In emisfera nordica, mediile tropicale se situeaza la sud de Tropicul Racului. Ele se intind, in Africa, din Senegal pana in Etiopia. In emisfera sudica, mediile tropicale se gasesc la nord de Tropicul Capricornului, in Africa, in sudul Zairului, Angola, Zambia, Namibia, Zimbabwe si Mozambic si chiar insula Madagascar.In regiunile tropicale, temperaturile sunt ridicate tot timpul anului si exista putine variatii: temperatura medie lunara depaseste adeseori 18 grade Celsius. Numai cantitatea ploilor variaza de la o zona la alta. Spre deosebire de mediile temperate, ritmul anotimpurilor este determinat aici nu de temperatura, ci de durata si abundenta ploilor. In general, ploile sunt rare in apropierea tropicelor si tot mai abundente cu cat ne apropiem de ecuator. In zonele mai apropiate de tropice, anotimpul ploios, numit si anotimpul umed, este foarte scurt, in timp ce anotimpul secetos este foarte lung: acesta poate dura uneori 9 luni fara a fi intrerupt decat de ploi slabe ca in Mali, Africa. Este vorba in acest caz de un climat tropical secetos. In schimb, in zonele din apropierea ecuatorului, anotimpul ploios este foarte lung, acesta fiind climatul tropical umed. Anotimpul secetos este foarte scurt si durata lui scade cu cat ne apropiem de ecuator, fara a disparea insa total: aceste regiuni cunosc cel putin doua luni de seceta.Aspectul general al peisajelor tropicale depinde in mare masura de cantitatea ploilor. In regiunile cu un climat tropical arid, peisajele sunt aproape desertice: iarba nu apare decat din loc in loc (aceasta este stepa). Cu cat ne indepartam mai mult de tropice spre ecuator, cu atat iarba devine mai deasa, fiindca ploile sunt mai abundente; savanele ierboase acopera solul. Imediat dupa aceea apar arborii: aceasta este savana arboricola si lemnoasa. Zonele cu umiditate mai mare sunt acoperite de paduri. SAVANELE AFRICANEIn regiunile tropicale, iarba acopera mari suprafete: acestea sunt savanele. Ele au un aspect diferit (predomina mai mult sau mai putin iarba si arborii), in functie de cantitatea ploilor din timpul anului. Astfel, trecem de la savana ierboasa, la savana arboricola, apoi la cea lemnoasa. Savanele ocupa suprafetele cele mai mari din Africa: la sfarsitul anotimpului ploios, ele devin spatii nesfarsite cu ierburi verzi si, uneori, cu anumite specii de arbori bine adaptati la caldura.In regiunile unde anotimpul secetos dureaza mai mult, solul este acoperit de iarba inalta, ca iarba-elefantului, care poate atinge o inaltime de 5 m. vegetatia formeaza un covor foarte des, fara arbori sau arbusti: aceasta se numeste savana ierboasa sau savana goala.In anotimpul secetos, vegetatia este in repaus; ea isi revine foarte repede odata cu primele ploi.In regiunile unde anotimpul secetos este ceva mai lung, apar arborii: in acest caz, vorbim de savana arboricola. Aici creste baobabul, cu trunchiul gros, in care este inmagazinata apa, arborele de paine, ale carui fructe mari, galben-verzui, sunt comestibile, acacia. Savanele care beneficiaza de o umiditate mai constanta si de un oarecare echilibru intre anotimpul secetos si cel ploios, sunt savanele lemnoase. Talia arborilor nu depaseste 15m, dar radacinile lor foarte adanci pot atinge o lungime de 20 m. Numim “savana-parc” tipul de peisaj in care arborii cresc grupati, in special in jurul surselor de apa.ANIMALELE DE SAVANA Animalele cele mai numeroase din savana sunt marile erbivore: gnu, zebre, bivoli, girafe si elefanti. Acestia din urma consuma cel putin 150 kg de vegetale pe zi. De aceea, ei trebuie sa se deplaseze rapid pentru a-si gasi hrana necesara. Astfel, cand iarba devine rara, gnu si zebrele inainteaza in siruri lungi spre noile pasuni; migratia lor corespunde cu ritmul anotimpurilor. Viata in turma face erbivorele mai putin vulnerabile in fata animalelor de prada ca leii, leoparzii, gheparzii.Aceste animale salbatice ataca mai usor animalele izolate sau bolnave. Starvurile, care se gasesc din abundenta, sunt imediat devorate de vulturi si hiene.In savana mai traiesc si numeroase alte animale: pasari (dropii, barbus, gangas), reptile (soparle, serpi), insecte (furnici, libarci, lacuste, termite).

