botta şi Emil Gulian. În poemele lui Poe sunt remarcabile metaforele deliberat eterogene, amestecul de imagini, combinaţia de pasiune şi raţiune, frumuseţea sonoră realizată prin rime neaşteptate şi disonanţe. De aceea nu numai simbolismul, dar şi mişcările artistice ulterioare au recunoscut în Poe un predecesor.

Proza

Mărturia cea mai complexă a poziţiei prioritare în declanşarea curentelor de înnoire a literaturii o constituie proza lui Edgar Poe. Povestirile

2

sale "Aventurile lui Gordon Pym" (The Narrative of Athur Gordon Pym), "Prăbuşirea casei Usher" (The Fall of the House of Usher), "Cărăbuşul de aur" (The Gold Bug), "Pisica neagră" (The Black Cat), "Butelia de Amontillado"" (The Cask of Amontillado) sunt câteva din povestirile lui Edgar Allan Poe care au forţat frontierele imaginarului, îmbinând teritoriile vieţii şi ale morţii într-o sinteză halucinantă, o viziune ce dă valoare simbolică unor proiecţii maladive ale lumii reale. Miscarea literară Junimea condusă de Titu Maiorescu îi descopera prozele, este tradus din limba franceză, în care fusese tradus de poetul Charles Baudelaire de Veronica Micle, Mihai Eminescu sau Ion Luca Caragiale si aceasta descoperire are un impact deosebit asupra apariţiei literaturii noastre fantastice.

Critică literară şi eseistică

Publicaţiile de critică literară ale lui Edgar Allan Poe se caracterizează printr-o profundă cunoaştere a literaturii, prin spirit sarcastic, simţ ascuţit în receptarea adevăratelor valori creative. Scrierile sale teoretice, în special concepţia sa asupra stilului de nuvele scurte, s-au bucurat încă din timpul vieţii de o atenţie şi preţuire deosebită şi au exercitat o influenţă puternică asupra generaţiilor ulterioare de prozatori. Cu "Filosofia creaţiei poetice" (The Philosophy of Composition, 1846) sau "Principiul poetic" (The Poetic Principle, 1850) s-a făcut începutul teoriilor literaturii moderne. sugene

3