1

POPOARELE SAVANELORIn savane, unele popoare practica agricultura, altele traiesc din cresterea animalelor. In jurul satelor, se gasesc gradini si livezi in care cresc legume si pomi fructiferi (rosii, ceapa, cartofi, bananieri). Dincolo de aceste gradini se intind lanuri de mei. In zonele secetoase ale Africii, aceasta este cea mai cultivata cereala. In regiunile mai umede, intalnim si lanuri de sorg, porumb, manioc si igname. La o distanta mai mare de sate se practica o agricultura itineranta, pe arsuri. Taranii dau foc savanei pentru a o desteleni si defrisa. Cenusa rezultata in urma acestor incendii serveste ca ingrasamant si ajuta culturilor, dar solul se epuizeaza repede. Atunci campurile sunt abandonate si zonele de cultura sunt mutate. Uneori, daca locurile de cultura sunt prea indepartate, se construieste un nou sat in apropiere.Peulii, care traiesc in zona dintre Senegal si Sudan, sunt in principal crescatori nomazi; ei au turme de capre, precum si de zebu si de camile. Aceste animale sunt foarte bine ingrijite, fiindca furnizeaza hrana, imbracaminte, precum si produse lactate care sunt oferite cultivatorilor sedentari. Pentru a-si creste turmele, peulii trebuie sa se deplaseze, fiindca iarba nu se reface suficient de repede, iar sursele de apa s-ar epuiza daca vitele s-ar adapa in acelasi loc prea mult timp.Agricultorii si crescatorii de animale fac schimb de produse. In schimbul unei parti din recolta lor de cereale si legume, peulii ofera dogonilor carne si produse lactate, sare si peste uscat.Dogonii ocupa in Mali marginea unui platou, numit faleza Bandiagara. Satele lor, cu case de pamant, sunt prinse de peretii falezei, care domina de la o inaltime de cateva sute de metri savana din jur.Pentru a-si depozita recoltele, dogonii construiesc silozuri inguste si inalte, cu acoperisuri tuguiate, din paie. Peretii sunt foarte netezi, ca sobolanii sa nu poata ajunge pana la deschiderea aflata la peste 2 m de sol.

STEPA

PREERIACLIMA

Clima este efectul pe termen lung al radiaţiei solare asupra suprafeţei variate şi asupra atmosferei Pământului, care se manifestă prin schimbări ale factorilor atmnosferici în timp ce acesta se roteşte.

Cel mai bine poate fi înţeleasă ca media schimbărilor de temperatură anuale combinată cu media precipitaţiilor dintr-o anumită zonă geografică.

Uscatul şi marea fiind foarte diferite, reacţionează diferit cu atmosfera terestră, unde masele de aer circulă permanent. Variaţiile zilnice ale factorilor meteorologici dintr-o anumită zonă geografică constituie VREMEA, în timp ce CLIMA este sinteza pe termen lung a acestora.

Vremea este determinată de valorile factorilor meteorologici: temperatura, umididatea aerului, direcţia şi viteza vântului, presiunea atmosferică, turbulenţa aerului, cantitatea şi felul precipitaţiilor. Aceşti factori se măsoară cu instrumente specifice – termometre, barometre, hidrometre, giruete ş.a. Valorile măsurate pe perioade lungi de timp (ani sau decenii) prelucrate statistic ne dau informaţii despre clima unei regiuni.

Climatul reprezinta ansamblul caracteristicilor elementelor climatice ale unui anumit teritoriu, bine precizat, caracterizate printr-o anumita omogenitate si specificitate.

Climatologia este stiinta care se ocupa cu studiul climei, cu identificarea si definirea tipurilor de clima

Clima nu este uniforma pe suprafata terestra, datorita actiunii combinate a factorilor genetici. Proprietatea elementelor climatice au un caracter zonal. In acest caz vorbim de zonalitatea climei, care este determinata de forma Pamantului, inclinarea axei si miscarea de revolutie.

2

Factorii substratului (caracterul uprafetei terestre) si dinamica atmosferica nuanteaza si amplifica foarte mult repartitia strict zonala a radiatiei solare.

Tipurile de clima (sau climatele) redau caracteristici ale temperaturii aerului, vanturilor, precipitatiilor precum si a altor elemente, prin ceea ce au specific in raport cu alte regiuni mai apropiate sau indepartate.

Clima unor regiuni de pe glob este descrisă prin termeni generici, stabiliţi după zonele unde aceste caracteritici se pot observa cel mai bine. Din acest punct putem trasa mai multe zone climaterice, care sunt aşezate sub forma unor centuri în jurul Ecuatorului, până la poli în fiecare dintre emisfere. Zonele climaterice respective pot fi diferenţiate după aria vânturilor dominante, după scara temperaturilor, după scara precipitaţiilor sau după răspândirea vegetaţiei şi a faunei.

Există numeroase clasificări ale zonelor climatice care împart globul în şase zone climatice principale (numite A, B, C, D, E şi H) şi apoi în subzone climatice în funcţie de temperatura medie şi de natura precipitaţiilor. Astfel:- zona A este zona tropicală umedă, - zona B este zona tropicală uscată (aridă),- zona C este zona temperată caldă,- zona D este zona temperată rece (boreală),- zona E este zona rece polară, iar- zona H este clima alpină.

Zona cu climă caldă este cuprinsă între 0 – 30 latitudine nordică şi sudică şi se împarte la rândul ei în:- zona cu climă ecuatorială, între 0 – 5 latitudine N. şi S., caracterizată prin ploi

zilnice, calme ecuatoriale şi un singur anotimp, aflată în preajma Ecuatorului este în mod egal încălzită de razele Soarelui care cad perpendicular pe suprafaţa solului

- zona cu climă subecuatorială, între 5 – 12 latitudine N. şi S., caracterizată două anotimpuri, unul ploios - iarna şi unul secetos – vara, având drept vânturi dominante alizeele iarna şi calme ecuatoriale vara

- zona cu climă tropicală umedă, musonică, prezentă de exemplu în zona Oceanului Indian, unde schimbarea anotimpurilor produce ploi torenţiale şi furtuni năpraznice

- zona cu climă tropicală uscată, prezentă de exemplu în deşertul Sahara, unde căldura foarte mare a distrus orice formă de vegetaţie, dând naştere la deşerturi întinse.

Zona cu climă temperată este cuprinsă între 30 – 60 latitudine nordică şi sudică şi se împarte la rândul ei în:- zona cu climă temperat oceanică, între 40 – 60 latitudine N. şi S., caracterizată

prin patru anotimpuri blânde, multe ploi şi dominată de vânturile de vest- zona cu climă temperat continentală, între 40 – 60 latitudine N. şi S.,

caracterizată prin patru anotimpuri, cu veri foarte calde şi secetoase şi ierni friguroase cu multă zăpadă, precum în ţara noastră

- zona subtropicală mediteraneeană, între 30 – 40 latitudine N. şi S., caracterizată prin patru anotimpuri blânde, cu veri secetoase şi calde şi ierni blânde, fără îngheţ.

Zona cu climă rece este cuprinsă între 60 – 90 latitudine nordică şi sudică şi se împarte la rândul ei în:

3

- zona cu climă rece subpolară, între 60 – 66 latitudine N. şi S., caracterizată prin patru anotimpuri răcoroase, vară răcoroasă, iarnă cu ger mare şi ninsoare abundentă, cu teritorii ce cuprind întinse păduri de conifere, de exemplu taigaua siberiană şi cea canadiană

- zona cu climă polară, între 66 – 90 latitudine N. şi S., caracterizată prin două anotimpuri, o vară cu zile foarte lungi, friguroasă, cu temperaturi în jur de 5 C, când dezgheţul aduce explozia rapidă a unei vegetaţii mici şi o mulţime de ţânţari, iarnă lungă cu ger mare şi aproape fără ninsoare. Aici la nord de pădurile de conifere, dincolo de cercul polar se întinde tundra.

STEPA

Stepele ocupă cele mai întinse regiuni climatice de pe glob, în care domina

vaste formaţiuni ierboase, reprezentate de numeroase specii de graminee xerofile.Ele sunt răspândite, în general, în climatul temperat-continental, unde

predomină verile secetoase urmate de ierni friguroase, cu excepţia climatului mediteraneean, unde verile lungi şi secetoasesunt succedate de ierni blânde.

Stepele au cea mai mare răspândire în Europa, Asia şi America de Nord, apoi în sudul Americii de Sud şi nordul Africii.Stepele eurasiatice tipice se întind din Câmpia Bărăganului, sudul Dobrogei şi Moldovei, de pe teritoriul ţării noastre şi se continuă cu stepele pontice din fosta Uniune Sovietică până în Mongolia Orientală.

Vegetaţia ierboasă a stepelor xerofile este reprezentată de păiuşul îngust, bărboasă şi colilie. În aceste zone de vegetaţie se întâlnesc şi unele tufărişuri scunde de porumbar şi migdal pitic.

Stepele din fosta Uniune Sovietică ocupă cele mai întinse suprafeţe, atât în nord cât şi în sud, ele depăşind 4.000.000 km pătraţi. Cele nordice sunt învecinate cu vastele păduri de foioase şi conifere, unde climatul este mai umed, spre deosebire de cele sudice, care sunt învecinate cu semideşerturile, unde climatul este mai arid.

Stepele nordice sunt formate din numeroase graminee ca :ovăsciorul, obsiga, colilia, însoţite de numeroase plante cu flori divers colorate :oiţele, aglica, jaleşul, etc. Stepele sudice sunt populate de unele graminee xerofite cu frunze înguste :colilia, păiuşul însoţite de pelin, scaiul dracului şi hodolean .

Stepele din nordul Africii ocupă suprafeţe întinse în Algeria şi Tunisia , ele se învecinează cu semideşerturile Saharei. Aici întâlnim stepe dominate de colilie, ănaltă de până la 1 m, care vegetează în asociaţie cu tufele de rozmarin şi ienupăr. Din frunzele de colilie în această zonă se fabrică hârtia, iar din fibrele sale se confecţionează frânghii, rogojini şi diferite obiecte casnice. În această regiune se mai îtâlnesc insule de vegetaţie dominate de pelinul alb, o importantă plantă medicinală.

PREERIA

4

Stepele nord-americane, cunoscute şi sub denumirea de preerii , ocupă partea centrală a continentului până în partea vestică a Californiei.

Preeriile sunt învecinate , la nord-est, de pădurile mixte de foioase şi de conifere, la est şi sud-est de pădurile de foioase, la nord-vest de pădurile de conifere, iar la sud şi sud-vest de semideşerturi. Vegetaţia luxuriantă a preeriilor propiu-zise ocupă regiunile din Dakota, Nebraska, Kansas şi este dominată de numeroase specii de graminee înalte : bărboasa, colilia, firuţa, însoţite de numeroase specii cu flori aprinse . Stepele sud-americane, numite şi pampasuri, reprezintă vastele şesuri din Argentine şi Uruguay. Clima se caracterizează în axceastă zonă prin alternanţa verilor foarte caldeşi ploioase cu ierni moderate şi secetoase. Vegeta- ţia pamasurilor e dominată de gramineul gigant Gynerium argenteum, înalt de până la 2.5 m, cu un spic ce depăşeşte 1 m lungime, de culoare albicioasă . Regiunile întinse ale pampasurilor asigură păşunatul cornutelor mari şi a hergheliilor de cai, iar pe solurile lor se cultivăsuprafeţe întinse cu grâu, porumb, ovăz şi alte cereale.

5